Sfanta Impartasanie

96
SFANTA IMPARTASANIE, CALEA DESAVARSIRII CRESTINE „Cel ce mananca trupul meu si bea sangele meu, intru mine petrece si eu intru el" IOAN 6.56 INTRODUCERE Dintr-un inceput omenirea a fost sortita la viata fericita, la o viata de paradis, lipsita de griji, necazuri, suferinte si moarte. In nemarginita Sa bunatate, Dumnezeu n-a voit sa detina singur viata de fericire dumnezeiasca, ci a binevoit si pe om partas la o asemenea viata. Doar insusi chipul omenesc realizat dupa chipul dumnezeirii, marturiseste intentia primara a lui Dumnezeu. „Dumnezeu a dat omului chipul si asemnarea Sa si, totodata, i-a dat posibilitatea de a-si mentine aceasta stare de asemanare divina, fericitoare. Pe scurt, omenirea de la inceput a fost destinata trairii in Dumnezeu. Se cerea dinpartea ei doar o ascultare usoara. Omenirea n-a satisfacut acest imperitiv si astfel a cazut din gratia lui Dumnezeu si starea de fericire initiala. Totusi Dumnezeu n-a intarziat sa-si reafirme dragostea fata de om, trimitandu-i, Rascumparator din robia pacatului si a mortii pe insusi Fiul Sau iubit, Iisus Hristos. Venirea lui Hristos sterge pacatul si impaca pe om cu Dumnezeu. Prezenta lui Dumnezeu in trup si trairea Lui intre oamnei, a altoit cu Duhul nazuintele omenirii, care, pana la venirea Lui, erau salbaticite de pacat. Pana la Hristos, viata, mantuirea si desavarsirea erau niste idealuri care anevoie se puteau realiza. Prin El acestea devin scopul si tinta oricarui crestin. Toti crestinii de la Hristos incoace nu pot avea in viata alt interes si scop decat acela al mantuirii si al desavarsirii si nimeni nu poate fi mantuit dacat de Iisus Hristos si prin Iisus Hristos, care s-a coborat din slava sa dumnezeiasca, pentru a arata omenirii ca mantuirea si desavarsirea se pot realiza si in trup pamantesc, prin sufletul omenesc. Pentru aceasta, prin Hristos, orice suflet, care n-a cazut in stricaciune, se simte facut sa traiasca o viata mai inalta, mai curata, si mai aleasa, o viata cu totul duhovniceasca, dumnezeiasca aproape. Si, intr-un avant maret, se inalta spre bunurile vesnice, care sunt numaidecat trebuitoare, desi printr-o afirmare ciudata si tulburatoare, se spune ca sufletul, fiind victima unei inselatoare amagiri, este pedepsit sa caute necurmat aceste bunuri pe pamant, dar sa nu le gaseasca niciodata. Noua viata la care ne-a nascut Hristos, o constitue credinta in cuvantul Sau, ascultarea poruncilor Sale si urmarea virtutilor Lui. Aceasta viata da roade in raport cu intensitatea trairii in Hristos. Cu cat Hristos se traieste mai intens, cu atat distanta dintre El si noi dispare.

description

Invataturi crestin-ortodoxe

Transcript of Sfanta Impartasanie

SFANTA IMPARTASANIE, CALEA DESAVARSIRII CRESTINECel ce mananca trupul meu si bea sangele meu, intru mine petrece si eu intru el"IOAN 6.56INTRODUCERE Dintr-un inceput omenirea a fost sortita la viata fericita, la o viata de paradis, lipsita de griji, necazuri, suferinte si moarte. In nemarginita Sa bunatate, Dumnezeu n-a voit sa detina singur viata de fericire dumnezeiasca, ci a binevoit si pe om partas la o asemenea viata. Doar insusi chipul omenesc realizat dupa chipul dumnezeirii, marturiseste intentia primara a lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat omului chipul si asemnarea Sa si, totodata, i-a dat posibilitatea de a-si mentine aceasta stare de asemanare divina, fericitoare. Pe scurt, omenirea de la inceput a fost destinata trairii in Dumnezeu. Se cerea dinpartea ei doar o ascultare usoara. Omenirea n-a satisfacut acest imperitiv si astfel a cazut din gratia lui Dumnezeu si starea de fericire initiala. Totusi Dumnezeu n-a intarziat sa-si reafirme dragostea fata de om, trimitandu-i, Rascumparator din robia pacatului si a mortii pe insusi Fiul Sau iubit, Iisus Hristos. Venirea lui Hristos sterge pacatul si impaca pe om cu Dumnezeu. Prezenta lui Dumnezeu in trup si trairea Lui intre oamnei, a altoit cu Duhul nazuintele omenirii, care, pana la venirea Lui, erau salbaticite de pacat. Pana la Hristos, viata, mantuirea si desavarsirea erau niste idealuri care anevoie se puteau realiza. Prin El acestea devin scopul si tinta oricarui crestin. Toti crestinii de la Hristos incoace nu pot avea in viata alt interes si scop decat acela al mantuirii si al desavarsirii si nimeni nu poate fi mantuit dacat de Iisus Hristos si prin Iisus Hristos, care s-a coborat din slava sa dumnezeiasca, pentru a arata omenirii ca mantuirea si desavarsirea se pot realiza si in trup pamantesc, prin sufletul omenesc.Pentru aceasta, prin Hristos, orice suflet, care n-a cazut in stricaciune, se simte facut sa traiasca o viata mai inalta, mai curata, si mai aleasa, o viata cu totul duhovniceasca, dumnezeiasca aproape. Si, intr-un avant maret, se inalta spre bunurile vesnice, care sunt numaidecat trebuitoare, desi printr-o afirmare ciudata si tulburatoare, se spune ca sufletul, fiind victima unei inselatoare amagiri, este pedepsit sa caute necurmat aceste bunuri pe pamant, dar sa nu le gaseasca niciodata.Noua viata la care ne-a nascut Hristos, o constitue credinta in cuvantul Sau, ascultarea poruncilor Sale si urmarea virtutilor Lui. Aceasta viata da roade in raport cu intensitatea trairii in Hristos.Cu cat Hristos se traieste mai intens, cu atat distanta dintre El si noi dispare.Trairea lui Hristos are darul de a sterge urmele pacatului stramosesc si de a ne apropia tot mai mult de Dumnezeu. Urmand pe Hristos, noi ne reincadram in gratia divina, putem aspira la indumnezeire. Dezideratul desavarsirii este strans legat de Hristos si de trairea Lui. El este mediatorul impacari omului cu Dumnezeu, El este initiatorul saltarii noastre pe planul desavarsirii si El este, in sfarsit, arvuna indumnezeirii noastre.Hristos, cel care a luat chipul robului, intrupandu-se pentru mantuirea noastra prin suferintele si sfanta Sa jertfa de pe Crucea Golgotei, a reincadrat pe om in posibilitatea de eluptare a dumnezeirii. Prin moartea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, in viata omului, tinta asemanarii cu Dumnezeu a devenit din nou o realitate. Chipul lui Dumnezeu adancit in sufletul omenesc, odinioara intunecat prin cadere, prin Hristos devine iarasi o dorinta si scop de realizare omeneasca. Aspiratia omului catre Dumnezeu, dezideratul sfinteniei divine prin Hristos, planeaza iarasi asupra omenirii. Fiti desavarsiti precum si tatal vostru cel din ceruri desavarsit este. Fiti sfinti caci eu Domnul Dumnezeul vostru sunt sfant", este indemnul care strabate si covarseste sufletele celor insetati dupa o alta viata decat aceea pe care o cunosteau.Acum omul cel inoit prin jertfa de pe Golgota nu se mai lasa tras de lut spre pieire, ci ajutat de noul Adam, ravneste vesnicia pierduta prin vechiul Adam, tinzand sa-si realizeze scopul nou al vietii: asemanarea si unirea cu Dumnezeu.Hristos, noul Adam, noua viata, desi plecat cu trupul dintre noi, continua sa fie prezent, prin Sfintele Taine.Se pune intrebarea ce sunt aceste taine, care pastreaza mereu viu pe Hristos intre noi? Ele sunt niste lucrari sfinte vazute, prin care ni se impartasesc harurile nevazute ale lui Dumnezeu. Prin mijlocirea Sfintelor Taine, insusi Hristos, venind la noi, isi face salas in sufletul nostru. El omoara pacatul din noi, ne da propria Sa viata si lucreaza desavarsirea noastra, facandu-ne astfel partasi dumnezeirii Lui.Cu ajutorul Sfintelor Taine, care vestesc moartea si ingroparea Domnului, ne nastem la viata duhovniceasca, cu ajutorul lor crestem in ea si ajungem sa ne unim in chip stralucit cu insusi Mantuitorul nostru. Caci prin aceste lucrari sfinte viem, ne miscam si suntem, cum spunea sfantul Pavel. Astfel Botezul este acela care ne da insasi fiinta si trairea noastra intru Hristos, caci, pana primeste aceasta taina, omul e mort si plin de stricaciune si abia prin ea paseste la viata. Ungerea cu sfantul Mir desavarseste pe noul nascut la viata Duhului, intarindu-i puterile de care are lipsa aici pe pamant, iar dumnezeiasca impartasanie sustine aceasta viata pastrand-o intr-o stare infloritoare, pentru ca painea vietii de veci este aceea care sustine puterile sufletului, si-l intemeiaza de-alungul calatoriei Lui". Pe scurt, sufletul nostru traieste din aceasta paine a vietii dupa ce si-a primit fiinta din baia Botezului si intarirea prin ungerea cu sfantul Mir. Si astfel, noi traimi in aceasta lume vazuta, dusi cu gandul la lumea cea nevazuta". (N. Cabasila, despre viata in Hristos. Trad. Prof. Dr. T. Bodogae).Prin Sfintele Taine si cu deosebire prin Taina sfintei Euharistii, care coboara pe Hristos real si substantial in noi, ne facem inca o din aceasta lume, partasi vietii si slavei viitoare. Multumita lucrarii sfintitoare a tainelor, Hristos, Soarele dreptatii, intra ca printr-o fereastra in aceasta lume intunecata si omoara tot ce-i pieritor in ea, imprastiind peste tot lumina si duh de viata nemuritoare, caci Lumina lumii, biruieste lumea, potrivit cuvintelor Lui: Indrazniti, eu am biruit lumea" (Ioan, 16,33), vrand sa arate prin aceasta ca toti aceia care indraznesc a se apropia de El, prin ospatul de la Masa Lui si trairea tainica intru El, biruiesc lumea pierzarii si se fac vrednici de viata vesnica, a desavarsirii.In ceea ce priveste dezvoltarea lucrarii de fata, este o modesta incercare de prezentare a aspectului de viata traita mai intens in Hristos. In cele 14 capitole, m-am anevoit a face putina lumina asupra tainei Sfintei Euharistii si a vietii mistice, de desavarsire.PARTEA IaASPECTUL OBIECTIVA. SFANTA EUHARISTIE CENTRUL CULTULUI ORTODOX Scopul ultim al oricarui crestin este desavarsirea sau unirea cu Hristos. Aceasta unire se realizeaza prin sfintele taine si trairea in Hristos.Dintre toate tainele, cea mai covarsitoare in esenta si in efectele ei este Sfanta Euharistie. Ea are darul de a ne desavarsi unirea noastra cu Hristos in gradul cel mai inalt posibil. Ea este centrul si alimentul cel mai de pret al vietii mistice, de desavarsire.Primatul Sfintei Euharistii, intre celelate taine, il justifica prezenta tainica a lui Hristos Dumnezeu, in intregime in ea. Aceasta prezenta tainica a lui Dumnezeu in Sfanta Euharistie, noi nu o putem concepe si cuprinde cu mintea, intrucat cunostintele noastre nu pot depasi bariera cotingentei acestei lumi. Numai prin intelegerea patrunsa de o credinta vie, cunoastem si simtim, ca, in Sfantul Potir, sub forma painii si a vinului, salasluieste insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ce sta de-a dreapta Tatalui.De aceea, pentru a ne apropia de intelegerea acestei taine, trebuie sa pornim cu credinta vie, cu cuvintele omului din Evanghelie: Cred, Doamne, ajuta necredintei mele" (Sf. Ev. Marcu 9,24). Aceasta credinta vie, va rodi nadejdea, ca pe Acela pe care acum il contemplam cu credinta, ascuns in sfintele taine, odata Il vom vedea fata catre fata. Fericirea aceasta vesnica, starneste in noi dragostea de traire a Lui, si dorul de unire cu El de pe acum.In cele ce urmeaza, voi incerca sa prezint aspectul obiectiv al Sfintei Euharistii, insistand mai mult asupra caracterului ei misitc, de taina desavarsitoare in Hristos.CAPITOLUL IISTORICUL SFINTEI EUHARISTII SI CONSIDERATII LITURGICE Sfanta Euharistie este taina in care crestinul, sub chipul painii si al vinului, primeste adevaratul trup si sange al Domnului, pentru iertarea pacatelor si castigarea vietii de veci" (Dr. Badea Ciresanu. Tezaurul Liturgic Tom. III, pag. 317)."Taina Sfintei Euharistii este de origine dumnezeiasca si instituirea ei s-a facut de insusi Mantuitorul, la Cina cea de taina, cand Iisus, luand painea si binecuvantand, a frant