S1. ACTE NECESARE INFIINTARE FIRMAACTE NECESARE INFIINTARE SOCIETATE COMERCIALA

(S.R.L. - explicatii termeni)

Cerere (formular O.R.C.)

Rezervarea denumirii firmei ( la nivel de judet sau la nivel de tara).

– 3 variante + sigla firmei

Act constitutiv (autentificat de avocat sau notar) care trebuie sa contina obligatoriu, conform art. 7 din L 31/16.11.1990 republicata:

datele de identificare ale asociatilor; forma, denumirea si sediul social; obiectul de activitate al societatii cu precizarea domeniului si a

activitatii principale – PE DOMENII DE ACTIVITATE; capitalul social, cu mentionarea aportului fiecarui asociat, in numerar

sau in natura, valoarea aportului in natura si modul evaluarii - la SRL se vor preciza numarul si valoarea nominala a partilor sociale, precum si numarul partilor sociale atribuite fiecarui asociat pentru aportul sau;

asociatii care reprezinta si administreaza societatea sau administratorii neasociati, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit si daca ei urmeaza sa le exercite impreuna sau separat - daca au fost desemnati cenzorii sau auditorul financiar,se vor include si datele acestora de identificare;

partea fiecarui asociat la beneficii si pierderi; sediile secundare - sucursale, agentii, reprezentante sau alte asemenea

unitati fara personalitate juridica - atunci cand se infiinteaza odata cu societatea sau conditiile pentru infiintarea lor ulterioara daca se are in vedere o atare infiintare;

durata societatii; modul de dizolvare si de lichidare a societatii.

Cazierul fiscal al fiecaruia dintre asociati sau administratori (se obtine automat de catre ORC)

Contractul de proprietate, de inchiriere sau subinchiriere, de asociere in participatiune, contract de leasing imobiliar, contract de comodat, de uz, uzufruct ( doar unul dintre ele este necesar bineinteles) – PENTRU SEDIUL SOCIAL AL FIRMEI ȘI PENTRU CELELALTE LOCAȚII, UNDE FIRMA IȘI DESFĂȘOARĂ ACTIVITATEA

Acordul asociatiei de proprietari sau locatari, in caz ca acesta se impune. Acordul vecinilor ( riverani sau mai exact cei de pe verticala si orizontala cu

spatiul dumneavoastra) in caz ca acesta se impune. Copie Buletin Identitate (B.I.), Carte de Identitate ( C.I.) sau Pasaport asociati

si administratori. Specimen de semnatura al administratorului / administratorilor firmei. -

TIPIZAT

1

Declaratii pe proprie raspundere ca pot indeplini calitatea respectiva ale asociatului / asociatilor sau administratorului / administratorilor autentificate ( sau date in fata referentului ORC).

Procura data de asociati sau de catre asociatul majoritar persoanei insarcinate sa depuna dosarul la sediul Oficiului Registrului Comertului - autentificata ( spre exemplu imputernicire avocatiala).

Dovada depunerii capitalului social (recipisa sau extras de cont din ziua respectiva) la o banca aleasa de catre asociatii firmei.

Declaratie (formular O.R.C.) semnata de catre unul dintre asociati (model declaratie asociat cu / fara activitate la sediu ).

Vectorul Fiscal - Anexa 1 care de obicei este atasata cererii de inmatriculare.

2

Legislatie referitoare la standarde de calitate ISO

Legea nr. 245 din 09/06/2004

privind securitatea generala a produselor Adopta Directiva nr. 2001/95/CE prevede:”producatorii

sunt obligati sa puna pe piata numai produse sigure”

- are ca scop asigurarea consumatorilor ca produsele puse pe piata sunt sigure;

- un produs va fi considerat sigur din punct de vedere al aspectelor reglementate de dispozitiile

legislatiei nationale atunci cand, in absenta prevederilor comunitare specifice privind

reglementarea produsului in cauza, el este conform cu reglementarile nationale ale Romaniei ori

ale statului membru pe teritoriul caruia este comercializat;

- un produs este considerat de calitate si sigur din punct de vedere al riscurilor si al categoriilor de

riscuri reglementate de standardele nationale neobligatorii relevante atunci cand este conform cu

standardele nationale neobligatorii care transpun standarde europene, a caror referinta este

publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene. Referintele acestor standarde nationale

armonizate sunt publicate de catre Asociatia de Standardizare din Romania (ASRO)

- conformitatea unui produs cu criteriile care au in vedere garantarea obligatiei generale de

securitate, nu impiedica autoritatile competente sa ia masurile corespunzatoare pentru a impune

restrictii privind punerea sa pe piata sau sa ceara retragerea de pe piata ori returnarea produsului,

daca produsul se dovedeste periculos.

- prezinta sanctiuni pentru incalcarea dispozitiilor prezentei legi; incalcarea atrage, dupa caz,

raspunderea civila, disciplinara, contraventionala sau penala a celor vinovati.

Legea nr. 608 din 31 octombrie 2001

privind evaluarea conformitatii produselor – stabileste cadrul legal unitar pentru elaborarea

reglementarilor tehnice, evaluarea conformitatii si supravegherea pietei pentru produsele introduse pe piata

si/sau utilizate in Romania, din domeniile reglementate

- autoritatile competente elaboreaza reglementari tehnice, cu respectarea principiilor internationale privind

libera circulatie a bunurilor in comertul intern si international

- principiile pe care se bazeaza procesul de evaluare a conformitatii sunt: a) competenta si impartialitate; b)

transparenta si credibilitate; c) independenta fata de posibila predominare a oricaror interese specifice; d)

asigurarea confidentialitatii si pastrarea secretului profesional; e) reprezentarea intereselor publice; f)

contributia la promovarea principiului liberei circulatii a produselor

- Producatorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, inainte de introducerea pe piata si/sau de utilizarea

produselor din domeniul reglementat, are obligatia sa asigure: a) proiectarea si realizarea produselor,

respectand cerintele esentiale; b) intocmirea si detinerea dosarului tehnic, in forma, scopul si pe perioada

prevazute de reglementarile de calitate tehnice; c) aplicarea procedurilor pentru evaluarea conformitatii

produselor cu cerintele esentiale, prevazute de reglementarile tehnice; d) intocmirea declaratiei de

conformitate, detinerea rapoartelor de incercare, a certificatelor sau a altor documente ce atesta conformitatea,

dupa caz; e) aplicarea marcajului de conformitate, dupa caz.

- conformitatea produselor cu cerintele esentiale este atestata prin declaratia de conformitate intocmita de

producator sau de reprezentantul autorizat al acestuia, prin rapoartele de incercare sau prin certificatele de

3

conformitate emise de laboratoare ori de organisme de certificare sau inspectie, alese de producator, conform

procedurilor de evaluare, si prin marcajul de conformitate, potrivit reglementarilor tehnice aplicabile

- incalcarea prevederilor prezentei legi atrage raspunderea materiala, civila, contraventionala sau penala, dupa

caz, a celor vinovati.

HOTARARE DE GUVERN nr.71/2001

pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea procedurilor ce se utilizeaza in procesul de evaluare

a conformitatii produselor din domeniile reglementate prevazute in Legea nr.608/2001 privind evaluarea

conformitatii produselor si a regulilor de aplicare si utilizare a marcajului national de conformitate CS

HOTARARE DE GUVERN nr.487/2002

pentru aprobarea Normelor metodologice privind desemnarea si notificarea nationala a laboratoarelor de

incercari precum si a organismelor de certificare si de inspectie care realizeaza evaluarea conformitatii

produselor din domeniile reglementate prevazute in Legea nr.608/2001 privind evaluarea conformitatii

produselor.

HOTARARE DE GUVERN nr.1587/2002

privind masurile pentru organizarea si realizarea schimbului de informatii in domeniul standardelor si

reglementarilor tehnice precum si al regulilor referitoare la serviciile societatii informationale intre Romania,

statele membre ale Uniunii Europene si Comisia Europeana OG nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare

nationala

OG nr. 38/1998

privind activitatea de acreditare si infrastructura pentru evaluarea conformitatii

HOTARARE DE GUVERN nr. 1198 din 24 octombrie 2002

privind aprobarea Normelor de igiena a produselor alimentare (publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 866 din

2 decembrie 2002).

Legea nr.150 din 2004 privind siguranta alimentelor

- reprezinta baza pentru asigurarea unui nivel inalt de protectie a sanatatii oamenilor si a

intereselor consumatorilor in ceea ce priveste alimentele, tinand cont de diversitatea ofertei

alimentare, incluzand si produsele traditionale, precum si functionarea eficienta a pietei interne.

- stabileste principii si responsabilitati comune, mijloacele de a asigura o baza stiintifica solida,

cerinte si proceduri organizatorice eficiente pentru a sustine luarea celor mai potrivite decizii in

domeniul sigurantei si calitatii alimentelor si a hranei pentru animale

- stabileste principiile generale care se aplica alimentelor si hranei pentru animale, in general, si

sigurantei acestora, in special.

- stabileste proceduri cu privire la problemele care au un impact direct sau indirect asupra

sigurantei alimentelor si a hraneipe ntru animale.

- prevederile legislatiei in domeniul alimentelor se aplica in toate etapele productiei, procesarii si

distributiei alimentelor sau hranei pentru animale destinata sau administrata animalelor pentru

productia de alimente

- alimentele si hrana pentru animale importate trebuie sa fie in conformitate cu cerintele legislatiei

4

in domeniul alimentelor sau cucele prevazute in acordurile incheiate intre Romania si tara

exportatoare

LEGEA nr.412 din 18-10-2004

pentru modificarea si completarea Legii nr. 150/2004 privind siguranta alimentelor (publicat in MO nr.990 din

27-10-2004)

LEGISLATIA COMUNITATII EUROPENE PRIVIND SISTEMUL HACCP

pana in anul 2004

- Directiva 92/46 privind procesarea laptelui

- Directiva 93/43 privind igiena alimentelor

- Directiva 94/356 privind produsele din peste

- Directiva 2001/471 privind HACCP la prelucrarea carnii

- Directiva 93/43 privnd igiena alimentelor

din anul 2004

- Reglementarea 852/2004 privind igiena alimentelor

- Reglementarea 853/2004 privind reguli specifice de igiena pentru alimente de origine animala

- Reglementarea 854/2004 privind controlul oficial al carnii

- Reglementarea 882/2004 privind controlul oficial al nutreturilor si alimentelor.

LEGISLATIA DIN ROMANIA PRIVIND SISTEMUL HACCP

- Hotararea de Guvern nr. 1198/2002 privind aprobarea Normelor de igiena a produselor alimentare

- Legea nr.54/2002 de aprobare a Ordonantei de Urgenta nr.97/2001privind reglementarea productiei, circulatiei

si comercializarii alimentelor

- Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 1956/1995 privind normele pentru introducerea HACCP in industria alimentara

- Legea nr. 150/2004 privind Siguranta alimentelor

- Hotarirea de Guvern nr. 1196/2002 privind controlul oficial al alimentelor.

5

3. Documente ale activităţii firmei într-un management eficient; tehnica şedinţei

TEHNICA SEDINTEI

Sistemul decizional cuprinde mai multe etape prin care se elaboreaza o decizie astfel :

     Previziunea se concretizeaza in obiective, planuri, strategii, programe;     Organizarea se definitiveaza in modalitati eficiente de organizare a

productiei si a muncii;     Coordonarea se exercita prin decizii vizand armonizarea actiunilor

personalului in cadrul grupului de munca din cadrul societatii;     Antrenarea privita ca o alternare a deciziilor privind motivarea

individuala si cea de grup, atat ca premisa, cat si ca o consecinta a realizarii obiectivelor;

     Evaluarea si controlul se manifesta ca decizii de corectie daca este cazul.

Firma realizeaza sedinte saptamanale pentru evaluarea rezultatelor sau a evolutiei activitatilor si apoi parcurgaad toate etapele de mai sus elaboreaza decizii potrivite si eficiente pentru fiecare din situatie.

Ca modalitate cea mai frecventa de transmitere a informatiilor, SEDINTA este nemijlocit implicate in executarea tuturor atributelor managerului: previziunea,organizarea, coordonarea, analiza si controlul.

Dupa continut sedintele se pot clasifica in:

1. Sedinte de informare2. Sedinte decizionale3. Sedinte de armonizare

Sedinte eterogeneSedintele eterogene sunt specifice nivelurilor superioare si medii de management, contin doua sau mai multe elemente specifice celorlalte tipuri desedinte. Au cea mai mare frecventa dintre toate tipurile de sedinta si se desfasoara in patru etape:

6

1. Pregatirea2. Deschiderea3. Desfasurarea4. Finalizarea

Pregatirea sedintei presupune:

1. Stabilirea ordinii de zi2. Formularea cu claritate a problemelor inscrise ca punct pe ordinea dezi3. Selectionarea dupa criterii de competenta a persoanelor care vor elabora

materialele supuse dezbaterii

Materialele trebuie aduse la cunostinta participantilor cu 2-3 zileinainte de desfasurarea sedintei; ele trebuie sa fie sintetice, sa continainformatii noi, sa cuprinda alternative decizionale, ipoteze de lucru si propuneri concrete.

Sedintele periodice se programeaza de regula in aceleasi zile si laaceeasi ora.

Se alege locul de desfasurarea a sedintei in asa fel incat sa se asigureambianta necesara si dotarea cu aparatura audio-video specifica

Pentru ca sedinta sa se desfasoare in bune conditii si cu eficinta seimpune respectarea unor reguli cu privire la:A.Deschiderea sedinteiB . D e r u l a r e a s e d i n t e i C . I n c h i d e r e a s e d i n t e i

 

Sedintele curente sau operative:

se refera la perioadele de pana la o luna vizeaza pregatirea, organizarea si desfasurarea diferitelor procese de

munca, initierea de actiuni de cercetare a efectelor si factorilor  perturbatori

se adopta de catre cadrele de conducere de la toate nivelurile ierarhiceale sunt de regula, cuprinse in programe pe termen scurt (lunare,decadale,

saptamanale, zile).

Participa la adoptarea Deciziei Colective: se adopta de catre organelle colective de conducere se refera la aspectele esentiale ale activitatii cuprind deciziile strategice si o parte din deciziile tactice.

7

Participa la adoptarea Deciziei Individuale:

se adopta de catre cadrele de conducere de pe diferite niveluri ierarhice cuprind unele decizii tactice si decizii curente

Dintre aceste criterii, tot mai mult se impune criteriul factorul timp care se coreleaza si cu nivelul ierarhic la care se iau deciziile.

Dupa acest criteriu se disting deciziile strategice, deciziile tactice si deciziile curente sau operative.

Deciziile strategice se refera la probleme mai importante si la o perioada mai lunga de timp. Acestea au in vedere precizarea obiectivelor generale de perspective, reorganizare a compartimentelor operationale si functionale etc. Deciziile strategice presupun studierea mediului(a variabilelor necontrolabile), formularea strategiilor si definirea mijloacelor derealizare.

Deciziile tactice sau de rutina se refera la activitatea curenta.

De exemplu, sestabileste ca aprovizionarea cu furaje la un complex de crestere a pasarilor trebuiesa se faca atunci cand se ajunge la un anumit stoc de magazine, prestabilit; ca inceperea insamantarii porumbului se face cand in sol se realizeaza o temperaturede plus 8-9 grade C la adancimea de semanat etc.  Deciziile curente sau operative privesc realizarea concreta a sarcinilor de productie si reprezinta o continuare a deciziilor tactice.

Exemplu: repartizarea lucrarilor agricole pe agregate, repartizarea agregatelor de insamantat pe sol etc.

Deciziile de corectie se refera la oricare din cele trei tipuri de decizii prezentate si se iau cu scopul de corecta devierile, cand apar situatii noi etc.

Deciziile colective se iau de organele colective de conducere si se refera la aspectele esentiale ale activitatii organizatiei, curpinzand toate deciziile strategice si o parte din deciziile tactice. Deciziile individuale se adopta de catre cadrele de conducere de pe diferite niveluri ierarhice si curpind deciziile curente sau operative, precum si o parte din deciziile tactice.

Indiferent de tipul deciziei de conducere, ele trebuie sa se incadreze in ansamblul sistemului de conducere al organizatiei.

8

Concluzii

Stilul de conducere trebuie sa fie adaptat la "varsta" si caracteristicile grupului de lucru. Astfel, putem considera doua stiluri, si anume: unul orientat spre sarcina (managerul are capacitatea de a defini din punct de vedere cognitiv situatia, de a stabili si formula obiective credibile, de a sintetiza problemele ivite in cursul procesului de lucru); si celalalt, orientat spre relatii (managerul este un factor cheie in prevenirea eventualelor conflicte).

In aceasta ordine de idei, se sugereaza ca acordul dintre stilul de conducere si nevoile grupului este determinat de gradul de maturitate al respectivului grup.

Astfel, membrii unui grup imatur vor avea rezultate mai bune cu un lider orientat spre sarcina. Pe masura ce grupul se maturizeazas liderul poate sa adopte un stil caracterizat simultan de ambele orientari. In grupurile cu o maturitate medie, e mai eficient stilul orientat spre relatii, in timp ce pentru grupurile "imbatranite" cel mai potrivit este stilul laissez-faire (sau stilul cu scor scazut la ambele orientari.) Deci, pe toata durata vietii unui grup de munca, este indicat ca liderul sa adopte patru stiluri de conducere succesive, caracterizate de termenii comunicare, persuasiune, participare si delegare.

9

4. Standarde (STAS-uri) şi norme în domeniul agroalimentar

Problemele generale ale standardizării

Standardul ca definire etimologică este un document stabilit prin consens aprobat de un organism recunoscut care prevede, pentru utilizări comune şi repetate, reguli, prescripţii şi caracteristici referitoare la activităţi sau rezultatele acestora, în scopul obţinerii unui nivel considerat optim de ordine într-un context dat1 . 

Standardul de stat  este un document cu caracter de lege prin care se impun norme unitare şi raţionale de producţie (tehnologie, dimensiuni, calitate, recepţie, clasificare, nomenclaturi etc.), obligatorii în toate ramurile economiei naţionale. Standardele de stat stabilesc condiţiile tehnice de calitate pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a putea fi introduse în circulaţie, precum şi metodele pentru determinarea calităţii produselor respective. De asemenea, standardele cuprind prescripţii cu referire la  depozitare, ambalare, marcare, transportul produselor etc., iar în cadrul altor standarde se stabileşte terminologia pentru produsele standardizate. Standardele de stat au caracter de lege, iar nerespectarea acestora atrage sancţionarea celor vinovaţi.

