CUPRINS

I. RǍSPUNDEREA ADMINISTRATIVǍ…………………………………………… 1

II. FORMELE RǍPUNDERII FUNCŢONARILOR PUBLICI………………….. 3

III. CONDIŢIILE RǍPUNDERII DISCIPLINARE……………………………. 4

IV. RǍSPUNDEREA ADMINISTRATIV DISCIPLINARǍ……………………. 5

V. TRǍSǍTURI ALE RǍPUNDERII DISCIPLINARE………………………….

6

VI. ABATERI DISCIPLIMARE APLICATE FUNCŢONARILOR PUBLICI….. 7

VII. SANCŢUNI DISCIPLINARE APLICATE FUNCŢONARILOR PUBLICI.. 8

1. Individualizarea sancţiunilor disciplinare………………………. 8

2. Clasificarea sanctiunilor disciplinare…………………………….. 2

VIII. COMISIA DE DISCIPLINǍ…………………………………………………. 13

1. Principiile comisiei de disciplină……………………………………… 14

2. Atribuţiile principale ale Comisiei de disciplină…………………... 14

3. Cercetarea prealabilă……………………………………………………. 15

4. Raportul comisiei de disciplină……………………………………….. 16

5. Actul de sancţionare…………………………………………………….. 16

IX. EVIDENŢA SANCŢIUNILOR DISCIPLINARE……………………………… 17

XI.

CONCLUZII..................................................................................

.......19

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………...21

SANCŢIUNI DISCIPLINARE APLICATEFUNCIONARILOR PUBLICI

I. RǍSPUNDEREA ADMINISTRATIVǍ

Ȋn sens general, prin administraţie publică se inţelege activitatea de asigurare a funcţionari serviciilor publice administrative,prin efectuarea de acte juridice, operaţiuni administrative şi fapte materiale, de catre funcţionarii publici. Ȋn acest sens de funcţionare, prin conceptul de funcţie publică se ȋnţelege activitatea pe care o prestează funcţionarii publici.

În activitatea desfăşurată funcţionarii trebuie să respecte legile şi celelalte acte normative şi individuale cu caracter legal aplicabile raporturilor sociale în care participă. De asemenea, trebuie să îndeplinească obligaţiile legale care le revin, precum şi să nu încalce regimul incompatibilităţilor şi interdicţiilor care le sunt impuse.

Încălcarea tuturor acestora antrenează răspunderea juridică pentru abaterile comise. Această răspundere este extrem de diversificată având în vedere natura juridică variată a reglementărilor aplicabile în administraţia publică (administrative, civile, penale, financiare, etc.), dar ea poate fi redusă la două forme principale şi anume: răspunderea sancţionatorie şi răspunderea reparatorie.

În cazul abaterilor disciplinare sunt afectate relaţiile din interiorul autoritaţii publice sau instituţiei publice unde a fost săvȃrşită abaterea de către funcţionarul public, adică de către persoana care se află ȋntr-un raport de funcţie publică cu respectiva autoritate sau instituţie publică.

2

Sancţiunile discipliare sunt aplicate, de regula, de şeful ierarhic al funcţionarului public a cărui răspundere a fost angajată, cel care a săvȃrşit abaterea disciplinară, ȋn timp ce sancţiunile contravenţionale sunt aplicate de p persoană sau de un organ anume prevăzut de norma juridică ce stabileşte acea contravenţie.1

Ȋn sfera cercetării fenomenul răspunderii sociale, implicit a celei juridice au fost realizate mari progrese in ultimele decenii, atȃt in ceea ce priveste analiza formelor răspunderi juridice, cȃt si in planul, mai larg, al relatiei dilectice dintre responsabilitatea socială si răspunderea socială. Din această perspectivă cercetarea raspunderii juridice, ca instituţie complexă a dreptului, a formelor sale ca instituţii ale diferitelor ramuri de drept, trebuie să depăseasca tradiţionalele cadre ale tehnicitaţii juridice, realizȃndu-se o deschidere mai mult spre filosofie, praxiologie, psihologie sociologie, etc.

Dupa cum doctrina de drept public subliniază si in domeniul ştiinţei dreptului se conturează distincţia dintre noţiunile de raspundere si responsabilitate, distincţie ce isi are originea in tezele filozofice cu privire la delimitarea fenomenului răspunderii sociale de cel al responsabilitaţii sociale.

Răspunderea juridică ,,intervine pe terenul răului infptuit”, adică ȋn urma săvarşirii unei abateri. Specific abaterilor săvarşite de funcţionarii publici este faptul că ele pot interveni ȋn timpul exercitarii funcţiei, in legătura cu exercitarea acesteia sau, pur şi simplu, prin abaterea de la anumite norme care nu au o legatura directa, nemijlocită cu funcţia, dar care pun sub semnul intrebării prestigiul funcţionarului public.

Ȋn doctrina intrebelică, răspunderea statului si a funcţionarilor săi era privita ca una din formele de manifestare a responsabilitaţii in dreptul administrativ. Se pornea de la teza că activitatea administraţiei poate fi de multe ori o cauza de daune pentru particularii care vin ȋn contact cu ea, ceea ce atragea intervenţia unei răspunderi materiale a acestora, alături de cea disciplinara, atrasă de ȋnalcarea unor norme de comportament profesional, de ordine si disciplină intr-un serviciu public.

Regimul juridic al funcţiei publice include şi problema răspunderii acestuia, a cărui menire este reprimarea greselilor comise de agentii publici, aspect care reprezinta doar unul din scopurile răspunderii.

Prin intermediul răspunderii se relizează atat scopul preventiv, cat si cel sancţionator, cărora ar trebui să li se adauge potrivit doctrinei actuale, si cel educativ.