si, dand ucenicilor, a zis: Luati, mancati, acesta este trupul Meu"(Mat. 26,26); apoi, luand paharul si multumind, le-a dat, zicand: Beti dintru acesta toti, ca acesta este sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor" (Mat. 26,28) si a mai adaugat Hristos: aceasta sa faceti intru pomenirea Mea" (Luc. 22,19).In esenta ei, aceasta taina este o jertfa, un sacrificiu. Dar spre deosebire de celelalte sacrificii, mai mult as mai putin profane, sacrificiul euharistic este ceva sfant si unic, vizand jertfa cea mai pretioasa. Cata vreme la pooarele vechi, pagane se aduceau sacrificii sangeroase, chiar omenesti, iar la Iudei, ceva mai omenesc, jertfindu-se doar animale, pasari, pasari, fructe si felurite roade, acestea fiind numai preinchipuirea jertfei crestine, in crestinism se aduce o jertfa nesfarsita a Testamentului nou, in care Hristos, sub forma painii si a vinului, in mod nesangeros, prin mainile preotului, se jertfeste lui Dumnezeu, dupa cum mai inainte El insusi, de bunavoie, din asculatre de Dumnezeu Tatal si mai ales din dragostea catre neamul omenesc, s-a dat pe sine mortii pe cruce, pentru mantuirea noastra din pacatul stramosesc.In biserica noastra ortodoxa, aceasta jertfa sfanta se savarseste sub numirea de Sfanta Liturghie, fiind asezata de insusi Hristos la Cina cea de taina prin porunca Lui: aceasta sa faceti spre pomenirea Mea". Ea se savarseste necontenit, pentru toti oamenii, din timpul apostolilor si pana in ziua de azi.Jertfa aceasta, in decursul timpurilor a apurtat diferite numiri. Astfel, pe vremea apostolilor i se zicea paine" sau frangerea painii", trupul Domnului sangele lui Hristos". De asemenea, mai purta numirea de euharistia" adica multumirea", deoarece prin aceasta jertfa se aduce o multumire deplina lui Dumnezeu. Alaturi de numirea euharistia", in primele secole crestine se intrebuinta si numirea de binecuvantare", intrucat prin jertfa euharistica se aduc neincetate binecuvantari lui Dumnezeu Creatorul.Cea mai intrenuintata si raspandita numire pentru sacrificiul euharistic insa, a fost si ramane numirea de cuminecatura", care inseamna legatura omului cu Hristos si cu ceilalti crestini. De obicei, i se mai atribuie jertfei euharisitice numirile: cina Domnului", Cina Domneasca", masa misterioasa", mister", dumnezeiestile mistere", sfintele mistere".Dupa fiinta ei, aceasta Sfanta Jertfa Euharisitca este o jertfa de impacare, de multumire, de lauda si de cerere. De impacare, deoarece prin ea, crestinul daca se apropie de Dumnezeu cu credinta tare si dragoste cuarta, dobandeste mila de la Dumnezeu si iertare de pacate. De multumire, intrucat prin euharistie multumim neincetat lui Dumnezeu pentru binefacerile ce le revarsa, din belsug, asupra noastra. De lauda, fiindca prin savarsirea Sfintei Euharistii aducem mereu lauda lui Dumenzeu. De cerere, deoarece prin indeplinirea acestui sfant sacrificiu facem nenumarate cereri lui Dumnezeu, pentru feluritele noastre nevoi sufletesti si trupesti (Cf. Dr. ciresanul Tez. Lit. pg. 8991). Intre celelalte sfinte taine, euharistia sau cuminecatura, detine locul de frunte. Aceasta pe drept cuvant, intrucat in toate celelalte taine, Hristos impartaseste credinciosilor numai unul sau altul din darurile speciale ale harului mantuitor, iar, in taina euharistiei, Hristos se da pe sine insusi in intregime, ca mancare si bautura insusi Trupul si Sangele Sau astfel ca, acei care se apropie de aceasta taina cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si dragoste", se impartaseste nemijlocit cu Domnul si Mantuitorul lor, se impreuna cu insusi izvorul harului mantuitor, descoperindu-li-se, prin impartasire, tot harul si toata bunavointa lui Hristos Iisus. De aceea se poate afirma cu toat incredrea, ca "Sfantul sacrificiu euharistic este centrul sacrificiului divin ortodox. El este actul prin care credinciosii se leaga intre dansii intr-o inima si un cuget. Printr-nsul se infatiseaza Mantuitorul si Rascumparatorul lumii in chip real, impreuna cu intreaga lucrare a intruparii, a patimii si a mortii sale. Sfantul sacrificiu este hrana ce desteapta simtirile cele sfinte, constiinta pacatului omenesc, precum si indemnul catre lauda, multumirea, cererea si impacarea cu Dumnezeu" (Cf. Dr. B. Ciresanul Tez. Lit. pg. 8991).Inainte de a trece la ritul Sfintei Euharistii, sa ai vedem cateva considerente de ordin liturgic, relativ la aceasta taina.In ce priveste partea vizibila a acestei sfinte taine, Liturgica bisericii noastre ortodoxe, ne invata ca se disting trei parti: 1. materia in sine;2. cuvintele care se pronunta;3. lucrarea insasi.Cat priveste materia tainei, avem doua elemente: painea si vinul. Ambele contin materii nutritoare, care conditioneaza viata organica. Ele nu numai ca sustin corpul omenesc, dar consumarea lor contribuie la intarirea organismului, producand omului si o anumita placere. Prin consecinta, si Sfanta Euharistie, nu numai ca sustine sufletul celui care o ia cu vrednicie, dar iI argumenteaza puterile, mai ales cele duhovnicesti, producandu-i si o nespusa bucurie in trairea unei vieti mai descatusate de materie. Semnificativ in folosirea painii si a vinului la Euharistie este si efectul asemanator al consumarii lor. Anume, dupa cum este probat faptul ca painea si vinul, prin esenta lor nutritiva, ajuta celui care le consuma la inlaturarea unor inconveniente si defecte de ordin trupesc, tot astfel consumarea Sfintei Euharistii, care in esenta ei este insusi trupul si sangele lui Hristos, ajuta la inlaturarea defectelor de ordin sufletesc si conlucra la curatirea pacatelor. De altfel, efectul sfintei euharistii nu se limiteaza numai la suflet, ea are putere asupra celui care o ia, cu vrednicie, atat asupra sufletului cat si a trupului.Doua acte bine distincte cuprinde Sfanta Euharisitie, anume:1. savarsirea tainei;2. impartasirea cu ea. Prima parte, adica savarsirea tainei se face la Sfanta Liturghie a credinciosilor. (Ritul tainei euharistice si a intregii liturghii il voi reda in capitolul urmator).Cea mai importanta parte din Liturghia credinciosilor o constituie episodul prefacerii, care incepe prin cuvintele rostite de Mantuitorul la instituirea tainei: Luati, mancati, acesta este trupul meu..." (Mat. 26,2628) si culmineaza cu invocarea Duhului Sfant, cand darurile euharisitce se prefac in insusi trupul si sangele Domnului.Impartasirea cu sfintele taine se face tot in cadrul liturghiei credinciosilor, anume dupa ce preotul rosteste cuvintele: Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati" (D-zeestile Liturghii pg. 114). Cat priveste partea a treia sau lucrarea insasi, prin care se savarseste taina, aceasta se face prin binecuvantarea din partea preotului cu semnul crucii, pronuntand cuvintele, intai cele privitoare la darul painii, apoi la al vinului si, in sfarsit, la ambele daruri.Relativ la peresoana care savarseste sfanta taina a Euharistiei, Biserica ortodoxa invata ca ea nu poate fi indeplinita decat de preotul hirotonit canonic, adica de episcop as presbiter, sub nici o forma nepermitandu-se savarsirea Euharistiei de catre o persoana fara darul preotiei. In vechime si diaconii aveau dreptul sa impartaseasca Sfanta Euharistie. Acest fapt rezulta din cuvintele sfantului Iustin Martirul: Diaconii impartasesc fiecaruia, carele este de fata, din acea paine si acel vin si duc la cei absenti" (Cf. Liturgica Bis. rasarit. pg. 694). Tot in vechime se obisnuia ca, celor bolnavi as inchisi, sa li se aduca Sfanta Euharistie de catre diaconi, ori alti clerici de treapta mai inferioara si in cazuri exceptionale chiar de catre laici. In aceasta privinta, canonul 58 al Sinodului IV ecumenic precizeaza urmatoarele: Nimeni din cei randuiti intre mireni sa-si dee siesi din dumnezeiestile taine, fiiind de fata episcopul as presbiterul, sau diaconul. Iar cel ce ar indrazni ceva de acest fel, ca unul ce face afara din cele randuite, o saptmana sa se afuriseasca. De aici invatandu-se, a nu cugeta afara de aceia, ce se cade a cugeta" (Pidalion 1, cf.183, Cf. Lit. bis. ras. pg. 694).In prezent, atat celor sanatosi cat si celor bolnavi, impartasirea cu Sfanta Euharistie se face numai de catre preot.Privitor la subiectul Sfintei Euharistii, Liturgica bisericii noastre precizeaza ca sunt numai crestinii ortodocsi, care, prin Botez, s-au incadrat in biserica si sunt in legatura cu ea, inclusiv copiii Botezati. Acestora li se da Sfanta Euharistie datorita credintei celor care-i aduc, conform unui vechi obicei al Bisericii crestine.Conditiile care se cer chiar si de la crestinii ortodocsi, pentru primirea Sfintei Euharistii, sunt schitate cat se poate de frumos de Sfantul Apostol Pavel prin cuvintele: Drept aceia, oricine ca manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi fata de trupul si sangele Domnului. Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manace din paine si sa bea din pahar. Caici cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului" (I. Cor. 11,2730).Precizand mai de aproape conditiile primirii Sfintei Euharistii, ele sunt urmatoarele:1. Primitorul sa aiba o credinta tare si conforma credintei bisericii;2. Sa fie lipsit de pacat greu;3. Sa fie capabil din punct de vedere moral, adica sa poata distinge superioritatea tainei si, in genere, sa aibe cunostinta necesara a religiei crestine, exceptie facand numai copiii de curand botezati;4. Sa fie capabil din punct de vedere fizic pentru impartasirea cu Sfanta Euharistie, adica sa poata inghiti si pastra cele sfinte;5. Primitorul, inainte de a se apropia de Sfanta Euharistie, sa-si faca o examinare si o pregatire duhovniceasca si trupeasca. Pregatirea duhovniceasca rezida in aceea ca, acel care doreste sa primeasca sfanta Euharisite, trebuie mai intai sa fi satisfacut sfintei taine a pocaintei (marturisirii), sa-si faca o sincera examinare a constiintei, sa citeasca rugaciunile prescrise spre a dobandi umilinta necesara primirii Sfintei Euharistii, sa se caiasca din adancul sufletului sau de pacatele savarsite si, neaparat, sa fie impacat cu toti inainte de primirea sfintei taine, spre a nu iesi din cadrul poruncii lui Hristos, care ne aminteste: Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului si mergi intai si impaca-te cu fratele tau, si apoi, venind, adu darul tau" (Mat. 5,2324).Pregatirea trupeasca se refera la urmatoarele: cel ce doreste sa primeasca Sfanta Euharistie, cu exceptia celor gravi bolnavi, trebuie sa posteasca cel putin o zi inaintea cuminecarii si, de la miezul noptii, sa nu guste mancare sau bautura. nu se admite impartasirea celor care, in timpul noptii premergatoare Sfintei Euharistii, au avut contact sexual, femeilor care se gasesc in perioada menstruatiei si barbatilor care au avut scurgeri nocturne provenite din pofte de desfranare. In legatura cu restrictia din urma, Timotei patriarhul Alexandriei (380384) precizeaza ca celor care scurgerea le-a provenit cu exclusivitate din ispitire diavoleasca, sa li se admita primirea Sfintei Euharistii (Cf. Lit. Bis. Ras. o.c., pg. 698).Cat priveste rastimpul primirii Sfintei Euharistii, Istoria Bisericii ne arata ca, la inceputul crestinismului primar, credinciosii se impartaseau cu Sfintele Taine ori de cate ori asistau la Sfanta Liturghie. Ba mai mult, se spune ca isi duceau Sfanta Euharistie si acasa, impartasindu-se cu ea in zilele cand nu se facea Sfanta Liturghie sau cand nu puteau lua parte la aceasta. Dorul de cat mai deasa impartasire cu Hristos a facut sa se introduca in cultul bisericesc Sfanta Liturghie a darurilor inainte sfintite.Mai tarziu, cand zelul si evlavia crestina au inceput sa slabeasca, parintii bisericesti