VIETI PARALELEVIETI PARALELE - OAMENI CARE S-AU INTALNIT CU ISUS INTRODUCERE Goethe spunea ca istoria este un tainic atelier al lui Dumnezeu, in care, pe langa nenumaratele lucruri banale, obisnuite care se petrec zilnic, exista si niste clipe unice prin importanata lor, clipe care au schimbat complet cursul ei ulterior. In cartea sa,Orele astrale ale omenirii, Stefan Zweig incearca sa surprinda cateva din aceste momente unice care au schimbat cursul istoriei: compunerea oratoriului Mesia de Handel, cucerirea Bizantului, descoperirea Oc. Pacific, batalia de la Waterloo s.a. Poate putin prea pretentios, autorul a numit aceste momente decisive ale istoriei - ore astrale. Trebuie sa recunoastem ca, oricat de importante au fost aceste clipe sau ore astrale pentru istorie, ele nu au influentat-o decat temporar; in cel mai fericit caz-atat cat va dura istoria acestui pamant. Si dupa aceea?... Spre deosebire de acestea, Biblia ne vorbeste despre altfel de clipe din viata unor oameni, clipe cu adevarat astraleprin urmarile lor. Este vorba de clipe din viata unor oameni obisnuiti, banali in ochii semenilor lor, anonimi pentru majoritatea celor din jur. Viata acestor oameni a cunoscut insa, o intorsatura cu efecte vesnice pentru ei personal, pentru societatea in care traiau, dar si pentru intreaga lume. Ceea ce a produs aceasta schimbare cu efecte vesnice in vietile lor a fost unul si acelasi lucru-intalnirea lor cu Mantuitorul lumii. In matematica se spune ca dreptele paralele nu se intalnesc niciodata. Sau, altfel spus, se intalnescla infinitIn viata lucrurile nu stau la fel. Paralelele se pot intalni. Mai mult chiar-se pot uni. Trebuie doar sa existe dorinta. Mantuitorul a trait, in cele peste trei decenii de viata pe acest pamant, intre mii de oameni din toate categoriile sociale: saraci si bogati, intelectuali si oameni simpli, anonimi si personalitatiVietile lor au fost si au ramas paralele cu viata Sa. Asemenea dreptelor paralele din matematica, vietile celor mai multi din contemporanii lui Isus nu s-au intalnit cu viata Sa niciodata. Nu in sensul ca nu L-au vazut, nu L-au auzit sau nu au beneficiat niciodata de vreuna din minunile Sale, ci pentru simplul motiv ca nu au dorit ca vietile lor sa se uneasca cu a Sa. Au existat insa, si oameni care, desi straini de Dumnezeu pana la un moment dat, atunci cand L-au intalnit pe Mantuitorul, si-au unit pentru vesnicie viata lor cu viata Sa. Clipa intalnirii lor cu Domnul Isus a fost cu adevarat o clipa astrala. Ne vom intalni, pe parcursul acestor prelegeri, cu oameni din diferite categorii sociale: un orb, un sutas roman, un lepros, un tanar evreu bogat, un vames, un demonizat si un paralitic. Acestia nu sunt toti cei a caror viata a fost schimbata prin intalnirea cu Mantuitorul, insa , cred eu, sunt reprezentativi. Un singur caz din cele enumerate confirma teoria matematica a dreptelor paralele ce nu se intalnesc niciodataVa rog pe voi sa trageti concluziile Oricum, lista clipelor astrale care au schimbat destine de oameni ramane deschisa. Atata vreme cat harul lui Dumnezeu este inca deschis! Cine va fi urmatorul? A cui viata se va schimba pentru vesnicie in urma intalnirii cu Mantuitorul? Ramane de vazut

LUPTA CREDINTEI Apostolul Pavel spunea " ca in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri " ( Faptele Apostolilor 14, 22 ). Oare asa vrea Dumnezeu ? Desigur, El ingaduie , atunci cand considera necesar, unele necazuri in viata copiilor Sai. Insa daca o face, aceasta nu se intampla fiindca El doreste sa ne puna piedici pe calea noastra spre cer.El ingaduie necazul, lupta si suferinta dintr-un motiv cu totul benefic noua. Altcineva doreste sa ne puna piedici pe calea mantuirii... Cine crede ca va ajunge in cer mergand ca pe autostrada, cu tot confortul alaturi, se inseala amarnic. Viata de credinta este o permanenta lupta: cu tine insuti, cu raul din lume si cu fortele intunericului. Lupta aceasta nu va inceta pana la moarte sau pana la revenirea Mantuitorului. Aici nu exista vacante, permisii, weekend-uri...Satana nu-si poate permite sa doarma, stiind ca mai are inca putina, foarte putina vreme( Apocalipsa 12, 12 ). Seminarul "Lupta credintei" isi propune sa ia in discutie doar cateva aspecte ale acestei lupte spirituale in care sunt angrenati toti cei ce Il cauta cu sinceritate pe Dumnezeu si mantuirea Sa. Lori Balogh 9. DUCETI PANA LA CAPAT MANTUIREA VOASTRA ! Ma aflam in trenul care trebuia sa ma duca in localitatea in care locuiesc. Am cautat un loc liber, m-am asezat si, deoarece locul din fata mea era neocupat, un cetatean m-a intrebat daca se putea aseza pe acel loc. Am aprobat, mai ales ca il cunosteam din vedere pe acel om. Era un crestin pe care-l vazusem la serviciile divine de la biserica. Curand am intrat in vorba, discutia cu el alunecand usor spre subiectul religiei. Dupa un timp, interlocutorul meu a scos o carte cu subiect religios, spunandu-mi ca o citeste a doua oara. Apoi mi-a vorbit cu destula putere de convingere despre evenimente ale timpului sfarsitului, despre pregatirea noastra in vederea intalnirii Mantuitorului etc. In toiul discutiei, un tanar pe care nu-l cunosteam, s-a asezat langa interlocutorul meu ,intrebandu-l: Ce mai faci, cantaretule ? Am inteles, din discutia ulterioara, ca cei doi erau colegi de munca. Am schimbat cateva cuvinte, dupa care interlocutorul meu crestin a coborat. Am continuat discutia cu tanarul venit mai tarziu, care, vazand ca il cunosteam pe cel ce coborase din tren, m-a intrebat de unde il cunosteam pe colegul lui de munca. -Mergem la aceeasi biserica si impartasim aceeasi credinta.- i-am raspuns tanarului. Auzind acestea, omul a inceput sa-l laude pe colegul sau care tocmai coborase din tren, mai ales pentru talentul lui de a canta. L-a laudat o data, de doua ori, de trei oriMa bucuram nespus de mult sa aud cuvinte de lauda din partea unui om care nu impartasea aceeasi credinta cu a noastra. Insa cand tanarul a inceput sa-l laude inca o data pe crestinul nostru, el a mai adugat ceva: -Omul asta canta atat de frumos ! Mai ales cand bea un pahar mai mult ! Dintr-o data, bucuria mea s-a transformat in tristete. -Si cam ce canta colegul tau atunci cand bea un pahar in plus?- am continuat eu, sperand ca, macar in acest punct sa gasesc un motiv de bucurie. -Nu stiu, dar canta asa de frumos ! -Canta cumva cantece lautaresti ? -Da, da ! Cantece lautaresti canta. Cand am auzit acest lucru, mi s-a spulberat si ultima speranta. Speram totusi ca acest crestin sa-si foloseasca talentul spre slava lui Dumnezeu, cantand din cantarile Sionului, nu ale Babilonului. I-am spus tanarului ca atunci cand il va mai vedea pe colegul lui ca bea si canta cantece de pahar, sa-i spuna frumos ca ceea ce face nu e bine si ca la biserica invata cu totul altceva. Ce credeti ca ii lipsea acestui crestin plin de zel pentru teoria adevarului, dar atat de departe de practica credintei? Un raspuns posibil il aflam din cele scrise de apostolul Pavel catre biserica din Filipi: Astfel dar, prea iubitilor, dupa cum totdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur. ( Filipeni 2, 12 ) Care a fost greseala crestinului cantaret ? El a ingaduit ca in viata lui sa inceapa lucrarea mantuirii, insa nu a dus-o pana la capat. Un inceput promitator, dar un final indoielnic. Ispita de a ne considera deja ajunsi la tinta ne urmareste pe fiecare dintre noi. Nici apostolul Pavel n-a scapat de ea, de aceea el le scria filipenilor: Nu ca am si castigat premiul sau ca am ajuns desavarsit, dar alerg inainte , cautand sa-l apuc, intrucat si eu am fost apucat de Christos Iisus. Fratilor, eu nu cred ca l-am apucat inca, dar fac un singur lucru: uitand ce este in urma mea si aruncandu-ma spre ce este inainte , alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu in Christos Iisus. Gandul acesta sa ne insufleteasca pe toti ( Filipeni 3, 12-15 pp ) Ce il poate determina pe un om, care a gustat din bucuria mantuirii, care a alergat un timp pe calea cea ingusta, sa se opreasca din alergarea spre tinta ? Am vazut deseori, pe fetele celor care au incheiat legamant cu Christos prin botez, lacrimi de bucurie. Intreaga lor fiinta radia de seninatate si fericire atunci cand isi marturiseau public credinta si experienta lor cu

