Silvicultură pentru învăţământ la distanţăsilvic.usv.ro/cursuri/silvotehnica_id.pdf · Curs...

Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava Facultatea de Silvicultură

Silvicultură pentru învăţământ la distanţă

- curs pentru învăţământul la distanţă -

Liviu NICHIFOREL

An universitar: 2014 - 2015

Curs de silvicultură pentru învăţământ la distanţă

2

Obiectivele operaţionale

Lucrarea de faţă îşi propune asigurarea competenţei şi capacităţii de expertiză a

absolvenţilor formei de învăţământ la distanţă (ID) în domeniile cunoaşterii, îngrijirii şi

regenerării pădurii, ca ecosistem furnizor de produse şi servicii.

Disciplina SILVICULTURĂ este tradiţional structurată în două părți: silvobiologia, care

face obiectul de studiu pe parcursul a 14 cursuri în semestrul 1 şi silvotehnica cu un

număr de 14 cursuri studiate în semestrul 2.

Silvobiologia are ca obiectiv studiul ecosistemului pădure, prin identificarea

elementelor constitutive, a relaţiilor dintre factorii ecologici şi pădure şi a proceselor

de nivel ecosistemic (regenerare, creştere şi dezvoltare, etc). Competenţele

praxiologice dobândite vor permite cursanţilor:

să descrie un arboret şi să interpreteze descrierea, deci să cunoască

caracteristicile arboretului,

să aprecieze valoarea arboretului şi deci să cunoască avantajele şi

dezavantajele fiecărui caz în parte,

să prevadă evoluţia arboretului şi să gestioneze eventualele pericole.

Silvotehnica introduce fundamentele teoretice şi aplicative ale metodelor tehnice

aplicabile pădurii cultivate. Competenţele praxiologice care vor fi dobândite permit

absolvenţilor:

să cunoască măsurile tehnice de cultură propriu-zisă a pădurilor, adică de

întemeiere a lor pe cale naturală şi artificială,

să stăpânească posibilităţile de îngrijire, conducere şi ameliorare a arboretelor

în timpul dezvoltării lor,

să promoveze tehnologiile de recoltare a lemnului şi a celorlalte materii prime

produse în scopul maximizării funcţiilor protective şi productive atribuite

arboretelor.

După cum se poate observa, silvicultura are prin definiţie o importantă parte

praxiologică care poate fi prezentată doar prin contactul direct cu obiectul ei de

activitate, pădurea. În consecinţă “Silvicultura teoretică” este introdusă conform

standardelor de redactare în tehnologie ID, fiind identică ca şi tematică cu ceea ce

introduce cursul de silvicultură la forma de învăţământ zi. Similar, această parte

teoretică este susţinută printr-un număr relevant de activităţi asistate, care se

desfăşoară în arborete reprezentative din zonă.

Cursul de faţă se constituie aşadar într-un un răspuns la noile cerinţe de ordin didactic

ale învăţământului superior silvic. El nu are caracter inovator decât sub aspectul

modalităţiilor de prezentare şi de redactare. Cursul preia din manualele clasice din

silvicultura românească, cea franceză şi cea elveţiană, precum şi din normele tehnice

de specialitate.


3

Cuprins

Obiectivele operaţionale ............................................................................................................... 2

Cuprins .......................................................................................................................................... 3

CURSUL 1 BAZELE SILVOTEHNICE .................................................................................................. 5

1.1. Definirea şi apariţia sistemelor silvotehnice .................................................................. 5

1.2. Componentele sistemului silvotehnic ............................................................................ 6

1.3. Elementele de interferenţă dintre silvotehnică şi alte ştiinţe ........................................ 8

1.4. Premizele regenerării în pădurea cultivată .................................................................. 10

1.5. Diferenţierea sistemelor silviculturale ......................................................................... 12

CURSUL 2: LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE A REGENERĂRILOR ................................................................ 14

2.1. Necesitatea îngrijirii regenerărilor ............................................................................... 14

2.2. Lucrări de asigurare şi îngrijire a regenerării naturale ................................................. 15

CURSUL 3: LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE ŞI CONDUCERE A PĂDURII .................................................... 18

3.1. Definirea lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor ......................................... 18

3.2. Obiectivele lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor ...................................... 19

3.3. Premisele biologice, tehnice și economice ale lucrărilor de îngrijire și conducere a

arboretelor .......................................................................................................................... 20

3.4. Clasificarea lucrărilor de îngrijire ................................................................................. 21

CURSUL 4: LUCRĂRI DE INGRIJIRE ȘI CONDUCERE A ARBORETELOR .......................................... 24

4.1. Lucrări de îngrijire și conducere în semințiș-desiș ....................................................... 24

4.2. Lucrări de îngrijire și conducere în nuieliș - prăjiniș ..................................................... 25

4.3. Lucrări de îngrijire și conducere în păriș, codrișor, codru mijlociu .............................. 26

4.4. Lucrări de îngrijire cu caracter special .......................................................................... 29

CURSUL 5: PROIECTAREA ȘI ORGANIZAREA LUCRĂRILOR DE INGRIJIRE ȘI CONDUCERE ........... 31

5.1. Intensitatea operaţiunilor culturale ............................................................................. 31

5.3. Periodicitatea lucrărilor de îngrijire ............................................................................. 33

5.4. Planificarea lucrărilor de îngrijire ................................................................................. 35

5.5 Tehnologia de execuţie pentru lucrările de îngrijire şi conducere ................................ 37

CURSUL 6: REGIME ȘI TRATAMENTE ........................................................................................... 40

6.1. Definirea regimului ....................................................................................................... 40

6.2. Descrierea regimelor .................................................................................................... 41

6.3. Definirea noțiunii de tratament ................................................................................... 43

6.4. Clasificarea regimelor și tratamentelor ........................................................................ 44

CURSUL 7: TRATAMENTE CU REGENERARE PE TEREN DECOPERIT ............................................. 45


4

7.1. Generalități ................................................................................................................... 45

7. 2. Tratamentul codrului cu tăieri rase pe suprafeţe mari ............................................... 45

7. 3. Tratamentul codrului cu tăieri rase și regenerare naturală (tratamentul tăierilor rase

în benzi) ............................................................................................................................... 48

CURSUL 8: TRATAMENTE CU TĂIERI REPETATE ȘI REGENERARE SUB MASIV: TRATAMENTUL

CODRULUI CU TĂIERI SUCCESSIVE .............................................................................................. 50

8.1. Generalități ................................................................................................................... 50

8.2. Tratamentul codrului cu tăieri successive .................................................................... 50

CURSUL 9: TRATAMENTE CU TĂIERI REPETATE ȘI REGENERARE SUB MASIV: Tratamentul

codrului cu tăieri progressive. Tratamentul codrului cu tăieri cvasigrădinărite ......................... 55

9.1. Tratamentul codrului cu tăieri progresive ................................................................... 55

9.2 Tratamentul tăierilor cvasigrădinărite .......................................................................... 60

CURSUL 10: TRATAMENTE CU TĂIERI CONTINUI: TRATAMENTUL CODRULUI GRĂDINĂRIT. ..... 61

10.1. Bazele teoretice ale codrului grădinărit ..................................................................... 61

10.2. Tratamentul codrului cu tăieri grădinărite ................................................................. 62

CURSUL 11: TRATAMENTE APLICATE ÎN REGIMUL CRÂNGULUI. TRATAMENTUL CRÂNGULUI

COMPUS ...................................................................................................................................... 65

11.1. Bazele teoretice ale tratamentelor din regimul crângului ......................................... 65

11.2. Tratamentul crângului simplu .................................................................................... 65

11.3. Tratamentul crângului simplu cu rezerve .................................................................. 67

11.4. Tratamentul crângului grădinărit ............................................................................... 68

11.5. Tratamentul crângului cu tăieri de sus ....................................................................... 68

11.6. Tratamentul crângului compus .................................................................................. 69

CURSUL 12: STABILIREA INTENSIVITĂȚII ȘI ALEGEREA TRATAMENTELOR .................................. 70

12.1. Stabilirea intesivității tratamentelor .......................................................................... 70

12.2. Bazele alegerii tratamentelor ..................................................................................... 71

CURSUL 13: LUCRĂRI DE CONSERVARE ȘI RECONSTRUCȚIE A UNOR ECOSISTEME FORESTIERE 75

13.1. Lucrări de conservare ................................................................................................. 75

13.2. Lucrări de conversiune ............................................................................................... 76

13. 3. Lucrări de transformare spre grădinărit .................................................................... 78

CURSUL 14: CONSIDERAȚII PRIVIND APLICAREATRA TAMENTELOR ÎN FONDUL NOSTRU

FORESTIER ................................................................................................................................... 80

Bibliografie Selectivă ............................................................................................................... 83

Nota autorului ......................................................................................................................... 83


5

CURSUL 1 BAZELE SILVOTEHNICE

Intro

Cursul introductiv are rolul de a famliariza studenţii cu obiectul de

activitate al silvotehnicii, diferențiind și definind componentele

sistemului silvotehnic

Silvotehnica

Regimul de gospodărire

Sistemul silvotehnic

Caracteristicile regenerării arboretelor

Codru regulat vs. Codru grădinărit

1.1. Definirea şi apariţia sistemelor silvotehnice

Ca ştiinţă şi activitate practică, silvicultura se ocupă de pădurea cultivată. Fundamentele

cercetării ştiinţifice în silvicultură se caracterizează prin intervenţii culturale în

comunitatea de viaţă a pădurii, care se diferenţiază prin tehnologii şi decizii manageriale

corespunzătoare ţelurilor de gospodărire şi situaţiilor concrete din teren. Metodele de

lucru folosite în practica silvică iau în considerare alcătuirea, organizarea şi succesiunea

vegetaţiei pădurilor ca o asociaţie vegetală precum şi tehnologiile promovate la

întemeierea, îngrijirea şi conducerea arboretelor pe o perioadă îndelungată de timp,

considerând biocenozele de pădure şi habitatul lor natural ca un sistem fitocenotic.

La inceput, nevoile locale de lemn erau satisfăcute prin extrageri de arbori într-un

sistem de „grădinărit primitiv”, regenerarea arboretelor producându-se natural, din

sămânță, dar și din lăstari. Acest mod de exploatare s-a practicat până în evul mediu, iar

în unele regiuni chiar până în secolul XX, prefigurând unul din regimele forestiere

actuale, cel al codrului grădinărit cultural.

În pădurile de foioase, tăiate la vârste mici, pentru lemn de foc sau pentru coaja de

tăbăcit, s-a produs de regulă, regenerarea din lăstari prefigurându-se un al doilea regim

forestier, cel de crâng. Constatându-se că după mai multe regenerări, lăstărirea slăbește,

iar arboretele se răresc din cauza uscarii cioatelor. Astfel s-a recurs la lăsarea de arbori

seminceri (rezerve) pentru a obține și regenerarea din sămânță. În acest fel s-a conturat

un al treilea regim forestier, cel al crângului compus.

Nevoia de lemn de mari dimensiuni, mai ales pentru construcția de vase, a impus și

exploatarea pădurilor (mai ales a celor de stejar) la vârste mari. Dacă aceasta se făcea

printr-o tăiere rasă, arboretele rezultate erau cele de tip codru regulat, fiind regenerate

din sămânță. Prin urmare, s-a ajuns la al patrulea tip de regim forestier, acela de codru

regulat.

Trecerea de la o silvicultură bazată pe observaţii întâmplătoare la o silvicultură

ecologică reprezintă un progres ce răspunde cerinţelor de modernizare şi tehnologizare a

activităţilor practice ce au ca obiect folosirea durabilă a complexului păduri-ape-soluri.

Orientarea silviculturii pe baze ecologice are ca obiectiv promovarea unei noi atitudini


6

faţă de rolul şi funcţiile pădurilor; conceptul de proprietate şi tehnologiile de lucru sunt

potrivite proceselor fiziologice care întreţin existenţa, creşterea şi dezvoltarea arborilor

şi arboretelor pe toată durata existenţei lor.

Silvotehnica defineşte un mod de cercetare a tehnicilor şi tehnologiilor care se aplică

arboretelor, pădurii în tot ansamblul ei, de la întemeiere şi până la exploatarea lemnului.

Este vorba de relaţiile din pădurea cultivată, dintre relația exploatare-regenerare, de

tehnicile de conducere a proceselor de creştere şi dezvoltare din ecosistemele forestiere,

de tehnicile de reconstrucţie a suprafeţelor împădurite destructurate ecologic.

Silvotehnica defineşte regimul de gospodărire, adică modul general de gestiune,

amenajare şi punere în valoare a resurselor forestiere care duc la constituirea

următoarelor aspecte:

Legătura între teorie şi practică;

Nu doar exploatarea şi regenerarea, ci un întreg sistem de măsuri;

Promovarea în practica silvică a mijloacelor şi tehnicilor celor mai sigure, mai

simple şi mai bine adaptate realităţilor de arboret.

Aplicarea măsurilor silvotehnice se face în contextul unui regimul silvic, adică

sistemului de legi şi normativelor care reglementează regimul de gospodărire al

resurselor forestiere.

Sistemul silvotehnic aplicat este caracteristic noţiunii de regim silvotehnic care

cuprinde modul general în care se va realiza regenerarea pădurii cultivate:

Codru – bazat pe regenerare din sămânţă (91% în România);

Crâng simplu – bazat pe regenerarea din lăstari (5 % în România);

Crâng compus – bazat pe regenerarea mixtă.

1.2. Componentele sistemului silvotehnic

Silvotehnica se află în permanenţă sub presiunea cerinţelor economice, ecologice,

tehnice şi sociale, foarte variate de la o zonă la alta, de la un popor la altul.

Reînființarea arboretelor în pădurea cultivată de către silvicultor este necesară din două

motive :

- ca să mențină funcționalitățile productive ale arboretului și ecoprotective ale

pădurii la un nivel ridicat prin crearea și menținerea unei structuri optime;

- ca să valorifice producția de lemn a pădurii atunci când lemnul cea mai ridicată

valoare din puncte de vedere calitativ și cantitativ.

Reînființarea arboretelor în pădurea cultivată reprezintă o intervenție activă a

silvicultorului pentru a declanșa și dirija procesul de regenerare naturală în codrul

regulat sau pentru a-l menține în codru grădinărit atunci când se atinge exploatabilitatea

ce-i corespunde țelului de gospodărire stabilit prin amenajament.

Silvicultorul intervine deci în procesul de regenerare naturală, grăbindu-l și orientându-l

în funcție de exploatabilitate și telul de gospodărire.


7

Principala măsură în cazul regenerării din sămânță este tăierea într-un anumit fel a

arborilor de vârste mari pentru a crea spațiul și condițiile de lumină pentru producerea

de sămânță și formarea noii generații de arbori. În cazul regenerării vegetative se aplică

aceeași măsura, dar la specii și varste unde acest mod de regenerare este posibil. Astfel

silvicultorul care aplică diferite forme de tăieri, adică tratamente silvotehnice, realizează

concomitent recoltarea de masă lemnoasă și regenerarea arboretului (figura 1).

Figura 1: Componentele sistemului silvotehnic

Trecerea arborilor de la existenţa izolată la starea de colectivitate în masiv, se manifestă

prin procese colective cu influenţe decisive asupra creşterii şi dezvoltării arboretelor.

Cum s-a menţionat deja, procesele cu caracter populaţional joacă un rol hotărâtor în

organizarea, structurarea şi funcţionarea ecosistemelor de pădure, ca expresie a relaţiilor

de favorizare, cooperare sau competiţie intra şi interspecifice din biocenoza forestieră,

precum şi dintre aceasta şi mediul său de existenţă.

Procesele colective din viaţa pădurii se exprimă prin programe proprii, care se derulează

după o dinamică proprie ca sens, intensitate, ritm, durată, fiind caracterizate numeric,

dimensional, volumetric şi calitativ.

Principala măsură prin care silvicultorul intervine în aceste procese este dirijarea

selectivă a numărului populațiilor de arbori prin tăieri speciale. Astfel se creează

structuri ale arboretelor care să optimizeze funcțiile de producție și de protectie pentru a

asigura stabilitatea acestuia.

Se vorbește de o dirijare selectivă a numărului de arbori, pentru că se are în vedere mai

ales eliminarea arborilor necorespunzători din punct de vedere calitativ, dar și păstrarea

și crearea unui mediu pentru arborii calitativ superiori. Prin lucrările de conducere a

arboretelor se face, deci, preponderent o selecție negativă, dar de asemenea și selecție

pozitivă.

În Romania, silvotehnica a folosit la început tehnologii elaborate pentru arboretele din

vestul Europei, ea făcându-se în mod treptat, prin dezvoltarea de cercetări științifice și


8

tehnologice proprii, care au urmat a fi adaptate specificului pădurilor românești. Aceste

tehnologii au fost publicate sub forma de îndrumări sau norme tehnice în mai multe

etape (ultima în 2000) și sunt curent utilizate în producție. Pentru silvotehnică sunt de

interes normele de alegere și de aplicare a tratamentelor (NT3), pentru evaluarea

volumului de lemn destinat comercializării (NT4), pentru efectuarea controlului anual al

regenerărilor (NT7) și pentru îngrijirea și conducerea arboretelor (NT2).

1.3. Elementele de interferenţă dintre silvotehnică şi alte ştiinţe

În ceea ce priveşte raporturile dintre silvotehnică şi celelalte ştiinţe sunt de precizat

următoarele:

Amenajarea doar stabileşte cadrul organizatoric potrivit căreia ţelurile pot fi

atinse, silvotehnica stabileşte când, unde şi cum urmează a fi folosite măsurile

indicate şi cum le aplică efectiv

Exploatarea este în primul rând o tehnică de regenerare şi conducere a

arboretelor şi nu doar operaţiunea de recoltare a lemnului

Fiecare sistem silvotehnic prezintă avantaje şi dezavantaje de natură economică,

ecologică sau socială de aceea funcţiile atribuite arboretelor sunt primordiale

în alegerea şi aplicarea lucrărilor silvotehnice

Noţiunile comune fac referire la:

Ciclul de producţie/protecţie – norma medie de timp în care se înlocuieşte întregul

fond de producţie ca urmare a aplicării tratamentelor silviculturale, respectându-se

vârsta exploatabilităţii la nivel de arboret.

Figura 2: Ciclu de producţie pentru codru regulat şi crâng simplu

Tabel 1: Valori ale ciclurilor de producţie/ protecţie conform NT5


9

Formația forestieră Sortiment țel Ciclu de producție Ciclu de protecție

Molidișuri Cherestea

Rezonanță

100-120

150-180

110-130

150-180

Brădete Cherestea

Rezonanță

100-120

150-180

120-140

150-180

Făgete Cherestea

Furnire

100-120

140-150

120-140

140-150

Pinete Cherestea 60-80 80-100

Stejar pedunculat Cherestea

Furnire

110-130

160-200

130-150

160-200

Gorunete Cherestea

Furnire

120-140

160-200

130-150

160-200

Cerete Cherestea

Furnire

80-100

100-140

90-120

100-140

Teișuri Cherestea

Furnire

50-80

80-100

70-100

80-100

Perioada de regenerare: Este o subdiviziune a ciclului, în cuprinsul căreia urmează să

se exploateze şi să se regenereze integral un arboret sau un grupaj de arborete de la

prima până la ultima tăiere. Perioadele de regenerare admise prin normele tehnice sunt

de 15-25 ani pentru cvercinee şi de 20-30 ani pentru fag şi brad.

Perioada specială de regenerare: Perioadă de regenerare poate conţine mai multe

perioade speciale de regenerare, adică timpul în care se poate exploata şi regenera în

mod eficient o porţiune din arboret, de la instalarea seminţişului şi până la punerea lui

completă în lumină:

- 2-4 ani stejar pedunculat;

- 2-6 ani larice şi pin;

- 3-6 ani pentru gorun, cer, gârniţă;

- 6-15 ani pentru fag;

- 8-15 ani pentru brad.

Compoziția-țel a arboretului este cea pe care trebuie să o aibă arboretul la exploatare

– regenerare. Este redată prin enumerarea speciilor de arbori și a proporției lor. De

exemplu o compoziție-țel în molidișuri poate fi 10MO, în șleauri 3GO 2FR 3TE 2CA.

Compoziția-țel este dată pe fiecare unitate amenajistică (subparcela), dar și pe unitatea

de producție (ca o medie a tuturor arboretelor).

Compoziția-țel se realizează prin toate lucrările silvotehnice, începând cu cele de

înființare / reînființare a arboretelor, dar cu precădere prin cele de îngrijire / conducere.


10

1.4. Premizele regenerării în pădurea cultivată

Regenerarea se produce atât în pădurea virgină, cât şi în cea cultivată, obiectivul

prioritar al silvicultorului îl reprezintă însă regenerarea pădurii cultivate. Regenerarea

arboretului are la bază capacitatea arborilor existenţi de a produce sămânţă sau de a

lăstări. Regenerarea în pădurea virgină se produce atât sub adăpostul arboretului

(masivului) existent, cât şi la marginea acestuia sau în afara masivului pe teren

descoperit. Regenerarea sub adăpost conferă un caracter continuu în pădurea virgină. În

pădurea cultivată, procesul de regenerare a luat forme diferite ca urmare a aptitudinilor

şi exigenţelor ecologice ale speciilor, condiţiilor de mediu şi amestecului factorului

antropic în viaţa pădurilor. În raport de interesele proprietarului de pădure, dotarea

tehnico-financiară şi considerentele silviculturale, pădurea cultivată se poate regenera pe

cale naturală, artificială şi mixtă (naturală şi artificială).

Aspectele privind regenerarea pădurilor au fost detaliate anterior în cursul 11. Repetăm

doar câteva elemente din cele prezentate.

Regenerarea naturală are loc din sămânţă, lăstari şi drajoni, reuşita acestora fiind

condiţionată de influenţa factorilor de mediu şi de priceperea silvicultorului. Acesta

concepe şi conduce modul de producere şi desfăşurare a procesului de regenerare,

folosindu-se de tehnologii corespunzătoare scopului urmărit.

Regenerarea artificială se produce din sămânţă, puieţi sau butaşi; diferă de regenerarea

naturală prin faptul că se stabilesc din timp suprafeţele de regenerat şi materialul

necesar întemeierii unei noi păduri.

Regenerarea mixtă s-a extins în practica silvică din raţiuni financiare, procesul în sine

fiind favorizat de fărâmiţarea proprietăţii asupra pădurilor şi nevoia de a se instala în

timp scurt, cu eforturi minime o nouă pădure în locul celei exploatate sau distruse.

După materialul folosit la întemeierea pădurii cultivate, se deosebesc:

- regenerarea din sămânţă, sexuată sau generativă, naturală sau artificială;

- regenerarea vegetativă, asexuată sau prin micropropagare vegetativă;

- regenerare mixtă, generativă şi vegetativă.

Procesul de regenerare naturală în pădurea cultivată se produce sub adăpostul

arboretului matern, la marginea masivului sau pe teren descoperit. Sunt diferite

condiţiile de mediu şi obiectivele urmărite, ceea ce face ca desfăşurarea procesului în

sine să se deruleze după o dinamică proprie. Regenerarea se consideră încheiată când

generaţia tânără de arbori instalată pe suprafaţa exploatată realizează o independenţă

biologică şi este în măsură să constituie starea de masiv, deci, capabilă să formeze o

nouă pădure matură.

Regenerarea din sămânţă se bazează pe capacitatea arborilor ajunşi la vârsta

maturităţii de a produce sămânţă, de calitatea cerută pentru a da naştere la indivizi cu

însuşiri corespunzătoare scopului urmărit. În acest sens, se cer îndeplinite unele condiţii

şi anume:

- existenţa unui număr suficient de arbori maturi, care să fructifice abundent la

nivelul întregii suprafeţe în curs de regenerare;


11

- seminţişul instalat să beneficieze de condiţii necesare dezvoltării sale până la

constituirea de noi arborete viabile, a unei noi păduri tinere;

- solul să prezinte însuşiri favorabile proceselor de germinare şi răsărire a

plantulelor;

- concurenţa altor specii de plante erbacee şi arborescente nedorite faţă de

spaţiu şi nutrienţii minerali să fie practic nesemnificativă.