au fost siliti sa reduca obligativitatea Sfintei Euharistii la intervaluri ceva mai mari. Azi in Biserica noastra ortodoxa s-a stabilit prin Marturisirea Ortodoxa, principiul ca de patru ori pe an sa ne marturisim sa ne marturisim si sa ne impartasim. Pentru cei progresati in viata crestina se recomanda impartasirea lunara, iar pentru cei de rand ramane obligatia absoluta de a se marturisi si impartasi macar o data pe an, de preferinta in timpul Sf. patruzecimi sau a postului mare. S-a ales acest timp, intrucat si Mantuitorul a dat ucenicilor Sai trupul si sangele As inainte de serbarea Pastilor, cerandu-le si lor sa faca asemenea. Pe de alta parte, intrucat Sfanta Euharisite actualizeaza moartea lui Hristos, fiind inseparabila de sacrificiul mortii Lui, se cuvine ca si credinciosii, macar atunci cand acest sacrificiu se serbeaza in timp, sa se ia parte la Masa Sfintei Euharistii, curatindu-si pacatele in timpul marelui post, timp de pocainta si curatire, pentru ca innoiti duhovniceste, sa poata sarbatori cu veselie marele praznic al Invierii lui Hristos, aceasta fiind cea mai mare ocazie de a primi Sfanta Cuminecatura.In ce priveste intervalul primirii Sfintei Euharistii, multi invinovatesc biserica ortodoxa de laxitate, afirmand ca la noi nu se recomanda impartasirea deasa as chiar s-ar interzice aceasta. Socot ca cei care afirma asemenea lucruri sunt sau stapaniti de intentii rele sau prea putini cunoscatori ai randuielii noastre. biserica noastra ortodoxa nu respinge impartasirea deasa, ci o incurajeaza cand primitorul o ia cu cucernicie si cu constiinta folosului ei.CAPITOLUL IIRITUL SFINTEI EUHARISTII Toate celelalte sfinte taine au un rit specific si oarecum independent de alte ierurgii, numai Sfanta Euharistie se incadreaza in alta ierurgie, in slujba slujbelor, care este Sfanta Liturghie. Si este justificata aceasta exceptie pentru Sfanta Euharistie, caci, dupa cum am aratat in primul capitol, in toate celelalte taine Hristos nu impartaseste decat unul sau altul din darurile speciale ale harului Sau mantuitor, in timp ce in aceasta taina, Hristos, izvorul harului mantuitor, se da pe sine insusi, in intregime, ca mancare si bautura celor ce-L primesc cu vrednicie.Liturghia constituie cultul cel mai perfect adus de om lui Dumnezeu, deoarece ea este singura jertfa de care se poate vorbi in cultul crestin, iar jertfa sau sacrificiul este forma exclusiva si totodata cea mai inalta, de exprimare a cultului de adoratiune, datorat lui Dumnezeu" (E. Braniste. Explicarea Sf. Lit. dupa N. Cabasila pg. 144).Sfanta Euharistie se incadreaza in Liturghie, deoarece intreaga slujba a sfintei Liturghii, prin toate actele ei, nu este altceva decat ideea si faptul mantuirii neamului omenesc prin Hristos. Si unde s-ar putea savarsi mai bine aceasta sfanta taina a prefacerii painii in sfantul trup si a vinului in sfantul sange a lui Hristos, daca nu in cadrul acelei slujbe, care in ansamblul ei de rugaciuni, de cerere, de umilinta si de preamarire, constitue coroana tutror slujbelor si ierurgiilor celorlalte.Liturghia ne pune adica la indemana cea mai desavarsita forma de exprimare a sentimentelor noastre de recunostinta si de multumire pentru binefacerile mantuirii. Ea este, dupa expresia lui Cabasila, in intregime o euharistie", ale carei elemente si a carei modalitate sunt indicate, in esenta, chiar de Mantuitorul, in seara Cinei" (E. Braniste o.c. pg. 151). Intrucat sfanta Liturghie infatiseaza toate fazele vietii lui Hristos, aratarea lui pe pamant, moartea, invierea si inaltarea la cer, se cuvenea ca aceasta slujba aleasa sa o intareasca, cu insasi prezenta Sa reala si substantiala. De aceea s-a hotarat ca Sfanta Euharistie sa se savarseasca si sa se impartaseasca numai in cadrele sfintei Liturghii, al carei punct central este si fara de care nici nu se poate realiza. Ritul Sfintei Euharistii, ca si al celorlalte taine, cuprinde un ansamblu de acte si rugaciuni in centrul carora sta in susi actul si formula necesara a prefacerii, cu deosebire ca taina euharistica se incadreaza in slujba sfintei Liturghii.In cele ce urmeaza, voi reda, in mod rezumativ, randuiala sfintei Liturghii, insistand, in deosebi, asupra savarsirii tainei, adica a prefacerii.Sfanta Liturghie cuprinde trei parti mai importante: proscomidia sau partea pregatitoare a liturghiei, liturghia chematilor si liturghia credinciosilor.1. Proscomidia Preotul pregateste materia necesara plinirii jertfei celei sfinte, adica painea si vinul, daruri pe care le jertfeste lui Dumnezeu si care apoi, in decursul liturghiei credinciosilor, se prefac in insusi trupul si sangele Domnului. Painea, consta de regula in cinci prosfore (prescuri). Din prima, preotul scoate Sfantul Agnet si-l aseaza pe Disc. Din a doua prosfora scoate o parte intru cinstea si pomenirea preabinecuvantatei, maritei stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria", punand-o de-a dreapta Sfantului Agnet. Din prosfora atreia scoate particele pentru pomenirea profetilor, apostolilor, marilor invatatori si ierarhi, a martirilor si mucenitelor, a preacuviosilor parinti si maice si a tuturor sfintilor, la un loc noua particele, punandu-le in partea stanga a Sfantului Agnet, in trei randuri, in cate trei particele in fiecare rand, conform celor noua cete ale ierarhiei ceresti, redata de Pseudo Dionisie Aeropagitul in pretioasa-i lucrare Ierarhia Cereasca Ierarhia Bisericeasca". Din a patra prosfora, se scot particele pentru sanatatea si mantuirea celor vii, pentru episcop, ctitori si binefacatori, pentru toata ceata preoteasca si pentru tot sufletul crestinesc necajit si dosatit, care are lipsa de mila si ajutorul lui Dumnezeu, punandu-le pe acestea in sir mai jos de Sfantul Agnet. In safarsit preotul ia a cincea prosfora si scoate din dansa particele particele pentru iertarea pacatelor celor morti. Dupa ce preotul a asezat toate aceste particele extrase pe Sfantul Disc, pune deasupra steaua si-l acopera cu sfantul acoperamant, apoi toarna vin si apa in Sfantul Potir, acoperindu-l apoi si pe Acesta. Tamaind apoi preotul cinstitele daruri, spune rugaciunea punerii inanite cerand ca Dumnezeu sa binecuvanteze aceasta punere inainte, sa o primeasca in altarul Sau cel cel mai presus de ceruri, sa pomeneasca pe cei ce au adus-o si pe cei pentru care s-a adus, pazind pe toti neosanditii intru sfintita lucrare a dumnezeiestilor taine" (C.f. D-zeestile Liturghii pg. 67). Prin aceasta rugaciune, preotul numai binecuvanteaza Sfintele Daruri si le randuieste pentru sfanta lucrare. In sfarsit, preotul face apolisul (C.f. D-zeestile Liturghii pg. 5370).2. Liturghia chematilor sau a catehumenilor Preotul, dupa ce a terminat rugaciunile pregatitoare, face deasupra prestolului cu Evanghelia, semnul sfintei cruci si da binecuvantarea de incepere a liturghiei. Apoi urmeaza o ectenie mare prin care poporul este chemat la rugaciune. Aceasta ectenie cuprinde o serie intreaga de indemnuri la rugaciune, al carei obiect e pacea cu Dumnezeu si pacea cu noi nsine si cu aproapele. Acum preotul, mpreuna cu poporul, se roaga pentru pacea si mantuirea sufletelor, pentru sfanta Biserica si cei ce intra ntr-nsa, pentru arhiereu, tara, popor, pentru cei bolnavi si pentru ca sa ne mantuiasca de necaz si de nevoi, incheind cu semnificativul indemn, ca toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam". Dupa terminarea ecteniei celei mari, la strana se canta antifoanele, in carese preamareste si se cinsteste numele lui Dumenzeu cerandu-se de la Dumnezeu harul mantuitor. Acestea se canta in trei rastimpuri, fiind inchinate Sfintei Treimi. Primul antifon recomanda preamarirea si marturisirea numelui si a dreptatii lui Dumnezeu Tatal si a Fiului. Al doilea antifon lauda frumusetea, stapanirea si puterea Fiului lui Dumnezeu. Cei de-al treilea cuprinde Fericirile in care profetul preamareste aratarea lui Hristos. In timpul acesta, preotul in altar se roaga in taina lui Dumnezeu, sa caute spre noi si spre sfanta Sa Bisrrica si sa fca cu noi dupa milele sale cele bogate. Dupa ce s-au terminat de cantat antifoanele, preotul face intrarea cea mica, cu Sfanta Evanghelie. Iesind cu Sfanta Evanghelie prin usa dinspre miazanoapte, o arata poporului, zicand: cu intelepciune drepti", apoi preotul intra din nou in altar prin usile imparatesti asezand Evanghelia pe Sfanta Masa. La strana se canta apoi intreit sfanta cantare Sfinte Dumnezeule", iar preotul, in acest timp, se roaga in altar, in numele poporului, ca Dumnezeu sa primeasca si din gura noastra, a celor dreptmaritori, cantarea pe care i-o canta ingerii in cer.Dupa aceea urmeaza cirtirea Apostolului, anume pericopa respectiva din epistolele sau Faptele Apostolilor. In timpul citirii, preotul tamaiaza biserica si pe credinciosi. Urmeaza citirea pericopei din Evanghelie, care cuprinde invataturi si fapte din viata Mantuitorului. Dupa citirea Sfintei Evanghelii (si rostirea predicii, conform vechiului obicei) preotul zice ectenia cea cu tot adinsul, in care se roaga pentru binele arhiereului, al regelui,al clerului, al celor ce aduc daruri si fac bine in Sfanta Biserica, rostind in taina urmatoarele: Doamne Dumnezeul nostru, primeste aceasta rugaciune calduroasa de la robii tai si ne miluieste pe noi dupa multimea milelor Tale, care asteapta de la Tine mila" (D-zeestile Liturghii pg. 82). Urmeaza ectenia pentru cei chemati, in timpul careia preotul desface antimisul, pe care se face sfintirea darurilor. La ecfonisul Ca si acestia impreuna cu noi sa mareasca preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau", se insseamna asupra antemisului cu buretele sfanta cruce, punandu-se apoi acesta la o parte. Prin cuvintele Cati sunteti chemati iesiti, cei chemati iesiti, ca nimenea din cei chemati", care indica provocarea celor chemati, sa paraseasca biserica, se incheie liturghia celor chemati si se incepe partea ultima care este incoronarea celorlalte, prin faptul ca, prin aceasta liturghie (a credinciosilor), se savarseste prefacerea euharistica a darurilor, care este punctul central si momentul culminant al intregii liturghii.3. Liturghia credinciosilor Preotul indeamna pe cei credinciosi sa se roage cu pace Domnului, iar el in taina se roaga pentru pacatele sale proprii, pentru ale poporului si pentru ca Dumnezeu sa-i invredniceasca a aduce rugaciuni, a face cereri si a aduce jertfa cea fara de sange intru marturisirea curata a constiintei,ca Dumnezeu sa fie totdeauna milostiv intru multimea bunatatii Sale.Primul moment important este cantarea Heruvicului, careia iI urmeaza vohodul mare, adica intrarea cea mare cu sfintele daruri. In timp ce la strana se canta Heruvicul, preotul in taina iI cere lui Dumnezeu sa-l invredniceasca a-i putea aduce sfintele daruri, sa-i curete inima si toate cele dinlauntru, ca unul ce este bun si iubitor de oameni. Cadeste apoi altarul si biserica. Dupa ce se termina de cantat si partea a doua a Heruvicului, preotul ia sfantul Disc si Sfantul Potir cu sfintele daruri si, iesind din altar prin usa de miazanoapte, le arata poporului si pomeneste pe arhiereu, rege, pe dregator, pe toti dreptcredinciosi crestini, pe cei adormiti in dreapta credinta si pe cei care sunt de fata. Intra iarasi in altar prin usile imparatesti si asaza Sfintele Daruri pe Sfanta masa. Prin ectenia Sa plinim rugaciunile noastre Domnului", preotul se roaga lui Dumnezeu ca cinstitele daruri sa fie sfintite, se roaga lui Dumnezeu ca cinstitele daruri sa fie sfintite, se roaga pentru sfanta Biserica, pentru cei cu credinta intr-nsa, pentru mantuirea de toate nevoia si necazul, pentru ziua sfanta fara pacat, pentru inger