UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

CZU 343.3/.5(478)(043.3)

POPOV Ruslan

SUBIECTUL INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE ÎN

CAPITOLELE XV ŞI XVI DIN PARTEA SPECIALĂ

A CODULUI PENAL

Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (drept penal)

Teză de doctor în drept

Conducătorul ştiinţific MORARU Victor,

doctor în drept

Autorul:

Chişinău, 2013

2

© POPOV Ruslan, 2013

3

CUPRINSUL

ADNOTARE .................................................................................................................................. 5

LISTA ABREVIERILOR ............................................................................................................. 8

INTRODUCERE ........................................................................................................................... 9

1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN DOMENIUL INVESTIGĂRII ASPECTELOR PENALE

ALE SUBIECTULUI INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE ÎN CAPITOLELE XV ŞI

XVI DIN PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL ..................................................... 16

1.1. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în Republica Moldova ................................. 16

1.2. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în alte state ................................................... 28

1.3. Concluzii la Capitolul 1 ................................................................................................ 37

2. SUBIECTUL INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE ÎN CAPITOLELE XV ŞI XVI

DIN PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL: ASPECTE GENERALE .................. 39

2.1. Condiţiile generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică în

cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a

Codului penal: aspecte introductive .............................................................................. 39

2.2. Persoana juridică în calitate de subiect al infracţiunilor prevăzute în

Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal .......................................... 57

2.3. Concluzii la Capitolul 2 ................................................................................................ 77

3. SUBIECTUL SPECIAL ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE ÎN

CAPITOLELE XV ŞI XVI DIN PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL ............... 80

3.1. Persoana publică în calitate de subiect special al infracţiunilor prevăzute în

Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal ................................................................... 80

3.2. Alţi subiecţi speciali ai infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din Partea Specială a

Codului penal .......................................................................................................................... 121

3.2.1. Persoana cu funcţie de demnitate publică în calitate de subiect special al

infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal .................... 121

3.2.2. Persoana publică străină şi funcţionarul internaţional în calitate de subiecţi speciali

ai infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal ................ 139

3.2.3. Subiectul special al infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM ......................................... 153

3.3. Subiecţii speciali ai infracţiunilor prevăzute în Capitolul XVI din Partea Specială a

Codului penal .......................................................................................................................... 156

4

3.3.1. Persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie

nestatală, ori care lucrează pentru o astfel de organizaţie, în calitate de subiect special al

infracţiunilor prevăzute în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal ................... 156

3.3.2. Arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu în calitate de

subiect special al infracţiunii prevăzute la art.333 CP RM ................................................... 174

3.3.3. Subiectul special al infracţiunii prevăzute la art.3351 CP RM ......................................... 178

3.4. Concluzii la Capitolul 3 ........................................................................................................ 180

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ................................................................. 185

BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 190

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII ................................................... 213

CV AL AUTORULUI ............................................................................................................... 214

5

ADNOTARE

Popov Ruslan, „Subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din

Partea Specială a Codului penal”, teză de doctor în drept

la specialitatea 12.00.08 Drept penal (drept penal), Chişinău, 2013

Teza cuprinde: Introducere, 3 capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 311

titluri, 189 pagini text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate în 5 lucrări ştiinţifice.

Cuvinte-cheie: subiect al infracţiunii; persoană publică; persoană cu funcţie de demnitate

publică; persoană cu funcţie de răspundere; persoană publică străină; funcţionar internaţional;

persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.

Domeniul de studiu. Această lucrare este axată pe una dintre cele mai complexe şi actuale

probleme ale Părţii Speciale a Dreptului penal: subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi

XVI din Partea Specială a Codului penal.

Scopul tezei de doctorat: aprofundarea concepţiei despre subiectul infracţiunilor prevăzute în

Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.

Obiectivele: relevarea caracteristicilor persoanei juridice în calitate de subiect al infracţiunilor

prevăzute la art.325, 326 şi 334 CP RM; învederarea particularităţilor ce caracterizează subiecţii

speciali ai infracţiunilor prevăzute la art.324-329, 3301, 332-335 şi 3351 CP RM etc.

Noutatea ştiinţifică şi originalitatea rezultatelor obţinute. Caracterul novator al lucrării este

determinat de faptul că teza de faţă se numără printre primele încercări de a trata profund problemele

privind stabilirea condiţiilor generale şi speciale pentru existenţa subiectului în cazul infracţiunilor

prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal. Originalitatea rezultatelor

obţinute de autor constă în investigarea celor mai controversate probleme ale ştiinţei şi practicii

dreptului penal privitoare la subiectul infracţiunilor în cauză.

Problema ştiinţifică importantă rezolvată constă în identificarea semnelor subiecţilor

infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, în lumina

ultimelor modificări şi completări operate în cadrul acestor capitole.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. În baza cercetărilor efectuate, s-a con-

statat existenţa unor neajunsuri de ordin normativ, precum şi lipsa unor lucrări consacrate materiei

cercetate, toate acestea împiedicând stabilirea cu exactitate a semnelor subiecţilor infracţiunilor

prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal. În vederea înlăturării acestor

impedimente, autorul înaintează concluzii şi recomandări întru perfecţionarea cadrului normativ.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Acestea sunt aplicabile în activitatea practică a orga-

nelor de drept, în special în activitatea de stabilire cu exactitate a semnelor subiecţilor infracţiunilor

prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.

6

РЕЗЮМЕ

Попов Руслан, «Субъект преступлений, предусмотренных Главами XV и XVI Особенной

части Уголовного кодекса», диссертация на соискание ученой степени доктора права по

специальности 12.00.08 - Уголовное право (уголовное право), Кишинэу, 2013

Диссертация содержит: Введение, 3 главы, общие выводы и рекомендации, библиогра-

фию из 311 наименований, 189 страницы основного текста. Полученные результаты опубли-

кованы в 5 научных работах.

Ключевые слова: субъект преступления; публичное лицо; лицо, исполняющее ответст-

венную государственную должность; должностное лицо; иностранное публичное лицо;

международный служащий; лицо, управляющее коммерческой, общественной или иной

негосударственной организацией.

Область исследования. Данная работа посвящена изучению одной из самых сложных и

актуальных проблем Особенной части Уголовного права: субъект преступлений, предус-

мотренных Главами XV и XVI Особенной части Уголовного кодекса.

Цель исследования заключается в обосновании концепции субъекта преступлений,

предусмотренных Главами XV и XVI Особенной части Уголовного кодекса.

Задачи исследования: выявление особенностей юридического лица в качестве субъекта

преступлений, предусмотренных ст.325, 326, 334 и 3351 УК РМ; выявление характерных

особенностей cпециального субъекта преступлений, предусмотренных ст.324-329, 3301, 332-

335 и 3351 УК РМ и т.д.

Научная новизна и оригинальность полученных результатов. Инновационный ха-

рактер и оригинальность полученных в ходе исследования результатов состоят в том, что

настоящая диссертация являет собой изыскание качественно иного характера, нацеленное на

всеобъемлющий анализ субъекта преступлений, предусмотренных ст.324-329, 3301, 332-335 и

3351 УК РМ.

Научная задача особой важности нашедшая решение состоит в выявлении признаков

субъектов преступлений, предусмотренных ст.324-329, 3301, 332-335 и 3351 УК РМ, в свете

последних изменений и дополнений, проведенных в этих главах.

Теоретическая значимость и практическая применимость. Ценность диссертации

состоит в предложенных выводах и рекомендациях законодательного характера, претворение

которых ориентировано на оптимизацию установления признаков субъекта преступлений,

предусмотренных Главами XV и XVI Особенной части Уголовного кодекса.

Апробация результатов диссертационного исследования. Полученные результаты

могут быть применены в практической деятельности правовых органов, особенно при квали-

фикации деяний, предусмотренных ст.324-329, 3301, 332-335 и 3351 УК РМ.

7

ANNOTATION

Popov Ruslan, "The subject of the offences under Chapters XV and XVI of the

Special Part of the Penal Code", Law PhD thesis entitled

to specialty 12.00.08 Penal Law (Penal Law), Chişinău, 2013

The thesis includes: Introduction, 3 chapters, general conclusions and recommendations,

bibliography of 311 titles, 189 basic text pages. The achieved results are published in 5 scientific

papers.

Keywords: the offence subject; the public body; the dignitary; the official body; the

foreign public figure; the international civil servant; the person who manages the commercial,

public or other non-governmental organization.

The field of study. This paper focuses on one of the most complex and pressing issues of

the Special Part of the Penal Law: the subject of the offences under Chapters XV and XVI of the

Special Part of the Penal Code.

The PhD thesis main goal: to deepen the concept of the subject of the offences under

Chapters XV and XVI of the Special Part of the Penal Code.

The objectives: to reveal the characteristics of the legal figure as a subject of the offenses

under art.325, 326 and 334 PC RM; to reveal the peculiarities that characterize the special

subjects of the offenses under art.324-329, 3301, 332-335 and 3351 PC RM etc.

The scientific novelty and originality of the achieved results. The novelty of the paper is

determined by that the present thesis is among the first attempts to treat with consistency the

problems of establishing the general and special conditions for the existence of the subject of the

offences set out in Chapters XV and XVI of the Special Part of the Penal Code. The originality

of the results obtained by the author is the need of investigating the most controversial issues of

the science and practice of the Penal Law related to the subject of the offences in question.

The important scientific problem solved is the identification of the signs denoting the

subjects of the offences under Chapters XV and XVI of the Special Part of the Penal Code,

because of the latest changes and additions in these chapters.

The theoretical importance and practical value of the paper. As a result of the perfor-

med research, we found that there are normative drawbacks and lack of dedicated work to the

material in question, all this preventing precise signs determination of the subjects of the offences

under Chapters XV and XVI of the Special Part of the Penal Code. In order to eliminate these

drawbacks, the author submits findings and recommendations to improve the regulatory framework.

The implementation of the scientific results. These are applicable in the practice of the

legal institutions, especially with regard to the activity concerning the exact signs establishing of

the subjects of the offenses covered in Chapters XV and XVI of the Special Part of the Penal Code.

8

LISTA ABREVIERILOR

alin. – alineat

art. – articol

CP RM – Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002

CP RM din 1961 – Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961

lit. – literă

n.a. – nota autorului

ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite

pct. – punct

9

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate

În Preambulul la Iniţiativa Anticorupţie a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est,

adoptată la Sarajevo la 15-16.02.2000 [97], se stabileşte, printre altele, că actele de corupţie şi

alte activităţi frauduloase şi criminale: sunt dăunătoare stabilităţii tuturor instituţiilor

democratice; erodează statul de drept; încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de

Convenţia europeană a drepturilor omului şi de celelalte standarde recunoscute pe plan

internaţional; subminează încrederea cetăţenilor în corectitudinea administraţiei publice;

subminează climatul de afaceri; descurajează investiţiile interne şi externe; constituie o risipă de

resurse economice; încetinesc creşterea economică.

Conştientizând impactul acestor ameninţări asupra ordinii de drept, legiuitorul moldovean

a ratificat o serie de instrumente internaţionale ce au ca scop să direcţioneze statele semnatare

către o eficientizare a reglementărilor naţionale consacrate prevenirii şi combaterii manifestărilor

infracţionale ale factorilor de decizie care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public şi în cel pri-

vat. Astfel, la 30.10.2003, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea Republicii Moldova

pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia [144]. Ulterior, la 06.07.2007, Parlamentul

Republicii Moldova a adoptat: Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei ONU

împotriva corupţiei [161]; Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Protocolului adiţional la

Convenţia penală privind corupţia [162].

Ratificarea acestor trei acte cu vocaţie internaţională a constituit punctul de plecare în

vederea armonizării cu dispoziţiile acestora a prevederilor legii penale a Republicii Moldova

dedicate prevenirii şi combaterii manifestărilor infracţionale ale factorilor de decizie care îşi

desfăşoară activitatea în sectorul public şi în cel privat.

Prima etapă a acestui proces de armonizare a culminat cu adoptarea de către Parlamentul

Republicii Moldova, la 02.12.2011, a Legii Republicii Moldova privind modificarea şi completa-

rea unor acte legislative [183]. Principalele repere ale acestei legi sunt: 1) definirea în alin.(2)

art.123 CP RM a noţiunii de persoană publică; 2) definirea, în alin.(3) art.123 CP RM, a noţiunii

de persoană cu funcţie de demnitate publică; 3) completarea Codului penal cu art.1231 CP RM,

în care s-a dat definiţia noţiunilor „persoană publică străină” şi „funcţionar internaţional”;

4) substituirea, în dispoziţiile de la alin.(2) art.140, lit.e) alin.(2) art.165, lit.c) alin.(4) art.205,

lit.c) alin.(3) art.206, lit.f) alin.(3) art.3091, lit.a) alin.(3) art.324, lit.b) alin.(2) art.327, lit.b)

alin.(3) art.328, alin.(2) art.3301, lit.b) alin.(2) art.332 CP RM, a sintagmei „cu înaltă funcţie de

răspundere” cu sintagma „cu funcţie de demnitate publică”; 5) modificarea şi completarea

10

art.324, 325, 327-329 CP RM, astfel încât, în locul persoanei cu funcţie de răspundere, subiect al

infracţiunii a devenit persoana publică sau persoana publică străină ori funcţionarul internaţional;

6) excluderea din Codul penal a art.330; 7) modificarea alin.(1) art.332 CP RM, astfel încât

textul „cu funcţie de răspundere, precum şi de către un funcţionar al autorităţii publice care nu

este persoană cu funcţie de răspundere” , a fost substituit cu cuvântul „publică”; 8) eliminarea

alineatului (2) din art.335 CP RM.

Cea de-a două etapă a acestui proces de armonizare legislativă s-a încheiat cu adoptarea de

către Parlamentul Republicii Moldova, la 12.04.2012, a Legii Republicii Moldova pentru

modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova [188]. Principalele repere ale

acestei legi sunt: 1) recunoaşterea persoanei juridice în calitate de subiect al infracţiunilor prevă-

zute la art.325, 326 şi 334 CP RM; 2) modificarea art.333-335 CP RM, astfel încât după cuvin-

tele „o altă organizaţie nestatală” au fost introduse cuvintele „ori care lucrează pentru o astfel de

organizaţie”. În aceeaşi zi, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o altă lege – Legea

Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative [187]. Conform

acesteia, Codul penal a fost completat cu articolul 3351 „Falsul în documente contabile”.

În rezultatul tuturor acestor amendamente, a suportat remanieri esenţiale concepţia

privitoare la condiţiile generale şi speciale pentru existenţa subiectului în cazul infracţiunilor

prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal. Însă, prin operarea

acestor amendamente nu a fost soluţionată nici pe departe cea mai mare parte a problemelor

privind răspunderea penală pentru faptele incriminate în Capitolele XV şi XVI din Partea

Specială a Codului penal. Aceasta întrucât destinatarul şi beneficiarul legii penale întâmpină

dificultăţi la identificarea semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI

din Partea Specială a Codului penal. În afară de aceasta, nu poate fi trecut cu vederea faptul că

amendamentele operate în legea penală la 02.12.2011 şi la 12.04.2012 au pus atât în faţa celor

abilitaţi cu calificarea infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a

Codului penal, cât şi în faţa ştiinţei dreptului penal un şir de controverse generate de remanierile

esenţiale aduse concepţiei privitoare la condiţiile generale şi speciale pentru existenţa subiectului

în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.

Toate acestea potenţează necesitatea unui studiu aprofundat, ştiinţific argumentat al temei

investigate, actualitatea şi importanţa acesteia.

Scopul şi obiectivele tezei

Scopul prezentei teze constă în aprofundarea concepţiei subiectului infracţiunilor prevăzute

în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, în special prin prisma amenda-

mentelor operate în legea penală la 02.12.2011 şi la 12.04.2012. De asemenea, scopul nostru se

11

exprimă în evaluarea bazei normative privind stabilirea semnelor subiecţilor infracţiunilor

prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, în crearea fundamentului

ştiinţific corespunzător pentru definiţiile legislative din art.123, 1231 şi 124 CP RM ale noţiunilor

care desemnează subiecţii respectivelor infracţiuni, precum şi în contribuirea la eficientizarea

practicii de interpretare şi aplicare a art.324-329, 3301, 332-335 şi 335

1 CP RM.

Atingerea scopului preconizat presupune realizarea următoarele obiective:

• identificarea condiţiilor generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică

în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal;

• relevarea caracteristicilor persoanei juridice în calitate de subiect al infracţiunilor

prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal;

• stabilirea caracterului corelaţiei dintre noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”,

definită în alin.(1) art.123 CP RM, şi noţiunea „persoană publică”, definită în alin.(2) art.123

CP RM;

• reliefarea caracteristicilor tuturor categoriilor de persoane publice şi de persoane cu

demnitate publică în sensul alin.(2) şi (3) art.123 CP RM;

• identificarea semantismului noţiunilor „organele securităţii naţionale”, „organele de

ordine publică”, „autorităţile publice autonome”, „autorităţile publice de reglementare”, „alte

persoane juridice de drept public” etc., utilizate în alin.(2) art.123 CP RM;

• susţinerea cu argumente a tezei, conform căreia, în contextul legislaţiei Republicii

Moldova, inclusiv în contextul legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie

de demnitate publică” şi noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”;

• identificarea trăsăturilor individualizante ale persoanei publice străine şi ale funcţiona-

rului internaţional în sensul art.1231 CP RM;

• relevarea particularităţilor ce caracterizează subiecţii infracţiunilor prevăzute la art.3301,

333, 335 şi 3351 CP RM;

• stabilirea deficienţelor de natură tehnico-juridică care împiedică identificarea semnelor

subiecţilor infracţiunilor, prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal,

în procesul de calificare a acestor infracţiuni;

• elucidarea efectelor produse de amendamentele din 02.12.2011 şi din 12.04.2012, în

planul stabilirii semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea

Specială a Codului penal.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Caracterul novator al rezultatelor obţinute este

determinat de faptul că teza de faţă se numără printre primele încercări de a trata profund

problemele privind stabilirea condiţiilor generale şi speciale pentru existenţa subiectului în cazul

12

infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal. Pe această

temelie, au fost formulate concluzii şi recomandări teoretice în vederea îmbunătăţirii calitative

continue a legislaţiei.

Considerăm că contribuţia noastră la ridicarea gradului de investigaţie a celor mai litigante

chestiuni ale ştiinţei şi practicii dreptului penal vizând subiectul infracţiunilor, prevăzute în

Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, rezidă în: studierea prevederilor rele-

vante ale instrumentelor internaţionale, a căror ratificare a stat la baza operării în legea penală a

amendamentelor din 02.12.2011 şi din 12.04.2012; stabilirea cu exactitate a coraportului dintre

noţiunile definite în art.123, 1231 şi 124 CP RM; examinarea divergenţelor de natură semantică

între definiţiile din art.123, 1231 şi 124 CP RM şi definiţiile corespondente din legislaţia extra-

penală; circumstanţierea condiţiilor în care devine posibilă angajarea răspunderii penale a

persoanei juridice pentru infracţiunile prevăzute la art.325, 326, 334 şi 3351 CP RM; examinarea

deficienţelor tehnico-juridice care marchează definiţiile din art.123, 1231 şi 124 CP RM, etc.

În scopul perfecţionării legislaţiei, au fost formulate următoarele recomandări de lege

ferenda: 1) eliminarea din art.123 CP RM a alineatului (1); 2) substituirea sintagmei „persoană

cu funcţie de răspundere” prin sintagma „persoană publică” în toate normele din Codul penal

care o conţin; 3) modificarea alin.(2) şi (3) art.123 CP RM; 4) substituirea sintagmei „organizaţie

comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” prin sintagma „societate comercială sau

necomercială, cu excepţia persoanelor juridice de drept public” în toate normele din Codul penal

care o conţin; 5) excluderea din Codul penal a articolului 256.

Problema ştiinţifică importantă rezolvată constă în identificarea semnelor subiecţilor

infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, în condi-

ţiile în care, datorită amendamentelor operate în legea penală la 02.12.2011 şi la 12.04.2012, a

suportat remanieri esenţiale concepţia privitoare la condiţiile generale şi speciale pentru existenţa

subiectului în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a

Codului penal.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării

Importanţa teoretică a tezei de faţă constă în următoarele: sistematizarea abordărilor teore-

tice referitoare la stabilirea coraportului dintre noţiunile definite în art.123, 1231 şi 124 CP RM;

acumularea unui consistent material teoretic şi practic în vederea dezvoltării unor noi direcţii de

investigare a caracteristicilor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din

Partea Specială a Codului penal; definirea bazelor conceptuale ale studiului caracteristicilor

subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal;

trasarea unor noi perspective asupra cadrului teoretico-metodologic al cercetării condiţiilor în

13

care poate fi angajată răspunderea subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI

din Partea Specială a Codului penal.

Caracterul aplicativ al prezentei teze se exprimă în următoarele:

1) interpretarea noţiunilor şi termenilor ce apar în art.123, 1231, 124, 324-329, 330

1, 332-

335 şi 3351 CP RM este importantă pentru aplicarea reuşită a acestor norme în practica judiciară,

precum şi pentru dezvoltarea ulterioară a concepţiilor ştiinţifice;

2) interpretarea celor mai controversate aspecte ce caracterizează subiectul infracţiunilor

prevăzute la art.123, 1231, 124, 324-329, 330

1, 332-335 şi 335

1 CP RM va avea o contribuţie

certă la dezvoltarea polemicii ştiinţifice;

3) critica neajunsurilor, de care, în opinia noastră, nu sunt dispensate art.123, 1231, 124,

324-329, 3301, 332-335 şi 335

1 CP RM, poate fi luată în consideraţie de către legiuitor în

procesul de perfecţionare a acestor norme;

4) opiniile şi ideile exprimate în cadrul lucrării comportă utilitate în procesul de predare-

învăţare a materiei dreptului penal în cadrul instituţiilor de învăţământ mediu şi superior cu profil

juridic, precum şi în cadrul perfecţionării profesionale continue a destinatarilor legii penale.

Aprobarea rezultatelor. Concepţiile şi concluziile de bază ale tezei au fost expuse în cadrul

a 5 publicaţii ştiinţifice. De asemenea, ele au constituit subiectul discuţiilor purtate la şedinţele

Catedrei Drept Penal şi Criminologie a Universităţii de Stat din Moldova în anii 2011-2012.

În acelaşi timp, unele idei, constituind rezultatul cercetării, au fost prezentate la Conferinţa

ştiinţifică cu participare internaţională „Interferenţe universitare – integrare prin cercetare şi

inovare” (Chişinău, 25-26 septembrie 2012).

Sumarul compartimentelor tezei

În Capitolul 1 „Analiza situaţiei în domeniul investigării aspectelor penale ale subiectu-

lui infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal” este

efectuată analiza materialelor ştiinţifice la tema tezei publicate în ţară şi peste hotare. O atenţie

deosebită se acordă publicaţiilor din ultimii ani. Examinarea se face în consecutivitate cronologică.

La concret, au fost analizate lucrările următorilor autori: I.Brad, C.Duvac, A.O. Sabău-Pop

(România); Н.В. Бугаевская, В.А. Волколупова, В.А. Лобырев, М.Н. Хачатурян, С.С. Чере-

бедов (Federaţia Rusă); В.П. Коваленко, Р.Л. Максимович, Т.Слуцька (Ucraina). Un spaţiu

aparte se acordă analizei materialelor ştiinţifice la tema tezei publicate în Republica Moldova.

Acestea aparţin autorilor: S.Brînza, V.Cuşnir, D.-L. Melinte, V.Moraru, I.Nastas, V.Stati,

C.Timofei, I.Ţurcan.

În concluzie la analiza efectuată, se susţine că, în cazul infracţiunilor prevăzute în

Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, problema subiectului deocamdată nu

14

este îndeajuns cercetată în ştiinţa dreptului penal, iar gradul de elaborare a concepţiei subiectului

infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal nu poate fi

recunoscut pe deplin evoluat.

Capitolul 2 „Subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea

Specială a Codului penal: aspecte generale” este consacrat pertarctării aspectelor introductive

ce ţin de condiţiile generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică în cazul

infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, precum şi

a condiţiilor în care persoana juridică evoluează în calitate de subiect al infracţiunilor prevăzute

în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal. Se argumentează că subiectul

infracţiunii este acea persoană care săvârşeşte o infracţiune, care posedă toate calităţile –

generale şi speciale – cerute de Partea Generală şi de Partea Specială ale Codului penal şi care,

datorită acestui fapt, devine pasibilă de răspundere penală. Se relevă că clasificarea subiecţilor

infracţiunii, în funcţie de poziţia lor în cadrul infracţiunii, în subiect activ al infracţiunii şi subiect

pasiv al infracţiunii nu este conformă cu cadrul normativ al Republicii Moldova. Victima

infracţiunii se raportează la sistemul de referinţă al obiectului infracţiunii, nu la sistemul de

referinţă al subiectului infracţiunii. Se stabileşte că condiţiile generale pentru existenţa subiec-

tului persoană fizică al infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a

Codului penal – vârsta minimă de răspundere penală şi responsabilitatea – sunt condiţii

obligatorii pentru subiecţii tuturor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea

Specială a Codului penal, indiferent dacă aceştia sunt sau nu subiecţi speciali.

Se ajunge la concluzia că, în situaţia infracţiunilor prevăzute la art.324, 327, 328, 329,

3301, 332, 333, 335 sau 335

1 CP RM, legiuitorul reclamă prezenţa unor calităţi speciale pentru

subiectul infracţiunii. Datorită acestora, este posibil ca vârsta minimă efectivă (nu cea prezu-

mată) de răspundere penală să depăşească baremul de 16 ani. O altă concluzie este că, prin

stabilirea răspunderii penale persoanelor juridice pentru infracţiunile specificate la art.325, 326,

334 şi 3351

CP RM, s-a realizat, în mare parte, implementarea recomandărilor corespunzătoare

cu vocaţie internaţională formulate în: art.10 al Convenţiei ONU împotriva criminalităţii trans-

naţionale organizate; art.26 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei; art.18 din Convenţia penală

a Consiliului Europei privind corupţia; art.5 din Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului

Uniunii Europene privind combaterea corupţiei în sectorul privat; art.2 al Convenţiei Organiza-

ţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind combaterea corupţiei funcţionarilor

publici în tranzacţiile internaţionale.

Capitolul 3 „Subiectul special în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI

din Partea Specială a Codului penal” este dedicat cercetării caracteristicilor: 1) persoanei

15

publice, ca subiect al infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329, 332 CP RM; 2) persoanei cu

funcţie de demnitate publică, ca subiect al infracţiunilor prevăzute la art.324, 327, 328 şi 332

CP RM; 3) persoanei publice străine sau funcţionarului internaţional, ca subiecţi ai infracţiunii

prevăzute la art.324 CP RM; 4) persoanei căreia informaţiile din declaraţiile cu privire la venituri

şi proprietate i-au devenit cunoscute în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al

exercitării controlului, ca subiect al infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM; 5) persoanei care

gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, ca subiect al

infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM; 6) persoanei care lucrează pentru o organizaţie

comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, ca subiect al infracţiunilor prevăzute la

art.333 şi 335 CP RM; 7) arbitrului ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu, ca

subiect al infracţiunii prevăzute la art.333 CP RM; 8) persoanei abilitate cu întocmirea sau

utilizarea unei facturi ori a oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei

plăţi, ca subiect al infracţiunii prevăzute la art.3351

CP RM.

Se ajunge la concluzia că paralelismul noţiunilor „persoană cu funcţie de răspundere” şi

„persoană publică”, admis în cadrul legii penale, nu face decât să îngeuneze interpretarea şi

aplicarea corectă a legii penale. De asemenea, se conchide că, în contextul legislaţiei Republicii

Moldova, inclusiv în contextul legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie

de demnitate publică” şi noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”.

În aceste împrejurări, noţiunile „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică”

se intersectează, au domenii de incidenţă care se intercalează. O altă concluzie este că persoanele

cu funcţie de demnitate publică, care sunt specificate în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de

demnitate publică, dar care nu intră sub incidenţa prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, nu pot

avea altă calitate decât cea de persoană publică în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM.

Nu în ultimul rând, se ajunge la concluzia că, în sensul art.124 CP RM, funcţiile sau acţiunile

administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice trebuie să fie producătoare de efecte

juridice (adică, să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice).

16

1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN DOMENIUL INVESTIGĂRII

ASPECTELOR PENALE ALE SUBIECTULUI INFRACŢIUNILOR

PREVĂZUTE ÎN CAPITOLELE XV ŞI XVI DIN

PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL

În acest capitol se va face o analiză temeinică a materialelor ştiinţifice la tema tezei

publicate în ţară şi peste hotare. O atenţie deosebită se va acorda publicaţiilor din ultimii ani.

1.1. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în Republica Moldova

Efectuând examinarea în succesiune cronologică, vom începe cu lucrarea lui V.Cuşnir,

elaborată în 1999 [39].

Printre altele, referindu-se la subiectul infracţiunii de luare de mită (art.187 din Codul penal

al Republicii Moldova, adoptat de Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti la 24.03.1961 [29]),

autorul menţionează că acesta poate fi numai persoana cu funcţie de răspundere în sensul art.183

„Noţiunea de persoană cu funcţie de răspundere” din Codul penal al Republicii Moldova din

1961: persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de forma de proprie-

tate, i se acordă permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin numire, prin alegere, fie în

virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii

publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie şi organizatorico-economice.

V.Cuşnir susţine, cu drept cuvânt, că la categoria de persoane cu funcţie de răspundere se

raportează, înainte de toate, reprezentanţii autorităţii publice, adică funcţionarii organelor de stat

învestiţi cu dreptul de a înainta cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de

către cetăţeni, întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor

departamentală (deputaţii, membrii consiliilor locale, judecătorii, procurorii, anchetatorii, lucră-

torii organelor de poliţie, inspectorii de stat etc.).

În legătură cu celelalte categorii de persoane cu funcţie de răspundere, autorul apreciază că

prin „funcţii de ordin organizatorico-economic” se înţelege funcţiile de înfăptuire a conducerii

colectivelor sau sectoarelor de muncă, a activităţii de producere a unor lucrători (selectarea şi

repartizarea cadrelor, planificarea muncii, organizarea muncii subalternilor, menţinerea discipli-

nei de muncă etc.). Asemenea funcţii sunt îndeplinite de conducătorii şi adjuncţii conducătorilor

întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de forma de proprietate, conducătorii sub-

diviziunilor structurale (şefii şi adjuncţii şefilor de direcţii, secţii, de laboratoare, catedre etc.),

17

conducătorii sectoarelor de muncă (maiştri, şefii de şantiere şi de brigadă) etc. În opinia lui

V.Cuşnir, prin „funcţii administrative de dispoziţie” se înţelege împuternicirile privind dirijarea

şi dispunerea de patrimoniu, stabilirea ordinii de păstrare, prelucrare şi realizare a acestui patri-

moniu, asigurarea controlului asupra acestor operaţiuni, organizarea deservirii sociale a popula-

ţiei etc. Astfel de împuterniciri au şefii de secţii şi ai serviciilor economice de aprovizionare şi

financiare, şefii de depozite, magazine, ateliere etc.

Este importantă precizarea autorului, potrivit căreia pot fi recunoscute ca persoane cu

funcţie de răspundere acele persoane care au dreptul de a întreprinde, în baza funcţiilor de servi-

ciu, acţiuni ce pot da naştere unor consecinţe de ordin juridic (controlori, revizori etc.). La fel,

este de reţinut că, din punctul de vedere al lui V.Cuşnir, subiecţi ai infracţiunii prevăzute la

art.187 CP RM din 1961, alături de persoanele care îndeplinesc, permanent sau provizoriu, func-

ţii ale autorităţii publice sau obligaţiuni de ordin administrativ de dispoziţie şi organizatorico-

economice, sunt şi persoanele care îndeplinesc aceste funcţii în virtutea unei însărcinări speciale

date de organele şi persoanele cu funcţie de răspundere (controlorii şi revizorii obşteşti, antreno-

rii societăţilor şi echipelor sportive etc.). Persoana care exercită provizoriu funcţii într-o anumită

postură sau care îndeplineşte însărcinări speciale poate avea calitatea de subiect al infracţiunii în

cauză numai atunci când ea a fost învestită cu aceste funcţii în modul prevăzut de lege.

Pentru studiul de faţă este la fel de importantă o altă teză enunţată de către V.Cuşnir: nu

sunt subiecţi ai infracţiunilor săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere lucrătorii întreprin-

derilor, instituţiilor şi organizaţiilor, indiferent de forma de proprietate, care exercită funcţii pur

profesionale sau tehnice. Însă, dacă concomitent cu îndeplinirea acestor funcţii aceştia sunt

investiţi şi cu funcţii de ordin administrativ de dispoziţie sau organizatorico-economic, în caz de

luare de mită, ei pot fi traşi la răspundere pentru infracţiunea prevăzută în art.187 CP RM din

1961.

Continuăm examinarea materialelor ştiinţifice publicate în Republica Moldova cu analiza

lucrării elaborate de I.Ţurcan ce datează din anul 1999 [233].

În primul rând, autorul identifică cele trei categorii de persoane cu funcţie de răspundere,

în accepţiunea art.183 CP RM din 1961: a) reprezentantul autorităţii publice; b) persoanele

cărora, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de forma juridică de organizare, li se

acordă anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea întreprinderii de acţiuni administrative de

dispoziţie; c) persoanele cărora, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de forma

juridică de organizare, li se acordă anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea întreprinderii de

acţiuni de ordin organizatorico-economic.

18

În continuare, analizând trăsăturile particularizante ale fiecăreia din aceste trei categorii de

persoane cu funcţie de răspundere, I.Ţurcan menţionează, printre altele, că, la niciuna dintre

acestea nu se raportează lucrătorii tehnici şi neoperativi ai organelor administrative (grefierii,

consultanţii, dactilografele, şoferii etc.); cu toate acestea, dacă o persoană, care lucrează în cadrul

organului administrativ şi care nu este reprezentant al autorităţii publice, deţine o funcţie, ea va fi

considerată persoană cu funcţie de răspundere.

Traducând în termenii legii penale în vigoare, ceea ce sugerează autorul este că persoana

cu funcţie de răspundere în sensul alin.(1) art.123 CP RM trebuie deosebită de: a) personalul

administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul de deservire tehnică; personalul care desfă-

şoară activităţi auxiliare) din cadrul întreprinderii, instituţiei, organizaţiei de stat sau al adminis-

traţiei publice locale ori al unei subdiviziuni a lor; b) persoanele care exercită funcţii pur

profesionale în cadrul întreprinderii, instituţiei, organizaţiei de stat sau al administraţiei publice

locale ori al unei subdiviziuni a lor. Totodată, numai în cazul în care, în prezenţa anumitor

circumstanţe, persoanele, care, de regulă, exercitând funcţii pur profesionale în cadrul întreprin-

derii, instituţiei, organizaţiei de stat sau al administraţiei publice locale ori al unei subdiviziuni a

lor, ajung să exercite funcţii producătoare de efecte juridice, activitatea „subadministrativă” a

acestor persoane se poate transforma într-o activitate administrativă. În acest caz, astfel de

persoane pot evolua în calitate de persoane cu funcţie de răspundere.

De asemenea, prezintă valoare explicativă opiniile exprimate de I.Ţurcan în legătură cu

conţinutul noţiunilor „exercitarea funcţiilor autorităţii publice”, „exercitarea acţiunilor adminis-

trative de dispoziţie” şi „exercitarea acţiunilor organizatorico-economice”. Mai cu seamă,

interpretarea dată de autor ultimelor două noţiuni menţionate ajută la perceperea mai exactă a

semnificaţiei noţiunilor „exercitarea funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie” şi

„exercitarea funcţiilor sau acţiunilor organizatorico-economice”, utilizate în art.124 CP RM.

Analiza acestor două noţiuni o vom efectua în compartimentul 3.3.1 al tezei de faţă.

Următoarea publicaţie, la care ne vom referi, este articolul ştiinţific aparţinând lui S.Brînza,

ce datează din anul 2008 [14].

În special, pentru studiul de faţă, şi anume – pentru cercetarea pe care o vom efectua în

compartimentul 3.2.3 al prezentei lucrări, cercetare având ca obiect subiectul special al infrac-

ţiunii prevăzute la art.3301 CP RM, este utilă investigaţia ştiinţifică a particularităţilor ce

marchează subiectul infracţiunii specificate la alin.(3) art.3301 CP RM.

În acest context, S.Brînza stabileşte că subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.3301

CP RM este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de

16 ani. De asemenea, subiectul infracţiunii examinate este caracterizat printr-o calitate specială.

19

La concret, acesta este persoana care face parte din una din următoarele categorii: 1) membrul

Comisiei centrale de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate; 2) membrul

comisiei departamentale de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate; 3) colabo-

ratorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţie. La fel, reprezentanţii unor

organe abilitate cu funcţii de control de stat pot să evolueze ca subiecţi ai infracţiunii prevăzute

la alin.(3) art.3301 CP RM.

S.Brânza consideră că se va aplica nu alin.(3) art.3301 CP RM, dar alin.(2) art.315 „Divul-

garea datelor urmăririi penale” din Codul penal, dacă informaţiile din declaraţiile cu privire la

venituri şi proprietate, în calitate de date ale urmăririi penale, în ambianţa urmăririi penale sau în

legătură cu aceasta, vor fi divulgate de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de

către persoana abilitată cu controlul asupra desfăşurării urmăririi penale, dacă această acţiune a

cauzat daune morale sau materiale martorului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora ori

dacă l-a făcut pe vinovat să se eschiveze de la răspundere. În legătură cu aceasta, criteriul princi-

pal de delimitare a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.3301 CP RM de infracţiunea prevăzută la

alin.(2) art.315 CP RM rezidă în sfera de competenţă diferită pe care o au subiecţii celor două

fapte infracţionale: 1) efectuarea urmăririi penale sau a controlului asupra desfăşurării urmăririi

penale (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.315 CP RM); 2) îndeplinirea atribuţiilor de

serviciu în privinţa declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ori exercitarea controlului

acestor declaraţii (în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.3301 CP RM). Dacă aceeaşi per-

soană cumulează ambele competenţe, se va lua în consideraţie un criteriu subsidiar de delimitare:

informaţiile corespunzătoare au fost date publicităţii în legătură sau nu cu urmărirea penală?

Dacă informaţiile au fost date publicităţii ulterior începerii urmăririi penale şi în legătură cu

aceasta, se va aplica alin.(2) art.315 CP RM. În caz contrar, se va aplica alin.(3) art.3301 CP RM.

Precizăm că, în cea mai mare parte, aceste viziuni asupra subiectului infracţiunii prevăzute

la alin.(3) art.3301 CP RM şi-au pierdut actualitatea, din cauza modificării considerabile a

reglementărilor extrapenale la care face trimitere această normă penală. Totuşi, în ce priveşte

disocierea subiectului infracţiunii, prevăzute la alin.(3) art.3301 CP RM, de subiectul infracţiunii

specificate la alin.(2) art.315 CP RM, analiza efectuată de S.Brînza rămâne utilă.

Tot din 2008 datează o altă lucrare, al cărei autor este I.Nastas [203].

Autorul consideră că persoana poate fi recunoscută în calitate de subiect special al

infracţiunii de corupere pasivă (art.324 CP RM) în cazul în care întruneşte următoarele condiţii:

1) fapta persoanei în cauză trebuie să atenteze asupra unui obiect special protejat de norma

penală, şi anume: asupra relaţiilor sociale referitoare la activitatea normală şi într-un cadru legal

a entităţilor publice cărora li se aduce atingere prin comiterea faptelor de corupţie; 2) persoana

20

dată urmează să fie inclusă în sfera relaţiilor sociale protejate în baza unui act juridic al organului

competent, adică prezenţa unui act legal de învestire a subiectului în funcţie; 3) atribuţiile

funcţionale ale acesteia trebuie să fie stabilite în baza unui act juridic; 4) persoana în cauză

trebuie să aibă capacitatea şi posibilitatea reală de a exercita anumite funcţii.

În particular, atrage atenţia demersul autorului privind stabilirea corelaţiei între subiectul

infracţiunii de corupere pasivă şi obiectul juridic special al acestei infracţiuni. În legătură cu

aceasta, I.Nastas afirmă că o condiţie primordială pentru recunoaşterea persoanei în calitate de

subiect al infracţiunii de corupere pasivă o constituie includerea acesteia în sfera relaţiilor sociale

protejate în baza unui act juridic al autorităţii publice, ceea ce înseamnă că relaţiile speciale

necesită participanţi speciali la aceste relaţii. Aceşti participanţi constituie doar o anumită

categorie de persoane care dau dovadă de aptitudini corespunzătoare şi, drept consecinţă, spre

deosebire de subiectul general, pot participa la relaţiile sociale speciale. Însuşi faptul aflării

formale a unei persoane în sfera unor relaţii sociale speciale încă nu înseamnă că, în cazul în care

se vor comite unele încălcări, această persoană va putea fi trasă la răspundere penală. Dacă se va

stabili că persoana a fost inclusă în aria de acţiune a unor relaţii speciale de către un organ

incompetent sau cu încălcarea cerinţelor şi condiţiilor înaintate de actul normativ, atunci această

persoană nu va putea fi trasă la răspundere penală pentru lezarea obiectului special protejat. Din

aceste considerente, actul juridic, în baza căruia persoana este inclusă în sistemul relaţiilor

speciale, trebuie să fie legal şi întemeiat.

De asemenea, I.Nastas este de părere că, în vederea stabilirii calităţii de subiect al infrac-

ţiunii de corupere pasivă, este importantă identificarea momentului apariţiei şi stingerii obligaţiei

persoanei cu funcţie de răspundere. În mod obiectiv, obligaţia juridică specială, ce dă posibilitate

de a acţiona, apare din momentul intrării în vigoare a actului juridic prin care persoana este

inclusă în sfera relaţiilor sociale speciale, în care sunt stabilite atribuţiile funcţionale. Totodată,

în asemenea acte nu sunt indicate toate drepturile şi obligaţiile de care dispune persoana cu

funcţie de răspundere, acestea fiind completate, de regulă, prin intermediul actelor normative.

Obligaţia juridică specială încetează de a mai produce efecte fie din momentul abrogării actului

normativ care o prevedea, fie din momentul în care persoana cu funcţie de răspundere este

exclusă, în mod definitiv sau temporar, din sfera relaţiilor sociale speciale.

Prezintă interes o altă lucrare a lui I.Nastas ce datează din 2009 [204].

Analizând definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere din art.123 CP RM, autorul

susţine că pot fi distinse două categorii de subiecţi care cad sub incidenţa acestei definiţii. Prima

categorie o formează persoanele cărora li se acordă permanent sau provizoriu (în entităţile indi-

cate în art.123 CP RM), prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări,

21

anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice. A doua categorie

este formată din persoane cu anumite drepturi şi obligaţii în vederea întreprinderii de acţiuni

administrative de dispoziţie sau organizatorico-economice.

Observăm că această clasificare diferă de cea propusă de I.Ţurcan, reliefată mai sus, presu-

punând că persoanele cu anumite drepturi şi obligaţii în vederea întreprinderii de acţiuni

administrative de dispoziţie, alături de persoanele cu anumite drepturi şi obligaţii în vederea

întreprinderii de acţiuni organizatorico-economice, constituie cele două categorii distincte de

persoane cu funcţie de răspundere.

În continuare, după analiza particularităţilor acestor două categorii de persoane cu funcţie

de răspundere, I.Nastas examinează coraportul dintre noţiunile „persoană cu funcţie de răspun-

dere” şi „funcţionar”: în art.330 CP RM, conceptul de funcţionar public este cu mult mai restrâns

decât cel de persoană cu funcţie de răspundere, limitându-se la persoanele care au drepturi şi

obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice, fiind astfel exceptate persoanele care

exercită funcţii administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice; în cazul infracţiunii

prevăzute la art.330 CP RM, funcţionarul public este legat indispensabil de autoritatea publică,

pe când persoana cu funcţie de răspundere este persoana care activează într-o întreprindere,

instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a

lor.

Ţinem să remarcăm că, deoarece articolul 330 a fost exclus din Codul penal, analiza cora-

portului dintre cele două noţiuni, întreprinsă de I.Nastas, şi-a pierdut, în cea mai mare parte, actua-

litatea. Această analiză poate fi luată în consideraţie doar în planul identificării coraportului dintre

noţiunea „funcţionar public” (ca parte a noţiunii „persoană publică” definite în alin.(2) art.123

CP RM) şi noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”, definită în alin.(1) art.123 CP RM.

La tema investigată se referă şi articolul ştiinţific publicat în 2009, al cărui autor este

V.Moraru [198].

Autorul consemnează că, în funcţie de calitatea specială a subiectului infracţiunii, pot fi

deosebite următoarele patru tipuri de infracţiuni de serviciu: 1) infracţiunile comise de către

funcţionarii publici; 2) infracţiunile comise de persoane cu funcţie de răspundere; 3) infracţiunile

comise de persoane care gestionează organizaţii comerciale, obşeşti sau alte organizaţii nestatale;

4) alte infracţiuni de serviciu. După relevarea distincţiilor între cele patru tipuri de infracţiuni de

serviciu, V.Moraru supune analizei caracteristicile persoanei cu funcţie de răspundere în sensul

art.123 CP RM: exercitarea funcţiei puterii de stat; prezenţa funcţiei de stat; ierarhia serviciului

de stat (public); exercitarea acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice;

dreptul de a cere, în limitele competenţei sale de serviciu, îndeplinirea unor obligaţii şi de a lua

22

decizii obligatorii pentru executarea acestora de către cetăţeni şi organizaţii; săvârşirea de către

persoana cu funcţie de răspundere a acţiunilor cu efecte juridice.

Considerăm că ultima dintre caracteristicile enumerate mai sus este una definitorie în

vederea perceperii esenţei juridice a noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere în sensul

art.123 CP RM. Această caracteristică este relevantă sub aspectul delimitării noţiunii de persoană

publică (în sensul alin.(2) art.123 CP RM)) şi noţiunii de persoană care gestionează o organizaţie

comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală (în sensul art.124 CP RM), pe de o parte, de

noţiunea de persoană care exercită funcţii pur profesionale sau tehnice, pe de altă parte.

Sub acest aspect, este importantă următoarea opinie exprimată de V.Moraru: acţiunile cu

caracter juridic ale persoanelor cu funcţie de răspundere stabilesc sau modifică regulile de

conduită, impun anumite obligaţii participanţilor la raporturile de serviciu, acordă anumite

drepturi pentru soluţionarea obiectivelor concrete. Exercitând atribuţiile sale de serviciu,

persoana cu funcţie de răspundere participă la raporturile juridice nu din nume propriu, dar din

numele statului. În această postură, persoana cu funcţie de răspundere poate emite hotărâri cu

caracter obligatoriu, poate controla îndeplinirea lor, iar, la nevoie, poate impune realizarea

acestora.

O altă publicaţie ştiinţifică consemnabilă este cea aparţinând lui D.-L. Melinte, care

datează din 2010 [194].

Autorul demonstrează că, în sensul dreptului penal, pentru existenţa calităţii de funcţionar

public nu are relevanţă titlul însărcinării şi nici modalitatea învestirii (alegere, numire,

repartizare). Este suficient ca subiectul infracţiunii să exercite o însărcinare în serviciul unei

autorităţi publice, instituţii publice sau al altei persoane juridice de interes public.

Pentru teza de faţă este utilă şi explicaţia oferită pe marginea noţiunii „persoană care

exercită un serviciu de interes public”, luând în consideraţie că, potrivit alin.(2) art.123 CP RM,

una dintre categoriile de persoane publice este cea a persoanelor autorizate sau învestite de stat

să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public. În

acest plan, D.-L. Melinte susţine că prin „persoană care exercită un serviciu de interes public” se

înţelege orice persoană particulară care exercită o profesie de interes public, pentru care este

necesară o abilitare specială a autorităţilor publice şi care este supusă controlului acestora.

Printre astfel de persoane sunt numite: membrul consiliului de administraţie al unei societăţi

comerciale, indiferent de natura capitalului de administraţie, sau al unei unităţi cooperatiste;

persoana care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-o formaţiune politică sau într-un

sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o societate fără scop lucrativ, asociaţie sau fundaţie.

În 2011 a apărut de sub tipar lucrarea al cărei autor este I.Ţurcan [234].

23

Printre altele, în compartimentul 2.2 al tezei de faţă, în legătură cu analiza condiţiilor

generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică în cazul infracţiunilor prevăzute

în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, vom apela la următorul punct de

vedere enunţat de I.Ţurcan: „O persoană particulară nu poate să săvârşească coruperea pasivă.

Chiar dacă persoana particulară ia remuneraţia ilicită împreună cu o persoană cu funcţie de

răspundere, nu putem afirma că această persoană particulară execută latura obiectivă a

infracţiunii specificate la art.324 CP RM. O persoană particulară poate doar să contribuie la

executarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.324 CP RM. Să contribuie pe calea

complicităţii, organizării sau instigării la coruperea pasivă. O persoană particulară nu poate să

săvârşească coruperea pasivă, pentru că nu poate fi coruptă”.

Această opinie ne ajută să ajungem la următoarea concluzie: subiect al infracţiunii, în

general, şi subiect special al infracţiunii, în special, nu poate fi considerată persoana care contri-

buie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice, instigator sau organizator. O asemenea

persoană îndeplineşte rolul de participant secundar la săvârşirea infracţiunii. Ea trebuie să

îndeplinească condiţiile generale pentru existenţa subiectului infracţiunii, condiţii specificate în

art.21 CP RM. În acelaşi timp, participantul secundar la săvârşirea infracţiunii poate să nu po-

sede calităţile speciale cerute de articolul din Partea Specială a Codului penal pentru infracţiunea

la a cărei săvârşire participă (iar, chiar dacă le posedă, nu poate săvârşi infracţiunea prevăzută de

acel articol, nu poate executa latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de acel articol). Întrucât nu

posedă necesarmente toate calităţile – generale şi speciale – cerute de lege, participantul secun-

dar la săvârşirea infracţiunii nu este subiect al infracţiunii. Drept urmare, o persoană particulară

nu poate fi coruptă, nu poate abuza de putere sau de serviciu, nu poate săvârşi exces de putere

sau depăşire a atribuţiilor de serviciu, nu poate comite neglijenţa în serviciu etc. Excepţie de la

această regulă o constituie ipoteza în care infracţiunea cu subiect special îndeplineşte cumulativ

următoarele două condiţii: 1) este o infracţune complexă; 2) se caracterizează prin aceea că o

parte a laturii ei obiective poate fi executată de o persoană care nu este subiect special.

Un interes mai pronunţat prezintă alte idei aparţinând lui I.Ţurcan, care, între timp, şi-au

găsit implementarea în legislaţia Republicii Moldova.

Astfel, de exemplu, I.Ţurcan susţine că funcţionar internaţional trebuie considerată

persoana recrutată de către o organizaţie internaţională guvernamentală, persoana care exercită în

mod permanent şi durabil o funcţie în serviciul acesteia şi care este supusă unui regim juridic

stabilit de organizaţia internaţională. Autorul concretizează, just, că, stricto sensu, funcţionarul

internaţional este persoana care exercită o funcţie într-o organizaţie internaţională şi nu o

meserie, ceea ce exclude, în principiu, personalul de execuţie sau de serviciu. Noţiunea de agent

24

internaţional este mai largă decât noţiunea de funcţionar internaţional, incluzând şi alte categorii

de funcţionari: parlamentarii internaţionali şi membrii adunărilor consultative; membrii forţelor

de menţinere a păcii; experţi şi tehnicieni; consilieri şi consultanţi; reprezentanţi; mediatori;

arbitri şi judecători ai tribunalelor internaţionale.

Ţinând cont de angajamentele internaţionale asumate de Republica Moldova, I.Ţurcan

consideră oportună completarea Codului penal cu norme care ar reglementa răspunderea penală a

agenţilor publici străini şi a persoanelor publice străine pentru faptele de corupţie, propunând ca,

la art.324 şi 325 CP RM, cuvintele „persoanei cu funcţie de răspundere” să fie urmate de

cuvintele „ori a agentului public străin” şi „a unui arbitru sau jurat străin”.

Nu mai puţin importante sunt reflecţiile autorului asupra calităţii de persoană cu funcţie de

răspundere: în legislaţie nu este prevăzută lista exhaustivă a persoanelor care sunt considerate

persoane cu funcţie de răspundere. Prin urmare, la examinarea unor cauze penale concrete, in-

stanţele judecătoreşti urmează să analizeze cercul îndatoririlor de serviciu ale persoanei trase la

răspundere penală. Uneori, unele şi aceleaşi persoane pot îndeplini acţiuni de ordin organizatorico-

economic sau administrativ de dispoziţie şi, concomitent cu ele, acţiuni de ordin profesional sau

tehnic. Nu sunt subiecţi ai infracţiunilor săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere lucrătorii

întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, care exercită funcţii pur profesionale sau

tehnice. Dacă concomitent cu îndeplinirea acestor funcţii, aceştia sunt învestiţi cu funcţii de

ordin administrativ de dispoziţie sau organizatorico-economic, ei sunt consideraţi persoane cu

funcţie de răspundere (de exemplu, medicul, pentru remunerare ilicită în legătură cu eliberarea

certificatului medical, participă în calitate de membru al Consiliului de expertiză medicală a

vitalităţii sau medico-militară; profesorii instituţiilor de învăţământ, pentru remunerare ilicită,

participă la exercitarea funcţiilor lor ca membri ai comisiilor de examinare sau de calificare

etc.).

Sprijinindu-ne pe această concepţie, în Capitolul 3 al prezentei teze vom argumenta că cei

care fac parte din personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul care desfăşoară

activităţi auxiliare) nu pot fi consideraţi persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2)

art.123 CP RM. De asemenea, vom demonstra că nu poate fi producătoare de efecte juridice

(adică, nu poate da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice) exercitarea de funcţii pur

profesionale de către medici, pedagogi şi alte asemenea persoane. Executând obligaţiunile de

natură profesională, astfel de persoane nu au cum să apară în postura de persoană publică. Numai

în cazul în care, în prezenţa anumitor circumstanţe, medicii, pedagogii sau alte asemenea

persoane ajung să exercite funcţii producătoare de efecte juridice (de exemplu, să acorde drepturi

sau să elibereze de obligaţii), activitatea „subadministrativă” a medicilor, pedagogilor etc. se

25

poate transforma într-o activitate administrativă. În acest caz, astfel de persoane pot evolua în

calitate de subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM.

În alt context, menţionăm că, până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011,

subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM era considerat, inclusiv, notarul. Prin

operarea amendamentelor respective în art.335 CP RM a fost eliminată contradicţia semnalată la

momentul respectiv de I.Ţurcan, constând în aceea că, potrivit alin.(2) art.335 CP RM, notarul

era considerat persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organiza-

ţie nestatală; totodată, conform legislaţiei extrapenale, acesta era considerat persoană cu funcţie

de răspundere. Accentuăm că, în contextul legislaţiei în vigoare, inclusiv în contextul legii

penale, nu mai există nicio îndoială că notarul (ca şi celelalte persoane care prestează servicii

notariale) sunt persoane publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM. De aceea, persoanele, care

prestează servicii notariale, trebuie considerate subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.324,

327-329 şi 332 CP RM, nu subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.

Într-un context adiacent, este cazul să consemnăm că, până la intrarea în vigoare a Legii

Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008 [175], subiect al infracţiunii

prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM era considerat, inclusiv, avocatul. În contextul legislaţiei în

vigoare, inclusiv în contextul legii penale, avocatul este o persoană publică în sensul alin.(2)

art.123 CP RM. De aceea, avocatul trebuie considerat subiect al infracţiunilor prevăzute la

art.324, 327-329 şi 332 CP RM, nu subiect al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.

Din această cauză, nu mai corespunde legii penale în vigoare opinia aparţinând lui I.Ţurcan,

conform căreia avocatul este o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau

o altă organizaţie nestatală. O asemenea opinie a fost valabilă până la intrarea în vigoare a

amendamentelor din 02.12.2011.

Dintr-o altă perspectivă, ne vom referi la lucrarea elaborată în 2011 de către S.Brînza şi

V.Stati [15].

De exemplu, privitor la subiectul infracţiunii specificate la art.330 CP RM, autorii afirmă

că este vorba de funcţionarul care reprezintă oricare persoană de drept public, în primul rând,

autoritatea publică. Aceasta reprezintă o persoană de drept public care acţionează în regim de

putere publică. Însă, nu doar funcţionarul public care reprezintă autoritatea publică poate fi

subiect al infracţiunii prevăzute la art.330 CP RM. De asemenea, subiect al infracţiunii analizate

poate fi funcţionarul public care activează în cadrul unei instituţii, întreprinderi sau organizaţii de

stat. Deşi art.330 CP RM nu mai este în vigoare, considerăm că aceste precizări sunt relevante

26

sub aspectul specificării statutului juridic al funcţionarului public, reprezentând categoria de bază

a persoanelor publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM.

Din aceeaşi perspectivă, este valoroasă aserţiunea lui S.Brînza şi V.Stati, potrivit căreia nu

pot fi consideraţi funcţionari publici lucrătorii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat,

care exercită funcţii pur profesionale sau tehnice (de exemplu, medicii, pedagogii etc.).

În contextul analizei noţiunii „persoană care gestionează o organizaţie comercială,

obştească sau altă organizaţie nestatală”, este edifiantă examinarea de către cei doi autori a

condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească factorul de decizie desemnat prin această noţiune:

1) este o persoana căreia i se acordă drepturi şi obligaţii într-o organizaţie comercială, obştească

sau altă organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune a acestora; 2) aceste drepturi şi obligaţii i se

acordă permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări; 3) aceste

drepturi şi obligaţii i se acordă în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de

dispoziţie ori organizatorico-economice.

Este întemeiată afirmaţia acestor autori că, pentru aplicarea răspunderii în baza art.333

CP RM, nu contează dacă organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, în

cadrul căreia activează făptuitorul, are un scop lucrativ (comercial) sau un scop nelucrativ (neco-

mercial), nici dacă are statutul de persoană juridică sau de persoană fizică. În ce ne priveşte, con-

siderăm că asemenea circumstanţe pot fi luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei.

Aidoma lui I.Ţurcan, cei doi autori consemnează, pe bună dreptate, că pentru recunoaşterea

unei sau altei categorii de persoane ca fiind persoane care gestionează o organizaţie comercială,

obştească sau altă organizaţie nestatală are importanţă caracterul acţiunilor pe care acestea le

îndeplinesc. Or, uneori, aceleaşi persoane pot îndeplini acţiuni organizatorico-economice sau

acţiuni administrative de dispoziţie, dar şi acţiuni de ordin profesional sau tehnic. De aceea,

pentru a afirma prezenţa unei infracţiuni comise de o persoană care gestionează o organizaţie

comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, este decisiv să stabilim că, într-un caz

concret, făptuitorul a întreprins tocmai acţiuni organizatorico-economice sau acţiuni administra-

tive de dispoziţie, nu însă acţiuni de ordin profesional sau tehnic.

O altă publicaţie ştiinţifică la tema tezei este cea elaborată de C.Timofei, datând din anul

2012 [231].

De menţionat că interesul nostru faţă de această lucrare este unul tangenţial, luând în

consideraţie că ea se referă la infracţiunile de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă

(art.326 CP RM). Or, în contextul acestor infracţiuni, persoana publică, persoana cu funcţie de

demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional îndeplinesc nu rolul de

27

subiect al infracţiunii, dar rolul de factor de decizie asupra căruia traficantul de influenţă are

influenţă sau susţine că are influenţă.

Totuşi, în planul dreptului comparat, este util să aflăm că, de exemplu, în Codul penal al

României din 2009 [34] se utilizează noţiunea generică de funcţionar public, nu noţiunile de

persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică, persoană publică străină, funcţionar

internaţional. Autorul explică de ce noţiunea de funcţionar public, în sensul Codului penal al

României din 2009, este generică sub aspect semantic faţă de noţiunile definite în art.123 şi 1231

CP RM: potrivit art.175 CP Rom din 2009, funcţionar public este persoana care, cu titlu perma-

nent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în

temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;

b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită,

singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic

sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice

declarate ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al

acesteia; de asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care

exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care

este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu

public. Totodată, la art.294 „Fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu aceştia”

din Codul penal al României din 2009 se consemnează că prevederile Capitolului I „Infracţiuni

de corupţie” al Titlului V „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu” al Părţii Speciale a Codului

penal al României din 2009 se aplică în privinţa următoarelor persoane, dacă, prin tratatele

internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel: a) funcţionarilor sau persoanelor

care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită

atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte;

b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este

parte; c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de

muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul Comunităţilor Europene;

d) persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale, a căror competenţă

este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe; e) funcţiona-

rilor unui stat străin; f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.

Luând în consideraţie aceste idei, în comparimentul 3.2.2 al tezei de faţă vom menţiona că

în Codul penal al României din 2009 se defineşte noţiunea generică de funcţionar străin, avându-

se în vedere cele două ipostaze consemnate în alin.(1) şi (2) art.1231 CP RM. De asemenea, vom

consemna că definiţia de funcţionar internaţional din alin.(2) art.1231 CP RM conţine mai multe

28

elemente ale definiţiei similare din Codul penal al României din 2009. Totuşi, în definiţia din

alin.(1) art.1231 CP RM, spre deosebire de definiţia similară din Codul penal al României din

2009, se menţionează despre organizaţiile supranaţionale în general, nu doar despre Comunităţile

Europene.

1.2. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în alte state

Din anul 2002 datează lucrarea autorului В.А. Волколупова [245].

În special, autorul este de părere că, în legislaţia penală şi administrativă în vigoare a

Federaţiei Ruse, definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere este una restrictivă. Însă,

se profilează tot mai mult tendinţa de a se reveni la definirea clasică a noţiunii în cauză, în

spiritul abordării tradiţionale a acesteia în majoritatea statelor. O asemenea reevaluare a

înţelesului noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere este imperioasă, întrucât definiţia

acesteia nu mai satisface necesităţile obiective ale practicii de aplicare a legii penale. În plus,

definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere din legea penală a Federaţiei Ruse este

într-atât de largă, încât nu exclude posibilitatea de interpretare extensivă a noţiunii date,

aplicându-se în raport cu profesorii, medicii, casierii etc.

Este cazul de menţionat că o problemă similară se atestă în ipoteza definirii în alin.(1)

art.123 CP RM a noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere. Sesizând paralelismul noţiunilor

„persoană cu funcţie de răspundere” şi „persoană publică”, admis în cadrul legii penale a

Republicii Moldova, paralelism care nu face decât să îngeuneze interpretarea şi aplicarea corectă

a legii penale, în compartimentul 3.1 al prezentei teze recomandăm eliminarea din art.123

CP RM a alineatului (1). În afară de aceasta, propunem substituirea sintagmei „persoană cu

funcţie de răspundere” prin sintagma „persoană publică” în următoarele norme ale Codului

penal: lit.b) art.122; alin.(1) art.123; art.1345; lit.e) alin.(2) art.165; lit.a) art.176; art.180; alin.(1)

art.183; lit.a) alin.(1) art.184; lit.c) alin.(3) art.206; alin.(1) art.225; alin.(1) art.226; lit.c) alin.(5)

art.248; alin.(1) art.257; art.265; alin.(1) art.311; alin.(2) art.318; alin.(2) art.320; alin.(3) art.347;

alin.(1) şi (11) art.349; alin.(1) art.370; alin.(1) art.378. De asemenea, propunem excluderea

sintagmei „de o persoană cu funcţie de răspundere sau” din dispoziţiile de la lit.e) alin.(2) şi lit.e)

alin.(4) art.1661 CP RM.

Н.В. Бугаевская este autorul unei lucrări ce datează din 2003 [243].

29

Printre altele, autorul conchide că persoana cu funcţie de răspundere, în ipoteza în care este

reprezentant al autorităţii publice, trebuie să întrunească următoarele trăsături: 1) să exercite

funcţiile autorităţii publice, al căror conţinut îl formează delegarea de către stat persoanei în

cauză a facultăţii de a întreprinde acţiuni care sunt producătoare de efecte juridice în raport cu

toţi cetăţenii sau în raport cu majoritatea cetăţenilor (sau, cel puţin, în raport cu un singur cetă-

ţean); 2) să-şi realizeze competenţa în sferele de activitate legislativă, executivă sau judecăto-

rească; 3) să aibă atribuţii care să fie opozabile în raport cu persoanele care nu-i sunt subalterne.

Aceste caracteristici ne ajută să percepem mai bine esenţa juridică a statutului funcţio-

narilor publici (priviţi drept categorie a persoanelor publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM),

atunci când aceştia îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor autorităţi publice.

Aceleaşi conotaţii le au explicaţiile lui Н.В. Бугаевская în legătură cu delimitarea noţiunii

de persoană cu funcţie de răspundere în raport cu alte noţiuni, având în vedere că numai o

persoană cu funcţie de răspundere poate îndeplini acţiuni relevante sub aspect juridic. Tocmai în

rezultatul acestor acţiuni participanţii la raporturile juridice obţin sau pierd drepturi ori obligaţii,

aceasta influenţându-le statutul juridic. Astfel, aspectul dinamic al impactului, pe care îl au

acţiunile relevante sub aspect juridic ale persoanelor cu funcţie de răspundere, se exprimă în

transformarea relaţiilor sociale volitive care apar în temeiul unor norme de drept. La rândul său,

aspectul static al impactului, pe care îl au acţiunile relevante sub aspect juridic ale persoanelor cu

funcţie de răspundere, se exprimă în modificarea situaţiei stabilite juridiceşte a persoanei în

societate.

Concepţia dată înlesneşte argumentarea, pe care o facem în Capitolul 3 al lucrării de faţă, a

punctului de vedere, conform căruia nu poate fi producătoare de efecte juridice exercitarea de

funcţii pur profesionale de către medici, pedagogi, casieri şi alte asemenea persoane. Executând

obligaţiunile de natură profesională, astfel de persoane nu au cum să apară în postura de

persoană publică.

Următoarea publicaţie, la care ne vom referi, este articolul ştiinţific al lui I.Brad ce datează

din anul 2004 [12].

Autorul critică utilizarea de către legiuitorul român a unei terminologii ambigue, imprecis

conturate, susceptibile de diverse înţelesuri. În particular, I.Brad se referă la intersectarea

înţelesurilor pe care le au noţiunile „funcţie publică”, „demnitate publică”, „funcţie de demntate

publică”, „funcţie publică de autoritate”, „funcţie de autoritate publică”. Autorul apreciază că

prevederile legislaţiei române actuale privind funcţiile publice de autoritate sunt deficitare.

Principalele carenţe pe care le semnalează I.Brad sunt: lipsa unei definiţii a noţiunii de funcţie

publică de autoritate; imposibilitatea determinării sferei complete a acestei noţiuni, cauza fiind

30

caracterul ambiguu al mai multor texte legislative; sfera proprie a noţiunii de funcţie publică de

autoritate extrem de redusă.

În rezultatul investigaţiei sale I.Brad ajunge la concluzia că noţiunea de funcţie publică în

sens larg cuprinde următoarele categorii: funcţie de demnitate publică; funcţie publică de autori-

tate; funcţie publică în sens restrâns. Această opinie vine în consonanţă cu cea pe care o enunţăm

în compartimentul 3.2.1 al prezentei lucrări: în contextul legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv

în contextul legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate pub-

lică” şi noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. În aceste împre-

jurări, noţiunile „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică” se intersec-

tează, au domenii de incidenţă care se intercalează.

În altă ordine de idei, luăm în vizor teza de doctor în drept susţinută în 2005 de către

М.Н. Хачатурян [279].

