CUPRINS

Argument Capitolul I: Generalitati

1.1 Factorii care influenteaza efectele terapeutice1.2 Baze de unguente1.3 Alegerea bazelor de unguent1.4 Motivarea terapeutica1.5 Consistenta1.6 Stabilitatea1.7 Unele probleme farmaceutice

Capitolul II: Metode de preparare a unguentelor 2.1 Unguente solutii 2.2 Unguente emulsie 2.3 Unguente suspensie 2.4 Reguli privind igiena la prepararea unguentelor 2.5 Omogenitatea 2.6 Consistenta 2.7 Proba emulsiei Capitolul IV: Unguente antiinflamatoare 3.1 Antiinflamatoare nesteroidiene 3.2 Unguente cu antiinflamatoare nesteroidiene 3.3 Antiinflamatoare steroidiene 3.4 Unguente cu corticosteroizi 3.5 Medicatie alternativa Concluzii Bibliografie

Argument

Remediile care sunt definite ca mijloace capabile să acţioneze favorabil asupra unui organism pentru a preveni sau vindeca o maladie, au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri. Printre cele trei remedii existente, se numără şi remediile chimice care sunt constituite din droguri sau substanţe medicamentoase

1

naturale sau de sinteză transformate într-o formă medicamentoasă care se administrează bolnavilor.

Dacă în urmă cu foarte mulţi ani produsele medicamentoase erau numai de origine naturală, odată cu trecerea timpului a crescut ş varietatea medicamentelor sintetice în paralel cu dezvoltarea chimiei de sinteză, făcându-se astfel posibilă tratarea unor boli cărora în trecut nu li se găsea nici un remediu.

Astăzi există numeroase forme farmaceutice ca: pulberi, supozitoare, comprimate, suspensii, soluţii, unguente, etc.

În cazul tratării pielii şi mucoaselor se apelează la unguente, acestea caracterizându-se prin faptul că au una sau mai multe substanţe medicamentoase incorporate într-o substanţă grasă.

Vorbind despre clasificarea unguentelor, avem:- Creme, când conţin o proporţie mai mare de apă având o consistenţă

fluidă;- Paste, când conţinutul în apă este mai scăzut şi au consistenţă

vâscoasă;După metoda de preparare, respectiv după gradul de dispersie al substanţelor

medicamentoase şi ajutătoare, bazele de unguent se clasifică în:- Unguente de tip soluţie;- Unguente de tip suspensie;- Unguente de tip emulsie;- Unguente mixte (suspensie-emulsie-soluţie; suspensie-emulsie;

emulsie-soluţie)Pentru a corespunde cerinţelor terapeutice, unguentele şi excipientii trebuie

să îndeplinească o serie de condiţii cum ar fi:- Bazele trebuie să încorporeze uşor apa sau alte lichide pe care să nu

le cedeze la conservare;- Să aibă o consistenţă moale şi să nu se fluidifice uşor.

1.Generalitati

Printre formele farmaceutice care în prezent constituie obiectul multor studii şi cercetări, se înscriu şi unguentele. Acestea sunt constituite din substanţe active încorporate în diferite baze de unguent. Ele sunt destinate administrării în afecţiunile topice.

Deşi unguentele constituie o formă foarte veche de administrate a substanţelor active, importanţa lor a crescut mult, datorită numeroaselor cercetări efectuate în acest domeniu.

Unguentele au fost cunoscute încă din antichitate când se foloseau ca exicipienţi grăsimile naturale.

Cercetările în domeniul unguentelor se amplifică la începutul secolului XIX, odată cu decoperirea a o serie de substanţe folosite la prepararea unguentelor:

2

glicerina, unguentul de parafină (1873), acidul stearic (1876), lanolină (1885). În 1871 Cheseborough prepară pentru prima dată vaselina din rezidurile de distilare a uleiurilor pe bază de parafină.

Datorită descoperirii de noi produşi de sinteză, gama excipienţilor a crescut foarte mult.

Prin îmbogăţirea arsenalului de medicamente cu diferite substanţe ca: vitamine, hormoni, antibiotice şi a posibilităţii de încorporare a acestora în diferiţi excipienţi, importanţa unguentelor a crescut considerabil.

Astăzi terapia cu unguente se bucură de o mare popularitate datorită modului de aplicare simplu, acceptat de pacienţi uşor.Definiţie: - Unguentele sunt forme farmaceutice alcătuite din substanţe active încorporate în diferite baze de unguente.

O definiţie mai cuprinzătoare este următoarea: unguentele sunt forme farmaceutice de consistenţă semisolidă, obţinute prin dispersarea, în mod uniform, a substanţelor active în excipienţi graşi sau hidrosolubili, destinate aplicării externe pe piele sau pe mucoase.

Astăzi, sub denumirea de unguente sunt cuprinse toate preparatele care se aplică pe piele sau pe mucoase, indiferent de natura excipienţilor, a componentelor terapeutice active sau de modul de preparare.

Definiţia dată de Farmacopee este destul de generală, nefăcând nici o apreciere asupra naturii excipienţilor sau asupra efectului terapeutic al acestei categorii de preparare.

În caracterizarea unguentelor, definiţiile moderne semnalează importanţa menţionării proprietăţilor fizico-chimice.

Din acest punct de vedere, Műnzel K. defineşte unguentele ca geluri plastice pentru aplicaţie cutanată.

Pe baza proprietăţilor fizico-chimice, s-a dedus că unguentele sunt alcătuite din particule solide (ceară, alcool etilic, parafină) şi particule lichide (ulei de parafină, de floarea soarelui, etc.). Pe baza cercetărilor mai recente s-a constatat că şi vaselina este un gel, ea fiind un amestec de hidrocarburi solide, amorfe şi cristaline cu hidrocarburi lichide.

Noţiunea de gel este confirmată în acelaşi timp şi de configuraţia structurală. Particulele fazei solide, de formă filiforă lungă sau puternic ramificată, constituie un schelet lax, căruia îi sunt atribuite proprietăţi reologice care caracterizează unguentele.

Stabilitatea gelului se datoreşte faptului că aceste particule ale fazei solide vin în atingerea cu altele, prinzându-se într-o reţea, datorită unor legaturi secundare care se stabilesc între ele.

Datorită posibilităţii dereglării structurii sub acţiunea unor forţe mecanice sau termice, la unguente nu poate fi vorba de valenţe principale, ci numai de legături mai slabe, de tipul Van der Waals, Coulomb sau legături de hidrogen.

3

Din definiţia unguentelor se desprinde ideea că pentru a asigura calitatea unguentelor, în afară de cunoaşterea bazelor de unguent şi a modului de preparare, trebuie să se cunoască anatomia şi fiziologia pielii.

Statistic s-a demonstrat că al V-lea pacient care consultă un doctor în Europa centrală suferă de o boală a pielii. Cauzele acestei creşteri continue a maladiilor pielii nu sunt cunoscute, dar este sigur totuşi că ele sunt datorate în general influenţelor de diferite tipuri ale mediului. Pentru tratamentul maladiilor pielii, terapeutica dispune de o gama largă de forme de uz topic (schema 1), care se situează de la pulberi, loţiuni, emulsii, şampoane, unguente, paste până la aerosoli, săpunuri, adezive şi alte preparate.

+ alte ingrediente + solvent + lichid

=pulbere = soluţie = suspensie

+ substante semisolidebazice

+ lichid Drog pulbere= unguent emulsie

+ bază vâscoasă cu multă apă + sunstanţe semisolide bazice + lichid (ulei+apă)

= hidrogel = unguent-pastă = emulsie

SCHEMA 1. Forme de uz topic

La ora actuală, formele de uz topic reprezintă 4-6% din toate preparatele folosite. Dintre ele, unguentele se folosesc în proporţie de 80%, iar formele lichide reprezintă 15-18%. Datorită poziţiei lor în terapia topică, unguentele geluri vor fi în atenţia prezentării care urmează.

Multe din unguente au o tradiţie lungă şi sunt aproape neschimbate din Farmacopeele publicate periodic. Desigur că între timp au fost elaborate şi schimbate atestate baze noi, dar acestea nu pot concura cu cele tradiţionale.

Adjuvanţii s-au extins şi ei apărând numeroase produse noi mai eficiente.În multe domenii farmaceutice au fost făcute eforturi majore în ceea e

priveşte cercetarea. Un numar mare de lucrări din literatura farmaceutică dovedeşte că tehnologii nu se dau înapoi să lucreze cu substanţe grase sau de tipul grăsimilor selecţionate dintre produsele naturale sau derivate ale acestora.

Ca faze majore de dezvoltare sunt:- informaţii fundamentale privind structura de gel a unguentelor şi a

aspectelor practice şi teoretice derivate din ele,- strădaniile încununate de succes în domeniul standardizării

unguentelor, reologia contribuind în principal la soluţionarea multor, chiar dacă nu a tuturor problemelor,

- informaţii de natură biofarmaceutică.-1. 1. Factorii care influenteaza efectele terapeutice

4

Spre deosebire de alte forme farmaceutice, aici chiar şi vehicolul, adică baza, poate exercita un efect terapeutic. Lucrul acesta este valabil, mai ales pentru maladiile acute, în timp ce în fazele subacută şi cronică drogul încorporat scade importanţa efectului terapeutic. O altă particularitate a preparatelor topice rezidă în faptul că în general, ele sunt aplicate datorită eficicacităţii locale, iar absorbţia drogurilor devine un scop în sine numai în cazuri excepţionale. Cantitatea şi profunzimea la care pătrunde un principiu active al preparatului în piele, depinde de proprietăţile sale fizico-chimice, de proprietăţile bazei şi de starea pielii. Factorii de influenţă datoraţi sunt prezentaţi în schemă:

Piele sănătoasă

Funcţiile pielii: Pielea afectată:-tip seboreic -inflamaţie-tip sebostatic -pierderea diferitelor straturi-tip mixt -lezarea pielii

Structura anatomică: Stadiul maladiei:-diferenţe de regiune a corpului -acut-diferenţe individuale -subacut - cronic

Există diferenţieri chiar în cadrul pielii sănătoase, dependent dacă este piele (cu sau fără păr) sau mucoasă, deoarece există diferenţieri anatomice importante.

În plus, se ştie că există persoane cu funcţii diferite ale pielii, tipul extrem seboreic o producţie de sebuum foarte mare şi tipul sebostatic cu o producţie de sebuum foarte redusă, fiind extrem de interesante, deşi majoritatea oamenilor aparţin tipului mixt.

Pentru dermatologie, alegerea unei baze de unguent pentru tipul de piele implicat este deja o precondiţie esenţială pentru efectul terapeutic. Diferenţele considerabile din structura anatomică a pielii sunt datorate mai ales grosimii stratului barieră şi influenţează viteza de penetrare a drogului în piele. În unele cazuri maladiile vor fi consideraţi şi alţi factori, de exemplu tipul de afecţiune.