Speciile de interes forestier nu fructifică în fiecare an. Repetarea fructificaţiei abundente

la anumite intervale de timp se numeşte periodicitatea fructificaţiei. Recoltarea fructelor

şi seminţelor este precedată de o estimare calitativă a fructificaţiei pe specii forestiere.

Gradul de fructificaţie se apreciază: 0 – lipsă de fructe, conuri sau seminţe; 1 –

fructificare slabă, când se găsesc fructe, conuri sau seminţe în număr satisfăcător pe

arbori izolaţi şi pe cei de la lizierele însorite; 2- fructificaţie bună, în cazul când fructele,

conurile sau seminţele sunt din abundenţă pe arbori izolaţi şi pe cei de pe lizierele

însorite şi suficient de frecvente pe arbori maturi şi de vârstă mijlocie; 3 – fructificaţie

abundentă, când fructele, conurile, seminţele sunt din abundenţă în toate situaţiile

menţionate anterior.

Condiţiile fizico-geografice şi fito-climatice în care se dezvoltă fondul nostru forestier

permit ca pădurile ţării să se regenereze într-o pondere ridicată, peste 60%, pe cale

naturală din sămânţă. Există riscul ca prin decelarea proprietăţii asupra pădurilor din

România, multe arborete valoroase tratate în codru şi regenerate din sămânţă să fie

transformate în crânguri regenerate pe cale vegetativă. Consecinţele sunt uşor vizibile şi

vor duce la diminuarea capacităţii bioproductive şi bioprotective a viitoarelor păduri, la

randamente economice sub nivelul a ceea ce, în condiţiile staţionale date, silvicultura

europeană îşi propune şi urmăreşte să înfăptuiască.

Procesul de regenerare pe cale naturală din sămânţă presupune: fructificarea arborilor,

germinaţia seminţelor, răsărirea plantulelor şi dezvoltarea seminţişului.

Regenerarea naturală pe cale vegetativă se poate realiza din lăstari şi drajoni.

Regenerarea din lăstari este proprie speciilor de foioase; dintre răşinoase prezintă o

asemenea însuşire numai tisa. Lăstarii speciilor de foioase se formează pe tulpină sau pe

cioata rămasă după tăierea tulpinii, putând proveni din muguri dorminzi (proventivi) sau

din muguri adventivi (întâmplători). În primul caz, lăstarii obţinuţi se numesc lăstari

proventivi, iar în al doilea – lăstari adventivi.

Lăstarii proventivi sunt mai tineri stadiali şi în consecinţă mai viguroşi, se

individualizează mai repede şi dispun de o stare de vegetaţie mai viguroasă. Se

urmăreşte ca aceşti lăstari să nu fie expuşi la putregai. La unele specii, se întâmplă ca în

perioada estivală, tulpina unor puieţi tineri să se usuce sau să fie ruptă ori retezată.

Partea sănătoasă a tulpinii respective se poate reface; când acest fenomen se produce

natural se numeşte autorecepare, iar atunci când este provocat de practicieni – recepare.

Lăstarii care se formează constituie la nivelul parcelei respective lăstărişul din care se

întemeiază pe cale vegetativă un arboret, o pădure. La început, lăstarii primesc seva

brută prin rădăcinile arborelui pe care s-a format, însă cu timpul îşi creează rădăcini

proprii, în timp ce cioata putrezeşte. Capacitatea tulpinilor şi cioatelor de a lăstări este

dependentă de factori bioecologici, precum: însuşirile speciei, vârsta arborilor, condiţiile


12

de staţiune. Lăstăresc viguros şi pe o durată de timp mai mare: stejarul, gorunul, salcia,

plopul, aninul, carpenul, jugastrul şi majoritatea speciilor de arbuşti. Prezintă o

capacitate de lăstărire medie salcâmul, mesteacănul şi fagul; se poate sconta pe

potenţialul ridicat de lăstărire al acestor specii când arborii şi cioatele sunt tinere.

Vârsta arborilor constituie un element important pentru a evalua capacitatea de lăstărire:

în primii ani de existenţă, cioatele arborilor lăstăresc viguros, după care acest potenţial

scade sensibil în jurul vârstei de 30-40 ani. La anin doar, se menţine capacitatea de

lăstărire peste vârsta de 50 de ani. La aceeaşi specie şi vârstă, capacitatea de lăstărire

este mai viguroasă pe staţiuni superioare de fertilitate. Cioatele care lăstăresc de mai

multe ori, cum este cazul frecvent răspândit la salcâm, îşi pierd capacitatea de lăstărire

cu cca. 25-30% de la o generaţie la alta.

Cercetări auxologice pun în evidenţă creşterea mai viguroasă în primii ani a lăstarilor

decât la exemplarele din sămânţă. Este cazul speciilor de stejar, gorun, salcâm, tratate în

crâng, care realizează dimensiuni în înălţime şi în diametru mai mari până la vârsta de

20-30 ani.

Ritmul de creştere a lăstarilor este deci mai activ în primii ani, pe motiv că beneficiază

de sistemul radicelar al cioatei şi de un spor de lumină, căldură şi nutrienţi. Totodată,

lăstarii nu întâmpină prea mare rezistenţă din partea plantelor erbacee cum este cazul

puieţilor proveniţi din sămânţă, care până la realizarea stării de masiv sunt supuşi unui

proces puternic de eliminare naturală.

Proprietatea speciilor de foioase de a produce lăstari din muguri adventivi formaţi pe

rădăcini poartă denumirea de drajonare. Dintre speciile arborescente din fondul nostru

forestier, drajonează viguros plopul tremurător, salcâmul, aninul alb, cenuşerul, plopul

alb, plopul negru, teiul etc. Drajonii se formează pe rădăcinile subţiri laterale de la

suprafaţa solului.

Capacitatea de drajonare variază în raport de specie, vârstă şi condiţii staţionale. Prin

lucrări de mobilizare superficială a solului şi rănirea superficială a rădăcinilor se poate

stimula capacitatea de drajonare, fapt extins în practică la salcâm. Drajonii se întind

până la distanţe apreciabile (10-15 m) de cioată, în funcţie de lungimea rădăcinilor. Se

apreciază, îndeosebi la regenerarea pe cale vegetativă a arboretelor de salcâm, că

drajonarea este mai sigură decât lăstărirea, pe motiv că drajonii se formează atât în anul

tăierii cât şi în anii următori. Ritmul de dezvoltare a drajonilor este asemănător cu al

lăstarilor; se preferă drajonii şi pe considerentul că aceştia se individualizează mai de

timpuriu, nu prezintă curburi la bază şi sunt mai puţin expuşi la putregai.

1.5. Diferenţierea sistemelor silviculturale

Definirea celor trei regimuri silvotehnice (codru, crâng şi crâng compus) doar prin

modul de înființare / reînființare a arboretelor este prea sumară. Este necesar ca pe lângă

modul de înființare / reînființare a arboretului să se ia în considerare și alte elemente

importante după cum urmează:

- continuitatea sau periodicitatea intervențiilor de înființare / reînființare și

îngrijire – conducere a arboretelor;


13

- structura pozițională, dimensională și pe vârste a arboretului;

- vârsta și dimensiunile arboretelor și a arborilor la exploatare;

- modul diferit de organizare și desfășurare a gospodăririi arboretelor în timp și

spațiu.

Structura arboretului depinde de regimul adoptat. Structura este diversificată în regimul

de codru grădinărit și în cel de crâng compus. Structura este simplificată în regimul de

codru regulat și în regimul de crâng.

Dar structura diversificată ca și cea simplificată se pot menține sau modifica de-a lungul

existenței arboretului prin tehnologiile de conducere a arboretelor. Silvotehnica

ecologică se orientează spre crearea de structuri cât mai diversificate, care să asigure o

mai mare diversitate pădurii.

Chiar în codru regulat se poate ajunge la o diversitate mai mare a structurii prin

diversificarea compoziției arboretelor, prin menținerea arborilor din toate categoriile

poziționale (aparținând la mai multe clase Kraft), prin diversificarea vârstelor (de

exemplu în cazul tăierilor cvasigradinărite).

Daca se ține seama și de aceste elemente, se pot deosebi 4 sisteme silvotehnice:

- regimul silvotehnic de codru grădinărit, cu reînființarea continuă a arboretelor, din

sămânță, cu structura arboretelor diversificată, permanent plurienă, cu exploatarea pe

arborete la vârste și dimensiuni foarte mari și cu intervenții culturale continue,

- regimul silvotehnic de codru regulat, cu înființarea / reînființarea periodică a

arboretelor, din sămânță, cu structura arboretelor simplă ± echienă, cu exploatarea pe

arborete la vârste și dimensiuni mari și cu intervenții culturale periodice,

- regimul silvotehnic de crâng, cu reînființarea periodică a arboretelor, din lăstari

(drajoni), cu structura arboretelor simplă, echienă, cu exploatarea pe arborete la vârste și

dimensiuni mici și cu intervenții culturale periodice,

- regimul silvotehnic de crâng compus, cu reînființarea periodică a arboretelor, din

lăstari și din sămânță, cu structura arboretelor diversificată, echienă multiplă, cu

exploatarea pe arborete la vârste și dimensiuni variate și cu intervenții culturale

periodice.

Ca o consecinţă a modului general în care se doreşte gestionarea unui arboret, în

practica silvică există aşadar o diferenţiere suplimentară în cadrul regimului de codru

între două mari sisteme silviculturale (tabelul 2)

Tabelul 2: Caracteristici de diferențiere a sistemelor silviculturale de codru

Codru regulat Codru grădinărit

arborete echiene şi relativ echiene (vârste apropiate

şi dimensiuni apropiate)

existenţa unui ciclu de producţie/protecţie

diferenţierea unei perioade de îngrijire şi

conducere a arboretelor şi a unei perioade de

regenerare

exploatabilitatea reprezentată prin vârsta

exploatabilităţii

arborete pluriene (arbori de toate vârstele

şi dimensiunile)

regenerarea continuă

îngrijirea şi conducerea arboretului

precum şi regenerarea acestuia se

desfăşoară simultan

exploatabilitatea reprezentată prin

diametru ţel


14

CURSUL 2: LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE A REGENERĂRILOR

Intro

Acest curs introduce lucrările silvotehnice necesare pentru instalarea

regenerării și pentru conducerea acesteia până la închiderea stării de

masiv

Lucrările pentru favorizarea instalării seminţişului

Lucrările pentru îngrijirea seminţişului

Semințiș utilizabil vs. neutilizabil

Receparea

2.1. Necesitatea îngrijirii regenerărilor

Dinamica dezvoltării culturilor silvice, de la instalare până la închiderea stării de masiv,

se exprimă prin adaptarea şi creşterea individuală a puieţilor instalaţi prin plantaţii sau

pe cale naturală.

Starea de masiv reprezintă procesul biologic de apropiere a coroanelor puieţilor şi de

realizare a coronamentului noului arboret şi se evidenţiază prin: la foioase – ramurile

puieţilor pe rând sau în grupe se ating în proporţie de cel puţin 80%, cu excepţia

plopilor euramericani şi a nucului la care diametrul tulpinii la înălţimea de 1,30 m

trebuie să fie de minimum 8 cm, iar la răşinoase – înălţimea puieţilor este de 1,20-1,40

m în staţiunile normale şi de minimum 0,60-0,80 m în staţiuni extreme.

Constituirea stării de masiv este influenţată de zona fitogeografică, rapiditatea de

creştere a speciei (speciilor), metoda de instalare a culturilor, desimea culturilor,

bonitatea staţiunii. Spre exemplu, salcâmul realizează starea de masiv la (2)3 ani de la

plantare, laricele, duglasul, pinul negru şi silvestru la 6-7 ani, molidul (în zonele FD4-

FD3), cvercineele, paltinul, teiul, cireşul ş.a. la 7-8 ani, molidul, laricele, pinul silvestru,

pinul negru în regiunea montană şi premontană la 7-9 ani, bradul la 9-10 ani, iar

cvercineele instalate prin semănături directe la 6-9 ani.

Puieţii pot fi vătămaţi de către animale domestice sau sălbatice erbivore prin roaderea

lujerilor, zdrelirea scoarţei, consumarea frunzelor etc. În această situaţie se recurge la

protecţia chimică a lor, lucrare care constă în acoperirea tulpinilor cu substanţe

repulsive (sânge alterat, must de bălegar la care se adaugă sulf, petrol, ulei de in, catran,

smoală) sau o protecţie mecanică (acoperirea lujerilor – în special cel terminal la

răşinoase cu pungi de polietilenă sau “îmbrăcarea” totală a puieţilor cu tuburi din

material plastic, “manşoane” din plasă de sârmă, amplasarea unei spirale de sârmă

ghimpată în jurul tulpinii etc.).

Întreţinerea solului cuprinde: afânarea, combaterea vegetaţiei ierboase nefolositoare,

îmbogăţirea în nutrienţi, eventual reducerea acidităţii, iar în zonele secetoase o

acumulare suplimentară de apă.


15

Afânarea solului se realizează prin mobilizarea manuală cu ajutorul sapei forestiere ori

cu dispozitive acţionate hipo sau mecanic (cultivatoare, prăşitoare etc.) la adâncimea de

8-10 cm. Suprafaţa mobilizată este, de regulă, suprafaţa pe care s-a pregătit solul înainte

de instalarea culturii (suprafaţa totală sau parţială). Mobilizarea cu mijloace mecanice se

face între rândurile de puieţi, pe o lăţime cu 10-15 cm mai mică de o parte şi de alta a

puieţilor pentru a nu le fi vătămată partea aeriană. Pe fâşia nemobilizată mecanic şi între

puieţii pe rând se intervine manual pentru afânarea solului. Durata şi frecvenţa

mobilizărilor se stabilesc în funcţie de zona fitoclimatică, intensitatea iniţială de

îmburuienire, tehnologia pregătirii terenului şi solului, metoda de împădurire,

sortimentul puieţilor folosiţi la plantare, vigoarea de creştere a puieţilor. Durata

corespunde, de regulă, cu numărul de ani de la instalare până la realizarea stării de

masiv. Frecvenţa este dată de numărul mobilizărilor într-un sezon de vegetaţie. În

funcţie de ocupaţia anterioară a terenului, pregătirea solului, zona fitoclimatică,

vigoarea de creştere, într-un an se pot executa 1-3(4-5) lucrări.

Combaterea buruienilor se execută mecanic odată cu mobilizarea solului sau chimic,

folosind fitocide selective, preemergente, cu remanenţă mare, fără a polua mediul sau a

distruge speciile instalate. Rezultate favorabile se obţin prin aplicarea stratului

protector pe suprafaţa parţială a solului (suprafaţa vetrelor, în lungul benzilor (fâşiilor)

plantate). Stratul de paie, lujeri, resturi de exploatare, buruieni rezultate din descopleşiri,

cu o grosime de 6-8 cm, împiedică instalarea plantelor ierboase prin sămânţă, drajoni,

marcote şi pierderea apei din sol prin evaporare.

2.2. Lucrări de asigurare şi îngrijire a regenerării naturale

În cazul seminţişului instalat pe cale naturală se disting două subfaze: aceea de plantulă

şi de tineret. Plantulele reprezintă în fapt seminţişul în dezvoltare, din primul an de

vegetaţie până la lignificarea completă. În urma unei fructificaţii abundente se instalează

un număr foarte mare de plantule la hectar. În primul sezon de vegetaţie dispar peste

50% dintre acestea, ca efect al condiţiilor de mediu. Sensibilitatea plantulelor la reacţia

factorilor ecologici poate conduce, de multe ori, la compromiterea regenerării.

Modul de exprimare a factorilor climatici în cazul plantulelor este diferit, motiv pentru

care se cere o atenţie deosebită din partea silvicultorului în urmărirea acestui proces.

Lumina, de pildă, se manifestă ca un factor determinant în cazul regenerării sub masiv.

Negulescu (1966), Stănescu (1970) ş.a. consideră că reducerea cantităţii de lumină sub

punctul de compensaţie conduce la compromiterea regenerării prin dispariţia în masă a

plantulelor. De aici iscusinţa şi experienţa practicianului, care trebuie să conducă cu

abilitate procesul de rărire a arboretului matur, corespunzător exigenţelor speciilor

principale faţă de factorii mediului forestier.

Plantulele de fag şi brad de pildă, cunoscute ca specii de umbră, sunt sensibile la geruri,

în special la îngheţuri târzii, arşiţe şi uscăciune, având nevoie de umbrire din partea

arborilor rămaşi pe picior. În cazul unor specii de lumină – larice, pin silvestru,

mesteacăn, plopi, chiar molid – plantulele rezistă şi în teren descoperit, fiind mai puţin

sensibile la arşiţă, secetă şi la concurenţa plantelor erbacee.

Căldura, ca şi umiditatea în sol şi atmosferă se manifestă de multe ori decisiv în existenţa

plantulelor. Excesul de apă din sol este dăunător în condiţii de menţinere timp îndelungat.


16

Negulescu şi colab. (1973) remarcă influenţa deosebită pe care o exercită asupra dezvoltării

seminţişului în această primă subfază a dezvoltării sale, factorii orografici – altitudine,

expoziţie, pantă etc. Flora şi fauna pădurii exercită o influenţă negativă asupra

dezvoltării plantulelor: speciile de animale care păşunează în păduri, ca şi cele de vânat,

când sunt menţinute la nivelul unor efective supranumerice, provoacă pagube pădurii

încă din acest moment al existenţei sale.

O a doua subfază din dezvoltarea seminţişului o constituie seminţişul propriu-zis:

începe din al doilea an de vegetaţie şi durează până în momentul constituirii stării de

masiv. Se consideră că, în acest moment de existenţă seminţişul dispune de o capacitate

sporită de folosire a mediului său de viaţă, dovedind o rezistenţă mai pronunţată faţă de

ostilitatea factorilor de mediu. Pe măsură ce seminţişul se dezvoltă, cresc exigenţele sale

faţă de lumină, apă şi constituenţi minerali.

Rolul de protecţie pe care l-a asigurat arboretul rămas pe picior devine din ce în ce mai

redus/limitat odată cu tăierea definitivă. Seminţişul diferitelor specii manifestă reacţii

variate faţă de acoperişul arboretului rămas pe picior: puieţii de mesteacăn, de exemplu,

rezistă sub masiv numai în primul an, cei de stejar pedunculat doi ani, la molid şi fag

până la 20 de ani, iar la brad şi mai mult.

Lucrări de asigurare şi îngrijire a regenerării naturale reprezintă ansamblul

complex de operaţiuni prin care este dirijată instalarea, creşterea şi dezvoltarea

seminţişului natural. Pentru reuşita unor lucrări de regenerare pe cale naturală a

arboretelor se fac lucrări de ajutorare a regenerării naturale, care cuprind: mobilizarea

solului, înlăturarea păturii erbacee, întreţinerea seminţişului, extragerea tineretului

preexistent inutilizabil, receparea seminţişurilor prejudiciate şi lâncede, depresajul sau

rărirea seminţişurilor şi a desişurilor dese.

Lucrările pentru favorizarea instalării seminţişului se execută înaintea unei

fructificaţii abundente pentru specia de regenerat și pot necesita următoarele operații:

- Strîngerea şi îndepărtarea stratului de litieră:

o în făgete, molidişuri, gorunete, stejărete – în anii de fructificaţieâ;

o benzi, vetre, ochiuri;

- Îndepărtarea humusului brut:

o pentru pădurile de pe soluri acide;

- Distrugerea păturii ierbacee, subarboretului, seminţişului neutilizabil:

o obligatorie pe porţiuni puternic rărite şi neregenerate;

- Lucrări de mobilizare a solului:

o pentru arborete anterior rărite şi neregenerate, pe soluri compacte;

- Lucrări de înlăturare a efectelor negative ale exploatării.

Lucrările pentru îngrijirea seminţişului urmăresc realizarea și ameliorarea mediului

său ecologic de creștere și dezvoltare până la integrarea acestuia în arboret și presupun

următoarele operații:


17

- Protejarea seminţişului preexistent utilizabil:

o prin punerea în valoare şi organizarea procesului tehnologic de

exploatare;

- Receparea seminţişului:

o retezarea de la colet a puieţilor vătămaţi de foioase;

- Descopleşirea seminţişului de buruieni;

- Completarea regenerării naturale:

o după controlul anual al regenerărilor;

- Predegajarea seminţişului;

- Protecţia seminţişurilor;

- Lucrări de combatere a bolilor specifice puieţilor.


18

CURSUL 3: LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE ŞI CONDUCERE A PĂDURII

Intro

Acest curs definește lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor,

obiectivele acestora precum și premisele ecologice, economice și tehnice

de realizarea a acestora

Operațiuni culturale

Efectele lucrărilor de îngrijire

Eficiența ecologică, economică și auxologică

Clasificarea lucrărilor de îngrijire

3.1. Definirea lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor

Lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor presupun un sistem de lucrări

silviculturale care au ca scop dirijarea creşterii şi dezvoltării arboretelor, selecţia

arborilor cu însuşiri genetice superioare şi ameliorarea compoziţiei structurii şi

funcţiilor viitoarei păduri. Se promovează în acest scop, de la întemeierea şi până la

apropierea termenului de exploatare a arboretului, o suită de lucrări cu caracter special,

corespunzătoare legilor şi particularităţilor de creştere şi dezvoltare ale arborilor şi

arboretelor. Lucrările care se fac au ca finalitate realizarea unei compoziţii şi structuri a

viitorului arboret în măsură să asigure exercitarea integrală a funcţiilor atribuite, lemn

de valoare comercială ridicată şi condiţii dintre cele mai prielnice pentru regenerarea

pădurii.

Se deosebesc lucrările de îngrijire, care se referă cu prioritate la culturile şi seminţişurile

care nu au încheiat încă starea de masiv, precum şi la lucrări cu caracter silvotehnic (elagaj

artificial, emondaj, îngrijirea marginii de masiv) ce se constituie într-un mijloc important de

realizare a unor arborete valoroase. Caracterul acestor intervenţii şi efectuarea lor la timp

conduc la ridicarea valorii silviculturale, economice şi ecologice a fiecărui arboret, la

îmbunătăţirea rezistenţei acestuia faţă de acţiunea factorilor biotici şi abiotici perturbanţi.

Conducerea arboretelor, termen comentat în silvotehnică şi interpretat de multe ori în

sens deformat, reprezintă de fapt mijlocul prin care silvicultorul poate atinge obiectivele

enunţate până în prezent. Se exprimă în adevăratul sens după constituirea stării de

masiv, prin lucrări de degajări, curăţiri şi rărituri, asigurându-se treptat selecţia arborilor

care să prezinte la exploatare calităţile dorite din punct de vedere tehnologic şi cenotic.

Se operează astfel cu prilejul alegerii speciilor de interes, la reglarea numărului de

arbori în concordanţă cu stadiul de dezvoltare al acestora, la ameliorarea continuă a

factorilor de mediu.

Intervenţiile de conducere a arboretelor au caracter cultural, ele fiind executate periodic

ca o reflectare a acţiunii de continuitate şi consecvenţă în cultura pădurilor. Denumirea

de lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor, multă vreme cunoscută sub numele de

operaţiuni culturale, este încetăţenită şi exprimă preocuparea susţinută a

silvicultorului, pe întreaga durată a ciclului, de gospodărirea durabilă a pădurilor. Prin

modul cum se intervine cu asemenea lucrări, prin rezultatele ce se obţin, în anumite


19

arborete, timp de peste 80 ani, se pot desluşi reuşitele/nereuşitele sistemului de

gospodărire durabilă a arboretelor.

