samanta adevarului-august2010

5/7/2018 samanta adevarului-august2010 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/samanta-adevarului-august2010 1/44

Orani cu Tată

Îngrijirea animalelor de pe corabie

Boxerii

Păsările motmot i coţoenele

Borseta pentru Biblie i mulţumirea

În acest număr

ADEVĂRULUIRevistă creştină · August 2010 · Gratis



Sămânţa adevărului

Publicată lunar de:

Christian Aid MinistriesO. P. 1 - Gh. P. 1,C. P. 1 Suceava 720300

[email protected]ânia

Comitetul executiv:

David Troyer Paul Weaver

Roman B. Mullet James R. Mullet

David King

Comitetul de îndrumare:

Ernest Hochstetler James Mullet Johnny Miller Jonas Miller

Perry Troyer

Editor Alvin Mast

Editor adjunct James K. Nolt

GracaGicu Cotleţ

Gloria Miller

Coordonator traduceriValentin Hrihorciuc

Foto copertă: James Mast

© 2010 de Christian Aid Ministries.Nici un text din această publicaţie nupoate olosit ără aprobarea scrisă.

Toate drepturile rezervate.

Rubrica editoruluiOrfani cu Tată 3

Rubrica ‘nvqyqtorului Judecată după caracter 5 Îngrijirea animalelor de pe corabie 7 Ce însemnătate are cerul pentru tine? 9

Rubrica părinţilorCum decidem cât de mult să dăm? 11

Imaturitate sau asemănare cu un copilaş 13Comunicarea 15

Rubrica istoricăSocotit neprihănit şi naşterea din nou 17

Pas cu pas Boxerii

Rubrica practicăMierea 20

La început ... Dumnezeu a creat păsările din jurul casei 21

Rubrica tineretuluiTineri cu viziunea lui Caleb 23

Păsările motmot şi coţofenele 25 Dragostea iese biruitoare 27

Rubrica pentru copii Borseta pentru Biblie şi mulţumirea 30 Eşti mulţumit cu munca ta? 31

Desen pentru colorat 33

Rubrica ,,O carte în serial” În căutarea unui cămin - Partea a V-a 34

O poezie pentru aziChemare la pocăinţă 43

Comori zilnice pentru rugăciune 44

Cuprins



“Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.” (Ps. 46:11) 3

Orfani cu T aTă

de Alvin Mast Sunt mai bine de doisprezece ani de când a

murit tata şi aproape doi ani de când a plecatşi mama. Când a murit mama, unul din raţiimei, care are acum peste cincizeci de ani,a declarat solemn: „Acum suntem orani.”Constatarea mi s-a părut puţin absurdă atunci,dat iind aptul că toţi aveam în jur de cincizeci

de ani sau chiar mai bine. Cu puţin timp înurmă, m-am gândit din nou la acea airmaţie,pentru că, uneori, chiar m-am simţit oran.

Am avut nevoie să stau de vorbă cu tatăl meuîn unele situaţii diicile prin care am trecut,dar el nu mai era. M-am gândit la timpul pecare l-am petrecut cu mama mea şi la discuţiilepe care le-am avut, dar nici ea nu mai este.Într-o seară, nu cu mult timp în urmă, în timp

ce ieşeam de la serviciu, m-am gândit, ără săconştientizez pe moment realitatea, să trec pela ea. Într-o clipă însă mi-am adus aminte căa plecat dintre noi. M-a şocat aptul că amputut să gândesc aşa, la mai bine de un an de lamoartea ei. Înţeleg oarte bine ce înseamnă săii oran, chiar dacă eu sunt un oran bătrân. Erustrant şi dureros. Astăzi chiar mi-am doritsă stau de vorbă cu părinţii mei. Am simţit

nevoia să le povestesc lucruri despre mine. Amavut nevoie pur şi simplu de mângâierea şi

încurajarea unui părinte.Există un Tată care îşi iubeşte copiii. Ne-a

dat cel mai preţios dar oerit vreodată. Ne-adat darul vieţii veşnice. Când ne naştemîn Împărăţia Tatălui, devenim copiii Lui.Promisiunea pe care El ne-a ăcut-o este căniciodată nu ne va lăsa, niciodată nu ne va

părăsi. Putem să lăsăm toate îngrijorărileasupra Lui pentru că El se îngrijeşte de noi.

Acest Tată este Dumnezeul întregii creaţii.El este Tatăl Domnului nostru Isus Hristosşi Cel care ne mângâie în toate necazurilenoastre. Îmi place în mod deosebit versetul13 din Psalmul 103: „Cum se îndură un tatăde copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei cese tem de El.”

Dumnezeu are motive să se îndure de noi.El l-a creat pe primul om şi l-a aşezat într-olume perectă. Dar Adam a ost înşelat,iar de atunci există suerinţă pe pământ.Dumnezeu se îndură de noi atunci când îidăm respectul cuvenit şi ne temem de El. Săluăm în considerare şi versetele următoaredin Psalmul 103. „Căci El ştie din ce suntemăcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.

Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înloreşteca loarea de pe câmp. Când trece un vânt

,,Puneţi-vă dar în inimă şi în suet acestecuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca unsemn de aducere aminte pe mâinile voastre,şi să e ca nişte fruntarii între ochii voştri.”

Deut. 11:18

EDItoRULUIRubrica



4 Sămânţa adevărului • August 2010

peste ea, nu mai este, şi locul pe care-lcuprindea, n-o mai cunoaşte. Dar bunătateaDomnului ţine în veci pentru cei ce se temde El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilorlor, pentru cei ce păzesc legământul Lui,

şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca săle împlinească.” Acest lucru sună ca relaţiadintre un iu şi tatăl său, iar pentru mine e overitabilă sursă de mângâiere. Psalmul 16:11exprimă esenţa acestei relaţii: „Îmi vei arătacărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucuriinespuse, şi desătări veşnice în dreapta Ta.”

Dumnezeu ne-a spus oarte clar înCuvântul Său că nimic nu ne poate separa

de dragostea Lui. (Rom. 8:38, 39) Devreme ce suntem copiii Tatălui ceresc, nutrebuie să ne ie teamă că Dumnezeu se varăzgândi şi va decide să ne dezmoştenească,atât timp cât rămânem credincioşi Lui. Aşacum ne ducem la părinţii noştri pământeştica să stăm de vorbă cu ei despre luptele şiîncercările noastre, la el putem merge şi laTatăl nostru ceresc. Putem avea chiar maimultă încredere în Tatăl nostru din cer decât

în tatăl nostru de pe pământ. Uneori părinţii

nu ne înţeleg oarte bine; Tatăl din cer ne vaînţelege întotdeauna.

Aud despre oameni cărora lucrurilespirituale nu le aduc nicio satisacţie. Suntnemulţumiţi de biserică sau de membriicomunităţii şi ajung orani. Îi întorc spatelelui Dumnezeu şi reuză să ceară ajutor sausat de la Tatăl ceresc. Nu se mai încred înEl. Nu-şi mai găsesc plăcerea în prezenţa

Lui. Probabil că lucrurile acestea Îl rănescpe Dumnezeu. Deşi nu putem recepta şiînţelege astel de situaţii aşa cum le înţelegeDumnezeu, totuşi, ne rănesc şi pe noi.Promisiunea adresată oranilor este: „Cum

se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndurăDomnul de cei ce se tem de El.”

Nu Dumnezeu este problema. Noi suntemproblema, iar Dumnezeu este soluţia. Dacănoi înşine suntem problema, atunci nu ede niciun olos să-i întoarcem spatele luiDumnezeu. Dacă vom putea să ne amintimacest lucru, atunci va i bine de noi.

E mai bine să ugim de noi decât să ugim

de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu are milăde noi dacă ne temem de El. E atât de binesă stăm la picioarele lui Isus şi să-I spunemtoate problemele noastre. El ascultă şi nerăspunde. Dumnezeu poate i tot atât de realca un tată pământesc dacă învăţăm să trăimîn prezenţa Lui. A ugi de Dumnezeu e ca şicum am ugi de acasă. Înseamnă să ugim deun tată căruia îi pasă de noi. Taţii pământeştimor într-o bună zi şi îşi lasă copiii singuri,

dar Tatăl ceresc nu ne părăseşte niciodată.El e mereu prezent, iaracest apt este o maremângâiere.

Chiar dacă nu mai amun tată pe pământ, potsă stau de vorbă cu Tatăldin cer şi aceasta e oîncurajare pentru mine.

Opreşte-te şi vorbeştecu Tatăl tău. Spune-I tot

ce ţi s-a întâmplat astăzi. Vorbeşte-I despregrijile şi temerile tale. El te va asculta şi te vaîncuraja. Aminteşte-I şi despre biruinţele şitriumurile tale. Dacă eşti născut din nou şite temi de El, se va îndura de tine şi îţi va daexact ceea ce vei avea nevoie. Nu trebuie să tesimţi oran. Pune îngrijorările pe umerii Lui,

iar El se va îngriji de tine.

De vreme ce suntem copiii Tatălui ceresc,nu trebuie să ne e teamă că Dumnezeu se va răzgândi şi va decidesă ne dezmoştenească, atât timp câtrămânem credincioşi Lui.




de Mark Rudolph

Posedăm un simţ sănătos al moralităţii,care reuză să creadă că nu contează dacă

un om a trăit precum apostolul Pavel sauîmpăratul Nero. Nu putem niciodată săcălcăm în picioare convingerea că unul va idestinul apostolului Ioan, prietenul lui Isus,şi cu totul altul cel al lui Iuda Iscarioteanul,cel care L-a trădat.

Isus a airmat certitudinea judecăţii, bachiar a întărit moralitatea ei. A pus ideea de

judecată pe temelia sigură a ceea ce iecareom este în lumina lui Dumnezeu. Grâul este

strâns în grânar. Ce altceva ar mai putea acecineva cu el?

Pleava este arsă în oc. Ce altceva s-ar maiputea ace cu pleava? Când năvodul ajunge laţărm, peştele bun este strâns în vase, nimeninu l-ar arunca. Cel rău este aruncat, pentrucă nimeni nu vrea să-l strice pe cel bun cuacesta.

Isus a airmat că judecata nu ţine exclusiv

de voia suverană a lui Dumnezeu sau de

necredinţa omului. „Nu oricine-Mi zice:«Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia

cerurilor, ci cel ce ace voia Tatălui Meu careeste în ceruri.”

Isus a îmbinat mila cea mai proundăpentru păcătos cu cea mai ermă condamnarea păcatului. El a comparat sârşitul păcatuluicu nenorocirea locului „unde viermele lornu moare, şi ocul nu se stinge”. Bogatulcare n-a luat seama la nevoia de la poartasa a ajuns în chinuri, astel încât cerşea opicătură de apă să-şi răcorească limba. Isus

a spus că robul netrebnic trebuie aruncat

Isus a airmat certitudinea judecăţii, ba chiar a întăritmoralitatea ei.

Rubrica

,,Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe carele-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şidragostea care este în Hristos Isus.”

2 Tim. 1:13

Î nVĂţĂtoRULUI

Judecatădupă

caracter




aară, unde e plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Ela declarat că mlădiţele ără rod trebuie tăiateşi arse, arătând apoi că cei ce slujesc sineluivor i aruncaţi în ocul pregătit pentrudiavol şi îngerii lui. „Duceţi-vă de la Mine,

blestemaţilor!” li se va spune celor egoişti,pentru că acesta este rodul caracterului lor.

Cei care au trăit o viaţă de dăruire – careL-au văzut pe Isus lămând şi I-au dat sămănânce, împlinind legea dragostei – vor sta

de cealaltă parte, pentru că ei sunt de altănatură. „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meude moşteniţi Împărăţia, care v-a ost pregătităde la întemeierea lumii.”

Felul în care ne comportăm înainteaDomnului şi aţă de ceilalţi oameni va

reprezenta baza judecăţii divine. VoiaDomnului este să ne mântuiască. „Domnul[…] doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi săvină la pocăinţă”, precizează Petru. (2 Petru3:9b) Dar Dumnezeu nu va ace în locul

nostru ceea ce noi ar trebui să acem.Pavel trage concluzia: „Ştim, într-adevăr,

că judecata lui Dumnezeu […] este potrivităcu adevărul. […] bunătatea lui Dumnezeute îndeamnă la pocăinţă.” (Rom. 2:2-4)

Judecata Domnului estedreaptă, iar El va răsplătiiecăruia după aptele sale.Celor care prin stăruinţă

continuă în acerea de bineau căutat gloria, cinstea şinemurirea, El le va da viaţăveşnică. Dar cei gâlcevitori,care nu ascultă adevărul,vor avea parte de mânia Sa,

de necazuri şi strâmtorări.

Din Te Christian Contender , oct. 2005

Rod and Staf Publishers, Inc.

Tradus i olosit cu permisiune.

Felul în care ne comportămînaintea Domnului şi aţă de

ceilalaţi oameni va reprezenta

baza judecăţii divine.

Nici un doctor nu a cântărit medicamentele pentru

pacienţii lui nici măcar

cu jumătate din atenţia şi

exactitatea cu care Dumnezeu

cântăreşte fecare încercare

pentru noi. El nu îngăduie

niciodată să fe pus pe cântar un

bob mai mult.”

- Henry Ward Beecher




Potrivit Scripturii, corabia lui Noe a ost

un paradis sigur pentru toate speciile deanimale de pe pământ, create de Dumnezeu.Şi, deşi e posibil ca Dumnezeu să i creatprovizii miraculoase pentru hrănirea zilnicăa acestor animale, nu e absolut necesară –sau pretinsă de Scriptură – invocarea unorminuni. Explorarea soluţiilor naturale pentruoperaţiile ce urmau să se desăşoare zilnic nudiscreditează rolul lui Dumnezeu: relatareabiblică e plină de minuni, de exemplu elul încare a adus Dumnezeu animalele pe corabie.(Genesa 6:20, 7:9, 15) S-ar părea că unstudiu al posibilităţii metodelor de îngrijireelementară a animalelor răspunde obiecţiilorbatjocoritoare aduse existenţei corabiei.De apt, multe soluţii la probleme aparentinsurmontabile sunt mai degrabă directe şinecomplicate.

Cum a făcut Noe ca toateanimalele să încapă în corabie?

Potrivit Bibliei, corabia avea trei punţi.Nu e greu de dovedit că exista loc suicientpentru 16 000 de animale (numărul maximde animale de pe corabie, dacă se aplică ceamai liberală abordare a numărării animalelor),presupunând că se impunea acelaşi spaţiu depodea de care au nevoie animalele din erme

închise în ţarcuri. Cea mai mare parte aanimalelor (păsări, reptile şi mamiere) erau

Îngrijirea

Animalelor de pe corabie

de John Woodmorappe

mici (cele mai mari cântăreau câteva sute

de kilograme). Mai mult, se poate ca multeanimale să i ost aşezate în grupuri, ceea ce ari redus din spaţiu.

E necesar să luăm

în considerare şi spaţiul de care aveaunevoie animalele mari cum ar i eleanţiisau rinocerii. Chiar şi aşa însă, nu eranevoie de un spaţiu oarte mare, pentru că,probabil, aceste animale erau oarte tinere,dacă nu abia născute. La doar câţiva ani, şicei mai mari dinozauri erau relativ mici ca

dimensiuni.

Notă editorială: Acest articol prezintă o posibilitate a felului în care Noe s-a îngrijit de animalelede pe corabie şi credem că îl veţi găsi interesant. Desigur, ştim că nici o inţă umană nu poate să înţeleagă cum s-au întâmplat exact toate lucrurile. Ştim că Dumnezeu foloseşte atât legile naturale(pe care El le-a creat), cât şi elementele supranaturale pentru a-şi îndeplini planurile. Prin urmare,

se poate ca Dumnezeu să făcut şi minuni ca să întreţină animalele. Indiferent de metodele pe carele-a folosit, „Cu Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile” şi noi acceptăm aceste relatări biblice princredinţă.




Ce mâncau dinozaurii?

Se poate că mâncau aceeaşi mâncareca celelalte animale. Dinozaurii ierbivorimâncau ân, plante uscate, seminţe, cerealeşi alte lucruri de elul acesta. Cei carnivori –dacă exista această specie înainte de potop –s-au hrănit poate cu carne uscată sau animaleucise. În această privinţă, ţestoasele uriaşe parsă i ost ideale. Erau mari şi aveau nevoie depuţin spaţiu. Existau şi surse de carne maiexotice, de exemplu peştii care se înăşurau încoconi uscaţi.

Cum erau îngrijite animalele?

Trebuie să distingem între îngrijirea delungă durată a animalelor ţinute în grădinilezoologice şi urgenţele temporare care trebuiaurezolvate pe corabie. Conortul şi înăţişareasănătoasă a animalelor în timpul anului desupravieţuire nu au ost esenţiale în condiţiileîn care scopul primordial era supravieţuirea.

Studii privind îngrijirea manuală aanimalelor indică aptul că opt oameni ari putut hrăni şi adăpa 16 000 de animale.Cheia este evitarea drumurilor şi a muncilorinutile. O zicală veche în limba engleză spune:„Nu lucra greu ci lucrează cu înţelepciune.”

Prin urmare, probabil că Noe a depozitathrană şi apă lângă iecare animal. Mai multchiar, se poate ca apa de băut să i ostpompată în troaca iecărui animal, aşa cumchinezii au olosit ţevi din bambus în acestscop timp de mii de ani. Folosirea unor

sisteme de „autoservire” (ca în cazul păsărilor,de pildă) trebuie să i ost, de asemenea,esenţială. Animalele care cereau o îngrijirespecială şi o dietă corespunzătoare erau maipuţin obişnuite şi nu consumau mult timpîngrijitorilor. Chiar şi animalele cu celemai specializate diete cred că s-au adaptatrapid la anumite substitute. Desigur, aceastapresupune că animalele cu o dietă specială din

zilele noastre aveau aceeaşi dietă şi în perioadapotopului.

Cum respirau animalele?

