Referat :

Economia serviciilor

Tema:

Serviciile culturale

Specializarea :

Economia comertului, turismului si serviciilor

Student :

Iordan Elena - Claudia

1

An : II

Grupa : A 5

Conceptul de serviciu

Mult timp activitatea de servicii nu a fost recunoscuta, serviciile fiind neglijate de economisti si incadrate in sfera neproductiva. Teoria economica a acordat prea putina atentie serviciilor si a clasificarilor conceptuale fata de amploarea practica a serviciilor deoarece s-a schimbat starea de spirit vis-a-vis de servicii pentru ca :

1. numai serviciile pot crea locuri de munca in numar suficient pentru a rezolva sau limita problema somajului;

2. sectorul tertiar nu este „ingrădit” decat de reglementari care sunt repuse in discutie in cadrul procesului de liberalizare a schimburilor internationale

3. oferta de servicii diferentiate si adaptate la cerere reprezinta un element esential la competitivitatii intreprinderii, oricare ar fi domeniul lor de activitate.

Serviciul ca act – reprezinta prestarea efectiva si pune in legatura activitatea prestatorului, mijloacele materiale ale prestatiei, si obiectul serviciului.

Serviciile se realizează nu numai in cadrul unor unitati specializate, „exteriorizate” de activitatile de productie propriu-zise ci si in interiorul intreprinderilor producătoare de bunuri materiale. Chiar aceasta extindere a activitatilor de servicii in unitatile agricole si industriale reprezinta una din trasaturile specifice ale economiei serviciilor, trasaturi care caracterizeaza in prezent economia tarilor dezvoltate.

Acest proces de integrare din ce in ce mai puternic al functiilor de servicii in unitatile economice, indiferent de sector, a condus la servicizarea sau tertiarizarea economiei.

2

Caracteristicile serviciilor

Domeniul particular de activitate in cadrul economie, serviciile au o serie de trăsături caracteristice, care:

- decurg din specificul muncii desfasurate in aceasta sfera;- permit identificarea lor- se constituie in criterii de determinare a serviciilor de celelalte componente ale activitatii

economice si sociale.- influenteaza modul de productie si de comercializare a serviciului.

Serviciile si sectorul tertiarActivitatile de servicii au fost grupate pentru prima data de Al. Fisher intr-un sector distinct al

economiei nationale sector numit sectorul tertiar - definit ca ansamblu de activitati consacrate productiei nemateriale, in timp ce sectorul primar grupeaza activitatile agricole şi extractive, iar sectorul secundar industriile prelucrătoare. Colin Clark – in urma unei analize statistice laborioase grupeaza activitatile economice in:

- activitati primare – caracterizate prin utilizarea directa a resurselor naturale si prin randamente descrescande (agricultura, vanatoarea, pescuitul, exploatarile forestiere).

- activitati secundare sau industriale – caracterizate prin transformarea continua si pe o scara mare a materiilor prime in produse transportabile si de asemenea, caracterizate prin productivitate ridicata si randamente crescande.

- activitatile tertiare – caracterizate printr-o productivitate mai redusa (activitatile mestesugaresti, reparatii, mici brutarii, industria constructiilor, activitatea bancilor, asigurarile, comertul si serviciile personale).

Sfera serviciilor este mai larga, mai cuprinzatoare decat sfera sectorului tertiar, ingloband o serie de activitati nemateriale desfasurate in sectorul primar si secundar.

Functiile serviciilor1. Functia de cercetare

Activitatea de cercetare participa la: conceperea de produse si servicii noi adaptate la cerintele pietei; la cresterea calitatii acestora; la obtinerea intr-un timp cat mai scurt a acestora si cu un consum mai redus de factori de productie.

2. Functia de educatie sau invaţamantIn economia moderna cresterea economica presupune investitii din ce in ce mai mari in capitalul

uman.3. Functia de aprovizionare cu materii prime si materiale necesare

Aceasta functie demonstreaza ca serviciile sunt puternic implicate in procesul de pregatire a productiei, dar si in procesul de derulare a productiei.

