SCRISORI ŞI FOTOGRAFII DIN MARELE RĂZBOI Arheologie sonoră subiectivă

... romanul omonim de Alexander MacLennan (Răzvan Ursuleanu)

2018

LETTERS AND PHOTOS FROM THE GREAT WAR A personal sound archeology

... Alexander MacLennan’s homonymous novel (by Răzvan Ursuleanu)

2018

Episodul 1. ROMÂNIA E UN OM BUN ?

COPIL: … cred că România e un om bun, pentru că nu i-a făcut nimic rău tăticului meu… Mami i-a spus lui tati:...

MAMA: România nu ți-a făcut niciun rău. De ce te duci tu să te lupți cu România?

COPIL: Dar tati nu a zis nimic. Și pe urmă a plecat… Astăzi a bătut cineva la ușă. Era domnul Bladow care i-a dat lui mami niște cârpe și pălăria de fier a lui tati. Tati nu era cu ele. Mami a plans. Cred că s-a înțepat în spinul cel ascuțit de la pălăria lui tati… Mami plânge și acum. Când o să fiu mare și o să merg la război, pălăria mea de fier o să fie frumoasă și fără spin! Și când domnul Bladow o să bată iar la ușă și o să-i dea pălăria mea de fier, mami nu o să se mai înțepe! Nu o să mai plângă! Și o să fie fericită!

Episode 1. IS ROMANIA A GOOD PERSON?

CHILD: … I think Romania is a good person, it never harmed my Dad...Mom told Dad:...

MOTHER: Romania has never done any harm to you. Why are you going to war against Romania?

CHILD: But Dad said nothing at all. And then he left...Somebody knocked on our door today. It was Mr Bladow, who brought some rags and Dad’s iron hat and gave them to Mom. Dad did not come along. Mom cried.I think the sharp thorn on Daddy’s hat pricked her fingers...Mom is still crying.When I’m big and I go to war, my iron hat is going to be beautiful and there will be no thorns on it! And when Mr Bladow knocks on our door again and gives Mom my iron hat, she will not prick her fingers! She will not cry any longer! And she’ll be happy!

Episodul 2. PRIMA SCRISOARE

SOLDATUL

Tată, poți să ghicești ce facem noi de dimineață până seara ? Nu cred, așa că îți voi spune eu. Dormim ! Sunt și gărzi la corturile noastre, ca nu cumva să ne deranjeze cineva și să ne strice somnul. Pe urmă, când se face noapte, vine un ofițer și ne trezește ca să îi pândim pe germani. Luăm câteva felinare cu noi, umplem căștile cu apă și le așezăm pe pământ după care stăm toată noaptea și ne uităm la căști. Sergentul Istrate a venit acum două nopți ca să vadă ce facem și a crezut că avem farfurii cu supă și că mâncăm fără el ! În cele mai multe dintre nopți nu se întâmplă nimic, dar câteodată vedem că apa din căști începe să tremure. Și începe o agitație cum n-ai mai văzut, toată lumea aleargă, vin geniștii care urlă unii la alții și se apucă să facă găuri și să planteze explozibili în ele, noi stăm la distanță și căscăm gura la ei. Și după ce se liniștesc lucrurile ne întoarcem ca să îi pândim în continuare pe germanii care sapă tunele pe sub pământ. Asta e tot ce facem. Ții minte când am pândit amândoi cârtițele ca să vedem pe unde ies? Sau atunci când încercam să prindem iarna pești pe lacul Corbu, după ce îngheață ? Seamănă un pic cu ce facem noi aici, doar că peștii și cârtițele știu cum arată dar pînă acum nu am reușit să văd niciun german. Eu cred că nici nu o să văd vreunul, daca ei merg pe sub pământ și noi pe deasupra. Tată, vezi să pui și tu în spatele casei o farfurie cu apă și să te mai uiți din când în când la ea că cine știe când te trezești cu germanii care dau năvală din mușuroi ! Glumesc ! Războiul acesta e foarte amuzant.

Episode 2. FIRST LETTER

SOLDIER

Can you guess what we’re doing from early morning till night, Dad? I don’t think you can, so I’ll tell

you. We’re sleeping. We even have guards near our tents, in case anybody wanted to disturb us and ruin our sleep.Then, when night falls, some officer comes to wake us up, and so we can keep a close watch on the Germans. We take several lanterns with us, fill our bonnets with water and set them on the ground, then we stay up all night long and stare at the bonnets.Sergeant Istrate arrived on the spot two nights ago to see what we were doing and he thought they were soup plates and we were eating and counting him out!

On most nights nothing happens, but sometimes we can see the water in the bonnets starting to tremble. And then turmoil sets in, you’ve never seen anything like it.Everybody rushes around, sappers step in yelling at each other and they start digging holes and planting explosives inside them, while we keep our distance and stare at them.Then, when things calm down, we go back to keeping a close watch on the Germans who are digging underground tunnels. That is all we ever do. Do you remember when we were watching hedgehogs to see which way they were coming out? Or those winters when we were trying to fish on lake Corbu and the water was frozen? It’s a bit similar to what we are doing here,the only difference it I know what fish and hedgehogs look like, but I have never managed to see any Germans yet.I don’t think I’ll ever see one, if they are moving underground while we are moving above. You should place a plate full of water behind the house, Daddy, and check it from time to time, for who can tell when the Germans swarm in out of the den! I’m just kidding! This war is great fun.

Episodul 3. BICICLETA SAU CALUL

COLONELUL: Vă rog să luați loc. Domnule căpitan, vă ascult.

CĂPITANUL: Domnule colonel, permiteţi să raportez. Au fost rechiziționați mii de cai. Cred că ar fi oportun să îi folosim. După cum se știe, calul face parte integrantă din istoria României, este un animal nobil și…

COLONELUL – Am înțeles. Sugerezi că ar trebui să folosim caii... Domnule locotenent? Locotenente, ce părere ai?

LOCOTENENTUL: Domnule colonel, avem mii de biciclete rechiziționate. Suntem în 1917, războiul modern se poartă pe biciclete. Armata austriacă a fost dotată cu biciclete încă din 1914 și este doar unul dintre exemple. Bicicleta reprezintă viitorul...

COLONELUL – Am înțeles. Voi lua o decizie, firește, dar pentru aceasta o să vă adresez câteva întrebări extrase dintr-un tabel aprobat de comandament și conceput tocmai pentru astfel de situațiuni. În conformitate cu acest tabel, o să vă rog să răspundeți doar cu DA sau NU… Se poate utiliza atât pe drumuri principale cât și pe drumuri secundare ?

CĂPITANUL: Calul? Da, clar!

LOCOTENENTUL: Da, clar și pentru bicicletă.

COLONELUL: Se poate utiliza pe orice tip de teren ?

CĂPITANUL: Da. Caii meii merg și dacă e pantă abruptă!

LOCOTENENTUL: Din păcate, bicicleta nu poate face acest lucru…

COLONELUL: Fornăie și poate da alarma în cazul în care inamicul atacă?

CĂPITANUL: Toți caii sunt sănătoși și fornăie imediat pentru a da alarma !

Episode 3. BIKE OR HORSE

COLONEL: Please, take a seat. I’m all ears, Captain.

CAPTAIN:Permission to report, Sir. Thousands of horses have been commandeered. I think using them would be a good idea. The horse is part of the Romanian history,it’s common knowledge. It’s a noble beast and...

COLONEL: I get it. You are suggesting we should use the horses... Lieutenant? What do you think about it?

LIEUTENANT: We have commandeered thousands of bikes, Sir.It’s 1917, the modern war is waged on bikes.The Austrian army was equipped with bicycles back in 1914 and this is just one example.The bike is the future.

COLONEL – I get it. I will definitely take a decision, but in order to do it I will ask you a few questions out of a chart that was approved by the commander-in-chief. As the chart goes, I will ask you to answer with YES or NO...Can it be used both on main roads and on auxiliary roads?

CAPTAIN: The horse! Yes, definitely.

LIEUTENANT: Definitely so for the bike, too.

COLONEL: Can it be used on any tye of ground?

CAPTAIN: Yes. My horses can very well climb steep slopes

LIEUTENANT: I’m afraid the bicycle cannot be of use here...

COLONEL: Does it snort and raise alarm in case of enemy attack ?

CAPTAIN: Every horse is healthy and stars snorting to signal any danger and raise alarm.

LOCOTENENTUL: Trebuie să recunosc, bicicleta nu fornăie…

COLONELUL: Are claxon, folositor în caz de haos în deplasarea către sau dinspre front ?

LOCOTENENTUL: Are !

CĂPITANUL: Caii nu au, dar am putea să ne gândim la o variantă, să legăm claxonul de hățuri…

COLONELUL: Vă rog să răspundeți doar prin DA sau NU… I se pot înlocui piesele degradate sau distruse ?

LOCOTENENTUL: Da! Fiecare bicicletă este livrată cu piese de schimb.

CĂPITANUL: Nu… Dar avem mulți cai și îi putem înlocui pe cei… avariați…

COLONELUL: Se poate deghiza sau camufla ?

CĂPITANUL și LOCOTENENTUL (într-un glas) - Nu…

COLONELUL - Obosește ?

CĂPITANUL: La un moment dat mai obosește și el…

LOCOTENENTUL: Bicicleta nu obosește niciodată !

COLONELUL - V-am rugat să răspundeți doar prin DA sau NU altfel pierdem vremea… I se pot monta mitraliere ?

LOCOTENENTUL: Mai greu…

CĂPITANUL: Nu. Am încercat, dar niciun cal n-a vrut să stea…

COLONELUL - Plutește, știe să înoate, alte variante de deplasare în apă ?

LOCOTENENTUL: Nu. Din păcate nu plutește.

CĂPITANUL: La mine plutește. Adică se poate deplasa prin apă. Știe să înoate.