În special, prezintă interes poziţia autorului vizavi de posibilitatea evoluării medicului în

calitate de subiect al infracţiunilor de serviciu: în vederea stabilirii acestei posibilităţi, este

necesară identificarea statutului juridic al medicului, întrucât numai determinarea drepturilor şi

obligaţiilor acestuia poate oferi răspuns la întrebarea: este oare acesta o persoană cu funcţie de

răspundere sau o persoană care exercită doar funcţii profesionale? Atunci când medicului i se

acordă dreptul să exercite exclusiv funcţii profesionale, acesta nu poate fi considerat persoană cu

funcţie de răspundere. Dimpotrivă, în cazul în care medicul exercită funcţii administrative de

dispoziţie ori organizatorico-economice, se poate susţine că acesta este o persoană cu funcţie de

răspundere.

Totodată, М.Н. Хачатурян este de părere că profesorul, care doar evaluează profesional

cunoştinţele studenţilor în timpul examenelor curente, nu poate exercita funcţii administrative de

dispoziţie (legate de susţinerea repetată a examenului, de transferul studentului, de exmatricu-

larea acestuia etc.). În opinia autorului, profesorul poate fi considerat persoană cu funcţie de

răspundere numai atunci când este membru al unei comisii de stat de calificare sau de atestare.

Nu putem fi de acord cu această opinie a lui М.Н. Хачатурян, alăturându-ne punctului de

vedere exprimat de I.Nastas: „În pofida faptului că primirea examenelor şi colocviilor intră în

atribuţiile de serviciu (profesionale), de decizia care va fi luată depinde producerea unor efecte

juridice; astfel precum medicul, apreciind starea pacientului, eliberează în mod ilegal, contra

plată, un certificat şi, respectiv, este tras la răspundere pentru corupere pasivă, în mod similar

trebuie calificată şi fapta profesorului care apreciază cunoştinţele studentului sau ale elevului sub

influenţa unor avantaje necuvenite” [202, p.135].

31

În viziunea noastră, tocmai acţiunea profesorului, care apreciază la examen cunoştinţele

studentului şi care semnează borderoul de examinare, este acea acţiune care dă naştere, modifică

sau stinge un raport juridic. Acţiunea de susţinere repetată a examenului, de transfer al student-

tului, de exmatriculare a acestuia etc. nu este decât o continuare firească a acestei prime acţiuni,

confirmând naşterea, modificarea sau stingerea acelui raport juridic. Considerăm că această

ultimă acţiune are un caracter constatator, nu constitutiv. Acţiunea profesorului, care apreciază la

examen cunoştinţele studentului şi care semnează borderoul de examinare, este cea având cu

adevărat un caracter constitutiv.

Următoarea publicaţie, la care ne vom referi, este autoreferatul tezei de doctor susţinute de

В.А. Лобырев în anul 2005 [256].

În mod deosebit, suscită atenţie critica autorului referitoare la conţinutul art.318 din Codul

penal al Federaţiei Ruse [275]. Conform acestuia, reprezentant al autorităţii publice este

persoana din cadrul unui organ de ordine publică sau al unui organ de control ori altă persoană

cu funcţie de răspundere căreia i-au fost delegate, în ordinea prevăzută de lege, atribuţii de

dispunere persoanelor care nu se află în dependenţă de serviciu faţă de aceasta.

В.А. Лобырев menţionează că, utilizând în această definiţie sintagma „organ de ordine

publică sau organ de control”, legiuitorul rus nu a luat în calcul împrejurarea că sintagma

respectivă nu-şi găseşte o interpretare oficială în legislaţie. De asemenea, autorul apreciază că

extinderea noţiunii de reprezentant al autorităţii publice (privit ca una dintre posturile în care se

află o persoană cu funcţie de răspundere) asupra tuturor persoanelor din cadrul unui organ de

ordine publică sau al unui organ de control ar fi una exagerată.

Prin prisma acestei constatări, este cazul de consemnat că în analiza pe care o vom

întreprinde în compartimentul 3.1 al tezei de faţă se va putea observa că sintagma „funcţionar

public cu statut special”, utilizată în alin.(2) art.123 CP RM, nu întotdeauna desemnează un

funcţionar public în sensul strict al legii. În realitate, în unele cazuri, această sintagmă se referă la

persoane care se asimilează unui funcţionar public şi care deţin grade speciale sau militare.

Considerăm că este cu totul impropriu a utiliza sintagma „funcţionar public cu statut special”, de

exemplu, în raport cu: soldatul serviciului intern; ostaşul serviciului de salvare; ostaşul de justiţie

etc. În acelaşi timp, nu putem ignora nici faptul că, pentru definirea noţiunii „funcţionar public

cu statut special”, legiuitorul utilizează definitorul „persoană care deţine grade speciale sau

militare”, fără a face vreo diferenţiere a respectivelor grade. Deci, persoană publică se consideră:

atât soldatul serviciului intern, cât şi general-colonelul serviciului intern; atât ostaşul serviciului

de salvare, cât şi general-maiorul serviciului de salvare; atât ostaşul de justiţie, cât şi general-

maiorul de justiţie etc. În afară de persoanele care deţin grade speciale sau militare, considerăm

32

că mai pot fi asimilate funcţionarilor publici persoanele făcând parte din alte categorii specificate

în alin.(2) art.123 CP RM: angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al

întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din

cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să

presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.

În cele ce urmează vom acorda atenţie autoreferatului tezei de doctor susţinute de

Р.Л. Максимович în anul 2007 [309].

Autorul exprimă opinia că în Codul penal al Ucrainei [308] definiţia noţiunii de persoană

cu funcţie de răspundere reflectă, în linii mari,adecvat conţinutul acestei noţiuni. Cu toate

acestea, unele aspecte ale definiţiei în cauză sunt examinate de către Р.Л. Максимович într-o

lumină critică.

De exemplu, autorul argumentează că acele persoane, care exercită funcţiile autorităţii

publice, ar trebui să fie supuse unui regim sancţionator mai aspru decât persoanele cu funcţie de

răspundere care exercită funcţii administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice;

noţiunea de reprezentant al autorităţii publice trebuie să fie o noţiune distinctă de noţiunea de

persoană cu funcţie de răspundere. De asemenea, în normele în care se incriminează faptele

săvârşite în sfera relaţiilor de serviciu, calitatea de reprezentant al autorităţii publice trebuie

privită drept calitate a subiectului infracţiunii care îi agravează răspunderea.

O situaţie similară atestăm în Codul penal al Republicii Moldova. Ne referim la persoanele

publice şi la persoanele cu funcţie de demnitate publică, desemnate de legiuitor în calitate de

subiecţi speciali ai unor infracţiuni. Totuşi, aşa cum demonstrăm în compartimentul 3.2.1 al

tezei, în contextul legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv în contextul legii penale a Republicii

Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea „funcţionar public” se

află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. În aceste împrejurări, noţiunile „persoană cu funcţie de

demnitate publică” şi „persoană publică” se intersectează, au domenii de incidenţă care se

intercalează. Deci, această relaţie diferă de cea pe care Р.Л. Максимович o propune să existe

între noţiunile „reprezentant al autorităţii publice” şi „persoane cu funcţie de răspundere care

exercită funcţiile administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice”.

De asemenea, autorul aduce argumente în sprijinul tezei că, în unele cazuri, reprezentant al

autorităţii publice poate fi chiar o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani. Invocând prevederile

normelor de drept civil, Р.Л. Максимович demonstrează că, începând cu vârsta de 16 ani, o

persoană poate avea calitatea de persoană cu funcţie de răspundere în acele ipoteze când exercită

funcţiile administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

33

Suscită interes şi analiza particularităţilor unor categorii de persoane, a căror raportare la

noţiunea de persoană cu funcţie de răspundere provoacă polemici. În acest context, autorul

argumentează că sunt persoane cu funcţie de răspundere: notarii publici sau privaţi; membrii

formaţiunilor obşteşti de apărare a ordinii publice sau a frontierei de stat etc. Recunoaştem că o

astfel de poziţie ne-a determinat să formulăm concluzia că nu poate avea calitatea de persoană

care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală: notarul; audito-

rul; avocatul; reprezentantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului etc.

Or, legiuitorul moldovean a raportat astfel de persoane la categoria de persoane autorizate sau

învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de

interes public (categorie reprezentând persoanele publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2)

art.123 CP RM).

În alt context, vom supune analizei autoreferatul tezei de doctor în drept susţinute de

С.С. Черебедов în anul 2008 [281].

Obiectul investigaţiei efectuate de acest autor îl constituie infracţiunea de abuz de serviciu,

prevăzută la art.201 din Codul penal al Federaţiei Ruse, infracţiune similară cu cea specificată la

art.335 CP RM.

În rezultatul cercetării, С.С. Черебедов conchide că reprezentanţii statului, aflaţi în servi-

ciul statului şi numiţi de acesta în organele de administraţie a unei organizaţii comerciale, sunt

persoane cu funcţie de răspundere şi trebuie să poarte răspundere în baza art.285 din Codul penal

al Federaţiei Ruse. Având în vedere această opinie, în compartimentul 3.1 al tezei de faţă

menţionăm că, în acord cu prevederile legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, reprezentantul

statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului este o persoană publică, făcând

parte din categoria de persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi de

interes public. În acest context, nu este relevant că activitatea desfăşurată de reprezentantul

statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului constă în gestionarea unei

organizaţii comerciale. Or, activitatea desfăşurată de notar, auditor, avocat şi alte asemenea

persoane se exprimă la fel în gestionarea unei organizaţii nestatale. În cazul tuturor acestor

persoane, importantă este nu entitatea în care acestea îşi desfăşoară activitatea. Important este că

statul a autorizat sau a învestit aceste persoane să îndeplinească activităţi de interes public.

În acelaşi timp, С.С. Черебедов consideră că administratorul arbitral trebuie considerat

persoană care îndeplineşte funcţii de conducere într-o organizaţie comercială sau într-o altă

asemenea organizaţie, sau într-o organizaţie necomercială care nu este nici autoritate de stat, nici

autoritate a administraţiei publice locale, nici instituţie de stat sau municipală (adică, trebuie

considerat fie persoană care îndeplineşte funcţiile unui organ executiv unipersonal sau funcţiile

34

unui membru al unui consiliu de directori sau ale altui organ executiv colegial, fie persoană care,

permanent, provizoriu sau în virtutea unei însărcinări speciale, îndeplineşte funcţii administrative

de dispoziţie ori organizatorico-economice în cadrul unor astfel de organizaţii).

O asemenea accepţiune este valabilă în contextul legii penale ruse, însă nu este relevantă în

conjunctura legii penale a Republicii Moldova. În compartimentul 3.1 al tezei de faţă vom

constata că autorizarea sau învestirea de stat în vederea desfăşurării unor activităţi de interes

public se poate face prin licenţiere. Una dintre activităţile licenţiate este cea de administrator al

insolvabilităţii. Drept urmare, în contextul legii penale a Republicii Moldova, administratorul

insolvabilităţii este o persoană publică în sensul alin.(2) art.123 CP RM. Din aceste considerente,

administratorul insolvabilităţii trebuie considerat subiect al infracţiunilor prevăzute la art.324,

327-329 şi 332 CP RM, nu subiect al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.

În continuare, vom acorda atenţie lucrării lui A.O. Sabău-Pop, care a apărut de sub tipar în

2008 [222].

Reţin atenţia reflecţiile autorului asupra unor aspecte mai puţin cercetate ale statutului

juridic al funcţionarului public, aspecte relevabile sub aspect penal. Astfel, referindu-se la

persoanele care exercită un serviciu de interes public, A.O. Sabău-Pop menţionează că această

calitate o primeşte orice persoană care exercită o profesie de interes public pentru care este

necesară o abilitate specială care să provină din partea autorităţilor publice şi care să fie supusă

controlului acestora. Această prezentare separată a noţiunii de persoană care exercită un serviciu

de interes public are rolul de a clarifica mai bine sensul acesteia, răspunzând politicii penale a

statului de a deosebi această persoană de funcţionarul public propriu-zis, luând în consideraţie că

liber-profesionistul nu se regăseşte în organigrama autorităţilor publice, deşi totuşi exercită un

serviciu de interes public. Aceşti liber-profesionişti au apărut în condiţiile economiei de piaţă,

având un statut specific situat între funcţionarul public şi cel privat.

De asemenea, autorul are dreptate atunci când susţine că noţiunea de funcţionar public

urmează a fi deosebită de noţiunea de funcţionar, aceasta din urmă referindu-se la persoana care

exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept privat. Raportată la coordo-

natele Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, această distincţie dintre sectorul

public şi sectorul privat este respectată prin diferenţierea faptelor incriminate în Capitolul XV

„Infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică”, în raport cu faptele

incriminate în Capitolului XVI „Infracţiuni de corupţie în sectorul privat”.

La final, A.O. Sabău-Pop insistă asupra problematicii definirii aceleiaşi noţiuni din cadrul

unui sistem de drept. În acest mod, autorul sugerează că noţiunile de funcţionar, de funcţionar

public şi de salariat, utilizate în legea penală română, nu corespund celor utilizate în ramura

35

dreptului administrativ. Mai mult ca atât, acestea nu concordă cu definiţiile reglementate de

dreptul comunitar, fapt ce ar trebui îndreptat de către legiuitorul român într-o optică unică.

Drept notabil pentru investigaţia noastră considerăm articolul ştiinţific al cărui autor este

C.Duvac, publicat în 2011 [70].

În primul rând, prezintă interes următoarea afirmaţie a acestui autor: „Activitatea (munca)

pe care o desfăşoară persoanele care exercită (deţin, ocupă) demnităţi publice are la bază un

raport juridic de muncă deosebit de cel al salariatului, al funcţionarului public, al militarului

profesionist (de carieră)”. Se pare că acest punct de vedere diferă de cel exprimat de I.Brad, care

consemnează că noţiunea de funcţie publică în sens larg cuprinde următoarele categorii: funcţie

de demnitate publică; funcţie publică de autoritate; funcţie publică în sens restrâns [12].

Analizând aceste puncte de vedere discrepante şi raportându-le la conjunctura legii penale

a Republicii Moldova, considerăm că noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică”

(definită în alin.(3) art.123 CP RM) şi noţiunea „funcţionar public” (utilizată în alin.(2) art.123

CP RM) se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. În aceste împrejurări, noţiunile „persoană cu

funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică” se intersectează, au domenii de incidenţă

care se intercalează. Cu mai multe argumente în sprijinul acestei idei vom veni în comparti-

mentul 3.2.1 al prezentei lucrări.

Prezintă interes şi opinia lui C.Duvac cu privire la activitatea liber-profesioniştilor,

activitate implicând o îmbinare a interesului public cu cel privat. Recunoaştem că această opinie

a contribuit la formularea de către noi a următoarei concluzii: în sensul alin.(2) art.123 CP RM,

sunt persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public: audito-

rul; avocatul; mandatarul autorizat etc. Nu este exclus să existe şi alte persoane autorizate sau

învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public, persoane care să intre sub incidenţa

noţiunii de la alin.(2) art.123 CP RM. Important este să existe o confirmare în textul unui act

normativ că astfel de persoane îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii: a) sunt autori-

zate sau învestite de stat să-şi desfăşoare activităţile; b) activităţile pe care le desfăşoară sunt

activităţi de interes public.

Într-o altă ordine de idei, este de reţinut lucrarea lui В.П. Коваленко ce datează din 2011 [306].

Obiectul acestui studiu îl constituie modificările operate în legea penală ucraineană prin

Legea Ucrainei din 07.04.2011 cu privire la introducerea modificărilor în unele acte legislative

ale Ucrainei în legătură cu răspunderea pentru manifestările de comportament corupţional [304].

Conform acestei legi, a fost înăsprită răspunderea penală a persoanelor cu funcţie de răs-

pundere din cadrul autorităţilor publice, al întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat,

precum şi al persoanelor juridice în al căror fond statutar cota statului fie depăşeşte 50%, fie este

36

de o asemenea natură încât permite statului să influenţeze decisiv asupra activităţii economice a

unei asemenea persoane juridice. În acest fel, a fost diferenţiată răspunderea penală a persoanelor

cu funcţie de răspundere, reprezentând sectorul public, de răspunderea penală a celorlalte

persoane cu funcţie de răspundere (precizăm că în legea penală a Ucrainei nu există o noţiune de

genul celei de la art.124 CP RM, persoană cu funcţie de răspundere considerându-se chiar şi

persoana care gestionează o organizaţie care activează în sectorul privat).

Concentrându-şi atenţia asupra modificărilor legislative sus-menţionate, В.П. Коваленко

menţionează că, în rezultatul acestora, în Codul penal al Ucrainei au apărut două definiţii ale

noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere: 1) definiţia lato sensu, aplicabilă de regulă, este

cea formulată în pct.3, 4 art.18 din Codul penal al Ucrainei; 2) definiţia stricto sensu, aplicabilă

numai în contextul art.364, 365, 368, 3682 şi 369 din Codul penal al Ucrainei, este cea formulată

în notele nr.1 şi 2 la art.364 din Codul penal al Ucrainei. În acelaşi timp, autorul observă că

aceste două definiţii se află în concurenţă cu cea din Nota nr.1 la art.423 din Codul penal al

Ucrainei, referitoare la noţiunea de persoană cu funcţie de răspundere militară. În acest fel,

amendamentele din 07.04.2011 nu au făcut decât să complice situaţia în planul identificării

corecte a normei penale care să fie aplicabilă persoanei cu funcţie de răspundere sau altei

persoane.

Nu în ultimul rând, ne vom referi la lucrarea aparţinând lui Т.Слуцька, apărută în 2011

[310].

Făcând o clasificare a persoanelor cu funcţie de răspundere, în corespundere cu prevederile

legii penale ucrainene, autorul deosebeşte: persoanele cu funcţie de răspundere publice; persoa-

nele cu funcţie de răspundere private. Persoane cu funcţie de răspundere publice sunt cele care

răspund penal conform art.364, 365, 368, 3682 şi 369 din Codul penal al Ucrainei. Noţiunea de

persoană cu funcţie de răspundere publică este cea definită în notele nr.1 şi 2 la art.364 din Codul

penal al Ucrainei. În acelaşi timp, legiuitorul ucrainean nu defineşte noţiunea de persoană cu

funcţie de răspundere privată. Bazându-se pe definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de

răspundere, formulată în pct.3, 4 art.18 din Codul penal al Ucrainei, Т.Слуцька consideră că

persoană cu funcţie de răspundere privată este fie persoana care, permanent sau provizoriu,

ocupă funcţii administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice într-o persoană juridică

de drept privat, indiferent de forma juridică a acesteia, fie persoana care ocupă astfel de funcţii în

virtutea unei însărcinări din partea unui organ abilitat sau a unei persoane abilitate.

Reieşind din conţinutul funcţiilor exercitate şi caracterul obligaţiilor executate, autorul

deosebeşte: 1) persoane cu funcţie de răspundere îndeplinind funcţii ale autorităţii publice;

2) persoane cu funcţie de răspundere îndeplinind funcţii administrative de dispoziţie; 3) persoane

37

cu funcţie de răspundere îndeplinind funcţii organizatorico-economice. Observăm că aceleaşi trei

categorii de persoane cu funcţie de răspundere sunt menţionate implicit în alin.(1) art.123

CP RM. Într-o anumită măsură, analiza particularităţilor ultimelor două categorii de persoane cu

funcţie de răspundere, efectuată de Т.Слуцька, ne-a canalizat demersul în vederea examinării, în

compartimentul 3.3.1 al tezei de faţă, a trăsăturilor caracterizante ale persoanei care gestionează

o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, în calitate de subiect special al

infracţiunilor prevăzute în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal.

1.3. Concluzii la Capitolul 1

Făcând o concluzie generală pe marginea tuturor materialelor ştiinţifice examinate în

compartimentele 1.1. şi 1.2., putem consemna că printre oamenii de ştiinţă care au contribuit la

elaborarea concepţiei teoretice de soluţionare a problemei privind subiectul infracţiunilor prevă-

zute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal se numără: S.Brînza, V.Cuşnir,

D.-L. Melinte, V.Moraru, I.Nastas, V.Stati, C.Timofei, I.Ţurcan (Republica Moldova); I.Brad,

C.Duvac, A.O. Sabău-Pop (România); Н.В. Бугаевская, В.А. Волколупова, В.А. Лобырев,

М.Н. Хачатурян, С.С. Черебедов (Federaţia Rusă); В.П. Коваленко, Р.Л. Максимович,

Т.Слуцька (Ucraina). Lucrările acestor autori constituie baza teoretică a investigaţiei noastre.

Studiul de faţă are scopul să întregească cercetările efectuate anterior în domeniu, în el fiind

evidenţiate unele tendinţe şi aspecte noi, specifice etapei actuale de dezvoltare a relaţiilor sociale.

Monitorizarea gradului de studiere a temei investigate ne permite să afirmăm că problema

privind subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului

penal deocamdată nu este îndeajuns cercetată în ştiinţa dreptului penal. Gradul de elaborare a

concepţiei privind subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială

a Codului penal nu poate fi recunoscut pe deplin evoluat, dat fiind că: nu au fost suficient

studiate prevederile relevante ale instrumentelor internaţionale, a căror ratificare a stat la baza

operării în legea penală a amendamentelor din 02.12.2011 şi din 12.04.2012; nu a fost stabilit cu

exactitate coraportul dintre noţiunile definite în art.123, 1231 şi 124 CP RM; nu au fost îndeajuns

examinate divergenţele de natură semantică între definiţiile din art.123, 1231 şi 124 CP RM şi

definiţiile corespondente din legislaţia extrapenală; nu au fost suficient circumstanţiate condiţiile

în care devine posibilă angajarea răspunderii penale a persoanei juridice pentru infracţiunile

prevăzute la art.325, 326, 334 şi 3351 CP RM; nu au fost examinate deficienţele tehnico-juridice

care marchează definiţiile din art.123, 1231 şi 124 CP RM, etc.

38

În acest mod, la elaborarea prezentei lucrări am urmărit scopul de a aprofunda concepţia

despre subiectul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului

penal, în special prin prisma amendamentelor operate în legea penală la 02.12.2011 şi la

12.04.2012. De asemenea, scopul tezei de faţă se exprimă în evaluarea bazei normative privind

stabilirea semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea

Specială a Codului penal, în crearea fundamentului ştiinţific corespunzător pentru definiţiile

legislative din art.123, 1231 şi 124 CP RM ale noţiunilor care desemnează subiecţii respectivelor

infracţiuni, precum şi în contribuirea la eficientizarea practicii de interpretare şi aplicare a

art.324-329, 3301, 332-335 şi 335

1 CP RM.

Atingerea scopului propus presupune realizarea următoarelor obiective:

• identificarea condiţiilor generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică în

cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal;

• relevarea caracteristicilor persoanei juridice în calitate de subiect al infracţiunilor

prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal;

• stabilirea caracterului relaţiei dintre noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”, defini-

tă în alin.(1) art.123 CP RM, şi noţiunea „persoană publică”, definită în alin.(2) art.123 CP RM;

• reliefarea caracteristicilor tuturor categoriilor de persoane publice şi de persoane cu

demnitate publică în sensul alin.(2) şi (3) art.123 CP RM;

• identificarea semantismului noţiunilor „organele securităţii naţionale”, „organele de

ordine publică”, „autorităţile publice autonome”, „autorităţile publice de reglementare”, „alte

persoane juridice de drept public” etc., utilizate în alin.(2) art.123 CP RM;

• susţinerea cu argumente a tezei, conform căreia, în contextul legislaţiei Republicii

Moldova, inclusiv în contextul legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie

de demnitate publică” şi noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”;

• identificarea trăsăturilor individualizante ale persoanei publice străine şi ale funcţiona-

rului internaţional în sensul art.1231 CP RM;

• relevarea particularităţilor ce caracterizează subiecţii infracţiunilor prevăzute la art.3301,

333, 335 şi 3351 CP RM;

• stabilirea deficienţelor de natură tehnico-juridică care împiedică identificarea semnelor

subiecţilor infracţiunilor, prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal,

în procesul de calificare a acestor infracţiuni;

• elucidarea efectelor produse de amendamentele din 02.12.2011 şi din 12.04.2012, în

planul stabilirii semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea

Specială a Codului penal.

39

2. SUBIECTUL INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE ÎN

CAPITOLELE XV ŞI XVI DIN PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL:

ASPECTE GENERALE

2.1. Condiţiile generale şi speciale pentru existenţa subiectului

persoană fizică în cazul infracţiunilor prevăzute în

Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal:

aspecte introductive

În conformitate cu alin.(1) art.51 CP RM, temeiul real al răspunderii penale îl constituie

fapta prejudiciabilă săvârşită, iar componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă

temeiul juridic al răspunderii penale. În acelaşi timp, potrivit art.15 CP RM, gradul prejudiciabil

al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul;

latura obiectivă; subiectul; latura subiectivă.

Din analiza acestor prevederi ale legii penale se desprinde că – de rând cu obiectul infrac-

ţiunii, latura obiectivă a infracţiunii şi latura subiectivă a infracţiunii – subiectul infracţiunii

constituie unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

În literatura de specialitate, în legătură cu înţelesul noţiunii „subiectul infracţiunii”, au fost

exprimate puncte de vedere variate: „persoana fizică sau juridică ce săvârşeşte o faptă care

constituie infracţiune” [95, p.218]; „persoana care a comis o faptă ce constituie infracţiune” [68,

p.144; 1, p.172; 2, p.41]; „persoana fizică sau juridică care săvârşeşte o infracţiune şi urmează să

răspundă penal” [212, p.126]; „persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală şi care,

graţie faptului că posedă toate semnele prevăzute de lege pentru această categorie de subiect, este

pasibilă de răspundere penală” [11, p.176]; „persoana care a comis o faptă prevăzută de legea

penală şi care, în baza faptului că posedă toate semnele prevăzute de lege pentru această

categorie de subiect, este pasibilă de răspundere penală” [72, p.207]; „persoana care a săvârşit o

infracţiune şi care posedă toate calităţile cerute de lege, astfel încât să poată suporta răspunderea

penală” [267, p.74]; „persoana care este pasibilă de răspundere penală pentru fapta prevăzută de

legea penală, săvârşită de ea cu intenţie sau din imprudenţă” [255, p.256; 268, p.75].

Sinteza acestor puncte de vedere ne permite să afirmăm că subiectul infracţiunii este acea

persoană care săvârşeşte o infracţiune, care posedă toate calităţile – generale şi speciale – cerute

de Partea Generală şi de Partea Specială ale Codului penal şi care, datorită acestui fapt, devine

pasibilă de răspundere penală.

40

Unii autori, în special cei români, consideră că subiect al infracţiunii este nu doar persoana

care săvârşeşte infracţiunea, dar şi persoana care participă la săvârşirea infracţiunii în calitate de

complice, instigator (sau organizator) [95, p.218; 197, p.58; 16, p.202; 17, p.204; 32, p.73; 6,

p.40].

Cauza enunţării unei asemenea poziţii în doctrina penală română o găsim în textul legii

penale române: art.144 din Codul penal al României din 1968 [33] stabileşte: „Prin „săvârşirea

unei infracţiuni” sau „comiterea unei infracţiuni” se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe

care legea penală le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea

la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice (sublinierea ne aparţine – n.a.)”. O preve-

dere similară se conţine în art.174 din Codul penal al României din 2009.

Însă, o asemenea interpretare largă a noţiunii de săvârşire (comitere) a infracţiunii lipseşte

în Codul penal al Republicii Moldova. Din interpretarea sistemică a art.21 şi 42 CP RM ne

putem da seama că săvârşeşte infracţiunea doar autorul acesteia. Ceilalţi participanţi la infrac-

ţiune – complicele, instigatorul şi organizatorul – contribuie la săvârşirea infracţiunii, însă nu o

săvârşesc. Or, complicele, instigatorul şi organizatorul nu pot să execute nici măcar parţial latura

obiectivă a infracţiunii.

Iată ce menţionează în acest sens M.Grama: „Autor al infracţiunii poate fi doar persoana ce

corespunde tuturor cerinţelor înaintate faţă de subiectul infracţiunii concrete. În aceste cazuri este

vorba nu doar despre trăsăturile subiectului general al infracţiunii, dar şi despre trăsăturile

înaintate faţă de subiectul special. Astfel, autor al unei infracţiuni militare poate fi numai un

militar, adică persoana care îndeplineşte serviciul militar în termen sau în bază de contract, trece

pregătirea militară obligatorie sau este chemată la concentrări. Persoana care nu posedă aceste

trăsături, chiar dacă împreună cu un militar, spre exemplu, a participat la săvârşirea unei infrac-

ţiuni militare, nu poate fi recunoscută autor al infracţiunii militare. În astfel de cazuri, o aseme-

nea persoană poate purta răspundere doar în calitate de organizator, instigator sau complice” [71,

p.59-60]. Într-o manieră asemănătoare se exprimă А.П. Козлов: „Săvârşirea infracţiunii constă

în aceea că: prin fapta sa, persoana aduce atingere relaţiilor sociale; acţiunea sau inacţiunea

acestei persoane produce sau poate produce urmări prejudiciabile. Datorită conduitei autorului

infracţiunii, fie apare rezultatul infracţional, fie acesta devine posibil. Numai fapta autorului infrac-

ţiunii face parte din conduita infracţională la etapa de executare a laturii obiective. Faptele altor

participanţi la infracţiune nu pot să declanşeze producerea rezultatului infracţional. Fapta autoru-

lui infracţiunii este cea descrisă în normele din Partea Specială a Codului penal” [253, р.85-86].

Menţionăm că, în corespundere cu alin.4 art.34 din Codul penal al Federaţiei Ruse, per-

soana, care nu este subiect al infracţiunii, special indicat în articolul corespunzător al Părţii

41

Speciale a Codului penal, şi care a participat la săvârşirea infracţiunii prevăzute de acel articol,

poartă răspundere pentru respectiva infracţiune în calitate de organizator, instigator sau complice.

Considerăm oportună completarea art.42 CP RM cu alineatul (7), având un conţinut similar

cu cel al alin.4 art.34 din Codul penal al Federaţiei Ruse. Acest alineat proiectat ar veni în

completarea alin.(6) art.42 CP RM, care stabileşte: „Participanţii trebuie să întrunească semnele

subiectului infracţiunii”. Or, în lipsa unei asemenea completări, alin.(6) art.42 CP RM reflectă

doar aproximativ realitatea juridică. Astfel, în contextul studiului de faţă, afirmăm că nu este

obligatoriu ca organizatorul, instigatorul sau complicele la infracţiunile, prevăzute la art.324,

327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau 335

1 CP RM, să dispună de calităţile speciale ale subiec-

tului acestor infracţiuni. Este suficient ca organizatorul, instigatorul sau complicele la infrac-

ţiunile specificate mai sus să posede calităţile generale cerute de lege subiectului infracţiunii.

Din cele menţionate reiese că nu poate fi considerată subiect al infracţiunii persoana care

nu posedă calităţile cerute de articolul din Partea Specială a Codului penal pentru infracţiunea

săvârşită de acea persoană. În acest plan, nu putem fi de acord cu В.Г. Усов, care afirmă: „De

regulă, coautorul execută o parte a laturii obiective a infracţiunii şi, de aceea, nu trebuie să

posede în mod obligatoriu toate calităţile subiectului special, atunci când acţionează împreună cu

un alt coautor care este subiect special al infracţiunii. De exemplu, în cazul coautoratului la

coruperea pasivă, persoana, care nu este persoană cu funcţie de răspundere, poate săvârşi

primirea foloaselor necuvenite” [277, p.20].

Replicând, apelăm la opinia exprimată de I.Ţurcan: „O persoană particulară nu poate să

săvârşească coruperea pasivă. Chiar dacă persoana particulară ia remuneraţia ilicită împreună cu

o persoană cu funcţie de răspundere, nu putem afirma că această persoană particulară execută

latura obiectivă a infracţiunii specificate la art.324 CP RM. O persoană particulară poate doar să

contribuie la executarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.324 CP RM. Să contribuie

pe calea complicităţii, organizării sau instigării la coruperea pasivă. O persoană particulară nu

poate să săvârşească coruperea pasivă, pentru că nu poate fi coruptă” [234, p.166-167].

Apropiată de aceasta este opinia expusă de I.Botezatu: „În doctrina penală, noţiunea „ficţiunea

de autor al infracţiunii” se referă la cazul când la săvârşirea infracţiunii de către subiectul special

al acesteia contribuie persoane care nu au calitatea specială a subiectului respectiv [246, p.212].

În cazul escrocheriei cu folosirea situaţiei de serviciu, nu săvârşeşte această infracţiune cel care

nu-şi foloseşte situaţia de serviciu. Aceasta nu înseamnă că îl vom trage la răspundere conform

alin.(1) art.190 CP RM. Nu, pentru că deşi nu săvârşeşte, el contribuie la săvârşirea nu a unei

escrocherii oarecare, dar anume a escrocheriei cu folosirea situaţiei de serviciu. Deci, nu poate fi

neglijată cooperarea cu autorul infracţiunii, în baza intenţiei infracţionale care-i uneşte pe toţi

42

participanţii la infracţiune. Aşadar, „autorul fictiv” va răspunde în baza art.42 şi lit.d) alin.(2)

art.190 CP RM” [10, p.265-266].

În concluzie, subiect al infracţiunii, în general, şi subiect special al infracţiunii, în special,

nu poate fi considerată persoana care contribuie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice,

instigator sau organizator. O asemenea persoană îndeplineşte rolul de participant secundar la

săvârşirea infracţiunii. Ea trebuie să îndeplinească condiţiile generale pentru existenţa subiectului

infracţiunii, condiţii specificate în art.21 CP RM. În acelaşi timp, participantul secundar la săvâr-

şirea infracţiunii poate să nu posede calităţile speciale cerute de articolul din Partea Specială a

Codului penal pentru infracţiunea la a cărei săvârşire participă (iar, chiar dacă le posedă, nu

poate săvârşi infracţiunea prevăzută de acel articol, nu poate executa latura obiectivă a infracţiu-

nii prevăzute de acel articol). Întrucât nu posedă necesarmente toate calităţile – generale şi

speciale – cerute de lege, participantul secundar la săvârşirea infracţiunii nu este subiect al

infracţiunii. Drept urmare, o persoană particulară nu poate fi coruptă, nu poate abuza de putere

sau de serviciu, nu poate săvârşi exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu, nu poate

comite neglijenţa în serviciu etc.

Excepţie de la această regulă o constituie ipoteza în care infracţiunea cu subiect special

îndeplineşte cumulativ următoarele două condiţii: 1) este o infracţune complexă; 2) se caracteri-

zează prin aceea că o parte a laturii ei obiective poate fi executată de o persoană care nu este

subiect special. De exemplu, „în cazul violului săvârşit de două sau mai multe persoane, victima

trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală decât persoana care realizează raportul sexual. În raport

cu persoana care realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi

aceeaşi” [15, p.391]. Cu alte cuvinte, în cazul violului săvârşit de două sau mai multe persoane,

numai cel care realizează raportul sexual trebuie să posede calitatea specială de persoană având o

altă apartenenţă sexuală decât victima. În ce priveşte persoana care realizează constrângerea

fizică sau psihică, nu este obligatoriu ca aceasta să aibă o altă apartenenţă sexuală decât victima.

Totuşi, trebuie să precizăm că niciuna dintre infracţiunile prevăzute în Capitolele XV şi

XVI din Partea Specială a Codului penal nu face parte din categoria de infracţuni complexe, care

să se caracterizeze prin aceea că o parte a laturii lor obiective poate fi executată de o persoană

care nu este subiect special. De aceea, excepţia în cauză nu este relevantă în raport cu

infracţiunile prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.

Aşadar, pentru a fi subiect al infracţiunii, persoana trebuie să posede toate calităţile –

generale şi speciale – cerute de Partea Generală şi de Partea Specială ale Codului penal. Mai

precis, pe calităţile generale cerute de Partea Generală a Codului penal trebuie să se grefeze

43

calităţile speciale cerute de Partea Specială a Codului penal. În orice caz, suportul normativ de

bază al calităţilor cerute de legea penală subiectului infracţiunii este cel din art.21 CP RM.

Accentuăm aceasta întrucât, uneori, în literatura de specialitate atât din România [236,

p.78; 196, p.86-89; 212, p.126-131], cât şi din Republica Moldova [211, p.71-74; 19, p.59], sunt

utilizate noţiunile-pereche „subiectul activ al infracţiunii” şi „subiectul pasiv al infracţiunii”. Se

consideră că subiectul activ al infracţiunii şi subiectul pasiv al infracţiunii sunt cei doi subiecţi ai

raportului juridic penal de conflict: subiectul activ al infracţiunii este persoana care săvârşeşte

infracţiunea; subiectul pasiv al infracţiunii este persoana asupra căreia se îndreaptă infracţiunea.

Precizăm din start că nu considerăm incorectă această concepţie de clasificare a subiecţilor

infracţiunii în funcţie de poziţia lor în cadrul infracţiunii. Totuşi, o considerăm neconformă cu

cadrul normativ al Republicii Moldova. Cel mai probabil, în opinia promotorilor concepţiei în

cauză, noţiunile „subiectul activ al infracţiunii” şi „subiectul pasiv al infracţiunii” sunt părţi

componente ale noţiunii generice „subiectul infracţiunii”. În Codul penal al Republicii Moldova,

articolul 21 se numeşte „Subiectul infracţiunii”. Însă, din analiza acestui articol se desprinde că

el se referă numai la persoana care săvârşeşte infracţiunea, nu şi la persoana asupra căreia se

îndreaptă infracţiunea. Acesta este un prim indiciu al faptului că concepţia de clasificare a

subiecţilor infracţiunii în funcţie de poziţia lor în cadrul infracţiunii nu este conformă cu cadrul

normativ al Republicii Moldova.

Un al doilea indiciu îl găsim în Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova: în

niciun articol din cadrul acesteia nu se utilizează noţiunile, „subiectul activ al infracţiunii” şi

„subiectul pasiv al infracţiunii”. În schimb, pentru desemnarea persoanei asupra căreia se

îndreaptă infracţiunea se foloseşte noţiunea „victima infracţiunii” (de exemplu, în art.145, 146,

148, 150-152, 156, 159, 163, 164-166, 169, 171, 172, 174, 175, 1921, 201

1, 214, 217

6, 280, 284,

362 şi 370 CP RM). Şi atunci, se impune întrebarea: dacă legiuitorul operează în cadrul legii

penale cu noţiunile „subiectul infracţiunii” şi „victima infracţiunii”, de ce trebuie căutaţi substi-

tuenţi pentru aceste noţiuni şi creată confuzie atât în plan teoretic, cât şi în plan practic? Pentru

că oricine este în drept să se întrebe: au oare acelaşi conţinut noţiunile „subiectul infracţiunii” şi

„victima infracţiunii”, utilizate în art.21 CP RM, şi noţiunile „subiectul activ al infracţiunii” şi

„subiectul pasiv al infracţiunii”, folosite de unii doctrinari autohtoni? Dacă răspunsul este

afirmativ, atunci nu este clar de ce aceşti doctrinari preferă să utilizeze noţiuni care, probabil, îşi

au suportul în legile penale ale altor state, nu şi în legea penală a Republicii Moldova. Dacă

răspunsul este negativ, atunci respectivii doctrinari ar trebui să explice în ce constă diferenţa

dintre noţiunile confruntate.

44

Nu este exclus ca, în plan terminologic, noţiunile „subiectul activ al infracţiunii” şi

„subiectul pasiv al infracţiunii” să fie mai reuşite decât noţiunile „subiectul infracţiunii” şi

„victima infracţiunii”. Însă, atunci când discutăm despre interpretarea şi aplicarea legii penale,

contează dacă terminologia este sau nu conformă cu litera legii. Chiar dacă este imperfectă sub

aspect terminologic, o prevedere legală trebuie respectată. Iar soluţia (stabilită şi ea de lege) este

de a formula o recomandare de perfecţionare a legii în plan terminologic. Orice altă soluţie

(presupunând promovarea unui paralelism terminologic neconform cu textul legii) este nu

altceva decât o expresie a nihilismului juridic.

Dar acesta nu este singurul argument pentru a nu utiliza noţiunile „subiectul activ al

infracţiunii” şi „subiectul pasiv al infracţiunii”.

În plan filosofic, obiectul reprezintă realitatea exterioară subiectului [193, p.633]. Astfel,

din perspectiva acţională (care este cea mai potrivită atunci când ne referim la o infracţiune),

subiect este titularul acţiunii, adică cel care cunoaşte, gândeşte şi acţionează; obiectul este cel

asupra căruia sunt îndreptate gândul sau acţiunea subiectului. Din această perspectivă, nu ar fi

adecvat să considerăm subiect pe cineva asupra căruia sunt îndreptate gândul sau acţiunea unui

alt subiect.

Această constatare nu este de neglijat, luând în consideraţie că, aşa cum am menţionat mai

sus, de rând cu obiectul infracţiunii, latura obiectivă a infracţiunii şi latura subiectivă a infrac-

ţiunii, subiectul infracţiunii este unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii. Opoziţia

dintre obiectul infracţiunii şi subiectul infracţiunii, pe de o parte, şi dintre latura obiectivă a

infracţiunii şi latura subiectivă a infracţiunii, pe de altă parte, este ceea ce caracterizează sistemul

de referinţă al unei componenţe de infracţiune.

Din cele consemnate mai sus reiese o altă concluzie: persoana asupra căreia se îndreaptă

infracţiunea se raportează la sistemul de referinţă al obiectului infracţiunii, odată ce este per-

soana asupra căreia se îndreaptă fapta subiectului infracţiunii. Această teză o confirmă urmă-

toarele puncte de vedere: „Victima infracţiunii este persoana fizică sau juridică care evoluează în

calitate de participant la relaţiile sociale ocrotite de legea penală, persoană căreia îi este este

cauzat un prejudiciu fizic, patrimonial, moral sau de altă natură, reprezentând urmările prejudi-

ciabile ale faptei săvârşite de subiect” [278, p.15-16]; „Trăsăturile principale ale victimei

infracţiunii sunt: victima este subiectul relaţiilor sociale ocrotite de legea penală; victimei îi este

cauzat un prejudiciu efectiv sau potenţial; cauzarea prejudiciului dat este interzisă de acea normă

penală pentru a cărei încălcare subiectul infracţiunii este tras la răspundere penală” [258, p.8];

„Victima infracţiunii desemnează unul dintre elementele relaţiei sociale: subiectul relaţiei

sociale, a cărui apărare este exercitată de norma penală corespunzătoare” [13]; „De vreme ce

45

victima infracţiunii face parte din sistemul de referinţă al obiectului infracţiunii, ca element

constitutiv al faptei infracţionale, este firească tangenţa care se observă între victima infracţiunii

şi obiectul juridic special al acesteia… În acest caz, componenta socială a daunei constă în

crearea imposibilităţii pentru victimă de a-şi îndeplini obligaţiile de muncă, de a se bucura de

posibilitatea de a participa activ la viaţa socială, ori în privarea acesteia de posibilitatea de a-şi

exercita deplin drepturile de proprietar sau de posesor. Prin intermediul acestei componente so-

ciale a daunei se stabileşte legătura dintre victimă şi obiectul juridic special al infracţiunii” [200];

„Victima infracţiunii este subiect, însă nu al infracţiunii, dar al relaţiei sociale apărate de legea pe-

nală. Relevantă este tocmai această caracteristică. Nu cea datorită căreia se operează cu noţiunea

„subiect pasiv al infracţiunii” [192, p.105]; „Tocmai pentru că victima infracţiunii este unul

dintre participanţii la relaţia socială apărată de legea penală, reprezentând obiectul infracţiunii,

am ales acest sistem de referinţă, şi nu cel al subiectului infracţiunii” [210, p.148]; „Relaţiile

sociale sunt constituite din câteva elemente: participanţii la relaţiile sociale (aceştia reprezintă

nişte instituţii sociale, adică persoane care evoluează ca indivizi aparte sau ca colectivităţi de

indivizi); relaţiile propriu-zise în cadrul subiectelor nominalizate sau relaţiile reciproce;

condiţiile de activitate şi de funcţionare normală a participanţilor la relaţiile sociale. Ceea ce

interesează atingerea scopului propus este analiza primului element din şirul menţionat. Astfel,

participanţii la relaţiile sociale, titulari ai anumitor interese ocrotite de drept, sunt acele instituţii

sociale şi de stat, cărora infracţiunea le aduce daune şi care sunt cuprinse de noţiunea de relaţie

socială protejată de dreptul penal, deci de noţiunea de obiect al infracţiunii; totodată aceşti

participanţi, împreună cu interesele lor, formează partea componentă a obiectului infracţiunii…

În baza celor expuse, susţinem opinia că victima se include în instituţia obiectului infracţiunii”

[5, p.75-76].

Din considerentele invocate mai sus, în studiul de faţă vom utiliza noţiunea „subiectul

infracţiunii” (şi nu noţiunea „subiectul activ al infracţiunii”), pentru a desemna persoana care

săvârşeşte o infracţiune, care posedă toate calităţile – generale şi speciale – cerute de Partea

Generală şi de Partea Specială ale Codului penal şi care, datorită acestui fapt, devine pasibilă de

răspundere penală.

După această clarificare conceptuală, vom menţiona că condiţiile generale pentru existenţa

subiectului persoană fizică al infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea

Specială a Codului penal sunt: 1) vârsta minimă de răspundere penală; 2) responsabilitatea.

Aceste condiţii sunt obligatorii pentru subiecţii tuturor infracţiunilor prevăzute în

Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, indiferent dacă aceştia sunt sau nu

subiecţi speciali.

46

Privitor la prima dintre condiţiile menţionate mai sus – vârsta minimă de răspundere

penală – ne raliem punctului de vedere exprimat de A.A. Байбарин, conform căruia prin „vârstă

minimă a răspunderii penale” se are în vedere acea categorie juridico-penală care se referă la un

anumit număr de ani trăiţi de făptuitor – stabilit de legea penală şi caracterizat prin suficienţă – astfel

încât să mărturisească despre capacitatea acestui făptuitor de a înţelege caracterul prejudiciabil al

faptei sale, precum şi despre capacitatea lui de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi dirija acţiunile

[240, р.18-19].

Prin stabilirea limitei vârstei de răspundere penală, legiuitorul moldovean a făcut nu

altceva decât să implementeze prevederile lit.a) pct.3 art.40 al Convenţiei internaţionale cu

privire la drepturile copilului, adoptate la New York la 20.11.1989 [37], conform cărora statelor-

părţi li se recomandă să promoveze legi, în care, printre altele, să stabilească o vârstă minimă sub

care copiii, acuzaţi sau găsiţi vinovaţi de încălcarea legii, să fie prezumaţi ca neavând capacitatea

de a o încălca. Astfel, la alin.(1) art.21 CP RM se prevede că sunt pasibile de răspundere penală

persoanele fizice responsabile care la momentul săvârşirii infracţiunii au împlinit vârsta de 16 ani.

Însă, la alin.(2) art.21 CP RM este stabilită excepţia de la regula fixată la alin.(1) al aceluiaşi

articol. Conform acestei norme, persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de

răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.145, 147, 151, alin.(2)

art.152, art.164, alin.(2) şi (3) art.166, art.171, 172, 175, 186-188, alin. (2)-(6) art.189, alin.(2)-

(5) art.190, alin.(2)-(4) art.192, alin.(2) şi (3) art.1921, alin.(4) art.196, alin.(2) art.197, alin.(3)

art.212, lit.b) alin.(4) art.217, alin.(3) şi lit.b) şi d) alin.(4) art.2171, lit.a) şi b) alin.(3) art.217

3,

art.2174, alin.(2) art.217

6, art.260, 268, 270, 271, 275, 280, 281, 283-286, alin.(2) şi (3) art.287,

alin.(2) art.288, alin.(2) art.290, alin.(2) art.292, alin.(2) art.317, art.342 CP RM.

Astfel, observăm că niciuna dintre infracţiunile prevăzute în Capitolele XV şi XVI din

Partea Specială a Codului penal nu se regăseşte printre cele nominalizate la alin.(2) art.21

CP RM.

În normele din Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal nu este stabilită

nici excepţia de la regula fixată la alin.(1) art.21 CP RM, potrivit căreia, pentru unele infracţiuni,

vârsta minimă a răspunderii penale este de 18 ani. O astfel de excepţie se stabileşte explicit

pentru infracţiunile prevăzute la art.208, 209, lit.b1) alin.(3) art.217, lit.b

1) alin.(3) art.217

1

CP RM şi rezultă, implicit, în cazul infracţiunilor specificate la art.364-392 CP RM.

În concluzie, în ipoteza infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea

Specială a Codului penal, vârsta minimă a răspunderii penale este de 16 ani.

După С.А. Маркунцов, „temelia stabilirii vârstei minime a răspunderii penale o constituie

criteriul ştiinţific de socializare a persoanei, socializare care-i permite să-şi dea seama de

47

caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, să prevadă urmările ei prejudiciabile şi să

fie pasibilă de pedeapsă. Deja la o vârstă timpurie, minorii pot să-şi dea seama de caracterul

prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii lor. Cât priveşte capacitatea de a prevedea urmările

prejudiciabile ale faptei săvârşite, precum şi de a alege varianta de conduită conformă cu legea,

aceasta apare în perioada de adolescenţă, atunci când persoana începe să acumuleze experienţă

de viaţă” [257, р.45].

Astfel, putem prezuma că la vârsta de 16 ani persoanele îşi dau seama de caracterul

prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială

a Codului penal, pot să prevadă urmările prejudiciabile ale acestor acţiuni sau inacţiuni, pot alege

varianta de conduită conformă cu prevederile din Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a

Codului penal, precum şi sunt pasibile de pedeapsa prevăzută în sancţiunile din articolele

cuprinse în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.

Totuşi, nu poate fi ignorat faptul că, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324, 327, 328,

329, 3301, 332, 333, 335 sau 335

1 CP RM, legiuitorul reclamă prezenţa unor calităţi speciale

pentru subiectul infracţiunii. Datorită acestora, este posibil ca vârsta minimă efectivă (nu cea

prezumată) de răspundere penală să depăşească baremul de 16 ani. Aceasta deoarece, pentru a

avea calităţile speciale cerute de art.324, 327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau 335

1 CP RM,

s-ar putea să fie înaintată condiţia ca subiectul infracţiunii să posede nu doar maturitate

intelectuală şi volitivă, dar şi maturitate ocupaţională (profesională; funcţională).

Apropo, în acest context, este necesar a menţiona că, potrivit alin.(2) art.8 din Codul

muncii al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 28.03.2003 [25],

nu constituie discriminare stabilirea unor diferenţieri, excepţii, preferinţe sau drepturi ale salaria-

ţilor, care sunt determinate de cerinţele specifice unei munci, stabilite de legislaţia în vigoare.

De asemenea, conform alin.(5) art.7 al Legii Republicii Moldova cu privire la asigurarea

egalităţii, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 25.05.2012 [190], orice deosebire,

excludere, restricţie sau preferinţă în privinţa unui anumit loc de muncă nu constituie

discriminare în cazul în care, prin natura specifică a activităţii în cauză sau a condiţiilor în care

această activitate este realizată, există anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu

condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale.

Tocmai de aceea, de exemplu, aşa cum prevede Codul electoral al Republicii Moldova,

adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 21.11.1997 [22], candidaţi la funcţia de deputat în

Parlament pot fi persoanele care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani (art.75);

au dreptul de a fi aleşi consilieri în consiliile locale persoanele care au împlinit, inclusiv în ziua

48

alegerilor, vârsta de 18 ani (alin.(1) art.124); au dreptul de a fi aleşi primari persoanele care au

împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 25 de ani (alin.(2) art.124).

De asemenea, aşa cum reiese din alin.(2) art.78 din Constituţia Republicii Moldova,

adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994 [35], şi din art.3 al Legii cu privire la

procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii

Moldova la 22.09.2000 [134], în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova poate fi aleasă

persoana care are 40 de ani împliniţi.

Potrivit Legii Republicii Moldova privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-

Yeri), adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.1994 [108], deputat în Adunarea

Populară a Găgăuziei poate fi persoana care a împlinit vârsta de 21 de ani (alin.(3) art.8); Guver-

natorul Găgăuziei trebuie să fie o persoană care a împlinit vârsta de 35 de ani (alin.(3) art.14).

În acord cu lit.b) alin.(4) art.42 din Codul audiovizualului al Republicii Moldova, adoptat

de Parlamentul Republicii Moldova la 27.07.2006 [27], poate candida la funcţia de membru al

Consiliului Coordonator al Audiovizualului persoana care a împlinit vârsta de 25 de ani.

În conformitate cu alin.(1) art.5 al Legii serviciului în organele vamale a Republicii

Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 13.12.1994 [107], pot fi colaboratori

vamali persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.

Potrivit lit.a) alin.(1) art.7 al Legii Republicii Moldova privind statutul ofiţerului de

informaţii şi securitate, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2007 [163], în

funcţia de ofiţer de informaţii şi securitate din Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii

Moldova poate fi angajată persoana care a atins vârsta de 21 de ani.

În corespundere cu alin.(2) art.69 al Legii Republicii Moldova privind societăţile cu răs-

pundere limitată, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 14.06.2007 [158], administrator

al unei societăţi cu răspundere limitată poate fi numai o persoană fizică majoră.

Astfel, în ipotezele prezentate mai sus, vârsta minimă efectivă de răspundere penală

variază de la 18 la 40 de ani.

În mod implicit, faptul că, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324, 327, 328, 329, 3301,

332, 333, 335 sau 3351 CP RM, vârsta minimă efectivă de răspundere penală depăşeşte baremul

de 16 ani, se confirmă în alte ipoteze.

De exemplu, potrivit alin.(4) art.8 al Legii Republicii Moldova cu privire la funcţia publică

şi statutul funcţionarului public, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 04.07.2008

[171], pentru a ocupa o funcţie publică de conducere de nivel superior, persoana trebuie să aibă,

printre altele, cel puţin 5 ani vechime în specialitatea/profilul funcţiei publice respective.

49

De asemenea, în conformitate cu alin.(1) art.11 al Legii Republicii Moldova cu privire la

Curtea Constituţională, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 20.07.1995 [113],

judecător al Curţii Constituţionale poate fi persoana care are, printre altele, o înaltă competenţă

profesională şi o vechime de cel puţin 15 ani în activitatea juridică, în învăţământul juridic

superior sau în activitatea ştiinţifică.

La fel, potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului, adoptate de

Parlamentul Republicii Moldova la 20.07.1995 [112], la funcţia de judecător poate candida

persoana care, printre altele, a absolvit Institutul Naţional al Justiţiei (lit.c) alin.(1) art.6); prin

derogare de la prevederile lit.c) alin.(1) art.6 al Legii cu privire la statutul judecătorului, poate

candida la funcţia de judecător persoana care a activat cel puţin ultimii 5 ani în calitate de

deputat, membru al Curţii de Conturi, profesor titular de drept în instituţiile de învăţământ

superior acreditate, procuror, anchetator, ofiţer de urmărire penală, avocat, avocat parlamentar,

notar, jurisconsult, referent al judecătorului, executor judecătoresc, consultant (consilier) al

instanţei judecătoreşti sau grefier, precum şi în funcţiile de specialitate juridică în aparatul Curţii

Constituţionale, al Consiliului Superior al Magistraturii sau al autorităţilor publice, şi care a

promovat examenul de capacitate, în condiţiile legii, în faţa colegiului de calificare (alin.(2)

art.6); poate candida la funcţia de judecător al Curţii de Apel sau de judecător al Curţii Supreme de

Justiţie persoana care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de cel puţin 6 ani şi,

respectiv 10 ani (alin.(3) art.6); poate fi numit judecător militar persoana care întruneşte

condiţiile prevăzute la alin.(1) art.6 al Legii cu privire la statutul judecătorului şi are calitatea de

ofiţer activ (alin.(4) art.6).

De asemenea, conform Legii Republicii Moldova cu privire la Procuratură, adoptate de

Parlamentul Republicii Moldova la 25.12.2008 [176], poate fi numită în funcţia de procuror

persoana care, printre altele, are vechimea în muncă necesară pentru a fi numită în funcţia

respectivă (lit.d) alin.(1) art.36); în funcţia de Procuror General poate fi numită persoana a cărei

calificare profesională şi experienţă de lucru din ultimii 15 ani sunt corespunzătoare realizării

sarcinilor Procuraturii, iar în funcţia de adjunct al acestuia – persoana care a activat în funcţia de

procuror cel puţin 10 ani (alin.(2) art.36); în funcţia de procuror teritorial sau de procuror

specializat, de procuror-şef al subdiviziunii organului Procuraturii pot fi numiţi procurorii care

au o vechime de muncă în funcţia de procuror de cel puţin 5 ani, iar în funcţia de adjunct al

acestora – de cel puţin 4 ani (alin.(3) art.36); la funcţia de procuror poate candida persoana care a

absolvit cursurile de formare iniţială a procurorilor la Institutul Naţional al Justiţiei (alin.(1)

art.37); prin derogare de la prevederile alin.(1) art.37 al Legii cu privire la Procuratură, la funcţia

de procuror poate candida persoana care, anterior, a activat în calitate de procuror sau, în ultimii

50

5 ani, a activat în calitate de judecător, anchetator, ofiţer de urmărire penală, de avocat, avocat

parlamentar, de notar, jurisconsult, de consultant (consilier) al instanţei de judecată, în funcţiile

de specialitate juridică din aparatul Curţii Constituţionale, al Consiliului Superior al Magistratu-

rii, al autorităţilor publice. În vechimea în specialitatea juridică se includ, de asemenea, perioa-

dele în care persoana licenţiată în drept a exercitat mandatul de deputat, a activat în calitate de

membru al Curţii de Conturi, de profesor titular de drept în instituţiile de învăţământ superior, de

executor judecătoresc, de grefier (alin.(2) art.37); persoanele care au exercitat funcţia de procu-

ror, avocat, ofiţer de urmărire penală (anchetator) şi/sau de judecător cel puţin 10 ani şi care şi-au

încheiat activitatea din motive neimputabile lor pot fi numite în funcţia de procuror fără

susţinerea examenului de capacitate dacă perioada în care nu au activat în funcţiile menţionate

nu este mai mare de 5 ani (alin.(5) art.38).

În corespundere cu lit.b) alin.(1) art.17 al Legii Curţii de Conturi a Republicii Moldova,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 05.12.2008 [173], candidat la funcţia de membru

al Curţii de Conturi poate fi persoana, printre altele, a cărei calificare profesională şi experienţă

de lucru din ultimii 10 ani este corespunzătoare pentru exercitarea sarcinilor Curţii de Conturi.

În conformitate cu alin.(5) art.23 al Legii Republicii Moldova cu privire la Banca Naţiona-

lă a Moldovei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.1995 [114], candidaţi la

funcţia de membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei pot fi persoa-

nele care au, printre altele, o experienţă de muncă de 10 ani în domeniul financiar şi monetar.

Conform art.12 al Legii Republicii Moldova privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998 [122], în funcţia de membru al Con-

siliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare poate fi desemnată persoana

care are, printre altele, o vechime în muncă de cel puţin 10 ani în domeniile financiar, economic

sau bancar.

Potrivit art.3 al Legii Republicii Moldova cu privire la avocaţii parlamentari, adoptate de

Parlamentul Republicii Moldova la 17.10.1997 [121], avocat parlamentar poate fi persoana care

are, printre altele, o înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 5 ani în activitatea

juridică sau în învăţământul juridic superior.

În acord cu alin.(4) art.81 al Legii Republicii Moldova cu privire la Centrul Naţional

Anticorupţie, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002 [140], candidatul la

funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie trebuie să aibă, printre altele, o vechime în

muncă în domeniul juridic de cel puţin 10 ani.

Potrivit lit.c) alin.(3) art.11 al Legii cu privire la asigurarea egalităţii, în componenţa

Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii poate fi numită

51

orice persoană care, printre altele, are o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor

omului de cel puţin 5 ani.

În corespundere cu pct.11 al Anexei nr.1 la Legea Republicii Moldova cu privire la Comi-

sia Naţională de Integritate, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 19.12.2011 [184],

poate fi numită în funcţia de membru al Comisiei Naţionale de Integritate persoana care, printre

altele, are o vechime în muncă de cel puţin 7 ani.

Conform alin.(6) art.8 al Legii Republicii Moldova cu privire la statistica oficială, adoptate

de Parlamentul Republicii Moldova la 09.12.2004 [147], poate fi numită director general,

vicedirector general al organului central de statistică persoana care are o experienţă de muncă în

domeniul statisticii sau al economiei/finanţelor de cel puţin 5 ani pentru directorul general şi de 3

ani pentru vicedirectorul general.

În conformitate cu art.12 al Legii cadastrului bunurilor imobile a Republicii Moldova,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 09.12.2004 [148], în funcţia de registrator în

cadrul Întreprinderii Specializate în Cadastru se angajează prin concurs persoane care, printre

altele, activează de cel puţin 5 ani în funcţia de registrator la oficiul cadastral teritorial şi

persoane care activează de cel puţin 1 an în funcţia de jurist la Întreprinderea Specializată în

Cadastru (alin.(2)); în funcţia de registrator în cadrul oficiului cadastral teritorial este angajată

persoana care, printre altele, a îndeplinit timp de 1 an funcţia de registrator stagiar sau a exercitat

timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică (alin.(3)).

Potrivit alin.(1) art.19 din Codul electoral, în calitate de membri ai Comisiei Electorale

Centrale pot fi propuse persoane care au, printre altele, o vechime de cel puţin 10 ani în dome-

niul juridic sau al administraţiei publice.

În acord cu alin.(4) art.22 al Legii Republicii Moldova privind protecţia datelor cu caracter

personal, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 08.07.2011 [181], în funcţia de director

sau de director adjunct al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal poate

fi numită orice persoană care are, printre altele, experienţă profesională de cel puţin 5 ani în

domeniul apărării drepturilor şi a libertăţilor omului.

Conform pct.15 din Anexa la Legea Republicii Moldova cu privire la protecţia concuren-

ţei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 30.06.2000 [132], membrii consiliului

administrativ al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei trebuie să ibă, printre altele,

experienţă în domeniul economiei de cel puţin 5 ani.

În corespundere cu pct.12 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regu-

lamentului cu privire la reprezentarea statului în societăţile comerciale, nr.1053 din 11.11.2010,

52

pentru desemnare în calitate de reprezentant al statului în societăţile comerciale sunt selectaţi

funcţionarii publici cu o vechime în serviciul public de cel puţin trei ani [88].

Şi asemenea exemple ar putea fi prezentate în continuare. Printre altele, ne referim la

exemplele de cerinţe specifice minime, stabilite în Anexa la Legea Republicii Moldova pentru

aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova

la 21.07.2011 [182].

Referitor la cea de-a doua dintre condiţiile generale pentru existenţa subiectului persoană

fizică al infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului –

responsabilitatea – menţionăm că la art.22 CP RM se stabileşte: „Responsabilitatea este starea

psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei,

precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile”.

Dacă făptuitorului îi lipseşte responsabilitatea, el nu poate fi subiect al infracţiunii. În acest

sens, la art.23 CP RM se prevede: „Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în

timpul săvârşirii unei fapte prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea

să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli

psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea

persoană, în baza hotărârii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu

caracter medical, prevăzute de prezentul cod; nu este pasibilă de pedeapsă persoana care, deşi a

săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate, înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa

de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de

acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărârii

instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, iar după

însănătoşire – ea poate fi supusă pedepsei”.

După cum remarcă cu drept cuvânt S.Timofei, „responsabilitatea este prezumată de legiui-

tor ca fiind o stare normală pentru orice persoană care a împlinit vârsta minimă a răspunderii

penale. Totuşi, această prezumţie are un caracter relativ, putând fi răsturnată prin proba

contrarie: că făptuitorul nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să

le dirijeze (situaţie în care ne aflăm în prezenţa iresponsabilităţii) ori că făptuitorul nu putea să-şi

dea seama pe deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin

(situaţie în care ne aflăm în prezenţa responsabilităţii reduse)” [232, p.229].

Într-adevăr, conform art.231 CP RM, persoana, care a săvârşit o infracţiune ca urmare a

unei tulburări psihice, constatate prin expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza

căreia nu-şi putea da seama pe deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea

dirija pe deplin, este pasibilă de responsabilitate penală redusă; instanţa de judecată, la stabilirea

53

pedepsei sau a măsurilor de siguranţă, ţine cont de tulburarea psihică existentă, care însă nu

exclude răspunderea penală.

Mai trebuie de precizat că, în conformitate cu lit.d) alin.(1) art.76 CP RM, săvârşirea faptei

de o persoană cu responsabilitate redusă se consideră circumstanţă atenuantă care trebuie luată în

consideraţie la stabilirea pedepsei.

După această digresiune necesară, vom spune că nu este cu totul exclus ca persoanele, care

săvârşesc faptele incriminate în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului, să fie

iresponsabile sau să aibă o responsabilitate redusă fie în timpul săvârşirii acelor fapte, fie după

săvârşirea acestora, însă înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată. Aceasta

chiar dacă pentru unele categorii de persoane, care pot evolua în calitate de subiecţi speciali ai

acestor fapte, există reglementări care stabilesc – direct sau indirect –condiţia atestării respon-

sabilităţii. Or, este posibil ca această atestare să nu reflecte veridic realitatea (de exemplu, din

cauza coruperii celui care atestă responsabilitatea sau a incompetenţei ori neglijenţei acestuia),

fie ca făptuitorul să devină iresponsabil după ce-i va fi atestată veridic responsabilitatea.

În acest plan, comportă relevanţă următoarele reglementări: la o funcţie publică poate

candida persoana care are capacitate deplină de exerciţiu şi este aptă, din punctul de vedere al

stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de

instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sunt stabilite cerinţe speciale de

sănătate (lit.c) şi e) alin.(1) art.27 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului

public); la funcţia de judecător poate candida persoana care are capacitate de exerciţiu (lit.a)

alin.(1) art.6 al Legii cu privire la statutul judecătorului); poate fi numită în funcţia de procuror

persoana care are capacitate de exerciţiu deplină (lit.b) alin.(1) art.36 al Legii cu privire la

Procuratură); executor judecătoresc poate fi persoana care are capacitate deplină de exerciţiu

(lit.b) alin.(1) al Legii privind executorii judecătoreşti, adoptate de Parlamentul Republicii

Moldova la 17.06.2010 [179]); funcţionarii fiscali sunt selectaţi din rândul celor care sunt apţi

din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei (alin.(1) art.48 din Codul fiscal, adoptat

de Parlamentul Republicii Moldova la 24.04.1997 [21]); candidatul la funcţia de director al

Centrului Naţional Anticorupţie trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să fie apt din

punct de vedere medical pentru exercitarea atribuţiilor (lit.b) şi i) alin.(4) art.81 al Legii cu

privire la Centrul Naţional Anticorupţie); poate fi numită în funcţia de membru al Comisiei

Naţionale de Integritate persoana care are capacitatea deplină de exerciţiu şi este aptă din punct

de vedere medical să exercite funcţia, conform certificatului medical de sănătate eliberat

conform legislaţiei în vigoare (lit.b) şi g) pct.11 din Anexa nr.1 la Legea cu privire la Comisia

Naţională de Integritate); în funcţia de registrator în cadrul oficiului cadastral teritorial este

54

angajată persoana care este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei (lit.d)

alin.(3) art.12 al Legii cadastrului bunurilor imobile); în funcţia de ofiţer de urmărire penală

poate fi numită persoana care este aptă din punctul de vedere al stării de sănătate să exercite

atribuţiile care îi revin (alin.(1) art.15 al Legii privind statutul ofiţerului de urmărire penală); în

funcţia de ofiţer de informaţii şi securitate din Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii

Moldova poate fi angajată persoana care are capacitate deplină de exerciţiu şi stare de sănătate,

capacităţi fizice şi psihologice necesare ocupării funcţiei (lit.a) şi d) alin.(1) art.7 al Legii privind

statutul ofiţerului de informaţii şi securitate); membri ai consiliului fundaţiei pot fi persoane

fizice care au capacitate de exerciţiu (alin.(1) art.25 al Legii Republicii Moldova cu privire la

fundaţii, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 30.07.1999 [126]); administrator al unei

societăţi cu răspundere limitată poate fi numai o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu

(alin.(2) art.69 al Legii privind societăţile cu răspundere limitată); conducători ai asociaţiilor

obşteşti, precum şi membri ai organelor de control şi revizie ale asociaţiilor obşteşti pot fi

persoanele fizice cu capacitatea de exerciţiu deplină (alin.(1) art.13 al Legii Republicii Moldova

cu privire la asociaţiile obşteşti, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 17.05.1996

[119]) etc.