4. Functia de distributie - fara de care un produs nu este accesibil consumatorului. Cuprinde ansamblul operatiunilor tehnice si economice care au loc din momentul iesirii produselor din procesul de productie si pana cand ajung la utilizatorii finali.

3

5. Functia legata de utilizarea produselor, adica de intretinerea, refacerea sau repararea valorii de intrebuintare a acestora.

6. Functia de gestiune si reciclare a deseurilorFunctie importanta a serviciilor, este pusa in ultimul timp in evidenta de maturizarea revolutiei

industriale si de dezvoltarea productiei de masa.

TIPOLOGIA SERVICIILORIn functie de criteriile de structurare utilizate evidentiem: clasificari statistice pe produse, pe activitati,

pe ocupatii.Clasificarea pe produse – grupeaza rezultatele productiei in conformitate cu caracteristicile lor in

scopul de a elabora statistici asupra dimensiunilor si structurii productiei, comertului, consumului.Caracteristicile utilizate pentru clasificarea pe produse:

- originea produsului: serviciile arhitectilor;- natura produsului: serviciile bancare;- destinatia produsului: serviciile pentru constructii.

Categorii de serviciiCele mai utilizate criterii de grupare a serviciilor:

1. Sursele lor de procurare servicii marfa (market sau de piata); servicii nemarfa (nonmarfa sau necomerciale).

Serviciile marfa - sunt cele procurate prin acte de vanzare-cumparare prin intermediul pieteiServiciile nonmarfa- ocolesc relatiile de piaata si includ: servicii publice, servicii furnizare de

organizatii publice nonprofit si servicii pe care si le fac oamenii, ei insisi adica self-service.2. După natura nevoilor satisfacute sunt:

servicii private; servicii publice.

Serviciile private – satisfac nevoi particulare ale indivizilor sau ale familiilor.Serviciile publice – sunt activitati organizate, autorizate de catre o autoritate administrativa centrala

sau locala pentru satisfacerea de nevoi sociale in interes public.Interesul public – reprezinta totalitatea intereselor exprimate de o colectivitate umana cu privire la

cerintele de organizare, convietuire, asistenta, transport.3. Natura prestatorilor

servicii private – sunt furnizate de societati sau organizatii private. servicii publice – sunt oferite de institutii, organisme sau organizatii publice.

4. După beneficiarul (utilizatorul) acestora sunt servicii: intermediare; finale.

Serviciile intermediare - sunt servicii de productie, de afaceri, pentru intreprinderi sau agentii economice si sociale. Sunt definite ca activitati care folosesc pentru productia bunurilor si a altor servicii.

Serviciile finale (servicii de consum sau servicii pentru populatie), contribuie la satisfacerea nevoilor de consum ale populatiei, fiind un element constitutiv al calitatii vietii acesteia.

5. Dupa functiile economice indeplinite de acestea: servicii de distributie (transport, comert cu ridicata, cu amanuntul, comunicatii); servicii de productie (de afaceri, banci, asigurari, contabilitate, cercetare-dezvoltare);

4

servicii sociale (colective, sanatate, educatie, posta, servicii publice non-profit); servicii personale (servicii casnice, hoteluri si restaurante, case de comenzi, ingrijire

personala).6. Dupa natura efectelor lor:

servicii materiale; nemateriale.

Serviciile materiale – sunt incorporate in bunuri sau cele care vizeaza direct productia materiala (transportul, distributia, repararea si intretinerea echipamentelor industriale si casnice).

Serviciile nemateriale – definite in opozitie cu serviciile materiale, nu se concretizeaza in bunuri materiale si nici in transformari de natura materiala. Ele contribuie la satisfacerea unor nevoi spirituale ale indivizilor, a unor nevoi sociale sau colective.

