VESTIMENTAŢIA ŞI

VALORILE

SOCIALE

PRECIZĂRI TERMINOLOGICE Vestimentaţie (dress, clothes)

În cercetările psihosociologice, vestimentaţia a fost conceptualizată ca “orice obiect tangibil sau material ataşat corpului uman” (S. Kaiser, 1984/1997,4).

În teoria semiotică, vestimentaţia un sistem de semnificaţii (R. Barthes, 1967/1983; U. Eco, 1979/2007).

Şcoala proces: vestimentaţia - îmbinarea articolelor vestimentare şi a caracteristicilor acestora (culoare, croială, material, aspect îngrijit, formal/informal) formează un sistem de semnalizare (K.K. P. Johnson, 2002).

Teoriile sociologice analizează vestimentaţia sub forma fenomenelor modei sau ca simboluri ale statusului social (G. Tarde 1898; T. Veblen, 1989; G. Simmel, 1911; P. Bourdieu, 1979; H. Blumer, 1969; F. Davis 1992).

În sociologia corpului (M. Hulsbosch, 2006), vestimentaţia reprezintă o interfaţă între natura biologică şi socială a corpului uman..

Codul vestimentar (dress codes) Un set de norme care reglementează vestimentaţia

dezirabilă social (B. J. McVeigh, 2005, p. 377) Diferă în funcţie de ierarhia socială sau ierarhia

grupului: Coduri vestimentare puternic standardizate (codul

vestimentar militar); Coduri vestimentare standardizate (vestimentaţia în grupul

de muncă); Coduri vestimentare nestandardizate (vestimentaţia

informală, casual); Coduri vestimentare indezirabile, opuse standardelor (stilul

vestimentar punk, hip-hop);

Modă (fashion) şi Teribilismele (fads)

Moda: Moda “o formă de comportament colectiv acceptat la un moment dat în

societate şi despre care se anticipează că se va schimba”(Susan B. Kaiser, The Social Psychology of Clothing and Personal Adornment, 1985, 9)

Ex: Moda culinară, modă în aranjarea locuinţei, moda autoturismelor, moda arhitecturală, modă academică.

sunt destinate unui interval de timp relativ îndelungat faţă de teribilisme. adeziunea către modă este acceptată social fiind legitimată prin instituţii

(case de modă, designeri).

Teribilismele (ex. Mustaţa lui Chaplin, dansul hip-hop, steaking-ul) provoacă adeziunea pasageră a unui număr mic de persoane sunt dezaprobate social cuprind, în general, o audienţă omogenă ca vârstă implicarea în teribilisme are o conotaţie afectivă

Moda nu reglementează doar îmbrăcămintea. […]. Această modă care contaminează totul; este un fel de a se orienta al fiecărei civilizaţii. Ea este felul de gândire ca şi costumul, vorba cu duh, ca şi gestul de cochetărie, felul de a primi la masă şi grija de a sigila o scrisoare. Este felul de a vorbi […]. Este felul de a mânca […]. Moda înseamnă şi felul de a merge şi, nu mai puţin, acela de a saluta […]. Moda mai înseamnă îngrijirea corpului, a feţei, a părului.

Fernand Braudel, Structurile cotidianului: posiblilul şi imposibilul, Bucureşti, Editura Meridiane, (1979)1984, pp. 77-78.

Înfăţişarea (Appearance) Stimuli care ne informează despre statutul social al performerului.

Vestimentaţia parte componentă a prezentării scenice a comportamentului expresiv; obiect component al “feţei personale” (personal front) (Erving Goffman, 1959/2003, 51).

Înfăţişare în interacţiunile sociale include dimensiunile corpului, imaginea, reputaţia, vestimentaţia, expresiile faciale (G. Stone, 1964).

Maniera (Manner): atitudinea afişată de actorul social; aceasta poate intra în contradicţie cu înfăţişarea (oferiţi un exemplu!).

Stilul (Style): expresivitate; efecte asupra formei (ex: stilul drapat de vestimentaţiei).

FUNCŢIILE VESTIMENTAŢIEI

Vestimentaţia oferă inicii privind status-ul social, vârsta, sexul, regiunea geografică din care provine individul;

Hainele şi modul de a le purta sunt comunicări pe care le întreţinem cu ceilalţi;

Hainele sunt simboluri vizibile care influenţează interacţiunile sociale;

Îmbrăcămintea evocă normele sociale specifice, conduite admise, intenţiile de ordin sexual, ierarhiile sociale, comportamentele culturale, opţiunile politice.