COLONELUL: Vine când aude fluieratul stăpânului ?

CĂPITANUL: Vine într-o clipită !

LOCOTENENTUL:Bicicleta nu vine…

COLONELUL - Pe tabel mai este doar rubrica ALTELE… Mai aveți ceva de adăugat ?

CĂPITANUL: Da, calul poate face și altele !

LIEUTENANT: The bike doesn’t snort, I must admit it…

COLONEL:Does it have a horn, useful in case of chaos and disorderly attack or retreat of troops from the battlefield?

LIEUTENANT: It does !

CAPTAIN: Horses don’t have horns, but we could think of a solution, like tying the horn to the bridle...

COLONEL: Please, just answer by a simple YES or NO. Can deteriorated or damaged parts of it be replaced?

LIEUTENANT: Yes! Each bike comes with its own spare parts.

CAPTAIN: No… But we do have plenty of horses and we can always replace the …damaged ones…

COLONEL: Can it go undercover or can you camouflage it?

CAPTAIN and LIEUTENANT (at the same time) - No…

COLONEL – Does it get tired?

CAPTAIN: Eventually, it may get a bit tired…

LIEUTENANT: The bike is never tired!

COLONELUL – I asked you for a simple YES or No, otherwise we are just wasting time… Can it be equipped with machine guns?

LIEUTENANT: It would be a difficult task indeed…

CAPTAIN: No. We tried, but no horse was willing to stand still...

COLONEL – Does it float, can it swim, other versions of crossing water?

LIEUTENANT: No. It does not float, unfortunately.

CAPTAIN: In my case, it does.I mean it can cross water. It can actually swim.

COLONEL: Does it come to his master’s whistle?

CAPTAIN: In no time at all!

LIEUTENANT:The bicycle doesn’t come...

COLONEL – The chart has just one more column. OTHERS. Do you have anything else to add?

CAPTAIN: Yes, the horse can do many other things!

LOCOTENENTUL: Și bicicleta poate !

COLONELUL – Am înțeles. Am ascultat cu atenție răspunsurile dumneavoastră și vă pot informa că am luat deja o decizie…

LOCOTENENTUL: Bicicleta ?

COLONELUL: Nu.

CĂPITANUL: Calul ?

COLONELUL - Nici. Armata română va merge pe jos. Claxoanele și nechezatul îmi tulbură soldații, iar ei trebuie să se gândească doar la bătălia ce va urma.. Armata română va merge pe jos, la fel cum a făcut-o în toate războaiele de până acum. Va merge pe jos, și în liniște. Domnilor ofițeri, vă mulțumesc pentru timpul acordat. Sunteți liberi.

LIEUTENANT: So can the bicycle!

COLONEL – I get it. I’ve listened closely to your answers and I can inform you that my decision is already taken.

LIEUTENANT: The bicycle ?

COLONEL: No.

CAPTAIN: The horse ?

COLONEL - No. The Romanian Army will go on foot.Horns and neighing can disturb my soldiers and they should be just focusing on the next battle…The Romanian Army will march on foot, just like it did in all the wars before.It will march on foot, and in silence.

Episodul 4. A DOUA SCRISOARE

Tăticule te îmbrațișez și te iubesc și fii atent ce fac eu aici, pe front. Scriu nume pe cruci, asta fac. Merge repede, pentru că cei mai mulți soldați români au nume și prenume scurte. Petre, Ilie, Marin, Stan, Popa, Ion, Radu… Mai e din când în când și câte un Asmarandei sau Măgherușan, dar mai rar…

Dar eu zic că e bine măcar că nu suntem nemți, îți dai seama ce s-ar fi întâmplat dacă eram nemți ? Cât ar fi durat să scriem numele pe cruci? Acum câteva zile sergentul Istrate a primit ordin să scrie pe o cruce numele unui neamț care rămăsese în tranșeele noastre, căzuse și cred că l-au uitat acolo și cand a văzut sergentul Istrate hârtiile pe care le-au găsit în buzunarul omului… Bine că l-au pus pe sergentul Istrate să-i scrie crucea, el e mai vechi și lucrează mai repede decât lucrez eu. Pe sergentul Istrate îl durea capul că nu știa în ce ordine să așeze Woellwarth-Lautenburg, Walther von, Freiherr pe cruce, câteodată se întâmplă să primești doar o hârtie pe care sunt trecute niște nume și nu vine nimeni să-ți spună care e numele de familie și prenumele și ordinea în care trebuie să scrii…

Săracul sergent… S-a învârtit toată dimineața pe lângă crucea neamțului și pe urmă ne-a zis că dacă vine cineva să viziteze mormântul nu o să înțeleagă nimic, o să creadă că e o familie întreagă băgată acolo, familia Lautenburg, cu Walther, cu Freiherr, cu Woellwarth și cu micuțul von. Care uite că n-a scăpat nici el sărmanul, vai ce nenorocire i-a lovit pe toți…

Uite-te și tu tati ce zile grele ne fac nouă nemții ăștia când apar… Tu ești bine tati ? Aștept scrisoare de la tine !

Episode 4. THE SECOND LETTER

Many hugs, Daddy, I love you and guess what I’m doing here, on the battle field.I’m writing names on crosses, that’s what I’m doing.It doesn’t take long since most Romanian soldiers have short family names and given names. Petre, Ilie, Marin, Stan, Popa, Ion, Radu… Sometimes you can come across names like Asmarandei or Măgherușan, but it’s not so often…

But I still say it’s good we’re not Germans.Do you realize what would happen if we were Germans? How long it would have taken to write all those names on the crosses? Some days ago, Sergeant Istrate was ordered to write a German name on a cross – some poor guy who was found in our trenches, he must have fallen and I think he was left behind. The moment Sergeant Istrate set eyes on the papers they had found in the German’s pocket… It’s a good thing they ordered Sergeant Istrate to write the name on the cross; he is older and works faster than I do… Sergeant Istrate had a bad headache because he did not know in what particular order he should write Woellwarth-Lautenburg, Walther von, Freiherr on the cross. Sometimes you just get a piece af paper with some names on it and there’s nobody to tell you which is the family name and which is the given name and how you should write them properly…

Poor Sergeant Istrate…He kept going round and round the German’s cross all morning and then he told us if anybody comes to visit the grave they will not understand a thing, they will think a whole family was buried there, the Lautenburgs, along with Walther, Freiherr, Woellwarth and little von. He was not spared either, poor soul, a real disaster and it struck them all…

You can see for yourself, Dad, what a hard time these Germans give us whenever they come… Are you all right, Daddy? I’m looking forward to your next letter!

Episodul 5. CU O SEARĂ ÎNAINTE

PLUTONIER Mj: …cum îți zice ?

MACOVEI(soldat): Macovei să trăiți !

PLUTONIER Mj: Macovei… Ei bine, Macovei, dinții ăia ai tăi sunt ca diamantele. N-am mai văzut așa o frumusețe de dinți ca să fiu sincer cu tine măi fecior. Acuma hai să ți-i arăt pe ai mei, da ? Uite, ăsta de sus… și ăștia doi mai mici de jos... îi vezi?...

MACOVEI: Permiteţi să raportez, îi văd, să trăiţi!

PLUTONIER Mj: Ăştia sunt toţi. Gata povestea. Ce vă holbaţi aşa? De aia e bine să nu faceți glume când sunt de față că poate mă prind de poantă și, dacă mă apuc să râd, o să fugiți care-ncotro ca șobolanii. Cu tine lucrurile sunt limpezi, fiule, așa că pariez toți gologanii pe ăla din spatele tău, ăla cu fața pocită… Ție cum îți zice ?

LEONTE (soldat): Leonte să trăiți !

PLUTONIER Mj: Leonte… Singur la părinți, nu-i așa?

LEONTE: Da, să trăiţi!

PLUTONIER Mj: Ia, toată lumea cu ochii la soldatul Leonte, ca să vă arăt cum stă treaba. O poziție de drepți zic eu că nu ar strica… Doar Leonte, da? Bun. Ia uitați-vă la el. Vedeți cât de drept e, da? Zici că l-au trăsnit trei fulgere unul după altul taman când se apucase și el să-și lege șireturile. Cât despre chipul ăla pocit… Dacă nu-i vreo oglindă prin preajmă nu prea dă norocul peste mine să văd așa o hidoșenie, zici ca ești eu leit! Și văz că nici dinți nu prea mai ai… Bună treabă… Stai că mai era un flăcău, ăla care își târâie un picior… Nimeni acasă care să te aștepte, nu că am ghicit? Ia fă și tu un pas înainte, da’ ușurel, nu te apuca să-mi țopăi pe aici… De ce fluturi mâna stângă, ai văzut pe cineva cunoscut ?

Episode 5. THE PREVIOUS EVENING

SERGEANT Major: What are you doing here, lads?

SOLDIERS: Sir, yes, Sir!

SERGEANT Mj: That’s the spirit!

SERGEANT Mj: …What’s your name, son?

MACOVEI (soldier): Macovei, Sir!

SERGEANT MAJOR: Macovei… hey (he laughs),you see Macovei,those teeth of yours are like diamonds.I’ve never seen such a beautiful set of teeth before, to be frank with you, lad.Now, let me show you mine, OK? Look here lad, look closely, the upper one…and the two small ones down here…they’re really small, can you see them?...

MACOVEI: Permission to talk, I can see them, Sir!

SERGEANT MAJOR: Keep it in mind: that’s all I’ve got.End of story. And you over there, why are you staring? That’s why you’d better avoid making jokes when I’m around. I may get the joke and once I start laughing, you’ll be damn running amok like rats.Things are crystal clear with you, son, so I’d put all my money on the lad behind you. Come here, yes you bet I’m talking to you. Come here right away and bring your ugly mug along… What’s your name, lad?

LEONTE (soldier): Leonte, Sir!