Lege nr 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările si completările ulterioare reglementează in capitolul VIII, Sancţiunile disciplinare si răspunderea funcţionarilor publici.

1 Ioan Alexandru şi colaboratorii- Drept administrativ, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005

3

Formularea acestui titlu a fost criticată ȋn doctrina actuală ca fiind lipsită de precizie, indicate fiind o denumire cu cele doua sintagme ȋn forma inversată, adică ,,raspunderea si sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici” sau si mai riguros, numai ,,răspunderea funcţionarilor publici”

Potrivit legii, incălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovaţie, a indatoririlor de serviciu atrage raspunderea disciplinară, contraventională, civilă sau penală, dupa caz.

Spre deosebire de celelalte statute (coduri) ale funcţionarilor publici existente din anul 1923 in Romȃnia, se constată că actuala reglementare introduce elementul de vinovatie pentru ȋncălcarea ȋndatoririlor de serviciu si reglemntează şi alte forme de răspundere, ȋn afara celei specifice dreptului administrativ.2

Astfel dupa cum se poate observa, legea stabileşte patru forme de raspundere aplicabile funcţionarilor publici.

Aceste forme nu se exclud intre ele, se arată ȋn doctrina recentă, ele putȃnd fi aplicabile concomitent dacă fapta comisă ȋntruneste ȋn acelasi timp, condiţiile unor forme diferite de răspundere juridică.

Funcţionarul public poate deci să fie sancţionat cu sancţiuni specifice fiecărei forme de răspundere. Ceea ce, principal este interzis, nu reprezinta decat aplicarea a doua sancţiuni de aceeaşi natură juridică pentru aceeaşi faptă.

Expresia ,,raspundere civilă” are in vedere o răspundere pentru pagubele cauzate.

Aceasta este ȋnsa o instituţie a dreptului administrativ, atunci cand paguba a fost cauzată printr-un act administrativ declarat ilegal de catre instanta de contencios administrativ, fiind vorba de o răspundere administrativ patrimonială, specifică dreptului administrativ.

Poate fi identificată ȋnsa si ca o instituţie a dreptului civil, atunci cȃnd paguba a fost produsă printr-o faptă plasată ȋn afara atribuţiilor de serviciu, un delict civil ori printr-o infracţiune, fiind vorba de latura civilă a procesului penal. 3

,, Incalcarea cu vinovatie de către funcţionarii publici a ȋndatoririlor corespunzătoare funcţie publice pe care o deţin si a normelor de conduită profesională si civică prevazute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage raspunderea disciplinară a acestora.”

II. FORMELE RǍPUNDERII FUNCŢONARILOR PUBLICI

În statutul funcţionarilor publici sunt stabilite formele răspunderii funcţionarilor publici în cazul încălcării cu vinovăţie a îndatoririlor de 2 Valentin Prisacaru, Tratat de drept administrativ roman. Partea generala, editia a III-a revazuta si adaugita, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag.3 Antonie Iorgovan – „Tratat de drept administrativ”, Editia a III-a restructurata, revazuta si adaugita, Vol. I, Editura All Beck - Bucuresti, 2001

4

serviuciu, în sensul că art. 75 din Legea nr. 188/1999, republicată prevede că încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţionaIă, civilă sau penală, după caz.

Din textul de lege rezultă ca principalele forme de manifestare a răspunderiijuridice a funcţionarilor publici sunt următoarele:

a) răspunderea disciplinară;b) răspunderea contravenţională;c) răspunderea penală;d) răspunderea civilă.Având în vedere ramura de drept în care pot fi încadrate normele juridice prin încălcarea cărora se angajează răspunderea juridică, diferenţiate prin natura juridică diferită a valorii ocrotite, putem clasifica răspunderea juridică drept:1) răspundere juridică de drept public:· disciplinară;· contravenţională;· penală.

2) răspundere juridică de drept privat: respectiv răspundere civilă.

III. CONDIŢIILE RǍPUNDERII DISCIPLINARE

Răspunderea disciplinară 4 intervine în cazul încălcării de către funcţionar cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu si a normelor de conduită profesională si civică prevăzute de lege, ceea ce constituie abateri disciplinare antrenând sancţionarea disciplinară. Se apreciază că pe scara faptelor de pericol social abaterile disciplinare reprezintă treapta cea mai de jos, comparativ cu contravenţiile si infracţiunile, deoarece pericolul lor social se limitează si afectează numai colectivitatea 4serviciului în care activează cel vinovat.

1. Fapta trebuie să fie săvârşită cu prilejul exercitării sau în legătură cu atribuţiile de serviciu, deoarece comiterea ei în afara acestui cadru nu mai poate constitui o abatere disciplinară ci una de altă factură.Aceste fapte sunt descrise expres si limitativ în statutul funcţionarilor publici, precum si în alte reglementări proprii cuprinse în statute si regulamente specifice, ceea ce constituie o diferenţiere netă faţă de Codul si legislaţia muncii unde nu sunt enumerate abaterile disciplinare ale salariaţilor.

4 I. Santai, Drept administrativ si stiinţa administraţiei, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2005

5

2. Fapta trebuie să aibă drept consecinţă perturbarea desfăsurării normale a activităţii publice executive, implicând perturbarea ei sau afectând calitatea acesteia ori diminuând eficienţa serviciului prestat de autoritate, instituţie sau funcţionar, fie de cel în cauză, fie de altul sau de alţii.Efectul de pericol social se localizează la acest nivel al colectivităŃii de serviciu,uneori răsfrângându-se si în afara acesteia în relaŃiile cu alte autorităŃi, cu publicul sau cu terţii, ceea ce nu reprezintă o condiţie obligatorie pentru existenţa abaterii.Abaterea disciplinară presupune fapte consumate, iar nu tentative sau încercări neconsacrate legal si, deci, nesancţionabile (absenţe nemotivate, neglijenţă, refuz nejustificat, etc.).