Anterior am menţionat că, în cazul subiectului infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi

XVI din Partea Specială a Codului penal, pe calităţile generale cerute de Partea Generală a

Codului penal trebuie să se grefeze calităţile speciale cerute de Partea Specială a Codului penal.

Calităţile generale ale subiectului infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din

Partea Specială a Codului penal au fost caracterizate mai sus. Vorbind grosso modo despre cali-

tăţile speciale cerute de Partea Specială a Codului penal, vom consemna că acestea sunt releva-

bile numai în ipoteza infracţiunilor specificate la art.324, 327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau

3351 CP RM. În ce priveşte infracţiunile prevăzute la art.325, 326 şi 334 CP RM, acestea au un

subiect general, nu un subiect special. În alţi termeni, aceste trei infracţiuni pot fi săvârşite de

orice persoană fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani

(şi de orice persoană juridică (cu excepţia autorităţii publice)).

În Codul penal nu este definită noţiunea de subiect special al infracţiunii. Sunt definite

numai noţiunile care desemnează unii dintre subiecţii speciali (de exemplu, la art.123, 1231, 124,

128, 130 şi 1331 CP RM).

În doctrina penală au fost exprimate următoarele opinii cu privire la conţinutul noţiunii de

subiect special (calificat; propriu; circumstanţiat; intraneus) al infracţiunii: „subiectul special al

infracţiunii este evident atunci când persoana dispune, pe lângă semnele generale ale subiectului,

de anumite semne suplimentare, cerute de lege pentru componenţa de infracţiune respectivă”

55

[11, p.196]; „subiect special al infracţiunii este acel subiect activ al infracţiunii, care, pe lângă

calităţile generale ale lui: persoană fizică, responsabilă, care a atins vârsta necesară răspunderii

penale şi are libertatea de voinţă şi acţiune, mai are şi unele calităţi speciale, cerute de compo-

nenţa concretă de infracţiune” [235]; „subiect activ calificat este persoana care, în afară de

condiţiile generale de angajare a răspunderii penale, mai trebuie să îndeplinească calitatea

specială cerută de norma incriminatorie pentru a putea fi subiect al unei anumite infracţiuni” [9,

p.382]; „subiectul activ, care trebuie să îndeplinească, pe lângă condiţiile generale, o condiţie

specială, poartă denumirea de subiect calificat sau circumstanţiat” [3, p.5]; „subiectul, pentru

care legea impune o anumită calitate, prevăzută în conţinutul infracţiunii, poartă denumirea de

subiect special, sau calificat, sau circumstanţiat” [236, p.78]; „subiectul activ, pentru care este

necesar îndeplinirea unei condiţii speciale, se numeşte subiect activ calificat sau circumstanţiat”

[196, p.89]; „infracţiunile, pentru a căror existenţă se cere ca autorul să aibă o anumită calitate,

se numesc infracţiuni proprii, iar subiectul activ al acestor infracţiuni poartă denumirea de

subiect activ calificat sau propriu” [16, p.211; 17, p.218]; „infracţiunile, la care se cere o calitate

specială a subiectului activ, se numesc infracţiuni proprii sau infracţiuni cu subiect special, iar

subiectul activ poartă denumirea de subiect activ calificat propriu sau circumstanţiat” [2, p.45];

„subiect special al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta stabilită de

legea penală, care posedă calităţi suplimentare (ce-i sunt caracteristice la momentul comiterii in-

fracţiunii) şi care este pasibilă de răspundere penală” [262, р.208]; „subiect special al infracţiunii

este subiectul răspunderii penale, care, pe lângă responsabilitate şi vârstă a răspunderii penale, se

caracterizează prin calităţi speciale, condiţionate de obiectul infracţiunii sau de circumstanţele

care privesc persoana făptuitorului şi care sunt stabilite în ipoteza normei din Partea Specială a

Codului penal, făcând posibilă tragerea respectivei persoane la răspundere penală în postura de

autor al infracţiunii” [241, р.6-7]; „subiect special al infracţiunii trebuie considerată acea

persoană, care a atins vârsta răspunderii penale stabilită de legea penală şi care posedă calităţile

stabilite de lege, calităţi condiţionate de obiectul infracţiunii, care-i permit acelei persoane să

săvârşească fapta incriminată de una din normele Părţii Speciale a Codului penal” [265]; „subiect

special este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta minimă a răspunderii penale,

stabilită de legea penală, şi, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, posedă una sau mai multe

calităţi suplimentare, astfel încât să fie posibilă tragerea acesteia la răspundere penală în baza

unei norme concrete din Partea Specială a Codului penal” [266, p.9]; „subiect special al infrac-

ţiunii trebuie considerată persoana care, de rând cu calităţile generale ale subiectului infracţiunii,

se caracterizează prin calităţi speciale prevăzute de Partea Specială a Codului penal, calităţi care

sunt obligatorii pentru o componenţă de infracţiune anumită” [311, p.17].

56

Făcând o sinteză în urma examinării tuturor acestor puncte de vedere, ajungem la concluzia

că subiect special al infracţiunii este persoana fizică sau juridică, care, în afară de calităţile gene-

rale cerute de Partea Generală a Codului penal, trebuie să posede calităţile speciale cerute de

norma din Partea Specială a Codului penal, în care se stabileşte răspunderea pentru acea

infracţiune.

Din analiza normelor care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile cu subiect special

reiese că pot fi deosebite trei categorii de calităţi speciale ale subiectului infracţiunii:

1) calităţi ce caracterizează statutul juridic al persoanei evoluând în postura de subiect al

infracţiunii sau funcţia pe care aceasta o exercită (de exemplu, în cazul infracţiunilor prevăzute la

art.138, 139, alin.(2) art.140, alin.(1) art.141, lit.a) art.176, lit.a) alin.(1) art.184, lit.b) alin.(2)

art.177, lit.a) alin.(3) art.179, art.180, 183 sau altele din Codul penal);

2) calităţi ce caracterizează particularităţile demografice (apartenenţa sexuală, vârsta etc.)

sau starea de sănătate ale persoanei evoluând în postura de subiect al infracţiunii (de exemplu, în

cazul infracţiunilor prevăzute la art.171, 172, 208, 209, 211, alin.(2) art.212 sau altele din Codul

penal);

3) calităţi ce caracterizează poziţia subiectului infracţiunii în raport cu victima infracţiunii

(de exemplu, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.147, 1641, 201, 201

1 sau altele din Codul

penal).

Dacă e să ne referim la subiectul infracţiunilor specificate la art.324, 327, 328, 329, 3301,

332, 333, 335 sau 3351 CP RM, în toate cazurile atestăm prezenţa de calităţi ce caracterizează

statutul juridic al persoanei evoluând în postura de subiect al infracţiunii sau funcţia pe care

aceasta o exercită:

1) persoana publică (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329, 332 CP RM);

2) persoana cu funcţie de demnitate publică (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324,

327, 328 şi 332 CP RM);

3) persoana publică străină sau funcţionarul internaţional (în cazul infracţiunii prevăzute la

art.324 CP RM);

4) persoana căreia informaţiile din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate i-au

devenit cunoscute în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului

(în cazul infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM);

5) persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie

nestatală (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM);

6) persoana care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie

nestatală (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM);

57

7) arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu (în cazul infracţiunii

prevăzute la art.333 CP RM);

8) persoana abilitată cu întocmirea sau utilizarea unei facturi ori a oricărui alt document

sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei plăţi (în cazul infracţiunii prevăzute la art.3351

CP RM).

La fiecare din aceste opt categorii de subiecţi speciali ne vom referi în detalii în Capitolul 3

al tezei de faţă.

2.2. Persoana juridică în calitate de subiect al infracţiunilor prevăzute

în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal

Aşa cum reiese din art.16 al Legii Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi comba-

terea corupţiei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 25.04.2008 [168], persoanele

juridice, atunci când sunt subiecţi ai actelor de corupţie, sunt trase la răspundere, în conformitate

cu Codul penal, pentru săvârşirea cu vinovăţie a actelor de corupţie. Conform aceluiaşi articol,

sunt acte de corupţie: a) coruperea activă; b) coruperea pasivă; c) traficul de influenţă; d) luarea

de mită; e) darea de mită.

În această ordine de idei, este util să reproducem opinia lui Л.А. Абашина: „Este impe-

rioasă restrângerea cercului de fapte pentru a căror comitere persoanele juridice pot purta răspun-

dere penală. Este raţional ca persoanele juridice să fie trase la răspundere penală pentru unele in-

fracţiuni economice şi cele ecologice, pentru participarea la activitatea extremistă şi cea teroristă,

pentru infracţiunile contra săsnătăţii publice şi moralităţii publice, pentru infracţiunile de corup-

ţie (sublinierea ne aparţine – n.a.), precum şi pentru organizarea migraţiei ilegale” [238, p.10].

În contextul studiului de faţă, este necesar să menţionăm că persoana juridică (cu excepţia

autorităţii publice) poate fi subiect nu numai în cazul infracţiunilor de corupţie. Interpretând

dispoziţia de la alin.(4) art.21 CP RM – „Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice,

răspund penal pentru infracţiunile pentru a căror săvârşire este prevăzută sancţiune pentru

persoanele juridice în Partea Specială din prezentul Cod” – ajungem la concluzia că persoana

juridică (cu excepţia autorităţii publice) poate fi subiect în cazul infracţiunilor de: corupere activă

(art.325 CP RM); trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă (art.326 CP RM); dare de mită

(art.334 CP RM); fals în documentele contabile (art.3351 CP RM).

58

Prin stabilirea răspunderii penale persoanelor juridice pentru infracţiunile specificate la

art.325, 326, 334 şi 3351

CP RM s-a realizat, în mare parte, implementarea recomandărilor

corespunzătoare cu vocaţie internaţională.

Astfel, de exemplu, art.10 „Responsabilitatea persoanelor juridice” al Convenţiei ONU

împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York la 15.11.2000 [299],

prevede: fiecare stat parte adoptă măsurile necesare, conform principiilor sale juridice, pentru

stabilirea răspunderii persoanelor juridice care participă la infracţiuni grave implicând un grup

infracţional organizat şi care săvârşesc infracţiunile prevăzute de art.5, 6, 8 şi 23 ale prezentei

Convenţii (alin.1); sub rezerva principiilor juridice ale statului parte, răspunderea persoanelor

juridice poate fi penală, civilă sau administrativă (alin.2); această responsabilitate nu exclude

răspunderea penală a persoanelor fizice care au comis infracţiuni (alin.3); fiecare stat parte

veghează îndeosebi ca persoanele juridice care răspund conform prezentului articol să facă

obiectul unor sancţiuni eficace, proporţionale şi de descurajare de natură penală sau nepenală,

inclusiv sancţiuni băneşti.

Cu această ocazie, concretizăm că art.8 al Convenţiei ONU împotriva criminalităţii

transnaţionale organizate (la care face trimitere alin.1 art10 al aceleiaşi Convenţii) se numeşte

„Incriminarea corupţiei”. De asemenea, precizăm că, potrivit lit.b) art.2 al Convenţiei ONU

împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, în sensul acestei Convenţii, expresia „infrac-

ţiune gravă” înseamnă un act care constituie o infracţiune pasibilă de o pedeapsă privativă de

libertate al cărei maximum nu trebuie să fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsă mai grea. Din

această perspectivă, în parametrii Convenţiei ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organi-

zate nu se înscriu infracţiunile prevăzute la alin.(11) art.326, art.334 şi 335

1 CP RM.

Totuşi, recomandările cu vocaţie internaţională, privitoare la stabilirea răspunderii penale

persoanelor juridice pentru actele de corupţie sau actele conexe corupţiei, nu se reduc doar la

cele din Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate.

Astfel, art.26 „Răspunderea persoanelor juridice” al Convenţiei ONU împotriva corupţiei,

adoptate la Merida la 31.10.2003 [298], stabileşte: fiecare stat parte adoptă măsurile necesare,

conform principiilor sale juridice, pentru a stabili răspunderea persoanelor juridice care participă

la infracţiunile stabilite conform prezentei Convenţii (alin.1); sub rezerva principiilor juridice ale

statului parte răspunderea persoanelor juridice poate fi penală, civilă sau administrativă (alin.2);

această răspundere nu aduce atingere răspunderii penale a persoanelor fizice care au săvârşit

infracţiuni (alin.3); fiecare stat parte veghează, în mod special, ca persoanele juridice trase la

răspundere conform prezentului articol să facă obiectul sancţiunilor eficace, proporţionale şi de

descurajare, de natură penală sau nepenală, inclusiv al sancţiunilor băneşti.

59

De această dată, textul actului cu vocaţie internaţională nu conţine nicio restricţie cu privire

la caracterul organizat al activităţilor infracţionale sau cu privire la gradul de gravitate a acestora.

Totuşi, Convenţia ONU împotriva corupţiei recomandă incriminarea numai a următoarelor fapte:

corupţia agenţilor publici naţionali; corupţia agenţilor publici străini şi a funcţionarilor

organizaţiilor publice internaţionale; traficul de influenţă; abuzul de funcţii; corupţia în sectorul

privat etc. Nu există nicio recomandare care s-ar referi la fapta de fals în documentele contabile,

incriminată la art.3351 CP RM.

O asemenea recomandare nu se conţine nici în art.5 „Răspunderea persoanelor juridice”

din Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 22.07.2003 privind comba-

terea corupţiei în sectorul privat [65], conform căruia fiecare stat membru ia măsurile necesare

pentru a garanta că persoanele juridice pot fi trase la răspundere pentru una dintre infracţiunile

prevăzute la art.2 „Corupţia activă şi pasivă din sectorul privat” şi la art.3 „Instigarea şi compli-

citatea”, săvârşite în interesul lor de către orice persoană, acţionând individual sau în calitate de

membru al unui organism al persoanei juridice în cauză, care îndeplineşte o funcţie de conducere

în cadrul persoanei juridice, în temeiul: (a) unei competenţe de reprezentare a persoanei juridice

sau (b) autorizaţiei de a lua decizii în numele persoanei juridice sau (c) autorizaţiei de a exercita

controlul în cadrul persoanei juridice (alin.(1); pe lângă cazurile prevăzute la alineatul (1),

fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că o persoană juridică poate fi trasă la

răspundere în cazul în care absenţa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane

menţionate la alineatul (1) a permis săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la articolele 2

şi 3, în interesul respectivei persoane juridice, de către o persoană aflată sub autoritatea sa

(alin.(2)); răspunderea persoanelor juridice în temeiul alineatelor (1) şi (2) nu exclude urmărirea

penală împotriva persoanelor fizice autoare, instigatoare sau complice la săvârşirea uneia dintre

infracţiunile prevăzute la articolele 2 şi 3 (alin.(3)).

Cu această ocazie, precizăm că armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia

comunitară se efectuează în corespundere cu Hotărârea Guvernului cu privire la armonizarea

legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia comunitară, nr.1345 din 24.11.2006 [82].

În ce priveşte Convenţia Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind

combaterea corupţiei funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale, adoptată la Paris la

21.11.1997 [287], în art.2 „Răspunderea persoanelor juridice” al acesteia se recomandă ca

fiecare dintre părţile la Convenţie să ia măsurile pe care le consideră necesare, în acord cu

principiile care guvernează sistemele de drept respective, pentru a stabili persoanelor juridice

răspunderea pentru coruperea unui oficial străin.

60

Însă, recomandările cu vocaţie internaţională, referitoare la stabilirea răspunderii penale

persoanelor juridice pentru actele de corupţie sau actele conexe corupţiei, nu se epuizează nici cu

Convenţia Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind combaterea corupţiei

funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale.

Dovada o constituie faptul că asemenea recomandări se conţin în art.18 „Responsabilitatea

persoanelor juridice” din Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, adoptată la

Strasbourg la 27.01.1999 [292]: fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri necesare

pentru a se asigura că persoanele juridice pot fi reţinute pentru infracţiunile de corupţie activă, de

trafic de influenţă şi pentru spălarea capitalului stabilit în virtutea prezentei Convenţii, atunci

când ele sunt comise de către orice persoană fizică, care activează fie individual, fie în calitate de

membru al unui organ al persoanei juridice, care exercită o funcţie de răspundere în cadrul ei, în

baza: unei puteri de reprezentare a persoanei juridice; sau a unei autorităţi pentru a lua hotărâri în

numele persoanei juridice; sau a unei autorităţi pentru exercitarea unui control în cadrul persoa-

nei juridice; precum şi participarea unei astfel de persoane în calitate de complice sau de instiga-

tor la comiterea infracţiunilor menţionate mai sus (alin.1); făcând abstracţie de cazurile deja

prevăzute în alineatul 1, fiecare Parte ia măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană

juridică poate fi trasă la răspundere, atunci când lipsa de supraveghere sau de control din partea

unei persoane fizice vizate în alineatul 1 a făcut posibilă comiterea infracţiunilor menţionate în

alineatul 1 la contul aşa-numitei persoane juridice de către o persoană fizică aflată sub autoritatea

sa (alineatul 2); responsabilitatea persoanei juridice în virtutea alineatelor 1 şi 2 nu exclude

urmărirea penală împotriva persoanelor fizice autoare, instigatoare sau complice la infracţiunile

menţionate în alineatul 1 (alin.3).

Nici de această dată nu remarcăm vreo recomandare care s-ar referi la fapta de fals în

documentele contabile, incriminată la art.3351 CP RM. Aceasta deşi la art.14 „Infracţiuni de

contabilitate” al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia se stabileşte: fiecare

Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri necesare pentru stabilirea de sancţiuni penale sau a

altor tipuri de sancţiuni, în conformitate cu dreptul său intern, atunci când ele sunt comise inten-

ţionat, pentru actele sau lacunele următoare, menite să comită, ascuns sau deghizat, infracţiuni

vizate în articolele 2-12 ale Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, în măsura

în care Partea nu a formulat rezerve sau declaraţii: a) de a stabili sau de a utiliza o factură sau

oricare alt document sau înscris contabil care conţine informaţii false sau incomplete; b) de a

omite, în mod ilicit, contabilizarea unei plăţi.

Astfel, putem conchide că stabilirea răspunderii penale persoanelor juridice pentru infrac-

ţiunea prevăzută la art.3351 CP RM constituie o expresie a suveranităţii legislative a Republicii

61

Moldova, când, reieşind din interesele naţionale, aria de aplicare a răspunderii penale pentru

actele de corupţie şi actele conexe corupţiei s-a extins la persoanele juridice.

În alt context, este necesar a consemna că nu doar în Republica Moldova este stabilită răs-

punderea penală persoanelor juridice care săvârşesc acte de corupţie sau acte conexe corupţiei.

De exemplu, la alin.(1) art.7 „Nerespectarea de organizaţiile comerciale a obligaţiei de a

preveni coruperea” din Legea Regatului Unit cu privire la combaterea coruperii din 08.04.2010

[286] se prevede: o organizaţie comercială relevantă este vinovată de o infracţiune în conformi-

tate cu acest articol în cazul în care o altă persoană, asociată cu acea organizaţie comercială,

corupe un terţ (A) pentru a obţine sau a menţine o afacere pentru acea organizaţie comercială,

sau (B) pentru a obţine sau a menţine un avantaj în relaţiile de afaceri pentru acea organizaţie

comercială.

În alin.(5) art.7 al aceleiaşi legi se explică: organizaţie comercială relevantă este

(A) entitatea încorporată, care desfăşoară o afacere în conformitate cu legea în orice loc din

Regatul Unit sau (B) orice altă entitate colectiivă care desfăşoară o afacere în conformitate cu

legea în orice loc din Regatul Unit. Conform art.8 al acestei legi, în sensul art.7 din legea

respectivă o persoană este asociată cu o organizaţie comercială relevantă în cazul în care

prestează servicii pentru aceasta sau în numele acesteia.

Prevederi similare găsim în art.10 al Legii anticorupţie a Insulei Man din 15.07.2008 [290]

(Insula Man este dependentă de Regatul Unit, însă nu este parte nici a acestuia, nici a Uniunii

Europene): în cazul în care o infracţiune, prevăzută de prezentul act, este comisă de către o

entitate colectivă, trebuie să se probeze că aceasta a fost săvârşită cu consimţământul sau aportul,

ori din cauza neglijenţei din partea: (a) unei persoane care este directorul, managerul, secretarul

sau alt funcţionar de bază din cadrul acelei entităţi; (b) unei persoane care acţionează în numele

acelei entităţi.

La fel, în corespundere cu art.5 din Codul penal al Regatului Belgiei [301], persoanele

juridice, atât cele belgiene, cât şi cele străine, răspund pentru infracţiunile presupunând un

interes material (printre acestea numărându-se şi infracţiunile de corupţie). În acest caz, se

menţionează că, în paralel, pot fi traşi la răspundere membrii organelor colegiale ale persoanelor

juridice, pentru fapte comise cu intenţie sau din imprudenţă. Cu alte cuvinte, răspunderea penală

a persoanei juridice este privită ca temei al răspunderii persoanelor fizice având atribuţii

manageriale în cadrul respectivelor persoane juridice.

Legea Republicii Polone cu privire la răspunderea subiecţilor colectivi din 28.10.2002

[302] prevede răspunderea penală nu doar pentru persoanele juridice, dar şi pentru alţi subiecţi

colectivi (care nu au statut de persoană juridică), inclusiv pentru infracţiunile de corupţie şi

62

pentru abuzul de putere. Potrivit acestui act legislativ, răspunderea penală a persoanei juridice

este condiţionată de răspunderea penală a persoanei fizice care acţionează din numele sau în

interesul acelei persoane juridice. O altă condiţie indispensabilă a tragerii la răspundere penală a

persoanei juridice o constituie extragerea de către aceasta a unui profit de pe urma săvârşirii

infracţiunii.

Legea Sloveniei cu privire la răspunderea persoanelor juridice pentru faptele infracţionale

din 16.07.1999 [303] stabileşte răspunderea penală a persoanei juridice, dacă infracţiunea (care

se poate exprima inclusiv în corupere activă, trafic de influenţă, dare de mită sau abuz de

serviciu) este comisă de o persoană fizică din numele acelei persoane juridice sau în interesul ei,

în cazurile de: adoptare de către un organ al acelei persoane juridice a unei decizii ilegale sau a

unui ordin ilegal; susţinere (autorizare) a unei conduite infracţionale; instigare sau acordare de

ajutor făptuitorului din partea organelor de administrare a acelei persoane juridice; manifestare a

unui control insuficient asupra activităţii desfăşurate de angajaţii acelei persoane juridice etc.

Mai trebuie de precizat că răspunderea penală a persoanei juridice nu depinde de răspunderea

penală a persoanei fizice, însă urmărirea penală a acestora este iniţiată şi efectuată în paralel

(cu excepţia cazurilor de deces, boală sau dacă persoana fizică are imunitate juridică).

Nu în ultimul rând, conform art.121D din Codul penal al Maltei [291], o persoana juridică

poate evolua în calitate de subiect al infracţiunilor de corupţie în ipoteza în care persoana fizică,

culpabilă de comiterea acestor infracţiuni, ocupă funcţia de director, manager, secretar sau alt

funcţionar de bază al acelei persoane juridice, ori are atribuţii de reprezentare a acelei persoane

juridice, ori are competenţa de a decide în numele acelei persoane juridice sau de a exercita

controlul în cadrul acesteia, iar infracţiunea de care această persoană se face culpabilă a fost

comisă – plenar sau parţial – în folosul acelei persoane juridice.

După prezentarea acestor exemple din legislaţiile penale străine, nu putem să nu ne expri-

măm acordul cu А.А. Комоско, care menţionează: „Experienţa stabilirii răspunderii penale a

entităţilor colective, aparţinând altor state, trebuie explorată la maximum. Ideea răspunderii

publice a unor formaţiuni colective de oameni a apărut demult. Pe parcursul mai multor secole,

legiuitorii din diverse state au întreprins încercări de a prevedea o astfel de răspundere într-o

formă sau alta. Răspunderea publică (penală sau contravenţională) a subiecţilor colectivi apărea

în legislaţia unor state, apoi suferea multiple remanieri şi revizuiri, după care dispărea pentru a

reapărea mai târziu într-o altă formă. Ideea de tragere a persoanelor juridice la răspundere penală

apare şi se consolidează pe măsura dezvoltării economice a unei sau altei ţări, adică pe măsura

creşterii numărului de persoane juridice, a extinderii potenţialului economic al acestora, a

obţinerii de către ele a poziţiei dominante pe piaţă etc. Accentuarea acestei tendinţe ne permite să

63

explicăm de ce un număr tot mai mare de state, odată cu tranziţia spre economia de piaţă (ceea ce

implică concentrarea capitalului în cadrul unor companii private), introduc răspunderea penală

pentru faptele săvârşite de formaţiuni colective” [254, p.12].

Pe aceeaşi notă, consemnăm că oportunitatea stabilirii în legile penale naţionale a răspun-

derii penale pentru faptele persoanelor juridice, exprimate în acte de corupţie sau în acte conexe

corupţiei, decurge din pct.84 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei

privind corupţia [293]: „Realitatea confirmă că persoanele juridice sunt adesea implicate în

infracţiuni de corupţie (în special, în cazul unor tranzacţii comerciale), practica relevând dificul-

tăţi serioase în urmărirea penală a persoanelor fizice care acţionează în numele acestor persoane

juridice. De exemplu, având în vedere varietatea tipurilor de corporaţii şi complexitatea structuri-

lor de organizare a acestora, devine tot mai greu de identificat o persoană fizică care să poată

răspunde penal pentru o infracţiune de corupţie. Astfel, de obicei, persoanele juridice evită

răspunderea din cauza adoptării colective a deciziilor în cadrul acestora. Pe lângă aceasta,

practicile de corupţie nu contenesc după sancţionarea membrilor consiliului de administrare a

persoanei juridice, această persoană nefiind descurajată de aplicarea unor sancţiuni individuale”.

În termeni apropiaţi se exprimă Л.Иванов: „Persoanele juridice de drept privat (mai ales

întreprinderile mari şi mijlocii) au, de regulă, o organizare interioară complexă şi netransparentă,

ceea ce generează aşa-numita „lipsă de responsabilitate individuală structurală”. În acelaşi timp,

posedând un potenţial economic şi tehnic considerabil, astfel de persoane juridice pot cauza prin

faptele lor prejudicii de proporţii atât unor cetăţeni aparte, cât şi societăţii în ansamblu (avarii

tehnogene, crahuri financiare etc.)” [250].

În esenţă, modelele de răspundere penală a persoanei juridice, care sunt aplicate, sub o

formă sau alta, de diversele legislaţii, sunt cele specificate de A.Jurma: 1) modelul vicarious

liability; respondeat superior – presupune răspunderea indirectă şi automată a persoanei juridice

pentru fapta oricăruia dintre angajaţii săi – formă a răspunderii comitentului pentru fapta prepu-

sului, preluată din dreptul civil; 2) modelul identificării sau alter ego – presupune răspunderea

directă a corporaţiei pentru fapta organului său ori a reprezentanţilor săi; 3) modelul culpei

agregate, care permite conexarea fragmentelor de elemente cognitive deţinute de diferiţi agenţi

în cadrul corporaţiei pentru a crea în acest fel elementul moral cerut în cazul infracţiunii respec-

tive; 4) modelul criteriilor proprii de răspundere ale persoanei juridice – în principal criterii

referitoare la cultura, ethosul, politicile societare (de exemplu, tolerarea unor comportamente

negative trecute sau chiar presupunerea rezonabilă din partea personalului de la nivelul de

execuţie al unei corporaţii cu privire la existenţa unui anumit spirit, a unui „ethos” negativ al

acesteia însoţit de săvârşirea unei acţiuni sau inacţiuni ilicite de către orice agent sau angajat

64

poate atrage răspunderea penală a corporaţiei, indiferent de tipul de vinovăţie cerut pentru o

anumită infracţiune) [98, p.15-16].

Din prevederea de la alin.(3) art.21 CP RM („Persoana juridică, cu excepţia autorităţilor

publice, este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există

una din următoarele condiţii: … c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în

proporţii considerabile persoanei, societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul acestei per-

soane juridice sau a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuter-

nicită cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective”) reiese că legiuitorul moldovean a

recurs la un model mixt, presupunând îmbinarea trăsăturilor modelului vicarious liability;

respondeat superior şi ale modelului identificării sau alter ego. În acest fel, s-a statuat că per-

soana juridică răspunde pentru fapta altuia, şi anume: a oricăruia dintre angajaţii săi; a organului

persoanei juridice; a reprezentanţilor persoanei juridice.

De aceea, are drepate S.Prodan când, în citatul care urmează (referitor la o ipoteză rele-

vantă, deşi nelegată de săvârşirea de acte de corupţie sau de acte conexe corupţiei), utilizează

nuanţat nu sintagma „pentru fapta proprie”, dar expresia „ca pentru fapta proprie”: „Este cunos-

cut că fiinţa însăşi a persoanei juridice se exprimă prin organele sale, care, spre deosebire de

reprezentanţi, sunt părţi intrinseci ale acesteia. Când vorbim de organele persoanei juridice, nu

avem în vedere două entităţi juridice de sine stătătoare: persoana juridică, pe de o parte, şi

organele acesteia, pe de altă parte. Ne aflăm în faţa unei singure entităţi – persoana juridică – ce

se exprimă prin organele sale. Conchidem că răspunderea penală a persoanei juridice va fi

angajată ori de câte ori persoanele decidente, reprezentând organele acesteia, cu prilejul exerci-

tării funcţiei ce le revine, vor fi săvârşit dobândirea creditului prin înşelăciune sau încălcarea

regulilor de creditare. În acest caz, persoana juridică poartă răspundere penală nemijlocită, ca

pentru fapta proprie. Dacă însă fapta a fost săvârşită nu de către persoanele decidente ale per-

soanei juridice, ci de funcţionari de rând, membri (asociaţi) din cadrul acesteia – priviţi ca repre-

zentanţi ai persoanei juridice – exercitându-şi atribuţiile ce le-au fost încredinţate, răspunderea

penală a persoanei juridice va fi angajată, însă nu ca o răspundere nemijlocită, pentru fapta

proprie, dar ca o răspundere substitutivă, pentru fapta altuia” [216, p.233]. De asemenea,

H.Diaconescu consemnează: „Principiul personalităţii răspunderii juridice în general şi a celei

penale în mod particular, care a obstaculat multă vreme răspunderea penală a persoanei juridice,

a fost relativizat şi apoi chiar contestat prin legiferarea acesteia ca o răspundere pentru fapta

altuia (a organelor sau reprezentanţilor ei)” [67].

Chintesenţa ideii conturate de S.Prodan şi H.Diaconescu o exprimă M.L. Stancana

(Bălănoiu): „Deşi personalitatea juridică îi conferă societăţii comerciale calitatea de subiect de

65

drept penal, răspunderea penală a unei societăţi comerciale nu poate fi concepută fără existenţa

unei acţiuni sau inacţiuni umane” [229, p.7].

Mai explicit este П.П. Иванцов: „Analiza unui număr considerabil de teorii, care dezvă-

luie natura juridică a persoanei juridice, ne permite să evidenţiem una dintre ele, care pare să

reflecte la justa valoare un fenomen atât de complex ca cel al persoanei juridice – teoria ficţiunii.

Sprijinindu-ne pe tezele principale ale acestei teorii, constatăm că, în calitate de subiect al

raporturilor juridice, persoana juridică există numai în virtutea legii şi numai datorită necesităţii

social-economice de participare la circuitul economic de rând cu persoanele fizice. Ficţiunea

persoanei juridice, privite ca subiect de drept, denotă că aceasta nu poate să săvârşească o faptă

(inclusiv o faptă penală) ca o persoană de sine stătătoare, abstrasă de colectivul care o alcă-

tuieşte” [251]. O opinie similară aparţine lui А.А. Арямов: „Indubitabil, la stabilirea răspunderii

penale pentru astfel de subiecţi corporativi cum sunt persoanele juridice trebuie de luat în con-

sideraţie că, în dreptul civil, persoana juridică constituie o ficţiune, presupunând că o asemenea

persoană poate avea voinţă, conduită, interes etc. (deşi, în realitate, nu le poate avea). Normele

de drept penal, ca norme de drept proteguitoare, trebuie să protejeze relaţiile sociale reglementate

de normele de drept civil în aceeaşi ipostază în care aceste relaţii sunt reglementate. Prin urmare,

dacă dreptul civil operează cu accepţiunea ficţională de persoană juridică, dreptul penal trebuie

să respecte această stare de lucruri” [239].

Aceste puncte de vedere îşi găsesc confirmarea în Codul civil al Republicii Moldova,

adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002 [23]: persoana juridică îşi exercită, de

la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator (alin.(1) art.61 „Capaci-

tatea de exerciţiu a persoanei juridice”); capacitate de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a

dobândi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile

şi de a le executa (art.19 „Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice”).

Deci, în lipsa acţiunii sau inacţiunii unei persoane fizice, nu poate fi angajată răspunderea

penală a persoanei juridice. Însă, aşa cum relevă just A.R. Ilie, „nu orice persoană fizică având o

legătură cu persoana juridică îi poate angaja răspunderea. Aşadar, pot atrage această răspundere

actele comise de organe, reprezentanţi, dar şi de mandatari, prepuşi ori persoane care nu lucrează

în mod oficial pentru entitatea respectivă, dar care acţionează sub autoritatea acesteia ori de ale

căror acte persoana juridică a beneficiat, după cum se poate angaja răspunderea penală a persoa-

nei juridice pentru infracţiunile săvârşite de administratorul de fapt” [96, p.3].

Într-adevăr, aşa cum reiese din lit.c) alin.(3) art.21 CP RM, răspunderea penală a persoanei

juridice este condiţionată de săvârşirea unei acţiuni sau inacţiuni, prevăzute de legea penală,

de către: 1) oricare angajat al respectivei persoane juridice, în interesul acesteia; 2) organul

66

respectivei persoane juridice, care a admis, sancţionat, aprobat sau utilizat săvârşirea unei acţiuni

sau inacţiuni prevăzute de legea penală; 3) persoana împuternicită cu funcţii de conducere a

persoanei juridice respective, care a admis, sancţionat, aprobat sau utilizat săvârşirea unei acţiuni

sau inacţiuni prevăzute de legea penală.

Referitor la prima din aceste trei ipoteze – când spunem că infracţiunea este săvârşită în

interesul persoanei juridice – avem în vedere că infracţiunea este comisă „pentru a se obţine un

profit sau pentru a se evita o pierdere pentru persoana juridică” [212, p.447], „indiferent dacă

este vorba de un interes (profit) financiar sau de altă natură” [73]. Nu se are în vedere cazul când

infracţiunea este săvârşită de către un angajat al respectivei persoane juridice, în interesul lui

personal.

În ultimele două ipoteze sus-nominalizate, infracţiunea este comisă în numele persoanei

juridice, „în procesul organizării activităţii şi funcţionării persoanei juridice. Cel care săvârşeşte

o asemenea infracţiune pleacă de la poziţia pe care o are în cadrul persoanei juridice a cărei

răspundere penală o angajează” [212, p.447]. După cum se stabileşte în pct.86 al Raportului

explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia [292], „una dintre condi-

ţiile obligatorii privind angajarea răspunderii penale a persoanei juridice o constituie aceea că

persoana fizică, care săvârşeşte infracţiunea în numele persoanei juridice, trebuie să ocupe o

poziţie diriguitoare. Poziţia diriguitoare se atestă în următoarele trei circumstanţe: 1) prerogativa

de reprezentare a persoanei juridice; 2) autoritatea de a adopta decizii în numele persoanei

juridice; 3) autoritatea de a exercita controlul asupra activităţii persoanei juridice”. Considerăm

că tocmai aceste trei circumstanţe alternative transpar din textul prevederii de la lit.c) alin.(3)

art.21 CP RM: „fapta... a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana

împuternicită cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective”.

Cât priveşte condiţiile subiective ale tragerii la răspundere penală a persoanei juridice,

A.Păduraru menţionează: „Chiar dacă vinovăţia persoanei juridice nu are acelaşi sens, acelaşi

conţinut şi aceeaşi relevanţă pe care le are în ce priveşte persoana fizică, reglementarea răspun-

derii penale a persoanei juridice nu este contrară principiului răspunderii subiective... Astfel,

când fapta este săvârşită de organele persoanei juridice, vinovăţia acestora este vinovăţia persoa-

nei juridice. Când fapta este săvârşită de reprezentanţi, vinovăţia persoanei juridice se raportează

de asemenea la atitudinea organelor persoanei juridice, adică acestea să fi avut cunoştinţă, să fi

îndemnat sau consimţit la săvârşirea faptei, iar în cazul infracţiunilor din imprudenţă (culpă) să fi

cunoscut riscul comiterii infracţiunii şi să nu fi luat măsurile necesare pentru a le preveni” [210,

p.222-223].

67

Păreri apropiate au fost exprimate de alţi autori. De exemplu, Л.А. Абашина consem-

nează: „Vinovăţia persoanei juridice o constituie atitudinea subiectivă faţă de fapta, prevăzută de

legea penală, manifestată de către participanţii (membrii) sau angajaţii din cadrul acestei

persoane, care au acţionat în limitele competenţei lor. În acest caz, vinovăţia persoanei juridice

urmează a fi privită ca un produs al activităţii psihice a oamenilor. Ea trebuie privită ca vinovăţie

a acestor persoane fizice. Ea trebuie considerată a fi probată numai dacă aceste persoane fizice

sunt vinovate. De asemenea, vinovăţia persoanei juridice trebuie privită de pe poziţii obiective,

atunci când, în prezenţa posibilităţii de a respecta normele de drept, nu s-au depus toate eforturile

necesare stabilite de lege în vederea executării obligaţiilor ce reveneau persoanei juridice,

precum şi nu s-au exercitat toate drepturile şi facultăţile persoanei juridice în vederea prevenirii

săvârşirii infracţiunii” [238, p.9]. De asemenea, după А.А. Комоско, „vinovăţia persoanelor

juridice trebuie percepută în calitate de atitudine psihologică a colectivului de oameni ce alcă-

tuiesc acea persoană juridică faţă de cele săvârşite, atitudine stabilită în funcţie de voinţa domi-

nantă. În situaţia dată, stabilirea vinovăţiei trebuie să se întemeieze pe identificarea circumstanţe-

lor de natură obiectivă şi subiectivă ce caracterizează respectiva atitudine” [254, p.12].

Astfel, nu se poate vorbi despre o vinovăţie a persoanei juridice care să nu reprezinte

produsul activităţii psihice a persoanelor fizice care o alcătuiesc şi care să nu fie stabilită în

funcţie de conştiinţa şi voinţa dominantă exprimată în cadrul acelei colectivităţi de persoane

fizice. Iată de ce, nu putem fi de acord cu П.П. Иванцов, care, atunci când îşi enunţă punctul de

vedere, ignoră că persoana juridică reprezintă o ficţiune juridică: „Sprijinindu-ne pe tezele

fundamentale ale şcolii clasice a dreptului penal, precum şi pe concepţia psihologică a compor-

tamentului infracţional, trebuie să conchidem că vinovăţia, ca atitudine psihică a persoanei faţă

de fapta socialmente periculoasă pe care o săvârşeşte şi faţă de urmările prejudiciabile ale acestei

fapte, evoluând sub formă de intenţie sau imprudenţă, constă în ansamblul de procese psihice

specifice care se desfăşoară în sistemul nervos central al omului. Rezultă că persoana juridică,

căreia îi lipseşte conştiinţa şi voinţa, nu poate fi considerată subiect al infracţiunii” [251].

Este adevărat că, aşa cum rezultă din art.17 şi 18 CP RM, fapta, săvârşită cu vinovăţie,

poate fi săvârşită doar de către o persoană fizică având conştiinţă şi voinţă. Însă, vorbind despre

vinovăţia persoanei juridice, nu ne putem limita la aceste prevederi legale. Prezenţa unei

conştiinţe şi voinţe colective a persoanei juridice decurge din dispoziţiile art.61 din Codul civil:

persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin

administrator; au calitatea de administrator persoanele fizice care, prin lege sau prin actul de

constituire, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în

numele şi pe seama persoanei juridice; raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc

68

organele sale executive sunt supuse prin analogie regulilor mandatului dacă legea sau actul de

constituire nu prevede altfel; în cazul în care organul executiv nu este desemnat, participanţii sau

creditorii persoanei juridice pot cere instanţei de judecată desemnarea acestuia. Organul executiv

desemnat de instanţa de judecată este revocat de aceasta în cazul în care organul competent al

persoanei juridice decide desemnarea organului executiv.

Numai prin prisma acestor prevederi legale poate fi înţeleasă adecvat semnificaţia preve-

derilor de la lit.a) şi b) alin.(3) art.21 CP RM. Potrivit acestora, persoana juridică, cu excepţia

autorităţilor publice, este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală

dacă există una din următoarele condiţii: a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau

îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau inter-

dicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi; b) persoana juridică este vinovată de efectuarea

unei activităţi ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate.

După această clarificare conceptuală, este cazul să menţionăm că la art.17 „Răspunderea

contravenţională a persoanei juridice” din Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat

de Parlamentul Republicii Moldova la 24.10.2008 [28], se prevede: este pasibilă de răspundere

contravenţională persoana juridică, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, în

cazurile prevăzute de Codul contravenţional, pentru contravenţiile săvârşite în numele său ori în

interesul său de către organele sale ori de reprezentanţii acestora dacă aceasta corespunde uneia

dintre următoarele condiţii: a) este vinovată de neîndeplinirea sau de îndeplinirea necorespunză-

toare a dispoziţiilor legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru desfăşurarea unei anumite

activităţi; b) este vinovată de desfăşurarea unei activităţi ce nu corespunde actelor sale consti-

tutive ori scopurilor declarate; c) fapta care a cauzat sau a creat pericolul cauzării de daune în

proporţii considerabile unei alte persoane, societăţii ori statului a fost săvârşită în interesul

acestei persoane, a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul său împuternicit ori de

persoana cu funcţie de răspundere (alin.(1)); persoana juridică răspunde contravenţional în cazul

în care norma materială din Partea Specială a Cărţii întâi prevede expres sancţionarea ei

(alin.(2)); dacă în Partea Specială a Cărţii întâi este prevăzută răspunderea contravenţională a

persoanei juridice, întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică (alin.(3)); răspunde-

rea contravenţională a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru contra-

venţia săvârşită (alin.(4)).

Observăm că, în cea mai mare parte, esenţa prevederilor acestui articol coincide cu cea ale

art.21 CP RM. Diferenţele de principiu le constituie tezele pe care le-am subliniat în text.

Considerăm că în ambele cazuri în care am subliniat textul nu este admisibilă aplicarea prin ana-

logie a legii contravenţionale asupra materiei penale. De aceea, considerăm că: 1) întreprinderea

69

individuală nu poate răspunde penal, deoarece nu se asimilează unei persoane juridice;

2) instituţiile publice răspund penal, fiind persoane juridice pasibile de răspundere penală în

sensul art.21 CP RM.

În ce priveşte prima dintre afirmaţiile formulate mai sus, conform alin.(1) art.55 din Codul

civil, persoană juridică este organizaţia care are un patrimoniu distinct şi răspunde pentru

obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi

patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pârât în

instanţa de judecată.

Spre deosebire de art.5 din Codul penal al Regatului Belgiei şi de Legea Republicii Polone

cu privire la răspunderea subiecţilor colectivi din 28.10.2002, art.21 CP RM nu menţionează

printre subiecţii colectivi ai infracţiunii entităţi lipsite de personalitate juridică conform legisla-

ţiei civile (de exemplu, societăţile comerciale în curs de formare). Bineînţeles, astfel de subiecţi

colectivi nu pot fi traşi la răspundere penală. Or, conform alin.(1) art.61 şi alin.(1) art.63 din

Codul civil, persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obliga-

ţiile prin administrator; persoana juridică se consideră constituită în momentul înregistrării ei de

stat.

Tipurile de persoane juridice, prevăzute de Codul civil, sunt: 1) societăţile comerciale;

2) societăţile necomerciale. Societăţile comerciale (care, în context, interesează mai mult) sunt

de fapt cele enumerate la alin.1 art.13 al Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi

întreprinderi, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 03.01.1992 [102]: a) întreprinderea

individuală; b) societatea în nume colectiv; c) societatea în comandită; d) societatea pe acţiuni;

e) societatea cu răspundere limitată; f) cooperativa de producţie; g) cooperativa de întreprinzător;

h) întreprinderea de arendă; i) întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală.

După cum se stabileşte în Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprindere

individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate privată, sau

membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună (alin.1 art.14); societatea în nume

colectiv reprezintă o întreprindere fondată de două şi mai multe persoane juridice şi (sau)

persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de

antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) încheiat între

acestea (alin.1 art.15); societatea în comandită reprezintă o întreprindere fondată de două şi mai

multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării

în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire

(de societate) încheiat între acestea (alin.1 art.16); societatea pe acţiuni şi societatea cu răspun-

dere limitată reprezintă întreprinderi fondate de două şi mai multe persoane juridice şi (sau)

70

persoane fizice, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de

antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) şi a statutului

(alin.1 art.17); cooperativa de producţie este o întreprindere înfiinţată de către cinci sau mai

multe persoane fizice în scopul desfăşurării în comun a activităţii de producţie şi a altei activităţi

economice, bazate preponderent pe munca personală a membrilor ei şi pe cooperarea cotelor de

participare la capitalul acesteia; cooperativa de întreprinzător este o întreprindere fondată de cel

puţin cinci persoane juridice şi (sau) fizice care practică activităţi de întreprinzător, ce are scopul

de a contribui la obţinerea de către membrii săi a profitului (alin.1 art.18); întreprinderile de

arendă sunt unităţi fondate de membrii colectivelor întreprinderilor de stat (municipale) sau ale

subdiviziunilor lor structurale, reorganizate în scopul desfăşurării în comun a activităţii de

antreprenor, sub aceeaşi firmă, pe baza statutelor şi contractului de arendare a bunurilor statului

(municipiului) (alin.1 art.19); întreprinderea de stat se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de

Guvern sau de organul administraţiei de stat împuternicit pentru acest lucru; întreprinderea muni-

cipală se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de organul de autoadministrare locală (alin.1 art.20).

Conform alin.2 art.14 al legii sus-menţionate, întreprinderea individuală nu este persoană

juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică întreprinzător individual.

Prevederi similare (cu privire la societatea în comandită şi la societatea în nume colectiv) se

conţin la alin.2 art.15 şi la alin.2 art.16 ale Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

Mai este necesar de consemnat că, conform alin.1 art.14 al Legii cu privire la antrepreno-

riat şi întreprinderi, în agricultură există un singur tip de întreprindere individuală – gospodăria

ţărănească (de fermier). De asemenea, potrivit alin.(1) art.3 al Legii Republicii Moldova privind

gospodăriile ţărăneşti (de fermier), adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 03.11.2000

[135], gospodăria ţărănească are statutul juridic de persoană fizică.

În concluzie, întreprinderea individuală (inclusiv gospodăria ţărănească (de fermier)), ca şi

societatea în comandită şi societatea în nume colectiv, nu pot răspunde penal, deoarece nu au

statut de persoană juridică. În cazul acestor societăţi comerciale, este pasibilă de răspundere

penală persoana fizică care a săvârşit infracţiunea, nu întreprinderea din care face parte acea

persoană fizică. În acelaşi timp, urmează a fi considerate persoane juridice pasibile de răspundere

penală: societatea pe acţiuni; societatea cu răspundere limitată; cooperativa de producţie; coope-

rativa de întreprinzător; întreprinderea de arendă; întreprinderea de stat; întreprinderea munici-

pală. O astfel de concluzie rezultă din examinarea prevederilor de la alin.2 art.17, alin.2 art.18,

alin.2 art.19 şi alin.2 art.20 ale Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

De asemenea, conform alin.(1) art.3 al Legii Republicii Moldova privind societăţile pe

acţiuni, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 03.01.1992 [103], societatea pe acţiuni

71

este o persoană juridică. Prevederi care confirmă statutul de persoană juridică se conţin şi la:

alin.(1) art.2 al Legii privind societăţile cu răspundere limitată; alin.(2) art.1 al Legii Republicii

Moldova privind cooperativele de producţie, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la

25.04.2002 [139]; alin.(1) art.5 al Legii Republicii Moldova privind cooperativele de întreprin-

zător, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.04.2001 [136]; pct.7 din Anexa nr.1 la

Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului Întreprinderii de arendă şi a Regu-

lamentului antreprizei de arendă, nr.284 din 21.05.1993 [76]; alin.(2) art.1 al Legii Republicii

Moldova cu privire la întreprinderea de stat, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la

16.06.1994 [105]; pct.1 al Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului-model al

întreprinderii municipale, nr.387 din 06.06.1994 [77].

Mai precizăm că, potrivit alin.3 art.21 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi,

filialele şi reprezentanţele unei întreprinderi nu sunt persoane juridice. Deci, acestea nu pot fi

considerate persoane juridice pasibile de răspundere penală.

În acelaşi timp, conform alin.1 şi 3 art.22 al aceleiaşi legi, societăţile, care reunesc mai

multe întreprinderi – sub formă de asociaţii, uniuni sau concerne – au statutul de persoane

juridice. Totodată, potrivit alin.4 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprin-

derile ce intră în componenţa societăţii îşi păstrează independenţa şi drepturile de persoană

juridică sau fizică.

Astfel, atunci când se pune problema de a stabili care persoană juridică se face vinovată de

săvârşirea infracţiunii – asociaţia, uniunea sau concernul, pe de o parte, sau înteprinderea din

componenţa ei, pe de altă parte – urmează să se releve care dintre aceste două persoane juridice

manifestă vinovăţia reprezentând produsul activităţii psihice a persoanelor fizice care o

alcătuiesc, vinovăţie stabilită în funcţie de conştiinţa şi voinţa dominantă exprimată în cadrul

acelei colectivităţi de persoane fizice. Nu este exclus ca ambele categorii de persoane juridice să

poarte răspundere penală. Aceasta datorită prevederii de la alin.5 art.22 al Legii cu privire la

antreprenoriat şi întreprinderi. Conform acestei norme, asociaţia, uniunea sau concernul nu

poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderilor care fac parte din componenţa acesteia, iar

întreprinderile nu poartă răspundere pentru obligaţiile asociaţiei, uniunii sau concernului, dacă

documentele de construire nu prevăd altfel.

Este necesar de accentuat că nu doar persoanele juridice, care desfăşoară activitate de

întreprinzător, pot juca rolul de subiect al infracţiunii. Nu mai este în vigoare prevederea de la

alin.(4) art.21 CP RM, conform căreia răspundeau penal persoanele juridice care desfăşoară acti-

vitate de întreprinzător, prevedere la care s-a renunţat în urma adoptării, la 19.06.2008, de către

Parlamentul Republicii Moldova a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

72

[170]. Astfel, pentru a fi considerată subiect al infracţiunii, este indiferent dacă persoana juridică

desfăşoară sau nu activitate de întreprinzător, dacă este de drept public sau de drept privat, dacă

este organizată în mod corporativ sau în baza calităţii de membru, dacă este dependentă sau

independentă de un anumit număr de membri, dacă are scop lucrativ sau nelucrativ etc.

În ce priveşte cea de-a doua dintre afirmaţiile formulate mai sus – instituţiile publice

răspund penal, fiind persoane juridice pasibile de răspundere penală în sensul art.21 CP RM –

este de notat că în pct.31 din Raportul explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei

privind corupţia [292] se explică: „Noţiunea „persoana juridică”, care apare în art.18 al

Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, trebuie înţeleasă aşa cum este definită

în cadrul legislaţiilor naţionale. Litera d) alin.(1) art.1 al numitei Convenţii permite statelor să

utilizeze propria lor definiţie a noţiunii „persoană juridică”, indiferent dacă o astfel de definiţie

este cuprinsă în legea societăţilor comerciale sau în legea penală. În cazul infracţiunii de

corupere activă, se exclude în mod expres din domeniul de aplicare a acestei definiţii statul şi

alte organisme publice care exercită autoritate publică (de exemplu, ministerele şi organele

administraţiei publice locale), precum şi organizaţiile publice internaţionale (de exemplu,

Consiliul Europei). Excepţia în cauză se referă la toate nivelurile de administrare, presupunând

exercitarea atribuţiilor de autoritate publică: de stat; regională; locală. Cauza stabilirii unei astfel

de excepţii rezidă în faptul că atribuţiile entităţilor publice sunt supuse unor reglementări sau

acorduri/tratate specifice, fiind de obicei încorporate în domeniul de incidenţă a dreptului

administrativ. Excepţia dată nu vizează întreprinderile publice”.

În contextul analizat, este util să reproducem opinia exprimată de A.Jurma: „În analiza

efectuată, am observat că, din punctul de vedere al legislaţiei în vigoare, este destul de dificil să

se facă o delimitare clară între autorităţi publice şi instituţii publice, având în vedere, pe de o

parte, că unele acte normative, cum este Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ,

folosesc un sens foarte larg al noţiunii de autoritate publică, asimilând autorităţilor publice

stabilimentele de utilitate publică sau cele care prestează un serviciu public, iar, pe de altă parte,

că noţiunea de instituţie publică nu are o definiţie legală, putând fi la rândul ei înţeleasă într-un

sens foarte larg. Este foarte important să stabilim o delimitare precisă între cele două noţiuni

folosite de legiuitorul penal, întrucât numai autorităţile publice sunt exceptate de plano de la

răspunerea penală” [98, p.12].

Aşadar, care este diferenţa dintre noţiunile „autoritate publică” şi „instituţie publică”?

Pentru a răspunde la această întrebare, consemnăm că, în conformitate cu alin.(2) art.180

din Codul civil, organizaţii necomerciale sunt: a) asociaţia; b) fundaţia; c) instituţia.

73

Potrivit art.183-185 ale Codului civil, instituţie este organizaţia necomercială constituită de

fondator (fondatori) pentru exercitarea unor funcţii de administrare, sociale, culturale, de învăţă-

mânt şi altor funcţii cu caracter necomercial, finanţată parţial sau integral de acesta (aceştia);

instituţia poate fi publică sau privată; instituţia publică se constituie în baza unui act emis de

autoritatea publică şi este finanţată, integral sau parţial, de la bugetul acesteia din urmă; instituţia

privată se constituie în baza hotărârii persoanei fizice sau juridice de drept privat, care o dotează

potrivit scopului preconizat.

Punem accentul pe prevederea pe care am subliniat-o. Aşadar, instituţia publică şi auto-

ritatea publică sunt entităţi publice diferite, care nu pot fi confundate. Autoritatea publică este

cea care constituie instituţia publică în baza unui act pe care îl emite şi care finanţează integral

sau parţial instituţia publică de la bugetul său.

Astfel, de exemplu, conform alin.(1) art.32 al Legii Republicii Moldova privind admi-

nistraţia publică centrală de specialitate, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la

04.05.2012 [189], pentru realizarea unor funcţii de administrare, sociale, culturale, de învăţământ

şi a altor funcţii de interes public cu caracter necomercial, de care este responsabil ministerul sau

altă autoritate administrativă centrală, cu excepţia celor de reglementare normativ-juridică,

supraveghere şi control de stat, precum şi a altor funcţii care implică exercitarea prerogativelor

de putere publică, în sfera de competenţă a acestora pot fi constituite instituţii publice.

Conform legislaţiei, sunt instituţii publice: instituţiile de stat de învăţământ; instituţiile

medico-sanitare publice; Compania „Teleradio-Moldova”; Agenţia Naţională Arheologică;

Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor; Agenţia de transplant; Centrul de Cultură

şi Istorie Militară; Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea Programului de

restructurare a sectorului vitivinicol; Centrul de Guvernare Electronică (E-Government);

Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia”; Institutul de Fitotehnie „Porumbeni”;

Enciclopedia Moldovei; Agenţia Naţională Transport Auto; Căpitănia portului Giurgiuleşti etc.

Toate aceste instituţii publice au statutul de persoană juridică. Ele pot răspunde penal, fiind

persoane juridice pasibile de răspundere penală în sensul art.21 CP RM.

A rămas să elucidăm înţelesul noţiunii de autoritate publică, luând în consideraţie că,

potrivit art.21 CP RM, o autoritate publică nu poate fi subiect al infracţiunii.

Potrivit art.2 al Legii contenciosului administrativ a Republicii Moldova, adoptate de

Parlamentul Republicii Moldova la 10.02.2000 [129], autoritate publică este orice structură

organizatorică sau organ, instituite prin lege sau printr-un act administrativ normativ, care

acţionează în regim de putere publică în scopul realizării unui interes public; sunt asimilate

autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele de drept privat care exercită atribuţii de

74

putere publică sau utilizează domeniul public, fiind împuternicite prin lege să presteze un

serviciu de interes public, inclusiv persoanele care prestează servicii notariale.

Deloc întâmplător am subliniat cuvintele „în sensul prezentei legi”. Or, în sensul art.21

CP RM, nu pot fi asimilate autorităţii publice persoanele de drept privat care exercită atribuţii de

putere publică sau utilizează domeniul public, fiind împuternicite prin lege să presteze un

serviciu de interes public, inclusiv persoanele care prestează servicii notariale.

De aceea, mai adecvată nevoilor de interpretare a art.21 CP RM se prezintă a fi definiţia

noţiunii de autoritate publică din art.2 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţio-

narului public: „orice structură organizatorică sau organ, instituite prin lege sau printr-un alt act

normativ, care acţionează în regim de putere publică în scopul realizării unui interes public”.

În linii generale, autorităţile publice sunt cele reliefate în Titlul III al Constituţiei. Totuşi,

precizia ne obligă să identificăm o listă mai detaliată a autorităţilor publice centrale sau locale

care activează în Republica Moldova. Această listă o găsim în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernu-

lui privind punerea în aplicare a unor acte legislative, nr.1001 din 26.12.2011 [91]. Conform

acesteia, Lista autorităţilor publice, care cad sub incidenţa Legii cu privire la funcţia publică şi

statutul funcţionarului public (Anexa nr.1) şi Legii pentru aprobarea Clasificatorului unic al

funcţiilor publice, include:

I. Organe ale autorităţilor publice: A. Secretariatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui

Republicii Moldova, Cancelaria de Stat (inclusiv oficiile teritoriale): 1) Secretariatul Parlamen-

tului Republicii Moldova; 2) Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova; 3) Cancelaria de Stat

(inclusiv oficiile teritoriale); B. Autorităţile publice autonome (aparatul central şi subdiviziunile

teritoriale): 1) Curtea de Conturi; 2) Centrul pentru Drepturile Omului; 3) Comisia Electorală

Centrală; 4) Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal; 5) Consiliul Coordo-

nator al Audiovizualului; 6) Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei; 7) Serviciul de

Informaţii şi Securitate; 8) Comisia Naţională de Integritate; C. Secretariatul Curţii Constituţio-

nale şi autoritatea judecătorească: 1) Secretariatul Curţii Constituţionale; 2) Aparatul Consiliului

Superior al Magistraturii; 3) Aparatul Curţii Supreme de Justiţie; 4) Aparatul curţilor de apel;

5) Aparatul judecătoriilor; 6) Aparatul Procuraturii Generale, procuraturilor specializate şi terito-

riale;

II. Autorităţi ale administraţiei publice centrale: A. Organele centrale de specialitate ale

administraţiei publice şi alte autorităţi publice: a) Ministere: 1) Ministerul Economiei; 2) Minis-

terul Finanţelor; 3) Ministerul Justiţiei; 4) Ministerul Afacerilor Interne; 5) Ministerul Afacerilor

Externe şi Integrării Europene; 6) Ministerul Apărării; 7) Ministerul Dezvoltării Regionale şi

Construcţiilor; 8) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare; 9) Ministerul Transporturilor

75

şi Infrastructurii Drumurilor; 10) Ministerul Mediului; 11) Ministerul Educaţiei; 12) Ministerul

Culturii; 13) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei; 14) Ministerul Sănătăţii;

15) Ministerul Tineretului şi Sportului; 16) Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor;

b) Alte autorităţi administrative centrale: 1) Biroul Naţional de Statistică; 2) Agenţia Relaţii

Funciare şi Cadastru; 3) Biroul Relaţii Interetnice; 4) Agenţia „Moldsilva”; 5) Agenţia Rezerve

Materiale; 6) Agenţia Turismului; 7) Centrul Naţional Anticorupţie; c) Alte autorităţi publice:

1) Casa Naţională de Asigurări Sociale; 2) Serviciul de Stat de Arhivă, inclusiv arhivele centrale

de stat (Arhiva Naţională şi Arhiva organizaţiilor social-politice); 3) Consiliul Naţional pentru

Acreditare şi Atestare; 4) Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică; 5) Centrul

Serviciului Civil; 6) Serviciul de Stat de Curieri Speciali; B. Autorităţi din subordinea (sau de pe

lângă) organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi din subordinea altor autori-

tăţi administrative centrale (aparatul central şi subdiviziunile teritoriale): a) Ministerul Econo-

miei: 1) Agenţia Proprietăţii Publice; 2) Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor; 3) Inspecto-

ratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase;

4) Camera de Licenţiere; 5) Agenţia pentru Eficienţă Energetică; b) Ministerul Finanţelor:

1) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat; 2) Inspecţia financiară; 3) Serviciul Vamal; 4) Agenţia

Achiziţii Publice; 5) Serviciul de control şi verificare din cadrul Consiliului de supraveghere a

activităţii de audit; c) Ministerul Justiţiei: 1) Direcţia de justiţie a Unităţii teritoriale autonome cu

statut special Găgăuzia (Gagauz-Yeri); 2) Departamentul de administrare judecătorească;

3) Centrul de Informaţii Juridice; 4) Serviciul Stare Civilă; 5) Centrul de armonizare a legislaţiei;

6) Oficiul central de probaţiune; 7) Departamentul instituţiilor penitenciare; d) Ministerul Aface-

rilor Interne: 1) Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, inclusiv direcţiile şi secţiile

teritoriale; 2) Biroul Migraţie şi Azil (cu excepţia angajaţilor Centrului de cazare pentru solici-

tanţi şi refugiaţi); e) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor: Inspecţia de Stat în Con-

strucţii; f) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare: 1) Inspectoratul de Stat pentru Supra-

vegherea Producţiei Alcoolice; 2) Inspectoratul General de Supraveghere Fitosanitară şi Control

Semincer; 3) Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală;

4) Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură; g) Ministerul Mediului: 1) Inspectoratul

Ecologic de Stat; 2) Agenţia „Apele Moldovei”; 3) Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale;

4) Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice; 5) Serviciul Pis-

cicol; h) Ministerul Educaţiei: Agenţia de Asigurare a Calităţii; i) Ministerul Culturii: Agenţia de

Stat pentru Protecţia Moralităţii; j) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei: 1) Agenţia

Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă; 2) Inspecţia Muncii; 3) Fondul republican de

76

susţinere socială a populaţiei; 4) Inspecţia Socială; k) Ministerul Apărării: 1) Marele Stat Major

al Armatei Naţionale; 2) Centrele militare teritoriale;

III. Autorităţi ale administraţiei publice locale: A. Autorităţile administraţiei publice locale

de nivelul al doilea şi ale municipiului Bălţi: 1) Aparatul preşedintelui raionului; 2) Direcţia

generală/Direcţia/secţia/serviciul din subordinea consiliului raional/municipal şi al comitetului

executiv al U.T.A. Găgăuzia (cu excepţia serviciilor ce activează pe lângă direcţiile/secţiile auto-

nome); 3) Aparatul Adunării Populare al U.T.A. Găgăuzia; 4) Aparatul Comitetului executiv al

U.T.A. Găgăuzia; 5) Primăria municipiului Chişinău; 6) Primăria municipiului Bălţi; 7) Preturile

municipiului Chişinău; B. Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi: Primăriile

oraşelor (municipiilor), satelor (comunelor).

Precizăm că unele autorităţi publice nu sunt specificate în lista sus-menţionată. Este vorba

de: Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică; Agenţia Naţională pentru Reglemen-

tare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei; Agenţia Medicamentului; Serviciul de

Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice etc.

Niciuna dintre autorităţile publice, enumerate în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului

privind punerea în aplicare a unor acte legislative, nr.1001 din 26.12.2011 (sau care nu sunt

enumerate în acest act normativ), nu este persoană juridică pasibilă de răspundere penală.

Niciuna din aceste autorităţi nu poate evolua în calitate de subiect al infracţiunii, în general, şi de

subiect al vreuneia dintre infracţiunile prevăzute la art.325, 326, 334 şi 3351

CP RM, în special.

Deşi nu se specifică expres în art.21 CP RM, este clar că nici statul nu poate fi subiect al

infracţiunii în contextul legii penale a Republicii Moldova. Are dreptate V.Mirea, când susţine că

exceptarea statului de la calitatea de subiect al oricărei infracţiuni are la bază luarea în consi-

derare a prerogativelor sale de titular unic al funcţiei de apărare a valorilor sociale [195]. Ceea ce

sugerează acest autor este că ar fi cu totul incompatibile: 1) postura statului de a fi subiect al

infracţiunii şi 2) postura statului de apărător al ordinii de drept împotriva infracţiunii pe care o

săvârşeşte. Deci, ar fi impropriu ca statul să-şi sancţioneze penalmente propriile sale fapte.