SERGEANT MAJOR: Leonte… Only child, I am right?

LEONTE: Yes, Sir!

SERGEANT MAJOR: OK, ok. Attention, lads! Everybody, take a hard look at private Leonte, just to show you how things go. Stand at attention!… Good. Now, look at him, ha! See how stiff and straight his body is? You’d think he was struck by three lightnings one after the other just when he was about to tie his shoe strings and he froze. Good God, as for his ugly mug… As long as there’s no mirror around I seldom have the good luck to lay eyes on such ugliness.Hey, I’d say you could be my twin brother! I see you’ve lost most of your teeth, too. Nice job, very nice,

ATODIRESEI(soldier): Nu să trăiți! E din naștere !

PLUTONIER Mj: E din naștere? Deci vrei să-mi raportezi că ai bâțâit din mâna aia întruna încă de când te-ai născut ? Păi atunci bagă la cap că dacă le zic ăstora să pună baioneta la armă tu trebuie să stai potolit, m-ai înțeles ? Că altfel îmi cureți tot plutonul… Cum îți zice?

ATODIRESEI: Atodiresei să trăiți !

PLUTONIER Mj: Atodiresei… Bun, ia-l pe Leonte și veniți aici lângă mine… Măi băieți, tristețea cea mare cu mine și cu celelalte două arătări este că de mâine încolo nici că ne mai vedeți… Mâine dis de dimineață o să fluiere cineva, și ideea e că atunci când auzim fluierul trebuie în mare grabă să ne cățărăm pe scări și să tăbărâm pe inamic. Ca s-o zic p-aia dreaptă e cam mult de alergat, dar nu trebuie să vă faceți griji prea mari, nimeni n-apucă să ajungă acolo. Când ți-e lumea mai dragă se aude iar fluierul și atunci ne întoarcem și alergăm ca apucații înapoi în tranșee. Din opt flăcăi, dacă se întorc doi e mare lucru… Macovei, ai zis ceva?

MACOVEI: Doi din opt adică unul din patru, să trăiți!

PLUTONIER Mj: Unul din patru ? Să înțeleg că ești matematician din acela cu dinți care socotește repede, nu ? Păi hai să-ți zic eu care e socoteala cu dinții ăia ai tăi, Macovei…Cu mare precizie și taman în mijlocul lor o să se ducă mâine primul glonț, e de ajuns să scoți capul afară și te găsește el cât ai clipi. Și până să te dezmeticești o să mai vină și altele și tot în același loc o să-și găsească și ele culcuș, că e mult prea frumos zâmbetul ăla al tău. Iar următoarele vor ajunge mai întâi la băiatul acela înalt și cu pielea albă ca laptele și la cel din dreapta lui, ăla oacheș pe care cred că îl plac toate fetele și la cel care stă un pic mai în spate, ăla sfios pe care l-am zărit scriind poezii. Și pe urmă la cel care se tot uită la medalionul cu fata aia chipeșă și la cel de lângă el, care își ține fotografia cu cei doi copilași în buzunarul de la piept. Toți cei care râd, care se bucură și care se gândesc la cei dragi. Acolo se duc toate gloanțele,

yes… Wait a little, lads, there was another lad, yes that’s him, the one with a limp…Come here, come…Yes, son there’s nobody waiting for you at home, I am guessing right? …Now, what the heck do you mean by waving your left hand, have you seen someone you know?

ATODIRESEI: No, sir. I was born this way.

SERGEANT MAJOR: You don’t say! Born this way! Ha, ha! So, private, you want to report you’be been jerking around ever since you were born? Well, then get it well into your head, son: when I tell the lads to attach the bayonet to the muzzle, you have to stand still, do you read me? Or else you’ll get the whole platoon whacked… What’s your name?

ATODIRESEI: Atodiresei, Sir!

SERGEANT MAJOR: Hear hear… Atodiresei… Good. Now you take Leonte with you and come here on the double…Listen to me all you good lads, the sad thing about me and the other two pathetic creatures is that starting tomorrow, you’ll never get to see us again…Early in the morning, someone will whistle and the idea is, the moment we hear the whistle, we have to rush up the stairs and pounce on the enemy. To be very frank there’s a bit of running in it, but you shouldn’t worry too much, nobody really gets there. When you least expect it you will hear the whistle again and then we turn around and run like hell back to the trenches.If two lads out of eight get back safely it’s great… Did you say something, private Macovei?

MACOVEI: Two out of eight means one out of four, Sir!

SERGEANT MAJOR: What do you mean with your one out of four? Ay, you must be one of those nicely teethed mathematicians, those lads who can count in no time Are you? Then let me tell you, how the story of your diamond-like teeth goes, Macovei, my lad…Tomorrow, with great speed and stark precision, the first bullet will be stuck right in the middle of that shining set; it’s enough for you to simply pop out your head and it will find you in no time at all. And

acolo unde este frumusețe și unde este sănătate și unde este liniște în suflete… Iar tu, băiatul cu privirea pierdută, să nu crezi că le păcălești dacă ești trist și nefericit cât e ziua de lungă… Ele vor veni la tine ca să doboare fericirea celor care te așteaptă acasă, speranța lor că o să te întorci viu și nevătămat. Femeia aia de am lăsat-o eu acasă și care ori de câte ori apare poștașul la colțul străzii începe să se tăvălească pe jos ca s-o vadă vecinii cum primește cumplita veste, tu crezi că gloanțele astea o să-i aducă marea bucurie de a se pricopsi cu toată argintăria de la notar ? Nu, băiete, cu mare grijă o să mă ocolească și tot la zâmbetul lui Macovei o să se grăbească cu toatele… Cam asta-i treaba… Hai, la culcare acum toată lumea, mâine avem lucruri de făcut și trebuie să fim odihniți.

before you know it, other bullets will come and find shelter there, yes, your smile is way too beautiful, lad. And the next bullets will first reach the tall boy with milk like skin, yes, yes, that’s the one, and the one on his right side, the swarthy one all the girls are crazy about I think…ah, and the lad who keeps himself a step behind, the bashful one, yes, that’s right, the one who writes poetry, as I’ve noticed.Poets, what can I say… And then it will reach the lad who’s always looking at a photo medallion with a good-looking girl on it and the one by him, who keeps a photo of his two kids in his breast pocket.And everyone of you who laughs, enjoys life and thinks of his loved ones, lads. That’s where all the bullets go, where there’s beauty and good health and inner peace…And you, the boy wih dreamy eyes, don’t you think you can fool them if you’re sad and unhappy all day long, no, no…They will come to you to ruin happiness in those who are waiting for you at home, to erase any hope that you’ll be back safe and sound. That woman I left back home, who starts rolling over on the ground every time the postman reaches the street corner just to be seen by the neighbours when she gets the terrible news, do you really think bullets will give her the great joy of ending up with the silverware entrusted to a public notary? No, my boy, no, they will carefully avoid me and will hastily aim at Macovei’s shining smile, all of them… Well, that’s about all, my boy. ..Now, off to bed every one of you, boys…God is my witness, we’ve got things to do tomorrow, and we must be well rested.

Episodul 6. A TREIA SCRISOARE

Tată, uite că a venit și ziua în care am întâlnit primii germani. Nu o să-ți vină să crezi, dar am și stat de vorbă cu ei ! Sergentul Istrate ne-a ordonat să păzim câțiva prizonieri iar soldatul Arion știe un pic germana, așa că ne-am înțeles cât de cât.

Deși nu prea aveam voie să vorbim cu prizonierii să știi că eu m-am împrietenit cu un tânăr pe care îl cheamă Johann și este din Leipzig, acolo s-a născut și tot acolo a făcut și școala. Tatăl lui i-a scris săptămâna trecută că l-a durut spatele câteva zile dar până la urmă i-a trecut durerea iar mama lui cântă la pian.

Johann mi-a dat niște timbre de toate culorile cu imaginea unui împărat și mi-a spus că unele dintre ele au fost supratipărite în China deși timbrele au fost făcute în Germania. Germanii au ajuns până în China ? Sper să nu mă trimită și acolo… Eu nu fumez și nu am avut nici măcar un timbru dar sergentul Istrate mi-a dat un pachet de țigări pe care i l-am dat lui Johann.

Tată, nu vreau să-l păcălesc pe Johann. Te rog să pui în următoarea scrisoare câteva timbre românești, acelea cu Regele Carol I ar fi cele mai bune ca să vadă Johann că și noi avem rege. Și dacă prizonierii nu vor fi evacuați până când sosește scrisoarea de la tine atunci o să-i fac o surpriză și o să i dau timbrele. Iar dacă a plecat deja, atunci o să rog un alt prizonier să i le dea el lui Johann.

Te sărut cu drag.

Episode 6. THE THIRD LETTER

Finally, the day came when I met the first Germans, Dad. You will hardly believe it, but I’ve even talked to them. Sergeant Istrate ordered us to guard some prisoners and private Arion can speak a little German, so we managed to understand each other a little.

Though we were not allowed to talk to prisoners, I can tell you I am on friendly terms with a young man called Johann, he is from Leipzig, that’s where he was born and where he went to school, too. His father wrote to him last week and said he’d been having a pain in the back for a couple of days, but the pain was gone in the end; and his mother plays the piano.

Johann gave me some stamps, which had many colours in them and the image of an emperor, and he told me some of them were overprinted in China, though the stamps were made in Germany. Did the Germans get as far as China? I hope they’re not going to send me over there, too… I don’t smoke and didn’t have any stamps at all, but sergeant Istrate gave me a pack of cigarettes and I gave it to Johann.

Please, Dad, I don’t want to fool Johann. Do send with your next letter some Romanian stamps, the ones with King Carol’s image would be the best, so Johann can see we have our own king. And if the prisoners are not evacuated before your letter arrives, then I’ll give him the stamps as a surprise. If they are already away, then I’ll ask another prisoner to give them to Johann.

