206

CONSTRUCŢII CU PROPOZIŢII RELATIVE

1. ASPECTE DEFINITORII

Propoziţiile relative sunt o specie de subordonate circumscrise după tipul deconectiv: pronume, adjectiv sau adverb relativ. Din această perspectivă, se opunpropoziţiilor conjuncţionale (vezi Construcţii cu propoziţii conjuncţionale).Conectivul relativ se deosebeşte de cel conjuncţional prin faptul că amalgameazădouă roluri sintactice: conector interpropoziţional (operator al subordonării) şiconstituent cu funcţie sintactică în propoziţia subordonată.

Una dintre particularităţile relativelor româneşti este prezenţaobligatorie a conectivului relativ. Ocurenţa unor propoziţii subordonate curelativ nelexicalizat este rară în limba română şi este supusă unor puterniceconstrângeri semantice (vezi infra, 3.3.1.1), ex.: Nu-i nimeni Ø să-l ajute., Vafi primul Ø să-i salute.

1.1. Construcţia relativă prototipicăO structură relativă prototipică este alcătuită aşadar din trei componente: un

element relativ care pune în legătură o poziţie sintactică din subordonată (categorierelativizată) cu un centru sintagmatic dintr-o altă propoziţie (termen regent alrelativei şi antecedent al relativului). Categoria relativizată reprezintă poziţiasintactică pe care o „eliberează” relativul deplasat în poziţia iniţială a subordonatei:Îţi aduc eu carteai [pe carei o citea (ei) ea ieri]., Copiluli [carei râde (ei)] este al ei.

Simbolul e marchează poziţia sintactică nerealizată fonetic de unde afost deplasat relativul.

Indicele i marchează identitatea referenţială dintre elementul relativ,categoria relativizată din subordonată şi centrul din regentă (antecedentulpropoziţiei relative) al cărui determinativ este întreaga propoziţie relativă.

1.2. Construcţia relativă cu antecedent nelexicalizatÎn situaţiile în care antecedentul din propoziţia regentă este nelexicalizat,

locul său fiind preluat de întreaga propoziţie relativă, conectorul funcţionează cadublu substitut − al antecedentului şi al categoriei relativizate: Pleacă în vacanţă(ei) [cinei termină lucrarea (ei)].

Relativele din prima categorie (cf. supra, 1.1) sunt relative cu antecedent,cele din a doua categorie, cu antecedent nelexicalizat, relative fără antecedent saurelative libere (vezi descrierea ambelor categorii, infra, 3.1).

Diferenţa dintre cele două tipuri de propoziţii relative poate fi descrisăşi în termenii relaţiei dintre regentul sintactic şi antecedentul semantico-referenţial (vezi I, Pronumele şi adjectivul pronominal relativ, 4.5): înprimul caz, regentul sintactic al relativei şi antecedentul semantico-referenţialal conectivului coincid, în cel de-al doilea caz, în absenţa antecedentului,

207

regentul relativei este un alt cuvânt din propoziţia matrice (în exemplul demai sus, verbul predicat pleacă).

Din perspectiva „intimităţii” legăturii sintactice cu propoziţia regentă, sedisting relative integrate sintactic şi relative izolate (periferice) − vezi infra, 3.3.

1.3. Propoziţiile interogative indirecte parţialeÎn tradiţia gramaticală românească, în categoria propoziţiilor relative sunt

incluse şi propoziţiile interogative indirecte parţiale, în virtutea faptului că, învorbirea indirectă, cuvântul interogativ dobândeşte statut de marcă a subordonării,ca şi elementul relativ din propoziţiile relative neinterogative. Să se comparepropoziţia relativă neinterogativă de sub (a) cu relativa interogativă indirectă desub (b), corespunzătoare propoziţiei interogative directe de sub (c):

(a) Se îmbracă mai întâi cine vine la petrecere.(b) M-a întrebat cine vine la petrecere.(c) Cine vine la petrecere?Inventarul conectorilor celor două tipuri de relative se suprapune parţial: cu

excepţia pronumelui relativ compus ceea ce, a relativului invariabil de (cu utilizarelimitată stilistic) şi a pronumelor / adjectivelor nehotărâte, toate pronumele /adverbele relative (care, cine, ce, cât, unde, când, cum) se utilizează atât înpropoziţiile relative neinterogative, cât şi în cele interogative indirecte.

Relativele interogative indirecte sunt întotdeauna integrate sintactic, adică nuocupă decât poziţii actanţiale sau predicative în structura matricei, vezi infra, 3.3.În privinţa poziţiilor sintactice pe care le pot ocupa în grupul regent, distribuţiacelor două tipuri de relative este diferită numai în privinţa poziţiilor de complementindirect, predicativ suplimentar şi complement predicativ al obiectului, ocupateîntotdeauna de relative propriu-zise, toate celelalte putând avea ambele realizăripropoziţionale: relativă propriu-zisă şi relativă interogativă.

Interogativele indirecte au ca termen regent verbe de comunicare (a întreba,a răspunde, a spune, a zice, a povesti, a explica etc.) sau verbe care exprimăprocese cognitive (a şti, a (nu) avea habar, a afla, a descoperi, a stabili, a-şiaminti, a-şi aduce aminte, a vedea utilizat metaforic, cu sens cognitiv), uneori şiverbe de atitudine sau de incertitudine (a (nu-)i păsa, a se frământa): Mă întreb cucine vine la petrecere., Nu văd ce mai are de spus acum., Se frământă ce să facă.,Nu-mi pasă cine vine. Regentul unei interogative indirecte poate fi şi un substantivsau un adjectiv înrudit semantic cu verbele enumerate mai sus: Mi-am pusîntrebarea cine mai vine la petrecere. / Eram curioasă cine te-a căutat. (veziTipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării, 5.3.1.2).

Clasa semantică din care face parte regentul nu reprezintă un criteriu decisivpentru delimitarea celor două categorii de relative (interogative şi propriu-zise),pentru că o serie de verbe, nominale şi adjective din lista de mai sus admit ambeletipuri de subordonate, uneori realizate chiar simultan: Am întrebat [pe cine eraacolo]1 [unde este intrarea]2. Subordonata 1 este relativă propriu-zisă (completivădirectă), subordonata 2 este relativă-interogativă (completivă secundară).

Inserţia pe lângă conector a adjectivului/adverbului anume poate fi un test derecunoaştere a relativelor interogative: Am întrebat-o [cine anume vine]., Numi-a spus [unde anume are casa de vacanţă]., N-am aflat [ce anume s-aîntâmplat]., Nu-mi pasă [cine anume pleacă] . Întrebarea [ce anume să facnu-mi dă pace]. N-am niciun dubiu [cine anume e vinovatul].

208

Gruparea [relativ + anume] este exclusă din contexte noninterogative: *Amîntrebat [pe cine anume era acolo] unde este intrarea., *N-am aflat [ce anumevoiam să aflu]., *Nu-mi pasă de ei [cinei anume pleacă]., *Sigură pe ei [cineianume vine la petrecere] nici n-a mai dat alte telefoane. Simbolul ei marcheazănelexicalizarea unui nominal din regentă care este coindexat cu relativul şi faţă decare se subordonează relativa propriu-zisă.

1.4. Poziţia propoziţiei relative în grupul nominal complexÎn grupul nominal complex, propoziţia relativă se află în poziţie finală. Ea

determină (alături de adjective, grupuri prepoziţionale, propoziţii conjuncţionale)un antecedent nominal, reprezentând o extindere a grupului nominal minimal. Deexemplu: (a) această nouă vacanţă a mea de vară pe care o aşteptasem atâta,(b) casa aceasta de la munte a tinerilor noştri prieteni unde am petrecut atâteaclipe minunate, (c) un bilet de tren pentru clasa a doua pe care îl cumpărase cudouă zile înainte. (apud Florea 1983).

Adjectivele care mai pot apărea după propoziţia izolată nu aparţingrupului nominal, ex.: Fata, care îl ştia bine, supărată, îl certă.

Afirmaţia privind topica postpusă se referă numai la relativele cu antecedentlexical, cele fără antecedent sunt reperabile şi în poziţie antepusă propoziţieiregente, de exemplu: (Ceea) ce mă bucură este că ai terminat lucrarea la timp.,Când termini lucrarea, anunţă-mă!

Propoziţiile relative se pot afla în această poziţie pentru că, prinintermediul elementului relativ, asigură cea mai explicită marcare a statutuluide determinativ: relativul este un termen anaforic care recuperează sub aspectreferenţial centrul nominal şi face posibilă continuarea neîntreruptă a lanţuluide determinări (vezi Anafora, 5.2.2). De obicei, antecedentul propoziţieirelative este un termen plin referenţial, dar există şi situaţii în care acesta estela rândul lui un anaforic: Îmi place maşinai aceasta, dar nu-mi place ceai pecarei mi-ai arătat-o tu.

O organizare specială sub aspectul ordinii constituenţilor prezintă construcţiilerelative scindate de tipul: (a) Cel care m-a căutat este Ion. sau (b) (Ceea) ce măbucură este că am terminat lucrarea la timp. Acestea sunt construcţii relativeemfatice, având drept corespondent neemfatic structuri de tipul: (a’) M-a căutatIon. sau (b’) Mă bucur(ă) că am terminat lucrarea la timp.

Fenomenul scindării, prin care iau naştere construcţiile relative de acest tip,este un fenomen gramatical complex, motivat pragmatic. Prin introducerea unuielement relativ şi a unui verb copulativ, structura iniţială „se sparge” şi sereorganizează ca enunţ ecuativ: X = Y.

Din punct de vedere semantic, componentul aflat în poziţie de topic alenunţului rezultat este o variabilă însoţită de o relativă (tipul a) sau încorporatăîntr-o relativă (tipul b) (vezi Organizarea focală a enunţului, 5.3). Prinreorganizarea enunţului, prima secvenţă devine şi temă a enunţului. Constituentulfocalizat, asociat copulei, identifică variabila şi devine remă (vezi Organizareatematică a enunţului, 2.1.3.4).

Din punct de vedere sintactic, structurile rezultate de tip (a) sunt atributiverelative cu antecedent pronume semiindependent (cel / cea / cei / cele) în acord

209

gramatical cu constituentul pus în ecuaţie (asociat copulei): Cel care a intrat ebăiatul ei., Cea pe care o caut e sora ta. Structurile de tip (b) sunt mai dificil deinterpretat. Sunt posibile două variante: fie relativa introdusă prin (ceea) ce estesubiectivă, în virtutea poziţiei iniţiale şi a statutului de temă, iar subordonataconjuncţională este predicativă, fie relativa este predicativă, iar subordonataconjuncţională subiectivă, în virtutea faptului că informaţia de natură categorială seaflă în relativă, al doilea component al structurii vehiculând informaţia deidentificare. În favoarea ultimei interpretări s-ar putea aduce şi argumentulacordului. Când componentul asociat copulei este un nominal la plural, verbul seacordă cu acesta: (Ceea) ce l-a deranjat au fost ţipetele lor.

1.5. Identificarea antecedentuluiO dificultate a interpretării expresiilor anaforice este slaba „saturare semantică”

a elementului anaforic. În situaţii de acest fel, identificarea antecedentului „corect”este dificilă. În cazul relativelor, când între centrul nominal şi relativă se află maimulţi constituenţi care depind de acelaşi centru, sunt posibile unele interferenţeîntre referinţa centrului şi cea a altor expresii referenţiale. De exemplu, în enunţul:A pomenit de casa aceea de la munte a tinerilor noştri prieteni de care mă leagăamintiri foarte plăcute., antecedentul relativului poate fi atât grupul nominal casaaceea de la munte, cât şi grupul nominal tinerilor noştri prieteni.