7. După efectele, dar si beneficiarul direct al serviciilor: servicii care afecteaza bunurile (transport, curaţatorie, reparatii, intretinere bunuri si

locunte); servicii care afecteaza persoanele – sunt subclasificate in servicii care afecteaza conditia

fizica, sau cea intelectuala a persoanelor (transport de persoane, comunicare, educatie, invaţamant, ingrijirea sanatatii);

servicii care influenteaza atat conditia bunurilor cat si a persoanelor (servicii financiare).8. Modalitatile de comercializare a lor:

serviciile transferabile (comercializabile); serviciile netransferabile (necomercializabile).

Serviciile transferabile – pot fi schimbate la distanta, fie incorporate in bunuri materiale, fie cu ajutorul unui suport electronic sau de alta natura;

Servicii netransferabile - trebuie produse in contact cu consumatorul, adica trebuie furnizate pe loc sau „in situ”. Acestea au o serie de implicatii pe plan international, in schimburile internationale.

9. După prezenta clientului in timpul prestarii: Unele servicii necesita prezenta consumatorului in timpul prestarii (servicii medicale,

servicii personale, invatamant). Altele nu necesita prezenta obligatorie a consumatorului (reparatii, comert electronic,

transport de marfa)Serviciul este un sector al economiei in care se desfasoara o activitate utila, menita sa

satisfaca anumite nevoi sociale. Serviciile culturale ajuta la raspandirea culturii.Conform unei definiţii date de M. Moldoveanu şi V. Ioan-Franc, serviciile culturale sunt

activitãţi prestate în beneficiul consumatorilor de culturã, cu sau fãrã participarea lor directã, cu scopul de a împlini anumite nevoi şi a le produce satisfacţiile aşteptate de ei.

Serviciile culturale constituie o categorie distinctã de servicii. Evaluarea calitãţii lor se face numai de cãtre consumatori şi numai dupã realizarea prestaţiilor. Ei cumpãrã servicii înainte de a le percepe valoarea. Un bun material se autodefineşte, ca un serviciu sau nu.

Cel care „defineşte" serviciul este consumatorul, care la început dispune de informaţii insuficiente cu privire la valoarea prestaţiei. Informaţiile despre personalitãţile care vor evolua într-un spectacol, despre preţ sau alte facilitãţi de vânzare, despre mesajele publicitare, de exemplu, pot contribui la formarea unei prime imagini a serviciului însã neconcludentã pentru evaluarea exactã a prestaţiei culturale. De aceea, „intangibilitatea" şi „inseparabilitatea" caracterizeazã în bunã mãsurã şi serviciile culturale.

Dupã conţinutul prestaţiilor şi a mijloacelor utilizate, serviciile culturale se clasificã astfel :

5

1. Domeniul spectacolelor: teatru, film, muzicã, dans, formaţii artistice, festivaluri;

2. Domeniul artelor plastice: galerii şi expoziţii de artã, colecţii particulare, artã popularã;

3. Domeniul creaţiilor culturale oferite pe suporturi specifice şi servicii de difuzare specializate:

- film, studiouri de film, cinematografe, cinecluburi;

- carte, reviste, edituri, saloane şi târguri de carte, servicii de lecturã publicã;

- fotografie artisticã;

6

- casetã audio-video şi disc.

4. Sistemul instituţional de promovare a culturii la nivelul colectivitãţilor umane:

bibliotecã, muzee, instituţie teatralã, filarmonicã/operã, casã de culturã, agenţii specializate în turism cultural.

5. Domeniul comunicaţiilor de masã, împreunã cu mijloacele tehnice de receptare,

redactare şi difuzare a mesajelor: presã scrisã, radio, televiziune, agenţii de presã, studiouri, redacţii, reţele de difuzare.

Dupã natura relaţiei cu produsele culturale, se împart în :

1. servicii care difuzeazã creaţii culturale: servicii editoriale, servicii de lecturã publicã, servicii muzeistice;

2. servicii care creeazã ele însele culturã: teatrul TV, producţia de film, spectacole muzicale.Dupã gradul de participare a consumatorilor:

7

1. servicii ale cãror prestaţii nu se pot realiza fãrã prezenţa consumatorilor: spectacole, târguri de carte;

2. servicii care nu presupun participarea consumatorilor, deşi publicul este un element de referinţã al prestaţiei culturale: activitatea editorialã, expoziţii de artã, emisiuni radiofonice.