3. Între fapta disciplinară si rezultatul perturbator trebuie să existe un raport de cauzalitate în sensul că săvârsirea ei a perturbat bunul mers al serviciului public care nu a putut fi prestat ori s-a prestat, din acest motiv, în mod defectuos .

Dacă abaterea nu a avut asemenea efect ori rezultatul produs (dereglări înprogramul de lucru, calitatea slabă a unor lucrări, etc.), este consecinţa unei alteîmprejurări, atunci nu mai suntem în prezenţa unei abateri ilicite, ci a unei alte împrejurări inapte de a produce consecinţe sancţionatorii disciplinare sau, dimpotrivă, producătoare de efecte juridice pe planul altor ramuri de drept5.

4. Trebuie să existe un autor al faptei ilicite sau un subiect al răspunderii disciplinare în persoana funcţionarului care deţine această calitate specială determinantă în declansarea si aplicarea sancţţiunii.Într-adevăr, aceasta înseamnă că cel în cauză trebuie să deţină în mod legal atributul de putere, răspunderea intervenind pe toată durata menţinerii acestei calităţi de la învestire până la încetarea deţinerii funcţiei pentru cazurile sau cauzele prevăzute de statut, uneori, chiar abaterea, mai precis aplicarea sancţiunii reprezentând o împrejurare de încetare a raportului de serviciu. (cazul destituirii). De aici concluzia că cel neinvestit sau nelegal investit, nefiind subiect calificat, nu se află în raport de serviciu, în consecinţă, abaterile sale nu pot fi catalogate drept disciplinare, ci de altă natură, dacă au produs efecte juridice ilegale. Evident, va fi subiect al răspunderii disciplinare si funcţionarul detasat sau delegat, desi problematica vizează relaţiile sale de serviciu cu autoritatea sau instituţia unde funcţionează temporar.

5. Trebuie să existe vinovăţia autorului, sub forma intenţiei sau a culpei, legea nefăcând nici o distincţie în acest sens, de unde concluzia că abaterile disciplinare se pot săvârsi în oricare din formele anterior

5 Ioan Santai – Drept adinistrativ şi Ştiinţa Administraţiei – vol.I. Ed. Alma Mater, Sibiu,2009

6

enunţate, exceptând cazurile când se sancţionează una dintre ele (de exemplu, neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor).

Răspunderea nu poate interveni, desi sunt întrunite toate condiţiile, atunci când există cauze de exonerare de răspundere sau de neresponsabilitate, de regulă, determinate de lipsa vinovăţiei, de genul legitimei apărări, stării de necesitate, cazul fortuit, etc. Uneori, chiar din Statut pot rezulta asemenea împrejurări, printr-o interpretare per a contrario, de genul neglijenţei primare (nerepetate) în rezolvarea lucrărilor.

În situaţia în care sunt întrunite, cumulativ, toate elementele răspunderii disciplinare, funcţionarului public i se va aplica una dintre sancţiunile disciplinare enumerate în Legea nr.188/1999, republicată.

IV. RǍSPUNDEREA ADMINISTRATIV DISCIPLINARǍ intervine în cazul încălcării de către funcţionar cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu şi a normelor de conduită profesională şi civica prevăzute de lege, ceea ce constituie abateri disciplinare antrenând sancţionarea disciplinară, conform Cap. VIII din Statutul funcţionarilor publici. Se apreciază că pe scara faptelor de pericol social abaterile disciplinare reprezintă treapta cea mai de jos, comparativ cu contravenţiile şi infracţiunile, deoarece pericolul lor social se limitează şi afectează numai colectivitatea serviciului în care activează cel vinovat, aflat în raporturi de serviciu sau de funcţiune grav tulburate în derularea lor normală, ceea ce afectează bunul mers al activităţii oficiale.

Raspunderea disciplinară reprezinta un ansamblu de norme care reglementeză actele şi faptele (acţiunile si inacţiunile) savȃrşite de funcţionarul public ȋn exercitarea atribuţiilor sale sau in legătură cu acestea, sancţiunile care se aplică şi normele procedurale corespunzătoare.

In doctrina actuala au fost identificate următoarele :

V. TRǍSǍTURI ale răspunderii disciplinare:

este o răspundere de drept public;

intervine numai in cazul săvȃrşirii unei abateri disciplinare calificată ca atare prin norme ale dreptului public, deci in cadrul unor raporturi de drept public; subiectul activ este un funcţionar public, iar subiectul pasiv este autoritatea sau instiţutia publică la care acesta este ȋncadrat; procedura de constatare, aplicare si constatare, a sancţiunilor disciplinare sunt supuse unor norme speciale; abaterile

7

şi sancţiunile disciplinare sunt prevazute prin norme cu putere de lege sau ȋn baza acestora, prin statute speciale.

Abaterea disciplinara a fost definită ȋn doctrina actuală ca reprezentȃnd fapta săvȃrşită cu vinovăţie de catre funcţionarul public prin care acesta ȋncalcă obligaţiile ce-i revin din raportul de funcţie publică sau in legătura cu acesta şi care afectează statutul sau socio-profesional şi moral.

Intr-o altă opinie, abaterea disciplinară a fost denumită ca ,,abatere savarsită, ȋn general, de la ȋndatoirile de serviciu,din culpa funcţionarului şi care nu constituie o infracţiune, fiind sanctionată, de regulă de catre organele administrative, iar nu de către instanţele judecătoreşti”

Ȋn orice caz, abaterea disciplinară este intodeauna o faptă concretă, care trebuie analizată sub toate elementele care-i constituie conţinutul: subiect, obiect, latura obiectivă, latura subiectivă, sanctiune, iar normele juridice care o definesc trebuie să determine cu rigoarea necesară, toate aceste elemente.

