Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Tiraspol

Facultatea Geografie

Tema: Săpăturile arheologice din satul Saharna

raionul Rezina

Coordonator ştiinţific:

Valentin Constantinov,

doctor în istorie,

profesor universitar

A elaborat:

Ion Mihalachi,

studentul anului I Bac,

specializarea Geografie-Istorie

Chişinău – 2009.

Planul lucrării:

1. Introducere

2. Saharna Dealul mănăstirei

3. Saharna La Sant

4. Saharna Mare

5. Saharna Mică

6. Saharna Tiglău

7. Biografie

8. Anexa

Introducere

Regiunea Saharna reprezinta o importanta deosebita in cadrul sapaturilor

arheologice.Aceasta importanta au dovedit-o investigatiile arheologice care le-a facut

expeditia arheologica a Universitatii de stat din Moldova compusa de doctoral

habilitat,professor universitar Ion Niculita si Andrei Nicici impreuna cu studentii

nerabdatori ai specialitatii de arheologie.Regiunile in care au fost facute sapaturi

arheologice sunt:dealul manastirei,la sant,saharna mica ,saharna mare si la tiglau.In

urma acestor sapaturi au fost descoperite fragmente de strachina halstatiana din

secolul x-1x inainte de hristos,

Minere de os de la cutit,fragmentede ceramica caracteristic sfirsitului epocii

bronzului, fragmente de ceramica getica si altele.

Saharna ‘Dealul manastirei

Aşezarea Saharna-Dealul Mănăstirii este cunoscută începând cu anul 1947,

când sub conducerea lui G.D. Smirnov a fost cercetată o suprafaţă de circa 450 m2. În

publicaţiile de specialitate ale vremii ea a fost desemnată prin toponimicul „Saharna

I”, locul exact al săpăturii nefiind indicat. Doar cu o aproximaţie el poate fi localizat

pe o porţiune de teren cu relief în formă de povârniş, în extremitatea sudică a aşezării,

la o distanţă de circa 200 m în afara valului de apărare (fig. 1). În aşa mod, încă la

sfârşitul anilor ’40 ai secolului trecut, s-a emis ipoteza că iniţial pe promontoriul

dominant din sud-vestul satului Saharna, până la edificarea sistemului defensiv, prin

care s-a îngrădit habitatul aşezării Saharna Mare, a existat o singură aşezare din

perioada timpurie a primei epoci a fierului Actualmente aşezarea se întinde de-a

lungul şanţului de apărare a cetăţii Saharna Mare, în extremitatea de sud-est a

promontoriului, numit de localnici „Dealul Mănăstirii”, şi probabil în mare parte este

încadrată în situl fortificat Saharna Mare, în incinta căreia orizontul culturii Cozia-

Saharna este foarte expresiv, fapt constatat în urma săpăturilor din anii 2003-2007

efectuate de Universitatea de Stat din Moldova conduse de către dr., hab., prof., univ.,

Ion Niculiţă. În urma prospecţiunilor de teren, se poate constata că descoperirile

atribuite primei epoci a fierului se concentrează în zona de sud-est din partea

exterioară a bastionului de est al cetăţii Saharna Mare. În afara sistemului de

fortificare aşezarea preistorică se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 60×100 m,

făcând parte actualmente dintr-un ansamblu de terenuri agricole ale mănăstirii „Sf.

Treime” din satul Saharna, raionul Rezina1.