All my love and many hugs.

Episodul 7. DIALOGUL TUNURILOR

TUNUL AMERICAN – Văd că s-a așternut liniștea pe câmpul de luptă. Poate avem și noi puțin timp să stăm de vorbă, să ne cunoaștem mai bine. Permiteți-mi să mă prezint. Mă numesc 75 milimeters Gun M 1916 și aparțin armatei americane. V-ați gândit vreodată cu cine ne asemuim noi ? Eu m-am gândit… Suntem aidoma fierarilor din vremurile străvechi. Zeii și regii rânjesc cu invidie atunci când mușchii noștri prăvălesc giganticul baros peste nicovala încremenită de groază! Fiecare lovitură nimicește ireversibil orice ar fi putut concepe și cele mai de seamă dintre mințile umane !

TUNUL FRANCEZ - Uluitoare comparație, m-a impresionat profund. Apropos, eu sunt Canón de soixante-seize millimetres Montagne, modele Schneider. Vive la France ! Ce spuneai mai devreme, stimabile coleg american? Vremuri străvechi ? Ce înțelegi tu prin străvechi ? O sută de ani ? Două sute ? Oricum, cel mai mult mi-a plăcut partea cu zeii și regii, care s-au înghesuit să facă istorie în Statele Unite, nu-i așa?

TUNUL AMERICAN - …și presupun că e momentul perfect ca să vii tu cu o comparație mult mai bună..

TUNUL FRANCEZ - Exactement, mon ami ! Noi, tunurile, suntem precum tunetul care face să vibreze și cea mai timidă dintre curbele balistice, cutremurul unui cer de metal, exilul repetat al oțelului incandescent, lacrimile de foc ale lui Hades, visul vulcanilor din…

TUNUL ROMÂNESC - (intervine sec) Numele meu este tunul cu tragere rapidă Grusón modelul 1887, calibrul 53 milimetri.

TUNUL FRANCEZ – Tot din armata franceză ?

TUNUL ROMÂNESC – Am fost francez, dar am fost cumpărat ulterior de armata română. Dealtfel, după cum lesne se poate observa, sunt montat pe un afet de tip „Burileanu”… Și mă scuzați că intervin în discuție, dar toată această salată lirică începe să devină obositoare… Fierari și tunete, cum altfel…

Episode 7. CANNON TALK

AMERICAN CANNON – I say, silence has settled on the battlefield. Maybe we can find a little time to talk, to get to know each other better. Allow me to introduce myself. My name is 75 mm Gun M 1916 and I belong to the American troops. Have you ever considered who are the likes of us? I have… We are just like those blacksmiths of ancient days. Gods and kings alike gnash their teeth in envy when our muscles drive the huge sledgehammer over an anvil frozen in terror. Each and every blow irreversibly smashes anything the most brilliant of human minds could have conceived!

FRENCH CANNON – Stunning comparison, it almost “blew” my mind. Apropos, I am Canón de soixante-seize millimetres Montagne, modele Schneider. Vive la France! What were you saying a bit earlier, my distinguished American colleague? Ancient days? What exactly do you mean by ancient? One hundred years? Two hundred? Anyway, what I enjoyed most was the part about Gods and kings, who step on each others’ toes to make history in the United States, don’t they?

AMERICAN CANNON - …and I presume now would be a perfect time for you to step in with a much better comparison..

FRENCH CANNON - Exactement, mon ami! We, cannon guns are like the thunder which sets into vibration the most bashful of ballistic curves, the quake of a metal sky, the hot iron’s recurrent exile, Hades’ burning tears, vulcans’ dreams in….

ROMANIAN CANNON (cuts into the flow, drily) – My name is Gruson 53 mm quick-fire field gun 1887.

FRENCH CANNON - From the French army, you too?

ROMANIAN CANNON – I used to be French, but then I was purchased by the Romanian army. As a matter of fact, as you can easily see, I am mounted on a „Burileanu”gun carriage. I am sorry for breaking in, but this lyrical salad starts getting dull…

Lovituri previzibile sau rare… Nu, eu nu cred că suntem așa. Aș spune mai curând că semănăm cu publicul din sălile de spectacol bucureștene. Mai întâi fascinație și câteva aplauze răzlețe, la sfârșitul unei reprezentații magistrale. Apoi aplauzele cresc în intensitate, din ce în ce mai dese, din ce în ce mai puternice, până când vuietul acestora devine asurzitor. Și, ca să adaug și o tentă umoristică acestei comparații, actorii cărora le sunt adresate aplauzele fac plecăciuni pînă ce aproape că ating pământul cu capetele…

TUNUL RUSESC - Ar trebui să avem dreptul fiecare la o singură comparație. Eu sunt tunul de 305 milimetrî gaubița оbrazța odin tîsiacia deviatsot piatnadțiăt goda. Și zic să fie egalitate, să ne spunem fiecare părerea și la sfîrșit să rămânem totuși la varianta mea, pentru că am șaizeci și patru de tone. Eu cred că frontul este un pian uriaș, iar noi suntem clapele acestuia. Separați, sunete oarecare. Împreună, simfonii magnifice. Iar acum, pentru că este deja dimineață și am reușit să cădem cu toții de acord, vă anunț că publicul nostru așteaptă cu înfrigurare uvertura concertului de astăzi. Dacă-mi permiteți, voi da eu tonul…

Blacksmiths and thunder, what else... Predictable or rare hits...No, I don’t think that’s what we are. I’d much rather say we are like the Bucarest audience in show venues. Fascination settles in instantly, then a few, sparse rounds of applause at the end of a stunning performance.Then there’s an outburst of clapping, it gets fiercer and rapid, until applause turns into ear-splitting roar. To add humour to my comparison, the actors who are just cheered, bow down in front of the public until their heads touch the ground...

RUSSIAN CANNON - We should each have the right to a single comparison. I am the 305 mm cannon gaubița оbrazța odin tîsiacia deviatsot piatnadțiăt goda. And I am all for equality, each should come out with their own opinion and, in the end, we should however stick to my version, since I weigh sixty four tons. I believe the battle field is a huge piano, and we are its keys. When separated, just ordinary sounds. When together, magnific symphonies. It’s almost morning by now and we have managed to come to an agreement, so I’ll let you know our public is eagerly looking forward to hearing today’s ouverture. If I may, you’ll tune to me...

Episodul 8. A PATRA SCRISOARE

Tăticule! Peste o săptămână vin în permisie, trenul ajunge sâmbătă dimineață în Constanța, te rog să fii acolo, în gară ! Abia aștept să te revăd ! Tăticule, noaptea trecută am visat că a venit RĂZBOI la mine ! A venit plângând și, crezând că poate eu știu, m-a întrebat de ce îi murdărim noroiul? De ce murim în el, de ce îl pătăm cu sânge, de ce alergăm cu bocancii și îi stricăm cenușiul perfect? Mi-a spus că a obosit să tot curețe după noi, să pună anii să topească fierul și crengile și toate oasele pe care le lăsăm acolo de fiecare dată pentru ca cenușiul să redevină cum a fost și cum îi place lui. Mi-a spus să nu plecăm, pentru că fără noi nu e noroi, dar că e mult prea mult pentru RĂZBOI. Si m-a rugat să ne luptăm tot timpul care a rămas, dar să murim în altă parte, acasă sau într-un spital, dar nu acolo în noroiul lui. Tăticule, te rog să ne scriem mai des! Și să mă aștepți în gară sâmbătă dimineața, eu voi sta la fereastră, fă semn cu mâna de cum se apropie trenul ca să te văd cât mai repede!

Mi-e dor de tine!

Episode 8. THE FOURTH LETTER

Daddy dear ! I’ll come home on a leave in a week time. The train arrives at Constantza on Saturday morning, so please be there at the satation to wait for me! I can hardly wait to see you again!Last night I dreamt WAR was coming to me! He was crying and, presuming I would be in the know, was asking me why we are tarnishing his mud? Why are we dying in it, staining it with blood, trampling on it with our boots and ruining its perfect grey? He told me he was tired of cleaning up our mess, of asking the years to melt the iron and the branches and all the bones we leave behind every time, just to go back to the original grey he likes so much. He said we should not leave since there would be no mud without us, but things are getting too much for WAR. And he asked me to please go on fighting as long as we are due, but to go die somewhere else, at home or in a hospital, not there in his mud. Please, let us write to each other more often, Daddy dear! And do wait for me at the station on Saturday morning, I’ll be by the window, wave your hand the moment the train comes near so I can see you as quicly as possible!

I miss you dearly.

Episodul 9. BULGARII

Redactorul șef (ȘEF)- … cu bulgarii ? Noi suntem în război și cu bulgarii ?

ZIARIST - Se pare că da.

ȘEF - Și unde a fost bătălia ?

ZIARIST - Țărmul sudic al lacului Doiran.

ȘEF - În Bulgaria ?

ZIARIST - Nu, lacul e în Macedonia.

ȘEF - Și noi ne-am bătut cu românii tocmai în Macedonia ? Așa departe am ajuns ?

ZIARIST - Cu bulgarii ne-am bătut, nu cu românii… România este aliata noastră, Bulgaria ne este inamic…

ȘEF - Serios ? Oricum, nu e de interes pentru ziarul nostru… Pune totuși o știre pe pagina patru, o nouă victorie pentru Aliați, un loc uitat de timp dar nu și de Imperiu, lucrurile obișnuite…

ZIARIST - Bulgarii au câștigat bătălia…

ȘEF - Cum ?

ZIARIST - Bulgarii au câștigat bătălia. Peste douăsprezece mii de britanici morți și răniți, un dezastru.

ȘEF - Și la bulgari ?

ZIARIST - Vreo două mii.

ȘEF - Nu se poate ! Am pierdut șase oameni pentru un amărât de român ?

