UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCAFACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SECŢIA: TEOLOGIE SISTEMATICĂ-BIBLICĂ

Hristologia Sfântului Irineu de Lyon

Coordonator ştiinţific:Pr. Prof. Univ. Dr. VALER BEL

Masterand: ONICA FLORIN

Cluj-Napoca

2008

INTRODUCERE

Între marii Părinţi ai Bisericii, un loc de cinste îl ocupă Sfântul Irineu de Lyon, atât prin

viaţa sa pilduitoare, cât şi prin opera sa teologică, rămânând un simbol al epocii patristice şi un

nume vrednic de aleasă cinstire pentru întreaga creştinătate. Sfântul Irineu este unul dintre

Părinţii bisericeşti cei mai des citaţi de către Eusebiu şi de alţi scriitori patristici şi e studiat atent

de teologia modernă, ca unul din izvoarele de primă importanţă pentru cunoaşterea istoriei şi

culturii creştine din secolul al II-lea. Aproape la tot pasul, istoricul primelor secole îl întâlneşte

pe Sfântul Irineu. Fie că studiază ereziile, teologia, dogma, problema Sfintei Scripturi, a Sfintei

Tradiţii sau organizarea Bisericii, va recurge la Sfântul Irineu neputând să treacă peste mărturiile

lui. Episcopul de Lugdunum este punctul principal al gândirii creştine pentru secolul al

doilea1, punctul de ,,trecere obligatorie”, legătura intre perioada de început a Bisericii creştine şi

perioada în care creştinismul şi-a format deja conştiinţa de sine şi o ierarhie foarte bine conturată.

Tradiţia creştină când se referă la Sfântul Irineu de Lyon, mărturiseşte că acest ierarh este

unul din conducătorii deosebiţi ai Bisericii, credincios păzitor al ortodoxiei Tradiţiei Apostolice

şi un binecuvântat păstrător al păcii în vremurile dificile.2

Ortodoxia doctrinei lui, viaţa lui curată, lupta lui îndârjită contra ereticilor, opera sa de

încreştinare a galilor de sud, echilibrul sau în momente grele pentru Biserică şi rolul său

important în diverse împrejurări ale istoriei vremii sale i-au creat o autoritate de prim ordin şi un

prestigiu aparte. La acestea contribuiau şi originea sa orientală, el venind la Lyon din mediul

Sfântului Policarp, ucenicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.

Un studiu dedicat marilor figuri ale istoriei creştine reprezintă un demers cultural cât se

poate de edificator, extrem de util şi benefic, într-un secol al mistificărilor ideologice şi al

relativizării valorilor fundametale ce stau la baza culturii şi spiritualităţii europene. A vorbi

despre personalităţile marcante care au influenţat în mod determinant gândirea teologică creştină,

1André Benoît, St. Irénée, Introduction à ľ Etude de sa teologie, Press. Univ. de France, Paris, 1960, p. 3.2 Sfântul Irineu a fost ceea ce trebuie să fie toţi creştinii: un trăitor al cuvântului. Nu a fost doar un misionar, ci un ,,misionar talentat”, nu a fost doar un polemist , ci un ,,polemist fervent”, nu a fost un pacifist mărunt , ci un ,,pacifist pilduitor”. Este cunoscuta consemnarea istoricului Eusebiu de Cezareea, potrivit căreia Sfântul Irineu l-a îndemnat pe episcopul Victor al Romei să nu rupă legătura cu orientalii, pentru că ,,Bisericile sunt numeroase – spune Sf. Irineu – vorbesc multe limbi dar au o singură gură”, conchizând marele istoric bisericesc prin acest frumos elogiu: ,,Irineu îşi purta bine numele său”, numele său însemnând în limba greacă ,,pacifist” – cf. P. S. Irineu Bistriţeanul, Sfântul Irineu de Lyon – polemist şi teolog, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 1998. p. 3-34.

2

de-a lungul timpului, din veacurile primare şi până astăzi, însemnă a descoperi acele resorturi

spirituale extrem de semnificative care au făcut ca învăţăturile veşnice ale Mântuitorului Hristos

să fie prezentate în chip mereu actual, într-o multitudine de contexte istorice şi culturale, prin

vocile de profundă rezonanţă ale celor mai importanţi Părinţi ai Bisericii.

În acest sens, personalitatea şi activitatea teologică şi misionară a Sfântului Irineu de

Lyon, în mod incontestabil, unul dintre cei mai importanţi teologi al celui de-al doilea secol

creştin, se înscrie în aceeaşi linie culturală, în încercarea de a identifica, prin intemediul

intepretării istorice, modelele proeminente, figurile de prim rang ale teologiei creştine, care au

influenţat în mod decisiv, pentru totdeauna, gândirea şi trăirea creştină.

ASPECTE BIOGRAFICE

Sfântul Irineu de Lugdunum este cel mai de seamă Părinte bisericesc din a doua jumătate

a secolului al doilea. Este primul teolog de anvergură din perioada postapostolică. El a ascultat

pe Sfântul Policarp şi şi-a însuşit învăţăturile lui, Policarp fiind, la rândul sau , ucenicul Sfântului

Apostol şi Evanghelist Ioan33. Astfel se leagă firul generaţiilor creştine, păstrându-se în mod

complet şi exact învăţătura Domnului, predată de Sfinţii Apostoli.

Datele biografice, referitoare la personalitatea Sfântului Irineu al Lyonului, sunt reduse şi

într-o mare măsură inexacte. Totuşi, există o serie de aspecte unanim cunoscute şi aprobate

referitoare la viaţa sa, care ne permit să conturăm, într-o oarecare măsură, figura proeminentă a

acestui mare ierarh creştin.

Astfel, Sfântul Irineu s-a născut în provincia Asiei Proconsulare, cel mai probabil în

oraşul Smyrna sau în împrejurările acestui oraş, în prima jumătate a secolului II, anul naşterii

sale, extrem de controversat, fiind situat fie undeva între anii 115 şi 125, conform unei părţi a

cercetătorilor, fie între anii 130 - 142, conform unor alte păreri44.

Asupra multor date din viaţa Sfântului Irineu planează incertitudinea, întrucât nici

Eusebiu al Cezareei şi nici Fericitul Ieronim, figurile cele mai reprezentative ale istoriografiei

perioadei respective, nu oferă vreo informaţie în acest sens.

3 Pr. Dr. Ioan Goje, Sfântul Irineu - apărător al învăţăturii creştine, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2002, p. 5.4 Arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu, preot conf. univ. dr. Nicu Dumitraşcu, Patrologie, manual pentru seminariile teologice, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, p. 65.

3

Singura sursă cu adevărat importantă referitoare la anii copilăriei Sfântului Irineu o oferă

o scrisoare, mai bine spus un fragment, adresate prietenului său Florinus, care, după toate

probabilităţile, căzuse în erezia lui Valentinian. În acest fragment de scrisoare păstrat la Eusebiu

de Cezareea, Sfântul Irineu evocă anii copilăriei, în timpul cărora, la Smirna, îl asculta cu multă

râvnă pe bătrânul episcop Policarp: ,,Căci îmi amintesc mai bine lucrurile de atunci decât cele

care s-au întâmplat acum mai de curând. Într-adevăr, cunoştinţele pe care le aduni în tinereţe

cresc deodată cu sufletul şi rămân unite mereu cu el. De aceea pot spune şi locul unde şedea

fericitul Policarp atunci când vorbea, locurile pe unde intra şi ieşea din clasă, felul lui de viaţă,

înfăţişarea lui fizică, felul cum vorbea cu mulţimile, cum istorisea el relaţiile lui cu Ioan şi cu

celelalte persoane care au văzut pe Domnul, ştirile sale despre minunile şi despre învăţătura

Lui”55. Cuprinsul ,,Scrisorii” este deosebit de preţios. Ascultându-l pe Policarp, tânărul Irineu a

simţit ecoul direct al cuvântului celor care fuseseră martorii oculari ai vieţii lui Iisus Hristos, în

mod deosebit: Apostolul şi Evanghelistul Ioan, Sf. Apostol Pavel ş.a. Prin Policarp, Sfântul

Irineu avea să ducă cu el în Galia, viaţa, tradiţia şi dinamismul spiritual al Asiei.

Nu sunt cunoscute motivele pentru care Sfântul Irineu a părăsit Asia Mică şi a venit în

Galia. Oricum, în jurul anului 177, el se găsea în Lyon şi era preot în cadrul Bisericii de aici. Se

presupune faptul că Sfântul Irineu ar fi fost luat de Sfântul Policarp, în călătoria pe care acesta a

întreprins-o la Roma, în anul 155, unde va rămâne, ca ucenic al Sfântului Iustin, în cadrul şcolii

acestuia, pentru ca mai apoi, la fel ca mulţi alţi misionari, să treacă în Galia, unde va deveni

preot66.

Vasta cultură clasică şi creştină a Sfântului Irineu ne face să credem că în Asia Mică el ar

fi studiat alături de cei mai vestiţi profesori ai timpului. Opera sa scrisă revelează cultura sa

multilaterală, îndeosebi clasică şi creştină, însoţită de o excepţională putere de pătrundere a

problemelor. Când ajunge episcop, în 177-178, el cunoştea ca nimeni altul, atunci, istoria şi

spiritualitatea, atât a Răsăritului, cât şi a Apusului77.

Astfel, în timpul persecuţiei lui Marcus Aurelius, Sfântul Irineu era preot al Bisericii din

Lyon. Clerul acestei Biserici, dintre care foarte mulţi suferiseră persecuţii pentru credinţă, l-au

5 Eusebiu de Cezareea: Istoria Bisericească, V, 8, 20, în “Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, Ed. IBMBOR, trad. De Pr. Prof. T. Bodogae, Bucureşti, 1987, p. 195, 212.6 Horia C. Matei, Irineu de Lyon (140/150 - c. 200), în Enciclopedia Antichităţii, Bucureşti, Editura Meronia, 1995, p. 179.7 Coman Ioan G., Patrologie, vol. II, Bucureşti, 1985. p. 17.

4

delegat ca trimis al lor pe preotul Irineu, care avea îndatorirea de a-i prezenta o scrisoare papei

Elefterie referitoare la montanism88.

Această misiune nu numai că îl va scăpa de la moarte, întrucât în Lyon se declanşase o

cruntă persecuţie, dar îi va şi urma în scaun episcopului Photin99, care suferise moarte martirică în

cadrul acestei persecuţii10. Vreme de un sfert de secol, Sfântul Irineu a luptat ca episcop pentru

răspândirea şi întărirea credinţei creştine în Galia.

În timpul păcii religioase, care a urmat persecuţiei lui Marcus Aurelius, noul episcop şi-a

împărţit activitatea între îndatoririle pastorale şi cele misionare şi scrierile sale, îndreptate,

aproape în totalitate, împotriva gnosticismului, erezie care se răspândea cu rapiditate în Galia şi

în împrejurimi1111.

În jurul anului 190 - 191, în timpul disputei pascale, Sfântul Irineu va interveni pe lângă

papa Victor al Romei, pentru a ridica sentinţa de excomunicare pronunţată împotriva

comunităţilor creştine din Asia Mică, care continuau să serbeze data Paştilor simultan cu Paştele

iudaic. Victor, care n-a reuşit să convingă Bisericile Asiei să adopte obiceiul Romei, ameninţa cu

suprimarea comuniunii; într-o scrisoare, din care nu ni s-au păstrat decât câteva texte, Sfântul

Irineu îl sfătuieşte pe Victor la mai mult echilibru, la mai multă smerenie, amintindu-i că această

chestiune s-a mai discutat între Policarp şi Anicet, fără a fi rezolvată, şi totuşi cei doi au rămas

mai departe în bună înţelegere, păzind fiecare tradiţia locului său. Intervenţia Sfântului Irineu s-a

dovedit a fi salvatoare pentru unitatea, pacea şi armonia Bisericii1212.

Trei serii de realizări au împodobit viaţa Sfântului Irineu: 1. lucrarea misisonară de

convertire a popoarelor păgâne din sudul Galiei, pe o rază destul de mare în jurul Lyonului; 2.

