Romania 2013

Constantin Anghelache �

ROMÂNIA 2013 Starea economică sub povara efectelor crizei

Redactor: Prof. univ. dr. Constantin ANGHELACHE

Coperta: Adriana POPESCU

Revizie text: Daniela MARINESCU

Tehnoredactare computerizată: Nicoleta BOBOCEA Conf. univ. dr. Alexandru MANOLE

Lector univ. dr. Mădălina Gabriela ANGHEL

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ANGHELACHE, CONSTANTIN România 2013 : starea economic ă sub povara efectelor

crizei / Constantin Anghelache. - Bucureşti : Editura Economică, 2013

Bibliogr. ISBN 978-973-709-680-7

338(498)

Constantin Anghelache

�

ROMÂNIA 2013 Starea economică sub povara efectelor crizei

ISBN 978-973-709-680-7

Copyright © Editura Economică, 2013

Autorul este responsabil de clarificarea dreptului de utilizare a informaţiilor cuprinse în lucrare.

CUPRINS Prefaţă .............................................................................................17 Preface .............................................................................................23 Introducere......................................................................................29 Introductory chapter . The economic situation of Romania by the middle of 2013 – the crisis has become perpetual ............53 1.1. The major macroeconomic evolutions ......................................56 1.2. The Gross Domestic Product evolution.....................................59 1.3. The GDP alteration factors by categories of resources.......................................................................................61 1.4. The GDP evolution by categories of utilizations.......................63 1.5. GDP evolution – seasonally adjusted series .............................65 1.6. The achievement of the Gross Domestic Product by ownership forms.............................................................67 1.7. Direct foreign investments.........................................................69 1.8. The inflation (consumer prices) evolution.................................70 1.9. The industrial production indices ..............................................74 1.10. The production indices in agriculture......................................79 1.11. Investments in constructions ...................................................86 1.12. Production of services .............................................................90 1.13. The international trade.............................................................93 1.14. The population and the labor force market............................103 1.15. Economic and social evolution of Romania during 1.I-30.VI.2013.....................................................................118

1.15.1. Macroeconomic indicators.........................................118 1.15.2. Sector evolutions........................................................124

Capitolul 1. Starea economică a României la mijlocul anului 2013 – criza a devenit perpetuă ........................139 1.1. Principalele evoluţii macroeconomice.....................................141 1.2. Evoluţia Produsului Intern Brut...............................................145 1.3. Factorii de modificare a Produsului Intern Brut pe categorii de resurse ....................................................................146

Constantin ANGHELACHE

6

1.4. Evoluţia Produsului Intern Brut pe categorii de utilizări.......................................................................................148 1.5. Evoluţia PIB – serie ajustată sezonier .....................................150 1.6. Realizarea PIB pe forme de proprietate...................................152 1.7. Investiţii străine directe ...........................................................153 1.8. Evoluţia inflaţiei (preţurile de consum)...................................155 1.9. Indicii producţiei industriale....................................................158 1.10. Indicii producţiei din agricultură ...........................................162 1.11. Investiţiile în construcţii ........................................................169 1.12. Producţia de servicii ..............................................................173 1.13. Comerţul internațional...........................................................175 1.14. Populaţia şi piaţa forţei de muncă..........................................185 1.15. Evoluţia economico-socială a României în perioada 1.I-30.VI.2013 .................................................................200

1.15.1. Principalii indicatori macroeconomici......................200 1.15.2. Evoluții sectoriale ......................................................206

Capitolul 2. Starea social-economică a României în perioada 1997-2000 ..................................................................221 (Economic situation of Romania during the period 1997-2000) 2.1. Starea social-economică generală............................................221 (General social-economic situation) 2.2. Starea economică a României la sfârşitul anului 2000............233 (Economic situation of Romania at the end of 2000) 2.3. Efectele programului de guvernare pentru anul 2000.............237 (Effects of the governing program for the year 2000) Capitolul 3. Evoluţia economică în perioada 2001-2004.......................................................................................251 (Economical evolution during the period 2001-2004) 3.1. Preocupare pentru depăşirea perioadelor de iarnă şi pregătirea campaniilor agricole de primăvară.............................253 (Preoccupation to overcome winter periods and preparation of spring agricultural campaign)

ROMÂNIA 2013. Starea economică sub povara efectelor crizei

7

3.2. Măsuri vizând relansarea economiei naţionale........................256 (Measures for the relaunch of the national economy)

3.2.1. Reechilibrare macroeconomică ........................................257 (Macroeconomic re-equlibrium) 3.2.2. Măsuri de politică monetară şi de control al cursului de schimb ...................................................................................259 (Measures of monetary policy and for the control of the exchange rate) 3.2.3. Îmbunătăţirea mediului de afaceri....................................260 (Improvement of the business environment) 3.2.4. Agricultura necesită surse şi timp ....................................261 (The agriculture needs sources and time) 3.2.5. Mari lucrări publice vizând dezvoltarea construcţiei de locuinţe..................................................................................263 (Great public works aimed to the development of dwellings construction) 3.2.6. Paşi în domeniul infrastructurii şi modernizării transporturilor.............................................................................264 (Steps in the field of infrastructure and transportation) 3.2.7. Comunicaţiile şi tehnologia informaţiei ...........................265 (Communications and information technology) 3.2.8. Programe pentru reabilitarea turismului...........................266 (Programmes for re-habilitation of tourism) 3.2.9. Utilizarea raţională a apelor .............................................266 (Rational usage of waters) 3.2.10. Măsuri pentru protecţia mediului înconjurător...............267 (Measures to protect the environment) 3.2.11. Reconsiderarea rolului întreprinderilor mici şi mijlocii............................................................................269 (Reconsidering the role of Small and Medium Enterprises) 3.2.12. Măsuri privind continuarea procesului de privatizare..............................................................................271 (Measures regarding the continuation of the privatization process) 3.2.13. Sectorul bancar şi de asigurări – decizii cu marjă ridicată de risc ............................................................................272 (Banking and insurance sector - high risk margin decisions)


8

3.2.14. Atragerea investiţiilor străine........................................273 (Attracting foreign investments) 3.2.15. Diversificarea activităţii de comerţ ................................274 (Diversification of trade activity)

3.3. Măsuri privind combaterea sărăciei şi a şomajului – binom al economiei de piaţă........................................................275 (Measures for fighting poverty and unemployment - binome of the market economy) 3.4. Asistenţa socială, starea de sănătate a populaţiei şi protecţia copilului .......................................................................276 (Social assistance, population health and child protection) 3.5. Implementarea de programe în domeniul educaţiei, cercetării şi culturii .........................................................................278 (Implementing programs for education, research and culture) 3.6. Consolidarea statului de drept şi accelerarea reformei în justiţie .........................................................................................282 (Consolidate the law state and acceleration of reform in the judicial field) 3.7. Apărarea naţională, ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului – priorităţi naţionale ...................................................283 (National defense, public order and citizen's safety - national priorities) 3.8. Accelerarea reformei administraţiei publice centrale şi locale...........................................................................................284 (Accelerating the reform of central and local public administration) 3.9. Armonizarea relaţiilor interetnice............................................285 (Harmonization of inter-ethnical relations) 3.10. Îmbunătăţirea imaginii României pe plan extern...................286 (Improving Romania's image on the external plan) Capitolul 4. Evoluţia economică a României în perioada 2000-2013 ..................................................................289 (Economical evolution of Romania during the period 2000-2013) 4.1. Evoluţia Produsului Intern Brut...............................................290 (Evolution of the Gross Domestic Product)


9

4.2. Investiţiile străine directe.........................................................296 (Direct foreign investments) 4.3. Evoluţia preţurilor de consum .................................................298 (Evolution of the consumption prices) 4.4. Evoluţia industriei şi a preţurilor de producţie ........................301 (Evolution of industry and production prices) 4.5. Evoluţia agriculturii.................................................................302 (Evolution of agriculture) 4.6. Investiţiile şi construcţiile........................................................305 (Investments and constructions) 4.7. Serviciile..................................................................................307 (Services) 4.8. Comerţul exterior.....................................................................309 (Foreign trade) 4.9. Alte aspecte privind evoluţia în perioada 2000-2013..............313 (Other aspects regarding evolution during the period 2000-2013) Capitolul 5. Evoluţia economică a ţării în perioada 1990 - 2013.....................................................................315 (Economic evolution of our country during the period 1990-2013) 5.1. Cadrul legislativ al reformei ....................................................315 (Legal framework of the reform) 5.2. Evoluţia economică în perioada 1990-2013 ............................322 (Economic evolution during the period 1990-2013) 5.3. Reforma şi privatizarea în agricultură .....................................325 (Reform and privatization in agriculture) 5.4. Reforma şi privatizarea în industrie.........................................336 (Reform and privatization in industry) 5.5. Privatizarea în turism şi servicii ..............................................349 (Privatization in tourism and services) Capitolul 6. Evoluţia Produsului Intern Brut ...........................359 (Evolution of the Gross Domestic Product) 6.1. Evoluţii comparative ale indicatorului PIB .............................359 (Comparative evolutions of the GDP)


10

6.2. Nivelul Produsului Intern Brut în 2012 - 2013........................362 (GDP level in 2012-2013) 6.3. Produsul Intern Brut are un trend oscilant în 2009-2012...................................................................................363 (GDP has an oscillatory trend in 2009-2012) Capitolul 7. Producţia industrială stabilizată la un nivel redus .....................................................................................371 (Industrial production stabilized at a low level) 7.1. Aspecte generale......................................................................371 (General aspects) 7.2. Industria în perioada 2001-2013..............................................374 (Industry during the period 2001-2013) 7.3. Evoluția industriei în 2010-2013 .............................................376 (Industry evolution in 2010-2013) 7.4. Producţia industrială pentru export..........................................378 (Industrial production for export) 7.5. Producţia industrială a înregistrat reduceri an de an................383 (Industrial production records decreases, year by year) Capitolul 8. Evoluţii oscilante în agricultură .............................387 (Oscillatory evolutions in agriculture) 8.1. Date de prezentare generală.....................................................387 (General presentation data) 8.2. Producţia din sectorul vegetal..................................................391 (Production in the vegetables sector) 8.3. Producţia din sectorul zootehnic..............................................392 (Production in the zoo-technical sector) 8.4. De ce este agricultura în impas?..............................................393 (Why is agriculture in impasse?) 8.5. Pârghii neutilizate sau scăpate de sub control .........................396 (Unused or out-of-control leverages) 8.6. Unele direcţii prioritare de acţiune ..........................................400 (Some prioritary action directions)


11

Capitolul 9. Construcţiile şi transporturile stagnează...............403 (Constructions and transports hold) 9.1. Aspecte generale......................................................................403 (General aspects) 9.2. Rezultatele din domeniul construcţiilor...................................404 (Results in constructions field) 9.3. Evoluţia în transporturi............................................................411 (Evolution in transports)

Capitolul 10. Evoluţia producţiei de bunuri şi servicii pentru populaţie...........................................................413 (Evolution of the production of goods and services for the population) 10.1. Aspecte generale....................................................................413 (General aspects) 10.2. Serviciile turistice în România ..............................................418 (Tourism services in Romania)

10.2.1. Aspecte generale ............................................................418 (General aspects) 10.2.2. Programe speciale pentru dezvoltarea turismului .........423 (Special programs for the development of tourism)

10.3. Serviciile pentru populaţie.....................................................427 (Services for population) 10.4. Producerea şi comercializarea bunurilor ...............................433 (Production and trade of goods) 10.5. Servicii informatice pentru populaţie ....................................437 (IT services for population)

Capitolul 11. Indicele preţurilor de consum al populaţiei...................................................................................441 (Evolution of populations' consumption price index) 11.1. Consideraţii generale .............................................................441 (General considerations) 11.2. Indicele preţurilor de consum pentru produsele alimentare .......................................................................................445 (Consumption price index for food goods)


12

11.3. Indicele preţurilor de consum la produse nealimentare ...................................................................................446 (Consumption price index for non-food goods) 11.4. Indicele preţului de consum al serviciilor..............................446 (Consumption price index for services) 11.5. Câştigul salarial mediu nominal ............................................446 (Nominal average salary gain)

Capitolul 12. Evoluţia comerţului interna ţional .......................451 (Evolution of the international trade) 12.1. Cadrul general .......................................................................451 (General framework) 12.2. Evoluţia generală a exporturilor-importurilor .......................454 (General evolution of exports-imports) 12.3. Exporturile în 2013................................................................458 (Exports in 2013) 12.4. Importurile în 2013................................................................459 (Imports in 2013) 12.5. Structura geografică a importurilor şi exporturilor .....................................................................................461 (Geographical structure of imports and exports) Capitolul 13. Investiţiile de capital în România........................467 (Capital investments in Romania) 13.1. Cadrul general .......................................................................467 (General framework) 13.2. Detalii privind evoluţia investiţiilor ......................................468 (Details regarding the evolution of investments) 13.3. Evoluţii cu efect asupra investiţiilor......................................471 (Evolutions with effect on investments) 13.4. Investiţiile de capital străin....................................................475 (Foreign capital investments) 13.5. Investiţiile de capital autohton...............................................480 (Indigenous capital investments) 13.6. Perspectiva investiţiilor .........................................................482 (Perspective of investments)


13

Capitolul 14. Evoluţia resurselor umane....................................485 (Evolution of human resources) 14.1. Caracteristici generale ...........................................................485 (General characteristics) 14.2. Gradul de instruire a populaţiei .............................................486 (Population's education degree) 14.3. Gradul de utilizare a timpului de lucru..................................487 (Use of working time degree) 14.4. Activităţi atipice ....................................................................488 (Atypical activities) 14.5. Activităţi secundare ...............................................................489 (Secondary activities) 14.6. Populaţia inactivă ..................................................................490 (Inactive population) 14.7. Populaţia descurajată .............................................................491 (Discouraged population) 14.8. Distribuţia populaţiei active pe regiuni .................................492 (Distribution of active population by regions) Capitolul 15. Şomajul – fenomen în alertă .................................497 (Unemployment - phenomenon in alert) 15.1. Evoluţii şi tendinţe.................................................................497 (Evolutions and tendencies) 15.2. Structura şomajului................................................................499 (Structure of unemployment) 15.3. Evoluţia şomajului în profil teritorial ....................................502 (Unemployment evolution in territorial profile) 15.4. Perspective pentru perioada următoare..................................503 (Perspectives for the next period) Capitolul 16. Situaţia pensionarilor rămâne dificilă ................505 (The situation of pensioners remains difficult) 16.1. Evoluţia categoriei pensionari ...............................................505 (Evolution of the pensioners category) 16.2. Evoluţia nivelului pensiilor ...................................................507 (Evolution of the level of pensions)


14

16.3. Pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat ..............510 (Pensioners from the state social security system) 16.4. Evoluţia pensiei suplimentare................................................511 (Evolution of supplementary pension) 16.5. Pensiile în profil teritorial......................................................511 (Pensions in territorial profile) Capitolul 17. Evoluţia monetară, plasamentele, resursele şi execuţia bugetară......................................................515 (Monetary evolution, placements, resources and budgetary execution) 17.1. Evoluţia monetară, plasamente şi resurse..............................515 (Monetary evolution, placements and resources) 17.2. Situaţia execuţiei bugetare.....................................................518 (Situation of the budgetary execution) 17.3. Execuţia bugetelor de stat şi locale........................................521 (Execution of state and local budgets) 17.4. Datoria publică ......................................................................527 (Public debt) Capitolul 18. Ratingul bazat pe riscul de ţară ..........................531 (Rating based on country risk) 18.1. Consideraţii generale .............................................................531 (General considerations) 18.2. Riscurile ce se pot manifesta .................................................533 (Risks which can occur) 18.3. Clasificarea statelor lumii ......................................................535 (Classification of world states) 18.4. Metodologie şi criterii de evaluare a riscului ........................536 (Methodology and criteria for risk valuation) 18.5. Agenţiile de rating .................................................................538 (Rating agencies) 18.6. Firme de rating ......................................................................542 (Rating companies) 18.7. Publicaţii de rating.................................................................543 (Rating publications)


15

18.8. Ratingul României.................................................................544 (Romania's Rating) 18.9. Evoluţia ratingului României.................................................550 (Evolution of Romania's rating) Capitolul 19. România are nevoie de integrare europeană eficientă.......................................................................555 (Romania needs an efficient integration in Europe) 19.1. Unele dificultăţi ale României în absorbţia Fondurilor Structurale şi de Coeziune............................................555 (Some difficulties of Romania in the absorption of Structural and Cohesion Funds) 19.2 Finanţarea agriculturii, dezvoltării rurale şi pescuitului .........560 (Financing agriculture, rural development and fishing) 19.3 Elemente privind politica de coeziune a UE în perioada 2014-2020.......................................................................................563 (Elements regarding the cohesion policy of the EU during the period 2014-2020) 19.4. România pe drumul integrării europene ................................573 (Romania on the road of European integration) 19.5. Obligaţii şi consecinţe ce decurg din calitatea de membru UE................................................................................582 (Obligations and consequences derived from the quality of EU member) 19.6. Politici în domeniul rural.......................................................595 (Policies in rural area) 19.7. Politici privind agricultura şi industria ..................................600 (Policies regarding agriculture and industry) 19.8. Dispoziţiile acquis-ului Schengen după aderare....................607 (Dispositions of Schengen acquis subsequent to adhesion) 19.9. Prevederi cu aplicare permanentă..........................................615 (Provisions with permanent application) 19.10. Politica Uniunii Europene în domeniul concurenţei............633 (European Union policy in the field of competition) 19.11. Politici ale Uniunii Europene în domeniul agriculturii........636 (European Union policy in the field of agriculture)


16

19.12. Politici în domeniul transporturilor .....................................638 (Policies in the field of transportation) 19.13. Politicile Uniunii Europene privind impozitarea.................641 (European Union policies regarding taxation) 19.14. Politicile Uniunii Europene în domeniul energiei şi mediului ......................................................................................644 (European Union policies in the field of energy and environment) 19.15. Politici privind controlul calităţii apelor..............................646 (Policies regarding the control of water quality) 19.16. Politici privind managementul general al deşeurilor ...........649 (Policies regarding the general management of waste) 19.17. Politici în domeniul poluării industriale, controlului şi managementului riscului ..........................................652 (Policies in the field of industrial pollution, risk management and control) Bibliografie selectiva ....................................................................659 (Selective bibliography)

Prefață ��

Studiul „România – starea economică” lansată în anul 1998 îşi are geneza în dorinţa autorului, de a aşterne pe hârtie şi a imortaliza gândirea proprie cu privire la evoluţia social-economică a ţării noastre. S-au scurs 15 ani, concretizaţi în 15 volume în care prin analiză bazată pe datele oficiale reale şi capacitatea de interpretare, am aşternut pe hârtie numai ceea ce am considerat că este semnificativ şi relevant cu privire la evoluţia social-economică a României. Drumul nu a fost uşor, de multe ori, m-a bântuit gândul că ar fi bine să fie ultimul volum adus pe piaţă. Precum în epigrama lui Panait Cerna „În Peşteră”, în momentele dificile mi-am adunat forţa şi am concretizat, de fiecare dată, efortul într-un nou volum. Ştiu că lucrarea a fost primită pe piaţă în cei cincisprezece ani de până acum, cu interes. Mediul academic, de cercetare sau alte persoane, cu înaltă pregătire economică, mi-au transmis gânduri bune, acestea fiind încurajatoare şi „vinovate”de faptul că nu am oprit munca, concretizată, an de an, într-un nou volum. Acum apare volumul cu numărul şaisprezece, adus la zi, după multă trudă şi chibzuinţă.

Prin grija şi competenţa Bibliotecii Naţională a României, lucrările publicate până în prezent se odihnesc, cred numai atunci când cei interesaţi le acordă acest răgaz, în biblioteci de renume mondial, majoritatea asociate marilor universităţi ale lumii. Dau numai câteva exemple, din cele, în care aceste volume au fost primite ca locatari şi nu chiriaşi: Bayerische Staatsbibliothek – Munchen – Germania, Harvard College Library – SUA, Stanford University Library – SUA, Cornell University Library – Ithaca – USA, Indiana University – Bloomington – SUA, The British Library – London – Marea Britanie, University of Chicago Library – Chicago – SUA, University of Pittsburgh – SUA, Hathitrust Digital Library – Ann Arbor – SUA, Bibliotheque et Archives Nationales du Quebec – Montreal – Canada, University of Oxford – Oxford – Marea Britanie,


18

University of Illinois – Urbana – SUA, Library of Congress – Washington – SUA, sau University of California – Los Angeles – SUA.

De asemenea, un număr important de exemplare din această lucrare, ce apare anual, stă la dispoziţia străinilor aflaţi oficial în România sau al unor instituţii internaţionale care, probabil, pe lângă punctele de vedere exprimate de autorităţile române cu privire la situaţia economică şi socială a ţării noastre la un moment dat, se apleacă şi asupra punctului de vedere exprimat de o persoană, zic eu, autorizată din acest domeniu. Am ajuns la a şaisprezecea apariţie care, a ajuns la o cifră rotundă, în care am încercat să desluşesc aspectele esenţiale ce fac obiectul studiului într-u context de mare “turbulenţă” pentru România. Afirm aceasta, gândindu-mă în primul rând la “mersul greu” al ţării prin devastatoarea criză. Precum venirea iernii, recesiunea economică ce a încolţit încă din anul 2006, ne-a găsit nepregătiţi. Şi nici nu avea cum să fie altfel atâta timp cât din 1990 şi până astăzi, în proporţii diferite, cei ce au asigurat managementul macroeconomic naţional au acţionat, la început cred fără ştiinţă, apoi din orientări partizane care s-au concretizat iar în cele din urmă, aş aprecia, fără discernământ şi spirit naţional.

În treacăt, deşi ar apărea ca o repetare, numai câteva exemple, validate de nemilosul timp, ne edifică pe deplin asupra aprecierii. Astfel, în 1990, prin scoaterea părţilor sociale deţinute de salariaţii din vechiul regim din sfera investiţiilor (producţia) şi aducerea pentru consum, a declanşat procesul inflaţionist (este lesne de ce şi apreciez că nu se impune să fac aici o pledoarie, tema fiind abordată în acest volum). Este adevărat că şi în vechiul sistem superetatizat, inflaţia acţiona în mod mascat (pasiv), dar în 1990 s-a declanşat un fenomen care a „ofilit” fără posibilitate de revenire întreaga economie naţională. Cu acei bani se putea face şi altceva, de pildă să se înceapă, fie şi limitat, primul pas pe linia privatizării, adică transformarea „părţilor sociale” în „acţiuni reale”. Nu s-a vrut, nu s-a putut sau s-a urmărit doar populismul şi amăgirea bietului român. A urmat al doilea fenomen nociv şi pentru o economie şi societate aşezată, dar pentru România care pescuia în ape tulburi şi adânci şi anume declanşarea şomajului. În mod cert, economia României avea


19

un şomaj latent dar acesta nu trebuia scos în „stradă” ci absorbit cu pricepere. Cum? Prin a folosi resursele naturale, financiare şi umane ale ţării, adică cei trei factori determinanţi în dezvoltarea economică, prin proces de reconversie primară a forţei de muncă şi, să zicem, declanşarea unui amplu proces de dezvoltare a infrastructurii naţionale, care stă şi astăzi pe ultimul loc din Europa. Ce ne lipsea atunci când toate materiile şi materialele se aflau încă în proprietatea statului şi era necesar doar ca disponibilizaţii din minerit şi alte sectoare să fie transferaţi la Regia Naţională a Drumurilor? Un asemenea pas înseamnă „scăparea” de sub efectul negativ al şomajului, scutirea de finanţare a unui flagel social agresiv, menţinerea a numeroase întreprinderi pe atunci, societăţi comerciale şi Regii Autonome acum (ciment, bitum, asfalt, produse lemnoase, fier beton, maşini şi utilaje de profil şi multe altele), într-un ritm susţinut de activitate, cu efect în eficienţa economico-financiară în toate cazurile.

Mai mult decât atât, după 24 de ani, astăzi România ar fi avut o infrastructură rutieră fără cusur, dorită şi utilizată de întreaga Europă. Acum cei ce se îndreaptă către Estul Europei se cam codesc să folosească traseul de „drumuri fără poduri” românesc. Şi astăzi un program naţional care să cuprindă măsuri proactive de dezvoltare a infrastructurii este încă o soluţie salvatoare. Marii economişti consideră că într-o perioadă de criză ca cea de acum, ţările mai slab dezvoltate, cum este România, pot valorifica situaţia pentru a ieşi din starea precară a unor domenii. În acest volum veţi găsi exerciţiul unei asemenea strategii. Dar se pare că ne cantonăm în a dezvolta infrastructura numai prin absorbţia de fonduri europene (capital la care proiectele antamate sunt nesemnificative şi pe această cale se pierd drepturile pe care calitatea de membru al Uniunii Europene îl oferă) şi la preţuri incredibile şi greu de întâlnit prin altă ţară europeană. A urmat decretarea industriei româneşti ca „o grămadă de fiare vechi”. Ce a urmat? Grămada de fiare vechi a şi ruginit şi prin procesul de privatizare, mai bine zis de înstrăinare la orice preţ nechibzuit (poate aducător de comisioane în puţine buzunare) s-a evaporat toată industria, fără a se fi pus ceva construit în loc. Au dispărut toate întreprinderile româneşti la preţuri de nimic. S-au dus


20

pe apa sâmbetei marile întreprinderi (Camioane Braşov, Tractorul Braşov, Semănătoarea, Timpuri Noi, 23August, combinatele siderurgice, combinatele petrochimice, Rulmentul Braşov, fabricile de mobilă etc) iar altele, cum este cazul OLTCHIM, se află în „comă” profundă şi acum ne uităm că, la masa cooperării europene, nu avem cu ce participa deoarece nu ne-a mai rămas o cât de mică specializare.

În domeniul turismului s-a practicat degradarea prin concesiune şi nu vânzarea reală de acţiuni. Ulterior, un anume ministru, a păcălit o ţară întreagă cu pârtii, telescaune, săli de sport şi gondole care nu înlocuiesc frumuseţea peisajului natural ce trebuia conservat şi dezvoltat. Delta Dunării a ajuns şi ea de plâns pentru cei ce i-au cunoscut adevărata valoare de patrimoniu naţional. Agricultura, în toată structura şi complexitatea sa, a devenit o mare povară pentru ţăranul (acum fermierul român pauper). S-a distrus sistemele naţionale de irigaţii şi cultură prin asolamente, iar chimizarea şi mecanizarea se fac întâmplător. Ne-am întors la „plugul tras de boi” şi ne uităm numai spre cer cu rugăciunea în gând la Cel de Sus. Acesta mai şi dă dar nu bagă nimănui în sân. Anul 2013 este cel care va face iarna foarte grea pentru locuitorii satelor. Deşi a fost un an agricol bun, costurile tot nu se pot recupera şi, de aceea, sărăcia se aşterne şi mai straşnic. Pădurile au fost defrişate şi exploatate nemilos. S-au distrus sute de mii de hecatre împădurite, care nemaifiind au întors clima pe dos şi încă ne mai întrebăm de ce oare? Toate acestea au efect asupra nivelului de trai, al calităţii vieţii populaţiei din România. Întreaga evoluţie social-economică ne reliefează o cădere fără puterea de a fi oprită. Acum, filozofăm cu alţi termeni (datorie publică, datorie externă, arierate, taxe şi impozite, accesarea fondurilor europene, rectificări bugetare) toate puse în schema de „subzistenţă” f ără capacitate de dezvoltare. Să fim serioşi şi măcar sinceri să înţelegem că cei ce ne ademenesc, pe unii, nu se gândesc decât la interesele lor nu şi la binefacere pentru tot românul. Secretul stă tot în resursele naţionale, câte au mai ramas, în conservarea avuţiei naţionale şi în capacitatea creatoare a românilor. Este primul pilon care dă încredere, fie şi într-o evoluţie cu paşi mărunţi. Atenţie la cele câteva resurse naţionale, aparent


21

nesemnificative, dar de o valoare uriaşă în realitate, care au mai rămas. Scăpaţi-le din ghearele celor ce le vor „privatizate” (vândute) pe nimic, pentru interese meschine, individuale sau de grup, precum întreaga industrie şi bogăţiile naţionale ale României. Când aştern pe hârtie aceste rânduri, în România este o adevărată cavalcadă de idei şi acţiuni pro şi contra, care nu vor duce în nici o direcţie, cu privire la Roşia Montană. Ne uităm, ascultăm, contemplăm şi, deoarece nu înţelegem nimic, rămânem doar stupefiaţi cu întrebări ce vor rămâne veşnic retorice. Am expus câteva considerente, pentru a se înţelege ce se găseşte în acest al şaisprezecelea volum. Toate cele de mai sus izvorăsc chiar aşa, dar în mod gradat pentru a nu-l înfiora pe cititor, din datele supuse analizei. Volumele de până acum, în conexiunea lor, exprimă evoluţia continuă, bună sau rea, a economiei ţării noastre. Chiar dacă acum este tratată cu o atenţie mai redusă, mai ales de cei ce se pot identifica a fi făptuitorii „nerealizărilor”, cu timpul aceste studii vor fi de mare interes nu numai în New York, Munchen, Londra, Quebec, Oxford, Illinois, Chicago, Harvard, Stanford, Pittsburgh etc, ci şi în România, când se va dori a se înţelege ce s-a întâmplat de alunecăm în mod continuu într-o vale fără albie. Iată ce am gândit că ar fi util să pun în această prefaţă, nu pentru a stârni un interes suplimentar, ci pentru a prefigura ce rezultă din analiza bazată pe date certe. Cei care vor identifica în cuprinsul cărţii o structurare şi pe tronsoane de timp vor înţelege că, fără a mă exprima explicit, îi las cititorului puterea de a „împărţi responsabilităţile” în mod diferit, tuturor celor ce au asigurat managementul economiei naţionale. Am îndrăznit să pun în faţa cititorului această prefaţă plecând de la faptul că se împlinesc şaisprezece ani de studiu şi muncă, în care m-am ferit să fac etichetări dar nu am ocolit adevărul, de cele mai multe ori, crud al evoluţiei României. Nu cu timiditate, ci cu atenţie, am sugerat ceea ce trebuia sau trebuie făcut pentru a întoarce cursul devastator al evoluţiei social-economice.

Cred că cele şaisprezece volume, pe care le-am produs şi dat pe piaţă, vor fi probă atunci când „istoria”, dacă altcineva nu se încumetă, va judeca de ce am evoluat astfel şi de ce am ajuns aici!


22

Cititorii, singurii beneficiari şi analişti ai scrierilor mele, pot emite orice ipoteză, oricare dintre acestea fiind folositoare pentru continuarea ciclului de studii în viitor.

15 noiembrie 2013

Autorul

Preface

� „Romania – the economic situation” is a study launched in

1998 and has its genesis in the author’s desire, to lay on the paper and immortalize his own thinking concerning the social and economic evolution of our country. There are 15 years that elapsed, materialized in 15 volumes in which, through analysis based on real official data and the capacity to interpret the facts, I have write down whatever I thought as being significant and relevant as regards the Romania social and economic evolution only. The way proved to be not easy at all, so that there were many times when I was haunted by the thought that maybe it would have been better to consider a certain volume as the last one launched on the market. However, as in the poem of Panait Cerna „In the cavern”, in the difficult moments I gathered my forces and I managed to materialize, each time, the effort in a new volume. I know that this work has been acknowledged on the market over the fiveteen years so far, with interest. The academic and research area, or other people, highly trained in economics, have sent their good thoughts, that were encouraging and “guilty” of the fact that I haven’t stoped working, summarizeed, year after year, in a new volume. Now appears the volume with the number sixteen, brought up to date, after much hard work and discretion.

By the care and competence of the National Library of Romania, the works published up to date are resting (and I take the liberty of believing that only for the moments when those who are interested allow them such respite space) in libraries of worldwide fame, most of them associated to the big universities of the world. Here I take the liberty of giving few examples only, out of those where these volumes have been acknowledged as lodgers not as tenants: Bayerische Staatsbibliothek – Munchen – Germany, Harvard College Library – USA, Stanford University Library – USA, Cornell University Library – Ithaca – USA, Indiana University – Bloomington – USA, The British Library –


24

London – Great Briatin, University of Chicago Library – Chicago – USA, University of Pittsburgh – USA, Hathitrust Digital Library – Ann Arbor – USA, Bibliotheque et Archives Nationales du Quebec – Montreal – Canada, University of Oxford – Oxford – Great Britain, University of Illinois – Urbana – USA, Library of Congress – Washington – USA, or University of California – Los Angeles – USA.

Meantime, a significant number of copies of this work, which appears yearly, is kept at the disposal of the foreigners officially assigned in Romania or at the disposal of certain international institutions that, probably, besides the points of view expressed by the Romanian authorities as regards the social and economic situation of our country at a certain moment, would consider as well the point of view expressed, I say, by an authorized person in the field. I reached the sixteenth edition, where I tried to perceive the essential aspects of the research object, in the context of a great “turbulence” for Romania. I assert this thinking, first, at “the clumsy course” of the country through the devastating crisis. Similar to the winter arrival, the economic recession that arouse since the year 2006, found up unprepared. It actually could not be otherwise, as much as from 1990 up to date, at different proportions, those entrusted with the national macroeconomic management have acted I think without knowledge, at the beginning, and, then partisan orientations put in practice, if I may say, without discernment and national spirit.

In passing by, even if it may seem like a repetition, a few examples only, which, acknowledged by the pitiless time, are enlightening us on the allegation. Thus, in 1990, by taking the social parts held by the employees in the previous regime out of the investment (production) sphere and bringing them into the consumption, the inflationist process has been launched (easily to see why and I consider that it is no place for a pleading, as the theme is approached by this volume). It is true that the inflation acted in the old super-nationalized regime as well, in a hidden (passive) manner but in 1990 we are talking about a launching of a phenomenon that “faded” the entire national economy, without


25

no way to come back. That money could have been used for doing something else, for instance, beginning, either limited, the first step on the privatization process, namely transforming the “social parts” in “real equities”. This was not wanted, not possible or there was only the populism and the delusion of the poor Romanian, which counted. The second phenomenon, noxious for an economy and society well established as well, not to mention Romania, which was fishing in troubled and deep waters, followed, namely the launching of the unemployment. Certainly, Romania had a dormant unemployment but this one should not have been drawn out “in the street” but absorbed with ability. How? By using the natural, financial and human resources of the country, namely the three determinant factors of the economic development, by a process of primary reconversion of the labor force and, let’s say, by launching of an ample process of developing the national infrastructure that yet today occupies the last place in Europe. What were we missing by the time when all the raw resources and materials belonged still to the state ownership and it was only necessary that discharger labor force from the mining and other sectors is transferred to the National Roads Administration? Such a step means “the salvation” from the negative effect of the unemployment, exemption from the financing an aggressive social scourge, maintaining a large number of enterprises then, commercial companies and Autonomous Administrations now (cement, bitumen, asphalt, wooden products, reinforcing iron, machinery and equipments of profile and many others), with a sustained rhythm of activity and effects in the economic and financial efficiency in all the situations.

Even more, after 24 years, Romania would have today a perfect road infrastructure, as desired and utilized by the entire Europe. Presently, those driving towards the East Europe are somehow reluctant to use the Romanian “roads without bridges” direction. Still today, a national program including pro-active steps for the infrastructure development is yet a saving solution. The great economists consider that during a period of crisis, as it


26

is presently the case, the less developed countries such as Romania is, can valorize the situation in order to get out from the precarious situation of certain fields. But it seems that we keep on sticking with the development of the infrastructure through the absorption of European funds only (chapter where the approached projects are insignificant and therefore the rights offered by the quality of European Union member are lost) and at prices incredible and hardly to meet in other European country.

It has been established that the Romanian industry is “a cluster of scrap” What followed? The cluster of scrap gets rusty and through the privatization process, better said the process of transferring at any unreasonable price (perhaps bearing commissions to the benefit of a number of pockets) the whole industry evaporated without being replaced with something else. All the Romanian enterprises have disappeared against prices of nothing. Lost are the huge enterprises (Camioane Braşov, Tractorul Braşov, Semănătoarea, Timpuri Noi, 23August, the metallurgical and petrochemical aggregated works, furniture works etc.), and others like “OLTCHIM” are in deep “coma” and now we see that, at the table of the European co-operation, we have nothing to participate with since we lost the smallest specialization whatsoever.

In the tourism field, instead of a real sale of equities, the degradation through means of concession applied. Later on, a certain minister played a whole country the trick of tracks, tele- chairs, sport halls and gondolas that do not replace the beauty of the natural landscape, which should have been preserved and developed. The Danube Delta became a vale of tears for those who knew its real value as national patrimony. The agriculture, with its entire structure and complexity, became a hard burden for the farmer (presently the Romanian pauperized farmer). The irrigations system has been destroyed, and the culture through crop rotations, and the chemification and mechanization is randomly applied. We went back to the “plough drawn by ox ” and keep on looking up to the sky with prayers in mind to the Lord Almighty. It is true that he uses to give but certainly does


27

not cram in. The year 2013 is the one that will make a difficult winter for the villages’ inhabitants. Even if it has been a god agricultural year, the costs can’t be recovered, and that’s why, the poverty is growing more and more pregnant. The forests have been cleared up and pitiless exploited. Hundreds of thousands hectares of forests have been destroyed that turned the clime upside down while we keep on asking ourselves, why? All these facts have an impact on the live standard and the life quality of The Romania population. The entire social and economic evolution is underlining a collapse impossible to stop.

Nowadays we keep on philosophizing in other terms (public debt, foreign debt, arrears, taxes and duties, accessing European funds, budgetary rectifications) all of them placed into the “subsistence” scheme, without development capacity.

Let́ s be serious and at least sincere to understand that those who tempt some of us are not considering the advantages for every Romanian people but their own interests. The secret keeps on consisting of the national resources, as much as they remained, of the preservation of the national wealth and of the creative capability of the Romanians. This is the first pillar giving trust, even if within a small steps evolution.

A particular attention should be paid to the few national resources, apparently insignificant, but of a huge value in fact, which remained. Save them from the claws of those looking for their “privatization” (sale) for nothing, for the benefit of mean, individual or groups interests, similar to what happened to the entire industry and the national wealth of Romania.

When I’m writing on paper these rows in Romania is a real cavalcade of ideas and actions pro and counter, which will not result in any direction, with respect to Rosia Montana. We listen, hear, beheld and, because we do not understand anything, we are astonished with questions that will remain forever rhetoric.

I have submitted a number of reasons in order to let it be understood what the reader should expect to find out within this sixteenth volume. All above subjects are arising likewise from the analyzed data but gradually, in order not to frighten the reader.


28

The works published so far are expressing by their connection, the continuous good or bad evolution of our country economy. Even if now there is a lesser attention paid to them, mainly by those who can be identified as the makers of the “failures”, in time, these studies will be of great interest, not only in New York, Munchen, London, Quebec, Oxford, Illinois, Chicago, Harvard, Stanford, Pittsburgh etc, but in Romania as well, by the time people will want to understand what happened actually to make us slip continuously into a valley without bottom. This is what I thought as being useful to emphasize by this introduction with the purpose not to incite an additional interest but to prefigure the outcomes of an analysis based on doubtless data. Those who will identify in the book content a certain structure as well as time sequences will understand that, without an explicit statement, I leave the reader the power to “share responsibilities” in a different way, with all of those who have been empowered with the management of the national economy. I dared to submit this introduction to the reader, starting from the fact that there are sixteen years of research and work that passed, during which I avoided to put labels however without ignoring the, mostly cruel, truth of the evolution in Romania.

Not with timidity but with attention and concern, I have suggested what should have been or must be done in order to turn the devastating course of the social and economic evolution.

I do believe that the sixteen volumes, which I produced and put on the market, will be an evidence when “the history”, if nobody else dares, will judge why we have evaluate this way and why we reached this situation!

The readers, the only beneficiaries and analysts of my works, may issue any hypothesis, anyone being useful for the continuation of the studies΄ cycle in the future.

The author

November 15th, 2013

Introducere

��

„România 2013. Starea economică sub povara efectelor crizei” este a şaisprezecea apariţie editorială anuală, în seria publicată de Editura Economică începând cu anul 1998. Lucrarea analizează evoluţia situaţiei economice a României până în iunie 2013 care s-a depreciat pe fondul adâncirii şi mai ales a efectelor crizei economico-financiare pe plan mondial, eu efecte devastatoare şi în ţara noastră. Am sugerat foarte clar, încă din 2006, iminenta atingere violentă a economiei României de efectele crizei mondiale, neexistând nici o posibilitate de evitare şi nici măcar de diminuare. Din nefericire pentru starea economiei româneşti, criza s-a suprapus pe o situaţie internă particulară de instabilitate politică şi morală, care a bulversat întreaga evoluţie social-economică. Din anul 2008, când au apărut primii germeni de intrare a României în recesiune economică, am încercat, fără succes, să identific un plan de măsuri anticriză, am urmărit să cuantific efectele programelor de guvernare, bazate pe măsuri pro-active mai ales în perioada 2009-2012, dar nu m-am dumirit, ci am devenit şi mai sceptic în ceea ce priveşte posibilitatea de identificare a unei strategii româneşti de stopare a efectelor foarte violente ale crizei şi de ieşire din acest marasm, care macină fără pauze economia României, una şi aşa marcată de adâncirea dezechilibrelor macroeconomice. Nu pot decât să constat că din a doua jumătate a anului 2012, USL încearcă să facă unele corecturi pe baza unui plan de măsuri complet. După alegerile din decembrie 2012 identificăm un program incipient care pare realist şi care poate fi transpus în pratică. Am zis despre 2009, că este anul ce nu se mai poate repeta. Această apreciere avea în vedere costul unei campanii prezidenţiale fără precedent, în care, pentru atingerea scopului urmărit, s-au legiferat, fără fundament economico-financiar, creşteri de pensii şi salarii, oprindu-se aproape total investiţiile. Această nouă stare de lucruri a bulversat scena politică şi a propulsat stilul de „guvernare fără program” şi ajustare bugetară după „interese mărunte” şi nu după nevoia de a stopa, pe cât posibil, efectele crizei. Perioada 2009-2012 a avut ca


30

trăsătură principală, în strategia economico-financiară, „confuzia aparentă” suprapusă „intereselor ascunse de grup”. Personal, nu am încetat să militez pentru nevoia de a adopta măsuri proactive, care cu siguranţă, ne vor scoate din criză sau măcar vor atenua efectele dezastruoase ale crizei globale. În ultimul volum al lucrării, publicat în 2012, chiar am simulat un număr de măsuri proactive, încercând, pe analiza prognozată, să reliefez unele efecte economico-sociale pentru România. Pentru a da cursivitate şi a asigura o mai rapidă corelare a evoluţiei social-economice a României în timp, voi relua şi în acest al şaisprezecelea volum unele aspecte pe care le apreciez a fi de importanţă pentru viitorul ţării. Strategia internă actuală este supervizată de organismele financiare care urmăresc respectarea acordurilor convenite. În acest sens există puţine şanse de ieşire din „tipar” şi munca oricărui guvern devine şi mai dificilă. Am reţinut, din cele expuse în mod repetat, de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional că România are de rezolvat două probleme, calitativ-cantitative. Astfel, este vorba de infrastructura de calitate, implicând aici tot ceea ce intră în această categorie. De asemenea, calitatea forţei de muncă, cea care trebuie să devină competitivă pe plan european şi mai larg, internaţional, trebuie să fie o prioritate absolută. Cele două elemente, în evoluţie cantitativ-calitativă, ar avea ca efect accesarea fondurilor europene, pe care acum le „ignorăm” din incapacitate de acţiune sau „nesocotim” din lipsă de chibzuinţă la perspectiva reală şi ar atrage investiţii străine directe. Reprezentantul FMI şi, aşa gândesc şi alţi reprezentanţi străini cu valenţe şi cunoştinţe economico-financiare, a mai semnalat că legislaţia din România „nu este coerentă şi stabilă” şi pe acest fond există reţinere din partea marilor investitori străini. Am relatat aceste aspecte pentru a ne clarifica asupra faptului că, problemele României sunt cunoscute şi se discută la nivelurile care trebuie să fie responsabile şi pe acest fond apare şi mai mare nedumerirea cu privire la lipsa de măsuri energice. Nu numai eu, ci şi alţi analişti economici de talie mondială apreciază că „perioada de criză economico-financiară actuală ar fi putut să fie folosită de ţările cu un nivel de dezvoltare mai redus, deci şi România, pentru a-şi rezolva o serie de aspecte de dezvoltare”. Aşa


31

de pildă, la costuri reduse, cu accesare de fonduri europene şi cu antreprenoriat străin, dobândit prin licitaţii publice internaţionale, am fi reuşit foarte mult în infrastructura rutieră, de exemplu. Privatizarea, în orice condiţii, a întreprinderilor şi serviciilor de stat a însemnat „păgubirea” statului şi nu eficientizarea domeniilor în cauză. În această ordine de idei sunt multe de spus şi cititorul va găsi referinţe consistente în această lucrare. Cartea va arăta sec derapajele României şi nu va urmări să stabilească motivele, ci va fi un semnal de alarmă perpetuu, în speranţa că va deştepta şi sensibiliza pe cei care poartă răspunderea faţă de situaţia în care s-a ajuns. Fără convingere fermă, bazată pe starea internă dar argumentând prin dezvoltarea crizei în ţările unde s-a declanşat, pot afirma că România va mai sta sub efectul profund al crizei încă mulţi ani, după care poate începe o uşoară inversare a trendului evoluţiei. Aceasta va depinde şi de încheierea execuţiei bugetare pe 2013, coerenţa proiecţiei bugetare pentru 2014-2015 şi mai ales aducerea puterilor statului în albia corelaţională necesară şi benefică.

În volumul anterior am prognozat posibilitatea pentru 2012, crezând că un minimum de măsuri pro-active, care să conducă şi la obţinerea de venituri (crearea de locuri de muncă, colectare veniturilor, combaterea corupţiei, aducerea unui procent ridicat al „economiei nevăzute” la suprafaţă), se vor lua. Nu am intuit că practica ce se va statornici va fi „bisturiul”pentru „chirurgia neestetică” a economiei (am în vedere bugetul consolidat). Cele câteva măsuri reparatorii întreprinse după mai 2012, deşi nu sunt suficiente şi solide, dau perspectiva unor evoluţii în uşoară creştere în anii ce vin.

România va avea nevoie de încă cel puţin şapte-opt ani pentru a ajunge, în termeni reali, la nivelul şi rezultatele economice obţinute în decembrie 2007. O analiză pe această temă este uşor de efectuat, luând în calcul reducerea creşterii economice, an de an, după 2007, înregistrând în iunie 2013 aproape cca. -16% (termeni nominali) şi alte -12/-13%, reduceri în termeni reali, după deflatare. Aşadar, şi pe un fond de temperare a „căderii economice” şi menţinere a echilibrelor macroeconomice, însănătoşirea nu se va


32

realiza numai prin inversarea trendului, ci prin aplicarea unei strategii viguroase, care să cuprindă măsuri complexe şi de substanţă.

În aprecierea de mai sus nu am luat în calcul şi efectele deosebit de grave, ce se pot revărsa asupra situaţiei financiar-economice, ca urmare a evoluţiilor din Uniunea Europeană, în special în ţările din „zona euro”, sau pe plan mai larg, mondial. Grecia, Italia, Portugalia, Spania, Irlanda au mari dificultăţi financiare, care, nestăpânite, pot genera efecte grave asupra monedei euro. Fiind în vecinătatea sau în uniunea cu ţările menţionate, trebuie să manifestăm atenţia cuvenită riscurilor de a intra în vârtejul nemilos al efectelor crizei economico-financiare.

Lucrarea consfinţeşte o muncă asiduă, de şaisprezece ani a autorului, care a rămas ferm şi credincios spiritului de a se limita la analiza macroeconomică complexă, indicând fără rezerve „paşii ezitanţi în procesul post-aderare”, care i-a permis să spună de ce, şi de multe ori, cum ar trebui procedat pentru a ieşi din fundătura în care ne-a adus guvernarea fără obiective certe în perioadă de criză şi a fi, măcar în perspectivă, „un pic mai bine” pentru noi toţi. Se vede însă că nu putem ajunge cu rezultatele la nivelul dorinţelor şi aprecierilor generale, de cele mai multe ori fără acoperire.

Cartea apare la peste şase ani distanţă după consfinţirea aderării la Uniunea Europeană şi evidenţiază modul neconvingător în care România a valorificat elementele pozitive pe care le oferă noua poziţie de ţară comunitară, dar şi dificultăţile pe care le va întâmpina pentru a trece de hăţişul alinierii şi aplicării în practică a noilor standarde.

Accesarea fondurilor comunitare nerambursabile s-a făcut într-un procent extrem de redus. În acest context, dacă vom compara contribuţia României la formarea fondurilor comunitare europene cu sumele totale accesate de ţara noastră, vom ajunge la nedoritul paradox constatând că „suntem ţară contributoare şi nu beneficiară”. În anul 2013 se prefigurează accesarea fondurilor comunitare în proporţie de 20%, ceea ce înseamnă un plus semnificativ faţă de perioadele anterioare, dar foarte puţin din ceea ce ni s-a alocat.


33

Împrumuturile realizate în 2010 de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Uniunea Europeană nefiind direcţionate către investiţii şi stimularea relansării economice vor reprezenta o constrângere pentru România. Din 2012, a început şi rambursarea cotelor din împrumut convenite cu creditorii şi efectele se vor resimţi.

Evoluţia oscilantă a PIB în perioada 2010-2013, deficitul bugetar alarmant, galopul ratei inflaţiei, şomajului, scăderea numărului personalului angajat, menţinerea numărului pensionarilor la cote ridicate, sporirea datoriei externe, deficitul balanţei schimburilor comerciale externe, colectarea deficitară a veniturilor bugetare, virulenţa „economiei neobservate”, iată tot atâtea „explicaţii”pentru erodarea nivelului de trai şi de argumente pentru un program concret de redresare economică.

Toate aceste aspecte sunt abordate şi evidenţiate prin cifre între coperţile acestei lucrări.

Ediţiile anterioare au inclus un amplu capitol dedicat cerinţelor aderării şi, apoi, ale programului de integrare, subliniind încă de atunci că drumul va fi dificil şi anevoios. Rămânem cu ochii pe ceea ce se va întâmpla şi vom compara ceea ce se realizează efectiv cu ceea ce autorul a prezis cu mulţi ani în urmă.

Apariţia acestei noi lucrări este influenţată şi de neclaritatea politică ce caracterizează situaţia internă din România. În aceste condiţii, nu s-a putut, sau autorul a avut „dificultăţi” în a identifica un program de măsuri coerent, apreciem că s-a pierdut deja prea mult timp. Nu trebuie să fi un prea fin profet pentru a sugera că va fi o perioadă de mari chinuri din care, cu greu, se vor naşte realizări certe, rămânând să ne ameţim cu iluzii....

Lucrarea de faţă îşi propune - şi, personal, cred că reuşeşte – să facă o analiză detaliată completă, dar şi sectorială, a evoluţiei economice în perioada ianuarie 2012- iunie 2013 şi în comparaţie cu alte perioade de timp semnificative, fără a emite aprecieri categorice, acestea rămânând la latitudinea şi libertatea de interpretare a cititorului.

Această a şaisprezecea lucrare nu putea să nu facă analiza comparată, tridimensională, respectiv: în primul rând, situaţia


34

economico-socială actuală comparativ cu cea a defunctului sistem; analiza şi interpretarea datelor pe întregul interval de timp, din 1990 până în prezent; aprecierea rezultatelor din perioada ianuarie 2012- iunie 2013.

Mai întâi, am încercat să răspund la o întrebare, care nu este deloc retorică, şi anume: de ce, în acest volum, am analizat o perioadă mai largă de timp?

Răspunsul este complex dar, sintetizat, ar fi dat de: • „starea de instabilitate politică dinamică”, ce a

caracterizat întreaga perioadă analizată, dată de certitudinea de majoritate parlamentară a coaliţiei de la guvernare, fond pe care este greu de identificat o măsură reuşită a opoziţiei;

• imposibilitatea identificării unui program complex de măsuri anticriză pe termen scurt, mediu şi lung care să cuprindă măsuri pro-active;

• dificultatea şi imposibilitatea de clarificare a efectelor crizei financiare, sugerată încă din anul 2006 (vezi volumele anterioare) asupra complexului european, în general, şi a României în mod particular;

• lipsa de argumente în a explica „contradicţia dintre rezultatele economice bune obţinute în 2007-2008, când SUA se confrunta deja cu efectele crizei economico-financiare şi dezastrul în care s-a căzut după ianuarie 2009 şi până în prezent. Nu putem explica această situaţie numai prin „funcţionarea economiei de piaţă în perioada de criză ”, atâta timp cât SUA au readus în discuţie „rolul statului intervenţionist” (mă refer la naţionalizarea în domeniul bancar pentru a frâna, cel puţin, criza financiară) şi au explicat pericolul creşterii masei monetare.

Pornind de la această analiză, autorul a dorit să desprindă şi să sugereze tendinţa de evoluţie viitoare a sistemului social-economic din România.

În capitolele lucrării, m-am aplecat asupra analizei punând în antiteză, pe de o parte, rezultatele din domeniul activităţii economice şi sociale practice, comparativ cu perioadele anterioare dar şi, pe de altă parte, analizei comparative a rezultatelor în domeniul legislativ,


35

în ceea ce priveşte armonizarea şi punerea ulterioară în practică a legislaţiei ţării noastre. La acest punct, cred că nu este nici o exagerare dacă voi opinia că rolul puterii legislative s-a redus la limite periculoase. Pe acest fond s-a spulberat credibilitatea, mai ales externă, cu efect negativ asupra capitalurilor străine care, neavând „culoare şi miros” ci numai criterii de profitabilitate, ocolesc România.

Cititorul va putea găsi în această carte o abundenţă de date care, abstractizând uneori tonul sau adjectivarea unora dintre aprecieri, se vor constitui într-un bun îndrumar pentru a înţelege cum a evoluat economia României în întregul său (sau principalele domenii în parte), din 1990 până astăzi.

Mi-am propus – şi cred că, măcar parţial, am reuşit – ca datele pe care le-am utilizat au fost corect analizate şi interpretate iar concluziile ce se desprind să aibă semnificaţia lor rece, care derivă din conţinutul real.

Poate că atunci când lucrarea va fi în mâna celor care doresc să obţină un anume răspuns la întrebările globale sau dintr-un anumit domeniu, unii indicatori să fi suferit uşoare modificări în procesul de definitivare a acestora, ca urmare a laborioasei şi competentei activităţi desfăşurată de Institutul Naţional de Statistică.

Precizez că micile abateri, într-un sens sau altul, ale unor indicatori nu vor fi esenţiale în ceea ce priveşte concluziile care s-au desprins sau la care s-ar putea ajunge.

Graba de a pune împreună datele, unele uşor incomplete dar cu conţinut de informaţie precisă, acum când cititorului avizat îi va fi oricum mai dificil să le acceseze, este determinată de convingerea că este mai bine ca aceste date, care conduc la aceleaşi concluzii, să fie disponibile acum decât mai târziu, când vor fi suficient de complete dar, în egală măsură, suficient de bine cunoscute, frământate şi deja cu semnificaţia de „date istorice”.

Încerc, prin aceste precizări, să evidenţiez nu neapărat valoarea lucrării ci, mai ales, dorinţa autorului de a sintetiza din datele care există în acest moment şi de a interpreta, pe un tronson


36

suficient de lung de timp, modul în care au evoluat anumiţi indicatori, şi pe această bază a realităţilor din România.

Cred că acelora care vor interpreta aceste date le va fi mai uşor dacă în prealabil au citit sau studiat şi precedentele cincisprezece ediţii ale lucrării sau a unora dintre acestea. Spun aceasta deoarece în dezbaterea pe care o propune autorul a căutat, pe de o parte, să adune datele pe care le-a considerat reprezentative pentru 2012 şi 2013 şi, în comparaţie cu anii anteriori, concomitent cu eforul de a urmări simplificarea, pe cât posibil, a acestora aşa încât lucrarea să devină accesibilă unui număr larg de persoane.

Lucrarea este structurată pe 19 capitole (la aceste capitole se adaugă o sinteză în limba engleză), din care sper să rezulte şi trendul evoluţiei economice viitoare pentru că, pur şi simplu, acesta nu există cuprinse într-un program. Primul capitol se axează pe analiza modului în care au fost atacate şi, în principiu, soluţionate, priorităţile din programul de guvernare pentru perioada 2012-2013, pe fondul evoluţiilor pe care le-a imprimat criza economico-financiară.

În capitolul al doilea se prezintă evoluţia economiei naţionale în perioada cuprinsă între ianuarie 1997 şi noiembrie 2000, evidenţiind ceea ce, după opinia autorului, reprezintă elemente definitorii ale evoluţiei complexe şi sectoriale înregistrată într-o altă perioadă de instabilitate politică, ţara fiind guvernată de trei premieri.

Capitolul al treilea sintetizează rezultatele obţinute în perioada 2001-2004, una distinctă şi, poate, cu rol de a îndemna la puţină meditaţie pentru toţi acei care s-au succedat la guvernarea ţării.

În capitolul al patrulea am analizat datele înregistrate de România în perioada 2000-2013, deci pe un segment de timp mai lung, în care factorul politic a fost diferit şi instigă la opinii, puncte de vedere bazate pe date comparative. Nu am urmărit ca analiza pe acest interval de timp să conducă la responsabilizări, dar dacă aceasta va fi tentaţia cititorilor, au posibilitatea să o facă.


37

Capitolul al cincilea prezintă, în mod complex, aspectele ce caracterizează „starea economică a României în cei aproape douăzeci şi patru de ani de piaţă liberă”.

Urmează capitole de analiză a evoluţiei principalelor domenii ale economiei naţionale, pe care autorul le-a considerat esenţiale în evoluţia macroeconomică, cum ar fi: industria, agricultura, comerţul exterior, construcţiile, transporturile, serviciile, turismul etc.

Alte capitole ale acestei analize evidenţiază o serie de aspecte cu privire la Produsul Intern Brut, rating-ul României sau potenţialul uman al ţării, cu accent pe analiza situaţiei unor categorii cum sunt pensionarii şi şomerii.

În aceste capitole se adânceşte analiza privind evoluţia în toţi cei peste 24 de ani, cu accent pe ceea ce s-a petrecut în perioada 2012-2013. Am considerat că o astfel de prezentare structurată, pe elementele sale esenţiale este indispensabilă pentru că oferă posibilitatea unor analize şi interpretări complexe.

Finalul lucrării conţine, în loc de anexe, un amplu capitol (pe înţelesul tuturor), privind programul post-aderare, ajustat la stadiul de derulare în anul 2013.

Introducerea nu şi-a propus să prezinte o evaluare exhaustivă a ceea ce s-a avut în vedere şi a ceea ce a rezultat.

Cititorul va avea curiozitatea şi poate plăcerea de a descoperi în carte elemente esenţiale pe care uneori le-a bănuit, poate le-a cunoscut, dar pe care le întâlneşte acum exprimate, sper, mai clar.

Cred în cifrele furnizate de Institutul Naţional de Statistică,(căruia îi mulţumesc, pe această cale, pentru amplul material de care am beneficiat), care mi-au permis să trag o serie de concluzii parţiale şi apoi globale, mergând într-o analiză pe etape şi sugerând, de cele mai multe ori prin prisma propriei viziuni, cum ar fi trebuit să se procedeze pentru ca România să nu se afle totuşi, la mijlocul anului 2013, în situaţia pe care o simţim şi trăim.

Mă gândesc serios la faptul că intervalul 2008-2012 a fost unul „de convulsii majore, influenţate negativ şi de factorul politic, aflat în perpetuă instabilitate”, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.


38

Analizând datele macroeconomice pentru anul 2012, contemplăm „efecte şi mai devastatoare” ale crizei financiare asupra României, pe fondul incapacităţii managementului guvernamental de a controla şi lua măsuri de stabilizare macroeconomică.(A fost anul în care la guvernare s-au perindat trei echipe guvernamentale, ultima neputând beneficia şi de necesara coabitare).

Nu ar fi exclus ca, dacă efectele crizei financiare asupra României vor lăsa urme adânci, să întâlnim măsuri de genul celor din SUA sau unele ţări europene din zona euro şi în domeniul bancar autohton. Ar fi neplăcut să se întâmple astfel dar ar fi o confirmare a aprecierilor pe care autorul le-a expus cu tenacitate şi perseverenţă în ultimele cinci ediţii. Ar fi multe de spus despre conţinutul acestei lucrări, pe care o supun examenului cititorului care, în mod cert, va găsi lucruri interesante, va fi de acord cu anumite puncte de vedere sau va fi în dezacord cu unele opinii exprimate de autor. Toate au susţinere în modul de analiză şi le voi mulţumi tuturor acelora care vor considera necesar şi posibil să sesizeze, editurii şi autorului, aspecte cu care nu sunt de acord, precum şi sugestii, astfel încât ediţiile viitoare, căci vor mai urma, să aibă un conţinut cât mai obiectiv şi aproape de realitate.

Lucrarea se adresează specialiştilor din România sau din alte ţări, în care lucrarea şi-a găsit deja loc în biblioteci de renume mondial, dar şi politicienilor autohtoni sau de la Bruxelles, care pot găsi date şi aprecieri de natură a-i ajuta la analize mai profunde, pe segmente de activitate, pe specificul preocupărilor lor.

Lucrarea este utilă în primul rând studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de la Academia de Studii Economice sau de la alte instituţii şi facultăţi cu profil economic din învăţământul superior de stat sau privat, specialiştilor şi cercetătorilor mediului de afaceri intern şi internaţional şi, de ce nu, politicienilor care pot descoperi în această carte efectul eforturilor depuse de ei în acest timp. Ei vor putea constata că dascălul lor nu se limitează doar la a expune de la catedră ci îşi asumă răspunderea în a analiza şi interpreta datele din care se desprinde situaţia social-economică şi trendul de evoluţie a României în perioada următoare.


39

Dacă multe aprecieri nu sunt pozitive, precizez că acestea aşa au rezultat din datele pe care le-am avut la dispoziţie, autorul evitând orice omisiune sau „sterilizare” a datelor.

Cititorul este cel care va evalua, va putea comenta şi, mai ales, va avea argumente practice pentru a acţiona în consecinţă.

Acest al şaisprezecelea volum al lucrării „România 2013. Starea economică sub povara efectelor crizei” a fost realizat sub egida „Asociaţíei Generale a Economiştilor din România” şi a Societăţii Române de Statistică, organizaţii profesionale de prestigiu din România.

Autorul

Bucureşti,15 Noiembrie 2013

Introductory chapter ��

„Romania 2013 – Economical situation under the burden of crisis effects” is the 16th annual editorial issue, out of the series being the Economic Publishing House, starting back in 1998. The work analyzes the evolution of the economical situation of Romania until June 2013, that has depreciated on the background of deepening and furthermore because of the effects of the economical-financial crisis on global plan, with devastating effects in our country too. I have suggested, very clearly, even since the 2006 issue, the imminence of the violent touch of the Romanian economy by the effects of the global economic crisis, without the existence of any possibility of avoidance or diminish. Unfortunately for the status of the Romanian economy, the crisis was superimposed on a particular internal political situation (political and moral instability), that turned upside-down the entire social and economical evolution. As from the year 2008, when the first signs of Romania’s entry into the economic recession occurred, I have tried, without success, to identify a plan of anti-crisis measures, I have attempted to quantify the effects of the government programs based on pro-active steps, especially during the period 2009-2012, but instead of getting enlightened I have become more skeptic skeptical in respect of the possibility to identify a Romanian strategy meant to stop the very violent effects of the crisis and to allow the way out of this decay, which grinds, without pauses, the Romanian economy, already morally fatigued by the macro-economical dis-equilibrium . I cannot but ascertain that since the second half of the year 2012, USL attempts to enforce some corrections, based on a complete measures plan. After the elections of December 2012, we identify a early almost realistic program that can be put into practice. I spoke of 2009, as “the year which definitely cannot repeat itself”. This appreciation took into account the cost of a presidential campaign without precedent, during which, to achieve the desired purpose, growths in retirement allowances and salaries were made lawful,


42

without economic-financial base, while investments were almost 100% cancelled. This new state of affairs has shaken the political scene and fuelled the style of “governing without programme” and budgetary adjustment depending on “small interests” not on the need to stop, as much as possible, the crisis effects. The main feature of the period 2009-2012, within the economic and financial strategy, was “the seeming confusion” superposed to “the hidden group interests”. To give fluency and ensure a faster correlation of socio-economic evolution of Romania in time, I'll resume and in the sixteenth volume of some aspects that we appreciate to be of importance for the future of the country.Personally, I have never ceased to militate for the need to take proactive measures, that certainly will draw us away from the crisis or at least will attenuate the devastating effects of the global crisis. In the last volume of this book, published in 2012, I have even simulated a number of proactive measures, trying, by forecast analysis, to outline some social-economical effects for Romania. To provide fluency and ensure a faster correlation of the social-economic evolution of Romania in time, I shall reopen in this sixteenth volume too some aspects that I consider to be of importance for the future of our country. The actual internal strategy is supervised by the financial organisms that monitor the compliance with the agreements. In this respect, there are few chances to exit the “blueprint” and the work of any government becomes even more difficult. I have retained, from those exposed repeatedly by the representatives of the International Monetary Fund, that Romania has to solve two quantitative-qualitative issues. It means the quality infrastructure, including here anything that falls under that category. Also, the quality of the labor force, that must become competitive on European and global plan, must be an absolute priority. The two elements, in quantitative-qualitative evolution, would lead to the access to European funds, that we “ignore” because incapacity of action or “disregard” because lack of thinking currently at the real perspective and would attract direct foreign investments. The IMF representative, and likewise think other foreign representatives, with valences and knowledge in economics or finance, has also signaled that Romanian


43

law is not “coherent and stable”, and, on this background, there is a certain retention of the foreign investors. I have presented these aspects, to clarify on the fact that Romania’s problems are known and discussed at the levels that must be responsible, and on this background, further perplexity appears concerning the lack of strong measures. Not only I, but also other world-renowned economists appreciate that “the present economic-financial crisis period should be used by the countries with a lower development level, including Romania, to solve a series of development issues.”. This way, at reduced costs, by accessing European funds and foreign entrepreneurship, achieved by international auctions, we would have succeeded a lot in road infrastructure. The privatization, under any conditions, of the state enterprises and administrations meant “the sacking” of the state and not the efficiency of the respective domains. In this respect, more are to be said, and the reader will find sufficient references within the book. The book will show blank the Romanian deviations and will not attempt to establish the reasons, but will be a continuous alarm signal, that will weak and sensitize the ones that carry the responsibility to the situation that has been reached. Without a strong conviction, based on the internal status (maybe only the serenity that we have surpassed the electoral steamroller) but arguing through the development of the crisis in its countries of origin, I can state that Romania will remain under the deep effect of the crisis many years, after that the a slight inversion of the evolution trend may begin. This will depend also on the closure of the budgetary execution for 2013, the coherence of the budgetary forecast for 2014-2015 and mostly on process of bringing together the state powers within the framework of the necessary and worthwhile correlation.

Within the previous volume I have forecasted the possibility for 2012, believing that a minimum of pro-active steps, meant to lead to incomes acquiring as well (generating new jobs, collecting income, fighting the corruption, letting a high percentage of the „un-seen economy” be brought up to daylight) would be taken over. I failed to intuit that the practice to be established would actually consist of the „scalpel” for the “non-aesthetic surgery” of the


44

economy (I mean here the consolidated budget). The few social reparatory measures attempted since May 2012, even if they are not solid enough, give the perspective of developments in slight increase in the years to come.

Romania will need at least seven-eight years to reach, in real terms, at the economic level and results achieved in December 2007. An analysis on this idea is easy to make, by taking into account the reduction of economic growth, year by year, after 2007, recording in June 2013 some -16% (in nominal terms) and other -12/-13% decreases in real terms, after de-inflation. Thus, and on a moderation background of the “economic downfall” and maintenance of the macro-economical equilibrium, the recovery will not be realized only by reversing the trend, but also by applying a vigorous strategy that includes complex substantiate measures.

In the appreciation above, I have not considered the especially serious effects that can flow on the financial-economic situation, following the evolutions of the European Union, especially of the “euro zone” countries, or on wider, global, plan. Greece, Italy, Portugal, Spain, Ireland, have serious financial difficulties, that, if not properly handled, can generate serious effects on the euro. Being in the neighborhood or in union with the mentioned countries, proper attention should be given to the risks to enter in the swirling of the financial-economic crisis effects.

This book consecrates an assiduous work over sixteen years, carried out by the author, who kept on remaining firm and faithful to the spirit of focusing his attention within the limits of a complex macroeconomic analysis, pointing out, without any reserve whatsoever, “the hesitating steps taken in the post-adhesion process”, which allowed him to tell why and, most of the times, how, things should develop in order to get out of the blind lane where a governing without doubtless targets during a crisis period brought us, and make things “a little bit better” for all of us, as expectation as least. It is observable that we cannot reach with the results at the level of general wishes and ascertainments, most of the times without coverage.


45

This book is published at a moment which marks over six years from the consecration of the adhesion to the European Union and underlines the unconvincing way in which Romania valorized certain positive elements granted by the new position, as a communitarian country, as well as the difficulties to face in order to overpass the welter of the lining up with and enforcing the new standards.

Getting access to the communitarian non-refunding funds has been achieved at an extremely low level. Under the circumstances, if we shall compare the Romania contribution to the forming of the European communitarian funds with the total amount of the sums being accessed by our country, we shall face the undesired paradox consisting on the fact that „we are a contributing country instead of being a beneficiary one”. In the year 2013 is forecasted access of Community funds for 20 percents, which means a significant plus from previous periods, but very little of what has been allocated to us.

The loans contracted in 2010 with the International Monetary Fund, the World Bank and the European Union, which have not been directed to investment and dynamizing the economy re-launch, would become a stress for Romania. From 2012 onwards, also started the reimbursement of the loan quotas, agreed upon with the creditors and the effects will be felt.

The oscillatory evolution of the GDP in 2011-2013, the alarming budgetary deficit, the inflation rate gallop, the unemployment, the diminished number of the employed persons, the persistence of the number of retired persons at a high quota, the accumulation of a foreign debt, the foreign trade balance deficit, the adverse collection of the budgetary income, the virulence of the „un-seen economy”, all these are so many „explanations” for the erosion of the life standard as well as basic arguments for a concrete program aiming the economic revival.

All these aspects are approached and underlined by figures between the covers of this book.

The previous editions included an ample chapter dedicated to the requirements implied by both the adhesion and the further


46

integration process, emphasizing since that time the fact that the route to follow will be difficult, hard. We have to keep on watching what is going to happen in order to be in the position to compare what will actually be achieved with the author’s predictions made many years ago.

The issue of this new work is influenced also by the political ambiguity which characterize the internal situation in Romania. In these conditions it was not possible or, at least, the author faced “difficulties” to identify a coherent post-adhesion program of measures, we appreciate that too much time has already been spent. It is not required to be a subtle prophet to suggest that there is a period of great pains to follow, from which there are hardly doubtless achievements to get birth, so that we have to keep on double-crossing ourselves with illusions....

This work undertakes – and, I’d take the liberty of considering that it hit the target – to achieve a detailed analysis, comprehensive and by sectors meantime, of the economic development during the period January 2012 – June 2013, but in comparison with other significant periods as well, without targeting categorical assessments, which are the privilege of the interpretation liberty of the reader.

It is compulsory that this sixteenth book proceeds to a comparative, tri-dimensional analysis, i.e.: first, the present economic and social situation by comparison with the late system; second, the analysis and interpretation of the date all over the period since 1990 up to date; third, the evaluation of the results acquired during the period January 2012 – June 2013.

First of all, I have tried to answer a question which is not at all rhetoric, namely: why, did I analyze, in this volume, a larger period of time?

The answer to this question proves to be quite complex but as a synthesis, it should consist of the following points:

• “the situation of the dynamic political instability” which characterized the entire analyzed period, given by the certain parliament majority of the


47

governing coalition, background that makes hard to identify any successful measure of the opposition;

• The impossibility to identify a complex program of anti-crisis measures on short, medium and long term, including pro-active steps as well;

• The difficulty and impossibility to clarify the effects of the financial crisis, suggested already back in 2006 (see the previous volumes) on the European complex, in general terms, as well as on Romania, particularly;

• The lack of arguments to explain “the contradiction between the good economic outcomes being achieved in 2007-2008 period, when the USA was already facing some effects of the economic-financial crisis and the disaster occurred after January 2009 until present. This situation cannot be explained by “the functioning of the market economy in time of crisis” only if considering that the USA are bringing back in discussion “the role played by the interventionist State” (I am referring here to the process of nationalization in the banking domain, meant to put a break, at least, to the financial crisis) and explained the danger of monetary growth.

Based on such an analysis, the author wished to identify and to suggest the trend of the future development of the socio-economic system from Romania.

Within the chapters of the book, I have insisted on the analysis pointing out the antithesis between the actual results in the field of the economic and social activity, on one hand, and those recorded for the previous periods, on the other hand, along with the comparative analysis of the results as recorded in the field of the legislation in respect of the harmonization process but also in respect of enforcing the legislation in our country.

At this point, I do believe that there is no exaggeration to conclude that the role of the legislative power has been reduced to


48

risky limits. Considering this background, the credibility, mainly the external one, has been ruined, inducing a negative effect on the foreign capitals which, lacking “color and smell” but aiming rewarding criteria only, are actually avoiding Romania.

The reader will find in this issue a series of data, that, by sometimes abstracting the tone or putting adjectives on some ascertainments, will transform in a good manual for the understanding of the evolution of the Romanian economy, as a whole (or its principal domains), from 1990 until today.

I have proposed, and I hope that I have succeeded, at least to a certain extent – a correct analysis of the data taken into account and a fair interpretation, so that the subsequent conclusions, along with their cold significance, are in line with the real content of the respective data.

It is quite possible that, by the time this book will be available to those wishing to find out an answer to global or sequential questions, some of the indicators are already slightly altered in the process of finalizing them, by the competent and arduous activity run by the National Institute of Statistics.

I underline the fact that the slight deviations, in a way or another, which might be recorded in connection with some indicators will definitely not be significant in the context of the conclusions already set up or to be set up.

The rush to put together all the data available now, even if some of them are a little bit incomplete despite the fact that their content goes as precise information now, is generated by the firm belief that it is by far better to handle now such data, bringing us to the same conclusions, than to handle them later on when, even if complete enough, the same date would be of common knowledge, largely debated and bearing the significance of “historical data”.

By emphasizing these aspects, I’m trying to underline not necessary the intrinsic value of this work but mainly the deep wish of the author to achieve, a comprehensive synthesis out of the available date at the time, as well as an adequate interpretation on the way certain indicators did develop, over a large enough period of time, that is, and on this basis of the realities of Romania.


49

I believe that those who read the previous fifteen editions of this book, or some of them, find it easier to interpret these data now or some of these.

I feel like pointing out this aspect since, by the debate being implied by this book, the author tried, on one hand, to gather both within the content and the appendix to the book, all the data which he considered as being representative for 2012 and 2013 and, by comparison with the previous years, while, on the other hand, focusing the efforts on getting, as much as possible, a simplified form of these data so that this work becomes accessible to a number of individuals, as large as ever possible.

The structure of the books involves 19 chapters (a synthesis translated in English is added to those chapters), which, I hope, should emphasize as well the trend of the forthcoming economic evolutions, since purely and simply, it does not exist within a coherent program of measures. The first chapter is focusing on the analysis of the way the main priorities for the period 2012-2013, out of the government program have been approached and, in principle, sorted out, on the background of the evolutions put into effect by the economical and financial crisis.

In the second chapter we are presenting the development recorded by the national economy within the period starting in January 1997 / ending November 2000, pointing out those elements which, in the author’s opinion, are the defining features of the complex and sequential development as recorded during another period of political instability, when the country has been run by three Premiers.

The third chapter is a synthesis of the actual results achieved during period 2001-2004, a distinct one, perhaps playing the role of stimulus to a bit of consideration for all those who alternated to the country governing.

In chapter four I proceeded to the analysis of the data recorded by Romania during the period 2000-2013, respectively over a longer segment of time characterized by different political factor prompting to opinions, points of view based on comparative data. I have not followed that the analysis on this time interval to lead


50

towards responsibilities, but if the readers are tempted, they have the possibility to do it.

The fifth chapter is presenting, in a complex manner, the aspects which are characterizing the “economic situation of Romania during the over twenty-four years of free market”.

Then, there are the chapters of the analysis covering the development of the main branches (sectors) of the national economy, being considered by the author as essential for the macroeconomic evolution, such as industry, agriculture, foreign trade, constructions, transports, services and tourism etc.

Other chapters of this analysis underline a number of aspects connected to the Gross Domestic Product, the rating granted to Romania or the human potential of our country, marking with accents the analysis of the situation for certain social categories such as the retired persons and the unemployed persons.

These chapters make a deeper analysis regarding the evolution all over the twenty-four years, emphasizing the developments recorded within the period 2012-2013.

I considered that such a presentation, as a structure of the defining elements is compulsory as it offers the possibility to analyze and complex data interpretations.

The final part of this work includes, instead of appendices, a large chapter concerning the post-adhesion program, hopefully understandable for everybody, adjusted to the level of development in 2013.

The Introduction is not meant to present a comprehensive evaluation on what has been intended against what has been achieved.

The Reader will have the curiosity and maybe the pleasure to discover within this book, those defining elements which sometimes he presumed, maybe even knew but which he meets now more clearly stated out, I hope.

I do believe in the figures provided by the National Institute of Statistics (and I take this opportunity to convey to its whole team my thanks for the material they kindly put at my disposal), which figures allowed me to come out with series of conclusions, firstly partial


51

and then global, going forward within a step by step analysis and suggesting , most of the time through a personal light , the way things should have been done so that, at the midle of 2013, Romania does not face the circumstances that we feel and live.

I do seriously consider the fact that the period 2008-2013 has been a “period of major convulsions, negatively influenced by the political factor also, a factor being in continuous instability” with all the consequences arising out of this context.

Analyzing the macroeconomic data for 2012, we contemplate the “even more disastrous effects” of the financial crisis on Romania, on the background of the incapacity of the government management to control and take measures for the macro-economical stabilization (it was the year when three government teams came at the helm, the last being unable to benefit from the necessary cohabitation) .

It might be not out of question that, in case the effects of the financial crisis on Romania will leave deep traces to see steps and actions similar to those taken by the USA, or some European countries within the Euro area, in the frame of the autochthonous banking system as well. If so, it will be quite annoying but, meantime, it will confirm the evaluations which the author presented, with tenacity and perseverance, in the frame of the previous five issues.

There would be much more to say in respect of the content of this book, which I submit to the reader’s examination with the hope that he will certainly find out interesting aspects, he will agree with certain points of view or he will disagree with some of the author’s opinions.

All of them have a proper support granted by the way of approaching the analysis and I shall be thankful to everybody considering as necessary and possible to draw up the attention, either to the author or to the publishing house, on the aspects not agreed upon or to suggest improvements, enabling the next editions, yet to come, to have a more objective and close to reality context.

This book is addressed, in the first row, to the specialists, from Romania or other countries, in which the book can be already found in world-renown libraries, but also to the politicians, indigenous or


52

from Brussels, who may find out here a lot of data and estimations meant to help them to more profound analysis, by segments of activities, by factors, by their specific fields of interest,

Meantime, the book may be useful first of all, for the students, Master students or Ph.D. students of the Academy of Economic Studies or to those attending the classes of other institutions and faculties of the kind of economic profile, out of the private high educational system, specialists and researchers, domestic and international business environments, international organizations, and, why not, to politicians who can discover in this book the effects of their efforts made across time. They will be able to ascertain that their teacher does not limits himself to expose from the chair, but also assumes responsibilities in analyzing and interpreting the data from which he can outline the social-economic situation and the evolution of Romania in the following period.

If there are many conclusions far away from being positive, I feel like underlining that this is the way they came out of the available data considered for the analysis, the author avoids any omission or “data sterilization”.

The Reader is the one who will evaluate, will be in the position to comment and, mainly, will have the practical arguments to act accordingly.

This sixteenth volume of the “Romania 2013. Economic status under the burden of the effects of the crisis” was released under the aegis of the General Asociation of Romanian Economists and of the Romanian Society of Statistics, prestigious professional organizations in Romania.

The Author

Bucharest, November 15th, 2013

The economic situation of Romania by the middle of 2013 – the crisis has become

perpetual ��

The year 2012 has been characterized by the excessive

preoccupation of the coalition to maintain itself at government, resisting against the ordinary or censoring motions which have been submitted by the new union of the opposition. This led to the coordination of the opposition (PSD, PNL, PC). All that was important and desired until the vote of confidence was solved very quickly, by “assuming”, which gives no headache, but can increase the responsibility of those who designed and applied them. The year 2011 has “instigated” and developed a fight within the new Social-Liberal Union, with venting effect, especially in the last-moment dispute at the top level of PSD.

Now, after I’ve said something with pamphlet meaning, let us return and ascertain that the opposition, in the triumvirate PSD-PNL-PC, coagulated in USL is without majority and perspective. Under such circumstances, a real hunting has been launched at the level of the legislative body, without effects at the legislation level which pushed up, at the rank of „priority” the administration through ordinary or emergency ordinances and the assuming responsibility actions. This kind of development may happen but, as far as „devising” a national strategy meant to attenuate the disastrous effects of the crisis and to allow the way out of this blind alley, no significant developments would occur.

Since March 2012, the Boc government was unable to resist without producing negative effects on PDL and renounced its mandate. This political move had an unanticipated effect on the coalition drawn to govern, which faltered and begun to weaken. UNPR probably realized that it is in an unpleasant situation, a crossroad, without the chance to consolidate as it was anticipated (promised). Things were the same in May, when the installed government Ungureanu laid down its weapons, being defeated


54

through a motion of non-confidence. The local elections came next, in which PDL was crushed and cornered. Then, in July, the new anti-PDL coalition „swept away” few institutions (House of Deputies, Senate, People’s advocate, president), replacing them one after another or suspending the president. It was, since May, a fearsome fight. Data, on which the analysis, show slides and deviations that would be difficult to correct, especially on the background of the deepening financial crisis. 2012 is not significant from an economical-social point of view, being dominated by electoral campaigns (local and parliamentary elections) which fetish heavily, both ways the situation and especially the trend for later years.

Romania copes hardly with the effects relieved by the economic and financial crisis, that, either as developing wave or new wave, will prolong, with disastrous effects in the following years. A large loan has been contracted with the IMF, the World Bank and the European Union. The installments are not flowing normally because, due to ambitions of one of the palaces, there is no more a professional government.

The most cynical electoral situation arouse, whereby the two “palaces” stopped undertaking anything in respect of the real straightening out of the country but, instead carry on a subtle strategy, which they are the only one to understand.

It is crystal clear by now that the uninominal elections brought many surprises, as a concrete result of the binomial “Party – Personality” (it seems that the second term of the equation did win, launching the idea of the “local barons”), and that’s why a “mix” solution is tried, more advantageous to those who will adopt it.

There are concerns as regards the Fiscal Code, so that it lines up with the European standards, while the rectifications of the consolidated budget have been circumscribed during the last twenty months within the “post-electoral” or “pre-electoral reasons” of the political parties, which might generate enormous difficulties in the years to come also.

The presence of Romania within the European Union is underlining the fact that an adequate program of steps meant to secure a unitary framework is required in order to facilitate the


55

implementation in practice of the post-adhesion actions, mainly the absorption of the communitarian funds put at the disposal of Romania. But our country is holding a bi-factorial major problem, synthesized in programs and projects of substance and, mainly, in its incapacity of co-financing. Under the circumstances, we may recognize ourselves as contributing-country to the European Union.

The short incursion in the evolution of the political scene from Romania has been done not from the point of view of an annalist in the field but with the wish to put the reader in the picture as regards “the political trough for washing the social and economic evolution of our country bathed”.

After this short incursion which, I do believe, has no pointing to no lateral parties, let’s revert to the way Romania is reflected in the figures, as recorded for the year 2012 and, partially, for the first six months of 2013.

The outcomes recorded for 2010-2012 should be analyzed through the angle of the fact that the outburst of the financial and economic crisis, during the spring of the year 2007 in the USA and in 2008 in Europe also, including Romania as well within the last part of the year 2008, has generated a number of global and individual negative effects, of different intensity degree from country to country and, meantime, approaches in respect of over-climbing the crisis, both of global character and at national level. Coming later to us, or being too deeply psychologically stimulated, in 2009-2012, the crisis has produced economical-financial effects, beyond imagination.

After the moment when the international organisms, governments, business environment, economic analysts, mass-media representatives, actually the entire social spectrum have been taken by surprise and confronted with confusion and uncertainty over a period found themselves over a relatively long period of time characterized by the fact that the crisis effects climbed over and put pressures on all the economic and social life zones so that, although the end of 2012 and the evolution in 2013 indicates a discouraging perspective for 2013-2015. On this background, until May 2012, only “austerity” programs were applied. The preoccupations of the


56

present government to repair some of the austerity measures are affected by the lack of financial resources.

1.1. The major macroeconomic evolutions

The indicator the most synthetic for Romania, concerning the outcomes recorded in 2010, is given by the Gross Domestic Product which counted for 513,640.8 million of lei, expressed in the current prices of the year 2010.

In 2011, the increase of GDP was some 1,1% as against 2010, which, adjusted at the level of 2011, reveals a value of 519,290.8 million lei. The year 2012 emphasized a modest increase of GDP. The Gross Domestic Product for the first semester of 2013 was 266,539.3 million lei in current prices, increasing, in real terms, by 1,8% against the first semester of 2012.

The macroeconomic results indicators have recorded a negative evolution over the period January 2009 - January 2012 as a result of the effects of the economic and financial extended crisis, the lack of efficiency of the government activity and lack of a coherent anti-crisis program, based on pro-active steps.

The GDP recorded decreases of during the period 2010-2012, as against 2009. Meantime, the inflation target could not be hit, the direct foreign investment diminished drastically, being only 3.329 billion euro, in 2011, 2.856 billion euro in 2012, and only 1.066 billion euro in the first six months of 2013. The foreign debt increased, the domestic public debt multiplied, the foreign payments balance is recording a huge cumulated deficit, the population income decreased dramatically, the national economy branches recorded decreases or stagnations, the consolidated budget became volatile due to uncertain doubtless incomes as a result of an adverse or unconcerned collection etc.

GDP/capita, calculated on the basis of the purchasing power parity counted in 2012 for 10,395 units standard purchasing parity (the monetary unit of reference at the level of the European Union, as


57

conventional currency which excludes the influences of the differences between the national prices).

The evolution of the Gross Domestic Product at the European Union level and for each EU member state for the year 2010, by quarters, as seasonally adjusted data, each of the four quarters being shown both as dynamics of the increase as against the previous quarter and as comparison with the corresponding quarter of the previous year.

Trimester growth rates of GDP in 2012, seasonally adjusted data

Trim.I Trim.II Trim.I Trim.II

EU 27 0,4 1,0 0,7 2,0

Belgium 0,1 1,0 1,7 2,6

Bulgary -0,5 0,5 -0,8 -0,3

Czech Rep. 0,5 0,9 1,1 2,5

Denmark 0,6 1,3 -0,9 3,0

Germany 0,6 2,3 2,1 3,9

Estonia** 1,1 1,9 -2,6 3,1

Ireland 2,2 -1,2 -0,7 -1,8

Greece -0,6 -1,7 -2,7 -4,0

Spain 0,1 0,3 -1,4 0,0

France 0,2 0,7 1,1 1,6

Italy 0,4 0,5 0,5 1,3

Cyprus 0,4 0,5 -1,2 0,2

Letonia 0,9 0,8 -5,1 -2,9

Lithuania -0,1 0,5 -0,6 -0,3

Luxembourg 0,8 -0,3 2,9 5,3

Hungary 1,0 0,4 -1,1 0,5

Malta 1,4 0,1 3,5 3,7

Netherlands** 0,5 0,9 0,6 2,2

Austria 0,0 1,2 0,1 2,2

Poland 0,7 1,2 3,1 3,8

Portugal 1,1 0,2 1,7 1,4

Romania -0,3 0,3 1,5 2,1

Slovenia -0,1 1,0 -0,2 1,4

Slovakia** 0,8 1,0 4,6 4,4

Finland 0,1 1,9 0,6 3,4

Sweden 1,7 2,0 2,8 4,5

Great Britain 0,4 1,2 -0,3 1,7** non-adjusted data : missing data

In % against the corresp. trim., previous

year In % against the

previous trimester

Data source: Eurostat Data on first six months of 2013 are not included

Out of the data analysis we see, first of all, that for almost all

the cases, the quarter to quarter evolution is a relatively positive one,


58

both in respect of the comparison with the previous quarter and as against the corresponding quarter of the previous year, emphasizing an increase at the level of EU27 (now 28). This development is indicating the coming out of the recession for EU.

The second part of the table, comparison with the corresponding period of the previous year, is also showing a positive evolution, namely the constant diminishing of the decrease (for all three quarters) comparatively with the corresponding quarters of the year 2009.

We can notice that a series of 7 countries have recorded reduced, insignificant growths.

The rest of the countries, including Romania as well, are still facing in 2012 the effects of the crisis triggered by recession. In 2012, the growth rhythms tempered, and make way for the interpretation of the crisis effects’ comeback, in the second wave. The problem of the Euro union, triggered by the situation in Greece, Italy, Spain, Portugal and Ireland, stirring many analyses that lead towards pessimistic perspectives.

The nominal value of the GDP (raw series) amounted in the quarter I 2013, 120.809 billion lei, increasing (in comparable terms) as against the quarter I 2012, while at the level of the second quarter of the year 2013, the GDP amounted 145.643 billion lei, recording an increase as against the second half of 2012.

If considering the European context, from the point of view of the recession phenomenon the situation is showing that there is only one country, i.e. Poland, managed to stay out of this condition, recording subsequent increases. Other 14 EU member countries, among which Germany (the engine of the European economy) with a noticeable increase in 2012-2013 too have recorded increases. Some of them, such as France, Holland, Slovakia, Denmark, have recorded consolidated increases during the two quarters, which forecasts a positive evolution expected at the level of the entire year 2013.

Other countries, such as Belgium, Spain, Hungary, have marked labile comings out at least for one of the two quarters, which denotes a certain uncertainty for the end of 2013, the recession being


59

any time possible in case there would be decreases to record until December 31st, 2011.

The deficit of the foreign trade balance (export FOB/import CIF) counted for some 2.55 billion euro during the first six months of 2013.

The situation occurring in this respect implies certain discussions which, briefly, may resume to the following basic aspects:

• The imports decreased comparatively to the previous year. The imports kept on being profitable since, even if sometime an appreciation of the national currency against Euro and USD has been recorded, the wholesale and retail prices were not adjusted by cutting-off, the companies considering that they are a gained position which is not advisable to give up;

• On the other side, the exports increased during the period 2011 - 2013, because this fluctuation of the exchange rate against the two currencies of the foreign exchange panel of reference did stimulate the domestic production for export, this becoming much more profitable at export, the situation will maintain on the same trend in the following period;

• Normally, one country deficit, including the Romania one, is not alarming to the extent it makes part of a program of external loans, directed by projects, which do not harm the national wealth;

• In the context of the imports propensity towards the consumer goods, the situation can be evaluated as a negative one.

1.2. The Gross Domestic Product evolution

As to the GDP evolution comparatively with the corresponding periods of the year 2009, in the case of Romania it is resulting, first of all, that the decrease of -1.3 compared to 2009 was reasonable. In 2012, an increase of GDP by some 1.1% was recorded.

GDP recorded in 2010 a value of 522,561.1 million lei, reaching 578,551.9 million lei in 2011, a value also reached in 2012.


60

The GDP evolution in 2013, mainly during the first semester, has been in slight increase, reaching 266.539,3 billion lei in the context of the crisis which, on both internal and international plan, continued to affect the economic evolution.

Quarterly GDP evolution in the year 2012 2012 Trim.I Trim.II Trim.III Trim.IV Million lei *) 112,819.0 137,798.4 164,774.8 172,107.2

*) current prices

Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013 Over the period 2001-2008 GDP progressed in leaps, recording

positive evolutions. Starting in 2009, under the influence of the economic-financial crisis, the decrease of the economic growth triggered.

The GDP evolution over the period 2001- 2013 (The corresponding period of the previous year = 100)

92949698

100102104106108110

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

*

1.I-30.VI

Total year

*) provisional data, estimate for 2013 Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013

By comparing the Romania GDP increase level in 2012 with

some other countries out of the European Union, we shall see that it counts as almost the lowest.


61

The analysis will get a more significant outline if we follow the way in which the GDP developed within the quarters I + II of the year 2012, a period affected by the economic and financial crisis.

1.3. The GDP alteration factors by categories of resources

In 2012, as in the six months of 2013, the GDP has been achieved on the account of the activity carried out in the frame of the main branches of the national economy.

The contribution differed from the point of view of the gross added value recorded at the level of each branch. The net tax on product brought in 2012 a positive contribution, services activity contributed with 0.9%, constructions remained at the same level. Industry increased by 1.1%.

Also, in 2012 the contribution of the agriculture, forestry and fish breeding was reduced, and during the first six months of 2013 they accounted for 0.2% of the increase.

Contributions to the GDP evolution, by categories of resources

2013 / 2012 (first semester)

Net p ro d u ct tax es, -0 .2 %

Ag ric. ,silv .,p isc., 0 .2 %

Co n stru ctio n s, -0 .2 %

In d u stry , 1 .1 %

Serv ices, 0 .9 %

Gro ss Do mestic P ro d u ct,

1 .8 %

-1 0 1 1 2 2

Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013

In 2013, on the first six months, the same trends persisted,

with the mention that agriculture marked a serious recoil, as in can


62

compromise at the end of the year the results measured through the evolution of GDP.

The activities carried out by services, industry, constructions and the net taxes on product, together, brought in a decisive contribution to the GDP decrease, which means a negative feature for the Romanian economy which, although restructured gave up a number of industrial sub-branches committing itself on the way of developing the services production, constructions and so on, but failing to cope with the devastating effects of the crisis, correlated also with the non-existence of an appropriate governing plan.

We can consider that all the national economy branches had a negative influence on the GDP decrease, less the agriculture, hunting and forestry, fishing and fish breeding sector.

Contribution of the main categories of resources to GDP increase

during the first six months of 2013 (%) Indicator Sem. I

Gross Domestic Product 1,8 Agriculture, forestry and fish breeding. 6,1 Industry, including energy 3,9 Constructions -3,1 Trade, cars and household appliances repairs; hotels and restaurants, telecommunications 5,0 Financial, real estate, renting and services to companies activities 3,2 Other services activities 2,1 Total gross added value 2,4 Net taxes on product -1,7

Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013 For the first half of the year 2013, there is slight increase to be

noted for the economy evolution, the industry recording a growth of -6.1. The GDP decrease kept on being influenced by the services, constructions and the net taxes on product. The agriculture kept on maintaining within positive parameters of influence, recording a constant evolution. In 2013, the situation is totally in reverse, agriculture had a good year.


63

Relevant as regards the GDP forming by categories of resources (as alteration factors) is also the structural evolution during the period 2003-20123 which is described by the following table.

Weight of the main categories of resources to the GDP forming (%)

Indicator 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013*

Agriculture, hunting, forestry, fishing and fish breeding.

11.6 12.6 8.4 7.8 5.8 6.7 6.3 6.0 7.3 4.7 4.8

Industry, including energy 24.7 24.9 24.8 24.5 24.3 22.9 23.8 26.4 25.0 25.2 25.1 Constructions 5.7 5.9 6.5 7.4 9.1 10.6 9.8 7.3 7.2 7.3 7.4 Trade, cars and household appliances repairs; hotels and restaurants, telecommunications

20.3 20.6 21.7 22.2 22.7 21.9 21.2 20.9 21.2 20.9 21.0

Financial, real estate, renting and services to companies activities

12.3 12.3 13.2 13.3 13.7 14.0 15.1 16.2 14.1 14.0 13.2

Other services activities 14.3 13.0 13.7 13.1 13.0 13.0 13.8 12.0 12.8 12.8 12.7 Net taxes on product 11.1 10.7 11.7 11.7 11.4 10.9 10.0 11.2 12.4 13.9 10.8

*) provisional, estimate data Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013

The weight of the main categories of resources in the formation

of GDP in the first half of 2013 reveals that industry keeps on the first place, having a slight trend of increase as against the corresponding period of the previous year.

1.4. The GDP evolution by categories of utilizations

From the point of view of the utilizations in the GDP forming during the year 2012, there have contributed: the stocks variation, the net export, the gross forming of fixed capital, the final collective consumption of the public administration, the final individual consumption of the households.

When analyzing the data available for 2012, we have to consider as starting point the actual situation being recorded by our country during this year.

Thus, for instance, the stocks variations recorded a lower contribution, while the net export, namely the difference between


64

exports and imports, recorded a more reduced effect, following the reduction of the deficit of the foreign trade balance.

Under such circumstances, we find out that, from the point of view of the utilizations, the GDP formation has been achieved by the contribution of the following factors: gross forming of the fixed capital, final individual consumption of households with a decrease of -0.4%, which implies the following conclusions:

• From the point of view of utilizations, positive influences on the GDP achievement have been recorded by the final collective consumption of the public administration, stocks variation and net exports;

• Negative influences on the GDP forming have been recorded by the by the final individual consumption of households, and the gross forming of fixed capital.

The analysis of the influence factors of the GDP forming by categories of utilizations may be emphasized by the analysis of rhythm at which, the categories of utilizations considered for the GDP achievement have influenced this achievement in 2013 comparatively with 2012. Thus, the individual consumption of households and the collective consumption of the public administration, together, have been reduced. A more marked decrease, has been recorded by the net export. Another negative effect has been recorded by the rhythm of increasing of the gross forming of fixed capital.

The GDP evolution during 2013 follows line of going on the recovery road from the process of recession. During the first six months of the year 2013, the “un-accounted” negative effects of the year 2010-2013 have been taken over and then continued with a slight increase, maintained.

Thus, the GDP has not yet reached the level recorded in 2009; most of the branches recorded negative contributions, which implies the entrance into a macroeconomic managerial mess; the structure by branches and utilizations has been negative. In 2012, GDP grew by 1.1% as against 2011 and follows an oscillatory course in 2013,


65

recording, during the first six months of the year an increase of 1.8% as against the same period of the previous year.

The weight of the main categories of utilizations in GDP

Year Indicator 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Actual individual consumption of the households

75.7 77.5 78.5 77.9 75.3 74.0 72.7 72.6 72.4 72.7

Actual collective consumption of the public administration

9.8 7.9 8.3 7.7 7.6 7.7 8.2 7.1 7.3 7.1

Capital gross forming

21.5 21.8 23.7 25.6 30.2 31.9 25.6 22.5 22.3 22.2

Stocks variations 0.6 1.8 -0.3 0.9 0.8 -0.6 -0.6 3.5 3.9 4.1 Net export -7.6 -9.0 -10.2 -12.1 -13.9 -13.0 -5.9 -5.7 -5.9 -5.7 Data source: National Institute of Statistics

The survey on the economic evolution, considering the

modifications of the GDP in the European Union countries, emphasizes the extremely critical situation existing on the European and, at a larger extent, international plan.

1.5. GDP evolution – seasonally adjusted series

As from the III quarter 2008, the seasonally adjusted Gross Domestic Product recorded a constant decrease from one to another quarter. The biggest decrease has been recorded during the I quarter 2009 as against the IV quarter 2008 (-4.1%).then, the GDP evolution, seasonally adjusted on the number of working days, constantly until 4th quarter, 2010.

When analyzing the quarterly evolution of the seasonally adjusted GDP during the year 2010 comparatively with the corresponding quarter of the previous year, it can be stated out that the biggest decrease has been recorded during the II quarter while the smallest one occurred during the fourth quarter. The same positive rhythm was also observed in 2011. During Quarter IV, 2011 and Quarter I, 2012, GDP decreases were recorded again. During the third


66

and fourth quarters of 2012, and also during the first and second trimesters of 2012, GDP increased in a slow rhythm.

In connection with the other European Union member countries, Romania recorded for the IV quarter 2010 as against the previous quarter, an economic decrease while a significant number of countries have recorded increases (Belgium, Denmark, France, Lithuania, Austria, Poland, Slovenia, Great Britain), or recorded decreases bellow 0.5%. Meantime, the overall GDP of the EU increased by 0.1%.

Comparatively with the IV quarter 2008, in 2009, 2010, 2011 and 2012, the EU member countries have recorded reduced volumes of the GDP, the biggest ones being recorded Latvia (-17.9%) and Lithuania (-13.2%), followed by Romania (-6.9%), Slovenia (-5.8%) and Hungary (-5.3%). The overall decrease at the EU level counted for -2.3%. In 2009, it has maintained an accelerated decrease rhythm. In 2010, fourth quarter and 2011, some recovery, but uncertain, due to the crisis within the Euro union. In 2012, the unconvincing evolution of GDP continues, and in 2013 the first signs that show the beginning of a growth have occurred, a growth that is to manifest in the following period too.

Significant contributions to the negative evolution of the GDP during 2010, 2011 and 2012 comparatively with 2009 are given by the constructions, which recorded a decrease as well as by the section trade, cars and households appliances repair, hotels and restaurants, transports and telecommunications recording a decrease. The other branches have recorded small decreases of activity volumes.

The previously mentioned branches had the highest negative impact on the GDP volume decrease during the period 2009- 2012 comparatively to 2008, as they have recorded decreases.

As far as the utilization is concerned, the highest impact on the GDP decrease during the period 2009- 2012 comparatively with 2008, went to the gross forming of fix capital, the individual consumption of the population households, the collective consumption of the public administrations.

The increase of the exports of goods and services had a positive impact.

According to the seasonally adjusted data, the gross forming of fix capital had the biggest negative contribution. These reductions


67

have been partially compensated by the increase of the volume of the exports of goods and services, and the collective consumption of the public administration.

GDP structure by categories of utilizations,

in 2012 Indicator Romania

Gross Domestic Product 578551.9 Final consumption 441657.1 Gross forming of fix capital 166675.7 Export of goods and services 221841.1 Import of goods and services 251623.1 Net export of goods -29780.9

Data source: National Institute of Statistics

Based of a comparison between the GDP structure by categories of utilizations in Romania as against the EU, there is a superior weight of the gross forming of fix capital and a lower weight of the exports of goods and services in Romania comparatively with the European Union.

1.6. The achievement of the Gross Domestic Product by ownership forms

Out of the performed analysis, it results that for the period 2009-2012, for which there are provisional data, the private sector contributed with 72.4%-75.4% to the GDP forming. The weight of the private sector, still low, has been generated mainly by the gross added value in the agriculture. Such an influence is a normal one if to consider that the agriculture has to face negative natural conditions.

If comparing the weight of the private sector in the GDP achievement with the figures recorded for the previous periods, we find out that this weight is superior to all the periods being analyzed as from the year 2000, even as from the year 1990, up to date.


68

In 2010-2012, for which we are actually performing a complete analysis, we find that the weight of the private sector in the gross added value increased as for the constructions field.

What is really important is the fact that the weight of the private sector in the achievement of the gross added value by branches of the national economy and, eventually, to the GDP forming, kept on maintaining at a high level.

Gross Domestic Product

weight of the private sector in 2004 – 2012

68,0 69,4 67,771,5 69,9 69,8 70,2 73,2 72,4 72,8 73,5 75,4

0

10

20

30

40

50

60

70

80

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011*2012**

- in % -

*1) Semi-final data. **) Estimate data.

Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013 It is obvious that the privatization of other administrations or

extending the privatization at the level of branches already privatized will have the targeted effect.

Here we have to underline the fact that such an analysis is not always pertinent since there will be and remain sectors of activity absolutely important for the national economy for which the state must keep its attributes of sole owner.


69

1.7. Direct foreign investments

The year 2012 was a year when a series of sectors of activity kept on getting privatized while those already privatized kept on increasing their patrimony (capitals) by attracting new autochthonous and foreign investments which, from the point of view of the effects on the national economy structure is an important aspect to consider.

Under the circumstances, according to the data provided by the NBR, it is resulting that in 2010 the total value of the direct foreign investment in Romania reached the level of 3,914 and for 2011, it had the value of 3,329,432.4 thousand euro, in 2012 it was 2,856,416.6 thousand euro and recorded a value of 1,066,398.4 thousand euro for the first seven months of 2013.

The value of the foreign direct investment flows - million euro-

Indicator 2008 2009 2010 2011 2012 2013*) Total 9496 3488 2220 1920 1204 2315 Capital share 4873 1729 1824 1817 916 1805 Intra-group credits 4623 1759 396 594 288 510

Data source: National Bank of Romania *) Provisional data, on six months

In the year 2010, 1,824 million euro of the direct foreign investment has been placed in the sector of “participations to capital” and 396 million euro represented intra-group credits.

The value of the foreign direct investment flows – million euro-

5213

90617250

9496

2220 19201204

23154899*)

2005 2006 2007 2008 2009 2010* 2011** 2012***2013***

*) semi-definitive data, **) revised data, ***) provisional data, 30.06.2013 Data source: National Bank of Romania.


70

Meantime, by the end of 2010, the direct investment of the Romanian residents abroad counted for 1,675 million euro, this being the contribution evaluated by the documentary system available in the country.

The year 2012 reveals a situation hard to figure. The foreign direct investment counted for 1,240 million euro only. Out of this amount, 69.3% have represented capital shares and 30.7% intra-group credits.

The structure of the foreign capital flows invested in the Romania economy is shown in the following table.

Value of the foreign direct investment flow in 2012

- million euro - Indicator 2012 *)

Total 1204 Capital share 916 Re-invested profits 73 Intra-group credits 215

*) Provisional data. Data source: National Bank of Romania.

1.8. The inflation (consumer prices) evolution

An important element to consider when evaluating the economic evolution of a country over a period of time consists of the way the consumer prices developed, both on an overall basis and by groups of goods and services, as well as of the dual comparison with the planned, forecasted target and the outcomes of the previous year.

In the context of the steady concern as regards the adjustment of the system of the income collecting, based on the unique quota of taxation, as well as bringing the Fiscal Code to the level of correlative terms, in line with the actual situation of the country, in 2010-2013 there are a number of events occurring and worth to be outlined.

First of all, the discussions between the Romanian Government and the I.M.F., have been finalized and the installments


71

out of the granted credit were allocated. Practically, all of them, over 20 billion euro, were integrally transferred. There have been a number of elements which the I.M.F., intransigent and willing to see a market economy in action, did not agree with. Thus, for instance, there have been many concerns in respect of how to convince the I.M.F. to agree with a higher deficit of GDP or to keep on accepting the situation of having certain subsidies at the level of the national economy.

The second essential phenomenon of the years 2010-2013 is given by the divergent evolution between the consumer price index, as an overall and in structure, in comparison with the evolution and appreciation of the national currency, the new leu, against the two currencies which are forming the foreign exchange basket, respectively Euro and USD.

Since a couple of years, as a consequence of the policy run by the National Bank of Romania, which undertook the responsibility of targeting and fixing the inflation at certain levels, the foreign exchange evolution of the national currency followed a trajectory which, from a economic and financial point of view, proved to be a positive one but, meantime, generated a negative effect on the Romanian exports, or for those working abroad and those living in the country, being meantime non-conform with the actual economical situation of the country.

On this background, in 2010-2012 we are facing periods showing a slight appreciation of the national currency, in contrast with the increase recorded by the inflation rate, on the overall basis and in its structure by goods and services. In 2012 it was recorded, on the background of political instability, the most serious deprecation of the national currency. Without economic support, this negative trend will continue.

The theory teaches us that an important factor as regards the evaluation of the way the inflation is developing consists of the monetary mass in circulation.

There are two contradictory evolutions which we could identify from this point of view. On the one side, the increase of the consumption propensity of the population and, hence, the imperative


72

requirement for steps meant to stop this tendency. Thus, at a first stage, the interests for the population deposits have been reduced after which, in order to improve the attractiveness of saving, they have been increased again aiming a sole purpose, respectively tempering the population propensity to consumption. The austerity steps being taken have stopped, in a natural way, the population consumption with immediate effect on the economic growth and deterioration of the standard of life. The revival measures of salaries and pensions, but also other social attempts, did not succeeded to improve, upon expectations, the incomes and subsequently the quality of life.

On the other hand, in its concern as to targeting the inflation, the National Bank aimed to implement and control, permanently, the evolution of the foreign exchange rate, consequently the position of the national currency against the two foreign currencies – euro and dollar.

Price increase in July 2013 – percents –

Increase of consumption prices in July 2012, against:

Average increase of consumption prices during

the period Indicators June 2013 December 2012 1.I- 31.VII.

2012 1.I- 31.VII.

2013 Total -0,3 1,7 0,3 0,2

Foodstuff *) -1,6 -0,1 0,3 0,3 Non-foodstuff 0,5 3,2 0,3 0,5

Services 0,3 1,9 0,4 0,3 *) Including drinks. Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013

Another typical element is given by the steady concern of the

Executive and, mainly, of the National Bank, to observe the goals declared as regards the inflation targeting.

Despite all steps being taken targeting slipped out of an actual control, lining up outside the forecasts, from 2010 until June 2012. Among the non-foodstuffs recording a high average increase there are the natural gas, the thermo energy, tobacco and cigarettes,


73

electric energy, water – sewage – sanitation, hygiene and cosmetics, postal services, inter-urban transport.

Another possible analysis on the increase of the consumer price index might take into consideration the influences of the administrated prices which recorded an average increase of over 2,9%.

Consumption price indexes, 2001-2013 - December previous year= 100 -

130,3

106,6107,9

104,7

109

104,2 105,33104,5104,9

117,8

114,1

108,6109,3

103

108

113

118

123

128

133

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

*

- % -

*) Provisional data.


A comparative survey on the annual average inflation in the EU member countries during the period 2010-2013 shows that, along with Hungary, Romania was recording a high level of the inflation annual average level.

If proceeding to a careful analysis, we should note also that there are only three-four groups of goods which recorded a particular increase and generated the impossibility of hitting the forecasted target. Thus, for instance, the consumer taxes (taxes on vice), respectively the excises on alcohol and tobacco products, as well as luxury goods or products such as natural gas or thermo-energy, have been extremely high, having a major influence on the rhythm of increase of the consumer price index (inflation).


74

The annual average rate of inflation at the EU level, in 2012*

measured on the harmonized indices basis (IAPC)

1,4

4,2

-3,0

-2,0

-1,0

0,0

1,0

2,0

3,0

4,0

5,0

6,0

Irelan

dLa

tvia

Portug

al

Estonia

Slova

kia

Czech

Rep

ublic

Hollan

d

Germ

anySpa

in

Litua

nia

Belgium

Malt

a

Franc

eIta

ly

Austri

a

Cypru

s

Finlan

d

EU-27

Denm

ark

Slove

nia

Bulgaria

Luxe

mbo

urg

Sweden

Grea

t Brita

in

Greec

e

Polan

d

Roman

ia

Hunga

ry

%<=2 >2 - <=4 >4

*) Provisional data Data source Eurostat, calculations INS

At this point, there are a lot of other comments to be done but

for a synthetic picture of the consumer price index we are holding present analysis only.

1.9. The industrial production indices

In 2010-2013 the industrial production indices are reflecting a slight increase as comparatively to the similar periods of the previous year, being largely influenced by the restructuring of the extractive sector, as well as by the decrease recorded at the level of the lohn production, which generated a slower rhythm of development at the level of the manufacturing industry.

The rhythms of increase in the industrial field diminished and were different so that as against the increase recorded by the


75

manufacturing industry, the decreases recorded by the extractive industry and the electric and thermo-energy, gas and water sector should be underlined; however, there have been increases for certain categories, such as the industry of durable goods, recording an increase of the industry of capital goods with, the industry of current usage goods with increase.

The fact that these other activities or branches had small weights within the total industrial activity from our country is to be noted. However, there are several other branches which recorded diminished indices, such as: textile production, clothes, shoes and leather articles production, rubber and plastics products, production of building materials and other non-metallic minerals and production of equipments and machinery.

The first three categories, i.e. textile production, clothes, shoes and leather articles carried out their activity in the form of lohn production and recorded a tempering rhythm which might generate effects during the periods to come as well.

On an overall basis, the industry kept on remaining on a positive position, meaning that it recorded a slight increase of the contribution to the GDP achievement in 2011 and 2012.

The privatization process could lead within the forthcoming periods to new decreases, both for the rhythm and the volume of the production of certain branches, but also of the total contribution which the industry might bring to the GDP achievement, by the obtained gross added value.

The labor productivity by an employee in the industrial field followed a slow increase trend over the period 2010-2013.

In the first seven months of 2013, the total of the resources of prime energy amounted 17,405.1 thousand tons equivalent crude oil (out of which from the domestic production 12,297.6 thousand tons equivalent crude oil) decreasing as against the previous year as a result of a diminished production and import.

The evolution of the industrial production represents the sectors which have positively marked the evolution process during the period 2009-2013.


76

This characteristic is specific to the manufacturing industry which, by the over-helming weight hold in the total industry production generated the same trajectory to the entire industrial production. This is significant, despite the fact that the production of electric and thermo energy, is following a practically opposite trend while the trend of the extractive industry is recording a flat evolution.

The data show a fluctuating evolution of the production volume, compared to previous periods. The decrease is stronger in the extractive industry as well, the manufacturing industry and electric and thermo energy, recording decreases.

The decreases have been stronger at the level of the large industrial groups, structured upon the goods destination. Here we have to mention the marked decrease of the production of capital goods and by almost a quarter for the production of intermediary goods. The decreases recorded by the import and the export of intermediary goods are going to jeopardize this sector production which is already a confirmed fact by the recorded decreases.

The biggest decreases being recorded during the first seven months of 2013, comparatively with the corresponding months of the previous year are shown up by the metallurgical industry

A similar trend of a significant magnitude is stated out in the case of the production of auto-vehicles for road transportation from a relatively slight reduction in October to a marked decrease December.

A similar trend of a significant magnitude is stated out in the case of the production of auto-vehicles for road transportation from a relatively slight reduction in October to a marked decrease December.

In July 2013, the prices of the industrial production increased by 1.56% as comparatively to the corresponding month of the previous year, on an overall basis.

The industrial production is one of the few sectors which are marking a certain recovery at the EU level and that of the EU member states. The evolution of the Romania industrial production is also included in this allegation.


77

At the level of EU 27, increases have been recorded for four consecutive months, even if fluctuant, counting for 0.4% in October and December, as against the previous months, reaching the level of 0.3% in January 2012, as against December 2011.

Certainly, the positive evolution at the EU level is marked by the evolution of the industrial production in Germany, France, Italy and other countries, among which Ireland, Hungary, Denmark, Holland, with a relatively smaller weight.

For 2011 and 2012, Romania recorded increases of the industrial production computed as seasonally adjusted series, atrend which was maintained in the first seven months of 2013 also.

From the point of the industrial production, although recording a relatively small increase, Romania occupied the 18th place among the EU countries, namely by the middle of the classification.

If considering the distribution by large groups, the increase of the industrial production in Romania has been more marked for the group of the capital goods industry and significantly lower for the group of the current usage goods.

From the point of view of the industrial production increase recorded by Romania in 2010 and 2011, it can be seen that the production has been significantly higher as against the corresponding period of the previous year. During the first seven months of 2013, overall, industry recorded a growth by 6.4%.

It is worthy to note that the increase recorded by Romania in September 2010 is higher comparatively with all the other European states which, most of them, excepting Poland, Slovenia and Holland, recorded decreases, in same cases quite significant.

The situation keeps on being more or less the same in January 2011, comparatively with 2010 when the increase recorded by Romania is exceeded by Poland and Czech Republic only.

However, these increases by groups have been counter-weighted the decreases recorded by the groups of current usage goods and durable goods.

The indices of the industrial production, in 2010-2012 comparatively with 2009 and 2008, are showing, both on the overall and for the extractive and manufacturing industries branches, for all


78

quarters as far as the first one is concerned while the manufacturing industry recorded decreases over the first three quarters followed by a strong recovery during the IV quarter. The indices for the first half of 2013 have manifested increases in all months.

The evolution of the industrial production, both on the overall and the main sub-branches, in 2012 as against 2011, is positive, even if fluctuating.

The manufacturing industry, electric energy, gas and water, as major sections, on one side and the capital goods industry, the intermediary goods industry and the power industry on the other side, with important increases are responsible for the mentioned increases at the industry level.

The industrial production indices, as adjusted series, are also indicating a positive trend, although is circumscribed within increase levels relatively modest as to the overall industry, but nevertheless significant for the sub-branch electric and thermo energy, gas and water and, respectively, the capital goods industry.

The value indices of the new orders marked decreases in 2009, 2010, 2011 and 2012.

In 2012 comparatively with 2011, the situation changed in respect of the new orders within the manufacturing industry from Romania, mainly in the situation of the manufacturing industry working on orders basis.

Significant increases have been recorded in the case of orders value index for the manufacturing of chemical substances and products group, metallurgical industry, and manufacturing of road conveyance auto-vehicles, out of which absolutely remarkable was the increase recorded for the external market, as a consequence of the well known evolution of the Dacia cars exports to west-European countries, mainly to Germany.

The actual supplies of goods established on the basis of the turnover indices are reflecting an uncertainty tendency as regards the producers’ capability to capitalize the achieved production, on one hand and the payment difficulties of the buyers, on the other hand. Thus, in 2011 as against 2010, the deliveries decreased on an overall basis, the domestic and foreign market, these decreases outrunning


79

those recorded in connection with the achieved production. For the period June 2012 – July 2013, we observe that during seven months (July, October, November and December of 2012, and also in May, June and July 2013) the orders have recorded important decreases, being under the production capacity.

The labor productivity increased yearly over the period 2002 – July 2013, simultaneously with the decrease of the occupied population, so during the first seven months of 2013, the productivity of labor grew by 5.5% per total industry.

1.10. The production indices in agriculture

As well known, Romania is one of countries of the most pronounced agrarian profile from the European Union. Unfortunately, this character does not mean implicitly neither a corresponding contribution of the agriculture to the GDP forming, as already mentioned previously, nor a high level of efficiency as productivity level resulting both out of the comparison of this sector with other sectors of our economy and, mainly, with the yields for various cultures and animal species recorded by the other European countries.

The same situation, if not even more underlined, is stated out when considering the yields for potatoes and rape, as well as for sun-flower, although the last one is not a significant culture for the other EU member states.

Extremely significant are the statistics regarding the agricultural potential of the greatest agricultural producers from the EU, among which Romania is placed as well, considered from the point of view of the place and weight held within the total EU, as cultivated surfaces and production. Thus, for wheat, Romania is holding the 4th place from the point of view of the cultivated surface, with a weight of 8% in total, accounting together with France, Germany and Poland, almost 50% of the total cultivated surface of the total EU.


80

But as far as the wheat production is concerned, Romania is holding the 7th place only, by three places lower that in the case of the surface, respectively with a weight of 3.7% of the total production of wheat of the EU. Together with France, Germany, Great Britain, Poland, Italy and Denmark, the weight in the production counts for over 75%.

The corn production is by far more interesting, as Romania holds as surface, the 1st place with a weight of over a quarter (27.4%) in the total surface cultivated by the EU member states. From the point of view of the corn production, we are holding the 2nd place only, after France, with 13.8%, whereof a gap as against the weight of over 50% in the cultivated surface. In 2011 and 2012, we record two different moments. In 2011 we achieved harvests, maybe the highest after 2000, while in 2012 the harvests have recorded low, record, levels. As an example, for wheat, in 2011, the average production per hectare was 3594 kg., and in 2012 it was 2597 kg. The year 2013 was a good one for agriculture.

Surface and harvested production for straw cereals and

oilseed rape, July 31st, 2013 Harvested production -th. Tons-

2012 2013 Wheat, rye and triticale 5097.0 7662.5 Autumn barley 500.2 939.9 Autumn hordeum (barley)

201.9 320.4

Spring hordeum (barley) 270.1 348.9 Oatmeal 300.9 356.1 Oilseed rape 148.7 657.3

Data source: National Institute of Statistics Statistical Bulletin no. 7/2013

A similar situation is stated out in respect of the animal effectives. Contrary to the situation in the past, when Romania counted among the first countries from Europe from the point of view of the effectives of bovines, porcine, ovine and goats, presently, with its 2 million five hundred thousand bovine heads, Romania is


81

slightly outrun by Belgium and in a significant manner, by France, Germany, Great Britain, Italy, Spain, Ireland, Poland and Holland.

As to the porcine effectives, Romania is holding the 9th place only, after Germany, Spain and France.

We manage to maintain ourselves on the 4th position of the top for ovine and goats only, after Spain, Great Britain and Greece.

The evolution of the agricultural branch in 2013 comparatively with 2012, is showing a slight increase, as a result of the increase of the same value recorded by the vegetal production, a little lower increase of the animal production and an increase of 3.2% of the agricultural services which, however, are not holding a significant weight.

Animal effectives recorded by certain EU states, in 2012

- thousand heads - Country Bovines Porcines Sheeps + Goats

Romania 2479.0 5439.0 9375.0 Austria 2026.3 3137.0 412.9 Belgium 2538.3 6207.6 - Bulgaria 547.9 729.8 1761.1 Czech Republic 1355.6 1913.7 199.8 Denmark 1621.0 12873.0 - France 19199.3 14552.0 8846.2 Germany 12897.2 26604.4 2071.7 Greece 675.0 1073.0 13795.0 Ireland 5934.7 1604.6 3430.7 Italy 6446.7 9157.1 8973.6 Holland 3998.0 12108.0 1506.0 Poland 5590.2 14252.5 342.8 Portugal 1396.1 2332.6 3385.1 Great Britain 9984.0 4610.0 21033.0 Spain 6000.9 25286.8 22475.5 Sweden 1482.0 1615.8 540.5 Hungary 700.0 3247.0 1026.0

Data source: Eurostat, processed with current data regarding Romania, for 2012

The weight of the vegetal production in 2013, counting for

54.3%, is noticeably lower than the average of the years 2006 – 2011. The fact that the weight of the animal production is however


82

low, as comparatively with the potential of our country in this respect, has to be emphasized.

On the other hand, splitting the land into small parcels and lack of any crop rotation whatsoever, lack of a proper quality seed as a general feature, are the factors counting as determinants for both the poor crops and their poor quality.

Out of the approximately 4 million of exploitations (4.3 million in 2005 and 3.87 million in 2013), over 98% are representing exploitations characterized, according to the EU standards, as small and very small. They are utilizing, as ownership or other forms, over 60% of the agricultural surface of the country, with a production estimated as average per exploitation to less than 8 ESU. For those who, maybe, are not familiar with, I recall that ESU represents a unit o stable economic size at European level, through a relatively complex process of estimating the value of different agricultural products (both vegetal and animal), namely an ESU equals to 1200 euro. The evolution of the agricultural branch production until June

2013 (the average of the years 2002-2005 = 100)

-30

-20

-10

0

10

20

30

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

AgriculturalproductionVegetal production

Animal production

%

Data source: Statistical researches *) Provisional data MADR


83

Counting for a very low number, of 0.1% only, the large agricultural exploitations of over 40 ESU per unit, generally agricultural exploitations with legal personality, are holding and utilizing over a quarter of the agricultural surface.

The average economic size of an agricultural exploitation in Romania levels up to approximate 1 ESU which, from this point of view, is placing us behind all the other member states, this implying also the structure resulting out of grouping the agricultural exploitations in accordance with their size (see the following tables).

Economic size of the agricultural exploitations for the years 2005 and 2012

Structure of the agricultural exploitations (%) 2005 2012**

ESU classes

Number Surface Number Surface < 2 ESU 91.0 45.2 94.0 49.0 ≥ 2 and < 4 ESU

Very small 6.8 11.4 4.3 8.8

≥ 4 end <8 ESU Small 1.5 4.7 1.1 4.5 ≥ 8ndi < 16 ESU Medium small 0.4 3.9 0.3 4.0 ≥ 16 end <40 ESU Medium large 0.2 7.2 0.2 7.1 ≥ 40 Large, very

large 0.1 27.6 0.1 26.6

TOTAL 100.0 100.0 100.0 100.0 *) Economic size unit; 1 ESU = 1200 Euro **) Data are estimated by the author Data source: National Institute of Statistics.

The typology of the Romanian agricultural exploitation shows the number of the agricultural exploitations specialized for field cultures and mixed cultures is prevailing, as they are amounting 36-37% in the frame of the generic term of the vegetal production, as well as the 40% specialized in the animal breeding.

Another feature of the Romanian agricultural exploitations is given by carrying on combined activities of vegetal culture and animal breeding, their weight counting for about 20%.


84

Taking into account the effects of the economic and financial crisis, I shall try also an analysis on the development of the agriculture situation during the first half of the year 2012.

Approaching the agriculture situation from the point of view of the evolution of the agricultural production and other relevant elements in this respect allows me to stress again the fact that we anticipated in a way that the agricultural year 2012 will offer us a nice surprise, placing it among the most performing of the last years. This is mainly significant if to consider that, from the point of view of the vegetal production, the year 2012 followed a not too good agricultural year. Typology and economic size of the agricultural exploitations for

the years 2005 and 2012** Structure of the agricultural exploitations (%)

2005 2011 Type of agricultural activity (typology of agricultural exploitations Number Surface ESU*) Number Surface ESU*)

Specialized in field cultures 18.6 32.8 20.6 16.4 33.3 25.9 Specialized in horticulture 0.7 0.5 2.8 0.6 0.3 2.2 Specialized in permanent cultures

3.5 2.9 8.5 1.6 1.7 2.7

Specialized in herbivorous animal breeding

9.2 22.3 11.6 8.0 22.7 12.6

Specialized in grain feeding animals

8.6 0.7 5.9 7.9 0.9 7.7

Mixed cultures 18.3 15.0 16.8 19.3 14.3 15.0 Mixed animals effectives 23.0 12.3 19.8 23.9 12.3 18.6 Mixed agricultural exploitations (animal effectives and vegetal cultures)

17.3 12.7 14.0 21.8 13.8 15.3

Unclassified agricultural exploitations

0.8 0.8 - 0.5 0.7 -

TOTAL 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 *) (Economic Size Unit); 1 ESU = 1200 Euro **) Data are estimated by the author Data source: National Institute of Statistics.

In 2012 there have been climacteric conditions good and

proper for the agriculture. The climacteric relatively moderate conditions during the first half of the year have been more favorable


85

as comparatively with the previous year, in which context, the vegetal production exceeded the production of the fall cropping (corn, sun-flower, sugar beet, potatoes, grapes, fruit etc.). But in 2012, atmospheric conditions were the most difficult (drought without precedent in the last 23 years).

The agricultural services recorded an increase in the 2012 as a result of the fact that in 2011 we have faced a decrease in the frame of the agricultural services.

Up to now, the financial support has been not granted either for the vegetal sector or for the animal sector, the forecast indicating expectations of accomplishment by the end of the year 2012, provided that the authorities in charge will find the necessary funds. There is a temporary solution considered, respectively credits drawn by the farmers, who are supposed to get reimbursements of the credits, less the due interests. The subsidy for agriculture granted by the European Union is not functioning perfectly, as the access to the funds keeps on being adverse. Structure of the agricultural branch value in the first half 2013

3 0,7 %

66 ,8 %

2,5 %

Ve getal p ro du ction An ima l prod uct io nAg ricu ltural se rvice s

Data source: National Institute of Statistics Statistical Bulletin no. 7/2013

The structure of the agricultural production in 2013, depending

on usage, has shown that 12.85% has been left un-seeded. In 2012, the un-seeded surface had a size not encountered yet. For 2013, we do not have confirmed data at hand.


86

1.11. Investments in constructions

When analyzing the outcomes achieved by Romania in 2010 – June 2013, we find out that on an overall basis, the investment recorded a decrease as against the previous year, out of which the investment for equipments and conveyance means recorded the biggest reduction.

Indices of investments made in the national economy in 2008-2013

In % against the corresponding period of the previous year Indicator Yrs. Qtr.I Qtr.II Qtr.III Qtr.IV

Investments - total 2008 134.3 130.2 123.2 102.3 2009 102.7 70.3 69.4 60.1 2010 72.0 93.0 82.9 94.7 2011 96.3 93.5 115.6 122.1 2012 119,3 117,6 115,0 105,0 2013 100,31) 95,82) Out of total, on structure elements

- new constructions 2008 132,5 134,8 127,8 107,3 2009 106,6 91,4 81,4 77,4 2010 70,6 83,2 77,9 89,0 2011 93,4 91,5 104,3 114,5 2012 119,5 115,8 106,7 93,3 2013 100,31) 95,82)

- machineries (total) 2008 134,7 123,9 114,4 103,6 2009 95,0 46,7 56,3 42,9 2010 69,9 103,1 83,8 99,6 2011 96,2 95,4 135,9 135,4 2012 118,7 124,8 127,1 115,9 2013 115,71) 114,92) - other expenses *) 2008 146,7 149,9 136,3 78,9 2009 121,6 95,7 51,4 73,0 2010 82,2 109,7 95,4 93,3 2011 103,4 83,9 109,6 112,6 2012 107,5 94,6 102,6 112,2 2013 103,71) 107,82)

* here are included expenses made for geological and drilling works, planting grapevines, trees, forest, buying animals, acquisition of households inventory objects treated as fixed assets, at the end of each semester reported.

1) Revised data 2) Provisional data Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013


87

From the point of view of their destination, the investment

directed to the industrial sector in 2012 and even 2013 (seven months) meant mainly the replacement of the old equipments, the increase of the production capacity, technologies modernization, environment protection, labor protection and investments to other sectors. This means that through the imports the completion of the capital goods has been achieved, insuring thus the addition, by capitalization, of the companies assets.

We used to characterize the constructions as being the most dynamic sector of the economy, a natural conclusion arising out of a thundering evolution followed by a downfall started in January 2009 and maintained in 2010-July 2013. The analyzed data are pointing out evolutions of approximately the same tendencies, in respect of both the works categories (new constructions, capital repairs and current repairs), underlining the fact the overall dynamics is outrun by the new constructions, the types of constructions (residential buildings, non-residential, engineering constructions) where, similar to the previous years, a single type of constructions, i.e., residential buildings, is prevalently giving the production dimension.

Investments made in the national economy on structural elements in 2012

45,60%

45,10%

9,30%

Machineries New constructions Other

Data source: National Institute of Statistics.


88

After comparison with January 2009, there is a slight decrease, accentuated then in 2010-2012, as an effect of the economic-financial crisis. The decrease we mentioned may be considered too as a result of the settlements usually more difficult.

The trends are similar to the one recorded per total, for all the three elements of the investment (new constructions works, equipments and conveyance means and other expenses), noticing however that the constructions works outrun always the trend recorded by the equipments and conveyance means.

The investments made by the main structural elements, for the year 2011 comparatively with the year 2010, outline an increase of the weight of the investments in construction works.

Indexes of construction works, on structural elements and construction types (- raw series -)

Corresponding month from prev. year = 100

Indicator 2012 2013

Jul Aug Sep Oct Nov Dec Ian Feb Mar Apr May Jun1) Jul2) 1.I-30.VII. 2013 % to 1.I-31.VII 2012

Construction works– total 97.3 107.5 94.0 96.2 102.3 89.8 90.8 94.2 100.2 88.9 90.1 99.8 115.4 97.8

Out of total, on structural elements: - new

construction works 100.2 116.2 107.5 95.1 104.9 91.3 83.2 75.9 95.7 78.6 79.5 92.9 106.9 88.2

- capital repairs 95.8 96.4 58.0 119.9 94.2 91.9 150.2 198.5 116.8 118.1 124.1 111.7 138.4 129.0

- maintenance and current repairs 90.1 89.8 81.6 87.6 99.6 85.0 94.8 133.0 105.8 109.3 108.1 113.8 130.7 114.2

Out of total, on construction type: - buildings 83.9 83.4 97.6 119.2 104.6 111.6 101.5 129.0 94.9 92.5 84.7 98.3 124.9 102.1Of which:

- residential buildings 76.5 77.5 101.9 120.6 79.3 70.5 108.4 180.8 93.5 89.0 78.4 89.2 155.3 108.1- non-residential buildings 86.9 85.6 95.9 118.6 119.1 131.3 99.5 110.9 95.5 93.8 87.1 101.8 113.9 99.9

- engineering 107.1 124.5 92.2 85.8 101.0 77.9 85.5 80.9 103.4 86.8 92.8 100.7 110.0 95.51) Rectified data. P

2)P Provisional data.



89

Here to note the decrease during 2009, and then in 2009 and 2010, 2011 and 2012, was recorded due to the decrease of both the private and public funds.

In 2010 and 2011 less authorizations for residential buildings constructions have been released, as against the corresponding semester of the previous year.

The investment in the national economy decreased by almost 8 percent in 2012 as comparatively with 2011, this decrease being recorded after a more pronounced decrease during the 2011, which counted for 72% only as against the year 2009. Thus in 2012, the overall investment recorded a decrease of about 20.2%.

The biggest decrease of the semester has been recorded for the new constructions works, by 14.7%, as well as by transport means and equipments.

This situation has been reflected also by certain shifting which occurred as regards the investment structure by branches.

Investments made in the national economy on property forms

and structural elements in 2012

72,1%

27,9%

Private property Public property


A significant decrease has been recorded mainly as to the other branches of the national economy, excepting those shown by


90

the following two diagrams, which, by its dimension, has annihilated the increase, some of them quite surprising, such as: construction branch, from a weight of 12.8% in 2009 to 17.9% in 2010 (an increase of 5.1 pp); 16.3 in 2011 and 16.2 in 2012.

It is to be noted that, along with other branches which, as mentioned above, have recorded a significant decrease of the investment weight inn 2011 comparatively with 2009, a decrease of the investment weight has been surprisingly recorded in industry as well. This branch held a weight of 40.7% in 2009, which weight decreased in 2010 to 38.2%, namely by 2.5 pp. The same rhythm was recorded in 2011 too, and in 2012, the first seven months of 2013 it has stabilized to 38%.

The industry continues to represent nowadays too one of the important pillars supposed to sustain a certain recovery of the economy.

1.12. Production of services

Comparatively to the previous year (2008), during the period 2009-2013, the indices of the market services supplied to the population, as well as the indices of the retail trade have recorded a decrease.

This decrease is generated by the domestic demand (an element of the GDP utilization), which recorded an underlined decrease generated by the income reduction.

Meantime, the services reached a weight of over 53,1% in the GDP, out of which the retail trade only recorded a substantial increase.

The services contribution to the GDP achievement by the gross added value achieved in the frame of this sector means a positive development which, at this stage of the integration, means a lot for Romania.

Out of the analysis of the structure of the carried out services activities, we note the fact that the retail trade recorded diminished rhythm of increase.


91

Although the activity of sales by correspondence and virtual shops get developed and permanent, this type of trade recorded a decrease of 2.9% as against the year 2009.

The decrease continued in 2011 and 2012. The dynamics of the services carried out to the population has

been supported mainly by the activity of hotels and restaurants, which recorded no increase.

Briefly, 2011 is a significant year as far as the production of services is concerned, by the following major guide marks:

• The increase of the weight services hold as for the GDP achievement ;

• The structural balancing of the services carried out to the population;

• Differentiated decreases, for certain fields as already mentioned, quite significant, of the production of services spread on various zones, reflecting in fact the cynical effects of the economic crisis;

• The employment of a large number of persons in activities of carried out services, which tendency should mark a similar evolution during the forthcoming period;

• Maintaining the quality of the services carried out to the population;

• Diminishing of the hotel activity; • Exceeding a weight of 51% of the contribution

which the production of services brings to the GDP achievement (for a number of developed countries such as Sweden, Switzerland etc., the carried out services contribute with over 70% to the GDP achievement);

• There has been a development of the financial and banking services as well as of capital market service, including thus a series of employees.


92

Another aspect concerning the analysis in the field of the production of services in our country is given by the volume of the turnover figure achieved by the wholesale and retail trade of auto-vehicles, the retail trade with fuel etc. As comparatively the year 2010 in 2011 this field of activity recorded a significant decrease, continued in 2012.

Here we have another element which denotes a negative evolution of the activity run in the field of the production of services in our country.

Generally speaking, the turnover figure decreased for all sectors of activity, as a consequence of the alarming cut off of the population income.

As for the international tourism, in 2010, 2011 and 2012 the number of foreign visitors coming in Romania decreased as comparatively to the previous year. Basically, the persons having friendship or kinship connections in Romania kept on visiting them. In this respect, the most numerous visits have been paid by citizen from Germany, United States, Israel, France, Republic of Moldova as well as from other countries where there is a significant number of Romanian natives.

During the year we are analyzing, the departures of the Romanian visitors abroad decreased as comparatively with 2009. The negative rhythm of departures has accentuated in 2011, 2012 and the first half of 2013.

As it was to anticipate, we find out a decrease of the possibilities which the persons from Romania are disposing of as to travel abroad, although the provisions regarding the free circulation of persons within the territory of other states of the community entered into force.

In 2010-2013, over 81.7% of the trips abroad have been achieved by personal auto conveyance means, as tourism visits and trips abroad.

The volume indices of the trade turnover decreased, following the general economic tendency.


93

The dynamics recorded over the year as far as retail is concerned shows a down warding trend with a significant decrease as since November 2009.

However, the vehicles sales, with a constant trend up to the July month, changes the trajectory marking decreases over the entire period since 2009, up to the end of the year 2012.

1.13. The international trade

After the increases recorded for each month during the year 2008 comparatively with the corresponding month of 2007, as far as the international exchanges in 2009 and until 2012 are concerned, they are recording a pronounced return, as percentage difference and, as the passage form the positive to the negative growth, for both import and export.

For the year 2009 the weight held by the intra-communitarian exchange of goods counted for 72.9% as to export and 71.7% for import. The same slightly down warding tendency has been recorded for the period 2010-2012 and during the first months of 2013 as well.

If considering the export, certain groups of goods recorded increases (for instance, the conveyance vehicles), while in the import case there is the group of chemicals and plastics which increased.

The majority of the groups of goods recorded decreases, the most affected being the metallurgical products and mineral products in terms of export, as well as the conveyance vehicles and mineral products in terms of import.

From the point of view of the way the imports and the exports have been achieved by the three groups (defined, depending on the processing level, as after active processing, for passive processing) , the structure has been as follows:

• As to export: final exports – 50.8%; exports after active processing – 48.8% and exports for passive processing – 0.4%;

• As to import: final imports – 75.2%; imports for active processing – 23% and imports after passive processing – 1.8%.


94

International trade of goods at June 30th, 2013 2012 1) 2013 Indicator

Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec Jan2) Feb2) Mar2) Apr2) May2) Jun3) 1I-30.VI 3)

- million lei- FOB Exports 16752,7 17165,2 15883,0 17248,3 19067,2 19078,5 14126,5 16316,8 16968,1 17572,0 17947,3 17480,0 17844,7 104128,9

INTRA UE 11894,0 11937,6 10422,8 12308,7 13747,8 13338,3 9206,9 11509,8 11971,2 12458,5 12639,8 12108,2 12691,5 73379,0

EXTRA UE 4858,7 5227,6 5460,2 4939,6 5319,4 5740,2 4919,6 4807,0 4996,9 5113,5 5307,5 5371,8 5153,2 30749,9

CIF Imports 20931,7 20564,9 20456,0 20996,6 24120,3 21002,3 18133,7 17615,5 17883,6 20069,0 20626,0 19637,4 19510,9 115342,4

INTRA UE 15406,3 15800,4 14239,5 15764,0 18263,4 15705,2 12638,3 13098,6 13635,6 15563,1 16242,9 15009,1 15047,7 88597,0

EXTRA UE 5525,4 4764,5 6216,5 5232,6 5856,9 5297,1 5495,4 4516,9 4248,0 4505,9 4383,1 4628,3 4463,2 26745,4

FOB/CIF Balance

-4179,0 -3399,7 -4573,0 -3748,3 -5053,1 -1923,8 -4007,2 -1298,7 -915,5 -2497,0 -2678,7 -2157,4 -1666,2 -11213,5

INTRA UE -3512,3 -3862,8 -3816,7 -3455,3 -4515,6 -2366,9 -3431,4 -1588,8 -1664,4 -3104,6 -3603,1 -2900,9 -2356,2 -15218,0 EXTRA UE -666,7 463,1 -756,3 -293,0 -537,5 443,1 -575,8 290,1 748,9 607,6 924,4 743,5 690,0 4004,5 - million euro - FOB Exports 3756,3 3795,9 3504,0 3835,3 4197,1 4202,0 3135,9 3701,7 3872,9 4005,0 4087,1 4021,7 4020,7 23709,1 INTRA UE 2666,6 2624,6 2307,8 2734,8 3016,0 2947,4 2050,8 2628,2 2730,2 2837,0 2885,7 2791,5 2835,1 16707,7

EXTRA UE 1089,7 1171,3 1196,2 1100,5 1181,1 1254,6 1085,1 1073,5 1142,7 1168,0 1201,4 1230,2 1185,6 7001,4

CIF Imports 4693,9 4541,4 4515,1 4668,0 5307,2 4628,7 4026,9 3999,7 4080,7 4573,2 4700,7 4519,8 4388,2 26262,3 INTRA UE 3454,1 3473,8 3152,9 3502,6 4006,6 3470,4 2815,1 2991,1 3109,7 3543,9 3708,3 3460,3 3361,5 20174,8

EXTRA UE 1239,8 1067,6 1362,2 1165,4 1300,6 1158,3 1211,8 1008,6 971,0 1029,3 992,4 1059,5 1026,7 6087,5

FOB/CIF Balance

-937,6 -745,5 -1011,1 -832,7 -1110,1 -426,7 -891,0 -298,0 -207,8 -568,2 -613,6 -498,1 -367,5 -2553,2

INTRA UE -787,5 -849,2 -845,1 -767,8 -990,6 -523,0 -764,3 -362,9 -379,5 -706,9 -822,6 -668,8 -526,4 -3467,1

EXTRA UE -150,1 103,7 -166,0 -64,9 -119,5 96,3 -126,7 64,9 171,7 138,7 209,0 170,7 158,9 913,9 - in % against the corresponding month, previous year4)-

FOB Exports 98,8 99,3 100,8 91,0 101,4 100,9 95,2 106,1 110,0 98,6 115,5 100,0 107,0 INTRA UE 100,2 100,3 95,2 89,3 102,5 97,8 91,5 102,1 105,1 99,6 119,7 98,9 106,3 EXTRA UE 95,5 97,3 113,9 95,4 98,8 109,1 103,1 117,5 123,7 96,2 106,6 102,7 108,8 CIF Imports 100,2 101,2 103,5 92,5 107,9 90,9 92,3 101,3 101,3 95,0 105,4 89,5 93,5 INTRA UE 103,1 105,0 101,2 95,8 108,0 90,9 85,5 104,2 103,0 99,6 114,6 95,9 97,3 EXTRA UE 92,9 90,4 109,6 83,7 107,6 91,1 113,3 93,6 96,2 81,9 81,0 73,4 82,8

Cummulated in % against the cummulated period, previous year4)-

FOB Exports 101,0 100,8 100,8 99,5 99,7 99,9 99,5 106,1 108,1 104,6 107,2 105,7 105,9 INTRA UE 100,4 100,4 99,8 98,4 98,9 98,8 98,3 102,1 103,6 102,2 106,2 104,7 104,9 EXTRA UE 102,5 101,7 103,2 102,2 101,9 102,6 102,6 117,5 120,6 110,9 109,7 108,2 108,3 CIF Imports 101,2 101,2 101,5 100,4 101,2 100,1 99,5 101,3 101,3 98,9 100,6 98,1 97,3 INTRA UE 103,7 103,9 103,5 102,6 103,2 101,9 100,5 104,2 103,5 102,1 105,3 103,2 102,2 EXTRA UE 95,0 94,4 96,3 94,7 96,0 95,5 96,8 93,6 94,9 90,0 87,6 84,2 84,0 1) Semi-definitive data; 2) Revised data 3) Estimate data; 4) Calculated from values expressed in euro. Note: The INTRA EU trade includes expeditions/inputs of goods to/from EU member countries. The EXTRA EU trade includes exports/imports of goods to/from EU non-member states. Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013

Here there is a first comment to make, respectively, the final

imports exceeded the final exports by almost 25%, while the exports for active processing, namely the processing performed abroad, involving the employment of foreign labor force, have been more than double as comparatively to the active processing, namely the imports achieved with the purpose of continuing the processing in the country in order to export them afterwards. These two elements


95

are usually encountered in the case of countries of low level of development.

From the point of view of the weight of the main groups of goods out of the combined Classified List, in the overall export operations for active processing, the main weights went to: clothes articles made out of knitted and crocheted, textile materials, mechanical equipments and machinery, electric apparatus for recording and reproducing sound and images, shoes and similar items, conveyance means and materials, metallurgical products.

These two elements are usually encountered in the case of countries of low level of development.

From the point of view of the weight of the main groups of goods out of the combined Classified List, in the overall export operations for active processing, the main weights went to: clothes articles made out of knitted and crocheted, textile materials, mechanical equipments and machinery, electric apparatus for recording and reproducing sound and images, shoes and similar items, conveyance means and materials, metallurgical products.

On an overall basis, we can appreciate that the foreign trade activity did develop negatively from the point of view of the volume but negatively as well as considering the two components, import and export.

The decrease of the exports and imports has been stimulated also by the slight appreciation of the national currency. On this ground, the positive element of the appreciation (volatility)of leu implies a negative effect on the exports. Many of the exporters either tempered their activities, or recorded modest gains to the best, if not pure losses.

Along with the effects of the economic and financial crisis, another element which generated a slower rhythm of evolution of the exports and imports, consists of the fact that the process of privatization and restructuring involved the closing-up of a number of companies or autonomous State supervised administrations, as well as of the fact that the quality of the manufactured products was not in the position to meet the foreign customers requirements.


96

The main aspect apart the export structure by major categories of goods (capital, intermediary and consumption goods) is represented by the fact that the massive reduction of the exchange of intermediary goods, mainly as far as the import are concerned was of the nature to diminish the productive capacity of the industry and other activities as well, during the last months of the year 2008, jeopardizing meantime the perspective of the economic activities for the months to come.

FOB exports, CIF imports and foreign trade operation balance during June 2012 – June 2013

Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013 Out of an analytical study of the import and export of

intermediary goods, it is clearly resulting that there significant decreases, some of them reaching up to 40% and even 50%, recorded by most of the groups of products of this category. Thus, for the position parts and accessories for terrestrial auto-vehicles spare, the decrease recorded by the import in January 2009 counts for over -29%, for position bearings, almost -27%, for position constructions and parts of metallic -27.4%, positions tissues over -23%, position


97

parts and accessories meant to the equipments for data processing -39,45% and so on.

The weights held in the Romanian export by the main sections of the Combined Classified List for 2012, are indicating certain more significant increases for the sections conveyance means (+4.8 percentage points), machinery, apparatus and electric equipments as well as for the section vegetal products, with 2 percentage points each; foodstuffs, beverage, tobacco with +0.,8 percentage points and decreases for ordinary metals and articles (-5.9 percentage points); mineral products (-3.7 percentage points); products of the chemical industry and connected industries (-1.3 percentage points). The other sections kept on maintaining a relatively constant weight.

As to the imports, increases of the weights have been recorded for chemical industry and connected industries products; machinery, electric apparatus and equipments; foodstuffs, beverage and tobacco (weights increases found out at the export too), to which weights increases in the import to be added concern the section textile materials (+1.4 percentage points); livestock (+1.1 percentage points). In exchange, the conveyance means record a drastic decrease of the weight (-6.7 percentage points).

From the point of view of the dynamics of the trade with the partner countries, to note for both import and export, the decreases recorded for almost all the cases, some of them quite significant.

In the structure by countries, the biggest deficits have been recorded with Hungary, China, Kazakhstan, Austria, Germany, Russian Federation, contrary to 2008, when the hierarchy of the countries of the biggest deficits for Romania included Germany, Russian Federation, Kazakhstan, Austria and China.