Este uşor de înţeles că în cazul unor procese inflamatorii ale pielii, pierderea straturilor superficiale ale pielii sau a distrugerii lor, necesită precauţii complet diferite pentru penetrarea drogurilor. În mod similar, viteza de penetrare depinde în mare parte de stadiul maladiei. Pulberile si loţiunile sunt deosebit de adecvate

5

piele

mucoasă

fără păr

cu păr

pentru un proces acut, diferitele unguente emulsii pentru maladiile subacute şi unguentele cu o bază grasă şi pansamentul ocluziv pentru modificările cronice ale pielii.

Ocluzia produce o hidratare a pielii, o umflare, o creştere a temperaturii corpului şi astfel a circulaţiei, putând intensifica considerabil penetrarea drogului. Comparativ cu administrarea uzuală, penetrarea poate să devină de 100 de ori mai mare, cum este cazul steroizilor. Lucrul acesta indică clar că factorii menţionaţi merită o atenţie mare, după cum se constată şi cu apariţia unor diferenţe atunci când unguentul este aplicat pe piele pur şi simplu, masat sau aplicat prin frecţie.

Durata aplicării are de asemenea un caracter decisiv pentru gradul de penetrare şi în final vom menţiona mărimea suprafeţei de contact, aria de piele tratată, care este un element important. Numărul de factori care sunt legaţi de forma de dozare nu este nici el mic. Dintre sistemele farmaceutice, unguentele sunt caracterizate ca deosebit de complicate. Între drog, bază şi adjuvanţii dintr-o formă de dozare pot exista interacţiuni foarte diferite, care pot fi modifcate prin tehnologia de obţinere a formei. Astfel efectul terapeutic final este rezultatul a numeroşi parametrii datoraţi formei care are un efect parţial inhibit, parţial favorizat.

Complexitatea unguentelor este datorată structurii fine a unguentelor geluri, greu de stabilizat. Termenul de gel indică deja mai multe faze care sunt prezentate de asemenea în bazele simple. Structura gelurilor – emulsie este mai complicată. Prin încorporarea a unuia sau mai multor droguri sistemul devine şi mai complicat. Drogul poate fi prezent în fiecare fază şi în măsură destul de diferită, anume dispersat grosicior, molecular, de exemplu solubilizat. În schema următoare sunt menţionaţi unii factori esenţiali pentru absorbţia drogului de către piele.

DrogDispersitate → viteza de solubilitateSolubilitateMărimea moleculară → difuzibilitateCoeficientul de distribuţie unguent/pieleConcentraţia

Baza de unguent Ingrediente suplimentareTip SolventPropietăţi reologice Solubilizant Agenţi de penetrare Conservanţi Antioxidanţi

6

La fel ca toate medicamentele, şi unguentele pot fi considerate dintr-un punct de vedere chimic, tehnic şi fiziologic. Partea chimică a unguentelor se referă la însăşi bazele de unguente, la compatiblitatea acestora ca substanţe medicamentoase şi la conservabilitatea unguentelor. Partea tehnică cuprinde prepararea unguentelor, aparatele, maşinile, ambalajul şi conservarea lor. Din punct de vedere fiziologic ar fi de menţionat: indiferenţa fiziologică a bazelor, resorbţia substanţelor medicamentoase şi acţiunea terapeutică a unguentelor.

1.2. Baze de unguente

Prin bazele de unguente se întelege în general, produse noi, onctucoase, indiferente din punct de vedere fiziologic şi chimic. Consistenţa lor este între solid şi lichid. Este vorba de substanţe plastice socotite geluri de către K. Münzel. Gelurile se compun dintr-o substanţă solidă şi un lichid.

Particulele solide au o formă lunguiaţă sau foarte ramificată. Ele intră în contact în mod cu totul întâmplător, care în timp devin active prin valenţe secundare, astfel încât să se producă puncte de contact şi să se formeze o înlănţuire. Aceste particule structurale sunt mai ales în dispersie coloidală. La unguente, înlănţuirea particulelor structurale se face prin valenţe secundare şi nu prin cele principale, deoarece structura gelului poate fi uşor distrusă prin mijloace mecanice şi termice. Din acestea reiese şi calitatea lor plastică.

Dacă, dimpotrivă, înlănţuirea se produce prin valenţele principale, atunci gelurile sunt mai stabile, elastice, şi nu mai pot fi uşor distruse mecanic şi termic. Este vorba de geluri elastice (de exemplu: geluri cu gelatină, gelatină de agar). De aceea Münzel numeşte unguentele geluri plastice, pentru aplicarea cutanată. Structura de gel a unguentelor este redată prin următoarea schemă de către M. Schirm:

Lichid: Solid:apă, ulei de parafină, parafine solide şi ester ai acizilorglicerină, (polimerizanţi lichizi) graşi cu glicerină, ceară, tragacanta polimerizaţi)înlănţuire prin valenţe secundare înlănţuire prin valenţe principalecaracteristici plastice caracteristici elasticeunguente geluri (gelatină, agar)

Geluri: Prin baza caracterului de gel al unguentelor, Münzel a alcătuit o

sistematizare a unguentelor, din care vom indica unele elemente:- geluri de hidrocarburi: vaselină, unguente cu parafină;- lipogeluri: grăsimi (glicerizi ai acizilor graşi);

7

- hidrogeluri: unguente cu glicerină, gumă de tragacantă, gumă de adulsion, geluri de alginat si bentonită, etc);

- geluri de carbowax: geluri de polietilenoxid, geluri de siliconă.

1.3. Alegerea bazelor de unguente

Selectarea componentelor care constituie baza (excipientul) reprezintă latura importantă a formulării preparatelor dermatologice.

Alegerea bazei de unguent se facein functie de localizarea (structura naturala a locului de aplicare : piele, piele acoperita cu par, mucoase), de stadiul afectiunii (proces acut sau cronic), de tipul de piele (seboreic sau sebostatic), si de proprietatile fizico-chimice a substantelor medicamentoase.

Bazele de unguent trebuie sa asigure o cedare corespunzatoare a substantelor active. De asemenea excipientul nu trebuie sa impiedice afectarea respiratiei si a schimburilor de caldura si in general sa nu afecteze functiile normale ale pielii, de aceea excipientul pentru unguente va fi selectat in functie de scopul terapeutic urmarit si de natura locului de aplicare.

1.4. Motivarea terapeutica

Atunci când se alege o bază de unguent, primul lucru care contează este condiţia terapeutică. Natura, stadiul maladiei pielii si condiţia pielii pacientului au o importanţă decisivă. Experienţa clinică cu privire la proprietăţile şi indicaţiile speciale ale bazelor moderne de unguente include la ora actuală un număr mare de date. Unguentele care servesc pentru tratamentul rănilor nu trebuie să fie preparat cu baze care sunt nefavorabile procesului de vindecare.

Unguentele oftalmice trebuie să aibă o bună capacitate de întindere, de aplicare şi nu trebuie sa fie iritante (asemenea efecte sunt frecvente la polietilenglicoli şi agenţi activi la suprafaţă). Amestecurile cu parafină moale, parafină lichidă şi lanolină sunt cele care sunt utilizate de regulă.

După cum s-a indicat mai sus, capacitatea de cedare a drogului pe care o au unguentele trebuie să fie testată pentru fiecare drog în particular. În general, este urmărită o acţiune depot în scopul de a se obţine un efect de durată. Studiile detaliate, efectuate ulterior, au avut ca temă formularea unguentelor care conţin corticosteroizi. Rezultatele obţinute în această direcţie au oferit baza unei înţelegeri mai bune a posibilităţilor pe care le are terapia de unguente.

8

1.5. Consistenta

Un unguent trebuie sa aibă calitatea de a se întinde cu uşurinţă şi de asemenea trebuie să poată să fie îndepartat tot aşa de uşor (de preferinţa prin spălare). În plus, consistenţa trebuie să fie astfel creată încât unguentul să poată fi condiţionat în mod convenabil în tuburi.

Determinările de acest tip nu pot exprima în mod sigur toate proprietăţile care sunt incluse în termenul “consistenţă”. Din această cauză se utilizează de cele mai multe ori metode speciale care sunt cuplate direct cu condiţiile impuse în practică. Prin urmare, extrudarea unui unguent dintr-un tub poate fi studiată prin măsurarea cantităţii de forţă necesară pentru a obţine un anumit rezultat.

1.6. Stabilitate

În unguentele apoase drogurile incorporate pot suferi un proces de descompunere (hidroliză, oxidare) şi prin urmare problema stabilităţii trebuie să fie tratată cu foarte mare atenţie. Datorită condiţiilor create în timpul utilizării unguentului pot apărea şi reacţii fotochimice.

Stabilitatea bazei de unguent trebuie să fie testată cu foarte mare grijă, deoarece este compusă de cele mai multe ori din uleiuri, grăsimi şi hidrocarburi care sunt uneori sensibile la oxidare, proces care se soldează cu formarea de peroxizi şi alte produse de oxidare. Adaosurile de antioxidanţi ameliorează adesea considerabil stabilitatea produsului, dar încorporarea lor în unguente apoase poate crea probleme (antioxidanţi fenolici sunt transferaţi în faza apoasă şi ca atare apar colorări).

Unele unguente de exemplu cele oftalmice trebuie să fie sterile. Deoarece sterilitatea trebuie să fie menţinută pe tot parcursul perioadei de consum, unguentele acestea trebuie să fie ambulate în tuburi şi extragerea lor din aceste tuburi să fie făcută în mod corect. Alegerea conservantului este făcută în mod obligatoriu pentru fiecare preparat individual în lumina testelor cu diferite microorganisme. Se va ţine seama de riscul reacţiilor alergice.

La final se va acorda atenţie stabilităţii fizice a unguentelor emulsii.

1.7. Unele probleme farmaceutice

În farmacii, uleiurile şi grăsimile au fost stocate în flacoane stoc. În aceste flacoane se depuneau pe peretele interior, în cursul utilizării, filme de ulei care induceau procesul de oxidare. În cazul în care umplerea flaconului se făcea fără curăţarea atentă a acestuia, atunci stocul de ulei proaspăt suferea rapid o degradare destul de avansată. La ora actuală, flacoanele au fost înlocuite cu recipiente

9

recuperabile. Dintre uleiurile vegetale, care se utilizează în Suedia, s-a constat că uleiul de arahide are un conţinut redus de peroxid.

La ora actuală, în mai multe farmacopei au fost introduse valori limită pentru conţinutul de peroxid (determinarea iodometrică). După cum s-a acţionat înainte, axungia este un produs foarte sensibil la oxidare şi prin urmare stabilizarea cu antioxidanţi este foarte necesară. La ora actuală se utilizează în acest scop o concentraţie de 0.01% de hidroxitoluen butilat (Adeps Suillis Stabilisatus).