pazitor si pentru ca Domnul sa ne dea sfarsit crestinesc vietii noastre. In taina, preotul cere de la Dumnezeu sa-l invredniceasca pe el, ca sa-i aduvca daruri si jertfe duhovnicesti, afland har inainte Lui pentru ca jertfa sa fie bine primita si duhul cel bun al lui Dumnezeu sa se pogoare peste tot poporul.Alt moment insemnat este rostirea Crezului, adica marturisirea credintei celei drepte, dupa care preotul rosteste Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte sfanta jertfa a oaduce". Acum ne apropiem de sfintirea darurilor euharistice. In acest scop, preotul atrage poporului luare aminte prin cuvintele Sus sa avem inimile", Sa multumim Domnului", Cantare de biruinta cantand si strigand, glas inaltand si graind". Aici preotul se roaga in taina, in semn de recunostinta lui Dumnezeu, care a invrednicit pe oameni a-I sluji impreuna cu Ingerii si arhamghelii si a-I canta: Sfant, Sfant, Sfant", laudandu-se prin aceasta economia Lui de mantuire a neamului omenesc (C.f. D-zeestile Liturghii pg. 8698).Urmeaza punctul culminant al Sfintei Liturghii, savarsirea tainei Sfintei Euharistii. Redau textual acest moment important care culmineaza cu epicleza euharistica as invocarea Duhului Sfant, prin mijlocirea careia darurile aduse spre sfintire se prefac in insusi trupul si sangele Domnului si Mantuitorului nostru Iiisus Hristos.Iata randuiala extrasa din Liturghier:Ecfonis:Luati, mancati: Acesta este trupul Meu, carele se frange pentru voi spre iertarea pacatelor.Corul: Amin.Pe cand zice preotul acestea, Diaconul arata preotului Safntul Disc, tinand orariu cu trei degete ale manii drepte; iar in decursul cantarii: Amin fac ambii o inchinaciune.Dupa: Amin", preotul continua in taina: Asemenea si paharul dupa cina, zicand:Ecfonisul:Beti dintru aceasta toti, acesta este sangele Meu al legii celei noi, care pentru voi si multi se varsa, spre iertarea pacatelor.cand zice Preotul: Beti dintru acesta toti etc, Diaconul arata sfantul potir.Corul: Amin.Preotul se roaga in taina:Aducandu-ne aminte dar de aceasta porunca mantuitoare se de toate cele ce s-au facut pentru noi: de cruce, de groapa, de invierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de sederea de-a dreapta, de a doua si marita iarasi venire.Ecfonisul tare:Ale tale, dintru ale Tale, tie aducem de toate si pentru toate.Cand zice Preotul aceasta, Diaconul pune ripida si asezand mainile in chipul crucii, apuca sfantul disc cu dreapta si sfantul potir cu stanga si ridicandu-le putin spre inaltime face cu toate semnul crucii si plecandu-se apoi cu umilinta le aseaza pe prestol.Corul:Pre Tine te laudam, pre Tine bine te cuvantam: tie iti multumim, Doamne, si ne rugam tie, Dumnezeului nostru.Iar Preotul se roaga:Inca aducem Tie aceasta slujba cuvantatoare si fara de sange, si cerem si ne rugam si ne cucerim: Trimite Duhul Tau cel sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte.Apoi vine Diaconul aproape de Preot si se inchina amandoi de trei ori inaintea mesei, rugandu-se intru sine.Preotul:Doamne, cela ce ai trimis pre preasfantul Tau Duh, in ceasul al treilea apostolilor Tai, pe acela Bunule, nu-l lua de la noi, ci ne innoieste pe noi, cari ne rugam Tie:Diaconul:Stih 1: Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele din launtru ale mele.Preotul:Doamne, cela ce ai trimis pe preasfantul Tau Duh, etc.Diaconul:Stih 2: Nu ma lepada pe mine de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine.Preotul:Doamne, cela ce a-i trimis pe preasfantul Tau Duh, etc.Suntem in momentul de taina al prefacerii painii si vinului in trupul si sangele Domnului. Plecandu-si Diaconul capul si aratand cu orariul sfanta paine, zice in taina:Binecuvanteaza, stapane, sfanta paine.Iar Preotul, stand drept, binecuvanteaza sfintele daruri, zicand asa:Si fa adica painea aceasta cinstit Trupului Hristosului Tau.Diaconul: Amin.Si iarasi Diaconul:Binecuvanteaza, stapane, sfantul potir.Preotul, binecuvantand, zice:Iar ce este in Potirul acesta cinsit sangele Hristosului Tau.Diaconul: Amin.Diaconul, aratand acum cu orariu spre amandoua sfintele, zice:Prefacandu-le cu Duhul Tau cel sfant.Diaconul: Amin, Amin, Amin.Se inchina amandoi pana la pamant. La urma, plecandu-si Diaconul capul catre Preot, zice: Pomeneste-ma pe mine intru imparatia Sa, totdeauna acum si pururea si in vecii vecilor.Iar Diaconul incheie cu: Amin.Si luand ripida, apara sfintele ca si mainainte, iar preotul se roaga incet:Ca sa fie celor ce se vor cumineca, spre trezirea sufletului, spre iertarea pacatelor, spre impartasirea (impreunarea) cu Sfantul Tau Duh, spre plinirea imparatiei cerurilor, spre indraznirea cea catre Tine, nu spre judecata sau spre osanda.Inca aducem Tie aceasta slujba cuvantatoare, pentru cei raposati intru credinta: stramosi, parinti, patriarhi, prooroci, apostoli, predicatori, evanghelisti, mucenici, marturisitori, pustnici si pentru tot sufletul, carele sa savarsit intru bunacredinta."In momentul acetsa, jertfa de pe Sfanta Masa, prin Sfantul Duh care lucreaza in chip nevazut prefacerea darurilor, devine insusi trupul si sangele real si substantial, al lui Hristos.Aici nu se intampla numai o transpunere de ordin strict metafizic, cum gresit afirma bulgacov Sergiu in lucrarea-i Dogma Euharistica" (S.Bulgacov, Dogma Euharistica. Trad. de Pr. P. Anghelescu.), ci de o prefacere intru totul reala si substantiala, in insusi Sfantul trup si sangele Sau.Acum pe sfanta masa nu se mai afla paine si vin, ci Hristos cel prea marit in insusi sfantul trup si sangele Sau.Odata rostite cuvintele epiclezei, toata taina sfanta s-a savarsit si s-a implinit: darurile s-au sfintit si jertfa s-a efectuat, iar marea victima si Mielul cel junghiat pentru lume se vede zacand pe sfanta Masa. Caci acum painea nu mai este numai o inchipuire a trupului Domnului sau numai o icoana a adevaratului dar, sau doar vreun simbol oarecare, al mantuitoarelor patimi, ci este insusi darul cel adevarat, insusi trupul Stapanului celui a tot sfant: Trupul care a primit cu adevarat toate acele umiliri, ocari si lovituri, trupul cel rastignit, cel jertfit, cel care a dat marturia cea buna sub Pontiu Pilat (cap. I Tim. VI.13), Trupul care a fost biciuit si batjocorit, care a indurat scuipari, care a gustat fiere. De asemenea, si vinul este acum insusi Sangele din care a tasnit din Trupul cel impuns cu sulita, este trupul si Sangele care s-a zamislit de la Duhul sfant, s-a nascut din Sf. Fecioara, a fost ingropat, a inviat a treia zi, s-a inaltat la ceruri si s-a asezat de-a dreapta Tatalui" (E. Braniste, o.c. pg. 75).Dupa actul solemn al prefacerii darurilor, preotul cadeste in fata sfintei Mese, zicand: Mai ales pentru prea sfanta, prea curata, prea binecuvantata, marita, stapana noastra de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria". In acest timp strana canta axionul, iar preotul se roaga in altar pentru sfinti, numind pe Sfantul Ioan Botezatorul, pe Apostol, pe Sfantul din acea zi, pentru vii si morti, pentru toti pacatosii si tot clerul, pomenind in special pe arhiereul locului, zicand: Intai pomeneste Doamne pe preasfintitul episcopul nostru pe care-l daruieste sfintelor tale biserici in pace etc", la care strana raspunde: Pre toti si pre toate". In continuare, urmeaza o serie de ectenii, rugaciuni si cantari, dintre care un moment deosebit de important il constitue citirea rugaciunii domnesti Tatal nostru", rostind apoi cateva rugaciuni in taina, preotul inalta Sfantul Agnet, zicand: Sa luam aminte: Sfintele Sfintilor". La acestea, credinciosii raspund: unul Sfant, Unul Domn Iisus Hristos, intru marirea lui Dumnezeu Tatal, Amin." Imediat, preotul sfarma Sfantul Agnet in patru parti, zicand: Sfarma-se si se imparte Mielul lui Dumnezeu cel ce se sfarma si nu se desparte". Si se aseaza aceste parti pe Sfantul Disc. Din partile asezate pe Sfantul Disc, preotul ia partea cu semnul IS si facand cu dansa semnul Safintei cruci deasupra Sfantului Potir, zice: Plinirea credintei Sfantul Duh" si o pune in Sf.Potir, iar pe celelalte trei parti ramase le pregateste pentru impartasirea sa, partea HR si pentru impartasirea credinciosilor partile Ni si Ka. Se binecuvanteaza caldura si se toarna in Sf. Potir rostind cuvintele: Caldura credintei plina de Duhul Sfant". In acest timp, preotul, rostind cuvintele si rugaciunile prescrise in Liturghier, se impartaseste cu Trupul si Sangele Domnului.Dupa ce s-a impartasit preotul, se deschid usile imparatesti si inaltand preotul Sfantul Potir il arata poporului, zicand: Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati" si se impartasesc si credinciosii, care sunt pregatiti.Terminandu-se impartasirea, preotul mai zice cateva rugaciuni si o ectenie, apoi strangand Sfantul Antimis il inchina cu Sf. Evanghelie, zicand: Ca tu esti sfintirea noastra..."Urmeaza rugaciunea amvonului, prin care se cere lui Dumnezeu sa binecuvateze mostenirea Sa, sa mantuiasca poporul Sau, sa pazeasca plinirea bisericii, sa sfinteasca pe cei ce iubesc podoaba Casei Sale si sa daruiasca pace lumii, Bisericilor, preotilor, regelui si la tot poporul Sau". (C.f.. D-zeestile Liturghii pg. 102120).Sfanta Liturghie se sfarseste cu apolisul, dupa acre preotul iese in fata altarului si imparte credinciosilor painea neconsacrata, sub forma de anafora (Am luat de model Liturghia Sf. Vasile cel mare este ceva mai amplificata chiar si la momentul prefacerii. In Liturghia Sf. Grigore Dialogul, nu se face prefacerea, intrucat darurile sunt sfintite inainte).CAPITOLUL IIISFANTA EUHARISTIE IN CULTUL RASARITEAN SI IN CULTUL APUSEAN In afara de doctrina bisericeasca luata in general; una din cele mai importante deosebiri cu privire la Sfanta Euharistie, intre practica Bisericii Rasaritene si a celei apusene, este faptul ca apusenii folosesc la jertfa euharistica paine nedospita, adica azima in loc de paine dospita cum folosesc rasaritenii. Aceasta practica s-a introdus in apus abia in secolul al VIIlea si s-a generalizat in secolul al XIlea. Alta deosebire, mai importanta, este cea in legatura cu forma si prefacerea Sfintelor daruri. Apusenii intrelasa rostirea cuvintelor de prefacere a Sfintelor Daruri: "Si fa adica painea aceasta...", "Iar ce este in Potirul acesta..." deci epicleza inlocuind-o cu cuvintele instituirii: "Luati mancati..." si "Beti dintru acesta toti..." pe care le socot suficiente pentru fiecare prefacere.Ei sustin asa numita teorie verbala, dupa care sfintirea si prefacerea este de fapt implinit chiar in momentul cand preotul rosteste cuvintele instituirii: "Luati, mancati, acesta este trupul meu...", inserate in canonul euharistic. Rasaritenii insa au ramas fideli conceptiei si practicii crestine vechi, formulata in asa numita teorie spirituala, potrivit careia se sfintirea darurilor are loc abia atunci cand preotul rosteste epicleza (chemare, invocare), adica rugaciunea speciala prin care Dumnezeu e implorat sa trimita pe Preasfantul Duh peste darurile noastre pentru a le preface in trupul si sangele Domnului, rugaciune care in Liturghiile bizantine e asezata in urma cuvintelor de instituire.De altfel, contrar practicii mai noi, dupa care darurile se prefac numai datorita cuvintelor de instituire, sunt marturii liturgice apusene, care confirma si in Apus existenta epiclezei sau a invocarii Duhului Sfant spre sfintirea darurilor.Astfel, episcopul Oradiei, Dr. Nicolae Popovici, in documentata lucrare asupra epiclezei euharisitce, precizeaza acest lucru, scotand in relief marturia a doi episcopi de la Roma, anume Gelasie I (492496) si Grigore cel Mare (604), care s-au exprimat in sprijinul invocarii Duhului Sfant si astfel intaresc concluzia ca "Liturghia veche a bisericiii romane a avut si ea epicleza Duhului Sfant pentru sfintirea darurilor intocmai ca si liturghiile orientale" (Dr. N. Popovici, Epicleza Euharisitca, pg. 216). Tot autorul "Epiclezei Euharistice" releva greseala apusenilor, pe unele considerente de ordin gramatical, sustinand ca acestia rastalmacesc intelesul participiului aorist metabalvn, care se traduce cu "prefacand". Dupa ei, prin acest participiu s-ar arata ca prefacerea este deja savarsita, ca ea este de domeniul trecutului si ca prin urmare, traducerea corecta a intregului pasaj ar fi urmatoarea: "Si fa adica, ca painea aceasta, care este trupul scump al Hristosului Tau si ce este in paharul acesta, adica sangele scump al Hristosului Tau, pe care le-ai prefacut cu Duhul Tau cel; sfant sa fie celor ce se impartasesc etc (Dr. N. Ppovici, o.c. pg 203).Si iata ce precizeaza autorul epiclezei in legatura cu intrebuintarea acestui principiu: "este clar insa, ca participiul aoristului metabalvn, n-a fost folosit cu gandul ca prin el sa se exprime o actiune deja intamplata, ci numai din cauza imperativului aorist "trimite" si mai ales a lui "fa", cu care trebuie sa stea in concordanta si care-i determinat pentru sensul cuvantului metabalvn. Ori imperativul aoristului nu are, nu poate avea niciodata, intelesul de trecut, ci de prezent si arata inceputul unei actiuni.Daca traducerea catolicilor ar fi corecta, atunci ar trebui ca inaintea lui metabalvn sa stea neconditionat articolul o caci numai el poate duce la traducerea: pe care le-ai prefacut" (Dr. N. Popovici, o.c. pg. 204).O deosebire, pe care de altfel am mai amintit-o in legatura cu rastimpul primirii Sfintei Euharistii, este prezenta in Apus a unui cult euharistic aparte. La noi nu exista un cult euharistic aparte. Euharistia este incadrata numai in Liturghie.Alte deosebiri sunt cu privire la felul impartasirii cu Sfanta Euharistie. La noi impartasirea fiecarui crestin, fie preot as mirean, se face cu ambele elemente prefacute, paine si vin, respectiv trup si sange. In Apus numai preotii impartasesc cu paine si vin, laicii doar cu paine, intrucat se sustine ca, unde e trupul lui Hristos, acolo e si sangele Lui, iar copiii se impartasesc numai sub forma vinului, intrucat se crede ca acestia nu pot inghiti si painea. (C.f. Dr. B. Ciresanu, o.c. pg. 302304).In ce priveste deosebirile intre Biserica ortodoxa si cea protestanta, acestea sunt mai mari si dureros sunt si mai in profunzime.Ei au, de asemenea, taina Sfintei Euharistii, o numesc "sacramentas euharitiae", insa folosesc ca si romanocatolicii azima in loc de paine dospita. Dintre protestanti, Zvingli si urmasii sai invata ca in Euharistie Hristos nu e prezent real cu insusi trupul si sangele Sau, dupa cum cred ca painea si vinul cu acre se impartasesc sunt numai simple simboluri ale trupului si sangelui lui Hristos.Protestantii lui Luther, conform invataturii acestuia, sustin ca painea si vinul ce se jertfesc, nu se transforma in nimic, ci cred numai ca "in paine, cu paine si sub paine" se afla Hristos, in chip nevazut cu trupul si sangele Sau. Ei nu admit prefacerea, iar doctrina lor despre Euharistie "per impanationem", care romaneste se traduce "impainirea" (C.f. Dr. B. Ciresanu, o.c. pg. 307).CAPITOLUL IVSENSUL MISTIC AL SFINTEI EUHARISTII Sfanta Euharistie sau "Masa Domnului" corespunde fazei a treia a vietii spirituale, adica fazei unirii cu Hristos. Prin Euharistie depasim in viata duhovniceasca cele doua faze, de purificare prin Botez si de iluminare prinmirungere. De acum nu mai suntem copii, nici adolescenti in Hristos, ci, prin Euharistie, devenim maturi in Hristos, unindu-ne cu Acesta in modul cel mai intim posibil. Sfanta Euharistie este desavarsirea tuturor celorlalte taine, ea este singura taina in stare sa scape pe om de orice pacat inaintea lui Dumnezeu si numai ea este taina, care face ca darul, primit prin celelalte taine, sa straluceasca intr-un mod mai evident. Noi toti, cei nascuti din Adam, avem de patrimoniu pacatul si din aceasta stare de pacat, noi nu ne putem emancipa numai cu puterile noastre omenesti, ci avem nevoie de sprijinul unei puteri supraomenesti. Acest sprijin ni-l da insusi Hristos, Dumnezeu adevarat si om adevarat, prin unirea euharistica. Caci, vazand Hristos "ca prin noi insine nu ne putem indrepta, s-a facut indreptarea noastra venind din sanurile Tatalui, s-a facut sfintirea si rascumpararea noastra, a stricat zidul vrajbei in trupul As si ne-a impacat cu Dumnezeu, si inca nu numai in firea sa si o singura data cand a murit, ci de fiecare data si pentru toti oamenii reainnoindu-se si azi in noi ca si atunci prin rastignire, caci si pe noi ne iarta ori de cate ori, parandu-ne rau de pacate, ne apropiem de sfanta masa" (N. Cabasila, Despre viata in Hristos. Trad. Dr. T. Bodogae, pg. 86).Impartasindu-ne la aceasta sfanta masa, noi suntem in lume, dar nu mai apartinem lumii, fiindca trupul si sangele euharistic ne transforma din oameni cu natura de lut si pacatoasa, in oameni cu natura transfigurata, indumnezeita. Caci rostul mistic al unirii euharistice se cuprinde in urmatorul manunchi de realitati: apartenenta noastra la Adam si trupul carnal pacatos, prin euharistie devine apartenenta la Hristos si intrupare in trupul misticduhovnicesc al lui Hristos, dupa cum ne arata Pavel, mare apostol al lui Hristos in cuvintele: "voi sunteti trupul lui Hristos si unii altora madulare" (I. Corinteni, 12,27). Fara indoiala ca aici nu ne vom gandi la trupul nostru, ci mai degraba la sufletul nostru impreuna cu toate facultatile si puterile lui. Cuvantul "trup" in cazul nostru vizeaza sensul mistic.Gratie unirii mistice euharistice directe cu Hristos, noi ne facem partasi la o cununie de viata intima, "nevazuta, dar reala cu El". Prin aceasta unire "Hristos viaza in noi si noi viem in El" (Dr. N. Mladin, Asceza si Mistica Paulina, pg. 37) ca niste madulare ale trupului Sau mistic."Pentru aceea ce suntem pe depplin incredintati ca ne impartasim cu trupul, iar in chipul vinului ti se da sangele lui Hristos unit intr-un singur trup si sange cu El. Astfel, ajungem si purtatori de Hristos, pentru ca trupul si sangele lui se impartasesc in madularele noastre. Astfel, dupa cuvintele fericitului Petru, ajungem partasi firii dumnezeiesti" (Sf. Chiril al Ierus. Catehezele, trad. Pr. D. Fecioru pg. 526).Si acum sa examinam sensul acestui trup mistic, raportat la taina Sfintei Euharistii.Prima taina care stabileste unirea noastra in sens mistic cu Hristos este Botezul.Botezul este taina care ne naste in Hristos, prin ea incepem o viata noua, devenim oameni noi si madulare noi. Noi insine devenim toti prin Botez madulare, nu ale trupului pacatos, ci ale trupului mistic al lui Hristos, care este Biserica intreaga, cui toti membrii ei. "Toate memebrele pe acre Hristos si le creeaza mai intai prin Botez si pe care le intareste in Sfantul Duh, prin mirungere, alcatuiesc marele organism duhovnicesc al Bisericii, avand drept cap pe Hristos, el e inima care pulseaza sangele vietii, el e spiritul care transforma si afce viu" (N. Crainic, Curs de Teologie misitca, pg. 230).Dar acest trup mistic al lui Hristos "trebuie sa se hraneasca cu o hrana oarecare. Aceasta hrana este trupul euharistic al lui Hristos, madularele lui Hristos trebuiesc scaldate in sangele Lui, asimilate trupului Lui" (Dr. N. Mladin o.c. pg. 12). Iar acest proces de asimilare divina, pe cale concreta, reala si fizica se realizeaza numai prin Sfanta Euharistie, actul prin care crestinii devin la Botez membrele trupului lui Hristos "precum coardele de vita sunt legate organic de butucul lor".In unirea euharistica, prin asimilarea trupului si sangelui celui sfant, Hristos, "focul regenerator", se desavarseste integrarea sau adoptiunea noastra ca membre ale trupului mistic al As. Aceasta adoptiune as filatiune e o comunitate de sange si de carne, lamureste Cabasila (C.f. N. Crainic o.c. pg. 232).Maretia acestei taine se desprinde mai ales din indoita calitate aei, de jertfa si de impartasire.In primul rand Sfanta Euharistie este o jertfa, singura si suprema jertfa adusa de crestini lui Dumnezeu; in al doilea rand, ea este o impartasire, intrucat prin ea, sub forma painii si a vinului prefacute in trupul si sangele lui Hristos, ne impartasim cu El si viata Lui.Dar fiindca in capitolul II am aratat ca aceasta taina a tainelor, si, prin excelenta, taina misticei face parte integranta din sfanta Liturghie, in cele ce urmeaza voi cauta sa scot in relief sensul mistic al sfintei Liturghii, staruind in deosebi asupra prezentei mistice a lui Hristos in ea.E drept ca nu intreg ritul liturgic are semnificatie mistica, dar, fiindca lucrearea liturcica in ansamblulu ei este indisolubil legata de prezenta mistica si euharistica a lui Hristos, voi incerca sa parcurg, in mare, intreaga semnificatie a Liturghiei, caci, dupa cum spune Cabasila, "intreaga slujba este unfel de trup unic al unei istorisiri ce pastreaza de la inceput pana la sfarsit armonia si intrgia, incat fiecae din cele ce se rostesc reprezinta ceva propriu in acest intreg" (E. Braniste o.c. pg. 83).Aceasta slujba a slujbelor, in complexul ei nu este altceva decat reactualizarea lui Hristos intre noi, El vietuieste in noi si noi vietuim in El, il insotim din pestera Betleemului pana la inviere si inaltare. El vine intre noi, ne lumineaza mintea noastra umbrita de pacat, cu cereasca Sa invatatura, ne conduce pasii pe calea mantuirii si, mai mult, ne da hrana chiar trupul Sau si bautura, insusi sangele Sau. Iar noi, prin Liturghie, luam parte la chinurile calvarului Sau, bucurandu-ne apoi tot impreuna cu El de marita-I inviere. Si, pentru aceasta reactualizare a lui Hristos sa fie mai sensibila si mai inteligibila, a fost nevoie de flosirea in ritulliturgic a sensurilor simbolicoistorice si misticadivine.Caci prin "sf. simboluri (Sf. Liturghie) se savarseste si se invata cele mai presus de minte. Dar chiar si cele ce savarsesc in chip vazut as impartasit de atata slava, incat pentru toti ele sunt lucruri minunate. De aceea nu poate ajunge mintea oricui la priceperea celor ce se savarsesc" (E. Braniste o.c. pg. 3).Prezenta lui Hristos intre noi in decursul slujbei Sfintei Liturghii, o putem imparti in trei faze mai importante si anume: in proscomidie si pana la vohodul mic din liturghia catehumenilor, Hristos este prezent in mod tipicsimbolic; de la vohodul mic si pana la prefacere, in liturghia credinciosilor, Hristos este prezent in mod simbolicomistic si, in sfarsit. de la prefacere incolo, Hristos este prezent in chip real.Iata pe scurt semnificatia acestor faze:1. Hristos prezent tipic si simbolic in LiturghieAm amintit de pregatire as de punere inainte, spre sfintire a darurilor aduse pentru jertfa.In sens tipic simbolic, proscomodia este slujba de pregatire as de punere inainte, spre sfintire a darurilor aduse pentru jertfa.In sens tipic simbolic, proscomidia este slujba de punere inainte de "plinirea vremii" si continuata in cei 30 ani.Taierea agnetului simbolizeaza intruparea Cuvantului, iar scoaterea Sf. Agnet din prosfora impreuna cu cuvintele ce le rosteste preotul simbolizeaza moartea si patimile lui Hristos. Asezarea pe Sf. disc inchipuie ingroparea Domnului.In afara de Sf. Agnet, preotul scoate particelele din prosfora in cinstea Prea Curatei Fecioare Maria, a sfintilor si pentru pomenirea viilor si a mortilor. Acestea simbolizeaza cele doua biserici, biserica luptatoare si cea biruitoare care sunt unite prin credinta si dragostea cea catre Dumnezeu.Agnetul, atat timp cat sta la proscommidie, inchipuieste trupul mantuitorului in varsta cand