Dumnezeu. Cu toate acestea, unii nu mai sunt crestini. Au abandonat lupta si s-au intors la vechea viata lipsita de speranta si perspectiva. Ce i-a determinat sa renunte la pacea sufleteasca si la acea bucurie pe care au trait-o la inceput de drum ? De ce nu au dus propria mantuire pana la capat ? Dar sa nu ne gandim doar la cei care au parasit biserica . Oameni pierduti nu sunt numai in afara bisericii, ci si in interiorul ei. Dupa cum oameni care vor fi mantuiti nu se gasesc doar in biserica, ci si in afara ei. Ispita de a ne opri din procesul zilnic al cresterii spirituale ne poate invinge si pe noi. Chiar daca in exterior nu e vizibil, este posibil ca in sufletele unora dintre noi lucrarea mantuirii sa se fi oprit intr-un punct mort pe care nu mai suntem capabili sa-l depasim. Una din cele mai triste constatari facute de Dumnezeu in legatura cu starea bisericii Sale poate fi gasita in scrisoarea catre biserica Sardes ( biserica din perioada Reformatiunii ): Iti merge numele ca traiesti, dar esti mort. ( Apocalipsa 3, 1 ) Da, in exterior totul pare sa fie in regula: camasa iti este calcata, costumul e pus la punt, esti prezent la toate activitatile bisericii, poate esti un bun manuitor al Cuvantului, poate esti un bun administrator , poate esti bun si activ in multe alte lucruri care se vad. Dar oare lucrarea mantuirii, acea lucrare tainica cunoscuta doar de tine si Dumnezeu, isi mai urmeaza ea drumul ascendent ? De ce multi oameni nu reusesc sa duca mantuirea lor pana la capat ? Iata cateva motive: 1. Dezamagirea diferenta dintre asteptarile, dorintele si aspiratiilepe care le nutrim si realitatea care este deosebit cruda. Cu cat aceasta diferenta este mai mare, cu atat dezamagirea este mai profunda. Imi imaginez trairile sufletesti prin pe care le-au avut israelitii la trecerea Marii Rosii. Dupa ce au fost botezati in apele marii, dupa ce au fost martorii unui miracol divin care i-a transformat dintr-un popor de sclavi, intr-un popor de oameni liberi, ajunsi pe tarmul celalat al marii, ei s-au crezut ca si ajunsi in Canaan. Extaz, bucurie, imnuri de laudaProbabil ca acea cantare a lui Moise pe care au cantat-o toti cei eliberati ( 2-3 milioane de suflete !) a fost auzita pana in palatul lui faraon. Israelitii scapau insa din vedere un lucru important: lucrarea manturii lor era de abia la inceput. Inainte de a intra in Canaanul promis, mai aveau de traversat un pustiu ostil, sub soarele arzator al Orientului. Mai aveau de infruntat pericole neprevazute: amalecitii care puteau ataca oricand, serpii veninosi ai desertului, lipsa de apa , oboseala Inainte de a intra in tara promisa, israelitii trebuiau sa treaca prin scoala pustiei, care trebuia sa transforme un popor de sclavi intr-un popor liber, un popor de luptatori. Intreaga istorie a Exodului dovedeste un lucru dureros: desi evreii erau liberi din punct de vedere fizic, mentalitatea lor era inca aceea a unor robi. Prima lor dezamagire a fost gustata din plin la Mara: erau insetati, dar apa era amara. Au urmat alte si alte dezamagiri: serpii infocati, atacul amalecitilor, mana, lipsa repetata de apa Toate acestea i-au facut pe unii dintre ei sa regrete plecarea din Egipt, pana acolo incat s-au hotarat sa se organizeze si sa se intoarca in tara robiei lor. E de neinteles ! Dumnezeu a fost alaturi de ei zi de zi in experienta Exodului, i-a ocrotit si calauzit prin stalpul de nor si de foc, i-a saturat cu mana cereasca si, timp de 40 de ani, nu li s-au rupt hainele si incaltamintea. Si totusi ei au fost dezamagiti. Desi cu trupul se indreptatu spre Canaan, in inima lor se intorceau zi de zi spre Egipt. Mereu se gandeau la oalele lor cu carne, la pestii, usturoiul si la micile bucurii trecatoare pe care le avusesera acolo. Regretau chiar si mormintele egiptene. Si, pentru ca cei mai multi dintre ei nu si-au dus mantuirea pana la capat, au pierit in pustiu. Stiti a cui tara era pustiul ? Era tara nimanui ( no mens land ) Biserica crestina se afla si ea pe drumul spre Canaanul ceresc. Inca nu am ajuns la tinta, inca suntem in pustiul acestei lumi, inca mai avem de mers, inca mai avem de luptat, inca mai sunt biruinte de castigat si pericole de infruntat. Ne gasim intre Egiptul acestei lumii si Canaanul ceresc, dar stalpul de nor al ocrotirii lui Christos ne calauzeste sub soarele arzator. Uneori suntem muscati de sarpele cel vechi-diavolul si Satana ( Apocalipsa 12, 9 ). Uneori suntem atacati prin surprindere de dusmani nebanuiti si e greu sa inaintam. Dar pustia prin care trecem in drumul nostru spre Canaanul ceresc nu este doar o scoala, ci si un timp de gandire: daca cineva regreta ca a parasit lumea, el va avea timp si posibilitatea sa se razgandeasca pentru a se intoarce inapoi. Satana nu e atat de mult suparat pe cineva care iese din lume, intrand pe calea mantuirii. Mania lui se aprinde cand vede ca cei aflati pe aceasta cale ajung pana la capat. 2. Pofta un alt motiv care ii impiedica pe multi oameni sa duca mantuirea lor pana la capat. Evreii se indreptau spre o tara in care curgea lapte si miere- o metafora ce sugereaza belsugul, abundenta. Satana insa a reusit sa le trezeasca vechile pofte. Ce lapte si miere ? Vrem carne! Si Dumnezeu le-a dat carne Insa multi au pierit cu carnea intre dinti, ucisi nu de Dumnezeu, ci de pofta lor nestapanita. Mesajul pentru noi, generatia care Il asteapta pe Mantuitorul sa revina, este cat se poate de clar: pofta cea rea poate sa ne impiedice sa ducem mantuirea noastra pana la capat. Dumnezeu nu va duce pe nimeni cu forta la cer. El nu va smulge nimanui tigara din gura sau paharul din mana. El nu va distruge idolii moderni carora ne place sa ne inchinam. El ne iubeste atat de mult incat ne va respecta pana la capat libertatea de alegere. In final, fiecare om va primi ceea ce a ales in aceasta viata. Iisus ne indeamna : Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot! ( Luca 17, 32 ) De ce aceasta rememorare nefericita ? Nu a iesit ea din Sodoma impreuna cu sotul si cele doua fiice ? Desigur ! Dar ea s-a oprit pe drum Stiti de ce s-a oprit ? Pentru ca nu mai avea inima cu ea. Inima ei ramasese la bogatiile pe care le lasase in Sodoma si, fara inima, niciun om nu mai poate inainta pe calea mantuirii.

3. Mandria si multumirea de sine alte cauze care il pot opri pe un om sa-si duca mantuirea pana la capat. Un fapt autentic: intr-o localitate erau doi zugravi: unul tanar si unul batran. O femeie din mica localitate la angajat pe zugravul cel batran sa-i zugraveasca locuinta, insa l-a rugat sa faca lucrarea la fel de bine cum o facea zugravul cel tanar. Mesterul a ripostat: Nu s-a nascut ala care sa ma invete pe mine meserie. Si intr-adevar, inca nu se nascuse acel om care sa-l invete, caci el era inchis pentru orice progres si lumina noua. Peste inima lui isi asezase un capac imens, peste care oricat ar fi turnat cineva, totul s-ar fi varsat in afara. Intelegem acum de ce laodiceeanul este in pericol sa se opreasca pe drum si sa nu-si duca mantuirea pana la capat ? Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic- spune el ( Apocalipsa 3, 17 ) Si atunci, unde sa mai toarne Dumnezeu prezenta sfintitoare a Duhului Sau Sfant, daca peste mintile si inimile noastre am pus capacul mandriei si multumirii de sine ? 4. Iisus si Cuvantul Sau. Ne mira faptul ca Iisus poate fi o piatra de poticnire pentru cei ce se afla pe calea mantuirii? Se pare ca e mai greu de inteles lucrul acesta. Si totusi, imediat dupa nasterea lui Iisus, batranul Simeon a rostit o profetie despre El: Iata, Copilul acesta este randuit spre prabusirea si ridicarea multora in Israel, si sa fie un semn care va starni impotrivire. ( Luca 2, 34 ) Exemplul celor 70 de ucenici care L-au parasit pe Mantuitorul intr-o singura zi este o dovada in acest sens. Neintelegand o predica a lui Iisus ( sau poate tocmai pentru faptul ca au inteles-o prea bine ), acestia L-au parasit . Ei nu si-au dus mantuirea pana la capat. Numele lor ar fi putut ramane in istoria sacra a mantuirii si ar fi putut ramane pentru vesnicie scrise pe portile si temeliile Noului Ierusalim, asemenea celor 12 apostoli. Dar ei s-au poticnit intr-o predica si au plecat, intorcand pentru totdeauna spatele Mantuitorului. Iata doar cateva din numeroasele motive care il pot impiedica pe un crestin sa-si duca mantuirea pana la capat. Si daca nu ajunge la final, ce se alege de toata truda lui ? La ce-i foloseste numele de crestin? La ce-i folosesc unui om sacrificiile facute pe calea credintei? Mai bun este sfarsitul unui lucru decat inceputul lui-spune inteleptul Solomon (Eclesiastul 7,8 ) Dumnezeu nu umbla cu jumatati de masura. Mantuirea ori se primeste, ori se pierde. Nu exista aproape mantuit, caci in domeniul acesta nu se accepta decat un singur procent: acela de 100%. Sta scris despre Iisus ca fiindca ii iubea pe ai Sai, i-a iubit pana la capat ( Ioan 13, 1 ) . Cum sa nu ai incredre intr-un asemenea Mantuitor ? De ce noi, fiind iubiti pana la capat si cu un pret atat de mare, nu am duce , la randul nostru, mantuirea noastra pana la capat ? Oare nu merita ? Desigur ! Astfel dar, prea iubitilor, dupa cum totdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra , cu frica si cutremur. (Filipeni 2,12 pp. ) Lori Balogh 8. ALERGAREFARA BAGAJE ! Uneori bagajele cu care plecam in calatorie sunt nedorite si chiar interzise. Daca vrei sa calatoresti cu avionul, trebuie sa fii foarte atent ca nu cumva anumite obiecte interzise sa se afle printre lucrurile pe care le-ai pus in valiza. Daca vrei sa iei un taxi, trebuie sa te gandesti daca nu cumva bagajele tale sunt prea mari si nu vor incapea in portbagaj. Exista si un altfel de bagaje, complet nedorite. In 1969, la incheierea misiunii lui Apollo 11, cei trei astronauti aflati in capsula ce amerizase in apele Oc. Pacific, au intrat intr-o carantina severa, timp de mai multe zile. Ei nu si-au putut vedea familia, nici n-au putut sa intre in contact direct cu alti oameni, pana ce nu s-a dovedit ca ei nu sunt contaminati cu eventuale microorganisme necunoscute aduse din cosmos. Timp de 16 zile, cei trei astronauti au fost dezinfectati cu cele mai puternice materiale dezinfectante si doar dupa ce s-a constatat ca sunt sterili din acest punct de vedere, au avut permisiunea sa-si vada familiile si prietenii. In diferitele nostre deplasari si calatorii, bagajele ne pot fi de mare folos, dar ne pot fi si o mare piedica in inaintare. Daca in drumurile nostre pamantesti trebuie sa fim foarte atenti cu ce bagaje plecam la drum, oare in calatoria noastra spre caminul ceresc sa fim mai putin rigurosi cu privire la ceea ce luam cu noi ? Ar fi neintelept din partea noastra. Va propun sa ne oprim pentru cateva clipe la cele scrise de apostolul Pavel in Evrei 12, 1: Si noi, fiinda suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica si pacatul care ne infasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte. Un nor asa de mare de martori Cine sa fie acestia ? In niciun caz nu e vorba de cei care isi atribuie acest titlu, afisandu-l cu agresivitate ori de cate ori se iveste ocazia. Si aceasta pentru simplul motiv ca pe vremea lui Pavel ei inca nu aparusera pe scena crestinismului. Primele invataturi eretice care negau Trinitatea au aparut in secolul al doilea sub denumirea de monarhianism, pentru ca in secolul al 16-lea sa imbrace o noua forma sub