However, to note the diminishing of the deficit with Germany, by about 37%, due to the increase of the cars export, which generated the transformation of the significant deficit in 2011.

Meantime, the deficit with the Russian Federation has been reduced as a result of the decrease recorded by the import of natural gas and crude oil from this country in 2009, 2010, 2011 and 2012.

The deficit recorded with China increased as a consequence of the imports increases for telephone devices for the mobile telephony


98

and other kind of networks, this country holding presently the second place within the hierarchy of the countries of the highest deficits for Romania.

To note also the decrease of the surplus recorded with Bulgaria as a result of the diminishing of the exports of mineral oil products to this country.

Positive sold have been recorded mainly with: Serbia, Norway, Republic of Moldova, Egypt, United Arab Emirates, Lebanon, Georgia, Iraq, United Kingdom, Syrian Arab Republic.

The biggest weight in 2012 is held by the textiles, the exports of textiles after active processing representing 37.5% of the total exports and about 61% of the total exports of textiles. The exports of clothing articles and accessories, other than the knitted or crocheted one, processed in lohn system are holding the biggest weight in the frame of the textiles group.

As regards the exports and the imports achieved by the EU member states during the period 2007-2013, there are at least three common characteristics to be stated out.

The first characteristic consists of the fact that the evolution of exports and imports recorded during 2012 as comparatively with 2011, leave apart some small exceptions such as Ireland, Malta, Finland and United Kingdom for exports, respectively Estonia, Ireland, Latvia and Malta for imports, has marked positive trends although, of course, differing from country to country.

The second characteristic is given by the fact that for both export and import, all the countries have recorded negative developments which, I'd say, evidenced a given particularity implied by an increased magnitude, close to 15 and almost 30%, even over this value in the import case, such as for instance, Romania, Bulgaria, Estonia, Latvia, Lithuania, respectively Finland.

At last, the third characteristic is marked by the fact that the outrun of the exports decrease by the imports diminishing led implicitly to the decrease of the trade deficit.

The evolution of the trade deficit of the EU member states is showing in a suggestive way a decrease of the deficit in 2012 for 16


99

countries including Romania as well, ordered at the left side of the demarcation line.

Thus, we are meeting two hypostasis: those countries which increased their trade deficit in 2012 as comparatively with the year 2009: Ireland, Belgium, Denmark, Czech Republic and Hungary and countries where the surplus recorded in 2009 is maintained in 2011 as well, although at a relatively lower level. This is the case of Germany, Holland, Sweden and Finland.

With a diminishing deficit of almost 14%, Romania is joining the countries having recorded the biggest deficit reductions.

Within the structure by countries, the largest deficits in 2012 have been recorded with Hungary, China, Kazakhstan, Germany, Austria, Russian Federation, contrary to the year 2010 when the hierarchy of the countries with which Romania recorded the biggest trade deficits included countries such as Germany, Russian Federation, Hungary, Kazakhstan, China and Austria.

The diminishing of the deficit with Germany is also noticeable, being due to the increase of the exports of cars and auto-vehicles for goods transportation.

Meantime, the deficit with the Russian Federation has been reduced, as a consequence of the diminished imports of gas and crude oil from this country in 2012 as against the year 2011. In fact, the total imports of gas and crude oil of Romania have been significantly reduced in 2011 and 2012.

The global economic crisis showed itself critically in the foreign trade field, each month in 2012 recording decreases of the Romanian export as comparatively with the corresponding months of the year 2009, which confirmed the tendencies occurring previously, starting with 2008.

The higher dynamics of the exports in comparison with the imports have generated a decrease of the trade deficit of Romania.

As the submitted statistics are showing, the exports dynamics in 2012 have overrun the imports dynamics.

The evolution of the number of exporters and importers during the period 2006 – 2012 is evidencing both the effect of the adhesion


100

of Romania to the European Union, since January 2007 on, consisting of a significant increase of their number.

Evolution of the exporters and importers number during period

2006-2013

21843 22000 21935 22005

68496 68935 68340 68174 68400

15962

21788 2464521933

61141 67506

80780

0

20000

40000

60000

80000

100000

2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Exporters

Importers

Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013. To note that out of about 22005 exporters, 745 exporters

(recording annual exports of over 5 million euro) are covering almost 76% of the exports volume of the year 2013.

As to the importers, out of about 68340 importers, 1110 importers (recording annual imports of over 5 million euro) are covering almost 70% of the imports volume of the year 2013.

Taking into consideration the economic crisis effects on the Romania, on the basis of estimated data, I have analyzed the international commerce of goods and services for the first seven months of the year 2013 as well. The available data at this moment are indicating the fact that the export dynamics in 2011 is by one percentage point higher than the import dynamics.

The estimates for the first seven months of the year 2013 are showing that the exports of agro-alimentary products (including beverage and tobacco) have recorded an increase of about 4% while


101

the imports have recorded a decrease of about 1.9%. Approximately 13% of the total commercial deficit of Romania during the first six months from 2013 is due to the foodstuff trade.

To note that the weight of the exports and imports of agro-alimentary products (including beverage and tobacco) in the total exports, respectively imports, has decreased during the first six months of 2013 by about 0.9% in the exports case and by about 2.0% in the case of imports.

The main commercial partners from the European Union for the exports of agro-alimentary products, beverage and tobacco are the following: Italy (2% of the total export of agro-alimentary products, beverage and tobacco), Bulgaria (11%), Hungary (8%), Greece, Germany, Spain and Holland (with 5% each).

Romania main partner countries for export in 2012

Data source: National Institute of Statistics. The exits of agro-alimentary products towards the European

Union countries held a value weight of about 72% while the entries of agro-alimentary products from the European Union countries held a weight of over 25%.

In the case of the imports of agro-alimentary products imports, beverage and tobacco the main commercial partners from the


102

European Union are the following: Hungary (18% of the total imports of agro-alimentary products, beverage and tobacco), Germany (12%), Bulgaria (8%), Holland (7%), Italy and Poland (with 6% each).

When analyzing the structure by partner countries for Romania exports and imports, according to the situation being available at the level of 2012, it can be easily stated out that the biggest weights as for the export are held by: Germany, holding a weight of about 18.6% (the top of the products being exported to this country comprising plug sets for sparking plugs, wires, cables, conductors, auto parts and accessories, cars, ships); Italy (over 12.8%, foot-ware, cigarettes, phones, clothing, cars); France (7.5%, cars, auto parts and accessories, plug sets for sparking plugs, phones, cables, conductors, tires, bearings, furniture); Turkey (6.2%, raw iron residues, iron and steel, rolled plates, oil products, phones, cars, cars parts and accessories); Hungary (5.6%, wires, cables, conductors, oil products, tires, pumps, refined sun-flower oils, mobile phones devices, electronic components).

Romania main partner countries for import in 2012


The biggest weight in the top of the partner countries to import is held, similar to the exports case, by: Germany with 17.1% (where from Romania is importing mainly cars, cars parts and accessories, drugs, wires, cables,) and Italy with 11.3% (leather, foot-ware parts,


103

rolled plates, oil products, circuits), followed by Hungary, holding a weight of 8.7% of the total imports (drugs, wires, cables, mobile phone devices, electronic), France holding over 5.8% (auto-vehicles parts, drugs, turbojets, pumps, superchargers).

But, in the case of the imports we have to notice the important partner countries from the extra-communitarian space, such as China (phones, accumulators and batteries, transformers, foot-ware, electric circuits), holding 4.6%.

1.14. The population and the labor force market*

The occupied population includes all persons – both employees and freelancers – who develop a productive activity within the production limits of the European Accounts System.

The curve of the following chart shows the number of occupied population, by trimesters, in 2008-2013. The occupied population was some 9.6 million people, with high values in quarter 3 2008 (9.6 million), respectively quarter III 2009 (9.5 million), to reach 9.1 million persons in trimester III 2010. In 2012, 1st Quarter, the total occupied population was 8,997 million persons, of which 6,049 employees and 2,948 free lancers).

Employees represent all the persons working mainly on the basis of a formal or informal contract, for other resident institutional entity, in exchange for wages or some equivalent pay. The number of employees, the second curve, shows a level oscillating between 6.4 million in quarter II 2009 and 6.6 million in trimester III 2009, 6.5 million in trimester III 2010, 5.9 millions in trimester II 2011, reaching the level of 6.1 millions in trimester I 2012.

This number differs significantly form the one of employees that is currently operated with. It includes the number of employees determined in compliance with the accounts, that take into consideration, both data sources used to determine the cost of labor

* The definitive data for 2012 and the first six months of 2013 are analyzed in the next sub-chapter.


104

force occupation, such as the Survey on labor force in households (AMIGO); the Inquiry regarding the cost of labor force (S3); Annual structural survey in enterprises (ASA); and also administrative data sources (information provided by the Ministry of Foreign Affairs, Ministry of Labor, Family and Equality of Chances, Ministry of Interior and Administrative Reform etc.); accounting situations of commercial companies.

Occupied population according to the methodology of the

European Accounts System, 1995

8777,89167,2 9389,5

8997,2

5864,7 5936,6 5987,4 6048,8

2913,13230,6 3402,1

2948,4

9226,9 9423,59600,1

9213,2

8933,4 9159,7

9508,8

9097,2 8826,2

9173,79316,8

6505,96517,7 6532,6 6495,7 6441,4 6501,56610,6 6583,2

5926,3

5968,4

5963,9

2721,0 2905,8 3067,5 2717,52492,0

2658,2 2898,22514,0

2899,93205,33352,9

2000

3000

4000

5000

6000

7000

8000

9000

10000

2008

T1

2008

T2

2008

T3

2008

T4

2009

T1

2009

T2

2009

T3

2009

T4

2010

T1

2010

T2

2010

T3

2011

T1

2011

T2

2011

T3

2012

T1

Thousand persons

Total Employees Freelancers

Data source: National Institute of Statistics. I state that the number of employees includes those working in

the hidden economy, established according the computation methodology.

Another category is represented by the independent workers (freelancers), they being the sole owners or co-owners of the entities without judicial personality they work in. In this category, can also be included: family workers, non-paid and home workers that manufacture for market; workers that exert, both individually and collectively, productive activities regarding exclusively the final consumption or formation of capital on their own account. Their number oscillated between 2.5 millions in 2009 and 3.1 millions in


105

2008, to reach 2.4 millions in 2010, 2.6 millions in 2011 and 2.49 millions in 2012.

The occupied population, according to the SEC methodology, is the sole indicator that indicates the human potential of the occupied labor force that can be used to determine the social productivity of labor as a ratio between the GDP and the occupied population.

The evolution of the productivity of labor is, within the series, fluctuant enough, from positive elevated levels, such as in quarter III 2008, of 10.7%, to constant decreases starting quarter I 2009 until quarter I 2010, to record a comeback to a positive trend, of 1.6% in quarter II 2010 against the previous year, of 1.9% in quarter III 2010 against quarter III 2009. In 2011 and during the six months of 2012, the productivity have not manifested significant oscillations, but recorded a low level.

Real hourly productivity marks, in principle, the same evolution as the real productivity per occupied person.

In the analysis of the occupied population, it can be observed the percent evolution of the structure occupied regarding the great employees categories and individual entrepreneurs.

In this context, according to the European Account System edition 1995 also, the employees hold a weight of some 70% out of the occupied population.

On activity branches, the greatest weight is held by agriculture, with 27.6%, followed by industry, with 22.5% and transports with 21%.

The indicator occupied population of Romania compared to other countries proves a concerning discrepancy in negative way and where I think the attention of decisional factors must be focused.

In 2011, Romania, with a rate of occupation of 60.7%, was among the countries with values below EU27 average (for which, the value of the indicator was 64.5%).

The greatest values of the occupation ratio in 2011 were recorded in: Netherlands (76.3%), Denmark (74.1%), Sweden (72.9%), Austria (71,4%) and Germany (71.0%).


106

In most EU27 member states, the occupation ratio in 2011 was increasing against the previous quarter, excepting four member states, in which case slight declines were observed (between 0.1 and 0.4 percent points): Portugal, Lithuania, Luxembourg and Belgium. At the level of EU27 the increase against the previous quarter was +0.7 p.p.

Against the same period of 2009 the occupation ratio was in decline in most European states. At the level of EU27 the decrease was -0.5 p.p. The exceptions are 6 member states, for which the occupation ratio remained at the same level or increased slightly (at most 1.0 p.p.) – among these, Romania. In the case of Romania, the increase of +0.7 p.p. recorded in 2011 against 2010 produced on the background of occupation characteristics of our country, where the agricultural sector continues to hold a significant weight.

In Europe, the most significant declines in 2011 against 2010 were recorded in: Estonia (-3.9 p.p.), Lithuania (-3.3 p.p.), Bulgaria (-3.0 p.p.) and Latvia (-2.1 p.p.).

In 2011, in Romania, the weight of employees in total occupied working age population was 66.1% - one of the most reduced in Europe (the next-to-the-last place, after Greece). In the same time, the weight of non-employees in agriculture (mainly employees on their own and family non-paid workers) was 26.2% - the greatest in Europe.

The increase of occupation in 2011 against the previous periods occurred on the background of transition towards agriculture, phenomenon visible from:

• Reduction of employees weight (by 2.1 p.p. smaller in 2011 against 2010);

• The increase of the weight of non-employees in agriculture (mainly workers on their own and family workers): by 3.0 p.p. against 2008 and by 1.8 p.p. against 2009.

According to the provisional results of the Survey on Labor Force (AMIGO), in 2011, the occupation ratio of the working-age population was 60.5%; increasing by +0.3 p.p. against the end of


107

2010. Regarded through the prism of distribution by development regions, the smallest occupation ratio was recorded in the Center region (53.2%) and the greatest in the North East region (65.3%).

Territorial disparities of the occupation ratio (%)


Occupation rates greater than the national average (60.1%) were recorded only in two regions where the agricultural sector is significant – North-East (65.3%) and South (63.2%), and also in Bucharest Ilfov (62.8%) where labor force is drawn into the services sector. The highest growths, established by chain indexes, were recorded in the North East region and South Muntenia, and the highest decreases were emphasized in Bucharest Ilfov and South-West Oltenia.

Information regarding the “budget sector” must be carefully analyzed, because the data refer to the statistics from economic activities (aggregated on homogenous activity) according to CAEN Rev.2.: pubic administration, education, respectively health and


108

social assistance (including private education – some 2%, respectively some 4.5% for health and social assistance), excluding the armed forces and assimilated personnel (MApN, SRI, MAI etc.).

These statistics do not take into account the financing form, their purpose being to provide information on economic activities, according to CAEN Rev.2.

The budgetary sector was characterized, during the period 2009 - 20121 by continuous decreases of the number of employees. The most accentuate declines were recorded in 2010 and during the first nine months of 2011.

The effective of employees at the end of 2011, belonging to the budget sector, reached almost 947 thousand persons, the declining trend continues. Thus, in the public administration were 199.0 thousand persons, in education 377.4 thousands and in health and social assistance 357.8 thousands.

Comparatively to the end of 2010, the effective of employees decreased by 59 thousand persons. Out of these, some 40% came from the pubic administration and 60%, in almost equal proportions, form education, respectively health and social assistance.

Also, declines in the effective of employees recorded in the pubic administration units can be found in the secondary activities developed by these entities: cultural, sport, and recreational activities, landscape design and services for buildings, agriculture, water supply, sanitation, waste management, de-contamination, constructions, transport and storage, production and supply of electrical and thermal energy, gases, hot water and air conditioning, lease and sub-lease of real estate goods etc.

As for the evolution of average monthly salary gains during the period 2009 - 2011, they were characterized, mainly, by declines from one month to another, excepting the months when annual and occasional premiums were granted, according to the national law, sums from other funds.

Following the application of legal provisions (Law 118/2010 regarding some measures for the recovery of budgetary equilibrium), of reduction by 25% of salary gains for the personnel in the budgetary sector, in trimester III 2010 the lowest values of the net


109

average salary gain for the last years were recorded, that is: public administration 1404 lei, education 1063 lei and health and social assistance 1036 lei.

In October 2010, in all the activities of the budget sector, salary gains were recorded, due to the payments of occasional premiums (including holiday wages), of sums from other funds (including the previous periods), of cumulating functions for teachers, also for payments of supplementary hours worked in some medical facilities. Also, the increase of salary gain was influenced by the firing of personnel with small wages from the sector.

However, compared to June 2010 (the month that preceded the application of Law no. 118/2010), the net average salary gains from October, were 18% – 21% below the level for June.

Compared to previous October, net average nominal salary gains form October 2010 was 24% lower in education, 22% lower in health and social assistance and 20% lower in public administration. In 2011, the salaries held at these levels, as we expect their block in 2012, or even their reduction, if the effects of the crisis will impose.

The effect of economic crisis was felt in the demand for labor force in the budgetary sector. In 2011 the lowest values of the vacant work places ratio was recorded, since 2095 until present, in public administration, respectively health and social assistance.

Compared to the previous year, in 2011, the vacant work places ratio decreased in health and social assistance (by 0.20 p.p.), public administration (by 0.11 p.p.), and in education it increased (by 0.12 p.p.).

The evolution of the vacant work places ratio was more accentuated in health and social assistance (by 2.53 p.p.), followed by public administration (0.67 p.p.), and for education the ratio kept unchanged.

In 2011, little more that 10% of the total vacant work places were recorded in each of the activities: public administration (2.7 thousand vacant places), respectively health and social assistance (2.4 thousand vacant places), while in education the demand for work places was of some one thousand. Comparatively against the previous periods, in health and social assistance, the most significant


110

decrease of number of vacant places recorded: by 7.8 thousand vacant places, representing more than two-thirds (67.5%) of the number of vacant places that diminished within a year in the whole economy, respectively with 0.8 thousand vacant places against the previous trimester.

In public administration, in 2010-2011, the number of vacant work places decreased by 0.7 thousand, and against 2009, by 2.2 thousand. In education, a slight increase of the demand for work places recorded, as against the previous year, following the start of the new school year. In 2010, the weight of employees in pubic administration, defense and social security in the public system was 7.8%, decreasing by 0.3 p.p. from 2009. At the level of EU, the indicator had the value of 8.4%. Among the European countries, the evolutions against 2010 are divergent: as the decrease trend is observed in 12 countries, increase in 12 while in 3 countries the weight of administration employees remained constant against the same period of the previous year. In 2011, with only 6.3% of the employees working in the field of health and social assistance, Romania was placing among the last 4 countries in Europe. Lower weights were recorded only in Cyprus (4.4%), Latvia (5.4%) and Bulgaria (5.6%).

Amongst the European countries, the highest weight was recorded in Denmark (20.2%). At the level of EU27, the value of the indicator was 11.2%. Against the previous year, in almost all European countries the increase trend can be observed; 5 countries make exception: Cyprus, Belgium, Sweden, Finland and Luxembourg. In Romania the increase was by +0.2 p.p.

Regarding the weight of the employees in education in total employees, the value recorded in 2010 was 6.3%. This value, even in slight increase (+0,3 p.p.) against the previous year, is the smallest in Europe. The highest values of the indicator were recorded in: Lithuania (12.5%), Sweden (12.0%), United Kingdom and Latvia (in both countries 11.8%) and the smallest (apart from Romania) in: Germany (6.6%), Bulgaria (6.8%).

The increasing trend against the same period of the previous year can be observed in almost all European countries (excepting 4


111

countries). The information corresponding to the financing form are managed by the Ministry if Finance, according to the provisions of OUG no. 48/2005, with subsequent completions and modifications. In the basis of this ordnance, the main credit orders for the pubic institutions financed from the state budget, social security budget, special funds budget and of the autonomous public institutions integrally financed from own revenues, submit, monthly, to the Ministry of Pubic Finances, for the previous month, situations regarding the monitor of the number of posts and personnel expenses, for their own apparatus and for public institutions in their subordination, co-ordination or authority, regardless the financing molde. The number of posts occupied in the budgetary sector, according to the MPF, was in December 2010 of 1,190.5 thousands, decreasing against the previous periods.

Evolution of the number of occupied posts in the budgetary sector during the period December 2008 – December 2011

1.316,11.291,5

1.197,5

1.340,9

1.367,81.379,9

1.383,1

1.398,81.350,6

1.160

1.210

1.260

1.310

1.360

dec jan dec jan jul aug sept oct dec

2008 2009 2010 2011

thousands occupied posts



112

Also, as an effect of OUG no. 48/2010 for the modification and completion of some normative in the health domain, for de-centralization, starting August 2010, some hospitals in the own network of the Ministry of Health passed to the sanitary network of the public administration authorities, effecting a transfer of occupied posts from central public administration to the local one.

A direct effect of the economic crisis, the phenomenon of decline for the number of employees was accentuated during the period 2009 – June 2012.

To be remarked the fact that the monthly data regarding the number of employees and net or gross average salary gains are aggregated on the homogenous activity of the units; it means that for the units that developed more activities (secondary) apart from the principal one, secondary activities are included, each one of them, to the economic activities according to proper CAEN Rev.2.

Unlike industry and services, activity sectors that recorded decreases of the number of employees in the last month of each quarter compared to the corresponding month of the previous quarter, in agriculture and constructions, slight increases occurred, due to the seasonal character of these activities. Until trimester II 2010, the most significant decreases in the number of employees occurred in the sectors with preponderant number at the level of national economy, that is, industry and commercial services. In September against June 2010, the effective of employees in social services, respectively commercial ones, known the greatest declines (by 29.0 thousand persons, respectively by 18.7 thousand persons). The decrease of the number of employees continued in 20111 – June 2012 also.

Comparative to January 2011, the effective of employees decreased in all activity sectors, exception some slight increases recorded in agriculture in March, June and September 2011.

In October 2011, as against the previous month, the decline trend of the number of employees continued in all sectors. Significant are the decreases of the effective of employees in the social services sector (-10.9 thousand persons), respectively commercial services (-9.3 thousand persons). These declines, have


113

represented 68% of the total decrease of the number of employees compared to the previous months.

For an extended presentation of the infra-annual statistic indicators, they were estimated monthly, on property forms: public property includes the entities with full of partial state ownership; private property includes the entities with major private ownership, full private and integral foreign (co-operative and community entities were excluded) and the public ownership of national and local interest.

During 2011, the number of employees fell by some 214 thousand persons, mainly inside units with private property. Meanwhile, the private sector, has, as number of employees, the major weight in economy, some 67. In the private sector, in 2011, the most accentuated decrease of the number of employees was recorded (-116 thousand persons).

In 2011, the decrease of the effective of employees had a slower rhythm compared to the previous year, but moved from the private sector towards the public one.. As number of employees, these units hold 25% of the total number of employees in economy. The decrease of the number of employees in the public administration entities, of local and national interest, in October 2011 against the beginning of the year represented 39% out of the total decrease.

Regarding the whole public sector, (public property + public property of national and local interest), which holds some 31% of the number of employees, the decrease was by 31 thousand persons in October 2011 against January 2010.

The number of insurants includes the persons with full or part time contracts that are in the declaration regarding nominal situation of insurants provided by employers. The insurants who, during the month, had only unemployment support or compensating payments, are not included, even if they are present in the nominal declaration received from employers. Only those insurants are included, who had been declared with a number of worked days equal to the month’s number of work days, which had not benefited from medical


114

allowances. The age groups are calculated for the respective reference month.

To allocate on groups of gross salaries realized, the incomes were cumulated for the insurants with more contracts.

The number of insurants with contract suffered continuous decreases, both as total and as age groups. So, only during the period June-December 2011, the number of employees fell by 97 thousands.

Regarding the repartition of employees on age groups, along the entire analyzed period, the major weight is held by the employees within the 30 – 44 years group.

Under the aspect of employees’ repartition on intervals of gross realized salary gains, in June 2008, those making gross gains less or at most equal to 600 lei represented 22% of total, while 66% made gross salary gains between 601 and 3000 lei. To be noted that in June 2008, the average gross salary per economy was 500 lei.

During the period June 2010 – June 2012, the weight of employees that realized gross gains below or equal to 730 lei grew, reaching some 21%. Meanwhile, the weight of employees that made gross salary gains between 731 and 3000 lei went little over 75% of the total employees.

As for the weight of employees with gross gains realized above 8001 lei, it remains constant across the period analyzed and represented some 1.45%.

In 2012 the most vacant workplaces at 1000 unemployed BIM were in Netherlands. The evolution of unemployment entries was oscillating, recording a minimum point in November 2008 (51,242 persons) and a maximum in January 2012 (87, 314 persons).

The index of real salary gains follows closely the evolution of the index for the average net nominal salary gain, as it results from the chart that emphasizes the trends recorded in the last two years. The phenomenon is explained by the decrease of the inflation growth rate that is taken into consideration at the determination of the real salary gain.

During the year, fluctuations of the salary gain are recorded, mainly determined by the grant of occasional premiums (13th salary, holiday premiums, premiums in March/April, or December, for


115

religious feasts). They influence the increases of decreases depending on the period in which they are granted, leading, eventually, to the blur of the fluctuations of the monthly salary gain at the level of the entire year. The salary gain, both in nominal and real terms, was lower in most months in 2011, compared to the previous month, (exception - March, when premiums were granted for the Easter, leading to an increase of the nominal and real salary gains as against the previous month). On activities of the national economy, the maximum values of the net average salary gain are in the financial brokerage (with percentage between 115 – 146% above economy average). At the opposite pole, with the lowest net average salary gain, are placed the hotels and restaurants activities (with percentage between 41 – 43% below economy average). To be noted that both sections hold similar percentage as numbers of employees at the level of the national economy (some 2-3% each).

In 2011, compared to the previous year, the net average salary gain had a slightly decreasing trend, for most economic activities (excepting those pertaining to the budgetary, hotels and restaurants, real estate transactions and shows, cultural and recreational sectors).

In 2011, the average net salary gain realized on various activities of the national economy has recorded, both increases and decreases, in almost equal measure. So, in the economic sector, slight increases were recorded, the greatest being in the activity of production and supply of electrical and thermal energy, gases, hot water and air conditioning (+1.8%). At the opposite pole, with the most significant decrease of the net average salary gain, was the extractive industry (-18.9%, because of the premiums granted for „oilers’ day” in the previous month).

In the public property units (fully state-owned or state-owned majority), the average net salary gain has the highest values. The lowest average net salary gains are recorded in the privately-owned entities (privately-owned majority, fully private, fully foreign), that hold the majority weight of the number of employees (some 63%). Exception, since July 2010, following the application of the Law 118/2010, the lowest level of the average net salary gain was in the public entities of national and local interest. The number of


116

pensioners with pensions above 1000 lei represented, at the analyzed moment, just the fifth part (21.1%) of the total social security pensioners. The average number of social security pensioners had a descending quarterly evolution, from 2002 until 2012.

Average number and average monthly pension of pensioners and social support beneficiaries

Average pension Average number of pensioners - thousands-

Lei/month

years

Trim. I

Trim. II

Trim III

Trim. IV

Trim. I

Trim. II

Trim III

Trim. IV

Trim. I 2012

against Trim.

IV 2011 2012 5531 5493 5469 5455 766 769 771 786 Pensioners -total

(l+ll+lll)*)

2013 5433 5413 795 807 101,5

2012 5523 5486 5462 5448 767 770 772 787 1.1. Social insurance pensioners - total

of which:

2013 5426 5407 796 796 101,5

2012 4720 4703 4693 4693 777 778 778 779 - state social insurance pensioners

2013 4683 4679 800 812 101,5

2012 642 624 610 597 313 313 314 314 - Social insurance pensioners from the former agriculturist’s system

2013 584 570 323 328 101,5

2012 2 2 3 2 500 540 512 543 - Social insurance pensioners from the evidence of the State Secretary for Cults

2013 2 2 599 598 99,8

2012 2 2 2 2 1902 1897 1886 1903 - Social insurance pensioners from the evidence of the Advocates Insurance House

2013 2 2 1906 1986 104,2

2012 1 1 1 1 193 194 194 195 1.2. Beneficiaries of pension-type social support -**)

2013 1 1 200 203 101,5

2012 7 6 6 6 239 238 237 236 1.3. I.O.V.R. Pensioners

2013 6 5 235 234 99,6

1) including taxes and social health contributions related to retirement income (O.U.G. no.87/2000 and OUG no.107/2010). *) Including people retired from the Ministry of National Defense, Ministry of Interior, Romanian Intelligence Service. **) Paid from the Social Insurance Fund.

Data source: National Institute of Statistics. Monthly Statistical Bulletin no. 7/2013, p. 133


117

In quarter II 2012, the number of social security pensioners

has followed an ascending trend, reaching 5531 thousand persons. As for the state social security pensioners, after being on a

continuous ascending trend, since quarter II 2007 (4641 thousand persons), since quarter III 2010, recorded a decrease, to 4759 thousand persons, in 2011 and 4720 thousand persons in quarter I, 2012.

In 2011, comparative to the corresponding quarter of the previous year, the social security pensioners had the possibility to spend averagely with only 26 lei (+3.6%) additional.

In 2012, the index of the real pension decreased as against the previous year (96.0% from 118.1%); subsequently, the purchasing power of the social security pension declined. In quarter I, 2012, the average pension was 766 lei/month.

In the analyzed period, some 3/4 of the total departments have recorded a greater number of pensioners compared to the employees. In the top of this group, there are Giurgiu and Teleorman where the report pensioners/employees was almost 2 (1.9) pensioners for one employee.

The Bucharest municipality was at the opposite pole, recording the lowest value of the report (0.6).

The departments in which the ratio is 1 to 1 represents a tenth from the total.

According to the provisional results of the Survey on Family Budgets realized by NIS in 2010, the average monthly total revenues for a household were 2257 lei, a value relatively constant during 2007-2012. The structure of the money incomes of households reveals the same trend as the total revenues.

In 2011, the average total revenues for an urban household were by 32.3% higher.


118

1.15. Economic and social evolution of Romania during 1.I-30.VI.2013*

To ease the understanding of the social-economic evolution of Romania up-to-date, by taking into account the moment at which the book will be printed, I consider useful the concentrate presentation, in this section, of the results recorded at July 31st, 2013.

1.15.1. Macroeconomic indicators • Gross Domestic Product (GDP)

The Gross Domestic Product – seasonally unadjusted data -

estimated for the first semester of 2013 amounted to lei 266539.3 million current prices, increasing – in real terms – by 1.8 percentage, compared to the first semester of 2012.

From the viewpoint of GDP formation, in the first semester of 2013, one should notice the increase in volume of gross value added in agriculture, forestry and fishing (+6.1%), industry (+3.9%), information and communication (+3.2%), real estate activities (+3.2%), professional, scientific and tehnical activities; activities of administrative services and of support services (+3.2%), financial intermediation and insurrance (+2.1%), show biz, culture and recreation activities; repair of household goods and other services (+2.1%).

The gross value added in construction decreased by 3.1%. In the first semester of 2013, the volume of net taxes on

product decreased by 1.7% compared to the first semester of 2012. The analysis of factors that contributed to the 1.8% of GDP

growth points out the prevalent influence of net taxes of industry (+1.1%) and of services (+0.9%).

The growth of GDP was diminished by activities in construction (-0.2%)

* Data collected from the Monthly Statistical Bulletin no. 7/2013 published by the National Institute of statistics


119

Contribution of the main activity branches to the GDP growth rate in the first semester of 2013 compared to in the first

semester of 2012

Data source: National Institute of Statistics. Monthly Statistical Bulletin no. 7/2013, p. 1

In order to analyze the evolution in real terms of the main macroeconomic aggregates, it is necessary to deflate them, by using relevant price indices.

The gross domestic product at current prices is calculated as the sum of its components’ value in current prices. Similarly, the GDP at constant prices is calculated based on the same calculation relation, with the observation that the value of each component is estimated at constant prices by using appropriate price indices. The price index of GDP is calculated as a ratio between its value at current prices and its value at constant prices and includes the effects of all the changes in prices taking place in the economy.

The evolution of gross domestic product from the viewpoint of its use points out an increase of export in goods and services (+10.7%). Domestic demand decreased by 3.3% due to the decrease of actual final consumption by 0.1%.

In the first semester of 2013, the households actual individual final consumption (was unchanged against the first semester of 2012) was negatively influenced by the decrease in the volume of goods sold by retail (-1.1%) and by the decrease in the volume of market services rendered to the population (-5.2%).


120

Price indices of gross value added in the first semester of 2013

in % compared to the first semester of 2012 Price indices

of gross value added

Gross domestic product 104,5 Agriculture, forestry and fishing 102,1 Mining and quarrying; manufacturing; electricity, gas, steam and air conditioning production and supply; water supply; sewerage, waste management and decontamination activities

106,9

Constructions 95,7 Wholesale and retail; repair of motor vehicles and motocycles; transport and storage; hotels and restaurants

97,8

Information and communications 100,1 Financial intermediation and insurance 105,7 Real estate activities 100,9 Professional, scientific and technical activities; activities of adminstrative services and of support services

105,4

Public administration and defence; social insurance of public sector; education; health and social assistance

112,6

Show biz, culture and recreation activities; repair of hosehold goods and other sevices

105,8

Net taxes on products 106,0


The increase in exports of goods and services (+10.7%) and

the decrease in imports of goods and services (-0.9%) has influenced the Romanian trade balance and Balance of Payments deficit. Thus, in the first semester of 2013, the Balance of Payments deficit was, in real terms, by 86.8% lower than in the first semester of 2012.

The analysis of factors that contributed to the 1.8% growth of gross domestic product, from the viewpoint of GDP use, points out the significant contribution of net export (+5.3%). The change in inventories (-2.5%) and gross fixed capital formation (-1.0%) had negative effect.


121

Contribution of the use components to the GDP growth rate in the first semester of 2013 compared to the first semester of

2012


The Gross Domestic Product – seasonally adjusted data – estimated for the second quarter of 2013 amounted to 154295.5 million lei current prices, increasing – in real terms – by 0.5% compared to the first quarter of 2013.

More important contributions for the increase of the gross domestic product had the branches: agriculture, forestry and fishing (+4.8%), professional, scientific and tehnical activities; activities of administrative services and of support services (+2.3%), industry (+1.2%).

Net taxes on product decrease by 2.3%. From the viewpoint of gross domestic product use in the second quarter of 2013, it results the increase by 0.4% of actual final consumption and a decrease by 0.4% of gross fixed capital formation.

The export of goods and services increased by 2.8%, while the volume of goods and services import decreased by 1.1%.


122

• Investments and dwellings Investments achieved in the national economy in the first

semester of 2013 registered an increase of 2.3% as compared to the first semester of 2012.

Investments in new construction works decreased by 17.1%, while investments in transport equipment, including means registered an increase of 15.3%, compared to the first semester of 2012. The branches achieving a higher volume of investments are: industry, trade and services.

In the first semester of 2013, 16859 dwellings were completed, with 793 dwellings more than the first semester of 2012. Most of completed dwellings were financed from private funds. They represented 99.6% of total completed dwellings, their number being by 1264 dwellings higher than the first semester of 2012.

By regions of development, most of the dwellings were ready to be used in the regions: North-East (18.9% of total country), South-Muntenia (14.5%), North-West (13.4%), Bucharest-Ilfov (13.4%), South-East (13.3%).

• Prices In July 2013, compared to June 2013, consumer prices

decreased per total by 0.3%; consumer prices for non-food goods increased by 0.5%, tariffs of services increased by 0.3% and prices for food goods decreases by 1.6%.

In the group of food products, increases in prices were registered for eggs (+3.9%), for pork and alcholic beverages (+0.2% each), for milk and dairy products (+0.1%). Decreases of prices were registered for vegetables and tinned vegetables (-13.3%), for fruit and tinned fruit (-4.5%), for sugar (-1.2%).

Non-food goods registered price increases for gas (+7.9%), for fuel and tobacco, cigarettes (+0.6% each). Decreases of prices were registered for electric energy (-2.5%), for cultural sports products (-0.1%).

The evolution of tariffs for services was influenced by the increase in tariffs for water, sewerage sanitation (+3.0%), for motors


123

and electronic repairs, photo works (+0.2%), hygiene and cosmetics (+0.2%) and by the decrease in tariffs for telephone (-1.1%).

In July 2013, industrial production prices decreased by 0.4%, compared to the level of June 2013.

Mining and quarrying registered an increase in prices by 2.9% compared to June 2013, due to the increase in prices for extraction of crude petroleum and natural gas (+6.6%), for mining of coal and lignite (+0.4%).

In manufacturing, prices per total decreased by 0.2% compared to the level of June 2013 due to the decrease of prices for manufacture of basic metals (-4.6%), for manufacture of motor vehicles, trailers and semi-trailers (-1.1%), manufacture of other non-metallic mineral products (-0.9%), manufacture of chemicals and chemical products (-0.7%), manufacture of electrical equipment (-0.6%). Increases of prices were registered for manufacture of coke and refined petroleum products (+2.3%), manufacture of wood and of products of wood and cork, except furniture; manufacture of articles of straw and plaiting materials (+1.4%), manufacture of basic pharmaceutical products and pharmaceutical preparations (+1.1%), printing and reproduction of recorded media (+1.0%), repair, maintenance and installation of machinery and equipment (+0.6%).

Prices for production and supply of electricity, gas, steam and air conditioning decreased by 1.9% and those for water catchment, treatment and distribution increased by 2.5%.

By broad industrial groups, in July 2013, compared to June 2013, increases in prices were registered for current use goods industry (+0.5%). Decreases in prices were registered for intermediate goods industry (-1.2%), for capital goods industry (-0.5%), for durable goods industry (-0.4%), for energy industry (-0.2%).


124

1.15.2. Sector evolutions • Industry

Industrial production indices

- unadjusted series - July 2013 compared to:

June 2013 July 2012 compared to 1.I-31.VII.2012

Industry 107.2 111.4 111.4 - by section Mining and quarrying

98.1 99.9 99.9

Manufacturing 107.4 113.3 108.4 Electricity, gas, steam and air conditioning production and supply

108.3 98.6 98.6

- by broad industrial groups:

Intermediate goods Industry

106.8 111.6 107.7

Capital goods industry

108.6 118.4 111.8

Durable goods industry

103.4 110.6 111.7

Current use goods Industry

105.6 106.7 103.8

Energy industry 106.8 98.3 95.0 Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013 • Comparison with the previous month The industrial production achieved in July 2013, compared to

June 2013, registered an increase of 7.2% per total, due to the growth in electricity, gas, steam and air conditioning production and supply (+8.3%) and in manufacturing (+7.4%). Mining and quarrying registered a decrease by 1.9%.

Mining and quarrying registered increases for mining of coal and lignite (+26.7%), for other mining and quarrying (+11.9%), for mining of metal ores (+5.7%) and for extraction of crude petroleum


125

and natural gas (+2.0%). Decreases were registered for mining support service activities (-13.5%).

In manufacturing, growths were registered in the branches: manufacture of computers, electronic and optical products (+28.2%), manufacture of other non-metallic mineral products (+22.8%), manufacture of basic pharmaceutical products and pharmaceutical preparations (+19.6%), manufacture of other transport equipment (+18.5%), manufacture of paper and paper products (+13.5%), manufacture of fabricated metal products, except machinery and equipment (+10.2%), manufacture of rubber and plastic products (+9.7%), other manufacturing n.e.c. (+8.2%), tanning and dressing of leather; manufacture of travel and leather goods, harness and footwear; preparation and dyeing of furs (+7.3%), manufacture of textiles (+7.1%), manufacture of basic metals (+7.1%).

Decreases were registered in the branches: repair, maintenance and installation of machinery and equipment (-9.1%), manufacture of beverages (-6.9%), manufacture of chemicals and chemical products (-1.7%).

By broad industrial groups, increases were registered in capital goods industry (+8.6%), in intermediate goods industry (+6.8%), in energy industry (+6.8%), in current use goods industry (+5.6%), in durable goods industry (+3.4%).

Total turnover value index in industry increased by 5.2% per total industry, due to the increase registered intermediate goods industry (+7.8%), in durable goods industry (+5.9%), current use goods (+5.9%) and capital goods industry (+3.0%). A decrease by 0.2% was registered in energy industry.

• Comparison with the same month of the previous year In July 2013, compared to July 2012, the industrial production

registered an increase by 11.4%. Increases were registered in manufacturing (+13.3%). In electricity, gas, steam and air conditioning production and supply, a decrease of 1.4% was registered and in mining and quarrying the decrease was 0.1%.

In manufacturing, the highest increases were registered in the following branches: manufacture of computers, electronic and optical


126

products (+41.6%), manufacture of basic pharmaceutical products and pharmaceutical preparations (+28.8%), manufacture of textiles (+24.5%), manufacture of motor vehicles, trailers and semi-trailers (+24.0%), manufacture of electrical equipment (+21.7%), manufacture of chemicals and chemical products (+21.1%), manufacture of wood and of products of wood and cork, except furniture; manufacture of articles of straw and plaiting materials (+18.5%), manufacture of machinery and equipment n.e.c. (+18.5%), manufacture of paper and paper products (+15.8%), manufacture of other nonmetallic mineral products (+12.4%), manufacture of other transport equipment (+10.5%), manufacture of furniture (+10.2%), manufacture of wearing apparel (+9.6%), other manufacturing n.e.c.(+9.5%), manufacture of rubber and plastic products (+8.5%), manufacture of food products (+8.2%).

Decreases were registered in the following branches: manufacture of beverages (-17.4%), manufacture of tobacco products (-14.8%), manufacture of basic metals (-13.1%), repair, maintenance and installation of machinery and equipment (-9.0%), printing and reproduction of recorded media (-8.1%).

By broad industrial groups, increases were registered in capital goods industry (+18.4%), in intermediate goods industry (+11.6%), in durable goods industry (+10.6%), in current use goods industry (+6.7%).

Decreases were registered in energy industry (-1.7%). In July 2013, total turnover (total turnover comes both from

total activity and from secondary activities of industrial type enterprises) value index of industrial units was by 8.9% higher, compared to July 2012, due to the increases registered in capital goods industry (+23.6%), in current use goods industry (+8.4%), in durable goods industry (+4.1%) and in intermediate goods industry (+3.1). Energy industry registered a decrease by 4.4%.

The labour productivity in industry registered an increase of 11.1% in July 2013, compared to July 2012, due to the labour productivity growth in manufacturing (+12.3%) and in electricity, gas, steam and air conditioning production and supply (+8.8%). The labour productivity in mining and quarrying decreased by 0.6%.


127

• Comparison with the 1.I-31.VII.2012 period The unadjusted series of indices, during 1.I-31.VII.2013,

points out that industrial production increased by 6.9%, compared to 1.I-31.VII.2012 period. Increases were registered for manufacturing (+8.4%) and by mining and quarrying (+5.3%). Electricity, gas, steam and air conditioning production and supply registered a decrease by 5.4%.

Manufacturing registered increases in the following branches: manufacture of electrical equipment (+19.4%), manufacture of motor vehicles, trailers and semi-trailers (+15.3%), manufacture of other transport equipment (+13.1%), repair, maintenance and installation of machinery and equipment (+11.7%), manufacture of chemicals and chemical products (+11.4%), manufacture of basic pharmaceutical products and pharmaceutical preparations (+10.5%), manufacture of furniture (+10.1%), manufacture of textiles (+7.7%), manufacture of machinery and equipment n.e.c. (+7.2%), manufacture of paper and paper products (+6.9%).

Decreases were registered for manufacture of tobacco products (-16.4%), manufacture of basic metals (-8.8%), printing and reproduction of recorded media (-7.6%).

During 1.I-31.VII.2013, the turnover per total industry, in nominal terms, was by 4.7% higher than during 1.I-31.VII.2012, due to the increases registered for capital goods industry (+17.8%), durable goods industry (+5.5%), current use goods industry (+2.7%), intermediate goods industry (+1.0%). In energy industry, the turnover registered a decrease by 12.6%.

The labour productivity in industry registered an increase by 5.5% during 1.I-31.VII.2013, compared to 1.I-31.VII.2012 period, due to the increase of labour productivity in manufacturing (+6.3%), in mining and quarrying (+4.1%) and in electricity, gas, steam and air conditioning supply (+3.7%).

• Resources of primary energy During 1.I.-31.VII.2013, the main resources of primary energy

amounted to 17405.1 thousand tonnes oil equivalent (Conventional


128

fuel with calorific power of 10000 kcal/kg., out of which 12297.6 thousand tonnes oil equivalent from domestic production), by 12.4% less than during 1.I.-31.VII.2012, as a result of the decrease in import of primary energy resources by 22.1% and of production by 7.6%.

During 1.I.-31.VII.2013, the production of electric energy amounted to 33311.3 million kWh, by 6.0% less than during 1.I.-31.VII.2012.

Most of the production is still obtained in classical thermo-power stations (42.1%), followed by hydropower stations (29.9%).

The final consumption of electric energy was 28971.4 million kWh during 1.I.-31.VII.2013, by 7.5% less than during 1.I.-31.VII.2012; the population consumption decreased by 1.3% and public lighting decreased by 9.5%. The export of electric energy decreased by 11.3%.

• Construction In July 2013, the construction works registered an increase of

15.4% compared to July 2012, by structure elements, for capital repairs works (+38.4%), for maintenance and current repair works (+30.7%) and for new construction works (+6.9%) and by types of construction, for residential buildings (+55.3%), for non-residential buildings (+13.9%) and for civil engineering (+10.0%).

In July 2013, 4115 construction permits were released for residential buildings, by 15.5% more than in June 2013 and by 6.7% more than in the corresponding month of 2012.

• Agriculture On August 30, 2013, compared with the same date of 2012,

harvested areas were higher for all crops: wheat, rye and tricale (+216.3 thou hectares), rape for oil (+197.5 thou hectares), autumn, barley (+73.3 thou hectares), autumn two-row barley (+10.3 thou hectares), spring tworow barley (+9.5 thou hectares), and oats (+8.3 thou hectares). In 2013, the yields are higher than those of 2012.


129

• Trade and services • Comparison with the previous month In July 2013, the turnover volume of enterprises having as

main activity retail except for trade of motor vehicles and motorcycles increased by 10.1% compared to June 2013, due to the growths registered by retail of automotive fuel in specialised stores (+19.1%), sale of non-food products (+8.6%) and of food products (+5.0%).

In July 2013, the turnover volume of enterprises having as main activity wholesale and retail, maintenance and repair of motor vehicles and motorcycles, was by 5.2% more than in June 2013. Increases were registered for trade of motor vehicles, spare parts and accessories, maintenance and repair of motorcycles (+14.1%), for trade of spare parts and accessories of motor vehicles (+6.1%), for trade of motor vehicles (+5.1%) and for maintenance and repair of motor vehicles (+2.3%).

In July 2013, the activity of market services rendered to the population registered a increase of 8.7% compared to June 2013.

For wholesale, in July 2013, the turnover value index increased by 9.6%, compared to June 2013.

In July 2013, the market services mainly rendered to the enterprises registered a turnover, in nominal terms, by 2.8% more than in June 2013.

• Comparison with the same month of the previous year In July 2013, the turnover volume of enterprises having as

main activity retail except for trade with motor vehicles and motorcycles increased by 1.0%, compared to July 2012.

Products sold by order houses or via internet registered an increase of 36.6%. The turnover volume index for retail of automotive fuel decreased by 1.0% compared to July 2012.

In July 2013, the turnover volume of enterprises having as main activity wholesale and retail, maintenance and repair of motor vehicles and motorcycles, registered an increase of 4.4%, compared to July 2012.


130

In July 2013, the activity of market services rendered to the population registered a turnover by 1.1% more than in July 2012.

Decreases were registered by hairdressing and other beautifying activities (-24.2%), gambling and other recreation activities (-5.6%) and by hotels and restaurants (-0.6%). An increase by 24.0% it was registered for travel agencies, touroperators, reservation services and related activities and by 15.3% was registered for washing and (dry) cleaning of textiles and fur products.

In July 2013, turnover in wholesale, in nominal terms, increased by 5.2%, compared to July 2012.

The services mainly rendered to the enterprises registered a turnover, in nominal terms, by 8.3% higher.

• Comparison with the 1.I-31.VII.2012 period During 1.I-31.VII.2013, compared to 1.I-31.VII.2012 period,

the turnover volume of enterprises having as main activity retail except motor vehicles and motorcycles registered a decrease of 0.7%.

Trade of products by order houses or Internet, the system preferred by the population segment with higher income and few time available, registered a growth of 24.1%.

The turnover volume index for retail of automotive fuel decreased by 5.5%. The turnover volume of enterprises having as main activity wholesale and retail, maintenance and repair of motor vehicles and motorcycles registered a decrease of 0.8% during 1.I-31.VII.2013, compared to 1.I-31.VII.2012 period.

The market services rendered to the population registered a decrease of 3.9% during 1.I-31.VII.2013, compared to 1.I-31.VII.2012 period.

The turnover for wholesale, in nominal terms, increased by 2.7% compared to 1.I-31.VII.2012 period.

The services mainly rendered to the enterprises registered a turnover, in nominal terms, by 7.8% higher than that registered during 1.I-31.VII.2012.


131

• International trade in goods

During the first semester 2013, FOB exports amounted to lei 104128.9 million (€ 23709.1 million), their value being by 6.1% higher than the first semester 2012, calculated based on the values expressed in lei and by 5.9% more calculated based on the values expressed in euro respectively.

In the structure of exports, three out of the 10 sections of goods in the Standard International Trade Classification (SITC Rev. 4) account for 75.9% of total exports as follows: machinery and transport equipment (42.7%), manufactured products mainly classified by raw material (17.7%) and miscellaneous manufactured articles (15.5%).

During the first semester 2013, CIF imports amounted to lei 115342.4 million (€ 26262.3 million), their value being lower than the first semester 2012 with 2.6%, based on the values expressed in lei and based on the values expressed in euro decreased by 2.7%.

In the structure of imports, four of the 10 sections of goods in the Standard International Trade Classification (SITC Rev. 4) account for 79.9% of total imports, as follows: machinery and transport equipment (34.7%), manufactured products, mainly classified by raw material (21.5%), chemicals and related products not-elsewhere specified (14.8%) and miscellaneous manufactured articles (8.9%).

During the first semester 2013, the trade deficit amounted to lei 11213.5 million (€ 2553.2 million) in FOB/CIF prices, lei 9045.6 million (€ 2057.9 million) less than during the first semester 2012.

The value of intra-community exchanges of goods during the first semester 2013 was of lei 73379.0 million (€ 16707.7 million) for deliveries and lei 88597.0 million (€ 20174.8 million) for inputs, representing 70.5% of total exports and 76.8% of total imports.


132

• Tourism • Comparison with the same month of previous year The arrivals in establishments of tourist reception with

functions of tourist accommodation registered a decrease of 1.6% in July 2013, compared to July 2012.

The overnight stays in establishments of tourist reception with functions of tourist accommodation experienced a decrease of 4.2% in July 2013, compared to July 2012. In July 2013 the net use index of accommodation bed places was 33.4% per total establishments of tourist reception with functions of tourist accommodation, by 1.5 percentage points less compared to July 2012.

Accommodation bed places registered the highest value of net use index for hotels (41.7%). By tourist areas, the highest index was registered by “Spa resorts” (57.3%).

In July 2013, the foreign visitors’ arrivals in Romania increased by 3.2%, compared to July 2012. Most of foreign visitors come from European countries (93.6%). 53.1% of total arrivals of foreign visitors in Romania come from European Union countries.

The departures of Romanian visitors abroad increased by 5.1%, compared to July 2012. The road means of transportation were mostly used by the Romanian visitors for their departures abroad (77.6% of total departures).

• Comparison with the 1.I.-31.VII.2012 period Arrivals in the tourist reception establishments registered a

growth of 3.3% during 1.I-31.VII.2013 compared to 1.I-31.VII.2012 period.

Arrivals of Romanian tourists in tourist reception establishments with accommodation functions represented 78.1% of total arrivals in 1.I-31.VII.2013, while foreign tourists represented 21.9% of total arrivals.

During 1.I.- 31.VII.2013, arrivals in hotels held a weight of 74.9% in total arrivals in tourist reception establishments with


133

accomodation functions. In comparison with 1.I-31.VII.2012 period, arrivals in hotels are increasing by 1.7%.

During 1.I-31.VII.2013 overnight stays in tourist reception establishments registered a decrease of 0.6%, compared to 1.I-31.VII.2012 period.

Overnight stays of Romanian tourists in tourist reception establishments with accommodation functions represented 80.9% of total overnight stays, during 1.I-31.VII.2013, while overnight stays of foreign tourists represented 19.1%.

Index of net use of accommodation bed places was 22.9% per total tourist accommodation establishements during 1.I-31.VII.2013, decreasing by 1.2 percentage points, compared to 1.I-31.VII.2012 period. The hotel registered a net use index of accommodation places of 28.5%.

Arrivals of foreign visitors in Romania registered at customs increased by 1.2% during 1.I-31.VII.2013, compared to 1.I-31.VII.2012 period. Most of foreign visitors come from European countries (93.9%). 58.7% of total arrivals of foreign visitors in Romania were registered from European Union states.

Among European Union states, most of arrivals in total arrivals of foreign visitors were registered from: Hungary (31.1%), Bulgaria (23.7%), Germany (9.3%), Italy (7.1%), Poland (6.2%) and Austria (4.3%).

Departures of Romanian visitors abroad registered at customs increased by 3.1% in 1.I-31.VII.2013 compared to 1.I-31.VII.2012 period. Road transport means were mostly used by Romanian visitors for departures abroad (76.5% of total departures).

• Earning In July 2013, the gross average nominal earnings per total

economy were 2259 lei and the net one was 1635 lei. The average gross earnings and the net one increased by 1.8% compared to June 2013. The net nominal average earnings increased by 5.1%, compared to July 2012.


134

In July 2013, the ratio between the net nominal average earnings index and the consumer price index was 102.1% compared to the previous month, 100.7% compared to the same month of 2012 and 122.9% compared to October 1990.

Net average earnings in July 2013, by main economic activity

(CANE Rev.2 sections)

*) Except armed forces and similar (The Ministry of National Defence, The Ministry of Internal Affairs, The Romanian Intelligence Service etc.). Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013


135

• Labor force market In July 2013, the number of employees amounted to 4381.1

thousand persons, by 1.1 thousand persons less than in June 2013.

Differences in the employees’ number in July 20131) compared to July 2012,

by main economic activity ( CANE Rev.2 sections)

*) Except armed forces and similar (The Ministry of National Defence, The Ministry of Internal Affairs, The Romanian Intelligence Service etc.). Data source: National Institute of Statistics, Statistical Bulletin no. 7/2013


136

Vacancies rate in the second quarter of 2013 (the middle month of the quarter) was 0.70%, increasing compared to the first quarter 2013 (0.66%) and increasing compared to the second quarter 2012 (0.59%).

By economic activity, the highest vacancies rates, in the second quarter of 2013, were registered in showbiz, culture and recreation activities (3.43%), other service activities (2.76%), public administration and defence; social insurance of public sector, except armed forces and similar (1.61%), water supply; sewerage, waste management and decontamination activities (1.43%), health and social assistance (1.17%), manufacturing (0.94%), profesional, scientific and tehnical activities (0.84%), financial intermediation and insurance (0.79%). By major groups of occupations, the highest rates were registered for technicians and associate professionals (0.97%), elementary occupations (0.95%), for proffesionals (0.85%), plant and machine operators and assemblers (0.84%).

• Unemployment According to the data provided by the National Agency for

Employment, the number of registered unemployed was 466.9 thousand persons at the end of July 2013. In comparison with July 2012, the number of unemployed registered at the agencies for employment was by 37.9 thousand persons higher. Out of total registered unemployed, women represented 42.5%.

The unemployment rate registered in July 2013 was 5.3% compared to the total civil active population (4.9% in July 2012). Female unemployment rate was by 1.1 percentage points lower than the male unemployment rate (4.7% against 5.8%).

High unemployment rates were registered in the following counties: Vaslui (10.0%), Mehedinţi (9.9%), Teleorman (9.6%), Galaţi (9.4%), Dolj (9.0%), Buzău (8.2%), Olt (8.0%), Gorj (7.9%), Dâmboviţa (7.7%), Covasna (7.3%), Giurgiu (7.1%), Călăraşi and Ialomiţa (6.8% each), Alba (6.7%), Bacău and Harghita (6.5% each), Hunedoara (6.2%), Vâlcea (6.1%), Argeş and Brăila (5.9% each), Prahova (5.8%), Sălaj (5.7%), Suceava (5.6%), Botoşani and Neamţ (5.5% each), Tulcea and Vrancea (5.4% each), Iaşi and Mureş (5.3%


137

each). The lowest unemployment rates were registered in the following counties: Bucharest Municipality (2.1%), Ilfov (1.8%) and Timiş (1.7%).

• Social insurance In the second quarter of 2013, the average number of

pensioners amounted to 5413 thousand persons, decreasing by 20 thousands compared to the first quarter of 2013. Social insurance pensioners represented 99.9% of total pensioners; in this category, in comparison with the first quarter of 2013, the number of state social insurance pensioners was by 4 thousand persons less and that of pensioners coming from the former system for farmers (570 thousand persons) decreased by 14 thousands persons.

In the second quarter of 2013, the monthly average pension of state social insurance pensioners was lei 812, increasing by 1.5% as against the first quarter of 2013; the monthly average pension of social insurance pensioners from the former system of farmers was lei 328, being by 1.5% higher compared to the first quarter of 2013. The ratio between the average pension of state social insurance for age limit, with full contribution period (without tax and health social contribution) and the net average earnings was 61.9% in the second quarter of 2013.

Capitolul 1

��

Starea economică a României la mijlocul anului 2013 – criza a devenit

perpetuă

Anul 2012 s-a caracterizat prin preocuparea excesivă a coaliţiei de a se menţine la guvernare, rezistând moţiunilor simple sau de cenzură introduse de noua uniune a opoziţiei. Prin aceasta s-a realizat o coordonare a opoziţiei (PSD, PNL, PC). Tot ceea ce a fost important şi dorit până la votul de încredere s-a rezolvat foarte rapid prin „asumări”, care dau bătăi de cap, dar care pot mări răspunderea celor ce le-au gândit şi aplicat. Anul 2011 a mai „instigat” şi dezvoltat o luptă în noua Uniune Social-Liberală, cu efect de eşapare, mai ales în disputa la vârf din ultimul moment din PSD.

Acum, după ce am zis ceva cu sens pamfletar, să revenim şi să constatăm că opoziţia în triumviratul PSD-PNL-PC, coagulat în USL, era în 2011 până în mai 2012 fără majoritate şi perspectivă. În aceste condiţii s-a declanşat o vânătoare în planul legislativului, fără efect în planul legiferării, ceea ce a ridicat la rang de „prioritate” guvernarea prin ordonanţe simple sau de urgenţă şi asumarea răspunderii. În planul „croirii” unei strategii naţionale de atenuare a efectelor dezastruoase ale crizei şi ieşirea din această fundătură, nu s-au petrecut lucruri semnificative.

Începând cu martie 2012, guvernul Boc nu a mai putut rezista fără a produce efecte negative, imposibil de recuperat asupra PDL și și-a depus mandatul. Această mișcare politică a avut efect neanticipat asupra coaliției croită pentru asigurarea guvernării care s-a clătinat și a început să slăbească. UNPR, probabil, și-a dat seama că se află într-o situație neplăcută, la răscruce de drumuri, fără garanția de a se consolida precum se anticipase (promisese). Așa au stat lucrurile și întâmplările când în mai, instalatul guvern Mihai Răzvan Ungureanu


140

a depus armele, fiind înfrânt prin moțiune de încredere. Au urmat apoi alegerile locale în care PDL a fost zdrobit și pus la colț. Apoi, în iulie, noua coaliție anti-PDL a „măturat” câteva instituții (Camera deputaților, senatul, avocatul poporului, președintele) înlocuindu-i pe bandă rulantă sau suspendându-l pe președinte. A fost, începând din mai, o luptă fără menajamente. Datele, pe care se axează analiza arată derapaje și abateri care cu greu vor putea fi corectate, mai ales pe fondul crizei financiare ce se adâncește. Anul 2012 nu este edificator din punct de vedere economico-social și financiar deoarece este dominat de campaniile electorale (alegeriel locale și parlamentare) care fetișizează mult, în ambele sensuri, situația și mai ales trendul de evoluție în anii următori.

România face cu greu faţă efectelor degajate de criza economico-financiară, care fie ca val în dezvoltare sau un nou val, se va prelungi cu efecte în anii următori. S-a făcut un mare împrumut de la FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană. Tranşele nu au curs în mod normal deoarece din ambiţiile unui palat nu am avut un executiv profesionist.

S-a ajuns la cea mai cinică situaţie, în care cele două „palate” nu întreprind nimic pe linia redresării reale a ţării şi derulează o strategie fină, numai de ei înţeleasă.

Există preocupări de aducere a Codului fiscal la standardele europene, iar rectificările bugetului consolidat s-au înscris în „raţiunile post-electorale sau pre-electorale” ale partidelor politice, putând crea dificultăţi enorme şi în anii ce vin.

Prezenţa României în Uniunea Europeană evidenţiază faptul că se resimte nevoia unui program de măsuri care să asigure un cadru unitar şi care să faciliteze transpunerea în practică a măsurilor post-aderare, mai ales absorbţia fondurilor comunitare puse la dispoziţia României. Ţara noastră are însă o problemă majoră bifactorială sintetizată în programe şi proiecte de substanţă şi mai ales în incapacitatea de cofinanţare. În acest context ne putem recunoaşte drept ţară contributoare la Uniunea Europeană.

Scurta incursiune în evoluţia scenei politice din România a fost făcută nu din perspectiva unui analist în acest domeniu, ci din dorinţa de punere în temă cu privire la „albia politică în care s-a


141

scăldat evoluţia social-economică a ţării noastre” în perioada analizată.

Cu această scurtă incursiune, care cred că nu are nici o trimitere spre părţi laterale, să revenim la modul în care România este reflectată de cifrele, înregistrate în anul 2012 şi, provizoriu, în primele șase luni ale anului 2013.

Rezultatele din 2010-2012 trebuie analizate prin prisma faptului că declanşarea crizei financiare şi economice, în primăvara anului 2007 în SUA, în anul 2008 în Europa, cuprinzând în partea finală a anului 2008 şi România, a determinat o serie de efecte negative globale şi individuale, cu grad de intensitate diferit de la ţară la ţară, cât şi abordări de surmontare a crizei, deopotrivă cu caracter global, cât şi în plan naţional. Venind ceva mai târziu la noi sau fiind prea adânc stimulată psihologic, în 2009-2012, criza a produs efecte economico-financiare negative inimaginabile.

După ce organismele internaţionale, guvernele, cercurile de afaceri, analiştii economici, reprezentanţii mass-mediei, practic întregul spectru societal, au fost surprinşi şi aflaţi în momente de derută şi incertitudini pe parcursul unei perioade relativ îndelungate în care efectele crizei au escaladat şi s-au exercitat în toate zonele vieţii economice şi sociale, anul 2012 și evoluția din 2013 indică o perspectivă pentru 2013-2015 descurajantă. Pe acest fond s-au aplicat, până în mai 2012 doar programe de „austeritate”. Preocupările guvernului actual de a repara câte ceva din măsurile de austeritate sunt afectate de lipsa surselor financiare.

1.1. Principalele evoluţii macroeconomice

Indicatorul cel mai sintetic al României, privind rezultatele obţinute în anul 2010, îl reprezintă Produsul Intern Brut, care a fost de 513.640,8 milioane lei, exprimat în preţuri curente ale anului 2010. În 2011, creşterea PIB a fost de 1,1% faţă de 2010, ceea ce, ajustat la nivelul anului 2011, reliefează o valoare de 519.290,8 milioane lei. Anul 2012 a evidențiat o creștere modestă a PIB. Produsul Intern Brut pentru primul semestru al anului 2013 a fost de


142

266.539,3 milioane lei în prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 1,8% față de semestrul unu al anului 2012.

Indicatorii macroeconomici de rezultate au înregistrat o evoluție negativă în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2012 ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, ineficienţei activităţii guvernamentale şi lipsei unui program coerent anti-criză, bazat pe măsuri pro-active.

PIB-ul a înregistrat o reducere în perioada 2010 - 2012. În acelaşi timp, ţinta de inflaţie nu a putut fi atinsă, investiţiile străine directe s-au redus dramatic, fiind de doar 3,329 miliarde euro în 2011, de 2,856 miliarde euro în 2012 și de doar 1,066 miliarde euro în primele șase luni ale anului 2013, a crescut datoria externă, a sporit datoria publică internă, balanţa de plăţi externe înregistrează un deficit cumulat uriaş, veniturile populaţiei s-au redus dramatic, ramurile economiei naţionale au înregistrat scăderi sau stagnări, bugetul consolidat a devenit volatil datorită veniturilor certe reduse, rezultat al unei colectări deficitare sau dezinteresate etc.

PIB/locuitor calculat pe baza parităţii puterii de cumpărare a fost de 10.395 unităţi paritate de cumpărare standard (unitatea monetară de referinţă la nivelul Uniunii Europene, ca valută convenţională ce exclude influenţele diferitelor preţuri naţionale).

Evoluţia Produsului Intern Brut la nivelul Uniunii Europene şi în fiecare stat membru UE în anul 2010, pe trimestre, ca date ajustate sezonier, fiecare din cele patru trimestre este prezentat atât ca dinamică a creşterii faţa de trimestru precedent, cât şi în raport cu trimestrul corespunzător din anul anterior.

Din studiul datelor constatăm, în primul rând, că, aproape în toate cazurile, evoluţia trimestru de trimestru, atât sub aspectul comparării cu trimestrul anterior, cât şi în raport cu trimestrul corespunzător din anul precedent, este una relativ pozitivă, evidenţiind o creştere la nivelul UE 27 (acum 28). Acest fapt consemnează ieşirea din recesiune pe ansamblu UE. Partea a doua a tabelului, comparaţie cu perioada corespunzătoare din anul anterior, arată şi ea o evoluţie pozitivă în sensul diminuării constante a descreşterii (în toate două trimestre) în raport cu trimestrele corespunzătoare din 2012.


143

Ratele trimestriale de creştere a PIB în anul 2012 - date ajustate sezonier -

Trim.I Trim.II Trim.I Trim.II

UE 27 0,4 1,0 0,7 2,0

Belgia 0,1 1,0 1,7 2,6

Bulgaria -0,5 0,5 -0,8 -0,3

Republica Ceha 0,5 0,9 1,1 2,5

Danemarca 0,6 1,3 -0,9 3,0

Germania 0,6 2,3 2,1 3,9

Estonia** 1,1 1,9 -2,6 3,1

Irlanda 2,2 -1,2 -0,7 -1,8

Grecia -0,6 -1,7 -2,7 -4,0

Spania 0,1 0,3 -1,4 0,0

Franta 0,2 0,7 1,1 1,6

Italia 0,4 0,5 0,5 1,3

Cipru 0,4 0,5 -1,2 0,2

Letonia 0,9 0,8 -5,1 -2,9

Lituania -0,1 0,5 -0,6 -0,3

Luxemburg 0,8 -0,3 2,9 5,3

Ungaria 1,0 0,4 -1,1 0,5

Malta 1,4 0,1 3,5 3,7

Olanda** 0,5 0,9 0,6 2,2

Austria 0,0 1,2 0,1 2,2

Polonia 0,7 1,2 3,1 3,8

Portugalia 1,1 0,2 1,7 1,4

Romania -0,3 0,3 1,5 2,1

Slovenia -0,1 1,0 -0,2 1,4

Slovacia** 0,8 1,0 4,6 4,4

Finlanda 0,1 1,9 0,6 3,4

Suedia 1,7 2,0 2,8 4,5

Marea Britanie 0,4 1,2 -0,3 1,7** date neajustate

In % fata de trim. coresp. din anul

precedent In % fata de

trimestrul precedent

Sursa de date: Eurostat Datele pe primele șase luni 2013 nu sunt incluse

Observăm că o serie de 7 ţări au înregistrat creşteri reduse,

nesemnificative. Restul ţărilor, între care şi România, s-au confruntat şi în 2013

cu efectele crizelor declanşate de recesiune. În anul 2012, ritmurile de creştere s-au temperat şi lasă loc interpretării reapariţiei efectelor crizei, în valul al doilea. Problema menţinerii euro, declanşată de situaţia din Grecia, Italia, Spania, Portugalia şi Irlanda, stimulând multe analize ce conduc la perspective pesimiste.

Valoarea nominală a PIB (serie brută) a însumat în trimestrul I 2013, de 120,809 miliarde lei, în creștere (în condiţii comparabile)


144

faţă de trimestrul I 2012, iar la nivelul trimestrului II 2013, PIB a însumat 145,643 miliarde lei, în creștere faţă de trimestrul II 2012.

Privită în context european, situaţia din punct de vedere al fenomenului recesiunii arată că o singură ţară, Polonia, nu a intrat în această stare, înregistrând creşteri consecutive. Alte 14 ţări membre ale UE, între care Germania (motorul economiei europene) are şi în 2012-2013 o creştere notabilă. Unele dintre acestea, precum: Franţa, Olanda, Suedia, Marea Britanie, Slovacia, Danemarca au înregistrat creşteri consolidate în cele două trimestre, prefigurând o evoluţie pozitivă aşteptată la nivelul întregului an 2013.

Altele, precum: Belgia, Spania, Ungaria, au marcat creşteri labile cel puţin într-unul din două trimestre, fapt ce denotă o anumită incertitudine pentru finalul anului 2013, fiind posibilă alunecarea în recesiune.

Deficitul balanţei de comerţ exterior (export FOB/import CIF) a fost de cca. 2,55 miliarde euro în 2013, în primele șase luni ale anului 2013.

Situaţia creată impune unele discuţii, dar, rezumativ, acestea s-ar limita la:

• importurile au scăzut faţă de anul precedent. Importurile au rămas rentabile deoarece, chiar dacă uneori s-a înregistrat o apreciere a monedei naţionale faţă de euro şi USD‚ preţurile angro şi en detail, nu s-au ajustat prin reduceri, societăţile comerciale considerând că este un bun câştigat la care nu este cazul să renunţe;

• pe de altă parte, exporturile au crescut în perioada 2011 - 2013, întrucât această fluctuaţie a cursului de schimb faţă de cele două valute din coşul valutar de referinţă a stimulat producţia internă pentru export, aceasta devenind mai rentabilă la export, situația se va menține pe același trend și în perioada următoare.

• în mod normal, deficitul unei ţări, inclusiv al Românei, nu este alarmant în măsura în care face parte dintr-un program de împrumuturi externe, dirijate pe proiecte, care să nu afecteze avuţia naţională;

• în contextul în care importurile au avut o înclinaţie spre bunurile de larg consum, situaţia poate fi tratată ca negativă.


145

1.2. Evoluţia Produsului Intern Brut Referitor la evoluţia PIB faţă de perioadele corespunzătoare

din 2009, în primul rând, în cazul României, rezultă că, scăderea cu 1,3% a fost rezonabilă. În 2012, s-a înregistrat o creştere a PIB de 1,1%. PIB-ul a înregistrat în 2010 o valoare de 522.561,1 milioane lei, ajungând la 578.551,9 milioane lei în 2011, valoare atinsă și în 2012. Evoluţia PIB în 2013, în primul semestru, a fost în uşoară creştere, ajungând la 266.539,3 milioane lei în contextul în care pe plan intern şi internaţional criza a continuat să afecteze creşterea economică.

Evoluţia PIB trimestrial în anul 2012 2012 Trim.I Trim.II Trim.III Trim.IV milioane lei *) 112.819,0 137.798,4 164.774,8 172.107,2 *) preţuri curente

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013 În perioada 2001-2008, evoluţia PIB s-a realizat în salturi, având

evoluţii pozitive. Începând cu anul 2009, sub efectul crizei economico-financiare, s-a declanşat scăderea creşterii economice.

Evoluţia PIB în perioada 2001- 2013 (perioada corespunzătoare din anul precedent = 100)

92

94

96

98

100

102

104

106

108

110

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

*

1.I-30.VI

Total an

* date provizorii, estimate pentru 2013 Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013


146

Comparând nivelul de creştere a PIB al României în 2012 cu unele ţări din Uniunea Europeană, vom vedea că acesta a fost aproape cel mai scăzut. Analiza va căpăta un contur mult mai semnificativ dacă vom urmări şi modul în care a evoluat PIB în trimestrele I+II din 2013, perioadă afectată de criza economico-financiară.

1.3. Factorii de modificare a Produsului Intern Brut pe categorii de resurse

În anul 2012, ca și în primele șase luni ale anului 2013, PIB s-a realizat pe seama activităţii desfăşurate în principalele ramuri ale economiei naţionale. Contribuţia a fost diferită din punctul de vedere al valorii adăugate brute ce s-a realizat la nivelul fiecărei ramuri. Impozitele nete pe produs şi-au adus în 2012 o contribuţie pozitivă, activitatea serviciilor a contribuit cu 0,9% la PIB, construcţiile au stagnat. Industria a avut o creştere de 1,1%.

Tot în 2012, agricultura, silvicultura şi piscicultura au avut o contribuţie redusă iar în primele şase luni ale anului 2013 au adus 0,2% din creştere.

Contribu ţii la modificarea PIB, pe categorii de resurse

2013 / 2012 (primul semestru)

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013


147

În anul 2013, pe primele şase luni s-au menţinut aceleaşi tendinţe cu precizarea că agricultura a marcat un recul îngrijorător componente la final de an cu rezultatele concretizate în evoluţia PIB.

Activităţile din servicii, industrie, construcţii şi impozitele nete pe produs împreună, au avut o contribuţie decisivă la scăderea PIB, ceea ce înseamnă un fapt negativ pentru economia României care deşi s-a restructurat, a renunţat la o serie de subramuri ale industriei, angajându-se pe făgaşul dezvoltării producţiei serviciilor, al construcţiilor ş.a.m.d., nu a reuşit să facă faţă efectelor distrugătoare ale crizei, corelate şi cu inexistenţa unui plan de guvernare anticriză adecvat.

Subliniem că au avut o influenţă negativă asupra scăderii PIB toate ramurile economiei naţionale, mai puţin sectorul agricultură, vânat şi silvicultură, pescuit şi piscicultură.

Contribu ţia principalelor categorii de resurse la creşterea PIB în primele şase luni ale anului 2013

Indicatorul Sem. I Produsul intern brut 1,8 Agricultură, vânat, pescuit şi piscicultură 6,1 Industrie, inclusiv energie 3,9 Construcţii -3,1 Comerţ;repararea automobilelor şi articolelor casnice; hoteluri şi restaurante; telecomunicaţii 5,0 Activităţi financiare; imobiliare, închirieri şi servicii pentru întreprinderi 3,2 Alte activităţi de servicii 2,1 Total valoare adăugată brută 2,4 Impozite nete pe produs -1,7


În semestrul I al anului 2013 constatăm o creştere uşoară a

economiei, industria înregistrând un plus de 6,1. Continuă să influenţeze scăderea PIB serviciile, construcţiile şi impozitele nete pe produs. Agricultura se menţine în parametri pozitivi de influenţă, cu o evoluţie constantă. În 2013 situaţia este diametral opusă, agricultura având un an bun.


148

Relevant în ceea ce priveşte formarea PIB pe categorii de resurse (ca factori de modificare) este şi evoluţia structurală în perioada 2003-2012, prezentată în tabelul următor.

Ponderea principalelor categorii de resurse la formarea PIB (%) Indicatorul 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013*

Agricultura, vânat şi silvicultură; pescuit şi piscicultură

11,6 12,6 8,4 7,8 5,8 6,7 6,3 6,0 7,3 4,7 4,8

Industrie, inclusiv energie 24,7 24,9 24,8 24,5 24,3 22,9 23,8 26,4 25,0 25,2 25,1 Construcţii 5,7 5,9 6,5 7,4 9,1 10,6 9,8 7,3 7,2 7,3 7,4 Comerţ; repararea automobilelor şi articolelor casnice; hoteluri şi restaurante; transporturi şi telecomunicaţii

20,3 20,6 21,7 22,2 22,7 21,9 21,2 20,9 21,2 20,9 21,0

Activităţi financiare; imobiliare, închirieri şi servicii pentru întreprinderi

12,3 12,3 13,2 13,3 13,7 14,0 15,1 16,2 14,1 14,0 13,2

Alte activităţi de servicii 14,3 13,0 13,7 13,1 13,0 13,0 13,8 12,0 12,8 12,8 12,7 Impozite nete pe produs 11,1 10,7 11,7 11,7 11,4 10,9 10,0 11,2 12,4 13,9 10,8 *) data provizorii, estimate. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013

Ponderea principalelor categorii de resurse la formarea PIB în

prima jumătate a anului 2013, arată că industria se menține pe primul loc, având o uşoară tendinţă de creștere faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

1.4. Evoluţia Produsului Intern Brut pe categorii

de utilizări Din punct de vedere al utilizărilor, la formarea PIB în anul 2012

şi-au adus contribuţia: variaţia stocurilor, exportul net, formarea brută de capital fix, consumul final colectiv al administraţiei publice, consumul final individual al gospodăriilor populaţiei.

În analiza datelor pe anul 2012 trebuie să pornim de la situaţia concretă pe care a înregistrat-o ţara noastră în acest an.

Aşa, de pildă, variaţia stocurilor a avut o contribuţie finală mai redusă, iar exportul net, adică diferenţa dintre exporturi şi importuri, a


149

avut un efect mai redus, ca urmare a reducerii deficitului balanței comerțului internațional.

În aceste condiţii constatăm că la formarea PIB din punct de vedere al utilizărilor, au contribuit formarea brută de capital fix, consumul individual al gospodăriilor populaţiei, cu o reducere de -0,4%, ceea ce conduce la următoarele concluzii:

• influenţele pozitive la realizarea PIB din punct de vedere al utilizărilor au avut-o consumul final colectiv al administraţiei publice, variaţia stocurilor şi exportul net;

• au avut o influenţă negativă la formarea PIB consumul individual efectiv al gospodăriilor şi formarea brută de capital fix.

Analiza factorilor de influenţă ai formării PIB pe categorii de utilizări poate fi reliefată şi prin analiza ritmului în care au influenţat în 2013 faţă de 2012 categoriile de utilizări luate în calcul la realizarea PIB.

Astfel, consumul individual al gospodăriilor populaţiei şi consumul colectiv al administraţiei publice, împreună, s-au redus. O scădere mai accentuată s-a înregistrat la exportul net. Un efect negativ l-a avut ritmul în care a crescut formarea brută de capital fix.

Evoluţia PIB în 2013 se înscrie pe linia parcurgerii drumului de revenire din procesul de recesiune. În primele şase luni ale anului 2011 s-au preluat toate efectele negative „necontabilizate” 2010 - 2012, apoi s-a continuat cu o uşoară revenire.

Ponderea în PIB a principalelor categorii de utilizări

Anul Indicatorul 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Consumul individual efectiv al gos- podăriilor

75,7 77,5 78,5 77,9 75,3 74,0 72,7 72,6 72,4 72,7

Consumul colectiv efectiv al administraţiei publice

9,8 7,9 8,3 7,7 7,6 7,7 8,2 7,1 7,3 7,1

Formarea brută de capital

21,5 21,8 23,7 25,6 30,2 31,9 25,6 22,5 22,3 22,2

Variaţia stocurilor 0,6 1,8 -0,3 0,9 0,8 -0,6 -0,6 3,5 3,9 4,1 Exportul net -7,6 -9,0 -10,2 -12,1 -13,9 -13,0 -5,9 -5,7 -5,9 -5,7 Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică


150

Astfel, PIB-ul nu a ajuns încă la nivelul înregistrat în 2009; majoritatea ramurilor au avut contribuţii negative ceea ce presupune intrarea în degringoladă managerială macroeconomică; structura pe ramuri şi utilizări a fost negativă. În 2012 PIB a crescut cu 1,1% faţă de 2011 şi urmează un curs oscilant în 2013, înregistrând pe primele șase luni ale anului o creștere de 1,8% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Contribuţia la creşterea PIB pe categorii de utilizări arată evoluţia pe fondul crizei şi este evidenţiată în tabelul ce urmează. Studiul evoluţiei economice, prin luarea în consideraţie a modificării PIB în ţările Uniunii Europene, relevă situaţia deosebit de gravă existentă pe plan european şi, mai larg, mondial.

1.5. Evoluţia PIB – serie ajustată sezonier

Începând cu trimestrul III 2008, Produsul intern brut ajustat sezonier a înregistrat o scădere constantă de la un trimestru la altul. Cea mai mare scădere s-a înregistrat în trimestrul I 2009 faţă de trimestrul IV 2008 (-4,1%). Apoi evoluţia PIB, ajustat sezonier după numărul de zile lucrate, a scăzut în mod constant până în trimestrul IV al anului 2010.

Analizând evoluţia trimestrială a PIB ajustat sezonier în anul 2010 faţă de trimestrul corespunzător din anul precedent se poate constata că cea mai mare scădere s-a înregistrat în trimestrul II iar cea mai redusă în trimestrul IV.

S-a continuat în acelaşi ritm pozitiv şi în 2011. În trimestrul IV 2011 şi trimestrul I 2012 s-au înregistrat din nou scăderi ale PIB. În trimestrele trei și patru ale anului 2012, ca și da în trimestrele unu și doi din 2013, PIB - ul a crescut în ritm lent.

În raport cu celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, România a avut în trimestrul IV al anului 2012 comparativ cu trimestrul anterior, o scădere economică, în timp ce un număr semnificativ de ţări au înregistrat creşteri (Belgia, Danemarca, Franţa, Lituania, Austria, Polonia, Slovenia, Marea Britanie), iar altele au avut scăderi sub 0,5%. PIB al UE a crescut cu 0,1%.


151

Comparativ cu trimestrul IV 2008, în 2009, 2010, 2011 şi 2012 ţările membre UE au înregistrat reduceri ale volumului PIB, cele mai mari fiind în Letonia (-17,9%) şi Lituania (-13,2%), urmate de România (-6,9%), Slovenia (-5,8%) şi Ungaria (-5,3%). La nivelul UE scăderea a fost de -2,3%. În 2009 s-a menţinut un ritm accelerat de scădere.

În 2010, trimestrul IV şi apoi 2011 a început o oarecare redresare, dar incertă, datorită crizei din uniunea euro. În 2012 continuă evoluţia neconvingătoar a PIB, iar în 20130 apar semne de începere a unei creșteri ce se va intensifica în perioada următoare.

La evoluţia negativă a PIB în 2010, 2011 și 2012 comparativ cu anul 2009 au contribuit semnificativ construcţiile care au înregistrat o scădere şi secţiunea de comerţ; repararea automobilelor şi articolelor casnice; hoteluri şi restaurante; transporturi şi telecomunicaţii.

Celelalte ramuri au înregistrat reduceri mai mici ale volumului de activitate.

Ramurile menţionate anterior au avut cel mai mare impact negativ şi asupra reducerii volumului PIB în perioada 2009 - 2012 comparativ cu 2008, ele înregistrând scăderi.

Sub aspectul utilizării, cel mai mare impact asupra scăderii PIB perioada 2009 - 2012 comparativ cu 2008 l-au avut formarea brută de capital fix, consumul individual al gospodăriilor populaţiei consumul colectiv al administraţiilor publice.

Structura PIB pe categorii de utilizări, în 2012

Indicatorul România Produs intern brut 578551,9 Consumul final 441657,1 Formarea brută de capital fix 166675,7 Export de bunuri şi servicii 221841,1 Import de bunuri şi servicii 251623,1 Export net de bunuri şi servicii -29780,9

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică Un impact pozitiv l-a avut creşterea exporturilor de bunuri şi

servicii.


152

Conform datelor ajustate sezonier, formarea brută de capital fix a avut cel mai mare aport negativ. Aceste scăderi au fost parţial compensate de creşterea volumului exporturilor de bunuri şi servicii şi de consumul colectiv al administraţiilor publice.

În baza comparării structurii PIB pe categorii de utilizări, în România faţă de UE rezultă o pondere superioară a formării brute de capital fix şi o pondere mai mică a exportului de bunuri şi servicii în România faţă de Uniunea Europeană.

1.6. Realizarea PIB pe forme de proprietate

Din analiza efectuată rezultă că în perioada 2009-2012, pentru care datele sunt provizorii, sectorul privat a contribuit cu 72,4%-75,9% la formarea PIB. Ponderea, încă redusă, a sectorului privat a fost deter-minantă, în special prin valoarea adăugată brută din agricultură.

Este normală această influenţă deoarece agricultura s-a confruntat cu unele condiţii naturale negative.

Într-o comparaţie cu perioadele anterioare se constată că această pondere a sectorului privat la realizarea PIB este superioară tuturor celorlalte perioade anualizate din 2000, şi chiar din 1990 până la zi.

În perioada 2010-2012, pentru care efectuăm analiza completă de fond, s-a constatat creşterea ponderii sectorului privat în valoarea adăugată brută din construcţii.

Important este că ponderea sectorului privat la realizarea valorii adăugate brute pe ramuri ale economiei naţionale şi, în final, la formarea PIB s-a menţinut la un nivel ridicat.

Este evident că privatizarea regii, ori extinderea privatizării în ramurile deja privatizate va avea efectul scontat.

Trebuie făcută remarca referitoare la faptul că nu întotdeauna o astfel de analiză este pertinentă deoarece vor fi, şi vor rămâne, sectoare de activitate absolut importante pentru economia naţională la care statul trebuie să îşi menţină atributul de proprietar.


153

Produsul Intern Brut ponderea sectorului privat în 2004 – 2012

68,0 69,4 67,7 71,5 69,9 69,8 70,2 73,2 72,4 72,8 73,5 75,4

0

20

40

60

80

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012*

- in % -

*) Date semidefinitive. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică

1.7. Investiţii străine directe

Anul 2013 a fost unul în care o serie de sectoare de activitate au continuat să se privatizeze, cele deja privatizate au continuat să-şi sporească patrimoniul (capitalurile), prin atragerea de noi investiţii autohtone şi străine, aspect demn de luat în considerare din punct de vedere al efectelor asupra structurii economiei naţionale.

În aceste condiţii, conform datelor furnizate de BNR, rezultă că în 2010 valoarea totală a investiţiei străine directe în România a fost de 3.914 milioane euro, în 2011 a fost de 3.329.432,4 mii euro, în 2012 de 2.856.416 mii euro şi de 1.066.398,4 mii euro în primele şapte luni ale anului 2013.

Valoarea fluxului investiţiilor str ăine directe – milioane euro-

Indicatorul 2008 2009 2010 2011 2012 2013*) Total 9496 3488 2220 1920 1204 2315 Participaţie la capital 4873 1729 1824 1817 916 1805 Credite intra-grup 4623 1759 396 594 288 510

*) date estimate pe şase luni Sursa de date: BNR


154

În anul 2010, 1.824 milioane euro din investiţiile străine directe s-au localizat în sectorul „participaţii la capital”, şi 396 milioane euro au reprezentat credite intragrup.

Valoarea fluxului investiţiilor str ăine directe - milioane Euro-

5213

9061

7250

9496

2220 19201204

2315

4899*)

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011* 2012** 2013***

*) date semidefinitive **)date revizuite ***)date provizorii 30.VI Sursa de date: BNR De asemenea, la sfârşitul anului 2010, investiţia directă a

rezidenţilor români în străinătate a fost de 1.675 milioane euro, aceasta fiind o contribuţie ce a putut fi măsurată prin sistemul de documentare existent în ţară.

Anul 2012 relevă o situaţie greu de imaginat. Investiţiile străine directe au fost de 1.240 milioane euro. Din suma de mai sus, 69,3% au reprezentat participaţii la capital şi 30,7% credite intragrup. Structura fluxurilor de capital străin investit în economia României este prezentată în tabelul următor.

Valoarea fluxului investiţiilor str ăine directe in 2012

- milioane euro - Indicatorul 2012 *)

Total 1204 Participatie la capital 916 Profituri reinvestite 73 Credite intra-grup 215

*) Date provizorii. Sursa de date: BNR.


155

1.8. Evoluţia inflaţiei (preţurile de consum)

Un element important în aprecierea evoluţiei economice a unei ţări într-o perioadă de timp este cel privind modul în care au evoluat preţurile de consum, pe total, precum şi pe grupe de mărfuri şi servicii, dar şi prin comparaţia duală cu ţinta planificată, prognozată şi rezultatele anului precedent.

În contextul în care au existat preocupări pentru ajustarea sistemului de colectare a veniturilor, bazat pe cota unică de impozitare, precum şi de aducere a Codului Fiscal la termeni corelativi cu situaţia concretă din ţară, în 2010-2013 s-au produs o serie de evenimente ce merită a fi subliniate. În primul rând, discuţiile dintre Guvernul României şi FMI s-au concretizat şi s-a transferat creditul acordat. Practic acestea, peste 20 miliarde euro s-au transferat integral în 2011. Au existat câteva elemente cu care FMI, intransigent şi doritor să vadă o economie de piaţă în acţiune, nu a fost de acord. Aşa, de pildă, au fost multe preocupări pentru a determina FMI să accepte un deficit mai mare din PIB, sau de a accepta încă situaţia de a se face unele subvenţionări la nivelul economiei naţionale.

Al doilea fenomen esenţial în 2010-2013 a fost evoluţia divergentă între indicele preţului de consum pe total şi pe structură, comparativ cu evoluţia şi aprecierea monedei naţionale, în raport cu cele două valute ce constituie coşul valutar, euro şi USD.

De câţiva ani încoace, ca urmare a politicii Băncii Naţionale a României, care şi-a asumat răspunderea de a ţinti inflaţia la anumite cote, evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale a urmat o traiectorie pozitivă din punct de vedere economico-financiar, dar cu efect negativ asupra exporturilor româneşti sau pentru cei care lucrează în străinătate şi îşi duc traiul în ţară, fiind neconform cu situaţia economică propriu-zisă.

Pe acest fond, în 2010-2013 întâlnim şi perioade cu o uşoară apreciere a monedei naţionale, în contrast cu creşterea ratei inflaţiei, pe total şi în structura pe produse şi servicii.


156

În 2012 s-a înregistrat, pe fondul instabilității politice, cea mai serioasă depreciere a monedei naționale. Fără susținere economică această tendință negativă se va accentua.

Cunoaştem că masa monetară aflată în circulaţie la un moment dat influenţează evoluţia inflaţiei.

Din acest punct de vedere putem desprinde două evoluţii contradictorii. Pe de o parte, creşterea înclinaţiei spre consum a populaţiei şi, de aici, imperativul de a se lua măsuri de stopare a acesteia. Astfel, s-au redus, într-o primă fază dobânzile la depozitele populaţiei după care, pentru a creşte atractivitatea spre economii, acestea au fost din nou majorate cu un singur scop: acela de a tempera dorinţa de consum a populaţiei. Măsurile de austeritate întreprinse au stopat consumul populaţiei, cu efect imediat asupra degradării calităţii vieţii. Măsurile de redresare a salariilor și pensiilor, precum și altele de natură socială nu au avut darul să amelioreze, după așteptări, veniturile și, pe cale de consecință a calității vieții.

Pe de altă parte, în preocuparea de ţintire a inflaţiei, Banca Naţională a căutat să implementeze şi controleze, în mod permanent evoluţia cursului de schimb, deci a poziţiei monedei naţionale faţă de cele două valute – euro şi dolar.

Creşterea preţurilor în luna iulie 2013 – procente –

Creşterea preţurilor de consum în luna iulie 2013,

faţă de:

Creşterea medie lunară a preţurilor de consum în

perioada Indicatori iulie 2013 decembrie 2012 1.I- 31.VII.

2012 1.I- 31.VII.

2013

Total -0,3 1,7 0,3 0,2

Mărfuri alimentare*) -1,6 -0,1 0,3 0,3 Mărfuri nealimentare 0,5 3,2 0,3 0,5 Servicii 0,3 1,9 0,4 0,3

*) Inclusiv băuturi. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013


157

Un element specific a fost preocuparea permanentă a executivului, dar mai ales a Băncii Naţionale, de a respecta obiectivele declarate cu privire la ţintirea inflaţiei. Cu toate măsurile luate, ţintirea a fost scăpată de sub controlul propriu-zis, fiind din 2010 şi până în iunie 2012 în afara previziunilor. Dintre mărfurile nealimentare, o creştere medie ridicată au înregistrat gazele, energia termică, tutun, ţigări, energie electrică şi apă – canal – salubritate, igienă şi cosmetică, servicii poştale, transport interurban. O altă posibilitate de analiză asupra creşterii indicelui preţurilor de consum ar fi considerarea influenţelor preţurilor administrate care, în medie, au înregistrat creşteri de peste 2,9%. Şi aici ar fi de observat, dacă am face o analiză atentă, că numai trei-patru grupe de produse au avut o creştere deosebită şi au determinat imposibilitatea atingerii ţintei planificate.

Aşa, de pildă, taxele de consum (pe viciu), respectivele accizele la produsele din alcool, tutun, dar şi la bunurile de lux, produse cum sunt gazele naturale sau energia termică au fost deosebit de mari, cu influenţă majoră asupra ritmului de creştere a indicelui preţurilor de consum (inflaţie).

Indicii pre ţurilor de consum în perioada 2001-2013 - Decembrie an anterior = 100 -

130,3

106,6107,9

104,7

109

104,2 105,33104,5104,9

117,8

114,1

108,6109,3

103

108

113

118

123

128

133

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

*

- % -

*) Date estimate. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică

Un studiu comparativ al evoluţiei ratei medii anuale a inflaţiei în ţările Uniunii Europene în perioada 2010-2013 arată că alături de


158

Ungaria, România înregistra un nivel ridicat al ratei inflaţiei medii anuale.

Rata medie anuală a inflaţiei la nivelul UE în 2012*, - măsurată pe baza indicilor armonizaţi (IAPC) –

1,4

4,2

-3,0

-2,0

-1,0

0,0

1,0

2,0

3,0

4,0

5,0

6,0

Irlan

da

Latvi

a

Portu

galia

Estoni

a

Slovacia

Repub

lica

Ceha

Olanda

Germ

ania

Spania

Litua

nia

BelgiaMal

ta

Fran

taIta

lia

Austria

Cipru

Finlan

da

EU-27

Danem

arca

Sloven

ia

Bulga

ria

Luxe

mbour

g

Suedia

Marea

Brit

anie

Grecia

Polon

ia

Roman

ia

Ungar

ia

%<=2 >2 - <=4 >4

*datele sunt provizorii Sursa de date: Eurostat, calcule INS

Ar fi multe de spus în această direcţie, dar pentru o imagine sintetică asupra indicelui preţurilor de consum rămânem pe această analiză.

1.9. Indicii producţiei industriale

Indicii producţiei industriale în 2010-2013 reflectă o uşoară creştere faţă de perioadele similare din anul precedent, fiind influenţaţi de restructurarea sectorului extractiv, precum şi de scăderea producţiei în lohn care a determinat înregistrarea unui ritm mai lent în industria prelucrătoare.

Ritmurile de creştere în domeniul industriei s-au diminuat şi au fost diferite, astfel încât, faţă de o creştere înregistrată de industria prelucrătoare, se impune sublinierea scăderii înregistrate de industria extractivă şi de sectorul energie electrică şi termică, gaze şi apă, înregistrându-se totuşi creşteri la unele categorii, cum este industria


159

bunurilor de folosinţă îndelungată, industria bunurilor de capital, industria bunurilor intermediare, industria bunurilor de uz curent.

De reţinut că aceste alte activităţi sau ramuri au avut ponderi mici în totalul activităţii industriale din ţara noastră.

Reduceri au înregistrat o serie de ramuri, cum sunt: producţia de textile, articole de îmbrăcăminte, pielărie şi încălţăminte, produse din cauciuc şi mase plastice, fabricarea materialelor de construcţii şi alte produse din minerale nemetalice şi maşini şi echipamente.

Primele trei categorii, produse textile, articole de îmbrăcăminte şi pielărie şi încălţăminte şi-au desfăşurat producţia în lohn, înregistrându-se un ritm de temperare, care va putea să aibă efecte şi în perioadele viitoare.

Industria, în ansamblu, a rămas pe o poziţie pozitivă, în sensul că a avut o uşoară creştere a contribuţiei la realizarea PIB în 2011 și 2012.

Procesul de privatizare va putea să conducă, în perioadele următoare, la noi scăderi, atât a ritmului şi volumului producţiei unor ramuri, cât şi a contribuţiei totale pe care o poate avea industria la realizarea PIB, prin valoarea adăugată brută realizată.

Productivitatea muncii pe un salariat în industrie a urmat un curs ascendent lent în perioada 2010-2013.

În primele șapte luni ale anului 2013, totalul resurselor de energie primară a totalizat 17.405,1 mii tone echivalent petrol (din care producţie internă 12.297,6 mii tone echivalent petrol), în scădere faţă de anul precedent ca urmare a diminuării producţiei şi a importului.

Evoluţia producţiei industriale reprezintă sectorul ce a marcat pozitiv procesul de evoluţie din perioada 2009-2013.

Această caracteristică este specifică industriei prelucrătoare care, prin ponderea covârşitoare în producţia total industrie, a determinat aceeaşi traiectorie a întregii producţii industriale. Aceasta, cu toate că producţia de energie electrică şi termică urmează un trend practic opus iar cel al industriei extractive înregistrează o evoluţie plană.

Datele indică o evoluţie fluctuantă a volumului producţiei faţă de perioadele anterioare. Diminuarea este mai pronunţată în industria


160

extractivă, industria prelucrătoare şi energia electrică şi termică, unde s-au înregistrat scăderi.

Scăderile au fost mai pronunţate la nivelul marilor grupe industriale structurate după destinaţia produselor. Menţionez descreşterea accentuată a producţiei bunurilor de capital şi cu aproape un sfert a producţiei de bunuri intermediare. Descreşterile la import şi la export înregistrate la bunurile intermediare vor afecta producţia din acest sector, ceea ce deja se confirmă prin descreşterile înregistrate.

Cele mai mari scăderi înregistrate în primele șapte luni ale anului 2013, faţă de lunile corespunzătoare ale anului precedent se constată la industria metalurgică.

Un trend similar se constată şi în cazul producţiei de autovehicule de transport rutier, de la o reducere relativ mică în octombrie ajungându-se la o descreştere pronunţată în decembrie.

În luna iulie 2013, preţurile producţiei industriale au crescut faţă de luna corespunzătoare a anului precedent cu 1,56% pe total.

Producţia industrială este unul dintre puţinele sectoare care marchează o oarecare revigorare la nivelul UE şi a multora dintre statele membre UE. În această aserţiune se înscrie şi evoluţia producţiei industriale a României.

În patru luni consecutiv, la nivelul UE 27 s-au înregistrat creşteri oscilante, de 0,3% în octombrie şi decembrie 2009 faţă de lunile precedente, ajungând la 0,9% în ianuarie 2012 faţă de decembrie 2011.

Evoluţia pozitivă la nivelul UE este marcată de evoluţia producţiei industriale din Germania, Franţa, Italia şi alte ţări, printre care Irlanda, Ungaria, Danemarca, Olanda.

România a avut în 2011 şi 2012 creşteri ale producţiei industriale determinate ca serie ajustată sezonier, trend menținut și în primele șapte luni ale anului 2013.

Din punct de vedere al producţiei industriale, deşi cu o creştere relativ mică, România s-a situat pe locul 12 între ţările UE, adică la mijlocul topului.

Privită şi sub aspectul distribuţiei pe marile grupe, creşterea producţiei industriale în România, a fost mai accentuată la grupa


161

industria bunurilor de capital şi sensibil mai scăzută la grupa industriei bunurilor de uz curent.

Din punct de vedere al creşterii producţiei industriale înregistrată în România în 2010 şi 2011, se constată că producţia a fost semnificativ mai mare, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent. În primele șapte luni ale anului 2013, pe total, industria a înregistrat o creștere de 6,4%.

Este de reţinut creşterea din septembrie 2010 înregistrată de România, mai mare comparativ cu toate celelalte state europene în majoritatea lor, cu excepţia Poloniei, Sloveniei şi Olandei, înregistrând scăderi, în unele cazuri, de factură semnificativă.

Situaţia rămâne aproape aceeaşi în ianuarie 2011 comparativ cu 2010 când creşterea înregistrată de România este depăşită doar de Polonia şi Republica Cehă.

Totuşi, acestor creşteri pe grupe, le-au fost contrapuse diminuări la grupa bunurilor de uz curent şi bunurilor de folosinţă îndelungată.

Indicii producţiei industriale, în 2010-2012 comparativ cu 2009 şi 2008, prezintă pe total si pe ramurile industriei extractive şi industriei prelucrătoare, descreşteri în ceea ce o priveşte pe prima ramură în toate trimestrele, iar la industria prelucrătoare, în primele trei, cu o puternică revenire în trimestrul IV.

Indicii pentru prima jumătate a anului 2013 au manifestat creșteri în toate lunile.

Evoluţia producţiei industriale pe total şi pe principalele subramuri, în 2012, faţă de 2011 este pozitivă, deşi are un caracter fluctuant.

Industria prelucrătoare, energia electrică şi termică, gaze si apă, ca secţiuni majore pe de o parte, şi industria bunurilor de capital, industria bunurilor intermediare şi industria energetică, cu creşteri importante, sunt responsabile de creşterile amintite la nivelul industriei, pe de altă parte.

Indicii producţiei industriale ca serie ajustată arată, de asemenea, un trend pozitiv, cu toate că el se circumscrie în cote de creşteri relativ modeste la nivelul industriei şi, unele totuşi


162

semnificative, pentru subramura energie electrică şi termica, gaze si apa, respectiv, a industriei bunurilor de capital.

Indicii valorici ai comenzilor noi au marcat descreşteri în 2009, 2010, 2011 și 2012.

În 2012 faţă de 2011, situaţia s-a schimbat în ceea ce priveşte evoluţia comenzilor noi din industria prelucrătoare din România, mai ales, în cazurile industriei prelucrătoare care lucrează pe bază de comenzi.

Creşteri importante s-au înregistrat în cazul indicelui valoric al comenzilor la grupa fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, industriei metalurgice şi fabricarea autovehiculelor de transport rutier, din care, de-a dreptul remarcabilă, creşterea înregistrată pentru piaţa externă, urmare cunoscutei evoluţii a exportului de automobile Dacia, în ţări vest europene, preponderent în Germania.

Livrările efective de produse determinate pe baza indicilor cifrei de afaceri reflectă o tendinţă de nesiguranţă în ceea ce priveşte capacitatea producătorului de a valorifica producţia realizată, pe de o parte, şi dificultăţile de plată a achizitorilor, pe de altă parte.

Astfel, în 2011 faţă de 2010, livrările au scăzut pe total pe piaţa internă şi externă, descreşterile devansându-le pe cele înregistrate în ceea ce priveşte producţia realizată. În perioada iulie 2012 - iulie 2013, constatăm că în șapte luni (iulie, octombrie, noiembrie și decembrie 2012, precum și în mai, iunie, iulie 2013, comenzile au înregistrat scăderi importante, fiind sub capacitatea de producție.

Productivitatea muncii a crescut în perioada 2002- iulie 2013, an de an, concomitent cu reducerea populaţiei ocupate, astfel în primele șapte luni din 2013, productivitatea muncii a sporit cu 5,5% pe total industrie.

1.10. Indicii producţiei din agricultură

După cum se ştie, România este una dintre ţările cu cel mai pronunţat caracter agrar dintre ţările Uniunii Europene.

Din păcate, acest lucru nu înseamnă implicit un aport corespunzător al agriculturii la formarea PIB, fapt pe care l-am


163

menţionat, deja, anterior, şi nici, cu atât mai mult, un grad ridicat de eficienţă, ca nivel de productivitate deopotrivă rezultat din compararea sectorului cu alte sectoare din economia noastră, cât şi, mai ales, cu randamentele la diverse culturi şi specii de animale înregistrate în restul ţărilor europene.

Aceeaşi situaţie, dacă nu chiar mai accentuată, o regăsim şi la randamentele la cartofi şi rapiţă, şi la floarea soarelui, ultima însă nefiind o cultură semnificativa în celelalte state membre UE.

Deosebit de semnificative sunt datele cu privire la potenţialul agricol a celor mai mari producători agricoli din UE, în care se încadrează, desigur, şi România, privite prin prisma locului şi ponderii ocupate în total UE din punct de vedre al suprafeţelor cultivate şi al producţiei.

Astfel, la grâu, România ocupă din punct de vedere al suprafeţei, locul 4 cu o pondere de 8,5% în total, însumând împreuna cu Franţa, Germania şi Polonia aproape 50% din totalul suprafeţei cultivate din totalul UE.

La producţia de grâu, însă, România ocupa doar locul 7, cu trei locuri mai jos decât la suprafaţă, respectiv, cu o pondere de 3,7% în total producţie de grâu a UE. Împreună cu Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia, Italia şi Danemarca, ponderea în producţie ajunge la peste 75%.

Mai interesant se prezintă cultura porumbului, România ocupând ca suprafaţă locul I cu o pondere de peste un sfert (27,4%) în totalul suprafeţei cultivate de statele membre ale UE.

Din punct de vedere al producţiei de porumb, ne situăm însă pe locul II, după Franţa, cu 13,8%, cu un ecart, deci, faţa de ponderea în suprafaţa cultivată de peste 50%.

În 2011 și 2012 înregistrăm două momente diferite. În 2011 am obținut recolte, poate cele mai ridicate de după 2000, în timp ce înn 2012 recoltele au înregistrat nivele scăzute record.

Ca exemplu, la grâu, în 2011, producția medie la ha a fost de 3594kg/ha iar în 2012 de 2597 kg. Anul 2013 a fost unul bun pentru agricultură.


164

Suprafața și producția recoltată la cerealele păioase și rapi ță

pentru ulei la 31 iulie 2013 Producție recoltată

-mii tone-

2012 2013 Grâu, secară și triticale 5097,0 7662,5 Orz de toamnă 500,2 939,9 Orzoaică de toamnă 201,9 320,4 Orzoaică de primăvară 270,1 348,9 Ovăz 300,9 356,1 Rapiță pentru ulei 148,7 657,3


O situaţie similară se constată şi în ceea ce priveşte efectivul

de animale. De unde în trecut România se detaşa printre primele ţări în Europa din punct de vedere al efectivelor de bovine, porcine, ovine şi caprine, astăzi, la numărul de bovine de circa 2 milioane cinci sute de mii de capete, România este depăşită cu puţin de Belgia şi în mod semnificativ de Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Irlanda, Polonia şi Olanda.

La efectivele de porcine, România ocupă doar locul 9 după Germania, Spania, Franţa.

Doar la ovine şi caprine ne menţinem în top, pe locul 4, după Spania, Marea Britanie şi Grecia.

Evoluţia ramurii agricole în 2013 comparativ cu 2012 exprimă o uşoară creştere, urmare unei sporiri în aceeaşi valoare a producţiei vegetale, cu puţin mai mică a producţiei animale şi cu 3,2% a serviciilor agricole, care, însă, nu deţin o pondere însemnată.

Ponderea producţiei vegetale de 54,3% în 2013 este sensibil mai mică decât media anilor 2006 – 2010. Este demn de relevat faptul că ponderea producţiei animale este scăzută faţă de potenţialul ţării noastre în această privinţă.

Lotizarea şi lipsa oricăror asolamente, a seminţelor de calitate în toate cazurile, au fost cele care au determinat atât recolte scăzute, cât şi o calitate deficitară.


165

Din cele aproximativ 4 milioane de exploataţii (4,3 milioane în 2005 şi 3,87 milioane în 2013), peste 98% reprezintă exploataţii caracterizate, potrivit standardelor UE, ca fiind mici şi foarte mici. Acestea utilizează, în proprietate sau în alte forme, cu puţin peste 60% din suprafaţa agricolă a ţării, având o producţie evaluată în medie pe exploataţie, la mai puţin de 8 ESU.

Efectivele de animale, în unele state UE, în 2012

(mii capete) Ţara Bovine Porcine Ovine +

Caprine România 2479,0 5439,0 9375,0 Austria 2026,3 3137,0 412,9 Belgia 2538,3 6207,6 - Bulgaria 547,9 729,8 1761,1 Cehia 1355,6 1913,7 199,8 Danemarca 1621,0 12873,0 - Franţa 19199,3 14552,0 8846,2 Germania 12897,2 26604,4 2071,7 Grecia 675,0 1073,0 13795,0 Irlanda 5934,7 1604,6 3430,7 Italia 6446,7 9157,1 8973,6 Olanda 3998,0 12108,0 1506,0 Polonia 5590,2 14252,5 342,8 Portugalia 1396,1 2332,6 3385,1 Marea Britanie 9984,0 4610,0 21033,0 Spania 6000,9 25286,8 22475,5 Suedia 1482,0 1615,8 540,5 Ungaria 700,0 3247,0 1026,0 Sursa de date: Eurostat, prelucrate cu date cunoscute privind România, pentru iunie 2012

Pentru cei care, poate, nu sunt familiarizaţi, amintesc că ESU

reprezintă o unitate de dimensiune economică stabilă la nivel european printr-un proces relativ complex de estimare a valorii diferitelor produse agricole (vegetale şi animale), respectiv un ESU este echivalat la 1200 euro.

Cu un număr foarte scăzut, de doar 0,1%, exploataţiile agricole mari de peste 40 ESU pe unitate, în general exploataţii


166

agricole cu personalitate juridică, deţin şi utilizează peste un sfert din suprafaţa agricolă.

Evoluţia producţiei ramurii agricole până în iunie 2013* (media anilor 2002-2005 = 100)

-30

-20

-10

0

10

20

30

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Produc ţia ramuriiagricoleProduc ţia vegetal ă

Produc ţia animal ă

%

Sursa de date: Cercetări statistice *) Date provizorii MADR

Dimensiunea economică medie a unei exploataţii agricole în

România se situează la aproximativ 1 ESU, ceea ce ne plasează, din acest punct de vedere, în urma tuturor celorlalte state membre, aceasta implicând şi structura ce rezultă din gruparea exploataţiilor agricole după dimensiune (vezi tabelele următoare).

Tipologia exploataţiei agricole româneşti arată o prevalenţă a numărului exploataţiilor agricole specializate în culturi de câmp şi în culturi mixte, însumând 36-37% în cadrul termenului generic al producţiei vegetale, respectiv 40% specializate în creşterea animalelor.

O altă caracteristică a exploataţiei agricole româneşti este reprezentată de desfăşurarea activităţii combinate de cultură vegetală şi creştere a animalelor, ponderea lor situându-se în jur de 20%.


167

Având în vedere efectele crizei economico-financiare, voi încerca şi o analiză asupra evoluţiei situaţiei agriculturii în prima parte a anului 2012.

Prezentarea situaţiei în agricultură prin prisma evoluţiei producţiei agricole şi a altor elemente relevante în această privinţă îmi permite să reiterez că anticipam într-un fel că anul agricol 2012 ne va oferi o surpriză plăcută, plasându-l printre cei mai performanţi dintre ultimii ani.

Aceasta mai ales după ce, din punct de vedere al producţiei vegetale, anul 2012 urma unui an agricol nu tocmai bun. În 2012, au existat condiţii climatice bune pentru agricultură.

Condiţiile climaterice relativ moderate în prima parte a anului au fost mult mai favorabile, comparativ cu anul trecut, context în care producţia vegetală a depăşit producţia culturilor de toamnă (porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, struguri, fructe etc.). În 2012, în schimb condițiile atmosferice au fost cele mai dificile (secetă fără precedent în ultimii 23 de ani).

Dimensiunea economică a exploataţiilor agricole în anii

2005 şi 2012 Structura exploataţiilor agricole (%) 2005 2012**

Clase ESU

Număr Suprafaţă Număr Suprafaţă < 2 ESU 91,0 45,2 94,0 49,0 ≥ 2 şi < 4 ESU

Foarte mici 6,8 11,4 4,3 8,8

≥ 4 şi <8 ESU Mici 1,5 4,7 1,1 4,5 ≥ 8 şi < 16 ESU Mijlocii mici 0,4 3,9 0,3 4,0 ≥ 16 şi <40 ESU Mijlocii mari 0,2 7,2 0,2 7,1 ≥ 40 Mari, foarte

mari 0,1 27,6 0,1 26,6

TOTAL 100,0 100,0 100,0 100,0 *) Unitate de dimensiune economică (Economic Size Unit); 1 ESU = 1200 Euro **) Datele sunt estimate de autor. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică.

Serviciile agricole au înregistrat o creştere în 2012, aceasta însă ca urmare a faptului că în 2011 am asistat la o scădere în sectorul serviciilor.


168

Tipologia şi dimensiunea economică a exploataţiilor agricole în anii 2005 şi 2012

Structura exploataţiilor agricole (%) 2005 2012**

Tip de activitate agricolă (tipologia exploataţiei agricole)

Număr Supra faţă

ESU*) Număr Suprafaţă

ESU*)

Specializate în culturi de câmp 18,6 32,8 20,6 16,4 33,3 25,9 Specializate în horticultură 0,7 0,5 2,8 0,6 0,3 2,2 Specializate în culturi permanente 3,5 2,9 8,5 1,6 1,7 2,7 Specializate în creşterea animalelor erbivore

9,2 22,3 11,6 8,0 22,7 12,6

Specializate granivore 8,6 0,7 5,9 7,9 0,9 7,7 Culturi mixte 18,3 15,0 16,8 19,3 14,3 15,0 Efective mixte de animale 23,0 12,3 19,8 23,9 12,3 18,6 Exploataţii agricole mixte (efective de animale şi culturi vegetale)

17,3 12,7 14,0 21,8 13,8 15,3

Exploataţii agricole neclasificate 0,8 0,8 - 0,5 0,7 - TOTAL 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 *) Unitate de dimensiune economică (Economic Size Unit); 1 ESU = 1200 Euro. **) Datele sunt estimate de autor. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică.

Sprijinul financiar nu a fost acordat nici pentru sectorul vegetal, nici pentru sectorul animal până în prezent; perspectiva este, probabil, preconizată a fi realizată de cei vizaţi până la sfârşitul anului 2012, dacă se vor găsi fondurile necesare.

Structura valorii produc ţiei ramurii agricole în 2013

30,7%

66,8%

2,5%

Productia vegetala Productia animala Servicii agricole

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică.

S-a preconizat soluţionarea temporară prin credite trase de agricultori, urmând sǎ li se ramburseze creditele, mai puţin dobânda aferentă. Subvenţia pentru agricultură venită de la Uniunea Europeană nu funcţionează perfect, accesarea fondurilor fiind


169

deficitară în continuare. Structura producţiei agricole în anul 2012, după utilizare, arată că în 2012, 12,85% a rămas neînsămânţată. În 2012 suprafața neînsămânțată a fost fără precedent. Pentru anul 2013 nu dispunem încă de date confirmate.

1.11. Investiţiile în construcţii Analizând rezultatele obţinute de România în perioada 2010-

iunie 2013 constatăm că pe total investiţiile au înregistrat o scădere faţă de anul precedent, dintre care investiţiile pentru utilaje şi mijloace de transport s-au redus cel mai mult. Indicii investi ţiilor realizate în economia naţională în 2008-2013

În % faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent Indicatorul Anii trim.I trim.II trim.III trim.IV

Investiţii - total 2008 134,3 130,2 123,2 102,3 2009 102,7 70,3 69,4 60,1 2010 72,0 93,0 82,9 94,7 2011 96,3 93,5 115,6 122,1 2012 119,3 117,6 115,0 105,0 2013 100,31) 95,82) din total, pe elemente de structură: - construcţii noi 2008 132,5 134,8 127,8 107,3 2009 106,6 91,4 81,4 77,4 2010 70,6 83,2 77,9 89,0 2011 93,4 91,5 104,3 114,5 2012 119,5 115,8 106,7 93,3 2013 100,31) 95,82) - utilaje (total) 2008 134,7 123,9 114,4 103,6

2009 95,0 46,7 56,3 42,9 2010 69,9 103,1 83,8 99,6 2011 96,2 95,4 135,9 135,4 2012 118,7 124,8 127,1 115,9 2013 115,71) 114,92)

- alte cheltuieli *P)P 2008 146,7 149,9 136,3 78,9 2009 121,6 95,7 51,4 73,0 2010 82,2 109,7 95,4 93,3 2011 103,4 83,9 109,6 112,6 2012 107,5 94,6 102,6 112,2 2013 103,71) 107,82)

* Sunt cuprinse cheltuielile efectuate pentru lucrări geologice şi de foraj, plantaţii de vii, pomi, împăduriri, cumpărări de animale, achiziţionarea obiectelor de inventar gospodaresc de natura mijloacelor fixe etc., la sfârşitul fiecărui trimestru raportat.

1) Date rectificate 2) Date provizorii Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013


170

Pe destinaţii, investiţiile din industrie în anul 2012 și chiar în

2013 (șapte luni) au însemnat înlocuirea de utilaje vechi, creşterea capacităţii de producţie, modernizarea de tehnologii, protecţia mediului, protecţia muncii şi investiţii în alte domenii. Aceasta înseamnă că prin importurile de bunuri de capital s-a realizat completarea bunurilor de capital şi s-a asigurat sporirea, prin capitalizare, a activelor societăţilor comerciale. La toate cele trei elemente ale investiţiilor (lucrări de construcţii noi, utilaje şi mijloace de transport şi alte cheltuieli) trendurile sunt similare celui înregistrat pe total, cu observaţia că lucrările de construcţii l-au devansat totuşi, în toate perioadele, pe cel aferent utilajelor şi mijloacelor de transport.

Investiţiile realizate în economia naţională

pe elemente de structură în 2012

45,60%

45,10%

9,30%

Utilaje Constr. Noi Alte

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică

Ne obişnuisem să caracterizăm construcţiile ca sectorul cel

mai dinamic al economiei, concluzie firească în urma unei evoluţii de-a dreptul fulminante, urmată de o cădere începută în ianuarie 2009 şi continuată apoi în 2010-iulie 2013. Datele analizate scot în evidenţă evoluţii cu aproximativ aceeaşi tendinţă, atât în ceea ce priveşte categoriile de lucrări (construcţii noi, reparaţii capitale şi reparaţii curente), cu menţiunea că dinamica pe total este dată de devansarea acesteia de construcţiile noi, cât şi pe tipuri de construcţii


171

(clădiri rezidenţiale, nerezidenţiale, construcţii inginereşti) unde, ca şi în anii anteriori, un tip de construcţii, clădirile rezidenţiale, dă prevalent dimensiunea producţiei. După ianuarie 2009, se înregistrează o uşoară scădere, accentuată apoi în 2010-2012, ca efect al crizei economico-financiare. Descreşterea pe care am amintit-o poate fi pusă pe seama decontărilor ce se înregistrează mai dificile .

Investiţiile realizate pe principalele elemente de structură evidenţiază în anul 2011 comparativ cu 2010, în mod special, o creştere a ponderii investiţiilor în lucrări de construcţie.

Indicii lucr ărilor de construcţii pe elemente de structură şi pe

tipuri de construcţii (-serie brută-)

luna corespunzătoare din anul precedent = 100 Indicator 2012 2013

iul aug sep oct nov dec ian feb mar apr mai iun1) iul2) 1.I-30.VII. 2013 în % față de 1.I-

31.VII 2012 Lucrări de construcţii – total 97,3 107,5 94,0 96,2 102,3 89,8 90,8 94,2 100,2 88,9 90,1 99,8 115,4 97,8

din total, pe elemente de structură: - lucrări de

construcţii noi 100,2 116,2 107,5 95,1 104,9 91,3 83,2 75,9 95,7 78,6 79,5 92,9 106,9 88,2

- lucrări de reparaţii capitale 95,8 96,4 58,0 119,9 94,2 91,9 150,2 198,5 116,8 118,1 124,1 111,7 138,4 129,0

- lucrări de întreţinere şi reparaţii curente 90,1 89,8 81,6 87,6 99,6 85,0 94,8 133,0 105,8 109,3 108,1 113,8 130,7 114,2

din total, pe tipuri de construcţii: - clădiri 83,9 83,4 97,6 119,2 104,6 111,6 101,5 129,0 94,9 92,5 84,7 98,3 124,9 102,1din care:

- clădiri rezidenţiale 76,5 77,5 101,9 120,6 79,3 70,5 108,4 180,8 93,5 89,0 78,4 89,2 155,3 108,1- clădiri nerezidenţiale 86,9 85,6 95,9 118,6 119,1 131,3 99,5 110,9 95,5 93,8 87,1 101,8 113,9 99,9

- construcţii inginereşti 107,1 124,5 92,2 85,8 101,0 77,9 85,5 80,9 103,4 86,8 92,8 100,7 110,0 95,5

1) Date rectificate. 2) Date provizorii. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013


172

Menţionez scăderea în 2009, şi apoi în 2010, 2011 şi 2012 a numărului locuinţelor terminate, s-a înregistrat datorită reducerii, atât a fondurilor private, cât şi a fondurilor publice. În 2010 și 2011 s-au eliberat mai puţine autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, faţă de semestrul II din anul precedent. Investiţiile în economia naţională au scăzut cu aproape 8 procente în 2012 faţă de 2011, această scădere înregistrându-se după o reducere şi mai accentuată în 2011 care atinsese doar 72% faţă de 2009. În acest fel, în 2012 s-a înregistrat o diminuare a investiţiilor pe total.

Investiţiile realizate în economia naţională pe forme de proprietate şi pe elemente de structură în 2012


Cea mai mare descreştere pe semestru s-a înregistrat la

lucrările de construcţii noi, cu -14,7%, dar şi la utilaje şi la mijloace de transport. Această stare de lucruri s-a repercutat şi în unele mutaţii ce au avut loc în ceea ce priveşte structura pe ramuri a investiţiilor.

O scădere importantă a ponderii s-a înregistrat în special la alte ramuri ale economiei naţionale, exceptându-le pe cele menţionate, care prin dimensiune a anihilat creşterile, unele surprinzătoare în ramura construcţii, de la ponderea de 12,8% în 2009 la 17,9% în 2010 (cu 5,1 pp), 16,3 în 2011 și 16,2 în 2012.

Este de reţinut că alături de alte ramuri, care, aşa cum aminteam, au înregistrat o scădere importantă a ponderii investiţiilor în 2011 faţă de 2010, 2009, în mod surprinzător o scădere a ponderii investiţiilor s-a înregistrat şi în industrie. Această ramură deţinea în 2009 o pondere de 40,7%, pondere ce a scăzut în 2010 la 38,2%, adică cu -2,5 pp. Acelaşi ritm s-a înregistrat şi în 2011, iar în anul, primele şapte luni ale anului 2013 s-a stabilizat la 38%.


173

Industria continuă să reprezinte şi în momentul de faţă, unul din pilonii importanţi pe care se bazează o anumită revigorare a economiei.

1.12. Producţia de servicii

În perioada 2009-2013, comparativ cu anul anterior (2008), s-a înregistrat o scădere a indicilor serviciilor de piaţă prestate populaţiei precum şi a indicilor comerţului cu amănuntul.

Această scădere este determinată de cererea internă (element al utilizării PIB), care a înregistrat o scădere accentuată, determinată de scăderea veniturilor.

De asemenea, serviciile au atins o pondere de peste 53,1% în PIB, din care numai comerţul cu amănuntul a înregistrat o creştere substanţială.

Contribuţia serviciilor la realizarea PIB prin valoarea adăugată brută realizată în acest sector de activitate este un lucru pozitiv, care pentru România, în acest stadiu al integrării în Uniunea Europeană, înseamnă foarte mult.

În analiza structurii activităţilor de prestări servicii reţinem că activitatea de comerţ cu amănuntul a înregistrat ritmuri reduse. Deşi s-a dezvoltat şi permanentizat vânzarea prin corespondenţă şi magazine virtuale, acest tip de comercializare a înregistrat o scădere de 2,9% faţă de 2009. Scăderea a continuat şi în 2011 și 2012.

Dinamica serviciilor pentru populaţie a fost susţinută în special de activitatea hotelieră şi a restaurantelor, care nu a înregistrat creştere.

Pe scurt, în domeniul producţiei de servicii, anul 2011 reprezintă un an semnificativ prin următoarele coordonate:

• creşterea ponderii pe care serviciile o deţin în realizarea PIB;

• echilibrarea structurală a serviciilor prestate populaţiei; • reduceri diferenţiate, dar în unele domenii, aşa cum am

amintit anterior, semnificative ale producţiei în diferite zone ale acestora, care reflectă efectele cinice ale crizei economice;


174

• ocuparea unui număr însemnat de persoane în activităţile de prestări servicii, domeniu în care şi în perioada următoare trebuie să se realizeze aceleaşi evoluţii;

• menţinerea calitativă a serviciilor prestate populaţiei; • scăderea activităţii hoteliere; • depăşirea unei ponderi de 51% a contribuţiei producţiei de

servicii la realizarea PIB (în unele ţări dezvoltate, Suedia, Elveţia etc., prestările de servicii sunt de peste 70% în realizarea PIB);

• s-a dezvoltat prestarea de servicii financiar-bancare şi ale pieţei de capital în care sunt cuprinse o serie de salariaţi.

Un alt aspect privind analiza activităţii în domeniul producţiei de servicii în ţara noastră îl reprezintă volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul al autovehiculelor, al comerţului cu amănuntul al carburanţilor etc. În anul 2011 faţă de anul 2010, în acest domeniu de activitate s-a înregistrat o scădere semnificativă, continuată şi în 2012. Iată deci un alt element care denotă o evoluţie negativă a activităţii în domeniul producţiei serviciilor din ţara noastră. Cifra de afaceri în general a scăzut în toate sectoarele, ca efect al reducerii veniturilor populaţiei.

În domeniul turismului internaţional, în 2010, 2011 şi 2013, a scăzut numărul vizitatorilor străini în ţara noastră faţă de anul anterior. În principal, s-a menţinut vizita persoanelor care au relaţii de rudenie sau prietenie cu persoane din ţara noastră. În acest domeniu, cele mai multe vizite s-au efectuat din Germania, Statele Unite, Israel, Franţa, Republica Moldova şi din alte ţări în care există un număr însemnat de persoane de origine română. În anul pe care îl analizăm, rezultă că plecările vizitatorilor români în străinătate au scăzut faţă de 2009. ritmul negativ al plecărilor s-a accentuat în 2011, 2012 şi prima jumătate a anului 2013.

După cum era de anticipat, se constată o scădere a posibilităţilor persoanelor din România de a călători în străinătate, deşi au intrat în vigoare prevederile privind libera circulaţie a persoanelor în teritoriul altor state comunitare. În anul 2010-2012, peste 81,7% din călătoriile în străinătate s-au realizat cu mijloace de transport auto proprii, sub forma vizitelor şi a călătoriilor pentru


175

interes turistic în străinătate. Indicii de volum ai cifrei de afaceri din comerţ au scăzut, urmând tendinţa economică generală. Dinamica înregistrată în comerţul cu amănuntul pe parcursul anului arată un trend descendent cu o reducere accentuată începând din noiembrie 2009.

Vânzările de autovehicule, însă, cu un trend constant până în luna iulie, îşi schimbă traiectoria marcând descreşteri pe întreaga perioadă din 2009 şi până la finele anului 2012.

1.13. Comerţul internațional

După creşterile înregistrate în fiecare lună în cursul anului 2008 faţă de luna corespunzătoare din 2007 în ceea ce priveşte schimburile internaţionale din 2009 şi până în 2012, se înregistrează un recul pronunţat ca diferenţă procentuală şi trecerea de la creşterea pozitivă la cea negativă, atât la import cât şi la export.

În anul 2009 ponderea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 72,9% la export şi de 71,7% la import. Tendinţa de scădere s-a înregistrat în perioada 2010-2012, ca și în primele șase luni ale anului 2013. La export, la unele grupe de bunuri s-au obţinut creşteri (la mijloace de transport) iar la import a crescut ponderea grupei produse chimice şi mase plastice. Majoritatea grupelor de bunuri au cunoscut scăderi, cele mai afectate fiind produsele metalurgice şi produsele minerale la export, precum şi mijloacele de transport şi produsele minerale la import. Din punctul de vedere al modului în care s-au realizat importurile şi exporturile pe cele trei grupe (definitive, după prelucrare activă, pentru prelucrare pasivă), structura a fost următoarea:

• pentru export: exporturi definitive – 50,8%; exporturi după prelucrare activă – 48,8% şi exporturi pentru prelucrare pasivă – 0,4%;

• pentru import: importuri definitive – 75,2%; importuri pentru prelucrare activă – 23% şi importuri după prelucrare pasivă – 1,8%.


176

Comerţul internaţional cu bunuri la 30.06.2013 2012 1) 2013 Indicatorul

iun iul aug sep oct nov dec Ian2) feb2) mar2) apr2) mai2) Iun3) 1I-30.VI

3)

- milioane lei-

Exporturi FOB

16752,7 17165,2 15883,0 17248,3 19067,2 19078,5 14126,5 16316,8 16968,1 17572,0 17947,3 17480,0 17844,7 104128,9

INTRA UE

11894,0 11937,6 10422,8 12308,7 13747,8 13338,3 9206,9 11509,8 11971,2 12458,5 12639,8 12108,2 12691,5 73379,0

EXTRA UE

4858,7 5227,6 5460,2 4939,6 5319,4 5740,2 4919,6 4807,0 4996,9 5113,5 5307,5 5371,8 5153,2 30749,9

Importuri CIF

20931,7 20564,9 20456,0 20996,6 24120,3 21002,3 18133,7 17615,5 17883,6 20069,0 20626,0 19637,4 19510,9 115342,4

INTRA UE

15406,3 15800,4 14239,5 15764,0 18263,4 15705,2 12638,3 13098,6 13635,6 15563,1 16242,9 15009,1 15047,7 88597,0

EXTRA UE

5525,4 4764,5 6216,5 5232,6 5856,9 5297,1 5495,4 4516,9 4248,0 4505,9 4383,1 4628,3 4463,2 26745,4

Sold FOB/CIF

-4179,0 -3399,7 -4573,0 -3748,3 -5053,1 -1923,8 -4007,2 -1298,7 -915,5 -2497,0 -2678,7 -2157,4 -1666,2 -11213,5

INTRA UE

-3512,3 -3862,8 -3816,7 -3455,3 -4515,6 -2366,9 -3431,4 -1588,8 -1664,4 -3104,6 -3603,1 -2900,9 -2356,2 -15218,0

EXTRA UE

-666,7 463,1 -756,3 -293,0 -537,5 443,1 -575,8 290,1 748,9 607,6 924,4 743,5 690,0 4004,5

- milioane euro - Exporturi FOB

3756,3 3795,9 3504,0 3835,3 4197,1 4202,0 3135,9 3701,7 3872,9 4005,0 4087,1 4021,7 4020,7 23709,1 INTRA UE

2666,6 2624,6 2307,8 2734,8 3016,0 2947,4 2050,8 2628,2 2730,2 2837,0 2885,7 2791,5 2835,1 16707,7

EXTRA UE

1089,7 1171,3 1196,2 1100,5 1181,1 1254,6 1085,1 1073,5 1142,7 1168,0 1201,4 1230,2 1185,6 7001,4

Importuri CIF

4693,9 4541,4 4515,1 4668,0 5307,2 4628,7 4026,9 3999,7 4080,7 4573,2 4700,7 4519,8 4388,2 26262,3 INTRA UE

3454,1 3473,8 3152,9 3502,6 4006,6 3470,4 2815,1 2991,1 3109,7 3543,9 3708,3 3460,3 3361,5 20174,8

EXTRA UE

1239,8 1067,6 1362,2 1165,4 1300,6 1158,3 1211,8 1008,6 971,0 1029,3 992,4 1059,5 1026,7 6087,5

Sold FOB/CIF

-937,6 -745,5 -1011,1 -832,7 -1110,1 -426,7 -891,0 -298,0 -207,8 -568,2 -613,6 -498,1 -367,5 -2553,2

INTRA UE

-787,5 -849,2 -845,1 -767,8 -990,6 -523,0 -764,3 -362,9 -379,5 -706,9 -822,6 -668,8 -526,4 -3467,1

EXTRA UE

-150,1 103,7 -166,0 -64,9 -119,5 96,3 -126,7 64,9 171,7 138,7 209,0 170,7 158,9 913,9

- în % faţă de luna corespunzătoare din anut precedent4)-

Exporturi FOB

98,8 99,3 100,8 91,0 101,4 100,9 95,2 106,1 110,0 98,6 115,5 100,0 107,0

INTRA UE 100,2 100,3 95,2 89,3 102,5 97,8 91,5 102,1 105,1 99,6 119,7 98,9 106,3 EXTRA UE 95,5 97,3 113,9 95,4 98,8 109,1 103,1 117,5 123,7 96,2 106,6 102,7 108,8 Importuri CIF 100,2 101,2 103,5 92,5 107,9 90,9 92,3 101,3 101,3 95,0 105,4 89,5 93,5 INTRA UE 103,1 105,0 101,2 95,8 108,0 90,9 85,5 104,2 103,0 99,6 114,6 95,9 97,3 EXTRA UE 92,9 90,4 109,6 83,7 107,6 91,1 113,3 93,6 96,2 81,9 81,0 73,4 82,8

cumulat în % faţă de perioada cumulată din anul precedent4)-

Exporturi FOB

101,0 100,8 100,8 99,5 99,7 99,9 99,5 106,1 108,1 104,6 107,2 105,7 105,9

INTRA UE 100,4 100,4 99,8 98,4 98,9 98,8 98,3 102,1 103,6 102,2 106,2 104,7 104,9 EXTRA UE 102,5 101,7 103,2 102,2 101,9 102,6 102,6 117,5 120,6 110,9 109,7 108,2 108,3 Importuri CIF

101,2 101,2 101,5 100,4 101,2 100,1 99,5 101,3 101,3 98,9 100,6 98,1 97,3

INTRA UE 103,7 103,9 103,5 102,6 103,2 101,9 100,5 104,2 103,5 102,1 105,3 103,2 102,2 EXTRA UE 95,0 94,4 96,3 94,7 96,0 95,5 96,8 93,6 94,9 90,0 87,6 84,2 84,0 1) Date provizorii; 2) Date revizuite 3) Date estimate; 4) Calculate din valori exprimate in euro. Notă: Comerţul INTRA UE include expedierile/introducerile de bunuri către/din statele membre ale Uniunii Europene. Comerţul EXTRA UE include exporturile/importurile de bunuri către/din statele nemembre ale Uniunii Europene.

Sursa: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013


177

Se impune un prim comentariu, respectiv, importurile definitive au depăşit exporturile definitive, cu aproape 25% iar exporturile pentru prelucrare activă, deci prelucrare în exterior, folosind forţă de muncă străină, au fost mai mult decât duble comparativ cu prelucrările active, adică importurile realizate pentru a fi continuată prelucrarea în ţară în vederea exportului ulterior.

Aceste două elemente se întâlnesc, de regulă, la ţările cu un nivel scăzut de dezvoltare. Din punctul de vedere al ponderii principalelor grupe de mărfuri din Nomenclatorul combinat în totalul operaţiunilor de export pentru prelucrare activă, reţinem că ponderea esenţială au avut-o: articole de îmbrăcăminte confecţionate din ţesături tricotate sau croşetate, materii textile, maşini şi dispozitive mecanice, aparate electrice de înregistrat şi reprodus sunet şi imagini, încălţăminte şi articole similare, mijloace şi materiale de transport, produse metalurgice.

Exporturile FOB, importurile CIF şi soldul operaţiunilor de comerţ

internaţional în perioada iunie 2012 – iunie 2013



178

În total activitate de comerţ exterior, putem aprecia că aceasta a evoluat negativ din punctul de vedere al volumului, precum şi al celor două elemente, import şi export.

Reducerea exporturilor şi a importurilor, a fost stimulată şi de uşoara apreciere a monedei naţionale. Pe acest fond, elementul pozitiv al aprecierii (instabilităţii) leului are efect negativ asupra exporturilor. Mulţi dintre exportatori, fie şi-au temperat activităţile, fie au înregistrat, dacă nu pierderi, cel mult câştiguri modeste.

Pe lângă efectele crizei economico-financiare, un alt element care a determinat evoluţia exporturilor şi importurilor într-un ritm mai lent decât al importurilor, este acela că procesul de privatizare şi restructurare a determinat închiderea unor societăţi comerciale sau regii autonome sau calitatea produselor realizate nu a fost în măsură să satisfacă exigenţele beneficiarilor externi.

Principalul aspect, dincolo de structura exportului şi importului pe categorii majore de bunuri (de capital, intermediare şi de consum) îl reprezintă faptul că reducerea masivă a schimburilor de bunuri intermediare, cu precădere a importurilor, a fost de natură să diminueze capacitatea productivă a industriei, dar şi a altor activităţi, şi să afecteze în perspectivă activităţile economice din lunile următoare.

Din studiul analitic la nivelul importului şi exportului de bunuri intermediare, rezultă clar că, descreşteri importante, unele mergând până la 40% şi chiar 50%, sunt prezente la majoritatea grupelor de produse din această categorie. Astfel, la poziţia părţi si accesorii de autovehicule terestre, descreşterea la import este de peste -29%, la rulmenţi aproape -27%, construcţii şi părţi de construcţii metalice -27,4%, ţesături peste -23%, părţi şi accesorii destinate maşinilor de prelucrare a datelor -39,45% şi altele.

Ponderile în exportul românesc ale principalelor secţiuni ale Nomenclatorului Combinat în 2012, indică anumite creşteri mai semnificative la secţiunile mijloace de transport (+4,8 puncte procentuale), maşini, aparate şi echipamente electrice şi la secţiunea produse vegetale, cu câte 2 puncte procentuale; produse alimentare, băuturi, tutun cu +0,8 puncte procentuale; şi descreşteri la metale comune şi articole din acestea (-5,9 puncte procentuale); produse


179

minerale (-3,7 puncte procentuale); produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (-1,3 puncte procentuale). Celelalte secţiuni şi-au menţinut o pondere oarecum constantă. La importuri s-au înregistrat creşteri ale ponderilor la produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe; maşini, aparate şi echipamente electrice; produse alimentare, băuturi şi tutun (creşteri de ponderi pe care le regăseam şi la export), la care se adaugă creşterea ponderii la import a secţiunilor materii textile (+1,4 puncte procentuale); animale vii (+1,1 puncte procentuale). În schimb, mijloacele de transport înregistrează o descreştere drastică a ponderii (-6,7 puncte procentuale).

Din punct de vedere al dinamicii comerţului cu ţările partenere, atât la import cât şi la export, se remarcă aproape în toate cazurile scăderi, în unele cazuri importante.

În structura pe ţări, cele mai mari deficite au fost înregistrate cu Ungaria, China, Kazahstan, Austria, Germania, Federaţia Rusă.

Este totuşi de semnalat, reducerea cu circa 37% a deficitului cu Germania, datorită creşterii exportului de autoturisme, ceea ce a determinat transformarea deficitului semnificativ în 2011.

Deficitul cu Federaţia Rusă s-a redus ca urmare a scăderii importurilor de ţiţei şi gaz natural din această ţară în 2009, 2010, 2011 şi 2012.

Deficitul cu China a crescut ca urmare a creşterii importurilor de aparate telefonice pentru telefonia mobila şi pentru alte reţele, fără fir, această tară plasându-se acum pe locul 2 în ierarhia ţărilor cu care România are cele mai mari deficite.

Se remarcă reducerea excedentului cu Bulgaria ca urmare a reducerii exporturilor de produse petroliere către această ţară.

Solduri pozitive s-au înregistrat în principal cu: Serbia, Norvegia, Republica Moldova, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Liban, Gruzia, Irak, Regatul Unit, Republica Arabǎ Sirianǎ.

Ponderea cea mai mare în 2012 o deţin textilele, exporturile de textile după procesare activă reprezentând 37,5% din total exporturi şi respectiv circa 61% din total exporturi de textile. Exporturile de articole şi accesorii de îmbrăcăminte, altele decât tricotate sau


180

croşetate prelucrate în sistem lohn deţin ponderea cea mai mare în cadrul grupei de textile.

Referitor la exporturile şi importurile realizate de statele UE în perioada 2007-2013, se constată cel puţin trei caracteristici comune.

Prima caracteristică este că evoluţia în 2012 faţă de 2011 a exporturilor şi a importurilor, cu mici excepţii, Irlanda, Malta, Finlanda şi Regatul Unit, la export, respectiv, Estonia, Irlanda, Letonia şi Malta, la import, a marcat trenduri pozitive, desigur, diferenţiată de la ţară la ţară.

A doua caracteristică, că, atât la export cât şi la import, în toate ţările, s-au înregistrat evoluţii negative şi, aş spune, cu un specific dat de o magnitudine crescută plasată în intervalul 15-30% şi chiar peste această valoare în cazul importului, aici putând nominaliza, alături de România, Bulgaria, Estonia, Letonia, respectiv Finlanda.

În sfârşit, a treia caracteristică este marcată prin faptul că devansarea scăderii exporturilor de diminuarea importurilor a condus implicit la reducerea deficitului comercial.

Evoluţia deficitului comercial al statelor membre ale UE, arată sugestiv scăderea deficitului în 2012 în 16 ţări, inclusiv în România.

Astfel, întâlnim două ipostaze: state care şi-au mărit excedentul comercial în 2012 comparativ cu anul 2009: Irlanda, Belgia, Danemarca, Rep. Cehă şi Ungaria; şi ţări în care excedentul, deşi prezent în anul 2009, se menţine în continuare şi în 2011 la un nivel relativ mai redus. Este cazul Germaniei, Olandei, Suediei şi Finlandei.

Cu o reducere cu aproape 14% a deficitului, România se înscrie printre ţările cu cele mai mari reduceri ale deficitului.

În structura pe ţări, cele mai mari deficite în anul 2012 au fost înregistrate cu Ungaria, China, Kazahstan, Germania, Austria, Federaţia Rusă, spre deosebire de anul 2011 când ierarhia ţărilor cu care România înregistra cele mai mari deficite cuprindea Germania, Federaţia Rusă, Ungaria, Kazahstan, China, Austria.

Notabilă este reducerea deficitului cu Germania datorită creşterii exporturilor de autoturisme şi autovehicule pentru transportul mărfurilor.


181

De asemenea, deficitul cu Federaţia Rusă s-a redus ca urmare a scăderii importurilor de ţiţei şi gaz natural din această ţară în anul 2012 faţă de anul 2011. De altfel, importurile totale de ţiţei şi gaz natural ale României s-au redus semnificativ în 2011 şi 2012.

Criza economică globală s-a manifestat acut în domeniul comerţului exterior, în fiecare lună din 2011 înregistrându-se scăderi ale exporturilor româneşti comparativ cu lunile corespunzătoare din anul 2012, care au confirmat tendinţele manifestate anterior, începând cu 2008.

Dinamicile superioare ale exporturilor comparativ cu importurile au determinat o scădere a deficitului comercial al României.

După cum arată informaţiile prezentate dinamica exporturilor în anul 2012 a devansat dinamica importurilor.

Evoluţia numărului de exportatori şi importatori în perioada 2006 – 2012, perioadă care surprinde atât efectul aderării României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, s-a caracterizat printr-o creştere semnificativa a numărului acestora.

Evoluţia numărului de exportatori si importatori in perioada

2006-2013

21843 22000 21935 22005

68496 68935 68340 68174 68400

15962

21788 2464521933

61141 67506

80780

0

20000

40000

60000

80000

100000

2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Exportatori

Importatori



182

Este de remarcat faptul că din circa 22005 de exportatori, 745

de exportatori (cu exporturi anuale de peste 5 milioane de euro) acoperă aproape 76% din volumul exporturilor anului 2013.

În cazul importurilor, din circa 68.400 importatori, 1.110 importatori (cu importuri anuale de peste 5 milioane de euro) acoperă aproape 70% din volumul importurilor anului 2013.

Având în vederea efectele crizei economice asupra României, pe baza datelor estimate am efectuat analiza comerţului internaţional de bunuri şi pentru primele şapte luni ale anului 2013.

Datele existente în acest moment indică faptul că dinamica exporturilor în 2011 este superioară dinamicii importurilor cu un punct procentual.

Estimările pe primele șase luni ale anului 2013 arată că exporturile de produse agroalimentare (inclusiv băuturi şi tutun) au înregistrat o creştere de circa 4% în timp ce importurile au înregistrat o scădere cu circa 1,9%. Aproximativ 13% din deficitul comercial total al României în primele șase luni din anul 2013 se datorează comerţului cu produse alimentare. De remarcat că ponderea exporturilor şi importurilor de produse agroalimentare (inclusiv băuturi şi tutun) în total exporturi respectiv importuri a scăzut în primele șase luni din 2013 cu circa 0,9% în cazul exporturilor şi 2,0% în cazul importurilor.

Expedierile de produse agroalimentare că tre ţările Uniunii Europene au avut o pondere valorică de circa 69% iar introducerile de produse agroalimentare din statele membre UE au deţinut o pondere de cca. 29,7.

Principalii parteneri comerciali din Uniunea Europeană pentru exporturile de produse agroalimentare, băuturi şi tutun sunt: Italia (2% din total export produse agroalimentare, băuturi şi tutun), Bulgaria (11%), Ungaria (8%), Grecia, Germania, Spania şi Olanda (cu câte 5% fiecare).

În cazul importurilor de produse agroalimentare, băuturi şi tutun, principalii parteneri comerciali din Uniunea Europeană sunt: Ungaria (18% din total import produse agroalimentare, băuturi şi


183

tutun), Germania (12%), Bulgaria (8%), Olanda (7%), Italia şi Polonia (cu câte 6% fiecare).

Principalele ţări partenere ale României în 2012

export


Analizând structura pe ţări partenere a exporturilor şi

importurilor României, după situaţia disponibilă la nivelul anului 2012 se poate constata că ponderile cele mai mari le au la export: Germania, cu o pondere de circa 18,6% (în topul produselor exportate în această ţară fiind seturi de fişe pentru bujii, fire, cabluri, conductori, părţi şi accesorii auto, autoturisme, nave); Italia (peste 12,8%, încălţăminte, ţigări, telefoane, îmbrăcăminte, autoturisme); Franţa (7,5%, autoturisme, părţi şi accesorii auto, seturi de fişe pentru bujii, telefoane, cabluri, conductori, anvelope, rulmenţi, mobilă); Turcia (6,2%, deşeuri de fontă, fier şi oţel, produse laminate, produse petroliere, telefoane, autoturisme, părţi şi accesorii autoturisme), Ungaria (5,6%, fire, cabluri, conductori, produse


184

petroliere, anvelope, pompe, uleiuri rafinate de floarea soarelui, aparate de telefonie fără fir, componente electronice).

În topul ţărilor partenere la import, ponderea cea mai mare o deţin, ca şi în cazul exporturilor, Germania cu 17,1% (de unde România importă în principal autoturisme, părţi şi accesorii auto, medicamente, fire, cabluri, conductori) şi Italia cu 11,3% (piei, părţi de încălţăminte, produse laminate, produse petroliere, circuite), urmate de Ungaria, cu o pondere de 8,7% în total importuri (medicamente, fire, cabluri, conductori, aparate de telefonie fără fir, componente electronice), Franţa cu peste 5,8% (părţi de autovehicule, medicamente, turboreactoare, pompe, compresoare).

Principalele ţări partenere ale României în 2012

import


În cazul importurilor apar şi ţări partenere importante din spaţiul extracomunitar, cum ar fi China (telefoane, acumulatori şi baterii, transformatoare, încălţăminte, circuite electrice) cu 4,6%.


185

1.14. Populaţia şi piaţa forţei de muncă∗∗∗∗

Populaţia ocupată cuprinde toate persoanele – atât salariaţi cât şi lucrători pe cont propriu – care exercită o activitate productivă în cadrul limitelor producţiei din Sistemul European de Conturi.

Curba graficului următor arată evoluţia numărului populaţiei ocupate pe trimestre, în perioada 2008 – 2012. Populaţia ocupată a fost de 9,6 milioane de persoane, cu vârfuri în trimestrul III 2008 (9,6 milioane), respectiv, trimestrul III 2009 (9,5 milioane), pentru ca în trimestrul III 2010 să ajungă la 9,1 milioane persoane. În 2012, în trimestrul I populația totală ocupată a fost de 8,99 milioane persoane din care 6,049 milioanle salariați și 2,948 milioane lucrători pe cont propriu. Salariaţii reprezintă toate persoanele care muncesc cu titlu principal, pe baza unui contract formal sau informal, pentru o altă unitate instituţională rezidentă, în schimbul unui salariu sau a unei remuneraţii echivalente. Numărul salariaţilor, cea de a doua curbă, arată un nivel oscilând între 6,4 milioane în trimestrul I 2009 şi 6,6 milioane în trimestrul III 2009, 6,5 milioane în trimestrul II 2010, 5,9 milioane trimestrul II 2011, ajungând la 6,1 în trimestrul I 2012.