Începând cu anul 2005 investigaţiile arheologice la situl Saharna – Dealul

Mănăstirii au fost reluate de către Expediţia Arheologică. Inventarul arheologic

recuperat din stratul cultural în decursul campaniilor de cercetări arheologice din anii

2005-2007, este prezentat de diverse descoperiri ale obiectelor din metal (fig.6),

piatră, lut (fig.7) şi un număr considerabil de fragmente (fig.9) şi vase ceramice de uz

comun şi cele confecţionate dintr-o pastă de lut fină (fig.13), ornamentate cu decor

imprimat şi incizat. Se remarcă de asemenea prezenţa unor fragmente de la vetre

portative şi a vaselor de dimensiuni mari – pythos-uri , descoperite în complexe

închise – gropi menajere Descoperirile arheologice şi complexele închise descoperite

în cadrul aşezării pe parcursul campaniilor de cercetări arheologice din anii 2005-

2007, au largi analogii în cultura materială a monumentelor de tip Cozia-Saharna din

sec. X-VIII a. Chr., perioadă în care se încadrează şi situl eponim Saharna-Dealul

Mănăstirii. Descoperirea în vara anului 2007 a unui inel de buclă confecţionat din

bronz cu suprafaţa reliefată, sprijină încadrarea cronologică inferioară a locuirii din

prima epocă a fierului din această aşezare cu a doua jumătate a sec. X a. Chr

Saharna ‘La Sant

Aşezarea fortificată Saharna „La Şanţ” a fost descoperită de către prof. Ion

Niculiţă şi dr. Aurel Zanoci în anul 2002.

Cetatea Saharna „La Şanţ” este amplasată pe malul abrupt şi stâncos al

defileului „Valea la Crac” la est de cetatea traco-getică Saharna Mare . Incinta

fortificaţiei are o formă semiovală şi ocupă o suprafaţă de 180x165 m. Din partea de

1 Ion Niculiţă, Aurel Zanoci, Tudor Arnăut. Habitatul din mileniul I a. Chr. în regiunea Nistrului Mijlociu (siturile din zona Saharna). Bibilioteca Tyragetia XVIII. Chişinău, 2008, p.231.

nord aşezarea era fortificată natural de malul abrupt al canionului, iar dinspre vest, est

şi sud de un sistem defensiv artificial – palisadă . anii 2003, 2006-2007 sunt

întreprinse investigaţii arheologice de către Universitatea de Stat din Moldova cu

aportul studenţilor de la Facultatea de Istorie şi Psihologie (fig6,. 2Ca urmare a

cercetarilor arheologice a fost recoltat un bogat si divers material arheologic - fusaiole

, fragmente ceramice de la vase modelate cu mana (fig. 8), ceramica confectionata la

roata olarului etc. - concentrat atat in stratul cultural cat si in complexe

inchise.ceramica lucrata la roata olarului este de doua feluri :autohtona si de

import.Fusaiolele au fost lucrate din pasta de lutcu impuritati avind o ardere

uniforma.Culoarea lor varaza de la caramiziu la cenusiu.Unele din ele au suprafata

lustruita Ceramica autohtona este reprezentata de un fragment de toarta de

ceasca ,modelata din pasta de lut fina cu impuritati de nisip.Arderea este reducatoare

si uniforma,culoarea cenusie.Ceramica de import este cunoscuta dupa fragmentele

de amfora.Fragmentele faceau parte de la recipiente lucrate din pasta fina de lut cu

impuritati de nisip sau mica si particule minuscule negre.Arderea lor era completa si

uniforma.Culoarea caramizie rosietica sa portocalie galbuie, Interes prezinta gropile

menajere, sapate in stanca pana la adancimea de 1,2 m . Au fost descoperite si

fragmente de lut ars cu urme de nuiele si stalpi de la o constructie-locuinta . Cea mai

timpurie locuire pe platoul de la Saharna "La Sant" poate fi incadrata in secolele X-IX

a. Chr. Este atestat si orizontul hallstattian tarziu (sfr. sec. VII - sec. V a. Chr.).

Asezarea fost populata cel mai intens in perioada sec. IV-III a. Chr. Nu este precizata

inca data constructiei sistemului defensiv, care va fi, insa, stabilita in cadrul

investigatiilor arheologice ulterioare.