Interferenţele referenţiale se pot produce numai între expresii aflate la acelaşinivel ierarhic cu relativa sau între centru şi expresia referenţială din imediatavecinătate a propoziţiei relative.

Dezambiguizarea se poate face fie prin alegerea relativului, fie prin reluareasursei referenţiale, fie prin alte mijloace aflate la dispoziţia vorbitorului pentru caactul referinţei să fie reuşit (dublare prin clitic, acord).

De exemplu, în enunţul: A pomenit de casa aceea de la munte a tinerilornoştri prieteni unde am petrecut atâtea clipe minunate., alegerea adverbuluirelativ unde în locul conectivului pronominal care rezolvă ambiguitatea, pentru căsingura sursă referenţială posibilă este casa de la munte, dată fiind trăsăturasemantică [Locativ], comună nominalului şi relativului.

Ambiguitatea se poate rezolva şi prin reluarea antecedentului: A pomenit decasa aceea de la munte a tinerilor noştri prieteni, casă / prieteni de care mă leagăamintiri foarte plăcute.

Reluarea nu se realizează întotdeauna ca dublare lexicală a centrului, cipoate fi o anaforă lexicală (vezi Anafora, 6): Sensurile inventariate mai susne permit să observăm complexitatea şi profunzimea conceptului deliteratură, trăsături care sunt şi ale spaţiului denumit de concept. (Gh.Crăciun, Introducere).

Când antecedentul relativei este centru al unui grup nominal complex,identificarea lui corectă este mai dificilă. În exemplul de mai jos, doar diferenţa denumăr dintre cele două nominale şi marca de plural a relativului fac posibilă lecturaneambiguă: De asemenea, în unele situaţii, produsul încorporează şi elemente decreaţie a căror estimare, deşi este mai dificilă, trebuie avută în vedere înevaluarea activităţii considerate. (Internet, 2001).

Ambiguitatea se evită tot prin acord şi în situaţiile când substantivulnedeterminat se află încastrat într-o structură complexă (de exemplu, un grup

210

prepoziţional dominat la rândul lui de un grup nominal): tipul de decizii ceurmează a fi luate.

2. CONECTORII PROPOZIŢIILOR RELATIVE

2.1. Sistemul de conectoriLimba română deţine un sistem de pronume / adjective / adverbe relative

care se suprapune parţial peste sistemul de pronume / adjective / adverbeinterogative. Cu excepţia formelor ceea ce şi de, elementele constitutive alesistemului de cuvinte relative sunt omonime cu cele interogative (vezi I,Pronumele şi adjectivul pronominal relativ, Pronumele şi adjectivulpronominal interogativ). Dezambiguizarea se face numai în contextul sintactic.

Cuvintele relative aparţin unei propoziţii subordonate şi sunt fie în relaţieanaforică faţă de un termen din propoziţia regentă, în relativele cu antecedent (vezisupra, 1.1), de exemplu: (a) Ţi-am adus carteai pe carei mi-ai cerut-oi., fiesubstituie acel termen, în relativele libere (vezi supra, 1.2), ca în exemplul (b)Ţi-am adus (ei) cei mi-ai cerut. În (a), pronumele relativ este legat referenţial deantecedentul cartea, dar şi de poziţia de extragere a relativului, adică poziţiaeliberată de relativul deplasat din subordonată (ei), precum şi de cliticul pronominal(oi). Legătura se conservă şi când antecedentul lipseşte, vezi (b), unde relativul esteun dublu substitut, al unui element din regentă şi al unui element din subordonată:Ţi-am adus carteai [cei mi-ai cerut carteai].

Cuvintele interogative sunt ocurente în propoziţii interogative parţiale(directe sau indirecte) şi nu sunt implicate în nicio relaţie anaforică din afarapropoziţiei respective: (c) Pe carei mi-ai cerut-oi? (interogativă directă), (d) Te-amîntrebat pe carei mi-ai cerut-oi (interogativă indirectă). În exemplele de sub (c) şi(d), din lanţul referenţial lipsesc „verigile” exterioare propoziţiei (pronumele esteliber în domeniul de discurs).

Ca şi în cazul relativelor libere, în relativele interogative indirecteelementul „şters” din propoziţia regentă este substituit de întreaga propoziţiesubordonată, însă conectorul nu are şi calitatea de substitut al elementului„şters”, a se vedea indexarea diferită: Te-am întrebat cevaj [pe carei mi-aicerut-oi]j).

Ca o consecinţă a definirii propoziţiilor relative (vezi supra, 1), dar având învedere şi mecanismul sintactic de subordonare al cărui operator este elementulrelativ, se consideră pronume / adjective / adverbe relative atât formele ocurente înpropoziţii relative propriu-zise (neinterogative), cât şi conectorii relativelorinterogative indirecte. Acestea, deşi conservă trăsăturile semantico-pragmatice pecare le manifestă în interogativele directe, funcţionează ca mărci ale relaţiei desubordonare la nivelul frazei.

Alături de pronumele / adjectivele / adverbele relative propriu-zise, o serie depronume / adjective / adverbe nehotărâte pot avea statut de relative (vezi I,Pronumele şi adjectivul pronominal nehotărât, 3.1). Ele apar numai înconstrucţiile relative neinterogative libere, integrate sintactic sau izolate(periferice): (a) propoziţii relative integrate sintactic: Nu răspunde oricui tecaută!, Îţi aduce orice carte îi ceri., Se duce oriunde îl trimiţi.; (b) propoziţii

211

relative izolate (periferice): Nu răspunde, oricine te-ar căuta!, Orice carte ai citi,tu eşti tot plictisită., Oriunde te-ai duce, nu uita de prietenii vechi! (vezi infra, 3).

2.2. Frecvenţa conectorilorÎn ceea ce priveşte frecvenţa conectorilor, există importante deosebiri între

cele două tipuri de construcţii relative. Conform statisticilor, în relativele propriu-zise (neinterogative), pronumele / adjectivul relativ care ocupă prima poziţie,urmat de ce şi de ceea ce. Mult mai puţin frecvente sunt formele cât, cine,pronumele nehotărâte (oricare, orice, oricine) şi relativul invariabil de (aflat peultimul loc în ierarhie).

În interogativele indirecte, distribuţia conectorilor este diferită: pronumele /adjectivul ce ocupă primul loc, urmat de cine şi de care.

Adverbele relative sunt distribuite astfel: în relativele neinterogative, cel maifrecvent este când, urmat de cum şi unde, pe ultimele poziţii plasându-se cât şiadverbele nehotărâte. În relativele interogative indirecte, cel mai frecvent adverbeste cum, urmat de locuţiunea adverbială de ce (ocurentă numai în acest tip depropoziţii relative), şi de adverbele unde, cât, când.

2.2.1. CareRelativul care este pronumele cu cea mai mare frecvenţă de ocurenţă în

propoziţia relativă.Conform statisticilor, în limba actuală, peste două treimi dintre

propoziţiile relative au acest conector. În statistica pe tipuri de relative, careocupă primul loc în cazul relativelor cu antecedent. În relativele fărăantecedent din limba actuală, locul lui care este luat de pronumele /adjectivul relativ ce.

Relativul care, cu forma de genitiv şi dativ, este cel mai puţin frecvent,în toate categoriile de propoziţii relative. Cel mai mic procent se înregistreazăîn registrul oral (sub două procente din totalul ocurenţelor), iar cel mai mare(aproximativ zece procente), în registrul scris. Acest contrast este un reflex aldiferenţelor dintre cele două registre privind „planificarea lingvistică” aenunţului. În registrul oral, locutorul optează pentru cea mai comodă formă arelativului, cea care nu pune probleme de acord în gen şi număr. Semnificativeste şi faptul că, dintre toate cazurile, nominativul ocupă locul privilegiat, daracest fapt poate avea o explicaţie pragmatică.

În interogativele indirecte, frecvenţa lui care este foarte mică (se poatecompara cantitativ cu cea din relativele fără antecedent). În ceea ce priveşte distribuţiaformelor cazuale ale pronumelui / adjectivului care, predomină şi aici formele denominativ.

2.2.2. CePronumele / adjectivul relativ invariabil ce se plasează în poziţia a doua, după

care, însă într-un procent de cinci ori mai mic. În interogativele indirecte, ce ocupăprimul loc, cu o frecvenţă mai mare decât a conectorilor adverbiali şi de cinci orimai frecvent decât care, deci într-un raport invers faţă de situaţia din relativeleneinterogative.

212

În ipostaza de adjectiv relativ, ce este prezent exclusiv în relativele libere. Cefuncţionează şi cu valoare de exclamativ: Ce ploaie a început! (vezi I, Pronumeleşi adjectivul pronominal relativ, 4.4).

2.2.3. Ceea ceCeea ce este singurul pronume relativ compus (pentru tratarea formelor cel

ce, cei ce, cele ce, vezi I, Pronumele şi adjectivul pronominal relativ, 1.1),ocurent numai în propoziţii relative neinterogative. Este mai frecvent în relativelelibere integrate sintactic decât în cele izolate (vezi infra, 3) şi foarte rar în relativelecu antecedent, unde are o ocurenţă limitată la un singur antecedent: pronumelenehotărât tot.

Este concurat de relativul ce, cu care împărtăşeşte următoarele configuraţiisintactice:

(a) relative cu antecedent: Pe taraba buchinistului constănţean găseştiabsolut tot ce te interesează în materie de beletristică sau carte tehnică. (Rlib,2002)., Tot ceea ce ar putea deranja se cenzurează. (Rlib, 2002);

(b) relative libere, în poziţii sintactice marcate prepoziţional (cu prepoziţiaimpusă obligatoriu de un constituent din propoziţia regentă): Ne pare bine căvedem ştirile din ţară şi că suntem la curent cu ce se întâmplă. (TV, 2001), Mă temde ceea ce-o să iasă din Parlament. (TV, 2002) sau în poziţii sintacticeneprepoziţionale: Adu-mi (ceea) ce ţi-am cerut.;

(c) construcţii relative scindate: Adică ceea ce spun eu acuma, eu cred că vafi confirmat de ce-o să se-ntâmple după noiembrie 2002. (TV, 2001), Ce nuînţelegem noi este de ce Guvernul nu şi-a recunoscut donaţia încă de la început?!(Rlib, 2002).

Există şi contexte în care ceea ce nu poate înlocui relativul ce:(a) în relative cu antecedent nominal (în afară de pronumele tot): Se abţinu

însă, mirat de iritarea (*ceea) ce-l cuprinsese deodată. (D. Baiski, Luna).(b) în contexte în care relativul ce este adjectiv: I-a explicat babei Rizea

(*ceea) ce atribuţiuni are preşedintele şi a promis că va face o statistică abisericilor ridicate în ţară. („Adevărul”, 1999).

În unele contexte, ce este exclus din poziţiile lui ceea ce, de exemplu înrelative pseudoscindate reluate printr-o proformă: Sunt alături cu sufletul de voi şiceea cei faceţi voi puţini tineri sunt în stare s-oi facă. (TV, 2001) / ?Sunt alături cusufletul de voi şi cei faceţi voi puţini tineri sunt în stare s-oi facă.; Ceea ce spuseseo făcuse doar aşa, dintr-o pornire firească. (D. Baiski, Luna) / *Ce spusese ofăcuse doar aşa, dintr-o pornire firească.