titlul de unitarianism. Martorii la care se refera Pavel in acest verset sunt aceia pe care i-a amintit deja in capitolul anterior: acei oameni ai credintei care au fost martori in fata lumii si a universului ca Legea lui Dumnezeu poate fi tinuta, ca prin credinta pot fi realizate lucruri marete si ca, in final, in lupta dintre bine si rau, Dumnezeu se va dovedi ca a avut dreptate. Acesti martori, pentru ca I-au fost credinciosi lui Dumnezeu si I-au onorat Numele, vor fi si ei onorati la sfarsitul timpului cu o rasplata vesnica. Din norul cel mare de martori mai fac parte si miliardele de ingeri si fiinte nacazute in pacat, care privesc cu interes spre planeta noastra, unde noi suntem actorii ultimului act al dramei pacatului. Alergarea care ne sta inainte Pavel foloseste un termen interesant atunci cand se refera la lupta crestinului: alergare. De ce un om care doreste mantuirea trebuie sa alerge pe cale ? De ce nu merge la pas ? De ce atata graba ? Intr-unul din eseurile sale, Matei Calinescu face o suita de afirmatii interesante cu privire la graba: Cine se grabeste, se grabeste sa moara. Cine moare, aduce moartea in lume. Si cine aduce moartea in lume, face un mare pacat. Concluzia logica este ca cel care se grabeste savarseste un mare pacat. Daca aplicam aceasta judecata omeneasca la afirmatia lui Pavel, ajungem la o dilema: alergarea crestinului ( care este prin definitie o graba ) este un pacat ? Probabil ca cheia dilemei se afla in motivele si scopurile urmarite. Daca un crestin alearga spre cer din motive egoiste, din interes sau de teama pedepsei, atunci graba lui poate fi considerata un pacat in fata cerului. Daca el insa alearga dupa valorile vesnice din motive curate, altruiste, graba lui nu numai ca nu e pacat, este chiar o virtute. De ce alearga crestinul ? Sunt mai multe motive: 1. Scurtimea vietii. Pe cei mai multi dintre noi Evanghelia ne-a gasit la o anumita varsta, dupa ce am irosit o parte din viata ( mai mare sau mai mica ) departe de Dumnezeu. Timpul care ne-a mai ramas de trait este atat de scurt incat trebuie sa alergam , sa rascumparam multimea anilor irositi in in mocirla pacatului. 2. Alergam pentru ca fugim de moarte. Pe masura ce Il cunoastem pe Christos si pe masura ce privim la noi insine, devenim tot mai constienti de groapa pacatului din care ne-a scos El. De abia tarziu realizam in ce primejdii de moarte ne-am aflat atunci cand eram cu spatele la Dumnezeu. 3. Alergam deoarece avem in fata o perspectiva atat de luminoasa: o vesnicie langa Domnul Iisus. De abia asteptam sa ajungem la linia de sosire, pentru ca apoi sa ne putem bucura de odihna ce ne-a fost pregatita. Da, asa ar trebui sa fie: sa alergam cu staruinta pe calea mantuirii, nu doar cate o data, ocazional, ci zi de zi, clipa de clipa. Dar cati dintre crestini mai alearga ? Cati dintre noi ne-am incetinit pasul, oprindu-ne vrajiti in fata jucariilor acestei lumi ? Cati dintre noi nu alergam deja in sens invers, spre Egiptul pacatului si al bucuriilor de o clipa ? Sa dam la o parte orice piedica si pacatul care ne infasoara asa de lesne Daca e adevarat ca avem o cale de strabatut pana la rasplata finala, daca e adevarat ca aceasta cale trebuie strabatuta grabindu-ne ( alergare ), la fel de adevarat este ca pe aceasta cale vrajmasul sufletelor noastre a asezat o multime de curse , piedici si greutati, pentru a ne impiedica sa ajungem la tinta. Sa observam ca apostolul foloseste doi termeni diferiti pentru a descrie lucrarea lui Satana: piedici si pacat. Nu era suficient ca Pavel sa scrie: Sa dam la o parte orice pacat? Intelegem din aceasta observatie ca piedicile si pacatele sunt obstacole diferite de care se foloseste Satana pentru a ne ingreuna inaintarea, sau chiar a ne opri din alergarea noastra. 1. Piedicile pot fi uneori nevinovate, nepacatoase prin natura lor, insa efectul lor poate fi distrugator. Iata cateva exemple de piedici pe calea mantuirii: - O boala sau o infirmitate survenita in viata unui crestin, nu datorita calcarii exprese a unor legi ale sanatatii, ci datorita faptului ca traim cu totii intr-un context general pacatos, in care suntem nevoiti sa suportam consecintele acestuia. Poate fi boala sau infirmitatea o piedica pentru un crestin ce vrea sa inainteze pe calea mantuirii ? Desigur ! Insa nu pentru toti. In timp ce pe unii boala si infirmitatea ii apropie de Dumnezeu, altora, aceeasi boala sau infirmitate le modifica psihicul si chiar caracterul. Multi bolnavi sau oameni cu anumite dezabilitati isi schimba comportamentul, devenind irascibili, introvertiti, nemultumiti, pretentiosi, dificili pentru cei din jurul lor. Iata cum o boala sau o infirmitate pot fi piedici serioase, ingreunand, in cazul in care el nu cere ajutor divin, alergarea unui crestin ce cauta mantuirea. La inceputul lucrarii sale de apostolat, Pavel vedea in boala si infirmitatea sa o piedica serioasa in lucrarea pe care o avea de facut. Apoi, dupa ce I-a predat lui Dumnezeu rezolvarea acestei piedici, el si-a schimbat optica: el vedea in infirmitatea sa o piedica, nu in privinta mantuirii, ci in calea pacatului mandriei care ii dadea tarcoale ( vezi 2 Corinteni 12, 7-10 ). - O casatorie in afara criteriilor biblice, cu o persoana care nu impartaseste aceeasi nadejde si credinta. Este o piedica pe care un om o aseaza voluntar pe calea propriei mantuiri pentru tot restul vietii. Cat de obositoare va fi alergarea pe calea credintei , fiind mereu impiedicat de tovarasul de viata care nu te intelege, nu simte cu tine, nu se roaga cu tine si are cu totul alte valori si idealuri. Indemnul apostolului Pavel din 2 Corinteni 6, 14-15 vizeaza tocmai aceasta piedica posibila in viata unui crestin ce alearga pe calea mantuirii: Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre neprihanire si faradelege ? Sau cum poate sta impreuna lumina cu intunericul ? Ce intelegere poate fi intre Christos si

Belial? Sau ce legatura are cel credincios cu cel necredincios ? - O ocupatie in care esti mereu impins de imprejurari sau colegii de munca sa faci compromisuri pe care constiinta ta nu le aproba. Sau o ocupatie buna, cinstita, dar care iti rapeste tot timpul liber, impiedicandu-te sa ai acea comuniune cu Dumnezeu, cu familia sau biserica de care ai avea nevoie. - Televizorul si internetul pot fi piedici redutabile pentru alergarea crestinului. Am afirmat ca ele pot fi , nu ca ele sunt piedici redutabile pentru un crestin, deoarece ele, in esenta lor, nu sunt nici bune , nici rele. Depinde de felul in care le folosim si in functie de acest lucru ele pot fi o mare binecuvantare, sau un mare blestem. Daca am tine cont de cateva criterii simple atunci cand selectam un program TV sau un site pe internet, am fi feriti de multe neplaceri si compromisuri nedorite: - Daca nu pot sa ma rog pentru calauzirea lui Dumnezeu in timpul unui anumit program, atunci e de preferat ca butonul sa fie pe pozitia inchis. - Daca dupa un program nu pot nici sa ma rog, nici sa studiez Biblia, atunci e de preferat ca butonul sa fie pe pozitia inchis. - Daca un program nu ma ajuta sa cresc in cunoasterea binelui, in schimb imi accelereaza cresterea in cunoasterea raului, atunci e de preferat ca butonul sa fie pe pozitia inchis. - Daca nu pot relata in fata bisericii ceea ce urmaresc intr-o anumita emisiune, atunci e de preferat ca butonul sa fie pe pozitia inchis. - Daca un program nu e recomandat copiilor, atunci e de preferat ca butonul sa fie pe pozitia inchis si pentru copiii lui Dumnezeu. Si daca cineva stie ca e prea slab pentru a zice NU ! tentatiilor oferite de Tv si internet, atunci trebuie luate masuri radicale : Daca deci ochiul tau cel drept te face sa cazi in pacat, scoate-l si leapada-l de la tine, caci este de folos sa piara unul din madularele tale, decat sa-ti fie aruncat tot trupul in gheena ( Matei 5, 29 ) Desigur, Mantuitorul vorbeste metaforic , caci nu ne imaginam ca se pacatuieste doar cu ochiul drept, in timp ce ochiul stang ramane curat. Ce sa mai spunem de imaginatie ( ochii mintii si ai inimii ) ? De fapt Iisus vrea sa ne invete ca in fata pacatului trebuie luate masuri radicale, uneori cu mari sacrificii. Nu este mai firesc sa lepadam sursa ispitei ( anumite programe sau site-uri ) , decat sa renuntam la un madular creat de Dumnezeu pentru a fi o binecuvantare ? - Moda - cel mai eficient mijloc de depersonalizare a oamenilor- ii poate impidica pe multi crestini in alergarea lor spre cer. Un crestin( a ) care sta in fata oglinzii mai mult decat trebuie nu mai alearga, iar o toaleta prea pretentioasa te poate impiedica sa inaintezi . Simplitatea, modestia, insotite totusi de bunul gust in imbracaminte, sunt rara avis in zilele noastre. Enumerarea piedicilor ar putea continua Practic orice lucru sau actiune a noastra , care depaseste o numita limita, impiedicandu-ne sa avem o legatura vie cu Dumnezeu si cu Cuvantul Sau, si care ne impiedica sa ne implicam activ in lucrarea Lui, poate fi o piedica in alergarea noastra. 2. Pacatul este cel de-al doilea element pe care Satana il aseaza in calea noastra pentru a ne impiedica sa ajungem la tinta. Care din cele doua elemente amintite: piedicile sau pacatul, reprezinta un obstacol mai primejdios pentru noi ? Evident, pacatul. Piedicile ne pot ingreuna alergarea, poti cadea din cauza lor, te poti rani Dar apoi te poti ridica si iti poti continua alergarea. Piedicile te obosesc inainte de vreme si te pot aduce in situatia de a abandona lupta inainte de a ajunge la linia de sosire. Nu e indiferent daca alergi pe distanta de 100 m liber sau 100 m garduri. Piedicile iti pot ingreuna alergarea, pacatul insa te paralizeaza. Pavel foloseste o imagine plastica , sugerandu-ne scena in care un sarpe isi infasoara incet- incet victima, sugrumand-o. Este modul de a vana al serpilor constrictori ( piton, anaconda, boa ), care ucid nu prin muscaturi veninoase, ci prin sugrumare. Aceasta este tactica pacatului: ne infasoara pe nesimtite, reducandu-ne treptat libertatea de miscare, pana ce, in final, ne rupe total de Dumnezeu sursa vietii. Concluzii: Cine nu doreste mantuirea ? Daca o dorim insa cu toata inima, e foarte important pentru noi sa identificam acele piedici care stau in calea ei. Totodata ar fi bine sa ne verificam din timp in timp bagajele cu care calatorim spre cer. Nu cumva s-a strecurat in ele vreun pacat cunoscut si neparasit ? Chiar daca in aceasta viata am reusi sa ascundem de ochii celor din jur un anumit pacat, viciu, slabiciune sau defect de caracter, la linia de sosire se va face cu siguranta o verificare severa. Vorbind despre slava si frumusetea Noului Ierusalim, cartea Apocalipsei ne avertizeaza fara echivoc: Nimic intinat nu va intra in ea ( cetatea Noul Ierusalim , Apocalipsa 21, 27 ). Si este numai drept din partea lui Dumnezeu sa procedeze astfel. Va puteti imagina viata vesnica alaturi de un mincinos ? Numai unul. Dar alaturi de un hot ? Ar mai exista armonie deplina in Imparatia cerului daca un singur barfitor ar ajunge acolo ? Numai unul singur ! Va puteti imagina pe strazile de aur ale Noului Ierusalim o cearta sau o bataie intre doi crestini mantuiti ? Va puteti imagina pe un crestin mantuit spunand un banc deochiat in prezenta ingerilor ? Dar niste vorbe de ocara rostite sub pomul vietii ? Eu nu-mi pot imagina asemenea scene caci Dumnezeu este sfant si numai oameni sfinti vor locui in prezenta Lui. Un defect cultivat, in loc sa fie biruit, il face pe om nedesavarsit si inchide pentru el poarta cetatii