Populatia ocupată conform metodologiei Sistemului European de Conturi Editia 1995

8777,89167,2

9389,58997,2

5864,7 5936,6 5987,4 6048,8

2913,13230,6 3402,1

2948,4

9226,9 9423,59600,1

9213,2

8933,4 9159,7

9508,8

9097,2 8826,2

9173,79316,8

6505,96517,7 6532,6 6495,7 6441,4 6501,56610,6 6583,2

5926,3

5968,4

5963,9

2721,0 2905,8 3067,5 2717,52492,0

2658,2 2898,22514,0

2899,93205,33352,9

2000

3000

4000

5000

6000

7000

8000

9000

10000

2008T1 2008T2 2008T3 2008T4 2009T1 2009T2 2009T3 2009T4 2010T1 2010T2 2010T3 2011T1 2011T2 2011T3 2012T1

mii persoane

Total Salariati Intreprinzatori individuali Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică.

∗ Datele definitive pentru 2012 şi primele şase luni din 2013 sunt analizate

în subcapitolul următor


186

Acest număr diferă semnificativ de cel al salariaţilor cu care se operează în mod curent. El cuprinde totalul salariaţilor determinaţi conform conturilor, în cadrul cărora sunt luate în calcul, atât sursele de date utilizate pentru determinarea ocupării forţei de muncă, precum Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO); Ancheta privind costul forţei de muncă (S3); Ancheta structurală anuală în întreprinderi (ASA); cât si surse de date administrative (informaţii provenind de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative etc.); situaţii financiar-contabile ale societăţilor financiare.

Precizez că în numărul salariaţilor sunt incluşi şi cei ce lucrează în economia neobservată, stabiliţi conform metodologiei de calcul.

O altă categorie o reprezintă lucrătorii independenţi (pe cont propriu), aceştia fiind persoanele care sunt singurii proprietari sau coproprietari de entităţi fără personalitate juridică, în care muncesc. Din această categorie mai pot face parte: lucrătorii familiali neremuneraţi şi lucrătorii la domiciliu care produc pentru piaţă, lucrătorii care exercită, atât individual cât şi colectiv, activităţi de producţie cu privire exclusiv la consumul final sau formarea de capital pe cont propriu. Numărul acestora a oscilat între 2,5 milioane în 2009 şi 3,1 milioane în 2008, pentru ca să ajungă la 2,4 milioane în 2010, 2,6 milioane în 2011și 2,49 în 2012.

Populaţia ocupată conform metodologiei SEC este singurul indicator ce indică potenţialul uman al forţei de muncă ocupate ce poate fi utilizat la determinarea productivităţii sociale a muncii ca raport între PIB şi populaţia ocupată.

Evoluţia productivităţii muncii este, în cadrul acestei serii, destul de fluctuantă, de la niveluri pozitive ridicate cum este cel din în trimestrul III 2008 de 10,7%, la reduceri constante începând cu trimestrul I 2009 până în trimestrul I 2010, pentru ca să înregistreze o revenire la o tendinţă pozitivă, de 1,6% în trimestrul II 2010 faţă de anul precedent, de 1,9% în trimestrul III 2010 faţă de trimestrul III 2009. În 2011 și în primele șase luni din 2012 productivitatea nu a manifestat oscilații deosebite, dar a înregistrat un nivel redus.


187

Productivitatea reală pe oră marchează în principiu aceeaşi evoluţie ca şi productivitatea reala pe persoana ocupată.

În analiza populaţiei ocupate se remarcă evoluţia procentuală a structurii ocupate în ceea ce priveşte categoriile mari de salariaţi şi întreprinzători individuali. În acest context, conform şi Sistemului European de Conturi ediţia 1995, salariaţii deţin o pondere de cca. 70% din populaţia ocupată.

Pe ramuri de activitate, cea mai mare pondere o deţine agricultura cu 27,6%, urmată de industrie cu 22,5% şi transporturi cu 21%. Indicatorul populaţia ocupată din România comparativ cu alte ţări vădeşte o discrepanţă în sens negativ îngrijorătoare şi unde cred că trebuie concentrată atenţia factorilor decizionali.

În 2011, România, cu o rată de ocupare de 60,7% - se situa printre ţările cu valori sub media UE27 (pentru care valoarea indicatorului a fost de 64,5%). Valorile cele mai mari ale ratei de ocupare, în 2011 s-au înregistrat în: Olanda (76,3%), Danemarca (74,1%), Suedia (72,9%), Austria (71,4%) şi Germania (71,0%).

În majoritatea Statele Membre UE27, rata de ocupare în 2011 a fost în creştere faţă de trimestrul precedent cu excepţia a 4 State Membre în cazul cărora s-au înregistrat scăderi uşoare (intre 0,1 si 0,4 puncte procentuale): Portugalia, Lituania, Luxembourg şi Belgia. La nivelul UE 27 creşterea faţă de trimestrul precedent a fost de +0,7 p.p. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009 rata de ocupare a fost în scădere în majoritatea statelor europene. La nivelul UE 27 scăderea a fost de -0,5 p.p. Excepţie fac 6 State Membre pentru care rata de ocupare a rămas la acelaşi nivel sau a crescut uşor (cel mult 1,0 p.p.) - printre acestea şi România. În cazul României, creşterea de 0,7 p.p. înregistrată în 2011 faţă de 2010 – s-a produs pe fondul particularităţilor ocupării din ţara noastră unde sectorul agricol continuă să deţină o pondere semnificativă.

În Europa, cele mai semnificative scăderi în 2011 faţă de 2010 s-au înregistrat în: Estonia (-3,9 p.p.), Lituania (-3,3 p.p.), Bulgaria (-3,0 p.p.) şi Letonia (-2,1 p.p.).

În 2011, în România, ponderea salariaţilor în totalul populaţiei ocupate în vârstă de muncă a fost de 66,1% - una dintre cele mai reduse din Europa (penultimul loc, după Grecia). În acelaşi timp,


188

ponderea non-salariaţilor din agricultură (în principal lucrători pe cont propriu şi lucrători familiali neremuneraţi) a fost de 26,2% - cea mai mare din Europa.

Creşterea ocupării în 2011 faţă de perioadele precedente s-a produs pe fondul deplasării spre agricultură, fenomen vizibil din:

• reducerea ponderii salariaţilor (cu 2,1 p.p. mai mică în 2011 faţă de 2010);

• creşterea ponderii non-salariaţilor din agricultură (în principal lucrători pe cont propriu şi lucrători familiali): cu 3,0 p.p. faţă de 2008 şi cu 1,8 p.p. faţă de 2009.

Potrivit rezultatelor provizorii ale Anchetei Forţei de Muncă (AMIGO), în 2011, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost de 60,5%; în creştere cu +0,3 p.p. faţă de sfârşitul anului 2010.

Disparităţi teritoriale ale ratei de ocupare (%)


Privit prin prisma distribuţiei pe regiuni de dezvoltare, cea mai

mică rată de ocupare s-a înregistrat în regiunea Centru (53,2%) iar cea mai mare în regiunea Nord Est (65,3%). Rate de ocupare mai


189

mari decât media pe ţară (60,1%) s-au înregistrat numai în două regiuni unde sectorul agricol este semnificativ - Nord Est (65,3%) şi Sud Muntenia (63,2%), precum şi în Bucureşti Ilfov (62,8%) unde forţa de muncă este absorbită de sectorul serviciilor. Cele mai mari creşteri, stabilite prin indici cu bază în lanţ, s-au înregistrat în regiunile Nord Est şi Sud Muntenia, iar cele mai mari scăderi s-au evidenţiat în Bucureşti Ilfov şi SV Oltenia.

Informaţiile referitoare la „sectorul bugetar” trebuie analizate cu atenţie, deoarece datele se referă la statisticile din activităţile economice (agregate după activitatea omogenă) conform CAEN Rev.2. de: administraţie publică, învăţământ, respectiv sănătate şi asistenţă socială (inclusiv sector privat pentru învăţământ - cca.2%, respectiv cca. 4,5% pentru sănătate şi asistenţă socială), exclusiv forţele armate şi personalul asimilat (MApN, SRI, MAI etc.).

Aceste statistici nu ţin cont de forma de finanţare, scopul lor fiind cel de furnizare de informaţii pe activităţi economice conform CAEN Rev.2.

Sectorul bugetar s-a caracterizat în perioada 2009 - 2012 prin scăderi continue ale efectivului de salariaţi. Cele mai accentuate scăderi s-au înregistrat în anul 2010 şi primele nouă luni ale anului 2011..

Efectivul salariaţilor de la sfârşitul anului 2011, aparţinând sectorului bugetar, a ajuns la aproape 947 mii persoane, continuând tendinţa de scădere. Astfel, în administraţia publică au fost 199,0 mii persoane, în învăţământ 371,4 mii persoane, iar în sănătate şi asistenţă socială 357,8 mii persoane.

Comparativ cu sfârşitul anului 2010, efectivul salariaţilor s-a diminuat cu 59 mii persoane. Dintre aceştia, aproximativ 40% au provenit din administraţia publică, iar 60%, în proporţii aproape egale, din activităţile de învăţământ, respectiv sănătate şi asistenţă socială.

De asemenea, scăderi ale efectivului salariaţilor înregistrate în unităţile administraţiei publice locale, se regăsesc şi în activităţile cu caracter secundar desfăşurate de acestea, de tipul: activităţi culturale, sportive şi recreative, peisagistică şi servicii pentru clădiri, agricultură, distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor,


190

activităţi de decontaminare, construcţii, transport şi depozitare, producere şi furnizare de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, închiriere şi sub-închiriere a bunurilor imobiliare etc.

În ceea ce priveşte evoluţia câştigurilor salariale medii lunare nete în perioada 2009 - 2011, acestea s-au caracterizat, în principal, prin scăderi de la o lună la alta, cu excepţia lunilor în care s-au acordat, conform legislaţiei naţionale, premii anuale şi premii ocazionale, sume din alte fonduri.

Urmare aplicării prevederilor legale (Legea 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar), de reducere cu 25% a drepturilor salariale cuvenite personalului din sectorul bugetar, în trimestrul III 2010 s-au înregistrat cele mai scăzute valori ale câştigului salarial mediu net din ultimii ani, astfel: administraţia publică 1404 lei, învăţământ 1063 lei şi sănătate şi asistenţă socială 1036 lei.

În luna octombrie 2010, în toate activităţile sectorului bugetar, s-au înregistrat creşteri salariale, datorate plăţii premiilor ocazionale (inclusiv a primelor de vacanţă), a sumelor din alte fonduri (inclusiv pentru perioadele anterioare), a cumulului de funcţii aferente personalului didactic, precum şi a plăţii orelor suplimentar lucrate în unele unităţi sanitare. De asemenea, creşterea câştigului salarial a fost influenţată şi de disponibilizările de personal cu salarii mici din acest sector.

Cu toate acestea, comparativ cu luna iunie 2010 (lună ce a precedat aplicarea prevederilor Legii nr.118/2010), câştigurile salariale medii nete din luna octombrie s-au situat cu procente cuprinse între 18% – 21% sub nivelul lunii iunie.

Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net din luna octombrie 2010 a avut valori mai scăzute cu cca. 24% în învăţământ, cu 22% în sănătate şi asistenţă socială, respectiv cu 20% în administraţie publică. În anul 2011 salariile s-au menţinut la aceste nivele, fiind de aşteptat îngheţarea lor în 2012, sau chiar reducerea, dacă efectele crizei o vor impune.

Efectul crizei economice s-a resimţit şi în cererea de forţă de muncă din sectorul bugetar. În 2011 s-au înregistrat cele mai mari


191

scăzute valori ale ratei locurilor de muncă vacante, din anul 2005 şi până în prezent în administraţia publică, respectiv în sănătate şi asistenţă socială.

Comparativ cu anul precedent, în 2011, rata locurilor de muncă vacante a scăzut în sănătate şi asistenţă socială (cu 0,20 puncte procentuale), în administraţia publică (cu 0,11 puncte procentuale), iar în învăţământ a înregistrat o creştere (cu 0,12 puncte procentuale).

Scăderea ratei locurilor de muncă vacante a fost mai accentuată în sănătate şi asistenţă socială (cu 2,53 puncte procentuale), urmată de administraţia publică (cu 0,67 puncte procentuale), iar în învăţământ rata locurilor de muncă vacante a rămas neschimbată (0,26%).

În 2011, puţin peste 10% din totalul locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în fiecare din activităţile: administraţie publică (2,7 mii locuri vacante), respectiv sănătate şi asistenţă socială (2,4 mii locuri vacante), în timp ce în învăţământ cererea de locuri de muncă a fost de circa o mie.

Comparativ cu perioadele anterioare, în sănătate şi asistenţă socială s-a înregistrat cea mai semnificativă diminuare a numărului de locuri de muncă vacante: cu 7,8 mii locuri vacante, reprezentând mai mult de două treimi (67,5%) din numărul locurilor de muncă vacante care s-a diminuat într-un an de zile în întreaga economie, respectiv cu 0,8 mii locuri vacante faţă de trimestrul precedent.

În administraţia publică, în 2010-2011, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,7 mii, iar faţă de 2009, cu 2,2 mii. În învăţământ s-a înregistrat o uşoară creştere a cererii de forţă de muncă faţă de anul precedent, urmare începerii noului an şcolar.

În 2010, ponderea salariaţilor din administraţie publică, apărare şi asigurări sociale din sistemul public a fost de 7,8%, în scădere cu 0,3 p.p. faţă de 2009. La nivelul UE27, indicatorul a avut valoarea de 8,4%.

Între ţările Europei, evoluţiile faţă de 2010 sunt divergente: astfel tendinţa de reducere se observă în 12 ţări, creştere în 12 ţări în timp ce în 3 ţări ponderea salariaţilor din administraţie a rămas constantă comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.


192

În 2011, cu doar 6,3% dintre salariaţi care lucrau în domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale, România se plasa între ultimele 4 ţări din Europa. Ponderi mai mici s-au înregistrat doar în Cipru (4,4%), Letonia (5,4%) şi Bulgaria (5,6%).

Între ţările europene, cea mai mare pondere s-a înregistrat în Danemarca (20,2%). La nivelul UE27, valoarea indicatorului a fost de 11,2%.

Faţă de anul precedent, în aproape toate ţările europene se observă tendinţa de creştere; excepţie fac 5 ţări: Cipru, Belgia, Suedia, Finlanda şi Luxembourg. În România creşterea a fost de +0,2 p.p.

În ceea ce priveşte ponderea salariaţilor din educaţie în totalul salariaţilor valoarea înregistrată în 2010 a fost de 6,3%. Această valoare, deşi în uşoară creştere (+0,3 p.p) faţă de anul precedent, este cea mai mică din Europa.

Cele mai mari valori ale indicatorului s-au înregistrat în: Lituania (12,5%), Suedia (12,0%), Regatul Unit şi Letonia (ambele cu 11,8%) iar cele mai mici (în afară de România) în: Germania (6,6%), Bulgaria (6,8%);

Tendinţa de creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent se observă în aproape toate ţările Europei (mai puţin 4 ţări).

Informaţiile corespunzătoare formei de finanţare sunt gestionate de Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile OUG nr. 48/2005, cu completările şi modificările ulterioare. În temeiul acestei ordonanţe, ordonatorii principali de credite ai instituţiilor publice finanţate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale şi ai instituţiilor publice autonome finanţate integral din venituri proprii, depun lunar la Ministerul Finanţelor Publice, pentru luna anterioară, situaţiile privind monitorizarea numărului de posturi şi a cheltuielilor de personal, pentru aparatul propriu şi pentru instituţiile publice aflate în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, indiferent de modul de finanţare.


193

Evoluţia numărului de posturi ocupate în sectorul bugetar în perioada decembrie 2008 – decembrie 2011

1.316,11.291,5

1.197,5

1.340,9

1.367,81.379,91.383,1

1.398,81.350,6

1.160

1.210

1.260

1.310

1.360

dec ian dec ian iul aug sept oct dec

2008 2009 2010 2011

mii posturi ocupate


Numărul posturilor ocupate în sectorul bugetar, conform MFP, a fost în luna decembrie 2011 de 1190,5 mii, în scădere faţă de perioadele anterioare.

De asemenea, ca efect al OUG nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării, din luna august 2010, unele spitale din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii au trecut în reţeaua sanitară a autorităţilor administraţiei publice locale, având ca efect un transfer al numărului de posturi ocupate din administraţia publică centrală în cea locală.

Efect direct al crizei economice, fenomenul de declin al efectivului salariaţilor s-a accentuat pe tot parcursul perioadei 2009-iunie 2012.

De precizat faptul că datele lunare referitoare la efectivul salariaţilor şi câştigurile salariale medii brute şi nete sunt agregate după activitatea omogenă a unităţilor; aceasta înseamnă că pentru unităţile care desfăşoară mai multe activităţi (secundare) decât cea


194

principală, activităţile secundare sunt cuprinse, fiecare, la activităţile economice conform CAEN Rev.2 corespunzătoare.

Spre deosebire de industrie şi servicii, sectoare de activitate ce au înregistrat scăderi ale efectivului de salariaţi în ultima lună a fiecărui trimestru comparativ cu luna corespunzătoare a trimestrului precedent, în agricultură şi construcţii au existat şi uşoare creşteri, datorită caracterului sezonier al acestor activităţi. Până în trimestrul II 2010 cele mai semnificative scăderi ale efectivului de salariaţi s-au înregistrat chiar în sectoarele cu număr preponderent de salariaţi la nivelul economiei naţionale, şi anume în industrie şi servicii comerciale. În luna septembrie faţă de luna iunie 2010, efectivul salariaţilor din serviciile sociale, respectiv cele comerciale a cunoscut cele mai importante scăderi (cu 29,0 mii persoane, respectiv cu 18,7 mii persoane). Scăderea numărului de salariați a continuat și în 2011-iunie 2012.

Comparativ cu luna ianuarie 2011, efectivul salariaţilor a scăzut în toate sectoarele de activitate, cu excepţia unor uşoare creşteri înregistrate în agricultură în lunile martie, iunie şi septembrie 2011.

În luna octombrie 2011, comparativ cu luna precedentă, tendinţa de scădere a efectivului de salariaţi a continuat în toate sectoarele de activitate. Semnificative sunt scăderile efectivului de salariaţi din sectorul serviciilor sociale (-10,9 mii persoane), respectiv servicii comerciale (-9,3 mii persoane). Aceste scăderi, au reprezentat 68% din întreaga scădere a efectivului de salariaţi faţă de luna precedentă.

Pentru o prezentare cât mai cuprinzătoare a indicatorilor statistici infra-anuali, aceştia au fost estimaţi lunar pe forme de proprietate, şi anume: forma de proprietate publică – cuprinde unităţile cu proprietate integrală de stat şi majoritară de stat; forma de proprietate privată – cuprinde unităţile cu proprietate majoritar privată, integral privată şi integral străină (au fost excluse unităţile cu forma de proprietate cooperatistă şi obştească) şi forma de proprietate publică de interes naţional şi local.

Pe parcursul anului 2011, efectivul salariaţilor a scăzut cu cca. 214 mii persoane, cu preponderenţă în unităţile având forma de


195

proprietate privată. În acelaşi timp, sectorul privat, deţine, ca număr de salariaţi, ponderea majoritară din economie, de cca. 67%. În sectorul privat, în 2011, s-a înregistrat cea mai accentuată scădere a efectivului de salariaţi (-116 mii persoane).

În 2011, scăderea efectivului de salariaţi a cunoscut un ritm mai lent comparativ cu anul precedent, dar s-a mutat din sfera sectorului privat înspre cea a sectorului public. Ca număr de salariaţi, aceste unităţi deţin circa 25% din numărul total al salariaţilor din economie. Scăderea efectivului de salariaţi din unităţile cu proprietate publică de interes naţional şi local din luna octombrie 2011 faţă de începutul anului a reprezentat aproximativ 39% din întreaga diminuare.

În ceea ce priveşte întregul sector public (proprietate publică + proprietate publică de interes naţional şi local), care deţine circa 31% din numărul salariaţilor, scăderea efectivului a fost de 61 mii persoane în octombrie 2011 faţă de ianuarie 2010.

Numărul de asiguraţi cuprinde persoane cu contracte de muncă cu normă întreagă şi/sau cu timp parţial care figurează în declaraţiile privind evidenţa nominală a asiguraţilor transmise de angajatori. Nu sunt incluşi asiguraţii care, în cursul lunii au beneficiat de ajutor de şomaj sau plăţi compensatorii, chiar dacă au figurat şi în declaraţiile nominale primite de la angajatori. Sunt incluşi numai asiguraţii care au fost declaraţi cu zile lucrate egale cu zilele lucrătoare din lună, care nu au beneficiat de concedii medicale. Grupele de vârstă sunt calculate la luna de referinţa corespunzătoare.

Pentru repartizarea pe grupe de salarii brute realizate au fost cumulate veniturile în cazul asiguraţilor cu mai multe contracte de muncă.

Numărul de asiguraţi cu contract de muncă a suferit scăderi continue, atât pe total, cât şi pe grupe de vârstă. Astfel, numai în perioada iunie-decembrie 2011, numărul salariaţilor a scăzut cu 97 mii..

În ceea ce priveşte repartizarea salariaţilor pe grupe de vârstă, de-a lungul întregii perioade supuse analizei, ponderea majoritară este deţinută de salariaţii din grupa 30 – 44.


196

Sub aspectul repartizării salariaţilor pe intervale de câştiguri salariale brute realizate, în luna iunie 2008, salariaţii care realizau câştiguri brute mai mici sau egale cu 600 lei au reprezentat 22% din total, în timp ce 66% dintre aceştia au realizat câştiguri salariale brute cuprinse între 601 şi 3000 lei. De menţionat faptul că în luna iunie 2008, salariul mediu brut pe economie a fost de 500 lei.

În perioada iunie 2010 – iunie 2012 ponderea salariaţilor care au realizat câştiguri brute mai mici sau egale cu 730 lei a crescut, ajungând la cca. 21%. În acelaşi timp, ponderea salariaţilor care au realizat câştiguri salariale brute cuprinse între 730 şi 3000 lei a depăşit cu puţin 75% din totalul salariaţilor.

Cât priveşte ponderea numărului de salariaţi cu câştiguri brute realizate peste 8001 lei, aceasta a rămas constantă de-a lungul perioadei analizate şi au reprezentat cca. 1,45%.

Raportul dintre numărul locurilor de muncă vacante calculat la 1000 şomeri BIM a avut o evoluţie descendentă din anul 2008 şi până în prezent, atât în România, cât şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene.

În 2012 cele mai multe locuri de muncă vacante la 1000 şomeri BIM s-au regăsit în Olanda.

Evoluţia intrărilor în şomaj a fost oscilantă, înregistrând un punct minim în noiembrie 2008 (51242 persoane) şi unul de maxim în ianuarie 2012 (87314 persoane).

Indicele câştigului salarial real urmează îndeaproape evoluţia indicelui câştigului salarial mediu nominal net, aşa cum rezultă şi din graficul ce evidenţiază tendinţele înregistrate în ultimii doi ani. Fenomenul se explică prin diminuarea ratei de creştere a inflaţiei, de care se ţine seama la determinarea câştigului salarial real.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea primelor ocazionale (al 13-lea salariu, prime de vacanţă, prime de sărbători acordate în lunile martie/aprilie, respectiv decembrie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.


197

Câştigul salarial, atât în termeni nominali cât şi reali, a fost mai mic în majoritatea lunilor anului 2011, faţă de luna precedentă (excepţie - luna martie, când s-au acordat prime aferente sărbătorilor de Paşte, fapt ce a condus la o creştere a câştigurilor salariale nominale şi reale faţă de luna precedentă).

Pe activităţi ale economiei naţionale, valorile maxime ale câştigului salarial mediu net le deţin activităţile de intermedieri financiare (cu procente cuprinse între 115 – 146% peste media pe economie). La polul opus, cu cele mai scăzute câştiguri salariale medii nete se situează activităţile de hoteluri şi restaurante (cu procente cuprinse între 41 – 43% sub media pe economie). De menţionat faptul că, ambele secţiuni deţin ponderi apropiate ca număr de salariaţi la nivelul economiei naţionale (cca. 2-3% fiecare).

În 2011, comparativ cu anul precedent, câştigul salarial mediu net a avut o tendinţă de uşoară creştere în majoritatea activităţilor economice (cu excepţia celor aparţinând sectorului bugetar, a hotelurilor şi restaurantelor, a tranzacţiilor imobiliare şi a celor de spectacole, culturale şi recreative).

În 2011, câştigul salarial mediu net realizat în diferite activităţi ale economiei naţionale a înregistrat, atât creşteri, cât şi scăderi în aproape egală măsură. Astfel, în sectorul economic, s-au înregistrat uşoare creşteri, cea mai mare fiind în activitatea de producţie şi furnizare de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+1,8%). La polul opus, cu cea mai semnificativă diminuare a câştigului salarial mediu net, s-a situat industria extractivă (-18,9%, urmare acordării de prime pentru „ziua petrolistului” în luna precedentă).

În unităţile proprietate publică (integrală de stat şi majoritară de stat), câştigul salarial mediu net are cele mai ridicate valori. Cele mai scăzute câştiguri salariale medii nete se înregistrează în unităţile proprietate privată (majoritar privată, integral privată, integral străină), care deţin şi ponderea majoritară a numărului de salariaţi (cca. 63%). Excepţie, începând cu luna iulie 2010, urmare aplicării prevederilor Legii 118/2010, cel mai scăzut nivel al câştigului salarial mediu net a fost în unităţile proprietate publică de interes naţional şi local.


198

Numărul pensionarilor cu pensii mai mari de 1000 lei a reprezentat, la momentul analizat, doar o cincime (21,1%) din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat.

Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale a avut o evoluţie trimestrială descendentă din anul 2002 până în 2012.

În 2012, numărul pensionarilor de asigurări sociale s-a înscris în continuare pe un trend descendent ajungând la 5531 mii persoane.

În ceea ce priveşte numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat, după ce s-a înscris pe un trend continuu ascendent, începând din tr. II 2007 (4641 mii persoane), din tr. II 2010, a înregistrat o scădere, ajungând la 4759 mii persoane în 2011 și 4720 mii persoane în Trim. I 2012..

În 2011, comparativ cu trimestrul corespunzător al anului precedent, pensionarii de asigurări sociale de stat au avut posibilitatea să cheltuie în medie cu doar 26 lei (+3,6%) în plus.

În 2012, indicele pensiei reale a scăzut faţă de anul precedent (96,0% faţă de 118,1%); prin urmare, puterea de cumpărare a pensiei de asigurări sociale de stat a slăbit. În trimestrul I 2012 pensia medie pe total a fost de 766 lei/lună.

În perioada analizată, aproximativ 3/4 din totalul judeţelor au înregistrat un număr mai mare de pensionari comparativ cu cel al salariaţilor. În topul acestei grupe se află judeţele Giurgiu şi Teleorman în care raportul pensionari/salariaţi a fost de aproape 2 (1,9) pensionari la un salariat.

Municipiul Bucureşti s-a aflat la polul opus, înregistrând cea mai scăzută valoare a raportului (0,6).

Judeţele în care raportul este de 1 la 1 reprezintă o zecime din totalul judeţelor.

Potrivit rezultatelor provizorii ale Anchetei Bugetelor de Familie realizate de INS pentru 2010, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au fost de 2231 lei, valoare relativ constantă de-a lungul perioadei 2007-2012, cu scăderi din punct de vedere al valorii reale (deflatate).


199

NUMĂRUL MEDIU Şl PENSIA MEDIE LUNAR Ă A PENSIONARILOR Şl BENEFICIARILOR DE AJ SOCIAL

Pensia medie1) Număr mediu pensionari - mii -

Lei lunar Anii

Trim. I

Trim. II

Trim III

Trim. IV

Trim. I

Trim. II

Trim III

Trim. IV

Trim. II

2013 în % faţă de

trim. I

2013 2012 5531 5493 5469 5455 766 769 771 786 Pensionari -total

(l+ll+lll)*)

2013 5433 5413 795 807 101,5

2012 5523 5486 5462 5448 767 770 772 787 1.1. Pensionari de asigurări sociale - total

din care:

2013 5426 5407 796 796 101,5

2012 4720 4703 4693 4693 777 778 778 779 - pensionari de asigurări sociale de stat

2013 4683 4679 800 812 101,5

2012 642 624 610 597 313 313 314 314 - pensionari de asigurări sociale proveniţi din fostul sistem pentru agricultori

2013 584 570 323 328 101,5

2012 2 2 3 2 500 540 512 543 - pensionari de asigurări sociale din evidenta Secretariatului de Stat pentru Culte

2013 2 2 599 598 99,8

2012 2 2 2 2 1902 1897 1886 1903 - pensionari de asigurări sociale din evidenţa Casei de Asigurări a Avocaţilor

2013 2 2 1906 1986 104,2

2012 1 1 1 1 193 194 194 195 1.2. Beneficiari de ajutor social - tip pensie**)

2013 1 1 200 203 101,5

2012 7 6 6 6 239 238 237 236 III.Pensionari I.O.V.R. 2013 6 5 235 234 99,6

1) Inclusiv impozitul şi contribuţiile sociale de sănătate aferente veniturilor din pensii (O.U.G. nr.87/2000 şi OUG nr.107/2010). *) Inclusiv pensionarii din Ministerul Apărării Naţionale; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Român de Informaţii. **) Plătit din fondul de asigurări sociale. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică. Buletin statistic lunar nr. 7/2013, pg. 1


200

Structura veniturilor băneşti ale gospodăriilor atestă aceleaşi tendinţe ca şi în cazul veniturilor totale.

În 2011, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 32,3% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural.

1.15. Evoluţia economico-socială a României în perioada 1.I-30.VI.2013*‡

Pentru uşurinţa înţelegerii evoluţiei social-economice a României la zi, ţinând seama şi de momentul în care cartea va vedea lumina tiparului, consider utilă prezentarea concentrată în acest subcapitol a rezultatelor înregistrate la 30 iulie 2013.

1.15.1. Principalii indicatori macroeconomici • Produs intern brut (PIB) Produsul intern brut - date neajustate sezonier - estimat pentru

semestrul I 2013 a fost de 266.539,3 milioane lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali – cu 1,8 procente comparativ cu semestrul I 2012.

Din punct de vedere al formării produsului intern brut, în semestrul I 2013, se remarcă creşterea în volum a valorii adăugate brute din majoritatea ramurilor economice: agricultură, silvicultură şi pescuit (+6,1%), industrie (+3,9%), informaţii şi comunicaţii (+3,2%), tranzacţii imobiliare (+3,2%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+3,2%), intermedieri financiare şi asigurări (+2,1%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii (+2,1%). Valoarea adăugată brută din construcţii a scăzut cu 3,1%.

În semestrul I 2013, volumul impozitelor nete pe produs a scăzut cu 1,7% faţă de semestrul I 2012.

‡ *Date preluate din Buletinul Statistic Lunar nr. 7/2013 publicat de Institutul Naţional de Statistică


201

Analiza factorilor care au contribuit la creşterea cu 1,8% a produsului intern brut evidenţiază influenţa dominantă a industriei (+1,1%) şi a serviciilor (+0,9%).

Creşterea PIB a fost estompată de activităţile din construcţii (-0,2%).

Contribu ţia principalelor ramuri de activitate la creşterea PIB în semestrul I 2013 faţă de semestrul I 2012

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică. Buletin statistic lunar nr. 7/2013, pg. 133

Pentru analiza evoluţiei în termeni reali a principalelor

agregate macroeconomice este necesară deflatarea acestora utilizând indici de preţ corespunzători.

Produsul intern brut în preţuri curente se calculează ca sumă a valorii elementelor sale componente exprimate în preţuri curente. În mod similar, PIB în preţuri constante se determină pe baza aceleiaşi relaţii de calcul, cu menţiunea că valoarea fiecărui element component este estimată în preţuri constante pe baza indicilor de preţ corespunzători. Indicele de preţ al PIB se calculează prin raportarea valorii în preţuri curente a acestui agregat la valoarea exprimată în preţuri constante şi înglobează efectele tuturor modificărilor de preţ intervenite în economie.

Evoluţia produsului intern brut din punct de vedere al utilizării evidenţiază o creştere a exportului de bunuri şi servicii (+10,7%). Cererea internă s-a micşorat cu 3,3% ca urmare a scăderii consumului final efectiv cu 0,1%.


202

Indicii de preţ ai valorii adăugate brute în semestrul I

2013 Indicii de preţ

ai valorii adăugate

brute Produsul intern brut 104,5 Agricultură, silvicultură şi pescuit 102,1 Industria extractivă; industria prelucrătoare; producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică; gaze, apă caldă şi aer condiţionat; distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare

106,9

Construcţii 95,7 Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante

97,8

Informaţii şi comunicaţii 100,1 Intermedieri financiare şi asigurări 105,7 Tranzacţii imobiliare 100,9 Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport

105,4

Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public; învăţământ; sănătate şi asistenţă socială

112,6

Activităţi de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii

105,8

Impozite nete pe produs 106,0

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică. Buletin statistic lunar nr. 7/2013 Consumul final individual efectiv al gospodăriilor populaţiei

(rămas nemodificat faţă de semestrul I 2012), în semestrul I 2013, a fost influenţat, în sens negativ de scăderea volumului de mărfuri vândute prin comerţul cu amănuntul (-1,1%) şi de diminuarea volumului serviciilor de piaţă prestate populaţiei (-5,2%).


203

Creşterea volumului exporturilor de bunuri şi servicii (+10,7%) şi scăderea importurilor de bunuri şi servicii (-0,9%), au influenţat deficitului Balanţei comerciale şi de plăţi ale României. Astfel, în semestrul I 2013 deficitul balanţei de plăţi a fost, în termeni reali, cu 86,8% mai mic faţă de semestrul I 2012.

Din analiza factorilor care au condus la creşterea cu 1,8% a produsului intern brut se evidenţiează, din punct de vedere al utilizării PIB, contribuţia semnificativă a exportului net (+5,3%). Un efect negativ l-au avut variaţia de stoc (-2,5%) şi formarea brută de capital fix (-1,0%).

Contribu ţia elementelor de utilizări la creşterea PIB

în semestrul I 2013 faţă de semestrul I 2012 (%)

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică. Buletin statistic lunar nr. 7/2013

Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul II 2013 a fost de 154295,5 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,5% faţă de trimestrul I 2013.

Contribuţii mai importante la creşterea produsului intern brut au avut ramurile: agricultură, silvicultură şi pescuit (+4,8%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+2,3%), industrie (+1,2%).

Impozitele nete pe produs au scăzut cu 2,3%. Din punct de vedere al utilizării produsului intern brut, în

trimestrul II 2013 rezultă creşterea cu 0,4% a consumului final efectiv şi scăderea cu 0,4% a formării brute de capital fix.


204

Volumul exporturilor de bunuri şi servicii a crescut cu 2,8%, iar volumul importurilor de bunuri şi servicii a scăzut cu 1,1%.

• Investiţiile şi construcţia de locuinţe Investiţiile realizate în economia naţională în semestrul I 2013

au înregistrat o scădere cu 2,3% comparativ cu semestrul I 2012. Investiţiile în lucrări de construcţii noi s-au micşorat cu 17,1%,

în timp ce investiţiile în utilaje, inclusiv mijloace de transport au înregistrat o majorare de 15,3%, faţă de semestrul I 2012. Ramurile în care s-a realizat un volum mai mare de investiţii sunt: industrie, comerţ şi servicii.

În semestrul I 2013 au fost terminate 16859 locuinţe, cu 793 locuinţe mai mult faţă de semestrul I 2012. Majoritatea locuinţelor terminate s-a realizat din fonduri private. Acestea au reprezentat 99,6% în totalul locuinţelor terminate, numărul lor fiind mai mare cu 1264 locuinţe faţă de semestrul I 2012.

Pe regiuni de dezvoltare, cele mai multe locuinţe au fost date în folosinţă în regiunile: Nord-Est (18,9% faţă de total ţară), Sud-Muntenia (14,5%), Nord-Vest (13,4%), Bucureşti-Ilfov (13,4%), Sud-Est (13,3%).

• Evoluția prețurilor În luna iulie 2013, preţurile de consum au scăzut faţă de luna

iunie 2013 cu 0,3% pe total; preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,5%, tarifele serviciilor s-au majorat cu 0,3%, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 1,6%.

În cadrul grupei de produse alimentare s-au înregistrat creşteri de preţuri la ouă (+3,9%), la carne de porcine şi băuturi alcoolice (+0,2% fiecare), la lapte şi produse lactate (+0,1%).

Scăderi de preţuri s-au înregistrat la legume şi conserve din legume (-13,3%), la fructe şi conserve din fructe (-4,5%), la zahăr (-1,2%).

La mărfurile nealimentare s-au înregistrat creşteri de preţuri la gaze (+7,9%), la combustibili şi tutun, ţigări (+0,6% fiecare).


205

Scăderi de preţuri s-au înregistrat la energie electrică (-2,5%), la produse cultural sportive (-0,1%).

Evoluţia tarifelor la servicii a fost influenţată de creşterea tarifelor la apă, canal, salubritate (+3,0%), la reparaţii auto, electronice şi lucrări foto (+0,2%), la igienă şi cosmetică (+0,2%) şi de scăderea tarifelor la telefon (-1,1%).

În luna iulie 2013, preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,4% faţă de nivelul lunii iunie 2013. Industria extractivă a înregistrat o creştere a preţurilor cu 2,9% faţă de luna iunie 2013, datorită majorării preţurilor la extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (+6,6%), la extracţia cărbunelui superior şi inferior (+0,4%).

În industria prelucrătoare, preţurile pe total au scăzut cu 0,2% faţă de nivelul lunii iunie 2013 datorită diminuării preţurilor în industria metalurgică (-4,6%), la fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (-1,1%), fabricarea altor produse din minerale nemetalice (-0,9%), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice (-0,7%), fabricarea echipamentelor electrice (-0,6%). Creşteri de preţuri s-au înregistrat la fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (+2,3%), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite (+1,4%), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (+1,1%), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (+1,0%), repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor (+0,6%).

Preţurile pentru producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 1,9%, iar cele pentru captarea, tratarea şi distribuţia apei au crescut cu 2,5%.

Pe marile grupe industriale, în luna iulie 2013 comparativ cu luna iunie 2013, s-au înregistrat creşteri de preţuri în industria bunurilor de uz curent (+0,5%). Scăderi de preţuri s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare (-1,2%), în industria bunurilor de capital (-0,5%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-0,4%), în industria energetică (-0,2%).


206

1.15.2. Evoluții sectoriale • Industrie

Indicii produc ţiei industriale

- serie bruta - Iulie 2013 fa ţă de:

Iunie 2013 Iulie 2012 1.I-31.VII.2013 faţă de

Industrie - total 107,2 111,4 111,4 - pe sec ţiuni: Industria extractivă 98,1 99,9 99,9 Industria prelucrătoare

107,4 113,3 108,4

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat

108,3 98,6 98,6

- pe marile grupe industriale:

Industria bunurilor Intermediare

106,8 111,6 107,7

Industria bunurilor de Capital

108,6 118,4 111,8

Industria bunurilor de folosinţă îndelungată

103,4 110,6 111,7

Industria bunurilor de uz Curent

105,6 106,7 103,8

Industria energetică

106,8 98,3 95,0

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică. Buletin statistic lunar nr. 7/2013 • Comparație cu luna precedentă Producţia industrială realizată în luna iulie 2013, comparativ

cu luna iunie 2013, a înregistrat o creştere pe ansamblu cu 7,2%, datorită creşterilor înregistrate la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer (+8,3%) şi în industria


207

prelucrătoare (+7,4%). În industria extractivă s-a înregistrat o scădere de 1,9%.

În industria extractivă s-au înregistrat creşteri la extracţia cărbunelui superior şi inferior (+26,7%), la alte activităţi extractive (+11,9%), la extracţia minereurilor metalifere (+5,7%) şi la extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (+2,0%). Scăderi s-au înregistrat la activităţi de servicii anexe extracţiei (-13,5%).

În industria prelucrătoare, s-au înregistrat creşteri în ramurile: fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice (+28,2%), fabricarea altor produse din minerale nemetalice (+22,8%), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (+19,6%), fabricarea altor mijloace de transport (+18,5%), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (+13,5%), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii (+10,2%), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (+9,7%), alte activităţi industriale n.c.a. (+8,2%), tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţăminte; prepararea şi vopsirea blănurilor (+7,3%), fabricarea produselor textile (+7,1%), industria metalurgică (+7,1%).

Scăderi s-au înregistrat în ramurile: repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor (-9,1%), fabricarea băuturilor (-6,9%), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice (-1,7%).

Pe marile grupe industriale, s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (+8,6%), în industria bunurilor intermediare (+6,8%), în industria energetică (+6,8%), în industria bunurilor de uz curent (+5,6%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,4%).

Indicele valoric al cifrei de afaceri în industrie a crescut pe total industrie cu 5,2%, datorită industriei bunurilor intermediare (+7,8%), industriei bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,9%), industriei bunurilor de uz curent (+5,9%) şi industriei bunurilor de capital (+3,0%). În industria energetică s-a înregistrat o scădere de 0,2%.


208

• Comparaţie cu luna corespunzătoare din anul precedent În luna iulie 2013 comparativ cu luna iulie 2012, producţia

industrială a înregistrat o creştere de 11,4%. Creşteri s-au înregistrat în industria prelucrătoare (+13,3%). La producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a înregistrat o scădere de 1,4%, iar în industria extractivă scăderea a fost de 0,1%.

În industria prelucrătoare, cele mai mari creşteri s-au înregistrat în ramurile: fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice (+41,6%), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a prepartelor farmaceutice (+28,8%), fabricarea produselor textile (+24,5%), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (+24,0%), fabricarea echipamentelor electrice (+21,7%), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice (+21,1%), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite (+18,5%), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a. (+18,5%), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (+15,8%), fabricarea altor produse din minerale nemetalice (+12,4%), fabricarea altor mijloace de transport (+10,5%), fabricarea de mobilă (+10,2%), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (+9,6%), alte activităţi industriale n.c.a. (+9,5%), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (+8,5%), industria alimentară (+8,2%).

Scăderi s-au înregistrat în ramurile: fabricarea băuturilor (-17,4%), fabricarea produselor din tutun (-14,8%), industria metalurgică (-13,1%), repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor (-9,0%), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (-8,1%).

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (+18,4%), în industria bunurilor intermediare (+11,6%), în industria bunurilor de folosinţa îndelungată (+10,6%), în industria bunurilor de uz curent (+6,7%).

Scăderi s-au înregistrat în industria energetică (-1,7%). În luna iulie 2013, indicele valoric al cifrei de afaceri totală (cifra de afaceri totală provine atât din activitatea totală, cât şi din activităţile


209

secundare ale întreprinderilor cu profil industrial) a unităţilor industriale a fost mai mare cu 8,9%, comparativ cu luna iulie 2012, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+23,6%), în industria bunurilor de uz curent (+8,4%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+4,1%) şi în industria bunurilor intermediare (+3,1%). În industria energetică s-a înregistrat o scădere de 4,4%.

Productivitatea muncii în industrie a înregistrat o creştere cu 11,1% în luna iulie 2013 faţă de luna iulie 2012, datorită creşteri productivităţii muncii în industria prelucrătoare (+12,3%) şi la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+8,8%). În industria extractivă productivitatea muncii a scăzut cu 0,6%.

• Comparaţie cu perioada 1.I. - 31.VII.2012 Seria brută a indicilor, în perioada 1.I-31.VII.2013, indică

faptul că producţia industrială a crescut cu 6,9%, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2012. Creşteri s-au înregistrat la industria prelucrătoare (+8,4%) şi în industria extractivă (+5,3%). La producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a înregistrat o scădere de 5,4%.

În industria prelucrătoare s-au înregistrat creşteri în ramurile: fabricarea echipamentelor electrice (+19,4%), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (+15,3%), fabricarea altor mijloace de transport (+13,1%), repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor (+11,7%), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice (+11,4%), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (+10,5%), fabricarea de mobilă (+10,1%), fabricarea produselor textile (+7,7%), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a. (+7,2%), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (+6,9%).

Scăderi s-au înregistrat la fabricarea produselor din tutun (-16,4%), industria metalurgică (-8,8%), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (-7,6%).


210

În perioada 1.I-31.VII.2013, cifra de afaceri din industrie pe total, în termeni nominali, a fost mai mare cu 4,7% faţă de perioada 1.I-31.VII.2012, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+17,8%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,5%), în industria bunurilor de uz curent (+2,7%), în industria bunurilor intermediare (+1,0%). În industria energetică s-a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de 12,6%.

Productivitatea muncii în industrie a înregistrat o creştere de 5,5% în perioada 1.I-31.VII.2013 faţă de perioada 1.I-31.VII.2012, datorită creşterii productivităţii din industria prelucrătoare (+6,3%), industria extractivă (+4,1%) şi la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+3,7%).

• Resursele de energie primară Principalele resurse de energie primară, în perioada 1.I.-

31.VII.2013, au totalizat 17405,1 mii tone echivalent2) petrol (din care 12297,6 mii tone echivalent petrol din producţia internă), în scădere cu 12,4% faţă de perioada 1.I.-31.VII.2012, ca urmare a scăderii importului de resurse de energie primară cu 22,1% şi a producţiei cu 7,6%.

Producţia de energie electrică, în perioada 1.I.-31.VII.2013, a însumat 33311,3 milioane kWh, în scădere cu 6,0% faţă de perioada 1.I.-31.VII.2012. Cea mai mare parte din producţie, continuă să se obţină în termocentrale clasice (42,1%), urmată de hidrocentrale (29,9%).

Consumul final de energie electrică în perioada 1.I.-31.VII.2013 a fost de 28971,4 milioane kWh, cu 7,5% mai mic faţă de perioada 1.I.-31.VII.2012; consumul populaţiei a scăzut cu 1,3%, iar iluminatul public a scăzut cu 9,5%. Exportul de energie electrică a scăzut cu 11,3%.

• Construcţii În luna iulie 2013, lucrările de construcţii au înregistrat o

creştere cu 15,4% faţă de luna iulie 2012, creştere constatată, pe elemente de structură, la lucrări de reparaţii capitale (+38,4%), la


211

lucrări de întreţinere şi reparaţii curente (+30,7%) şi la lucrări de construcţii noi (+6,9%), iar pe tipuri de construcţii, la clădiri rezidenţiale (+55,3%), la clădiri nerezidenţiale (+13,9%) şi la construcţii inginereşti (+10,0%).

În luna iulie 2013 s-au eliberat, pentru clădiri rezidenţiale, 4115 autorizaţii de construire, cu 15,5% mai mult faţă de iunie 2013 şi cu 6,7% mai mult faţă de luna corespunzătoare din anul 2012.

• Agricultur ă La data de 30 august 2013, comparativ cu aceeaşi dată a

anului 2012, suprafeţele recoltate au fost mai mari la toate culturile: grâu, secară şi triticale (+216,3 mii hectare), rapiţă pentru ulei (+197,5 mii hectare), orz de toamnă (+73,3 mii hectare), orzoaică de toamnă (+10,3 mii hectare), orzoaică de primăvară (+9,5 mii hectare) şi ovăz (+8,3 mii hectare).

Randamentele în anul 2013 sunt superioare faţă de cele din anul 2012.

• Comerţ şi servicii • Comparaţie cu luna precedentă În luna iulie 2013, volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor

cu activitate principală de comerţ cu amănuntul cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 10,1% comparativ cu luna iunie 2013, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule, în magazine specializate (+19,1%), la vânzarea produselor nealimentare (+8,6%) şi la vânzarea produselor alimentare (+5,0%).

Volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul al autovehiculelor şi motocicletelor; întreţinerea şi repararea acestora, a fost mai mare cu 5,2% în luna iulie 2013, faţă de nivelul lunii iunie 2013. Creşteri s-au înregistrat la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+14,1%), la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+6,1%), la comerţul cu autovehicule (+5,1%) şi la întreţinerea şi repararea autovehiculelor (+2,3%).


212

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei în luna iulie 2013 a înregistrat o creştere de 8,7% comparativ cu luna iunie 2013.

La comerţul cu ridicata, în luna iulie 2013, indicele valoric al cifrei de afaceri a crescut cu 9,6% faţă de luna iunie 2013.

În luna iulie 2013, la serviciile de piaţă prestate în special întreprinderilor s-a înregistrat o cifră de afaceri, în termeni nominali, mai mare cu 2,8% comparativ cu luna iunie 2013.

• Comparaţie cu luna corespunzătoare din anul precedent În luna iulie 2013, volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor

cu activitate principală de comerţ cu amănuntul cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 1,0% comparativ cu luna iulie 2012.

Produsele care se comercializează prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet au înregistrat o creştere cu 36,6%. Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule a scăzut cu 1,0% faţă de iulie 2012.

Volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul al autovehiculelor şi motocicletelor; întreţinerea şi repararea acestora, a înregistrat, în luna iulie 2013, o creştere de 4,4% comparativ cu luna iulie 2012.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei în luna iulie 2013, a înregistrat o cifră de afaceri cu 1,1% mai mare, comparativ cu luna iulie 2012. S-au înregistrat scaderi la coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-24,2%), la jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-5,6%) şi la hoteluri şi restaurante (-0,6%). La activităţi ale agenţiilor turistice şi a tur-operatorilor, alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică s-a înregistrat o creştere de 24,0%, iar la spălarea, curăţarea (uscată) articolelor textile şi a produselor din blană s-a înregistrat o creştere de 15,3%.

În luna iulie 2013, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, în termeni nominali, a crescut cu 5,2%, comparativ cu luna iulie 2012.

La serviciile prestate în special întreprinderilor, s-a înregistrat o cifră de afaceri în termeni nominali, mai mare cu 8,3%.


213

• Comparaţie cu perioada 1.I-31.VII.2012 În perioada 1.I-31.VII.2013, comparativ cu perioada 1.I-

31.VII.2012, volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu amănuntul cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor a înregistrat o scădere de 0,7%.

Comercializarea produselor prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet, sistem preferat de segmentul de populaţie cu venituri mari şi cu puţin timp la dispoziţie, a înregistrat o creştere de 24,1%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule a scăzut cu 5,5%.

Volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, a înregistrat în perioada 1.I-31.VII.2013, o scădere de 0,8% comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2012.

Serviciile de piaţă prestate populaţiei în perioada 1.I-31.VII.2013, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2012 au înregistrat o scădere de 3,9%.

Cifra de afaceri pentru comerţul cu ridicata, în termeni nominali, a crescut cu 2,7% comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2012.

Serviciile de piaţă prestate în special întreprinderilor au înregistat o cifră de afaceri, în termeni nominali, mai mare cu 7,8% comparativ cu cea înregistrată în perioada 1.I-31.VII.2012.

• Comerţ internaţional cu bunuri Exporturile FOB realizate în semestrul I 2013 au fost de

104128,9 milioane lei (23709,1 milioane euro), valoarea acestora fiind mai mare cu 6,1% faţă de semestrul I 2012, calculat la valori exprimate în lei, respectiv cu 5,9% mai mare, calculat pe baza valorilor exprimate în euro.

În structura exporturilor, trei din cele zece secţiuni de bunuri din Clasificarea Standard de Comerţ Internaţional (CSCI Rev. 4) deţin împreunǎ 75,9% din totalul exporturilor, după cum urmează: maşini şi echipamente de transport (42,7%), produse prelucrate,


214

clasificate în principal după materia primă (17,7%) şi articole manufacturate diverse (15,5%).

Importurile CIF în semestrul I 2013 au însumat 115342,4 milioane lei (26262,3 milioane euro), valoarea acestora fiind mai mică faţă de semestrul I 2012 cu 2,6% la valori exprimate în lei, iar la valori exprimate în euro au scăzut cu 2,7%.

În structura importurilor, patru din cele zece secţiuni de bunuri din Clasificarea Standard de Comerţ Internaţional (CSCI Rev. 4) deţin împreunǎ 79,9% din totalul importurilor, dupǎ cum urmeazǎ: maşini şi echipamente de transport (34,7%), produse prelucrate, clasificate în principal după materia primă (21,5%), produse chimice şi produse conexe nespecificate în altă parte (14,8%) şi articole manufacturate, diverse (8,9%).

Deficitul comercial în semestrul I 2013 a fost de 11213,5 milioane lei (2553,2 milioane euro) în preţuri FOB/CIF, mai mic cu 9045,6 milioane lei (2057,9 milioane euro) decât cel înregistrat în semestrul I 2012.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în semestrul I 2013 a fost de 73379,0 milioane lei (16707,7 milioane euro) la expedieri şi de 88597,0 milioane lei (20174,8 milioane euro) la introduceri, reprezentând 70,5% din total exporturi şi 76,8% din total importuri.

• Turism • Comparaţie cu luna corespunzătoare din anul precedent Sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de

cazare turistică în luna iulie 2013 au înregistrat o scădere cu 1,6%, comparativ cu luna iulie 2012.

Înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică au înregistrat o scădere cu 4,2% în luna iulie 2013 faţă de luna iulie 2012.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna iulie 2013 a fost de 33,4% pe total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în scădere cu 1,5 puncte procentuale faţa de luna iulie 2012. La hoteluri s-a înregistrat un indice de


215

utilizare netă a locurilor de cazare de 41,7%. Pe zone turistice, cel mai mare indice a fost cel aferent zonei: “Staţiuni balneare” (57,3%).

Sosirile vizitatorilor străini în România în luna iulie 2013 au fost în creştere cu 3,2% faţă de luna iulie 2012. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (93,6%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 53,1% provin din statele Uniunii Europene. Plecările vizitatorilor români în străinătate au fost în creştere cu 5,1%, comparativ cu luna iulie 2012. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate (77,6% din numărul total de plecări).

• Comparaţie cu perioada 1.I-31.VII.2012 Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în

perioada 1.I-31.VII.2013 au înregistrat o creştere cu 3,3% faţă de cele din perioada 1.I-31.VII.2012 .

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în perioada 1.I-31.VII.2013 au reprezentat 78,1% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,9% din numărul total de sosiri.

Sosirile în hoteluri în perioada 1.I-31.VII.2013 au deţinut o pondere de 74,9% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere cu 1,7% faţă de perioada 1.I-31.VII.2012. Înnoptarile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.I-31.VII.2013 au înregistrat o scădere cu 0,6% faţă de cele din perioada 1.I-31.VII.2012.

Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în perioada 1.I-31.VII.2013 au reprezentat 80,9% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 19,1%. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1.I-31.VII.2013 a fost de 22,9% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 1,2 puncte procentuale faţă de perioada 1.I-31.VII.2012. La hoteluri s-a înregistrat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 28,5%.

Sosirile vizitatorilor străini în România înregistrate la punctele de frontieră, în perioada 1.I-31.VII.2013 au fost în creştere cu 1,2%


216

faţă de perioada 1.I-31.VII.2012. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (93,9%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 58,7% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din: Ungaria (31,1%), Bulgaria (23,7%), Germania (9,3%), Italia (7,1%), Polonia (6,2%) şi Austria (4,3%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în perioada 1.I-31.VII.2013 au fost în creştere cu 3,1%, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2012. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate (76,5% din numărul total de plecări).

• Câştiguri salariale Câştigul salarial nominal mediu brut pe economie în luna iulie

2013 a fost de 2259 lei, iar cel net de 1635 lei. Câştigul salarial mediu brut şi cel net au crescut cu 1,8% faţă de nivelul lunii iunie 2013. Câştigurile salariale medii nete în luna iulie 2013, pe principalele

activităţi ale economiei (secţiuni CAEN Rev.2)

*) Exclusiv forţele armate şi personalul asimilat (Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii etc.). Sursa de date: Institutul Național de Statistică, Buletin Statistic nr. 7/2013


217

Faţă de luna iulie a anului 2012, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,1%. În luna iulie 2013, raportul dintre indicele câştigului salarial nominal mediu net şi indicele preţurilor de consum a fost 102,1% comparativ cu luna precedentă, 100,7% faţă de luna corespunzătoare a anului 2012 şi 122,9% comparativ cu luna octombrie 1990.

• Piaţa forţei de muncă În luna iulie 2013, efectivul salariaţilor a fost de 4381,1 mii

persoane, cu 1,1 mii persoane mai mic decât în luna iunie 2013. Diferenţele efectivului de salariaţi∗∗∗∗) din luna iulie 20131)

faţă de luna iulie 2012, pe principalele activităţi ale economiei (secţiuni CAEN Rev.2)

*) Exclusiv forţele armate şi personalul asimilat (Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii etc.). Sursa de date: Institutul Național de Statistică, Buletin Statistic nr. 7/2013


218

Rata locurilor de muncă vacante în trimestrul II 2013 (luna de mijloc a trimestrului) a fost de 0,70%, în creştere faţă de trimestrul I 2013 (0,66%) şi mai mare faţă de trimestrul II 2012 (0,59%).

Pe activităţi economice, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante, în trimestrul II 2013, s-au înregistrat la activităţi de spectacole, culturale şi recreative (3,43%), alte activităţi de servicii (2,76%), administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public, exclusiv forţele armate şi personalul asimilat (1,61%), distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (1,43%), sănătate şi asistenţă socială (1,17%), industria prelucrătoare (0,94%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (0,84%), intermedieri financiare şi asigurări (0,79%). Pe grupe majore de ocupaţii, cele mai ridicate rate s-au înregistrat pentru tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic (0,97%), muncitori necalificaţi (0,95%), specialişti în diverse domenii de activitate (0,85%), operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente (0,84%).

• Şomaj Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională Pentru

Ocuparea Forţei de Muncă, numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iulie 2013 era de 466,9 mii persoane. Comparativ cu luna iulie din anul 2012, numărul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă a fost mai mare cu 37,9 mii persoane. Din numărul total al şomerilor înregistraţi, femeile reprezentau 42,5%.

Rata şomajului înregistrat în luna iulie 2013 a fost de 5,3% în raport cu populaţia activă civilă totală (4,9% în luna iulie 2012). Rata şomajului pentru femei a fost cu 1,1 puncte procentuale mai mică decât cea înregistrată pentru bărbaţi (4,7% faţă de 5,8%).

Rate ridicate ale şomajului s-au înregistrat în judeţele: Vaslui (10,0%), Mehedinţi (9,9%), Teleorman (9,6%), Galaţi (9,4%), Dolj (9,0%), Buzău (8,2%), Olt (8,0%), Gorj (7,9%), Dâmboviţa (7,7%), Covasna (7,3%), Giurgiu (7,1%), Călăraşi şi Ialomiţa (6,8% fiecare), Alba (6,7%), Bacău şi Harghita (6,5% fiecare), Hunedoara (6,2%), Vâlcea (6,1%), Argeş şi Brăila (5,9% fiecare), Prahova (5,8%), Sălaj


219

(5,7%), Suceava (5,6%), Botoşani şi Neamţ (5,5% fiecare), Tulcea şi Vrancea (5,4% fiecare), Iaşi şi Mureş (5,3% fiecare).

Cele mai scăzute rate ale şomajului au fost în judeţele: Municipiul Bucureşti (2,1%), Ilfov (1,8%) şi Timiş (1,7%).

• Asigurări sociale Numărul mediu al pensionarilor în trimestrul II 2013 a fost de

5413 mii persoane, în scădere cu 20 mii persoane faţă de trimestrul I 2013.

Pensionarii de asigurări sociale au reprezentat 99,9% din numărul total de pensionari; în cadrul acestei categorii, comparativ cu trimestrul I 2013, numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat s-a micşorat cu 4 mii, iar cel al pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (570 mii persoane) a scăzut cu 14 mii persoane.

Pensia medie lunară a pensionarilor de asigurări sociale de stat în trimestrul II 2013 a fost de 812 lei lunar, în creştere cu 1,5% faţă de trimestrului I 2013; pensia medie lunară a pensionarilor de asigurări sociale proveniţi din fostul sistem pentru agricultori a fost de 328 lei lunar, în creştere cu 1,5% faţă de trimestrul I 2013. Raportul dintre pensia medie de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă, cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia socială de sănătate) şi câştigul salarial mediu net în trimestrul II 2013 a fost de 61,9%.

Capitolul 2

��

Starea social-economică a României în perioada 1997-2000

2.1. Starea social-economică generală

În noiembrie 1996, ca urmare a scrutinului electoral, la guvernarea ţării s-a instalat un guvern de coaliţie format din Convenţia Democrată Română, Uniunea Social-Democrată şi UDMR.

În acel moment, toţi cei care au votat pentru aceste formaţiuni politice, şi nu numai ei, au gândit că în România s-au realizat două lucruri esenţiale:

a) În primul rând, un guvern minoritar al PDSR, susţinut de alte trei formaţiuni politice, respectiv PRM, PUNR şi PSM, a organizat alegerile şi a predat guvernarea unei alte coaliţii, aspect care trebuie să se înscrie, fără doar şi poate, în contextul democratizării vieţii social-politice din ţara noastră;

b) În al doilea rând, având în vedere situaţia grea în care economia României se afla în acel moment, respectiv trimestrul IV al anului 1996, toţi am gândit că o astfel de alternanţă la guvernare va deveni, în mod cert, un lucru pozitiv, în sensul că aceia care au stat patru ani în opoziţie au gândit suficient de clar unde au fost erorile, neajunsurile sau greşelile săvârşite de echipa aflată la guvernare, condusă de premierul Nicolae Văcăroiu, şi, în acest context, au avut timp suficient, pe lângă interven-ţiile şi presiunile parlamentare, să gândească un program de guvernare, oricum, mai aproape de realităţile din România.


222

Cu aceste gânduri s-a pornit la drum, cu speranţa declarată sau nedeclarată a tuturor că vom fi martorii unui reviriment economic, cu consecinţe clare asupra nivelului de trai al populaţiei.

Pe acest fond, se aştepta ca în domeniul economic să fie întreprinse măsuri urgente, toată suflarea gândind că această coaliţie guvernamentală va fi mult mai reformistă decât cea pe care o înlocuise în noiembrie 1996.

De asemenea, lumea gândea că vor avea loc o reformă şi o privatizare într-un ritm mai alert, dătătoare de speranţa că, dacă reforma impune unele sacrificii, aceasta va fi scurtată la maximum şi va avea efecte cât mai restrânse asupra populaţiei.

În altă ordine de idei, chiar dacă nimeni nu a anticipat ofertele glumeţe ale candidatului CDR la funcţia de preşedinte în campania electorală din 1996, cum că va aduce în ţară fabuloase investiţii şi credite de peste 60 miliarde de dolari, toată lumea gândea că, în această direcţie, plecând de la elementul esenţial că rotaţia guver-namentală se produsese în condiţii mai mult decât normale, investitorii străini şi cei români vor fi atraşi în perspectiva participării la investiţii, sub formă de participare la capitalul social, retehno-logizare sau a procesului de privatizare a marilor întreprinderi.

Aceasta ar fi avut un efect cu totul deosebit asupra economiei româneşti, în sensul că, în modul cel mai clar, în acest stadiu România avea nevoie acută de investiţii.

Şi aceste investiţii au un potenţial net superior creditelor ex-terne, pentru că acţionează în mod benefic pentru economia României şi, în acelaşi timp, sunt avantajoase cel puţin pentru următoarele considerente:

• cei care se vor încumeta să investească vor avea, în mod cert, un studiu propriu în baza căruia îşi propun termene şi obiective;

• investiţiile masive de capital creează noi locuri de muncă, ceea ce înseamnă absorbţia unei părţi din populaţia ce va fi disponibilizată şi, mai ales, din rândul celei care se află deja în stare de şomaj;

• desfacerea produselor pe piaţa externă va fi mult uşurată, câştigarea pieţelor externe va fi mult mai facilă, ca efect


223

al faptului că aceia care vor investi se vor gândi cu necesitate la piaţa unde vor putea să valorifice rezultatele acestor investiţii;

• introducerea unui management adecvat, fiind clar că toţi vor înţelege că acolo unde investesc trebuie să şi administreze şi trebuie să aplice metode moderne şi alte perspective de profitabilitate;

• creşterea veniturilor populaţiei ce va fi atrasă în aceste sfere de activitate are la bază investiţii interne şi externe, pentru a fi asigurată;

• relaxarea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale, în sensul că se creează premise ca o parte semnificativă a populaţiei, care în prezent beneficiază de ajutoare sociale, să se încadreze în muncă şi, în felul acesta, va fi mai uşor pentru cei care sunt chemaţi să construiască bugetul asigurărilor sociale, chiar bugetul de stat, şi să găsească veniturile care vor avea o distribuţie mai extinsă;

• crearea unor surse suplimentare pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, prin dezvoltarea afacerilor, precum şi prin sporirea numărului de salariaţi cu venituri mari;

• declanşarea constituirii unei structuri economice naţio-nale, complementară sau cel puţin în concordanţă cu nevoile de integrare europeană; se are în vedere mai ales faptul că investitorii străini vor veni în ţara noastră doar cu acele activităţi care au perspectivă de afaceri şi care sunt determinante pe piaţa europeană şi, pe plan mai larg, pe cea internaţională;

• îmbunătăţirea pregătirii profesionale a personalului an-gajat;

• aceste investiţii de capital străin nu se constituie într-o povară pentru Guvernul României, deoarece problema rambursării acestora nu se pune nici un moment;

• problema restructurării economice, în concordanţă cu cerinţele şi nevoile actuale, este asigurată.


224

• slăbirea presiunii asupra monedei naţionale, care se va putea stabiliza în raport cu valutele liber convertibile, prin măsuri economice solide;

• reducerea dobânzilor bancare la creditele acordate, ceea ce va determina sporirea rolului băncilor la procesul de investiţii, producţie şi comercializare.

Iată deci avantaje care izvorau din contextul aşteptărilor cum că instalarea la guvernare a acestei coaliţii va crea perspectiva ca imensa sumă de 60 miliarde de dolari SUA să intre în ţară.

În acelaşi timp, problema majoră care trebuia pusă într-o asemenea perspectivă era aceea de a se reconsidera politica fiscală vizavi de investitorii străini, pentru că investiţiile sub forma banilor nu au nici graniţă şi nici miros; ele merg acolo unde există condiţii de profitabilitate, iar legislaţia ţării respective garantează, pe termen lung, siguranţa şi securitatea lor.

Cu acest crez, poate, şi cu anticipaţie, au plecat la drum cei care au crezut atunci că momentul unei schimbări era necesar şi că noul arc guvernamental se va pune pe treabă în această perspectivă.

Fără a glumi, mai trebuie să am în vedere că s-a decretat atunci şi existenţa unui număr suficient de mare de specialişti, care au o gândire liberală şi care pot să se implice în programele de dezvoltare economică şi socială a României, fără teama de a greşi imediat.

Situaţia părea credibilă, în sensul că, după patru ani sau şase ani de opoziţie, aceşti politicieni s-au maturizat, şi-au creat un standard de politicieni şi puteau contribui, prin ceea ce gândeau şi trebuiau, apoi, să facă, la stoparea declinului economiei româneşti şi la relansarea acesteia.

Numai că acest arc guvernamental nou a adus pe tapetul politicii româneşti o idee care a fost total dezastruoasă, şi anume „teoria algoritmului“.

A durat mult aplicarea teoriei împărţirii locurilor în noul guvern, s-a găsit şi un păstor al acestuia, în persoana lui Victor Ciorbea, numai că lucrurile au un miros greu de acceptat, încă de la început, în sensul că Victor Ciorbea, primar general al Capitalei, trece în funcţia de premier fără a se retrage de la portofoliul de primar general, creând deja ambiguitate.


225

Oricum, nu este cazul să analizăm performanţa unuia dintre cei trei prim-miniştri care s-au succedat de-a lungul celor patru ani, deoarece, în mod corect, nici o etapă nu poate fi asimilată unor rezultate semnificative în perioada respectivă.

Erorile s-au ţinut lanţ, iar lipsa de maturitate şi de profunzime a fost mai mult decât dezgustătoare.

Aşa, de pildă, domeniul privatizării, căruia în campania electorală din 1996 i s-a acordat cea mai mare atenţie, a fost sucit şi învârtit în toate felurile, a fost condus pe bază de ordonanţe, ordonanţe de urgenţă şi tot felul de acte juridice care, în cele din urmă, nu au avut efectul scontat, fiind evident că am avut de-a face cu o privatizare „on the spot“, iar sumele încasate au mers direct în consum, astfel că, la sfârşitul mandatului, adică în anul 2000, cei ce au păstorit, sub formă de executiv, economia României chiar nu s-au putut lăuda cu nici o realizare, în nici un domeniu.

Poate că ar fi de făcut o paranteză şi de precizat faptul că, în ultima parte, guvernul a făcut eforturi pentru a menţine, cât de cât, perspectiva de echilibru pentru economia naţională, dar, prin unele măsuri aplicate în ultimele trei luni ale anului 2000, a ipotecat, practic, şi a îndatorat viitoarea guvernare prin tot felul de ordonanţe, tot felul de „execuţii bugetare“, care nu au avut nici o coordonare cu veniturile şi celelalte măsuri care se impuneau a fi luate în momentul diverselor rectificări ale bugetului de stat.

Mai mult decât atât, de-a lungul celor patru ani, un guvern condus de un premier sau altul a luat măsuri de neînţeles privind suspendarea unor acte normative care prevedeau înlesniri pentru investitorii străini şi români, aşa încât, în mod constant, s-a înregistrat o scădere a participării investitorilor, mai ales străini, la societăţile comerciale din ţara noastră.

Cele câteva privatizări mai mari care s-au organizat vor rămâne sub tirul criticilor, situaţie din care transpare cu uşurinţă ideea că nu au fost prea bine şi în interesul românesc efectuate.

Oricum, s-a văzut că premierul Adrian Năstase, când a ajuns la guvernare, nu a stat pe gânduri şi a suspendat imediat o serie de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, mai ales cele care au fost adoptate în fugă.


226

Dar să vedem câteva dintre consecinţele actului de guvernare din aceşti cinci ani (1997-2000).

Având în vedere aspectele mai sus menţionate, se poate constata că este greu de vorbit despre consecinţe pozitive, ci, în mod cert, numai despre aspecte negative, care sunt esenţiale pentru a vedea cu ce a plecat la drum echipa guvernamentală, stabilită prin alegerile din 26 noiembrie 2000.

Pe scurt, sintetizăm aceste consecinţe astfel: a) Desfăşurarea haotică a reformei economice şi sociale, lipsită

de o concepţie coerentă, fără a se stabili cu claritate interesele strategice ale dezvoltării în scopul creşterii economice a ţării, al reducerii decalajelor economice dintre România şi statele vest-europene, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană, a fost evidentă. Desigur, prioritatea absolută a oricărui parlament al României este aceea de aderare la Uniunea Europeană, pe baza unei strategii de dezvoltare economică pe termen mediu, care trebuie să fie aprobată de toate forţele politice din ţară. În acest domeniu, acest program, sau strategie, de dezvoltare a fost întocmit, dar mai mult ca urmare a presiunilor Comisiei Europene, şi depus ca document de perspectivă;

b) Criza noastră economică, pentru că România a fost şi cred că va fi mereu în criză, mai greu va fi când se va declanşa criza economico-financiară mondială, ce ne va afecta, de altfel, şi pe noi, s-a agravat, conducând la falimentarea unui număr de agenţi economici privaţi, majoritatea (peste 500.000) fiind întreprinderi mici şi mijlocii.

În acelaşi timp, s-a accentuat dezorganizarea agriculturii, iar despre capitalul autohton, ca urmare a faptului că nu au existat nici un fel de înlesniri fiscale, nu a mai putut fi vorba în termeni concreţi.

Politica promovată de guvernul coaliţiei CDR era în contradicţie cu însăşi noţiunea de reformă.

România a înregistrat o rată negativă de creştere, în perioada 1997-2000, care s-a concretizat într-un regres economic de circa 13%, România devenind astfel o ţară clasată pe ultimul loc în grupul ţărilor central şi est-europene.


227

În aceste condiţii, aplicarea prevederilor referitoare la ritmurile de creştere din Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu nu s-a putut îndeplini în primul an, evidenţiindu-se regresul înregistrat în perioada în care ţara a fost administrată astfel, care va avea consecinţe certe şi asupra programelor de dezvoltare în etapa următoare;

a) S-au manifestat multe ingerinţe administrative în meca-nismele de funcţionare a economiei de piaţă, prin politizarea excesivă a intervenţiei statului în economie şi, mai mult decât atât, a apărut cu claritate faptul că nu existau priorităţi temeinic fundamentate în restructurarea ramurilor productive ale economiei naţionale;

b) În procesul de privatizare s-a înregistrat desfăşurarea sistematică de acţiuni la limita legii, multe putând fi apreciate ca ilegale, de înstrăinare a capitalului de stat către diverşi investitori care s-au implicat în procesul de privatizare.

Această politică a fost dăunătoare în ceea ce priveşte avuţia naţională a României, deoarece, de regulă, s-au practicat preţuri de ofertă mult mai mici decât cele de circulaţie pe piaţă, ofertele au fost selectate şi luate în considerare în funcţie de interesele clientelei politice şi, în acelaşi timp, au fost evitate formele transparente, cum ar fi licitaţiile şi controlul postprivatizare.

Mai mult decât atât, în ciuda faptului că existau suficient de multe acte normative privind rapoarte faţă de activitatea FPS, teoretic, nu putem vorbi de un control sistematic asupra acestei instituţii, deosebit de important în procesul de privatizare care s-a desfăşurat în perioada 1997-2000.

Climatul economic nefavorabil a fost complementat de o legislaţie instabilă şi necoordonată, care a permis extinderea corupţiei de toate gradele, context în care majoritatea investitorilor străini s-au îndepărtat de ţara noastră.

Adevăraţii investitori străini nu au mai fost interesaţi de procesul de privatizare din România, deoarece nu au avut încredere în legislaţia care a suferit, de la o zi la alta, modificări contradictorii, de-a dreptul periculoase, iar pe de altă parte, reforma fiscală, despre


228

care a vorbit ministrul finanţelor, s-a redus, în cele din urmă, la un singur punct, şi anume acela al fixării impozitului pe profitul obţinut din activitatea de export la 5%.

Dar, paradoxal, această măsură a fost însoţită de o sumedenie de alte măsuri drastice de fiscalitate, care au determinat ca peste 500.000 de societăţi comerciale să încheie anul 2000 fără profit.

În acest context, este de evidenţiat faptul că, în perioada preelectorală, caracterul ilegal şi dăunător interesului naţional al activităţii FPS s-a agravat şi mai mult, în acest sens putând vorbi chiar de o tentă de jaf asupra economiei naţionale, exemplificată în următoarele câteva aspecte:

• au fost sprijinite de către guvern acţiuni cu tentă frau-duloasă, prin adoptarea unor acte normative pentru scutirea sau reducerea debitelor curente şi a majorărilor de întârziere, pe care unele societăţi supuse privatizării le aveau către statul român;

• în alte cazuri, s-au acceptat reeşalonări de datorii, pe care guvernul le-a acordat societăţilor economice conduse de persoane care aparţineau clientelei politice;

• agricultura românească şi interesele ţărănimii au fost serios afectate prin renunţarea la facilităţile şi sprijinul statului acordate producătorilor agricoli, aceasta fiind în contradicţie chiar şi cu politica de subvenţii practicată de ţările dezvoltate;

• mai trebuie menţionat şi faptul că au fost practicate politici vamale care au dezavantajat şi descurajat pro-ducătorul agricol, precum şi pe cei din industria autohtonă;

• rolul capitalului autohton a fost neglijat în consolidarea economică a României, lipsa de interes şi deteriorarea condi-ţiilor în care au funcţionat întreprinderile mici şi mijlocii, mai ales prin anularea unor facilităţi fiscale pentru stimularea şi dezvoltarea acestui sector, au condus, practic, la instituirea unui regim discriminatoriu.


229

În aceste condiţii, investitorii români au fost practic înlăturaţi din competiţie, de pe piaţa internă a capitalului.

S-au practicat şi promovat politici fiscale defectuoase, care au fost nestimulative pentru producţie şi investiţii. Ca o consecinţă imediată a acestor măsuri, fără fundament şi gândire economică, s-a prăbuşit grav nivelul de trai al populaţiei, sărăcia atingând cote alarmante.

Nu a existat o politică coerentă şi eficientă în domeniul social, aceasta fiind în contradicţie cu preocupările ţărilor din jurul nostru şi chiar cu programul de dezvoltare pe termen mediu, pe care România l-a prezentat la Uniunea Europeană.

Ideea absorbţiei persoanelor aflate în şomaj nu a funcţionat, ci, dimpotrivă, printr-o serie de ordonanţe s-au disponibilizat masiv mii de salariaţi, care au beneficiat, în mod neeficient pentru economia românească, de un număr de salarii cu care aceştia nu au putut să înceapă nici o activitate pe cont propriu, aşa cum se anticipa, după care au căzut în zona şomajului.

La capitolul protecţie socială, în ciuda sprijinului primit de la organismele europene, în cadrul programelor de conversie profesională, nu putem vorbi de activităţi majore cu rezultate concrete.

În aceste condiţii, situaţia a devenit din ce în ce mai alarmantă, iar efortul celor angajaţi, circa 4,5 milioane de salariaţi, este enorm pentru sprijinirea sau hrănirea restului populaţiei ţării, care era de aproximativ 17,5 milioane de persoane.

Condiţiile de viaţă s-au degradat continuu, majoritatea populaţiei, indiferent de profesie, trăind cea mai dramatică scădere a nivelului de trai din ultimii unsprezece ani, după 1990.

Are loc o scădere a salariului real de la 74,4% în decembrie 1996, la 56,8% în luna noiembrie 2000, faţă de noiembrie 1990.

Pe acest fond, puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut dramatic, ajungând ca ponderea populaţiei aflate în sărăcie să reprezinte 43% din total.

În sistemul de sănătate s-a produs o degradare constantă după „implementarea“ unor acte normative în care medicamentele pentru populaţia de vârsta a treia, subvenţionate şi, mai rar, gratuite, au apărut a


230

fi mai mult teoretice, deşi în sistemul practicat de fosta coaliţie s-a afirmat că sănătatea omului are o semnificaţie strategică, dar, cu toate acestea, acţiunile guvernamentale s-au limitat doar la adoptarea unor măsuri de pseudoreformă, ca să nu mai vorbim de cele antireformă, care au reuşit să demonstreze că, în punctele esenţiale, practic, s-a degradat tot ceea ce obţinuse România până în noiembrie 1996.

În ceea ce priveşte investiţia din surse bugetare, s-a constatat că totul a fost concentrat pe conservarea, şi nu pe continuarea şi finalizarea obiectivelor de investiţii începute şi aflate în diferite faze de realizare.

În mod concret, în perioada 1997-2000 au fost iniţiate puţine investiţii, iar cele aflate în derulare au avut o evoluţie cu totul întâmplătoare şi necoordonată.

România resimte o şi mai mare criză a locuinţelor. S-a încercat ceva, oarecum fantastic: s-a adoptat o lege care, prin prevederile sale, nu poate aduce nimic concret tinerei generaţii, prin aceea că presupusul credit ipotecar nu poate funcţiona în România, în contextul în care sistemul bancar gâfâie şi este puţin curtat, în condiţiile în care dobânzile la creditele acordate de bănci au fost cuprinse între 40-50%, în toată perioada avută în vedere.

Iată că o idee absolut „strălucitoare“ s-a văzut implementată pe hârtie, a fost urmată de un sistem birocratic de înscrieri, înregistrări şi alte formalităţi de acest gen, s-a mai constituit un aparat bugetar, s-au făcut cheltuieli, dar efectele nu au mai apărut sub nici o formă.

S-a diminuat dramatic accesul tineretului la treptele supe-rioare de instrucţie, deoarece ministerul învăţământului, prin reforma pe care a vizat-o în domeniul educaţiei, a afectat grav criteriile de calitate şi perspectiva pentru tânăra generaţie. Va mai trece timp până când o lege de restructurare a învăţământului în interes general naţional va fi adoptată. Mă tem că eroziunea sistemului va fi atât de mare încât vom descoperi „analfabeţi” cu studii superioare.

Pe acest fond, în loc să se dezvolte un sistem concurenţial sănătos, între sistemul de învăţământ de stat şi cel privat, prin apariţia acestei forme de învăţământ deschis la distanţă s-au produs efecte negative sintetizate astfel:


231

• a crescut tentaţia înscrierii candidaţilor la învăţământul deschis la distanţă;

• a scăzut interesul pentru instituţiile de învăţământ supe-rior privat, deoarece concurenţa candidaţilor interesaţi s-a diminuat;

• s-a dezvoltat spirala creşterii cheltuielilor pentru şcolari-zare, astfel că, atât în ceea ce priveşte învăţământul deschis la distanţă, cât şi celelalte forme de educaţie, asistăm la o afectare continuă;

• liceele şi chiar şcolile generale lucrează în multe cazuri după manuale alternative insuficient de bine gândite şi structurate, iar cei care urmează în şcoli de pregătire profesională pentru diferite meserii nu au condiţii concrete pentru a desfăşura activitatea practică, absolut necesară în astfel de profesii.

Iată numai câteva aspecte din care rezultă că învăţământul, educaţia sunt în mare suferinţă.

Despre cercetare, de fapt, nu mai putem vorbi aproape nimic, deoarece aceasta nici nu a intrat în mod concret în programele de guvernare ale fostei echipe.

Neacordarea fondurilor necesare pentru dezvoltarea cercetării ştiinţifice a pus în pericol existenţa centrelor de cercetare existente, care s-au consolidat în ţara noastră de-a lungul multor decenii.

Mulţi dintre cei mai valoroşi cercetători şi specialişti români s-au văzut puşi în situaţia de a pleca în exterior, putând vorbi acum de un exod de specialişti români care lucrează în alte spaţii geografice, deşi efortul, mai mic sau mai mare, de pregătire a lor s-a făcut în această ţară.

Întâlnim situaţii în care persoane bine pregătite, pentru că şcoala românească, profilul intelectual al cetăţeanului român se situează la un nivel calitativ ridicat, au plecat încă din perioada liceului sau a facultăţii la studii în străinătate, de unde nu s-au mai întors.

Nu punem în discuţie prin aceasta libertatea de mişcare a individului, dar efectiv aşa stau lucrurile în acest domeniu.


232

În domeniul apărării şi siguranţei naţionale, în cei patru ani analizaţi, s-au realizat lucruri nesemnificative. Am trăit cu aceeaşi structură în domeniul siguranţei naţionale, dar, mai grav, am întâlnit implicarea unor elemente din cadrul acestei instituţii în tot felul de afaceri, deseori necurate, aşa încât chiar prestigiul poate să scadă.

În domeniul apărării naţionale, s-au urmat programele stabilite cu organismele NATO, dar, aşa după cum cunoaştem, perspectiva a rămas mult în urmă fiind revitalizată de echipa guvernamentală de după 2000.

• În ceea ce priveşte cultura, aceasta a fost afectată de lipsa de interes pentru susţinerea unor instituţii de cultură de importanţă naţională, precum şi de menţinerea unor publicaţii ale acestora, care în trecut erau de mare prestigiu.

Teoria pieţei libere este, în primul rând, o teorie care trebuie coordonată şi corelată cu situaţia economică concretă, existentă în ţara noastră.

Trebuie să avem în vedere faptul că în acest domeniu se înregistrează una dintre cele mai mari dezamăgiri ale cetăţeanului. Desigur, televiziunea a înlocuit multe programe, dar nu poate să nu deranjeze faptul că artişti deosebiţi ai ţării trăiesc astăzi în condiţii dificile, că fondurile pentru desfăşurarea actului de cultură sunt, practic, inexistente, iar despre privatizare în acest domeniu nu se poate vorbi cu uşurinţă nici în Marea Britanie sau Franţa, cu atât mai puţin în România, care abia îşi trage sufletul în procesul de rearanjare a situaţiei existente.

• Pe tărâmul justiţiei se poate vorbi de o oarecare reformă, dar clientela politică a jucat un rol decisiv în actul de justiţie. În majoritatea completelor de judecată întâlnim zeci de dosare, de cazuri de acţiuni judecate într-un complet cu un singur judecător, dar finalitatea, de cele mai multe ori, vine în contradicţie cu conţinutul real al obiectului acţiunilor civile, ca să nu mai vorbim de cele penale.

Pe acest fond, fenomenul de corupţie, cel care a fost avansat în avangardă de către fostul preşedinte al ţării în cadrul campaniei electorale din 1996, nu a fost stăvilit.


233

Şi aşa, zi de zi, mass-media ne umple câmpul imaginativ cu zeci şi sute de cazuri, care nu au nimic de-a face cu fenomenul extins la scară naţională, care a dezvoltat piaţa neagră şi subterană, aşa încât şi specialiştilor le este greu să mai analizeze care este nivelul concret de evoluţie a economiei în acest context.

2.2. Starea economică a României la sfârşitul anului 2000

În acest subcapitol voi prezenta unele dintre cele mai impor-tante consecinţe, din păcate, negative care au grevat economia ţării noastre şi situaţia socială, ca urmare a politicilor promovate de cele trei guverne succesive, instaurate după alegerile din noiembrie 1996.

Este uşor de constatat că starea economică a României s-a deteriorat, în multe sectoare de activitate s-a ajuns la un nivel destul de grav, putând vorbi chiar despre nivelul minim de supravieţuire şi suportabilitate.

În mod sintetic, starea economică a României la sfârşitul anului 2000 poate fi caracterizată astfel:

a) Existenţa unui sistem instituţional slab structurat, ca urmare a incertitudinii dreptului de proprietate, multe active mobiliare, aflate în planul privatizării, fiind încă în patrimoniul public, iar multe bunuri sunt supuse unor presiuni financiare;

b) Construcţia instituţională prezenta o serie de carenţe, fiind deficitară pentru a asigura funcţionarea şi operaţionalitatea mecanismului de piaţă, din cauza ineficienţei şi a inexistenţei unui cadru juridic-normativ adecvat;

c) S-au desfăşurat, încă într-o proporţie considerabilă, activităţi economice de profil informal al societăţii;

d) Intervenţia, de cele mai multe ori discreţionară, a autori-tăţilor publice a fost supusă intereselor politice conjunc-turale şi nu unor programe de dezvoltare;

e) Mulţi agenţi economici cu capital majoritar de stat, sau chiar privat, au urmărit cu deosebire conservarea locurilor


234

de muncă şi creşterea salariilor, fără corespondent în creşterea producţiei pe seama eficienţei şi productivităţii.

De fapt, acesta a fost un element de ineficienţă, care s-a manifestat de-a lungul celor patru ani, dar şi înainte de această perioadă, în care aşezările salariale nu s-au făcut întotdeauna pe baza elementului de eficienţă economică şi socială. Sintetizând, putem evidenţia:

• o serie de agenţi economici privaţi, urmărind maximi-zarea profiturilor, au atins asemenea niveluri prin majo-rarea preţurilor, pornind de la faptul că între cererea şi oferta existente pe piaţa României există un serios decalaj, determinat, în primul rând, de incapacitatea economiei de a produce produsele şi a presta serviciile necesare populaţiei;

• performanţele reale au devenit reduse, majoritatea agen-ţilor economici cu capital privat sau de stat înregistrând scăderi, fapt pentru care foarte mulţi au intrat în stare de inactivitate sau în cea de faliment;

• s-au depreciat drastic capitalul fix şi forţa de muncă, ceea ce a condus la limitarea investiţiilor, context în care deciziile pe termen mediu şi lung sunt imposibil de luat;

• sume importante disponibile nu-şi găseau plasament în economia reală, în timp ce aceasta era serios deca-pitalizată. Cu alte cuvinte, din cauza lipsei de perspective şi a inexistenţei facilităţilor fiscale, nu exista o înclinaţie pentru investiţii şi desfăşurarea de activităţi productive;

• s-a dezvoltat economia subterană şi lipsea o demarcaţie precisă între aceasta şi economia reală, aspect care a produs chiar confuzii în calculul unor indicatori economici;

• forţa de muncă s-a deprofesionalizat atât prin inactivitate, dar mai ales din cauza lipsei unor programe de reconversie profesională;

• numărul pensionarilor era foarte ridicat, iar posibilitatea de acoperire a nevoilor acestora a devenit incertă, în


235

contextul în care mai existau doar circa 4,5 milioane de salariaţi;

• forţa de atracţie pentru investitorii autohtoni şi străini era foarte redusă, în primul rând din cauza unei fiscalităţi exagerate, care era elementul esenţial de constituire a veniturilor la bugetul statului;

• în domeniul locuinţelor, activitatea a fost stagnantă şi timp de patru ani nu s-a găsit nici o soluţie măcar pentru conservarea, dacă nu pentru terminarea sistemelor de blocuri începute înainte de 1990;

• sistemul bancar a ajuns la un grad alarmant de ineficienţă pentru investitorii români, dar şi pentru persoanele fizice. În aceşti patru ani, mai multe bănci (Albina, Columna, BIR, Bankcoop, Bancorex) s-au alăturat procesului falimentar demarat de Creditbank şi Banca Dacia-Felix, antrenând nesiguranţă şi generând rezerve faţă de atragerea sau de apelarea la credite;

• în România, practic, nu se putea vorbi în acel moment de funcţionarea sistemului de atragere a surselor pentru investiţii din sistemul bancar, din cauza dobânzilor foarte ridicate;

• şomajul nu a coborât în această perioadă sub 9,5%, existând însă o pătură şi mai largă a populaţiei care nu era cuprinsă în nici o sferă de activitate;

• în activitatea administraţiei centrale şi locale nu a existat coerenţă, întrucât schimbările succesive la guvernare ale celor trei premieri, precum şi algoritmul instituit au re-prezentat o frână enormă pentru cei care şi-au desfăşurat activitatea în aceste domenii;

• ca urmare a acestui sistem, este limpede că în multe posturi din administraţia centrală şi locală au lucrat, şi încă mai lucrează, persoane care nu au pregătirea adecvată şi, mai ales, nu au experienţa necesară unor astfel de activităţi;


236

• activitatea de comerţ exterior a fost înviorată doar de măsura fiscală privind reducerea la 5% la impozitul pe profitul realizat din exporturi, dar această realizare a fost diminuată prin practicarea unor importuri superioare, de cele mai multe ori pentru consum şi nu pentru investiţii, aşa că deficitul balanţei de comerţ exterior a crescut în toţi aceşti patru ani, fiind în 2000 de peste două miliarde de dolari SUA;

• datoria publică externă şi internă, ca urmare a activităţii guvernului din perioada 1997-2000, era de circa 10 miliarde USD, din care, 6,4 miliarde USD datorie publică externă şi peste 74 miliarde de lei datorie internă, adică circa 3,6 miliarde USD (am considerat această datorie internă la un curs mediu de schimb, existent pe piaţa interbancară românească de schimb, în anul 2000);

• ineficienţa activităţii industriale, precum şi în domeniul construcţiilor, agriculturii etc. a condus la obţinerea de performanţe economice reduse, concretizată în nivelul deosebit de scăzut al indicatorilor ce reliefează această evoluţie.

Aşa, de pildă, în anul 2000 s-au înregistrat cele mai scăzute producţii medii de cereale şi plante tehnice la hectar, precum şi producţiile cele mai reduse în sectorul animalier.

Iată deci câteva considerente care reliefează o stare destul de îngrijorătoare a economiei naţionale, la sfârşitul anului 2000.

Cu toate acestea, mi-am propus o analiză mai profundă a stării economiei şi a rezultatelor obţinute în procesul de reformă şi privatizare, din 1990 până la zi.

De aceea, principalele sectoare de activitate ale economiei naţionale vor fi analizate în mod mai detaliat, în capitole separate, pe bază de serii de date cronologice constituite pe întreaga perioadă, încercând ca, prin mijloace de analiză, să pun în evidenţă modul în care a evoluat economia României în perioada considerată.


237

2.3. Efectele programului de guvernare pentru anul 2000

În lucrarea România 2000 – Starea economică, pe care am publicat-o în martie 2000, la capitolul „Perspective“, pentru anul respectiv, menţionam că important ar fi ca programul de guvernare, pe o perioadă de un singur an, să conducă la unele rezultate pozitive, pornind de la faptul că premierul fusese instalat ca independent, tehnocrat.

Mai subliniam că „ar fi posibile unele rezultate cât de cât pozitive“, în contextul în care era vorba doar de un program de un an, în care misiunea principală era să asigure continuitatea, încercarea de redresare şi de trecere la creşterea economică, precum şi de pregătire a alegerilor locale şi generale.

Atrăgeam însă atenţia că algoritmul existent atunci va conduce la ideea că premierul va fi înconjurat de trei „adjuncţi“ şi că fiecare va ţine morţiş la scaunul şi „principiul“ partidului său, ceea ce va face dificil pentru premier să poată continua pe o linie care să conducă la rezultate.

Din păcate, această ultimă previziune s-a adeverit întru totul, în sensul că premierul a fost încorsetat şi marcat de o serie de disensiuni în plan politic, având un sprijin din ce în ce mai mic în susţinerea programului său de guvernare.

Să ne amintim doar demisia fostului ministru al apărării, Victor Babiuc, care a determinat o întreagă avalanşă de critici şi contracritici, că premierul a fost atunci „pus la colţ“ şi a trebuit să aştepte o decizie a PD privind înlocuirea lui Babiuc, desigur, după o luptă crâncenă cu Palatul Cotroceni, de unde Emil Constantinescu solicita ca Victor Babiuc să rămână la guvernare.

Apoi, trebuie să subliniem eroarea primului-ministru de a accepta să candideze pentru funcţia de preşedinte, care, practic, din luna septembrie 2000, l-a pus în imposibilitatea de a soluţiona rapid problemele cu care se confrunta România, de pe poziţia de premier, fiind înclinat să facă unele compromisuri cu efecte în 2001, pentru a-şi putea susţine candidatura şi pentru a putea sprijini formaţiunea politică ce l-a chemat să o reprezinte în campania electorală.


238

Una peste alta, anul 2000 a fost un an în care nu s-au îndeplinit integral aspiraţiile premierului, nici chiar cele ale coaliţiei de la guvernare şi, cu atât mai mult, cele ale maselor largi care gândeau totuşi în repetarea isprăvii guvernului Stolojan, din anii 1991-1992.

Dar, bine este, pentru a nu putea fi acuzaţi de poziţii partizane, să vedem ce s-a ales din programul respectiv, la sfârşitul mandatului de un an.

Deşi am subliniat şi în lucrarea România 2000 - Starea economică, acum precizez că programul foarte „amplu“ nu a avut acoperire în măsuri concrete şi, de aceea, rezultatele au fost greu de cuantificat şi de luat în considerare.

La instalarea sa, premierul aprecia că guvernarea sa va fi subordonată conceptului bazat pe: „...integrarea în Uniunea Europeană, care poate asigura continuarea previzibilă a finanţării externe şi un criteriu de seriozitate şi credibilitate a unui program de guvernare care trebuie să fie destinat finalizării reformei şi dezvoltării unei creşteri economice sănătoase.“

Mai departe, se sublinia că programele din 1990 şi până la instalarea sa nu dăduseră şi nu alimentaseră o activitate de privatizare, de reformă susţinută şi continuă şi, de aceea, găsea că este locul ca în scurtul timp pe care îl avea la dispoziţie să caute să redreseze ceea ce se poate.

În acest context, se menţiona că echilibrele macroeconomice trebuie stabilizate, iar în programul de guvernare se preciza şi faptul că „România a intrat într-un nou tip istoric, deoarece invitarea la o negociere de aderare la Uniunea Europeană permite apelul la o astfel de dezvoltare instituţională.“

Dacă este să luăm punctual conceptele-opţiuni fundamentale, constatăm că, în 2000, România a bătut pasul pe loc în ceea ce priveşte integrarea în Uniunea Europeană.

În ceea ce priveşte criteriul „seriozităţii şi credibilităţii“, programul a fost, în cele din urmă, dezavuat de toţi cei care au avut ceva de spus la un moment dat şi au făcut-o, aşa cum li s-a întâmplat să găsească la îndemână.

Se vorbea în program că Uniunea Europeană, Banca Mondială şi FMI vor putea să acorde un sprijin în eforturile României de a se


239

îndrepta şi de a întreprinde paşi care să o apropie de cerinţele aderării la Uniunea Europeană.

Trebuie văzut faptul că această apreciere este doar o declaraţie, întrucât, dimpotrivă, organismele internaţionale menţio-nate, constatând că România nu face nici un progres în redresarea cadrului în baza căruia să se obţină progrese pentru aderarea la Uniunea Europeană, au amânat, stopat şi tergiversat orice perspectivă de sprijin acordat ţării noastre.

Rămânea de văzut, în perioada următoare, dacă viitorul guvern a învăţat suficient din aceste declamaţii şi va trece concret la măsuri care să asigure progresul în domeniul privatizării, al îndeplinirii condiţiilor cerute de Uniunea Europeană, Banca Mondială şi FMI, aşa încât să obţină susţinerea necesară pentru promovarea programului său.

În program se preciza că „... principala misiune a întregului guvern trebuie să fie repunerea economiei româneşti pe drumul cel bun, spre o direcţie clară, acceptată de toate forţele politice, atât de la guvernare, cât şi din opoziţie.“

Şi aceasta viza, în primul rând, integrarea euroatlantică, în care se zicea că „... vor trebui respectate cu stricteţe noile condiţii impuse de organismele internaţionale, aşa încât România să facă paşi în această direcţie.“

Din păcate, această principală misiune nu s-a realizat, şi România nu a făcut paşii necesari pe drumul cel bun, deşi se afla, încă din 1999, pe fundul prăpastiei, rătăcind încă pe cărări ce nu puteau să o ducă spre acest liman.

S-a vorbit despre nevoia de a impune un control care să conducă la reducerea deficitului fiscal şi a balanţei de plăţi externe, dar, în cele din urmă, şi acest obiectiv a fost parţial ratat, întrucât echilibrul nu s-a realizat.

În ceea ce priveşte balanţa de plăţi externe, aceasta a rămas o constrângere în continuare şi, în felul acesta, alături de mai multele boli de care suferea economia României, a continuat să persiste şi aceasta.

Coordonatele despre care am amintit au pus economia românească într-un proces dificil şi anevoios de evoluţie, în sensul


240

că, pe de o parte, constrângerile au continuat, iar rezultatele nu s-au concretizat.

Ceea ce premierul susţinea la începutul anului 2000, în sensul că „...avantajul acestui guvern, care acţionează pe termen scurt, este acela că primul-ministru, neavând o culoare politică, s-ar preocupa mai mult de gândirea unui program ajustabil de evoluţie a economiei ţării“, rezultă că nu s-a îndeplinit, deoarece premierul de atunci a comis trei mari şi grave erori.

În primul rând, a căzut pradă unui program prea amplu şi sofisticat, fără putere de acoperire în forţele proprii; în al doilea rând, nu a avut susţinerea politică necesară şi, în al treilea rând şi, de fapt, cel mai clar şi dureros, faptul că s-a implicat în campania electorală, context în care activitatea guvernamentală a devenit o anexă la campania desfăşurată de CDR.

O altă idee este aceea că programul de guvernare a fost un program multidimensional, care nu a putut să acopere în măsuri concrete, prin care să transpună în rezultate întreaga gamă de probleme cu care se confrunta România în plan economico-social.

În mod cert, în România, anul 2000 a fost anul unor dificultăţi care s-au agravat şi în anul „de cotitură“, pe care credeam că o să-l parcurgem.

Atunci spuneam că acest caracter, „de cotitură“, poate fi analizat după următoarele două criterii:

a) În primul rând, stoparea căderii producţiei, concomitent cu reducerea substanţială a inflaţiei şi reluarea creşterii economice;

b) În al doilea rând, după realizarea redresării macrostabilităţii în domeniul economic cu situaţia economiei reale, prin accentul pus pe indicatorii care reflectă raportul între productivitate şi nivelul de trai.

Din păcate, din analiza rezultatelor înregistrate în anul 2000 constatăm că stoparea căderii producţiei nu s-a putut realiza, rezultatele din agricultură fiind exemplul cel mai cinic în această direcţie, iar dorinţa de corelare a macrostabilităţii situaţiei economiei reale nu a găsit nici o soluţie sau, poate, nici măcar nu a fost în întregime abordată.


241

Pe plan extern, România avea în vedere să se sincronizeze cu lumea euroatlantică, context în care rezultatele reformei trebuiau să fie vizibile şi să asigure apropierea de standardele de bunăstare cunoscute în Occident.

Din păcate, şi în această tentativă, guvernul acelei perioade a obţinut rezultate minime, care nu pot fi interpretate ca rezultate ale măsurilor întreprinse, ci, mai degrabă, micile progrese înregistrate au avut la bază evoluţia „normală“ a lucrurilor.

România îşi propunea ca în anul 2000 să valorifice rezultatele majore care decurgeau din strategiile Uniunii Europene privind sprijinirea ţărilor candidate la acest proces de integrare.

Dar, în final, s-a văzut în situaţia de a fi fost pusă de o parte, cel puţin în corelaţia directă cu Bulgaria, care a trecut, şi la acest capitol, uşor înaintea noastră.

Pe plan intern, guvernul îşi propunea stoparea sărăciei populaţiei, înscrierea pe o curbă ascendentă a dezvoltării durabile, crearea unor instituţii publice eficiente, care să fie în slujba cetăţeanului, prin legiferarea statutului funcţionarului public, răspunderea pentru cheltuirea banului public, întreprinderea de măsuri vizând dezvoltarea clasei mijlocii (a IMM-urilor) şi sporirea măsurilor de combatere a corupţiei.

Iată deci câteva obiective pe care guvernul le-a declarat, dar, din păcate, nu s-au obţinut rezultate notabile, pentru nici una dintre direcţiile vizate, de natură să confere României un certificat de bună conduită în procesul de negociere cu organismele europene şi internaţionale.

Guvernul şi-a asumat responsabilitatea pentru demararea procesului de aderare la Uniunea Europeană şi pentru întreprinderea de măsuri care să conducă la continuarea finanţării externe.

Ambele puncte de sprijin în legătură cu care şi-a asumat răspunderea s-au soldat, practic, cu eşecuri.

Este dificil acum de spus care au fost motivele esenţiale, dar ceea ce afirmam la începutul acestui capitol rămâne valabil, şi anume, lupta din coaliţia aflată la guvernare a fost factorul care a decimat şi a compromis majoritatea iniţiativelor premierului din anul 2000.


242

Fondurile Uniunii Europene pentru sprijinirea procesului de aderare nu au putut fi nici măcar „consumate“, în primul rând din cauza lipsei de programe care ar fi trebuit să stea la baza deschiderii respectivelor finanţări şi cheltuieli de fonduri.

Guvernul a dat dovadă de o slabă capacitate de acţiune, deoarece preconizata îmbunătăţire a structurilor organizatorice nu s-a realizat, iar selectarea şi evaluarea activităţii funcţionarilor publici, reorientarea activităţii guvernului către nevoile generale au rămas doar puncte de program, fără să fie trecute în planul activităţii practice.

Birocraţia a rămas aceeaşi, iar activitatea clientelară a luat o şi mai mare amploare, ceea ce a dus, către sfârşitul anului 2000, nu la comiterea de erori grosolane în procesul de privatizare, ci chiar la fraude care pot fi uşor descoperite.

Actul de guvernare trebuia să se asigure, în interiorul coaliţiei, prin armonizarea unor idei comune, susţinute de partidele componente.

Guvernul a făcut unele promisiuni, specifice gândirii noastre politice, şi, fără să-şi dea seama că, deoarece timpul era foarte scurt, iar exigenţele analizei efectelor guvernării vor fi rapid şi uşor de analizat, s-a angrenat în această direcţie, probabil sprijinit de subcapitolele programului de guvernare prezentat de formaţiunile din arcul politic de conducere din etapa respectivă.

La momentul respectiv, se declara că „România nu are timp de pierdut“ şi, de aceea, guvernul va comprima timpul dezvoltării, care trebuie să se concretizeze în măsuri urmate de efecte economico-sociale imediate.

Iată o apreciere extraordinară, din punctul de vedere al conţinutului, dar care, la finele anului 2000, nu s-a văzut în nici un fel acoperită de elemente pozitive.

În ceea ce priveşte nivelul şomajului, programul menţiona că „... guvernul va face totul pentru reconversia forţei de muncă“, prin diminuarea trecerii în şomaj din procesul de privatizare şi reformă, aşa încât o proporţie cât mai mică din populaţia ţării să fie în această suferinţă.


243

Dar, din păcate, rata şomajului a rămas la cifre cuprinse între 11-13%, iar numărul salariaţilor s-a redus la 4,45 milioane.

În schimb, a crescut numărul pensionarilor, iar în ceea ce priveşte problemele legate de inflaţie şi alţi indicatori propuşi, toţi au fost depăşiţi, fiind poate chiar posibil să fie mult mai mari decât „cifrele“ scoase pe piaţă.

În finalul unui subcapitol al lucrării România 2001, după unsprezece ani de tranziţie, în care mă axam pe analiza până la sfârşitul anului 2000, menţionam că „... dacă guvernul va avea capa-bilitatea să analizeze în mod permanent situaţia economică şi socială din ţară, va putea să obţină unele rezultate care să aibă soliditatea necesară în anul 2000, cu perspective pentru anul 2001“.

Din păcate, guvernul ori nu a făcut aceste analize, ori le-a făcut după criterii partinice, întrucât rezultatele au rămas dezastruoase.

În ceea ce priveşte obiectivul numărul unu, şi anume reducerea inflaţiei şi reluarea creşterii economice, guvernul îşi propunea „... reducerea progresivă a subvenţiei încrucişate la energie, restruc-turarea în minerit şi transporturile feroviare, începerea privatizării băncilor cu capital de stat, dezvoltarea pieţei financiare prin extinderea tranzacţiilor şi cu terenurile agricole, intrarea în aplicare a sistemului asigurărilor de sănătate.“

Iată deci măsuri care realmente trebuiau să fie puse în practică, dar care, în cele din urmă, au rămas doar pete incolore pe hârtie.

În primul rând, inflaţia anului 2000 a depăşit 42,9%, deci cu 15,9% mai mult decât se angajase guvernul.

În procesul de restructurare în minerit şi transportul feroviar, totul s-a făcut haotic.

În ceea ce priveşte privatizarea băncilor cu capital de stat, lucrurile s-au tergiversat, iar anul 2000 este martorul căderii Băncii Internaţionale a Religiilor, a Băncii Turco-Române şi al „accelerării“ procesului de faliment al altor bănci aflate în suferinţă de mai mult timp.

Piaţa financiară a fost zguduită de o serie de fenomene nega-tive, iar în ceea ce priveşte piaţa de capital, a izbucnit scandalul FNI, care este şi acum de actualitate.


244

Asigurările sociale de sănătate nu au cunoscut evoluţia care trebuia, rămânând, pe ici, pe colo, pete care pot fi interpretate că ar face câte ceva, dar care, în cele din urmă, rămân nerezolvate.

Reţine atenţia faptul că încă din analiza programului de guvernare, efectuată la începutul anului 2000, precizam că, deşi „... dezvoltarea economică cu atingerea unui nivel de sub 27% în domeniul inflaţiei va fi de natură să dea mai multă stabilitate şi perspectivă economiei româneşti, acest obiectiv va fi greu de atins, deoarece situaţia economică nu este încă pusă la punct.“

În ceea ce priveşte reluarea creşterii economice, guvernul îşi propusese să acţioneze în trei direcţii, şi anume: reformarea politicii fiscale, dimensionarea corectă a politicii veniturilor şi strategia precisă în politica monetară.

Iată, aşadar, trei direcţii concrete care, în cele din urmă, s-au concretizat în măsuri fără efecte concludente.

Reforma politicii fiscale s-a redus, în cele din urmă, la o măsură care vizează mai mult politica economică, aceea de a reduce impozitul pe profitul realizat din activitatea de export la 5%.

În rest, fiscalitatea s-a „dezvoltat“ şi atârnă greu pe umerii tuturor celor care au intenţia de a face câte ceva.

Dimensionarea corectă a politicii veniturilor a rămas doar un deziderat, în sensul că însuşi bugetul a trebuit să sufere trei rectificări oficiale şi alte câteva „pe sub mână“, ducând, practic, aproape la dublarea cheltuielilor, fără găsirea veniturilor necesare din activitatea reală.

În ceea ce priveşte politica monetară, în afară de faptul că a fost lansată pe piaţă bancnota de 500.000 lei, deci efect al inflaţiei, în rest, nu s-a întâmplat nimic deosebit, iar leul a continuat să se „zvârcolească“ în faţa „puterii“ valutelor liber convertibile.

Aceasta a condus, în cele din urmă, la obţinerea unor rezultate mai slabe decât ne-am fi putut imagina.

Rolul AVAB, care a acţionat în anul 2000, între declin şi euforie, s-a limitat la a obţine câte ceva din ceea ce s-a numit încercarea de recuperare şi valorificare a garanţiilor bancare. Chiar şi fără date precise, un bun-simţ elementar ne obligă să vedem că această activitate s-a desfăşurat, practic, prin trecerea creditelor


245

neperformante, a garanţiilor la credite de la bănci la AVAB, care, în cele din urmă, le-a vândut, sub formă de răscumpărare de cele mai multe ori, tot datornicilor care au ieşit pe piaţă cu alte şi alte firme-căpuşă.

O analiză în acest domeniu ar fi mult mai logică şi ar conduce la ideea că a fost vorba de o politică nefundamentată, iar AVAB ar trebui analizată ca atare, pentru a constata eficienţa activităţii desfăşurate.

S-au luat unele măsuri, cum ar fi reducerea (generalizarea) TVA la 19%, care însă au avut menirea de a crea un suport campaniei electorale, mai consistent, după gândirea celor interesaţi.

În programul de guvernare se vorbea despre măsuri, dar multe dintre acestea nu au fost puse în practică.

Aşadar, la capitolul relansare economică, probabil acum se va invoca tot „moştenirea“ simultană, dar elementul de bază este de fapt incapacitatea guvernului de a acţiona.

În ceea ce priveşte programul de reformă fiscală, tratat cu atenţie, guvernul precizând chiar că „... zona cea mai dificilă a strategiei politice macroeconomice rămâne în domeniul fiscal“, constatăm că măsurile preconizate, respectiv renunţarea la acordarea, fără discernământ, de scutiri şi excepţii pentru agenţii economici, reducerea taxelor, fundamentată pe calcule minuţioase, nu numai că nu au fost puse în practică, ci, dimpotrivă, astfel de fenomene s-au exacerbat şi au devenit apanajul ministrului de finanţe şi al altor „corifei“, ceea ce a determinat agravarea şi mai accentuată a situaţiei economice.

În ceea ce priveşte deficitul bugetar consolidat, se urmărea menţinerea acestuia sub limita de 3% din PIB. În cele din urmă, deficitul s-a cifrat la 4% din PIB.

În respectivul program se arăta că un maximum de 3% al deficitului bugetar poate fi finanţat în condiţii neinflaţioniste şi, de aici, reforma fiscală trebuie să conducă la relaxarea relaţiilor de impozitare, trebuia simplificată construcţia bugetului, se impunea revizuirea legislaţiei referitoare la modul de reţinere şi distribuire a impozitelor locale, trebuiau să fie eliminate, pe cât posibil, scutirile şi excepţiile de la plata impozitelor, politica veniturilor trebuia să vizeze


246

menţinerea puterii de cumpărare a salariului personalului bugetar, iar în cazul societăţilor cu capital majoritar de stat, să se treacă la o structură a salariilor în funcţie de productivitatea muncii.

Iată, din nou, măsuri care ar fi trebuit să fie întreprinse în planul reformei fiscale, dar care, în cele din urmă, au rămas departe de năzuinţele guvernului şi aşteptările populaţiei.

În acest plan trebuie subliniat însă că s-a trecut de la impozitul pe profit de 38% la cel de 25% şi la acordarea de facilităţi pentru exportatori, dar nu şi pentru investitori.

Sistemul de accizare a fost oarecum constant, neaducând acele creşteri de care ne temeam.

Guvernul îşi propusese, în programul său, să întreprindă reforme în economia reală şi să asigure ameliorarea funcţionării instituţiilor pieţei.

Aşa, de pildă, se urmărea „continuarea liberalizării“, numai că aceasta nu a mai funcţionat în contextul în care întregul complex de măsuri nu a avut aceeaşi direcţie vectorială.

Cât priveşte continuarea privatizării, putem sublinia, fără nici o teamă de a greşi, că anul 2000 a fost anul cel mai dezastruos, dacă nu cumva penibil, în ceea ce priveşte procesul de privatizare.

S-au produs prea multe fărădelegi şi alunecări pe lângă lege, încât, probabil, şi guvernului îi va fi greu să ajungă acolo unde ar dori.

Deşi lucrurile sunt evidente, hăţişurile şi încâlceala în care ele s-au produs depăşesc orice imaginaţie, aşa încât nici nu merită să mai evaluăm modul în care măsurile preconizate s-au transpus în practică.

În program se propunea să se acţioneze pentru consolidarea pieţelor financiare.

Aici se avea în vedere urgentarea adoptării legislaţiei privind pieţele de capital, în direcţia experienţei oferite de Uniunea Europeană.

Despre disciplina financiară, care trebuia respectată, putem preciza astăzi că există mii de cazuri în care agenţii economici sunt în cercetări penale pentru utilizarea de cecuri fără acoperire, iar despre dezvoltarea pieţei secundare a titlurilor de stat nu se poate


247

constata decât că aceasta s-a desfăşurat într-un mod voit şi urmărit doar de guvern.

În program se preciza că „... sunt necesare introducerea şi res-pectarea unei ferme discipline bancare, care să se constituie într-un simbol al perspectivei investiţionale, în care băncile, pe bază de proiecte, să poată oferi surse de finanţare certe acelora care se angrenează într-un proces concret de dezvoltare a investiţiilor, ca element esenţial al stabilizării şi creşterii economice.“

Iată ce frumos spus, teoretic, dar netranspus încă în practica bancară! Dimpotrivă, sistemul bancar s-a şubrezit şi mai mult, operaţiunile de investiţii nu au mai fost făcute prin apelarea la sistemul bancar românesc, iar tranzacţiile bancare s-au cantonat, cel mult, într-o activitate „comisionară“, pentru clienţii care aveau conturi deschise, iar în planul pieţei de capital, la implicarea în operaţiuni speculative.

Guvernul îşi mai propunea şi simplificarea procedurii fali-mentului. Probabil că avea în vedere ca AVAB să joace un rol esenţial în domeniu. Dar nici unul dintre cele două obiective nu a fost atins.

Ambiţios, programul prevedea îmbunătăţirea structurii pieţei, impunerea şi creşterea funcţionării pieţelor în agricultură.

Despre piaţă, în general, nu mai avem ce discuta, atâta timp cât neregulile apărute i-au determinat pe investitorii străini să fie circumspecţi şi să nu pătrundă pe piaţa românească de capital, iar în ceea ce priveşte impunerea regulilor pieţei libere, atâta timp cât disciplina financiară a fost în suferinţă, aceste reguli au fost departe de a se materializa.

Impunerea şi funcţionarea pieţelor în agricultură au rămas fără acoperire, agricultura continuând să-şi tragă încet, încet, necazurile, fără a putea vorbi despre o reuşită.

Sigur, aici trebuie să vedem că şi rezultatele dezastruoase s-ar fi putut să conducă la această încetinire, dacă nu cumva la nerealizarea obiectivelor propuse.

În acest domeniu, se vorbea despre „… formarea unei pieţe veritabile a pământului, privatizarea societăţilor comerciale agricole, crearea cadrului în care să se poată realiza o asociere corectă a


248

micilor producători şi menţinerea unor preţuri rezonabile pentru produsele şi medicamentele necesare sectorului zootehnic.“

Toate aceste direcţii în care se dorea a se acţiona nu s-au concretizat, rezultatele fiind slabe.

În planul politicilor sociale, dorinţa de eliminare a sărăciei a eşuat, deoarece s-a propus prea mult şi s-a realizat prea puţin.

Iată, de pildă, în program se vorbea despre măsuri, cum sunt „… adoptarea şi implementarea unui nou Cod al muncii, aplicarea unei noi legi privind stimularea ocupării forţei de muncă, elaborarea Planului naţional pentru ocuparea forţei de muncă, implementarea Legii inspecţiei muncii, crearea condiţiilor de aplicare a proiectului legii privind asigurarea la accidente de muncă şi boli profesionale, reglementarea sistemului de salarizare pentru funcţionarii publici, implementarea sistemului public de pensii şi alte drepturi“, toate fiind realizate într-un anumit grad, dar cu mari greutăţi.

În ceea ce priveşte situaţia pensionarilor, capitol la care se vorbea despre „… promovarea şi implementarea componentei de administrare privată a fondului naţional de pensii, implementarea Legii privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, înfiinţarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, punerea în practică a Legii voluntariatului şi aplicarea reglementărilor cu privire la utilizarea Fondului Naţional de Solidaritate...“, toate au fost abandonate sau greu de pus în practică, ceva întâmplându-se doar în ultimele zile sau ultimele luni ale anului 2000, când, în scop populist, s-au luat unele măsuri fără discernământ privind creşterea pensiilor.

În ceea ce priveşte atragerea de finanţări străine, acesta este capitolul cel mai dezastruos, deoarece lipsa unei stabilităţi legis-lative, crearea stabilităţii macroeconomice şi simplificarea practicilor şi procedurilor administrative care, dimpotrivă, au fost şi mai mult îngreunate, au determinat organismele internaţionale şi, de aici, cercurile bancare externe să nu acorde sprijin României.

Iată deci un program de guvernare care la analiza, sumară chiar, de la sfârşitul mandatului indică un fiasco, ceea ce pune în discuţie, pe de o parte, puterea de prospectare şi analiză futurologică a guvernului, precum şi credinţa şi corectitudinea cu care s-a guvernat în anul 2000. Oricum, anul 2000 se înscrie ca unul dintre


249

cei mai păgubitori ani din perioada postdecembristă, care a avut consecinţe ce au fost identificate şi eradicate, pentru ca România să nu se cantoneze într-un sistem în care factorul „moştenire“ atârnă greu pe umerii poporului român.

A fost nevoie de cutezanţa guvernului, care a lucrat în paralel, dând la o parte nereuşitele guvernării anterioare, concomitent cu transpunerea în practică a principalelor măsuri din – spun acum şi aş vrea ca viaţa să-mi infirme spusele – prea stufosul său program de guvernare, prezentat la 28 decembrie 2000.

Capitolul 3

��

Evoluţia economică în perioada 2001-2004

În acest capitol şi următoarele trei, voi încerca efectuarea de

analize secvenţiale, pe perioade de timp, din mai multe motive apreciate de autor a fi utile pentru ca cititorul să îşi facă o imagine mai clară cu privire la evoluţia social economică a României din 1990 la zi.

Astfel, evoluţiile pe anumite perioade dau semnificaţie strategiei economice a executivului aflat atunci în exerciţiu.

De asemenea, evoluţia indicatorilor macroeconomici sugerează şi ei efectul măsurilor întreprinse de executiv sau măcar îndeamnă la o analiză factorială pentru că descoperă cauzele (interne şi externe) care au determinat nivelurile respective.

La data de 28 decembrie 2000, a fost învestit pentru un mandat de patru ani guvernul monocolor PSD, având ca prim-ministru pe Adrian Năstase.

Programul de guvernare pentru perioada 2001-2004 cuprindea ansamblul de acţiuni şi măsuri care vizau punerea în aplicare a ofertei electorale a PSD de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 2000. Mă voi referi pe larg la acesta deoarece a fost singurul program articulat al unei echipe managerial -guvernamentale, iar perioada 2001 - 2004 a fost cea mai eficientă din întreaga evoluţie a economiei după 1990. În altă ordine de idei, a fost şi singura perioadă cu reyultate, în care echipa guvernamentală a rămas de aceeaşi monoculoare, cu un singur premier.

Elaborarea programului de guvernare s-a realizat pornind de la analiza situaţiei economice, sociale şi politice din România, ţinând seama de contextul european şi mondial în care acest program urma să fie transpus în realitate.


252

S-a avut în vedere stabilirea obiectivelor şi strategiilor guver-namentale în concordanţă cu cerinţele integrării europene şi nord-atlantice.

Guvernul propunea o viziune nouă asupra activităţii execu-tivului, bazată pe o serie de soluţii novatoare care au luat în considerare sugestii şi recomandări ale Uniunii Europene, precum şi cerinţe ale FMI şi Băncii Mondiale.

Se punea problema existenţei unui echilibru între priorităţile economiei de piaţă şi cele ale protecţiei şi solidarităţii sociale, acesta fiind elementul fundamental în programul de guvernare.

În programul de guvernare se menţiona că „… un principiu fundamental de conduită al guvernului este respectarea separaţiei puterilor în stat şi acordarea rolului firesc, de for legislativ, parlamentului.“

În mod normal, acesta trebuia şi trebuie să fie, principiul fundamental de conduită al oricărui guvern, deoarece numai aceasta poate asigura stabilitate şi coerenţă cadrului legislativ, oferind, în acelaşi timp, transparenţă şi credibilitate deciziilor luate.

Programul de guvernare al acestei perioade, singurul articulate până în acest moment, a avut ca priorităţi:

• realizarea unei creşteri economice, măsurată prin creşterea medie anuală cu circa 5% a PIB, bazată pe o contribuţie echilibrată a cererii interne şi externe, în condiţiile redresării raportului dintre export şi import;

• îmbunătăţirea corelaţiei consum – economisire – investiţii; • menţinerea deficitului de cont curent al balanţei de plăţi în

limite suportabile; • devansarea creşterii sectorului extractiv şi de producere a

energiei de către industria prelucrătoare; • revitalizarea sectorului zootehnic; • reducerea semnificativă a inflaţiei, care a ajuns în 2004 la

o singură cifră (9,3%); • îmbunătăţirea utilizării resurselor de muncă şi reducerea şomajului;

• diminuarea deficitului bugetar;


253

• creşterea salariului real şi a pensiei reale; • urgentarea procesului de negociere pe toate capitolele, în

vederea pregătirii procesului de preaderare şi apoi aderare la Uniunea Europeană în 2007;

• continuarea negocierilor cu FMI pentru încheierea unui acord stand-by.

Rezultatele înregistrate în cei patru ani de guvernare PSD, bazate pe priorităţile stabilite pe întreaga perioadă, sunt sintetizate în indicatorii de rezultate.

Prin eforturi conjugate, se reuşeşte creşterea reală şi durabilă a Produsului Intern Brut, care are ca efect îmbunătăţirea semnificativă şi generalizată a standardului de viaţă al populaţiei din România.

Guvernul şi-a propus refacerea legalităţii şi ordinii publice, obiectiv care a dobândit caracter de urgenţă în vederea asigurării protecţiei drepturilor şi siguranţei încrederii în actul de justiţie, în mecanismele de impunere a cetăţeanului.

Politica guvernului a urmărit interesul naţional, în ideea de a crea coeziunea forţelor politice democratice, indiferent de doctrina acestora şi de locul pe care îl ocupă în parlament.

România a întâmpinat o serie de dificultăţi care nu au putut fi eradicate şi, de aceea, s-au impus pentru ca programul să fie implementat şi pus în practică.

Acestea au fost, în mare, condiţiile concrete, obiectivele şi priorităţile pe care guvernul şi le-a propus.

3.1. Preocupare pentru depăşirea perioadelor de iarnă şi pregătirea campaniilor agricole de primăvară

Programele de guvernare au cuprins, acţiuni pentru depăşirea perioadei de iarnă şi pregătirea campaniei agricole de primăvară. În inventarierea situaţiei existente la momentele respective, s-a plecat de la premisa că principalele, şi cele mai grave, două dificultăţi cu care se confrunta România erau cele legate de măsurile care trebuia


254

să fie întreprinse pentru depăşirea perioadei de iarnă, precum şi situaţia din agricultură.

Analiza producţiei de energie electrică şi termică arăta o diminuare considerabilă a stocurilor de cărbune energetic, ceea ce făcea ca producţia de energie electrică şi termică să se realizeze cu mare dificultate.

Cărbunele energetic a fost asigurat de fiecare dată pentru întreaga iarnă, şi aceasta într-un stoc optim. Politica de restructurare minieră creează totuşi dificultăţi în privinţa realizării stocului de cărbune necesar întregii perioade previzibile de iarnă.

Creditele rambursabile angajate pentru această activitate acopereau pe deplin nevoia de cheltuieli care să asigure o funcţionare corespunzătoare pentru perioadele următoare.

Necesarul de combustibil s-a acoperit în cadrul unui program defalcat pe luni, ţinând seama de structura nevoilor de combustibili, de cărbune, gaze naturale şi păcură, aşa încât această perioadă a fost depăşită relativ uşor.

Situaţia surselor de apă necesară funcţionării hidrocentralelor şi irigaţiilor a fost critică, în condiţiile în care rezervele acopereau maximum 37-40% din nevoile şi capacităţile lacurilor de acumulare.

În acest context, s-a pus problema raţionalizării nu numai a consumului de combustibil, ci şi a consumului de apă, în toată structura consumatorilor, de la agenţii economici la persoane fizice, fără a afecta consumul populaţiei şi fără a induce creşteri suplimentare deosebite ale costurilor.

Ca efect al politicii duse de guvernele anterioare, al dezinteresului cu care a fost tratată activitatea acestui sector important pentru economia României, suprafeţe imense au rămas nelucrate sau lucrate necorespunzător, context în care s-a redus suprafaţa totală aptă de a fi cultivată în condiţii agrotehnice corespunzătoare, iar, în perspectivă, au apărut mari dificultăţi în ceea ce privea posibilitatea relansării agriculturii.

Pentru asigurarea efectuării, în perioade optime şi în condiţii agrotehnice corespunzătoare, a lucrărilor agricole din primăvară, Guvernul a întreprins constant măsuri, cum sunt:


255

• pentru culturile agricole însămânţate toamna s-a verificat în teritoriu starea de vegetaţie a suprafeţelor de grâu şi orz şi, acolo unde nu exista perspectiva ca acestea să conducă la o recoltă cât de cât convenabilă, suprafeţele au fost arate şi reînsămânţate cu culturi de primăvară;

• evaluarea cantităţilor de seminţe din categorii biologice superioare, necesare pentru înfiinţarea culturilor de primăvară;

• inventarierea suprafeţelor de teren arabil care mai erau de arat;

• s-a verificat situaţia amenajărilor pentru irigat, urmată de intensificarea lucrărilor de reparaţii, pentru punerea acestora în funcţiune, astfel ca în 2004 o suprafaţă de minimum 1,5 milioane de hectare să fie irigată;

• a urmărit starea de vegetaţie a culturilor şi întreprinderea măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor.

Pentru realizarea lucrărilor agricole de primăvară, Guvernul a luat următoarele măsuri:

• a acordat sprijin financiar direct producătorilor agricoli, pentru plantaţiile de vii şi pomi fructiferi şi serele de plante legumicole;

• a asigurat, pentru campania agricolă de primăvară, credite destinate producătorilor agricoli;

• a susţinut de la bugetul de stat o cotă din contravaloarea seminţelor cu valoare biologică ridicată;

• crescătorii de animale au fost sprijiniţi prin acoperirea unei părţi din costul animalelor de producţie şi reproducţie;

• s-au realizat lucrări de împădurire şi reabilitare ecologică pe terenurile de pe care s-a recoltat masa lemnoasă, cu o suprafaţă de peste 9.500 hectare.

Aceste măsuri au fost minimale, nesemnificative, pentru totalul suprafeţei agricole din ţara noastră, iar acest program trebuie reconsiderat şi dezvoltat în anii următori, dacă se vrea ca agricultura să reajungă la nivelul de la care a căzut.


256

3.2. Măsuri vizând relansarea economiei naţionale

Programul de guvernare a pornit de la faptul că, pentru integrarea în structurile euro-atlantice şi în Uniunea Europeană, România trebuia să ia în considerare scenariul restructurat din Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu, ce a fost transmis în luna martie 2000 organismelor UE, considerat de partidele semnatare „ca o platformă comună de acţiune a tuturor forţelor politice şi sociale, pentru promovarea interesului naţional, propăşirea ţării şi asigurarea bunăstării cetăţenilor săi, în contextul unei largi deschideri internaţionale“.

În această direcţie, esenţiale au fost o serie de elemente. În primul rând, a fost strategia de guvernare pentru perioada 2001-2004 în Strategia naţională de dezvoltare economică pe termen mediu. Guvernul a pornit de la următoarele opţiuni:

a) Asigurarea creşterii economice, bazată pe sporirea ratei investiţiilor de capital naţional şi atragerea de resurse externe, concretizată în creşterea PIB în medie cu peste 5%;

b) Realizarea macrostabilizării consolidate, prin asigurarea de progrese în cadrul reformei structurale şi disciplinei financiare;

c) Îmbunătăţirea substanţială a mediului de afaceri, prin dezvoltarea competiţiei de piaţă; calmarea inflaţiei şi aducerea acesteia, în 2004, la o singură cifră prin măsuri economice; recapitalizarea societăţilor comerciale; conti-nuarea procesului de liberalizare a preţului şi stoparea inflaţiei speculative; extinderea şi diversificarea instru-mentelor bancare, reducerea dobânzii reale şi întărirea disciplinei financiare;

d) În domeniul investiţiilor s-a realizat monitorizarea riscurilor instituţiilor financiar-monetare, care au asigurat într-o măsură mai mare: stimularea atragerii de investiţii de capital românesc şi străin; creşterea fluxului de capital străin; implicarea mai activă a statului în investiţii de capital; reorganizarea cadrului real al parametrilor


257

proiectaţi; stabilirea unui program naţional de cercetare; dezvoltarea capacităţii de absorbţie a inovării în mediul economic; armonizarea legislaţiei şi reglementărilor din domeniul economic cu cele din Uniunea Europeană; formarea pieţei muncii şi intrarea în vigoare a noului Cod al muncii; îmbunătăţirea sistemului instituţiilor de pregătire profesională; dezvoltarea sistemului de pregătire pentru îmbunătăţirea calităţii şi culturii manageriale în economie;

e) Promovarea de politici compatibile cu mecanismele Uniunii Europene, respectiv armonizarea legislaţiei generale.

3.2.1. Reechilibrare macroeconomică La nivel macroeconomic, accentul a fost pus pe perfecţionarea

politicii financiare, cu cele două laturi ale sale, fiscală şi bugetară, prin stimularea creşterii ofertei interne de bunuri şi servicii şi restructurarea cererii agregate din economie, prin reducerea acesteia în unele sectoare şi sporirea în domeniile investiţiilor şi exporturilor.

Pentru a asigura reducerea inflaţiei, s-au promovat politici financiare selective pentru stimularea sectoarelor cu potenţial de competitivitate, internă şi externă, şi s-a dezvoltat interesul investitorilor străini de a pătrunde pe piaţa românească.

Guvernul şi Banca Naţională a României au promovat un dialog permanent cu instituţiile financiare internaţionale (FMI, BIRD, UE, BERD, BEI) pentru stabilirea unui parteneriat real şi a unui climat de încredere, care au asigurat posibilităţi reale de finanţare.

În domeniul politicii fiscale, s-au redus contribuţiile la unele fonduri speciale. Există încă unele aspecte fiscale ce sunt sau măcar pot fi criticabile, dar acestea nu sunt semnificative pentru evoluţia generală. În această direcţie, guvernul a avut în vedere următoarele:

• scutirea de la plata taxelor vamale şi a TVA pentru importul de utilaje, echipamente, materii prime şi materiale


258

destinate modernizării întreprinderilor mici şi mijlocii;

• reducerea impozitului pe profit pentru societăţile comerciale din sectoarele industriale de larg impact asupra dezvoltării procesului de industrializare a materiilor prime autohtone;

• revizuirea tranşelor şi a cotelor de impozitare a veniturilor băneşti ale populaţiei;

• acordarea unor deduceri personale la impozitul pe venitul global al populaţiei;

• scutirea de la plata impozitului agricol pentru proprietăţi de teren arabil sau echivalent teren arabil până la 10 hectare;

• diferenţierea impozitelor plătite de populaţie pentru clă-dirile şi terenurile aferente acestora;

• revizuirea sistemului de accize. În acest domeniu sunt încă serioase lacune, care cred că vor fi soluţionate. Astfel, la unele produse, cum este cafeaua, se practică accize, deşi în Uniunea Europeană acestea nu există. Să sperăm că, în procesul de armonizare a legislaţiei române cu cea europeană, acest aspect va fi soluţionat corespunzător;

• reorganizarea sistemului jocurilor de noroc şi alocarea integrală a profitului companiilor de stat, în scopul finanţării construirii de locuinţe şi săli de sport pentru tineret;

• îmbunătăţirea legislaţiei, a organizării şi stimulării apara-tului fiscal, la nivel central şi local;

• reconsiderarea acordării, în mod arbitrar, de scutiri şi reduceri la plata impozitelor şi taxelor;

• întărirea disciplinei financiare, prin stimularea achitării la timp şi în cuantum legal a obligaţiilor bugetare ale agenţilor economici, precum şi prin sancţionarea contri-buabililor rău-platnici;

• creşterea transparenţei şi solicitudinii administraţiei fiscale faţă de contribuabili.


259

În domeniul politicii bugetare, guvernul s-a axat pe creşterea transparenţei şi eficienţei cheltuielilor bugetare, atât ca efect al alocării resurselor publice pe bază de proiecte şi programe, cât şi prin stabilirea unui sistem de priorităţi în cadrul acestora.

Politica de achiziţii publice a contribuit la stimularea ofertei interne de bunuri şi servicii, aspect care s-a realizat prin acordarea de subvenţii pentru stimularea agriculturii; acordarea de sprijin întreprinderilor mici şi mijlocii, pe baza fondului de garantare; reducerea cheltuielilor publice, prin stabilirea de norme privind cheltuielile de personal, materiale şi pentru dotările instituţiilor publice centrale şi locale; sprijinirea dezvoltării economice a unor judeţe (localităţi) cu o situaţie mai grea şi restructurarea datoriei publice interne pentru reducerea serviciului aferent acesteia.

3.2.2. Măsuri de politică monetară şi de control al cursului de schimb Printre obiectivele fundamentale pe care şi le-a propus

Guvernul se numără şi politica monetară, care ar trebui să conducă la susţinerea creşterii economiei, pe fondul reducerii inflaţiei la 9,3%, în anul 2004.

Cursul de schimb al monedei naţionale a continuat să fie determinat de raportul cerere – ofertă de pe piaţa valutară, pe baza unui coş valutar care cuprindea 60% euro şi 40% dolari SUA şi apoi 75% euro şi 25% dolari SUA. În dinamica acestuia s-a înregistrat o depreciere care s-a situat sub nivelul ratei anuale a inflaţiei (9,3% faţă de 14,1%, cât a fost rata inflaţiei în 2003).

Creşterea credibilităţii externe s-a realizat prin sporirea rezervei valutare a statului. De asemenea, s-au mai avut în vedere: diversificarea instrumentelor politicii monetare şi compatibilizarea lor cu evoluţia economiei de piaţă; poziţionarea BNR în situaţia de creditor net al sistemului bancar; revitalizarea creditului intern, destinat economiei reale; modernizarea şi întărirea sistemului juridic şi instituţional pentru activitatea de reglementare prudenţială şi supraveghere bancară; activizarea pieţei de capital prin măsuri de stimulare a investiţiilor; întărirea şi modernizarea supravegherii pieţei de capital


260

şi a asigurărilor. Ca aspect surprinzător, mai ales în condiţiile aducerii inflaţiei la o creştere de 9,3% în 2004 şi a denominării leului în iulie 2005, a fost scoaterea pe piaţa monetară a bancnotei de un milion de lei. Această măsură poate da naştere şi la interpretarea că această nouă bancnotă, ce schimbă cupiura, a fost „cerută“ de o inflaţie mai mare decât cea declarată oficial în ultimii ani.

3.2.3. Îmbunătăţirea mediului de afaceri Îmbunătăţirea mediului de afaceri a constituit un element

esenţial al politicii guvernului şi aceasta s-a realizat, în principal, prin: continuarea restructurării şi modernizării industriei şi a sectorului energetic; globalizarea pieţelor şi concentrarea capitalurilor spre activităţi la nivel internaţional şi accelerarea schimbărilor în activitatea industriei, determinată de progresul tehnologic şi impactul informaţiei.

Principalele căi prin care s-a realizat, pe termen mediu, preponderenţa proprietăţii private în industrie au fost: continuarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale din industrie; finalizarea privatizării societăţilor comerciale prevăzute în Programul PSAL; întărirea disciplinei legislative în domeniul concurenţei; dezvoltarea accelerată a serviciilor industriale; atragerea de investiţii străine în industrie; intensificarea procesului de restructurare; reconsiderarea drepturilor acţionarilor minoritari în societăţile comerciale; creşterea posibilităţilor de verificare a potenţialului întreprinderilor mici şi mijlocii; sprijinirea întreprinderilor nou-create, mai ales a celor mici.

În procesul de restructurare şi privatizare a industriei s-a asigurat trecerea la societatea informaţională prin promovarea utilizării tehnologiilor informaţiilor şi comunicaţiilor în industrie; realizarea unei infrastructuri naţionale a informaţiei şi dezvoltarea industriei de echipamente şi de programe specifice tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor.

S-a adoptat un cadru legislativ pentru atragerea investiţiilor străine în acest domeniu, care a vizat: introducerea principiului meritului; accesul terţilor la magistralele de transport al energiei


261

electrice şi la conductele magistrale de transport gaze naturale; evitarea monopolizării reţelelor şi conductelor.

În cadrul industriei de apărare s-au continuat preocupările pe linia reorganizării, restructurării şi modernizării în cadrul unei companii naţionale, ce cuprinde unităţi de cercetare, de producţie şi de desfacere pentru tehnica de luptă şi materialele cu destinaţie militară. Această activitate s-a realizat prin retehnologizarea şi redi-mensionarea capacităţilor de producţie, conversia unor capacităţi de producţie pentru scopuri civile, dezvoltarea cooperării internaţionale în acest domeniu, bazată pe cercetare şi dezvoltare în producţie.

În toate activităţile privind această privatizare şi restructurare s-a avut în vedere criteriul de echivalenţă al pieţei, precum şi elementele de eficienţă naţională şi sectorială, ce au satisfăcut activităţile respective.

3.2.4. Agricultura necesită surse şi timp Printre obiectivele fundamentale ale programului în acest

domeniu, s-au situat stoparea declinului şi redresarea treptată a condiţiilor de relansare a agriculturii.

România a avut un potenţial natural, economic şi uman cu totul deosebit, care a asigurat securitatea alimentaţiei populaţiei şi a creat disponibilităţi pentru schimburile economice internaţionale, dar aceasta numai în cadrul unei politici unitare.

Procesul de privatizare prin aplicarea defectuoasă a Legii nr. 18/1990, imperfectă, la rândul său, a avut ca efecte dezorganizarea şi împingerea agriculturii României cu multe zeci de ani în urmă.

Agricultura rămâne o ramură prioritară a economiei naţionale. În programul de guvernare, pentru începerea unui proces de reabilitare a agriculturii, s-au avut în vedere: finalizarea reformei funciare; continuarea procesului de privatizare a societăţilor cu capital de stat; verificarea legalităţii privatizărilor anterioare; creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole, vegetale şi animale; atingerea parametrilor minimali de performanţă în domeniul agroalimentar; dezvoltarea şi consolidarea sectorului privat; dotarea tehnică a agriculturii şi asigurarea sprijinului pentru producătorii


262

agricoli; dezvoltarea pieţei concurenţiale, reale şi stabile; promovarea unui amplu program de dezvoltare în toate zonele ţării; crearea unei pieţe comerciale şi financiare rurale şi implementarea proiectelor din Programul SAPARD şi a altor programe cu finanţare externă.

Programul privind agricultura a fost structurat pe etape. În cadrul acestor etape s-au avut în vedere: susţinerea de către

stat a campaniei de primăvară; susţinerea tuturor formelor de exploataţie agricolă; sprijinirea organizării şi exploatării agricole performante; stimularea organizării şi consolidării asociaţiilor profesionale ale cultivatorilor de cereale şi plante tehnice, crescătorilor de animale, a formelor asociative de procesare şi valorificare a produselor agricole, prin stabilirea politicilor şi strategiilor pe filiere de produs, menţinerea unui echilibru de piaţă, dezvoltarea şi perfecţionarea reţelei pieţelor de gros; crearea cadrului favorabil cercetării ştiinţifice; aplicarea programelor de îmbunătăţire a stării de sănătate a animalelor.

Pentru irigarea unei suprafeţe de circa un milion de hectare în 2002 şi de circa două milioane hectare în 2003-2004, s-au luat măsuri de lansare a programului de reabilitare a sistemului de irigaţii; stabilirea unui preţ unitar; efectuarea de servicii complete privind aplicarea udărilor şi achiziţionarea de echipamente de irigat pentru circa un milion de hectare.

Au fost efectuate lucrări de desecare, de combatere a eroziunii solului şi au fost refăcute părţi din digurile de la Dunăre şi râurile interioare, pentru prevenirea inundaţiilor.

Referitor la industria alimentară, s-au avut în vedere măsuri de modernizare, vizând accelerarea procesului de privatizare a societăţilor cu capital majoritar de stat; realizarea concordanţei între capacităţile industriei alimentare şi oferta producţiei vegetale şi animale; integrarea activităţilor pe filiere de produs pentru pâine, zahăr, ulei, lapte, carne de porc, carne de pasăre etc.; susţinerea investiţiilor, în scopul creşterii performanţelor tehnologice; intensificarea şi eficientizarea controlului calităţii şi stimularea diversificării sortimentelor de produse alimentare.


263

În programul de guvernare s-a acordat o importanţă sporită dezvoltării silviculturii. S-a avut în vedere faptul că pădurea constituie un patrimoniu naţional care trebuie conservat şi protejat.

În România, suprafaţa fondului forestier reprezintă 26,7% din suprafaţa teritoriului, cu mult sub nivelul mediu european. În consecinţă, s-au avut în vedere păstrarea integrităţii suprafeţelor pădurilor; conservarea şi gestionarea durabilă a pădurilor şi a vegetaţiei forestiere; continuarea reformei de fond funciar, prin creşterea ritmului retrocedării pădurilor către foştii proprietari; perfecţionarea structurilor instituţionale; extinderea suprafeţelor împădurite; asigurarea stării de sănătate a pădurilor; gestionarea durabilă a fondului cinegetic naţional; intensificarea procesului de trecere a silviculturii la economia de piaţă; integrarea fondului silvic românesc în structurile forestiere europene; promovarea susţinută a educaţiei silvice; sporirea gradului de accesibilitate a fondului forestier şi creşterea ritmului privatizării unor obiective şi activităţi din silvicultură.

3.2.5. Mari lucrări publice vizând dezvoltarea construcţiei

de locuinţe În România, în ultimii şaisprezece ani, s-a degradat simţitor

situaţia construcţiilor publice şi, mai ales, situaţia construcţiilor de locuinţe.

Dezvoltarea durabilă a teritoriului naţional şi relansarea activităţii în domeniul construcţiilor, mai ales în cel al locuinţelor, în condiţii de eficienţă economică şi ecologică, pe fondul armonizării cadrului legislativ impus de procesul de integrare europeană, s-au făcut cu respectarea unor principii:

• încurajarea construcţiilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de locuit;

• perfecţionarea reglementărilor tehnice de proiectare, execuţie şi utilizare a construcţiilor;

• reabilitarea fondului de locuinţe existent; • îmbunătăţirea vieţii la sate;


264

• încurajarea şi stimularea de construcţii social-culturale. În cadrul programului s-a evidenţiat importanţa ce trebuia

acordată relansării şi încurajării construcţiilor şi îmbunătăţirii condiţiilor de locuit din ţara noastră.

Strategia naţională a locuinţei a avut în vedere trei aspecte, îmbunătăţirea relaţiei între costul de piaţă al locuinţei şi venitul familial; accesul la o locuinţă decentă al celor excluşi din coordonatele pieţei libere şi facilitarea procesului investiţional privat în domeniul construcţiei de locuinţe prin utilizarea creditului ipotecar.

În programul de guvernământ s-au avut în vedere: asigurarea nevoilor de locuire în funcţie de veniturile pe familie; încurajarea schimburilor de proprietate.

Important a fost faptul că, în cadrul acestui program, s-a avut în vedere perfecţionarea reglementărilor tehnice de proiectare, execuţie şi utilizare, aşa încât au crescut siguranţa şi confortul cetăţeanului.

O altă problemă a fost cea a reabilitării fondului de locuinţe existent, prin acordarea de facilităţi financiare pentru cei care a trebuit să-şi îmbunătăţească siguranţa locuinţelor în care stau.

În domeniul construcţiilor de locuinţe, s-au acordat facilităţi, utilizându-se, pe scară largă, sistemul de credit ipotecar.

3.2.6. Paşi în domeniul infrastructurii

şi modernizării transporturilor Evoluţia transporturilor s-a făcut pornind de la sistemul inter-

nodal în trafic, de la zonele care existau, precum şi de la modernizarea punctelor de trecere prin coridoarele europene.

În acest cadru, s-au avut în vedere direcţii de realizare şi punere în practică a programului în domeniul infrastructurii şi transporturilor, cu accent pe reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurilor de transport; consolidarea programelor de transport rutier, ce viza simplificarea sistemului de taxe pentru transportatorii rutieri; programe de transport fluvial şi pe căi navigabile interioare;


265

programe de transport maritim ce au avut în vedere reabilitarea Portului Constanţa şi continuarea lucrărilor la digurile de nord şi de sud; programe de transport aerian, prin care se putea realiza eficientizarea transportului aerian; pactul de stabilitate, prin care s-a urmărit crearea unui sector feroviar mai competitiv; dezvoltarea şi modernizarea mijloacelor şi instalaţiilor de transport în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor, siguranţei circulaţiei şi securităţii transportului. În această direcţie, s-au avut în vedere următoarele: adaptarea programului de aliniere a sistemului naţional de transport la sistemul european; program de aliniere a sistemului naţional de transport pe Dunăre la sistemul internaţional prin modernizarea sistemelor de navigaţie pe Dunăre; stimularea, încurajarea, consolidarea şi liberalizarea pieţei interne pentru transport feroviar în sistem concurenţial.

3.2.7. Comunicaţiile şi tehnologia informaţiei Obiectivul strategic al programului de guvernare, în domeniul

comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, a fost crearea premiselor implementării societăţii informaţionale, prin relansarea procesului de privatizare, liberalizare şi dezvoltare a sectoarelor respective.

Pentru atingerea acestui deziderat, guvernul a acţionat cu precădere pentru promovarea şi susţinerea unei pieţe deschise şi concurenţiale de servicii de comunicaţii şi informatică; micşorarea şi eliminarea decalajului legislativ faţă de comunitatea europeană şi mondială; dezvoltarea platformelor şi tehnologiilor interne; accesul cetăţeanului la informaţie şi libertatea de exprimare, la serviciile de comunicaţii, la serviciile universale de poştă şi telecomunicaţii; integrarea cetăţeanului în societatea informaţională;libera circulaţie a informaţiei şi întocmirea şi derularea programelor de asistenţă finan-ciară.