Serviciile culturale se diferenţiazã şi dupã alte criterii cum ar fi: pieţele, distribuţia, rentabilitatea, inteligibilitatea standardelor valorice, capacitatea de persuasiune. Indiferent de conţinutul prestaţiilor şi de natura mijloacelor utilizate, ele oferã informaţii, cunoştinţe, valori, simboluri, modele şi idealuri menite sã satisfacã o diversitate de nevoi umane:

- nevoia de cunoaştere/de informare;- nevoia de acţiune şi de participare;- nevoia de control asupra contextului;- nevoia de relevare a propriei identitãţi, de afirmare şi prestigiu în societate;- nevoia de justiţie;- nevoia de securitate;- alte nevoi psihice cum sunt nevoia de imaginar, de evadare din mediul cotidian etc.

Dezvoltarea cererii de culturã şi diversificarea tipurilor de servicii au condus la asimilarea în domeniul culturii a unor metode şi tehnici de marketing. În fond, armonizarea ofertei cu nevoile publicului consumator este obiectivul strategic al oricãrui agent de piaţã.

Afirmarea marketingului în domeniul culturii presupune: asimilarea, la nivelul teoriei şi acţiunii culturale, a conceptelor semnificative din domeniul marketingului; crearea de concepte noi şi îmbogãţirea celor existente cu alte accepţiuni sugerate de practica culturalã; generalizarea teoreticã şi reflecţia continuã asupra ideilor generate de practicã; experimentarea unor metode noi de investigare a consumului cultural şi a comportamentului consumatorilor; elaborarea unor instrumente eficace de previzionare a fenomenelor pieţei culturale.

Concepte cum sunt piaţã, consum, strategie, nevoi, difuzare, concurenţã, preţ, promovare dobândesc noi înţelesuri, cum ar fi piaţa editorialã, consumul mass-media, strategia bibliotecarã, nevoia de artã, difuzarea cãrţii, preţul informaţiei.

Abordarea de marketing în domeniul culturii necesitã cercetarea pieţei, studiul sistematic al nevoilor şi „aşteptãrilor" consumatorului, anticiparea lor şi chiar crearea de nevoi la nivelul unor segmente de piaţã.

Exigenţele metodologice ale marketingului în culturã presupun evaluarea calitãţii şi a dimensiunii ofertei, armonizarea ei cu cerinţele de consum ale populaţiei, investigarea gradului de satisfacţie a consumatorilor, a motivaţiei şi comportamentelor culturale.

Tinându-se seama de specificitatea produselor şi a serviciilor culturale, cercetãrile de marketing trebuie sã evidenţieze metodele cele mai relevante de promovare a valorilor şi personalitãţilor creatoare.

Particularitãţile mixului în domeniul culturii pun în evidenţã funcţii specifice ale marketingului cultural, funcţii care îl diferenţiazã de celelalte discipline. Indiferent de domeniu şi de scara aplicãrii lui, marketingul cultural are o serie de funcţii generale care constau în:

- investigarea pieţei, a consumului de culturã şi a mediului economic şi social;- adoptarea continuã a politicilor de marketing la cerinţele mediului;- dimensionarea serviciilor culturale în consens cu nevoile, gusturile, aşteptãrile, exigenţele

calitative ale consumatorilor, dar şi cu dezideratele politicii culturale;- promovarea unui management eficient al resurselor umane care, împreunã cu resursele

materiale şi informaţionale, sã stimuleze efecte sinergice ale valorilor şi serviciilor culturale şi sã asigure realizarea obiectivelor prestabilite.