Vorbitorii folosesc cliticul neutru o (alături de proforma a face) caanaforic pentru secvenţa introdusă de ceea ce. Relativul ceea ce este aşadarresimţit ca „neutru”, în acord cu proformele o şi a face. Pierderea lui ceeaslăbeşte gradul de acceptabilitate a construcţiilor.

2.2.4. CâtCât poate fi pronume / adjectiv sau adverb relativ, formele lui trimit la

cantitate, durată, proporţie (vezi I, Pronumele şi adjectivul pronominal relativ,1.1; Pronumele şi adjectivul pronominal interogativ, 2; Adverbul, 4.2.4). Încalitate de relativ, cât se asociază cu puţine prepoziţii: din câte, după câte etc., spredeosebire de interogativul cât, ale cărui combinaţii cu prepoziţii sunt mai

213

numeroase. În privinţa frecvenţei lui în propoziţiile relative, adverbul ocupă primulloc, urmat de pronume şi de adjectiv.

2.2.5. CineCine este întotdeauna pronume şi, spre deosebire de relativele ce şi care, în

limba actuală are totdeauna statut de centru, deci nu se foloseşte în relative cuantecedent (vezi I, Pronumele şi adjectivul pronominal relativ, 1; 3.1,Pronumele şi adjectivul pronominal interogativ, 2). În organizarea relativelorlibere, cine are o frecvenţă foarte mică (sub un procent).

În privinţa flexiunii, predomină şi în cazul lui cine formele de nominativ-acuzativ, în special acuzativ prepoziţional. Cine se combină frecvent cu prepoziţiacu, impusă de verbul din subordonată, dar şi cu alte prepoziţii impuse de un termendin regentă (de către cine, de la cine, la cine, în funcţie de cine, pentru cine etc.),relativul fiind nodul în care subordonata se „împleteşte” cu regenta: Mergem la (ei)cinei ne invită. (vezi infra, 3.3.2 şi Imbricarea, 1.1).

În interogativele indirecte, cine este mai frecvent decât în relativele propriu-zise. Şi aici, distribuţia pe cazuri este similară cu cea din relative, cel mai micnumăr de ocurenţe se înregistrează pentru formele de genitiv-dativ ale relativului.

Contrastul dintre utilizarea lui cine în relative şi interogative indirectese poate explica prin originea interogativă a lui cine. Utilizarea lui ca relativs-a impus mai târziu în română, ceea ce explică faptul că adesea se simţeanevoia reluării lui în regentă prin alt pronume: Cine te-a trimis acolo, acelasă te-ajute!. Dacă relativul cine apare astăzi foarte rar dublat de corelativ,aceasta se poate datora faptului că fenomenul corelaţiei este specificsubiectivelor introduse prin cine, iar subiectivele aparţin la rândul lor stiluluisentenţios, destul de puţin reprezentativ pentru româna actuală.

2.2.6. DeRelativul invariabil de funcţionează în limbajul popular, fiind substituibil prin

care. Antecedentul lui este [± Personal], de cele mai multe ori pronumelesemiindependent ăl sau demonstrativul popular ăla: ăl(a) de l-ai văzut. În limbaliterară actuală, de este destul de rar: În toţi anii de trecură, doar din povestirilemartorilor la spectacole, ale actorilor şi regizorilor care au colaborat cu centrulam aflat câte ceva […] (Rlib, 2002).

2.2.7. Pronumele nehotărâteSub aspectele avute în vedere aici, pronumele nehotărâte oricine, orice,

oricare nu prezintă trăsături diferite de ale componentului de bază (cine, ce, care).Formele cu ori- prezintă interes sub aspect semantico-sintactic, prin tipul decuantificare pe care îl asociază relativei (vezi I, Pronumele şi adjectivulpronominal nehotărât, 3.1; vezi şi infra, 3).

2.2.8. Adverbele relativeAdverbele relative unde, când, cum, cât funcţionează ca mărci ale joncţiunii

relative când categoria relativizată este plasată în poziţie de circumstanţial (pentrucazul special al adverbului cum, şi în poziţie de nume predicativ şi predicativsuplimentar). Sunt aşadar anafore adverbiale a căror sursă referenţială se găseşte înpropoziţia matrice. Alături de aceste adverbe, se include în microsistemuladverbelor relativ-interogative şi locuţiunea adverbială de ce, corespunzătoare unui

214

adjunct cu sens cauzal sau final. De ce funcţionează numai în propoziţii relativeinterogative indirecte: M-a întrebat de ce n-am venit.

2.3. Dinamica sistemului de conectoriInventarul conectorilor relativi cunoaşte o anumită dinamică, în sensul că

pronumele sau adverbele relative tind ca în unele contexte să-şi „tocească” sensul,apropiindu-se de statutul sintactic al conjuncţiilor. Fenomenul se manifestă însă îndiferite grade, de la stadiul de „clişeu sintactic” sau de lexicalizare a unorconstrucţii sintactice, până la conversiunea contextuală la clasa conjuncţiilor (estecazul adverbelor relative unde, când, cum, vezi I, Conjuncţia, 7.1).

Se poate afirma că sistemul relativ românesc conţine două tipuri de conectori,deosebiţi atât sub aspect sintactic, cât şi sub aspect pragmasemantic:

− relativizatori = pronume / adjective / adverbe relative cu rol de operatorsintactic al „încastrării” propoziţiilor relative în structura propoziţiei regente;

− relatori = cuvinte relative cu funcţie relativizatoare slăbită, care asigurălegarea sintactică a unor propoziţii relative izolate, neintegrate sintactic în structuraregentei (vezi infra, 3).

Semantic, relativizatorii se află într-o relaţie de tip anaforic cu un elementreferenţial din regentă, pe când relatorii nu aparţin unui asemenea „lanţ anaforic”;ei nu prezintă decât parţial trăsăturile anaforice ale relativizatorilor.

Funcţionează ca relatori conectivele:(a) ceea ce cu sens neutru, în contexte în care rezumă o secvenţă anterioară şi

relansează enunţul printr-o legătură sintactică mai laxă decât cea subordonatoare,ex.: Nu mi-a ascultat sfatul, ceea ce l-a costat, până la urmă.

Se poate vorbi de două ipostaze ale relativului compus ceea ce. Ceeace1 are statut de relator, foarte apropiat de conjuncţii (prin aceasta înţelegândcă unul dintre cele două roluri sintactice ale relativelor – cel de conectorsintactic a două secvenţe – devine mai pregnant, opacizându-i-se calitatea deanaforic; nu întâmplător aceste pronume şi adverbe relative apar în propoziţiiapozitive, unde legătura sintactică este mai laxă, vezi infra, 3.4.1.3). A sevedea şi tendinţa, manifestată mai ales în limba vorbită, de a se folosi formaceea ce în construcţii anacolutice: Cristian este deja cu un picior în groapă […].Ceea ce mă abţin de la a-mi spune părerea. (A. Buzura, apud Avram 2001).

Ceea ce2 are statut de relativizator, adică îndeplineşte un rol dublu, deconector care asigură legarea sintactică a enunţului şi de element anaforic,vehicul pentru informaţia referenţială din propoziţia regentă: Adu-mi ceea ceţi-am cerut.

De aici rezultă sensibilitatea lui ceea ce faţă de configuraţia sintactică aenunţului în unele situaţii (vezi supra, 2.2.3) şi indiferenţa în altele (înpropoziţiile apozitive).

(b) care, în configuraţiile după care, la care, drept (pentru) care, ex.:Animalul se scutură, se dezmetici, privi în jur, după care se pierdu grăbit printremărăcini. (D. Baiski, Luna); Şi i-am spus că şi io am stat şi mi-am făcut temele,ştii, la care el a percutat imediat… (IVLRA); […] reclamantul Iancu poate trecepragul bucătăriei, conform articolului 274 din Codul de procedură civilă. Cu

215

recurs. Drept pentru care, în cele din urmă, abia am reuşit să-l evacuez cu forţa,fiind un locatar deosebit de certăreţ (I. Iovan, Comisia).

Tot aici se poate include care din construcţiile anacolutice, deexemplu: […] era miliţie la mijloc, care nu se putea să …să facem scandal.(apud Vulpe 1980).

(c) unde, în contexte globalizante, similare cu cele în care apare ceea ce, ex.:Soarele, ieşit acum peste acoperişul anticariatului de peste drum, îi mângâiaplăcut obrazul. De unde i se păru că frigul se mai îmblânzise puţin. (D. Baiski,Luna). Într-un registru de tip special, unde este la limita extremă a„conjunctivizării”, adică a alunecării spre conjuncţie: Evaluarea ritmului de lucru:Rm = t.n./ Tm x 100, unde: Rm – ritm de lucru (coeficient de viteză), T.n. – timpprevăzut de normativ (timp dezirabil), Tm – timp efectiv utilizat (Internet, 2001).

(d) (pe) când, conector al unei circumstanţiale opoziţionale: Sănătateaeconomică a Chinei este din ce în ce mai înfloritoare, pe când situaţia economică aJaponiei se deteriorează. (Rlib, 2002) sau în construcţii în care adverbul nu-şi pierdecomplet valoarea temporală, însă nu mai este un relativizator (dublu substitut) pentrucă, de data aceasta, lipseşte propoziţia regentă; în plus, dobândeşte o valoareexclamativă: Şi când mă gândesc că la lansarea „Evenimentului zilei” am aruncatfluturaşi din elicopter până mi s-a făcut rău. (R. Popescu, Purtătorul de cuvânt).

Construcţiile de acest tip sunt rudimente ale unor construcţiibipropoziţionale din care s-a păstrat doar relativa, regenta fiind suprimată. Eaeste însă uşor de reconstituit, graţie stereotipiei acestor formule.

În afară de ceea ce, toţi relatorii sunt variante contextuale ale relativizatoriloromonimi. Relatorii au în comun modificarea statutului de operator al relativizării,pierderea legăturii cu unul dintre cei doi membri ai construcţiei relative –antecedentul sau termenul de substituit din regentă şi categoria relativizată, adicăpoziţia sintactică din care este deplasat relativul. În toate cazurile de sub (a–d), s-aslăbit legătura cu porţiunea stângă a derivaţiei fie prin izolare (parţială), ca în cazullui după care, la care, ceea ce, de unde, dar cu extinderea sursei referenţiale laîntreaga propoziţie regentă, fie prin pierderea legăturii cu sursa referenţială dinregentă (cazul pe când), fie prin dispariţia totală a regentei (de exemplu: A fostfoarte plăcut spectacolul. Şi când te gândeşti că n-am vrut să vin √ !).

În unele situaţii, se conservă relaţia cu regenta, dar se pierde relativafie parţial, prin ştergerea predicaţiei, ca în exemplul Cicilia refuză plata pânăla câştigarea procesului intentat, deşi e cert că respectivul nu a primiteducaţia corespunzătoare, aruncând periodic obiecte, [printre care √ şialimente.], (I. Iovan, Comisia) relativă partitivă, vezi infra, 3.4.1.2. –, fietotal, ca în Aş pleca, dar n-am [unde √], [când √] şi [cu cine √]., structură încare rămâne exprimat doar relativul.