ZIARIST – Șase oameni pentru un bulgar, nu pentru un român… Românii sunt aliații noștri…

ȘEF - Zău ? Ăsta e un amănunt, crezi că interesează pe cineva ? Ideea e că am pierdut douăsprezece mii de soldați ! Asta înseamnă douăzeci și patru de mii de părinți care o să citească ziarul nostru și tu le trântești o știre la pagina patru ? Ai adus harta cu bătălia ?

Episode 9. BULGARIANS

EDITOR IN CHIEF … Bulgarians ? We are at war against Bulgaria?

JOURNALIST – Apparently yes.

EDITOR IN CHIEF – And where was the battle ?

JOURNALIST – Southern shore of Lake Dojran.

EDITOR IN CHIEF - In Bulgaria ?

JOURNALIST - No, the lake’s in Macedonia.

EDITOR IN CHIEF – And we engaged the Romanians in Macedonia? Did we get that far?

JOURNALIST – We engaged the Bulgarians, not the Romanians….Romania is our ally, Bulgaria is our enemy…

EDITOR IN CHIEF– Do you really mean it? It’s of no great interest to our paper, anyway…Insert an item somewhere on page four, however, a new victory for the Allies, a place forgotten by time but not by the Empire, the usual staff…

JOURNALIST – Bulgarians won the battle…

EDITOR IN CHIEF - What ?

JOURNALIST – Bulgarians won the battle. The British suffered over twelve thousand casualties, killed and wounded. A true disaster.

EDITOR IN CHIEF – And the Bulgarians ?

JOURNALIST– Around two thousand casualties.

EDITOR IN CHIEF – It’s not possible! We lost six people to a lousy Romanian?

JOURNALIST – Six people to a Bulgarian, not a Romanian… Romanians are our allies.

EDITOR IN CHIEF – You don’t say! It’s just a detail; do you think anyone will give a damn? The idea is we’ve lost twelve thousand soldiers! Which means twenty four thousand parents who will be reading our paper and you go hitting them with an item on page four? Did you bring the battle map?

ZIARIST – Da.

ȘEF - Dă-o încoace. Să reparăm ce-ai stricat. Ăsta e lacul, da ? Și linia frontului e asta de dedesubt ?

ZIARIST - Da, dunga aceea groasă.

ȘEF - Ce înseamnă Nikolic ? Punctul ăla de la nord de lac, cerculeț sau ce e…

ZIARIST - Nu știu. Sat, ceva.

ȘEF - Bun. Nu contează. Împinge linia frontului dincolo de lac, până la Nikolic. Chiar peste Nikolic. Gata. Victorie. Pierderi grele, dar am câștigat. Publicăm pe prima pagină harta, articolul și o fotografie frumoasă, pentru moralul părinților. Una cu soldați din ăia obosiți, dar care zâmbesc. Să vadă părinții că nu le-au murit copiii aiurea în luptele cu românii...

ZIARIST - …Cu bulgarii, nu cu românii … Și din păcate nu avem fotografii cu bătălia din Macedonia...

ȘEF - Nu avem ? Păi …atunci pune una cu bătălia de la Arras că ne-au mai rămas câteva. Și învață să-ți faci meseria. Trebuie să câștigăm războiul acesta, înțelegi ?

JOURNALIST – I did….

EDITOR IN CHIEF – Give it to me.

JOURNALIST – Here it is.

EDITOR IN CHIEF – Ok. Let’s fix whatever you’ve broken.This is the lake, isn’t it? And the front line is what we see there, below? Is it?

JOURNALIST- Yes,yes, the compact line.

EDITOR IN CHIEF – That’s the idea.Wait a minute …What does Nikolic mean? This dot north of the lake, like a small circle or something…

JOURNALIST – I dont know. A village or something similar.

EDITOR IN CHIEF – Never mind, it’s Ok. Push the front line beyond the lake, up to Nikolic.

JOURNALIST – Like that?

EDITOR IN CHIEF – A bit more …Go beyond Nikolic. That’s it, we’re done. Do you see? Victory!!! Heavy casualties, but we won. The front page will feature the map, the article and a perfect photo to boost the parents’ morale. One of those images of exhausted yet smiling soldiers. So parents can see their children did not die in vain fighting against the Romanians…

JOURNALIST - …Bulgarians, not Romanians!

EDITOR IN CHIEF – Whatever… Bulgarians…

JOURNALIST… Unfortunately, we don’t have any photo of the battle in Macedonia.

EDITOR IN CHIEF – We don’t? Well, we still have some of the battle of Arras, use one of them. And learn how to do your job well, do you read me? We have to win this war, am I clear?

Episodul 10. A CINCEA SCRISOARE

Tată, s-au întâmplat mai multe, dar acum o să-ți spun doar despre ziua în care ne-am pregătit pentru atac. Nu erau multe de făcut, toată lumea își curăța armele și întreba mereu cât este ceasul deși noi soldații nu cunoaștem ora la care trebuie să ieșim din tranșee. Apoi a venit timpul și s-a auzit fluierul și am pus o mână pe scară, dar un ofițer mi-a zis că eu trebuie să rămân în tranșee și să trag în orice laș sau dezertor care vrea să se întoarcă, și eu m-am gândit atunci la sergentul Istrate.

Sergentul nu e laș, nu e dezertor, dar mereu își uită lucrurile peste tot sau crede că și le-a uitat, odată s-a întors în cort ca să își caute ochelarii pe care îi avea agățați de gât cu un șnur.

Apoi au plecat cu toții și eu am stat și am așteptat, câteodată mai veneau înapoi peste parapet vălătuci de fum cenușiu… și alb… și negru, dar sergentul nu s-a mai întors. Nici el și nici nimeni tăticule, nu a mai venit nimeni înapoi.

A doua zi au sosit întăriri, o mulțime de soldați care au început să care scânduri, să repare parapeții și să facă pregătiri pentru un alt atac. Ei cred despre mine că sunt un om care cunoaște lucrurile și mă întreabă tot timpul cum e să pleci la atac.

Tăticule, am rămas singur și nici măcar nu știu cum e să pleci la atac… Aștept să-mi scrii, să-mi spui și ce mai e pe-acasă…

Episode 10. THE FIFTH LETTER

A lot has happened, Dad, but for the time being I’ll only tell you about the day when we prepared for the attack. There was not much to do, everybody was polishing their weapons and kept asking what time it was, though none of us privates knew the exact moment when we had to leave the trenches. Then the time came and we heard the whistle, I already had one hand on the ladder, but an officer told me I should stay there in the trenches and shoot any deserter or coward who wants to go back and I instantly thought of Sergeant Istrate.

The Sergeant is no deserter, he is not a coward, but he keeps leaving his things behind or thinks he has left them behind. Once, he went back to the tent to look for his glasses, which were hanging around his neck on a cord.

Then they all went away and I just stood there and waited, sometimes rings of smoke would linger over the parapet, grey...and white...and black, but the Sergeant never came back. He did not come back and neither did the others, Daddy. Nobody came back.

Reinforcements came the following day, plenty of soldiers who started carrying timber, fixing the parapets and preparing for a new attack. They take me for someone who knows a thing or two and they keep asking me what’s it like to fight in battle.

Daddy dear, I am all by myself and I don’t even know what engaging with an enemy is like...

I’m looking forward to your letter, I want to know what’s new at home...

Episodul 11. GLOBUL DE CRISTAL

BĂRBATUL - Globul este încețoșat și nu reușesc să disting imaginile despre care vorbiți… Acelea sunt păsări ?

GHICITOAREA - Nu. Nu sunt păsări. Sunt săgeți ești orb ? Fiecare săgeată este viața unui soldat român, uite cât de multe sunt, atât de multe, uite-le cum zboară, unele în liniște deplină, aproape nevăzute, pentru nimeni nu are importanță pe unde trec și unde se vor duce. Altele dau un sunet atât de frumos fiecărei clipe încât până și Tăcerea le admiră bătând din palme…

BĂRBATUL - Și unde se duc ?

GHICITOAREA - Nu știu unde se duc ce contează unde se duc dacă nu le vezi… Chiar nu poți să o zărești nici pe cea mai apropiată, cum pune foc propriei vieți, cum le aprinde și pe altele în drumul ei ? Sau pe cea care străbate atât de repede și de ușor lemnul și piatra, lăsându-le în urmă pe cele care au dubii, se tem, încetinesc, ocolesc până și fumul… Una dintre ele plutește prin fața noastră chiar acum, ce aproape de pământ este, în siguranță, o urmează alta, sus de tot, unde incertitudinea e stapână…

BĂRBATUL - Tot nu reușesc să disting, îmi pare rău… Dar îmi place foarte mult globul, aș dori să îl cumpăr, dacă este posibil…

GHICITOAREA – Nu-l vând ce să faci cu el ? Tu nu vezi nici măcar săgețile zburând în cercuri largi, ce se întorc de fiecare dată în locurile pe care ar fi vrut să le uite, nu le vezi nici pe cele căutătoare de drumuri noi și nici pe cele ce urmăresc doar cărările pe care s-a mai mers, nu vezi nimic… Atât de multe sunt, zboară drept și previzibil, nicio surpriză… Sau fâlfâie haotic, sau vin cu jerbe de întuneric și tristețe în jurul lor, colorând în cenușiu ființele și lucrurile pe care le vor atinge, sau zboară vertical, direct spre frumusețea lumii, vor face

parte din ea și o vor întregi dar poți să-l iei, ți-l dăruiesc.

Episode 11. THE CRYSTAL BALL

MAN – The ball is misty and I can’t make out any of the images you’re talking about…These are birds?

FORTUNE TELLER – No. They’re not birds.They’re arrows. Are you blind? Each arrow is the life of a Romanian soldier, see how many there are, a real profusion, and see how they’re flying about, some of them in perfect silence, almost blindly, for which way they take and where they go is of no importance to anyone. Others give each second such a beautiful sound that Silence itself is clapping in admiration…

MAN- And where exactly are they going?