Pentru realizarea obiectivelor strategice de mai sus, în cadrul programului de guvernare s-au realizat următoarele:

• reforma instituţională şi legislativă, prin înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în comunicaţii;


266

• asigurarea cadrului legislativ şi organizatoric pentru libera-lizarea serviciilor şi telecomunicaţiilor;

• implementarea strategiilor de dezvoltare a comunicaţiilor; • implementarea societăţii informaţionale ca bază de creştere

economică. 3.2.8. Programe pentru reabilitarea turismului Programul Guvernului a definit turismul ca „obiectiv strategic

al programului de guvernare în acest domeniu, relansarea rapidă şi durabilă, acordând o atenţie specială locului turismului în cadrul economiei naţionale, astfel încât acesta să devină sector prioritar în acţiunea concertată a organismelor legislative, guvernamentale şi ale administraţiei publice locale“.

Principalele acţiuni în acest domeniu au fost: • definitivarea procesului de privatizare în turism; • pentru încheierea procesului de privatizare s-a asigurat:

preluarea de către Ministerul Transporturilor, Locuinţei şi Turismului a deciziei efectuării privatizării; simplificarea procedurilor de privatizare; retragerea statului din societăţile în care este acţionar nesemnificativ; finalizarea proceselor de privatizare iniţiate deja.

• armonizarea cu legislaţia europeană în domeniu; • dezvoltarea şi modernizarea bazei turistice; • promovarea proiectelor şi prognozelor de dezvoltare şi

modernizare a bazelor turistice; • promovarea potenţialului turistic naţional; • dezvoltarea turismului rural.

3.2.9. Utilizarea raţională a apelor Ultimii ani au evidenţiat faptul că nici o resursă naturală nu

este infinită.


267

Lovitura cea mai grea a fost dată de efectele secetei prelungite, care în anumiţi ani a dus la reducerea resurselor de apă din ţara noastră.

Anterior, acestui sector i se prevedeau, mai mult formal, unele sarcini, fără ca cineva să pătrundă în esenţa fenomenului.

Acţiunile din ultimii patru ani pentru acest domeniu au avut ca efecte asigurarea unor resurse de apă de mai bună calitate pentru populaţie şi a necesarului pentru activitatea economică, cu deosebire pentru industrie, agricultură, modernizarea sistemului de avertizare şi alarmare pentru populaţie pentru situaţii de risc, declanşarea unui proces investiţional pentru executarea lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice periculoase.

Pentru atingerea acestor deziderate, s-au întreprins măsuri privind gospodărirea raţională a apelor de suprafaţă şi subterane; ameliorarea calităţii apelor râurilor; realizarea de lucrări pentru canalizare şi montarea de staţii de epurare a apelor uzate; realizarea lucrărilor de alimentare cu apă a unor localităţi; continuarea lucrărilor de regularizare, acumulare şi amenajare a principalelor bazine hidrografice; reabilitarea şi protejarea mai bună a litoralului românesc al Mării Negre; refacerea şi conservarea litoralului şi a lacurilor cu calităţi terapeutice şi apărarea împotriva inundaţiilor şi a fenomenelor meteorologice periculoase.

Programul de măsuri pentru protecţia şi dezvoltarea în domeniul gospodăririi apelor a prevăzut măsuri de stabilire a unor noi surse de apă.

De asemenea, s-au avut în vedere măsuri de raţionalizare a consumului de apă, sens în care consumul industrial s-a bazat pe surse proprii de exploatare a apei, prin fântâni forate la mari adâncimi, atragerea de surse de apă epurate din Marea Neagră, Dunăre sau alte zone esenţiale.

3.2.10. Măsuri pentru protecţia mediului înconjurător

Programul de dezvoltare economică a unei ţări nu poate fi

disociat de nevoia protecţiei mediului înconjurător.


268

De fapt, evoluţiile climatice din ţara noastră, din ultimii ani, au avut la bază tocmai efectul poluării mediului înconjurător, ca urmare a inexistenţei unor programe speciale de protecţie.

În toate documentele de privatizare a marilor întreprinderi româneşti s-au prevăzut clauze speciale privind protecţia mediului înconjurător, dar, în mod cert, dacă acestea ar fi fost analizate, s-ar fi constatat că în nici 10% dintre cazuri nu s-a întâmplat ceva semnificativ.

Problema mediului înconjurător pe care „programul guver-namental o considera prioritate naţională“ a concentrat eforturi pentru:

• protecţia şi conservarea naturii, diversificarea biologică şi utilizarea durabilă a componentelor acesteia;

• dezvoltarea şi buna administrare a reţelei naţionale de arii şi zone protejate;

• apărarea împotriva calamităţilor naturale şi a accidentelor; • protecţia ecosistemului Dunăre – Deltă – Marea Neagră; • ecologizarea agriculturii, prin folosirea raţională a

potenţialului agricol; • aplicarea fermă a legislaţiei de mediu şi adaptarea siste-

mului de norme, standarde şi reglementări compatibile cu exigenţele Uniunii Europene;

• descentralizarea sistemului instituţional, introducerea şi utilizarea instrumentelor economice pentru protecţia mediului;

• evaluarea capitalului natural al României în acord cu diversitatea şi vulnerabilitatea actuală a acestuia;

• iniţierea măsurilor de refacere a capitalului natural în zonele deteriorate;

• realizarea programului naţional de amenajare şi exploatare a solurilor;

• asigurarea instrumentelor financiare necesare; • consolidarea capacităţilor instituţionale şi stabilirea com-

petenţelor necesare realizării unui parteneriat între


269

instituţiile de mediu din România şi cele din Uniunea Europeană;

• adaptarea cadrului juridic şi instituţional pentru facilitarea şi stimularea dialogului între autorităţi şi societatea civilă asupra strategiilor, politicilor, programelor şi deciziilor privind mediul şi dezvoltarea socioeconomică a ţării.

S-a prevăzut obligativitatea pentru toţi agenţii economici de a respecta un program de protecţie a mediului, de a crea fonduri pentru reabilitarea unor zone în care mediul a fost pus în pericol, precum şi pentru conlucrarea mai activă a României cu alte ţări şi organisme internaţionale de profil, pentru a asigura programe şi măsuri rapide de reabilitare, din punctul de vedere al mediului înconjurător, a unor zone care s-au aflat în proces de degradare. S-a avut în vedere, în primul rând, situaţia Deltei Dunării şi a faunei din munţii şi dealurile carpatice, care au fost în suferinţă şi pentru care nu s-au luat măsuri.

3.2.11. Reconsiderarea rolului întreprinderilor mici şi mijlocii S-a subliniat faptul că „întreprinderile mici şi mijlocii şi

cooperaţia reprezintă o pârghie hotărâtoare pentru dezvoltarea economiei de piaţă“. În această direcţie, guvernul şi-a fixat, ca obiectiv principal, activitatea de sprijinire a valorificării potenţialului IMM-urilor şi al sectorului cooperatist, pentru a contribui la creşterea economică durabilă, crearea unor noi locuri de muncă, sprijinirea inovării şi a progresului tehnic şi tehnologic, creşterea competitivităţii economiei naţionale, dezvoltarea clasei de mijloc, cea care asigură stabilitatea economică şi socială a unei ţări.

În această viziune, s-a acţionat pentru: • crearea de noi locuri de muncă; • sporirea ponderii IMM-urilor şi a cooperaţiei la crearea PIB; • creşterea exporturilor din sectorul IMM şi al cooperaţiei; • atragerea de fonduri pentru sprijinirea întreprinzătorilor

privaţi mici şi mijlocii. Dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii s-a realizat prin:


270

• punerea în aplicare a Legii privind stimularea întreprin-zătorilor privaţi;

• simplificarea cadrului legislativ/administrativ, creşterea stabilităţii acestora, diminuarea birocraţiei şi a corupţiei;

• susţinerea organizaţiilor şi reprezentarea nivelurilor în consonanţă cu numărul acestora;

• adoptarea de reglementări privind întreprinderile mici şi mijlocii în conformitate cu practicile existente pe plan internaţional;

• reguli de înregistrare a garanţiilor îmbunătăţite drept cadru instituţional;

• îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare, prin acordarea de sprijin financiar şi de asistenţă pentru dezvoltarea sistemelor moderne de finanţare;

• dezvoltarea de proiecte şi acţiuni specifice pentru aceste IMM-uri;

• asistenţă pentru managementul noilor întreprinderi; • asigurarea şi gestionarea resurselor financiare oferite de

Uniunea Europeană; • sporirea participării IMM-urilor româneşti la programe

comunitare; • îmbunătăţirea ofertei de servicii pentru IMM-uri; • accesul prioritar al IMM-urilor la achiziţiile publice de

bunuri materiale, lucrări şi servicii; • susţinerea ofertei de spaţii şi facilităţi de producţie; • identificarea priorităţilor de dezvoltare şi alocare eficientă

a resurselor, pe bază de programe de dezvoltare. De asemenea, s-au prevăzut acţiuni vizând susţinerea siste-

mului prin sprijinirea realizării recomandărilor ONU privind locul şi rolul mişcării cooperatiste în societatea românească; promovarea unor programe guvernamentale de sprijinire a cooperaţiei; asigurarea cadrului legislativ favorabil dezvoltării sistemelor cooperatiste din domeniile: agricultură, producţie, servicii, comerţ, construcţii, forestier, pescuit etc.; s-au găsit noi forme instituţionalizate, prin care s-a realizat consultarea între reprezentanţii mişcării cooperatiste


271

şi structurile legislative ale statului; instituţionalizarea unor relaţii de parteneriat între IMM-uri şi cooperaţie şi facilitarea participării unităţilor cooperaţiei la programe de interes comunitar.

Aceste măsuri au vizat perspectiva reconsiderării activităţii în domeniul cooperaţiei, care, în afara Legii nr. 109 şi a câtorva alte acte normative, nu a primit până în prezent nici un fel de susţinere.

3.2.12. Măsuri privind continuarea procesului de privatizare

S-a acordat atenţie continuării privatizării, prin care transferul

de proprietate s-a regăsit în recapitalizare, modernizare şi investiţii. Accentul a fost pus pe: a) Transferul de proprietate în sectorul privat în condiţii de

transparenţă şi corectitudine, utilizarea unui complex de metode de privatizare, majorări de capital în societăţile comerciale cu importanţă deosebită, elaborarea unor contracte de privatizare cu clauze care să asigure moder-nizarea, dezvoltarea, eficientizarea, urgentarea privatizării societăţilor aflate în curs de lichidare, continuarea procesului de privatizare a sectorului bancar, desfăşurarea procesului de privatizare a institutelor de cercetare, aplicarea de programe complexe de privatizare, cu asistenţă financiară internaţională, elaborarea de programe specifice de privatizare pentru societăţile comerciale situate în zone de impact social major, identificarea spaţiilor industriale nefolosite;

b) Administrarea societăţilor comerciale la care statul este acţionar, revizuirea criteriilor de performanţă, stabilirea unor criterii de urmărire şi raportare periodică, analiza activităţii societăţilor comerciale, stabilirea, prin acte normative, de răspundere materială, civilă şi penală, după caz, pentru consiliile de administraţie şi directorii respectivi;

c) Urmărirea activităţii societăţilor în perioada postpriva-tizare prin elaborarea unor contracte de privatizare clare,


272

cu clauze precise şi termene de efectuare a investiţiilor, cu precizarea surselor; alegerea şi selectarea riguroasă a investitorilor străini din societăţile comerciale de importanţă majoră; urmărirea performanţelor societăţilor comerciale private şi a modului de respectare a clauzelor contractuale; prevederea de sancţiuni care să prevină proasta gestiune postprivatizare; includerea de clauze care să permită reconsiderarea procesului de privatizare. Finanţarea programelor de modernizare şi retehnologizare a societăţilor economice prin: alocarea de până la 60% din sumele încasate pentru finanţarea investiţiilor, moderni-zărilor, urmărirea strictă a respectării sumelor alocate în acest scop, raportarea trimestrială, de către consiliul de administraţie, a modului în care sunt utilizate sumele în cauză, exercitarea, de către Ministerul Finanţelor Publice, a controlului asupra modului de utilizare a sumelor în cauză;

d) Elucidarea situaţiei unor privatizări anterioare şi intervenţia în cazurile în care s-au constatat nereguli.

3.2.13. Sectorul bancar şi de asigurări – decizii cu marjă ridicată

de risc Este bine cunoscut faptul că, în orice economie, proiectele de

investiţii trebuie urmate, sau concomitent însoţite, de programe privind finanţarea. Este logic că, într-o ţară în care se dezvoltă economia de piaţă, în care se doreşte crearea sectorului privat, trebuie să se utilizeze din plin pârghiile pe care le oferă sistemul bancar.

Salba de falimente ale unor bănci (Columna, Albina, Bankcoop, Creditbank, Dacia Felix, BANCOREX, Banca Internaţională a Religiilor, BRS, BID) a creat o stare de şoc.

Pentru realizarea disciplinei financiare reale în economie s-a urmărit îmbunătăţirea activităţii de supraveghere bancară din partea BNR.


273

Astfel, s-a privatizat, în condiţii avantajoase şi de transparenţă, Banca Agricolă. De asemenea, s-a restructurat şi înviorat CEC-ul şi s-au vândut 25% din totalul acţiunilor Băncii Comerciale Române. Finalizarea privatizării BCR prin vânzarea restului de acţiuni (8% către propriii angajaţi) se va încheia, conform programului stabilit, în 2006.

Cu toate acestea, datorită unor dificultăţi în privatizarea PETROM, guvernul a intensificat procesul de privatizare a BCR chiar în anul 2004.

Activitatea bancară şi de asigurări a devenit mai credibilă, prin măsuri ce au vizat capitalizarea, acordarea de stimulente către asiguraţi, a contribuit la privatizarea eficientă şi transparentă şi a devenit una dintre acele instituţii care a asigurat finanţarea activităţilor economice pe obiective sau programe.

3.2.14. Atragerea investiţiilor străine Creşterea volumului de investiţii străine în România impune

asigurarea unui climat care să încurajeze investiţiile. Pentru corectarea deficienţelor manifestate, guvernul a

acţionat pentru promovarea României ca destinaţie pentru investitorii străini şi acordarea de asistenţă profesională în etapa de declanşare a afacerii.

Programul de guvernare a cuprins acţiuni ce au vizat: revederea şi definirea clară a domeniilor strategice pentru atragerea de investiţii străine; elaborarea de propuneri pentru înlăturarea obstacolelor întâmpinate de investitorii străini în România; inven-tarierea proiectelor de investiţii străine; organizarea activităţii de promovare a atragerii de investiţii străine; extinderea bazei de informaţii pe Internet; reluarea relaţiilor cu instituţiile financiare; organizarea participării la programe internaţionale; trecerea la realizarea unor programe de înfrăţire – twinning – cu instituţii specializate.

Au fost întreprinse măsuri ce au vizat: stabilirea unui portofoliu de proiecte de investiţii prioritare; stabilirea unui mecanism permanent de colectare a proiectelor de investiţii;


274

realizarea unei reţele naţionale de colaborare între sectorul public şi privat; asigurarea unei participări efective a reprezentanţilor sectorului privat la stabilirea obiectivelor atragerii investiţiilor străine; asigurarea unui mecanism de monitorizare a fluxurilor de investiţii străine, conform practicilor OECD; elaborarea unui cod de atragere a investiţiilor.

3.2.15. Diversificarea activităţii de comerţ În planul dezvoltării activităţilor de comerţ, s-au întreprins

măsuri vizând, pe de o parte, activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, dar şi activitatea de comerţ interior.

În domeniul comerţului exterior, obiectivele prioritare au urmărit:

• angajarea activă a României în cadrul proceselor regionale şi multilaterale, de modelare a sistemului comercial internaţional;

• asigurarea unui cadru legislativ unitar, accesibil şi predictibil;

• dezvoltarea capacităţii informaţionale moderne; • sprijinirea accesului pe pieţe externe; • utilizarea de instrumente moderne pentru promovarea

exporturilor; • susţinerea participării la târguri, expoziţii etc.; • reducerea birocraţiei şi regândirea rolului Eximbank; • simplificarea documentaţiilor şi corelarea taxelor; • consultarea sistematică cu sistemul privat, organizaţiile

profesionale şi patronale în elaborarea strategiei de stimulare a exporturilor;

• elaborarea strategiei de atragere a investiţiilor străine de tehnologie şi know-how;

• realizarea echilibrului balanţei comerciale; • continuarea negocierilor comerciale multilaterale, în cadrul

Organizaţiei Mondiale a Comerţului;


275

• accelerarea ritmului negocierilor cu partenerii care au relaţii preferenţiale cu Uniunea Europeană.

Deşi s-au avut în vedere măsuri de impulsionare a activităţii generale de comerţ exterior (import şi export), din păcate, în ultimii ani, importurile au crescut într-un ritm alarmant, înregistrându-se mari deficite ale balanţei comerciale.

În domeniul comerţului interior, au fost prevăzute cinci măsuri, privind:

• armonizarea legislaţiei cu normele şi reglementările europene în materie;

• organizarea pieţei pentru diverse produse, în special în domeniul agricol;

• crearea unui sistem naţional al pieţelor de gros şi elaborarea legislaţiei de conectare a acestora la centre de colectare a produselor agricole;

• lărgirea cooperării cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul concurenţei şi protecţiei consumatorilor;

• pregătirea condiţiilor legislative pentru utilizarea comer-ţului electronic.

3.3. Măsuri privind combaterea sărăciei şi a şomajului – binom al economiei de piaţă

Programul Guvernului a stipulat că în politica socială trebuie pornit de la nevoia unei schimbări radicale în ceea ce priveşte abordarea sărăciei.

În această direcţie s-a avut în vedere crearea condiţiilor minime pentru ca toţi cetăţenii să poată participa la viaţa socială, să aibă asigurate garanţii colective şi legislative care, toate la un loc, să conducă la creşterea responsabilităţii individului în societate şi, în acelaşi timp, a gradului de securitate de care să beneficieze cetăţeanul.

Modelul social promovat s-a bazat pe colaborare şi solida-ritate. Măsurile sunt sintetizate în patru direcţii de acţiune:


276

a) Crearea pieţei muncii prin: trecerea la optimizarea planu-rilor de învăţământ, cu precădere a învăţământului vocaţional; elaborarea unor programe de reconversie profesională; intensificarea activităţii de diversificare a serviciilor de informare, consiliere, mediere şi calificare, în cadrul Agenţiei Naţionale de Ocupare şi Formare Profesională;

b) Promovarea unei politici salariale realiste care să asigure stoparea degradării calităţii vieţii;

c) Perfecţionarea sistemului de asigurări sociale; d) Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, aprobarea Legii

privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, care prevede introducerea în acest sistem de asigurare a tuturor angajaţilor cu contract individual de muncă. S-a realizat o ameliorare a situaţiei categoriilor sociale cel mai defavorizate. Punerea în practică a venitului minim garantat a determinat însă reconsiderarea situaţiei sociale reale a multor persoane.

3.4. Asistenţa socială, starea de sănătate a populaţiei şi protecţia copilului

Familia s-a aflat în centrul preocupărilor de natură socială. În această viziune, familia a beneficiat de două tipuri de prestaţii sociale, respectiv alocaţii pentru subzistenţă şi alocaţii pentru dezvoltarea familială.

Alocaţiile pentru subzistenţă au urmărit reducerea sărăciei, aplicarea principiului trecerii de la programe universale, la cele clar orientate către păturile nevoiaşe. Alocaţia pentru dezvoltare familială a fost o sumă rambursabilă, care s-a acordat familiilor în care media de vârstă a soţilor este de maximum 30 de ani.

Programul a abordat şi perspectiva îmbunătăţirii sistemului de sănătate a populaţiei, care, după cincisprezece ani, este nesatis-făcător.

Un prim grup de măsuri a vizat ocrotirea sănătăţii şi a cuprins:


277

• dezvoltarea unor servicii medicale integrate; • gestionarea alocării bugetare pentru sănătate; • gestionarea programelor de sănătate de importanţă naţio-

nală; • reglementarea sectorului de sănătate public şi privat; • realizarea cercetării privind politica sanitară; • crearea unui sistem unitar de finanţare a activităţii

medicale; • dezvoltarea şi consolidarea acţiunii de privatizare a

activităţii medicale şi farmaceutice; • definirea rolului Colegiului Medicilor din România, al

Colegiului Farmaciştilor şi al Colegiului Asistenţilor Medicali;

• elaborarea Statutului medicului, farmacistului, cadrelor auxiliare şi al raportorilor acestora în societate;

• elaborarea, de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Industriei şi Resurselor, a unui program complex, bazat pe principii actuale de producţie;

• atragerea personalului medical, superior şi mediu, în zone izolate sau defavorizate, prin oferirea unor facilităţi;

• promovarea unei noi metode de compensare a medica-mentelor;

• acordarea gratuită de lapte praf din producţia internă pentru copiii în vârstă de la zero până la un an;

• reorganizarea, pe principiul competenţei şi al eficienţei, a asistenţei medicale ambulatorii şi de specialitate;

• renovarea, modernizarea şi dotarea cu aparatură a spitalelor reprezentative;

• înfiinţarea de spitale, centre medico-sociale pentru per-soane sărace;

• asigurarea de asistenţă medicală gratuită elevilor şi studenţilor.

Statul a acordat familiei avantaje prin măsurile ce au fost adoptate, cum sunt crearea unei reţele de oficii pentru asistenţa


278

familială; efectuarea de campanii de informare a părinţilor asupra modului de abordare a principalelor evenimente ce survin în viaţa de familie; crearea condiţiilor de comunicare între familie şi serviciile comunitare; identificarea familiilor aflate în faza de risc şi a acordat asistenţa necesară.

S-au întreprins măsuri pentru consolidarea familiei prin informarea şi conştientizarea patronilor, angajaţilor, sindicatelor şi funcţionarilor publici cu responsabilităţi privind aplicarea legislaţiei muncii; adoptarea Planului naţional de acţiune pentru egalitatea şanselor pentru bărbaţi şi femei; aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei la angajare şi înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între cele două sexe.

Un alt aspect esenţial în cadrul îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei l-a constituit strategia pentru protecţia copilului.

Pentru îndeplinirea acestui deziderat, s-a transpus în practică un plan de măsuri, cuprinzând promovarea unui program naţional de educaţie publică privind responsabilitatea şi rolul familiei; introducerea unui capitol bugetar privind sănătatea copiilor; implementarea unui program în valoare de 27 milioane de euro, autorizat de Grupul de nivel înalt al donatorilor internaţionali şi finanţat de Comisia Europeană; asigurarea, din bugetul de stat, a unor sume pentru audit, precum şi pentru alte programe de bunăstare a copiilor; armonizarea unui sistem legislativ privind protecţia drepturilor copiilor; reformarea justiţiei în vederea creării unui sistem de protecţie a copilului; intensificarea măsurilor pentru combaterea crimei organizate, cu referire specială la traficul de copii şi reanalizarea de fond a regimului adopţiilor internaţionale.

3.5. Implementarea de programe în domeniul educaţiei, cercetării şi culturii

Educaţia este o prioritate naţională. Programul guvernamental s-a bazat pe strategia de dezvoltare, pe forţa creatoare a intelectualităţii, care a avut de jucat un rol esenţial în tranziţia spre un nou model de societate.


279

Sistemul de învăţământ se bucură de atenţie în cadrul programului de dezvoltare pe termen lung. În această direcţie s-a acţionat pentru consolidarea rolului şcolii; asimilarea limbajului informatic; asigurarea condiţiilor pentru învăţarea a două limbi de circulaţie internaţională; asimilarea temeinică a limbajelor artistice şi aprofundarea studiului limbii, a studiului istoriei şi civilizaţiei ro-mâneşti.

S-au pregătit condiţiile pentru implementarea ultimei etape a reformei învăţământului general şi, mai ales, a celui superior, în concordanţă cu sistemul existent în ţările Uniunii Europene şi cu Declaraţia de la Bologna.

S-au făcut progrese pe linia recunoaşterii şi asigurării compatibilităţii diplomelor elaborate de instituţiile de învăţământ superior din România cu cele din ţările Uniunii Europene.

Programul de guvernare în domeniul învăţământului s-a concentrat asupra următorilor factori: educaţia de bază pentru toţi; capacitatea de autoperfecţionare a sistemului educaţional; învăţă-mântul superior şi cercetarea ştiinţifică; educaţia permanentă într-o societate educaţională.

Pentru realizarea educaţiei de bază pentru toţi au fost luate măsuri de adaptare şi introducere a unor programe vizând educaţia pentru persoane cu handicap; persoanele excluse din viaţa socială normală; prevenirea abandonului şcolar; generalizarea învăţământului preşcolar; crearea celei de-a doua şanse pentru persoane cu instruire incompletă; susţinerea limbilor şi culturilor minoritare; dezvoltarea zonelor defavorizate şi reinserţia pentru persoanele marginalizate sau excluse social.

Educaţia permanentă şi constituirea societăţii educaţionale s-au realizat prin stabilirea cadrului legislativ pentru definirea educaţiei permanente, diversificarea şi extinderea ofertei de educaţie permanentă, includerea educaţiei şi formării ca o componentă necesară în toate programele de dezvoltare, coordonarea institu-ţională în procesul educaţional, coordonarea programelor de finan-ţare externă.


280

Învăţământul şi reconversia forţei de muncă au suferit foarte mult datorită, în primul rând, renunţării practice la activitatea de cercetare ştiinţifică.

Din păcate, în întregul proces de reformă a învăţământului din ţara noastră nu s-a avut în vedere şi nu s-au realizat lucruri deosebite pe linia cercetării ştiinţifice.

S-a acţionat pentru restructurarea sistemului naţional al cercetării ştiinţifice; adaptarea sistemului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică la cerinţele procesului de inte-grare în Uniunea Europeană; dotarea şi informatizarea laboratoarelor; promovarea unor proiecte de colaborare şi de creare a unor centre de cercetare ştiinţifică; dezvoltarea activităţii de cercetare-dezvoltare în plan regional şi asigurarea interfeţei dintre cercetare şi industrie, la nivel naţional şi regional.

Un alt element esenţial l-a reprezentat trecerea efectivă la sistemul cercetării-dezvoltării ca o structură operaţională de tip european. Acesta a însemnat că, în planul cercetării, s-au aplicat măsuri ce au vizat perfecţionarea managementului instituţional şi, în acest sens, s-a avut în vedere sporirea eficienţei activităţii de cercetare-dezvoltare prin obţinerea de rezultate de interes pentru beneficiarii din economie şi societate; corelarea tematicilor de cercetare cu strategia sectorială pe termen mediu şi lung; promovarea parteneriatului între cercetători şi beneficiari; sprijinirea aplicării rezultatelor obţinute la beneficiari; dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare; intensificarea activităţii de dezvoltare a infrastructurii de inovare şi instituirea de bonificaţii pentru instituţiile care derulează teme finanţate de Uniunea Europeană.

Conform programului, schimbările care au avut loc în domeniul activităţii de cercetare au vizat schimbarea mentalităţii referitoare la cercetare; restructurarea, în continuare, a sistemului ştiinţei şi tehnologiei; definirea coerentă a domeniilor prioritare ale cercetării ştiinţifice; atragerea şi menţinerea, în activitatea de cercetare-dezvoltare, a tineretului cu performanţe profesionale deose-bite şi legiferarea statutului cercetătorului şi a activităţii de cercetare-dezvoltare.


281

Acest program de cercetare-dezvoltare structurat a condus la dezvoltarea capacităţii de generare de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologice; creşterea capacităţii de dezvoltare a cunoştinţelor ştiin-ţifice şi tehnologice; dezvoltarea posibilităţilor de utilizare a cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnologice şi fundamentarea posibilităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare la nivelul firmelor.

În domeniul culturii, s-a pornit de la faptul că o reformă reală trebuie să recunoască, în valorile şi bunurile care aparţin moştenirii culturale, calitatea de surse fundamentale ale cunoaşterii trecutului şi prezentului nostru, precum şi de componente ale culturii naţionale şi universale.

Astfel, s-au avut în vedere protecţia şi restaurarea monumentelor istorice, a site-urilor şi ansamblurilor arheologice de importanţă naţională şi europeană; promovarea unei strategii privind cultura scrisă şi lectura publică; revigorarea, pe cât posibil, a institutelor de spectacol, teatru, muzică şi coregrafie; protejarea culturii minorităţilor naţionale; comunicarea publică şi relaţiile statului cu societatea civilă şi cu cetăţeanul.

În domeniul tineretului, s-a vizat: sporirea participării tinerilor la viaţa economică; valorificarea potenţialului creativ al tineretului; acordarea de şanse egale tuturor tinerilor pe parcursul întregului proces educaţional; sprijinirea sistemelor de educaţie şi instruire pentru tineret; crearea condiţiilor care să asigure sporirea participării tinerilor la viaţa economică; atragerea tinerilor la viaţa publică; stimularea formării de comportamente prosociale şi reducerea delincvenţei în rândurile tineretului; stimularea asociativităţii; protecţia socială a tinerilor; sprijinirea participării tineretului la activitatea internaţională de tineret; reorganizarea consiliului naţional al tineretului; iniţierea unui instrument de integrare a serviciilor publice în domeniul tineretului; recunoaşterea deplină a rolului şi importanţei tineretului în societate.


282

3.6. Consolidarea statului de drept şi accelerarea reformei în justiţie

La finalul legislaturii 1997-2000, mecanismul de guvernare s-a caracterizat prin deteriorarea sistemului politic şi instituţional al statului de drept, prin instabilitate legislativă, care au condus la slăbirea rolului şi autorităţii statului.

Pornind de la această realitate, guvernul a avut ca obiective reabilitarea societăţii democratice şi a statului de drept; refacerea autorităţii statului şi a legitimităţii actului de guvernare; redarea încrederii cetăţeanului în stat; reechilibrarea raportului între puterile statului şi adoptarea unei legislaţii care să reprezinte în mod real interesele naţionale.

Reforma şi obiectivele în domeniul justiţiei au fost sintetizate şi au continuat asigurând stabilitate legislativă; simplificare şi coerenţă în reglementările juridice; predictibilitate a politicii legislative; armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene; celeritate a actului de justiţie; onestitate şi profesionalism în realizarea actului de justiţie; garantare a executării hotărârilor judecătoreşti; depolitizare a întregului sistem judiciar şi revedere a acelor reglementări care au îndepărtat justiţia de cetate.

Adoptarea legislaţiei s-a făcut în acord cu situaţia economică şi socială din ţară, cu exigenţele legislaţiei internaţionale şi ale Uniunii Europene în vederea apropierii de aceasta. În această direcţie, s-au realizat elaborarea şi adoptarea Codului penal şi a Codului de procedură penală; elaborarea şi adoptarea Codului fiscal, a Codului de procedură fiscală, a Codului rutier şi a Codului muncii; crearea unor instanţe specializate pentru soluţionarea proceselor cu minori, a proceselor comerciale, fiscale, administrative sau de muncă; îmbunătăţirea dotărilor materiale ale instanţelor şi parchetelor; îmbunătăţirea pregătirii magistraţilor; înlăturarea birocraţiei, a corupţiei, a arbitrariului şi abuzului; asigurarea activităţii de protecţie anticorupţie; creşterea rolului Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţiei; rolul Parchetului şi al procurorilor a fost reconsiderat şi întărit; lărgirea componenţei Consiliului Superior al Magistraturii; întărirea


283

prestigiului Institutului Naţional al Magistraturii; prevenirea şi controlul criminalităţii.

Cu privire la criminalitate şi corupţie, s-a acţionat pentru reglementarea riguroasă a răspunderii ce revine procurorilor şi organelor Ministerului Administraţiei şi Internelor; simplificarea şi sporirea eficienţei structurilor departamentelor din ministere; creşterea eficienţei cooperării între Ministerul Public, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi instanţele de judecată; înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie şi instituirea unei comisii parlamentare privind combaterea criminalităţii organizate şi a corupţiei.

Pentru diminuarea şi eradicarea fenomenelor de evaziune fiscală, de contrabandă, de spălare a banilor şi, implicit, a economiei subterane, s-au luat măsuri ce au vizat completarea şi înăsprirea legislaţiei actuale; introducerea de reglementări precise privind stabilirea competenţelor fiecărei instituţii; stimularea concurenţei loiale şi asigurarea transparenţei achiziţiilor publice; obligativitatea înfiinţării în fiecare instituţie din administraţia publică a unui singur oficiu de primire a solicitărilor cetăţenilor; restructurarea sistemului şi a procedurilor vamale şi întărirea rolului instituţiilor publice cu atribuţii în mecanismul statului de drept.

3.7. Apărarea naţională, ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului – priorităţi naţionale

În programul de guvernare au fost stabilite obiective majore ale apărării naţionale, sintetizate în deblocarea internă a ministerului şi reasigurarea unei comunicări eficiente a conducerii acestuia cu celelalte structuri ale organismului militar; restaurarea credibilităţii conducerii şi relansarea procesului de reducere a efectivelor existente; îmbunătăţirea managementului efortului de integrare euro-atlantică şi îndeplinirea obligaţiilor asumate de România pe plan internaţional, în zonele de conflict, prin participarea efectivă cu forţe tehnico-militare şi umane.


284

Ca obiectiv strategic, armata română a constituit o capacitate operativă la nivelul impus de cerinţele programului NATO, la care a aderat, concomitent cu asigurarea capacităţii de a participa la prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi apărarea colectivă în plan regional.

În planul ajustării for ţelor armate, s-au avut în vedere îmbunătăţirea cât mai rapidă a condiţiilor de pregătire şi de viaţă pentru militari şi familiile acestora; pregătirea armatei române pentru integrarea în NATO; respectarea obligaţiilor militare internaţionale şi restructurarea sistemului de ordine publică.

Principalele realizări privind ordinea publică s-au localizat în: reconstrucţia sistemului instituţional de ordine publică; unificarea structurilor poliţiei de ordine publică cu cele ale poliţiei rutiere din municipii şi oraşe; impunerea unui comportament modern şi eficient de muncă al lucrătorului din Ministerul Administraţiei şi Internelor; eficientizarea colaborării cu autorităţile din sistemul de apărare, siguranţă naţională şi justiţie, precum şi cu societatea civilă; continuarea şi dezvoltarea relaţiilor cu instituţiile similare din străinătate; perfecţionarea legislaţiei specifice, prin înăsprirea pre-vederilor legale privind corupţia, fenomenele de evaziune fiscală, contrabandă şi spălare a banilor; armonizarea legislaţiei privind activitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu reglementările internaţionale; comunitatea serviciilor de informaţii şi de protecţie a informaţiilor.

Guvernul a avut în vedere asigurarea protecţiei reale a drep-turilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, instituirea unui sistem riguros de acces la informaţii şi valorificare a acestora în folosul ţării, definitivarea legii comunităţii serviciilor de informaţii şi elaborarea, aplicarea reglementărilor privind protecţia informaţiei, statutul lucrătorilor din domeniul informaţiilor şi protecţia lor.

3.8. Accelerarea reformei administraţiei publice centrale şi locale

Reforma administraţiei publice centrale şi locale s-a axat pe: schimbarea de fond a raportului dintre administraţie şi cetăţean prin:


285

realizarea unui serviciu public în folosul exclusiv al cetăţeanului; creşterea rigurozităţii în motivarea şi promovarea răspunsurilor; eliminarea blocajelor birocratice din administraţia centrală şi locală; lărgirea şi consolidarea cadrului de participare a societăţii civile la procesul decizional; îmbunătăţirea cadrului de funcţionare a democraţiei participative; asigurarea transparenţei actelor administrative.

De asemenea, s-au realizat descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei locale, administrative şi financiare.

S-a urmărit depolitizarea structurilor administraţiei publice şi eliminarea clientelismului politic prin: respectarea Legii privind statutul funcţionarului public; promovarea în funcţii publice pe criterii de performanţă şi moralitate; gestionarea coerentă şi corectă a carierei funcţionarului public; crearea unui sistem performant, naţional şi regional, de pregătire a funcţionarilor publici.

S-a acţionat şi pentru stoparea birocraţiei administraţiei publice prin: simplificarea procedurilor de emitere a vizelor, extinderea utilizării în administraţia publică a echipamentelor şi tehnologiilor informatice, raţionalizarea circuitului documentelor şi a procedurilor administrative, stabilirea unor termene precise de soluţionare a cererilor.

3.9. Armonizarea relaţiilor interetnice

Aşa cum se prevede în noua Constituţie adoptată în 2003 prin referendum naţional, România este un stat unitar, în cadrul căruia locuiesc şi alte minorităţi naţionale. Protecţia minorităţilor naţionale s-a concretizat prin asigurarea posibilităţilor pentru manifestarea liberă şi deplină a tuturor minorităţilor, a respectării drepturilor omului în conformitate cu angajamentele României de integrare europeană şi euro-atlantică.

În acest sens, Guvernul a acţionat în următoarele direcţii continuarea şi dezvoltarea iniţiativelor instituţionale şi legislative; asigurarea dreptului de a-şi păstra şi dezvolta liber exprimat identitatea etnică, pentru orice cetăţean român aparţinând minorităţilor naţionale; dezvoltarea diversităţii culturale în folosul


286

întregii societăţi; obiectivele specifice de susţinere a dezvoltării multiculturale au fost realizate prin: asigurarea unui cadru comunitar favorabil continuării dezvoltării fiecărui model cultural specific; dezvoltarea unui model de transfer către majoritate a valorilor culturale ale minorităţilor; gestionarea diversităţii tensiunilor şi a distorsiunilor ce pot apărea; lărgirea cadrului existent al învăţă-mântului şi al componentelor media în limbile minorităţilor.

3.10. Îmbunătăţirea imaginii României pe plan extern

O atenţie însemnată a fost acordată obiectivelor de politică generală, căilor şi mijloacelor de îndeplinire a obiectivelor politicii externe a României.

În cadrul obiectivelor pe care România le-a avut pe plan extern, o atenţie deosebită s-a acordat măsurilor privind dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate şi de cooperare regională cu ţările din zonă; dezvoltarea relaţiilor bilaterale, îndeosebi cu ţările cu care România împărtăşeşte aceleaşi valori şi interese; dinamizarea diplomaţiei multilaterale în cadrul ONU şi al agenţiilor sale specializate; sprijinirea dialogului şi a cooperării cu instituţiile financiare internaţionale; susţinerea activă a intereselor cetăţenilor români şi a conaţionalilor din afara graniţelor şi încurajarea relaţiilor lor cu ţara; întărirea capacităţii României de a face faţă ameninţărilor neconvenţionale la adresa securităţii şi promovarea imaginii, culturii, spiritualităţii şi ştiinţei româneşti în lume.

În cadrul programelor de pregătire a aderării, România a avut în vedere cooperarea cu NATO şi cu membrii Alianţei; participarea la parteneriatul pentru pace şi la Consiliul Permanent Euro-Atlantic şi îndeplinirea obligaţiilor şi angajamentelor internaţionale în domeniul neproliferării şi controlului armamentelor, precum şi al exporturilor de produse strategice şi al tehnologiei cu dublă utilizare.

România a rămas fermă pe poziţia de a dezvolta relaţii bilaterale cu toate statele lumii şi a urmărit extinderea relaţiilor politice, economice şi culturale cu statele membre ale Uniunii Europene; consolidarea parteneriatului strategic cu SUA; stimularea


287

relaţiilor economice şi politice cu toate statele G8 şi G24; dezvoltarea relaţiilor speciale ale României cu Republica Moldova; dezvoltarea relaţiilor cu Ungaria, Ucraina, Bulgaria şi Iugoslavia; dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate cu statele din Europa de Sud-Est; cooperarea cu membrii Uniunii Europene din zona de sud-est (Turcia şi Grecia); coordonarea acţiunilor şi promovarea intereselor comune cu statele candidate la integrarea euro-atlantică; relansarea relaţiilor cu Federaţia Rusă; intensificarea relaţiilor cu RP Chineză, Israel şi ţările arabe; dezvoltarea relaţiilor, în domenii de interes comun, cu Sfântul Scaun; aprofundarea relaţiilor cu Georgia, Armenia, Azerbaidjan, statele din Asia Centrală, din America Latină, Asia-Pacific, Australia, Indonezia, Malaysia şi Noua Zeelandă, Africa de Sud, Nigeria şi alţi parteneri ai României din Africa.

Pe linia cooperării în combaterea ameninţărilor neconven-ţionale la adresa securităţii, s-a acţionat pentru întărirea capacităţii de apărare a României; sprijinirea accesului României la beneficiile globalizării; acordarea atenţiei corespunzătoare canalizării de resurse şi cunoştinţe spre întărirea capacităţii interne şi întărirea cooperării regionale şi internaţionale; cooperarea pentru asigurarea luptei împotriva corupţiei şi participarea României la activităţile Organizaţiei Internaţionale a Emigraţiei, Interpol, Europol, Consiliului Europei, OECD, ONU.

România a participat la forme de cooperare multilaterală şi a continuat să-şi armonizeze interesele privind integrarea în structurile europene şi euro-atlantice. În această direcţie s-a urmărit obţinerea sprijinului statelor membre ONU pentru candidatura României la un post în Consiliul de Securitate; continuarea participării active a României la formele şi structurile regionale de cooperare; implicarea activă în activităţile Consiliului Europei şi ale mecanismelor acestuia; aprofundarea cooperării în cadrul procesului de cooperare în Europa de Sud-Est; reluarea navigaţiei pe Dunăre; participarea la acţiunile desfăşurate în cadrul mişcării francofone şi promovarea relaţiilor comunităţilor româneşti din afara graniţelor.

Guvernul şi-a propus să acţioneze pentru sprijinirea păstrării identităţii culturale din statele vecine prin: alocarea de fonduri pentru susţinerea şcolilor, instituţiilor de cult, culturale, pentru burse de studiu,


288

de care au putut beneficia membrii comunităţilor româneşti din statele vecine, stimularea şi activizarea legăturilor economice cu reprezentanţii grupărilor româneşti din afara ţării; strângerea legăturilor cu ţara ale comunităţilor româneşti din afara ţării.

Capitolul 4

��

Evoluţia economică a României în perioada 2000-2013

În primul capitol al acestei lucrări am analizat rezultatele înregistrate de ţara noastră în perioada ianuarie 2011-iunie 2012, cu uşoare sublinieri asupra unor aspecte specifice care au putut avea influenţă asupra evoluţiei social-economice. S-au desprins o serie de aspecte care au fost specifice acestui interval de timp din mai multe puncte de vedere.

Mi s-a părut important să fac o analiză la zi, începând cu anul 2000, deoarece acesta a fost ultimul al guvernării CDR, şi sfârşind în anul 2012, incluzând deci rezultatele perioadelor de guvernare PSD (parteneriatul PSD – PD-L pentru România), apoi a alianţei D.A., a guvernului minoritar PNL şi activitatea guvernării premierului Boc, aşezată în jurul PDL şi a celorlalte echipe guvernamentale care au urmat.

În 2012 s-a declanşat caruselul guvernelor succesive. A venit echipa lui Mihai Răzvan Ungureanu care a rezistat foarte puţin şi a dispărut, lăsând locul echipei USL. A urmat o vară fără precedent în care s-a ajuns la „reinstalarea” unui preşedinte fără susţinere internă dar cu alt sprijin! S-ar putea ca, peste un timp, să putem analiza şi costul pentru România al sprijinului extern. Să fim cu ochii pe ceea ce se va mişca în privatizarea ultimelor resurse naturale ale ţării! Apoi, prin moţiune de cenzură s-a instalat guvernul Ponta unu, după care alegerile generale au consfinţit o victorie fără precedent a USL, asigurând continuarea conducerii efective a ţării.

În al treilea capitol am analizat evoluţia situaţiei economice a României în perioada 2001-2004, pornind de la faptul că această perioadă a avut ca numitor comun strategia unui guvern construit pe un partid monocolor care, în mod normal, a avut posibilitatea de a-şi


290

impune programele de dezvoltare în strânsă concordanţă cu cerinţele aderării la Uniunea Europeană.

De aceea, am prezentat mai larg măsurile cuprinse în programul de guvernare al perioadei.

Din acest punct de vedere, autorul nu îşi propune să facă aprecieri, ci numai să prezinte datele, aşa cum au fost ele, lăsând cititorilor posibilitatea să-şi pună întrebări şi, dacă citesc întreaga lucrare, să găsească şi răspunsuri aproape la fiecare problemă, de ce a fost aşa şi nu altfel.

4.1. Evoluţia Produsului Intern Brut

Indicatorul de rezultate cel mai sintetic al evoluţiei unei economii naţionale îl reprezintă Produsul Intern Brut. Acesta şi PIB/locuitor sunt indicatorii care dau substanţă în legătură cu evoluţia economică a ţării într-o perioadă dată.

Analizând seria de date 2000-2012, constatăm că ritmurile de creştere a PIB au pornit, în anul 2000, de la o rată de creştere de 2,1% apoi, în intervalul 2001-2003, au înregistrat creşteri de peste 5%, respectiv 5,7% în 2001, 5,1% în 2002, 5,2% în 2003.

Anul 2004 a fost un an de vârf al întregii economii româneşti în perioada începând cu anul 1990, înregistrându-se o creştere de 8,4% a PIB. În perioada 2005 – prima parte a anului 2008, s-au înregistrat ritmuri substanţiale de creştere a PIB, deşi pe plan internaţional, încă din 2007-2008 se declanşase semnalul, justificat de evoluţia ţărilor dezvoltate (SUA, Marea Britanie, Spania, Franţa, Canada, Germania etc.), pe care România le-a ignorat...deşi chiar autorul spunea încă din volumul „România 2006 ...” că „economia naţională este în faţa unei crize economico-financiare ce se va declanşa fără nici un dubiu...”. Trimestrul patru al anului 2008 ne-a pus în faţa primei evoluţii negative a PIB, aspect ce s-a accentuat serios în 2009, an în care scăderea PIB se anticipează a se situa în jurul a opt puncte procentuale.

Aceste niveluri înregistrate până la sfârşitul anului 2008 sunt net superioare ritmurilor înregistrate de majoritatea din cele 27 de


291

ţări din Uniunea Europeană, de ţările dezvoltate, ca şi de ţările care au aderat ulterior la Uniunea Europeană.

Anul 2005 indică o rată de creştere de 4,1% care, pe fond, este afectată de unele evenimente nedorite survenite în anul respectiv (aici am în vedere inundaţiile deosebite, efectele acestora asupra agriculturii şi, pe fond, contribuţia scăzută a agriculturii la realizarea PIB din ţara noastră).

În anul 2006, PIB a înregistrat o rată de creştere de 7,7%, iar în 2007 de 6,0%. Anul 2008, cu specificaţie pentru trimestrul patru, când se înregistrează prima scădere, confirmă tendinţa de evoluţie economică pozitivă a României.

Probabil că, analizând această serie de date pe şapte ani, ritmul mediu de creştere a economiei româneşti, în condiţii medii normale, se situează în preajma a 5%. Anul 2008 a marcat o ultimă creştere, fiind, alături de creşterea 2007-2006, de 7,7%, cele mai semnificative din întreaga evoluţie a României. În anul 2009, s-a remarcat brutal efectul crizei concretizat într-o scădere a PIB-ului de. Trendul a continuat şi în 2010, când am înregistrat, faţă de 2009, o scădere de -1,3%. În anul 2011, consemnăm o inversare a trendului ratei de creştere a PIB, acesta fiind cu cca. 1,1% (date nerecenzate) mai mare decât în 2010. În primele şase luni ale anului 2012 consemnăm scăderea în trimestrul unu, cu unei uşoare creşteri în trimestrul doi. În anul 2012 s-a înregistrat o creştere de cca. 1% faţă de anul 2011 (date nedefinitive).

Pentru cei care sunt interesaţi să transpună aceste cifre relative în cifre absolute, precizăm că PIB înregistrat în anul 2005 a fost de 287,2 miliarde lei, de 342,418 miliarde lei în 2006, de 404,7 miliarde lei în 2007, de 514,7 miliarde lei în 2008, 498,007 miliarde lei în 2009, 513,641 miliarde lei în 2010 şi 578,552 miliarde lei în anul 2011 exprimate în preţurile curente ale fiecărui an, aceasta evidenţiind o modificare ce poate fi stabilită, în preţuri comparabile, prin deflatare, pentru a vedea care a fost nivelul înregistrat în fiecare an, în termeni reali.

În intervalul de timp analizat, PIB a evoluat în mod echilibrat, cu tendinţa de creştere a aportului (ponderii) serviciilor la realizarea acestui indicator şi de scădere a industriei, prin restructurare-


292

reorganizare, cu efecte diferite, de la o perioadă la alta, ale agriculturii care a înregistrat ritmuri de creştere diferenţiate. Problema agriculturii, a evoluţiei acesteia, trebuie dimensionată în două sensuri: pe de o parte, este vorba de contribuţia cantitativă a recoltelor şi producţiilor realizate, iar pe de altă parte, de factorul calitativ care, în condiţiile climatice nefavorabile, nu constituie suportul de care are nevoie economia, pentru a se dezvolta în consecinţă.

Sunt multe de spus despre evoluţia PIB în această perioadă, dar las cititorilor să găsească date suplimentare la Capitolul „Produsul Intern Brut”, care intră în partea structurală a acestei cărţi.

În legătură cu factorii de influenţă asupra creşterii PIB în acest interval de timp, considerăm că impozitele pe produs au avut o influenţă aproximativ constantă, serviciile au avut creşterea cea mai puternică faţă de anul anterior, fiind în 2006 de 3,6%, în 2007 de 3,5% şi în 2008 de 2,6% din sporul PIB realizat, construcţiile au urmat un curs ascendent de-a lungul întregii perioade, în sensul că prin investirea de capital privat, prin dezvoltarea infrastructurii etc., a crescut aportul acestui sector la realizarea PIB, industria a avut un efect oarecum stagnant, iar din punct de vedere al agriculturii, aceasta a avut contribuţie diferită, pozitivă în anii 2001, 2003, 2004 şi 2006 înregistrând o producţie negativă şi determinând o reducere cu 1,7% a PIB în 2005 şi 1,3% în 2007, şi pozitivă, de 1,2%, în 2008.

În perioada 2009-2011, cu excepţia serviciilor financiare şi industriei în 2010, au înregistrat scăderi. În anul 2012 s-a inversat trendul creşterii economice.

Astfel, în 2009, agricultura a scăzut cu -4,3%, industria cu -1,4%, construcţiile cu -13,3%, comerţul interior cu -10,4%, serviciile financiare cu -4,9%, alte servicii cu -0,4%, valoarea adăugată brută cu -6,4% şi impozitele cu -12,6%.

Anul 2010 evidenţiază o uşoară redresare a modificării influenţei factorilor de creştere ai PIB. Astfel, agricultura a înregistrat o scădere de -0,8%, industria a crescut cu 5,1%, construcţiile au scăzut cu -10,7%, comerţul interior a scăzut cu -5%, serviciile financiare au crescut cu 0,8%, alte activităţi de servicii au scăzut cu -2,8%, valoarea adăugată brută a scăzut cu -1,1%, iar


293

impozitele nete pe produs au scăzut cu -2,5%. În anul 2011 s-a menţinut un trend oscilant, iar în 2012 s-a realizat o creştere a influenţei factorilor asupra creşterii economice, adică PIB.

Ramurile economiei naţionale care au contribuit la aceasta au avut o evoluţie oarecum similară, în sensul că valoarea adăugată brută realizată în ramurile economiei naţionale a crescut de la o perioadă la alta, determinând o pondere mai ridicată la formarea PIB şi la creşterea acestuia, exceptând agricultura, care a prezentat o evoluţie sinuoasă. Agricultura poate că nici în perioadele următoare nu va fi în măsură să contribuie la realizarea unei contribuţii adecvate.

Din punct de vedere al utilizărilor, observăm că formarea brută de capital, consumul final colectiv al administraţiei publice, consumul final individual al gospodăriilor populaţiei deţin ponderea cea mai mare la formarea PIB, de-a lungul perioadei accentuându-se efectul negativ al activităţii de comeţ exterior care, prin exporturile nete comparate algebric cu importurile, , din 2000 până în 2008, au avut contribuţii negative la realizarea PIB Aşa de pildă, în anul 2006, PIB a fost afectat de excedentul importurilor, de 10,31 miliarde euro, în 2007 de 21,9508 miliarde euro şi în 2008 de 24,8922 milioane euro. Pe total, activitatea de comerţ exterior a avut un efect negativ, punctul maxim fiind atins în anul 2008. În 2009, 2010, 2011 şi 2012, comerţul pe total a fost oarecum constant. S-a înregistrat însă sporirea mai accentuată a importurilor, menţinându-se un sold deficitar al balanţei de comerţ exterior. Aşa de pildă, în 2011 exportul net de bunuri şi servicii a scăzut cu 29,781 miliarde lei. În 2012 evoluţia s-a ameliorat.

Şi în analiza după utilizări, în anii 2009-2011 înregistrăm reducerea indicilor de modificare a factorilor (categoriilor) de realizare a PIB. Astfel, în anul 2009 s-au înregistrat următoarele scăderi: consumul final efectiv -7,8%, consumul final efectiv al gospodăriilor populaţiei -8,7%, cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei -10,5%, formarea brută de capital -13,1%, exportul de bunuri şi servicii -5,3%, importul de bunuri şi servicii – 20,9%.


294

În anul 2011, s-au înregistrat scăderi ale indicilor principalelor utilizări ale PIB, cheltuiala pentru consumul final al instituţiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei a scăzut cu -0,9% iar cheltuiala pentru consumul final al administraţiei publice cu -3,6%. În acelaşi an au înregistrat creşteri utilizările din export de bunuri şi servicii 8,8%. În 2012 procesul s-a stabilizat, existând uşoare creşteri.

Situaţia devine şi mai alarmantă, cel puţin ca tendinţă, deoarece prin evoluţia şi aprecierea monedei naţionale, exporturile sunt tot mai reduse, existând perspective reduse ca acestea să crească şi să conducă la echilibrarea balanţei comerciale externe.

Varia ţia creşterii PIB

105,7 105,1 105,2 108,5 104,1 107,7 106 107,1

-107,6-101,3

101,9 100,7

-150

-100

-50

0

50

100

150

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010*2011** 2012

- % -

*) Date semidefinitive. **) Date provizorii.


Din punctul de vedere al participării sectoarelor ca formă de

proprietate la realizarea PIB, perioada 2000-2012 semnifică, cu unele mici oscilaţii, creşterea aportului sectorului privat la formarea PIB Dacă în anul 2000, sectorul privat contribuia cu 65,6% la realizarea PIB, acest indicator are tendinţe de uşoară creştere în anii 2001-2003,


295

ajungând în 2004 la o pondere de 72,2% din PIB care s-a realizat în sectorul privat. Anul 2005 prezintă o mică oscilaţie, de 1,8%, şi aceasta deoarece valoarea adăugată brută realizată în agricultură a scăzut de la 97,8% în 2004, la 95,5% în anul 2005, adică aproximativ nivelul de 2% pe care l-am menţionat. Ponderea sectorului privat la realizarea PIB s-a diminuat uşor, fiind în 2006 (69,8%), în 2007 de 70,2% şi în 2008 de 71.4%. În perioada 2009-2012, ponderea sectorului privat la realizarea PIB s-a menţinut constantă cu uşoare modificări în jurul valorii de 70%.

Fără a investiga prea mult lucrurile, acest fapt este semnificativ în sensul că explică modalitatea prin care economia de piaţă devine funcţională, se însănătoşeşte, în contextul în care sectorul privat începe să fie dominant.

PIB – ponderea sectorului privat

68,0 69,4 67,771,5 69,9 69,8 70,2 71,4 69,8 70,8 71,3 71,1

0

10

20

30

40

50

60

70

80

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

- % -



296

4.2. Investiţiile străine directe

O problemă esenţială a economiilor în tranziţie, care îşi vor consolida prezenţa pe piaţă, o constituie atragerea de capital străin.

Din 1990 şi până în prezent, cu mici excepţii, ritmul de participare a capitalului străin la investiţiile directe din ţara noastră, a fost pozitiv. Acesta a fost influenţat de existenţa unei pieţe de investiţii în ţara noastră, de restructurarea industriei, de dezvoltarea producţiei de servicii multiple în ţara noastră, de atractivitatea cadrului legislativ, care să dea garanţii investitorilor străini şi multe altele.

Poate comparativ cu alte ţări, situaţia din ţara noastră nu se prezintă la un nivel total deosebit de stimulativă sau deosebit de semnificativă. Aş spune că elementul esenţial în această temperare a unor investitori străini a fost acela că legislaţia nu a fost suficient de clară şi de încurajatoare pentru toţi cei care doreau să vină şi să investească. Aceasta este o trăsătură specifică întregii perioade de după 1990 şi până în prezent. În anul 2008-2009 investiţiile străine în România au scăzut în mod deosebit, mai ales datorită modului în care criza afectează economia ţării noastre şi neîncrederii investitorilor în programul anticriză al executivului. Anii 2010-2012 au devenit nesemnificativi la acest capitol. Cifrele sunt modeste şi se referă, mai ales, la completări sau majorări de capital, impuse de efectele crizei. Ce să mai zice de retragerea, în 2011, a capitalului deţinut de Nokia?

Un factor favorizant al creşterii investiţiilor străine directe în ţara noastră până în 2008 a fost reprezentat de privatizarea unor sectoare ale economiei naţionale, atragerea de capital străin la societăţi comerciale deja create şi crearea de noi societăţi comerciale cu capital străin (aprecierea nu este valabilă şi pentru 2009-2012).

Anii în care capitalul străin a înregistrat creşteri mai mari sunt cei în care sectoare importante ale economiei naţionale au fost privatizate. Rămâne de văzut dacă în procesul de analiză a eficienţei tuturor acestor privatizări cu capital străin s-a urmat calea normală privind protejarea interesului naţional şi obţinerea maximului de profitabilitate din realizarea acestor privatizări.


297

În contextul mai sus menţionat, începând cu anul 2000, înregistrăm o tendinţă concretă de creştere, de la o perioadă la alta, a investiţiilor străine directe, cea mai semnificativă perioadă, cu rezultate deosebite, fiind perioada 2000-2007, în care investiţiile totale cumulate au crescut de la 7,482 miliarde euro în 2002, la 9,661 miliarde euro în 2003, la 15,039 miliarde euro în 2004, ajungând la cifra de 20,134 miliarde euro în 2005 şi apoi la 30,8911 miliarde EURO în 2006 (în 2007 a fost de 28,350 miliarde EURO). Iată deci o evoluţie ascendentă, care a mers într-un ritm accelerat până în 2008, pe fondul în care sectoare deosebite ale economiei României au fost privatizate.

Aşa, de pildă, în 2004, a fost privatizată SN PETROM, în 2005, BCR şi am dat aceste două exemple notabile dar, alături de ele, există o sumedenie de alte sectoare care au intrat în piaţa privatizării în aceeaşi perioadă. Anul 2008 şi mai ales perioada începând cu 2009 evidenţiază un trend negativ al investiţiilor străine directe în România, când au scăzut de la 9,085 miliarde euro la numai 3,513 miliarde în 2009, 3,044 miliarde în 2010, şi la 2,850 miliarde euro în anul 2011.În 2012 volumul investiţiilor străine directe a ajuns la mai puţin de un miliard de euro.

Investiţii străine directe (ISD)

9661,5

15040,0

21885,0

30891,128350,0

9085,0

3512,6 2850,41000,3

3044,1

0,0

5.000,0

10.000,0

15.000,0

20.000,0

25.000,0

30.000,0

35.000,0

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011*2012

*) Date provizorii.

Sursa de date: BNR.

- milioane euro -


298

Investiţiile care s-au realizat în România au fost orientate cu precădere spre sectorul de intermedieri financiare şi asigurări, care a deţinut în medie între 72-80%, în timp ce investiţiile în întreprinderi nefinanciare s-au situat la nivelul de cca. 23%.

Putem trage concluzia că în această structură reprezintă prea puţin investiţiile străine directe în activitatea de producţie, cea care este vitală şi trebuie să se consolideze în perspectiva aderării şi, apoi, a integrării în Uniunea Europeană. Oricum, această evoluţie este un fapt pozitiv.

4.3. Evoluţia preţurilor de consum

Un element esenţial în analiza stabilităţii economice este reprezentat de evoluţia preţurilor de consum în cadrul unei economii naţionale.

În anul 2000, aceasta a avut un ritm foarte ridicat şi obiectivul guvernelor care s-au succedat în perioada respectivă a fost reprezentat de întreprinderea de măsuri care să asigure stabilitate şi evoluţie influenţată de măsurile economice vizând preţurile de consum.

În acest sens, complexul de măsuri macroeconomice avut în vedere de fiecare executiv a vizat cu precădere realizarea unei inflaţii care să conducă la relansarea întregii activităţi economice.

De pildă, în anul 2001, rata de creştere a ratei inflaţiei (a preţurilor de consum al populaţiei) faţă de anul 2000, a fost de 30,3%. Ca urmare a politicilor macroeconomice şi a evoluţiei generale, de ansamblu, a economiei naţionale, în 2002 rata inflaţiei a ajuns la 17,8%, în 2003 la 14,1%, în 2004 la 9,3%, iar în 2005 la 8,6% şi 4,9% în 2006. Anul 2007, primul de după aderare, a fost destul de dificil, primul în care rata de creştere a inflaţiei a început creşterea, ajungând la 6,6% faţă de 2006, în 2008 la 6,3% faţă de 2007. Începând cu anul 2009, până în 2011, rata inflaţiei a oscilat în jurul a 4,5 puncte procentuale anual. În anul 2012, după datele consemnate în septembrie, s-a înregistrat o rată a inflaţiei de 5,33%.


299

Desigur, cea mai mare pondere în reducerea ratei inflaţiei, de la o perioadă la alta, revine strategiei macroeconomice de evoluţie, dar, în anumite împrejurări, reducerea inflaţiei s-a bazat şi pe efectul unor măsuri administrative, dispuse de executiv.

În mod normal, s-a obţinut o evoluţie apropiată de economia şi strategia vizată în evoluţia preţurilor de consum şi aceasta s-a reflectat în puterea dată de comparaţia ritmurilor de creştere a diverşilor indici (PIB, nivelul salariilor, ocuparea forţei de muncă etc.).

Pentru o perioadă, până în 2003, analiza preţurilor de consum a fost relevantă şi prin prisma comparării acestora cu evoluţia ratei de schimb a monedei naţionale, leul. Inflaţia nu putea să aibă decât un efect de reducere a cursului de schimb, respectiv de depreciere a monedei naţionale.

Prin măsuri complexe, economice şi cele administrate de Banca Naţională, începând cu anul 2001, evoluţia preţurilor de consum ca formă de măsurare a inflaţiei, a urmat un curs oarecum previzibil.

Reţine atenţia faptul că după denominarea leului, în anul 2004, se produce o separare totală între evoluţia indicelui preţurilor de consum şi evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale.

În acest context, avem în vedere faptul că leul românesc, ca o măsură necesară şi vitală pentru a eficientiza procesul de denominare, a urmat un curs de apreciere şi, în acest fel, s-a realizat recâştigarea încrederii populaţiei în moneda naţională, au dispărut treptat efectele speculative ale schimbului valutar şi ale preocupărilor celor care deţineau valută (euro sau USD) etc.

Această evoluţie privind consolidarea leului românesc este benefică pentru mersul postdenominare a monedei naţionale.

De partea cealaltă, inflaţia a continuat să fie determinată de evoluţia preţurilor administrate, cele care sunt necesar a fi menţinute şi după aderarea la Uniunea Europeană.

Dacă am face o analiză a evoluţiei preţurilor de consum în întreaga perioadă, vom constata că preţurile administrate, cu efect sporit în ultima perioadă de timp, au avut o influenţă majoră asupra evoluţiei inflaţiei.


300

Celelalte preţuri pe piaţă, ale produselor alimentare, nealimentare şi serviciilor, teoretic au fost rezonabile, fiind determinate de condiţiile de piaţă liberă, dar şi de raportul dintre ofertă şi resursele financiare existente la populaţie.

Când vorbim despre resursele financiare existente la populaţie, avem în vedere, în principal resursele controlate, deoarece, în funcţie de metodele utilizate pentru estimarea rezervelor valutare (euro, USD şi celelalte valute) de pe piaţa necontrolată, se poate conchide că acestea sunt destul de mari. Aşa, de pildă, se apreciază că ele depăşesc 4 miliarde euro, în 2012.

În context, putem preciza că în perioada 2009-2012, inflaţia a depăşit permanent nivelul prognozat şi este de anticipat că şi în perioada următoare nevoia de administrare a preţurilor la o serie de produse care intră în gama celor pentru care trebuie să ne aliniem la nivelul de pe piaţa europeană să aibă, totuşi, un efect negativ.

Preţurile de consum

Indicii pre ţurilor de consum în perioada 2001-2012- Decembrie an anterior = 100 -

130,3

106,6 106,3105,01105,6

104105,33104,5

104,9

117,8

114,1

108,6

109,3

103

108

113

118

123

128

133

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

- % -


În consecinţă, probabil că evoluţia inflaţiei va fi uşor superioară nivelurilor prognozate. În acelaşi sens, ne putem aştepta la


301

o evoluţie şi după aderarea la Uniunea Europeană, când anumite politici general europene pot să aibă efect de creştere a unor preţuri.

4.4. Evoluţia industriei şi a preţurilor de producţie

Industria a reprezentat şi reprezintă o ramură de bază a economiei naţionale. Ea a avut un ritm de creştere oarecum constant, în sensul că procesul de restructurare în industria extractivă, în cea de prelucrare şi în domeniul producerii energiei electrice a urmat acelaşi curs.

Industria s-a restructurat, au dispărut o serie de întreprinderi energofage, mari consumatoare de materii prime, materiale şi energie şi profitabilitate redusă.

În acelaşi timp, au fost abandonate sau închise societăţi comerciale de stat şi regii autonome care nu aveau perspectivă, dată fiind „concurenţa în piaţa liberă a Uniunii Europene”, de după aderare.

Pe acest fond putem vorbi de o creştere a eficienţei sectoarelor care încă îşi desfăşoară activitatea în industrie, fenomen însoţit de creşterea şomajului, întrucât producţia de servicii şi dezvoltarea IMM nu au putut asigura absorbţia forţei de muncă disponibilizată în ramura industriei din economia naţională.

A continuat să crească ponderea unor ramuri, cum sunt: producţia alimentară de băuturi, prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn, poligrafie, reproducerea pe suporţi a înregistrărilor, prelucrarea ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari, construcţia de mijloace de transport rutier, mobilier şi alte activităţi industriale, care au devenit domenii în care o serie de societăţi comerciale au urmat programul modern de realizare, dispun de tehnologie la zi (să nu-i spunem avansată) şi lucrează cu o productivitate corespunzătoare pentru economia ţării noastre.

Preţurile producţiei industriale au urmat un curs moderat, aşa cum rezultă şi din graficul următor.


302

România a desfăşurat o întreagă activitate de producţie în lohn în domeniul confecţiilor, produselor textile, articolelor de îmbrăcăminte, pielărie etc., care însă şi-a dovedit lipsa de eficienţă şi, în mod normal, treptat, această activitate a început să-şi reducă ponderea în cadrul activităţii macroeconomice.

Poate că aici ar fi de discutat, ca un element negativ, faptul că industria românească nu este pregătită suficient astăzi pentru a impune în concernul Uniunii Europene, de după aderare, un număr de produse care să poarte marca „Made in Romania”.

De fapt, conform Acordului şi a Protocoalelor semnate cu ţările membre ale Uniunii Europene, este de anticipat că în anii următori o serie de activităţi industriale vor trebui să fie modernizate, în caz contrar existând riscul ca acestea să fie sistate.

În acest cadru al analizei, ar trebui subliniat faptul că economia României trebuie să crească în mod clar, prin impunerea pe piaţa europeană a unor bunuri care să poarte pecetea rezultatelor pe care este în măsură să le dobândească.

4.5. Evoluţia agriculturii

Agricultura României, sectorul vegetal şi sectorul animalier, a evoluat în mod oscilant, în funcţie de condiţiile naturale (meteorologice). Aceasta deoarece prin Legea nr. 18 suprafaţa arabilă a ţării a fost fărâmiţată, aş zice acum că fără discernământ, şi din această cauză există puţine posibilităţi de lucrare efectivă a terenurilor agricole.

S-a continuat degradarea calitativă a producţiei agricole în ţara noastră, ca urmare a utilizării în ritm neconvingător a îngrăşămintelor chimice, erbicidelor, insecticidelor, fungicidelor etc., dar şi a lucrării întregii suprafeţe agricole potenţiale după metode agrotehnice clasice. Alte elemente negative constatate de-a lungul întregii perioade sunt date de faptul că agricultura României a urmat un proces neştiinţific, plecând de la gradul de lotizare neadecvat (numai suprafeţele de peste 200 hectare pot fi lucrate în condiţii convenabile), dispariţia societăţilor specializate în mecanizarea


303

agriculturii şi dificultăţile de a lucra mecanizat suprafeţe mici şi, nu în ultimul rând, reducerea irigaţiilor care asigurau condiţii uniforme pe întreaga perioadă a anului şi, mai mult decât atât, dispariţia utilizării asolamentelor.

Din acest punct de vedere, producţia agricolă de bunuri şi servicii agricole, producţia vegetală şi producţia animală au urmat cursuri oarecum sinuoase.

Producţiile agricole de bunuri şi servicii în producţia vegetală au urmat cursuri pozitive într-un anume fel.

Indicii produc ţiei ramurii agricultur ă (2000=100)

130,6

105,3 103,2119

97,3119,7

104,3121

89108,3 105

118101,4

122,7 129,7

83,3

134,4135,2 138,1 143,1

75,3

135,2119,2

102,1117,3

96,1

117,6

0

50

100

150

200

2001 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

%

Produc ţia ramur ii agricultur ă Produc ţia vegetal ă Produc ţia animal ă

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică Există un singur element pozitiv în această evoluţie, în sensul

că prin modul „natural” de desfăşurare a activităţilor agricole, am asigurat, voit sau nevoit, un proces de ecologizare a producţiei agricole, care poate fi pozitiv în perspectiva luării de măsuri care să conducă la posibilitatea utilizării metodelor agrotehnice avansate.

Producţia vegetală a înregistrat evoluţii diferite, cu creşteri de la o perioadă la alta, influenţate însă de efectele condiţiilor naturale.

În anul 2005, când 622.000 hectare au fost afectate de inundaţii, producţiile au scăzut la toate categoriile, fiind mai mici decât în anul 2004. Şi în 2006-2011 suprafeţe mari de teren au fost scoase din circuitul productiv datorită inundaţiilor.


304

Anul 2012 a fost unul dificil din punct de vedere al condiţiilor meteorologice, exprimate în final în rezultate care au atins cel mai redus nivel de după 1990.

Producţia vegetală

mii tone Indicatori 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Cereale boabe

14.357 12.964 24.403 19.345 15.352 7.784 7.314 7.614 7.960 8.960 6915

Cartofi 4.078 3.947 4.230 3.739 4.251 3.538 4.120 3.915 4.014 4.975 2926 Floarea soarelui

1.003 1.506 1.558 1.341 1.605 535 635 580 610 687 475

Soia boabe 146 225 299 313 330 104 215 204 197 206 102 Legume 3.973 4.685 4.774 3.625 4.520 2.687 3.150 2.900 2.987 3.125 2549 Fructe 952 2.089 1.744 1.647 1.312 995 1.340 1.051 1.275 1.360 985 Struguri 1.077 1.078 1.230 506 948 826 914 870 906 909 840


Trebuie să precizăm că România are nevoie şi trebuie să facă unele eforturi, pentru a putea să asigure un ritm ascendent evoluţiei agriculturii care, vrem sau nu vrem, trebuie să rămână, datorită şi condiţiilor naturale, o ramură importantă a economiei naţionale.

Efectivele de animale în perioada 2004-2012 (mii capete)

2862

6622

7611

2925

69057584

2803

6645

9117

2850

7035

9037

2960

7005

9250

2910

7125

9340

2870

7095

9130

2780

6835

8373

0

2000

4000

6000

8000

10000

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Bovine Porcine Ovine



305

De asemenea, efectivele de animale, cele trei categorii princi-pale, bovine, porcine, ovine, au urmat un curs oarecum stabil, cu creşteri în ultimii doi ani, în special la porcine şi ovine, care asigură, cred, o parte din condiţiile cerute pentru desfăşurarea economiei româneşti.

4.6. Investiţiile şi construcţiile

Din anul 2000 şi până în 2008, investiţiile au urmat un curs ascendent, înregistrându-se creşteri de peste 9% de la un an la altul. Din anul 2009, investiţiile şi producţia au marcat un curs descendent, cu scăderi foarte mari în 2010, 2011 şi 2012.

Aşa, de pildă, în anul 2001 s-a înregistrat o creştere de 9% în domeniul investiţiilor şi construcţiilor, iar în anii următori până în 2008 acest ritm de creştere a fost aproximativ similar. După 2009, asistăm la reduceri foarte mari.

Şi din punct de vedere al numărului de locuinţe, constatăm o creştere a acestuia, în sensul că de la un an la altul, în cifre absolute, acest număr a sporit până în 2008, ducă care s-a instaurat declinul investiţiilor.

Anul 2006 reprezintă un an în care, prin locuinţele pentru sinistraţi, sporul a fost net superior anilor anteriori. Acelaşi ritm se înregistrează şi în ceea ce priveşte realizarea de construcţii inginereşti, clădiri rezidenţiale, locuinţe în curs de execuţie etc., la care creşterile sunt constante, dar sigure.

Investiţiile au provenit, în cea mai mare parte, din fondurile integral private, un rol însemnat avându-l, în ultimii doi ani, posibilitatea construcţiilor civile, inclusiv de locuinţe pe bază de credite, care s-au acordat mai uşor, şi care, prin acest credit ipotecar, poate să însemne un avantaj în perioadele ce vor urma.

S-au făcut investiţii şi în ceea ce priveşte realizarea de construcţii noi, cumpărarea de utilaje şi mijloace de transport ori repararea şi modernizarea actualelor mijloace fixe care există deja.


306

Evoluţia lucrărilor de construcţii 2001-2012 (anul precedent = 100)

Evolu ţia lucr ărilor de construc ţiianul precedent =100

%

109,0 110,0 109,8 109,2 109,8 119,3 128,2 126,0

183,7

104,3 105,8 104,9

0

50

100

150

200

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

*

*) Date provizorii. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică

Din punct de vedere al structurii pe destinaţii a investiţiilor

din industrie, acestea s-au direcţionat către înlocuirea de utilaje vechi, creşterea capacităţii de producţie, modernizarea de tehnologii, protecţia mediului, protecţia muncii şi alte sectoare care au necesitat investiţii.

Desigur, investiţiile pentru protecţia mediului şi moder-nizarea tehnologiilor vor trebui să sporească, aşa cum şi pentru protecţia muncii trebuie implementate prevederile Codului muncii şi, mai ales, cerinţele ce rezultă din documentele de aderare.

Desigur că agenţii economici şi-au canalizat eforturile mai mult spre creşterea capacităţilor de producţie şi înlocuirea utilajelor vechi, dar, din punct de vedere al armonizării la cerinţele Uniunii Europene, vor trebui alocate sume importante, mai ales pentru protecţia mediului şi protecţia muncii.

Dintr-un studiu preliminar, rezultă că în contractele de privatizare a unor societăţi şi regii autonome, planurile şi obligaţiile de investiţii în domeniul protejării mediului nu sunt în concordanţă cu cele convenite.

*)


307

Investiţii – Construcţii (procente faţă de anul precedent)

36,95

16,7033,97

10,97

16,70

Industrie Constructii Comert-serviciiAgricultura Alte


Din acest punct de vedere, mediul este afectat şi consecinţele

sale asupra stării generale, naturale, vor avea efecte deosebite. Rămâne de văzut modul în care se realizează transpunerea în practică a întregului program privind protecţia mediului, stabilit de actuala echipă de guvernare.

Trebuie văzut că şi importurile de bunuri de capital au fost axate pe aceste elemente de structură a investiţiilor şi că acestea au reprezentat cam 16,97% din total importuri, ceea ce este un lucru pozitiv.

4.7. Serviciile

Un element important în ajustarea economiei naţionale în funcţie de cerinţele aderării noastre la Uniunea Europeană îl reprezintă dezvoltarea serviciilor.

Din acest punct de vedere, constatăm că din anul 2000 până la 31 decembrie 2008, atât indicii comerţului cu amănuntul, cât şi indicii serviciilor de piaţă prestate populaţiei au urmat un ritm de creştere susţinut. După data de 1 ianuarie 2009, indicii serviciilor de piaţă prestate populaţiei au scăzut substanţial, ajungând în 2011 la


308

valori deosebit de reduse. Anul 2012 a înregistrat indicatori de valori apropiate celor din 2011.

Aşa, de pildă, indicii serviciilor de piaţă prestate populaţiei au crescut cu 12,4% în anul 2000 faţă de anul anterior, au înregistrat o scădere în anul 2001 de 5,6% după care, în mod constant, au înregistrat ritmuri de creştere pozitive, respectiv 7,7% în 2002, 11,2% în 2003, 23,7% în 2004 ,18,6% în 2005, 13,6% în 2006, 3,7% în 2007, 1,2 în 2008, 0,2 în 2009, 13,7 în 2010 şi 0,9 în 2011.

Din punct de vedere al comerţului cu amănuntul, anul 2000 a înregistrat un recul, de 7%, comparativ cu anul precedent după care însă acesta a crescut în mod permanent, ajungând la 109,9% în 2001, 107,7% în 2002, 111,2% în 2003, 112,8% în 2004, 117,6% în 2005, 123,9% în 2006, 117,8% în 2007, 17,3 în 2008. În anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 comerţul cu amănuntul a înregistrat scăderi, cifrele ce atestă creşteri semnificative înregistrându-se în lunile în care au fost sărbători religioase, Paştele (în februarie-aprilie) sau Crăciunul (în luna decembrie).

Evoluţia indicilor comerţului cu amănuntul şi ai serviciilor de piaţă prestate în principal pentru populaţie

- % -

101,9

107,9111,2 112,8

124

117,8 117,3

100,197,3 96,8 97

94,4

123,7

113,6

103,7101,2 100,9

97,394,9 95

117,6

107,7 107,9

118,6

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Indicii comertului cu amanuntul

Indicii serviciilor de piata prestate populatiei



309

Din punct de vedere al ponderii în cifre absolute, serviciile au crescut de la o perioadă la alta, reprezentând perspectiva evoluţiei, aşa cum este necesar să fie pentru o economie echilibrată.

4.8. Comerţul exterior

Comerţul exterior reprezintă posibilitatea participării unei ţări la cooperarea, bazată pe specializare, pe activitatea economică şi pe investiţii.

În cadrul unei economii libere, importurile şi exporturile se dezvoltă în funcţie de necesităţile economiei naţionale. Cu toate acestea, soldul dintre exporturile FOB şi importurile CIF reprezintă un element important pe care trebuie să-l avem în vedere în analiza creşterii economice.

Din motive diverse, importurile au crescut mai rapid decât exporturile. Văzând structura importurilor, dintre care aproximativ 20% reprezintă importuri de bunuri de capital necesare armonizării industriei şi celorlalte ramuri ale economiei naţionale, putem trage o primă concluzie pozitivă. Dar, dacă avem în vedere faptul că s-au importat şi bunuri care au înlocuit producţia de bunuri interne, specifice economiei româneşti sau dacă vom vedea că s-au importat bunuri de larg consum fără semnificaţie deosebită, vom putea aprecia că trebuiau, şi vor trebui întreprinse măsuri care să ducă la echilibrarea raportului dintre importuri şi exporturi.

De fapt, indicele privind acoperirea importurilor prin exporturi este subunitar în toţi aceşti şapte ani la care se referă analiza, ceea ce înseamnă un fenomen negativ. Exporturile au fost în creştere de la o perioadă la alta, dar, în ultimii doi ani, uşor descurajate de aprecierea excesivă a monedei naţionale, care a avut efecte negative asupra rezultatelor obţinute de exportatori.

Totodată, la capitolul exporturi, economia românească s-a sedimentat, uşor-uşor, şi a început să reprezinte şi să arate că un număr de produse prind contur în a se permanentiza pe piaţa europeană şi chiar internaţională, ca fiind necesare şi purtând semnul de origine relevant că România le poate asigura.


310

Importurile CIF, exporturile FOB şi soldul operaţiunilor de comerţ internaţional în perioada iunie 2012 – iunie 2013

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013 Datele de care dispunem evidenţiază că exporturile în condiţia

FOB au crescut de la 11,27 miliarde euro în anul 2000, la 29,40 miliarde euro în 2007 şi la 33,6% în 2008. În toţi ceilalţi ani cuprinşi în acest interval creşterile sunt susţinute de la o perioadă la alta. Anul 2009 a înregistrat o scădere, atât a exporturilor cât şi a importurilor, menţinându-se un deficit al balanţei de comerţ exterior de -9,7 miliarde euro. Anul 2010 a însemnat o creştere, la export şi import, cu un sold debitor (deficit) de -7,75 miliarde euro. Pentru 2011 deficitul a fost de peste 8 miliarde euro, acelaşi nivel s-a înregistrat şi în anul 2012.

Din punct de vedere al exporturilor, putem aprecia că în toate perioadele şi datorită atât creşterii preţurilor pe piaţa externă, cât şi a volumului de activităţi sau bunuri exportate, s-au înregistrat progrese.

Importurile au crescut însă într-un ritm mult mai înalt. Astfel, în anul 2001, importurile s-au cifrat la 14,2 miliarde euro, în 2002 la 17,4 miliarde euro, în 2003 la 21,2 miliarde euro, în 2004 la 26,4 miliarde euro, în 2005 la 32,57 miliarde euro, în 2006 la 40,75


311

miliarde euro, ajungând în 2007 la 50,99 miliarde euro şi 56,43 miliarde euro în 2008. Importurile s-au mai temperat în 2009-2012, dar tot au depăşit exporturile, înregistrându-se deficite anuale de cca. 8 miliarde euro.

Pe acest fond, soldul balanţei de comerţ exterior a înregistrat deficite care au fost de 2,96 miliarde euro în 2000, 4,66 miliarde euro în 2001, de 5,59 miliarde euro în 2003, de 7,35 miliarde euro în 2004, de 10,31 miliarde euro în 2005, de 14,9 miliarde euro în 2006, de 21,19 miliarde euro, şi de 22,53 miliarde euro în 2008, cel mai înalt nivel de până în prezent. În 2008-2012 deficitele s-au atenuat.

Un element interesant îl reprezintă structura importurilor şi exporturilor pe principalele bunuri sau grupe de mărfuri. Astfel, la importuri, maşinile şi dispozitivele mecanice, aparatele electronice, aparatele de înregistrat şi reprodus sunet şi imagini, deci elemente de vârf ale industriei au reprezentat 22,6%, aspect pozitiv într-o oarecare măsură, ţinând seama de potenţialul economiei româneşti. De asemenea, mijloacele şi materialele de transport au reprezentat în toate perioadele circa 15%, iar produsele metalurgice, 8,8%.

Este important de reţinut faptul că au fost şi alte produse, cum sunt îmbrăcăminte, tricotaje, materii textile, încălţăminte şi articole similare sau produse ale industriei chimice şi conexe, la care importurile au fost mari şi, după opinia mea, nejustificate, ţinând seama de potenţialul, chiar şi în tranziţie, pe care îl avea economia românească.

La exporturi, reţinem că în întreaga perioadă un număr de şase grupe de produse au reprezentat ponderile majoritare. Astfel, articole de îmbrăcăminte, ţesături, tricotaje, materii textile au reprezentat 18,3% din total exporturi, dar volumul activităţii a fost mult mai mare, numai că această activitate s-a realizat în lohn. Spre sfârşitul perioadei, activitatea în lohn a devenit uşor nerentabilă şi, în acest context, ponderea acestei ramuri de activitate în totalul exporturilor a fost uşor redusă.

România a exportat, în toată această perioadă, maşini şi dispozitive mecanice, aparate electrice, aparate de înregistrat şi reprodus sunet şi imagini, ceea ce compensează într-o oarecare măsură importurile pentru aceste grupe. Reţine atenţia nivelul


312

calitativ al acestei grupe de importuri-exporturi, în sensul că volumul cantitativ al exporturilor a fost net superior, iar preţurile mult mai reduse decât la importuri.

La import avem în vedere faptul că pe primul loc s-a situat cărbunele cocsificabil şi unele minereuri care s-au folosit în industria metalurgică.

Mijloacele de transport au înregistrat şi ele peste 10% în fiecare an, reducându-se însă exporturile de locomotive diesel, vagoane, material rulant şi altele. Şi aceasta, în contextul în care cca. 15% în medie, în fiecare an, s-au localizat în importurile realizate de ţara noastră. Produsele industriei chimice au scăzut în mod simţitor.

Un alt element interesant în analiza activităţii de comerţ exterior îl reprezintă gruparea importurilor şi exporturilor pe cele trei situaţii, adică: importuri-exporturi definitive, importuri exporturi-exporturi după prelucrare activă, importuri-importuri pentru prelucrare pasivă.

Din acest punct de vedere constatăm că la exporturi cele definitive, adică exporturi cu produse realizate integral în ţara noastră, utilizând factorii de producţie româneşti, adică forţă de muncă, resurse capital, au fost de cca. 59% din total exporturi.

Aceasta este de fapt zona în care România a lucrat în lohn şi, din punct de vedere valoric, ponderea este importantă numai că valoarea mijloacelor fixe, de multe ori, a materiilor prime şi materialelor utilizate a aparţinut partenerului/clientului extern, iar exportul pentru prelucrare pasivă a fost practic neglijabil, până la 3%.

Situaţia stă cu totul invers din punct de vedere al structurii importurilor, în sensul că importurile definitive au fost, în medie peste 74% în întreagă această perioadă, iar cele pentru prelucrare activă, adică importuri realizate pentru export, au reprezentat doar 21%. Şi, din nou, importurile pentru prelucrare pasivă au înregistrat sub 1%.

Comparând cele trei poziţii de importuri şi exporturi constatăm şi din acest punct de vedere efectul negativ sau structura necorespunzătoare pentru economia naţională a producţiei. Iată, de pildă, importurile definitive au devansat în medie, în fiecare an, exporturile definitive, iar la capitolul importuri-exporturi după


313

prelucrare sau pentru prelucrare activă, importurile au fost doar jumătate din exporturile realizate cu materialul clientului.

Aici se pune problema ca în perioada următoare să se desfăşoare cu atenţie, chiar dacă societăţile comerciale sunt cele care apreciază importanţa şi forma pe care o utilizează la importuri şi exporturi.

Un alt element esenţial îl reprezintă ponderea principalelor grupe de mărfuri din Nomenclatorul combinat în totalul operaţiunilor de export după prelucrare activă. Din totalul prelucrării active, de 46,7%, 34,9% erau articole de îmbrăcăminte confecţionate din ţesături tricotate, croşetate sau materii textile. 21,7% au fost maşini şi dispozitive mecanice, aparate electrice de înregistrat şi reprodus sunetul sau imaginea, care au fost utilizate pentru prelucrarea activă a produselor pieţelor. Încălţămintea şi articolele similare au reprezentat 11,4% din produsele exportate după prelucrare activă, mijloacele şi materialele de transport 10,1%, iar produsele metalurgice 5,2%.

Şi din acest punct de vedere putem aprecia starea oarecum negativă a activităţii din acest domeniu.

În tabelele următoare se prezintă, în mod comparat, situaţia balanţei energetice şi deficitul balanţei comerciale, din care, cititorul poate trage o serie de concluzii, privind dependenţa economiei naţionale de schimburile comerciale externe.

4.9. Alte aspecte privind evoluţia în perioada 2000-2013

Analiza activităţii economico-sociale înregistrată de ţara noastră în această perioadă poate fi întregită prin extindere la evoluţia şomajului, situaţia pensionarilor, ocuparea forţei de muncă, execuţia bugetară etc., dar întrucât în capitolele de interior fiecare dintre acestea îşi va găsi o largă analiză, în acest capitol mă limitez la a puncta doar câteva aspecte.

În mare măsură, evoluţiile acestor mărimi au fost clare, în funcţie de politicile macroeconomice avute în vedere de fiecare guvern în parte.Şomajul a oscilat în limite normale, de 7%,cca. 4%


314

în 2011 şi 7,3% în 2012, puterea de absorbţie a economiei fiind limitată şi probabil că aceste niveluri vor fi înregistrate şi în perioada următoare. După 2008, pe fondul crizei economice actuale, şomajul manifestă o tendinţă de creştere.

În ceea ce priveşte execuţia bugetară a bugetului consolidat, reţine atenţia faptul că la nivelul bugetelor locale, de regulă, s-au înregistrat mici excedente, iar bugetul asigurărilor şi bugetul central au înregistrat deficite.Ocuparea forţei de muncă poate fi interpretată uşor diferit, în sensul că un număr important de persoane din România au plecat la lucru în străinătate, în felul acesta afectându-se realismul pe care îl presupune rata reală a şomajului.

Nivelul salariului mediu şi brut a cunoscut creşteri de la o perioadă la alta, uşor afectate în perioada 2000-2001, când rata inflaţiei a fost foarte mare faţă de ritmul de creştere a salariului şi, oarecum, stabilizat în intervalul 2004-2005, când creşterile au fost apropiate de rata inflaţiei, ceea ce a avut ca efect menţinerea unui nivel aproximativ constant al creşterilor salariale. În 2007 şi 2008 creşterile salariale au fost peste rata inflaţiei. În 2009 şi mai ales în 2010, salariile au fost reduse, iar în domeniul bugetar au scăzut, ca urmare a punerii în aplicare a legii privind salarizarea unitară a bugetarilor.

Numărul de pensionari s-a menţinut la o cifră ridicată, de peste 5,45 milioane persoane, în raport cu cel al salariaţilor, iar pensiile şi ajutoarele de şomaj au fost reduse în funcţie de posibilităţile pe care le-a avut bugetul asigurărilor de stat, bugetul consolidat în totalitatea lui.

Capitolul 5

��

Evoluţia economică a ţării în perioada 1990 - 2013

5.1. Cadrul legislativ al reformei

Acestui capitol îi acord o mare atenţie şi îl consider a fi de sinteză – scurtă cu privire la tot ceea ce s-a întâmplat din 1990 şi până în prezent cu majoritatea domeniilor de activitate social-economică din România. Cei ce nu au avut posibilitatea sau timpul necesar pentru a citi volumele anterioare, au prilejul unei puneri în temă cu privire la ceea ce s-a întâmplat în România, în peste douăzeci şi trei de ani de profunde prefaceri, toate acestea sunt aprecieri trecute prin viziunea autorului.

După evenimentele din decembrie 1989, era limpede pentru oricine că în România se va produce o cotitură în ceea ce priveşte schimbarea sistemului social-economic, şi anume trecerea de la economia etatizată, la economia supusă evoluţiei dată de legile pieţei libere.

În acest context, trebuie avut în vedere că, până la începutul anului 1990, întreaga economie românească era planificată (etatizată) şi evolua, nu mai are importanţă cât de eficient, într-un sistem unitar de legături funcţionale (de multe ori, numai aparent), existente între toate activităţile, la nivel naţional.

În acelaşi timp, se impune şi considerarea faptului că, până în anul 1990, România nu a cunoscut fenomenul de şomaj explicit, deşi acesta era cuprins, într-o formă latentă, în forţa de muncă angajată în toate sectoarele economiei naţionale. Acum este dificil de cuantificat cât de important sau nu, era definirea unui loc de muncă, o locuinţă


316

cu chirie şi alte condiţii minime de viaţă. Nu este numai nostalgic să consideri că un minim de condiţii sociale trebuie garantate, mai ales acum în condiţii de criză fără precedent.

Din această abordare a decurs marea eroare, aceea de a considera potenţialul uman, în speţă populaţia activă, utilizat în proporţie de 100%, cadru care sugera premisa că România va putea să treacă uşor la o nouă structură, să realizeze trecerea la economia de piaţă, prin simpla adoptare de prevederi legale adecvate pieţei libere.

Nu s-a cunoscut sau nu s-a luat în considerare faptul că în economia oricărei ţări, maximum 25-35% din populaţia totală este cuprinsă activ şi desfăşoară activităţi producătoare de valoare nou-creată (de valoare adăugată).

În altă ordine de idei, s-a căutat „sfărâmarea“ corelaţiilor considerate a fi „anacronice“, care existau între ramurile economiei naţionale, găsindu-se de cuviinţă că eficienţa economică trebuie să se dezvolte numai pe baza liberei concurenţe, în cadrul unei pieţe libere, guvernată de legea valorii, de legea cererii şi ofertei şi de alte legi specifice economiei de piaţă.

În aceste condiţii, s-a crezut, probabil, că populaţia ţării va putea utiliza în activităţi individuale resursele de care dispune România şi, în felul acesta, se va putea realiza o trecere lipsită de convulsii sau, cel mult, urmată de unele efecte social-economice care puteau fi controlate, la economia de piaţă.

Un aspect a fost însă omis chiar din start, şi anume acela că, exceptând probabil tot câteva mii de persoane certate cu legea, care aveau în acea perioadă unele resurse proprii, cea mai mare parte a populaţiei era lipsită de resurse cu care să poată desfăşura activităţi economice de liberă iniţiativă.

În acest cadru, anul 1990 a fost un an în care, de fapt, nu putem vorbi de nici o reformă, de nici o activitate concretă, deoarece în această perioadă s-au pregătit şi adoptat doar câteva legi, care puneau la îndemâna celor interesaţi posibilitatea de a-şi crea societăţi comerciale.

În acel an „special“, 1990, au fost adoptate şi câteva decrete-lege, cum sunt Decretul-lege nr. 54 privind întreprinderile mici,


317

Decretul-lege nr. 96 privind funcţionarea societăţilor cu capital mixt şi Decretul-lege nr. 122 privind funcţionarea în ţara noastră a reprezentanţelor societăţilor comerciale străine.

Aşadar, despre anul 1990 putem vorbi ca despre un an în care s-a urmărit, cu prioritate, crearea cadrului de a se organiza Constituanta, şi apoi alegerile pentru următoarea perioadă de doi ani, perioadă în care să se reglementeze o serie de aspecte pentru trecerea la adoptarea Constituţiei României, prin referendum naţional, precum şi a unor legi care să paveze drumul spre statuarea unui proces continuu şi „sigur” (să-i spunem astfel) de reformă care, în termenii cei mai serioşi, trebuia să se materializeze în schimbarea naturii proprietăţii sau, cu alte cuvinte, în procesul de privatizare.

În anul 1991 încep să apară acte legislative privind evaluarea economică şi financiară a unităţilor economice, finanţarea unor servicii de consultanţă, înfiinţarea comisiilor speciale pentru avizarea proiectului Legii privatizării ş.a.m.d., toate acestea fiind documente prin care s-a pregătit privatizarea în România, în formele pe care, de-acum, le cunoaştem (multe sunt şi acum apreciate a fi fost neconforme cu condiţiile şi specificităţile României).

Esenţial este faptul că, începând din 1991 şi până la sfârşitul anului 2000, s-au adoptat 301 acte legislative vizând privatizarea în toate sectoarele economice ale ţării noastre.

Este interesant de studiat, pe perioadele distincte pe care le putem identifica în evoluţia României, din 1991 şi până în 2012, cum s-a manifestat acest cadru de adoptare a actelor juridice privind privatizarea în ţara noastră (am în vedere că şi în prezent, fie sub influenţa angajamentelor convenite cu organismele financiare internaţionale, fie ca strategie de introducere a managementului privat sau privatizarea ultimelor sectoare economice).

Trebuie văzut că în primii doi ani, respectiv 1991 şi 1992, au fost adoptate 28 de acte normative, ultimul fiind Norma nr. 1/1992, privind procedura standard de privatizare a societăţilor comerciale mici, prin vânzarea de acţiuni.

În această perioadă, identificăm faptul că guvernul ales pentru o perioadă de doi ani s-a străduit, sub conducerea a doi prim-miniştri, şi în mare măsură a reuşit, să adopte unele acte normative


318

importante, cum ar fi cele privind constituirea Agenţiei Române de Dezvoltare, organizarea şi reorganizarea Agenţiei Române pentru Privatizarea şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Normele metodologice privind vânzarea acţiunilor societăţilor comerciale care se privatizează înainte de organizarea Fondurilor Proprietăţii Private şi a Fondului Proprietăţii de Stat, măsuri privind asigurarea conducerii Fondului Proprietăţii de Stat, adoptarea statutului-cadru al Fondurilor Proprietăţii Private etc., acte normative în baza cărora s-a reuşit o, hai să-i spunem, organizare a economiei româneşti pentru declanşarea procesului de privatizare în adevăratul sens al cuvântului.

Reţine atenţia faptul că, în toată această perioadă de timp, s-au emis doar hotărâri de guvern şi numai câteva legi privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor din domeniul privatizării, distribuirea certificatelor de proprietate ş.a., documente care, în termenii cei mai corecţi, trebuie apreciate ca documente pregătitoare, emanând de la guvernul existent în acea perioadă, fără a se abuza de ordonanţe şi de alte acte de reglementare, din care să rezulte o anumită stare de neclaritate privind procesul de privatizare.

Începând cu anul 1993 sau, mai bine zis, după alegerile din 1992 şi până la sfârşitul anului 1996, activitatea de privatizare a fost condusă pe baza actelor juridice aprobate de guvern până în momentul respectiv, precum şi pe baza altor acte normative, în număr de 78, dintre care multe s-au referit la Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondul Proprietăţii Private, vizând arondări, numiri de consilii de administraţie etc., existând totuşi şi un număr de docu-mente, cum ar fi: Programul de privatizare al Fondului Proprietăţii de Stat pentru anii 1994, 1995, 1996; o serie de documente privind urgentarea privatizării; privatizarea prin metoda MEBO care a dus la privatizări ce nu ar sta nici una în picioare, dacă ne-am raporta la piaţa adevărată sau la „mintea de pe urmă a românului“, adică cea de acum etc., vizând procesul în sine.

Un lucru esenţial este acela că în toată această perioadă au fost adoptate doar trei ordonanţe, restul activităţii de legiferare fiind desfăşurat prin sistemul hotărârilor de guvern şi al câtorva legi care


319

s-au referit la mai buna funcţionare a sistemului de privatizare în ţara noastră.

După anul 1996, încă din prima parte a anului 1997, constatăm o avalanşă de 195 de acte normative, dintre care 48 de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în baza cărora s-a încercat intensificare procesului de privatizare.

În termeni generali, putem constata că, mai ales în cei patru ani (1997-2000), s-a abuzat de conducerea reformei şi privatizării prin ordonanţe de urgenţă şi ordonanţe ale guvernului, prin care s-a modificat conţinutul legilor, conţinutul unor ordonanţe la ordonanţe, aşa încât aceşti ani au reprezentat, în modul cel mai evident, un pas înapoi în ceea ce priveşte derularea corectă a procesului de privatizare şi constituirea unui cadru de continuitate în acest domeniu.

În condiţiile României, probabil că ar fi fost mult mai eficient să se aibă în vedere faptul că, într-o perioadă de tranziţie, ar fi fost necesară existenţa unei economii mixte de piaţă în cadrul căreia, în mod treptat şi în condiţii pregătite din punct de vedere faptic şi legislativ, să se realizeze trecerea de active, de societăţi comerciale din proprietatea statului în proprietatea privată. Privatizarea trebuia să aibă în vedere şi crearea pe baze corecte a unor privatizaţi români.

Pe de altă parte, acest proces trebuia conjugat cu un proces susţinut de creare de noi locuri de muncă, prin care să se echilibreze piaţa forţei de muncă, afectată de disponibilizările inevitabile în procesul de restructurare-privatizare, fie prin conversia forţei de muncă, fie prin deschiderea de noi activităţi, finanţate de stat sau de agenţii economici privaţi în dezvoltare, astfel încât fenomenul şomajului să fi putut fi controlat şi, pe cât posibil, temperat.

Acum la o analiză atentă a efectelor procesului de privatizare am constata că economia României, în special resursele au fost instrăinate şi nu privatizate. Acest proces, aflat spre final, continuă prin privatizarea pe bază de „redevenţă” a ultimelor resurse naţionale exploatabile. Este vorba de fapt de înstrăinarea fără avantaj pentru economia României a părţi importante din avuţia naţională.

Mai trebuie avut în vedere şi faptul că întreprinderile mici şi mijlocii nu constituie un scop în sine, ci reprezintă o etapă


320

intermediară în dezvoltarea economiei de piaţă, prin intermediul acestora putându-se dezvolta activităţi utile pentru societate, crea locuri de muncă şi absorbi forţa de muncă disponibilizată, fiind uşor de anticipat că într-un proces normal de evoluţie a acestora se constituie pătura de mijloc a societăţii româneşti în devenire.

Din păcate, spre sfârşitul anului 2000, procesul de reformă s-a identificat cu privatizarea cu orice preţ, iar aceasta s-a concretizat în vânzarea de active care au intrat la bugetul statului, au fost consumate şi, pe lângă aspectele discutabile în legătură cu această activitate, a apărut, din ce în ce mai clar, şi faptul că sumele consumate nu au putut constitui o sursă de retehnologizare pentru întreprinderile mici şi mijlocii sau pentru unităţile privatizate, multe dintre acestea rămânând agăţate, ca nişte pietre de moară, de gâtul noilor structuri de putere, rezultate după alegerile din 26 noiembrie 2000.

În consecinţă, „stufoasa“ şi destul de „haotica“ legislaţie aferentă procesului de reformă, restructurare şi privatizare în economia românească, a cărei rezultantă practică, respectiv consecinţele mai mult decât negative asupra potenţialului economic şi uman al ţării, eşecurile şi scandalurile de răsunet, criticile aduse de înşişi investitorii străini, precum şi stingerea progresivă a interesului acestora pentru a investi într-un astfel de climat, este mai mult decât evidentă pentru toată lumea, trebuia grabnic asanată, corelată şi transformată într-un instrument legislativ şi juridic clar, ferm, echilibrat şi stabil.

În prima etapă, s-a avut în vedere reducerea numărului de acte normative privind procesul de reformă şi privatizare a economiei româneşti la un pachet rezonabil de legi curăţate de orice echivocuri şi „flexibilit ăţi“ dăunătoare. S-a urmărit stoparea declinului economiei româneşti şi însănătoşirea climatului de afaceri în ţara noastră.

În perioada 2001-2004 s-au adoptat unele măsuri vizând accelerarea privatizării, în general, sau în unele domenii sensibile ale economiei naţionale. Astfel, s-au adoptat: HG nr. 1006/4.10.2001 cu privire la strategia guvernului privind accelerarea reformei în administraţia publică; HG nr. 965/2001 privind aprobarea politicii in-dustriale a României şi a planului de acţiune; HG nr. 213/2002 privind


321

aprobarea strategiei de restructurare a industriei siderurgice pentru perioada 2002-2008.

În data de 28 martie 2002, parlamentul a adoptat Legea nr. 137 privind „unele măsuri pentru accelerarea privatizării“. Această lege reglementa strategia de privatizare în anul 2002 şi următorii, aducând la un numitor comun legislaţia referitoare la acest domeniu.

Şi, nu în ultimul rând, multe dintre aceste acte juridice au avut caracter administrativ sau procedural privind derularea procesului de privatizare. Ulterior, procesul de privatizare şi, o dată cu acesta, cel al elaborării de acte normative, a fost grăbit, apărând lacune sau posibilităţi de interpretare.

În intervalul 2001-2008, s-au emis prea de multe acte normative cu privire la privatizarea şi restructurarea societăţilor comerciale. Multe dintre aceste acte normative, în principal, hotărâri şi ordonanţe, au fost impuse de nevoia de a corecta acte juridice anterioare ce se dovedeau a fi în discordanţă cu situaţia reală din economie. Pe de altă parte, procesul de negociere şi armonizare a legislaţiei române cu cea Europeană au impus adoptarea sau modificarea unor acte normative în domeniul privatizării. Perioada 2009-2013, în care privatizarea este practic rezolvată, majoritatea programelor de interes naţional au fost şi încă mai sunt (sper nu pentru prea mult timp) soluţionate prin „supremaţia ordonanţelor şi a asumării răspunderii”. Chiar dacă procesul de legiferare s-a transferat de la legislativ la executiv, sub deviza „urgenţei” şi implică tot mai des Curtea Constituţională a României, este lesne de înţeles că legile ce apar în acest cadru nu au coerenţă şi efect benefic, ci menţin la „masa deciziei” grupuri şi mai ales persoane, cu o vizibilă orientare clientelară. Nu sunt profet, dar cred că, dacă noi nu vrem, ne va cere cineva (vezi FMI, de exemplu) imperativ să revenim la „legislaţia europeană” pentru a ne putea valorifica poziţia de stat membru. Să nu fie prea târziu!

În anul 2011, delegaţia FMI a cerut imperativ Guvernului României să introducă managementul privat în cele mai importante regii şi întreprinderi cu capital de stat, concomitent cu privatizarea cu capital privat autohton sau străin. Se au în vedere societăţi din


322

domeniul energiei, transportului de mărfuri pe cale ferată (CFR marfă) mineritului şi altele. Se fac presiuni pentru punerea în practică a exploatărilor de minereuri rare şi preţioase, statul român urmând a încasa doar redevenţe de 4%, ceea ce va însemna spolierea unor „valori uriaşe”, care vor ieşi din ţară.

5.2. Evoluţia economică în perioada 1990-2013

Anul 1990, pentru că despre ultimele zile ale anului 1989 nu putem vorbi, în contextul analizei situaţiei economice a României, ca făcând parte din perioada de tranziţie (reformă), marchează pentru toţi începutul unei idei, şi anume aceea că în ţara noastră, prin schimbarea sistemului politic, se vor produce şi o restructurare şi o pregătire a sistemului economico-social pentru a trece la economia de piaţă.

Potenţialul era enorm, în sensul că nimeni nu avea nici un fel de regret faţă de defuncta societate socialist-comunistă care, de acum, nu mai exista.

Toată lumea îşi punea speranţa în lansarea unui program care, dacă ar fi corespuns numai platformei-program lansate în decembrie 1989, ca idei generale, tot ar fi însemnat foarte mult pentru cetăţeanul român obişnuit cu tăcerea, îndemnat să suporte multe, obişnuit cu ideea economisirii personale şi la nivel social, obişnuit cu coloana vertebrală uşor sau mai mult arcuită ş.a.m.d.

Aici se naşte ideea că luciditate prea multă nu a fost, în sensul că, după o astfel de perioadă, întreaga populaţie a ţării a spus un „nu“ hotărât fostei societăţi, a trecut la dezavuarea în bloc a tuturor celor care, până atunci, se mai aflaseră printr-un fotoliu de conducere administrativă, de producţie, desfacere, de orice fel.

A fost, dacă vreţi, un moment de refulare, un moment de mare încărcătură plină de speranţe pentru omul de rând. De fapt, din punct de vedere economic, anul 1990 nici nu poate fi luat în discuţie, deoarece, în primele trei luni ale acelui an, am avut de-a face cu o hărţuială permanentă, am avut de-a face cu o chestiune astăzi


323

blamabilă, atunci uşor de apreciat, aceea a constituirii şi apoi a consolidării de partide politice şi formaţiuni care să conducă ţara.

A fost un an în care noile forţe apărute pe firmamentul politic al României nu erau consolidate, în care lupta se ducea pe toate căile şi în care situaţia economică era uşor de catalogat drept „moştenire“, fără ca să se aplece cineva, în modul cel mai clar cu putinţă, asupra rosturilor pe care trebuia să le impunem economiei româneşti, pentru ca aceasta să nu ajungă în anul 2000 la parametri de contraperformanţă inimaginabili la momentul respectiv.

Anul 1990 a fost un an în care s-au întâmplat de toate, dar în care partidele şi partiduleţele politice (pentru că astăzi nu mai putem numi partid politic o formaţiune având atâţia membri cât o scară de bloc, adică 250 de persoane) au luptat, fiecare în parte, în stânga şi în dreapta, pentru a-şi crea o platformă pentru, vom constata mai târziu, realizarea intereselor proprii.

Toate acestea au făcut ca pentru începutul, să-i zicem, reformei, anul 1990 să fie un an dezastruos, să fie o perioadă sumbră, cu mari consecinţe pentru evoluţia ulterioară a întregii vieţi economice şi sociale româneşti.

Dacă bine ne amintim, în anul 1990, economia şi viaţa social-politică a României au fost dominate de populism. Şi acum situaţia este tot cam aceiaşi, deşi au mai rămas puţine „puncte” atractive de privatizat. Se pare că, sub justificări aparent pertinente, se încearcă înstrăinarea pe sume şi avantaje derizorii a ultimelor resurse şi societăţi comerciale de interes naţional.

S-au luat măsuri fără nici un fel de acoperire în conţinut economic, măsuri care au grăbit apariţia fenomenelor negative ale economiei de piaţă şi nicidecum a pârghiilor care pot sta la baza construirii unei economii de piaţă.

Aşa, de pildă, pentru a atrage poporul „de partea celor care s-au înscăunat“ la conducere, s-a trecut imediat la acţiune şi s-a comis prima mare greşeală, cu consecinţe grave pentru evoluţia ulterioară a economiei româneşti. Este vorba de faptul că acele părţi sociale, acumulate la nivelul economiei naţionale, în valoare de aproximativ 38 miliarde de lei, care însemnau, atunci, 4,75 miliarde de dolari, s-au transferat rapid din sfera producţiei în sfera circulaţiei, adică


324

s-au „restituit“ tuturor părţile sociale deţinute, reprezentând, pentru majoritatea, circa 10.000 lei, adică patru-cinci salarii lunare la vremea aceea.

Aceste sume au fost restituite, în loc ca ele să constituie embrionul primar al începerii privatizării în România.

În acest context, s-a întâmplat, inevitabil şi previzibil de altfel, ca aceste sume să vină în sfera circulaţiei, adică să „îmbogăţească“ doar cu valori financiare buzunarele celor mulţi, fără ca pe piaţa românească să existe acel volum de mărfuri, alimentare şi nealimentare, care să poată fi procurate de aceştia.

Pe acest fond, s-a mai adăugat, „obligatoriu“ pentru toată lumea, şi al 13-lea salariu, care a îngroşat, pentru moment, veniturile populaţiei şi, mai mult decât atât, s-a plătit nemunca, în sensul că lunile ianuarie, februarie şi chiar martie 1990 au fost luni în care toată lumea a făcut politică „primitivă”, toată lumea a analizat moştenirea dezastruoasă, a analizat sistemul deficitar în care a funcţionat economia României până în anul 1989.

S-a vorbit despre sistemul centralizat, despre „ghinionul“ de a avea o agricultură irigată şi foarte bine pusă la punct în ceea ce priveşte comasarea solelor etc.

Şi, mai mult decât atât, s-a dat cu biciul în oricine a fost pe undeva, prin vreo conducere, considerându-se că sunt oameni care aparţin trecutului, sunt oameni care au pus în practică sistemul socialist-comunist.

În felul acesta, cu o parte însemnată din masa monetară tre-când din producţie în sfera circulaţiei, pe fondul lipsei de producţie şi al unor stocuri de produse nesolicitate de populaţie, au apărut primii germeni ai inflaţiei, dezastruoasă pentru o economie ca a României, nepusă la punct în raport cu rigorile pieţei libere, ceea ce se manifestă şi astăzi ca elementul cel mai negativ, consecinţa cea mai dezastruoasă asupra evoluţiei economiei ţării noastre în decursul acestor ani, douăzeci şi trei la număr, care sunt mulţi din punctul de vedere al lipsei de performanţă, dar puţini din punctul de vedere al rezultatelor, care sunt zero, după opinia autorizată a mai multora.


325

Iată deci o primă „mare“ mutaţie, care a condus la înăsprirea condiţiilor şi platformei de pe care România şi-a asumat economia de piaţă.

5.3. Reforma şi privatizarea în agricultură

O altă măsură, cu aceleaşi consecinţe negative, a fost şi cea referitoare la fărâmiţarea terenurilor agricole.

Într-o primă fază, s-a vorbit cu multă emfază despre recoltele „mincinoase“, despre raportările incorecte, ceea ce a determinat o instigare fără precedent a populaţiei rurale.

Desigur, setea de proprietate a oricărui individ, inclusiv a cetăţenilor români, este fără margini. Proprietatea privată este elementul sacru al intrării în relaţii de piaţă liberă, al stimulării şi determinării individului să producă, să se preocupe în mod conştiincios de aranjarea lucrurilor în aşa fel încât proprietatea pe care o are, căci despre aceasta este vorba, să fie una profitabilă în interes individual, cu repercusiuni pozitive asupra interesului general.

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă produse ieftine, înseamnă ieşirea pe piaţă cu o ofertă mare, la o cerere care uneori să fie sub ofertă şi, astfel, legile pieţei libere, legea valorii adevărate să intre în funcţiune şi să ajusteze preţurile la nivelul valorii reale de consum al populaţiei, aşa încât, în acest fel, să fie satisfăcute nevoile de consum ale întregii populaţii.

Dar, tot din raţiuni populiste, s-a trecut atunci la fărâmiţarea terenurilor agricole, la oferirea unor „cadouri“ de o jumătate de hectar de teren foştilor proprietari (ideea nu ar fi fost rea dacă se limita doar la atât), fără însă ca să se gândească cineva la alte elemente, şi anume:

• dacă populaţia avea în acel moment rezerve financiare pentru a-şi putea lucra chiar şi această minusculă suprafaţă de teren;


326

• dacă populaţia mai avea acces la mecanizarea, irigarea, fertilizarea etc. suprafeţelor de teren pe care le-a primit sub formă de împroprietărire parţială şi imediată;

• şi, mai mult decât atât, dacă în mediul rural mai exista acea forţă de muncă despre care se vorbeşte la istorie şi care a făcut ca, multe decenii, România să fie catalogată drept o ţară „eminamente agrară“.

Iată deci că prin această măsură s-a dat un semnal, poate nu dorit în acest sens, al unui proces greu de stăvilit ulterior, prin care toţi cei care mai locuiau sau nu în mediul rural au fost chemaţi la prăduirea sectorului agricol.

Aşa se face că suprafeţele de teren date în proprietate imediată, deşi mici la început, au dus la distrugerea solelor pregătite pentru cultivare prin asolamente, prin aplicarea unor metode agrotehnice avansate, românii înţelegând atunci că teza veche, din societatea socialistă, conform căreia „proprietatea este a întregului popor“, a trecut să fie gândită individual, de fiecare, în forma „să iau ce pot şi dacă se poate cât mai mult, din proprietatea întregului popor, care să treacă în proprietatea individuală“.

În acest context, sistemul de irigaţii a fost distrus. Un sistem de irigaţii naţional, care a fost construit, pe bază de proiect, cu banii Băncii Mondiale, un sistem de irigaţii care, chiar dacă nu ducea producţiile agricole la nivelul exagerat din unele raportări, conferea o supremaţie în ceea ce priveşte acoperirea nevoilor de consum ale populaţiei României cu produse agricole indigene şi, mai mult decât atât, oferea în fiecare an un surplus pentru export, cu o gamă largă de produse.

România a lipsit foarte rar de pe piaţa cerealieră, fiind cunoscută ca un exportator important pentru grâu, orz şi alte cereale păioase. România intra în mod permanent la jocul de bursă al cerealelor, din care se aduceau mari sume pentru economia naţională.

Ţara noastră devenise exportatoare de sfeclă de zahăr şi de zahăr rafinat din sfeclă, luând, în schimb, din Cuba sau alte ţări, zahăr din trestie de zahăr care, prin rafinarea în fabricile din


327

ţară, îşi mărea valoarea, România contând şi la acest produs drept o ţară exportatoare.

În acelaşi timp, din România se exporta carne, mărturie în acest sens fiind combinatul de la Timişoara, care producea şi exporta, sub formă de carcasă sau specialităţi, zeci de mii de tone de carne de porc sau de vită, în ţările cele mai sofisticate din punctul de vedere al exigenţelor alimentare, pe măsura dezvoltării lor industriale.

Să nu uităm că existau crescătorii specializate în sectorul ovinelor, România fiind în mod permanent un exportator de berbecuţi şi carne tranşată de oaie, în ţările arabe în primul rând, de unde se obţineau, în barter, produse de mare valoare, cum ar fi, de exemplu, ţiţei din Irak, Iran, Libia sau alte materii prime, cum ar fi bumbacul, necesare industriei româneşti.

România mai era cunoscută şi ca exportator de fructe şi legume, acestea ajungând pe multe pieţe vest-europene, fiind componente active la capitolul venituri pentru balanţa de comerţ exterior a ţării, respectiv la crearea excedentelor acesteia.

Totodată, nici viticultura nu rămânea în urmă, şi cantităţi însemnate din vinurile României erau exportate până şi pe cele mai exigente pieţe, cum sunt Marea Britanie, Franţa sau ţările din Europa Centrală.

Iată deci cum, sintetizând, aceste valori extraordinare, născute din străbunul şi mănosul pământ românesc, care, bine lucrat, irigat şi pus la punct sub aspect agrotehnic, răsplătea pe măsură eforturile depuse, au trecut rapid într-un larg proces de devastare, ca să nu spunem de-a dreptul devalizare.

Am întâlnit în mediul rural situaţii incredibile: persoane care, din conductele folosite în sistemul de irigaţii, şi-au construit garduri sau alte acareturi prin gospodărie.

Toate acestea au fost posibile pe fondul lipsei de discer-nământ, al haosului instalat în cadrul economiei şi al dorinţei furibunde şi nelimitate a cetăţeanului care, în acele momente, a trăit iraţionalul „avânt“ al trecerii de la „tot ce era al tuturor“ la „tot ceea ce trebuia să fie numai al său“.

Aşa se face că anul 1990 este anul în care începe declinul agriculturii româneşti pe toate planurile: al producţiei vegetale în


328

general, al pomiculturii, horticulturii, viticulturii şi creşterii animalelor.

În aceste condiţii, incipiente în felul lor, s-a pus imediat „ştampila“ unei politici agricole păguboase, deşi subînţeleasă, conform căreia agricultura urma să depindă în viitor numai de condiţiile naturale. Condiţiile naturale sunt extraordinare pentru România, numai că ele, prin mintea pe care Domnul a dat-o omului, trebuie să fie îmbunătăţite şi, pe cât posibil, controlate şi ajustate astfel încât, în orice perioadă, indiferent cât de critică sub aspectul condiţiilor naturale, să se creeze posibilitatea ca agricultura să-şi desfăşoare mersul în condiţii cât mai apropiate de optim pentru recolte.

Dar nu a fost aşa, iar această primă măsură a avut ca efecte: • distrugerea sistemului de irigaţii al României; • trecerea într-un proces ireversibil de distrugere a siste-

mului de mecanizare a agriculturii româneşti; • punerea în mare dificultate a întreprinderilor industriale

producătoare de îngrăşăminte, pesticide, insecticide necesare agriculturii, producţia agricolă necoordonată neputând să absoarbă, pe piaţa internă, producţia acestora;

• renunţarea treptată, aproape până la eliminare, la aplicarea irigaţiilor pentru culturile de toate felurile;

• distragerea într-un ritm rapid a fostelor CAP, fără discer-nământ şi fără nici o protejare sau conservare a şeptelului care exista în cadrul acestora, a atelajelor care existau aici, a utilajelor şi maşinilor agricole de care dispuneau acestea, ca să nu mai vorbim şi de imobilele şi activele mobile care au fost pur şi simplu distruse.

Iată, pe scurt, cum agricultura a intrat într-un vârtej distructiv din care nu a mai putut ieşi, iar acum, continuăm să ne uităm în sus şi Domnul poate râde amar spunând: „Eu v-am dat libertatea, dar voi nu aţi făcut cu ea ce trebuie, ci v-aţi luptat ca să vă desfiinţaţi unul pe altul. Acum, aţi ajuns în pragul deznădejdii, pentru că, pe arşiţa acestor ani, vă daţi seama ce bun ar fi fost sistemul naţional de irigaţii, ce bun ar fi fost sistemul de mecanizare a agriculturii, ce bun


329

ar fi fost sistemul de rotaţie a culturilor, ce bun era sistemul de desecări şi ameliorări funciare, ce bun era sistemul de chimizare a agriculturii şi ce bună era pentru voi piaţa externă, atâta timp cât aţi fi avut surplus de astfel de produse!“

Dar toate acestea au fost ignorate în toţi cei aproape douăzeci şi unu de ani, care se numesc anii de reformă şi care au condus, în cele din urmă, la o îngrămădire de idei fără nici o perspectivă de a ieşi la iveală un progrămel cât de mic, structurat pe măsuri şi pe etape.

Anul 2012 a fost cel mai crunt pentru economia României. Recoltele aproape toate, ale anului, au fost compromise de secetă. Cheltuielile efectuate nu se mai pot recupera. Gospodăriile ţărăneşti sunt în pragul deznădejdii, prin aceea că şi-au epuizat aproape toate resursele financiare şi nu dispun nici măcar de hrana ce o dobîndeau în propria ogradă. Anul 2013 a fost, alternativ, unul favorabil agriculturii. Marii fermieri care s-au înfiinţat în cei 24 de ani nu pot sta liniştiţi văzându-şi veniturile dependente, aproape exclusiv, de natură!

Şi apoi, tot în agricultură, pentru ca lucrurile să fie foarte clare, s-a gândit o lege a fondului funciar, Legea nr. 18/1991, lege care a venit şi a distrus în totalitate agricultura românească.

Pe acest fond, s-a început în 1991, se continuă şi astăzi, se va mai continua mulţi ani de aici încolo, o „luptă tenace“ a celor care doresc restituiri de la strămoşii strămoşilor lor, de suprafeţe enorme din punctul de vedere al puterii de lucru şi de stăpânire a agrotehnicii, de zeci de hectare de păduri care vor fi restituite după ce vor fi defrişate ş.a.m.d., aspect care va conduce la o încăierare extraordinară a populaţiei rurale din România, fără nicio perspec-tivă de a se înţelege că această ţară are nevoie totuşi de agricultură.

Legea nr.18, precum şi măsurile care au precedat-o şi au succedat-o, vizând aşa-zisa reformă în agricultură, este deficitară din multe puncte de vedere.

Aşa, de pildă, ea a dus la restituirea terenurilor de regulă pe amplasamentele lor anterioare, ceea ce a condus la distrugerea oricăror amenajări care mai puteau fi reconstituite. Urmează, se pare, o ajustare a Legii proprietăţii private din agricultură şi pe acest fond


330

al deposedărilor şi împroprietăririlor, cuplate cu un şir nesfârşit de procese.

În acelaşi timp, nu s-a ţinut seama de gradul de fertilitate a solului şi, pe lângă formele în care a fost acceptată punerea în aplicare a Legii fondului funciar, s-au creat mari dezechilibre între cei îndreptăţiţi şi cei neîndreptăţiţi la a obţine asemenea suprafeţe agricole.

Nu s-a ţinut seama de potenţialul lor economic şi nu s-a elaborat imediat o lege a arendării terenurilor agricole, precum şi multe alte legi care puteau să stăvilească lupta oarbă dintre cetăţenii României în „competiţia“ lor de a distruge ceea ce există în domeniul agricol.

Acum s-a revenit la ideea necesităţii de asociere în agricultură, din păcate, prea târziu. Oricum, bine că s-a regândit această necesitate, larg recunoscută pe plan mondial, de optimizare a solelor sub aspectul mărimii lor în vederea unei exploatări eficiente a potenţialului agricol.

Aşa se face că suprafeţele, într-un fel, au revenit foştilor proprietari sau descendenţilor acestora, dar nu au mai revenit în circuitul agricol existent anterior şi nu au făcut ceea ce ar fi trebuit să fie făcut pentru ca producţia agricolă a României să fie conservată, fie şi pentru o perioadă limitată de timp, la nivelurile şi structurile de producţie existente.

Acum pot sintetiza, fără teama de a fi criticat, fie şi prin apostrofarea „în urma războiului mulţi viteji se-arată“ (deşi de mulţi ani militez în această direcţie printr-o serie de articole şi volumele anterioare care stau mărturie că aşa am gândit şi aşa stau lucrurile!), modul în care ar fi trebuit să se procedeze în ţara noastră. Şi iată cum:

• este clar că populaţia României a ieşit în decembrie 1989 în stradă din cauza condiţiilor grele de viaţă cu care se confrunta;

• este la fel de clar că, dacă nu la toată populaţia, la un procent ridicat al acesteia, stăruia dorinţa de proprietate şi aceasta era mult mai puternică în mediul rural, acolo unde


331

peste 50% din populaţia ţării avusese, direct sau indirect, proprietatea sa rurală;

• dar, în acel context, în care lucrurile erau foarte tulburi, ar fi fost normal ca aceia care au pus mâna pe frâiele, şi aşa puţin deplasate de la traiectoria normală de evoluţie, de conducere a României să fi gândit altfel un program de împroprietărire a ţăranilor şi a tuturor celor care au fost proprietari funciari, program care să cuprindă următoarele măsuri:

− suprafeţele de teren, astfel cum existau în 1990, se conservă pentru o perioadă de cinci sau zece ani în structura lor, pentru a asigura, în continuare, cultivarea pe asolamente şi a produce în structură de producţii, atât cât trebuie României pentru a-şi asigura nevoile de consum şi a garanta excedentul necesar exporturilor aducătoare de valută forte în ţară;

− sistemul de irigaţii, care şi aşa era constituit într-o structură aparte, devine societate sau regie autonomă de stat, care este obligatoriu să funcţioneze, statul subven-ţionând irigaţiile pentru toate suprafeţele pretabile la irigare. Nimeni nu putea să participe la dezintegrarea, dezafectarea sau distrugerea sistemelor de irigaţii, fiind necesar a se impune măsuri coercitive şi punitive drastice pentru toţi aceia care ar fi procedat la măsuri de distrugere a sistemului de irigaţii din România;

− toţi cetăţenii României, foşti proprietari funciari sau descendenţii acestora, se împroprietăresc imediat, pe baza documentelor din care rezultă intrarea lor în fostele întovărăşiri sau CAP, cu suprafaţa exactă pe care au adus-o şi care rezulta din evidenţele fiecărei astfel de unităţi agricole. La fel trebuia procedat şi în cazul celor cărora li se luase pământul prin comasări în IAS. Ei sunt proprietarii terenurilor în devălmăşie şi sunt beneficiarii rezultatelor, în proporţia dată de suprafaţa adusă, mai puţin cheltuielile efectuate pentru realizarea culturilor. În acest


332

context, populaţia care participa la lucrările agricole urma să fie retribuită în natură, suplimentar faţă de cei care, în calitate de proprietari, îşi aveau drepturile asigurate. Cei mai mulţi ar fi fost în situaţia de a-şi exercita dubla calitate, de proprietari ai unor suprafeţe certe şi beneficiari ai plăţii muncii desfăşurate;

− culturile sunt în continuare realizate prin sistemul de mecanizare existent, utilizându-se mijloacele de meca-nizare a agriculturii care existau la fiecare unitate de producţie, precum şi prin oferirea acestor lucrări de către fostele unităţi de mecanizare a agriculturii, care erau încă de stat, dar care ar fi trebuit să fie imediat transformate în societăţi comerciale agricole specializate. În cea mai mare parte, aceste lucrări ar fi trebuit oferite în mod subvenţionat, pentru a nu apăsa prea mult pe umerii acelora care deveneau acum proprietari;

− sistemul de chimizare şi fertilizare a culturilor şi a solului ar fi trebuit să se aplice în continuare, utilizându-se preţuri reduse, în cea mai mare parte subvenţionate de stat sau plătite în natură, în condiţiile în care altă soluţie nu exista;

− producţiile astfel obţinute, în condiţiile de mai sus, se re-partizau proprietarilor, urmând ca aceştia să opteze pentru comercializarea pe cont propriu a surplusului de producţie sau pentru comercializarea în sistem global pe piaţă internă, dar mai ales la export, cu revenirea valorilor de interes pentru populaţia proprietară a unor astfel de suprafeţe.

În felul acesta, se crea posibilitatea ca să-i revină cetăţeanului român, treptat, o parte, exprimată financiar, din valorile care au fost create cu zeci de ani înainte, dar de pe urma cărora el nu a beneficiat. Ar fi fost astfel posibilă consolidarea financiară, care ar fi dus la acumulări şi economii pentru proprietarii funciari, cărora, după o perioadă de cinci-zece ani, li se putea da posibilitatea de a ieşi din devălmăşie cu terenurile proprii în trei situaţii:

• prin menţinerea unor suprafeţe de minimum 200 de hec-tare, care puteau să provină din aplicarea Legii arendei;


333

• prin asociaţii agricole între cei care doreau; • pur şi simplu, prin luarea spre prelucrare pe bază de con-

cesiune a unor suprafeţe de teren, de către cei care puteau face acest lucru.

Acest termen trebuia să fie eşalonat pe o perioadă de maximum zece ani, astfel încât în structura culturilor să nu se producă lucruri îngrozitoare, aşa cum s-a întâmplat, iar în cei zece ani viitorii proprietari funciari să devină mai bogaţi prin acumulări, să ajungă în situaţia de a-şi cumpăra propriile mijloace de mecani-zare a lucrărilor, de a putea asigura fertilizarea şi irigarea solurilor, de a putea trece la culturi individuale, conform experienţei acumulate în cei zece ani, astfel încât nimic rău să nu se întâmple.

Mai mult decât atât, era necesar ca aceia care nu puteau să-şi lucreze terenul sau aveau suprafeţe prea mici să le poată vinde sau da în arendă în condiţii avantajoase pentru ambii participanţi, respectiv vânzător – cumpărător sau proprietar funciar – arendaş;

Din punctul de vedere al sistemului de producţie îngrăşăminte, insecticide, ierbicide, fungicide etc. necesare agriculturii, precum şi de maşini şi utilaje agricole, era necesar să se creeze imediat creditul agricol, cu o perioadă de graţie de minimum cinci ani şi cu alocarea unei cote de subvenţionare din partea statului, cu îngheţarea dobânzilor la nivelul momentului contractării, astfel încât întreprinderile respective să-şi poată dezvolta nestingherit activitatea, agricultura să nu sufere de pe urma neutilizării acestor produse necesare obţinerii şi creşterii producţiilor agricole, iar pe viitorul proprietar agricol să nu-l umilească lipsa de resurse, să nu i se strecoare în conştiinţă spaima zilei de mâine, care să îl conducă, în cele din urmă, la abandonarea terenurilor agricole.

Aceste idei ar fi fost valabile nu numai în domeniul culturilor vegetale mari, dar şi în sistemul viticulturii, legumiculturii şi pomiculturii, în care trebuia procedat în acelaşi fel, concomitent cu adoptarea unei legislaţii care să impună conservarea resurselor din aceste domenii, prin măsuri coercitive şi prohibitive deosebite pentru cei ce ar fi gândit în sensul distrugerii patrimoniului în aceste sectoare.


334

În sectorul creşterii animalelor, este de la sine înţeles că fermele zootehnice, care aparţineau fiecărei CAP, trebuiau să fie restructurate, şi nu scoase la mezat fiind, practic, distruse.

Aceasta este principala cauză pentru care nu s-a mai putut, sub nici o formă, stabiliza sistemul zootehnic din ţara noastră.

Au dispărut medicamentele, a dispărut tratamentul preventiv şi s-au dezvoltat toate căile prin care producţiile din sectorul zootehnic să fie tratate în cele mai ciudate feluri şi să constituie chiar un pericol pentru sănătatea populaţiei.

Iată cum, în domeniul agricol, ar fi existat posibilităţi de măsuri care, implementate, ar fi avut ca efect menţinerea aceloraşi performanţe, obţinerea unor venituri suplimentare, aducerea de valută necesară la nivel naţional pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe şi sporirea rezervelor valutare ale ţării, dar care, din păcate, au fost ignorate.

În felul acesta ar fi crescut şi nivelul rezervelor individuale ale populaţiei, s-ar fi dezvoltat agricultori sau proprietari agricoli care ar fi căpătat forţa economică necesară şi acum, după creşterea valorii sau a bogăţiei individuale a unora dintre ei, s-ar fi putut menţine în continuare utilizarea în termeni adecvaţi a sistemului de irigaţii, a sistemului de mecanizare şi chimizare şi a tuturor celorlalte instrumente de îmbunătăţiri funciare.

Nu s-a procedat astfel şi, iată, după anul 2001, ne-a venit mintea la cap şi vorbim despre un program etapizat de dezvoltare a sistemului de irigaţii. Mai mult, FMI şi Banca Mondială se şi oferă să ne crediteze reconstruirea unui sistem naţional de irigaţii. Ei fac acest gest, dar probabil că râd în sinea lor, după cum şi noi ar trebui să râdem, amar însă.

Dar nu a fost să fie aşa, pentru că în cei şaisprezece ani, pe lângă Legea nr. 18/1991 – legea fondului funciar, şi celelalte acte normative de punere în aplicare, pe lângă Legea „Lupu“, adoptată abia în anul 2000, nimic nu a fost îndreptat în mod coerent şi programat, aşa încât agricultura României să rămână un sector esenţial pentru întreaga structură economică, capabil să contribuie la realizarea Produsului Intern Brut prin valoarea adăugată brută creată, şi să asigure alimentaţia, nu „raţională“, ci normală, a populaţiei


335

acestei ţări, să creeze şi să asigure rezervele pentru exportul de produse şi, nu în cele din urmă, să confere liniştea necesară întregii populaţii.

În ceea ce priveşte sectorul forestier, aici lucrurile sunt mult mai „avansate“. Sub formele cele mai agresive, în baza Legii nr. 18 a fondului funciar, o serie de suprafeţe împădurite ale ţării au fost trecute în proprietate privată, au fost defrişate fără milă, iar pe parcurs s-a lucrat în mod haotic şi susţinut, după interese partinice şi vinovate, le-aş spune, la promulgarea unei legi care să susţină acest proces distructiv în detrimentul echilibrului ecologic al României.

Nenumăratele fenomene cu caracter de catastrofă (alunecări de teren, inundaţii succesive, poate chiar şi arşiţa din vara trecută) pot şi trebuie să fie puse şi pe seama distrugerii echilibrului ecologic din ţara noastră de către acest sistem barbar, prin care suprafeţele împădurite au fost defrişate fără nici un plan cât de cât raţional, fără a fi înlocuite cu noi plantaţii şi urmează să fie distruse în continuare pe aceleaşi „baze“.

Iată cum, în general, în domeniul agriculturii s-au întreprins insignifiant de puţine lucruri, iar cele care au fost făcute păcătuiesc fie prin lipsa de gândire în ceea ce priveşte consecinţele ce decurg, fie prin automatismul cu care au fost aplicate, cu singurul scop de a asigura împroprietărirea rapidă a unor persoane şi, prin aceasta, exploatarea neraţională a unor valori extraordinare de către cei care au fost în măsură să culeagă „caimacul“ unor legi cu proastă structură şi cu dezastruoase consecinţe. Accesarea fondurilor europene în domeniul rural se realizează haotic şi fără efectul dorit. Terenul agricol este nelucrat, iar productivitatea a scăzut foarte mult. Nu se reuşeşte prezentarea de proiecte pe baza cărora să se acceseze fonduri europene nerambursabile. Este un domeniu în care se impune intensificarea eforturilor. Acum, la final de an 2013 se poate constata că a dispărut entuziasmul fermierilor mici sau mari. Ei se tem de venirea iernii ca de ciumă. Subvenţiile agricole se dau, dar nu există garanţia că vor fi şi eficiente din cauza condiţiilor meteorologice.


336

5.4. Reforma şi privatizarea în industrie

Despre industrie nu mai putem vorbi prea mult acum, pentru că aceasta a fost din start catalogată drept „o grămadă de fier vechi“.

În 1990, industria României se caracteriza prin gradul ridicat de integrare. Că era bine sau nu, nici acum, şi nici atunci, nu este cazul să se poarte o dezbatere prea adâncă, unilaterală, pe această temă.

Cert este că industria României producea pentru nevoile interne şi export, este adevărat, cu nişte consumuri prea ridicate, care făceau ca unele ramuri să devină ineficiente, dar care, în cele din urmă, asigurau, în condiţiile date, producţiile necesare reînceperii şi continuării ciclului de producţie în ţara noastră.

Ulterior, au apărut rapid, în 1990-1991, două legi care s-au referit cu precădere la industrie. Acestea sunt Legea nr. 15/1990, privind transformarea întreprinderilor româneşti în regii autonome şi societăţi comerciale, şi Legea nr. 31/1990, modificată şi adăugită de mai multe ori, privind constituirea societăţilor comerciale.

Cele două legi, constatăm acum şi puteam prevedea încă de la început, nu au avut efectul scontat în ceea ce priveşte restructurarea economiei româneşti, dezvoltarea societăţilor comerciale şi încurajarea dezvoltării capitalului autohton.

Aceasta, deoarece, în primul rând, Legea nr. 15 nu face decât să schimbe „umbrela“, respectiv denumirea unităţilor industriale. Şi mai face ceva: instituie consiliile de administraţie, prin care au fost îndepărtaţi de la conducerea unităţilor industriale oameni realmente capabili, în locul cărora au fost numite (sau alese), nu are importanţă cum, persoane cu un discutabil nivel de pregătire profesională, cu lipsă de experienţă în ceea ce priveşte actul de conducere sau managementul activităţii industriale şi cu tare de comportament, a căror preocupare primordială pare să fi fost aceea de a substitui statul, dar în avantaj individual, propriu.

Atât ştiinţa conducerii, cât şi experienţa practică demonstrează că în domeniul conducerii şi administrării trebuie, în primul rând, o bună pregătire teoretică, dublată, fără nici un dubiu, de o practică şi o


337

capacitate de înţelegere a procesului de conducere în toată complexitatea sa.

Din păcate, prin această lege, fără a fi restructurate şi reorganizate, mari întreprinderi industriale, sectoare întregi au intrat, aproape invariabil, pe mâna incompetenţei şi oportunismului, la voia măsurilor galopante şi de multe ori contradictorii, adoptate de pe o zi pe alta, în funcţie de nevoia de a salva câte ceva, ajungând să aducă industria României în stare de faliment aproape general.

În ceea ce priveşte Legea nr. 31/1990, cu toate modificările de până acum, aceasta a avut din start prevederi discriminatorii, antiromâneşti.

Aşa, de pildă, prevederile referitoare la nivelul de facilităţi acordate societăţilor româneşti, constituite fie în baza Decretului-lege nr. 54/1990, fie în baza Legii nr. 31/1990 sau a Legii nr. 12/1990 privind facilităţile acordate societăţilor româneşti, au pus în dreptul investitorului român o scutire de plată a impozitelor către bugetul statului de numai şase luni, dar au făcut ceva dezastruos: au considerat că, acolo unde există participare de capital străin, această scutire trebuie să fie de doi ani, fără a menţiona măcar un nivel minimal de participare a acestui capital străin.

În condiţiile unei birocraţii care nu era estompată şi care, din păcate, în zilele noastre a fost chiar excesiv dezvoltată, este lesne de înţeles că pentru un întreprinzător individual aceste prevederi îi dădeau, aproape integral, doar „dreptul“ de a-şi înregistra societatea, de a începe să se familiarizeze cu rostul unor activităţi, ca să nu mai vorbim de posibilitatea de a trece la desfăşurarea propriu-zisă a unor activităţi concrete. În felul acesta, el îşi vede imediat epuizat termenul de graţie ce i s-a acordat prin lege, plecând la drum cu jugul la gât, fără perspectiva de a se orienta şi de a se susţine pe calea cea dreaptă.

În ceea ce priveşte participarea de capital străin, prin prevederile neconforme cu realitatea, prevăzute în Legea nr. 31, s-a dat curs la două dezvoltări deosebit de dubioase şi periculoase pentru economia României.

În primul rând, şi nu trebuie să ne sfiim astăzi să spunem adevărul în faţă, au fost aduşi în ţară, în chip de investitori străini, o


338

parte din cei plecaţi, mai demult sau mai recent, din România, pripăşiţi pe undeva, persoane care şi-au găsit cu uşurinţă în buzunare cele câteva zeci sau sute de dolari cu care au participat la capitalul societăţilor comerciale, obţinând, în cei doi ani de graţie, fără nici un fel de judecată, tot ce se putea obţine din această ţară. Ei au obţinut valori imense, pe care le-au scos din ţară în trufia de a fi investitori şi în dispreţul cetăţeanului român fără posibilităţi de investire şi discriminat, prin însuşi conţinutul legii, în ceea ce priveşte şansa de capitalizare.

În al doilea rând, au pătruns în ţară investitorii străini dubioşi, contingentul cel mai semnificativ fiind cel al cetăţenilor arabi, care nu s-au mulţumit numai cu facilităţile de doi ani de scutire de impozite, ci au trecut la crearea „fantomelor“ fără sfârşit, devalizând pe această cale bugetul, băncile, agenţii economici români, persoane fizice şi tot ce putea veni în întâmpinarea acestei practici, la care au fost îndemnaţi să adere toţi cei care au avut lipsa de obraz (căci nu se pune problema de cutezanţă) să aterizeze pe pământ românesc cu umbrela în mână şi o borsetă cu câţiva dolari. Acum, după douăzeci şi trei de ani, de „economie de piaţă“, am coborât pe pământ şi ne propunem să rediscutăm toate dosarele NUP; din ultimii zece ani, punând în discuţie hotărâri deja luate, dar care astăzi „nu mai dau satisfacţie (cui?)“. Oricum, capitalul străin nu va fi încurajat să se „aşeze“ în România, iar aprecieri generale, mafia generală (de exemplu) pot deranja sau chiar determina reacţii ostile ţării noastre.

Iată deci elementul numărul unu care a contribuit, în dublă măsură, la distrugerea capitalului românesc, neîncurajarea apariţiei şi consolidării acestuia, la devalizarea economiei româneşti. Acum, la sfârşitul anului 2013 trebuie să spunem răspicat că economia României s-a „întâlnit” cu criza financiară mondială, slăbită, decapitalizată şi tot mai datoare pe termen mediu şi lung. Bine nu va fi dar trebuie să ne menţinem cumpătul şi capacitatea de „a spera”.

Legile succesive privind privatizarea sau reforma în domeniul industrial sunt legi care trebuie analizate într-un alt fel.

Au existat două direcţii, ambele păgubitoare şi lipsite de perspectivă pentru cetăţeanul român.


339

Prima a fost cea care a promovat privatizarea în sistem MEBO, prin care, pe baza certificatelor de proprietate acordate tuturor cetăţenilor ţării, în mod „gratuit“, s-au produs acumulări imense care, în sistemul MEBO, au dat posibilitatea celor puţini, dar bine plasaţi în poziţia de a şti cum să procedeze, să agonisească întreprinderile mici şi productive pe care le avea România, contra unor valori modice. Acum, ca şi atunci, ne dăm seama că legislaţia privind privatizarea în sistemul MEBO a fost defectuoasă sau poate aşa s-a dorit, şi ridică semne de întrebare şi neîncredere privind procedura aplicată.

Apoi, a apărut sistemul taloanelor de un milion de lei, prin care „milionarii“ ţării au ajuns săracii şi trepăduşii acestei ţări. Aceste certificate de proprietate au fost plasate, aparent după voia individului, au intrat într-un circuit fără valoare şi s-au acumulat în ceea ce mai era al statului, adică marile întreprinderi, acum societăţi comerciale producătoare de pierderi şi de acumulări de datorii. Astfel, oamenii au depus acest talon undeva, uitând că îl mai au, şi primind acum, în anul 2013, nimic sau câţiva lei, în cazurile cele mai fericite, care le ajung pentru cumpărarea de chibrituri să aprindă lumânări pentru „pomana guvernamentală” ce a fost făcută în acest domeniu, dar pentru alţii, puţini la număr.

Iată o latură a reformei în domeniul industriei în care cetăţeanul nu a avut nimic concret de câştigat, iar cei mulţi, prin a căror muncă în timp s-a creat patrimoniul de privatizat, stau şi se întreabă şi astăzi ce-ar fi fost dacă aceste două forme de privatizare prin fondurile proprietăţii private s-ar fi făcut din start şi fără multă discuţie, prin acordarea imediată de acţiuni, la valoarea contabilă şi de patrimoniu existentă în 1990, fiecăruia, pentru părţile sociale deţinute la locul unde erau plătite aceste părţi sociale.

Probabil că se estompa încă de atunci mizeria procesului MEBO, se estompa degringolada cuponiadei, a taloanelor şi a celorlalte sisteme care au costat ţara milioane de dolari pentru a le realiza şi au produs aproape „nimic” pentru cei care au intrat în posesia lor.

Ar fi fost un început de proces de privatizare real şi realist, prin care nu se dădea frâu liber inflaţiei prin acumularea de


340

disponibilităţi financiare suplimentare, rămâneau resursele necesare producţiei stabilite până în 1989 şi se creau premisele creşterii ofertei, nu doar a cererii, pe piaţă, evitându-se astfel inflaţia galopantă cu care ne-am confruntat ulterior.

Dar atunci nu s-a vrut aşa. S-a vrut un sistem care să aducă fiecare întreprindere, importantă pentru structura economiei naţio-nale, la nivel de pitici, pentru a putea fi, ulterior, oferită şi investitorilor străini pentru sumele ridicole care au fost plătite.

Aceste sume au intrat în sfera consumului, din cauza lipsei de resurse, şi acum ne uităm cum investitorii străini, cei mari de această dată, valorifică în mod galant aceste proprietăţi pe care le-au dobândit în România, la preţuri mult mai mari şi mai serioase decât cele plătite la intrarea în proprietate.

În domeniul industriei mai putem vorbi de o categorie de oameni, români de această dată, care între timp au devenit mari industriaşi, mari proprietari, în ţara noastră. Cred însă că aproape în nici un caz, prin analiza lucrurilor în profunzimea lor, nu putem să nu descoperim şi o altă culoare a afacerii.

Aceste afaceri s-au dezvoltat pe două căi: pe principiul impertinenţei celor care s-au avântat în a dobândi proprietăţi, utilizând din plin, fără nici o reţinere, interpretarea în avantajul lor a legii, care a fost găunoasă şi incompletă, tocmai pentru a sprijini astfel de evoluţii, ori prin conlucrare, mergând mână-n mână cu cei care s-au aflat în scaunele şi în poziţiile de decizie.

La final de 2013, din ceea ce am putut descifra, rezultă că se dă lupta pentru „cotropirea” şi „înstrăinarea” ultimelor „redute” din avuţia naţională care se rezumă la resursele naturale (de altfel deosebit de valoroase) şi al privatizărilor sau introducerii „managementului privat convenabil” în ultimele societăţi proprietate de stat (căile ferate pentru marfă, Electrica, Oltchim şi ce-o mai fi). Deşi, actualul guvern a încercat să privatizeze Oltchim şi CFR Marfă, „exerciţiul” nu a reuşit din cauza lipsei unor investitori adevăraţi şi cu capitalul necesar.

Acelaşi lucru îl putem afirma fără teama de a greşi, şi în legătură cu rezultatele concrete obţinute în lupta cu corupţia mai veche sau mai nouă. Se vehiculează dosare şi nume de persoane, dar


341

practic nu se întâmplă, încă, nimic. Ba da, întâmplările se localizează numai la adversarii politici.

Aşa se face că în nici un dosar al mult vehiculatei idei de luptă împotriva corupţiei, pentru ale cărei descoperire şi distrugere s-au angajat ultimele guverne de culoare portocalie, nu s-a întâmplat nimic, dar absolut nimic, pentru că toţi cei care acum sunt marii miliardari ai României au spatele asigurat şi lini ştea bine pusă la punct, datorită modului abil în care au lucrat şi ale cărui efecte se văd astăzi.

Jenantă este şi situaţia celor care acum sunt de mare „calibru“, au credite imense, dar nu li se mai poate întâmpla nimic rău.

Şifonată este situaţia, dar trebuie să o spunem clar că majori-tatea dintre cei care au condus ţara în aceşti douăzeci şi patru de ani nu s-au gândit la principiul asumării răspunderii politice pentru a pune în practică o idee sau alta, ci s-au antrenat în goana furibundă de a ajunge într-un scaun de conducere, pentru a-şi rezolva pentru ei înşişi şi cei din anturaj, situaţia financiar-materială pentru toată viaţa.

Aşa se face că acum vorbim despre piaţa paralelă, care a fost stimulată chiar de legile privatizării şi legile privind dezvoltarea societăţilor comerciale româneşti, care nu au fost favorabile sub nici o formă dezvoltării activităţii corecte, coerente, ci favorabile interesului individual, dar în detrimentul interesului general al societăţii româneşti.