Există, de asemenea, contexte în care se manifestă o anume stereotipie aformulei de joncţiune: relativul se asociază constant cu un regent, semn căelementul relativ se află probabil într-o fază de tranziţie către statutul deconjuncţie. De exemplu, în relative partitive de tipul: Au primit 50 de milioane,dintre care 30 le-au cheltuit pe maşini., lanţul anaforic care leagă antecedentul,relativul şi categoria relativizată este intact, aşadar pronumele încă funcţionează caoperator al relativizării. În aceeaşi situaţie se găsesc „clişeele” sintactice în măsura /

216

cazul / ipoteza / situaţia în care, vezi exemplele: Interpretarea pe care el o dăoperei e adevărată în măsura în care ea e coerentă, pertinentă, convingătoare(Gh. Crăciun, Introducere).; Intervenţia militară din Irak [...] va repoziţiona Rusiaca furnizor de petrol în cazul în care cele două state vor stabili un regim deadministrare a Orientului Mijlociu („Cotidianul”, 2002).

Pentru în cazul în care, există o alternativă conjuncţională: locuţiuneaîn caz că, o dovadă clară că fenomenul de „conjunctivizare” se produce.Structura „de tranziţie” coexistă un timp cu locuţiunea conjuncţională,probabil chiar vor rezista în paralel, dacă vorbitorul consideră avantajoasă înanumite situaţii varianta cu relativ. A se vedea situaţiile în care relativul caree înlocuit de când: În cazul când nu vor avea succes [...] mafiile caviaruluivor primi o grea lovitură („Adevărul”, 1999).

Se poate stabili o ierarhie privind gradul de „sudură” din grupări – de la înmăsura în care, cu cel mai înalt grad de coeziune (nominalul nu primeştedeterminanţi şi nu poate fi flexionat: *în măsurile în care, *în măsura extremă încare...), la în ipoteza în care, stadiu intermediar (componenta nominală admite şideterminări adjectivale, de exemplu: în ipoteza cea mai sumbră în care…) şi pânăla în cazul în care, în situaţia în care, cu cea mai slabă legătură a componentelor,pentru care se înregistrează şi variante flexionare ale nominalului (în situaţiile încare, în cazurile în care) şi sunt posibile şi amplificări ale grupului nominal (însituaţia aceasta în care…).

Asociat unui relativ, adverbul indiferent „coagulează” gruparea respectivă,care, pe lângă sensul concesiv, adaugă şi valoarea unui cuantificator universal de„liberă alegere”. Gruparea formată din indiferent şi relativ tinde să-şi modificestatutul, însă procesul de transformare în locuţiune conjuncţională nu este încăîncheiat. Sinonimia cu pronumele nedefinite (oricine, orice, oricare etc.) nu este unargument suficient pentru a le considera locuţiuni, dar poate demonstra tendinţa deschimbare. Grupările indiferent + relativ pot fi interpretate ca grupuri prepoziţionaleavând drept centru un rudiment al locuţiunii prepoziţionale indiferent (de): indiferentde cine / ce / care > indiferent cine / ce / care: Evenimentul de la Moscova arată că,indiferent cine se află acum la conducerea noii Al-Qaeda, acesta a optat pentru untraseu de război presărat cu atentate spectaculoase. (Rlib, 2002), Indiferent ce poemciteai, erai filmat pe o bancă, în parcul pustiu, sub salcâm… (A. Bodiu,Jurnalexpress), Observ cu surprindere şi indignare că se încearcă implicarea meaîntr-o afacere, indiferent care ar fi aceea. („Adevărul”, 2000).

Dinamica sistemului de conectori relativi se înscrie în procesul amplu aldinamicii limbii şi ilustrează tendinţa de schimbare a statutului unor elemente dejoncţiune (deja încheiată în unele cazuri; a se vedea valorile clar conjuncţionale alelui când şi unde, I, Adverbul, Conjuncţia).

3. CLASIFICAREA PROPOZIŢIILOR RELATIVE

O primă partiţie a propoziţiilor relative priveşte prezenţa sau absenţaantecedentului. Se identifică astfel două categorii de propoziţii relative: relativa cuantecedent, de ex.: Mi-a fost de mare ajutor carteai pe carei mi-ai împrumutat-oi(ei) şi relativa liberă, care ocupă poziţia antecedentului nelexicalizat, de ex.: Mi-afost de mare ajutor (ei) cei mi-ai împrumutat (ei).

217

3.1. Propoziţii relative cu antecedent

Cel mai frecvent, propoziţiile relative au ca regent nominale sau se includ îngrupuri nominale, aşadar sunt realizări de tip propoziţional ale poziţiei sintacticeatribut. Relativele atributive al căror regent este totodată şi antecedent alconectorului relativ sunt propoziţii relative cu antecedent. Să se compare: Adu-micarteai carei e pe masă., unde relativul este un element anaforic, legat referenţialde nominalul regent cartea, cu Asta a fost dorinţai cuij a venit primul aici., underelativul şi nominalul regent sunt diferite referenţial. Regentul propoziţiei atributivenu este şi antecedent al relativului, deci subordonata este o relativă liberă.

Din punctul de vedere al clasei morfologice căreia îi aparţine, regentulantecedent al propoziţiei relative poate fi: (a) substantiv (Oamenii care beau beresunt obezi.), (b) pronume (Tot ce ţi-am spus este adevărat.) sau substitute numerale(Al doilea pe care l-a concediat a mai avut probleme şi altădată.).

Un caz particular îl reprezintă construcţiile în care antecedentul propoziţieirelative este un adjectiv sau un participiu cu valoare adjectivală. Relativul(întotdeauna ce adverbial) este nume predicativ în subordonată: De supărată ceera, nici nu se uita la noi.

În construcţii de acest tip, propoziţia relativă funcţionează ca marcă adeterminării graduale pentru adjectivul din propoziţia regentă, de aceea sepoate vorbi aici de o valoare adverbială a relativului. Subordonata relativăeste circumstanţială.

În condiţii similare, propoziţiile relative pot avea antecedenţi adverbiali: Binecum lucra de obicei, a rezolvat problema fără greşeală. Şi în aceste construcţii semanifestă restricţii în privinţa selecţiei elementului relativ, care va fi întotdeaunaadverbial, dacă antecedentul este adverb de mod. Cu adverbe de alt tip în regentă,cum nu mai este adverb relativ, ci conjuncţie: Departe cum stătea, nu ajungeamereu la timp. (vezi Circumstanţialul de cauză, 2.1.1.3, 2.3.2).

În unele lucrări de specialitate se menţionează un tip de relative cuantecedent propoziţional. Conectivele care pot „relua” o propoziţie sau osecvenţă multipropoziţională sunt relatorii după care, la care şi ceea ce cuvaloare neutră (vezi supra, 2.3), ex.: Copilul era ţinut de mamă, după carefu dat servitoarei., Am certat-o că nu şi-a terminat lecţiile, la care ea mi-arăspuns printr-un gest de lehamite., N-a venit când l-am chemat şi nici n-arăspuns la telefon, ceea ce m-a supărat. Aceste construcţii relative nu suntrelative cu antecedent (şi nu sunt nici atributive, vezi Atributul 2.7), ci au unstatut sintactic special, determinat de tipul de dependenţă faţă de regentă şi denatura conectivului (vezi infra, 3.4.1.3).

Un criteriu suplimentar de clasificare a propoziţiilor relative cu antecedent îlconstituie rolul semantic al relativei în raport cu antecedentul. Anumiteparticularităţi semantice ale acestuia, corelate cu trăsături ale predicatului relativeişi cu o serie de restricţii privind selecţia relativului permit identificarea a douăclase de relative cu antecedent: relative restrictive (determinative) şi relativenonrestrictive (explicative, descriptive).

218

Terminologia utilizată în literatura de specialitate în legătură cu aceastădistincţie este departe de a fi unitară. În funcţie de modelul teoretic în care seface descrierea, în funcţie de şcoala, de tradiţia lingvistică căreia îi aparţinecercetătorul, denumirile propuse în tipologia relativelor cunosc variaţiiimportante (relative determinative / restrictive / neizolate / solidare vsexplicative / nonrestrictive / apozitive / izolate). Încadrarea neechivocă aconstrucţiilor relative într-unul dintre tipuri este, de asemenea, o problemădificilă, în lipsa unor criterii pertinente de diferenţiere.

În delimitarea celor două categorii de relative se apelează, de regulă, lacriterii semantice. Opoziţia dintre determinative şi explicative poate fi formulată(a) în termeni de extensiune a conceptului desemnat de antecedent sau (b) întermeni de clasă / subclasă:

(a) Relativa din construcţia: Oamenii care beau bere sunt obezi. este oadăugire determinativă, pentru că ideea de „om” nici nu conţine, dar nici nuexclude ideea de „a bea bere”. Relativa restrânge extensiunea primului termen,astfel încât oamenii înseamnă o parte a oamenilor. Din punct de vedere semantic,relativa restrictivă (determinativă) formează împreună cu antecedentul un concepttotal, o idee complexă, nonechivalentă conceptual cu primul termen. Spredeosebire de relativa restrictivă, relativa explicativă (nonrestrictivă) este oadăugire care nu restrânge extensiunea antecedentului; în Oamenii, care sunt dotaţicu raţiune, înţeleg necesitatea legilor., relativa dezvoltă un concept deja conţinutîn cel al cuvântului om; nu modifică, nici nu restrânge conceptul acestui termen.

(b) În termeni de clasă / subclasă, relativa restrictivă restrânge ansambluldenotat de nume şi delimitează o subclasă, iar relativa nonrestrictivă nu selecteazăşi nu restrânge ansamblul care trebuie delimitat independent de relativă.

Criteriilor semantice de delimitare a celor două tipuri de relative li sepot asocia unele trăsături descriptive şi criterii de identificare suplimentare:

− schimbarea sensului frazei (relativa explicativă este omisibilă,restrictiva, nu); să se compare: Colegii tăi de grupă, pe care i-am cunoscutanul trecut, sunt foarte simpatici. / Colegii tăi de grupă [Ø] sunt foartesimpatici. cu Persoanele care au intrat sunt prietenii mei. / *Persoanele [Ø]sunt prietenii mei;

− inserţia unor modalizatori (se pare, se zice, din păcate, probabil etc.)sau a unor conectori pragmatici (de altfel, aşadar, cum spuneam etc.),acceptaţi numai de relativele explicative: El, care nu munceşte cu plăcereniciodată, mi-a spus că vrea să participe. / El, care din păcate / se pare / dealtfel nu munceşte cu plăcere niciodată, mi-a spus că vrea să participe.Inserţia aceloraşi modalizatori în relativele restrictive conduce la enunţuriagramaticale: Oamenii care muncesc cu plăcere trăiesc mai mult. /*Oamenii care se pare / din păcate / probabil muncesc cu plăcere trăiesc maimult. / *Oamenii care aşadar / de altfel muncesc cu plăcere trăiesc mai mult.

− inserţia semiadverbului restrictiv numai, acceptată doar de relativelerestrictive: Studentul care învaţă în timpul semestrului ia note mari în sesiune. /Numai studentul care învaţă în timpul semestrului ia note mari în sesiune.

219

− selecţia modului verbal din relativă (conjunctivul este rezervatrestrictivelor): N-am găsit pe nimeni care să mă însoţească la spectacol. /Am găsit pe cineva care să mă însoţească la spectacol.

− prezenţa pauzei (marcată grafic prin virgulă), ca semn prozodic aldeterminării de tip apoziţional: Invitaţii, care vor să danseze, se întorc însalon. vs Invitaţii care vor să danseze se întorc în salon.

Niciunul dintre testele enumerate nu conduce însă la rezolvareaconvenabilă a distincţiei, pentru că trebuie avute în vedere şi aspecte ce ţin deorganizarea sintactică a construcţiei, precum şi de situaţia concretă decomunicare. Aceeaşi construcţie poate avea o „citire” restrictivă (evenimenţială)sau nonrestrictivă (nonevenimenţială sau generică) în anumite contexte.