77

2.3. Concluzii la Capitolul 2

În rezultatul analizei aspectelor generale privind subiectul infracţiunilor prevăzute în

Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, se impun următoarele concluzii:

1) subiectul infracţiunii este acea persoană care săvârşeşte o infracţiune, care posedă toate

calităţile – generale şi speciale – cerute de Partea Generală şi de Partea Specială ale Codului

penal şi care, datorită acestui fapt, devine pasibilă de răspundere penală;

2) subiect al infracţiunii, în general, şi subiect special al infracţiunii, în special, nu poate fi

considerată persoana care contribuie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice, instigator

sau organizator. O asemenea persoană îndeplineşte rolul de participant secundar la săvârşirea in-

fracţiunii. Ea trebuie să îndeplinească condiţiile generale pentru existenţa subiectului infracţiunii,

condiţii specificate în art.21 CP RM. În acelaşi timp, participantul secundar la săvârşirea infrac-

ţiunii poate să nu posede calităţile speciale cerute de articolul din Partea Specială a Codului

penal pentru infracţiunea la a cărei săvârşire participă (iar, chiar dacă le posedă, nu poate săvârşi

infracţiunea prevăzută de acel articol, nu poate executa latura obiectivă a infracţiunii prevăzute

de acel articol);

3) clasificarea subiecţilor infracţiunii, în funcţie de poziţia lor în cadrul infracţiunii, în

subiect activ al infracţiunii şi subiect pasiv al infracţiunii nu este conformă cu cadrul normativ al

Republicii Moldova. Victima infracţiunii se raportează la sistemul de referinţă al obiectului

infracţiunii, nu la sistemul de referinţă al subiectului infracţiunii;

4) condiţiile generale pentru existenţa subiectului persoană fizică al infracţiunilor prevă-

zute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal – vârsta minimă de răspundere

penală şi responsabilitatea – sunt condiţii obligatorii pentru subiecţii tuturor infracţiunilor prevă-

zute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, indiferent dacă aceştia sunt

sau nu subiecţi speciali;

5) în situaţia infracţiunilor prevăzute la art.324, 327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau

3351 CP RM, legiuitorul reclamă prezenţa unor calităţi speciale pentru subiectul infracţiunii.

Datorită acestora, este posibil ca vârsta minimă efectivă (nu cea prezumată) de răspundere penală

să depăşească baremul de 16 ani;

6) nu este cu totul exclus ca persoanele, care săvârşesc faptele incriminate în Capitolele

XV şi XVI din Partea Specială a Codului, să fie iresponsabile sau să aibă o responsabilitate

redusă fie în timpul săvârşirii acelor fapte, fie după săvârşirea acestora, însă înainte de pronunţa-

rea sentinţei de către instanţa de judecată. Aceasta chiar dacă pentru unele categorii de persoane,

78

care pot evolua în calitate de subiecţi speciali ai acestor fapte, există reglementări care stabilesc –

direct sau indirect – condiţia atestării responsabilităţii. Or, este posibil ca această atestare să nu

reflecte veridic realitatea (de exemplu, din cauza coruperii celui care atestă responsabilitatea sau

a incompetenţei ori neglijenţei acestuia), fie ca făptuitorul să devină iresponsabil după ce îi va fi

atestată veridic responsabilitatea;

7) calităţile speciale, cerute de Partea Specială a Codului penal, sunt relevabile numai în

ipoteza infracţiunilor specificate la art.324, 327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau 335

1 CP RM.

În ce priveşte infracţiunile prevăzute la art.325, 326 şi 334 CP RM, acestea au un subiect

general, nu un subiect special. În alţi termeni, aceste trei infracţiuni pot fi săvârşite de orice

persoană fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani (şi de

orice persoană juridică (cu excepţia autorităţii publice));

8) subiectul special al infracţiunii este persoana fizică sau juridică care, în afară de

calităţile generale cerute de Partea Generală a Codului penal, trebuie să posede calităţile speciale

cerute de norma din Partea Specială a Codului penal, în care se stabileşte răspunderea pentru

acea infracţiune;

9) dacă e să ne referim la subiectul infracţiunilor specificate la art.324, 327, 328, 329, 3301,

332, 333, 335 sau 3351 CP RM, atestăm, în toate cazurile, prezenţa de calităţi ce caracterizează

statutul juridic al persoanei evoluând în postura de subiect al infracţiunii sau funcţia pe care

aceasta o exercită;

10) prin stabilirea răspunderii penale a persoanelor juridice pentru infracţiunile specificate

la art.325, 326, 334 şi 3351

CP RM s-a realizat, în mare parte, implementarea recomandărilor

corespunzătoare cu vocaţie internaţională formulate în: art.10 al Convenţiei ONU împotriva

criminalităţii transnaţionale organizate; art.26 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei; art.18 al

Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia; art.5 din Decizia-cadru 2003/568/JAI a

Consiliului Uniunii Europene privind combaterea corupţiei în sectorul privat; art.2 al Convenţiei

Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind combaterea corupţiei funcţio-

narilor publici în tranzacţiile internaţionale;

11) din prevederea de la alin.(3) art.21 CP RM reiese că legiuitorul moldovean a recurs la

un model mixt de stabilire a răspunderii penale persoanei juridice, presupunând îmbinarea

trăsăturilor modelului vicarious liability; respondeat superior şi ale modelului identificării sau

alter ego. În acest fel, s-a statuat că persoana juridică răspunde pentru fapta altuia, şi anume: a

oricăruia dintre angajaţii săi; a organului persoanei juridice; a reprezentanţilor persoanei juridice;

12) nu se poate vorbi despre o vinovăţie a persoanei juridice care să nu reprezinte produsul

activităţii psihice a persoanelor fizice care o alcătuiesc şi care să nu fie stabilită în funcţie de

79

conştiinţa şi voinţa dominantă exprimată în cadrul acelei colectivităţi de persoane fizice.

Prezenţa unei conştiinţe şi voinţe colective a persoanei juridice decurge din dispoziţiile art.61 din

Codul civil;

13) întreprinderea individuală (inclusiv gospodăria ţărănească (de fermier)), ca şi societa-

tea în comandită şi societatea în nume colectiv, nu pot răspunde penal, deoarece nu au statut de

persoană juridică. În cazul acestor societăţi comerciale, este pasibilă de răspundere penală

persoana fizică care a săvârşit infracţiunea, nu întreprinderea din care face parte acea persoană

fizică. În acelaşi timp, urmează a fi considerate persoane juridice pasibile de răspundere penală:

societatea pe acţiuni; societatea cu răspundere limitată; cooperativa de producţie; cooperativa de

întreprinzător; întreprinderea de arendă; întreprinderea de stat; întreprinderea municipală;

14) societăţile care reunesc mai multe întreprinderi – sub formă de asociaţii, uniuni sau

concerne – au statutul de persoane juridice. Astfel, atunci când se pune problema de a stabili care

persoană juridică se face vinovată de săvârşirea infracţiunii – asociaţia, uniunea sau concernul,

pe de o parte, sau înteprinderea din componenţa ei, pe de altă parte – urmează să se releve care

dintre aceste două persoane juridice manifestă vinovăţia reprezentând produsul activităţii psihice

a persoanelor fizice care o alcătuiesc, vinovăţie stabilită în funcţie de conştiinţa şi voinţa

dominantă exprimată în cadrul acelei colectivităţi de persoane fizice. Nu este exclus ca ambele

categorii de persoane juridice să poarte răspundere penală;

15) pentru a fi considerată subiect al infracţiunii, este indiferent dacă persoana juridică

desfăşoară sau nu activitate de întreprinzător, dacă este de drept public sau de drept privat, dacă

este organizată în mod corporativ sau în baza calităţii de membru, dacă este dependentă sau

independentă de un anumit număr de membri, dacă are scop lucrativ sau nelucrativ etc.;

16) instituţia publică şi autoritatea publică sunt entităţi publice diferite, care nu pot fi

confundate. Autoritatea publică este cea care constituie instituţia publică în baza unui act pe care

îl emite şi care finanţează integral sau parţial instituţia publică de la bugetul său. Toate instituţiile

publice pot răspunde penal, fiind persoane juridice pasibile de răspundere penală în sensul art.21

CP RM;

17) niciuna dintre autorităţile publice, enumerate în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului

privind punerea în aplicare a unor acte legislative, nr.1001 din 26.12.2011 (sau care nu sunt

enumerate în acest act normativ), nu este persoană juridică pasibilă de răspundere penală.

Niciuna din aceste autorităţi nu poate evolua în calitate de subiect al infracţiunii, în general, şi de

subiect al vreuneia dintre infracţiunile prevăzute la art.325, 326, 334 şi 3351

CP RM, în special.

80

3. SUBIECTUL SPECIAL ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR

PREVĂZUTE ÎN CAPITOLELE XV ŞI XVI DIN

PARTEA SPECIALĂ A CODULUI PENAL

3.1. Persoana publică în calitate de subiect special al infracţiunilor

prevăzute în Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal

Aşa cum am menţionat în compartimentul 2.1 al tezei de faţă – dacă e să ne referim la

infracţiunile specificate în Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal – persoana publică

apare în calitate de subiect în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM.

La 02.12.2011, Codul penal al Republicii Moldova a suferit unele amendamente ca urmare

a adoptării, de către Parlamentul Republicii Moldova, a Legii privind modificarea şi completarea

unor acte legislative [183]. Astfel, printre altele, conform acestei legi, un cu totul alt conţinut i-a

fost atribuit dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Înainte de modificare, acest alineat conţinea

definiţia noţiunii de persoană cu înaltă funcţie de răspundere. După modificare, alin.(2) art.123

CP RM are următorul conţinut: „Prin „persoană publică” se înţelege: funcţionarul public,

inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului

vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine

grade speciale sau militare); angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al

întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din

cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să

presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public”.

De exemplu, în practica judiciară, s-a considerat că subiect al infracţiunii este persoana

publică în următoarele cazuri: C.V. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la lit.c)

alin.(2) art.324 CP RM. În fapt, activând ca inspector superior al Serviciului Poliţiei Judecăto-

resti al CPR Sângerei, deci fiind o persoană publică, în ianuarie 2012 avea în gestiune un

material parvenit de la Judecătoria raionului Sângerei cu privire la căutarea, reţinerea şi escor-

tarea la locul de detenţie a contravenientului G.A. Urmărind scopul de a nu îndeplini unele

acţiuni ce ţin de obligaţiile sale de serviciu, anume: de a nu începe activitatea de căutare,

reţinere şi escortare a lui G.A. către Judecătoria raionului Sângerei, unde acesta urma să fie

familiarizat cu decizia asupra cauzei contravenţionale în temeiul căreia G.A. a fost recunoscut

vinovat în baza alin.(5) art.231 din Codul contravenţional, C.V. a pretins, prin extorcare, de la

81

G.A. bani ce nu i se cuvin. Ulterior, la 23.02.2012, aproximativ la ora 16.00, în apropiere de

sediul filialei raionale a S.A. „Moldtelecom” din or. Sângerei, C.V. a primit de la G.A. 200 de

dolari SUA, după care a fost reţinut în flagrant delict [226]; • C.L. a fost învinuit de săvârşirea

infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.328 CP RM. Acesta activa în funcţia de ofiţer operativ

superior de sector al Secţiei de Poliţie a CPR Edineţ, fiind astfel o persoană publică. În fapt, la

04.06.2011 a primit plângerea parvenită de la C.L., locuitoare a satului Terebna, raionul

Edineţ, conform căreia, în noaptea de 03.06.2011 spre 04.06.2011, în jurul orei 24.00, aceasta a

fost atacată de către persoane necunoscute, fiindu­i sustrasă o geantă în care se aflau buletinul

de identitate, paşaportul, telefonul mobil, precum şi bani în sumă de 50 de lei. Pronosticând că

această infracţiune nu va putea fi descoperită, în scopul tăinuirii de la evidenţa statistică a

infracţiunii respective, C.L., depăşindu-şi atribuţiile de serviciu, nu a întreprins măsurile prevă-

zute de lege pentru înregistrarea şi cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a

infracţiunii de jaf săvârşite, nu a adus la cunoştinţă conducătorului organului de urmărire

penală şi procurorului despre infracţiunea respectivă, nu a pornit urmărirea penală şi nu a

efectuat acţiunile de urmărire penală în vederea identificării şi reţinerii infractorilor, descoperi-

rii şi fixării probelor care confirmă săvârşirea infracţiunii [224].

Pentru a percepe înţelesul noţiunii „persoană publică”, este necesar să menţionăm că

această noţiune a apărut în textul legii penale a Republicii Moldova ca urmare a respectării de

către statul nostru a unor angajamente asumate pe plan internaţional. În acest sens, în Nota

informativă la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative [206] se

argumentează: „Modificările şi completările propuse la Codul penal au drept scop ajustarea

legislaţiei naţionale în domeniul contracarării corupţiei la prevederile: Convenţiei ONU împo-

triva corupţiei; Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, precum şi a Protoco-

lului adiţional la această Convenţie. Astfel, modificările şi completările propuse au fost dictate

atât de discordanţele existente între prevederile legislaţiei naţionale şi standardele internaţionale

anticorupţie, mai sus relevate, cât şi de tratările lacunare în legislaţia naţională a unor aspecte

imperative, prevăzute de convenţiile internaţionale nominalizate, obligaţia implementării cărora

a fost asumată la momentul semnării şi ratificării acestora. Implementarea unor standarde

internaţionale anticorupţie unice constituie unul dintre obiectivele majore ale colaborării

internaţionale în structurile regionale anticorupţie”.

În legătură cu aceasta, menţionăm că art.7 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei se

numeşte „Sectorul public”. Acest articol vine să complementeze art.12 „Sectorul privat” din

aceeaşi Convenţie, astfel sugerându-se că „dezvoltarea şi promovarea parteneriatului strategic

între sectorul public şi sectorul privat urmăreşte scopul consolidării democraţiei participative...,

82

prin facilitarea comunicării şi participării părţilor interesate la identificarea şi realizarea priori-

tăţilor strategice de dezvoltare la toate etapele şi crearea cadrului şi capacităţilor instituţionale de

asigurare a implicării plenare a părţilor interesate în procesul de luare a deciziilor” [15, p.903].

Raportată la coordonatele Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, această

distincţie dintre sectorul public şi sectorul privat este respectată prin diferenţierea faptelor

incriminate în Capitolul XV „Infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică”, în

raport cu faptele incriminate în Capitolului XVI „Infracţiuni de corupţie în sectorul privat”.

Pornind de la aceste idei cu caracter de principiu, vom consemna că definiţia noţiunii de

persoană publică de la alin.(2) art.123 CP RM are ca model definiţiile unor noţiuni similare,

desemnând factorul de decizie care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public, definiţii formu-

late în cadrul unor acte normative cu vocaţie internaţională.

De exemplu, conform lit.a) alin.(2) al Convenţiei ONU împotriva corupţiei, „prin „agent

public” se înţelege: (i) orice persoană care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ

sau judiciar al unui stat parte, care a fost numită ori aleasă, cu titlu permanent sau temporar, care

este remunerată ori neremunerată, şi oricare ar fi nivelul său ierarhic; (ii) orice persoană care

exercită o funcţie publică, inclusiv pentru un organism public sau o întreprindere publică, ori

care prestează un serviciu public, aşa cum aceşti termeni sunt definiţi în dreptul intern al statului

parte şi aplicaţi în domeniul pertinent al dreptului acestui stat; (iii) orice persoană definită ca

„agent public” în dreptul intern al unui stat parte. Totuşi, în scopurile anumitor măsuri specifice

prevăzute în Capitolul II al prezentei Convenţii, prin agent public se poate înţelege orice per-

soană care exercită o funcţie publică sau care prestează un serviciu public, aşa cum aceşti

termeni sunt definiţi în dreptul intern al statului parte şi aplicaţi în domeniul pertinent al drep-

tului acestui stat”.

De asemenea, potrivit lit.a) art.1 al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind

corupţia, noţiunea „agent public” este interpretată făcându-se referire la definiţia noţiunilor

„funcţionar”, „funcţionar public”, „primar”, „ministru” sau „judecător” în dreptul naţional al

statului în care persoana în cauză exercită această funcţie şi acea care este folosită în dreptul său

penal.

Deoarece definiţia noţiunii „agent public” din Convenţia penală a Consiliului Europei

privind corupţia este mai sumară în comparaţie cu definiţia aceleiaşi noţiuni din Convenţia ONU

împotriva corupţiei, este util să recurgem la interpretarea acesteia dată în pct.27 şi 28 din

Raportul explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia [293]. Din această

interpretare constatăm că, definind noţiunea „agent public”, autorii proiectului Convenţiei penale

a Consiliului Europei privind corupţia: au urmărit să acopere toate categoriile posibile de agenţi

83

publici, în scopul de a evita, pe cât posibil, lacunele în incriminarea actelor de corupţie în

sectorul public; au accentuat că trebuie să se acorde prioritate definiţiilor noţiunilor „funcţionar”,

„funcţionar public”, „primar”, „ministru” sau „judecător”, aşa cum acestea sunt formulate în

cadrul legii penale.

Nu întotdeauna se poate susţine că legiuitorii din diverse state abordează tocmai în astfel

de parametri definirea noţiunii „agent public” sau a noţiunilor echivalente. În acest sens, are

dreptate M.Preda când afirmă: „În prezent, noţiunea de funcţionar public este departe de a avea

un înţeles uniform, ea cuprinzând persoane aflate în ipostaze diferite, în funcţie de legislaţia

fiecărui stat” [214, p.97].

De exemplu, art.147 din Codul penal al României din 1968 prevede: „prin „funcţionar

public” se are în vedere orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu,

indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei

unităţi dintre cele la care se referă art.145 din Codul penal al României din 1968 (alin.1); „prin

„funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin.1, precum şi orice salariat care exercită o

însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat” (alin.2).

În acelaşi timp, în corespundere cu art.145 din Codul penal al României din 1968, prin termenul

„public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte

persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate

publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de

interes public.

Dispoziţii mai detaliate le conţine Codul penal al României din 2009. Conform art.175 al

acestuia, în sensul legii penale, funcţionar public este persoana care, cu titlu permanent sau

temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul

legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită

o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau

împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei

persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate

ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia; de

asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un

serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă

controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Totodată, la art.176 din Codul penal al României din 2009 se stabileşte că prin termenul „public”

se întelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care

administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.

84

De asemenea, la alin.1 art.93 din Codul penal al Republicii Bulgaria [272, р.81] se

stabileşte: funcţionar este persoana desemnată să îndeplinească în schimbul unei retribuţii sau

gratuit, permanent sau provizoriu: a) atribuţiile funcţionale în cadrul unei instituţii publice

(excluzând persoanele implicate în procesul de producţie); b) activităţi de conducere a unei

entităţi publice sau cele legate de administrarea sau păstrarea integrităţii patrimoniului unei

întreprinderi de stat sau cooperatiste, al unei organizaţii publice, al altei persoane juridice sau

aparţinând unui proprietar unitar; c) activitatea de notariat sau de asistenţă notarială, de executor

judecătoresc privat ori de asistent de executor judecătoresc privat.

Potrivit alin.1 art.230 al Republicii Lituania [270, р.315], funcţionari publici sunt fie

persoanele care îndeplinesc atribuţiile serviciului public (şi anume: demnitarii statului, funcţio-

narii din cadrul administraţiei publice în sensul Legii cu privire la serviciul public, precum şi alte

persoane care, activând în cadrul instituţiilor de stat, precum şi în instituţiile publice locale, în

instanţele judecătoreşti, în instituţiile de drept sau în organele de control şi supraveghere,

exercită funcţiile de reprezentant al autorităţii publice), fie persoanele care deţin atribuţii

administrative, fie candidaţii oficiali la ocuparea unor asemenea funcţii.

Nu în ultimul rând, în corespundere cu § 13 art.115 din Codul penal al Republicii Polone

[274, р.106-107], funcţionari publici sunt: 1) Preşedintele Republicii Polone; 2) deputatul în

Parlament, senatorul, consilierul local; 3) judecătorul, judecătorul stagiar, procurorul, executorul

judecătoresc, notarul public, ofiţerul de probaţiune, persoana care are competenţa judecării

cauzelor de natură contravenţională sau disciplinară; 4) angajatul unei instituţii de stat, al unei

autorităţi publice centrale sau locale (excluzând ipoteza când o astfel de persoană prestează

numai servicii profesionale), precum şi alte persoane dacă acestea sunt autorizate să adopte

decizii cu caracter administrativ; 5) angajatul unei societăţi de audit sau al unei autorităţi de

control de nivel naţional sau local (excluzând ipoteza când o astfel de persoană prestează numai

servicii profesionale); 6) conducătorul unei instituţii publice; 7) funcţionarul din cadrul unei

autorităţi în a cărei competenţă intră protecţia securităţii publice sau funcţionarul din cadrul

Serviciului Execuţional de Stat; 8) persoana având statutul de militar activ.

Cât priveşte precedentele legislative ale definiţiei noţiunii „persoană publică” formulate la

alin.(2) art.123 CP RM, acestea lipsesc cu desăvârşire în legislaţia penală a Republicii Moldova.

Nici în Codul penal în vigoare (până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011),

nici în Codul penal al Republicii Moldova din 1961 nu atestăm definiţii care să fie similare cu

cea de la alin.(2) art.123 CP RM. Aceasta deşi, în ambele aceste cazuri, noţiunile „funcţionar

public” sau „funcţionar al autorităţii publice” (noţiuni care sunt subsecvente faţă de noţiunea

„persoană publică”) au fost utilizate.

85

Despre aceasta mărturisesc următoarele exemple din practica judiciară: C.A. a fost con-

damnat în conformitate cu alin.(1) art.330 CP RM. În fapt, exercitând funcţia de medic psiho-

narcolog în cadrul IMSP al Spitalului raional Cahul, fiind deci funcţionar al acestei instituţii,

era responsabil de ţinerea cursurilor de instruire antialcoolică şi antidrog pentru conducătorii

mijloacelor de transport, precum şi de eliberarea avizului consultativ privind starea sănătăţii

din punct de vedere narcologic tuturor persoanelor care au frecventat asemenea cursuri. La

28.04.2006, aflându-se în biroul de serviciu, a extorcat şi a primit de la T.P. 180 de lei, pentru

a-i elibera acestuia certificatul de frecventare a respectivelor cursuri. Aceasta deşi, pentru acor-

darea serviciilor menţionate, era obligat să perceapă suma de numai 50 de lei [41]; • R.N. a fost

condamnată conform alin.(1) art.330 CP RM. În fapt, la 06.01.2009, aflându-se la serviciu în

calitate de casieră la casa de bilete la Staţia de cale ferată Bălţi-Oraş, a cerut şi a primit de la

C.I. 950 de lei, pentru a-i elibera un bilet de călătorie la trenul de pe ruta Chişinău-Moscova,

costul căruia era de 865 de lei, fără să-i restituie restul de 84 de lei. A reţinut aceşti bani ca

mulţumire pentru serviciul prestat. Ulterior, în aceeaşi zi, cerând şi primind de la B.E. 750 de

lei, pentru a-i elibera un bilet de călătorie la trenul de pe ruta Chişinău-Moscova, costul căruia

era de 552 de lei, nu i-a restituit restul de 198 de lei. A reţinut aceşti bani la fel ca mulţumire

pentru serviciul prestat [40].

Cu toate că în legislaţia penală a Republicii Moldova aplicată până la intrarea în vigoare a

amendamentelor din 02.12.2011 lipsesc definiţii ale noţiunii „persoană publică”, în legislaţia

extrapenală a Republicii Moldova (care s-a aplicat anterior) găsim o definiţie a noţiunii „funcţio-

nar public” (noţiune care, aşa cum am afirmat mai sus, este o noţiune subsecventă faţă de

noţiunea „persoană publică”). Definiţia dată reprezintă prototipul definiţiei noţiunii omonime din

Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. Astfel, conform art.1 al Legii

privind serviciul public, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 04.05.1995 [110] (care

nu mai este în vigoare), funcţionar public înseamnă persoana care ocupă funcţie de stat remune-

rată şi care dispune de ranguri şi grade, stabilite în conformitate cu principiile acestei legi;

funcţie publică înseamnă unitatea primară a autorităţii publice, care determină locul şi rolul cetă-

ţenilor în munca socială în sistemul serviciului public, drepturile şi obligaţiile, exigenţele faţă de

pregătirea lui profesională.

Din perspectiva acestei definiţii, despre noţiunea „persoană publică” de la alin.(2) art.123

CP RM nu se poate spune că ar fi o noţiune cu totul nouă. Ea este nouă ca formă, nu şi ca

conţinut de bază. Aceasta întrucât din dispoziţia de la alin.(2) art.123 CP RM reiese că noţiunile

„persoană publică” şi „funcţionar public” sunt noţiuni aflate într-o anumită corelaţie. Astfel că,

86

pentru a percepe atât conţinutul noţiunii „persoană publică”, cât şi natura acestei corelaţii, este

necesar a se apela la textul reglementărilor relevante.

La prima vedere, pare a fi relevantă definiţia noţiunii „persoană publică” formulată la art.2

al Legii Republicii Moldova cu privire la libertatea de exprimare, adoptate de Parlamentul

Republicii Moldova la 23.04.2010 [177]: persoană publică – persoană care exercită funcţii

publice sau o altă persoană care, datorită statutului, poziţiei sociale sau altor circumstanţe,

trezeşte interesul public; persoană care exercită funcţii publice – persoană fizică care exercită

atribuţiile puterii publice (executive, legislative ori judecătoreşti) sau persoană juridică ce

prestează servicii de utilitate publică, sau persoană fizică care administrează persoana juridică ce

prestează servicii de utilitate publică ori subdiviziuni ale acesteia; interes public – interes al

societăţii (şi nu simpla curiozitate a indivizilor) faţă de evenimentele ce ţin de exercitarea puterii

publice într-un stat democratic sau faţă de alte probleme care, în mod normal, trezesc interesul

societăţii sau al unei părţi a ei.

La o elementară analiză, remarcăm că această definiţie a noţiunii „persoană publică” este

prea largă pentru a corespunde exigenţelor noţiunii „persoană publică” definite în alin.(2) art.123

CP RM: bineînţeles, nici pe departe nu oricare persoană, care trezeşte interesul public, poate să

apară în calitate de subiect al infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM.

De aceea, soluţia care se impune este să analizăm fiecare dintre categoriile de persoane

publice specificate în alin.(2) art.123 CP RM.

În această ordine de idei, analizând definiţia noţiunii „persoană publică” din alin.(2)

art.123 CP RM, deducem că aceasta este o definiţie exhaustivă, nu una exemplificativă. În alţi

termeni, nu există nicio altă categorie de persoane publice în afara celor nominalizate în respec-

tiva definiţie. În acest fel, categoriile de persoane publice, care epuizează în întregime semantis-

mul noţiunii „persoană publică” în sensul alin.(2) art.123 CP RM, sunt:

1) funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorul servi-

ciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii

publice, altă persoană care deţine grade speciale sau militare);

2) angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat

sau municipale, al altor persoane juridice de drept public;

3) angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică;

4) persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice

sau să îndeplinească activităţi de interes public.

În cele ce urmează ne vom referi, pe rând, la fiecare din aceste categorii de persoane

publice în ordinea în care acestea sunt prezentate mai sus.

87

Dacă e să ne referim la prima din aceste categorii – funcţionarul public, inclusiv funcţio-

narul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al

organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine grade

speciale sau militare) – interes primordial suscită noţiunea generică „funcţionar public”.

În opinia lui P.Negulescu, funcţionarii publici sunt acei cetăţeni care, fiind numiţi de

autoritatea competentă şi învestită în mod legal cu atributele funcţiilor lor, prestează în mod

permanent o anumită activitate, ce nu este exclusiv manuală, în scop de a face să funcţioneze un

serviciu public în schimbul unui salariu plătit periodic [205, p.540]. După V.Prisăcaru, funcţio-

narul public este acea persoană fizică care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost

învestită prin numire într-o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate

continuă şi ritmică într-un serviciu public administrativ [215, p.74]. Gh.Buzescu consideră că

funcţionarul public este persoana care realizează o anumită activitate într-un serviciu public,

activitate legată de realizarea unei anumite funcţii, pe care o obţine prin numire, alegere sau

contract de către o autoritate publică centrală sau locală [18, p.82].

Bineînţeles, aceste, dar şi alte definiţii doctrinare ale noţiunii de funcţionar public prezintă

semnificaţie în planul elucidării esenţei juridice a noţiunii de funcţionar public. Totuşi, aceste

definiţii doctrinare nu pot substitui definiţia legislativă a noţiunii de funcţionar public, definiţie

având o semnificaţie prioritară în contextul investigaţiei noastre.

În legătură cu aceasta, apelăm la art.2 al Legii Republicii Moldova privind declararea şi

controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor,

procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, adoptate de

Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2002 [141]: funcţionar public – persoană fizică numită

într-o funcţie publică în conformitate cu Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţiona-

rului public.

Astfel, potrivit art.2 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public:

funcţionar public este persoana fizică numită, în condiţiile acestei legi, într-o funcţie publică;

funcţie publică constituie ansamblul atribuţiilor şi obligaţiilor stabilite în temeiul legii în scopul

realizării prerogativelor de putere publică. Nelipsit de interes este că, la alin.(1) art.13 al legii

date, se precizează: evidenţa la nivel naţional a funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici se

efectuează prin administrarea registrului funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici şi a dosare-

lor personale ale funcţionarilor publici.

În acest mod, atunci când există dubii dacă o persoană sau alta este sau nu funcţionar

public, urmează să se verifice evidenţa acesteia în registrul funcţionarilor publici.

88

De asemenea, trebuie de menţionat că în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul

funcţionarului public se face o clasificare a funcţiilor publice şi, implicit, a funcţionarilor publici.

Potrivit art.7 al legii sus-numite, funcţiile publice se clasifică, conform nivelului atribuţiilor

titularului, în următoarele categorii: a) funcţii publice de conducere de nivel superior; b) funcţii

publice de conducere; c) funcţii publice de execuţie.

Detalii referitoare la fiecare din cele trei clase nominalizate supra le găsim în art.8-10 ale

Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public: categoria funcţionarilor

publici de conducere de nivel superior include persoanele care sunt numite în una din urmă-

toarele funcţii publice de conducere de nivel superior: a) adjunct al conducătorului autorităţii

administrative; b) conducător şi adjunct al conducătorului aparatului autorităţii publice (Parla-

mentul, Preşedintele Republicii Moldova, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţio-

nală, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală, Curtea de Conturi); categoria funcţiona-

rilor publici de conducere include persoanele numite, în condiţiile prezentei legi, în una din

următoarele funcţii publice de conducere: a) conducător şi adjunct al conducătorului organului

din subordinea ministerelor şi altor autorităţi administrative; b) conducător şi adjunct al conducă-

torului subdiviziunii interioare a autorităţii publice; c) conducător şi adjunct al conducătorului

serviciului desconcentrat al autorităţii publice; d) conducător şi adjunct al conducătorului servi-

ciului descentralizat, organizat în unitatea administrativ-teritorială şi în unitatea teritorială

autonomă cu statut special; e) secretar al consiliului satului (comunei), sectorului, oraşului

(municipiului), raionului şi secretar al preturii; f) pretor şi vicepretor al sectorului municipiului

Chişinău; categoria funcţionarilor publici de execuţie include persoanele numite, în condiţiile

prezentei legi, în alte funcţii publice decât cele prevăzute la art.8 şi 9 ale Legii cu privire la

funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

În planul clasificării funcţionarilor publici, nu trebuie să uităm nici de Clasificatorul unic al

funcţiilor publice, aprobat prin Legea Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 21.07.2011 [182]. Din Anexa la acest act legislativ aflăm care persoane pot ocupa

funcţii publice de conducere de nivel superior, funcţii publice de conducere sau funcţii publice

de execuţie. În acelaşi timp, nu trebuie să facem abstracţie de faptul că, potrivit art.2 al legii în

cauză, acţiunea ei nu se extinde asupra funcţiilor publice ocupate de funcţionarii publici cu statut

special. Aşa cum vom putea vedea mai jos, în cazul funcţionarilor publici cu statut special,

gradele militare sau speciale reprezintă criteriul care stă la baza clasificării acestor funcţionari.

Considerăm că, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM, atunci

când subiectul persoană publică este funcţionarul public, clasificarea fie conform nivelului

atribuţiilor titularului (stabilită în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului

89

public), fie conform gradelor militare sau speciale deţinute, poate fi luată în consideraţie la

individualizarea pedepsei.

În altă ordine de idei, noţiunea „persoană publică” din alin.(2) art.123 CP RM include, în

opinia noastră,două noţiuni subsecvente: a) noţiunea de funcţionar public; b) noţiunea de per-

soană publică, care nu este funcţionar public, dar care se asimilează acestuia. În analiza pe care o

vom efectua mai jos se va putea observa că sintagma „funcţionar public cu statut special”, utili-

zată în alin.(2) art.123 CP RM, nu întotdeauna desemnează un funcţionar public în sensul strict

al legii. În realitate, în unele cazuri, această sintagmă se referă la persoane care se asimilează

unui funcţionar public şi care deţin grade speciale sau militare. Considerăm că este cu totul im-

propriu a utiliza sintagma „funcţionar public cu statut special” în raport, de exemplu, cu: soldatul

serviciului intern; ostaşul serviciului de salvare; ostaşul de justiţie, etc. În acelaşi timp, nu putem

ignora nici faptul că, pentru definirea noţiunii „funcţionar public cu statut special”, legiuitorul

utilizează definitorul „persoană care deţine grade speciale sau militare”, fără a face vreo diferen-

ţiere a respectivelor grade. Deci, persoană publică se consideră: atât soldatul serviciului intern,

cât şi general-colonelul serviciului intern; atât ostaşul serviciului de salvare, cât şi general-

maiorul serviciului de salvare; atât ostaşul de justiţie, cât şi general-maiorul de justiţie etc.

În afară de persoanele care deţin grade speciale sau militare, considerăm că mai pot fi

asimilate funcţionarilor publici persoanele făcând parte din alte categorii specificate în alin.(2)

art.123 CP RM: angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor

de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul

persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze

în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.

R.Viorescu susţine că definiţia funcţională a noţiunii de funcţionar public include în rândul

funcţionarilor publici agenţii publici care exercită prerogative ale puterii publice sau care parti-

cipă la apărarea intereselor statului şi ale colectivităţilor teritoriale. Într-o asemenea concepţie,

sunt consideraţi funcţionari publici membrii forţelor armate, ai poliţiei şi ai altor forţe de ordine,

cei care lucrează în magistratură, administraţie fiscală, diplomaţie, precum şi cei care îşi

defăşoară activitatea în ministere, organisme administrative ale colectivităţilor locale, bănci

centrale, în măsura în care persoanele în cauză exerciră atribuţii ordonate, din sfera puterii de stat

sau din aria dreptului public [237, p.74]. Totuşi, nu poate fi trecut cu vederea faptul că în legisla-

ţia Republicii Moldova (în special, în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului

public) nu este consacrată o asemenea concepţie funcţională a definirii noţiunii de funcţionar

public. Conform Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, funcţionar

public poate fi numai persoana fizică numită, în condiţiile acestei legi, într-o funcţie publică.

90

Luând în consideraţie toată această complexitate de nuanţe, se prezintă ca imperioasă

modificarea dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, astfel încât aceasta să reflecte cu o cât mai

înaltă precizie juridică realitatea socială. În acest sens, venim cu o recomandare de lege ferenda.

Propunem ca dispoziţia de la alin.(2) art.123 CP RM să fie modificată după cum urmează: „Prin

persoană publică se înţelege funcţionarul public sau persoana care se asimilează unui funcţionar

public, inclusiv: colaboratorul serviciului diplomatic; colaboratorul serviciului vamal; colabora-

torul organelor apărării; colaboratorul organelor securităţii naţionale; colaboratorul organelor de

ordine publică; altă persoană care deţine grade speciale sau militare; angajatul autorităţilor

publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor per-

soane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate

publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice

sau să îndeplinească activităţi de interes public”.

În acest sens, va fi clar că în dispoziţia de la alin.(2) art.123 CP RM sunt nominalizate două

categorii de bază de persoane publice: 1) funcţionarii publici; 2) persoanele publice, care nu sunt

funcţionari publici, dar care se asimilează acestora.

Revenind la analiza primei din cele patru categorii de persoane publice specificate în

alin.(2) art.123 CP RM, în cele ce urmează vom examina trăsăturile particularizante ale

persoanelor la care se referă noţiunea „funcţionar public cu statut special”.

Astfel, în ce priveşte colaboratorii serviciului diplomatic, statutul juridic al acestora este

reglementat în Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul diplomatic, adoptată de Parla-

mentul Republicii Moldova la 27.12.2001 [138]. Conform art.9 al acestei legi, personalul institu-

ţiilor serviciului diplomatic este format: 1) în cadrul Ministerului Afacerilor Externe: a) din

funcţionari publici în posturi diplomatice; b) din funcţionari publici care nu deţin posturi

diplomatice; c) din personal administrativ-tehnic şi de serviciu; 2) în cadrul misiunilor diploma-

tice şi oficiilor consulare: a) din funcţionari publici în posturi diplomatice; b) din funcţionari

publici care nu deţin posturi diplomatice; c) din personalul administrativ tehnic şi de serviciu.

Interpretând aceste prevederi, conchidem că sunt colaboratori ai serviciului diplomatic, în

sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, funcţionarii publici în posturi diplomatice,

precum şi funcţionarii publici care nu deţin posturi diplomatice, indiferent dacă aceştia activează

în cadrul Ministerului Afacerilor Externe sau în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor

consulare. Cei care fac parte din personalul administrativ-tehnic şi de serviciu nu pot fi consi-

deraţi colaboratori ai serviciului diplomatic în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM,

întrucât nu sunt funcţionari publici.

91

Mai este cazul de precizat că, în corespundere cu alin.(4) art.4 al Legii Republicii Moldova

cu privire la Agentul guvernamental, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 28.10.2004

[145], Agentul guvernamental, în perioada exercitării atribuţiilor de serviciu, este membru al

serviciului diplomatic al Republicii Moldova. Deci, implicit, Agentul guvernamental este colabo-

rator al serviciului diplomatic în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.

Pentru că mai sus am vorbit despre personalul administrativ-tehnic (care nu se consideră

persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM), consemnăm că mai jos vom

mai atesta situaţii în care apare un astfel de personal, numit şi: personal tehnic; personal de

deservire tehnică; personal care desfăşoară activităţi auxiliare. Iată de ce, vom recurge la o

divagaţie şi vom examina caracteristicele celor ce fac parte din personalul administrativ-tehnic

(personalul tehnic; personalul de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi auxi-

liare), pentru a-i putea deosebi de persoanele publice.

În acest sens, la lit.c) alin.(3) art.4 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul func-

ţionarului public se stabileşte că prevederile acestei legi nu se aplică personalului din autorităţile

publice care desfăşoară activităţi auxiliare de secretariat, protocol şi administrative (pază,

întreţinere-reparaţii, gospodărire şi deservire), de administrare a sistemelor informaţionale,

inclusiv de introducere şi prelucrare a informaţiei ce asigură funcţionarea autorităţii publice.

Prevederi mai detaliate privind personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic;

personalul de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi auxiliare) găsim în Anexa

nr.4 la Hotărârea Guvernului privind salarizarea funcţionarilor publici şi persoanelor care

efectuează deservirea tehnică, nr.525 din 16.05.2006 [81]. Din prevederile acesteia aflăm că

personalul în cauză îl formează: secretarul judecătoriei; secretarul colegiului judiciar; şef arhivă;

şef bibliotecă (sală de lectură); şef expediţie; şef recepţie; şef serviciu de dactilografiere; redac-

tor; şef serviciu multiplicare; şef serviciu auxiliar (director administrativ); şef depozit; inspector

superior; statistician superior; custode superior fonduri; secretar al conducătorului; secretar-

stenograf; secretar-dactilograf; inspector; statistician; custode fonduri; casier; dactilograf cate-

goria I; dactilograf categoria II; stenograf; administrator; secretar tehnic; arhivar; restaurator

documente; expeditor; curier.

După această divagaţie necesară, revenim la cercetarea particularităţilor celor care fac parte

din prima categorie de persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.

Statutul juridic al colaboratorilor serviciului vamal este reglementat prin Legea serviciului

în organele vamale. Potrivit art.3 al acestui act legislativ, colaboratorul vamal este persoană cu

funcţie de răspundere numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie în cadrul organului va-

mal. Colaboratorul vamal deţine grade speciale; în cadrul organelor vamale activează funcţionari

92

publici, supuşi reglementărilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public,

şi personal contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei muncii.

Reiese că cei ce fac parte din personalul contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare,

nefiind funcţionari publici nu pot fi consideraţi colaboratori ai serviciului vamal în sensul

dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. În sensul acestei norme, colaboratori ai serviciului

vamal pot fi consideraţi numai funcţionarii publici din cadrul organelor vamale, care deţin grade

speciale. Potrivit art.4 al Legii serviciului în organele vamale, gradele speciale ale serviciului

vamal sunt următoarele: a) plutonier al serviciului vamal; b) plutonier major al serviciului vamal;

c) sublocotenent al serviciului vamal; d) locotenent al serviciului vamal; e) locotenent major al

serviciului vamal; f) căpitan al serviciului vamal; g) maior al serviciului vamal; h) locotenent-

colonel al serviciului vamal; i) colonel al serviciului vamal; j) general-maior al serviciului vamal;

k) general-locotenent al serviciului vamal; l) general-colonel al serviciului vamal.

În continuare, menţionăm că colaborator al organelor apărării trebuie considerată

persoana desemnată prin noţiunea „şef (comandant)” în cadrul Regulamentului Serviciului inte-

rior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova (Anexa nr.1 la Decretul Preşedintelui Republicii

Moldova privind aprobarea regulamentelor militare ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova,

nr.2327 din 03.09.2009) [66]. Luând în consideraţie dispoziţiile din Capitolul IV al acestui Regu-

lament, se poate afirma că sunt colaboratori ai organelor apărării, în sensul dispoziţiei de la

alin.(2) art.123 CP RM: 1) comandantul unităţii militare; 2) locţiitorul comandantului unităţii

militare; 3) ofiţerul pentru problemele juridice al unităţii; 4) şeful serviciului financiar al unităţii

militare, locţiitorul şi specialiştii serviciului financiar; 5) şeful statului major al unităţii militare;

6) comandantul de batalion (divizion); 7) locţiitorul comandantului de batalion (divizion);

8) şeful de stat major al batalionului (divizionului); 9) comandantul de companie (baterie);

10) locţiitorul comandantului de companie (baterie); 11) comandantul de pluton (grup);

12) plutonierul de subunitate; 13) instructorul sanitar al subunităţii; 14) locţiitorul comandantului

de pluton; 15) comandantul de grupă.

În context, facem următoarea precizare: la art.370 CP RM se stabileşte răspunderea pentru

infracţiunea de abuz de putere, exces de putere sau inacţiune la exercitarea puterii; la art.378

CP RM se prevede răspunderea pentru infracţiunea de atitudine neglijentă faţă de serviciul

militar. Articolul 370 CP RM este o normă specială faţă de art.327 sau 328 CP RM. La rândul

său, art.378 CP RM este o normă specială în raport cu art.329 CP RM. În acelaşi timp, art.324 şi

332 CP RM nu cunosc o astfel de concurenţă dintre norma generală şi norma specială. Deci,

aceste două articole presupun că subiect al infracţiunii poate fi, inclusiv, persoana publică care

este colaborator al organelor apărării. Nu acelaşi lucru se poate afirma despre art.327, 328 şi 329

93

CP RM: subiect al infracţiunilor date nu poate fi persoana publică care este colaborator al

organelor apărării. În cazul în care o asemenea persoană comite abuz de putere, exces de putere

sau inacţiune la exercitarea puterii ori manifestă atitudine neglijentă faţă de serviciul militar, i se

va aplica răspunderea numai în baza art.370 sau 378 CP RM. Privite ca norme generale, art.327,

328 şi 329 CP RM nu se vor aplica în astfel de cazuri.

Exemplele din practica judiciară demonstrează că această regulă de calificare se respectă:

S.D. a fost condamnat în baza alin.(1) art.370 CP RM. În fapt, la 31.03.2008, fiind militar prin

contract, aflându-se în serviciu în calitate de ofiţer al grupei ofiţerilor de serviciu al Direcţiei

Regionale asigurare Chişinău, acesta a încălcat cerinţele art.26 al Legii Republicii Moldova cu

privire la statutul militarilor, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 22.07.2005 [149],

ale art.13, 14, 16, 33, 66 şi 78 ale Regulamentului Serviciului interior al Forţelor Armate,

precum şi ale art.5 din Anexa la Legea Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamen-

tului disciplinei militare, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 02.03.2007 [153], şi a

comis abuz de putere în următoarele împrejurări: la data indicată, aproximativ la ora 23.30,

contrar obligaţiunilor de serviciu, urmărind scopul de a obţine profit, S.D. a permis ilegal

subalternilor săi, sergentului inferior B.A. şi soldaţilor G.A. şi B.E., să părăsească teritoriul

unităţii militare pentru câteva ore în schimbul unei remunerări materiale ilicite. La 01.04.2008,

aproximativ la ora 01.30, B.A., G.A. şi B.E. s-au întors în unitatea militară şi i-au transmis lui

S.D. 300 de lei pentru că acesta le-a permis să părăsească unitatea militară şi pentru că nu a

comunicat despre acest fapt comandamentului [44]; • A.C. a fost condamnat în baza alin.(1)

art.370 CP RM. În fapt, la 14.03.2009, aproximativ la ora 01.00, acesta a încălcat prevederile

art.26 al Legii cu privire la statutul militarilor, ale art.13, 14, 16, 66 şi 78 din Regulamentul

Serviciului interior al Forţelor Armate, precum şi ale art.5 din Anexa la Legea cu privire la

aprobarea Regulamentului disciplinei militare. La concret, aflându-se în dormitorul companiei

unităţii militare 1001, situate în mun. Chişinău, str. Doina 102, A.C. l-a maltratat pe soldatul

G.M., aplicându-i câteva lovituri cu pumnii în cap, în faţă şi sub coastă în partea stângă,

cauzându-i leziuni corporale uşoare [47]; • A.O. a fost condamnat în conformitate cu alin.(2)

art.378 CP RM. În fapt, la 20.03.2011, fiind şef şi persoană cu funcţie de răspundere, aflându-se

în serviciul de gardă în calitate de şef de gardă la paza corpului de gardă al Batalionului 3

Infanterie Independent al Forţelor de Menţinere a Păcii, dislocat în satul Coşniţa, raionul

Dubăsari, acesta a încălcat prevederile art.26 şi 37 ale Legii cu privire la statutul militarilor,

ale art.5-9 din Anexa la Legea cu privire la aprobarea Regulamentului disciplinei militare, ale

art.112, 193-207 din Anexa nr.2 (Regulamentul Serviciului de garnizoană şi Serviciului de gardă

al Forţelor Armate ale Republicii Moldova) la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova

94

privind aprobarea regulamentelor militare ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova, nr.2327

din 03.09.2009, precum şi ale art.116 din Regulamentul Serviciului interior al Forţelor Armate.

Conform acestor prevederi, A.O. era obligat: să verifice ca personalul gărzii să nu dispună, la

momentul intrării în gardă, de aparate telefonice mobile, aparate de fotografiat şi alte dispozi-

tive electronice interzise; să adune garda sa în faţa corpului de gardă, cu frontul spre aceasta şi,

după primirea-predarea serviciului, să dea ordin de amplasare a armelor în rastel; să menţină

în permanenţă o disciplină militară strictă şi o stare moral-psihologică sănătoasă în cadrul

efectivului; să întreprindă măsuri pentru prevenirea cazurilor de deces şi de traumatism în

cadrul efectivului; să stabilească regulile de securitate pe timpul executării diferitelor activităţi

conform programului zilnic, folosirii armamentului în serviciul de gardă şi să aducă aceste

reguli de securitate la cunoştinţa subordonaţilor; să ceară şi să controleze respectarea lor

strictă. În loc de aceasta, A.O. a manifestat o atitudine neglijentă faţă de serviciul militar:

intrând în corpul de gardă şi încălcând grav cerinţele regulamentare, A.O. a permis personalu-

lui gărzii să se deplaseze în fumuar împreună cu armele şi muniţiile repartizate, lăsându-l fără

supraveghere. Profitând de atitudinea neglijentă manifestată de A.O. faţă de obligaţiunile sale

de serviciu, santinela soldat J.I. a cuplat încărcătorul la armă, pentru a se fotografia. Ulterior,

uitând că încărcătorul este cuplat la armă, J.I. a apăsat pe trăgaci, urmând împuşcătura, prin

care a fost omorât soldatul G.C. [223].

În încheierea analizei particularităţilor ce caracterizează colaboratorii organelor apărării,

menţionăm că, pentru a delimita clar sfera de acţiune a normelor generale şi a celor speciale

menţionate mai sus, consemnăm că, aşa cum reiese din Hotărârea Parlamentului Republicii

Moldova privind Doctrina militară a Republicii Moldova, nr.482 din 06.06.1995 [94], Forţele

Armate ale Republicii Moldova se compun din Armata Naţională şi Trupele de carabinieri.

Colaboratorii organelor apărării, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, pot face parte

numai din aceste două componente ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova. Aşa cum reiese

din Capitolul VIII al Legii Republicii Moldova cu privire la Poliţia de Frontieră, adoptate de

Parlamentul Republicii Moldova la 28.12.2011 [186], Poliţia de Frontieră (spre deosebire de

Trupele de Grăniceri care au fost reorganizate în Poliţia de Frontieră) nu este o componentă a

Forţelor Armate ale Republicii Moldova. Astfel, vorbind în termenii de la alin.(2) art.123 CP

RM, susţinem că poliţistul de frontieră este nu un colaborator al organelor apărării, dar, aşa cum

vom vedea mai jos, colaborator al organelor securităţii naţionale.

În concluzie, deoarece poliţistul de frontieră nu are statutul de militar, faptele acestuia cad,

printre altele, sub incidenţa art.327, 328 sau 329 CP RM, şi nu sub incidenţa art.370 sau 378

CP RM.

95

Revenim la caracterizarea persoanelor publice stabilite la alin.(2) art.123 CP RM, şi

anume: colaboratorilor organelor securităţii naţionale.

Potrivit art.1 al Legii Republicii Moldova privind securitatea statului, adoptate de Parla-

mentul Republicii Moldova la 31.10.1995 [116], securitatea statului este parte integrantă a

securităţii naţionale; prin „securitatea statului” se înţelege protecţia suveranităţii, independenţei

şi integrităţii teritoriale a ţării, a regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-

ştiinţific şi defensiv, a drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii

informative şi subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor

criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte.

Considerăm că în alin.(2) art.123 CP RM sintagma „securitatea naţională” are de fapt

înţelesul expresiei „securitatea statului”. Implicit, aceasta o confirmă prevederea de la art.3 al

Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate: „Serviciul în funcţia de ofiţer de

informaţii este o formă specială a serviciului public prin care se exercită atribuţiile, drepturile şi

obligaţiile Serviciului de Informaţii şi Securitate în domeniul securităţii naţionale (sublinierea ne

aparţine – n.a.)”.

Conform alin.(1) art.13 al Legii Republicii Moldova privind organele securităţii statului,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 30.10.1995 [117], sistemul organelor securităţii

statului se constituie din: Serviciul de Informaţii şi Securitate; Serviciul de Protecţie şi Pază de

Stat; Departamentul Poliţiei de Frontieră; Serviciul Vamal.

Considerăm inadecvată includerea în categoria de colaboratori ai organelor securităţii

naţionale a colaboratorului serviciului vamal, odată ce, în alin.(2) art.123 CP RM, acesta este

raportat la una dintre categoriile distincte de persoane publice. Drept urmare, colaboratori ai

organelor securităţii naţionale trebuie consideraţi cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul:

1) Serviciului de Informaţii şi Securitate; 2) Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; 3) Poliţiei de

Frontieră.

Cât priveşte prima din aceste trei ipoteze, la alin.(1), (3) şi (8) art.14 al Legii Republicii

Moldova privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, adoptate de Parla-

mentul Republicii Moldova la 23.12.1999 [127], personalul Serviciului de Informaţii şi Securi-

tate este format din ofiţeri de informaţii şi securitate şi din salariaţi civili, angajaţi în bază de

contract; activitatea de muncă, condiţiile de odihnă, salarizarea şi normarea muncii salariaţilor

civili sunt reglementate de legislaţia muncii, de legislaţia privind statutul funcţionarului public şi

de alte acte normative, ţinându-se cont de particularităţile prevăzute de numita lege; la încadrarea

în serviciu şi ulterior în fiecare an, ofiţerii de informaţii şi securitate şi funcţionarii publici ai

96

Serviciului de Informaţii şi Securitate sunt obligaţi să depună declaraţie cu privire la venituri şi

proprietate în condiţiile prevăzute de lege.

În afară de aceasta, art.3 şi 4 ale Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate

prevăd: serviciul în funcţia de ofiţer de informaţii este o formă specială a serviciului public prin

care se exercită atribuţiile, drepturile şi obligaţiile Serviciului în domeniul securităţii naţionale;

ofiţerul de informaţii aflat în exerciţiul funcţiei este reprezentantul autorităţii publice şi se află

sub protecţia legilor Republicii Moldova; acţiunea legilor care reglementează statutul funcţiona-

rului public se extinde asupra ofiţerului de informaţii doar în partea nereglementată de prezenta

lege.

În concluzie, atât ofiţerii de informaţii şi securitate (care sunt cu toţii funcţionari publici),

cât şi salariaţii civili, angajaţi în bază de contract (în cazul în care au calitatea de funcţionari

publici) trebuie consideraţi colaboratori ai organelor securităţii naţionale în sensul prevederii de

la alin.(2) art.123 CP RM. Respectiv, salariaţii civili, angajaţi în bază de contract, care nu au

calitatea de funcţionari publici, nu pot fi consideraţi colaboratori ai organelor securităţii naţionale

în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM.

În context, este util să reproducem punctul de vedere al lui R.Viorescu: „Ceea ce particu-

larizează în mod fundamental şi incontestabil funcţionarul public de salariat este calitatea recu-

noscută exclusiv celui dintâi de a îndeplini prerogative de putere publică; numai funcţionarul

public este purtător al puterii publice, pe care o exercită în limitele conferite de însăşi funcţia

publică deţinută, în timp ce salariatul nu dispune de astfel de atribuţii [237, p.76]. Aceeaşi idee o

exprimă B.A. Berchi: „Funcţionarul public nu este un simplu salariat, ci un membru cu drepturi,

dar şi cu responsabilităţi bine determinate de apartenenţa la un corp constituit în mod legal” [8,

p.20].

Mai precizăm că, potrivit art.15 al Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securi-

tate, gradele speciale ale ofiţerilor de informaţii şi securitate din Serviciul de Informaţii şi Secu-

ritate sunt: a) pentru efectivul de subofiţeri: plutonier al Serviciului de Informaţii şi Securitate;

plutonier-major al Serviciului de Informaţii şi Securitate; plutonier adjutant al Serviciului de

Informaţii şi Securitate; b) pentru corpul de ofiţeri cu grade inferioare: locotenent al Serviciului

de Informaţii şi Securitate; locotenent-major al Serviciului de Informaţii şi Securitate; căpitan al

Serviciului de Informaţii şi Securitate; c) pentru corpul de ofiţeri cu grade superioare: maior al

Serviciului de Informaţii şi Securitate; locotenent-colonel al Serviciului de Informaţii şi Securi-

tate; colonel al Serviciului de Informaţii şi Securitate; d) pentru corpul de ofiţeri cu grade

supreme: general-maior al Serviciului de Informaţii şi Securitate; general-locotenent al Serviciu-

lui de Informaţii şi Securitate; general-colonel al Serviciului de Informaţii şi Securitate.

97

Fiind deţinători ai acestor grade speciale, ofiţerii de informaţii şi securitate din Serviciul de

Informaţii şi Securitate sunt funcţionari publici cu statut special în sensul dispoziţiei de la alin.(2)

art.123 CP RM. În ce priveşte angajaţii în bază de contract (în cazul în care au calitatea de

funcţionari publici) din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate, aceştia sunt angajaţi ai

autorităţilor publice autonome în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.

Cât priveşte ipoteza ce se referă la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, Legea Republicii

Moldova cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 13.06.2008 [169], stabileşte: îndeplinirea serviciului în funcţia de colaborator cu

grad special în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat este o formă specială a serviciului

public prin care se exercită drepturile şi obligaţiile Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat în

domeniul securităţii statului (alin.(2) art.1); dacă există un impediment în angajarea sa în

serviciul public, persoana nu poate fi încadrată nici în funcţia de colaborator cu grad special al

Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (alin.(8) art.13); personalul Serviciului de Protecţie şi

Pază de Stat se constituie din colaboratori cu grad special, funcţionari publici şi personal care

desfăşoară activităţi auxiliare (alin.(1) art.19); în exerciţiul funcţiei, colaboratorii cu grad special

ai Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat sunt reprezentanţi ai autorităţii publice şi se află sub

protecţia legilor Republicii Moldova (alin.(4) art.19).

Interpretând sistemic toate aceste prevederi, ajungem la următoarele concluzii: 1) colabora-

torul cu grad special din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat este o persoană publică în

sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM; 2) sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de

la alin.(2) art.123 CP RM şi funcţionarii publici din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de

Stat, care nu au statutul de colaboratori cu grad special; 3) cei care fac parte din personalul, care

desfăşoară, în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, activităţi auxiliare nu pot fi consi-

deraţi persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.

Precizăm că, potrivit alin.(1) art.16 al Legii cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de

Stat, gradele speciale pentru colaboratorii Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat sunt: a) pentru

subofiţeri: plutonier al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; plutonier-major al Serviciului de

Protecţie şi Pază de Stat; plutonier-adjutant al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; b) pentru

ofiţerii cu grade medii: locotenent al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; locotenent-major al

Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; căpitan al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;

c) pentru ofiţerii cu grade superioare: maior al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;

locotenent-colonel al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; colonel al Serviciului de Protecţie

şi Pază de Stat; d) pentru ofiţerii cu grade supreme: general-maior al Serviciului de Protecţie şi

Pază de Stat.

98

Fiind deţinători ai acestor grade speciale, colaboratorii Serviciului de Protecţie şi Pază de

Stat sunt funcţionari publici cu statut special în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.

În ce priveşte funcţionarii publici din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, care nu au

statutul de colaboratori cu grad special, aceştia sunt angajaţi ai altor persoane juridice de drept

public în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.

În legătură cu ipoteza care priveşte Poliţia de Frontieră, este necesar a menţiona că, în

acord cu alin.(1) art.14 al Legii cu privire la Poliţia de Frontieră, personalul Poliţiei de Frontieră

se constituie din: poliţişti de frontieră; funcţionari publici; salariaţi civili; personal de deservire

tehnică. Cât priveşte funcţionarii publici din cadrul Poliţiei de Frontieră, aceştia, fără îndoială,

sunt persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM. Cu siguranţă, cei din

personalul de deservire tehnică, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Poliţiei de Frontieră, nu

sunt persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM. Referitor la salariaţii

civili, făcând interpretarea prin analogie a normelor Legii privind statutul ofiţerului de informaţii

şi securitate, conchidem că aceştia pot fi persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2)

art.123 CP RM numai atunci când au statutul de funcţionari publici. Făcând interpretarea prin

analogie a normelor aceleiaşi legi, ajungem la concluzia că poliţiştii de frontieră care deţin grade

speciale sunt persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM.

În conformitate cu alin.(2) art.23 al Legii cu privire la Poliţia de Frontieră, în Poliţia de

Frontieră se stabilesc următoarele grade speciale: a) pentru corpul de subofiţeri: sergent-inferior;

sergent; sergent-major; plutonier; plutonier-major; plutonier-adjutant; b) pentru corpul de ofiţeri:

locotenent; locotenent-major; căpitan; maior; locotenent-colonel; colonel; general-maior.

Fiind deţinători ai acestor grade speciale, poliţiştii de frontieră sunt funcţionari publici cu

statut special în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. În ce priveşte funcţionarii publici

şi salariaţii civili (atunci când aceştia au statutul de funcţionari publici) din cadrul Poliţiei de

Frontieră, aceştia sunt angajaţi ai altor persoane juridice de drept public în sensul dispoziţiei de

la alin.(2) art.123 CP RM.

În alt context, ne vom referi la colaboratorii organelor de ordine publică.

Conform alin.1 art.18 al Legii Republicii Moldova cu privire la poliţie, adoptate de

Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.1990 [100], personalul poliţiei este compus din colabo-

ratori ai poliţiei, funcţionari publici şi personal contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare.

Cât priveşte funcţionarii publici din cadrul poliţiei, aceştia sunt persoane publice în sensul

prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM. Cei din personalul contractual, care desfăşoară activităţi

auxiliare în cadrul poliţiei, nu sunt persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123

CP RM. Referitor la colaboratorii poliţiei, făcând interpretarea prin analogie a normelor Legii

99

privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate, conchidem că cei dintre aceştia care deţin

grade speciale sunt persoane publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM. Totuşi,

considerăm că este corect să afirmăm că colaboratorii poliţiei sunt nu funcţionari publici, dar

persoane care se asimilează unui funcţionar public.

Aşa cum rezultă din Hotărârea Guvernului despre aprobarea Regulamentului cu privire la

serviciul în organele afacerilor interne, nr.334 din 08.07.1991 [75], gradele speciale, ce se pot

acorda persoanelor din efectivul de trupă şi corpul de comandă din cadrul poliţiei, sunt: pentru

efectivul de trupă: poliţist; pentru efectivul de comandă inferior: pentru gradaţi: caporal de poli-

ţie; sergent de poliţie; sergent-major de poliţie; pentru subofiţeri: plutonier de poliţie; plutonier-

major de poliţie; plutonier-adjuntant de poliţie; pentru corpul de comandă mediu: sublocotenent

de poliţie; locotenent de poliţie; locotenent-major de poliţie; căpitan de poliţie; pentru corpul de

comandă superior: maior de poliţie; locotenent-colonel de poliţie; colonel de poliţie; pentru

corpul de comandă suprem: general-maior de poliţie; general-locotenent de poliţie; general-

colonel de poliţie.

Este cazul de menţionat că alin.(2) art.32 din proiectul Legii cu privire la activitatea poliţiei

şi statutul poliţistului [191] stabileşte expres: „Gradele speciale sunt echivalate cu gradele de

calificare ale funcţionarilor publici”. Aceasta confirmă ceea ce am menţionat mai sus: este corect

să afirmăm că colaboratorii poliţiei sunt nu funcţionari publici, dar persoane care se asimilează

unui funcţionar public.

Fiind deţinători ai gradelor speciale, colaboratorii poliţiei sunt funcţionari publici cu statut

special în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. În ce priveşte funcţionarii publici din

cadrul poliţiei, aceştia sunt angajaţi ai altor persoane juridice de drept public în sensul dispoziţiei

de la alin.(2) art.123 CP RM.

Însă, colaboratori ai organelor de ordine publică, în sensul alin.(2) art.123 CP RM, sunt nu

doar cei care activează în cadrul poliţiei. Or, în corespundere cu alin.1 art.1 al Legii Republicii

Moldova cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.12.1991 [101], trupele de carabinieri (trupele

interne) sunt destinate să asigure, împreună cu poliţia sau independent, ordinea publică, apărarea

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, avutului proprietarului, prevenirea faptelor

de încălcare a legii.

Potrivit art.16 al respectivului act legislativ, trupele de carabinieri se alcătuiesc din militari

şi salariaţi civili. Militarii trupelor de carabinieri au grade militare.

În ce priveşte salariaţii civili din cadrul trupelor de carabinieri, aceştia pot fi persoane

publice în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM numai atunci când au statutul de

100

funcţionar public. Militarii trupelor de carabinieri care deţin grade militare sunt persoane publice

în sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM. Totuşi, considerăm că este corect să afirmăm

că militarii trupelor de carabinieri sunt nu funcţionari publici, dar persoane care se asimilează

unui funcţionar public.

După cum reiese din Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la gradele

speciale pentru efectivul de trupă şi corpul de comandă al organelor afacerilor interne, nr.637 din

10.07.1991 [93], gradele militare, care se pot acorda persoanelor din efectivul de trupă şi corpul

de comandă din cadrul trupelor de carabinieri, sunt: pentru efectivul de trupă: soldat al serviciu-

lui intern; pentru efectivul de comandă inferior: pentru gradaţi: caporal al serviciului intern;

sergent al serviciului intern; sergent-major al serviciului intern; pentru subofiţeri: plutonier al

serviciului intern; plutonier-major al serviciului intern; plutonier-adjutant al serviciului intern;

pentru corpul de comandă mediu: sublocotenent al serviciului intern; locotenent al serviciului

intern; locotenent-major al serviciului intern; căpitan al serviciului intern; pentru corpul de

comandă superior: maior al serviciului intern; locotenent-colonel al serviciului intern; colonel al

serviciului intern; pentru corpul de comandă suprem: general-maior al serviciului intern; general-

locotenent al serviciului intern; general-colonel al serviciului intern.

Fiind deţinători ai gradelor militare, militarii trupelor de carabinieri sunt funcţionari publici

cu statut special în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. În ce priveşte salariaţii civili

din cadrul trupelor de carabinieri (atunci când aceştia au statutul de funcţionar public), ei sunt

angajaţi ai altor persoane juridice de drept public în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123

CP RM.

În continuare, ne vom referi la alte persoane care deţin grade speciale sau militare.

Din analiza legislaţiei deducem că alte persoane care deţin grade speciale sau militare

(altele decât colaboratorii serviciului diplomatic, colaboratorii serviciului vamal, colaboratorii

organelor apărării, colaboratorii organelor securităţii naţionale şi colaboratorii organelor de

ordine publică) sunt persoanele publice care activează în cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi

Situaţiilor Excepţionale, al sistemului penitenciar, al Centrului Naţional Anticorupţie.

Conform art.20 al Legii Republicii Moldova privind Serviciul Protecţiei Civile şi Situa-

ţiilor Excepţionale, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 05.04.2007 [155], pentru

colaboratorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale se stabilesc următoarele

grade speciale: a) efectivul de trupă: ostaş al serviciului de salvare; sergent inferior al serviciului

de salvare; sergent al serviciului de salvare; sergent-major al serviciului de salvare; plutonier al

serviciului de salvare; plutonier-major al serviciului de salvare; plutonier-adjutant al serviciului

de salvare; b) corpul de comandă inferior: sublocotenent al serviciului de salvare; locotenent al

101

serviciului de salvare; locotenent-major al serviciului de salvare; căpitan al serviciului de

salvare; c) corpul de comandă superior: maior al serviciului de salvare; locotenent-colonel al

serviciului de salvare; colonel al serviciului de salvare; c) corpul de comandă suprem: general-

maior al serviciului de salvare.

În conformitate cu art.17 al Legii Republicii Moldova cu privire la sistemul penitenciar,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 17.12.1996 [120], în sistemul penitenciar se

stabilesc următoarele grade speciale: a) pentru efectivul de trupă: ostaş de justiţie; b) pentru

efectivul de comandă inferior: pentru gradaţi: sergent-inferior de justiţie; sergent de justiţie;

sergent-major de justiţie; plutonier de justiţie; pentru subofiţeri: plutonier-major de justiţie;

plutonier-adjutant de justiţie; c) pentru corpul de comandă mediu: sublocotenent de justiţie; loco-

tenent de justiţie; locotenent-major de justiţie; căpitan de justiţie; d) pentru corpul de comandă

superior: maior de justiţie; locotenent-colonel de justiţie; colonel de justiţie; e) pentru corpul de

comandă suprem: general-maior de justiţie.

Potrivit art.15 al Legii cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie, colaboratorii Centrului

Naţional Anticorupţie sunt ofiţeri şi subofiţeri. Lor li se conferă următoarele grade speciale:

a) plutonier; b) plutonier-major; c) locotenent; d) locotenent-major; e) căpitan; f) maior;

g) locotenent-colonel; h) colonel; i) general-maior; j) general-locotenent; k) general-colonel.

În cazul colaboratorilor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, al persona-

lului din sistemul penitenciar şi al colaboratorilor Centrului Naţional Anticorupţie, considerăm

că este corect să afirmăm că deţinătorii de grade speciale sunt persoane care se asimilează

funcţionarilor publici.

Accentuăm că persoanele care deţin grade militare sau speciale, reprezentând funcţionarii

publici cu statut special în sensul alin.(2) art.123 CP RM, nu trebuie confundate cu persoanele

care deţin grade de calificare (clasificare). Persoanele care deţin grade de calificare (clasificare)

pot fi persoane publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM, însă nu sunt funcţionari publici cu statut

special. Astfel de persoane se raportează la alte categorii de funcţionari publici (altele decât

funcţionari publici cu statut special).

Mai sus am examinat prima dintre categoriile de persoane publice specificate la alin.(2)

art.123 CP RM, categorie desemnată prin formularea „funcţionarul public, inclusiv funcţionarul

public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor

apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine grade speciale sau mili-

tare)”. În continuare, vom analiza următoarea din aceste categorii, desemnată prin formularea

„angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau

municipale, al altor persoane juridice de drept public”.

102

Astfel, cât priveşte angajaţii autorităţilor publice autonome, amintim că, potrivit Anexei

nr.1 la Hotărârea Guvernului privind punerea în aplicare a unor acte legislative, nr.1001 din

26.12.2011, autorităţile publice autonome sunt: 1) Curtea de Conturi; 2) Centrul pentru Dreptu-

rile Omului; 3) Comisia Electorală Centrală; 4) Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu

Caracter Personal; 5) Consiliul Coordonator al Audiovizualului; 6) Agenţia Naţională pentru

Protecţia Concurenţei; 7) Serviciul de Informaţii şi Securitate; 8) Comisia Naţională de Integri-

tate.

În conformitate cu alin.(1) şi (2) art.23 al Legii privind Curtea de Conturi, Curtea de

Conturi îşi desfăşoară activitatea prin personalul cu atribuţii de audit public, personalul de spe-

cialitate şi personalul tehnic; personalul cu atribuţii de audit public şi personalul de specialitate

cad sub incidenţa Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

Concluzia este următoarea: cei ce fac parte din personalul cu atribuţii de audit public şi din

personalul de specialitate din cadrul Curţii de Conturi sunt angajaţi ai autorităţilor publice

autonome, deci sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Nu sunt

persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, cei ce fac parte din

personalul tehnic al Curţii de Conturi.

Conform alin.(2) art.35 al Legii cu privire la avocaţii parlamentari, personalul Centrului

pentru Drepturile Omului este compus din funcţionari publici, supuşi reglementărilor Legii cu

privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, şi din personal contractual, care

desfăşoară activităţi auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei muncii.

