Sistemul International Dupa 1918

RELATIILE INTERNATIONALE IN PERIOADA DE DINAINTEA PRIMULUI RAZBOI MONDIAL. SISTEMUL INTERNATIONAL INTERBELIC

Primul Razboi Mondial a avut o importanta aparte, care este mai putin pusa in lumina.

• Astfel el a fost, din punct de vedere militar:

• primul razboi european care devine mondial (ceea ce ilustreaza caracterul global al sistemului international, precum si faptul ca Europa ocupa locul central in cadrul acestuia);

• primul razboi mondial industrial (socul celor 10 milioane de morti si aparitia relatiilor internationale ca domeniu distinct de investigatie stiintifica);

– nu mai este un razboi intre armate, ci intre societati, – distinctia dintre civili si militari tinde sa dispara atat pentru ca

toti sunt inhamati la carul razboiului si constituie tinta atacurilor inamicului,

– dimensiunile campului de batalie se extind extrem de mult.


• un razboi cu dublu caracter: static in Vest si dinamic in Est (primul aspect ilustreaza gripajul inclestarii unor mari puteri intr-un spatiu ingust, iar cel de-al doilea a pus bazele manevrei din cel de-al doilea Razboi Mondial);

• primul razboi in care cuceririle stiintei aplicate la domeniul militar devin mijloace de lupta utilizate efectiv (tancurile, aviatia, pistolul mitraliera, gazele de lupta, metodele matematice de lovire a submarinelor in imersiune, etc.)


2. In ce priveste consecintele politice, acestea au fost:

• afirmarea principiului national (vezi cele 14 puncte ale lui Wilson), care - odata acceptat - a schimbat bazele organizarii teritoriale a Europei;

• disparitia imperiilor in Europa (inceputul procesului de lichidare a imperiilor in general);

• reglementarile de pace devin astfel baza noului statu quo teritorial pe continent, valabil, in linii generale pana astazi (vezi aparitia Poloniei, a Cehoslovaciei, a Iugoslaviei, precum si desavarsirea unitatii noastre nationale); este de remarcat ca, in prezent, s-ar parea ca asistam la incercarile de recuperare "moderna" a teritoriilor pierdute in primul Razboi Mondial (in care principalul "pierzator" a fost Austro-Ungaria, si nu Germania, care a pierdut mai mult in urma celui de-al doilea Razboi Mondial ?!)


3. In ceea ce priveste consecintele asupra sistemului international in ansamblul sau, se cuvine a fi mentionate urmatoarele:

• faptul ca Germania, devenita prea puternica pentru Europa, nu mai putea fi controlata/invinsa, decat prin contributia puterilor extra-europene (SUA si Rusia);

• aceasta atrage o sporire a relevantei si in ce priveste si alte centre de putere pe plan mondial (SUA, Japonia), care nu reusesc insa sa "detroneze" Europa din locul central pe care il ocupa in ansamblul sistemului international;

• in conditiile retragerii Rusiei si SUA din sistemul european dupa terminarea razboiului, sarcina controlarii si impiedicarii Germaniei de a reveni este preluata de Franta si Marea Britanie - garantii status quo-ului astfel rezultat - si care, au urmarit, pe de o parte, limitarea pretentiilor teritoriale ale Germaniei spre est, iar, pe de alta parte, au incercat sa impiedice crearea "masei critice" determinate de apropierea Germaniei si Rusiei (amandoua puterile fiind "proscrise" din cauza initierii primului razboi si a revolutiei bolsevice);


• institutionalizarea sistemului s-a facut prin crearea Ligii Natiunilor (care a marcat o etapa nou in modalitatile de reglementare a situatiei dupa crize majore/razboaie); la inceput au fost Congresele (Viena 1815, Paris 1856, Berlin 1878), apoi Liga (permanentizarea metodei congreselor), urmata de ONU, careia, in prezent, au inceput sa i se adauge si Conferintele internationale – echivalentul congreselor de odinioara);

• privit prin prisma raportului dintre politica puterii si restrictionarea ei juridica, raportul se deplaseaza treptat dinspre consfintirea juridica a rezultatelor ei (congresele), spre restrictionare juridica (Liga si ONU), pentru ca astazi, in plus, sa consemnam, in absenta rezultatelor acesteia din urma, eforturi de administrare a consecintelor aplicarii ei (vezi conferinta asupra fostei Iugoslavii).