Bazându-mă pe cele două decenii de cercetare,nu cred că era nevoie de ceva mai mult decâtun sistem natural de ventilaţie. Densitateaanimalelor de pe corabie în comparaţie cudimensiunile spaţiului era mai mică decâtceea ce găsim astăzi în unele erme moderne– olosite pentru a creşte specii pentru hrană(ermele de pui, de exemplu), care nu impunun sistem mecanic de ventilaţie.

E rezonabil de crezut că o ereastră destul demică ar i putut aerisi în mod adecvat întreagacorabie. Desigur, dacă ereastra ar i ost dispusădeasupra, în partea centrală, apt pe care Biblia

îl permite, ocupanţii corăbiei s-ar i simţit şi maiconortabil chiar. E, de asemenea, interesantde observat că mişcarea aerului, impusă dedierenţele de temperatură dintre animalelecu sânge cald şi supraeţele interioare reci, ari ost suicientă să conducă luxul de aer. Înplus, vântul care bătea în ereastră mărea şi elventilaţia. Totuşi, dacă ar i ost nevoie de oventilare suplimentară a aerului, lucrul acesta

ar i ost posibil prin mişcarea valurilor, ocultermal sau prin existenţa unor animale miciînhămate la nişte ventilatoare rotative.

Ce făceau Noe şi membrii familieilui cu gunoiul produs de animale?

Până la 11 tone de gunoi se putea producezilnic. Cheia menţinerii ţarcurilor curate eraca Noe şi amilia lui să nu ie nevoiţi să acăaceastă treabă. Un anumit sistem aplicat corect

ar i putut preveni nevoia schimbării „patului”animalelor. Noe putea realiza acest lucru înmai multe eluri. O posibilitate ar i aceea dea lăsa mizeria să se acumuleze sub spaţiul încare trăieşte animalul, aşa cum se poate vedeaîn petshop-urile moderne. În această situaţie, sepoate să i existat podele duble, iar animaleleşi-ar i putut bătuci mizeria de dedesubt.

Animalele mici sau păsările aveau poate straturi

multiple de podea în ţarcurile lor, iar mizeria seacumula în iecare.




Ţi se pare că termenii: „cer”, „noul Ierusalim”,„oraşul ceresc” sunt idealizanţi şi ţin de viitorulîndepărtat? Te gândeşti arareori la aceste lucrurişi numai înmormântările îţi reamintesc de ele?Sau acest gând este scump inimii tale şi aduceînviorare? Ce înseamnă cerul pentru tine?

Cerul are o semniicaţie deosebită pentruiecare credincios care se luptă să-şi păstrezecredinţa vie în vreme de grea persecuţie.Cerul are o semniicaţie enormă pentru celcare şi-a pierdut partenerul de viaţă şi aşteaptăziua slavei. Cerul ar trebui să aibă o mare

însemnătate pentru iecare creştin, indierentde circumstanţele în care se ală. Să vedem cear trebui să însemne cerul pentru noi.

Cerul ne dă avânt

„A da avânt” e o expresie ce se reeră la unlucru/situaţie/persoană ce te provoacă să aciceva. Cerul ne dă avânt să câştigăm luptazilnică de a trăi pentru Domnul, împotrivindu-ne celui mai mare duşman. Iar pentru această

misiune grea, cerul este un stimulent deosebit.

Ce îsemnăe ar ceul pu tie?

de Jay R. MartinMai luptăm noi împotriva păcatului aşa cum artrebui dacă nu ne gândim că cerul reprezintăodihna noastră mult aşteptată? În mijlocul

luptei împotriva păcatului, simţim un dor dupăacel loc unde nu mai există păcat, un loc undene putem odihni?

Este un lucru minunat să te odihneşti după ceai luptat împotriva păcatului. În cer nu va existapăcat, iar noi nu vom i supuşi nelegiuirii. Fireanoastră veche nu ne va mai ispiti. Dar mai existăşi alte lucruri care ne motivează.

Vom locui de-a pururi cu Mântuitorul nostru.

Imaginează-ţi cum va i când ne vom bucuraveşnic pentru că acolo nu va exista tristeţe. Nevom bucura că am ost izbăviţi cu desăvâşire depăcat şi că stăm în prezenţa scumpă a DomnuluiIsus – acel Isus care S-a dat pe Sine şi a sueritatâta pentru noi. Vom vedea aţa Lui. (Apocalipsa22:4) Acum nu cunoştem cum va i exact acolo,dar oricum, rumuseţea cerului ne inspiră.

Cerul va i minunat. Cea mai rumoasă

panoramă văzută de noi este doar o umbră aceea ce vom vedea în cer. Descrierea rumoasă

Pericolul bălegarului sau al gazelor toxiceprecum metanul era controlat prin mişcareaconstantă a corabiei, care permitea eliberareaconstantă a gazelor din bălegar. În al doilearând, metanul, care are jumătate din densitatea

aerului, şi-ar i găsit repede drumul aară prinhublou. Nu există niciun motiv să credem căaceste gaze produse în corabie au atins nivelepericuloase.

O altă alternativă ar i scurgerea gunoiului dinpodelele duble în nişte rigole mari din centrulcorăbiei. Familia lui Noe putea să-l scoată aarăără prea mari probleme.

Problema mirosului bălegarului pare să ie, la

prima abordare, imposibil de soluţionat. Dartrebuie să ne amintim că, de-a lungul istorieiumanităţii, oamenii obişnuiau să locuiascăîmpreună cu animalele lor. Grajdurile separatede casele oamenilor reprezintă o organizare

destul de recentă.Deşi călătoria cu corabia nu a ost, probabil,

conortabilă sau uşoară, a ost cu siguranţăposibilă, chiar şi în asemenea condiţiinemaiîntâlnite.

Din Answers , aprilie/iunie 2007 Answers in Genesis

www.answersingenesis.org





din Apocalipsa 21 ne provoacă şi ne îndrumă.Cu siguranţă, Noul Ierusalim este un loc măreţ.

Gândul la cer ne ajută în lupta creştină

Oamenii vor să ajungă în cer. Mulţi vor spunecă aşteaptă să meargă în cer. În acelaşi timp,ei vor căuta cu sete lucrurile din lume. Daradevăratul copil al lui Dumnezeu ştie că trebuiesă lupte împotriva irii şi a lumii pentru a primicununa. În această luptă, un loc important îlocupă gândul la veşnicie.

Gândeşte-te la următorul lucru: imaginează-ţică mergi pe stradă şi un lucru păcătos pe care îlvezi te ispiteşte. Dacă îţi întorci imediat privireaşi te gândeşti la slava cerului, nu o să ii chiar

aşa de ispitit să mai arunci o privire. Cerul şipământul pur şi simplu nu se pot împăca! Fie neplace unul, ie celălalt. Gândul la cer ne ajută săţinem sus stindardul luptei.

Chiar şi strălucirea lucrurilor lumeşti legitimeva păli la gândul veşniciei. Dacă inima noastrăeste la lucrurile de sus (Coloseni 3:2), nu vomintra în competiţia acumulărilor cu vecinii noştri

şi nu ne vom simţi aşa de împliniţi suleteşte cu„mica noastră împărăţie”. De apt, chiar dacămulte din bunurile noastre pot i numite bunurilegitime, ele pot deveni păcat în momentul încare ne despart inima de cer. Aici, pe pământ,noi suntem străini şi vom simţi acest lucru dince în ce mai mult dacă ne aţintim gândurile sprecer. Aceste gânduri ne vor ajuta să întreţinemrelaţii de pace cu raţii. Cerul este scopul nostrucomun! Aşadar, atunci când un rate ne necăjeşteîn mod repetat sau când râvna noastră pentruneprihănire se transormă în răzbunare, ar trebui

să ne gândim că, într-o bună zi, amândoi vom

moşteni cerul. Şi aproape că e o nebunie săsperăm că în cer vom trăi în pace cu ratelenostru dacă nu-l putem iubi aici.

Gândul la veşnicie aduce bucurie copiilorlui Dumnezeu, iar bucuria Domnului este

tăria noastră. (Neemia 8:10) Este reugiulnostru când ne luptăm cu autocompătimirea!Este necesar în înrângerea invidiei! Avemperspectiva cerului! Ne putem bucura în aceastănădejde. Bucuria întăreşte puterea noastră îndomeniile menţionate.

Gândul la cer întăreşte dragostea noastrăpentru Dumnezeu

Dumnezeu a ăcut ceea ce doar dragostea

Lui putea ace. El a oerit omului o cale desalvare de la un sârşit dureros şi, mai presus deaceasta, a oerit odihna, slava şi gloria cerului.

Atunci când ne oprim şi punem în balanţă pede o parte ceea ce ne dă Dumnezeu şi pe de altăparte păcatele noastre recvente, aproape că artrebui să ne năpădească plânsul în cunoştinţadragostei Sale. Atunci când viaţa pare grea şiDumnezeu pare departe, cere-I să te umple de

conştienţa iubirii Sale care este denedescris şi care se maniestă prinaptul că ne-a dat posibilitateade a ajunge în cer.

În concluzie

Ce însemnătate are cerul pentru tine?Ia aminte la aceste cuvinte scumpe din

Apocalipsa: „El va şterge orice lacrimă din

ochii lor. Şi moartea nu va mai i. Nu va mai inici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru călucrurile dintâi au trecut.” (21:4)

Eşti nerăbdător să ajungi acolo? Eu sunt!

Din Light of Life , Vol. 28, Nr. 1Rod and Staf Publishers, Inc.


Aici, pe pământ, noi suntem străini şi

vom simţi acest lucru din ce în ce mai mult

dacă ne aţintim gândurile spre cer.




de Larry Martin

Acţiunea de a dărui este o parte importantăa vieţii unei amilii creştine. De vreme ceDumnezeu este supremul Posesor al tuturor

lucrurilor, iar noi suntem administratori aiposesiunilor Lui, trebuie să-I dăm ceea ce-Iaparţine.

„Se cade să înşele un om pe Dumnezeu...?Dar voi întrebaţi: «Cu ce Te-am înşelat?» Cuzeciuielile şi darurile de mâncare.” (Maleahi3:8) Rămâne totuşi întrebarea: Cât trebuie sădăm? Răspunsul nu este acelaşi pentru toateamiliile. El depinde de mulţi actori, cum ari: împrejurările, sănătatea, nevoile şi numărulde membri ai amiliei.

Spiritul de a dărui trebuie cultivat de oartetimpuriu în amiliile creştine. Atunci cândtinerii încep să câştige primii bani în modregulat, ei trebuie să şi dea în mod regulat.Cuplurile care îşi încep viaţa maritală trebuiesă se deprindă să dea cu regularitate din ceeace câştigă. Fără scopuri care vizează dărnicia,atunci când nevoile şi dorinţele amiliei cresc,

a dărui poate să devină o activitate ocazionalăsau neglijată.

În Vechiul Testament, Dumnezeu cereazeciuiala de la poporul Său. Acesta poate să ieun indiciu şi pentru noi astăzi. Practic, aceasta

înseamnă să dăm Domnului zece procente dincâştigul nostru. „Zeciuieli şi daruri de mâncare”(Maleahi 3:8) sugerează aptul că Dumnezeuaşteaptă mai mult de la noi decât zeciuiala.„Darurile” ar putea însemna să dăm dintimpul nostru pentru a ne implica în lucrareabisericii sau să dăm mai mulţi bani atunci cândse ivesc dierite nevoi. Planul acesta simpluuncţionează bine atunci când venitul nostrueste mai mare decât cheltuielile noastre.

Uneori însă, obligaţiile amiliale se înmulţescmai repede decât banii noştri, iar ondurilede-abia ne ajung. Trebuie să ne amintim căDumnezeu i-a pus pe copiii noştri în grijanoastră, iar El aşteaptă să le acoperim nevoile.El ştie când bugetul nostru e limitat. DarDumnezeu este mulţumit atunci când amiliileîncearcă să-I dea ceea ce Îi aparţine şi adesea lebinecuvântează cu resursele necesare pentru a

se întreţine şi a dărui în continuare.Cineva dintr-o amilie întreba odată:

Rubrica

,,V-am scris, părinţilor, indcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor,indcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeurămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.”

1 Ioan 2:14

PĂRInţILoR

Cumdecidemcâtdemultdăm?




„Zeciuială înseamnă să dăm zece la sută dintoate încasările irmei?” Mă îndoiesc că aşatrebuie să stea lucrurile, pentru că doar unmic procent din aacere înseamnă de aptproit. A da zece la sută din venitul brut

poate să însemne a da tot proitul irmei. Maidegrabă cred că ar trebui să ie evaluat proitulaproximativ al aacerii şi să se dea zeciuiala înraport cu acesta.

Cum ar trebui o amilie să decidă cât trebuiesă dea atunci când cumpără o proprietatesau începe o aacere de amilie? Când amîmprumutat nişte onduri, ar trebui să dăm şiîn aceste condiţii?

În primii ani ai aacerii, de obicei proiturile

nu sunt oarte mari, dar şi aşa trebuie sădăruim cu regularitate. Dumnezeu se aşteaptăsă dăm din lucrurile cu care ne-a binecuvântat.(1 Corinteni 16:1, 2) În aceastăperioadă, când resurseleinanciare aleamiliei suntl i m i t a t e ,putem dăruicrescându-ne cucredincioşiecopiii pentruDomnul.

Uneori, asupraamiliilor creştine se abattragedii – un incendiu, un accidentsau costuri de spitalizare neaşteptate. Ar trebuisă continuăm să dăm şi atunci când biserica ne

ajută cu anumite onduri? A dărui în iecare duminică ne păstrează vieaceastă deprindere. În astel de momente, noicontinuăm să dăm, chiar dacă e vorba de doarcâţiva dolari. Isus a spus despre văduva ce aaruncat doi bănuţi în visteria Templului că adat mai mult decât toţi ceilalţi care au dat dinbelşugul lor. (Luca 21:3) „Pentru că, dacă estebunăvoinţă, darul este primit, avându-se învedere ce are cineva, nu ce n-are.” (2 Corinteni

8:12)

Un mod eicient de a ne măsura dărnicia estesă ne evaluăm răspunsul atunci când o nevoiespeciică este anunţată pentru a i susţinută, duminica ce urmează. Poate că Domnul ixeazăîn mintea noastră o anumită valoare, dar pe

măsură ce săptămâna se scurge, s-ar putea să negândim la alte cumpărături pe care ne-ar plăceasă le acem, aşa încât acea cantitate devine dince în ce mai mică. „Fiecare să dea după cum ahotărât în inima lui: nu cu părere de rău saude silă, căci «pe cine dă cu bucurie, îl iubeşteDumnezeu.»” (2 Corinteni 9:7)

În timp şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu,aacerea poate să ajungă mai bine consolidatăşi cheltuielile nu aşa de mari. Cât ar trebui să

dăm atunci? În acest punct poate că ne bucurămde ajutorul suplimentar al iilor sau iicelor dejamari şi ne trezim că sunt chemaţi să slujească pe

câmpul de misiune sau ca proesorila şcoală. A le permite

tinerilor să pleceeste un sacriiciu

l ă u d a b i l .Poate că nuvom puteasă dăm maimulţi bani

d e o a r e c esuntem ajutaţi

mai puţin acasă,dar, dacă s-ar pune o

etichetă cu un preţ pe un an deserviciu voluntar, ar i o sumă considerabilă.

Atunci când obligaţiile amiliale se

împuţinează, trebuie să continuăm să dămbisericii şi şcolilor pentru a ajuta generaţia ceurmează.

Cât de mult ar trebui să dăm? Nu putem da ociră exactă. Mai întâi trebuie să ne dăm pe noiînşine, apoi iecare amilie trebuie să dea dupăcât de mult i-a binecuvântat Dumnezeu.

Din Home Horizons , martie 2007Eastern Mennonite PublicationsTradus i olosit cu permisiune.

În această perioadă, cândresursele inanciare ale amiliei sunt

limitate, putem dăruicrescându-ne cu credincioşie

copiii pentru Domnul.




de itus Rudolph

A ost o lipsă de maturitate pentru ucenici săse certe cu privire la cine este cel mai mare? Eidezvăluie aceasta prin tăcerea lor atunci când Isusa cercetat judecata lor. (Matei 18:1-6; Marcu9:33-37; Luca 9:46-48)

Fără să aştepte un răspuns, Isus le-a oerit douăexemple pentru a ilustra învăţătura Sa potrivit

căreia oamenii trebuie să se comporte „ca niştecopilaşi” pentru a intra „în Împărăţia cerurilor”.Primul exemplu a ost Însuşi Isus, al doilea a ostcopilul care a venit când Isus l-a chemat.

Isus a învăţat că oricine vrea să ie cel dintâi, celmai mare şi asemenea lui Hristos, trebuie ca acumsă ie ultimul, să ie neînsemnat şi asemenea unuicopil. Chiar şi acest copil din braţele lui Isus artrebui să lase deoparte imaturitatea şi să înveţe săie asemenea unui copilaş pentru a i într-o zi un

ucenic al lui Hristos.Conceptul de asemănare cu un copilaş, ilustrat

de Hristos şi de copil, se ală în contrast cuimaturitatea demonstrată de ucenici în aceastărelatare biblică. Copiii învaţă să ie asemenea unuicopilaş când li se spune să ie aşa.

Răbdător şi mulţumit. Isus îngăduia răbdătorimaturitatea ucenicilor. Acest copil era mulţumitde soarta lui de atunci. Uneori adolescenţii pun la

îndoială planurile părinţilor sau se plâng cu privirela mărunţişurile muncii zilnice. Dar e mai binesă ne concentrăm atenţia asupra muncii pe careo avem de ăcut, decât să cerşim ceea ce nu avem(sau nu cunoaştem). A anticipa lucrul la care segândesc şeii noştri este deopotrivă interesant şisatisăcător.

Se pare că Adonia nu a învăţat niciodată să iemulţumit şi răbdător când era sub autoritate.Credea David că iul său este prea rumos pentru

a i disciplinat? După ce neglijenţa tatălui a datnaştere la apta nelegiuită a iului, atât tatăl, cât şi

Imaturitate sauasemănare cu un copilaş

iul au trebuit să răspundă la întrebarea: „Pentruce aci aşa?”. (vezi 1 Împăraţi 1:5-10)

Atent. Isus a înţeles dorinţa ucenicilor de a icel mai mare. Ei umblau cu El, dar nu urmauînvăţătura sau exemplul Lui. Spre deosebire deaceştia, copilul a venit şi L-a ascultat. A înţeles eldiscuţia lor? Cu siguranţă, nu în întregime.