Abordare semiotică a vestimentaţiei

1. Roland Barthes. (1967). Système de la mode Roland Barthes (1915-1980) filosof, eseist şi

semiotician francez La nivel social hainele descriu combinaţia între

semnificant (forma vestimentaţiei) şi semnificat (sensul, semnificaţia articolului de vestimentaţie). Procesul de semnificare este posibil doar când există un cod.

Relaţia dintre semnificat si semnificant este caracterizată de un cod (code), adică de un sistem de reguli şi de convenţii sociale.

Abordare semiotică a vestimentaţiei

2. Umberto Eco (1976). A theory of semiotics “I am speaking throught my clothes”

(Umberto Eco, 1979/2007, 144). Ca şi limba, vestimentaţia reprezintă un

sistem de semnificaţii. Vestimentaţia este o cunoaştere

achiziţionată prin socializare, ale cărei semnificaţii sunt împărtăşite de membrii unui grup, unei societăţi, unei culturi (Umberto Eco, 1979/2007, 144).

Vestimentaţia şi formarea impresie J. Dilworth (1997) a arătat că indivizii au aşteptări cu privire

la modul vestimentar al celorlalţi, cercetând impactul hainelor în interacţiune profesor-elev.

Chestionare cu întrebări deschise care să colecteze răspunsuri cu privire la aşteptările pe care studenţii le au cu privire la stilul vestimentar al profesorilor.

În categoria îmbrăcăminte neadecvată, studenţii au inclus: pantofi fără ciorapi; bijuterii ostentative; fusete scurte care pun în evidenţă picioarele; tricouri imprimate; rochii mulate.

Aşteptările studenţilor cu privire la vestimentaţia profesorilor includea articole vestimentare precum costume, cămăşi.

Vestimentaţia şi formarea impresie Sara Butler (1989) arată că percepţia studenţilor

privind performanţele profesorilor nu depinde de stilul vestimentar, îmbrăcămintea casual sau cea formală fiind considerate deopotrivă desirabilă de către studenţii cercetaţi (E=201).

Experimentul a manipulat 4 stiluri vestimentare: 1) cămaşă lungă şi jeanşi fără curea 2) pantaloni largi, marinăreşti şi plover gros 3) vestimentaţie de culoare neagră şi cu dungată 4) costum bluemarin şi bluza albă.

Vestimentaţia ca indicator al statutului social

Teoria trickle-down (Thorstein B. Veblen,1899; Georg Simmel, 1911; Pierre Bourdieu, 1979).

- vestimentaţia este o marcă a clasei sociale;- manifestarea preferinţelor în materie de muzică şi

pictură, până la cele personale cu privire la cosmetică, vestimentaţie şi decoraţiuni interioare – nu sunt altceva decât “oportunităţi de relevare a poziţiei sociale pe care un individul o ocupă în cadrul societăţii” (Piere Bourdieu 1979/1984, 57 ).

Vestimentaţia ca indicator al statutului social

H. Giles (1973) a măsurat disponibilitatea persoanelor, provenite din clase sociale diferite, de a oferi date personale. Persoana folosită ca stimul – îmbrăcată adecvat, în jumătate din cazuri purtând cravată şi în jumătate din cazuri nu - a cerut celor trei loturi intervievate date personale, explicând că realizează un sondaj şi întrebând pe fiecare dintre subiecţi adresa personală pentru a putea fi incluşi în cadrul cercetării.

Cele trei grupuri intervievate au fost: a) 30 de persoane aparţinând unui club conservator (eşantion folosit pentru clasa socială medie); b) 30 de clienţi ai unei cafenele (muncitori) c) 40 persoane de sex masculin care treceau strada.

Oamenii care aparţineau clasei sociale medii furnizau date despre adresă mai des (în 93% din cazuri) în situaţia în care operatorul de interviu purta cravată decât în situaţia când această articol lipsea din vestimentaţia operatorului de interviu (27%). În timp ce muncitorii erau dispuşi să ofere informaţii cu privire la adresa personală în ambele situaţii de experiment (56% versus 65%), cei 40 de subiecţi aleşi în mod aleatoriu în timp ce treceau strada s-au dovedit a fi mai disponibili să ofere date personale în situaţia în care operatorul de interviu purta cravata (70% versus 40%) (Bonaiuto, M., 1995, 63).