Saharna ‘mare

Situl Saharna Mare este amplasat pe un promontoriu stâncos de formă

triunghiulară, situat la 1 km spre sud de actuala localitate Saharna, raionul Rezina. El

a fost descoperit оn 1946 de G.D. Smirnov, care şi оntreprinde primele investigaţii

arheologice3. Ca urmare a investigaţiilor arheologice întreprinse în ultimii ani s-a 2 Niculiţă, Zanoci 2004: I. Niculiţă, A. Zanoci, Sistemul defensiv la traco-geţii din regiunea Nistrului Mijlociu.

3 Repertoriu monumentelor arheologice din Republica Moldova.Manuscris alcatuit de Levitchi O.

stabilit că promontoriul stâncos de la Saharna Mare, a fost populat începând cu sec. X

a. Chr., când în partea de sud-est a lui a fost fondată aşezarea civilă Saharna Dealul

Mănăstirii. Aceasta o demonstrează prezenţa materialelor din sec. X-VIII/VII a. Chr.

şi în primul a sortimentului ceramic cu decor incizat şi ştanţat, caracteristic culturii

Cozia-Saharna. În sec. VII-VI/V a. Chr. aşezarea se întinde în partea centrală a

promontoriului, despre ce mărturisesc materialele ceramice cu decor caracteristic

aspectului Basarabi-Şoldăneşti şi culturii getice timpurii. Către sec. V/IV a. Chr.

aşezarea este transformată într-o cetate inexpugnabilă. Astfel, promontoriul delimitat

la nord, est şi vest de defileuri cu pante înalte şi abrupte a fost barat din partea de sud-

vest cu un sistem defensiv destul de complicat.4 Incinta cetăţii are forma unui triunghi

(fig. 3) cu o suprafaţă de 10 ha. Оn prezent, sistemul defensiv este reprezentat de un

val , sesizat pe o lungime de 460 m. Spre sud, în partea exterioară, paralel valului a

fost săpat un şanţ. Apărarea cetăţii a fost amplificată prin intermediul a trei bastioane

amplasate în faţa liniei defensive. Bastioanele au fost amplasate şi construite în aşa

mod ca fiecare din ele să ţină apărarea unui anumit sector. Bastionul de est şi de vest

supravegheau flancurile, iar cel central – întregul sector al cetăţii. În anii 2003-2005

investigaţiile arheologice au fost concentrate la studierea sistemului defensiv (valul,

bastionul central şi de est). Ca urmare a cercetărilor arheologice, s-a stabilit tehnologia

de construcţie şi structura sistemului defensiv. Astfel, după o nivelare prealabilă a

nivelului antic de călcare, pe marginea de est a promontoriului a fost ridicată o carcasă

din lemn, alcătuită din patru rânduri de bârne verticale, îngropate în sol, care formau

două paramente. Paramentul exterior, care trebuia să fie mai durabil, era mai înalt

decât cel interior. S-au descoperit aglomeraţii de pietre (fig. 6) şi bârne carbonizate şi

necarbonizate din structura zidului Carcasa de lemn era umplută cu nisip, sol provenit

de la săparea şanţului adiacent, lut, moloz şi pietre. Pentru ca carcasa să reziste

presiunii emplectonului, ea a fost întărită la diferite nivele cu bârne, dispuse

transversal şi longitudinal, care formau un fel de casete rectangulare, în care se tasa

emplectonul într-o compoziţie şi rânduială bine chibzuită (fig. 10). După aceiaşi

4 Arnăut 2000: T. Arnăut, Aşezarea fortificată „Saharna Mare” – raion Rezina. In: (Red. M. Iacob, E. Oberländer-Târnoveanu, Fl. Topoleanu) Istro-Pontica, Muzeul Tulcean la 50-a aniversare (Tulcea 2000), 93-104.

tehnică, cu unele modificări, au fost ridicate şi cele trei bastioane. În incinta cetăţii a

fost descoperit un număr mare de complexe arheologice care pot fi atribuite culturii

hallstattiene Cozia-Saharna şi celei getice. Dintre acestea se evidenţiază locuinţe,

vetre, cuptoare, gropi-menajere etc. Atât în complexe, cât şi în stratul cultural a fost

atestat un bogat şi variat material arheologic reprezentat de podoabe , arme , unelte