FORTUNE TELLER – I don’t know where they’re going, why does it matter as long as you can’t see them...Are you sure you can’t see anything, not even the closest one, which sets its own life on fire and lights other on its passage? Or the one which penetrates wood and stone so easily, leaving behind those which have doubts, slow down, avoid anything including smoke… One of them is floating right in front of our nose, see how close to the earth it is, feeling safe, another one is following closely but goes high up, where uncertainty reigns…

MAN – I still can’t make out anything, sorry… But I do like the crystal ball; I’d like to buy it if it’s possible.

FORTUNE TELLER – I’m not selling it and what would you do with it? You can’t even catch sight of the arrows flying about in vast circles, turning back each time to those places they would’ve liked to forget, you can neither see the ones which are seeking out new horizons, nor those which follow only the beaten track, you can’t glimpse anything….There are so many of them, their flight is direct and predictable, no surprise there…Or they flutter on aimlessly or come wrapped up in a wreath of sorrow and gloom, people and things they will touch instantly turning grey, or they rise straight up to

face the beauty of the world and will then be part of it and complete it…, but you can have it, it will be my gift to you.

BĂRBATUL - Un gest neașteptat, îl apreciez, stimată doamnă, aș fi vrut totuși să vă întreb și despre celălalt glob, cel pe care l-am observat pe măsuța din anticameră, înainte de a intra. Spre deosebire de a c e s t a , e r a c o m p l e t î n t u n e c a t , o p a c … I a r dumneavoastră mi l-ați făcut cadou pe cel frumos colorat…

GHICITOAREA - Vi l-am dat pe acesta pentru că e stricat. Arată niște aiureli, viețile acelea n-o să fie, săgețile acelea nu o să zboare niciodată pentru că îmi place să am clienți mulțumiți, care să mă mai viziteze. Globul pe care l-ați văzut la intrare este pentru a vedea adevărul, pentru a vedea cum nesfârșitele șiruri de arcași vor pleca privirile spre pământ, vor destinde încet arcurile, nicio săgeată nu își va lua zborul și toate vor aluneca în noroi.

MAN – An amazing thing to do and I do appreciate it, dear lady, still I would like to ask you about the other crystal globe, the one I’ve noticed on a small table in the hall, before I got in. Unlike this one, it was dark, completely blurred… And you gave me a nicely coloured one…

FORTUNE TELLER – I gave it to you because it’s broken. Everything you read in there is nonsense, none of those lives I talked about is going to materialize, those arrows will never fly, but I like to give my clients full satisfaction, I want them to come back to me. The ball you’ve noticed at the entrance is for reading the truth, looking closely at the endless lines of archers who will lower their gaze, slowly put down their bows, not a single arrow will be shot, every one of them will glide in the mud.

Episodul 12. OITUZ. RÂNDUL DIN FAȚĂ, DE LA STÂNGA LA DREAPTA

În fotografie, primul din stânga este Constantin Munteanu. La doi ani după ce primul război mondial s-a sfârșit, a vrut să culeagă câteva ouă de brumăriță de stâncă. Păsările nu au fugit, așa cum făcuseră de fiecare dată până atunci. Și-au desfăcut pe rând aripile și Constantin a privit un șirag de evantaie colorate, care au rămas o vreme sclipind în lumina dimineții, după care s-au închis discret și au dispărut.

Constantin nu a luat ouăle acelor brumărițe de stâncă. A mai coborât o veme pe cărare și a cules altele, pentru că brumărițele care le păzeau doar s-au uitat la el înainte de a zbura.

Al doilea din stânga este Vasile Răuț, profesorul de istorie care prin anii 60 le spunea elevilor săi “ Toate datele istorice sunt foarte ușor de învățat prin metoda asocierii. De exemplu, bătălia de la Zama dintre cartaginezi și romani. A avut loc în anul 202. Ia spuneți voi cu voce tare Zama, Oooh, Zama… Z.O.Z… Acum scrieți în caiete. Z.O.Z… 202… Vedeți ? Nu-i așa că e ușor ? “ Și elevii își dădeau seama cât de ușor de învățat este istoria.

Al treilea din stânga este Ion Zigănași, cel care în 1952, pe la jumătatea lui august, a întins la timp o mână și l-a prins pe prietenul său Eftimie care tocmai se pregătea să cadă peste bord. Dupa ce Ion l-a tras înapoi, Eftimie, care era foarte beat, a zis “ Uite cum era să ajung eu mâncare pentru pești !“ iar Ion a adăugat “ Păi acum îi prindem și îi mâncăm noi pe ei !”. Apoi au mai băut o bere și s-au întors râzând să descâlcească plasele de pescuit.

În fotografie, primul din dreapta este Nicolae Voicu. În ziua în care se împlineau 20 de ani de când fusese Marea Unire, s-a oprit din pictat și le-a spus celor doi tineri că pe lumânarea din piatră au început să alunece încet picături de ceară albă. Aceștia nu au înțeles și au zâmbit jenați, așa că Nicolae le-a arătat vârful muntelui Pietrosu Rodnei de pe care ceața începuse să coboare către vale.

EPISODE 12. OITUZ. FRONT ROW, LEFT TO RIGHT

First one left to right in the photo is Constantin Munteanu. Two years after the end of World War 1, he wanted to snatch some alpine accentor eggs. The birds would not fly away, as they had done every time before. They simply spread their wings, one at a time, and Constantin stood there staring at a range of colourful folding fans, which glittered in the morning light for a while, then unobtrusively closed and disappeared.

Constantin never snatched those alpine accentor eggs. He went down the trail for a while and snatched other eggs, for the alpine accentors that guarded them just gave him a short look before flying away.

The second one left to right is Vasile Răuț, he was a history teacher and, back in the 60-ies, he would tell his students „every historic data is easy to learn if you apply the association method. For instance, the battle of Zama, the Carthaginians against the Romans. It happened in 202, so what about saying out loud Zama, Oooh, Zama.. Z.O.Z. Then write it down in your workbooks. Z.O.Z...202... You see? It’s easy, isn’t it? „ and students would realize how easy learning history was.

Third left to right is Ion Zigănași, the guy extended a hand in the nick of time and caught his friend, Eftimie, who was about to fall overboard, back in 1952, around mid August. When he had been pulled back to safety, a very drunk Eftimie said „To think I almost ended up as fish food!” and Ion added „Well, it’s out turn to catch them and turn them into food!” They had another beer and laughingly turned back to fix the entanglement in the fishing nets.

First one right to left in the photo is Nicolae Voicu. The day when people were celebrating 20 years since the Great Union Day, he stopped painting and told the two youngsters that drops of white wax were slowly falling down the stone candle. They did not get it and smiled in embarassment, so Nicolae pointed out Mount Pietrosu Rodnei peaks and the fog that was starting to fall down the slopes.

Tinerii nu au mai pornit la drum, au dormit într-un han din apropiere și în după-amiaza următoare, pe o vreme perfectă, au putut privi de pe înălțimi cum Lacul Vulturilor cel uituc credea că este prima zi în care reușește în sfârșit să stea nemișcat.

Al doilea din dreapta este Dumitru Cobzaru, unul dintre spectatorii meciului cu Polonia de pe stadionul O.N.E.F. Asta se întâmpla în anul 1935. În repriza a doua, Silviu Bindea a tras peste poartă și zeci de oameni au ridicat brațele pentru a prinde mingea. Dumitru a fost mai norocos și a prins-o el. Luca, un băiețel de zece ani care încercase și el să prindă mingea a început să plângă. Și Dumitru i-a dat lui Luca mingea.

Al treilea din dreapta este Florea Toader și pe 1 Decembrie 1918 a fost acolo. A văzut trenurile care se îndreptau spre Alba Iulia. A văzut românii din Cluj, din Luduș sau de pe Târnave, zecile de mii de oameni care au vrut să participe la Unire. A văzut steagurile românești și a cântat împreună cu ceilalți. Și mulți ani mai târziu, având aceste amintiri frumoase, s-a ridicat și s-a așezat la loc pe scaun o întreagă dimineață de vineri, apoi s-a dus și i-a spus până la urmă Cristinei că o iubește…

Dar cum niciunul dintre acești tineri nu s-a mai întors din război și poveștile lor sunt de fapt istoria noastră, pe care ei nu au mai trăit-o și ne-au dăruit-o nouă, primul din stânga, în fotografie, ar putea fi și Ioan Niculai, Vasile Goldoș, Aurel Roman, Iozef Păun, Constantin Iordan… Și toți ceilalți de la Oituz.

The two young men no longer set out on their way, they stayed at an inn nearby and, the following morning, in perfect weather, they could see from up there how come forgetful Vulturs’ Lake really thought it could finally stand still for the first day of its life.

Second from right to left is Dumitru Cobzaru, one of the spectators attending the O.N.E.F football stadium match against Poland. It happened in 1935. During the second half, Silviu Bindea overshot the goal, so tens of people raised their arms to catch the football. Dumitru was the lucky one and he caught it. Luca, a ten year old boy who had also tried hard to catch the ball, started to cry. So Dumitru gave him the ball.

Third one right to left is Florea Toader and he was there on December 1 ,1918. He saw all the trains on their way to Alba Iulia. He saw Romanians from Cluj, Luduș or Târnave, tens of thousands of people who wanted to be there for the Great Union Day. He saw the Romanian flags and sang along with the others. Many years later, keeping those stunning memories in his head, he would sit in a chair and jump up repeteadly through a whole Friday morning, until he went out and finally told Cristina that he was in love with her...

Since none of these young men ever returned from the war and their stories are actually our own history, which they failed to live and gave it to us instead,the first left to right in the photo could just as well be Ioan Niculai, Vasile Goldoș, Aurel Roman, Iozef Păun, Constantin Iordan… Și all the others who met their end at Oituz.