3.2. Propoziţiile relative liberePropoziţiile relative libere ocupă poziţia sintactică a antecedentului nelexicalizat

(substituit de pronumele sau de adverbul relativ din subordonată). „Vizibilitatea”antecedentului este criteriul după care se face distincţia dintre relativele cu antecedentşi relativele libere. Să se compare: A adus carteai cei i-ai cerut-oi (ei). relativă cuantecedent (ocupă poziţia de atribut al numelui cartea) cu A adus carteai [cei i-ai cerut(ei)]. relativă liberă (ocupă poziţia sintactică de complement direct).

În privinţa poziţiei sintactice a centrului nelexicalizat în organizareapropoziţiei regente, nu există restricţii, acesta poate fi subiect, complement direct,complement indirect, complement prepoziţional, nume predicativ, predicativsuplimentar, circumstanţial etc. În toate situaţiile, propoziţia relativă liberă vaocupa poziţia sintactică a antecedentului nelexicalizat − subiect: Îmi place (ei) ceiaud., complement direct: A adus (ei) cei i-am cerut., complement indirect: I-arăspuns (ei) cuii l-a felicitat., complement prepoziţional: Se bucură de (ei) cei i-aispus., predicativ suplimentar: L-ai văzut ce face?, atribut (echivalent al unuiatribut genitival sau prepoziţional): Hai să mergem fiecare pe la casa (ei) cuii neare., Coborârea anevoioasă de unde l-ai obligat să urce l-a costat cam mult.,circumstanţial: S-au dus (ei) undei i-ai trimis. / cu cinei i-a chemat. / cumi auvenit. etc.

3.3. Relative integrate sintacticÎn funcţie de „intimitatea” relaţiei cu regenta şi de poziţia ocupată în

organizarea acesteia, subordonatele relative se pot clasifica în două categoriimajore: relative integrate sintactic şi relative izolate (periferice).

Trăsătura comună tuturor relativelor integrate sintactic este legătura sintacticăputernică faţă de un centru din propoziţia regentă; prezenţa lor este necesară pentrugramaticalitatea structurii regentei. Relativele integrate sunt fie relative cu antecedent,atributive restrictive, al căror regent nominal are şi calitatea de antecedent alrelativului, fie relative libere, subordonate care ocupă poziţii sintactice impuse destructura actanţială a unui centru din regentă: completive directe, indirecte,prepoziţionale, completive secundare, circumstanţiale obligatorii etc.

Relativele izolate (periferice) sunt supuse într-o măsură mai micăconstrângerilor (sintactice sau semantice) din partea regentei, pentru că ele suntconstituenţi facultativi, informaţia pe care o vehiculează având relevanţă la nivel

220

extrasintactic. În categoria relativelor izolate se includ atât relative cu antecedent(nonrestrictive), cât şi relative libere (circumstanţiale facultative).

3.3.1. Relative cu antecedentÎn inventarierea acestui subtip de relative integrate sintactic, o mare

importanţă are zona de joncţiune a propoziţiei subordonate, complexul semantico-sintactic alcătuit de antecedent şi relativ. Mecanismele complexe ale legăturii de tiprelativ sunt traduse mai ales prin forma relativizatorului (realizare lexico-gramaticală şi marcă de caz), aflată într-o strânsă dependenţă de tipulantecedentului care guvernează relativa.

Toate subordonatele din această categorie sunt atributive, nominalulantecedent al relativului fiind totodată şi regentul propoziţiei.

Cel mai frecvent dintre antecedenţii acestui tip de propoziţie relativă estesubstantivul, urmat de pronumele semiindependent şi de alte pronume:demonstrative, nehotărâte, negative şi numerale.

De regulă, pronumele personale, reflexive, posesivele, ca şi numeleproprii sau numele relaţionale (de rudenie sau care exprimă alte relaţii) nuacceptă restrângerea referinţei, aşadar nu pot fi antecedenţi ai relativelorintegrate sintactic (întotdeauna restrictive); se asociază numai cu relativeizolate, nonrestrictive (vezi infra, 3.4.1). Numai în anumite situaţii decomunicare şi în condiţii speciale de „decupaj referenţial” operat de relativăasupra referentului antecedentului, nominale din această categorie potreprezenta antecedenţi ai relativelor restrictive: Mama care l-a crescut şi numama naturală... / Ion care a absolvit colegiul anul acesta şi nu Ion dinseria anterioară / Dunărea care trece pe la noi şi nu Dunărea vieneză, Tucare eşti acum şi nu tu cel de dinaintea accidentului. etc.

(a) Substantivul poate fi nedeterminat, o expresie referenţială aflată la primamenţiune în frază: Nu există zi în care să nu-l caute cineva. sau un nume cu„citire” virtuală: Voi n-aţi avut probleme cu turci, cu: cu: aprins case-n care stauturci pentru… (CORV).

Determinanţii asociaţi substantivului antecedent sunt foarte variaţi. Cuarticol nehotărât, substantivul este fie prima menţiune în context: Se învârterobinetul şi ţâşneşte apa, caldă, opărită, iar asta într-o vreme când era oprită întot oraşul („Transilvania expres”, 2000)., fie anaforic (reluare): E doar o maşinăroşie acolo, o maşină pe care n-o mai văd după ce fac duş. (A. Bodiu,Jurnalexpress), fie generic: În lumea ei de acasă, o femeie care intra neînsoţităîntr-un bar şi îşi comanda băutură era fie o beţivă, fie o prostituată în căutare declienţi. (A. Bittel, Întâlnire).

Referentul la care trimite nominalul poate avea existenţă reală sauvirtuală. Când antecedentul relativei este un nume din cea de-a douacategorie, de regulă predicatul relativei este la modul conjunctiv: I-a fost greupână a găsit un pictor care să-i reproducă tabloul pe o bucată de etaminăapretată. (D. Baiski, Luna).

Substantivul cu articol hotărât (însoţit sau nu de determinative adjectivale şiprecedat sau nu de prepoziţii) este cel mai frecvent antecedent al relativelor

221

integrate sintactic. El se referă la indivizi identificabili pornind de la clasa pe care oreprezintă numele (citire specifică) sau la ansamblul unei clase (citire generică).Ambele sunt posibile când substantivul este antecedent al unei relative integratesintactic: Oamenii care au intrat acum sunt invitaţii Anei. / Oamenii care suntcumpătaţi trăiesc mai mult.

Cei mai frecvenţi conectori ai relativei cu antecedent substantival suntcare şi ce, concurenţa dintre ei fiind determinată de trăsături semantice aleantecedentului (vezi I, Pronumele şi adjectivul pronominal relativ).Selecţia relativizatorilor adverbiali depinde de natura lexicală aantecedentului: Am discutat pentru prima dată chiar în ziua când am ajunsla Lisabona. (A. Bodiu, Jurnalexpress), Ar urma apoi un party organizat lacafeneaua unde citesc M. şi P. (ibid.), Acest lucru m-a determinat să măadresez Dumneavoastră, nădăjduind că în perioada cât voi lipsi veţi avearăgazul necesar de a reflecta şi a decide. (I. Iovan, Comisia), În funcţie demodul cum se produce reducerea grosimii, efilarea poate fi primară sausecundară. (S. Pauliuc şi C. Dinu, Geologie).

Substantivul antecedent al relativelor integrate se asociază cu adjectivepronominale nedefinite (alt, vreun, atât(a), cutare, câţiva, orice, fiecare, tot etc.)şi cantitative (mulţi, puţini): Ştiu că o altă etimologie care a mi-a generat mariprobleme a fost la dulf, pentru că nu… da, nu se prea nu e de găsit. (IVLRA), Eiau avertizat, de asemenea, că vor executa 10 ostatici pentru fiecare membru alcomandoului care va fi ucis sau √ rănit de poliţie. (Rlib, 2002). Adjectivul tot esteun cuantificator universal care, asociat nominalului, face ca extensiunea acestuia săfie apoi delimitată de întregul ansamblu [cuantificator + nominal + relativă]: Maimult decât atât, vreau să te felicit pentru toate programele pe care le dai şi aş vreacât mai mult să dai mai multe filme bune. (TV, 2000). Adjectivul demonstrativprecedă substantivul sau este postpus acestuia. Relativizatorul îşi procură referinţade la antecedent prin intermediul demonstrativului, construcţia având un oarecaregrad de redundanţă: Am iubit satul până în acest moment, dar izolareai aceastai încarei mă aflu şi oamenii care nu sunt aşa cum am crezut eu, ci sunt egoişti şi cuciudă pe mine şi pe mama, mă face să-l urăsc. (V. Cristea, Jurnal). Cânddemonstrativul este antepus, substantivul nu are morfem de determinare definită,aşadar demonstrativul, pe lângă rolul deictic, cumulează şi rolul de indicator alclasei la care se referă numele: În ce departamente sau în ce sectoare sunt angajate[acele persoane]i carei fac obiectul diferendumului. (IVLRA). Adjectivul negativreduce la zero extensiunea nominalului. Ca reflex sintactic al acestei trăsăturisemantice a antecedentului, modul verbal din relativă este (de cele mai multe ori)conjunctivul. Acelaşi efect de cuantificare şi de selecţie modală în relativă seînregistrează şi în cazul adjectivului singur: Nu exista un singur om în facultatecare să-l fi citit de bunăvoie pe Borges. (R. Petrescu, Eclipsa). Când nominalul aresens spaţial sau temporal, relativa poate avea conector adverbial: E primul locunde la micul-dejun se mănâncă o aşa-zisă mâncare caldă. (A. Bodiu,Jurnalexpress), Însă din prima clipă când pusese piciorul pe asfaltul parizian,toate acestea îi apăruseră ca o corvoadă, o pierdere inutilă de timp, şi căutase înagendă adresa hotelului ieftin. (A. Bittel, Întâlnire).

222

(b) Pronumele antecedente ale relativelor integrate sintactic sunt pronumenehotărâte şi negative, semiindependente, demonstrative şi numerale. Indefinitele(compuse cu structura [relativ + -va] sau [alt- + relativ + -va]) ceva, cineva, careva,altceva, altcineva etc. se comportă întocmai ca substantivele cu articol nehotărât,putând primi relative ca unic determinativ sau în asociere cu determinativi de tipadjectival sau cu grupuri prepoziţionale: Mă întreabă ceva la care nu ştiu sărăspund. (V. Cristea, Jurnal), E.B. are 60 de ani şi nu a văzut niciodată pe cinevade la primărie care să cureţe pe Strada Traian Moşoiu, pentru că nimeni nu vinesă măture pământul. („Transilvania expres”, 2002). În acelaşi mod se comportă şinegativele nimeni şi nimic: Colonelul e furios când află că n-am găsit nimic caresă se potrivească temerilor noastre. (Camil Petrescu, Ultima noapte), N-am găsitpe nimeni care să-mi dea vreo informaţie.

Pronumele semiindependent cel este cel mai frecvent dintre antecedenţiipronominali ai propoziţiilor relative; atât în relativele integrate sintactic curelativizatorul care, cât şi în cele cu ce, este mai frecvent decât demonstrativul„independent” acela.

Ca antecedent al relativei, cel apare în două categorii de construcţii, încare actualizează următoarele valori: deictic sau anaforic al unui numepropriu / comun deja menţionat (prin care se evită repetiţia şi se permitelansarea unei noi predicaţii) sau anaforă în construcţii relative scindate.