sfinte. Acela care intra in ceruri trebuie sa aiba un caracter fara pata sau zbarcitura sau altceva de felul acesta. Nimic din ceea ce intina nu poate intra vreodata acolo. In toata multimea celor mantuiti nu va fi niciun defect. Youth Instructor, 17 ianuarie 1901 De aceea, fiinda suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica si pacatul care ne infasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte.( Evrei 12,1 ) Lori Balogh 7. ZIUA CEA REA -ZIUA DE DUPA BIRUINTACine nu a auzit de expresiile: ceasul rau, sau ceasurile rele? Exista in mintea multor oameni o superstitie adanc inradacinata cu privire la acest subiect ( se afirma ca ziua de marti, in mod deosebit, are trei ceasuri rele ). Acestea se crede- sunt aducatoare de mari necazuri, probleme si nenorociri. Si, pentru ca viata oamenilor nu duce lipsa de necazuri, supersitia este alimentata permanent. Iata un exemplu de ceas rau,din miile pe care le au de trait oamenii de pe intreg pamantul: In anul 1937, in SUA s-a petrecut o drama care a zguduit lumea. Un lucrator de la calea ferata, pe nume John Griffing, avea in grija un pod mobil de cale ferata peste un rau. Misiunea lui era aceea de a ridica podul la trecerea vapoarelor si de a-l cobora la trecerea trenurilor. Intr-o zi, Griffing il ia cu el la serviciu pe Grieg, baiatul lui de doar opt ani - lumina ochilor lui. Ii arata cum functioneaza podul, ii raspunde la numeroasele intrebari si ii satisface curiozitatea baietelului. Apoi, cand trec niste vapoare, ridica podul mobil. Grieg e incantat de ceea ce face tatal sau si priveste totul cu cea mai mare admiratie. Ora mesei fiind sosita, tatal si fiul iau apoi masa impreuna. La ora unu si jumatate, Griffing aude in statia de radio ca se apropie expresul de Memfis. Imediat tatal se uita daca mai sunt vapoare in dreptul podului si se pregateste sa actioneze comanda pentru coborarea acestuia. In clipa urmatoare insa, aude tipatul lui Grieg, care cazuse intre pinioanele uriasei masinarii care angrena podul. Tatal ramane ingrozit. Ce sa faca ? Nu are la dispozitie decat o clipa de gandire pentru a lua o hotarare. Fluierul expresului deja se aude apropiindu-se, iar timp pentru a cobora jos, intre piesele uriasului mecanism, nu mai este. Cu inima sfasiata si punandu-si mana la ochi, Griffing apasa maneta de comanda pentru coborarea podului, stiind bine ca aceasta inseamna moartea copilului sau. De abia e coborat podul, ca expresul trece in mare viteza peste el. Inmarmurit, Griffing priveste spre calatorii aflati in tren: circa 400 de oameni. Vede prin ochii inlacrimati barbati linistiti citind ziarul, copii mancand inghetata, femei discutand vesel, si se intreaba: Stiti voi cat costa plimbarea voastra linistita?... Teribila drama pe care a trait-o John Griffing poate fi asociata cu o afirmatie curajoasa facuta de Alvin Toffler in cartea sa Socul viitorului. El aseamana omenirea cu un tren care se indreapta in mare viteza intr-o directie necunoscuta. Nu se stie cine e mecanicul, iar acarii sunt demoni In acest tren urias, oamenii se distreaza, mananca, beau, glumesc si isi fac planuri de viitor, fara sa stie ca scurta lor plimbare prin viata L-a costat enorm pe Dumnezeu: viata unicului Sau Fiu. Drama petrecuta in SUA si traita de nefericitul tata este doar o mica ilustrare a marei drame pe care a trait-o si pe care o mai traieste inca Tatal ceresc. Privind la drama lui John Griffing, cineva ar putea afirma ca el a trecut printr-un ceas rau . Si asa este. In viata exista si astfel de ceasuri nefericite. Biblia insa ne vorbeste nu de ceasuri rele, nici de clipe rele, ci de ziua cea rea, intr-un inteles pe care il vom deslusi in continuare. Efeseni 6, 13: De aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare dupa ce veti fi biruit totul. De ce de aceea ? Ne ajuta versetul anterior: Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti. ( Efeseni 6, 12 ) Asadar, conform afirmatiei lui Pavel, noi nu avem de luptat nici cu sotul necredincios care-si persecuta sotia credincioasa, nici cu seful de la serviciu care se poarta rau cu subalternii, nici cu vecinii care ne ocupa locul de parcare, nici cu presedintele tarii care nu se tine de promisiunile facute in campania electorala, nici cu parlamentul care da legi care ne dezavantajeaza, nici cu fiara sau chipul eiNoi trebuie sa vedem adevarata lupta care se duce pe un alt plan: cu acele entitati malefice ce se afla in spatele oricarui sot violent, al oricarui sef dispretuitor, al oricarui om care ne face rau intr-un fel sau altul. Apostolul Pavel ne atrage atentia ca Satana a dislocat impotriva noastra, nu demoni ordinari, ci capetenii, domnii, stapanitori ai intunericului. Miza e prea mare pentru ca el sa nu arunce in lupta ceea ce are mai perfectionat in domeniul raului. Cele mai puternice inteligente malefice sunt aruncate in lupta impotriva lui Christos si a bisericii Sale de pe pamant. De ce e atat de important sa intelegem unde se duce adevarata noastra lupta si care este adevaratul nostru inamic ? Istoria antica ne invata ca uneori sclavii, ajungand la limita supotabilitatii, se razbunau pe uneltele stapanului lor. Pe plan spiritual, nu ne deosebim prea mult de bietii sclavi ajunsi la limita rabdarii. In loc sa

identificam adevaratul inamic care ne provoaca atatea probleme si suferinte Satana - ne luptam cu uneltele luifiinte omenesti aflate sub stapanirea lui si manipulate dupa buna sa placere. Si atunci cand nu reusim sa identificam adevaratul inamic, lupta este pierduta de la inceput. Sa observam ca Mantuitorul a fost si El ispitit, in timpul misiunii Sale pamantesti, sa se lupte cu sculele, nu cu mesterul care le manuia. Cu toate acestea, El nu a cazut niciodata in capcana. Iata cateva exemple in acest sens: 1. Intr-o anumita imprejurare, Iisus le vorbeste ucenicilor despre suferintele si moartea care-L asteptatu la Ierusalim ( Matei 16, 21-23 ). Petru ia atitudine ferma: Sa Te fereasca Dumnezeu, Doamne ! Sa nu Ti se intample asa ceva ! (vers. 22 ) Domnul se intoarce la Petru si-i spune: Inapoia Mea, Satano ! Gandurile tale nu sunt gandurile lui Dumnezeu. ( vers. 23 ) Iisus era constient ca in acele clipe Satana se folosea de Petru pentru a incerca sa-L determine sa renunte la misiunea Sa. Ce mult ar fi dorit Satana ca Mantuitorul sa renunte la jertfa Sa ! Omenirea intreaga ar fi ramas sub stapanirea lui pentru totdeauna. Faptul ca Iisus spune: Inapoia Mea, Satano ! si nu : Inapoia Mea, Petre! dovedeste ca El a stiut in fiecare moment sa-l identifice pe adevaratul vrajmas. 2. Intr-o alta imprejurare, Iisus trece, impreuna cu ucenicii Sai, prin tinutul Samariei. Fiind refuzat de acestia ( probabil din cauza faptului ca Iisus era evreu ), fiii tunetului Ioan si Iacov cer ca Mantuitorul sa coboare foc din cer peste acesti samariteni nepoliticosi fata de Domnul lor. Raspunsul lui Iisus, si de data aceasta, dovedeste faptul ca El stie sa-l identifice pe adevaratul vrajmas al Sau si al bisericii Sale: Nu stiti de ce duh sunteti insufletiti. ( Luca 9, 55 up. ) 3. Poate exemplul cel mai concludent este atitudinea Mantuitorului fata de rautatea oamenilor adunati in jurul crucii. Constient ca in spatele batjocurilor, blestemelor, injuraturilor, ironiilor si rasetelor oamenilor se afla printul intunericului, Iisus se roaga : Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac .( Luca 23, 34 ) Si intr-adevar, cei care-L rastigneau si-L batjocoreau pe Mantuitorul nu stiau nici ce faceau, nici nu erau constienti ca erau manipulati de legiunile de demoni mobilizati in jurul crucii. Cat de important e pentru noi sa-l identificam pe adevaratul vrajmas al sufletului si al mantuirii noastre ! Daca in fata noastra vedem doar omul pe post de vrajmas, atunci suntem ispititi sa ne luptam in propria putere, fara sa cerem ajutor ceresc. Infrangerea este asigurata. Daca privim insa dincolo de unealta si-l vedem pe mesterul care o manuieste impotriva noastra, ne dam seama ca singuri nu putem birui si alergam la rugaciune. In acest fericit caz, biruinta ne este asigurata. Revenind la expresia apostolului Pavel ziua cea rea, ne intrebam: care poate fi aceasta ? Sa fie vorba de ziua ispitirii ? Sa fie vorba de ziua in care trebuie sa ne decidem pe cine slujim: pe Cristos sau pe Satana ? Contextul in care Pavel foloseste aceasta expresie ne arata ca ziua cea rea este ziua care urmeaza imediat dupa o biruinta obtinuta pe plan spiritual. Este ziua care vine dupa ce veti fi biruit totul ( Efeseni 6, 13 up. ) E de neinteles ! Dupa o biruinta, dupa un succes, dupa ce ai ajuns la tinta, exista pericolul zilei cele rele. De ce tocmai dupa o biruinta ? Nu trebuie sa cautam raspunsul in carti si tratate. E suficient sa privim cu sinceritate in propria noastra viata si vom observa ca dupa o reusita, de obicei lasam garda jos, reducem intensitatea vegherii si ne permitem un mic relache, o scurta permisie de la misiunea noastra. Chiar in acele clipe de scurt concediu spiritual, Satana ataca pe neasteptate, stiind ca suntem nepregatiti pentru atacul lui surpriza. Da, dupa o lupta castigata, mai ramane intotdeauna ceva de castigat: o noua lupta. Atata timp cat traim in firea nostra pamanteasca, pana la revenirea in glorie a Mantuitorului, lupta credintei va continua neintrerupt. In aceasta lupta dusa impotriva puterilor intunericului nu exista concediu, permisii, week-end-uri sau bilete de voie. Satana nu-l va lasa pe crestinul sincer si devotat sa respire linistit nici macar o singura clipa. Am obtinut o biruinta pretioas intr-o directie ? Foarte bine ! Insa diavolul va ataca sigur in alta parte. Aceasta este ziua cea rea fata de care trebuie sa luam cele mai seriose masuri. In cartea Ziua cea mai lunga se relateaza despre debarcarea trupelor aliate pe tarmul Normandiei. Pentru a ajunge pe acel tarm, aceste trupe au trebuit sa lupte zile in sir cu pericolele de pe mare, cu furtuni, cu submarinele inamicului etc. Ajunsi pe tarm, comandantii trupelor aliate ar fi putut ordona o mica pauza, dupa ce au scapat de pericolele de pe mare. Insa lupta cea mare de abia atunci incepea. Ziua cea mai lunga a fost de fapt ziua cea rea pentru armatele aliate. Care laturi din caracterul nostru le ataca Satana cu cel mai mare succes ? Pe cele slabe ? Nu, deoarece noi, stiind ca acestea sunt partile slabe, le aparam cu mai multa atentie. In acelasi timp, stiind ca in unele privinte suntem tari, tocmai acele zone ale sufletului le lasam descoperite, nesupraveghiate. Acesta este si motivul pentru care Biblia ne indeamna sa luam toata armatura lui Dumnezeu, nu doar coiful, doar scutul, platosa sau sabia. Istoria biblica ne ofera suficiente exemple ca ziua cea rea poate veni in viata celor mai consacrati oameni ai lui Dumnezeu, atunci cand ii gaseste cu garda lasata jos, incetand sa mai vegheze: 1. David, dupa succese repetate pe plan economic, politic , administrativ si religios, este surprins, intr-un moment de lipsa de veghere, lipsit de armura spirituala pe care o purtase intreaga viata si care-l ocrotise de ispitele si cursele vrajmasului. Dupa o zi linistita petrecuta la palat, dupa o masa buna si un somn la fel de bun, David se plimba pe terasa palatului, lejer, fara armura, ca si cum Satana ar fi fost in concediu sau ar fi fost prea ocupat ca sa se ocupe si de el. De cealalta parte, Batseba, dezbracata si la propriu si la figurat ( si ea lasase armura lui Dumnezeu acasa! ), isi permite sa faca baie in preajma palatului imparatesc. Si aceasta in conditiile in care sotul sau-Urielupta si isi risca viata pe campul de lupta.