În consecință, de la instalarea unui arboret şi până la începerea lucrărilor de regenerare a

unui nou arboret se deosebesc următoarele categorii de lucrări de îngrijire şi conducere

a arboretelor:

- lucrări de îngrijire a seminţişurilor naturale şi a plantaţiilor până la

constituirea stării de masiv;

- lucrări de îngrijire şi conducere după încheierea stării de masiv;

- lucrări speciale de îngrijire.

3.2. Obiectivele lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor

Scopul lucrărilor de îngrijire și conducere este crearea celor mai favorabile condiţii

bioecologice şi economice în vederea obţinerii unei producţii corespunzătoare de

biomasă sub raport cantitativ şi calitativ pentru arboretele din grupa II funcţională,

precum și creşterea capacităţii de protecţie a calităţii factorilor de mediu pentru

arboretele din grupa I funcţională.

Prin lucrările de îngrijire şi conducere se pot crea arborete pure sau amestecate,

echiene sau relativ pluriene, unietajate sau bietajate, mai rare sau mai dese,

urmărindu-se realizarea unei structuri optime în raport cu funcţiile atribuite

Figura 2: Efectele directe și indirecte asupra arboretului prin intervenția cu

lucrări de îngrijire

Executarea lucrărilor de îngrijire şi conducere urmăreşte următoarele direcții:

- ameliorarea compoziţiei, structurii şi calităţii arboretelor;

- reducerea convenabilă a arboretului, astfel încât să nu afecteze calităţile

mediului de pădure, ci să asigure treptat aportul de nutriţie al arborilor valoroşi

şi creşterile acestora;

- reglarea raporturilor inter şi intraspecifice, atât la nivel de arboret cât şi între

diferitele etaje de vegetaţie;

- ameliorarea treptată a mediului pădurii, astfel încât să se realizeze intensificarea

funcţiilor protective şi productive ale acesteia;


20

- recoltarea şi valorificarea unei cantităţi suplimentare de masă lemnoasă sub

formă de produse secundare.

3.3. Premisele biologice, tehnice și economice ale lucrărilor de îngrijire și

conducere a arboretelor

Obiectivele urmărite prin operaţiunile culturale se pot realiza doar ţinând seama de

particularităţile constitutive şi funcţionale ale pădurii în orice loc şi orice moment din

dezvoltarea sa. Ameliorând natura unei păduri în conformitate cu ţelurile fixate,

procesele colective ale acesteia pot fi influenţate pozitiv, doar cunoscând bine sensul de

desfăşurare al acestor procese.

Premisele biologice ale operaţiunilor culturale constau din suma cunoştinţelor despre

biologia arboretelor, despre modul în care vor reacţiona arborii şi arboretele în

ansamblul lor la diferitele intervenţii practice (Petrescu,1971). Reglarea convenabilă a

stării de desime se realizează prin rărirea selectivă a arboretelor, reducându-se astfel,

sistematic desimea prea mare care conduce la accentuarea concurenţei şi încetinirea

creşterii arborilor, precum şi la eliminarea naturală a unu număr de exemplare care nu

sunt întotdeauna dintre cele mai slab conformate sau din speciile de mai mică valoare.

Înlocuind selecţia naturală cu cea artificială, se ţine seama de capacitatea arborilor

rămaşi de a reacţiona favorabil, în funcţie de gradul lor de adaptabilitate (plasticitate), la

mediul specific astfel modificat. Plasticitatea arborilor variază cu natura speciei şi cu

provenienţa şi, ca urmare, şi natura intervenţiei va fi diferenţiată în raport cu aceste

caracteristici. Capacitatea de adaptare scade pe măsură ce arborii şi arboretele înaintează

în vârstă sau condiţiile staţionale se înrăutăţesc şi, ca urmare, intervenţiile practicate vor

diferi ca ritm şi intensitate în funcţie de vârsta arboretelor şi de nivelul lor productiv.

În proiectarea şi executarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii se vor avea în

vedere, deci, variabilitatea individuală, dinamica competiţiei inter- şi interspecifice, şi

neuniformitatea condiţiilor de mediu, fapt care face ca în fiecare loc să fie promovate

exemplarele din specia valoroasă, cel mai bine susţinute de mediul respectiv.

De asemenea, în executarea aceloraşi lucrări este necesar să se ţină seama de capacitatea

arborilor rămaşi de a valorifica intensiv şi integral spaţiul de hrană şi lumină, menţinând

permanent biocenoza în starea de saturaţie prin etajul arborilor. În acest sens, se are în

vedere faptul că un arbore care dispune de un spaţiu de creştere mai mare îşi activează

creşterea, dar numai până la o anumită limită, după care acesta nu mai reacţionează

favorabil. Spaţiul optim de creştere variază cu vârsta, specia, provenienţa, structura

arboretului, condiţiile staţionale etc., fiind deci dificil de cunoscut.

Selecţia (fenotipică) practicată prin lucrări de îngrijire şi conducere a pădurii, bazându-

se numai pe rărirea arboretului şi menţinerea celor mai valoroşi arbori ca specie şi

conformare, are totuşi un caracter limitat, deoarece nu acţionează şi asupra fondului

genetic ereditar individual.

Premise tehnice. Aplicarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurilor constituie o

latură a procesului de producţie forestieră şi, ca urmare, este necesară armonizarea

cerinţelor biologice cu cele ale gospodăririi pădurii cultivate. În acest sens, în primul

rând, trebuie cunoscute mijloacele materiale (unelte şi utilaje de lucru) de care se

dispune sau care sunt necesare pentru executarea acestui gen de lucrări şi prin a căror

folosire să se reducă la maximum pagubele care se pot produce în timpul exploatării. În


21

plus, organizarea raţională a lucrărilor menţionate presupune şi precizarea soluţiilor

tehnice, a proceselor tehnologice de adoptat, capabile să realizeze cât mai sigur, cât

mai uşor şi cât mai ieftin obiectivele urmărite.

Într-o gospodărire raţională a pădurilor este necesar ca, la executarea operaţiunilor

culturale, să se aleagă de fiecare dată şi în fiecare loc, procedee tehnice de execuţie

judicios fundamentale şi verificate în situaţii reale şi care să fie permanent perfecţionate

şi ameliorate în activitatea de proiectare – cercetare din silvotehnică.

Premise economice. Executarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii implică, în

plus, şi alegerea unor tehnologii de lucru fundamentate economic. În acest caz, este

necesar să se urmărească atât eficienţa economică imediată a fiecărei lucrări executate,

cât şi rentabilitatea globală, obţinută prin întregul ansamblu de lucrări prin care se

dirijează pădurea până la termenul exploatării.

Din punctul de vedere al eficienţei economice imediate, aplicarea lucrărilor de îngrijire

şi conducere a pădurii se impune de la sine, deoarece prin aceste intervenţii se introduce

în circuitul economic o cantitate de masă lemnoasă apreciabilă. Fără intervenţia cu

lucrările menţionate, cantitatea respectivă de lemn, care poate să reprezinte până la 50%

din masa lemnoasă recoltată la atingerea termenului exploatării, s-ar pierde în urma

procesului de eliminare naturală.

Din punctul de vedere al eficienţei economice de perspectivă (rentabilitatea globală),

care se poate stabili numai la realizarea vârstei exploatabilităţii, aceasta derivă din

diversele obiective realizate prin aplicarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii

(reglarea raporturilor inter- şi intraspecifice, ameliorarea condiţiilor sanitare şi de

vegetaţie, promovarea celor mai bune exemplare sub aspect calitativ şi valoric etc.) şi

care se traduc, în final, prin importante avantaje economice.

Cele două laturi ale eficienţei economice trebuie atent corelate, având în vedere că, deşi

primele intervenţii în arboret sunt nerentabile sub raport economic, ele sunt hotărâtoare

pentru dirijarea pădurii cultivate în vederea sporirii eficienţei sale culturale şi

economice. În acest scop, se urmăreşte îmbunătăţirea tehnologiilor de lucru, creşterea

gradului de mecanizare a intervenţiilor, valorificarea superioară a produselor realizate

etc., dar în nici un caz renunţarea la executarea unor lucrări care nu se soldează cu o

rentabilitate economică imediată, dar sunt obligatorii pentru ameliorarea structurii,

stabilităţii şi capacităţii productive şi protectoare a pădurii. (Negulescu şi Ciumac, 1959;

Petrescu, 1971; Negulescu ş.a., 1973; Niţescu şi Achimescu, 1979;Florescu,1981).

3.4. Clasificarea lucrărilor de îngrijire

În interiorul lucrărilor de conducere a arboretelor se deosebesc intervenţii

corespunzătoare stadiilor de dezvoltare şi obiectivelor economice şi sociale urmărite. În

ansamblul lor, aceste lucrări au un caracter sistematic, urmărindu-se o gamă largă de

intervenţii, având ca scop ameliorarea solului, introducerea de noi specii, inclusiv cu

scopul de constituire a subarboretului, accesibilizarea interioară a arboretelor, mărirea

rezistenţei acestora la acţiunea vătămătoare a factorilor biotici şi abiotici.


22

Figura 3: Diferențierea lucrărilor de îngrijire și conducere în codru regulat

Lucrări speciale de îngrijire se prevăd şi se execută numai acolo unde este oportun. În

arboretele cu structură plurienă şi relativ plurienă tratate în codru grădinărit, lucrările de

îngrijire şi conducere au caracter continuu şi se execută concomitent cu recoltarea

arborilor ale căror grosimi au depăşit diametrul ţel.

Figura 4: Lucrări de îngrijire şi conducere ls codru grădinărit

Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor au un caracter sistematic, ele

executându-se în mod periodic potrivit stadiului de dezvoltare a acestora, într-o

succesiune bine definită pe toată perioada ciclului de producţie. Totodată se includ între

aceste lucrări şi o categorie de intervenţii cu caracter special, cum este cazul lucrărilor

de îngrijire la margine de masiv, elagajul artificial şi emondajul, lucrările de igienă

(tabelul 3).


23

Tabelul 3: Clasificarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor (după Florescu, 1981)

Denumirea

lucrărilor

Stadiul de

dezvoltare în care

se execută

Obiective urmărite

Lucrări de

îngrijire

(operaţiuni

culturale)

Degajări

desiş

- ţinerea în frâu a speciilor nevaloroase,

copleşitoare, a lăstarilor, a preexistenţilor etc.;

- promovarea exemplarelor valoroase;

- ameliorarea compoziţiei arboretului;

- ameliorarea condiţiilor de creştere etc.

Depresaj seminţiş-desiş - rărirea convenabilă a arboretelor pure excesiv de

dese;

- ameliorarea condiţiilor de creştere şi dezvoltare.

Curăţiri nuieliş-prăjiniş

- rărirea şi selecţia în masă prin extragerea

exemplarelor necorespunzătoare ca specie şi

conformare;

- ameliorarea compoziţiei arboretului;

- creşterea rezistenţei arboretului la acţiunea

factorilor vătămători;

- ameliorarea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a

arborilor şi arboretului;

- valorificarea masei lemnoase rezultate.

Rărituri păriş-codru

mijlociu

- selecţia individuală inter şi intraspecifică;

- ameliorarea stării de desime, a compoziţiei şi

calităţii arboretului;

- creşterea rezistenţei arboretului la acţiunea

factorilor vătămători;

- ameliorarea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a

arborilor valoroşi;

- pregătirea arboretului pentru regenerare;

- recoltarea şi valorificarea raţională şi superioară

a masei lemnoase rezultate.

Lucrări de

îngrijire cu

caracter

special

Lucrări de

igienă

prăjiniş-codru

bătrân

- ameliorarea stării fitosanitare prin extragerea

arborilor uscaţi, rupţi şi doborâţi, vătămaţi etc.;

- obţinerea şi valorificarea unei mase lemnoase

suplimentare sub formă de produse accidentale.

Elagajul

artificial nuieliş-păriş

- înlăturarea cioturilor, a ramurilor uscate şi a unor

ramuri verzi de la baza coroanei arborilor

valoroşi.

Emondajul „ - îndepărtarea crăcilor lacome şi a mugurilor din

partea inferioară a tulpinii arborilor.

Îngrijirea

marginii de

masiv

în toate stadiile - creşterea rezistenţei lizierelor de pădure la

acţiunea factorilor vătămători.

Deschiderea

culoarelor de

acces

„ - crearea unei reţele cu caracter permanent a căilor

de colectare a materialului lemnos recoltat.

Tehnicile folosite în executarea acestor lucrări sunt determinate de obiective

bioecologice şi tehnico-economice. Pot avea, de exemplu, caracter selectiv, schematic şi

combinat şi se constituie în tot atâtea metode curăţirile şi răriturile. Reducerea desimii

arboretelor influenţează echilibrul ecologic şi stabilitatea biocenozelor de pădure, drept

pentru care se determină o intensitate optimă a intervenţiilor, evitându-se situaţiile

extreme.


24

CURSUL 4: LUCRĂRI DE INGRIJIRE ȘI CONDUCERE A ARBORETELOR

Intro

În acest curs, operațiunile culturale, definite și clasificate anterior sunt

descrise în ceea ce privește modalitățile de aplicare în pădurile din

România.

Degajări, depresaje

Curățiri

Rărituri pe tipuri

Lucrări speciale de îngrijire

4.1. Lucrări de îngrijire și conducere în semințiș-desiș

Degajările sunt lucrări frecvente în existenţa unui arboret care şi-a constituit starea de

masiv, aflat în stadiul de desiş. Importanţa lor rezidă în preocuparea mărturisită a

silvicultorului de a apăra speciile valoroase, de interes ecologic şi economic, împotriva

acţiunii de copleşire a speciilor mai puţin valoroase, dar cu un ritm de creştere mai

pronunţat. Se execută în momentul când concurenţa dintre specii este mai evidentă, practic

atunci când desimea este mare şi se impune îndepărtarea speciilor de provenienţă şi valoare

inferioare. Se menţin în arboret prin intervenţiile care se fac, exemplarele din sămânţă, bine

conformate în dauna lăstarilor, a preexistenţilor necorespunzători şi a seminţişurilor

neutilizabile.

Acest gen de lucrări se realizează prin tăierea sau ruperea vârfurilor ori a ramurilor speciilor

copleşitoare, la 30-50 cm sub nivelul exemplarelor valoroase, pentru a face posibilă

pătrunderea luminii de sus sau din lateral la partea superioară a coroanelor acestora. Se

extrag şi exemplarele bolnave, puternic vătămate, înfurcite. Operaţiunea se execută manual

cu cosoare, foarfece speciale şi toporaşe precum şi prin procedee şi mijloace chimice.

Perioada de execuţie a lucrărilor de degajări pentru arboretele de foioase este august –

septembrie, când pot fi deosebite bine speciile; periodicitatea acestora este determinată de

caracteristicile biologice ale acestora şi condiţiile de staţiune, între 1 şi 3 ani. Sunt frecvente

cazuri când se intervine cu asemenea lucrări de 2 ori, la intervale de până la 3 ani.

Prin lucrări de depresaj se urmăreşte rărirea seminţişurilor şi a desişurilor pure provenite

din regenerări naturale sau din semănături directe. Scopul execuţiei acestor lucrări îl

constituie crearea de condiţii favorabile de dezvoltare a tinerei generaţii. Prin depresaj se

asigură o mai bună spaţiere şi dezvoltare a puieţilor, îndepărtarea exemplarelor nedorite şi

dezvoltarea puieţilor.

Executarea acestor lucrări, atât în seminţişurile naturale cât şi în desişurile excesiv de dese

are caracter selectiv şi se face în benzi (1-3 m lăţime). Se delimitează în acest scop culoare,

amplasate alternativ, de pe care se extrag toate exemplarele existente, procedându-se

manual sau folosind utilaje mecanice de tip uşor, ori procedee chimice. Depresajul

constituie ca o primă selecţie a exemplarelor ce vor forma viitorul arboret, fapt ce reclamă o

atenţie specială de a nu se răni exemplarele care rămân pe picior.


25

4.2. Lucrări de îngrijire și conducere în nuieliș - prăjiniș

Curăţirile se execută în stadiul de nuieliş şi prăjiniş şi au ca scop îmbunătăţirea

compoziţiei, creşterii şi calităţii arboretului. Se extrag arborii ce nu corespund ţelurilor de

gospodărire ca specie, conformare, stare de sănătate şi poziţie cenotică. În stadiile de nuieliş

şi prăjiniş se manifestă o puternică concurenţă intra şi interspecifică, ca rezultat al activării

procesului de eliminare naturală, cum este cazul molidişurilor unde formează tulpini prea

subţiri în raport cu înălţimea lor. În practică se remarcă diferenţieri în dezvoltare, mai mari

în cazul semănăturilor directe sau în regenerări naturale şi mai mici în arboretele provenite

din plantaţii, situaţii ce conduc la creşterea activă a exemplarelor din specii mai puţin

valoroase.

Intervenţiile care se fac urmăresc o selecţie în masă, ce are un caracter negativ, evident fără

a se neglija exemplarele bine conformate din speciile care prezintă interes silvicultural şi

economic. Este necesar ca în prealabil asemenea lucrări să fie precedate de o accesibilizare

interioară a arboretelor prin deschiderea de linii de acces.

Figura 5: Nuieliş înainte de curăţire (sus) şi după curăţire (jos) (după G. Ciumac)

În figura 5 se prezintă cazul ipotetic al unui arboret de şleau în stadiul de nuieliş – prăjiniş,

unde se pot observa arborii care s-au extras după curățire. Silvicultorul este preocupat de a

marca şi extrage mai întâi exemplarele de preexistenţi sau cele rău conformate, ori din

specii mai puţin valoroase. Prin intervenţia de curăţire se urmăreşte proporţionarea

amestecului, reducerea desimii, îndepărtarea exemplarelor rupte, rău conformate,

necorespunzătoare scopului urmărit. Exemplarele din plafonul inferior se menţin în

continuare pentru a nu se dezgoli solul, mai ales dacă sunt constituite din specii de umbră;

cele din speciile ajutătoare nu se extrag în măsura în care nu stânjenesc speciile valoroase

sau împiedică accesibilitatea şi colectarea lemnului ce rezultă prin asemenea intervenţii.


26

Intensitatea curăţirilor depinde de specie, consistenţă, starea de vegetaţie, de ponderea

arborilor cu defecte şi modul de repartizare a acestora, de ţelurile de gospodărire. Este

obligatoriu să nu se scadă consistenţa sub 0,8. Se revine, cu asemenea intervenţii după

reînchiderea coronamentului, la intervale cuprinse între 3 şi 5 ani. Execuţia lucrărilor se face

în perioada 1 mai – 15 iunie, manuală, cu topoare şi fierăstraie de tip uşor sau cu agregate

mecanice portabile.

Materialul rezultat din curăţiri se valorifică în principal ca lemn de foc sub formă de

grămezi de crăci, precum şi ca fascine, araci, cozi de unelte, manele, lemn pentru construcţii

rurale.

4.3. Lucrări de îngrijire și conducere în păriș, codrișor, codru mijlociu

Răriturile sunt lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor care se realizează periodic în

arborete care au realizat stadiul de păriş. Se execută în stadiile de păriş, codrişor şi codru

mijlociu şi au ca scop reducerea în mod selectiv a numărului de exemplare la unitatea de

suprafaţă pentru ameliorarea structurii, creşterii, calităţii şi funcţiilor pădurii. Sunt intervenţii

mai pretenţioase, complexe şi cu efecte favorabile asupra generaţiei existente şi, în egală măsură

şi asupra viitorului arboret. Prin aceste intervenţii se realizează o selecţie pozitivă, favorizându-

se dintre arborii rămaşi după execuţia curăţirilor, exemplarele cele mai bine conformate şi

valoroase din punct de vedere silvicultural şi comercial.

Se cunosc, în practica silvică din ţările europene – inclusiv din România, diverse modalităţi

şi procedee de lucru, care sunt grupate în două metode fundamentale de răritură: răritura

selectivă şi răritura schematică. Prin răritura selectivă alegerea arborilor care rămân şi a

celor care se extrag se face după criterii stabilite anterior. Luând în considerare metoda

adoptată (Kraft, ENGREF) de clasificare a arborilor, se deosebesc: răritura de jos, răritura

de sus, răritura mixtă (combinată), răritura grădinărită etc.

Figura 6: Clasificarea răriturilor


27

Răritura de jos, cunoscută ca răritură în dominat, constă în extragerea exemplarelor

dominate, din plafonul inferior, clasele a IV-a şi a V-a Kraft. Prin aceste intervenţii plafonul

inferior dispare, adâncimea coronamentului se reduce, situaţie care conduce la realizarea de

arborete monoetajate uniforme, cu închidere pe orizontală. În funcţie de clasificarea şi

numărul arborilor, răritura de jos poate fi: slabă, moderată şi forte.

Tabelul 4 Elementele esențiale de caracterizare a răriturii de jos

CARACTERISTICI

Denumită şi răritură în dominant, operaţie de înmormântare a morţilor.

Fundamentată de Hartig (1791).

Se bazează pe clasificarea poziţională Kraft:

Se extrag arborii din clasele IV şi V;

Considerente neeconomice.

Din plafonul superior se extrag doar exemplare uscate, rupte şi vătămate.

AVANTAJE

Ameliorează starea de sănătate.

Reduce concurenţa pentru hrană şi apă.

Pot fi realizate de personal mai puţin specializat.

DEZAVANTAJE Nu modifiă esenţial sensul selecţiei naturale

Nu contribuie la stimularea creşterii şi rezistenţei arboretelor

APLICARE În Europa se mai aplică în Suedia şi Finlanda în arborete pure de răşinoase

Figura 7: Distribuţia arborilor pe categorii de diametre şi a arborilor extraşi, în funcţie

de metoda de răritură adoptată (după L. Petrescu, 1971)


28

Răritura de sus, denumită şi răritura în dominant, constă în extragerea arborilor apreciaţi

ca necorespunzători din plafonul superior. Este vorba de exemplare rău conformate cu

coroana asimetrică, vătămate sau din specii secundare. Din plafonul inferior se scot numai

exemplarele uscate sau vătămate. Este de dorit să se menţină un plafon inferior suficient de

dens şi continuu pentru a proteja solul şi a favoriza producerea elagajului natural. Şi în

această răritură se deosebesc trei grade de intensitate: slabă, moderată şi forte. Se aplică cu

precădere în arboretele de stejar pur, sau în amestec cu cer şi gârniţă, precum şi în

amestecurile de răşinoase cu foioase.

Tabelul 5 Elementele esențiale de caracterizare a răriturii de sus

CARACTERISTICI

Denumită şi răritura în dominant.

Fundamentată în Franţa (1881).

Se extrag arborii din clasele I şi III Kraft – din speciile nedorite, precum şi cei

rău conformaţi, lăbărţaţi.

Are caracter de selecţie pozitivă.

AVANTAJE

Se diminuează concurenţa pentru spaţiul aerian şi de hrană.

Arborii valoroşi din plafonul superior sunt favorizaţi.

Este favorizată prezenţa subetajului.

Se pot comercializa produse secundare de dimensiuni mari.

DEZAVANTAJE

Pot apărea vătămări prin exploatare.

Se diminuează capitalul lemnos existent pe picior.

Creşte riscul dispariţiei speciilor de amestec dar şi pătrunderea speciilor de

umbră în plafonul superior (ex. carpenul în plafonul stejarului).

APLICARE Aplicată în arborete de cvercinee (Franţa) sau cvercinee şi fag (Danemarca).

Răritura mixtă (combinată) constă din selecţionarea şi promovarea arborilor valoroşi ca

specie şi conformaţie, bine plasaţi spaţial, intervenindu-se, după caz, atât în plafonul inferior

cât şi în cel superior. Potrivit clasificării funcţionale a arborilor, adoptată la noi în 1966, se

disting în lucrările de rărituri următoarele clase de arbori, utilizat în răriturile selective.