Astfel, conchidem: funcţionarii publici din cadrul Centrului pentru Drepturile Omului sunt

angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de la

alin.(2) art.123 CP RM. Nu au calitatea de persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2)

art.123 CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al Centrului pentru Drepturile Omului,

care desfăşoară activităţi auxiliare.

În corespundere cu alin.(1) art.23 din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală este

asistată de un aparat. Personalul aparatului este compus din funcţionari publici, supuşi regle-

mentărilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, şi din personal

contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei muncii.

Concluzia care se impune este: funcţionarii publici din cadrul aparatului Comisiei Electo-

rale Centrale sunt angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în sensul

dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de la

alin.(2) art.123 CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al aparatului Comisiei

Electorale Centrale, care desfăşoară activităţi auxiliare.

103

În corespundere cu pct.7 din Anexa nr.1 la Legea Republicii Moldova cu privire la apro-

barea Regulamentului Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, structurii,

personalului-limită şi a modului de finanţare a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu

Caracter Personal, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 10.07.2008 [172], personalul

Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal este compus din funcţionari

publici, supuşi reglementărilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public,

şi din personal contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei

muncii.

Concluzia este: funcţionarii publici din cadrul Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor

cu Caracter Personal sunt angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice

în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei

de la alin.(2) art.123 CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al Centrului Naţional

pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, care desfăşoară activităţi auxiliare.

Potrivit art.461 din Codul audiovizualului, personalul Consiliului Coordonator al Audiovi-

zualului este compus din funcţionari publici, supuşi reglementărilor Legii cu privire la funcţia

publică şi statutul funcţionarului public, şi din personal contractual, care desfăşoară activităţi

auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei muncii.

Astfel, conchidem: funcţionarii publici din cadrul Consiliului Coordonator al Audiovizua-

lului sunt angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în sensul dispo-

ziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Nu au calitatea de persoane publice, în sensul dispoziţiei de la

alin.(2) art.123 CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al Consiliului Coordonator al

Audiovizualului, care desfăşoară activităţi auxiliare.

Cât priveşte Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, nici în Regulamentul Agen-

ţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei (Anexa la Legea cu privire la protecţia concurenţei),

nici într-un alt act normativ, nu se stabileşte compoziţia personalului Agenţiei Naţională pentru

Protecţia Concurenţei. Doar pe cale indirectă, interpretând prevederile Hotărârii Guvernului cu

privire la limitele numărului de unităţi de personal şi ale cheltuielilor de personal în autorităţile

(instituţiile) publice finanţate de la bugetul de stat şi de la bugetele autorităţilor administrativ-

teritoriale pe anul 2012, nr.352 din 29.05.2012 [92], ne putem da seama că personalul Agenţiei

Naţionale pentru Protecţia Concurenţei este compus din funcţionari publici, supuşi reglementă-

rilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, şi din personal

contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus reglementărilor legislaţiei muncii.

Astfel, funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei sunt

angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de la

104

alin.(2) art.123 CP RM. Nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123

CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia

Concurenţei, care desfăşoară activităţi auxiliare.

La alin.(1) art.14 al Legii privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii

Moldova se prevede că personalul Serviciului de Informaţii şi Securitate este format din ofiţeri

de informaţii şi securitate şi din salariaţi civili, angajaţi în bază de contract.

Aşa cum am menţionat mai sus, ofiţerii de informaţii şi securitate din Serviciul de

Informaţii şi Securitate, care deţin unele grade speciale, sunt funcţionari publici cu statut special

în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, deci sunt persoane publice în sensul acestei

dispoziţii. În ce priveşte angajaţii în bază de contract (în cazul în care au calitatea de funcţionari

publici) din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate, aceştia sunt angajaţi ai autorităţilor

publice autonome în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, deci sunt persoane publice

în sensul acestei dispoziţii. Nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123

CP RM, acei angajaţi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate care desfăşoară activităţi auxiliare,

precum şi acei angajaţi în bază de contract din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate care

nu au calitatea de funcţionari publici.

În corespundere cu pct.33 din Anexa nr.1 la Legea cu privire la Comisia Naţională de

Integritate, aparatul Comisiei Naţionale de Integritate este compus din funcţionari publici şi din

personal contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare.

Concluzia care se impune este că funcţionarii publici din cadrul aparatului Comisiei Naţio-

nale de Integritate sunt angajaţi ai autorităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în

sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de

la alin.(2) art.123 CP RM, cei ce fac parte din personalul contractual al aparatului Comisiei

Naţionale de Integritate, care desfăşoară activităţi auxiliare.

În cele ce urmează ne vom referi la angajaţii autorităţilor publice de reglementare.

Sunt autorităţi publice de reglementare: Agenţia Naţională pentru Reglementare în Ener-

getică; Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia

Informaţiei; Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice.

Concluzia că tocmai acestea sunt autorităţile publice de reglementare reiese – explicit sau

implicit – din dispoziţiile de la: pct.1 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului cu privire la

aprobarea Regulamentului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, nr.1511 din

31.12.2008 [87]; pct.3 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regula-

mentului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia

Informaţiei, nr.905 din 28.07.2008 [85]; pct.1 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului privind

105

aprobarea Regulamentului, structurii organizaţionale şi efectivului-limită ale Agenţiei Naţionale

de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, nr.328 din 23.03.2007 [83].

Nici în textul celor trei acte normative nominalizate mai sus, nici într-un alt act normativ

nu se stabileşte explicit compoziţia personalului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în

Energetică, al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia

Informaţiei şi al Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice.

Doar în rezultatul interpretării prevederilor acestor acte normative putem conchide că

funcţionarii publici din cadrul celor trei autorităţi publice de reglementare sunt angajaţi ai auto-

rităţilor publice autonome, deci sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123

CP RM. Nu sunt persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM cei ce fac

parte din personalul contractual al celor trei autorităţi publice de reglementare, care desfăşoară

activităţi auxiliare.

În continuare, analiza noastră priveşte angajaţii întreprinderilor de stat sau municipale.

De exemplu, s-a considerat că subiectul infracţiunii este un angajat al unei întreprinderi de

stat în următoarea speţă: I.S. a fost condamnat în baza alin.(1) art.328 CP RM. În fapt, la

18.03.2012, aflându­se la serviciu în calitate de însoţitor al trenului de pasageri de pe ruta

„Moscova-Chişinău”, fiind persoană publică, căreia într­o întreprindere de stat i­au fost acor-

date anumite drepturi şi obligaţii în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, depăşindu­şi în

mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, şi anume: de art.9 din Codul

muncii (care prevede că salariatul este obligat să­şi îndeplinească conştiincios obligaţiile de

muncă şi să respecte regulamentul intern al unităţii), în timpul deservirii îmbarcării pasagerilor

la Gara Kievski, or.Moscova (Federaţia Rusă), contrar prevederilor pct.3.17 al Instrucţiunii

însoţitorului vagonului de pasageri nr.0187, aprobate prin Ordinul directorului general al

Întreprinderii de Stat „CFM” la 20.12.2005, I.S. a permis îmbarcarea în vagonul deservit a

pasagerilor C.P. şi M.I., care nu aveau bilete de călătorie, pentru a-i transporta până la staţia

Bereşti, raionul Ungheni (Republica Moldova) [227].

Deşi nu există reglementări exprese, considerăm că nu sunt persoane publice, în sensul

dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, cei care desfăşoară activităţi auxiliare în cadrul întrep-

rinderilor de stat sau municipale. Ceilalţi angajaţi ai întreprinderilor de stat sau municipale

trebuie consideraţi persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, oricare ar

fi nivelul lor ierarhic. În viziunea noastră, este corect a se afirma că aceştia sunt persoane care se

asimilează funcţionarilor publici.

În aceste condiţii, considerăm inutilă incriminarea în continuare a faptei prevăzute la

art.256 CP RM, faptă presupunând primirea, prin extorcare, de către un salariat dintr-o

106

întreprindere, instituţie sau organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau

pentru prestarea unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii

sociale, comunale, medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiile de serviciu

ale acestui salariat. Or, noţiunea „persoană publică” (şi, implicit, noţiunea „angajatul întreprin-

derilor de stat sau municipale”) din alin.(2) art.123 CP RM, alături de noţiunea „persoană care

lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală”, utilizată în

art.333 CP RM, au împreună o acoperire atât de largă, încât practic lasă fără conţinut noţiunea

„salariatul dintr-o întreprindere, instituţie sau organizaţie” folosită în art.256 CP RM. În această

ipoteză, nu ar fi logic să considerăm că noţiunea „salariatul dintr-o întreprindere, instituţie sau

organizaţie”, folosită în art.256 CP RM, ar putea să se refere la cei care desfăşoară activităţi

auxiliare în cadrul întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor.

În continuare, ne vom pronunţa asupra caracteristicilor angajaţilor altor persoane juridice

de drept public.

Conform alin.(1) şi (2) art.58 „Persoanele juridice de drept public” din Codul civil, statul şi

unităţile administrativ-teritoriale participă la raporturile juridice civile pe poziţii de egalitate cu

celelalte subiecte de drept. Atribuţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale se exercită

în asemenea raporturi de organele acestora, în conformitate cu competenţa lor. Organele împu-

ternicite să exercite o parte din funcţiile (atribuţiile) Guvernului posedă personalitate juridică

doar dacă aceasta decurge din prevederile legii sau, în cazurile expres prevăzute de lege, din

actele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.

Recurgând la regula excluderii, considerăm că, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123

CP RM, alte persoane juridice de drept public sunt altele decât: autorităţile publice autonome sau

de reglementare; întreprinderile de stat sau municipale. Astfel, în sensul dispoziţiei de la alin.(2)

art.123 CP RM, alte persoane juridice de drept public sunt: 1) instituţiile publice; 2) autorităţile

publice, enumerate în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului privind punerea în aplicare a unor acte

legislative, nr.1001 din 26.12.2011, precum şi cele care nu sunt enumerate în acest act normativ

(de exemplu, Agenţia Medicamentului, Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice

etc.), cu excepţia autorităţilor publice autonome sau de reglementare.

Considerăm că nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM,

cei care desfăşoară activităţi auxiliare în cadrul altor persoane juridice de drept public, menţio-

nate mai sus. Ceilalţi angajaţi ai altor persoane juridice de drept public, menţionate mai sus,

trebuie consideraţi persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM. Aceştia

pot fi fie funcţionari publici, fie persoane care se asimilează funcţionarilor publici.

107

O altă categorie de persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM,

este cea a angajaţilor din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.

În Legea Republicii Moldova cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor

cu funcţii de demnitate publică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 07.05.2010

[178], nu găsim o prevedere care să stabilească explicit statutul personalului din cabinetul

persoanelor cu funcţii de demnitate publică. Totuşi, interpretând sistemic prevederile acestei legi,

precum şi ale Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, ajungem la

concluzia că nu sunt persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM, cei care

desfăşoară activităţi auxiliare în cadrul cabinetului persoanelor cu funcţii de demnitate publică.

Ceilalţi angajaţi din cadrul cabinetului persoanelor cu funcţii de demnitate publică trebuie consi-

deraţi persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM.

Ultima categorie de persoane publice, în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM,

este cea a persoanelor autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii

publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.

În legislaţia extrapenală găsim anumite indicii cu privire la această categorie de persoane

publice. Astfel, amintim că art.2 al Legii contenciosului administrativ stabileşte, printre altele:

funcţionar public este persoana numită sau aleasă într-o funcţie de decizie sau de execuţie din

structura unei autorităţi publice, precum şi altă persoană de drept privat asimilată autorităţilor

publice în sensul prezentei legi; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, per-

soanele de drept privat care exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public,

fiind împuternicite prin lege să presteze un serviciu de interes public, inclusiv persoanele care

prestează servicii notariale; serviciu public este activitatea de interes public organizată sau auto-

rizată de o autoritate a administraţiei publice; interes public este interesul apărat prin normele

care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice şi a altor persoane de drept

public.

O idee similară reiese din dispoziţia de la lit.d) alin.(2) art.32 din Codul de procedură

civilă, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 30.05.2003 [24]: judecătoriile, ca instanţe

de contencios administrativ, examinează litigiile cu privire la refuzul organelor notariale de a

îndeplini anumite acte notariale.

De asemenea, la art.2 al Legii cu privire la libertatea de exprimare se menţionează:

persoană care exercită funcţii publice – persoana fizică care exercită atribuţiile puterii publice

(executive, legislative ori judecătoreşti) sau persoana juridică ce prestează servicii de utilitate

publică, sau persoana fizică care administrează persoana juridică ce prestează servicii de utilitate

publică ori subdiviziuni ale acesteia.

108

Mai menţionăm că, porivit art.4 al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei,

persoane cu statut public erau considerate, printre altele: persoanele care prestează un serviciu

public; notarii, auditorii, avocaţii şi reprezentanţii în instanţele judecătoreşti (erau considerate

până la amendamentele operate la 02.12.2011).

În accepţiunea alin.(2) art.123 CP RM, atunci când ne referim la persoanele autorizate sau

învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de

interes public, avem în vedere două clase ale acestor persoane: 1) persoanele autorizate sau

învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice; 2) persoanele autorizate sau

învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public.

Persoanele autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice

trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele două condiţii: 1) să fie autorizate sau învestite de

stat să-şi desfăşoare activitatea; 2) activitatea pe care o desfăşoară să se exprime în prestarea de

servicii publice în numele statului.

Aşa cum se desprinde cu claritate din art.2 al Legii contenciosului administrativ, persoane

autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sunt acele persoane

care prestează servicii notariale. Nu există alte persoane care să fie autorizate sau învestite de stat

să presteze în numele acestuia servicii publice.

În acord cu Legea Republicii Moldova cu privire la notariat, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 08.11.2002 [143], notariatul este o instituţie publică de drept abilitată să

asigure, în condiţiile legii, ocrotirea drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor şi statului

prin îndeplinirea de acte notariale în numele Republicii Moldova (alin.(1) art.2); activitatea

notarială se realizează de notari şi de alte persoane, abilitate prin lege, prin acte notariale şi

consultaţii notariale (alin.(4) art.2); notarul este persoana autorizată de stat să presteze în numele

acestuia servicii publice prin desfăşurarea activităţii notariale în baza licenţei eliberate de

Ministerul Justiţiei, în condiţiile respectivei legi (alin.(1) art.8); activitatea notarială a oficiilor

consulare şi a misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova se desfăşoară în conformitate cu

legislaţia Republicii Moldova şi cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este

parte, ţinându-se cont de uzanţele internaţionale (alin.(1) art.36); persoanele cu funcţie de răs-

pundere abilitate ale autorităţilor administraţiei publice locale şi registratorii de stat ai Camerei

Înregistrării de Stat îndeplinesc anumite acte notariale (art.37 şi 371).

Menţionăm că, până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011, subiect al

infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM era considerat, inclusiv, notarul. Operarea amen-

damentelor în cauză a avut ca efect, printre altele, excluderea alineatului (2) din art.335 CP RM.

În acest fel, a fost eliminată contradicţia semnalată la momentul respectiv de I.Ţurcan [234,

109

p.138-141], constând în aceea că, potrivit alin.(2) art.335 CP RM, notarul era considerat persoa-

nă care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală; totodată,

conform legislaţiei extrapenale, acesta era considerat persoană cu funcţie de răspundere.

În contextul legislaţiei în vigoare, inclusiv în contextul legii penale, nu mai există nicio

îndoială că notarul (ca şi celelalte persoane care prestează servicii notariale) sunt persoane

publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM. De aceea, persoanele care prestează servicii notariale

trebuie considerate subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM, nu

subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.

Implicit, aceeaşi concluzie rezultă din următoarea speţă: P.T. a fost achitat de sub învi-

nuirea de săvârşire a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM, din motiv că fapta lui nu

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. În fapt, acesta a fost pus sub învinuire pentru

aceea că, activând în calitate de notar privat, la 08.09.2008, aflându-se în biroul său de serviciu,

la cerinţa lui V.N., a perfectat şi a autentificat, încălcând prevederile Legii cu privire la notariat,

procura din numele fiicei lui V.N., A.N, pe numele acesteia, procură care, în conformitate cu

alin.(2) art.3 al Legii cu privire la notariat, este un document de autoritate publică. P.T. a

perfectat această procură în lipsa solicitantului A.N. şi fără să verifice prezenţa lui fizică şi

actele de identitate ale acestuia. Ulterior, V.N. a prezentat respectiva procură la Primăria

satului Vărzăreşti, raionul Nisporeni, pentru a gestiona chestiunile legate de construcţia casei

situate în acelaşi sat. La 12.02.2009, P.T. i-a perfectat lui V.N. o altă procură din numele fiicei

acestuia, A.N., în lipsa acesteia, neverificând prezenţa fizică şi actele de identitate ale lui A.N.

Această procură privind gestionarea lotului de pământ a fost prezentată de V.N. la Primăria

satului Vărzăreşti, raionul Nisporeni. Prin perfectarea ilegală a celor două procuri, notarul P.T.

a cauzat statului daune în proporţii considerabile. Ulterior, după mai multe episoade de

judecare a cauzei, procurorul a declarat recurs ordinar, în care a solicitat casarea deciziei

Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, decizie prin care sentinţa de achitare a fost menţi-

nută fără modificări. Recurentul a invocat faptul că, prin Legea privind modificarea şi comple-

tarea unor acte legislative din 02.12.2011, din art.335 CP RM a fost exclus alineatul (2);

totodată, prin prisma alin.(2) art.123 CP RM, P.T. trebuie să poarte răspundere ca persoană

autorizată şi învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice. La concret,

recurentul a invocat că P.T. trebuie să răspundă în baza art.327 CP RM, notarii fiind persoane

publice. Însă, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a recunoscut inadmisibilitatea recur-

sului ordinar. Printre altele, s-a considerat că, aparent, semne constitutive ale infracţiunii

prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM se conţin şi în alte articole din Codul penal (de exemplu, în

art.327 CP RM). Totuşi, acţiunile inculpatului P.T. nu pot fi reîncadrate juridic în baza altor

110

norme penale, deoarece, potrivit prevederilor alin.(1) art.10 CP RM, legea penală care înlătură

caracterul infracţional al faptei, care uşurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situaţia

persoanei ce a comis infracţiunea, are efect retroactiv (adică, se extinde asupra persoanelor

care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra

persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale).

Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a consemnat că, în situaţia în care subiectul

infracţiunii este un subiect special, iar în privinţa acestuia norma incriminatoare este abrogată,

el nu mai poate fi tras la răspundere penală [55].

În altă ordine de idei, menţionăm că persoanele autorizate sau învestite de stat să îndepli-

nească activităţi de interes public sunt mai multe la număr (în comparaţie cu numărul de per-

soane autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii publice).

Persoanele autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public

trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele două condiţii: 1) să fie autorizate sau învestite de

stat să-şi desfăşoare activităţile; 2) activităţile pe care le desfăşoară să fie activităţi de interes

public.

În acest sens, are dreptate V.Paşca când afirmă: „Privatizarea unor servicii într-o economie

liberă poate îmbrăca şi forma exercitării de către particulari a unor profesii. Atunci când această

profesie necesită o abilitare specială (autorizare, licenţiere etc.) din partea unei autorităţi publice

care are şi abilitarea de exercitare a controlului asupra modului în care îşi desfăşoară persoana

fizică autorizată activitatea, se cheamă că acea persoană exercită un serviciu de interes public”

[208, p.570]. De asemenea, împărtăşim punctul de vedere al lui Gh.Moroianu: reglementarea

expresă a unei profesii este impusă îndeosebi de nevoia de a se satisface un interes, public sau

particular, pe care statul îl încredinţează spre îndeplinire liberilor profesionişti, când are

premisele realizării lui, dar numai în condiţiile actului de reglementare a profesiei. În activitatea

profesioniştilor liberi există o îmbinare a interesului public cu cel privat. Chiar dacă pentru

anumite profesii interesul public este estompat, în realitate, în cazul tuturor profesiilor libere,

statul este interesat ca în domeniile pe care le-a încredinţat acestor profesionişti să se desfăşoare

o activitate normală, eficientă şi responsabilă, în interesul social general [199, p.79, 508]. O

poziţie similară este susţinută de C.Duvac [70, p.94-123].

Autorizarea sau învestirea de stat în vederea desfăşurării unor activităţi de interes public se

face, în primul rând, prin Legea Republicii Moldova privind reglementarea prin licenţiere a acti-

vităţii de întreprinzător, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 30.07.2001 [137]. Această

lege este orientată spre asigurarea controlului din partea statului asupra respectării cerinţelor şi

condiţiilor impuse pentru desfăşurarea genurilor respective de activitate. Printre principiile de

111

bază ale licenţierii, fixate în art.3 al legii sus-menţionate, se numără: confirmarea de către solici-

tantul de licenţă a abilităţilor sale de a desfăşura pe răspunderea sa un anumit gen de activitate;

protecţia drepturilor, intereselor legale şi a sănătăţii cetăţenilor, protecţia mediului ambiant şi asi-

gurarea securităţii statului. Anume aceasta confirmă că, prin Legea privind reglementarea prin

licenţiere a activităţii de întreprinzător, se autorizează desfăşurarea unor activităţi de interes

public.

Din textul acestei legi reiese că printre genurile de activitate desfăşurate de persoane fizice,

supuse licenţierii, se numără: activitatea de audit; activitatea de evaluare a bunurilor imobile şi

(sau) de efectuare a expertizei mărfurilor; activitatea legată de metale preţioase şi pietre

preţioase; activitatea farmaceutică veterinară şi (sau) asistenţa veterinară (cu excepţia activităţii

desfăşurate de serviciul veterinar de stat); activitatea particulară de detectiv sau de pază; activi-

tatea de administrator al insolvabilităţii; activitatea farmaceutică etc.

De exemplu, printre aceste persoane se numără auditorii. Într-adevăr, în conformitate cu

alin.(2) art.27 al Legii Republicii Moldova privind activitatea de audit, adoptate de Parlamentul

Republicii Moldova la 16.03.2007 [154], reglementarea de stat a activităţii de audit se efectuează

de către Ministerul Finanţelor şi Camera de Licenţiere.

Este necesar să amintim că, până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011,

subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.335 CP RM era considerat, inclusiv, auditorul.

În contextul legislaţiei în vigoare, inclusiv în contextul legii penale, nu mai există nici un dubiu

că auditorul este o persoană publică în sensul alin.(2) art.123 CP RM. Deci, auditorul trebuie

considerat subiect al infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM, nu subiect al

infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.

Însă, autorizarea sau învestirea de stat în vederea desfăşurării unor activităţi de interes

public se poate face nu numai în baza Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de

întreprinzător.

Astfel, de exemplu, conform alin.(2) art.22 al Legii Republicii Moldova cu privire la avo-

catură, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2002 [142], licenţa pentru exerci-

tarea profesiei de avocat se eliberează de către Ministerul Justiţiei.

Este cazul să consemnăm că, până la intrarea în vigoare a Legii Republicii Moldova pentru

modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul

Republicii Moldova la 18.12.2008 [175], subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.335 CP

RM era considerat, inclusiv, avocatul. În contextul legislaţiei în vigoare, inclusiv în contextul

legii penale, nu mai există nicio îndoială că avocatul este o persoană publică în sensul alin.(2)

art.123 CP RM. De aceea, avocatul trebuie considerat subiect al infracţiunilor prevăzute la

112

art.324, 327-329 şi 332 CP RM, nu subiect al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.

Deci, nu mai corespunde legii penale în vigoare opinia aparţinând lui I.Ţurcan, conform căreia

avocatul este o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organi-

zaţie nestatală [234, p.138-141]. O asemenea opinie a fost valabilă până la intrarea în vigoare a

amendamentelor din 02.12.2011.

O altă persoană, autorizată sau învestită de stat să îndeplinească activităţi de interes public,

este executorul judecătoresc. Potrivit Legii Republicii Moldova privind executorii judecătoreşti,

executorul judecătoresc este persoană fizică învestită de stat cu competenţa de a îndeplini activi-

tăţi de interes public prevăzute de prezenta lege şi de alte legi. În exercitarea atribuţiilor de

serviciu, executorul judecătoresc este exponentul puterii de stat (alin.(1) art.2); licenţa pentru

activitatea de executor judecătoresc se eliberează de ministrul justiţiei (alin.(1) art.12).

Expertul judiciar este o altă persoană autorizată sau învestită de stat să îndeplinească acti-

vităţi de interes public. În acest sens, conform Legii Republicii Moldova cu privire la expertiza

judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, adoptate de Parlamentul Republicii

Moldova la 23.06.2000 [131], poate fi expert judiciar, inclusiv, persoana care este atestată în

calitate de expert judiciar într-un anumit domeniu şi care a fost atestată, în modul stabilit, ca

expert particular şi este inclusă în Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi (lit.d) şi g)

alin.(1) art.8); comisiile de atestare se instituie de către instituţiile de expertiză judiciară

specificate la alin.(1) art.12 al legii sus-numite şi activează în baza regulamentului unic aprobat

de acestea şi a propriilor regulamente (alin.(1) art.37).

Alte persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public

sunt interpreţii şi traducătorii antrenaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul

Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, de notari,

avocaţi sau de executorii judecătoreşti. Astfel, în conformitate cu art.9 al Legii Republicii Moldova

privind autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor antrenaţi de Consiliul Superior al

Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală,

instanţele judecătoreşti, de notari, avocaţi şi de executorii judecătoreşti, adoptate de Parlamentul

Republicii Moldova la 11.12.2008 [174], activitatea de interpret şi traducător se desfăşoară de

către persoane atestate în profesie şi autorizate de Ministerul Justiţiei în condiţiile legii sus-

menţionate.

Mediatorul este o altă persoană autorizată sau învestită de stat să îndeplinească activităţi de

interes public. În acest plan, conform Legii Republicii Moldova cu privire la mediere, adoptate

de Parlamentul Republicii Moldova la 14.06.2007 [159], persoana care doreşte să desfăşoare în

mod profesionist activitate de mediator are obligaţia de a fi atestată de către Consiliul de mediere

113

(alin.(1) art.13); persoana care a dobândit calitatea de mediator în străinătate şi care doreşte să

desfăşoare activitate profesionistă de mediator în Republica Moldova este supusă procedurii

atestării (alin.(2) art.13); statutul de mediator se confirmă prin atestatul pentru exercitarea

profesiei de mediator, eliberat în baza ordinului ministrului justiţiei (alin.(4) art.15).

O altă persoană autorizată sau învestită de stat să îndeplinească activităţi de interes public

poate fi medicul, privit ca liber-profesionist. În context, menţionăm că, în corespundere cu art.11

al Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic, adoptate de Parlamentul Republicii

Moldova la 27.10.2005 [150], profesiunea de medic poate fi exercitată, inclusiv, independent,

sub formă de liberă practică (alin.(1) art.11); pentru menţinerea calificării şi ridicarea nivelului

de pregătire şi de responsabilitate profesională, medicii sunt supuşi atestării cu o periodicitate de

cel puţin 5 ani, în vederea stabilirii gradului de calificare (alin.(1) art.12). Conform Legii

Republicii Moldova privind ocrotirea sănătăţii, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la

28.03.1995 [109], modul de autorizare a exerciţiului profesiunilor medico-sanitare şi farmaceu-

tice este stabilit de Ministerul Sănătăţii (alin.(1) art.9); persoanele fizice pot exercita independent

profesiuni medico-sanitare numai în bază de licenţă, eliberată de Camera de Licenţiere (alin.(2)

art.9); persoanele care nu au exercitat profesiuni medico-sanitare mai mult de 3 ani şi care doresc

să le exercite îşi vor actualiza cunoştinţele în instituţii de perfecţionare sau în alte instituţii,

urmând să li se autorizeze ulterior exerciţiul profesiunilor medico-sanitare, în modul stabilit

(alin.(3) art.9).

Subliniem că medicul este persoană publică nu atunci când îşi exercită obligaţiile profe-

sionale, dar atunci când desfăşoară activitate administrativă. Mai multe despre acest aspect vom

relata mai jos, atunci când ne vom referi la delimitarea noţiunii „persoană publică” de noţiunea

„persoană care exercită funcţii pur profesionale (de exemplu, medic, pedagog, casier etc.)”.

În alt context, medicul veterinar de liberă practică împuternicit este o altă persoană

autorizată sau învestită de stat să îndeplinească activităţi de interes public. În acest plan, conform

art.2 al Legii Republicii Moldova privind activitatea sanitar-veterinară, adoptate de Parlamentul

Republicii Moldova la 19.10.2007 [164], medic veterinar de liberă practică împuternicit este

medicul veterinar împuternicit de către autoritatea sanitar-veterinară competentă să efectueze

unele activităţi sanitar-veterinare de stat, pe bază de contract, în condiţiile legii.

Iată un exemplu din practica judiciară care se referă la o astfel de persoană publică: V.V. a

fost condamnat în baza alin.(1) art.332 CP RM. În fapt, activând în funcţia de administrator al

Întreprinderii Individuale „V.V.” cu genul de activitate „Asistenţă veterinară” şi, concomitent,

ocupând funcţia de medic veterinar de liberă practică în baza contractului de prestări servicii

nr.14/237 din 12.05.2011, încheiat cu Direcţia raională sanitar­veterinară şi pentru siguranţa

114

produselor de origine animală Glodeni, fiind în acest mod o persoană publică învestită de stat

să presteze în numele acestuia servicii publice – servicii de supraveghere, prevenire şi control al

bolilor la animale, acesta, folosind intenţionat situaţia de serviciu, a comis infracţiunea de fals

în acte publice. La concret, la 15.02.2012, V.V. a înscris date vădit false în Adeverinţa

Veterinară Seria SVLP nr.0077173 din aceeaşi dată, cu privire la faptul că dânsul, specialist

veterinar de liberă practică împuternicit, a eliberat prezenta adeverinţă veterinară lui B.C.,

locuitor al unui sat din raionul Glodeni. Conform datelor înscrise, în urma examenului clinic,

bovina ce aparţinea lui B.C. era clinic sănătoasă. În realitate, nici la 15.02.2012, nici la o altă

dată B.C. nu i s­a adresat lui V.V. solicitând examinarea clinică a bovinei sale şi eliberarea

adeverinţei veterinare [225].

Mandatarul autorizat este o altă persoană autorizată sau învestită de stat să îndeplinească

activităţi de interes public. În acest sens, potrivit pct.3 al Hotărârii Guvernului cu privire la

aprobarea Regulamentului privind activitatea mandatarilor autorizaţi în proprietatea intelectuală,

nr.541 din 18.07.2011 [89], mandatar autorizat este persoana fizică atestată şi înregistrată în

Registrul naţional al mandatarilor autorizaţi în proprietatea intelectuală, care reprezintă interesele

persoanelor fizice şi juridice şi le acordă asistenţa necesară în domeniul protecţiei obiectelor de

proprietate intelectuală; atestare reprezintă procedura de evaluare a nivelului şi a calităţii pregăti-

rii profesionale în domeniul proprietăţii intelectuale, prin care AGEPI recunoaşte oficial compe-

tenţa candidatului; certificat reprezintă autorizaţia eliberată de AGEPI, prin care se confirmă

capacitatea persoanei de a acţiona în calitate de mandatar autorizat pentru toate sau pentru o

parte dintre obiectele de proprietate intelectuală.

Nu este exclus să existe şi alte persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească

activităţi de interes public, persoane care să intre sub incidenţa noţiunii de persoană publică

definite la alin.(2) art.123 CP RM. Important este să existe o confirmare în textul unui act nor-

mativ că astfel de persoane îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii: 1) sunt autorizate

sau învestite de stat să-şi desfăşoare activităţile; 2) activităţile pe care le desfăşoară sunt activităţi

de interes public.

Este controversată (şi, de aceea, necesită examinare aparte) problema raportării la categoria

de persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public a repre-

zentantului statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului.

Astfel, Б.В. Волженкин consideră că societăţile economice (societăţile comerciale) sunt

organizaţii nestatale, nu întreprinderi, instituţii, organizaţii de stat sau ale administraţiei publice

locale; activitatea desfăşurată de reprezentantul statului în societăţile comerciale constă în

gestionarea unei organizaţii comerciale [244]. Diferă de aceasta opinia exprimată de alţi autori.

115

De exemplu, potrivit lui I.Nastas, reprezentantul statului în societăţile comerciale trebuie consi-

derat persoană asimilată funcţionarilor publici [202, p.129-130]. După I.Ţurcan, reprezentanţii

statului în societăţile economice au statutul de persoane cu funcţie de răspundere [234, p.138-

141]. Puncte de vedere apropiate au fost exprimate de către unii autori ruşi [252; 261; 283].

Referindu-ne la legislaţia Republicii Moldova, nu putem să nu remarcăm următoarele:

1) aşa cum reiese din Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la

reprezentarea statului în societăţile comerciale, nr.1053 din 11.11.2010 [88], reprezentantul

statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului îndeplineşte activităţi de interes

public în cadrul unor asemenea societăţi comerciale;

2) în corespundere cu pct.29 al acestei hotărâri de guvern, reprezentantul statului, în

calitate de persoană cu funcţie de răspundere, poartă răspundere pentru activitatea sa în con-

formitate cu legislaţia muncii, civilă, contravenţională şi penală;

3) aşa cum vom putea vedea mai jos, noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere” (utili-

zată în alin.(1) art.123 CP RM) este o noţiune subsidiară faţă de noţiunea „persoană publică”

(utilizată în alin.(2) art.123 CP RM).

Rezultă că, în acord cu prevederile legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, reprezen-

tantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului este o persoană publică,

făcând parte din categoria de persoane autorizate sau învestite de stat să îndeplinească activităţi

de interes public. Replicând lui Б.В. Волженкин, vom menţiona că nu este relevant că activi-

tatea desfăşurată de reprezentantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a

statului constă în gestionarea unei organizaţii comerciale. Or, activitatea desfăşurată de notar,

auditor, avocat şi de alte asemenea persoane se exprimă la fel în gestionarea unei organizaţii

nestatale. În cazul tuturor acestor persoane, importantă este nu entitatea în care acestea îşi desfă-

şoară activitatea. Important este că statul a autorizat sau a învestit aceste persoane să îndepli-

nească activităţi de interes public.

După ce am analizat toate categoriile de persoane publice, specificate în alin.(2) art.123

CP RM, este cazul să vorbim despre delimitarea noţiunii „persoană publică” de noţiunea

„persoană care exercită funcţii pur profesionale (de exemplu, medic, pedagog, casier etc.)”.

În legătură cu situaţia analizată, Н.Егорова vorbeşte sugestiv despre activitatea „subadmi-

nistrativă” a medicilor, pedagogilor etc., adică activitate care, în prezenţa anumitor circumstanţe,

se poate transforma într-o activitate administrativă [249].

După S.Brînza şi V.Stati, „nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor săvârşite de persoane cu

funcţie de răspundere lucrătorii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, care exercită

funcţii pur profesionale (de exemplu, medicii, pedagogii etc.). În acelaşi timp – dacă, în afară de

116

exercitarea funcţiilor pur profesionale, persoanele date sunt învestite cu funcţiile autorităţii sau

cu funcţii de ordin administrativ de dispoziţie sau de ordin organizatorico-economic – în caz de

pretindere, primire sau acceptare a unui folos necuvenit, ele pot fi trase la răspundere penală

pentru infracţiunea prevăzută la art.324 CP RM (de exemplu: medicul care eliberează certificatul

de concediu medical; medicul din cadrul comisiei de expertiză medicală a vitalităţii, care elibe-

rează actul de stabilire a gradului de invaliditate; medicul din cadrul comisiei medico-militare,

care semnează concluzia de inaptitudine a recrutului de a satisface serviciul militar în termen;

profesorul din cadrul comisiei de examinare sau al comisiei de calificare, care semnează docu-

mentul de promovare a studentului (masterandului, doctorandului, audientului etc.) etc.” [15,

p.858].

De altă părere este I.Ţurcan: „Îndeplinirea în timpul exercitării obligaţiunilor a unor

acţiuni, care pot aduce la unele consecinţe cu caracter juridic, nu serveşte drept temei de

recunoaştere a acesteia în calitate de persoană cu funcţie de răspundere. În cazul de faţă, dacă

vom stabili o legătură directă dependentă între nota cu care s-a apreciat cunoştinţele elevului,

studentului şi consecinţele acestei aprecieri, care practic sunt în afara serviciului profesional al

profesorului, vom lărgi neîntemeiat cercul de persoane care trebuie atribuite la categoria de

persoane cu funcţie de răspundere” [234, p.129].

Nu putem fi de acord cu ultimul autor, alăturându-ne punctului de vedere exprimat de

I.Nastas: „În pofida faptului că primirea examenelor şi colocviilor intră în atribuţiile de serviciu

(profesionale), de decizia care va fi luată depinde producerea unor efecte juridice; astfel precum

medicul, apreciind starea pacientului, eliberează în mod ilegal, contra plată, un certificat şi,

respectiv, este tras la răspundere pentru corupere pasivă, în mod similar trebuie calificată şi fapta

profesorului care apreciază cunoştinţele studentului sau ale elevului sub influenţa unor avantaje

necuvenite” [202, p.135].

Considerăm că nu poate fi producătoare de efecte juridice (adică, nu poate da naştere,

modifica sau stinge raporturi juridice) exercitarea de funcţii pur profesionale de către medici,

pedagogi, casieri şi alte asemenea persoane. Executând obligaţiunile de natură profesională,

astfel de persoane nu au cum să apară în postura de persoană publică. Numai în cazul în care, în

prezenţa anumitor circumstanţe, medicii, pedagogii, casierii sau alte asemenea persoane ajung să

exercite funcţii producătoare de efecte juridice (de exemplu, să acorde drepturi sau să elibereze

de obligaţii), activitatea „subadministrativă” a medicilor, pedagogilor, casierilor etc. se poate

transforma într-o activitate administrativă, presupunând exercitarea unor atribuţii de dispunere a

persoanelor, de hotărâre (decidere) a viitorului acestora, de ordonare persoanelor, de utilizare a

117

acestora în anumite scopuri. În acest caz, medicii, pedagogii, casierii etc. pot evolua în calitate de

subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM.

Din acest punct de vedere, suntem de acord cu soluţia de calificare din speţa următoare:

O.V. a fost învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.324 CP RM. În fapt,

deţinând funcţia de asistent al medicului igienist la Centrul de Medicină Preventivă al raionului

Ocniţa, având în atribuţiile de serviciu efectuarea controlului asupra respectării regulilor şi

normelor sanitaro-igienice şi sanitaro-antiepidemice în alimentaţie, la 07.06.2006, aproximativ

la ora 13.00, deplasându-se la barul ÎI „N.-U.-V.” din satul Bârlădeni, raionul Ocniţa, pentru

verificarea respectării de către această întreprindere a normelor sanitare, O.V. a întocmit

procesul-verbal de examinare a stării sanitare privind comiterea contravenţiei prevăzute la

art.42 din Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova, adoptat de

Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti la 29.03.1985 [20], în scopul de a primi bunuri şi bani ce

nu i se cuvin. Astfel, a pretins şi a primit de la E.V. următoarele bunuri: două sticle de bere

„Chişinău”; două sticle de băutură „Frutina”; 0,5 kg de crenvurşti; 0,5 kg de cârnăciori; bani

în sumă de 200 de lei [63].

Întocmind procesul-verbal de examinare a stării sanitare privind comiterea contravenţiei,

O.V. a exercitat o activitate administrativă, producătoare de efecte juridice pentru E.V. Nu se

poate susţine că, în împrejurările concrete, descrise în speţă, funcţiile exercitate de O.V. ar fi fost

pur profesionale.

În continuare, vom aborda o problemă generată de amendamentele operate la legea penală

la 02.12.2011. Problema vizează oportunitatea utilizării în continuare în textul legii penale a

noţiunilor „persoană publică” şi „persoană cu funcţie de răspundere”.

În ce priveşte coraportul dintre cele două noţiuni utilizate în legea penală – noţiunea

„persoană cu funcţie de răspundere” şi noţiunea „persoană publică” – considerăm că, de lege

lata, situaţia este de felul următor: noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”, definită în

alin.(1) art.123 CP RM, şi noţiunea „persoană publică”, definită în alin.(2) art.123 CP RM, se

află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. Aşa cum e concepută în alin.(2) art.123 CP RM, noţiunea

„persoană publică” este într-atât de cuprinzătoare, încât nu considerăm că există vreun exemplu

când persoana are statut de persoană cu funcţie de răspundere, dar nu are statutul de persoană

publică. Să nu uităm că în pct.27 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului

Europei privind corupţia [293] se explică: „Definind noţiunea „agent public”, autorii proiectului

Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia au urmărit să acopere toate categoriile

posibile de agenţi publici, în scopul de a evita, pe cât posibil, lacunele în incriminarea actelor de

corupţie în sectorul public”. Considerăm că, în mod similar, în cazul definirii noţiunii „persoană

118

publică” din alin.(2) art.123 CP RM, intenţia legiuitorului moldovean a fost cea de a acoperi

toate categoriile posibile de funcţionari publici şi de persoane asimilate funcţionarilor publici, în

scopul de a evita, pe cât posibil, lacunele în incriminarea faptelor prevăzute la art.324, 327-329 şi

332 CP RM.

Întrebarea care se profilează este următoarea: de ce este necesar ca în legea penală să existe

două noţiuni utilizate în paralel, care se află într-o relaţie de tip „parte-întreg?

Răspunzând la această întrebare, menţionăm: în rezultatul adoptării, la 02.12.2011, a Legii

privind modificarea şi completarea unor acte legislative, printre altele: la alin.(1) art.324 CP RM,

cuvintele „cu funcţie de răspundere” au fost substituie cu cuvintele „publice sau a persoanei

publice străine”; la alin.(1) art.327 şi la alin.(1) art.328 CP RM, cuvintele „cu funcţie de

răspundere” au fost substituie cu cuvântul „publică”; în dispoziţia de la alin.(1) art.329 CP RM,

cuvintele „cu funcţie de răspundere” au fost substituie cu cuvântul „publică”; la alin.(1) art.332

CP RM, textul „cu funcţie de răspundere, precum şi de către un funcţionar al autorităţii publice

care nu este persoană cu funcţie de răspundere,” a fost substituit cu cuvântul „publică”.

Totuşi, alta a fost intenţia iniţială a autorilor respectivelor amendamente. Astfel, remarcăm

că în Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative [218] noţiunea

„persoană publică” este definită în alin.(1) art.123 CP RM (nu în alin.(2) art.123 CP RM, cum

este în legea în vigoare):

„Articolul 123. Persoana publică

(1) Prin persoană publică, potrivit prezentului Сod, se înţelege persoana care a fost numită

ori aleasă într-o autoritate publică, instituţie sau întreprindere de stat, căreia, cu titlu permanent

ori provizoriu, în virtutea legii, i se acordă drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor şi

atribuţiilor de autoritate publică sau întreprinderii de acţiuni administrative de dispoziţie ori

organizatorico-economice”.

În acest mod, iniţial, s-a dorit ca: 1) noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere” să dispară

aproape cu totul din Codul penal, fiind înlocuită cu noţiunea „persoană publică”; 2) noţiunea

„persoană publică” să „împrumute” înţelesul de la noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”.

Că, iniţial, s-a dorit ca noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere” să dispară aproape cu

totul din Codul penal ne-o demonstrează faptul că, în acelaşi Proiect de lege, se stabileşte:

„În dispoziţiile alin.(2) art.140; lit.e) alin.(2) art.165; lit.a) art.176; art.180; alin.(1) art.183; lit.a)

alin.(1) art.184; lit.c) alin.(4) art.205; lit.c) alin.(3) art.206; alin.(1) art.225; alin.(1) art.226; lit.c)

alin.(5) art.248; alin.(1) art.257; art.265; alin.(1) şi lit.f) alin.(3) art.3091; alin.(1) art.311; alin.(2)

art.318; alin.(2) art.320; alin.(1) şi lit.a) alin.(3) art.324; alin.(1) art.325; alin.(1) şi lit.b) alin.(2)

art.327; alin.(1) şi lit.b) alin.(3) art.328; alin.(1) art.329; alin.(1) art.332; alin.(3) art.347; alin.(1)

119

şi (11) art.349; alin.(1) art.370; alin.(1) art.378 CP RM, după cuvântul „persoana”, la orice caz

gramatical, cuvintele „cu funcţie de răspundere” şi „cu înaltă funcţie de răspundere” se substi-

tuie, respectiv, cu cuvintele „publică” şi „publică de rang înalt”, la cazul gramatical corespun-

zător”; „La alin.(1) art.256 CP RM, cuvintele „fără funcţie de răspundere” se substituie cu

cuvintele „care nu este o persoană publică”.”

Mai sus am utilizat formula „aproape cu totul”. Într-adevăr, ceea ce este specificat în

continuare în textul proiectului analizat dovedeşte inconsecvenţa autorilor acestuia şi contradicţia

vădită cu ceea ce autorii în cauză au declarat în Nota informativă la Proiectul de lege pentru mo-

dificarea şi completarea unor acte legislative: extinderea sferei subiectului actelor de corupţie sau

a faptelor de comportament corupţional la unele categorii de persoane prevăzute în Convenţia

ONU împotriva corupţiei şi în Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia va per-

mite abordarea unitară a activităţii de prevenire şi combatere a actelor de corupţie şi a celor conexe

acestora, excluzându-se interpretarea subiectivă şi înlăturarea unei lacune de reglementare [206].

Or, la pct.8 şi 9 din Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative,

se prevede: la alin.(1) art.324 CP RM, după cuvintele „funcţie de răspundere” se introduc

cuvintele „sau a persoanei publice străine”; la alin.(1) art.325 CP RM, după cuvintele „funcţie de

răspundere” se introduc cuvintele „ , persoanei publice străine”. Aşadar, în aceste două cazuri s-a

dorit păstrarea sintagmei „persoană cu funcţie de răspundere”. De ce? Nu este deloc clar.

Până la urmă, rezultatul final a constat în aceea că noţiunea „persoană cu funcţie de

răspundere” nu a fost păstrată în art.324 şi 325 CP RM, însă a fost păstrată în alte norme ale

Codului penal: lit.b) art.122; alin.(1) art.123; art.1345; lit.e) alin.(2) art.165; lit.a) art.176; art.180;

alin.(1) art.183; lit.a) alin.(1) art.184; lit.c) alin.(3) art.206; alin.(1) art.225; alin.(1) art.226; lit.c)

alin.(5) art.248; alin.(1) art.257; art.265; alin.(1) art.3091; alin.(1) art.311; alin.(2) art.318;

alin.(2) art.320; alin.(3) art.347; alin.(1) şi (11) art.349; alin.(1) art.370; alin.(1) art.378.

Substituirea noţiunii „persoană cu funcţie de răspundere” cu noţiunea „persoană publică” a

fost efectuată numai în alin.(1) art.324, alin.(1) art.325, alin.(1) art.327, alin.(1) art.328, alin.(1)

art.329 şi în alin.(1) art.332 CP RM.

Nu este deloc clar după care criterii s-a făcut această substituire selectivă. Cel mai

probabil, s-a dorit lărgirea cât mai mult posibilă a cercului de subiecţi ai infracţiunilor prevăzute

la art.324, 327-329 şi 332 CP RM, însă nu s-a dorit o lărgire a cercului de subiecţi în cazul

celorlalte infracţiuni în care persoana cu funcţie de răspundere continuă să apară ca subiect.

În plus, este nelipsit de interes faptul că sintagma „persoană cu înaltă funcţie de răspun-

dere” a fost înlocuită peste tot în textul Codului penal cu sintagma „persoană cu funcţie de

demnitate publică.

120

La repercusiunile de ordin practic ale dificultăţii delimitării precise a noţiunilor „persoană

cu funcţie de răspundere” şi „persoană publică” s-au referit S.Brînza şi V.Stati: „Cadrul normativ

extrapenal, departe de perfecţiune, nu întotdeauna ne permite să răspundem tranşant la între-

barea: este oare făptuitorul o persoană cu funcţie de răspundere sau un funcţionar al autorităţii

publice, al altei instituţii, întreprinderi sau organizaţii de stat, care nu este persoană cu funcţie de

răspundere?” [15, p.857-858].

Nu poate fi neglijată nici obsevaţia din pct.2 al Avizului Direcţiei juridice a Parlamentului

Republicii Moldova asupra Proiectului de lege care a stat la baza amendamentelor operate în

legea penală la 02.12.2011 [4]. Referitor la paralelismul noţiunilor legislative „persoană cu func-

ţie de răspundere” şi „persoană publică”, în acest act se consemnează: „Această neconcordanţă s-

a creat din motiv că autorul (se are în vedere autorul proiectului – n.a.) a încercat să introducă în

legislaţia penală noţiunile propuse de actele internaţionale, însă nu a luat în vedere şi definiţiile

propuse în acestea a noţiunii de persoană publică”.

Ceea ce ne sugerează autorii Avizului Direcţiei juridice a Parlamentului Republicii

Moldova asupra Proiectului de lege, care a stat la baza amendamentelor operate în legea penală

la 02.12.2011, este că în actele internaţionale ce au servit ca model pentru definirea în alin.(2)

art.123 CP RM a noţiunii „persoană publică” – Convenţia ONU împotriva corupţiei şi Convenţia

penală a Consiliului Europei privind corupţia – nu găsim noţiuni de genul celei de persoană cu

funcţie de răspundere, excluzându-se orice paralelism de noţiuni, care nu face decât să îngeuneze

interpretarea şi aplicarea corectă a legii penale.

Pe cale de consecinţă, luând în consideraţie 1) că noţiunea „persoană cu funcţie de

răspundere” a devenit una anacronică şi 2) că această noţiune are un domeniu de incidenţă care

se subordonează domeniului de incidenţă a noţiunii „persoană publică”, recomandăm eliminarea

din art.123 CP RM a alineatului (1). În afară de aceasta, propunem substituirea sintagmei

„persoană cu funcţie de răspundere” prin sintagma „persoană publică” în următoarele norme ale

Codului penal: lit.b) art.122; alin.(1) art.123; art.1345; lit.e) alin.(2) art.165; lit.a) art.176; art.180;

alin.(1) art.183; lit.a) alin.(1) art.184; lit.c) alin.(3) art.206; alin.(1) art.225; alin.(1) art.226; lit.c)

alin.(5) art.248; alin.(1) art.257; art.265; alin.(1) art.311; alin.(2) art.318; alin.(2) art.320; alin.(3)

art.347; alin.(1) şi (11) art.349; alin.(1) art.370; alin.(1) art.378. De asemenea, propunem

excluderea sintagmei „de o persoană cu funcţie de răspundere sau” din dispoziţiile de la lit.e)

alin.(2) şi lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM.

121

3.2. Alţi subiecţi speciali ai infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din

Partea Specială a Codului penal

3.2.1. Persoana cu funcţie de demnitate publică în calitate de subiect special

al infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din Partea Specială a

Codului penal

Aşa cum am consemnat în compartimentul 2.1 al tezei de faţă (dacă e să ne referim la

infracţiunile specificate în Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal), persoana cu

funcţie de demnitate publică evoluează în calitate de subiect în cazul infracţiunilor prevăzute la

art.324, 327, 328 şi 332 CP RM. În toate aceste ipoteze, calitatea de persoana cu funcţie de

demnitate publică este o calitate specială agravantă a subectului infracţiunii, îmbinând ipostazele

de: 1) calitate specială a subiectului infracţiunii şi 2) circumstanţă agravantă a infracţiunii.

În rezultatul amendamentelor operate la legea penală la 02.12.2011, art.123 CP RM a fost

completat cu un nou alineat – alineatul (3) – având următoarea dispoziţie: „Prin „persoană cu

funcţie de demnitate publică” se înţelege: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este

reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau

prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii;

consilierul local; deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; persoana căreia persoana cu

funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale”.

Este de notat că nu doar în legea penală a Republicii Moldova se menţionează despre

persoanele cu funcţie de demnitate publică. Definiţii similare cu cea de la alin.(3) art.123 CP RM

sau menţiuni privind persoanele cu funcţie de demnitate publică pot fi identificate în legislaţiile

penale ale altor state.

Astfel, de exemplu, în corespundere cu lit.b) art.175 din Codul penal al României din

2009, funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau

temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită, printre altele, o funcţie de demnitate publică.

La §13 art.115 din Codul penal al Republicii Polone se concretizează că funcţionari publici

sunt: Preşedintele Republicii Polone; deputatul în Parlament, senatorul, judecătorul, procurorul

etc.

Conform alin.(4) art.122 din Codul penal al Republicii Macedonia [307], persoană oficială

se consideră, printre altele, Preşedintele Republicii Macedonia; persoanele numite de către

Preşedintele Republicii Macedonia; persoanele numite sau alese de către Parlamentul Republicii

122

Macedonia în Guvernul Republicii Macedonia, în administraţia publică centrală, în instanţele de

judecată, în Ministerul Public, în Consiliul Judiciar al Republicii Macedonia, în Consiliul

procurorilor al Republicii Macedonia, în alte asociaţii sau organizaţii, în unităţile administrativ-

teritoriale autonome etc.

Potrivit notelor nr.2 şi 3 la art.285 din Codul penal al Federaţiei Ruse [275], prin „persoane

care ocupă funcţii de stat ale Federaţiei Ruse” se are în vedere persoanele care ocupă funcţii

stabilite de Constituţia Federaţiei Ruse, de legile constituţionale federale sau de legile federale în

vederea îndeplinirii nemijlocite a atribuţiilor autorităţilor publice; prin „persoane care ocupă

funcţii de stat ale subiectelor Federaţiei Ruse” se are în vedere persoanele care ocupă funcţii

stabilite de constituţiile sau statutele subiectelor Federaţiei Ruse în vederea îndeplinirii nemijlo-

cite a atribuţiilor autorităţilor publice.

Conform Notei nr.4 la art.307 din Codul penal al Republicii Kazahstan [273], prin „per-

soane care ocupă funcţii de stat responsabile” se înţelege fie persoanele care deţin funcţii stabi-

lite de Constituţia Republicii Kazahstan, de legile constituţionale sau de alte legi în vederea

îndeplinirii nemijlocite a funcţiilor statului şi a atribuţiilor autorităţilor publice, fie persoanele

deţinând (în acord cu legislaţia Republicii Kazahstan cu privire la serviciul public) funcţii

politice care pot fi ocupate de funcţionarii publici.

Făcând o sinteză pe marginea particularităţilor ce marchează toate aceste modele aparţi-

nând unor legislaţii străine, se poate afirma următoarele:

1) în Codul penal al României din 2009, în Codul penal al Federaţiei Ruse şi în Codul

penal al Republicii Kazahstan, este utilizată o noţiune similară cu cea definită la alin.(3) art.123

CP RM. În contrast, în Codul penal al Republicii Polone, precum şi în Codul penal al Republicii

Macedonia, astfel de noţiuni nu sunt utilizate. Aceasta pentru că, în cazul ultimelor două

legislaţii, persoanele cu funcţie de demnitate publică se consideră categorii oarecare printre alte

categorii de funcţionari publici;

2) în Codul penal al României din 2009, în Codul penal al Republicii Polone, precum şi în

Codul penal al Republicii Macedonia, persoanele cu funcţie de demnitate publică se consideră

categorii oarecare printre alte categorii de funcţionari publici. Totuşi, spre deosebire de legiui-

torul polonez şi cel macedonean, legiuitorul român nu prezintă nici măcar cu titlu de exemplu

categoriile de persoane care pot fi considerate persoane cu funcţie de demnitate publică;

3) legiuitorul polonez şi cel macedonean menţionează categoriile de persoane care pot fi

considerate persoane cu funcţie de demnitate publică, aşa cum o face şi legiuitorul moldovean.

În contrast, în Codul penal al Federaţiei Ruse şi în Codul penal al Republicii Kazahstan se

123

recurge la prezentarea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească persoanele desemnate printr-

o noţiune similară cu cea definită la alin.(3) art.123 CP RM;

4) numai în cazul legii penale a Federaţiei Ruse, persoanele, desemnate printr-o noţiune

similară cu cea definită la alin.(3) art.123 CP RM, corespund celor două niveluri ierarhice:

a) federal; b) local. Aceasta întrucât din statele, cărora le aparţin modelele legislative sus-

menţionate, numai Federaţia Rusă este un stat federal;

5) din Codul penal al Republicii Polone, din Codul penal al Republicii Macedonia, din

Codului penal al Federaţiei Ruse, precum şi din Codul penal al Republicii Kazahstan, reiese că

persoanele, desemnate printr-o noţiune similară cu cea definită la alin.(3) art.123 CP RM, pot fi

numai cele al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţie sau de alte acte

normative importante;

6) cel mai probabil, definiţiile din notele nr.2 şi 3 la art.285 din Codul penal al Federaţiei

Ruse şi din Nota nr.4 la art.307 din Codul penal al Republicii Kazahstan au ca paradigmă

definiţia noţiunii „funcţiile publice ale puterii de stat (funcţiile de stat responsabile)” din alin.6

art.2 al Legii model a Comunităţii Statelor Independente cu privire la combaterea corupţiei din

25.11.2008 [259]: funcţiile publice ale puterii de stat (funcţiile de stat responsabile) sunt funcţii

stabilite de Constituţia şi legile statului în vederea îndeplinirii nemijlocite a atribuţiilor autori-

tăţilor publice.

După această analiză juridico-comparativă, vom menţiona că în legislaţia penală a

Republicii Moldova noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” nu a fost cunoscută

înainte de intrarea în vigoare a amendamentelor operate în legea penală la 02.12.2011. Înainte de

intrarea în vigoare a acestor amendamente, la alin.(2) art.123 CP RM era definită noţiunea de

persoană cu înaltă funcţie de răspundere. În Partea Specială a Codului penal, noţiunea „persoană

cu înaltă funcţie de răspundere” era folosită în: alin.(2) art.140; lit.e) alin.(2) art.165; lit.c)

alin.(4) art.205; lit.c) alin.(3) art.206; lit.f) alin.(3) art.3091; lit.a) alin.(3) art.324; lit.b) alin.(2)

art.327; lit.b) alin.(3) art.328; alin.(2) art.3301; lit.b) alin.(2) art.332. Pentru comparaţie, noţiunea

„persoană cu funcţie de demnitate publică” este folosită în toate aceste norme (cu precizarea că

alin.(2) art.3301

nu mai există în legea penală în vigoare, iar în locul art.3091 CP RM a fost

adoptat art.1661 CP RM), dar şi la lit.a

1) alin.(3) art.325 şi la art.326 CP RM.

În Codul penal al Republicii Moldova din 1961, noţiunea „persoană cu înaltă funcţie de

răspundere” a apărut în rezultatul adoptării de Parlamentul Republicii Moldova, la 06.06.1995, a

Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de procedură penală [111].

Înainte de aceasta, în locul noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de răspundere” se folosea

noţiunea „persoană sus-pusă”, care şi-a făcut apariţia în rezultatul adoptării de Parlamentul

124

Republicii Moldova, la 09.12.1994, a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte

legislative [106].

În Codul penal al Republicii Moldova din 1961, noţiunea „persoană cu înaltă funcţie de

răspundere” a fost definită la alin.2 art.183 „Noţiunea de persoană cu funcţie de răspundere”: „Se

consideră persoană cu înaltă funcţie de răspundere persoana cu funcţie de răspundere al cărei

mod de alegere sau numire este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de legi

organice, precum şi persoanele cărora persoana cu funcţie de răspundere indicată le-a delegat

împuternicirile sale”. În Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova din 1961,

noţiunea „persoană cu înaltă funcţie de răspundere” a fost utilizată numai la: alin.2 art.184

„Abuzul de putere sau abuzul de serviciu”; alin.3 art.185 „Excesul de putere sau depăşirea

atribuţiilor de serviciu”; alin.3 art.187 „Luarea de mită”; alin.3 art.1871 „Mijlocirea mituirii”;

alin.2 art.189 „Falsul în actele publice”.

În Proiectul Codului penal în vigoare [30], la alin.(2) art.124 „Persoană cu funcţie de

răspundere” a fost reprodusă mot a mot definiţia noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de

răspundere” din alin.2 art.183 din Codul penal al Republicii Moldova din 1961. În Partea

Specială a Proiectului, noţiunea „persoană cu înaltă funcţie de răspundere” a fost utilizată la:

lit.a) alin.(3) art.367 „Coruperea pasivă”; lit.b) alin.(2) art.370 „Abuzul de putere sau abuzul de

serviciu”; lit.b) alin.(3) art.371 „Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu”; lit.a)

alin.(2) art.374 „Refuzul de la îndeplinirea legii”; lit.b) alin.(2) art.376 „Falsul în acte publice”.

După analiza tuturor sinuozităţilor legate de apariţia în Codul penal al Republicii Moldova

a noţiunii „persoană cu funcţie de demnitate publică”, concluzia noastră este că noţiunea dată se

prezintă ca o succesoare sui generis a noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de răspundere” din

alin.(2) art.123 CP RM (în redacţia veche).

Pentru a ne convinge că noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” este o

succesoare sui generis a noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de răspundere” din alin.(2) art.123

CP RM (în redacţia veche), este cazul să apelăm la punctul de vedere aparţinând lui I.Nastas.

Potrivit acestuia, la persoanele cu înaltă funcţie de răspundere se raportează: „Preşedintele

Republicii Moldova, Preşedintele, vicepreşedinţii şi deputaţii Parlamentului; Prim-ministrul şi

membrii Guvernului, judecătorii tuturor instanţelor judecătoreşti; magistraţii Consiliului Superior

al Magistraturii; Procurorul General şi procurorii ierarhic inferiori; membrii Curţii de Conturi;

Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale. Totodată, persoane cu înaltă funcţie de

răspundere sunt şi acele persoane, al căror mod de alegere sau numire este reglementat de legile

organice, funcţionarii aleşi sau numiţi în acele organe, a căror organizare şi funcţionare sunt

reglementate prin astfel de legi, cum ar fi consilierii consiliilor raionale, municipale, orăşeneşti şi

125

săteşti, preşedinţii comitetelor executive raionale, primarii municipiilor etc.” [202, p.144]. O

opinie similară a fost exprimată de I.Ţurcan [234, p.143].

Totuşi, trebuie de remarcat că, faţă de definiţia noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de

răspundere”, definiţia noţiunii „persoană cu funcţie de demnitate publică” a suportat anumite

remanieri. În fond, aceste remanieri constau în următoarele: 1) în definiţia noţiunii de persoană

cu funcţie de demnitate publică se vorbeşte nu despre persoana cu funcţie de răspundere al cărei

mod de numire sau alegere este reglementat de legile organice, dar de persoana care este

învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii

Moldova sau Guvern, în condiţiile legii; 2) în definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de

demnitate publică, spre deosebire de definiţia noţiunii „persoană cu înaltă funcţie de răspun-

dere”, sunt specificate distinct categoriile de consilier local şi de deputat în Adunarea Populară a

Găgăuziei.

În ce priveşte legislaţia extrapenală, noţiunea „funcţie de demnitate publică” a apărut

pentru prima dată în art.1 al Legii serviciului public, fiind definită în felul următor: „funcţie de

demnitate publică este funcţia publică care se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri

organizate, sau indirect, prin numire, în condiţiile legii”.

Mai menţionăm că, în Proiectul Legii cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei

[217], prin „demnitar de stat” s-a avut în vedere „persoana cu înaltă funcţie de răspundere în stat,

numirea sau alegerea căreia este reglementată de Constituţia Republicii Moldova sau care este

învestită în funcţie prin numire sau alegere de către Parlament sau Preşedintele Republicii

Moldova în modul stabilit de legile organice”. În varianta finală a Legii cu privire la prevenirea

şi combaterea corupţiei nu găsim o asemenea definiţie.

Aşa cum vom vedea infra, cele două definiţii reproduse mai sus stau la baza definiţiilor din

art.2 al Legii Republicii Moldova cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate

publică, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 16.07.2010 [180].

Or, textul de la alin.(3) art.123 CP RM face trimitere tocmai la acest act legislativ de

referinţă.

Conform art.2 al Legii Republicii Moldova cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de

demnitate publică, funcţiile de demnitate publică se instituie în temeiul actelor emise de

Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, în limitele competenţei lor, stabi-

lite de Constituţie şi de alte legi; funcţia de demnitate publică este o funcţie publică ce se ocupă

prin mandat obţinut direct, în urma alegerilor, sau indirect, prin numire în condiţiile legii;

demnitarii sunt persoane care exercită funcţii de demnitate publică în temeiul Constituţiei, al

prezentei legi şi al altor acte legislative.

126

Se poate observa că definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de demnitate publică din

alin.(3) art.123 CP RM nu vine decât să dezvolte prevederile art.2 al Legii cu privire la statutul

persoanelor cu funcţii de demnitate publică.

În acelaşi timp, nu putem să nu observăm că o conotaţie importantă a noţiunii de persoană

cu funcţie de demnitate publică transpare din art.2 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul

funcţionarului public: funcţie de demnitate publică – funcţie publică ce se ocupă prin mandat

obţinut direct în urma alegerilor organizate sau, indirect, prin numire în condiţiile legii; funcţie

publică – ansamblul atribuţiilor şi obligaţiilor stabilite în temeiul legii în scopul realizării

prerogativelor de putere publică; funcţionar public – persoană fizică numită, în condiţiile

prezentei legi, într-o funcţie publică.

Implicit, din acest text de lege reiese că între noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate

publică” şi noţiunea „funcţionar public” există o relaţie de tip „parte-întreg”.

Prezintă interes faptul că în varianta de proiect a art.123 CP RM a fost schiţată o relaţie

similară. Însă nu între noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea „funcţio-

nar public”, dar între noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea „persoană

publică”. Astfel, în Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative [218],

alin.(2) art.123 „Persoana publică” avea următorul conţinut: „Prin persoană publică de rang înalt

se înţelege persoana publică (sublinierea ne aparţine – n.a.) al cărei mod de numire sau alegere

este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este numită ori confirmată în funcţie

prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova, hotărâre a Parlamentului ori a Guvernului şi

persoanele cărora persoana publică de rang înalt le-a delegat împuternicirile sale, precum şi

primarii, preşedinţii de raioane, Guvernatorul (Başkanul) Găgăuziei şi deputaţii Adunării

Populare a Găgăuziei”.

Totuşi, în varianta în vigoare a alin.(3) art.123 CP RM, în definiţia noţiunii „persoană cu

funcţie de demnitate publică” nu se menţionează că persoana cu funcţie de demnitate publică

este o persoană publică. Înseamnă oare aceasta că, potrivit definiţiei în cauză, între noţiunea

„persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea „persoană publică” lipseşte o relaţie de

tip „parte-întreg”?

Întrebarea dată are o semnificaţie nu doar ştiinţifică, dar şi practică. Aceasta deoarece în

art.329 CP RM este utilizată noţiunea „persoană publică”, dar nu este utilizată noţiunea „per-

soană cu funcţie de demnitate publică”. Dacă între noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate

publică” şi noţiunea „persoană publică” lipseşte o relaţie de tip „parte-întreg”, atunci reiese că nu

poate fi aplicată răspunderea în conformitate cu art.329 CP RM în ipoteza neîndeplinirii sau

îndeplinirii necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de demnitate publică a obligaţiilor

127

de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a

cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege

ale persoanelor fizice sau juridice.

Pentru a putea răspunde tranşant la întrebarea formulată mai sus, este necesar să repro-

ducem unele opinii exprimate în doctrina juridică.

Astfel, după I.Muraru şi S.Tănăsescu, nu se poate accepta că demnitarii sunt simpli

funcţionari publici, în sensul ştiinţei dreptului administrativ; în mod categoric, demnitatea

publică semnifică mai mult decât conceptul de funcţionar public, fiind prin excelenţă o categorie

a dreptului constituţional [201, p.188-189]. La fel, C.Duvac menţionează: „Activitatea (munca)

pe care o desfăşoară persoanele care exercită (deţin, ocupă) demnităţi publice are la bază un

raport juridic de muncă deosebit de cel al salariatului, al funcţionarului public, al militarului

profesionist (de carieră)” [70, p.94-123]. De asemenea, Gh.Buzescu susţine că funcţia de

demnitate publică nu presupune a fi exercitată de către un funcţionar public, existând diferenţe

semnificative între funcţionarul public şi demnitarul public (preşedintele statului, deputaţi,

miniştri, primari, consilierii locali etc.) [18, p.76].