Ghidul ISO/CEI 2: 1996 defineşte standardul ca fiind un document, stabilit prin consens şi aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun şi repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obţine gradul optim de ordine într-un anumit context.

10

Organizaţia Internaţională de Standardizare

Organizația Internațională de Standardizare, cu numele scurt ISO care vine din limba greacă, unde ἴσος, isos, înseamnă „egal”; în engleză: International Organization for Standardization, este o confederație internațională de stabilirea normelor în toate domeniile cu excepția electricității și a electronicii, care sunt reprezentate de IEC (în engleză International Electrotechnical Commission), și cu excepția telecomunicațiilor reprezentate de ITU (International Telecommunication Union). Aceste trei organizații sunt unite în WSC (engleză, World Standards Cooperation).

Harta cu indicatorul apartenenței statelori la ISOLegendă:

     Țări membre ai asociației     Țări corespondente cu asociația     Țări observatoare     Țări cu ISO 3166-1 care nu sunt membre la ISO

Standardele ISO sunt adoptate, traduse și difuzate în România de ASRO - Asociația de Standardizare din România (fostul IRS) care participă prin specialiști în cadrul comitetelor tehnice internaționale ale ISO.

Standardele ISO sunt numerotate, și au un format de tipul: "ISO 99999:yyyy: Titlul", unde "99999" este numărul standardului, "yyyy" este anul publicării, și "Titlul" descrie obiectul. De exemplu, familia de standarde ISO 9000 este formată intr-o serie de standarde referitoare la sistemul de management al calității, care urmăresc asigurarea satisfacției clienților si obtinerea de produse și servicii conforme.

Ex.: SR EN ISO 9001

11

Elaborarea şi aprobarea standardelor. Coordonarea şi efectuarea activităţii de standardizare se realizează de către Asociația Română de Standardizare, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului. Asociația Română de Standardizare colaborează cu ministerele şi celelalte organe centrale şi locale ale administraţiei publice, cu organele de standardizare din alte ţări şi reprezintă România în organizaţiile regionale şi internaţionale de standardizare.

Elaborarea programelor de standardizare pentru standardele române, elaborarea proiectelor acestor standarde, propunerile de reconfirmare, modificare, suspendare sau anulare a standardelor române, precum şi lucrările privind activităţile de standardizare internaţională, inclusiv REGIONALĂ, se fac de către comitetele tehnice de standardizare.

Aceste comitete tehnice de standardizare sunt înfiinţate pe baza acordului prealabil al Institutului Român de Standardizare, în diverse domenii de activitate, şi se organizează pe lângă regii autonome, societăţi comerciale, instituţii publice şi alte persoane juridice. Modul de lucru al comitetelor tehnice de standardizare, structura, conţinutul şi regulile de redactare ale standardelor se stabilesc prin standarde române cu caracter metodologic, elaborate de către un comitet tehnic de standardizare, înfiinţat pe lângă Institutul Român de Stamdardizare. Acest institut coordonează activitatea desfăşurată de comitetele tehnice de standardizare, furnizează informaţii acestora şi urmăreşte corelarea dintre standardele române, cu standardele internaţionale (prin alinierea la parametrii înscrişi).

Fiecare standard - sau după denumirea prescurtată STAS - tratează o problemă separată, iar împreună cu alte standarde se regăsesc într-o anumită grupă ce reprezintă un domeniu de utilizare.

Standardizarea constituie deci, activitatea organizată, sistematică şi permanentă de elaborare şi aplicare a standardului.

În condiţiile economiei de piaţă, ale progresului rapid al tuturor sectoarelor economiei naţionale şi ale modernizării proceselor de producţie, standardizarea are ROLUL de a reglementa producţia şi circulaţia materiilor prime, semifabricatelor şi produselor finite şi de a contribui la introducerea tehnicii avansate, prin:

simplificarea sau tipizarea produselor;

12

unificarea terminologiei şi uneori a formelor, care uşurează aprovizionarea, producerea în masă etc.;

specificarea, care urmăreşte înscrierea în standarde a caracteristicilor tehnice de obţinere, de folosire, de verificare a calităţii şi condiţiilor minime de calitate (diferenţiate pe categorii de calitate).

Standardizarea este o activitate importantă în economia naţională, o cale principală prin care se asigură coordonarea diferitelor ramuri într-o economie de piaţă, îmbunătăţirea calităţii produselor prin accelerarea aplicării progresului tehnic şi dinamica pieţei, ducând în final la creşterea volumului producţiei.

Ca atare prin standardele de stat se urmăreşte (SCOPUL) a se asigura în mod unitar şi general:

ridicarea calităţii produselor pe baza unor realizări performante pe plan naţional şi mondial;

creşterea gradului de competitivitate a produselor pe piaţa internaţională;

reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale şi de manoperă;

promovarea utilizării cu precădere de materiale noi  şi înlocuitori din producţia internă, apte de a substitui materialele scumpe şi deficitare, precum şi valorificarea superioară a materiilor prime secundare (mai ales din producţia agricolă);

extinderea produselor pe clase de calitate şi corelarea prevederilor de calitate din standardele de stat ale produselor finite cu acelea ale materiilor prime, precum şi includerea metodelor de determinare şi verificare a calităţii.

Standardizarea produselor agricole este o reglementare unitară cu caracter normativ privitoare la condiţiile tehnice minimale pe care trebuie să le îndeplinească produsele agricole, pentru a fi acceptate şi plătite la preţul stabilit de beneficiar.

Standardizarea stabileşte indicii de calitate şi abaterile (toleranţele) admisibile, precum şi reguli pentru luarea probelor şi utilizarea metodelor de verificare şi determinare a calităţii produselor agricole. Normele de standardizare sunt stabilite diferenţiat în domeniul producţiei agroalimentare, la nivel naţional şi internaţional.

13

Standardizarea internaţională, condusă şi organizată de Organizaţia Internaţională de Standardizare (I.S.O.), are ca obiect uşurarea schimburilor de mărfuri şi servicii la nivel mondial. Politica europeană în domeniul standardizării se limitează în prezent la următoarele cinci condiţii esenţiale: protecţia sănătăţii publice, necesitatea informării consumatorilor, loialitatea tranzacţiilor comerciale, necesitatea asigurării unui control public, protecţia mediului înconjurător.

Standardele specifice producţiei agroalimentare au în vedere producţia vegetală, animală, industrial-agricolă, producţia alimentară şi mecanizarea agriculturii.

În condiţiile competitivtăţii pe piaţă, standardele devenite necorespunzătoare ca rezultat al creşterii exigenţei cumpărătorilor, posibilităţilor tehnico-materiale de a obţine produse superioare etc., sunt înlocuite cu altele mai perfecţionate.

Derogările de la standardele de stat se pot da numai de organul care le-a aprobat, la propunerea ministerelor, celorlalte organe centrale şi locale interesate. Astfel, standardizarea este o activitate dinamică prin care se realizează îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor.

Conţinutul şi clasificarea standardelor

În sfera de preocupări a standardizării intră elaborarea caracteristicilor tehnice ale produselor (inclusiv ale materiilor prime şi semifabricatelor), stabilirea metodelor de analiză, de încercări ale produselor, fixarea şi introducerea unei terminologii, simbolizarea, clasificarea unitară a producţiei şi în ştiinţă etc.

Fiecare standard este alcătuit din două părţi:

1. antetul, care cuprinde într-un chenar următoarele inscripţii:

denumirea de Standard de Stat; indexul format din prescurtarea denumirii (STAS), numărul standardului

(STAS 3318); anul aprobării (STAS 3318-60); titlul cu denumirea produsului standardizat, de exemplu: grâu, pentru

paste făinoase; un indice de clasificare format din o literă mare, care simbolizează

sectorul, cuprinzând în general o ramură a economiei naţionale şi două cifre (de exemplu, S-21);

2. conţinutul propriu-zis al standardului, care cuprinde diferite capitole, putându-se enumera următoarele:

14

generalităţi, în care se precizează la ce anume produs se referă standardul; clasificarea; condiţii tehnice, în care sunt menţionaţi indicii de calitate minimali pentru

produsul respectiv; condiţii de recepţie, cu precizări asupra loturilor, locului de recepţie şi

modului de luare a mostrelor şi probelor; transport etc.

Clasificarea standardelor se face după mai multe criterii:

După sistemul alfanumeric, împărţindu-se domeniul de standardizare în şaisprezece sectoare, corespunzător ramurilor de producţie din care face parte produsul standardizat. Notarea sectoarelor se face cu litere majuscule. Fiecare sector se împarte în grupe notate cu cifre arabe                (de la 0 la 9), iar grupele în subgrupe, notate prin o a doua cifră arabă. Astfel, sectorul A - industrie minieră, B - industrie metalurgică, C - maşini pentru uz general..., S - agricultură, etc., până la U - standarde generale.

După sfera de obligativitate, se deosebesc: o standarde de stat (STAS), alcătuind categoria de bază şi având

obligativitate generală (pentru toate instituţiile şi întreprinderile din ţară);

o standarde de recomandare (STAS-R), obligatorii pentru anumite întreprinderi şi instituţii, care au condiţii pentru aplicarea lor;

o standarde experimentale (STAS-E), obligatorii numai pentru experimentare, cu scopul de a se culege date asupra calităţii unui produs nou sau obţinut după o tehnologie nouă.

După conţinut, standardele pot fi: o standarde complete, care cuprind toate elementele necesare pentru

descrierea unui produs (repartizate pe capitole, aşa cum s-a arătat anterior);

o standarde parţiale, cuprinzând numai anumite capitole întâlnite în standardul complet (standarde de clasificare, de condiţii tehnice, de metode de verificare a calităţii, de ambalare şi marcare etc.);

o standarde cu caracter special, care se referă la terminologie, simbolizări, unităţi de măsură etc.

În România se elaborează următoarele categorii de standarde:

standarde române, care se aplică la nivel naţional; standarde profesionale, care se aplică în anumite domenii de

activitate, în cadrul organizaţiilor profesionale, legal constituite, care le-au elaborat;

15

standarde de firmă, care se aplică în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale şi altor persoane juridice care le-au elaborat.

Pentru  standardele  din  ţara  noastră  s-a  adoptat  clasificarea  alfanumerică . Conform  acestei clasificări problemele de standardizare sunt structurate pe sectoare, notate cu câte o literă (A, B, C ... U). Sectoarele sunt împărţite în câte zece grupe, notate cu câte o cifră (de la 0 la 9), iar grupele se împart în zece subgrupe, notate cu o a doua cifră (de la 0 la 9).

Drept criteriu de clasificare s-a adoptat domeniul de producţie şi nu domeniul de aplicare, deoarece un produs poate fi mai uşor de identificat după domeniul de producţie, iar unele produse au mai multe domenii de aplicare (tabelul 5.2).

Tabelul 5.2.Sectoarele şi simbolizarea lor  în standardele din România

Simbolul sectorului

Denumirea sectorului

A

BCDEGHKLMNPRSTU

Industrie minieră, petrolieră şi a combustibililor gazoşiIndustrie metalurgicăIndustrie de maşini pentru uz generalIndustrie de maşini cu destinaţii specialeEnergetică şi electrotehnicăConstrucţii, lucrări hidraulice, căi de comunicaţii şi instalaţiiIndustria materialelor de construcţii şi silico-ceramiceIndustria lemnului, celulozei, hârtiei şi poligraficăIndustria chimicăIndustria textilă şi a pielărieiIndustria alimentarăIndustria construcţiei de aparateSănătate şi igienăAgriculturăStandarde diverseStandarde generale

Sectorul agricultură S cuprinde subgrupele: S0 - generalităţi; S1 - seminţe şi material săditor; S2 - cereale şi leguminoase alimentare; S3 - plante industriale;

16

S4 - produse agricole furajere; S5 - produse horticole şi viticole; S6 - materii prime medicinale; S7 - practici agricole; S8 - animale şi produse animaliere.

Fiecare grupă este împărţită în subgrupe notate cu litera sectorului şi cifra grupei, care este urmată de o a doua cifră; de exemplu, grupa S2 - grupa cereale şi leguminoase alimentare este împărţită în două subgrupe, şi anume S21 - cereale şi S22 - leguminoase alimentare.

Avantajele standardizării

Standardizarea în cadrul unei economii de piaţă, prin obiectivele pe care le urmăreşte şi prin consecinţele pe care le are asupra producţiei de mărfuri, prezintă avantaje atât pentru producătorii cât şi pentru consumatorii de mărfuri.

Prin precizarea procesului tehnologic pentru fiecare produs, prin simplificarea, unificarea şi specializarea acestora se influenţează pozitiv producţia, făcând posibilă specializarea şi perfecţionarea lucrătorilor şi a tehnologiei. De asemenea, se uşurează introducerea tehnicii noi, se reduce consumul de materii prime, procentul de rebuturi şi deşeuri, micşorând în cele din urmă costul de producţie.

Cumpărătorii şi personalul din sfera circulaţiei produselor pot identifica uşor şi cunoaşte mai bine caracteristicile acestora. Abaterile calitative pot fi uşor sesizate iar producătorul poate fi făcut răspunzător mult mai uşor.

Standardizarea favorizează accelerarea mecanismului de vânzare-cumpărare pe piaţa internă şi externă, deoarece în STAS calitatea produselor este complet definită, iar beneficiarul este asigurat că ea va fi respectată.

Prin urmare standardizarea urmăreşte următoarele obiective:

simplificarea tipurilor de produse prin eliminarea celor inutile şi eventual prin crearea unor tipuri corespunzătoare scopului pentru care au fost create;

simplificarea elaborării tipurilor noi de produse, ce are ca obiectiv uşurarea trecerii la producerea în serie şi ca urmare o mai bună valorificare a produsului;

unificarea dimensiunilor produselor de acelaşi fel, care au ca scop identificarea dimensiunilor;

reglementarea calităţii produselor, având ca scop eliminarea celor de calitate necorespunzătoare, în stabilirea caracteristicilor fizice, chimice şi mecanice, obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească.

17

Normele interne

Pentru produsele nestandardizate se utilizează, potrivit legislaţiei în

vigoare, normele interne.

Acestea reprezintă acte normative care reglementează caracteristicile unor produse fiind în multe cazuri precursoare ale standardelor, de care vor fi înlocuite după o experimentare mai îndelungată.

Uneori normele interne completează standardele existente sau reglementează producerea unui sortiment larg de mărfuri, cu aceeaşi întrebuinţare, dar diferenţiate ca formă, dimensiune, calitate, cost etc.

Într-un mod sintetic norma internă cuprinde elementele mai importante dintr-un standard (referitoare la tehnologie, indici de calitate etc.) şi urmăreşte acelaşi scop, dar are o arie de aplicare mai restrânsă.

Normele interne nu au caracter de lege şi nu sunt unitare.

Respectarea însă a tuturor prescripţiilor înscrise în norma internă este obligatorie, iar abaterile constatate sunt sancţionate de către organele însărcinate cu controlul respectării lor, în acelaşi mod în care se sancţionează nerespectarea standardelor. Derogările pentru normele interne (tehnice) de ramură se pot acorda în mod excepţional şi pe timp limitat de către ministerul coordonator sau organul central coordonator de ramură, cu avizul Institutului Român de Standardizare.

Certificatele de omologare

Necesitatea stringentă a retehnologizării în actuala etapă de restructurare a sectorului agricol şi industriei agroalimentare impune introducerea în producţie a noilor soiuri sau hibrizi alături de tehnologiile de prelucrare în industria alimentară.

Dar introducerea acestora pe teritoriul ţării noastre, precum şi scoaterea din producţie, revine organelor abilitate din subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei. Această comisie împreună cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice organizează examinarea soiurilor şi hibrizilor în condiţii experimentale şi

18

de producţie pe baza rezultatelor obţinute, bine fundamentate economic şi tehnic, care propune MAA omologarea şi autorizarea pentru introducerea în cultură, precum şi ponderea acestora în structura culturii pentru fiecare specie şi a tehnologiilor agroalimentare.

Omologarea constituie momentul adoptării deciziei de introducere în producţie a unui nou produs agricol sau agroalimentar şi coincide cu identificarea însuşirilor calitative ale produselor, a tehnologiilor agricole de producţie sau ale sectorului industriei alimentare, a preţurilor informative, a volumului de mărfuri ce urmează a se produce etc. Chiar dacă producătorul deţine rolul major în omologarea produselor noi, participarea reprezentanţilor comerţului devine utilă şi necesară mai ales în cazul mărfurilor agroalimentare complexe sau cu un sortiment bogat.

Omologarea finală se realizează de fapt atunci când mărfurile agroalimentare se contractează pentru a fi produse pe piaţă. Ca atare pentru noile soiuri de plante, tehnologii agricole şi de industrie alimentară se întocmesc certificate de omologare, adică acte oficiale prin care se confirmă calitatea unor  produse noi, şi care sunt introduse recent în procesul de producţie. Ele preced normele interne sau standardele.

19

Sistemele de control prin HACCP2

În actuala etapă de tranziţie în orice activitate se impune o formă perfecţionată a controlului efectuat prin metoda de Analiză a riscului prin puncte critice de control ( HACCP).

Aceasta reprezintă un sistem prin care se identifică, evaluează şi controlează

pericolele care sunt semnificative pentru securitatea alimentară.

În cadrul acestui sistem sunt delimitate toate regulile de bază ale inspecţiei specifice, ale autocontrolului pe profil, aplicat de-a-lungul întregii filiere agroalimentare. Se identifică riscurile specifice  ( fizice, chimice, biologice ) probabile, din fiecare fază de fabricaţie, depozitare sau distribuţie şi se stabilesc mijloacele de control ale acestora şi măsurile de prevenire a lor.   