8 Mişcare cu caracter profetic şi eshatologic, apărută în Frigia (provincie în Asia Mica), către anul 156 d.C., sub conducerea lui Montanus, fost preot frigian convertit la creştinism, care susţinea că abia în acea perioadă istorică a început Epoca Paracletului, activitatea propriu-zisă a Duhului Sfânt în Biserică. Această activitate consta în a redresa disciplina şi etica Bisericii. În acest scop, fiecare creştin trebuia să exercite harismele sale şi să părăsească orice preocupare terestră inutilă, practicând zilnic ascetismul, abstinenţa, postul, mărturisirea păcatelor. Montanismul propunea adepţilor săi martiriul, ca semn al sfârşitului, cerea separarea Bisericii de lume, încuraja profeţiile şi preoţia femeilor. Datorită nonconformismului şi disciplinei sale riguroase, montanismul s-a organizat ca mişcare separată de Biserică, reuşind să-l câştige în anul 207 pe Tertulian (150-255). Acesta a scris o serie de lucrări montaniste, în care critica serviciul militar, profesiunile publice, morala conjugală şi disciplina penitenţială practicate de Biserică. Dupa anul 500, mişcarea montanistă dispare.9 Eusebiu de Cezareea: Istoria Bisericească, V, 5,8: ,,Potin şi-a încheiat şi el viaţa ca martir, la o vârstă de 90 de ani împliniţi, deodată cu martirii din Galia. După el, la conducerea episcopiei de Lyon a urmat Irineu”.10 ,, pe când erau ei încă în lanţuri, au scris mai multe scrisori fraţilor din Asia şi Frigia şi de asemenea lui Elefterie, epicop de Roma (Istoria Bisericească, V, 3, 4). Scrisoarea se referă la rezolvarea conflictului în problema montanistă din Asia Mică. În aceste împrejurări, ,, Scrisoarea” îl recomandă pe Sfântul Irineu episcopului de Roma în termeni foarte călduroşi, ca fiind , ,, demn de încredere şi zelos pentru Testamentul lui Hristos”. 11 Coman Ioan G.,op. cit., p. 57.12 Pr. Dr. Ioan Goje, op. cit., p. 27.

5

lupta împotriva gnosticismului, cu care prilej a elaborat o interesantă şi bogată teologie, cu

rădăcini şi în apus şi în răsărit; 3. străduinţa de împăcare a Bisericilor din Asia reprezentate de

episcopul Policrat al Efesului cu Bisericile din Apus, reprezentate de episcopul Victor al Romei,

în problema datei Paştilor.

Nu cunoaştem precis sfârşitul vieţii Sfântului Irineu. Ieronim (De viris ilustribus, 35) îl

consideră martir, iar Grigorie de Tours (Historia Francorum, I, 27) susţine că Irineu a suferit

martiriul sub Septimiu Sever (202).

Pomenirea Sfântului Irineu, episcopului Lyonului, este comemorată la 28 iunie, în Apus,

şi la 23 august, în Răsărit.

CONTEXTUL ISTORIC

Este necesar, să observăm, în linii generale, contextul istoric preliminar urcării în scaunul

episcopal de Lyon a Sfântului Irineu, tocmai pentru a înţelege încărcătura spirituală a

momentului, precum şi misiunea providenţială a acestui ierarh, desfăşurată într-un secol al

multiplelor controverse şi provocări extra-eclesiale.

Situaţia Bisericii Creştine în cea de-a doua jumătate a secolului al II-lea, aflată în

perioada celor mai zbuciumate şi numeroase persecuţii, este perioada în care vor accepta

martiriul pentru credinţa în Hristos cei mai mulţi clerici, nobili, oficiali imperiali sau soldaţi din

armata romană1313. În acest sens, o serie de informaţii istorice, de prim rang, referitoare la Biserica

din Galia, provin dintr-un act martiric, alcătuit cu ocazia martirizării unui grup de patruzeci şi opt

de creştini la Lugdunum (Lyon), pe valea Ronului, în Galia, la începutul lunii august a anului

177, în timpul împăratului Marcus Aurelius (161 - 180)1414.

Epoca în care a trăit Sfântul Irineu a fost una de mare încercare pentru Biserică, deoarece,

pe lângă duşmanii ei tradiţionali externi, iudaismul şi păgânismul, ea se confrunta cu două

mişcări eretice deosebit de primejdioase, ivite chiar în sânul ei, şi anume gnosticismul şi

montanismul. La acestea se adăugau incertitudinile căutărilor de început şi mai ales lipsa unor

13 Preot prof. dr. Ioan Rămureanu, preot prof. dr. Milan Şesan, preot prof. dr. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească Universală, vol. I (1 - 1054), Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987, p. 103.14 Martirii din Lyon, traducere, introducere (p. 53 - 60), note şi indici (p. 72 - 79) de pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, în vol. Actele martirice, în col. „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, nr. 11, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1986, p. 61.

6

norme unanim acceptate care să îndrume viaţa şi practica Bisericii creştine în mod unitar.

Gnosticii se străduiau să realizeze un creştinism care să se acomodeze culturii timpului,

absorbind miturile religioase ale Orientului, dând o funcţie dominantă filosofiei religioase a

grecilor şi, în consecinţă, lăsând un loc mult prea modest pentru revelaţie ca temelie a întregii

cunoaşteri religioase, pentru credinţă şi pentru Evanghelia lui Hristos. La rândul lor, montaniştii

se aflau în aşteptarea venirii iminente a sfârşitului lumii şi considerau că adevărata viaţă creştină

consta în ruperea totală de lume şi părăsirea ei, prin adoptarea unui mod de viaţă extrem de

riguros.

Din punct de vedere doctrinar, gnosticii făceau distincţie între Demiurg sau Dumnezeul

creator, şi Fiinţa divină supremă, ruptă de creaţie si incognoscibilă. Demiurgul a apărut din

Fiinţa divină supremă de-a lungul unor emanaţii sau eoni. Printr-o întâmplare nefericită,

Demiurgul a căzut dintre eoni, devenind sursa de creaţie şi stăpânul lumii materiale care este

considerată imperfectă, ontologic rea şi deci opusă lumii spirituale. Ca faptură creată de

Demiurgul cazut, omul este, la rândul lui, instrăinat cu desăvârşire de Dumnezeu. Cu toate

acestea, o scânteie sau sămânţă din substanţa divină a intrat in structura ontologica a unor

oameni care, prin gnoza (gnosis) şi prin rituri, asociate cu aceasta scânteie divină, pot fi salvaţi

din lumea materială rea şi astfel să se reîntoarcă in Fiinţa divină. Aceşti oameni, posesori ai

scânteii divine, erau numiţi spirituali (pnevmatikoi), pe când ceilalţi erau consideraţi trupeşti sau

materiali (sartikoi sau hylikoi). La aceste grupări, alte curente gnostice mai adăugau incă o

categorie, a psihicilor (psyhikoi). Cât priveşte problema eliberării omului din robia lumii

materiale rele, gnosticii susţineau că omul îşi realizează mântuirea prin cunoaştere (gnosis),

mai exact prin cunoaşterea de sine şi a adevăratului său destin. Prin cunoastere, omul se

regăseşte pe sine, descoperă situaţia lui reală în lume şi, bineînţeles, care este destinul lui ultim.

De aceea, funcţia mitului în gnosticism este de a dezvălui omului ceea ce este el cu adevarat sau

care este adevărata lui identitate sau natură. Mitul cosmologic îi dă gnosticului posibilitatea să

îşi urmărească traiectoria ontologică, să vadă cum a ajuns în situaţia în care se află, dar şi

cum se poate elibera din starea de înstrăinare. Când gnosticul ajunge să realizeze că este

ontologic identic cu Divinitatea supremă, el se eliberează unindu-se cu ea 15.

Unele sisteme gnostice vorbesc despre un mântuitor, eliberator sau salvator, un emisar

sau trimis, care coboară din Divinitatea supremă pentru a-i descoperi omului cunoaşterea

15 Petru Ioan Ilea: Recapitularea tuturor în Hristos în teologia Sfântului Irineu de Lyon, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Theologia Orthodoxă, Nr. 1, 2005, p. 206.

7

mântuitoare. Iisus Hristos era prezentat, prin urmare, ca un astfel de emisar al Dumnezeului

suprem, care să faciliteze omului ,,gnoza” sau cunoaşterea eliberatoare. Mai exact, Hristos ar fi

fost unul dintre eonii divini, care a pogorât asupra omului Iisus ca să aducă gnoza mântuitoare.

El nu şi-ar fi asumat trup omenesc autentic şi nici nu ar fi murit pe cruce, ci s-ar fi sălăşluit

temporar în omul Iisus, asumându-şi o înfăţişare umană aparentă. Prin opoziţia dualistă dintre

Bine şi Rău, dar şi prin doctrina despre mântuire şi despre Hristos pe care a promovat-o,

gnosticismul a devenit o mare primejdie pentru creştinismul secolului al II-lea16. În realitate, el n-

a făcut altceva decât să denatureze şi să pervertească întregul conţinut al revelaţiei divine a

Vechiului, dar şi a Noului Testament, deturnând cu desăvârşire sensul Întrupării Domnului Iisus

Hristos, Mântuitorul lumii.

OPERA

O abordare oricât de sumară a gândirii teologice a Sfântului Irineu trebuie să aibă in

vedere faptul că el a tinut de două lumi: una veche, Greco-romană, şi alta nouă, lumea creştină.

Această apartenenţă a dus la realizarea unei sinteze bine echilibrate între spiritul religios şi cel

intelectual al antichităţii greco-romane şi credinţa şi principiile doctrinaire ale creştinismului.

Dacă ne referim la teologia sa, trebuie să admitem că Sfântul Irineu este în primul rând

un înfocat apărător al învăţăturii creştine. Întreaga sa operă are, ca punct de plecare şi bază,

Sfânta Scriptură. Limbajul folosit de Sfântul Irineu în combaterea doctrinei gnostice nu se

depărtează de expresia biblică. Limbajul teologic al Sfântului Irineu nu foloseşte termeni

filosofici, asemenea lui Dionisie Areopagitul sau Maxim Mărturisitorul, dar transpare în el

limpezimea adevărului biblic pe care îl transmite, plin de căldura Duhului Sfânt, care-ţi pătrunde

sufletul şi-ţi aprinde în inimă dorul după Dumnezeu17.

Dintre cele mai importante idei teologice ale gândirii sale amintim: recapitularea, unitatea

Treimii, identitatea dintre Cuvântul Creator şi Cuvântul Întrupat, iar una din ideile care-i

reliefează originalitatea este aceea a îmbrăcării trupurilor noastre întru nestricăciune şi nemurire,

datorită lui Hristos Euharistic, comunicat nouă prin Duhul Sfânt.

16 Pr. dr. Remus Rus, în Demonstraţia propovăduirii apostolice, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001, p. 8.17 Pr. Dr. Ioan Goje, op. cit. p. 16.

8

Un element esenţial al teologiei marelui dascăl este Treimea care l-a creat pe om, ca să-l

desăvârşească prin iconomie. În gândirea Sfântului Irineu, Iisus Hristos este autorul iconomiei.

Aceasta are ca domeniu exclusiv creatul. Tatăl nu lucrează singur în iconomie, ci totdeauna prin

Fiul şi Duhul. Termenul de ,,iconomie” reprezintă la Sfântul Irineu Întruparea Fiului şi tot ceea

ce a săvârşit El în viaţa Sa pământească18. Desăvârşirea iconomiei lui Dumnezeu o constituie

învierea trupurilor, dovada puterii lui Dumnezeu.

În scrierile sale, el a îmbinat teologia apologetică şi polemică cu revizuirea teologică a

mărturisirii de credinţă ocazionată de botez. Dar, spre deosebire de gnostici, care apelau la aşa-

numita doctrină secretă apostolică, dar şi la tradiţii religioase, altele decât iudaică şi creştină,

Sfântul Irineu se străduieşte să descopere tradiţia adevărată în mărturisirea baptismală a întregii

Biserici, care accentua credinţa într-un ,,singur Dumnezeu, Tată Atotputernic, creator al cerului

şi al pământului” şi în ,,Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru a

noastră mântuire”19.