Imaturitatea începe treptat să nu mai ie un

obstacol pe măsură ce copiii ascultă discuţiileadulţilor, învăţătura duhovnicească şi predicarea. A cere copiilor să ie atenţi la închinare, esteceva necesar în cazul copiilor. Joaca cu jucării şicu creioane distrage de la închinare şi împiedicăatenţia. Dacă părinţii au grijă să împlineascănevoile copiilor şi să răspundă cu răbdareîntrebărilor lor cu alte ocazii, atunci satul de ai liniştiţi şi de a asculta va i luat în seamă maicu dragă inimă.

Flexibil şi pregătit să înveţe. „Dacă nu văveţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi aceca nişte copilaşi.” Isus a ăcut acele lucruri careplăceau Tatălui. Din ire, un copilaş îşi iubeşte şieste devotat părinţilor lui. A i încăpăţânat, a nute lăsa învăţat şi inabordabil se ală în contrastcu sintagma „a i ca nişte copilaşi”. Un astel deduh trebuie adus degrabă la supunere.

Adulţii se ocupă de planurile copiilor. Însăaceştia din urmă cunosc bine ce vor părinţii

lor de la ei. Ei slujesc cu bucurie ca nişte miciajutoare şi ne însoţesc cu toată inima. Nu artrebui să im de acord cu cineva care, văzând uncopilaş care merge cu noi, spune: „Văd că eşticu şeu’ azi!”

În calitate de părinţi creştini, avem planurimăreţe pentru copii. Ne aşteptăm ca ei săcrească mari şi să semene cu noi. Nu e odovadă de imaturitate aptul că tata îşi exprimă

nemulţumirea aţă de un el de mâncare depe masa amiliei? Autocontrolul părinţilor




completează învăţătura şi disciplina dată copiilornoştri.

Uneori, suntem acuzaţi că limităm educaţiacopiilor noştri prin aptul că nu le dăm acces laemisiunile de ştiri din lume şi la programele de

divertisment. Aceste idei aparţin oamenilor cuprejudecăţi şi ără discernământ. Dacă DumnezeuÎşi cheamă copiii să iasă din lume pentru a-i aducela asemănarea cu Fiul Său, nu ar trebui şi noi, lael, să im atenţi la ce se expun copiii noştri? Noisuntem cei care inluenţăm şi deschidem multeoportunităţi pentru copiii pe care-i avem.

Smerit. Pentru ca să înveţe smerenia, Isus le-aîndreptat atenţia ucenicilor spre acel copil. Acestaera o relectare inconştientă a adevăratei bărbăţii.

Chiar dacă mândria este în natura copiilor, aceastanu se maniestă decât dacă părinţii o cultivăprin elul de a se îmbrăca sau prin încurajareacomportamentului de genul: „Uită-te la mine!”Îmbrăcarea copiilor cu haine modeste şi simple îiajută să ie ca nişte copilaşi. Ceea ce părinţii alegpentru înăţişarea copiilor se imprimă în mintealor nevinovată. Este mesajul inimii părinţilor lor.

Naturaleţea. Isus şi copilaşii sunt asemănătoriîn natura şi caracterul lor. Asemănarea cu uncopilaş înseamnă sinceritate ără ăţărnicie.Deşi pătaţi de păcat, copiii se nasc cu o aurăde desăvârşire. Inocenţa trebuie păstrată, iarpersonalitatea respectată.

Copiii au nevoie de îndrumare şi autoritate.Dar, dacă părinţii îi cicălesc mereu, copiii potdeveni rebeli sau retraşi. Copiii noştri pot aceîntr-adevăr multe lucruri, dar putem avea aşteptăriprea mari sau prea mici de la ei. Remarcaţi aptul

că Dumnezeu ni i-a dăruit cu largă inimă, nu caadulţi, ci ca nişte copilaşi. Apreciaţi calităţile lordeosebite, dar puneţi capăt relelor.

De asemenea, poate i greşit să încurajăm ceeace este natural într-un copil. Fiecare copil vine pelume ca nou-născut, dar de ce să vorbim cu el caşi cu un prunc, când are doi sau zece ani, chiardacă e cel mai mic în amilie? Dacă răspundempoznelor şi avântului pe care-l au, numindu-lclovn sau mascotă, aceast lucru nu-l va încuraja

să ie asemenea unui copilaş.

Responsabil. Isus i-a întrebat pe ucenicidespre cearta lor, apoi s-a aşezat şi a luat uncopilaş în braţe. Isus nu S-a sustras de la datoriade a da o lecţie când este nevoie.

Imaturitatea amână, se ceartă, se preace că nu

poate sau că nu înţelege şi dă vina pe altcineva.Copilul nostru nu ar trebui să-şi întoarcă spatelecând este întrebat. Nu este imatur să te apuci detreaba pe care o ai, să urmezi instrucţiunile şiapoi să roşeşti pentru o greşeală.

Modelele de hărnicie şi sinceritate sunt deun real olos aici. Părinţii acelui cămin dinCapernaum nu s-au scuzat spunând: „O, estetimid!”, atunci când Isus l-a chemat pe copilullor.

Încrezător şi credincios. Isus S-a pus ladispoziţia Tatălui Său. El i-a avertizat pe ucenicisă nu-i jigneasă pe micuţii care şi-au încredinţatLui suletele. Aceste lucruri ar trebui să ne acăsensibili în ce priveşte imaturitatea.

Copiii au tendinţa de a crede ceea ce văd şiaud. Ei trebuie învăţaţi să „săreze” inormaţiape care o primesc. Ei trebuie să îmbrăţişeze şisă împărtăşească adevărul, nu să-şi întreţinăşi să-şi alimenteze rănile. Învăţaţi-i să ierte şisă uite. Copilul din braţele lui Isus învăţa săasculte – un pas mai sigur spre maturitate decâtsă vorbească.

Receptiv. Isus S-a adresat inimii părinţilor prinaptul că s-a adresat şi s-a olosit de copilaşul lor.El nu a întors niciodată spatele vreunui copil.De asemenea, micuţii sunt nepărtinitori. De ceînăţişarea sau vârsta captează aşa de bine atenţiacopilului nostru? Ce are unul au şi ceilalţi.

Trebuie să explicăm deşertăciunea truiei şi săalimentăm roada sincerităţii şi a bunătăţii.Pentru copiii mai mari, a i „ca nişte copilaşi”

înseamnă a i ca Hristos. Aceasta este roadaDuhului lui Hristos. Pavel mărturiseşte: „Cânderam copil, vorbeam ca un copil, simţeam caun copil, gândeam ca un copil; când m-amăcut om mare, am lepădat ce era copilăresc” -(imaturitatea).

Imaturitatea este o maniestare carnală. Este

personiicarea egoismului. Atunci când cineva



se comportă plăcut şi cu tact unii aţă de alţii,este posibil ca şi copiii să înveţe şi să dezvolteaceleaşi calităţi.

Trebuie să ne acem timp să discutăm cucopiii noştri, chiar şi atuncicând ei sunt prea mici să nerăspundă la întrebări. Cândbebeluşul de doar şase luni

este ridicat dimineaţa dinpătuţ, luaţi-l la ereastră şivorbiţi-i despre răsăritulsoarelui, despre sunetulploii ce cade şi despreciripitul păsărilor. Cândpreşcolarii pun întrebăriără sârşit, arătaţi-le interesşi răspundeţi-le răbdători.

Aceasta clădeşte o relaţie ceva îmbunătăţi comunicareadin anii de mai târziu,comunicare ce va devenimai provocatoare.

Părinţii încurajează comunicarea ascultândatenţi şi răspunzând întrebărilor copiilor.Multe alte gânduri ne umplu mintea, însă nutrebuie să ratăm nici o ocazie de a comunicacu copiii noştri, ascultându-i când ei vor să

vorbească.

de Gerald Nolt

„Vorbirea voastră să ie totdeauna cu har, dreasăcu sare.” (Col. 4:6a) „Gura celui neprihănit esteun izvor de viaţă.” (Prov. 10:11a) „Cuvinteleunui înţelept sunt plăcute.”(Ecl. 10:12a) Aceste versetedescriu idei nespus de utilepentru comunicarea noastră.

Există în iecare din noio dorinţă de a comunicaşi de a i înţeleşi de alţii.După ce l-a creat pe Adam,Dumnezeu a văzut că nu erabine ca omul să ie singur.Dumnezeu i-a dat lui Adamun ajutor potrivit cu care elsă poată comunica.

Comunicarea în cămineste oarte importantă.Ea poate i comparată cumortarul ce ţine în picioareun zid de piatră. Dacămembrii amiliei nu vor învăţa să comuniceeicient şi paşnic, relaţiile dintre ei se vordeteriora şi vor avea de suerit.

Copiii învaţă cum să comunice privind la

părinţii lor. De multe ori, noi subestimămcapacitatea copilului de a ne copia. Dacă părinţii

Communicarea

“For this God is our God for ever and ever: he will be our guide even unto death.” (Psalm 48:14). 15

nu poate obţine atenţia prin maturitate, vaîncerca s-o obţină prin coborârea la stadiul decopil, chiar dacă asta înseamnă că va primi orecompensă negativă. Părinţii nu ar trebui să-şi bată joc sau să ignore acest lucru. Amintiţi-le

copiilor că noi creştem şi vom deveni bărbaţi şiemei. Subliniaţi care sunt comportamentele pecare le aşteptăm de la ei când vor i adulţi. Povaţadată cu blândeţe şi olosirea cu dragoste a nuieleisunt ajutoare valoroase pentru a învăţa să ie canişte copilaşi.

Isus a concluzionat învăţătura Sa despre

asemănarea cu un copilaş prin cuvintele: „cineeste cel mai mic între voi toţi, acela este mare”.(Luca 9:48) De la cei mai mici – aceşti copilaşi– noi putem învăţa adevărata măreţie. Iar de laCel mai mare, Domnul tuturor, învăţăm valoarea

exemplului Său şi a pruncilor. Fie ca simplitateaproundă a acestor lucruri să continue să necapteze interesul pe măsură ce ne pregătim iinţeleşi copiii pentru ceea ce Domnul are pentru noi înviitor.

Din Home Horizons , nov. 2006Eastern Mennonite PublicationsTradus i olosit cu permisiune.




Încurajăm buna comunicare discutând cucopiii noştri pe acelaşi ton şi cu acelaşi respectca şi cum am vorbi cu un prieten.

Părinţii trebuie să comunice în timpulactivităţilor zilnice, de rutină, nu doar când apare

vreo problemă. Aceasta creează o deschidere cene pregăteşte pentru momentele când copiii aunevoie de ajutor special.

Timpul mesei reprezintă un bun moment dediscuţie despre întâmplările interesante de pestezi de la şcoală sau lucru şi despre planurile pentrumâine. Conversaţiile utile nu apar din senin înaceste situaţii. Trebuie să canalizăm discuţiile,aceasta deoarece copiii lăsaţi de capul lor vorîncepe rapid o conversaţie neolositoare.

Cât de bine comunică copiii devine evidentdin relaţia lor cu ceilalţi raţi. Trebuie să neocupăm de copiii noştri dacă ei sunt asemeneaiilor lui Iacov, care nu-i puteau vorbi paşnic luiIosi datorită invidiei din inima lor (Gen. 37:3,4). Lăsate să coacă, atitudinile ostile creeazădiicultăţi de comunicare greu de corectat.Familiile sunt încurajate şi binecuvântatecând copiii comunică într-un mod paşnic,

prietenos.Părinţii trebuie să ie exemple în exprimarea

aprecierii pentru o treabă bine ăcută. Spune-ilui Dennis că ai observat cât de bine a tuns şigreblat peluza. Spune-i lui Judith că-i apreciezieorturile de a coace, deşi prăjitura n-a ieşitperectă. Nu exageraţi cu laudele. Însă uncuvânt de apreciere poate încuraja mult.

Copiii noştri trebuie să olosească termeni

de politeţe precum: „Mulţumesc”, „Scuză-mă”,„Îmi pare rău”. Ei se obişnuiesc cu astel deexpresii dacă-i aud pe părinţi olosindu-le înactivităţile zilnice.

Comunicarea de dorit există atunci cândsuntem capabili să discutăm împreună ca oamilie într-o atmoseră relaxată, împărtăşindu-ne deschis opiniile şi respectându-le pe alecelorlalţi. Dacă ideea unui copil este greşită,

trebuie să-i arătăm adevărul cu blândeţe şiluciditate.

Comunicarea înseamnă mai mult decâtcuvintele rostite. Se pot comunica multe pringesturi, expresii ale eţei, maniere – ce au unimpact mai puternic decât cuvintele şi lasăimpresii de durată. Trebuie să im atenţi la

elul cum se descurcă amilia noastră în acestdomeniu.Părinţii trebuie să ie în stare să-şi olosească

ochii în comunicarea cu copiii. „Eu . . . voi aveaprivirea îndreptată asupra ta.” ( Ps. 32:8 ) Acestverset vorbeşte despre indicaţiile date şi primiteără a se olosi cuvinte. Ce binecuvântare esteatunci când, alaţi la cumpărături, în vizită saula o întâlnire, părinţii îşi pot coordona copiiidin priviri.

Îndatorirea noastră de creştini este „sămustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; săîmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţipe cei slabi...” (1 Tes. 5:14) Dorim ca ai noştricopii să înveţe cum să-şi exprime sentimentelede empatie, astel încât să se poarte ca niştecopii ai Domnului, capabili să oere şi săprimească sat, mângâiere şi sprijin oricândeste necesar.

În încercarea noastră de a comunica eicient,trebuie să im atenţi la cealaltă extremă – preamultă discuţie. „Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeştesuletul; cine-şi deschide buzele mari aleargăspre pieirea lui.” (Prov. 13:3) Acest versetne spune ce se întâmplă cu cei care vorbescrezervat şi cu cei ce pălăvrăgesc neîncetat.

Felul în care comunicăm cu şi desprecunoscuţii noştri este oarte important deoarece

vom i judecaţi în privinţa aceasta. „Căcidin cuvintele tale vei i scos ără vină, şi dincuvintele tale vei i osândit.” (Matei 12:37)

Să ne ajute Dumnezeu ca noi şi copiii noştrisă luăm următorul verset drept ţel în viaţă: „Şiîn gura lor nu s-a găsit minciună, căci suntără vină înaintea scaunului de domnie al luiDumnezeu.” (Apoc. 14:5)

Din Home Horizons , dec. 2004

Eastern Mennonite PublicationsTradus i olosit cu permisiune.




Socotit neprihănit

Ştim sigur că, pe de-o parte, cel socotitneprihănit este născut din Dumnezeu; iar,pe cealaltă parte, cel născut din Dumnezeueste socotit neprihănit. Cu siguranţă,ambele sunt daruri ale lui Dumnezeu şisunt oerite credinciosului în acelaşi timp.

Totuşi a i socotit neprihănit şi ai născut din nou sunt două lucruridierite, având naturi dierite. A i socotit

neprihănit implică o schimbare relativă,în timp ce naşterea din nou implicăo schimbare adevărată. Când suntemsocotiţi neprihăniţi, Dumnezeu face ceva

pentru noi; când ne naştem din nou, El face lucrarea în noi.

Lucrarea de neprihănire (justiicare)schimbă relaţia exterioară cu Dumnzeu,şi din duşmani suntem ăcuţi copii ai lui

Dumnezeu. Prin naşterea din nou se produce

„Pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, înnădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.” (it 3:7)

o schimbare în suletul nostru şi, dinpăcătoşi, devenim sinţi. Când eşti socotitneprihănit primeşti avoarea lui Dumnezeu,iar naşterea din nou te ace asemenea luiDumnezeu. Prima îndepărtează vinovăţia,iar a doua îndepărtează puterea păcatului.

Astel încât, chiar dacă sunt strâns legate,totuşi ele au o natură dierită.

Din cauză că nu se ace dierenţa între

a i socotit neprihănit şi naştere din nou,se creează o mare conuzie când se explicămarele privilegiu pe care îl au copiii luiDumnezeu că „oricine este născut dinDumnezeu nu păcătuieşte.” (1 Ioan 3:9)

Din Renew My Heart, Daily Wisdom from the Writings of John Wesley

Cules de Alice Russie©2002 by Barbour Publishing, Inc.


Rubrica

,,Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-amîngrozit. Însueţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor,Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar,în mânia Ta, adu-ţi aminte de îndurările Tale!”

Hab. 3:2

IstoRIcĂ

wi nawterea din nou




„Urechile tale vor auzi după tine

glasul care va zice: «Iată drumul,mergeţi pe el!» Când veţi voi să vă

mai abateţi la dreapta sau la stânga.” (Isaia 30:21)

Observaţi regresul incontestabil de la harla păcat. Acest proces este treptat:1. Sămânţa credinţei biruitoare şi pline

de dragoste rămâne în cel născut din

Dumnezeu. Acesta este susţinut prinharul lui Dumnezeu şi nu păcătuieşte.2. Vine o ispită, ie din partea lumii, ie din

partea irii sau a diavolului.3. Duhul lui Dumnezeu îl avertizează că

păcatul e aproape şi-l îndeamnă să veghezeîn rugăciune.

4. Cedează ispitei şi treptat începe să oplacă.

5. Duhul Sânt se întristează; credinţa îislăbeşte şi dragostea de Dumnezeu se

răceşte.

6. Duhul Sânt îl îndeamnă cu tăriespunându-i: „Iată drumul, mergeţi peel!”

7. Nu mai ascultă de vocea îndurerată alui Dumnezeu, ci de cea mieroasă aIspititorului.

8. Dorinţe nesăbuite încep să încolţească şisă se împânzească în sulet, până cândcredinţa şi dragostea dispar.

Apoi ajunge să păcătuiască ăţiş, pentru căputerea Domnului s-a îndepărtat de el.Este un adevăr de necontestat aptul că cel

născut din Dumnezeu, care stă aproape deEl, nu poate păcătui. Dar dacă se depărteazăde El, ajunge să păcătuiască în toate elurile.