În ipostaza de deictic pentru un referent cu trăsătura [+ Uman]:persoană, ins, individ, om, referinţa nominalului substituit se reconstituie cuajutorul relativei, care funcţionează astfel ca o expresie referenţială aflată laprima menţiune în context: Cei care staţi la margine trebuie să vă mutaţi perândul de la uşă.

Sursa referenţială a lui cel anaforic poate fi un nume propriu sau unnume comun menţionat deja în context: După turnir stau de vorbă cu U. G.,cea care a făcut (...) documentarea pentru istoria trenului sud-nord.(A. Bodiu, Jurnalexpress) sau un pronume personal: Mă întreb dacă noi, ceicare am trăit această experienţă, am înţeles ceva.

Când nominalul substituit (fără nicio sursă referenţială în context) este[− Animat], se foloseşte forma de feminin plural cu valoare neutră şi se preferărelativizatorul ce: În cele ce urmează vom prezenta şi alte elemente componenteale procesului de comunicare. (Internet, 2000).

Situaţiile în care pronumele semiindependent selectează alt relativizator înafară de care şi ce sunt rare. În exemplul următor, selecţia adverbului unde esteposibilă, pentru că nominalul sursă referenţială pentru cel este un locativ: Punctulinformativ, cel unde se aflau computerele, era aşezat, cu discreţie, la dreaptaPseudo-Sanctuarului. (A. Bodiu, Jurnalexpress). Şi pronumele demonstrativecunosc cele două ipostaze discutate mai sus − substitut al unui nume cu trăsătura[+ Personal] şi anaforic: Mai întâi de toate trebuie spus că nu sunt dintre aceiacare cred că poezia este intraductibilă. (A. Bodiu, Jurnalexpress), În ultimăinstanţă, ea e aceea [care asigură coeficientul de generalitate şi specificitate alstudiilor de istorie şi critică literară]. (G. Crăciun, Introducere). Numeralelepronominale substituie un nominal a cărui referinţă o cuantifică: Eu n-am văzutdecât vreo doi sau trei care-au votat, restul s-au abţinut. (TV, 2002).

223

În anumite condiţii (predicatul relativei la conjunctiv şi un anumitantecedent, de pildă un pronume negativ, indefinit, numeral etc.), conectorulrelativ poate lipsi: Nu-i nimeni Ø să m-ajute., Voi fi prima Ø să salut oasemenea schimbare. etc. Posibilitatea suprimării relativului depinde maiales de prezenţa conjunctivului în relativă, pentru că morfemul mobil să preiarolul de conector subordonator în absenţa conectorului relativ. Există treicontexte principale în care relativa are predicat la modul conjunctiv:(a) context volitiv (relativă subordonată unui verb volitiv, unui verb volitivîncastrat într-o altă propoziţie sau într-o frază imperativă: Se doresc mai multearticole cu un conţinut politic în care să se vorbească despre preşedinte.),(b) context negativ / interogativ / ipotetic (antecedentul este complement alunui verb la formă negativă, interogativă sau al unui verb dintr-o propoziţiecondiţională: Nu mai avea pe nimeni care s-o ajute., Ai pe cineva care săte-ajute?, De-ar avea prieteni care s-o ajute, ar termina treaba.), (c) contextsuperlativ (factorul care declanşează folosirea conjunctivului se găseşte în GNcomplex care conţine relativa şi care este sau face parte dintr-o expresiesuperlativă: Nu există moment mai potrivit în care să întrebi asta.).

3.3.2. Relative libere (fără antecedent)Relativele integrate sintactic fără antecedent pot avea aceeaşi organizare ca şi

relativele cu antecedent lexical, discutate mai sus. Deosebirea dintre cele douăsubcategorii de propoziţii relative constă în anularea realizării lexicale a tuturorconstituenţilor grupului nominal antecedent (atât a centrului nominal, cât şi adeterminativelor sale). Trăsăturile sintactice ale antecedentului sunt însă active,astfel, relativizatorul va fi influenţat de acestea atât sub aspectul formei cazuale, câtşi în ceea ce priveşte dublarea prin clitic; într-o oarecare măsură, selecţia tipului derelativ depinde de aceste trăsături abstracte ale grupului nominal.

Poziţiile sintactice pe care le pot ocupa relativele integrate sintactic dinaceastă categorie sunt poziţii actanţiale, impuse de structura gramaticală a grupuluiregent: subiect (Vine în excursie (ei) cinei termină eseul.), complement direct(A citit (ei) cei i-ai trimis tu.), complement indirect (I-a povestit asta (ei) oricuii afost dispus să asculte.), complement prepoziţional (El contează pe (ei) cei îi trimiţitu.), nume predicativ (El nu va deveni niciodată (ei) cei-ţi doreşti tu.), complementpredicativ al obiectului (Şi-a intitulat cartea (ei) cumi şi-a dorit.), predicativsuplimentar (L-am văzut (ei) cumi învaţă.), circumstanţial obligatoriu (Lucrurilen-au decurs cum ai fi vrut tu.).

Legătura dintre relativa integrată sintactic şi antecedentul său cunoaştediferite grade de „vizibilitate”: transparenţă > semitransparenţă > opacitate.

Situaţiile de transparenţă corespund antecedentului cu realizare fonetică(vezi supra, 3.3.1).

În categoria construcţiilor cu joncţiune semitransparentă se includ relativelelibere al căror antecedent nelexicalizat este dominat de un grup prepoziţional cuprepoziţie „vizibilă”, adică menţinută şi după „ştergerea” grupului nominal, şi celeal căror conector este în alt caz decât cazul corespunzător categoriei relativizate.Relativizatorul se supune simultan constrângerilor exercitate de un termen dinregentă (recţiune cazuală, prepoziţională) şi de un termen din subordonată care îldomină. Cum condiţiile impuse de cei doi sunt uneori contradictorii, formal,

224

relativizatorul este pus în situaţia de a „face o alegere”; vezi infra, 3.3.2.1 şi3.3.2.2, descrierea situaţiilor posibile.

Aceste configuraţii sintactice sunt cunoscute în literatură ca „împletiriale regentei cu subordonata”, „amalgamări sintactice”, fenomene de „sintezăsintactică”, de „imbricare”, vezi Imbricarea.

Cazurile de opacitate sunt situaţii de coincidenţă, de „consens” în privinţaconstrângerilor exercitate de cele două domenii aflate în „joncţiune relativă”:grupul sintagmatic regent şi subordonata relativă, vezi infra, 3.3.2.3.

3.3.2.1. Relative „semitransparente”. Constrângeri de regim prepoziţional„Încastrarea” relativei integrate sintactic cunoaşte grade diferite de

profunzime: antecedentul relativei poate fi dominat de un grup prepoziţional aflatla rândul său sub dominaţia unui alt grup sintactic. Restricţia prepoziţională poateveni din stânga, adică prepoziţia „vizibilă” aparţine regentei (cazurile (a-c)) saupoate fi exercitată din dreapta, din domeniul relativei (cazurile (d-f)).

(a) Grupul prepoziţional este dependent de un grup nominal: Aş dori caacum, în pragul unei triste aniversări, să-mi exprim părerea de rău pentru (ei) ceis-a întâmplat anul trecut în Statele Unite. (TV, 2002), Gândul la cumpărături şila (ei) cei faci acolo. (IVLRA).

(b) Grupul prepoziţional este dominat de un grup verbal. Prepoziţia esteimpusă de un centru verbal din regentă: Iar dumneata măsoară-ţi cuvintele. Şi nu tebaza pe (ei) cei scrie ori nu scrie el în procesul verbal. (R. Petrescu, Eclipsa), Grigrâde la (ei) cei spun, aşa e…(R. Popescu, Purtătorul de cuvânt).

Când nominalul nelexicalizat (ei) are trăsătura [+ Personal],relativizatorul preia această trăsătură, prin selecţia formei cine: Sensibil,sărac, orgolios cât cuprinde, la întoarcere va trece probabil la (ei) cinei îl vaaprecia primul. (R. Popescu, Purtătorul de cuvânt). Tipul de relativizatordepinde şi de trăsăturile semantice ale categoriei relativizate. Când categoriarelativizată e cuantificată, e ales, de exemplu, cât: Şi număru ăla de puncte îlîmpărţim la (ei) câţi doctori suntem şi avem per doctor cât ar trebui să facă.(IVLRA).

(c) Grupul prepoziţional depinde de un grup adjectival: Sunt mirată de (ei)câte accidente se întâmplă.

În exemplele de sub (d–e), prepoziţia „vizibilă” este asociată relativizatoruluica reflex al recţiunii exercitate asupra lui de un centru de grup din relativă:

(d) Într-o primă situaţie, grupul prepoziţional aparţine propoziţiei relative: Cev-a decontat? / Transportu, trenu, avionu, (ei) cu ce au venit. (IVLRA).Prepoziţia cu nu aparţine regentei, ci este „deplasată” împreună cu relativul dincategoria relativizată (au venit cu ...).

(e) A doua posibilitate este cea în care relativizatorul este dominat de un grupprepoziţional, dar acelaşi grup prepoziţional îşi justifică existenţa şi în regentă, caîn exemplul: Vorbesc cu cine vorbeşti şi tu. Poziţia antecedentului nelexicalizatfaţă de prepoziţie sugerează că oricare dintre cele două prepoziţii ar rămâne„vizibilă”, se va găsi tot în vecinătatea relativului: Vorbesc cu (ei) cinei vorbeşti şitu. (prepoziţia aparţine domeniului regentei) sau Vorbesc (ei) cu cinei vorbeşti şi tu.(prepoziţia aparţine categoriei relativizate şi s-a deplasat împreună cu relativul).

225

(f) Există însă şi a treia posibilitate: ambele domenii (regenta şi relativa)exercită constrângeri privind recţiunea prepoziţională, producându-se interferenţede regim prepoziţional similare cu ceea ce se întâmplă în amalgamările de mărcicazuale (v. infra, 3.3.2.2): Depinde pe ce mizezi. Verbul regent al relativei impuneprepoziţia de, însă conectorul relativei s-a deplasat împreună cu prepoziţia pe,impusă de verbul a miza din subordonată: Depinde (*de ei) pe ce mizezi. În limbaromână, prepoziţia impusă din relativă (când categoria relativizată este un grupprepoziţional) se grupează obligatoriu cu relativul, de aceea enunţuri în care ar firespectat regimul prepoziţional al ambelor grupuri prepoziţionale suntagramaticale: *Depinde de (ei) ce mizezi pe.

3.3.2.2. Relative „semitransparente”. Constrângeri cazuale „divergente”(a) Relativizator supus constrângerilor cazuale din regentă. În această

categorie se încadrează construcţii de tipul Dau cui cere., în care relativizatorulpreia de la constituentul fără realizare fonetică toate trăsăturile abstracte relevantepentru interpretarea enunţului; aceste trăsături sunt însă în dezacord cu restricţiileimpuse relativizatorului din interiorul subordonatei relative. Cazul poate fi impusde un centru adjectival: recunoscător cui m-a ajutat sau adverbial: Cuii nu esteobişnuit cu astfel de lucruri îii este greu să se descurce. Formal, relativul preiatrăsăturile numelui nelexicalizat şi este în cazul dativ, caz impus de adjectivul,respectiv, de adverbul din regentă. În acelaşi timp, în subordonată, relativul ocupăpoziţia sintactică a categoriei relativizate: subiect în ambele exemple.„Combinările” posibile sunt destul de numeroase, vezi Imbricarea, 1.1.1.