Pe de altă parte, I.Brad consemnează că noţiunea de funcţie publică în sens larg cuprinde

următoarele categorii: funcţie de demnitate publică; funcţie publică de autoritate; funcţie publică

în sens restrâns [12].

Analizând aceste puncte de vedere divergente, considerăm că nu este principial că în

alin.(3) art.123 CP RM nu s-a promovat ideea care a fost pusă la baza definirii noţiunii „persoană

publică de rang înalt” în alin.(2) art.123 al Proiectului Legii pentru modificarea şi completarea

unor acte legislative. Aceasta deloc nu înseamnă că legiuitorul ar fi renunţat la ideea autorilor

acestui proiect de lege de a considera că noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică”

este parte a noţiunii „persoană publică”. În contextul legii penale în vigoare, cele două noţiuni se

află tocmai într-o asemenea relaţie.

Or, nu poate fi ignorat că din art.2 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţio-

narului public reiese că între noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea

„funcţionar public” există o relaţie de tip „parte-întreg”. Existenţa unei asemenea relaţii decurge

şi din alin.(2) art.2 al Legii cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică:

„Funcţia de demnitate publică este o funcţie publică (sublinierea ne aparţine – n.a.) ce se ocupă

prin mandat obţinut direct, în urma alegerilor, sau indirect, prin numire, în condiţiile legii”. Însă,

ceea ce este mai important, potrivit alin.(2) art.123 CP RM, funcţionarul public se regăseşte

printre categoriile de persoane publice.

128

De aceea, criticând punctele de vedere enunţate de I.Muraru, S.Tănăsescu, C.Duvac şi

Gh.Buzescu, afirmăm următoarele: în contextul legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv în con-

textul legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi

noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. În aceste împrejurări,

noţiunile „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică” se intersectează, au

domenii de incidenţă care se intercalează.

Din această perspectivă, revenind la întrebarea pe care am formulat-o anterior, menţionăm:

se aplică răspunderea în conformitate cu art.329 CP RM în ipoteza neîndeplinirii sau îndeplinirii

necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de demnitate publică a obligaţiilor de serviciu

ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat

daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice sau juridice. Deşi persoana cu funcţie de demnitate publică nu este specificată

expres în dispoziţia acestui articol, totuşi, aparţinând uneia dintre categoriile de funcţionari

publici, o astfel de persoană poate evolua în calitate de subiect al infracţiunii prevăzute la art.329

CP RM.

În vederea facilitării interpretării şi aplicării legii penale, propunem modificarea dispoziţiei

de la alin.(3) art.123 CP RM. Această modificare nu va reduce nici nu va extinde sfera de

incidenţă a dispoziţiei respective. Ea doar va contribui la introducerea unei nuanţe de claritate în

ceea ce priveşte raportul dintre noţiunile „persoană publică”, „funcţionar public” şi „persoană cu

funcţie de demnitate publică”. În acest mod, venim cu următoarea recomandare de lege ferenda:

dispoziţia de la alin.(3) art.123 CP RM să fie reformulată în felul următor: „Prin persoană cu

funcţie de demnitate publică se înţelege funcţionarul public care îndeplineşte una din condiţiile

următoare: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia

Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către

Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii; consilierul local;

deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate

publică i-a delegat împuternicirile sale”.

După această clarificare importantă ne vom ralia punctului de vedere aparţinând lui

S.Beligrădeanu: „Persoanele care exercită (deţin, ocupă) demnităţi publice – alese sau numite –

trebuiau să fi constituit juridic şi logic o categorie aparte, cu statut special, a căror activitate ar

trebui reglementată, într-o concepţie unitară, printr-o lege-cadru, prin care, pe de o parte, să se

indice analitic demnităţile publice în înţelesul Constituţiei, iar, pe de altă parte, să se normeze

statutul juridic al fiecărei subcategorii de persoane fizice care exercită demnităţi publice” [7].

129

În Republica Moldova există o asemenea lege. Amintim că este vorba de Legea cu privire

la funcţiile de demnitate publică.

Luând în consideraţie prevederile acestei legi-cadru, în cele ce urmează vom încerca să

caracterizăm particularităţile fiecăreia dintre cele cinci categorii de persoane cu funcţie de

demnitate publică:

1) persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia

Republicii Moldova;

2) persoana care este învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament,

Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii;

3) consilierul local;

4) deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei;

5) persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.

Înainte de a purcede la această caracterizare, nu va fi de prisos să precizăm că, în

corespundere cu alin.(1) art.3 al Legii cu privire la funcţiile de demnitate publică, prevederile

acesteia se aplică persoanelor cu funcţii de demnitate publică specificate în Anexa la numita

lege. Rezultă că există şi alte persoane cu funcţie de demnitate publică, care nu sunt specificate

în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică.

În orice caz, indiferent dacă este sau nu specificată în această Anexă, persoana cu funcţie

de demnitate publică trebuie să îndeplinească condiţiile stabilite în art.6 şi 7 ale Legii cu privire

la funcţiile de demnitate publică: ocuparea funcţiei de demnitate publică are loc prin alegeri sau

prin numire, în condiţiile legii; în cazul în care ocuparea funcţiei de demnitate publică are loc

prin alegeri, temeiul legal al apariţiei raportului de exercitare a funcţiei este validarea mandatului

de către autoritatea competentă, dacă legea specială nu prevede altfel; în cazul în care ocuparea

funcţiei de demnitate publică are loc prin numire, temeiul legal al apariţiei raportului de

exercitare a funcţiei este actul de numire; pentru ocuparea unor funcţii de demnitate publică prin

numire se organizează concurs în condiţiile legii; autoritatea competentă să numească în funcţie

demnitarul respectiv o face din oficiu sau la propunerea autorităţii/organului abilitat; demnitarul

depune jurământ în cazul în care această obligaţie este prevăzută de legea specială ce reglemen-

tează activitatea acestui demnitar; mandatul demnitarului este de 4 ani, dacă un alt termen nu

este stabilit prin Constituţie sau prin legea specială ce reglementează activitatea acestui demnitar;

exercitarea funcţiei de demnitate publică nu este limitată de un anumit număr de mandate, cu

excepţia cazurilor când legea specială ce reglementează activitatea demnitarului prevede altfel;

în cazul în care termenul regulamentar de exercitare a mandatului expiră sau a expirat, iar

130

succesorul de competenţă nu intră în exercitarea mandatului, demnitarul continuă să-şi exercite

mandatul până la ocuparea funcţiei de către succesorul de competenţă.

Atenţionăm că în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică sunt menţio-

nate persoane cu funcţii de demnitate publică care nu sunt consemnate în alin.(3) art.123 CP RM.

Considerăm că, în prezenţa unor astfel de divergenţe de ordin legislativ, prioritate are accep-

ţiunea de persoană cu funcţie de demnitate publică din alin.(3) art.123 CP RM. Cu alte cuvinte,

în contextul legii penale, prin „persoană cu funcţie de demnitate publică” trebuie de înţeles

numai acea persoană cu funcţie de demnitate publică care îndeplineşte condiţiile stabilite la

alin.(3) art.123 CP RM.

De exemplu, în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică sunt menţionaţi

Preşedintele, prim-vicepreşedintele, vicepreşedintele, secretarul ştiinţific general al Academiei

de Ştiinţe a Moldovei. Conform art.11-13 ale Legii Republicii Moldova cu privire la Academia

de Ştiinţe a Moldovei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 27.07.2000 [133],

persoanele ocupând funcţiile enumerate sunt alese de Adunarea Generală a Academiei de Ştiinţe

a Moldovei. Potrivit pct.6 din Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea

structurii şi Regulamentului Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, nr.400 din

09.06.1994 [78], Directorul Serviciului de Stat de Arhivă este numit de către Primul-munistru.

Conform Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), Adunarea Populară a

Găgăuziei alege Preşedintele şi vicepreşedinţii Adunării Populare (alin.(1) art.10); Guvernatorul

Găgăuziei este confirmat (nu numit) în funcţia de membru al Guvernului Republicii Moldova

printr-un decret al Preşedintelui Republicii Moldova (alin.(4) art.14). În corespundere cu alin.(1)

art.119 din Codul electoral, primarii oraşelor (municipiilor), sectoarelor, satelor (comunelor) se

aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Din analiza dispoziţiei de la alin.(3) art.123 CP RM deducem că niciuna dintre persoanele

specificate în ipotezele prezentate mai sus nu intră sub incidenţa acestei dispoziţii.

De asemenea, comparând dispoziţia de la alin.(3) art.123 CP RM cu dispoziţia proiectată a

alin.(2) art.123 CP RM (dispoziţie în care a fost definită noţiunea de persoană publică de rang

înalt) din proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nu putem să nu

observăm că în definiţia în vigoare a noţiunii de persoană cu funcţie de demnitate publică nu mai

sunt amintiţi: primarii; preşedinţii de raioane; Guvernatorul (Başkanul) Găgăuziei.

Drept urmare, în condiţiile legii penale în vigoare, noţiunea din alin.(3) art.123 CP RM nu

ar fi funcţională, de exemplu, în raport cu făptuitorul menţionat în următoarea speţă [49]: A.G. a

fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(3) art.328 CP RM. În fapt,

ocupând funcţia de primar al or. B., fiind persoană cu înaltă funcţie de răspundere, având

131

dreptul la prima semnătură, pe parcursul anului 2006, prin dispoziţiile nr.635 din 19.04.2006,

nr.52 din 17.07.2006, nr.924 din 14.08.2006, nr.1041 din 17.09.2006, nr.1019 din 15.12.2006 şi

nr.1020 din 15.12.2006, a acordat angajaţilor în aparatul Primăriei premii peste limitele

bugetului pe anul 2006, în mărime de 40283 lei, cu ocazia sărbătorilor religioase şi a sărbători-

lor profesionale. Aceste premii nu au fost stabilite din contul economiei la fondul de salarizare,

dar din contul veniturilor suplimentare la buget, astfel fiind încălcate prevederile alin.(2) art.8

al Legii Republicii Moldova cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, adoptate de

Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.2005 [151], precum şi prevederile pct.15 din Hotărâ-

rea Guvernului privind salarizarea funcţionarilor publici şi persoanelor care efectuează deservi-

rea tehnică, nr.525 din 16.05.2006 [81].

Desigur, pot să existe şi alte exemple de persoane cu funcţie de demnitate publică care sunt

specificate în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică, dar care nu sunt

consemnate în alin.(3) art.123 CP RM. Este de neînţeles selectivitatea de care a dat dovadă

legiuitorul în legătură cu categoriile de persoane cu funcţie de demnitate publică care sunt

consemnate în alin.(3) art.123 CP RM. Or, persoanele cu funcţie de demnitate publică, specifi-

cate în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică, care nu intră sub incidenţa

prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, nu pot avea altă calitate decât cea de persoană publică în

sensul prevederii de la alin.(2) art.123 CP RM.

Din această cauză, recomandăm completarea dispoziţiei de la alin.(3) art.123 CP RM: după

cuvintele „în condiţiile legii;” să fie introdusă sintagma „persoana specificată în Anexa la Legea

cu privire la funcţiile de demnitate publică;”.

După această digresiune necesară, vom menţiona că în Anexa la legea sus-amintită sunt

specificate următoarele persoane cu funcţie de demnitate publică:

Preşedinte al Republicii Moldova;

Preşedinte al Parlamentului;

Prim-ministru;

Prim-vicepreşedinte al Parlamentului;

Vicepreşedinte al Parlamentului;

Prim-viceprim-ministru;

Viceprim-ministru;

Preşedinte al comisiei permanente a Parlamentului;

Vicepreşedinte al comisiei permanente a Parlamentului;

Preşedinte al fracţiunii parlamentare;

Membru al Biroului permanent al Parlamentului;

132

Secretar al comisiei permanente a Parlamentului;

Deputat în Parlament;

Ministru;

Viceministru;

Secretar general al Guvernului;

Secretar general adjunct al Guvernului;

Guvernator (Başkan) al Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;

Preşedinte al Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;

Vicepreşedinte al Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;

Preşedinte al comisiei permanente a Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome

Găgăuzia;

Prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte al Comitetului Executiv al Unităţii teritoriale

autonome Găgăuzia;

Primar General al municipiului Chişinău, primar, viceprimar;

Preşedinte, vicepreşedinte al raionului;

Director general (director) al autorităţii administrative centrale;

Preşedinte, judecător, judecător asistent al Curţii Constituţionale;

Preşedinte, membru al Consiliului Suprem al Magistraturii cu activitatea de bază în

Consiliu;

Preşedinte, vicepreşedinte, judecător al Curţii Supreme de Justiţie;

Preşedinte, vicepreşedinte, judecător al Curţii de Apel;

Preşedinte, vicepreşedinte, judecător al judecătoriei;

Procuror General, prim-adjunct al Procurorului General, adjunct al Procurorului General,

procurori de toate nivelurile;

Director al Centrului pentru Drepturile Omului, avocat parlamentar;

Preşedinte, vicepreşedinte, membru al Curţii de Conturi;

Director, director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate;

Director, director adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie;

Preşedinte, vicepreşedinte, secretar al Comisiei Electorale Centrale;

Preşedinte, membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului;

Preşedinte, vicepreşedinte, membru al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare;

Preşedinte, vicepreşedinte, membru al Comisiei Naţionale de Integritate;

Guvernator, prim-viceguvernator, viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei;

Director general, director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică;

133

Director, director adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii

Electronice şi Tehnologia Informaţiei;

Director general, director general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concu-

renţei;

Şef, şef adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat;

Director, director adjunct al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;

Director, director adjunct al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter

Personal;

Şef al Centrului Serviciului Civil;

Preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte, secretar ştiinţific general al Academiei de

Ştiinţe a Moldovei;

Preşedinte, vicepreşedinte, secretar ştiinţific al Consiliului Naţional pentru Acreditare şi

Atestare;

Şef al Serviciului de Stat de Curieri Speciali;

Director general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină;

Preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări Sociale;

Director al Serviciului de Stat de Arhivă;

Agent guvernamental – reprezentant al Guvernului Republicii Moldova la Curtea

Europeană a Drepturilor Omului.

Luând în consideraţie această listă (dar şi faptul că ea nu este una completă), vom carac-

teriza particularităţile primei din cele cinci categorii de persoane cu funcţie de demnitate publică.

Avem în vedere persoanele al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de

Constituţia Republicii Moldova.

Din analiza prevederilor Titlului III al Constituţiei reiese că persoanele, al căror mod de

numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova, sunt:

1) Deputatul în Parlament;

2) Preşedintele Republicii Moldova;

3) Prim-ministrul;

4) Ministrul;

5) Preşedintele, vicepreşedintele, judecătorul Curţii Supreme de Justiţie;

6) Preşedintele, vicepreşedintele, judecătorul Curţii de Apel;

7) Preşedintele, vicepreşedintele, judecătorul judecătoriei;

8) Preşedintele, membrul Consiliului Suprem al Magistraturii;

9) Procurorul General, procurorii de toate nivelurile;

134

10) Preşedintele, membrul Curţii de Conturi;

11) judecătorul Curţii Constituţionale.

Considerăm că nu se poate vorbi despre reglementare a modului de numire şi alegere în

următoarea ipoteză stabilită în Constituţie, presupunând trimiterea la textul altor legi: modul de

alegere a primarilor este stabilit de lege (alin.(3) art.112). În consecinţă, primarul nu poate fi

considerat persoană al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia

Republicii Moldova.

O altă categorie de persoane cu funcţie de demnitate publică, specificată în alin.(3) art.123

CP RM, o formează persoanele care sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin alegere, de

către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii.

Aşadar, în această ipoteză, distingem:

a) persoanele care sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parla-

ment, în condiţiile legii;

b) persoanele care sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către

Preşedintele Republicii Moldova, în condiţiile legii;

c) persoanele care sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Guvern,

în condiţiile legii.

Cât priveşte persoanele care sunt învestite în funcţie prin numire sau prin alegere de către

Parlament, în condiţiile legii, din Legea Republicii Moldova pentru adoptarea Regulamentului

Parlamentului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 02.04.1996 [118], aflăm că Parla-

mentul este cel care alege: Preşedintele Parlamentului; vicepreşedinţii Parlamentului; membrii

Biroului permanent al Parlamentului (art.6); preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii, membrii şi

membrii supleanţi ai comisiilor permanente (alin.(1) art.17).

Din alte acte normative aflăm: Serviciul de Informaţii şi Securitate este condus de un

director, numit în funcţie de Parlament (alin.(1) art.13 al Legii privind Serviciul de Informaţii şi

Securitate al Republicii Moldova); Parlamentul numeşte avocaţii parlamentari; Directorul Cen-

trului pentru Drepturile Omului este desemnat de Parlament din rândul avocaţilor parlamentari

(alin.(1) art.4 şi alin.(1) art.36 ale Legii cu privire la avocaţii parlamentari); componenţa

nominală a Comisiei Electorale Centrale se confirmă prin hotărâre a Parlamentului (alin.(2)

art.16 din Codul electoral); Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal este

condus de un director, numit în funcţie de Parlament (alin.(1) art.22 al Legii privind protecţia

datelor cu caracter personal); membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului sunt numiţi

prin hotărâre de Parlament (alin.(3) art.42 din Codul audiovizualului); Directorul general al

Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei şi cei doi adjuncţi ai lui sunt numiţi în funcţie

135

de către Parlament (pct.12 din Anexa la Legea cu privire la protecţia concurenţei); Comisia

Naţională de Integritate este formată din 5 membri care se numesc în funcţie de către Parlament;

conducerea Comisiei Naţionale de Integritate este exercitată de preşedintele acesteia, numit de

Parlament (pct.5 şi 7 din Anexa nr.1 la Legea cu privire la Comisia Naţională de Integritate);

membrii Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare sunt desemnaţi de

Parlament (art.11 al Legii Republicii Moldova privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998 [122]); Guvernatorul, Prim-

viceguvernatorul şi viceguvernatorii Băncii Naţionale a Moldovei sunt numiţi de Parlament

(alin.(2) şi (3) art.23 al Legii Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională a Moldovei,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.1995 [114]), etc.

În ce priveşte persoanele care sunt învestite în funcţie prin numire sau prin alegere de către

Preşedintele Republicii Moldova, în condiţiile legii, în conformitate cu lit.d) art.88 din

Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute

de lege. Astfel, din unele acte normative aflăm: Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat este condus

de un director, numit şi eliberat din funcţie de Preşedintele Republicii Moldova (alin.(1) art.8 al

Legii cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat); prin decretul Preşedintelui Republicii

Moldova se numesc preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul ştiinţific ai Consiliului Naţional

pentru Acreditare şi Atestare (alin.(5) art.93 din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al

Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 15.07.2004 [26]), etc.

Cât priveşte persoanele care sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către

Guvern, în condiţiile legii, conform art.20 al Legii Republicii Moldova cu privire la Guvern,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 31.05.1990 [99], Guvernul numeşte în funcţie:

viceminiştrii Republicii Moldova (alin.(21)); conducătorii şi adjuncţii conducătorilor celorlalte

organe din subordinea sa (alin.(3)). După cum rezultă din alin.(2) art.24 al respectivei legi, sunt

subordonate Guvernului: Biroul Naţional de Statistică; Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru;

Biroul Relaţii Interetnice; Agenţia „Moldsilva”; Agenţia Rezerve Materiale; Agenţia Turismului.

Din alte acte normative aflăm: Poliţia de Frontieră este condusă de şeful Departamentului

Poliţiei de Frontieră, numit în funcţie de Guvern (alin.(5) art.5 al Legii cu privire la Poliţia de

Frontieră); Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică este condusă de Consiliul de

administraţie alcătuit din trei directori; directorii sunt desemnaţi de către Guvern; Guvernul

desemnează unul dintre cei trei directori în funcţia de director general al Consiliului de

administraţie (pct.11, 13 şi 15 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea

Regulamentului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, nr.1511 din 31.12.2008);

directorul şi directorii adjuncţi ai Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii

136

Electronice şi Tehnologia Informaţiei sunt desemnaţi de către Guvern (pct.16 din Anexa nr.1 la

Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului Agenţiei Naţionale pentru

Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, nr.905 din 28.07.2008);

Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice este condusă de

director, desemnat prin hotărâre de Guvern (pct.12 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului

privind aprobarea Regulamentului, structurii organizaţionale şi efectivului-limită ale Agenţiei

Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, nr.328 din 23.03.2007);

Centrul Serviciului Civil este condus de şeful Centrului Serviciului Civil, numit în funcţie de

Guvern (pct.7 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului privind unele măsuri de executare a Legii

nr. 156-XVI din 6 iulie 2007 cu privire la organizarea serviciului civil (de alternativă), nr.865 din

15.07.2008 [84]); Serviciul de Stat de Curieri Speciali este condus de şeful acestuia care este

numit în funcţie de Guvern (alin.(1) art.8 al Legii Republicii Moldova privind Serviciul de Stat

de Curieri Speciali, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 02.12.2004 [146]);

activitatea direcţiei executive a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină este dirijată de

directorul general, numit în funcţie prin hotărâre de Guvern (pct.27 al Hotărârii Guvernului cu

privire la aprobarea Statutului Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, nr.156 din

11.02.2002 [80]); Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări Sociale este condus

de preşedinte, care se numeşte de către Guvern (pct.22 al Hotărârii Guvernului cu privire la

aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, nr.739 din

25.07.2000 [79]); Agentul guvernamental este numit în funcţie de către Guvern (alin.(1) art.4 al

Legii cu privire la Agentul guvernamental) etc.

Şi astfel de exemple – când persoanele sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin

alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii – pot

fi prezentate în continuare. Important este ca, atunci când există îndoileli dacă o persoană sau

alta face parte dintr-o astfel de categorie, să se verifice dacă există vreo prevedere normativă care

stabileşte că acea persoană este numită sau aleasă de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova

sau Guvern. În lipsa unei asemenea prevederi normative, nu se poate vorbi despre o persoană

învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii

Moldova sau Guvern, în condiţiile legii.

În altă ordine de idei, în sensul prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, o altă categorie de

persoane cu funcţie de demnitate publică este cea a consilierilor locali.

Aşa cum rezultă din alin.(2) art.2 al Legii Republicii Moldova privind statutul alesului

local, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 02.02.2000 [128], se au în vedere:

137

consilierii consiliilor săteşti (comunale); consilierii consiliilor orăşeneşti (municipale); consilierii

consiliilor raionale; consilierii consiliului municipal Chişinău.

În context, atragem atenţia asupra prevederii de la alin.(1) art.23 al Legii Republicii

Moldova privind administraţia publică locală, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la

28.12.2006 [152], consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului local şi pentru deci-

ziile acestuia pe care le-au votat.

În niciun caz această prevedere nu trebuie să ducă la ideea că, în eventualitatea aplicării

răspunderii penale faţă de consilierii care au votat pentru decizii ce contravin legii penale, s-ar

încălca principiul caracterului personal al răspunderii penale. Amintim că art.6 CP RM „Princi-

piul caracterului personal al răspunderii penale” stabileşte: persoana este supusă răspunderii

penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie (alin.(1)); răspunderii penale

şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvârşit cu intenţie sau din imprudenţă o

faptă prevăzută de legea penală (alin.(2)).

Faptul că cele două sau mai multe persoane care săvârşesc infracţiuni fac parte dintr-un

organism colegial (aşa cum este şi consiliul local) nu înseamnă deloc că tragerea la răspundere

penală a acestora ar echivala cu aplicarea unei răspunderi colective în raport cu membrii acelui

organism colegial. Aşa cum votul consilierului local este unul personal, este imposibil ca acesta

să poarte răspundere pentru altcineva. Consilierul local, care nu a votat pentru decizii ce

contravin legii penale, nu are cum să răspundă penal. Aşa cum nu este posibil ca răspunderea

penală a consilierului local, care a votat pentru decizii ce contravin legii penale, să „ricoşeze”

asupra unui consilier local care nu a votat pentru asemenea decizii.

Indiferent care este numărul de consilieri locali dintr-un consiliu, aceştia sunt pasibili de

răspundere pentru fapte infracţionale, inclusiv pentru faptele prevăzute la lit.a) alin.(3) art.324,

lit.b) alin.(3) art.327, lit.b) alin.(3) art.328 şi la lit.b) alin.(2) art.332 CP RM. Or, în art.41

„Participaţia” este stabilit numărul minim de participanţi la infracţiune, însă nu este stabilit

numărul maxim al acestora.

Prin extrapolare, teza pe care o promovăm se va aplica membrilor oricărui organism

colegial, nu doar membrilor unui organism colegial constituit din persoane cu funcţie de demni-

tate publică.

Ţinem să precizăm că, de exemplu, conform art.9 al Legii privind statutul alesului local,

alesul local nu poate fi tras la răspundere penală (sau contravenţională) pentru voturile sau

opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. De asemenea, potrivit alin.(2) art.9 al Legii

Republicii Moldova despre statutul deputatului în Parlament, adoptate de Parlamentul Republicii

Moldova la 07.04.1994 [104], deputatul nu poate fi tras la răspundere juridică sub nicio formă

138

pentru opiniile politice sau voturile exprimate în exercitarea mandatului. Totuşi, aceste prevederi

legale nu constituie o excepţie de la regula pe care am enunţat-o mai sus, privind un cu totul alt

aspect.

În altă ordine de idei, persoane cu funcţie de demnitate publică, în sensul prevederii de la

alin.(3) art.123 CP RM, sunt şi deputaţii în Adunarea Populară a Găgăuziei.

Conform art.7, 11 şi 12 ale Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-

Yeri), autoritatea reprezentativă a Găgăuziei este Adunarea Populară a Găgăuziei, învestită cu

dreptul de a adopta acte normative, în limitele competenţei sale; Adunarea Populară a Găgăuziei

adoptă legi locale, în limitele competenţei sale, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi; de

competenţa Adunării Populare a Găgăuziei ţine adoptarea actelor normative, a căror executare

este obligatorie pe teritoriul Găgăuziei, şi adoptarea Regulamentului Găgăuziei; Adunarea

Populară a Găgăuziei adoptă legi locale în următoarele domenii: a) ştiinţă, cultură, învăţământ;

b) gospodărie comunală şi de locuinţe, urbanistică; c) ocrotire a sănătăţii, cultură fizică şi sport;

d) activitate bugetar-financiară şi fiscală locală; e) economie şi ecologie; f) relaţii de muncă şi

asistenţă socială.

În alt context, în sensul prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, ultima dintre categoriile de

persoane cu funcţie de demnitate publică este cea a persoanelor cărora persoana cu funcţie de

demnitate publică le-a delegat împuternicirile sale.

Conform lit.h) art.5 al Legii cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate

publică, în exercitarea mandatului, persoana cu funcţie de demnitate publică poate să delege

dreptul de a efectua în numele său acte, de a semna documente pe perioada absenţei sale, dacă

legile speciale ce reglementează activitatea demnitarului sau domeniul de activitate al acestuia

nu prevăd altfel.

De exemplu, potrivit alin.2 art.26 al Legii cu privire la Guvern, Şedinţa Prezidiului

Guvernului se convoacă de Prim-ministru şi se consideră deliberativă dacă la ea participă toţi

membrii Prezidiului; în cazul absenţei unui viceprim-ministru, acesta va delega pentru partici-

pare la şedinţă cu drepturi depline un alt membru al Guvernului. Condorm art.20 al Legii cu

privire la Agentul guvernamental, Agentul guvernamental, cu acordul ministrului justiţiei, poate

delega dreptul de semnătură şefului Direcţiei Agent guvernamental. În corespundere cu pct.15

din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi

funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, structurii şi efectivului-

limită ale aparatului central al acestuia, nr.630 din 22.08.2011 [90], în cadrul Ministerului Afa-

cerilor Externe şi Integrării Europene este instituit postul diplomatic de secretar general; secre-

tarul general exercită atribuţiile stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea

139

Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, delegate de către ministru, căruia i se

subordonează direct.

Şi astfel de exemple – vizând persoanele cărora persoana cu funcţie de demnitate publică

le-a delegat împuternicirile sale – pot fi prezentate în continuare. Important este ca, atunci când

există îndoileli dacă persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale

unei alte persoane, să se verifice: 1) dacă există vreo prevedere normativă care stabileşte o

asemenea prerogativă; 2) dacă, în cazurile stabilite de legislaţie, a fost autorizată delegarea de

către persoana cu funcţie de demnitate publică a împuternicirilor sale unei alte persoane. În lipsa

unei asemenea prevederi normative / a unei asemenea autorizări, nu se poate vorbi despre o

persoană căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.

Este important să mai precizăm următoarele: când, în alin.(3) art.123 CP RM, legiuitorul

spune „persoană căreia persoana cu funcţie de demnitate publică (sublinierea ne aparţine – n.a.)

i-a delegat împuternicirile sale”, se are în vedere persoana cu funcţie de demnitate publică în

sensul alin.(3) art.123 CP RM, nu în sensul prevederilor extrapenale. Or, de exemplu, conform

alin.(3) art.34 al Legii Republicii Moldova privind administraţia publică locală, adoptate de

Parlamentul Republicii Moldova la 28.12.2006 [152], „în caz de absenţă temporară, primarul

poate delega, sub proprie răspundere, exercitarea atribuţiilor sale viceprimarului sau, după caz,

secretarului consiliului pe întreaga durată a absenţei sale”. Însă, primarul nu este persoană cu

funcţie de demnitate publică în sensul alin.(3) art.123 CP RM. Deci, nici viceprimarul, nici

secretarul consiliului nu pot fi consideraţi persoane cărora persoana cu funcţie de demnitate

publică le-a delegat împuternicirile sale.

3.2.2. Persoana publică străină şi funcţionarul internaţional în calitate de

subiecţi speciali ai infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV din

Partea Specială a Codului penal

În compartimentul 2.1 al prezentei teze, referindu-ne la infracţiunile specificate în

Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal, am menţionat că persoana publică străină şi

funcţionarul internaţional îndeplinesc rolul de subiecţi speciali în cazul infracţiunii prevăzute la

art.324 CP RM. În acest caz, calitatea de persoană publică străină (de rând cu calitatea de

persoană publică) este nominalizată în dispoziţia de la alin.(1) art.324 CP RM. În acelaşi timp,

calitatea de funcţionar internaţional se consemnează la lit.a1) alin.(2) art.324 CP RM.

140

Conform art.1231 CP RM, prin „persoană publică străină” se înţelege: orice persoană,

numită sau aleasă, care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui

stat străin; persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ

public sau o întreprindere publică străină; persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul

sistemului judiciar al unui stat străin (alin.(1)); prin „funcţionar internaţional” se înţelege:

funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale sau orice persoană autori-

zată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei; membrul unei adunări parlamentare a

unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită funcţii judiciare în

cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă (alin.(2)).

Este consemnabil că nu doar în legea penală a Republicii Moldova se menţionează despre

persoana publică străină şi funcţionarul internaţional. Noţiuni similare acestora pot fi identificate

în legislaţiile penale ale altor state.

Astfel, de exemplu, potrivit Notei nr.2 la art.290 din Codul penal al Federaţiei Ruse, prin

„persoană cu funcţie de răspundere străină” se are în vedere fie persoana aleasă sau numită, care

ocupă o funcţie în cadrul unui organ legislativ, executiv sau judecătoresc al unui stat străin, fie

persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru o instituţie publică

străină sau o întreprindere publică străină; prin „persoană cu funcţie de răspundere a unei

organizaţii străine” se înţelege funcţionarul internaţional sau oricare altă persoană care este

împuternicită de o organizaţie străină să acţioneze în numele acesteia.

În corespundere cu art.294 din Codul penal al României din 2009, se consideră funcţionari

străini: a) funcţionarii sau persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de

muncă ori alte persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice

internaţionale la care România este parte; b) membrii adunărilor parlamentare ale organizaţiilor

internaţionale la care România este parte; c) funcţionarii sau persoanele care îşi desfăsoară

activitatea pe baza unui contract de muncă ori alte persoane care exercită atribuţii similare, în

cadrul Comunităţilor Europene; d) persoanele care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor

internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarii de la grefele

acestor instanţe; e) funcţionarii unui stat străin; f) membrii adunărilor parlamentare sau

administrative ale unui stat străin.

În conformitate cu alin.3 art.137 din Codul penal al Ungariei [300], funcţionari publici

străini sunt: a) persoana care îşi desfăşoară activitatea în cadul unui organ legislativ, executiv sau

judecătoresc ori în cadrul unui organ de urmărire penală al unui stat străin; b) persoana care îşi

desfăşoară activitatea în cadrul unei organizaţii internaţionale create în corespundere cu tratatele

internaţionale, dacă atribuţiile acestei persoane decurg din competenţa organizaţiei în cauză;

141

c) persoana aleasă pentru a-şi desfăşura activitatea în cadrul adunării generale sau al consiliului

executiv al unei organizaţii internaţionale create în corespundere cu tratatele internaţionale; d) fie

membrul unei instanţe judecătoreşti internaţionale care îşi exercită jurisdicţia asupra teritoriului

maghiar sau a cetăţenilor maghiari, fie persoana care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii

Internaţionale, dacă atribuţiile acestei persoane decurg din competenţa Curţii Internaţionale.

Nu în ultinul rând, în art.1 al Legii Republicii Africa de Sud cu privire la prevenirea şi

combaterea activităţilor de corupţie [296] se explică că persoană publică străină este: a) persoana

care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui alt stat; b) persoana

care îşi exercită funcţia publică pentru un stat străin, inclusiv persoana care este angajată într-o

comisie, corporaţie sau altă organizaţie sau autoritate care activează în folosul unui stat străin;

c) funcţionarul sau agentul unei organizaţii publice străine.

Făcând o comparaţie între aceste definiţii şi cele formulate la art.1231 CP RM, remarcăm

următoarele:

1) numai în Codul penal al Federaţiei Ruse se definesc aparte noţiunile similare cu cele de

persoană publică străină şi funcţionar internaţional, formulate la alin.(1) şi (2) art.1231

CP RM. În contrast, în Codul penal al României din 2009, în Codul penal al Ungariei şi în Legea

Republicii Africa de Sud cu privire la prevenirea şi combaterea activităţilor de corupţie se

definesc noţiuni generice – „funcţionar străin” / „funcţionar public străin” / „persoană publică

străină” – avându-se în vedere cele două ipostaze consemnate în alin.(1) şi (2) art.1231 CP RM;

2) definiţia noţiunii de persoană publică străină din alin.(1) art.1231 CP RM este mai apro-

piată de definiţia noţiunii „persoană cu funcţie de răspundere străină” din Codul penal al Federa-

ţiei Ruse, precum şi de definiţia noţiunii „persoană publică străină” din Legea Republicii Africa

de Sud cu privire la prevenirea şi combaterea activităţilor de corupţie, în comparaţie cu definiţiile

similare din Codul penal al României din 2009 şi din Codul penal al Ungariei. Totuşi, faţă de

definiţiile din Codul penal al Federaţiei Ruse şi din Legea Republicii Africa de Sud cu privire la

prevenirea şi combaterea activităţilor de corupţie, cea din alin.(1) art.1231 CP RM se referă în

plus la persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin;

3) definiţia noţiunii de funcţionar internaţional din alin.(2) art.1231 CP RM conţine mai

multe elemente din definiţia similară din Codul penal al României din 2009, în comparaţie cu

definiţiile similare din Codul penal al Federaţiei Ruse, din Codul penal al Ungariei şi din Legea

Republicii Africa de Sud cu privire la prevenirea şi combaterea activităţilor de corupţie. Totuşi,

în definiţia din alin.(1) art.1231 CP RM, spre deosebire de definiţia similară din Codul penal al

României din 2009, se menţionează despre organizaţiile supranaţionale în general, nu doar

despre Comunităţile Europene.

142

În alt context, este cazul să reproducem unele teze din Nota informativă la Proiectul de

lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, notă care a fost pusă la baza

amendamentelor operate la 02.12.2011: „Se propune modificarea şi completarea prevederilor

Codului penal în vederea implementării prevederilor Convenţiei ONU împotriva corupţiei,

Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia şi a Protocolului adiţional la Convenţia

penală a Consiliului Europei privind corupţia, prin introducerea suplimentară a conceptelor

„persoană publică străină” şi „funcţionar internaţional” al căror conţinut va fi similar noţiunilor

utilizate în convenţiile date: „agent public străin” şi „funcţionar al organizaţiei publice interna-

ţionale”. În consecinţă, propunerea de completare a art.324-326 CP RM are drept finalitate

extinderea sferei subiecţilor pasibili a fi traşi la răspundere penală pentru comiterea faptelor in-

criminate la aceste articole prin evocarea persoanelor publice străine şi a juraţilor străini. Ţinem

să remarcăm că lipsa în prezent a acestor concepte în Codul penal face imposibilă sancţionarea

penală a unor fapte de corupţie a căror incriminare este obligatorie potrivit Convenţiei ONU

împotriva corupţiei şi Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia” [206].

În această ordine de idei, este necesar să consemnăm că noţiunile „persoană publică

străină” şi „funcţionar internaţional” au apărut în legea penală a Republicii Moldova nu atât

datorită influenţei exercitate de unele modele legislative străine, cât mai ales în virtutea

angajamentelor asumate pe plan internaţional în vederea prevenirii şi combaterii corupţiei

implicând persoanele publice străine şi funcţionarii internaţionali.

În acest sens, evocăm, în primul rând, Rezoluţia Adunării Generale a ONU A/RES/53/176

din 15.12.1998 cu privire la corupţia în operaţiunile comerciale internaţionale [264]. Conform

acestui act, statele membre ale ONU – individual şi în cadrul unor organizaţii regionale şi inter-

naţionale – respectând prevederile Constituţiei şi principiile fundamentale de drept ale fiecărui

stat, urmează să incrimineze în mod eficient şi coordonat fapta de corupere a persoanelor publice

străine.

În art.2 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei sunt formulate definiţiile care au servit ca

model principal pentru definirea în art.1231 CP RM a noţiunilor „persoană publică străină” şi

„funcţionar internaţional”: prin „agent public străin” se înţelege orice persoană care deţine un

mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unei ţări străine, care a fost numită sau

aleasă, şi orice persoană care exercită o funcţie publică pentru o ţară străină, inclusiv pentru un

organism public sau o întreprindere publică; prin „funcţionar al unei organizaţii internaţionale

publice” se înţelege un funcţionar internaţional sau orice persoană autorizată de o astfel de

organizaţie să acţioneze în numele ei.

143

Observăm că, în comparaţie cu definiţiile din art.1231 CP RM, cele din art.2 al Convenţiei

ONU împotriva corupţiei sunt mai sumare: 1) definiţia noţiunii „agent public străin” nu conţine

nicio referire la persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat

străin; 2) definiţia noţiunii „funcţionar al unei organizaţii internaţionale publice” nu conţine nicio

referire la: funcţionarul unei organizaţii publice supranaţionale; orice persoană autorizată de o

organizaţie publică supranaţională să acţioneze în numele ei; membrul unei adunări parlamentare

a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită funcţii judiciare

în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă.

Oportunitatea incriminării faptelor de corupţie implicând persoane publice străine şi

funcţionari internaţionali reiese şi din Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia.

Potrivit lit.c) alin.(1) al acesteia, în cazul urmăririlor cu implicarea unui agent public al altui Stat,

Statul care urmăreşte nu poate să aplice definiţia de agent public decât în măsura în care această

definiţie este compatibilă cu dreptul său naţional. La art.9-11 ale Convenţiei penale a Consiliului

Europei privind corupţia se recomandă modelele în vederea incriminării faptelor de corupţie

implicând persoane publice străine şi funcţionari internaţionali: fiecare Parte adoptă măsuri

legislative şi alte măsuri necesare pentru a stabili drept infracţiune, în conformitate cu dreptul său

intern, actele menţionate în articolele 2 şi 3 ale Convenţiei penale a Consiliului Europei privind

corupţia, atunci când ele implică orice persoană care este funcţionar sau agent contractual, în

sensul statutului de agent al oricărei organizaţii publice internaţionale sau supranaţionale la care

Partea este membră, precum şi orice persoană, fie ea separată ori nu de o astfel de organizaţie,

care exercită funcţii ce corespund aşa-numiţilor funcţionari sau agenţi (art.9 „Corupţia funcţio-

narilor internaţionali”); fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri necesare pentru a

stabili drept infracţiune, în conformitate cu dreptul său intern, actele vizate în articolul 4, atunci

când ele implică orice persoană membră a unei adunări parlamentare a unei organizaţii

internaţionale sau supranaţionale la care Partea este membră (art.10 „Corupţia membrilor

adunărilor parlamentelor internaţionale”); fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri

necesare pentru a stabili drept infracţiune, în conformitate cu dreptul său intern, actele menţio-

nate în articolele 2 şi 3 ale Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, atunci când

ele implică orice persoană care exercită funcţii judiciare la o curte internaţională a cărei

competenţă este acceptată de către Parte sau orice funcţionar la grefa unei astfel de curţi (art.11

„Corupţia judecătorilor şi agenţilor curţii internaţionale”).

Nu este greu de observat că tocmai prevederile art.9-11 ale Convenţiei penale a Consiliului

Europei privind corupţia au servit ca model pentru specificarea în definiţia noţiunii „funcţionar al

unei organizaţii internaţionale publice” a: funcţionarului unei organizaţii publice supranaţionale;

144

oricărei persoane autorizate de o organizaţie publică supranaţională să acţioneze în numele ei;

membrului unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orică-

rei persoane care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv a persoanei

cu atribuţii de grefă.

De asemenea, din alin.4 art.1 al Convenţiei Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare

Economică privind combaterea corupţiei funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale,

aflăm că persoană publică străină este: persoana care deţine un mandat legislativ, executiv,

administrativ sau judiciar al unui stat străin, indiferent dacă este aleasă sau numită; persoana care

exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ public sau o întreprin-

dere publică străină; funcţionarul sau agentul unei organizaţii publice străine.

În cazul dat, definiţia a comasat accepţiunile de persoană publică străină şi de funcţionar

internaţional în sensul prevederii de la art.1231 CP RM. Cât priveşte primele două categorii de

persoane publice străine în sensul prevederii de la art.1231 CP RM, acestea apar în definiţia din

alin.4 art.1 al Convenţiei Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind com-

baterea corupţiei funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale. Însă, în definiţia dată nu este

amintită categoria de persoane care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui

stat străin. În ce priveşte funcţionarii internaţionali, în înţelesul Convenţiei Organizaţiei pentru

Cooperare şi Dezvoltare Economică privind combaterea corupţiei funcţionarilor publici în

tranzacţiile internaţionale, aceştia se reduc la funcţionarii sau agenţii unei organizaţii publice

străine. În cadrul Convenţiei în cauză nu se menţionează: funcţionarul unei organizaţii publice

supranaţionale sau orice persoană autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei;

membrul unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice

persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu

atribuţii de grefă.

Un interes relativ mai redus comportă unele dispoziţii ale Convenţiei Uniunii Europene

privind lupta împotriva corupţiei care implică funcţionari ai Comunităţilor Europene sau

funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene [38], elaborate în temeiul lit.c) alin.(2)

art.K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În corespundere cu art.1 al acestei Convenţii,

„funcţionar” înseamnă orice funcţionar comunitar sau naţional, inclusiv orice funcţionar al unui

alt stat membru; „funcţionar comunitar” înseamnă: orice persoană care are calitatea de funcţionar

sau de agent angajat prin contract în sensul Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene sau

al Regimului aplicabil altor agenţi ai Comunităţilor Europene; orice persoană pusă la dispoziţia

Comunităţilor Europene de către statele membre sau de către orice organism public sau privat,

care îndeplineşte funcţii echivalente celor pe care le îndeplinesc funcţionarii sau alţi agenţi ai

145

Comunităţilor Europene; membrii organismelor înfiinţate în conformitate cu tratatele de insti-

tuire a Comunităţilor Europene şi personalul acestor organisme sunt asimilaţi funcţionarilor

comunitari, în măsura în care acestora nu li se aplică Statutul funcţionarilor Comunităţilor

Europene sau Regimul aplicabil altor agenţi ai Comunităţilor Europene.

În acest fel, datorită esenţei sale, textul Convenţiei în cauză se referă mai cu seamă la

funcţionarii comunitari şi la funcţionarii unui alt stat membru al Uniunii Europene. Tocmai din

această cauză, este comparativ mai redus interesul faţă de definiţiile din cadrul Convenţiei

Uniunii Europene privind lupta împotriva corupţiei care implică funcţionari ai Comunităţilor

Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene, elaborate în temeiul lit.c)

alin.(2) art.K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Pentru că una dintre categorii de persoanele publice străine în sensul prevederii de la

art.1231 CP RM – persoanele care îşi exercită funcţiile de jurat în cadrul sistemului judiciar al

oricărui alt stat – nu este amintită în niciunul din actele cu vocaţie internaţională sus-nomi-

nalizate, în vederea complinirii tabloului, este necesar să vorbim despre Protocolul adiţional la

Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, adoptat la Strasbourg la 15.05.2003

[284]. Potrivit prevederilor acestuia, în cazul urmăririlor care implică un jurat străin, Statul care

realizează urmărirea nu poate aplica definiţia de jurat decât în măsura în care această definiţie

este compatibilă cu dreptul său naţional (alin.4 art.1); fiecare Parte adoptă măsurile legislative şi

alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului său

intern, faptele menţionate la art.2 „Corupţia activă a arbitrilor naţionali” şi la art.3 „Corupţia

pasivă a arbitrilor naţionali” din Protocolul adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei

privind corupţia, dacă se referă la orice persoană care îşi exercită funcţiile de jurat în cadrul

sistemului judiciar al oricărui alt stat.

În acest fel, devine mai clar care anume a fost modelul utilizat în vederea includerii în

alin.(1) art.1231

CP RM a menţiunii despre persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul

sistemului judiciar al unui stat străin.

După introducerea acestor note de claritate, să readucem în prim-plan una dintre secvenţele

din Nota informativă la Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative,

notă care a fost pusă la baza amendamentelor operate la 02.12.2011: „Ţinem să remarcăm că

lipsa în prezent a acestor concepte (se au în vederea conceptele „persoană publică străină” şi

„funcţionar internaţional” – n.a.) în Codul penal face imposibilă sancţionarea penală a unor fapte

de corupţie a căror incriminare este obligatorie potrivit Convenţiei ONU împotriva corupţiei şi

Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia” [206].

146

Cu alte cuvinte, cât priveşte noţiunile „persoană publică străină” şi „funcţionar interna-

ţional”, definite în art.1231 CP RM, nu se poate afirma că, până la intrarea în vigoare a amenda-

mentelor din 02.12.2011, aceste noţiuni ar fi fost subsecvente faţă de noţiunile „funcţionar

public” şi „persoană cu funcţie de răspundere”. Până la acel moment, noţiunile „persoană publică

străină” şi „funcţionar internaţional” pur şi simplu au lipsit în Codul penal al Republicii

Moldova. În legătură cu acest aspect, are dreptate Г.Богуш, care afirmă că, dacă ar fi existat

dispoziţii incriminatoare privind infracţiunile săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere,

care s-ar caracteriza printr-o imputabilitate universală (adică în raport cu oricine, indiferent de

apartenenţa la un stat sau altul), atunci ar fi fost inutile atât deceniile de eforturi în scopul

elaborării şi adoptării unor convenţii vizând faptele de corupţie ale persoanelor publice străine şi

ale funcţionarilor internaţionali, cât şi amendamentele operate în legislaţiile naţionale în vederea

implementării prevederilor acestor convenţii [242].

În contextul investigat, aducem un exemplu din practica judiciară care nu poate să nu

trezească rezerve: R.D. a fost condamnată în conformitate cu alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, la

21.10.2009, susţinând că are influenţă asupra unor persoane cu funcţie de răspundere din

cadrul Ambasadei Republicii Italia în Republica Moldova, contrar procedurii stabilite de perfec-

tare a vizelor Schenghen, în jurul orei 15.30, pe str. Ion Creangă, mun.Chişinău, în automobilul

ce-i aparţinea lui N.L., R.D. a primit de la acesta suma de 500 de euro, prima tranşă din 2500 de

euro ceruţi, precum şi paşaportul pe numele lui N.L. Întru asigurarea lui N.L. privind exercita-

rea influenţei promise, R.D. a întocmit o recipisă de primire a banilor de la N.L., concretizând în

aceasta că o parte din banii primiţi sunt destinaţi pentru persoanele cu funcţie de răspundere din

cadrul Ambasadei Republicii Italia în Republica Moldova, pentru a le face să îndeplinească

acţiuni ce intră în obligaţiile lor de serviciu (şi anume: perfectarea chemării pentru plecarea în

Italia). Pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie 2009, comunicând telefonic cu N.L., R.D. îi

promitea că sarcinile pe care ea şi le-a asumat întru perfectarea vizei Schenghen vor fi îndepli-

nite în termen. Ulterior, la 08.12.2009, în cadrul percheziţiei efectuate la domiciliul lui R.D., a

fost depistat paşaportul lui N.L., în care se afla o bancnotă în valoare de 500 de euro şi o hârtie

de culoare albă cu înscrieri în limbile română şi italiană. Acţionând în interesele inculpatei

R.D., avocatul P.I. a contestat sentinţa de condamnare cu apel, solicitând casarea sentinţei, reju-

decarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanţă,

prin care inculpata să fie achitată. Avocatul P.I. a invocat: componenţa infracţiunii prevăzute la

alin.(1) art.326 CP RM presupune necesitatea dovedirii faptului influenţării sau promisiunii in-

fluenţării unui funcţionar; în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public

147

nu este indicată funcţia de reprezentant al statului străin sau de funcţionar în cadrul repre-

zentanţei unui stat străin; de aceea, inculpata R.D. nu poate fi trasă la răspundere penală [64].

Instanţa de judecată nu a acceptat argumentele avocatului. În alte cazuri similare, s-a

considerat că noţiunea „persoană publică străină” este parte a noţiunii „funcţionar” care a fost

utilizată în art.326 CP RM [56; 43; 58; 228].

Considerăm că noţiunile „persoană publică străină” şi „funcţionar internaţional” sunt noi

pentru cadrul normativ al Republicii Moldova. Ele au devenit aplicabile numai odată cu intrarea

în vigoare a amendamentelor operate la 02.12.2011 [213]. Aceasta o demonstrează faptul că, în

rezultatul adoptării acestor amendamente, printre altele, art.4 „Subiecţii actelor de corupţie sau ai

faptelor de comportament corupţional” al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei a

fost completat cu litera c). Conform acestei litere, prevederile legii date se aplică persoanelor

publice străine, precum şi funcţionarilor internaţionali. În plus, în Nota informativă la Proiectul

Legii cu privire la modificarea şi completarea Legii cu privire la prevenirea şi combaterea

corupţiei se menţionează: „Modificările propuse la articolul 4 urmăresc extinderea sferei

(sublinierea ne aparţine – n.a.) subiectului activ al actelor de corupţie sau al faptelor de compor-

tament corupţional la unele categorii de persoane prevăzute în Convenţia ONU împotriva

corupţiei şi în Convenţia penală privind corupţia. Acest fapt va permite abordarea unitară a

activităţii de prevenire şi combatere a actelor de corupţie şi a celor conexe acestora, excluzându-

se interpretarea subiectivă şi înlăturarea unor lacune de reglementare” [207].

Să prezentăm şi un argument de factură juridico-comparativă: în Nota nr.1 la art.364

„Abuzul de putere sau abuzul de serviciu” din Codul penal al Ucrainei este definită noţiunea de

persoană cu funcţie de răspundere, care, în linii generale, nu se deosebeşte mult de definiţia

noţiunii omonime care este formulată în alin.(1) art.123 CP RM. Totodată, în Nota nr.2 la art.364

din Codul penal al Ucrainei se conţine o prevedere cu caracter derogatoriu: „Persoane cu funcţie

de răspundere se consideră, inclusiv, străinii şi apatrizii care îndeplinesc obligaţiile stabilite la

Nota nr.1 la art.364 din Codul penal al Ucrainei”. Această prevedere cu caracter derogatoriu a

apărut în rezultatul amendamentelor operate la Codul penal al Ucrainei în 2011 [305]. De ce ar fi

fost necesară completarea legii penale ucrainene cu o asemenea prevedere derogatorie, dacă

definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere din Nota nr.1 la art.364 din Codul penal al

Ucrainei deja ar fi cuprins ipoteza reliefată în Nota nr.2 la art.364 din Codul penal al Ucrainei?

Deci, este logic să afirmăm: întrucât la definiţia noţiunii de persoană cu funcţie de răspundere

din art.123 CP RM nu s-a făcut o asemenea derogare, rezultă că noţiunile „persoană publică

străină” şi „funcţionar internaţional” în sensul art.1231 CP RM, pe de o parte, şi noţiunea

148

„persoană cu funcţie de răspundere” în sensul art.123 CP RM, pe de altă parte, nu s-au aflat şi nu

se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”.

În alt context, mai jos vom caracteriza cele trei categorii de persoane publice străine,

specificate în alin.(1) art.123 CP RM:

1) orice persoană, numită sau aleasă, care deţine un mandat legislativ, executiv, adminis-

trativ sau judiciar al unui stat străin;

2) persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ

public sau o întreprindere publică străină;

3) persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.

În legătură cu prima dintre aceste categorii, este cazul să apelăm la Raportul explicativ la

Convenţia Uniunii Europene elaborată în temeiul lit.c) alin.(2) art.K.3 din Tratatul privind

Uniunea Europeană, privind lupta împotriva corupţiei care implică funcţionari ai Comunităţilor

Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene [294].

Conform acestuia, „prin „persoană deţinând un mandat al unui stat străin” trebuie de

înţeles funcţionarul public în accepţiunea legislaţiei naţionale a fiecărui stat membru al Uniunii

Europene. I se va acorda prioritate definiţiei noţiunii de funcţionar public din legea penală a

statului de origine a persoanei deţinând un mandat al unui stat străin. Noţiunea „persoană

deţinând un mandat al unui stat străin” nu include în mod automat membrii Parlamentului

European, miniştri, membrii curţilor supreme de justiţie sau membrii curţilor de conturi din

statele membre. Cu toate acestea, nu se exclude ca un stat membru să extindă propria definiţie a

noţiunii „persoană deţinând un mandat al unui stat străin” la unul sau la mai multe din aceste

categorii de persoane”.

În concluzie, extrapolând această explicaţie, se poate susţine că, în dependenţă de statul de

origine a făptuitorului, în baza legii penale a acestui stat, se va stabili dacă făptuitorul este sau nu

persoană deţinând un mandat al unui stat străin. În această ipoteză, trebuie să se ţină cont de

prevederea de la lit.c) art.1 al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia: „În cazul

urmăririlor cu implicarea unui agent public al altui Stat, Statul care urmăreşte nu poate să aplice

definiţia de agent public decât în măsura în care această definiţie este compatibilă cu dreptul său

naţional”.

În contextul analizei primei categorii de persoane publice străine, specificate în alin.(1)

art.123 CP RM, se prezintă drept criticabilă definiţia noţiunii „stat străin” din pct.18 alin.4 art.1

din Comentariul la Convenţia Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind

combaterea corupţiei funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale [287]: noţiunea de stat

149

străin nu se limitează doar la statele propriu-zise, dar include orice teritorii sau entităţi străine,

cum ar fi teritoriile autonome sau teritoriile separate de un stat.

În eventualitatea îmbrăţişării unei asemenea opinii, regiunea aflată sub controlul autorită-

ţilor anticonstituţionale de la Tiraspol ar trebui considerată stat străin. Respectiv, „funcţionarii

publici” reprezentând această regiune ar fi trebuit consideraţi persoane publice străine. Ceea ce

este inadmisibil.

Prin „stat străin”, în sensul dispoziţiei de la alin.(1) art.1231 CP RM, trebuie de înţeles

exclusiv statul recunoscut pe plan internaţional, inclusiv de Republica Moldova. Formaţiuni sta-

tale nerecunoscute de Republica Moldova (de exemplu, „Republica Moldovenească Nistreană”

„Republica Nagorno-Karabah”, „Republica Osetia de Sud”, „Republica Abhazia”, „Republica

Turcă a Ciprului de Nord”, „Republica Kosovo” etc.) nu pot avea această calitate.

În acelaşi timp, este relevantă şi utilă precizarea din alin.4 art.1 al Convenţiei Organizaţiei

pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind combaterea corupţiei funcţionarilor publici în

tranzacţiile internaţionale, potrivit căreia prin „stat străin” se înţelege toate nivelurile şi sub-

diviziunile administraţiei publice centrale sau locale dintr-un stat străin.

Următoarea categorie de persoane publice străine, specificată în alin.(1) art.123 CP RM,

este cea a persoanelor care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un

organ public sau o întreprindere publică străină.

În Comentariul la Convenţia Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

privind combaterea corupţiei funcţionarilor publici în tranzacţiile internaţionale se menţionează:

prin „organ public” se înţelege entitatea constituită în temeiul dreptului public în vederea efec-

tuării anumitor sarcini de interes public; prin „întreprindere publică” se înţelege orice întreprin-

dere, indiferent de forma sa juridică, asupra căreia guvernul unui stat sau guvernele mai multor

state pot să exercite, direct sau indirect, o influenţă dominantă. Aceasta se atestă atunci când,

printre altele, guvernul unui stat sau guvernele mai multor state deţin majoritatea capitalului

subscris al întreprinderii sau controlează majoritatea voturilor aferente acţiunilor emise de

întreprindere, sau pot desemna majoritatea dintre membrii organului administrativ, de conducere

sau de control al întreprinderii.

Aşadar, în esenţă, ceea ce în alin.(1) art.1231 CP RM se numeşte „organ public străin”

corespunde noţiunii de autoritate publică alături de noţiunea de instituţie publică în sensul

art.123 CP RM. De asemenea, ceea ce în alin.(1) art.1231 CP RM se numeşte „întreprindere

publică străină” corespunde, în esenţă, noţiunii de întreprindere de stat alături de noţiunea de

întreprindere municipală în sensul art.123 CP RM, în asociere cu noţiunea de întreprindere cu

capital majoritar de stat în înţelesul legislaţiei Republicii Moldova.

150

Desigur, la stabilirea statutului de organ public străin sau de întreprindere publică străină se

va ţine cont de specificul legislaţiei statului de apartenenţă a organului public sau a întreprinderii

publice străine.

O altă categorie de persoane publice străine, specificate în alin.(1) art.123 CP RM, este cea

a persoanelor care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.

În context, aducem la cunoştinţă că, potrivit alin.3 art.1 al Protocolului adiţional la Con-

venţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, termenul „jurat” trebuie înţeles prin referire

la dreptul naţional al statului parte la acest Protocol, dar în orice caz trebuie să desemneze o

persoană care să acţioneze în calitate de membru neprofesionist al unui organ colegial însărcinat

să se pronunţe în cadrul unui proces penal cu privire la vinovăţia unui acuzat.

Cu alte cuvinte, funcţia de jurat este funcţia ocupată de cetăţenii, care nu au o pregătire

juridică, într-o curte cu juraţi (curte cu juri), instanţă de judecată care functionează în unele state

(Regatul Unit, SUA etc.), având competenţa să examineze infracţiunile de gravitate sporită.

Alături de juraţi, curtea cu juraţi include membri profesionişti, şi anume: magistraţii de profesie.

În Republica Moldova s-a propus adoptarea unui cadru normativ în vederea implementării

sistemului de justiţie implicând juraţii [69]. Însă, în mod regretabil, această propunere nu a găsit

susţinere.

După caracterizarea celor trei categorii de persoane publice străine nominalizate în alin.(1)

art.1231 CP RM, vom examina particularităţile ce marchează cele trei categorii de funcţionari

internaţionali, consemnate în alin.(2) art.1231 CP RM:

1) funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale sau orice persoană

autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei;

2) membrul unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale;

3) orice persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv

persoana cu atribuţii de grefă.

Cât priveşte prima dintre aceste categorii, din Raportul explicativ la Convenţia penală a

Consiliului Europei privind corupţia [293], cu privire la conţinutul art.9 al acestei Convenţii,

aflăm: apărarea penală este necesară împotriva corupţiei funcţionarilor din cadrul instituţiilor

internaţionale, trebuind să aibă aceleaşi consecinţe ca şi în cazul agenţilor publici naţionali.

Oportunitatea incriminării faptelor de corupţie este chiar mai mare în cazul funcţionarilor din

cadrul organizaţiilor publice internaţionale, decât în cazul persoanelor publice străine. Aceasta

deoarece coruperea pasivă a unei persoane publice străine este deja considerată infracţiune în

temeiul legislaţiei interne a statului de origine al acestei persoane.

151

În contextul analizei celei dintâi categorii de funcţionari internaţionali în sensul alin.(2)

art.1231 CP RM, este cazul să deosebim două subcategorii de persoane: a) funcţionarul unei

organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale; b) orice persoană autorizată de o organizaţie

publică internaţională ori supranaţională să acţioneze în numele ei.

Aşa cum reiese din pct.59 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului

Europei privind corupţia, cele două subcategorii de persoane se caracterizează prin următoarele:

1) funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale trebuie deosebit de alţi

angajaţi contractuali ai unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale; 2) orice per-

soană, autorizată de o organizaţie publică internaţională ori supranaţională să acţioneze în

numele ei, este un membru al personalului, fiind detaşat (pus la dispoziţia organizaţiei de către

un guvern sau de către orice organism public sau privat), pentru a efectua funcţii echivalente cu

cele efectuate de către funcţionari sau angajaţii contractuali.

În legătură cu prima din aceste subcategorii, precizăm doar că deosebirea dintre funcţio-

narul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale şi alţi angajaţi contractuali ai unei

organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale este, în principiu, comparabilă cu deosebirea

dintre funcţionarul public şi alţi angajaţi contractuali, despre care am vorbit cu prilejul analizei

categoriei de funcţionar public în compartimentul 3.1 al tezei de faţă.

În ce priveşte noţiunea „organizaţie publică internaţională sau supranaţională”, din pct.61

al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, reiese că

astfel de organizaţii sunt cele constituite de guvernele statelor, nu de persoane fizice sau de

organizaţii private. De asemenea, rezultă că noţiunea „organizaţie publică internaţională sau

supranaţională” nu se referă la organizaţiile internaţionale non-guvernamentale. Ca exemplu de

organizaţie publică internaţională este prezentat Consiliul Europei, iar ca exemplu de organizaţie

publică supranaţională este prezentată Uniunea Europeană.

Următoarea categorie de funcţionari internaţionali, consemnată în alin.(2) art.1231 CP RM,

o formează membrii unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supra-

naţionale.

În pct.62 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind

corupţia se menţionează că, în esenţă, membrii unei adunări parlamentare a unei organizaţii

internaţionale ori supranaţionale au acelaşi statut cu membrii adunărilor publice naţionale.

Adunarea parlamentară a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale îndeplineşte funcţii

legislative, administrative sau de consiliere, în temeiul statutului de organizaţie internaţională

sau supranaţională care a creat-o. În ceea ce priveşte contextul specific internaţional, este

valabilă interpretarea făcută cu privire la funcţionarii unei organizaţii publice internaţionale ori

152

supranaţionale. Ca exemplu de adunare parlamentară a unei organizaţii internaţionale este adusă

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, iar ca exemplu de adunare parlamentară a unei

organizaţii supranaţionale este adus Parlamentul European.

Ultima dintre categoriile de funcţionari internaţionali, specificată în alin.(2) art.1231

CP RM, include oricare persoane care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi interna-

ţionale, inclusiv persoane cu atribuţii de grefă.

În pct.63 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind

corupţia se precizează că, în esenţă, interpretarea vizând noţiunea de agent public (a cărei

definiţie de la lit.a) art.1 al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia cuprinde

înţelesul de judecător) se aplică în raport cu persoanele care exercită funcţii judiciare în cadrul

unei curţi internaţionale. În mod similar, în esenţă, interpretarea vizând funcţionarii unei

organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale (nominalizaţi la art.9 al Convenţiei penale a

Consiliului Europei privind corupţia) ar trebui să fie extinsă asupra persoanelor care exercită

funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, în ceea ce priveşte contextul specific

internaţional.

Este cazul de concretizat că, în conformitate cu lit.b) art.1 al Convenţiei penale a Consi-

liului Europei privind corupţia, termenul „judecător”, care figurează în definiţia de la lit.a) art.1

al acestei Convenţii, se referă, inclusiv, la membrii procuraturii, precum şi la persoanele care

exercită funcţii judiciare.

Aşadar, membrii procuraturii şi persoanele care exercită funcţii judiciare (bineînţeles, dacă

acestea îşi exercită funcţiile în cadrul unei curţi internaţionale (cum ar fi, de exemplu, procurorii

Tribunalului ONU pentru fosta Iugoslavie)) fac parte, alături de judecătorii din cadrul unei curţi

internaţionale, din categoria de oricare persoane care exercită funcţii judiciare în cadrul unei

curţi internaţionale.

În pct.63 al Raportului explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind

corupţia se menţionează că judecători din cadrul unei curţi internaţionale trebuie consideraţi, de

exemplu, judecătorii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, se arată că persoanele cu atribuţii de grefă (membrii biroului grefierului) fac

parte şi ele din categoria de oricare persoane care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi

internaţionale.

Ultima precizare relevantă din pct.63 al Raportului explicativ la Convenţia penală a

Consiliului Europei privind corupţia este că, în principiu, instanţele de arbitraj nu sunt incluse în

noţiunea de curţi internaţionale în sensul art.11 al Convenţiei penale a Consiliului Europei

153

privind corupţia; aceasta deoarece instanţele de arbitraj nu îndeplinesc funcţii judiciare în ceea ce

priveşte statele.

Din moment ce arbitrii naţionali şi cei străini sunt nominalizaţi în Protocolul adiţional la

Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, vom menţiona că arbitrul ales sau

numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu apare în calitate de subiect al infracţiunii prevăzute la

art.333 CP RM. Deci, acesta nu poate fi considerat funcţionar internaţional în sensul alin.(2)

art.1231 CP RM. Activând în sectorul privat, arbitrul străin, ales sau numit să soluţioneze prin

arbitraj un litigiu, nu face parte din categoria oricăror persoane care exercită funcţii judiciare în

cadrul unei curţi internaţionale, categorie consemnată în alin.(2) art.1231 CP RM.

3.2.3. Subiectul special al infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM

În compartimentul 2.1 al tezei de faţă, referindu-ne la infracţiunile specificate în

Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal, am menţionat că persoana, căreia informaţiile

din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate i-au devenit cunoscute în procesul îndeplinirii

atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului, îndeplineşte rolul de subiect special al

infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM.

Întâi de toate, urmează să precizăm că, în rezultatul adoptării la 19.12.2011 de către

Parlamentul Republicii Moldova a Legii Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea

unor acte legislative [185], din art.3301 „Încălcarea regulilor privind declararea veniturilor şi a

proprietăţii de către demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionarii publici şi unele

persoane cu funcţie de conducere” au fost eliminate alin.(1) şi (2). Prin aceeaşi lege: la alin.(3)

art.14 al Legii privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii

de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu

funcţie de conducere s-a stabilit: „Indicarea intenţionată în declaraţie a datelor inexacte sau

incomplete constituie infracţiune şi se pedepseşte conform art.3521 din Codul penal”; Codul

contravenţional a fost completat cu art.3191

„Neexecutarea solicitărilor Comisiei Naţionale de

Integritate” (presupunând neprezentarea datelor, a informaţiilor, a înscrisurilor sau a documente-

lor solicitate de Comisia Naţională de Integritate în condiţiile alin.(3) art.11 al Legii privind

declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică,

judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere

(alin.(1)); neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neemiterea actului privind încetarea mandatului,

a raporturilor de muncă ori de serviciu, dacă actul de constatare al Comisiei Naţionale de

154

Integritate a rămas definitiv (alin.(2)) şi cu art.3302 „Încălcarea termenelor de declarare a

veniturilor şi a proprietăţii sau a intereselor personale” (presupunând nedepunerea declaraţiei cu

privire la venituri şi proprietate sau a declaraţiei de interese personale, în termenele stabilite de

legislaţie, de către persoana obligată să o depună). De asemenea, prin aceeaşi lege s-a stabilit o

nouă denumire pentru art.3301 CP RM: „Încălcarea regimului de confidenţialitate a informaţiilor

din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate”.