(fig. 16), vase ceramice etc. Aceasta o demonstrează prezenţa materialelor din sec. X-

VIII/VII a. Chr. şi în primul a sortimentului ceramic cu decor incizat şi ştanţat,

caracteristic culturii Cozia-Saharna. În sec. VII-VI/V a. Chr. aşezarea se întinde în

partea centrală a promontoriului, despre ce mărturisesc materialele ceramice cu decor

caracteristic aspectului Basarabi-Şoldăneşti, funcţionând până la finele sec. III-

începutul sec. II a. Chr., când este abandonată

Saharna Mica

Amplasată pe un promontoriu stâncos, la o altitudine de 347 metri, aşezarea

fortificată de la Saharna Mică reprezintă un model relevant în sistemul de fortificaţii

edificate în prima epocă a fierului de către comunităţile traco-getice din zona Nistrului

Mijlociu. Fortificaţia este de tipul pinten barat, în formă de triunghi delimitând o

suprafaţă de 20 000m2. Linia defensivă prevăzută cu un val de pământ înalt de

aproximativ 3-3,5m şi un şanţ adiacent adânc de 1,5m a fost preconizată pe latura de

nord-vest a promontoriului. În scopul amplificării capacităţii de apărare a cetăţii, în

partea de nord-est apărătorii au ridicat din piatră o construcţie de tip „bastion

Descoperită de către G.D. Smirnov la finele deceniului patru al secolului trecut,

aşezarea fortificată nu a beneficiat de săpături arheologice de amploare decât doar de

unele sondaje şi cercetări de suprafaţă. Săpăturile sistematice sunt practicate anual,

începând cu 2003, de echipa de specialisti. În perioada 2003-2007 aşezarea a fost

cercetată prin excavarea unei suprafeţe de peste 200m2 . rezultatul săpăturilor

efectuate a fost scos în evidenţă un bogat sortiment de material arheologic alcătuit

dintr-un şir întreg de vestigii şi complexe, relevante pentru atribuirea cultural-

cronologică şi elucidarea unor aspecte privind de viaţă al populaţiei care a locuit

aşezarea. Astfel, inventarul arheologic reprezintă un repertoriu impunător de piese

confecţionate din lut: fusaiole, figurine antropomorfe, vase miniaturale etc., din os:

arşice, vărfuri de sageţi, mânere de cuţit ş.a.(vezi fig.19). Prezintă interes şi piesele

confecţionate din piatră, din rândul acestora evidenţiem răzuitoare din silex, fragmente

de piatră de râşniţă, un sceptru, fragmente de cute cât şi alte piese, a căror

funcţionalitate rămâne ipotetică . O importanţă deosebită o are prezenţa inventarului

metalic: vârfuri de săgeţi, lame de cuţit, catarame, aplice, cuie etc., precum şi a

pieselor de podoabă confecţionate din sticlă (vezi fig.21). În rezultatul săpăturilor

efectuate a fost scos în evidenţă un bogat sortiment de material arheologic alcătuit

dintr-un şir întreg de vestigii şi complexe, relevante pentru atribuirea cultural-

cronologică şi elucidarea unor aspecte privind modul de viaţă al populaţiei care a

locuit aşezarea. Astfel, inventarul arheologic reprezintă un repertoriu impunător de

piese confecţionate din lut: fusaiole, figurine antropomorfe, vase miniaturale etc., din

os: arşice, vărfuri de sageţi, mânere de cuţit ş.a.(vezi fig.19). Prezintă interes şi piesele

confecţionate din piatră, din rândul acestora evidenţiem răzuitoare din silex, fragmente

de piatră de râşniţă, un sceptru, fragmente de cute cât şi alte piese, a căror

funcţionalitate rămâne ipotetică . O importanţă deosebită o are prezenţa inventarului

metalic: vârfuri de săgeţi, lame de cuţit, catarame, aplice, cuie etc., precum şi a

pieselor de podoabă confecţionate din sticlă (vezi fig.21 Materialul ceramic care

abundă stratul cultural ne sugerează o succesiune de aspecte culturale, reflectate masiv

prin: fragmente de vase de factură caracteristică perioadei finale a epocii bronzului

