Sapte termocentrale si grupuri energetice, cu o capacitate totala de peste 1.200 de MW, vor fi scoase din functiune pana in anul 2019 din cauza emisiilor poluante pe care le genereaza. Dintre acestea, doua sunt din Bucuresti, un grup de 50 de MW al CET Grozavesti din cadrul Electrocentrale Bucuresti si o centrala de 125 de MW de la CET Bucuresti Sud. Astfel, este necesara gasirea unor solutii energetice alternative, iar cea mai evidenta solutie este construirea unei hidrocentrale. Printr-un baraj de acumulare a apei pe cursul unui râu, al Dambovitei, se realizează acumularea unei energii potențiale, transformată în energie cinetică prin rotirea turbinelor hidrocentralei. Această mișcare de rotație va fi transmisă mai departe printr-un angrenaj de roți dințate generatorului de curent electric, care va transforma energia mecanică în energie electrică. In Bucuresti se poate construi o centrala cu cadere mica de apa, sub 15 metri, dar cu debit mare. Aceasta centrala ar folosi turbine Kaplan. Aceasta este mai potrivita, in acest caz, decat turbina Francis, deoarece la turbina Francis există problema apariției cavitației (formarea bulelor de aer în curentul de apă din turbină), care producea scăderi de presiune ce duceau la scăderea randamentului turbinei, iar turbina Kaplan inlatura aceasta deficienta prin folosirea palelor reglabile. Pentru o funcționare optimă turbina necesită un curent de apă cu debit constant, ceea ce nu este o problema. Turbina funcționează prin efectul de suprapresiune, randamentul ei atingând 80 - 95 %. Avantajele unei hidrocentrale sunt avantajul economic, randament ridicat, cost redus, având o viață lungă si avantajul ecologic, nu poluează mediul înconjurător. Hidrocentrala Porțile de Fier I este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea și are o putere instalată de 1080 MW. În aval există și hidrocentrala Porțile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW. Ambele hidrocentrale sunt exploatate în parteneriat cu partea sârbă, centraleleromână și sârbă la Porțile de Fier I cumulând 2160 MW, iar cele de la Porțile de Fier II cumulând 500 MW; capacitatea maximă a turbinelor este de 8700 m³/s. Centrala Porțile de Fier I este amplasată la 15 km amonte de orașul Drobeta Turnu-Severin, iar centrala Porțile de Fier II la 60 km în aval.

Pe modelul acestora, o posibila hidrocentrala in Bucuresti ar fi alimentata de Lacul Morii si s-ar varsa in Raul Dambovita. Astfel, dezavantajele unei hidrocentrale -blocarea cursurilor raurilor avando influenta major asupra florei si faunei, costuri ( tehnologia performanta a hidrocentralelor vine cu un pret foarte mare ), dependenta lor de debitul raului/fluviului, aplasarea lor doar in anumite puncte pe cursul unu rau unde debitul de apa este ridicat in cea mai mare parte a anului- sunt negate datorita folosirii Lacului Morii ca lac de acumulare, un lac artificial, creat printr-un baraj care reține apa unui curs de apă (râu sau fluviu), situat în amonte de o hidrocentrală în scopul formării unei rezerve de apă necesară producerii energiei, dar și pentru alimentarea cu apă a unor localități și pentru diferite folosințe turistice, precum și pentru regularizarea debitului apei în aval. Râul străbate municipiul București pe o distanță de aproximativ 22 de km, parcurgând orașul de la nord-vest la sud-est. Deși este principala sursă de apă în alimentarea Bucureștiului, râul a ridicat de-a lungul timpului diverse probleme, din cauza fenomenelor hidrologice rezultate din traversarea orașului: inundații, înmlăștiniri. Ca urmare a acestor fenomene, cursul râului a suferit o serie de amenajări, în prezent întregul său curs fiind canalizat. La trecerea prin municipiul București, râul a fost barat pentru a forma Lacul Morii. În aval de acest lac, cursul râului a fost canalizat pe toată porțiunea de albie care străbate capitala. În aval de București, Dâmbovița are ca afluent râul Colentina. În amonte de București, Dâmbovița este canalizată pentru ca apoi din râu să se desprindă spre sud un braț care va forma Râul Ciorogârla. După ce râul se desparte în două, Dâmbovița își urmează cursul spre București în albia sa naturală. Astfel, în cazul în care Dâmbovița are un debit foarte mare, surplusul va fi preluat de Râul Ciorogârla și Bucureștiul nu va fi inundat. De asemenea, modificarea traseului natural al râului are și efecte negative precum scăderea debitului râului în aval. Pe râul Dâmbovița există 3 mari baraje în cursul său spre S-E: Primul baraj a fost construit în apropiere de izvoarele râului (la aprox. 20 km), în zona montană. Barajul a fost conceput pentru a asigura necesarul energiei electrice comunelor din preajma localității Moeciu. Lacul de acumulare format împreună cu barajul în sine se numesc Barajul Pecineagu. Al II-lea baraj a fost construit în zona de câmpie înaltă (Câmpia înaltă a Târgoviștei). Acesta are rolul de a furniza apa necesară canalelor de irigații din preajmă. Al III-lea baraj este cel din București. Lacul format are rolul de a furniza cea mai mare cantitate de apă necesară locuitorilor capitalei. De asemenea lacul ajută la prevenirea și stoparea inundațiilor în capitală. Lacul împreună cu stăvilarul sunt numite Lacul Morii sau Stăvilarul Ciurel și au fost construite la începutul anilor ’80 de către regimul dictatorial. În anii '80 a fost elaborat un plan de către ingineri prin care se dorea realizarea unui canal de legătură a capitalei cu Dunărea, Bucureștiul devenind astfel port. Planul specifica faptul că Dâmbovița ar fi trebuit să fie canalizată în cea mai mare parte a cursului sau inferior pentru ca pe urma să fie conectată cu râul Argeș de unde canalul și-ar fi continuat drumul spre Dunăre. Proiectul a fost început și executat în proporție de 70%, dar după revoluția din '89, din lipsa de

interes a statului și din lipsă de fonduri, proiectul a fost abandonat lăsând în urmă șantiere în paragină și albii de râuri excavate. În prezent lucrările la Canalul Dunăre-București sunt oprite pe o durată de timp neprecizată, astfel că reînceperea construcțiilor la canal rămân doar speculații sau subiect de propagandă electorală. Unii oficiali ai statului spun că un port în București ar fi inutil. În plus, investiția efectuată nu s-ar amortiza decât în 30-40 de ani având în vedere un trafic moderat de nave de dimensiuni medii care ar străbate canalul până în București. De asemenea, portul Giurgiu și portul Oltenița, cu ajutorul unor investiții, ar putea deveni puncte cheie în transportul de bunuri sosite pe nave spre București. Astfel ar reîncepe utilizarea căii ferate CFR Progresul - Giurgiu.