Faptul că legiuitorul a optat pentru o enumerare exhaustivă a abaterilor disciplinare demonstrează, potrivit doctrinei, preocuparea de a asigura stabilitatea in serviciu a funcţionarului public.

Sunt indicate astfel de legiutor, fapte care privesc nerespectarea programului de activitate, modul de indeplinire a sarcinilor de serviciu, comportamentul profesional al functionarului public precum si incalcarea anumitor obligatii ale functionarilor publici, carora legiuitorul le-a rezervat un regim special.

In doctrina actuala, s-a sustinut, pe de o parte, ca aceasta enumerare limitativa reprezinta un pas inainte fata de alte reglementari, dar, pe de alta parte, unele abateri disciplinare sunt definite sumar, iar altele ridica unele probleme, putand determina greutati in intelegerea si aplicarea concreta a sanctiunii.

VI. ABATERI DISCIPLIMARE APLICATE FUNCŢONARILOR PUBLICI

Constituie abateri disciplinare următoarele fapte 6:

a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;

b) neglijenta repetată în rezolvarea lucrărilor;

c) absente nemotivate de la serviciu;

d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;

6 Legea 188/1999, privind statutul functionarilor publici, cap. VIII, art. 77, alin (2)

8

e) intervenţiile sau stăruintele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;

f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialitatii lucrărilor cu acest caracter;

g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îsi desfaşoara activitatea;

h) desfaşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic;

i) refuzul de a îndeplini atributiile de serviciu;

j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese si interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;

k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei publice si funcţionarilor publici.

Orice persoana care se considera vatamată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanţei judecatoresti, în conditiile legii, împotriva autoritatii sau institutiei publice care a emis actul sau care a refuzat sa rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.

În cazul în care acţiunea se admite si se constată vinovăţia funcţionarului public, persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituţia publica.

Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autoritaţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

Încălcarea cu vinovaţie de catre funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzatoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională si civică prevazute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora.

VII. SANCŢUNI DISCIPLINARE APLICATE FUNCŢONARILOR PUBLICI

Sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici conform Legii 188/1999, sunt următoarele:

a) mustrare scrisa ;

9

b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de pâna la 3 luni;

c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, dupa caz, de promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;

d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică pe o perioada de pâna la un an;

e) destituirea din functia publica.

1. Individualizarea sancţiunilor disciplinare

Individualizarea sancţiunii disciplinare se va face ţinând seama de cauzele si gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârsită, gradul de vinovăţie si consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public, precum si de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate.

Sancţiunile disciplinare pentru înalţii funcţionari publici se aplică prin decizie a primului-ministru, prin ordin al ministrului ori, după caz, al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice centrale, pentru director general din cadrul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administraŃiei publice centrale, la propunerea comisiei de disciplină.

Aplicarea sancţiunilor se face în termen de cel mult 6 luni de la data săvârsirii abaterilor iar ele nu pot fi dispuse decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârsite si după audierea funcţionarului public, audiere care se consemnează în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audicri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal.

Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa, instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare. Se observă modificarea Statutului în care nu se mai prevede procedura de a ataca actul sancţionator la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în termen de 15 zile de la comunicare, conform prevederilor art.80 din Statut republicat în 2007.

La individualizarea sancţiunii disciplinare se va tine seama de cauzele si gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost savârşita, gradul de vinovătie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public, precum si de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi 7.

7 Ioan Santai – Drept adinistrativ şi Ştiinţa Administraţiei – vol.I. Ed. Alma Mater, Sibiu,2009

10

Sancţiunile disciplinare se aplica în termen de cel mult 1 an de la data sesizarii comisiei de disciplina cu privire la savârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data savârşirii abaterii disciplinare.

În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară si ca infractiune, procedura angajării raspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau până la data la care instanta judecatorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal.

Pe perioada cercetării administrative, în situatia în care funcţionarul public care a săvârsit o abatere disciplinară poate influenta cercetarea administrativă, conducatorul autorităţii sau instituţiei publice are obligatia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenta cercetarea sau, dupa caz, de a dispune mutarea temporara a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autoritaţii ori instituţiei publice.

Sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei savârsite si după audierea funcţionarului public. Audierea funcţionarului public trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal.

Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare si propunerea sancţiunii disciplinare aplicabile funcţionarilor publici din autoritaţile sau instituţiile publice se constituie comisii de disciplina.

Funcţionarul public nemultumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, dupa caz, a ordinului sau dispozitiei de sancţionare.

Sancţiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează:

a) mustrarea scrisă se radiază în termen de 6 luni de la aplicare si se constată prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice;

b) diminuarea drepturilor salariale cu 5 - 20% pe o perioadă de până la 3 luni, suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani; trecerea într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă de până la un an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului se radiază în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. Acestea se constată prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice;

11

c) destituirea din funcţia publică se radiază în termen de 7 ani de la aplicare. Pentru a se evidenţia situaţia disciplinară a funcţionarului public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici eliberează un cazier administrativ, conform bazei de date pe care o administrează. Cazierul administrativ este un act ce cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcŃionarului public si care nu au fost adiate în condiţiile legii.

Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin act administrativ al conducătorului autoritaţii sau instituţiei publice.