Dimpotrivă, au fost stimulate anarhia, activitatea dubioasă şi gândirea lipsită de scrupule de a găsi căile pe care legea nu le sancţio-nează şi de a trece la desfăşurarea unor activităţi în consecinţă.

Să ne aducem aminte că, prin anii 1992-1994, nou-înfiripatele organe de control ale Ministerului Finanţelor Publice desfăşurau ceva activitate şi au căutat să pună stavilă practicilor nereale, incorecte şi alături de lege. Dar, pe măsură ce lucrurile au evoluat, aceste instituţii de control ale statului au devenit nişte enigmatice, să le spunem aşa, direcţii, structurate şi restructurate, de la caz la caz, pentru a produce efectul ameţelii şi a le determina să nu mai acţioneze pentru punerea economiei în perimetrul legii.

Aşa se face că depistăm, de la o zi la alta, „mari fraude“ produse de micii buticari, de unde nevoia desfiinţării acestora, cu


342

chioşcurile şi „buticurile“ lor, a tuturor activităţilor celor mici şi mulţi, dar fără nici o putere de a reacţiona, şi apoi stăm la taifas şi vedem cum cei mari şi miliardari (din păcate, Dumnezeu i-a pus în această postură tot pe cei cu o discutabilă pregătire profesională pentru indiferent ce domeniu) îşi etalează infatuarea zâmbitoare şi satisfăcută, vorbind despre „marile realizări“ pe care le-au dobândit.

Ce greu este să are plugul pe bulevarde! Oricum, avem de-a face cu „mari ciorditori“ de milioane de dolari, adică cu cei care au ceva în comun cu piaţa a doua (nu ştiu cum să îi spun!, neagră, gris, ascunsă, neînregistrată sau neevidenţiată).

Nu avem, la nivelul economiei naţionale, prea multe ramuri, subramuri sau activităţi pe produs, din industrie, despre care să spunem că este un domeniu de referinţă, în care ne putem specializa în continuare pentru a putea să aderăm ulterior la ceea ce este esenţial, cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională.

În domeniul industriei s-au produs privatizări pe valori derizorii, în baza primului, sistemul (MEBO) şi a altor acte normative, în toate acele domenii care erau profitabile, şi au rămas pe seama statului toate acele ramuri păgubitoare, toate acele ramuri care au apăsat greu pe umerii României şi apasă în continuare.

Practic, acestea ar trebui distruse prin dezinteres, dar este greu de procedat astfel, încât ar deveni limpede pentru oricine faptul că o astfel de măsură care s-ar impune acum în lipsă de alte perspective ar duce la crearea unei Românii a şomajului deplin şi, de aceea, există tot felul de „îngăduinţe“ în plan fiscal, acordate de guvern celor care nu plătesc, există tot felul de scoateri din producţie pe bază de ordonanţe care oferă celor ce nu muncesc salarii compensatorii, există alte măsuri care nu au nici un fel de perspectivă şi nici o legătură cu posibilitatea de a se gândi o minimă menţinere a câtorva ramuri industriale, în care România a fost totuşi specializată şi de care mai poate beneficia şi în viitor, care ar trebui să rămână în viaţă şi ar putea produce.

S-a concluzionat că şi din aceste ruine tot se poate agonisi câte ceva pentru doar „câţiva” protipendaţi. Aşa că se va merge până la capăt pentru a aşterne umilinţa asupra poporului român!


343

Acum putem să punem doar întrebări retorice, pentru că cei vinovaţi sunt foarte mulţi şi de aceea măsurile care s-ar lua nu ar mai putea intra în nici un conglomerat fără seisme sociale şi la nivel naţional.

Dar ne putem întreba cum este posibil că un „cineva“, care a fost simplu cetăţean român, şi care să presupunem că nu a fost un „escroc” în perioada comunistă, a putut deveni proprietar al mai multor combinate, indiferent de domeniul de activitate, care, evaluate în mod corect, înseamnă şi astăzi mii de miliarde patrimoniu şi capital la valoare de contabilitate, ajunse astfel în mâna unei singure persoane.

Au ajuns prin îngemănarea incompetenţei şi a interesului individual, al mitei naţionale, care a intrat în funcţiune şi care a dus la distrugerea oricărei raţiuni.

Programul vizând industria trebuia să fi fost cu totul altfel. Acesta ar fi trebuit să prevadă (chiar dacă acum ideile rămân cantonate în planul teoriei frizând utopia, aceste măsuri au valoare de rechizitoriu pentru cei ce nu le-au înfăptuit!) următoarele:

• sistemul întreprinderilor industriale aparţinea în continuare statului, care încă subvenţionează activitatea şi este singurul proprietar;

• părţile sociale se transformau imediat în acţiuni care se transmiteau, acolo unde au fost plătite, celor care au fost deţinători de părţi sociale. În felul acesta, se crea primul element esenţial, şi anume, cel al economiei mixte, în care aproape toate întreprinderile mici, mijlocii sau mari se transformau, din punctul de vedere al formei de proprietate, având proprietar majoritar, sau poate nu, statul şi având drept proprietari individuali, pe bază de acţiuni, mulţi cetăţeni ai ţării, încă din anul 1990;

• activitatea urma să se desfăşoare pe baza programelor existente, cu desfacerea produselor pe piaţa internă şi externă;

• proprietarii, şi în primul rând statul ca deţinător majoritar, lansau un program de retehnologizare a ramurilor de


344

interes pentru economia naţională, prin eforturi de la buget, prin eforturi proprii ale acţionarilor şi prin atragerea de capital străin, în baza căruia societăţile comerciale pot coopera şi oferi acţiuni celor care vin la retehnologizare;

• se reduceau treptat activităţile în acele întreprinderi industriale care nu erau performante şi care, datorită costurilor foarte ridicate, nu aveau perspectivă nici pentru piaţa internă, nici, cu atât mai puţin, pentru piaţa externă;

• se restrângeau activităţile în aceste societăţi comerciale, prin procedeul asimilării treptate a altor activităţi industriale sau de altă natură, prin conversie profesională a salariaţilor care urmează să fie disponibilizaţi, prin crearea altor locuri de muncă, în special în domeniul infrastructurii (care este şi acum la pământ) şi, în cele din urmă, prin lichidarea, dar pe calea înlocuirii activităţii cu o alta în cadrul acelor societăţi industriale neprofitabile şi fără perspectivă pentru economia României;

• se impuneau standardele europene pentru producţia industrială, aşa încât să se asigure criteriul calitativ al integrării economice a României pe piaţa europeană;

• se acţiona pentru sporirea calificării personalului din aceste societăţi şi specializarea acestora, în baza eforturilor proprii sau în cooperare cu alte societăţi, pentru a putea produce la nivelul calitativ cerut de piaţa internă, de cea externă şi, nu în ultimă instanţă, de nivelul de civilizaţie la care tindem să ajungem;

• se milita pentru eliminarea cu desăvârşire a stocurilor şi producerea numai pentru consum şi comercializare pe piaţa internă şi externă;

• se ofereau credite cu perioadă de graţie de patru-cinci ani, pentru toţi acei proprietari, între care se găseau şi toţi cetăţenii României cu drept de muncă, sau pensionarii, pentru retehnologizarea prin forţe proprii a între-prinderilor, pentru schimbarea profilului de activitate, pentru prospectarea pieţei interne şi externe şi pentru toate


345

celelalte nevoi de a ridica producţia industrială a României la nivelul cerut;

• se îmbunătăţea managementul prin organizarea Institutului Naţional de Management Industrial din ţara noastră, în cadrul căruia să se verifice cunoştinţele deja existente, să se facă predare şi specializare, cu atragere de specialişti români şi străini loiali şi pricepuţi în acest domeniu şi ocuparea funcţiilor de conducere numai pe bază de concurs real, de către cei care dobândesc o pregătire adecvată şi dovedesc abilitatea practică de a putea face faţă noilor deziderate ale economiei de piaţă româneşti;

• se eliminau, în acest fel, toate acele activităţi industriale care nu erau rentabile, care nu erau pe specificul resurselor româneşti, nu erau la nivelul cunoştinţelor dobândite în România ş.a.m.d. Concomitent, se începea trecerea la munca de calitate, prin dezvoltarea altor sectoare industriale, cum ar fi microelectronica, care să asigure locuri de muncă, salarizare decentă şi perspectiva deţinerii unor poziţii importante pe piaţa europeană şi internaţională;

• ieşirea din CAER trebuia să se realizeze concomitent cu preluarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor de care dispunea România în acel moment în relaţiile cu ţările membre, prin acorduri bilaterale şi contracte pe termene scurt, mediu şi lung, aşa încât, în perioada de tranziţie ce se impunea, producţia şi, mai ales, stocurile existente să poată fi desfăcute lent, dar sigur, pe aceste pieţe care, şi ele, erau oarecum la unison cu calitatea şi condiţiile de producţie din România. Ieşirea din CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) trebuia să fie făcută conco-mitent cu stabilirea exactă a drepturilor pe care le avea România şi, mai ales, a valorilor care trebuiau să fie repartizate, în contextul în care s-a renunţat la acest sistem (acum umblăm pe la Moscova, Kiev şi alte capitale ale


346

unor ţări membre în fostul CAER, în încercarea de a mai reface câte ceva…);

• susţinerea şi nerenunţarea rapidă la nici un proiect de cooperare tehnico-ştiinţifică în care România era angrenată până în 1990 şi sprijinirea de către stat a acestor obiective. Ulterior, numai după analize privind eficienţa acestor obiective, trebuiau să se menţină acele domenii în care România era specializată, renunţându-se treptat, dar după terminarea obiectivelor aflate în derulare, la acelea în cadrul cărora România era în pierdere din punctul de vedere al calităţii realizate prin producţie sau la care România nu dobândea ceea ce şi-ar fi dorit.

În aceste condiţii, industria României era reformată şi re-structurată în mod sistematic, fără producerea acestui nivel de faliment naţional, cu verificarea pe piaţa externă a domeniilor în care România putea şi trebuia să rămână specializată şi, mai apoi, prin trecerea de la o economie centralizată (integrată) la o economie descentralizată treptat, care, prin punerea în locul giganţilor a societăţilor de producţie şi comercializare româneşti, create după criteriile pieţei libere, după criteriile ce se puteau avea în vedere în acele condiţii, să asigure o integrare eficientă în structurile europene.

Din păcate, s-a procedat altfel şi numai spaima unui şomaj la scară naţională a mai ţinut în viaţă, în prima fază, unele societăţi comerciale gigant, cum ar fi Uzina de Autocamioane Braşov, Uzina de Tractoare Braşov, Combinatul siderurgic Hunedoara, ARO Câmpulung, combinatele din industria chimică şi petrochimică ş.a.m.d. În cele din urmă unele acestea s-au privatizat spre falimentare, iar restul îşi cântă, în continuare, prohodul.

Toate au ajuns la un stadiu de degradare fără precedent, toate au o valoare teoretică foarte mare, dar, din punctul de vedere al pieţei, au ajuns la valori derizorii şi la imposibilitatea de a fi preluate, chiar şi în aceste condiţii, întrucât este greu de imaginat că cineva poate să asigure sursele financiare în acest domeniu în care trebuie mii de miliarde pentru începerea sau menţinerea, fie şi parţială, a ciclului de producţie.


347

Acesta a fost un mod dezastruos, în care s-a mers doar teoretic pe o legislaţie privind reforma în domeniul industriei, pe crearea unor instituţii care, în cele din urmă, s-au dovedit a nu fi avut efectul scontat, respectiv Fondul Proprietăţii de Stat, Fondurile Proprietăţii Private, SIF-urile create ulterior, ş.a.m.d., toate acţionând numai teoretic şi în marasmul învârtirii unor lei, dintre care mulţi s-au scurs către buzunare proprii, fără a avea chintesenţă în ceea ce se întâmplă cu gigantica industrie românească, desigur, nu bună, centralizată, dar oarecum armonizată la unele nevoi ale ţărilor din jurul nostru, care astfel s-a transformat într-o industrie pitică, lovită de faliment şi încovoiată de lipsa de perspective.

Iată deci o „trăsătură extraordinară“ a reformei din ţara noastră, care a adus industria la nivel de început al industrializării în orice ţară care se respectă, fără nici o perspectivă certă şi fără nici un fel de evoluţie care să dea esenţa dorită celor care s-au zbuciumat atât de mult în a găsi forme de reformă şi tranziţie către economia de piaţă, nespecifice economiei româneşti, şi care, pe parcurs, au văzut ceea ce era esenţial pentru ei, respectiv formele de îmbogăţire a celor care s-au ocupat de asemenea activităţi.

Este logic şi corect să te întrebi astăzi cum de este posibil ca un demnitar cu un salariu foarte uşor de introdus în limitele controlului să fie atât de prosper, chiar atât de bogat? Singura explicaţie ce se poate găsi nu poate fi decât aceea că formele de privatizare în cadrul reformei din ţara noastră au fost elementele care i-au determinat pe cei care s-au ocupat, fără nici un control, de aceste activităţi să îngroaşe bine numai propriile „buzunare” (conturi de prin paradisuri fiscale!).

Deci reforma în domeniul industriei, prin formele pe care le-am menţionat şi prin actele normative care au fost promovate de o echipă guvernamentală sau alta, de un parlament sau altul, nu a avut, aparent, alt scop decât acela de a aduce în discuţie posibilitatea ca industria românească să fie devalizată şi nu restructurată, după interesul clientelar al celor care s-au aflat la conducerea ţării.

Ar mai fi multe de spus despre reforma în domeniul industriei, dar aceste elemente, succint prezentate, şi ideile despre cum ar fi trebuit restructurată o asemenea industrie românească sunt, cred, suficiente pentru a aduce la lumină imaginea înfiorătoare a drumului


348

parcurs de industria românească din 1990 până în anul 2013 adică, de fapt, în 24 ani de „faceri“ şi „prefaceri“. Anii 2009-2013 au însemnat căderi enorme ale economiei şi, în acest context şi a industriei, care are şanse foarte mici de redresare. Nici în 2014-2015 nu se prefigurează creşteri şi redresarea economiei.

Industria românească mai produce astăzi circa 40% din cât realiza în 1989 şi a asigurat un export de maximum 15-20% din cât realiza în 1989.

Industria românească a „produs”, până în 2000, în medie circa 450.000 de şomeri/an şi trecerea prin acest purgatoriu, al şomajului, a unui milion de foşti salariaţi. Acum, rata şomajului s-a mai atenuat prin aceea că s-a epurat deja economia, sau deoarece cei care ies din perioada de „ajutor de şomaj” nu mai sunt consideraţi în această categorie, ci sunt doar „neocupaţi”.

Totodată, nu a făcut nici o reorientare a obiectului de activitate al vreunei întreprinderi româneşti, în mod organizat, nu a făcut nici o reciclare sau reconversie a forţei de muncă şi mult mai puţin a făcut pentru creşterea capacităţii profesionale a salariaţilor români din domeniul industrial.

Un studiu în domeniul forţei de muncă ne arată că în ultimii cinci ani, aproape 30% din cei care nu mai au loc de muncă astăzi, au trecut prin cel puţin cinci locuri de muncă.

Iată un „navetism“ al forţei de muncă, impus de sistemul dezorganizat de reformă în domeniul industriei şi, mai mult decât atât, de lipsa de preocupare a acestor instituţii ale statului care s-au creat pentru urmărirea profesională şi de altă natură a forţei de muncă din ţara noastră.

În aceste condiţii, reforma în domeniul industriei nu a putut să aducă decât pierderi esenţiale pe plan naţional, o contribuţie nesemnificativă a industriei, nu ca structură faţă de celelalte ramuri ale economiei naţionale, care şi ele au scăzut ca potenţial, ci din punctul de vedere al potenţialului iniţial avut la formarea Produsului Intern Brut.

Aşadar, industria României a devenit una fărâmiţată, necoor-donată sub nici o formă şi fără perspective reale de integrare, prin


349

specializare, în domeniul cooperării economice şi industriale internaţionale.

Multe întreprinderi de interes naţional au trecut neobservate în domeniul privat, altele chiar în mâna unor aşa-zişi investitori străini, fără nici o garanţie că aceştia urmează un program adecvat de retehnologizare, de restructurare a întreprinderilor şi, mai ales, de asigurare a continuităţii în producţie, în comercializare, în menţinerea şi expansiunea pieţelor de desfacere şi în stimularea acestor agenţi economici, cu capital autohton sau străin, să se integreze în marea producţie europeană sau internaţională, cu câştig pentru întreaga economie.

5.5. Privatizarea în turism şi servicii

Este normal ca într-o perioadă în care economia unei ţări este supusă reformei, trecerii la economia de piaţă liberă, pe fondul reducerii unor activităţi industriale, agricole şi de altă natură, să capete acel impuls necesar în sfera serviciilor de calitate care să urmărească:

• absorbirea forţei de muncă disponibilizate, prin conversia acesteia către activităţile din domeniul serviciilor şi turismului, în special;

• obţinerea de valoare adăugată brută în sfera acestor servicii şi a turismului, care să contribuie la formarea PIB;

• dezvoltarea obiectivelor, din punct de vedere material, ale in-dustriei turismului şi prestărilor de servicii către populaţie, ale modernizării acestora şi creării condiţiilor unei calităţi superioare în domeniul amintit;

• îmbunătăţirea condiţiilor de conducere a acestor agenţi eco-nomici specializaţi în domeniul serviciilor;

• controlul preţurilor în acest sector de activitate; • oferirea acelor servicii, într-o gamă sortimentală diferenţiată,

care să satisfacă cerinţele, de la nivelul cel mai de jos, până la un nivel ridicat de pretenţii ş.a.m.d.


350

Pentru a satisface aceste deziderate, este clar că fostele între-prinderi, cu activitate în acest domeniu, erau cele mai pretabile spre a fi privatizate rapid, pe baze reale, creându-se astfel un sector privat solid care, apoi, să fie stimulat pentru a produce şi a asigura angajare de forţă de muncă şi obţinerea de venituri pentru o mare parte a populaţiei.

Ar fi fost normal ca sectorului „prestări servicii“ să i se acorde atenţia maximă, deoarece investiţiile în acest sector sunt de mică anvergură şi deci posibil de realizat în practică de o serie de persoane fizice care dispuneau de resurse sau puteau obţine unele facilităţi bancare.

Din păcate, acestui sector de activitate nu i s-a acordat atenţia cuvenită şi, chiar în procesul de privatizare pe baza Legii nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, cei mai mulţi s-au înregistrat cu societăţi comerciale cu răspundere limitată, o formă greşit aleasă, care a determinat mari dificultăţi pentru toţi cei care au intrat în acest fel în sectorul privat.

De ce? Pentru că formularistica şi nevoile de evidenţă într-o astfel de societate sunt mult mai numeroase şi ridică probleme deosebite pentru aceşti întreprinzători care nu întotdeauna au pregătirea şi, uneori, nici capacitatea de a putea gestiona şi conduce astfel de afaceri.

În domeniul turismului, partea cea mai importantă a sferei serviciilor din ţara noastră, trebuie subliniat că s-a procedat în mod cu totul eronat.

În acest sens, s-a folosit pe scară largă locaţia de gestiune, care a pus marile complexe hoteliere la dispoziţia unor persoane fizice, pentru exploatare, fără însă a se realiza şi un transfer de proprietate, aşa cum ar trebui în cadrul unui proces de privatizare real.

În acest mod, s-au născut o sumedenie de posibilităţi, valorificate de unii, cum ar fi consolidarea unor condiţii de locaţie, dezvoltarea de asocieri, realizarea de închirieri la preţuri constant stabilite, fără modificarea lor în funcţie de rata inflaţiei sau cursul de schimb al monedei naţionale etc.

Iar pentru cei mai mulţi a rămas doar varianta exploatării, chibzuită sau nu, pe o perioadă de timp, fără să se pună în discuţie posibilitatea privatizării propriu-zise.


351

În aceste condiţii, salba de mari hoteluri din Poiana Braşov şi alte staţiuni de munte, precum şi spaţiile hoteliere de pe litoralul Mării Negre au fost în aşa fel exploatate în cadrul acestui sistem de locaţie de gestiune, încât au fost aduse la valori evaluabile destul de scăzute, context în care procesul de privatizare ca atare nu a adus valorile scontate de FPS (APAPS) şi bugetul ţării, mulţi dintre cei care au condus acest proces de degradare a potenţialului nostru turistic putând să cumpere, apoi, respectivele active pe valori de nimic.

Negativ este şi faptul că în domeniul turismului a apărut şi s-a dezvoltat o reţea care, din punctul de vedere al preţurilor, rivalizează cu cele externe, dar din punctul de vedere al dotărilor şi calităţii serviciilor, s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de ceea ce oferă piaţa externă similară.

Cred că în cadrul procesului de transformare a părţilor sociale în acţiuni o mare parte din capacităţile turistice ale ţării ar fi putut intra, încă de la început, într-un proces de privatizare şi ar fi stimulat interesul deţinătorilor de acţiuni pentru a menţine standardul acestora la un nivel cât mai ridicat. Acum s-a ajuns în situaţia în care, atât pe litoralul românesc, cât şi în staţiunile de munte, cu greu se mai pot găsi hoteluri înregistrate la categoria de patru sau cinci stele.

În mod cu totul greu de explicat a evoluat Delta Dunării româneşti care, nu cu mulţi ani în urmă, stârnea interesul şi preocuparea cineaştilor şi ale documentariştilor de a imortaliza minunile din frumosul şi unicul ecosistem care este Delta Dunării.

Acum, flora şi fauna din această zonă sunt destul de afectate, în special din pricina lipsei unor măsuri concrete de întreţinere şi conservare; apele din Deltă s-au poluat constant, iar interesul turiştilor a scăzut.

Oricum, Delta Dunării nu mai este paradisul de odinioară, trebuind să existe multă îngrijorare pentru situaţia şi, mai ales, viitorul acestui ecosistem cu valoare internaţională recunoscută.

Nivelul de dezvoltare şi chiar de civilizaţie a unei ţări este dat de nivelul de dezvoltare a sferei serviciilor pentru populaţie, precum şi de ponderea cu care acest domeniu de activitate contribuie la formarea PIB.


352

În sistemul producţiei materiale practicat în România înainte de 1989, serviciile erau considerate productive numai în măsura în care acestea erau o prelungire a activităţii de producţie. Celelalte servicii, deşi foarte utile nevoilor populaţiei, erau categorisite drept activităţi neproductive şi, de aceea, în cele mai multe împrejurări, nu li se acorda importanţa cuvenită.

În economia europeană, care practică sistemul de evidenţă al conturilor naţionale, serviciile sunt considerate o ramură importantă a economiei naţionale, deoarece, pe lângă satisfacerea nevoilor materiale ale populaţiei, asigură continuarea sau completarea acestor nevoi, contribuie la recrearea şi petrecerea timpului liber, menţinând astfel echilibrul biologic indispensabil întreţinerii unei stări de sănătate fizică şi mentală corespunzătoare a populaţiei, concurând în acelaşi timp şi la desfăşurarea unor activităţi particulare, cu consecinţe pozitive în ceea ce priveşte gradul de ocupare a forţei de muncă.

În multe ţări, apreciate ca exponente ale unui înalt grad de dezvoltare şi civilizaţie, cum sunt Suedia, Norvegia, Germania, Franţa, Anglia, Olanda, Belgia, Elveţia, ca să nu menţionăm decât câteva dintre acestea, serviciile de calitate oferite populaţiei contribuie în mod substanţial la formarea Produsului Intern Brut.

Pornind de la aceste aprecieri generale, se impune să observăm modul în care a evoluat, în România, activitatea de prestări servicii pentru populaţie, deci şi turismul, în ultimii şaisprezece ani.

În această direcţie, precizez că în anul 1990 exista o bază materială creată pentru a fi valorificată superior, care se impunea a fi privatizată şi îmbunătăţită calitativ din punctul de vedere al dotărilor, conceptului de prestări de servicii în sine şi, mai ales, al managementului serviciilor.

Numai în acest fel se putea crea premisa de a asigura şi oferi servicii calitativ superioare, adaptate la nevoile reale ale populaţiei.

Realizarea unui sector privat de prestări servicii către populaţie, cu susţinerea prin măsuri adecvate a tendinţelor de diversificare şi îmbunătăţire a calităţii acestora, ar fi trebuit să constituie o preocupare a autorităţilor din ţara noastră, în cadrul programelor elaborate în contextul strategiei de reformă şi


353

restructurare a economiei naţionale, având în vedere faptul că acest sector dispunea deja de o bază materială semnificativă, fără a mai impune deci un efort investiţional sau de capital deosebit.

Din păcate, metodele prin care s-a înţeles să se acţioneze (locaţiile de gestiune, privatizarea prin sistemul MEBO, măsurile tardive şi improprii de aplicare a marii privatizări, lipsa unei strategii unitare în privatizarea acestui sector, ceea ce a condus la blocaje din cauza scandalurilor şi contestaţiilor generate de diversele conflicte de interese, privatizarea prin vânzare directă într-un moment în care aceste obiective turistice şi de prestări servicii au atins un grad avansat de degradare etc.), neînsoţite de măsuri de încurajare şi stimulare a operatorilor din sectorul serviciilor, nu numai că nu au produs rezultatele scontate, dar, pe fondul declinului economic general, au făcut posibilă atât degra-darea fizică a bazei materiale existente, cât şi descalificarea, sub aspectul calităţii şi varietăţii, a serviciilor prestate.

Iată deci că în acest proces de reformă, privatizare şi restructurare a serviciilor, sectorul terţiar este mult rămas în urmă, după cum demonstrează şi ponderea societăţilor cu capital privat la formarea cifrei de afaceri din acest sector care, în anul 2013, a fost de numai 79%.

Nivelul la care aceste servicii se oferă populaţiei este important şi prin aceea că, pe lângă raportul dintre cerere şi ofertă, în aceste servicii trebuie să-şi găsească un rol important, ca formă de exprimare, şi nivelul preţurilor practicate.

Din păcate, trebuie să precizăm că, în sistemul turistic şi al prestărilor de servicii către populaţie, preţurile din România au ajuns la nivelul celor europene, fiind uneori chiar peste acestea, iar calitatea serviciilor a scăzut an de an, din cauza lipsei fondurilor pentru efectuarea de reparaţii generale sau curente şi, mai ales, de investiţii reale în vederea creării de noi capacităţii hoteliere, de alimentaţie publică ş.a.m.d.

Sub acest aspect, este semnificativ de analizat modul în care aceste servicii au fost oferite populaţiei şi în raport cu veniturile reale de care dispune aceasta la un moment dat, cu calitatea lor, precum şi prin compararea nivelului preţurilor din ţara noastră cu cel al preţurilor din alte ţări.


354

Când facem aceste comparaţii ne referim la date exprimate în cifre reale, pentru a estompa efectul pe care îl are creşterea preţurilor sub impactul ratei inflaţiei.

Semnalez, de asemenea, reculul înregistrat în tot acest interval de douăzei şi trei de ani în nivelul cifrei de afaceri, în special din activităţile agenţilor de turism şi de asistenţă turistică, unde scăderile au fost perpetue, de la un an la altul.

Am revenit la practicile de dinainte de 1990. Atunci ne luptam cu toţii să instalăm „clandestin” antene t.v. pentru a urmări programele bulgăreşti. Acum, datorită stării jalnice în care se află reţeaua de turism din ţara noastră ( mai ales salba de staţiuni de la Marea Neagră), şi preţurile fără acoperire în servicii de calitate, mulţi concetăţeni îşi petrec concediile pe litoralul din Bulgaria. Nouă nedreptate şi umilinţă pentru poprul român.

Pe anumite segmente de timp înregistrăm şi unele creşteri în ceea ce priveşte nivelul cifrei de afaceri realizate în activitatea de turism şi prestări servicii către populaţie, dar acestea sunt nesemnificative în contextul în care, pe ansamblul curbei evolutive, din 1990 şi până în prezent, la termenul final înregistrăm o scădere accentuată.

Pe ansamblul, cifra de afaceri a serviciilor prestate populaţiei a scăzut în mod continuu. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în unele activităţi, care au căpătat caracter de lux în România în sectorul de servicii, iar în activitatea de turism scăderea a fost determinată de mărirea preţurilor, care a condus la accesul a tot mai puţine persoane la petrecerea timpului liber în această modalitate.

Referindu-ne la activitatea turistică, trebuie să menţionăm că în cei şaisprezece ani, din 1990 până în prezent, gradul de reînnoire a capacităţilor de cazare şi a locurilor în cabane sau alte amenajări turistice a fost nesemnificativ.

În acelaşi timp, gradul de îmbunătăţire a spaţiilor de cazare existente la un moment dat a fost ca şi inexistent, în contextul în care lucrările în acest scop au înregistrat un nivel foarte scăzut.

Este negativ şi faptul că în cea mai mare parte, prin structura lor, serviciile au înregistrat o serie de deficienţe în ceea ce priveşte varietatea şi calitatea lor. Aceste neajunsuri sunt şi mai mari dacă am


355

lua în considerare că nivelul mediu înregistrat, deci supus analizei, este exprimat uneori în termeni nominali, inflaţia fiind un factor devastator şi cu efecte radicale în ceea ce priveşte profitabilitatea reală înregistrată de agenţii economici cu activitate particulară în domeniul prestărilor de servicii. În aceste condiţii, este lesne de înţeles că nivelul serviciilor prestate a înregistrat, per total, o scădere în ultimii ani.

Dacă am încerca să comparăm nivelul preţurilor practicate de agenţii de turism şi asistenţă turistică, precum şi tarifele la anumite hoteluri şi restaurante, vom constata că nivelul acestora este apropiat, dacă nu cumva mai mare, de preţurile practicate într-o serie de ţări occidentale, în care serviciile se situează la un nivel calitativ superior în comparaţie cu cele similare din România.

Aşa, de pildă, în prezent, nu mai există nici un fel de diferenţă între preţurile la o serie de produse sau tarife pentru servicii turistice practicate în România şi cele practicate la mari hoteluri şi restaurante din ţările vest-europene.

Mergând pe străzile Capitalei şi intrând în unele hoteluri, de lux este adevărat, cu nivel de clasificare de trei, patru sau cinci stele, constaţi uimit că o noapte de cazare costă 150-300 de euro. Comparaţi această cifră cu nivelul de aproximativ 170 Euro lunar al salariului minim pe economie şi veţi avea în faţă dezastrul în care se află ţara noastră.

Prin urmare, o persoană cu un salariu minim pe economie ar trebui să muncească o lună pentru a putea sta o singură noapte cazată la un hotel de lux din Bucureşti, şi acesta poate fi Intercontinental, Sofitel, Crown Plazza, Bucureşti şi altele.

Există, desigur, tentaţia de a spune că pentru români sunt alte tarife, să le numim preferenţiale, dar care, oricum, înghit câteva salarii lunare ale persoanelor cu nivel minim de retribuire.

Iată deci, printr-o singură cifră, o oglindire a dezastrului şi a stării psihologice pe care o creează structura de suprafaţă a calităţii şi costurilor activităţii turistice din ţara noastră.

Diferenţă există şi în ceea ce priveşte calitatea serviciilor din acest sector, deoarece, în cele mai multe cazuri, alinierea la


356

standardele europene s-a făcut mai cert la nivelul preţurilor, fără a se lucra efectiv la calitatea serviciilor astfel evaluate.

Nivelul redus la care se realizează cifra de afaceri în sectorul turistic şi de prestări servicii este o consecinţă a calităţii necorespunzătoare şi a costului ridicat al acestora, dar principala cauză a restrângerii progresive a cererii populaţiei pentru aceste servicii rezidă, în primul rând, în lipsa resurselor financiare existente la populaţie.

În ultimii ani s-au mai întreprins doar măsuri izolate de îmbunătăţire şi dezvoltare a bazei tehnico-materiale din acest sector. Şi este firesc ca acest lucru să fi căpătat o amploare deosebită, atâta timp cât foarte multe dintre capacităţile hoteliere sunt încă în locaţie de gestiune şi, explicabil, nimeni nu este interesat să efectueze investiţii la acest capitol, nici pentru stat, nici pentru altcineva cu perspective de a deveni proprietar.

Cred că s-a ajuns aici pentru că au existat la început reţineri în ceea ce priveşte privatizarea spaţiilor hoteliere sau a obiectivelor turistice, iar apoi, când anumite preţuri au fost consolidate pe o perioadă lungă de timp, locaţiile de gestiune şi închirierile nu au putut fi stopate şi s-a mers în continuare, fără nici un privilegiu sau rentabilitate pentru proprietarul real al respectivelor obiective turistice.

Ulterior, când aceste obiective au început să dea vădite semne de oboseală, s-a pus problema vânzării lor, deoarece mijloace financiare nu există, iar aceste privatizări de ultimă oră s-au realizat, sau şi-au propus să se realizeze, sub formele cele mai diversificate numai în favoarea unui segment restrâns de beneficiari, cei care aveau avantajul de a fi cu un pas în faţa celorlalţi care ar fi dorit să participe la privatizare.

Un caz particular îl ridică şi utilizarea licitaţiilor, prin care acest mecanism de piaţă a fost aplicat în funcţie de nevoi şi interese, dar, de fiecare dată, în urma procesului de privatizare prin acest procedeu, rezultatele pentru stat, fostul proprietar, sunt şi au rămas minime.


357

De aceea, procesul de privatizare nu a adus impulsul aşteptat, iar sistemul de închiriere a spaţiilor hoteliere nu a avut efectul scontat.

În ceea ce priveşte dezvoltarea componentei în vogă, agro-turismul, trebuie subliniat că şi în această direcţie s-a făcut extrem de puţin în ţara noastră. Aceasta pentru că a crea spaţii de cazare în acest sistem implică fonduri de câteva sute de milioane de lei. În contextul în care sistemul bancar este puternic afectat, era şi a rămas în continuare foarte dificil ca cineva, dornic să dezvolte activităţi în cadrul segmentului de agroturism, să reuşească acest lucru numai prin folosirea resurselor financiare proprii care, practic, nu există.

Iată de ce în 2009-2013 s-au impus măsuri de conservare şi nu de dezvoltare a bazei turistice de care dispune România.

Ministerul Turismului şi-a luat inima în dinţi şi a trecut ferm la privatizarea hotelurilor şi a altor baze turistice. Românul poate spune că „niciodată nu este prea târziu“ sau, dimpotrivă, că „respiraţia artificială la un decedat este inutilă“, în aprecierea vastului program de privatizare din turism, declanşat în 2001 şi continuat apoi până în prezent. Se vor găsi, cu certitudine, multe puncte negre în acest proces de privatizare. Ceea ce s-a încasat din trecerea în proprietatea privată s-ar putea să nu mai aibă o semnificaţie deosebită dacă noii proprietari, indiferent ce sunt, persoane fizice sau juridice, vor face eforturi pentru a reface baza turistică şi, pe această cale, de a relansa, la costuri acceptabile pentru clientul român, serviciile turistice şi de alimentaţie publică.

De asemenea, trebuie accentuată ideea că pentru dezvoltarea agroturismului, cel care poate să aducă venituri unui număr semnificativ de mare din populaţia ţării, poate să absoarbă forţă de muncă disponibilizată şi poate degreva bugetul de stat de plata unor ajutoare sau salarii etc., ar fi nevoie să se pună în practică sistemul de credit ipotecar real, cel care poate să asigure celor interesaţi o perspectivă de finanţare în condiţii accesibile.

În acest capitol am făcut o incursiune menită a evidenţia rezultatul tranziţiei în principalele domenii (ramuri) ale economiei naţionale.


358

Extinderea analizei la oricare dintre celelalte sectoare de activitate (construcţii – mai puţin cel al construcţiei de locuinţe în sectorul privat - , transporturi, sistemul bancar etc.) va conduce la aceleaşi concluzii. Situaţia înregistrată de fiecare sector important al economiei naţionale, face obiectul capitolelor următoare.

* * *

Ar fi de sintetizat, măcar în câteva fraze, evoluţia situaţiei

social-economice şi financiare a României, pe fondul apariţiei şi adâncirii crizei mondiale, din 2007 şi până în prezent.

În România s-au văzut cu ochiul liber efectele „politicii de campanie electorală” din 2012 care, în mod cert, a avut şi va avea efecte negative, uşor de cuantificat acum.

Am în vedere, în primul rând, dificultatea de a construi un buget consolidat pentru anul 2014, în contextul schimbării a trei guverne într-un an şi al adoptării de măsuri contradictorii fără coerenţă şi continuitate fără precedent în România, şi aceasta pe fondul unei diminuări severe a creşterii economice, în 2009-2012 (pentru 2013, putem utiliza doar estimări).

Criza financiară, despre care tot propovăduiesc, încă de la apariţia primilor embrioni în 2006 (a sistemului bancar, pieţei financiare şi de capital etc.), declanşată în SUA, continuată şi generalizată, la început în Europa de Vest şi Asia, atenţionează asupra unor efecte negative, la început indirect şi acum în plină acţiune destructivă, şi asupra situaţiei economice şi sociale din ţara noastră.

De aceea, trebuie să menţionez faptul că cele două tendinţe („politica de campanie” din România şi adâncirea efectelor crizei financiare mondiale) nu sunt corelate şi pot determina evoluţii dramatice în viitor. Deie Domnul să fi greşit eu în aceste aprecieri, pe care le tot repet din 2006 şi până în prezent.

Capitolul 6

��

Evoluţia Produsului Intern Brut

6.1. Evoluţii comparative ale indicatorului PIB

Produsul Intern Brut este calculat de toate ţările şi el repre-zintă, sub formă sintetizată, evoluţia cantitativă şi calitativă înregis-trată de o ţară într-o perioadă de timp dată.

Dacă am compara acest indicator obţinut de ţara noastră în ultimii ani cu cel realizat de ţările europene, situaţia ar fi clar negativă, ţara noastră situându-se pe unul dintre ultimele locuri, dar s-ar găsi o explicaţie prin decalajul existent în nivelul de dezvoltare social-economică.

Situaţia nu este însă diferită nici în cazul în care comparăm nivelul PIB realizat de România cu acelaşi indicator obţinut de ţări din centrul şi estul Europei, care au păşit pe drumul tranziţiei o dată cu ţara noastră.

În acest context, comparaţiile sunt cu mult mai edificatoare deoarece evidenţiază anumite evoluţii care s-au produs în condiţii aproximativ similare şi care, în situaţia scăderii accentuate a acestui indicator în ţara noastră, ne obligă să căutăm cauzele reale ale unei astfel de evoluţii.

Din acest punct de vedere, apreciez că cea mai obiectivă este comparaţia indicatorului PIB realizat de ţara noastră cu nivelurile aceluiaşi indicator înregistrate de Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Cehia, Polonia, Ungaria, Republica Slovenia, Republica Slovacă şi Bulgaria. Constatăm că, începând cu anul 1990 şi până în anul 1995, aceşti indicatori au înregistrat evoluţii diferenţiate în aceste ţări, în majoritatea producându-se o tendinţă de scădere, înaintea macrosta-bilizării. Din anul 1995 şi până la sfârşitul anului 1999, acest proces de reducere substanţială a PIB a continuat mai ales în România, ţara care rămânea singura dintre cele mai sus menţionate în situaţia de a avea un indicator PIB scăzut. După anul 2000, Produsul Intern Brut a


360

înregistrat un proces de creştere. Este semnificativ faptul că în 2007 PIB a fost cu 6,0% mai mare decât în 2006, dar în cifre absolute este încă departe de potenţialul de care dispune România. În anul 2005, Produsul Intern Brut a fost în cifre absolute şi preţuri curente de 287,1863 miliarde lei, adică peste 100 miliarde de dolari la cursul de 2,85 lei/$ la 31.12.2005. În anul 2006 PIB a înregistrat nivelul de 342,2 miliarde lei, adică cca. 142,7 miliarde dolari SUA la cursul de 2,40 lei/USD, ceea ce reprezintă o creştere cu 7,7% faţă de anul 2005. În anul 2007, Produsul Intern Brut a fost în cifre absolute şi preţuri curente de 404.708,8 milioane lei, adică peste 169,4 miliarde de dolari la cursul de 2,4564 lei/$ la 31.12.2007, ceea ce reprezintă o creştere de 6,1% faţă de anul precedent. În anul 2008, PIB a ajuns la 514.654 milioane lei. Comparativ cu 2007, PIB a crescut în 2008 cu 7,1%. În anul 2009, pe fondul lipsei de programe proactive, a „bugetelor electorale” din 2008 şi 2009 şi sub efectul devastator al crizei, PIB a scăzut la 491.273,7 lei, înregistrând o scădere, în date deflatate, de -7,1%. În 2010 PIB a ajuns la 522.561,1 milioane lei, iar în 2011 a fost de 578.551,9, (salariile înregistrate nu sunt deflatate fiind exprimate în preţurile curente ale fiecărei perioade). În 2012, valoarea nedeflatată a PIB a fost de 587.494,4 milioane lei. ]n primele şase luni ale anului 2013, valoarea în preţuri curente a PIB a fost de 266.539,3 milioane lei, adică cu 1,8% mai mare decât în 2012, perioada comparabilă. Din 1995 până în prezent, în Ungaria, ţară cu care ne putem compara, s-a înregistrat o tendinţă fluctuantă de creştere a PIB cuprinsă între 1,3% în 1996, 4,6% în 1997, 5,1% în 1998, 5,9% în 1999, 7,7% în 2000 şi 3,5% în 2002, 3,7% în 2003, 2,1% în 2004, 4,1% în 2005, 3,9% în 2006, 3.7% în 2007, de 0,5% în 2008, de 1,1% în 2009 şi -1,6% în 2010. În anul 2010, PIB a scăzut cu -1,0%, fiind de 522.561,1 milioane de lei. În 2011 s-a înregistrat o uşoară creştere de 2,5%, la o valoare de 556.708,4 milioane lei, valoare definitivă.

Precizez că în toate trimestrele anului 2010 s-au înregistrat scăderi ale PIB faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent, respectiv: -2,6% în trimestrul I, -1,1% în trimestrul II, -2,2% în trimestrul III şi -1,0% în trimestrul IV, reducerea pe întregul an fiind de -1,6%. În anul 2011 creşterile faţă de perioadele anului 2010 au


361

fost de 1,7% (trimestrul I), 1,4% (trimestrul II), 4,4% (trimestrul III) şi 1,9% (trimestrul IV).

Ungaria şi Polonia sunt ţări care, deşi s-au confruntat şi ele cu o serie de dificultăţi de-a lungul timpului, au trecut la o îmbunătăţire a activităţii care le-a permis o creştere cantitativă a indicatorului PIB.

În ţara noastră, dacă în anul 1996 acest indicator manifesta o creştere de 3,9% faţă de anul 1995, în perioada următoare a anului 1997 s-a manifestat o scădere de 6,6%, în anul 1998 o scădere de 7,3%, iar în 1999, o scădere de 3,2%. Din anul 2000, PIB a înregistrat o evoluţie constant ascendentă, crescând cu 3% în 2001 cu 5,3% cu 4,8% în 2002, cu 4,9% în 2003, cu 8,4% în 2004, cu 4,1 în 2005, cu 7,7% în 2006, cu 6,0% în 2007 şi cu 7,1 în 2008. calculul este efectuat faţă de anul precedent. În 2009 a început adevăratul recul, înregistrându-se o reducere de -7,1%, faţă de anul anterior. Procentul de scădere a PIB a continuat şi în 2010, când PIB s-a redus cu -1,6%, iar pentru 2011, PIB-ul a crescut cu 2,5%. În 2012, de asemenea, a fost o uşoară creştere (1,1%), iar în primele şase luni ale lui 2013 s-a înregistrat o creştere comparabilă, de 1,8%.

Evoluţia PIB în perioada 2001- 2013 (perioada corespunzătoare din anul precedent = 100)

92

94

96

98

100

102

104

106

108

110

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

*

1.I-30.VI

Total an

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletin Statistic nr. 7/2013


362

6.2. Nivelul Produsului Intern Brut în 2012 - 2013

PIB, principalul indicator de caracterizare a evoluţiei economiei naţionale, a înregistrat în 2010 o scădere cu -1,6% faţă de anul 2009 şi o creştere de 2,5% în 2011 faţă de 2010. În 2012, PIB a crescut cu 1,1% faţă de 2011, iar pentru anul 2013, pe primele şase luni creşterea este de 1,8%, existând posibilitatea să se înregistreze acest nivel şi la sfârşitul anului.

Creşterea din anul 2010 a PIB a fost determinată, în primul rând, de reducerea volumului de activitate şi, în consecinţă, a valorii adăugate brute din construcţii şi servicii, sectoare a căror contribuţie la formarea Produsului Intern Brut a fost determinantă.

Din punctul de vedere al cifrelor absolute privind realizarea PIB, pe categorii de resurse şi utilizări, putem menţiona că agri-cultura, silvicultura şi piscicultura au avut o contribuţie redusă, industria şi construcţiile au scăzut în ritm moderat, iar serviciile şi producţia aferentă serviciilor bancare au înregistrat o rată negativă. Analiza structurii PIB pe resurse şi utilizări a fost prezentată şi analizată, pe larg, în capitolul unu, nemaifiind oportună reluarea şi în acest capitol.

O apreciere trebuie făcută şi în legătură cu situaţia stocurilor care evidenţiază faptul că o bună parte a consumurilor din economie a fost alimentată prin stocuri acumulate în perioadele precedente şi că, în general, se produce pe stoc, întrucât circuitul economic de producţie – desfacere – consum este strangulat fie din lipsa veniturilor şi a surselor financiare existente în economie, fie, uneori, de calitatea precară a unor produse, aşa încât, pentru a evita şomajul şi a-şi obţine indicatorii pe baza cărora se face salarizarea, în multe întreprinderi cu capital de stat sau majoritar de stat se produce orice, indiferent de situaţia finală a acestui „ce“ produs.

Să sperăm că vor fi efectuate, la nivelul factorilor de decizie, analize realiste care să evidenţieze aceste deprecieri ale indicatorilor macroeconomici, şi prin aceasta, deprecierea evoluţiei economiei României.

Fără o astfel de analiză, este cert că s-ar înregistra stagnări ale principalilor indicatori macroeconomici.


363

6.3. Produsul Intern Brut are un trend oscilant în 2009-2012

Analiza evoluţiei social-economice din ţara noastră nu se poate efectua decât pe baza studiului unor date care să acopere şi să evidenţieze, la nivel macroeconomic, stadiul de dezvoltare a ţării, concretizat în evoluţia PIB. Analiza individuală a evoluţiei acestui indicator, deşi este de natură să evidenţieze situaţia macroeconomică pe care o parcurge România, nu este suficient de elocventă, putând exista păreri şi puncte de vedere care să conducă la concluzia că, poate, condiţiile concrete de la noi sunt particulare, or, analiza urmăreşte identificarea cu orice preţ numai a aspectelor negative.

Creşterea Produsului intern brut

în % faţă de semestrul I din anul precedent

90

95

100

105

110

115

120

125

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

PIB real

PIB deflatat

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletin Statistic nr. 7/2013

De aceea, vom efectua o analiză comparată a modului în care a evoluat acest indicator, PIB, în perioada 2001-2012 şi pe perioada 1997-2000, fundamentat pe indici cu baza în lanţ (compararea nivelului anului curent cu anul precedent) şi într-un context care ni se potriveşte, cel al ţărilor central şi est-europene.


364

Evoluţia contribuţiei principalelor categorii de resurse la modificarea PIB, în sem. I al anilor 2003-2013

0,2 0,3

-0,30

0,2 0,1-0,3

-0,7

0,61,1

1,8

1,1

1,9 1,7 1,6

-2,4

0,8 0,9

0,3 0,4 0,2

0,9

1,72,2

-0,6

-4

3,7

2,6

3,2 3,3 3,43,2

3,8

-2,9

-0,30,1

0,71 0,9

1,3

-0,4

1,1

-1,4

-2,6

-1,9

-5

-4

-3

-2

-1

0

1

2

3

4

5

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Agricutura, silv., pisc., expl. forest Industrie Construcţii Servicii Impozite nete pe produs Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletin Statistic nr. 7/2013

Această posibilitate de analiză este mult mai edificatoare faţă de o analiză solitară, care ar putea fi „afectată” de interpretarea că poate este insuficient de relevantă datorită unor condiţii interne sau faţă de o comparare exhaustivă cu toate ţările europene care ar fi, de asemenea, generatoare de interpretări, cum că o serie de ţări din Europa au condiţii sociale, economice etc. total diferite de cele din ţara noastră.

Singura cale de analiză concretă a acestor elemente privind evoluţia PIB este un studiu comparat al evoluţiei în România şi celelalte ţări central şi est-europene, cum sunt Cehia, Ungaria, Polonia, Slovenia, Slovacia, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia şi Cipru.

Aceste zece ţări constituie, alături de România, nucleul statelor central şi est-europene care au păşit pe acelaşi drum în condiţii aproximativ similare.

Nu se include în această analiză situaţia statelor europene ce au rezultat din dezintegrarea fostei URSS şi nici integral pe cele care au rezultat din dezmembrarea fostei RSFI.

De asemenea, Albania, care în momentul de faţă nu raportează date esenţiale şi precise în legătură cu dezvoltarea social-economică, nu poate fi luată în discuţie.


365

Acest element apărea ca esenţial în analizele efectuate de economişti, care porneau de la faptul că o astfel de macrostabilizare, pe fondul unei schimbări şi în contextul credibilităţii propuselor programe electorale, va fi dătătoare de speranţe.

Comparativ cu Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Republica Cehă, România a înregistrat în perioada 2001-2012 o oarecare creştere medie anuală a ratei de evoluţie a PIB, deşi în 2009-2011 s-a manifestat scăderea sub impactul crizei şi a ineficienţei programului de guvernare.

Ajungem la concluzia că, din punctul de vedere al nivelului economic, România se afla într-o situaţie bună până în 2008, fiind alarmantă căderea din 2009-2010 şi ritmul nesemnificativ din 2011-2012. Anul 2013 arată o înviorare pe primele şase luni (o creştere de 1,8%).

Modul în care a evoluat PIB din 2005 până în prezent este concludent, în contextul în care acest indicator cuprinde şi sfera serviciilor, deci sfera tuturor activităţilor din cadrul economiei naţionale. Înseamnă că s-au realizat acele transferuri de activităţi de la un sector de activitate la altul, ceea ce este de natură să stimuleze consolidarea economiei de piaţă, dar numai în măsura în care se va intensifica preocuparea de a investi în sectoare economice specifice Româaniei, acceptate cantitativ-calitativ şi nivel al costurilor de piaţă internă şi internaţională. Deficienţa programelor anticriză din 2009-2012 constă tocmai în lipsa de măsuri anticriză proactive ce ar fi avut, cu certitudine, efecte pozitive. Anul 2013 poate marca un reviriment bazat pe o politică mai realistă de alocare a resurselor. Pentru a justifica această apreciere şi pentru că, deşi am semnalat şi în 2011 nevoia unor astfel de măsuri, nu s-a întreprins nici o măsură concludentă, redau în continuare, în mod succint, câteva asemenea măsuri ce au stat şi încă mai stau la îndemâna guvernanţilor din România.

1. Impozitarea dreptului de proprietate pe fondul arabil (agricol) şi forestier cu o sumă de circa 400 lei/an, plătibilă în 4 tranşe de câte 100 lei/trimestru. Impozitul pe proprietatea fondului agricol/forestier în cuantumul menţionat este teoretic (exemplificativ) acesta urmând a fi


366

stabilit în funcţie de impozitul practicat în prezent şi corelat cu subvenţia comunitară. În urma unei astfel de măsuri se vor realiza: a) încasarea anuală a unei sume de circa 7 – 8 miliarde lei; b) determinarea proprietarilor de terenuri agricole/forestiere

să treacă la exploatarea raţională a acestora; c) determinarea celor fără posibilităţi financiare şi

cunoştinţe agro–tehnice să arendeze proprietăţile agricole/forestiere;

d) determinarea proprietarilor agricoli să decidă vânzarea acestor proprietăţi;

e) în situaţiile prevăzute la punctele c şi d se va asigura refacerea lotizării suprafeţelor agricole care pot fi apoi exploatate prin metode agro–tehnice superioare (mecanizare, chimizare, combatere dăunători, fertilizare, irigare, asolamente etc) deoarece numai prin lotizări de la circa 200 hectare în sus se pot aplica metodele agri–tehnice precizate.

2. Pentru refacerea şeptelului trebuie încurajaţi proprietarii de animale să se implice mai activ, iar pentru aceasta se impun: a) subvenţii active numai pentru cei care au un anumit

număr de animale pe fiecare specie; b) scutirea de impozit pe proprietatea animalelor sau

practicarea de impozite modice; c) sprijinirea proprietarilor pentru a implementa măsurile

din directivele europene, privitoare la acest sector; d) impulsionarea dezvoltării industriei de prelucrare a

produselor agro-alimentare; e) sprijinirea proprietarilor agricoli prin acordarea de

asistenţă de specialitate în vederea iniţierii de proiecte în vederea accesării fondurilor comunitare cuprinse în programul de dezvoltare rurală.

3. Scutirea de impozit pe profitul realizat din exportul de bunuri şi servicii, măsură care ar avea ca efecte: a) repatrierea sumelor în valută încasate din export;


367

b) dezvoltarea exporturilor directe de mărfuri şi servicii şi renunţarea la operaţiunile speculative de export (export în tranzit, export pe bază de comision, export pentru reexport din altă ţară etc);

c) creşterea exporturilor intracomunitare şi internaţionale de produse şi servicii româneşti cu efect imediat asupra dezvoltării producţiei pentru export.

4. Încurajarea investiţiilor străine directe prin următoarele: a) reducerea plafoanelor (investiţia propriu – zisă) până

chiar la 1 milion Euro, cu condiţia de a se localiza în domenii de interes şi ocupare de forţă de muncă, pentru care se acordă facilităţi (scutirea de impozit pe profitul realizat pentru o perioadă în cazul investiţiilor în domeniul productiv, scutirea de impozite pentru export, reducerea unor contribuţii pentru forţa de muncă ocupată din şomaj etc);

b) simplificarea procedurilor de autorizare a unor astfel de investiţii;

c) elaborarea unui cadru legislativ suplu şi de durată, deoarece desele schimbări în acest domeniu legislativ estompează entuziasmul investitorilor străini.

5. Iniţierea de proiecte majore în domeniul infrastructurii în vederea atragerii de investitori străini şi accesării fondurilor comunitare. Astfel, în domeniul transporturilor s-ar putea iniţia un proiect naţional pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii utilizând facilităţile oferite de acordurile cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în vederea obţinerii unor credite în condiţii mai avantajoase. Pentru realizarea unui asemenea proiect s-ar impune următoare măsuri: a) proiectarea sistemului de infrastructură naţional

(autostrăzi, poduri, overflay-uri etc), să presupunem de circa 1500 km;

b) lotizarea geografică a acestei reţele în pachete de circa 150 – 200 km;


368

c) antecalculaţie specifică fiecărui lot astfel stabilit; d) pregătirea caietelor de sarcini pentru fiecare lot (ce

devine un proiect), cu următoarele elemente importante: - participarea internă şi internaţională la licitaţiile ce

se vor organiza; - prezentarea de garanţii bancare solide; - garantarea unui termen de execuţie de maximum doi

ani; - asigurarea finanţării ini ţiale de către câştigătorul

fiecărei licitaţii; - recuperarea fondurilor investite în fiecare caz, în

cota şi limitele prevăzute în normele europene din fondurile comunitare;

- asigurarea cofinanţării de Guvernul român prin eventuale credite interne/externe sau acorduri cu câştigătorii licitaţiilor de rambursare a sumelor datorate către aceştia în condiţii de creditare (când s-a angajat împrumutul de peste 20 miliarde euro de la FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană pentru investiţii şi dezvoltare, aceasta trebuia să fie destinaţia sumelor primite, şi nu plata de salarii şi pensii!);

- recuperarea cheltuielilor efectuate de investitori prin exploatarea pe o perioadă ce se poate calcula a reţelelor construite.

Avantajele unui asemenea proiect ar consta în: a) atragerea de fonduri străine, comunitare şi necomunitare; b) absorbţia de forţă de muncă, în special din rândul

şomajului, ceea ce determină reducerea ratei şomajului şi a fondurilor pentru ajutorul de şomaj;

c) revitalizarea unor societăţi comerciale de producţie din domeniul realizării de materiale necesare acestor proiecte de infrastructură (ciment, bitum, cherestea, fier beton etc);


369

d) sporirea bazei de impozitare ca urmare a ocupării de locuri de muncă şi alimentarea astfel a bugetelor şi fondurilor speciale cu venituri suplimentare;

e) îmbunătăţirea substanţială a infrastructurii şi reţelei de transport româneşti.

Toate aceste proiecte trebuie organizate numai prin licitaţii internaţionale pentru a atrage, cu precădere, societăţi de construcţii specializate din ţări cu bogată experienţă (Franţa, Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia etc.), în contextul în care acestea au puţine proiecte în ţările lor. Astfel de proiecte asigură valorificarea avantajelor pe care le oferă fondurile comunitare şi conduce la revitalizarea sistemului bancar românesc. După modelul simplificat prezentat mai sus se pot iniţia şi altele similare în domenii în care România are expertiză şi care sunt de interes cel puţin european.

6. Relansarea activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe şi industriale prin: a) practicarea unei cote de TVA reduse, poate chiar zero,

pentru asemenea proiecte; b) scutirea pentru o perioadă de timp de la plata impozitului

pentru profitul realizat din aceste proiecte; c) practicarea în mod avantajos a creditului ipotecar.

7. Impulsionarea direcţiilor regionale pentru iniţierea de proiecte ce pot accesa fonduri comunitare nerambursabile (asigurarea cotelor de cofinanţare, acordarea de asistenţă de specialitate etc.).

8. Alte măsuri privind aplicarea de impozite şi taxe diferenţiate cu scopul de a proteja persoanele cu venituri mici/situaţii precare şi a încasa venituri progresive de la persoanele cu stare economică/financiară bună.

Cele mai sus prezentate nu se constituie într-un program articulat, ci reprezintă doar o sugestie ce poate fi avută în vedere pentru a se încerca, măcar, ieşirea din criză. Nu cred că în întreaga cavalcadă de dezbateri, dintr-o parte sau alta a eşichierului politic, din ultimii doi ani, s-a auzit ceva concret din toate sugestiile de măsuri de mai sus. S-a limitat totul la „bisturiu”, adică a „tăia”din


370

dreapta şi „nu tăia” din stânga. Avem nevoie de o „gândire naţională neafectată”, adică de un grup de tehnocraţi, care să nu fie inhibat şi să spună sincer unde ne-au dus „anii electorali 2008-2009”, şi acum 2012 care au fost păcatele şi mai ales cât mai trebuie să raportăm măsurile de austeritate şi care este programul concret de stăpânire/ieşire din criză. Este nevoie de o privire retroactivă lucidă, pentru că anul 2012 a continuat cu aceleaşi preocupări electorale.

Anul 2012, a devenit unul greu de analizat şi interpretat mai ales ca urmare a faptului că s-au succedat trei guverne are nu au avut coerenţă şi continuitate în programele aplicate. Ultimul guvern a încercat în cele şase luni să cârpească o oarecare strategie afectată însă de angajamente anterioare, restricţiile impuse prin programul FMI, deturnări de fonduri şi multe altele. La sfârşitul anului 2012 situaţia s-a îmbunătăţit. Anul agricol 2012 a fost foarte slab iar 2013 a marcat un reviriment. Fondurile europene au fost accesate în mică măsură sau, cele accesate nu s-au utilizat în mod corespunzător. Turismul a înregistrat un curs nesatisfăcător. Investiţiile autohtone s-au redus sau au fost utilizate neeficient ca să nu folosesc altă expresie, iar cele străine practic au dispărut. În aceste condiţii evoluţia a devenit haotică. S-au redus salariile, a crescut rata şomajului, rata inflaţiei a crescut, s-au redus numărul locurilor de muncă, toate cu efect negativ în nivelul de trai al populaţiei, deci a calităţii vieţii. De fapt, în volumele anterioare (este reluat şi în acesta), am prezentat foarte clar că greşelile s-au declanşat imediat după decembrie 1989, când, în mod nesăbuit, s-au declanşat inflaţia şi şomajul, cu efectele lor devastatoare asupra economiei şi s-a refuzat trecerea la primul pas, de privatizare corectă, pe baza părţilor sociale existente chiar şi în economia superetatizată.

De-a lungul celor cincisprezece ani (volume scrise dacă este mai edificator) am tras o sumedenie de semnale, bazate pe analiza cifrelor reale înregistrate în evoluţia economică, dar, nimic, la nivel absolut, nu a fost luat măcar în discuţie. Nu ced că sunt singurul care am efectuat asemenea analize. Au mai fost şi alţii ale căror mărturii crise rămân mărturii istorice pentru alte generaţii.

Capitolul 7

��

Producţia industrială stabilizată la un nivel redus

7.1. Aspecte generale

În structura economiei naţionale, industria ocupă un loc important, fiind sursa principală de realizare a Produsului Intern Brut şi a venitului naţional. Pe ansamblul economiei naţionale, se poate discuta despre existenţa, încă, a unor societăţi comerciale şi regii autonome a căror activitate trebuie să se restrângă sau să înceteze, indiferent de consecinţele economice şi sociale care pot să decurgă dintr-o asemenea măsură.

Este adevărat că industria românească a fost concepută ca un sistem integrat, în care ramurile au devenit, în virtutea principiilor de comandă, interdependente în funcţionarea lor. Oricum, chiar dacă se dorea, România nu putea să-şi dezvolte o economie autarhică, fiind obligată să se integreze în sistemul de cooperare şi specializare economică internaţională.

Participarea la diviziunea internaţională a muncii presu-pune, în primul rând, specializare bazată pe resursele proprii şi nivelul tehnologic folosit, în măsură să asigure realizarea de produse la parametrii calitativi acceptaţi de segmentul de piaţă considerat. Este clar că producţia trebuie să se realizeze la cerinţele pieţei inter-naţionale, fiind învechită gândirea de a avea producţie pentru export şi producţie pentru piaţa internă. Situaţia industriei româneşti este cunoscută şi, de aceea, nu voi insista pe această linie.

Trecerea la economia de piaţă impunea declanşarea, cu ma-ximă urgenţă, a procesului de restructurare şi privatizare. Această activitate trebuie făcută chibzuit, pe bază de programe şi prin crearea condiţiilor de menţinere a unor pârghii care să asigure funcţionarea


372

unor unităţi în corelaţie, până când se creează cadrul desfăşurării de activităţi independente ale societăţilor şi regiilor autonome.

Ideea de privatizare şi restructurare este corectă, dar procesul de realizare trebuie conceput în concordanţă cu realităţile concrete din ţara noastră. În acest context, este necesar să se sublinieze că în 1990 şi în anii următori România s-a confruntat cu lipsa capitalului autohton. De aceea ar fi fost necesar ca, în perspectiva declanşării procesului de privatizare, să se gândească un cadru legislativ favorabil apariţiei şi consolidării capitalului românesc. Or, Legea nr. 31/1990, corelată cu Legea nr. 35/1991, a creat facilităţi numai „micilor“ investitori străini, fără a-i încuraja şi stimula pe întreprinzătorii români sau pe cei străini cu potenţial remarcabil. Românii care s-au angajat totuşi în acest proces s-au dovedit a fi ori temerari, ori buni „exploatatori“ ai cadrului legislativ în vigoare.

Dacă în anul 2000 nu s-a întâmplat nimic semnificativ în ceea ce priveşte privatizarea, de cele mai multe ori aceasta reducându-se la simpla vânzare de active, la preţuri discutabile, iar sumele rezultate fiind consumate prin execuţia bugetului de stat, în 2001-2008 s-a acţionat pentru accelerarea acestui proces.

Până în anul 2000, dar şi după aceea, toate privatizările au fost „cu cântec“, din cauza abaterii de la cadrul legal.

Executivul format de noua coaliţie a extins analiza la perioada ultimilor zece ani şi chiar mai mult. Angajamentul de a lupta şi a încerca să stârpească corupţia seamănă, cel puţin în momentul în care aştern aceste rânduri, cu cea mai teribilă vendetă politică existentă în România de după 1990, comparabilă poate numai cu ceea ce se întâmpla în anii „dictaturii comuniste“. „Corupţia“ a devenit o expresie pe care foarte mulţi nu ştiu să o definească, dar o folosesc pentru a curăţa, fără menajamente, terenul de oponenţi.

Revenind la perioada analizată, precizez că pe fondul dorinţei de restructurare şi privatizare a societăţilor comerciale cu capital de stat şi a regiilor autonome, s-au promovat, dacă nu cu rea-credinţă, cel puţin din ignoranţă, metode care au fost legiferate şi au condus la rezultate dezastruoase.

Astfel, metoda MEBO a avut ca efect trecerea în proprietatea privată, de cele mai multe ori contra unor sume simbolice, a multor


373

societăţi comerciale mici şi mijlocii care erau cele mai profitabile. Apoi, marea privatizare (cuponiada) a avut şi ea efect zero, puţini fiind aceia care pot afirma astăzi că au devenit coproprietari sau că au vreun avantaj financiar. Această metodă de privatizare a dus la crearea marilor coloşi (a se citi SIF-uri), acaparaţi prin cele mai diabolice procedee în doar câteva perechi de mâini (vezi lupta pentru cota de deţinere, care ar putea facilita întoarcerea acestor investiţii financiare în mâna unu număr limitat de persoane). Dacă cei care sunt proprietari ai nesemnificativelor cupoane, dar număraţi la milioane, ar dori să-şi valorifice calitatea de mici acţionari, SIF-urile ar deveni un nou FNI de dimensiune naţională.

În aceste condiţii, industria, şi aşa bolnavă, a intrat practic în comă, ajungându-se la formule radicale de privatizare, concretizate în formula preţului de „un euro“. Pentru cei care nu au investigat acest fenomen pot fi relevante două aspecte, şi anume:

• ciclul de producţie nu se poate relua fără mijloace circu-lante, care, în cazul coloşilor industriali, se ridică la zeci sau sute de miliarde de lei. Deci, indiferent de „preţul privatizării“, vor exista puţini investitori interesaţi în a prelua o asemenea societate comercială/regie autonomă. Aceasta cu atât mai mult, cu cât sistemul bancar din România, aflat în proces alarmant de decapitalizare, nu poate fi sursa creditării cu sumele necesare reluării şi continuării ciclului de producţie;

• gradul de uzură fizică şi morală a utilajelor industriale este foarte avansat, impunându-se măsuri radicale de retehnologizare. În plus, marile întreprinderi (societăţi comerciale) cu capital de stat au datorii care nu pot fi plătite decât de viitorii proprietari.

În aceste condiţii, se poate vorbi, în cazul unor societăţi comerciale, de existenţa unor „preţuri negative“.

Desigur, această situaţie creează şi posibilitatea unor abordări speculative, dar de aici şi până la varianta de a cumpăra societăţi sau mijloace fixe ale acestora, pentru a fi vândute la „fier vechi“ şi a


374

utiliza terenurile şi construcţiile aferente în alte scopuri, calea este mai lungă şi ar merita o analiză aprofundată.

Din anul 1990 asistăm la un proces de scădere a producţiei industriale, chiar dacă de la un an la altul putem consemna şi uşoare creşteri, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta (venituri reale reduse pentru bugetul de stat, îngheţarea salariilor, concedieri şi disponibilizări masive, degradarea utilajelor industriale etc.).

Procesul de retehnologizare nu este prezent şi activ, pe cât ar fi necesar, în industrie, iar restructurarea/privatizarea în marea industrie nu s-a concretizat în dezvoltarea de capacităţi de producţie eficiente în domeniile de interes pentru economia ţării noastre.

Complicată şi greu de înţeles, din punct de vedere economic, a fost şi strategia în baza căreia sumele, de cele mai multe ori modice, încasate în procesul de privatizare s-au constituit în venituri pentru acoperirea cheltuielilor în cadrul bugetului de stat. În acest mod, nu a mai rămas nimic pentru retehnologizare, protecţia mediului etc.

7.2. Evoluției industriei în perioada 2001-2013

Datele statistice privind situaţia înregistrată în industrie până în iunie 2013, publicate de Institutul Naţional de Statistică, oferă un tablou încă discutabil pentru perioada previzibilă următoare.

Dacă, în 2000, producţia industrială a marcat o uşoară creştere faţă de anul 1999 (realizată pe fondul ajungerii, practic, la fundul sacului), după 2001, putem aprecia că s-a declanşat un proces de redresare, fracturată însă începând cu trimestrul IV 2008, când încep să fie resimţite efectele crizei economico-financiare.

Această evoluţie s-a manifestat în toate ramurile, cu precădere în cea a energiei electrice şi termice.

Comparând producţia industrială realizată în 2012 cu cea înregistrată în anul anterior, constatăm o uşoară creştere în volum absolut, care pe măsură ce avansam în timp devine semnificativă sau se deteriorează. Astfel, în aprilie scade cu 9,1% faţă de luna anterioară iar în iunie scade cu 5,7% faţă de luna mai. La 30 iunie 2013, producția


375

industrială a înregistrat o creștere de 7,2% față de prima jumătate a anului 2012.

Rezultate uşor pozitive au înregistrat unele ramuri ale industriei prelucrătoare, respectiv: produse din tutun, mijloace de transport rutier, mijloace de transport neincluse în cele rutiere, prelucrarea lemnului şi produselor din lemn; celuloză şi hârtie şi produse din hârtie; substanţe şi produse chimice; produse din cauciuc şi mase plastice, fabricarea materialelor de construcţii; construcţii metalice şi alte produse din metale; maşini şi aparate electrice, produse textile, echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii.

Scăderi s-au mai înregistrat în unele ramuri, cele mai semnifi-cative fiind: articole de îmbrăcăminte, maşini şi aparate electrice, edituri, poligrafie şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor, prelucrarea ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari, pielărie şi încălţăminte.

În raport cu tendinţele prefigurate la începutul anului, creşterea s-a manifestat în industria prelucrătoare, iar în cadrul acesteia, în ramurile producătoare de bunuri de folosinţă curentă.

Referitor la valoarea stocurilor de produse finite din industrie, înregistrată la 31.12.2011, constatăm că aceasta era la nivelul de 19,75% din resursele lunii decembrie, menținându-se în aceeași proporție și în 2012 (19,30%) și în primele șase luni ale anului 2013 (19,05%).

Cifra de afaceri totală a întreprinderilor cu activitate principală de industrie a crescut mai lent, având aceleaşi salturi, fiind cu 4,7% mai mare în iunie 2013 față de iunie 2012.

În industria prelucrătoare, a crescut volumul cifrei de afaceri la prelucrarea ţiţeiului, alimentară şi băuturi, substanţe şi produse chimice, construcţii metalice şi produse din metal, maşini şi aparate electrice, mijloace de transport rutier etc.

În perioada analizată, în raport cu anul precedent, consumul final de energie electrică în economie a fost constant, per total, în economie, iluminat public şi consum al populaţiei.

Datele prezentate şi analizate scot în evidenţă faptul că, pe ansamblu, producţia industrială înregistrează creşteri. Valorile indi-catorilor producţiei industriale, calculaţi pe baza indicatorilor cu baza


376

în lanţ sunt rezonabile, dacă avem în vedere că economia românească se află încă în proces de restructurare/privatizare şi este afectată de perioada de criză economică, pe fondul crizei economice generale ce se înregistrează pe plan mondial.

Analiza seriei de date pentru toţi cei douăzeci şi trei de ani evi-denţiază o uşoară reabilitare a producţiei industriale şi a potenţialului industriei României de a produce, la nivelul calitativ şi structurat pe produse necesare în economia europeană.

Există, unele premise de redresare a activităţii industriale, mai ales în sectorul privat.

Problema este complexă şi de aceea se impune a fi analizată cu maximă urgenţă în ideea de a găsi soluţii privind stabilizarea acelor ramuri ale industriei care sunt de interes naţional şi se pot avea în vedere pentru piaţa europeană.

7.3. Evoluția industriei în 2010-2013

Producţia industrială a cunoscut în 2010-2011 un proces sinuos de evoluţie. În întregul an 2011 producţia industrială, pe total, a crescut cu 5,5%, în comparaţie cu anul 2009. Analiza datelor înregistrate în 2011 în evoluţia indicelui producţiei industriale, comparativ cu 2010, pe structura industrie extractivă, industria prelucrătoare şi energie electrică, termică, gaze şi apă, pune în evidenţă o creştere diferenţiată. Astfel, în 2011, întregul an, cu excepţia lunilor martie, iulie, august şi octombrie, indicii producţiei industriale au înregistrat uşoare creşteri. În domeniul industriei prelucrătoare, s-au realizat, în general, creşteri ale producţiei. Producţia de energie electrică şi termică, gaze şi apă a înregistrat însă scăderi. În 2012 și semestrul 1 2013 s-a inversat trendul și au apărut sporuri de producție în multe subramuri ale industriei.

Analiza indicilor producţiei industriale după structura pe „marile grupe industriale“, în general, a avut o evoluţie pozitivă, cele mai dinamice fiind industria bunurilor de capital, industria bunurilor de folosinţă îndelungată şi industria bunurilor de uz curent. Analiza mai sus prezentată s-a efectuat pe seria de date ajustată în funcţie de


377

numărul de zile lucrătoare. La aceleaşi concluzii se ajunge şi pe baza analizei seriei de date brute.

Evoluţia producţiei industriale, măsurată prin indicii de dinamică înregistraţi pe parcursul anului, calculaţi pe bază de indici cu baza în lanţ faţă de luna precedentă, reliefează creşteri uniforme, păstrând aceleaşi caracteristici prezentate în analiza faţă de luna corespunzătoare a anului precedent. Această tendinţă s-a evidenţiat până în 2008, după care scăderile au fost dramatice la unele produse, existând doar uşoare creşteri pasagere în domenii care sunt semnificative pentru piaţa europeană.

Un alt element important ce rezultă din analiza seriilor de date brute, calculate faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, sau faţă de luna anterioară. Productivitatea muncii în industrie care a înregistrat în iunie 2012 o scădere de -3,9% faţă de iunie 2011, datorită scăderii productivităţii muncii în industria prelucrătoare cu -5,6%, în aceiaşi termeni comparabili. În 2013, pe primele șase luni, productivitatea muncii a crescut cu 5,5% față de anul 2012, perioada comparabilă.

Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, evoluţia a fost conformă cu indicii producţiei industriale, atât pe total, cât şi în structură pe grupele tradiţionale.

În anul 2012-2013 s-a reuşit ca indicele preţurilor producţiei industriale pe total (piaţă internă şi piaţă externă) să fie menţinut la un nivel controlabil, fiind totuşi subunitar în unele luni. Această evoluţie a fost conformă cu modificarea indicelui preţurilor de consum pe total economie naţională.

În ceea ce priveşte evoluţia resurselor de energie primară, constatăm o evoluţie echilibrată atât la producţia internă, cât şi la cea din import.

În primele şase luni ale anului 2013 evoluţia producţiei industriale a fost pozitivă, răspunzând mai bine cerinţelor pieţei interne şi internaţionale. De reţinut că prezenţa produselor industriale româneşti pe pieţele externe a fost mai redusă, mai ales la cele cu grad de fabricaţie complex.


378

7.4. Producţia industrială pentru export

În anii 2011, 2012 şi primele şase luni ale anului 2013, producţia realizată în acest domeniu, mai ales cea destinată exportului, deşi a cunoscut o uşoară creştere faţă de toate perioadele anterioare, este încă foarte redusă faţă de situaţia înregistrată în 1989 şi în anii imediat următori. Ca o consecinţă a acestei involuţii, expor-turile de produse industriale, mai ales cele cu un înalt grad de prelu-crare, au fost încă reduse, aceasta fiind una dintre cauzele care au condus la înregistrarea unui mare deficit al balanţei de comerţ exterior.

Comerţul internaţional cu bunuri industriale arăta în 2010 astfel:

Exporturile FOB realizate în anul 2010 au fost de 156977,6 milioane lei (37250,6 milioane euro), valoarea acestora fiind mai mare cu 27,3% faţă de anul 2009, calculat la valori exprimate în lei, respectiv cu 28,1% calculat pe baza valorilor exprimate în euro. În 2011, 2012 şi mai ales în prima jumătate a anului 2013, exporturile de produse industriale au cunoscut creşteri, unele chiar semnificative.

În structura exporturilor, trei din cele zece secţiuni de bunuri din Clasificarea Standard de Comerţ Internaţional (CSCI Rev. 4) deţin împreunǎ 75,5% din totalul exporturilor, după cum urmează: maşini şi echipamente de transport (41,3%), produse prelucrate, clasificate în principal după materia primă (18,2%) şi articole manufacturate diverse (16,0%).

Importurile CIF în anul 2010 au însumat 196783,0 milioane lei (46710,8 milioane euro), valoarea acestora fiind mai mare faţă de anul 2009 cu 19,1% la valori exprimate în lei, respectiv cu 19,9% la valori exprimate în euro. În structura importurilor, patru din cele zece secţiuni de bunuri din Clasificarea Standard de Comerţ Internaţional (CSCI Rev. 4) deţin împreunǎ 80,4% din totalul importurilor, dupǎ cum urmeazǎ: maşini şi echipamente de transport (35,3%), produse prelucrate, clasificate în principal după materia primă (21,8%), produse chimice şi produse conexe nespecificate în altă parte (13,2%) şi combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale conexe (10,1%). În perioada 2011 și 2012 s-a înregistrat un trend similar, iar


379

în 2013 s-au importat mai ales mărfuri necesare pentru producție și investiții.

Deficitul comercial în anul 2010 a fost de 39805,4 milioane lei (9460,2 milioane euro) în preţuri FOB/CIF, cu 2020,9 milioane lei (408,8 milioane euro) mai mic decât în anul 2009. În 2011 soldul s-a menţinut tot deficitar, lună de lună. În 2012 și mai ales în 2013, soldul balanței de plăți externe (Export FOB / Import CIF) s-a diminuat, fiind pe primele șase luni de doar 2, 5532 miliarde euro.

România trebuie să participe la diviziunea internaţională a muncii, atât prin exporturi, cât şi prin importuri. De asemenea, România trebuie să-şi găsească loc într-o serie de cooperări ce se realizează pe plan internaţional.

Este clar deci că producţia trebuie să se realizeze la nivelul cerinţelor pieţei europene şi, mai larg, internaţionale, fiind necesar să dispară, pentru totdeauna, gândirea „producţie pentru intern“ şi „producţie pentru export“.

Consolidarea economiei de piaţă şi intrarea în Uniunea Europeană trebuie să stimuleze producţia de calitate. Unele probleme apar şi în domeniul industriei în care, pe de o parte, marea industrie care a fost construită, în multe cazuri, după alte criterii decât cele economice se află în situaţia de a avea utilaje deja învechite, iar pe de altă parte, de a lucra şi a produce în condiţii nu tocmai compatibile cu cerinţele pieţei externe.

Privatizarea şi restructurarea au apărut deci ca o nevoie acută de reaşezare a economiei româneşti, mai ales a industriei, pe criterii care să conducă la producţii pentru nevoile interne şi export, şi, mai ales, să vizeze perspectiva realizării unor producţii corespunzător dimensionate cantitativ şi competitiv din punct de vedere calitativ şi al preţurilor.

Cu toate acestea, trebuie să observăm că procesul de privatizare în cadrul reformei generale a economiei româneşti nu a produs până în prezent nici un obiectiv industrial care să poată constitui acum o premisă şi să confere o perspectivă pentru dezvoltarea de viitor.

Pe de altă parte, ca urmare a folosirii şi, mai ales, a nefolosirii, utilajele de care dispun marile întreprinderi din ţara noastră s-au uzat în mod accentuat din punct de vedere fizic şi moral, procesele de


380

modernizare şi retehnologizare (ce constituie o componentă majoră a reformei economice) devenind în timp, cu puţine excepţii, din păcate, simple deziderate surclasate de alte componente conceptuale ale reformei.

Pe acest fond, dublat de carenţele procesului de privatizare şi creşterea ponderii componentei „lichidare“ a procesului de restruc-turare, fără ca, în locul industriei restructurate, să se pună altceva, au apărut o serie de consecinţe sociale constând în disponibilizări, trecere în şomaj cu sau fără compensări etc., antrenând inevitabile convulsii sociale.

Este cunoscut faptul că un obiectiv industrial, chiar şi în cazul în care proiectul de realizare a acestuia este foarte temeinic şi ştiinţific stabilit, durează între trei, şase-şapte ani.

În acest context, în 2009-2012, un număr important de unităţi economice cu producţie industrială fie şi-au redus activitatea, fie au fost privatizate prin vânzare către investitori străini şi, în unele cazuri, chiar către investitori români.

Dar nu putem spune că în cei peste douăzeci de ani, din 1990 până în prezent, s-a demarat măcar un proiect major care să vizeze construirea unei întreprinderi sau a unei societăţi comerciale în domeniul industrial de vârf.

Este uşor de înţeles de ce investitorii români au recurs la reducerea capacităţilor de producţie şi au trecut la înfiinţarea unor întreprinderi mici, care, deşi sunt producătoare şi sunt eficiente, sunt limitate la resursele şi potenţialul economic de care dispune respectivul agent economic.

Aceasta întrucât în România este imposibil de discutat despre realizarea unui obiectiv economic industrial pe bază de credite.

Dobânzile ce se practică în continuare şi care au evoluat în mod permanent în jurul unor valori ridicate nu dau posibilitatea, nici măcar celor cutezători, să apeleze la astfel de împrumuturi pentru a putea materializa un asemenea proiect.

De aceea, este total de neînţeles de ce creditele externe obţi-nute de România, nu au fost finalizate prin proiecte, pierzându-se astfel o posibilitate unică de a se realiza fie şi un început de relansare a echilibrării, restructurării şi dimensionării economiei româneşti, a


381

producţiei industriale, în funcţie de posibilităţile, de nevoile ţării noastre şi de pieţele accesibile pentru România în primul rând a celei europene.

Mai există un element, tot atât de delicat, şi anume că, în mod permanent, se vorbeşte fie de încetarea activităţii la unele mari societăţi comerciale de stat sau regii autonome, fie de divizarea acestora în centre de profit, toate însă fiind neeficiente în cele din urmă.

Programul de reformă şi restructurare, mai ales în domeniul industriei, nu se poate face la voia întâmplării.

Pentru acest sector, sunt necesare programe care, ţinând seama de durata în care se poate realiza un obiectiv industrial, ar trebui să fie cu viziune pe termen mediu şi lung şi să prevadă:

• sursele pe care să se sprijine proiectul respectiv; • facilităţi fiscale pentru investitori în acest domeniu; • practicarea unor dobânzi simbolice, dacă se poate spune

aşa, pentru a se putea asigura finalizarea proiectului; • acordarea de asistenţă tehnică de specialitate, în cazurile

care impun acest lucru; • acordarea de garanţii guvernamentale în cazul în care se

fac importuri de completare sau importuri de tehnologie. Aceste condiţii, care trebuie create investitorilor români sau

străini, sunt necesare în contextul în care se doreşte, şi trebuie să se dorească, iniţierea unor proiecte care să fie în avantajul investitorilor, în primul rând, dar şi în avantajul economiei naţionale.

O altă problemă delicată o constituie faptul că, probabil, de-a lungul timpului, în acest proces de restructurare, o serie de mari întreprinderi din sectorul industrial s-au transformat, devenind simple „hale“, deoarece utilajele sunt demult depăşite.

Pe de altă parte, este de subliniat faptul că de-a lungul tim-pului, în funcţie de aşa-zisele condiţii concrete din ţara noastră, s-a practicat o serie întreagă de metode de privatizare.

Desigur, aceste metode şi-au atins scopul prin aceea că întreprinderi mici şi mijlocii care erau foarte profitabile au trecut în mâna unor persoane, devenind private.


382

Nu mai este de discutat acum dacă preţul plătit a fost cel real, dacă această „încurajare“ a participării salariaţilor la privatizare a fost benefică, dar un lucru este demn de subliniat, şi anume: după fiecare privatizare mai serioasă, invariabil, a urmat un proces sau o anchetă, ceea ce dovedeşte că nici cei care le-au făcut nu au avut şi nu au cugetul împăcat că s-a procedat cel mai corect.

În aceste condiţii, s-au făcut prea mulţi paşi greşiţi pe linia reformei şi în special a privatizării. De pildă, constatăm că sute de mii de spaţii comerciale din întreaga ţară au ajuns, practic, într-un avansat proces de degradare, deoarece nu s-a procedat, aşa cum era normal, la privatizarea prin vânzare, deşi este ştiut faptul că proprietatea privată este elementul de căpătâi în dezvoltarea oricărei iniţiative pe piaţa liberă.

În acest fel, din cauza concesionărilor, închirierilor pe peri-oade diferite şi uneori la preţuri deosebite, cei care le-au folosit le-au „exploatat“ numai, fără a se gândi că acestea trebuie întreţinute, îmbunătăţite, dezvoltate ş.a.m.d.

De aceea, cred că procesul declarativ prin care s-a hotărât trecerea la vânzare a tuturor acestor spaţii trebuie să se realizeze de îndată şi să se accepte plata în mai multe rate.

Ar fi multe de spus în legătură cu acest proces de privatizare, mai ales în ceea ce priveşte industria. Este de anticipat ca, în viitor, ca urmare a măsurilor ce se vor lua, producţia industrială, mai ales cea exprimată în unităţi fizice, deşi lent, să crească.

Aceasta nu va fi o problemă în condiţiile în care, concomitent cu această situaţie, s-ar pune bazele pentru dezvoltarea activităţii în anumite sectoare care să devină solide şi reprezentative pentru România.

Pe acest fond, numai proiectele şi programele detaliate, riguros întocmite şi cu şanse de reuşită, pot să constituie elementele de început ale acestui proces.

Pe de altă parte, este de datoria executivului, a ministerelor coordonatoare, să analizeze în detaliu situaţia producţiei şi serviciilor din ţara noastră, astfel încât să identifice acele sectoare care pot realiza producţie pentru export şi să se stabilească neîntârziat mijloace de stimulare a realizării acestor exporturi.


383

Desigur, nu vrem să revenim la unele practici dinainte de anul 1989, cum ar fi cea a „leilor-valută“ la cursuri diferite, dar, pentru a relansa exportul de produse industriale, a asigura disponibilităţile financiar-valutare, pentru echilibrarea balanţei de comerţ exterior, cred că este de dorit să se stimuleze exportul aşa încât, chiar dacă anumite subvenţii pentru export se vor face pe plan intern în lei, vor fi de natură să conducă la o aşezare a poziţiei monedei naţionale faţă de restul valutelor şi să conducă, în acelaşi timp, la stabilizarea unui nivel al costului de cumpărare al dolarului sau valutei liber convertibile pentru ţara noastră.

În cazul în care astfel de măsuri nu vor fi întreprinse, ne vom confrunta şi în perioadele următoare cu deficite ale balanţei de comerţ exterior, cu creşterea datoriei externe care trebuie rambursată în anii următori, cu creşteri nesemnificative în valoare reală a Produsului Intern Brut şi cu îndepărtarea tot mai mare a României de la procesul efectiv de ieşite din criză.

Un program anticriză, bazat pe măsuri de stimulare a producţiei industriale şi a exportului este unul care trebuie gândit multidimensional, bine articulat şi care să aibă în vedere eliberarea tuturor elementelor ce pot contribui la menţinerea, la un nivel rezonabil, a activităţii economice care să constituie punctul de plecare a unei creşteri economice în perspectivă imediată.

Această analiză efectuată după patru ani de la aderarea României la Uniunea Europeană are acum importanţă, deoarece avem de plătit contribuţia la bugetul european şi vom putea accesa din fondurile alocate numai în măsura în care există proiecte concrete de interes şi pentru Uniunea Europeană.

7.5. Producţia industrială a înregistrat reduceri an de an

Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică la sfârşitul lunii iunie 2012 evidenţiază un proces de evoluţie sinuoasă a producţiei industriale, ce va continua şi după iunie 2012.

Cauzele care au condus la scăderea producţiei industriale sunt uşor de enumerat şi, în principiu, ar fi următoarele:


384

• începerea descentralizării fără nici un program concret de dezvoltare a fiecărei ramuri;

• ruperea relaţiilor cu CAER, prin destrămarea acestui organism în care România exporta o serie de produse industriale care, din punctul de vedere al condiţiilor teh-nice, făceau faţă nevoilor ţărilor membre;

• reducerea, până la desfiinţare, a relaţiilor în domeniul cooperării şi exportului de produse industriale ale Româ-niei cu ţările din lumea a treia, în special Africa, Asia şi America Latină;

• lipsa oricărui sprijin acordat industriei, lăsată la voia întâmplării, fără nici un program de finanţare, refinanţare sau retehnologizare;

• ruperea legăturilor, stabilite într-un interval de peste patru decenii, între ramurile producătoare pe orizontală, coordonate pe verticală;

• încercarea privatizării principalelor întreprinderi indus-triale, care însă s-a făcut haotic, fără nici un program adecvat;

• imposibilitatea obţinerii de credite bancare pe baza cărora aceste întreprinderi să-şi poată dezvolta un program de producţie;

• declinul, până la stopare, al tuturor investiţiilor centra-lizate, inclusiv al celor menite să menţină măcar nivelul de dezvoltare existent;

• ieşirea României de pe pieţele externe, chiar şi în domenii în care era recunoscută drept principala exportatoare (producţia de utilaj petrolier, tractoare, maşini şi utilaje, îngrăşăminte chimice, produse siderurgice, petrochimice, clorosodice, confecţii şi tricotaje etc.);

• lipsa oricărei coordonări în domeniul producţiei indus-triale la intern;

• privatizarea haotică nu a condus la înfiinţarea altor societăţi care să preia sarcinile de producţie ale fostelor întreprinderi de stat;


385

• scăderea dramatică a calităţii producţiei la întreprinderile de stat şi dimensionarea societăţilor comerciale care s-au înfiinţat fără a fi capabile de realizarea unei calităţi pentru export;

• degradarea fără precedent a potenţialului (tehnologie, instalaţii) care, în ultimii zece ani, nu a beneficiat de nici un fel de asistenţă tehnică, procese de îmbunătăţire etc;

• efectele dezastruoase ale crizei economico-financiare în contextul în care nu s-au întreprins şi măsuri de stabilizare şi creştere a producţiei industriale prin investiţii şi accesări de fonduri europene.

Noi cunoaştem aceste cauze care au condus la transformarea industriei româneşti într-o „grămadă de fiare vechi“, aşa cum a şi pronosticat un distins politician la începutul anilor ’90.

Să vedem în această apreciere de atunci că aşa s-a dorit sau lucrurile au evoluat haotic?!?

Important este de răspuns că în nici o perioadă de guvernare de până în 2000 nu a existat un program concret care să se refere la tehnologizare, la menţinerea capacităţii de producţie în industrie la un nivel cât de cât acceptabil.

Dacă avem în vedere ponderea scăzută a produselor industriale în livrările la export, concluzia ce se impune, fără drept de tăgadă, este aceea că industria României continuă să se zvârcolească într-o stare din care va ieşi cu greu în perioada următoare.

Ea s-ar putea stabiliza la un nivel de nedezvoltare, având în vedere ponderea redusă pe care o mai reprezintă industria, prin producţia pe care o realizează în prezent faţă de ceea ce realiza în anul 1989.

Desigur, aceste alegaţii pot fi adevărate, dar, pentru a produce ceea ce trebuie să se vândă sau să se exporte, ar trebui ca nivelul calitativ să fie cel acceptat, România să îşi selecţioneze un număr de domenii ale producţiei industriale în care să mai producă şi să exporte şi, în final, să existe surse accesibile pentru cei care doresc să dezvolte această industrie, posibilitatea acestora de a apela la credite pentru investiţii şi producţie.


386

Acest fapt ar putea fi interpretat ca un semnal de alarmă fals sau ca depăşind cadrul de analiză, în contextul în care se vorbeşte tot mai des de necesitatea de a produce numai ceea ce se poate vinde sau exporta.

Mai presus de acestea, trebuia ca după ce procesul de privatizare, în linii mari s-a terminat să avem în vedere ca fiscalitatea să fie de natură a-i îndemna pe investitorii străini şi autohtoni să-şi utilizeze resursele financiare de care dispun pentru dezvoltarea de activităţi industriale care, să fie competitive din punctul de vedere calitativ şi al preţurilor.

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, referindu-se la situaţia economică din România, a lansat o formulă cu semnificaţie „magică“: SET, adică siguranţă, eficienţă şi transparenţă. Se evidenţia, clar, ideea că numai prin legiferare fără echivoc, garanţii şi transparenţă, investiţiile străine pe bază de proiect pot fi eficiente şi atrase în România. Or anii 2009 - 2012 au evidenţiat tocmai contrariul, înregistrându-se niveluri foarte reduse ale investiţiilor străine directe (3512,6 milioane euro în 2009, 3914,4 milioane euro în 2010, 3329,4 milioane euro în 2011 şi 2.856,4 milioane euro în 2012 și 1.066 miliarde euro în prima jumătate a anului 2013. Fără un plan strategic de dezvoltare a industriei, putând vorbi de „a doua industrializare a României” după abandonarea „fiarelor vechi” deţinute în 1990 (afirmaţia total nepotrivită şi instigatoare la distrugere aparţine primului premier al României, de după 1989), nu putem vorbi de redresarea competitivă a măcar unor ramuri ale industriei româneşti. În prezent, la Bruxelles se discută despre relansarea industriei competitive europene, sub deviza „Europa are nevoie de industrie, industria are nevoie de Europa”, să încercăm să nu rămânem în afara acestui proiect european şi să aplicăm sloganul „România are nevoie de industrie dacă doreşte ca Europa să aibă nevoie şi de România”. Aceasta trebuie să se realizeze pe baze competitive care să asigure specializarea ţării noastre, aceasta fiind singura cale de a intra în colaborarea intereuropeană şi a ramâne ca un partener potenţial/necesar.

Capitolul 8

��

Evoluţii oscilante în agricultură

8.1. Date de prezentare generală

Pentru România, agricultura a reprezentat întotdeauna o ramură principală a economiei naţionale, cu o pondere însemnată la producerea venitului naţional şi a Produsului Intern Brut.

Odinioară, ţara noastră era considerată „grânarul Europei“, şi aceasta atât în virtutea cantităţii de cereale (în speţă grâu) produse anual, cât şi a calităţii producţiei realizate.

Chiar şi în perioada dezvoltării „coloşilor“ industriali – despre care nu este cazul să insist în acest material –, agricultura, în ciuda practicii „producţiilor record“, a continuat să se afle, în termeni reali, în centrul atenţiei factorilor de răspundere.

Producţia agricolă a reprezentat întotdeauna o rezervă impor-tantă, care, prin valorificare la export, a adus sume considerabile în valuta liber convertibilă, contribuind astfel la echilibrarea atât a balanţei comerciale, cât şi a celei de plăţi externe.

Atât prin suprafaţa sa agricolă, de circa 14.746,4 mii hectare, cât şi prin calitatea solului şi a celorlalte condiţii pedoclimatice, România se situează pe un loc de frunte în Europa.

Înainte de 1990, în zonele cu teren agricol, mai ales arabil, exista şi funcţiona un sistem de irigaţii bine articulat, de care nu dispuneau multe ţări a căror economie avea un pronunţat caracter agricol.

În plus, pentru a se asigura un cadru adecvat al realizării în condiţii de siguranţă a unor producţii agricole constant bune, industria românească producătoare de maşini, unelte, îngrăşăminte, pesticide, insecticide etc. căpătase o dezvoltare corespunzătoare.


388

În acest fel, agricultura dispunea de condiţiile necesare – naturale şi de înzestrare/organizare de profil – pentru a înregistra o evoluţie pozitivă.

Se cunoaşte că, în numeroase ocazii, agricultura a beneficiat şi de sprijin guvernamental (subvenţii, credite foarte avantajoase, compensarea sau chiar anularea unora dintre datoriile sale), care a asigurat o „linişte optimă“ pentru România.

Singura latură a agriculturii care nu era în consonanţă cu toate condiţiile de care am amintit mai sus era cea a proprietăţii agricole.

După decembrie 1989, în România se creează cadrul care impune corelarea tuturor laturilor unei economii în tranziţie spre piaţa liberă. Începând cu acest moment deci, evoluţia spre economia de piaţă liberă în cadrul unui proces tranzitoriu impunea cu necesitate primatul, de jure şi de facto, al proprietăţii private, inclusiv în agricultură.

Acest proces nu trebuia însă realizat oricum. Din păcate, în procesul de înlocuire a vechilor forme de proprietate nu s-a luat nici o măsură de protecţie pentru sistemele naţionale, suficient de moderne, existente în agricultură, în ambele sectoare, vegetal şi animal.

Dimpotrivă, s-a mers, indiferent de cauze şi motivaţii, pe principiul „pământ doriţi, pământ luaţi, pământ mâncaţi“, care, acum, îşi arată „roadele“ dezastruoase.

Desigur, prin adoptarea Legii nr. 18/1991 (Legea fondului funciar), completată ulterior cu Legea nr. 1/2000 („Legea Lupu“) care s-a creat cadrul legislativ care a permis restituirea terenurilor către foştii proprietari şi descendenţii acestora. Dar obiectivul major al acestei legi a rămas doar un deziderat, atâta timp cât nu s-au luat şi alte măsuri legislative de natură să faciliteze noilor proprietari accesul la resursele necesare desfăşurării unei activităţi agricole cel puţin normale.

Din această cauză, agricultorii români au rămas doar cu satisfacţia morală de a fi redevenit proprietari, însă cu marea insatisfacţie de a nu putea exploata terenurile, astfel încât să-şi poată recupera cel puţin cheltuielile de producţie efectuate.


389

În acest context, producţia agricolă, cea vegetală şi cea animală au scăzut. Pe de altă parte, terenurile, fărâmiţate în loturi individuale, au fost lucrate neglijent sau superficial, după posi-bilităţile ţăranilor, înregistrându-se un pronunţat proces de degradare a acestora.

Precizez în context că, în condiţiile în care, sub efectul Legii nr. 18/1991, a intrat orice fel de categorie de terenuri, acelea care erau supuse unui proces de îmbunătăţire şi ameliorare funciară (combaterea alunecărilor, a eroziunii, desecări, împăduriri, protecţie faţă de factori naturali, ameliorarea solurilor neproductive sau slab productive etc.), ne mai beneficiind de respectivele programe, au continuat să se degradeze, ajungându-se, în unele cazuri, la situaţii greu de recuperat.

Mai mult decât atât, sunt foarte multe cazurile în care terenuri fertile au rămas nelucrate, degradându-se din punct de vedere calitativ, din cauza lipsei mijloacelor tehnice şi a resurselor la nivelul agricultorilor individuali.

Cu alte cuvinte, constatăm că din 1990 a început un proces de degradare a activităţii agricole, atât din punctul de vedere al suprafeţei totale în exploatare, aflată în proces de scădere, cât mai ales din punctul de vedere al calităţii, cu reflectare imediată în producţiile obţinute, tot mai reduse şi departe de parametrii calitativi normali.

Aceste efecte sunt determinate de fărâmiţarea suprafeţelor agricole, dispariţia posibilităţilor de utilizare a asolamentelor, reducerea, până la desfiinţare, a Agromec-urilor, distrugerea bazei tehnico-materiale necesare mecanizării, irigării şi chimizării agriculturii pe scară largă, concomitent cu practicarea unor preţuri deosebit de ridicate la mijloacele de producţie agricolă, material semincer, îngrăşăminte, inaccesibile practic marii majorităţi a proprietarilor agricoli individuali.

Acum, după aproape nouăsprezece ani de nechibzuinţă şi activitate haotică, se impune luarea de măsuri rapide de protejare şi revigorare a agriculturii, în condiţiile în care, pe ansamblu, economia naţională se află într-o profundă criză.

Subliniez că evoluţia economiei româneşti este afectată şi de criza generală în care se află în prezent economia SUA şi a ţărilor


390

europene (SUA se pare că, după războiul din Irak, reuşise să depăşească punctul critic al crizei mondiale), în primul rând a celor din jurul nostru, dar care se manifestă, de asemenea, şi pe plan mondial.

Este de neînţeles politica practicată în prezent în domeniul agricol, atâta timp cât o serie de ţări cu economie industrializată dezvoltată nu renunţă la menţinerea unei agriculturi moderne, de înaltă productivitate.

De exemplu, în Elveţia, deşi în marea lor majoritate produsele agricole se importă, populaţia este încurajată şi sprijinită financiar să cultive cereale şi să menţină la un nivel corespunzător plantaţii pomicole şi de viţă-de-vie. Şi în ţările comunitare se practică aceeaşi strategie de a menţine producţia agricolă, vegetală şi animală la un nivel ridicat.

În România, suprafaţa arabilă a scăzut în an de an, reducându-se în 2012 cu peste 7.315 hectare, iar plantaţiile pomiviticole s-au diminuat cu peste 8.314 hectare, comparativ cu 1997 (an în care a început reducerea suprafeţelor arabile şi pomiviticole).

Cauza acestei situaţii, departe de potenţialul agricol oferit de ţara noastră, se regăseşte în faptul că proprietarii individuali de terenuri agricole, fie nedispunând de mijloacele tehnice şi financiare necesare, fie dezamăgiţi de lipsa sprijinului primit, au cultivat suprafeţe mai mici cu grâu, secară, orz, orzoaică, mazăre pentru boabe, sfeclă de zahăr şi plante de nutreţ. Recoltele din 2011 au fost cele mai mari din ultimii 22 de ani, fiind ajutate de condiţiile climatice bune, dar calitatea s-a depreciat în mod continuu deoarece nu se mai aplică riguros agrotehnica modernă, numai că anul 2012 a fost cel cu cea mai cruntă secetă care şi-a pus amprenta pe producţia agricolă vegetală şi chiar cea animală, La finalul anului 2012, agricultura a fost cea care a afectat nivelul înregistrat de PIB spre cifrele cele mai reduse de de după 1990. În antiteză cu această situaţie, anul 2013 a marcat o contribuţie semnificativă a agriculturii la realizarea PIB.


391

8.2. Producţia din sectorul vegetal

În anul 2011, comparativ cu anul 2010, producţia vegetală la cereale boabe a crescut sub influenţa situaţiei climatice pozitive. În ultimii ani productivitatea din sectorul vegetal a scăzut, excepţie făcând anul 2011. În 2012 producţia pe total a scăzut sub impactul negativ al secetei. În 2013 s-a înregistrat un reviriment substanţial ca urmare al unui an agricol foarte bun.

Scăderea are la bază, în primul rând, scăderea suprafeţelor cultivate, la toate categoriile de cereale. Ca urmare fie a inundaţiilor, fie a imposibilităţii efectuării irigaţiilor (graba cu care a fost distrus sistemul naţional de irigaţii îşi spune acum cuvântul), s-a ajuns la obţinerea unor recolte medii la hectar sub rodnicia solurilor din ţara noastră. Eficienţa în agricultură a fost mai bună, dar cu toate acestea au fost rare cazurile când s-au acoperit cheltuielile agricole cu sumele încasate din valorificarea producţiei obţinute.

Structura valorii produc ţiei ramurii agricole în 2013

30,80%

66,30%

2,90%

Producţia vegetală Producţia animală Servicii agricole


Structura suprafeţei arabile în anul 2013

87,20%

12,80%

Suprafaţa cultivată Suprafaţa rămasă neînsămânţată

Sursa de date: MAPDR


392

Teritorial, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, rezultă că scăderi ale suprafeţelor cultivate cu cereale de toamnă în anul 2009/2010 s-au înregistrat în judeţe cum sunt Constanţa, Timiş, Tulcea, Giurgiu, Teleorman, Brăila, Dolj, cu condiţii foarte bune pentru agricultură. Precizez că datele prezentate se referă numai la scăderile înregistrate la culturile de grâu şi secară. Creşterile suprafeţelor cultivate cu alte plante nu au acoperit scăderile prezentate, ceea ce conduce la concluzia că au rămas importante suprafeţe de teren agricol nelucrate.

Producţia medie realizată la cereale păioase şi rapi ţă, în anii 2002-2013

- mii tone - Cultura 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013*

Grâu, secară şi triticale

4464,1 2515,9 7968,4 7483,8 5633,2 3146,8 7313,2 5287,1 5975,1 5862,0 4877,2 5914,1

Orz de toamnă 663,9 236,2 783,4 579,6 337,1 231,9 577,1 569,2 571,3 759,0 498,1 763,2

Orzoaică de toamnă

183,0 48,8 205,8 123,6 103,7 106,6 230,9 254,6 260,5 310,2 201,9 312,4

Orzoaică de primăvară

313,5 255,9 478,6 376,0 332,2 192,9 401,4 320,8 371,4 155,1 170,6 370,2

Ovăz 327,4 323,1 447,1 377,5 346,9 251,6 382,0 267,7 260,7 81,0 176,0 265,3

Rapiţă pentru ulei

35,9 8,1 98,7 147,6 175,1 361,5 673,0 573,5 623,4 748,6 146,5 657,3

Sursa de date: MAPDR *) date provizorii la 30.10.2013

Pentru a evidenţia evoluţia activităţii agricole din România în

anul 2013 este suficient să mai subliniem faptul că în octombrie 2013 se realizaseră 69,7% din totalul arăturilor preconizate. În sectorul agricol privat, aceste arături s-au efectuat în proporţie de 79,5% din suprafaţa totală.

8.3. Producţia din sectorul zootehnic

Efectivele de animale au înregistrat scăderi în sectorul bovine şi porcine, ajungând în 2011 la 2,435 milioane bovine, respectiv 5,691 milioane porcine, dar creşteri în sectorul ovine şi caprine, unde


393

s-au înregistrat 10,155 milioane capete. Anii 2012 şi 2013 nu au evidenţia mutaţii spectaculoase în evoluţia şeptelului.

În 2013, sectorul privat deţine 98,5% din efectivele de ovine şi caprine, 97,8%, din efectivele de bovine şi 88,2% din cel de porcine.

Situaţia este nesatisfăcătoare, dacă avem în vedere faptul că, la nivelul gospodăriilor populaţiei care deţin practic ponderea în sectorul zootehnic, efectivele rămân la un nivel scăzut la toate speciile de animale.

Pentru a avea o imagine mai realistă asupra nivelului sectorului, mai precizez că în perioada decembrie şi chiar ianuarie nivelul sacrificărilor, la toate categoriile de animale, a fost superior anilor anteriori.

Din cauza posibilităţilor de furajare necorespunzătoare, în sectorul zootehnic s-au înregistrat în anul 2013 producţii medii atât în sectorul de stat, cât şi în cel privat, sub nivelurile cunoscute în deceniile 8 şi 9 ale secolului XX.

Ca urmare a acestei evoluţii şi a producţiilor medii foarte reduse, producţia animalieră totală a scăzut de la an la an, ajungându-se ca şi în 2011 să se înregistreze producţii mici, deşi înregistrăm o modificare a sensului curbei evolutive în 2012 și primele zece luni ale anului 2013.

Chiar dacă s-au emis mai multe ipoteze, poate de domeniul fabulaţiei, persistă totuşi ideea referitoare la „cum de a ajuns România o insulă epidemiologică în oceanul ţărilor vecine liniştite şi respectate”. Răspunsul îl vom afla mai târziu, dar în mod cert va fi unul ameţitor.

8.4. De ce este agricultura în impas?

Datele mai sus prezentate evidenţiază un tablou sumbru al evoluţiei agriculturii din ţara noastră. Este evident faptul că, pe fondul actualei crize economice, recoltele ce se obţin nu pot acoperi nivelul cheltuielilor de producţie. Efectul imediat al acestei situaţii va fi reducerea suprafeţelor agricole cultivate şi a efectivelor de animale. În aceste condiţii, România, ţară cu un mare potenţial


394

agricol, este dependentă de importuri la produsele agricole de bază. Subvenţiile funcţionează anapoda, iar după intrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, agricultura va beneficia de sprijin numai pentru producţia medie din ultimii cinci ani „preaderare“, adică aproape 30-35% din capacitatea de altădată a producţiei agricole. Poate fi pozitiv doar faptul că „vom avea agricultură ecologică“, aşa cum se cere în documentele de aderare.

Dacă a devenit evident faptul că există suficient de multe interese externe, de natură cel puţin economică, ce acţionează în sensul prăbuşirii agriculturii româneşti, consider că nu aceeaşi poziţie trebuie adoptată şi de autorităţile din ţara noastră. Dimpotrivă, pornind de la postulatul că agricultura trebuie să rămână una dintre ramurile de bază ale producţiei materiale, se impun măsuri urgente de stopare a declinului, de salvare şi revigorare a acesteia, obiectiv care nu poate fi sub nici o formă atins prin aplicarea în continuare a unor măsuri similare, date fiind rezultatele înregistrate ca urmare a privatizării „de dragul privatizării“ şi lipsei unor programe reale şi substanţiale de sprijinire a acestui sector. Am în vedere, în acest sens, marea preocupare manifestată mai ales în perioada 1999-2000, pe linia „lichidării“ fostelor IAS, în fapt, ultimele nuclee ce mai puteau produce în condiţii agrotehnice, cât de cât rezonabile, în contextul unei politici economice adecvate sectorului agricol, vizând salvarea şi revigorarea reală a acestuia.

În aceste condiţii, pentru agricultura românească nu modifi-carea Legii nr. 18/1991, în sensul măririi suprafeţelor cu care se pot împroprietări anumite persoane, este prioritară, întrucât, atât timp cât pământul va rămâne nelucrat, deţinerea titlului de proprietate asupra terenului agricol de către o persoană sau alta nu mai are nici o relevanţă sub aspect economic.

Prioritare ar fi acele măsuri care, conducând la o relansare reală a economiei româneşti în ansamblu, să permită manifestarea normală a legităţilor economiei de piaţă şi, în primul rând, manifestarea unui raport corect între cerere şi ofertă. Numai într-un astfel de context, măsurile specifice de stimulare şi dezvoltare a sectorului agricol ar conduce la obţinerea de rezultate remuneratorii care, alături de iubirea ancestrală pentru pământ, să motiveze


395

producătorul agricol şi să consolideze importanţa vitală a acestui sector în ansamblul economiei naţionale.

Desigur, astfel de măsuri reale de relansare economică sunt totalmente străine de lipsa de conţinut economic a unor fenomene, fetişizate prin jocul indicatorilor şi indicilor statistici.

De exemplu, rata inflaţiei este uneori artificial redusă şi pentru faptul că sursele financiare ale populaţiei sunt extrem de reduse. De aceea, preţurile principalelor produse ce stau la baza calculului „indicelui preţului de consum al populaţiei“ nu s-au modificat în funcţie de raportul cerere – ofertă, ci în funcţie de raportul ofertă – surse financiare disponibile la populaţie. Evident, în acest al doilea binom sursele financiare fiind foarte reduse şi cerinţele normale de trai ale populaţiei neputând fi satisfăcute pe deplin, cererea de consum – redusă, în consecinţă – a determinat menţinerea nivelului unor preţuri şi, în unele cazuri, chiar o uşoară reducere a acestora.

În sectorul agricol, edificator în acest sens a fost preţul grâului realizat pe piaţă în anul 2005-2013 care, deşi s-a situat sub nivelul cheltuielilor de producţie ale agricultorilor, care se văd constrânşi să reducă suprafeţele cultivate sau să înstrăineze terenurile aflate în proprietate la preţuri de nimic, a fost deosebit de mare pentru producătorii din industria morăritului şi panificaţiei. S-a recurs la importuri de grâu la preţuri speculative, ceea ce a afectat piaţa internă, determinând creşterea preţurilor. În prezent există întârzieri în definitivarea proiectelor şi măsurilor cerute de Uniunea Europeană pentru ca agricultorii români să primească sprijinul financiar în domeniul producţiei agricole. De asemenea, o serie de măsuri cerute în realizarea producţiei agricole tradiţionale nu vor fi îndeplinite şi de aceea acest sector va scădea cantitativ.

Concluzionând, putem aprecia că agricultura, una dintre principalele ramuri ale economiei naţionale, aceea care, cu nu prea mulţi ani în urmă, contribuia la realizarea exporturilor româneşti, a ajuns în anul 2010 la un nivel foarte scăzut. Anul 2013, când nu s-au mai repetat condiţiile meteorologice, a înregistrat o reabilitare a agriculturii, ca suprafață lucrată, subvenții acordate și recolte realizate.


396

8.5. Pârghii neutilizate sau scăpate de sub control

În ţara ce realiza recolte care, chiar dacă nu erau „record“, erau constant bune, agricultura a ajuns acum la „performanţe“ foarte slabe. Facem această incursiune, deşi după intrarea în Uniunea Europeană datele sunt altele, pentru a constata că la această situaţie s-a ajuns din cauza neglijării agriculturii în cei douăzeci şi trei de ani de după 1990.

În acest domeniu de activitate nu se mai poate vorbi despre realizarea unor producţii în condiţii, cel puţin, medii. Lipseşte, cu desăvârşire, în cea mai mare parte a ţării, posibilitatea utilizării irigaţiilor. S-a diminuat la maximum administrarea îngrăşămintelor chimice, a insecticidelor şi pesticidelor. Lucrările agricole se desfăşoară cu mare greutate, deoarece, pe de o parte, lipsesc maşinile şi uneltele agricole, chiar şi cele normale, ca să nu mai vorbim de cele perfecţionate, iar pe de altă parte, suprafeţele agricole s-au fărâmiţat foarte mult.

Era de aşteptat ca, în urma numeroaselor semnale care s-au exprimat, să se treacă neîntârziat la luarea unor măsuri de natură să stabilizeze situaţia şi să creeze perspectiva dezvoltării viitoare a agriculturii.

Agricultura continuă însă să se confrunte cu mari rămâneri în urmă, din toate punctele de vedere. Dacă anul 2011 a fost unul de excepţie pentru agricultură, din punctul de vedere al condiţiilor climatice, seceta prelungită din perioada iulie-octombrie a făcut ca suprafaţa cultivată cu cereale păioase de toamnă să fie foarte mică, iar prelucrarea terenului prin arături să fie cea mai mică din ultimii zece ani.

În aceste condiţii, era greu de anticipat că în primăvara anului 2012, cu o dotare modestă, nu s-a putut recupera rămânerea în urmă înregistrată la culturile de câmp, deocamdată cele de toamnă, cu rezultate slabe. Iată efectul practic al distrugerii în perioada 1990-1992 a sistemului naţional de irigaţii şi odată cu acesta a capacităţii de fertilizare, chimizare şi mecanizare a agriculturii.

Demn de semnalat este şi faptul că din cauza bâlbâielilor în ceea ce priveşte subvenţionarea preluării şi depozitării grâului şi a


397

altor cereale de la populaţie, în prezent, cea mai mare cantitate din recolta anului 2011 a rămas la micii producători (despre recolta din 2012, în condiţiile precare ce au condus la recolte reduse şi slabe din punct de vedere calitativ nici nu merită să ne ocupăm prea mult). În 2013 s-a obținut o recoltă superioară, care a suferit la capitolul calitate, dar s-a depozitat și asigură rezervele de care România are nevoie. Această situaţie a fost agravată şi de faptul că depozitarea cerealelor la aceştia se face în condiţii necorespunzătoare, context în care au apărut dăunători de depozit, care vor afecta calitatea.

Esenţial este şi faptul că şi în perioada 2007-2013 însămânţarea cu cereale de toamnă s-a efectuat, în cea mai mare parte, cu sămânţă neselecţionată şi, mai ales, netratată împotriva dăunătorilor de câmp. La acest capitol trebuie amintit şi faptul că prin proasta organizare a agriculturii s-au accesat numai în mică măsură fondurile pentru agricultură puse la dispoziţie de Uniunea Europeană.

Situaţia este dificilă dacă avem în vedere recoltele realizate şi mai ales condiţiile agrotehnice. Este clar că subvenţionarea agriculturii nu a produs efectele dorite, fiind şi mai dificil să accesăm fonduri europene.

Din cauza modului în care au fost alocate subvenţiile, a fost dificil pentru micii producători să găsească sursele financiare necesare în vederea realizării de culturi după criterii şi metode agrotehnice normale.

Desigur, mai sunt multe de adăugat, dar apreciez că problemele sus-menţionate sunt semnale suficiente pentru guvern, care trebuie să aibă în vedere pregătirea condiţiilor pentru recoltele anilor viitori.

Mai clar, o astfel de analiză trebuie să aibă în vedere şi următoarele aspecte:

• soiurile au degenerat foarte mult, deoarece nu s-a mai utilizat material semincer selecţionat;

• neexistând subvenţii, problema aplicării îngrăşămintelor, insecticidelor, fungicidelor este în suferinţă;


398

• achiziţionarea recoltei de la producători s-a făcut greu în lipsa fondurilor centralizate, cel puţin pentru rezerva de stat.

Se pune problema ca în perioada ce ne desparte de campania agricolă de toamnă să se inventarieze situaţia la zi din agricultură şi să se întreprindă măsurile necesare vizând asigurarea, în continuare, a condiţiilor necesare pentru anul agricol 2013-2014.

În condiţii asemănătoare s-a desfăşurat activitatea în ultimii 20 de ani şi în domeniul pomiculturii şi viticulturii.

O serie de plantaţii pomicole şi viticole au degenerat din cauza întreţinerii necorespunzătoare. De asemenea, gradul de îmbătrânire a acestor plantaţii este suficient de mare, cu efecte dure în perioada următoare, în contextul în care nu s-au mai realizat plantaţii noi. Pe de altă parte, nivelul de întreţinere şi îngrijire a plantaţiilor a fost deficitar, situaţie în care multe dintre acestea au fost scoase din producţie, iar cele care au rămas produc în mod aleatoriu, în funcţie de minima îngrijire care se acordă.

De aceea, se pune problema revizuirii la nivel naţional a situaţiei plantaţiilor pomi-viticole, concomitent cu gândirea acelor măsuri care să asigure cel puţin conservarea acestora la nivelul existent şi, în perspectivă, să prevadă măsuri de înlocuire a acestor plantaţii cu altele noi.

În ceea ce priveşte dotarea agriculturii, trebuie subliniat faptul că, an de an, maşinile şi utilajele existente au „îmbătrânit“ din punct de vedere fizic şi moral, fără perspectiva înlocuirii lor. Astfel, maşinile şi utilajele agricole au trecut de la agromec-uri la persoane fizice sau, la nivelul agromec-urilor, au ajuns într-o stare fizică ce le face greu de utilizat.

La capitolul tractoare, combine şi alte maşini agricole, situaţia este asemănătoare, uzinele „Tractorul“ Braşov şi „Semănătoarea“ Bucureşti – unităţi specializate în producerea de utilaje agricole – şi-au închis porţile din cauza imposibilităţii de a produce şi a desface ritmic şi eficient.

Se impune, în continuare, luarea unor măsuri atât de finanţare a activităţii de producţie a acestor societăţi, cât şi de sprijinire a


399

producătorilor individuali, asociaţiilor şi societăţilor agricole în vederea achiziţionării, pe bază de credite ieftine sau pe bază de leasing, a unor utilaje noi.

Fără asemenea măsuri, în perspectivă, se întrevede creşterea procentului populaţiei ţării care nu va mai consuma pâine din reţeaua comercială, fiind nevoită să-şi producă singură acest aliment. Sau, de ce nu, să consumăm acest produs al hranei zilnice din import, care în mod clar este departe de criteriile ecologice.

Situaţia nu este diferită nici în ceea ce priveşte sectorul producţiei animaliere. Lichidarea complexurilor zootehnice anima-liere a condus la scăderea producţiei de carne. Pe de altă parte, lipsa de subvenţii pentru crescătorii români de animale a condus la situaţia nefirească de a se consuma o gamă largă de astfel de produse din import, pe fondul neglijării complete a acestui sector din ţara noastră.

Şi în perioada 1990-2013, România s-a confruntat cu un proces de scădere continuă a efectivelor la unele specii de animale. Acest fenomen a continuat, astfel încât efectivele de animale au scăzut atât în sectorul public şi mixt, cât şi în cel privat.

Dacă avem în vedere situaţiile deosebite cu care se confruntă crescătorii de animale, este greu de imaginat că în anul 2014 se pot înregistra schimbări pozitive deosebite, mai ales în condiţiile ce trebuie respectate după aderarea la Uniunea Europeană.

De aceea, este important ca în acest domeniu să se acorde atenţie condiţiilor de reproducţie, de creştere şi de îngrijire a animalelor.

Frecvent, au loc îmbolnăviri la animale, uneori având caracter de epidemie şi, în cazul în care nu se vor întreprinde măsuri de subvenţionare a tratamentelor, acest domeniu de activitate poate fi crunt lovit de efectul acestui fenomen. O atenţie sporită trebuie acordată modului în care societăţile comerciale specializate în prelucrarea produselor agroalimentare de natură animalieră, deoarece acestea au fost obligate, ca din 2011 să se alinieze integral standardelor sanitar-veterinare impuse de Uniunea Europeană. Se pare că un procent însemnat dintre acestea se vor lichida, deoarece nu au avut posibilităţi de aliniere la aceste cerinţe comunitare. Este de dorit ca românii să înţeleagă faptul că aderarea la Uniunea


400

Europeană înseamnă şi costuri, aş îndrăzni să le numesc „uriaşe“ pentru ţara noastră. Am în vedere situaţia generală, nu numai aspectul semnalat mai sus.

8.6. Unele direcţii prioritare de acţiune

În cele prezentate până acum nu am dorit să fac un necrolog al agriculturii româneşti, ci am evidenţiat tabloul real al acestei ramuri a economiei naţionale, cu speranţa că aceia de care depinde evoluţia viitoare a acesteia vor lua, neîntârziat, măsurile ce se impun.

Printre acestea, unele deja în derulare, sugerez şi următoarele: • finalizarea urgentă a agenţilor pentru subvenţionarea

agriculturii; • constituirea fondurilor necesare „creditului agricol“ din

care să se direcţioneze exclusiv pentru producţia din această ramură, care să fie acordat producătorilor agricoli cu dobândă mică şi perioadă de graţie rezonabilă (unul-doi ani);

• vânzarea pe credit cu dobândă subvenţionată sau în leasing a tractoarelor şi a altor maşini şi utilaje agricole;

• preluarea de către stat a producţiilor agricole de la ţărani şi efectuarea de plăţi anticipate pentru acestea;

• încurajarea şi subvenţionarea producţiei agricole pentru export;

• vânzarea pe credit sau în compensaţie a îngrăşămintelor chimice, insecticidelor, erbicidelor, pesticidelor şi fungi-cidelor şi influenţarea ţăranilor să le aplice în mod cores-punzător;

• constituirea şi sprijinirea dezvoltării suprafeţelor (lotu-rilor) de teren de circa 50-200 de hectare, ce pot fi lucrate în condiţii eficiente;

• crearea de centre care să acorde asistenţă de specialitate gratuită sau ieftină proprietarilor agricoli;


401

• menţinerea, dezvoltarea şi dotarea corespunzătoare a unor societăţi comerciale rurale, de tipul Agromec, care pot să efectueze lucrările agricole la tarife controlabile;

• luarea unor măsuri de îmbunătăţire a dotării cu maşini şi utilaje agricole a societăţilor specializate şi a asociaţiilor agricole;

• oferirea de condiţii avantajoase (subvenţionarea) pentru procurarea de material semincer şi de reproducţie de calitate, care să conducă la stoparea degradării soiurilor de plante şi a raselor de animale;

• introducerea sistemului de tratament la animale, gratuit sau cel puţin subvenţionat;

• pregătirea condiţiilor pentru subvenţionarea producţiei agricole în domeniul culturii plantelor şi creşterii anima-lelor, astfel încât să se asigure o minimă profitabilitate pentru producătorii agricoli;

• crearea condiţiilor pentru regenerarea plantaţiilor pomi-cole şi viticole, astfel încât să se stopeze procesul de degenerare accelerată a acestora;

• nu în ultimul rând, reconsiderarea politicilor de îmbună-tăţiri funciare, ameliorare a solului şi protecţie a mediu-lui, cu adoptarea de programe de urgenţă adecvate, vizând atât refacerea sistemelor de irigaţii naţionale şi locale, cât şi stoparea proceselor de degradare a solului sub diferite forme;

• regenerarea activităţii din sectorul animalier şi de prelu-crare a produselor agroalimentare în strânsă concordanţă cu cerinţele cuprinse în programul de aderare la Uniunea Europeană.

Desigur, cele de mai sus sunt numai câteva direcţii în care trebuie să se acţioneze energic pe baza programului guvernamental de sprijinire a redresării şi dezvoltării agriculturii din România, pentru a se preveni un dezastru naţional, înainte ca actualul trend să devină ireversibil.


402

În acest capitol m-am referit numai la principalele activităţi din agricultură (cultura plantelor de câmp şi creşterea animalelor), fără a pătrunde prea adânc şi în ceea ce se întâmplă în pomicultură, viticultură, legumicultură etc.

Concluzia este însă una singură: în toate aceste sectoare încă mai domnesc haosul, deznădejdea şi pericolul degenerării până la anihilare sau reducerea la un nivel nesemnificativ al acestora.

Şi în ceea ce priveşte silvicultura, situaţia este aceeaşi, dacă nu chiar mai gravă, pe termen lung.

S-au defrişat, fără discernământ, imense suprafeţe de păduri, în timp ce plantările noi sunt sporadice. „Legea Lupu” este un pericol pentru pădure, fiind posibil ca, după sub efectul crizei, să se facă noi defrişări iraţionale, cu efect imediat asupra echilibrului ecologic din ţara noastră.

Pe fondul adâncirii crizei economico financiare mondiale şi europene, cu efecte adânci în economia României, se impune ca agriculturii să i se acorde prioritate, mai ales prin utilizarea eficientă a finanţării europene nerambursabile pentru mediul rural.

Capitolul 9

��

Construcţiile şi transporturile stagnează


În condiţiile economiei româneşti, aflată în tranziţie către economia de piaţă, construcţiile şi transportul continuă să ocupe un loc semnificativ pe ansamblul economiei naţionale.

Având în vedere procesul pe care îl traversează economia în ţara noastră în prezent, este normal ca ponderea acestor activităţi, mai ales în domeniul construcţiilor, să se deplaseze în sfera sectorului privat şi al populaţiei. În aceste condiţii, sectorul de stat şi-a restrâns activitatea în construcţii, ceea ce are ca efect şi reducerea contribuţiei acestei ramuri la realizarea PIB.

Un element negativ în activităţile de construcţii şi transporturi îl reprezintă faptul că investiţiile în aceste domenii s-au diminuat, de la un an la altul, până în 2000, iar în perioada 2001-iunie 2013 s-au menţinut încă la un nivel insuficient.

În perioada 2010-iunie 2013 scăderea investiţiilor a fost deosebit de pronunţată, în trimestrele II (70,3%), III (69,4%), IV (60,1%) din 2010 fiind la nivelele prezentate, faţă de 2009, trimestre comparabile. Şi în 2011 și 2012 s-au confirmat reducerile faţă de trimestrele comparabile din anii precedenți.

În ceea ce priveşte activitatea în construcţii, este de semnalat că investiţii începute înainte de anul 1990 nu au fost continuate şi nici nu au fost valorificate integral prin scoaterea la privatizare.


404

De aceea, în multe cazuri, valoarea practică a lucrărilor deja executate s-a diminuat, iar procesul de continuare a acestora a impus, de cele mai multe ori, lucrări suplimentare ce au condus la creşterea costurilor de producţie.

Lucrările de construcţii preluate de societăţile comerciale cu capital privat au fost unele puse în conservare, iar acolo unde s-a continuat activitatea ritmul a fost lent.

Toate acestea s-au petrecut pe fondul unei acute lipse de locuinţe pentru populaţie. Cele mai multe dintre aceste blocuri, înainte de 1990, s-au privatizat în condiţii curioase, neexistând o politică prea clară în domeniu.

Să sperăm că guvernul va face ceva concret, astfel încât acestui sector de activitate să i se acorde importanţa cuvenită.

Desigur, în ultimii ani (2001-2013), s-a lansat programul de construcţii de locuinţe pentru populaţie, dar acestea, realizate prin credit ipotecar, nu sunt accesibile tocmai acelora care au mare nevoie (cuplurile tinere, salariaţii cu venituri modeste etc.).

Dacă anul 2008 a reprezentat un „bum” al investiţiilor, mai ales private, în construcţii, criza, declanşată brutal, a lovit cel mai puternic acest sector.

Creditele ipotecare, sursa principală de finanţare, a condus la creşterea preţului construcţiilor (locuinţelor) şi paradoxal, imposibilitatea vânzării la nivelul costurilor.

9.2. Rezultatele din domeniul construcţiilor

În perioada de după anul 1990, această activitate s-a realizat, într-un proces treptat, de către societăţile comerciale cu capital privat.

În întreaga perioadă, din 1990 şi până în prezent, s-a realizat o compensare a reducerii volumului de lucrări de către stat, prin ritmul susţinut în care populaţia a realizat construcţii.


405

Indicii investi ţiilor realizate şi ai lucrărilor de construcţii Trimestrul corespunzător din anul precedent=100

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013 Din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică se

constată că, în anul 2013, valoarea lucrărilor de construcţii a crescut, în cifre reale, faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

Investiţiile realizate în economia naţională pe elemente de structură în perioada 1.I-

30.VI.2013



406

Lucrările de investiţii efectuate în 2011 au manifestat scăderi faţă de 2010. Scăderile au fost de -6,5% în trimestrul I, -3,7% în trimestrul II.

În 2012-2013 s-a evidenţiat o tendinţă de reducerea tuturor cheltuielilor. Indicii investi ţiilor realizate în economia naţională pe elemente

de structură În % faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent Indicatorul Anii

trim.I trim.II trim.III trim.IV Investiţii - total 2008 134,3 130,2 123,2 102,3 2009 102,7 70,3 69,4 60,1 2010 72,0 93,0 82,9 94,7 2011 96,3 93,5 115,6 122,1 2012 119,3 117,6 115,0 105,0 2013 100,31) 95,82) din total, pe elemente de

structură:

- construcţii noi 2008 132,5 134,8 127,8 107,3 2009 106,6 91,4 81,4 77,4 2010 70,6 83,2 77,9 89,0 2011 93,4 91,5 104,3 114,5 2012 119,5 115,8 106,7 93,3 2013 85,31) 81,42) - utilaje (total) 2008 134,7 123,9 114,4 103,6

2009 95,0 46,7 56,3 42,9 2010 96,2 95,4 135,9 135,4 2011 96,2 95,4 135,9 135,4 2012 118,7 124,8 127,1 115,9 2013 115,71) 114,92)

- alte cheltuieli *P

)P 2008 146,7 149,9 136,3 78,9

2009 121,6 95,7 51,4 73,0 2010 82,2 109,7 95,4 93,3 2011 103,4 83,9 109,6 112,6 2012 107,5 94,6 102,6 111,2 2013 103.71) 107.82)

* Sunt cuprinse cheltuielile efectuate pentru lucrări geologice şi de foraj, plantaţii de vii, pomi, împăduriri, cumpărări de animale, achiziţionarea obiectelor de inventar gospodaresc de natura mijloacelor fixe etc., la sfârşitul fiecărui trimestru raportat.

1) Date rectificate 2) Date provizorii Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013


407

În perioada analizată, investiţiile pentru utilaje şi construcţii au fost superioare. Investiţiile agenţilor economici cu capital privat şi ale populaţiei au reprezentat în 2013, 69,8% din total (vezi graficul următor).

Investiţiile realizate în economia naţională pe forme de proprietate şi pe elemente de structură în 2013


Lucrările totale de construcţii pe elemente de structură şi pe tipuri de construcţii au cunoscut o dinamică oscilantă. Ritmuri accelerate de creştere s-au înregistrat şi la lucrările de construcţii noi, lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente. Datele sunt prezentate în tabelul următor.

Indicii lucr ărilor de construcţii pe elemente de structură şi pe tipuri de construcţii

-serie brută – luna corespunzătoare din anul precedent = 100

Indicator 2012 2013


31.VII 2012 Lucrări de construcţii – total 97,3 107,5 94,0 96,2 102,3 89,8 90,8 94,2 100,2 88,9 90,1 99,8 115,4 97,8

din total, pe elemente de structură: - lucrări de

construcţii noi 100,2 116,2 107,5 95,1 104,9 91,3 83,2 75,9 95,7 78,6 79,5 92,9 106,9 88,2

- lucrări de reparaţii capitale 95,8 96,4 58,0 119,9 94,2 91,9 150,2 198,5 116,8 118,1 124,1 111,7 138,4 129,0

- lucrări de întreţinere şi reparaţii curente 90,1 89,8 81,6 87,6 99,6 85,0 94,8 133,0 105,8 109,3 108,1 113,8 130,7 114,2

din total, pe


408

luna corespunzătoare din anul precedent = 100 Indicator 2012 2013


31.VII 2012 tipuri de construcţii: - clădiri 83,9 83,4 97,6 119,2 104,6 111,6 101,5 129,0 94,9 92,5 84,7 98,3 124,9 102,1din care:

- clădiri rezidenţiale 76,5 77,5 101,9 120,6 79,3 70,5 108,4 180,8 93,5 89,0 78,4 89,2 155,3 108,1- clădiri nerezidenţiale 86,9 85,6 95,9 118,6 119,1 131,3 99,5 110,9 95,5 93,8 87,1 101,8 113,9 99,9

- construcţii inginereşti 107,1 124,5 92,2 85,8 101,0 77,9 85,5 80,9 103,4 86,8 92,8 100,7 110,0 95,5

1) Date rectificate. 2) Date provizorii. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013

În perioada 2010-iunie 2012 s-a înregistrat un ritm negativ de realizare a investiţiilor şi lucrărilor de construcţii în toată perioada analizată.

Evoluţia indicilor lucr ărilor de construcţii pe tipuri de construcţii în perioada septembrie 2010 – iunie 2013

- serie brută - 2005=100

0

20

40

60

80

100

120

140

160

180

200

iul.12 aug.12 sep.12 oct.12 nov.12 dec.12 ian.13 feb.13 mar.13 apr.13 mai.13 iun. 13* iul. 13**

Total Construcții rezidențiale Clădiri nerezidențiale Construcții inginerești * Date rectificate ** Date provizorii Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013


409

Locuinţele realizate din subvenţii bugetare au continuat să deţină o pondere infimă şi au înregistrat o reducere, comparativ cu aceleaşi perioade anterioare.

Evoluţia lucrărilor de construcţii 2001-2013

109,0 110,0 109,8 109,2 109,8

119,3

128,2 129,6

75,382,3 82,7

91,795,8

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică Buletinul Statistic nr. 7/2013

Efortul investiţional în sectorul construcţiei de locuinţe din fonduri private a fost susţinut în proporţie ridicată de agenţi privaţi sau de populaţie, prin construcţii în regie proprie. Majoritatea locuinţelor construite şi terminate de populaţie în regie proprie se localizează în mediul rural.

Indicii investi ţiilor realizate şi ai lucrărilor de construcţii trimestrul corespunzător din anul precedent = 100

119,3 117,6115

105100,3

95,8

119,5115,8

106,7

93,3

85,381,4

0

20

40

60

80

100

120

140

Trim I 2012 Trim II 2012 Trim III 2012 Trim IV 2012 Trim I* 2013 Trim II** 2013

Investiții Construcții * Date rectificate ** Date provizorii

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, , Buletinul Statistic nr. 7/2013


410

Unele judeţe – Bacău, Cluj, Ilfov, Suceava, Iaşi, Vrancea – şi municipiul Bucureşti au obţinut rezultate mai bune. Există însă şi unele judeţe (Caraş-Severin, Giurgiu sau Alba) cu rezultate mai modeste.

Din datele prezentate rezultă că în anul 2012 a continuat să scadă, ca efect al crizei, numărul de construcţii realizate în sectorul privat, precum şi cel al populaţiei. Structura construcţiilor pe ramuri ale economiei naţionale în 2011 şi 2012 sunt prezentate în graficele următoare.

Structura investiţiilor pe ramuri ale economiei naţionale (%) în 2011 şi 2012

Agricultura; 4,4

Industrie; 36,8

Construcţii; 14,4

Comerţ/servicii; 37,1

Alte ramuri; 7,3

Agricultura; 4,7

Industrie; 33,5

Construcţii; 17,1

Comerţ/servicii; 34

Alte ramuri; 10,7


Pe măsura intensificării procesului de privatizare, este de

aşteptat ca activitatea de construcţii să se realizeze în cea mai mare parte în sectorul privat şi de către populaţie prin posibilităţi proprii.


411

Este necesară fundamentarea şi punerea în aplicare a unui program care să vizeze sprijinirea investiţiilor din domeniul construcţiilor, în special al realizării de locuinţe. În această direcţie, acordarea de credite cu dobândă redusă, îmbunătăţirea condiţiilor creditului ipotecar, consolidarea societăţilor de construcţii şi alte forme de sprijin trebuie să-şi găsească locul în cadrul unui program de perspectivă care să prevadă soluţionarea accelerată a nevoii de locuinţe pentru populaţie. Din păcate, programul „Prima casă” nu vine în sprijinul celor interesaţi, deoarece evoluţia socială şi mai ales economică va fi negativă şi reprezintă un risc real pentru populaţia ce se află în nevoie.

9.3. Evoluţia în transporturi

Activitatea de transporturi în România a continuat să se desfăşoare de către instituţiile specializate în domeniul transportului feroviar, rutier, fluvial şi aerian.

Transportul de călători şi de mărfuri s-a desfăşurat pe cele două componente ale sale, respectiv transportul intern şi transportul internaţional. Din datele publicate la sfârşitul anului 2012 de Institutul Naţional de Statistică, rezultă foarte clar că la toate tipurile de transport, atât pentru mărfuri, cât şi pentru călători, în perioada 2000-2012 s-a înregistrat un proces oscilatoriu, cu scăderi foarte mari. Faţă de anul 2008, (ca an de referinţă la declanşarea crizei şi în România) în anul supus analizei (2012), rezultatele au fost diferite, atât pentru total, cât şi pe tipuri de trafic de transport.

Fluctuaţiile au la bază, în primul rând, scăderea producţiei de mărfuri, a importurilor şi a exporturilor, atât în ceea ce priveşte scăderea în transport, cât şi pierderea interesului populaţiei pentru efectuarea de călătorii interne şi internaţionale. Este de apreciat că acestea au avut loc în contextul în care costurile pentru toate tipurile de transporturi s-au majorat în mod constant, iar veniturile populaţiei în termeni reali au rămas modeste.

În 2012, transportul rutier judeţean, interjudeţean şi internaţional de pasageri a fost de 67.840.000 persoane/trimestru I.


412

Indicatorul „pasageri-kilometri“ a fost, în 2012, la nivelul de 4.078 milioane pasageri-kilometri. Transportul feroviar şi cel rutier au continuat să deţină ponderea pentru transportul de pasageri din ţara noastră.

Şi la transportul fluvial, se manifestă o tendinţă de scădere a acestor indicatori. În privinţa transportului aerian, datele au manifestat o tendinţă oscilantă, existând perioade în care a scăzut, precum şi perioade în care acest indicator s-a majorat.

Aceeaşi situaţie s-a remarcat şi în ceea ce priveşte transportul de mărfuri, în care ponderea a deţinut-o transportul feroviar. Toţi indicatorii au manifestat o tendinţă de scădere de la o perioadă la alta, şi aceasta din cauza menţinerii activităţii economice la un nivel redus. Transportul de mărfuri a avut acelaşi curs în 2009, cu serioase accente de scădere în 2010 şi 2011. Transportul portuar de mărfuri a urmat o tendinţă de scădere, datele sintetice relevând o evoluţie fluctuantă în 2010 şi 2011. ]n 2012 s-a remarcat o uşoară înviorare fără rezultate concludente.

Cu privire la traficul de pasageri şi mărfuri realizat de pe aeroporturile româneşti, se constată uşoare creşteri ale majorităţii indicatorilor în anul 2010 faţă de 2009 şi 2011 faţă de 2010. În 2012 situaţia a fost neconcludentă. Un alt aspect pe care doresc să-l pun în evidenţă este faptul că transportul de mărfuri rutier s-a dezvoltat în sectorul privat, concomitent cu scăderea acestei activităţi desfăşurate anterior în unităţi cu capital de stat.

Gradul de înnoire a parcului de transport, la toate categoriile, a fost în general mai lent, din cauza lipsei fondurilor, precum şi ca urmare a scăderii treptate a activităţii de transport mărfuri şi călători.

Pe acest fond, s-a perturbat şi activitatea unităţilor industriale care produceau mijloace de transport pentru economia românească. Din acest punct de vedere, apar ca necesare unele măsuri de stabilizare a dotării activităţii de transport, în contextul mai larg al investiţiilor proprii sau atrase, mă refer la capitalul autohton sau străin, în cadrul economiei naţionale.

Capitolul 10

��

Evoluţia producţiei de bunuri şi servicii pentru populaţie


În anul 2013, pe primele şase luni, Produsului Intern Brut a crescut cu -1,8% faţă de 2012.

Deşi, în perioada 1990-1996 s-a înregistrat un declin al creşterii producţiei industriale (de bunuri de consum industriale şi neindustriale), treptat, după această perioadă, a început o revitalizare a creşterii producţiei bunurilor din sectorul industrial. Începând cu anul 2009 s-au manifestat mult mai puternic efectele crizei economice, scăderea producţiei de bunuri şi servicii.

Structura producţiei industriale, evidenţiază că bunurile necesare consumului populaţiei, dar şi activităţii economice, au avut o structură în proces de ajustare, determinat de situaţia concretă a economiei, de nevoile economiei româneşti, dar şi de potenţialul economic al populaţiei şi agenţilor economici, la un moment dat.

Producţia de bunuri a fost şi rezultatul raportului dintre ofertă şi cerere, guvernat de legea pieţei libere, care a impus dezvoltarea producţiei unor bunuri sau eliminarea altora. Treptat, producţia de bunuri industriale şi neindustriale a fost supusă concurenţei pieţei libere europene, context în care o serie de produse au devenit nerentabile şi, în ciuda resurselor limitate ale populaţiei, au fost înlocuite cu produse din import.

Concomitent, producţia de bunuri din România, în perioada de după 1990 şi până în prezent, a fost supusă consecinţelor izvorâte din procesul de privatizare.

Pe această cale au dispărut unele sectoare de producţie care nu erau rentabile din punctul de vedere al costurilor sau al calităţii şi,


414

treptat, au apărut sectoare de activitate în care România a dezvoltat un sistem reprezentativ în conformitate cu piaţa liberă.

Ne-am referit doar la industrie, dar aceeaşi situaţie s-a petrecut şi în construcţii. Construcţiile-gigant realizate de stat (întreprinderi cu capacitate de producţie deosebit de mare sau sistem de locuinţe generale practicat în sistemul etatizat) au desfăşurat activitatea preluată de sectorul privat.

Agricultura şi activităţile de pescuit au jucat un rol oscilant deoarece, pe de o parte, au depins din ce în ce mai mult de factorul natural, datorită imposibilităţii de a folosi sistemul de irigaţii existent sau pe cel de mecanizare a lucrărilor agricole, dar şi deoarece reforma agrară (privatizarea) a dus la o fărâmiţare prea accentuată a suprafeţelor agricole.

Trebuie, de asemenea, menţionat că perioada 2001-2008 s-a caracterizat prin creşterea producţiei pe seama reducerii consumului intermediar. După anul 2009, când s-au resimţit efectele crizei, producţia de bunuri pentru consum s-a diminuat, fond pe care au crescut preţurile. Este semnificativ faptul că partea cea mai mare a consumului intermediar s-a înregistrat în sectorul industrial şi că această reducere s-a bazat, în primul rând, pe continuarea procesului de restructurare şi încercarea de eficientizare a sectorului industrial. În domeniul serviciilor, în special al acelora care sunt oferite populaţiei, evoluţia a fost constant pozitivă pe seama sporirii veniturilor populaţiei, precum şi a mai bunei funcţionări a pieţei.

S-a îmbunătăţit structura sectorului de servicii, crescând mai rapid acelea care au fost solicitate şi care au răspuns nevoilor populaţiei. În cadrul acestora includem serviciile de turism care, împreună cu activităţile comerciale, au contribuit cu 3,92% la formarea PIB. Creşteri semnificative s-au înregistrat şi în domeniul de telecomunicaţii, semnificative fiind în această direcţie restructurarea pieţei, accesul pe piaţa internaţională, precum şi modernizarea sub toate aspectele a activităţii producţiei de servicii.

Un element esenţial al analizei producţiei de bunuri şi servicii, atât către populaţie, cât şi către ceilalţi agenţi economici, îl reprezintă faptul că a crescut ponderea sectorului privat. Prin măsurile întreprinse de-a lungul


415

timpului, dar, în special, după 2001, au fost încurajate activităţile desfăşurate de societăţile cu capital privat.

Astfel, anumite bunuri au fost produse numai în sectorul privat, iar acesta a răspuns mai bine calităţii şi cererii de produse diversificate din partea populaţiei.

Dezvoltarea sectorului privat a avut ca efect o mai bună armonizare a ofertei de piaţă, existând un proces de reglare a producţiei diferitelor categorii de bunuri, eliminându-se în acest fel producţiile supra-stoc în unele sectoare şi deficienţele care s-au manifestat în alte sectoare de activitate. Ponderea sectorului privat în producerea de bunuri şi servicii a crescut an de an, ajungând de la 16,4%, cât era în 1990, la 89,7% în 2008, 90,2% în 2009, 92% în 2010 şi (estimativ) 93,5% în 2011, 93,8 în 2012 și 93,7 (estimat) în 2013.

Comparativ însă cu unele ţări din aceeaşi zonă geografică, central şi est-europeană, care au condiţii asemănătoare de piaţă cu România, trebuie să subliniem că deşi s-au recuperat unele rămâneri în urmă şi că trebuie făcute eforturi pentru ca atât producţia de bunuri pentru nevoile imediate şi de folosinţă îndelungată să crească, cât şi diversificarea serviciilor care trebuie să aibă o mai mare pondere în realizarea Produsului Intern Brut.

Sectorul privat şi-a mărit contribuţia la realizarea Produsului Intern Brut pe seama faptului că în agricultură 98,1% este sector privat, în industrie 60,2%, în construcţii 87,2%, iar în domeniul serviciilor 93,5%. Acest procent s-a îmbunătăţit permanent în perioada 2001-2013.

Investiţiile care s-au efectuat în sectorul privat au fost în anul 2001 cu 50% mai mari decât în anul precedent, în anul 2002 au crescut cu 10%, cifre asemănătoare s-au înregistrat şi în perioada 2003-2008, unde sporirea investiţiilor, în domeniul privat, a fost de circa 9,1% anual. Din 2009 s-a declanşat procesul „efect-criză” concretizat în scăderea investiţiilor în toate domeniile, deci şi în cel al producţiei de bunuri şi servicii. Acest fond, declanşat în 2009 s-a acutizat în 2010-2011, fiind dificil de anticipat că se va redresa în următorii trei ani 2012-2014.

Întreprinderile mici şi mijlocii au cunoscut o perioadă de cădere/lichidare după 2008. În ultimii trei ani (2010-2013), mai mult


416

de jumătate din aceste societăţi comerciale s-au lichidat (au falimentat) sau au trecut în inactivitate datorită efectelor crizei şi ale lipsei de sprijin pe plan intern.

Trebuie să constatăm că, din valoarea totală a Produsului Intern Brut realizat în România în anul 2000, 65,5% era realizat de întreprinderile mici şi mijlocii, în 2008 ponderea a ajuns la 68,1%, după care în 2009-2013 s-a înregistrat un curs oscilant.

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii acoperea, ca număr, aproape 97,1% din totalul întreprinderilor existente la 31.12.2008, iar în 2009-2013 ponderea acestora s-a redus la jumătate. Există în continuare întreprinderi foarte mari de stat, dar care nu contribuie la realizarea Produsului Intern Brut şi a celorlalţi indicatori macroeconomici sau a indicatorilor privind bunurile de consum. Această situaţie s-ar putea îmbunătăţi numai în procesul definitivării privatizării transparente, eventual prin cotarea la bursă.