Metodica sistematică a acestei metode urmăreşte ţinerea sub control a punctelor critice dintr-o întreprindere cu scopul obţinerii de produse lipsite de nocivitate pentru consumator. În aplicarea sistemului HACCP este necesară întocmirea unui plan adecvat profilului şi structurii întreprinderii care trebuie transpus asupra procesului în cauză. Planul HACCP este un document scris care se bazează pe anumite principii de urmat pentru ţinerea sub control şi corectarea succesiv-continuă ( din mers ) a proceselor de obţinere a unui produs. Poate fi structurat conform unor faze specifice astfel:

identificarea şi analiza riscurilor stabilindu-se limitele şi mijloacele de control ale acestora şi măsurile de prevenire a lor;

identificarea punctelor critice de control, care se face după conceptul “CCP decision tree”, ce este reprezentată printr-o schemă bazată pe metoda interogativă DA/NU;

stabilirea limitelor critice petru fiecare CCP identificat care stau la baza măsurilor preventive. O limită critică este un criteriu care trebuie atins pentru fiecare măsură preventivă ce se aplică la CCP. Limitele critice reprezintă, de cele mai multe ori, parametrii proceselor aplicate produserlor ( nivelul termic, pH, umiditate, aciditate etc. );

stabilirea condiţiilor de supraveghere  8 monitorizare ) a fiecărui CCp. Care constă în urmărirea dferiţilor parametrii pentru a se putea aprecia dacă un CCP este ţinut sub control;

stabilirea modului de monitorizare  CCP şi de înregistrare a datelor, cu scopul de fi interpretate şi a servi la corectarea unor procese;

stabilirea proceselor prin care să se verifice dacă sistemul HACCP înclus în planul aplicat se încadrează corect. Verificarea constă în folosirea unor

20

metode, procedee sau teste suplimentare celor aplicate la monitorizare pentru a stabili dacă planul HACCP implementat poate fi considerat eficient sau necesită modificări.  

În lucrările de specialitate la nivel naţional şi internaţional s-au elaborat ghiduri cu metode practice de siguranţă a alimentelor bazate pe conceptul HACCP. Unităţile din sectorul alimentar,  conform actelor normative din România 3

trebuie să identifice activităţile care sunt determinante pentru securitatea alimentară şi trebuie să garanteze ca procedurile de securitate corespunzătoare să fie stabilite, implementate, menţinute şi revizuite pe baza principiilor utilizate în sistemul de analiză a riscurilor şi punctelor critice de control, abreviat HACCP. 

Viziunea acestei metode conturează un sistem de tehnologii agroalimentare cu bune practici, orientate în obţinerea în cantităţi mari a unor produse agricole/agroalimentare igienice, pentru colectivităţile de consumatori, cu respectarea în totalitate a verigilor tehnologice şi a practicilor tradiţionale modernizate. În fig. 5.3 este prezentată o metodologie a controlului sanitar şi a autocontrolului managerial prin sistemul HACCP, în care redate analitic elementele componente pentru un control general şi limitat, cu referire la un anumit sector.

Controlul pe flux tehnologic al produsului-aliment a fost introdus de PAC, iar fluxul lipsei de risc încadrează comportamentul actual al producătorilor şi consumatorilor. În schiţa redată printr-o etapă de finalizare sunt prezentate constatări, măsuri, termene, responsabilităţi, verificări, supraveghere, elemente care reprezintă o analiză monitorizată riscului specifică acestei metode. Etapele în procesul de certificare al sistemului HACCP sun reprezentate prin4 : iniţiere proces de certificare, evaluarea iniţială, evaluarea sistemului HACCP, evaluarea dosarului de certificare, acordarea certificatului pentru sistemul HACCP, supravegherea, reînoirea certificării.

21

22

Auditul şi managementul calităţii

CUPRINS:

1. DEFINITIA AUDITULUI INTERN

2. OBIECTIVELE AUDITULUI INTERN  2.1.Obiectivele compartimentului de audit public intern ; 2.2. Obiectivele misiunii de audit public intern

3. DOCUMENTAREA

4. FORMA SI CONTINUTUL DOCUMENTELOR DE LUCRU

5. DOSARELE DE AUDIT PUBLIC INTERN5.1. Tipuri de dosare de audit public intern5.2. Revizuirea    5.3. Pastrarea si arhivarea dosarelor de audit public  intern

 6. DESCRIEREA PRINCIPALELOR DOCUMENTE, continute de dosarele de audit

6.1. A.1.  Ordinul de serviciu6.2. A.2.Declaratia de  Independenta6.2A.4. Fisa De Identificare Si Analiza A Problemei(FIAP)6.2.A.5. Formulare de constatare a iregularitatilor,6.3. B.1. Notificarea privind declansarea misiunii de  audit intern6.4.B.2. Minuta sedintei de deschidere6.5.B.3. Minuta  reuniunii de conciliere6.6.B4. Minuta sedintei de inchidere6.7.C.6.Elaborarea proiectului de raport de audit6.8.D.1.Revizuirea documentelor de lucru

7.TRANSMITEREA REZULTATELOR

   

23

1. DEFINITIA AUDITULUI INTERN

Conform definiţiei auditului intern, „auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă care dă unei entităţi o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare.

Auditul intern ajută această entitate să îşi atingă obiectivele evaluând, printr-o abordare sistematică şi metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control, şi de guvernare a întreprinderii, şi făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea în ceea ce priveşte eficacitatea şi îmbunătăţirea eficienţei managementului riscului şi a proceselor de control şi de conducere”. Normele de calificare şi de funcţionare se aplică atât misiunilor de asigurare cât şi misiunilor de consultanţă/consiliere.

2. OBIECTIVELE AUDITULUI INTERN :                                

   2.1.Obiectivele compartimentului de audit public intern sunt:                   

   - de a ajuta entitatea publica atat in ansamblul cat si structurile sale prin intermediul opiniilor si recomandarilor;                                           - sa gestioneze mai bine riscurile;                                             - sa asigure o mai buna administrare si pastrare a patrimoniului;            

   - sa asigure o mai buna monitorizare a conformitatii cu regulile si          

procedurile existente;                                                             - sa asigure o evidenta contabila si un management informatic fiabile si     corecte;                                                                           - sa imbunatateasca calitatea managementului, a controlului si auditului     intern;                                                                            - sa imbunatateasca eficienta si eficacitatea operatiilor.                    2.2. Obiectivele misiunii de audit public intern.        Unei misiuni de audit i se pot atribui doua obiective principale:           

24

   - asigurarea conformitatii procedurilor si a operatiunilor cu normele        juridice auditul de regularitate;                                                  - evaluarea rezultatelor privind obiectivele urmarite si examinarea          impactului efectiv - auditul de performanta.              

3. DOCUMENTAREA

Auditorul trebuie să documenteze aspectele care sunt importante pentru furnizarea de probe care să susţină opinia de audit şi probe care să arate că auditul a fost realizat prin »respectarea normelor ».

"Documentarea" înseamnă materialele (documentele de lucru) pregătite de şi pentru auditor, sau obţinute şi păstrate de auditor în cursul efectuării auditului. Documentele de lucru se pot prezenta sub forma înscrisurilor pe suport de hârtie, pe film, pe medii de înregistrare electronice sau pe alţi purtători de informaţii.

Documentele:(i) ajută la planificarea şi execuţia auditului.(ii)ajută la supravegherea şi revizuirea activităţii de audit;

(iii) înregistrează probele de audit care rezultă din activitatea de audit realizată pentru ca auditorul să-şi poată susţine opinia.

4. FORMA SI CONTINUTUL DOCUMENTELOR DE LUCRU

4.1. Auditorul trebuie să întocmească documente de lucru suficient de complete şi detaliate pentru a facilita înţelegerea auditului.

Auditorul trebuie să înregistreze în documentele de lucru informaţii referitoare la planificarea activităţii de audit, la natura, durata şi întinderea procedurilor de audit realizate, la rezultatele acestei activităţi şi la concluziile care se trag din probele de audit obţinute. Documentele de lucru trebuie să includă raţionamentul auditorului privitor la aspectele semnificative care necesită exercitarea raţionamentului profesional, împreună cu concluziile asupra problematicii analizate. În domeniile care implică chestiuni dificile de principiu sau raţionament, documentele de lucru vor evidenţia faptele relevante care erau cunoscute de auditor în momentul conturării concluziilor.

25

4.2. Forma şi conţinutul documentelor de lucru sunt influenţate de factori ca: Natura angajamentului. Forma raportului auditorului. Natura şi complexitatea afacerii clientului. Natura şi particularităţile sistemelor contabile şi de control intern ale

entităţii. Necesităţile, în anumite situaţii, de direcţionare, supraveghere şi

revizuire a lucrărilor realizate de asistenţi. Metodologia şi tehnologia de audit specifice utilizate în cursul

auditului.

4.3. În mod normal, documentele de lucru includ:

Informaţii privind structura juridică şi organizaţională a entităţii. Extrase sau copii ale documentelor legale, contractelor sau

proceselor verbale importante. Informaţii privind sectorul de activitate, mediul economic şi mediul

legislativ în care funcţionează entitatea. Probe privind procesul de planificare, incluzând programele

auditorului şi orice modificări ale acestora. Probe privind înţelegerea de către auditor a sistemelor contabile şi de

control intern. Probe privind evaluarea riscurilor inerente şi de control, precum şi

orice revizuire a acestora. Probe ale consideraţiilor auditorului cu privire la activităţii de audit

intern, precum şi concluziile la care a ajuns. Analize ale tranzacţiilor şi soldurilor. Analize ale indicatorilor semnificativi şi ale tendinţelor. O evidenţă a naturii, duratei şi întinderii procedurilor de audit

realizate şi rezultatele acestor proceduri. Dovezi că activitatea realizată de asistenţi a fost supravegheată şi

revizuită. Menţiunui referitoare la persoana care a realizat procedurile de audit

şi momentul în care acestea au fost făcute. Detalii ale procedurilor aplicate privind componentele ale căror

situaţii financiare sunt auditate de un alt auditor. Copii ale comunicărilor cu alţi auditori, experţi sau terţe părţi. Copii ale scrisorilor sau notelor care privesc problemele de audit

comunicate entităţii, sau discutate cu aceasta, incluzând termenii şi

26

condiţiile angajamentului şi carenţele semnificative ale controlului intern.

Scrisorile de confirmare a declaraţiilor primite de la entitate. Concluziile la care a ajuns auditorul în ceea ce priveşte aspectele

semnificative ale activităţii de audit, inclusiv modul de soluţionare a excepţiilor sau a problemelor neobişnuite apărute pe parcursul desfăşurării auditului (dacă au existat). Copii ale situaţiilor financiare şi ale raportului de audit.

AUDITUL EXTERN

Auditorul trebuie să determine dacă datele comparative sunt în

conformitate, sub toate aspectele semnificative, cu cadrul general aplicabil

de raportare financiară pentru situaţiile financiare care sunt auditate.

27

Există două categorii de cadre generale de raportare financiară

pentru datele comparative:

Cifrele corespondente;

Situatiile financiare comparative;

Pentru cifre corespondente aferente perioadei(lor) anterioare sunt

parte integrantă a situaţiilor financiare aferente perioadei curente şi trebuie

analizate în conexiune cu sumele şi cu alte informaţii prezentate aferente

perioadei curente.

Situatiile financiare comparative - aferente porioadei( lor) anterioare sunt

considerate situaţii financiare separate.Prin urmare, nivelul de informaţii incluse în aceste

situaţii financiare comparative este asemănător cu cel aferent situaţiilor financiare ale

periaodei curente.

Datele comparative care acoperă una sau mai multe perioade anterioare

furnizează utilizatorilor situaţii financiare informaţii necesare pentru identificarea tendinţelor

şi modificărilor care afectează o entitate pe parcursul unei perioade de timp.

În conformitate cu cadrele generale de raportare financiară în vigoare în unele

ţări, consecvenţa şi comparabilitatea reprezintă calitatea de a avea anumite caracteristici în

comun, iar comparabilitatea reprezintă în mod normal o evaluare cantitativă a caracteristicilor

comune.Consecvenţa reprezintă o calitate a relaţiei dintre doua numere contabile şi constituie

o condiţie esenţială pentru o comparabilitate reală.

Auditorul trebuie să obţină probe de audit suficiente şi adecvate, care să ateste că

cifrele corespondente îndeplinesc cerinţele cadrului general aplicabil de raportare financiară,

evaluând:

Politicile contabile utilizate pentru cifrele corespondente sunt în concordanţă

cu cele aferente perioadei curente sau dacă au fost realizate şi / sau prezentări

de informaţii corespunzătoare; şi dacă

Cifrele corespondente sunt în concordanţă cu valorile şi alte prezentări de

informaţii dinperioadele anterioare sau dacă au fost realizate modificări şi/

sau prezentări de informaţii adecvate.

În cazul activităţilor de audit recurente, anumite dosare cu documente de lucru pot fi considerate ca dosare de audit "permanente" şi sunt actualizate cu noi informaţii de importanţă permanentă, spre

28

deosebire de dosarele curente de audit, care conţin informaţii cu privire la auditul unei singure perioade.

5. DOSARELE DE AUDIT PUBLIC INTERN

Dosarele de audit public intern, prin informatiile continute asigura legatura intre sarcina de audit , interventia la fata locului si raportul de audit public intern.Dosarele stau la baza formularii concluziilor auditorilor interni.

Dosarele de audit public intern prin informatiile continute asiguralegatura intre sarcina de audit, interventia la fata locului si raportul de audit public intern. Dosarele stau la  baza formularii concluziilor auditorilor interni.                                                                        

     5.1. Tipuri de dosare de audit public intern:                                   

    a) Dosarul permanent cuprinde urmatoarele sectiuni: 

Sectiunea A - Raportul de audit public intern si anexele acestuia:   A.1.ordinul de serviciu;                                                       

    A.2.declaratia de independenta;                                                   A.3. rapoarte (intermediar, final, sinteza recomandarilor);                         A.4.fisele de identificare si analiza problemelor (FIAP);                          A.5.formularele de constatare a iregularitatilor;                                  A.6. programul de audit.

Sectiunea B - Administrativa:                               B.1.notificarea privind declansarea misiunii de audit public intern;                B.2.minuta sedintei de deschidere;                                                  B.3. minuta reuniunii de conciliere;                                               B.4. minuta sedintei de inchidere;                                                  B.5.corespondenta cu entitatea/structura auditata. 

Sectiunea C – Documentatia  misiunii de audit public intern :  C.1. strategii interne;                                                          C.2. reguli, regulamente si legi aplicabile;                                    

C.3. proceduri de lucru;

29

C.4.materiale despre entitatea/structura auditata (indatoriri,responsabilitati, numar de angajati, fisele posturilor, graficul organizatiei,natura si locatia  inregistrarilor contabile);

C.5.informatii financiare;C.6. rapoarte de audit public intern anterioare si extern ;C.7.informatii privind posturile cheie/fluxuri de operatii;C.8. documentatia analizei riscului.

Sectiunea D- Supervizarea si revizuireadesfasurarii misiunii de audit public intern si a rezultatelor  acesteia :

D.1. revizuirea raportului de audit public intern;                                D.2. raspunsurile auditorilor interni la revizuirea raportului de audit public  intern.     

                                                                    b) Dosarul documentelor de lucru - cuprinde copii xerox a docum

entelor  justificative, extrase din acestea, care trebuie sa confirme si sa sprijine concluziile auditorilor interni. Dosarul este indexat prin atribuirea de literesi cifre (E, F, G, ...) pentru fiecare sectiune/obiectiv de audit din cadrulProgramului de audit. Indexarea trebuie sa fie simpla si usor de urmarit.

5.2.Revizuirea     Revizuirea se efectueaza de catre auditorii interni, inainte de intocmireaproiectului Raportului de audit public intern, pentru a se asigura cadocumentele de lucru sunt pregatite in mod corespunzator.                                                                                                                                    

5.3. Pastrarea si arhivarea dosarelor de audit public intern         Dosarele de audit public intern sunt proprietatea entitatii publ

ice si sunt confidentiale. Ele trebuie pastrate pana la indeplinirea recomandarilor din     raportul de audit public intern, dupa care se arhiveaza in concordanta cu       reglementarile legale privind arhivarea.                                                                                                                                                                

30

                  Sedinta de inchidere a interventiei la fata locului are drept scop      prezentarea opiniei auditorilor interni, a recomandarilor finale din proiectul  Raportului de audit public intern si a calendarului de implementare a           recomandarilor. Se intocmeste o minuta a sedintei de inchidere.                 

 6. DESCRIEREA PRINCIPALELOR DOCUMENTE, continute de Dosarele de audit.                                                                        6.1. A.1.  ORDINUL DE SERVICIU, se intocmeste in cadrul Procedurii P01  Scopul:                                                                         De a repartiza sarcinile de serviciu pe auditori interni, astfel incat      acestia sa poata demara misiunea de audit public intern.                            Premise:                                                                        Ordinul de serviciu reprezinta mandatul de interventie dat de catre         compartimentul de audit public intern si se intocmeste de catre seful acestui   compartiment, pe baza planului anual de audit public intern.                        

Procedura:     1. Seful Compartimentului de audit public intern :

- repartizeaza sarcinile de serviciu pe fiecare auditor in parte;

- intocmeste Ordinul de serviciu pe baza planului anual de audit public intern

2. Personalul de secretariat.- aloca un numar Ordinului de serviciu;             -

asigura copii ale Ordinului de serviciu fiecarui membru al echipei de audit.      3. Auditorii

- iau la cunostinta de Ordinul de serviciu si de sarcinile repartizate.          

6.2. A.2.DECLARATIA DE  INDEPENDENTA, se intocmeste in cadrul

Procedurii P-02

31

Scopul:                                                                          De a demonstra independenta auditorilor fata de entitatea/structura         auditata.                                                                            Premise:                                                                         In vederea desemnarii auditorilor interni pentru efectuarea misiunii deaudit public intern vor fi verificate incompatibilitatile personale aleacestora. Astfel, un auditor nu va fi desemnat acolo unde exista incompatibilitati personale, doar daca repartizarea lui este imperios necesara, fiind furnizata in acest sens o justificare din partea conducatorului           Compartimentului de audit public intern. Daca in timpul efectuarii misiunii de  audit apare o incompatibilitate, reala sau presupusa, auditorii sunt obligati sainformeze de urgenta conducerea.                             

32

Procedura:        1. Auditorii :

- Completeaza Declaratia de Independenta - Model A02; - Indosariaza Declaratia de independenta in dosarul de au

dit;- Daca in timpul misiunii apare o incompatibilitate reala

sau presupusa, informeaza de urgenta conducerea. 2. Seful de serviciu:

- Verifica Declaratia de Independenta;  - Identifica incompatibilitate semnalata de catre auditori

si stabileste modalitatea in care aceasta poate fi atenuata- Aproba Declaratiile de Independenta; 

 6.2A.4. Fisa De Identificare Si Analiza A Problemei(FIAP), si  colectarea informatiilor , se fac in cadrul PROCEDURII P - 08                                  Scopul:                                                                         Informatiile colectate asigura o evidenta suficienta, competenta si         relevanta si ofera o baza rezonabila pentru constatarile si concluziile         auditorilor.                                                                        Premise:                                                                        In timpul fazei de colectare si prelucrare a informatiilor, auditorii       efectueaza testari in concordanta cu Programul de Audit aprobat. Munca in cadrulacestei faze produce dovezi de audit in baza carora auditorii formuleaza        constatari, concluzii si recomandari.                                  