2. Clasificarea sanctiunilor disciplinare

În literatura de speciaitate se apreciază că sancţiunile disciplinare se pot clasifica

dupa mai multe criterii, precum:

a) după modul lor de consacrare

b) după conţinutul lor

c) după modul de sesizare al autorului actului de aplicare

e) după influenţa lor asupra raportului de funcţiune sau de serviciu,

e) după durata de timp necesară radierii lor de drept

f) după jurisdicţia competentă să soluţioneze calea de atac

g) după gradul de severitate

Categoriile de sancţiuni generale:

a) Mustrarea scrisă reprezintă prima sancţiune8 pe scara răspunderii si constăîntr-o atenţionare scrisă a funcţionarului asupra gravităţii abaterii sale cu consecinţe negative sau păgubitoare pentru activitatea structurii ori a autorităţii din care face parte cel în cauză cu punerea expresă în vedere a acestuia că pe viitor i se vor aplica sancţiuni mai severe mergând până la destituirea sa. Desi legea nu prevede, nici aici, condiţiile abaterii care declansează o răspundere se apreciază că asemenea împrejurări ar fi determinate de: săvârsirea primară a unei fapte grave, cu caracter intenţionat sau din neglijenţă gravă sau crasă; săvârsirea repetată a unei abateri iniţial nesancţionate; aprecierea organului că nesancţionarea ar fi neîndestulătoare faţă de gravitatea abaterii. Mustrarea este sancţiune nepecuniară, aplicabilă de către conducătorul compartimentului din care face parte cel în cauză si se radiază de drept din dosarul de personal după trecerea unui interval de 6 luni de la aplicare.

8 Ioan Santai – Drept adinistrativ şi Ştiinţa Administraţiei – vol.I. Ed. Alma Mater, Sibiu,2009

12

b) Dimininuarea drepturilor salariale cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni reprezintă o retrogadare de natură pecuniară fără afectarea raportului de serviciu sau a funcţiei deţinute permiţând o mai bună individualizare a sancţiunii cuprinsa între limita inferioară si superioară ca si cuantum (5-10%) si ca perioadă (1-3 luni), afectând însă stabilitatea salarială. Se aplică o asemenea sancţiune pentru abateri grave primare sau repetate, indiferent de natura altora precedente sau de existenţa altor forme de sancţiuni pecuniare, de genul amenzilor contravenţionale ori de sancţiuni reparatorii (patrimoniale) pentru daune provocate, inclusiv penalităţi de întârziere în plata despăgubirilor, dar apreciem că totusi trebuie corelată diminuarea cu amenda, despăgubirea sau penalitatea pentru a nu fi prea împovărătoare sarcina bănească pentru cel vinovat.

c) Suspendarea dreptului de avansare în gradele salariale sau de promovare în funcţie pe o perioadă de 1-3 ani reprezintă o sancţiune tipică pentru funcţionarii publici care au un drept la avansare în cadrul dreptului lor la carieră. Desi nu afectează drepturile salariale prezente si certe, suspendarea afectează posibile si viitoare drepturi salariale văzute prin prisma blocării temporare a avansării si promovării, cu toate că rămâne în esenţă, o sancţiune nepatrimonială si cu caracter provizoriu.

d) Retrogradarea în treptele salariale sau în funcţia publică pe o perioadă de până la un an. Sancţiunea are o dublă natură, atât prin caracterul ei profesional (nepatrimonial) cât si prin efectul ei pecuniar (asupra salariului), reprezentând o retrogradare, mixtă dar alternativă, cu efecte prin modificarea raportului de serviciu în mod unilateral de către autoritate fără consimţământul funcţionarului. Măsura este deosebit de severă, reprezentând penultima treaptă premergătoare destituirii din funcţie, si se aplică pentru abatere cu consecinŃe deosebite pentru autoritatea sau instituţia publică în cazul în care menţinerea în aceeasi funcţie sau pe acelasi post (de conducere sau de execuţie) a celui în cauză apare ca imposibilă faţă de consecinţele extrem de negative si perturbatorii ale faptei. Caracterul repetat al unor abateri, ori al unor sancţiuni - chiar mai puţin severe -

antecedentele disciplinare, concursul de noi abateri, atitudinea si circumstanţele

autorului încălcării conduc la o asemenea sancţiune.

Diminuarea salariului reprezintă o sancţiune distinctă lăsată la aprecierea conducerii.

De reţinut că suspendarea de la avansare, retrogradarea si diminuarea salarială se dispun nu de conducătorul de compartiment, ci de către conducătorul autorităţii sau instituţiei la propunerea comisiei de disciplină, iar radierea de drept a sancţiunii operează în termen de 2 ani de la expirarea perioadei pentru care au fost aplicate.

e) Destituirea din funcţie reprezintă cea mai severă sancţiune disciplinară aplicabilă care conduce la încetarea raportului de serviciu,

13

întrerupând cariera si stabilitatea funcţiei si funcţionarului, cu consecinţe deosebite si pentru viitor, deoarece o nouă revenire a acestuia nu se mai poate realiza de la nivelul iniţial avut si atins datorită motivelor imputabile lui si care l-au exclus din corpul funcţionarilor publici. Statutul enumeră abaterile disciplinare care justifică o atare măsură; ele sunt de o gravitate deosebită - primare sau repetate - ceea ce determină imposibilitatea menţinerii în continuare a celui vinovat într-o funcţie de natură publică fără a afecta prestigiul autorităţii sau instituŃiei vizate. _ destituirea operează, ca sancţiune disciplinară, în cazul săvârsirii repetate a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave, ori a ivirii unui motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia în termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului respectiv.

Statutul prevede si eliberarea din funcţie pentru necompetenţă profesională determinată de obţinerea calificativului “nesatisfăcător”.