Episodul 13. ROZ ȘI ALB PENTRU FIICELE LUI MIRCEA PETRESCU

Roz și alb pentru fiicele lui Mircea Petrescu. Roz pentru florile Aureliei și alb pentru bezelele pe care Ecaterina le adoră. Și mai târziu tot alb, pentru rochia ei de mireasă.

Acum pentru cei trei fii ai săi. Albastru, culoarea eșarfelor pe care Tudor le găsește foarte rar doar într-un singur loc din Târgu Frumos. Maro pentru geanta de poștaș a lui Radu. Verde pentru coperta cărții de pe noptiera de lângă patul lui Toma.

Pentru Alina, fiica lui Marin Petrescu ? Portocaliu. Mănușile, umbrela, chiar și mărgelele din când în când. Galben pentru Dănuț, băiatul său cel mic. Scutecele, deocamdată. Dana, care este un pic mai mare, are deja o hăinuță roșie.

De aici înainte culorile nu mai pot fi alese. Cei doi tați, Mircea și Marin, pentru că sunt gemeni, vor trebui să împartă aceeași culoare. Negru.

Tunul este negru. Negru în mișcare pentru norii de deasupra, negru tăcut pentru proiectilul german. Țărână neagră ridicându-se încet în aer și negru cărbune pentru chipurile celor doi frați. Carnea și sângele, aceeași nuanță de negru.

Mircea și Marin, cum veți putea spune cât de mult v-ați îndepărtat, dacă pământul și cerul sunt la fel de negre ?

Episode 13.

PINK AND WHITE FOR MIRCEA PETRESCU’S DAUGHTERS

Pink and white for Mircea Petrescu’s daughters. Pink for Aurelia’s flowers and white for marshmallows, which Ecaterina adores. White again a bit later, for her wedding dress.

For his sons, now. Blue, the colour of those scarves Tudor goes to great trouble to buy and would seldom find in one place in Târgu Frumos. Brown for Radu’s postman bag. Green for the covers of the book on Toma’s nightstand.

What about Alina, Marin Petrescu’s daughter? Orange. Her gloves, umbrella and even jewel beads, every now and then.Yellow for Danutz, the junior son. We’re talking diapers for the time being. Dana, who’s a little older, has already got a red jacket.

Starting here, colours are no longer a matter of choice. Since they are twins, the two fathers, Mircea and Marin, will have to share the same colour. Black.

The cannon is black. Shifting black for the clouds above, silent black for the German projectile.Black dirt slowly rising in the air and black coal for the faces of two brothers. Flesh and blood, the same shade of black.

Mircea and Marin, how will you ever be able to tell the long distance you’ve travelled, if the soil and the sky are equally black?

Episodul 14. SCRISOARE DESPRE REGINĂ

Dragă tată, te îmbrățișez cu drag și sper că ești bine și sănătos! Află de la mine că primul lucru pe care l-am făcut cu toții după ce Regina a plecat a fost acela de a ne repezi să scriem acasă, pentru a povesti ce ni s-a întâmplat ! Sergentul Istrate ne-a dat fiecăruia hărtie și creion și ne-a spus “Ei, acu’ să vă văd !” La început nu am înțeles ce a vrut să zică, dar după un sfert de ceas nimeni nu scrisese nimic și doar stăteam și ne uitam unii la alții ! Tată, eu sunt doar un copil un pic mai mare îmbrăcat în uniformă militară, ce cuvinte să am eu pentru a descrie întâlnirea cu o Regină ? Nu știu nici măcar cum să descriu un alt soldat, nici pe tine tată nu cred că m-aș pricepe să te descriu prea bine în cuvinte așternute pe o scrisoare…

Regina Maria a venit, a vorbit cu răniții, era îmbrăcată în alb… Au fost niște gazetari care au făcut fotografii, dar fotografiile au prins doar câteva clipe din această zi… toate celelalte momente vor rămâne prinse doar în amintirea noastră.

Pe noi, cei întregi, Regina ne-a salutat și ne-a îmbărbătat ! Dar cel mai mult a stat cu răniții, lângă tărgile lor, a stat de vorbă cu fiecare dintre ei. Știu că o să te superi puțin, dar să știi că m-am gândit că dacă aș fi fost și eu rănit, Regina ar fi stat de vorbă și cu mine !

Tată, abia aștept să se încheie războiul și să ajung acasă ! Și până când o să-ți dăruiesc câțiva

nepoței, te rog să mă înveți și pe mine cum se povestește o întâlnire cu Regina, pentru că o să am mare nevoie de cuvintele tale atunci când le voi povesti și lor !

Semnează

Fiul tău !

Episode 14. LETTER ABOUT THE QUEEN

Many hugs, Daddy dear, and I hope you’re well and in good health!

Take it from me, Daddy, the first thing everyone did the moment the Queen was gone was to rush to their corner and write a letter to people at home to tell them what they’ve experienced! Sergeant Istrate gave each of us paper and pen and he said „Well, now I’ll se what you’re made of!” I didn’t get his meaning at first, but a quarter of an hour later, nobody had managed to write a single word, we were just sitting there and staring at each other! Daddy dear, I’m just a child who’s growing up and dressed in military uniform, where I am supposed to find the words to describe the moments when I met a Queen? I can’t even describe a fellow soldier, I don’t honestly think I’d be able to describe you properly in the words of a letter...

Queen Maria was there, she talked to the wounded, she was dressed in white...There were some journalists who took photos, but the photos are only glimpses, they caught just a few seconds of that day...every other moment will only be stuck in our memory.

She greeted and encouraged us, the unharmed ones! But she spent a much longer time with the wounded, by their stretchers, she talked to each and everyone of them. I know you’ll be a bit angry with me, but I’ll still tell you what I thought. I thought the Queen would have talked to me too, if I had been wounded!

I can’t wait to see the end of the war, Daddy dear, and come back home! And before I give you a couple of grand children, do teach me how to narrate a meeting with the Queen, because I’ll be in great need of your words when I get to tell them the story!

I, the undersigned

Your son!

E15. ULTIMA SCRISOARE

Tăticule, vin acasă! Încep direct prin a-ți spune să nu te îngrijorezi dar eu am fost un pic rănit. Nu este nimic grav, am mâinile și picioarele întregi, doar că în toiul asaltului a fost un pocnet destul de aproape de mine și am fost zgâriat pe obrazul stâng, mare noroc am avut că nu mi-a luat vederea lucrul acela sau ce-o fi fost care a zburat și m-a zgâriat. De fapt e puțin mai mult decât o zgârietură, tot obrazul meu stâng s-a cam dus dar să știi că în ultimele săptămâni doctorii s-au străduit să mă facă la loc cum eram !

Acum port o mască pe obrazul stâng, un pictor foarte cunoscut m-a vizitat la spital și mi-a desenat obrazul drept cel sănătos apoi cred că au pus în dreptul unei oglinzi desenul pictorului, de fapt nu știu prea bine cum au făcut dar masca pe care mi-au dat-o astăzi este foarte asemănătoare cu obrazul drept !

Tăticule, în capătul livezii, pe marginea drumului către Sibioara sunt ciulinii aceia pe care îi tai tu mereu ca oricine trece să vadă cât de frumoasă este livada noastră. Te rog nu-i mai tăia, te rog să-i lași să crească. Și după ce mă întorc și vom începe împreună să avem din nou grijă de livadă, o să fiu atent, până vor crește înalți ciulinii, să stau doar cu obrazul meu nevătămat întors spre drum.

Voi fi ca floarea soarelui pentru orice drumeț, iar el va fi soarele meu până dispare în zare!

Oare atunci când voi începe să îmbătrânesc și o să-mi apară riduri, pictorul o să mai vină să-mi deseneze alt portret pentru o mască nouă?

Te sărut cu drag și abia aștept să ne revedem!

Episode15. LAST LETTER

I’m coming home, Daddy! I start by telling you straight away not to worry, for I’ve been hurt a little. It’s not too bad, my hands and feet are in one piece, but in the heat of the assault I heard a popping sound quite close to me and my left cheek got scratched, I was very lucky it did not blind me that thing, whatever it was, which flew by and scratched me. Actually, it’s a little more than a simple scratch, most of my left cheek is gone, but you should know doctors have been doing their best, these past weeks, to fix it and make me look like I used to!

I’m wearing a mask on my left cheek, a celebrated painter came to see me in hospital and he made a drawing of my right cheek, the valid one, then I think they placed his drawing in front of a mirror, I don’t really know how they did it, but the mask they gave me today is very similar to my right cheek!

Daddy dear, by the back of the orchard, along the road to Sibioara, those thistles you keep cutting off so that anybody who passes by can see how beautiful our orchard is, please, let them grow, stop cutting them off.And when I’m back and we start tending the orchard together again, I’ll be on my watch and present my unharmed cheek to the passers-by until thistles grow tall. I’ll be like the sunflower

to any passer-by and they’ll be like my sun until they are lost in the distance!

I wonder if the painter will come draw another portrait of me for a new mask, the day I start growing old and wrinkles begin to show on my face.

Love, many kisses and I can’t wait to see you again!

Episodul 16. O SUTĂ

FETIȚA - Mami, ridică-mă în brațe ! E atâta lume ! Nu văd nimic!

BĂIEȚELUL - Eu sunt mai mare, doar tati mai poate să mă ridice în brațe ! Vreau să văd și eu Unirea ! Tati când se întoarce de la război, să mă ridice în brațe ?

MAMA - ...hai că pot și eu… Dar vă țin în brațe pe rând, da ?

BĂIEȚELUL - Da… Și o să sărbătorim Unirea în fiecare an, așa cum facem de Crăciun sau când vine Anul Nou ?

MAMA - Da, și la anul, pe 1 Decembrie !

BĂIEȚELUL - Dar peste zece ani mai sărbătorim ?