6.2.A.5. Formulare de constatare a iregularitatilor -PROCEDURA P -09

 Scopul:                                                                      De a furniza un ghid in cazurile de descoperire de iregularitati             Premise:                                                                     Cand auditorii ajung la concluzia, bazata pe FIAP-uri, ca s-a comis o       iregularitate, ei vor trebui sa raporteze, cel mai tarziu a doua zi,            

33

conducatorului Compartimentului de audit public intern prin transmiterea        Formularului de constatare si raportare a iregularitatilor.

6.3. B.1. NOTIFICAREA PRIVIND DECLANSAREA MISIUNII DE  AUDIT INTERN, se intocmeste in cadrul PROCEDURII P 03: 

     Scopul:               Sa informeze entitatea/structura auditata de declansarea misiunii de audit public intern     Premise:              Se intentioneaza ca prin notificarea entitatii/structurii auditate sa se asigure  desfasurarea corespunzatoare a procedurilor de audit.

     Procedura: 1. Auditorii   :

o Pregatesc adresa de notificare catre partile interesate in vederea transmiterii acesteia cu 15zile inainte de declansarea misiunii de audit public intern;   

o  Includ domeniile de interes (daca se comunica) in programul de audit; 

o Indosariaza copia adresei de notificare in dosarul permanent.   

2. Conducatorul : Verifica adresa de notificare 3. Compartimentului de audit /Personalul de secretariat  

- Semneaza adresa de notificare;   -

Aloca un numar adresei de notificare si o transmite entitatii/structurii auditate

6.4.B.2. MINUTA SEDINTEI DE DESCHIDERE , se intocmeste cu ocazia Sedintei de deschidere in cadrul PROCEDURII P - 07 

Scopul:                                                                         Sa efectueze o sedinta de deschidere cu reprezentantii (denumirea           entitatii/structurii auditate) pentru a discuta scopul auditului, obiectivele   urmarite si modalitatile de lucru privind auditul.        

34

                       Premise:                                                                  Sedinta de deschidere serveste ca intalnire de inceput a misiunii de audit. Ordinea de zi a sedintei de deschidere va cuprinde:                                - prezentarea auditorilor;                                                      - prezentarea obiectivelor misiunii de audit;                                   - stabilirea termenelor de raportare a stadiului verificarilor;                 - prezentarea in detaliu tematicii;                                             - acceptarea calendarului intalnirilor;                                         - analiza si acceptul cartei auditorului;                                       - asigurarea conditiilor materiale necesare derularii misiunii.                  Procedura: 

1. Auditorii : a)Contacteaza telefonic entitatea/structura auditata pentru a stabili data intalnirii.

b)Intocmesc Minuta sedintei de deschidere (Model B-02) cu urmatoarea structura:A. Mentiuni generale.....- tema misiunii de audit public intern;- perioada auditata ;- numele celor care intocmesc Minuta sedintei de deschidere ;- numele persoanei insarcinate cu verificarea intocmirii Minutei sedintei de deschidere ;- numele persoanei insarcinate cu verificarea intocmirii Minutei sedintei de deschidere conform prezentei proceduri ;- lista participantilor la sedinta de deschidere cu mentionarea numelui, functiei, directiei si nr. de telefon ;-stenograma sedintei de deschidere.

2.Conducatorul/Compartimentului de/audit public intern/Auditorii/Reprezentantiientitati/structurii  auditate-Participa la desfasurarea sedintei de deschidere

6.5.B.3. MINUTA  REUNIUNII DE CONCILIERE, se intocmeste cu ocazia Reuniunii De Conciliere , conform PROCEDURII P-14 

35

                                Scopul:                                                                          Acceptarea constatarilor si recomandarilor formulate de catre auditori in   Proiectul raportului de audit public intern si prezentarea calendarului de      imple mentare a recomandarilor.                                          Premise:                                                                        Auditorii pregatesc Reuniunea de conciliere.                                Procedura :1. Auditorii

pregatesc, in termen de 10 zile de la primirea  punctului de vedere de la entitatea/structura auditata, Reuniunea de conciliere.  

Informarea entitatii/structurii auditate asupra locului si datei Reuniunii de conciliere.

Intocmesc o Minuta a Reuniunii de conciliere.

2. Auditorii/entitatea/structura auditata : analizeaza constatarile si concluziile din Proiectul rap

ortului de audit in vederea acceptarii recomandarilor formulate. 

 6.6.B4. MINUTA SEDINTEI DE INCHIDERE se intocmeste in urma Sedinta De Inchidere, conform    PROCEDURII P - 11                                    Scopul:                                                                         Permite prezentarea catre entitatea/structura auditata a opiniei auditorilorinterni, a recomandarilor finale din Proiectul raportului de audit public       intern.                                                                            Premise:                                                                        Sa se asigure ca Raportul de Audit este clar, obiectiv, fundamentat,        relevant, respectiv:                                                               - Clar: sa fie usor de inteles, evident, sa nu permita interpretari;            - Obiectiv: sa nu fie partinitor;                                               - Fundamentat: fiecare constatare sa aiba la baza documente doveditoare si sa

36

faca trimiteri la textul legal incident;                                           - Relevant: aspectele semnalate sa ajute conducerea entitatii/structurii     auditate in luarea unor decizii manageriale pentru eliminarea deficientelor     constatate.

6.7.C.6.ELABORAREA PROIECTULUI DE RAPORT DE AUDIT,conform PROCEDURII P-12, are in vedere urmatoarele :     Scopul:                                                                         Prezinta cadrul general, obiectivele, constatarile, concluziile si          recomandarile auditorilor publici interni.                                          Premise:                                                                        In elaborarea Raportului de audit public intern, auditorul foloseste        dovezile de audit raportate in Fisele de Identificare si Analiza a Problemelor  si in Formularul de constatare si raportare a iregularitatilor.

Proiectul de raport de audit trebuie sa cuprinda : - Pagina de titlu si cuprinsul                                                    Reprezinta pagina in care se mentioneaza denumirea misiunii de audit public intern. Rapoartele vor contine un cuprins al lucrarilor si documentelor.            - Semnatura                                                                       Raportul de audit este semnat de catre fiecare membru al echipei de         auditori, pe fiecare pagina a acestuia. Ultima pagina a raportului este semnata si de catre seful Compartimentului de audit public intern.                          - Introducere                                                                     Descrie tipul de audit si baza legala a misiunii (planul anual de audit,    solicitari speciale).                                                               Prezinta datele de identificare a misiunii de audit public intern (ordinul  de serviciu, echipa de auditori, entitatea/structura auditata, durata actiunii  

37

de auditare, perioada auditata).                                                    Identifica activitatea ce este auditata si prezinta informatii sintetice cu privire la misiunea de audit public intern.                                         Prezinta modul de desfasurare a misiunii de audit public intern (caracterul misiunii de audit public intern: sondaj/exhaustiv, documentare; proceduri,      metode, tehnici utilizate; documente materiale examinate in cursul misiunii de  audit public intern; materiale intocmite in cursul misiunii de audit public     intern).                                                                            Face referire la recomandarile misiunilor de audit public intern anterioare care, pana la momentul prezentei misiuni de audit public intern, nu au fost     implementate.                                                                      -  Stabilirea obiectivelor                                                         Obiectivele de audit prezentate in Raportul de audit public intern coincid  cu cele inscrise in programul de audit.                                             - Stabilirea metodologiei                                                          Explica tehnicile si instrumentele de audit public intern folosite pentru a indeplini obiectivele misiunii de audit public intern.                              - Constatarile si recomandarile auditului                                         Auditorul trebuie sa se pronunte asupra obiectivelor de audit in ordinea in care au fost stabilite in Programul de audit.                                       Constatarile efectuate trebuie prezentate sintetic, cu trimitere explicita  la anexele la Raportul de audit intern. Sunt prezentate distinct constatarile cucaracter pozitiv de constatarile cu caracter negativ, in scopul generalizarii   aspectelor pozitive, pe de o parte, si al identificarii cailor de eliminare a   deficientelor stabilite, pe de alta parte.                                      

38

    - Concluziile echipei de audit sunt elaborate pe baza constatarilor facute,   avand un caracter fundamentat. Trebuie sa fie pertinente si sa nu fie           disproportionate in raport cu constatarile pe care se bazeaza.                      Recomandarile din Raportul de audit trebuie sa fie fezabile si economice si sa aiba un grad de semnificatie important in ceea ce priveste efectul previzibilasupra entitatii/structurii auditate. Trebuie sa aiba un caracter de anticipare si, pe aceasta baza, de prevenire a eventualelor disfunctionalitati sau tendintenegative la nivelul entitatii/structurii auditate. De asemenea, trebuie sa      contribuie la crearea unor sisteme de dezvoltare a activitatii                  entitatii/structurii auditate si de crestere a performantei de management.          Fiecare recomandare trebuie sa fie elaborata dupa urmatoarea structura:        1) Faptele;                                                                     2) Criteriile, cauzele, efectele;                                               3) Recomandarile.                                                                Vor fi redactate clar, concis pentru fiecare deficienta constatata.         Recomandarile vor fi prezentate in functie de nivelul de prioritate stabilit in Fisa de Identificare si Analiza Problemelor: majore, medii si minore.                                                       6.8. D.1. REVIZUIREA DOCUMENTELOR DE LUCRU, se face conform PROCEDURII P – 10. 

    Scopul:                                                                         Sa asigure ca documentele sunt pregatite in mod corespunzator si ca acestea furnizeaza un sprijin adecvat pentru munca efectuata si pentru dovezile adunate in timpul misiunii de audit public intern.                                          Premise:                                                                    

39

    Auditorii revad FIAP-urile si documentele de lucru din punct de vedere al   formatului si al continutului, asigurandu-se ca dovezile de audit prezentate in actele dosarului pot trece testul de evidenta. Pentru a trece testul, evidenta  trebuie sa fie suficienta, concludenta si relevanta.    Conform normelor acestei proceduri se va intocmi:

»NOTA CENTRALIZATOARE A DOCUMENTELOR DE LUCRU ».

7.TRANSMITEREA REZULTATELOR                                            

     Constatarile si recomandarile sunt aduse la cunostinta entitatii auditate pemasura obtinerii acestora, daca ele prezinta importanta. Raspunsurile           responsabililor entitatii reprezinta un element de validare si de corectare     pentru auditor, fara a fi necesar sa se astepte finalizarea raportului. Acestea pot sa determine corectarea aprecierii auditului si reorientarea cercetarilor   sale.                                                                               Fiecare misiune duce la organizarea unei reuniuni de incheiere, la fata     locului, prin care se realizeaza informarea responsabililor entitatii auditate  asupra observatiilor principale relevante, validarea acestor observatii si      aplicarea primelor masuri corective de catre cei interesati.                         Proiectul de audit public intern se transmite la structura auditata. Aceastapoate trimite in maxim 15 zile de la primirea raportului, punctele sale de      vedere, care vor fi analizate de auditorii interni.                        In termen de 10 zile de la primirea punctelor de vedere, compartimentul de  audit public intern organizeaza reuniunea de conciliere cu structura auditata,  in cadrul careia se analizeaza constatarile si concluziile in vederea accep

40

tariirecomandarilor formulate.                                                            Seful compartimentului de audit public intern trimite raportul de audit     public intern, finalizat, impreuna cu rezultatele concilierii, conducatorului   entitatii publice care a aprobat misiunea, pentru analiza si avizare. Pentru    institutia publica mica, raportul de audit public intern este transmis spre     avizare conducatorului acesteia. Dupa avizare recomandarile cuprinse in raportulde audit public intern vor fi comunicate structurii auditate. 

41

6. Evidenţa tehnico-operativă în întreprinderile din domeniul agroalimentarEvidenta tehnico-operativa

1. Documente de receptie a materialelor(nota interna de receptie)-TIPIZAT

- care ar trebui sa contina denumirea produsului aprovizionat, cantitate, calitate, norma sau standard dupa care produce,buletin de control,factura sau aviz de insotire.

2. Consumuri specifice pe produs(SPECIFIC)- cantitatea necesara executiei unui anume produs(evident ca materialul aprovizionat poate intra in componenta mai multor produse).Fiind vorba de sectorul alimentar se poate vorbi de retete.Consumul specific are mai multe variante,ar trebui luat in calcul norma tehnica de aprovizionare care are incluse si pierderile admise.

2. Formulare de lansare in fabricatie (SPECIFIC) (produsul, cantitatea comandata si,implicit,consum pentru acea cantitate,eventual termen de predare)

3 Note de transfer(TIPIZAT,SPECIFIC- se aplica atunci cind materialul(semifabricatul) are faze

successive de prelucrare,la locuri de munca sau utilaje diferite- Notele de transfer pot fi mai complexe,putand insoti produsul

pina in faza finala.De asemenea permit o evidenta stricta a cantitatilor din fluxul de fabricatie.

4. Plan de oeratii- fiecare operatie are tehnologia specifica mentionata intr-un

formular special.(SPECIFIC)

5. Note de predare(TIPIZAT),care mentioneaza denumirea produsului,cantitate,data predarii la magazie.Pot fi insotite de buletin de control (SPECIFIC)care va mentiona si perioada de valabilitate si conditiile de depozitare.

6. Factura sau aviz de expeditie pentru livrare(TIPIZAT)

42

8. Modul de calcul al preţurilor

PROBLEMELE FORMĂRII PREŢURILOR BUCATELOR PREPARATE ÎN ALIMENTAŢIA PUBLICĂ

Definit în termenii cei mai generali, PREŢUL reprezintă o sumă de bani primită sau

plătită pentru cedarea, respectiv obţinerea unui bun sau serviciu. Sub aspect economic,

preţul este expresia bănească a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul

schimbului şi constituie o categorie economică.

1.1. Categoriile de preţuri şi structura preţurilor

Ţinând seama de stadiile şi verigile pe care le parcurg mărfurile în mişcarea lor de

la producător la consumator, de variaţia mărimii cheltuielilor în funcţie de aceste

stadii, de particularităţile circulaţiei mărfurilor (unele circulă numai între agenţii economici,

altele ajung la consumatorul final), de elementele structurale ale preţurilor şi de deosebirile

dintre sfera producţiei şi cea a serviciilor, în practica economică se folosesc mai multe

categorii de preţuri şi anume:

- preţuri cu ridicata;

- preţuri cu amănuntul;

- tarife.

43

a) Preţurile cu ridicata sunt preţurile care se negociază şi la care circulă

produsele, în general, între agenţii economici. Ele cuprind costurile şi profitul, ca regulă

generală, iar unele produse, precizate prin acte normative, preţurile cu ridicata cuprind şi

accizele datorate bugetului de stat.

Preţurile cu ridicata sunt legate în special de producătorii de bunuri materiale. Ei

negociază nivelul acestor preţuri cu beneficiarii, în funcţie de cerere şi ofertă. Dar, în circuitul

unor mărfuri de la producători până la consumatori se interpun mai multe categorii de

intermediari: o societate comercială cu ridicata (en gros) şi alta cu amănuntul (en detail). În

aceste cazuri, preţurile cu ridicata trebuie negociate între unităţile comerciale respective. În

ultimă instanţă obiectul negocierii nu-l constituie preţul propriu-zis, mărimea adaosului

comercial (comisionului) ce îi revine unităţii cu ridicata şi care se cuprinde în preţul facturat

către societatea comercială cu amănuntul.

În alte situaţii, producătorii îşi desfac produsele prin magazine proprii. Livrarea

produselor către aceste magazine se face tot la preţuri cu ridicata, iar magazinele desfac

produsele la preţuri cu amănuntul. Având în vedere particularităţile circulaţiei mărfurilor,

preţurile cu ridicata pot fi de două feluri şi cu două niveluri:

- preţuri cu ridicata ce revin unităţilor producătoare şi care marchează sfârşitul

procesului de producţie. Ele trebuie să asigure acestora acoperirea costurilor de producţie şi

obţinerea unei rate de profit, în funcţie de concurenţa de pe piaţă, precum şi realizarea

accizelor datorate statului, după caz. Aceste preţuri sunt întâlnite în raporturile de vânzare-

cumpărare dintre unităţile din ramurile producţiei materiale, dintre aceste unităţi şi unităţile

comerciale cu ridicata, precum şi dintre unităţile producătoare şi magazinele proprii;

- preţurile cu ridicata ce revin unităţilor comerţului cu ridicata, practicate la livrarea

produselor de către aceste unităţi comerciale către unităţile comerciale cu amănuntul sau de

alimentaţie publică (sau de către alte unităţi comerciale cu ridicata). Ele cuprind, în plus, faţă

de preţurile cu ridicata ce revin producătorilor, adaosul comercial (comisionul) aferent unităţii

comerciale cu ridicata.

Preţurile cu ridicata nu conţin taxa pe valoare adăugată, dar ele constituie baza de

impozitare, baza de calcul pentru această taxă. La preţurile cu ridicata se aplică cota de 19 %,

în cazul produselor livrate la intern ori cota zero pentru livrările de produse la export. Sunt şi

unele produse scutite, pentru care nu se calculează taxa pe valoarea adăugată.

44

Unităţile comerţului cu ridicata pot vinde produse şi direct populaţiei. În acest caz,

preţul cuprinde şi taxa pe valoare adăugată.

b) Preţurile cu amănuntul sunt preţurile la care se desfac sau se revând populaţiei

diferite produse de către unităţile comerciale specializate sau de către magazinele proprii ale

unităţilor producătoare. Preţurile cu amănuntul se aplică şi la vânzările prin reţeaua

comerţului cu amănuntul către unităţile de stat, cooperatiste sau private şi organizaţii obşteşti.

Aceste preţuri se practică mai ales pentru produsele destinate consumului neproductiv.

Din punct de vedere al structurii, ele sunt cele mai complexe, cuprinzând pe lângă

costuri, profit, accize (după caz), adaos comercial (comision) aferent unităţii comerciale cu

ridicata (după caz) şi adaosul comercial (comisionul) cuvenit unităţii comerciale cu

amănuntul, precum şi taxa pe valoare adăugată, calculată şi colectată din toate stadiile

anterioare.