4. In acest context, apropierea germano-rusa din 1939 a avut efecte catastrofale pentru Europa. Pe de o parte, blocand Vestul prin mana libera acordata Germaniei (disparitia temerii luptei pe doua fronturi), permitea inghitirea spatiului din Est dintre cele doua puteri, spatiu in care ne aflam si noi (pactul Hitler-Stalin); pe acest temei, Ungaria, de pilda, care si atunci reprezenta, in valoare absoluta, doar 1/2 din potentialul romanesc, si-a putut atinge telurile revizioniste (dupa cum la fel a profitat si Bulgaria).


5. Cel de-al doilea Razboi Mondial - izbucnit inevitabil in conditiile practicarii unei politici a puterii nelimitate - a determinat:

• integrarea si mai mare a sistemului international, prin amploarea spatiului de desfasurare a operatiunilor militare si atragerea celorlalte centre de putere (SUA, Japonia), precum si a intregului sistem colonial, ceea ce a si dus apoi la prabusirea acestuia in ansamblu;

• aparitia unei noi ierarhii politico-militare, mult mai restranse, la baza careia s-a aflat in mod primordial posesia armei nucleare;

• la randul ei, aceasta (respectiv cuplarea armei nucleare cu progresele in domeniul vectorilor) a dus la militarizarea pacii la un nivel nemaiantalnit pana atunci, caci, din cauza sporirii vitezei si razei de actiune a vectorilor, accentul s-a deplasat hotarator de pe fortele mobilizabile pe cele gata mobilizate, capabile sa actioneze in orice moment

E.H.CARR: "THE TWENTY YEARS' CRISIS 1919-1939"

• Aceasta lucrare trebuie privita in contextul socului produs de carnajul primului Razboi Mondial:

– pe de o parte, a dat un impuls democratizarii vietii internationale (vezi revolta populara impotriva "diplomatiei secrete"), facand astfel necesara si posibila prima investigare moderna a resorturilor si mecanismelor intime ale functionarii politicii internationale,

– pe de alta parte, a impus ca prima tentativa de evitare a reizbucnirii, reglementarea juridica a raporturilor dintre state (criticata de Carr)


1. Motivatia si conditiile aparitiei acestei lucrari

• "’Criza celor douazeci de ani’ a fost scrisa cu scopul deliberat de a contracara defectul stralucitor si periculos al intregii gandiri - atat academice, cat si populare - din tarile vorbitoare de limba engleza referitoare la politica internationala intre anii 1919-1939 - ignorarea aproape totala a factorului putere."

• "Nici o perioada din istorie nu va recompensa mai bine pe fauritorii pacii in studiul lor decat criza celor douazeci de ani care au umplut intervalul dintre cele doua mari razboaie. Urmatoarea Conferinta de Pace, daca va dori sa nu se dovedeasca un fiasco la fel ca prima, va trebui sa se preocupe de chestiuni mult mai importante decat trasarea frontierelor. Cu aceasta credinta, ma aventurez sa dedic aceasta carte fauritorilor pacii viitoare.”


2. Partea Intai: Stiinta Politicii Internationale

• "Stiinta politicii internationale se afla in faza copilariei ei. Pana in 1914, conducerea relatiilor internationale cadea in grija persoanelor angajate profesional in acest domeniu. In tarile democratice, politica externa era socotita in mod traditional ca fiind in afara politicii de partid, iar organele reprezentative nu se simteau competente pentru a exercita nici un fel de control riguros asupra misterioaselor operatii de politica externa.”