Astfel o biogrupă este constituită dintr-un ansamblu de 5-7 arbori, aflaţi în

intercondiţionare, care se situează în jurul unuia sau a doi arbori valoroşi:

- arbori de valoare (de viitor), care se aleg dintre exemplarele dominante din

speciile principale, astfel încât să prezinte o coroană normală, uniform

constituită, cu o bună înrădăcinare şi o spaţiere corespunzătoare; Acești arbori

se aleg din păriş, se pot selecta şi la o nouă intervenţie; se recomndă să fie

uniform repartizaţi

- arbori ajutători (folositori), se aleg de preferinţă din clasele III şi IV Kraft,

indiferent de specie, în scopul favorizării creşterii şi dezvoltării exemplarelor

valoroase şi, totodată, protejării şi ameliorării solului;

- arbori de extras, cei dăunători, vătămaţi, rău conformaţi, care prin poziţia lor

în arboret împiedică creşterea şi dezvoltarea arborilor de valoare şi folositori.


29

Pot fi de asemenea arborii uscaţi sau în curs de uscare sau arborii de viitor din

biogrupe prea dese.

- arbori indiferenţi: cei care nu se găsesc în raporturi directe cu arborii de viitor.

Prin rărituri schematice, arborii de extras se îndepărtează după o schemă stabilită în

prealabil, fără a se face o diferenţiere a acestora în raport cu anumite criterii.

- Răritura în linie: prin care se extrag rânduri la intervale constante;

- Răritura din distanţă în distanţă: se extrag arbori aflați la distanţe egale;

- Monoculturi: plop, molid.

Avantaje:

- Se aplică uşor, nu necesită tehnică de execuţie;

- Este posibilă mecanizarea;

- Volum mai mare decât la răriturile de jos: lemn de toate dimensiunile.

Dezavantaje:

- Aplicarea limitată la anumite arborete;

- Pot rămâne pe picior arbori uscaţi, lâncezi.

Tehnica de executare a răriturilor depinde de ţelul de gospodărire, starea şi structura

arboretului. Se identifică mai întâi arborii de valoare, care vor fi favorizaţi şi se marcă apoi

arborii de extras. Tehnologiile de recoltare şi colectare a arborilor de extras sunt diferite, în

raport de volumul de material lemnos ce rezultă, condiţiile de arboret, orografia terenului şi

mijloacele de care se dispune. Caracterul intervenţiei şi intensitatea extragerilor se stabilesc

după vârstă, specie, condiţiile de vegetaţie, stadiul de dezvoltare, ţelul de gospodărire şi

natura lucrărilor executate anterior. La începutul stadiului de păriş se execută prima

intervenţie, care în mod obişnuit este mai puţin intensă, după care intensitatea poate creşte

în raport cu vârsta arboretului. În stadiile de codrişor şi codru mijlociu, intensitatea răriturii

se diminuează treptat.

Stabilirea intensităţii şi periodicităţii răriturilor nu trebuie să afecteze creşterea, calitatea şi

rezistenţa la vânt a arboretului, iar consistenţa acestuia să nu scadă sub 0,8 (0,7 în rare

cazuri bine motivate). În mod curent aceste intervenţii se execută după compoziţia

arboretului şi stadiul de dezvoltare al acestuia la intervale cuprinse între 4 – 6 ani (păriş) şi 5

– 10 ani (codrişor şi codru mijlociu).

Marcarea arborilor de extras se face în perioada de vegetaţie, iar recoltarea şi colectarea de

material lemnos rezultat din rărituri poate fi de 25 – 30 m3/ha, condiţionat de caracteristicile

arboretului, intensitatea intervenţiei şi metoda de răritură adoptată. Efectuarea lucrărilor de

rărituri ţine, aşadar, de considerente de natură ecologică şi economică.

4.4. Lucrări de îngrijire cu caracter special

Sunt şi intervenţii în viaţa arboretelor categorisite ca lucrări de îngrijire cu caracter

special. Primele dintre acestea sunt denumite lucrări de igienă, necesare într-o gospodărire

silvică intensivă şi au ca scop asigurarea unei stări fitosanitare corespunzătoare a

arboretelor. De fapt sunt tăieri care se execută periodic în arborete a căror stare fitosanitară

reclamă asemenea intervenţii. Volumul de extras prin astfel de intervenţii este sub 1


30

m3/an/ha, determinat de starea fiecărui arboret. Lemnul care a rezultat se valorifică sub

formă de produse accidentale.

A doua formă de intervenţie cu caracter special se referă la elagajul artificial şi emondaj.

Elagajul artificial urmăreşte ameliorarea calităţii arborilor prin tăierea ramurilor uscate,

parţial uscate sau chiar verzi de pe trunchiul acestora. Se înlătură aceste ramuri prin tăiere,

în mod progresiv, operaţiunea făcându-se de lângă scoarţă, paralel cu axa tulpinii arborelui,

cât mai neted posibil. Se aplică selectiv în arborete de productivitate superioară, asupra

arborilor de valoare, la înălţimi de până la 6-12 m de la sol. Tăierea de ramuri verzi este mai

puţin recomandată şi se execută la arbori plantaţi în dispozitive rare.

Emondajul se referă la tăierea ramurilor lacome apărute pe trunchiul arborilor din mugurii

dorminzi. Se aplică după ce s-au format ramuri lacome mai ales la arboretele rărite.

Îngrijirea marginii de masiv, se asigură prin lucrări care se execută în liziere (prin plantare

cu puieţi pe 3-4 rânduri în scheme de 2,5/2,5, 3/3 m) cu scopul de a mări rezistenţa

arborilor individuali prin formarea de coroane dezvoltate până în apropierea solului şi a

provoca o înrădăcinare puternică împotriva efectelor distructive ale vântului. Cu ocazia

deschiderii liniilor parcelare, a liniilor electrice sau prin construcţia de drumuri de acces se

consolidează aceste margini de masiv.


31

CURSUL 5: PROIECTAREA ȘI ORGANIZAREA LUCRĂRILOR DE

INGRIJIRE ȘI CONDUCERE

Intro

În această secțiune sunt introduse elementele necesare proiectării și

organizării execuției pentru lucrările de îngrijire și conducere descrise în

cursul anterior.

Intensitatea operațiunilor culturale

Periodicitatea operațiunilor culturale

Elementele de stabilire a lucrărilor de executat pe deceniu

Elementele de eșalonare a execuției lucrărilor pe deceniu

Elementele de stabilire a urgențelor de intervenții

Amplasarea de suprafețe demonstrative

Deschiderea căilor tehnologice de acces

Punerea în valoare a produselor secundare

5.1. Intensitatea operaţiunilor culturale

Intensitatea tăierilor de îngrijire este, aşadar, condiţionată de: particularităţile

arboretului, condiţiile staţionale, starea fitosanitară, vulnerabilitatea faţă de vânt, ţelul de

gospodărire etc. Poate fi parţială (la nivel de fiecare intervenţie) după suprafaţa de bază

sau volumul extras. La o intervenţie se disting următoarele grade de intensitate:

- sub 6%, intensitate slabă;

- între 6 şi 15%, intensitate moderată;

- între 16 şi 25%, intensitate forte;

- peste 25%, intensitate foarte puternică.

În mod practic, intensitatea parţială a operaţiunilor culturale se poate exprima în mai

multe moduri:

- în funcţie de numărul arborilor la ha;

- în funcţie de suprafaţa de bază a arborilor de extras;

- în funcţie de volumul arborilor de extras;

- în funcţie de gradul de reducere a consistenţei.

Intensitatea pe număr de arbori:

100i

e

NN

Ni Ne – număr de arbori extraşi

Ni – număr de arbori iniţial (înainte de intervenţie)


32

Intensitatea pe suprafaţă de bază:

100i

e

NG

Gi Ge – suprafaţa de bază a arborilor extraşi

Gi – suprafaţa de bază a arboretului iniţial

Intensitatea pe volum:

100i

e

VV

Vi Ve – volumul arborilor extraşi

Vi – volumul arboretului iniţial (înainte de intervenţie)

Intensitatea operaţiunilor culturale în funcţie de gradul de reducere a consistenţei:

- foloseşte ca mijloc de control;

- stabileşte limita până la care se poate rări arboretul (0,7 – 0,8).

În arboretele tinere, intensitatea fiecărei intervenţii se reglează prin indicele de acoperire

(consistenţa arboretului), precizându-se valoarea acestuia pe natură de lucrări. În

cvasitotalitatea situaţiilor din teren consistenţa sub care nu scade intensitatea fiecărei

intervenţii este 0,8. La arboretele constituite din specii de umbră consistenţa poate fi

0,9; în arboretele de molid însă se recomandă să se adopte de timpuriu intensităţi mai

mari pentru a pregăti şi consolida arboretele respective împotriva efectelor distructive

ale vântului. În cazul arboretelor care vegetează în condiţii staţionale favorabile, este

recomandabil ca intensitatea lucrărilor de curăţiri şi rărituri să fie mai ridicată, pentru a

asigura sortimente de dimensiuni mai mari. În situaţia arboretelor care nu au fost

parcurse la timp cu lucrări de îngrijire şi conducere, intensitatea primelor extrageri va fi

mai mică.

Practic, intensitatea tăierilor de îngrijire exprimă proporţia volumului de material

lemnos recoltat dintr-un arboret prin curăţiri şi rărituri faţă de producţia totală a

arboretului, respectiv la vârsta exploatabilităţii. Intensitatea caracterizează regimul de

rărire practicat, determinat de intensitatea fiecărei intervenţii şi de periodicitatea

acestora. Se urmăreşte prin lucrările efectuate de-a lungul ciclului să se recolteze un

volum de produse secundare cel puţin egal cu volumul arborilor care se elimină pe cale

naturală, respectiv cca. 30% din producţia totală a pădurilor.

Dozarea intensităţii intervenţiilor de rărire pe durata existenţei unui arboret reprezintă

un aspect tehnic şi economic. Sunt două praguri critice ale lucrărilor de acest gen: o dată

când acestea nu se execută când arboretul o cere şi apoi, în cazul unor intensităţi

puternice, când reacţia arboretului nu este cea scontată. Intensitatea intervenţiei este

determinată de specie, vârstă şi condiţii staţionale.

Intensitatea exprimă proporţia materialului de extras dintr-un arboret şi se stabileşte în

funcţie de condiţiile structurale ale arboretelor în care se lucrează precum şi de

condiţiile staţionale şi ţelul de gospodărire adoptat.

5.2. Factorul de spaţiere Hart – Becking

100% domH

aS a = distanţa medie între arbori, în m

Hdom = înălţimea dominantă (superioară) a arboretului

În ipoteza în care arborii sunt dispuşi uniform în vârful unui hexagon:

866.0

100

2

3

10000

NN

a N – număr de arbori la hectar (10000 m2)

Clasificarea arboretelor după factorul de spaţiere înainte de intervenţie, folosită în

special pentru arborete tinere sau mature, pure şi echiene, se face până la atingerea unei

înălţimi dominante de 25 m.

- S% > 20% - arborete cu desimi normale, în care se poate aplica o silvotehnică

energică şi eficace (rărituri de intensităţi mari);

- S% = 15-20% - arborete cu relativ dese, în care se poate aplica o silvotehnică

tradiţională (cu rărituri de intensităţi moderate);

- S% < 15% - arborete dese, instabile, în care este necesară prudenţă în intervenţii,

se recomandă aplicarea unor rărituri;

- S% < 10% - arborete excesiv de dese, în care este interzisă, din motive de

stabilitate, executarea răriturilor

Valoarea factorului de spaţiere se consideră că poate fi modificată cu 5% la fiecare

intervenţie cu rărituri şi să se găsească în general în intervalul 20-25%.

La principalele specii forestiere literatura recomandă următoarele valori:

- Molid: 16 – 20%;

- Pin silvestru: 20-24%;

- Brad: 16-18%;

- Larice 20-24%.

În funcţie de valoarea lui S% după intervenţie răriturile se clasifică în:

- Rărituri slabe S% = 15(16)%;

- Rărituri moderate S% = 19(18-20)%;

- Rărituri forte (puternice) S% = 22 (25%);

- Rărituri foarte puternice S% = 25%.

5.3. Periodicitatea lucrărilor de îngrijire

Calitatea lemnului ce se obţine prin asemenea intervenţii şi proporţia acestuia din

producţia totală a pădurii diferă în funcţie de metoda de lucru şi de intensitatea lucrărilor


34

executate. Intervalul de timp după care se revine pe aceeaşi unitate amenajistică cu o

anumită lucrare de îngrijire este determinată de exigenţele faţă de lumină ale speciilor

ce intră în compoziţia arboretului, vârsta şi consistenţa, stadiul de dezvoltare ale

acestuia, precum şi de clasa de producţie. De regulă, nu se efectuează o nouă curăţire

sau răritură decât după ce arboretul şi-a închis din nou starea de masiv.

Figura 8: Periodicitatea operațiunilor culturale


35

5.4. Planificarea lucrărilor de îngrijire

Planificarea decenală şi anuală a lucrărilor de îngrijire şi conducere presupune

parcurgerea a două etape:

planificarea decenală (o dată la 10 ani) se realizează cu ocazia revizuirii

amenajamentului;

planificarea anuală se realizează anterior executării lucrărilor de acest gen din

anul respectiv.

Planificarea decenală:

Constă în realizarea Planului decenal al lucrărilor de îngrijire, elaborat la nivelul

fiecărei unităţi de producţie care include:

arboretele (u. a.) necesare a fi parcurse pe natură de lucrări (degajări, curăţiri,

rărituri, tăieri de igienă);

suprafaţa de parcurs;

cantităţile orientative de masă lemnoasă ce vor rezulta.

Stabilirea suprafeţelor de parcurs se realizează, în funcţie de starea de fapt a acestora la

data revizuirii amenajistice, dar şi de evoluţia lor (ţinând cont de intrările şi ieşirile în şi

din diverse stadii de dezvoltare).

Suprafeţele cuprinse în planul decenal pot fi reconsiderate ori de câte ori şi oriunde este

necesar pe baza analizelor efectuate de specialiştii unităţilor silvice, în mod deosebit

pentru degajări şi curăţiri datorită schimbărilor rapide ce pot interveni de la întocmirea

amenajamentului.

Figura 9 Alegerea lucrărilor de îngrijire și conducere

1. Faza de dezvoltare: se vor executa lucrări conform celor prezentate în cursul

anterior.

2. Categoriile funcționale:

În arborete cu funcţii de protecţie a apei (1.1): În categoriile 1.1. a, 1.1. b, 1.1 g,

1.1. h se pot efectua degajări, curăţiri de intensitate moderată, rărituri slabe de

jos, pe cât posibil mai rar repetate, şi tăieri de igienă.


36

În arborete cu funcţii de protecţie a terenurilor şi solului (1.2.): Pentru categoriile

1.2. a, 1.2. f, 1.2. h, 1.2. i din considerente ecologice nu se planifică şi nu se

execută rărituri; se efectuează în schimb degajări, curăţiri şi tăieri de igienă.

În arborete cu funcţii de protecţie a factorilor climatici (1.3.): În categoria 1.3. k

– benzile de pădure limitrofe golurilor alpine nu se execută rărituri.

În arborete cu funcţii speciale de recreere (1.4.): În aceste arborete se va urmări

păstrarea caracterului natural al pădurii, lucrările recomandate fiind tăierile de

igienă, degajări şi curăţiri. Se evită realizarea răriturilor.

În arborete cu funcţii speciale de interes ştiinţific (1.5.):

Categoriile funcţionale 1.5. a, 1.5. c, 1.5. d, 1.5. e şi 1.5. f – lucrările de

îngrijire şi conducere a arboretelor sunt interzise.

În categoriile 1.5. i şi 1.5. j se vor executa numai tăieri de igienă.

3. Consistenţa: Din raţiuni de stabilitate a arboretelor, după executarea lucrărilor de

îngrijire şi conducere a arboretelor, gradul de închidere al coronamentului

(consistenţa) nu poate să scadă sub valori cuprinse între 0,7-0,8 - consistenţa

critică.De aceea arboretele cu consistenţă mai mică sau egală cu 0,7 – care se

consideră a nu fi capabile să-şi refacă consistenţa, se parcurg doar cu lucrări de

igienă.

4. Vârsta: Conform N.T. 2, răriturile se sistează după parcurgerea a 2/3 din vârsta

exploatabilităţii arboretelor (după aproximativ 75-80 de ani). De la ultima răritură şi

până la vârsta exploatabilităţii se vor executa lucrări de igienă.

Planificarea anuală: răspunde la întrebările când, de câte ori şi cum!Are în vedere:

necesitatea delimitării arboretelor pe urgenţe de intervenţie;

stabilirea numărului de intervenţii;

criteriul economico-administrativ prin care anual se doreşte parcurgerea cu

lucrări a unei suprafeţe relativ egale;

organizarea executării lucrărilor prin gruparea spaţială a arboretelor de parcurs

anual cu diverse categorii de lucrări.

1. Delimitarea arboretelor pe urgenţe de intervenţie

Se consideră trei urgenţe de intervenţie I, II, III:

(I) – după cum arboretul necesită intervenţia imediată;

(II) – intervenţia în prima parte a deceniului;

(III) – intervenţia în a doua parte a deceniului.

În proiect anul 2009 se consideră urgenţa I.

Criteriile de includere a u.a.-urilor în urgenţe:

a. Vârsta: au întâietate arboretele tinere care necesită lucrări de degajări –

depresaje şi curăţiri.


37

b. Consistenţa: au întâietate arboretele cu consistenţă plină (1.0) şi valori ale

indicelui de densitate 1,0 sau mai mare. Arboretele cu consistenţă mai redusă se

planifică în urgenţa a II-a sau a III-a.

c. Compoziţia: se dă întâietate arboretelor de amestec.

d. Productivitatea: au întâietate arboretele din clasele de producţie superioare.

e. Provenienţă: au întâietate arboretele provenită din regenerare naturală.

f. Structură verticală: au întâietate arboretele bietajate sau pluriene, cu

închidere pe verticală şi cu profil neregulat.

g. Starea de sănătate: se dă întâietate arboretelor în care, din diferite motive, se

produc uscări anormale.

2. Stabilirea numărului de intervenţii se realizează conform periodicităţii, a stării

actuale a arboretelor (consistenţă şi vârstă) şi a lucrărilor anterioare executate

3. Criteriul economico-administrativ prin care anual se doreşte parcurgerea cu lucrări

a unei suprafeţe relativ egale;

X = suprafaţa de parcurs anual cu lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor

X = Stotala de parcurs / 10 ani

Stotala de parcurs = ∑ Nr interventii x Suprafaţa u.a.

5.5 Tehnologia de execuţie pentru lucrările de îngrijire şi conducere

Etapele necesare în executarea lucrărilor de îngrijire şi conducere sunt:

amplasarea suprafeţelor demonstrative şi realizarea de instructaje

diverse;

deschiderea căilor tehnologice de acces în arboret;

punerea în valoare (marcarea şi inventarierea arborilor de extras);

întocmirea actelor de punere în valoare;

execuţia lucrărilor;

controlul şi recepţia lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor;

evidenţa contabilă şi amenajistică.

1. Amplasarea suprafeţelor demonstrative:

Rolul suprafeţelor demonstrative ţine de instruirea forţei de muncă utilizată:

- punerea în temă asupra tipului lucrării de executat în suprafața de parcurs;

- prezentarea tehnicii de lucru, realizată în suprafeţe demonstrative cu mărimi de:

1000 m2 la degajări-depresaje,

2000 m2 la curăţiri;

3000 m2 la rărituri;

Forma – variabilă: pătrată, dreptunghiulară sau circular;


38

Numărul depinde de natura lucrărilor şi de omogenitatea pădurii sub

raportul vârstei. În condiţii de omogenitate se amplasează câte o

suprafaţă demonstrativă pentru fiecare arboret.

- prezentarea regulilor de securitate a muncii;

- stabilirea normelor de lucru, precum şi a tarifelor pe natură de lucrări:

Pentru degajări şi curăţiri este recomandat să existe şi o suprafaţă martor de

aceeaşi mărime în care nu se va interveni cu lucrări.

2. Deschiderea căilor tehnologice de acces în arboret

Asigură realizarea unei reţele de acces în arboret, în

scopul executării unor condiţii corespunzătoare a

lucrărilor de îngrijire. Se realizează în faza de desiş-

nuieliş, prin efectuarea degajărilor sau a primei

curăţiri.

Căile de acces recomandate pentru accesibilizarea

arboretelor în care se execută lucrări de îngrijire

sunt:

culoare înguste (poteci, linii de penetrare), cu lăţimea de 0,8-1,50 m, care să

permită în special lucrarea în stadiul de desiş, distanţate la 12-15 m;

culoare semilargi (linii secundare de acces) cu lăţimea de 1,50 – 2,50 m

distanţate la 30-40 m, în nuielişuri şi prăjinişuri;

culoare largi (linii principale de acces, drumuri de colectare a lemnului) cu

lăţimea de 2,50-3,50 m, distanţate la 50-60 m.

Proporţia diferitelor căi se stabileşte în funcţie de condiţiile de relief şi de arboret,

precum şi de mijloacele ce se vor folosi la executarea lucrărilor şi colectarea

materialului rezultat.

3. Punerea în valoare (marcarea şi inventarierea arborilor de extras)

Marcarea arborilor constă în alegerea şi însemnarea arborilor ce urmează să fie

extraşi, în vederea aplicării diverselor categorii de lucrări.

La degajări-depresaje – datorită dimensiunilor

reduse ale arborilor de extras, operaţia de

marcare nu se realizează, extragerea arborilor

realizându-se pe principiul explicat în

suprafeţele demonstrative.

La curăţiri însemnarea arborilor de extras se

realizează prin grifare (pentru arborii care au

până la 8 cm diametru de bază) şi aplicarea

Suprafaţă martor

(se intervine

decalat cu o

lucrare)

Suprafaţă

demonstrativă


39

unui cioplaj la nivelul pieptului. Nu se măsoară diametre – nu se notează în

carnet.

La rărituri marcarea se realizează cu ciocan rotund prin aplicarea mărcii pe un

cioplaj la baza arborelui. Pe un cioplaj efectuat la înălţimea pieptului se trece cu

cretă forestieră şi numărul de inventariere, care trebuie să corespundă celui

înscris în carnet. De asemenea, se va mai nota clasa de calitate pentru fiecare

arbore marcat şi o serie de înălţimi.

Inventarierea volumului rezultat din aplicarea lucrărilor de îngrijire:

la degajări, datorită dimensiunilor nesemnificative nu este necesară această

operaţie, masa lemnoasă nefiind comercializată;

la curăţiri – evaluarea masei lemnoase se realizează prin aplicarea procedeului

suprafeţelor de probă cu fasonarea materialului rezultat.

se delimitează pe teren suprafeţe de probă de formă regulată cu mărimi

de 500-1000 m2 în funcţie de desimea arboretului de parcurs

numărul lor trebuie să asigure 4% din suprafaţă pentru u.a. de până la 15

ha, 3% pentru u.a. de 16-30 ha respectiv 2% pentru u.a. mai mari de 30

ha.

se grifează şi se doboară toţi arborii

de extras (cu grosimi la bază de

până în 8 cm)

crăcile se aşează în grămezi tip cu

dimensiunile 2 m lăţime x 1,5 m

înălţime x lungimea arborilor (dacă

nu depăşeşte 3 m)

se determină volumul grămezii

(steri) x 0,11 m3/steri = volumul

unei grămezi tip

se extrapoleză volumul rezultat în

grămezile din suprafeţele de probă

la volumul total al u.a.

la rărituri – evaluarea masei lemnoase se realizează prin realizarea Actului de

Punere în Valoare (A.P.V.)


40

CURSUL 6: REGIME ȘI TRATAMENTE

Intro

Acest curs face o introducere în lucrările silvotehnice necesare pentru

asigurarea regenerării arboretelor. Se vor stabili cele trei regime silvice și

care definesc și clasifică tratamentele aplicate în cadrul fiecărui regim.