Preţul cu amănuntul marchează sfârşitul circuitului mărfurilor care intră în consumul

final. Similare preţurilor cu amănuntul, sub aspectul domeniului de aplicare şi al structurii,

sunt preţurile de alimentaţie publică. Şi ele se practică pentru mărfurile destinate

consumului final, consum ce se realizează însă pe loc, în cadrul unităţilor de alimentaţie

publică. Aceste unităţi se pot aproviziona, după caz, direct de la producători, din reţeaua

comerţului cu ridicata sau chiar din reţeaua comerţului cu amănuntul. Adaosul de alimentaţie

publică cuprins în aceste preţuri se deosebeşte de adaosul comercial din preţurile cu

amănuntul, nu numai din punct de vedere al mărimii, ci şi prin diferenţierea sa de la local la

local în funcţie de categoria de confort şi în raport cu gradul de preparare a produselor ce se

desfac prin unităţile de alimentaţie publică. De asemenea, unităţile din categoriile superioare

adaugă la preţurile de alimentaţie publică remiza şi, după caz, taxa de serviciu potrivit

dispoziţiilor legale.

c) Tarifele reprezintă categoria de preţuri care se practică într-un anumit domeniu

specific de activitate, în domeniul prestărilor de servicii. În funcţie de categoria beneficiarului,

tarifele au caracterul de preţuri cu ridicata (când serviciile se prestează, de regulă, agenţilor

economici) sau de preţuri cu amănuntul.

În ceea ce priveşte preţurile cu ridicata ale produselor provenite din import (PPI),

acestea sunt formate din: valoarea în vamă (rezultată prin transformarea în lei, la cursul de

schimb în vigoare, a preţului extern, în condiţiile de livrare franco-frontieră română), taxa

vamală, alte taxe şi accize datorate, după caz. La aceste preţuri se calculează, de regulă, un

comision cuvenit unităţii importatoare. Formarea celorlalte preţuri (cu ridicata, cu amănuntul

sau de alimentaţie publică) pentru produsele importate este similară formării preţurilor interne

45

T.V.A. în PAM

(T.V.A. 1+2+3)

Ad. com. am.(Ad. al. p.)

Ad. com. rid.

Accize (după caz)

Profit

Costuri

Figura 1.1: Structura preţurilor produselor interne

x 19% = TVA3

x 19% = TVA2

x 19% = TVA1

PAM

P.Al.p.

PRA

PRp

în funcţie de natura bunurilor şi circuitului lor. Pentru a înlesni înţelegerea modului de

formare a preţurilor, se prezintă structura preţurilor produselor interne şi a preţurilor

produselor din import (figura 1.1 şi 1.2).

Preţurile cu ridicata ce revin producătorilor şi unităţilor comerciale cu ridicata nu

conţin TVA. Ele constituie doar baza pentru calculul TVA, care se va cuprinde numai în

preţul final. Dar fiecare furnizor (unitate producătoare sau comercială cu ridicata)

consemnează în factură, separat de preţul cu ridicata, TVA aferentă pe care o încasează de la

beneficiari şi pe care o datorează bugetului de stat. Deci beneficiarii achită furnizorilor preţul

cu ridicata plus TVA. La fiecare unitate plătitoare de TVA, suma de plată se stabileşte însă ca

diferenţă între TVA aferentă vânzărilor, TVA (colectată) şi TVA (deductibilă) aferentă

cumpărărilor, care s-a achitat pe bază de factură furnizorilor.

PRp – Preţul cu ridicata al producătoruluiPRA – Preţul cu ridicata al angrosistului PAl. P – Preţ de alimentaţie publicăPAM – Preţ cu amănuntul

46

a) Preţurile cu ridicata sunt preţurile care se negociază şi la care circulă

produsele, în general, între agenţii economici. Ele cuprind costurile şi profitul, ca regulă

generală, iar unele produse, precizate prin acte normative, preţurile cu ridicata cuprind

şi accizele datorate bugetului de stat.

Preţurile cu ridicata sunt legate în special de producătorii de bunuri materiale.

Ei negociază nivelul acestor preţuri cu beneficiarii, în funcţie de cerere şi ofertă.

- preţuri cu ridicata ce revin unităţilor producătoare şi care marchează sfârşitul

procesului de producţie. Ele trebuie să asigure acestora acoperirea costurilor de

producţie şi obţinerea unei rate de profit, în funcţie de concurenţa de pe piaţă, precum şi

realizarea accizelor datorate statului, după caz. Aceste preţuri sunt întâlnite în raporturile

de vânzare-cumpărare dintre unităţile din ramurile producţiei materiale, dintre aceste unităţi şi

unităţile comerciale cu ridicata, precum şi dintre unităţile producătoare şi magazinele proprii;

- preţurile cu ridicata ce revin unităţilor comerţului cu ridicata, practicate la

livrarea produselor de către aceste unităţi comerciale către unităţile comerciale cu

amănuntul sau de alimentaţie publică (sau de către alte unităţi comerciale cu ridicata).

47

T.V.A. în PAM

(T.V.A. 1+2+3)

Ad. com. am.(Ad. al. p.)

Comision

Accize (alte taxe)

Taxă vamală

Valoarea în vamă (Preţ extern de import transformat în lei)

Figura 1.2: Structura preţurilor produselor din import

x 19% = TVA3

x 19% = TVA2

x 19% = TVA1

PAM

P.Al.p.

PRI

PRA

Ele cuprind, în plus, faţă de preţurile cu ridicata ce revin producătorilor, adaosul

comercial (comisionul) aferent unităţii comerciale cu ridicata.

Preţurile cu ridicata nu conţin taxa pe valoare adăugată, dar ele constituie baza de

impozitare, baza de calcul pentru această taxă. La preţurile cu ridicata se aplică cota de 19 %,

în cazul produselor livrate la intern ori cota zero pentru livrările de produse la export. Sunt şi

unele produse scutite, pentru care nu se calculează taxa pe valoarea adăugată.

Unităţile comerţului cu ridicata pot vinde produse şi direct populaţiei. În acest caz,

preţul cuprinde şi taxa pe valoare adăugată.

b) Preţurile cu amănuntul sunt preţurile la care se desfac sau se revând populaţiei

diferite produse de către unităţile comerciale specializate sau de către magazinele proprii ale

unităţilor producătoare. Preţurile cu amănuntul se aplică şi la vânzările prin reţeaua

comerţului cu amănuntul către unităţile de stat, cooperatiste sau private şi organizaţii obşteşti.

Aceste preţuri se practică mai ales pentru produsele destinate consumului neproductiv.

Din punct de vedere al structurii, ele sunt cele mai complexe, cuprinzând pe lângă

costuri, profit, accize (după caz), adaos comercial (comision) aferent unităţii comerciale cu

ridicata (după caz) şi adaosul comercial (comisionul) cuvenit unităţii comerciale cu

amănuntul, precum şi taxa pe valoare adăugată, calculată şi colectată din toate stadiile

anterioare.

Preţul cu amănuntul marchează sfârşitul circuitului mărfurilor care intră în

consumul final.

Similare preţurilor cu amănuntul, sub aspectul domeniului de aplicare şi al structurii, sunt

preţurile de alimentaţie publică. Şi ele se practică pentru mărfurile destinate

consumului final, consum ce se realizează însă pe loc, în cadrul unităţilor de alimentaţie

publică. Aceste unităţi se pot aproviziona, după caz, direct de la producători, din reţeaua

comerţului cu ridicata sau chiar din reţeaua comerţului cu amănuntul. Adaosul de alimentaţie

publică cuprins în aceste preţuri se deosebeşte de adaosul comercial din preţurile cu

amănuntul, nu numai din punct de vedere al mărimii, ci şi prin diferenţierea sa de la local la

local în funcţie de categoria de confort şi în raport cu gradul de preparare a produselor ce se

desfac prin unităţile de alimentaţie publică. De asemenea, unităţile din categoriile superioare

adaugă la preţurile de alimentaţie publică remiza şi, după caz, taxa de serviciu potrivit

dispoziţiilor legale.

c) Tarifele reprezintă categoria de preţuri care se practică într-un anumit domeniu

specific de activitate, în domeniul prestărilor de servicii. În funcţie de categoria

48

beneficiarului, tarifele au caracterul de preţuri cu ridicata (când serviciile se prestează, de

regulă, agenţilor economici) sau de preţuri cu amănuntul.

În ceea ce priveşte preţurile cu ridicata ale produselor provenite din import (PPI),

acestea sunt formate din: valoarea în vamă (rezultată prin transformarea în lei, la cursul de

schimb în vigoare, a preţului extern, în condiţiile de livrare franco-frontieră română), taxa

vamală, alte taxe şi accize datorate, după caz. La aceste preţuri se calculează, de regulă, un

comision cuvenit unităţii importatoare. Formarea celorlalte preţuri (cu ridicata, cu amănuntul

sau de alimentaţie publică) pentru produsele importate este similară formării preţurilor interne

în funcţie de natura bunurilor şi circuitului lor. Pentru a înlesni înţelegerea modului de

formare a preţurilor, se prezintă structura preţurilor produselor interne şi a preţurilor

produselor din import (figura 1.1 şi 1.2).

Preţurile cu ridicata ce revin producătorilor şi unităţilor comerciale cu ridicata nu

conţin TVA. Ele constituie doar baza pentru calculul TVA, care se va cuprinde numai în

preţul final. Dar fiecare furnizor (unitate producătoare sau comercială cu ridicata)

consemnează în factură, separat de preţul cu ridicata, TVA aferentă pe care o încasează de la

beneficiari şi pe care o datorează bugetului de stat. Deci beneficiarii achită furnizorilor preţul

cu ridicata plus TVA. La fiecare unitate plătitoare de TVA, suma de plată se stabileşte însă ca

diferenţă între TVA aferentă vânzărilor, TVA (colectată) şi TVA (deductibilă) aferentă

cumpărărilor, care s-a achitat pe bază de factură furnizorilor.

- TVA colectată cuprinsă în documentele de vânzare a mărfurilor şi serviciilor;

TVA colectată = Preţ de vânzare x cota TVA

49

T.V.A. în PAM

(T.V.A. 1+2+3)

Ad. com. am.(Ad. al. p.)

Ad. com. rid.

Accize (după caz)

Profit

Costuri

Figura 1.1: Structura preţurilor produselor interne

x 19% = TVA3

x 19% = TVA2

x 19% = TVA1

PAM

P.Al.p.

PRA

PRp

PRp – Preţul cu ridicata al producătoruluiPRA – Preţul cu ridicata al angrosistului PAl. P – Preţ de alimentaţie publicăPAM – Preţ cu amănuntul

50

T.V.A. în PAM

(T.V.A. 1+2+3)

Ad. com. am.(Ad. al. p.)

Comision

Accize (alte taxe)

Taxă vamală

Valoarea în vamă (Preţ extern de import transformat în lei)

Figura 1.2: Structura preţurilor produselor din import

x 19% = TVA3

x 19% = TVA2

x 19% = TVA1

PAM

P.Al.p.

PRI

PRA

Metodologia formării preţurilor la întreprinderile de alimentaţie publică se stabileşte de fiecare întreprindere in mod independent, reieşind din conjunctura pieţei, cu includerea obligatorie a

cheltuielilor specifice a acestor întreprinderi şi a taxei pe valoarea adăugată.Deci, preţul de vânzare a bucatelor preparate poate fi stabilit reieşind din condiţiile şi nivelul

concurenţei, capacitatea de cumpărare a eventualilor consumatori şi alţi factori, în dependenţă de activitate, totodată fiind respectate cerinţele Instrucţiunii privind formarea preţurilor la întreprinderile

de alimentaţie publică ale tuturor agenţilor economici.

În calitate de expresie bănească a valorii mărfii preţul este compus din costul producţiei şi profitul brut. Însă, în întreprinderile de alimentaţie publică costul bucatelor preparate nu se poate

calcula, deoarece în calitate de consumuri directe poate fi considerată numai valoarea materiilor prime şi produselor utilizate conform normelor din Culegerea de reţete de preparare a bucatelor şi articolelor culinare pentru întreprinderile de alimentaţie publică pe anul 1981 (în continuare Culegere de reţete...) iar celelalte elemente de consumuri: salariile calculate, respectiv contribuţiile la asigurările sociale etc.

de asemenea profitul se reflectă în mod indirect în cadrul adaosului de alimentaţie publică. Astfel calcularea costului produselor în întreprinderile de alimentaţie publică nu poate avea utilizare practică

şi scopul calculaţiei constă nu în determinarea costului ci a preţului produselor preparate

Preţul bucatelor preparate poate fi prezentat in modul următor:Preţul = valoarea materiei prime + adaos comercial şi adaos de

alimentaţie publică + taxa pe valoarea adăugată

- valoarea materiei se include conform normelor prevăzute de Culegerea de reţete… sau de Fişele de consum a materiei prime la bucatele noi care nu sunt prevăzute de Culegerea de reţete... - adaosul comercial şi adaosul de alimentaţie publică se stabileşte pornind de la interesele economice privind acoperirea cheltuielilor de deservire, comerciale, de producere şi formare a profitului, ţinând cont de categoria localului şi cerinţele. De aceea în scopul simplificării evidenţei produselor, întreprinderile de alimentaţie publică adesea recurg la utilizarea preţurilor medii ponderate şi preţurilor calculate. Preţurile medii ponderate sunt utilizate pentru sistematizarea determinării preţurilor de vânzare a bucatelor preparate şi unificarea lor; perfecţionarea evidenţei atât a materiilor prime, produselor cît şi a bucatelor preparate; reducerea volumului de lucru cu privire la calculul preţurilor de vânzare şi intensificare controlului lor. Pe lângă toate acestea utilizarea preţurilor medii ponderate duce la stabilitatea preţurilor de vânzare, excluderea modificărilor zilnice a preţurilor la unele şi aceleaşi bucate(în cazul utilizării calculaţiei). Preţurile medii ponderate se calculă pentru produsele alimentare omonime, de diferite calităţi, condiţii şi preambalări, de asemenea pentru produsele similare după destinaţia culinară, indiferent de sursa de intrare, denumire, asortiment Printre factorii ce influenţează mărimea acestora pot fi menţionaţi:

- datele evidenţei cu privire la cantitatea produselor utilizate pentru o perioadă nu mai mică de un an;

- modificările sezoniere a preţurilor la produse(cartofi, verdeaţă, fructe, legume) - coeficienţii rectificării condiţiilor pentru carne, peşte, carne de pasăre cartofi şi alte legume,

adică produsele pentru care în urma prelucrării la rece şi la cald se obţin deşeuri şi pierderi. Reieşind din influenţa factorilor menţionaţi calculul preţurilor medii ponderate poate fi efectuat după două metode:

51

1 metodă este utilizată în cazul folosirii materiilor prime şi produselor în urma prelucrării cărora la rece şi la cald nu sunt obţinute deşeuri sau mărimea deşeurilor obţinute este (egală) constantă. 2 metodăeste utilizată în cazul folosirii materiilor prime de un singur tip în dependenţă de condiţii, calitate, sezon şi tipuri de prelucrare industrială, în urma prelucrării cărora la rece şi la cald sunt obţinute mărimi diferite a deşeurilor.Calculul preţurilor medii ponderate pentru materiile prime şi produsele pentru care nu sunt stabilite norme de deşeuri la prelucrarea la rece şi la cald sau mărimea normei deşeurilor stabilite este egală conform Culegerii de reţete...,se efectuează indiferent de calitate şi condiţia pe calea împărţirii valorii totale la cantitatea totală pentru o perioadă corespunzătoare de gestiune. Să studiem exemplul din tabelul 1.

Tabelul 1. Calculul preţului mediu ponderat 1 kg paste făinoase

52

Preţul mediu ponderat pentru materiile prime şi produsele, mărimea normei de deşeuri a cărora în urma prelucrării la rece şi la cald diferă în dependenţă de calitate, sezon, tipul prelucrării, se efectuează cu ajutorul coeficientului rectificării condiţiilor acestora.Coeficientul rectificării condiţiilor ( K ) se determină în urma raportului normei de ieşire neto a materiilor prime şi produselor de condiţii auxiliare (Nc.a.) şi normei de ieşire neto a materiilor prime şi produselor condiţiilor de bază (Nc.b.). K = Nc.a. / Nc.b.

Pentru legume sunt acceptate condiţii aferente sezonului. Normele de ieşire a materiilor prime şi

produselor luate în calcul sunt prevăzute de Culegerea de reţete. Norma de ieşire neto se stabileşte în procente către masa bruto a fiecărei condiţii, de exemplu: pentru carne de vită categoria II norma de ieşire în urma prelucrării la rece alcătuieşte 70,5% către masa bruto, iar pentru carne de vită categoria I, considerată ca condiţie de bază 73,6%. Deci, coeficientul rectificării condiţiilor pentru carne de vită categoria II constituie 0,9579(70,5% : 73,6%). Preţul mediu ponderat a materiilor prime şi produselor respective se calculă pe fiecare grupă a acestora prin raportarea valorii totale a materiilor prime şi produselor utilizate la preţ cu amănuntul la cantitate, luând în consideraţie coeficientul rectificării condiţiilor. Să studiem exemplul din tabelul 2.

Preţul mediu ponderat 1 kg carne de vită va constitui 41,72 lei(89500 lei : 2145 kg)În practică nu poate exista o situaţie ideală în cazul căreia coraportul materiilor prime şi produselor pe categorii şi condiţii luate în calcul ar fi neschimbat. Deci, din aceste considerente pentru abaterile dintre preţurile medii ponderate şi preţurile cu amănuntul se recomandă înregistrarea acestora la contul contabilităţii de gestiune.

821 “Adaos comercial", subcontul ”Abaterea de la preţurile medii ponderate”. Abaterea pozitivă ( preţul mediu ponderat este mai mare ca preţul cu amănuntul ) se înregistrează în creditul contului 821 “Adaos comercial", subcontul ”Abaterea de la preţurile medii ponderate” în contrapartidă cu debitul contului 217 "Mărfuri", iar abaterea negativă (preţul mediu ponderat este mai mic ca preţul cu amănuntul) invers. Totodată, însă în caz că aceste abateri sunt considerabile e necesară revizuirea preţurilor medii ponderate. Pentru înlăturarea devierilor de deşeuri obţinute la prelucrarea materiilor prime şi produselor de condiţii auxiliare faţă de cele de bază, de asemenea anularea lor corectă din gestiunea persoanelor cu răspundere materială sunt utilizate la întreprinderile de alimentaţie publică preţurile calculate. Ele se determină în urma produsului preţului mediu ponderat a fiecărui tip de materie primă cu coeficientul corespunzător de rectificare a condiţiilor. Ordinea determinării preţului calculat pentru 1 kg carne de vită de diferite categorii e reflectată în tabelul 3.