În cazul săvârsirii unor abateri disciplinare repetate (apreciem că cel puţin două) destituirea se justifică prin atitudinea constantă a celui în cauză în încălcarea disciplinei serviciului, având mai puţină relevanţă natura si gravitatea abaterii ori severitatea sancţiunilor corelative aplicate. Oricum, nu este de conceput ca în cazul repetării - ca motiv al destituirii - să nu fi fost sancŃionate faptele anterioare, chiar dacă ele s-au radiat de drept din dosarul propriu al celui în cauză. Desigur, aici intervin si elemente de apreciere sau de oportunitate ale menţinerii în funcţie sau nu a celui vinovat, ca atnbut al conducerii raportat la conduita constient negativă si de perseverenţă în încălcarea disciplinei serviciului de către cel în cauză.

În privinţa necompetenţei profesionale ea constituie cauză a eliberării din funcţie indiferent că se datorează sau nu culpei (vinovaŃiei) celui în cauza si indiferent de existenţa sau nu a unor abateri pe linie disciplinară.

În mod evident, destituirea si eliberarea se dispun de conducerea autorităŃii si, cu toate că se înscriu în dosarul propriu al funcţionarului, nu mai sunt supuse radierii după trecerea unei perioade.

Sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată decât după cercetarea prealabilă a faptei imputate si după audierea funcţionarului consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionaruluI de a se prezenta la audiere sau de a semna declaraţia privind abaterea imputată se consemnează într-un proces verbal, neafectând aplicarea sancţiunii.

Împotriva sancţiunii aplicate la iniţiativa conducătorului de compartiment se poate introduce contestaţie la conducătorul instituţiei sau autorităţii, soluţionarea având loc, pe baza propunerii comisiei de disciplină, prin ordin sau dispoziţie definitivă.

Împotriva sancţiunii aplicate de conducătorul instituţiei, la propunerea comisiei de disciplină, funcţionarul nemulţumit se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici solicitând anularea ori

14

modificarea ordinului sau dispoziţiei de sancţionare, iar ulterior instanţei de contencios administrativ. Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la sesizarea comisiei de disciplină, dar nu mai târziu de 2 ani de la săvârsirea abaterii.

În situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale, iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă.

VIII. COMISIA DE DISCIPLINǍ

În vederea aplicării răspunderii juridice administrativ-disciplinare în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice se constituie prin act administraliv al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, comisii de disciplină, care cercetează faptele sesizate ca abateri disciplinare si propun sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici care le-au săvârsit, în funcţie de faptele funcţionarilor publici din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice. Comisia de disciplină se poate constitui pentru o singură autoritate sau instituţie publică sau pentru mai multe9.

Comisia de disciplină pentru înalţii funcţionari publici se constituie prin decizie a primului-ministru, la propunerea presedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Comisiile de disciplină au ca si cadru legal prevederile art. 79 alin. 1-5, din Statutul funcţionarului public republicat, din care rezultă atât modul de constituire, atribuţiile si modul în care poate fi sesizată.

Comisiile de disciplină sunt instanţe disciplinare care se constituie în cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, prin act administrativ al conducătorului acesteia, având competenţa să cerceteze faptele sesizate ca abateri disciplinare si săpropună sanciunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici care le-au săvârsit cu vinovăţie. Comisia de disciplină este compusă dintr-un presedinte si 4 membri titulari pentru funcţionarii de conducere si de execuie si dintr-un presedinte si 6 membri titulari pentru înalţii funcţionari publici. În alcătuirea acesteia intră un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de conducătorul autorităii sau instituţiei publice si de sindicatul reprezentativ al funcţionarilor publici în cazul în care există, dacă nu, prin vot de majoritatea funcţionarilor publici din respectiva autoritate sau instituţie publică.

Presedintele comisiei si supleantul acestuta, cu excepţia celor din comisia de disciplină pentru înalţii funcţionari publici, sunt desemnaţi de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice de comun acord cu

9 Curs – Controlul judecatoresc asupra Administratiei Publice. Raspunderea ȋn Dreptul Administrativ – Maria Ioniche

15

organizaţia sindicală sau cu funcţionarii publici din aparatul propriu, iar supleantul va fi un alt membru decât cei din componenţa comisiei.

1. Principiile comisiei de disciplină

Activitatea comisiilor de disciplină are la bază următoarele principii:

a) prezumţia de nevinovăţie, conform căruia se prezumă că funcţionarul public este nevinovat atât timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită;b) garantarea dreptului la apărare, conform căruia se recunoaste dreptul funcţionarului public de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apărarea sa si de a fi asistat de un apărător sau de a fi reprezentat;c) celeritatea procedurii, care presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda fără întârziere la soluţionarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate si a regulilor prevăzute de lege si de prezenta hotărâre;d) contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe poziţii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară pentru care a fost sesizată comisia de disciplină;e) proporţionalitatea, conform căruia trebuie respectat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârsîrii acesteia si sancţiunea disciplinară propusă să fie aplicată;f) legalitatea sancţiunii, conform căruia comisia de disciplină nu poate propune decât sancţiunile disciplinare prevăzute de lege;g) unicitatea sancţiunii, conform căruia pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară.

2. Atribuţiile principale ale Comisiei de disciplină

H.G. nr. 1344/2007 a stabilit drept atribuţii principale ale comisiei do disciplină următoarele:a) cercetează abaterile disciplinare pentru care a fost sesizată;b) propune aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.c) întocmeste rapoarte cu privire la abaterile cercetate si constatate, pe care le înaintează conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.