Regimul codru

Regimul crîng

Regimul crîng compus

Tratament

Ciclul de producție protecție

Perioada de regenerare

Perioada specială de regenerare

Clasificarea tratamentelor

6.1. Definirea regimului

Regimul este definit într-un mod general ca un concept care ajută la realizarea

regenerarea pădurii cultivate. În funcție de provenienţa arborilor se disting două

regime de cultură: crângul şi codrul. Regenerarea pădurii pe cale vegetativă, din

lăstari, drajoni sau marcote, dă naştere la regimul crângului, arborii proveniţi pe această

cale având la vârsta exploatării (până la 40 ani) dimensiuni mici şi mijlocii şi o calitate a

lemnului inferioară. Arborii proveniţi din sămânţă formează, de regulă, arborete tratate în

regimul codrului, ating la exploatare vârste înaintate (peste 100 – 120 ani), au dimensiuni

mari şi o calitate superioară a lemnului. Există şi o situaţie intermediară, a crângului

compus, în care arborii provin atât din sămânţă cât şi din lăstari.

La nivelul fondului nostru forestier, regimul codrului este aplicat în proporţie de 91%, fiind

dată de justificarea silviculturală şi economică de a se produce lemn gros şi mijlociu pentru

scopuri industriale şi de comercializare. Pădurile de crâng au o pondere redusă, sub 5%;

motiv pentru care, nu este exclus ca prin retrocedarea multor suprafeţe împădurite

persoanelor fizice, ponderea acestor arborete să crească.

Din considerente ecologice şi financiare, proprietarul de păduri este avantajat să trateze

pădurile sale în regim de codru, care se disting astfel prin productivitate ridicată la hectar,

calitate superioară a lemnului şi o mare valoare comercială şi de întrebuinţare. Condiţiile

naturale de creştere şi dezvoltare a pădurilor din spaţiul carpato-dunărean sunt favorabile

realizării şi gospodăririi durabile a arboretelor în regim de codru. În afară de regim de

cultură (crâng, codru, crâng compus) se utilizează şi termenul de regim de gospodărire,

care exprimă un complex de reglementări şi lucrări specifice ce se adoptă în pădurea

cultivată pe toată durata ciclului de existenţă a acesteia.


41

6.2. Descrierea regimelor

Regimul codru reprezintă modul general de gospodărire al unei păduri, bazat pe

regenerarea din sămânţă și pe conducerea acesteia pana la vârsta la care arborii ating

dimensiuni semnificative. Se includ în regimul codru:

Regenerările naturale din fructificaţie sau artificiale (însămânţări directe sau

plantaţii);

Păduri de răşinoase, amestecuri de răşinoase cu foioase, făgete, stejărete, gorunete;

Plantaţii de plopi rezultaţi prin butăşire sau lăstari duşi până la vârste înaintate sunt

încadraţi tot la codru.

Pădurile de codru prezintă avantaje culturale şi economice:

Protejează și conservă cel mai bine însușirile și troficitatea solului;

Este de preferat în protecția împotriva factorilor climatici extremi;

Realizează sporuri de creştere de 5-20 % , vizibile la vârsta explotabilităţii;

Calitatea producţiei superioară la codru comparativ cu crângul.

Exploatarea și regenerarea pădurilor de codru se poate face prin mai multe metode:

Exploatare prin tăiere unică și regenerare artificială;

Exploatare prin tăieri repetate într-o anumită perioadă și regenerarea sub masiv;

Exploatarea continuă de arbori sau grupe de arbori și regenerarea tot continuă a

golurilor create.

În raport cu structura arboretelor rezultate prin aplicarea tratamentelor în regimul codru se

diferențiază distinct păduri de codru regulat, arborete echiene şi relativ echiene (vârste

apropiate şi dimensiuni apropiate) și păduri de codru grădinărit, arborete pluriene (arbori de

toate vârstele şi dimensiunile).

Ciclul reprezintă norma medie de timp în care se înlocuieşte întregul fond de producţie ca

urmare a aplicării tratamentelor silviculturale, respectându-se vârsta exploatabilităţii la nivel

de arboret. Această noțiune se aplică doar la arboretele codru regulat sau crâng simplu.

Ciclurile pentru pădurile de codru variază între 40-50 de ani și peste 160 de ani, în funcție

de natura pădurii, scopul urmărit și condițiile staționale (vezi tabelul 1).

În pădurile cu structură grădinărită, arborii exploatabili, considerați individual se pot

menține până la vârste mari, în funcție de structura optimă fixată și structura creșterilor

curente.

Regimul crâng este caracterizat de modul de regenerare vegetativă, din lăstari, drajoni

sau butaşi. Se aplică numai la speciile care lăstăresc sau drajonează abundent:

Lăstărire: stejari, tei, frasin, arţari, carpen, sălcii, cireş, plop negru, anin negru,

salcâm;

Drajonare: salcâm, ulmi, plop alb, plop tremurător;

Fagul lăstăreşte greu;


42

Plop alb, aninul alb, mesteacănul nu lăstăresc sau formează lăstari puţin viabili.

Convenţional culturile de plop selecţionaţi (rezultaţi prin butăşire) se introduc la

regimul de codru.

Arborii rezultaţi prin recepare (lucrare de îngrijire a seminţişurilor naturale) deşi

provin din lăstari vor constitui un arboret de codru.

Este unul din cele mai vechi metode de regenerare a pădurilor, care a fost legat de

proprietăţile particulare de mici dimensiuni asupra pădurilor. Se practică pe scară largă

în ţările mediteraneene:

Italia 40%

Franţa 25%

Spania 22%

Grecia 18%

Ciclul de producţie în regimul de crâng este mai scurt (maxim 40 de ani – pentru ca

arborii să nu piardă capacitatea de regenerare vegetativă):

Răchitării 1-3 ani

Zăvoaie de salcie 15 – 30 (35) ani

Culturi de salcie 20 – 35 ani

Plopişuri 25 – 35 (40) ani

Salcâmete 25 – 35 (40) ani

Pădurile de crâng sunt considerate inferioare celor de codru sub raportul producţiei şi

calităţii masei lemnoase. De exemplu Lanier (1994) prezintă pentru arboretele de crâng

din Franța următoarele valori:

Volumul mediu pe picior = 47 m3/ha

Creştere medie anuală = 2 m3/an/ha

Regimul crângului compus este un regim care se bazează pe regimul de codru şi regimul

de crâng. Regenerarea este atât din sămânţă, cât şi vegetativă și presupune diferenţierea

a 1-2 etaje de codru şi a unui etaj de crâng.

Are o largă răspândire în sudul și vestul Europei:

Grecia 40%

Italia 21%

Spania 14%

Franţa 29%

Belgia 28%

În România acest regim a încetat a mai fi aplicat după 1900.


43

6.3. Definirea noțiunii de tratament

La vârsta de exploatare, stabilită prin studiile de amenajare a pădurilor, arboretul ajuns la

maturitate se recoltează pentru a crea condiţiile cerute instalării şi dezvoltării unei noi

generaţii de arbori.

Modul special în care se recoltează arborii ajunşi la maturitate şi se asigură

regenerarea arboretului, în cadrul aceluiaşi regim, în scopul înfăptuirii ţelurilor de

gospodărire, se numeşte tratament.

Această noţiune cunoaşte două sensuri: sens restrâns şi un sens larg. În această situaţie

tratamentul presupune ansamblul de măsuri silvotehnice prin care este condusă o pădure de

la întemeiere până la exploatare şi regenerare. Aria noţiunii de tratament s-a extins,

cuprinzând pe lângă obiectivele de exploatare – regenerare şi pe cele de îngrijire şi

conducere, precum şi pe cele de protecţie. Din acest unghi, zonarea funcţională ca şi ţelurile

de gospodărire şi starea arboretelor reprezintă criterii de fundamentare a structurii optime a

pădurii şi a tratamentelor.

Silvicultorul, folosindu-se atent de prevederile din amenajament şi cunoscând situaţia „la

zi” a fiecărui arboret, stabileşte anual: natura şi intensitatea tăierilor de regenerare, urgenţa

intervenţiilor, măsuri necesare pentru instalarea şi îngrijirea seminţişurilor, precum şi

sarcinile ce se impun din punct de vedere tehnic şi organizatoric, în raport de condiţiile

concrete de lucru. De modul cum se aleg şi se aplică tratamentele depinde reuşita lucrărilor

de exploatare, regenerare şi structura viitorului arboret. Masa lemnoasă rezultată în urma

doborârii şi colectării arborilor ajunşi la maturitate formează grupa produselor principale

ale pădurii, iar tăierile (intervenţiile) respective se constituie în tăieri de produse

principale sau tăieri de regenerare. Tăierile de produse principale se deosebesc de tăierile

de produse secundare, care sunt de fapt intervenţii în scop de îngrijire şi conducere a

arboretelor.

Sursa principală de date cu privire la efectuarea tăierilor de produse principale sau de produse

secundare o reprezintă amenajamentul, ale cărui lucrări de teren şi de birou se execută de

organe specializate, pe unităţi teritorial administrative: ocoale silvice, asociaţii de proprietari,

obşti, comune, simpli proprietari de pădure ori secţii silvo-cinegetice.

În cazul tratamentului se diferenţiază suprafaţa periodică în rând, perioada de regenerare

ori rotaţia, pentru cazul arboretelor tratate în codru grădinărit, perioada specială de

regenerare, acestea fiind definite potrivit ţelurilor stabilite la alegerea şi aplicarea

tratamentelor.

Perioada de regenerare este o subdiviziune a ciclului, în cuprinsul căreia urmează să

se exploateze şi să se regenereze integral un arboret sau un grupaj de arborete de la

prima până la ultima tăiere. Perioadele de regenerare admise prin normele tehnice sunt

de 15-25 ani pentru cvercinee şi de 20-30 ani pentru fag şi brad.

O perioadă de regenerare poate conţine mai multe perioade speciale de regenerare

care reprezintă timpul în care se poate exploata şi regenera în mod eficient o porţiune

din arboret, de la instalarea seminţişului şi până la punerea lui completă în lumină ( 2-4

ani stejar pedunculat, 2-6 ani larice şi pin, 3-6 ani pentru gorun, cer, gârniţă, 6-15 ani

pentru fag, 8-15 ani pentru brad)


44

6.4. Clasificarea regimelor și tratamentelor

La alegerea tratamentului se au în vedere însuşirile biologice ale speciei, condiţiile staţionale,

considerente ecologice şi economice. În raport de aceste elemente, se stabilesc: durata

procesului de regenerare, numărul, periodicitatea şi intensitatea intervenţiilor, epocile şi

termenele de execuţie a lucrărilor de exploatare.

În figura 65 se prezintă, pentru ilustrare, o schemă de clasificare a tratamentelor în regimul

codrului şi regimul crângului. Au o largă aplicare în pădurile ţării noastre: tratamentele cu

tăiere unică, tratamentele cu regenerare sub masiv, tratamentele cu tăieri continue şi

tratamentele aplicate în pădurile tratate în crâng.

Figura 10: Schema de clasificare a regimelor şi tratamentelor

Principial etapele necesarea a fi parcurse în descrierea tratamentelor sunt următoarele:

Caracteristici definitorii

Caracterizarea tratamentului

- Tehnica de aplicare

- Punerea în valoare

- Exploatarea

- Regenerarea

Aplicarea tratamentului în pădurile din România

Avantaje şi dezavantaje

Concluzii


45

CURSUL 7: TRATAMENTE CU REGENERARE PE TEREN DECOPERIT

Intro

Începând cu această secțiune, tratamentele clasificate anterior sunt

descrise conform etapelor stabilite a fi necesare. Tratamentele din această

secțiune se bazează pe executarea unei tăieri unice, regenerarea

producându-se pe teren descoperit.

Tratamentul codrului cu tăierilor rase pe suprafeţe mari

Tăieri rase în benzi alăturate

Tăieri rase în benzi alterne sau culise

Tăieri rase la margine de masiv

7.1. Generalități

În grupa tratamentului cu tăieri rase pe parchete cu regenerare artificială se urmăreşte ca

materialul lemnos de pe o unitate amenajistică să se recolteze printr-o tăiere unică,

regenerarea făcându-se după exploatarea arboretului. Arborii de recoltat se marchează şi se

taie la rând până la nivelul stabilit în acest scop. Aceste tratamente constituie cea mai radicală

intervenţie în viaţa pădurii cultivate și presupun întreruperea pentru o perioadă de timp a

continuității funcţiilor pădurii. Se deosebesc: tăieri rase pe suprafeţe mari, cu regenerare

artificială şi tăieri rase în benzi, cu regenerare naturală.

7. 2. Tratamentul codrului cu tăieri rase pe suprafeţe mari

Caracteristici definitorii: Tratamentul presupune tăierea anuală a câte unui parchet ajuns la

vârsta exploatabilităţii şi regenerarea pe cale artificială prin divizarea UP într-un număr de

parchete oarecum egale ca suprafaţă corespunzător ciculului de producţie, şi recoltarea anuală

a câte unui parchet (metoda controlului pe suprafaţă). Arboretul ce rezultă prin regenerare

artificială va fi echien, relativ uniform și monoetajat.

Tehnica tratamentului: recoltarea arborilor este relativ simplă, mai puţin costisitoare, iar

regenerarea pădurii urmează să se realizeze în teren complet descoperit. În soluționarea unei

tehnici de amplasare sunt necesare o serie de măsuri privind mărimea, forma, așezarea

parchetelor, modul de organizarea a procesului de exploatare și de conducere a procesului de

regenerare.

Mărimea parchetului se alege în funcţie de suprafaţa UP şi de ciclu. În funcţie de

încadrarea pădurilor în grupe funcţionale, la noi în țară mărimea maximă a unui

parchet cu tăieri rase este de 3 ha pentru pădurile din grupa a I-a şi în arborete de

molid şi de 5 ha pentru cele din grupa a II-a. În majoritatea țărilor Europene,

mărimea maximă a parchetelor tăiate ras este de 2 ha (Vlad ș.a, 1997)

Forma parchetului se adaptează la configuraţia terenului şi organizarea recoltării de

masă lemnoasă. În cazul molidişurilor de limită se vor lăsa benzi de protecţie la

marginea masivului


46

Aşezarea tăierilor urmăreşte exploatarea, reîmpădurirea şi creşterea rezistenţei noului

arboret. Există câteva recomnadări generale de așezare a tăierilor:

Să înceapă din partea adăpostită şi să inainteze împotriva vântului dominant

(figura 13).

Tăierea în parchetul alăturat se va face după regenerarea integrală a celui

anterior (2-3 ani la plop şi 3-7 ani la celelalte arborete)

În bazine hodrografice tăierea să se execute de jos în sus pentru creșterea

protecţie împotriva vântului şi deschiderea drumurilor concomitent cu

înaintarea lucrărilor.

Amplasarea parchetelor se face astfel încât materialul lemnos rezultat să nu

fie scos prin parchete care se află în curs de regenerare.

Figura 11: Înaintarea tăierilor pe parchete contra vântului dominant și ritmul de

înaintare a acestora în funcție de dinamica procesului de regenerare

În zonele montane se recomandă ca tăierile să înainteze de jos în sus, iar forma parchetelor să

fie alungită, cu latura mare în sensul pantei, pentru a satisface şi cerinţele exploatării. În

arboretele expuse vântului, se are în vedere şi direcţia vântului periculos, organizându-se

pentru considerente de protecţie succesiuni de tăieri.

Exploatarea este cea mai intensă din întreg rangul de tratamente, presupune tăieri integrale și

permite mecanizarea.

Regenerarea se asigură în mod obișnuit pe cale artificială prin plantaţii sau semănături

directe prin care se presupun:

Intervenția imediat după exploatare pentru evitarea declanşării proceselor erozionale;

Curăţirea parchetului de resturi de exploatare;

Extragerea seminţişului preexistent neutilizabi.l

Aplicarea tratamentului în România

După 1900 tratamentul s-a aplicat pe suprafeţe mari: vezi cazul OS Putna şi Falcău.

o Modificarea compoziţiei din amestecuri spre molidişuri (a se vedea figura 14)


47

După 1948: 12% din pădurile de codru;

Până în 1988: 22% din pădurile de codru: molidişuri montane, amestecuri cu molid în

proporţie de 80%, pinete, laricete precum și în substituiri şi refaceri;

Normele din 1988 limitează aplicarea lor doar pentru molidişuri echiene, pinete,

laricete, culturi de plopi euroamericani.

Figura 12: Date privind modificarea compoziție arboretelor prin aplicarea tăierilor rase

Avantaje:

Cel mai simplu tratament din pădurile de codru;

Planificare uşoară a procesului de exploatare;

Investiţii mai reduse în procesul de exploatare;

Permite introducerea speciilor dorite în compoziţia de regenerare;

Rezultă arborete regulate, echiene, uniforme capabile de calităţi superioare ale

masei lemnoase;

Este o soluţie pentru exploatarea pădurilor de molid greu accesibile.

Dezavantaje:

Întrerupe complet mediul specific pădurii: rolul protectiv se diminuează;

Supune brusc parchetele vecine, nepregătite, la acţiunea vânturilor puternice;

Regenerarea dificilă a unor specii sensibile la îngheţuri , arşiţe (bradu şi

fagul);


48

Se ajunge în mod obişnuit la arborete echiene şi pure, mai vulnerabile la

acţiunea factorilor vătămători;

Costuri ridicate pentru regenerare.

7. 3. Tratamentul codrului cu tăieri rase și regenerare naturală (tratamentul

tăierilor rase în benzi)

Tratamentul cu tăieri rase în benzi cu regenerare naturală se justifică din

necesitatea de a diminua dezavantajele tăierilor rase, pentru a favoriza regenerarea pe

cale naturală, evita efectele dăunătoare ale vântului şi insolaţiei. Se urmăreşte cu

precădere regenerarea naturală a speciilor cu sămânţă uşoară, care se diseminează la

distanţe convenabile şi al căror seminţiş suportă lumina în teren deschis. Au importanţă

pentru reuşita regenerării, lăţimea benzilor şi orientarea acestora faţă de direcţia

vântului.

Se practică mai multe variante ale acestui tratament: tăieri rase în benzi alăturate,

tăieri rase în benzi alterne şi tăieri rase în margine de masiv. Toate aceste variante

pot asigura o bună reuşită a regenerării pe cale naturală; în condiţiile de teren accidentat

de la noi, extinderea lor este însă limitată.

7.3.1. Tăieri rase în benzi alăturate

Tehnica tratamentului presupune tăieri în benzi inguste (1-3 înălţimi de arbori) care

înaintează împotriva vântului dominant (fig. 15). Tăierile au loc numai în anii de

fructificaţie ai speciei de bază. Înşiruirea tăierilor ţine de periodicitatea fructificaţiei (3-5

ani la molid – fig 16). În molidişuri dispersarea tăierilor pe mai multe benzi creează

pericolul apariţiei doborâturilor de vânt.

Figura 13: Modul de însămânțare a

benzilor tăiate ras: sus –tăieri îm benzi

alterne, jos – tăieri în benzi alăturate

Figura 14: Schema de aplicare a tăierilor

rase ăn benzi alăturate care înaintează

împotriva vântului dominant

7.3.2. Tăieri rase în benzi alterne sau culise

Tehnica tratamentului presupune ca fiecare bandă care se taie ras să alterneze cu una sau

două benzi netăiate. Prima serie de benzi tăiate (culise) beneficiază de însămânţarea şi

protecţia laterală a benzilor netăiate (fig. 15). Aplicarea acestui tratament duce la


49

fragmentarea exagerată a masivelor forestiere, deci este contraindicat în molidişuri. În

România nu s-a aplicat decât cu caracter experimental.

7.3.3. Tăieri rase la margine de masiv

Tehnica tratamentului presupune ca benzile tăiate ras să înainteze de la marginea

masivului spre interior (figura 17). În acest caz benzile sunt mai înguste (1, ½ h

arborilor). Au fost recomandate în molidişuri, dar nu s-au aplicat la scară de producţie.

Figura 15: Schema de aplicare a tăierilor rase în margine de masiv

Avantajele tăierilor rase în benzi:

Alegerea arborilor de extras este simplă;

Planificare uşoară a procesului de exploatare;

Regenerarea naturală poate fi asigurată în condiţii satisfăcătoare;

Rolul de protecţie nu se diminuează mult dacă se utilizează lăţimile recomandate

pentru benzile de tăiere.

Dezavantajele tăierilor rase în benzi:

Costuri ridicate pentru regenerarea artificială;

Lipsa anilor de fructificaţie poate perturba regenerarea;

Nerecomandate în făgete şi brădete;

Creează riscuri de apariţie a doborâturilor în molidişuri.

CURSUL 8: TRATAMENTE CU TĂIERI REPETATE ȘI REGENERARE

SUB MASIV: TRATAMENTUL CODRULUI CU TĂIERI SUCCESSIVE

Intro

Acest curs prezintă caracteristicle generale ale tratamentelor cu tăieri

repetate și regenerare sub masiv. În partea a doua cursul introduce

tratamentul codrului cu tăieri succesive, prezentând următoarele elemente

Caracteristicile tratamentului codrului cu tăieri succesive

Tăierea preparatorie

Tăierea de punere în lumină

Tăierea de iluminare

Tăierea definitivă

Avantajele și dezavanatajele tratamentului

8.1. Generalități

Tratamentele cu tăieri repetate și regenerare sub masiv presupun o recoltare treptată a

arboretului într-o anumită perioadă de timp (perioadă de regenerare).

Asigurarea regenerării naturale se realizează la adăpostul masivului și presupune:

- Eliminarea anticipată de la reproducere a speciilor şi ecotipurilor nedorite din

viitorul arboret;

- Menţinerea celor mai valoroşi seminceri într-un număr suficient pentru a asigura

însămânţarea suprafeţei de regenerat;

- Menţinerea unor arbori valoroşi, capabili de creşteri active şi evitarea excesului

de lumină, a înmlăştinării, îmburuienirii precum şi a îngheţurilor;

- Rărirea arboretului şi lichidarea lui pe măsură ce seminţişul instalat preia parţial

şi în masă funcţiile ecoprotective ale vechiului arboret.

Tratamente cu regenerare naturală sub adăpost se caracterizează prin îndepărtarea

arboretului bătrân în două sau mai multe reprize, deosebindu-se prin răspândirea lor în

producţie în: tăieri succesive şi tăieri progresive (în ochiuri).

8.2. Tratamentul codrului cu tăieri successive

În cazul tratamentului tăierilor succesive arboretul bătrân se înlătură prin două – trei

intervenţii repetate, uniform amplasate pe suprafaţa în curs de regenerare. Se

creează astfel condiţii pentru instalarea şi dezvoltarea sub masiv a unui nou arboret,

precum şi favorizarea speciilor valoroase, cum este cazul bradului şi fagului, care în

teren deschis se regenerează mai greu. Tratamentul a fost fundamentat de Hartig (1791).

Caracteristicile tratamentului sunt:

Arboretul matur se extrage treptat şi cât mai uniform, prin două sau mai multe

reprize de tăieri.

Regenerarea se produce sub masiv, din sămânţă şi are un caracter uniform ca şi

tăierile prin care este provocată şi condusă.

Arboretul care ia naştere este, de regulă, uniform şi relativ echien pe suprafeţe

întinse.

Suprafaţa de exploatat se poate alege oriunde în cadrul arboretelor exploatabile.

Amplasarea, succesiunea, ritmul, intensitatea şi caracterul tăierilor se stabilesc

numai pe teren în funcţie de mersul fructificaţiei.

Aplicabilitate. Tratamentul este recomandat pentru regenerarea speciilor de umbră

impunându-se mai ales în făgete, făgeto-brădete. Ar putea fi aplicat şi în gorunete cu

potenţial ridicat de creştere, pinete şi laricete. Datorită posibilităţilor limitate de

proporţionare a amestecurilor nu se aplică în pădurile de şleau. Se evită aplicarea sa în

molidişuri sau în amestecuri în care predomină molidul. Se aplică în 22% din fondul

forestier.