În centrul gândirii sale, care se conforma tradiţiei Bisericii din vremea sa, el va plasa

adevărul mântuirii realizate de Hristos20. Sfântul Irineu sesizează cu deosebită perspicacitate, că

mesajul creştin este indisolubil legat de istoria mântuirii şi că opera de răscumpărare şi istorică

este centrată pe firul ce merge de la Vechiul Testament la Hristos.

Hristologia reprezintă, la Sfântul Irineu, elemental forte în cadrul iconomiei mântuirii21.

Ea începe cu Întruparea Mântuitorului şi toată activitatea Sa mesianică, continuându-se cu

pogorârea Duhului Sfânt, ca să se desăvârşească în Eshaton, unde Hristos va împărăţi veşnic.

Luminatul dascăl al Lyonului se apleacă cu toată stăruinţa asupra lucrării mântuitoare a lui

Hristos folosind termenul mult îndrăgit de el: ,,recapitulare”. Iisus Hristos recapitulează toată

creaţia , toate vârstele şi toate neamurile22.

Sfântul Irineu avansează ipoteza ,,împărăţiei de o mie de ani”23. După părerea lui, acest

răstimp este un act de dreptate ,,pentru cei ce au suferit pentru Hristos”. ,,Timpul împărăţiei”

18 Ibidem, p. 17. 19 Adversus haereses, I, 9, 4, apud Remus Rus, op. cit., p. 43.20 Harnack, History of dogma, p. 130, apud Remus Rus, op. cit., p. 46.21 Coman Ioan G., Şi Cuvântul trup s-a făcut, Timişoara, 1993, p. 18-20.22Iréné de Lyon, , Contre les Hérésies, Mise en lumiere et refutation de la pretendue «connaisance»Contre les Hérésies, Mise en lumiere et refutation de la pretendue «connaisance», livre III,, livre III, 21, 10, în „Sources chretiennes”, vol. 34, introduction, traduction et notes de F. Sagnard, editions du Cerf, Paris, 1952. în „Sources chretiennes”, vol. 34, introduction, traduction et notes de F. Sagnard, editions du Cerf, Paris, 1952. 23 AH: V, 23, 3; 30, 4, apud Pr. Dr. Goje Ioan, op. cit.,p. 20, nu se ştie precis de unde a luat Sfântul Irineu idea împărăţiei de o mie de ani, probabil a întâlnit-o la Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful.

9

sau ,,mileniul”, este localizat de Sfântul Irineu pe pământ, unde oamenii îşi vor primi moştenirea

făgăduită de Dumnezeu, iar după această perioadă va avea loc judecata universală24.

Potrivit teologului francez Andre Benoît, teologia Sfântului Irineu nu prezintă o unitate

deosebită, un sistem25. Prin urmare, Sf. Irineu de Lyon nu este un teolog sistematic. Scopul

principal pentru care a scris lucrarea Adversus haereses (respectiv Descoperirea şi combaterea

gnozei cu nume mincinos – cum apare în originalul grec), a fost combaterea gnosticilor. În

primul rând, Sfântul Irineu a intrat în posesia lucrărilor lor. În aceasta constă originalitatea sa,

deoarece, până la el, nici un alt teolog nu a studiat gnoza eretică, respectiv gnoza lui Valentin,

care a reprezentat pentru acel timp ,,recapitularea tuturor ereziilor”, şi din această cauză nimeni

nu a reuşit să-i combată. Mesajul Sfântului Irineu are o valoare universală şi îşi găseşte

aplicabilitatea şi pentru zilele noastre, fiind un îndemn pentru toţi cei ce apără dogma

creştină: ,,Cel ce vrea să-i convertească (pe eretici) trebuie să cunoască amănunţit învăţătura lor,

argumentele lor. Este imposibil pentru un medic să-i vindece pe cei bolnazi, dacă el nu cunoşte

mai întâi boala de care aceştia suferă. Aşa se explică de ce înaintaşii noştri, deşi mult superiori

nouă, n-au reuşit să se împotrivească valentinienilor într-un mod satisfăcător. Ei nu cunoşteau

doctrina lor...”26.

Precizarea originalităţii teologice a Sfântului Irineu, în raport cu adversarii săi şi Părinţii

epocii, a oscilat mult timp între două atitudini extreme. Una minimalizează valoarea şi aportul

documentelor utilizate de Sfântul Irineu, insistând numai pe munca teologică efectuată de Sfântul

Irineu plecând de la Sfânta Scriptură; cealaltă accentuează importanţa surselor utilizate de

Sfântul Irineu în aşa măsură încât acesta nu mai există ca teolog original27. Adevărul se situează

între cele două pozişii. Sfântul Irineu a lucrat plecând de la alţi autori, înaintaşi sau

contemporani, ortodocşi sau eterodocşi, dar sinteza pe care o elaborează e proprie lui.

Cea dintâi şi cea mai importantă lucrare a Sfântului Irineu este: ,,Denunţarea şi combaterea

gnozei cu nume mincinos”. În limba latină: ,,Adversus Haereses”. Titlul se mai poate traduce şi

altfel: ,,Punerea în lumină şi combaterea pretinsei cunoştinţe”. Cei mai mulţi editori preferă

titlul prescurtat: ,,Adversus Haereses”, pe care-1 vom folosi şi noi. Aceasta lucrare are un

caracter polemic28.

24 Ibidem, p. 22. 25 Andre Benoît, op. cit. p. 153-154. 26 Petru Ioan Ilea, op. cit. p. 207. 27 André Benoît, op. cit., p. 21.28Albert Houssiau: La christologie de Saint Irénée, Louvain, 1955, p. 7.

10

Lucrarea , prin conţinutul ei bogat, se dovedeşte a fi o carte de referinţă în domeniu,

poate cel mai reprezentativ document de combatere a ,,rătăcirilor” veacurilor primare şi, totodată,

unul ce militează pentru promovarea unităţii în Biserică.

Principalul scop al scrierilor Sfântului Irineu de Lyon este să demonstreze unitatea şi

unicitatea lui Dumnezeu, unicitatea lui Iisus Hristos, unitatea dintre Iisus Hristos şi Dumnezeu,

unitatea planului divin şi a iconomiei mântuirii.

Demonstraţia predicării apostolice, este cea de-a doua lucrare importantă a Sfântului

Irineu. Această lucrare a fost menţionată de Eusebiu de Cezareea în Istoria Bisericească V, 26.

n-a fost cunoscută de istorici decât prin acesta. Se părea definitiv pierdută, când, în 1909,

arhimandritul Karapet Termekerttschian a descoperit un manuscris armean în Biblioteca Bisericii

,,Maica Domnului” din Erevan, în Armenia. Se pare că traducerea armeană are la bază textul

grec. Are două părţi şi se încheie cu un epilog. Prima parte este o expunere a învăţăturii creştine

pe baza simbolului baptismal de credinţă. Tratează despre: Dumnezeu-Tatăl, Fiul întrupat, Duhul

profetic, despre creaţie, despre întrupare şi răscumpărare, împlinirea Vechiului Testament în

Noul Testament. Partea a doua cuprinde o serie de lămuriri privitoare la: profeţiile legate de

venirea lui Hristos, lucrarea Lui, Biserică. Întreaga lucrare este centrată pe ideea iconomiei

mântuirii.

Sfântul Irineu nu prezintă capitole de dogmatică în înţelesul de azi, ci în polemica sa cu

gnosticii reliefează puncte principale din învăţătura Bisericii secolului al doilea.

Opera teologică a Sfântului Irineu cuprinde şi alte scrieri, din care s-au păstrat, însă,Opera teologică a Sfântului Irineu cuprinde şi alte scrieri, din care s-au păstrat, însă,

numai fragmente. numai fragmente. Dintre acestea, se cuvine să amintim:Dintre acestea, se cuvine să amintim:

Despre monarhieDespre monarhie - lucrare adresată prietenului său, Florinus, trecut mai apoi la - lucrare adresată prietenului său, Florinus, trecut mai apoi la

gnosticism, în care susţine teza că Dumnezeu nu este autorul răului în lume;gnosticism, în care susţine teza că Dumnezeu nu este autorul răului în lume;

Despre ogdoabă Despre ogdoabă - lucrarea este adresată tot lui Florinus, prin intermediul ei fiind- lucrarea este adresată tot lui Florinus, prin intermediul ei fiind

combătută teza gnosticului Valentinian, referitoare la ogdoaba eonilor. Astfel, potrivit sistemuluicombătută teza gnosticului Valentinian, referitoare la ogdoaba eonilor. Astfel, potrivit sistemului

gnostic al lui Valentinian, deasupra tuturor lucrurilor, invizibile şi inefabile, se găseşte fiinţagnostic al lui Valentinian, deasupra tuturor lucrurilor, invizibile şi inefabile, se găseşte fiinţa

supremă, „Tatăl” sau „Adâncul”, însoţit de „Tăcerea” sau „Liniştea”, care împreună cusupremă, „Tatăl” sau „Adâncul”, însoţit de „Tăcerea” sau „Liniştea”, care împreună cu

„Raţiunea” şi „Adevărul” alcătuiesc „Tetrada”. Toate acestea, împreună cu „Cuvântul” şi„Raţiunea” şi „Adevărul” alcătuiesc „Tetrada”. Toate acestea, împreună cu „Cuvântul” şi

„Viaţa”, „Omul” şi „Biserica”, completează ogdoaba eonilor. Astfel, ogdoaba, decada şi„Viaţa”, „Omul” şi „Biserica”, completează ogdoaba eonilor. Astfel, ogdoaba, decada şi

dodecada (compuse din 30 de eoni), alcătuiesc „Pleiroma”, şi anume comuniunea perfectă adodecada (compuse din 30 de eoni), alcătuiesc „Pleiroma”, şi anume comuniunea perfectă a

11

fiinţelor inefabile, care corespund celor trei categorii: valentinienilor, creştinilor obişnuiţi şifiinţelor inefabile, care corespund celor trei categorii: valentinienilor, creştinilor obişnuiţi şi

necreştinilor, primele două fiind destinate veşniciei, în timp ce ultima categorie este destinatănecreştinilor, primele două fiind destinate veşniciei, în timp ce ultima categorie este destinată

pieiriipieirii2929;;

Despre schismă Despre schismă - lucrare adresată unui oarecare Blastus, prietenul lui Florinus, la fel ca- lucrare adresată unui oarecare Blastus, prietenul lui Florinus, la fel ca

şi şi Scrisoarea către papa VictorScrisoarea către papa Victor, combate erezia quartodecimanilor;, combate erezia quartodecimanilor;

Despre ştiinţă Despre ştiinţă - lucrarea reprezintă o apologie a creştinsmului, împotriva ereticilor;- lucrarea reprezintă o apologie a creştinsmului, împotriva ereticilor;

Cuvântările despre credinţă Cuvântările despre credinţă - lucrarea este adresată lui Demetrius, diacon în Vienne;- lucrarea este adresată lui Demetrius, diacon în Vienne;

Scrisoare din Lyon Scrisoare din Lyon - este adresată papei Victor, pentru a lămuri controversele pascale- este adresată papei Victor, pentru a lămuri controversele pascale

din timpul săudin timpul său3030..

Astfel, opera Sfântului Irineu, mai puţin bogată în titluri, însă cât se poate deAstfel, opera Sfântului Irineu, mai puţin bogată în titluri, însă cât se poate de

considerabilă în conţinut şi idei, reprezintă o operă bine definită, în care elementeleconsiderabilă în conţinut şi idei, reprezintă o operă bine definită, în care elementele

fundamentale de doctrină crşetină se întâlnesc cu răspunsuri pragmatice, adresate tuturorfundamentale de doctrină crşetină se întâlnesc cu răspunsuri pragmatice, adresate tuturor

fondatorilor de noi curente creştine, constituind o sursă inepuizabilă pentru cunoaşterea marilorfondatorilor de noi curente creştine, constituind o sursă inepuizabilă pentru cunoaşterea marilor

„devieri creştine” ale vremii, dar şi pentru observarea preocupărilor celui mai mare ierarh pe care„devieri creştine” ale vremii, dar şi pentru observarea preocupărilor celui mai mare ierarh pe care

l-a avut Lyonul şi totodată, unul dintre cei mai reprezentativi Părinţi ai Bisericii lui Hristos.l-a avut Lyonul şi totodată, unul dintre cei mai reprezentativi Părinţi ai Bisericii lui Hristos.