Din Renew My Heart, Daily Wisdom from the Writings of John Wesley

Cules de Alice Russie

©2002 by Barbour Publishing. Inc.Tradus i olosit cu permisiune.

Boxerii Nu a fost un meci de box; a fost o chestiune

de viaţă şi de moarte.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, China s-a deschis misionarilor creştinidatorită presiunii politice şi militare aOccidentului. Rezultatele, totuşi, nu auost întotdeauna pozitive. Misionarii erauameninţaţi de boli, iar durata medie de viaţăa scăzut la patruzeci de ani. Era prea multăviolenţă şi rebeliuni recvente.

Prin anul 1898, tânărul împărat al Chinei,

Kuang-hsu, a decis că singura speranţă

pentru salvarea poporului său era o reormăcreştină – socială şi morală. În consecinţă,

a invitat un inluent misionar baptist lapalatul lui, pentru a-l ajuta să realizeze unplan, dar, chiar în ziua în care misionarul aajuns la palat, împăratul a ost detronat de osocietate chineză secretă care se temea că s-arputea vinde străinilor.

Societatea secretă îşi spunea „Pumniiaducători de dreptate”, iar occidentalii îinumeau pe aceşti chinezi „Boxerii”. Ei doreau

cu disperare să păstreze vechile religii păgâne.

Pas cu pas




Având celule secrete în toată China, ăceauritualuri bazate pe magie neagră şi aduceauchiar jerte umane în templele idolilor lor.

După lovitura de stat, Boxerii au adus-o petron pe mătuşa bolnavă mintal a împăratului.

Ei au convins-o că misionarii creştini scoteauochii copiilor chinezi pentru a-i olosi laprepararea medicamentelor lor. La îndemnullor, împărăteasa a semnat un decret pe carel-a trimis în toate provinciile şi prin care lise cerea oamenilor să-i ucidă pe toţi străiniişi să-i extermine pe creştini. Mesagerii careau ăcut cunoscut decretul în sudul Chineiau deormat un caracter chinezesc din

decret, aşa că în loc de „să ucidă”, a ieşit „săprotejeze” străinii. Prin urmare, vărsarea desânge s-a limitat la partea de nord. Când aost descoperită neascultarea mesagerilor,trupurile lor au ost tăiate în două.

Majoritatea oicialilor chinezi localiau încercat să-i protejeze pe misionari.Magistratul din Fenchow, în partea denord a regiunii Shandi, era oarte prietenoscu misionarii, iar o amilie de misonari i-ainvitat pe alţi cinci să stea împreună în lunaiulie, când răzmeriţa era în toi. Totuşi, nicibine n-au sosit ei, că guvernatorul a numitun alt magistrat în Fenchow. Noul venitle-a poruncit misionarilor să părăseascălocalitatea şi le-a dat şi nişte gărzi înarmate,chipurile, să-i protejeze.

Misionarii au înţeles că sârşitul lor eraaproape. Pe 3 august 1900, Lizzie Atwater,

soţia unui misionar american şi mamă, scriaamiliei ei:

Dragii mei, tânjesc să vă revăd, dar mătem că nu ne vom mai vedea niciodată aici,pe pământ. Treizeci şi trei dintre noi au ostdecapitaţi săptămâna trecută în Taiwan. Măpregătesc pentru sârşit cu multă pace însulet. Domnul îmi este aproape şi ştiu că vai lângă mine până la sârşit. M-am bucurat

mai întâi gândindu-mă că mai există o şansăde viaţă, dar Dumnezeu mi-a luat sentimentul

acesta, iar acum mă rog pentru harul de aîntâmpina cu mult curaj cumplitul sârşit.Durerea se va sârşi curând şi ce rumoasă vai întâlnirea cu Domnul Isus!

Copilaşul meu va merge cu mine. Cred că

Dumnezeu mi-l va da în cer, iar mama va fi aşa de fericită să ne vadă! Nu-mi pot imagina

primirea pe care ne-o va face Mântuitorul! Sunt sigură că ea va compensa toată frământarea

şi suferinţa acestor zile. Scumpii mei, trăiţi aproape de Dumnezeu şi nu vă lipiţi de

pământ. Nu există altă cale de a primi pacealui Dumnezeu care întrece orice pricepere.rebuie să rămân liniştită în aceste clipe. Nu

regret că am venit în China, dar îmi pare răucă am făcut aşa de puţin. Viaţa mea, aceşti doi ani de când m-am căsătorit, a fost plinăde fericire. Vom muri împreună – soţul meu

şi cu mine.Douăsprezece zile mai târziu, gărzile puse

de magistrat în slujba lor i-au ucis pe ceişapte misionari şi pe copiii lor.

CugetareCum ai reacţiona dacă te-ai ala într-o

situaţie asemănătoare cu cea a lui Lizzie Atwater? Toţi ştim că vom muri într-o zi. Edoar o chestiune de când şi cum. Ai siguranţalui Lizzie că vei ajunge în cer?

„Şi, după cum oamenilor le este rânduit

să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertă o singură dată, ca să poarte păcatelemultora, Se va arăta a doua oară, nu învederea păcatului, ca să aducă mântuireacelor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9:27, 28)

Din One Year Book of Christian History De E. Michael i Sharon Rusten

© 2003 Tyndale House Publishers, Inc.





Miereade Joseph Gehman

Mierea a existat încă de la Creaţie. Câtde minunat a creat Dumnezeu albinele cucapacitatea de a transorma nectarul lorilorîn mierea care ne place aşa de mult!

Sunt mai mult de şaizeci de reerinţeîn Biblie la miere şi la agurele de miere.Deuteronom 32:13 airmă: „...I-a dat să sugămiere din stâncă, Untdelemnul care iese dinstânca cea mai tare”. Acest verset pare să sereere la mierea sălbatică, dar un altul indicăşi posibilitatea ca israeliţii să i domesticitalbinele. „...Copiii lui Israel au dat dinbelşug cele dintâi roade de grâu, de must, deuntdelemn, de miere, şi din toate roadele depe câmp; au adus din belşug şi zeciuiala din

toate.” (2 Cronici 31:5)În Judecători 14:18, prietenii soţiei lui

Samson au întrebat: „Ce este mai dulceadecât mierea?” Mierea este una din celemai dulci substanţe cunoscute omului. Întimpurile biblice, era cunoscută drept unstandard a ceea ce înseamnă „dulce”. ÎnEzechiel 3:3b, Dumnezeu i-a spus acestuiasă înghită sulul pe care i-l dăduse. Ezechiel

a spus: „L-am mâncat, şi în gura mea a ostdulce ca mierea.”

Cum era întrebuinţată mierea în vremurilebiblice? Se pare că israeliţii erau amiliarizaţicu practica îndulcirii cu miere a produselorăinoase, deoarece ni se spune că mana avea„gust de turtă cu miere”. (Exod. 16:31) Deapt, mierea era probabil cel mai cunoscutîndulcitor al lor.

Oamenii din vechime cunoşteau calitateade conservant a mierii. În India şi în alte ţăriasiatice, mierea era olosită pentru conservareaructelor. Egiptenii şi sirienii oloseau mierea înprocesul de îmbălsămare. Mierea şi ceara au ostolosite pentru îmbălsămarea lui Alexandru celMare. Prin urmare, e oarte posibil ca miereasă i ost olosită la îmbălsămarea lui Israel şiIosi, amândoi murind în Egipt.

Mierea era suicient de rară şi era consideratăun lux. Un borcan de miere pe masă era deseorivăzut ca semn al bunăstării.

Uneori, mierea devenea un dar preţios. CândIsrael şi-a trimis iii în Egipt ca să cumpere grâu,el a vrut să câştige avoarea aparent nedreptuluiconducător al Egiptului, aşa că i-a trimis undar care includea şi miere. Când Abiia, iulîmpăratului Ieroboam, s-a îmbolnăvit, şi-atrimis soţia la proorocul Ahia ca să ale ce se va

întâmpla cu băiatul bolnav. Soţia împăratuluia luat ca dar pentru proet pâini, turte şi un vas

Rubrica

,,Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici peurmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” Ps. 37:25

PRActIcĂ



Dumnezeu a creat

păsările din jurul casei

La început. . .

21

de Kevin Shank

Ar i interesant de ştiut câte tone de

seminţe de loarea-soarelui pun cititoriirevistei Prietenii naturii (Nature Friends) în locurile special amenajate pentru păsări,pe tot parcursul iernii. De asemenea, câtde multe specii de păsări sunt atrase? Devreme ce revista Prietenii naturii (Nature Friends) apare în mai mult de patruzeci deţări, presupun că sunt multe specii de carenu am auzit niciodată.

Fie că e vorba de o păsăre-cardinal, cupene de un roşu-stacojiu, strălucitoare, stândpe zăpadă, de un piţigoi negru prietenos,ciugulind seminţele de la picioarele lui, saude o ciocănitoare zburlită şi zgomotoasă, săpriveşti păsările îţi poate lumina şi cea maiîntunecată zi de iarnă.

Când ne-am mutat în „căsuţa din pădure”,am otograiat împreună cu Bethany multepăsări pe care le atrăsesem aproape de

veranda noastră. Pentru că ne doream nişte

cu miere. (1 Împăraţi 14:3)Pentru negustorii evrei, mierea era un produs

demn de a i comercializat în oraşe prospereprecum Tirul: „Iuda şi ţara lui Israel ăceaunegoţ cu tine; îţi dădeau grâu de Minit, turte,

miere, untdelemn şi leac alinător...” (Ezechiel27:17)

Psalmul 119:103 spune: „Ce dulci suntcuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Maidulci decât mierea în gura mea!” Ne placegustul parumat al mierii. Dar este şi pentru

noi Cuvântul lui Dumnezeu mai dulce decâtmierea? Fie ca toţi să creştem în noi dorinţadupă Cuvântul lui Dumnezeu ca să putemairma împreună cu psalmistul: „Ele [legileDomnului] sunt mai de preţ decât aurul,

decât mult aur curat; sunt mai dulci decâtmierea, decât picurul din aguri.” (Psalmul19:10)

Din Home Horizons , oct.2007Eastern Mennonite PublicationsTradus i olosit cu permisiune.




otograii pe care editorii revistei să le poatăpublica, era important să le surprindem alteldecât ciugulindu-şi hrana. Dintr-o grămadăde lemne am sortat nişte buşteni cu găuri îninteriorul lor, care puteau uncţiona oarte

bine ca nişte locuri „ascunse” pentruhrană. Am turnat acolo nişteseu amestecat, atenţi sărămână în interior şi sănu apară în vizorulcamerei. Acestelocuri de hranăau ost aşezate peverandă. Copacul„şarpe” – cum l-amnumit noi – era pusîn colţ. Scorburilelui conţineau acumseminţe de loarea-soarelui pentru păsări şiveveriţe.

Copacii din curte urnizauun undal natural extraordinar pentruotograii. Bănuind cam unde aveau să se aşeze

păsările, am îndreptat o cameră montată peun trepied spre o anumită nişă, după care amintrat în casă. O diaragmă cu raze inraroşiine permitea să acem otograii din interior –reală îmbunătăţire aţă de zilele când stăteamore în şir în rig, spionând păsările prin vizor.

Piţigoi, păsări-cardinal, gaiţe, pitulice,ţicleni, ciocănitori, vrăbii, cinteze şi păsăribot-gros – toate au căzut în „capcana”

camerei. Deşi nu am repetat această experienţăîn iecare an, aptul că am reuşit odată săadunăm atâtea specii a ost cu adevărat unlucru ce ne-a adus mari satisacţii. O pasărecu care ne-ar i plăcut să avem otograii maibune a ost o buniţă pe care am surprins-oiscodind de pe o creangă.

Fotograia de pe coperta revistei Prietenii naturii arată un piţigoi cu capul negru stând

pe crengile unui pin tânăr. Am adus copaculdin pădure şi l-am ixat lângă balustrada

verandei, după care am pregătit o gaură în caredoream să se aşeze pasărea. A ost o bucurie săvedem păsările zburând spre „locul nostru”.

Poate că vă ace plăcere să priviţi păsărilehrănindu-se în locurile amenajate de

dumneavoastră. Aveţi otograii pe careaţi vrea să ni le trimiteţi sau vreţi

să ne scrieţi câteva lucruriinteresante? Expediaţi-vă

contribuţia la Prietenii naturii (Nature Friends),4253, Woodcock Lane, Dayton, VA 22821.

După toată discuţiadespre untul dearahide şi despre

existenţa sau inexistenţaunor eecte adverse, vrem

să va dăruim o reţetă care,da, include unt de arahide. O

am de la un prieten, Kenneth Ranck,care o prepară împreună cu amilia sa.

El spune: „Păsările o dau gata aşa de repede,încât aproape cred că e prea scumpă. Dar, cuingrediente de la un magazin cu produse maiietine, continuăm să o acem.”

1 cană de unt de arahide1 cană de untură topită2 căni de ulgi de ovăz (Noi adăugăm în plus)2 căni de mălai (Noi adăugăm în plus)1 cană de ăină de grâu1/3 cană de zahăr.

Amestecăm totul împreună şi acem bile micipe care le punem în găurile lemnelor specialamenajate ca loc de hrană.”

„Tu ai ăcut toate lucrurile, şi prin voia Tastau în iinţă şi au ost ăcute!” (Apocalipsa4:11b)

Din Nature Friend Magazine Dogwood Ridge Outdoors





TinericuviziunealuiCaleb

de Kevin Newswanger

Copiii lui Israel au aşteptat nerăbdători raportulcelor douăsprezece iscoade. Cum era ţinutulCanaanului? Zece dintre iscoade s-au plâns: „Darpoporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic,cetăţile sunt întărite şi oarte mari [...] este mai taredecât noi. [...] este o ţară care mănâncă pe locuitoriiei; [...] am mai văzut în ea uriaşi [...] înaintea noastră

şi aţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” (Numeri13:28, 31-33)

Răspunsul israeliţilor la aceste veşti a ostdisperarea: „Toată adunarea a ridicat glasul şi aînceput să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea.Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi

Aaron.” (Numeri 14:1, 2)Viziunea lui Caleb a ost cu totul dierită. El

i-a liniştit pe oameni şi le-a împărtăşit credinţa înizbândă. „Haidem să ne suim şi să punem mâna peţară, căci vom i biruitori!” (Numeri 13:30) De undea avut Caleb această siguranţă într-un moment încare toţi ceilalţi erau extrem de descurajaţi?

Răspunsul poate i găsit în cuvintele pe careDumnezeu i le-a spus lui Moise: „... robul MeuCaleb a ost însuleţit de un alt duh şi a urmat întotul calea Mea.” (Numeri 14:24) Aceste aprecieridespre Caleb arată că, atunci când Duhul luiDumnezeu locuieşte în credincioşi, aceştia sunt

înzestraţi cu o viziune optimistă, plină de credinţă.Caleb avea patruzeci de ani şi nu mai era, potrivit

standardelor noastre, tânăr, deşi avea probabil oînăţişare tânără. Putem spune, ără să greşim, căperspectiva pe care a avut-o asupra lucrurilor n-aapărut aşa, deodată, ci s-a ormat în timp, într-operioadă de grea sclavie egipteană. Vedenialui Caleb i-a inluenţat caracterul, credinţa şimărturia.

Cum poate un tânăr evlavios să aibă o viziune

a credinţei asemenea lui Caleb? Mai întâi, tineriitrebuie să ie plini de Duhul Sânt. În momentulnaşterii din nou, Duhul Sânt vine să locuiascăîn omul credincios, provocându-i dorinţa de atrăi o viaţă de sinţenie, separată de lume.

Tinerii au o viziune precum a lui Caleb atuncicând caută să crească spiritual. E oarte importantsă începi cu Dumnezeu, dar, pentru a-ţi orma oviziune spirituală, trebuie să continui să dezvolţirelaţia cu El. Dumnezeu va binecuvânta orice

dorinţă de spiritualitate şi orice eort. Cu ajutorulLui, această viziune este un ţel posibil de atins.

Parte din creşterea spirituală este timpuldevoţional regulat. Acest lucru duce la stabilireaunei legături speciale cu Dumnezeu şi ladezvoltarea unei viziuni spirituale clare. Atuncicând tinerii îşi ac timp să citească Biblia şi săse roage zilnic, ajung să preţuiască acest timppetrecut în singurătate cu Dumnezeu şi să-iconştientizeze importanţa în menţinerea viziuniispirituale.

Rubrica

,,Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci io pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare,în dragoste, în credinţă, în curăţie.”

1 Tim. 4:12

tInEREtULUI




Ce caracteristici ale tinerilor evlavioşi indicăo viziune spirituală? Tinerii credincioşi suntmotivaţi. Precum Caleb care a spus: „Haideţi săne suim”, tinerii motivaţi spun „da” cu hotărâreatunci când sunt chemaţi să slujească. Nu-i

motivează egoismul, mândria sau prestigiul,ci dorinţa arzătoare de a vedea împlinindu-seplanurile şi scopurile lui Dumnezeu.

Când tinerii sunt motivaţi de dorinţa de a-Ii de olos lui Dumnezeu, nicio responsabilitatenu va părea prea neînsemnată. În grajd sau înatelier, în bucătărie sau în grădină, în clasă saupe câmpul de misiune, tinerii motivaţi găsescîmplinire în lucrurile pe care le ac.

De asemenea, curajul şi încrederea îi

caracterizează pe tinerii care au o viziunespirituală. Întotdeauna să credeţi că duşmanulsuletelor voastre, diavolul, poate i înrânt,pentru că, prin puterea care ne-a ost dată, putemi „mai mult decât biruitori”. Tinerii curajoşisusţin adevărul şi rămân tari în aţa ispitei, gataoricând să airme cuvintele Domnului. Eşticonvins că, avându-L pe Dumnezeu de parteata, poţi înainta cu încredere şi curaj? Să daiînapoi în ziua conruntării înseamnă să accepţiînrîngerea. E mult teren de câştigat – curaj!

Dorinţa lui Caleb de a-L urma întru totul peDomnul demonstrează consacrare şi dedicare.Viziunea era în inima lui. Ţi-ai consacrat viaţa luiDumnezeu sau mai rezervi o mică parte sinelui?

