Semiologia gandirii

24
Semiologia gandirii Gandirea reprezinta o posibilitate superioara de cunoastere mai evoluata a psihismului, caracterizata prin reflectarea mijlocita, generalizata a realitatii exterioare si interioare, a insusirilor generale si esentiale a obiectelor si fenomenelor, precum si a relatiilor fundamentale dintre obiecte, fenomene, calitati si relatiilor dintre acestea, un sistem ordonat de operatii de prelucrare, interpretare si valorificare a informatiilor, bazat pe principiile abstractizarii, generalizarii si anticiparii, in scopul rezolvarii unor situatii immediate sau de perspective pentru a gasi o solutie optima adecvata din multimea celor initial posibile. Mecanismele functionarii gandirii sunt indisolubil legate de activitatea cortexului cerebral, fiind correlate cu ansamblul activitatii fiziologice a intregului organism. Structura psihologica a gandirii a fost abordata de cercetatorii din trei unghiuri: din perspective analizei factoriale, a modelarii cibernetice si ca sistem de operatii. Structura gandirii din perspective analizei factorilor se intemeiaza pe admiterea ideii despre multidimensionalitatea gandirii ca sistem si a corelatiilor reciproce dintre diferitele ei componenete sau “factori” de natura functionala sau operationala-conceptia unifactoriala a lui Spearman, teza multifactoriala a lui Thurstone , modelul tridimensional a lui Guilford. Gandirea, analizata din perspecita modelarii cibernetice, are ca puncte de reper urmatoarele principii: Gandirea este considerate ca o forma particulara, evolutiv cea mai inalta, de modelare informationala in plan intern a lumii externe. Includerea unui ansamblu de porcese si operatii de revelare a determinarilor semantico-pragmatice esentiala ale mesajelor si 1

Transcript of Semiologia gandirii

Page 1: Semiologia gandirii

Semiologia gandiriiGandirea reprezinta o posibilitate superioara de cunoastere mai evoluata a

psihismului, caracterizata prin reflectarea mijlocita, generalizata a realitatii exterioare si interioare, a insusirilor generale si esentiale a obiectelor si fenomenelor, precum si a relatiilor fundamentale dintre obiecte, fenomene, calitati si relatiilor dintre acestea, un sistem ordonat de operatii de prelucrare, interpretare si valorificare a informatiilor, bazat pe principiile abstractizarii, generalizarii si anticiparii, in scopul rezolvarii unor situatii immediate sau de perspective pentru a gasi o solutie optima adecvata din multimea celor initial posibile.

Mecanismele functionarii gandirii sunt indisolubil legate de activitatea cortexului cerebral, fiind correlate cu ansamblul activitatii fiziologice a intregului organism.

Structura psihologica a gandirii a fost abordata de cercetatorii din trei unghiuri: din perspective analizei factoriale, a modelarii cibernetice si ca sistem de operatii.Structura gandirii din perspective analizei factorilor se intemeiaza pe admiterea ideii despre multidimensionalitatea gandirii ca sistem si a corelatiilor reciproce dintre diferitele ei componenete sau “factori” de natura functionala sau operationala-conceptia unifactoriala a lui Spearman, teza multifactoriala a lui Thurstone , modelul tridimensional a lui Guilford.

Gandirea, analizata din perspecita modelarii cibernetice, are ca puncte de reper urmatoarele principii:

Gandirea este considerate ca o forma particulara, evolutiv cea mai inalta, de modelare informationala in plan intern a lumii externe.Includerea unui ansamblu de porcese si operatii de revelare a determinarilor semantico-pragmatice esentiala ale mesajelor si de exprimare a acesatora in coduri generalizate smbolic abstracte.

Gandirea se alaboreaza in cadrul comunitatii individului cu lumea externaProces de extragere dintr-o anumita sursa a unei cantitati oarecare de informatii , de prelucrare si integrare in asa fel incat sa se obtina raspunsul cel mai bun la o “intrebare” sau la o situatie “critica”

Structura gandirii poate fi principal modelata si reprodusa de pe un alt tip de sistem substantial decat subiectul (de exemplu calculatoarele)Ea apare ca un program de modificare a situatiei de la “intrare “ intr-o situatie adecvata de “iesire”.

Dinamica gandirii are o orientare incursive-recursiva, recursivitatea reprezentand de altfel un altfel de gen de conexiune inverse optimizatoare care permite corectarea erorilor, refacerea ciclului de prelucrare a informatiei integrarea rezultatelor secventiale in rezultatul final global.

Structura gandirii ca sistem de operatii intr-un anume fel ordonate si interconectate,operatia fiind o actiune interna, initial cu caracter obiectual, apoi mintal, ambele fiind ipostaze ale actiunii. Evolutia gandirii, dupa J.Piaget are loc in patru

1

Page 2: Semiologia gandirii

stadii de dezvoltare care reprezinta tot atatea niveluri de integrare sistematica ale intelectului si actiunii. Prezentam o sinteza recapitulative a datelor privitoare la cele patru perioade de dezvoltare piagetiene

Perioada senzoriomotorie(0-2) ani,caracterizata prin:actiunile formeaza baza tuturor achizitiilor copilului(actiuni reversibile) aparitia limbajului. Perioada este constituita din substadiile:

Exercitiile reflexe (orimele luni) Sadiul primelor deprinderi. Reactiile circulare primare (0-4 luni) Reactiile circulare secundare, schemele intentionale (4-9 luni) Coordonarea schemelelor secundare. Cautarea unui mijloc adecvat unui scop

difrerentiat (9-12 luni) Descoperirea de noi mijloace, prin experimentari active si cautarea obiectului

disparut (12-18 luni) Inceputul interiorizarii schemelor (18-24 luni)

Perioada preoperatorie (2-7/8 ani), caracterizata prin : gandire egocentric, sincretism, inceputul reprezentarilor, deconcentrare progresiva, gandire intuitive, preconcepte.