MAMA - Cum să nu, sigur că sărbătorim !

FETIȚA - Eu știu să număr până la cincizeci ! Peste cincizeci de ani o să mai sărbătorim Unirea ?

MAMA – Parcă vă și văd, într-o casă plină de nepoți… Eu aș fi atunci străbunică… M-aș bucura să văd acel 1 Decembrie…

BĂIEȚELUL - Ba eu știu să număr până la o sută ! O sută e mai mare decât cincizeci și poate că vine și tati până atunci ! Peste o sută de ani o să fim împreună de Unire ca să o sărbătorim ?

MAMA – Peste o sută de ani o să fim împreună, da…

FETIȚA - Dar o să ne amintim de Unire doar de 1 Decembrie ? N-o să ne amintim în fiecare zi ?

MAMA – Ba da, ne vom reaminti în fiecare zi… Și nu doar noi, ci toți românii o să-și amintească în fiecare zi, dragii mei… În fiecare zi…

Episode 16. A HUNDRED

LITTLE GIRL – Lift me up, Mom. It’s so crowded! I can’t see anything!

LITTLE BOY – I’m bigger,Dad is the only one who can still lift me in the air! I want to see the Union, too. When is Daddy coming back from the war to lift me in his arms?

MOM- ...I can manage that myself… But I’ll do it in turns, ok?

LITTLE BOY - Yes… And we’ll celebrate the Union year after year, like we do for Christmas or the New Year?

MOM – Yes, next year, on December 1!

LITTLE BOY - What about ten years from now, do we still get to celebrate?

MOM – Of course, we go on celebrating!

LITTLE GIRL – I can count to fifty! Fifty years from now, are we still going to celebrate the Union?

MOM – I can picture you all, in a house full of grandchildren... I’d be a great grandma by then...I’d be happy to see that December 1.

LITTLE BOY – But I can count to one hundred! One hundred is bigger than fifty and maybe Dad will be back then! A hundred years from now we’ll be together to celebrate the Great Union?

MOM – A hundred years from now we’ll be together, yes…

LITTLE GIRL – And we’ll only remember the Union on December 1? We’ll not remember it every day?

MOM – Oh yes, we’ll remember it every day. And not just us. Every Romanian will remember it daily, my darling. Each and every day...

Episodul 17. PAȘI PE NISIP

BĂIATUL CEL MIC - Mai avem mult de mers ?

BĂIATUL CEL MARE - Nu.

BĂIATUL CEL MIC - Bunicul a zis că la Alba Iulia a fost Unirea țării. Și că îi pare rău că nu a fost și el acolo, să vadă Unirea. Și mi-a arătat o hartă, și mi-a arătat unde e orașul Alba Iulia. Dar eu nu prea am înțeles…

BĂIATUL CEL MARE - Ce n-ai înțeles ?

BĂIATUL CEL MIC - Orașul Alba Iulia o să vină aici, ca să fim uniți ? O să vină lângă noi ?

BĂIATUL CEL MARE - Nu o să vină. O să stea acolo, doar că acum suntem cu toții în aceeași țară.

BĂIATUL CEL MIC - Și înainte nu eram ?

BĂIATUL CEL MARE - Nu, nu eram… Hai că am ajuns. Uite acolo, pe mal. Vezi ?

BĂIATUL CEL MIC - A murit balena.

BĂIATUL CEL MARE - Are tunuri. Balenele nu au tunuri. Submarinele au. E un submarin. Sau un vapor.

BĂIATUL CEL MIC - Și a murit ?

BĂIATUL CEL MARE - Cred că da.

BĂIATUL CEL MIC - Bunicul a spus că în submarine și în vapoare sunt lupii mărilor și pirații mărilor.

BĂIATUL CEL MARE - Nu are ferestre și e din fier. Nu au cum să vadă sau să audă marea. Dacă sunt lupi și pirați, nu sunt ai mărilor.

BĂIATUL CEL MIC – Și atunci nu au văzut și nu au auzit că a fost Unirea ?

BĂIATUL CEL MARE - Nu cred…

BĂIATUL CEL MIC - Ba eu cred pentru că, uite, e o spărtură, acolo în spate.

BĂIATUL CEL MARE - Atunci poate că au auzit…

BĂIATUL CEL MIC - Bunicul a spus să nu stau mult. Ne întoarcem ?

BĂIATUL CEL MARE – Da. Hai să ne întoarcem.

Episode17. FOOTSTEPS IN THE SAND

SMALLER BOY – Do you have to walk much longer?

BIGGER BOY - No.

SMALLER BOY – Grandad said the country’s great Unification was declared there. And he’s sorry he was not there to see the Great Union. He showed me a map and pointed to the city of Alba Iulia, but I didn’t understand a thing...

BIGGER BOY – What is it you didn’t understand?

SMALLER BOY – Alba Iulia will come here to us, so we can be united? It will be close to us?

BIGGER BOY – No, it won’t come here. It’s staying right where it is, but we’re now part of the same country.

SMALLER BOY – And before that we were not?

BIGGER BOY - No, we were not… Hey, We’re finally there. Take a look at the shore. Can you see it?

SMALLER BOY – Wow, a whale…

BIGGER BOY – It’s got cannons. Whales don’t have cannons. Submarines do. It’s a submarine.

SMALLER BOY – And it’s dead ?

BIGGER BOY – I think so.

SMALLER BOY – Grandad said there are sea wolves and sea pirates on submarines and ships.

BIGGER BOY - It doesn’t have windows and it’s made of iron. They can’t see or hear the sea.

SMALLER BOY – So, they couln’t see or hear what the Union was like?

BIGGER BOY - I don’t think so…

SMALLER BOY - But I think…look, I see a leak over there, at the back.

BIGGER BOY - Maybe they could hear something, after all…

SMALLER BOY - Woops, Grandad said I shouldn’t be hanging here for long. Shall we go back?

BĂIATUL CEL MARE – Yes. Let’s go back.

Episodul 18. POSTFAȚĂ

Vocea autorului

Privind o fotografie, îmi este foarte greu să călătoresc mai mult de câteva clipe în trecutul sau în viitorul momentului surprins de fotograf. Mă simt bine doar cu acel moment, pentru că știu că nu mă zorește nimeni și pot privi pe îndelete persoanele, locurile și lucrurile din imagine. Așa că fiecare povestire-imagine a fost o mare aventură, a trebuit să mă urnesc din prezent și să încerc să răzbat prin secundele sau chiar minutele care nu au fost surprinse în fotografie sau care nu vor fi.

Cât despre scrisori… Bunica mea păstrase toate scrisorile pe care le trimiteam acasă în anii mei de serviciu militar. Niciuna nu avea mai mult de jumătate de pagină. Îmi amintesc că venea seara, ne strângeam toată compánia în dormitor și de multe ori copiam unii de la alții cele câteva rânduri pe care cu mari eforturi le concepeam. Ce scriem, e ceva nou ? Am fost la instrucție, am curățat armele, astăzi a fost ca ieri…

Trăiam într-o lume îngustă, care învârtește la nesfârșit aceleași cuvinte, și uneori am sentimentul că undeva, într-un buncăr sau într-o cazemată, există o scrisoare model, păzită zi și noapte. Dacă m-aș putea strecura până la ea, aș rupe-o și gata, pentru că pe cei de acasă nu o să-i intereseze niciodată expresiile și întâmplările cazone. Tot ceea ce-și doresc oamenii dragi

nouă să vadă scris este “ aflați despre mine că sunt bine sănătos ”.

Și, la final de călătorie, vreau să vă mai spun că m-am grăbit să scriu aceste povestiri. M-am temut să nu treacă mai mult de o sută de ani de când Marele Război s-a încheiat, pentru că 2018 este anul în care, pentru mine, acest război va dispărea și el în cărțile de istorie, ca atâtea altele. Nu îl voi mai percepe ca având vreo legătură cu prezentul și va fi exact la fel precum războaiele din Roma antică, vor rămâne doar niște cifre și niște fresce fără suflet, chiar și sub formă de fotografii. Pur și simplu se va fi îndepărtat prea mult în trecut. M-am grăbit să scriu povestirile pentru a împărți aceeași lume cu unii dintre tinerii de atunci. Nu am vrut să pierd și eu Generația Pierdută.

Episode18. POSTFACE

Athor's voice

Whenever I see a photo, I find it hard to travel for more than a few seconds in the possible past or the future connected to the moment the photographer caught on camera. I enjoy that precise moment, for I know there is no rush and I can gaze at the people, places and things in the image at my leisure. That is why every story-image has been a great adventure, I had to drag myself from the present and try to fight my way through the seconds or even minutes that were not or will never be caught on camera.

As for the letters… My grandmother kept every letter I had sent home in my years of military service. None was longer than half a page. I remember the early evenings, when the whole company would gather in the barracks room and we often copied from each other the few lines we could painstakingly lay out. What shall we write, is anything new? We did the basic training drill, we polished our weapons, today was pretty much like yesterday…

We live in a limited world, endlessly juggling with the same words and I sometimes get the feeling that somewhere, in a bunker or a fort, there is a standard letter, well guarded 24/7. If I could only sneak inside and find it, I’d tear it up. End of problem, since the folks at home will never care for barrack-like idioms and adventures. All our dear ones wish to see in writing is “Let me assure you I am safe and sound”

At the end of our journey, I’d like to add that I made haste to write down these stories. I was afraid I might miss the hundred years since the end of the Great War, because to me 2018 is the year when history books will engulf this conflagration, like many others before it. We’ll no longer perceive it as connected to the present and it will be much like the way we see wars in Ancient Rome: some figures and soulless frescoes, even if we can see them in photos, that’s all there is to it. It will simply have gone too far off in the past. I made haste to write down the stories for I wanted to share the world some of those young people were living in. I didn’t want to add one more loss to… The Lost Generation.