53

Tabelul 3. Determinarea preţului calculat pe 1 kg carne de vită

Dacă pentru carne de vită, porc, carne de pasăre etc. determinarea preţurilor calculate are loc reieşind din categoria, gradul de prelucrare, atunci pentru legume, conform normelor de deşeuri se determină reieşind din sezonul respectiv. Preţurile la bucatele preparate în întreprinderile de alimentare publică se stabilesc reieşind din cerere şi ofertă de către conducătorul întreprinderii prin emiterea unui ordin. Calculul efectuându-se în fişele de calcul (fişele tip de calcul F 57). Preţurile la bucatele preparate comercializate la cântar se stabilesc, pornindu-se de la costul unui kilogram prin rotunjirea preţului pentru 100g. Stabilirea costului bucatelor se efectuează, luând ca bază valoarea materiei prime pentru 100 porţii sau 10 kg(sosuri, garnituri, tocături etc.) Fişa de calcul se întocmeşte separat pentru fiecare fel de mâncare (articol). Conform Instrucţiunii privind formarea preţurilor... adaosul la preţ în alimentaţia publică se adaugă la preţul cu amănuntul al materiei prime sau la valoarea totala a materiei prime la calcularea bucatelor preparate. Deci, calculul preţului de vânzare a bucatelor preparate poate fi efectuat prin diferite moduri, reieşind din metoda utilizată de întreprindere. Practica contabilă distinge următoarele metode: 1. metodă: în valoarea setului materiile prime sunt estimate la preţuri de procurare sau preţuri medii ponderate, iar preţul de vânzare se determină prin aplicarea adaosului unic de alimentaţie publică la valoarea totală a setului.

2. metodă: în valoarea setului materiile prime sunt estimate astfel: preţuri de procurare sau preţuri medii ponderate + adaos comercial, iar preţul de vânzare se determină prin aplicarea la valoarea totală indicată a setului a adaosului de alimentaţie publică.

3 metodă: in valoarea setului materiile prime sunt estimate la preţ de vânzare (a. preţuri de procurare sau preţuri medii ponderate + adaos unic de alimentaţie publică; b. preţ de procurare sau preţuri medii ponderate + adaos comercial + adaos de alimentaţie publică), iar preţul de vânzare este egal cu valoarea setului de materie primă. Totodată fiecare din aceste metode presupune diferite variante, care se deosebesc prin modalitatea de calcul a adaosurilor, atât cel comercial cît şi de alimentaţie publică, care pot fi: relative, adică stabilite în procente către setul de materie primă sau către valoarea grupelor respective de materii prime; sau absolute ( în lei, bani ) la o unitate a setului sau materiei prime.

Prin activitatea sa şi prin locul pe care îl deţine în circuitul economic al bunurilor, alimentaţia publică înglobează şi parcurge cele trei etape binecunoscute ale circuitului economic: aprovizionare –producţie –desfacere.

54

Prețul de achizițe: 40% din pretul de vânzare fara TVA

Toate procesele tehnologice produc transformări profunde ale materiilor prime prelucrate. În timpul acestor transformări sunt inerente pierderi cantitative datorate eliminării părţilor necomestibile prin operaţii preliminare, proceselor fizice de deshidratare, rehidratare, evaporare, schimbări de stări fizice, transformări chimice. Toate modificările rezultate din procesele tehnologice determină scăzăminte, pierderi normale a căror valoare trebuie bine cunoscută.

Conform legislaţiei în vigoare, ponderea T.V.A. în preţul de vânzare al produselor preparate constituie 18%, indiferent de existenţa în setul de bucate a materiilor prime cu cote reduse a T.V.A. (9%).

Pentru determinarea preţului serviciilor suplimentare trebuie să se ţină cont de costul acestora, care reprezintă cheltuielile curente ale întreprinderii prin exploatarea bazei tehnico-materiale, a muncii manuale,materialelor auxiliare etc.Astfel, formula de calcul al costului serviciilor suplimentare (C.s.) poate fi prezentată ca suma remunerării muncii lucrătorilor ce participă la acordarea serviciilor suplimentare (RM); contribuţiile la asigurările sociale şi primele de asistenţă medicală obligatorie (CASM);cheltuieli de transport (CT); alte cheltuieli inerente prestării serviciilor suplimentare, care includ materialele auxiliare efectiv utilizate, cheltuieli cuambalaje etc. (AC):

C.s. = RM + CASM + CT + AC

55

DIRECŢII DE DEZVOLTARE ALE FERMELOR MICI ŞI MIJLOCII

ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

Romulus GRUIA

Evidenţa zilelor noastre arată clar faptul că fermierii români sunt conectaţi din ce în ce mai mult la piaţa agricolă europeană şi mondială. Prin urmare apare necesitatea firească de a face faţă concurenţei cu fermierii din alte ţări. Cu alte cuvinte, fermierii noştri sunt obligaţi să cunoască cerinţele pieţei interne şi internaţionale, precum şi tehnicile şi sistemele de organizare pentru a găsi soluţiile necesare în această concurenţă tot mai acerbă. Concomitent devin oportune informaţiile privind modul de alimentaţie al oamenilor în secolul XXI, tehnicile de producţie ce pun în prim plan calitatea produselor agroalimentare, în contextul depăşirii limitelor securităţii alimentare. De aceea devine important ca fermierii să fie la curent cu dezbaterile europene actuale, tocmai pentru ca să-şi poată adapta acţiunile şi dezvoltarea exploataţiei agricole în sensul corect.

Dezbaterile de principiu demonstrează faptul că în ultimii zeci de ani fermierii europeni au mers pe două direcţii diferite: fie prin exploataţii agricole extensive, fie prin exploataţii şi întreprinderi intensiv-industriale. Adică, fie în sensul subdezvoltării, fie în cel al supradezvoltării. Dacă, din păcate fermierii români se află în marea lor majoritate în prima categorie, cei din ţările europene dezvoltate se află în a doua categorie.

Ambele direcţii s-au dovedit în timp a fi nesatisfăcătoare, ori în ceea ce priveşte randamentele scăzute, ori în ceea ce priveşte calitatea relativ scăzută a produselor.

De aceea în prezent este adoptat, în politica agricolă comună europeană, principiul calităţii, în condiţiile unor randamente corespunzătoare şi a protecţiei mediului natural înconjurător.

Prin urmare fermierii români din exploataţiile mici şi mijlocii trebuie să ştie că nu vor face faţă pe piaţă dacă vor produce fără să ţină cont de aceste premize.

NU trebuie să repetăm greşelile altora !

Fermierii români în momentul de faţă (după anul 2000) doresc, cu asiduitate, să obţină producţii cât mai mari, pentru ca venitul realizat

56

să le ofere un profit cât mai mare. Desigur că nu este rău să judeci aşa. Dar nu este suficient pentru că, după o perioadă fastă, se poate ajunge la criza ţărilor occidentale. Despre ce este vorba: în „dezbaterile europene” prezentate mai jos.

Sistemele agroalimentare din ultimele decenii a făcut să se ajungă practic la situaţia în care „nu mai ştim ce mâncăm”, conform informărilor din Parlamentul European (2001). Acest lucru a apărut urmare a faptului că lanţul alimentar şi alimentul însuşi au fost denaturate prin modelele industriale, mai precis înlocuirea ierbii păşunilor cu făinurile animale. În ţările europene produsele agroalimentare sub vid, în conserve, congelate sau deshidratate şi transportate în mare viteză la distanţe apreciabile, au dus la „dezrădăcinarea” şi la ruperea lor de la procesele vieţii. Legătura dintre exploataţia agricolă şi consumator a fost profund modificată. Traseul hranei, în loc de a fi direct din adăpostul animalelor pe masa noastră, ea are un lung traseu prin fabricile de prelucrare. La agricultura intensivă a fost adăugată o mecanizare crescândă a procedeelor de transformare a alimentelor, spre un consum de masă.

Circumstanţele istorice au făcut ca începând cu anii 60 ai secolului trecut, sistemul agroalimentar menţionat anterior să fie pus în operă prin trei obiective majore: creşterea productivităţii, garanţia aprovizionării agroalimentare a societăţii şi asigurarea unui nivel de trai acceptabil pentru populaţia umană din mediul rural. În ţările europene dezvoltate rezultatele au întrecut toate aşteptările, ele devenind, din ţări dependente, exportatoare de produse agroalimentare, iar speranţa de viaţă a avut o creştere importantă.

Spunând aceste lucruri, fermierii români sunt desigur tentaţi să le urmeze exemplul. Din păcate situaţia nu este atât de bună precum pare, reversul medaliei apărând cu precădere în ultimul deceniu.

Au apărut aşa numitele maladii de reciclaj legate de reutilizarea la scară mare a subproduselor lanţului alimentar, cum sunt de pildă uleiurile de la procesările alimentare sau făinurile animale. Cele mai cunoscute episoade sunt: criza datorată bolii vacii nebune (Marea Britanie, 1986 şi ulterior în Franţa şi în multe ţări de pe continent), imaginea sumbră creată de dioxină (Belgia, 1999), de febra aftoasă (Anglia, 2001) sau de virusul aviar (Thailanda şi Vietnam, 2003).

O primă concluzie pentru activitatea fermierilor români din exploataţiile mici şi mijlocii este că orice exagerare strică şi, prin urmare, trebuie adoptat principiul precauţiei. Conţinutul acestui principiu, pe care l-a dat Parlamentul european (2002), se referă la crearea unui cadru general şi coerent pentru dreptul european al

57

securităţii alimentare (raportor: Phillip Whitehead, Marea Britanie). Este evident că nu putem face abstracţie de aceste aspecte. Ele trebuie cunoscute de către fermierii noştri (alături de specialişti şi de autorităţi) dacă dorim integrarea europeană.

Ghidul de orientare legat de dreptul european al securităţii alimentare se referă la o serie de acţiuni concrete: - controlul şi eradicarea bolii vacii nebune (encefalopatiei spongiforme transmisibile); - etichetarea şi stabilirea riguroasă a traseelor cărnii de vită; - controale oficiale în fabricile de prelucrare a cărnii; - stabilirea substanţelor şi produselor dăunătoare sănătăţii animalelor şi omului, inclusiv prin aplicarea unor sisteme de creştere cu control al alimentaţiei animale, cu recomandarea folosirii păşunilor şi plantelor cultivate supravegheate; - precizarea obligatorie a compoziţiei furajelor combinate şi asigurarea calităţii materiei prime utilizate; - lupta împotriva rezistenţei microbiene în creşterea intensivă a animalelor, cu recomandarea utilizării cu prudenţă a antibioticelor în medicina animală şi umană.

SOLUŢIA pentru fermierii români care activează în exploataţiile mici şi mijlocii este aplicarea principiilor agriculturii alternative!

Dacă securitatea a fost întotdeauna un atribut al alimentaţiei, accepţiunea sa nu a fost întotdeauna la fel. Sinonimă acum cincizeci de ani cu autosuficienţa alimentară, securitatea alimentară descrie foarte puţin securitatea sanitară. Peste tot în Europa garanţiile igienei şi securităţii au devenit cel mai bun argument de a vinde un produs agroalimentar. Această evoluţie poate fi tradusă ca o diversificare şi un efort suplimentar, cum sunt de exemplu produsele „bio”. Rezultă o agricultură în serviciul dezvoltării durabile, „respectuoasă” faţă de mediu, precum şi de sănătatea animală, vegetală şi umană. În esenţă, agricultura alternativă reprezintă o cale de mijloc între agricultura extensivă şi cea intensiv-industrială. Se doreşte evitarea într-o cât mai mare măsură a utilizării substanţelor chimice (îngrăşăminte, pesticide, aditivi alimentari, stimulatori de creştere etc.), adaptarea lucrărilor mecanice şi a prelucrării produselor agroalimentare la tehnici cât mai puţin distructive etc., pe de o parte şi, pe de altă parte, folosirea substanţelor naturale (organice, ex. bălegarul ca îngrăşământ), a mijloacelor şi tehnicilor biologice şi biotehnice (ex. combaterea cu ajutorul unor insecte a dăunătorilor) concomitent cu tehnologiile agricole, zootehnice şi alimentare moderne, cu bun randament bazate pe biotehnologii, evitarea reciclărilor şi pe utilizarea substanţelor chimice, a stimulatorilor, a aditivilor etc., care sunt permise prin legislaţia europeană.

58

Rezultatul este o altă gestiune a solului, a apelor şi prevenirea poluării. Printre mijloacele de protejare a solului, culturile transgenice (ex. plantele modificate genetic) au fost la origine percepute ca o alternativă ecologică la difuzarea masivă a pesticidelor şi fertilizanţilor. Urmare a controverselor din ultima vreme legate de folosirea în agricultură şi alimentaţie a organismelor modificate genetic (OMG) se aşteaptă confirmările ştiinţifice, iar însămânţările de culturi transgenice sunt controlate şi măsurate, pentru a evita „efectele de acumulare pe termen lung”.

PERICOLELE IGNORANŢEI, atunci când fermierii NU ţin cont de avertismentele de pe piaţă.

Criza de încredere care vizează agricultura şi alimentaţia actuală nu este legată numai de modul de producţie, sau de originea particulară a anumitor produse. Ceea ce este tipic pentru situaţia actuală este faptul că este atins întreg lanţul alimentar. Fiecare dintre actori poartă partea sa de responsabilitate şi nu în ultimul rând fermierii neinformaţi. De aceea trei rezoluţii europene subliniază incidenţa PAC asupra sănătăţii publice, care au ca scop. – întărirea regulilor poliţiei sanitare (ex. efectuarea de controale inopinate, menţionarea publică a numelui persoanei şi a infracţiunii ş.a.), - întărirea igienei produselor alimentare, - întărirea supravegherii bolilor animale transmisibile la om pe cale alimentară (ex. salmoneloza).

Reducerea riscurilor alimentare impune noi îndatoriri publice ale specialiştilor, ale fermierilor, prelucrătorilor alimentari, distribuitorilor şi chiar a jurnaliştilor (pentru explicaţiile obiective care duc la reducerea riscurilor alimentare).

GHID DE REALIZARE A UNUI PLAN DE AFACERI ÎN FERMELE MICI ŞI MIJLOCII

Romulus GRUIA

Conform datelor statistice actuale (Profitul agricol, 20…21, 2004) suprafaţa agricolă utilizată a României este împărţită în trei grupe:

59

(a) exploataţiile agricole foarte mari (de tip american), cu o medie de 2500 ha/exploataţie, însumând circa 1,5 mil. ha; (b)

exploataţii agricole de subzistenţă şi semi-subzistenţă, cu o medie de 1,6 ha/exploataţie, însumând circa 7,5 mil. ha; (c) ferme cu statut juridic incert din punct de vedere comercial, însumând circa 4,7 mil. ha.

Prin urmare, exploataţiile mici şi mijlocii de subzistenţă, semi-subzistenţă sau exploataţii agricole comerciale sunt majoritare în

structura actuală. Ele se regăsesc în grupele b şi c, însumând 12,2 mil. ha! De aceea este oportună informarea fermierilor, pentru concentrarea terenurilor în exploataţii comerciale, care să reprezinte potenţial o adevărată afacere.

CE ESTE PLANUL DE AFACERI ?

Planul de afaceri pentru orice exploataţie agricolă este un document care prezintă un rezumat cuprinzător şi totodată concis al afacerii, prezentând imaginea actuală a exploataţiei (a afacerii), obiectivele viitoare, acţiunile ce trebuie întreprinse, paşii de abordare şi resursele cu care vor fi realizate.

DE CE ESTE NEVOIE DE UN PLAN DE AFACERI ?

Planul de afaceri este un instrument necesar pentru obţinerea unei finanţări.

Planul de afaceri dă certitudinea reuşitei finale, fără surprize de mari pierderi pentru fermieri, şi arată pentru cei interesaţi imaginea internă a exploataţiei agricole (cum îşi desfăşoară activitatea, planificarea amănunţită pas cu pas a afacerii, precizarea obiectivelor urmărite, anticiparea problemelor care pot să apară în fiecare etapă de la aprovizionare, la aplicarea tehnologiei, până la valorificarea producţiei).

Planul de afaceri reprezintă şi un instrument extern pentru că foloseşte la convingerea posibililor întreprinzători că merită să investească, la atragerea unor parteneri şi, mai ales, la posibilitatea de obţinere a banilor necesari (ex. credite).

CÂND ESTE VALOROS UN PLAN DE AFACERI ?

El este bun şi valoros atunci când a fost gândit în amănunt, când este bine fundamentat, dar depinde şi de modul în care este prezentat.

60

Trebuie ştiut că nu există două planuri de afaceri la fel, nu există două exploataţii agricole la fel şi nici nu există formule magice sau reţete fixe pentru elaborarea planurilor de afaceri. De aceea, pentru a fi valoros, orice plan de afacere realizat trebuie să fie simplu, sugestiv şi pragmatic.

CARE SUNT PAŞII NECESARI PENTRU REALIZAREA UNUI PLAN DE AFACERE ?

Nu este obligatoriu de a efectua toate aceste studii, ele vor trebui făcute în funcţie de cerinţele finanţatorului, cerinţe care se regăsesc întotdeauna în Ghidurile aferente programelor de finanţare. Studiile sunt însă necesare deoarece reprezintă paşi importanţi, pe baza cărora se va putea face un bun plan de afaceri. Ele sunt realizate de către specialişti, însă fermierii trebuie să fie convinşi de utilitatea efectuării acestor studii, să cunoască despre ce este vorba în ele pentru a oglindi în mod real situaţia existentă în cadrul fermelor lor şi a mediului de afaceri în care exploataţiile îşi desfăşoară activitatea. Este vorba despre următorii paşi, adică despre următoarele studii: - PROIECT TEHNIC

- STUDIU DE FEZABILITATE - STUDIU DE IMPACT DE MEDIU - PLAN DE MARKETING

61

CE CONŢINE UN PLAN DE AFACERI ?