A fost menţionată şi tendinţa de oxidare a lanolinei. Pentru acest produs se recomnadă, de asemeanea, adiţia unei concentraţii de 0.01% BHT. Uleiurile esenţiale sunt produse care sunt destul de sensibile la oxidare. Componentele terpenice sunt oxidante cu forma de hidroperoxizi şi desfăşurarea procesului de oxidare poate fi urmărită în acest caz prin intermediul determinărilor iodometrice ale peroxidului. Uleiul de terebentină şi cel de lămâie sunt foarte sensibile la oxidare şi pot fi stabilizate prin adaus de antioxidanţi.

Vitaminele A şi D din uleiurile obţinute din ficatul de peşte sau din ulei vegetal în care s-a adăugat un antioxidant adecvat, au o stabilitate bună atunci când uleiul este păstrat la rece în recipiente bine umplute. În timpul consumării acestor uleiuri, vitaminele vor suferi condiţii favorabile procesului de oxidare. De fiecare dată când se deschide recipientul se introduc noi cantităţi de aer şi pe pereţii flaconului se depune un film de ulei. În acest caz, poate avea loc o formare pronunţată de peroxizi, urmată de degradarea vitaminei A sensibilă la oxidare. După ce ambalajul a fost deschis, conţinutul trebuie să fie utilizat într-un interval specificat de timp.

Este posibil să se separe şi comprimate care conţin o cantitate mică dintr-o soluţie uleioasă; uleiul este dizolvat într-un solvent volatil şi soluţia este distribuită peste un granulat preparat înainte. Cu toate acestea, în comprimatele preparate în acest mod se formează rapid peroxizi în uleiul care a fost dispersat peste o suprafaţă mare. Prin adăugarea uleiului hidrogenat şi a unui antioxidant adecvat se poate preveni formarea peroxidului. Comprimatele care conţineau vitamina D au fost preparate înainte pe baza acestei metode. Cu toate acestea, acum este posibil să se utilizeze o vitamină D stabilizată sub forma unei pulberi (microîncapsulare).

2.Metode de preparare a unguentelor

Metodele de preparare ale unguentelor ţin de sistemul de dispersie. Substantele active se pot gasi dispersate in baza de unguent sub forma de solutie,

emulsie sau de suspensie cand se obtin unguente de tip : solutie, emulsie, suspensie sau polifazice (solutie-emulsie-suspensie).

Toate operatiile de dispersare pot fi intalnite dependent de natura substantelor active : dizolvare, suspendare,

10

emulsionare. Aceste operatii sunt necesare pentru a aduce princiipile active in particule cat mai fine pentru a usura obtinerea unui amestec intim cu excipientul. In farmacie prepararea unguentelor se face la mojar (vezi imaginea alaturata) la temperatura camerei sau la cald. Topirea componentelor este deseori necesara pentru a realiza un amestec omogen.

2.1.Unguente solutii

Un număr mic de droguri, de exemplu camforul, mentolul şi timolul sunt solubile în parafină moale în proporţie suficientă pentru a se permite obţinerea unguentelor soluţie.

Majoritatea drogurilor însă sunt puţin solubile în parafină moale şi uleiuri vegetale. Prin urmare prepararea unguentelor la cald poate uneori să dea naştere la soluţie suprasaturată. În cursul perioadei de stocare a unui asemenea unguent, drogul va cristaliza şi cristalele sale pot fi destul de mari. In astfel de situatii substanta active se va disersa sub forma de suspensie. Unguentele solutii se pot obtine si prin extractia la cald a unor droguri vegetale cu baza de unguent topita, separarea drogului epuizat si apoi triturarea pana la racire.

2.2.Unguentele emulsie

Unguentele A/U pot fi preparate prin încorporarea fazei apoase în baza grasă topită, ambele fiind încălzite la aceiaşi temperatură după care amestecul este triturat până la răcire. Se poate recurge şi la aplicarea unei metode la rece, soluţia apoasă fiind prelucrată în baza grasă la temperatura camerei. Unguentele emulsii de tipul A/U se prepara de obicei cu ajutorul lanolinei, cantitatea egala cu cantitatea de solutie apoasa rezultata.

Preparearea unguentelor U/A este făcută în general în condiţii de încălzire. Faza apoasă este încălzită la temperature de 70°C şi apoi este încorporată în faza grasă care fusese încălzită la aceeaşi temperatură, dupa care amestecul este triturate până la răcire.

În cazul preparării pe scară mare se utilizează tot felul de dispositive mecanice pentru omogenizarea unguentelor emulsie. Dar acest tratament care se aplică întotdeauna în industrie trebuie să fie adaptat totuşi preparatului individual. Se va aplica şi un sistem de avacuare a aerului care a fost înglobat în unguent în cursul preparării.

11

2.3.Unguentele suspensie

Această grupă include un număr mare de unguente. Se vor face toate eforturile pentru a se asigura că drogul incorporat a fost adus la un grad de mărunţire cât mai fin posibil. În unguentele suspensie se măreşte ca să se obţină o mărime maximă a particulelor de aproximativ 50μm. În scopul realizării acestui lucru substanţele chimice utilizate trebuie să aibă o mărime foarte fină a particulelor. Un număr mare de droguri sunt deja existente în această stare. Ele au fost preparate şi într-un mod care duce la obţinerea unor particule cu dimensiuni de 1-10μm.

Cu toate acestea, o pulbere care are această fineţe are un caracter puternic coeziv şi prin urmare este caracterizată prin aglomerate mai mari şi mai mici de particule. Aceste aglomerate trebuie să fie desfăcute în cursul preparării unguentului.

Majoritatea drogurilor trebuie să fie totuşi mărunţite şi apoi cernute pentru a se obţine o mărime redusă a particulelor. Pulberile micronizate pot fi obţinute prin utilizarea unor dispozitive speciale. În cazul producţiei pe scară mică cel puţin, există de asemenea posibilitatea de a utiliza moara cu trei valţuri tocmai pentru a se obţine un anumit grad de reducere a mărimii particulelor strâns legat de prepararea unguentului.

Rezultatele de mai jos au fost scoase dintr-un studiu care se referă la prepararea unguentelor suspensie cu două droguri complet diferite între ele.

Subgalatul de bismut – mărirea particulelor acestei substanţe a fost egală cu 1 - 22μm, dar aglomeratele au avut o dimensiune de 10 - 150μm. O suspensie concentrată (1+2) cu această substanţă în parafină lichidă a fost trecută de repetate ori prin moara cu trei valţuri care a desfăcut aceste aglomerate. Dupa aceea s-a adăugat baza de unguent. În unguentul final mărimea maximă a particulelor a revenit la 5μm.

Acidul salicilic – mărimea particulelor acestei substanţe a corespuns ochiurilor de 0.15mm. În pulbere au fost găsite particule care aveau o mărime chiar de 400μm (cristale în forma aciculară ce pot trece printr-o deschidere mult mai mică a sitei). Atunci când suspensia (1+3) de acid salicilic în parafină lichidă a fost tratată de mai multe ori în moara cu trei valţuri, cristalele au fost sparte complet. În continuare s-a adăugat baza de unguent. Mărimea maximă a particulelor în unguentul final a fost egalat cu 20μm.

2.4. Reguli privind igiena la prepararea unguentelor

Atenţia a fost îndreptată asupra aceste probleme ca urmare a apariţiilor a numeroaselor infecţii ce proveneau din utilizarea unor unguente oftalmice contaminate. În prezent au fost stipulate o serie de condiţii referitoare la sterilitatea

12

acestor unguente şi a acelor unguente care sunt destinate a fi utilizate pe răni deschise de mari proporţii sau pe pielea grav lezată.

Pentru respectarea acestor condiţii în operaţiile ex-tempore, este necesar să se utilizeze substanţe sterile şi ustensile de asemenea sterile, să se instaleze o boxă specială cu echipament pentru operaţiile aseptice şi să se recurgă la utilizarea unor tehnici de lucru aseptice. Producţia pe scară mare ridică probleme şi mai complicate datorită naturii deschise, mult expuse a echipamentului existent. Acest lucru a dus la construirea unor instalaţii destinată proceselor pe scară mare în care întreaga producţie are loc într-un sistem închis.

2.5.Omogenizarea

Introducerea probelor pentru controlul mărimii particulelor de droguri încorporate în unguente este o problemă care a fost discutată de multe ori. De regulă este menţionată o limită superioară de 50μm. Microscopul este metoda cea mai sigură de control. Dar se poate obţine o apreciere şi pe alte căi. Procedeul cel mai simplu este de a examina cu atenţie o probă întinsă pe o lamă. Dacă se observă particule contra luminii atunci se poate spune că mărimea maximă a particulelor este de regulă mai mică de 30μm.

Pentru controlul de rutină se poate utiliza un dispozitiv denumit etalonul Hegman, care este construit dintr-o placă pe care a fost ataşat un canal în formă de pană a cărui adâncime este marcată în diferite puncte. Proba este adusă la partea cea mai adâncă a canalului şi apoi este întinsă spre partea îngustă cu un răzuitor special, se marchează punctual la care apar urme lăsate de particulele în proba întinsă. Această metodă nu are totuşi o aplicabilitate generală. Omogenizarea cantitatilor mici de unguente se realizeaza prin triturare in mojare. Omogenizarea cantitatilor mai mari de unguente se realizeaza in mori pentru unguente, mori cu discuri orizontale sau cu valturi. Moara cu trei valturi este constituita din 3 cilindri orizontali cu suprafetele netede. Cilindrul din mijloc se roteste in jurul axului. Cele doua laterale se pot apropia sau departa si se rotesc in sens invers fata de miscarea cilindrului median. Materialul este adus intre primele doua valturi si apoi trece pe al treilea valt dupa care se culege. Acest mecanism asigura o buna omogenizare a unguentelor. Moara cu trei valturi are un randament scazut.

2.6. Proba emulsiei

Pentru evaluarea unguentelor emulsie proba este întinsă pe placă de sticlă cu ajutorul unei spatule; nu trebuie să apară picături separate, filmul format trebuie sa fie continuu şi subţire, de preferinţă nu trebuie să prezinte nici un fel de tendinţă de

13

alunecare. Un control complet sigur al stabilităţii unguentelor emulsie poate fi făcut doar în condiţii normale de stocare. Pentru obţinerea unor date mai rapide se aplică stocarea programată la temperature care alternează între 4° şi 5°C.

2.7. Ambalarea unguentelor Unguentele se expediaza in borcane de portelan sau de sticla cu capac izolat cu ciolofan, hartie pergaminata, in cutii de material plastic si tuburi metalice. Se recomanda ca la introducerea unguentului in borcan sau cutie sa nu ramana goluri de aer in masa lui care poate provoca alterarea. Ambalajele de bachelita pot provoca descompunerea unor substante medicamentoase (saruri de mercur etc.).Borcanele de sticla nu sunt indicate in cazul unguentelor sensibile la actiunea razelor solare. Se evita de asemenea ambalarea unguentelor in cutii de lemn datorita permeabilitatii peretelui cutiei pot actiona agentii atmosferici si componentele unguentului pot fi repede oxidate. Tuburile de metal, cositor, aluminiu, material plastic, constituie ambalajele preferate pentru unguente. Ele protejeaza unguentul de actiunea agentilor atmosferici, impedica pierderea apei prin evaporare, asigura conservarea preparatelor o perioada de timp mai indelungata. Tuburile de material plastic nu pot fi folosite deoarece eleisi recapata forma dupa apasare ceea ce introduce aer in interiorla fiecare folosire. Umplerea tuburilor se poate face manual sau cu spatula, in cazul in care cantitatilor mai mici de unguent, sau cu ajutorul preselor manuale sau mecanizate.