el era randuit ca dar.Copia, cu care se taie si injunghie painea, inchipuie sulita cu care a fost impuns Hristos pe cruce.Ultimile acte din randuiala proscomidiei, simbolizeaza primele faze din viata pamanteasca a Mantuitorului, iar asezarea stelutei pe Sfantul Agnet inchipuie evenimentele intamplate in legatura cu nasterea lui Hristis sa cum zice Cabasila "minunile savarsite in acel trup, cand era de curand nascut si asezat inca in iesle" (E. Braniste o.c. pg. 187).Acoperirea cinstitelor daruri simbolizeaza rastimpul vietii necunoscute a lui Hristos, inainte de iesirea sa la propovaduire.Se pune intrebarea pentru ce in simbolismul proscomidiei, evenimentele din viata Mantuitorului se inverseaza in asa fel incat patimile si moartea premerg nasterii? Aceasta, deoarece, anterior venirii lui Hristos pe lume si nasterii Sale in ieslea din Betleem, profetii au profetit patimile si moartea Lui.Intervalul de viata ascunsa a Mantuitorului se prelungeste si in prima parte a Liturghiei, pana la vohodul mic.Sfanta Evanghelie, cu care preotul face semnul sfintei cruci, cand da binecuvantarea de incepere a Liturghiei si care sta intotdeauna pe sfanta Masa, simbolizeaza pe Hristos cel pururea intre noi.Antifoanele de la inceputul Liturghiei sunt o povestire a iesirii Mantuitorului la propovaduire. Ele inchipuiesc vremea de dinainte de Ioan Botezatorul, cand Hristos era in lume, dar inca nu se facuse cunoscut oamenilor. "Deci cantarile profetice (ale antifoanelor) inchipuiesc timpul acela dinainte de Ioan, cand si cinstitele daruri prin care e inchipuit Hristos, inca nu se aduc in mijloc, ci sunt puse deoparte, acoperite" (E. Braniste o.c. pg. 191).Ultima dintre plasmodiile antifoanelor e o intampinare a lui Hristos, care se apropie si se arata.De aici Hristos incepe sa devina prezent in mod mistic in Sfanta Liturghie.2. Hristos prezent simbolicmistic in LiturghieIesirea cu Sfanta Evanghelie si trecerea peotului cu ea prin biserica (vohodul mic), de acum nu simbolizeaza pe Hristos prezent numai in chip tipic si simbolic, ci este si o actualizare mistica a lui Hristos. Hristos a iesit la propovaduirrea Imparatiei lui Dumnezeu. Drumul pe care il face preotul cu Sfanta Evanghelie este drunul strabatut de Hristos de-a lungul Palestinei. Credinciosii il urmeaza si se alatura Lui.In aceasta parte a Liturghiei mai avem insa si elemente simbolice, astfel lumanarea purtata inaintea Sfintei Evanghelii inchipuie "pe inainte mergatorul Domnului si Botezatorul Ioan ori pe alti profeti, care...vesteau venirea lui Hristos" (Lit. Bis. Ras. pg.486).Intrarea cu Sfanta Evanghelie prin usile imparatesti arata ca prin venirea lui Hristos in lume, intrarea in cer este deschisa tuturor credinciosilor.Dupa cum ingerii din cer canta si preamaresc pe Dumnezeu, zicand: "Sfant, Sfant e Domnul" (Is. 6,3), la fel biserica luptatoare canta impreuna cu biserica triumfatoare ingereasca, cantarea: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare...". Urmeaza citirea apostolului, in care timp preotul cadeste, insemnand prin fumul de tamaie ca "darul Duhului Sfant a umplut prin vestirea Evangheliei, revarsandu-se peste toate marginile lumii, inimile oamenilor de buna mireasma invataturii lui Hristsos" (Liturgica Bis. Ras. pg.491).Dupa apostol, se citeste Sfanta Evanghelie. Prin aceste citiri prezenta lui Hristos devine mai simtita. Numai ca Il vedem si pasim pe urmele Lui, ci chiar II ascultam invatatura, vedem minunile Lui, iI auzim glasul in chemarea pe care ne-o face."Cei chemati iesiti", indemnul cu care se incheie liturghia chematilor se indrepta odinioara catre cei nebotezati si nevrednici de a aista la prefacerea darurilor, dar ea se potriveste si azi ,ultora, care botezati fiind, prin viata lor de pacate si faradelegi, sunt mai nevrednici ca paganii.Intram in Liturghia credinciosilor si ne apropiem de prefacerea darurilor. Sfintele daruri, ce se afla inca la proscomidier, sunt inca simbol al lui Hristos. Ele totusi coboara in chip mistic pe Hristos alaturi de credinciosi iI face contemporani cu El.Heruvicul "desteapta pe crestinii prezenti, ca, inchipuind ei in taina pe Heruvimi, adica asemanandu-se in mod misterios Heruvimilor si cantand dimpreuna cu dansii, Treimii celei de viata facatoare intru sfanta cantare, sa lepede toata grija cea lumeasca, adica sa nu cugete nici la avere, nici la marire, nici la desfatari lumesti, ci cu demnitate sa primeasca pe imparatul tuturor fapturilor pamantesti si ceresti si sa-l onoreze pe acela pe care il onoreaza inceruri si il incunjura cetele ingeresti, intonandu-i cantarea: "Aliluia" (Liturgica bis. Ras. pg. 498).Urmeaza intrarea cea mare (vohodul mare) prin care se accentueaza prezenta mistica a lui Hristos in Liturghie. Actul simbolic al vohodului acestuia, este tot mai mult invaluit in mister. Intrarea aceasta inchipuie "aratarea cea din urma a lui Hristos, prin care mai ales s-a aprins ura Iudeilor, cand a facut drumul din patrie (Galileia) spre Ierusalim, unde trebuia sa se jertfeasca si cand a intrat in cetate insotit si proslavit de multi" (E. Braniste o.c. pg. 194). Mai inchipuie aceasta iesire mare si patimile Domnului, drumul lui catre Golgota pentru a se jertfi spre mantuirea noastra."Asezarea Sfintelor Daruri pe Sfanta Masa cuprinde in sine, rand pe rand, semnificatia rastignirii Mantuitorului pe cruce, coborarea sa de pe dansa si depunerea in mormant de catre sfintele femei impreuna cu Iosif si cu Nicodim. Obiectele intrebuintate aici capata un inteles mistic aparte; astfel, procovetul de deasupra discului inchipuie naframa cu care a fost infasurat capul lui Iisus in mormant, iar cel de deasupra potirului aminteste giulgiul care a invelit corpul as, in timp ce "aerul", ce se aseaza peste cele doua vase sfinte, inssemneaza piatra pravalita peste usa mormantului. Pana si tamaia intrbuintata la cadire capata in acest moment o insemnare mistica, reprezentand aromatele, cu care a fost uns sfantul trup al Domnului. Sfanta Masa si antimisul inchipuiesc mormantul in care El a fost asezat, iar inchiderea usilor imparatesti si tragerea dverei (perdelei) reprezinta intarirea mormantului cu paza si pecetluirea sa" (P. Vintilescu misterul Liturgic pg. 1718).Credinciosii urmeaza astfel in mod mistic pe Hristos pe drumul patimilor Lui. Ei ingenunchiaza cu umilinta si cu inima zdrobita de durere pentru suferintele Domnului si se roaga ca Dumnezeu sa-i invredniceasca de darurile jertfei Sale.3. Hristos prezent realmistic in LiturghieInainte de slavita minue a prefacerii darurilor, preotul, printr-un sir de rugaciuni, pregateste sufletele pentru infricosata taina ce se apropie. Se zice Simbolul Credintei prin care ne marturisim dreapta credinta, apoi preotul indeamna cu glas inalt: "Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte Sfanta Jertfa cu pace sa o aducem". Auzind aceste cuvinte, stim ca este aproape clipa cand se va sfarsi minunea cea mare a prefacerii. La indemnul preotului "Sus sa avem inimile", trebuie intr-adevar sa ne ridicam inima la Dumnezeu si nu in jos la pamant spre lucrurile lumesti. Acumpreotul cheama pe credinciosi la cantarea biruintii: "Cantare de biruinta, cantand, strigand, glas inaltand si graind": "Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot" imn prin care ingerii si oamneii lauda biruinta de pe cruce a lui Hristos, care a sfaramat iadul si puterea mortii, daruindu-ne noua viata.In momentul acesta sublim, cuvine-se ca si noi "sa pasim cu sufletul in foisorul unde se afla Mantuitorul, luand cu ucenicii la cina cea din urma. Sa ascultam glasul tremurat de plans si de durere, dar hotarat de jertfa cu care Mantuitorul, luand painea de pe masa si dand-o ucenicilor sai, le zice: "Luati, mancati, acesta este trupul meu care se frange pentru voi". Sa ascultam cu inima noastra intonatia acestui glas si sa-I privim fata indurerata ca de moarte, dar senina si blanda ca a unui milusel care, fara sa stie, merge la injunghiere. sa ne apropiem urechea de inima lui Iisus, cand rosteste aceste cuvinte si sa ascultam cum, din dragoste pentru noi, se zbate tare in fata patimilor si a crucii pe care el acum o simte cum vine catre El si cum i se aseaza pe umeri in strigatele de batjocura ale multimii."Beti dintru acesta toti, acesta este snagele Meu, al legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor. Cand auzim aceste cuvinte, se cuvine a ne inchina pana la pamant, caci atunci Mantuitorul simte cum se inalta crucea cu El, simte sfasierile trupului Sau pironit in cuie, simte sangele Sau cum se prelinge in siroaie lungi pe lemnul crucii pentru intemeierea imparatiei lui Dumnezeu sub legea cea noua a dragostei" (N. Vonica. "Talcuirea Sfintei Liturghii" pg. 8890).Sufletul strabatut de asemenea trairii mistice, atat al preotului cat si al credinciosilor, prin formula liturgica a invocarii, atrage pe Duhul Sfant din inaltimea cereasca si-l coboara peste Sfintele Daruri, pe care le preface in trupul si sangele lui Hristos.In clipa aceasta, darurile (painea si vinul) se prefac in insusi cinstitul trup si sange ale lui Dumnezeu si de acum Hristos e prezent in Liturghie nu numai printr-o comunicare duhovniceasca a credinciosilor cu dansul, ci in chip real si substantial, stabilindu-se astfel o identitate intre materia jertfei euharistice si a celei de pe Golgota, prin actiunea Sfantului Duh.Prefacerea "este insa un mister, adica o lucrare nu numai nevazuta, dar nepatrunsa si ascunsa puterilor ratiunii omennesti. Aici se concentreaza misterul liturgic adevarat si real: in aceasta primire intru ale sale a sacrificiilor noastre materiale si spirituale, in aceasta mijlocire a cultului nostru de adoratiune, in aceasta lucrare si continuare a operei Mantuitorului. Prin Liturghia bisericii, prin Sfanta Euharistie, mai ales, ajungem trupul mistic al lui Hristos, atat pe calea unirii individuale cu El, cat si prin unirea tuturor in acelasi trup mistic,prin impartasirea din acelasi pahar si din aceiasi paine.Gratie Sfintei euharistii, Liturghia cuprinde inlauntrul ei REVELATIUNE permanenta. In ea se descopera neicetat, sub forme accesibile sufletului omenesc, Fiul lui Dumnezeu, care este prezent in chip mistic, inconjurat de puterile ceresti, si prin sfintele elemente preschimbate in sfantul Sau trup si prea curatul Sau Sange, impartaseste nevazut gratia mantuirii".Toata randuiala liturgica urmatoare prefacerii e pusa in raport cu actul istoric suprem al jertfei indeplinite de Mantuitorul pe Golgota. Astfel, inaltarea Sfantului Agnet impreuna cu exclamarea "Sa luam aminte, Sfintele sfintilor" reprezinta ridicarea lui Hristos pe cruce, iar frangerea in patru parti a Agnetului, da imaginea mortii Sale. Impartasirea noastra cu sfanta Cuminecatura inchipuie invierea Sa si concomitent cu aceasta, invierea noastra duhovniceasca. "Finalul operei pamantesti a fiului lui Dumnezeu il formeaza ultimile instructiuni date de dansul apostolilor sai, pe care Liturghia le aminteste prin cele doua aratari ale Darurilor sfintite si anume, atunci cand poporul este indemnat sa se apropie de sfanta impartasire "cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste"; aratarea Mantuitorului pe muntele Maslinilor, iar cea din urma, insotita de cuvintele "totdeauna, acum si pururea", reprezinta ultima aratare a Domnului catre apostoli, inainte de inaltare, pe cand depunerea lor la proscomidier simbolizeaza insasi inaltare, pe cand depunerea lor la proscomidier simbolizeaza insasi inaltarea sa la ceruri, ca act ultim al proslavirii Mantuitorului, inceputa mainainte prin inviere" (P. Vintilescu o.c. pg. 18).Liturghia se incheie prin rugaciuni de preamarire a lui