• "Razboiul din 1914-1918 a pus capat opiniei ca razboiul era o chestiune ce ii privea exclusiv pe militarii de profesie si, facand acest lucru, a dus la destramarea impresiei corespunzatoare ca politica internationala poate fi lasata fara nici o grija in mana diplomatilor de cariera. Campania pentru "popularizarea" politicii internationale a inceput in tarile de limba engleza sub forma agitatiei impotriva tratatelor secrete, care erau atacate, fara prea multe dovezi, ca ar fi reprezentat una din cauzele razboiului."

• "Stiinta politicii internationale a aparut, asadar, ca un raspuns la o solicitare populara. A fost creata pentru a servi unui scop si, din acest punct de vedere, a urmat modelul altor stiinte ... Gandirea politica este prin ea insasi o forma de actiune politica. Stiinta politica nu este numai stiinta a ceea ce exista, ci si a ceea ce ar trebui sa existe."


• "In timpul perioadei 'utopiste', cercetatorii acorda putina atentie 'faptelor' existente sau analizei relatiei dintre cauza si efect, dar se dedica in intregime elaborarii unor proiecte vizionare pentru atingerea unor scopuri a caror perfectie si simplicitate le confera un apel facil si universal. Numai atunci cand aceste proiecte se naruie, iar dorinta sau telul se dovedesc neputincioase in a ajunge la obiectivul ravnit, vor solicita cercetatorii ajutorul analizei si al studiului, iesind din aceasta perioada infantila si utopica, afirmandu-si pretentia de a fi priviti ca reprezentanti ai unei stiinte."

• "Impactul gandirii asupra dorintei, care, in evolutia unei stiinte, survine dupa naruirea primelor proiecte vizionare si marcheaza oficial sfarsitul perioadei utopice, este denumit in mod obisnuit realism. Reprezentand o reactie impotriva viselor bazate pe simpla dorinta ale perioadei initiale, realismul este pe cale sa-si asume un rol critic si oarecum cinic. In domeniul gandirii, el pune accentul pe acceptarea faptelor si pe analiza cauzelor si consecintelor lor ... In domeniul actiunii, realismul tinde sa accentueze puterea irezistibila a fortelor existente si caracterul inevitabil al tendintelor prezente si sa insiste asupra faptului ca cea mai inalta forma a intelepciunii consta in acceptarea si adaptarea la aceste forte si tendinte ... Utopia si realitatea sunt astfel doua fatete ale stiintei politice."


3. Partea a doua: Criza Internationala. Capitolul 3: Bazele Utopiei

• "Scoala moderna a gandirii politice utopice isi are radacinile in destramarea sistemului medieval, care presupunea existenta unei alcatuiri universal etice si politice bazate pe autoritatea divina ... Odata cu secolul al XVIII-lea, cele mai importante linii ale gandirii utopice moderne erau deja bine stabilite. Ea era o gandire esentialmente individualista, deoarece transforma constiinta umana in tribunalul suprem al problemelor morale ... Era rationalista in sensul ca identifica constiinta umana cu vocea ratiunii."

• "'Scopul nostru' spunea M.Benes la prezentarea Protocolului de la Geneva in fata Adunarii in 1924 'era de a face razboiul imposibil, de a-l ucide, de a-l anihila. Pentru aceasta a trebuit sa cream un sistem'. Protocolul era 'sistemul' respectiv. O astfel de presupunere nu putea sa nu atraga dupa ea o pedeapsa. Odata ce ideea ca salvarea putea fi gasita intr-un retetar perfect si ca desfasurarea haotica a politicii internationale putea fi canalizata intr-un set de formule abstracte impregnabile din punct de vedere logic inspirate din doctrinele liberale ale secolului XIX a devenit larg impartasita in cercurile Ligii, sfarsitul acesteia ca instrument politic eficient a inceput deja sa se intrevada".