Ar putea spune Dumnezeu despre tine: „a urmatîn totul calea Mea”?

Pentru a câştiga viziunea spirituală, tineriitrebuie să respingă plăcerile lumeşti şi să-şi

răstignească dorinţele păcătoase. Fascinaţia aţăde tehnologia modernă este în detrimentulconsacrării. Tinerii duhovniceşti vor petrece maipuţin timp olosind teleonul mobil şi mai multtimp în slujba lui Dumnezeu.

Stabilirea corectă a priorităţilor îi va ajutape tineri să-şi administreze cu înţelepciuneinanţele, să ajute pe un rate sau o soră alatăîn nevoie, ără să aştepte vreo plată în schimb.Camionul sau aparatul de otograiat pe care vrei

să le cumperi pot să mai aştepte ca să poţi da cugenerozitate la colecta pentru misiune.

Răbdarea este şi ea oarte importantă pentru apăstra viziunea optimistă a lui Caleb. ÎncrezătorulCaleb a ost susţinut de puterea lui Dumnezeu, întimp ce toţi ceilalţi din generaţia lui au pierit îndeşert, în rătăcirea care a durat patruzeci de ani.

La 85 de ani, Caleb era la el de puternic ca la 40.Dacă din punct de vedere izic s-ar putea ca tineriisă nu ajungă la acest ideal, viaţa şi energia spiritualănu trebuie să scadă.

Mentalitatea uşuratică, centrată pe plăcerilesocietăţii în care trăim reprezintă un test al răbdăriinoastre. Tinerii trebuie să se strecoare cu uşurinţăprintre încercările vieţii. Păstraţi-vă stabilitateaemoţională şi trăiţi prin credinţă, nu conduşi desentimente. O viaţă uşoară nu produce soldaţi

puternici, cu viziune eternă. „Sueră împreună cumine, ca un bun ostaş al lui Hristos.” (2 Timotei2:3)

Exemplul lui Caleb i-a inluenţat şi pe alţii.Nepotul său, Otniel, a răspuns provocării de a-inimici pe locuitorii cetăţii Debir şi, prin urmare,a primit-o pe ata lui Caleb de nevastă. Domnul aobservat zelul sincer al lui Otniel şi l-a ăcut primul

judecător care a eliberat Israelul de duşmanii lui.(vezi Judecători 1:13, 3:9)

Tinerii oeră un exemplu pe care alţii îl vorurma. Vei i o inluenţă pozitivă pentru ceilalţitineri, vei inspira credincioşie şi viziune spirituală?Sau exemplul tău îi va determina pe alţii să deaînapoi în ziua bătăliei?

Fraţii şi surorile mai mici vor avea de câştigaturmându-ţi exemplul de dragoste aţă deDumnezeu şi respect aţă de autoritate. Dumnezeuîi va olosi pe tinerii care îşi onorează părinţii şi

susţin biserica. Inluenţa ta are impact asuprastabilităţii bisericii de astăzi, determinând cursulbisericii de mâine.

Vrei să ii un Caleb pentru Dumnezeu astăzi?Te va duce viziunea spirituală spre Ţara Promisă?Fie ca toţi să spunem precum Caleb: „Haidem săne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom ibiruitori!”

Din Home Horizons , martie 2008Eastern Mennonite Publications





de Barbara Ann Kay Stăteam în pat ascultând simonia râului

şi trilurile păsărilor trezite dis-de-dimineaţă.Razele soarelui se strecurau printre copacii din

junglă. Locuiam pe atunci în Chiapas, Mexic,oarte aproape de graniţa cu Guatemala. Casanoastră era ăcută din lemn cioplit şi tablă.Duşumeaua din lut era acoperită cu preşuri,iar în loc de uşi aveam perdele din pânză. Îmi

plăcea dormitorul cu ereastra aceea uriaşă careîmi dădea sentimentul că dorm în mijloculnaturii. M-am întins după casetoonul cubaterii şi am apăsat pe buton. Voiamsă completez simonia de aarăcu o cântare de laudă. M-amuitat la coroana copaculuidin aţa erestrei. Oareprietenii mei vor să aparăîn dimineaţa asta?

Au apărut imediat. Opereche de păsări motmot1 au început să-şi legene cozileprecum pendulul unui ceas. Le-am admirat penajul verde şi cozilelungi, cu pene colorate, şi mise părea că prietenii mei viucoloraţi ţin ritmul muzicii cucozile. Păsările motmot sunt,

de obicei, oarte timide şi poti văzute oarte rar. Totuşi, cândporneam muzica, veneau şiascultau în aţa erestrei mele.Stăteau atât de aproape, încât,dacă întindeam mâna, i-aş iputut atinge. Ştiam însă căacest lucru i-ar i speriat şi i-ar i

1 Motmot (lb.engleză) – păsări tropicale, dinfamilia Momotidae, ce trăiesc în America Centralăşi America de Sud, cu cozi lungi şi penaj cafeniucu pete de culoare albastră pe cap sau aripi.

alungat înapoi, în junglă. Stăteam liniştită şi îiurmăream cu încântare.

Pentru că păsările motmot sunt oarte timideşi stau mai mult ascunse în copaci, nu secunosc oarte multe lucruri despre ele. Numeleamiliei din care ac parte este Momotidae şisunt păsări ce trăiesc în sudul Mexicului şi în

America Centrală. Ca mărime, variază între17 cm şi 50 cm, iar aceste dimensiuni includ

şi cozile. Cele mai multe au pene de culoaremaronie, cu pete verzi pe spate. Un anumittip de motmot are pene de culoare albastrăpe cap, în timp ce la alt soi capul e colorat cu

pene maro şi portocalii. Soiul pe care l-amvăzut în Chiapas, Mexic, se poate să i ost

cel cu capul roşcat. De apt, nuanţele de maroşi verde sunt un camulaj perect printre

copacii şi plantele din junglă. Acestor păsări le place să-şi

aşeze cuiburile în apropiereaunei ape. Sapă în malul râului şi

construiesc tunele drept locuinţe.Prin anii 1980, nişte oamenide ştiinţă au studiat obiceiurileacestor păsări tropicale ce-şi aveau cuiburile în sudul

Mexicului. Concluzia la care auajuns e că păsările motmot trăiesc

în perechi şi îşi ac cuibul înacelaşi loc an de an. Femelapoate cloci până la patru ouă.De vreme ce cuiburile suntatât de bine ascunse, n-amreuşit niciodată să văd unpui de motmot.

Aceste păsări se hrănesccu insecte pe care le

prind în zbor. Şopârlelede mici dimensiuni pot

Păsările motmot* şi coţofenele




să igureze şi ele în „meniul” lor. Una sau douădin cele opt varietăţi mănâncă şi ructe, daraceastă hrană nu ace de obicei parte din dietapăsării.

Cred că cea mai interesantă caracteristică a

păsărilor motmot o reprezintă coada, care semişcă încoace şi-ncolo ca pendula unui ceas.

Atât masculul, cât şi emela îşi lutură coadaatunci când prin preajmă sunt prădători. Cutoate acestea, impresia mea e că păsările dinaţa dormitorului îşi mişcau cozile în ritmulmuzicii.

Dacă păsările motmot sunt timide, retrase şiîşi văd liniştite de treaba lor, există şi un alt soi

pe care-l vedeam în curtea casei noastre - niştepăsări extrem de îndrăzneţe şi de gălăgioase.Ştiam întotdeauna când apăreau coţoenele.Întotdeauna se certau şi sporovăiau gureşe.Spre deosebire de păsările motmot, care veneaucel mult câte două odată, coţoenele veneau îngrupuri destul de mari. Şi cât stăteau pe loc,nu se opreau din ciripit. Cu toate acestea, şicoţoenele sunt păsări oarte interesante.

Cele cu pene albe pe gât trăiesc în grupuri

amiliale de câte cinci până la zece păsăriadulte. Fiecare grup are propriul teritoriuunde îşi construieşte cuibul şi îşi caută hrana.

Aceste păsări aleg de obicei să trăiască acolounde există atât păşune, cât şi pădure şi pot iîntâlnite din centrul Mexicului până în CostaRica.

Aceste păsări extrem de gălăgioase crescpână la 50 cm cu tot cu cozi. Penajul lor este

albastru-cenuşiu cu câteva pete albe. Adulţii aupe cap un moţ. În jurul gâtului alb au uneori oelegantă dungă neagră.

Grupul zboară întotdeauna împreună,căutând hrană: insecte, broaşte sau şopârlela micul-dejun. Câmpurile cu porumb aleermierilor le oeră un prânz excelent, în timpce ructele papaya sunt de obicei masa lor deseară. Precum verişoarele lor – gaiţele şi ciorile,

se întâmplă că şi coţoenele pradă cuiburilealtor păsări, mâncându-le ouăle. În general,

pot să ie o adevărată pacoste, provocândpagube recoltelor de pe câmp şi pomilorructieri. Fructele papaya găurite cu cioculsunt de obicei „treaba” coţoenelor.

Aceste păsări îşi ac cuiburile printre

ramurile copacilor înalţi, undeva la vreo3 m deasupra pământului. Adună beţe şicăptuşesc cuibul cu rădăcinile plantelor şialte materiale ibroase. Aici, emela va clociîntre două şi patru ouă de culoare cenuşie.Mama stă pe ouă ca să le menţină calde şistrigă în limba „coţoenească”: „Mi-e oame!”Mai multe păsări vânează pentru ea şi seîntorc la cuib cu insecte, ructe de pădure şialte bucăţele de hrană. După ce puii ies dinouă, raţii şi surorile mai mari se îngrijesc dehrana micuţilor.

Familia de coţoene lucrează împreună întoate lucrurile: căutarea hranei, construireacuibului, protejarea puilor. Aceste păsăridepind una de cealaltă. Uitându-ne la ele,putem vedea planul lui Dumnezeu în ceea cepriveşte amilia. Fiecare membru al amilieinoastre este important. Trebuie să rămânem

împreună şi să ne ajutăm unul pe celălalt. Au trecut mulţi ani de când am plecat din

Chiapas, Mexic, dar n-o să-i uit niciodată peprietenii mei înaripaţi. Păsările motmot m-auînvăţat că pot să iu o binecuvântare pentruoameni doar stând alături de ei. Nu trebuieneapărat să vorbesc ca să transmit ceva. Potsă stau în tăcere şi să strâng mîna cuiva sau sărostesc o rugăciune în inimă. Coţoenele mi-

au amintit că s-ar putea să ie nevoie să vorbescca să protejez o anumită persoană. E un timpcând trebuie să te aci auzit. Coţoenele suntpăsări rumoase, dar, uneori, gălăgia pe care oac mă oboseşte extrem de mult. Aşa că încercsă înţeleg că nu trebuie să explodez sau să acmare caz din anumite situaţii. Uneori e binesă ii tăcut precum păsările motmot.

Din Nature Friend , sept. 2008

Tradus i olosit cu permisiunea autorului.




Dragostea iese biruitoare

de Neoma Foreman— Mamă, vino repede, strigă Teresa, dând

buzna în bucătărie unde mama cocea nişteplăcinte. Bulbii Dragostei înloresc!

Mama zâmbi. Îşi şterse ăina de pe mâini şise pregăti să iasă împreună cu iica ei.

— Mi se pare ca ieri, şi nu cu şapte luniîn urmă, când le-ai adus acasă de la şcoaladuminicală. O ţineai întruna cu „Bulbii

Dragostei”, iar eu habar n-aveam despre cevorbeşti.

— Da, a trebuit s-o suni pe doamnaKoehn şi s-o întrebi, răspunse veselăTeresa.

Se îndreptară mână în mână spre uncolţ al pajiştii. Acolo se alau câteva lalelegalbene, înlorite în toată splendoareasub soarele auriu al primăverii.

— Sunt atât de rumoase! exclamăTeresa. Oare dragostea lui Dumnezeueste la el de rumoasă? DoamnaKoehn ne-a spus că, dacă am sădit aceibulbi urâţi şi zbârciţi toamna trecută,primăvara vom avea lori. Şi ele ne voraminti că Isus a murit pentru păcatelenoastre, că a ost îngropat în mormântşi apoi a înviat pentru ca noi să putem

avea viaţă veşnică.— Dragostea lui Dumnezeu este şi

mai rumoasă decât aceste lori, adăugămama. Isus a dat totul pentru noi,pentru că ne iubeşte. Nu era obligat laaceasta, dar El a ăcut-o de bunăvoie.

— O, mami, uite cât sunt derumoase! Crezi c-aş putea să duc câtevaşi doamnei Decker? E bolnavă de atâta

timp şi nu poate ieşi aară să vadă natura.

— Dacă le tai, lalelele nu vor mai înlorianul acesta, airmă mama. Iar tăiate, ele nurezistă prea mult.

— O, se întristă Teresa. Vrei să spui căasta-i tot? Nu vor mai i alte lori?

— Da, clătină mama din cap. Fiecare bulbace o singură loare o dată pe an.

Teresa medită preţ de un minut, apoi spuseîncet:

— La el a ost şi cu Isus, nu-i aşa? El a avut

o singură viaţă şi pe aceea a dat-o pentru noi.Vreau să i le oer doamnei Decker aceste lori




şi îi voi spune că ele reprezintă dragostea luiDumnezeu. Mă voi bucura de ele astăzi şi i le

voi arăta şi lui tata, iar mâine i le voi duce.— E o alegere bună, ata mea. Nu doar

că respecţi porunca biblică de a ne iubiaproapele ca pe noi înşine, dar în acelaşi timpaci cunoscută şi dragostea lui Dumnezeu.

Dimineaţa următoare, Teresa îi arătă şi tateilorile înainte ca acesta să plece la lucru.

— E minunat cum bulbii aceia zbârciţi şiaproape putrezi s-au transormat în aceste

minunate lalele aurii! exclamă Teresa.— Mi-aduc aminte acum de învierea

glorioasă a Domnului Isus care a urmat

după moartea respingătoare a Fiului luiDumnezeu, medită tatăl. Mă bucur că veiîmpărtăşi aceste gânduri şi aceste lori cudoamna Decker.

Teresa luă oarecele de grădină şi seîndreptă spre lalele. Se aplecă şi desăcuoarecele. „Nu mă îndur să le tai”, îşi ziseaproape disperată. Şi, în timp ce stătea lângă

lori, o albină se aşeză pe una din lalele,sorbindu-i nectarul, apoi îşi luă zborul.

— Iată pretextul, murmură ea. Albinelenu vor mai avea o sursă de hrană dacă tailalelele. Se întoarse să plece, dar în minte îiapăru expresia părinţilor când le spusese căvrea să dea lorile. Ar i dezamăgiţi dacă eaşi-ar schimba planurile.

Un gând îi străulgeră atunci mintea. Ce

s-ar fi întâmplat dacă Isus nu ar fi murit pe

cruce pentru noi? Ar fi putut trăi în continuare, fiind un mare învăţător, însă noi n-am mai

fi fost mântuiţi. Doamna Decker nu va şti niciodată cât de frumoase sunt aceste flori dacănu le voi tăia şi nu i le voi duce. Albinele vor căuta alte flori pentru nectar, se decise Teresa.

Apucă hotărâtă oarecele şi tăie cinci lalele.Le aduse în casă şi le înveli într-o hârtiespecială, apoi îşi luă rămas bun de la mama.

— Doamna Decker nu va putea să vinăsă-ţi deschidă, o atenţionă mama. O să-i

dau un teleon, pentru că ştiu că-l ţine lângăpat, şi o s-o anunţ de venirea ta.

Teresa aşteptă până ce mama încheieconvorbirea.

— A spus să intri pe uşa din spate şi să viidirect la ea în dormitor.

Teresa o luă spre casa vecinei alată la câtevasute de metri distanţă. Era bucuroasă căîmpachetase lorile, pentru că se pornise un

vânt rece şi tăios. Ba chiar observă şi câţivaulgi de zăpadă. Adăposti lalelele cu maregrijă sub haină şi îşi continuă voioasă drumul,gândindu-se la bucuria pe care aceste lori i-ovor produce doamnei Decker.

— Sunt aici, doamnă Decker, strigă Teresaintrând pe uşa din spate.

Nu răspunse nimeni. Strigă din nou, maitare. Ce s-a întâmplat? se întrebă, cu suletul

la gură. Mai strigă o dată, mai încet, apoi seapropie în vârul degetelor de dormitor.

Un geamăt înundat se auzi dinspre baie.Teresa dădu buzna la uşă.

— Doamnă Decker, sunteţi acolo?— Ajută-mă, te rog, o imploră emeia

suerindă.— Ce s-a întâmplat?Teresa deschise uşa larg.— Am ameţit şi am căzut în cadă. Oricât

— Dragostea lui

Dumnezeu este şi mai

rumoasă decât aceste fori.




am încercat, n-am reuşit să ies de aici.Lacrimi se prelingeau pe obrajii bolnavei,

în timp ce o privea rugător pe copila ce venises-o viziteze.

Teresa se încordă toată. Cum putea ea,

o mână de ată, deşi avea paisprezece ani,s-o ridice pe această emeie corpolentă dinpoziţia în care se ala?

— Dă-mi amândouă mâinile, iar tusprijină-te cu picioarele de cadă; cred că vomreuşi aşa.

Cu greu, doamna Decker se răsuci într-opoziţie mai bună.

— Dar, doamnă Decker, dacă v-aţi rupt

ceva? Vocea Teresei era gâtuită de emoţie.Sau dacă vă scap?

— Am veriicat şi cred că nu e nimic rânt,în aara mândriei mele. Mi-e atât de ruşinede cum m-ai găsit!

Doamna Decker ridică mâinile spreTeresa.

Teresa puse încet lalelele pe dulăpior,întinse mâinile spre doamna Decker şiînchise ochii în rugăciune. Mâinile parcă îierau smulse din încheieturi, însă se opinti înpicioare şi o trase pe bolnavă în sus cu toatăputerea ei. Încet, încet, doamna Decker seridică până reuşi să se întoarcă şi să se prindăde margine. Suspină uşurată când Teresa o

prinse de braţ şi o însoţi până ajunse cu bineîn pat.