Structura planului de afaceri aplicabil exploataţiilor agricole

A. CONŢINUTUL DE PRINCIPIU AL PLANULUI DE AFACERI

- Partea I : Date de identificare a exploataţiei (a solicitantului, dacă de pildă se solicită un credit).

1. Date generale ale firmei (exploataţiei agricole).2. Resursele umane (conducerea şi personalul exploataţiei).3. Descrierea activităţii curente.

- Partea II : Analiza de piaţă pentru obiectivele propuse ale exploataţiei.

1. Clienţii şi sistemul de distribuţie.2. Concurenţii (nume, date cunoscute ale acestora).3. Date privind piaţa potenţială şi promovarea produselor.

- Partea III: Prezentarea proiectului de investiţie pentru care se solicită sprijin financiar.

1. Prezentarea proiectului.2. Bugetul proiectului şi planul de finanţare.

3. Proiecţii financiare şi indicatori financiari.4. Concluzii.

B. DESCRIEREA CONŢINUTULUI PLANULUI DE AFACERI - Partea I –

1. Date generalea. Numele complet şi numele prescurtat al firmei (solicitantului).b. Adresa, telefon, fax, e-mail, pagină web (sediu social, ferme,

puncte de lucru etc.).c. Număr de înregistrare (la Oficiul Registrului Comerţului, Codul

Fiscal şi autoritatea fiscală tutelară).

62

d. Forma juridică de constituire şi un scurt istoric al organizaţiei (exploataţie agricolă de tip familial, asociativ, societate comercială de tip S.R.L., S.A., etc., data şi locul începerii activităţii).

e. Domeniul de activitate (se descriu activităţile principale ale exploataţiei agricole pe care le desfăşoară în prezent şi care este generator de venituri şi nu cele ca obiect de activitate din actul constitutiv).

f. Capitalul social (structura capitalului social şi evoluţia acestuia de la înfiinţare, valoarea în lei şi echivalent în EURO, menţionarea asociaţilor/acţionarilor şi procentul de capital social al fiecăruia).

g. Situaţia economică anterioară (cifra de afaceri din anul/anii precedent/precedenţi, total active în bilanţul anului precedent).

h. Administratorii exploataţiei (solicitantului).i. Participaţii la alte societăţi (asociaţii agricole, întreprinderi,

grupuri, fundaţii etc., la care solicitantul are participări de capital).j. Informaţii referitoare la locul desfăşurării activităţii solicitantului.k. Drepturi de proprietate (terenuri, clădiri, echipamente, brevete şi

mărci).sau drepturi de folosinţă.

l. Litigii (în desfăşurare).m. Cenzori şi auditori ai firmei (exploataţiei agricole) a solicitantului.n. Bănci cu care solicitantul are relaţii de afaceri.

2. Resurse umanea. Prezentarea organigramei exploataţiei agricole solicitante

(reprezentarea grafică a structurii organizatorice, respectiv a compartimentelor, a posturilor de conducere şi a relaţiilor dintre acestea).

b. Conducerea exploataţiei agricole (se vor enumera persoanele din conducerea actuală conform organigramei şi se vor anexa CV-urile persoanelor cheie, cu precizarea experienţei şi calificărilor relevante pentru fiecare persoană, pe care le are în afacerile derulate până în momentul realizării planului de afaceri).

c. Personalul executiv a activităţii curente din exploataţia agricolă (structura de personal: personal direct productiv – muncitori, tehnicieni, ingineri ş.a. – şi personal indirect productiv: administrativ, marketing, desfacere etc.; încadrarea juridică a personalului: cu carte de muncă şi cu precizarea vechimii, colaboratori permanenţi sau zilieri; în unele situaţii se cere şi precizarea nivelului de salarizare pe fiecare categorie de personal, cu precizarea atribuţiilor de execuţie).

d. Politica de personal (metodele de motivare a salariaţilor: salariu, condiţii de muncă, transport, cazare, masă, pregătire profesională, asistenţă sanitară; descrierea calităţii profesionale a personalului şi atitudinea faţă de obiectivele şi sarcinile trasate în cadrul activităţii

63

curente a fermei; descrierea pieţei forţei de muncă: dinamica, tendinţe în zonă, specificul calificărilor). 3. Descrierea activităţii curente a exploataţiei agricole

a. Istoricul activităţii (se va face o scurtă descriere a activităţii exploataţiei agricole de la înfiinţare până în prezent).

b. Produsele şi serviciile oferite de exploataţia agricolă (se prezintă informaţii legate de tipurile şi sortimentele de produse realizate, de cantitatea, de calitatea şi evoluţia în timp a cantităţii şi calităţii producţiei vegetale şi animale, ori a serviciilor oferite, licenţe de producţie, comercializare, export, mărci de produs ş.a.).

c. Principalele mijloace fixe care compun patrimoniul actual a exploataţiei solicitante (terenuri, clădiri, utilaje, echipamente, mijloace de transport etc., date tehnice privind principalele active imobilizate, situaţia echipamentului şi a clădirilor din dotare, cu relevarea gradului de uzură fizică şi morală prin comparaţie cu tendinţele actuale ale sectorului etc.).

d. Procesul tehnologic existent (sunt descrise activităţile agricole şi neagricole şi tehnologiile aplicate, etapele procesului tehnologic, schema ciclului de producţie, caracteristicile de calitate, de proces tehnologic, de tradiţii ale zonei; modalităţi de ambalare, etichetare, păstrare, transport; caracterizarea din punct de vedere al eficienţei, modernităţii şi a impactului de mediul al tehnologiilor utilizate; comparaţii cu tendinţele pe plan mondial al tehnologiilor aplicate etc.).

e. Aspecte privind managementul aprovizionării (materii prime utilizate, furnizorii, costurile materiilor prime, descrierea reţelei de aprovizionare, a logisticii folosite şi a modului de operare, contractele cu furnizorii, termene de livrare, de plată, precizarea riscurilor aprovizionării cu materii prime, caracteristicile de sezonalitate; calitatea materiilor prime în raport cu cerinţele procesului tehnologic etc.).

f. Aspecte ale politicii de marketing (segmentul de piaţă şi profilul consumatorului produselor exploataţiei agricole, nivelurile de preţ ale produselor firmei comparativ cu ale concurenţei, riscurile în stabilirea preţurilor, caracteristicile de sezonalitate ale preţurilor şi conjunctura desfăşurării unei activităţi profitabile; contracte cu clienţii, cu fixarea termenelor de livrare şi de plată a produselor vândute; riscuri şi dificultăţi în desfacerea produselor, sezonalitate; strategia de

promovare a produselor; analiza concurenţilor firmei – nume, localizare, mărime, produse distribuite de aceştia şi calitatea mărfii, cota de piaţă deţinută etc.).

g. Performanţa financiară a exploataţiei agricole (în baza bilanţului, contului de profit şi pierderi se analizează indicatorii economici de bază:

64

cifra de afaceri, inclusiv producţia vândută, profitul/pierderea, active totale, active circulante, datorii, capital social, credite ş.a.).

- Partea II –

1. Clienţii şi sistemul de distribuţiea. precizarea segmentului de piaţă al exploataţiei agricole,

localizarea, mărimea şi evoluţia acesteia, volumul, valoarea şi perioada tranzacţiilor, descrierea pieţei de desfacere, cu defalcare pe destinaţii intern/extern, pe zone geografice, pe oraşe, pe clienţi, cu evidenţierea procentelor medii din vânzări; descrierea canalelor de distribuţie – lanţ, logistică, mod de operare, intermediari, sistemul de plată, facilităţi oferite, servicii oferite etc.;

b. se vor analiza caracteristicile consumatorilor individuali sau industriali (localizare, mărime, cutume comerciale etc.),

c. cadrul legislativ (influenţa actuală, tendinţe previzibile)d. se prezintă sistemul de distribuţie utilizat, modalităţile de

distribuţie a produselor agroalimentare realizate sau a serviciilor,e. estimarea evoluţiei preferinţelor clienţilor, cu evidenţierea

caracteristicilor consumatorilor produselor exploataţiei agricole (vârstă, sex, statut social, nivel de educaţie, putere de cumpărare), legate de consumatorii individuali,

f. estimarea consumatorilor industriali, cu evidenţierea obiectului de activitate, localizare, regim juridic etc.

2. Concurenţii (nume, date cunoscute ale acestora)a. se face analiza concurenţilor firmei (nume, localizare, mărime,

tipurile şi calitatea produselor oferite),b. informaţii privind principalii competitori şi cotele de piaţă deţinute, c. poziţionarea produselor şi serviciilor exploataţiei faţă de concurenţă

(plasarea produselor realizate în exploataţie faţă de cele ale concurenţei în privinţa calităţii, preţul, sistemul de plată, facilităţile oferite, modalitatea de desfacere, servicii oferite, modalităţi de diferenţiere a produselor proprii faţă de cele ale concurenţei).

3. Date privind piaţa potenţială şi promovarea produselora. analiza competiţiei pe piaţa potenţială (puternic concurenţială,

dominată de un număr mic de competitori, monopilistă etc.),b. scorare (ex. punctaje de la 1 la 5 a criteriilor urmărite la fiecare

competitor pe piaţă) şi ierarhizare, cu evaluarea propriei poziţii pe piaţă,c. fixarea strategiei de piaţă (diversificare, ori specializare pe

anumite categorii de produse agroalimentare, identificarea de noi nişe de

65

piaţă, reorientarea către noi segmente de piaţă, reorientarea activităţii etc.;),

d. fixarea strategiei de promovare a produselor (precizarea mijloacelor de comunicare folosite pentru a informa clienţii asupra produselor – publicitate, reclama, relaţii publice, vânzările personalizate, broşuri, fluturaşi, telemarketing, conferinţe ş.a.).

- Partea III –

1. Prezentarea proiectului propriu-zis al Planului de Afacere a. Tipul investiţiei (se precizează dacă este investiţie nouă, mărimea capacităţii de producţie şi/sau capacitatea de a oferi servicii, ori diversificarea producţiei, creşterea productivităţii sau alte situaţii pentru care se face investiţia).

b. Obiectivele proiectului şi obiectul investiţiei (se arată obiectivele directe, adică investiţiile principale, şi obiectivele indirecte, cele care nu presupun investiţii semnificative în raport cu investiţiile principale; se precizează în ce constă investiţia efectivă: achiziţie de maşini/utilaje/echipamente/instalaţii, diverse clădiri, licenţe etc.).

c. Elemente generale, produse, servicii prevăzute în proiectul respectiv (ideea de la care s-a pornit, cantitatea, calitatea, eşalonarea în timp, tipuri, parametri fizico-chimici, mod de ambalare, marcare, condiţionare; autorizaţii necesare implementării proiectului).

d. Descrierea tehnică a proiectului şi analiza procesului tehnologic cu îmbunătăţirile propuse prin proiect (sunt precizate utilităţile necesare pentru realizarea proiectului –electricitate, apă, gaze ş.a.- se include, după caz, devizul estimativ de cheltuieli de construcţie, se anexează scheme în cazul unor modificări ale echipamentelor şi clădirilor din dotare; se descrie procesul tehnologic, arătând de ce este necesar fiecare obiect al investiţiei – tratarea pe larg se face de regulă în „Studiul de fezabilitate”; se descriu rezumativ reţetele utilizate, dacă

fac obiectul proiectului; se arată impactul proiectului asupra mediului, cu menţionarea necesităţii sau nu, a unui „Studiu de impact” pentru obţinerea Acordului şi respectiv a Autorizaţiei de mediu).

e. Structura de management în implementarea proiectului (se prezintă structura de management a proiectului propus: persoanele implicate în administrarea proiectului, respectiv CV-urile lor; se are în vedere punerea în practică a proiectului la timp şi în parametri descrişi

în capitolul specific din Planul de Afacere; se specifică rolul şi responsabilităţile fiecărui membru a echipei de conducere şi implementare a proiectului).

66

f. Materiile prime şi furnizorii acestora (sunt prezentate materiile prime de bază, materiile auxiliare şi materialele care sunt necesare în procesul de producţie specific exploataţiei agricole ori unităţilor de industrializare pentru a realiza şi desface bunurile şi serviciile realizate ca urmare a implementării proiectului; se identifică principalii furnizori făcându-le acestora o scurtă descriere, precum şi a relaţiilor avute de exploataţia agricolă sau întreprinderea de procesare alimentară cu aceştia; se calculează parametri cantitativi şi calitativi minimali referitor la valoarea fiecărei materii prime cumpărate de la fiecare furnizor; se prezintă modul în care se va realiza aprovizionarea – mod de livrare, frecvenţa de aprovizionare în raport cu fluxul tehnologic aplicat -, precum şi zona de provenienţă; pentru materiile prime şi materialele deficitare se va preciza distinct modul de procurare); forma tabelară este apreciată (capul de tabel va conţine: denumirea materiei prime, numele furnizorului, forma de proprietate, adresa, telefon ş.a., ponderea în %, periodicitatea aprovizionării etc.).

g. Structura personalului angajat şi modalităţile de instruire (se fac precizări în privinţa numărului, structura, calificarea personală a personalului implicat, experienţa anterioară în proiecte similare, precum şi cu evidenţierea personalului nou angajat pentru implementarea proiectului; se prezintă graficul de angajări; - menţiune: În cazul proiectelor cu finanţare nerambursabilă, ori cu credite subvenţionate, această secţiune se va prezenta mai detaliat deoarece multe „apeluri” pentru depunerea de proiecte au ca obiectiv scăderea şomajului în zonele respective, numărul mare de angajări din rândul şomerilor fiind un avantaj pentru selectarea proiectului; se va preciza separat numărul de posturi nou create faţă de totalul de posturi din firmă, numărul de posturi permanente şi temporare din firmă, numărul de persoane cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi durata menţinerii în firmă a acestor posturi; se vor preciza cerinţele profesionale pe care vor trebui să le îndeplinească cei angajaţi pe posturile nou create, precum şi modul de selectare şi cel de asigurare a pregătirii profesionale a noilor angajaţi).

h. Date de marketing – piaţa potenţială, desfacere, canale de distribuţie şi promovarea produselor (se descrie piaţa ţintă pentru produsele sau serviciile realizate prin proiect, precum şi sistemul canalelor de distribuţie – distribuitori, en-gros-işti, comisionari, consumatori industriali, vânzări cu amănuntul, vânzări franco-furnizor adică la poarta fabricii -, dar şi logistica utilizată – mijloace şi căi de transport, regimul de proprietate al acestora - ; Menţionăm că se recomandă, ca o a doua variantă cu impact mai mare, realizarea unui „Plan de marketing”, ţinând cont de informaţiile de la „Partea II”, plan în care se vor specifica obiectivele în mod precis şi cuantificabil, se va prezenta calendarul acţiunilor de distribuţie, precum şi bugetul alocat şi

67

mijloacele de control, precum şi procedurile de plasare în funcţie de reacţiile pieţei; practic se vor prezenta date despre piaţa potenţială şi promovarea produselor: volumul de vânzări estimat la sfârşitul proiectului, defalcat pe ani, apoi descrierea pieţei pentru produsele şi serviciile preconizate a fi realizate în cadrul proiectului – clienţii potenţiali, cerinţele lor, reacţia lor la apariţia pe piaţă a produselor noastre, localizarea şi dimensiunea pieţei interne, precum şi la export, se vor preciza concurenţii potenţiali şi poziţiile deţinute de ei pe piaţă, se vor preciza principalele avantaje ale produselor ce vor fi oferite – preţ, calitate, caracteristici speciale etc., se va preciza sistemul de desfacere – distribuitori, en-gros, la poarta fabricii, reţea proprie de magazine, se va arăta sistemul de promovare a vânzărilor – bugetele pe ani, mediile de promovare etc.).

i. Graficul estimat al derulării proiectului (se ţine cont de graficul de execuţie din studiul de fezabilitate, la care se va completa eşalonarea operaţiunilor comerciale pentru punerea în exploatare a proiectului, care sunt evidenţiate în planul de marketing: contractele de distribuţie, promovarea produselor etc., după caz).

j. Impactul estimat al Proiectului din Planul de Afacere din punct de vedere economic şi asupra dezvoltării zonei şi mediului de afaceri (se vor evidenţia efectele economice şi sociale prin creşterea veniturilor la bugetul local, creşterea numărului locurilor de muncă, creşterea profitului firmei, creşterea exportului, creşterea dinamicii regiunii prin aprovizionarea cu materii prime, respectiv impactul asupra mediului de afaceri, dar şi asupra mediului natural).

2. Bugetul proiectului şi planul de finanţarea. Necesarul de investiţii (se reiau informaţiile din studiul de

fezabilitate legate de devizul proiectului, respectiv lista cheltuielilor de capital ce urmează a fi angajate în cadrul proiectului, inclusiv cheltuielile angajate de modernizări).

b. Surse de finanţare şi previziunea necesarului de numerar (se va efectua un flux de numerar prin înregistrarea plăţilor efective

planificate; se va pune în evidenţă necesarul de fonduri pentru execuţia tehnică a proiectului, precum şi fondul de rulment necesar în faza iniţială de exploatare a proiectului).

c. Costurile şi planul de finanţare a proiectului (se vor calcula conform modelelor de Buget fixate de fiecare finanţator în parte).

d. Activitatea financiară curentă şi viitoare a societăţii (reprezintă în esenţă proiecţia contului de profit şi pierderi).