Vestimentaţia ca indicator al atitudinilor sexuale

John Carl Flügel (1930).The psychology of clothes: Atitudinile ambivalente cu privire la vestimentaţie descriu contradicţia dintre dorinţa de a atrage atenţia asupra corpului, prin

expunere, pe de o parte şi acoperirea acestuia, pe de o altă parte. Cercetările psihosociologice au obţinut corelaţii moderate între

atitudinile sexuale şi vestimentaţie (W. Mathes şi S. B. Kempher,1976; S. Williamson şi J. Hewitt, 1986).

S-au obţinut corelaţii pozitive între comportamentul sexual raportat (relaţiile sexuale premaritale) şi purtarea unor anumite articole vestimentare. În cazul bărbaţilor mersul desculţ, purtarea tricourilor mai decoltate sau a sandalelor, sau lipsa tricoului, purtarea tricourilor transparente. Indiciile pentru subiecţii de sex feminin includ bluze deasupra taliei, lipsa sutienului, blugi, sandale şi umbalatul desculţ (W. Mathes şi S. B. Kempher,1976).

Vestimentaţia şi valorile sociale Baron, Stephen W. (1989). The canadian west coast

punk subculture: A field of study. Canadian Journal of Sociology, 14, 3, 289-316.

Interviuri cu 35 de subiecţi membrii ai mişcării punk ( F*21 ; M*14; 14 şi 29 de ani) Majoritatea subiecţilor declarau că stilurile de

vestimentaţie reflectă personalitatea, în special atitudinile şi sentimentele cu privire la şcoală, familie şi politică, tocmai de aceea sloganurile imprimate pe hainele tăiate şi decolorate erau destinate a semnaliza sărăcia pe care aceştia o experimentează, iar culorile închise şi cămăşile de muncă nivelul scăzut de trai.

Vestimentaţia şi valorile sociale D. Kness şi B. Densmore (1976) au studiat convingerile social-

politice a 100 de studenţi de sex masculin ai Universităţii Pennsylvania. Aceştia au căutat similarităţi între vestimentaţia tradiţională (cum ar fi păr tuns scurt şi pantaloni drepţi, pulovere sau tricou, şosete şi pantofi) şi convingerile social-politice conservatoare (adică dorinţa de conservare a valorilor şi a interesele grupurilor cu statut social înalt); şi între vestimentaţia radicală sau hippie (părul până la umeri, cu sau fără barbă, blugi şifonaţi, tricouri şifonate, cu sandale sau desculţi) şi convingerile social politice radicale (dorinţa de a revoluţiona sistemul) (S. Kaiser, 1985, 205).

Vestimentaţia şi valorile sociale

Rezultate: S-a descoperit că cei care se îmbrăcau după moda hippie erau mai puţin preocupaţi de faptul că vestimentaţia exprimă statusul social al persoanei, iar aceia care se îmbrăcau într-un mod tradiţional preferau mai de grabă să poarte haine tradiţionale şi se declarau foarte mulţumiţi să fie în pas cu moda. Totuşi aceştia din urmă erau printre ultimii din grupul lor predispuşi la schimbare, deşi preferau să-şi schimbe stilurile de vestimentaţie.

Studiul a indicat că este posibil să anticipăm atitudinile social-politice ale indivizilor pe baza vestimentaţiei, adică vestimentaţia este un indiciu pentru astfel de atitudini (idem).

Vestimentaţia în organizaţii Subiecţii cerectărilor

înţelegeau prin vestimentaţia organizaţională costumul în culori neutre, haine fără ornamente şi imprimeuri, fără conotaţii sexuale (A. Rafaeli, 1997).

Hainele în organizaţie pot exprima: Dinamica organizaţională, Imaginea organizaţiei Funcţia individului în

organizaţie

Bibliografie Din manual Artefactele pp. 52-58; Kaiser, Susan. (1985). The Social Psychology of

Clothing and Personal Adornment. New York: Macmillan Publishing Company.

Barthes, Roland. (1967). Système de la Mode. Avril: Éditions de Seuil.

Simmel, George.(1998). Moda. În Simmel, G. Cultura filozofică: despre aventură, sexe şi criza modernului: culegeri de eseuri. Bucureşti: Editura Humanitas.