Perioada este constituita din substadiile Aparitia functiei simbolice: imitarea, jocul simbolic, imaginea mental, desenul.

Nasterea reprezentarii(2-4 ani) Organizari representative fundamentale fie pe configuratii statice, fie pe

similarea unei actiuni proprii(4-5 ½ ani) Reglari representative articulate. Inceputul lagaturii intre stari si transformari (5

½ -7 ani)Perioada operatilor concrete (7/8 -11/12 ani), caracterizata prin:achizitiile de

baza ale gandirii logice: operatii concrete pe fenomene concrete, constructia numarului, a spatiului, a operatiilor temporal, constituirea unui sistem de valori.Perioada este constituita din substadiile:

Operatii simple. Conservarea materiei(7/8-9/10 ani) Operatii complexe( terminarea operatilor referitoare la timp, spatiu ,viteza.

Conservarea greutatilor si a volumelor)(9/10-11/12 ani).Perioada formala (incepand cu 11/12 ani) este caracterizata prin posibilitati de a rationa abstract, material simbolic, posibilitati de operare cu ipoteze verbalizate, analiza combinatorie reguli de simplificare.Perioada este constituita din substadiile:

Geneza operatiilor formale( 11/12-14 ani) Terminarea operatiilor formale (incepand cu 14 ani)

Dezvoltarea mentala, deci, se inscribe intre doua repere, unul ca punct de plecare, altul ca punct de sosire si anume, inteligenta senzorio-motorie (practica) si inteligenta conceptual ( teorectica).

2

Page 3: Semiologia gandirii

Procesul de transformare a informatiilor , de interpretare, de explicare,, are loc datorita unui sistem de operatii fundamentale (analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea, concretizarea), a functiilor instrumentale (forma algoritmica si euristica) si a operatiilor specifice care asigura demersul operational al gandirii: notiuni, judecati, rationamente.

Analiza permite delimitarea esentialului de neesential, descompunerea mintala a obiectului sau fenomenului in partile sale component, desprinderea diferitelor insusiri ale intregului. Analiza la deficient mintali este fragmentara, dominata de elemente nesemnificative, nesistematice, fiind dependent de perceptii anterioare care le face sa ramana detasate de semnificatia lor reala.

Sinteza, proces opus analizei, reprezinta reconstituirea obiectului, fenomenului din elementele sale definitorii sau includerea obiectului intr-o ordine logica.

Compararea, stabilirea numitorului comun, a particularitatilor, a deosebirilor unui grup de grup pe plan concret sau mintal.Comparatia este o conditie a procesului de analiza si sinteza.La deficientii mintali compararea se reduce la simpla descriere succesiva a fiecarui obiect, fara a le raporta unul la altul, sau cand realizeaza acest lucru se recurge la indici neconcludenti, iar in raport cu normalul numarul insusirilor diferentiatoare este mai mare, in timp ce stabilirea asemanarrilor dintre obiect este mai dificila decat stabilirea deosebirilor. Comparatia la deficientii mintali reflecta incapacitatea de a se deprinde de aspectele perceptive, acestea orientandu-se cu prioritate dupa criterile care ii sunt accesibile, ca de exemplu, culoarea, marimea, aspectul exterior, utilitatea practica. Abstractizarea, desprinderea unui element ale unui fenomen care devine criteriu de definire, descriere independent, de celelalte care nu sunt luate in considerare . Abstractizarea poate fi pozitiva atunci cand acentul cade pe operatia de extragere a insusirilor sau negative, cand se au in vedere insusirile care trebuie neglijate sau se subliniaza si insusirile neesentiale in scopul inlesnirii procesului de generalizare.

Generalizarea, procesul de sistematizare, ierarhizare a materialului , permitand clasificarea obiectelor si fenomenelor in grupe si subgrupe.

Procesul de abstractizare si generalizare la deficientii mintali nu este posibil, , nefiind in stare sa extraga esentialul dintr-o problema, acestia vor stabili judecati si rationamente eronate. Deficientul mintal nu este capapbil de o gandire abstracta, l nu reuseste sa desprinda ceea ce este secundar, sa se apropie de esenta unor lucruri simple, ei nu pot depasi concretul sensorial, nu pot ajunge la stadiul formal si deci, nu deosebesc esentialul de neesential , generalul de particular.

Procesul de clasificare este dificil fie la nivelul obiectelor , fie la cel al imaginilor, urmand succesiv etapele: asezare intamplatoare-grupare pe baza unor asociatii situative, clasificare pe baza utilizarii notiunii generale. Procesul de generalizare pe baza desprinderii a mai multor elemente este extreme de dificil.

3

Page 4: Semiologia gandirii

Forma algoritmica si ea euristica a operatiilor instrumentale dobandesc trasaturi distinct la deficientii mintali. Acestea constituieformele strategice ale gandirii pe baza carora se ajunge la o deplina cunoastere, la rezolvarea situatiilor noi pe baza organizarii informatiei, fara o risipa inutila de procesementale, prin utilizarea experientei mintale dobandite anterior. Gandirea, prin definitie, este un process ierarhic, de organizare si control asupra ordinii de desfasurarea a operatiilor mintale, iar la deficientul mintal aceste “planuri de organizare ierarhica a proceselor mintale nu sunt structurate”.

Demersul operational al gandirii se realizeaza cu ajutorul notiunilor , judecatilor, rationamentelor, care au de asemenea o simptomatologie sfecifica la deficientul mintal.