Comisia de disciplină poate fi sesizată de:

a) conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;

16

b) conducătorul compartimentului în care îsi desfăsoară activitateu funcţionarul public a cărui faptă este sesizată;c) orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcţionar public. Sesizarea, procedura, precum si actele comisiei de disciplină sunt reglementate de H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea si funcţionarea comisiilor de disciplină si a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor si instituţiilor publice.Sesizarea se formulează în scris si se poate face în cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunostinţă, dar nu mai târziu de două luni de la data săvârsirii, de către persoanele arătate mai sus, fiind necesar să conţină următoarele date:

numele, prenumele, domiciliul si, după caz, locul de muncă si funcţia deţinută de persoana care a formulat sesizarea;

numele, prenumele si, dacă este posibil, compartimentul în care îsi desfăsoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă este sesizată;

descrierea faptei care constituie obiectul sesizării; arătarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea; data si semnătura.

3. Cercetarea prealabilă

Cercetarea prealabilă a abaterii disciplinare imputate este o garanţie a legalităţii activităţii comisiei de disciplină si cuprinde următoarele activităţi:

audierea persoanei care a formulat sesizarea; audierea funcţionarului public a cărui faptă constituie obiectul

sesizării; audierea oricăror alte persoane ale căror declaratii pot înlesni

soluţionarea cazului; culegerea informaţiilor considerate necesare pentru rezolvarea

cazului, prin mijloacele prevăzute de lege; administrarea probelor, precum si verificarea documentelor si a

declaraţiilor prezentate.

Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna dovada de prezentare a faptei imputate se consemnează într-un proces-verbal si nu afectează aplicarea sancţiunii.

Comisia de disciplină, pe baza concluzii lor majorităţii membrilor săi, întocmeste un raport pe care îl înaintează persoanei competente să aplice sancţiunea, căreia poate să-i propună:

sancţiunea disciplinară aplicabilă, în cazul în care s-a dovedit săvârsirea abaterii disciplinare de către funcţionarul public;

17

clasarea sesizării, atunci când nu se confirmă săvârsirea unei abateri disciplinare.

Persoana competentă să aplice sancţiunea este, potrivit art.78 al. 1 din Legea nr.188/1999, republicată, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care ȋsi desfăsoară activitatea funcţionarul public.

4. Raportul comisiei de disciplină.

Ca urmare a efectuării cercetării prealabile privind faptele săvârsite de funcţionarul public, această cercterare se finalizează printr-un act administrativ denumit raport si care se încheie de comisia de disciplină.

5. Actul de sancţionare

Actul administrativ de sancţionare este emis de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, pe baza propunerii cuprinse în raportul Comisiei de disciplină si va trebui să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, următoarele date:

descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de

funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile; temeiul legal în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată; instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus

sancţiunea disciplinară poate fi contestat.

Actul de sancţionare are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual şi va intra în vigoare de la data comunicării lui funcţionarului public.

Potrivit art. 68 din Legea nr.188/1999, republicată, funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.

În cazul sancţiunii mustrării scrise, aplicată în condiţiile art. 66 alin. (l) din Legea nr.188/1999, republicată, funcţionarul public nemulţumit se poate adresa cu contestaţie la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, care va sesiza Comisia de disciplină, competentă să verifice dacă sancţiunea a fost aplicată cu respectarea prevederilor legale si să propună conducătorului autorităţii sau instituţiei publice menţinerea sau anularea sancţiunii disciplinare aplicate. În esenţă, raportul comisiei de

18

disciplină este un act premergător actului de sancţionare, ambele fiind acte administrative unilaterale, care emană de la autoritatea sau instituţia publică dar care nu trebuie confundate, fiecare având o finalitate expresă si anume:

Raportul comsiei de disciplină poate fi uneori favorabil celui cercetat administrativ, si atunci nu se mai impune emiterea unui act de sancţionare. Alteori raportul comisiei de disciplină este nefavorabil funcţionarului iar prin acesta se propun o serie de măsuri, sancţiuni, asupra cărora conducătorul autorităţii sau instituie publice va stabili dacă este necesar să se aplice o anumită sancţiuni disciplinară în funcţie de fapta săvârsită si gravitatea acesteia.

IX. EVIDENŢA SANCŢIUNILOR DISCIPLINARE

Sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarilor publici se afla ȋn evidenta Agenţiei Naţionale a Funcţioarilor Publici, conform bazei de date pe care o administrează şi se reflecta ȋn cazierul acestora.

Acesta este necesar a se prezenta în următoarele cazuri:a) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici;b) desemnarea unui funcţionar public în calitate de presedinte si membru în comisia de disciplină;c) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia paritară;d) ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici sau categoriei funcţionarilor publici de conducere;e) În orice alte situaţii prevăzute de lege.

Cazierul administrativ se eliberează, conform Statului, art. 81 alin. 4, la solicitarea:a) funcţionarului public interesat;b) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îsi desfăsoară activitatea;c) presedintelui comisiei de disciplină;d) altor persoane prevăzute de lege.

Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului public si care nu au fost radiate în condiţiile legii.

X. STUDIU DE CAZ

19

Reclamanta M.V. a contestat Decizia nr. 290/17.12.2007 emisă de catre directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba prin care a fost sancţionata disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de 2 luni incepȃnd cu luna ianuarie 2008.

Prin Sentinţa civila nr. 652/CAF/2008 Tribunalul Alba - Secţia Comercială si Contencios Administrativ a admis contestaţia reclamantei si ca urmare a anulat decizia atacată cu motivarea că decizia de sancţionare nu cuprinde toate elementele prevazute de art. 35 alin. 2 din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea si funcţionarea comisiilor de disciplină si comisiilor paritare din cadrul autoritaţilor si instituţiilor publice.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata solicitand modificarea hotararii atacate in sensul respingerii actiunii reclamantei ca neintemeiata.