Tehnica de execuție. Se disting în cazul acestui tratament prin ritm, scop şi intensitate:

tăierea preparatorie, tăierea de însămânţare, tăierea de punere în lumină sau de

dezvoltare şi tăierea definitivă (fig. 18).

Prin tăierea preparatorie se pregătește atât arboretul matur pentru fructificare, cât şi

solul pentru a primi sămânţa. Se execută cu 2 la 10 ani înainte de începerea tăierilor de

regenerare, dacă arboretul în cauză nu a fost parcurs cu rărituri. Se îndepărtează arborii

necorespunzători ca specie, stare de sănătate, capacitate de fructificare. De aceea

pregătirea arboretul matur pentru fructificare şi a solului pentru a primi sămânţa se face

prin:

- Favorizarea dezvoltării coroanei arborilor valoroşi rămaşi în arboret;

- Eliminarea de la reproducere a arborilor nevaloroşi;

- Rărirea arboretului cu efect asupra pătrunderii unei cantităţi mai mari de căldură,

lumină şi umiditate;

Intensitatea execuției presupune extragerea a 10-25% din volum;

Consistenţă se reduce până în 0,7;

Număr: o intervenţie – numai dacă este cazul.

Tăierea de însămânţare urmăreşte, concomitent cu recoltarea posibilităţii, să creeze

condiţii pentru instalarea şi creşterea seminţişului. Se aplică în anul de fructificare

abundentă a speciei de regenerat. Extragerile se fac pe cât posibil uniform pe întreaga

suprafaţă, astfel ca însămânţarea să se asigure în mod egal. Principiile de execuție sunt

următoarele:


52

Executarea tăierii se va face obligatoriu într-un an de fructificaţie abundentă a

speciilor valoroase (eventual în anul următor dacă există suficiente plantule

viabile).

Rărirea uniformă a arboretului în dominant şi în dominat.

Intensitate: 20 - 50 % din volum care depinde de numărul de tăieri preconizate,

de natura şi starea arboretului în momentul intervenţiei (consistenţă, vigoarea

etajelor inferioare).

Consistenţa se reduce până în 0,7 la speciile de umbră şi 0,6 pentru promovarea

speciilor de lumină.

Rărirea exagerată a arboretelor este contraindicată.

Criteriile de alegere a arborilor de extras sunt următoarele:

Se vor marca arborii cei mai groşi, cu coroana larg dezvoltată, care ar putea

cauza pagube la exploatare.

Se extrag arbori din speciile nedorite, dacă au mai rămas.

Se extrag arborii vătămaţi, defectuoşi sau infestaţi.

Se poate proceda şi la extragerea subarboretului şi a seminţişului neutilizabil.

Nu se marchează sub impulsul economic de moment.

Tăierea de punere în lumină sau de dezvoltare urmăreşte să asigure lumina, căldura

şi umezeala necesare seminţişului. Se execută la 3-5 ani de la tăierea de însămânţare,

exceptând situaţiile de la salcâm şi plopi euramericani, când acest interval este de 1-3

ani. Principiile de execuție sunt următoarele:

Rărirea şi mai puternică a arboretului în scopul dezvoltării seminţişului instalat

(tăiere de dezvoltare).

Se execută la fag şi brad după 2-5 ani de la tăierea de însămânţare şi 1-3 la

cvercinee.

Se execută în porţiunile în care seminţişul lâncezeşte sub presiunea masivului

existent.

Se recoltează progresiv semincerii care nu mai sunt folositori.

Se recomandă păstrarea arborilor cu coroane înguste.

Intensitatea: 20 – 40 %.

Consistenţa arboretului rămas va fi de 0,2- 0,4.

Număr: se pot executa 1-3 tăieri de punere în lumină.

Tăierea definitivă are ca obiect recoltarea ultimilor arbori şi se execută când

regenerarea pe cale naturală a suprafeţei exploatate este asigurată în proporţie de 80%.

Instrucţiunile unităţilor silvice conţin indicaţii clare de procedură pentru toate aceste

situaţii. Principiile de execuție sunt următoarele:

Recoltarea integrală a arboretului matur rămas după tăierile anterioare.


53

Devine obligatorie când seminţişul a ajuns la independenţă biologică.

Se execută dacă 70% din suprafaţă este regenerată, densitatea fiind de 1-2

puieţi/m2 şi înălţimi de 25-40 cm la răşinoase, respectiv 40-60 cm la foioase.

Se execută după 3-5 ani în gorunete şi 4-10 ani la fag şi brad (perioada specială

de regenerare!)

Prejudiciile de exploatare nu pot fi evitate, dar pot fi limitate.

Se va recurge la receparea seminţişului la foioase şi completări

Figura 16: Schema de aplicare a tratamentului tăierilor succesive


54

Avantaje. Sintetic se menţionează ca avantaje – uşurinţă în aplicare, condiţii bune de

regenerare pe cale naturală, cheltuieli reduse, asigură protecţia necesară a seminţişurilor

din specii sensibile la insolaţie şi secetă, protejează solul menţinând în permanenţă o

acoperire cu vegetaţie forestieră. Punctual principalele avantaje sunt:

este cel mai simplu şi uşor de aplicat dintre tratamentele cu regenerare sub

masiv;

prin tăieri repetate şi uniforme se creează condiţii bioecologice favorabile de

regenerare naturală, reducând astfel la minimum cheltuielile de regenerare;

asigură continuitatea producţiei de masă lemnoasă, iar întemeierea noii păduri se

realizează, de regulă, concomitent cu recoltarea vechiului arboret;

se poate obţine un spor de producţie de masă lemnoasă, pe baza activării

creşterii exemplarelor valoroase menţinute în arboret până la tăierea definitivă;

în condiţiile aplicării sale corecte, este asigurată protecţia necesară instalării

seminţişurilor speciilor sensibile la îngheţuri, secete şi arşiţe;

solul este permanent acoperit de vegetaţia forestieră, aşa că se diminuează, dar

nu se întrerupe nici un moment funcţia de protecţie fizică, evitându-se (aproape

integral) procesele de degradare, eroziune şi torenţialitate pe versanţi;

arboretele constituite sunt, de regulă, echiene şi regulate, fiind capabile să

producă masă lemnoasă calitativ superioară;

din punct de vedere estetic, este preferabil tăierilor rase;

este superior tăierilor rase în gospodărirea durabilă şi conservarea biodiversitătii.

Dintre dezavantaje se subliniază: exploatarea mai greoaie şi costisitoare, se întâmpină

dificultăţi în mecanizarea integrală a operaţiunilor de recoltare, colectare, apropiere a

materialului lemnos, se produc vătămări solului datorate scoaterii lemnului şi arborilor

rămaşi pe picior. Punctual gama de dezavantaje presupune:

Lucrările de exploatare se împrăştie pe suprafeţe mai mari, implicând tehnologii

mai complexe şi revenirea de mai multe ori cu tăieri pe aceeaşi suprafaţă;

Exploatarea este mai dificilă şi mai costisitoare, iar mecanizarea lucrărilor este

oarecum îngreunată, comparativ cu tăierile rase;

Arboretul treptat rărit poate fi expus rupturilor şi doborâturilor de vânt; fapt

pentru care tratamentul este inaplicabil în molidişuri şi mai ales în bazinele

hidroenergetice;

Permite doar în mică măsură proporţionarea convenabilă a amestecurilor,

speciile de lumină şi repede crescătoare fiind în mod obişnuit dezavantajate;

Se riscă uneori prea mult bazându-se pe un singur an de fructificaţie. De aceea,

uneori devin necesare lucrări de ajutorare a regenerării, care ridică oarecum

preţul de cost;

Prin ultimele tăieri se aduc vătămări seminţişurilor naturale instalate, fapt ce

obligă la executarea lucrărilor de îngrijire a seminţişurilor;

Poate cauza o diminuare sensibilă a eficacităţii ecoprotective, dacă noul arboret

nu s-a instalat chiar din anul când arboretul parental a fost rărit prin tăierea de

însămânțare.


55

CURSUL 9: TRATAMENTE CU TĂIERI REPETATE ȘI REGENERARE

SUB MASIV: Tratamentul codrului cu tăieri progressive.

Tratamentul codrului cu tăieri cvasigrădinărite

Intro

Acest curs introduce tratamentul codrului cu tăieri progresive ca și

tratamentul codrului cu tăieri cvasigrădinărite, având următoarele

elemente

Caracteristicile tratamentulor

Tăierea de deschiderea ochiurilor

Tăierea de lărgire a ochiurilor

Tăierea de racordare

Tăierile cvasigrădinărite

Avantajele și dezavanatajele tratamentelor

9.1. Tratamentul codrului cu tăieri progresive

Tratamentul constă în tăieri repetate neuniform repartizate pe unitatea amenajistică.

Intervenţiile se localizează pe porţiuni alese cu discernământ ecologic şi tehnic în

cuprinsul suprafeţei de regenerat, denumite ochiuri de regenerare. Tratament

fundamentat de Gayer (1878)

Caracteristicile tratamentului sunt următoarele:

ochiurile odată deschise şi regenerate sunt ulterior conduse, iar asupra lor se

revine ori de câte ori este nevoie pentru o cât mai susţinută dezvoltare a

seminţişului instalat;

regenerarea, care are loc natural, sub masiv, decurge treptat şi neuniform în

fiecare ochi şi de la un ochi la altul beneficiind de toţi anii de fructificaţie din

perioada respectivă;

arboretul rezultat dintr-o asemenea regenerare prezintă la început un profil

neuniform şi evident sinuos sau ondulat, care însă, cu timpul, în faza de păriş

ajunge să se uniformizeze;

Tehnica tratamentului presupune ca:

la fiecare intervenţie tăierile sunt repetate şi neuniforme ca intensitate,

mărime, ritm şi mod de împrăştiere;

tăierile se localizează în anumite OCHIURI favorizate în ceea ce priveşte

regenerarea, extrăgând arborii de o dată sau treptat, prin mai multe

intervenţii, până la lichidarea vechiului arboret şi întemeierea unui nou

masiv tânăr;


56

tăierile se corelează obligatoriu cu ritmul fructificaţiei şi al dezvoltării

seminţişului;

Aplicabilitate. Tratamentul este aplicat în 18% din fondul forestier:

Tratamentul se poate aplica cu succes în marea majoritate a pădurilor mai

ales a celor de amestec: molideto-brădete, molideto-făgete, brădeto-făgete,

făgete, amestecuri de fag cu răşinoase, goruneto-făgete, şleauri şi alte

cvercete pure sau amestecate, laricete şi pinete.

Se evită aplicarea sa în molidişuri sau în amestecuri în care molidul apare în

proporţie mai mare de 70%

În aplicarea tratamentului se deosebesc trei etape: deschiderea ochiurilor, lărgirea

ochiurilor şi racordarea ochiurilor (fig. 72).

Tăierea de deschidere a ochiurilor asigură instalarea şi dezvoltarea seminţişului

utilizabile. În cazul unor seminţişuri preexistente utilizabile, tăierile de însămânţare au

acelaşi rol ca şi cele de deschidere a ochiurilor. Principiile de execuție sunt următoarele:

Se execută în anii de fructificaţiei ai speciilor valoroase, în porţiunile de

pădure în care seminţişul se poate instala fără dificultăţi

Se acordă prioritate ochiurilor existente şi apoi se trece la deschiderea de noi

ochiuri

Seminţiş neutilizabil se va îndepărta, pentru a permite instalarea unuia nou

Interesează repartizarea, forma, mărimea, orientarea şi numărul ochiurilor

Figura 17: Instalarea semințișului în urma deschiderii ochiurilor

Repartizare ochiurilor se face în funcţie de starea arboretelor şi a seminţişurilor:

Ochiurile se vor amplasa din interior spre drumurile de acces, pentru a se evita

ulterior colectarea masei lemnoase prin porţiunile regenerate

Porţiunea dintre ochiuri se recomandă a avea 1-2 înălţimi medii ale arboretului


57

Mărimea, forma şi orientarea ochiurilor depind de temperamentul speciei, condiţiile

staţionale şi ţelul de gospodărire.

Forma ochiurilor poate fi circulară, eliptică, ovală. În regiuni călduroase se

practică forme eliptice cu orientare est – vest, în zone mai reci, suficient de

umede, orientarea ochiurilor este nord – sud.

În cazul speciilor de umbră, ochiurile sunt mai mici 0,5H (H = înălţimea

arborelui), iar la speciile de lumină ochiurile ating 1,5H.

Numărul ochiurilor nu se fixează anticipat

Figura 18: Aplicarea tratamentului tăierilor progresive (după E.G. Negulescu)


58

Figura 19: Desfășurarea regenerării într-un ochi (a-b: deschidere, c-d:lărgire)

Tăierile de lărgire a ochiurilor urmăresc luminarea seminţişurilor din ochiurile

existente şi lărgirea lor progresivă. Tehnica de execuție presupune:

Lărgirea ochiurilor în porţiunile regenerate este necesar să se execute tot

într-un an de fructificaţie în paralel cu deschiderea de noi ochiuri

Lărgirea ochiului s-ar putea realiza prin benzi concentrice dar, în raport cu

mersul regenerării benzile se deschid în porţiunea fertilă a ochiurilor

Lăţimea benzilor poate varia între 1-2 înălţimi medii ale arboretului

Revenirea cu o nouă tăiere de lărgire depinde de dinamica seminţişului

Dacă regenerarea se desfăşoară greu sau a fost vătămată se efectuează lucrări

de ajutorare a regenerării naturale, recepări la foioase, completări

După ce s-au executat tăierile de deschidere şi lărgire a ochiurilor se îndepărtează şi

arborii care au mai rămas pe picior urmărindu-se în acest mod racordarea ochiurilor.

Tăierea de racordare se execută când ochiurile sunt destul de bine regenerate şi

apropiate între ele. Constă în extragerea arborilor rămaşi între ochiuri. Racordarea

arboretului se poate face pe întreaga suprafaţă a arboretului sau pe anumite porţiuni, pe

măsura regenerării şi dezvoltării seminţişurilor respective. În felul acesta, diversele

intervenţii în arboret nu mai au caracaterul specific unei anumit tip de tăiere. Aceste

tăieri de racordare asigură şi regenerarea spaţiilor dintre ochiuri.

Tăierile ce se execută prin acest tratament nu sunt stabilite în timp, se revine cu

asemenea operaţiuni ori de câte ori este nevoie şi cu intensitate diferită, în raport de

condiţiile de instalare şi dezvoltare a seminţişurilor. Perioada de regenerare poate dura

între 15 şi 20 de ani, chiar 30 de ani dacă se consideră justificată o perioadă lungă de

regenerare.

În situaţia instalării de seminţiş repartizat semiuniform pe suprafaţa unităţii amenajistice

se vor executa lucrări de recepare a exemplarelor vătămate şi de completare a golurilor

neregenerate.

În aplicarea tratamentului tăierilor progresive se înregistrează avantaje şi dezavantaje.

Avantajele sintetice se referă la: valorificarea eficientă a seminţişurilor preexistente

utilizabile, dezvoltarea unei noi generaţii de seminţiş şi condiţii bioecologice dintre cele


59

mai favorabile de dezvoltare a acestuia, menţinerea calităţii solului, obţinerea de

arborete viabile cu structuri relativ pluriene. Gama de avantaje punctuale se referă la:

prin modul cum se diferenţiază şi se conduc tăierile, făcându-se uz de tot felul de

tăieri, de la cele rase la cele de tip grădinărit, se creează condiţii bioecologica din

cele mai favorabile privind regenerarea naturală din sămânţă şi realizarea unei

proporţionări convenabile a amestecului de specii;

se pretează cel mai bine la conducerea regenerării în pădurile amestecate

echiene;

permite valorificarea integrală şi eficientă a seminţişurilor preexistente

utilizabile;

valorifică toţi anii de sămânţă cât durează regenerarea suprafeţei periodice în

rând;

seminţişul instalat se dezvoltă în condiţiile bioecologice dintre cele mai

favorabile, ca urmare a caracterului, intensităţii şi dinamicii tăierilor;

întrucât noul arboret se întemeiază concomitent cu lichidarea vechiului arboret

exploatabil, efectele protectoare ale pădurii nu slăbesc decât în mică măsură şi

pe o perioadă scurtă de timp;

arborii rămaşi în pădure până la tăierea de racordare beneficiază de un spor de

creştere de lumină şi prin urmare, vor avea o valoare de utilizare mai mare;

prin forma şi structura fiecărui arboret în parte şi a pădurii în general, aceasta

prezintă o valoare estetică şi de agrement ridicată

Dezavantaje: prejudicii ridicate seminţişului cu prilejul colectării – apropierii şi

scoaterii lemnului, exploatare costisitoare care comportă un personal bine instruit.

Punctual dezavantajele sunt:

mecanismul tăierilor este mai complicat şi dificil de organizat şi aplicat,

necesitând personal numeros şi bine calificat:

exploatarea este mai costisitoare, tăierile fiind diferite ca intensitate şi

împrăştiate pe suprafeţe relativ mari;

ultimele tăieri prejudiciază seminţişuriie instalate, obligând la completări pe cale

artificială;

dacă nu se folosesc tehnologii adecvate, se pot produce şi vătămări solului şi

arborilor rămaşi în picioare;

creând ochiuri în pădure, tratamentul devine contraindicat în arboretele expuse

la acţiunea vătămătoare a vânturilor periculoase;

este greu de aplicat pe versanţi cu pantă accentuată şi în staţiuni expuse la

eroziune sau alunecări de suprafaţă ori de adâncime.

în astfel de situaţii, este mai indicat să se aplice tratamentul tăierilor grădinărite

codrul cu tăieri şi regenerare progresive se poate aplica în principiu în orice

păduri de codru din fondul nostru forestier (exceptând rnolidişurile), fiind mai


60

intensiv decât tăierile rase cu regenerare pe teren descoperit şi decât tratamentul

tăierilor succesive.

Tratamentul tăierilor progresive (în ochiuri) se aplică în cvasitotalitatea arboretelor în

amestec din ţara noastră. Este un tratament mai pretenţios şi mai costisitor decât cele

menţionate anterior, ceea ce ridică aspecte deosebite din punct de vedere ecologic şi

economic.

9.2 Tratamentul tăierilor cvasigrădinărite

Tratamentul tăierilor cvasigrădinărite face parte din grupa tratamentelor cu tăieri

repetate și perioadă lungă de regenerare, fiind intermediar între tratamentul codrului cu

tăieri progresive și tratamentul codrului grădinărit.

Se caracterizează prin rărirea treptată a arboretelor ajunse la exploatare, prin nuclee de

regenerare deschise, în principal sub formă de ochiuri, urmărindu-se realizarea de

structuri relativ pluriene şi o regenerare naturală sub masiv. Se înscrie în grupa

tratamentelor cu tăieri repetate, neuniform amplasate în interiorul unităţii amenajistice,

cu perioadă lungă de regenerare (40 la 60 ani). Aplicarea acestui tratament a condus la

ideea tratamentului tăierilor combinate, folosindu-se, după situaţia terenului şi structura

arboretului, atât tăieri progresive cât şi extracţii grădinărite.

Ca tehnică de lucru, în suprafaţa ce urmează a se exploata se deschid ochiuri (nuclee de

regenerare) în care există seminţişuri preexistente utilizabile, care se pun treptat în

lumină. Unde nu există seminţiş utilizabil, primele intervenţii au caracter de tăieri

preparatorii sau de însămânţare. Perioada se regenerare se prelungeşte în suprafaţa în

rând de exploatare pentru a se folosi anii cu fructificaţie abundentă şi a se realiza în timp

o structură plurienă.

În asemenea situaţii lucrările de exploatare sunt pretenţioase şi costisitoare. Acest

tratament se aplică în arborete amestecate, molid, fag ori cvercinee, localizate în

terenuri accidentate sau în apropierea localităţilor urbane. Extinderea tratamentului

comportă încă discuţii, cunoscându-se că prin intervenţii repetate în arboret cu mijloace

mecanizate de scos apropiat lemnul, se produc prejudicii solului, seminţişului instalat şi

arborilor rămaşi pe picior.


61

CURSUL 10: TRATAMENTE CU TĂIERI CONTINUI: TRATAMENTUL

CODRULUI GRĂDINĂRIT.

Intro Acest curs prezintă bazele teoretice și practice ale aplicării tratamentului

codrului grădinărit

Structura grădinărită

Grădinărit cultural tipic

Grădinărit cultural concentrat

Cupon

Rotație

Diametru țel

Avantajele și dezavantajele tratamentului

10.1. Bazele teoretice ale codrului grădinărit

Termenul de grădinărit necesită de la început clarificări deoarece este folosit în trei

situații diferite:

Structură grădinărită (pluriene);

Subunitate de producţie de codru grădinărit (SUP G);

Tratament: dirijarea sa prin menţinerea structurii grădinărite

Ca și tratament, codrul grădinărit este

cunoscut sub numele de tratament cu

tăieri continue care principial

presupune extragerea pe alese, de ici

şi de colo, a câte unuia sau a unor

grupe de exemplare, după anumite

criterii, regenerarea golurilor rămase

în arboret producându-se în mod

natural, din sămânţă. Este cel mai

intensiv, din punct de vedere ecologic

tratament.

Grădinăritul empiric este o metodă de

gestiune ancestral care prespunea

extragerea arborilor de anumite

dimensiuniFigura 20 Arborete cu structuri

pluriene în Bucovina

10.2. Tratamentul codrului cu tăieri grădinărite

Caracteristicile tratamentului diferențiază grădinăritul tipic de cel concentrat.

Grădinărit cultural tipic se caracterizează prin faptul că tăierile grădinărite se

efectuează cu continuitatea ce caracteriza grădinăritul în forma sa empirică și

presupune:

Recoltarea anuală a unuia sau a 2-3 arbori în orice punct al pădurii în condiţiile

existenţei unei structuri grădinărite;

Punctele atacate cu tăieri sunt părăsite, tăierile localizându-se ulterior în alte

puncte;

Regenerarea are caracter continuu şi valorifică toţi anii de fructificaţie;

Pădurea grădinărită se găseşte într-un continuu proces de exploatare, regenerare,

conducere şi îngrijire;

Rezultă arborete pluriene cu structură apropiată de arboretele primare (virgine).

Grădinăritul cultural concentrat se efectuează pe întreaga suprafaţă a cuponului în

curs de tăiere. Nivelul acestor tăieri se stabileşte în raport de volumul de extras şi de

mărimea creşterilor. Se extrag numai arborii care au atins diametrul ţel, ce se stabileşte

prin lucrările de amenajare a pădurilor.

Cuponul reprezintă o parte din unitatea de producţie ce se tratează în codru

grădinărit, echivalentă cu numărul de ani stabiliţi pentru o rotaţie a tăierilor. Stabilind

durata în ani a rotaţiei egală cu numărul cupoanelor (în mod obişnuit de la 5 la 10),

amenajistul asigură recoltarea cu continuitatea arborilor care au diametre

corespunzătoare scopului urmărit. Cu prilejul organizării procesului de producţie în

codru grădinărit se recomandă, în raport de exigenţele speciilor faţă de lumină, ca

rotaţia şi numărul de cupoane să fie de 4-5 ani pentru speciile de umbră şi 2-3 ani pentru

cele de semiumbră. Principial aplicarea grădinăritului cultural tipic presupune:

Posibilitatea se calculează pe volum (metoda controlului);

Extragerea posibilităţii anuale fixate şi revenirea cu lucrări în cuponul respectiv

pe criteriul rotaţiei;

Extragerea a unor grupe mici de arbori (2-3 maxim 6-7 la speciile de lumină)

împrăstiate în fiecare cupon scadent (codru grădinărit pe buchete).