Notiunile sa asociatiile de notiuni realizate prin contiguitate simultana sau succesiva, asemanare, asonantie prin contrast sau prin cauzalitate sunt rezultatul activitatii de abstractizare si generalizare.Ele sunt concrete si abstracte.Cele concrete reflecta legaturile si relatiile dintre obiecte si corespund obiectelor si fenomenelor concrete. Cele abstracte reflecta numai anumite insusiri ale obiectelor, pe care le gandim facand abstractive de obiectele carora le apartin.Deficientii mintali opereaza in general cu notiuni concrete, dar in cele mai multe cazuri nu percep sensul notiunilor, tulburare denumita de Aurelia Sarbu acatalepsie. Ei sunt capabili sa defineasca numai notiunile concrete, cu exceptii pentru notiunile abstracte, dar si atunci sub forma unor exemple concrete.Intre notiuni exista diverse raporturi logice care reflecta de fapt relatile dintre obiecte si fenomene:

De identitate: acelasi obiect poate fi gandit fie drept “luna” fie drept “satelit natural al pamantului”

De supra sau subordonare: caine-notiune specie este o notiune subordonata celei de mamifer- ca notiune gen.

De incrucisare: caine,urs, foca sunt notiuni coordinate in cadrul unei notiuni care le integreaza in aceea de animal.

Judecatile sunt lanturi de notiuni ce reflecta legaturile dintre obiecte si fenomenele lumii reale prin care se afirma sau se neaga ceva despre lucru.

Rationamentul reuneste judecatile de baza carora se obtin noi judecati.Rationamentele sunt inductive, de la particular la general, deci in judecati particulare extragem o concluzie sau o judecata generala, deductive, de la general la particular, adica din judecati generale cunoscute se ajunge la formularea unui adevar particular, de transductie, de la general la general, de analogie adica se stabileste concluzia pe baza unor judecati particulare fara o analizare suficienta

„Gandirea se defineşte ca proces cognitiv de însemnătate centrală în reflectarea realului care, prin intermediul abstractizării coordonate în acţiuni mentale, extrage şi prelucrează informaţii despre relaţiile categoriale şi determinative în forma conceptelor, judecăţilor şi raţionamentelor”.

4

Page 5: Semiologia gandirii

Gândirea este principala pârghie psihică, prin care individul uman - deci şi copiii aflaţi în plin proces de maturizare intelectuală, inclusiv şcolarii handicapaţi mintal -realizează, mai mult sau mai puţin eficient, adaptarea conştientă la condiţiile de mediu. Adaptarea se face într-un proces continuu, ciclic, în care, conform concepţiei piagetiene, secvenţele se desfăşoară în doi timpi:

asimilarea de noi informaţii, dar nu printr-o simplă adiţiune la vechiul bagaj cognitiv, ci printr-o interacţiune complexă cu acesta; între vechile informaţii şi achiziţii cognitive (parţial depăşite) şi cele noi, mai complete şi mai veridice, apar nepotriviri şi contradicţii, se produce un anumit dezechilibru, care face necesară:

«acomodarea» vechiului bagaj cognitiv la elementele de progres ale noii informaţii, obţinându-se astfel un nou echilibru cognitiv (desigur, relativ) ceea ce determină, implicit, o mai bună adaptare (temporară). Şi procesul continuă astfel prin noi secvenţe cognitive.

Dar gândirea se dezvoltă nu numai prin lărgirea şi precizarea bagajului informaţional, pe calea descrisă - cale evident dinamică - ci şi prin perfecţionarea suportului operaţional, aceasta accentuând şj mai mult dinamismul procesului cognitiv. Este cunoscut faptul că forţa motorie a acestui proces o reprezintă activitatea, în sensul larg al acestei noţiuni, şi că, în mod concret, cogniţia, activitatea de învăţare se desfăşoară prin transformarea (interiorizarea) treptată a acţiunilor exterioare în acţiuni şi operaţii mintale. De exemplu, comparând între ele diferite obiecte concrete, într-un proces de manipulare efectivă a obiectelor respective, apoi folosind imagini ale acestora şi apoi reflectându-le prin limbaj, copilul îşi formează, treptat, capacitatea de a efectua comparaţia în plan mintal, fără suport extern, operând cu reprezentările corespunzătoare, iar apoi cu noţiuni şi concepte. Prin caracteristicile şi mecanismele sale, gândirea se profilează ca un proces psihic extrem de complex, care, în stare de normalitate, focalizează şi valorifică optim întreaga activitate cognitivă a fiecărui individ, asigurându-i acestuia un echilibru stabil şi adaptarea eficientă la condiţiile de mediu, la solicitările multiple ale acestuia. Dimpotrivă, în cazul persoanelor cu deficienţă mintală, gândirea suferă o serie de afecţiuni şi, interacţionând cu celelalte funcţii şi procese psihice, focali¬zează insuficienţele întregii activităţi cognitive, determinând scăderea, uneori drastică (în cazurile accentuate de deficienţă mintală) a eficienţei intelectuale sub nivelul minim al adaptabilităţii.

Una din caracteristicile importante ale dinamicii dezvoltării psihice la deficienţii mintal - inclusiv ale dinamicii dezvoltării inteligenţei - o reprezintă «vâscozitatea genetică», fenomen pus în evidenţă de Barbel Inhelder (1963). Bazându-se pe teoria piagetiană a dezvoltării stadiale a inteligenţei, autoarea citată a evidenţiat faptul că, în timp ce adolescentul normal atinge cu uşurinţă stadiul operaţiilor inelectuale formale, inclusiv întreaga paletă a gândirii reversibile, deficientul mintal stag¬nează, adesea,

5

Page 6: Semiologia gandirii

în dezvoltarea sa intelectuală, rămâne la nivefui unor trepte intermediare, fără a putea atinge nivelul gândiri formale.