Caracteristicile persoanei, căreia informaţiile din declaraţiile cu privire la venituri şi

proprietate i-au devenit cunoscute în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării

controlului, sunt stabilite de reglementările privitoare la declararea şi controlul veniturilor şi al

proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor

publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere. Cu această ocazie, accentuăm că, întrucât

aceste reglementări au suportat modificări şi completări recente, în mare parte, nu mai este de

actualitate informaţia privind subiectul infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM, cuprinsă în

unele surse doctrinare [14; 15, p.892-893; 247, p.359]. Deci, nu se mai poate susţine, ca altădată,

că subiectul acestei infracţiunii este, după caz: membrul Comisiei centrale de control al

declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate; membrul comisiei departamentale de control al

declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate; colaboratorul Centrului pentru Combaterea

Crimelor Economice şi Corupţiei; alte persoane din cadrul Centrului pentru Combaterea

Crimelor Economice şi Corupţiei, al Serviciului de Informaţii şi Securitate, al Procuraturii

Generale, al Serviciului Fiscal de Stat, al Curţii de Conturi sau al altor organe abilitate cu funcţii

de control de stat.

Astfel, Legea privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu

funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane

cu funcţie de conducere stabileşte: în cadrul entităţilor în care activează persoane care, în

conformitate cu prezenta lege, au obligaţia de a depune declaraţia cu privire la venituri şi

proprietate se desemnează, din cadrul serviciului resurse umane, persoane responsabile de

colectarea declaraţiilor date (alin.(1) art.9); subiecţi ai declarării veniturilor şi a proprietăţii sunt:

a) persoanele care deţin funcţii de demnitate publică prevăzute în Anexa la Legea cu privire la

statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; b) membrii Consiliului de observatori al

Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”; deputaţii în

Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia; directorul general adjunct al

Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină; c) conducătorii şi adjuncţii acestora din cadrul

autorităţii administrative (instituţiei publice) subordonate organului central de specialitate, din

cadrul întreprinderii de stat sau municipale, societăţii comerciale cu capital de stat majoritar,

155

instituţiei financiare cu capital de stat total sau majoritar; d) persoanele cu funcţii de conducere şi

de control în instituţiile din cadrul sistemului de învăţământ de stat şi sistemului de sănătate

publică; e) personalul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; f) funcţionarii

publici, inclusiv cei cu statut special (alin.(1) art.3); prevederile Legii privind declararea şi

controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor,

procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere se aplică şi

persoanelor care sunt împuternicite, conform actelor legislative, să ia decizii în privinţa bunurilor

aflate în proprietatea statului sau în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv în

privinţa mijloacelor băneşti, ori care au dreptul de a dispune de astfel de bunuri, precum şi

persoanelor care nu sunt funcţionari publici, dar cărora statul le deleagă temporar una dintre

aceste atribuţii (alin.(2) art.3).

Însă, subiect al infracţiunii specificate la art.3301 CP RM poate fi nu doar persoana respon-

sabilă de colectarea declaraţiilor din cadrul entităţilor în care activează persoane care, în

conformitate cu numita lege, au obligaţia de a depune declaraţii.

Astfel, la art.11 al Legii privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoa-

nelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor

persoane cu funcţie de conducere se prevede: controlul veniturilor şi al proprietăţii expuse în de-

claraţie se efectuează de către Comisia Naţională de Integritate în conformitate cu regulamentul

comisiei aprobat de Parlament (alin.(1); declaraţiile depuse de preşedintele, vicepreşedintele şi

membrii Comisiei Naţionale de Integritate sunt controlate de către o comisie specială creată de

Parlament (alin.(4)).

Aşadar, şi persoanele menţionate la alin.(1) şi (4) art.11 al legii în cauză pot avea calitatea

de subiecţi ai infracţiunii prevăzute la art.3301 CP RM.

În concluzie, subiect al infracţiunii specificate la art.3301 CP RM este, după caz: a) per-

soana responsabilă de colectarea declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate din cadrul enti-

tăţilor în care activează persoane care, în conformitate cu Legea privind declararea şi controlul

veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurori-

lor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, au obligaţia de a depune

astfel de declaraţii; b) membrul Comisiei Naţionale de Integritate; c) membrul comisiei speciale,

create de Parlament, în vederea efectuării controlului declaraţiilor cu privire la venituri şi pro-

prietate depuse de preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei Naţionale de Integritate.

În alt context, suntem de acord cu S.Brînza, care afirmă: „Se va aplica nu alin.(3) art.3301

CP RM, dar alin.(2) art.315 „Divulgarea datelor urmăririi penale” din Codul penal, dacă

informaţiile din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate, în calitate de date ale urmăririi

156

penale, în ambianţa urmăririi penale sau în legătură cu aceasta, vor fi divulgate de către persoana

care efectuează urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra desfăşurării

urmăririi penale, dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale martorului, părţii

vătămate sau reprezentanţilor acestora ori dacă l-a făcut pe vinovat să se eschiveze de la

răspundere” [14]. Or, aşa cum reiese din dispoziţia de la art.3301 CP RM, divulgarea sau

publicarea intenţionată a informaţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate se poate

face doar în legătură cu procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului

de către persoana responsabilă de colectarea declaraţiilor din cadrul entităţilor în care activează

persoane care au obligaţia de a depune declaraţii, în conformitate cu Legea privind declararea şi

controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor,

procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere. Din aceste

considerente, divulgarea, făcută în legătură cu alte împrejurări decât cele relevate în art.3301 CP

RM şi/sau de alte persoane decât cele responsabile de colectarea declaraţiilor din cadrul

entităţilor în care activează persoane care, în conformitate cu numita lege, au obligaţia de a

depune declaraţii, nu poate fi calificată în baza art.3301 CP RM.

3.3. Subiecţii speciali ai infracţiunilor prevăzute în

Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal

3.3.1. Persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau

altă organizaţie nestatală, ori care lucrează pentru o astfel de

organizaţie, în calitate de subiect special al infracţiunilor prevăzute

în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal

A. Persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie

nestatală în calitate de subiect special al infracţiunilor prevăzute în Capitolul XVI din

Partea Specială a Codului penal

Aşa cum am menţionat în compartimentul 2.1 al prezentului studiu – dacă e să ne referim

la infracţiunile specificate în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal – persoana care

gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală apare ca subiect

al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.

157

După cum reiese din denumirea Capitolului XVI din Partea Specială a Codului penal,

persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală

activează în sectorul privat. Conform art.12 „Sectorul privat” al Convenţiei ONU împotriva

corupţiei, fiecare stat parte ia, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsuri

pentru prevenirea corupţiei implicând sectorul privat, pentru întărirea normelor de contabilitate şi

audit în sectorul privat şi, în caz de nerespectare a acestor măsuri, prevede sancţiuni civile,

administrative sau penale eficiente, proporţionate şi punitive.

Până la intrarea în vigoare, la 12.06.2003, a actualului Cod penal al Republicii Moldova nu

s-a făcut o delimitare între sectorul public şi sectorul privat. În Partea Specială a Codului penal al

Republicii Moldova din 1961 a existat un singur capitol, al optulea, care prevedea infracţiunile

săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere. În articolul 183, cu care începea acest capitol, se

stabilea: „Persoană cu funcţie de răspundere, potrivit prezentului cod, este considerată persoana

căreia, în autorităţile publice, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de tipul de

proprietate şi forma juridică de organizare, i se acordă permanent sau provizoriu – în virtutea

legii, prin numire, alegere sau prin încredinţarea unei însărcinări – anumite drepturi şi obligaţii în

vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau întreprinderii de acţiuni administrative de

dispoziţie ori organizatorico-economice”. Astfel, nu se făcea nicio deosebire între persoanele

care ocupau funcţia de răspundere într-o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie

nestatală şi persoanele care ocupau funcţia de răspundere într-o autoritate publică, întreprindere

de stat sau municipală ori instituţie publică.

Prezintă interes faptul că în Codul contravenţional al Republicii Moldova continuă să se

promoveze tocmai o astfel de concepţie. Or, în cadrul acestui act legislativ, Capitolul XVI

„Contravenţii ce afectează activitatea autorităţilor publice” este singurul capitol în care se sta-

bileşte răspunderea pentru faptele contravenţionale săvârşite de factorii de decizie (de exemplu,

pentru: abuzul de putere sau abuzul de serviciu; excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de

serviciu; primirea de recompensă nelegitimă sau de folos material etc.). Aceasta constituie o do-

vadă a faptului că, deocamdată, în Republica Moldova lipseşte o concepţie legislativă coerentă şi

bine gândită de apărare a ordinii de drept împotriva ilegalităţilor săvârşite de factorii de decizie.

Într-un studiu efectuat de R.Macauley se menţionează că, din cele 39 de state evaluate,

numai cinci (Bosnia şi Herţegovina, Lituania, Norvegia, Republica Slovacă şi Suedia) au în

legislaţiile lor infracţiuni care nu reflectă o demarcare clară între sectorul public şi sectorul

privat. În acelaşi timp, în legislaţia Irlandei şi în cea a Regatului Unit este promovată o concepţie

eclectică, presupunând că o serie de infracţiuni pot fi comise numai în sectorul public, în timp ce

alte infracţiuni pot fi săvârşite atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat [295].

158

Pe de altă parte, printre statele care au legi penale, în care există capitole similare

Capitolelor XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal a Republicii Moldova, se numără, în

primul rând, Federaţia Rusă. „În primul rând”, pentru că anume modelul reglementar rus a fost

cel care a stat la baza delimitării în Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova a

infracţiunilor, prevăzute în Capitolul XV, de infracţiunile specificate în Capitolul XVI.

Capitolul 23 din Codul penal al Federaţiei Ruse se numeşte „Infracţiuni împotriva

intereselor serviciului în organizaţiile comerciale sau în alte asemenea organizaţii”; Capitolul 30

din acelaşi Cod se numeşte „Infracţiuni împotriva puterii de stat, a intereselor serviciului de stat

şi a intereselor serviciului în organele administraţiei publice locale”. Conform Notei nr.1 la

art.201 din Codul penal al Federaţiei Ruse, persoană, care îndeplineşte funcţii de conducere într-

o organizaţie comercială sau într-o altă asemenea organizaţie, sau într-o organizaţie necomer-

cială care nu este nici autoritate de stat, nici autoritate a administraţiei publice locale, nici

instituţie de stat sau municipală, este fie persoana care îndeplineşte funcţiile unui organ executiv

unipersonal sau funcţiile unui membru al unui consiliu de directori sau ale altui organ executiv

colegial, fie persoana care, permanent, provizoriu sau în virtutea unei însărcinări speciale,

îndeplineşte funcţii administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice în cadrul unor

astfel de organizaţii.

În Partea Specială a Codului penal al Republicii Kazahstan, Capitolul 8 poartă titulatura

„Infracţiuni împotriva intereselor serviciului în organizaţiile comerciale sau în alte asemenea

organizaţii”; Capitolul 13 se numeşte „Infracţiuni de corupţie şi alte infracţiuni contra intereselor

serviciului public şi administraţiei publice”. Potrivit Notei la art.228 din Codul penal al Republi-

cii Kazahstan, persoană care îndeplineşte funcţii de conducere în organizaţiile comerciale sau în

alte asemenea organizaţii este persoana care, permanent, provizoriu sau în virtutea unei însăr-

cinări speciale, îndeplineşte funcţii administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice în

cadrul unei organizaţii care nu este nici autoritate de stat, nici autoritate a administraţiei publice

locale, nici organizaţie în care cota statului constituie nu mai puţin de 35%.

În Codul penal al Republicii Kârgâzstan [269], Capitolul 23 se numeşte „Infracţiuni

împotriva intereselor serviciului în întreprinderile care nu aparţin statului sau în alte asemenea

organizaţii”; Capitolul 30 are denumirea „Infracţiuni de serviciu”, fiind corespondent cu

Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova. În conformitate cu

Nota nr.1 la art.221 din Codul penal al Republicii Kârgâzstan, persoană care îndeplineşte funcţii

de conducere a unei organizaţii comerciale sau a unei alte asemenea organizaţii este persoana

care, permanent, provizoriu sau în virtutea unei însărcinări speciale, execută obligaţii administra-

tive de dispoziţie ori organizatorico-economice în cadrul unei organizaţii comerciale, indiferent

159

de forma de organizare juridică a acesteia, sau în cadrul unei organizaţii necomerciale care nu

este nici autoritate de stat, nici autoritate a administraţiei publice locale, nici instituţie de stat sau

municipală.

În Codul penal al Republicii Turkmenistan [276], Capitolul 23 se numeşte „Infracţiuni

împotriva serviciului public”; Capitolul 28 poartă denumirea „Infracţiuni împotriva intereselor

serviciului în organizaţiile comerciale sau în alte asemenea organizaţii”. În art.267 din Codul

penal al Republicii Turkmenistan se precizează că persoană care îndeplineşte funcţii de

conducere a unei organizaţii comerciale sau a unei alte asemenea organizaţii este persoana care,

permanent, provizoriu sau în virtutea unei însărcinări speciale, execută obligaţii administrative

de dispoziţie ori organizatorico-economice în cadrul unei organizaţii comerciale, indiferent de

forma de organizare juridică a acesteia, sau în cadrul unei organizaţii necomerciale care nu este

nici autoritate de stat, nici autoritate a administraţiei publice locale, nici instituţie publică.

În Codul penal al Georgiei [297], Capitolul XXIX poartă denumirea „Infracţiuni împotriva

intereselor întreprinderii sau ale unei alte organizaţii”; Capitolul XXXIX se numeşte „Malver-

saţiuni”, fiind corespondent cu Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal al Republicii

Moldova. În legea penală georgiană nu este definită noţiunea desemnând subiectul infracţiunilor

de abuz de serviciu şi de luare de mită (prevăzute la art.220 şi, respectiv, la art.221 din Codul

penal al Georgiei). Se menţionează doar că acesta este persoana care exercită autoritate mana-

gerială, reprezentativă sau altă autoritate specifică în cadrul întreprinderii sau al unei alte

organizaţii.

Pentru comparaţie, în corespundere cu art.124 CP RM, prin „persoană care gestionează o

organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” se înţelege persoana căreia, în

organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu,

prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea

exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

Astfel, remarcăm următoarele particularităţi ale acestei definiţii:

1) numai pentru legea penală autohtonă este caracteristică sintagma „persoană care gestio-

nează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală”. În legislaţiile altor

state, echivalentul acestei sintagme este: „persoană care îndeplineşte funcţii de conducere într-o

organizaţie comercială sau într-o altă asemenea organizaţie, sau într-o organizaţie necomercială

care nu este nici autoritate de stat, nici autoritate a administraţiei publice locale, nici instituţie de

stat sau municipală” (Codul penal al Federaţiei Ruse); „persoană care îndeplineşte funcţii de con-

ducere în organizaţiile comerciale sau în alte asemenea organizaţii” (Codul penal al Republicii

Kazahstan); „persoană care îndeplineşte funcţii de conducere a unei organizaţii comerciale sau a

160

unei alte asemenea organizaţii” (Codul penal al Republicii Kârgâzstan, Codul penal al Republicii

Turkmenistan); „persoană care exercită autoritate managerială, reprezentativă sau altă autoritate

specifică în cadrul întreprinderii sau al unei alte organizaţii” (Codul penal al Georgiei);

2) doar penru legea penală autohtonă este caracteristică evidenţierea subdiviziunii entităţii

în care îşi desfăşoară activitatea factorul de decizie din sectorul privat („…persoana căreia, în

organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia (sublinierea ne aparţine – n.a.)...”), alături

de entitatea respectivă propriu-zisă;

3) în art.124 CP RM se recurge la locuţiunea „permanent sau provizoriu, prin numire,

alegere sau în virtutea unei însărcinări”. În legislaţiile specificate mai sus (cu excepţia Codului

penal al Georgiei), locuţiunea având aceleaşi conotaţii este „permanent, provizoriu sau în

virtutea unei însărcinări speciale”;

4) în art.124 CP RM se menţionează despre „funcţiile sau acţiunile administrative de

dispoziţie ori organizatorico-economice”. În Codul penal al Federaţiei Ruse, sintagmele similare

sunt „funcţiile unui organ executiv unipersonal sau funcţiile unui membru al unui consiliu de

directori sau ale altui organ executiv colegial”; „funcţiile administrative de dispoziţie ori orga-

nizatorico-economice”. În Codul penal al Republicii Kazahstan se vorbeşte despre „funcţiile

administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice”. În acelaşi timp, în Codul penal al

Republicii Kârgâzstan şi în Codul penal al Republicii Turkmenistan formularea similară este

„obligaţiile administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice”.

După această analiză juridico-comparativă, să ne concentrăm atenţia asupra condiţiilor pe

care trebuie să le îndeplinească persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau

altă organizaţie nestatală, conform art.124 CP RM.

În opinia lui Н.Н. Цугленок, aceste condiţii cunosc următoarea clasificare: 1) condiţiile

care privesc entitatea în care îşi exercită atribuţiile persoana care gestionează organizaţia comer-

cială, obştească sau altă organizaţie nestatală; 2) condiţiile care se referă la caracterul atribuţiilor

exercitate de persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie

nestatală [280, p.130-131].

Aşa cum consideră S.Brînza şi V.Stati, rezultă că prima dintre condiţiile pe care ei le

specifică priveşte entitatea în care îşi exercită atribuţiile persoana care gestionează organizaţia

comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală; celelalte două condiţii pe care aceşti autori

le nominalizează se referă la caracterul atribuţiilor exercitate de persoana care gestionează

organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală: „Din definiţia formulată în

art.124 CP RM reiese că persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă

organizaţie nestatală este acea persoană care îndeplineşte următoarele trei condiţii: 1) este o

161

persoana căreia i se acordă drepturi şi obligaţii într-o organizaţie comercială, obştească sau altă

organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune a acestora; 2) aceste drepturi şi obligaţii i se

acordă permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări; 3) aceste

drepturi şi obligaţii i se acordă în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de

dispoziţie ori organizatorico-economice” [15, p.917].

În cele ce urmează vom analiza pe rând aceste trei condiţii.

Astfel, cât priveşte prima din aceste condiţii, entitatea, în care subiectul special menţionat

la art.124 CP RM îşi poate exercita atribuţiile, este: a) organizaţia comercială; b) organizaţia

obştească; c) altă organizaţie nestatală.

În legislaţia extrapenală nu este utilizată noţiunea de organizaţie comercială. În schimb, se

foloseşte noţiunea „societate comercială”, pe care o considerăm echipolentă cu noţiunea „organi-

zaţie comercială”, utilizată în legea penală. Din alin.(1) şi (2) art.106 din Codul civil aflăm că

societate comercială este organizaţia comercială cu capital social constituit din participaţiuni ale

fondatorilor (membrilor); societatea comercială poate fi constituită doar sub formă de societate

în nume colectiv, de societate în comandită, de societate cu răspundere limitată şi de societate pe

acţiuni.

În alte norme ale Codului civil găsim detalii privind caracteristicile fiecăreia dintre aceste

patru tipuri de societăţi comerciale: societate în nume colectiv este societatea comercială ai cărei

membri practică, în conformitate cu actul de constituire, activitate de întreprinzător în numele

societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile acesteia (alin.(1) art.121); societate în

comandită este societatea comercială în care, de rând cu membrii care practică în numele

societăţii activitate de întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile

acesteia (comanditaţi), există unul sau mai mulţi membri-finanţatori (comanditari) care nu

participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus riscul

pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii (alin.(1) art.136); societate cu răspundere limitată

este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform actului de

constituire şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii (alin.(1) art.145);

societate pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale

cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii (alin.(1) art.156).

Cât priveşte cooperativele de întreprinzător şi cele de producţie, considerăm că, aşa cum

rezultă din Codul civil şi din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, acestea nu sunt

societăţi comerciale (organizaţii comerciale). În accepţiunea art.124 CP RM, cooperativele de

întreprinzător şi cele de producţie urmează a fi raportate la categoria „altă organizaţie nestatală”.

162

În afară de organizaţia comercială, entitatea, în care subiectul special menţionat la art.124

CP RM îşi poate exercita atribuţiile, este organizaţia obştească. Notele ce caracterizează

organizaţiile obşteşti le identificăm în legislaţia extrapenală.

Considerăm că noţiunea „asociaţie obştească”, utilizată în legislaţia extrapenală, este

echipolentă cu noţiunea „organizaţie obştească”, folosită în legea penală. Astfel, de exemplu, în

corespundere cu art.1 al Legii cu privire la asociaţiile obşteşti, adoptate de Parlamentul

Republicii Moldova la 17.05.1996 [119], asociaţie obştească este organizaţia necomercială,

independentă de autorităţile publice, constituită benevol de cel puţin două persoane fizice şi/sau

juridice, asociate prin comunitate de interese în vederea realizării, în condiţiile legii, a unor

drepturi legitime; asociaţii obşteşti sunt considerate: asociaţiile pacifiste; asociaţiile de apărare şi

de promovare a drepturilor omului; asociaţiile de femei; asociaţiile de veterani; asociaţiile de

invalizi; asociaţiile de tineret şi de copii; societăţile ştiinţifice; societăţile tehnice; societăţile

ecologiste; societăţile cultural-educative; societăţile sportive; uniunile de creaţie; comunităţile

naţional-culturale; alte asociaţii ale persoanelor fizice şi/sau juridice legal constituite.

În afară de organizaţia comercială şi organizaţia obştească, entitatea, în care subiectul

special menţionat la art.124 CP RM îşi poate exercita atribuţiile, este o altă organizaţie nestatală.

Aşa cum rezultă din art.180-191 ale Codului civil, noţiunea „o altă organizaţie nestatală”,

utilizată în legea penală, are înţelesul noţiunii de societate necomercială (excluzând asociaţia

obştească), folosite în Codul civil.

Potrivit art.180-183 din Codul civil, organizaţie necomercială este persoana juridică al

cărei scop este altul decât obţinerea de venit. Organizaţii necomerciale sunt: a) asociaţia;

b) fundaţia; c) instituţia. Asociaţie este organizaţia necomercială constituită benevol de persoane

fizice şi juridice asociate, în modul prevăzut de lege, prin comunitate de interese, care nu

contravin ordinii publice şi bunelor moravuri, pentru satisfacerea unor necesităţi nemateriale.

Asociaţia poate avea forma de asociaţie obştească (care, aşa cum am menţionat, este echivalentă

cu noţiunea de organizaţie obştească în sensul art.124 CP RM), asociaţie religioasă, partid sau de

altă organizaţie social-politică, de sindicat, uniune de persoane juridice, de patronat, alte forme în

condiţiile legii. Fundaţie este organizaţia necomercială, fără membri, înfiinţată de una sau mai

multe persoane fizice şi juridice, dotată cu patrimoniu distinct şi separat de cel al fondatorilor,

destinat atingerii scopurilor necomerciale prevăzute în actul de constituire. Instituţie este

organizaţia necomercială constituită de fondator (fondatori) pentru exercitarea unor funcţii de

administrare, sociale, culturale, de învăţământ şi altor funcţii cu caracter necomercial, finanţată

parţial sau integral de acesta (aceştia).

163

Conform alin.(5) art.183 din Codul civil, instituţia poate fi publică sau privată. Cât priveşte

instituţia publică (adică, instituţia care este constituită în baza unui act emis de autoritatea

publică şi care este finanţată, integral sau parţial, de la bugetul celei din urmă), aceasta nu poate

fi considerată organizaţie nestatală în sensul art.124 CP RM. Or, aşa cum am menţionat în

compartimentul 3.1 al tezei de faţă, în acord cu alin.(2) art.123 CP RM, instituţia publică se

raportează la noţiunea „alte persoane juridice de drept public”. Deci, persoana care gestionează o

instituţie publică este persoană publică în sensul alin.(2) art.123 CP RM, nu persoana care gestio-

nează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală în sensul art.124 CP RM.

În ce priveşte instituţia privată (adică, instituţia care se constituie în baza hotărârii

persoanei fizice sau juridice de drept privat, care o dotează potrivit scopului preconizat), aceasta

reprezintă o organizaţie nestatală în sensul art.124 CP RM.

Detaliile despre unele organizaţii nestatale, în sensul art.124 CP RM, le aflăm din regle-

mentările de sorginte extrapenală.

De exemplu, conform alin.1 art.22 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi,

pentru a-şi coordona activitatea, în scopul creării unor condiţii favorabile pentru realizarea şi

apărarea intereselor de producţie, tehnico-ştiinţifice, sociale şi altor interese comune, întreprin-

derile au dreptul să înfiinţeze societăţi sub formă de asociaţii, uniuni, concerne, care vor fi

organizaţii necomerciale.

În conformitate cu art.3 al Legii asociaţiilor de economii şi împrumut a Republicii

Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 21.06.2007 [160], asociaţie de econo-

mii şi împrumut este organizaţia necomercială cu statut juridic special, constituită benevol de

persoane fizice şi juridice, asociate pe principii comune, care acceptă de la membrii săi depuneri

de economii, le acordă acestora împrumuturi, precum şi alte servicii financiare, în conformitate

cu categoria licenţei pe care o deţine.

La art.3 al Legii Republicii Moldova privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de reli-

gie, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2007 [157], se stabileşte că instituţia

religioasă este o parte componentă centrală sau regională a cultului religios, fondată de acesta

fără consemnarea calităţii de membru, reprezentând un aşezământ sau o structură religioasă; sunt

considerate instituţii religioase: eparhiile; diecezele; protopopiatele; decanatele; misiunile reli-

gioase sociale sau de caritate; instituţiile de învăţământ teologic de orice grad; centrele de peleri-

naj; asociaţiile şi fundaţiile religioase; instanţele de disciplină bisericească; alte instituţii

similare.

Potrivit art.1 al Legii Republicii Moldova privind partidele politice, adoptate de Parla-

mentul Republicii Moldova la 21.12.2007 [165], partidele politice sunt asociaţii benevole, cu

164

statut de persoană juridică, ale cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, care, prin

activităţi comune şi în baza principiului liberei participări, contribuie la conceperea, exprimarea

şi realizarea voinţei lor politice.

Conform art.2 al Legii culturii a Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii

Moldova 27.05.1999 [125], organizaţii de cultură sunt: uniunile de creaţie; breslele (corpora-

ţiile); asociaţiile, organizaţiile, instituţiile şi întreprinderile ce desfăşoară o activitate culturală.

În corespundere cu art.3 al Legii Republicii Moldova cu privire la cultura fizică şi sport,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 25.03.1999 [124], cetăţenii Republicii Moldova

au dreptul la formarea, în condiţiile legii, a asociaţiilor, cluburilor şi federaţiilor naţionale de

cultură fizică şi sport, a fondurilor şi altor structuri, care funcţionează în conformitate cu

legislaţia, cu statutele proprii şi cu cele ale organismelor internaţionale de profil.

Potrivit art.2 al Legii Republicii Moldova cu privire la tineret, adoptate de Parlamentul

Republicii Moldova la 11.02.1999 [123], instituţie de lucru cu tineretul este organizaţia care

desfăşoară activităţi cu şi pentru tineret.

Conform alin.(1) art.1 al Legii patronatelor a Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul

Republicii Moldova la 11.05.2000 [130], patronatele sunt organizaţii necomerciale,

neguvernamentale, independente şi apolitice, constituite în baza liberei asocieri şi egalităţii în

drepturi a patronilor din diverse domenii de activitate.

Şi astfel de exemple pot fi prezentate în continuare.

Considerăm neadecvată în plan terminologic şi nesincronizată cu normele extrapenale

sintagma „organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală”, utilizată în Codul

penal. De aceea, venim cu propunerea de substituire a acesteia printr-o sintagmă mai potrivită:

„societate comercială sau necomercială, cu excepţia persoanelor juridice de drept public”.

În acest fel, va fi clară limita de demarcare a sferelor de incidenţă a definiţiei de la alin.(2)

art.123 CP RM (definiţie care cuprinde formularea „al altor persoane juridice de drept public”) şi

a definiţiei de la art.124 CP RM.

În alt context, în legislaţia extrapenală pot fi găsite exemple când, deşi se utilizează

sintagma „persoană cu funcţie de răspundere”, se are în vedere o persoană care gestionează o

organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală în sensul art.124 CP RM.

De exemplu, conform alin.(1) art.73 al Legii privind societăţile pe acţiuni, persoane cu

funcţie de răspundere ale societăţii pe acţiuni sunt consideraţi membrii consiliului societăţii, ai

organului executiv, ai comisiei de cenzori, ai comisiei de lichidare a societăţii, precum şi alte

persoane care exercită atribuţii de dispoziţie în conducerea societăţii. Potrivit alin.(1) art.41 al

Legii privind cooperativele de producţie, persoane cu funcţie de răspundere ale cooperativei de

165

producţie sunt membrii consiliului cooperativei, preşedintele cooperativei, membrii comisiei de

revizie, ai comisiei de reorganizare şi ai comisiei de lichidare a cooperativei şi alte persoane care

exercită atribuţii de dispoziţie în cooperativă. În corespundere cu alin.(1) art.77 al Legii privind

cooperativele de întreprinzător, persoane cu funcţie de răspundere ale cooperativei de întreprin-

zător sunt membrii consiliului, ai comisiei de revizie, ai comisiei de lichidare şi ai comisiei de

reorganizare a cooperativei, preşedintele acesteia şi alte persoane care exercită atribuţii de dispo-

ziţie în cooperativă. În conformitate cu alin.(3) art.76 al Legii privind societăţile cu răspundere

limitată, persoana cu funcţie de răspundere a societăţii cu răspundere limitată se eliberează de

răspundere materială solidară pentru decizia organului executiv colegial al societăţii sau a consi-

liului societăţii dacă: a) a votat contra luării acestei decizii de către organul de conducere

respectiv şi b) opinia ei separată este anexată la procesul-verbal al şedinţei organului respectiv

sau este consemnată în procesul-verbal.

Cu certitudine, asemenea exemple mai există.

Nu negăm faptul că sintagma „persoană cu funcţie de răspundere”, utilizată în ipotezele

menţionate mai sus, este generatoare de confuzii în planul identificării într-un mod greşit a

sferelor de incidenţă a noţiunilor definite la art.123 CP RM şi a noţiunii definite la art.124

CP RM. De fapt, sintagma „persoană cu funcţie de răspundere” desemnând o persoană care

gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, în sensul art.124

CP RM, este nu altceva decât o reminiscenţă a perioadei în care, atât în legea penală, cât şi în

legislaţia extrapenală, nu se făcea nici o deosebire între ceea ce astăzi înţelegem prin noţiunile

„persoană cu funcţie de răspundere” şi „persoană care gestionează o organizaţie comercială,

obştească sau altă organizaţie nestatală”.

Cu toate neajunsurile sale, sintagma „persoană cu funcţie de răspundere” – utilizată în

Legea privind societăţile pe acţiuni, în Legea privind cooperativele de producţie, în Legea

privind cooperativele de întreprinzător, în Legea privind societăţile cu răspundere limitată etc. –

ne ajută să identificăm categoriile de persoane care intră sub incidenţa art.124 CP RM. Din

prevederile acestor acte normative reiese că noţiunea „persoană care gestionează o organizaţie

comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” este mai largă decât noţiunea „conducătorul

organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale”.

Această concluzie rezultă din opiniile exprimate de unii autori [248; 282]. Aceeaşi conclu-

zie reiese din analiza legislaţiei. De exemplu, în unele acte normative, persoanele care gestio-

nează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală sunt desemnate prin

termenul „administratori”: potrivit art.3 al Legii Republicii Moldova privind instituţiile finan-

ciare, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.1995 [115], administrator este:

166

membrul consiliului băncii; membrul organului executiv al băncii; membrul comisiei de cenzori

a băncii; contabilul-şef al băncii; conducătorul filialei băncii; altă persoană învestită prin lege sau

statut să-şi asume obligaţii, de sine stătător sau împreună cu alţii, în numele şi în contul băncii;

conform art.3 al Legii Republicii Moldova privind asociaţiile de economii şi împrumut, admi-

nistrator este: membrul consiliului asociaţiei de economii şi împrumut; membrul comisiei de

cenzori a asociaţiei de economii şi împrumut; directorul executiv al asociaţiei de economii şi

împrumut; contabilul-şef al asociaţiei de economii şi împrumut; conducătorul filialei sau al

reprezentanţei asociaţiei de economii şi împrumut; alte persoane abilitate, conform legislaţiei sau

statutului asociaţiei de economii şi împrumut, să-şi asume obligaţii, de sine stătător sau împreună

cu alţii, în numele şi în contul asociaţiei de economii şi împrumut.

În practica judiciară s-a considerat că persoană care gestionează o organizaţie comercială,

obştească sau altă organizaţie nestatală este: preşedintele societăţii pe acţiuni „T.S.” [260];

directorul societăţii cu răspundere limitată „A.B.” [42]; directorul societăţii cu răspundere

limitată „F.G.” [54]; directorul societăţii pe acţiuni „T.” [48]; directorul general al societăţii

pe acţiuni „A.S.” [59]; directorul general al societăţii pe acţiuni „I.” [45]; directorul societăţii

pe acţiuni „E.-N.”[50]; directorul general al societăţii pe acţiuni „P.G.B.” [57]; directorul

societăţii pe acţiuni „Î.C.V.P.” [52]; directorul filialei I. a băncii comerciale „E.B.” [53];

directorul societăţii pe acţiuni „T.” [60]; preşedintele cooperativei de consum „A.” [62]; preşe-

dintele unei asociaţii a proprietarilor de locuinţe privatizate [46]; antreprenorul-posesor al

întreprinderii individuale „B.-G.” [61].

Totuşi, până la urmă, contează nu cum sunt denumite funcţiile persoanelor care gestio-

nează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Contează ca atribuţiile

acestora să fie conforme cu prevederile art.124 CP RM. Iar din prevederile acestui articol reiese

că persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală

este, după caz, persoana:

1) căreia, în organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală ori într-o

subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtu-

tea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor

administrative de dispoziţie;

2) căreia, în organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală ori într-o

subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtu-

tea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor

organizatorico-economice.

167

Nu există nicio reglementare care să prevadă care funcţii sau acţiuni ale persoanei, care

gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, sunt funcţii sau

acţiuni administrative de dispoziţie ori funcţii sau acţiuni organizatorico-economice.

Totuşi, nu trebuie să uităm că interpretarea oficială vizând caracteristicile acestor funcţii

sau acţiuni o găsim în Hotărârea Curţii Constituţionale privind controlul constituţionalităţii

dispoziţiilor art.183 din Codul penal, nr.1 din 11.01.2001 [74]. În contextul studiului de faţă,

această interpretare îşi păstrează relevanţa, întrucât se referă la perioada în care, atât în legea

penală, cât şi în legislaţia extrapenală, nu se făcea nicio deosebire între ceea ce astăzi înţelegem

prin noţiunile „persoană cu funcţie de răspundere” şi „persoană care gestionează o organizaţie

comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală”.

Din textul acestei hotărâri deducem că persoană căreia, în organizaţia comercială,

obştească sau altă organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent

sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii

în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie este persoana având

atribuţii legate, în special, de dirijarea nemijlocită a oamenilor sau de administrarea unui sector

de muncă în cadrul unei organizaţii comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale, ori

în cadrul unei subdiviziuni a acestora; persoană căreia, în organizaţia comercială, obştească sau

altă organizaţie nestatală ori într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu,

prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exer-

citării funcţiilor sau acţiunilor organizatorico-economice este persoana având atribuţii legate, în

special, de dispunerea şi administrarea patrimoniului aparţinând unei organizaţii comerciale,

obşteşti sau unei alte organizaţii nestatale, ori unei subdiviziuni a acestora.

Nu întâmplător, în textul Hotărârii Curţii Constituţionale privind controlul constituţionali-

tăţii dispoziţiilor art.183 din Codul penal, nr.1 din 11.01.2001, se utilizează sintagma „în

special”, pe care am subliniat-o în ambele cazuri. Aceasta denotă că este exemplificativă prezen-

tarea de ipoteze care se referă la exercitarea funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie

ori a funcţiilor sau acţiunilor organizatorico-economice. Până la urmă, contează ca, atât funcţiile

sau acţiunile administrative de dispoziţie, cât şi funcţiile sau acţiunile organizatorico-economice,

să fie producătoare de efecte juridice (adică, să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi

juridice). Aşa cum ne vom putea convinge mai jos, nu pot fi producătoare de efecte juridice

funcţiile pur profesionale sau tehnice exercitate în cadrul organizaţiei comerciale, obşteşti sau al

unei alte organizaţii nestatale.

Ultima dintre condiţiile ce se referă la caracterul atribuţiilor exercitate de persoana care

gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, pe care trebuie să o

168

analizăm, presupune că persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă

organizaţie nestatală este acea persoană căreia drepturile şi obligaţiile îi sunt acordate permanent

sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări.

Astfel, legiuitorul subliniază că nu importă la calificare, urmând a fi luate în consideraţie la

individualizarea pedepsei, împrejurările referitoare la: 1) caracterul definit sau nedefinit al dura-

tei acordării drepturilor şi obligaţiilor respective; 2) modul de acordare – prin numire, alegere sau

în virtutea unei însărcinări – a acelor drepturi şi obligaţii.

Indiferent de caracterul – definit sau nedefinit – al duratei acordării drepturilor şi obliga-

ţiilor respective, contează ca, la momentul săvârşirii infracţiunii, persoana care gestionează

organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală să fie titulară a acelor drepturi

sau obligaţii. Cu alte cuvinte, nu se poate vorbi despre o persoană care gestionează organizaţia

comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, dacă infracţiunea a fost comisă: a) înainte de

momentul acordării acesteia a drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească

sau altă organizaţie nestatală; 2) după momentul în care această persoană îşi pierduse prerogativa

de a fi titulară a drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă

organizaţie nestatală.

Acordarea drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă

organizaţie nestatală are un caracter permanent în cazul în care nu se stabileşte un termen limită

pentru exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor respective. Din contra, acordarea dreptu-

rilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală are un

caracter provizoriu în cazul în care se stabileşte un termen, în limitele căruia are loc exercitarea

drepturilor şi executarea obligaţiilor respective.

De asemenea, nu este relevant modul de acordare – prin numire, alegere sau în virtutea

unei însărcinări – a drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă

organizaţie nestatală. Contează ca numirea, alegerea sau însărcinarea persoanei care gestionează

organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală să se facă în condiţiile legii.

Acordarea drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă

organizaţie nestatală se face prin numire, atunci când funcţiile sau acţiunile administrative de

dispoziţie ori organizatorico-economice sunt conferite sau autorizate în lipsa desemnării prin vot

a persoanei căreia i se acordă acele drepturi şi obligaţii. Dimpotrivă, acordarea drepturilor şi

obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală se face prin

alegere, atunci când funcţiile sau acţiunile administrative de dispoziţie ori organizatorico-econo-

mice sunt conferite sau autorizate în condiţiile desemnării prin vot a persoanei căreia i se acordă

acele drepturi şi obligaţii.

169

Acordarea drepturilor şi obligaţiilor într-o organizaţie comercială, obştească sau altă orga-

nizaţie nestatală se face în virtutea unei însărcinări, atunci când funcţiile sau acţiunile adminis-

trative de dispoziţie ori organizatorico-economice sunt conferite sau autorizate ad-hoc. Odată cu

îndeplinirea însărcinării, încetează prerogativa de exercitare a funcţiilor sau acţiunilor adminis-

trative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

În altă ordine de idei, făcând analogie cu caracteristicile persoanei publice, despre care am

vorbit în compartimentul 3.1 al prezentei lucrări, considerăm că persoana care gestionează

organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală trebuie deosebită de:

1) personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul de deservire tehnică;

personalul care desfăşoară activităţi auxiliare) din cadrul organizaţiei comerciale, obşteşti sau al

unei alte organizaţii nestatale;

2) persoanele care exercită funcţii pur profesionale în cadrul organizaţiei comerciale,

obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale.

În acest plan, suntem de acord cu cele afirmate de S.Brînza şi V.Stati: „Nu pot fi subiecţi ai

infracţiunilor săvârşite de persoanele care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau

altă organizaţie nestatală acei lucrătorii ai unei organizaţii comerciale, obşteşti sau ai unei alte

organizaţii nestatale ori ai unei subdiviziuni a acestora, care exercită funcţii pur profesionale sau

tehnice (de exemplu, medicii, pedagogii etc.). În acelaşi timp, dacă, în afară de exercitarea func-

ţiilor pur profesionale sau tehnice, aceste persoane sunt învestite cu funcţii de ordin administrativ

de dispoziţie sau de ordin organizatorico-economic, atunci, în caz de luare sau acceptare a unui

folos necuvenit, ele pot fi trase la răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută la art.333

CP RM (de exemplu, profesorul din cadrul comisiei de examinare sau al comisiei de calificare,

activând în cadrul unei instituţii de învăţământ private, care semnează documentul de promovare

a studentului (masterandului, doctorandului etc.) etc.)” [15, p.924].

Aşadar, cei care fac parte din personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul

de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi auxiliare) din cadrul organizaţiei

comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale (de exemplu, dactilograf, secretar

tehnic, arhivar, expeditor, curier etc.) nu pot fi consideraţi ca având calitatea de persoane care

gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.

Nu pot avea această calitate nici medicii, pedagogii sau alte asemenea persoane, în ipoteza

în care acestea exercită funcţii pur profesionale în cadrul organizaţiei comerciale, obşteşti sau al

unei alte organizaţii nestatale. Numai în ipoteza în care persoana – care, în alte circumstanţe

(altele decât cele în care este săvârşită infracţunea), exercită funcţii pur profesionale în cadrul

organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale – îşi asumă drepturi şi

170

obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori

organizatorico-economice, se poate vorbi despre calitatea de persoană care gestionează

organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. În această ipoteză, calitatea

persoanei de a fi medic, pedagog etc. este eclipsată în plan juridic de calitatea de a fi persoană

care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.

În practica judiciară calitatea de persoană care gestionează organizaţia comercială, obştească

sau altă organizaţie nestatală s-a atestat, corect, în cazul următor: C.S. a fost condamnată în baza

alin.(1) art.333 CP RM. Deţinând funcţia de conferenţiar universitar la o catedră a unei insti-

tuţii de învăţământ superior private, fiind persoană căreia i s-a acordat, prin numire, drepturi şi

obligaţii în vederea exercitări funcţiilor administrative de dispoziţie (şi anume: aprecierea

imparţială a cunoştinţelor studenţilor în cadrul sesiunilor de examinare, cu înscrierea notelor,

confirmate în borderou prin semnătura personală), la 06.06.2006, aproximativ la ora 13.05,

precum şi la 09.06.2006, aproximativ la ora 11.15, într-un birou al instituţiei respective, C.S. a

luat de la studentul anului III al instituţiei nominalizate, O.V., bani în sumă totală de 300 dolari

SUA, dintre care 150 dolari SUA erau destinaţi pentru primirea de la studenta aceleiaşi

instituţii, P.S., a diferenţelor la trei discipline, cu înscrierea în borderouri a notelor nu mai joase

de nota „7”.” [51].

În ipoteza dată, C.S. a exercitat funcţii administrative de dispoziţie, întocmind şi semnând

borderoul de examinare a cunoştinţelor studenţilor în cadrul unei sesiuni de examinare. Exer-

citarea acestor funcţii a fost una producătoare de efecte juridice pentru O.V. şi P.S., care, astfel,

au fost promovaţi. Nu se poate susţine că, în împrejurările concrete descrise în speţă, funcţiile

exercitate de C.S. ar fi fost pur profesionale.

În alt context, nu poate fi considerată persoană care gestionează organizaţia comercială,

obştească sau altă organizaţie nestatală persoana care lucrează pentru o organizaţie comercială,

obştească sau o altă organizaţie nestatală. O astfel de persoană apare în calitate de subiect special

distinct al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM. Particularităţile acestui subiect

special vor fi analizate în mai jos.

Nu poate avea calitatea de persoană care gestionează organizaţia comercială, obştească sau

altă organizaţie nestatală nici: notarul; auditorul; avocatul; executorul judecătoresc; expertul

judiciar; interpretul şi traducătorul antrenaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul

Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, de notari,

avocaţi sau de executorii judecătoreşti; mediatorul; medicul, privit ca liber-profesionist; manda-

tarul autorizat; reprezentantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului

etc. Aşa cum am afirmat în compartimentul 3.3 al prezentei teze, legiuitorul a raportat astfel de

171

persoane la categoria de persoane autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia

servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public (categorie reprezentând persoa-

nele publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM).

B. Persoana care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă

organizaţie nestatală în calitate de subiect special al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi

335 CP RM

După cum am menţionat în compartimentul 2.1 al prezentului studiu – dacă e să ne referim

la infracţiunile specificate în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal – persoana care

lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală apare ca

subiect al infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM.

Până la intrarea în vigoare a amendamentelor operate la 02.12.2011, persoana care lucrează

pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală nu a apărut în calitate

de subiect special în normele Codului penal al Republicii Moldova. Recunoaşterea acestei

calităţi este rezultatul extinderii implementării de către ţara noastră a prevederilor Convenţiei

penale a Consiliului Europei privind corupţia.

Astfel, atrag atenţia două dintre articolele acestei convenţii: fiecare Parte adoptă măsurile

legislative sau alte măsuri necesare pentru a stabili drept infracţiune, în conformitate cu dreptul

său intern, în cazul când actul a fost comis, intenţionat, în cadrul unei activităţi comerciale, fapta

de a promite, de a oferi sau de a da, direct sau indirect, orice avantaj nedatorat oricărei persoane

care conduce sau este angajată în cadrul unei entităţi din sectorul privat, pentru ea însăşi sau

pentru altcineva pentru ca persoana să înfăptuiască sau să se abţină de la înfăptuirea unui act de

violare a îndatoririlor sale (art.7 „Corupţia activă în sectorul privat”); fiecare Parte adoptă

măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a stabili drept infracţiune, în conformitate cu

dreptul său intern, în cazul când actul a fost comis, intenţionat, în cadrul unei activităţi comer-

ciale, acţiunea de solicitare sau de primire, direct sau indirect, fie prin intermediul unei terţe

persoane, a unui avantaj nedatorat sau acţiunea persoanei de a accepta oferirea sau promisiunea

unui avantaj nedatorat, pentru ea însăşi sau pentru orice persoană care conduce sau lucrează

pentru o entitate din sectorul privat pentru ca ea să înfăptuiască sau să se abţină de la înfăptuirea

unui act de violare a îndatoririlor sale (art.8 „Corupţia pasivă în sectorul privat).

În legătură cu aceste prevederi, este cazul să apelăm la Raportul explicativ la Convenţia

penală a Consiliului Europei privind corupţia [293]. În pct.55 al acestui Raport, referitor la art.7

al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, se menţionează: incriminarea actelor

de corupţie în sectorul privat urmăreşte să protejeze încrederea şi loialitatea, care sunt indispen-

sabile pentru desfăşuarea şi dezvoltarea relaţiilor în sectorul privat. Drepturile şi obligaţiile, care

172

decurg din aceste relaţii, sunt guvernate de normele dreptului privat şi, într-o mare măsură, sunt

determinate de contracte. Se aşteaptă ca angajatul să-şi îndeplinească atribuţiile în conformitate

cu contractul pe care l-a încheiat, care stabileşte, în mod expres sau implicit, o obligaţie generală

de loialitate faţă de angajatorul său, o obligaţie generală de a nu acţiona în detrimentul intere-

selor acestuia. Angajatul, care acceptă mită pentru a acţiona sau a se abţine să acţioneze într-un

mod care este contrar interesului angajatorului său, nu face decât să abuzeze de încrederea ce i-a

fost acordată.

În această explicaţie este consemnat angajatul care îşi desfăşoară activitatea în sectorul

privat, însă nu se concretizează nici cine este acesta, nici care este deosebirea dintre el şi cel care

conduce o entitate privată.

În aceste condiţii, suntem nevoiţi să apelăm la modelele legislative străine, similare celor

vizând persoana care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie

nestatală, în sensul art.333 şi 335 CP RM.

De exemplu, în art.252 „Mituire” din Codul penal al Republicii Belarus [271] se stabileşte

răspunderea fie pentru luarea de către un lucrător al unui întreprinzător individual sau al unei

persoane juridice, care nu ocupă funcţii de conducere, de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau

servicii patrimoniale, pentru a îndeplini o acţiune sau inacţiune în folosul mituitorului, legată de

activitatea desfăşurată de acest lucrător, astfel cauzându-se daune intereselor proprietarului sau

ale clienţilor acestuia, fie pentru darea unei asemenea recompense.

De asemenea, la art.225 „Primirea ilegală a recompensei de către un funcţionar” din Codul

penal al Republicii Kârgâzstan se prevede răspundere pentru primirea cu bună-ştiinţă ilegală de

către un funcţionar, care nu este persoană cu funcţie de răspundere a unei autorităţi publice, a

unei întreprinderi, instituţii, organizaţii, asociaţii obşteşti sau a unui organ de autoadministrare a

cetăţenilor, a unei recompense materiale sau a unui folos material, exprimat în proporţii consi-

derabile, pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea în interesul recompensatorului a unei acţiuni

anumite, care implică folosirea situaţiei de serviciu.

Interpretând aceste prevederi normative, dar şi făcând analogie cu cele afirmate în com-

partimentul 3.1 al tezei în legătură cu caracteristicile persoanei publice în sensul alin.(2) art.123

CP RM, ajungem la următoarele concluzii: în sensul dispoziţiilor de la art.333 şi 335 CP RM,

prin „persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie

nestatală” trebuie de înţeles acea persoană care, deşi activează într-o organizaţie comercială,

obştească sau o altă organizaţie nestatală, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.124 CP RM.

Aşadar, este vorba despre o persoană care, deşi este lucrător (angajat) al organizaţiei

comerciale, obşteşti sau ai unei alte organizaţii nestatale, totuşi nu exercită funcţii sau acţiuni

173

administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. Persoanele, care lucrează pentru o

organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, nu pot avea calitatea de:

membri ai consiliului organizaţiei date; membri ai comisiei de cenzori ai organizaţiei comerciale,

obşteşti sau ai unei alte organizaţii nestatale; director executiv al organizaţiei date; contabil-şef al

organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale; conducător al filialei sau al

reprezentanţei acestei organizaţii; alte persoane abilitate, conform legislaţiei sau statutului orga-

nizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale, să-şi asume obligaţii, de sine

stătător sau împreună cu alţii, în numele şi în contul organizaţiei respective.

Dacă, pentru moment, ar fi să identificăm un contraechivalent al noţiunii „persoană pub-

lică” în sensul alin.(2) art.123 CP RM – contraechivalent care ar îngloba accepţiunile comple-

mentare „persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie

nestatală” şi „persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă orga-

nizaţie nestatală” – atunci, cel mai probabil, ar trebui să recurgem la formula „persoană privată”.

Din analiza comparativă a definiţiilor formulate în alin.(1) şi (2) art.123 CP RM reiese că, nici pe

departe, toate persoanele publice sunt cele care exercită funcţiile autorităţii publice sau acţiunile

administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. În mod similar, nici pe departe, toate

persoanele, pe care le numim condiţional „persoane private”, nu sunt cele care exercită funcţiile

sau acţiunile administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. Doar cei din ierarhia

organizaţiilor comerciale, obşteşti sau a altor organizaţii nestatale trebuie consideraţi persoane

care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală.

Considerăm că persoanele care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o

altă organizaţie nestatală nu pot face parte nici din personalul administrativ-tehnic (personalul

tehnic; personalul de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi auxiliare) al organi-

zaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale. Or, obiectul juridic generic al

infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM îl constituie „relaţiile sociale cu privire la

activitatea de serviciu într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” [15,

p.907]. Activităţile, desfăşurate de cei care fac parte din personalul sus-menţionat, au un caracter

auxiliar în raport cu activitatea de serviciu într-o organizaţie comercială, obştească sau altă orga-

nizaţie nestatală, şi nu se confundă cu aceasta. Cei care fac parte din personalul administrativ-

tehnic (personalul tehnic; personalul de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi

auxiliare) al organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale nu sunt titulari

ai autorităţii acestei organizaţii.

În context, reiterăm propunerea noastră de a fi dezincriminată fapta prevăzută la art.256

CP RM, faptă presupunând primirea, prin extorcare, de către un salariat dintr-o întreprindere,

174

instituţie sau organizaţie a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau pentru prestarea

unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale, comunale,

medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiile de serviciu ale acestui salariat.

Acesta întrucât noţiunea „persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau

o altă organizaţie nestatală”, utilizată în art.333 CP RM, alături de noţiunea „persoană publică”

(şi, implicit, noţiunea „angajatul întreprinderilor de stat sau municipale”) din alin.(2) art.123

CP RM, acoperă laolaltă o arie atât de vastă, încât practic lasă fără conţinut noţiunea „salariatul

dintr-o întreprindere, instituţie sau organizaţie” folosită în art.256 CP RM. În această ipoteză, nu

ar fi logic să considerăm că noţiunea „salariatul dintr-o întreprindere, instituţie sau organizaţie”,

folosită în art.256 CP RM, ar putea să se refere la cei care desfăşoară activităţi auxiliare în cadrul

întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor.

Cu toate că nu exercită funcţii sau acţiuni administrative de dispoziţie ori organizatorico-

economice, persoanele care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă

organizaţie nestatală nu apar nici în ipostaza de a exercita funcţii pur profesionale în cadrul

organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale. Or, nu activitatea profe-

sională într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, dar activitatea de

serviciu într-o asemenea organizaţie este cea care, în ultimă instanţă, suferă atingere în rezultatul

comiterii infracţiunilor specificate la art.333 şi 335 CP RM.

Distincţia dintre persoanele care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă

organizaţie nestatală şi persoanele care lucrează pentru o astfel de organizaţie nu are niciun

impact asupra calificării faptelor în baza art.333 sau 335 CP RM. Ea poate fi luată în consideraţie

numai la individualizarea pedepsei. Or, este firesc ca pedeapsa stabilită persoanei care gestio-

nează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală să fie comparativ mai

aspră decât pedeapsa stabilită persoanei care lucrează pentru o astfel de organizaţie.

3.3.2. Arbitrul ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu în

calitate de subiect special al infracţiunii prevăzute la art.333 CP RM

Aşa cum am menţionat în compartimentul 2.1 al prezentului studiu – dacă e să ne referim

la infracţiunile specificate în Capitolul XVI din Partea Specială a Codului penal – arbitrul ales

sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu apare ca subiect al infracţiunii prevăzute la 333

CP RM.

175

Până la intrarea în vigoare a amendamentelor operate la 02.12.2011, arbitrul ales sau numit

să soluţioneze prin arbitraj un litigiu nu a apărut în calitate de subiect special în normele Codului

penal al Republicii Moldova. Recunoaşterea acestei calităţi este rezultatul ratificării de către ţara

noastră a Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia. Întru-

cât în legea penală autohtonă nu găsim o definiţie a noţiunii „arbitru ales sau numit să soluţio-

neze prin arbitraj un litigiu”, vom apela tocmai la textul acestui act cu vocaţie internaţională.

Astfel, potrivit art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei

privind corupţia, termenul „arbitru” trebuie înţeles prin referire la dreptul naţional al statului

parte la acest Protocol, dar în orice caz trebuie să includă o persoană care, având în vedere un

acord de arbitraj, este chemată să ia o decizie care obligă din punct de vedere juridic cu privire la

un litigiu ce-i este prezentat chiar de către părţile acestui acord; sintagma „acord de arbitraj”

înseamnă un acord recunoscut de dreptul naţional şi prin care părţile convin să supună un litigiu

unui arbitru pentru a decide.

De asemenea, la art.2-4 ale aceluiaşi Protocol, se stabileşte: fiecare Parte adoptă măsurile

legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform

dreptului său intern, fapta, săvârşită cu intenţie, de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori

indirect, orice folos necuvenit unui arbitru care îşi exercită funcţiile în conformitate cu dreptul

naţional cu privire la arbitraj al acestei Părţi, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să

îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale; fiecare Parte

adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a prevedea ca

infracţiune, conform dreptului său intern, fapta, săvârşită cu intenţie, a unui arbitru care îşi

exercită funcţiile în conformitate cu dreptul naţional cu privire la arbitraj al acestei Părţi, de a

solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori

de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească

un act în exercitarea funcţiilor sale; fiecare Parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se

dovedesc necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului său intern, faptele

menţionate la art.2 şi 3 ale Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei

privind corupţia, dacă acestea se referă la un arbitru care îşi exercită funcţiile în conformitate cu

dreptul naţional cu privire la arbitraj al oricărui alt stat.

Interpretarea prevederilor reproduse este dată şi în Raportul explicativ la Protocolul

adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia [285]. Conform acestuia, în

art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia,

definirea conceptului de arbitru se face în două moduri: pe de o parte, definiţia respectivă se

referă la legile naţionale ale statelor semnatare; pe de altă parte, ea reprezintă o definiţie

176

autonomă în măsura în care stabileşte un standard minim obligatoriu comun; noţiunea „acord de

arbitraj”, în accepţiunea art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei

privind corupţia, acoperă o arie largă, în sensul că nu există nicio restricţie privitoare la domeniul

raporturilor juridice la care definiţia acestei noţiuni se poate aplica. În special, domeniul de

aplicare a definiţiei date nu se limitează la arbitrajul comercial.

Aşa cum s-a putut vedea, în art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consi-

liului Europei privind corupţia, definiţia noţiunii „arbitru” face referire la dreptul naţional al

statului parte la acest Protocol.

În contextul legislaţiei autohtone, reglementările în materie se conţin, în primul rând, în

Legea Republicii Moldova cu privire la arbitraj, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la

22.02.2008 [166]. La art.2 al acestui act legislativ sunt formulate următoarele definiţii: arbitru –

persoană fizică aleasă de părţi sau numită în modul stabilit de părţi pentru soluţionarea prin

arbitraj a litigiului; arbitraj – cale alternativă de soluţionare a litigiilor atât de către arbitri numiţi

pentru fiecare caz aparte (arbitraj ad-hoc), cât şi de instituţii permanente de arbitraj; litigiu –

conflict izvorât din raporturi juridice civile, inclusiv patrimoniale, dintre părţi, din raporturi

obligaţionale contractuale şi necontractuale, cum ar fi: vânzarea-cumpărarea, prestarea de

servicii, executarea de lucrări şi altele asemenea sau din raporturi de proprietate şi din alte

drepturi reale, inclusiv din dreptul de proprietate intelectuală.

De asemenea, în art.11, 12 şi 16 ale Legii cu privire la arbitraj sunt consemnate alte

caracteristici ale arbitrilor aleşi sau numiţi să soluţioneze prin arbitraj un litigiu: poate fi arbitru

orice persoană fizică având capacitate deplină de exerciţiu care şi-a dat consimţământul să

arbitreze şi care, după părerea părţii în cauză, este competentă în a soluţiona litigiul; lista

arbitrilor este aprobată de organul pe lângă care s-a înfiinţat arbitrajul, în modul stabilit de acest

organ, şi are un caracter de recomandare. În principiu, partea poate numi în calitate de arbitru

orice persoană care întruneşte exigenţele prevăzute de sus-numita lege; arbitrii sunt numiţi sau

înlocuiţi potrivit convenţiei de arbitraj (adică, potrivit acordului în a cărui bază părţile remit spre

soluţionare în arbitraj toate litigiile sau o parte din litigii, care au apărut sau care ar putea să

apară între ele ca rezultat al unui raport juridic contractual sau necontractual. Convenţia de

arbitraj poate fi exprimată sub formă de clauză arbitrală inserată în contract ori sub formă de

acord independent); împuternicirile arbitrului încetează în caz de autorecuzare sau de recuzare în

conformitate cu art.14 al Legii cu privire la arbitraj, în caz de deces, de incapacitate de a parti-

cipa la examinarea litigiului şi în alte temeiuri în care arbitrul nu participă la examinarea liti-

giului în decursul unei perioade nejustificat de îndelungate. Împuternicirile arbitrului încetează

odată cu adoptarea hotărârii în litigiul examinat.

177

Alte prevederi relevante pot fi identificate în Legea Republicii Moldova cu privire la arbi-

trajul comercial internaţional, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.02.2008 [167].

În art.2 al acestei legi sunt formulate următoarele definiţii: tribunal arbitral – arbitru unic sau

complet de arbitri; arbitraj – cale alternativă de soluţionare a litigiilor atât de către arbitri numiţi

pentru fiecare caz aparte (arbitraj ad-hoc), cât şi de către instituţii permanente de arbitraj.

Prevederi similare atestăm în alte acte normative: Regulamentul Curţii de Arbitraj de pe

lângă Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Auto din Moldova, nr.59 din 23.12.2005,

aprobat de Consiliul Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Auto din Moldova [220];

Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Internaţională a

Transportatorilor Auto din Moldova, nr.60 din 23.12.2005, aprobate de Consiliul Asociaţiei

Internaţionale a Transportatorilor Auto din Moldova [221]; Statutul Curţii de Arbitraj Comercial

Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, nr.69 din

19.12.2008, aprobat prin Decizia Consiliului Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii

Moldova [230]; Regulamentul Curţii Aeronautice de Arbitraj din Moldova pe lângă Patronatul

Aviaţiei Civile din Republica Moldova, nr.1272 din 16.09.2011 [219].

De asemenea, din dispoziţiile Convenţiei europene de arbitraj comercial internaţional şi ale

Aranjamentului relativ la aplicarea Convenţiei europene de arbitraj [36] reiese că, în arbitrajele

supuse acestei Convenţii, străinii pot fi desemnaţi ca arbitri.

În ce priveşte arbitrii străini, nu trebuie uitată regula fixată în art.1 al Protocolului adiţional

la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, conform căreia, în cazul urmăririlor

care implică un arbitru străin, statul care realizează urmărirea nu poate aplica definiţia de arbitru

decât în măsura în care această definiţie este compatibilă cu dreptul său naţional.

Oricum, indiferent dacă este naţional sau străin, arbitrul, ales sau numit să soluţioneze prin

arbitraj un litigiu, poate evolua ca subiect al infracţiunii prevăzute la 333 CP RM. Important este

ca, după cum reiese din Raportul explicativ la Protocolul adiţional la Convenţia penală a

Consiliului Europei privind corupţia, calitatea de arbitru, ales sau numit să soluţioneze prin

arbitraj un litigiu, să corespundă: definiţiei noţiunii de arbitru din legea naţională a statului de

origine a acelui arbitru; definiţiei noţiunii de arbitru din art.1 al Convenţiei penale a Consiliului

Europei privind corupţia, reprezentând un standard minim obligatoriu comun pentru statele

semnatare a acestei Convenţii, inclusiv pentru Republica Moldova.

178

3.3.3. Subiectul special al infracţiunii prevăzute la art.3351 CP RM

În compartimentul 2.1 al tezei de faţă, referindu-ne la infracţiunile specificate în Capitolul

XVI din Partea Specială a Codului penal, am menţionat că persoana abilitată cu întocmirea sau

utilizarea unei facturi ori a oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei

plăţi, este cea care evoluează în calitate de subiect în cazul infracţiunilor prevăzute la art.3351

„Falsul în documente contabile” din Codul penal.

Prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative,

adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 12.04.2012 [187], printre altele, Codul penal al

Republicii Moldova a fost completat cu articolul 3351. Recomandarea pentru incriminarea faptei

de fals în acte contabile se conţine în art.14 „Infracţiuni de contabilitate” al Convenţiei penale a

Consiliului Europei privind corupţia. Acest articol stabileşte: fiecare Parte adoptă măsuri legisla-

tive şi alte măsuri necesare pentru stabilirea de sancţiuni penale sau altor tipuri de sancţiuni, în

conformitate cu dreptul său intern, atunci când ele sunt comise intenţionat, pentru actele sau

lacunele următoare, menite să comită, ascuns sau deghizat, infracţiuni vizate în articolele 2-12

ale Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, în măsura în care Partea nu a

formulat rezerve sau declaraţii: a) de a stabili sau de a utiliza o factură sau oricare alt document

sau înscris contabil care conţine informaţii false sau incomplete; b) de a omite, în mod ilicit,

contabilizarea unei plăţi.

De asemenea, în Recomandările revizuite ale Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi

Dezvoltare Economică privind măsurile de combatere a corupţiei în tranzacţiile comerciale

internaţionale [263], statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Econo-

mică li se sugerează să adopte toate măsurile necesare, pentru a aduce legile, regulile şi practica

existentă în ceea ce priveşte cerinţele de contabilitate, în vederea prevenirii şi descoperirii actelor

de corupere a reprezentanţilor guvernelor străine, în contextul derulării de tranzacţii comerciale

internaţionale; statele membre trebuie să urmărească ca companiile să ţină evidenţe exacte ale

sumelor primite şi ale sumelor cheltuite de acestea, cu indicarea faptului, în legătură cu ce sunt

primite şi cheltuite aceste sume. Este necesar să fie puse sub interdicţie efectuarea de către com-

panii a unor tranzacţii secrete şi ţinerea de către ele a unor conturi neînregistrate. Statele membre

trebuie să impună sancţiuni adecvate pentru omisiunile, falsificările şi abuzurile admise în sfera

evidenţei contabile.

După ce am relevat conotaţiile internaţionale care au stat la baza incriminării faptei prevăzu-

te la art.3351 CP RM, să identificăm cine este persoana care este abilitată cu întocmirea sau utili-

zarea unei facturi ori a oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei plăţi.

179

Conform alin.(1) art.13 al Legii contabilităţii a Republicii Moldova, adoptate de Parlamen-

tul Republicii Moldova la 27.04.2007 [156], răspunderea pentru ţinerea contabilităţii revine: a)

conducerii (organului executiv) – în entitatea cu răspundere limitată; b) partenerilor – în entitatea

ai cărei proprietari au răspundere nelimitată; c) proprietarului – pentru întreprinzătorii indivi-

duali; d) conducătorului entităţii – în entităţile neprevăzute la lit.a)-c). Potrivit alin.(3) art.13 al

legii sus-menţionate, persoanele specificate la alin.(1) art.13 al Legii contabilităţii au dreptul să

transmită ţinerea contabilităţii unei organizaţii specializate sau firme de audit în bază contrac-

tuală.

În conformitate cu alin.(12) art.19 al Legii contabilităţii, documentele de casă, bancare şi

de decontare, datoriile financiare, comerciale şi calculate pot fi semnate unipersonal de conducă-

torul entităţii ori de două persoane cu drept de semnătură: prima semnătură aparţine conducăto-

rului sau altei persoane împuternicite, a doua – contabilului-şef sau altei persoane împuternicite.

Semnăturile pe documentele menţionate se confirmă prin aplicarea ştampilei entităţii respective.

În lipsa funcţiei de contabil-şef, ambele semnături pe documentele menţionate se aplică de

conducătorul entităţii respective sau de alte persoane împuternicite.

Din aceste dispoziţii legale reiese că persoană care este abilitată cu întocmirea unei facturi

ori a oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei plăţi, este, după caz:

membrul organului executiv al entităţii; partenerul din conducerea entităţii; proprietarul entităţii;

conducătorul entităţii; auditorul; persoana împuternicită cu drept de semnătură (alta decât condu-

cătorul entităţii). În cazurile în care documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile

financiare, comerciale şi calculate pot fi semnate de două persoane cu drept de semnătură, pe

lângă conducătorul entităţii sau o altă persoană împuternicită, contabilul-şef sau o altă persoană

împuternicită evoluează în calitate de persoană care este abilitată cu întocmirea unei facturi ori a

oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabilizarea unei plăţi.