Capitolul III: Unguente antiinflamatoare

3.1. Antiinflamatoare nesteroidiene

Antiinflamatoarele nesteroidiene de uz topic sunt utilizate sub forma de unguente pentru actiune antiinflamatoare locala. Absortia prin tegumente este redusa, pot determina sensibilizare, uneori efecte sistemice nedorite (hematologice, renale). Se vor evita aplicatiile pe perioadele lungi de timp si pe suprafete mari. Nu se aplica pe leziunile pielii, inclusiv pe eczema. Local pot produce eritem, arsuri, prurit. Local posibil eczema de contact.In tratamentul bolilor reumatismale se folosesc numeroase preparate de uz extern care contin substante antiinflamatoare necorticosteroidice, analgezice, revulsive.Dintre antiinflamatoarele cu actiune specifica se utilizeaza fenilbutazona si derivatii, derivatii acidului salicilic, acidul flufenamic, acidul metiazinic, acidul niflumic, acidul protizinic si altele. Bazele de unguent sunt din cele mai diverse : baze lipofile anhidre, baze emulsii de tipul A/U si U/A si hidrogeluri.

14

Alegerea se face in functie de compatibilitatea cu substantele active, de stabilitate precum si dependent de gradul de absortie.

Inflamația este un proces lung complex, reprezentat de fenomene de reacție ale organismului față de agresiunile fizice, chimice, infectioase, sau față de reacțiile interne (alergie, autoimunitate).Ea poate fi împărțită în trei faze:

inflamatia acuta: răspunsul inițial la agresiune inițială. Este mediată : histamină serotonină, bradikinină, prostaglandine.

raspunsul imun este declanșat de antigeni, și poate fi folositor organismului inflamația cronică: se eliberează mediatori care nu intervin în răspunsul

acut.Una dintre cele mai importante boli de acest gen este poliartrita reumatoida în care inflamația cronică are drept rezultat durerea și distrugerea osului și cartilajului articular.Lezarea tesuturilor duce la eliberarea enzimelor lizozomale, acidul arahidonic este eliberat și astfel sunt sintetizate eicosanoidele. Acidul arahidonic este transformat pe 2 căi:

Calea ciclooxigenazei produce prostaglandine (PG), care sunt responsabile de efecte asupra vaselor sanguine, terminațiilor nervoase. Ciclooxigenaza are 2 izoforme: COX1(acțiune homeostatică) și COX2 (enzimă ce apare în timpul inflamației și se pare că facilitează raspunsul inflamator;

Calea lipooxigenazei care ducela leucotriene (LT), cu un puternic efect chemotactic asupra neutrofilelor, eozinofilelor, producînd de asemenea bronhoconstricție.

La locul leziunii tisulare por fi eliberate următoarele substanțe:

amine : histamina, serotonina polipeptide :kinine-bradikinina, kalidina radicali liberi ai oxigenului: anionul superoxid este format de reducerea

oxigenului molecular, ceea ce duce în final la formarea peroxidului de hidrogen sau radical hidroxil; acești compuși ai oxigenului interacționează cu acidul arahidonic dînd naștere la substanțe care perpetuează procesul inflamator.

Clasificarea antiinflamatoarelor se face în funcție de criteriile terapeutie și chimic:

Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): sunt substanțe care fac parte din grupa analgezice-antipiretice-antiinflamtoare, la care predomină efectul antiinflamator.Înlatură sau diminuează unele simptome și semne ale inflamației în boli reumatice.Se împart în următoarele categorii:

Antiinflamatoare nesteroidiene clasice (generația I) Derivați de acid salicilic : acid acetilsalicilic, diflunisal, benorilat.

15

Derivați de acid acetic: derivati de acid fenilacetic: diclofenac. derivați de acizi carbociclici și heterociclici acetici: indometacin, sulindac,

ketorolac. Derivați de acid propionic: ibuprofen, ketoprofen. Derivați de acid fenamic : acid niflumic, acid mefenamic. Pirazolone: fenilbutazona. Oxicami: piroxicam Antiinflamatoare nesteroidiene inhibitoare selective sau specifice de

COX2 (generația a II-a) Blocante selective: meloxicam, nimesulid. Blocante specifice (coxibi): rofecoxib(retras de pe piață), celecoxib,

parecoxib, valdecoxib.

O noua clasificare a antiinflamatoarelor estre facut in 1999 De T. Warner, clasificare facuta în spiritul conceptului COX1/COX2

Clasa Proprietăți Exemple

1AINS inhibitori ai COX1 și COX2, dar cu selectivitate redus

Aspirina, diclofenac, fenoprofen, flurbiprofen, indometacin, ibuprofen, ketoprofen, acid mefenamic, naproxen, piroxicam, sulindac

2AINS inhibitori ai COX2 cu selectivitate de ordin 5-50

Celecoxib, etodolac, meloxicam

3AINS inhibitori ai COX2 cu selectivitate >50

Rofecoxib

4AINS inhibitori slabi ai ambelor izoforme

Acid 5-aminosalicilic, diflunisal, salicilat de sodiu, nabumetona, sulfasalazina

3.2. Unguente cu antiinflamatoare nesteriodiene

Antiinflamatoarele nesteroidiene de uz topic sunt utilizate sub forma de unguente pentru actiune antiinflamatoare locala. Absortia prin tegumente este redusa, pot determina sensibilizare, uneori efecte sistemice nedorite (hematologice, renale). Se vor evita aplicatiile pe perioadele lungi de timp si pe suprafete mari. Nu se aplica pe leziunile pielii, inclusiv pe eczema. Local pot produce eritem, arsuri, prurit. Local posibil eczema de contact.

Unguente cu salicilati

16

Derivatii salicilati sunt cunoscuti de multa vreme pentru actiunea lor antiinflamatoare. Se folosesc acidul salicilic, salicilatul de metil, salicilatul de dietilamina, salicilat de propilenglicol.Salicilatul de metal este un lichid incolor sau slab galbui, cu miros characteristic, patrunzator si persistent, cu gust dulceag, arzator. Slab solubil in apa, miscibil cu alcool etilic, cloroformul, eterul, uleiurile grase.Este putin stabil la caldura si lumina. Produce lichefierea bazelor de unguent cu alcooli de lana. Incorporat in unguente emulsii poate provoca separarea apei.

SALIFORM, unguent

CompozitieUnguent continand salicilat de metil 3,75 g, camfor 0,25 g, mentol 0,80 g, acid salicilic 1,65 g, cloroform 1,6 g, excipient la 100 g (tub cu 28 g). Actiune terapeuticaIritant local cu consecinte revulsive, activeaza circulatia si stimuleaza nespecific fenomenele de aparare; antireumatic.IndicatiiDureri reumatice cronice, dureri nevralgice, mialgii.Doze si mod de administrareFrictii usoare, urmate de infasurare calda.Contraindicatiiboli de piele, varice, accidente vasculare, alergie la una din componente; se vor feri ochii si mucoasele; la gravide si copiii mici nu se aplica pe suprafete mari, timp indelungat.Reactii adverseAplicarea pe regiuni sensibile ale pielii, pe pielea lezata sau pe mucoase provoaca iritatie puternica; rareori reactii alergice la salicilat sau mentol. O alta formula : acid salicilic 0,1 g, mentol 0,75 g, salicilat de metal 12,5 g, esenta de eucalipt 0,5 g, excipient la 100g. Ca baza de unguent se poate folosi un ulei de vaselina, vaselina, ceara, alcool cetilic, lanolina. O asociere cu un corticosteroid se poate vedea in formula : acetat de dexametazona 0,05 g, salicilamida 2 g, nicotinat de metil 0,5 g, salicilat de glicol 10 g, gel hidrofil constituit din carbopol neutralizat cu trietanolamina, alcool si apa la 100 g.

17

P entru a se asigura penetrarea rapida a substantelor se foloseste un vehicul hidrofil cum ar fi metilceluloza sau de tragacanta ca in formula : Esenta de terebentina 16 g, acid acetic 8 g,salicilat de metil 3,2 g, camfor 0,8 g,gel de metilceluloza la 100 de g. Alt exemplu de unguent de penetratie este unguentul bronho-rezorbabil : camfor 1,5 g, guaiacol 1,5 g, salicilat de metal 1,5 g,eucalyptol 1 g, ulei de pin 1 g, ulei de tim 0,5 g, ulei de hiosciam compus 2,5 g,ulei moale de macrogoli la 50 g.

Se tritureaza aloolul si guaiacolul pana se lichefiaza. Se adauga apoi salicilatul de metil, uleiurile si treptat unguentul de polietilenglicoli.Preparatul se aplica prin frictionarea si masarea spatelui. Substantele volatile antrenate de vehiculul hidrofi se resorb si actioneaza ca analgesic rezolutiv si antireumatismal.FARAGEL FORTE gel : camfor, mentol, nicotinat de metil, ulei de eucalipt, ulei de terebentina, etanol. Se conditioneaza in tuburi de 80 g.

REVULSIN, unguent

.

Prezentare farmaceutica: Solutie hidroalcoolica pentru uz extern continand nicotinat de benzil 3% (flac. cu 50 ml); unguent continand nicotinat de benzil 3% (tub cu 18 g).Actiune terapeutica: Vasodilatator local prin actiune directa asupra musculaturii netede a vaselor; are proprietati revulsive, activand circulatia in piele si organele interne (prin reflexe cutiviscerale segmentare) si stimuland nespecific mecanismele de aparare.Indicatii: Dureri articulare reumatice cronice, mialgii, nevralgii, dureri traumatice articulare si musculare, hematoame, furuncule si panaritii in stadiul initial; afectiuni vasculospastice periferice; bronsite cronice, pleurezii (in perioada de resorbtie); tendinta la alopecie.Mod de administrare: In frictii cutanate usoare, de 2-3 ori/zi.Reactii adverse: iritatie locala in cazul aplicarii excesive. Contraindicatii: Boli inflamatorii ale pielii, arterita obliteranta, microangiopatie diabetica grava; se vor feri ochii si mucoasele.