4. Sunt apoi criticate bazele utopismului

• armonia interselor -, pentru a se trece in continuare la analiza critica efectuata de pe pozitiile realismului (cap. 5), la prezentarea limitelor realismului (cap. 6), pentru ca, in partea a III – intitulata "Politica, Putere si Morala" - sa se faca o analiza detaliata a acestor concepte, punandu-se bazele intelegerii lor moderne si, pornind de aici, ale apelului la ele in analiza vietii internationale.

• In sfarsit, in ultima parte (IV), sunt analizate legaturile dintre "Lege si Schimbare", pentru ca, in final, autorul sa ajunga la concluzia ca:

– "Actuala forma a politicii internationale se datoreaza faptului ca cele mai eficiente unitati generatoare ale acesteia sunt statele nationale ... Natiunea a devenit, mai mult ca oricand, unitatea suprema in jurul careia se grupeaza solicitarile umane pentru egalitate, precum si ambitiile umane pentru suprematie ... Puterea este ingredientul necesar al fiecarei ordini politice. Istoric, fiecare abordare din trecut a temei crearii unei societati mondiale a fost produsul ascensiunii unei puteri singulare ... Ipoteza de lucru a unei ordini internationale este data de o putere superioara".

IN PRAGUL SECOLULUI XXI: UN SISTEM INTERNATIONAL IN SCHIMBARE. TRASATURILE

ORDINII INTERNATIONALE POSTBELICE

1. Lumea "postbelica", asa cum am cunoscut-o intre 1945-1989, a reprezentat un moment aparte in istoria omenirii:

• niciodata inainte si, probabil, mult timp de acum incolo, sistemul international nu a ajuns si nu va mai ajunge la un grad de concentrare a puterii atat de mare. Practic, in plan politico-militar, toate zonele importante ale lumii - caracterizate de echilibre locale - erau conectate la echilibrul "central" dintre cele doua superputeri. Iar aceasta avea loc pe fundalul unui sistem economic cu caracter global



2. O asemenea infatisare a sistemului international se datoreaza consecintelor celui de-al doilea Razboi Mondial, dintre care enumeram:

• Reasezari majore in echilibrul mondial de putere: – puterile invinse (Germania, Japonia si Italia) au iesit pur si simplu din joc,– puteri invingatoare (Marea Britanie, Franta, sau China), desi au ramas in

joc, nu au mai contat; – disparitia imperiilor coloniale (prima faza a disparitiei imperiilor s-a

petrecut in Europa, dupa primul Razboi Mondial) a fost, in egala masura, atat o ilustrare, cat si o cauza a caderii suferite de MareaBritanie si Franta dupa razboi.

• Venirea in prim plan a SUA si URSS - puteri extra-europene, fara aportul carora infrangerea Germaniei nu ar fi fost posibila - a marcat aparitia BIPOLARISMULUI. Confruntarea lor a fost, in acelasi timp,

– o lupta clasica, desi gigantica, pentru putere;– o lupta ideologica (ideologia ca instrument al puterii: pentru ce URSS a

dorit ca tarile est-europene sa devina comuniste ?)



3. Institutiile ordinii mondiale postbelice au aparut in urmatoarea succesiune:

• 1944 - Acordurile de la Bretton Woods• 1945 - Organizatia Natiunilor Unite (Consiliul de Securitate)• 1947 - Tratatul de la Dunquerque (intre Franta si Marea Britanie

impotriva Germaniei)• 1948 - Tratatul de la Bruxelles (care a creat UEO)• 1949 - Crearea NATO (ca o expresie a cooperarii politico-militare a

americanilor cu vest-europenii in fata pericolului sovietic)• 1949 - Crearea CAER• 1955 - Crearea Tratatului de la Varsovia (ca raspuns la includerea

Germaniei in NATO)• 1957 - Tratatul de la Roma de infiintare a Pietei Comune (ca o

expresie a competitiei economice a vest-europenilor cu americanii) - prefatata de o serie de acorduri si institutii anterioare.