(fig.14), fragmente de ceramică hallstattiană timpurie a orizontului cultural cu

ceramică incizată (fig.15), fragmente de ceramică getică şi fragmente de ceramică de

import: amfore şi vase de lux acoperite cu firnis negru, cât şi de factură locală lucrate

la roata olarului . Un interes deosebit îl prezintă vasele întregi şi cele ale căror

întregire a fost posibilă, ceea ce permite recunoaşterea formelor şi dimensiunilor

vaselor răspândite în zona cercetată (vezi fig., 22 Merită o atenţie aparte complexele

de locuit şi gospodăreşti , vetre şi cuptoare , gropi menajere . Din anul 2007 au început

să se efectueze cercetări sistematice ale sistemului defensiv. Astfel, a fost trasată o

secţiune prin valul de apărare şi şanţul adiacent . Excavarea acesteia a scos la iveală,

pe lângă unele aspecte importante ale structurii întăriturii, un şir de complexe atât

anterioare edificării valului atribuite perioadei hallstattiene , cât complexe atribuite

etapei în care şanţul a fost astupat, probabil, graţie edificării bastionului. În cadrul

acestora din urmă a fost surprinsă o depunere de craniu într-un vas, sub care s-au

observat urme de arsură, fapt care sugerează anumite practici şi obiceiuri de ritualuri

de sacrificiu . La aceasta se adaugă recuperarea unui mare număr de boabe carbonizate

de grâu din acelaşi complex (fig.10). În baza analizei materialului recuperat aşezarea

de la Saharna Mică poate fi încadrată cronologic în intervalul secolelor XII-III a.Chr.

Reconstituirea evoluţiei culturale permite presupunerea, în linii majore, a două faze de

locuire. Prima s-a derulat între secolele XII şi IX a.Chr, materialul reflectând un

orizont cultural specific finalului epocii bronzului (cultura Noua) şi hallstattului

timpuriu (grupul Cozia-Saharna). Lipsa unui orizont hallstattian cu ceramică

imprimată, care este prezent, în schimb, în straturile culturale ale aşezărilor de la

Saharna Mare, Saharna – Dealul Mănăstirii, Saharna – Ţiglău, sugerează faptul că

locuirea aici a fost întreruptă pentru o perioadă de câteva secole. În secolele V-III

a.Chr. comunităţile traco-getice se pare că au repopulat promontoriul, asigurându-i

protecţia printr-un sistem de apărare complex. Dacă evoluţia habitatului în cadrul

aşezării de la Saharna Mică cunoaşte o succesiune de timp neîntreruptă, urmele

culturii materiale sunt sincronice şi diacronice comparativ cu alte aşezări din preajmă

sunt probleme care urmează a fi concretizate şi dezvăluite prin cercetările ulterioare

Saharna Tiglau,

Aşezarea de pe dealul Ţiglăului este amplasată în partea de sud-est al

promontoriu stâncos şi înalt, cu altitudinea de 70 m, format de malul drept al Nistrului

şi zăvoiul Ţiglăului, la depărtarea de circa 500 m de la marginea de nord a satului

Saharna şi la 100 m sud-est de şoseaua Saharna-Rezina . Situl ocupă o suprafaţă de

aproximativ 300 m2. El a fost descoperit încă în anii ’40 ai secolului XX. Prin

prospecţiunile de teren întreprinse în anul 1948 de către G. D. Smirnov în această

zonă au fost sesizate două obiective arheologice, o necropolă şi o aşezare – ambele

atestate primei epoci a fierului . Ulterior, în anul 1950, sub conducerea lui Gh.