Aceasta a fost, pentru David si Batseba, ziua cea rea. Satana i-a atacat intr-un moment de destindere, in care se asteptau cel mai putin, si i-a invins. Ce a urmat ? Ani de suferinte neintrerupte, lacrimi si sange curs doar pentru ca cei doi si-au permis sa lase deoparte, pantru cateva clipe, armura lui Dumnezeu. 2. Ilie, dupa ce reuseste sa stea singur in fata a 850 de preoti pagani, pe Muntele Carmel, singur in fata unui popor intreg care schiopata de ambele picioare, obtinand o biruinta unica in istoria sacra, trece si el prin experienta unei zile rele . Pe Muntele Carmel Ilie biruise totul, cu ajutorul lui Dumnezeu. Un singur lucru mai ramanea de biruit: eul sau, firea sa pamanteasca. A doua zi dupa dramaticele evenimente, Ilie este surprins fara armura spirituala si, in fata amenintarilor Izabelei, se sperie si fuge, dorind moartea. Ilie este de neinteles in aceste momente! Dupa ce a rezistat singur in fata unui popor idolatru, a unui imparat nelegiuit si a unei armate de preoti pagani, Ilie se sperie la amenintarile unei femei. Aceasta a fost ziua lui cea rea. Exemplele pot continua Dar mai corect ar fi sa identificam in propria noastra viata astfel de zile rele. Si, mai ales, sa identificam cauzele care au adus astfel de zile in viata noastra. Da, avem nevoie de un spirit de veghere permanent. Fara concedii, permisii, invoiriLupta credintei nu cunoaste momente de respiro. E nevoie sa veghem intreaga viata, pana ce Marele nostru Comandant ne va da porunca: Bine rob bun si credincios ! Ai luptat lupta cea buna si ai biruit. De acum poti dezbraca armura si poti intra in odihna Mea. Pana atunci insa, a dezbraca fie, si numai pentru cateva clipe, una din componentele armurii lui Dumnezeu, reprezinta un mare risc. Sa ne rugam nu doar pentru ca sa fim feriti de ceasurile rele, ci mai ales sa fim protejati de ziua cea rea, mult mai primejdioasa pentru mantuirea pe care o dorim. Ceasurile rele vin si trec, insa ziua cea rea poate sa ne desparta pentru totdeauna de Dumnezeu. Sa nu uitam doua lucruri importante: 1. Cand suntem loviti intr-un fel sau altul, sa nu privim la omul din fata noastra, ci la vrajmasul ce se afla in spatele actiunilor lui. Sa nu pierdem din vedere niciodata ca lupta credintei nu se duce impotriva oamenilor, ci impotriva puterilor intunericului. 2. Dupa o biruinta, un succes, sau o reusita, apare pericolul relaxarii spirituale. Acesta e momentul prielnic pentru ca Satana sa ne atace . Avem atata nevoie de de Iisus- Marele nostru Comandant ! Avem atata nevoie ca zilnic sa ascultam de poruncile Sale pana ce lupta milenara dintre bine si rau se va sfarsi, iar El ne va face invitatia: Bine rob bun si credinciosAi luptat lupta cea buna a credintei alaturi de Mine si ai iesit invingator. De acum dezbraca armura si intra in odihna stapanului tau ! Aceasta va fi ziua cea buna pe care o asteptam si pentru care ne pregatim. O zi cat vesnicia Lori Balogh 6. PRIMA PORUNCA: CRESTETI ! -LUPTA CU IGNORANTAIn anii de liceu, asemenea oricarui adolescent, aveam prieteni cu care imi placea sa petrec timpul, discutand anumite subiecte. Faceam excursii pe munte de neuitat impreuna, faceam planuri de viitor, scriam poezii, schimbam idei. Aveam multe lucruri in comun, intre acestea fiind si o atractie spre lumea cugetarilor si a maximelor. In mod deosebit mie si prietenilor mei ne placeau cugetarile lui Nicolae Iorga, pe care le comentam, incercand sa memoram cat mai multe dintre ele. Faceam lucrul acesta nestiind ca odata, in viitor, Duhul Sfant imi va aminti una din aceste cugetari intr-un moment de tensiune maxima. Dupa terminarea scolii am fost repartizat la Policlinica CFR dintr-un mare oras al tarii. Era un regim foarte sever la locul de munca, ceea ce mi-a atras inca de la inceput numeroase probleme legate de pazirea sabatului. Saptamanal, timp de cateva luni, eram chemat, fie la biroul personal, fie in fata directorului regionalei, fie in fata mai marilor spitalului si ai policlinicii, pentru a da explicatii cu privire la refuzul meu de a lucra sambata. A urmat o serie lunga de amenintari, avertismente, penalizari la salariu, discutii Intr-una din ocaziile in care am fost chemat in fata directorului regionalei, insotit de mai multi medici cu functii importante in spital, s-a incercat din nou recuperarea mea, aducandu-se tot felul de argumente: faptul ca sunt tanar si am viitorul in fata, ca voi fi un ratat daca voi continua sa merg pe calea credintei, ca voi avea de suferit din partea securitatii etc. Vazand ca nu se reuseste convingerea mea, la un moment dat, directorul mi-a spus: - Mai, Laurentiule, nu vezi cati suntem aici ca sa te convingem ca esti pe o cale gresita ? Daca doi iti spun ca esti beat, du-te si te culca ! Exact in clipa urmatoare, Duhul Sfant mi-a reamintit una din maximele preferate pe care reusisem sa o memorez. Desi eram un tanar de doar 21 de ani, in fata mea aflandu-se greii spitalului si ai regionalei, am primit curajul sa raspund directorului: - Stiu, domnule director, insa Nicolae Iorga a mai adaugat ceva: Daca doi iti spun ca esti beat, du-te si te culca. Insa daca tu stii ca n-ai baut, inseamna ca ei sunt beti. Am iesit din biroul directorului senin si lasand in urma zambete. Tensiunea maxima ce se instalase in timpul discutiilor disparuse si o destindere generala se simtea in acel birou.

Aceasta a fost doar una din numeroasele ocazii in care am experimentat fagaduinta Mantuitorului: Caci Duhul Sfant va va invata chiar in ceasul acela ce va trebui sa vorbiti. ( Luca 12, 12 ) Vorbindu-le ucenicilor in camera de sus, cu putin timp inainte de rastignire, Iisus repeta aceasta fagaduinta, adaugandu-i insa inca o idee : Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant pe care-L va trimite Tatal in Numele Meu, va va invata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. ( Ioan 14, 26 ) Va va aduce aminte Dar daca, crestin fiind, toata viata ne-am umplut mintea cu telenovele, meciuri de fotbal, romane politiste sau emisiuni de divertisment ? Ce ne va reaminti Duhul Sfant in acele momente in care, ajunsi pe scena istoriei, vom fi chemati sa dam marturie pentru Christos ? Va face El atunci o minune, scotand din sertarele memoriei noastre tot gunoiul adunat ani de-a randul, punand in loc giuvaerurile adevarului ? Scripturile nu ne vorbesc despre o astfel de minune. Dimpotriva, ea ne avertizeaza :Fiindca au semanat vant, vor secera furtuna ( Osea 8,7 ). Sa discutam putin despre ignoranta ! Sau, mai corect, despre lupta impotriva ignorantei. Stiti care a fost prima porunca data omului imediat dupa ce el a fost creat ? Geneza 1, 28: Dumnezeu i-a binecuvantat si Dumnezeu le-a zis: C r e s t e t i, inmultiti-va, umpleti pamantul si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului si peste orice vietuitoare care se misca pe pamant. Oare la ce se refera acesta porunca divina ? Erau oare Adam si Eva copii atunci cand au fost creati si ei trebuiau sa creasca pana la varsta maturitatii ? Categoric, nu ! Intreg raportul creatiunii ne dovedeste ca cei doi au fost creati adulti, in plinatatea puterilor lor fizice si intelectuale. Sau, erau ei pitici si trebuiau sa cresca in statura ? Nicidecum ! Cand omul a iesit din mana Creatorului sau, era de o statura impozanta si de o simetrie perfecta. Infatisarea lui purta amprenta sanatatii si stralucea de viata si sanatate. Inaltimea staturii lui Adam era mult mai mare decat a oamenilor ce locuiesc astazi pe pamant. Eva era putin mai mica in statura, totusi infatisarea ei era nobila si plina de frumusete. E.G.White, Patriarhi si profeti pag. 31-32 Adam era mai inalt decat inaltimea dubla a oamenilor care traiesc pe pamant si era bine proportionat. E.G.White, Daruri spirituale, pag. 34 Readusi la pomul vietii in Edenul de mult pierdut, rascumparatii vor creste la statura deplina a rasei, la slava ei de la inceput. E.G.White, Tragedia veacurilor, pag. 645 Asadar, nici la acest aspect nu se refera porunca divina. Toate indiciile pe care le avem arata ca primii nostri parinti erau bine crescuti, avand statura ideala pe care le-o hotarase Creatorul. De altfel, numeroase descoperiri paleontologice- care pun mari probleme evolutionistilor -dovedesc faptul ca, in trecutul istoriei omenirii, au trait pe pamant uriasi inalti de 3-4 m. Faptul este adeverit si de Biblie, atunci cand ne vorbeste despre generatia potopului (Geneza 6, 4 ). Un exemplu de astfel de dovezi paleontologice sunt cele peste 20 de urme pietrificate ale talpii unor oameni uriasi, aflate in albia raului Paluxi din Texas, SUA. Aceste urme au o lungime de 45 cm si o latime de 14 cm, dovedind ca oamenii care le-au lasat aveau o inaltime de peste 3m. Daca porunca: Cresteti! nu se refera la statura, atunci la ce se poate referi ea decat la intelect si spiritualitate ? Punand problema in felul acesta, nu trebuie inteles de aici ca primii nostri parinti erau redusi din punct de vedere intelectual si nedesavarsiti din punct de vedere moral. Ar fi o mare eroare sa se creada acest lucru. In raportul Creatiunii gasim ideea ca, la sfarsitul ei, Dumnezeu s-a uitat la tot ce facuse si iata ca erau foarte bune. ( Geneza 1, 31 ) Oamenii dinainte de potop erau fara carti. Ei nu aveau inregistrari scrise, dar in marea lor vigoare fizica si mintala , ei aveau memorii puternice capabile sa prinda si sa retina ceea ce le era comunicat si, in schimb, sa transmita intacte informatiile posteritatii lor. E.G.White, Patriarhi si profeti, pag. 83 Aceeasi autoare afirma in cartea mai sus citata, la pag. 38, ca puterea intelectuala a primilor nostri parinti era numai cu putin mai mica decat a ingerilor. Vitalitatea lui Adam , la crearea sa, era de circa 20 de ori mai mare fata de vitalitatea oamenilor de azi. Asadar, din cele afirmate pana acum reiese clar ca porunca lui Dumnezeu de a creste, data omului, nu se refera nici la fizic, nici la depasirea vreunui handicap intelectual si nici la invingerea vreunei nedesavarsiri morale. Avem aici, in acest singur cuvant, descoperirea planului divin cu privire la rasa umana: desi creata desavarsita din punct de vedere fizic, moral si intelectual, omenirea trebuia sa creasca mereu spre noi trepte ale dezvoltarii pe toate planurile. Din nefericire insa, a intervenit caderea omului in pacat, cu toate consecintele ei nefaste: - Prin caderea in pacat, omul a pierdut viata vesnica si o mare parte din vitalitatea lui - Apoi el a pierdut o mare parte din puterea intelectuala cu care au fost inzestrati primii nostri parinti. Se presupune ca cei mai inteligenti dintre noi folosesc doar intre 8-20 % din capacitatea creierului. - Daca ne referim la puterea morala, aici lucrurile sunt si mai dramatice. Decadere morala este evidenta de la o generatie la alta si nu trebuie sa traiesti cateva sute de ani pentru ca sa constati ca ea este o realitate. Se pune intrebarea daca, in conditiile degradarii omului pe toate planurile, mai este valabila porunca divina: Cresteti ! Mai cere oare Dumnezeu de la noi sa crestem intelectual si moral cand suntem asa cum suntem