— Cu siguranţă mi-ai arătat astăzi cum edragostea lui Dumnezeu, spuse bolnava.

— O, încă nu v-am arătat!

Teresa se întoarse repejor în baie să aducălalelele.

— De asta am venit, să vă aduc aceste lorişi să vă spun că ele reprezintă dragostea luiDumnezeu pentru noi.

— Ce rumoase sunt, spuse doamnaDecker, dar nu se compară cu mâinile carele-au adus!

Teresa îşi privi mâinile. Arătau ca de obicei:

unghii mici, puţin neîngrijite, iar doamnaDecker îi spunea că sunt rumoase!

Femeia suerindă luă mâinile etiţei şi lepuse într-ale ei.

— Dumnezeu nu are alte mâini decât celecare se lasă olosite. Mulţumesc, Teresa.

Ochii copilei străluceau când ajunse acasăşi-i povesti mamei cele întâmplate.

— Mă bucur atât de mult că doamnaKoehn ne-a dat „Bulbii dragostei”, dar suntşi mai ericită că Isus ne-a arătat dragosteaLui. Vreau să arăt şi eu altora această dragostetoată viaţa mea.

Din Partners , aprilie 2007Tradus i olosit cu permisiunea autorului.

Dumnezeu ne dă totdeauna

ce este mai bun dacă îl lăsăm pe

el să aleagă

pentru noi. —Jim Elliot




Borseta pentru Biblie şi mulţumireade Mary Hursh

Lois strecură încet creionul în geanta mamei,în timp ce ratele Eldon se aşeză. Întâlnirea derugăciune era aproape gata.

După rugăciunea de încheiere, Lois întrebă:— Mamă, pot merge să vorbesc cu Verna?Mama privi la rândul de alături, unde Verna

stătea cu mama ei.— Da, poţi, răspunse ea. Dar nu te lungi prea

mult.Lois trecu pe lângă mama.— Salut, Verna! o salută ea pe prietena ei.— Salut! răspunse Verna zâmbind.— Ţi-ai luat o Biblie nouă? întrebă Lois. Ea

atinse noua copertă cu ermoar care strălucea.

— Nu, doar mi-am luat o borsetă pentru Biblie,răspunse Verna. Ea deschise ermoarul. Vezi, areun loc unde să-mi pun creionul. Iar duminica îmipun cartea de la şcoala duminicală aici, la spate.Mama mi-a spus că aşa nu o să-mi pierd Biblia!

Lois se uită cu jind la borseta pentru Biblie.— Are chiar şi un buzunar în care poţi să-ţi pui

hârtiile şi îi arătă buzunarul.Lois şi Verna începură să vorbească despre alte

lucruri. Curând, mama se apropie şi spuse:— E timpul să mergem acasă, Lois. Fetiţa o

urmă pe mama la maşină.Lois nu se gândi la borseta pentru Biblie până

duminica viitoare la biserică. De această dată,Verna şi mama ei au stat lângă Lois şi mamaei. Lois remarcă din nou borseta lucioasă cândVerna îşi aşeză Biblia în poală.

— Mamă, şopti ea, ai văzut borseta pentruBiblia Vernei?

Mama dădu din cap şi zâmbi. Apoi îşi dusedegetul la gură.

După timpul de închinare, pastorul le-a spuscopiilor să meargă la şcoala duminicală. Lois seridică şi se îndreptă spre clasa ei cu ceilalţi copiide la ciclul primar. Toţi se aşezară la masa lor.

Când s-a aşezat Earla, ochii lui Lois se ăcură

mari. Şi Earla avea o borsetă nouă pentruBiblie!Earla îi zâmbi lui Lois. Ea deschise borseta

şi scoase cărticica semestrială olosită la şcoaladuminicală.

Poate mama o să-mi ia şi mie o borsetă pentruBiblie dacă ştie că şi Verna şi Earla au, se gândiLois.

— Bună dimineaţa, băieţi şi ete! îi salutăsora Rachel. Lois încercă să nu se mai gândească

la borsete când sora Rachel le povestea despre

Rubrica

<Isus a chemat la Sine pe copilaşi, şi a zis:<Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi;căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.”

Luca 18:16

PEntRU coPII




băiatul care i-a dat lui Isus prânzul său.După biserică, Earla se îndreptă spre Lois şi

Verna.— Pot să mă uit la borseta ta? întrebă Lois.Earla îi înmână Biblia. Lois pipăi borseta.

Nu era lucioasă ca a Vernei. Aceasta era ăcutădintr-o ţesătură care părea împletită.— Mama a ăcut-o, explică Earla! I-am spus

că Verna are o nouă borsetă pentru Biblie şiea s-a hotărât să mai acă altele şi pentru noi,copiii. Ea a spus că ne va ajuta să ne păstrămBibliile mai bine.

La întoarcerea de la biserică, în maşină, Loisexclamă:

— Mamă, ştii ce? Verna şi Earla au amândouă

borsete noi pentru Biblie!— Am văzut-o pe-a Vernei, spuse mama.

Earla are la el?— Nu, a Vernei e de la magazin, iar a lui Earla

a ăcut-o mama ei din material, răspunse Lois. Ar trebui să am şi eu o borsetă nouă, nu crezi?

Mama zâmbi.— De ce crezi că ar trebui să ai şi tu o borsetă

nouă?

— Ei bine... începu Lois. Aş putea să port cumine creionul în loc să-l ţin în geanta ta. Şi aşputea să-mi pun în spatele Bibliei cartea pentruşcoala duminicală. Iar Earla spune că aşa îşipăstrează mai bine Biblia.

— Până acum era bine şi ără o borsetă pentru

Biblie, spuse tata. Nu cred că te-ai gândit că ainevoie de o borsetă înainte să i văzut că prieteneletale au câte una.

Lois îşi răsuci codiţa cu degetul.— Cred că nu, răspuse ea încetişor.

— Borsetele pentru Biblie ajută la protejareacărţii şi poate că odată o să ai şi tu una, continuătata. Dar nu vreau să crezi că tu trebuie să aiunele lucruri doar pentru că au şi prietenele tale.Biblia spune: „Fiţi mulţumitori cu ce aveţi.”Imaginează-ţi că mama se gândeşte că trebuie săaibă un aparat de ăcut pâine doar pentru că sora

Amy are aşa ceva. Sau că eu hotărăsc că am nevoiede o camionetă ca a ratelui Alvin.

— Nu ştiu, spuse Lois. Nu poţi pur şi simpu

să le ai?— Nu e greşit să cumperi lucruri noi sau mai

bune atunci când ai nevoie de ele. Dar, dacăcontinuăm să ne uităm la lucrurile celorlalţi şisă ne gândim că şi noi avem nevoie de ele, nuo să im niciodată ericiţi. Întotdeauna o să nedorim tot mai multe lucruri. Asta nu-I place luiDumnezeu, explică tata.

— Cred că înţeleg, răspuse Lois. O să încerc săiu ericită şi ără borsetă pentru Biblie. Vreau săiu mulţumită cu lucrurile pe care le am.

— Bine, spuse tata cu un zâmbet de satisacţie,virând spre aleea casei.

From Wee Lambs , Jan. 2008

Rod and Staf Publishers, Inc.

Tradus i olosit cu permisiunea autorului.

Eştimulţumitcumuncata?

de Martha Sue Stoltzfus

— Christopher, te rog, vrei să mergi săsmulgi buruienile din grădină, de lângă gard?îl întrebă mama într-o zi de iunie.

— Bine, mamă, răspunse el încet. În timpce lăsa cartea deoparte, gândurile îi devenirătulburi. De fiecare dată când mă aşez să citesc,mi se cere să fac altceva. Mi-aş dori să pot citi

toată ziua!

Lucră în grădină timp de o oră. Spateleîncepu să-l doară, aşa că era bucuros să-lvadă pe poştaş venind. Se scutură de pământ,apoi ugi să ia poşta. Era o scrisoare pentrumama. Se grăbi să o ducă în casă. Când primiscrisoarea, mama zâmbi:

— Mulţumesc pentru că aci o treabă aşade bună în grădină! Arată mai bine. Poţi să

mergi la joacă de acum.După o muncă aşa de grea, era un sentiment




plăcut să ştie că isprăvise şi să audă cuvintelescumpe ale mamei. În dimineaţa următoare,Christopher luă cartea şi începu să citeascădin nou. Ajunse la o parte interesantă şi numai putea de nerăbdare să vadă ce urma să

se întâmple.— Christopher, ai hrănit caii? Vocea mamei

îl luă prin surprindere. Privi stingherit şi lăsăcartea jos.

— Nu, răspunse el! De ce trebuie să lucrez mereu? îşi spuse în gând. Sunt sigur că

prietenii mei de opt ani nu muncesc la fel de greu ca mine. Probabil că trebuie să ajut şi ladesfăcutul fasolei astăzi.

În acea după-amiază, în timp ce stăteau laumbra unui copac, desăcând asole, mamaîi aduse vestea:

— Am primit ieri o scrisoare de la mătuşaLouise. Ne întreba dacă n-am vrea să mergemmâine la spital să-l vizităm pe verişorul tău

Andrew. N-o să mai poată umbla cîtevasăptămâni pentru că şi-a rupt piciorul luneatrecută. Sunt convinsă că se va bucura să tevadă, Christopher! Pot merge şi ceilalţi!

— Bine, o să mă duc şi eu, răspunseChristopher. Nu mai usese niciodată la unspital şi era nerăbdător să-l vadă pe Andrew.Ştia că nu e de glumit când ţi-ai rupt piciorul,mai ales acum, când erau atâtea lucruri deăcut aară.

În dimineaţa următoare, în timp cemergeau cu maşina spre spital, câtevaîntrebări îl rământau pe Christopher: Mă

întreb cum arată spitalul? Mă întreb dacă Andrew e schimbat. Mă întreb ...

— Am ajuns! anunţă mătuşa Louise.Christopher privi în sus şi în jur. Ce clădire mare! se gândi el. Cred că e de mărimea a trei

şuri aşezate una peste alta! Inima îi bătea în timp ce mergeau pe

coridoarele lungi. Acel loc mare îl nelinişti.Era bucuros că mama era cu el.

De îndată ce intrară pe uşă, Christopher îl

văzu pe Andrew întins pe patul de spital. Faţaîi era tristă, dar, de îndată ce întoarse capulşi îi văzu venind, chipul i se lumină şi zâmbibinevoitor.

— Bună, Andrew, spuse Christopher

politicos! Cum te simţi în dimineaţa asta?— Piciorul este mai bine decât noaptea

trecută. Mă bucur acum că ai venit cu mama!Cristopher se bucura să-l vadă voios.— Ce aci tot timpul aici? întrebă el.— Ei, bine, spuse Andrew încet, am timp să

citesc cărţile pe care mi le-a adus mama, dacăpiciorul nu mă doare prea tare, iar uneori îmispune poveşti sau îmi cântă, dar de cele mai

multe ori trebuie să stau întins pe pat. Uneoriîmi doresc aşa de mult să iu aară!— Sper să te aci bine cât mai repede. Uite

nişte bileţele de încurajare pe care eu şi prieteniimei le-am ăcut pentru tine. Christopher azâmbit uşor.

— Mulţumesc! exclamă Andrew.În timp ce mama şi ceilalţi copii merseră

pe rând să-l viziteze pe Andrew, Christopheraruncă o privire prin teancul de cărţi ale lui

Andrew. În curând sosi timpul să plece acasă.— Mulţumesc că ai venit! spuse Andrew.

Se întoarse şi îl privi pe Christopher. Sper săajung şi eu acasă cât mai repede. Atunci poţiveni să ne jucăm împreună.

— Poate o să vin! Să te aci bine repede!Făcându-i din mână, Christopher părăsicamera şi o urmă pe mama aară, la maşină.

Christopher rămase îngândurat în timp ce

se întorceau acasă. Îşi amintise cum munciseîn ultimele câteva săptămâni ără tragere deinimă. Adesea usese nemulţumit de munca luişi dorise mai bine să citească toată ziua. Acum,când se gândea la Andrew, întins pe patul dinspital, care avea o grămadă de timp să citească,nu dorea nicicum să schimbe locul cu acesta.Ce bucuros sunt, se gândi el, că pot fugi, sări,

pot să mă joc şi chiar să muncesc! Ar trebui să

mă bucur de munca mea şi să-I mulţumesc lui




Desen pentru colorat...Domnul Isus ne-a spus că atunci când dăm apă celor însetaţi este un fel de a

ne arăta bunătate. Dându-i apă celui însetat este ca şi cum ai da-o Domnului Isus.

Dumnezeu pentru trupul meu sănătos.Când ajunseră, în cele din urmă, acasă, sări

repede din maşină şi, în timp ce mergeau sprecasă, îi spuse lui Marvin:

— Hai să hrănim caii mai devreme în seara

aceasta, să-i acem tatei o surpriză; ba chiaram putea curăţa şi grajdul. Avea el motivele

lui pentru care dorea să muncească. Zâmbi.Cu toate că se întristase să-l vadă pe Andrew în spital cu piciorul rupt, aceasta îl ăcuse multmai mulţumitor când venea vorba de muncă!

Din Story Mates , iunie 2007Tradus i olosit cu permisiunea autorului.




Partea a V-a

— N-am văzut în viaţa mea atâţia oamenisăraci, îi spuse Zumrat lui Abdullah. Mai

întâi în Pakistan, apoi în India. Stăteau pe jos,de-a lungul străzilor, iar copilaşi de vârsta luiDaniel cerşeau mâncare. Ghidul nostru ne-aspus să nu le dăm nimic, pentru că s-ar călca înpicioare năpustindu-se asupra a ceea ce le dăm. A ost cumplit de greu să reuz ochii aceia marişi trişti. Oh, e aşa de bine să iu acasă, spuseZumrat legănând-o pe Dildora, în vârstă depatru ani şi sărutând runtea copilului adormit.

Daniel, băieţelul de şapte ani, întrebă mirat:— Dar nu au şi ei o mamă?— Nu ştiu. Era rig acolo şi i-am văzut

încercând să se încălzească sub nişte păturivechi care erau mai mult găuri decât pături.Sărăcia lor e izbitoare.

Dilnoza o mângâie pe Zumrat pe obraji:— Mă bucur că eu am o mamă.— Mi-a ost dor de voi, spuse emeia

îmbrăţişând-o strâns pe iica ei mai mare. A ost interesantă excursia, dar abia aşteptam să

vin acasă, la copiii mei, la amilia mea, adăugăea, uitându-se la aţa soţul ei.

Abdullah stătea pe un scaun, într-un colţ.Nu a intervenit în discuţie, nu a pus întrebări.Zumrat îl privea nedumerită. Era mult maităcut decât de obicei. Şi avea în ochi o privireciudată pe care emeia nu o mai văzuseniciodată. O avea oare şi când plecase? Nu erasigură.

— Ţi-am cumpărat o cămaşă, i se adresăZumrat, încercând să-l acă să vorbească.

De ce oare stătea aşa uitându-se la ea şi apoiixând cu încăpăţânare podeaua? Probabilcă încă suerea de pe urma loviturii de acumcâţiva ani. Simţea cum i se strânge inima derică la gândul că starea lui se înrăutăţise.

— Poate n-ar i trebuit să plec. Aveai nevoiede mine acasă, spuse emeia pe un ton blând.Poate...

Dar Abdullah o reduse la tăcere cu un gest al

mâinii. Se ridică şi ieşi din cameră, urmărit deprivirea copiilor şi a soţiei.

—Harvey Yoder

Rubrica

,,Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeuşi păzeşte poruncile Lui. Aceasta estedatoria oricărui om.” Ecl. 12:13

“o cARtE În sERIAL”

În căutarea unui cămin




— Acum sunt acasă! Hai să ne pregătim deculcare, iar mâine vom despacheta nişte lucruripe care le-am adus din călătorie, le spuseZumrat copiilor, încercând să rămână liniştităşi senină. Înăuntrul ei însă, era cuprinsă de

îngrijorare. Unde plecase Abdullah?Copiii au sărutat-o pe mama de noapte bunăşi s-au grăbit sus, pe scări, la culcare. Holulnu era încălzit, iar camerele lor nu erau aşade călduroase ca cele de jos. Cele două etiţeîmpărţeau o cameră, iar Daniel avea cameralui.

Peste o oră, toată casa era cuundată înlinişte, iar Zumrat era şi ea în pat, când îl auzipe soţul ei intrând în casă. Se plimba încoloşi-ncoace prin suragerie. Din câte îşi aduce eaaminte în seara asta era mai agitat ca înainte.Femeia îl auzi trântind uşa din spate şi ieşinddin nou aară.

Pe drum spre casă, de la aeroport, Abdullahusese oarte tăcut. Abia de-o salutase, apoi i-aluat bagajul şi i l-a dus la maşină. Zumrat aîncercat să-l acă să vorbească, dar bărbatulridica din umeri şi răspundea monosilabic.

Perna de sub cap i se părea lui Zumrat tare.O întoarse şi încercă s-o netezească. Nu puteadormi. Gândurile îi zburau la soţul ei, la copii,la ea însăşi.

„Doamne, se rugă ea. Nu ştiu ce-o să seîntâmple cu noi. Te rog ajută-mă să nu-mi ierică. Vezi că situaţia s-a înrăutăţit. Mintea lui Abdullah e conuză. Mă încred în Tine. Credîn promisiunea Ta că nu o să mă laşi niciodată,că n-o să mă părăseşti. Ajută-mă să spun şi săac ceea ce trebuie.”

Se ridică şi aprinse veioza de lângă pat. Erahotărâtă să vorbească cu soţul ei. Se îmbrăcă şise încălţă, apoi ieşi aară şi îl zări pe Abdullahîn curte, uitându-se undeva, în întuneric.Când închise uşa după ea, bărbatul se întoarse.

— Te rog, spune-mi ce s-a întâmplat! Ce tepreocupă? Nu ai vorbit cu mine şi nici nu m-aiîntrebat nimic în legătură cu excursia. Ce s-a

întâmplat?Neliniştea şi îngrijorarea ăceau ca vocea ei să

ie mai ascuţită decât îşi dorea.— Ce vrei de la mine? izbucni Abdullah.— Aş...aş vrea să vorbim. Pari atât de distant!— Chiar crezi că lucrurile sunt atât de simple?