În politicile economice din ultimii douăzeci şi unu de ani s-a urmărit încurajarea şi dezvoltarea investiţiilor pe care le fac întreprinderile mici şi mijlocii.

În domeniul producţiei de bunuri şi servicii, în ultimi ani s-a acţionat cu prioritate pentru:

• accelerarea procesului de restructurare a societăţilor comer-ciale şi a regiilor autonome, de modernizare şi creştere a productivităţii muncii agenţilor economici, de reorientare a acestora către activităţile profitabile ale pieţei, precum şi cu închiderea şi diminuarea activităţii acelora care nu mai sunt atractive pentru piaţă sau care produc pierderi importante;

• procesul de investiţii a fost direcţionat către acele sectoare care prezintă interes din partea statului, dar şi a acelora ale căror produse sunt cerute pe piaţă de consumatori;

• stimularea creşterii producţiei de bunuri prin susţinerea şi reorganizarea acelora de stat concomitent cu dezvoltarea investiţiilor în sectorul privat, care are un impact deosebit în cadrul economiei. Producţia de bunuri a fost sprijinită şi în direcţia creşterii calităţii acesteia, aşa încât o parte din bunurile şi serviciile care au fost produse să fie exportate;


417

• restructurarea programelor privind producţia de bunuri şi servicii în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene şi ale Băncii Mondiale;

• elaborarea şi implementarea unor strategii care, în subsec-toarele producătoare de bunuri şi servicii pentru populaţie şi agenţii economici, să constituie un stimulent prin calitatea produselor realizate, atractivitatea acestora pe piaţă şi prin gradul ridicat de tehnologizare;

• acţionarea, în continuare, pentru dezvoltarea şi moder-nizarea sectorului naţional energetic, a sistemului naţional de telecomunicaţii, precum şi în ceea ce priveşte dezvoltarea sistemului şi a serviciilor informatice;

• continuarea procesului de aliniere a producţiei de bunuri şi servicii din ţara noastră la standarde europene, la cerinţele acestora, după aderarea la Uniunea Europeană (să sperăm că în perioada imediat următoare va fi definitivat şi un program de măsuri post-aderare).

În perioada următoare, activitatea producătoare de bunuri din ţara noastră este axată pe o structură conformă cu nevoile populaţiei, asigurându-se accesul la acestea.

În primul rând, se are în vedere modificarea structurii şi aducerea acesteia la un nivel concordant cu cerinţele de consum ale populaţiei şi ale agenţilor economici, în condiţii de criză şi post-criză când se pun probleme de revigorare a economiei.

Domeniile cele mai importante ale industriei prelucrătoare au cunoscut scăderi în ultimii ani şi lor trebuie să li se acorde atenţie în perioada următoare.

Aşa, de pildă, se impune îmbunătăţirea calităţii producţiei în domeniul textilelor şi confecţiilor, încălţămintei şi produselor din piele, mobilă, produse casnice, echipamente electronice etc., toate acestea putându-se realiza numai prin modernizarea industriei şi lărgirea accesului populaţiei pe piaţă.


418

10.2. Serviciile turistice în România

10.2.1. Aspecte generale Varietatea reliefului ţării, numărul mare de monumente istorice şi

mai ales semnificaţia lor istorică, concomitent cu existenţa unor staţiuni montane, unele cu profil balnear sau pentru practicarea sportului, constituie elemente ale dezvoltării turismului intern şi internaţional.

Varietatea reliefului, în special zona montană (zona alpină din munţii Rodna, Bucegi, Făgăraş, Parâng, Retezat), un număr important de fenomene naturale sau carstice cum ar fi trecătorile de la Bicaz, peşterile Scărişoara, Ialomicioara, Topolniţa, precum şi rezervele naturale care există în Delta Dunării şi pe coasta Mării Negre constituie puncte de atracţie.

Aspectul cultural constând în tradiţiile de etnografie şi folclor, precum şi săpăturile arheologice (Constanţa, Samizegetusa etc.), existenţa unor monumente din Evul Mediu (mănăstirile Neamţ, Suceava, Suceviţa etc.) reprezintă un alt element care a determinat dezvoltarea turismului şi practicarea acestuia.

Zona Mării Negre, una dintre cele mai importante zone turistice din România, oferă condiţii speciale pentru petrecerea concediilor sau pentru tratament balneoclimateric.

Pe o lungime de circa 70 km pe malul Mării Negre se întind o serie de staţiuni (Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Techirghiol, Cap Aurora, Mangalia, Neptun, Jupiter, Venus, Olimp etc.) cu hoteluri moderne, sate de vacanţă, facilităţi pentru practicarea minigolfului, terenuri de tenis, de bowling, precum şi cazinouri, restaurante, baruri sau utilităţi pentru practicarea sportului.

În zona turistică a Mării Negre se adună anual, începând din 2000, peste un milion de turişti.

Delta Dunării, zonă turistică şi rezervaţie naturală, reprezintă un alt punct de atracţie pentru cei care doresc să-şi petreacă o parte a concediului în România.

În nordul Bucovinei, judeţul Suceava (cu oraşul Suceava, capi-tala Moldovei din sec. XIV-XVI), rămâne un monument de atracţie


419

prin cele cinci mănăstiri (aflate în judeţ) care sunt pe lista UNESCO şi care fac parte din patrimoniul mondial. Aici vom întâlni Voroneţul (construită în anul 1488), Arbore (construită în 1503), Humor (construită în 1530), Moldoviţa (construită în 1532) şi Suceviţa (construită în perioada 1582-1600).

În zona centrală a Moldovei, zona municipalităţii Piatra Neamţ, impresionează Cheile Bicazului şi frumuseţile de pe valea râului Bistriţa, reprezentate prin vestigii istorice cum sunt: Fortăreaţa Neamţ sau mănăstirile Agapia, Văratec etc.

Valea Prahovei, ca şi a Timişului sunt atractive pentru doritorul de odihnă, fiind înconjurate de munţii Bucegi, Baicului, Piatra Mare şi situate relativ aproape de Bucureşti (120-150 km).

Pe Valea Prahovei există o salbă întreagă de staţiuni, cum sunt: Sinaia, Buşteni, Azuga ori Predeal.

Braşovul şi Poiana sa reprezintă o altă zonă de atracţie prin faptul că aici se pot practica sportul, escaladarea munţilor, vânătoarea şi există multe alte posibilităţi turistice.

Zona de nord a Olteniei este una foarte cunoscută din punct de vedere turistic, specifice fiind staţiunile balneoclimaterice: Băile Căciulata, Călimăneşti, Olăneşti, Govora şi altele.

Această zonă este faimoasă şi prin arhitectură, folclor şi, mai ales, prin monumentele istorice cum sunt mănăstirile: Cozia, Tismana, Horezu.

Mai spre nord, munţii Apuseni oferă o panoramă superbă prin reprezentativele peşteri: Pojarul Politei, Urşilor, Scărişoara şi, de asemenea, existenţa unor lacuri termale, glaciare, unice în felul lor în sud-estul Europei.

Mai la nord, zona turistică a Maramureşului este bogată din punct de vedere etnografic, folcloric. Aici vom întâlni faimoasele biserici şi mănăstiri din lemn şi vom admira costumele şi specificul cântecului local.

Din cele câteva aspecte mai sus prezentate, rezultă că turismul reprezintă unul dintre elementele esenţiale ale bogăţiilor naturale, fiind un domeniu de activitate căruia trebuie să i se acorde o atenţie sporită.


420

Privatizarea în acest domeniu a început mai greu, dar, în ultimii ani, acest proces s-a accelerat, exercitându-se influenţe şi adoptându-se măsuri care să conducă la dezvoltarea turismului, în general, pentru specificul românesc, dar, mai ales, ca punct de atracţie pentru turismul internaţional.

În aceleaşi timp, a căpătat amploare dezvoltarea de noi centre turistice, centre-pilot care au primit sprijin financiar din partea administraţiei locale şi care au atras o serie de investitori străini.

Recent asistăm la o încetinire a dezvoltării centrelor agro-turistice.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2012 au înregistrat o scădere cu 0,3% faţă de cele din anul 2011.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2012 au reprezentat 76,4% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,1% din numărul total de sosiri.

Sosirile în hoteluri deţin în anul 2012 o pondere de 75,1% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de anul 2011, sosirile în hoteluri în anul 2012, sunt în creştere.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2012 au înregistrat o scădere faţă de cele din anul 2011.

Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2012 au reprezentat 83,7% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 16,8%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în anul 2012 a fost cuprins între 19,7% (luna decembrie) şi 39,2% (luna august). Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în anul 2012 s-au înregistrat la spaţii de cazare pe nave (38,7% în luna iunie) şi la hoteluri (46,6% în luna august).

Sosirile vizitatorilor străini în România înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2012 în scădere cu 1,3% faţă de anul 2011. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (93,8%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 59,4% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele


421

Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria , Bulgaria, Germania şi Italia.

Transportul feroviar a înregistrat în anul 2012, comparativ cu anul 2011, o scădere de -0,9%.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în anul 2012 au fost în scădere cu 3,9%, comparativ cu anul 2011. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate (75,8% din numărul total de plecări).

Turismul în România a crescut până în 2008 an de an şi în această direcţie s-au dezvoltat posibilităţi care puteau asigura creşterea acestei categorii de servicii în perioada următoare.

În 2010-2013, turismul s-a caracterizat, în principal, prin: • încetinirea procesului de privatizare a turismului; • în domeniul serviciilor turistice s-a temperat traficul de turişti

din ţările Uniunii Europene. Astfel, în 2013, turismul din ţările est-europene în România a stagnat. În anul 2010, au intrat în România, în medie lunară, peste 640.000 de vizitatori străini;

• dezvoltarea programelor turistice care au oferit o gamă largă de servicii şi produse, în special prin practicarea unor programe atractive pentru turiştii români şi străini;

• procesul de reabilitare a plajei Mării Negre şi îmbunătăţirea condiţiilor de superschi în Carpaţi a fost modest. În cadrul acestor programe s-a încercat modernizarea staţiunii Mamaia;

• în ceea ce priveşte turismul la Marea Neagră, acesta a scăzut în 2009 şi 2010 comparativ cu 2008. Circa 10.000 de turişti străini au participat la Programul „Croazieră pe Dunăre“;

• în sezoanele turistice de iarnă s-a înregistrat un număr mai redus de turişti, deşi condiţiile climatice din 2009/2010 au fost favorabile;

• reducerea numărului de turişti a avut la bază situaţia financiară dificil ă a populaţiei, deşi condiţiile s-au menţinut atractive.


422

Evoluţia turismului internaţional, după mijloacele de transport folosite şi originea vizitatorilor este prezentată în tabelele următoare.

Din anul 2001, România a practicat, prin oferirea de servicii turistice, un mod agresiv de prezentare a produselor turistice, care a determinat atragerea unui număr însemnat de vizitatori.

În perioada 2002-2013 România a participat la 70 de târguri şi expoziţii internaţionale anuale, în Europa, în Orientul Mijlociu, în America de Nord şi Japonia.

Cu aceste prilejuri, peste 239 de companii turistice româneşti au fost prezente, au expus şi au negociat contracte de turism interna-ţional, contribuind astfel la prezentarea mai activă a frumuseţilor României, atrăgând un număr însemnat de turişti.

Peste 4,1 milioane de vizitatori s-au prezentat la standurile României cu ocazia acestor târguri şi expoziţii internaţionale.

Prezenţa românească la aceste activităţi a fost apreciată pe plan internaţional, obţinându-se şi unele medalii cum ar fi: „Werve Grand Prix“ pentru Delta Dunării şi „Golden Web Haward“, din partea unor asociaţii internaţionale.

A scăzut numărul de companii de turism pe piaţă, reducându-se posibilităţile pentru cei care doresc practicarea turismului.

Deşi s-a acordat o atenţie creşterii laturii sociale a turismului, evoluţia a rămas negativă datorită efectelor crizei, care s-au manifestat foarte brutal în 2009-2013 în România.

S-au iniţiat programe cum ar fi: „Litoralul românesc pentru oricine“, „O săptămână de recuperare în staţiune“ şi altele, care însă nu au atras un număr important de turişti, conform anticipărilor.

Numeroşi pensionari şi studenţi au beneficiat de aceste programe speciale.

Educaţia în domeniul turismului, deşi a fost mai bine ajustat, deoarece nu au existat fondurile necesare, nu a avut efectul scontat.

Relaţiile internaţionale în domeniul turismului s-au dezvoltat în cadrul relaţiilor cu unele organizaţii turistice internaţionale, cum sunt: World Turism Organization, The Asociations for Turism Protection, The Danube River etc.


423

În cadrul acestor organizaţii s-au abordat şi s-au dezbătut aspecte privind dezvoltarea turismului, cum sunt turismul ecologic şi dezvoltarea turismului rural.

S-au făcut schimburi şi s-au purtat discuţii cu autorităţile turistice din Republica Moldova, Republica Cehă, Slovacia, Ucraina, Turkmenistan, Uzbekistan, Serbia, Iordania, Egipt, Israel, Turcia, Ungaria, Polonia, republicile baltice etc., încercându-se o bază mai bună de cooperare în vederea dezvoltării turismului şi pentru realizarea de schimburi între agenţiile de turism din aceste ţări.

În 2002-2013, s-au legiferat unele aspecte în legătură cu atestarea staţiunilor turistice, asigurarea asistenţei medicale, prevenirea accidentelor în zonele turistice etc. S-a creat un cadru clar în legătură cu companiile turistice şi protecţia împotriva zgomotului şi poluării.

Legea turismului şi Legea privind aprobarea programului „Superschi în Carpaţi“ au fost momente importante şi au condus la protejarea şi dezvoltarea turismului în România.

10.2.2. Programe speciale pentru dezvoltarea turismului În domeniul serviciilor turistice, în 2009-2013, a continuat

utilizarea unor serii de programe care au avut urmărit sporirea numărului de vizitatori şi, pe această cale, a încasărilor din domeniul activităţii turistice.

Între programele demarate în 2009-2013 şi care vor fi continuate şi în perioada următoare, amintim:

• programul de dezvoltare a turismului naţional „Super-schi în Carpaţi“.

În cadrul acestui program se au în vedere dezvoltarea şi modernizarea staţiunilor pentru practicarea schiului, ca şi îmbună-tăţirea şi aducerea la standarde europene a unor staţiuni deja existente, precum şi creşterea gradului de securitate a turiştilor.

Efectele acestui program au fost: diversificarea turismului, sporirea calităţii staţiunilor turistice din zona montană şi creşterea numărului de turişti străini care ne-au vizitat.

• programul „Croazieră pe Dunăre“. În cadrul acestui program s-au urmărit îmbunătăţirea structurii şi dezvoltarea unor


424

docuri pentru bărci şi vaporaşe care au fost un punct de atracţie pentru turiştii străini. În 2003-2013 au continuat lucrările de modernizare pentru eliminarea poluării, înlăturarea efectelor unor nave sau macarale abandonate, aşa încât să se poată vorbi de o dezvoltare a turismului în această zonă. S-au creat zone de agrement pe malul Dunării, în special la Olteniţa şi Giurgiu, unde un număr important de bucureşteni, dar şi cetăţeni din alte zone ale ţării şi-au petrecut timpul liber. Ca efect al măsurilor întreprinse, anual, peste 33.000 de turişti au vizitat aceste staţiuni de pe malul Dunării, veniturile din aceste activităţii au crescut încasările, existând perspective suplimentare de dezvoltare în perioada următoare;

• „România – ţara vinurilor“ este un program în care s-a urmărit valorificarea atracţiei pe care o au zonele viticole şi mai ales vinurile româneşti bine cunoscute de turişti, în special de cei străini, care au vizitat o serie de staţiuni specifice. Agenţiile de turism au acordat o atenţie deosebită prezentării, într-un mod profesional, şi lansării unor oferte care au fost atractive şi bine primite de turiştii străini. Aceste servicii vor fi transpuse în practică şi, în mod cert, vor avea ca efect sporirea numărului de vizitatori, mai ales străini, interesaţi în a cunoaşte această rezervă şi potenţialul vinurilor româneşti. Au avut loc activităţi de promovare, realizate de Ministerul Turismului în cadrul unor târguri şi expoziţii, în cadrul cărora au fost lansate broşuri şi materiale documentare. De asemenea, la aceste târguri au participat agenţii şi firme turistice din ţara noastră, care au promovat, în mod activ, vinurile româneşti în străinătate, organizând activităţi apreciate de turiştii străini;

• programul „Vacanţe în mediul rural“. Acest program are în vedere dezvoltarea turismului rural concomitent cu prezentarea acestuia în vederea atragerii de vizitatori din ţară, în special, dar şi din străinătate. S-au diversificat programele care au prevăzut servicii în zona rurală, acordându-se o atenţie specială programelor pentru tineret. Ca rezultat al acestui program, a crescut procentul turismului rural sau agroindustrial care în ultimii trei ani a cunoscut o dinamică sporită. Serviciile turistice în aceste zone şi în cadrul acestui program au beneficiat de preţuri avantajoase şi de ghizi care au prezentat o serie de aspecte specifice zonei rurale româneşti. În acelaşi timp, turiştii români


425

şi străini au avut posibilitatea să cunoască tradiţiile arhitecturale şi modul în care s-a dezvoltat satul românesc;

• programul „Steagul albastru“. Acest program a fost introdus în România ca un simbol al recunoaşterii internaţionale a calităţii staţiunilor româneşti de pe malul Mării Negre. În anul 2005, au fost realizate programe în cinci staţiuni ce au cuprins salba de la Mamaia şi Neptun până la staţiunea Olimp. În acest program s-a implicat şi organizaţia nonguvernamentală „Fundaţia pentru educaţia mediului“;

• programul „Q“ a fost introdus ca un simbol al calităţii, aşa cum se practică în Spania, Franţa, Elveţia, fiind solicitat de turişti. Acest program va asigura dezvoltarea calităţii turismului. În concor-danţă cu acest program, se vor elibera standarde naţionale pentru ser-viciile hoteliere, care vor fi aprobate prin decizii guvernamentale şi va fi o campanie în care vor fi implicaţi agenţii comerciali şi de turism. Ca rezultat al acestui program, s-a dezvoltat conştiinţa turiştilor şi au crescut calitatea şi imaginea pe termen lung pe care o au societăţile româneşti;

• programul de reabilitare a cazinourilor existente. În cadrul acestui program s-au reintegrat în domeniul turistic o serie de staţiuni cu un pitoresc arhitectural deosebit. Printre acestea s-au situat Sinaia, Constanţa, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Herculane, care au fost integrate în lanţul internaţional de cazinouri. Ca rezultat al acestui program, a crescut clientela, care a determinat un număr important de vizitatori ce au apreciat condiţiile existente şi au contribuit, prin încasări, la obţinerea unor venituri importante;

• programul pentru turiştii cu venituri mici. S-a dezvoltat un program social, acesta fiind, în special, pentru pensionari şi turişti care au venituri mici;

• programul „Dracula Parc“. Acest program, interpretat ca unul cu specific românesc, a fost cuprins în cadrul programelor organizate pentru turişti. Începând cu anul 2000, s-a pus problema stabilirii unui parc „Dracula”, care, în ciuda unor elemente mai delicate, reprezintă un pas înainte. Ca efect al programului „Dracula


426

Parc”, turişti străini au vizitat locurile istorice care se presupune a fi fost locuite (vizitate) de Dracula;

• schimbarea sistemului de taxare în hoteluri şi restaurante pentru persoanele cu venituri reduse. Având în vedere valoarea redusă a contribuţiei statului la dezvoltarea staţiunilor turistice, precum şi preocuparea de a combate evaziunea fiscală, un nou sistem de taxare va fi elaborat de Ministerul Turismului în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice şi acesta se va referi la unităţile turistice nonprofit. Ca efect, a crescut şi vor creşte veniturile la bugetul statului prin aceea că se vor încasa taxe adiţionale. În acest domeniu se aşteaptă ieşirea la suprafaţă a întregii activităţi;

• „România simplu-surprinzătoare“. Acest program este unul promoţional şi se adresează pieţei turistice, conducând la diversificarea şi creşterea, pe scară ridicată, a posibilităţilor de cunoaştere, devenind o ofertă specifică şi foarte atractivă pentru turişti din Germania, Olanda, Austria sau ţările scandinave.

Pornind de la faptul că ţări cu care suntem în competiţie turistică au alocat sume importante la bugetul promoţional (Bulgaria – 10 milioane de euro, Polonia – 11 milioane de euro, Ungaria 28 milioane de euro, Turcia 76 milioane de euro), s-a avut în vedere desfăşurarea unei campanii publicitare agresive atât pe plan intern, cât şi internaţional. Televiziunea, ca principal mijloc media, a participat la prezentarea unor aspecte turistice. Din păcate, în ultimii trei ani promovarea turistică externă a fost neeficientă deoarece s-a axat pe aspecte nesemnificative şi de interes redus pentru potenţialii turişti străini. Sumele, destul de mari cheltuite pentru promovarea turismului nu şi-au atins scopul propus, „aducerea de turişti străini care să se afle la o a doua sau a treia vizită în România”

În domeniul serviciilor turistice, s-a acţionat pentru includerea României în cadrul ghidului Euro Travel Guide, aceasta beneficiind de 48 de pagini în care se arată structura staţiunilor turistice, istoricul acestora, turismul rural, gastronomia, vinurile şi informaţii hoteliere. Acest ghid este distribuit în peste 40 de ţări, fiind citit de cca. cinci milioane de persoane. Este publicat în trei limbi de circulaţie


427

internaţională (engleză, franceză şi germană) şi are o prezentare grafică deosebită.

În anul 2013, cu ocazia participării la târguri internaţionale, s-au editat peste 197.000 de broşuri cu 9.113 de titluri, s-au difuzat CD-uri, filme publicitare etc., toate acestea contribuind la o mai bună propagandă şi prezentare a serviciilor turistice româneşti.

• programul Info-turism. În fiecare capitală de judeţ, staţiune sau zonă turistică internaţională s-au difuzat informaţii turistice care au putut fi la îndemâna vizitatorilor ţării noastre. În felul acesta a crescut gradul de cunoaştere a frumuseţilor ţării noastre.

10.3. Serviciile pentru populaţie Nivelul de dezvoltare şi de civilizaţie a unei ţări este dat şi de

dezvoltarea sferei serviciilor oferite populaţiei, precum şi de ponderea cu care acestea participă la formarea Produsului Intern Brut.

În sistemul producţiei materiale practicat în ţara noastră înainte de anul 1989, serviciile erau considerate productive numai în măsura în care acestea erau o prelungire a activităţii de producţie. În rest, celelalte servicii, deşi foarte utile nevoilor populaţiei, erau considerate activităţi neproductive şi, de aceea, în cele mai multe împrejurări, nu li se acorda importanţa necesară. Aceasta era şi o modalitate de a încuraja practicarea unor rate înalte ale acumulării.

În economia occidentală, care practică sistemul conturilor naţionale, serviciile sunt considerate o ramură foarte importantă a economiei naţionale, deoarece, pe lângă satisfacerea nevoilor materiale ale populaţiei, asigură continuarea sau completarea acestor nevoi, contribuie la recreerea şi petrecerea timpului liber, menţinând astfel echilibrul biologic indispensabil unei stări de sănătate fizică şi mentală la nivelul populaţiei, concurând, în acelaşi timp, şi la desfăşurarea unor activităţi particulare, cu consecinţe pozitive în ceea ce priveşte gradul de ocupare a forţei de muncă.

Într-o serie de ţări, apreciate ca exponente ale unui înalt grad de dezvoltare şi civilizaţie, aşa cum sunt Norvegia, Suedia, Germania, Franţa, Anglia etc., serviciile oferite populaţiei contribuie în mod substanţial la formarea PIB.


428

Numărul întreprinderilor cu activitate principal ă de servicii de piaţă prestate în principal pentru populaţie şi cifra

de afaceri a acestora

Anul 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Servicii de piaţă prestate în principal pentru populaţie – total

18.769 18.795 19.016 19.815 19.904 20.100 20.400 20.390 19.150 18.930 18.715 18.659 18.715

Cifra de afaceri (fără TVA) – miliarde lei –(preţuri comparabile 1998)

14.809 15.549 16.311 17.112 17.315 17.615 17.900 18.100 17.300 17.120 17.060 17.010 17.100


Pornind de la aceste aprecieri, se impune să observăm modul în care a evoluat, în România, activitatea de prestare de servicii către populaţie în ultimii şaisprezece ani.

În această direcţie subliniez că în anul 1990 exista o bază materială creată, care, pentru a fi valorificată superior, se impunea să fie privatizată, să fie îmbunătăţită calitativ, din punctul de vedere al dotărilor, al conceptului de prestări de servicii în sine şi managementului în servicii. Numai în felul acesta se putea crea premisa de a asigura şi oferi servicii calitative, adaptate la nevoile reale ale populaţiei.

Numărul întreprinderilor cu activitate principal ă de servicii de piaţă prestate în principal pentru populaţie

1879519016

1915018930

18715 18659 18715

20390

18769

20400

1981519904

19016

17600

18100

18600

19100

19600

20100

20600

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013



429

Cifra de afaceri (fără TVA) pentru întreprinderile cu activitate principal ă de servicii de piaţă prestate în principal pentru

populaţie – miliarde lei comparabili –

1480915549

1631117120 17315 17615 17900 18100 17910

17060 17010 1710017120

0

5000

10000

15000

20000

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013


Realizarea unui sistem privat de prestări de servicii către populaţie, cu susţinerea prin măsuri adecvate a tendinţei de diversificare şi îmbunătăţire a calităţii, ar fi trebuit să constituie o preocupare a autorităţilor din ţara noastră în cadrul programelor elaborate în contextul strategiei de reformă şi restructurare a economiei naţionale, având în vedere faptul că acest sector dispunea deja de o bază materială semnificativă, neimpunând deci un efort investiţional sau de capital deosebit.

Din păcate, metodele iniţiale prin care s-a înţeles să se acţioneze (locaţiile de gestiune, privatizarea MEBO, măsurile tardive şi improprii de aplicare a marii privatizări, lipsa unei strategii unitare în privatizarea acestui sector, ce a condus la blocaje ca urmare a scandalurilor şi contestaţiilor generate de diversele conflicte de interese etc.), neînsoţite de măsuri adecvate de încurajare şi stimulare a operatorilor economici în sectorul serviciilor, nu numai că nu au produs rezultatele scontate, dar, pe fondul declinului economic general, au făcut posibile atât degradarea fizică a bazei materiale


430

existente, cât şi descalificarea, sub aspectul calităţii şi varietăţii, a serviciilor prestate. În consecinţă, şi acest proces – de reformă, privatizare şi restructurare în serviciul terţiar – a rămas în urmă, cel puţin până în anul 2000, după cum ilustrează şi ponderea redusă a societăţilor cu capital privat la formarea cifrei de afaceri a acestui sector.

Nivelul la care aceste servicii se oferă populaţiei este important, deoarece, pe lângă raportul dintre cerere şi ofertă, în aceste servicii trebuie să îşi găsească un rol important, ca formă de exprimare, nivelul preţurilor practicate. Analiza detaliată a evoluţiei volumului cifrei de afaceri pentru servicii prestate populaţiei în anii 2001-2012 este edificatoare în ceea ce priveşte tendinţa.

Sub acest aspect, este semnificativ de analizat modul în care aceste servicii au fost oferite populaţiei şi prin raportare la nivelul veniturilor reale de care dispune populaţia la un moment dat, la calitatea serviciilor, precum şi prin compararea nivelului preţurilor din ţara noastră cu preţurile din alte ţări.

Astfel, din activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei în 2011, a rezultat o cifră de afaceri cu 4,1% mai mare decât cea obţinută în 2010. În 2012 cifra de afaceri a scăzut în ianuarie cu -22,4%, şi cu -2,4% în aprilie. În martie 2012 s-a înregistrat o creştere de 11,7% faţă de luna precedentă.

Pe ansamblul perioadei 2010-2013, cifra de afaceri a serviciilor prestate populaţiei a cunoscut un curs oscilant scăzut în mod continuu faţă de perioade comparabile şi pe întregul an.

Serviciile de asistenţă medicală, cultură etc. s-au redus, deşi calitatea lor s-a îmbunătăţit.

Este negativ faptul că, în cea mai mare parte, în structura lor, serviciile au înregistrat scăderi importante

Serviciile de transport, poştă şi telecomunicaţii au cunoscut, exceptând perioadele 1990-1992 şi 2009-2012, o evoluţie sinuoasă. Astfel, valoarea acestor servicii a crescut, valoric în cifre comparabile 1990, de la 22,393 miliarde de lei cât era în 1990, la 13.490,35 miliarde RON în 2008. După data de 1 ianuarie 2009 s-a evidenţiat un permanent recul al valorii acestor servicii, justificate de efectul crizei.


431

Valoarea serviciilor de transport, poştă şi telecomunicaţii – milioane lei preţuri comparabile 1990 –

Anul 1990 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2009 2010 2011 2012 2013*

Total 22.383 84.340 106.774 96.672 112.863 129.375 131.614 133.410 135.410 131.115 130.214 129.325 128.975 128.995

* Date extrapolate Sursa de date: Anuarele Statistice ale României, 1996 , 2002, 2005, 2006, 2008, 2009,2010, 2011 și 2012, Buletinele Statistice ale Institutului Naţional de Statistică 2005-2013.

Dacă am încerca să comparăm nivelul preţurilor practicate de

agenţii de turism şi asistenţă turistică, precum şi tarifele de la anumite hoteluri şi restaurante, vom constata că nivelul acestora este foarte apropiat, dacă nu, în unele cazuri, chiar mai mare decât preţurile practicate într-o serie de ţări occidentale în care serviciile se situează însă la un nivel calitativ superior în comparaţie cu cele oferite de România.

În prezent, nu mai este nici o diferenţă între preţurile la o serie de produse (luaţi, dacă vreţi, băuturile de orice fel) sau tarifele pentru prestările de servicii turistice practicate în România şi cele practicate de mari hoteluri şi restaurante din ţările vest-europene. Desigur, cei care lucrează în aceste domenii pot invoca faptul că restrângerea cererii populaţiei pentru anumite servicii îi obligă, pentru a-şi menţine un nivel, fie şi minim, de rentabilitate, să-şi sporească preţurile. Nivelul redus la care se realizează cifra de afaceri în sectorul de prestări servicii este o consecinţă a calităţii şi costului ridicat al acestora, dar principala cauză a restrângerii progresive a cererii populaţiei pentru aceste servicii rezidă, în primul rând, în lipsa resurselor financiare existente la populaţie.

S-au întreprins măsuri de privatizare şi îmbunătăţire a dotării spaţiilor hoteliere. Procesul de privatizare nu a adus impulsul aşteptat, iar sistemul de închiriere a spaţiilor hoteliere nu a avut efectul scontat. De asemenea, s-au întreprins măsuri efective pentru dezvoltarea agroturismului. Se întreprind în continuare măsuri pentru a fi conservată şi dezvoltată baza de turism de care dispune România.


432

Numărul întreprinderilor cu activitate principal ă de servicii de piaţă, prestată în principal pentru agenţi economici, şi cifra

de afaceri

Anul 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013*

Servicii de piaţă prestate în principal pentru agenţi economici – total

22.911 23.147 23.714 23.906 24.100 24.400 24.700 24.514 24.010 23.475 23714 23735

Cifra de afaceri (fără TVA), în miliarde lei (preţuri comparabile 1998)

69.153 71.314 73.120 75.175 76.175 75.515 76.055 75.800 74.340 73.914 74159 74213

* datele sunt provizorii pentru şase luni şi estimate pentru semestrul doi. Sursa de date: Anuarele Statistice ale României – 2002, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 şi Buletinele Statistice ale Institutului Naţional de Statistică 2005-2013.

Totodată, se dezvoltă şi anumite servicii care să poată concura

şi să se adreseze populaţiei cu venituri reduse. Avem în vedere turismul agroindustrial, turismul particular, alte activităţi prestatoare de servicii care să poată fi oferite populaţiei. Prin această orientare îşi va găsi locul o parte din forţa de muncă disponibilizată în procesul de finalizare a privatizării marii industrii.

Numărul întreprinderilor cu activitate principal ă de servicii de

piaţă prestate în principal pentru agenţi economici

12281

14064

16826

22700 22911 2314723714 23906 24100 24400 24700 24514

2401023175

23714 23735

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013



433

În analiza producţiei de bunuri şi servicii un loc important îl ocupă şi acele servicii prestate de întreprinderi cu acest obiect de activitate pentru agenţii economici.

Datele privind evoluţia acestei activităţi economice în perioada 2001-2013 evidenţiază atât creşterea numărului de astfel de întreprinderi specializate, cât şi a cifrei de afaceri realizate (vezi tabelul şi graficele următoare).

Cifra de afaceri (fără TVA) a întreprinderilor cu activitate principal ă de servicii de piaţă prestate în principal pentru agenţi

economici

11735

20528

37548

63039

6915371314

7312075175 76175 76515 76025 75800 74310 73914 74150 74213

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

70000

80000

90000

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013


10.4. Producerea şi comercializarea bunurilor

Perioada 2009-2013 a marcat, în termeni generali, scăderea producţiei de bunuri de consum, bazată şi pe reducerea puterii de cumpărare a populaţiei.

Deşi la unele grupe de produse volumul vânzărilor către populaţie a fost, în 2012, mai mic decât în aceeaşi perioadă a anilor


434

precedenţi, aceasta nu s-a datorat raportului cerere – ofertă ce se manifestă pe piaţa liberă, ci mai degrabă creşterii preţurilor la categoriile de produse respective (de fapt a efectelor crizei). Aceeași tendință s-a manifestat și în semestrul I 2013. Dacă, în anul 1990, valoarea totală a acestor servicii a fost de 82,49 milioane lei, în anul 1993 s-a redus la numai 2,5152 milioane lei. După această dată consumul a crescut, iar 2005 a fost un an de vârf datorită generalizării creditului de consum.

Perioada 1994-1996 marchează un uşor avânt, care s-a deteriorat din nou în 1997-1998. În anul 2001, valoarea serviciilor comerciale prestate pentru populaţie era de 3,04 milioane lei (preţurile anului 1998). Este adevărat că anul 1990 a fost unul de avânt, specific de ieşire de sub regimul totalitar, dar decalajul încă existent este enorm de mare. Până în anul 2008 constatăm creşterea valorică a serviciilor prestate pentru populaţie, după care în 2009, 2010 şi mai ales în 2011, acestea se reduc simţitor. În 2012 s-a înregistrat o nouă scădere a valorii serviciilor.

Servicii comerciale prestate în principal pentru populaţie

– milioane RON preţuri comparabile 1990 –

Anul 1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2003 2004 2005 2006 2008 2010 2012 2013*

Total 8.244 4.405 3.417 3.620 2.731 3.202 3.637 4.039 4.331 4.710 4.723 4.750 4.127 4.051 4.152

*Pentru semestrul 2 datele sunt estimate. Sursa de date: Anuarele Statistice ale României, 1996 , 2002, 2005, 2006, 2008, 2009,2010, 2011 și 2012, Buletinele Statistice ale Institutului Naţional de Statistică 2005-2013.

De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că ritmurile scăzute de modificare a vânzărilor au la bază niveluri ce s-au redus anual din 1990 şi până în prezent. Fac excepţie datele comparative care se referă la categorii de mărfuri (produse) care nu au existat pe piaţă la un moment dat, având deci caracter de noutate, sau se aflau în cantităţi mult mai mici decât cererea efectivă pentru astfel de produse.

Pe de altă parte, menţinerea unui raport echilibrat al vânzărilor (consumului) la unele produse este numai aparentă, deoarece, din cauza nivelului redus al veniturilor, s-a manifestat o tendinţă selectivă în aprovizionarea de pe piaţă, în sensul că s-a renunţat la


435

unele produse sau s-a diminuat volumul cumpărărilor, de la nivelul „nevoilor“ la cel al „posibilităţilor“.

Valoarea serviciilor comerciale prestate, în principal, pentru

populaţie (milioane lei)

5.514

4.405

2.515

3.4173.865

3.620

2.7382.947

3.2203.419

3.6374.039

43314710472347504630

4127401540234152

2.731

8.244

0

1.000

2.000

3.000

4.000

5.000

6.000

7.000

8.000

9.000

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2008

2009

2010

2011

2012

2013


În astfel de condiţii, şi volumul vânzărilor de mărfuri cu

amănuntul a fost influenţat de veniturile reale ale populaţiei. Precizez că aceste cifre sunt inferioare ritmurilor înregistrate

de inflaţie în aceeaşi perioadă de timp. Creşterea cifrei de afaceri, realizată la produsele nealimentare, se

datorează însă vânzărilor de produse farmaceutice şi medicale, produse cosmetice şi de toaletă, în timp ce vânzările de mobilă, articole de iluminat, aparate electrice, articole de fierărie şi vopsitorie au scăzut.

În anul 2011, comparativ cu anul 2010, volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu amănuntul cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor a înregistrat o uşoară reducere (-0,9%).


436

Comercializarea produselor prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet, sistem preferat de segmentul de populaţie cu venituri mari şi cu puţin timp la dispoziţie, a înregistrat o creştere de 7,4%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule a crescut cu 9,8% în octombrie 2011, după care a scăzut, aproape lună de lună, până în iunie 2012. După iunie 2012, s-a inversat trendul evoluției.

Volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, a înregistrat în anul 2011, o scădere medie de 0,4% comparativ cu anul 2010.

Serviciile de piaţă prestate populaţiei în anul 2011, comparativ cu anul 2010 au înregistrat o creştere nesemnificativă.

Cifra de afaceri pentru comerţul cu ridicata, în termeni nominali, a crescut cu 1,1% comparativ cu anul 2010.

Serviciile de piaţă prestate în special întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri, în termeni nominali, mai mare cu 2,1% comparativ cu cea înregistrată în anul 2010.

În luna decembrie 2011, volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu amănuntul cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 10,3% comparativ cu luna precedentă datorită creşterilor înregistrate la vânzarea produselor alimentare şi la vânzarea produselor nealimentare. Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule a înregistrat o scădere de 4,2%.

Volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul al autovehiculelor şi motocicletelor; întreţinerea şi repararea acestora, a fost mai mic, în luna decembrie 2012, cu 7% faţă de nivelul lunii precedente.

Scăderi s-au înregistrat la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule, la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor, la comerţul cu autovehicule (-3,8%), la întreţinerea şi repararea autovehiculelor .

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei în luna decembrie 2010 a înregistrat o creştere de 0,4% comparativ cu luna precedentă.


437

La comerţul cu ridicata, în luna decembrie 2012, indicele valoric al cifrei de afaceri a scăzut cu 9,3% faţă de luna precedentă.

În luna decembrie 2012 la serviciile prestate în special întreprinderilor, s-a înregistrat o cifră de afaceri, în termeni nominali, mai mare cu 2,0% comparativ cu luna precedentă.

În anul 2012, cifra de afaceri a societăţilor comerciale cu activitate principală de comerţ cu amănuntul a fost mai mică, în termeni reali, în medie cu 8,0% faţă de 2011. Scăderi în termeni reali s-au înregistrat atât pentru vânzările de mărfuri alimentare, cât şi pentru cele nealimentare. La produsele nealimentare s-au înregistrat scăderi, în special la textile, îmbrăcăminte, încălţăminte şi articole din piele, la mobilă, articole de iluminat, aparate electrice, articole de fierărie şi vopsitorie.

Aşa după cum rezultă din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică, volumul total al cifrei de afaceri rezultat din comercializarea, întreţinerea şi repararea autovehiculelor a urmat un curs negativ, influenţat de caracterul sezonier, cu reduceri importante în tot cursul anului.

În anul 2012, agenţii economici cu capital privat au contribuit cu 90,7%, la realizarea volumului cifrei de afaceri totale aferente sectorului de comerţ cu amănuntul (cu excepţia autovehiculelor şi a motocicletelor) şi cu 76,9% la cea a comerţului cu autovehicule şi combustibili. Aceeași situație s-a înregistrat și în primele opt luni ale anului 2013.

10.5. Servicii informatice pentru populaţie

Tehnologia în domeniul informaticii a permis un larg acces la informarea cetăţenilor, aceasta fiind o trăsătură caracteristică a situaţiei existente. Serviciile informaticii sunt folosite pe scară largă în toate activităţile şi reprezintă un nou stadiu al dezvoltării umane, care conduce spre modul superior de viaţă în cadrul societăţii informatice. Din punct de vedere tehnologic, această explozie care s-a produs în ultimii ani are conexiune cu trei sectoare de activitate, şi


438

anume: tehnologia în domeniul informaticii, tehnologia comunicaţiei şi producţia de soft/hard care să asigure nivelul înalt al comunicării.

Societatea informatică este faza spre care tinde omenirea în prezent, o latură esenţială a existenţei, căreia trebuie să i se acorde atenţie şi care trebuie să fie circumspect pregătită în programul de dezvoltare economică. Dezvoltarea serviciilor informatice reprezintă o condiţie de seamă a integrării României în structurile euroatlantice.

Această industrie a cunoscut o largă dezvoltare în perioada 1997-2012. În acest interval de timp s-a dezvoltat producţia de computere, s-a îmbunătăţit sistemul de transmitere a datelor şi s-au îmbunătăţit echipamentele de telecomunicaţii. De asemenea, servi-ciile de software au avut o creştere semnificativă, în perioada 2002-2012 fiind în 2012 cu 0,5% mai mare decât în 2011.

Producţia în cifre absolute în 2012 a fost de peste 2,4 miliarde de euro.

Producţia de hard a cunoscut şi ea o dezvoltare sinuoasă. În primul rând, după 1989, a înregistrat un oarecare colaps din cauza sistemului învechit şi a lipsei de tehnologie de vârf. În acest domeniu, după 1990, s-a pus accentul pe dezvoltarea unei producţii de calitate care să asigure un proces eficient de dezvoltare a acestei activităţi. În ţara noastră, mai mult de 50% dintre sistemele hardware utilizate în fabricarea computerelor şi a echipamentelor pentru transmisii de înaltă performanţă se realizează în România. Aceasta acoperă circa 55% din piaţa internă, iar cele peste 254 de companii care dispun de certificate pentru acest tip de activitate au produs aproximativ 60.000 de PC-uri fiecare.

Industria de software a marcat, în schimb, o dezvoltare deosebită, în prezent existând un număr însemnat de societăţi comerciale care au activitate de soft declarată.

Numărul de specialişti din România este în continuă creştere atât datorită dezvoltării pieţei interne, cât şi datorită înclinaţiei şi pregătirii tinerilor. Industria de soft a înregistrat o creştere excepţională în primul rând datorită marilor companii care folosesc muncă de înaltă calificare din România, specializată în dezvoltarea soft.


439

Trebuie să precizăm că numeroşi specialişti din acest domeniu au emigrat şi sunt recunoscuţi în acest domeniu de activitate în o serie de ţări dezvoltate din punct de vedere informatic şi mai ales economic.

Există un segment semnificativ al ocupaţiilor în care forţa de muncă românească oferă specialişti de înaltă calificare care fac faţă activităţilor de cercetare şi implementare a celor mai competitive sisteme şi producţii tehnologice de înaltă complexitate.

Serviciul internet a cunoscut o amploare deosebită în ultimii şase ani, dar cu precădere în perioada 2007-2013. Numărul persoanelor cu acces la internet era în anul 2009 de 3,16 milioane, adică peste 15% din populaţia ţării, înregistrând uşoare creşteri şi în 2010-2013.

Implementarea şi dezvoltarea liniilor electronice dintre organi-zaţiile guvernamentale şi cetăţeni sau mediul de afaceri constituie, de asemenea, una dintre direcţiile importante în care îşi pune amprenta societatea informatică şi în România.

Acesta este un proiect guvernamental care a fost stabilit în 2001 de Ministerul Român al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Obiectivele acestui sistem sunt: găsirea unui loc de muncă virtual pentru cei interesaţi, posibilitatea de a cerceta o serie de aspecte în beneficiul individual şi, mai ales, de utilizare a tehnologiei informaticii în zona cercetării resurselor umane.

În perioada 2001-2013 a fost adoptat un larg cadru legislativ care prevede liberalizarea şi încurajarea dezvoltării societăţii informatice, utilizarea serviciilor care să răspundă mai bine nevoilor populaţiei. În acest domeniu, piaţa serviciilor IT este organizată, iar datele sunt transmise prin serviciile Internet, sistemul electronic şi IT.

În perspectiva dezvoltării acestui gen de servicii, cadrul legislativ adoptat în perioada 2001-2002 s-a referit cu precădere la Legea nr. 445 din 2001 privind semnătura electronică, aceasta fiind una dintre noutăţile care asigură, prin sistemul de transmitere a semnăturii, realizarea de operaţiuni şi de tranzacţii imediat. De asemenea, în anul 2002 a fost adoptată Legea nr. 365, privind comerţul electronic, lege care prevede perspectiva dezvoltării tranzacţiilor comerciale în concordanţă cu legislaţia europeană.


440

Legea nr. 677 din 2001, privind date referitoare la personal şi mişcarea liberă a datelor, asigură condiţiile specifice, care acordă o înaltă protecţie aspectelor private ale persoanelor în concordanţă cu Directiva europeană nr. 25/46/CE.

La 30 ianuarie 2002 a fost adoptată Ordonanţa nr. 24 privind sistemul de plăţi electronice în sistemul local de taxe şi impozite. În concordanţă cu prevederile acestei ordonanţe, autorităţile publice locale au obligaţia să asigure implementarea sistemului electronic pentru plăţi în numerar pentru taxele locale şi impozite în orice oraş şi municipalitate.

La 24 ianuarie 2002 s-a adoptat Ordonanţa nr. 20 privind utilizarea sistemului electronic pentru realizarea achiziţiilor publice, care, ulterior, la 9 iulie, a fost aprobată prin Legea nr. 468. Ordonanţa şi apoi legea au stabilit principiile şi cadrul general în care să fie utilizate, procesul on-line pentru realizarea achiziţiilor şi a contractelor publice, dar şi pentru reglementarea şi asigurarea transparenţei în domeniul activităţii publice prin utilizarea mijloacelor electronice. Ulterior legislaţia s-a adaptat cerinţelor pieţei şi directivelor Uniunii Europene.

Iată şi în acest domeniu unele dintre realizările şi mai ales tendinţele care se manifestă în economia românească pe linia asigurării de servicii de înaltă calificare atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici.

Capitolul 11

��

Indicele preţurilor de consum al populaţiei

11.1. Consideraţii generale

Inflaţia, sau deprecierea, se calculează în ţara noastră pe baza preţurilor de consum al populaţiei, iar rata de modificare a acestui indicator se stabileşte prin compararea în timp a modificării acestor preţuri. Acest indice al preţurilor de consum trebuie să realizeze o sinteză a evoluţiei între două perioade a preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor care intră în consumul populaţiei.

Practic, este imposibil să fie observate şi înregistrate preţurile la toate produsele şi serviciile consumate de populaţie într-o perioadă de timp dată.

De aceea, pentru urmărirea şi înregistrarea acestor date statistice se utilizează un eşantion de bunuri şi servicii care trebuie să fie reprezentativ, prin structura consumului şi a preţurilor, astfel încât rezultatele obţinute să poată fi extinse la întreaga populaţie, cu o marjă de eroare cât mai redusă.

În analiza acestui indice se impune să fie avute în vedere următoarele aspecte, care au influenţă asupra evoluţiei acestuia de la o perioadă la alta:

• populaţia nu se poate proteja împotriva creşterii puternice a preţurilor, în general, sau la unele categorii de preţuri şi servicii. De aceea, calea cea mai simplă rămâne reducerea, uneori substituirea cu alte produse sau chiar scoaterea din consum a acestor categorii de produse;

• preţurile unor produse şi servicii consumate de populaţie nu evoluează pe piaţa românească în funcţie de raportul dintre


442

cerere şi ofertă, vânzările fiind dirijate, cu precădere, de nivelul veniturilor de care dispune populaţia la un moment dat. Or, aceste venituri sunt, relativ, din ce în ce mai mici, în comparaţie cu ritmul de creştere a preţurilor şi nevoile normale de consum ale populaţiei. În aceste situaţii, producătorii îşi diminuează marja de risc sau îngheaţă, pentru anumite perioade, preţurile unor produse, ceea ce are ca efect obţinerea unui indice redus al inflaţiei, departe de realitatea economică;

• produsele noi care apar nu au grad de comparaţie perfect, cu perioade anterioare, influenţând în felul acesta nivelul indicelui inflaţiei;

• influenţă asupra indicelui inflaţiei au şi anumite produse sau servicii care în perioada curentă nu mai sunt produse (comercializate). De regulă, astfel de produse, care dispar de pe piaţă în condiţii normale, sunt înlocuite de altele, ceea ce conduce la diminuarea influenţei lor asupra indicelui inflaţiei.

În termeni generali, indicele preţurilor de consum al populaţiei depinde de:

• natura bunurilor şi serviciilor pentru care se consideră pre-ţurile;

• categoriile de populaţie pentru care se consideră cumpărăturile (consumul);

• natura preţurilor; • limita de satisfacere a nevoilor de consum ale populaţiei prin

cumpărarea de produse şi servicii; • influenţa nivelului veniturilor populaţiei asupra satisfacerii

nevoilor de consum prin cumpărarea de produse şi servicii. Evoluţia indicilor preţurilor de consum al populaţiei în

perioada decembrie 2009 – iunie 2012 este prezentată în graficul următor:


443

Evoluţia indicilor pre ţurilor de consum al populaţiei în perioada iulie 2012 - iulie 2013


Evoluţia indicilor pre ţurilor de consum şi a indicilor câştigurilor

salariale medii nete în perioada iulie 2012 - iulie 2013


Pe baza datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în

Buletinul nr. 7/2013, rata inflaţiei, pe total şi elemente de structură, este prezentată în tabelul următor:


444

Creşterea preţurilor în luna iulie 2013 – procente –

Creşterea pre ţurilor de consum în luna iulie 2013,

faţă de:

Creşterea medie lunară a preţurilor de consum în

perioada: Indicatori decembrie

2012 iulie 2012 1.I-

31.VII.2012 1.I-

31.VII.2013 Total 1,7 1,7 0,3 0,2

Mărfuri alimentare*) -0,1 -0,1 0,3 0,0 Mărfuri nealimentare 3,2 3,2 0,3 0,5 Servicii 1,9 1,9 0,4 0,3

*) Inclusiv băuturi. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013

Indicii pre ţurilor de consum în perioada 2001-2013

- Decembrie an anterior = 100 -

130,3

106,6107,9

104,7

109

104,2105,33104,4

104,9

117,8

114,1

108,6

109,3

103

108

113

118

123

128

133

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

*

- % -

*) Date estimate pentru semestrul doi 2013. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013

Având în vedere cele mai sus prezentate, aspecte specifice pieţei

actuale din România, rata medie lunară a preţurilor calculate a fost de 0,30%.

Rata anuală a inflaţiei în iulie 2013 a fost de cca. 4,5%, faţă de iunie 2012.


445

Evoluţia preţurilor de consum pe grupe de mărfuri şi servicii (%)

103,9

105,5

103

101 102 103 104 105 106

Mărfuri alimentare Servicii Mărfuri nealimentare


11.2. Indicele preţurilor de consum pentru produsele alimentare

Faţă de decembrie 2010, în decembrie 2011, la mărfurile alimentare se înregistrează o creştere de preţuri cu 0,4%, ceea ce înseamnă o creştere medie lunară nesemnificativă a preţurilor.

La mărfurile alimentare, creşteri semnificative s-au înregistrat în luna decembrie 2010, faţă de luna noiembrie acelaşi an, la ouă, legume, produse panificaţie, unt, ulei comestibil şi lapte.

În iulie 2013, indicele pre'urilor la produse alimentare a fost de 3,9%, cu o medie lunară de 0,2%

Scăderi faţă de luna iunie 2013 s-au înregistrat la produsele citrice şi alte fructe meridionale, respectiv cartofi.

La celelalte produse s-au înregistrat creşteri oarecum rezo-nabile.


446

11.3. Indicele preţurilor de consum la produse nealimentare

La mărfurile nealimentare, creşterea preţurilor în iulie 2013 faţă de iulie 2012 a fost de 5,5%, creşteri semnificative înregis-trându-se la: combustibili, autoturisme, accesorii şi piese de schimb.

11.4. Indicele preţului de consum al serviciilor

Majorarea tarifelor pe ansamblul grupei de servicii cu 3,0% a fost determinată de evoluţia tarifelor la transportul aerian, telefon şi igienă şi cosmetică.

Pe marile grupe industriale în iulie 2013 s-au înregistrat creşteri de preţuri comparativ cu luna iulie 2012 în industria energetică, în industria bunurilor de uz curent, în industria bunurilor de capital, în industria bunurilor intermediare şi,4% în industria bunurilor de folosinţă îndelungată.

11.5. Câştigul salarial mediu nominal

În analiza efectului inflaţiei asupra nivelului de trai trebuie luate în calcul şi câştigurile medii ale populaţiei în perioada analizată. Astfel, câştigul salarial mediu nominal brut pe economie, în iulie 2013, a fost de 2.259 lei.

Salariul brut în industrie a fost în luna iulie 2013 de 2.326 lei, cu niveluri mai ridicate în industria extractivă şi energie electrică, termică, apă, gaze. În industria prelucrătoare salariile s-au situat sub media pe total industrie.

Raportul dintre indicele câştigului mediu nominal net şi indicele preţurilor de consum, în luna iulie 2013, a fost de 104,3%, faţă de luna precedentă, 103,2% faţă de luna corespunzătoare a anului precedent şi de 124,8%, comparativ cu luna octombrie 1990.


447

Câştigurile salariale medii brute în luna iulie 2013 pe principalele activităţi ale economiei

*) Exclusiv forţele armate şi personalul asimilat (M.Ap.N., S.R.I., M.A.I., etc.). Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013

Inflaţia continuă să joace un rol diferit în aprecierea raportului

dintre indicele câştigului salarial mediu nominal net şi indicele preţurilor de consum.

Este dificil de tras o concluzie cu privire la evoluţia inflaţiei în perioada următoare. La prima vedere, nivelul ratei inflaţiei din 2012 și primele șapte luni din 2013 conduce la concluzia că situaţia social-economică din România se află într-un moment mai dificil decât în perioada 2000-2010, dar pe un trend de stabilizare. Pentru anul 2013 se estimează o rată a inflaţiei anuale de cca. 4,3%, pe care o apreciez a fi realistă comparativ cu veniturile foarte mici ale populaţiei.

Se pot face unele comentarii şi în legătură cu nivelul real al acestui indicator înregistrat în anul 2012, deoarece se calculează după o metodologie concretă în care produsele alimentare, neali-mentare şi serviciile participă cu o pondere constantă la construirea indicelui preţului de consum al populaţiei.

Din acest punct de vedere, putem aprecia că, într-o structură organizată, după criterii mai apropiate de situaţia reală, şi într-o conjunctură în care resursele de venituri ale populaţiei ar fi fost mai


448

mari, probabil că indicele de preţuri, mai ales la mărfurile alimentare, ar fi fost diferit, în contextul în care şi în anul 2012 anumiţi producători şi comercianţi au fost nevoiţi să-şi diminueze la maximum marja de profitabilitate în ideea de a-şi putea desface produsele şi de a nu le ţine în stoc, fiind nu puţine şi cazurile în care aceste mărfuri au fost vândute chiar sub valoarea lor reală de piaţă.

Câştigurile salariale medii brute în luna iulie 2013, pe principalele activităţi ale economiei (industrie)


Mai trebuie subliniat şi faptul că, din păcate, în România se menţine o activitate subterană care „produce“ sau „oferă“ unele produse şi servicii populaţiei la niveluri de preţuri reduse şi care, chiar dacă nu întotdeauna au o calitate corespunzătoare, reprezintă un element de „tentaţie“ pentru consumatori, care apelează la consumul acestora din motive financiare (în sens de economisire).

Astfel, chiar dacă în indicele preţului de consum al populaţiei plata unor servicii va fi reflectată numai procentual, creşterea acestor preţuri, sub formă de taxe şi impozite pe care populaţia le va plăti în anul 2009 pentru proprietăţi, case, terenuri, mijloace auto etc.,


449

conduce deja la dificultatea înregistrării unui astfel de indice pentru acest an.

Pe de altă parte, este de dorit ca pentru populaţie să se întrevadă unele măsuri de protecţie socială, astfel încât creşterea indicelui inflaţiei să nu afecteze prea profund, prin pauperizare, situaţia populaţiei din ţara noastră. Reforma trebuie, desigur, conti-nuată, trebuie accelerată, dar un minimum de măsuri de protecţie trebuie asigurat pentru populaţie.

Salturi incredibile ale salariului mediu brut şi net pe economie s-au realizat în anii 2008 şi 2009, acestea, însă, neputând fi plătite în 2010 şi 2011, deoarece jumătate nu au avut fundament real. Acest trend a fost dictat de interese electorale fără acoperire în oferta pieţei şi capacităţii economice. Acum suntem la graniţa scandalului mascat purtat între putere şi opoziţie „sub medierea FMI”. În realitate, cu grade diferite de responsabilitate, vinovaţii sunt toţi cei care au guvernat, cum au putut, în perioada 01.09.2009-30.05.2012. dar o analiză pe această temă nu face obiectul acestei lucrări. Este doar o punere în temă, pentru a ne tempera iluzia falsă de „mai bine în 2012”. Anul 2012 a marcat pentru prima dată în România succesiunea a trei guverne, diferite şi din punct de vedere doctrinar şi strategie. După alegerile din 9 decembrie 2012 situaţia a devenit stabilă și s-a început o oarecare stabilizare. Oricum am lua-o, până în martie 2013, când se „expiră” un an de la plecarea lui Boc, avem tot un an în care ne-au salutat (atâta pot eu să scriu în această analiză) patru echipe de guvernare. Efectul economico-social se vede, iar perspectivele pot să fie şi mai rele dacă nu se întâmplă una din cele trei variante: acceptarea coabitării pe strategii de dezvoltare economico-socială a României şi nu doctrinară; plecarea preşedintelui; determinarea preşedintelui fie să se rezume la atribuţiile sale, fie să plece…Şi nu în ultimul rând, România trebuie să îşi recâştige „vocea” sa de ţară europeană fără ingerinţe din afară.

Capitolul 12

��

Evoluţia comerţului internaţional

12.1. Cadrul general

Pe ansamblul economiei naţionale, activitatea de comerţ exterior, şi în primul rând exportul, reprezintă un element calitativ de apreciere a evoluţiei activităţii economice în general.

Epoca contemporană, cu tendinţele manifestate spre globa-lizare, cu doctrinele şi politicile vizând instaurarea unei noi ordini economice şi politice internaţionale, este de departe epoca în care diviziunea internaţională a muncii şi specializarea în producţie au creat o astfel de polarizare la nivel mondial, încât nu numai o dezvoltare autarhică, dar chiar şi o participare limitată la circuitul economic internaţional sunt de neconceput pentru definirea stării de sănătate a unei economii naţionale. Schimburile comerciale internaţionale, comerţul exterior cu bunuri sau comerţul invizibil sunt factori determinanţi în asigurarea dezvoltării echilibrate a economiei, în crearea de Produs Intern Brut şi venit naţional, în definirea balanţei de plăţi externe a oricărei ţări. Din păcate, perioada 1997-2007 a marcat pentru România o deteriorare continuă, am putea spune deosebită, a activităţii de comerţ exterior. În perioada 2008-2013, pe fondul scăderii, s-a înregistrat o tendinţă oscilantă a importurilor şi soldului negativ al balanţei de comerţ exterior. Simpla menţionare a gradului de acoperire a importurilor prin exporturi, cuprins între 48,19% în decembrie 2007 şi 67,4% în decembrie 2009 în relaţia FOB/FOB, sau a deficitului FOB/CIF ridicat, înregistrat de balanţa comercială în 2009 se constituie în dovezi concludente în sprijinul afirmaţiei de mai sus. În anii 2010 şi 20011 constatăm o reducere mai accelerată a importurilor şi creşterea exporturilor, mărindu-se astfel la 81,25% gradul de acoperire a importurilor prin exporturi. Totodată s-a temperat (redus) şi soldul debitor al balanţei de comerţ exterior, fiind de 9 miliarde euro în 2010 şi de 7,75 miliarde euro în 2010.


452

Comerţul internaţional cu bunuri 2012 1) 2013 Indicatorul

iun iul aug sep oct nov dec Ian2) feb2) mar2) apr2) mai2) Iun3) 1I-30.VI

3)

- milioane lei-

Exporturi FOB

16752,7 17165,2 15883,0 17248,3 19067,2 19078,5 14126,5 16316,8 16968,1 17572,0 17947,3 17480,0 17844,7 104128,9

INTRA UE

11894,0 11937,6 10422,8 12308,7 13747,8 13338,3 9206,9 11509,8 11971,2 12458,5 12639,8 12108,2 12691,5 73379,0

EXTRA UE

4858,7 5227,6 5460,2 4939,6 5319,4 5740,2 4919,6 4807,0 4996,9 5113,5 5307,5 5371,8 5153,2 30749,9

Importuri CIF

20931,7 20564,9 20456,0 20996,6 24120,3 21002,3 18133,7 17615,5 17883,6 20069,0 20626,0 19637,4 19510,9 115342,4

INTRA UE

15406,3 15800,4 14239,5 15764,0 18263,4 15705,2 12638,3 13098,6 13635,6 15563,1 16242,9 15009,1 15047,7 88597,0

EXTRA UE

5525,4 4764,5 6216,5 5232,6 5856,9 5297,1 5495,4 4516,9 4248,0 4505,9 4383,1 4628,3 4463,2 26745,4

Sold FOB/CIF

-4179,0 -3399,7 -4573,0 -3748,3 -5053,1 -1923,8 -4007,2 -1298,7 -915,5 -2497,0 -2678,7 -2157,4 -1666,2 -11213,5

INTRA UE

-3512,3 -3862,8 -3816,7 -3455,3 -4515,6 -2366,9 -3431,4 -1588,8 -1664,4 -3104,6 -3603,1 -2900,9 -2356,2 -15218,0

EXTRA UE

-666,7 463,1 -756,3 -293,0 -537,5 443,1 -575,8 290,1 748,9 607,6 924,4 743,5 690,0 4004,5

- milioane euro - Exporturi FOB

3756,3 3795,9 3504,0 3835,3 4197,1 4202,0 3135,9 3701,7 3872,9 4005,0 4087,1 4021,7 4020,7 23709,1 INTRA UE

2666,6 2624,6 2307,8 2734,8 3016,0 2947,4 2050,8 2628,2 2730,2 2837,0 2885,7 2791,5 2835,1 16707,7

EXTRA UE

1089,7 1171,3 1196,2 1100,5 1181,1 1254,6 1085,1 1073,5 1142,7 1168,0 1201,4 1230,2 1185,6 7001,4

Importuri CIF

4693,9 4541,4 4515,1 4668,0 5307,2 4628,7 4026,9 3999,7 4080,7 4573,2 4700,7 4519,8 4388,2 26262,3 INTRA UE

3454,1 3473,8 3152,9 3502,6 4006,6 3470,4 2815,1 2991,1 3109,7 3543,9 3708,3 3460,3 3361,5 20174,8

EXTRA UE

1239,8 1067,6 1362,2 1165,4 1300,6 1158,3 1211,8 1008,6 971,0 1029,3 992,4 1059,5 1026,7 6087,5

Sold FOB/CIF

-937,6 -745,5 -1011,1 -832,7 -1110,1 -426,7 -891,0 -298,0 -207,8 -568,2 -613,6 -498,1 -367,5 -2553,2

INTRA UE

-787,5 -849,2 -845,1 -767,8 -990,6 -523,0 -764,3 -362,9 -379,5 -706,9 -822,6 -668,8 -526,4 -3467,1

EXTRA UE

-150,1 103,7 -166,0 -64,9 -119,5 96,3 -126,7 64,9 171,7 138,7 209,0 170,7 158,9 913,9

- în % faţă de luna corespunzătoare din anut precedent4)-

Exporturi FOB

98,8 99,3 100,8 91,0 101,4 100,9 95,2 106,1 110,0 98,6 115,5 100,0 107,0

INTRA UE 100,2 100,3 95,2 89,3 102,5 97,8 91,5 102,1 105,1 99,6 119,7 98,9 106,3 EXTRA UE 95,5 97,3 113,9 95,4 98,8 109,1 103,1 117,5 123,7 96,2 106,6 102,7 108,8 Importuri CIF 100,2 101,2 103,5 92,5 107,9 90,9 92,3 101,3 101,3 95,0 105,4 89,5 93,5 INTRA UE 103,1 105,0 101,2 95,8 108,0 90,9 85,5 104,2 103,0 99,6 114,6 95,9 97,3 EXTRA UE 92,9 90,4 109,6 83,7 107,6 91,1 113,3 93,6 96,2 81,9 81,0 73,4 82,8

cumulat în % faţă de perioada cumulată din anul precedent4)-

Exporturi FOB

101,0 100,8 100,8 99,5 99,7 99,9 99,5 106,1 108,1 104,6 107,2 105,7 105,9

INTRA UE 100,4 100,4 99,8 98,4 98,9 98,8 98,3 102,1 103,6 102,2 106,2 104,7 104,9 EXTRA UE 102,5 101,7 103,2 102,2 101,9 102,6 102,6 117,5 120,6 110,9 109,7 108,2 108,3 Importuri CIF

101,2 101,2 101,5 100,4 101,2 100,1 99,5 101,3 101,3 98,9 100,6 98,1 97,3

INTRA UE 103,7 103,9 103,5 102,6 103,2 101,9 100,5 104,2 103,5 102,1 105,3 103,2 102,2 EXTRA UE 95,0 94,4 96,3 94,7 96,0 95,5 96,8 93,6 94,9 90,0 87,6 84,2 84,0 1) Date provizorii; 2) Date revizuite 3) Date estimate; 4) Calculate din valori exprimate in euro. Notă: Comerţul INTRA UE include expedierile/introducerile de bunuri către/din statele membre ale Uniunii Europene. Comerţul EXTRA UE include exporturile/importurile de bunuri către/din statele nemembre ale Uniunii Europene.



453

În 2012, constatăm o uşoară reducere a importurilor şi o creştere mai accentuată a exporturilor, cu efect în diminuarea soldului balanţei de comerţ exterior.

Deşi, tot negativ (deficit), evoluţia exprimă o tendinţă de apropiere spre normalitate. În primele şase luni ale anului 2013, soldul balanţei de comerţ exterior per total a fost de – 2.553,2 milioane euro, din care cu ţările comunitare a fost de -3.467,1 milioane euro, iar soldul extracomunitar a marcat un excedent de 913,9 milioane euro.

Făcând o paralelă între acest indicator şi totalul investiţiilor efectuate în România până în 2012, este lesne de înţeles că s-au spulberat o parte din investiţiile de capital străin sub formă de aport la constituirea de societăţi comerciale nou-apărute în România până în prezent.

Este un fapt demonstrat că investitorii străini au participat la formarea de capital social pentru noile societăţi comerciale numai cu subscriere, uneori unele vărsăminte fiind încă în curs de realizare, iar de cele mai multe ori, sub formă de participare în natură, cu utilaje, documentaţie, reţete etc., a căror valoare de „expertizare“ poate fi, fără teama de a greşi prea mult, sub semnul unei anumite relativităţi.

Nu se poate omite, din păcate, nici consecinţa, sub aspectul realităţii efortului investiţional al capitalului străin, a formulelor „revoluţionare“ aplicate în ultimii ani, în special în contextul marii privatizări, de tipul privatizării prin preluarea de creanţe sau privatizarea pe un euro, de exemplu.

Cum a fost posibil să se ajungă la o astfel de situaţie a comerţului exterior al României este lesne de explicat.

În primul rând, a fost neglijată agricultura care, practic, nu mai produce nimic pentru export.

În al doilea rând, în procesul macrostabilizării, desfăşurat până acum în două etape, s-au gâtuit de fapt societăţile comerciale care aveau posibilitatea să producă pentru export.

Acestea ori stagnează, ori au fost închise, ori sunt pe cale să intre într-una dintre cele două categorii.

Pe de altă parte, legislaţia internă nu a fost absolut deloc atractivă pentru marii investitori de capital în ţara noastră, context în care banii-capital, care nu au nici miros şi nici graniţă, au fost direcţionaţi spre alte pieţe.


454

Este logic ca toţi cei care dispun de resurse financiare care să fie investite au procedat, din punctul lor de vedere, foarte corect, ajungând, în baza studiilor de fezabilitate şi a analizei variantelor de investiţie, la concluzia că în România există un mare risc pentru a se proceda la investiţii majore.

O altă explicaţie rezidă în hiatusul, uneori cu determinări subiective, dar de cele mai multe ori administrative, manifestat în cadrul diviziunii sociale a muncii la nivelul activităţii de comerţ exterior, în sensul unei separări între producătorii pentru export şi firmele (societăţi comerciale) de trading, capabile să realizeze exportul, ajungându-se la situaţia în care societăţile comerciale foarte specializate, capabile să desfăşoare orice activitate de comerţ exterior, să nu aibă acces la producţia destinată pieţei externe.

Pe de altă parte, s-au cristalizat societăţi comerciale de producţie care, deşi nu dispun de experienţa necesară, specifică activităţii de comerţ exterior, se ambiţionează să-şi deruleze, deocamdată, singure astfel de operaţiuni de import sau export, dar prin metode şi mijloace care se îndepărtează mult de cerinţele acestei activităţi şi situaţia reală a pieţei, ceea ce, de multe ori, antrenează efecte financiare finale dezastruoase.

Analiza activităţii de comerţ exterior, pe total, dar şi pe importuri/exporturi, din punctul de vedere al formei de proprietate, scoate în evidenţă nivelul oscilant al gradului de acoperire a importurilor prin exporturi în sectorul privat, care a continuat să deţină în continuare ponderi importante în totalul acestei activităţi.

12.2. Evoluţia generală a exporturilor-importurilor

În anul 2000, se poate vorbi de o înviorare a exporturilor, ca urmare a singurei măsuri fiscale pozitive luate de guvernul Isărescu, respectiv reducerea la 5% a impozitului pe profitul realizat din activitatea de export.

Trebuie să se sublinieze că această activitate a rămas, în continuare, pe un făgaş neconcludent.


455

Conform prevederilor Legii Codului fiscal, această facilitate a dispărut în perioada următoare.

Deficitul balanţei de comerţ exterior, de 2.553,2 milioane euro în 2012, este cauzat de nivelul redus al exporturilor comparativ cu cel al importurilor, influenţat şi de aprecierea excesivă a monedei naţionale (în relaţia cu cele două valute de referinţă, respectiv dolarul SUA şi euro.

Din datele puse la dispoziţia Institutului Naţional de Statistică de către Centrul Român de Comerţ Exterior din Ministerul Finanţelor şi Economiei, se constată că în cursul perioadei 2010-2013 s-a înregistrat o uşoară reducere a activităţii de comerţ exterior.

Exporturile FOB, importurile CIF şi soldul operaţiunilor de comerţ

internaţional în perioada iunie 2012 - iunie 2013

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013 Cauzele care pot fi invocate în legătură cu această situaţie pot

fi mai multe. Dintre acestea, merită a fi menţionate următoarele: • procesul de descentralizare a activităţii industriale, în

special a celei producătoare pentru export, în contextul în care strategia privatizării marilor societăţi comerciale cu capital de stat se schimbă de la o perioadă la alta. În


456

această situaţie nu s-a putut asigura acea alternativă stabilă şi flexibil ă a sistemului macroeconomic, care să permită implementarea noilor structuri concomitent cu salvgardarea a ceea ce era realmente pozitiv la nivelul bazei de producţie a vechiului sistem centralizat (sub aspectul capacităţilor tehnice, tehnologice, de creati-vitate şi al poziţiei de piaţă). Pe acest fond, constatăm atât o decapitalizare constantă a acestor societăţi comer-ciale şi regii autonome, scăderea puterii de a produce şi, mai ales, de a produce la nivelul calitativ care să le permită accesul pe pieţele externe, cât şi imposibilitatea de a se asigura continuitatea procesului de producţie integrată, context în care problema adaptării permanente la cerinţele pieţei nici nu se mai poate pune;

• pe de altă parte, trebuie să avem în vedere faptul că, din cauza lipsei surselor financiare, chiar şi la nivelul societăţilor şi regiilor autonome cu producţie cerută la export, producţia nu a avut continuitate;

• un alt element important în legătură cu evoluţia expor-tului îl constituie cursul controlat prin măsuri adminis-trative, fără acoperire economică, al leului faţă de valutele externe, în special faţă de dolar şi celelalte valute liber convertibile. Acest fapt a avut ca efect scumpirea producţiei interne şi imposibilitatea ajustării preţurilor de export la nivelul celor cerute pe plan extern;

• creşterea exagerată a preţurilor de cost interne; • închiderea sau ieşirea din activitatea de producţie a unor

societăţi comerciale care produceau pentru export. Dezintegrarea economică antrenează, ca efect, destabili-zarea raporturilor, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, şi imposibilitatea unor societăţi comerciale de a mai închide ciclul de producţie;

• managementul asigurat a fost determinat, de cele mai multe ori, de factori aleatorii care nu au nici o tangenţă


457

cu principiile de bază ale managementului, astfel încât, în absenţa unor programe concrete de producţie şi marketing, nu s-au obţinut nici cantitatea şi nici calitatea necesare pentru export;

• capitalizarea deficitară a societăţilor, practic un adevărat proces de ruinare prin decapitalizare, ce a făcut ca mai mult de jumătate din societăţile comerciale româneşti să nu dispună de mijloacele financiare necesare;

• aprecierea monedei naţionale în relaţia de schimb cu dolarul SUA şi euro.

Nu este de neglijat nici impactul pe care l-au avut politicile de liberalizare a comerţului exterior, absolut indispensabile în cadrul strategiei de restructurare şi reformare a economiei româneşti şi inevitabil în contextul angajamentelor asumate de România în cadrul negocierilor cu organismele financiare internaţionale sau cu o serie de structuri comerciale regionale, dar care, în absenţa unor măsuri corespunzătoare şi coerente de încurajare şi susţinere a producţiei pentru export, similare celor practicate de majoritatea ţărilor partenere, nu au fost de natură a produce efectele benefice presupuse de un climat concurenţial real, ci, dimpotrivă, au accentuat dificultăţile cu care se confruntă producătorii români la export, concurenţa devenind, în unele cazuri – şi nu puţine – de-a dreptul neloială.

Pe de altă parte, se constată că, sub egida generoasă a econo-miei de piaţă şi a liberalismului în relaţiile comerciale internaţionale, activitatea de comerţ exterior s-a desfăşurat, atât la export, cât şi la import, fără nici o strategie sau condiţionare care să ţină seama de interesul naţional.

Din aceste motive, la care se poate adăuga şi criza economică şi financiară tot mai evidentă şi recunoscută ca atare la nivelul pieţei mondiale, exporturile româneşti au fost devansate de importuri, astfel încât, la unele categorii de produse, s-au înregistrat pierderi însemnate.


458

12.3. Exporturile în 2013

În perioada 1 ianuarie – 3o iunie 2013, exporturile au totalizat 104.128,9 milioane lei, din care 73.379,0 milioane lei intracomunitar şi 30.749,9 milioane lei extracomunitar.

Sub aspect structural, peste 68,4% din totalul exporturilor au fost reprezentate de trei secţiuni de mărfuri (bunuri de consum, aprovizionări industriale şi bunuri de capital).

Ţările dezvoltate au continuat să deţină o pondere ridicată în exporturi, din care ţările Uniunii Europene au acoperit 74,01%.

Principalii parteneri comerciali, cu care s-a derulat cea mai mare parte a exporturilor în perioada analizată, au fost: Germania, Italia, Ungaria, Franţa, şi Turcia.

Aceste exemple demonstrează că în acele domenii de activitate în care, nu cu mult timp în urmă, România era un exportator important pe pieţele externe, deşi s-a redus dramatic producţia, iar în situaţia în care exporturile s-au blocat, s-au înregistrat stocuri însemnate de produse care, din cauza lipsei de fonduri, nu s-au putut valorifica nici pe piaţa internă, existenţa unei politici fiscale adecvate, chiar dacă nesprijinită de o politică financiară şi de credit adecvată, are un impact benefic în relansarea producţiei şi asigurarea unor condiţii rezonabile de competitivitate a produselor româneşti pe piaţa externă.

De aceea, se impune cu necesitate, vitală am putea spune, să nu se ignore realitatea anilor precedenţi, care a demonstrat că între reducerea volumului producţiei şi reducerea volumului de export raportul de cauzalitate a fost inversat în unele domenii reprezentative pentru potenţialul economic al României (chimie şi petrochimie, siderurgie, industrie textilă, industrie alimentară şi agricultură), în sensul că deteriorarea condiţiilor pe piaţa externă (scăderea cererii, menţinerea unor preţuri de monopol ridicate la materiile prime de bază, concomitent cu scăderea, vizând dumping-ul, a preţurilor pentru produsele finite rezultate din acestea, practicată, în principal, de aceleaşi ţări ce deţin o poziţie semnificativă, dacă nu determinantă, la livrările respectivelor materii prime, reorientarea, din considerente atât economice, cât şi politice, a partenerilor externi spre alte surse


459

de aprovizionare etc.) a condus la depăşirea considerabilă a exportului de import, ceea ce a devenit o cauză suplimentară, alături de lipsa unor politici economice de macrostabilizare adecvate, a scăderii nivelului producţiei, mergând până la oprirea efectivă a acesteia, chiar dacă respectivele societăţi comerciale de producţie dispun de condiţii acceptabile, manageriale, organizatorice şi financiare, pentru desfăşurarea unei activităţi pozitive şi continue.

12.4. Importurile în 2013

În 2013, importurile au însumat 115.342,4 milioane lei, din care 88.579,0 milioane lei intracomunitar şi 26.745,4 milioane lei extracomunitar, în condiţia CIF.

Structura pe mărfuri a importurilor evidenţiază o pondere ridicată deţinută de maşini şi dispozitive mecanice, maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile, materii textile şi articole din acestea, produse minerale, produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe şi produse metalurgice.

Dinamica acestor secţiuni de mărfuri evidenţiază unele creşteri semnificative, iar în cadrul acestora se detaşează grupe de mărfuri cu ponderi (atât în cadrul secţiunii, cât şi în totalul importurilor) şi dinamici substanţiale.

Importurile de maşini şi dispozitive mecanice, maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile au crescut faţă de anul 2012. Produsele importate, din capitolul de mărfuri „Aprovizionări industriale“, au avut o pondere de 29,4% în total importuri.

Capitolul de mărfuri „Maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat şi reprodus sunetul şi imagini TV“ a avut o pondere ridicată în total secţiune şi în total importuri.

Din ţările Uniunii Europene au provenit 76,52% din total importuri, acestea înregistrând o creştere comparativ cu anii ante-riori.


460

În ierarhia ţărilor partenere, ponderi semnificative deţin: Italia, Germania, Franţa, Ungaria, China, Turcia, Federaţia Rusă şi Kazahstan.

Principala cauză se regăseşte în dezechilibrele concurenţiale menţionate mai sus.

Aceeaşi situaţie se menţine şi la alte categorii de produse pe care, cu puţin timp în urmă, România le producea şi chiar le exporta, în prezent devenind importatoare pentru respectivele produse.

Fie din nevoi interne reale, fie datorită situaţiei conjuncturale create, importurile s-au axat în anul 2013 pe cheltuirea valutei pentru aducerea în ţară de produse cum sunt: carne şi produse din carne, lapte şi unt, brânzeturi, grâu, făină, soia boabe, ulei din floarea-soarelui, margarină, zahăr, chiar şi produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi, produse nu numai cu o bună reprezentare la nivelul industriei româneşti, dar pe care, în majoritatea lor, România le exporta în mod tradiţional.

Aceste importuri masive s-au realizat în condiţiile în care politica agrară a continuat să fie ca şi inexistentă, sub aspectul susţinerii şi încurajării acestui sector de importanţă vitală, care este agricultura, context în care recoltele şi producţiile agricole, din ce în ce mai precare, au continuat să constituie un subiect amar pentru producătorii agricoli români, sub aspectul valorificării pe piaţa internă.

Paradoxul constă în aceea că, în timp ce datele statistice evidenţiază creşteri majore ale importurilor de uleiuri şi grăsimi vegetale şi animale sau carne şi produse din carne, floarea-soarelui şi uleiul brut se exportă cu generozitate, iar fabricile de ulei fac periodic subiectul predilect al presei la capitolul „crize“, pe când unităţi întregi din sectorul zootehnic sau industria alimentară sunt „lichidate“, împreună cu efectivele de animale, pe considerente de ineficienţă.

La alte produse, pe marginea importului asupra căruia se fac atâtea comentarii negative, cum sunt ţigările şi produsele din tutun, alcoolul etc., datele publicate de Institutul Naţional de Statistică sunt nesemnificative.


461

Concomitent şi, din păcate, în mod inevitabil, exporturile realizate de România la multe grupe de produse cu pondere mare la import au devenit nesemnificative.

Aceasta demonstrează două evoluţii evidente: pe de o parte, prăbuşirea producţiei interne, iar pe de altă parte, nevoia de a completa necesarul de astfel de produse pentru piaţa internă, din import.

Nimeni nu doreşte investiţii cu orice preţ, în orice domeniu, dar cel puţin în domenii cum ar fi agricultura, atât sectorul vegetal, cât şi cel animal, este de presupus că, beneficiind de condiţii pedoclimatice favorabile, de o înzestrare tehnico-materială per-fectibilă şi de o experienţă semnificativă (ancestrală, am putea spune, dacă luăm în considerare teza, când blamată, când titlu de glorie „România – ţară eminamente agricolă“), atât în domeniul cercetării fundamentale şi aplicative, cât şi în cel al practicii agricole în sine, ar fi fost la îndemâna oricui, animat de o dorinţă reală şi dispunând de potenţial investiţional corespunzător, să revigoreze acest sector, cu toate consecinţele decurgând în favoarea celorlalte sectoare ale vieţii economico-sociale, inclusiv în planul activităţii de comerţ exterior.

Pe de altă parte, deşi este incontestabil faptul că o piaţă este solidă atunci când poate oferi atât produse indigene, cât şi produse din import, trebuie să avem în vedere că, pentru România, care nu dispune de resurse financiare, se impune o gestionare corespun-zătoare a economiei mixte, în sensul că, acolo unde statul este încă acţionar principal, să se obţină produse competitive, de natură a echilibra oferta în raport cu cererea.

12.5. Structura geografică a importurilor şi exporturilor

Un alt element negativ care s-a înregistrat în activitatea de comerţ exterior îl reprezintă şi faptul că perioada 1998-2013 s-a caracterizat şi prin restrângerea ariei geografice în care România şi-a desfăşurat schimburile comerciale.

Se remarcă din nou acelaşi grup de ţări, Italia, Germania, Franţa, Turcia şi Marea Britanie, care deţin o pondere ridicată din totalul exporturilor realizate de România în 2008-2013.


462

O ierarhie similară evidenţiază ponderea deosebită pe care continuă să o deţină Germania, Italia, Federaţia Rusă, Franţa şi Ungaria la importurile României, realizate în perioada analizată.

Este pozitiv faptul că majoritatea ţărilor menţionate sunt ţări industrializate, importante în structura activităţii economice interna-ţionale, dar este negativ faptul că au fost abandonate sau neglijate pieţe care erau mult mai recomandate pentru exporturile româneşti.

În această direcţie, se poate preciza faptul că, deşi activitatea CAER a încetat, potenţialul tradiţional uriaş pe care îl reprezentau pieţele ţărilor foste membre CAER ar fi trebuit exploatat cores-punzător, fiind necesar ca anumite exporturi, acceptate în condiţiile calitative în care încă se mai produce în România, să fie direcţionate către aceste pieţe.

Dezvoltării relaţiilor în plan bilateral cu foştii parteneri CAER i s-a acordat o mai mică atenţie, în condiţiile în care priorităţile în politica externă au vizat integrarea economică în structurile vest-europene. Această situaţie, coroborată cu consecinţele faptului că relaţiile economice, comerciale şi financiare stabilite prin structurile desfiinţate nu numai că nu au fost înlocuite cu alte mecanisme specifice economiilor de piaţă în formare ale acestor ţări, ci au fost lăsate să evolueze aleatoriu, la voia hazardului şi a diverselor fenomene negative specifice perioadei de tranziţie, fiind în consecinţă susceptibile de deteriorare constantă, a condus, în primul rând, la reducerea exporturilor şi debalansarea activităţii comerciale externe în favoarea importurilor realizate de pe aceste pieţe (ilustrative în acest sens fiind importurile cu peste 29,7% superioare exporturilor înregistrate în relaţiile cu ţările CEFTA, în majoritatea lor ex-CAER).

Acelaşi fenomen de regres şi chiar de stagnare s-a înregistrat şi în cadrul fluxurilor comerciale tradiţionale ale României cu ţări din Asia (în special China), America Latină, Africa şi lumea arabă.

În condiţiile mai sus menţionate, referitoare la realizarea exporturilor şi importurilor, este de subliniat faptul că, în anul 2013, deficitul comercial FOB/CIF al balanţei comerciale externe a fost mai redus.


463

Principalele ţări faţă de care balanţa comercială a fost excedentară în perioada analizată sunt: Turcia, Bulgaria, Republica Moldova, Marea Britanie şi Portugalia, în timp ce deficite semnificative se înregistrează în schimburile comerciale cu Federaţia Rusă, Germania, Ungaria, China, Franţa, Italia.

Indicii cursului de schimb mediu lunar (lei/EURO) şi ai

preţurilor de consum în perioada iulie 2012 - iulie 2013


Din punct de vedere structural, excedente se înregistrează, în principal, pentru articole de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croşetate, fontă, fier şi oţel, încălţăminte şi părţi ale acesteia, costume sau compleuri pentru bărbaţi, lemn şi articole din lemn, uleiuri petroliere şi uleiuri obţinute din minereuri bituminoase, articole şi accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate, mobilă, aparate de iluminat şi alte articole similare, aluminiu şi articole din aluminiu.

Potrivit datelor comunicate de Banca Naţională a României, cursul de schimb al monedei naţionale în raport cu euro la 31.07.2013 a fost 4,4048 lei/euro.


464

Sintetizând datele prezentate, se pot trage concluzii alarmante privind evoluţia şi perspectivele activităţii de comerţ exterior a României:

• în primul rând, scăderea exporturilor la produse pentru care România era o prezenţă activă, uneori chiar o forţă, pe piaţa externă, cuplată cu importuri deosebite, realizate tocmai în acele segmente de piaţă şi produse în care ţara noastră era exportatoare;

• în al doilea rând, se remarcă ponderea foarte mare la export a produselor din grupa materii prime sau produse cu grad scăzut de prelucrare, reducerea până la anulare a produselor cu înalt grad de prelucrare şi, concomitent, afluxul la import de produse aparţinând tuturor grupelor de mărfuri (de la materii prime indispensabile, până la produse agricole, alimentare şi industriale într-o paletă sortimentală foarte largă).

Cauzele care au condus la această situaţie sunt multiple, ele regăsindu-se însă în modul în care s-a conceput reforma economică şi s-au aplicat diversele programe de restructurare în această perioadă de tranziţie. Aceste cauze, menţionate deja mai sus, se pot sintetiza în două coordonate majore:

• în primul rând, industria nu este pregătită pentru a produce sistematic şi continuu marfă care este cerută la export. Societăţile comerciale, indiferent de forma de proprietate, nu au nici o garanţie pentru a produce marfă de export, atât din punctul de vedere al resurselor, cât şi din acela al pieţelor externe;

• un alt impediment rezidă în absenţa oricărui program de subvenţionare a producţiei pentru export sau a unor facilităţi specifice, care ar putea urma exemple bine cunoscute, aplicate nu numai de statele cu potenţial economic comparabil, angrenate în procese de tranziţie şi restructurare similare, ci şi de state care, prin prisma altor criterii (cadru democratic, dezvoltare economică, nivel de


465

trai, eficienţă a activităţii economico-sociale etc.), se constituie în modele de referinţă des enunţate.

La acestea ar mai trebui adăugat faptul că practicarea unor dobânzi ridicate la creditele pentru producţie în general, inclusiv pentru producţia de export, uzura fizică (chiar deteriorarea) şi morală a tehnologiei existente, prin nefolosire sau folosire nechibzuită, existenţa, în continuare, a unei pieţe subterane care tinde să se dezvolte din cauza unor măsuri administrative sunt tot atâtea fenomene ce impietează asupra redresării activităţii de comerţ exterior, în special asupra exportului şi producţiei pentru export şi, în consecinţă, asupra şanselor de echilibrare a acestei activităţi.

Pentru anul 2014 pe fondul previzibil de relativă creştere a cursului euro/leu, exporturile vor fi uşor influenţate pozitiv. Deoarece nu se întrevede o evoluţie spectaculoasă a activităţii de export, apreciez că se impune luarea de măsuri care să vizeze:

• sprijinirea producţiei de calitate; • constituirea de subvenţii reale pentru unele activităţi de

export; • diminuarea importurilor, nu prin măsuri administrative, ci prin

echilibrarea cererii de produse cu cele realizate în ţară; • alinierea calităţii şi preţurilor la nivelul celor solicitate pe piaţa

externă; • îmbunătăţirea cooperării între firmele de comerţ exterior şi

producători; • lărgirea ariei geografice pe care să se realizeze exporturile; • sprijinirea producătorilor interni prin credite avantajoase şi

alte facilităţi şi stimulente, astfel încât să se relanseze condiţiile de a produce pentru export;

• ajustarea cadrului legislativ la cerinţele actuale, pentru a atrage masiv capital străin.

Desigur, acestea sunt câteva idei care ar trebui avute în vedere, dar, dacă nu se va acţiona urgent în acest sens, continuarea „activităţii“ de comerţ exterior de aceeaşi manieră ca în anii anteriori va conduce la consecinţe negative în care soldul balanţei de comerţ exterior se va menţine perpetuu negativ.


466

Efectele crizei ne pot ajuta să sporim exporturile, concomitent cu reducerea importurilor, fond pe care balanţa comercială de comerţ exterior să se reducă. Nu ar fi nici un efort dacă s-ar elimina impozitul pe profitul obţinut din activitatea de comerţ exterior. Efectul sigur ar fi repatrierea integrală a valutei obţinută din export.

Capitolul 13

��

Investiţiile de capital în România

13.1. Cadrul general

Rezultatele economico-sociale înregistrate de România la finele anului 2011 evidenţiază o cădere fără precedent.

Unitatea indicatorilor pe baza cărora se poate evalua, cantitativ şi calitativ, evoluţia economică marchează un trend ascendent faţă de perioadele anterioare.

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale au înregistrat o uşoară creştere, fiind rezonabile la sfârşitul anului 2011, prin atragerea unei cantităţi de valută existentă la populaţie.

Un calcul simplu conduce la concluzia că, în prezent, se mai află la populaţie, nedepusă în conturi bancare, suma de circa opt-nouă miliarde de dolari SUA.

În condiţiile în care exporturile nu se vor menţine la un nivel ridicat, păstrându-şi trendul manifestat în cursul anului 2011, iar soldul balanţei comerciale va continua să rămână deficitar şi nu se vor întreprinde măsuri atractive care să conducă la atragerea în conturi bancare a valutei existente la populaţie, realizarea rambursă-rilor scadente în anul 2012 și în anii următori va fi ceva mai dificilă, iar noi împrumuturi sau reeşalonarea plăţilor ajunse la scadenţă, chiar dacă nu vor fi greu de obţinut, vor greva eforturile de implementare a măsurilor preconizate în programul de guvernare.

Această ultimă măsură (obţinerea de noi credite sau reeşa-lonarea celor scadente) va depinde de modul în care România va acţiona în procesul de integrare în Uniunea Europeană va depinde atât accesarea fondurilor europene cât şi atragerea de investiţii străine directe, precum şi de relaţiile României cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Banca Mondială, relaţii care sunt concretizate în acordurile de împrumut.


468

Spre ilustrarea celor de mai sus, subliniez că din 1990 şi până în prezent s-a înregistrat constant un deficit al balanţei de comerţ exterior.

În circumstanţele prezentate, nu există, practic, prea multe măsuri salvatoare. Printre acestea: atragerea investiţiilor de capital străin în România ar fi una de dorit, dar nesiguranţa evoluţiei economiei româneşti şi lipsa unui cadru legislativ coerent nu stimulează investitorii străini.

În ceea ce priveşte redresarea economică pe calea investiţiilor de capital, am menţionat atragerea investiţiilor de capital străin, deoarece despre perspectiva creşterii importante a capitalului real autohton este mai dificil de crezut că va fi soluţia optimă.

În situaţia în care s-a ajuns, nici societăţile private care apar consolidate nu vor mai putea să se lanseze în procesul de privatizare din cauza lipsei de surse financiare. Nu se poate recurge nici la credite în scop de investire sub formă de capital, nu numai datorită prevederilor legale, ci şi datorită dobânzilor ridicate practicate de băncile comerciale.

În acest context, atragerea de capital şi de investiţii autohtone şi străine este o cale de evoluţie reală în orice situaţie economică, atât în România, cât şi în lume, şi în Europa în special.

Este lesne de înţeles că investiţiile străine majore ar avea ca efecte: înlocuirea împrumuturilor la care trebuie să recurgă România; retehnologizarea societăţilor şi regiilor autonome; introducerea unui nou model de management; asigurarea calificării şi specializării personalului; folosirea segmentelor de piaţă externe proprii ale celor ce investesc, eliminându-se astfel concurenţa externă; ridicarea calităţii producţiei şi, nu în ultimul rând, descentralizarea activităţii şi dezvoltarea economiei de piaţă.

13.2. Detalii privind evoluţia investiţiilor

După cum este cunoscut, reînnoirea fondurilor fixe, perfec-ţionarea acestora, dezvoltarea de noi capacităţi de producţie dotate la nivelul cerinţelor tehnologice pe plan internaţional reprezintă


469

priorităţi pentru orice economie care doreşte să se menţină în echilibru şi să se înscrie într-un proces constant de dezvoltare la nivel macro.

În ţări cum este România, care s-a aflat în proces de tranziţie către economia de piaţă, nevoia atragerii de investiţii în domenii care sunt pretabile a se dezvolta este o necesitate obiectivă.

România, ca şi celelalte ţări est-europene, a moştenit o dezvoltare industrială integrată în care capacităţile de producţie lucrau interdependent şi asigurau, la un nivel calitativ mai mult sau mai puţin corespunzător, produsele necesare pieţei interne şi un surplus pentru exporturi pe pieţe care acceptau calitatea produselor respective.

Din anul 1990, a început un amplu proces de transformare a economiei româneşti dintr-una super-etatizată într-o economie de piaţă. Ideea apare nu numai benefică, ci vitală pentru asigurarea unei noi relansări a industriei din România.

De la aceste intenţii, până la modalităţile concrete prin care s-a încercat realizarea în practică a reformei economice şi privatizării este o cale ceva mai lungă.

Ne amintim că în anul 1990 s-au emis două ipoteze care, abor-date în asocierea lor, dau o imagine globală asupra nivelului eco-nomiei româneşti din acea perioadă, constituindu-se, totodată, în teze ale strategiilor de reformă, restructurare şi privatizare elaborate ulterior.

Pe de o parte, s-a vorbit despre agricultura „producţiilor record“ şi cu multe alte aspecte criticabile, făcându-se „marele pariu cu agricultura“.

La douăzeci şi trei de ani după lansarea acestui pariu, se poate constata, cu mare dezamăgire şi îngrijorare crescândă, faptul că acest pariu a fost nu abandonat, ci practic spulberat de o realitate care face ca agricultura să fi regresat, din toate punctele de vedere (dotare, agrotehnici, rezultate etc.), până la un stadiu comparabil, eventual, cu cel interbelic.

Pe de altă parte, despre industrie s-a afirmat axiomatic cum că ar fi „o grămadă de fiare vechi“, rod al unei concepţii „megalomanice“.


470

Acum constatăm că aceste fiare vechi sunt şi teribil de ruginite, fără ca în locul lor să se fi implementat ceva deosebit, în spiritul tehnicii sfârşitului de mileniu.

Un aspect important, ce ar fi trebuit avut în vedere de cei care au preluat destinele economiei naţionale, îl constituia necesitatea de a se continua, termina şi da în exploatare investiţiile aflate în curs de realizare la acea dată.

Din păcate, în multe astfel de cazuri, lucrările au fost între-rupte, amânate sau sistate, inducând mari pierderi atât întreprin-derilor implicate, cât şi economiei în ansamblu.

Pe acest fond, evoluţia investiţiilor a fost diferită faţă de alte sectoare ale economiei naţionale.

Astfel, într-o primă etapă după 1990, s-a remarcat o scădere drastică a fondurilor de investiţii repartizate centralizat, germenii capitalului privat neputând suplini golul lăsat de întreruperea activităţilor şi nealocarea de noi sume de la bugetul de stat în acest domeniu.

Aşa se face că, în primii trei-patru ani după 1990, s-a evidenţiat alocarea de fonduri pentru unele modernizări, capitalul privat axându-se pe investiţii în domeniul retehnologizării (în special prin importuri de utilaje şi alte mijloace fixe în general) sau construirea de capacităţi de producţie sau desfacere de mărime redusă.

Desigur, aceasta este o caracteristică a economiei de piaţă, dar în acest mod s-au irosit multe resurse în cadrul proiectelor de investiţii în curs de realizare.

Într-o a doua etapă, se constată că resursele create în procesul privatizării au fost direcţionate către investiţii, proces ce ar fi putut fi mai susţinut în condiţiile unei legislaţii fiscale mai stimulative.

Pe acest fond, volumul investiţiilor, chiar şi în condiţiile de criză economică puternică, internă şi internaţională, s-a menţinut la un nivel constant, cu uşoare creşteri de la o perioadă la alta, până în 2008, când s-au declanşat efectele crizei.

Specific este faptul că fondurile pentru investiţii au fost direcţionate către importuri de utilaje, neglijându-se capacitatea


471

industriei româneşti de a deveni, prin retehnologizare, competitivă la nivelul pieţei externe.

În aceste condiţii, relansarea industriei româneşti, a economiei în general, în contextul legităţilor şi cerinţelor economiei de piaţă, nu numai că rămâne un deziderat, dar se constată că nivelul de degradare, atât a marii industrii, cât şi a celorlalte sectoare de activitate, se accentuează, acest proces căpătând un trend ireversibil. Se remarcă atât trendul, cât şi ponderea superioare ale investiţiilor pentru mijloace fixe, comparativ cu cele alocate construcţiilor. Principalele investiţii realizate în perioada analizată au fost direc-ţionate către industria prelucrătoare, industria electrică şi termică, agricultură şi sectorul terţiar (comerţ, poştă şi telecomunicaţii, administraţie publică).

Investiţiile din sectorul public, a căror principală destinaţie o constituie lucrările de infrastructură, au fost orientate cu precădere spre domeniile de interes naţional: energie electrică, industria extractivă, industria prelucrătoare, dar şi în domeniul poştei şi telecomunicaţiilor.

Se remarcă ritmul de creştere în programe de interes european şi ponderea accentuată a investiţiilor pentru utilaje. Investiţiile din sectorul privat, şi ele în creştere, au fost orientate cu precădere spre achiziţionarea de utilaje de transport, mai ales din import. În acest sector, investiţiile au fost direcţionate cu precădere în sfera terţiară, în special în domeniul comerţului.

13.3. Evoluţii cu efect asupra investiţiilor

Un exemplu extrem de semnificativ în acest sens l-ar putea constitui obiectivul programatic, de mare acuitate şi actualitate, căruia i-au fost subsumate de către clasa politică eforturi, demersuri şi decizii de sacrificiu, respectiv aderarea României la structurile economice şi politice vest-europene, respectiv la Uniunea Europeană şi la NATO.

În contextul noii situaţii geopolitice şi economice din Europa, aderarea la aceste structuri a reprezentat, chiar abstracţie făcând de


472

tema, oricum hiperbolizată, a „reintegrării României în Europa“, un deziderat cu profunde determinări obiective, de natură economică şi politică, la fel de important şi de mult dorit de oricare dintre români.

Modalitatea de abordare a problemei aderării, de către România, pe de o parte, şi de către cele două structuri, pe de altă parte, a fost însă diferită.

Este lesne de înţeles că atât NATO, cât şi Uniunea Europeană au acceptat în anturajul lor o ţară – România – care să aibă stabilitate economică, să dispună de o infrastructură bine pusă la punct şi, de asemenea, să aibă o linişte socială şi politică internă verificată şi garantată, acestea fiind criterii de performanţă clar enunţate, valabile pentru toate fostele ţări candidate.

Aceste criterii induc cu necesitate un raport de cauzalitate, în sensul că îndeplinirea lor conduce la aderare, care, la rândul său, a devenit o premisă pentru o şi mai bună stabilitate din punct de vedere economic, politic şi social, pe fondul căreia să fie posibile noi dezvoltări ale structurii, suprastructurii şi infrastructurii ţării.

Consider că a fost greşită opinia celor care au crezut că inte-grarea României în Uniunea Europeană şi în NATO este un fel de panaceu pentru toate problemele şi numai în al doilea rând s-au gândit la dezvoltarea infrastructurii şi a celorlalte activităţi macroeconomice.

Să sintetizăm situaţia creată după anul 1990 până în prezent în felul următor: procesul de restructurare economică nu putea să nu aibă, indubitabil, ca o primă consecinţă, apariţia şi creşterea şomajului. De aici, probleme noi pentru România, care nu era obişnuită să folosească, oficial, cuvântul şomaj. În paralel, s-a creat embrionul inflaţiei, al căderii monedei naţionale, al evidenţierii pregnante a calităţii precare a unor produse româneşti al căror acces pe pieţele europene a devenit tot mai greu, iar declinul economic general a devenit inevitabil.

În acest context, strategia de a forţa, numai pe cale politică, pătrunderea în Uniunea Europeană şi în NATO a fost singura opţiune. Oricum, astăzi România este în NATO şi de la 1 ianuarie 2007 şi în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, intuind şi ceea ce va urma celor „două aderări“, mai ales în contextul politicii


473

promovate de noul preşedinte al României, o retrospectivă a spaţiului de douăzeci şi trei de ani parcurs are sens, fie şi numai pentru arhivă.

Cred că era mai fertil dacă se pornea de la faptul că forţa de muncă disponibilizată, devenită între timp pătura şomerilor, putea fi utilizată cu eficienţă sporită în realizarea cel puţin a unuia dintre criteriile de aderare, respectiv dezvoltarea infrastructurii în ţara noastră.

Statul, ca proprietar al unor activităţi industriale, cum ar fi: producţia cimentului, a bitumului şi a altor produse necesare dezvoltării şoselelor, drumurilor etc., inclusiv a utilajelor necesare, ar fi putut cu maximă uşurinţă, imediat după 1990, să treacă la utilizarea forţei de muncă disponibilizate şi să perfecţioneze acest element al infrastructurii.

Ce s-ar fi întâmplat? În primul rând, o serie de societăţi comerciale sau regii

autonome, care fie s-au privatizat pe sume discutabile, fie au intrat în dificultăţi de producţie şi de resurse financiare, ar fi devenit foarte profitabile prin exploatarea şi valorificarea la intern a unor mari cantităţi de produse. Astfel, cel puţin fabricile de ciment din Fieni, Hoghiz, Medgidia şi altele ar fi realizat activităţi cu o mare profitabilitate, ceea ce ar fi fost de natură să creeze, prin profiturile obţinute, surse de venit la bugetul de stat.

Pe de altă parte, utilizarea forţei de muncă disponibilizate pentru construirea acestor elemente de infrastructură ar fi degrevat bugetul asigurărilor sociale de stat de plata unor importante sume, sub formă de ajutor de şomaj sau indemnizaţii şi alte sume care se oferă populaţiei scoase din câmpul muncii.

Desigur, în felul acesta, ar fi devenit mai uşor digerabilă şi trecerea unui număr însemnat de persoane din sfera activităţii productive, a mineritului etc., care, pe măsura trecerii timpului, nu mai sunt eficiente, în activitatea de dezvoltare a infrastructurii, printr-un proces util şi eficient de conversie a forţei de muncă.

În aceste condiţii, ar fi fost simplu ca România să beneficieze de o infrastructură deosebită, să aibă absorbită marea parte a şomajului creat şi astfel să se confrunte cu mai puţine probleme socio-economice.


474

Într-o astfel de situaţie, ar fi fost lesne de presupus că Uniunea Europeană şi mai ales NATO, interesate să fie prezente în zonă, ar fi apreciat că România are o infrastructură demnă de invidiat şi ar fi gândit foarte rapid că este nevoie să atragă România în constelaţia ţărilor membre UE şi NATO, aşa încât să se creeze condiţiile de legătură cu Republica Moldova, Ucraina, Turcia şi zona asiatică.

Dar aceste evoluţii nu s-au înregistrat, fiind, probabil, mai eficient de privatizat sectoare importante ale producţiei de ciment, ale producţiei de bitum ş.a., pe sume care oricând pot fi rediscutate, creând astfel mari dificultăţi refacerii infrastructurii în ţara noastră. Din această cauză, am fost lăsaţi „mai la urmă“.

Este uşor de presupus, în context, că ţările din Uniunea Europeană au gândit în alţi termeni acceptarea României în structurile uniunii, avansând de multe ori o posibilă amânare a luării unei decizii pozitive.

La nivelurile de decizie ale Uniunii Europene, aderarea României s-a pus în termeni particulari. Grupurile respective de ţări şi-au dat seama că intrarea României va necesita eforturi financiare substanţiale din partea acestora pentru a moderniza fie şi numai elementele de infrastructură, iar România nu este pregătită să acceseze asemenea fonduri.

Nimeni nu consideră că privatizarea infrastructurii este un lucru rău. Rău este faptul că, din 1990 până în prezent, infrastructura nici nu a fost privatizată, dar nici nu a fost modernizată prin utilizarea resurselor interne de care ţara noastră dispunea din belşug.

Revenind la problema de fond, a reformei şi privatizării în România, nici nu este greu de văzut că în toate ţările, dar mai ales în cele care au fost şi ele în proces de tranziţie către economia de piaţă, menţinerea unei economii mixte este o necesitate.

De aceea, privatizarea unor sectoare de activitate trebuie să se facă numai în momentul în care s-au creat condiţiile ca acest proces să se facă în mod eficient şi profitabil pentru sistemul macroeconomic.

Din păcate, mari întreprinderi, unele producătoare pentru export, au fost în mod lent, dar ireversibil, lăsate în paragină, având în prezent mari datorii la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor


475

sociale şi către alte regii autonome. Altele au fost privatizate în mare grabă, cu participarea limitată a unor investitori străini, fără o competiţie deosebită, aşa încât sumele încasate nu sunt la nivelul pe care l-ar fi cerut performanţele acestor societăţi sau regii autonome, fără a mai menţiona privatizările ratate din cauza lipsei de bonitate a unor investitori insuficient verificaţi (ai putea aprecia faptul că procesul de degradare a unor întreprinderi a fost rezultatul unor „intenţii” pentru a le aduce sub valoarea „zero” şi apoi privatiza în proprietatea cui „trebuie”).

Este uşor de dat exemple, cum ar fi: IMGB, DACIA, ROMCIM, ROMTELECOM, dramaticul TEPRO, privatizările combinatelor siderurgice Reşiţa, Galaţi, Hunedoara – vedem acum ce rezervă evoluţia acestor privatizări –, ca să nu mai vorbim despre o serie de fabrici producătoare de îngrăşăminte chimice a căror privatizare nu a însemnat saltul calitativ pentru realizarea unor producţii deosebite şi redresarea respectivelor societăţi, ci lichidarea acestora. Multe privatizări au fost, în cele din urmă veritabile exerciţii imobiliare. Acum, pentru a scăpa de traumele „crizei”, încercăm, la indicaţia FMI, să introducem managementul privat sau să privatizăm rapid şi ultimele regii (întreprinderi) de stat (energie, căi ferate, minerit etc.).

Apreciem în acest context că încă nu este târziu pentru a se întreprinde măsurile necesare de sporire a atractivităţii pentru cei interesaţi şi cu disponibilităţi financiare de a participa la procesul de privatizare sau de a investi, împreună cu parteneri din ţara noastră, sume care să asigure echilibrarea şi, mai ales, perspectiva relansării unor activităţi prin investiţii interne şi/sau externe.

13.4. Investiţiile de capital străin

Am menţionat mai sus, ca soluţie vitală pentru stoparea declinului economic şi consolidarea procesului de redresare, atragerea de investiţii de capital străin în condiţiile în care despre perspectiva creşterii capitalului autohton real nu se poate vorbi prea mult.


476

Realizarea de investiţii de capital autohton pe seama unor credite bancare nu poate fi luată în considerare, atât datorită prevederilor legale în vigoare, cât şi datorită nivelului ridicat al dobânzilor practicate şi, de ce nu, datorită înseşi crizei ce se conturează tot mai evident şi la nivelul sistemului bancar.

În acest context, atragerea de capital şi de investiţii străine este singura cale de evoluţie reală în orice situaţie economică, atât în România, cât şi în lume, în general, şi în Europa în special.

Din păcate, şi în acest domeniu s-a făcut prea puţin, iar în multe cazuri când s-a întreprins ceva s-a realizat tocmai contrariul.

Legislaţia internă şi politica fiscală au fost cele două mari obstacole în calea pătrunderii capitalului străin pe piaţa românească. După ce lucrurile s-au aranjat oarecum şi o serie de investitori străini şi-au manifestat dorinţa de a plasa investiţii în România, a explodat o nouă bombă. În dorinţa de echilibrare bugetară, nu spun de rectificare, pentru a aduce venituri suplimentare s-a recurs la calea simplă a aritmeticii. Adică s-a adăugat câte ceva la accize, s-a introdus TVA la unele tranzacţii etc., fără să se facă o analiză temeinică şi să se încerce o simulare, pentru a se vedea efectul măsurilor întreprinse. Concluzia amară va fi:

• investitorii îşi mai iau un moment prelungit de analiză şi încearcă să facă anticipaţii;

• măsurile nu au efectul scontat, dimpotrivă, s-a redus consumul, în consecinţă, s-a diminuat exportul, iar posibilii investitori s-au răzgândit;

• veniturile la bugetul de stat vin din fiscalitate exagerată şi nu din veniturile economice concrete;

• imaginea externă este afectată, iar anticipaţiile noastre se îndepărtează;

• noua calitate a României de membră a Uniunii Europene schimbă oarecum datele problemei dar rămâne tot în sarcina noastră să pregătim temeinic proiectele pe baza cărora să se poate accesa fondurile de care dispunem.

Este mai clar ca oricând că pentru România nevoia de capital este vitală, în contextul în care cel străin, din motive foarte variate,


477

dar şi din cauza unei legislaţii nu tocmai adecvate, manifestă mare reţinere în a pătrunde masiv pe piaţa românească.

Investiţiile străine directe în 2009, datorită impactului negativ al crizei, au fost de numai 3.512.610,5 mii euro, fiind în 2010 de 3.914.440,6 mii euro, 3.329.432,4 mii euro în 2011 şi 2.856.416,6 mii euro în 2012. În primele şapte luni ale anului 2013, investiţia străină de capital în România a fost de 1.066.398, 4 milioane euro.

Înmatricul ări de societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, în perioada 1991-iulie 2013

Valoarea capitalului social total subscris exprimat în: Înmatriculări de societăţi

comerciale monedă naţională valută

număr

structură - % - mii lei (RON) structură

- % - mii dolari SUA structură - % - mii EURO structură

- % - TOTAL 177252 100,0 102326875,9 100,0 42491380,9 100,0 31561096,4 100,0

1991 5499 3,1% 258165,5 0,3% 1058260,8 2,5% 813949,1 2,6% 1992 11765 6,6% 65153,0 0,1% 573271,2 1,3% 440925,0 1,4% 1993 10583 6,0% 92793,2 0,1% 417844,8 1,0% 321380,5 1,1% 1994 11053 6,2% 230535,9 0,2% 881673,3 2,1% 678128,9 2,1% 1995 3400 1,9% 67893,9 0,1% 237717,0 0,6% 182837,3 0,6% 1996 3630 2,1% 229256,3 0,2% 573594,2 1,3% 441173,4 1,4% 1997 5251 3,0% 232229,8 0,2% 359912,8 0,8% 276822,8 0,9% 1998 8801 5,0% 728612,4 0,7% 755475,3 1,8% 581065,2 1,8% 1999 7383 4,2% 1214843,7 1,2% 944365,3 2,2% 726347,7 2,3% 2000 8567 4,8% 1870247,9 1,8% 839143,8 2,0% 645417,8 2,1% 2001 7175 4,0% 4820820,8 4,7% 1540810,8 3,6% 1185096,9 3,8% 2002 7518 4,2% 3541822,9 3,5% 1078746,2 2,5% 829705,2 2,6% 2003 6609 3,7% 4441402,8 4,3% 1288885,0 3,0% 991331,1 3,1% 2004 10167 5,7% 9040577,5 8,8% 3032218,4 7,1% 2332195,9 7,4% 2005 11719 6,6% 7173157,1 7,0% 3149681,6 7,4% 2422541,4 7,7% 2006 12823 7,2% 6646972,3 6,5% 3127314,7 7,4% 2434143,7 7,7% 2007 15720 8,9% 7737574,3 7,6% 3314196,5 7,8% 2389392,1 7,6% 2008 12264 6,9% 15034925,7 14,7% 5924852,8 13,9% 3984432,8 12,6% 2009 6801 3,8% 15303310,6 15,0% 4817293,2 11,3% 3512610,5 11,1% 2010 6302 3,6% 17430494,7 17,0% 5144560,8 12,1% 3914440,6 12,4% 2011 6377 3,5% 10190486,1 9,1 4659785,0 10,3 3329432,4 9,9 2012 6385 3,4% 12704688,6 10,3 3678762,1 7,5 2856416,6 7,9 1.I.-

31.VII.2013 4120 2,2 4687864,6 3,8 1395890,5 2,9 1066398,4 2,9

Notă: Coloana 1 reprezintă numărul de înmatriculări din perioada respectivă, Datele privind capitalul social subscris cuprind subscrierile de capital la înmatricularea de societăţi comerciale din perioada de referinţă la care s-au adăugat majorările de capital şi s-a scăzut capitalul social subscris de societăţile comerciale radiate din Registrul Comerţului, în perioada de referinţă. Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică şi ONRC, , Buletinul Statistic nr. 7/2013


478

Investiţia directă a rezidenţilor români în străinătate a scăzut în

2011 faţă de 2010. De aceea, este greu de imaginat de ce în 2009-2012 nu s-au

întreprins şi alte măsuri pe linia stimulării investitorilor străini, în condiţiile în care situaţia socială şi politică a constituit o barieră în plus în calea celor care ar fi cutezat să investească în ţara noastră.

Nu trebuie să existe reţineri în sensul legiferării stimulentelor pentru atragerea capitalului străin şi încurajarea capitalului autohton, deoarece tot ce se investeşte în România prin societăţi comerciale româneşti, indiferent de provenienţa capitalului subscris, constituie avuţie naţională.

S-a restrâns foarte mult sfera ţărilor din care s-a investit în România.

În întreaga perioadă de după decembrie 1989 şi până în prezent s-au investit 36.402.939,4 mii euro, care nu înseamnă prea mult în contextul în care aceste participări nu reprezintă, de fapt, vărsăminte în valută, ci participaţiuni sub formă de subscrieri de capital şi, de cele mai multe ori, capital în natură.

Anul 2012 a evidenţiat faptul că investiţiile de capital străin sub forma participării la înregistrarea de noi societăţi comerciale au evoluat lent sau sunt de „amploarea“ picăturii într-un ocean.

Astfel, este surprinzătoare reţinerea unor ţări tradiţionale, cum ar fi SUA, care au investit doar puţin în societăţi din România.

Din zona vecinilor, în afara Ungariei, Turciei şi Moldovei şi cele cu participări firave, celelalte ţări sunt practic absente.

Dacă pentru ţările est- şi central-europene, confruntate cu problemele proprii ale tranziţiei pe care o parcurg ele însele, se poate găsi o explicaţie logică a fenomenului, pentru ţări cum ar fi Grecia, unde „s-au dus“ flota şi sistemul de comunicaţii româneşti, o pondere redusă în totalul investiţiilor străine de capital în toţi aceşti ani este de natură să ridice unele semne de întrebare.

Între acestea se detaşează grupul ţărilor arabe, care, deşi deţin o pondere mare sub aspectul numărului de societăţi comerciale înregistrate, în nume propriu mai ales, totalizează împreună sub 3% din totalul capitalului străin investit. Acest fapt explică şi o serie de


479

fenomene negative (evaziune, fuga banilor în exterior, desfăşurarea de activităţi neesenţiale şi aparent nerentabile etc.).

Dacă am compara deficitul balanţei comerciale, respectiv devansarea exporturilor de către importuri, cu investiţiile totale sub formă de capitaluri în societăţi comerciale, este uşor de văzut că, printr-o activitate nechibzuită, neechilibrată, peste 90% din totalul investiţiilor s-au dus pe apa sâmbetei, prin practicarea unui comerţ exterior total dezechilibrat.

Situaţia este interesantă şi dacă vom lua în discuţie modul în care s-au înmatriculat societăţile comerciale nou-înfiinţate în 2010-2012, în profil teritorial, în România.

Vom constata că într-o serie de judeţe, cum sunt Tulcea, Vaslui, Bacău, Gorj, Buzău, Teleorman şi altele, aceste investiţii, sub formă de capital social subscris în valută la constituirea unei noi societăţi, lipsesc sau se situează la un nivel foarte scăzut din totalul unor astfel de investiţii.

Există şi unele excepţii, cum ar fi municipiul Bucureşti, judeţele Ilfov, Prahova, Timiş, Cluj, Braşov, Constanţa, care se înscriu cu participări semnificative la formarea capitalului prin subscriere şi vărsare de acţiuni sau părţi sociale în valută, dar situaţia este total necorespunzătoare în contextul general prezentat.

Nu este de neglijat nici aspectul că „marii investitori“ provenind din ţările dezvoltate sunt, de multe ori, cetăţeni români stabiliţi în respectivele ţări. Apropierea, pe această cale, de ţara natală, indiferent de motivaţiile acestora, este în sine lăudabilă şi demnă de a fi încurajată, însă, în raport cu conţinutul şi obiectivele unor investiţii străine de capital în România, rezultatele sunt departe de a produce efectele sperate.

De asemenea, este de semnalat faptul că, prin astfel de investiţii, România nu a putut să găsească o sursă care să asigure cel puţin menţinerea, dacă nu revitalizarea dezvoltării sale industriale.

Dacă am compara nivelul investiţiilor de capital străin prin participare la constituirea de societăţi comerciale în ţara noastră cu celelalte ţări est- sau central-europene, vom constata că România se situează în coada unui astfel de clasament.


480

Aceasta este o nouă dovadă că trebuie să se pună în mod riguros problema modului în care este rearanjată şi redirecţionată această activitate.

13.5. Investiţiile de capital autohton

Am vorbit până în prezent de modul în care s-au efectuat investiţiile de capital străin în ţara noastră. Aceasta nu înseamnă că trebuie neglijată atragerea de investiţii autohtone. Deşi capitalului românesc trebuia să i se acorde o atenţie sporită, de fapt, investirea de capital autohton a fost frânată, din cauza lipsei de mijloace financiare, de imposibilitatea participării unor persoane fizice sau juridice române la unele proiecte, fie independent, fie în colaborare cu societăţi comerciale externe. Din păcate, fie din populism, fie din nepricepere, încă din anul 1990 s-a păşit cu stângul în acest domeniu. Aşa, de pildă, vestitele „părţi sociale“ (circa 38 miliarde de lei la nivelul anului 1990, adică circa cinci miliarde de dolari SUA) au trecut automat din sfera producţiei (ca sursă de finanţare) în sfera consumului. Această trecere s-a realizat pe fondul lipsei de activităţi productive şi stocuri de produse necesare populaţiei, ceea ce a avut un dublu efect negativ: în primul rând, s-au diminuat fondurile pentru dezvoltare, iar în al doilea rând, s-a creat un surplus de masă monetară, fără acoperire în produse şi servicii la nivelul preţurilor anului 1990.

Părţile sociale existente în anul 1990 ar fi trebuit transformate în acţiuni, constituind astfel embrionul privatizării în România. Concomitent, în felul acesta, nu se dădea semnalul inflaţiei în ţara noastră prin dezechilibrarea raportului între volumul redus de produse şi servicii, pe de o parte, şi masa monetară deosebit de mare de care a dispus populaţia pe termen scurt, la momentul respectiv, pe de altă parte.

Pe fondul unei astfel de situaţii, legislaţia referitoare la societăţile comerciale, deşi pozitivă în esenţa ei, nu a putut decât să creeze cadrul afirmării liberei iniţiative şi a mecanismelor economiei de piaţă, care însă, în absenţa unui capital autohton real şi consistent, nu au putut genera dezvoltări de anvergură.


481

Menţinerea pe o perioadă îndelungată a unei structuri mixte a economiei prin coexistenţa sectorului privat în formare, reprezentat cvasi-exclusiv de întreprinderile mici şi mijlocii, cu un sector de stat sau mixt la nivelul marilor unităţi economice, supus, la rândul său, unor succesive şi anevoioase formule de privatizare, nu a fost de natură să confere, pe ansamblul economiei naţionale, acel trend pozitiv presupus de procesul reformei. Dimpotrivă, pe măsura trecerii timpului şi sub impactul unor măsuri de politică economică şi mai ales fiscală, marile unităţi economice au fost decapitalizate şi devalorizate, astfel încât privatizarea lor a devenit, indiferent de metoda preconizată, dificil de realizat sau, în cel mai bun caz, realizabilă în condiţii derizorii.

Concomitent, sectorul privat, reprezentat de întreprinderile mici şi mijlocii, confruntat, la rândul său, cu aceleaşi măsuri, a înregistrat, după perioada iniţială de efervescenţă, acelaşi proces de decapitalizare şi regres. Ilustrativă în ceea ce priveşte acest fenomen este contribuţia adusă de sectorul privat la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, aport care în anul 2012 a fost de peste 61,3%, iar în primele şapte luni ale anului 2013 de circa 61,7%.

În procesul privatizării nici nu poate fi pusă problema apelării la credite masive, atât timp cât moneda naţională este scumpă, dobânzile real pozitive practicate de băncile comerciale sunt foarte mari, iar investiţiile nu pot aduce venituri decât într-o perioadă viitoare. Este de înţeles deci de ce chiar şi cei cu mare dorinţă şi pricepere de a participa la procesul de privatizare îşi estompează ambiţiile şi gândurile, văzând pericolul ce se află într-o astfel de perspectivă.

De aceea, este de maximă importanţă ca şi acum, în ceasul ultim, ca procesul de privatizare, de reformă şi restructurare eco-nomică să plece de la analiza reală a situaţiei existente pe piaţa de capital din ţara noastră, caracterizată prin lipsa de atractivitate pentru capitalul străin ce se doreşte a fi investit în România, precum şi prin lipsa de mijloace financiare cu care se confruntă agenţii economici din ţara noastră. Pe termen lung, este neeficient ca sumele ce rezultă din procesul de privatizare să fie utilizate ca venituri la bugetul statului, în loc să fie concentrate în fonduri care să asigure


482

retehnologizarea şi pregătirea unor societăţi comerciale şi regii autonome pentru privatizare.

Desigur, este mult mai uşor să se procedeze în acest fel, dar există pericolul ca ţara noastră să fie secătuită şi mai mult de resurse financiare apte de a fi utilizate în procesul privatizării. Ar mai fi de menţionat şi faptul că, practic, toate marile privatizări au mari volume în lucru, incluse sau deschise, la Parchet. Nu mai vorbesc de unele dosare care s-au închis prin sfânta „prescriere” a faptelor.

O serie de aspecte semnificative privind investiţiile de capital străin şi autohton au fost abordate pe larg în capitolul unu, fiind de prisos să repetăm şi aici aceste elemente.

13.6. Perspectiva investiţiilor

În această lucrare ce va vedea lumina tiparului în noiembrie 2013, mă rezerv la a analiza ce a fost până în aceste moment şi mai puţin de ceea ce va fi. Voi acorda atenţie, mai ales, aspectelor ce depind tradiţional de noi. Aşadar, în contextul evoluţiilor înregistrate în perioada 2000-2012, există temerea că va fi încă dificil de redresat „corabia în derivă“, numită economia naţională. De fapt, investiţiile străine vor depinde de perspectiva ca „noul guvern” să aibe un program anticriză, de redresare a economiei naţionale, iar cele interne de resursele existente, scutirea de impozit a profitului reinvestit etc. În perspectiva imediată, există pericolul să se consume şi micile rezerve financiare care mai există, să crească datoria publică, reducerea şi degradarea, pe termen lung, a unor componente ale avuţiei naţionale, astfel încât restructurarea în continuare a economiei naţionale să devină şi mai dificilă, dacă nu imposibilă.

De aceea, în actuala stare de criză, se impune conceperea şi aplicarea unui sistem de sprijinire a sectorului privat, în speţă a întreprinderilor mici şi mijlocii.

În această direcţie, se impune luarea unor măsuri, cum sunt: • îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul atragerii investiţiilor de

capital străin, care să ofere facilităţi deosebite şi garanţii guvernamentale pentru cei care vin cu proiecte majore, de


483

interes pentru economia naţională a României, iar sumele vizate a fi investite să fie de ordinul milioanelor de dolari;

• în al doilea rând, trebuie avut în vedere ca privatizarea unor elemente de infrastructură sau chiar a unor societăţi comerciale care, chiar dacă sunt în dificultate financiară, reprezintă, prin asigurarea surselor de finanţare, un potenţial de producţie în viitor, să fie pregătită şi să se creeze condiţiile unei concurenţe reale în privatizarea acestora;

• pentru capitalul autohton, este de maximă importanţă crearea condiţiilor de atragere a profitului obţinut în investiţii majore, prin crearea de facilităţi fiscale;

• tot pentru stimularea investiţiilor de capital autohton, trebuie să se aibă în vedere posibilitatea unor finanţări, a acordării unor credite în condiţii avantajoase şi mai ales accesarea fondurilor europene.

În fond, realizarea de investiţii de către întreprinzători români, concretizate în obiective, reprezintă crearea de avuţie naţională, aşa că nu există nici un pericol dacă, în condiţii judicioase, se acordă credite. Chiar dacă aceste credite nu ar mai putea fi restituite, dacă proiectele au fost bine gândite, ele pot fi preluate şi dezvoltate în continuare.

Astfel de măsuri trebuie categoric însoţite de un pachet de programe care să vizeze creşterea productivităţii muncii şi implicarea eficientă a populaţiei în activităţi utile, necesare şi profitabile atât pentru indivizi, cât şi pentru societate. Este dificil de cuantificat acum, în plină criză economică, modul în care vor fi alocate sursele pentru investiţii sau vor fi atrase cele străine. Rămâne domeniul căruia trebuie să i se acorde cea mai mare atenţie pentru a găsi şi calea de ieşire din criză.

Capitolul 14

��

Evoluţia resurselor umane Analiza situaţiei forţei de muncă în România în perioada 2008-

2013 este dificilă, datele putând, uneori, să fie contrazise de riscurile greu de anticipat ce pot fi determinate de lipsa unui program anticriză real, care trebuie, în cele din urmă, să fie adoptat, măcar pentru perioada următoare.

14.1. Caracteristici generale

Ultimele date definitive privind populaţia ţării datează de la 30 iunie 2012, când aceasta era de 21.582.000 persoane (nu avem date, nici primare, privind recensământul din octombrie 2011).

Rata de ocupare a populaţiei a fost în 2012 de 55,3%. Numărul estimat al şomerilor după sistemul BIM, la 30 iulie

2013, a fost de 466.932 persoane. Din punctul de vedere al nivelului de instruire, constatăm că

67,60% şomeri aveau pregătire primară, gimnazială sau profesională, iar dintre aceştia 192.292 erau femei.

Cu nivel de pregătire liceală şi postliceală erau 109.311 şomeri, din care 56.026 femei.

La sfârşitul lunii iulie 2013, populaţia ocupată era 8.759.150 persoane din care 4.381.100 salariaţi diferența fiind lucrători pe cont propriu. Salariaţii lucrau în industrie (1.272.500 persoane), servicii şi agricultură (98.300 persoane). În cifre relative, la sfârşitul anului 2012, persoanele de 15 ani şi peste reprezentau 58,9% din populaţia totală a ţării. În totalul populaţiei de 15 ani şi peste, ponderea persoanelor inactive din punct de vedere economic era superioară la femei.


486

14.2. Gradul de instruire a populaţiei

Participarea la instruire a populaţiei de 15 ani şi peste a fost în 2012 de 10,8%. Pe sexe, proporţia a fost apropiată. Diferenţe mai accentuate s-au înregistrat pe medii: 13,8% pentru persoanele cu domiciliul în mediul urban faţă de 6,9% pentru persoanele cu domiciliul în mediul rural.

Rata de participare la cel puţin o formă de instruire a fost de 1,5% pentru persoanele ocupate, 1,2% pentru şomerii BIM şi 23,1% pentru persoanele inactive de 15 ani şi peste.

Numărul persoanelor care au urmat o formă de instruire în cadrul sistemului naţional de educaţie a fost de cca. 1.731 mii persoane. Dintre acestea, ponderile majoritare au fost deţinute de femei, de persoanele cu domiciliul în mediul urban şi de tineri.

Pentru majoritatea dintre aceste persoane durata totală a instruirii a fost de doi ani şi peste. Timpul alocat instruirii a fost, în medie, de 28,1 ore pe săptămână. Cele mai multe persoane care au urmat o formă de instruire şi-au desfăşurat activitatea instructiv-educativă în săli de curs. Scopul instruirii a fost, în 98,0% din cazuri, pregătirea şcolară sau universitară de bază. Proporţia persoanelor care au urmat o formă de instruire în vederea formării profesionale era de 5,1% din total.

Din totalul celor care au urmat o formă de instruire în cadrul sistemului naţional de educaţie, persoanele ocupate au reprezentat 6,0%, iar şomerii BIM numai 0,8%.

În ceea ce priveşte domeniile de pregătire, 24,7% au urmat o formă de instruire în domenii specifice activităţilor industriale, construcţii şi arhitectură, 23,1% au aprofundat cunoştinţe din domeniul social, economic, financiar şi juridic, iar 19,1% au urmat programe generale care asigură pregătirea de bază a persoanei.

În afara sistemului naţional de educaţie au fost organizate diferite forme de instruire (cursuri, seminarii, conferinţe etc.) la care au participat 37,0 mii persoane în vârstă de 15 ani şi peste. Dintre participanţi, cei mai mulţi erau tineri (15-24 ani), ce domiciliau în mediul urban. 54,2% erau femei, iar 34,5% erau persoane ocupate.


487

Din totalul persoanelor participante la o astfel de formă de educaţie, 60,9% s-au instruit simultan, în afara şi în cadrul sistemului naţional de educaţie. Preponderente în această categorie au fost persoanele cu domiciliul în mediul urban (71,4%) şi cele de sex masculin (58,8%).

Instruirea în domeniul ştiinţelor sociale, economice, financiare şi juridice pentru 21,1% din cazuri a fost cea mai recentă formă de pregătire din afara sistemului naţional de educaţie. În domeniul studiului limbilor străine erau cuprinse 14,0 % din cazuri.

Pentru cea mai recentă formă de instruire urmată, scopul urmărit prin continuarea studiului în afara sistemului naţional de educaţie a vizat latura profesională.

14.3. Gradul de utilizare a timpului de lucru

În anul 2013, durata medie obişnuită a săptămânii de lucru pentru populaţia ocupată a fost de 40,1 ore/săptămână, iar durata medie efectivă, de 38,5 ore/săptămână.

Persoanele care au lucrat cu program complet au reprezentat peste 90% din totalul populaţiei ocupate. Durata obişnuită a săptămânii de lucru a fost de cel puţin 40 ore pentru 84,8% din aceste persoane, iar pentru 65,3% durata efectivă a săptămânii de lucru a fost de 40 ore.

Numărul celor ocupaţi cu program parţial de lucru a fost de 784 mii persoane. Cea mai mare parte locuiau în mediul rural, erau lucrători pe cont propriu, iar 40,6% erau femei.

Persoanele cu program parţial şi cele cu program complet, dar care au lucrat mai puţin de 40 ore pe săptămână reprezentau 21,1% din totalul populaţiei ocupate. Această pondere era mai ridicată pentru femei şi pentru cei cu domiciliul în mediul rural.

În perioada analizată au lucrat cu program complet de lucru 75,8% dintre salariaţi şi 93,1% dintre patroni, 70,6% dintre lucrătorii familiali neremuneraţi şi 70,5% dintre lucrătorii pe cont propriu. Dintre salariaţii cu program complet 85% au lucrat efectiv 40 ore pe săptămână, în timp ce pentru 56,4% dintre patronii cu program


488

complet de lucru durata efectivă a săptămânii de lucru a fost de peste 40 ore pe săptămână.

În perioada analizată, 574 mii persoane doreau să lucreze cu program de lucru mai lung decât în prezent, având sau nu aceeaşi ocupaţie.

Structura populaţiei privind op ţiunea zilei de lucru

pe vârste


Ponderea persoanelor care doreau să lucreze un număr mai

mare de ore decât în prezent în totalul populaţiei ocupate era de 6,9%. Acest indicator a atins valori mai ridicate pentru persoanele de sex masculin, pentru cele din mediul rural şi pentru tineri. Din această categorie de persoane aproape trei sferturi locuiau în mediu rural şi erau de sex masculin.

14.4. Activităţi atipice

Numărul persoanelor care şi-au desfăşurat activitatea principală în perioade atipice ale zilei sau săptămânii de lucru, respectiv seara, noaptea, sâmbăta sau duminica a fost de 2.176 mii. Persoanele care au desfăşurat muncă atipică reprezentau 51,3% din totalul populaţiei ocupate. Cele mai multe erau de sex masculin, locuiau în mediul rural şi aveau vârsta cuprinsă în intervalul 25-54 ani.


489

Distribuţia după tipul muncii prestate arată că majoritatea acestor persoane şi-au desfăşurat activitatea în zilele de sâmbătă, indiferent dacă au prestat sau nu şi alte forme ale muncii atipice (seara, noaptea sau în zilele de duminică).

Analiza pe sectoare de activitate ale economiei naţionale relevă că, în totalul celor care au desfăşurat muncă atipică, 51,9% lucrau în ramuri neagricole. Aproape un sfert dintre salariaţi au lucrat în schimburi; din totalul acestora, majoritatea locuiau în mediul urban, erau de sex masculin, aveau vârsta cuprinsă în intervalul 35-44 ani, iar 8,4% erau tineri (15-24 ani).

Persoanele salariate care au lucrat în schimburi deţineau ponderi semnificative în totalul salariaţilor din: industria extractivă, hoteluri şi restaurante, sănătate şi asistenţă socială, transport, depozitare şi comunicaţii, industria prelucrătoare, energie electrică şi termică, gaze şi apă şi comerţ.

Din totalul salariaţilor care au lucrat în schimburi, femeile deţineau majoritatea în activitatea de sănătate şi asistenţă socială, comerţ, hoteluri şi restaurante, învăţământ şi intermedieri financiare.

Un alt fel de muncă atipică îl reprezintă şi munca la domiciliu. Din totalul persoanelor ocupate 1,2% şi-au desfăşurat activitatea principală la domiciliu.

Cele mai multe dintre persoanele care au lucrat la domiciliu au activat ca lucrători operativ în servicii şi comerţ şi ca meşteşugari, lucrători calificaţi în meserii de tip artizanal, de reglare şi întreţinere a maşinilor şi instalaţiilor.

14.5. Activităţi secundare

În anul 2013, 249,3 mii persoane au desfăşurat şi activităţi secundare, îndeosebi în sectorul agricol.

Populaţia cu activităţi multiple reprezenta 3,1% din populaţia ocupată, ponderile cele mai mari înregistrându-se în rândul populaţiei masculine, al celei din mediul rural, precum şi în cel al absolvenţilor de învăţământ profesional. Creşterea procentajului


490

celor cu activităţi secundare sau multiple are la bază reducerea salariilor şi introducerea noului cod al muncii.

Majoritatea persoanelor ocupate cu activităţi multiple locuiau în mediul rural şi erau persoane de sex masculin.

Dintre persoanele care în activitatea secundară erau lucrători pe cont propriu sau lucrători familiali neremuneraţi, 85,9% locuiau în mediul rural.

Persoanele ocupate care au avut statutul de salariat, atât în activitatea principală, cât şi în cea secundară, au reprezentat numai 6,2% din totalul celor cu activităţi multiple.

Pe grupe de vârstă, majoritatea celor ce desfăşurau activităţi secundare erau adulţi.

Durata medie aferentă activităţii secundare a fost de 12,8 ore pe săptămână.

Activitatea secundară corelată cu nivelul de educaţie absolvit relevă că, dintre persoanele ocupate care realizau activităţi multiple, 35,1% erau absolvenţi ai învăţământului profesional, complementar sau de ucenici, iar 30,8% au fost absolvenţi ai învăţământului liceal.

Din totalul celor care desfăşurau activităţi secundare în mediul urban, cele mai numeroase erau persoanele cu studii liceale inclusiv treapta I, precum şi persoanele cu studii superioare.

În mediul rural ponderile cele mai mari erau deţinute de absolvenţii învăţământului profesional, complementar şi de ucenici, precum şi de absolvenţii învăţământului liceal, inclusiv treapta I.

14.6. Populaţia inactivă

Populaţia inactivă a fost de 11.812 mii persoane, reprezentând 54,7% din populaţia totală. Persoanele inactive cu domiciliul în mediul urban au deţinut majoritatea, iar femeilor le-a revenit o pondere superioară celei a bărbaţilor.

Populaţia inactivă de 15 ani şi peste a fost de 8.348 mii persoane. Dintre acestea, 59,5% erau femei, 68,9% erau persoane în vârstă de muncă (15-64 ani), iar 48,8% locuiau în mediul urban.


491

Din totalul persoanelor inactive de 15 ani şi peste, mai mult de un sfert erau tineri (15-24 ani).

Analizând distribuţia populaţiei inactive de 15 ani şi peste pe categorii de inactivitate se observă că pensionarii şi beneficiarii de ajutor social reprezintă cu puţin peste jumătate din total şi provin din mediul urban.

Elevii şi studenţii de 15 ani şi peste au deţinut aproape un sfert din populaţia inactivă din aceeaşi categorie de vârstă.

Din populaţia inactivă de 15 ani şi peste, 376 mii erau persoane inactive care au declarat fie că nu au căutat un loc de muncă, dar erau disponibile să înceapă lucrul, fie că au căutat un loc de muncă, dar nu erau disponibile să lucreze. Acestea erau în mare proporţie femei, locuiau în mediul urban, şi se situau în grupa de vârstă 15-34 ani.

14.7. Populaţia descurajată

Persoanele descurajate (persoanele inactive care, deşi erau disponibile să lucreze, nu au întreprins nimic pentru a căuta de lucru, fiind convinse de insuccesul lor pe piaţa forţei de muncă) constituie o categorie defavorizată a pieţei forţei de muncă româneşti, alături de şomeri şi de persoanele subocupate.

Din numărul total al persoanelor descurajate, 71,9% erau femei cu domiciliul în mediul urban.

Categoriile de persoane descurajate cu ponderile cele mai mari în total aparţineau grupelor de vârstă 15-24 ani şi 25-34 ani.

Persoanele descurajate au reprezentat 0,9% din totalul populaţiei de 15 ani şi peste şi 1,3% din totalul populaţiei în vârstă de muncă.

Ponderea majoritară în totalul persoanelor descurajate au deţinut-o cele care nu au căutat un loc de muncă, restul fiind reprezentat de cele care au căutat un loc de muncă, dar nu au întreprins nimic pentru aceasta.

Analizând motivul principal al descurajării pentru persoanele care nu caută un loc de muncă, reiese că 58,6% dintre acestea cred că nu au acces pe piaţa forţei de muncă deoarece au căutat altă dată şi nu au găsit


492

de lucru, 24,3% cred că nu există locuri de muncă libere sau nu ştiu unde să-şi caute de lucru, iar 9,4% sunt descurajate din cauza vârstei; o pondere mică o deţin persoanele care nu caută de lucru pentru că nu se simt pregătite profesional.

14.8. Distribuţia populaţiei active pe regiuni

Repartizarea populaţiei de 15 ani şi peste după participarea la activitatea economică pe regiuni de dezvoltare este prezentată în tabelul de mai jos.

Raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1.000 persoane ocupate) a atins valoarea cea mai ridicată în regiunea Centru şi valoarea cea mai scăzută în regiunea Bucureşti-Ilfov.

Structura populaţiei de 15 ani şi peste după participarea la activitatea economică, pe regiuni

din care: Populaţia de 15 ani şi

peste Persoane ocupate

Şomeri BIM Persoane inactive Regiunea

(mii persoane)

(procente)

TOTAL 18.250 49,8 3,9 46,3 Nord-Est 3.062 52,9 3,1 44,0 Sud-Est 2.412 47,2 4,4 48,4 Sud-Muntenia 2.819 49,3 5,8 44,9 Sud-Vest Oltenia 1.950 52,3 4,2 43,5 Vest 1.641 49,2 3,3 47,5 Nord-Vest 2.288 48,8 3,0 48,2 Centru 2.136 46,6 4,6 48,8 Bucureşti-Ilfov 1.942 51,7 2,0 46,3

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică Cele mai ridicate rate de activitate ale populaţiei de 15 ani şi

peste s-au înregistrat în regiunile Nord-Est şi Sud-Vest Oltenia, iar cele mai scăzute în regiunile Centru şi Sud-Est. Persoanele de sex masculin au înregistrat rate de activitate mai ridicate faţă de cele de sex feminin în toate regiunile ţării. În regiunea Nord-Est rata de activitate pentru persoanele din mediul rural a fost mai mare


493

comparativ cu mediul urban; la polul opus se situează regiunea Centru, unde rata de activitate din mediul rural este devansată de cea înregistrată în mediul urban.

Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă s-a situat între valori ridicate în regiunile Nord-Vest şi Nord-Est.

Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste a fost mai ridicată pentru populaţia masculină decât pentru cea feminină în toate regiunile ţării şi exceptând regiunile Centru şi Bucureşti-Ilfov, pentru mediul rural faţă de mediul urban. În regiunea Nord-Vest s-a înregistrat aceeaşi rată de ocupare în ambele medii de rezidenţă.

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a atins cele mai ridicate valori în regiunile Bucureşti-Ilfov şi Nord-Est, iar cele mai scăzute în regiunile Centru şi Sud-Est.

Rata de ocupare pe regiuni

Centru11%

Bucuresti-Ilfov11% Nord-Est

18%

Sud-Est13%Sud

Muntenia15%

Sud-Vest Oltenia

11%

Vest9%

Nord-Vest12%


Indiferent de regiune, rata de ocupare a bărbaţilor în vârstă de muncă a fost mai mare decât cea femeilor; diferenţa între cele două rate avea valori cuprinse între 5,3 puncte procentuale în regiunea Nord-Est şi 17,7 puncte procentuale în regiunea Sud-Est.

Rata de ocupare a persoanelor în vârstă de muncă din mediul urban a depăşit-o pe cea din mediul rural numai în regiunile Centru şi Bucureşti-Ilfov; iar în regiunea Nord-Est rata de ocupare din mediul rural era mai mare decât cea din mediul urban.


494

În cinci din cele opt regiuni, ponderea populaţiei ocupate din mediul urban era superioară celei din mediul rural. Regiunea Bucureşti-Ilfov, prin specificul ei, înregistra cea mai ridicată valoare: 93,6% dintre persoanele ocupate locuiau în mediul urban. Între cele trei regiuni în care populaţia ocupată se regăsea cu preponderenţă în mediul rural, regiunea Nord-Est se află pe primul loc.

Din distribuţia populaţiei ocupate pe grupe de vârstă în fiecare din cele opt regiuni de dezvoltare se observă că regiunea Bucureşti-Ilfov înregistra cea mai mare pondere a persoanelor ocupate în vârstă de 25-54 ani, respectiv cele mai mici ponderi ale tinerilor şi persoanelor de 55 ani şi peste. În regiunea Sud-Vest Oltenia, 20,9% dintre persoanele ocupate aveau 55 ani şi peste, la polul opus situându-se regiunea Centru, cu o pondere de 9,9%, însă cu o proporţie a tinerilor de 9,5%.

Distribuţia populaţiei ocupate după nivelul de educaţie evidenţiază că peste 60% dintre persoanele ocupate din fiecare regiune aveau nivel mediu de educaţie (postliceal, liceal sau profesional), cu excepţia a trei regiuni: Nord-Est, Sud-Vest Oltenia şi Bucureşti-Ilfov. Regiunea Centru deţinea cea mai însemnată proporţie a populaţiei ocupate cu nivel mediu de educaţie. În regiunea Bucureşti-Ilfov s-a înregistrat cea mai mare pondere a absolvenţilor de învăţământ superior, la cealaltă extremă situându-se regiunea Sud Muntenia, unde această pondere a fost de 3,3 ori mai mică.

În ceea ce priveşte nivelul redus de educaţie (gimnazial, primar şi fără şcoală absolvită) ponderea cea mai mare o deţinea regiunea Nord-Est. Pe sectoare de activitate ale economiei naţionale se observă că în regiunile Sud-Vest Oltenia şi Nord-Est s-au înregistrat cele mai mari ponderi ale persoanelor care lucrau în sectorul agricol. În regiunile Vest şi Centru, 41,6% şi respectiv 40,3% dintre persoanele ocupate îşi desfăşurau activitatea în industrie şi construcţii. Populaţia ocupată în servicii deţinea ponderi semnificative în regiunile Centru, Sud-Est, Nord-Vest, Vest, dar mai ales în regiunea Bucureşti-Ilfov, unde populaţia ocupată în servicii reprezenta 71,2% din total. Analizând structura populaţiei după statutul profesional, se constată că salariaţii deţineau ponderile cele


495

mai mari în regiunile Bucureşti-Ilfov, Centru şi Vest, iar cele mai mici în regiunile Nord-Est şi Sud-Vest Oltenia.

Structura pe regiuni şi domenii a ocupării for ţei de muncă în 2012

48,731,1 32,7

45,7

18,627,4

15,91,5

21,8

28,633,7

24,1

40,333,3

41,6

27,3

29,540,3 33,6 30,2

41,1 39,3 42,5

71,2

0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%

100%

Nord-

Est

Sud-E

st

Sud M

unte

nia

Sud-V

est O

lten ia

Vest

Nord-V

est

Centru

Bucur

esti-I

lfov

Agricultura Industrie si constructii Servicii


Ponderea patronilor în totalul populaţiei ocupate a variat între

2,9% în regiunea Bucureşti-Ilfov şi 1,3% în regiunile Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest.

Regiunile în care lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi deţineau ponderi semnificative în totalul populaţiei ocupate au fost Nord-Est şi Sud-Vest Oltenia.

Regiunea Sud Muntenia concentra aproximativ o cincime din totalul şomerilor BIM, urmată de regiunea Nord-Est. Cea mai mică pondere o deţinea regiunea Bucureşti-Ilfov, cu numai 38.840 şomeri BIM. O serie de alte aspecte privind populaţia activă, populaţia ocupată, gradul de instruire etc. sunt pe larg tratate în capitolul unu al lucrării.

Capitolul 15

��

Şomajul – fenomen în alertă

15.1. Evoluţii şi tendinţe

Şomajul este un fenomen care nu poate fi stopat, dar care, prin măsurile economice ce se întreprind, trebuie controlat. Acest fenomen a cunoscut o evoluţie contradictorie, iar în unele perioade ale anului trecut se poate vorbi despre o creştere.