UNITATEA PERSOANEI LUI IISUS HRISTOSUNITATEA PERSOANEI LUI IISUS HRISTOS

În gândirea Sfântului Irineu, Hristos restabileşte comuniunea omului cu Dumnezeu. ElÎn gândirea Sfântului Irineu, Hristos restabileşte comuniunea omului cu Dumnezeu. El

este Mijlocitor între oameni şi Dumnezeu. Această mijlocire presupune întruparea Cuvântului.este Mijlocitor între oameni şi Dumnezeu. Această mijlocire presupune întruparea Cuvântului.

Unirea noastră cu Dumnezeu nu este posibilă decât pentru că Iisus Hristos este în acelaşi timpUnirea noastră cu Dumnezeu nu este posibilă decât pentru că Iisus Hristos este în acelaşi timp

Dumnezeu şi om. Trebuia ca Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni (1Tim. 2, 5), prin înrudireaDumnezeu şi om. Trebuia ca Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni (1Tim. 2, 5), prin înrudirea

Sa cu fiecare din cele două părţi, să le readucă pe una şi pe cealaltă la prietenie şi înţelegere, aşaSa cu fiecare din cele două părţi, să le readucă pe una şi pe cealaltă la prietenie şi înţelegere, aşa

ca şi Dumnezeu să-l primească pe om, iar omul să se ofere lui Dumnezeuca şi Dumnezeu să-l primească pe om, iar omul să se ofere lui Dumnezeu3131. .

29 Coman Ioan G., op. cit., p. 22. 30 Ibidem, p. 24. 31 AH.III, 18, 7 apud Pr. Dr. Goje Ioan, AH.III, 18, 7 apud Pr. Dr. Goje Ioan, op. citop. cit. p. 236. . p. 236.

12

Iisus Hristos împlineşte în persoana Sa planul Tatălui, adică mântuirea neamuluiIisus Hristos împlineşte în persoana Sa planul Tatălui, adică mântuirea neamului

omenesc. Toate acestea le-a săvârşit din dragostea Sa faţă de oameni: ,,Cuvântul lui Dumnezeu,omenesc. Toate acestea le-a săvârşit din dragostea Sa faţă de oameni: ,,Cuvântul lui Dumnezeu,

Iisus Hristos Domnul nostru, din nemăsurata Sa iubire faţă de noi, S-a făcut ceea ce noi suntem,Iisus Hristos Domnul nostru, din nemăsurata Sa iubire faţă de noi, S-a făcut ceea ce noi suntem,

ca noi să devenim ceea ce El este”ca noi să devenim ceea ce El este”3232. .

Potrivit Sfintei Scripturi, Sfântul Irineu împarte timpul fără de sfârşit al Întrupării în treiPotrivit Sfintei Scripturi, Sfântul Irineu împarte timpul fără de sfârşit al Întrupării în trei

perioade: prima este aceea a arătării în chip văzut a Fiului. Ea începe la zămislirea feciorelnică şiperioade: prima este aceea a arătării în chip văzut a Fiului. Ea începe la zămislirea feciorelnică şi

durează până la Înălţare şi Cincizeci,e. este timpul activităţii mesianice a Mântuitorului. A douadurează până la Înălţare şi Cincizeci,e. este timpul activităţii mesianice a Mântuitorului. A doua

perioadă cuprinde revărsarea Duhului Sfânt pe pământ. Duhul continuă în oameni lucrareaperioadă cuprinde revărsarea Duhului Sfânt pe pământ. Duhul continuă în oameni lucrarea

săvârşită de Fiul întrupat, până la arătarea slavei Sale la sfârşitul veacurilor. Va începe apoi asăvârşită de Fiul întrupat, până la arătarea slavei Sale la sfârşitul veacurilor. Va începe apoi a

treia perioadă, în care Iisus Hristos va fi cu drepţii în împărăţia lui Dumnezeu. Gnosticii separautreia perioadă, în care Iisus Hristos va fi cu drepţii în împărăţia lui Dumnezeu. Gnosticii separau

pe Hristos de Iisus, pe Mântuitorul de Cuvântul şi pe Cuvântul de Cel Unul Născut. Pentru ape Hristos de Iisus, pe Mântuitorul de Cuvântul şi pe Cuvântul de Cel Unul Născut. Pentru a

combate această împărţire a Persoanei Mântuitorului, Sfântul Irineu va apela la ,,Mărturisirea decombate această împărţire a Persoanei Mântuitorului, Sfântul Irineu va apela la ,,Mărturisirea de

credinţă” a Bisericii: ,,Biserica răspândită în lumea întreagă până la marginile pământului acredinţă” a Bisericii: ,,Biserica răspândită în lumea întreagă până la marginile pământului a

primit de la Apostoli şi de la ucenicii lor credinţa într-Un singur Dumnezeu, Stăpânul tuturor,primit de la Apostoli şi de la ucenicii lor credinţa într-Un singur Dumnezeu, Stăpânul tuturor,

care a făcut cerul şi pământul, marea şi toate câte sunt în ea şi într-un singur Iisus Hristos, Fiulcare a făcut cerul şi pământul, marea şi toate câte sunt în ea şi într-un singur Iisus Hristos, Fiul

lui Dumnezeu Întrupat pentru mântuirea noastră”lui Dumnezeu Întrupat pentru mântuirea noastră”3333..

În cartea a doua din ,,Adversus Haereses”, Sfântul Irineu se ocupă în special deÎn cartea a doua din ,,Adversus Haereses”, Sfântul Irineu se ocupă în special de

combaterea emanaţiilor eonilor în Dumnezeu. În acelaşi timp, el susţine că în Prologulcombaterea emanaţiilor eonilor în Dumnezeu. În acelaşi timp, el susţine că în Prologul

Evangheliei după Ioan este vorba de un singur Cuvânt al lui Dumnezeu şi nu de Cuvântul separatEvangheliei după Ioan este vorba de un singur Cuvânt al lui Dumnezeu şi nu de Cuvântul separat

de Mântuitorul. Sfântul Irineu exclude orice deosebire între Unul-Născut şi Cuvântul, afirmândde Mântuitorul. Sfântul Irineu exclude orice deosebire între Unul-Născut şi Cuvântul, afirmând

Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca unul Născut din TatălNaşterea Fiului lui Dumnezeu, ca unul Născut din Tatăl3434..

Teoria lui Ptolemeu, prin care despărţea pe Iisus de Hristos, mergea până la negareaTeoria lui Ptolemeu, prin care despărţea pe Iisus de Hristos, mergea până la negarea

Întrupării Cuvântului. Cuvântul, spuneau gnosticii, nu ia deloc parte la: Naşterea, Patimile,Întrupării Cuvântului. Cuvântul, spuneau gnosticii, nu ia deloc parte la: Naşterea, Patimile,

Moartea şi Învierea lui Iisus, la ceea ce e specific omenesc în viaţa lui Hristos. Cuvântul, insistăMoartea şi Învierea lui Iisus, la ceea ce e specific omenesc în viaţa lui Hristos. Cuvântul, insistă

Sfântul Irineu, este autorul acestor fapte mântuitoareSfântul Irineu, este autorul acestor fapte mântuitoare3535. .

Gnosticii susţineau că Hristos s-ar fi coborât peste Iisus la Botez, încercând astfel oGnosticii susţineau că Hristos s-ar fi coborât peste Iisus la Botez, încercând astfel o

despărţire a lui Hristos de Iisus. La această aberaţie, Sfântul Irineu întemeindu-se pe Sfântadespărţire a lui Hristos de Iisus. La această aberaţie, Sfântul Irineu întemeindu-se pe Sfânta

Scriptură, le răspunde: ,,Matei spune iarăşi despre Botez. ,,Cerurile s-au deschis şi Duhul luiScriptură, le răspunde: ,,Matei spune iarăşi despre Botez. ,,Cerurile s-au deschis şi Duhul lui

32 AH. V, din Prefaţă: ,,Verbum Dei, Jesum Christum Dominum nostrum, qui propter immensam suam dilectionem factus est quod sumus nos, uti nos perficeret esse quod est ipse”, apud Pr. Dr. Goje IoanPr. Dr. Goje Ioan, op. cit., p. 219.33 Ibidem, p. 220.34 Ibidem, p. 221. 35 Albert Houssiau, , op. cit.op. cit. p. 186. p. 186.

13

Dumnezeu S-a pogorât peste El şi glas din cer s-a auzit, zicând: Tu eşti Fiul Meu Cel iubit InDumnezeu S-a pogorât peste El şi glas din cer s-a auzit, zicând: Tu eşti Fiul Meu Cel iubit In

care am binevoit” (Mt. 3, 16-17). Cu adevărat, nu Hristos este cel care a coborât în acel momentcare am binevoit” (Mt. 3, 16-17). Cu adevărat, nu Hristos este cel care a coborât în acel moment

peste Iisus, Hristos şi Iisus nu sunt fiinţe deosebite. Cuvântul lui Dumnezeu este Mântuitorulpeste Iisus, Hristos şi Iisus nu sunt fiinţe deosebite. Cuvântul lui Dumnezeu este Mântuitorul

tuturor şi stăpâneşte peste cer şi pământ, este Iisus, după cum am arătat şi Care S-a întrupat şi atuturor şi stăpâneşte peste cer şi pământ, este Iisus, după cum am arătat şi Care S-a întrupat şi a

fost uns de Duhul prin Tatăl, devenind Iisus Hristos”fost uns de Duhul prin Tatăl, devenind Iisus Hristos”3636. .

Pentru Sfântul Irineu, Iisus devine Iisus Hristos prin ungerea Duhului. Dacă DuhulPentru Sfântul Irineu, Iisus devine Iisus Hristos prin ungerea Duhului. Dacă Duhul

coboară peste Iisus este din pricina umanităţii asumate. ,,Iisus” este numele aceluiaşi Cuvânt,coboară peste Iisus este din pricina umanităţii asumate. ,,Iisus” este numele aceluiaşi Cuvânt,

adică al Mântuitorului, Domn al cerului şi al pământului. ,,Hristos” este numele ce se dă lui Iisusadică al Mântuitorului, Domn al cerului şi al pământului. ,,Hristos” este numele ce se dă lui Iisus

din pricina ungerii Sale prin Duhul. Această ungere arată că El şi-a asumat trupul. Iisus Hristosdin pricina ungerii Sale prin Duhul. Această ungere arată că El şi-a asumat trupul. Iisus Hristos

înseamnă deci Cuvântul Întrupat, uns prin Duhul Sfânt. Episodul Botezului nu arată unirea unuiînseamnă deci Cuvântul Întrupat, uns prin Duhul Sfânt. Episodul Botezului nu arată unirea unui

Iisus omenesc cu un Hristos dumnezeiesc, ci coborârea Duhului peste Cuvântul. Duhul pe careIisus omenesc cu un Hristos dumnezeiesc, ci coborârea Duhului peste Cuvântul. Duhul pe care

L-a primit Hristos se va revărsa peste toată umanitatea; la acest Duh participă creştinii prinL-a primit Hristos se va revărsa peste toată umanitatea; la acest Duh participă creştinii prin

umanitatea lui Iisus.umanitatea lui Iisus.

Unirea pe care teoria gnostică o propune , între Hristos şi Iisus, este în afara subiectului,Unirea pe care teoria gnostică o propune , între Hristos şi Iisus, este în afara subiectului,

afirmă Sfântul Irineu. Nu este suficient ca Hristos să fie unit cu Iisus, ci trebuie ca Iisus Hristosafirmă Sfântul Irineu. Nu este suficient ca Hristos să fie unit cu Iisus, ci trebuie ca Iisus Hristos

să fie una şi aceeaşi persoană, pătimitoare şi nepătimitoare. Cel care s-a coborât peste Iisus estesă fie una şi aceeaşi persoană, pătimitoare şi nepătimitoare. Cel care s-a coborât peste Iisus este

fără îndoială Duhul. El nu coboară în Cuvântul, decât pentru că Acesta S-a făcut trup. În aceastăfără îndoială Duhul. El nu coboară în Cuvântul, decât pentru că Acesta S-a făcut trup. În această

umanitate concretă a lui Iisus Hristos s-a împlinit iconomia lui Dumnezeu, prevăzută şi vestită deumanitate concretă a lui Iisus Hristos s-a împlinit iconomia lui Dumnezeu, prevăzută şi vestită de

prooroci, prin revărsarea Duhului peste întreaga umanitateprooroci, prin revărsarea Duhului peste întreaga umanitate3737..