• 1972-1975 - Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa (ca o incercare de a uni cele doua jumatati ale continentului aflate in confruntare una cu alta)



4. Liniile de forta ale sistemului international postbelic erau urmatoarele:

• Pe plan politico-militar- Confruntare Est-Vest- Colaborare Vest-Vest si Est-Est

(blocurile=expresie a dominatiei superputerilor asupra propriilor aliati)

• Pe plan economic- competitie Vest-Vest- Relatia Est-Vest era de fapt o relatie Nord-Sud



5. Principalele amenintari in cadrul sistemului erau preponderent VIZIBILE si EXTERNE (pericolul unei agresiuni din partea blocului opus). Concret, cele doua zone de amenintare proveneau din:

• posibilitatea unei erori (pe fundalul mecanismului descurajarii reciproce)

• posibilitatea unei escaladari necontrolate a unui conflict local



6. In ceea ce priveste mecanismele de reglementare a competitiei, necesare ca urmare a realizarii reciproce ca, necontrolata, ea poate duce la dezastru, fiind, in acelasi timp expresia conflictului in conditiile adancirii interdependentelor, acestea erau:

• In plan politico-militar - negocierile de control al armamentelor si dezarmare:

1963: Nuclear Test Ban Treaty1971-72: SALT1987: Intermediate Nuclear Forces1991: Conventional Forces in Europe1992: START

• In plan economic - Grupul G7 (si cu tenta de coordonare politica) pentru evitarea consecintelor negative ale unilateralismului intr-o lume interdependenta, precum si pentru impiedicarea translarii competitiei economice in planul politico-militar.

RAZBOI SI PACE IN EPOCA NUCLEARA:ECHILIBRUL TERORII

1. Atunci cand vorbim despre armele nucleare trebuie sa avem in vedere faptul ca ele se compun, pe de o parte, din incarcatura exploziva propriu-zisa si, pe de alta parte, din vectorul care o transporta la tinta.

• Acesti doi factori, impreuna cu evolutia situatiei internationale sunt raspunzatori de dezvoltarea acestui tip de armament si a gandirii militare in privinta utilizarii sale.


2. Asa stand lucrurile, primul element cu care incepe istoria acestui tip special de arma este legat de vector (avion), si teoria bombardamentului strategic ca una din cele doua modalitati de evitare a impasului creat in primul Razboi Mondial (cealalta fiind reprezentata de teoria blitzkrieg-ului).

Astfel, in perioada interbelica, italianul Duhet si englezul Fuller au pus la punct teoria bombardamentului strategic, ca mijlocul major de a scoate din joc un inamic lovindu-i centrele industriale si aglomerarile urbane (de fapt, o recunoastere a faptului ca, datorita industrializarii sale, razboiul ajunsese deja o confruntare nu numai intre armatele a doi sau mai multi beligeranti, ci intre societatile lor in ansamblul lor).


3. Cea de-a doua componenta - incarcatura atomica propriu-zisa - a aparut mai tarziu, respectiv ca urmare a materializarii proiectului Manhattan in vara anului 1945, fiind utilizata efectiv in razboi prin cele doua lansari efectuate asupra oraselor japoneze Hiroshima (6 august 1945) si Nagasaki (9 august 1945).

Ratiunile initierii proiectului amintit rezida, pe de o parte, in dorinta aliatilor de a intra in posesia acestei super-arme inaintea germanilor, iar, pe de alta, in dorinta generala a omului de a intra in posesia armei supreme (Kissinger spunea ca, dandu-i arma atomica, zeii l-au pedepsit pe om indeplinindu-i prea deplin dorintele). In ce priveste ratiunile care au stat la baza utilizarii ei efective, printre acestea se numara:

• dorinta de a testa pe viu efectele armei respective;• dorinta SUA de a evita pierderile umane presupuse inevitabil de o

debarcare pe insulele japoneze;• dorinta SUA de a demonstra intregii lumi puterea uriasa a armelor in

posesia carora intrase, ca baza a suprematiei lor politico-militare postbelice.