Din totalul populaţiei active, înregistrată la sfârşitul lunii iulie 2013, 466.932 de persoane în sistemul BIM erau şomeri. Tot la această dată, 330.386 de persoane se aflau înregistrate la direcţiile de protecţie a muncii şi ocrotire socială ca şomeri.

Aşadar, putem vorbi despre un proces de reducere a numărului de şomeri, fiind de aşteptat ca la sfârşitul anului 2013 şi în anul următor totuşi numărul să crească, urmare a disponibilizărilor din sectorul bugetar.

Numărul şomerilor înregistraţi, rata şomajului şi ponderea şomerilor înregistraţi în populaţia stabilă în vârstă de 18-62 ani sunt prezentate în tabelele următoare.

Numărul şomerilor înregistraţi Anul 2012 2013 Luna Iul Aug Sep Oct Nov Dec Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Total 429,0 441,2 442,2 456,1 456,1 456,1 456,1 456,1 492,4 492,4 492,4 492,4 492,4 Femei 191,9 199,1 199,1 204,5 210,4 210,8 212,9 209,8 203,4 193,8 184,2 182,9 198,3 Bărbaţi 237,1 242,1 242,5 251,6 265,9 283,0 300,4 300,6 289,0 273,3 259,8 255,2 268,6


Rata şomajului înregistrat Anul 2012 2013 Luna Iul Aug Sep Oct Nov Dec Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Total 4,9 5,0 5,0 5,2 5,4 5,6 5,8 5,8 5,6 5,3 5,0 5,0 5,3 Femei 4,6 4,8 4,8 4,9 5,0 5,0 5,1 5,0 4,9 4,6 4,4 4,4 4,7 Bărbaţi 5,1 5,2 5,2 5,4 5,7 6,1 6,5 6,5 6,2 5,9 5,6 5,5 5,8



498

Ponderea şomerilor înregistraţi în populaţia stabilă în vârstă de 18-62 ani

Anul 2012 2013 Luna Iul Aug Sep Oct Nov Dec Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Pondere 3,1 3,2 3,2 3,3 3,4 3,6 3,7 3,7 3,5 3,4 3,2 3,2 3,4

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013 Din numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul perioadei

analizate, 71,2% erau muncitori, cea mai mare parte fiind muncitori necalificaţi.

Acest număr reprezintă numai acele persoane care sunt înregistrate la oficiile de forţă de muncă şi protecţie socială şi care primesc, sub o formă sau alta, ajutor de şomaj, dar, în ţara noastră, categoria celor fără loc de muncă este mult mai mare, în ea incluzându-se absolvenţii cu studii medii şi superioare, neînregistraţi încă drept şomeri, şomerii care au ieşit din perioada de ajutor de şomaj şi care nu s-au mai încadrat sau care desfăşoară activităţi ocazionale. O altă grupă este cea a persoanelor care nu au fost încadrate niciodată în categoria şomerilor şi au desfăşurat aşa-zise activităţi libere, precum şi o parte a populaţiei care desfăşoară activităţi part-time, cu program redus.

Anul 2012 a evidenţiat o situaţie mai realistă a numărului de şomeri, prin includerea în rândul acestora a tuturor celor care îndeplinesc condiţiile de apreciere a acestui statut social.

În condiţiile în care s-a pus problema închiderii sau limitării activităţii unui număr de societăţi comerciale, este de presupus că numărul salariaţilor se va reduce, va îngroşa rândurile şomerilor sau ale celor care tranzitează către şomaj prin intermediul unor eventuale ordonanţe de disponibilizare. Este de aşteptat ca la grupa „alte categorii de persoane“ să apară un număr însemnat de foşti salariaţi.

Trebuie să se analizeze şi perspectiva situaţiei puţinilor salariaţi din agricultură, care încă mai lucrează în societăţile comerciale agricole. În situaţia în care se va proceda la privatizare/desfiinţarea acestora prin împărţirea terenului la foştii proprietari, o parte dintre aceste persoane vor deveni şomeri.


499

Un alt element de analiză îl reprezintă numărul salariaţilor din domeniile industrial şi al serviciilor, comparativ cu numărul şomerilor şi al pensionarilor.

În iunie 2013 există un număr însemnat de persoane încadrate în categoria „pensionari“.

Având în vedere acest număr, corelat şi cu cel al şomerilor înregistraţi, rezultă că populaţia încadrată este mai mică decât totalul celor două categorii mai sus menţionate.

Această situaţie creează mari dificultăţi în stabilirea bugetului asigurărilor sociale, pe fondul diminuării veniturilor reale ale salariaţilor, şi poate să accentueze diminuarea nivelului de existenţă a categoriei pensionarilor.

Trebuie să se pună în continuare problema corelării salariilor şi a contribuţiilor asupra salariilor ce vor trebui plătite, astfel încât să se creeze acele venituri la bugetul asigurărilor sociale care să permită majorarea pensiilor.

15.2. Structura şomajului

România se confruntă şi cu fenomenul negativ care constă în aceea că o parte a populaţiei apte de a munci nu este înregistrată la categoria şomeri şi lucrează în condiţii aşa-zise „la negru“. Probabil noul Cod al muncii, introdus în 2011, ar putea face lumină în acest domeniu, însă rămân de analizat, după o perioadă rezonabilă, efectele noului cadru legislativ în domeniul muncii.

Luând în considerare structura populaţiei ocupate, pe măsură ce procesul de restructurare şi privatizare prin, încă posibile, metode de „închidere“ şi „lichidare“ va continua, putem constata că în perioada următoare este posibil să asistăm la creşterea rândurilor şomerilor, atât prin accelerarea procesului de privatizare în industrie, construcţii, transporturi, dar mai ales în domeniul bugetar, aflat în centrul măsurilor de austeritate.

Condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea conduc la concluzia că se poate înregistra, în continuare, un număr de şomeri în cazul în care nu se vor lua măsuri de control al acestui fenomen. Analizând


500

datele privind populaţia ocupată, numărul şomerilor, al pensionarilor şi al populaţiei neocupate, constatăm că în prezent la un salariat revin mai mult de două persoane care nu desfăşoară o activitate organizată pe bază de contract de muncă.

De aceea, şomajului trebuie să i se acorde o atenţie sporită prin elaborarea şi punerea în practică a unor programe de reconversie profesională, aşa încât să se realizeze un transfer al forţei de muncă ce va fi disponibilizată în procesul de restructurare în unele unităţi comerciale, în loc de trecerea imediată la şomaj.

Rata şomajului în perioada iulie 2012 - iulie 2013

- la sfârșitul lunii -


Studiind fenomenul şomajului şi din punctul de vedere al

structurii, pe sexe, se constată că este mai redus la nivelul grupei feminine. Se poate constata că în rândul şomerilor predomină unele categorii cum ar fi: tineretul, femeile şi chiar o parte din forţa de muncă cu calificare superioară.

Aceasta spune multe, deoarece, în perioada de tranziţie, măcinată de multe frământări, nu se creează locuri pentru persoane care au lucrat în industrie sau în cercetare, cu înaltă specializare, cărora le dispare obiectul muncii.


501

În cele mai multe cazuri, specialişti care au fost disponibilizaţi sau care au devenit nemulţumiţi de activitatea şi veniturile obţinute au îngroşat rândurile celor care au plecat şi îşi desfăşoară activitatea în străinătate.

Mulţi dintre medici, ingineri, cercetători, specialişti în dome-niul lingvisticii etc. lucrează acum în ţări occidentale, creând mari dificultăţi economiei româneşti, care, în scurt timp, va resimţi lipsa unor specialişti din cei menţionaţi mai sus. Deschiderea către Europa în urma aderării va avea un efect contradictoriu asupra forţei de muncă şi pe care de consecinţă asupra ratei şomajului. Şomeri vor exista, dar economia naţională se va confrunta, la o serie de meserii şi profesii, cu necesar de forţă de muncă. Va rezulta că în categoria şomerilor vor intra, în procent mai mare, persoane cu pregătire profesională modestă sau provenind din domenii ce nu sunt căutate pe piaţa internă ori cea europeană.

Numărul şomerilor înregistraţi în perioada iulie 2012 - iulie 2013


Credem că măsurile de reformă a economiei naţionale, de restructurare, trebuie să aibă în vedere crearea acelor locuri şi pentru specialişti de înaltă calificare, astfel aceştia se vor risipi în Europa.

În caz contrar, urmând exemplul unora care şi-au găsit o mai bună realizare, tot mai mulţi vor pleca în străinătate, iar după scurt


502

timp economia va trebui să găsească înlocuitori care vor costa mai mult, comparativ cu eforturile de moment pentru a-i menţine pe cei existenţi la locurile lor de muncă.

În altă ordine de idei, trebuie subliniat şi faptul că bugetul asigurărilor sociale de stat nu va putea colecta veniturile necesare pentru plata pensiilor şi ajutoarelor de şomaj pentru un număr mare de persoane, ceea ce impune cu necesitate găsirea surselor necesare prin măsuri care să poată deveni efective.

15.3. Evoluţia şomajului în profil teritorial

În profil teritorial, anumite judeţe (Buzău, Dolj, Alba, Gorj, Mehedinţi, Teleorman, Vaslui) au o cifră foarte ridicată a şomajului.

Mai sunt şi alte judeţe, dar trebuie să se aibă în vedere faptul că trebuie să li acorde prioritate celor menţionate mai sus în crearea rapidă de noi locuri de muncă, prin care să se asigure temperarea şomajului, iar acolo unde există mari centre industriale, procesul de restructurare în cadrul reformei să fie făcut cu mare precauţie, aşa încât acestea să nu devină bombe cu explozie rapidă, şi nu întârziată. O rată scăzută a şomajului s-a înregistrat în judeţele Arad, Timiş, Ilfov, Covasna, unde nivelul acestuia a fost cuprins între 1,7% şi 3,3%.

În municipiul Bucureşti, rata şomajului a fost 1,9%, dar această cifră nu este pe deplin relevantă, deoarece, în Capitală, există o categorie importantă de persoane care nu dispun nici de locuri de muncă şi nu sunt nici înregistrate la Oficiul forţei de muncă.

După structura pe nivel de instruire, se constată că ponderea o deţin muncitorii cu studii gimnaziale, primare sau profesionale. Urmează absolvenţii cu studii liceale şi/sau postliceale. În rândul şomerilor erau înregistrate, peste 49.806 persoane absolvente de studii superioare.


503

15.4. Perspective pentru perioada următoare

Din datele mai sus prezentate putem concluziona că, în perioada următoare, procesul de restructurare şi privatizare în domeniul industriei şi al unor servicii, precum şi continuarea punerii în aplicare a Legii de modificare a Legii fondului funciar ar putea avea ca efect sporirea lentă a numărului acelora care vor fi înregistraţi ca şomeri sau vor deveni şomeri în plată.

Fără întreprinderea unor măsuri adecvate, 2013 ar putea să însemne şi o creştere a numărului de şomeri, prin punerea în aplicare a măsurilor privind reducerea numărului de salariaţi în sectorul bugetar, conform strategiei anunţate de guvern. Un efect mai dificil de previzionat îl va avea poziţia de ţară membră a Uniunii Europene.

Este dificil de presupus că în bugetul pentru asigurările sociale pentru anul 2013 există surse de venituri care să poată asigura plata ajutorului de şomaj şi a altor sume de ajutor, alocaţii de sprijin etc. pentru persoanele care vor intra în şomaj.

Situaţia poate deveni delicată în contextul în care, în 2013, un număr însemnat de salariaţi, care erau angajaţi în sectorul privat, au trecut în categoria şomerilor, sau din cei care lucrau fără contract de muncă nu vor fi angajaţi şi vor trece, cel puţin, în categoria persoanelor neocupate.

Date fiind dificultăţile cu care se confruntă economia pe ansamblul său, este de presupus că acele societăţi private care cu greu au putut să facă faţă rigorilor fiscale să-şi reducă activitatea şi, pe această cale, să treacă un număr de angajaţi în categoria şomerilor.

Iată deci că evoluţia şomajului în ultima perioadă de timp trebuie să fie tratată totuşi cu atenţie.

Guvernul trebuie să îşi pună problema găsirii acelor pârghii prin intermediul cărora să fie stimulată activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii, care, în condiţiile trecerii depline la economia de piaţă, pot crea şi asigura noi locuri de muncă.

De asemenea, este important ca, în societăţile comerciale, regiile autonome şi alte activităţi de interes naţional sau utile pentru


504

societate, statul să îşi facă simţită influenţa şi prezenţa, până când se vor crea condiţii optime, reale, de trecere la activitatea privată.

Evoluţia şomajului în perioada începând cu noiembrie 2008 este influenţată de criza financiară mondială, în care se află România. Criza financiară, cu reflectare şi în sistemul bancar din ţara noastră, va conduce la creşterea costului (preţului) creditelor. În felul acesta, produsele bancare se vor scumpi şi agenţii economici, inclusiv persoanele fizice, se vor tempera în politica de a „apela la împrumuturi”.

Acest cerc vicios va avea ca efect indirect reducerea activităţii generale, ceea ce va determina treceri, să sperăm „nu masive”, în şomaj, ca urmare a disponibilizărilor. Tabloul ocupării for ţei de muncă după ianuarie 2013 este însă negativ, cu un şomaj în creştere.

Capitolul 16

��

Situaţia pensionarilor rămâne dificilă

16.1. Evoluţia categoriei pensionari

Începând cu anul 1990, pe fondul unor măsuri economico-sociale care ţin de restructurarea economiei româneşti, s-au produs modificări esenţiale în structura socio-economică a populaţiei din ţara noastră.

În aceeaşi direcţie a acţionat şi evoluţia demografică din ultimii ani, în care natalitatea a scăzut în mod îngrijorător, iar mortalitatea se situează pe o curbă ascendentă.

Gruparea numărului pensionarilor pe nivele de pensii la 30.06.2013

Niveluri de pensii 2013 TOTAL - mii pers 5.413 din care, în % sub 171 1,9 între 171-210 1,6 între 211-250 2,0 între 251-290 2,7 între 291-350 6,1 între 351-500 16,2 între 501-1000 49,9 Peste 1000 19,6


În condiţiile unei regresii evidente a sporului natural al

populaţiei şi pe fondul procesului de îmbătrânire demografică accentuat, corelate cu reducerea constantă a numărului locurilor de muncă, persoanele încadrate în categoria pensionari şi beneficiari de


506

ajutor social deţin o pondere tot mai mare în totalul populaţiei ţării şi, mai ales, în totalul populaţiei inactive, numărul acestora încadrându-se, de asemenea, pe o traiectorie ascendentă.

Astfel, la sfârşitul trimestrului doi al anului 2013, se remarca o uşoară scădere a numărului pensionarilor, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012. În cifre absolute, la sfârşitul anului 2012, se aflau în categoria pensionari peste 5.455.000 de persoane, iar la 30.06.3012, 5.413.000 pensionari.

Este de remarcat faptul că, în trimestrul I 2011 numărul de pensionari în plată a fost de 5.628.000 persoane, iar în trimestrul I 2012 a ajuns la 5.531.000 persoane. La 30 iunie 2013, acest indicator era 5.413.000.

Desigur, este dificil de luat în considerare creşterea sau mo-dificarea situaţiei pensionarilor de asigurări sociale din agricultură, unde creşterea este nesemnificativă.

Ieşirile din sistemul de plată a pensiilor au fost rezonabile, fiind cauzate, într-un procent mare, de decese.

La acest punct trebuie să observăm că în ultimii ani a crescut numărul deceselor şi s-a scurtat speranţa medie de viaţă a populaţiei.

Important ar fi de analizat şi modul în care au evoluat structura şi distribuţia pensionarilor şi a beneficiarilor de ajutoare sociale, în funcţie de sistemul în care aceştia au fost incluşi.

Astfel, în anul 2011, numărul pensionarilor de asigurări sociale a fost de 5.547.000, din care 4.733.000 sunt pensionari de asigurări sociale de stat, iar 656.000 sunt pensionari de asigurări sociale ale salariaţilor ce provin din agricultură. În trimestrul I 2012, numărul pensionarilor de asigurări sociale a fost de 5.523.000 persoane, din care pensionari de asigurari sociale de stat 4.720.000 persoane şi pensionari de stat provenind din sistemul agricol 642.000 persoane. La 30.06.2013, 5.407.000 persoane erau pensionari de stat, iar 570.000 persoane proveneau din sistemul de pensii pentru agricultură.

Ceilalţi pensionari reprezintă beneficiari de ajutor social şi pensionari IOVR.

Subliniez faptul că în prezent, când industria şi celelalte ra-muri ale economiei naţionale sunt supuse unui proces de restructu-


507

rare, persoane care îndeplinesc condiţiile de vechime neîntreruptă în muncă şi vârstă vor ieşi anticipat la pensie.

În această situaţie, este clar că numărul pensionarilor va creşte.

Numărul mediu al pensionarilor şi pensia medie lunară la 30.06.2013

Indicatori 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

TOTAL 6154 6351 6378 6306 6233 6067 5806 5745 5701 5694 5661 5597 5531 5413

- asigurari sociale 6110 6311 6342 6274 6205 6042 5785 5726 5685 5683 5451 5588 5523 5407

- asigurari sociale de stat

4246 4426 4535 4570 4597 4611 4633 4643 4664 4716 4777 4744 4720 4703

- agricultori 1751 1767 1677 1572 1474 1292 1005 932 866 790 714 684 642 570

TOTAL 72 104 134 156 204 246 298 389 572 708 724 754 766 807

- asigurari sociale 72 104 133 156 204 246 298 389 573 708 719 755 767 808

- asigurari sociale de stat

91 131 163 187 232 267 311 399 593 734 741 775 777 812

- agricultori 19 27 34 38 74 88 117 159 253 307 309 311 313 328


Raportul anual dintre numărul de pensionari şi cel al sala-riaţilor a fost de cca. 1,3 pensionari la un salariat.

Numărul de pensionari de asigurări sociale a crescut, şi aceasta, în special pe seama pensionărilor pentru munca depusă şi limită de vârstă cu vechime integrală.

16.2. Evoluţia nivelului pensiilor

În contextul în care numărul pensionarilor creşte, se impune găsirea surselor pentru sumele necesare a fi plătite drept pensii şi ajutoare sociale.

De asemenea, se pune problema ca, în condiţiile creşterii indicelui preţurilor de consum, să se găsească acele posibilităţi de sporire a pensiilor prin compensaţii, indexări sau indemnizaţii, acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare.


508

Precizez că, în 2011, pensiile s-au diminuat sau crescut prin recalculare după ce, în 2009 s-au majorat, succesiv, în intenţia de a acoperi mai bine efectele inflaţiei, dar şi din motive electorale (prezidenţiale).

Evolutia pensiei medii nominale şi reale în perioada 2000-

2013(%) % anul precedent = 100

136,1

144

124,4

114,7

124,1

115,1 116,5

128,3

148,6

123,8121,4 122,3 123,4 125,2

93,2

105,9103,4

107,2111,7

108,1 109,2

122,8

134,1 135,4130,2

124,3 125,4 127,4

80

90

100

110

120

130

140

150

160

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Indicele pensiei nominale Indicele pensiei reale

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013 Aparent, aceste cifre relative ar pune în evidenţă o creştere

semnificativă a sumelor plătite pensionarilor. Cifrele respective nu sunt însă pe deplin grăitoare, deoarece, în

foarte multe cazuri, creşterile s-au efectuat pornindu-se de la sume de bază extrem de mici.

Astfel, există încă persoane care au pensii de câteva zeci sau sute de mii de lei pentru care, pe fondul adâncirii crizei şi a lipsei de resurse financiare, chiar creşteri de 100% nu înseamnă, practic, nimic.

Cuantumul indemnizaţiei lunare a crescut comparativ cu toţi anii anteriori.

Un alt element de analiză îl constituie pensia medie lunară a pensionarilor şi beneficiarilor de ajutor social.

Şi aceste sume, în termeni comparabili, arată o sporire a resurselor de care au beneficiat pensionarii, dar aceasta nu a fost pe


509

deplin îndestulătoare, ţinând seama de indicele preţului de consum al populaţiei, care a fost superior nivelului de creştere a pensiilor şi, de asemenea, a reprezentat, în cifre absolute, o creştere aproape nesemnificativă dacă se iau în considerare nivelurile la care s-a aplicat această majorare. Media pensiei de asigurări sociale a fost de 808 lei/lună, influenţată negativ de nivelul pensiilor cuvenite agricultorilor. Deşi, faţă de perioada 1999-2009 (în 2010-2011 pensiile practic au stagnat) pensia medie a agricultorilor a crescut, raportul, în comparaţie cu nivelul pe care l-au înregistrat pensiile cuvenite celor din sistemul asigurărilor sociale de stat, se menţine încă prea ridicat. O diferenţiere accentuată se manifestă şi între categoriile de pensii. O analiză din acest punct de vedere evidenţiază că, pentru munca depusă şi limit ă de vârstă, un pensionar provenit din rândul agricultorilor primeşte, în medie, 328 lei/lună.

Această situaţie evidenţiază un decalaj în defavoarea nivelului pensiilor salariaţilor din sistemul agricol faţă de cei din sistemul asigurărilor sociale de stat. Situaţia este dificilă şi pentru că suma pri-mită drept pensie este insuficientă pentru o persoană ca să îşi plătească obligaţiile privind chiria sau impozitul (dacă este proprietar al unui apartament), gazele, electricitatea, telefonul, agentul termic etc. Toate acestea, mai ales în contextul în care preţurile şi tarifele aferente principalelor produse şi servicii pentru populaţie sunt ajustate în ritm galopant, fie în funcţie de ritmul devalorizării monedei naţionale, fie în funcţie de necesităţile de venituri la bugetul statului, nu reprezintă nimic, în sensul că întreaga sumă, dacă nu mai mult decât atât, se consumă pentru aceste obligaţii. Nu se mai poate pune în discuţie faptul că această categorie, respectiv pensionarii, reprezintă şi categoria cea mai afectată de anumite boli, pentru îngrijirea cărora trebuie neapărat să-şi rezerve sume din care să cumpere medicamentele necesare, compensate sau necompensate, în situaţia în care respectivele medicamente nu sunt cuprinse în categoria compensatelor, după cum nu mai poate intra în discuţie problema asigurării unei alimentaţii corespunzătoare.

În aceste condiţii, eventualele nevoi de odihnă, recreere, tratamente balneoclimaterice sau necesităţi spirituale sunt, pentru pensionarii din România, de domeniul SF. Iată de ce pensionarii,


510

oamenii de vârsta a treia, devin, după o viaţă de muncă, una dintre categoriile defavorizate din România, iar prin comparaţie cu posibilităţile unor categorii similare din alte ţări, exemplifică unul dintre cele mai triste, frustrante şi lipsite de bucurii moduri de viaţă la anii senectuţii.

Facem această apreciere globală deşi în perioada 2001-2009, dar mai ales în anii 2008-2009, guvernul a făcut o serie de concesii (a se citi facilităţi) faţă de pensionari şi alte persoane în nevoie acută de mijloace de subzistenţă, deoarece acoperirea nevoilor acestora este încă departe de un raport normal de supravieţuire. Eforturile de majorare a pensiilor, mai ales cele ale agricultorilor, au avut la bază interese electorale, fără a se analiza şi posibilităţile concrete bugetare de acoperire din venituri. Şi aşa s-a ajuns la împrumuturile externe de la FMI, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare din 2010, iar acum la „mutilarea” tacită sau îngheţarea pensiilor pentru 2011 şi 2012. În 2012, pensiile s-au majorat cu rata inflației.

16.3. Pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat

Aşa după cum am menţionat, în categoria pensionarilor, ponderea cea mai importantă este deţinută de pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat. De aceea, se impune a face o scurtă prezentare şi a modului în care a evoluat pensia primită de această categorie de pensionari.

Astfel, pe total pensia medie a fost, în 2011, de 775 lei/lună, iar în 2012 de 760 lei-lună și în 2013 de 807 lei/lună, ceea ce reprezintă o creştere comparativ cu septembrie 1999. În 2011, nu s-au acordat alte măriri, iar în 2012 și 2013 au fost ajustate cu rata inflației. Uşoara majorare are la bază modificarea structurii pensionarilor pe nivel de marime a pensiilor şi nu o decizie guvernamentală. Raportul între pensia medie de asigurări sociale de stat pentru munca depusă şi limit ă de vârstă cu vechime integrală în muncă şi salariul mediu net în 2013 a fost de 43,4%. Se constată deci


511

o oarecare menţinere a decalajului între pensia medie de asigurări sociale de stat şi salariul mediu încasat în cadrul economiei naţionale, iar pe o treaptă valorică absolută superioară. Această modificare are la bază, în primul rând, ritmul mai accelerat în care au crescut unele pensii, precum şi reducerea numărului pensionarilor din categoria celor care beneficiau de o pensie modestă.

În 2011, creşterea pensiei medii de asigurări sociale de stat pentru munca depusă şi limit ă de vârstă cu vechime integrală în muncă s-a situat aproape de creşterea câştigului salarial mediu. În următorii doi ani, 2012-2013, pensiile s-au majorat cu rata inflației.

În consecinţă, putem aprecia că, în ciuda unor eforturi făcute, cu rezultate mai mult simbolice, din cauza limitelor pe care le are bugetul asigurărilor sociale, nivelul de majorare a pensiilor a fost redus, fiind departe de a acoperi decalajul înregistrat în raport cu nivelul alarmant de creştere a preţurilor pentru acele produse/servicii vitale activităţii şi vieţii pensionarilor. Mă refer aici la consumul de gaze, agent termic, întreţinere, taxe pentru telefon, poştă, radio etc., acestea nefiind dimensionate după nivelul veniturilor pensionarilor, ci în raport cu consumul ce se realizează.

16.4. Evoluţia pensiei suplimentare

Un element important în efectuarea analizei privind numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale îl reprezintă şi situaţia în care s-a găsit această categorie de persoane în ceea ce priveşte modul în care a beneficiat de pensia suplimentară.

Astfel, în 2013, au beneficiat de pensie suplimentară peste 3,16 milioane de persoane. Sumele care au fost plătite drept pensie suplimentară au crescut permanent faţă de anul 1999.

16.5. Pensiile în profil teritorial

În cadrul analizei situaţiei pensionarilor din ţara noastră, importantă apare şi variaţia în profil teritorial a pensiilor de care au beneficiat aceştia.


512

Din acest punct de vedere, se constată că există o mare variaţie a nivelului pensiilor asigurărilor sociale de stat de la un judeţ la altul.

Astfel, nivelul cel mai scăzut se înregistrează în judeţele Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Botoşani, Bistriţa.

Pensii ceva mai ridicate se înregistrează în municipiul Bucureşti, iar la nivel de judeţe, în Hunedoara, Braşov, Cluj, Prahova.

Aceste date arată că, până şi în judeţele apreciate a avea un nivel ridicat al pensiilor, cuantumul acestora este mic în comparaţie cu cerinţele normale ale vieţii în anul 2009.

Tabloul mai sus conturat evidenţiază, de fapt, o agravare a situaţiei acestei categorii de persoane, respectiv a pensionarilor, atât prin prisma menţinerii unui nivel redus al pensiilor şi celorlalte categorii de facilităţi ce li se acordă, cât şi prin prisma evidenţei că, an de an, numărul pensionarilor creşte concomitent cu reducerea numărului salariaţilor.

Din păcate, în condiţiile actuale, în care, pe lângă majorările succesive de preţuri la energie electrică şi termică, telefon, trans-port în comun, medicamente etc., se pune problema inevitabilă a unor noi majorări de preţuri la carburanţi (la petrol şi derivate), de natură să angreneze o spirală a creşterii preţurilor şi la alte produse şi servicii, este greu de presupus că se vor găsi acele resurse cu care să sporească bugetul asigurărilor sociale pentru perioada următoare.

Trebuie însă subliniat faptul că, din analiza nivelurilor de creştere, această majorare apare nesemnificativă, mai ales pentru categoria pensionarilor cu niveluri actuale foarte reduse, cărora nici recenta hotărâre de indexare şi reaşezare lunară a pensiilor nu le poate aduce o relaxare minimă a situaţiei materiale cu care se confruntă.

Pe fondul în care populaţia activă ocupată va scădea, prin trecerea în şomaj sau disponibilizare a unui număr important de salariaţi, este de aşteptat ca valorile sau sumele înregistrate sub formă de contribuţie pentru asigurările sociale şi contribuţie pentru pensie suplimentară să fie, în cifre absolute, relativ egale cu cele din anul 2009.


513

În condiţiile crizei economice, probabil, va fi dificil de găsit resurse alternative prin care să se mărească veniturile pentru asigurările sociale, astfel încât acestei categorii a pensionarilor, cea mai defavorizată sau printre cele mai defavorizate din România, să i se poată ameliora situaţia prin unele creşteri, fie şi simbolice.

Capitolul 17

��

Evoluţia monetară, plasamentele, resursele şi execuţia bugetară

17.1. Evoluţia monetară, plasamente şi resurse

Un element important în cadrul analizei macroeconomice îl reprezintă situaţia monetară a unei ţări, înţelegând prin aceasta plasamentele şi resursele de care dispune economia naţională la un moment dat, precum şi modul în care evoluează aceasta de la o perioadă la alta.

Analiza acestei situaţii trebuie să se facă în deplină corelare cu rata inflaţiei, precum şi cu modul în care sunt plasate în cadrul bilanţului consolidat aceste resurse monetare.

Pentru anul 2013, această analiză se poate efectua bazându-ne pe datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (Buletin statistic nr. 7/2013).

Astfel, în perioada menţionată, totalul plasamentelor în activ au fost în luna iulie 2012 de 474.121,1 milioane lei, faţă de 479.805,4 milioane lei în decembrie 2012.

În cursul anului 2013, situaţia plasamentelor în activ a fost în creştere, în concordanţă cu resursele existente pe piaţă.

Reţine atenţia faptul că, la capitolul active externe, începând din 1997 şi până în luna iulie 2013, s-a înregistrat o valoare ridicată de 178.125,7 milioane lei.

În ceea ce priveşte activele interne, acestea au fost de 295.995,4 milioane lei, din care creditele neguvernamentale au fost de 221.432,3 milioane lei.

Creditele guvernamentale s-au ridicat la valoarea de 9.573,8 milioane lei, în timp ce titlurile de valoare negociabile au totalizat


516

62.947,5 milioane lei în obligaţiuni şi bonuri de tezaur, respectiv 2.041,8 milioane lei în acţiuni şi alte participaţii de capital deţinute.

Pasivele externe s-au ridicat 120.994 milioane lei, din care în depozite 120.540,8 milioane lei. Pasivele interne s-au cifrat la 353.128,7 milioane lei, din care pasive financiare pe termen lung 101.895,3 milioane lei şi bani în sens larg 225.905,2 milioane lei.

O apreciere mai exactă a situaţiei monetare rezultă din tabelul următor:

Situaţia monetară, plasamente şi resurse – la sfârşitul lunii, în mil. lei –

Decembrie 2007

Decembrie 2008

Decembrie 2009

Decembrie 2010

Decembrie 2011

Decembrie 2012

30.07.2013*)

A. ACTIV 1. Active externe 107470,8 123304,6 147500,2 171635,2 174758,6 173034,5 178125,7 1.1. Aur 6774,2 8153,5 10788,2 15050,9 17502,5 18600,4 14705,3 1.2. Disponibil DST la FMI

1,2 345,0 4149,6 3403,7 1970,2 506,1 403,7

1.3. Numerar şi alte valori

1573,2 1858,2 1331,6 1614,3 1629,7 1577,2 1470,5

1.4. Credite 23800,2 19925,6 59865,2 50515,5 31756,7 49015,9 42202,7 1.5. Titluri de valoare negociabile (altele decât acţiunile) deţinute

70933,1 88055,3 66076,9 95184,8 116134,7 97507,8 113649,0

1.6. Acţiuni / unităţi ale fondurilor de piaţă monetară

10,1 10,1 7,6 111,8 74,3 62,9 65,7

1.7. Acţiuni şi alte participaţii de capital deţinutge

4388,9 4956,9 5281,1 5754,2 5690,5 5764,2 5628,8

2. Active interne 158835,3 216449,4 248068,2 272458,2 295696,8 306770,9 295995,4 2.1. Credite interne

- 204342,4 211196,4 220539,5 233819,3 235726,0 231006,1

2.1.1. Credite neguvernamentale

148180,8 198085,9 199881,9 209293,6 223037,1 225836,2 221432,3

2.1.1.1. Credite acordate în lei

67713,0 83672,3 79710,9 77358,5 81658,7 84722,8 83877,4

2.1.1.2. Credite acordate în euro

70320,5 97158,1 103985,7 114047,0 122996,7 124018,5 121789,8

2.1.1.3. Credite acordate în alte valute

10147,3 17255,5 16185,3 17888,1 18381,7 17094,9 15765,1


517

Decembrie 2007

Decembrie 2008

Decembrie 2009

Decembrie 2010

Decembrie 2011

Decembrie 2012

30.07.2013*)

2.1.2. Credite guvernamentale

3642,1 6256,5 11314,5 11245,9 10782,2 9889,8 9573,8

2.1.2.1. Credite acordate în lei 3448,6 5817,4 5322,7 5527,8 8235,4 7321,4 7060,7

2.1.2.2. Credite acordate în euro

193,5 438,8 5991,5 5717,9 2512,2 2557,2 2513,1

2.1.2.3. Credite acordate în alte valute

- 0,3 0,3 0,2 34,5 11,2 -

2.2. Titluri de valoare negociabile (altele decât acţiunile) deţinute

6060,8 11138,2 35639,5 50291,9 60188,9 69022,4 62947,5

2.3. Acţiuni şi alte participaţii de capital deţinute

951,6 968,8 1232,3 1626,8 1688,6 2022,5 2041,8

PLASAMENTE ÎN ACTIV

266306,1 339754,0 395568,4 444093,4 470455,4 479805,4 474121,1

B. PASIV 1. Pasive externe 78400,4 110254,5 125291,8 147642,5 153970,3 137743,2 120992,4 1.1. Depozite 75442,8 109064,9 124556,4 146832,8 153684,0 137627,6 120548,4 1.2. Titluri de valoare (altele decât acţiunile) emise

2663,1 858,0 735,4 789,1 258,8 115,5 443,6

1.3. Alocaţii în DST de la FMI

294,5 331,6 - - - - -

2. Pasive interne 187905,7 229499,5 270276,6 296450,9 316485,1 342062,2 353128,7 2.1. Bani în sens larg

147990,3 174135,5 186634,5 202772,6 216207,9 222017,7 225905,2

2.2. Pasive financiare pe termen lung

29206,3 50521,6 62673,7 77968,2 88677,0 100381,5 101895,3

2.3. Depozitele administraţiei centrale

14274,1 10283,7 20063,2 18234,5 18319,5 29253,4 38164,2

2.4. Alte pasive, net

-3565,0 -5441,4 2094,8 -2524,4 6719,3 9590,4 -12836,0

TOTAL RESURSE ÎN PASIV

266306,1 339754,0 395568,4 444093,4 470455,4 479805,4 474121,1

*) Date provizorii Sursa de date: Banca Naţională a României, Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2013


518

Din punctul de vedere al situaţiei monetare (plasamente şi resurse), în 2013 se înregistrează, ca urmare a unei strategii atente a Băncii Naţionale, o evoluţie bună.

Prin sistemul de certificate de trezorerie, titluri de stat etc., precum şi prin dobânzile practicate de băncile comerciale sau pârghia evoluţiei ratei de schimb, o sumă importantă este atrasă de la populaţie, precum şi din depuneri în valută ale rezidenţilor.

17.2. Situaţia execuţiei bugetare

În cursul anului 2012, execuţia bugetului de stat s-a realizat cu dificultăţi, iar la sfârşitul anului s-a soldat cu deficit de -26.717,5 milioane lei. În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat, la finele lunii iunie 2012 s-a înregistrat un excedent de 175,3 milioane lei, iar la aceeaşi dată bugetele locale au înregistrat un excedent de 667,7 milioane lei.

Pentru perioada 2001-2012, executivul, prin Ministerul Finanţelor Publice, a depus toate eforturile, a pregătit şi prezentat parlamentului spre aprobare bugetele (de stat şi asigurărilor sociale de stat) pentru anii următori.

Rezultatul execuţiei bugetare pentru 2012 a fost oarecum interesant, deoarece ar fi fost normal ca multitudinea de taxe şi impozite, în cazul colectării corecte a acestora, să conducă la venituri suplimentare pentru efectuarea cheltuielilor la bugetul de stat.

La capitolul impozite indirecte, în special la accize, taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată, aceste venituri nu s-au realizat în totalitate, deoarece, pe de o parte, activităţile pentru care se percep accize s-au diminuat, iar pe de altă parte, în cazul în care aceste accize s-au majorat, a scăzut volumul fizic al activităţii respective. Aceeaşi perspectivă se întrevede şi pentru anii 2013 şi 2014, când guvernul ar trebui să reducă accizele la acele produse pentru care, în Uniunea Europeană, nu se percep taxe de consumaţie.

A mai existat şi o mare, să îi zicem, uşurinţă cu care s-au aprobat scutiri şi reeşalonări la plata taxelor şi impozitelor, pentru un număr mare de agenţi economici.


519

Nici veniturile din capital, cum ar fi cele din valorificarea unor bunuri ale statului, nu s-au ridicat la un nivel deosebit, iar încasările din rambursarea împrumuturilor acordate au fost reduse.

Anul 2013 a fost al zecelea an în care s-a aplicat cota unică de impozitare de 16%. Din iulie 2013, s-a introdus cota redusă de TVA pentru produse de panificație.

Este necesară întreprinderea de măsuri care să stimuleze activitatea economică şi dezvoltarea, în special, a întreprinderilor mici şi mijlocii (pătura de mijloc), aşa încât acestea, corelate cu posibilitatea de sprijinire a unor ramuri ale economiei naţionale în cadrul reformei, să creeze noi locuri de muncă şi să conducă la diminuarea cheltuielilor pe care le efectuează statul, în special la capitolul asigurărilor de stat, pentru susţinerea şomajului.

Despre modul în care s-au realizat cheltuielile de la bugetul de stat se impune o singură precizare, şi anume aceea că este alarmant faptul că la majoritatea sectoarelor de activitate, dar în special la învăţământ, sănătate, cultură, asistenţă socială, apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cheltuielile sunt reduse faţă de nevoile de resurse pe care le are populaţia, în general, sau cei care lucrează în aceste domenii.

Aceasta arată că sursele din care s-au format veniturile la bugetul de stat (fiscale, nefiscale) nu s-au colectat întotdeauna la nivelul previziunilor ce au stat la baza întocmirii bugetului asigurărilor sociale de stat.

În acest context, cheltuielile au fost mai mari şi a trebuit să se găsească acoperire din alte surse, ceea ce va crea dificultăţi pentru perioada următoare, având în vedere că în domeniul asistenţei sociale, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii (principalele cheltuieli de la bugetul asigurărilor sociale de stat) nu au fost majorate corespunzător până în prezent, iar în perspectivă, va fi nevoie de obţinerea de noi surse de venituri.

În execuţia bugetară, mai ales după intrarea în vigoare a Codului fiscal, care are o serie de neclarităţi, se vor resimţi dificultăţi în perioada următoare, ceea ce, în mod cert, ar trebui să determine Ministerul Finanţelor Publice să procedeze, credem noi, la adoptarea


520

de măsuri care să tempereze efectele dezastruoase ale crizei financiare în care este scufundată România:

• colectarea, de la contribuabili, a observaţiilor cu privire la Codul fiscal, simularea prealabilă a măsurilor ce se vor lua şi, apoi, adaptarea acestei legi la nevoile şi condiţiile social-economice din ţara noastră;

• intensificarea eforturilor pentru colectarea veniturilor la bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat;

• corectarea, în sens de reducere a fiscalităţii, a unor taxe şi impozite care să poată conduce la colectarea mai uşoară a tuturor sumelor pe care le datorează o serie de persoane fizice şi juridice;

• recuperarea debitelor de la marii datornici, prin preluarea unor cote din pachetele de acţiuni ale societăţilor comer-ciale private aflate în această situaţie şi impunerea unui management adecvat sau reprivatizarea acestor societăţi (pachete de acţiuni);

• obţinerea de venituri suplimentare din privatizare (sperăm ca acesta să fie rezultatul imediat al finalizării privatizării), precum şi din obţinerea unor împrumuturi, fie şi de la FMI.

Desigur, aceste măsuri ar putea fi prevăzute într-un context mai larg, în cadrul procesului de reformă şi al programului de protecţie socială pe care guvernul trebuie să le aibă în vedere. Nu trebuie uitat că , mai ales, acum, în profundă criză economico-financiară, la adunare minusul cu minusul dă un minus şi mai mare, ce poate fi abisal.

Fără a glumi, precizez că numai la „înmulţire” minus cu minus dă plus. De aceea nu era de dorit ca deficitele bugetare pentru 2010 şi 2011 să fie corectate excesiv prin reducerea salariilor şi creşterea taxelor/impozitelor, care vor reduce consumul, baza de impozitare etc. şi vor adânci profund criza socială, ce poate avea evoluţii/efecte greu de anticipat.


521

17.3. Execuţia bugetelor de stat şi locale

Deficitul bugetului de stat, de –10.022,2 milioane lei, înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2013, reprezintă o depăşire importantă a nivelului programat pentru întregul an. Anul 2013 nu a adus ceea ce se dorea de mult, şi anume înregistrarea de excedente.

Situaţia executării bugetului de stat la 31.07.2013 se prezintă în tabelul care urmează:

Execuţia bugetului de stat

– milioane lei – INDICATORI Realizări

31.07.2013*)

A. VENITURI 52994,3

VENITURI CURENTE 51719,0

Venituri fiscale, din care 46813,2

Impozit pe profit 7699,3 Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice

708,5

Impozit pe venit 13122,3

Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit

-8572,0

Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital

0,1

Impozitul pe salarii 1,1

Impozite şi taxe pe proprietate 14,0

Impozite şi taxe pe bunuri şi servicii ... Taxa pe valoarea adăugată 28717,5

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată

-8854,5

Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii

162,4

Accize 11194,9 Taxe pe servicii specifice - Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi

2220,5

Impozitul pe comerţul exterior şi tranzacţiile internaţionale

371,1

Alte impozite şi taxe fiscale 28,2


522

INDICATORI Realizări 31.07.2013*)

Contribuţii de asigurări 91,6

Contribuţiile angajatorilor 92,2

Contribuţiile angajaţilor -0,6

Venituri nefiscale 4814,2

Venituri din capital 144,3

Operaţiuni financiare 3,0

Subvenţii - Sume primite de la U.E. în contul plăţilor efectuate şi prefinan ţări

1510,3

Sume în curs de distribuire -382,3

B. CHELTUIELI 62996,5

Cheltuieli curente 60666,9

Cheltuieli de personal 11611,4

Bunuri şi servicii 2406,1

Dobânzi Subvenţii

6392,9 2488,4

Transferuri între unităţi ale administraţiei publice

14531,7

Alte transferuri 7552,3 Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile

4882,0

Cheltuieli programe finanţare rambursabilă

1961,8

Asistenţă socială 7760,9

Alte cheltuieli 1079,5

Cheltuieli de capital 797,5

Operaţiuni financiare 1708,1 Plăţi efectuate în anii preceden ţi şi recuperate în anul curent

-176,0

DEFICIT (-) / EXCEDENT (+) -10002,2

*) Date provizorii ... = Lipsă date. Sursa de date: Ministerul Finanţelor Publice; Institutul Naţional de Statistică Buletinul Statistic nr. 7/2013

La alte categorii de venituri, cum ar fi veniturile încasate din privatizare, se înregistrează dificultăţi care conduc clar la concluzia că ideea privatizării prin vânzarea de active cu orice preţ nu a jucat rolul definitoriu nici măcar în cadrul realizării de venituri pentru bugetul de stat.


523

În perioada următoare, indiferent cât de mare va fi nevoia de venituri, este necesar să se acorde o atenţie suplimentară evaluării pe bază de eficienţă economică a măsurilor de reformă prin privatizare, aşa încât să nu ajungem în situaţia de a înstrăina valori esenţiale din avuţia naţională, pe sume modice, fără perspectiva de recuperare în perioada următoare.

Execuţia bugetului asigurărilor pentru şomaj -milioane lei-

INDICATORUL Realizări la 31.07.2013*

A. VENITURI - TOTAL 947,5 VENITURI CURENTE 836,6 Taxe pe utilizarea bunurilor - Contribuţii de asigurări 822,7 Contribuţiile angajatorilor 477,6 Contribuţiile asiguraţilor 345,1 Venituri nefiscale 13,9 Operaţiuni financiare - Subvenţii de la bugetul de stat 78,0 Sume primite de la U.E./alţi ordonatori 32,9 CHELTUIELI - TOTAL 1050,2 Cheltuieli curente 1058,9 Cheltuieli de personal 52,3 Bunuri şi servicii 34,3 Dobânzi - Subvenţii 1,0 Transferuri între unităţi ale adminstraţiei publice 230,3 Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile

56,8

Asistenţă socială 661,9 Alte cheltuieli 22,2 Cheltuieli de capital 0,6 Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent

-9,2

Operaţiuni financiare - C. EXCEDENT (+) / DEFICIT (-) -102,8

*) Date provizorii Sursa: Ministerul Finanţelor Publice; Institutul Naţional de Statistică

Buletinul Statistic nr. 7/2013

Comparativ cu programul stabilit pentru anul 2013 încasările din accize, ca şi taxele vamale încasate sau impozitul pentru ţiţei şi


524

gaze naturale din producţia internă sunt mai reduse faţă de previziunile iniţiale.

Explicaţia este simplă, în sensul că Ministerul Finanţelor Publice a găsit, în mod nefundamentat, ca măsură de creştere a veniturilor la buget, mărirea taxelor mai sus menţionate, ceea ce, în final, a dus la creşterea preţurilor, la declinul vânzărilor şi, în consecinţă, la obţinerea unor încasări mai mici.

Nici nu mai vorbim de faptul că această politică a dus la o escaladare a preţurilor generale, pe ansamblul economiei naţionale, cu efect imediat în deteriorarea nivelului de trai al populaţiei.

Iată deci un subiect de analiză pentru cei care au gândit bugetul de stat pentru 2011-2012 şi care trebuia să se axeze, în mod indubitabil, pe găsirea unor pârghii de colectare mai rapidă de venituri pentru bugetul statului, de relaxare fiscală pentru a aduna puţinul de la mulţi, opusă criteriului de a lua mult de la puţini şi, mai ales, de găsirea unui echilibru în ceea ce priveşte aducerea, prin măsuri fiscale relaxante, a întregii economii la suprafaţă.

Altfel, în mod teoretic, cu prilejul rectificărilor, măsurile de majorare a taxelor şi impozitelor vor fi frumoase în matricea pusă pe hârtie, dar total neeficiente în activitatea practică a procesului economic şi, mai ales, a activităţii de colectare, existând şi pericolul clar al fugii unor activităţi în „subteran“ şi al scăpării acestora de sub control.

Un element căruia trebuie să i se acorde atenţie îl reprezintă categoria de cheltuieli constând în dobânzi care s-au făcut în contul datoriei publice şi este ridicat

Celelalte cheltuieli s-au efectuat, de regulă, în limitele disponibilului, dar au creat probleme ordonatorilor de credite de la buget, care nu au avut posibilitatea să facă faţă cheltuielilor reale.

La elaborarea bugetului pentru 2013 s-a pus accentul pe sporirea cheltuielilor pentru unele sectoare consumatoare de la bugetul de stat.

Şi va fi totuşi dificil să se realizeze un echilibru, în contextul în care gradul de nemulţumire este şi el la fel de mare, ceea ce presupune că este nevoie de sume suplimentare în perspectiva echilibrării bugetului.


525

Mai este ceva: pe fondul în care producţia naţională, reflectată în PIB, are doar o uşoară tendinţă de creştere în 2011, va putea fi dificil de ţinut şi de respectat condiţia convenită cu FMI în legătură cu deficitul bugetar din PIB.

Delicată apare situaţia privind modul în care au fost realizate prevederile bugetului asigurărilor sociale de stat, prezentat în tabelul următor:

Execuţia bugetului asigurărilor sociale de stat 2013 – milioane lei -

INDICATORI Realizări la 31.07.2013*)

A. VENITURI 29583,7 I. Venituri curente 22162,2 Contribuţii de asigurări 22077,3 Contribuţiile angajatorilor 16041,9 Contribuţiile asiguraţilor 6035,4 II. Venituri nefiscale 84,9 III. Subvenţii de la bugetul de stat 7742,7 IV. Sume în curs de redistribuire -327,5 V. Sume de la UE în contul plăţilor efectuate

6,3

B. CHELTUIELI 28999,0 Cheltuieli curente 29022,1 Cheltuieli de personal 90,6 Bunuri şi servicii 224,6 Dobânzi 13,1 Transferuri între unităţi ale adminstraţiei publice

-

Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare

9,4

Asistenţă socială 28684,3 Cheltuieli de capital 0,6 Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent

-23,7

Operaţiuni financiare - C. EXCEDENT (+) / DEFICIT (-) 584,7

*) Date provizorii Sursa: Ministerul Finanţelor Publice; Institutul Naţional de Statistică Buletinul Statistic nr. 7/2013

Execuţia bugetelor locale este prezentată în tabelul următor:


526

INDICATORI – milioane lei –

Realizări la 31.07.2013*)

A. VENITURI – TOTAL 28487,6 1. VENITURI CURENTE 22622,4 VENITURI FISCALE 21375,5 Impozit pe profit de la operatorii economici 19,7 Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit 8572,0 Impozit pe venit 124,5 Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital 8,7 Impozite şi taxe pe proprietate 2865,9 Impozite şi taxe pe bunuri şi servicii … Sume defalcate din TVA 8854,6 Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii 5,3 Taxe pe servicii specifice 15,3 Taxe pe utilizarea bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi

805,7

Alte impozite şi taxe fiscale 103,7 VENITURI NEFISCALE 1246,9 2. VENITURI DIN CAPITAL 144,9 3. OPERAŢIUNI FINANCIARE 1595,6 4. SUBVENŢII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 2481,7 Subvenţii de la bugetul de stat 2463,9 Subvenţii de la alte administraţii 17,7 5. SUME PRIMITE DE LA U.E. 1643,1 B. CHELTUIELI 25322,8 Cheltuieli curente 21751,4 I. Cheltuieli de personal 8197,6 II. Bunuri şi servicii 5701,1 III. Dobânzi 549,6 IV. Subvenţii 1066,9 VI. Transferuri între unităţi ale administraţiei publice 1512,5 VII. Alte transferuri 261,3 VIII. Asistenţă socială 1776,8 IX. Alte cheltuieli 386,7 Plăţi în finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare 2298,9 Cheltuieli de capital 2900,4 X. Active nefinanciare 2755,9 XI.Active financiare 144,5 Operaţiuni financiare Împrumuturi Rambursări de credite Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent EXCEDENT (+)/DEFICIT (-)

818,1 0,1

818,0 -147,0 3164,8

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice; Institutul Naţional de Statistică Buletinul Statistic nr. 7/2013


527

În concluzie, se poate aprecia că nivelul realizărilor bugetelor

de stat, al asigurărilor sociale de stat şi locale s-a realizat cu deficienţe şi mai ales la bugetul de stat, care, în ciuda rectificărilor ce s-au efectuat, nu a putut fi echilibrat pe de-a întregul şi nu a satisfăcut integral nevoile stringente ale unor sectoare vitale de activitate.

S-ar mai putea exprima unele aprecieri şi faţă de deficitul bugetului consolidat, dar situaţia nu prezintă noutăţi deosebite, iar cauzele ei perpetuează.

17.4. Datoria publică

În condiţiile în care economia naţională suflă din greu, fără perspectiva de a ajunge la o constantă, fie ea şi de nivel foarte scăzut, pentru a face faţă cerinţelor din ce în ce mai mari în execuţia bugetară, se acumulează datorie publică internă.

Creşterea datoriei publice în România nu ar fi o problemă deosebit de grea în contextul în care ar exista o prognoză, fie şi pe termen scurt sau mediu, în ceea ce priveşte cuantificarea unor venituri reale, care să fie atrase la bugetul de stat.

În alte condiţii, cum sunt cele de acum, în care veniturile la buget sunt net depăşite de cheltuielile stabilite prin bugetul de stat, se recurge la posibilitatea echilibrării bugetului prin creşterea datoriei publice interne şi a celei externe.

Această datorie publică internă este purtătoare de dobânzi serioase, mai ales acum, în contextul crizei financiare mondiale, ceea ce, în perioada următoare, va conduce la creşterea, pe de o parte, a cheltuielilor de la bugetul de stat, iar pe de altă parte, va avea ca efect scumpirea vieţii populaţiei.

Este esenţial că, în momentul de faţă, datoria publică in-ternă a ajuns la un nivel mai ridicat, pentru care guvernul va trebui să plătească şi dobânzi.

Pentru a face faţă necesităţii de a plăti datoria internă, guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are altă soluţie decât să


528

împrumute în continuare de la băncile comerciale şi să atragă bani de la populaţie prin emisiuni de certificate de trezorerie.

Acesta este mecanismul prin care guvernul găseşte posi-bilitatea unui respiro prin care să poată răspunde cerinţei majore de surse pentru acoperirea cheltuielilor de la bugetul statului.

Problema care se pune este aceea că, din cauza faptului că aceste cheltuieli sunt neacoperite, guvernul a trebuit să facă mai multe rectificări bugetare.

Or, aceste rectificări bugetare s-au putut efectua numai prin găsirea unor noi „soluţii“ care să aducă venituri suplimentare la bugetul de stat.

Pe de o parte, această măsură se poate dovedi încă o dată a fi mai mult teoretică, în sensul că a condus la stagnarea volumului desfacerilor de astfel de produse; pe de altă parte, nu este exclus ca, într-o perspectivă imediată, o parte dintre afacerile cu astfel de produse să alunece, uşor, dar sigur, în zona necontrolată a pieţei.

Concomitent, pentru a atrage noi surse financiare, în special de la populaţie, guvernul va trebui să vândă certificate de trezorerie, context în care, pe de o parte, va creşte datoria publică internă, iar pe de altă parte, se va reuşi totuşi o aşezare a pretenţiilor populaţiei, prin aceea că unele surse financiare existente în prezent vor fi atrase şi, în felul acesta, raportul dintre cerere şi ofertă se va „echilibra“, în sensul scăderii cererii din lipsă de posibilităţi financiare.

Dar există pericolul ca modificările accizelor la unele produse să conducă, fără doar şi poate, la un evantai, dacă nu cumva la o avalanşă a creşterii preţurilor şi la celelalte produse care înglobează (uneori şi cele care nu înglobează) costuri pe seama acestor produse.

Era mai eficient ca, în conjunctura economico-financiară specifică anilor 2011 şi 2012, rectificările de buget să nu se fi făcut numai pe seama celor două surse menţionate, ci să se fi avut în vedere şi găsirea unor căi concrete prin care să fie stimulată producţia, aşa încât să se realizeze o activitate profitabilă, în baza căreia salariile să poată fi reaşezate în sens pozitiv, iar taxele reale (impozit pe profit, pe salarii etc.) ce vor fi încasate de stat să crească.

Altfel, afirmaţii de genul „am depăşit vârful plăţii datoriei externe“ nu sunt aducătoare de satisfacţii şi, mai ales, de linişte


529

pentru majoritatea populaţiei, atâta timp cât nu se afirmă şi că „s-au găsit şi întreprins câteva măsuri privind asigurarea protecţiei sociale“.

Iată de ce nivelul datoriei publice interne pe care îl înre-gistrează România în prezent este suficient de mare, în condiţiile în care veniturile populaţiei, pentru marea masă, au ajuns la niveluri greu de suportat.

Datoria publică internă fiind aproape la nivelul bugetului pentru un an, este greu de imaginat cum va putea populaţia ţării să facă faţă la capitolul „cheltuieli pentru două bugete“ cu „venituri pentru un singur buget“.

Măsurile de austeritate luate în 2011, care au continuat şi în primele cinci luni ale anului 2012, precum şi împrumuturile de la FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană vor atârna greu în strategia financiară internă. În 2012 s-au resimţit negativ efectele financiare ale politicii din ultimii trei ani asupra nivelului de trai al populaţiei.

Există posibilitatea fie de a găsi doar soluţii pentru îngheţarea salariilor, şi nu de a încuraja activităţile generatoare de noi locuri de muncă şi care să asigure venituri cel puţin decente pentru populaţie, concomitent cu plafonarea ratei şomajului, ceea ce va avea în 2013 un efect negativ pentru România (mă refer la nivelul de trai al populaţiei, mai ales a categoriilor defavorizate).

EXECUŢIA BUGETULUI FONDULUI NA ŢIONAL UNIC DE

ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE – milioane lei –

INDICATORI Realizări 1.I.-31.VII.20131)

A. VENITURI - TOTAL 11220,7 VENITURI CURENTE 9376,5 VENITURI FISCALE 548,8

Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii 548,8 Contribuţii de asigurări 8815,3 Contribuţiile angajatorilor 4455,1 Contribuţiile asiguraţilor 4360,2 Venituri nefiscale 12,4 Subvenţii de la bugetul de stat 1411,0


530

INDICATORI Realizări 1.I.-31.VII.20131)

Subvenţii de la alte administraţii 393,9 Sume de la UE în contul plăţilor efectuate 393,9 CHELTUIELI - TOTAL 11929,4 Cheltuieli curente 11938,2 Cheltuieli de personal 86,9 Bunuri şi servicii 11103,7 Dobânzi 4,8 Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare

59,6

Asistenţă socială 683,2 Cheltuieli de capital - Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent -8,8 Operaţiuni financiare - C. EXCEDENT (+) / DEFICIT (-) -708,7

1) Date provizorii. Sursa de date: Ministerul Finanţelor Publice; Institutul Naţional de Statistică

Buletinul Statistic nr. 7/2013

Capitolul 18

��

Ratingul bazat pe riscul de ţară

18.1. Consideraţii generale

În activitatea curentă, fiecare ţară, neputând să-şi desfăşoare activitatea în mod autarhic, este nevoită să participe la diviziunea internaţională a muncii şi, în această perspectivă, la cooperarea internaţională pe toate planurile. Acest capitol, aplicat şi corelat cu evoluţia la zi a ratingului acordat României şi unor domenii de activitate, devine deosebit de important, acum la sfârşitul anului 2011, când ratingul este determinat de efectele crizei şi de ce nu şi de campania curioasă sau neeficientă ce au dus la un haos parlamentar/executiv şi înregistrează niveluri foarte scăzute. Desigur, criza îşi produce efectele de tip „tăvălug”, cuprinzând nu numai ţara noastră, ci şi pe altele din UE şi mai ales zona Euro. În aceste condiţii calificativele de rating sunt foarte scăzute, dar greu de condiţionat factorial.

Desigur, participarea unei ţări la cooperarea economică internaţională impune şi accesul acestei ţări la finanţarea şi obţinerea de credite, pe termen scurt, mediu şi lung, de la organismele financiare internaţionale, precum şi de la băncile cu potenţial.

Participarea unei ţări la obţinerea de credite, de orice natură, realizarea de importuri şi exporturi de către o ţară sau societăţile comerciale şi financiare din aceasta impun luarea în considerare şi a unor riscuri ce se degajă din această participare.

Vorbind despre riscuri, acestea pot fi: riscuri de afacere, riscuri de firmă, riscuri de ramură şi, în mod global, riscuri de ţară.

În activitatea generală, o ţară este categorisită ţinând seama de mai multe elemente, dar şi din punctul de vedere al riscului, ceea ce, în prezent, se face pe bază de principii şi elemente fundamentate ştiinţific.


532

În termeni generali, definiţia riscului de ţară este următoarea: „Riscul de ţară este riscul de materializare a unor pierderi

cauzate de situaţia şi evoluţia situaţiei politice şi macroeconomice din ţara parteneră“.

În ceea ce priveşte noţiunea de pierderi, trebuie subliniat că acestea nu sunt obligatoriu pierderi propriu-zise, ci, mai degrabă, este vorba despre o pierdere de oportunitate care poate apărea ca urmare a unor evoluţii politice şi macroeconomice din ţara considerată.

Din punctul de vedere al formelor de manifestare a riscului de ţară, putem discuta o serie de aspecte, cum ar fi: capacitatea de plată, voinţa de plată, posibilităţile de plată etc.

Un element esenţial în analizarea situaţiei respective îl constituie elementele conjuncturale care pot afecta în mod direct balanţa de plăţi şi pot conduce la apariţia incapacităţii de plată.

În termeni generali, incapacitatea de plată poate fi determinată de următoarele situaţii ce pot să apară:

• eforturi financiare impuse de participarea la un conflict armat;

• reducerea veniturilor din export, ca urmare a scăderii preţurilor mondiale la produsele respective sau a recesiunii globale;

• costul exagerat al importurilor, ca urmare a creşterii preţurilor la importurile esenţiale;

• întreruperea sau crearea de condiţii dificile exporturilor, ca urmare a impunerii unui embargo sau a unor condiţii de criză militară;

• cererea exagerată pentru importuri datorită supraevaluării monedei naţionale;

• fuga capitalurilor; • serviciul excesiv al datoriei externe, datorat dobânzilor

ridicate sau unui grad de îndatorare exagerat; • reducerea sau încetarea intrărilor de capital; • întreruperea temporară sau încetarea definitivă a sprijinului

financiar extern;


533

• reducerea transferurilor financiare private ale cetăţenilor statului respectiv care lucrează în străinătate;

• dificultăţile care apar în activitatea principalelor bănci sau a sistemului bancar în general în ţara respectivă;

• poziţia şi stabilitatea monedei naţionale. Se impune a fi amintit şi faptul că între capacitatea de plată şi

intrarea în incapacitate de plată pot exista şi situaţii intermediare în care statul respectiv, deşi dispune de unele resurse, trece, datorită unor considerente de politică internă, la încetarea plăţilor, punând în evidenţă un alt element esenţial, şi anume voinţa de plată.

Prevalându-se de suveranitatea sa, Guvernul unei ţări poate stopa, impunându-şi unele rezerve minime interne, efectuarea de plăţi. Acest element al refuzului de plată poate să aibă însă consecinţe dintre cele mai delicate pentru instituţia respectivă, fiind greu de crezut că după o astfel de atitudine ţara respectivă va mai intra cu uşurinţă în concertul mondial al schimburilor de valori şi al accesului la finanţare internaţională.

Refuzul de plată sau voinţa de plată este o problemă mai mult teoretică, deoarece este greu de crezut că o ţară, în situaţii în care dispune totuşi de unele resurse, va recurge la această încetare a plăţilor, ştiind la ce se poate expune în viitor.

De aceea, apreciez că elementul esenţial care poate determina voinţa de plată rămâne numai capacitatea de plată, fiind lesne de înţeles că o ţară ajunsă în această situaţie nu mai are nici o altă posibilitate decât aceea de a înceta plăţile.

18.2. Riscurile ce se pot manifesta

Ţinând seama de cele două aspecte, capacitatea de plată şi voinţa de plată, riscurile unei ţări se pot manifesta după cum urmează:

a) Riscul de transfer Riscul de transfer se referă la situaţia în care, deşi un debitor

din ţara respectivă dispune de sumele pe care le datorează şi intenţionează sau doreşte să facă plata conform obligaţiilor pe care şi


534

le-a asumat, este împiedicat să facă această plată din cauza posibilităţilor limitate ale guvernului ţării respective sau a politicii impuse de acest guvern.

Aici trebuie să subliniem faptul că, în cazul ţărilor dezvoltate, riscul de transfer este practic nul, pe când în ţările în curs de dezvoltare şi chiar în ţările care se află în perioada de tranziţie către economia de piaţă, acest risc de transfer este suficient de mare. Şi aceasta, din pricina poziţiei limitate pe care o are moneda naţională de a fi liber-convertibilă, accesul dificil la obţinerea sumei în valuta de transfer ş.a.m.d.

Întotdeauna capacitatea de plată este asociată riscului de transfer.

b) Riscul suveran Apare atunci când este vorba despre tranzacţii în care

partenerul este reprezentat de guvernul unui stat sau de agenţi economici care dispun de garanţii guvernamentale.

În această situaţie, voinţa sau capacitatea de plată se află într-o situaţie specifică de manifestare, fiind vorba despre un risc de ţară, denumit risc suveran.

Sunt multe cazuri în care o serie de tranzacţii se efectuează cu garanţii guvernamentale şi, în cazul în care guvernul nu poate da curs plăţilor aferente, se impune luarea în considerare a riscului suveran.

c) Riscul specific debitorilor cvasisuverani Apare atunci când sumele în discuţie trebuie achitate de

instituţii guvernamentale sau publice, iar riscul de ţară se asociază cu riscul suveran.

d) Riscul politic Este o formă de manifestare a riscului de ţară confundat, de

regulă şi impropriu, cu riscul politic. Acesta se referă la faptul că anumite evoluţii, politice şi chiar

sociale, pot influenţa profitul unei investiţii străine şi pot determina nerambursarea unui credit internaţional.

Acest risc politic este de fapt o manifestare de voinţă politică ce conduce la imposibilitatea unei plăţi, din cauza unor considerente luate la nivel politic.

e) Riscul de ţară generalizat


535

Acest risc de ţară generalizat se referă la toate elementele social-politice şi macroeconomice care împiedică, la scara unei ţări, perspectiva dezvoltării unei ţări, în termeni generali vorbind.

Riscul de ţară generalizat poate fi determinat de o recesiune economică puternică, de modificări politico-economice, de tulburări sociale sau de discriminarea companiilor străine.

Acestea sunt câteva elemente care pot determina riscul de ţară generalizat, dar trebuie avut în vedere că, pe lângă acestea, mai pot exista şi alţi factori care pot antrena acest risc.

f) Riscul sistematic Este determinat de apariţia unor evoluţii sistematice, de criză,

care se produc concomitent într-un număr important de state. Astfel, de-a lungul timpului, pe plan mondial, au apărut: criza

petrolului, variaţia cursului dolarului, criza unor materii prime etc., care, în mod clar, au reprezentat un risc pentru acele ţări sau societăţi care au fost implicate în tranzacţii a căror realizare s-a desfăşurat în zonele care au fost afectate de apariţia elementelor respective.

18.3. Clasificarea statelor lumii

În analiza riscului de ţară trebuie avut în vedere că, în prezent, pe plan mondial, pe baza mai multor criterii, ţările sunt împărţite în mai multe grupe, după cum urmează:

• ţări dezvoltate, denumite şi ţări OCDE, în care sunt incluse statele Europei Occidentale, Japonia, SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă;

• ţări industrializate recent, care sunt localizate în special în Asia de Sud-Est şi în America Latină. Acestea sunt ţări în care dezvoltarea industrială a făcut progrese, deşi alte elemente sociale şi chiar economice au rămas în urmă;

• ţări a căror economie se bazează pe exportul unor tipuri de produse limitate sau slab prelucrate. În această grupă intră ţările producătoare de petrol membre OPEC, state din America sau o serie de state africane care au resursele limitate la câteva bunuri;


536

• ţări slab dezvoltate, al căror spectru acoperă o gamă extrem de largă. Este vorba despre state foarte slab dezvoltate sau altele cu o posibilitate foarte limitată de dezvoltare. În aceste ţări sunt esenţiale elemente de analiză care au la bază mişcări de gherilă, războaie civile etc., care împiedică perspectiva dezvoltării ţărilor respective;

• fostele ţări comuniste, care sunt grupate în aşa-zisa zonă geografică a Europei Centrale şi de Est, la care se adaugă CSI; în grupul acestor ţări sunt cuprinse state, între care şi România, care mai pot fi grupate, la rândul lor, în funcţie de posibilităţile şi evoluţiile de tranziţie pe care le-au parcurs până în prezent.

Unele state, cum sunt Cehia, Slovenia, au făcut progrese care le-au apropiat de riscul pe care îl au unele ţări din Europa Occidentală. În alte cazuri, astfel de state sunt în continuare preocupate de perspectiva de a-şi îmbunătăţi factorii care stau la baza clasificării şi stabilirii riscului de ţară.

18.4. Metodologie şi criterii de evaluare a riscului

Am expus până acum unele aspecte în legătură cu diversitatea pe care o prezintă statele din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare, şi nu numai, pentru ca, pe baza acestora, să aducem în discuţie care sunt acele criterii şi care este metodologia de analiză şi evaluare a riscului de ţară, care să fie real, obiectiv şi să poată sta la baza comparării, în timp şi spaţiu, a statelor care aparţin unor categorii diverse, aşa cum am menţionat mai sus.

Pe această linie trebuie subliniat că în 1994, pe baza datelor furnizate de 100 de bănci ale căror evaluări de risc de ţară sunt clasificate în mod permanent, revista Institutional Investor a stabilit care sunt factorii importanţi sau esenţiali în stabilirea riscului de ţară.

De regulă, se au în vedere următorii nouă factori: • situaţia economică; • serviciul datoriei; • rezervele şi contul curent;


537

• politica fiscală; • situaţia politică; • accesul la pieţele de capital; • balanţa comercială; • intrările de investiţii de portofoliu; • investiţiile străine. Desigur, ordinea mai sus menţionată este cea a riscului pentru

ţările dezvoltate. În multe situaţii, pentru ţările recent industrializate sau celelalte ţări, ordinea în care factorii respectivi joacă un rol mai mare sau mai mic este alta.

În funcţie de aceste categorisiri, apar posibilităţi de analiză şi de interpretare, pe baza cărora se stabilesc clasamente şi se conferă un anumit risc de ţară fiecărui stat.

Desigur că în analiza şi stabilirea riscului de ţară al unui stat se au în vedere două elemente esenţiale, şi anume: situaţia politică şi situaţia economică.

Din punctul de vedere al situaţiei politice, se au în vedere: situaţia politică internă, mediul social şi relaţiile externe pe care le are ţara respectivă.

Referitor la situaţia economică, trebuie studiaţi, împreună, indicatorii macroeconomici şi, mai ales, deficitul bugetar faţă de PIB, creşterea masei monetare, inflaţia, investiţiile interne raportate la PIB, importul net de capital, economiile brute interne raportate la PIB, rata dobânzilor practicate de băncile comerciale etc.

Tot în legătură cu situaţia economică se au în vedere rolul statului în economie, politica de preţuri practicată de Guvern, priorităţile abordate în domeniul investiţiilor, strategia comercială (creşterea valorii exportului, creşterea volumului exportului, compe-titivitatea, gradul de protecţionism).

De asemenea, se are în vedere balanţa de plăţi care trebuie analizată din perspectiva unor indicatori, dintre care esenţiali sunt: balanţa comercială şi soldul acesteia, gradul de acoperire a importului prin exporturi, valoarea principalelor produse exportate, balanţa contului curent faţă de PIB etc.


538

Situaţia economică este tratată şi prin prisma veniturilor generate de principalele exporturi care trebuie să asigure un echilibru al balanţei comerciale.

Alte două categorii, respectiv datoria externă şi lichiditatea, constituie elemente de bază în aprecierea situaţiei economice dintr-o ţară.

Datoria externă este tratată din punctul de vedere al totalului datoriei faţă de PIB, valoarea datoriei externe faţă de valoarea exportului de bunuri şi servicii, serviciul datoriei externe etc.

Lichiditatea este un alt element care trebuie avut în vedere deoarece riscurile sunt determinate de existenţa unor lichidităţi sau dispariţia acestora.

Aceste elemente care se au în vedere la stabilirea riscului de ţară sunt greu de obţinut, mai ales în contextul în care unele ţări nu efectuează raportări complete şi corecte, iar, alteori, metodologia de raportare este într-o situaţie incomparabilă cu cea a instituţiilor internaţionale care efectuează analizele de risc.

Riscul de ţară poate fi analizat ţinând seama de elementele mai sus prezentate, pe baza unor indicatori şi utilizând modele econometrice în baza cărora se stabilesc o serie de situaţii concretizate, în final, într-un scor, un punctaj care, în funcţie de grilele pe care le au instituţiile internaţionale de stabilire a riscului, conduc la plasarea statului respectiv într-o grupă sau alta de risc.

În mod normal, de o manieră simplistă, am putea aprecia clasamentul de risc ca fiind puţin utilizat, deoarece se bazează pe aprecieri subiective, iar în unele împrejurări se scapă din vedere o serie de elemente care sunt esenţiale pentru ţara considerată.

Atunci când ar exista un volum important de informaţii, riscul de a greşi în plasarea unei ţări într-o grupă, din punctul de vedere al riscului de ţară, devine mai mic.

18.5. Agenţiile de rating

Riscul de ţară este evaluat, din punct de vedere financiar, de regulă, după riscul suveran. Agenţiile de rating se bazează pe faptul


539

că o serie de elemente care apar şi trebuie să definească dezvoltarea unei ţări sau situaţia ei economică şi politică pot conduce la obţinerea unui punctaj pe baza căruia o ţară este inclusă într-o anume categorie.

Pe plan internaţional, astfel de activităţi de rating sunt desfă-şurate de Standard and Poor’s Rating Group, Moody’s Investors Service, FITCH-IBCA, specializate în efectuarea ratingului asupra statelor, stabilind ierarhizarea în funcţie de care se fac clasamente şi se impun anumite atitudini în relaţia cu fiecare ţară.

Metodologia de evaluare utilizată de Moody’s are la bază principii bine definite, cum sunt:

• accentul pus pe calitate; • compatibilitate cu imaginea generală a subiectului, dată

de opinia unor specialişti sau agenţii de renume; • luarea în considerare a termenului lung de analiză; • evaluarea nivelului şi previziunii privind fluxurile

financiare; • înţelegerea practicilor contabile zonale (locale); • examinarea scenariilor adverse. Pe baza acestor principii şi în conformitate cu teoria evaluării

obligaţiunilor, agenţia Moody’s utilizează, pentru încadrarea statelor, următoarele clase de risc pe termen lung (TL):

a) Aaa - obligaţiuni cu cea mai bună calitate şi cel mai redus risc investiţional;

b) Aa - obligaţiuni de calitate ridicată din toate punctele de vedere;

c) A - obligaţiuni cu multe atribute investiţionale favorabile, având calitate medie ridicată;

d) Baa - obligaţiuni de calitate medie; e) Ba - obligaţiuni cu elemente speculative; f) B - obligaţiuni cărora le lipsesc, de regulă, caracteristicile

investiţionale; g) Caa - obligaţiuni cu nivel scăzut; h) Ca - obligaţiuni în mare măsură speculative; i) C - obligaţiuni de cea mai scăzută categorie.


540

La rândul ei, fiecare dintre cele nouă clase poate fi subdivizată prin adăugarea cifrelor 1-3. În concepţia Moody’s, clasele Aaa - Baa au caracter investiţional, iar cele Ba - C au conţinut speculativ.

În evaluarea pe termen scurt (TS), Moody’s utilizează doar patru categorii de risc, respectiv:

a) - Prime 1 (P-1) - capacitate de plată superioară; b) - Prime 2 (P-2) - capacitate de plată puternică; c) - Prime 3 (P-3) - capacitate de plată acceptabilă; d) - Not Prime (NP) - celelalte cantităţi emitente. Pe baza elementelor mai sus prezentate, pentru exemplificare,

prezentăm în continuare tabloul riscului suveran, pe termen lung şi scurt, evaluat de Moody’s.

Ţara TL TS Ţara TL TS Alderney Aaa P-1 Letonia Baa2 P-3 Andorra Aa2 P-1 Liban B1 NP Argentina Ba3 NP Liechtenstein Aaa P-1 Australia Aa2 P-1 Lituania Ba1 NP Austria Aaa P-1 Luxembourg Aaa P-1 Bahamas A3 P-2 Macao Baa1 P-2 Bahrain Ba1 NP Malaysia A2 P-2 Barbados Ba1* NP Malta A2** P-1** Belgia Aa1* P-1 Mauritius Baa2 P-2 Ins. Bermude Aa1 P-1 Mexic Ba2 NP Brazilia B1 NP Moldova Ba2 NP Bulgaria B2 NP Monaco Aaa P-1 Canada Aa2 P-1 Maroc Ba1 NP Ins. Cayman Aa3 P-1 Olanda Aaa P-1 Chile Baa1 P-2 Noua Zeelandă Aa1 P-1 China A3 P-2 Norvegia Aaa P-1 Columbia Baa3 - Oman Baa2 P-2 Costa Rica Ba1 NP Pakistan B2 NP Croaţia Baa3 P-3 Panama Baa1 P-2 Cipru A2 P-1 Peru B2* NP Cehia Baa1 P-2 Filipine Ba1 NP Danemarca Aa1 P-1 Polonia Baa3 - R. Dominicană B1 NP Portugalia Aa3** P-1


541

Ţara TL TS Ţara TL TS Ecuador B1 NP Qatar Baa2 P-2 Egipt Ba1 NP România Ba3 NP El Salvador Baa3 P-3 Rusia Ba3 NP Estonia Baa1 P-2 San Marino Aa3 P-1 Finlanda Aa1* P-1 Sark Aaa P-1 Franţa Aaa P-1 Arabia Saudită Baa3 P-3 Germania Aaa P-1 Singapore Aa1 P-1 Gibraltar Aaa P-1 Slovacia Baa3** - Grecia Baa1* P-2 Slovenia A3 P-2 Guatemala Ba2 NP Africa de Sud Baa3 - Guernsey Aaa P-1 Spania Aa2* P-1 Hong Kong A3 P-2 Suedia Aa3 P-1 Ungaria Baa3 P-3 Elveţia Aaa P-1 Islanda Aa3 P-1 Taiwan Aa3 P-1 India Baa3** P-3** Thailanda Ba1 NP Indonezia B2 NP Trinidad Tobago Ba1 NP Irlanda Aa1* P-1 Tunisia Baa3 - Insula Man Aaa P-1 Turcia B1 NP Israel A3 P-2 Turkmenistan B2 NP Italia Aaa3* P-1 Emiratele Arabe

Unite A2 P-2

Japonia Aaa P-1 Ucraina B2 NP Jersey Aaa P-1 Regatul Unit al

Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Aaa P-1

Iordania Ba3 NP Statele Unite ale Americii

Aaa P-1

Kazahstan Ba3 NP Uruguay Baa3 P-3 Coreea Ba1* NP Venezuela Ba2 NP Kuwait Baa1 P-2 Vietnam Ba3** NP

* - poziţie în curs de revizuire în vederea unei posibile ameliorări a clasei ** - poziţie în curs de revizuire în vederea unei posibile scăderi a clasei

Din acest clasament se observă că nivelul de risc suveran al României, respectiv Ba3 (TL) şi NP (TS), este, în opinia acestei agenţii, egal cu riscul Rusiei, Kazahstanului, Iordaniei şi Argentinei.


542

Şi din acest punct de vedere, România se află într-o situaţie delicată, având un risc foarte ridicat.

Aşa după cum am arătat anterior, agenţiile de rating interna-ţionale pot avea aprecieri diferenţiate în ceea ce priveşte poziţia pe care o are o ţară.

De altfel, şi sistemul de notare utilizat de acestea, care coincide clasificărilor date, este diferenţiat.

Pentru o mai clară precizare, redăm în continuare situaţia statelor central şi est-europene, clasificate din punctul de vedere al criteriilor utilizate de cele trei agenţii de rating internaţional despre care am amintit anterior.

18.6. Firme de rating

Pe plan internaţional au apărut şi s-au consolidat firme specializate în evaluarea riscului de ţară. Acestea efectuează analizele de risc, pornind de la toate formele pe care le îmbracă riscul, de la riscul de ţară generalizat, până la riscul politic.

O astfel de firmă specializată este ECONOMIST INTEL-LIGENCE UNIT , care este specializată în furnizarea de servicii privind riscul de ţară, după cum urmează:

• Country Risk Service; • Country Reports; • Country Profiles; • Country Forecasts; • Business Operation Reports; • Economist Intelligence Unit Business News Letters; • Investing, Licensing and Trading Conditions Abroad; • Financing Foreign Operations. După câte putem observa, această firmă, respectiv Economist

Intelligence Unit, are o activitate foarte complexă şi, prin modul în care abordează situaţia fiecărei ţări, este cel mai aproape de a efectua, aproape corect, o evaluare a riscului de ţară.

Există şi alte firme specializate în efectuarea analizelor privind riscul de ţară, cum ar fi firma Dun And Bradstreet, Frost And Sullivan Political Risk Service, Bussines International, International


543

Country Risk Guide, Bussines Environmental Risk Informations ş.a., toate acestea efectuând analizele de risc de ţară în funcţie de o serie de criterii şi factori ce se referă atât la riscurile menţionate, cât şi la complexitatea situaţiei sociale, politice şi economice din fiecare ţară.

18.7. Publicaţii de rating

Trebuie subliniat faptul că analiza riscului de ţară este efectuată şi de o serie de publicaţii de specialitate, care, în funcţie de datele de care dispun, completează, iar alteori doar publică datele unor firme sau agenţii internaţionale de rating.

În categoria publicaţiilor de profil, specializate în operaţiuni de rating privind riscul de ţară, putem menţiona revista Le moniteur du commerce international. De asemenea, publicaţia Euromoney, cu apariţie semestrială, care stabileşte, pe baza a 100 de puncte, un clasament descrescător, în funcţie de punctajul obţinut de fiecare ţară pe baza următorului algoritm:

• pentru performanţă economică se acordă 25 de puncte (sau procente);

• riscul politic este acoperit tot de 25 de procente; • pentru indicatorii datoriei externe se acordă 10 procente; • pentru defecţiuni sau reeşalonări ale serviciului datoriei

externe, 10 procente; • media ratingurilor pentru riscul suveran stabilit de

MOODY’s, S & P şi IBCA, 10 procente; • accesul la credite bancare - 5 procente; • accesul la finanţări pe termen scurt - 5 procente; • accesul la pieţele de capital - 5 procente; • discountul la forfetare - 5 procente. Pe baza acestor punctaje, Euromoney stabileşte un clasament

în care, în 2012, România se situa pe poziţia 87, cu 45,27 puncte. Desigur, această poziţie a României, în funcţie de acest clasament, era într-un fel liniştitoare, deoarece ţinea seama de evoluţiile din ţara noastră în perioada respectivă.


544

O altă publicaţie specializată în analize de rating este Institutional Investors, care efectuează, de regulă, clasificări ale ţărilor în funcţie de o clasă de scor, cuprinsă între 0 şi 100 de puncte, stabilită, de regulă, pe baza clasamentelor întocmite prin utilizarea datelor furnizate de 75-100 de bănci care au reputaţie internaţională deosebită şi care acordă punctaje ţărilor respective.

Aşadar, rezultă că o serie de publicaţii, dintre care cele mai demne de încredere, Euromoney şi Institutional Investors, desfăşoară o susţinută activitate de stabilire a riscului de ţară, pe baza căreia se întocmesc clasamente ce sunt avute în vedere de către toţi cei interesaţi în a dezvolta o anume relaţie cu o ţară sau alta.

18.8. Ratingul României

Desigur că între punctajele stabilite de agenţiile şi publicaţiile de rating există diferenţieri, dar, cu o probabilitate acceptabilă, fiecare ţară este inclusă în clasamentele finale, într-o poziţie apropiată.

Cele de mai sus, prezentate sintetic în baza datelor publicate de Euromoney , arată astfel:

Scoruri parţiale Max. România Rusia Bulgaria Moldova

Performanţa economică 25 10,82 13,17 9,39 1,48 Riscul politic 25 9,90 8,29 7,11 6,13 Datoria externă 10 9,44 9,31 8,22 9,53 Defecţiuni sau reeşalonări 10 9,00 8,73 9,88 10,00 Credit ratings 10 2,00 2,67 0,00 2,67 Accesul la credite bancare 5 0,42 0,00 0,00 0,00 Accesul la finanţări pe TS 5 2,01 2,13 1,78 1,78 Accesul la pieţele de capital 5 1,50 3,25 1,00 2,00 Discountul la forfetare 5 1,12 2,20 0,46 2,73 Scor Euromoney 100 46,31 49,74 37,83 36,31 Clasa Euromoney Clasa MOODY’s Ba3 Ba2 B3 Ba2 Clasa S & P BB- BB- - - Clasa IBCA BB- BB+ - -


545

Pe lângă aceste agenţii, publicaţii de specialitate, bănci etc., preocupate de a efectua analize şi a stabili clasamente privind riscul de ţară, pe plan naţional există, în majoritatea ţărilor, agenţii de sprijinire a exporturilor, care sunt preocupate de analizare, în interesul ţării respective, a situaţiei partenerilor şi a ţărilor în care urmează să se efectueze exportul, astfel încât riscurile la care se supun o serie de exportatori să fie cât mai mici.

În ţara noastră desfăşoară activităţi de acest gen EXIMBANK , specializată în analize şi stabilirea concluziilor pe care România trebuie să le aibă în vedere atunci când efectuează exporturi pe o anumită piaţă.

În cele prezentate până acum, am încercat să definesc noţiunea de risc de ţară, metodologia după care se stabileşte grupa în care intră un anumit stat, instituţiile (respectiv, agenţii, reviste de specialitate, firme) care efectuează aceste analize şi, în câteva cazuri pe care le-am considerat mai semnificative, am prezentat şi poziţia pe care se situează România.

Am făcut aceasta pentru a sublinia faptul că riscul de ţară este un element esenţial pe care îl au în vedere partenerii externi (state, organisme internaţionale, mari concerne, firme, exportatori, investitori etc.), înainte de a lua decizia intrării în cooperare cu ţara noastră şi de a efectua investiţii, exporturi, alte operaţiuni economice, în România.

Din punctul de vedere al factorilor care stau la baza analizei riscului de ţară, este uşor de constatat că stabilitatea politică, cristalizarea acesteia şi toate elementele care decurg din aceasta, starea socială, nivelul economic şi complexitatea situaţiei economice din ţară, precum şi alte elemente constituie criterii avute în permanenţă în vedere de agenţiile, firmele sau revistele de specialitate care efectuează analizele de rating şi stabilesc clasamen-tele privind riscul de ţară.

În loc de concluzie, prezentăm în continuare evoluţia ratingului României, stabilit de agenţii internaţionale de profil în perioada 5 mai 1998 - 2 martie 1999, sintetizată la 4 martie 1999, după cum urmează:


546

• 5 mai 1998 - Thomson Bankwatch, cea mai mare agenţie de rating din lume, a redus ratingurile acordate României şi băncilor româneşti de la BB- la BB+, respectiv de la LC-1 la LC-2.

• 4 septembrie 1998 - agenţia de rating financiar Moody’s a anunţat diminuarea ratingului acordat pentru datoria în valută a României, de la Ba3 la B1, precum şi a ratingurilor pentru depozitele bancare în valută de la B1 la B2.

• 19 octombrie 1998 - agenţia de rating financiar Standard & Poor’s a retrogradat o serie de calificative acordate României, motivându-şi decizia prin îngrijorarea în creşterea neîncrederii privind o posibilă incapacitate de plată a ţării în 1999.

• 20 octombrie 1998 - Standard & Poor’s a diminuat ratingul Băncii Comerciale Române.

• 6 noiembrie 1998 – Moody’s a retrogradat, din nou, plafonul de rating pentru obligaţiunile externe ale României, de la B1 la B3, respectiv cel pentru depozitele bancare în valută, de la B2 la Caa1.

• 23 decembrie 1998 - agenţia europeană de rating financiar Fitch IBCA a retrogradat calificativul pentru datoria externă a României pe termen lung de la BB- la B, respectiv calificativul pentru datoria în moneda locală de la BBB- la BB-;

• 22 februarie 1999 – Moody’s retrogradează România pentru datoria internă, acordând un rating Caa1.

• 2 martie 1999 - Thomson Bankwatch reduce din nou ratingurile acordate României şi băncilor româneşti de la B+ la B- şi chiar CCC în cazul Bancorex;

• Apare, indubitabil, ca un cerc vicios faptul că deteriorarea sau, mai bine zis, afectarea elementelor politice, sociale, economice ş.a., avute în vedere de instituţiile specializate în rating, creează dificultăţi suplimentare ţării noastre, care


547

şi aşa este plasată într-o poziţie destul de delicată la sfârşitul anului 1999;

Din păcate, evoluţia negativă a economiei româneşti în anul 2000 nu a determinat o clasare mai bună decât în anul precedent. De fapt, în anul 2000, nici nu s-au mai acordat alte calificative României;

La 30 ianuarie 2001, S & P clasifică România cu C- pe termen scurt şi B- pe termen lung, agenţia Moody’s acordă B3 pe termen lung, iar FITCH acordă B, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Pe de altă parte, imposibilitatea obţinerii unei poziţii convenabile, în care riscul de ţară să fie într-o grupă liniştitoare pentru partenerii externi, continuă să contribuie la adâncirea dificultăţilor interne.

Particularizând, putem aminti, ca efecte ale nivelului de ţară, faptul că din cauza unei poziţii slabe se obţin cu dificultate credite externe, exporturile către România trebuie să fie întotdeauna garantate sau realizate pe bază de acreditive confirmate de o bancă de prim rang din SUA sau Europa Occidentală etc.

Toate acestea au ca efect constituirea de condiţii dificile pentru ţara noastră. Având în vedere complexul analizei efectuate în această lucrare, în care se constată uşor că, în majoritatea domeniilor de activitate, în perioada 1996-2000 indicatorii au manifestat tendinţa clară de scădere individuală şi în acest context se impune ca România să întreprindă rapid măsuri de asanare socială, de stopare a declinului economic şi de creare a unei macrostabilizări capabile să conducă la recâştigarea încrederii şi, pe baza acesteia, la obţinerea unei poziţii lini ştitoare în clasamentele întocmite de organismele internaţionale, agenţiile, firmele sau alte instituţii specializate în activităţi de rating.

În anul 2002, ratingul acordat României de agenţiile de rating a crescut în mod simţitor. Astfel, agenţii specializate, cum sunt Moody’s, Fitch, Standard and Poor’s, Thomson Bankwatch, Japan Credit Rating Agency, au acordat României pentru diferite activităţi o cotă mai ridicată ( B, B+, B1,B2,BB). Această nouă situaţie exprimă o încredere mai mare pentru ţara noastră privind stabilitatea economico-financiară internă, situaţia rezervelor valutare,


548

debitele externe etc. Important este faptul că Moody’s aprecia că România, în general, este cotată ca o ţară cu situaţie stabilă, aşa cum aprecia şi agenţia Fitch.

Agenţiile internaţionale de rating au acordat atenţie României şi în anul 2003. Banca Comercială Română şi-a îmbunătăţit poziţia, ca urmare a activităţii desfăşurate şi, mai ales, în contextul declanşării procesului de privatizare. Situaţia generală a fost cotată pozitiv, apreciindu-se stabilitatea economico-financiară internă, sporirea rezervelor valutare şi, mai ales, menţinerea monedei naţionale (leul) la un curs constant, cel mult uşor fluctuant, faţă de cele două valute de referinţă, respectiv dolarul SUA şi EURO.

Toate agenţiile de rating – Moody’s, Fitch, Standard and Poor’s, Japan Credit Rating Agency sau Bankwatch – au acordat cotaţii relativ pozitive României.

Desigur, aceste aprecieri (B, B+, BB, B1 sau B2) sunt pozitive în contextul situaţiei României, urmând a se face eforturi susţinute pentru consolidarea şi îmbunătăţirea acestor cotaţii.

Membrii Uniunii Europene au acordat un sprijin politic solid faţă de integrarea României în ianuarie 2007, comentează Standard & Poor’s, care atrage însă atenţia asupra incertitudinilor legate de data de aderare, ca urmare a dinamicii proprii a UE.

Raportul agenţiei de evaluare financiară remarcă faptul că decizia în privinţa aderării trebuie să fie luată într-o perioadă în care Comisia Europeană va cunoaşte, la rândul său, o serie de schimbări majore.

De asemenea, Standard & Poor’s preciza că şansele integrării în 2007 a României sunt în creştere pe fondul unui reviriment economic şi al accelerării reformelor, începând cu a doua parte a anilor ’90.

„Rezultatele reformelor au fost limitate în condiţiile în care guvernele din acea perioadă nu erau coerente şi nu aveau angajamentul necesar pentru a traversa procesul de tranziţie“, adaugă analiştii Standard & Poor’s. O consecinţă a acestui fapt a fost că nivelul ratingurilor de ţară a rămas, de asemenea, în urma celorlalte economii în tranziţie.


549

Pe de altă parte, România a avut mai mult de suferit de pe urma reducerii producţiei, investiţiilor şi a exporturilor la începutul anilor ’90.

„În contextul mediului politic slab, celor două ţări le-a luat mai mult să obţină stabilitate macroeconomică şi să creeze un cadru instituţional care să permită o rată ridicată a investiţiilor private şi o creştere solidă a exporturilor“, se mai precizează în studiu.

Începând cu 2000-2001, reformele şi privatizarea s-au acce-lerat, iar aderarea la UE a devenit factorul accelerator pentru procesul de decizie, efort care s-a concretizat printr-un avans economic. Creşterea în termeni reali a produsului intern brut (PIB), investiţiile şi exporturile au consemnat rate de creştere superioare mediei înregistrate în rândul candidatelor din primul val.

Aderarea la UE nu a fost un proces constant pentru România; până în 2003, România a finalizat negocierile pentru 22 de capitole. În plus, României i s-a cerut de către reprezentanţii UE să-şi consolideze administraţia publică, sistemul juridic şi să combată corupţia.

Pentru România era important, în opinia analiştilor agenţiei de rating, să progreseze pe cât de mult posibil în negocierile de aderare şi să-şi asigure un sprijin politic cât mai mare înainte de finele lunii octombrie 2004, când actualul mandat al Comisiei Europene va expira.

Deşi ultimele capitole tindeau să fie cele mai dificile, aşa cum a arătat experienţa candidatelor din primul val, incertitudinile legate de finalizarea pregătirilor din partea Bulgariei până în 2007 au fost limitate.

Ritmul mai lent de implementare a acquis-ului comunitar înregistrat de România, precum şi accelerarea reformelor şi eforturilor anticorupţie continuă să ridice unele semne de întrebare.

Astfel, a fost extrem de important pentru România că până în noiembrie 2004 au fost închise toate capitolele de negociere.

România va trebui să demonstreze că înregistrează progrese din perspectiva programului de restructurare şi privatizare a sectorului energetic, aflat în atenţia UE din cauza ineficienţei şi a preţurilor.


550

„Aderarea în 2007 a fost un obiectiv realizabil pentru Guvernul de la Bucureşti, deoarece puternicul său angajament faţă de integrare a avut ca rezultat şi un avans vizibil al reformelor“, afirmă Standard and Poor’s.

Ratingul din 2009-2012 pentru România este serios afectat de efectele crizei, căreia România nu i-a contrapus încă un program anticriză complex şi eficient.

În plus, integrarea în Uniunea Europeană a impus adoptarea de reforme care să consolideze economia României, aspect realizat cu dificultate în perioada 2009-2012, când efectele crizei economico-financiare au răsturnat toate previziunile şi aşa afectate/subordonate intereselor politice.

18.9. Evoluţia ratingului României

Rezultatele înregistrate de România pe plan economic în ultimii patru ani, cu precădere în 2004-2005, au semnificaţie aparte şi în ceea ce priveşte aprecierea dată de Moody's Investors Service ţării noastre.

Un scurt rezumat al rezultatelor dobândite de ţara noastră în anul trecut, apreciat de organismele internaţionale drept „anul de vârf al evoluţiilor macroeconomice de după 1989“, s-ar putea rezuma în câţiva indicatori cu semnificaţie pentru întreaga evoluţie social-economică.

Aşa de pildă, creşterea economică a fost de 8,3%, un nivel foarte important şi care, probabil, nu va mai fi atins atât de uşor în anii următori.

În acest cadru, creşterea producţiei industriale, pe total şi structural, a cunoscut o evoluţie pozitivă, s-a stabilizat şi, în câteva domenii, au apărut elemente calitative care pot asigura prezenţa românească pe piaţa europeană viitoare.

Agricultura, beneficiind de un an mai bun, a dat cel puţin cantitativ recolte superioare, care au diminuat în partea a doua a anului, până la anulare, importurile.


551

Inflaţia a fost adusă şi fixată la 9,3% pe întregul an, fiind o premisă de început de stabilitate macroeconomică.

Şomajul, deşi au continuat în ritm accelerat lichidări de societăţi, privatizări, restructurări, a fost la un nivel de 6,2%, cel mai bun înregistrat până acum, într-un an, de economia României.

În celelalte domenii (ramuri) ale economiei naţionale şi în special în domeniul serviciilor, au existat progrese de netăgăduit.

Pe de altă parte, a crescut aportul de capital străin la investiţii directe în România, s-au privatizat PETROM şi BCR, s-a mărit cota de recuperare a datoriilor faţă de bugetul statului, s-au creat condiţii pentru privatizarea CEC şi multe alte asemenea aspecte.

Anul 2005 a dus şi la o consolidare, prin aprecierea monedei naţionale (leul), care a manifestat multă stabilitate până în luna octombrie 2005, după care, chiar dacă cursul a fost uneori sinuos, a marcat un pronunţat grad de apreciere. Această tendinţă a cursului de schimb evidenţiază, în pereche, o intrare a inflaţiei sub control, determinând menţinerea preţurilor pe perioade mai lungi sau chiar o reducere a celor pentru produsele petroliere, la care calculul s-a făcut pe baza preţului extern în dolari SUA.

Au crescut importurile de completare de tehnologie şi altele (deşi negativ, au crescut şi importurile de produse de larg consum, înlocuindu-le pe cele din producţia internă), ceea ce a contribuit la susţinerea creşterii economice.

Autorităţile de la Bucureşti au căutat să transpună cât mai rapid pe hârtie legile ce aveau nevoie să fie armonizate pentru pregătirea cadrului de aderare.

Agenţiile de analiză a situaţiei economiei unei ţări au apreciat rezultatele obţinute şi au îmbunătăţit ratingul acordat României.

M-aş referi aici doar la aprecierile date de Moody's Investors Service, una dintre aceste agenţii de specialitate, conform căreia plafonul de ţară al României pentru obligaţiunile în valută a crescut cu două trepte, de la „Ba3“, la „Bal“, aceasta realizându-se pe fondul beneficiilor aduse de măsurile adoptate pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, plafonul suveran pentru depozitele bancare în valută s-a îmbunătăţit de la „Bl“ la „Ba2“, iar calificativul acordat


552

guvernului pentru obligaţiunile în valută şi monedă naţională a urcat la „Bal“.

În ceea ce priveşte calificativele privind moneda locală, s-a stabilit deocamdată un nivel provizoriu „Aa3“, iar pe acest fond, s-a apreciat că există o perspectivă pozitivă pentru toate celelalte ratinguri.

În comunicatul dat de analiştii Moody's se subliniază că progresul în ceea ce priveşte integrarea europeană este o recu-noaştere a evoluţiilor „pozitive din ultimii ani în domeniul întăririi instituţiilor politice şi economice din România“.

Agenţia de rating menţionată apreciază că statutul de membru al Uniunii Europene va asigura autorităţilor de la Bucureşti atât cadrul general, cât şi stimulentele necesare pentru continuarea reformelor şi reducerea măsurilor neadecvate.

Se subliniază că, în continuare, trebuie avută în vedere majorarea semnificativă a creditelor către sectorul privat, ceea ce va conduce la creşterea preţurilor activelor şi la reducerea deficitului de cont curent.

Un element interesant este acela dat de decizia de schimbare a politicii monetare, prin care banca centrală a renunţat la utilizarea cursului de schimb ca măsură antiinflaţionistă, pentru a trece la „ ţinerea“ directă a inflaţiei, concomitent cu liberalizarea accesului nerezidenţilor la depozitele bancare şi alte instrumente financiare, ca elemente de noutate.

Agenţiile internaţionale de rating apreciază că 2008 „fixează România pe o poziţie net superioară anilor anteriori, cu perspectiva ca din 2010, dacă se va continua acelaşi curs exigent, să conducă la alte evoluţii semnificative“.

Din acest punct de vedere, apreciez că ar fi de luat aminte că Agenţia Moody's Investors Service a făcut o apreciere profesionistă, care trebuie luată în considerare şi de factorii de decizie din România.

Se apreciază că după ce a trecut „furia electorală” din 2008-2009, în 2010 nu s-a găsit calea de a încerca un program anticriză care să cuprindă şi unele măsuri practice. Ne „cramponăm“ în continuare de „moşteniri“ şi alte câteva aspecte care, pe fondul


553

general, apar nesemnificative şi de natură să deturneze atenţia de la situaţia reală în care se găseşte România.

Am mai spus-o, în paginile anterioare, că procesul de aderare, şi în acest scurt timp care a mai rămas, dar, mai ales, după concretizare, va solicita eforturi susţinute României. Dar noi nu avem situaţia de a pregăti programe care să asigure accesarea fondurilor comunitare nerambursabile.

Aceste eforturi trebuie susţinute prin forţe proprii, trebuie apreciate ca atare şi numai după o comparare cu avantajele pe care le va asigura integrarea să fie tratate cum se cuvine.

Populaţia ţării trebuie, şi are dreptul, să fie corect avizată asupra a două aspecte. Pe de o parte, nevoia de aderare şi drumul fără întoarcere, după aproape 24 de ani, ca dorinţă exprimată în mod repetat de populaţia ţării şi, în acelaşi timp, de analiza antitezei dintre avantajele şi costurile integrării, cu rezultantă, lesne de înţeles, pozitivă în acest cadru general.

Anul 2012 a marcat un nou val de neîncredere în economia României, ratingul scăzând la toate capitolele, existând perspective şi mai delicate.

Ar trebui ca punctele de vedere speculative să fie îndreptate spre alte aspecte care macină situaţia internă din ţara noastră şi nu pe cele majore, asupra cărora, dacă bine înţelegem, măcar în plan parlamentar, de mult timp, s-a căzut de acord, existând unisonul tuturor formaţiunilor politice.

Nu ar fi cazul dar, dacă se doreşte, există câmp de luptă de idei pentru a face mai mult şi mai bine în acest cadru general oferit de aderarea României la Uniunea Europeană.

În cele din urmă, trebuie ca eforturile actuale să fie conjugate la cele deja făcute de ţara noastră, pentru că integrarea este un proces de durată şi implică efortul tuturor forţelor politice, în perioade diferite, desigur, dar toate subordonate scopului final. De aceea apare stranie lupta de pe scena politică ce poate (probabilitatea este serioasă) să impună cel puţin prudenţa în aprecierea ratingului României. Mai trebuie subliniat şi faptul că după aderarea la Uniunea Europeană, în contextul în care peste 71,5% din PIB se realizează în sectorul privat, economia se „autoconduce” nefiind atât de


554

importantă situaţia de pe scena politică internă. România va fi apreciată după modul în care evaluează procesul de integrare şi nu după „lupte” şi „opinii”. Apar, în acest context, necesară prezentarea unui program de măsuri concrete post-aderare, cuplat cu măsuri anticriză certe.

Coborând la nivelul anului 2011, precizez că nivelul de stabilitate economico-financiar al României a fost precar şi nesigur, şubrezindu-se şi mai mult în 2012. Efortul de a ţine sub control şi în echilibru corelaţiile macroeconomice în următorii doi ani trebuie să fie bine gândit şi aplicat.

Instituţiile de rating internaţional manifestă, tocmai datorită riscului, ca şi în 2012, campania electorală, atractivitatea în scădere a României pentru investitorii străini, a condus la calificativ (rating) la niveluri greu de imaginat.

Evoluţia social-economică a României în anul 2013 nu se bazează pe un program solid şi de aceea efectele crizei care se manifestă destul de puternic vor impune menţinerea unui rating scăzut, cu posibilităţi chiar de reducere.

Capitolul 19 ��

România are nevoie de integrare europeană eficientă

România a aderat la UE la 1 ianuarie 2007. Din acel moment se pune problema integrării ţării noastre, sub toate aspectele în Uniunea Europeană. Această integrare trebuie realizată cu efecte benefice şi pentru ţara noastră. De aceea, acum, la peste cinci ani de la aderare s-ar impune să constatăm că România este pe drumul cel bun. Din nefericire situaţia este diametral opusă. Întâmpinăm dificultăţi în absorbţia fondurilor aproape de toate categoriile. Schimbările managementului macroeconomic se pare ca va crea şi paradoxal, va pune în derizoriu răspunderea pentru nerealizări.

În acest capitol voi exemplifica prin evidenţierea unor dificultăţi. În continuare se va sumariza programul pe care România îl are de parcurs până la integrarea deplină în Uniunea Europeană.

19.1. Unele dificultăţi ale României în absorbţia Fondurilor Structurale şi de Coeziune*4

Sistarea recentă a plăţilor pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) are la bază apariţia unor probleme în absorbţia fondurilor. De regulă, acestea au

4 *Definitivat şi pe baza datelor din articolul „Problemele României în absorbţia de Fonduri Structurale şi de Coeziune”, autor Radu Victor Ionescu, disponibil la adresa http://www.contributors.ro/global-europa/problemele-romaniei-in-absorbtia-de-fonduri-structurale-si-de-coeziune/


556

fost semnalate de beneficiari, de firmele de consultanţă, de societatea civilă şi uneori de reprezentaţii Guvernului României.

În acest sens, Jose Manuel Barosso, la o întrevedere cu Preşedintele României, a evidenţiat că deşi România a depus eforturi considerabile, nu a accelerat procesul de absorbţie a fondurilor structurale pentru a obţine o mai mare coeziune între statele devenite membre post 2000 şi restul statelor membre.

Statul român s-a dovedit nepregătit pentru îndeplinirea responsabilităţilor luate în faţa Comisiei Europene. Dacă pentru fondurile de pre-aderare alocate României până în perioada 2000 – 2007, contractarea a fost de 90%, iar rata de absorbţie de 70%, pentru perioada 2007 – 2013, rata de absorbţie a fondurilor a rămas extrem de scăzută. Astfel, rata de absorbţie până la 10 februarie 2012 a fost estimată la 6,3% (1.21 miliarde de euro).

Pentru a ameliora gestiunea şi coordonarea instrumentelor structurale, s-a înfiinţat Ministerului Afacerilor Europene (MAEur), condus de Leonard Orban. Pentru a asigura o derulare conformă cu procedurilor instituite, acest organ de specialiate cooperează cu Autorităţile de Certificare, Plată şi Audit. MAEur coordonează împreună cu Ministerul Dezvoltării şi Turismului investiţiile din programele cu finanţare comunitară şi naţională.

Conform principiului subsidiarităţii, statul român a avut obligaţia de a institui unele autorităţi şi de a organiza Programele Operaţionale (PO). De exemplu, Programul Operaţional Sectorial Transport a fost acceptat de către Comisia Europeană în data de 12 iulie 2007, iar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost acceptat pe 22 noiembrie 2007. De aceea s-a întârziat în publicarea ghidurilor solicitanţilor şi în evaluarea dosarelor.

Un alt aspect se referă la lipsa transparenţei calendarelor în care sunt prezentate datele la care formularele de aplicare sunt făcute publice, termenele de depunere a dosarelor, etc. pentru a soluţiona acest aspect, Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) a creat un calendar orientativ. Acest calendar nu a fost totdeauna respectat, fiind interpretat cu multă largheţe.


557

Remedierea acestui neajuns se va face prin folosirea unei terminologii concrete şi evitarea formulărilor vagi.

Un alt neajuns al instrumentelor structurale este cea a decalarea termenelor, care provoacă întârzieri în procesul de aplicare şi poate avea ca efect pierderea multor proiecte, deoarece beneficiarii nu sunt informaţi cu privire la schimbarea termenelor limită. O altă soluţie poate fi păstrarea termenelor stabilite, concomitent cu relansarea cererilor de proiecte pentru a se evita pierderea unora dintre acestea.

Un aspect negativ este cel cu privire la modificările pe parcurs ale documentaţiei necesare şi a datelor de depunere. Unii solicitanţi nu sunt informaţi cu privire la modificări şi aceştia ajung să depună dosare incomplete. Sunt cazuri în care chiar dacă beneficiarii cunosc schimbările care trebuiau făcute pentru ca dosarul să fie acceptat, nu au mai avut timp să le pună în aplicare. De aceea, ar fi de dorit ca orice schimbare făcută după lansarea proiectelor să intre în vigoare începând cu următoarea solicitare, fără a putea fi aplicabile retroactiv.

Tot neajuns este şi cel semnalat de organizaţii ale societăţii civile, care se referă la lipsa personalului competent. În acest sens personalul din cadrul Autorităţilor de Resort este insuficient şi lipsesc evaluatorii externi. De multe ori, salariile sunt neatractive, ceea ce duce la o potenţială înclinaţie spre corupţie. Soluţiile constau în excluderea personalului intern al Autorităţilor respective de pe lista restructurărilor impuse de corectarea bugetului de stat şi angajarea unui număr mai mare de evaluatori, sau contractarea de evaluatorilor externi. De asemenea, angajaţii ar putea fi responsabili (printr-un sistem de bonus-uri şi sancţiuni) faţă de dosarele pe care le administrează. Lipsa responsabilităţii, combinată cu salariile mici, creează o mentalitate a angajaţilor agenţiilor de tipul laissez-faire. O altă este crearea unui cod de conduită pentru personalul care gestionează fondurile comunitare, concomitent cu introducerea unui program de instruire. Acest program vizează prevenirea fraudelor, a conflictelor de interese sau a altor nereguli.


558

Apare nevoia stringentă de a suplimenta personalul şi Guvernul trebuie să acţioneze în acest sens, în limita resurselor disponibile.

După ce dosarul a fost acceptat şi beneficiarul a trecut peste această etapă, potenţialele problemele nu se opresc aici. Dintr-un studiu rezultă că un mare neajuns în cadrul acestei faze a proiectului este întârzierea în rambursarea cheltuielilor beneficiarilor. De exemplu, contractul de finanţare al Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane stipulează obligaţia Agenţiei de Management de a rambursa cheltuielile în 45 de zile de la data înregistrării cererii de rambursare. În practică însă, termenele sunt în medie între 90 – 130 de zile de la depunerea cererii. Nerambursarea duce la pierderea prefinanţării pentru următorul an. Apar cazuri când beneficiarii sunt acţionaţi în instanţă deoarece nu pot să îşi plătească angajaţii, furnizorii, creditele la bancă sau taxele. În încercarea de a îmbunătăţi rata de absorbţie, este necesară respectarea perioadei de 45 de zile lucrătoare pentru procesarea cererilor de rambursare.

Rambursările sunt la un nivel foarte scăzut. Astfel, la sfârşitul anului 2011 se ridicau la 760 milioane de euro din totalul de 19,7 miliarde alocate pentru perioada 2007 – 2013. Vina o poartă şi unele Autorităţi de Management şi Organisme Intermediare pentru întârzieri în definitivarea unor documente, sau în rezolvarea cererilor venite de la beneficiari.

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice a gestionat cu dificultate proiectele legate de întreprinderile mici şi mijlocii. Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Capacităţii Administrative înregistrează întârzieri majore în evaluarea dosarelor unor beneficiari, ceea ce duce la întârzieri în aplicarea programelor guvernamentale. Nici Organismul Intermediar de la Ministerul Comunicaţiilor, precum şi de cel de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, gestionează cu dificultate programele pentru formarea şi dezvoltarea resurselor umane.

Există anumite nereguli în perioada 2009 – 2012 în cadrul POSDRU, fapt care ar putea duce la suspendarea a 70% din fonduri.


559

Acest blocaj poate fi evitat cu condiţia ca neregulile constatate să fie remediate. România este ameninţată cu suspendarea POSDRU, însă această situaţie poate fi evitată. Prima măsură este activarea Directoratului General al Agenţiei de Management POSDRU,

În vederea unei mai bune implementări a Strategiei 2020, în luna octombrie 2011 s-a propus crearea unui Cadru Strategic Comun pentru cele mai importante cinci fonduri structurale. Aceste instrumente (FEDR, FSE, Fondul de coeziune, FEADR, FEPM) vor însuma cca. 42% din bugetul pentru perioada 2014 – 2020. Cadrul va schiţa pentru statele membre orientările generale ale Uniunii în materie de politică de convergenţă, iar responsabilizarea autorităţilor publice se va face prin Contract de Parteneriat, semnat de fiecare stat membru în parte. Cadrul Strategic presupune o nouă abordare a dezvoltării şi a politicii de convergenţă a UE, care va porni de la realitatea teritorială din statele membre şi nu va lua în calcul dihotomiile de tip urban – rural, agricultură – industrie, în distribuţia fondurilor europene.

Pentru a preveni nivelul extrem de scăzut de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, este esenţial ca România să fie pregătită din timp pentru schimbările instituţionale necesare pentru noul cadru financiar multianual 2014 – 2020. În acest sens, statul român va trebui să adopte o nouă abordare ce va porni de la specificitatea fiecărei zone de dezvoltare. Autorităţile naţionale vor trebui să ia în considerare noile metode de verificare a eficienţei guvernelor în implementarea fondurilor printr-un sistem complex de indicatori. Dacă acest nou sistem de verificare le va oferi statelor membre mai multă flexibilitate în metoda de implementare a instrumentelor structurale, România, alături de celelalte state europene, va fi obligat să-şi respecte angajamentele pe care şi le ia cu privire la rezultatele procesului de absorbţie a fondurilor europene.


560

19.2 Finanţarea agriculturii, dezvoltării rurale şi pescuitului*5

Un obiectiv din Programul de guvernare trebuie să fie susţinerea financiară şi fiscală a agriculturii prin programe multianuale şi aplicarea de scheme eficiente care să faciliteze absorbţia cât mai largă a fondurilor europene disponibile pentru acest sector. Documentele în baza cărora sunt accesate sumele alocate României din fondurile comunitare destinate agriculturii, dezvoltării rurale şi pescuitului sunt orientate către modelul agricol european, bazat pe un sector competitiv, modern şi dinamic, orientat spre piaţă, îndeplinind şi alte funcţii conexe (dezvoltarea durabilă, protejarea mediului înconjurător, îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru populaţia din mediul rural).

1. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2007 – 2013 este documentul în baza căruia sunt accesate sumele alocate României, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, pentru perioada 2007-2013. Alocarea financiară totală din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), acordată în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în perioada 2007 – 2013 este de 8.124,20 mil. Euro. La această sumă, se mai adaugă contribuţia naţională, de la bugetul de stat, în valoare de 1.972,88 mil. Euro.

Măsurile implementate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală sunt grupate, , în funcţie de tipul investiţiei şi domeniile vizate, în cadrul a patru axe. Axa 1 are ca obiectiv dezvoltarea agriculturii competitive bazată pe cunoaştere şi iniţiativă privată, prin care se asigură implementarea standardelor comunitare şi consolidarea sectorului agroalimentar. Axa 2 are ca obiectiv îmbunătăţirea mediului în spaţiul rural şi conservarea biodiversităţii printr-un management durabil al terenurilor agricole şi forestiere.

5 *Completat şi definitivat şi pe baza datelor din sinteza intitulată „Fonduri europene destinate agriculturii, dezvoltării rurale şi pescuitului”, disponibilă la adresa http://www.gov.ro/upload/articles/109210/agricultura-site0605.pdf


561

Axa 3 vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural, diversificarea economiei rurale, promovarea cunoaşterii şi îmbunătăţirea potenţialului uman.

Axa 4 cuprinde măsuri care vizează sprijinirea dezvoltării rurale prin îmbunătăţirea guvernării locale şi promovarea potenţialului endogen. O prioritate de finanţare o reprezintă implementarea programului pilot LEADER pentru încurajarea inovaţiei în sectorul agricol şi forestier, folosirea resurselor naturale şi culturale într-un mod raţional şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale.

2. Programul Operaţional pentru Pescuit (POP) 2007 – 2013 a fost elaborat pentru a asigura contribuţia financiară alocată prin Fondul European pentru Pescuit alocată ca sprijin financiar acordat la nivel naţional, regional şi local. Obiectivele Programului vizează:

• dezvoltarea competitivităţii şi durabilităţii sectorului piscicol primar;

• susţinerea pieţei pentru produsele sectorului piscicol; • asigurarea dezvoltării durabile a zonelor pescăreşti şi

îmbunătăţirea calităţii vieţii în aceste zone; • realizarea unei implementări adecvate în cadrul Politicii

Comune pentru Pescuit. Alocarea financiară din Fondul European pentru Pescuit 2007

– 2013 pentru Programul Operaţional pentru Pescuit este de 230,71 mil. Euro, la care se adaugă contribuţia naţională de la bugetul de stat de 76,90 mil. Euro.

3. Finanţarea prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA) se acordă prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), ca plăţi directe la hectar (pe suprafaţă), sau al măsurilor de piaţă pentru implementarea mecanismelor comerciale conform Politicii Agricole Comune (PAC). Anual, cca. 1,1 milioane de fermieri beneficiază de plata directă pe suprafaţă.

Situaţia absorbţiei fonduri dezvoltare rurală, agricultură şi piscicultură la 1 iunie 2012


562

Principalele măsuri de piaţă derulate prin Agenţia de Plăţi şi

Intervenţie pentru Agricultură sunt: • programul naţional vitivinicol; • furnizarea de produse alimentare provenind din

stocurile de intervenţie pentru persoanele cele mai defavorizate;

• sprijin comunitar pentru furnizarea laptelui şi a anumitor produse lactate în instituţiile şcolare;

• subvenţie comunitară acordat pentru grupurile de producători în sectorul legume-fructe;

• încurajare pentru restructurarea industriei zahărului; • implementarea programului european de încurajare a

consumului de fructe în şcoli. Diferenţa dintre cererile depuse si cererile autorizate se

explică prin cererile depuse pentru schema de plată unică pe suprafaţă până la acest moment pentru Campania 2011 pentru care s-a început autorizarea, conform regulamentului comunitar la 1 decembrie 2011.

Program Proiecte depuse/ Cereri

de plată

depuse

Proiecte aprobate/ selectate/ Cereri de

plată autorizate

Proiecte semnate/

contractate

Plăţi efectuate (valoarea publică milioane

lei) PNDR 2007-2013

101.849 65.549 60.809 15.715,82

POP 448 165 197 262,39 FEGA 6.932.170 5.666.227 14.590,72


563

19.3 Elemente privind politica de coeziune a UE în perioada 2014-2020*6

1. Impactul politicii de coeziune a UE În perioada 2000 – 2006, în domeniul politicii de coeziune a

UE, în urma măsurilor întreprinse, s-au obţinut o serie de rezultate. Printre acestea menţionăm:

• realizarea a 8 400 km de cale ferată construiţi sau reabilitaţi;

• 5 100 km de drum rutier au fost construiţi sau reabilitaţi;

• accesul la apă potabilă curată pentru încă 20 de milioane de persoane;

• asigurarea cadrului de formare şi conversie pentru 10 milioane de persoane anual;

• s-au creat peste 1 milion de locuri de muncă; • PIB/cap de locuitor a crescut cu 5 % în noile state

membre. Cu toate acestea, în rândul statelor membre, se menţin

decalajele între regiuni. Astfel, pe glob, indicatorul PIB/cap de locuitor oscilează între 50 euro/locuitor şi 12.500 euro/locuitor. Şi în Uniunea Europeană există o serie de decalaje, mai ales în ceea ce priveşte ritmul de creştere al indicatorului. În unele ţări este chiar în scădere, iar în cele cu economie echilibrată, se ajunge la o rată de creştere de 25%.

Pentru perioada următoare, accentul trebuie pus, în rândul ţărilor UE, pe eliminarea acestor decalaje.

6 *Corelat şi definitivat şi pe baza datelor din sinteza „Politica de coeziune a UE 2014 – 2020”, disponibilă la adresa http://eufinantare.info/Documente/Prezentare-2014-2020.pdf


564

2. Schimbări propuse de Comisia Europeană pentru

perioada 2014-2020 Obiectivele principale avute în vedere sunt realizarea

obiectivelor Strategiei Europa 2020 de creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, accentul urmând a fi pus pe rezultate concrete şi strategia de maximizare a impactului finanţării UE în aceste domenii.

Comisia a prezentat în iunie 2011 propuneri ambiţioase, însă realiste, privind Cadrul Financiar Multianual (CFM) pentru perioada 2014-2020. Structura bugetară aprobată, pentru Politica de coeziune repartizează astfel 33% (36 miliarde euro pentru a facilita „Conectarea Europei” se prevăd 4% (40 milioane euro), iar pentru alte politici (agricultură, cercetare, externe etc.) sunt repartizate 63% (649 miliarde euro), vezi graficul de structură următor:

3. Principalele schimbări în politica de coeziune a Uniunii

Europene: • o primă problemă căreia i se acordă atenţie o constituie

consolidarea eficacităţii şi performanţei economico-financiare;

• în acest sens, accentul va fi pus pe rezultate, măsurate prin indicatori comuni şi specifici programelor

Politica de coeziune; 336;

33%

Conectarea Europei; 40; 4% Alte politici; 649; 63%


565

respective. Prin acest sistem de indicatori se va realiza o raportare, monitorizare şi evaluare adecvată şi obiectivă;

• trebuie să se asigure un cadru de performanţă pentru toate programele, urmărindu-se parcurgerea de etape şi stabilirea de obiective clare şi măsurabile;

• stabilirea unor etape şi obiective clare şi măsurabile; • se impune evidenţierea rezervei de performanţă, în limita

a 5% din alocările naţionale (la nivel de stat membru, fond sau categorie de regiune).

De asemenea, alocările de fonduri trebuie să se realizeze în condiţiile asigurării unor condiţii pentru investiţii eficiente.

Trebuie să se asigure condiţionalitate macroeconomică, prin alinierea la noua guvernanţă economică.

a) Utilizarea mai coerentă a fondurilor UE disponibile, reprezintă un alt aspect care trebuia urmărit şi îmbunătăţit. În acest sens trebuie să se asigure o deplină concordanţă între cadrul strategic comun, contractele de parteneriat şi programele operaţionale (vezi schema următoare):

În această direcţie, se impune îmbunătăţirea unor indicatori

care să reflecte: • Strategia globală de investiţii; aliniată la obiectivele

Europa 2020; • Coerenţă cu programele naţionale de reformă; • Coordonare între fondurile politicii de coeziune, de

dezvoltare rurală, de pescuit şi afaceri maritime; • Stabilirea de obiective şi indicatori care să măsoare

progresele înregistrate în ceea ce priveşte realizarea ţintelor din programul Europa 2020;

• Sporirea eficacităţii prin introducerea unui cadru de performanţă adecvat;

• Realizarea eficienţei, concomitent cu consolidarea capacităţii administrative şi reducerea birocraţiei.


566

b) Stabilirea unei liste de obiective tematice. Accesarea şi utilizarea fondurilor de coeziune trebuie să se

realizeze în condiţiile asigurării unui program de cercetare şi inovare specific fiecărei economii naţionale. Un alt obiectiv tematic îl reprezintă asigurarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), care contribuie la creşterea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-urilor).

Problema mediului înconjurător trebuie să aibă în vedere trecerea la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon, care să aibă în vedere şi adaptarea la schimbările climatice şi prevenirea şi gestionarea riscurilor.

Protecţia mediului va trebui să se canalizeze şi pe creşterea eficienţei resurselor naturale.

Transportul durabil şi eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor reţelelor majore reprezintă un alt obiectiv tematic prioritar.

Ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea mobilităţii lucrătorilor va constitui un obiectiv prioritar în perioada următoare. În acest cadru se va urmări creşterea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei, flagel care tinde să ia proporţii.

În domeniul educaţiei, obiectivul de urmărit este cel cu privire la creşterea competenţelor şi învăţare pe tot parcursul vieţii.

Consolidarea capacităţii instituţionale şi administraţii publice eficiente va fi corolarul obiectivelor tematice, în sensul că se va putea realiza o simbioză corectă între individ şi administraţia publică.

c) Concentrarea resurselor pentru maximizarea impactului politicii de coeziune trebuie să aibă în centrul preocupărilor concentrarea investiţiilor FEDR.

Prin aceasta se va realiza creşterea eficienţei energetice şi energiei regenerabile. Cercetarea şi inovarea vor fi puse în slujba sporirii competitivităţii IMM-urilor.

Structura concentrării resurselor este evidenţiată de graficele de structură următoare:


567

Structura investiţiilor în regiunile dezvoltate şi regiuni de

tranziţie

Structura investiţiilor în regiunile mai puţin dezvoltate

d) Fondul social european (FSE) Fondul social european este cuprins în bugetul politicii de

coeziune al Uniunii Europene. Având în vedere efectele recesiunii, concretizate prin criza economico-financiară, se agravează starea socială în majoritatea statelor membre. De aceea, în bugetul politicii de coeziune se va pune accentul pe identificarea de noi surse care să asigure creşterea, în cifră absolută dar şi ca pondere, a fondului social european. Pentru perioada 2014-2020 se va asigura creşterea de la 22%, cât este prevăzut pentru 2007-2013, la 25% (vezi graficul următor).

Ponderea FSE din bugetul politicii de coeziune

25%22%

2007-2013 2014-2020


568

Din analiza datelor furnizate de instituţiile Uniunii Europene rezultă că din totalul fondurilor structurale (FEDR şi FSE), FSE va reprezenta:

• 25 % în regiunile mai puţin dezvoltate; • 40 % în regiunile de tranziţie; • 52 % în regiunile mai dezvoltate.

În conformitate cu Strategia Uniunii Europene pentru anul 2020, accentul, în ceea ce priveşte utilizarea fondului social european, va fi pus pe următoarele:

• Promovarea ocupării for ţei de muncă şi sprijinirea mobilităţii lucrătorilor;

• Creşterea investiţiilor în educaţie, competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii;

• Îmbunătăţirea promovării incluziunii sociale şi mai ales combaterea sărăciei;

• Consolidarea capacităţii instituţionale pentru asigurarea unei administraţii publice eficiente.

În politica Uniunii Europene se va avea în vedere asigurarea unei dimensiuni sociale consolidate, care să se concretizeze prin:

• Alocarea a 20 % fondul social european pentru incluziune socială;

• Realizarea unui accent mai mare pus pe combaterea şomajului în rândul tinerilor;

• Creşterea integrării şi asigurarea unui sprijin specific pentru impunerea proiectului privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi nediscriminarea.

e) Fondul de coeziune reprezintă sursa prin care vor fi sprijinite s Situaţia absorbţiei fonduri dezvoltare rurală, agricultură şi piscicultură.

Statele membre care realizează un Produs Naţional Brut/cap de locuitor mai mic de 90 % din media înregistrată în UE-27. Direcţionarea sumelor din fondul de coeziune se va face, cu precădere aceste ţări, către:

- investiţii în domeniul mediului şi în mod concret pentru:


569

• Adaptarea la schimbările climatice şi prevenirea riscurilor;

• Îmbunătăţirea standurilor în sectoarele apei şi deşeurilor; • Asigurarea biodiversităţii, inclusiv prin infrastructuri

ecologice; • Ecologizarea mediului urban; • Îmbunătăţirea economiei cu emisii reduse de dioxid de

carbon. - investiţii în domeniul transporturilor pentru:

• Dezvoltarea reţelelor transeuropene de transport (TEN-T)

• Asigurarea de sisteme de transport cu emisii reduse de dioxid de carbon.

În politica Uniunii Europene se va realiza simplificarea prin aplicarea de norme comune în repartizarea fondurilor de coeziune pentru dezvoltarea rurală şi îmbunătăţire activităţii în domeniul maritim şi pescuit.

Opţiunea programelor finanţate din fonduri multiple va avea în centrul preocupărilor utilizarea FEDR, FSE şi Fondul de coeziune.

• Norme armonizate în materie de eligibilitate şi durabilitate;

• O mai mare utilizare a costurilor simplificate; • Conectarea plăţilor cu rezultatele obţinute sau

prognozate a se obţine; • e-Coeziune, care presupune un punct de informare unic

pentru beneficiari; • Controlul comisiei se va realiza în mod proporţional,

între accesarea fondurilor şi rezultate În aceeaşi direcţie se va pune accentul pe consolidarea

coeziunii teritoriale. Astfel, se va urmări dezvoltarea urbană durabilă, prin folosirea a cel puţin 5% din resursele FEDR ce vor fi alocate.

De asemenea, se va crea o platformă de dezvoltare urbană prin realizarea unei reţele între oraşe şi unele schimbări în materie de politică urbană.


570

Vor fi ini ţiate acţiuni inovatoare în domeniul dezvoltării urbane durabile prin finanţare limitată la un maximum de 0,2 % din fondurile anuale.

Se va efectua o alocare suplimentară pentru regiunile ultraperiferice şi slab populate în zonele cu caracteristici naturale sau demografice specifice.

Politica generală va fi orientată către investiţii, prin: - Promovarea utilizării unor instrumente inovatoare de

finanţare, care să asigure: • Extinderea sferei de aplicare la toate domeniile de

investiţii; • Clarificarea cadrului legal; • Utilizarea a 10 % pentru instrumentele inovatoare de

finanţare şi ini ţiativa comunitară de dezvoltare; • Utilizarea unei game de opţiuni care să ofere flexibilitate

administratorilor de programe. - Utilizarea unei rate maxime diferenţiate de cofinanţare,

pentru fiecare grupă de regiuni, după cum urmează: • 75–85 % în regiuni mai puţin dezvoltate şi

ultraperiferice; • 60 % în regiuni de tranziţie; • 50 % în regiuni mai dezvoltate.

f) gestiunea şi controlul – la nivelul Uniunii Europene se va consolida şi va viza:

- în domeniul gestiunii financiare: • Introducerea unui nou sistem anual de conturi; • Întocmirea declaraţiei anuale de gestiune; • Închiderea anuală a conturilor de către Comisie.

- implementarea de noi sisteme de gestiune şi control prin: • Acreditare naţională (care impune o responsabilitate mai

mare pentru statele membre) • Autorităţile de management vor acţiona în calitate de

autorităţi de certificare • Comisia poate revizui acreditarea în funcţie de riscurile

şi evoluţia programelor aplicate


571

impunerea unei mai mari proporţionalităţi, care vizează: • Excepţii pentru programe cu volum redus • Considerarea excepţiilor pentru sisteme care au avut în

mod consecvent rezultate bune • Limitări ale controalelor de audit efectuate de Comisie la

nivelul operaţiunilor individuale h) cooperarea teritorială trebuie să fie influenţată prin:

• Aprobarea unui nou regulament separat de Regulamentul General

• Creşterea resurselor financiare (+30 %) • Concentrarea programelor pe maximum 4 obiective

tematice • Gestiunea simplificată a programelor prin realizarea

fuziunii dintre autorităţile de management şi autorităţile de certificare)

• Facilitarea creării grupărilor europene de cooperare teritorială (GECT).

4. Criterii de alocare regională a fondurilor Se va avea în vedere realizarea unui sistem echitabil pentru

toate regiunile UE (simulat pe baza datelor PIB a nivelului de eligibilitate pentru cele 3 categorii de regiuni). În această direcţie, PIB-cap de locuitor va fi elementul de împărţire a regiunilor UE, pe trei regiuni de state membre. Acestea vor avea echivalenţa următoare:

• Regiuni mai puţin dezvoltate, ce realizează sub media UE pe cap de locuitor

• Regiuni de tranziţie, cu realizări de 75-80% din media UE; • Regiuni mai dezvoltate, cu realizări de peste 90%din media

UE. Fondurile, pe cele trei regiuni, sunt detaliate în tabelul şi graficele următoare:

Regiuni mai puţin dezvoltate Fondul de coeziune¹ 68.7 Regiuni mai puţin dezvoltate 162.6 Regiuni de tranziţie 38.9


572

Regiuni mai dezvoltate 53.1 Cooperare teritorială europeană 11.7 Regiuni ultraperiferice şi zone slab populate

0.9

Total: 336.0

15,80%

11,60%

68,70%72,4

119,2

Alocarea bugetara Populatia beneficiara (mil. locuitori)

Regiuni mai dezvoltate Regiuni de tranzitie Regiuni mai putin dezvoltate

Schimbările privind utilizarea fondurilor comunitare vor intra în vigoare diferenţiat, conform calendarului de mai jos:


573

19.4. România pe drumul integrării europene Aderarea României la Uniunea Europeană a fost un moment

plăcut şi semnificativ. Integrarea propriu-zisă şi mai ales aplicarea „avantajoasă pentru România” a programelor de măsuri este problema serioasă şi de mare responsabilitate pentru guvernanţii din ţara noastră. Cei cinci ani, care s-au scurs deja, au arătat puncte slabe pentru România, ţară în care, „tema de campanie electorală” este o permanenţă primejdioasă şi în 2012. Deşi se întind promisiuni şi garanţii că nu se vor întâmpla aspecte negative care, pot destructura activitatea micro şi macroeconomică parcă tot suntem rezervaţi în a le considera. De aceea, repun pe hârtie consideraţii privind programul preaderare.

Paşii întreprinşi până în prezent, privind armonizarea legislaţiei, condiţiile de integrare propriu-zisă în Uniunea Europeană nu au fost însoţite de un program concret de măsuri post-aderare.

Războiul dus „pe ruta Bucureşti-Bruxelles” sau „între palatele Cotroceni, Victoria şi sălile Camerelor Parlamentului” nu a avut un efect economico-financiar pentru România tocmai din cauza lipsei unui program propriu, adecvat, de accesare a fondurilor comunitare şi de aliniere a economiei la standardele Uniunii.

O prezentare realistă a ceea ce înseamnă integrarea din punct de vedere al programului de urmat şi al eforturilor vor evidenţia necesitatea stringentă a unui program concret postaderare de integrare.

Demersul ce urmează este folositor măcar prin oportunitatea de a înţelege avantajele aderării României la Uniunea Europeană.

Trebuie să precizez că Parlamentul României, prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, a ratificat Tratatul dintre ţările membre ale Uniunii Europene, pe de o parte, semnat cu România şi Bulgaria, pe de altă parte, la Luxemburg, la 25 aprilie 2005, prin care se exprimă girul forului legislativ al României de a merge mai departe.

Această lege cu trei articole, consfinţeşte următoarele: • se ratifică Tratatul dintre ţările membre ale Uniunii

Europene şi Bulgaria şi România, în legătură cu aderarea


574

României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, document semnat de România la Luxemburg, la 25 aprilie 2005;

• parlamentul, preşedintele României, guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor României rezultate din actul aderării şi din prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu;

• în înţelesul Tratatului de aderare, al Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice şi al Tratatului privind Uniunea Europeană, precum şi al altor reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, următorii termeni se definesc după cum urmează:

- prin resortisant al unui stat se înţelege persoana fizică sau juridică având cetăţenia, respectiv naţionalitatea, acelui stat, în conformitate cu legislaţia internă a acestuia;

- prin resortisant român se înţelege persoana fizică sau juridică având cetăţenia, respectiv naţionalitatea română, potrivit legislaţiei României.

Această lege a fost apoi promulgată, prin Decretul nr. 465 din 24 mai 2005, purtând girul şi semnătura preşedintelui României.

• în continuare, în baza negocierilor pentru aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, la Bruxelles, la 31 martie 2005, s-au convenit Tratatul de aderare şi proiectele altor acte legislative şi instrumente necesare. Acest document cuprinde cinci părţi, respectiv:

- Partea I – Principiile care stau la baza constituirii Uniunii Europene;

- Partea a II-a – Adaptări ale Constituţiei, respectiv Dispoziţii internaţionale şi alte adaptări;


575

- Partea a III-a – Dispoziţii permanente, în care se stipulează adaptările actelor adoptate de instituţii şi altele care trebuie armonizate;

- Partea a IV-a – Dispoziţii temporare, cu accent pe măsurile tranzitorii, dispoziţii instituţionale, dispoziţii financiare şi alte dispoziţii;

- Partea a V-a – Dispoziţii privind punerea în aplicare a Protocolului, cu accent pe compunerea instituţiilor şi organelor din fiecare stat, aplicabilitatea actelor instituţiilor şi dispoziţiile finale.

Protocolul este însoţit de nouă anexe, cu detalieri pe fiecare punct şi subpunct.

La 31 martie 2005, s-a convenit Tratatul de aderare care cuprinde proiecte de acte legislative şi alte instrumente convenite între ţările semnatare şi care, în şase articole, stipulează următoarele:

• în articolul 1 se arată că România şi Bulgaria devin prin prezentul Tratat membre ale Uniunii Europene. Cele două ţări devin parte a Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, astfel cum sunt acestea modificate sau completate ulterior.

Condiţiile şi aranjamentele referitoare la admitere sunt stabilite în Protocolul anexat, ale cărui dispoziţii fac parte integrantă din Tratat. Protocolul, anexele şi apendicele sale, anexate la Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, devin parte integrantă a acestui Tratat.

• în articolul 2, se inserează că, în cazul în care Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa nu este în vigoare la data aderării.

Bulgaria şi România devin părţi la Tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană astfel cum sunt acestea modificate şi completate ulterior. În acest caz se aplică, de la data intrării în vigoare a Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, articolul 1, alineatele 2-4.


576

Condiţiile referitoare la admitere şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, care decurg în urma aderării şi care se aplică de la data aderării până la data intrării în vigoare a Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, sunt stabilite printr-un act anexat la Tratat.

În cazul în care Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa intră în vigoare după aderare, Protocolul prevăzut la Articolul 1 înlocuieşte actul prevăzut ulterior, de la data intrării în vigoare a acestuia.

Dispoziţiile Protocolului anterior nu produc efecte juridice noi, menţinând condiţiile stabilite de Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa.

Actele adoptate înainte de intrarea în vigoare a Protocolului în temeiul prezentului Tratat sau al Actului prevăzut anterior rămân în vigoare şi îşi menţin efectele juridice până când aceste acte sunt modificate sau abrogate.

• articolul 3 stipulează că dispoziţiile privind drepturile şi obligaţiile statelor membre, precum şi atribuţiile şi competenţa instituţiilor Uniunii Europene, astfel cum sunt stabilite în tratatele la care România şi Bulgaria devin părţi, se aplică cu privire şi în contextul acestui Tratat.

• articolul 4 cuprinde o serie de sublinieri cum ar fi: „Tratatul se ratifică de înaltele părţi contractante în conformitate cu normele lor constituţionale”, „Instru-mentele de ratificare se depun pe lângă Guvernul Republicii Italiene până cel târziu la 31 decembrie 2006”.

În aceste condiţii, Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare au fost depuse înaintea datei de 1 ianuarie 2007.

Există o excepţie care prevede că, în cazul în care unul dintre statele semnatare nu a depus instrumentul său de ratificare în timp util, Tratatul intră în vigoare pentru celălalt stat care a depus


577

instrumentul său. În aceste condiţii, Consiliul, hotărând în unani-mitate, decide imediat, cu privire la adaptările devenite necesare.

Fără a aduce atingere dispoziţiilor privind depunerea tuturor instrumentelor de ratificare necesare, Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008 în cazul în care Consiliul adoptă o decizie privind ambele state aderente, în conformitate cu articolul 39 din Protocolul prevăzut.

În cazul în care se adoptă a astfel de decizie cu privire numai la unul dintre statele aderente, prezentul Tratat a intrat în vigoare pentru statul respectiv la 1 ianuarie 2008.

De asemenea se subliniază faptul că, fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului precedent instituţiile Uniunii pot adopta înaintea aderării, măsurile prevăzute în scopul de a armoniza legislaţia. Aceste măsuri intră în vigoare numai în cazul în care, şi la data la care intră în vigoare Tratatul pentru fiecare parte sau pentru toate la un loc.

• în articolul 5 se subliniază faptul că textul Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, redactat în limbile bulgară şi română, se anexează la Tratat. Aceste texte sun autentice în aceleaşi condiţii cu cele ale textelor traduse în limbile celorlalte state deja membre ale Uniunii Europene.

În ultimul articol se precizează că Tratatul este redactat într-un singur exemplar în limbile specifice fiecăruia dintre statele membre, semnatare, toate documentele în limbile respective fiind egal autentice şi depuse în arhivele Guvernului Republicii Italiene, care va remite o copie certificată pentru conformitate, fiecăruia dintre guvernele celorlalte state.

În articolul 3, alineatul 3 din Protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană se clarifică şi se precizează Convenţiile (Protocoalele) la care România devine parte la data aderării. Aceste documente devin obligatorii pentru România, conţinând drepturi şi obligaţii în funcţie de care trebuie armonizată legislaţia, dar mai ales atitudinea, ţării noastre în cadrul Uniunii.


578

În această categorie intră nouă documente de bază, împreună cu altele (anexe) ce au fost convenite în baza celor principale.

� Convenţia încheiată la 19 iunie 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980. La acest document de principii s-au convenit ulterior:

- Convenţia încheiată la 10 aprilie 1984 privind aderarea Republicii Elene la Convenţia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980;

- Primul Protocol încheiat la 19 decembrie 1988 privind interpretarea de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a Convenţiei privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980;

- Al doilea protocol încheiat la 19 decembrie 1988 privind învestirea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene cu anumite competenţe de interpretare a Convenţiei privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980;

- Convenţia încheiată la 18 mai 1992 privind aderarea Regatului Spaniei şi a Republicii Portugheze la Convenţia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980;

- Convenţia încheiată la 29 noiembrie 1996 privind aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Convenţia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980, precum şi la Primul şi Al doilea Protocol privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiţie;

� Convenţia încheiată la 23 iulie 1990 privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu adaptarea profiturilor întreprinderilor asociate;

- Convenţia încheiată la 21 decembrie 1995 privind aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Convenţia privind eliminarea dublei impuneri.


579

Acest document statuează regimul impunerii veniturilor în cazul societăţilor ce se asociază.

- Protocolul încheiat la 25 mai 1999 de modificare a Convenţiei din 23 iulie 1990 privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu adaptarea profiturilor întreprinderilor asociate;

� Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene încheiată la 26 iulie 1995 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, document ce prevede măsuri de evitare a riscurilor financiare şi de protejare a intereselor statelor membre. Documentul a fost ulterior armonizat, prin convenirea a trei Protocoale privind protejarea intereselor financiare, respectiv:

- Protocolul la Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene încheiat la 27 septembrie 1996 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

- Protocolul privind interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a Convenţiei privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, încheiat la 19 iunie 1997 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

- Al Doilea Protocol la Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

� Convenţia privind constituirea Oficiului European al Poliţiei (Convenţia Europol), încheiată la 26 iulie 1995 în temeiul dispoziţiilor articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, completată şi actualizată apoi prin:

- Protocolul cu privire la interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a Convenţiei privind constituirea Oficiului European al Poliţiei, încheiat la 24 iulie 1996 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;


580

- Protocolul cu privire la privilegiile şi imunităţile Europol, ale membrilor organelor sale, ale directorilor adjuncţi şi ale angajaţilor Europol, încheiat la 19 iunie 1997, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi al articolului 41 alineatul (3) din Convenţia Europol;

- Protocolul de modificare a articolului 2 şi a anexei la Convenţia privind constituirea Oficiului European al Poliţiei (Convenţia Europol), încheiat la 30 noiembrie 2000, în temeiul articolului 43 alineatul (3) din Convenţia Europol;

- Protocolul de modificare a Convenţiei privind constituirea Oficiului European al Poliţiei (Convenţia Europol) şi a Protocolului cu privire la privilegiile şi imunităţile Europol, ale membrilor organelor sale, ale directorilor adjuncţi şi ale angajaţilor Europol, încheiat la 28 noiembrie 2002;

- Protocolul de modificare a Convenţiei privind constituirea Oficiului European al Poliţiei (Convenţia Europol), încheiat la 27 noiembrie 2003 în temeiul articolului 43 alineatul (3) din respectiva Convenţie;

� Convenţia privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale, încheiată la 26 iulie 1995 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, completată ulterior prin:

- Protocolul cu privire la interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a Convenţiei privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale, încheiat la 29 noiembrie 1996 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

- Protocolul cu privire la domeniul de aplicare a noţiunii de spălare a produselor rezultate din săvârşirea de infracţiuni în cadrul Convenţiei privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale, precum şi cu privire la includerea numărului de înmatriculare al mijloacelor de transport în cadrul convenţiei, încheiat la 12


581

martie 1999 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

- Protocolul de modificare a Convenţiei privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale în sensul constituirii unei baze de date pentru identificarea dosarelor vamale, încheiat la 8 mai 2003 în temeiul articolului 34 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană;

� Convenţia cu privire la combaterea actelor de corupţie care implică funcţionari ai Comunităţilor Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene, încheiată la 26 mai 1997 în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană;

� Convenţia cu privire la asistenţa reciprocă şi cooperarea între administraţiile vamale, încheiată la 18 decembrie 1997 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

� Convenţia cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule, încheiată la 17 iunie 1998 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

� Convenţia cu privire la asistenţa juridică reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată de Consiliu la 29 mai 2000 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, completată prin:

- Protocolul la Convenţia cu privire la asistenţa juridică reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptat de către Consiliu la 16 octombrie 2001 în temeiul articolului 34 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Toate aceste documente (convenţii şi protocoale) devin

obligatorii pentru România de la data aderării. Cei interesaţi în cunoaşterea detaliată a acestor documente le pot consulta pe internet sau în arhiva Biroului pentru Integrare Europeană.


582

19.5. Obligaţii şi consecinţe ce decurg din calitatea de membru UE

În ceea ce priveşte condiţiile de aderare, statele membre ale Uniunii Europene, pe de o parte, au convenit cu Bulgaria şi România, pe de altă parte, un Protocol care se întinde pe 61 de articole şi în care sunt prevăzute elementele esenţiale:

În prima parte a lui sunt definite principiile. Astfel, după ce este stabilit conţinutul unor termeni, cum ar fi „constituţie” care este echivalent cu „Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa”, „Tratatul CEEA” care înseamnă „Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice” şi se definesc statele membre actuale şi statele membre viitoare, se precizează că de la data aderării „dispoziţiile Constituţiei, ale Tratatului CEEA şi actele instituite de instituţii înainte de aderare sunt obligatorii pentru România şi Bulgaria şi se aplică în aceste state în condiţiile stabilite de aceste documente şi Protocolul de aderare.”

România aderă la deciziile şi acordurile adoptate de repre-zentanţii guvernelor statelor membre întrunite în cadrul Consiliului.

România este în aceeaşi situaţie ca şi actualele state membre în ceea ce priveşte declaraţiile, rezoluţiile şi alte luări de poziţie ale Consiliului European sau alte consilii, precum şi în ceea ce priveşte pe cele referitoare la Uniune, care sunt adoptate de comun acord de statele membre. De aceea, România va respecta principiile şi orientările care rezultă din aceste declaraţii, rezoluţii sau alte luări de poziţie şi va întreprinde măsuri care pot deveni necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestor documente.

România aderă, de fapt, la convenţiile şi protocoalele care sunt în vigoare sau urmează să fie adoptate pe parcurs.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la recomandarea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, adoptă decizii europene prin care efectuează adaptările necesare în temeiul aderării la convenţiile şi protocoalele prevăzute şi publică textele astfel stabilite.

România se angajează să introducă măsuri administrative şi de altă natură, până la data aderării, astfel încât să faciliteze cooperarea practică cu autorităţile publice şi organizaţiile statelor membre.


583

Consiliul poate adopta decizii europene care să completeze actualele convenţii, acorduri şi protocoale semnate înainte de aderare.

În articolul 4 al acestui Protocol se vorbeşte despre dispoziţiile acquis-ului Schengen, în care statele membre respectă şi aplică pe teritoriul fiecăruia prevederile acestui acord. În acelaşi timp, statele verifică, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile în materie, condiţiile îndeplinirii pe teritoriul fiecărui stat a condiţiilor acquis-ului comunitar.

România participă la Uniunea Economică şi Monetară de la data aderării în calitate de stat membru care beneficiază de derogare în înţelesul Constituţiei.

Articolele sau convenţiile încheiate sau aplicate provizoriu de Uniune cu unul sau mai multe state terţe, cu organizaţii internaţionale sau cu un resortisant al unui stat terţ sunt obligatorii şi pentru România, în condiţiile stabilite prin Constituţie şi prin Protocolul convenit.

România se angajează să adere în condiţiile stabilite prin Protocol, la acordurile sau convenţiile încheiate sau semnate de Uniune şi de actualele state membre care au hotărât în comun.