La rândul său, L.S. Vâgotski (1934, trad.1971) a demonstrat în studiile sale comparative că, în raport cu dimensiunile largi ale proximei dezvoltări la copilul cu intelect normal, la copiii deficienţi mintal «zona proximei dezvoltări» a inteligenţei este limitată, restrânsă, cu atât mai limitată cu cât gravitatea deficitului intelectual este mai mare. Ca expresie a acestui fapt, deficientul mintal face paşi mărunţi, lenţi şi nesiguri în evoluţia sa intelectuală, de fapt, în evoluţia întregii sale vieţi psihice. Datorită particularităţilor enumerate ale dezvoltării inteligenţei, datorită dificultăţilor întâmpinate în gândire, elevii cu handicap mintal recurg adesea în activitatea lor şcolară la soluţii puerile în rezolvarea sarcinilor cognitive; ei nu simt nevoia de feed-back, pe care nu-l solicită - după cum, de regulă, nu solicită nici ajutorul adultului (cadru didactic, părinte sau alte persoane cu care interacţionează), iar dacă-l primesc şi, eventual, îl folosesc în situaţia concretă dată, nu-l transferă şi nu-l utilizează în alte situaţii similare.

Comparând punctele de vedere exprimate de LS. Vâgotski şi B. Inhelder cu privire la dezvoltarea inteligenţei şi la particularităţile gândirii deficienţilor mintal observam că ele sunt, de fapt, complementare, împreună făcându-ne să înţelegem mai bine că întârzierea în dezvoltarea intelectuală, deci, şi a gândirii la deficienţii mintal, nu reprezintă o simplă încetinire în raport cu ritmurile susţinute ale aceluiaşi proces la copilul obişnuit. Fenomenul respectiv este, de fapt, o manifestare a tulburării complexe a dinamicii dezvoltării intelectuale la deficienţii mintal, inclu¬siv a dinamicii dezvoltării şi a manifestării gândirii, caracterizată prin numeroase inegalităţi şi oscilaţii şi concretizată într-o evoluţie încetinită, greoaie, inconsistentă şi neterminată.

O altă trăsătură a gândirii la handicapaţii mintal o reprezintă inerţia proceselor gândirii. După A. R.Luria (1960), cauza acestui fenomen trebuie căutată în dereglarea accentuată a mobilităţii proceselor nervoase fundamentale - excitaţia şi inhibiţia - pe care se bazează activitatea nervoasă superioară. La nivelul gândirii, inerţia patologică este în strânsă legătură cu «simptomul central al sindromului oligofrenic», simptom care, după M.S.Pevzner (1959), constă în dificultăţi accentuate de abstractizare şi generalizare, la rândul lor acestea găsindu-şi explicaţia în diminuarea capacităţii corticale de analiză şi sinteză.

După S.l. Rubinstein (1979), una dintre cele mai frecvente manifestări ale «simptomului central», adică ale dificultăţilor de abstractizare şi generalizare, constă în concretismul excesiv al gândirii, în incapacitatea accentuată a şcolarului cu handicap mintal de a se desprinde de concretul nemijlocit, de situaţia trăită în momentul dat, de a face generalizări şi de a verbaliza (conştientiza) propria experienţă.

De asemenea, aceşti elevi se caracterizează printr-un scăzut spirit de observaţie, prin slaba manifestare a interesului cognitiv, deci, printr-o insuficientă

6

Page 7: Semiologia gandirii

curiozitate, ceea ce influenţează negativ procesul antrenării lor în activitatea cognitivă, inclusiv în activitatea de învăţare la clasă. O altă caracteristică importantă o reprezintă inconsecvenţa gândirii (sau lipsa de coerenţă), mai ales la acele forme etiologice ale deficienţei mintale (de origine traumatică, postencefalitică etc.) pentru care este proprie pierderea accelerată a capacităţii de concentrare şi efort. Şcolarii cu asemenea deficienţă pot începe corect o activitate -de exemplu, rezolvarea unei probleme accesibile lor - dar, la prima greşeală întâmplătoare, în virtutea inerţiei, se pot abate de la rezolvarea corectă, alunecând pe o pistă falsă, datorită unei eventuale asemănări de procedee cu care au fost deprinşi anterior.

Ca urmare a caracteristicilor menţionate, gândirea deficienţilor mintal îşi pierde, frecvent, rolul de coordonare asupra activităţii desfăşurate de aceştia. Primind o sarcină (problemă) de rezolvat, ei nu o analizează, nu-şi stabilesc în prealabil momentele principale de parcurs, ci trec direct (impulsiv) la rezolvare, orientându-se după elemente întâmplătoare, după asemănări de formă cu alte situaţii etc. Prin urmare, şcolarilor cu handicap mintal le lipseşte momentul de orientare în sarcina primită, adică de judecare, în prealabil, a condiţiilor de rezolvare a sarcinii respective. În activităţile şcolare cotidiene, întâlnim şi alte frecvente manifestări ale inerţiei patologice la handicapaţii mintal, atât în gândirea lor, cât şi la nivelul altor procese şi funcţii psihice. Aşa sunt lentoarea operaţiilor mintale, dar şi practice, pe care elevii le efctuează cu inabi jjtate, numeroasele stereotipii prezente în comportament şi în vorbire, repetarea fără discernământ a unor şabloane însuşite mecanic, sără¬cia exemplificărilor originale, dificultăţile accentuate de aplicare în practică şi de transfer a achiziţiilor realizate anterior, lipsa de iniţiativă manifestată în activitatea de învăţare etc.