întrebă Abdullah cu respiraţia întretăiată. L-ai

trădat pe Dumnezeul nostru! Ai acceptat ocredinţă nouă. Credinţa creştină! strigă mâniosbărbatul şi în ochi i se iviră lacrimi amare.

Zumrat inspiră adânc, derutată devehemenţa tonului său.

— Te-ai rugat pentru mine! Pentru că aiăcut asta acum sunt blestemat. Viaţa mea e oruină. Vieţile noastre sunt o ruină. Copiii meiau acum o mamă care a abandonat învăţăturilemusulmane. Toate planurile noastre s-auspulberat. Copiii noştri vor sueri toată viaţadin cauza ta! spuse bărbatul pe nerăsulate, cuvocea aproape ţipată.

— Stai un pic! Lasă-mă să-ţi explic, spuseZumrat. Nu înţelegi cum stau lucrurile. Vinoînăuntru. O să ne audă vecinii certându-ne.

În casă, Abdullah îşi înruntă din nou soţia:— De ce ai ăcut asta? Nu ştii ce se întâmplă

când îţi abandonezi moştenirea, tradiţiile?

Vom i stigmaţi, iar copiii noştri nu vor maii acceptaţi în societate. E numai vina ta. Aimers pe uriş la întâlnirile acelea timp de patruani. M-ai înşelat. Nu pot îngădui aşa ceva. Eştivinovată! striga urios bărbatul, apucând colţulmesei.

Zumrat ăcu câţiva paşi înapoi. Nu-l maivăzuse niciodată atât de urios.

— Dar... dar nu eram musulmani practicanţi.Nu mergeam la rugăciuni şi nici la slujbele dinmoschee. Am crezut că nici nu crezi în Allah.

— Nu contează. Suntem musulmani, izbibărbatul cu pumnul în masă. Te-ai întâlnit cucreştinii aceia şi le-ai cerut să se roage pentrumine, aşa-i?

— Ce s-a întâmplat? întrebă Zumratîncercând să înţeleagă ceva din conversaţia cusoţul ei. De unde ştii aceste lucruri?

Îndârjit, Abdullah îi explică printre dinţi:

— Am ost la una din întîlnirile lor, pentrucă Alexandru mi-a spus că ar putea să se




roage pentru durerile mele de cap. Acolo amdescoperit că ştiau despre noi. Despre mine!ţipă el. Mă cunosc. Nici măcar nu s-au rugatpentru durerea mea de cap. S-au rugat pentrutine şi pentru copii. Şi au mai spus că trebuie

să-L cunosc pe Isus.Zumrat nu-şi putea crede urechilor! Abdullah usese la o întâlnire de rugăciune?Cu Alexandru? Ce l-a împins să meargă acolo?

— Acum suăr! Din cauza rugăciunilor tale!Din cauza rugăciunilor lui Heinrich şi alecelorlalţi. Tu eşti motivul pentru care durereadin capul meu nu dispare. Tu eşti vinovatăpentru că nu pot să dorm, nu pot să lucrez şiacum am asemenea probleme. Toate astea dincauza ta! Ai vrut să vorbesc, uite că vorbesc,spuse bărbatul, luturând mâna în aţa soţiei.Dacă n-ai i ăcut lucrul ăsta, totul ar i ostbine. Am i ost bogaţi acum şi am i avut unviitor. Tu ai stricat totul!

Zumrat începu să plângă.— Acum te-apucă plânsul. Îţi spun eu,

trebuie să renunţi imediat la credinţa astastrăină. La creştinii aceştia şi la Isusul lor. Eu

nu vreau aşa ceva în casă.Se uită la dulapurile de bucătărie cu o privire

goală, apoi se întoarse din nou către Zumrat.— Şi acuma ce-mi stai acolo şi plângi? De

ce taci? Întotdeauna găseşti cuvinte ca să spuiceva. Unde sunt ei? spuse el în batjocoritor.

— Îmi pare rău, spuse Zumrat printrelacrimi. Trebuia să-ţi i spus că merg laîntâlnirile acestor creştini. Ar i trebuit să-ţispun că m-am căit şi cred în Isus. Am vrut să-ţiarăt prin viaţa mea că sunt o emeie dierită, caşi tu să crezi în El. Acum văd că nu ar i trebuitsă ascund acest lucru de tine.

— În tot timpul acesta cât te-ai rugat pentrumine, am suerit. Acum o să te ac eu să sueri,spuse Abdullah, apropiindu-se cu câţiva paşide soţia lui. O să sueri! O să te ucid pentruceea ce mi-ai ăcut, spuse bărbatul pe un tonce nu prevestea nimic bun.

Zumrat se uită în ochii lui. Putea să-şi deaseama că vorbea cât se poate de serios.

Îşi muşcă buzele şi simţi în ea instinctul dea ugi. Să ugă, oriunde, numai să scape denebunia soţului ei. Dar ce se va întâmpla cucopiii? Ce-o să le acă?

— Te rog, spuse ea ridicând mâna pentru a-l

opri. Nu ace asta! Abdulah respira sacadat în timp ce se apropia

de ea cu pumnii strânşi.În acel moment, iute ca gândul şi protectoate

ca un scut, pacea inundă suletul lui Zumrat.Privindu-l senină pe soţul ei, emeia îi spuse:

— Lasă-mă doar cinci minute. Vreau să mărog.

Şi, ără să aştepte vreun răspuns, emeia se

plecă pe genunchi şi începu să se roage.„O, Doamne, îmi pare nespus de rău că

m-am ascuns de soţul meu. Nu i-am spus cămă întâlnesc cu ceilalţi creştini. Iartă-mă şicurăţă-mi inima. Vreau să ajung la Tine cutoate păcatele iertate. Ştiu că mă iubeşti. Şieu te iubesc, Isus. Pregăteşte-mă pentru toatelucrurile care vor urma. Îmi pun încrederea înTine.”

Apoi, cu voce tare, plângând, continuă:„O, Doamne, nu mă pedepsi pentru ce amăcut. Fii cu copiii mei după ce voi pleca. Şi,Dumnezeule, te rog să-l ierţi pe Abdullahpentru ce va ace. El nu înţelege dragostea Ta.Mă rog ca într-o zi să Te găsească şi să găseascăericirea. Îmi iau rămas-bun de la amilia mea.Îi încredinţez în mâinile Tale.”

Cu aţa către cer, Zumrat nici măcar nuînchise ochii. Se uita în sus şi o pace divină îi

umplu inima.„Oh, mulţumesc. Eşti chiar aici, cu mine. Te

simt aproape, spuse emeia.” Abdullah se aplecase ameninţător asupra

ei. Ochii lui, enormi acum, păreau că se uitădirect în inima ei.

Împărăţia întunericului părea că şi-adezlănţuit puterea şi încerca s-o ucidă. Simţeaputerea răului în jur şi, în timp ce soţul ei se

apropia tot mai mult, vedea duhuri întunecate,hidoase în spatele lui.




„Doamne Isuse! Salvează-mă!” strigă eadisperată. „Mă încredinţez în mâinile Tale”,spuse emeia şi închise ochii ca să-şi ereascăprivirea de monştrii aceia cumpliţi. Îşi plecăruntea şi aşteptă.

Deodată însă, simţi cum e ridicată şi dusăblând, ca într-un nor uşor şi moale. Aproapecă simţea braţele iubitoare ale lui Isusîmbrăţişând-o strâns. Apoi un zgomot ciudato trezi – lângă ea, un bărbat plângea.

Când deschise ochii, Zumrat rămase cu guracăscată. Abdullah îngenunchease lângă ea şivorbea, cu o voce cu totul schimbată. Nu, seruga! Mută de uimire, emeia ascultă.

„Doamne, chiar îi auzi pe oamenii care seroagă aşa cum se roagă Zumrat? Poţi să neajuţi? Dacă exişti, ajută-mă! Vreau să măschimb. Vreau ceva dierit. Vreau să iu ericit!”Lacrimi amare îi curgeau pe obraji şi umerii sescuturau de plâns. Îşi cuprinse aţa cu mâinileşi continuă să se roage: „Te rog, Dumnezeule,ajută-mă! Ajută-mă! Nu pot trăi în elul acesta!”

Un val de milă o cuprinse pe Zumrat cândvăzu agonia soţului ei. Îşi puse mâna pe umărul

lui şi plânse împreună cu el.„Dumnezeule, ajută-mă, o, Dumnezeule,ajută-mă!” se ruga Abdullah, rostind la nesârşitaceste cuvinte.

—Abdullah, roagă-te lui Dumnezeu înNumele lui Isus. El ne ascultă numai când nerugăm în Numele lui Isus. Atunci strigăteletale după ajutor vor i auzite.

Duhul Sânt o învăţa pe Zumrat ce să-i spunăsoţului ei. Roagă-te în Numele Domnului Isus.

Tot trupul lui părea zguduit de convulsii.— Care-i dierenţa? întrebă el, înţepenind

brusc.— Acesta e testul, îi spuse Zumrat privindu-l

în ochi. Dacă Isus este Dumnezeu, lasă-lsă-şi arate puterea în aţa ta. Dacă Isus nu eDumnezeu, nu se va întâmpla absolut nimic.

Încet, ca şi cum explora ceva cu totul străingândirii sale, bărbatul începu din nou să se

roage.„Isuse, dacă exişti, nu o să-i ac nimic rău

soţiei mele. Dacă nu eşti real, trebuie să acceea ce am plănuit să ac.”

Zumrat asculta. Înţelegea că viaţa ei atârnaîn balanţă acum.

„Dacă toate cuvintele pe care soţia mea

le-a spus sunt adevărate, atunci Isuse, Tu eştiDumnezeu. Vreau să ştiu. Trebuie să ştiu acestlucru. Dacă exişti cu adevărat, o să spun acestlucru şi altor oameni. O să spun tuturor că Tueşti Dumnezeu.”

Zumrat se ruga şi ea din toată inima,simţind în ea dorinţa ca rugăciunile soţului eisă primească răspuns.

„Doamne Isuse, te rog să i te descoperi lui Abdullah. Salvează-i suletul!”

Toate rustrările, toate întrebările şinemulţumirile lui Abdullah atinseseră acumun punct de răscruce. Niciunul din lucrurilepentru care trăise nu-l mai putea susţine acum.Viaţa i se părea goală şi lipsită de sens. Simţeacă suletul îi este pustiu.

Să i se adreseze lui Dumnezeu în numelelui Isus nu era deloc uşor. Dar Zumrat i-aspus că numai în elul acesta Dumnezeu îl

putea asculta. Cum era posibil ca Isus să ieDumnezeu? Trebuia să ale!

„O, Isuse, ajută-mă! Dacă eşti Dumnezeu,arată-mi-Te. Lasă-mă să ştiu.

Apoi un lucru ciudat s-a întâmplat. Tavanulbucătăriei a început să se mişte de parcă era obucată de hârtie. Pereţii au dispărut, iar albuls-a schimbat într-o nuanţă plăcută de albastru,ca azuriul cerului într-o rumoasă zi de vară.O strălucire caldă s-a desprins din cer şi, pemăsură ce se apropia, lumina devenea din ce înce mai intensă. Abdullah rămase paralizat deuimire. În depărtare, zărea silueta unui bărbatîmbrăcat în alb. Abdullah îi putea distingemâinile şi picioarele. Ridicându-şi privirea, seuită la aţa lui. Ceea ce văzu îl umplu de mirare.Privirea îi era atât de blândă, de iubitoare şipărea că ţinteşte direct în inima lui Abdullah.Faţa îi ea luminată de zâmbet. Îi zâmbea, da,

îi zâmbea lui.Uitându-se în jos, la el, Abdullah se văzu




atât de murdar, încât strălucirea iinţei Aceleiai se părea imposibil de suportat. Se simţeaîngrozitor. Disperat, încercă să se smulgă dinîntunericul din jurul lui.

„Doamne Isuse, iartă-mă. Iartă-mă pentru

că m-am îndoit de Tine! Iartă păcatele tinereţiimele. Iartă-mă pentru că nu am crezut înTine!”

Se ruga cu un torent nestăvilit de cuvinte,cerând iertare pentru tot ce-i venea în minte.„Îmi pare rău că am ost atât de rău cu Zumrat.Îmi pare rău că nu am ost un tată bun pentrucopiii mei.”

Apoi ceva şi mai minunat s-a întâmplat.Figura bărbatului despre care ştia că e Isus s-aapropiat şi mai mult şi a început să coboarepe o scară aurie către el. La un moment dats-a oprit şi, chiar în momentul în care şi-aîntins mâinile, o lacără aurie a coborât pecapul lui Abdullah, umplându-l de putere şiviaţă din creştet până în tălpi. Era o senzaţieciudată.Simţea puterea vindecării copleşindu-iiinţa. Se trezi râzând, cântând şi slăvindu-l peDumnezeu.

„Acum ştiu că eşti Dumnezeu. Îţi mulţumesc,Isuse. Ştiu că eşti Dumnezeu.”Când se trezi din starea de extaz, zăcea

pe duşumeaua din bucătărie, ud leoarcăşi respirând greu. Zumrat stătea lângă el,ştergându-i aţa cu un prosop.

„O, Doamne, vindecă-l pe soţul meu. Dă-ipace în inimă.”

Zumrat nu văzuse nimic din ceea ce văzuse Abdullah. Nu ştia că-L văzuse pe Isus.

Ridicându-se de jos, bărbatul se îndreptăcătre soţia lui. Ajungând la ea îi spuse cu voceschimbată:

— Draga mea soţie. Îmi pare rău. Am greşitatât de mult aţă de tine. Isus este Dumnezeu.Este cu adevărat Dumnezeu. Îmi pare atât derău! Te rog să mă ierţi, spuse el îmbrăţişând-oşi plângând pe umărul ei.

Unul lângă altul, cei doi soţi s-au rugat

împreună. Lacrimile lor s-au amestecat într-osingură rugăciune. Uneori nici nu mai ştiau cu

cine vorbesc, pentru că îşi deschiseseră inimilecătre Dumnezeu şi unul către celălalt.

— Copiii mei! Oh, trebuie să-i văd, spusebrusc Abdullah şi se repezi în sus, pe scări.

— Oh, iul meu, se aplecă el asupra iului

său şi-l sărută pe obraz. Oh, iul meu, repetăel şi plânse încet. Zumrat îl îmbrăţişă, apoi seduseră şi în camera etelor. Abdullah le mângâieobrajii şi se uită cum dormeau liniştite.

— O să-l sun pe Heinrich. O să-i spun veştileextraordinare! spuse entuziasmată Zumratîn timp ce coborau scările. Abdullah era încăsub puterea vedeniei şi îl slăvea încontinuu peDumnezeu.

— Zina, Zumrat la teleon. Ascultă, amnişte veşti minunate. Abdullah crede în Isus.Este creştin şi el. Spune-i lui Heinrich. Am vrutsă ştiţi asta. S-a întâmplat ceva extraordinar.

Abdullah se apropie de Zumrat şi observăcum soţia sa se încruntă.

— Zina, mă auzi? Abdullah este creştin.Zâmbind, Zumrat închise teleonul. Se

întoarse către soţul ei şi îi spuse râzând:— Nu sunt convinsă că a înţeles. Tot întreba

„Ce spui?”, după care a încheiat cu „Bine”. Dartrebuia să le spun.

Apoi, uitându-se la ceas, remarcă:— O, nici nu e de mirare. Uite, e deja

ora patru. Are dreptate să nu înţeleagă ce sepetrece.

Abdullah îi zâmbi.— Nu ştiu dacă pot să dorm, deşi niciodată

în viaţa mea nu m-am simţit mai liniştit.

Apoi se opri brusc:— Durerea! Durerea de cap a dispărut. Numă mai doare nimic! Isus m-a vindecat, spusebărbatul ducându-şi mâna la cap pentru a pipăicicatricea. Nu doar că mi-a vindecat inima, dars-a atins şi de trupul meu.

Plini de uimire, cei doi soţi au îngenuncheatîncă o dată şi i-au mulţumit lui Dumnezeupentru că a răspuns rugăciunii inimii lor.

— Isuse, Tu eşti Dumnezeu. Eşti cu adevărat

Dumnezeu. Îţi mulţumesc. Îţi mulţumesc.




Rugăciunile de mulţumire curgeau ărăîncetare de pe buzele omului născut din nou.

— Bună dimineaţa, copii, îi salută vesel Abdullah, neputându-şi stăvili bucuria care îl

copleşea. Isus este Dumnezeu.Zumrat stătea la capătul celălalt al mesei, iar

în ochi îi străluceau lacrimi de bucurie. Eraobosită, pentru că noaptea usese scurtă, darsuletul ei vibra de ericire. Avea acum un soţnou.

— Bună dimineaţa, tată, răspunseconştiincios Daniel, uitându-se cu mirare latatăl lui. Omul acela care zâmbea mereu eratatăl lui?

Fetiţele răspunseră şi ele salutului. Oare de ce zâmbea tata?

— Copii, vreau să vă spun ce lucru minunats-a întâmplat aseară. L-am văzut pe Isus într-ovedenie şi acum ştiu că El este Dumnezeu. Isusmi-a luat păcatele şi poverile, iar acum suntcurat şi liber. Durerea de cap a dispărut şi, maibine chiar, durerea de inimă a dispărut. Aveţiun tată nou acum.

Cei trei copiii cu ochii negri mari deschişiîl priveau, plini de uimire, pe tatăl lor. Nu îlauzeau vorbind oarte des. De-abia dacă rosteacâte o rază din când în când. Acum însă,cuvintele curgeau din gura lui şi vorbea cumultă bucurie. O priviră o clipă pe mama şiînţeleseră din zâmbetul ei că totul era bine.

— Sunt bucuros, tată! îngăimă Daniel.Era minunat să aibă în preajmă un tată

ericit şi vesel.După micul dejun, sună teleonul, iar

Zumrat răspunse.— Bună dimineaţa, Zina la teleon. Ascultă,

am avut un vis ciudat. Am visat că ai sunatîn timpul nopţii ca să-mi spui că Abdullah seroagă. Am vrut să te sun şi să-ţi spun despreasta. Poate că Dumnezeu va răspunde curândrugăciunilor noastre.