4. Anii dintre 1945 si 1949 au fost marcati, in plan practic, de utilizarea monopolului american in domeniu in politica internationala, iar in plan teoretic, de cautari privind intelegerea intregii potentialitati a noii descoperiri. In acest din urma domeniu acum au aparut germenii conceptiilor ulterioare de utilizare a armei atomice si, ulterior, nucleare. Odata cu testarea primei bombe atomice sovietice (1949), datele problemei se schimba fundamental


5. Raspunsul american nu s-a lasat asteptat. In loc sa inghete propriul lor program atomic, americanii au ridicat miza, pe de o parte, prin punerea la punct a bombei cu hidrogen (arma nucleara), iar, pe de alta, prin diversificarea arsenalului ca urmare a punerii la punct a armelor nucleare tactice (respectiv capabile a fi utilizate pe campul de batalie).

Rezultatul l-a constituit punerea bazelor cursei postbelice a inarmarilor nucleare dintre cele doua superputeri. Ele au fost confirmate - in opinia autorilor - de razboiul din Corea. (In acelasi timp, in Europa se constituie NATO).

In ambele cazuri, respectiv atat in cel al Statelor Unite, cat si al Europei Occidentale, armele nucleare au avut de indeplinit un dublu rol, pe de o parte, de descurajare, pe de alta, de substitut mai economicos al unui efort conventional altfel deosebit de costisitor.


6. In general, prin descurajare nucleara se intelege tentativa de a determina adversarul sa nu lanseze un atac impotriva ta, de teama reactiei tale devastatoare la adresa lui in cazul in care ar face-o.

Kissinger spunea ca, pentru ca descurajarea sa functioneze este nevoie de o relatie de tip produs (respectiv, daca oricare din factori este egal cu zero, intregul produs este egal cu zero) intre capacitatea nucleara, hotararea de a o utiliza si comunicarea existentei acestor doua elemente adversarului potential.


7. Prima forma inchegata de manifestare a descurajarii nucleare a constituit-o doctrina ripostei masive (massive retaliation), asa cum a fost aceasta formulata in documentul NSC 162/2 Basic National Security Policy.

Conform acesteia, Statele Unite urmau sa raspunda printr-un atac nuclear masiv oricarei agresiuni initiate de Uniunea Sovietica si/sau aliatii ei. Prin ea, SUA erau dispuse sa lase initiativa adversarilor, dar nu mai erau dispuse sa le permita totodata si sa stabileasca tot ei regulile confruntarii odata initiate.

Elementele care au stat la baza aparitie acestei doctrine au fost:

• multiplicarea optiunilor nucleare, ca urmare a punerii la punct a inventarului de arme nucleare tactice;

• posibilitatea efectuarii de economii masive in zona armamentelor si fortelor conventionale; si

• aderarea Marii Britanii la noua doctrina.


8. Nu mult dupa intrarea in vigoare, in Statele Unite s-a declansat o dezbatere viguroasa asupra ei, cu acuzatia fundamentala a lipsei de credibilitate (era greu de crezut ca SUA vor recurge la utilizarea masiva a arsenalului lor nuclear in cazul unei provocari relativ minore).

Adevaratele ratiuni care au dus la initierea dezbaterii au fost insa urmatoarele:

• lupta bugetara iscata intre serviciile fortelor armate americane;• constientizarea efectelor distrugatoare ale caderilor de cenusa

radioactiva dupa efectuarea unui atac;• perceptia impasului/blocajului nuclear rezultat din echilibrul pe

cale de a fi realizat de URSS;• deplasarea de accent de pe utilizare pe descurajare in general.


9. Rezultatul dezbaterii a constat in abandonarea doctrinei ripostei masive si adoptarea celei a razboiului limitat.

Principalii sai exponenti au fost englezul Liddle Hart si americanii Robert Osgood, Henry Kissinger si William Kaufmann. Scopul lor principal l-a constituit recuperarea razboiului ca instrument al politicii, pornind de la premisa ca, din cauza armelor nucleare - a caror singura utilizare consta in a ... nu le utiliza - razboiul fiind scos din arsenalul instrumental al politicii. Pentru aceasta, teoreticienii respectivi sustineau necesitatea limitarii atat a obiectivelor urmarite intr-un razboi, cat si a mijloacelor implicate.


