Războiul româno-ungar din 1919 Înaintarea armatei române ...
1
Restituiri Marţi, 16 aprilie 2019 12 B olşevicii preiau puterea în Ungaria la 21 martie 1919 şi instaurează teroarea bolşevică, regim de opresiune care va dura 133 de zile, până va fi desfiinţat de armata română. La 24 martie, trei zile după prelua- rea puterii, după decretarea mobilizării, Co- misariatul de război al guvernului comunist ungar dă comandamentelor în subordine ur- mătoarele instrucţiuni referitoare la atitudi- nea trupelor, până la terminarea organizării Armatei Roşii Ungare: „Până când, pe baza recrutărilor treptate, nu vom dispune de o forţă suficientă pentru începerea operaţiunilor ofensive, se impune menţinerea fronturilor actuale”. Aceleaşi instrucţiuni, referindu-se la frontul român, spun cam aşa: „grupul colonelului Krato- chwill va face gruparea forţelor în aşa fel în împrejurimile oraşului Sătmar, ca să poată ataca în direcţia Dejului. Valea Crişului Re- pede se va închide la Ciucea printr-un deta- şament puternic.” Atitudinea ofensivă a Ungariei bolşevice este fără echivoc, alianţa încheiată cu bol- şevicii lui Lenin era menită să desfiinţeze Regatul român printr-un atac combinat, de către unguri dinspre vest, prin Transilvania, şi de către ruşi dinspre est, prin Basarabia. Cele două regimuri comuniste ar urma să- şi dea mână pe crestele Carpaţilor Orien- tali, deveniţi graniţă între Rusia Sovietică şi Ungaria bolşevică. Proiectul nu s-a putut realiza, atât din cauza ofensivei româneşti care va desfiinţa Ungaria bolşevică, cât şi în urma rezistenţei româneşti de pe Nistru con- tra bandelor bolşevice ce testau tăria apără- rii trupelor române, dar nu în ultimul rând datorită ofensivei ruşilor albi ai generalului Anton Ivanovici Denikin în sudul Ucrainei. Această ofensivă a dat românilor un răgaz pe Nistru pentru a se putea concentra pe frontul de vest. Urmând instrucţiunile Comisariatului de război ungar, trupele bolşevice încep cu data de 24 martie 1919 puternice atacuri împotri- va trupelor române pe linia de demarcaţie, executate de forţe de mărimea unui batalion, susţinute de artilerie şi trenuri blindate. Tot mai puternice devin aceste atacuri de la în- ceputul lunii aprilie, mai ales în zonele Divi- ziei 7 Infanterie (Seini – Hodod – Zalău) şi a Diviziei 6 Infanterie, la Ciucea. La 6 aprilie se execută şi o recunoaştere aeriană până la Cluj. Încep concentrările numeroase de trupe ungureşti, ca un preludiu al atacului, în timp ce trupele sovietice ruse intensifică atacurile pe linia Nistrului. Primele ciocniri La 10 aprilie 1919, Marele Cartier General transmite un ordin de operaţii Comandamen- tului Trupelor din Transilvania (CTT). Acest ordin prevedea şi faptul că trupele române nu vor depăşi linia fixată la Paris, respectiv Hust–Satu Mare–Carei–Oradea–Salonta. Pe 16 aprilie a început înaintarea armatei ro- mâne în zona neutră, spre vest peste Munţii Apuseni şi înspre nord spre Maramureş. Dar nu a fost să fie un atac general, în multe lo- curi a fost vorba de un contraatac, deoarece trupele ungare îşi începuseră deja propria lor ofensivă. „În noaptea de 15/16 aprilie, inamicul, în urma unei pregătiri de artilerie, a atacat posturile noastre de trecere de la nord-vest de Nagy Sikarlo (Cicârlău, Maramureş), din sectorul Brigăzii a 3-a Roşiori, pe valea So- meşului, reuşind să le respingă. Intervenind rezervele locale, inamicul a fost gonit, iar posturile noastre şi-au ocupat poziţiile lor. Tot în decursul acestei nopţi, forţele inami- ce au întreprins încercări de atac în sectorul Diviziei a 7-a, asupra posturilor noastre de la Giurtelecul Hododului – Ţigani (Crişeni, Sălaj), precum şi în sectorul Diviziei a 6-a, la nord-est de Ciucea. Toate aceste atacuri au fost respinse. În sectorul Brigăzii a 3-a Ro- şiori, pe valea Someşului, inamicul a conti- nuat atacurile şi în cursul zilei de 16 aprilie, pe frontul