? Nu trebuie oare sa amanam atingerea acestui ideal divin pana in ziua mantuirii ? Eclesiastul 1,13 : Mi-am pus inima sa cercetez si sa adancesc cu intelepciune tot ce se intampla sub ceruri. Iata o indeletnicire plina de truda la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Asadar, porunca de a creste ramane valabila si pentru noi, cu atat mai mult cu cat , ca fiinte pacatoase, ne-am indepartat mult de idealul lui Dumnezeu cu privire la rasa umana. Poate ca cineva se intreaba ce m-a determinat sa aleg acest subiect. Iata doua motive: 1. Constatarea dureroasa pe care o face Insusi Dumnezeu cu privire la poporul Sau: Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta (Osea 4, 6 pp.). Traducerea in limba franceza a Bibliei a lui Louis Second reda acest verset astfel: Poporul Meu este distrus pentru ca ii lipseste cunostinta Cand Biblia foloseste termenul cunostinta , trebuie sa luam in discutie cel putin doua sensuri: unul direct, restrans si unul indirect, mai larg. Sensul direct (restrans) al cuvantului cunostinta se refera la cunostinta mantuirii, care consta in iertarea pacatelor ( vezi Luca 1,77 ). Este acea cunostinta, mai putin de natura intelectuala si mai mult de natura spirituala, care il conduce pe om la Christos , unde gaseste rezolvarea problemei mantuirii lui. Sensul indirect ( larg ) al cuvantului cunostinta se refera la cunostinta in general, la informatia care imbogateste intelectul unui om. Daca ar fi sa parafrazam textul din Osea 4,6, el ar putea fi redat astfel: Poporul Meu piere din lipsa de cunostinte intelectuale. Poporul Meu piere din ignoranta, din nefolosirea capacitatilor sale intelectuale. Asupra acestui al doilea sens doresc sa ma opresc acum. Pe site-ul Societatii Romane de Alzheimer exista o multime de informatii interesante cu privire la una din cele mai temute boli ale omului varstnic: boala Alzheimer. Boala aceasta are la baza niste modificari anatomice care se produc in creier, ducand , pe zi ce trece, la agravarea dementei. Omul bolnav ajunge sa faca niste lucruri pe care in conditii normale nu le-ar face ( De ex. un bolnav de Alzheimer poate manca pe saturate, iar apoi se poate plange ca nimeni nu ii da de mancare. El poate parasi domiciliul, fara sa mai stie calea de intoarcere. El poate sa nu-si mai recunoasca familia, rudele ) Ceea ce este interesant din punct de vedere al subiectului nostru este urmatorul fapt: din cei ce ajung la varsta de 85 de ani, nu toti se imbolnavesc de Alzheimer, ci doar un procent de 35 % dintre ei. Ce face ca unii sa dobandeasca aceasta teribila boala, in timp ce altii altii sunt protejati de ea ? Raspunsul medicilor este foarte interesant: aceia care in cursul vietii si-au folosit permanent puterile intelectuale au fost feriti de aceasta boala. Concluzia se impune de la sine: ignoranta imbatraneste inainte de vreme si duce la moarte prematura. Oare aceasta e voia Celui ce ne-a creat: sa traim putin si sa murim senili ? Biblia ne deschide o cu totul alta perspectiva: Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia ci sa va prefaceti prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita. ( Romani 12, 2 ) Cand apostolul Pavel scrie aceste indemnuri bisericii, el se refera atat la schimbarea mentalitatii si dobandirea gandului lui Christos, cat si la o permanenta innoire a intelectului , prin folosirea tuturor capacitatilor intelectuale date de Creator. De fapt, innoirea mintii inseamna si : nu lasati neuronii vostri sa piara prin nefolosire ! 2. Al doilea motiv care m-a determinat sa aleg acest subiect este urmatorul: Am vazut in biserica, in cursul anilor pe care i-am trait, oameni care nu au avut privilegiul sa urmeze scoli superioare, dar care au avut o permanenta sete de cunoastere. Oamenii acestia nu au pierdut nicio ocazie de a creste intelectual. Au invatat cat au putut, daca au gasit o carte buna, au citit-o, daca li s-a deschis o oportunitate de a invata ceva, au profitat de ea. Urmarea ? Oamenii acestia au devenit niste autodidacti si merita toata stima. Ei au dat curs primei porunci a Creatorului: Cresteti ! Si drept urmare a ascultarii lor de aceasta prima porunca, Dumnezeu i-a binecuvantat cu o minte agera si sanatoasa pana la moarte. Am vazut, de asemenea, si oameni care nu au dat ascultare acestei prime porunci. Oamenii acestia au devenit plafonati, multumindu-se cu minimum posibil: munca, hrana, somn, ciclul repetandu-se zi de zi, an de an. Fara nicio crestere, fara nicio innoire a mintii si spiritului. Urmarea ? Senilitate si moarte prematura. Imi amintesc de un batran crestin muribund, pe care l-am vizitat in ultimele lui zile de viata. Era slab, nu mai avea putere nici sa vorbeasca, insa m-a uimit agerimea mintii lui. Stand de vorba cu el, mi-am dat seama de secretul acestei vioiciuni a mintii: desi era un om simplu si sarac, i-a placut sa citeasca. In biserica nu l-a adus nimeni ( dintre oameni ! ) , ci o carte ce explica profetiile din Daniel si Apocalipsa. Studiind-o cu ardoare, tinand Biblia intr-o mana si istoria in cealalta, omul a ajuns la cunostinta mantuirii, care il facea ca pe patul mortii sa fie atat de senin, linistit si limpede in gandire. Toata viata s-a rugat pentru doua lucruri: ca Dumnezeu sa-i dea o minte limpede pana la moarte si sa nu moara in dureri mari. Asa s-a si intamplat. A murit cu mintea limpede si agera, dar fara nicio durere. S-a stins in liniste, asemenea unei lumanari care si-a inchiat misiunea. Exista o mentalitate gresita: unii oameni gandesc ca neglijentele lor de a creste pe plan intelectual in aceasta viata vor putea fi recuperate pe Noul Pamant. In viata viitoare insa vom regreta toate ocaziile pierdute acum. Desi mantuirea este una si aceeasi data tuturor, rasplata este diferita. Ea va fi data de Dumnezeu in functie de cum am folosit ocaziile din viata aceasta, cat am sacrificat pentru altii si pentru Dumnezeu, cat am crescut din punct de vedere spiritual si intelectual. Am intalnit, din nefericire chiar in biserica lui Christos, oameni care nu vad cu ochi buni informarea si dezvoltarea intelectuala, chiar daca ele sunt puse in slujba Evangheliei. Exista chiar un fel de extremism care afirma ca Biblia este suficienta pentru un om, eliminand orice alta sursa de informare. Ce rau poate fi acela ca un adevar mantuitor sa fie insotit si de cateva informatii in plus pe care le putem

culege dintr-o carte buna, dintr-un documentar bun, dintr-o revista de informare stiintifica sau de pe intrernet ? Dintre apostolii Mantuitorului, cel care a facut cea mai mare lucrare a fost Pavel din Tars, cel pregatit de unul din cei mai renumiti intelectuali ai antichitatii iudaice-Gamaliel. Desigur ca Dumnezeu s-a folosit si de ceilalti apostoli, insa de niciunul ca Pavel. Era omul pregatit ca sa stea si in fata poporului simplu, dar si in fata imparatilor vremii. Privind in istoria miscarii advente, nu avem decat cuvinte de admiratie fata de pionierii acestei miscari pentru lucrarea pe care au facut-o in conditii deosebit de grele. Unul dintre ei este Uriach Smith, autorul unei explicatii a cartii lui Daniel si a Apocalipsei. Ma intreb: cum ar fi putut sa scrie un comentariu atat de elaborat asupra profetiilor biblice, daca nu ar fi studiat, pe langa Biblie, si un mare numar de lucrari istorice ? Un alt exemplu: lucrarile lui E.G.White, pe care le consideram inspirate si de o mare valoare pentru biserica lui Christos din ultima parte a istoriei. Lucrarile ei fac parte din tezaurul Spiritului Profetic al Bisericii Crestine Adventiste de Ziua a Saptea. Dar cati stiu ca, pentru a scrie cartile ei, E.G.White a studiat o multime de lucrari, imprumutand informatii pretioase din acestea. Se estimeaza ca circa 10 % din scrierile ei sunt idei si informatii imprumutate din alte lucrari de valoare. In cazul cartii Tragedia veacurilor, procentul ideilor imprumutate este cu mult mai mare. Citind cartea, la tot pasul apar citate din diferite lucrari istorice, ceea ce demonstreaza ca autoarea si-a folosit din plin capacitatile intelectuale pentru a le pune in slujba Evangheliei. Cum ar fi aratat o carte ca cea amintita, daca autorul nu ar fi studiat si nu si-ar fi imbogatit cunostintele in diferite domenii ? Am avut privilegiul sa-mi petrec primii ani din viata intr-o biserica pastorita de un om al lui Dumnezeu care a stiut sa-i incurajeze pe membrii bisericii sa creasca in toate privintele. La sfarsit de saptamana, pe langa excursii in natura, tinea si lectii de limbi straine cu cei care doreau ( era licentiat si in litere ! ). Se informa mereu cu tot ce era nou in toate domeniile de interes general si incerca sa transmita bisericii aceste noutati, coborand informatiile la nivelul de intelegere al tuturor. Predicile sale erau astfel concepute incat, pe langa solia Evangheliei, pe langa invataturile morale esentiale, sa existe si informatii care sa duca la cresterea nivelului intelectual al bisericii. Imi aduc aminte ca folosea adesea neologisme din vocabularul limbii romane, insa imediat le traducea folosind sinonime intelese de toti cei prezenti. Efectele unei astfel de viziuni au fost cat se poate de benefice pentru biserica. Concluzii: Cresteti! este prima porunca data omului chiar in ziua crearii lui. Porunca aceasta arata spre idealul pe care Tatal ceresc il are cu privire la rasa umana. Dorim un exemplu al acestui ideal ? Sa privim la Iisus ! Biblia ne spune despre Iisus ca prunc: Pruncul crestea si se intarea ; era plin de intelepciune si harul lui Dumnezeu era peste El. ( Luca 2, 40 ) Mai tarziu, ca adolescent: Iisus crestea in intelepciune, in statura si era tot mai placut inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor. ( Luca 2, 52 ) Ca om matur, despre Iisus existau cuvinte de apreciere chiar din partea dusmanilor Sai. Niciodata n-a vorbit vreun om ca omul acesta ( Ioan 7, 46 ) afirmau aprozii trimisi sa-L aresteze. Da, Iisus a atins idealul lui Dumnezeu pentru rasa umana. El a ajuns la statura plinatatii ( Efeseni 4, 13 ) la care suntem si noi chemati sa ajungem. Daca vom privi la oameni ai lui Dumnezeu ca Daniel, Iosif sau Pavel, vom intelege ce lucrare mare poate face El prin oamenii care nu s-au multumit cu putin, ci au depus toate eforturile pentru a creste in toate privintele. Merita efortul de a creste in cunostinte, cand viata aceasta e atat de scurta si nesigura ? Da, merita din cel putin doua motive: 1. Dumnezeu este onorat prin copiii Sai bine crescuti din toate punctele de vedere. Care parinte nu se bucura cand isi vede copiii crescand si dezvoltandu-se armonios ? 2. Se merita pentru noi insine, caci chiar daca trupul trece , sufletul poate fi permanent intinerit si innobilat. In viata vesnica, promisa tuturor celor ce vor fi primit Evanghelia lui Christos, va fi o permanenta crestere, iar capacitatile noastre intelectuale vor fi solicitate la maximum. Cum vom face fata daca aici, in aceasta viata trecatoare, nu le folosim ? Asadar, sa dam ascultare acestei prime si importante porunci divine: CRESTETI ! Lori Balogh 5. LUPTA CU PREJUDECATILE In cartea Ultimul tren, scrisa de Moris Venden, autorul povesteste o intamplare traita de fiul sau, pe vremea cand lucra ca profesor debutant intr-un liceu particular din Colorado. Intr-o zi, o eleva soseste la scoala cu masina in mare viteza si o parcheaza intr-un loc nepotrivit. Directoarea ii atrage atentia, insa fata explodeaza: Nu-mi spuneti mie ce sa fac ! Nu am nevoie de dumneavoastra ! M-am saturat pana peste cap de oameni care sa-mi spuna unde sa parchez si ce sa fac. Fata continua sa strige, in timp ce directoarea ramane fara glas. La scena asista si fiul lui Moris Venden care o retine pe eleva si incepe sa o tina sub observatie, fiind una din elevele lui. Ii noteaza toate intarzierile, o pedepseste ori de cate ori are ocazia, refuza sa o ajute, iar in consiliul profesoral propune sa-i fie discutat numele, fiind una din elevele cu probleme de comportament. In mod neasteptat insa, atunci cand se aduce in discutie numele fetei in consiliu, directoarea se opune oricarei masuri. Ea le povesteste profesorilor ca, dupa incidentul cu masina, a stat de vorba cu eleva si a aflat