O manifestare a inerţiei la şcolarii cu handicap mintal constă în dificultăţile majore pe care ei le întâmpină, mai ales în secvenţa acomodativă a procesului cognitiv. Ca urmare a acestui fapt, se întâmplă ca, în «depozitul mnezic» al copiilor respectivi, să coexiste fragmente de informaţii învechite şi contradictorii cu elemente cognitive noi, având un grad mai mare de autenticitate. După C. Păunescu şi I. Muşu (1998), un asemenea tip de achiziţii cognitive constituie, de fapt, «un fals progres», deoarece informaţiile sunt înregistrate mecanic, iar reproducerea lor ulterioară se face prin simplă «recitare» şi nu printr-o autentică operare. Reprezentând una din principalele manifestări ale «vâscozităţii mintale», falsul progres la elevii handicapaţi mintal se concretizează în restrângerea accentuată a ariei de aplicabilitate a unor cunoştinţe, pe care ei le-au «asimilat» la anumite lecţii, dar întâmpină dificultăţi majore sau nu sunt deloc capabili să le folosească independent (adică din proprie iniţiativă) la alte discipline sau pentru a rezolva, cu ajutorul lor, situaţii problematice cu care ei nu sunt familiarizaţi. Incapacitatea sau dificultăţile accentuate în realizarea transferului constituie un indiciu important al rigidităţii gândirii la copiii cu deficienţă mintală.

7

Page 8: Semiologia gandirii

Trebuie să reamintim, de asemenea, că rigiditatea, inerţia patologică la nivelul gândirii se manifestă, mai ales, în timpul unor activităţi de învăţare, bazate pe folosirea excesivă a mijloacelor verbale, insuficient asociate cu mijloace intuitive şi practice. Şcolarii cu handicap mintal, îndeosebi, cei din clasele mici, manifestă adesea stereotipii şi perseverări - expresie a inerţiei patologice a gândirii şi comportamentului lor - nu numai la lecţii, ci şi în timpul liber, în momente de relaxare etc. De exemplu, jocurile spontane din recreaţii ale acestor elevi sunt sărace în formă şi conţinut sau, pur şi simplu, sunt ocolite (desigur, nu în mod conştient), locul lor fiind luat de activităţi care nu solicită gândirea: deplasări, fără un anumit scop dintr-un loc în altui, manipulări întâmplătoare de obiecte (aflate prin preajmă), imitarea unor activităţi (jocuri) ale altor copii, de regulă mai mici etc. În ultima perioadă, sunt exprimate puncte de vedere optimiste -fundamentate pe date de cercetare - din care se desprinde posibilitatea influenţării pozitive a dezvoltării capacităţilor intelectuale -deci şi ale gândirii - la copiii care au suferit afecţiuni cerebrale sau deprivări îndelungate de stimulare şi care, conform unor evaluări complexe, se situează în zona de ineficientă mintală. O condiţie esenţială pentru reuşita influenţării terapeutice a unor astfel de copii şi pentru aducerea lor cât mai aproape de parametrii normali ai dezvoltării, inclusiv ai dezvoltării gândirii, o reprezintă abordarea cât mai de timpuriu posibil şi includerea în programe personalizate de terapie complexă. Există, însă, şi părerea că, de fapt, fără a elimina ideea abordării timpurii, în caz de nevoie, niciodată nu este prea târziu pentru a încerca o modificare in bine, o ameliorare a stării de handicap mintal. Ana Roth-Szamoskozi (1998), exprimă ideea că, spre deosebire de concepţiile care menţionează importanţa stimulării timpurii a capacităţilor recuperatorii, compensatorii şi activatoare la persoanele cu deficienţe neurofizio-logice sau datorate deprivării de stimulare, „Feuerstein şi colaboratorii săi subliniază caracterul structural modificabil al psihicului uman pe tot parcursul evoluţiei sale, independent de vârsta subiectului ... în această accepţiune, termenul de modificabilitate cognitivă este foarte puternic ancorat în practica educativă, recuperatorie şi stimulativă. Feuerstein a elaborat şi a validat un set de instrumente de îmbogăţire cognitivă care se adresează cu mare percizie unor funcţii psihice deficitare şi care au ca scop fundamental creşterea modificabilităţii psihice, adică a capacităţii organismului de a profita de experienţe de învăţare”.

Este necesar ca, de pe o asemenea poziţie optimistă în cazul deficienţilor mintal de diferite vârste, să fie elaborate şi experimentate modele diverse de intervenţie, bazate pe forme accesibile ale învăţării cognitive mediate, dar şi ale învăţării afective, ale învăţării practice etc.

Simptomatologia gandirii deficientului mintal

8

Page 9: Semiologia gandirii

Gandirea deficientului mintal, desi prezinta cele mai multe tulburari ,nu a fost sufficient studiata, lucrarile marginandu-se la aspect limitate, fara a exista decat foarte putine lucrari de sinteza.Desi gandirea nu a fost studiata sub aspectele particulare ale operatiilor fundamentale ale gandirii, cercetarile au pus in evident simptomele, tulburarile majore, definitorii ale gandirii deficientului mintal, ca de exemplu, vascozitate genetic, eterogenitatea, heterocronia.

Gandirea deficientului mintal la gradul de debilitate este deficitara in mod evident la nivelul proceselor superioare ale gandirii. Caracteristicile marcante se pot sintetiza astfel:

Gandirea concreta, situativa, bazata pe clisee verble, pe imaginarea macanica a actiunilor si limbajul celor din jur.

Lacune majjore in achizitia conceptelor abstracte si o slaba capacitate de discernamant

In general se manifesta prin “dezordini intelectuale” Incapabili sa ajunga la conexiuni( sau le percep gresit) similitudini, opozitie

succesiune, incluziune, reversibilitate, sau ireversibilitate. Incapabili sa sintetizeze, structureze formele si structurile partiale in

ansambluri. Rationamentele sunt incomplete, plecand de la date pertiale, subiective, fara

semnificatie.Gandirea deficientului mintal sever se caracterizeaza prin cateva trasaturi dinstincte:

Imbecilii pot ajunge la nivelul “neointelectului” care permite sa se foloseasca de experienta anterioara pentru a se adapta la o situatie noua.