Figura 21: Curba normală de distribuți în arborete cu structuri grădinărite


63

În felul acesta pădurea se dirijează către o structură caracterizată prin prezența în orice loc și

timp a unui amestec intim de exemplare de toate vârstele și dimensiuni. În repartizare

grafică, repartiția arborilor pe categorii de diametre se apropie de curbele exponențiale

(figura 23) și pot fi redate funcții matematice de tipul unei progresii geometrice

descrescătoare (Lioucourt) sau printr-o funcție exponențială (Mayer).

Particularitatea acestui tratament constă şi în faptul că tăierea arborilor care au atins

diametrul ţel (cuprins între 68 cm la fag şi 76 cm la brad) se face concomitent cu

extragerea acelora, care din motive stabilite prin îndrumările tehnice în vigoare, se

recoltează sub formă de operaţiuni culturale.

Tabelul 1 Diametrele limită (țel) pentru arboretele de tip grădinărit

GF Specia I II III IV V

1.1. Br-Mo

Fa

76

68

72

64

64

60

60

56

56

53

1.2; 1.3 Br-Mo

Fa

68

64

64

60

60

56

56

52

52

48

1.4; 1.5 Br-Mo

Fa

100

92

90

84

80

76

70

68

60

60

2 Br-Mo

Fa

92

84

84

76

76

68

68

60

60

52

Arborii care se exploatează prin adoptarea acestui tratament se stabilesc după: diametrul ţel,

starea de vegetaţie şi rolul pe care îl îndeplinesc în arboret. Marcarea se face pe biogrupe,

iar doborârea şi scoaterea materialului respectiv se execută în următoarea ordine:

- arbori exploatabili care au atins diametrul limită;

- arbori rupţi sau răniţi în procesul de exploatare;

- arbori de dimensiuni mai mici stabiliţi a fi extraşi prin rărituri sau

curăţiri întârziate.

După extragerea arborilor marcaţi se efectuează lucrările necesare de îngrijire în

seminţişuri sau în pâlcurile ajunse în stadiile de desiş şi nuieliş, urmărindu-se atent

proporţionarea amestecului. Golurile din arboret rămase neregenerate se completează

prin plantaţii.

Aplicându-se acest tratament, pădurea se află într-o permanentă reînnoire constituită din

arbori de toate vârstele, uniform repartizaţi pe suprafaţă (fig. 24).


64

Figura 22: Schema aplicării tratamentului codrului grădinărit:

1 – înainte de intervenţie; 2 – după intervenţie.

Tratamentul codrului grădinărit prezintă ca avantaje:

solul pădurii rămâne în permanenţă acoperit de vegetaţie lemnoasă,

arborii de diferite vârste folosesc cu eficienţă maximă potenţialul

staţiunii şi spaţiul aerian;

arborii puşi treptat în lumină dobândesc o mai mare rezistenţă la vânt,

zăpadă, arşiţă, avalanşe etc., iar seminţişul instalat pe cale naturală este

protejat faţă de ger şi căldura soarelui;

în codru grădinărit se obţin mai multe sortimente de utilitate industrială

decât în codru regulat, precum şi efecte superioare de ordin estetic şi

recreativ turistic;

cel mai indicat în păduri cu rol de protecţie (bazine de interes

hidrotehnic, pante accentuate);

pădurea grădinărită dispune de o rezistenţă sporită la acţiunea factorilor

perturbanţi;

este preferabil în gestiunea durabilă şi conservarea biodiversităţii

naturale.

Se consideră ca dezavantaj în aplicarea acestui tratament, lucrările costisitoare de

inventariere, construirea unei reţele dense de instalaţii de transport, precum şi un

personal numeros, bine calificat profesional. Realizarea unei structuri optime este

dificilă şi cere timp îndelungat.

Tratamentul tăierilor grădinărite poate fi aplicat cu bune rezultate în pădurile cu funcţii

de protecţie şi recreare constituite din brad, amestecuri de brad, fag şi molid, precum şi

în stejărete sau gorunete pure sau în amestec cu răşinoase – brad şi pin silvestru. În

aplicarea acestui tratament se cere ca arboretele să aibă o structură plurienă, fiind

executate prin tăieri de transformare care să formeze o asemenea structură.


65

CURSUL 11: TRATAMENTE APLICATE ÎN REGIMUL CRÂNGULUI.

TRATAMENTUL CRÂNGULUI COMPUS

.Intro Acest curs familiarizează studenții cu tratamentele specifice regimului

crângului, respectiv cu tratamentul crângiului compus.

Tratamentul crângului simplu

Tratamentul crângului simplu cu rezerve

Tratamentul crângului grădinărit

Tratamentul crângului cu tăieri de sus

Tratamentul crângului compus

11.1. Bazele teoretice ale tratamentelor din regimul crângului

Este cazul arboretelor care se regenerează din lăstari (arborete de foioase) sau din

drajoni pe rădăcini (cu precădere la salcâm). Regenerarea vegetativă prin lăstari se poate

asigura de mai multe ori pe aceeaşi tulpină sau cioată, puterea de regenerare

diminuându-se sensibil după trei tăieri. Când se pierde capacitatea de regenerare a

cioatelor şi a tulpinilor, pădurea respectivă se reface în mod natural sau prin plantaţii.

Arboretele tratate în crâng se conduc până la 30-40 de ani, iar tehnica exploatării lor

datează din vechime, pe scară largă aplicându-se în multe ţări europene şi de pe alte

continente. Ca urmare a extinderii tehnicilor de conversiune de la crâng la codru,

aplicarea acestui tratament s-a restrâns. În pădurile de crâng se aplică tratamente cu

tăieri de jos (tratamentul crângului simplu, tratamentul crângului cu rezerve şi

tratamentul crângului grădinărit) şi tratamente cu tăieri de sus (tratamentul tăierilor în

scaun).

11.2. Tratamentul crângului simplu

Tratamentul crângului simplu se bazează pe tăierea rasă, an de an, a câte unui

parchet dintr-o pădure tânără, capabilă a se regenera apoi pe cale vegetativă

(Negulescu ş.a. 1973).

Tratamentul se aplică în arborete provenite din lăstari sau drajoni, în urma tăierilor rase,

unice, făcute la vârste mici (25 de ani) când capacitatea de lăstărire şi drajonare este

activă. După prima intervenţie, dezvoltarea lăstarilor este rapidă, ca efect al bunei

aprovizionări cu apă şi substanţe nutritive din sol. După două – patru intervenţii acest

ritm de creştere scade simţitor, fapt ce reclamă refacerea arboretelor respective.

Arboretele ce se obţin prin aplicarea acestui tratament sunt echiene, monoetajate, cu

închidere pe orizontală.

Scopul tratamentului este recoltarea lemnului de mici dimensiuni sau exercitarea

funcţiilor protective, asigurarea regenerării naturale – pe cale vegetativă, obţinerea de

venituri la intervale cât mai scurte


66

Aplicabilitate. Se utilizează încă în cvercete, şleauri, salcâmete şi aninişuri mai rar în

făgete şi plopişuri. În România în gospodărirea răchităriilor, a culturilor energetice, a

culturilor de salcâm, în cazul sălcetelor şi plopişurilor din Lunca şi Delta Dunării, în

aninişuri şi pentru protecţia malurilor cursurilor de apă

Tehnica tratamentului se bazează pe tăiere rasă (nu are caracter selectiv) și implică

următoarele operații:

• Fixarea ciclului de producţie în funcție de natura speciei, scopul urmărit, și

condiţiile staţionale;

• Organizarea procesului de producţie în U.P presupune:

• împărţirea subunităţii de crâng simplu (SUP Q) într-un număr de

parchete egal cu ciclu de producţie (parchetaţie simplă);

• suprafaţa parchetelor poate fi aproximativ egală, maxim 3 ha – salcâm şi

în grupa I și maxim 5 ha – în zăvoaie;

• prin aplicarea tratamentului subunitatea de crâng va prezenta o înşiruire

de arborete cu vârste şi dimensiuni gradate.

• Stabilirea procesului tehnologic de exploatare.

Tehnica de aplicare a tratamentului crângului simplu constă într-o tăiere unică a

arborilor la începutul primăverii, la o înălţime faţă de sol de 1/3 din diametrul cioatei,

folosindu-se topoare bine ascuţite. În cazul răchităriilor se folosesc foarfeci pneumatice

sau de vie, cosoare etc.

Figura 23: Moduri de execuție a tăierilor la cioată (a,b – tăieri executate corect)

Materialul lemnos rezultat se scoate din parchet înaintea pornirii vegetaţiei, cu excepţia

tăierilor de crâng pentru coajă de tăbăcit sau pentru liber de tei. Tăierile pentru coajă şi

liber de tei se execută după pornirea vegetaţiei sau, cum este cazul terenurilor cu

inundaţie prelungită sau al mlaştinilor, iarna când solul este îngheţat.

Există, pe lângă tăierea de crâng de la suprafaţa solului şi alte forme de aplicare a

tratamentului crângului simplu. Este cazul speciilor cu putere de drajonare semnificativă

(salcâm, plop alb şi negru), unde tăierea se poate face din pământ. Operaţiunea se

numeşte căzănire şi constă în descoperirea rădăcinilor prin săpare sau mijloace

mecanice, după care acestea se taie la câţiva centimetri faţă de tulpină. Se creează în

acest mod o groapă (cazan), care după efectuarea operaţiunii se acoperă cu pământ.

Drajonii care pornesc din rădăcinile rămase în sol dau naştere unui nou arboret.

• Conducerea regenerării: regenerarea vegetativă este mai sigură şi are loc chiar

din anul tăierii. După tăierea rasă terenul va fi invadat de ierburi, arbuşti şi

seminţişul altor specii invadatoare, Dacă desimea lăstarilor este normală aceştia

vor creşte activ încă din primul an (fără intervenţii prin lucrări de descopleşiri).


67

După 2-3 generaţii de lăstari, cioatele îmbătrânesc şi se degradează.

Reîntinerirea cioatelor se poate face prin protejarea puieţilor instalaţi natural,

prin completări și prin lucrări de îngrijire a seminţişurilor.

• Lucrările de îngrijire sunt operaţiuni la fel de importante (degajări, curăţiri,

rărituri) ca și la codru. Se execută ținând cont de:

• Reducerea treptată a numărului lăstarilor daţi de aceeaşi cioată;

• Au caracter selectiv – menţinându-se lăstarii cei mai viguroşi şi

cei mai bine conformaţi;

• Se dă preferinţă exemplarelor provenite din sămânţă – degajându-

le de lăstarii copleşitori.

Tăierile în crâng simplu, ca şi tăierile unice în pădurile de codru au efecte ecologice

semnificative: modifică sensibil mediul forestier ca efect al surplusului de lumină, apă,

căldură şi mişcare a vântului. Pe terenuri în pantă se înregistrează şi o creştere a

mineralizării substanţei organice la suprafaţa solului şi în sol. Avantajele tratamentului

crângului simplu sunt evidente:

simplu şi uşor de aplicat, cu costuri scăzute;

regenerarea se realizează în scurt timp şi cu cheltuieli reduse;

creşterea activă a lăstarilor în tinereţe duce la realizarea mai rapidă a unor

sortimente ce pot fi valorificate;

starea de masiv se închide repede şi comportă un volum mai mic de lucrări

de îngrijire.

Ca dezavantaje, se menţionează:

producţia de masă lemnoasă este de valoare comercială redusă;

productivitatea arboretelor scade de la o intervenţie la alta ca efect al

epuizării solului şi a cioatelor;

sub raport hidrologic, antierozional şi recreativ, valoarea protectivă a

crângurilor este mai scăzută.

11.3. Tratamentul crângului simplu cu rezerve

Este un tratament care se aplică în pădurile cu arbori rămaşi pe picior după prima

intervenţie (60-80 exemplare) cu scopul de a obţine lemn gros şi mijlociu pentru

utilizări industriale şi o regenerare pe cale naturală din sămânţă. Este un tratament larg

răspândit în pădurile de foioase din ţările europene, la noi având extindere în arboretele

de cvercinee din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Ca rezultat al aplicării acestui

tratament se realizează o trecere spre regimul crângului compus.

Tehnica tratamentului presupune:

• Selectarea unui număr de 50-100 exemplare / ha care rămân netăiate = rezerve

• Rezervele se menţin încă un ciclu pentru obţinerea masei lemnoase de

dimensiuni mijlocii.


68

• Rezervele se vor alege din speciile valoroase, cu tulpini bine conformate şi

sănătoase, pe cât posibil uniform repartizate sau în biogrupe de câte 3-5

exemplare.

• Arboretele care iau naştere vor prezenta concomitent:

• o generaţie de lăstari care se vor conduce un ciclu de producţie;

• o generaţie de rezerve care se vor menţine două cicluri de producţie.

11.4. Tratamentul crângului grădinărit

Acest tratament urmăreşte o tăiere pe alese a lăstarilor ajunşi la anume dimensiuni,

pădurea respectivă aflându-se permanent în regenerare pe cale vegetativă. Se cere ca

lăstarii arboretelor în care se aplică acest tratament să reziste în condiţii de lumină sub

masiv. Aceste tăieri au caracter continuu, ca şi în cazul tratamentului de codru grădinărit

şi se practică sporadic în făgete situate pe terenuri degradate.

Figura 24: Structura unui arboret de crâng grădinărit

În aplicarea practică acest lucru presupune:

• se fixează un “diametru ţel” (10 cm)

• se apreciază vârsta până la care se ajunge la acest diametru (30 ani)

• se fixează o rotaţie de 10 ani (3 intervenţii în 30 ani)

• la fiecare intervenţie se extrag lăstarii ajunşi la “diametrul ţel”

11.5. Tratamentul crângului cu tăieri de sus

Se caracterizează prin tăierea tulpinilor care lăstăresc la o înălţime de 2-3 m de la sol,

caz frecvent întâlnit la tăierile din zăvoaiele de salcie din terenuri cu inundaţie

prelungită, cum este cazul sălciilor din Delta şi lunca inundabilă a Dunării. Din acest

considerent tratamentul este denumit „cu tăieri în scaun”. Lăstarii care se formează în

urma unor astfel de tăieri se numesc sulinari, iar partea de tulpină care nu se taie se

cheamă scaun.

Mărimea parchetelor în arborete de crâng cu tăieri în scaun nu va depăşi 10 ha. Ele au

formă de benzi cu lăţimea de 50 – 100 m; în cazul zăvoaielor ordinea tăierilor prezintă

importanţă pentru protecţia malurilor, în aceste situaţii parchetele fiind orientate

perpendicular pe malul apei.


69

Sulinarii se taie când ating dimensiunile dorite (după 3 la 10 ani), masa lemnoasă

stabilită a se exploata fiind constituită din generaţii succesive de sulinari ce se formează

pe tulpinile înalte. Se înregistrează la salcie şi la alte specii care se regenerează pe cale

vegetativă o îmbătrânire cu timpul a scaunelor şi o diminuare a capacităţii de lăstărire.

Pentru întinerirea scaunelor după 3-4 tăieri de sulinari se realizează o nouă plantare

(puieţi sau sade/butaşi) care vor fi trataţi în scaun. Lemnul obţinut prin asemenea tăieri

se foloseşte în scopuri industriale la fabricarea chibriturilor şi a plăcilor stratificate din

lemn.

11.6. Tratamentul crângului compus

Înţeles şi aplicat ca un regim de cultură intermediar între crâng şi codru, crângul

compus are ca obiectiv regenerarea arborilor atât din sămânţă cât şi pe cale vegetativă.

Arboretul rezultat în urma aplicării acestui mod de regenerare se distinge printr-un etaj

de crâng, de obicei de vârste mici şi etaje de codru, de vârste diferite. Vârsta etajelor de

codru este, în fapt, un multiplu al ciclului de crâng (60, 90, 120 ani). Rezervele se

diferenţiază prin dimensiuni în diametru şi înălţime şi prin vârstă. Se realizează în acest

fel o structură plurietajată a arboretelor ca şi în cazul codrului grădinărit. Calitatea

lemnului exploatat ca şi folosinţele sale industriale sunt superioare celor obţinute în

pădurile tratate în crâng. Acest tratament a fost gândit şi aplicat pe scară largă în

pădurile de foioase (cvercinee cu deosebire) din Franţa. În ultimul timp se urmăreşte

prin aplicarea crângului compus, lemn pentru producţia de mobilă.

Aplicarea tratamentului crângului compus prezintă avantaje sub raportul calităţii

tehnologice a lemnului şi al valorii sale comerciale, precum şi din punct de vedere

protectiv. Evident, sunt şi unele dezavantaje: volum ridicat al lemnului de foc, folosinţe

reduse în scop industrial etc. Extinderea sa în România a avut consecinţe silviculturale

nedorite, motiv pentru care este puţin răspândit, cu unele excepţii în pădurile proprietate

particulară din Podişul Transilvaniei.

Se iau, de asemenea, în considerare modalităţile de recoltare a lemnului cu pierderi şi

cheltuieli reduse, căile de regenerare a viitorului arboret, condiţiile orografice ale

terenului, promovarea speciilor valoroase etc.


70

CURSUL 12: STABILIREA INTENSIVITĂȚII ȘI ALEGEREA

TRATAMENTELOR

Intro

După explicarea avantajelor și dezavantajelor economice și ecologice ale

tratamentelor posibil a fi aplicat în cazul pădurilor din România, cursul de

față realizează o ierarhizare a tratamentelor pe criteriul intensivității lor

ecologice, ca bază în alegerea și aplicarea tratamentelor.

Tratamente intensive

Tratamente extensive

Elementele care intră în alegerea tratamentelor

Tipuri de categorii funcționale

12.1. Stabilirea intesivității tratamentelor

Așa după cum s-a prezentat anterior toate tratamentele asigură avantaje și dezavantaje

sub raport economic și ecologic. Caracteristicile tratamentelor pe aceste două

componente permit ierarhizarea tratamentelor după nivelul lor de intensivizare a

măsurilor de gospodărire în: intensive, relativ intensive, relativ extensive şi extensive.

Figura 25: Ierarhizarea tratamentelor pe criteriul intesivității

O soluţie corectă în alegerea şi aplicarea tratamentelor este definitorie pentru

compoziţia şi structura viitorului arboret; se fac judecăţi cu privire la eficacitatea

polifuncţională a pădurii şi a structurii de realizat în viitor pentru fiecare arboret. Se

ajunge astfel la gruparea tratamentelor în:

intensive, cu recomandare de aplicare în codru grădinărit, în efectuarea unor

lucrări speciale de transformare;

relativ intensive, cum este cazul tratamentului tăierilor progresive în ochiuri

şi al tăierilor succesive în margine de masiv;


71

relativ extensive, cum sunt: tratamentul tăierilor succesive şi tratamentul

tăierilor rase în benzi;

extensive – cazul tratamentului tăierilor rase pe parchete cu regenerare

artificială.

12.2. Bazele alegerii tratamentelor

Alegerea tratamentului de aplicat se face ţinându-se seama de complexitatea funcţională

a arboretelor, gradul de dotare a pădurii cu instalaţii de transport, modul de gospodărire

urmărit. Se precizează regimul, ţelurile de protecţie şi producţie, ciclul şi vârstele de

exploatabilitate. În acest mod acţiunea de alegere a tratamentului se constituie într-un

sistem integrat de măsuri prin care se dirijează dezvoltarea pădurii cultivate spre

obiectivele urmărite: structură optimă, eficacitate sporită în plan protectiv şi productiv,

stabilitate ecosistemică.

Figura 26: Tratamente aplicabile în păduri de codru

Ca regulă generală, într-o pădure dată, tratamentul de aplicat cel mai indicat va fi acela

care permite recoltarea produselor principale cu cele mai reduse cheltuieli și pierderi,

dar care reușește în același timp să asigure îndeplinirea integrală a obiectivelor de

gospodărire, și mai ales regenearea mai valoroasă și mai ieftină.

Conform reglementărilor normei tehnice 3 elementele care intră în alegerea

tratamentelor sunt următoarele:

a. Formaţii forestiere şi grupe de formaţii;

b. Tipuri de structură: pluriene / relativ pluriene / echiene şi relativ echiene;

c. Categoria de productivitate: superioară şi mijlocie / inferioară;

d. Tipuri de categorii funcţionale - T I – T VI – condiţii staţionale (panta).


72

Figura 27 Tipizarea categoriilor funcționale

Schema privind alegerea tratamentelor pentru pădurile din Romania

Formaţii şi grupe

de formaţii, pe

grupe de tipuri de

structură

Categoria de

productivitate

GRUPA FUNCŢIONALA

I a II-a

TIPURI DE CATEGORII FUNCŢIONALE

I II III IV V VI

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

1. MOLIDIŞURI

Pluriene

Superioară şi

mijlocie E Lc G* G* G* G, Cv

Inferioară E Lc G* G* - G, Cv

Relativ pluriene

Superioară şi

mijlocie E Lc G;Sm

G;Sm;

Pm G* G; Sm; B

Inferioară E Lc G;Sm G; Sm; B - Sm; B

Echiene

şi relativ echiene

Superioară şi

mijlocie E Lc Sm; Pm

Sm; Pm;

B

G**;

Sm Sm; B; R

Inferioară E Lc Sm;

Pm; B Sm; B - Sm; B; R

* în situaţiile în care condiţiile de gospodărire nu permit aplicarea tratamentului prevăzut, arboretele se

vor parcurge cu lucrări de conservare

** în staţiuni cu pericol redus de doborâturi produse de vânt şi în arborete conduse adecvat cu lucrări de

îngrijire

2. BRĂDETE, MOLIDETO-BRĂDETE, MOLIDETO-FĂGETE, BRĂDETO-FĂGETE,

AMESTECURI DE RĂŞINOASE CU FAG

Pluriene

Superioară şi

mijlocie E Lc G, Cv G, Cv G, Cv G ,Cv

Inferioară E Lc G, Cv G, Cv - G, Cv

Relativ pluriene Superioară şi

mijlocie E Lc G, Cv G, Cv G, Cv

G, Cv; Pm;

P


73

Inferioară E Lc G, Cv G, Cv G, Cv G, Cv; Pm;

P

Echiene

şi relativ echiene

Superioară şi

mijlocie E Lc G, Cv G; Cv G, Cv

G; Cv; P,

Pm

Inferioară E Lc Cv Cv; Pm - Cv; Pm; P

3. PINETE, LARICETE

Echiene şi relative

echiene

Superioară şi

mijlocie E Lc Cv;P P;S; B P;S;B P;S;B; R

Inferioară E Lc Cv; P;S P;B - P;S;B; R

4. FAGETE

Pluriene

Superioară şi

mijlocie E Lc G;Cv G; Cv G;Cv G;Cv

Inferioară E Lc G;Cv G; Cv - G;Cv,P

Relativ pluriene

Superioară şi

mijlocie E Lc G;Cv G; Cv G;Cv G;Cv,P

Inferioară E Le G;Cv G; Cv - G;Cv,P

Echiene

şi relativ echiene

Superioară şi

mijlocie E Le G;Cv G; Cv; P G;Cv; P G;Cv; P;S

Inferioară E Le G; Cv;P G, Cv; P - G;Cv; P;S

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

5. FAGETE (AMESTECATE) CU ALTE SPECII; GORUNETO-FAGETE

Pluriene

Superioară şi

mijlocie E Lc G; Cv G;Cv G;Cv; P G;Cv; P

Inferioară E Lc Cv, P Cv,P - Cv; P

Relativ pluriene

Superioară şi

mijlocie E Lc G;Cv G; Cv; P G;Cv;P

G; Cv;

P

Inferioară E Lc Cv Cv;P - Cv;P

Echiene şi relativ

echiene

Superioară şi

miilocie E Lc Cv Cv;P Cv;P Cv;P

Inferioară E Lc Cv Cv;P - Cv;P

6. GORUNETE, GORUNETO-ŞLEAURI, AMESTEC DE GORUN CU ALTE CVERCINEE,

STEJARETE, STEJARETO-$LEAURI, AMESTEC DE STEJAR CU ALTE CVERCINEE

Echiene, relativ echiene

sau etajate

Superioară şi

mijlocie E Lc Cv;P Cv; P Cv;P Cv;P

Inferioară E Lc Cv;p Cv; P - Cv;P

7. GÎRNIŢETE, CERETE, CERO-ŞLEAURI, AMESTECURI DE GÂRNIŢĂ ŞI CER


sau etajate

Superioară şi

mijlocie E Lc Cv;P Cv;P Cv;P Cv;P

Inferioară E Lc Cv;P Cv;P - Cv;P; S

8. STEJĂRETE DE STEJAR BRUMĂRIU ŞI STEJĂRETE DE STEJAR PUFOS


sau etajate

Superioară şi

mijlocie E Lc Cv;P P P P

Inferioară E Lc Cv;P P - P

9. SALCÂMETE

Echiene şi relativ

echiene

Superioară şi

mijlocie E Lc C*, B

C*, Cz,

B, R,

Cg**

-

C*, Cz,

B, R,

Cg**

Inferioară E Lc B C, B, R - B,R, C

10. ZĂVOAIE DE PLOPI INDIGENI ŞI SALCIE, ANINIŞURI


74

Structuri variate E Lc C*, Cs C*, Cs C C*, Cs

* Numai sub formă de benzi

** În cazul pădurilor proprietate privată cu suprafeţe reduse

11. PLANTAŢII DE PLOPI EURAMERICANI ŞI SALCIE SELECŢIONATĂ

Echiene E Lc B, R B, R B, R B, R


75

CURSUL 13: LUCRĂRI DE CONSERVARE ȘI RECONSTRUCȚIE A UNOR

ECOSISTEME FORESTIERE

Intro

În această secțiune sunt prezentate lucrări cu caracter special în

gestionarea arboretelor, cum ar fi: lucrările de conservare sau lucrările

care convertesc sau transformă ecosistemele forestiere existente în altele

care să răspundă mai bine țelurilor de gospodărire.