motivul comportamentului ei nepotrivit. In acea dimineata, fata asistase la o cearta violenta intre parintii ei care se aflau intr-un proces de divort. Dandu-si seama ca va intarzia la scoala, fata a incercat sa-i opreasca. In zadar insa. Mai mult decat atat, tatal a inceput sa o loveasca si sa o invinovateasca pentru ca a venit pe lume. Tulburata de cuvintele si tonul tatalui, fata a fugit, a gasit la repezeala niste chei de masina si a plecat la scoala singura. Povestindu-i directoarei cele intamplate in acea dimineata, fata plangea cu suspine, regretand cele intamplate in parcare Iata o intamplare reala care ilustreaza cat de daunatoare sunt prejudecatile si cat de usor ne putem insela atunci cand ii judecam pe oameni dupa aparente, fara sa cunoastem mai multe despre ei. Ce este o prejudecata ? Definitia oferita de Micul Dictionar Enciclopedic ( Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1986 ) cuprinde doua sensuri: 1) Prejudecata este o idee pe care cineva si-o face inainte de a avea un minim de informatii legate de un anumit subiect, eveniment sau persoana. Un exemplu: La parterul blocului in care locuiesti se muta vecini noi. Cineva bine informat iti spune ca noii vecini sunt niste oameni galagiosi, dezordonati si nerespectuosi. Daca accepti informatia drept credibila, deja esti victima unei prejudecati. Fara sa-i cunosti personal pe noii vecini, deja ai tendinta de a te purta cu rezerva fata de ei, avand in vedere ceea ce ti s-a spus despre ei. Mie chiar mi s-a intamplat un lucru asemanator. A trebuit sa treaca un timp pentru ca sa ma conving ca ceea ce mi se spusese despre noii vecini nu era adevarat, iar eu am fost victima unei prejudecati. 2) Prejudecata este o parere sau idee pe care cineva o adopta cu usurinta, in mod automat, fara sa faca o verificare minima cu privire la veridicitatea ideii respective. Doriti un exemplu ? Forta de manipulare a mass-mediei care se bazeaza pe usurinta cu care suntem inclinati sa adoptam unele idei sau informatii transmise sau sugerate. Si, deoarece unele informatii sunt voit trunchiate sau deformate, prejudecatile sunt gata de a fi servite si inghitite de marele public. In Biblie nu exista termenul prejudecata, insa Biblia are multe de spus despre ea. Aflat in plin interogatoriu in fata lui Pilat, Mantuitorul este intrebat de acesta: -Esti Tu Imparatul iudeilor ? -De la tine insuti spui lucrul acesta sau ti l-au spus altii despre Mine ? ( Ioan 18,33-34 ) Parafrazant cuvintele Mantuitorului, putem intelege astfel sensul intrebarii Lui: Este convingerea ta personala sau este o prejudecata ? Cat de important este sa avem propriile noastre convingeri, mai ales intr-un domeniu atat de serios si cu implicatii vesnice ca cel spiritual ! Pe paginile Vechiului Testament gasim cateva recomandari ( porunci ) care, daca le luam in considerare, ne vor feri de o sumedenie de prejudecati: Exod 23, 1-2: Sa nu raspandesti zvonuri neadevarate. Sa nu te unesti cu cel rau ca sa faci o marturisire mincinoasa pentru el. Sa nu te iei dupa multime ca sa faci rau De ce toate acestea? Pentru ca zvonul neadevarat creaza prejudecati. Atunci cand se afirma un lucru neadevarat, se vor gasi si ascultatori care vor crede ceea ce s-a afirmat. Iata cum se naste prejudecata. Si apoi, daca ai tendinta sa imprumuti de la cei multi idei, ganduri, conceptii doar pentru ca ei sunt multi iar tu esti singur, esti foarte vulnerabil la prejudecati. Si nici nu stii cat de daunatoare sunt prejudecatile ! In calatoriile sale misionare, apostolul Pavel a intalnit o categorie de oameni pe care o apreciaza in mod deosebit pentru calitatea de a evita prejudecatile: iudeii din Bereea Iudeii acestia aveau o inima mai aleasa decat cei din Tesalonic. Au primit Cuvantul cu toata ravna si cercetau Scripturile in fiecare zi ca sa vada daca ce li se spunea este asa." ( Faptele Apostolilor 17,11 ) Sa nu uitam ca acestor iudei le vorbea nu un diletant oarecare , ci marele apostol Pavel. Doar renumele lui, legat si de mentorul sau Gamaliel, ar fi putut sa ii determine pe acesti oameni sa inghitatotul, fara sa verifice nimic. Si totusi, acesti iudei aveau calitatea de a-si forma propriile convingeri prin studiul personal al Scripturilor. Oamenii acestia, care detestau prejudecatile, ne sunt prezentati ca avand o inima mai aleasa , tocmai datorita dorintei de a-si forma convingeri personale. De ce este atat de important pentru un crestin sa nu aiba prejudecati, ci convingeri personale ? Pentru ca prejudecatile pot fi o piedica in calea unei bune relatii cu Dumnezeu si cu semenii nostri, iar in final, ele ne pot rapi ceea ce este cel mai important lucru din viata: mantuirea. Iata un exemplu de ceea ce au putut face prejudecatile cu destinul unui popor pe care Dumnezeu l-a chemat la o misiune inalta: E. G. White, Hristos Lumina Lumii, pag. 441 In general, iudeii credeau ca pacatul e pedepsit in viata aceasta. Orice suferinta era privita ca pedeapsa pentru vreo fapta rea, fie a suferindului, fie a parintilor lui Nu stim de unde au luat iudeii aceasta idee straina de Cuvantul lui Dumnezeu. Cert este ca nu din Scripturi. Cartea lui Iov contrazice aceasta prejudecata. Daca iudeii nu au putut gasi in Scripturi aceasta idee, atunci sursa ei trebuie sa fie una rea prin definitie. Autoarea continua: Este adevarat ca orice suferinta vine din calcarea Legii lui Dumnezeu, dar adevarul acesta fusese rastalmacit. Satana, autorul pacatului si al urmarilor lui, ii facuse pe oameni sa creada ca suferintele si moartea vin de la Dumnezeu, ca o pedeapsa arbitrara data din cauza pacatului. Din cauza aceasta, acela asupra caruia cazuse vreo suferinta sau vreo nenorocire mare mai avea pe deasupra si povara de a fi privit ca un mare pacatos Ne intrebam: Chiar si asa, chiar intelegand in mod gresit sursa suferintelor omenesti, ce e atat de grav in a crede ca orice suferinta este o pedeapsa de la Dumnezeu ? Ce implicatii are o asemenea conceptie despre

suferinta? Autoarea continua: In felul acesta, era pregatita calea intre iudei sa-L lepede pe Iisus. Acela care suferintele noastre le-a purtat si durerile noastre le-a luat asupra Lui era privit de iudei ca fiind pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit si ei si-au intors fata de la El. Iata cum o prejudecata, in aparenta nu atat de grava, dar promovata si raspandita in aproape intreaga lume iudaica, a dus in final la lepadarea Mantuitorului lumii si implicit la lepadarea lor ca popor ales. O ilustrare a fortei distructive a prejudecatii o putem gasi in relatarea vindecarii orbului din nastere din Ioan 9. Cand trecea, Iisus a vazut pe un orb din nastere. Ucenicii Lui L-au intrebat: Invatatorule, cine a pacatuit: omul acesta sau parintii lui de s-a nascut orb ? Iisus a raspuns: N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu." ( Ioan 9, 1-3 ) Observati prejudecata ? Ucenicii nu iau in calcul nicio alta cauza a suferintei care l-a lovit pe bietul orb decat pacatul: fie al lui personal, fie al parintilor lui. Ei erau contaminati de aceeasi prejudecata care controla aproape intreaga natiune iudaica: daca exista undeva suferinta, inseamna ca acolo trebuie sa fie ceva pacatos. Exista si o anumita logica ce sta la baza acestei prejudecati: Orice efect are o cauza. Daca cineva sufera si trece printr-o nenorocire, inseamna ca in viata lui exista un pacat pe care Dumnezeu il pedepseste. Nu e asa ca si noi gandim la fel in dreptul semenilor nostri ? Discutam cu cineva despre dezastrul de la Costinesti din septembrie 2005. Interlocutorul meu mi-a spus ca e explicabil de ce Dumnezeu a lovit statiunea cu aceasta pedeapsa: acolo era multa stricaciune. Eu nu neg faptul ca in acea statiune era multa destrabalare. Dar oare numai acolo ? In celelate statiuni nu este destrabalare ? Oare cele cateva zeci de familii care au ramas fara locuinte erau mai pacatoase decat celelalte care au scapat ? Pentru ca astfel de prejudecati existau din belsug si pe vremea Lui, Iisus a incercat sa le demoleze : In vremea aceea au venit unii si au istorisit lui Iisus ce se intamplase unor galileeni al caror sange il amestecase Pilat cu jertfele lor. Credeti voi- le-a raspuns Iisus- ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decat toti ceilalti galileeni, pentru ca au pierit astfel ? Eu va spun nu, ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel. Sau acei 18 insi peste care a cazut turnul din Siloam si i-a omorat, credeti ca au fost mai pacatosi decat ceilalti oameni care locuiau in Ierusalim ? Eu va spun nu, ci, daca nu va pocaiti, toti veti piri la fel. ( Luca 13, 1-5 ) Prejudecata potrivit careia un om lovit de o nenorocire este pedepsit de Dumnezeu pentru un anumit pacat exista si in mintea prietenilor lui Iov. Vazandu-l pe acesta lovit, rand pe rand, de cele sapte nenorociri, una mai teribila ca cealalta, cei trei prieteni raman tacuti de uimire timp de sapte zile, dupa care trag in unanimitate o singura concluzie: Iov este un mare pacatos iar nenorocirile cazute asupra lui sunt pedepse divine ( vezi Iov 4,7-9; 15, 4-6; 22, 4-5 etc. ) Pentru evlavia ta te pedepseste El oare si intra la judecata cu tine ? Nu-i mare rautatea ta ? Si faradelegile tale fara numar ? ( Iov 22, 4-5 )- iata ce conceptie au niste oameni care au pretentia de a se considera preietenii lui Iov. Pe acest om lovit de atatea nenorociri, neinteles nici de prietenii cei mai apropiati si, intr-o anumita perioada, nici de sotia lui, pe acest om Dumnezeu il binecuvinteaza in locurile ceresti, adica il vorbeste de bine in fata intregului univers: Ai vazut pe robul meu Iov ? Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau. ( Iov 1, 8 ) Vedeti cat de primejdios este sa-i judecam pe oameni dupa aparente si dupa niste tipare dinainte construite ? Pentru a fi iertati, prietenii lui Iov au fost nevoiti sa se pocaiasca urgent de prejudecata lor, iar Iov, cel pe care il considerasera un mare pacatos, a trebuit sa mijloceasca in rugaciune pentru ei. Sa revenim la intrebarea ucenicilor legata de orbul din nastere. Daca analizam cu atentie intrebarea lor, vom observa totala ei lipsa de logica. Unde se afla fisura in logica ucenicilor ? Omul se nascuse orb. Nu e vorba de o boala dobandita pe parcursul vietii. Cu toate acestea, ucenicii intreaba: Cine a pacatuit: el sau parintii lui de s-a nascut asa? Intrebarea care se pune este cand ar fi putut pacatui acest om ca sa se nasca orb ? Eventual in perioada de sarcina a mamei , pe cand el nu era de cat un plod fara chip ( Psalmul 139, 16 ). Observati lipsa de logica ? Daca luam in discutie cea de-a doua varianta- cea a pacatului parintilor, care ar fi cauzat nenorocirea nasterii unui copil orb- trebuie sa constatam ca ea este contrazisa de Scripturi. Pentru ce spuneti voi zicatoarea aceasta in tara lui Israel: parintii au mancat agurida si copiilor li se sterpezesc dintii ? pe viata Mea, zice Domnul, Dumnezeu, ca nu veti mai avea prilej sa spuneti zicatoarea aceasta in IsraelSufletul care pacatuieste, acela va pieri.( Ezechiel 18, 1-4;20 ) Daca ar fi cunoscut mai bine Scripturile, ucenicii nu ar mai fi pus o asemenea intrebare. Cat de important este pentru noi sa cunoastem Biblia ! Cunoasterea adevarului ne va feri de o multime de amagiri, rataciri si prejudecati . La intrebarea lipsita de logica a ucenicilor, Iisus raspunde: N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui ( vers. 3 pp.) Cata rabdare fata de obtuzitatea in gandire a ucenicilor ! Iisus avea toate motivele sa se manie pe ei pentru felul gresit in care interpretau lucrurile, pentru prejudecatile care le dominau mintea, pentru lipsa de logica in gandire, pentru necunoasterea ScripturilorSi totusi, Iisus le raspunde calm, demontand surub cu surub prejudecata omenesca. Ci s-a nascut asa ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu. ( vers 3 up. )- continua Mantuitorul. Iata una din cele mai minunate manifestari ale harului lui Dumnezeu care poate transforma blestemul in