Cicârlău – Ardusat (ambele în Ma- ramureş), trupele brigăzii de roşiori au rezis- tat însă cu energie, respingând toate atacurile inamicului.” Dispunerea forţelor Trupele ungureşti dispuneau de un total de 150.000 de soldaţi, dintre care 70.000 în Apuseni şi până la rîul Tisa, iar restul la vest de Tisa, până spre Budapesta. Acest efectiv era în creştere, datorită recrutărilor în curs. Valoarea combativă era relativ scăzută, din moment ce ideile bolşevice erau preponde- rente şi afectau disciplina trupelor, dar mo- ralul lor era ridicat. Gruparea forţelor: 3.000 de bolşevici unguri şi ucraineni la nord de Sighetu-Marmaţiei; o divizie de secui (6.000 de soldaţi) cu 26 guri de foc, tunuri şi obu- ziere plus un tren blindat - cuprindea Reg. 1 Secui „Cap de mort” (1.700 oameni), Reg. 12 Honvezi şi o parte din Reg. 1 Secui (2.400 oameni) şi 2.000 de oameni în curs de mo- bilizare la Satu Mare; o brigadă de honvezi (Reg. 24 şi 32, 4.000 de oameni şi 17 guri de foc), pe valea Someşului şi a Crasnei; două regimente de honvezi (Reg. 21 şi Reg. 4 in- complet), două regimente k.u.k. (Reg. 39 şi Reg. 51 incomplet), unităţi din Reg. 3 hon- vezi, 37 şi 31 k.u.k., un batalion marinari şi un batalion pionieri (5.000 de oameni cu 16 guri de foc şi un tren blindat) pe valea Crişu- lui Repede în zona defileului Ciucea; compa- nii şi batalioane din Reg. 4 honvezi, 37, 82, 101 k.u.k. (1.500 de oameni cu 8 guri de foc şi un tren blindat) pe valea Crişului Negru; companii şi batalioane din Reg. 2 honvezi, 33, 46, 61 k.u.k. şi batalioanele 2 şi 28 vână- tori (3.000 de oameni cu 20 guri de foc, două trenuri blindate, precum şi două automobile blindate) pe valea Crişului Alb. Total în linia I-a, 22.000 de oameni, 87 guri de foc, 3 trenuri şi 2 automobile blindate. În linia a II-a, în curs de mobilizare, 16.000 de oameni la Carei, 6.000 la Oradea, 25.000 la Bekescsaba-Gyula şi 2.000 la Szolnok. To- tal în linia a II-a – 48.000 de oameni şi 65 guri de foc. Între Munţii Apuseni şi Tisa se găseau 70.000 de oameni şi 152 guri de foc. Dincolo de Tisa, gata să intervină, încă 80.000 de oameni. Împotriva lor, Comanda- mentul Român opunea următoarele forţe: 6 divizii de infanterie (patru din vechiul regat - DI 6, DI 7, Divizia 1 şi 2 Vânători - precum şi Diviziile 16 şi 18 ardelene, ultime- le puse la dispoziţia CTT la 8 şi 11 aprilie); o divizie cavalerie, o brigadă roşiori (corp de elită, cavalerie -n.r.); 6 baterii de munte, un divizion autotunuri (2 baterii), un tren blin- dat şi un grup aviaţie (3 escadrile). Un total de 69 batalioane, 32 escadroane, 44 baterii cu 176 guri de foc, efectiv total de 61.078 oa- meni. Pe un front de 240 km, între Tisa şi Mureş, (200 km între Tisa şi Crişul Alb), românii opuneau 69 de batalioane, 28 de escadroane, 44 baterii cu 176 guri de foc împotriva celor 70.000 de soldaţi unguri, cu 152 guri de foc, deci o uşoară inferioritate numerică, dar cu superioritate în organizare şi instrucţie. (Va urma) Daniel MAN 100 de ani. Războiul româno-ungar din 1919 Înaintarea armatei române în Transilvania „O dispută veche de secole se rezolvă numai cu sabia”, spunea istoricul Constantin Kiriţescu, iar aceasta este povestea rezolvării unei disputei vechi de secole. În aprilie 1919 trupele române şi ungare bolşevice se aflau faţă în faţă pe linia despărţitoare Sighet – Ciucea – Zam. Trupele româneşti şi-au început înaintarea în primăvara anului 1919 Regele Ferdinand decorează soldaţi din Divizia 2 Vânători Regele Ferdinand şi regina Maria întâmpinaţi de generalul Traian Moşoiu pe pero- nul gării din Carei (SURSE - General Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocu- parea Budapestei, Editura Militară, 2009; Glenn E. Torrey - România în Primul Război Mondial, Ed. Meteor, 2014; Cristian Negrea, Războiul româno-ungar de la 1919)
Transcript of Războiul româno-ungar din 1919 Înaintarea armatei române ...