18

BEN GAY,unguent

Compozitieingrediente active: Salicilat de Metil 28%, Menthol 10%. ingrediente inerte: acid stearic, monostearat de gliceril, lanolina anhidra, polisorbat 85, tristearat de sorbitan, guma xantan, hidroxid de potasiu, apa purificata. Actiune terapeuticaBalsamul-Extra Strength ben-gay Sports este o crema analgezica nongrasa, pentru aplicatii locale. Masati cu Balsamul-Extra Strength ben-gay Sports si veti simti caldura produsa de ingredientele sale puternice ajutand la relaxarea musculaturii incordate si cresterea circulatiei. Inaintea efortului: Pentru a ajuta relaxarea musculaturii incordate folositi Balsamul-Extra Strength ben-gay Sports, astfel veti lucra mai confortabil si timp mai indelungat. Imediat dupa efort: pentru a reduce durerea musculara aplicati Balsamul-Extra Strength ben-gay Sports pe musculatura suprasolicitata si permiteti sa actioneze inainte de a face dus. Pentru musculatura dureroasa: folositi Balsamul-Extra Strength ben-gay Sports pentru o alinare rapida care va dura cateva ore. Mod de administrareAplicati generos si masati usor pana cand Balsamul-Extra Strength ben-gay Sports dispare. Repetati de 3-4 ori pe zi. Alinarea dureaza cateva ore.

Unguente cu fenilbutazona

Fenilbutazona (phenylbutazone, butadion, butazolidin, elmedal, spondiryl), un acid enolic derivat de pirazolidin , este capul de serie al unei grupe de antiinflamatorii nesteroidiene foarte efi-cace.

Fenilbutazona are predominant efect antiinflamator. Potenta la nivelul diferitelor modele de inflamatie congestiv-exudativa, provocata experimental, este superioara celei a acidului acetilsalicilic, dar inferioara celei a indometacinei.

19

Fenilbutazona este un antiinflamator cu o activitate incontestabila care poate fi administrat sub forma de unguent. Este practic insolubila in apa dar solubila in alcool, eter si cloroform. Solubila in solutii alcaline dar solutiile se descompun rapid.Avantajele unguentului cu fenilbutazona : - tratamentul crizelor de guta datorita proprietatilor sale intense analgezice si antiinflamatoare, dar si al celor uricozurice;- prezenta mentolului si a camforului in compozitie confera o senzatie de racoare la nivelul locului de aplicare, contribuind la ameliorarea rapida a durerii;- mentolul si camforul, prin proprietatea lor de a intensifica local circulatia, joaca si rolul de promotor de absorbtie pentru fenilbutazona, marind astfel disponibilitatea acesteia de a patrunde, dupa aplicare topica, in profunzime pana la nivelul sursei durerii si inflamatiei;- forma farmaceutica de crema permite administrarea topica insotita de masaj.O formula de unguent cu fenilbutazona contine 5% substanta activa intr_un excipient constituit din glicerina, silicat de magneziu, polisorbat 60, sulfat de ortoxichinoleina, nipagin, nipasol, vaselina alba, alcool stearilic, miristat de izopropil timerosal, apa distilata (Butazolidin).

FENILBUTAZONA, unguent

Compozitie: Unguentul contine 4% fenilbutazona, 3% camfor, 2% cloroform, 1% mentol si excipienti.Proprietati farmacoterapeutice: Unguentul cu fenilbutazona reuneste efectul antiinflamator si analgezic al acesteia cu actiunea revulsiva a camforului, mentolului si cloroformului, care asigura o buna penetrabilitate la nivelul straturilor profunde ale pielii. Unguentul se aplica numai pe tegumente indemne.Indicatii: Inflamatii si dureri de natura reumatismala, artroze, periartrite, artralgii, mialgii si nevralgii (sciatica, torticolis); leziuni traumatice inchise; contuzii, entorse, luxatii, clacaj muscular la sportivi, bursite, tendinite, sechele dupa fracturi;

20

inflamatii si dureri de origine circulatorie: tromboze varicoase si hemoroidale externe, sechele flebitice, degeraturi, flebite si periflebite dupa injectii intravenoase; inflamatii de alta natura (intepaturi de insecte s.a.). Contraindicatii si precautii: leziuni cutanate inchise (eczeme) sau deschise (ulcer varicos); supuratii (abcese, flegmoane); sensibilizare la fenilbutazona si la anticoagulante de tip heparinic; bolnavii cu tulburari de coagulabilitate sanguina, alterari ale formulei leucocitare sau antecedente ulceroase, vor utiliza unguentul numai sub supraveghere medicala; se recomanda prudenta la bolnavii cu nefrita cronica, afectiuni hepatice si cardiopatii decompensate.Mod de administrare: Unguentul se aplica, pe tegumente indemne, de 2-3 ori pe zi, frictionand, eventual, zona interesata (mai ales in afectiunile aparatului locomotor). Inaintea primei aplicari se testeaza sensibilitatea bolnavului pe o zona cutanata restransa.Prezentare farmaceutica: Tuburi de 20 g.Conditii de pastrare: La adapost de caldura si umiditate.Unguentul este penetrant si de aceea este contraindicat la nefrotici, hepatici si cardiaci decompensati. Nu se aplica pe plagi deschise.Se conditioneaza in tuburi de 20 de g.Se poate folosi si o baza hidrosolubila ca in formula : fenilbutazona 2 g, papavina 10. 000 U, galat de octil 1 g, unguent cu macrogoli la 100 g.In formula : fenilbutazona 2 g, mefenizina 2 g,salicilat de metilsau de dietilamina 2 g,clorhidrat de lidocaina 2 g, excipient A/U la 100 g. Se asociaza mefenizina cu capacitate analgezica si decontractanta, salicilatii cu actiune proprie antireumatismala si un anestezic local nereactogen. Uneori fenilbutazona se asociaza cu corticosteroizii ca in formula : fenilbutazona 3 g, acetat de hidrocortizona 1 g, lidocaina 3 g, acid sorbic 0,03 g, excipient negras la 100 g.Are o actiune antalgica rapida si de durata

21

Unguente cu diclofenac

DICLOFENAC MK, unguent

  Compozitie : diclofenac sodic 10 mg/g. Indicatii: afectiuni inflamatorii si traumatisme ale tendoanelor, ligamentelor, muschilor si articulatiilor; edeme postoperatorii si posttraumatice. Contraindicatii:

hipersensibilitate la diclofenac sodic sau la excipienti,in cazul leziunilor cutanate, cum sunt: eczeme, leziuni infectate, arsuri, plagi persoane care au avut crize de astm declansate de aspirina sau de substante inrudite chimic cu aceasta, la femeile gravide in trimestrul III de sarcina si cele care alapteaza . Doze si mod de administrare: pe pielea zonei dureroase se aplica 2-3 g de unguent de 3 pana la 4 ori pe zi. Pentru a se realiza absorbtia unguentului se va efectua un masaj usor la nivelul zonei dureroase si/sau inflamate.Durata tratamentului depinde de indicatiile terapeutului si de rezultatul obtinut. Avantaje:- singurul produs topic care contine diclofenac sodic sub forma de unguent;- forma farmaceutica de unguent permite administrarea insotita de masaj mai ales pentru afectiunile subacute sau cronice si persistenta diclofenacului la locul de administrare mai mult timp;- prezenta mentolului in compozitie confera o senzatie de racoare la nivelul locului de aplicare ceea ce contribuie la ameliorarea rapida a durerii;- mentolul, prin proprietatea sa de a intensifica local circulatia, joaca si rolul de promotor de absorbtie pentru diclofenac, marind astfel disponibilitatea acestuia de a patrunde, dupa aplicare topica, in profunzime pana la nivelul sursei durerii si inflamatiei;- marimile de ambalaj in gramaje de 35g, 50 g permit personalizarea costului tratamentului in functie de durata tratamentului si suprafata de administrar

22

VOLTAREN EMULGEL, gel

CompozitieSubstanta activa: dietilamino-diclofenac. Excipienti: dietilamina, poliacrilat, cetomacrogol 1000, esteri ai acizilor caproic si caprilic, alcool izopropilic, parafina lichida, substante odorizante, propilenglicol, apa. Actiune terapeuticaantiinflamator nesteroidian. IndicatiiInflamatii posttraumatice tendinoase, ligamentare, musculare si articulare, ex. in urma luxatiilor, entorselor, contuziilor etc. Forme localizate de reumatism, precum tendinite, bursite, sindromul umar-mana, periartropatii. Forme localizate de reumatism degenerativ, ex. osteoartroza a articulatiilor periferice si a coloanei vertebrale.Doze si mod de administrareAdulti: Voltarenul Emulgel se aplica local pe piele, de 3-4 ori pe zi, si se maseaza usor. Cantitatea folosita depinde de suprafata care trebuie tratata. De exemplu, 2-4 g Voltaren Emulgel sunt suficiente pentru tratamentul unei suprafete de 400-800 cm2. Dupa aplicare, mainile trebuie spalate, in afara cazului cand acestea sunt zonele tratate. Copii: nu au fost inca stabilite recomandarile si indicatiile utilizarii Voltarenului Emulgel la copii. ContraindicatiiHipersensibilitate cunoscuta la diclofenac, propilenglicol, alcool izopropilic sau la alti excipienti. Voltarenul Emulgel este, de asemenea, contraindicat pacientilor ale caror atacuri astmatice, urticariene sau de rinita acuta sunt precipitate de acidul acetilsalicilic sau alte antiinflamatorii nesteroidiene. Masuri de precautieComparativ cu administrarea orala, diclofenacul administrat sub forma de unguent determina aparitia mult mai putinor reactii adverse. Cu toate acestea, in cazul aplicarii Voltarenului Emulgel pe o suprafata intinsa si pentru un timp indelungat,

23

exista posibilitatea aparitiei efectelor adverse sistemice. Voltaren-ul Emulgel trebuie aplicat doar pe pielea sanatoasa si intacta (nu pe rani sau solutii de continuitate). Trebuie evitat contactul acestuia cu conjunctiva sau alte mucoase. Nu se administreaza oral. Potential mutagen, carcinogen si toxic asupra fatului: studiile preclinice nu au evidentiat nici un astfel de efect al Voltarenului Emulgel. Sarcina si alaptare: Desi nu s-au observat efecte adverse, se recomanda evitarea tratamentului cu Voltaren Emulgel la femeile gravide. Cantitatea de substanta activa care trece in lapte este neglijabila.Efecte asupra abilitatii de a conduce autovehicule sau de a supraveghea masini: nu se cunosc pana in prezent. Reactii adverseReactii locale: ocazional dermatite de contact alergice si nealergice (simptome: prurit, eritem, edem, papule, vezicule, bule sau chiar decolarea pielii). Reactii sistemice: cazuri izolate: eritem generalizat, reactii de hipersensibilizare (atacuri astmatice, angioedem), reactii de fotosensibilizare.

Unguente cu indometacin

INDOMETACIN, unguent

CompozitieUnguent continand: indometacin 4 g, dimetilsulfoxid 6 g, excipienti pana la 100 g.