binecuvantare. Nu exista situatie tragica, nu exista suferinta sau necaz in care poate cadea cineva din care Dumnezeu sa nu poata scoate ceva bun. Daca le aplicam la puterea harului divin, versurile poetului Tudor Arghezi contin un mare adevar: Din bube, mucegaiuri si noroi, Iscat-am frumuseti si preturi noi ( Tudor Arghezi, poezia Testament ) Atunci cand, cu multi ani in urma, m-am imbolnavit grav de plamani ( in asa masura incat medicul curant mi-a proorocit ca voi sta sapte luni internat in spital ), in mintea mea isi facea loc o intrebare: Oare pentru care pacat m-a pedepsit Dumnezeu ? Aveam si eu aceleasi prejudecati ca si ucenicii. In acelasi timp, priveam la semenii mei care erau si ei pacatosi, dar carora le mergea bine. Eram tare derutat Insa dupa ce am intalnit in acel spital un suflet ajuns pe ultima treapta a degradarii ( desi era medic, consatenii il adunau adesea de prin santuri ), dupa ce am putut sa-i spun cate ceva despre dragostea lui Dumnezeu si dupa ce au trecut vreo noua ani de lupte cu viciile pana ca s-a predat cu totul lui Christos, am inteles ca boala mea nu se datora unui pacat anume, ci ca sa se arate lucrarile lui Dumnezeu. Boala mea facea parte din contextul general al consecintelor pacatului pe care cu totii trebuie sa le suportam, fie ca suntem mai buni sau mai rai. Minunea harului lui Dumnezeu consta tocmai in faptul de a scoate ceva bun, cu valoare vesnica, din orice suferinta, din orice umbra si din orice suspin. Astazi marturisesc ca nu regret faptul ca, in Providenta Sa, Dumnezeu m-a condus pe acel drum. Concluzii: Iisus ne porunceste: Nu judecati ca sa nu fiti judecati ! Oare ce vrea sa spuna Domnul prin aceste cuvinte ? Nu ne-a inzestrat tocmai El, in calitate de Creator, cu ratiune si spirit de discernamant ? Nu ne invata chiar si Biblia ca sfintii vor judeca lumea ? ( 1 Corinteni 6, 2 ) Nu avem dreptul sa apreciem daca faptele sau cuvintele unui semen de-al nostru sunt bune sau rele ? Desigur ! Insa Biblia mai spune ceva important: De aceea sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric si va descoperi gandurile inimilor. Atunci fiecare isi va capata lauda de la Domnul. ( 1 Corinteni 4, 5 ) Ne aducem aminte de una din definitiile prejudeactii ? A-ti forma o parere inainte de a detine toate informatiile. Daca suntem sinceri cu noi insine, oare cate din parerile noastre nu sunt prejudecati ? De cate ori nu ne facem o imagine despre un om dupa niste fotografii luate din timp in timp , fara sa avem totusi intregul film al vietii lui, al motivatiilor, al gandurilor si aspiratiilor lui ! Va veni timpul cand celor mantuiti li se va pune la dispozitie intregul film . Atunci, da, ei vor putea judeca corect. Pana atunci insa, sa declaram mintea noastra o zona libera de prejudecati. Lori Balogh

4. HOTARAREA O USA SPRE BIRUINTA Aristide Stavros, autorul unei carti despre muntii judetului Brasov, povesteste o intamplare dramatica pe care a trait-o intr-una din ascensiunile sale pe munte. Tocmai escalada unul dintre varfuri si mai avea putin pana la final cand, la un moment dat, a fost nevoit sa se prinda de o creanga de jneapan pentru a face pasul urmator. Dar, dupa ce a prins creanga de jneapan, a ramas ingrozit: odata cu creanga prinsese si trupul rece si alunecos al unei vipere negre ce statea la soare chiar pe acea creanga. Ochii viperei erau bulbucati si gura intredeschisa, gata sa muste. Ce era de facut ? Intr-o fractiune de secunda alpinistul a fost nevoit sa ia o hotarare: ori sa dea drumul crengii cu vipera cu tot, si atunci s-ar fi prabusit in prapastie, ori sa stranga cu toata puterea si creanga si vipera impreuna. Si , pentru ca voia sa traiasca, alpinistul a strans cu toata puterea pana ce sarpele s-a sufocat. Iata cum, o decizie corecta, luata intr-o fractiune de secunda, a salvat viata unui om ! Viata ne pune adesea in situatii asemanatoare: daca dai drumul crengii, stii ca te vei prabusi, iar daca nu, risti sa fii muscat de sarpele cel vechi, pe care Biblia il identifica cu Satana (Apocalipsa 12,9 ). Daca in situatia povestita de autorul amintit a fost necesara o hotarare rapida, luata intr-o fractiune de secunda, in viata exista destule imprejurari in care, cel putin in aparenta, nu trebuie sa luam hotarari imediate. Ne permitem zile, saptamani, luni , ani si, uneori, o viata intreaga, sa amanam luarea unei hotarari bune care ar putea sa ne schimbe viata. Va plac oamenii nehotarati ? Ganditi-va putin la viata de familie pe care o aveti deja, sau pe care o veti avea. Cum va imaginati viata de familie alaturi de un om vesnic nehotarat, indiferent in ce problema ? Cred ca viata ar fi imposibila alaturi de un astfel de om. Dar oare lui Dumnezeu Ii plac oamenii nehotarati ? Oameni carora, pe o cale sau alta, le-a facut cunoscut adevarul, le-a descoperit ca sunt mantuiti prin jertfa Fiului Sau, carora le-a facut cunoscute fagaduintele vietii vesnice, dar care totusi raman nehotarati in a face pasul decisiv: acela de a trece de partea Sa si a adevarului. Oameni care oscileaza intre bordeiul de chirpici pe care si l-au construit cu atata truda intreaga viata, si palatul stralucitor si vesnic pe care Dumnezeu il ofera fara plata celor ce cred in Fiul Sau. Ii plac lui Dumnezeu astfel de oameni ? Mai corect spus: Ii place Lui o asemenea atitudine ? Nicidecum! Viata vesnica promisa ar deveni imposibila alaturi de astfel de oameni. De aceea ei nici nu vor ajunge acolo. Cartea Apocalipsei ne avertizeaza solemn in legatura cu acest fapt: Cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, desfranati, vrajitori, inchinatori la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si pucioasa, adica moartea a doua.

(Apocalipsa 21, 8 ) Observati cine e in capul nefericitei liste a celor nemantuiti ? Fricosii, adica cei nehotarati. Desigur ca aici nu e vorba de frica fireasca pe care o traieste cineva in fata unui pericol iminent ( de ex. o operatie , o avalansa pe munte, un accident rutier etc. ). Frica de care vorbeste Biblia aici este de alta natura: este vorba de cei ce se tem sa ia atitudine pentru adevar, pentru Dumnezeu si neprihanire. Iata un exemplu relatat in 1 Imparati 18, 20-21: Ahab a trimis soli la toti copiii lui Israel si a strans pe prooroci la muntele Carmel. Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul si a zis: Pana cand vreti sa schiopatati de amandoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa El, iar daca este Baal, mergeti dupa Baal. Poporul nu i-a raspuns nimic. Marea reforma religioasa inceputa de profetul Ilie pe Carmel a inceput cu o intrebare: Pana cand vreti sa schiopatati de amandoua picioarele ? Sau, asa cum reda acest text o traducere in limba engleza: Pana cand vreti sa oscilati intre doua pareri ? Sau, cu alte cuvinte: Pana cand veti fi nehotarati ? Metafora folosita de Ilie e sugestiva. Cand cineva schioapata de un picior, merge pe cel sanatos pe care se sprijineste in intregime. Dar cand ambele picioare sunt bolnave, omul merge cand pe unul, cand pe celalalt. Desigur, Dumnezeu ar fi avut multe de reprosat poporului Sau: idolatria ( cei 850 de preoti pagani aveau menirea sa instruiasca poporul in ritualurile de inchinare in fata zeului-soare Baal si a zeitei fertilitatii- Istar ( Astarteea ), necredinta, uitarea minunilor exodului, calcarea Legii etc. Totusi Domnul nu-i mustra pentru aceste pacate, ci pentru faptul ca erau un popor de oameni nehotarati. Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa El, iar daca este Baal , mergeti dupa Baal - a fost somatia solemna data de Ilie. Poporul insa nu a raspuns nimic, dovedind ca spiritul de nehotarare pusese stapanire pe intreaga lor fiinta. Este demn de observat ca poporul Israel din vremea lui Ilie nu era un popor cu totul idolatru. Templul era inca acolo, intre ei, desi era abandonat. Chivotul cu Legea se afla tot in mijlocul lor. Levitii si preotii se aflau tot in tara, iar profetul Ilie se afla si el printre ei. Poporul acesta nu era cu totul strain de adevar insa, in acelasi timp, era puternic atras de lume. Cultul lui Baal si al Astarteei- zeitati la care se inchinau toate popoarele din jur- era deosebit de atragator. Ritualul era captivant si se adresa simturilor. Femei frumoase , muzica antrenanta, ritmata, senzualitate, betie si chiar prostitutie, mese copioase si o religie care permitea totul, fara restrictie- iata ce ii atragea pe cei ce trebuiau sa fie lumina lumii. Templul ? Legea ? Sfintenia ? Nimic nu ii mai atragea pe evreii apostaziati. In noua religie pagana nu le era oprit nimic, se puteau bucura de viata, puteau face tot ce doreau. Cum sa nu fie atrasi de lume ? Cu toate acestea, evreii nu renuntasera complet la credinta in viul si adevaratul Dumnezeu. De ce ? Nicolae Iorga spunea ca oamenii L-au inchis pe Dumnezeu in biserica pentru ca ei sa fie liberi in lume. Acelasi lucru l-au facut evreii din vremea lui Ilie: L-au inchis pe Dumnezeul Creator in Templu, au pus credinta la naftalina, pentru ca ei sa fie liberi sa traiasca dupa poftele lor. A fost nevoie de interventia categorica a lui Dumnezeu , prin profetul Sau, pentru a-si trezi poporul la realitate si a-l determina sa se decida de partea cui se afla. Privind spre poporul Sau din zilele noastre, oare ce poate constata Dumnezeu? Raspunsul pe care il gasim pe paginile Bibliei nu ne onoreaza : Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. Oh, de ai fi rece sau in clocot Dar fiindca esti caldicel, am sa te vars din gura Mea. ( Apocalipsa 3, 15-16 ) Iata o alta metafora ce arata spre oscilatia dintre chemarile iubitoare ale lui Dumnezeu si soptirile ademenitoare ale vrajmasului. Ne place sau nu, suntem constienti sau nu, destinatarii acestei epistole suntem noi, crestinii secolului al 21-lea, cei care credem ca suntem generatia care Il va vedea pe Iisus revenind in glorie pe pamant. Noi suntem aceia care, desi stam pe pragul vesniciei, inca suntem atat de mult atrasi si legati de pamantul pe care ne-am nascut. Ne place credinta, suntem convinsi de adevarurile Bibliei, suntem de acord cu principiile cerului dar, in acelasi timp, ne place sa ne uitam si dincolo de gard. Care sa fie diagnosticul cerului pentru o asemenea simptomatologie ? O inima impartita- acesta e diagnosticul dureros pus de Marele Medic bisericii Sale din ultimul act de istorie. Oh, de ai fi rece sau in clocot ! - spune cu durere Martorul Credincios despre biserica Sa. Sau, cu alte cuvinte: Oh, daca te-ai hotari de partea cui vrei sa fii ! V-ati intrebat vreodata ce s-ar fi intamplat cu noi, cu pamantul nostru si cu Universul din care facem parte, daca Dumnezeu ar fi fost nehotarat ca si noi ? 1.Ce s-ar fi intamplat daca El ar fi fost nehotarat atunci cand a fost alcatuit Planul mantuirii ? Una din doua posibilitati: fie acest plan nu ar fi fost facut niciodata, fie nu ar fi fost niciodata pus in aplicare. Sa-I fim recunoscatori lui Dumnezeu ca El nu e ca noi, nehotarat ! El nu a ezitat nicio clipa sa alcatuiasca Planul mantuirii noastre, oricat L-ar fi costat, si nu a ezitat nicio clipa sa-l aduca la indeplinire atunci cand a sosit timpul potrivit. Dar cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, pentru ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca sa capatam infierea. ( Galateni 4,4 ) 2.Ce s-ar fi intamplat daca Iisus ar fi fost nehotarat si ar fi ezitat, fie si numai pentru o clipa, atunci cand a fost ispitit in pustie ? Daca El nu ar fi respins categoric avansurile lui Satana ? Daca S-ar fi asezat cu vrajmasul la masa tratativelor ? Daca, dupa ce a fost ispitit a treia oara, ar fi ales o cale mai usoara de a salva omenirea decat crucea ? Ce s-ar fi ales de mantuirea noastra ? 3. Ce s-ar fi intamplat cu noi daca Iisus ar fi ezitat in Ghetsemani sa bea cupa amara pana la capat ?

Priviti-L pe Domnul in Ghetsemani, cand intenericul mortii a doua incepea sa-L desparta de fata Tatalui si cand cupa suferintelor incepea sa tremure in mana Lui! Daca nu