Restituiri Marţi, 16 aprilie 201912
Bolşevicii preiau puterea în Ungaria la 21 martie 1919 şi instaurează teroarea
bolşevică, regim de opresiune care va dura 133 de zile, până va fi desfi inţat de armata română. La 24 martie, trei zile după prelua-rea puterii, după decretarea mobilizării, Co-misariatul de război al guvernului comunist ungar dă comandamentelor în subordine ur-mătoarele instrucţiuni referitoare la atitudi-nea trupelor, până la terminarea organizării Armatei Roşii Ungare:
„Până când, pe baza recrutărilor treptate, nu vom dispune de o forţă sufi cientă pentru începerea operaţiunilor ofensive, se impune menţinerea fronturilor actuale”. Aceleaşi instrucţiuni, referindu-se la frontul român, spun cam aşa: „grupul colonelului Krato-chwill va face gruparea forţelor în aşa fel în împrejurimile oraşului Sătmar, ca să poată ataca în direcţia Dejului. Valea Crişului Re-pede se va închide la Ciucea printr-un deta-şament puternic.”
Atitudinea ofensivă a Ungariei bolşevice este fără echivoc, alianţa încheiată cu bol-şevicii lui Lenin era menită să desfi inţeze Regatul român printr-un atac combinat, de către unguri dinspre vest, prin Transilvania, şi de către ruşi dinspre est, prin Basarabia. Cele două regimuri comuniste ar urma să-şi dea mână pe crestele Carpaţilor Orien-tali, deveniţi graniţă între Rusia Sovietică şi Ungaria bolşevică. Proiectul nu s-a putut realiza, atât din cauza ofensivei româneşti care va desfi inţa Ungaria bolşevică, cât şi în urma rezistenţei româneşti de pe Nistru con-tra bandelor bolşevice ce testau tăria apără-rii trupelor române, dar nu în ultimul rând datorită ofensivei ruşilor albi ai generalului Anton Ivanovici Denikin în sudul Ucrainei. Această ofensivă a dat românilor un răgaz pe Nistru pentru a se putea concentra pe frontul de vest.
Urmând instrucţiunile Comisariatului de război ungar, trupele bolşevice încep cu data de 24 martie 1919 puternice atacuri împotri-va trupelor române pe linia de demarcaţie, executate de forţe de mărimea unui batalion, susţinute de artilerie şi trenuri blindate. Tot mai puternice devin aceste atacuri de la în-ceputul lunii aprilie, mai ales în zonele Divi-ziei 7 Infanterie (Seini – Hodod – Zalău) şi a Diviziei 6 Infanterie, la Ciucea. La 6 aprilie se execută şi o recunoaştere aeriană până la Cluj. Încep concentrările numeroase de trupe ungureşti, ca un preludiu al atacului, în timp ce trupele sovietice ruse intensifi că atacurile pe linia Nistrului.
Primele ciocniriLa 10 aprilie 1919, Marele Cartier General
transmite un ordin de operaţii Comandamen-tului Trupelor din Transilvania (CTT). Acest ordin prevedea şi faptul că trupele române nu vor depăşi linia fi xată la Paris, respectiv Hust–Satu Mare–Carei–Oradea–Salonta. Pe 16 aprilie a început înaintarea armatei ro-mâne în zona neutră, spre vest peste Munţii Apuseni şi înspre nord spre Maramureş. Dar nu a fost să fi e un atac general, în multe lo-
curi a fost vorba de un contraatac, deoarece trupele ungare îşi începuseră deja propria lor ofensivă.
„În noaptea de 15/16 aprilie, inamicul, în urma unei pregătiri de artilerie, a atacat posturile noastre de trecere de la nord-vest de Nagy Sikarlo (Cicârlău, Maramureş), din sectorul Brigăzii a 3-a Roşiori, pe valea So-meşului, reuşind să le respingă. Intervenind rezervele locale, inamicul a fost gonit, iar posturile noastre şi-au ocupat poziţiile lor. Tot în decursul acestei nopţi, forţele inami-ce au întreprins încercări de atac în sectorul Diviziei a 7-a, asupra posturilor noastre de la Giurtelecul Hododului – Ţigani (Crişeni, Sălaj), precum şi în sectorul Diviziei a 6-a, la nord-est de Ciucea. Toate aceste atacuri au fost respinse. În sectorul Brigăzii a 3-a Ro-şiori, pe valea Someşului, inamicul a conti-nuat atacurile şi în cursul zilei de 16 aprilie, pe frontul Cicârlău – Ardusat (ambele în Ma-ramureş), trupele brigăzii de roşiori au rezis-tat însă cu energie, respingând toate atacurile inamicului.”