Dumnezeu, iar credinciosii, transfigurati si indumnezeiti prin unirea misticaeuharistica cu Hristos, parasesc plini de bucurie duhovniceasca sfantul locas.CAPITOLUL VROADELE SFINTEI EUHARISTII IN VIATA DUHOVNICEASCA Cand am sta sa analizam in amanuntele ei aceasta sfanta taina a Impartasirii, fara sa o ispitim, caci taina nu se ispiteste, ci se patrunde cu credinta, atunci am fi siliti sa intelegem ca roadele, pe care le da celor ce o primesc cu vrednicie, sunt atat de multiple, cat nu pot fi cuprinse in intregime de mintea noastra, dupa cum necuprinsa ramane, de mintea noastra, insusi intruparea Lui la infinit pe sfanta Masa din altar.Totusi, fiindca aceste roade sunt atat de frecvent sesizate de sufletul si mintea noastra, este necesara prezentarea lor.Am vazut anume, ca la toate tainele Hristos este de fata, revarsandu-si harul Sau in mod diferit, prin fiecare din ele. Astfel, prin Botez noi ne incadram in viata cea noua a lui Hristos, ne insusim chipul Lui si El ne curateste de intinaciunea pacatului. In aceasta taina a Botezului, Hristos ne creeaza madulari si puteri spre vietuire in El, apoi in taina mirungerii El ne salta inainte in viata duhovniceasca, ne fortifica in Duh, revarsand darurile acestuia peste noi pentru ca, mai la urma, in taina Sfintei Euharistii, Hristos sa se dea in intregime noua cu insusi prea curatul trup si sange al Sau. De aceea taina Sfintei Euharistii este si cea mai mare dintre taine, caci "dincolo de ea nu se mai poate merge, nici nu se mai poate adauga ceva" (N. Cabasila o.c. pg. 81).Aceasta taina rodeste unirea cu Hristos, izvorul tutror darurilor si rodirilor. Prin impartasirea cu painea si vinul prefacute pe Sfantul Prestol, in trupul si snagele lui Hristos, noi ne unim cu Acesta in mod real, prin comuniune directa. Unirea aceasta mistica, sacramentala, are marea proprietate de a desavarsi viata noastra, caci daca Hristos se salasluieste in intregime in noi, El nu se margineste a se gazdui in noi, ci ne uneste si pe noi cu El, ne desavarseste, facandu-ne sa fim un trup si un suflet cu El. Hristos, cel salasluit in Euharistie in noi, nu pleaca, ci ramane intru noi dupa cum insusi o spune, prin gura evanghelistului Ioan: "Cel ce mananca trupul meu si bea sangele Meu, intru mine petrece si Eu intru el" (Ioan, 5,56).Iar cat priveste roadele acestei petreceri, ele sunt chiar scopul si lucrarea Euharistiei, fiindca scopul pricipal al lui Hristos, prin unirea euharistica, este de a nu lipsi pe niciunul din cei ce-L gusta, de roadele acestei sfinte hraniri. La ospatul Sfintei Mese euharistice, Hristos se imbie spre mancare insusi pe Sine si prin aceasta schimba intru totul pe cei care-l gusta. El imprumuta celui care-L gusta cu vrednicie insasi personalitatea Sa, face ca dreptatea noastra prin impartasire sa fie asemenea dreptatii Lui, dandu-ne garantie, ca prin El vom castiga lupta in viata. Intr-atata schimba Hristos pe acela cu care, dupa vrednicie se uneste, incat, din punct de vedere sufletesc il face intocmai asemenea Lui, revarsandu-i toate darurile Sale dumnezeiesti in suflet, iar, din punct de vedere trupesc, "noroiul primeste vrednicie de imparat, nu mai este noroi, ci se preface in insasi vrednicia imparatului" (N. Cabasila o.c. pg. 81); caci, prin impartasirea cu trupul si sangele lui Hristos, Dumnezeu, "sufletul, intelegerea si vointa Lui, nu sunt mai putin si ale firii noastre omenesti" (N. Cabasila o.c. pg. 92).Si nu exista o mai fericitoare si mai rodnica schimbare decat aceea pe care Hristos, prin salasluirea lui in noi o exercita asupra noastra. Pentru aceea, "daca Hristos ramane intru noi, ce ne mai lipseste as de ce bunatati nu ne-am impartasi? Daca ramanem in Hristos, ce altceva am mai putea dori? Hristos ne este oaspe si salas. Cat de fericiti trebuie sa fim ca-L putem primi si ca ne-am facut slasul Lui. Si de cate bunatati nu ne invrednicim daca-L avem in noi?" (N. Cabasila o.c. pg. 83).Cand cu vrednicie si cu deplina curatenie sufleteasca ne apropiem de Sfanta Masa, atunci Hristos se revarsa in sufletele noastre si se face una cu ele, le umple "strabatandu-ne toate adancurile si toate iesirile, invaluindu-ne din toate partile, atunci ce ar mai putea veni bun peste noi as ce s-ar mai putea dauga? El opreste sagetile viclene care s-azvarla dinafara asupra noastra, adapostindu-ne de orice atac ar veni si dinorice parte, pentru ca El este scaparea naostra. Iar daca inlauntrul nostru se afla vreo necuratie, El o sterge cu totul, pentru ca locuind intru noi, El umple toata casa sufletului nostru. Si apoi noi nu ne cuminecam cu vreo bunatate de-a Lui si nici nu ne impartasiim cu vreo raza as vreo stralucire din discul Soarelui dumnezeiesc, ci din insusi discul acesta, asa incat il facem sa locuiasca in noi, sa ne patrunda pana in maduva si madularele noastre, ba chiar sa nu mai formam decat unul si acelasi trup impreuna. Fiindca indata dupa impartasanie, trupul, sufletul si toate puterile noastre se induhovnicesc, caci trup se uneste cu trup, sange cu sange si suflet cu suflet. Urmarea este ca binele biruieste raul tot mai cu tarie, iar cele dumnezeiesti stapanesc peste cele omenesti, sau, cum spune sfantul Pavel cand vorbeste de inviere: "moartea este inghitita de viata", iar mai departe: "de acum, daca traiesc, nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste intru mine" (N. Cabasila o.c. pg. 8384).Cat de frumos se contureaza din aceste cuvinte superioritatea si primatul euharistiei chiar intre celelalte taine. Toate celelalte taine dau roade incontestabile in viata duhovniceasca, dar Sfanta Euharistie e desavarsirea tuturor celolalte. Ea constitue piscul cel mai inalt pe crestele vietii duhovnicesti. Legatura intre aceasta taina si celelalte, ramane insa mereu stransa. Ele nu pot rodi una fara alta.Deveniti prunci duhovnicesti prin nasterea cea efectuata prin Botez, ajutati a parcurge cu spor varsta adolescentei in Duh, de catre taina mirungerii, ajungem prin Euharistie barbati maturi in Duh, suntem in masura barbatului desavarsit.Prin unirea Euharistica, intreaga noastra faptura se schimba. Hristos ne lucreaza si pe noi dupa chipul Sau, ne face asemenea Lui, devenind fapturi noi, oameni noi. Desigur asemanarea noastra cu Hristos nu se face in sensul ca El devine, prin aceasta, asemenea noua, trupesc si supus cocupiscentei ca noi, nu, ci, prin aceasta unire el ne face pe noi asemenea Lui. Conditia vredniciei noastre ramane desigur un deziderat al rodirii acestei uniri.Satisfacand acestei vrednicii si daruiti cu harul lui Dumnezeu, natura se transforma intr-o natura cu toul noua, omul cel devenit nou prin Botez, acum a urcat pe scara desavarsii vietii duhovnicesti. Natura noastra umana devine in felul acesta transfigurata si indumnezeita, care de altfel este si scopul unirii misticeeuharistice cu Hristos.De aceea este prea neputincioasa mintea noastra mintea noastra ca sa poata cuprinde intreg complexul de bunatati ce ni le ofera plinatatea acestei comori euharistice. Daca le desprindem numai pe cele mai mari dintre roadele acestei taine, ne sunt de ajuns spre a ne edifica supra 6ntregului ansamblu de rodiri.Si printre acestea se insira: iertarea pacatelor; reinoirea frumusetii noastre sufletesti; legarea de Hristos as incadrarea in trupul mistic al Sau.cu legaturi mai stranse fata de Dumnezeu; curatenia vietii; sfintirea trupului si multe altele ca acestea.Dar sa ne oprim putin asupra acestor covarsitoare roade ale sfintei Euharistii.Prin caderea lui Adam, noi toti am cazut. De la el incoace, toti care se nasc mostenesc inclinarea spre pacat si intreaga viata a urmasilor lui e intunecata de umbra pacatului. Noi toti, dupa Adam, murim prin pacate in fata lui Dumnezeu, intrucat pacatuind, ne batem joc de Dumnezeu, caci scris este: "Prin calcarea legii necinstesti pe Dumnezeu" (Rom. 2,23). Pentru a sterge si a indrepta gresala, puterea noastra omeneasca nu este suficienta, este nevoie de o putere supraomenesti, spre a deveni eficace. Puterea aceasta si ajutorul hotarator in aceasta privinta a fost si este insusi Dumnezeu, Iisus Hristos. El s-a facut indreptarea noastra, s-a facut din dragoste si mila rascumpararea noastra, stricand zidul vrajbei in insusi scump sangele Sau si ne-a impacat cu Dumnezeu, atunci prin rastignirea de buna voie, iar acum ne iarta pacatele, cate de mari ar fi acestea, ne impaca de nenumarate ori cu Dumnezeu, sterge rusinea faradelegilor noastre, ori de cate ori ne apropiem cu vadita pocainta si innoiti sufleteste de sfanta Sa Masa.De aceea oricine cauta curatire de pacat, o gaseste prin trupul lui Hristos, care inseamna cununa de biruinta impotriva pacatului si prin care poate veni ajutorul celor ce lupta tocmai prin acest trup, in care a suferit is prin care a biruittoate incercarile, dupa cum s-a si scris de catre cel mai iubit ucenic al Sau, Ioan: "sangele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curateste de tot pacatul" (I. Ioan, 1,7).Si cum nu ar rodi Hristos in noi, cand ni se da acelasi in intregime, la fiecare in parte, precum odinioara s-a dat pe cruce, trup care in preajma chinurilor din urma a tremurat, s-a dat judecatorilor celor fara de lege si care, dupa vorba sfantului Pavel, a adus buna marturisire in fata lui Pilat din Pont, marturie pe care a platit-o cu moartea si inca moarte pe cruce, trup care a suferit biciuiri pe spatele sau, iar prin palmele mainilor si ale picioarelor s-a lasat strapuns de cuie si prin coasta de sulita, trup care s-a crispat de dureri si a scancit cand a fost tintuit pe lemn. Acelasi este si snagele care, tasnind din vine, a intunecat soarle, a cutremurat pamantul, a sfintit vazduhul si intreaga lume a spalat-o de necuratia pacatului" (N. Cabasila o.c. pg. 89).De aici concluzia, zadarnice sunt toate straduintele si lacrimile celor ce voiesc a-si redobandi starea de impacare pierduta prin pacatele savarsite dupa Botez, gratuite sunt stradaniile si morala sectarilor si a tutror celor care se intituleaza crestini, "daca nu cauta sangele legaturii celei noi si trupul jertfit pe cruce, caci singura vindecare contra pacatului este acest trup a lui Hristos, iar singura spalare a faradelegilor este sangele Lui" (N. Cabasila o.c. pg. 89).In ce priveste covarsitorul rod al infrumusetarii sufletului, pe care-l savarseste unirea euharistica, apoi aceasta o marturisetse oricare suflet unit, dupa vrednicie cu Hristos. Prin impartasania cu cinstitul trup si sange al lui Hristos, Acest oaspe ocupa toata casa sufletului nostru. Revarsandu-se in suflet, El strabate cu duhul Sau toate facultatile sufletului nostru. Revarsandu-se in suflet, El strabate cu Duhul Sau toate facultatile sufletului nostru. El umple, cu prezenta Sa, vaza sufletului nostru, de toate virtutile, care alcatuiesc cea mai frumoasa podoaba de flori duhovnicesti, ce pot impodobi sufletul nostru. Nu exista o facultate sufleteasca prin care contactul direct cu Hristos sa nu-si insuseasca Duh si slava de la Acesta. De aceea mare este taina acestei desavarsite uniri in suflet, incat Cabasila pe buna dreptate, exclama: "O adanc nejuns al tainelor! Cugetul lui Hristos se face una cu cugetul nostru, voia Lui cu voia noastra, trupul si sangele Lui una cu trupul si sangele nostru! Si atunci, cat de puternic trebuie sa fie cugetul nostru cand e stapanit de cugetul lui Dumnezeu, cat de darza vointa noastra, daca insusi Domnul o mana si cat de inflacarat curajul nostru, cand focul insusi se revarsa peste el" (N. Cabasila o.c. pg. 84).Dar nu numai sufletul se umple deslava, ci si trupul, actiunea lucrarii lui Hristos, salasluita in noi, se umple de aceeasi slava Dumnezeiasca, devenind de