Exprimarea Sfântului Irineu nu este totdeauna foarte clară. El nu dispunea la acea vremeExprimarea Sfântului Irineu nu este totdeauna foarte clară. El nu dispunea la acea vreme

de termenii tehnici necesari pentru exprimarea raporturilor dintre firea omenească a lui Iisusde termenii tehnici necesari pentru exprimarea raporturilor dintre firea omenească a lui Iisus

Hristos şi cea dumnezeiască în Persoana Cuvântului. În orice caz, reiese limpede că: numai omulHristos şi cea dumnezeiască în Persoana Cuvântului. În orice caz, reiese limpede că: numai omul

poate primi ungerea, dar acest om este şi Dumnezeu. poate primi ungerea, dar acest om este şi Dumnezeu.

Principalul scop al scrierilor Sfântului Irineu de Lyon este să demonstreze unitatea şi

unicitatea lui Dumnezeu, unicitatea lui Iisus Hristos, unitatea dintre Iisus Hristos şi Dumnezeu,

unitatea planului divin şi a iconomiei mântuirii.

Noutatea exegezei Sfântului Irineu raportată la hristologia de dinainte de el este că pentruNoutatea exegezei Sfântului Irineu raportată la hristologia de dinainte de el este că pentru

el numele ,,Iisus” reprezintă persoana divină, Cuvântul, iar numele ,,Hristos” este atribuit luiel numele ,,Iisus” reprezintă persoana divină, Cuvântul, iar numele ,,Hristos” este atribuit lui

Iisus în baza umanităţii pe care şi-a asumat-o.Iisus în baza umanităţii pe care şi-a asumat-o.

36 AH, III, 9, 3, apud Pr. Dr. Goje IoanPr. Dr. Goje Ioan, op. cit., p. 221. 37 Albert Houssiau, op. cit. p .178.

14

RECAPITULAREA TUTUROR ÎN HRISTOSRECAPITULAREA TUTUROR ÎN HRISTOS

Hristologia reprezintă centrul întregii teologii a Sfântului Irineu, la baza căreia a aşezatHristologia reprezintă centrul întregii teologii a Sfântului Irineu, la baza căreia a aşezat

învăţătura referitoare la recapitularea întregii omeniri în Hristos. În cadrul teoriei recapitulării,învăţătura referitoare la recapitularea întregii omeniri în Hristos. În cadrul teoriei recapitulării,

Sfântul Irineu „descoperă chipul în care se săvârşeşte unirea celor despărţite, a fiinţeiSfântul Irineu „descoperă chipul în care se săvârşeşte unirea celor despărţite, a fiinţei

dumnezeieşti cu omenirea... În aceasta constă originalitatea Sfântului Irineu şi prin ea el ni sedumnezeieşti cu omenirea... În aceasta constă originalitatea Sfântului Irineu şi prin ea el ni se

descoperă ca unul dintre cei mai moderni gânditori creştini”descoperă ca unul dintre cei mai moderni gânditori creştini”3838..

Chiar dacă paternitatea cuvântului recapitulare ca şi concept , este atribuită SfântuluiChiar dacă paternitatea cuvântului recapitulare ca şi concept , este atribuită Sfântului

Irineu, ea se găseşte şi în epistolele Sfântului Apostol Pavel, în special în Efeseni 1, 10, cuIrineu, ea se găseşte şi în epistolele Sfântului Apostol Pavel, în special în Efeseni 1, 10, cu

paralele în Romani 5, 12; 5, 19; 11, 36; dar şi în Romani XIII, 9, texte pe care Sfântul Irineu leparalele în Romani 5, 12; 5, 19; 11, 36; dar şi în Romani XIII, 9, texte pe care Sfântul Irineu le

foloseşte foarte frecvent în lucrările sale.foloseşte foarte frecvent în lucrările sale.

Sfântul Apostol Pavel nu vorbeşte de aducerea în stare edenică a tuturor, ci de împăcareaSfântul Apostol Pavel nu vorbeşte de aducerea în stare edenică a tuturor, ci de împăcarea

lui Dumnezeu cu omul şi a omului cu Dumnezeu, adică de apropierea şi reunirea celor despărţite,lui Dumnezeu cu omul şi a omului cu Dumnezeu, adică de apropierea şi reunirea celor despărţite,

a cerului cu pământul. Nu vorbeşte nici despre ,,restabilirea tuturor” (Origen) – ci e vorba dea cerului cu pământul. Nu vorbeşte nici despre ,,restabilirea tuturor” (Origen) – ci e vorba de

măreaţa lucrare curăţitoare şi împăciuitoare a Mântuitoruluimăreaţa lucrare curăţitoare şi împăciuitoare a Mântuitorului3939. Ca idee doctrinală, verbul ,,a. Ca idee doctrinală, verbul ,,a

recapitula”, întrebuinţat de Sf. Apostol Pavel, arată că Iisus a restabilit legătura între cer şirecapitula”, întrebuinţat de Sf. Apostol Pavel, arată că Iisus a restabilit legătura între cer şi

pământ, între lumea spirituală şi om. În Romani XIII, 9 – Sfântul Apostol Pavel foloseştepământ, între lumea spirituală şi om. În Romani XIII, 9 – Sfântul Apostol Pavel foloseşte

verbul ,,a recapitula” pentru a arăta că toate poruncile sunt cuprinse în porunca iubirii; în Efeseniverbul ,,a recapitula” pentru a arăta că toate poruncile sunt cuprinse în porunca iubirii; în Efeseni

I, 10 – pentru a arăta că toate sunt cuprinse şi reunite în Hristos. I, 10 – pentru a arăta că toate sunt cuprinse şi reunite în Hristos.

Sfântul Apostol Pavel de obicei nu aminteşte aspectul individual al unirii cu Hristos, ciSfântul Apostol Pavel de obicei nu aminteşte aspectul individual al unirii cu Hristos, ci

aspectul colectiv sau comunitar. În acest sens e caracteristic paralelismul ,,Adam-Hristos”, prinaspectul colectiv sau comunitar. În acest sens e caracteristic paralelismul ,,Adam-Hristos”, prin

care se văd cele două omeniri; doi oameni, două planuri de existenţă umană colectivă. Adam şicare se văd cele două omeniri; doi oameni, două planuri de existenţă umană colectivă. Adam şi

Hristos reprezintă şi rezumă două omeniri: omenirea păcatului şi omenirea sfinţeniei; omenireaHristos reprezintă şi rezumă două omeniri: omenirea păcatului şi omenirea sfinţeniei; omenirea

fără Dumnezeu şi omenirea îndumnezeită.fără Dumnezeu şi omenirea îndumnezeită.

Ideea recapitulării se găseşte de asemenea în lucrarea Sfântului Iustin Martirul ,,Ideea recapitulării se găseşte de asemenea în lucrarea Sfântului Iustin Martirul ,,DialogDialog

către iudeul Trifoncătre iudeul Trifon”, lucrare din care se spune că s-ar fi inspirat”, lucrare din care se spune că s-ar fi inspirat4040. Oricum chiar dacă ideea. Oricum chiar dacă ideea

38 N. Chiţescu, Teoria recapitulaţiunii (Ανακεφαλαιοσις) la Sfântul Irineu, în rev. „Studii Teologice”, anul VII, 1938 - 1939, p. 116.39 Ibidem, p. 120. p. 120. 40 A. Benoît, A. Benoît, op. citop. cit. p. 194. . p. 194.

15

recapitulării a putut fi găsită şi la Iustin, Irineu este cel care face un adevărat concept teologic dinrecapitulării a putut fi găsită şi la Iustin, Irineu este cel care face un adevărat concept teologic din

ea, în sensul în care pentru el Recapitularea întruchipează întreaga proclamaţie biblică despreea, în sensul în care pentru el Recapitularea întruchipează întreaga proclamaţie biblică despre

lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos într-un singur cuvânt. Aceasta este axa şi originalitatealucrarea Mântuitorului Iisus Hristos într-un singur cuvânt. Aceasta este axa şi originalitatea

soteriologiei Sfântului Irineu ce defineşte întreaga lui teologiesoteriologiei Sfântului Irineu ce defineşte întreaga lui teologie4141. .

În întraga sa operă, Sfântul Irineu foloseşte de 49 de ori verbul ,,a recapitula” şi de 10 oriÎn întraga sa operă, Sfântul Irineu foloseşte de 49 de ori verbul ,,a recapitula” şi de 10 ori

substantivul ,,recapitulare”. În comparaţie cu folosirea termenului în Noul Testament, acestesubstantivul ,,recapitulare”. În comparaţie cu folosirea termenului în Noul Testament, aceste

cifre arată importanţa recapitulării în teologia sa. În multe din textele ce vorbesc desprecifre arată importanţa recapitulării în teologia sa. În multe din textele ce vorbesc despre

recapitulare (35), subiectul verbului este Iisus Hristos. În alte texte (AH. V, 25, 1; V, 28, 2),recapitulare (35), subiectul verbului este Iisus Hristos. În alte texte (AH. V, 25, 1; V, 28, 2),

subiectul aceluiaşi verb, dar cu alt înţeles, este Antihristsubiectul aceluiaşi verb, dar cu alt înţeles, este Antihrist4242..

În Dicţionarul de Spiritualitate ascetică şi mistică, cuvântul ,,În Dicţionarul de Spiritualitate ascetică şi mistică, cuvântul ,,recapitularerecapitulare” are două” are două

înţelesuri: rezuma şi a reînnoi. În teologia Sfântui Irineu de Lyon cuvântul ,,înţelesuri: rezuma şi a reînnoi. În teologia Sfântui Irineu de Lyon cuvântul ,,recapitularerecapitulare” are” are

însă o pluralitate de sensuri: a rezuma, a condensa, a aduce la unitate, a conduce spre împlinire, aînsă o pluralitate de sensuri: a rezuma, a condensa, a aduce la unitate, a conduce spre împlinire, a

fi perfect, a termina, a restaura, a repeta, a reînnoi, a se întoarce, a face un nou început, afi perfect, a termina, a restaura, a repeta, a reînnoi, a se întoarce, a face un nou început, a

încorpora sub un singur cap, a reorganiza. Potrivit teologului francez Albert Houssiau, consideratîncorpora sub un singur cap, a reorganiza. Potrivit teologului francez Albert Houssiau, considerat

unul dintre deschizătorii de drum în studierea operei ierarhului de Lyon, rezumând ,,recapitulareaunul dintre deschizătorii de drum în studierea operei ierarhului de Lyon, rezumând ,,recapitularea

în Hristos” într-o singură sentinţă, putem spune că recapitularea este ,,în Hristos” într-o singură sentinţă, putem spune că recapitularea este ,, lucrarea de mântuire a luilucrarea de mântuire a lui

Hristos, de întoarcere a omului la starea lui originală, de restaurare a frumuseţii iniţiale aHristos, de întoarcere a omului la starea lui originală, de restaurare a frumuseţii iniţiale a

omului; lucrarea prin care Hristos reface etapele primului om, repetă aceleaşi experienţe cu unomului; lucrarea prin care Hristos reface etapele primului om, repetă aceleaşi experienţe cu un

rezultat opusrezultat opus””4343. .

Sf. Irineu nu dă o definiţie a recapitulării. Din ansamblul lămuririi sale rezultă că

recapitularea este o lucrare săvârşită de Mântuitorul, restabilind neamul omenesc, ba chiar firea

întreagă, în fericita situaţie dinainte de cădere. La Naştere rezumă în Sine, ca al doilea Adam

întreg neamul omenesc. În timpul etapelor vieţii repetă etapele istoriei căderii lui Adam, aducând

neamului omenesc ,,antidotum vitae”44.