Dispunerea forţelorTrupele ungureşti dispuneau de un total
de 150.000 de soldaţi, dintre care 70.000 în Apuseni şi până la rîul Tisa, iar restul la vest de Tisa, până spre Budapesta. Acest efectiv era în creştere, datorită recrutărilor în curs. Valoarea combativă era relativ scăzută, din moment ce ideile bolşevice erau preponde-rente şi afectau disciplina trupelor, dar mo-ralul lor era ridicat. Gruparea forţelor: 3.000 de bolşevici unguri şi ucraineni la nord de Sighetu-Marmaţiei; o divizie de secui (6.000 de soldaţi) cu 26 guri de foc, tunuri şi obu-ziere plus un tren blindat - cuprindea Reg. 1 Secui „Cap de mort” (1.700 oameni), Reg. 12 Honvezi şi o parte din Reg. 1 Secui (2.400 oameni) şi 2.000 de oameni în curs de mo-bilizare la Satu Mare; o brigadă de honvezi (Reg. 24 şi 32, 4.000 de oameni şi 17 guri de foc), pe valea Someşului şi a Crasnei; două regimente de honvezi (Reg. 21 şi Reg. 4 in-complet), două regimente k.u.k. (Reg. 39 şi Reg. 51 incomplet), unităţi din Reg. 3 hon-vezi, 37 şi 31 k.u.k., un batalion marinari şi un batalion pionieri (5.000 de oameni cu 16 guri de foc şi un tren blindat) pe valea Crişu-lui Repede în zona defi leului Ciucea; compa-nii şi batalioane din Reg. 4 honvezi, 37, 82, 101 k.u.k. (1.500 de oameni cu 8 guri de foc şi un tren blindat) pe valea Crişului Negru; companii şi batalioane din Reg. 2 honvezi, 33, 46, 61 k.u.k. şi batalioanele 2 şi 28 vână-tori (3.000 de oameni cu 20 guri de foc, două trenuri blindate, precum şi două automobile blindate) pe valea Crişului Alb.
Total în linia I-a, 22.000 de oameni, 87 guri de foc, 3 trenuri şi 2 automobile blindate. În linia a II-a, în curs de mobilizare, 16.000 de oameni la Carei, 6.000 la Oradea, 25.000 la Bekescsaba-Gyula şi 2.000 la Szolnok. To-tal în linia a II-a – 48.000 de oameni şi 65 guri de foc. Între Munţii Apuseni şi Tisa se găseau 70.000 de oameni şi 152 guri de foc. Dincolo de Tisa, gata să intervină, încă
80.000 de oameni. Împotriva lor, Comanda-mentul Român opunea următoarele forţe:
6 divizii de infanterie (patru din vechiul regat - DI 6, DI 7, Divizia 1 şi 2 Vânători - precum şi Diviziile 16 şi 18 ardelene, ultime-le puse la dispoziţia CTT la 8 şi 11 aprilie); o divizie cavalerie, o brigadă roşiori (corp de elită, cavalerie -n.r.); 6 baterii de munte, un divizion autotunuri (2 baterii), un tren blin-dat şi un grup aviaţie (3 escadrile). Un total de 69 batalioane, 32 escadroane, 44 baterii
cu 176 guri de foc, efectiv total de 61.078 oa-meni.
Pe un front de 240 km, între Tisa şi Mureş, (200 km între Tisa şi Crişul Alb), românii opuneau 69 de batalioane, 28 de escadroane, 44 baterii cu 176 guri de foc împotriva celor 70.000 de soldaţi unguri, cu 152 guri de foc, deci o uşoară inferioritate numerică, dar cu superioritate în organizare şi instrucţie. (Va urma)
Daniel MAN
100 de ani. Războiul româno-ungar din 1919
Înaintarea armatei române în Transilvania
„O dispută veche de secole se rezolvă numai cu sabia”, spunea istoricul Constantin Kiriţescu, iar aceasta este povestea rezolvării unei disputei vechi de secole. În aprilie 1919 trupele române şi ungare bolşevice se afl au faţă în faţă pe linia despărţitoare Sighet – Ciucea – Zam.
Trupele româneşti şi-au început înaintarea în primăvara anului 1919
Regele Ferdinand decorează soldaţi din Divizia 2 Vânători
Regele Ferdinand şi regina Maria întâmpinaţi de generalul Traian Moşoiu pe pero-nul gării din Carei
(SURSE - General Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocu-parea Budapestei, Editura Militară, 2009; Glenn E. Torrey - România în Primul Război Mondial, Ed. Meteor, 2014; Cristian Negrea, Războiul româno-ungar de la 1919)