Gandirea fragmentata, labila, lipsita de functia de elaborare si ganderalizare, incapabil de a vedea ansamblul, de a se ridica la notiunea generala.

Pot utilize conceptele ca principiu de clasificare, desi sunt incapabili sa se verbalizeze cu asemenea concept.

Gandirea deficientului mintal profund se caracterizeaza prin: Gandirea are la dispozitie numai “paleointelectul” care le permite numai

utilizarea reflexelor conditiontate Absenta totala a relatiilor psihice cu mediul inconjurator : activitatea se reduce

la o “viata pur vegetative” intre gesture si senzatii de dezvolta in fel de “ activitate circular”

“Activitate circular” este insotita de o “activitate in echo” adica imediata reproductive a suntetului sau gestului.

La idiot gasim sisteme inchise care se repeat la infinit (stereotipii)

Tulburarile gandirii

9

Page 10: Semiologia gandirii

In clasificarea tulburarilor de gandire vom apela la cea elaborate de C. Gorgos, mentionand acele tulburari care sunt frecvente si specific diferitelor forme clinice de deficient mintala.

Studiile privind învăţarea la deficienţii mintali aupermis să se constate că deficitul cel mai marcant se manifestă în incapacitatea lor de afixa sau organiza elementele sarcinii.În cadrul teoriei sindroamelor specifice pot fi amintite : teza heterocroniei(R.Zazzo), a heterogenităţii (H.Pieron), a heterodezvoltării (C.Păunescu), a incompetenţei sociale  (E.A.Doll),  teza  vâscozităţii  genetice  ( B.Inhelder),  teza  inerţiei  mintale,oligofrenice (A.R.Luria), teza rigidităţii conduitei (K.Lewin).1.Tulburari in discursivitatea gandirii:

Lentoare ideativa Vascozitate genetic Inertie mintala Perseverare Rigiditate mintala

2. Tulburari in productivitatea gandirii Autism Asociatii anormale Asociatii superficial Anideatie

Lentoarea ideativa: se caracterizeaza prin: Scaderea numarului de idei si a posibilitatiilor de asociere Lentoarea elaborarilor judecatilor si rationamentelor care se bazeaza in

totalitate pe experienta anterioara Lipsa spriritului de inventivitate si creativitateIn general, toate starile de deficient mintala sunt marcate de utilizarea intr-o

maniera pasiva a posibilitatilor cognitive, recurgand in permanenta la experiente, la ceea ce a invatatsi foarte putin la inventivitate la solutii noi.Comparativ cu copilul normal, care este orientat spre gasirea unor solutii noi si de perspective, deficientul este orientat spre solutii similar din experienta proprie, incercand sa-si reaminteasca un model analogic. Aceasta tendinta de directionare retrospective si nu prospectiva a judecatilor confera gandirii deficientului aceasta caracteristica lentoare, de stagnare si platitudine.

Vascozitatea genetica este o alta caracteristica esentiala a conduitei cognitive a deficientului mintal.Prin extensie,conceptul de vascozitate genetica este utilizat ca un calificativ atribuit intelectului subiectilor subdotati sau noncreative.Conceptul este folosit si in caracterizarea mentalitatii epileptic sub denumirea de glischroidie avand ca simptome: vascozitate mintala, afectivitate “lipicioasa” adezivitate particulara fata

10

Page 11: Semiologia gandirii

de persoane, obiecte, situatii,lentoaore intelectuala, reactii explosive, conduita de perseverare intr-o anumita actiune, in general prin imaturitate.In problematica deficientei mintale conceptul de vascozitate genetica a fost folosita de Barbel Inhelder si de H Sinclair pentru explicarea rationamentului deficientului si stabilirea diferentei intre conduita cognitiva a acestuia si cea a normalului, vascozitatea fiind o caracteristica a dinamismului itelectual.

Barbel Inhelder conchide ca deficientul mintal se caracterizeaza prin lentoare in trecerea de la un stadiu la altul, prin tendinta de plafonare, de regresare, la stadiul inferior atunci cand intampina dificultati, precum si prin dificultatea de a depasi stadiul operatilor concrete.Comparand dezvoltare mental a copilului normal cu cea a deficientului mintal, B. Inhelder nu gaseste forme noi de rationament. Deficientul mintal parcurge aidoma, celui normal aceeasi succesiune de stadia dar in mod diferit.La cel normal exista o accelerare progresiva a dezvoltarii, ca urmare a unei mobilitati crescande a gandirii operatorii. El trece intr-o cadenta relative rapida prin multe stadia successive, detasandu-se dupa o perioada de oscilare de formele anterioare de rationament. Deficientul mintal, desi parcurge aceeasi dezvoltare, acesta se caracterizeaza prin lentoare specifica si uneori chiar stagnare de lunga durata.Incetinirea dezvoltarii conduce la stagnare care se instaleaza mai repede la un copil cu coeficientul 50 decat la unul cu coefcientul 70 sau in raport cu un copil normal imde trecerile de la un mod de gandire la altul se realizeaza repede pana la terminarea adolescentei.

Evolutia gandirii copilului normal tinde in permanenta spre un echilibru progresiv, cu o mare mobilitate a rationamentului si o buna stabilizare a achizitiilor.Dupa J. Piaget, in evolutia normal se produce o stare de echilibru final care indica faptul ca noua structura s-a terminat si ca ea functioneaza satisfacator.In schimb, evolutia gandirii deficientului mintal tinde spre un “fals echilibru” caracterizat prin vascozitatea rationamentului, prin incapacitatea de a parasi un anumit punct de vedere pentru un altul, nefiind capabili de a efectua operatii. Aceste “false echilibre” reflecta “ vascozitatea ganetica” si in consecinta nu pot incheia constructiile operationale.