acum un trup induhovnicit. Pentru ca si trupul este menit transfigurarii si indumnezeirii. Doar Hristos pentru aceea a luat trup omenesc, ca trupul omenesc sa-l ridice din caderea lui Adam, sa-l aseze din nou la locul de cinste, ce I se cuvenea ca templu al lui Dumnezeu si lacas al Imparatului Imparatilor.Drept aceea si acum, ori de cate ori mancam trupul lui Hristos, si-I bem sangele Sau cu vrednicia necesara, El face din trupul nostru templu al lui Dumnezeu.Prin Sfanta Taina a Euharistiei, noi cu trup si suflet ne incorporam cu trupul mistic al lui Hristos astfel noi ne facem madulare ale Lui, ba mai mult, ajungem fii ai Sai, caci scris este "pruncii s-au facut partasi trupului si sangelui" (Evrei 2,14).In acest corp mistic al lui Hristos, in care noi intram ca fii si madulare prin Sfanta Euharisitie, noi primim de parinte pe insusi Hristos. el ne infiaza, facadu-ni-se tata si cap al madularelor.Dar, daca filatiunea de obicei este o comunitate de sange si de carne, aceasta filatiune de care ne face partasi Hristos in taina Sfintei Euharistii este neasemuit superiora filatiunii naturale. "Intr-atat e de mareata infierea noastra de catre Dumnezeu si anume nu numai ca o punere de nume, cum e in infierea trupeasca si mai ales nu numai intr-un grad asa mic, caci in infierile omenesti, tata abia impartaseste pe copii cu numele as, dar el nici nu i-a zamislit, nici n-a suferit dureri nascandu-i. pe cand la infierea dumnezeiasca exista si zamislire cu adevarat si impartasire cu cel ce ne-a nascut, o partasie nu numai cu numele, ca dincolo, ci una adevarata, prin sange, prin trup, prin viata" (N. Cabasila o.c. pg. 97).Prin aceasta sfintire desavarsita a trupului, Dumnezeu nu mai lasa in noi nimic omenesc. Prezenta reala si substantiala a lui Hristos in noi, ajuta la implinirea tuturor dorintelor, care toate sunt cuprinse intr-una: imparatia lui Dumnezeu, pe care omul cu puterile sale nemarginite nu si-o poate elupta. Odata ce omul se impreuna cu Dumnezeu si se impartaseste din trupul si sangele Sau, tinta dorita e ajunsa, pacatele-i sunt iertate si devine drept mostenitor al imparetiei lui Dumnezeu. Fara hrana euharistica, ce transfigureaza si indumnezeieste, aceasta imparatie nu se poate mosteni. Imparatia lui Dumnezeu as viata de veci nu se dau decat prin sfanta taina a Impartasaniei; Sf. Parinti au si numit-o pe aceasta "hrana nemuririi". Hristos insasi a invatat despre aceasta covarsitoare hrana duhovniceasca, dandu-i diferite numiri: "painea vietii", "painea cea adevarata", "painea care s-a coborat din cer" etc (Ioan c. 6).De aceea Hristos ne sfatuieste a ne impartasi mai des cu aceasta hrana care, pogorandu-se din cer, da viata lumii, iar pe oamenii, ce se impartasesc cu ea, iI face cetateni ai imparatiei celei vesnice. Iar acest fapt il intareste chiar Hristos prin Sfanta Scriptura, unde spune in mod clar: "Eu sunt painea cea vie care s-a pogorat din cer. De va manca cineva din painea aceasta, va fi viu in veci. Iar painea pe care Eu o voi da, este trupul Meu, pe care il voi da pentru viata lumii" (Ioan 6,51).Cat priveste curatenia vietii celei noi, aceasta roada este tot lucrarea tainei Sfintei Euharistii. Daca prin Botez, primind iertarea pacatelor, ajungem la curatenia vietii noi spirituale, a omului nascut in Hristos, prin Sfanta Euharistie ne mentinem aceasta curatenie si o reinoim mereu ori de cate ori se intampla a cadea in ea, postulandu-se desigur pentru aceasta reinnoire, ispasirea si frangerea inimii. Mare este puterea de curatire a acestei taine pentru ca lacrimile noastre din taina marturisirii absoarbe mila si dragostea lui Hristos, care, din cer pogorandu-se in Sfantul Potir, vine si se da noua ca hrana, garantandu-ne curatirea sufletului si ramanand mereu viu cu noi, in biata noastra, cea traita in El. De aceea cu drept se afirma ca "Aceasta Sf. Taina este lumina pentru cei care odata s-au curatit, curatire pentru cei care acum au de gand sa se spele de pacate, putere care impanteste pe cei ce vreau sa lupte contra duhului rau si a patimilor" (N. Cabasila o.c. pg. 93).In afara de aceste binefaceri, aceasta sfanta si mare taina a unirii euharistice cu Hristos, are puterea de a vindeca si trupul de toate boalele si neputintele, intarindu-l in viata. Pentru ca "De-ar zice cineva ca-i bolnav si cere vindecare, Domnul nu numai ca vine langa cel suferind si vrea cu ochii sa-i vada boala, sa puna mana si sa fac El insusi totul pentru insanatosire, ci se face si doctorie si hrana potrivita si tot ce poate ajuta la inzdravenirea lui. Iar cand e lipsa de innoirea fiintei noastre, Domnul se imprumuta din insusi fiinta Sa, din trupul Sau si ceea ce s-a stricat in noi El pune la loc, luand din al Sau insusi. Si la aceasta prima creare, caci atunci a folosit tina pamantului, pe cand acuma si-a dat chiar trupul Sau propriu si prin aceasta innoire a vietii nu numai ca repara firea sufletului nostru, facand-o mai buna, ci insusi sangele Sau il varsa in inimile celor ce se impartasesc, facand de acum sa rasara inlauntrul lor insasi viata Mantuitorului.Daca, in rezumat, unele ca acestea sunt roadele sfintei Euharistii, ar putea vreun crestin sa ramana departe de aceasta taina sau numai chiar pasiv? nu trebuie sa raman si nu poate ramane, fara riscul mortii sale spirituale, deoarce Hristos o spune apriat: "Cel ce mananca trupul Meiu si bea sangele Meu, are viata vesnica si eu il voi invia pe el in ziua de apoi. Caci trupul Meu este cu adevarat mancare si sangele Meu este cu adevarat bautura. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu intru Mine petrece si Eu intru el" (ioan 6,5456). Iar celor, care nu se apropie de masa Lui, iata ce le spune: "De nu veti manca trupul fiului omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata intru voi".Alcatuirea noastra este din lut si stricacioasa, avand ca efect si stricarea sufletului. De aceea, noi avem nevoie de un asemenea trup, prin care impartasindu-ne, sa primim un sprijin pentru legea duhului, sa faca pe aceasta rodnica in noi. Pentru aceasta fericita izbandire nu trebuie sa dam inapoi de la Sfanta Masa a lui Hristos, in fata nici unei suferinte si greutati, ci "suntem datori sa alergam la acest leac nu numai odata, ci de mai multe ori, caci e lipsa ca Facatorul lumii sa ramana tot timpul in lutul nostru, ca sa indrepteze chipul Sau in noi, ori de cate ori da semne ca vrea sa se strice, sa ne intareasca iarasi constiinta atunci cand e indoielnica si cand o ameninta frica mortii. "Caci morti prin pacat noi am fost facuti vii prin Hristos, iar sangele lui Hristos ne curateste constiinta spre a putea sluji Dumnezeului celui viu" (Cf. N. Cabasila o.c. 9495).Uneste sufletul nostru ne este deci de trebuinta noua tuturor oamenilor, care asa des cadem si pacatuim, asa curand ne lenevim si slabim, ca prin alimentul euharistic sa ne curatim si sa ne imbarbatam.La inceputul acestui capitol, am amintit ca o conditie, pentru rodirea acestei Sfinte Taine, este vrednicia.Si este natural sa se puna aceasta conditie, caci Sf. Apostol Pavel spune lamurit in legatura cu aceasta: "Drept aceea, oricine cu nevrednicie va manca painea aceasta as va bea paharul Domnului, vinovat va fi fata de trupul si sangele Domnului" (I. Corinteni 11,27).Se cuvine asa dar, ca oricare crestin ce doerste sa se ospateze la Sfanta Masa a lui Hristos, inainte de gustarea Mesei, sa se curateasca in intregime, sa-si creceteze cu silinta constiinta sa si pe cat poate sa si-o curateasca in intregime, sa-si cerceteze cu silinta constiinta sa si pe cat poate sa si-o curateasca prin frangere adevarata, prin marturisire umilita, ca, dezlegat de pacate si scapat de mustrarea constiintei, sa se poata apropia de Masa Lui.Pentru aceea, sa nu pregetam a cauta si lua acest leac. Dar in cautarea si luarea lui sa nu cercam a patrunde cu ratiunea taina sfintei Euharistii, ci sa supunem mintea noastra credintei neispititoare. Deci "du-te cu credinta simpla neindoita si primeste taina cu cinste plina de dragoste, lasandu-te pe atoputernicia lui Dumnezeu in ceea ce nu poti cuprinde cu mintea. Dumnezeu nu insala, ci, cel ce isi crede sie-si prea mult este inselat adeseori" (Urmarea lui Hristos cart. IV, vol. V, pg. 35). In aceasta privinta e minunat indemnul Sf. Chiril al Ierusalimului cand spune: "Nu te uita la paine si la vin ca la paine si vin obisnuit. Ele, potrivit hotararii Stapanului, sunt trup si sange al lui Hristos. Chiar daca simtirea iti baga vreun gand de acest fel, totusi credinta sa-ti dea cerititudinea faptului. Sa nu judeci taina dupa gustare, ci neindoielnic incredinteaza-te prin credinta ca ai fost invrednicit de trupul si sangele lui Hristos" (Sf. Chiril al Ierusalimului; Catehezele II, pg. 563565).Si, dupa toate cele expuse, piutem scoate concluzia din acest capitol: "Ori de cate ori ne apropiem de sfanta Masa, primim in noi intelepciunea, lumina necreata, cuvantul lui Dumnezeu, cuvantul cel viu; prmim pe intemeietorul harului, pe savarsitorul credintei, amanetul nemuritor al nadejdii noastre; trupul rastignit pentru noi se intrupeaza cu trupul nostru, sangele care a mantuit lumea, se amesteca cu sangele nostru, sangele care a mantuit lumea, se amesteca cu sangele nostru; o sfanta sarutare cu sufletul rascumparatorului" (Urmarea lui I. Hristos pg. 28).B. DESPRE VIATA MISTICACAPITOLUL VICE ESTE VIATA MISTICA? Iisus Hristos Dumnezeu s-a inomenit si a vietuit printre oamnei, ca acestia dupa El si prin El sa vietuiasca. El nu s-a pogorat din cer ca sa dea oamenilor numai viata de rand, ci da celui care-l urmeaza viata vesnica. El spune: "Eu am venit ca lumea viata sa aiba. Si mai mult sa aiba". Aceasta "Si mai multa viata", surplusul acesta de viata, vizeaza viata cea de pe culme, a desavarsirii as, cum se mai numeste, viata mistica, viata mistica. Pentru ca mai multa viata inseamna mai multa traire in Hristos, inseamna viata dusa intr-o continua stradanie de asemanare cu Hristos, care e lupta neintrerupta cu tendintele omului vechi, e biruinta fara infrangere impotriva raului adamic mostenit, actiunea continua de curatire si golire a sufletului de patimi si vicii si de tot ce-i creatural, care toate rodesc, prin harul dumnezeiesc, asemanarea si unirea desavarsita cu Hristos Dumnezeu, ceea ce inseamna indumnezeirea omului.Rezulta deci, ca viata mistica este cea mai inalta forma de traire a vietii lui Hristos, e culmea vietii crestine, e unirea omului cu Dumnezeu, e indumnezeirea omului.Rezulta deci, ca viata mistica este cea ai inalta forma de traire a vietii lui Hristos, e culmea vietii crestine, e unirea omului cu Dumnezeu, e indumnezeirea omului.Dar aceasta indumnezeire nu este nicidecum ceva usor realizabil, pentru oricine, sub orice forma as supusa hazardului.E drept ca Iisus Hristos, Dumnezeu adevarat, s-a facut om adevarat, pentru ca pe toti oamenii sa-i indumnezeiasca. Este incontestabil ca acesta a fost scopul intruparii si a venirii lui in lume, ca fiecare om care crede in El si traieste prin El, sa devina un hristos. Dar pentru realizarea acestui scop, omul e chemat sa-si suna si el cuvantul prin viata lui. Nu se poate realiza asemanarea cu Hristos, pana ce nu s-a sters asemanarea cu pacatul. Omul cel nou, capabil de indumnezeire, nu se cladeste decat pe ruinele omului vechi. Acest om nou, induhovnicit si mai apoi indumnezeit, este rodul unei continui straduinte personale. Induhovnicirea se face prin efort personal si har. omul, care nu s-a nascut a doua oara prin har, eluptat in viata ascetica, nu poate aspira la desavarsire, la unirea cu Hristos, la vesnicie, la unirea cu Hristos, la vesnicie, la mantuire chiar. Un astfel de om care nu s