Actiune terapeuticaAntiinflamator, antireumatismal cu aplicare locala. Asocierea indometacin-dimetilsulfoxid asigura produsului o buna eficienta terapeutica atat prin sumarea efectelor lor antiinflamatoare si analgezice cat si prin cresterea penetrabilitatii indometacinului (datorita prezentei dimetilsulfoxidului). Dupa aplicarea unguentului pe tegument (indemn), cantitatea de indometacin vehiculata prin sange emica impunand totusi prudenta in utilizarea lui pe suprafete mari si/sau termene lungi.IndicatiiAfectiuni reumatismale (inflamatii si algii in artroze, periartroze, artralgii, mialgii, nevralgii), leziuni dupa traumatisme inchise (contuzii, entorse, luxatii, blocaj muscular la sportivi, bursite, tendinite, sinovite si tenosinovite, sechele dupa fracturi), inflamatii si dureri de origine circulatorie (flebite, tromboflebite, periflebite - cu tegument indemn), degeraturi.

24

ContraindicatiiAplicarea pe mucoase si leziuni cutanate (ulcer de gamba, supuratii) sau la pacientii cu sensibilitate la derivatii indolici. PrecautiiIn administrare la pacientii cu tulburari de coagulare (sau sub tratamentcu anticoagulante), boala ulceroasa, afectiuni hepatice, cardiopatii decompensate, nefrita, in cursul tratamentului cu antiparkinsoniene. Reactii adversePosibile reactii cutanate de tip alergic. Mod de administrareAplicatii locale de 2-3 ori pe zi, prin masarea usoara a tegumentelor zonelor interesate (vor fi evitate mucoasele si tegumentele cu leziuni). Atentie! inainte de inceperea tratamentului se va face un test de toleranta locala a produsului prin aplicarea unei cantitati mici de unguent pe fata interna a antebratului si masaj usor. Se urmareste timp de cateva ore eventuala aparitie a unei reactii de tip alergic (prurit, urticarie, rash cutanat) care contraindica utilizarea produsului.

INDOSIN, gel

Compozitie:100 g gel contin indometacin 2 g si excipienti: levomentol 1 g, camfor racemic 0,2 g, p-hidroxibenzoat de metil 0,1g, glicerol 2g, propilenglicol 0,5g, dietanolamina 0,6g, hidroxietilceluloza 1,5g, parfum (Flower&Fruit) 1g, apa purificata 41,1g, etanol 96% 50g.Indicatii: Indosin gel este indicat in tratamentul starilor inflamatorii si dureroase articulare si periarticulare de natura reumatismala, traumatica (entorse, contuzii, bursite, tendinite, intinderi musculare) sau circulatorii (tromboze venoase etc.).Contraindicatii:hipersensibilitate la indometacin sau la oricare dintre componentele produsului; - hipersensibilitate la alte antiinflamatoare nesteroidiene.Precautii:Nu se recomanda administrarea produsului in prezenta leziunilor cutanate, pe mucoase, pe arii cutanate intinse si sub pansament ocluziv. Trebuie evitat contactul produsului cu ochii.

25

Interactiuni:Este necesara prudenta in cazul administrarii produsului la pacientii tratati cu anticoagulante.Atentionari speciale: Se recomanda prudenta la pacientii cu astm bronsic, ulcer gastroduodenal, tulburari de coagulare, insuficienta cardiaca, hepatica sau renala si in prezenta infectiilor locale.Sarcina si alaptareaIn absenta datelor complete privind absorbtia transcutanata a indometacinului, nu se recomanda administrarea produsului in perioada de sarcina si alaptare.Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folost utilajeIn absenta datelor complete privind absorbtia transcutanata a indometacinului, pacientii trebuie avertizati ca antiinflamatoarele nesteroidiene pot produce reactii adverse nervos-centrale, cu afectarea capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.Doze si mod de administrare:lndosin gel se aplica local, pe piele de 2 - 3 ori pe zi.Reactii adverse:Dupa administrare locala, indometacinul poate produce fenomene iritative si reactii alergice (urticarie, eruptii cutanate). In absenta datelor complete privind absorbtia transcutanata a indometacinului, nu poate fi exclusa aparitia reactiilor adverse sistemice specifice antiinflamatoarelor nesteroidiene.Supradozaj:Nu au fost raporate cazuri de supradozaj dupa administrarea cutanata a indometacinului.Pastrare:A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. A se pastra la temperaturi sub 25°C. A nu se lasa la indemana copiilor. Ambalaj:Cutie cu un tub din aluminiu inchis cu capac din polietilena, continand 40 g gel .

PIROXICAM, crema

Compozitie : pxicam 30 mg/g. Indicatii terapeutice afectiuni inflamatorii extraarticulare (mialgii, tendinite, tenosinovite, lombalgii

26

acute fara compresie medulara, epicondilite); afectiuni reumatice inflamatorii si degenerative, precum si periartritei scapulo-humerale. Contraindicatii hipersensibilitate la piroxicam, acid acetilsalicilic, alte antiinflamatoare nesteroidiene sau excipienti; leziuni cutanate cum sunt dermatite supurative, eczeme, leziuni infectate, arsuri, plagi copiilor sub 12 ani. Doze si mod de administrare La nivelul suprafetei dureroase se aplica 0,5 - 1 g crema (aproximativ 3 - 4 cm) de 3 - 4 ori pe zi (preferabil dupa o baie calda) si se maseaza usor. Cutie cu un tub a 35. Avantaje: contine cea mai mare concentratie de piroxicam disponibila intr-un produs pentru administrare topicaforma farmaceutica de crema permite administrarea insotita de masaj, mai ales pentru afectiunile subacute sau cronice g crema.

3.3 Antiinflamatoare steroidiene

Antiinflamatoarele steroidiene numite si corticosteroizi, aceste produse (prednison, prednisolon, betametason) sunt derivati ai corticosteroizilor naturali, hormoni secretati de catre glandele suprarenale. Corticosteroizii sunt foarte puternici si permit stapanirea inflamatiei atunci cand ea devine severa sau cand se declanseaza fara mod evident, ca in cazul bolilor zise inflamatorii (poliartrita reumatoida, alergii severe etc.). Denaturarea pielii, fragilitatea osoasa, aparitia unei stari diabetice fac parte din numeroasele lor efecte nedorite. Mecanismul inflamatiei :      Inflamatia reprezinta una din primele reactii ale organismului la injurie. O serie de particule eliberate de celulele si tesuturile afectate de injurie functioneaza ca antigene si stimuleaza un raspuns imun nespecific (proliferare de leucocite). Circulatia locala creste, transportand in zona afectata leucocite, macrofage si proteine plasmatice. Redistributia fluxului arteriolar produce staza si hipoxie tisulara. Aceasta acumulare de leucocite, proteine plasmatice si fluide duce la aparitia umflaturii si durerii caracteristice procesului inflamator.  Cauze ale inflamatiilor articulare si musculare:- Intinderea musculara;- Trauma;- Poliartrita;- Boala tesutului conjunctiv;

27

- Boala articulara degenerative;- Tendinite;- Bursite;- Tumori.      Influxul de leucocite faciliteaza procesul de fagocitare si eliminarea celulelor afectate. Durerea si edemul amintesc pacientului sa protejeze zona afectata.   Modul de actiune al corticosteroizilor: Mecanismul de actiune al corticosteriozilor include reducerea reactiei inflamatorii prin limitarea dilatarii capilare si scaderea permeabilitatii capilare, ceea ce duce la scaderea acumularii de leucocite, macrofage si reduce deasemenea si eliberarea de kinine vasoactive.      Conform noilor studii, corticosteriozii pot inhiba si eliberarea de acid arahidonic de catre fosfolipide, scazand astfel formarea de prostaglandine implicate in procesul inflamator.  In tratamentul antiinflamator putem folosi si antiinflamatorii nonsteroidiene (aspirina) si prednison oral. Este important de reamintit ca tratamentul antiinflamator trebuie efectuat pe toata perioada indicata, multi pacienti oprind tratamentul in momentul in care incep sa se simta mai bine. In perioada acuta sunt utile si: repausul, gheata, imobilizarea cu fasa elastica, urmate de fizioterapie, masaj.In zilele noastre azi corticosteroizi se utilizeaza mai frecvent sub forma de unguente.

3.4 Unguente cu corticosteroizi

Introducerea preparatelor cortizonice in tratamentul afectiunilor locale a reprezentat o adevarata revolutie a terapiei externe dermatologice. Aproape toate dermatozele inflamatorii raspund la steroizii topici. Actiunea lor fiind supresiva, intensitatea si durata efectului local va depinde nu numai de substantele active ci si de vehicul. Alegerea judicioasa a vehiculului a permis ca dermato-corticoizii sa poata fi utilizati pe orice tip de leziuni si in orice localizare. Gama indicatiilor lor a fost de asemeni largita atat prin aparitia unor noi compusi cortizonici active local, cat si prin asocierea variata a acestora cu alte medicamente antibiotice sau chimioterpice. In plus, selectarea excipientului asigura o concentratie maxima si un efect bun local dorit. Produsele actuale sunt astfel formulate incat sa inlatura complet sau se reduce la minimum posibilitatea aparitie unor reactii secundare generale, nedorite. Astfel de manifestari pot aparea in mod cu totul exceptional numai atunci cand terapia locala cu dermatocorticoizi se face pe suparafete intinse si un timp indelungat. Efectele farmacodinamice favorabile ale dermatocorticoizilor constau in primul rand in actiunea lor antiflagistica, datorita scaderii permeabilitatii vasculare si a vasoconstrictiei, decongestionarii tesuturilor si resorbtiei infiltratelor

28

inflamatorii, in efectul lor keratostatic realizat prin inhibarea procesului de akantoza si parakeratoza si in sfarsit in actiunea pruriginoasadatorita fie unui mechanism de anestezie a receptorilor senzoriali, fie unei inhibatii a mediatorilor biochimici. Utilizarea topica a hidrocortizonei in concentratii de 1% si 2,5% in eczema si dermite eczematoase in 1952 a reprezentat inceputul corticoterapiei topice. In continuare au fost descoperiti noi steriozi in special derivatii fluorurati si au fost perfectionate modalitatile de aplicare a terapiei topice (pansamente oclizive, spary etc.), au fost de asemeni imbunatatiti excipientii in care sunt incorporate corticosteroizii activi. In 1960 incep a fi sintetizati deltacortizona si derivatii sai, triamcinolona, dexametazona etc., active in concentratii mult mai mici si cu actiune specific topica. Au aparut mai apoi steroizii difluorurati ca : fluocinolon acetonid, fluocinolonpivalat, dezoximetazona si fluocinolonul (21-acetat-ester de fluocinolonacetonid). Compozitia vehiculului poate reduce sau creste eficacitatea dermato-corticoidului. S-a observant ca cedarea steroizilor depinde de concentratia si solubilitatea lor in vehicul si de coeficientul de repartitie intre acesta si faza receptoare. Astfel in fazele acute ale afectiunilor cutanate sunt pereferate solutiile apoase. Acestea exercitand o actiune racoritoare nu impiedica drenarea si accelereaza eliminarea si indepartarea crustelor si diferitelor impuritati. Suspensiile apoase sunt indicate in stadiile subacute deoarece pe langa avantajele intalnite la solutiile apoase exercita si o actiune protectoare datorita pulberilor care raman pe suparfata pielii. Cand se trateaza parti ale corpului acoperite cu par se prefer lotiunile. La prepararea unguentelor cu coricosteroizi alegerea bazelor se face dependent de caracteristicile subastantei active de afectiune si de stadiul evolutiv al acesteia. Corticosteroizi fiind insolubile vor fi incorporate in baze de unguent sub forma solida realizandu-se unguente suspensii. Deoarece actiunea depinde de marimea particuleleor se folosesc substante sub forma de cristale al caror diametru sa fie mai mic de 7 um. Pulverizarea se face in mori cu jet de aer sau alte micronizatoare iar pulberea luata in lucru e strict standardizata din punct de vedere granulometric. De asemenea, la alegerea componentelor bazei de unguent trebuie sa se tina seama si de conditia ca substanta active sa nu sufere descompuneri chimice sau transformari fizice. Corticosterozii topici se aplica la nivelul tegumentului sub forma de unguente, crème, lotiuni sau spray. Alegerea formei farmaceutice depinde de natura afectiunii, stadiul de evolutie, sediul leziunii si tipul de piele (seboreic, sebostatic).