Lucrări de conservare

Conversiunea directă

Conversiunea indirectă

Lucrări de transformare spre grădinărit

13.1. Lucrări de conservare

În ultimii ani s-a încetăţenit în literatura de specialitate de la noi ideea lucrărilor

speciale de conservare. S-a considerat oportună generalizarea în practica silvică a

acestei idei întrucât obiectivele prioritare ale gospodăririi pădurilor erau subordonate

conceptului de permanenţă a resurselor forestiere puternic destructurate în perioada

1950-1990 de tăierile anuale de lemn peste posibilitatea normală în produse principale a

pădurilor. Introducerea acestei idei prin analizele care s-au făcut la adoptarea soluţiilor

din proiectele de amenajare a pădurilor, realizate după 1980, urmărea ca unele măsuri

incipiente de gospodărire durabilă, cum sunt: ciclurile, fundamentarea nivelului

posibilităţii grupate pe natură de produse, alegerea şi aplicarea tratamentelor,

reconstrucţia ecologică, creşterea eficienţei sociale a pădurilor cu funcţii multiple, să

asigure efectiv menţinerea integrităţii şi ameliorarea permanentă a potenţialului

ecoprotectiv ale fondului forestier naţional.

S-a considerat necesar ca lucrările speciale de conservare să nu se limiteze la tăieri de

conservare, ci să înglobeze intervenţii deosebite de combatere a bolilor şi dăunătorilor

vegetaţiei silvestre, generalizând în practică conceptul de combatere biologică, acţiuni

ferme de optimizare a efectivelor de vânat, interzicerea rezinajului şi a păşunatului

abuziv, executarea sistemelor de drenare a terenurilor din fondul forestier cu exces de

umiditate etc.

Adoptate prin normele tehnice din 1988, lucrările de conservare reprezintă aşadar un

sistem de intervenţii silvotehnice necesar a se adopta şi aplica în arboretele exceptate de

la tăieri de produse principale, cu scopul de:

Asigurare a permanenţei pădurii în spaţiu şi timp;

Reînoire cu caracter continuu sau cu perioadă mare de regenerare a arboretelor

supuse regimului de conservare;


76

Promovare şi punere în valoare a nucleelor de regenerare existente şi creearea de

nuclee noi (mărime de maxim 500-600 m2, pe maxim 6-7 % din suprafaţa de

parcurs - figura 30)

Prin tehnica de execuţie se apropie de grădinăritul pe buchete sau

cvasigrădinărit.

Figura 28: Schema de aplicare a lucrărilor de conservare

S-au stabilit astfel, prin Normele tehnice din silvicultură, soluţii de adoptat cu privire la

natura şi intensitatea tăierilor de conservare; practicarea unor intervenţii de transformare

a unor arborete cu structuri pluriene şi relativ pluriene tratate în codru regulat la codrul

grădinărit; refacerea, substituirea şi ameliorarea arboretelor necorespunzătoare staţional

şi economic. Implementarea soluţiilor de adoptat iau cu prioritate în considerare: starea

arboretelor, condiţiile de staţiune, cerinţele biologice ale pădurii, necesitatea dezvoltării

seminţişurilor naturale şi efectuarea lucrărilor de ajutorare şi completare a regenerării

naturale. Periodicitatea intervenţiilor se stabileşte după natura acestora şi nivelul de

intensivizare a silviculturii locale.

Un aspect deosebit în urmărirea îndeplinirii lucrărilor speciale de conservare îl

reprezintă restricţiile cu privire la exploatarea şi recoltarea masei lemnoase. În acest

sens capătă importanţă exigenţele silviculturale legate de protejarea solului, a

seminţişurilor naturale utilizabile şi a arborilor rămaşi pe picior. Diminuarea pierderilor

şi a prejudiciilor aduse pădurii în procesul de recoltare şi transport al lemnului,

constituie un prim semn al înţelegerii corecte a oportunităţii lucrărilor speciale de

conservare.

13.2. Lucrări de conversiune

Conversiunea reprezintă procedee şi tehnici silvice prin care se realizează trecerea unei

păduri de la un regim la altul.


77

Figura 29: Sensurile conversiunii

În practica silvică din România din rațiuni de ordin ecologic și economic sensul

conversiunii este din regimul de crâng către regimul de codru. Conversiunea

presupune executarea succesivă a unor lucrări care să facă posibilă trecerea unor

arborete în regim de codru cu avantaje precum: calitate ecologică şi financiară a

arboretelor; sortimente de lemn gros şi lemn mijlociu cerute pe piaţa lemnului;

polifuncţionalitate sporită a pădurii în plan hidrologic, antierozional, sanogen, recreativ

etc.

Tehnica silvică foloseşte metode şi procedee de conversiune diferite; uzual se practică

conversiunea directă şi conversiunea indirectă.

Conversiunea directă se realizează prin trecerea de la un anumit tratament de

crâng la un anume tratament de codru.

Conversiunea indirectă are în principiu acelaşi obiectiv, însă se poate înfăptui

doar prin intermediul crângului compus.

În ţara noastră se aplică des conversiunea directă care cunoaşte următoarele procedee de

lucru:

conversiunea prin îmbătrânire, bazată pe regenerare naturală;

conversiunea prin refacere sau substituire, ce se bazează pe regenerare

artificială;

conversiunea mixtă, bazată concomitent pe regenerarea naturală şi regenerarea

artificială.

Conversiunea prin îmbătrânire se practică în arboretele de crâng bine structurate, cu

lăstari viguroşi, constituite din specii valoroase, care formează arborete cu consistenţă

plină. Potenţialul condiţiilor staţionale exercită o mare influenţă pentru reuşita acestui

procedeu de conversiune, asigurând mediul prielnic pentru instalarea şi dezvoltarea

seminţişurilor. În scopul obţinerii de seminţişuri viabile se urmăreşte majorarea

numărului de exemplare provenite din sămânţă în detrimentul celor din lăstari. Ca mod

de lucru, exemplarele obţinute pe cale vegetativă se conduc până la vârsta când

fructifică abundent, pentru a se obţine astfel sămânţa necesară regenerării sexuate şi

totodată slăbirea capacităţii de înmulţire a lăstarilor.


78

Operaţiunea are ca scop reducerea gradului de eliminare a exemplarelor din sămânţă de

către lăstari. Un rol important revine răriturilor selective, care se fac în etajul dominant,

pentru a se forma coroane dezvoltate şi luminate, necesare obţinerii de sămânţă. În

acelaşi timp se pun în lumină grupele de seminţiş utilizabil existent şi se înlătură lăstarii

uscaţi, bolnavi, copleşitori.

Conversiunea prin refacere sau substituire, corespunde reînnoirii arboretelor de

crâng aflate în stare de vegetaţie necorespunzătoare, ca rezultat al epuizării capacităţii

regenerative a cioatelor sau condiţiilor staţionale nefavorabile. În astfel de situaţie nu

este posibilă o fructificaţie abundentă a arboretului respectiv şi, ca atare, pentru

înfăptuirea scopului urmărit, se execută plantaţii sau se fac semănături în ochiuri sau în

coridoare sub masiv.

Conversiunea mixtă se practică în arboretele de crâng care şi-au pierdut parţial

capacitatea de a se regenera pe cale naturală. Prin lucrări de completare a regenerării

naturale, se plantează golurile din unitatea amenajistică cu puieţi din specii valoroase

silvicutural şi financiar.

Lucrările de conversiune au cunoscut o extindere după 1948, metodele concrete de lucru

şi considerentele de aplicare fiind stabilite prin proiectele de amenajare a pădurilor. În

practica silvică se pune această problemă în şleaurile de pe terase sau de deal, care au

devenit din varii motive arborete derivate, diferite sensibil de valenţele tipurilor

fundamentale de pădure.

13. 3. Lucrări de transformare spre grădinărit

Transformarea reprezintă trecerea unei păduri de la un tratament la altul, în

cadrul aceluiaşi regim.

Lucrările de transformare spre grădinărit presupun transformarea arboretelor relativ

pluriene şi a celor relativ echiene spre structuri pluriene de tip grădinărit. Organizarea

amenajistică este similară aplicării tratamentului codrului cu tăieri grădinărite (cupoane,

rotaţie, metoda controlului). La ora actuală 24% din arborete se află în transformare şi

cvasigrădinărit.

Lucrările de transformare necesită tehnici de execuție diferite în funcție de gradul de

apropiere al arboretului existent de structura plurienă, deosebindu-se 6 tipuri de

structuri:

Tip 1: arborete cu structură

plurienă aproape realizată.

Foarte rar prezente;

Se intervine în clasele

excedentare faţă de normal;

Este structura spre care

trebuie aduse celelalte

tipuri.


79

Tip 2: structură neregulată cu excedente numerice în clasa arborilor foarte groşi

(cazul pădurilor inaccesibile).

Se vor recolta cu precădere arborii uscaţi, doborâţi sau grav vătămaţi,

indiferent de specie şi grosime;

Se recoltează arborii foarte groşi;

Se evită destrămarea stării de masiv.

Tip 3: excedente numerice în clasele intermediare de grosime

Arborete echiene sau relativ echiene, mature (vârstă peste 80 de ani) în care se

recomandă:

Extragerea produselor de

igienă;

Extragerea arborilor din

categoriile excedentare

(răritură grădinărită)

Intensificarea alimentării

cu arbori din prima

categorie de diametre.

Tip 4: arborete tinere (50 -80 de ani), cu excedente numerice în clasa arborilor

subţiri.

Regenerarea nu s-a declanşat;

Promovarea diversităţi pe

verticală;

Intervenţiile au rol de răritură

combinată;

Se urmăreşte trecerea spre

tipul 2 (excedente de arbori

foarte groşi).

Tip 5: arborete echiene tinere (< 50 de ani).

Predomină arborii subţiri;

Se conduc şi îngrijesc ca şi pădurile de codru regulat;

Trecerea în tip 4 .


80

CURSUL 14: CONSIDERAȚII PRIVIND APLICAREATRA

TAMENTELOR ÎN FONDUL NOSTRU FORESTIER

Intro

Cursul final face o retrospectivă istrorică privind modul de aplicarea a

tratamentelor în fondul forestier național, prezentând modul în care

greșelile trecutului au fost înglobate în reglementările actuale.

Istoricul aplicării tratamentelor

Caracteristicile tratamentelor promovate la momentul actual

Obiectivele majore ale silvotehnicii

Ca și în alte țări, începuturile silviculturii au fost legate aproape exclusiv de găsirea

celor mai rentabile metode pentru exploatarea pădurilor. Pe parcurs, concomitent cu

restrângerea suprafețelor păduroase și creșterea nevoilor de lemn impuse de evoluția

modului de producție, către sfârșitul secolului trecut și mai ales după trecerea pădurilor

în proprietatea statului (1948) s-a pus tot mai pregnant sarcina rezolvării raționale și

judicioase a problemelor de exploatare și cele de cultură, legate în special de

regenerarea pădurilor și asigurarea continuității sale.

Începuturile silviculturii în Principatele Române sunt legate de activitatea cărturarului

Ion Ionescu de la Brad care, inspirat de silvicultura franceză, proiectează pravila ”pentru

cruțarea pădurilor mănăstirești și altele” promulgată în 1843 sub domnia lui Mihai

Sturza în Moldova. Progrese importante se înregistrează prin elaborarea primului Cod

silvic românesc în 1881 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Pe măsura organizării

tinerei noastre administrații silvice, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX lea,

soluționarea practică a problemei tratamentelor s-a bazat în primul rând pe experiența

silviculturii franceze și germane, dominante în Europa. În ciuda unor eforturi lăudabile

și rezultate mulțumitoare, datorită lipsei de experiență, ca și unor condiții social-

economice nu prea favorabile, în aplicarea tratamentelor s-au înregistrat și multe

insuccese (Constantinescu, 1973; Negulescu, 1965, 1973, 1976; Vlad ș.a., 1997). Ca

urmare, s-a ajuns în multe situații la schimbări repetate ale tratamentelor în cazul

acelorași păduri și, deseori, chiar la o anumită neîncredere a silvicultorilor față de

aptitudinile unor tratamente. De remarcat că, în funcție de natura proprietății (de stat,

particulare, composesorale, mănăstirești etc.), atât alegerea tratamentelor, cât și

aplicarea lor a diferit foarte mult și, în consecință, și rezultatele la care s-a ajuns au fost

la fel de diferite (Negulescu și Ciumac, 1959).

De remarcat că, în ultimele decenii, renunțându-se la aplicarea schematică a tăierilor,

rezultatele au fost încurajator ameliorate. Totodată s-au diferențiat teoretic și s-au

aplicat în practică mai multe tratamente ce pot soluționa în mod eficient sarcinile

gospodăririi raționale și judicioase a fondului nostru forestier.


81

Actualmente, valorificănd experiența dobândită, de aproape un secol de căutări, de

succese, dar și de nereușite în aplicarea tratamentelor, silvicultura românească și-a

precizat tot mai clar o concepție și o experiență proprie în materie. Prin aplicarea

strategiei adoptate în gospodărirea pădurilor s-a deschis perspectiva trecerii la o

silvicultură tot mai rațională, mai judicioasă și deci mai științifică. Această sarcină este

tot mai mult înlesnită de faptul că se dispune de o fundamentare teoretică bogată și s-a

dobîndit o bogată experiență practică privind adoptarea și aplicarea diferențiată a

tratamentelor în funcție de starea și structura de fapt și de aceea dorită în viitor a

fondului nostru forestier, precum și de condițiile tehnico-economice specifice

economiei noastre forestiere. Progresele însemnate privind bazele teoretice ale

tratamentelor și modul lor diferențiat de aplicare în fondul nostru forestier le datorăm

eforturilor constante ale învățământului și mai ale a celui superior silvic cu o existență

deja centenară, precum și cercetării științifice. Dacă începuturile au fost legate de

preluarea și transmiterea bazelor teoretice din silvicultura unor țări mai avansate în

domeniul silvotehnicii (Franța, Germania, Elveția, Anglia etc.), ulterior, mai ales în

secolul trecut, experiența teoretică și practică dobîndită în alegerea și aplicarea

tratamentelor de către multe generații de silvicultori a permis adaptarea rațională a

tehnicii tratamentelor în realitățile forestiere de la noi, la structura proprietății asupra

fondului forestier și la obiectivele gospodăririi silvice în diferite etape. S-a ajuns astfel

să se susțină că, competența și măiestria profesională a specialistului forestier angajat

în aplicarea tratamentelor nu se estimează după rigurozitatea respectării bazelor

teoretice ale tratamentului adoptat, ci prin măsura în care reușește să-l aplice creator

și adecvat stării și structurii pădurii exploatabile, dar și obiectivelor de gospodărire

fixate (Negulescu, 1965, 1973, 1992 Florescu, 1991). În promovarea unei concepții

moderne privind adoptarea și aplicarea tratamentelor un rol esențial revine publicațiilor

de specialitate și în primul rând manualelor și tratatelor de specialitate publicate,

precum și a Revistei pădurilor care de la apariția sa (1886) și până în prezent s-au

constituit (alături de alte publicații științifice) ca tribună de dezbateri științifice și de

prezentare a experienței dobândite sau de aplicare a nereușitelor, însoțite de sugestii

privind aplicarea tratamentelor. Un merit deosebit revine practicienilor anonimi care au

activat în amenajarea și gospodărirea pădurilor, punând în operă cunoștințele dobândite

și verificând justețea lor. S-a creat astfel o bază teoretică și practică solidă ce va permite

în viitor obținerea unor rezultate superioare în aplicarea diferențiată și creatoare a

tratamentelor în fiecare loc și moment, a recomandărilor tehnice cunoscute, cu caracter

mai general sau de detaliu și a îndrumărilor tehnice privind aplicarea tratamentelor.

După apariția normelor tehnice privind alegerea și aplicarea tratamentelor, prin noile

amenajamente elaborate au fost recomandate cu prioritate tratamente de codru intensive,

bazate pe regenerare sub masiv și realizarea de structuri cât mai diversificate și eficiente

ecologic și economic. În felul acesta se vor intensifica eforturile privind valorificarea

potențialului de regenerare naturală a speciilor și populațiilor locale valoroase, ca și cele

vizând conservarea biodiversității, proprii ecosistemelor forestiere naturale sau

cultivate, ameliorarea în continuare a eficacității ecoprotective a fondului nostru

forestier ș.a.


82

În același timp nu se poate considera că problema alegerii și aplicării tratamentelor este

complet și definitiv rezolvată, atât pe plan teoretic, cât și practic. În acest domeniu se

cer încă eforturi susținute din partea cercetării și producției, puse în slujba instaurării

unei gospodăriri cât mai judicioase a pădurilor, indiferent de structura proprietății

asupra fondului forestier.

Perfecționarea aplicării tratamentelor trebuie să conducă la soluționarea problemelor

privind valorificarea în grad maxim a potențialului productiv stațional, prin crearea unor

păduri cât mai stabile, de mare diversitate structurală și funcțională, în deplină

concordanță cu obiectivele fixate pentru fiecare unitate de gospodărire.

În viitor, aplicarea diferențiată a tratamentelor va conduce la rezultate bune, dacă se va

ține seama de faptul că, cu cât se lucrează în păduri cu o stare de vegetație și capacitate

de regenerare mai viguroasă, cu atât tăierile pot fi mai intense, mai uniforme, mai puține

la număr și mai des repetate, iar perioada specială de exploatare regenerare mai scurtă

(Negulescu, 1973).

Prin aplicarea tratamentelor urmează a se realiza multiple obiective majore ale

silvotehnicii, dintre care se menționează:

Asigurarea regenerării pădurii și, deci a continuității fondului forestier și

conservarea biodiversității sale;

Valorificare optimă a potențialului de regenerare al arboretelor devenite

exploatabile și promovarea oriunde și oricând este posibil și oportun a

regenerării naturale;

Menținerea și ameliorarea eficacității polifuncționale a pădurii cultivete și

prevenirea degradărilor de ordin structural sau funcțional la nivelul fiecărui

arboret și ansamblului de arborete;

Punerea în valoare a masei lemnoase sub formă de produse principale, la nivelul

posibilității fixate prin amenajament pentru fiecare U.P. și evitarea oricăror

suprasolicitări, indiferent de motivații;

Realizarea treptată a structurilor optime de atins la nivelul fiecărui arboret și în

ansamblul U.P., ca bază pentru optimizarea mărimii, structurii și calității fondului de producție și a creșterilor, precum și a gospodăririi durabile a

pădurilor;

Extinderea arboretelor amestecate și cu structuri diversificate, care s-au dovedit

mai rezistente la acțiunea factorilor vătămători periculoși și mai flexibile la

mutațiile ce se produc în structura consumului de lemn;

Dirijarea convenabilă prin regenerare a sensului de producere al unor succesiuni

și înlocuirea populațiilor (speciilor) neadecvate țelurilor fixate în fiecare caz ș.a.

Ar fi însă nejustificată și foarte păgubitoare restrângerea preocupărilor numai la

punerea în valoare a masei lemnoase și eventual la asigurarea regenerării și

întemeierii unui nou arboret, așa cum, din păcate, s-a mai întâmplat și se mai

practică și în prezent.


83

Bibliografie Selectivă

1. CONSTANTINESCU, N., 1976 – CONDUCEREA ARBORETELOR, VOL. I-II, ED. CERES, BUCUREŞTI.

2. FLORESCU, I., NICOLESCU, N.V., 1996 - SILVICULTURA, VOL. I, STUDIUL PĂDURII, ED. EX LIBRIS, BRAŞOV.

3. LANIER, L., 1994 – PRECIS DE SYLVICULTURE, ENGREF, NANCY.

4. NEGULESCU, E.G., STANESCU, V., FLORESCU, I.I., TARZIU, D., 1973 – SILVICULTURA, ED. CERES , BUCURESTI

5. PASCOVSCHI, S., LEANDRU, V., TIPURI DE PADURE DIN RPR ED. AGROSILVICĂ BUCUREŞTI.

6. SCHÜTZ, J-P.,1990 SYLVICULTURE 1 PRINCIPES D ֺEDUCATION DES FORETS, PRESSES POLYTECHNIQUES ET

UNIVERSITAIRES ROMANDES. LAUSANNE.

7. VLAD, I., DONIŢĂ, N., CHIRIŢĂ, C., PETRESCU, L., 1997 – SILVICULTURĂ PE BAZE ECOSISTEMICE, ED. ACADEMIEI ROMÂNE.

8. * * * , 1986 - NT 2 – NORME TEHNICE PRIVIND LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE ȘI CONDUCERE A ARBORETELOR, BUCUREŞTI

9. * * * , 1988 - NT 3 – NORME TEHNICE PRIVIND ALEGEREA ȘI APLICAREA TRATAMENTELOR, BUCUREŞTI

10. * * * , 2000 - NT 4 – NORME TEHNICE PRIVIND EFECTUAREA CONTROLULUI ANUAL AL REGENERĂRILOR, BUCUREŞTI

Nota autorului

Cursul reprezintă o primă variantă de prezentare în tehnologie ID a noțiunilor teoretice

de silvicultură. Acest curs este valabil doar pentru anul universitar 2001-2012 și

servește doar pentru studenții Facultății de Silvicultură aflați la forma de învățământ la

distanță.

Cursul folosește largi pasaje din cărțile și normele tehnice prezentate ca bibliografie

selectivă.

A nu se cita pasaje din acest curs.

Testele de autoevaluare, pentru partea de silvotehnică vor fi introduse în cadrul

activităților asistate, fiind un suport pentru realizarea Referatului de Silvotehnică

referitor la proiectarea lucrărilor de îngrijire și conducere și de alegere și aplicare a

tratamentelor.

Silvicultură pentru învăţământ la distanţăsilvic.usv.ro/cursuri/silvotehnica_id.pdf · Curs...

Documents

Transcript of Silvicultură pentru învăţământ la distanţăsilvic.usv.ro/cursuri/silvotehnica_id.pdf · Curs...