Cu puţine excepţii, textele referitoare la recapitulare cuprind şi referiri la viaţa trupească aCu puţine excepţii, textele referitoare la recapitulare cuprind şi referiri la viaţa trupească a

lui Iisus Hristos, adică la Taina Întrupării, care începe cu zămislirea feciorelnică şi se încheie cului Iisus Hristos, adică la Taina Întrupării, care începe cu zămislirea feciorelnică şi se încheie cu

darul Duhului Sfânt. Recapitularea este astfel inclusă în marea Taină a Întrupării. Ea cuprindedarul Duhului Sfânt. Recapitularea este astfel inclusă în marea Taină a Întrupării. Ea cuprinde

41 Petru Ioan Ilea, art. cit., p. 209. 42 Pr. Dr. Goje Ioan, Pr. Dr. Goje Ioan, op. citop. cit., p. 238. ., p. 238. 43A. Houssiau, op. cit., p. 216. p. 216. 44 N. Chiţescu, op. cit., p. 122.

16

toate lucrările lui IisusHristos până la darul Duhului Sfânt revărsat peste oameni şi tot ceea ce atoate lucrările lui IisusHristos până la darul Duhului Sfânt revărsat peste oameni şi tot ceea ce a

făcut El pentru a-i aduce la desăvârşirefăcut El pentru a-i aduce la desăvârşire4545. .

Iisus Hristos împlineşte în persoana Sa planul Tatălui, adică mântuirea neamuluiIisus Hristos împlineşte în persoana Sa planul Tatălui, adică mântuirea neamului

omenesc. Toate acestea le-a săvârşit din dragostea Sa faţă de oameni: ,,Cuvântul lui Dumnezeu,omenesc. Toate acestea le-a săvârşit din dragostea Sa faţă de oameni: ,,Cuvântul lui Dumnezeu,

Iisus Hristos Domnul nostru, din nemăsurata Sa iubire faţă de noi, S-a făcut ceea ce noi suntem,Iisus Hristos Domnul nostru, din nemăsurata Sa iubire faţă de noi, S-a făcut ceea ce noi suntem,

ca noi să devenim ceea ce El este”ca noi să devenim ceea ce El este”4646. .

Recapitularea săvârşită de Dumnezeu prin Iisus Hristos este o lucrare complexă, careRecapitularea săvârşită de Dumnezeu prin Iisus Hristos este o lucrare complexă, care

cuprinde reunirea tuturor fiinţelor creaţiei, restaurarea şi desăvârşirea lor. Este vorba decuprinde reunirea tuturor fiinţelor creaţiei, restaurarea şi desăvârşirea lor. Este vorba de

împlinirea mântuirii în Hristos. Iisus Hristos recapitulează toată creaţia, toate vârstele şi toateîmplinirea mântuirii în Hristos. Iisus Hristos recapitulează toată creaţia, toate vârstele şi toate

neamurileneamurile4747. În AH: V, 17, 4 se vorbeşte despre actul mântuitor al lui Hristos pe cruce, ca răspuns. În AH: V, 17, 4 se vorbeşte despre actul mântuitor al lui Hristos pe cruce, ca răspuns

la neascultarea lui Adam. la neascultarea lui Adam.

Noţiunea de recapitulare la Sf. Irineu se referă la relaţia Adam-Hristos şi este dependentăNoţiunea de recapitulare la Sf. Irineu se referă la relaţia Adam-Hristos şi este dependentă

de ,,iconomia” mântuirii. Sfântul Irineu a lărgit sensul ,,iconomiei” şi al ,,recapitulării”, primitede ,,iconomia” mântuirii. Sfântul Irineu a lărgit sensul ,,iconomiei” şi al ,,recapitulării”, primite

din Tradiţie, dându-le un caracter universal. Nu numai pe Adam îl va recapitula Hristos,din Tradiţie, dându-le un caracter universal. Nu numai pe Adam îl va recapitula Hristos,

ci ,,omnia”, toate lucrurile. Recapitularea nu va mai fi o simplă antiteză, Adam-Hristos, ci sici ,,omnia”, toate lucrurile. Recapitularea nu va mai fi o simplă antiteză, Adam-Hristos, ci si

celelalte vor fi recapitulate: ,,antiqua plasmatio”, omul şi toate popoarele. Se ajunge astfel lacelelalte vor fi recapitulate: ,,antiqua plasmatio”, omul şi toate popoarele. Se ajunge astfel la

formula ce-i aparţine Sfântului Irineu, prin care iconomia universală şi recapitularea sunt strânsformula ce-i aparţine Sfântului Irineu, prin care iconomia universală şi recapitularea sunt strâns

unite între ele. Iisus Hristos va începe o viaţă nouă, nu doar o simplă restaurare a umanităţii înunite între ele. Iisus Hristos va începe o viaţă nouă, nu doar o simplă restaurare a umanităţii în

starea sa originară, ci mai mult decât atât, desăvârşirea omului prin darul Duhului Sfânt. starea sa originară, ci mai mult decât atât, desăvârşirea omului prin darul Duhului Sfânt.

În Vechiul Testament s-a arătat iconomia în planul de mântuire al lui Dumnezeu, prinÎn Vechiul Testament s-a arătat iconomia în planul de mântuire al lui Dumnezeu, prin

profeţi. În Noul Testament, prin Întruparea Cuvântului, iconomia lui Dumnezeu priveşte directprofeţi. În Noul Testament, prin Întruparea Cuvântului, iconomia lui Dumnezeu priveşte direct

pe toţi oamenii, iar Duhul prelungeşte lucrarea Fiului în neamul omenesc, până la sfârşitulpe toţi oamenii, iar Duhul prelungeşte lucrarea Fiului în neamul omenesc, până la sfârşitul

veacurilorveacurilor4848..

Textul scoate în evidenţă cele trei aspecte ale recapitulării: 1. distrugerea morţii; 2.Textul scoate în evidenţă cele trei aspecte ale recapitulării: 1. distrugerea morţii; 2.

arătarea vieţii şi 3. realizarea comuniunii omului cu Dumnezeu. Odată cu omorârea morţii,arătarea vieţii şi 3. realizarea comuniunii omului cu Dumnezeu. Odată cu omorârea morţii,

oamenii au fost eliberaţi şi reaşezaţi în starea lui Adam de la început; prin arătarea vieţii s-a datoamenii au fost eliberaţi şi reaşezaţi în starea lui Adam de la început; prin arătarea vieţii s-a dat

45 Pr. Dr. Goje Ioan, Pr. Dr. Goje Ioan, op. citop. cit., ., p. 239.46 AH. V, din Prefaţă: ,,Verbum Dei, Jesum Christum Dominum nostrum, qui propter immensam suam dilectionem factus est quod sumus nos, uti nos perficeret esse quod est ipse”, apud Pr. Dr. Goje IoanPr. Dr. Goje Ioan, op. cit., p. 219.47 Irénée de Lyon: Irénée de Lyon: Contre les Hérésies, Mise en lumiere et refutation de la pretendue «connaisance»Contre les Hérésies, Mise en lumiere et refutation de la pretendue «connaisance», livre III,, livre III, 21, 10, în „Sources chretiennes”, vol. 34, introduction, traduction et notes de F. Sagnard, editions du Cerf, Paris, 1952. în „Sources chretiennes”, vol. 34, introduction, traduction et notes de F. Sagnard, editions du Cerf, Paris, 1952.48 AH. V, 27,1; 24, 4 apud Pr. Dr. Goje Ioan, AH. V, 27,1; 24, 4 apud Pr. Dr. Goje Ioan, op. citop. cit., 242. ., 242.

17

oamenilor Duhul Sfânt, Care lucrează spre a-i aduna pe toţi în Iisus Hristos. Duhul continuăoamenilor Duhul Sfânt, Care lucrează spre a-i aduna pe toţi în Iisus Hristos. Duhul continuă

aceeaşi lucrare pe care Mântuitorul a realizat-o prin recapitulareaceeaşi lucrare pe care Mântuitorul a realizat-o prin recapitulare4949. .

Recapitularea este însă strâns legată de condiţia lui Iisus Hristos ca noul Adam. AdamRecapitularea este însă strâns legată de condiţia lui Iisus Hristos ca noul Adam. Adam

transmite lui Iisus Hristos moartea, în timp ce Hristos îi comunică viaţa spirituală. Aşa cum întretransmite lui Iisus Hristos moartea, în timp ce Hristos îi comunică viaţa spirituală. Aşa cum între

Adam şi toţi oamenii există o relaţie organică, tot aşa între Adam şi Iisus Hristos există o relaţieAdam şi toţi oamenii există o relaţie organică, tot aşa între Adam şi Iisus Hristos există o relaţie

organică, de aceea mântuirea adusă de Iisus Hristos este pentru toţi oamenii. Recapitulareaorganică, de aceea mântuirea adusă de Iisus Hristos este pentru toţi oamenii. Recapitularea

neamului omenesc stă în strânsă legătură cu recapitularea lui Adamneamului omenesc stă în strânsă legătură cu recapitularea lui Adam5050..

Precum primul Adam a fost luat din ţărână, Dumnezeu fiind Făcătorul lui, la fel şi alPrecum primul Adam a fost luat din ţărână, Dumnezeu fiind Făcătorul lui, la fel şi al

doilea Adam, făcând o recapitulare în Sine Însuşi, trebuia alcătuit ca om de Dumnezeu, pentru adoilea Adam, făcând o recapitulare în Sine Însuşi, trebuia alcătuit ca om de Dumnezeu, pentru a

se realiza o analogie cu cel dintâi în ce priveşte originea lui. De ce nu a luat Dumnezeu din nouse realiza o analogie cu cel dintâi în ce priveşte originea lui. De ce nu a luat Dumnezeu din nou

ţărână (din pământ), ci a dispus ca alcătuirea (lui Hristos) să fie făcută din Maria? Pentru că nuţărână (din pământ), ci a dispus ca alcătuirea (lui Hristos) să fie făcută din Maria? Pentru că nu

trebuia să cheme la fiinţă o altă alcătuire, ci pentru ca aceeaşi alcătuire să fie rezumată (în Hristostrebuia să cheme la fiinţă o altă alcătuire, ci pentru ca aceeaşi alcătuire să fie rezumată (în Hristos

precum exista în Adam), păstrându-se astfel analogia.”precum exista în Adam), păstrându-se astfel analogia.”5151..

Ierarhul din Lyon ţine să arate că umanitatea lui Hristos este aceeaşi cu a lui Adam laIerarhul din Lyon ţine să arate că umanitatea lui Hristos este aceeaşi cu a lui Adam la

crearea sa: ,,Şi aşa cum primul om plăsmuit, Adam, a primit fiinţă dintr-un pământ intact şicrearea sa: ,,Şi aşa cum primul om plăsmuit, Adam, a primit fiinţă dintr-un pământ intact şi

feciorelnic încă, tot la fel Cuvântul, recapitulând în El pe Adam, s-a născut din Fecioara Maria şifeciorelnic încă, tot la fel Cuvântul, recapitulând în El pe Adam, s-a născut din Fecioara Maria şi

a primit această naştere pe bună dreptate, care înseamnă recapitularea lui Adam. Dacă primula primit această naştere pe bună dreptate, care înseamnă recapitularea lui Adam. Dacă primul

Adam ar fi avut ca tată un om şi s-ar fi născut dintr-o sămânţă omenească, ereticii ar fi avutAdam ar fi avut ca tată un om şi s-ar fi născut dintr-o sămânţă omenească, ereticii ar fi avut

dreptate să zică precum că al doilea Adam s-a născut din Iosif. Dar dacă primul Adam a fost luatdreptate să zică precum că al doilea Adam s-a născut din Iosif. Dar dacă primul Adam a fost luat

din ţărână şi plăsmuit de Cuvântul lui Dumnezeu, trebuia ca Acelaşi Cuvânt să săvârşească în Eldin ţărână şi plăsmuit de Cuvântul lui Dumnezeu, trebuia ca Acelaşi Cuvânt să săvârşească în El

recapitularea lui Adam, având o naştere identică”recapitularea lui Adam, având o naştere identică”5252. .