29

HIDROCORTIZON, unguent

Prezentare farmaceutica: Unguent (pomada), continand hidrocortizon acetat 1% (tub cu 10 g).Actiune terapeutica: Antiinflamator, antialergic, antipruriginos local.Indicatii: Dermatite si eczeme alergice si de contact, prurit nespecific anal, vulvar, scrotal.Mod de administrare: In aplicatii locale pe piele, de 1-2 ori/zi.Reactii adverse: Favorizarea dezvoltarii infectiilor microbiene si fungice; aplicarea indelungata poate provoca fenomene atrofice la nivelul pielii si acnee, dermatita periorala, hipertricoza; aplicarea de cantitati mari pe suprafete intinse de piele denudata poate fi cauza de efecte cortizonice sistemice (mai ales la copii).Contraindicatii: Piodermite, tuberculoza cutanata, dermatoze sifilitice, micoze cutanate, varicela, vaccina, herpes simplex, zona, dermatita periorala, rozacee, acnee; se va evita sau prudenta in timpul sarcinii (indicatii stricte, doze mici, tratament de scurta durata)

SYNALAR, unguent

Forma de prezentare: Synalar crema si unguent se prezinta sub forma de crema miscibila cu apa, de culoare alba si respectiv sub forma de unguent gras, fiecare continand 0,025% fluocinolon acetonid Ph Eur.Proprietati: Fluocinolon acetonidul este un antiinflamator corticosteroid. Mecanismele sale de actiune sunt legate de producerea vasoconstrictiei si suprimarea permeabilitatii membranare, a activitatii mitotice, a raspunsului imun si

30

a eliberarii mediatorilor inflamatiei. Gradul de absorbtie percutanata a fluocinolon acetonidului este determinat de numerosi factori cuprinzand vehicolul, integritatea barierei epidermice si folosirea pansamentelor ocluzive. Dupa absorbtie, fluocinolon acetonidul este metabolizat initial la nivel hepatic si excretat prin urina.Indicatii: Synalar este indicat pentru tratarea unei largi game de afectiuni inflamatorii, pruriginoase si alergice ale pielii cuprinzand eczema, dermatitele, intertrigo, prurigo, lichen plan, psoriazis si lupus eritematos discoid. Crema este in mod particular adecvata aplicarii pe suprafete umede sau purulente si pentru zonele de flexie ale corpului. Unguentul este adecvat leziunilor uscate.Dozare si administrare: Adulti (inclusiv varstnici) si copii: Se aplica usor o cantitate mica la nivelul zonei afectate de doua-trei ori pe zi si se maseaza usor pana cand aceasta se absoarbe total prin tegument. Cand este necesar un pansament ocluziv, zona afectata trebuie mai intai curatata in totalitate. Apoi se aplica Synalar si se acopera zona cu un pansament adecvat.Contraindicatii: Synalar este contraindicat in afectiunile primare ale pielii cauzate de bacterii, fungi sau virusuri si in rosacee, acnee, dermatita periorala, prurit ano-genital si in rash produs de scutece.Precautii: Cand exista o infectie asociata cu o afectiune cutanata inflamatorie, Synalar trebuie administrat doar daca se aplica un tratament antiinfectios adecvat. Folosirea steroizilor topici pe leziuni infectate, fara adaugarea unei terapii antiinfectioase specifice, poate conduce la raspandirea infectiilor oportuniste. Terapia continua pe termen lung cu steroizi topici poate produce leziuni cutanate atrofice si dilatarea vaselor sanguine superficiale, mai ales cand se utilizeaza pansamente ocluzive sau cand se formeaza plicaturi ale pielii. Folosirea indelungata de steroizi topici sau tratamentul unor zone extensive, chiar neocluzive, pot determina o absorbtie suficienta a steroizilor pentru a produce aparitia trasaturilor de hipercorticism si supresia adrenala, mai ales la copii. Synalar, cu rare exceptii, nu trebuie aplicat la nivelul fetei. Daca este aplicat pe fata, aceasta nu trebuie facuta pe perioade mari de timp. Ochii trebuie evitati. Se recomanda ca la copii, tratamentul sa nu fie in mod obisnuit prelungit mai mult de cinci zile si nu se vor folosi pansamente ocluzive. Preparatele tip Synalar nu sunt indicate in tratamentul dermatozelor la copiii sub un an. Steroizii topici nu trebuie in mod normal folositi in tratamentul placilor psoriazice extensive. In cazul folosirii steroizilor topici in tratamentul psoriazisului exista riscul atat al recidivelor tip rebound dupa dezvoltarea tolerantei cat si al psoriazisului pustulos generalizat. Afectarea functiei de bariera a tegumentului poate conduce la aparitia toxicitatii locale si sistemice. Este importanta supravegherea atenta a pacientilor. Tratamentul cu steroizi topici trebuie intrerupt daca se observa reactii nedorite.Sarcina si alaptare: Administrarea steroizilor topici la animalele gestante poate determina tulburari ale dezvoltarii fetale. Relevanta acestei observatii pentru om nu a fost inca stabilita. Cand se considera ca tratamentul cu steroizi topici este necesar in cursul sarcinii, trebuie minimalizate atat cantitatea aplicata cat si durata

31

tratamentului. Steroizii topici nu trebuie aplicati la nivelul sanilor inainte de alaptare. Cand se considera ca tratamentul cu steroizi topici este necesar pentru alte zone ale corpului, atat cantitatea aplicata, cat si durata tratamentului trebuie sa fie minime.Reactii adverse: Se poate produce iritare la locul aplicarii, cu frecventa redusa, si rareori, au fost raportate reactii de hipersensibilizare. Tratamentul prelungit si intensiv, mai ales cand se folosesc pansamente ocluzive sau cand se produc plicaturari ale tegumentelor poate determina striuri, subtierea tegumentului, telangiectazie sau atrofie, precum si efecte datorate supresiei adrenocorticale (se va consulta "Precautii").Supradozare: Este putin probabil sa se produca efecte toxice dupa ingestia accidentala a continutului tubului. Daca sunt ingerate cantitati mai mari si apar fenomene de toxicitate, trebuie administrat tratament simptomatic.Conditii de pastrare: Se va pastra la temperaturi mai mici de 25 grade Celsius.Efectul asupra abilitatii de a conduce autovehicole si de a manevra echipamente: Nu sunt necesare precautii in acest sens.

ULTRALAN, unguent

CompozitieUnguent continand fluocortolona 0,5% (0,25% sub forma de alcool, 0,25% sub forma de caproat). Actiune terapeuticaFluocortolona este un glucocorticoid pentru uz dermatologic, cu actiune antiinflamatorie, antialergica si antipruriginoasa intense; asocierea formei alcool cu caproatul asigura o actiune rapida si indelungata. Doze si mod de administrareLocal, pe piele, la inceput de 2-3 ori/zi, apoi o data/zi. IndicatiiDermatoze inflamatorii, alergice si pruriginoase: eczeme, dermatite diverse, neurodermite, prurigo, psoriazis, lichen plan, lupus eritematos discoid netuberculos; prurit anal si vulvar. Este avantajos in prezenta unei componente alergice si atunci cand exista pericol de infectie. ContraindicatiiTuberculoza cutanata, dermatoze sifilitice, varicela, vaccina, zona zoster, herpes simplex, dermatita periorala, rozacee, acne. Se va evita sau prudenta in timpul sarcinii (indicatii stricte, doze mici, tratament de scurta durata); se va evita

32

aplicarea pe fata timp indelungat (mai mult de 4 saptamani). Reactii adverseRareori iritatie locala, prurit, hipertricoza, foliculite, eruptii acneiforme, dermatita periorala; aplicarea prelungita poate provoca atrofia locala a pielii, telangiectazii, purpura, vergeturi; dozele mari, aplicate pe suprafete intinse, pot fi cauza de fenomene cortizonice sistemice (mai ales la copii); rareori suprainfectii cu germeni rezistenti.

FLUOCINOLON ACETONID, unguent

Actiune terapeuticaFluocinolonul acetonid este un glucocorticoid sintetic pentru uz topic, cu actiune antiinflamatoare, antipruritica, antialergica. Normalizeaza procesul de keratinizare.

IndicatiiUnguentul cu fluocinolon acetonid este recomandat cand se urmareste o actiune emolienta mai energica necesara in leziunile cutanate uscate, ca cele din dermatita atopica, in unele dermatoze ale mainilor. Fluocinolonul acetonid este indicat in cheloite si cicatrice hipertrofice in care este util efectul atrofagin, dermatita atopica, neurodermatita, psoriazis (in special in stadiile cronice), dermatita exfoliativa, intertrigo, dermatita seboreica, prurit ano-genital, lichen simplex cronic, eczema numulara. Mod de administrareUnguentul cu fluocinolon acetonid se aplica in strat subtire pe zona afectata a pielii repetandu-se aplicatia de 2-3 ori pe zi dupa necesitate si se va trece cat mai repede posibil la 2-3 aplicatii pe saptamana. Se va evita aplicarea pe suprafete intinse. Contraindicatii si precautiiUnguentul cu fluocinolon acetonid este contraindicat in leziunile cutanate tuberculoase, micozele pielii si majoritatea virozelor cutanate (herpes simplu, varicela). Este contraindicat persoanelor care prezinta hipersensibilitate la vreuna din componentele unguentului. La gravide se recomanda ca in timpul sarcinii unguentul cu fluocinolon acetonid sa se aplice pe suprafete de mica intindere, in cantitate nu prea mare si pe o durata limitata. In prezenta unei infectii locale severe sau a unui proces infectios cu caracter general se impune instituirea concomitenta a

33

antibioterapiei sistemice conform indicatiilor antibiogramei. Reactii adverseRiscul efectelor generale ale tratamentului cu unguent cu fluocinolon acetonid pot fi diminuate prin aplicarea produsului un timp limitat si atentionarea bolnavilor asupra pericolului automedicatiei.