(b) Relativizator supus constrângerilor cazuale din relativă. În alte situaţii,tensiunea dintre cele două poziţii se rezolvă în favoarea relativei, impunându-semărcile reclamate de categoria relativizată. Când numele nelexicalizat de caredepinde subordonata este în poziţie de subiect, propoziţia relativă este topicalizată,pentru o marcare mai clară a acestei poziţii: Cui îi trebuie tablouri să vină acasă.(V. Cristea, Jurnal), Ar trebui să-l lăsaţi să spună ce are de spus şi cui nu-iconvine să mute pe alt program, că de-aia s-a inventat telecomanda. (TV, 2002).Relativul este în cazul dativ (complement indirect în subordonată), iar propoziţiarelativă este, în ambele exemple, subiectivă.

În sintaxa populară se întâlnesc destul de frecvent construcţiitopicalizate de tipul: Cine se amestecă în tărâţe îl mănâncă porcii. (Proverb).Formal, relativul este în cazul nominativ, dar poziţia sintactică a numeluinelexicalizat este de complement direct (a se vedea dublarea prin clitic). Şiaici, relativul s-a acomodat în privinţa mărcii cazuale la constrângerea dinsubordonată, legătura cu regenta fiind reconstituită cu ajutorul cliticului.

3.3.2.3. Relative „opace”Opacitatea poate fi rezultatul unor constrângeri cazuale „consensuale”.

Mărcile cazuale impuse din regentă nominalului antecedent sunt în acord cumărcile cazuale impuse din subordonată relativizatorului. Nominalul antecedentfiind nelexicalizat, conectorul relativ se supune constrângerilor din regentă.

Explicaţia poate fi (şi) de natură pragmatică. Este mult mai uşor deinterpretat (şi de planificat) un enunţ în care poziţiile sintactice sau cel puţinmărcile cazuale ale antecedentului şi ale relativizatorului coincid, decâtenunţurile cu mărci divergente. Respectarea acestui principiu se impune mai

226

cu seamă în cazul relativelor fără antecedent, care nu conţin în regentă oexpresie referenţială „gazdă”.

Şi aici există două situaţii: omonimie sau identitate cazuală.(a) Omonimie cazualăGrupul nominal antecedent este marcat pentru acuzativ, iar relativizatorului i

se impune cazul nominativ: Îi promit o antologie din care să aleagă (eacuzativ)cenominativ îi place (A. Bodiu, Jurnalexpress).

Grupul nominal e marcat pentru nominativ, iar relativizatorului i se impunecazul acuzativ: Îi ajunge (enominativ) ceacuzativ i-am adus.

Se pot include în această categorie şi construcţii de tipul celor discutatesupra, 3.3.2.1, dacă grupul prepoziţional care domină relativa nu este lexicalizat:Le explic că Proiectul nu e un plan: pur şi simplu îmi dau seama (de ei) cei voiface. (R. Popescu, Purtătorul de cuvânt), Mă gândesc (la ei) cei a fost aici. Deşiabsentă fonetic, prepoziţia rămâne prezentă din punct de vedere sintactic, ea fiindimpusă de regimul verbului din regentă, care determină interpretarea sintactică asubordonatei: completivă prepoziţională.

(b) Coincidenţă de caz şi de poziţie sintacticăNominalul nelexicalizat şi relativul sunt în aceeaşi poziţie sintactică, de

exemplu, nume predicativ: M-am trezit după ce Lelu nu mai era (enominativ)cenominativ a fost pentru mine. (V. Cristea, Jurnal) sau subiect: Nu mai conta(enominativ) cenominativ se întâmplă aici sau acolo. (P. Cimpoieşu, Simion) saucomplement direct: Mi-a adus (eacuzativ) ceacuzativ am cerut. etc.

(c) Coincidenţă de caz, poziţii sintactice diferiteNominalul nelexicalizat şi relativul sunt în poziţii sintactice diferite, dar cazul

impus din regentă şi cazul impus din subordonată coincid: Îmi place (enominativ, S)cenominativ, NP a devenit Maria.

Situaţia este frecvent întâlnită în relativele scindate, unde relativizatorul esteîn poziţie de subiect, iar antecedentul nelexicalizat al relativei este în poziţie denume predicativ: (enominativ) Cenominativ mă surprinde este că aici, dar şidupă-amiază, [...] discuţia se poartă în limitele comparaţiei Rusia – Europa. (A.Bodiu, Jurnalexpress).

Opacitatea poate fi rezultatul unei elipse. În exemplele de mai jos, lipseşteoperatorul copulativ, astfel relativa ajunge în vecinătatea unui pronume personal(inapt de a domina relative integrate sintactic). Totuşi, relativa nu este izolată:Ei, adică ei, socrii, sunt cei care împreună cu alţii îi ţin pe ăia de la oraş cu pită şicu praz, ei √ (ei) cei mai ţin Paştele şi Crăciunul şi aşa mai departe. (D. Baiski,Luna). Constituenţii absenţi pot fi recuperaţi fără dificultate, la aceasta contribuindşi intonaţia enunţului şi emfaza pronumelui: Bad, poate doar Bad, cu poveştile lui,cu neghiobiile lui minunate, copilăreşti, chiar idioate uneori, EL √ (ei) cei îl maiîmpiedica să facă ceva urât (ibid.).

Construcţiile relative infinitivale reprezintă un caz particular de opacizare arelaţiei cu antecedentul. Grupări de tipul: N-am ce face / unde merge / cu cineveni. etc. conţin un relativizator, semn al subordonării la nivelul frazei şi un verb lainfinitiv, care nu îndeplineşte condiţiile actualizării lui ca predicat al enunţării.Construcţia relativă ocupă o poziţie sintactică similară cu relativele descrise supra,3.3.2, al căror antecedent este nelexicalizat. Să se compare(a) N-am (ei) cei face şi (b) N-am (ei) cei să fac. Construcţiile relative infinitivale

227

acceptă, de asemenea, aglomerări de relativizatori: N-am cu cine √, unde √, când √şi de ce pleca.

Relativele infinitivale se caracterizează printr-o serie de constrângeri în ceeace priveşte:

(a) verbul din regentă − a avea (personal, tranzitiv), ex.: N-am ce citi., undeconstrucţia este echivalentă cu un complement direct (vezi Complementul direct,3.1.4) sau a fi / a avea (impersonale), de exemplu Nu-i cine-l ajuta. / N-are cineporni maşina., construcţii echivalente cu subiectul (vezi Subiectul, 2.2.2.3);

(b) poziţia sintactică a relativului: este exclusă poziţia de subiect pentruconstrucţiile cu a avea tranzitiv: *N-am cine veni. şi poziţia de complement directpentru verbele impersonale: *Nu-i ce face., *Nu-i pe cinei (-li) găsi.,*N-are[impersonal] pe cine găsi;

În privinţa celorlalte poziţii sintactice ale relativizatorului, nu semanifestă restricţii de construcţie nici în cazul poziţiei de complementprepoziţional: N-am la ce mă gândi., nici în situaţia în care relativul este unadverb în poziţie de circumstanţial: N-am unde merge.

3.4. Relative izolateSpre deosebire de relativele integrate sintactic, cele izolate (periferice) sunt

determinativi facultativi ai unor constituenţi din propoziţia regentă. Termenii decare depind aceste relative pot fi nominali, nonnominali sau propoziţionali.Aceasta, precum şi o distincţie de natură semantică, privind statutul informaţieiconţinute în relativă, determină o clasificare a relativelor periferice în relativeperiferice atributive, apozitive şi circumstanţiale.

3.4.1. Relative cu antecedentSe includ în această subcategorie relativele nonrestrictive şi propoziţiile

apozitive având conector relativ (relator). S-a arătat (supra, 3.1.1) că în majoritatealucrărilor de specialitate criteriul operant al distincţiei restrictiv – nonrestrictiv estecalitatea semantică a antecedentului şi relaţia semantică a relativei cu acesta.Antecedentul este referent unic sau membru al unui set ce a fost identificatindependent în propoziţia precedentă. Orice modificare adusă de relativelenonrestrictive unui asemenea centru este informaţie suplimentară, neesenţialăpentru identificarea lui.

Această particularitate poate fi tradusă sintactic prin caracterulfacultativ al relativei faţă de centrul în care se încastrează: matricea sintactică aantecedentului este „saturată”, prezenţa relativei nu este reclamată din raţiuni desaturare tematică (implicit, nici referenţială), ea plasându-se la periferia structuriisintactice respective. De cele mai multe ori, statutul sintactic de anexă secorelează cu o marcă fonologică: schimbare de contur intonaţional şi pauză, deobicei reprezentate grafic prin virgulă; vezi Organizarea prozodică a enunţului,1.7.1. În plan semantic, relativele izolate sunt de cele mai multe ori predicaţiicare aduc informaţii suplimentare despre baza la care se adjoncţionează.

Uneori, informaţia din relativa izolată se adaugă regentului sub formaunei interogaţii retorice: Şi în acelaşi timp, jos, în mizerie, ultimele zile alealtor bătrâni, care ce vină au? (R. Popescu Purtătorul de cuvânt).

228

Ca o consecinţă a relaţiei semantice cu regenta, între cele două clase derelative cu antecedent (integrate sintactic şi izolate) există deosebiri şi în privinţacategoriei de antecedenţi pe care cele două tipuri de relative îi determină. Deexemplu, relativele nonrestrictive acceptă nume proprii şi pronume personale caantecedenţi, spre deosebire de relativele integrate, care au doar în mod excepţionalantecedent nume propriu (vezi supra, 3.3.1) şi niciodată pronume personal. O altăparticularitate a relativelor nonrestrictive este incompatibilitatea cu un cuantificatoruniversal (oricare, orice, fiecare, niciun / nicio): *Oricare / fiecare / niciun om,care intră, (n-)are zâmbetul pe buze.

În ceea ce priveşte conectorii, restricţiile impuse de tipul de relativă suntnesemnificative. Doar apozitivele propriu-zise au conectori specializaţi – relatoriiceea ce şi unele ipostaze ale lui care – relator (vezi Apoziţia, 1.4.2).

3.4.1.1. Atributive izolate (nonrestrictive)Cele mai numeroase relative izolate cu antecedent sunt atributivele

nonrestrictive. Datorită caracterului parantetic al informaţiei din relativă, grupulnominal antecedent poate fi mai amplu decât în relativa integrată sintactic: Dedarurile mele, pâinile acelea făcute de mine în casă, care miroseau de-ţi lăsagura apă şi se frângeau în mâini ca nişte cozonaci, nu se atingea nimeni.(R. Petrescu, Eclipsa).

Grupul nominal antecedent are drept centru un substantiv, un pronume sau unnumeral cu valoare pronominală.

(a) Antecedent substantivSpre deosebire de relativele integrate sintactic, atributivele izolate

funcţionează numai în cazuri excepţionale cu antecedent substantiv nedeterminat.Substantivul poate fi la plural (în lectură generică sau virtuală): Am văzut acolo şicopii, care probabil îşi aşteptau părinţii., Caută profesori de gimnaziu, care săfie liberi în luna iulie. sau (şi mai rar) la singular (substantiv masiv): De aici seextrage ţiţei, care apoi se prelucrează în rafinării.

Când substantivul are articol nehotărât, lectura relativei poate fi ambiguă:În fiecare noapte visez unul şi acelaşi vis: că sunt un câine ce linge cizma unuicaporal şi caporalul scoate pistolul de la şold şi mă ţinteşte după ceafă. (D. Baiski,Luna). Dezambiguizarea se poate face dacă grupul nominal mai are şi alţideterminativi restrictivi şi dacă predicatul relativei este specificant: Şi arătă spre ofemeie cu batic alb, ce vindea, la o tarabă, mititei cu muştar (ibid.).