In dezvoltarea motivelor de recurs parata arata ca sentinta atacata este nelegala si netemeinica intrucat decizia de sanctionare cuprinde toate elementele prevazute de art. 35 alin. 2 din H.G. nr. 1210/2003, fapta savarsita de reclamanta este descrisa, iar data savarsirii rezulta din sesizarea comisiei fiind mentionata si instanta competenta la care poate fi contestata decizia respectiv instanta de contencios administrativ.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului rezulta ca in mod corect prima instanta a retinut ca decizia de sanctionare disciplinara emisa de parata este lovita de nulitate absoluta deoarece nu intruneste toate cerintele prevazute in art. 35 alin. 2 din H.G. nr. 1210/2003.

Art. 35 alin. 2 din H.G. nr. 1210/2003 in vigoare la data emiterii Deciziei de sanctionare nr. 290/17.12.2007 prevedea ca actul administrativ de sanctionare a functionarului public trebuie sa cuprinda obligatoriu sub sanctiunea nulitatii absolute, urmatoarele:

descrierea faptei care constituie abaterea disciplinara; temeiul legal in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica; precizarea prevederilor din procesul-verbal al Comisiei de Disciplina; motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de catre

functionarul public in cursul cercetarii disciplinare; termenul in care sanctiunea disciplinara poate fi contestata; instanta competenta la care actul administrativ prin care s-a dispus

sanctionarea disciplinara poate fi contestat;

Decizia de sanctionare nr. 290/17.12.2007 nu cuprinde toate aceste elemente obligatorii respectiv nu este descrisa fapta care constituie abaterea disciplinara, data si locul comiterii acesteia, mentionandu-se doar in preambulul deciziei despre raportul Comisiei de Disciplina, iar in art. 1 se arata ca sanctiunea disciplinara se aplica la propunerea Comisiei de Disciplina.

20

De asemenea in decizie nu se face referire cu privire la apararile formulate de reclamanta in timpul cercetarii disciplinare si motivele pentru care au fost inlaturate aceste aparari, reclamanta pe tot parcursul cercetarii disciplinare a formulat aparari scrise si obiectiuni sustinand ca nu a savarsit abaterea imputata, respectiv nu a adresat cuvinte jignitoare directorului executiv al paratei. In preambulul deciziei se arata doar temeiul de drept cu caracter general al admiterii sesizarii ca fiind Legea nr. 188/1999 - republicata, Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita al functionarilor publici, H.G. nr. 1210/2003 si Raportul Comisiei de Disciplina fara a se arata in mod concret incadrarea juridica a faptei retinuta ca abatere disciplinara, iar in dispozitiv se face referire doar la art. 77 alin. 3 lit. b din Legea nr. 188/1999 - republicata, care prevede sanctiunea disciplinara a diminuarii drepturilor salariale. De asemenea, in cuprinsul decizie s-a aratat doar faptul ca aceasta poate fi contestata la instanta de contencios administrativ in termen de 30 de zile fara a se indica in concret instanta competenta respectiv Tribunalul Alba.

Ca urmare, faţa de cele reţinute si prevederile art. 35 alin. 2 din H.G. nr. 1210/2003 in mod corect prima instanţă a admis contestaţia reclamantei constatȃnd nulă decizia atacată. In consecinţă, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 si art. 3041 Cod Procedura Civila, recursul pȃrȃtei s-a impus a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. 1 din acelasi cod.

Pronunţata de

Curtea de Apel Alba-Iulia Secţia de Contencios Administrativ si Fiscal - Decizia nr. 889/03 septembrie 2008

XI. CONCLUZII

In orice societate, faţă de cei care ȋncalcă normele juridice, statul este nevoit să folosească forţa sa de constrȃngere, să-i tragă la răspundere.

Instituirea răspunderii, sub toate formele acesteia, faţă de funcţionarii administrativi apare cu atȃt mai necesară dacă se are in vedere importanta deosebită a activitaţii organelor administraţiei publice. Avȃnd ca sarcină executarea legii, funcţionarii din aparatul administrativ trebuie ca in primul rȃnd, ei să respecte legea, iar in caz de ȋncalcare a acesteia, să poarte intreaga răspundere pentru fapta lor.

21

Prin sancţionare celor care nu respectă normele juridice se ajunge la ȋntărirea legalităţii, nu numai impunandu-se o pedeapsă celui vinovat şi reparȃndu-se prejudiciul cauzat, ci, mai ales obtinȃndu-se educarea funcţionarilor ȋn cauză, ca şi a altor persoane, pentru ca asemenea abateri să nu se mai savarsească. Ȋn special acest din urmă aspect prezintă o importanţă cu mult mai mare, funcţia educativă a sancţiunii juridice exercitȃnd o influenţă socială de cea mai mare insemnătate.

BIBLIOGRAFIE:

LEGEA 188/1999, privind tatutil funcţionarilor publici, reactualizată Ioan Santai - Drept Administrativ şi Ştiinţa Administraţiei, vol.I,

Editura ALMA MATER, Sibiu, 2009 Constituţia Romȃniei Curs - Controlul judecătoresc asupra Administraţiei Publice. Răspunderea ȋn

Dreptul Administrativ – Maria Ioniche Ioan Santai - Drept Administrativ si Ştiinţa Administraţiei, Ed.

Risoprint, Cluj-Napoca, 2005 Valentin Prisacaru - Tratat de drept administrativ roman. Partea generala,

editia a III-a revazuta si adaugita, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002 Antonie Iorgovan - Tratat de drept administrativ, Editia a III-a restructurata,

revazuta si adaugita, Vol. I, Editura All Beck - Bucuresti, 2001 Ioan Alexandru şi colaboratorii - Drept administrativ, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 2005

22

23