C UTIVATE, unguent

Particularităţi farmacologice Corticosteroid sintetic puternic cu proprietăţi antiinflamatoare, antipruriginoase şi vasoconstrictoare de uz topic. Mecanismul acţiunii constă în stimularea sintezei unor proteine inhibtoare ale fosfolipazei A2, numite lipocortine. Ele inhibă eliberarea acidului arahidonic din fosfolipidele membranare şi stopează biosinteza prostaglandinelor şi leucotrienelor, puternici mediatori ai inflamaţiei. Indicaţii Dermatozele asociate cu inflamaţie şi prurit. Utilizare terapeutică Crema sau unguentul se aplică topic pe suprafeţele afectate în strat subţire de 2 ori pe zi. Supradozare Cazuri de supradozare nu se cunosc. Supradozarea acută este improbabilă, deoarece fluticasonul se absorbe foart puţin. În tratamentul de durată pot apărea fenomene de hipercorticism. Efecte adverse În aplicarea topică sunt posibile iritaţie, foliculită, erupţii acneiforme, atrofia pielii, striuri, miliaria. După aplicarea îndelungată a formelor dermatologice pot avea loc evoluţia psoriazisului pustular după sistarea tratamentului cu corticosteroizi puternici. În tratamentul de durată sunt posibile fenomene de hipercorticism (sindrom Cushing). Contraindicaţii Hipersensibilitatea la preparat. Precauţii

34

În tratamentul de durată se recomandă monitorizarea funcţiilor corticosuprarenalelor. Tratamentul cu fluticason nu trebuie sistat brusc.

3.5.Medicatie alternativa

RUMALAYA, gel

Compoziţie

Uleiuri volatile de Cinnamomum camphora 5%, Mentha arvensis 10%, Pinus roxburghii 5%, Cinnamomum zeylanicum 2,5%, Sesamum indicum 22%, prelucrate în: Nardostachys jatamansi, Saussurea lappa, Celastrus paniculatus, Vitex negundo, Ocimum sanctum, Acorus calamus, Hyoscyamus niger, Anacyclus pyrethrum, Calotropsis procera, Datura metal, Vanda roxburghii, Cateria lacca, Piper nigrum, Cedrus deodora, Berberis aristata, Ricinus communis, Rubia cordifolia, Plumbago zeylanica, Nerium odorum, Dashamoola, Excipiens ad 30 g. Prezentare Cremă 30 g în tub Particularităţi farmacologice Fitopreparat cu acţiune antiinflamatoare, antiedematoasă, analgezică. Ameliorează microcirculaţia în locul aplicării, înlătură spasmul muscular şi ameliorează mobilitatea articulară. Indicaţii Artrita reumatoidă, spondiloartrita, osteoartroza, guta, neuralgiile, nevritele, miozitele. Utilizare terapeutică Crema se aplică pe regiunile afectate în strat subţire, prin masaj uşor, de 2 ori pe zi până la dispariţia simptomelor bolii. În cazurile mai severe cura de tratament poate fi de durată, până la 4-6 luni. După fiecare lună de tratament se recomandă o săptămână repaus. Efecte adverse Reacţii alergice posibile Contraindicaţii Hipersensibilitatea la preparat.Termen de valabilitate: 3 ani. Condiţii de conservare: Temperatura sub 300 C. Statutul legal: Fără prescripţie medicală.

35

APIREVEN, unguent

 Compozitie:Venin de albine, nicotinat de metil, camfor, extract capsici, extract pro oleum hyosciami intr-o baza de unguent usor penetrabila. Actiune terapeutica:Veninul de albine este utilizat cu bune rezultate in tratamentul reumatismului acut si cronic, a durerilor reumatismale, musculare si articulare.Alaturi de celelalte componente cu actiune revulsiva, veninul de albine produce o crestere a temperaturii cutanate, intensifica irigatia sanguina pana in profunzimea muschiului corectand lipsa de oxigen din zona dureroasa si avand in acelasi timp si o importanta actiune antiinflamatoare. Produsele algogene ale metabolismului sunt eliminate si ca urmare, durerile dispar rapid. Indicatii:Dureri reumatismale, articulare si musculare, Lumbago, sciatica, degeraturi,etc. Se poate folosi si pentru masajul sportivilor. Mod de administrare:Unguentul APIREVEN se aplica pe zonele dureroase, articulatiile bolnave sau in apropierea acestora. In functie de suprafata care trebuie tratata, se aplica 1-3 cm de unguent, care se intinde si se lasa in repaus 2-5 minute. Dupa aceea zona se frectioneaza bine si se acopera zona afectata pentru a pastra caldura. Frictionarea se repeta seara, cu aceiasi cantitate de unguent. In ziua urmatoare se dubleaza cantitatea de unguent si se repeta frictionarea de 1-2 ori pe zi. Dupa fiecare tratament se recomanda spalarea mainilor cu apa si sapun pentru a se evita aparitia iritatiilor la nivelul ochilor si al mucoaselor. Dupa 4 zile de tratament se recomanda o pauza de o zi. Prezentare:Tuburi continand 40g de unguent.

36

STIMUVEN PLUS, crema

Indicatii:varice, flebite, tromboflebite;inlatura tensiunea la nivelul picioarelor;reduce senzatia de picioare obosite; reduce echimozele si hematoamele. Aplicare:Crema se aplica prin masaj usor de jos in sus, de 2-3 ori pe zi. Compozitie:Crema contine extracte din: castan (Aesculus hippocastanum), spanz (Helleborus purpurascens) si hamamelis (Hamamelis virginiana) intr-o baza de calitate superioaraActiune:Principiile biologic active din extractele de castan, spanz si hamamelis au actiune de stimulare a circulatiei capilare, marind rezistenta peretelui capilarelor, scazand permeabilitatea acestora, de reducere a inflamatiei, a durerii.Prezentare:Tub de 40 g in cutie individuala.

REUMA-TIS, unguent

37

Compoziţie: extract de ardei (Capsicum annum) extract de salcie (Salix alba) salicilat de metil

Produsul are efect revulsiv şi antiinflamator datorită salicilatului de metil şi extractelor de capsicum şi salcie. Este recomandat în cazul: durerilor musculare şi articulare (provocate de oboseală, reumatism), luxaţiilor, entorselor, nevralgiilor sciatice şi intercostale, fracturilor şi înţepăturilor de insecte.

Concluzii

Pentru a ajunge la prepararea unguentelor şi folosirea lor în terapeutică a trebuit să se ţină seama de structura şi starea pielii, de regiunea de piele pe care se aplică unguentul, de mărimea suprafeţei de aplicare, toate acestea influenţând resorbţia şi implicit acţiunea dermopreparatelor.

Preparatele destinate aplicaţiilor locale trebuie să asigure o remanenţă suficientă la locul de aplicare.

Pentru resorbţia substanţelor medicamentoase baza de unguent joacă un rol important mai ales când substanţele se găsesc în concentraţie mică.

Substanţele active pot să se găsească dispersate în baza de unguent sub formă de emulsie sau suspensie când se obţin unguente tip soluţie, emulsie, suspensie sau mixte (soluţie – emulsie – suspensie; suspensie – emulsie; emulsie – soluţie).

38

Emulgatorii de tip A/U străbat bariera fiziologică a pielii putându-se dizolva parţial în lipidele celulelor epidermice. În acest fel uşurează pătrunderea substanţelor medicamentoase în straturile mai profunde ale pielii.

Emulgatorii de tip U/A emulsionează grăsimea pielii din epiderm. Prin marcarea stratului de celule cheratinizate devine posibilă pătrunderea substanţelor medicamentoase în bazele de unguent.

Bazele de unguent trebuie să aibă o vâscozitate corespunzătoare care să permită întinderea şi aderarea uniformă de epiderm în mucoasă.

Pentru ca unguentele să poată fi administrate în vederea vindecării anumitor afecţiuni trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi anume:

• Să-şi păstreze consistenţa semisolidă;• Să aibă aspect omogen;• Să se înmoaie la temperatura corpului;• Să adere de piele sau mucoase;• Substanţele să fie uniform dispersate;• Ph-ul lor să varieze între 4.5 şi 6.5.

În cazul unguentelor antiinflamatoare substanţele medicamentoase trebuie să fie bine pulverizate deoarece actiunea terapeutica depinde de marimea particulelor. Unguentele utilizate pentru tratamentul inflamatiilor articulare si muscular devine din ce in ce mai populara. Alegerea formei farmaceutice depinde de natura afectiunii, stadiul de evolutie, sediul leziunii si tipul de piele (seboreic, sebostatic). De aceea in vederea efectuarii tratamentului cu unguente antiinflamatoare este importanta o buna examinare clinica. O durere intensa, severa, sugereaza prezenta unei reactiei inflamatorii posttraumatice. O durere cronica, repetativa, sugereaza existenta unei inflamatii moderate secundare unei afectiuni cornice sau artrita. Examinarea clinica este utila pentru a identifica localizarea si severitatea inflamatiei. Punctele musculare dureroase sunt usor de identificat prin examinare clinica. Astfel in fazele acute ale afectiunilor cutanate sunt pereferate solutiile apoase. Acestea exercitand o actiune racoritoare nu impiedica drenarea si accelereaza eliminarea si indepartarea crustelor si diferitelor impuritati. Suspensiile apoase sunt indicate in stadiile subacute deoarece pe langa avantajele intalnite la solutiile apoase exercita si o actiune protectoare datorita pulberilor care raman pe suparfata pielii. Cand se trateaza parti ale corpului acoperite cu par se prefera lotiunile. Este de apreciat efectul benefic pe care îl prezintă unguentele în terapeutică, însă o dată ce se ia decizia de a se începe un tratament cu unguent trebuie să se facă şi o testare pentru a nu apărea reacţii adverse la venirea în contact a unguentului cu pielea sau mucoasele.

39

Bibliografie

Savopol., Baliu S. – Farmacia – Bucuresti, 1966

Stanescu V., Beaca M. – Practica Farmaceutica – Bucuresti, 1970

Savopol E. – Practica Farmaceutica – BUCUREŞTI, 1971

Prof. Dr. Farm. Morait Gh. – Controlul Analitic Cantitativ Al Medicamentului, Ed. Medicala, Bucuresti, 1977

Fica Cornelia – Îndreptar Practic Pentru Prepararea Medicamentelor – Ed. Medicala, Bucuresti, 1983

Zeller Andreas – Pharmaceutical Technology Europe, 1993

Fica Cornelia – Tehnica Farmaceutica, Ed. Medicala – Bucuresti, 1997

Farmacopeea Romana, Editia a X-a – Bucuresti, 2005

Memomed 2005, Ed. Minesan– Bucuresti, 2005

Idson B. – J. Pharm. SCI, 64901-924Cloche J.R. Labo. Pharma – Problems et Technnologiques,

40

1996, 63-6

41