Zumrat nu ştia dacă să râdă sau să plângă.

— Zina, spuse emeia dregându-şi vocea.Ceva minunat s-a întâmplat. Abdullah....

Zumrat se opri brusc, suocată de plâns. Anii lungi de aşteptare, sutele de rugăciunipentru soţul ei, toată tensiunea sub care trăiseîn ultimele ore – toate acestea aparţineauacum trecutului. Începu să plângă în hohote

la teleon.— Draga mea Zumrat, ce s-a întâmplat? Oh,

Heinrich, vino aici. Nu... aşteaptă. Ajungemnoi la voi în câteva minute.

În mai puţin de douăzeci de minute,pastorul şi soţia lui se alau la uşa de la intrare.Zumrat se grăbi să le deschidă şi îi întâmpinăcu bucurie:

— Oh, intraţi! Dumnezeu a ăcut un lucruminunat în amilia noastră.

— Acum ştiu că Isus e viu. El este Domnulmeu, spuse Abdullah, aşteptându-i pe cei doiîn holul de la intrare.

Se îmbrăţişară ericiţi, iar Heinrich spuse:— Slavă lui Isus Hristos, Domnul nostru. El

e vrednic de laudă, de slavă, de onoare. O, rate,ne bucurăm împreună cu tine. Povesteşte-necum s-a întâmplat!

Toţi erau plini de o bucurie nedescrisă

în înâlnirea din surageria lui Abdullah şiZumrat. Copiii ascultau şi ei uimiţi ceea cele povestea tatăl lor musairilor în legătură cuevenimentele nopţii trecute.

— Acum nu mă mai doare nimic, spuse Abdullah atingându-şi cicatricea de pe runte.Pentru prima dată în patru ani, nu mai amnicio durere. Am ost vindecat. La cap şi lainimă. Nu mai simt niciun el de ură aţă de

propria mea viaţă sau aţă de cineva. Mă simt..un om nou.— Păi eşti o iinţă nouă, spuse Heinrich

râzând. Biblia spune: „Cele vechi s-au dus şiiată că toate lucrurile s-au ăcut noi.” Acum ştiide ce olosim expresia „născut din nou”.

— O,da, m-am născut din nou. Trebuie să-ispun acest lucru mamei ! Şi lui Alexandru!Trebuie să le spun tuturor ce s-a întâmplat.

— Hai să ne rugăm, spuse Heinrich,

îngenunchind pe podea. Haideţi, copii,îngenuncheaţi şi rugaţi-vă cu părinţii voştri.




Ne vom ruga cu toţii.Niciodată nu-l mai văzuseră copiii pe tatăl

lor îngenunchind. Pe mama, da, o văzuserăde multe ori rugându-se în timp ce tatăl lorera plecat. Acum însă, îl vedeau pe tati pe

genunchi, slăvindu-L pe Isus cu voce tare.Zumrat era copleşită de emoţii. Începu

să se roage şi plânse de bucurie la gândulextraordinarei schimbări din inima soţuluiei. Heinrich şi Zina s-au unit în rugăciune,mulţumind şi lăudându-L pe Dumnezeupentru ceea ce ăcuse. În timp ce îngerii din cerse bucurau de întoarcerea unui om în Împărăţialui Dumnezeu, cei trei copii urmăreau cu

atenţie tot ce vedeau.

— Trebuie să mă duc să-i spun vestea şimamei mele, spuse Abdullah după plecare luiHeinrich şi a Zinei.

Nu voia să lucreze chiar în acea zi. Dupăce l-a sunat pe Alexandru şi a îngăimat cevaaproape incoerent, l-a ăcut să înţeleagă în celedin urmă că nu venea la lucru. A lăsat-o peZumrat să vorbească cu Maria şi o auzi pe soţialui relatându-i prietenei ei toată istoria.

— O, abia aştept să-l vezi, Maria! exclamăemeia cu bucurie în glas. Ochii lui strălucesc şizâmbeşte încontinuu.

După ce Daniel a plecat la şcoală, Abdullahşi Zumrat şi-au luat etiţele şi au plecat s-oviziteze pe mama lui Abdullah.

— Babushka! Mamă! Unde eşti? strigăbărbatul intrând în casă.

Casa părea goală. Nu se auzeau paşi nicăieri. Abdullah intră în bucătărie şi, prin ereastră,

o zări pe mama sa în grădină.— Mamă! Mi s-a întâmplat ceva extraordinar!

strigă el alergând spre ea şi îmbrăţişând-o.— Abdullah, spuse emeia în vârstă luată

prin surprindere. Ce s-a întâmplat?Prea copleşit de emoţie ca să răspundă,

Abdullah continua să o sărute pe mama lui pe

obraji.— Oh, îmi pare atât de rău pentru lucrurile

rele pe care le-am ăcut! Te rog iartă-mă pentrucă n-am ost un iu bun pentru tine.

Bătrâna părea şi ea copleşită de hohotele deplâns ale iului ei. Începu să plângă şi ea şi seuită la Zumrat care stătea în pragul uşii.

— Ce s-a întâmplat cu el? Şi-a ieşit dinminţi? O, băiatul meu, băiatul meu!

— Nu, nu şi-a ieşit din minţi, mamă! spusecu voce tare Zumrat.

— Haideţi înăuntru, e prea rig aară, îiîndemnă emeia, care dorea să înţeleagă ce seîntâmplă, dar vroia să ie în casă ca apoi săpoată înţelege mai bine ce se petrece acolo.

— Linişte-te şi spune-mi ce s-a întâmplat,îi spuse lui Abdullah când acesta se aşeză pecanapea, lângă ea.

— A ost la spital? o întrebă pe Zumrat. I-auschimbat tratamentul?

Putea simţi din privirea nurorii ei că cevabun s-a întâmplat.

— Nu, mamă, începu Abdullah. Nu am ostla spital. L-am găsit pe Dumnezeu.

— Ce? întrebă scurt mama sa. Cum poţi săspui că l-ai găsit pe Dumnezeu?

— Mamă, Isus este Dumnezeu. El esteDumnezeul pe care noi L-am dorit toată viaţa.

Şi bărbatul îşi spuse din nou povestea, spremarea uimire a mamei lui.

— Eşti nebun. Ai văzut un om în alb pe careÎl numeşti Isus. Trebuie să-l duci la un doctor, ise adresă ea lui Zumrat. Apoi agitată se întoarsecătre iul ei din nou.

— Oh, sunt recunoscătoare că tatăl tău nu

mai trăieşte ca să vadă şi el asta! Cum poţi săspui că Isus este Dumnezeu? Ţi-ai abandonatreligia. Noi suntem musulmani!

Cu tristeţe în glas, Abdullah o corectă pemama lui:

— Mă doare inima că n-am alat lucrulacesta mai devreme. Mi-aş da tot ce am ca săîmpărtăşesc această veste bună cu tatăl meu. O,de n-ar i murit înainte să-L găsesc pe DomnulIsus!

Femeia îi puse multe întrebări iului ei în




acea zi. Abdullah nu avea răspunsul pentrutoate. Dacă ştia Zumrat cum să răspundă, atuncile explica ea amândurora.

Deodată, Abdullah se opri brusc şi se uită lasoţia lui:

— Cartea aceea pe care am ars-o – era NoulTestament, nu-i aşa? Cum am putut să ac unasemenea lucru? O, Dumnezeule, iartă-mă! secăi bărbatul regretând amarnic apta pe care oăcuse.

— Nu dispera! încercă Zumrat să-l liniştească. Acum avem mai multe Noi Testamente şi suntconvinsă că Heinrich va ace tot posibilul săprimeşti şi tu unul.

— Trebuie să am unul, strigă Abdullah.Trebuie să alu mi-a multe despre Isus. Trebuiesă alu tot ce pot despre El.

— Alexandru, lasă-mă să-ţi povestesc ce mis-a întâmplat, îi spuse Abdullah prietenului săuîn următoarea zi, când cei doi s-au întâlnit lamuncă. Abia mă pot abţine să nu strig!

— Înţeleg, chicoti Alexandru. Văd asta.— Isus este Domn. El este Mântuitorul

întregii lumi. El ne ascultă rugăciunile şi ne spalăde păcate. Abdullah continua să vorbească ărăsă se oprească.

Alexandru dădea din cap, urmărind irulîntâmplării.

— Sunt un om nou! continuă Abdullah.Durerea de cap a dispărut. Inima mea a ostvindecată.

— Mă bucur pentru tine, spuse Alexandru.Durerea de cap îţi ăcea mari probleme.

— Ca şi stările mele interioare. Pur şi simplusimţeam că înnebunesc. Oh, Alexandru,continuă bărbatul amintindu-şi brusc, îţimulţumesc că m-ai dus la acea întâlnire derugăciune. Acum ştiu ce ac ei acolo. Înţeleg.

Alexandru zâmbi, ără să spună nimic.— Înţelegi ce mi s-a întâmplat? întrebă

Abdullah din nou.— Maria mi-a povestit. Ea mi-a spus că ai ost

vindecat.

— Maria, spuse Abdullah. Abia aştept s-ovăd şi să-i mulţumesc. De la ea a auzit Zumratpentru prima dată despre Isus şi prin ea amvăzut ce înseamnă să-L iubeşti pe Isus. O, cebun este Dumnezeu!

Apoi, încruntându-se uşor, Abdullah seîntoarse către prietenul lui:

— Alexandru, tu crezi în Isus? Te-ai căit depăcate?

Bărbatul îi răspunse mai mult în glumă:— O las pe Maria să aibă grijă de lucrurile

spirituale din amilia noastră. Se pricepe multmai bine decât mine.

Răspunsul acesta îl necăji pe Abdullah. Îşi

aminti cum îl lăsase Alexandru în cameră cuceilalţi credincioşi.

— O, prietene, nimeni nu poate să creadăîn locul tău. E ceva ce trebuie să aci tu însuţi.Trebuie să strigi la Isus să te mântuiască, îispuse curajos Abdullah prietenului său.

— Da, da, aprobă Alexandru. Aud astaoarte des de la Maria.

Abdullah simţi cum i se rânge inima când îl

auzi pe prietenul lui vorbind aşa şi se hotărî săse roage cu credincioşie pentru transormarealui, aşa cum alţii s-au rugat pentru el în ultimiipatru ani.

Abdullah n-a putut s-o convingă pe mamalui să vină la întâlnirile grupului de credincioşi,dar o vizita în iecare zi ca să-i spună desprelucrurile minunate pe care le citea în NoulTestament. El îi citea Scriptura, iar ea, în

schimb, îi cita din Coran.Femeia usese oarte religioasă toată viaţa ei şi

urmase cu sinţenie învăţăturile lui Mahomed.Zilnic se ruga pentru ea şi amilia ei. Acum iulei îi spunea că Isus este Dumnezeu.

Va urma...

Din In Search of Home 2008, TGS International

Subsidiar al Christian Aid Ministries




Program de lucru • 8:00 – 17:00 Luni – VineriTelefon: 0230/ 533 032 • Fax: 0230/ 533 000 • E-mail: [email protected]

Numele şi prenumele ________________________________

C.N.P. Nu livrăm comenzi fără CNP_______________________

Str. _______________________________________Nr. _____

Bloc ____________ Scara ________ Etaj _______ Ap. ______

Cod ____________________ Localitatea _________________

Jud./ Sector ____________________ Tel. _________________

Produs # Cant. Descriere Preţ Total

Suma totală produse

Taxe poştale

TOTAL

Aceste preţuri sunt valabile până la apariţia unei noi oferte.

ICAM (CARŢI)O.P. 1 – Gh. P. 1,

C. P. 1 Suceava 720300Romania

Plata se face RAMBURS.

Comandă astăzi prin poştă, fax,

telefon sau e-mail!

TAXE POŞTALE

0-20 Lei 4 Lei

20,01 Lei-50 Lei 6 Lei

50,01 Lei-125 Lei 8 Lei

mai mari de 125 Lei 10%

Nu expediem comenzi în Moldovasau Ukraina. În U.E. expediem doar

comenzi plătite în avans.

Eşti tu sigur că eşti creştin? Autor – Petru Popovici. Ce înseamnă să creştin? Cartea aceasta îl ajută pe cititor să-şi verice ecare compartiment al vieţi de creştin şi în acelaşi timp te învaţă cum să devi uncreştin autentic, conform principiilor Bibliei. 151 de pagini. RO2006...12 Lei

Vreau să mor în Irlanda Autor – David Bercot. Orice om din lumea vestică a auzit despre Sfântul Patrick. Însă cu greu ai

găsi pe cineva care să ştie cu adevărat ceva despre el. Singurele două lucruri pe care majoritateadintre oameni „le ştiu” despre Patrick este că a fost irlandez şi romano-catolic. În realitate, eln-a fost nici una, nici alta. El a fost britanic şi aparţinea Bisericii Autonome Celtice.Vreau să mor în Irlanda spulberă toate miturile despre Patrick, prezentând o istorisireautentică, incitantă despre unul dintre cei mai mari misionari care au trăit vreodată.Viaţa lui este o mărturie fascinantă despre puterea incredibilă a Evangheliei, cândaceasta este predicată şi trăită de un om integru. 184 pagini.. RO3012...14 Lei

Calea pe care şi-a ales-o Autor – Mary Miller . Ascunşi într-o vale înverzită din vestul Virginiei, John şi Mary Yoder îşi încep viaţa de familie lucrând la propria lor fermă. Traiul nu era uşor laînceputul secolului al XX-lea, dar Dumnezeu le-a purtat de grijă.

Această povestire adevărată a vieţii şi familiei Sarei oferă învăţături valoroase pentru tineri,părinţi şi lideri bisericeşti. Aceste învăţături arată cât de mult pot afecta în viaţă deciziileluate în tinereţe de parteneri nepotriviţi şi de o biserică slabă din punct de vedere spiritual.Totodată ele ne relatează foarte clar care sunt consecinţele alegerilor greşite. Destinatăadolescenţilor mari, această povestire îi va impresiona pe cititori prin nevoia de a căutasfaturi bune, după voia Domnului, şi a le respecta întocmai. 336 pagini. RO3011...20 Lei

101 Întâmplări preferate din Biblie Autor – Ura Miller. Istorisiri selectate din Vechiul şi Noul Testament, scrise special pentrucopiii de toate vârstele. Imaginile frumos colorate şi sugestive sunt fascinante chiar şi pentrucopii care nu ştiu să citească. Întrebările de la ecare povestire dau posibilitatea părinţilor şieducatorilor să converseze cu copiii pe seama expuneri povestirii. RO1101...20 Lei. 5 pentru95 Lei. Alte reduceri importante. 25–249 buc....17 Lei/buc. * Peste 250...15 Lei/buc.

“Cumpără toate cele 4 cărţi pentru numai 56 de lei.”



Sulet preaiubit de rate, de român cu dor de casă,Te întreb, ai pregătită veşnicia luminoasă?Ţi-ai ăcut o socoteală, pentru cine, - te-ai gândit?Pentru cine eşti pe lume? Unde-alergi aşa grăbit?

Lumea cu otrava morţii vrea să-ţi armece privireaŞi cu tava de minciună să-ţi aducă nimicirea.Însă Duhul Sânt cu harul şi cu graiul plin de dor,

Vrea să-L vezi pe Domnul slavei, să-L primeşti ca Salvator.

Împrejurul tău se-adună îngerii cu eţe sinte,Seraimii cu iinţe de jăratece ierbinte,Heruvimii în armură scot din paloşe scânteiSă te smulgă de sub ghiara diavolilor cei mişei.

Iar deasupra, Duhul vieţii îţi întinde astăzi darul,Să primeşti credinţa vie, cerul, mântuirea, harul!

Şi în ochii Lui se-aprinde bucuria de nespusCă vei i moştenitorul slavei Domnului Isus!

Însă hotărârea mare e-n puterea gurii tale:Vrei să mergi pe calea-ngustă, sau pe larga lumii cale?Vrei Palatul ericirii, sau blestemul nemilos?Fă-ţi dar bine socoteala, şi alege-L pe Hristos!

de Valentin Popovici

Chemare la pocăinţă

Notă: Pentru toate textele biblice din revistă s-a folosit traducereaCornilescu cu textul corectat gramatical (BISI).



Ascultarea e un cuvânt mare. Nu este pe placul copiilor. Nici adulţilor nu le place. Noi

vrem să im independenţi. Ştim că Dumnezeu se aşteaptă ca noi, creştinii, să ascultăm pedeplin. Altel nu putem i copiii Lui.

În unul din marile noastre oraşe, un client i-a pus pistolul la tâmplă unui şoer de taxi ca să-ltâlhărească. În timp ce-i dădea toţi banii hoţului, şoerul i-a spus: „Am muncit mult pentrubanii ăştia, dar îi poţi lua. Însă crezi că, în ochii lui Dumnezeu, e bine ceea ce aci?”

Hoţul a tăcut timp de câteva clipe. Apoi, a spus cu o voce tremurândă: „Ia-ţi banii. Du-măla cea mai apropiată biserică. Vreau să vorbesc cu un pastor.” În drum spre biserică, hoţul i-aînmânat şoerului şi pistolul.

Şoerul a putut inluenţa un om doar pentru că a avut curajul să pomenească despre

Dumnezeu – poate i-a schimbat întreaga viaţă. Peste tot în jurul nostru, avem oportunităţi dea sluji o lume în nevoie. Dumnezeu îngăduie aceste oportunităţi pentru ca noi să le observămşi să proităm de acestea.

Rugăciune: atăl nostru ceresc, iartă-ne pentru că nu am ascultat de voia a sfântă. Ajută-ne să-L slăvim pe Hristos pentru că a ascultat în totul de ine, iar această ascultare L-a determinat să-şi dea viaţa pe cruce. O, ată, dă-ne putere să ascultăm asemenea Lui. În Numele lui Isus.

Amin.Din Daily Devotional reasures


—Lester royer

Comori zilnice pentru rugăciune

samanta adevarului-august2010

Documents

Transcript of samanta adevarului-august2010