Smirnov şi G. Sergheev, concomitent cu investigaţiile de la necropola Saharna I–

Ţiglău, au fost efectuate şi unele cercetări perieghetice la aşezarea Saharna-Valea-

Ţiglău. În zona unde la suprafaţa locului au fost observate pete de cenuşă au fost

trasate trei tranşee. În rezultat s-a recoltat un interesant material arheologic, din care s-

a păstrat doar trei bucăţi de la o vatră portativă şi 123 fragmente de ceramică, ce au

văzut lumina tiparului într-un studiu monografic apărut relativ recent . Începând cu

luna aprilie anului 2008 pe promontoriul de la Ţiglău au început lucrările de

amenajare a unui muzeu arheologic în aer liber „Parcul preistoric Saharna-Ţiglău”,

care prezintă o reconstrucţie pe calea arheologiei experimentale a habitatului culturii

Cozia-Saharna.

În sectorul cercetat al aşezării stratigrafic se evidenţiază două straturi de sol,

deosebite atât după culoare cât şi consistenţă: până la adâncimea ce variază între 20-

40 cm, plastul de sol este compus din cernoziom de culoare neagră, fiind puternic

bulversat şi deranjat de lucrările agricole. Sub acest nivel până la adâncimea de 80-90

cm de la suprafaţa actuală de călcare urmează un strat de sol argilos de culoare

cenuşie, depus pe loess de culoare închisă, care reprezintă stratul steril. Din acest nivel

provin cele mai numeroase şi semnificative descoperiri arheologice, caracteristice

perioadei timpurii a primei epoci a fierului. Majoritatea covârşitoare a materialului

arheologic a fost sesizat în plastul cu grosimea cu aproximativ de 60 cm. El începe la

o adâncime de 20 cm de la nivelul actual de călcare, prelungindu-se până la

adâncimea de 80 cm, după ce apare stratul steril. Repartizarea materialului arheologic

în nivelul de cultură nu este uniformă. Grupele de ceramică rudimentară, fină şi

semifină se întâlnesc la diferite nivele ale stratului, predominând cu preponderenţă la

adâncimea de 40-60 cm. 5În stratul de cultură au fost sesizate numeroase vestigii 5Кашуба 2000:M. Кашуба, Ранее железо в лесостепи между Днестром и Сиретом (культура Козия-Сахарна).

arheologice atribuite locuirii de tip Cozia-Saharna, datate cu sec. X-VIII a. Chr.

Acestea sunt reprezentate prin obiecte confecţionate din piatră (cute, topoare-ciocane,

vârfuri de săgeţi şi lance) , os şi corn (pandantive, ace, străpungătoare, măciuci,

spatule, vârfuri de săgeată sau lance, etc) , obiecte confecţionate din lut (fusaiole,

statuete antropomorfe sau zoomorfe, matrice pentru ornamentarea ceramicii etc) ,

precum şi o colecţie bogată de vase ceramice descoperite in situ sau fragmentare

ornamentate cu diverse motive geometrice prin tehnica imprimării sau a inciziei . Un

interes deosebit prezintă ruinele unei locuinţe de suprafaţă, descoperită la adâncimea

de 25 cm de la suprafaţa actuală de călcare . Urmele locuinţei au fost surprinse sub

forma unei platforme din bucăţi de lut ars pe o suprafaţă de 48 m2, printre care au fost

atestate şi fragmente de pari, carbonizate cu grosimea de 24cm , rămase de la carcasa

locuinţei . Inventarul arheologic descoperit în ruinele locuinţei constituie un bogat

material arheologic, printre care se evidenţiază două vase ceramice descoperite sub

ruinele locuinţei (vas în formă de oală şi o ceaşcă cu toartă supraînălţată ornamentată

prin incizie) , vase-pythos de provizii, unelte din os (ace, lustruitoare) sau piatră