Conduita cognitiva a deficientului nu depaseste stadiul “operatiilor concrete” adica gandirea nu poate sa se degajeze de perceptia obiectelor pentru a ajunge la nivelul formal. Conduita cognitive apare ca o constructive operatorie neterminata. Deficientul mintal nu ajunge la ultimul stadiu de dezvoltatre intelectuala, acela al operatiilor formale, cheia de bolta care asigura coerenta edificiului, nedepasind stadiul “operatiilor concrete.

Constructia rationamentului deficientului mintal se caracterizeaza prin aceasta intarziere genetic marcanta, prin incleierea in stadiile vechi de gandire. Aceasta vascozitate genetic constituie caracteristica primordial a sistemului cognitive, fara insa a se extinde si asupra personalitatii in ansamblu.

11

Page 12: Semiologia gandirii

O alta particularitate a sistemului cognitiva rezida din faptul ca, desi deficientul ajunge la un nivel superior, rationamentul sau pastreaza amprenta nivelurilor anterioare si deseori apare fenomenul de regresare la stadiul inferior atunci cand intampina dificultati. La deficientul mintal coexista in permanenta doua moduri de gandire, trasaturi ce apartin celor doua moduri de dezvoltare, rationamentul osciland in acelasi moment intre aceste doua niveluri de dezvoltare.

Deficientul mintal depaseste cu mare dificultate schema sa de gandire.Adaptare sa la la lumea exterioara este relativa, el “asimileaza” reduce totul la dimensiunile rationamentului sau, deformand realitatea in functie de schemele anterioare. In loc ca noile informatii sa conduca la modificarea structurilor mai vechi pentru a le transforma, din contra acestea, sunt dinc e in ce mai accentuate.Evaluarea faptului ca deficientul a achizitionat o anumita notiuneeste infirmata de conditiile in care acesta trebuie sa opereze cu ea pentru a solution o problema practica.in realiztate, ne gasim in fata unui “fals progres” noitiunile sunt inregistrate mecanic si pur si simplu le “recita” fara a fi capabil de o veritabila operare.

O alta particularitate a sistemului cognitive este aceea ca dezvoltatea intelectuala cunoaste un fenomen de “ingradire” de “plafonare” de “inchidere” spre deosebire de copilul normal care este coerenta, in care elementele se solidarizeaza intr-un system , care este atat un sistem inchis cat si unul integrabil intr-un system care permite achizitia de noi informatii, date, fapte. Deficientul mintal ajunge la o oarecare structura care constituie piedici in realizarea progresiei.

Nivelurile de rationament ale deficientei mintale profunde sunt mai omogene decat in cazurile deficientei mintale lejere. Debili profund manifesta rationamente omogene ce pot fi raportate la varsta de 2 ani, iar debili lejer de 13-14 ani, capabili de operatii concrete, dqar nu si formale, manifesta un mod de rationament corespunzator celui de 6-7 ani.

Vascozitatea genetica este mai evidenta la debili patologici unde structura mintala este mai fragile , mai vascoasa, caracterizata prin frecvente perseverari.

Inertia mintala: Aceasta notiune este introdusa de H Ey si A.R. Luria sub denumirea de inertie oligofrenica, pentru a define caracteristica esentiala a deficientei mintale, lentoarea.La deficientii mintali se constata stagnari atat la nivelul informatiilor ,conostiintelor cat si la nivelul deprinderilor.Dupa expresia lui A.R. Luria “ daca este dificil sa-i faci pe copii oligofreni sa invete ceva este si mai dificil sa ii dezveti” Aceasta inertie a operatiilor gandirii este evident in toate situatiile de invatare, ca de exemplu, modificarea unui algoritm de calcul, o regula gramaticala, chiar daca in interventia pedagogica se incearca solutii mai adecvate.

Este o caracteristica opusa mobilitati ce se exprima prin diminuarea nivelului la care se desfasoara procesele intelectuale,prin predilectia individului pentru activitatiile de rutina sau tipice si prin ritm lent, Inertia influenteaza intregul procces de cunoastere, avand consecinte asupra procesului de generalizare si in consecinta,

12

Page 13: Semiologia gandirii

necesitatea de a utilize o metodologie bazata pe tehnici ce solicita activitatea gandirii si nu simpla reproducere a informatiilor, cunostiintelor.Inertia se datoreaza unei alterari a activitatii cerbrale sub forma inhibitiei patologice pusa in evident de E.E.G. Ractiile vasculare ale deficientului mintal demonstreaza o lipsa de atentie. De exemplu daca la copilul normal reflexul de orientare este provocat chiar si de stimuli slabi, la deficientul mintal acestia sunt fara efect. De asemenea, reactiile la stimuli puternici se sting extrem de repede la deficientii mintali in comparatie cu normalii. Sistemul verbal este mai fragil, mai fragil decat sistemul perceptive-motric. Asa se explica de ce deficientul mintal poate intelege o comanda verbal dar nu o poate realize pe plan perceptiv-motric , fara a putea insa sa verbalizeze actiunea efectuata.