Cât priveşte calitatea de contabil, conform Ordinului Ministerului Finanţelor cu privire la

aprobarea şi punerea în aplicare a Codului privind conduita profesională a auditorilor şi contabi-

lilor din Republica Moldova, nr.29 din 01.03.2001 [209], contabil titular este contabilul angajat

în sectorul de producţie (servicii), comerţ, sectorul necomercial, instituţii publice sau în sectorul

de învăţământ.

De asemenea, trebuie de menţionat că, potrivit Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea

Planului de dezvoltare a contabilităţii şi auditului în sectorul corporativ pe anii 2009-2014,

nr.1507 din 31.12.2008 [86], în prezent, în Republica Moldova se aplică două programe princi-

pale de instruire profesională şi de certificare a contabililor: contabil practician certificat (CAP);

contabil practician certificat internaţional (CIPA); contabil certificat de Asociaţia contabililor

180

profesionişti certificaţi (ACCA). Conform acestor programe, deţin certificate internaţionale 252

contabili, inclusiv 222 – CAP, 9 – CIPA şi 21 – ACCA. Totodată, conform legislaţiei în vigoare,

instruirea profesională continuă a contabililor nu este obligatorie.

Cât priveşte persoana care este abilitată cu utilizarea unei facturi ori a oricărui alt docu-

ment sau înscris contabil, aceasta poate fi, după caz: expeditorul, şoferul, destinatarul (în cazul

utilizării facturii de expediţie); persoana care a primit marfa şi persoana care a predat marfa (în

cazul utilizării actului de achiziţie a mărfurilor); beneficiarul (în cazul utilizării bonului de plată);

casierul (în cazul utilizării dispoziţiei de încasare); persoana de la care s-a încasat suma (în cazul

utilizării chitanţei la dispoziţia de încasare); şoferul (în cazul utilizării foii de parcurs pentru

autocamioane sau a foii de parcurs pentru autoturisme) etc.

3.4. Concluzii la Capitolul 3

În rezultatul analizei trăsăturilor caracterizante ale subiectului special în cazul infracţiuni-

lor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, pot fi formulate

următoarele concluzii:

1) noţiunea „funcţionar public” (care este o noţiune de factură extrapenală) este subsec-

ventă faţă de noţiunea „persoană publică” utilizată în legea penală;

2) sintagma „funcţionar public cu statut special”, utilizată în alin.(2) art.123 CP RM, nu

întotdeauna desemnează un funcţionar public în sensul strict al legii. În realitate, în unele cazuri,

această sintagmă se referă la persoane care se asimilează unui funcţionar public şi care deţin

grade speciale sau militare;

3) personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul care desfăşoară activităţi

auxiliare) nu se consideră persoane publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM;

4) articolele 324 şi 332 CP RM presupun că subiect al infracţiunii poate fi, inclusiv,

persoana publică care este colaborator al organelor apărării. Nu acelaşi lucru se poate afirma

despre art.327, 328 şi 329 CP RM: subiect al acestor infracţiuni nu poate fi persoana publică care

este colaborator al organelor apărării. În cazul în care o asemenea persoană comite abuz de

putere, exces de putere sau inacţiune la exercitarea puterii ori manifestă atitudine neglijentă faţă

de serviciul militar, i se va aplica răspunderea numai în baza art.370 sau 378 CP RM;

5) deoarece poliţistul de frontieră nu are statutul de militar, faptele acestuia cad, printre

altele, sub incidenţa art.327, 328 sau 329 CP RM, şi nu sub incidenţa art.370 sau 378 CP RM;

181

6) în sensul alin.(2) art.123 CP RM, persoane autorizate sau învestite de stat să presteze în

numele acestuia servicii publice sunt acele persoane care prestează servicii notariale. Nu există

alte persoane care să fie autorizate sau învestite de stat să presteze în numele acestuia servicii

publice;

7) în contextul legislaţiei în vigoare, inclusiv în contextul legii penale, nu mai există nicio

îndoială că auditorul, avocatul şi persoanele care prestează servicii notariale sunt persoane

publice în sensul alin.(2) art.123 CP RM. De aceea, auditorul, avocatul şi persoanele care

prestează servicii notariale trebuie considerate subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-

329 şi 332 CP RM, nu subiecţi ai infracţiunilor prevăzute la art.333 şi 335 CP RM;

8) în sensul alin.(2) art.123 CP RM, sunt persoane autorizate sau învestite de stat să

îndeplinească activităţi de interes public: auditorul; avocatul; executorul judecătoresc; expertul

judiciar; interpretul şi traducătorul antrenaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul

Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, de notari,

avocaţi sau de executorii judecătoreşti; mediatorul; medicul, privit ca liber-profesionist; manda-

tarul autorizat etc. Nu este exclus să existe şi alte persoane autorizate sau învestite de stat să

îndeplinească activităţi de interes public, persoane care să intre sub incidenţa noţiunii de la

alin.(2) art.123 CP RM. Important este să existe o confirmare în textul unui act normativ că astfel

de persoane îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii: a) sunt autorizate sau învestite de

stat să-şi desfăşoare activităţile; b) activităţile pe care le desfăşoară sunt activităţi de interes

public;

9) reprezentantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului este o

persoană publică, făcând parte din categoria de persoane autorizate sau învestite de stat să

îndeplinească activităţi de interes public;

10) nu poate fi producătoare de efecte juridice (adică nu poate da naştere, modifica sau

stinge raporturi juridice) exercitarea de funcţii pur profesionale de către medici, pedagogi, casieri

şi alte asemenea persoane. Executând obligaţiunile de natură profesională, astfel de persoane nu

au cum să apară în postura de persoană publică. Numai în cazul în care, în prezenţa anumitor

circumstanţe, medicii, pedagogii, casierii sau alte asemenea persoane ajung să exercite funcţii

producătoare de efecte juridice (de exemplu, să acorde drepturi sau să elibereze de obligaţii),

activitatea „subadministrativă” a medicilor, pedagogilor, casierilor etc. se poate transforma într-o

activitate administrativă. În acest caz, astfel de persoane pot evolua în calitate de subiecţi ai

infracţiunilor prevăzute la art.324, 327-329 şi 332 CP RM;

11) de lege lata, noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”, definită în alin.(1) art.123

CP RM, şi noţiunea „persoană publică”, definită în alin.(2) art.123 CP RM, se află într-o relaţie

182

de tip „parte-întreg”. Aşa cum e concepută în alin.(2) art.123 CP RM, noţiunea „persoană

publică” este într-atât de cuprinzătoare, încât nu considerăm că există vreun exemplu când

persoana are statut de persoană cu funcţie de răspundere, dar nu are statutul de persoană publică;

12) în contextul legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv în contextul legii penale a

Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi noţiunea „funcţionar

public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”. În aceste împrejurări, noţiunile „persoană cu

funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică” se intersectează, au domenii de incidenţă

care se intercalează;

13) există persoane cu funcţie de demnitate publică care intră sub incidenţa prevederii de la

alin.(3) art.123 CP RM, dar care nu sunt specificate în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de

demnitate publică. La fel, în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică sunt

menţionate persoane cu funcţii de demnitate publică care nu sunt consemnate în alin.(3) art.123

CP RM. În prezenţa unor astfel de divergenţe de ordin legislativ, prioritate are accepţiunea de

persoană cu funcţie de demnitate publică din alin.(3) art.123 CP RM. Cu alte cuvinte, în

contextul legii penale, prin „persoană cu funcţie de demnitate publică” trebuie de înţeles numai

acea persoană cu funcţie de demnitate publică care îndeplineşte condiţiile stabilite la alin.(3)

art.123 CP RM;

14) persoanele cu funcţie de demnitate publică, care sunt specificate în Anexa la Legea cu

privire la funcţiile de demnitate publică, dar care nu intră sub incidenţa prevederii de la alin.(3)

art.123 CP RM, nu pot avea altă calitate decât cea de persoană publică în sensul prevederii de la

alin.(2) art.123 CP RM;

15) în sensul prevederii de la alin.(3) art.123 CP RM, primarul nu poate fi considerat per-

soană al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova.

În genere, primarul nu este o persoană cu funcţie de demnitate publică în sensul alin.(3) art.123

CP RM;

16) faptul că cele două sau mai multe persoane care săvârşesc infracţiuni fac parte dintr-un

organism colegial (aşa cum este şi consiliul local) nu înseamnă deloc că tragerea la răspundere

penală a acestora ar echivala cu aplicarea unei răspunderi colective în raport cu membrii acelui

organism colegial;

17) noţiunile „persoană publică străină” şi „funcţionar internaţional” sunt noi pentru cadrul

normativ al Republicii Moldova. Ele au devenit aplicabile numai odată cu intrarea în vigoare a

amendamentelor operate la 02.12.2011. Până la acest moment, noţiunile „persoană publică

străină” şi „funcţionar internaţional” pur şi simplu au lipsit în Codul penal al Republicii

Moldova;

183

18) subiect al infracţiunii specificate la art.3301 CP RM este, după caz: a) persoana respon-

sabilă de colectarea declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate din cadrul entităţilor în care

activează persoane care, în conformitate cu Legea privind declararea şi controlul veniturilor şi al

proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor

publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, au obligaţia de a depune astfel de declaraţii;

b) membrul Comisiei Naţionale de Integritate; c) membrul comisiei speciale, create de Parla-

ment, în vederea efectuării controlului declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate depuse de

preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei Naţionale de Integritate;

19) în sensul art.124 CP RM, atât funcţiile sau acţiunile administrative de dispoziţie, cât şi

funcţiile sau acţiunile organizatorico-economice, trebuie să fie producătoare de efecte juridice

(adică, să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice);

20) persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau altă organizaţie

nestatală trebuie deosebită de: a) personalul administrativ-tehnic (personalul tehnic; personalul

de deservire tehnică; personalul care desfăşoară activităţi auxiliare) din cadrul organizaţiei

comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale; b) persoanele care exercită funcţii pur

profesionale în cadrul organizaţiei comerciale, obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale;

21) prin „persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă

organizaţie nestatală” (în sensul în care această noţiune apare în art.333 şi 335 CP RM) trebuie

de înţeles acea persoană care, deşi este angajată a organizaţiei comerciale, obşteşti sau a unei alte

organizaţii nestatale, totuşi nu exercită funcţii sau acţiuni administrative de dispoziţie ori

organizatorico-economice. Persoanele care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească

sau o altă organizaţie nestatală nu pot avea calitatea de: membri ai consiliului organizaţiei date;

membri ai comisiei de cenzori a organizaţiei comerciale, obşteşti sau a unei alte organizaţii

nestatale; director executiv al acestei organizaţii; contabil-şef al organizaţiei comerciale, obşteşti

sau al unei alte organizaţii nestatale; conducător al filialei sau al reprezentanţei acestei organi-

zaţii; alte persoane abilitate, conform legislaţiei sau statutului acestei organizaţii comerciale,

obşteşti sau al unei alte organizaţii nestatale, să-şi asume obligaţii, de sine stătător sau împreună

cu alţii, în numele şi în contul organizaţiei respective;

22) calitatea de arbitru ales sau numit să soluţioneze prin arbitraj un litigiu (privită drept

calitate specială a unuia dintre subiecţii infracţiunii prevăzute la art.333 CP RM) trebuie să

corespundă: definiţiei noţiunii de arbitru din legea naţională a statului de origine a acelui arbitru;

definiţiei noţiunii de arbitru din art.1 al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia,

reprezentând un standard minim obligatoriu comun pentru statele semnatare a acestei Convenţii,

inclusiv pentru Republica Moldova;

184

23) persoană abilitată cu întocmirea unei facturi ori a oricărui alt document sau înscris

contabil, ori cu contabilizarea unei plăţi (persoană privită ca subiect al infracţiunii prevăzute la

art.3351 CP RM), este, după caz: membrul organului executiv al entităţii; partenerul din condu-

cerea entităţii; proprietarul entităţii; conducătorul entităţii; auditorul; persoana împuternicită cu

drept de semnătură (alta decât conducătorul entităţii). În cazurile în care documentele de casă,

bancare şi de decontare, datoriile financiare, comerciale şi calculate pot fi semnate de două

persoane cu drept de semnătură, pe lângă conducătorul entităţii sau o altă persoană împuternicită,

contabilul-şef sau o altă persoană împuternicită evoluează în calitate de persoană care este abili-

tată cu întocmirea unei facturi ori a oricărui alt document sau înscris contabil, ori cu contabili-

zarea unei plăţi;

24) în calitate de persoană abilitată cu utilizarea unei facturi ori a oricărui alt document sau

înscris contabil (persoană privită ca subiect al infracţiunii prevăzute la art.3351 CP RM), poate fi,

după caz: expeditorul, şoferul, destinatarul (în cazul utilizării facturii de expediţie); persoana

care a primit marfa şi persoana care a predat marfa (în cazul utilizării actului de achiziţie a

mărfurilor); beneficiarul (în cazul utilizării bonului de plată); casierul (în cazul utilizării dispo-

ziţiei de încasare); persoana de la care s-a încasat suma (în cazul utilizării chitanţei la dispoziţia

de încasare); şoferul (în cazul utilizării foii de parcurs pentru autocamioane sau a foii de parcurs

pentru autoturisme) etc.

185

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

Rezultatele obţinute în urma investigaţiilor efectuate constau în:

1. Stabilirea condiţiilor generale şi speciale pentru existenţa subiectului persoană fizică în

cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.

2. Relevarea caracteristicilor persoanei juridice în calitate de subiect al infracţiunilor

prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.

3. Demonstrarea faptului că noţiunea „persoană cu funcţie de răspundere”, definită în

alin.(1) art.123 CP RM, şi noţiunea „persoană publică”, definită în alin.(2) art.123 CP RM, se

află într-o relaţie de tip „parte-întreg”.

4. Caracterizarea tuturor categoriilor de persoane publice şi de persoane cu demnitate

publică în sensul alin.(2) şi (3) art.123 CP RM.

5. Stabilirea înţelesului noţiunilor „organele securităţii naţionale”, „organele de ordine

publică”, „autorităţile publice autonome”, „autorităţile publice de reglementare”, „alte persoane

juridice de drept public” etc., utilizate în alin.(2) art.123 CP RM.

6. Argumentarea tezei că, în contextul legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv în contextul

legii penale a Republicii Moldova, noţiunea „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi

noţiunea „funcţionar public” se află într-o relaţie de tip „parte-întreg”.

7. Identificarea trăsăturilor individualizante ale persoanei publice străine şi ale funcţiona-

rului internaţional în sensul art.1231 CP RM.

8. Relevarea particularităţilor ce caracterizează subiecţii infracţiunilor prevăzute la

art.3301, 333, 335 şi 335

1 CP RM.

9. Stabilirea deficienţelor de natură tehnico-juridică care împiedică identificarea semnelor

subiecţilor infracţiunilor, prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal,

în procesul de calificare a acestor infracţiuni.

10. Elucidarea efectelor produse de amendamentele din 02.12.2011 şi din 12.04.2012, în

planul stabilirii semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea

Specială a Codului penal.

Ca o trecere în revistă a obiectivelor realizate în cadrul prezentei lucrări, se impun

următoarele concluzii generale la care autorul a ajuns prin eforturi personale:

1) clasificarea subiecţilor infracţiunii, în funcţie de poziţia lor în cadrul infracţiunii, în

subiect activ al infracţiunii şi subiect pasiv al infracţiunii nu este conformă cu cadrul normativ al

Republicii Moldova. Victima infracţiunii se raportează la sistemul de referinţă al obiectului

infracţiunii, nu la sistemul de referinţă al subiectului infracţiunii;

186

2) calităţile speciale, cerute de Partea Specială a Codului penal, sunt relevabile numai în

ipoteza infracţiunilor specificate la art.324, 327, 328, 329, 3301, 332, 333, 335 sau 335

1 CP RM.

În ce priveşte infracţiunile prevăzute la art.325, 326 şi 334 CP RM, acestea au un subiect

general, nu un subiect special. În alţi termeni, aceste trei infracţiuni pot fi săvârşite de orice

persoană fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani (şi

de orice persoană juridică (cu excepţia autorităţii publice));

3) subiectul special al infracţiunii este persoana fizică sau juridică, care, în afară de

calităţile generale cerute de Partea Generală a Codului penal, trebuie să posede calităţile speciale

cerute – explicit sau implicit – de norma din Partea Specială a Codului penal, în care se stabileşte

răspunderea pentru acea infracţiune;

4) nici una dintre autorităţile publice, enumerate în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului

privind punerea în aplicare a unor acte legislative, nr.1001 din 26.12.2011 (sau care nu sunt

enumerate în acest act normativ), nu este persoană juridică pasibilă de răspundere penală. Nici

una din aceste autorităţi nu poate evolua în calitate de subiect al infracţiunii, în general, şi subiect

al vreuneia dintre infracţiunile prevăzute la art.325, 326, 334 şi 3351 CP RM, în special;

5) noţiunea „funcţionar public” (care este o noţiune de factură extrapenală) este subsec-

ventă faţă de noţiunea „persoană publică” utilizată în legea penală, fără a-i epuiza conţinutul;

6) sintagma „funcţionar public cu statut special”, utilizată în alin.(2) art.123 CP RM, nu

întotdeauna desemnează un funcţionar public în sensul strict al legii. În realitate, în unele cazuri,

această sintagmă se referă la persoane care se asimilează unui funcţionar public şi care deţin

grade speciale sau militare;

7) nu poate avea calitatea de persoană care gestionează organizaţia comercială, obştească

sau altă organizaţie nestatală: notarul; auditorul; avocatul; executorul judecătoresc; expertul

judiciar; interpretul şi traducătorul antrenaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul

Justiţiei, de organele procuraturii, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, de notari,

avocaţi sau de executorii judecătoreşti; mediatorul; medicul, privit ca liber-profesionist; manda-

tarul autorizat; reprezentantul statului în societăţile comerciale cu cotă de participare a statului

etc. Legiuitorul a raportat astfel de persoane la categoria de persoane autorizate sau învestite de

stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes pub-

lic (categorie reprezentând persoanele publice în sensul dispoziţiei de la alin.(2) art.123 CP RM);

8) aşa cum e concepută în alin.(2) art.123 CP RM, noţiunea „persoană publică” este într-

atât de cuprinzătoare, încât nu considerăm că există vreun exemplu când persoana are statut de

persoană cu funcţie de răspundere, dar nu are statutul de persoană publică;

187

9) paralelismul noţiunilor „persoană cu funcţie de răspundere” şi „persoană publică”, admis

în cadrul legii penale, nu face decât să îngeuneze interpretarea şi aplicarea corectă a legii penale;

10) noţiunile „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi „persoană publică”, definite în

art.123 CP RM, se intersectează, au domenii de incidenţă care se intercalează;

11) noţiunile „persoană publică străină” şi „funcţionar internaţional” sunt noi pentru cadrul

normativ al Republicii Moldova. Ele au devenit aplicabile numai odată cu intrarea în vigoare a

amendamentelor operate la 02.12.2011. Până la acest moment, noţiunile „persoană publică

străină” şi „funcţionar internaţional” pur şi simplu au lipsit în Codul penal al Republicii

Moldova;

12) prin „persoană care lucrează pentru o organizaţie comercială, obştească sau o altă

organizaţie nestatală” trebuie de înţeles acea persoană, care, deşi este angajată a organizaţiei

comerciale, obşteşti sau a unei alte organizaţii nestatale, totuşi nu exercită funcţii sau acţiuni

administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

Problema ştiinţifică importantă rezolvată constă în identificarea semnelor subiecţilor

infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal, în condi-

ţiile în care, datorită amendamentelor operate în legea penală la 02.12.2011 şi la 12.04.2012, a

suportat remanieri esenţiale concepţia privitoare la condiţiile generale şi speciale pentru existenţa

subiectului în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a

Codului penal.

În legătură cu investigaţiile întreprinse în cadrul tezei de faţă, venim cu un şir de

recomandări ce pot fi luate în consideraţie la perfecţionarea legislaţiei penale:

1) modificarea alin.(2) art.123 CP RM, astfel încât acesta să aibă următoarea dispoziţie:

„Prin persoană publică se înţelege funcţionarul public sau persoana care se asimilează unui

funcţionar public, inclusiv: colaboratorul serviciului diplomatic; colaboratorul serviciului vamal;

colaboratorul organelor apărării; colaboratorul organelor securităţii naţionale; colaboratorul

organelor de ordine publică; altă persoană care deţine grade speciale sau militare; angajatul

autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al

altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demni-

tate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii

publice sau să îndeplinească activităţi de interes public”;

2) eliminarea din art.123 CP RM a alineatului (1);

3) substituirea sintagmei „persoană cu funcţie de răspundere” prin sintagma „persoană

publică” în următoarele norme ale Codului penal: lit.b) art.122; alin.(1) art.123; art.1345; lit.e)

alin.(2) art.165; lit.a) art.176; art.180; alin.(1) art.183; lit.a) alin.(1) art.184; lit.c) alin.(3) art.206;

188

alin.(1) art.225; alin.(1) art.226; lit.c) alin.(5) art.248; alin.(1) art.257; art.265; alin.(1) art.311;

alin.(2) art.318; alin.(2) art.320; alin.(3) art.347; alin.(1) şi (11) art.349; alin.(1) art.370; alin.(1)

art.378;

4) excluderea sintagmei „de o persoană cu funcţie de răspundere sau” din dispoziţiile de la

lit.e) alin.(2) şi lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM;

5) modificarea alin.(3) art.123 CP RM, astfel încât acesta să aibă următoarea dispoziţie:

„Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege funcţionarul public care îndepli-

neşte una din condiţiile următoare: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este regle-

mentat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau prin

alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii;

persoana specificată în Anexa la Legea cu privire la funcţiile de demnitate publică; consilierul

local; deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; persoana căreia persoana cu funcţie de

demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale”;

6) substituirea sintagmei „organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală”,

utilizate în art.124, 183, 225, 226, 265, 333-335 CP RM, prin sintagma „societate comercială sau

necomercială, cu excepţia persoanelor juridice de drept public”;

7) excluderea din Codul penal a articolului 256.

Avantajele acestor recomandări sunt următoarele:

a) s-ar preveni admiterea erorilor judiciare care, la moment, sunt generate de identificarea

imprecisă a semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea

Specială a Codului penal;

b) s-ar asigura armonizarea cadrului normativ reglementar al răspunderii penale pentru

infracţiunile prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal cu cadrul

normativ extrapenal – naţional şi internaţional – la care fac trimitere art.123, 1231 şi 124 CP RM;

c) soluţiile propuse ar pune capăt unor controverse din teoria şi practica dreptului penal.

De exemplu, ar înceta polemicile privind corelaţia dintre noţiunile „persoană cu funcţie de

răspundere” şi „persoană cu funcţie de demnitate publică”, pe de o parte, şi noţiunea „persoană

publică”, pe de altă parte;

d) impactul asupra economiei naţionale ar consta în reducerea costurilor legate de: rejude-

carea cauzelor ca urmare a recalificării de la art.324-329, 3301, 332-335 şi 335

1 CP RM la alte

norme, sau viceversa; pronunţarea de către CEDO a unor hotărâri nefavorabile statului Republica

Moldova, în legătură cu încălcarea unor drepturi prevăzute de Convenţia europeană a drepturilor

omului, când sunt admise erori în aplicarea legii penale, consemnate mai sus.

189

Planul de cercetări de perspectivă include următoarele repere:

1. Analiza juridico-istorică, secundată de examinarea aprofundată în planul dreptului

comparat a caracteristicilor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din

Partea Specială a Codului penal;

2. Aprofundarea investigaţiilor referitoare la evoluarea persoanei juridice în calitate de

subiect al infracţiunilor prevăzute în Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.

3. Extinderea cercetării practicii de aplicare a răspunderii în baza art.324-329, 3301, 332-

335 şi 3351 CP RM, în condiţiile acţiunii amendamentelor operate în legea penală la 02.12.2011

şi la 12.04.2012, sub aspectul identificării semnelor subiecţilor infracţiunilor prevăzute în

Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului penal.

190

BIBLIOGRAFIE

1. Alecu Gh. Drept penal. Partea Generală. Constanţa: Europolis, 2007, 572 p.

2. Alecu Gh. Instituţii de drept penal. Partea Generală şi Partea Specială. Constanţa: Ovidius

University Press, 2010, 671 p.

3. Alexandru M. Participaţia penală: studiu de doctrină şi jurisprudenţă. Bucureşti: Hamangiu,

2008, 362 p.

4. Avizul Direcţiei juridice a Parlamentului Republicii Moldova asupra Proiectului de Lege

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (nr.1176 din 16.05.2011).

http://www.parlament.md/LegislationDocument.aspx?Id=943c175f-48ff-432e-b8c1-

268c51c187ef (vizitat 07.08.2012)

5. Barat I. Genocidul – aspecte juridico-penale: Teză de doctor în drept. Chişinău, 2012, 163 p.

6. Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. et al. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău:

Cartier, 2005, 655 p.

7. Beligrădeanu S. Natura raportului juridic de muncă al magistraţilor. În: Dreptul, 2003, nr.7,

p.36-42.

8. Berchi B.A. Cartea funcţionarului public. Bucureşti: Teora, 2000, 167 p.

9. Boroi A., Gorunescu M., Popescu M. Dicţionar de drept penal. Bucureşti: ALL Beck, 2004,

417 p.

10. Botezatu I. Răspunderea penală pentru escrocherie. Chişinău: CEP USM, 2010, 302 p.

11. Botnaru S., Şavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea Generală. Chişinău: Cartier,

2005, 624 p.

12. Brad I. Câteva aprecieri referitoare la sfera noţiunii de funcţie publică de autoritate. În:

Dreptul, 2004, nr.3, p.134-143.

13. Brînza S. Obiectul infracţiunilor contra proprietăţii: relaţiile sociale ca obiect al ocrotirii

penale. În: Analele Ştiinţifice al Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socio-

umanistice”, vol.I, 2001, p.48-93.

14. Brînza S. Infracţiunile ce ţin de încălcarea regulilor privind declararea veniturilor şi a

proprietăţii de catre demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionari publici şi unele

persoane cu funcţie de conducere (art.3301 CP RM): aspecte juridico-penale. În: Revista

Naţională de Drept, 2008, nr.3, p.2-9.

15. Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chişinău: Tipografia Centrală, 2011,

1324 p.

191

16. Bulai C. Manual de drept penal. Partea Generală. Bucureşti: ALL, 1997, 647 p.

17. Bulai C., Bulai B.N. Manual de drept penal. Partea Generală. Bucureşti: Universul Juridic,

2012, 503 p.

18. Buzescu Gh. Locul şi rolul funcţionarului public în aparatul de stat: Teză de doctor în drept.

Chişinău, 2008, 165 p.

19. Chiriţă V. Analiza juridico-penală şi criminologică a luării de ostatici: Teză de doctor în

drept. Chişinău, 2011, 202 p.

20. Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova, adoptat de Sovietul

Suprem al RSS Moldoveneşti la 29.03.1985. În: Veştile Sovietului Suprem al RSS

Moldoveneşti, 1985, nr.3.

21. Codul fiscal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

24.04.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.62.

22. Codul electoral al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

21.11.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.81.

23. Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86.

24. Codul de procedură civilă, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 30.05.2003. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.111-115.

25. Codul muncii al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

28.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159-162.

26. Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul

Republicii Moldova la 15.07.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004,

nr.125-129.

27. Codul audiovizualului al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

27.07.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.131-133.

28. Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6.

29. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat de Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti la

24.03.1961. În: Вештиле Советулуй Супрем ал РСС Молдовенешть, 1961, № 10.

30. Codul penal al Republicii Moldova. Proiect. Chişinău: Garuda-Art, 1999, 175 p.

31. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129.

32. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu / Sub red. lui A.Barbăneagră. Chişinău:

ARC, 2003, 836 p.

192

33. Codul penal al României din 1968. În: Buletinul Oficial, 1968, nr.79-79bis.

34. Codul penal al României din 2009. În: Monitorul Oficial al României, 2009, nr.510.

35. Constituţia Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994.

În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1.

36. Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional şi Aranjamentul relativ la aplicarea

Convenţiei europene de arbitraj // http://arbitraj.chamber.md/index.php?id=19 (vizitat

16.08.2012)

37. Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, adoptată la New York la

20.11.1989. În: Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.1. –

Chişinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.51-71.

38. Convenţia Uniunii Europene privind lupta împotriva corupţiei care implică funcţionari ai

Comunităţilor Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene, elaborată

în temeiul lit.c) alin.(2) art.K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană // http://eur-

lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:19:11:41997A0625(01): RO:PDF (vizitat

12.08.2012)

39. Cuşnir V. Corupţia: reglementări de drept, activităţi de prevenire şi combatere. Partea I.

Chişinău: Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, 1999, 155 p.

40. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 13.01.2010. Dosarul nr.1a-491/2009.

http://cab.justice.md (vizitat 05.08.2012)

41. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Cahul din 31.07.2008. Dosarul nr.1a-124/2008.

http://cach.justice.md (vizitat 05.08.2012)

42. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 23.03.2011. Dosarul nr.1a-189/2011.

http://ca.justice.md (vizitat 15.08.2012)

43. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 28.05.2008. Dosarul nr.1re-

773/2008. www.csj.md (vizitat 12.08.2012)

44. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 13.05.2009. Dosarul nr.1ra-

631/2009. www.csj.md (vizitat 06.08.2012)

45. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 17.06.2009. Dosarul nr.1ra-

784/2009. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

46. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 05.08.2009. Dosarul nr.1ra-

930/2009. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

47. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 11.11.2009. Dosarul nr.1ra-

1091/2009. www.csj.md (vizitat 06.08.2012)

193

48. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 16.02.2010. Dosarul nr.1ra-

10/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

49. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 05.05.2010. Dosarul nr.1ra-

591/2010. www.csj.md (vizitat 11.08.2012)

50. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 30.09.2010. Dosarul nr.4-1re-

1037/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

51. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 11.11.2010. Dosarul nr.4-1re-

1423/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

52. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 26.10.2011. Dosarul nr.1ra-

756/2011. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

53. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 15.02.2012. Dosarul nr.1ra-

254/2012. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

54. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 06.06.2012. Dosarul nr.1re-

239/2012. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

55. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 11.07.2012. Dosarul nr.1ra-

768/2012. www.csj.md (vizitat 14.08.2012)

56. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 02.12.2008. Dosarul nr.1ra-

1303/2008. www.csj.md (vizitat 12.08.2012)

57. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 17.02.2009. Dosarul nr.1ra-

96/2009. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

58. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 19.01.2010. Dosarul nr.1ra-

9/2010. www.csj.md (vizitat 12.08.2012)

59. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 26.01.2010. Dosarul nr.1ra-

75/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

60. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 16.03.2010. Dosarul nr.1ra-

51/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

61. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 20.04.2010. Dosarul nr.1ra-

41/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

62. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 09.07.2010. Dosarul nr.1ra-

776/2010. www.csj.md (vizitat 15.08.2012)

63. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 06.12.2011. Dosarul nr.1ra-

862/2011. www.csj.md (vizitat 08.08.2012)

64. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 20.12.2011. Dosarul nr.1ra-

900/2011. www.csj.md (vizitat 12.08.2012)

194

65. Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 22.07.2003 privind comba-

terea corupţiei în sectorul privat // http://eur-ex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=

DD:19: 06:32003F0568:RO:PDF (vizitat 02.08.2012)

66. Decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind aprobarea regulamentelor militare ale

Forţelor Armate ale Republicii Moldova, nr.2327 din 03.09.2009. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2009, nr.143.

67. Diaconescu H. Este răspunderea penală a persoanei juridice în dreptul penal român o

răspundere pentru fapta altuia? În: Dreptul, 2005, nr.12, p.147-161.

68. Dobrinoiu V., Pascu I., Molnar I. et al. Drept penal. Partea Generală. Bucureşti: Europa

Nova, 1999, 576 p.

69. Dolea I. Curţile cu juraţi în procesul penal (originea, probleme, perspective). Chişinău:

Moldpres, 1996, 122 p.

70. Duvac C. Conceptul de funcţionar public în lumina noului Cod penal. În: Dreptul, 2011, nr.1,

p.94-123.

71. Grama M. Participanţii la infracţiune şi particularităţile răspunderii lor. Chişinău: USM,

2003, 202 p.

72. Grama M., Botnaru S., Şavga A., Grosu V. Dreptul penal: Partea Generală. Vol.I. –

Chişinău: Tipografia Centrală, 2012, 328 p.

73. Guiu M.-K. Răspunderea penală între personalism şi corporatism. În: Dreptul, 2009, nr.12,

p.132-167.

74. Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova privind controlul constituţionalităţii

dispoziţiilor art.183 din Codul penal, nr.1 din 11.01.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2001, nr.8-10.

75. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului cu privire la

serviciul în organele afacerilor interne, nr.334 din 08.07.1991. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 1991, nr.12.

76. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului Întreprin-

derii de arendă şi a Regulamentului antreprizei de arendă, nr.284 din 21.05.1993. În: Moni-

torul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr.5.

77. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului-model al

întreprinderii municipale, nr.387 din 06.06.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1994, nr.2.

195

78. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea structurii şi Regulamen-

tului Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, nr.400 din 09.06.1994. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.2.

79. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Statutului Casei Naţionale

de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, nr.739 din 25.07.2000. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2000, nr.94-97.

80. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Statutului Companiei

Naţionale de Asigurări în Medicină, nr.156 din 11.02.2002. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2002, nr.27-28.

81. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind salarizarea funcţionarilor publici şi per-

soanelor care efectuează deservirea tehnică, nr.525 din 16.05.2006. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2006, nr.75-78.

82. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la armonizarea legislaţiei Republicii

Moldova cu legislaţia comunitară, nr.1345 din 24.11.2006. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2006, nr.189-192.

83. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Regulamentului, structurii

organizaţionale şi efectivului-limită ale Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor

Nucleare şi Radiologice, nr.328 din 23.03.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2007, nr.43-46.

84. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind unele măsuri de executare a Legii nr.156-

XVI din 6 iulie 2007 cu privire la organizarea serviciului civil (de alternativă), nr.865 din

15.07.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133.

85. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului Agenţiei

Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, nr.905

din 28.07.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.143-144.

86. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Planului de dezvoltare a

contabilităţii şi auditului în sectorul corporativ pe anii 2009-2014, nr.1507 din 31.12.2008.

În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.10-11.

87. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului Agenţiei

Naţionale pentru Reglementare în Energetică, nr.1511 din 31.12.2008. În: Monitorul Oficial

al Republicii Moldova, 2009, nr.7-9.

88. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la

reprezentarea statului în societăţile comerciale, nr.1053 din 11.11.2010. În: Monitorul Oficial

al Republicii Moldova, 2010, nr.226.

196

89. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului privind

activitatea mandatarilor autorizaţi în proprietatea intelectuală, nr.541 din 18.07.2011. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.118-121.

90. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului privind

organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, structurii

şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, nr.630 din 22.08.2011. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.139-145.

91. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind punerea în aplicare a unor acte legislative,

nr.1001 din 26.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.238-242.

92. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la limitele numărului de unităţi de

personal şi ale cheltuielilor de personal în autorităţile (instituţiile) publice finanţate de la

bugetul de stat şi de la bugetele autorităţilor administrativ-teritoriale pe anul 2012, nr.352 din

29.05.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.104-108.

93. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la gradele speciale pentru efectivul

de trupă şi corpul de comandă al organelor afacerilor interne, nr.637 din 10.07.1991. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1991, nr.7.

94. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind Doctrina militară a Republicii

Moldova, nr.482 din 06.06.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.38.

95. Hotca M.A. Codul penal. Comentarii şi explicaţii. Bucureşti: C.H. Beck, 2007, 1593 p.

96. Ilie A.R. Angajarea răspunderii penale a persoanei juridice: Rezumat al tezei de doctorat.

Bucureşti, 2011, 7 p.

97. Iniţiativa Anticorupţie a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est // http://

www.transparency.md/Docs/SPAI_ro.pdf (vizitat 17.08.2012)

98. Jurma A. Răspunderea penală a persoanei juridice: Rezumat al tezei de doctorat. Bucureşti,

2009, 35 p.

99. Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 31.05.1990. În: Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldova,

1990, nr.8.

100. Legea Republicii Moldova cu privire la poliţie, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 18.12.1990. În: Veştile Sovietului Suprem al RSS Moldova, 1990, nr.12.

101. Legea Republicii Moldova cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale

Ministerului Afacerilor Interne, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 12.12.1991.

În: Sfatul Ţării, 1991, nr.231.

197

102. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, adoptată de Parla-

mentul Republicii Moldova la 03.01.1992. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

1994, nr.2.

103. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 03.01.1992. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.38-39.

104. Legea Republicii Moldova despre statutul deputatului în Parlament, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 07.04.1994. În: Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994,

nr.4.

105. Legea Republicii Moldova cu privire la întreprinderea de stat, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 16.06.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.2.

106. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată

de Parlamentul Republicii Moldova la 09.12.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1995, nr.9.

107. Legea serviciului în organele vamale a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 13.12.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.8.

108. Legea Republicii Moldova privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri),

adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.1994. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 1995, nr.3-4.

109. Legea ocrotirii sănătăţii a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova

la 28.03.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.34.

110. Legea serviciului public a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova

la 04.05.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.61.

111. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de

procedură penală, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.1995. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.41.

112. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 20.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995,

nr.59-60.

113. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 20.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.8.

114. Legea Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională a Moldovei, adoptată de Parla-

mentul Republicii Moldova la 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

1995, nr.56-57.

198

115. Legea instituţiilor financiare a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.1.

116. Legea securităţii statului a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova

la 31.10.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.10.

117. Legea Republicii Moldova privind organele securităţii statului, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 30.10.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997,

nr.10-11.

118. Legea Republicii Moldova pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 02.04.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1996, nr.91-92.

119. Legea Republicii Moldova cu privire la asociaţiile obşteşti, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 17.05.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.6.

120. Legea Republicii Moldova cu privire la sistemul penitenciar, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 17.12.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997,

nr.15.

121. Legea Republicii Moldova cu privire la avocaţii parlamentari, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 17.10.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997,

nr.82-83.

122. Legea Republicii Moldova privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1999, nr.22-23.

123. Legea Republicii Moldova cu privire la tineret, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova

11.02.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.39-41.

124. Legea Republicii Moldova cu privire la cultura fizică şi sport, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova 25.03.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.83-86.

125. Legea culturii a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova

27.05.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.83-86.

126. Legea Republicii Moldova cu privire la fundaţii, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 30.07.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.118.

127. Legea Republicii Moldova privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii

Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.1999. În: Monitorul Oficial

al Republicii Moldova, 1999, nr.156.

128. Legea Republicii Moldova privind statutul alesului local, adoptată de Parlamentul Repub-

licii Moldova la 02.02.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.34.

199

129. Legea contenciosului administrativ a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Repub-

licii Moldova la 10.02.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.57-58.

130. Legea patronatelor a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova

11.05.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.141-143.

131. Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi

medico-legale, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.06.2000. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.144-145.

132. Legea Republicii Moldova cu privire la protecţia concurenţei, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 30.06.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000,

nr.166-168.

133. Legea Republicii Moldova cu privire la Academia de Ştiinţe a Moldovei, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 27.07.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2000, nr.141.

134. Legea Republicii Moldova cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii

Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.09.2000. În: Monitorul Oficial

al Republicii Moldova, 2000, nr.139-140.

135. Legea Republicii Moldova privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), adoptată de Parla-

mentul Republicii Moldova la 03.11.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2001, nr.14-15.

136. Legea Republicii Moldova privind cooperativele de întreprinzător, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 12.04.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001,

nr.49-50.

137. Legea Republicii Moldova privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinză-

tor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 30.07.2001. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2001, nr.108.

138. Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul diplomatic, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 27.12.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002,

nr.20.

139. Legea Republicii Moldova privind cooperativele de producţie, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 25.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002,

nr.71-73.

140. Legea Republicii Moldova cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie, adoptată de Parla-

mentul Republicii Moldova la 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2002, nr.91-94.

200

141. Legea Republicii Moldova privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii per-

soanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi

a unor persoane cu funcţie de conducere, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la

19.07.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.124-125.

142. Legea Republicii Moldova cu privire la avocatură, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 19.07.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.126-127.

143. Legea Republicii Moldova cu privire la notariat, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 08.11.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.154-157.

144. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia, adoptată de

către Parlamentul Republicii Moldova la 30.10.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2003, nr.229.

145. Legea Republicii Moldova cu privire la Agentul guvernamental, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 28.10.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004,

nr.208-211.

146. Legea Serviciului de Stat de Curieri Speciali a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 02.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.1-4.

147. Legea Republicii Moldova cu privire la statistica oficială, adoptată de Parlamentul Repub-

licii Moldova la 09.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.1-4.

148. Legea cadastrului bunurilor imobile a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Repub-

licii Moldova la 09.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.1-4.

149. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul militarilor, adoptată de Parlamentul Repub-

licii Moldova la 22.07.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.129-130.

150. Legea Republicii Moldova cu privire la exercitarea profesiunii de medic, adoptată de Parla-

mentul Republicii Moldova la 27.10.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2005, nr.172-175.

151. Legea Republicii Moldova cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, adoptată

de Parlamentul Republicii Moldova la 23.12.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2006, nr.35-38.

152. Legea Republicii Moldova privind administraţia publică locală, adoptată de Parlamentul Re-

publicii Moldova la 28.12.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32-35.

153. Legea Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului disciplinei militare,

adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 02.03.2007. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2007, nr.78-81.

201

154. Legea Republicii Moldova privind activitatea de audit, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 16.03.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126.

155. Legea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a Republicii Moldova, adop-

tată de Parlamentul Republicii Moldova la 05.04.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2007, nr.78-81.

156. Legea contabilităţii a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova

27.04.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93.

157. Legea Republicii Moldova privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie, adoptată

de Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2007, nr.127-130.

158. Legea Republicii Moldova privind societăţile cu răspundere limitată, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 14.06.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007,

nr.127-130.

159. Legea Republicii Moldova cu privire la mediere, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 14.06.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.188-191.

160. Legea asociaţiilor de economii şi împrumut a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova 21.06.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-

116.

161. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei ONU împotriva corupţiei, adoptată

de Parlamentul Republicii Moldova la 06.07.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2007, nr.103-106.

162. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţia penală

privind corupţia, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.07.2007. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.103-106.

163. Legea Republicii Moldova privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2007, nr.171-174.

164. Legea Republicii Moldova privind activitatea sanitar-veterinară, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 19.10.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008,

nr.51-54.

165. Legea Republicii Moldova privind partidele politice, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova 21.12.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.42-44.

166. Legea Republicii Moldova cu privire la arbitraj, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova 22.02.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.88-89.

202

167. Legea Republicii Moldova cu privire la arbitrajul comercial internaţional, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova 22.02.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2008, nr.88-89.

168. Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 25.04.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2008, nr.103-105.

169. Legea Republicii Moldova cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 13.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2008, nr.120-121.

170. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative adoptată

de Parlamentul Republicii Moldova la 19.06.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2008, nr.145-151.

171. Legea Republicii Moldova cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public,

adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 04.07.2008. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2008, nr.230-232.

172. Legea Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului Centrului Naţional

pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, structurii, personalului-limită şi a modului de

finanţare a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 10.07.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2008, nr.140-142.

173. Legea Curţii de Conturi a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova

la 05.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.237-240.

174. Legea Republicii Moldova privind autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor antrenaţi

de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, de organele procuraturii,

organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, de notari, avocaţi şi de executorii

judecătoreşti, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 11.12.2008. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.57-58.

175. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii

Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008. În: Monitorul Oficial

al Republicii Moldova, 2009, nr. 41-44.

176. Legea Republicii Moldova cu privire la Procuratură, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 25.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.55-56.

203

177. Legea Republicii Moldova cu privire la libertatea de exprimare, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 23.04.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010,

nr.117-118.

178. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu

funcţii de demnitate publică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 07.05.2010. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.117-118.

179. Legea Republicii Moldova privind executorii judecătoreşti, adoptată de Parlamentul Repub-

licii Moldova la 17.06.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.126-128.

180. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică,

adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.07.2010. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2010, nr.194-196.

181. Legea Republicii Moldova privind protecţia datelor cu caracter personal, adoptată de Parla-

mentul Republicii Moldova la 08.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2011, nr.170-175.

182. Legea Republicii Moldova pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice, adop-

tată de Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2011, nr.164-165.

183. Legea Republicii Moldova privind modificarea şi completarea unor acte legislative, adop-

tată de Parlamentul Republicii Moldova la 02.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2012, nr.25-28.

184. Legea Republicii Moldova cu privire la Comisia Naţională de Integritate, adoptată de Parla-

mentul Republicii Moldova la 19.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2012, nr.1-6.

185. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată

de către Parlamentul Republicii Moldova la 19.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2012, nr.1-6.

186. Legea Republicii Moldova cu privire la Poliţia de Frontieră, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 28.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012,

nr.76-78.

187. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată

de Parlamentul Republicii Moldova la 12.04.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2012, nr.103.

204

188. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii

Moldova, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 12.04.2012. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.99-102.

189. Legea Republicii Moldova privind administraţia publică centrală de specialitate, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 04.05.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2012, nr.160-164.

190. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 25.05.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012,

nr.103.

191. Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului. Proiect // http://www.gov.md/

public/files/ordinea_de_zi/18.04.2012/ Intr03.pdf (vizitat 06.08.2012)

192. Manea V. Răspunderea penală pentru acţiunile care dezorganizează activitatea penitencia-

relor. Chişinău: CEP USM, 2010, 292 p.

193. Marcu F. Marele dicţionar de neologisme. Bucureşti: Saeculum I.O., 2004, 1007 p.

194. Melinte D.-L. Persoana cu funcţie de răspundere în legislaţia penală română. În: Revista

Naţională de Drept, 2010, nr.12, p.26-29.

195. Mirea V. Persoana juridică – subiect activ al infracţiunii. În: Dreptul, 2005, nr.12, p.168-

175.

196. Mitrache C. Drept penal român. Partea Generală. Bucureşti: Şansa, 1999, 358 p.

197. Moldovan A.T. Drept penal. Partea Generală. Braşov: Lux Libris, 2009, 414 p.

198. Moraru V. Infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul: concept şi particularităţi. În:

Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „Ştiinţe Sociale”, 2009, nr.8, p.147-

152.

199. Moroianu Gh. Statutul profesiilor liberale. Bucureşti: Universul Juridic, 2008, 560 p.

200. Moscalciuc I. Consumatorul – victima infracţiunilor săvârşite în sfera consumului de

produse şi servicii. În: Revista Naţională de Drept,2007, nr.5, p.47-53.

201. Muraru I., Tănăsescu S. Drept constituţional şi instituţii publice. Bucureşti: Lumina Lex,

2001, 704 p.

202. Nastas I. Coruperea pasivă şi coruperea activă în reglementarea legislaţiei penale a

Republicii Moldova: Teză de doctor în drept. Chişinău, 2009, 196 p.

203. Nastas I. Persoana cu funcţie de răspundere – subiect special al infracţiunilor de corupţie.

În: Revista Naţională de Drept, 2008, nr.10, p.66-68.

204. Nastas I. Relevarea statutului persoanei cu funcţie de răspundere – element indispensabil al

luptei cu corupţia. În: Revista Naţională de Drept, 2009, nr.2, p.54-62.

205

205. Negulescu P. Tratat de drept administrativ. Bucureşti: Mârvan, 1934, 595 p.

206. Nota informativă la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte

legislative // http://www.parlament.md/LegislationDocument.aspx?Id=943c175f-48ff-432e-

b8c1-268c51c187ef (vizitat 04.08.2012)

207. Notă informativă la proiectul Legii cu privire la modificarea şi completarea Legii nr.90 din

25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei // http://www.cccec.md/Sites/

cccec_md/Uploads/Nota%20informativ_legea_90.559347D7E6ED4E0CA7DFF0BD183C7

0A7.pdf (vizitat 12.08.2012)

208. Noul Cod penal. Comentariu pe articole / Sub red lui G.Antoniu. Bucureşti: C.H. Beck,

2008, 600 p.

209. Ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la aprobarea şi punerea în

aplicare a Codului privind conduita profesională a auditorilor şi contabililor din Republica

Moldova, nr.29 din 01.03.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001,

nr.29-30.

210. Păduraru A. Infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale în legislaţia Republicii

Moldova şi în legislaţia României. Studiu de drept comparat. Chişinău: CEP USM, 2011,

269 p.

211. Paladii A. Violul: studiu de drept penal şi investigarea judiciară a infracţiunii: Teză de

doctor în drept. Chişinău, 2010, 220 p.

212. Păvăleanu V. Drept penal general: conform noului Cod penal. Bucureşti: Universul Juridic,

2012, 503 p.

213. Popov R, Moraru V. Unele implicaţii ale adoptării Legii nr.245 din 02.12.2011 privind

modificarea şi completarea unor acte legislative. Interferenţe universitare – integrare prin

cercetare şi inovare. Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională. Chişinău, CEP

USM, 2012, p.106-108.

214. Preda M. Autorităţile administraţiei publice – sistemul constituţional. Bucureşti: Lumina

LEX, 2002, 670 p.

215. Prisăcaru V. Funcţionarii publici. Bucureşti: ALL Beck, 2004, 480 p.

216. Prodan S. Răspunderea penală pentru infracţiunile legate de creditare. Chişinău: CEP USM,

2011, 294 p.

217. Proiectul Legii cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei // http://ru.cccec.md/

Sites/cccec_ru/Uploads/PROIECT%20%20L%20E%20G%20E%20cu%20privire%20la%2

0prevenirea%20si%20combaterea%20coruptiei.9BFC5B61EDDC4237829FCE3F1642D10

3.pdf (vizitat 10.08.2012)

206

218. Proiectul legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative // http://

www.parlament.md/LegislationDocument.aspx?Id=943c175f-48ff-432e-b8c1-268c51c187ef

(vizitat 07.08.2012)

219. Regulamentul Curţii Aeronautice de Arbitraj din Moldova pe lângă Patronatul Aviaţiei

Civile din Republica Moldova, nr.1272 din 16.09.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2011, nr.152-155.

220. Regulamentul Curţii de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Internaţională a Transportatorilor

Auto din Moldova, nr.59 din 23.12.2005, aprobat de Consiliul Asociaţiei Internaţionale a

Transportatorilor Auto din Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006,

nr.21-24.

221. Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Internaţională a

Transportatorilor Auto din Moldova, nr.60 din 23.12.2005, aprobate de Consiliul Asociaţiei

Internaţionale a Transportatorilor Auto din Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2006, nr.21-24.

222. Sabău-Pop A.O. Definirea funcţionarului public subiect al infracţiunilor de corupţie. În:

Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, 2008, nr.2, p.60-67.

223. Sentinţa Judecătoriei militare a mun. Chişinău din 07.06.2011. Dosarul nr.1­36/2011.

http://jm.justice.md (vizitat 06.08.2012)

224. Sentinţa Judecătoriei raionului Edineţ din 25.05.2012. Dosarul nr.1-91/2012.

http://jed.justice.md (vizitat 04.08.2012)

225. Sentinţa Judecătoriei raionului Glodeni din 09.08.2012. Dosarul nr.1-83/2012.

http://jgl.justice.md (vizitat 26.08.2012)

226. Sentinţa Judecătoriei raionului Sângerei din 08.06.2012. Dosarul nr.1-91/2012.

http://jsi.justice.md (vizitat 04.08.2012)

227. Sentinţa Judecătoriei raionului Ungheni din 15.08.2012. Dosarul nr.1-263/2012.

http://jun.justice.md (vizitat 26.08.2012)

228. Sentinţa Judecătoriei sectorului Buiucani, mun. Chişinău, din 27.05.2011. Dosarul

nr.1­410/2011. http://jbu.justice.md (vizitat 12.08.2012)

229. Stancana (Bălănoiu) M.L. Răspunderea penală a societăţilor comerciale. Bucureşti, 2011,

15 p.

230. Statutul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Indus-

trie a Republicii Moldova, nr.69 din 19.12.2008, aprobat prin Decizia Consiliului Camerei

de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2009, nr.19-21.

207

231. Timofei C. Răspunderea penală pentru traficul de influenţă în legea penală a unor state-

membre ale Uniunii Europene din centrul şi estul Europei: studiu de drept comparat. În:

Revista Naţională de drept, 2012, nr.5, p.64-70.

232. Timofei S. Răspunderea penală pentru infracţiunile în domeniul concurenţei. Chişinău:

CEP USM, 2011, 300 p.

233. Ţurcan I. Cu privire la înţelesul noţiunii „persoană cu funcţie de răspundere”. În: Analele

Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Facultatea de Drept, 1999, nr.2, p.80-84.

234. Ţurcan I. Răspunderea penală pentru coruperea pasivă. Chişinău: CEP USM, 2011, 218 p.

235. Ulianovschi X. Consideraţiuni generale cu privire la subiectul special al infracţiunilor

militare. În: Revista Naţională de Drept, 2006, nr.3, p.47-58.

236. Ungureanu A. Drept penal român. Partea Generală. Bucureşti: Lumina LEX, 1995, 463 p.

237. Viorescu R. Reglementarea juridică a funcţiei publice în statele europene: Teză de doctor în

drept. Chişinău, 2009, 174 p.

238. Абашина Л.А. Юридическое лицо как субъект уголовной ответственности: Авторе-

ферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук.

Москва, 2008, 25 p.

239. Арямов А.А. К вопросу об уголовной ответственности юридических лиц.

http://naukatui.ru/2%2816%292011/Aramov.pdf (vizitat 02.08.2012)

240. Байбарин А.А. Уголовно-правовая дифференциация возраста. Москва: Высшая

школа, 2009, 253 p.

241. Бачурин Э.А. Специальный субъект преступления: Автореферат диссертации на

соискание ученой степени кандидата юридических наук. Красноярск, 2005, 22 p.

242. Богуш Г. Подлежат ли наказанию иностранные должностные лица по УК Российской

Федерации. În: Уголовное право, 2010, № 4, р.12-19.

243. Бугаевская Н.В. Должностное лицо как субъект преступления: Диссертация на

соискание ученой степени кандидата юридических наук. Рязань, 2003, 265 p.

244. Волженкин Б. Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации «О

судебной практике по делам о взяточничестве и коммерческом подкупе»: достоин-

ства и недостатки. În: Уголовное право, 2000, № 4, p.11-14.

245. Волколупова В.А. Должностное лицо как субъект уголовной ответственности: Авто-

реферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук.

Волгоград, 2002, 30 p.

246. Гаухман Л.Д. Квалификация преступлений: закон, теория, практика. Москва:

ЮрИнфоР, 2001, 316 p.

208

247. Гырла Л.Г., Табарча Ю.М. Уголовное право Республики Молдова. Часть Особенная.

Т.2. Кишинэу: Cartdidact, 2010, 592 p.

248. Егорова Н. Понятие «руководитель организации» в уголовном праве. În: Уголовное

право, 2005, № 1, p.18-20.

249. Егорова Н. Служащий как специальный субъект преступления в уголовном праве

России. În: Уголовное право, 2004, № 2, р.26-28.

250. Иванов Л. Принцип вины и публичная ответственность юридического лица (к

вопросу об уголовной ответственности юридических лиц). În: Уголовное право, 2009,

№ 1, р.125-129.

251. Иванцов П.П. Юридическое лицо как субъект уголовной ответственности за кор-

рупцию // http://www.law.edu.ru/doc/document.asp?docID=1224692 (vizitat 02.08.2012)

252. Камынин И. Должностное положение лиц, представляющих интересы государства в

акционерных обществах. În: Российская юстиция, 2001, № 1, р.57-58.

253. Козлов А.П. Соучастие: традиции и реальность. Санкт-Петербург: Юридический

центр Пресс, 2001, 362 p.

254. Комоско А.А. Уголовная ответственность юридических лиц: Автореферат диссер-

тации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2007, 30 p.

255. Курс уголовного права. Общая часть. Том 1: Учение о преступлении / Под ред Н.Ф.

Кузнецовой, И.М. Тяжковой. Москва: Зерцало, 1999, 624 p.

256. Лобырев В.А. Субъект должностных преступлений: уголовно-правовой и кримино-

логический аспекты: Автореферат диссертации на соискание ученой степени канди-

дата юридических наук. Ростов-на-Дону, 2005, 28 p.

257. Маркунцов С.А. Осознание уголовно-правовых запретов в структуре уголовной

ответственности несовершеннолетних / Под ред. А.Э. Жалинского. Москва: Юрис-

пруденция, 2007, 160 p.

258. Минская В.С., Чечель Г.И. Виктимологический фактор и механизм преступного

поведения. Иркутск: Издательство Иркутского университета, 1988, 151 p.

259. Модельный закон государств-участников Содружества Независимых Государств «О

борьбе с коррупцией». http://www.iacis.ru/html/?id=22&pag=714&nid=1 (vizitat

10.08.2012)

260. Определение Коллегии Апелляционной палаты Комрат от 28 октября 2011 г. Дело

№ 1а-31/2011. http://caсо.justice.md (vizitat 15.08.2012)

261. Павлинов А. Круг субъектов должностных преступлений требует уточнения. În: Рос-

сийская юстиция, 2001, № 9, р.63-64.

209

262. Павлов В.Г. Субъект преступления. Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс,

2001, 318 p.

263. Пересмотренные рекомендации Совета Организации экономического сотрудничества

и развития по мерам борьбы со взяточничеством в международных деловых опе-

рациях. http://www.transparency.md/Docs/2005/culegere_acte_internat.pdf (16.08.2012)

264. Резолюция A/RES /53/176 от 15.12.1998 г., Борьба с коррупцией и взяточничеством в

международных коммерческих операциях. http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/

documents/un/unpan010973.pdf (vizitat 12.08.2012)

265. Семѐнов С.А. Понятие специального субъекта преступления. În: Журнал российского

права, 1998, № 7, p.65-69.

266. Тарасова Ю.В. Cпециальный субъект преступления и его значение в уголовном

праве: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юриди-

ческих наук. Москва, 2006, 31 p.

267. Уголовное право России. Практический курс / Под ред. А.И. Бастрыкина. Москва:

Волтерс Клувер, 2007, 808 p.

268. Уголовное право. Часть Общая. Часть Особенная / Под ред. Л.Д. Гаухмана,

Л.М. Колодкина, С.В. Максимова. Москва: Юриспруденция, 1999, 578 p.

269. Уголовный кодекс Кыргызской Республики. http://anticorr.gov.kg/index.php?option=

com_content&view=article&id=10&Itemid=29&lang=ru (vizitat 14.08.2012)

270. Уголовный кодекс Литовской Республики / Под ред. В.Павилониса. Санкт-

Петербург: Юридический центр Пресс, 2002, 470 p.

271. Уголовный кодекс Республики Беларусь. http://pravo.by/main.aspx?guid=3871&p0=

hk9900275&p2={NRPA} (vizitat 15.08.2012)

272. Уголовный кодекс Республики Болгария / Под ред. А.И. Лукашова. Санкт-Петербург:

Юридический центр Пресс, 2001, 298 p.

273. Уголовный Кодекс Республики Казахстан. În: Ведомости Парламента Республики

Казахстан, 1997, № 15-16.

274. Уголовный кодекс Республики Польша / Под ред. А.И. Лукашова, Н.Ф. Кузнецовой.

Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2001, 234 p.

275. Уголовный кодекс Российской Федерации. În: Собрание законодательства Россий-

ской Федерации, 1996, № 25.

276. Уголовный кодекс Туркменистана. http://www.turkmenistan.gov.tm/_ru/laws/?laws=

01go (vizitat 14.08.2012)

210

277. Усов В.Г. Понятие и ответственность исполнителя преступления: Автореферат дис-

сертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Рязань, 2006,

25 p.

278. Фаргиев И.А. Потерпевший от преступления (уголовно-правовые вопросы). Хаба-

ровск: РИЦ ХГАЭП, 2001, 72 p.

279. Хачатурян М.Н. Специальный субъект с признаками государственного должностного

лица и государственного гражданского служащего: Диссертация на соискание ученой

степени кандидата юридических наук. Ростов-на-Дону, 2005, 203 p.

280. Цугленок Н.Н. Получение предмета коммерческого подкупа: Диссертация на соиска-

ние ученой степени кандидата юридических наук. Красноярск, 2006, 212 p.

281. Черебедов С.С. Злоупотребление полномочиями по российскому уголовному праву:

Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических

наук. Москва, 2008, 28 p.

282. Шнитенков А. Спорные вопросы регламентации в УК Российской Федерации

понятия лица, выполняющего управленческие функции в коммерческой или иной

организации. În: Уголовное право, 2004, № 2, p.82-83.

283. Яцеленко Б., Полосин Н. О некоторых пробелах уголовного законодательства об

ответственности должностных лиц. În: Уголовное право, 2001, № 2, р.50-52.

284. Additional Protocol to the Criminal Law Convention on Corruption //

http://conventions.coe.int/ Treaty/en/Treaties/Html/191.htm (vizitat 12.08.2012)

285. Additional Protocol to the Criminal Law Convention on Corruption. Explanatory Report //

http://conventions.coe.int/treaty/en/Reports/Html/191.htm (vizitat 16.08.2012)

286. Bribery Act 2010 // http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2010/23 (vizitat 02.08.2012)

287. Commentaries on the Convention on Combating Bribery of Foreign Public Officials in

International Business Transactions // http://www.oecd.org/dataoecd/4/18/38028044.pdf

(vizitat 12.08.2012)

288. Commentaries on the Convention on Combating Bribery of Foreign Public Officials in

International Business Transactions // http://www.oecd.org/dataoecd/4/18/38028044.pdf

(vizitat 13.08.2012)

289. Convention on Combating Bribery of Foreign Public Officials in International Business

Transactions // http://www.oecd.org/dataoecd/4/18/38028044.pdf (vizitat 02.08.2012)

290. Corruption Act 2008 // http://www.gov.im/lib/docs/infocentre/acts/corruptionact2008.pdf

(vizitat 02.08.2012)

211

291. Criminal code (Chapter 9) // http://www.justiceservices.gov.mt/DownloadDocument.aspx?app

=lom&itemid=8574 (vizitat 02.08.2012)

292. Criminal Law Convention on Corruption. http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/

html/173.htm (vizitat 02.08.2012)

293. Criminal Law Convention on Corruption. Explanatory Report. http://conventions.coe.int/

treaty/en/Reports/Html/173.htm (vizitat 02.08.2012)

294. Explanatory Report on the Convention on the fight against corruption involving officials of

the European Communities or officials of Member States of the European Union //

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:51998XG1215:

EN:HTML (vizitat 12.08.2012)

295. Macauley R. Fighting corruption. Incrimination // http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/

greco/general/MACAULEY_EN.pdf (vizitat 14.08.2012)

296. Prevention and Combating of Corrupt Activities Act 12 of 2004 // http://www.info.gov.za/

acts/2004/a12-04/index.html (vizitat 12.08.2012)

297. The Criminal Code of Georgia // http://www.parliament.ge/index.php?lang_id=

GEO&sec_id=69&kan_det=det&kan_id=673 (vizitat 14.08.2012)

298. United Nations Convention against Corruption // http://www.unodc.org/documents/

treaties/UNCAC/Publications/Convention/08-50026_E.pdf (vizitat 02.08.2012)

299. United Nations Convention against Transnational Organized Crime // http://www.unodc.org/

documents/treaties/UNTOC/Publications/TOC%20Convention/TOCebook-e.pdf (vizitat

02.08.2012)

300. Büntető Törvénykönyvről // net.jogtar.hu/btk (vizitat 12.08.2012)

301. Strafwetboek // http://www.ejustice.just.fgov.be/cgi_loi/change_lg.pl?language=nl&la=

N&table_name=wet&cn=1867060801 (vizitat 02.08.2012)

302. Ustawa z dnia 28 października 2002 r. o odpowiedzialności podmiotów zbiorowych //

isap.sejm.gov.pl (vizitat 02.08.2012)

303. Zakon o odgovornosti pravnih oseb za kazniva dejanja // http://www.uradni-list.si/1/

objava.jsp?urlid=199959&stevilka=2791 (vizitat 02.08.2012)

304. Закон України «Про внесення змін до деяких законодавчих актів України щодо

відповідальності за корупційні правопорушення». http://www.minjust.gov.ua/0/36097

(vizitat 21.08.2012)

305. Закон України про внесення змін до деяких законодавчих актів України щодо

відповідальності за корупційні правопорушення. http://zakon2.rada.gov.ua/laws/show/

3207-17 (vizitat 12.08.2012)

212

306. Коваленко В.П. Про новели диференціації кримінальної відповідальності службових

осіб. În: Кримінальний кодекс України: 10 років очікувань: тези доповідей та пові-

домлень учасників Міжнародного симпозіуму, 23-24 вересня 2011 р. Львів: Львівсь-

кий державний університет внутрішніх справ, 2011, p.190-194.

307. Кривичен законик. http://www.kocani.gov.mk/ZAKONI/Zakoni%20za%20sudstvoto%

20i%20pravniot%20sistem/Krivicen%20zakonik.pdf (vizitat 10.08.2012)

308. Кримінальний кодекс України. În: Відомості Верховної Ради України, 2001, № 25-26.

309. Максимович Р.Л. Поняття службової особи у кримінальному праві України: Авто-

реферат дисертацiï на здобуття наукового ступеня кандидата юридичних наук. Львів,

2007, 18 p.

310. Слуцька T. Поняття службової особи: кримінально правовий аналіз. În: Публічне

право, 2011, № 3, p.168-175.

311. Терентьєв В.І. Відповідальність спеціального суб'єкта злочину за кримінальним

правом України: Автореферат дисертації на здобуття наукового ступеня кандидата

юридичних наук. Одеса, 2003, 18 p.

213

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul Popov Ruslan, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de

doctorat se referă la propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmând să suport consecinţele,

în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Popov Ruslan

10 septembrie 2013

214

CV AL AUTORULUI

Date personale: POPOV Ruslan

Data şi locul naşterii: 18 august 1976, c.Mileştii Mici,

r-nul Ialoveni, Republica Moldova

Cetăţenia: Republicii Moldova

Studii:

1982-1992 – Şcoala medie de cultură generală c.Mileştii

Mici, r-nul Ialoveni

1993-1997 – Facultatea de Drept, Universitatea de Studii

Umanistice din Moldova

2012-2013 – Studii postuniversitare de masterat, Specialitatea „Drept procesual penal”,

Facultatea de Drept, Universitatea de Studii Europene din Moldova

2004-prezent – Studii postuniversitare de doctorat, Specialitatea – Drept penal,

Universitatea de Stat din Moldova

Activitate profesională:

1997-1998 – anchetator la procuratura r-lui Leova

1998-2000 – ajutor al procurorului sectorului Buiucani, mun.Chişinău

2000-2004 – procuror, adjunct al procurorului sectorului Buiucani, mun.Chişinău

2004-2010 – procuror, şef al secţiei nr.1 din cadrul Direcţiei control al urmăririi penale a

Procuraturii Generale

2010-23.01.2013 – procuror, şef al Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă meto-

dică din cadrul Procuraturii Generale

23.01.2013-22.08.2013 – procuror interimar al Procuraturii anticorupţie

22.08.2013-prezent – procuror, şef al Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă

metodică din cadrul Procuraturii Generale

2007-prezent – formator la Institutul Naţional al Justiţiei

2011-prezent – lector la Universitatea de Studii Europene din Moldova, disciplinile –

Drept penal şi Drept procesual penal, Partea Specială

Domeniile de activitate ştiinţifică: Drept penal, Partea Specială

215

Participări la foruri ştiinţifice internaţionale:

POPOV Ruslan. Subiectul infracţiunilor prevăzute în capitolele XV şi XVI din partea

special a Codului penal al Republicii Moldova. În: Rezumatele comunicărilor Conferinţei

ştiinţifice cu participare internaţională „Interferenţe universitare – integrare prin cercetare

şi inovare”, (Chişinău, 25-26 septembrie 2012)

Cunoaşterea limbilor:

Bine – româna, rusa

Satisfăcător – engleza.

Lucrări ştiinţifice publicate: 5 lucrări ştiinţifice

Date de contact:

Telefon: dom.026868261; serv. 022277723; mobil 069999033

E-mail: ruslanpopov033@gmail.com