(cute), arme (vârfuri de lance, săgeţi) şi de cult (figurine zoomorfe, astragale

ornamentate, vârfuri de săgeată care a străpuns un boţ de lut) etc. La adâncimea de 80

cm de la suprafaţa actuală de călcare, sub nivelul ruinei au apărut 13 gropi de

dimensiuni ce variază de la 30 la 50 cm în diametru , în care probabil erau îngropaţi

parii verticali, care sprijineau carcasa locuinţei. În afară de Construcţia I, pe suprafaţa

cercetată arheologic au fost descoperite vetre de lut ars şi circa 40 de complexe

arheologice , care reprezintă diverse gropi menajere cu un bogat material arheologic,

gropi de provizii cu trepte de coborâre, gropi de provizii cu schelet de cal la fund ,

gropi-cuptoare unite la bază cu un tunel, gropi-cuptoare cu vetre portative etc

Materialele din stratul cultural cât şi din complexele închise de la aşezarea Saharna-

Ţiglău demonstrează destul de convingător că, în linii majore acest sit cronologic se

referă către perioada timpurie a epocii fierului, încadrându-se completamente din

punct de vedere cultural în grupul de monumente atestat culturii Cozia-Saharna.

Stabilirea unei perioade mai concrete de funcţionare a aşezării poate fi posibilă doar în

Stratum plus 3, 2000, 35-352.

rezultatul unor cercetări de amploare însoţite de excavarea dacă nu exhaustiv, cel

puţin a cei mai mare parte a sitului de la Ţiglău

7. Biografie

1. Ion Niculiţă, Aurel Zanoci, Tudor Arnăut. Habitatul din mileniul I a. Chr. în regiunea Nistrului Mijlociu (siturile din zona Saharna). Bibilioteca Tyragetia XVIII. Chişinău, 2008, p.27.

2. Repertoriu monumentelor arheologice din Republica Moldova. Manuscris alcatuit de O.Levițchi. Chișinău, 2000, p.19.

3. Tudor Arnăut. Aşezarea fortificată „Saharna Mare” – raion Rezina. Chișinău, 2001, p.54-56.

4. Ion Niculiţă, Aurel Zanoci. Sistemul defensiv la traco-geţii din regiunea Nistrului Mijlociu. Chișinău, 2007, p.101.

5. Mихаил Кашуба. Ранее железо в лесостепи между Днестром и Сиретом (культура Козия-Сахарна). Chișinău, 2000, p.35.

.

8. Anexe

anexa nr.1

Saharna „Dealul mănăstirei”

Fig. 1. Investigațiile aheologice din anul 2005 efectuate în localitatea Saharna, zona “Dealul mănăstirei”

figura 4c sapaturile efectuate in 2006

figura 6 inel de bucla din

figura9-vas cu décor imprimant

Fig. 13 - Cercetarea unei gropi menajere cu vas depus in interior

Fig. 7 - Capac de

la cuptor

9. Saharna ‘La Sant,

Fig. 6 - Vedere a sectiunilor arheologica

Fig. 8 - Fragment de strachina hallstatiana (sec. X-IX a- Chr.

Fig. 12 - Fragment de oala cu marginea decorata cu alveole (sec. IV-III a.Chr.

Fig. 21 - Oală (cultura getică

Fig. 22 - Strachină (cultura Cozia-Saha

Fig. 10 - Boabe carbonizate de grâu

Fig. 11 - Oală descoperită in-situ

Fig. 14 - Fragmente de ceramică caracteristică sfârşitului epocii bronzului

Fig. 15 - Fragmente de ceramică hallstattiană;

Fig. 22 - Oală de factură getică descoperită in-situ

Fig. 19 - Piese confecţionate din lut şi os

Fig. 21 - Piese din metal şi sticlă

SAHARNA MARE

Fig. 6 - Pietre din structura valului

Fig. 10 - „Zidul” cetăţii. Reconstituire

Fig. 16 - Mâner din os de la cuţit