8

Concluzii :Serviciile pot fi privite ca „ocupatii” (indatoriri) ale unor persoane, ca „functii”, „actiuni” sau

„munci prestate in folosul cuiva”, ca organisme sau subdiviziuni facand parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic. De asemenea, termenul de servicii este asociat si ideii de „tertiar” sau „sector tertiar” avand doua acceptiuni diferite: pe de o parte ansamblul de „mederii” (ex. contabili, secretari, vanzatori) care se exercita in societati de servicii (banci, companii aeriene) sau in intreprinderi industriale sau agricole; pe de alta parte, ansamblul unitatilor de productie, individualizabile din punct de vedere statistic, a caror activitate principala consta in oferirea de servicii si care corespunde notiunii statistice de ramura.

Serviciile (prestarile de servicii) au caracteristici spatiale si temporare, fapt ce le confera trasaturi de materialitate.Serviciile au drept trasaturi specifice, unanim recunoscute de specialisti:

materializarea, intangibilitatea nestocabilitatea simultaneitatea productiei si consumului nondurabilitatea iresponsabilitatea serviciilor de persoana prestatorului si a utilizatorului eterogenitatea

Odata produse, sau oferite, serviciile dispar, fie ca sunt consumate (si, deci, platite) de un client, fie ca se pierd efectiv (neregasindu-se in incasari).

Progresul economic are drept caracteristica glisarea ocuparii fortei de munca si a investitiilor, din sectorul primar spre secundar, si mai tarziu, spre sectorul tertiar.

Clasificarea sectoriala are anumite limite, dar de ce e importanta? Pentru ca permite cuprinderea si analizarea ca un tot unitar a activitatilor economico-sociale si desprinderea unor tendinte strategice in dezvoltarea economica la nivel national si international.

Pentru Romania, o analiza pe perioada 1992 – 1997 ne arata ca sectorul primar a suportat o reducere severa a investitiilor; sectorul secundar a inregistrat evolutii oscilante, ceea ce demonstreaza lipsa unei strategii concrete in domeniu, iar sectorul tertiar – oscilatii dar cu trend ascendent (ex. 1992 – 30,1%, 1997 – 40,4%).

Experienta tărilor dezvoltate releva importanta deosebita a serviciilor de invatamant si cercetare in dezvoltarea economica. Astfel, progresul acestor tari se explica, printre altele si prin atentia remarcabila acordata acestor domenii, in care sunt angajate milioane de persoane si carora le sunt alocate bugete substantiale, provenind atat din sectorul privat, cat si din cel public. Deosebit de sugestiv in acest sens apare, de exemplu, faptul ca in prezent, in universitati din SUA este cuprins un personal permanent mai numeros decat cel din agricultura.

Daca sectorul tertiar este dominat de servicii intensive in munca, participarea la cresterea economica interna si la exportul total al tarii va fi modesta, in timp ce, aportul serviciilor intensive in inteligenta este decisiv in cresterea economica.

In tara noastra, indicatorii calitatii vietii au fost structurati in cateva grupe importante, cum ar fi: standardul economic al gospodariei (venituri, locuinta, inzestrare cu bunuri si

proprietati); conditiile de viata si munca (habitatul, familia, programul de munca, şomaj) relatiile sociale (mediul social, organizarea vietii) timpul liber si utilizarea acestuia dimensiunea subiectiva a calitatii vietii (perceptia)

9

Se includ in categoria: servicii intermediare: transporturile, stocajul, distributia, asigurarile si reasigurarile, finantele, telecomunicatiile, serviciile juridice, contabile, servicii de formare si perfectionare profesionala.

Se includ: servicii marfa: turism, aliment public, spectacole; servicii nemarfa: furnizate de armata, politie, pompieri.

Bugetul alocat culturii romanesti este de 0,2% din PIB. Aceste alocari bugetare sunt infime pentru domeniul culturii deoarece nu este suficient si comparand cu 0,7% in Cehia, 0,8% in Franta, fara a mai vorbi de cifrele si mai bune din Austria sau alte tari ale UE.

10

Bibliografie :

Gherghina, Liliana, Economia serviciilor

http://www.cultura.ro/

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-6176092-theodor-paleologu-bugetul-alocat-culturii-romanesti-pur-simplu-ridicol.htm

http://www.romanialibera.ro/a154140/cultura-intre-bugetul-sarac-si-mecenatul-zgarcit.html

11