49 Pr. Dr. Goje Ioan, Pr. Dr. Goje Ioan, op. citop. cit., p. 243. ., p. 243. 50 Ibidem, 244. 51 AH. III, 21, 10, apud N. Chiţescu, art. cit. p. 131. AH. III, 21, 10, apud N. Chiţescu, art. cit. p. 131. 52 AH. III, 21, 10; 22, 1-2.AH. III, 21, 10; 22, 1-2. Trebuia ca Iisus Hristos să fie nu numai om, ci trup din trupul nostru, ca să mântuiască pe acela , care pierise în Adam. Trebuia ca el să ia asemănarea unui trup al păcatului, ca să învingă păcatul în propriul său domeniu şi să provoace pe omul păcătos de a recâştiga din nou asemănarea cu Dumnezeu. Trebuia ca trupul Său să fie Frământat dintr-o materie virgină, după cum trupul celui dintâi Adam a fost frământat dintr-un pământ virgin; dar, pe de altă parte, trebuia ca acest corp să provină de la substanţa lui Adam şi iată pentru ce Hristos trebuia să aibă o mamă. Trebuia ca mântuirea să înceapă printr-o femeie şi printr-o fecioară, după cum moartea începuse printr-o femeie încă fecioară. Trebuia ca vestea mântuirii să fie dusă Mariei de un înger de lumină, după cum vestea morţii fusese dusă Evei de un înger al întunericului. Trebuia ca şi credinţa şi supunerea Mariei să deslege nodul format de necredinţa şi nesupunerea Evei. Trebuia ca noul Adam să se supună ca să repare nesupunerea celui dintâi Adam. Trebuia chiar ca Hristos să treacă prin diferite vârste ale vieţii, ca să le sfinţească pe toate: şi în această privinţă, Irineu merge până la a atribui Domnului o longevitate care nu se potriveşte cu cronologia Evangheliilor; apud N. Chiţescu, art. cit; p. 135.

18

Un nod a fost făcut prin păcat. Pentru a-l desface, trebuia să se treacă prin toateUn nod a fost făcut prin păcat. Pentru a-l desface, trebuia să se treacă prin toate

învârtiturile care l-au strâns. Iisus Hristos şi Fecioara Maria au dezlegat nodul făcut deînvârtiturile care l-au strâns. Iisus Hristos şi Fecioara Maria au dezlegat nodul făcut de

protopărinţii noştri Adam şi Eva.protopărinţii noştri Adam şi Eva.

Vorbind despre cele două ispitiri, a lui Adam şi a lui Hristos, Sfântul Irineu arată căVorbind despre cele două ispitiri, a lui Adam şi a lui Hristos, Sfântul Irineu arată că

acestea sunt identice, noutatea constând în răspunsul lui Hristos. Astfel, recapitularea presupuneacestea sunt identice, noutatea constând în răspunsul lui Hristos. Astfel, recapitularea presupune

o identitate de situaţie între Adamşi Hristos şi o diferenţă de răspuns. Diferenţa este cu totul altao identitate de situaţie între Adamşi Hristos şi o diferenţă de răspuns. Diferenţa este cu totul alta

între atitudinea lui Adam şi cea a lui Hristos: pofta săturării lui Adam, faţă de foamea lui Hristos;între atitudinea lui Adam şi cea a lui Hristos: pofta săturării lui Adam, faţă de foamea lui Hristos;

mândria şarpelui şi a lui Adam, faţă de smerenia lui Hristos şi neascultarea lui Adam, faţă demândria şarpelui şi a lui Adam, faţă de smerenia lui Hristos şi neascultarea lui Adam, faţă de

ascultarea lui Hristosascultarea lui Hristos5353..

Hristos este rădăcina, prototipul, reprezentantul , căpetenia unei noi omeniri. Natura LuiHristos este rădăcina, prototipul, reprezentantul , căpetenia unei noi omeniri. Natura Lui

umană n-a fost îndumnezeită spre a rămâne singură, izolată în sânul Sfintei Treimi, ci ,,înumană n-a fost îndumnezeită spre a rămâne singură, izolată în sânul Sfintei Treimi, ci ,,în

Hristos” au murit şi au înviat (în chip potenţial) , toţi oamenii. Într-un chip tainic Hristos neHristos” au murit şi au înviat (în chip potenţial) , toţi oamenii. Într-un chip tainic Hristos ne

cuprinde pe toţi. În Hristos s-a creat şi se crează o nouă omenire, dar unitatea omenirii celei noi ecuprinde pe toţi. În Hristos s-a creat şi se crează o nouă omenire, dar unitatea omenirii celei noi e

superioară unităţii adamice: ea nu e numiai unitate de natură, ci unitate harică. Adam stă numaisuperioară unităţii adamice: ea nu e numiai unitate de natură, ci unitate harică. Adam stă numai

la începutul omenirii; Hristos e începutul, dar şi izvor permanent de viaţă şi unitatela începutul omenirii; Hristos e începutul, dar şi izvor permanent de viaţă şi unitate5454..

Sfântul Irineu spune că Iisus Hristos este noul Adam care a readus umanităţii ceea ceSfântul Irineu spune că Iisus Hristos este noul Adam care a readus umanităţii ceea ce

aceasta pierduse prin neascultarea primului om, adică ,,asemănarea cu Dumnezeu şi nemurirea”,aceasta pierduse prin neascultarea primului om, adică ,,asemănarea cu Dumnezeu şi nemurirea”,

căci omul învins de diavolul nu mai putea să restaureze creaţia, nici nu mai putea să-şi recapetecăci omul învins de diavolul nu mai putea să restaureze creaţia, nici nu mai putea să-şi recapete

mântuirea. Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu a făcut pentru om şi una şi alta, întrupându-Se:,,Cândmântuirea. Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu a făcut pentru om şi una şi alta, întrupându-Se:,,Când

S-a întrupat şi s-a făcut om a recapitulat în Sine lungul şir de oameni şi, rezumând în ElS-a întrupat şi s-a făcut om a recapitulat în Sine lungul şir de oameni şi, rezumând în El

omenirea, ne-a dat mântuirea, ca să primim în Hristos ceea ce pierdusem în Adam, adică calitateaomenirea, ne-a dat mântuirea, ca să primim în Hristos ceea ce pierdusem în Adam, adică calitatea

de a fi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”de a fi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”5555. Iisus Hristos s-a înălţat la cer, dar opera Sa. Iisus Hristos s-a înălţat la cer, dar opera Sa

este continuată de Duhul Sfânt, care locuieşte în oameni, aşa cum sublinia Sfântul Irineu: ,,Iatăeste continuată de Duhul Sfânt, care locuieşte în oameni, aşa cum sublinia Sfântul Irineu: ,,Iată

regula credinţei noastre, ...; al doilea articol: Cuvântul lui Dumnezeu, la plinirea vremii S-a făcutregula credinţei noastre, ...; al doilea articol: Cuvântul lui Dumnezeu, la plinirea vremii S-a făcut

om între oameni, ca să recapituleze toate lucrurile. A fost văzut şi pipăit, ca să distrugă moarteaom între oameni, ca să recapituleze toate lucrurile. A fost văzut şi pipăit, ca să distrugă moartea

şi să facă să se arate viaţa, să săvârşească comuniunea omului cu Dumnezeu. Al treilea articol:şi să facă să se arate viaţa, să săvârşească comuniunea omului cu Dumnezeu. Al treilea articol:

Duhul Sfânt, care la plinirea vremii s-a revărsat într-un fel cu totul nou peste umanitate, pentru aDuhul Sfânt, care la plinirea vremii s-a revărsat într-un fel cu totul nou peste umanitate, pentru a

înnoi pe omul de pe pământ”înnoi pe omul de pe pământ”5656. .

53 Pr. Dr. Goje Ioan, Pr. Dr. Goje Ioan, op. citop. cit., 208. ., 208. 54 Mitr. Nicolae Mladin, Mitr. Nicolae Mladin, Asceza şi mistica paulinăAsceza şi mistica paulină, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 82-82., Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 82-82.55 AH. III, 18, 1 apud Petru Ioan Ilea, AH. III, 18, 1 apud Petru Ioan Ilea, art. citart. cit. 219. . 219.

56 Pr. Dr. Remus Rus, op. cit. p. 242.

19

Acest cuvânt: Acest cuvânt: recapitularerecapitulare arată cauza şi scopul pogorământului Întrupării arată cauza şi scopul pogorământului Întrupării

răscumpărătoare. Iisus Hristos s-a făcut om între oameni, pentru ca să lege începutul cu sfârşitulrăscumpărătoare. Iisus Hristos s-a făcut om între oameni, pentru ca să lege începutul cu sfârşitul

– acesta pare a fi textul care arată cel mai potrivit centrul gândirii Sfântului Părinte– acesta pare a fi textul care arată cel mai potrivit centrul gândirii Sfântului Părinte5757. .

Întruparea ca recapitulare este drumul deschis spre refacerea chipului lui Dumnezeu înÎntruparea ca recapitulare este drumul deschis spre refacerea chipului lui Dumnezeu în

om, a filiaţiei divine, şi pentru restabilirea comuniunii cu Dumnezeu prin Fiul Său, Domnulom, a filiaţiei divine, şi pentru restabilirea comuniunii cu Dumnezeu prin Fiul Său, Domnul

nostru, care devine principiul înfierii noastre de către Dumnezeunostru, care devine principiul înfierii noastre de către Dumnezeu5858..

Cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, omul este rechemat să facă acest parcurs de la chip laCu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, omul este rechemat să facă acest parcurs de la chip la

asemănare.asemănare.

RECAPITULARE ŞI CREAŢIE RECAPITULARE ŞI CREAŢIE

Chiar dacă relaţia între Dumnezeu şi om ocupă primul loc în actul Întrupării, restabilireaChiar dacă relaţia între Dumnezeu şi om ocupă primul loc în actul Întrupării, restabilirea

ei la starea de comuniune are implicaţii pentru întreaga creaţie şi aceasta datorită faptului că Celei la starea de comuniune are implicaţii pentru întreaga creaţie şi aceasta datorită faptului că Cel

ce săvârşeşte lucrarea de mântuire şi răscumpărare, este totodată şi Cel ce a creat totul. În acestce săvârşeşte lucrarea de mântuire şi răscumpărare, este totodată şi Cel ce a creat totul. În acest

fel, lucrarea de mântuire pare a fi o extensie a lucrării de creare, în sensul repunerii lumii createfel, lucrarea de mântuire pare a fi o extensie a lucrării de creare, în sensul repunerii lumii create

pe făgaşul natural care s-o ducă la scopul care i-a fost destinat. De aici implicaţiile teologice alepe făgaşul natural care s-o ducă la scopul care i-a fost destinat. De aici implicaţiile teologice ale

întregii creaţii pentru viaţa şi desăvârşirea omului, pe de o parte, dar şi datoriile omului faţă deîntregii creaţii pentru viaţa şi desăvârşirea omului, pe de o parte, dar şi datoriile omului faţă de

lume, ca şi creaţie a lui Dumnezeu, pe de altă parte.lume, ca şi creaţie a lui Dumnezeu, pe de altă parte.

În textele care ne vorbesc despre recapitulare se arată că Iisus Hristos ,,a recapitulat toateÎn textele care ne vorbesc despre recapitulare se arată că Iisus Hristos ,,a recapitulat toate

lucrurile cereşti şi pământeşti” (Efeseni 1, 10). În AH. V, 20, 2, Sfântul Irineu învaţă că lucrurilelucrurile cereşti şi pământeşti” (Efeseni 1, 10). În AH. V, 20, 2, Sfântul Irineu învaţă că lucrurile

cereşti sunt spirituale. În privinţa lucrurilor pământeşti este vorba de creaţia materială. Omul estecereşti sunt spirituale. În privinţa lucrurilor pământeşti este vorba de creaţia materială. Omul este

aşezat în centrul creaţiei şi indirect creaţia participă la recapitulare prin om, prin lucrareaaşezat în centrul creaţiei şi indirect creaţia participă la recapitulare prin om, prin lucrarea

Duhului Sfânt în om. Astfel, recapitularea are ca scop omul şi prin el, creaţia. De aceea, aşa cumDuhului Sfânt în om. Astfel, recapitularea are ca scop omul şi prin el, creaţia. De aceea, aşa cum

planul lui Dumnezeu de Mântuire se realizează mai întâi în umanitatea lui Hristos, apoi trece laplanul lui Dumnezeu de Mântuire se realizează mai întâi în umanitatea lui Hristos, apoi trece la

oameni prin darul Duhului Sfânt, la fel şi desăvârşirea creaţiei se realizează întâi în om, apoi vaoameni prin darul Duhului Sfânt, la fel şi desăvârşirea creaţiei se realizează întâi în om, apoi va

trece în universul întreg la sfârşitul veacurilortrece în universul întreg la sfârşitul veacurilor5959

CONCLUZII

57 N. Chiţescu, Chiţescu, op. citop. cit. p.123. . p.123. 58 Petru Ioan Ilea, art. cit., p. 219. 59 Pr. Dr. Goje Ioan, Pr. Dr. Goje Ioan, op. citop. cit. p. 247. . p. 247.