Numele determinate definit pot fi folosite generic: Dar dacă se-ntâmplă să fiiscriitor nu te vede nimeni. Cel mult monstrul Golombre. Ori poliţistul. Care teameninţă cu degetul, preventiv. (R. Petrescu, Într-o după-amiază) sau specific: Elacuză regiile locale, care revând energia termică furnizată de Termoelectrica, dearoganţă ieşită din comun. („Adevărul”, 2000).

Ca şi antecedentul relativelor integrate sintactic, antecedentul relativelorizolate poate avea unul sau mai mulţi determinativi: În fond, eu am făcut ofacultate, am salvat un om de la moarte, şi-am mai şi publicat câteva cărţi, pecare-am primit nouă premii.. (R. Petrescu, Într-o după-amiază), Au fost invitaţitoţi prietenii lui din copilărie, care locuiau încă în oraş.

Substantivul propriu este antecedentul specific relativelor izolate. El poate fiun antroponim: Poate am mai mult noroc cu N. M., despre care se spune că e unregizor foarte bun. (R. Popescu, Într-o după-amiază), un toponim: DinMontparnasse, unde e singurul zgârie-nori al Parisului, pornim spre hotel.

229

(A. Bodiu, Jurnalexpress), un nume de instituţie: Tot ei dezinformau MinisterulJustiţiei, care dădea în scris, pe 17 ianuarie 2000, că împotriva lui C. n-ar fi fostîntreprinsă nicio cercetare („Adevărul”, 2000), un acronim: Mai e şi faptul căSidex-ul, care face 10% din exportul ţării, beneficiază de o conjunctură bună.(„Adevărul”, 2000), o siglă: Ei bine, de asta am propus eu un act de poliţielingvistică, exercitat prin CNA, care are şi capacitatea şi datoria să nu permită săiasă pe post orice analfabet. („Cotidianul”, 2002) etc.

Numele de rudenie, desemnând referenţi unici, funcţionează similarnumelui propriu: Abia am găsit-o pe mama, care a venit pentru aceastăsărbătoare. (V. Cristea, Jurnal), dar pot primi şi determinanţi posesivi: Păcatde tatăl său, care, pe lângă faptul că a fost şi este un mare cântăreţ, a fost şiun om cu o reputaţie nepătată. (TV, 2001).

(b) Antecedent pronumeCa antecedenţi ai relativelor izolate, pronumele personale şi cele

demonstrative pot funcţiona cu sau fără determinativi, iar pronumele semiindependent,obligatoriu urmat de o complinire.

Relativa izolată aduce informaţii suplimentare despre referentul pronumelui,fără a avea rol de identificare: A. merge mai departe, convinsă de misiunea ei„istorică” de a reforma prima instituţia de presă a ţării. Ea, care nu are sânge deziarist nici de-un pahar (R. Popescu, Purtătorul de cuvânt). Când nu aresubordonaţi, demonstrativul este deictic sau anaforic, lectura relativei nefiindinfluenţată de statutul antecedentului: Spre deosebire de teoria lui Wagner,continentele nu se deplasează în raport cu fundul oceanic, ci sunt purtate pasiv deacesta, care joacă, astfel, un rol similar cu al unei benzi transportoare. (C. Dinuşi S. Pauliuc, Geologie). Şi cu determinativi adjectivali, lectura relativei esteîntotdeauna nonrestrictivă: Dar, ia spune, de ce nu încerci şi cu ăştia noi, care i-auluat locul lui Ceauşescu? (P. Cimpoieşu, Povestea).

Pronumele semiindependent poate avea ca subordonat o propoziţie relativă,însă natura ei depinde de rangul ocupat în structura grupului nominal respectiv.Dacă este unicul subordonat al pronumelui, relativa este integrată sintactic(cf. supra, 3.3.1). Dacă pronumele are şi alţi determinativi, relativa este izolată.Pronumele semiindependent al cu determinativ posesiv nu poate accepta decâtrelative izolate: Cel mai ticălos din baterie a fost al meu, care se numea cazac.(IVLRA). Acelaşi tip de relativă se asociază şi lui al cu determinativ pronumepersonal: Culmea, că premiul meu e mai substanţial ca al lui, care e MarelePremiu. (R. Popescu, Purtătorul de cuvânt).

Ca antecedent al relativelor izolate, pronumele semiindependent cel areobligatoriu ca determinativ grup nominal în genitiv: un inel asemănător cu cel almamei, care are un diamant, un grup prepoziţional: Antonie îşi îndreptă ochiispre cele două poze. Întâi spre cea de deasupra, de unde-i zâmbea puştiul,mândru de costumul său de „mariner”. (D. Baiski, Luna) sau un adjectiv:Concentraţi-vă [...] pe efectele secundare ale comunicării sau pe cele colaterale,accidentale, care pot să apară în timpul comunicării. (Internet, 2000). Absenţaunui subordonat impune citirea restrictivă a relativei: Iată-i pe cei care te-aucăutat. vs *Iată-i pe cei, care te-au căutat.

Numeralul cu valoare pronominală poate fi antecedent pentru două tipuride relative izolate. În ambele ipostaze, numeralul este substitut al unui nume cu

230

extensiune cuantificată precis, diferenţa dintre ele constând în valoarea pe care opreia anaforicul relativ. Când anaforicul preia integral extensiuneaantecedentului, avem de-a face cu relative integrate sintactic sau periferice, înfuncţie de poziţia propoziţiei faţă de nominal şi în funcţie de toţi factoriidiscutaţi supra, 3.1.1, care pot fi consideraţi criterii de discriminare. Cândanaforicul relativ împreună cu întreaga subordonată operează o restrângere aextensiunii numeralului, relativa este întotdeauna izolată (relativă partitivă: Acumpărat cinci cărţi, dintre care trei dicţionare., vezi infra, 3.4.1.2).

Ca antecedent al unei relative izolate, numeralul cu valoare pronominalăpoate funcţiona fără determinative, ca anaforic al unei expresii referenţiale: Copiiicântă un cântec, îl cântă şi pe al doilea, iar al treilea, care e la origine un „şlagăr”sovietic, e reluat cu foc de rusul M. K. (A. Bodiu, Jurnalexpress) sau deictic: Ceidoi, care stau pe bancă, să vină până la mine. Când antecedentul este un numeralce desemnează timpul (ani, ore), conectorul relativ este adverbul când: În 1942,când au publicat prima ediţie a tratatului ..., ... pe la 7 şi 30, când mă plimbamprin parc. Dacă numeralul desemnează o cantitate, o sumă de bani, relativizatoruleste cât: ... preţurile anormal de mici (50$, cât aud că ar fi costat un exemplar dinmegaalbum.) (Rlib, 2002). Numeralul fracţionar selectează tot adverbul cât: Decipreţul final la carne ar putea să crească cu doar 0,16%, nu cu 10%, cât anunţăproducătorii de carne. (ibid.). Adverbul relativ unde poate prelua referinţa de la unnumeral, dacă acesta este substantivizat: Alt drum la 14, unde locuiesc. (A. Bodiu,Jurnalexpress).

3.4.1.2. Relative partitivePropoziţiile relative partitive se caracterizează prin faptul că au drept

antecedent un nominal cuantificat sau un cuantificator a cărui referinţă estepreluată „integral” de anaforicul relativ. În organizarea relativei, conectorul sesubordonează însă unui cuantificator care reprezintă doar o fracţiune dinextensiunea antecedentului: Limba estonă e vorbită de 1 100 000 de oameni,dintre care 960 000 locuiesc în Estonia. Conectivul este întotdeauna care, însoţitde prepoziţii (din, dintre, între, printre).

O altă particularitate a relativelor partitive este posibilitatea de a funcţionafără predicat: A cumpărat două sticle, dintre care una √ de vin. Verbele suprimatesunt cu sens existenţial (a fi, a se găsi). Omisiunea predicatului este însă ocaracteristică secundară, de mai mică importanţă pentru sintaxa acestor construcţii.În cazul relativelor cu din care, dintre care şi între care, diferenţele cantitativedintre relativele cu şi fără predicat sunt nesemnificative. Numai în cazul lui printrecare predomină exemplele fără predicat.

3.4.1.3. Relative apozitivePropoziţiile apozitive cu conector relativ sunt întotdeauna apoziţii

suplimentare (vezi Apoziţia, 1.5), care pot fi marcate prin apozeme adverbiale saupropoziţionale: Au cumpărat cărţi, dicţionare, adică ce le trebuia pentru studiu.Prin aceasta se deosebesc de atributivele nonrestrictive, cu care sunt uneoriasimilate, în virtutea faptului că ambele tipuri de propoziţii adaugă antecedentului /bazei un plus de informaţie.

Conectorii relativelor apozitive sunt selectaţi în funcţie de natura semantică şigramaticală a antecedentului / a bazei: Vin colegi, prieteni, cunoscuţi, (adică) cinei-a fost aproape în aceşti ani., A plecat înainte de ora 6, când nu veniseră încă

231

toţi oaspeţii., S-a dus acasă, (adică) unde locuieşte când vine în oraş. etc.Relativul compus ceea ce cu valoare neutră este singurul conector ocurent numai încontextul relativelor apozitive: Rămânea doar ca cei de aici să uite, mai ales căîntrebau şi de Niculae cum merge cu şcoala, ceea ce se putea să însemne căîntr-adevăr nu mai aveau nimic cu nimeni. (M. Preda, Moromeţii).

Un tip particular de relativă apozitivă este relativa cu bază / antecedentpropoziţional. Conectorul, de cele mai multe ori un relator (vezi supra, 2.3), reiaconţinutul bazei şi îl repoziţionează în organizarea subordonatei: Şi i-am spus că şiio am stat şi mi-am făcut temele, ştii, la care el a percutat imediat…(IVLRA),Urmează o jumătate de oră de împărţit stixuri, pe Corso, după care candidatulse duce aţă la cinematograf, să facă o baie de mulţime. („Adevărul”, 1999),Fireşte, asta subîntinde subtil şi precis sensul că dl. preşedinte înţelege tot.Drept care, Occidentul ascultă cuvântul său înţelept. (ibid.). În acelaşi tipar seînscriu şi construcţiile cu adverbul unde: Privirea constituie un mod „netactil”de a atinge pe cineva, de unde şi expresia „a mângâia cu privirea”. (Internet, 2000).

Uneori, sensul global al propoziţiei-bază poate fi rezumat în relativă,conectorul fiind un grup nominal complex: Dar, accidentată fiind de tren, amrămas cu picioarele rupte din şold, tovarăşe Inspector General, din care cauzăam nevoie de un eminent (sic!) ajutor, unicul meu copil fiind dispărut de laşcoală pe data de 7 septembrie. (I. Iovan, Comisia), După părerea noastră, suferăde boala ideilor fixe, în special pentru faptul că vrem să o taxăm nebună, cu careocazie statul să-i ia şi copilul. (ibid.).

3.4.2. Relative libereRelativele izolate libere sunt subordonate fără antecedent, care ocupă poziţii

sintactice din afara structurii actanţiale a centrului regent – poziţii circumstanţialefacultative: circumstanţial de loc (Au plecat unde aveau treabă.), de timp (Când aretimp, merge la teatru.), de mod (A procedat cum l-ai învăţat.) etc. − veziCircumstanţiale.

Realizările propoziţionale ale circumstanţialelor obligatorii suntpropoziţii integrate sintactic, vezi supra, 3.3.2.