Simptomatologia inertiei mintale se poate sintetiza in urmatoarele caracteristici:

Adaptarea este dificila in situatii noi si in special dupa starile conflictuale Reactiile sunt lente, inerte, vascoase.Heterocronia 

Termenul este introdus de Rene Zazzo şi oferă o nouă dimensiune de comparare a deficientului mintal cu normalul, fiind o caracteristică a deficientului cu cât debilitatea este mai profundă. Conceptul de heterocronie contribuie la precizarea  diagnosticului de  deficienţă  mintală,  la  discriminarea  acestora,  de pseudodebilitate în mod special, precum şi în stabilirea etiologiei diverselor cazuri dedebilitate mintală.Heterocronia se caracterizează prin decalajul fundamental dintre creşterea fizică şicea mintală, dintre dezvoltarea somatică generală şi dezvoltarea generală, dintre vârstacronologică şi cea mintală. Dezvoltarea mintală a debilului mintal nu se realizează înacelaşi  ritm cu dezvoltarea  fizică,  existând  între acestea  un decalaj temporal.  Înconsecinţă apare un sistem de echilibru particular, cu trăsături specifice, fiind vorba de overitabilă structură. Esenţial în teza heterocroniei este deci tendinţa de a defini debilulprintr-o structură de ansamblu. R.Zazzo apreciază coeficientul de inteligenţă ca fiind utilîn diagnostic, dar fără ca acesta să conducă la formularea prognozei. Esenţial, dupăR.Zazzo, este ca debilul să fie definit ca o structură de ansamblu.Heterocronia constituie o noţiune cheie în descrierea genezei conduitelor copiluluidebil mintal şi totodată un termen operatoriu în formularea diagnosticului. Prin aceasta seprecizează că debilitatea mintală este mai mult o structură particulară determinată de ointegrare dizarmonică a ritmurilor de dezvoltare asincronă.Heterocronia constituie cheia tuturor particularităţilor, a tuturor “specifităţilor debilităţii mintale”, iar raportul dintre vârsta mintală şi cea cronologică apare ca otensiune a unui sistem de echilibru special, a unei structuri originale. Un copil debil dezece ani cu vârsta mintală de şase ani nu poate fi comparat cu un copil normal cu vârstamintală de şase ani. Debilul mintal poate avea performanţe fizice mai bune, forţă şi viteză mai mari, o bogată experienţă, dar rămâne într-o inferioritate netă faţă de copilul normalcu aceeaşi vârstă mintală. Ei nu sunt identici, pentru că

13

Page 14: Semiologia gandirii

normalul dispune de posibilităţisuperioare, de o experienţă mai largă şi mai bogată, de automatisme mai complexe, areun statut social total diferit de  cel al debilului mintal de aceeaşi vârstă mintală. Ritmul dedezvoltare  al  debilului  mintal  este mult mai  lent şi în aceasta  constă elementuldiferenţiator. Copilul normal creşte fizic şi mintal în acelaşi ritm, având astfel o identitatede timp în creşterea fizică şi intelectuală. La debilul mintal nu apare acest sincronism, iar decalajul dintre vârsta cronologică şi cea mintală creşte progresiv, pentru că dezvoltareamintală nu se săvârşeşte în acelaşi ritm cu dezvoltarea fizică.Heterogenitatea 

Teză lansată de H.Pieron, prin care relevă proporţia inversăcare există între heterogenitatea aptitudinilor şi nivelul global mediu al deficienţilor mintal. Indicele  de heterogenitate se poate explica prin relativa independenţă a unor aptitudini în raport cu inteligenţa. Noţiunea de heterogenitate trebuie comparată cu cea deheterocronie a lui R.Zazzo şi concepută ca o idee călăuzitoare pentru înţelegereamentalităţii debilului mintal şi dinamicii comportamentului, ca un simptom nuclear ceexplică deficienţa mintală..Heterodezvoltarea-

Teză lansată de C.Păunescu denumeşte o caracteristicăprimordială structurii psihice a deficienţei mintale, şi anume, prezenţa unor aspecte aleactivităţii psihice, ce sunt dezvoltate sub limită, iar a altora peste limita atinsă de copilulnormal de aceeaşi vârstă mintală.Perseverarea

este o formă de inerţie mintală ce se caracterizează prinlipsă de fluenţă a ideaţiei, aderenţă la o idee, atitudine, conduită. Perseverarea este orepetare sau o continuare a unei activităţi care persistă odată ce s-a declanşat, dupăexpresia lui Zazzo – fenomenul persistă atunci când cauzele “reale” au dispărut.Perseverarea îmbracă forme variate :

de persistenţă a unor concepte şi structuri cognitive ; de menţinere a unor activităţi (gesturi) motrice, deşi acestea trebuiau înlocuite

cualtele adecvate noilor situaţii.Rigiditatea mintală Este o noţiune introdusă de K.Lewin şi reluată de Goldstein pentru a desemna rezistenţala schimbare sub toate formele, incluzând idea de fixare, perseverare. Fenomenul de rigiditate mintală conduce la dificultăţi de adaptare la situaţii şi idei noi. Rigiditatea mintală apare la nivelul condiţionărilor atunci când deficientul mintal manifestă tendinţa de a se “reîntoarce la condiţionările mai vechi”, mai consolidate şi întâmpină mari dificultăţi în stabilirea altora. Rigiditatea mintală este evidentă mai ales în absenţa supleţii în gândire, fiind o consecinţă ce decurge din vâscozitatea genetică,  particularitate  caracterizată  prin  revenire  la  modurile  deraţionament, la conduitele cognitive anterioare, specifice stadiului anterior de dezvoltare.Deficientul mintal ajunge în stadiul operaţiilor concrete, dar nu îşi însuşeşte mecanismul

14

Page 15: Semiologia gandirii

reversibilităţii, ceea ce duce, de asemenea, la o anumită rigiditate, exprimată prin incapacitatea de a aplica cele învăţate într-o formă nouă sau în circumstanţe deosebite. La deficienţii mintali rigiditatea este mai accentuată, ceea ce îi împiedică să se adapteze la situaţii  noi.  Rigiditatea  mintală  se  manifestă  în  egală  măsură şi  în  conduita  ,comportamentul deficientului mintal, fapt ce l-a determinat pe J.S.Kounin să vorbească de rigiditatea conduitei pentru a defini conduita de adaptare caracterizată prin stabilitatepasivă şi perseverare comportamentală. Unii autori o denumesc psihorigiditate incluzând-o în tulburările de caracter, având ca simptomatologie : absenţa supleţii adaptative,comportament neadecvat, refuz de adaptare

Bibliografia:

15