20

Sfântul Irineu de Lyon este considerat unul dintre cei mai mari gânditori creştini ai primeiSfântul Irineu de Lyon este considerat unul dintre cei mai mari gânditori creştini ai primei

perioade patristice, un adevărat creator de teologie, un autor care a ştiut să găsească cele maiperioade patristice, un adevărat creator de teologie, un autor care a ştiut să găsească cele mai

practice răspunsuri la multe dintre problemele cu care se confrunta atunci Biserica.practice răspunsuri la multe dintre problemele cu care se confrunta atunci Biserica.

Deşi învăţătura sa nu este ireproşabilă, cuprinzând, printre altele, un oarecareDeşi învăţătura sa nu este ireproşabilă, cuprinzând, printre altele, un oarecare

subordinaţionism în sânul Sfintei Treimi, sau hiliasmul, meritul său în dezvoltarea unei teologiisubordinaţionism în sânul Sfintei Treimi, sau hiliasmul, meritul său în dezvoltarea unei teologii

fundamentate pe cele două izvoare ale Revelaţiei, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, extrem defundamentate pe cele două izvoare ale Revelaţiei, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, extrem de

precise atunci când a trebuit să răspundă unor „pseudo-învăţături” creştine, nu poate fi pus laprecise atunci când a trebuit să răspundă unor „pseudo-învăţături” creştine, nu poate fi pus la

îndoială. Sfântul Irineu a fost un polemist remarcabil, prin combaterea gnosticismului, unîndoială. Sfântul Irineu a fost un polemist remarcabil, prin combaterea gnosticismului, un

misionar prin excelenţă şi un diplomat abil, capabil nu numai să medieze conflictul dintre Răsăritmisionar prin excelenţă şi un diplomat abil, capabil nu numai să medieze conflictul dintre Răsărit

şi Apus, în privinţa sărbătoririi Paştelui, dar şi să creeze o punte între cele două spiritualităţi. şi Apus, în privinţa sărbătoririi Paştelui, dar şi să creeze o punte între cele două spiritualităţi.

Întreaga sa operă îl arată pe Sfântul Irineu ca un profund gânditor al epocii patristice. PrinÎntreaga sa operă îl arată pe Sfântul Irineu ca un profund gânditor al epocii patristice. Prin

erudiţia sa, prin vastul material prezentat în scrierile sale, precum şi prin modul în care combateerudiţia sa, prin vastul material prezentat în scrierile sale, precum şi prin modul în care combate

gnosticismul pe cale raţională, Sfântul Irineu se vădeşte ca un adevărat părinte al teologieignosticismul pe cale raţională, Sfântul Irineu se vădeşte ca un adevărat părinte al teologiei

creştine în Occident. Centrul teologiei sale îl formează hristologia, învăţătura desprecreştine în Occident. Centrul teologiei sale îl formează hristologia, învăţătura despre

recapitularea omenirii în Hristos. recapitularea omenirii în Hristos.

Marea reaalizare a Sfântului Irineu a fost aceea de a fi demonstrat pe larg unitatea

fundamentală a Revelaţiei, deci între Vechiul Testaament şi Noul Testament (Revelaţia aceluiaşi

Dumnezeu), precum şi uitatea dintre creaţie şi mântuire, într-o iconomie inspirată din motivul

paulin al recapitulării tuturor în Hristos (Efeseni I).

Pornind de la un text din Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Irineu

îşi încheagă o teorie explicativă a Răscumpărării pe temelia ideii de recapitulatio. Sfântul Irineu

are această originalitate că a reuşit să dea o unitate desăvârşită gândirii sale asupra planului

izbăvitor, în jurul acestei idei.

Recapitularea este mai mult decât o restaurare a umanităţii la forma originală şi are ca

scop îndumnezeirea omului şi împlinirea întregii creaţii. Se are în vedere stricarea morţii şi

comuniunea dintre om şi Dumnezeu. Întruparea este începutul acestui proces, care se încheie

prin ,,iconomia crucii”, şi prin Parusie. Întreaga doctrină a Recapitulării este orientată spre

Parusie, spre împlinirea întregii creaţii până când Antihristul, care este recapitularea întregului

rău, va fi înfrânt. Doar atunci fiinţa umană – refăcută prin Iisus Hristos în chipul lui Dumnezeu şi

transfigurată în Duhul Sfânt – va ajunge la comuniune cu Dumnezeu.

21

Teoria recapitulării lămureşte restabilirea omului în starea lui Adam – a cărui

protoplasmă o îmbracă Cuvântul ca un al doilea Adam – rezumând astfel întreaga omenite, pe

care o reînnoieşte, o regenerează în Sine, repetând în viaţa Sa exemplară şi în moartea Sa

izbăvitoare întreaga istorie a protopărinteluui căzut. În acest chip se lămureşte – împotriva

gnosticilor – unitatea între Dumnezeu – Creatorul şi Dumnezeu Mântuitorul, precum şi

comuniunea dintre om şi Dumnezeu, care se ating în una şi aceeaşi persoană.

Observând modelul de trăire şi slujire creştină oferit de Sfântul Irineu al Lyonului, ni seObservând modelul de trăire şi slujire creştină oferit de Sfântul Irineu al Lyonului, ni se

confirmă din nou faptul că întotdeauna, de-a lungul zbuciumatei istorii a Bisericii lui Hristos, auconfirmă din nou faptul că întotdeauna, de-a lungul zbuciumatei istorii a Bisericii lui Hristos, au

existat o serie de personalităţi creştine providenţiale care au aşezat învăţătura creştină peexistat o serie de personalităţi creştine providenţiale care au aşezat învăţătura creştină pe

fundamentele sale evanghelice şi apostolice, arătând sensul adevărat al slujirii semenilor, alfundamentele sale evanghelice şi apostolice, arătând sensul adevărat al slujirii semenilor, al

luptei pentru dreapta-învăţătură şi al jertfei necondiţionate pentru credinţă.luptei pentru dreapta-învăţătură şi al jertfei necondiţionate pentru credinţă.

BIBLIOGRAFIE

1.1. Martirii din LyonMartirii din Lyon, traducere, introducere (p. 53 - 60), note şi indici (p. 72 - 79) de pr., traducere, introducere (p. 53 - 60), note şi indici (p. 72 - 79) de pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, în vol. prof. dr. Ioan Rămureanu, în vol. Actele martiriceActele martirice, în col. „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”,, în col. „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, nr. 11, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,nr. 11, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1986, p. 61 - 72.1986, p. 61 - 72.

2.2. André BENOÎT, St. Irénée, Introduction à ľ Etude de sa teologie, Press. Univ. de France, Paris, 1960.

3.3. BBRIARIA, I, IONON, preot prof. dr., , preot prof. dr., Dicţionar de Teologie Ortodoxă A - ZDicţionar de Teologie Ortodoxă A - Z , Bucureşti, Editura, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, p. 212 - 213.Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, p. 212 - 213.

4.4. CCOMANOMAN, I, IOANOAN G. G., preot prof. dr., , preot prof. dr., PatrologiePatrologie, vol. II, Bucureşti, 1985. , vol. II, Bucureşti, 1985. 5.5. DDRĂGOIRĂGOI, E, EUGENUGEN, pr., , pr., Istoria creştinismului în dateIstoria creştinismului în date, Galaţi, Editura Episcopiei Dunării de, Galaţi, Editura Episcopiei Dunării de

22

Jos, 2004, p. 37.Jos, 2004, p. 37.6.6. Pr. Dr. Ioan GOJE, Pr. Dr. Ioan GOJE, Sfântul Irineu – apărător al învăţăturii creştineSfântul Irineu – apărător al învăţăturii creştine, Editura Renaşterea,, Editura Renaşterea,

Cluj-Napoca, 2002. Cluj-Napoca, 2002. 7.7. Albert Houssiau, La christologie de Saint Irénée, Louvain, 1955. 8.8. IIRÉNÉERÉNÉE DEDE L LYONYON, , Contre les Hérésies, Mise en lumiere et refutation de la pretendueContre les Hérésies, Mise en lumiere et refutation de la pretendue

«connaisance»«connaisance», livre III, în „Sources chretiennes”, vol. 34, texte latin, fragments grecs,, livre III, în „Sources chretiennes”, vol. 34, texte latin, fragments grecs, introduction, traduction et notes de F. Sagnard, editions du Cerf, Paris, 1952. introduction, traduction et notes de F. Sagnard, editions du Cerf, Paris, 1952.

9.9. P. S. Irineu Bistriţeanul, P. S. Irineu Bistriţeanul, Sfântul Irineu de Lyon – polemist şi teologSfântul Irineu de Lyon – polemist şi teolog , Editura Cartimpex,, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 1998. Cluj-Napoca, 1998.

10.10. MMATEIATEI, H, HORIAORIA C. C., , Irineu de Lyon (140/150 - c. 200)Irineu de Lyon (140/150 - c. 200), în „Enciclopedia Antichităţii”,, în „Enciclopedia Antichităţii”, Bucureşti, Editura Meronia, 1995, p. 179.Bucureşti, Editura Meronia, 1995, p. 179.

11.11. RRĂMUREANUĂMUREANU, I, IOANOAN, preot prof. dr., , preot prof. dr., ŞŞESANESAN, M, MILANILAN, preot prof. dr., , preot prof. dr., BBODOGAEODOGAE, T, TEODOREODOR,, preot prof. dr., Teodor, preot prof. dr., Teodor, Istoria Bisericească UniversalăIstoria Bisericească Universală, vol. I (1 - 1054), Bucureşti,, vol. I (1 - 1054), Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987, p. 101 -Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987, p. 101 - 174.174.

12.12. VVOICUOICU, C, CONSTANTINONSTANTIN, arhid. prof. univ. dr., , arhid. prof. univ. dr., DDUMITRAŞCUUMITRAŞCU, N, NICUICU, preot conf. univ. dr.,, preot conf. univ. dr., PatrologiePatrologie, manual pentru seminariile teologice, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi, manual pentru seminariile teologice, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, p. 65 - 73.de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, p. 65 - 73.

S STUDIITUDII ŞIŞI ARTICOLEARTICOLE: :

1.1. CCHIŢESCUHIŢESCU, N., N., , Teoria recapitulaţiunii (Teoria recapitulaţiunii (ΑνακεφαλαιοσιςΑνακεφαλαιοσις) la Sfântul Irineu) la Sfântul Irineu, în rev. „Studii, în rev. „Studii Teologice”, anul VII, 1938 - 1939, p. 115 - 140.Teologice”, anul VII, 1938 - 1939, p. 115 - 140.

2.2. HHAUAU, M, MIHAIIHAI, diac. drd., , diac. drd., Atitudinea faţă de erezii a Sfântului Irineu de LugdunumAtitudinea faţă de erezii a Sfântului Irineu de Lugdunum, în rev., în rev. „Ortodoxia”, anul XL, nr. 1, ianuarie - martie, 1989, p. 63 - 71.„Ortodoxia”, anul XL, nr. 1, ianuarie - martie, 1989, p. 63 - 71.

3.3. PETRU IOAN ILEAPETRU IOAN ILEA: : Recapitularea tuturor în Hristos în teologia Sfântului Irineu de LyonRecapitularea tuturor în Hristos în teologia Sfântului Irineu de Lyon ,, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Theologia Orthodoxă, Nr. 1, 2005. în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Theologia Orthodoxă, Nr. 1, 2005.

4.4. MMELEŞCANELEŞCAN, T, TIBERIUIBERIU, arhidiacon, , arhidiacon, Sfântul IrineuSfântul Irineu, în rev. „Mitropolia Moldovei şi, în rev. „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul LIV, nr. 1 - 2, ianuarie - februarie, 1978, p. 96 - 100.Sucevei”, anul LIV, nr. 1 - 2, ianuarie - februarie, 1978, p. 96 - 100.

23