68

3. Proiecţii financiare şi indicatori financiaria. Utilizarea capacităţilor de producţie şi prognoza vânzărilor .

(reprezintă partea cea mai importantă a proiecţiei financiare deoarece se va face proiecţia vânzărilor facturate, NU a încasărilor în numerar, în baza modului de utilizare a capacităţilor de producţie; este vorba despre capacităţile de producţie existente, precum şi a celor rezultate din aplicarea proiectului corelat cu cele menţionate în studiul de fezabilitate; se vor folosi ca argumente şi pre-contractele de vânzare-cumpărare anexate la cererea de finanţare; proiecţia reprezintă realizarea unor tabele în care se precizează gradul de utilizare a capacităţii de producţie în procente, precum şi vânzările previzionale în unităţi fizice şi valorice pentru fiecare tip de produs obţinut, în total sau cu defalcare pe luni calendaristice; se vor face 2 tabele (proiecţii) la nivel de firmă: unul pentru vânzările fără proiectul propus şi celălalt cu luarea în calcul a influenţelor proiectului la nivelul vânzărilor firmei).

b. Prognoza cheltuielilor de exploatare . (se vor include cheltuielile cu materia primă, cu utilităţile, cu amortizarea, cu personalul, toate cheltuielile fiind înregistrate pe baza angajamentelor de plată şi NU a plăţilor efective; într-un tabel separat se vor prezenta grupele de cheltuieli avute în vedere, şi anume: „cheltuieli materiale” – cu materii prime, materiale, combustibili, energie electrică, apa, „cheltuieli cu amortizarea” – se vor lua valorile de intrare în inventar, cu respectarea normelor publicate de contabilitate ale amortizării mijloacelor fixe, „cheltuieli cu personalul” – se vor prezenta categoriile de personal cu nivelul corespunzător de salarizare, inclusiv impozitele aferente şi se vor preciza cheltuielile cu personalul nou angajat în urma aplicării proiectului; „cheltuieli cu terţii” – lucrările şi serviciile efectuate de terţi; se vor face 2 tabele (proiecţii) la nivel de firmă: unul pentru cheltuielile fără proiectul propus şi celălalt cu luarea în calcul a influenţelor proiectului, pentru acelaşi orizont de timp).

c. Analiza pragului de rentabilitate . (se vor relua calculele din studiul de fezabilitate cu indicarea gradului de utilizare a capacităţii nou proiectate la care se atinge pragul de rentabilitate).

e. Analiza şi indicatori economico-financiară (practic se vor calcula indicatorii economici şi financiari, de regulă cei care sunt ceruţi fiind indicaţi de finanţator în mod expres).

4. Concluzii (se sintetizează specificul investiţiei dorite, a obiectivelor principale prestabilite, precum şi elementele economice şi financiare care caracterizează afacerea).

69

70

Ghidul contractelor

Generalitati Raspandirea contractelor - orice lucru din viata ta este guvernat de contracte. Din primul moment viata ta este sub semnul lor. Cetatenia, spre exemplu, este un contract cu statul in care te-ai nascut! Orice vanzare sau cumparare, casatoria, o masina noua... orice miscare faci conduce la acceptarea unui contract, sau este o consecinta a existentei lor.Cu atat mai mult in afacerile tale. Firma ta este rezultatul unui contract intre tine si partenerii tai, furnizorii sau debitorii tai, clientii tai, intre tine si statul in care ai infiintat-o.Definitie - Conform definitiilor juridice, acesta este un act juridic civil, concretizat in acordul de vointa a doua sau mai multe persoane, incheiat in scopul de a crea, modifica sau stinge intre ele drepturi si obligatii.Acordul de vointa - Nu intram in detaliile acestei definitii. Vom spune doar ca orice contract se bazeaza pe un acord de vointa. Tu esti de acord sa creezi, modifici sau stingi drepturi si/sau obligatii.Conditii necesare pentru a fi parte intr-un contract - pentru ca sa poti face parte dintr-un contract, trebuie sa indeplinesti cateva conditii firesti:

trebuie sa ai capacitatea de a contracta, sa poti consimti in mod valabil (nu de forma) in cazul in care te obligi la ceva, trebuie ca acel contract sa aiba un obiect determinat, real si legal (in nici un caz terenuri pe

Luna) si o cauza licita (nu pentru a frauda, spre exemplu).

Clasificare - contracte se pot clasifica, in functie de mai multe criterii. Veti citi uneori in contractele construite de avocatii, notarii sau consultantii cu care colaborati, sau de consilierii dumneavoastra juridici.Spre exemplu:

a) dupa modul incheierii lor exista contracte consensuale (adica nu este nevoie de formalitati in plus), solemne (ce necesita si o oarecare implicare a autoritatii de stat), sau reale.

b) dupa intinderea liberatatii partilor in determinarea continutului concret al contractului, exista contracte liber negociate, contracte de adeziune (spre exemplu, factura pentru energia electrica, in care nu ai dreptul sa negociezi termenii contractului, doar sa fii de acord sau nu cu acestia), sau contracte obligatorii (obligatia de a detine o carte de identitate, implicit obligatia de a plati pentru realizarea acesteia).

c) dupa caracterul reciproc sau unilateral al obligatilor asumate, contractele pot fi sinalagmatice (adica partile se obliga reciproc una fata de cealalta), sau unilaterale (in care doar una dintre parti isi exercita vointa; spre exemplu donatia).

d) dupa scopul urmarit de parti, exista contracte cu titlu gratuit (adica nu se urmareste un profit din semnarea acestuia; spre exemplu, donatia), sau contracte oneroase (ceea ce insemna ca se urmareste un profit, fie el bine defnit - contractele comutative, sau in care exista riscul asumat ca profitul sa nu se realizeze - contracte aleatorii, cum ar fi contractul de loterie).

71

Construirea contractelorContractul sinalagmatic - cel mai des intalnit contract, mai ales in domeniul comercial, este contractul sinalagmatic, contract de specificul caruia este faptul ca de la data perfectarii lui genereaza drepturi si obligatii reciproce si interdependente intre parti, obligatia fiecarei parti avandu-si cauza juridica in obligatia celeilalte. Aceasta inseamna ca in schimbul obligatiei de a livra un produs, cealalta parte se obliga, reciproc si interdependent, sa plateasca un pret.De cate ori este vorba de mai multe parti intr-un contract, este foarte important ca, pentru eficienta acestuia, toate sa urmareasca la incheierea lui cateva compomente esentiale.

1. Urmarirea detaliilor - orice contract trebuie conceput, redactat si urmarit cu foarte multa atentie. Nu este un lucru inteligent sa treceti peste verificarea tuturor detaliilor contractului. Nu este inteliegent nici sa lasati doar in seama unei parti redactarea contractului, fara sa negociati termenii acestuia. Uneori neglijenta este pedepsita aspru in bugetul firmei sau al dumneavoastra!

2. Termenii utilizati - redactarea contractului se face in termeni clari, concisi, specificandu-se drepturile si obligatiile fiecarei parti. Se descrie obiectul contractului si, in functie de natura contractului (vanzare - cumparare, schimb, etc.), se precizeaza contraprestatia (suma de bani, alt obiect determinat, o obligatie de a face, etc).

 3. Continutul contractului este foarte simplu impartit: - partea introductiva,- cuprinsul, si- incheierea. 

3.1. Partea introductiva - in partea introductiva se introduc datele personale ale celor care participa la semnarea contractului. Acestea trebuie sa fie foarte exacte! Verificati-le cu rigurozitate, fara graba.

Identificarea partilor se face cat mai exact:- in cazul persoanelor fizice: nume, prenume, adresa exacta, asa cum apare in buletin / cartea de identitate, datele din buletin: serie, nr, anul eliberarii, organul emitent - politia care a eliberat buletinul, codul numeric personal.- in cazul in care una din parti este persoana juridica - se identifica intai aceasta, specificandu-se prin cine este reprezentata: ex. Societate Comerciala …X, cu sediul in…., inregistrata la Registrul Comertului/Cod Unic de Inregistrare nr…, cod fiscal, eliberat la data de…, reprezentata prin asociatul unic / administratorul / directorul general/ dl…(in cazul unui reprezentant - mandatar - al asociatilor - conform procurii nr.,etc. (se identifica cu datele din buletin, pasaport, carnet de conducere sau orice alt act oficial care ar aplicata poza persoanei respective, la fel ca persoana fizica)- calitatea partior - se specifica si calitatea pe care o au partile in contractul respectiv (de regula termenii juridici, difera in functie de natura contractului, spre exemplu.: vanzator, cumparator, donator, donatar, locator, locatar, etc.) 

3.2. Cuprinsul - cuprinsul contractului este reprezentat de clauzele acestuia, clauze ce reies din redactarea actului, din precizarea drepturilor si obligatilor partilor. Se pot stabili clauze de orice natura, cu conditia respectarii normelor legale in vigoare.

72

Atentie! Legea nu este perfecta! Exista numeroase goluri, scapari, redactari gresite, formulari imprecise. Folositi avocati, notari, consilieri juridici, contabili sau consultanti in afaceri buni. Nu va zgarciti, pentru ca si profitul va fi la fel! Legea ii pedepseste doar pe cei care nu o cunosc, si la fel regulile economiei! 

3.3. Incheierea - finalul contractului este partea in care se vorbeste despre detaliile de redactare. In consecinta, veti urmari:

1. data redactarii actului, locul, nr. de exemplare in care este redactat si eventual si cum sunt distribuite (ex. redactat in 3 exemplare, din care cate unul este detinut de fiecare parte si un exemplar este inregistrat la CCI);2. semnatura, la finalul actului; in dreptul semnaturii se scrie cu litere de tipar numele si prenumele celui ce semneaza si eventual calitatea pe care o are in societatea respectiva, daca semneaza in numele acesteia. Daca semnatura reiese indubitabil din documetatia retinuta la dosar, impreuna cu contractul respectiv (ex. persoana a iscalit si in alte locuri), nu este necesara scrierea numelui cu litere de tipar;3. stampila, intotdeauna necesara cand actul este semnat in numele unei Societati Comerciale, Asociatii, Fundatii, etc.

Interpretarea contractelor Definitie - prin interpretarea contractelor intelegem operatia de determinare si clarificare a continutului contractului, a clauzelor sale, in scopul stabilirii drepturilor si obligatiilor nascute din acesta, privitor la care este posibil sa existe un litigiu intre partile contractante.Calificare - prima problema care trebuie rezolvata este calificarea contractului; incadrarea lui intr-o anumita categorie determina un anumit regim juridic, prin care se deosebeste de alt contract, din alta categorie. - de multe ori calificarea contractului este insuficienta. Neclaritatea, echivocul si obscuritatea clauzelor sale pot persista. De aceea, interpretarea contractelor este reglementata prin cateva REGULI sau prevederi cu caracter supletiv sau de recomandare inscrise in art.970 alin.2 si art.977-985 din Codul Civil. Astfel exista:1. Reguli de stabilire a vointei reale a partilor contractante (art.977 Cod Civil): "Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, dar nu dupa sensul literal al termenilor". Sarcina de a dovedi ca vointa reala este alta si nu corespunde cu vointa declarata revine partii interesate. Art.977 este completat cu art.982: "Toate clauzele conventiei se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg".

2. Reguli de interpretare a clauzelor confuze sau contradictorii: - cand o clauza este primitoare de doua intelesuri se va interpreta in sensul ce poate avea un efect si nu in acela care ar duce la inlaturarea ei (art.978 Cod Civil);- termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in sensul care rezulta din natura contractului (art.979 Cod Civil);- clauzele indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului incheierii contractului (art.980 Cod Civil);- atunci cand exista indoiala, clauzele se interpreteaza in favoarea celui care se obliga, adica a debitorului (art.983 Cod Civil);- oricat de generali ar fi termenii contractului, acesta are ca obiect numai prestatiile la care partile s-au obligat (art.984 Cod Civil);

73

- atunci cand in contract se da un exemplu pentru explicarea obligatiilor, nu se restrange numarul si intinderea acestora la exemplul dat (art.985 Cod Civil).3. reguli de interpretare a clauzelor tacite care completeaza contractul:

- clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, chiar daca nu sunt stabilite expres de partile contractante (art.981 Cod Civil);- contractele obliga partile contractante "nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa" (art.970 alin.2 Cod Civil).

 Principalele tipuri de contracte1. Antrepriza 2. Comision 3. Comodat (imprumut de folosinta) 4. Consignatie 5. Cont curent 6. Depozit 7. Gaj comercial 8. Imprumut de consumatie (propriu - zis, numit si mutuum) 9. Locatiune 10. Mandat 11. Report 12. Schimb 13. Societate civila 14. Tranzactie 15. Vanzare-cumparare

 Contractul de antreprizaIn baza contractului de antrepriza una dintre parti - antreprenor - se obliga se execute pe riscul sau o anumita lucrare pentru cealalta parte - client - in schimbul unui pret. Contractul de comisionIn relatiile comerciale, mandatul apare de multe ori, un procedeu tehnic prea riguros; el presupune cunoasterea de catre terti a persoanei mandantului, precum si limitele imputernicirii date de acesta mandatarului. Pentru asemenea relatii, mai avantajos pentru terti este contractul de comision, care este tot un mandat, dar fara reprezentare sau cu reprezentare indirecta."Comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de catre comisionar in socoteala comitentului". (art. 405 Cod Com.) Contractul de comodat (imprumut de folosinta) Este un contract prin care o persoana - comodant - remite spre folosinta temporara unei alte persoane - comodatar - un lucru, cu obligatia pentru acesta din urma de a-l restitui in natura, in individualitatea sa (art. 1560 Cod Civ.) Contractul de consignatieContractul de consignatie este reglementat prin Legea nr.178/1934. Aceasta il defineste ca fiind conventia prin care una din parti - consignant, incredinteaza celeilalte parti - consignator, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului" (art. Art. 1 din Legea 178/1934)Contractul de consignatie este in esenta o varietate a contractului de comision. 

74

Contractul de cont curentPrin intermediul acestui contract partile se inteleg ca, in loc sa achite separat si imediat creantele lor reciproce, izvorate din prestatiile facute de una catre cealalta, lichidarea sa se faca la un anumit termen, prin achitarea soldului de catre partea care va fi debitoare.Acest procedeu tehnic este folosit de comerciantii care au un volum mare de afaceri reciproce, mai ales cand ei se afla in localitati diferite aflate la departare una de alta. Prin evitarea lichidarii individuale si a fiecarei creante, in favoarea unei creditari reciproce si lichidarii la un anumit termen numai prin plata soldului, comerciantii realizeaza economii de bani si timp. Mai mult, pana la incheierea contului la scadenta, sumele intrate in cont pot fi folosite de catre partile contractante. Contractul de depozitDepozitul este un contract prin care o persoana - deponent - incredinteaza un lucru altei persoane - depozitar - care se obliga sa il pastreze pe o perioada determinata sau nedeterminata si sa-l restituie la cerere. (art. 1591 Cod Civ.) Contractul de gaj comercialCodul comercial nu cuprinde o definitie a gajului comercial. Acest contract va fi definit pe baza dispozitiilor din Codul Civil - contractul prin care debitorul remite creditorului sau un bun mobil pentru garantarea executarii obligatiei, cu posibilitatea pentru creditor ca, la scadenta, in caz de nerespectare a obligatiei, sa fie satisfacut cu preferinta din valoarea bunului respectiv (art. 1685 si 1686 Cod Civ.) Contractul de imprumut de consumatie (propriu - zis, numit si mutuum)Este un contract prin care o persoana - imprumutator - transmite in proprietatatea unei alte persoane - imprumutat - , o catime de lucruri cu obligatia pentru imprumutat de a restitui la scadenta o cantitate egala de lucruri de acelasi gen si calitate (art. 1576 Cod Civ.). Contractul de locatiuneEste un contract prin care o persoana - locator - se obliga sa asigure unei alte persoane - locatar (chirias), folosinta temporara, totala sau partiala, a unui bun, in schimbul unei sume de bani sau altei prestatii, numita chirie (art. 1411 Cod Civ.). Contractul de mandatEste un contract prin care o persoana - mandatar - se obliga sa incheie acte juridice pe seama unei alte persoane - mandant - care ii da aceasta imputernicire (art. 1532 Cod Civ.) si pe care il reprezinta.Desi este in principiu, un contract cu titlu gratuit, legea nu interzice ca mandatarul sa fie remunerat, daca exista stipulatie expresa in acest sens. (art. 1534 Cod Civ.) Contractul de reportContractul de report consta in "cumpararea pe bani gata a unor titluri de credit, care circula in comert, si in revinzarea simultana cu termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie." (art. 74 Cod Com.).Contractul de report cuprinde o dubla vanzare: o vanzare ce se executa imediat, atat in privinta predarii titlurilor, cat si a pretului, iar cea de a doua este o revanzare cu termen si la un pret determinat.

75

 Contractul de schimbEste un contract prin care partile - numiti copermutanti sau coschimbasi - isi dau respectiv un lucru pentru altul. (art. 1405 Cod Civ.). Contractul de societate civilaEste un contract prin care doua sau mai multe persoane (fizice sau juridice) se obliga, fiecare fata de celelalte, sa puna in comun aportul lor material si/sau de munca spre a constitui un fond si sa desfasoare impreuna o activitate in vederea atingerii unui scop patrimonial comun, folosele sau pierderile fiind impartite intre ele (art. 1491 combinat cu art. 1492 alin. 2 si art. 1513 Cod Civ.) Contractul de tranzactieTranzactia este un contract prin care partile termina un proces inceput sau preintampina un proces ce se poate naste (art. 1704 Cod Civ.) prin concesii reciproce, constand in renuntari reciproce la pretentii sau in prestatii noi, savarsite ori promise de o parte in schimbul renuntarii de catre cealalta parte la dreptul care este litigios ori indoielnic. Contractul de vanzare-cumparareContractul de vanzare-cumparare este conventia prin care o persoana, numita vanzator, transmite altei persoane, numita cumparator, dreptul sau de proprietate - sau alte drepturi (reale sau de creanta) - in schimbul unei sume de bani, numita pret.Definitia din Codul Civil o poti regasi la art. 1294.In principiu este un contract consensual, adica poate fi incheiat prin simplul acord de vointa al partilor, fara indeplinirea vreunei formalitati si fara remiterea lucrului vandut si a pretului in momentul incheierii contractului. 

76

SUBIECTE SEMINAR MSAA

1. S1. Acte necesare înființării unei societetăți comerciale2. Legea nr.150 din 2004 privind siguranta alimentelor si Legea nr. 245 din 09/06/2004 privind securitatea generala a produselor3. Tehnica şedinţei4. S4. Problemele generale ale standardizării(Standardul ca definiție, Elaborarea şi aprobarea standardelor,Rolul, Scopul)5. S4. Standardizarea produselor agricole; avantajele standardizării6. S6. Evidenta tehnico-operativă7. Calculul prețurilor (pag. 43-48 – REZUMAT)8. Auditul intern (definiție, obiective, documentarea)9. Din lucrearea d-lui decan: Ghid de realizare a unui plan de afaceri în

fermele mici şi mijlocii. Romulus GRUIA, invățați:- Ce este planul de afaceri ?- De ce este nevoie de un plan de afaceri ?- Ce conţine un plan de afaceri ?

10. Conţinutul de principiu al planului de afaceri (tot din lucrarea d-lui decan)

11. Raspandirea contractelor12. Constituirea contractelor

77