10. Curand, insa, peisajul nuclear s-a complicat foarte mult, facand necesara distinctia intre descurajarea prin negare si cea prin pedeapsa (Glenn Snyder). Mai mult, arsenalul nuclear tactic s-a diversificat, fara ca acest lucru sa se fi concretizat si in punerea la punct a unei doctrine privind utilizarea acestei categorii de armament. Efectele acestor schimbari au constat in deplasarea accentului de pe strategia contra orase pe strategia contra forte (pe considerentul ca daca ambii adversari au sageti otravite, principala misiune nu este de a elimina adversarul - deoarece in cursul acestui proces te poate atinge si el - ci de a-i face inutilizabile sagetile).


11. O asemenea strategie, insa, a pus in lumina imperativul asigurarii, pe de o parte, a invulnerabilitatii fortelor proprii, iar, pe de alta, a capacitatii acestora de a patrunde prin apararea inamica si a anihila armele lui. Pe acest fundal are loc atat protejarea propriilor forte aeriene prin mentinerea lor in stare de alerta ridicata, cat si instalarea ulterioara a armelor nucleare pe submarine greu detectabile, in paralel cu protejarea lor terestra prin plasarea in silozuri. Aparitia primului Sputnik (4 octombrie 1957) a reprezentat un adevarat soc pentru americani si o revolutionalizare a intregului domeniu: pentru prima oara, ambii adversari devin reciproc vulnerabili. Consecinta a constituit-o, in anii '60, dublarea strategiei contra forte cu strategia distrugerii asigurate (care prevedea executarea ripostei asupra oraselor adversarului, in fapt, o revenire la strategia contr -orase), pentru ca, spre inceputul anilor '70, sa se ajunga la un echilibru dat de obtinerea distrugerii reciproc asigurate (mutual assured destruction).


12. Intre timp, pe de o parte, clubul nuclear s-a largit (Marea Britanie si Franta devin puteri nucleare in anii '50, iar China in anii '60), ceea ce a impus adoptarea Tratatului de Neproliferare Nucleara, iar, pe de alta, cele doua superputeri initiaza un proces de control al armamentelor si dezarmare nucleara, aflat si in prezent in curs de desfasurare.


13. La inceputul anilor '80 (23 martie 1983), Statele Unite isi fac cunoscuta optiunea de a-si asigura un sistem defensiv antiracheta in spatiu ("razboiul stelelor"), care promitea desprinderea din distrugerea reciproc asigurata, pas care a jucat un rol hotarator in intensificarea la maximum a cursei inarmarilor concretizate in final prin infrangerea URSS in razboiul rece.

Paralel, are loc, pe de o parte, un proces de inlocuire a armelor nucleare cu arme conventionale (ca urmare a revolutiei petrecute in domeniul performantelor acestui tip de armament), iar, pe de alta, atat un proces de eliminare treptata a armelor nucleare cu raza scurta de actiune, cat si cresterea razei de actiune a celor tactice.


14. Asistam astfel daca nu la o denuclearizare totala, la o retransare masiva a armelor nucleare (care raman ultimii gardieni ai securitatii fizice a statelor posesoare) in favoarea unei reveniri spectaculoase a armelor conventionale, concretizata, pe de o parte, in recuperarea razboiului ca instrument al politicii (vezi multiplicarea conflictelor in epoca post razboi rece), iar, pe de alta, in pericolul dezintegrarii regimului de neproliferare (vezi traficul crescand cu materiale nucleare si specialisti), acestuia adaugandu-i-se si cel al unui conflict civil in mediul nuclear suprasaturat al fostului spatiu sovietic, indeosebi rusesc.

Sistemul International Dupa 1918

Documents

Transcript of Sistemul International Dupa 1918