Aderarea României la acordurile sau convenţiile încheiate sau semnate de Uniune cu anumite ţări sau organizaţii internaţionale se aprobă prin încheierea unui Protocol la aceste acorduri sau convenţii. Procedura care se aplică nu aduce atingere exercitării de către Uniune a competenţelor sale şi nici repartizării competenţelor între Uniune şi statele membre în ceea ce priveşte încheierea unor acorduri în viitor sau orice alte modificări care sunt legate de aderare.

În urma aderării, acordurile şi convenţiile, în înţelesul acestui Protocol, oferă aceleaşi drepturi şi obligaţii României ca şi celorlalte state membre.

De la data aderării şi până la intrarea în vigoare a protocoalelor necesare, România aplică dispoziţiile acordurilor sau convenţiilor încheiate în comun, de către Uniune cu actualele ţări membre înaintea aderării, cu excepţia Acordului privind libera circulaţie a persoanelor, încheiat în Elveţia.


584

Această obligaţie este valabilă şi în cazul acordurilor sau convenţiilor pe care Uniunea şi actualele state membre au convenit să le aplice provizoriu.

Până la intrarea în vigoare a protocoalelor menţionate, Uniunea şi statele membre iau orice măsură adecvată pentru protejarea lor.

România aderă la Acordul de parteneriat între membrii Grupului Statelor din Africa, Caraibe şi Pacific, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou, la 23 iunie 2000.

România se angajează să adere în condiţiile stabilite prin prezentul protocol la acordul privind spaţiul economic european şi, de asemenea, să aplice acordurile şi înţelegerile bilaterale în materie de produse textile, încheiat de Uniune cu terţe ţări.

Cu privire la restricţiile cantitative aplicate de Uniune importurilor de produse textile şi de îmbrăcăminte, se adaptează pentru a ţine seama de aderarea României la Uniune. În acest sens, modificările acordurilor şi înţelegerilor bilaterale prevăzute pot fi negociate de Uniune cu ţările terţe înainte de data aderării.

Unele restricţii cantitative aplicate de Uniune importurilor de oţel şi produse siderurgice urmează să fie adaptate în funcţie de importurile de produse siderurgice provenind din România. În acest sens, modificările necesare care trebuie aduse acordurilor şi înţelegerilor bilaterale privind produsele siderurgice, încheiate de Uniune cu ţări terţe, se negociază înainte de data aderării.

În cazul în care modificările acordurilor şi înţelegerilor bilaterale intră în vigoare până la data aderării, se aplică prevederile articolului anterior.

În ceea ce priveşte pescuitul, acordurile încheiate înainte de aderare, de România cu ţări terţe vor fi gestionate de Uniune. În perioada în care dispoziţiile acestor acorduri sunt aplicate provizoriu, acestea nu vor afecta drepturile şi obligaţiile care revin României. De îndată ce este posibil, şi în orice caz înainte de expirarea acordurilor prevăzute, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă în fiecare caz în parte, decizii adecvate pentru continuarea activităţilor de pescuit,


585

inclusiv posibilitatea de a prelungi anumite acorduri, pentru o perioadă de cel mult încă un an.

Cu efect de la data integrării, România se retrage din orice acord privind pescuitul, încheiat cu ţări terţe, inclusiv din Acordul Central European de Comerţ Liber. În măsura în care acordurile încheiate între România cu aceste state şi una dintre ţările terţe, pe de altă parte, nu sunt compatibile cu obligaţiile care decurg din acest protocol, se iau toate măsurile necesare pentru a elimina incompatibilităţile.

În cazul în care România întâmpină dificultăţi în adaptarea unui acord încheiat cu una sau mai multe ţări terţe înainte de aderare, acordul respectiv trebuie retras.

De asemenea, România aderă la condiţiile stabilite prin protocol la acordurile interne încheiate de actualele state membre pentru punerea în aplicare a acordurilor respective.

România va lua măsurile necesare pentru a-şi adapta poziţia faţă de organizaţiile internaţionale şi faţă de acordurile internaţionale la care Uniunea sau alte state membre sunt parte. Se va retrage, la data aderării, sau cât mai repede posibil după această dată, din acordurile şi organizaţiile internaţionale în domeniul pescuitului, la care Uniunea este de asemenea parte, cu excepţia cazurilor în care calitatea de membru se referă la alte domenii decât pescuitul. Cu alte cuvinte, aderând, România trebuie să facă pasul de a respecta conţinutul fiecărui acord la care Uniunea este parte.

O lege europeană a Consiliului poate abroga dispoziţiile tranzitorii stabilite prin acest protocol, atunci când acestea nu mai sunt aplicabile. Consiliul Uniunii hotărăşte în unanimitate, după ce a consultat şi Parlamentul European.

Actele adoptate de instituţiile la care se referă dispoziţiile tranzitorii stabilite de prezentul Protocol îşi conservă natura juridică. Prezentul Protocol are ca obiect, sau efect, abrogarea ori modificarea actelor adoptate de instituţiile respective, care se pot abroga sau modifica în funcţie de interesul Uniunii Europene.

Aplicabilitatea Constituţiei şi a actelor adoptate de instituţii constituie un titlu tranzitoriu, obiectul derogărilor fiind numai cele prevăzute în Protocolul semnat.


586

În partea a doua a acestui Protocol, într-un număr de articole se stipulează adaptările Constituţiei.

Într-un prim titlu sunt dispoziţii instituţionale, dintre care precizăm câteva. Astfel, în teza introductivă privind statutul Băncii Europene de Investiţii, la articolul 4 se introduce textul privind cota României, respectiv 846 milioane euro. În alte articole se subliniază faptul că România devine membră a unor instituţii internaţionale, iar din 31 decembrie 2007 apare obligativitatea de a organiza alegeri pentru Parlamentul European, prin vot universal, direct al cetăţenilor, aşa încât să se ocupe cele 35 de locuri acordate României.

Titlul al treilea, „Dispoziţii financiare”, cuprinde o serie de precizări care arată obligaţiile pe care şi le asumă România ca viitoare membră a Uniunii Europene.

Astfel, art. 25 precizează că „de la data aderării, România plăteşte o sumă corespunzătoare contribuţiei sale la capitalul social, în contul capitalului subscris la Banca Europeană de Investiţii”, adică 24.300.000 euro. Aceste contribuţii s-au plătit în tranşe egale, scadente la 31 mai 2009, 30 noiembrie 2009, 31 mai 2010, 30 noiembrie 2010, 31 mai 2011 şi 30 noiembrie 2011.

România a plătit la fondul de cercetare pentru cărbune şi oţel, suma de 29.883.00 euro. Contribuţia României la acest fond s-a efectuat în patru tranşe, începând din 2009, şi s-a plătit în prima zi lucrătoare din fiecare an în următoarele proporţii: 2009 – 15%; 2010 – 20%; 2011 – 30%; 2011 – 35%.

Licitaţiile, valoarea contractelor şi plăţile pentru asistenţă, esenţa spre aderare în cadrul Programului PHARE se vor efectua şi vor fi gestionate de Agenţia de Implementare din România. Comisia renunţă la controlul prealabil asupra licitaţiilor şi contractărilor pe baza unei proceduri de acreditare şi a unei valori favorabile a sistemului de implementare descentralizat extins.

Angajamentele financiare contractate înainte de data aderării în conformitate cu instrumentele financiare de preaderare, precum şi cele contractate după aderare în cadrul facilităţii de tranziţie, inclusiv încheierea şi înregistrarea după aderare a fiecărui angajament şi a fiecărei plăţi legale, continuă să fie reglementate de normele şi regulamentele privind instrumentele financiare de preaderare.


587

Acestea continuă să fie suportate din capitolele bugetare corespunzătoare până la încheierea programelor şi proiectelor respective.

Procedurile de achiziţii începute după data aderării urmează să fie îndeplinite numai în conformitate cu dispoziţiile aplicabile Uniunii Europene.

Ultimul exerciţiu de programare a asistenţei de preaderare are loc în ultimul an anterior aderării.

Nu poate fi acordată nici o prorogare a termenului de contractare.

Fondurile de preaderare destinate acoperirii cheltuielilor administrative pot fi alocate din primii doi ani după aderare. Pentru costurile de audit şi evaluare pot fi alocate fonduri până la cinci ani de la aderare.

Pentru a asigura încetarea treptată a funcţionării instrumentelor financiare de aderare, Comisia poate lua măsurile pentru a se asigura că personalul necesar este reţinut în România pentru cel mult 19 luni după aderare. În acest sens, România a beneficiat, prin excepţie, de aceleaşi condiţii financiare şi materiale ca cele aplicate de Comisie înainte de aderare.

Cheltuielile administrative, inclusiv salariile pentru restul personalului, urmează să fie acoperite din capitolul „Încetarea treptată a asistenţei de preaderare pentru noile state membre.”

Orice procedură de achiziţii publice referitoare la o măsură prevăzută în acest capitol la data aderării trebuie să facă obiectul unei cereri de ofertă publicată în Jurnalul Oficiului Uniunii Europene.

De fiecare dată se vor respecta regulile care sunt standardizate şi se aplică în Uniunea Europeană. Comisia poate decide, în cazuri excepţionale şi temeinic motivate, să autorizeze excepţii speciale de la normele aplicabile în temeiul Regulamentului privind fondul de coeziune, care este în vigoare la data aderării.

În cazul în care perioada pentru angajamentele multianuale efectuate în cadrul Programului SAPARD, în legătură cu împădurirea terenurilor agricole, acordarea de sprijin pentru constituirea grupurilor de producători sau programele agro-ecologice, depăşeşte ultimul termen permis, angajamentele


588

necheltuite vor fi incluse în programul de dezvoltare rurală pentru anii 2007 – 2013.

În cazul în care sunt necesare măsuri tranzitorii speciale, ele urmează să fie adoptate în conformitate cu procedura stabilită pentru fondurile structurale.

În articolul 30 din acest document se fac precizări numai în legătură cu Bulgaria, şi anume, în ceea ce priveşte închiderea unităţilor 1 şi 2 de la Centrala nucleară de la Kozlodui şi închiderea unităţilor 3 şi 4 de la aceeaşi centrală într-o etapă ulterioară.

Articolul 31 prevede că, în primul an de la aderare, Uniunea acordă României asistenţă financiară provizorie denumită „facilitate de tranziţie”, în vederea dezvoltării şi întăririi capacităţii administrative şi judiciare de a pune în aplicare şi a asigura respectarea dreptului Uniunii.

Pentru proiectele de înfrăţire între administraţiile publice, în scopul construcţiei instituţionale, se va aplica procedura cererilor de ofertă prin intermediul punctelor de contact din statele membre.

Creditele de angajament pentru facilitatea de tranziţie în cazul României sunt exprimate în preţul stabilit la începutul anului 2004 şi totalizează 82.000.000 euro în primul an după aderare, în funcţie de priorităţile naţionale şi comunitare.

Asistenţa acordată în temeiul „facilităţii de tranziţie” se acordă şi se pune în aplicare în conformitate cu Regulamentul Consiliului privind asistenţa economică acordată anumitor state din Europa Centrală şi de Est.

Pentru susţinerea României în perioada dintre data aderării şi sfârşitul anului 2009 s-a acordat sprijin financiar, ca instrument provizoriu pentru finanţarea acţiunilor la noile frontiere externe, pentru punerea în aplicare a Acordului Schengen.

În perioada 2007–2009, România a beneficiat de următoarele sume, sub formă de plăţi de sume globale în cadrul facilităţilor provizorii Schengen: 297,2 milioane euro în anul 2007, 131,8 milioane euro în anul 2008 şi 130,8 milioane euro în anul 2009.

Cel puţin jumătate din această alocare în cadrul facilităţii provizorii Schengen se utilizează pentru sprijinirea României în îndeplinirea obligaţiei de a finanţa acţiunile la noile frontiere externe


589

ale Uniunii, pentru punerea în aplicare a acquis-ului Schengen şi a controlului la frontiera externă.

A douăsprezecea parte din fiecare sumă anuală se acordă României în prima zi lucrătoare a fiecărei luni din anul respectiv.

Sumele globale se utilizează în termen de trei ani de la efectuarea primei plăţi. România urmează să prezinte, în cel mult şase luni de la data expirării termenului de trei ani, un raport cu privire la utilizarea finală a sumelor globale pe secţiunea Schengen, a facilităţilor provizorii şi pentru fluxurile de numerar. Orice fond neutilizat sau cheltuit nejustificat, se recuperează de către Comisie.

Pentru a nu aduce atingere deciziilor de politici publice, creditele de angajament global pentru acţiuni structurale, care au fost puse la dispoziţia României pentru perioada de trei ani cuprinsă între 2007-2009, s-a repartizat astfel: 1.399.000.000 euro în 2007; 1.972.000.000 euro în 2008 şi 2.603.000.000 euro în 2009.

Pentru perioada de trei ani cuprinsă între 2007-2009, întinderea şi natura intervenţiilor cuprinse în totalul creditelor fixe pe ţări, s-a stabilit în temeiul dispoziţiilor în vigoare la acea dată, aplicabile cheltuielilor pentru acţiuni structurale.

Articolul 34 prevede că suplimentar, în raport cu regulamentele privind dezvoltarea rurală în vigoare la data aderării, pentru perioada 2007-2009 a plătit României unele sume speciale, care pot fi utilizate până în anul 2013.

Fără a aduce atingere viitoarelor decizii de politici publice, în cadrul perioadei de trei ani, 2007-2009, creditele de angajament pentru dezvoltarea rurală pentru Bulgaria şi România, s-au cifrat la suma globală de 3,041 miliarde de euro. În cazul în care este necesar, formele de punere în aplicare a acestei dispoziţii se adoptă în conformitate cu procedura stabilită în Regulamentul Comunităţii Europene, nr. 1260/1999.

În încheierea acestui document important, Titlul IV, „Alte dispoziţii”, face o serie de precizări în legătură cu preaderarea, aderarea şi prima perioadă după aderare.

În articolul 36 se stipulează că, în cazul în care până la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la data aderării, survin dificultăţi semnificative şi susceptibile de a persista în oricare sector


590

al economiei, sau care ar putea provoca deteriorarea serioasă a economiei într-un anumit domeniu, România poate solicita să fie autorizată să adopte măsuri de protecţie în vederea remedierii situaţiei şi a adaptării sectorului în cauză la economia pieţei interne.

Comisia hotărăşte în termen de cinci zile lucrătoare de la pri-mirea cererii, însoţită de datele de fundamentare corespunzătoare, măsurile care ţin seama de interesele tuturor părţilor interesate şi nu pot determina efectuarea de controale la frontieră.

Măsurile astfel autorizate pot include prorogări de la normele Constituţiei şi, în special, de la acest Protocol, în măsura şi pentru termenele strict necesare pentru atingerea obiectivelor menţionate. Se acordă prioritate măsurilor care afectează cel mai puţin funcţionarea pieţei interne.

Articolul 37 se referă la faptul că România nu şi-a îndeplinit angajamentele asumate în contextul negocierilor de aderare, deter-minând o perturbare semnificativă a bunei funcţionări a pieţei interne, inclusiv orice angajamente asumate în cazul politicilor sectoriale care privesc activităţi economice cu efecte transfrontaliere. În context, Comisia poate adopta, până la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la data aderării, la cererea unui stat membru sau din proprie iniţiativă, regulamentele sau deciziile prin care sunt stabilite măsuri corespunzătoare.

Articolul 38 precizează că, dacă în România există deficienţe semnificative sau un risc iminent privind apariţia unor deficienţe în transpunerea în practică sau aplicarea deciziilor-cadru, Comisia poate să adopte, până la împlinirea unui termen de trei ani de la data aderării, la cererea motivată a unui stat membru sau din proprie iniţiativă şi după consultarea statelor membre, regulamente şi decizii europene de stabilire a măsurilor corespunzătoare şi să precizeze condiţiile de aplicare a unor astfel de măsuri. Se are în vedere ca astfel de măsuri să nu afecteze cooperarea juridică.

Articolul 39 prevede că, în temeiul urmăririi continue de către Comisie a îndeplinirii angajamentelor asumate de România în contextul negocierilor de aderare şi, în special, al rapoartelor în această privinţă, dacă există dovezi clare că stadiul pregătirii pentru aderare şi aplicarea acţiunii este supusă uni risc semnificativ sau într-


591

un număr nelimitat de domenii există percepţia că statul român nu este pregătit să îndeplinească obligaţiile ce decurg la data aderării, adică la 1 ianuarie 2007, la recomandarea Comisiei, Consiliul poată să hotărască în unanimitate, ca data aderării statului respectiv (România sau Bulgaria) să fie amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008.

Această prevedere este comună pentru cele două state numai că, în cazul României există o anexă nouă, în care se arată că „Consiliul, hotărând cu majoritate calificată recomandarea Comisiei, poate să ia decizia de amânare a aderării României în cazul în care sunt constatate deficienţe semnificative în îndeplinirea de către România a unuia sau mai multora dintre angajamentele şi cerinţele enumerate în Anexa nr. 9, la punctul 1.

Anexa nr. 9 la Actul de aderare prevede 11 situaţii cu termene care trebuie soluţionate de România, aşa încât să nu se aplice clauza de salvgardare.

În articolul numărul patru voi zăbovi asupra acestei anexe care are semnificaţie, mai ales în momentul actual, când discutăm mult despre situaţia din ţara noastră.

În continuare, la articolul 39 se mai menţionează că „Consiliul poate hotărî cu o majoritate calificată la recomandarea Comisiei şi cu o evaluare amănunţită efectuată în toamna anului 2005, a progreselor realizate de România în domeniul politicii de concurenţă care, în cazul în care nu va fi satisfăcătoare, va putea să conducă la activarea clauzei de salvgardare.”

În cazul unei decizii de salvgardare, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată adaptările acestuia, inclusiv ale anexelor şi apendicelor acestuia, devenite obligatoriu a fi revizuite ca urmare a amânării deciziei de aderare.

În articolele 40 şi 41 se apreciază că, dacă nu a afectat buna funcţionare a pieţei interne, punerea în aplicare a normelor de drept intern în România, în cursul perioadei de tranziţie, nu poate duce la efectuarea de controale la frontiere între statele membre.

Măsurile tranzitorii prevăzute în acest capitol vor fi adoptate înainte de data aderării, iar prin legea europeană a Consiliului acest


592

termen poate fi prorogat, sens în care Consiliul trebuie să hotărască în unanimitate.

În situaţia în care sunt necesare măsuri tranzitorii pentru a sprijini tranziţia de la regimul în vigoare în România, la acel punct de aplicare a normelor europene în materie preliminară sanitară şi a siguranţei alimentelor, Comisia va lua măsuri, în conformitate cu procedurile din legislaţia aplicată.

Aceste măsuri se adoptă în termen de trei ani de la data aderării iar aplicarea măsurilor este limitată la această perioadă.

Ultima parte, a cincea, se referă la dispoziţii privind punerea în aplicare a Protocolului. Această parte are trei titluri, respectiv: Titlul 1 – Compunerea instituţiilor şi organismelor; Titlul 2 – Aplicabilitatea actelor instituţiilor; titlul 3 – Dispoziţii finale.

Parlamentul European stabileşte Regulamentul său de procedură, care se impune ca urmare a aderării României.

Consiliul operează în Regulamentul de procedură adaptările care se impun.

Un resortisant al fiecărui stat membru este numit membru al Comisiei, de la data aderării. Noii membrii ai Comisiei sunt numiţi de Consiliu, de comun acord cu preşedintele Comisiei, după consultarea Parlamentului European.

Mandatul membrilor astfel numiţi încetează la aceeaşi dată ca cel al membrilor aflaţi în funcţie la data aderării.

În articolul 46 se precizează că doi judecători sunt numiţi în cadrul Curţii de Justiţie şi alţi doi judecători sunt numiţi în cadrul Tribunalului. Mandatul unuia dintre judecătorii Curţii de Justiţie a încetat la 6 octombrie 2009. Mandatul celuilalt judecător a încetat la 6 octombrie 2012.

Mandatul unuia dintre judecătorii Tribunalului, numiţi în conformitate cu cele de mai sus, a încetat la 31 august 2007. Acesta a fost desemnat prin tragere la sorţi, iar celălalt şi-a încetat activitatea la 31 august 2010.

Curtea de Justiţie efectuează, la rândul său, în Regulamentul său de procedură, adaptările ce se impun ca urmare a aderării.

Tribunalul, de comun acord cu Curtea de Justiţie, efectuează în Regulamentul său de procedură, adaptările necesare.


593

Pentru judecarea cauzelor pendinte la data aderării, instanţele sau Camerele se întrunesc în aceeaşi compunere ca înainte de aderare şi aplică regulamentul în vigoare la data aderării.

În articolul 47 se precizează că un resortisant al fiecărui stat membru, respectiv România şi Bulgaria, este numit în cadrul Curţii de Conturi, de la data aderării, pentru un mandat de şase ani.

Conceptul regiunilor se completează prin numirea a 27 de membri reprezentând organismele regionale şi locale din cele două ţări. Mandatul acestor membri încetează simultan cu cel al membrilor aflaţi în exerciţiu la data aderării.

Articolul 49 se ocupă de Comitetul Economic şi Social, care se completează prin numirea a 27 de membri ce reprezintă diferite componente sociale şi economice ale societăţii civile organizate din România şi Bulgaria. Mandatul acestora încetează simultan cu cel al membrilor aflaţi în exerciţiu la data aderării.

Articolul 50 face precizări privind adaptările Comitetelor stabilite prin Constituţie.

Membrii comitetelor, grupurilor sau ai altor organisme constituite prin Constituţie sunt numiţi în condiţiile şi în conformitate cu procedurile prevăzute pentru numirea membrilor acestor comitete, grupuri sau organisme. Componenţa comitetelor şi grupurilor constituite prin Constituţie sau printr-un alt act al acestor instituţii, va avea numărul de membri stabilit, indiferent de numărul statelor membre şi va fi reînnoită în totalitate după aderare.

În partea a cincea se fac precizări cu privire la aplicabilitatea actelor instituţiilor Uniunii Europene.

Astfel, în articolul 52 se precizează că la data aderării, România este considerată destinatara legilor în cadrul regulamentelor şi deciziilor europene în înţelesul Constituţiei, precum şi a deciziilor în înţelesul articolului 249 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, precum şi al articolului 661 din Tratatul CEEA.

România pune în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma, de la data aderării, la dispoziţiile acelor regulamente europene care sunt obligatorii în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie obţinut. Este lăsată la latitudinea autorităţilor naţionale alegerea formei şi metodelor, precum şi a directivelor şi deciziilor


594

care sunt avute în vedere, după caz, până la termenul prevăzut în Protocol.

În măsura în care modificările directivelor introduse prin prezentul Protocol necesită modificarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale actualelor state membre, acestea aplică măsurile necesare pentru a se conforma directivelor modificate, de la data aderării, cu excepţia cazului în care prezentul Protocol prevede un alt termen.

În articolul 54 se stipulează actele cu putere de lege şi actele administrative destinate să asigure protecţia sănătăţii lucrătorilor şi a populaţiei de pe teritoriul României împotriva pericolelor generate de radiaţiile ionizate, comunicate Comisiei de acele state, în termen de trei luni de la data aderării.

În articolele 55, 56, 57 şi 58 se arată că, în cazul în care actele instituţiei care adoptă decizia de aderare trebuie validate de Comisie.

Cu excepţia cazului în care se prevede altfel, Consiliul adoptă, la propunerea Comisiei, regulamentele şi deciziile europene care stabilesc măsurile necesare punerii în aplicare a dispoziţiilor prezentului Protocol.

Pe data aderării, textele actelor instituţiilor, adoptate înainte de aderare în limbile statelor membre, vor fi traduse şi în limbile celor două ţări care aderă (România şi Bulgaria), de către Consiliu, Comisie sau Banca Europeană Centrală. Aceste documente sunt autentice, ca şi celelalte deja existente şi traduse în limbile statelor membre şi se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În ultimul Titlu, „Dispoziţii finale” al părţii a cincea, se precizează că Anexele 1-9 şi apendicele anexate la acestea fac parte integrantă din Protocol.

În articolele 60 şi 61 se arată că Guvernul Republicii Italiene va remite Guvernului României o copie legalizată a acestor documente.

O copie autentificată pentru conformitate cu acordurile internaţionale depuse la arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene se remite Guvernului României de către Secretariatul General.


595

Iată, aşadar, cadrul care reglementează drepturile şi obligaţiile privind aderarea României la Uniunea Europeană.

Protocolul de aderare are nouă anexe şi apendice care detaliază aspecte din document.

19.6. Politici în domeniul rural

Actul de aderare al României la Uniunea Europeană dezvoltă

în Anexa nr. 8 conţinutul Articolului 34 din documentul sus-menţionat privind dezvoltarea rurală. Această anexă cuprinde: măsuri temporare suplimentare privind dezvoltarea rurală pentru România, dispoziţii speciale privind sprijinul pentru investiţii în România, dispoziţii financiare speciale privind România, pentru perioada 2007-2013.

Prima grupă de măsuri stipulează sprijinul pentru fermele de semisubzistenţă aflate în curs de restructurare, urmând ca să se acţioneze în vederea rezolvării problemelor legate de tranziţie în mediul rural, având în vedere că sectorul agricol şi economia rurală din Bulgaria şi România sunt expuse presiunii concurenţiale a pieţei unice; facilitarea şi încurajarea restructurării fermelor care nu sunt încă viabile din punct de vedere economic.

În sensul prezentei anexe, prin „ferme de semisubzistenţă” se înţeleg acele ferme care produc în primul rând pentru consumul propriu, dar care comercializează, de asemenea, o parte a producţiei proprii.

Pentru a beneficia de sprijin, fermierul trebuie să prezinte un plan de afaceri care: să demonstreze viabilitatea economică viitoare a fermei; să cuprindă detalii privitoare la necesarul de investiţii; să descrie etape şi obiective specifice.

Conformitatea cu planul de afaceri menţionat este re-analizată după un termen de trei ani. În cazul în care obiectivele cuprinse în plan nu au fost îndeplinite la data reanalizării, nu se acordă nici un sprijin suplimentar, însă beneficiarii nu vor fi obligaţi la restituirea sumelor deja primite.


596

Sprijinul se plăteşte anual, sub forma unui ajutor forfetar care nu poate depăşi plafonul de eligibilitate prevăzut la secţiunea 7 şi nu poate fi acordat pentru un termen mai mare de cinci ani.

Pentru grupurile de producători se au în vedere politici diferenţiate, după cum urmează:

• acordarea de sprijin financiar în scopul facilitării constituirii şi administrării grupurilor de producători, ale căror obiective sunt: adaptarea producţiei producătorilor membri ai grupului la cerinţele pieţei; introducerea în comun a mărfurilor pe piaţă, inclusiv pregătirea în vederea vânzării, centralizarea vânzărilor şi aprovizionarea angrosiştilor, precum şi stabilirea de norme comune privind informarea asupra producţiei şi, în special, cu privire la recoltări şi la disponibilităţi;

• sprijinul s-a acordat numai grupurilor de producători care sunt recunoscute oficial de autorităţile competente din Bulgaria şi România între data aderării şi 31 decembrie 2009, în temeiul dreptului intern sau al celui comunitar;

• sprijinul se acordă în tranşe anuale pentru primii cinci ani de la data la care grupul de producători în cauză a fost recunoscut. Acest sprijin a fost calculat pe baza producţiei grupului, comercializată anual, şi nu poate depăşi: 5%, 5%, 4%, 3% şi 2% din valoarea producţiei comercializate, în cazul în care această producţie este de cel mult 1.000.000 euro în fiecare dintre cei cinci ani; 7,5%, 2,5%, 2,0%, 1,5% şi 1,5% din valoarea producţiei comercializate, în cazul în care aceasta depăşeşte 1.000.000 euro în fiecare dintre cei cinci ani. De un număr de ani forţele politice, opinia publică, toată suflarea din România vorbesc la unison despre un singur lucru, un astfel de plan european, ca fiind cel mai important;

• sprijinul nu poate depăşi plafoanele de eligibilitate prevăzute.

O altă gamă de prevederi se referă la măsuri de tipul „ leader +”, care constau în:


597

• acordarea de sprijin pentru măsurile care urmăresc dobândirea de aptitudini în scopul pregătirii comunităţilor rurale pentru conceperea şi punerea în aplicare a unor strategii locale de dezvoltare rurală;

• aceste măsuri pot include, în special: sprijin tehnic pentru studii privind zona locală, precum şi pentru analiza teritorială, cu luarea în considerare a dorinţelor exprimate de populaţia în cauză; informarea şi pregătirea populaţiei în vederea participării active la procesul de dezvoltare; formarea de parteneriate reprezentative pentru dezvoltarea locală; elaborarea de strategii de dezvoltare integrate; finanţarea cercetării şi elaborarea de cereri de sprijin;

• se poate acorda sprijin pentru adoptarea de strategii-pilot integrate de dezvoltare rurală teritorială, elaborate de grupuri de acţiune locale în conformitate cu principiile stabilite de Comunicarea Comisiei către statele membre din 14 aprilie 2000, privind orientările iniţiativei Comunităţii pentru dezvoltarea rurală („ Leader” ). Acest sprijin este limitat la regiunile în care există deja capacitate administrativă şi experienţă suficiente în abordări specifice dezvoltării rurale locale;

• grupurile locale de acţiune sunt eligibile pentru a participa la acţiuni de cooperare teritorială la nivel naţional şi transnaţional, în conformitate cu principiile stabilite de Comunicarea Comisiei;

• României, precum şi grupurilor de acţiune locale li se permite accesul la Observatorul zonelor rurale prevăzut de Comunicarea Comisiei menţionată mai sus;

• serviciile de consultanţă agricolă şi informare publică constau în acordarea de sprijin pentru prestarea de servicii de consultanţă agricolă şi informare publică pentru ferme.

• suplimentar la plăţile directe se prevede: acordarea de sprijin agricultorilor eligibili pentru plăţi directe suplimentare sau ajutoare acordate la nivel naţional; sprijinul acordat unui fermier pentru anii 2007, 2008 şi


598

2009 nu a depăşit diferenţa dintre nivelul plăţilor directe aplicabil în România pentru anul în cauză sau 40% din nivelul plăţilor directe aplicabil în Comunitate, în compunerea sa de la data de 30 aprilie 2004, pentru anul considerat;

• sprijinul acordat unui agricultor este calificat drept plată directă sau ajutor naţional suplimentar, după caz, în scopul aplicării nivelurilor maxime stabilite prin Regulamentul 1782/2003.

Asistenţa tehnică prevede: • acordarea de sprijin pentru măsurile de pregătire,

monitorizare, evaluare şi control necesare punerii în aplicare a documentelor de programare privind dezvoltarea rurală;

• măsurile speciale pentru: studii; măsuri de asistenţă tehnică şi schimbul de experienţă şi de informaţii destinate partenerilor, beneficiarilor şi publicului larg; instalarea, operarea şi interconectarea sistemelor informatizate de management, monitorizare şi evaluare; îmbunătăţirea metodelor de evaluare şi schimbul de informaţii privind cele mai bune practici în acest domeniu;

• sumele pentru măsurile suplimentare temporare pentru dezvoltarea rurală a României sunt prezentate în tabelul următor:

Măsura Valoarea în Euro Alocarea Ferme de semisubzistenţă

1.000 Fermă/an

Grupuri de producători

100.000 100.000 80.000 60.000 50.000

În primul an În al doilea an În al treilea an În al patrulea an În al cincilea an

A doua grupă de măsuri, privind „Dispoziţii speciale de sprijin pentru investiţii”, statuează:


599

• sprijinul pentru investiţii destinat exploataţiilor agricole în conformitate cu regulamentele privind dezvoltarea rurală, în vigoare la data aderării, se acordă exploataţiilor agricole a căror viabilitate economică la data dării în folosinţă a investiţiei poate fi demonstrată;

• volumul total al sprijinului pentru investiţii în exploataţii agricole, exprimat ca procent din volumul investiţiilor eligibile, este limitat fie la o valoare maximă de 50% şi, în zonele defavorizate, de 60%, fie la procentele stabilite prin regulamentele privind dezvoltarea rurală, în vigoare la data aderării, oricare dintre acestea este mai mare. În cazul în care investiţiile sunt efectuate de fermierii tineri, astfel cum sunt definiţi prin regulamentele privind dezvoltarea rurală, în vigoare la data aderării, aceste procente pot atinge fie o valoare maximă de 55% şi, în zonele defavorizate, de 65%, fie procentele pot fi stabilite prin regulamentele privind dezvoltarea rurală, în vigoare la data aderării, oricare dintre acestea este mai mare;

• sprijinul pentru investiţiile pentru îmbunătăţirea prelucrării şi comercializării produselor agricole în conformitate cu regulamentele privind dezvoltarea rurală, în vigoare la data aderării, se acordă întreprinderilor care au beneficiat de o perioadă de tranziţie după aderare, în vederea îndeplinirii standardelor minime privind mediul, igiena şi sănătatea animalelor. În acest caz, întreprinderea în cauză se conformează standardelor specifice până la încheierea perioadei de tranziţie respective sau a perioadei de investiţie, oricare dintre acestea se desfăşoară mai întâi.

Ultima categorie de măsuri se referă la „Dispoziţii financiare

speciale privind România pentru perioada 2007-2013” şi precizează: • pentru perioada de programare 2007-2013, sprijinul

Comunităţii acordat României pentru ansamblul măsurilor de dezvoltare rurală este pus în aplicare în conformitate cu principiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1260/1999


600

al Consiliului din 21 iunie 1999, de stabilire a dispoziţiilor generale privind Fondurile Structurale;

• în zonele corespunzătoare Obiectivului 1, contribuţia financiară a Comunităţii poate ajunge la 85% pentru măsurile agroecologice şi privind sănătatea animalelor, respectiv la 80% pentru alte măsuri, sau la nivelul procentelor prevăzute de regulamentele privind dezvoltarea rurală, în vigoare la data aderării, oricare dintre acestea este mai mare.

Sintetizând, acestea sunt măsurile concrete ce vizează dezvoltarea rurală în România.

19.7. Politici privind agricultura şi industria În Protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană, la

articolul 16, se face referire la necesitatea ca România să-şi adapteze o serie de acte normative care reglementează activitatea în industrie şi agricultură, principalele ramuri ale economiei naţionale, a căror activitate trebuie integrată în normele şi obligaţiile statelor membre, aşa cum au fost acestea cristalizate de-a lungul timpului şi convenite printr-o serie de regulamente, decizii sau protocoale.

În ceea ce priveşte industria, într-un prim capitol se vorbeşte despre dreptul societăţilor comerciale şi drepturile de proprietate industrială, care sunt reglementate printr-o serie de prevederi ce stipulează obligaţia de a standardiza:

• marca de comerţ comunitară, care trebuie însuşită şi aplicată de toate statele membre, actuale sau cele care aderă la Uniunea Europeană;

• certificatele suplimentare de protecţie; • desenele şi modelele industriale comunitare. Prevederile din această parte de început a Anexei 3 precizează

regulamentele şi actele convenite până în prezent de ţările membre ale Uniunii Europene, care sunt supuse spre ştiinţă României şi care trebuie să fie însuşite şi aplicate în momentul integrării în Uniunea Europeană.


601

În acest document se menţionează că la data aderării României la Uniunea Europeană, o marcă de comerţ comunitară înregistrată, sau solicitată în conformitate cu regulamentele Uniunii Europene, se extinde şi pe teritoriul României, urmând să aibă acelaşi efect în întreaga Comunitate.

În ceea ce priveşte certificatul suplimentar de protecţie, se menţionează faptul că acesta se aplică certificatelor suplimentare de protecţie acordate în conformitate cu legislaţia internă din România, înainte de data de aderare şi apoi în conformitate cu documentele Uniunii Europene.

Pe de altă parte, se precizează că oricărui medicament protejat printr-un brevet valabil şi a cărui primă autorizare de introducere pe piaţă ca medicament a fost obţinută după 1 ianuarie 2000 i se poate acorda un certificat şi în România.

Solicitarea unui certificat este posibilă în termen de şase luni, care începe să curgă cel mai târziu de la data aderării.

În legătură cu orice produs fitofarmaceutic protejat printr-un brevet valabil şi a cărui primă autorizare de introducere pe piaţă ca produs fitofarmaceutic a fost obţinută după 1 ianuarie 2000, i se poate acorda un certificat şi în România.

Regulamentul privind aplicarea certificatelor suplimentare de protecţie, acordate în conformitate cu legislaţia internă a statelor, trebuie aplicat înainte de aderare, iar ulterior acesta trebuie respectat în totalitate.

Referitor la desenele şi modelele industriale comunitare, se evidenţiază faptul că de la data aderării României, un desen sau un model industrial comunitar protejat sau solicitat în conformitate cu regulamentele Uniunii Europene, înaintea respectivelor date de aderare, se extinde la teritoriul fiecărui stat şi va avea acelaşi efect pe care îl are în oricare din statele membre.

Cu privire la agricultură, sunt o serie de prevederi care vizează clarificări în domeniul politicii agrare şi reglementări referitoare la producerea, comercializarea, dar mai ales la calitatea şi limitele în care produsele agricole trebuie produse.


602

Sunt o serie de precizări care privesc armonizarea cu specificul agriculturii româneşti a industriei agroalimentare, în momentul aderării.

Într-o reglementare dintr-un articol din această anexă, se vorbeşte de organizarea comună a pieţei în sectorul tutunului. Din acest punct de vedere sunt o serie de reglementări care prevăd sortimentele de tutun ce sunt acceptate în Uniunea Europeană.

Fac aici o precizare la care nu voi mai reveni şi ea trebuie înţeleasă pentru întregul cuprins al acestui articol, în sensul că, în afara acestor sortimente definite calitativ şi, vom vedea în continuare, şi cantitativ, pentru România, se subînţelege că celelalte sortimente sau cantităţi suplimentare nu sunt admise spre a fi produse.

Desigur, pe de o parte este un proces pozitiv, se urmăreşte educarea şi producerea unor produse agroalimentare, sau dezvoltarea agriculturii din ţara noastră în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene, dar trebuie să înţelegem că, pe de alte parte, aceste reglementări vor crea suficient de multe „suferinţe” micilor producători agricoli, poate şi celor mijlocii, poate celor din prelucrarea produselor agricole care, vom vedea, sunt supuşi unor condiţii stricte de aliniere la standardele fitosanitare şi sanitar-veterinare care necesită costuri (se vor primi şi ajutoare în acest sens), în caz contrar trebuind să-şi înceteze activitatea.

Într-un alt articol al acestei anexe se vorbeşte de organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor de prelucrare pe bază de fructe şi legume.

În regulamentul Comisiei din 22 decembrie 1998 se prevăd schemele vizând primele, cotele de producţie şi ajutorul specific acordat grupurilor de producători din sectorul tutunului brut, vorbindu-se despre o serie de reglementări, iar în cazul României se precizează un procent, ca prag de garantare, de 2%, ajutor acordat producătorilor de tutun.

În legătură cu organizarea comună a pieţei în sectorul vini-viticol, există o serie de reglementări, iar în cazul României se precizează că se acordă de la data aderării dreptul de plantare nouă


603

pentru producţia vini-viticolă, de 1,5% din suprafaţa viticolă totală, totalizând 2.830,3 hectare.

Prin Regulamentul Consiliului Uniunii Europene din 29 septembrie 2003 s-au stabilit normele comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori, sens în care s-au modificat o serie de acte normative.

În această direcţie se prevăd următoarele aspecte: • România va beneficia de aceeaşi politică unică a

Comunităţii Europene, după aderare; • România asigură Uniunea Europeană că terenul care a fost

utilizat drept păşune permanentă la data de 1 ianuarie 2007 va fi menţinut în această categorie şi în viitor;

Suprafaţa totală maximă garantată pentru a primi sprijin, este de 1.648.000 hectare şi România va primi o sumă de 126,075 euro/hectar.

În cazul fiecărei ţări, documentele Uniunii Europene stabilesc o suprafaţă naţională de bază, cea care va beneficia de „privilegiul” de a primi o serie de ajutoare. Pentru România s-au prevăzut 500 de hectare.

Se instituie faptul că suprafaţa maximă garantată pentru întreaga Uniune Europeană este de 829.229 hectare, din care României îi revin 1.645 hectare. S-a avut în vedere fertilitatea solului, unele posibilităţi mai deosebite, astfel ca suprafaţa naţională garantată să fie orientată în acest sens şi cultivată după preceptele şi orientările Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte realizarea altor culturi, România va primi sprijin pentru 452.000 hectare.

Referitor la stabilirea plafoanelor naţionale pentru taurine, prin aceasta înţelegând numărul total de capete pentru care se primeşte sprijin din partea Uniunii Europene, în cazul României la poziţia „tauri, tăuraşi, vaci, juninci”, cota este de 1.148.000 capete, iar în ceea ce priveşte poziţia „vi ţei în vârstă de cel puţin o lună şi cel mult opt luni, şi cu o greutate a carcasei de până la 185 kg.”, pentru România se prevede un total de 85.000 capete.


604

Plăţile directe pentru sprijinul agriculturii, începând cu anul 2007, după aderare, se fac pentru nivelul stabilit la 30 aprilie 2004, astfel: 25% în 2007; 30% în 2008; 35% în 2009; 40% în 2010; 50% în 2011; 60% în 2012; 70% în 2013; 80% în 2014; 90% în 2015 şi 100% începând cu anul 2016.

Pentru suprafaţa agricolă inclusă în schema unică de plată pe suprafaţă, reprezentând partea din suprafaţa agricolă utilizată a acestora, care este menţinută în bune condiţii agricole indiferent dacă există producţie sau nu, în cazul în care a fost ajustată în mod adecvat, în conformitate cu prevederile-obiectiv care urmează să fie stabilite pentru România, se prevede că plata se va face numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în planul agricol comunitar.

Orice nou stat membru poate decide încetarea aplicării schemei la sfârşitul primului sau celui de al doilea an din perioada de aplicare, având în vedere schema cotei unice pe fermă. Noile state notifică intenţia lor de a înceta aplicarea cotei menţionate, până la data de 1 august a ultimului an de aplicare.

În cazul României, până la sfârşitul perioadei de cinci ani de aplicare a schemei unice de plată, respectiv anul 2011, s-a aplicat nivelul procentual stabilit de legea aplicabilă. Dacă aplicarea schemei unice de plată pe suprafaţă este prelungită după această dată, în temeiul unei decizii luate de Consiliul Uniunii, nivelul procentual stabilit se aplică până la sfârşitul ultimului an de aplicare a schemei, astfel prelungită.

Referitor la plăţile directe, altele decât schema unică de plată, nivelul total al sprijinului direct pe care fermierul are dreptul să-l primească este în funcţie de fiecare produs. Anul de referinţă pentru România a fost luat anul calendaristic 2006.

Cu privire la schema unică de plată, valoarea totală a ajutorului naţional direct complementar care poate fi acordat de România pentru un anumit an, este limitată la un pachet financiar specific.

Acordarea sprijinului pentru agricultură în cazul României a început cu data de 1 ianuarie 2007 şi a expirat la 31 decembrie 2011. Consiliul Uniunii Europene va hotărî prelungirea acestei perioade, în funcţie de modul în care evoluează situaţia.


605

În ceea ce priveşte plafonul de ajutor care urmează să fie acordat României în milioane euro, acesta, pentru perioada 2012-2016 are următoarele valori: 1.059,6 euro în 2012; 1.206,2 milioane euro în 2013; 1.412,8 milioane euro în 2014; 1.589,4 milioane euro în 2015 şi 1.766, 0 milioane euro în 2016 şi următorii.

Cu privire la suprafaţa totală, culturile arabile şi producţiile de referinţă care trebuie obţinute, în cazul României se precizează următoarele niveluri: suprafaţa naţională de bază: 7.012.666 hectare cu o producţie medie de 2,65 tone/hectar. În cazul în care aceste suprafeţe nu se cultivă integral, ori producţiile obţinute sunt diferite, respectiv mai mici, subvenţiile venite de la Uniunea Europeană se ajustează în mod corespunzător.

Pentru consumul de lapte, în România se instituie o rezervă specială de restructurare. Această rezervă s-a eliberat la 1 aprilie 2009. Decizia de a elibera rezerva şi de a distribui pentru livrări şi cota directă de vânzare adoptată de Comisia pentru vânzări în procedura menţionată, se face pe baza unei evaluări cuprinse într-un raport înaintat Comisiei la 31 decembrie 2008. În acest raport se descriu rezultatele şi tendinţele procesului de restructurare în sectorul de produse lactate şi, în special, trecerea de la producţia pentru consumul pentru gospodăria proprie, la producţia pentru piaţă.

În cazul României, cantităţile de referinţă naţională includ laptele de vacă sau asimilate, livrat pentru cumpărători sau vândut direct, indiferent dacă este un produs care se comercializează în cadrul unei măsuri tranzitorii aplicabile acestei ţări.

În plata sprijinului vizând realizarea producţiei de lapte de vacă, se au în vedere două criterii: pe de o parte, obţinerea unei anumite cantităţi, care înseamnă eficienţă în exploatare şi, pe de altă parte, un anumit procent de grăsimi prevăzut în legislaţie. Aceste două criterii vizează realizarea unei producţii de calitate, în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene.

Cantităţile de referinţă pentru livrări directe se cifrează la 1.093.000 tone, iar pentru vânzări directe, la 1.964.000 tone.

Cantitatea de rezervă specificată în cazul României este de 188.400 tone.


606

Conţinutul de grăsimi acceptat pentru România este de 35,90 grame la litrul de lapte.

În ceea ce priveşte politica în domeniul transporturilor, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o Directivă la 29 aprilie 1986 în care se prevede accesul la Convenţia de transportatori rutieri de marfă şi transportatori rutieri de călători, precum şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri oficiale de calificare, pentru a facilita în acest fel transportatorilor dreptul la libera stabilire pentru operaţiunile de transport naţional şi internaţional.

Există o derogare în ceea ce priveşte România, în care se prevede că certificatele eliberate transportatorilor înainte de data aderării vor fi considerate ca fiind echivalente cu certificatele emise în conformitate cu dispoziţiile prezentei.

Certificatele de competenţă profesională pot fi preschimbate în unele noi de către statele membre interesate, sub forma certificatelor standard.

Armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri, sistemul complementar sau valoarea adăugată a fost reglementată printr-o serie de directive. Unele precizări sunt făcute în legătură cu cota unică de impozitare, nivelul taxei pe valoarea adăugată ce se poate practica, cu două trimiteri: nivelurile recomandate de Uniunea Europeană şi diferenţele în aplicare, în funcţie de particularităţile fiecărui stat.

La capitolul „accize pe alcool şi băuturi alcoolice”, în cazul României se prevede că se aplică o cotă redusă a accizei de cel puţin 50% din cota standard, aplicată la nivel naţional pentru alcoolul etilic şi cel obţinut în distileriile pomicultorilor care produc anual peste 10 hl de alcool etilic din fructe furnizate de gospodăriile mici. Cota redusă va fi aplicată la cel mult 30 l alcool din fructe anual, pe fiecare gospodărie de pomicultori, iar această cantitate va fi destinată exclusiv consumului personal şi nu comercializării.

Acestea ar fi câteva aspecte referitoare la armonizarea politicii pe care România trebuie să o adopte în continuare după intrarea în Uniunea Europeană, în domeniile producţiei industriale, agriculturii, transporturilor, sistemului de taxe şi impozite.


607

Am prezentat numai elementele care mi s-au părut mai deosebite, întrucât consider că o serie de alte reglementări care nu aduc modificări spectaculoase în strategia economiei ţării în politica guvernamentală nu sunt de interes prea mare.

19.8. Dispoziţiile acquis-ului Schengen după aderare În articolul 4 alineatul 1 la Protocolul privind integrarea

României în Uniunea Europeană se face trimitere la Anexa 2 care, de fapt, este o listă cuprinzând dispoziţiile acquis-ului Schengen şi ale actelor adoptate în temeiul acestuia sau conexe, care urmează să devină obligatorii şi aplicabile pe teritoriul noilor state membre de la data aderării.

În consecinţă, cetăţenii români care beneficiază de unele facilităţi ale programului Schengen urmează să aibă în vedere o seamă întreagă de documente, acorduri, convenţii, protocoale deja semnate între statele membre şi pe care, în contextul în care va deveni membră, România le va aplica cu obligativitate.

Aquis-ul Schengen are la bază acordul semnat între guvernele statelor Uniunii Economice BENELUX, Republica Federală Germania şi Republica Franceză la 14 iunie 1985 la Schengen. Acest Acord prevede eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune ale statelor semnatare. Pe măsura evoluţiei situaţiei şi a aderării altor state la Uniunea Europeană, dispoziţiile s-au îmbunătăţit prin semnarea Convenţiei Schengen la 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen convenit în iunie 1985.

Actul final al acestei Convenţii şi declaraţiile comune care fac trimitere la acest subiect au fost modificate ulterior şi apoi concretizate la 31 martie 2005, când s-au convenit şi semnat Tratatul şi Protocolul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

Aşa de pildă, articolul 1, care reflectă dispoziţiile cu privire la controlul la frontierele comune a suferit unele modificări şi s-a concretizat printr-o declaraţie comună cuprinsă în partea a doua a Actului final.


608

Acordul Schengen semnat la 14 iunie 1985 şi actele ori declaraţiile aferente care l-au modificat pe acesta şi au căpătat o altă formă finală pe parcurs, după cum urmează:

• la 27 noiembrie 1990 s-a semnat Acordul de aderare a Republicii Italiene la această Convenţie Schengen;

• apoi, la 25 iulie 1991, un Acord similar s-a semnat pentru aderarea Spaniei şi Portugaliei;

• Republica Elenă a convenit această formă prin semnarea Acordului de aderare la 6 noiembrie 1993;

• alte patru state, respectiv Austria, care a semnat Acordul de aderare la 28 aprilie 1995, Regatul Danemarcei, care a semnat acordul la 19 decembrie 1996, împreună cu Republica Finlanda şi Regatul Suediei, au devenit părţi semnatare ale acestui Acord (Convenţie) Schengen.

Ulterior, în conformitate cu acordurile încheiate de Consiliu, Protocolul Schengen a fost completat cu o serie de acorduri, după cum urmează:

• Acordul încheiat la 18 mai 1999 între Consiliul Uniunii Europene pe de o parte şi reprezentanţii Republicii Islanda şi ai Regatului Norvegiei, pe de altă parte, privind asocierea acestora din urmă la transpunerea, punerea în aplicare şi dezvoltarea acquis-ului Schengen, inclusiv a anexelor actului final, a declaraţiilor şi schimbului de scrisori alăturate acestuia;

• La 30 iunie 1999 s-a încheiat un alt acord, între Consiliul Uniunii Europene, pe de o parte şi Republica Irlanda şi Regatul Norvegiei, pe de altă parte, cu privire la definirea drepturilor şi obligaţiilor în raporturile dintre Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. De asemenea, în acest Acord s-a prevăzut cadrul de aplicare a acquis-ului Schengen la care Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi-a impus unele proceduri vizând intrarea în această ţară. În rest, sunt prevăzute aceleaşi condiţii de acceptare vizând motivaţia, garanţia întoarcerii sau plecării din ţara vizitată, precum şi limitele financiare;

• ulterior, la 25 octombrie 2004, Consiliul Uniunii Europene a semnat un Acord cu Confederaţia Elveţiană privind asocierea


609

acesteia la transpunerea şi punerea în aplicare a acquis-ului Schengen.

Dispoziţiile următoarelor alte decizii ale Consiliului Executiv, instituite prin Convenţia Schengen semnată la 19 iunie 1990 de punere în aplicare, au fost ulterior modificate printr-o serie de decizii, aşa cum sunt: Decizia Comitetului Executiv din 14 decembrie 1995 privind declaraţiile miniştrilor secretari de stat, decizii ale Comitetului Executiv din perioada 1993 – 1998, cu privire la:

• îmbunătăţirea practicii cooperării judiciare în materie de combatere a traficului de droguri;

• achiziţionarea ştampilelor comune de intrare şi ieşire; • certificatul de autorizare a transportului de droguri şi

substanţe psihotrope; • intrarea în vigoare a Convenţiei de punere în aplicare a

Acordului Schengen din 19 iunie 1990; • schimbul rapid între statele Schengen de date statistice

concrete privind eventualele disfuncţionalităţi la frontierele externe;

• înfiinţarea Comitetului Permanent pentru evaluarea şi punerea în aplicare a dispoziţiilor Schengen;

• transmiterea Manualului comun statelor candidate la Uniunea Europeană (cum este şi cazul României);

• adoptarea de măsuri de combatere a imigrării ilegale, în măsura în care acestea se referă la dispoziţiile cuprinse în Convenţia şi Acordul Schengen;

• cooperarea poliţienească transfrontalieră în materie de prevenire şi depistare a infracţiunilor;

• broşura cu privire la cooperarea poliţienească transfrontalieră, în măsura în care aceasta se referă la dispoziţiile Acordului Schengen;

• introducerea unui formular armonizat pentru invitaţii, declaraţii de garanţie şi atestări de cazare;

• detaşarea coordonată a consilierilor în materie de documentare;


610

• norme concrete în materie de stupefiante şi circuitul acestora;

• prevederile acquis-ului Schengen în materie de telecomunicaţii;

• instituirea procedurii privind ofiţerul de legătură între statele care au aderat la acordul Schengen;

• principiile generale care reglementează plata informatorilor (a persoanelor care oferă date privind încălcarea procedurilor şi a modului de aplicare a Acordului Schengen);

• traficul ilegal de arme de foc; • versiunile definitive ale Manualului comun şi ale

instrucţiunilor consulare comune; • îmbunătăţirea cooperării poliţieneşti în materie de prevenire şi depistare a infracţiunilor;

• condiţiile şi criteriile în baza cărora se realizează extrădarea reciprocă între statele semnatare ale acestui acord;

• aspecte privind combaterea răpirii de minori şi modul de soluţionare a acestora;

• adoptarea unor măsuri de combatere a imigrării ilegale din toate ţările respective, precum şi o serie de alte aspecte care uniformizează modul în care ţările care au aderat la Uniunea Europeană şi au semnat acest acord Schengen trebuie să acţioneze.

O serie întreagă de decizii au fost adoptate şi acestea se referă la Acordul şi acquis-ul Schengen sau documentele anexe acestuia, dintre care amintim:

• abrogarea Regulamentului Consiliului de instituire a modului de acordarea a vizelor;

• stabilirea modalităţilor de integrare a Secretariatului Schengen în cadrul secretariatului General al Consiliului;

• definirea acquis-ului Schengen în scopul stabilirii, în conformitate cu dispoziţiile relevante din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi din Tratatul privind Uniunea Europeană, a temeiului juridic pentru fiecare din


611

dispoziţiile sau deciziile care constituie acquis-ul Schengen;

• modalităţi de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene şi Republica Islanda şi Regatul Norvegiei în ceea ce priveşte asocierea acestor două state la punerea în aplicare, asigurarea şi respectarea acquis-ului Schengen;

• aplicarea integrală a acquis-ului Schengen pe teritoriul Greciei;

• formularea cererii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord de a participa la punerea în aplicare a unora dintre dispoziţiile acquis-ului Schengen;

• instituirea procedurii de modificare a unor articole din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen privind eliminarea treptată a controlului la frontierele externe comune ale statelor semnatare;

• declasificarea mai multor părţi din Manualul comun adoptat de Comitetul Executiv instituit prin Convenţia de punere în aplicare a Tratatului Schengen;

• punerea în aplicare a acquis-ului Schengen pe teritoriul Danemarcei, Finlandei şi Suediei, precum şi pe teritoriul Islandei şi Norvegiei;

• stabilirea listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină vize pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt scutiţi de această obligaţie;

La acest punct al celor două Decizii ale Consiliului trebuie să facem precizarea că România este vizată direct, întrucât devine partea cea mai estică a graniţei Uniunii Europene, în care intrarea şi ieşirea prin teritoriul României în Ucraina, Moldova, Turcia şi, de aici, alte ţări care sunt în adiacenţă geografică, trebuie controlate. Astfel, treptat România a renunţat la desfiinţarea vizelor de intrare-ieşire cu Ucraina, Republica Moldova, Turcia şi celelalte ţări. Desigur, aceasta este o măsură de protecţie pentru întreaga Uniune Europeană, pe care România deja o aplică, iar după intrarea în


612

Uniunea Europeană va consolida această metodologie (politică) privind intrările-ieşirile în/din ţara noastră.

• competenţele de execuţie în ceea ce priveşte anumite norme metodologice şi proceduri de examinare a cererilor de viză;

• competenţele de execuţie în ceea ce priveşte anumite norme metodologice şi proceduri în realizarea controlului şi supravegherii frontierelor;

• completarea dispoziţiilor articolului 26 din Convenţie, privind punerea în aplicare a agendei Schengen, în care se aduc o serie de clarificări şi care fac acest acord mult mai pragmatic;

• dezvoltarea sistemului de informaţii Schengen din a doua generaţie; este vorba de ţările care au aderat pe parcurs şi trebuie să ofere informaţii pentru baza de date şi care pot folosi, de asemenea, informaţiile din această bază de date;

• stabilirea unui model uniform de formular pentru aplicarea vizei de intrate în statele membre, titularul unui document de călătorie nerecunoscut de către statul membru care emite formularul respectiv neavând acces ;

• punerea în aplicare a unor prevederi ale aquis-ului comunitar în condiţii specifice solicitate de unele ţări;

• consolidarea clauzei penale pentru a preveni facilitarea intrării în tranzit şi şederii neautorizate de persoane pe teritoriul unei ţări membre a Uniunii Europene;

• definirea facilităţilor intrării în tranzit şi şederii neautorizate, pentru ca toate ţările să lucreze şi să procedeze în mod uniform;

• sprijinul în cazurile de tranzit şi luarea de măsuri vizând expulzarea pe calea aerului a celor care pătrund într-o ţară a Uniunii Europene şi care trebuie să revină la locul de bază în aceeaşi modalitate;

• constituirea unei reţele de ofiţeri de legătură în materie de imigrare, care să aibă o pregătire uniformă în toate statele membre, care să cunoască legislaţia în domeniul Acordului


613

Schengen, precum şi particularităţile legislaţiei din fiecare stat membru;

• în aprilie 2004 s-au adus noi modificări Manualului comun, în sensul prevederii regulilor de controale la frontiere, specializate în cazul minorilor însoţiţi;

• tot la această dată, prin alte trei Directive ale Consiliului Uniunii Europene, se prevăd detalii vizând obligaţia transportatorilor de a comunica date privind pasagerii, organizarea de zboruri comune pentru expulzarea de pe teritoriul a două sau mai multe state membre a resortisanţilor ţărilor care fac obiectul măsurilor individuale de expulzare;

• modificarea Manualului comun care prevede aspectele menţionate mai sus.

La 8 iunie 2004, printr-o decizie a Consiliului Uniunii Europene, s-a constituit Sistemul Unic de Informaţii privind Vizele, care este obligatoriu a fi aplicat de toate statele membre.

La 26 octombrie 2004, Consiliul a aprobat un Regulament prin care se constituie Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Apoi, la 13 decembrie 2004, au fost adoptate alte două regulamente ale Consiliului Uniunii Europene, cu privire la:

• obligaţia autorităţilor competente ale statelor membre de a ştampila cu regularitate documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, în momentul trecerii de către aceştia a frontierelor externe ale statelor membre, precum şi de modificare a dispoziţiilor Convenţiei pentru aplicarea Acordului Schengen şi a Manualului comun adoptat în acest scop;

• standardele referitoare la elementele de securitate şi datele biometrice în paşapoartele şi documentele de călătorie eliberate de statele membre.

În rezumat, acestea sunt prevederile iniţiale şi, apoi, modificarea acestora prin decizii, regulamente, alte documente ale


614

Consiliului Uniunii Europene, care sunt avute în vedere şi de autorităţile din ţara noastră.

De fapt, în procesul de aderare la Acordul Schengen, de punere a acestuia în aplicare, precum şi în procesul de pregătire a aderării la Uniunea Europeană, legislaţia din ţara noastră a fost adoptată.

Mai rămâne ca în perioada ce urmează să fie perfecţionat cadrul de aplicare a acestei legislaţii, cu respectarea strictă a prevederilor tuturor documentelor de convenire a Acordului Schengen, precum şi cele de modificare şi de adaptare ulterioară la cerinţele Uniunii Europene extinse.

Desigur, România va trebui să păşească ferm spre respectarea prevederilor din întreaga documentaţie privind Acordul Schengen, deoarece există un articol care prevede că, în momentul în care sunt încălcate procedurile, normele şi condiţiile prevăzute în Acordul Schengen, acesta să poată fi modificat de ţara de reşedinţă, iar în caz de dificultăţi şi mai mari, să fie suspendat chiar de Consiliul Uniunii Europene.

Am precizat aceste aspecte deoarece România ridică un număr important de probleme ţărilor Uniunii Europene prin aceea că cetăţenii săi nu respectă cu stricteţe scopul călătoriei, există o sumedenie de persoane care refuză să se întoarcă în ţară, depăşind cele 90 de zile admisibile şi, în acest context, trebuie expulzate; populaţia de etnie rromă creează alte probleme (cerşetorie, furturi, activităţi care afectează climatul social etc.); nerespectarea prevederii în legătură cu sumele minime ce trebuie deţinute de cei care vizitează ţările membre ale Acordului Schengen ş.a.m.d.

În acest context, Guvernul României a fost nevoit să adopte reglementări care, numai aparent, vin în contradicţie cu prevederile Acordului Schengen, dar, în realitate, sunt în concordanţă cu acestea, vizând nevoia de protecţie a statelor vizitate de cetăţeni români care aduc atingere prevederilor din Acordul Schengen şi documentele conexe ale acestuia. Din păcate România mai are de aşteptat, fiind ţări cu poziţie rezervată, până la dobândirea intrării în acordul Schengen, care s-ar putea realiza, în cele din urmă, în decembrie 2013 sau chiar mai târziu. Deşi, în poziţia Franţei şi a altor ţări


615

comunitare, prevederile acordului Schengen par a nu fi îndeplinite, urmărindu-se diverse corelări cu MCV sau altele, realitatea este alta şi anume temerea ţărilor din Uniunea Europeană că graniţa de Est şi Nord a României nu este suficient securizată.

19.9. Prevederi cu aplicare permanentă În articolul 18 din Protocolul de aderare a României la

Uniunea Europeană sunt cuprinse dispoziţiile permanente pe care ţara noastră trebuie să le respecte, după aderare, în domeniile: dreptul societăţilor comerciale, politica în domeniul concurenţei, agricultură şi domeniul vamal (supus regimului juridic al Uniunii Vamale), acest articol precizând: „măsurile enumerate în Anexa V la prezentul Protocol se aplică în condiţiile stabilite în această anexă”.

Iată, în mod succint, semnificaţia prevederilor acestei anexe: Dreptul societăţilor comerciale prevede un „mecanism

special” în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate asupra unui brevet de invenţie.

Astfel, titularul ori beneficiarul unui brevet de invenţie sau certificat suplimentar de protecţie pentru un produs farmaceutic, înregistrat într-un stat membru la o dată la care o astfel de protecţie nu putea fi obţinută pentru produsul respectiv într-unul din noile state membre prevăzute mai sus, poate beneficia de drepturile conferite prin respectivul brevet de invenţie sau certificat suplimentar de protecţie pentru a împiedica importul şi comercializarea acelui produs în statele membre, chiar şi în cazul în care produsul a fost introdus pe piaţă pentru prima dată în noul stat membru respectiv de către titularul brevetului de invenţie sau al certificatului ori cu acordul său.

Orice persoană care intenţionează să importe sau să comer-cializeze un produs farmaceutic aflat sub incidenţa paragrafului anterior într-un stat membru în care produsul beneficiază de protecţie prin brevet sau certificat suplimentar trebuie să demonstreze autorităţilor competente, în cererea referitoare la importul respectiv, că titularul ori beneficiarul brevetului sau certificatului a primit o notificare prealabilă cu o lună înainte.


616

O schemă de ajutor sau ajutorul individual implementat într-un stat membru înainte de data aderării şi aplicabile după această dată se consideră după aderare ca ajutor existent. În această categorie intră măsurile de ajutor care, înainte de data aderării, au fost evaluate de autoritatea de control al ajutorului de stat din noul stat membru şi considerate compatibile cu acquis-ul, şi faţă de care Comisia nu a ridicat nici o obiecţie în temeiul unor rezerve serioase privind compatibilitatea măsurii cu piaţa comună.

Toate măsurile aplicabile şi după data aderării care constituie ajutor de stat şi care nu îndeplinesc condiţiile stabilite mai sus sunt considerate drept un ajutor nou după aderare.

Dispoziţiile de mai sus nu se aplică ajutoarelor din sectorul transporturilor sau altele similare, cu excepţia produselor pescăreşti şi a produselor derivate din acestea.

Dispoziţiile de mai sus nu aduc atingere măsurilor tranzitorii privind politica în domeniul concurenţei instituite în prezentul Protocol.

În măsura în care un nou stat membru doreşte examinarea de către Comisie a unei măsuri de ajutor, acesta va pune la dispoziţia Comisiei o listă cu ajutoarele existente care au fost evaluate de autoritatea naţională de control al ajutorului de stat şi pe care această autoritate le-a găsit compatibile cu acquis-ul, precum şi orice altă informaţie care este esenţială pentru evaluarea compatibilităţii măsurii de ajutor care urmează să fie examinată.

În cazul în care Comisia nu obiectează cu privire la măsura de ajutor existentă, în temeiul unor rezerve serioase în ceea ce priveşte compatibilitatea măsurii cu piaţa comună, în termen de trei luni de la primirea informaţiilor complete cu privire la această măsură sau de la primirea declaraţiei noului stat membru prin care acesta informează Comisia că informaţiile furnizate sunt complete, se consideră că nu s-a ridicat nici o obiecţie din partea Comisiei.

Toate măsurile de ajutor prezentate Comisiei înainte de data aderării sunt supuse procedurii de mai sus, indiferent de faptul că în perioada de examinare noul stat membru în cauză a devenit deja membru al Uniunii.


617

O decizie a Comisiei de obiecţie faţă de o măsură este considerată ca o decizie de a iniţia procedura investigaţiei formale. În cazul în care se ia o asemenea decizie înainte de data aderării, decizia produce efecte numai după data aderării.

Fără a aduce atingere procedurilor privind ajutorul existent, schemele de ajutor şi ajutorul individual acordat în sectorul transporturilor implementate într-un nou stat membru înainte de data aderării şi aplicabile şi după această dată, sunt considerate ca ajutor existent, fiind supuse condiţiei ce prevede: „măsurile de ajutor sunt comunicate Comisiei în termen de patru luni de la data aderării”.

Noile state membre modifică, în cazul în care este necesar, aceste măsuri de ajutor pentru a se conforma cu orientările aplicate de Comisie până cel târziu la sfârşitul celui de al treilea an de la data aderării. După această dată, orice ajutor considerat a fi incompatibil cu aceste orientări se consideră drept ajutor nou.

În cazul României se aplică numai măsurile de ajutor evaluate de autoritatea de control al ajutorului de stat din România după data aderării cu privire la care Comisia, pe baza monitorizării continue a angajamentelor luate de România în contextul negocierilor de aderare, estimează că aplicarea legislaţiei în materie de ajutor de stat în România, în perioada dinaintea aderării, a atins un nivel satisfăcător. Un asemenea nivel satisfăcător este considerat a fi atins odată ce România a demonstrat aplicarea consecventă a controlului complet şi adecvat al ajutorului de stat, în ceea ce priveşte toate măsurile de ajutor acordate în România, inclusiv adoptarea şi punerea în aplicare a deciziilor complet şi corect motivate de către autoritatea de control al ajutorului de stat din România, care să cuprindă o evaluare exactă a naturii de ajutor de stat a fiecărei măsuri şi o aplicare corectă a criteriilor de compatibilitate.

Comisia poate obiecta, în temeiul unor rezerve serioase privind compatibilitatea cu piaţa comună, faţă de orice măsură de ajutor acordată în perioada de preaderare între 1 septembrie 2004 şi data stabilită în decizia de mai sus a Comisiei, care constată că aplicarea legislaţiei a atins un nivel satisfăcător.

O asemenea decizie a Comisiei, de a obiecta faţă de o măsură, este considerată drept o decizie de a iniţia procedura de investigaţie.


618

În cazul în care se adoptă o asemenea decizie înainte de data aderării, decizia va produce efecte numai după data aderării.

În cazul în care Comisia adoptă o decizie negativă ca urmare a iniţierii procedurii formale de investigaţie, Comisia decide ca România să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea efectivă a ajutorului de la beneficiar. Ajutorul care trebuie recuperat include dobânda calculată la o rată adecvată, exigibilă de la aceeaşi dată.

În domeniul agriculturii şi pescuitului vor trebui avute în vedere următoarele:

Stocurile publice deţinute la data aderării de noile state membre şi obţinute prin aplicarea politicii acestora de sprijinire a pieţelor sunt preluate de Comunitate la valoarea actualizată.

Stocurile menţionate sunt preluate numai cu condiţia ca intervenţia publică pentru produsele în cauză să se efectueze în Comunitate şi ca stocurile să îndeplinească cerinţele pentru intervenţia Comunităţii.

Orice stoc de produse, aflat în proprietate privată ori publică, aflat în liberă circulaţie la data aderării pe teritoriul noilor state membre şi care depăşeşte cantitatea care ar putea fi considerată ca reprezentând un stoc normal de report, trebuie eliminat pe cheltuiala noilor state membre.

Noţiunea de stoc normal de report se defineşte pentru fiecare produs pe baza criteriilor şi obiectivelor specifice fiecărei organizări comune a pieţei

Comisia organizează şi pune în aplicare măsurile definite mai sus, în conformitate cu prevederile şi procedurile de aplicare specifice pentru fiecare produs.

Fără a aduce atingere procedurilor privind ajutoarele existente, schemele de ajutoare şi ajutoarele individuale acordate activităţilor legate de producţia, prelucrarea sau comercializarea produselor enumerate în anexa 1, cu excepţia produselor pescăreşti şi a produselor derivate din acestea, puse în aplicare într-un nou stat membru înainte de data aderării şi care se aplică şi după data respectivă, sunt calificate ca ajutoare existente, sub rezerva ca măsurile de ajutor să fie comunicate Comisiei în termen de patru luni de la data aderării. Această comunicare trebuie să includă


619

informaţiile privind temeiul juridic pentru fiecare măsură. Măsurile de ajutor existente şi planurile de a acorda sau de a modifica ajutoarele, comunicate Comisiei anterior datei aderării, se consideră ca fiind comunicate la data aderării. Comisia publică lista acestor ajutoare.

Aceste măsuri de ajutor au fost considerate ca ajutoare „existente” până la sfârşitul celui de al treilea an de la data aderării.

Noile state membre modifică aceste măsuri de ajutor, în cazurile în care este necesar, în vederea conformării lor cu orientările aplicate de Comisie, până la încheierea celui de-al treilea an de la data aderării. După această dată, orice ajutor considerat ca neconform cu respectivele orientări este considerat drept ajutor nou.

Dispoziţiile cu privire la Uniunea Vamală au la bază prevederile din Regulamentul de instituire a Codului Vamal Comunitar, stabilit la 19.10.1992. Ulterior, documentul a fost modificat, armonizat prin cuprinderea unor prevederi referitoare la statele ce au aderat la Uniunea Europeană. Prevederile care se aplică noilor state membre sunt supuse unor dispoziţii speciale

Mărfurile care la data aderării se găsesc în depozit temporar, ori care se află în curs de transport după ce au făcut obiectul formalităţilor de export în Comunitatea extinsă, sunt libere de taxe vamale şi alte măsuri vamale când sunt declarate pentru punere în circulaţie în Comunitatea extinsă, cu condiţia să se prezinte dovada originii preferenţiale emisă valabil sau întocmită înainte de data aderării în conformitate cu Acordul European instituind asocierea între România şi Comunitatea Europeană (statele membre) privind definirea noţiunii de produse de origine şi metode de cooperare administrativă sau cu acordurile preferenţiale echivalente încheiate între noile state membre şi care conţin o interdicţie de drawback sau de exonerare de taxe vamale pentru materii prime neoriginare utilizate pentru fabricarea unor produse pentru care este emisă sau întocmită o dovadă de origine (regula „no-drawback”).

De asemenea, se poate accepta orice mijloc de dovedire a statutului comunitar sau un carnet A.TA emis înainte de data aderării într-un actual stat membru sau într-un nou stat membru.


620

Prin „mărfuri comunitare” înţelegem acele mărfuri obţinute în întregime pe teritoriul oricăruia dintre noile state membre şi care nu încorporează mărfuri importate din alte ţări sau teritorii; importate din alte ţări sau teritorii decât ţara interesată şi puse în liberă circulaţie în ţara respectivă; obţinute sau produse în ţara interesată

În scopul verificării dovezilor, se aplică dispoziţiile privind definirea noţiunii de „produse originare” şi metodele de cooperare administrativă prevăzute în respectivele acorduri europene sau acorduri preferenţiale echivalente încheiate între noile state membre. Solicitările de verificare ulterioară a acestor dovezi se acceptă de autorităţile vamale competente ale actualelor state membre şi ale noilor state membre într-o perioadă de trei ani de la emiterea dovezii de origine în cauză şi se pot efectua de aceste autorităţi într-o perioadă de trei ani de la acceptarea dovezii de origine în sprijinul unei declaraţii de liberă circulaţie.

Dovada Originii Preferenţiale (Comerţul cu ţări terţe, inclusiv Turcia, în cadrul acordurilor preferenţiale cu privire la agricultură, produse din cărbune şi oţel) este important de probat.

Dovada originii emisă valabil de terţe ţări sau întocmită în cadrul acordurilor preferenţiale încheiate de noile state membre cu aceste ţări ori emisă sau întocmită în cadrul legislaţiei naţionale unilaterale a noilor state membre este acceptată în aceste noi state membre, cu condiţia ca: dobândirea unei asemenea origini să confere tratament tarifar preferenţial pe baza măsurilor tarifare preferenţiale cuprinse în acordurile sau înţelegerile pe care Comunitatea le-a încheiat cu aceste ţări sau grupuri de ţări, sau le-a adoptat cu privire la acestea; dovada originii şi documentele de transport să fi fost emise sau întocmite până cel târziu în ziua anterioară datei aderării; dovada originii să fie remisă autorităţilor vamale în termen de patru luni de la data aderării.

În cazul în care mărfurile au fost declarate ca fiind puse în liberă circulaţie într-un nou stat membru înainte de data aderării, dovada originii emisă sau întocmită retroactiv în conformitate cu acordurile preferenţiale sau înţelegerile în vigoare în acest nou stat membru la data punerii în liberă circulaţie poate fi de asemenea


621

acceptată în noul stat membru interesat, cu condiţia să fie remisă autorităţilor vamale în perioada de patru luni de la data aderării.

România este autorizată să reţină autorizaţiile în care statutul de „exportatori agreaţi” a fost acordat în cadrul acordurilor încheiate cu terţe ţări, cu condiţia ca: o asemenea dispoziţie să fie prevăzută în acordurile încheiate înainte de data aderării de către aceste terţe ţări şi Comunitate, iar exportatorii agreaţi să aplice regulile de origine prevăzute în aceste acorduri.

În scopul verificării dovezilor, se aplică dispoziţiile referitoare la definirea noţiunii de „produse originare” şi metodele de cooperare administrativă din acordurile sau înţelegerile relevante. Solicitările pentru verificarea ulterioară a acestor dovezi sunt acceptate de autorităţile vamale competente ale actualelor state membre şi ale noilor state membre în termen de trei ani de la emiterea dovezii de origine respective şi se pot efectua de aceste autorităţi în termen de trei ani de la acceptarea dovezii originii în susţinerea unei declaraţii de liberă circulaţie.

În aplicarea oricărei alte măsuri care derivă din politica comercială comună, dovada originii emisă retroactiv de terţe ţări în cadrul acordurilor preferenţiale încheiate de Comunitate cu aceste ţări sunt acceptate în noile state membre pentru punerea în liberă circulaţie a mărfurilor care la data aderării sunt fie în curs de transport, fie în depozit temporar, într-un antrepozit vamal sau într-o zonă liberă într-una din aceste terţe ţări sau în acest nou stat membru, cu condiţia ca noul stat membru în care punerea în liberă circulaţie are loc să nu aibă nici un acord de comerţ liber în vigoare cu terţa ţară, pentru produsele în cauză, la data la care au fost emise.

De asemenea, trebuie ca dobândirea acestei origini să confere tratament preferenţial pe baza măsurilor tarifare preferenţiale cuprinse în acorduri şi înţelegeri pe care Comunitatea le-a încheiat cu ţările terţe sau grupurile de ţări, sau le-a adoptat cu privire la acestea, documentele de transport să fi fost emise până cel târziu în ziua anterioară datei aderării şi dovada originii emisă retroactiv să fi fost remisă autorităţilor vamale în termen de patru luni de la data aderării.

Dovada Statutului conform dispoziţiilor privind libera circulaţie a produselor industriale în cadrul Uniunii Vamale cu


622

Turcia vizează menţinerea acestui stat în relaţii pozitive cu Uniunea Europeană.

Dovezile de origine emise valabil fie de Turcia, fie de un nou stat membru în cadrul acordurilor comerciale preferenţiale aplicate între ele şi care permit un cumul al originii cu Comunitatea în baza unor reguli de origine identice şi o interzicere a oricărui drawback sau suspendări a taxelor vamale cu privire la mărfurile respective, sunt acceptate în ţările respective, cu condiţia ca dovada originii şi documentele de transport să fi fost emise până cel târziu în ziua anterioară datei aderării şi să fie remise autorităţilor vamale în termen de patru luni de la data aderării.

În cazul în care mărfurile au fost declarate ca fiind puse în liberă circulaţie fie în Turcia, fie noul stat membru, înainte de data aderării, în cadrul acordurilor comerciale preferenţiale menţionate mai sus, dovada de origine emisă retroactiv conform acestor acorduri poate fi acceptată cu condiţia să fie remisă autorităţilor vamale în termen de patru luni de la data aderării.

Pentru verificarea dovezilor menţionate se aplică dispoziţiile referitoare la definirea noţiunii de „produse originare” şi metodele de cooperare administrativă din acordurile şi înţelegerile relevante.

Aplicarea oricărei alte măsuri care derivă din politica comercială comunitară se face în condiţiile în care: nici o dovadă de origine să nu fie remisă pentru mărfurile industriale respective; mărfurile să îndeplinească condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor privind libera circulaţie a produselor industriale; documentele de transport să fi fost emise până cel târziu în ziua anterioară datei aderării şi certificatul de circulaţie A.TR să fie remis autorităţilor vamale în termen de patru luni de la data aderării.

În scopul verificării certificatului de circulaţie A.TR menţionat, se aplică dispoziţiile referitoare la emiterea certificatelor de circulaţie A.TR şi metodele de cooperare administrativă.

Regimurile vamale prevăd că depozitul temporar şi regimurile vamale care au început înainte de aderare încetează sau se suspendă în condiţiile legislaţiei comunitare.

În cazul în care încetarea sau încheierea dă naştere unei datorii vamale, suma drepturilor de import care trebuie plătite este cea în


623

vigoare la data la care a luat naştere datoria vamală în conformitate cu Tariful Vamal Comun şi suma plătită este considerată resursă proprie a Comunităţii.

Procedurile care reglementează antrepozitul vamal se aplică noilor state membre cu respectarea dispoziţiei speciale care prevede că în cazul în care cuantumul datoriei vamale se determină pe baza naturii mărfurilor de import, a valorii în vamă şi a cantităţii mărfurilor importate la data acceptării declaraţiei de plasare a acestora sub regimul de antrepozit vamal, iar această declaraţie a fost acceptată înainte de data aderării, aceste elemente trebuie să rezulte din legislaţia aplicabilă în noul stat membru interesat înainte de data aderării.

Procedurile privind perfecţionarea activă se aplică statelor membre cu respectarea următoarelor dispoziţii speciale:

• în cazul în care cuantumul datoriei vamale se determină pe baza naturii mărfurilor de import, a încadrării lor tarifare, a cantităţii, a valorii în vamă şi a originii mărfurilor de import la data plasării lor sub acest regim vamal, iar declaraţia de plasare a mărfurilor sub regim vamal a fost acceptată înainte de data aderării, aceste elemente rezultă din legislaţia aplicabilă în noul stat membru interesat înainte de data aderării;

• în cazul în care încheierea dă naştere unei datorii vamale, pentru a păstra echitatea între titularii autorizaţiilor stabiliţi în actualele state membre, se plătesc dobânzi compensatorii la drepturile de import datorate în condiţiile legislaţiei comunitare de la data aderării;

• în cazul în care declaraţia de perfecţionare activă a fost acceptată în cadrul uni sistem cu rambursare, rambursarea se efectuează în condiţiile legislaţiei comunitare, de către şi pe cheltuiala noului stat membru, în cazul în care datoria vamală în raport cu care este solicitată rambursarea a lat naştere înainte de data aderării.

Procedurile care reglementează admiterea temporară se aplică statelor membre, cu respectarea următoarelor dispoziţii speciale:


624

• în cazul în care cuantumul datoriei vamale se determină pe baza naturii mărfurilor de import, a încadrării lor tarifare, a cantităţii, a valorii în vamă şi a originii mărfurilor de import la data plasării lor sub acest regim vamal, iar declaraţia de plasare a mărfurilor sub acest regim vamal a fost acceptată înainte de data aderării, aceste elemente rezultă din legislaţia aplicabilă în noul stat membru interesat înainte de data aderării;

• în cazul în care încheierea dă naştere unei datorii vamale, pentru a păstra echitatea între titularii autorizaţiilor stabiliţi în actualele state membre şi cei stabiliţi în noile state membre, se plătesc dobânzi compensatorii la drepturile de import datorate în condiţiile legislaţiei comunitare de la data aderării.

Procedurile referitoare la perfecţionarea pasivă se aplică statelor membre, cu condiţia respectării principiului mutatis mutandis exporturilor temporare de mărfuri care au fost exportate temporar din noile state membre înainte de data aderării.

Autorizaţiile acordate înainte de data aderării sunt valabile până la expirarea valabilităţii lor sau un an după data aderării, oricare dintre aceste date ar fi prima în ordine cronologică.

Procedurile care reglementează naşterea unei datorii vamale, înscrierea în evidenţa contabilă şi recuperarea ulterioară se aplică statelor membre cu respectarea legislaţiei comunitare. Dacă datoria vamală a luat naştere înainte de data aderării, recuperarea se efectuează în condiţiile în vigoare în noul stat membru interesat înainte de aderare, de acesta şi în favoarea acestuia.

Rambursarea şi remiterea drepturilor se aplică statelor membre în condiţiile legislaţiei comunitare.

Norme suplimentare aplicate statelor membre În articolul 17 din Protocolul privind aderarea României şi

Bulgariei în Uniunea Europeană se face precizarea că „adaptările actelor enumerate în Anexa 4 la prezentul Protocol, devenite


625

necesare ca efect al aderării, se redactează în conformitate cu orientările stabilite de această anexă”.

În consecinţă, în „Lista cu adaptări suplimentare la actele adoptate de instituţii”, sunt abordate două aspecte.

În primul rând, se vorbeşte despre adaptarea unor acte normative privind agricultura, cu două puncte: legislaţia în domeniul agricol şi legislaţia veterinară şi fitosanitară.

Consiliul a hotărât cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, modificarea Regulamentului care stabileşte organizarea comună a pieţelor în sectorul zahărului, adaptând astfel cotele de zahăr şi izoglucoză, precum şi necesarul maxim de aprovizionare cu importuri de zahăr brut, în conformitate cu situaţia generală care trebuie adaptată în mod corespunzător pentru a asigura respectarea principiilor şi a obiectivelor organizării comune a pieţelor zahărului.

În această privinţă se precizează că pentru România, cantitatea de bază pentru zahăr alb va fi de 109.164 tone, din care 99.240 tone din tipul zahăr alb „A” şi 9.924 tone zahăr alb tip „B”. Necesarul maxim de aprovizionare pentru România stabilit este de 329.636 tone zahăr, aşa încât diferenţa trebuie importată.

Un mic comentariu s-ar putea face în legătură cu această situaţie, în sensul că, cu nu prea mulţi ani în urmă, România era producătoare de zahăr din sfeclă de zahăr şi într-un Acord încheiat cu Republica Cuba importa zahăr brut, nerafinat, în condiţiile acordurilor de clearing. Acel zahăr era din trestie de zahăr şi acoperea necesarul de zahăr pentru populaţia ţării.

Cantitatea de bază pentru izoglucoză (substanţă uscată), pentru România se stabileşte la nivelul de 9.981 tone, din care 9.790 tone este din tipul „A” şi 191 tone din tipul „B”. Se mai menţionează că, în cazul în care sunt necesare cantităţi suplimentare, ţările trebuie să ţină seama de regulamentele Comunităţii Europene stabilite din 1999.

În Regulamentul 1782/2003 al Consiliului s-au stabilit normele comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agrare comune şi s-au stabilit scheme de sprijin pentru agricultori.


626

Consiliul a stabilit cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească România în vederea integrării ajutorului pentru seminţe în schemele de sprijin practicate de Uniunea Europeană.

În cadrul acestor dispoziţii, plafoanele sprijinului pentru seminţe au fost formulate după cum urmează: în anul 2007, România a primit un sprijin de 19 milioane euro. Acest sprijin a fost majorat, până în 2016, după cum urmează: în anul 2008 – 23 milioane; în anul 2009 – 26 milioane euro; în anul 2010 – 30 milioane euro; în anul 2011 – 38 milioane euro; în anul 2012 – 45 milioane euro; în anul 2013 – 55 milioane euro; în anul 2014 – 60 milioane euro; în anul 2015 – 68 milioane euro, iar în anul 2016 şi următorii, câte 75 milioane euro. Alocarea cantităţilor naţionale maxime de seminţe pentru care se acordă sprijin se face pentru următoarele sortimente: seminţe de orz (Orysa Sativa) – 100 tone şi „alte seminţe decât cele de orez” – 2.294 tone. Aceste cantităţi menţionate la capitolul „seminţe” sunt cele pentru care se va acorda sprijin în sistemul Uniunii Europene.

În situaţia în care este necesar şi în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul 2075/1992 privind organizarea comună a sectorului „tutun brut”, Comisia a adoptat până la data aderării modificări necesare la listă comunitară a zonelor recunoscute de producţie, pentru a ţine seama de aderarea României, în special cu privire la introducerea respectivelor zone de producţie a tutunului din România în listă.

Pe de altă parte, Consiliul a hotărât, cu majoritate de voturi, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, să adopte prevederi pentru sprijinirea României, în domeniul tutunului, în schemele de sprijin prevăzut. În acest sens, alocaţiile cuvenite pentru pragurile naţionale ale garanţiei pentru tutun, în total pentru România, vor acoperi cantitatea de 12.312 tone, aceasta fiind structurată pe trei sortimente de tutun, respectiv „Flue Curled” – 4.647 tone; „Light Year Curled” – 2.370 tone şi „Sun Curled” – 5.295 tone. La punctul 2 din această anexă se vorbeşte despre ajustarea legislaţiei veterinare şi fitosanitare.


627

La 22 decembrie 1999, s-a stabilit, printr-o directivă a Consiliului, modalitatea de comercializare a unor produse în cadrul Uniunii Europene. România este inclusă în schemele de sprijin ale Uniunii Europene, dar trebuie îmbunătăţite măsurile în domeniul legislaţiei veterinare şi fitosanitare.

Măsuri trebuie luate şi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea şi alinierea soiurilor de plante ce se cultivă, aşa încât acestea să fie cele care sunt eficiente şi apreciate drept cele mai atractive pentru consumul agroalimentar ori industrial (ne referim la producţia de material forestier şi altele), aşa încât să se standardizeze producţia la nivelul cerinţelor europene.

Libera circula ţie a serviciilor şi capitalurilor Libera circulaţie a serviciilor este stipulată în Directiva 97/9

(CE) a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 martie 1997, privind sistemele de compensare pentru investitori, în care se precizează că „în cadrul Uniunii, investitorii beneficiază de un sistem de compensare care va garanta interesul acestora de a se implica în spaţiul Uniunii”.

În cursul perioadei de tranziţie, celelalte state membre îşi menţin dreptul de a nu permite funcţionarea unei sucursale a unei societăţi româneşti de investiţii, stabilită pe teritoriul acestora, în cazul în care şi atât timp cât respectiva sucursală nu este înscrisă într-unul din sistemele de compensare pentru investitori recunoscute oficial pe teritoriul statului membru în cauză, în vederea acoperirii diferenţei dintre cuantumul românesc al compensaţiei şi cuantumul minim prevăzut în Directiva Parlamentului European şi a Consiliului.

Cu privire la libera circulaţie a capitalurilor, precizăm că acest aspect este prevăzut în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, unde se stipulează următoarele:

• fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute în Constituţia pentru Europa, România poate menţine în vigoare, timp de cinci ani, de la data aderării, restricţiile stabilite de legislaţia sa, existente în momentul semnării Tratatului de aderare, cu privire la dobândirea de proprietăţi asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare de către


628

resortisanţii statelor membre sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE), nerezidenţi în România, precum şi de către societăţile constituite în conformitate cu legislaţia altui stat membru sau a unui stat membru ASEE şi care nu sunt stabilite, şi nici nu au o sucursală sau o reprezentanţă pe teritoriul României;

• resortisanţilor statelor membre şi care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE), cu drept legal de rezidenţă în România, nu li se aplică dispoziţiile paragrafului precedent sau orice alte norme sau proceduri, altele decât cele care se aplică resortisanţilor români;

• România poate menţine în vigoare, timp de şapte ani de la data aderării, restricţiile stabilite de legislaţia sa, existente la momentul semnării tratatului de aderare, privind dobândirea proprietăţii asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere de către resortisanţii statelor membre sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European, precum şi de către societăţi constituite în conformitate cu legislaţia altui stat membru sau a ASEE şi care nu sunt stabilite sau înregistrate în România. În nici un caz, un resortisant al unui stat membru „nu poate fi tratat mai puţin favorabil în ceea ce priveşte dobândirea de teren agricol păduri sau teren forestier” decât la data semnării Tratatului de aderare sau nu poate fi tratat în mod mai restrictiv decât un resortisant al unei terţe ţări;

• fermierilor, care desfăşoară activităţi independente, sunt resortisanţi ai unui alt stat membru şi doresc să se stabilească şi să aibă reşedinţa în România, nu li se aplică dispoziţiile paragrafului precedent sau orice alte proceduri, în afara celor care se aplică resortisanţilor români.

O revizuire de ansamblu a acestor măsuri tranzitorii va avea loc în cel de al treilea an de la data aderării.

În acest scop, Comisia transmite un raport Consiliului care, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate decide scurtarea sau încetarea perioadei de tranziţie menţionată.


629

Libera circula ţie a persoanelor Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa şi

Regulamentul privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii Europene, modificate ulterior prin directive ale Parlamentului European şi ale Consiliului, iterează, în această materie, următoarele:

• „lucrătorii au dreptul de a circula liber în cadrul Uniunii; orice discriminare pe motiv de cetăţenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi celelalte condiţii de muncă, este interzisă” se aplică pe deplin numai cu privire la libera circulaţie a lucrătorilor şi la libera circulaţie a capitalurilor care presupune circulaţia temporară a lucrătorilor între România, pe de o parte, şi fiecare dintre actualele state membre, pe de altă parte, pentru care se aplică dispoziţiile tranzitorii;

• prin derogare, până la sfârşitul anului 2009, actualele state membre au aplicat măsuri de drept intern şi măsuri rezultate din acorduri bilaterale, care reglementează accesul resortisanţilor români pe piaţa forţei de muncă din fiecare din aceste state;

• resortisanţii români care muncesc legal într-un actual stat membru la data aderării şi care sunt admişi pe piaţa forţei de muncă pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 12 luni beneficiază de acces pe piaţa forţei de muncă din acest stat membru, dar nu şi pe piaţa forţei de muncă din celelalte state membre care aplică măsuri de drept intern;

• resortisanţii români admişi după aderare pe piaţa forţei de muncă dintr-un actual stat membru pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 12 luni beneficiază de aceleaşi drepturi.

Persoanele române menţionate mai sus încetează să beneficieze de drepturile respective în cazul în care părăsesc voluntar piaţa forţei de muncă din actualul stat membru în cauză.

Românii care muncesc legal într-un actual stat membru la data aderării sau în perioada în care se aplică măsurile de drept intern şi care sunt admişi pe piaţa forţei de muncă din acest stat membru pentru o perioadă de mai puţin de 12 luni nu beneficiază de aceste drepturi.


630

La sfârşitul anului 2011, un stat membru care menţine măsuri de drept intern sau măsuri care rezultă din acorduri bilaterale poate continua, în cazul în care pe piaţa forţei de muncă din respectivul stat membru se produc sau există riscul să se producă perturbări grave, precum şi după ce notifică Comisia, să aplice aceste măsuri până la sfârşitul unei perioade de şapte ani după data aderării.

Pe parcursul unei perioade de şapte ani de la data aderării, acele state membre în care se aplică articolele 1-6 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 cu privire la resortisanţii români şi care, în această perioadă eliberează permise de muncă resortisanţilor României în scopul monitorizării, vor face acest lucru automat.

Statele membre pot recurge la procedurile stabilite până la sfârşitul perioadei de şapte ani de la data aderării.

În cazul în care într-un stat membru se produc sau se prevede producerea unor perturbări pe piaţa forţei de muncă care ar putea ameninţa grav nivelul de trai sau nivelul de ocupare a forţei de muncă într-o anumită regiune sau în cadrul unei profesii, respectivul stat membru informează Comisia şi celelalte state membre cu privire la aceasta şi furnizează acestora toate detaliile pertinente. Pe baza acestor informaţii, statul membru poate solicita Comisiei să declare suspendarea, totală sau parţială, a aplicării prevederilor de liberă circulaţie a persoanelor, în vederea normalizării situaţiei în regiunea sau în cadrul profesiei respective. Comisia decide cu privire la domeniul de aplicare şi durata suspendării în cel mult două săptămâni de la primirea acestei solicitări şi notifică decizia sa Consiliului. În termen de două săptămâni de la adoptarea deciziei Comisiei, orice stat membru poate solicita Consiliului anularea sau modificarea deciziei. În termen de două săptămâni, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată în privinţa acestei solicitări.

Un stat membru poate, în cazuri urgente şi excepţionale, să suspende aplicarea articolelor cu privire la libera circulaţie a persoanelor adresând ulterior Comisiei o notificare motivată.

Pe durata suspendării aplicării dreptului membrilor familiilor lucrătorilor de a accede la un loc de muncă, se aplică următoarele prevederi:


631

• soţul unui lucrător şi descendenţii acestora care nu depăşesc vârsta de 21 de ani sau care se află în întreţinerea acestora, care locuiesc legal împreună cu lucrătorul pe teritoriul unui stat membru la data aderării, beneficiază, după aderare, de acces imediat pe piaţa forţei de muncă din acel stat membru. Această dispoziţie nu se aplică membrilor familiei unui lucrător care a fost admis legal pe piaţa forţei de muncă din acel stat membru pentru o perioadă de mai puţin de 12 luni;

• soţul unui lucrător şi descendenţii acestora care nu depăşesc vârsta de 21 de ani sau care se află în întreţinerea acestora, care locuiesc legal cu lucrătorul pe teritoriul unui stat membru la o dată ulterioară aderării, dar în cursul perioadei de aplicare a dispoziţiilor tranzitorii stabilite mai sus beneficiază de acces pe piaţa forţei de muncă din respectivul stat membru în cazul în care au locuit în acel stat membru cel puţin optsprezece luni sau din al treilea an după data aderării, oricare dintre aceste date intervine prima în ordine cronologică.

Aceste dispoziţii nu aduc atingere măsurilor mai favorabile, indiferent dacă acestea sunt de drept intern sau rezultă din acorduri bilaterale.

În anumite situaţii, prevăzute în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, România şi actualele state membre pot deroga de la dispoziţiile de mai sus.

În toate cazurile în care actualele state membre aplică măsuri de drept intern sau cele rezultate din acorduri bilaterale, în temeiul dispoziţiilor tranzitorii stabilite, România poate menţine în vigoare măsuri echivalente în ceea ce priveşte resortisanţii statului sau statelor membre în cauză.

În situaţia în care aplicarea Regulamentului 1612/68 este suspendată de oricare dintre actualele state membre, România poate recurge la procedurile de solicitare a acordului Consiliului.

Orice actual stat membru care aplică măsuri de drept intern poate introduce, în aplicarea dreptului său intern, o libertate de circulaţie mai mare decât cea existentă la data aderării, inclusiv accesul deplin pe piaţa forţei de muncă. Începând cu anul 2009, orice


632

actual stat membru care aplică măsuri de drept intern poate decide în orice moment să aplice în locul acestor măsuri prevederile Regulamentului 1612/68. Comisia este informată cu privire la orice asemenea decizie.

Pentru a face faţă perturbărilor grave sau riscului producerii unor astfel de perturbări în anumite sectoare sensibile de servicii de pe piaţa forţei de muncă din aceste state, care ar putea apărea în anumite regiuni ca urmare a prestării transnaţionale de servicii, în măsura în care acestea aplică libera circulaţie a lucrătorilor români, în temeiul dispoziţiilor tranzitorii stabilite, măsuri de drept intern sau măsuri care rezultă din acorduri bilaterale, Germania şi Austria pot deroga, după notificarea Comisiei, de la articolul III-144 primul paragraf din Constituţie („sunt interzise restricţiile privind libertatea de a presta servicii în cadrul Uniunii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi în alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor”), în vederea limitării, în contextul prestării de servicii de către societăţile stabilite în România, a circulaţiei temporare a lucrătorilor al căror drept de a munci în Germania şi Austria face obiectul măsurilor de drept intern.

Lista sectoarelor de servicii care pot face obiectul acestei derogări este următoarea:

În Germania: construcţii, inclusiv ramuri conexe, activităţi de curăţare a clădirilor şi alte servicii;

În Austria: servicii de horticultură; tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei; construcţii metalice şi părţi componente; construcţii, inclusiv ramuri conexe; activităţi în domeniul securităţii; activităţi de curăţare a clădirilor; asistenţă medicală la domiciliu; activităţi de asistenţă socială fără cazare.

În măsura în care Germania sau Austria derogă de la articolul III-144 primul paragraf din Constituţie, România poate adopta măsuri echivalente, după notificarea Comisiei.

Aplicarea acestei prevederi nu poate avea ca efect crearea unor condiţii pentru circulaţia temporară a lucrătorilor în contextul prestării transnaţionale de servicii între Germania sau Austria şi România mai restrictive decât cele existente la data semnării Tratatului de aderare.


633

Aplicarea Regulamentului şi Directivelor nu poate avea ca efect crearea unor condiţii pentru accesul resortisanţilor români pe piaţa forţei de muncă din actualele state membre mai restrictive decât cele existente la data semnării Tratatului de aderare.

În cursul oricărei perioade în care se aplică măsuri de drept intern sau cele care rezultă din acorduri bilaterale, actualele state membre sunt obligate să acorde un tratament preferenţial, în ceea ce priveşte accesul pe piaţa forţei de muncă, lucrătorilor care sunt resortisanţi ai statelor membre în comparaţie cu lucrătorii care sunt resortisanţi ai unor ţări terţe.

Lucrătorii migranţi români şi familiile acestora, care locuiesc şi muncesc legal într-un alt stat membru sau lucrătorii migranţi care provin din celelalte state membre şi familiile acestora care locuiesc şi muncesc legal în România nu pot fi trataţi în condiţii mai restrictive decât cei provenind din ţări terţe, care locuiesc şi muncesc în acest stat membru sau în România. În afară de aceasta, în aplicarea principiului preferinţei comunitare, lucrătorii migranţi provenind din ţări terţe care locuiesc şi muncesc în România nu pot beneficia de tratament mai favorabil decât resortisanţii României.

19.10. Politica Uniunii Europene în domeniul concurenţei Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa

reglementează o serie de aspecte privind concurenţa. În baza prevederilor din Constituţie, în Protocolul de aderare,

la articolul 20, se face vorbire despre „măsuri tranzitorii”. Constituţia pentru Europa se referă la „ajutoarele acordate de

statele membre”, precizându-se: „Sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de statele membre, sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producţie…”;

Se mai arată că „sunt compatibile cu piaţa internă numai ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali; destinate recuperării de pagube provocate de calamităţi naturale; favorizarea dezvoltării economice a unor regiuni; promovarea unor


634

proiecte importante pentru Uniunea Europeană; dezvoltarea unor activităţi ce nu afectează schimburile comerciale.”

Comisia, împreună cu statele membre, „verifică permanent regimurile ajutoarelor existente în aceste state”.

Fără a aduce atingere dispoziţiilor de mai sus, pentru întreprinderile cărora li s-a dat certificatul de investitor permanent într-o zonă defavorizată înainte de 1 iulie 2003, România a acordat scutiri de la impozitul pe profit.

Sprijinul se va acorda cu condiţia ca ajutorul de stat să fie pentru investiţii regionale, respectându-se următoarele cerinţe:

• intensitatea netă a unui astfel de ajutor regional să nu depăşească nivelul de 50% din echivalentul net al ajutorului. Acest plafon poate fi ridicat cu 15% pentru întreprinderile mici şi mijlocii, cu condiţia ca intensitatea totală netă a ajutorului să nu depăşească 75%;

• în cazul în care întreprinderea activează în sectorul autovehiculelor, ajutorul total nu poate depăşi 30% din costurile eligibile ale investiţiilor;

• în vederea calculării ajutorului total, se ţine seama de toate ajutoarele acordate beneficiarului cu privire la costurile eligibile, inclusiv ajutorul acordat prin alte scheme şi indiferent dacă ajutorul este acordat din surse locale, regionale, naţionale sau comunitare;

La sfârşitul lunii decembrie 2010, România a informat cu privire la costurile eligibile ale investiţiilor.

România a continuat să acorde scutiri de la plata redevenţelor în temeiul Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, astfel cum a fost modificată, până la 31 decembrie 2011, dacă:

• intensitatea netă a acestui ajutor regional nu poate depăşi nivelul de 50% din echivalentul net al ajutorului. Plafonul poate fi ridicat cu 15% pentru întreprinderile mici şi mijlocii, cu condiţia ca intensitatea netă totală a ajutorului să nu depăşească 75%;

• pentru întreprinderile ce activează în sectorul autove-hiculelor, ajutorul total nu poate depăşi 30% din costurile eligibile ale investiţiilor;


635

• la calculul ajutorului total, se ţine seama de sprijinul acordat beneficiarului cu privire la costurile eligibile, inclusiv de cel acordat prin alte scheme şi indiferent dacă acesta a fost acordat din surse locale, regionale, naţionale sau comunitare;

• costurile eligibile luate în considerare au fost acelea efectuate între 30 iulie 1992 şi 1 noiembrie 2004.

Societăţile care nu sunt enumerate ca „societăţi beneficiare” nu beneficiază de ajutor de stat pentru restructurare sau de orice alt ajutor care nu este considerat compatibil cu normele comunitare privind ajutorul de stat şi, în acest context nu sunt obligate să reducă capacitatea. Nici o reducere de capacităţi în cadrul acestor societăţi nu se poate lua în calculul reducerii minime.

Valoarea totală a ajutorului brut pentru restructurare care urmează să fie aprobată pentru societăţile beneficiare este determinată de justificări pentru fiecare dintre măsurile de ajutor prevăzute în cadrul programului naţional final de restructurare şi al planurilor individuale de afaceri care urmează să fie aprobate de autorităţile române şi care fac obiectul verificării finale a îndeplinirii criteriilor prevăzute în Acordul european de asociere şi al aprobării de către Consiliu.

Ajutorul de stat trebuie să conducă la viabilitatea societăţilor beneficiare în condiţii normale de piaţă la sfârşitul perioadei de restructurare. Valoarea şi intensitatea unui asemenea ajutor trebuiau să fie strict limitate la ceea ce este absolut necesar pentru a stabili această viabilitate.

Aceste reduceri de capacităţi se măsoară pe baza închiderilor definitive prin distrugerea fizică a respectivelor instalaţii de laminare la cald, astfel încât instalaţiile să nu mai poată fi repuse în funcţiune.

O declaraţie de faliment a unei societăţi beneficiare nu poate fi calificată drept reducere de capacitate.

Reducerea minimă netă a capacităţii de 2,05 milioane tone şi datele care privesc atât încetarea producţiei, cât şi închiderea definitivă a instalaţiilor respective, s-a realizat prin planurile individuale de afaceri.


636

În cazul în care Comisia constată, pe baza monitorizării, că au intervenit abateri semnificative de la prognozele de dezvoltare macroeconomică, de la situaţia financiară a societăţilor beneficiare sau de la evaluările viabilităţii, aceasta poate solicita României să ia măsurile necesare pentru a consolida sau modifica măsurile de restructurare în cazul respectivelor societăţi beneficiare.

În cazul în care monitorizarea evidenţiază că nu au fost îndeplinite oricare dintre condiţiile stabilite de prezentele dispoziţii sau că nu au fost îndeplinite oricare din angajamentele asumate de România în cadrul extinderii perioadei în cursul căreia România poate acorda în mod excepţional ajutor de stat pentru restructurarea industriei sale siderurgice sau că în cursul perioadei de restructurare România a acordat ajutor de stat incompatibil suplimentar societăţilor beneficiare sau oricărei societăţi siderurgice, Comisia ia măsurile necesare solicitând oricărei societăţi implicate să ramburseze orice ajutor acordat cu încălcarea condiţiilor stabilite de prezentele dispoziţii.

19.11. Politici ale Uniunii Europene în domeniul

agriculturii În ceea ce priveşte alinierea agriculturii la cerinţele pieţei

Uniunii Europene, trebuie respectate şi îndeplinite prevederile din Regulamentul nr. 1493/1999 al Consiliului, privind „organizarea comună a pieţei vini-viticole”, modificat la 13.10.2003 prin Regulamentul nr. 1795/2003.

În cele două documente de referinţă se reglementează întreaga strategie pe care trebuie să o urmeze România în domeniul pieţei vini-viticole.

La capitolul „Agricultura – legislaţia în domeniul agriculturii”, se prevăd unele derogări, limitate în timp, de la regulamentele amintite, după cum urmează:

• prin derogare de la unele dispoziţii din Regulamentul nr. 1493/1999, România poate recunoaşte drepturi de replantare obţinute prin defrişarea varietăţilor hibride care pot să nu fie incluse în clasificarea soiurilor de viţă-de-vie, cultivate pe o suprafaţă de


637

30.000 hectare. Aceste drepturi de replantare pot fi utilizate până la 31 decembrie 2014, exclusiv pentru plantarea de Vitis vinifera;

• restructurarea şi reconversia acestor plantaţii de viţă-de-vie nu este eligibilă. Cu toate acestea, la nivel naţional pot fi acordate ajutoare de stat pentru costurile implicate de restructurarea şi reconversia acestora. Acest ajutor nu poate depăşi 75% din costul total pe plantaţie.

În domeniul legislaţiei veterinare şi fitosanitare, sunt avute în vedere Regulamentele Uniunii Europene nr. 852/2004, privind igiena alimentelor, şi nr. 853/2004, de stabilire a normelor speciale de igienă a alimentelor de natură animală.

Funcţionarea acestor unităţi în perioada de tranziţie trebuie să îndeplinească unele condiţii, respectiv:

• lista unităţilor de prelucrare a cărnii cuprinde 25 de societăţi comerciale care s-au modernizat până în 2009, fiind luate în considerare ;

• produsele sunt introduse exclusiv pe piaţa naţională sau sunt utilizate în vederea prelucrării ulterioare în unităţi din România, indiferent de data la care sunt comercializate. Aceste produse trebuie să poarte o marcă de salubritate sau de identificare diferită de cea prevăzută în Regulament, care să le facă uşor identificabile dacă pătrund pe piaţa europeană comună. Această prevedere se aplică, de asemenea, tuturor produselor provenite din unităţi integrate de prelucrare a cărnii, în cazul în care o parte din unităţi nu se situează la nivelul standardelor europene;

• unităţile de prelucrare a laptelui au recepţionat cantităţi de lapte crud care nu corespund sau care nu au fost manipulate în conformitate cu cerinţele prevăzute de Regulamentul 853/2004, cu condiţia ca fermele care furnizează laptele să fie prevăzute într-o listă alcătuită în acest scop de autorităţile române. România înaintează Comisiei rapoarte anuale cu privire la progresele realizate în modernizarea acestor ferme producătoare de lactate şi a sistemului de colectare a laptelui;

• unităţile de prelucrare a laptelui şi produselor lactate au fost selecţionate şi restructurate până în 2009;


638

• România s-a conformat treptat cerinţelor structurale impuse de standardele Uniunii Europene. România a înaintat Comisiei un plan de modernizare, aprobat de autoritatea naţională veterinară competentă, pentru fiecare dintre unităţile supuse acestor măsuri. Planul include o listă a tuturor deficienţelor în raport cu cerinţele convenite şi data avută în vedere pentru remedierea acestora. România va înainta Comisiei rapoarte anuale cu privire la progresele realizate în cadrul fiecărei unităţi.

• Comisia a actualizat lista de unităţi avute în vedere şi, în acest context, poate adăuga sau elimina unităţi în funcţie de progresele realizate în remedierea deficienţelor existente şi de rezultatele procesului de monitorizare;

• în vederea asigurării bunei funcţionări a regimului tranzitoriu prevăzut mai sus, se adoptă norme metodologice de aplicare în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul 178/2002;

• cu privire la legislaţia fitosanitară, linia de urmat de România este reglementată prin Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piaţă a produselor de uz fitosanitar;

• prin derogare de la Directiva 91/414/CEE, România a amânat termenele de furnizare a informaţiilor privind produsele de uz fitosanitar autorizate în prezent în România şi comercializate exclusiv pe teritoriul românesc care cuprind compuşi ai cuprului (sulfat, oxiclorură sau hidroxid), sulf, clorură de acetil, dimetoat şi 2,4-D, cu condiţia ca aceste ingrediente să fie concomitent cuprinse în Anexa 4 la respectiva directivă.

19.12. Politici în domeniul transporturilor Politica ţărilor comunitare în domeniul transporturilor este

definită prin Regulamentul nr. 3118/93 al Consiliului, din 25 octombrie 1993 privind stabilirea condiţiilor în care transportatorii nerezidenţi pot presta servicii de transport rutier naţional de marfă în interiorul unui stat membru.


639

Acest document a fost modificat ulterior prin Regulamentul nr. 484/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului, din 01.03.2002. Pentru România, în domeniul transporturilor, se prevăd o serie de derogări impuse de necesitatea alinierii la standardele Uniunii Europene, respectiv:

• până la sfârşitul anului 2008, transportatorii stabiliţi în România au fost excluşi de la prestarea serviciilor de transport rutier naţional de marfă în celelalte state membre, iar transportatorii stabiliţi în celelalte state membre sunt excluşi de la prestarea serviciilor de transport rutier naţional de marfă în România;

• statele membre informează Comisia în situaţia în care vor prelungi această perioadă pentru cel mult încă doi ani sau în care, de la acea dată, vor aplica în întregime regulamentul. Numai transportatorii stabiliţi în acele state membre în care se aplică regulamentul pot presta servicii de transporturi rutiere de marfă în celelalte state membre;

• acele state membre în care se aplică regulamentul pot recurge la procedura de mai jos până la sfârşitul celui de-al cincilea an de la data aderării.

În cazul în care un stat membru se confruntă cu o perturbare gravă a pieţei sale naţionale sau a unor segmente ale acesteia, cauzată ori accentuată de cabotaj, cum ar fi un excedent major al ofertei în raport cu cererea sau o ameninţare a stabilităţii ori supravieţuirii financiare a unui număr semnificativ de întreprinderi de transport rutier de marfă, statul membru în cauză informează Comisia şi celelalte state membre cu privire la aceasta şi le oferă toate detaliile relevante. Pe baza acestei informări, statul membru în cauză poate solicita Comisiei să suspende, în tot sau în parte, aplicarea regulamentului în vederea normalizării situaţiei.

Comisia examinează situaţia pe baza datelor furnizate de statul membru în cauză şi, în termen de o lună de la primirea cererii, decide dacă este cazul sau nu să adopte măsuri de salvgardare.

Oricare dintre statele membre poate, în cazuri urgente şi excepţionale, să suspende aplicarea regulamentului, după care notifică motivat Comisia. Atâta timp cât aplicarea regulamentului


640

este suspendată, statele membre pot reglementa accesul la serviciile lor de transport rutier naţional de marfă, prin schimbul treptat de autorizaţii de cabotaj, pe bază de acorduri bilaterale. Aceasta poate include şi posibilitatea liberalizării totale. Aplicarea măsurilor de mai sus nu poate avea ca efect un acces la serviciile de transport rutier naţional de marfă mai restrictiv decât cel existent la data semnării Tratatului de aderare.

Conform Directivei 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996, pentru anumite vehicule care circulă în interiorul Comunităţii sunt stabilite dimensiunile maxime autorizate în traficul naţional şi internaţional şi masele maxime autorizate în traficul internaţional.

Prin Directiva 2002/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18.02.2002, s-au adus unele modificări care se referă la vehiculele care respectă valorile-limită stabilite pot utiliza numai secţiunile nereabilitate din reţeaua românească de drumuri până la 31 decembrie 2013, în cazul în care respectă limitele româneşti de masă pe axă, în vigoare. De la data aderării, nu mai poate fi impusă nici o restricţie privind utilizarea de către vehiculele care respectă cerinţele Directivei, a principalelor rute de tranzit prevăzute în Acordul privind transporturile, încheiat între CE şi România, şi liniile directoare pentru dezvoltarea reţelei de transport transeuropene.

Calendarul convenit pentru reabilitarea reţelei de drumuri secundare în România este următorul:

Perioada 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Total

Km în execuţie 3.031 2.825 1.656 1.617 1.518 1.529 1.554 Km recepţionaţi 960 1.674 528 624 504 543 471 Lucrări cumulate (în km)

3.916 5.590 6.118 6.742 7.246 7.789 8.260 8.260

Investiţiile în infrastructură care implică utilizarea de fonduri

din bugetul Comunităţii urmăresc să asigure că arterele sunt construite sau reabilitate pentru a suporta o încărcătură cu masa de 11,5 tone pe axă.

Corespunzător realizării reabilitării, va avea loc o deschidere treptată a reţelei româneşti de drumuri secundare pentru vehiculele


641

aflate în trafic internaţional care respectă valorile-limită ale directivei. În scopul încărcării şi descărcării, în cazurile în care este posibil din punct de vedere tehnic, utilizarea secţiunilor nereabilitate ale reţelei de drumuri secundare este permisă pe parcursul întregii perioade de tranziţie.

Începând din 2007, toate vehiculele aflate în trafic internaţional sunt supuse numai unor tarife suplimentare temporare pentru utilizarea reţelei secundare româneşti de transporturi rutiere, în cazul în care depăşesc limitele naţionale privind masa pe axă. Aceste vehicule nu pot fi supuse unor asemenea tarife suplimentare temporare pentru utilizarea reţelei secundare româneşti de transporturi rutiere în cazul în care depăşesc limitele naţionale în raport cu dimensiunea sau masa totală a vehiculului. Totodată, acele vehicule aflate în trafic internaţional care respectă valorile limită impuse de directivă şi sunt prevăzute cu suspensie pneumatică, sunt supuse unor taxe mai mici cu cel puţin 25% .

Tarifele suplimentare temporare pentru utilizarea secţiunilor nereabilitate ale reţelei secundare de către vehiculele aflate în trafic internaţional care respectă valorile-limită ale directivei sunt percepute în mod nediscriminatoriu.

Regimul de tarifare este transparent iar plata acestor tarife nu poate impune utilizatorului formalităţi administrative sau întârzieri excesive, după cum plata acestor tarife nu poate conduce la un control sistematic la frontieră al respectării limitelor masei pe axă.

Respectarea limitelor masei pe axă este asigurată într-un mod nediscriminatoriu pe întreg teritoriul şi se aplică, de asemenea, vehiculelor înmatriculate în România.

Prevederile Directivei 1999/62/CE, privind nivelurile tarifelor minime nu s-au aplicat în România vehiculelor angajate exclusiv în operaţiunile de transport intern până la 21 decembrie 2010.

19.13. Politicile Uniunii Europene privind impozitarea La baza sistemului de impozitare practicat de ţările membre

ale Uniunii Europene stau dispoziţiile celei de a şasea Directive nr. 77/388/CE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea


642

legislaţiilor ţărilor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri – sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată, modificată ultima dată prin Directiva 2004/66/CE a Consiliului din 26.04.2004.

În vederea aplicării Directivei nr. 77/388/CE, România menţine scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată a transportului internaţional de călători, până la data la care condiţiile stabilite sunt îndeplinite sau atât timp cât aceeaşi scutire este aplicată de oricare dintre statele membre, reţinându-se prima dintre aceste date în ordine cronologică.

Fără a aduce atingere articolului 8 din Directiva 92/12/CE a Consiliului din 25 februarie 1992, privind regimul general al produselor supuse accizelor şi deţinerea, circulaţia şi controlul acestor produse şi după informarea Comisiei, statele membre pot menţine, atât timp cât se aplică derogarea de mai sus, contingentele de ţigarete care pot fi introduse pe teritoriul lor, din România, fără plata unor accize suplimentare, precum în cazul celor aplicate importurilor din ţări terţe. Statele membre care recurg la această posibilitate pot efectua controalele necesare, cu condiţia ca aceste controale să nu împiedice buna funcţionare a pieţei interne.

Sistemul impozitelor pe dobânzi şi redevenţe este reglementat prin Directiva 2003/49/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind sistemul comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobânzi şi redevenţe efectuate între societăţi asociate din diferite state membre, modificată prin Directiva 2004/76/CE a Consiliului din 29.04.2004.

România nu a aplicat integral Directiva 2003/49/CE până la 31 decembrie 2010. Pe durata acestei perioade de tranziţie, cota impozitului pe plăţile de dobândă sau redevenţe efectuate către o societate asociată din alt stat membru sau către un sediu permanent situat în alt stat membru al unei societăţi asociate dintr-un stat membru, nu trebuie să depăşească 10%.

Cu privire la impozitarea produselor energetice şi a energiei electrice, România va trebui să respecte prevederile Directivei 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar pentru impozitarea produselor energetice şi a energiei electrice, modificată prin Directiva 2004/75/CE a Consiliului din 29.04.2004.


643

Prin derogare de la dispoziţiile unor articole din Directiva 2003/96/CE, România a aplicat, în perioada de tranziţie, următoarele măsuri:

• până la 1 ianuarie 2011, s-a aliniat nivelul naţional de impozitare a benzinei fără plumb utilizate drept carburant la nivelul minim de 359 EUR pentru 1.000 l. Începând de la 1 ianuarie 2008, cota efectivă de impozitare aplicată benzinei fără plumb utilizate drept carburant nu poate fi mai mică de 323 EUR pentru 1.000 l;

• până la 1 ianuarie 2013, să alinieze nivelul naţional de impozitare a motorinei utilizate drept carburant, la nivelul minim de 330 EUR pentru 1.000 l. Cota efectivă de impozitare aplicată motorinei utilizate drept carburant nu poate fi mai mică de 274 EUR pentru 1.000 l, începând de la 1 ianuarie 2008 şi de 302 EUR pentru 1.000 l începând de la 1 ianuarie 2011.

• prin derogare de la dispoziţiile Directivei 2003/96/CE, România aplică unele măsuri, eşalonat de-a lungul a trei perioade, respectiv:

• până la 1 ianuarie 2010, a aliniat nivelul naţional de impozitare a gazului natural utilizat pentru încălzire în scopuri necomerciale la nivelul minim de impozitare stabilit;

• până la 1 ianuarie 2010, a aliniat nivelul naţional de impozitare a păcurei grele utilizate în termoficare la nivelul minim de impozitare stabilit;

• până la 1 ianuarie 2009, a adaptat nivelul naţional de impozitare a păcurei grele utilizate în alt scop decât în termoficare, la nivelul minim de impozitare stabilit.

De la 1 ianuarie 2007, cota efectivă de impozitare aplicată produselor din păcură nu a fost mai mică de 13 EUR pentru 1.000 kg.

Prin derogare de la dispoziţiile Directivei 2003/96/CE, România a aplicat o perioadă de tranziţie până la 1 ianuarie 2010, pentru alinierea nivelului naţional de impozitare a energiei electrice la nivelurile minime de impozitare stabilite.


644

De la 1 ianuarie 2007, cotele efective de impozitare aplicate energiei electrice au fost de cel puţin 50% din cota minimă în materie la nivel comunitar.

19.14. Politicile Uniunii Europene în domeniul energiei şi

mediului Prin Directiva 68/414/CEE a Consiliului din 20 decembrie

1968 privind obligaţia statelor membre ale CEE de a menţine stocuri minime de ţiţei şi/sau produse petroliere, modificată prin Directiva 98/93/CE a Consiliului din 14.12.1998, se reglementează politica ce trebuie promovată de toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv cea a României după aderarea la 1 ianuarie 2007.

Cu toate acestea, şi după aderare, ţinând seama de poziţia concretă a României în domeniul energetic, fără a se accepta abateri deosebite de la directive, sunt prevăzute unele derogări pe perioada tranziţiei pentru România.

Astfel, prin derogare de la dispoziţiile Directivei 68/414/CEE, nivelul minim al stocurilor de produse petroliere nu s-au aplicat României până la 31 decembrie 2011.

În domeniul mediului înconjurător, directivele Uniunii Europene sunt foarte complexe şi obligă ţările membre la eforturi susţinute în vederea alinierii la standardele europene.

Accentul este pus pe problema mediului înconjurător din punct de vedere al calităţii aerului, al politicii în domeniul deşeurilor, al calităţii apei, al poluării industriale şi al managementului riscului.

Aspectele privind calitatea aerului sunt reglementate prin Directiva 94/63/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la staţiile de distribuţie a carburanţilor, modificată prin Regulamentul nr. 1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29.09.2003.

În perioada de tranziţie, pentru România s-au avizat unele derogări.


645

Astfel, prin derogare de la dispoziţiile articolului 3 şi ale Anexei I la Directiva 94/63/CE, cerinţele privind instalaţiile de depozitare existente în cadrul terminalelor nu s-au aplicat pe teritoriul României, după cum urmează:

• până la 31 decembrie 2007, unui număr de 115 instalaţii de depozitare din cadrul a 12 terminale şi până la 31 decembrie 2008 unui număr de patru instalaţii de depozitare din cadrul unui singur terminal, care tranzitează o cantitate situată între 25.000 şi 50.000 tone/an;

• până la 31 decembrie 2007, unui număr de 138 instalaţii de depozitare din cadrul a 13 terminale şi până la 31 decembrie 2009 unui număr de 57 instalaţii de depozitare din cadrul a zece terminale şi până la 31 decembrie 2009 unui număr de 526 instalaţii de depozitare din cadrul a 63 de terminale, care tranzitează o cantitate de cel mult 25.000 tone/an;

Prin derogare de la dispoziţiile articolului 4 şi ale Anexei II la Directiva 94/63/CE, cerinţele privind încărcarea şi descărcarea cisternelor existente în cadrul terminalelor nu s-au aplicat pe teritoriul României:

• până la 31 decembrie 2007, unui număr de 36 instalaţii de încărcare-descărcare din cadrul a 12 terminale, care tranzitează o cantitate situată între 25.000 şi 150.000 tone/an;

• până la 31 decembrie 2007, unui număr de 82 instalaţii de încărcare-descărcare din cadrul a 18 terminale, până la 31 decembrie 2008 unui număr de 14 instalaţii de încărcare- din cadrul a 11 terminale şi până la 31 decembrie 2009 unui număr de 114 instalaţii de încărcare-descărcare din cadrul a 58 de terminale, care tranzitează o cantitate de cel mult 25.000 tone/an.

Prin derogare de la dispoziţiile articolului 5 din Directiva 94/63/CE, cerinţele privind cisternele existente în cadrul terminalelor nu s-au aplicat pe teritoriul României:

• până la 31 decembrie 2007, unui număr de 31 autocisterne;


646

• până la 31 decembrie 2008, unui număr suplimentar de 101 autocisterne;

• până la 31 decembrie 2009, unui număr suplimentar de 432 autocisterne;

Prin derogare de la dispoziţiile articolului 6 şi ale Anexei III la Directiva 94/63/CE, cerinţele privind încărcarea rezervoarelor existente în cadrul staţiilor de distribuţie a carburanţilor nu s-au aplicat pe teritoriul României:

• până la 31 decembrie 2007, unui număr de 116 staţii de distribuţie a carburanţilor, până la 31 decembrie 2008, unui număr suplimentar de 19 staţii şi până la 31 decembrie 2009, unui număr suplimentar de 106 staţii, care tranzitează o cantitate mai mare de 1.000 m3/an;

• până la 31 decembrie 2007, unui număr de 49 staţii de distribuţie a carburanţilor, până la 31 decembrie 2008, unui număr suplimentar de 11 staţii şi până la 31 decembrie 2009, unui număr suplimentar de 85 staţii, care tranzitează o cantitate situată între 500 şi 1.000 m3/an;

• până la 31 decembrie 2007, unui număr de 23 staţii de distribuţie a carburanţilor, până la 31 decembrie 2008, unui număr suplimentar de 14 staţii şi până la 31 decembrie 2009, unui număr suplimentar de 188 staţii, care tranzitează o cantitate situată de cel mult 500 m3/an.

19.15. Politici privind controlul calităţii apelor Calitatea apei, în general, şi a celei potabile, în special, este

tratată cu multă atenţie de Uniunea Europeană. Când este studiată starea mediului înconjurător, calitatea aerului şi a apei sunt situate pe un loc determinant.

Din studiul directivelor ce reglementează, la nivel european, calitatea apei (Directiva 83/13, privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru evacuările de cadmiu, modificată prin Directiva 91/692/1991, precum şi Directiva 84/156/1984, privind valorile-limită şi obiectivele de calitate pentru evacuările de


647

hexaclorciclohexan, modificată prin Directiva 91/692/1991), rezultă că România trebuie să facă paşi uriaşi pentru a se alinia acestor cerinţe.

Uniunea Europeană a aprobat pentru România o serie de derogări, respectiv: valorile limită pentru evacuările de cadmiu şi mercur în ape nu s-au aplicat pe teritoriul României până la 31 decembrie 2009.

Prin derogare de la Directiva 84/491/CEE a Consiliului din 9 octombrie 1984 privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru evacuările de lindan în apele prevăzute prin Directiva 76/464/CEE a Consiliului din 4 mai 1976, privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii, nu s-au aplicat pe teritoriul României până la 31 decembrie 2009.

De asemenea, prin derogare, prevederile Directivei 86/280/CEE a Consiliului din 12 iunie 1986 privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru evacuările anumitor substanţe periculoase, modificată prin Directiva 91/692/CEE a Consiliului din 23.12.1991, nu s-au aplicat pe teritoriul României până la 31 decembrie 2009.

O altă derogare de la dispoziţiile Directivei 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale, modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29.09.2003, cerinţele privind sistemele de colectare şi tratare a apelor urbane reziduale nu se aplică în întregime pe teritoriul României până la 31 decembrie 2018, prevăzându-se două etape:

• la 31 decembrie 2013, conformarea cu dispoziţiile articolului 3 din directivă trebuie realizată în aglomerările urbane cu un echivalent-locuitor mai mare de 10.000;

• la 31 decembrie 2015, conformarea cu dispoziţiile articolului 5 alineatul (2) din directivă trebuie realizată în aglomerările urbane cu un echivalent-locuitor mai mare de 10.000.

România a fost obligată să asigure extinderea treptată a sistemelor de colectare în conformitate cu următoarele niveluri


648

minime generale de echivalent locuitori: 61% la 31 decembrie 2010; 69% la 31 decembrie 2013; 80% la 31 decembrie 2015.

România trebuie să realizeze extinderea treptată a tratării apelor reziduale în conformitate cu următoarele niveluri minime generale de echivalent locuitori: 51% la 31 decembrie 2010; 61% la 31 decembrie 2013; 77% la 31 decembrie 2015.

Directiva 98/83/CE a Consiliului din 3 noiembrie 1998, privind calitatea apei destinate consumului uman, modificată prin Regulamentul (CE) parlamentului European şi al Consiliului nr. 1882/2003, prevede măsuri concrete pentru care s-au făcut derogări ţinând seama de dificultăţile României de a se alinia rapid la cerinţele directivelor.

Astfel, valorile stabilite pentru următorii parametri nu s-au aplicat (nu se aplică) în întregime pe teritoriul României, după cum urmează:

• până la 31 decembrie 2010, pentru oxidabilitate în aglomerările urbane cu mai puţin de 10.000 de locuitori;

• până la 31 decembrie 2010, pentru oxidabilitate şi turbiditate în aglomerările urbane cuprinzând între 10.000 şi 100.000 de locuitori;

• până la 31 decembrie 2010, pentru oxidabilitate, amoniu, pesticide, fier şi mangan în aglomerările urbane cu peste 100.000 de locuitori;

• până la 31 decembrie 2015, pentru amoniu, nitraţi, turbiditate, aluminiu, fier, plumb, cadmiu şi pesticide în aglomerările urbane cu mai puţin de 10.000 de locuitori;

• până la 31 decembrie 2015, pentru amoniu, nitraţi, aluminiu, fier, plumb, cadmiu, pesticide şi mangan în aglomerările urbane cuprinzând între 10.000 şi 100.000 de locuitori.

România s-a conformat cu cerinţele directivei, cu respectarea obiectivelor intermediare privind atingerea unor concentraţii în două etape, respectiv:


649

Localităţi care s-au conformat la 31 decembrie 2006

Populaţie racordată

Total loca-lit ăţi

Oxidabilitate

%

Amo-niu %

Nitraţi %

Turbi-ditate

%

Alu-mini

u %

Fier %

Cad-miu,

plumb %

Pes-ticide

%

Man-gan %

< 10.000 1.774 98,4 99,0 95,3 99,3 99,7 99,2 99,9 99,9 100 10.000-100.000

111 73,0 59,5 93,7 87,0 83,8 78,4 98,2 93,4 96,4

100.001-200.000

14 85,7 92,9 100,0

100,0 92,9 100 100,0 78,6 92,9

>200.000 9 77,8 100,0 100,0

100,0 88,9 88,9 100,0 88,9 88,9

TOTAL 1.908 96,7 96,7 95,2 98,64 98,64 97,9 99,8 99,4 99,7

Localităţi care s-au conformat la sfârşitul anului 2010

Popu-laţie

racor-dată

Total localităţi

Oxida-bilitate

%

Amo-niu %

Ni-traţi %

Turbi-ditate

%

Alu-miniu

%

Fier %

Cad-miu,

plumb %

Pesti-cide %

Man-gan %

< 10.000 1.774 100,0 99,5 97,7 99,7 99,7 99,3 99,9 99,9 100,0 10.000-100.000

111 100,0 80,2 97,3 100,0 94,6 90,0 98,2 96,4 96,4

100.001-200.000

14 100,0 100,0 100 100,0 100,0 100 100,0 100 100,0

>200.000 9 100,0 100,0 100 100,0 100,0 100 100,0 100 100,0 TOTAL 1.908 100,0 98,32 97,7 99,7 99,4 98,7 99,8 99,7 99,7

În felul acesta, la 31.12.2010 parametrii comunitari au fost

îndepliniţi în proporţii situate la limita maximă. Derogările de la aceste directive nu se aplică apei potabile, care trebuie să răspundă cerinţelor din directive.

19.16. Politici privind managementul general al deşeurilor România va trebui să acorde o atenţie deosebită în ceea ce

priveşte alinierea la prevederile cuprinse în Regulamentul (CEE) nr. 259/93 al Consiliului din 1 februarie 1993 privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în interiorul, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană, modificat ulterior prin Regulamentul (CE) nr. 2557/2001 al Comisiei din 28.12.2001.

În acest sens, până la 31 decembrie 2015, toate transporturile către România de deşeuri destinate recuperării, enumerate în


650

Regulamentul (CEE) nr. 259/93, trebuie notificate autorităţilor competente, iar documentele corespunzătoare trebuie procesate în conformitate cu standardele europene. Aparent, se lasă României o perioadă de încă zece ani pentru a se conforma normelor europene, ceea ce ar însemna un răgaz suficient de lung, dar măsurile ce se impun a fi adoptate sunt de o mare complexitate.

Prin derogare de la regulament, până la 31 decembrie 2011 autorităţile române competente puteau formula obiecţii cu privire la transporturile către România a unor deşeuri destinate recuperării, respectiv:

Deşeuri metalice: AA 060 – Cenuşi şi reziduuri de vanadiu; AA 080 – Deşeuri şi reziduuri de taliu; AA 090 – Deşeuri şi reziduuri de arsenic; AA 100 – Deşeuri şi reziduuri de mercur; AA 130 – Lichide rezultate din decaparea metalelor.

Deşeuri conţinând compuşi anorganici care pot conţine metale şi materii organice.

Deşeuri conţinând compuşi organici, care pot conţine metale şi materiale anorganice.

Deşeuri care pot conţine fie compuşi organici, fie anorganici. Cianuri anorganice, cu excepţia reziduurilor solide purtătoare de

metale preţioase şi care conţin urme de cianuri anorganice. Termenul poate fi prelungit până la 31 decembrie 2015 cel târziu,

în conformitate cu procedura prevăzută în Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deşeurile, modificată ulterior prin Directiva 91/156/CEE a Consiliului.

Autorităţile române competente au formulat obiecţii cu privire la transporturile de deşeuri destinate recuperării, enumerate în anexele la regulament şi cu privire la transporturile de deşeuri destinate recuperării care nu sunt enumerate în anexele respective şi au ca destinaţie o instalaţie exceptată temporar de la aplicarea anumitor dispoziţii ale Directivei 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996, privind prevenirea şi controlul integral al poluării, ale Directivei 2000/76/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 decembrie 2000, privind incinerarea deşeurilor sau ale Directivei 2001/8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind limitarea emisiilor în atmosferă de anumiţi poluanţi generaţi de instalaţiile de


651

ardere de mare capacitate, pe durata exceptării temporare aplicate instalaţiei de destinaţie.

România trebuie să facă eforturi pentru transpunerea în practică şi respectarea prevederilor Directivei 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 1994, privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, modificată ulterior prin Directiva 2004/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11.02.2004.

România a fost obligată să atingă obiectivul global de recuperare sau incinerare în instalaţiile de incinerare a deşeurilor cu recuperare de energie până la 31 decembrie 2011.

România va îndeplini obiectivul global de recuperare sau incinerare în instalaţiile de incinerare a deşeurilor cu recuperare de energie la 31 decembrie 2013, în conformitate cu următoarele obiective intermediare: 53% din masă, în anul 2011 şi 57% din masă, în anul 2012.

Ţara noastră a trebuit să atingă obiectivul de reciclare a plasticului la 31 decembrie 2011, conform următoarelor obiective intermediare: 8% din masă, la 31 decembrie 2006; 10% din masă, în anul 2007; 11% din masă, în anul 2008; 12% din masă, în anul 2009 şi 14% din masă, în anul 2010, precum şi obiectivul global de reciclare la 31 decembrie 2013 în conformitate cu următoarele obiective intermediare: 26% din masă, în anul 2006; 28% din masă, în anul 2007; 33% din masă, în anul 2008; 38% din masă, în anul 2009; 42% din masă, în anul 2010; 46% din masă, în anul 2011 şi 50% din masă, în anul 2012.

România va ajunge la nivelul obiectivului global de reciclare a sticlei la 31 decembrie 2013, în conformitate cu următoarele obiective intermediare: 21% din masă, la 31 decembrie 2006; 22% din masă, în anul 2007; 32% din masă, în anul 2008; 38% din masă, în anul 2009; 44% din masă, în anul 2010; 48% din masă, în anul 2011 şi 54% din masă, în anul 2012.

România trebuie să atingă obiectivul global de reciclare a plasticului, luând în considerare exclusiv materialul reciclat sub formă de plastic, la 31 decembrie 2013, astfel: 16% din masă, în anul 2011 şi 18% în anul 2012.


652

România a fost obligată să atingă obiectivul global de reciclare a lemnului la 31 decembrie 2011, conform următorului grafic: 4% din masă, la 31 decembrie 2006; 5% din masă, în anul 2007; 7% din masă, în anul 2008; 9% din masă, în anul 2009; şi 12% din masă, în anul 2010.

Măsurile de implementare în domeniul depozitării deşeurilor sunt cele cuprinse în Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999, modificată prin Regulamentul (CE) al Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1882/2003, din 29.09.2003.

Măsuri privind managementul deşeurilor lichide România va transpune în practică prevederile Directivei

2002/96/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 ianuarie 2003, privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, modificată prin Directiva 2003/108/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 08.12.2003, cu o singură derogare, prelungirea până la 31 decembrie 2008 a termenului până la care nivelul mediu de colectare separată este de cel puţin patru kilograme pe cap de locuitor pe an, de deşeuri provenind din gospodăriile populaţiei.

19.17. Politici în domeniul poluării industriale, controlului

şi managementului riscului Prin Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996

privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, modificată prin Regulamentul (CE) al Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1882/2003, sunt reglementate măsurile pe care statele membre ale Uniunii Europene trebuie să le pună în practică pentru a limita, controla şi elimina popularea industrială.

Toate aceste documente (Directiva 96/61/CE şi Regulamentul nr. 1882/2003) reglementează managementul riscului pe care statele membre trebuie să-l practice pentru prevenirea poluării industriale.

România este considerată o ţară cu „un risc ridicat în domeniul poluării industriale deoarece a fost marcată, şi încă mai păstrează efectele negative ale unei industrializări intense (forţate), neînsoţită de măsuri pentru reducerea poluării şi controlul acesteia”.


653

În acest sens, pentru a oferi posibilitatea alinierii la standardele europene, România beneficiază de o serie de derogări de la prevederile directivei Uniunii Europene. Aceste măsuri derogatorii sunt prevăzute în cadrul unui grafic, ţinând seama de gradul de poluare pe care îl prezintă societăţile industriale din România, precum şi de costurile pe care le reclamă reducerea poluării şi implementarea managementului riscului.

În această direcţie, ţara noastră a negociat şi acceptat, următorul calendar, în condiţiile în care, prin derogare de la dispoziţiile articolului 5 alineatul (1) din Directiva 96/61/CE, condiţiile de autorizare a instalaţiilor existente nu se aplică pe teritoriul României următoarelor instalaţii până la data indicată pentru fiecare instalaţie, cu condiţia respectării obligaţiei de a opera aceste instalaţii în conformitate cu valorile-limită de emisii, parametrii echivalenţi sau măsurile tehnice disponibile, în conformitate cu dispoziţiile articolului 9 alineatele (3) şi (4) din acest document. Graficul pentru ce a mai rămas ca excepţie este următorul:

• până la 31 decembrie 2013: SC Unio S.A Satu Mare; SC Artrom SA Slatina; SC IAR SA Braşov; SC Ario SA Bistriţa-Năsăud; SC Lafarge Romcim SA Medgidia; SC Cars SA Târnăveni; SC Casirom SA Cluj; SC Turnu SA Turnu Măgurele; SC Combinatul de Îngrăşăminte Chimice Năvodari; SC Ambro Suceava SA Suceava; SC Romsuin Test Periş – Ilfov; SC Nutricod Codlea, Sucursala Sfântu Gheorghe; SC Haditon Grup SRL Argeş;

• până la 31 decembrie 2014: SC Petrom SA Rafinăria Petrobrazi; SC Rafinăria Astra Română SA Ploieşti; SC Rompetrol Lukoil SA Prahova; SC Ispat Sidex SA Galaţi; SC Siderurgica SA Hunedoara; SC Kvaerner IMGB SA Bucureşti; SC Sometra SA Copşa Mică; SC Feral SRL Tulcea; SC Metalurgica SA Aiud; SC Neferal SA Ilfov; SC Industria Sârmei SA Câmpia Turzii; SC Metalurgica SA Vlăhiţa – Harghita; SC Upetrom 1 Mai SA Prahova; SC Laminorul SA Brăila; SC Aversa SA Bucureşti; SC Forma SA Botoşani; SC Ispat Tepro SA Iaşi; SC Urmis Armături Sanitare SA Bucureşti; SC Balanţa SA Sibiu; SC Commet SA Galaţi; CNACF Minvest SA Deva Filiala Devamin Exploatarea minieră Veţel


654

Hunedoara; SC Moldomin SA Moldova Nouă; SC Firos SA Bucureşti; SC Sinter-REF SA Azuga; SC Prescom Braşov SA – Braşov; SC Melana IV SA Neamţ; SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea; SC Amonil SA Slobozia; SC Carom SA Bacău; SC Azochim SA Săvineşti; SC Uzina de Produse Speciale Făgăraş SA Braşov; SC Sinteza SA Oradea; SC Chimprod SA Bihor; SC Azur SA Timişoara; SC Purolite SA Victoria – Braşov; SC Celhart Donaris SA Brăila; SC Vrancart SA Adjud; SC Pim SA Sibiu; SC Danubiana Roman SA – Neamţ; SC Zahărul românesc SA Ţăndărei; SC Vascar SA Vaslui; SC Multivita SA Negru Vodă; SC Suinprod SA Prahova; SC Avicola SA Ferma Şerbăneşti – Bacău; SC Avicola Bucureşti SA – Punct de lucru CSHD Mihăileşti; SC Suinprod SA Bumbeşti Jiu; SC Sibavis SA Sibiu; SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea Ferma 1 Frănceşti; SC Via Agrobanat SRL Bocşa; SC Venturelli Prod S.R.L. Sibiu; SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea Ferma Budeşti; SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea Ferma Băbeni Mihăieşti; SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea Ferma 2 Frănceşti; SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea Ferma Băbeni; SC Avicola Bucureşti SA Sucursala CSHD Codlea; SC Cereal Prod SA – Galaţi; SC Avicola Mangalia SA; SC Avicola SA Constanţa; SC Avicola Bucureşti SA – Punct de lucru Butimanu – Dâmboviţa; SC Europig SA Poiana Mărului – Braşov; SC Suinprod SA Leţ – Covasna; SC Avicola Şivi ţa SA Galaţi; SC Collini SRL Bocşa; SC Agrosas SRL Timişoara; SC Flavoia SRL Platforma Hereclean – Sălaj; SC LSID SA Titu;

• până la 31 decembrie 2015: SC Rafinăria Steaua Română Câmpina; SC Tractorul UTB SA Braşov; SC ISPAT Petrotub SA Neamţ; SC ARO SA Argeş; SC STIMET SA Sighişoara; SC Bega Real SA Pleaşa – Prahova; SC Azomureş SA Târgu Mureş; SC Colorom SA Codlea; SC Someş SA Dej; SC Omnimpex Hârtia SA Buşteni; SC Pergodur Internaţional SA Neamţ; SC Protan SA Popeşti Leordeni; SC Protan SA Bucureşti Sucursala Codlea; SC Protan SA – Cluj.


655

Uniunea Europeană acordă o mare atenţie condiţiilor în care sunt incinerate deşeurile şi modul în care sunt controlate emisiile de agenţi poluanţi în atmosferă.

Se apreciază că România are mari dificultăţi în ceea ce priveşte respectarea programului cuprins în Directivele 2000/76/CE şi 2001/80/CE ale Parlamentului European şi Consiliului.

În aceste condiţii, s-au acceptat o serie de măsuri derogatorii care să permită României alinierea, într-un termen rezonabil, la cerinţele Uniunii Europene în materie.

Directiva 2001/80/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 23 octombrie 2001 privind limitarea emisiilor în atmosferă de anumiţi poluanţi generaţi de instalaţii de ardere de mare capacitate, modificată prin Actul privind condiţiile aderării şi modificarea tratatelor – aderarea Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia şi a Republicii Slovace – care prevede, prin derogare de la dispoziţiile directivei, că valorile-limită ale emisiilor de dioxid de sulf nu se aplică pe teritoriul României următoarelor instalaţii, până la data indicată pentru fiecare dintre acestea, respectiv:

• până la 31 decembrie 2013: SC C.E.T. Arad nr. 1, 1 cazan de abur x 403 MWt; SC Electrocentrale Oradea SA nr. 2, 2 grupuri de cazane de abur x 300 MWT + 269 MWt; SC Termoelectrica SA, Sucursala Termocentrale Brăila, 6 cazane de abur x 264 MWt; SC C.E.T. Braşov nr. 1, 2 cazane x 458 MWt; SC Elcen Bucureşti Sud nr. 1, 4 cazane de abur x 287 MWt; SC Elcen Bucureşti Sud nr. 2, 2 cazane de abur x 458 MWt; SC Elcen Bucureşti Progresul nr. 1, 4 cazane de abur x 287 MWt; SC Complexul Energetic Rovinari SA nr. 1, 2 cazane de abur x 878 MWt; SC Electrocentrale Deva SA nr. 3, 4 cazane energetice x 264 MWt; SC C.E.T. Iaşi II, 2 cazane de abur x 305 MWt; SA Uzina Electrică Zalău nr. 1, 4 cazane de abur industrial x 85,4 MWt; SC Termica SA Suceava nr. 1, 2 cazane x 296 MWt; SC Colterm SA nr. 5, 1 cazan de apă fierbinte x 116,3 MWt; SC Colterm SA nr. 6, 3


656

cazane de abur x 81,4 MWt; SC C.E.T. Govora nr. 2, 2 cazane x 285 MWt; Braşov.

Pe durata acestei perioade de tranziţie, emisiile de dioxid de sulf provenite de la toate instalaţiile de ardere aflate sub incidenţa Directivei 2001/80/CE nu pot depăşi plafonul intermediar de 148.000 tone SO2 /an în 2013.

Prin derogare de la dispoziţiile Directivei 2001/80/CE, valorile limită ale emisiilor de oxid de azot nu se aplică pe teritoriul României în cazul următoarelor instalaţii până la data indicată pentru fiecare dintre acestea:

• până la 31 decembrie 2013: SC Termoelectrica SA, Sucursala Termocentrale Brăila, 6 cazane de abur x 264 MWt; SC Elcen Bucureşti SUD nr. 14, 1 cazan de apă fierbinte x 116 MWt; SC Elcen Bucureşti SE Palas nr. 3, 1 cazan de apă fierbinte x 116 MWt; SC Electrocentrale Galaţi nr. 2, 2 cazane energetice x 293 MWt; SC Electrocentrale Deva SA nr. 3, 4 cazane energetice x 264 MWt; SC Elcen Bucureşti S.E. Mureş nr. 1, 1 cazan de abur x 277 MWt; SC Elcen Bucureşti S.E. Mureş nr. 4, 1 cazan de abur x 277 MWt; SC Colterm SA nr. 5, 1 cazan de apă fierbinte x 116,3 MWt; SC Colterm SA nr. 7, 2 cazane de apă fierbinte x 116,3 MWt; SC C.E.T. Govora nr. 2, 2 cazane x 285 MWt; SC ENET SA Vrancea nr. 3, 1 cazan de apă fierbinte x 116,3 MWt.

Emisiile de oxid de azot provenite de la toate instalaţiile de ardere aflate sub incidenţa Directivei 2001/80/CE nu pot depăşi plafonul intermediar de 112.000 tone/an în anul 2013.

Prin derogare de la dispoziţiile Directivei 2001/80/CE, valorile-limită ale emisiilor de pulberi nu se aplică pe teritoriul României în cazul următoarelor instalaţii până la data indicată pentru fiecare dintre acestea:

• până la 31 decembrie 2013: SC Complexul Energetic Rovinari SA nr. 1, 2 cazane de abur x 878 MWt; SC Electrocentrale Deva SA nr. 3, 4 cazane energetice x 264 MWt; SC Uzina Electrică Zalău nr. 1, 4 cazane cu abur x 85,4 MWt; SC Electrocentrale Oradea SA nr. 2, 2 grupuri de cazane de abur x 300 MWT + 269 MWt.


657

România a transmis Comisiei, la 1 ianuarie 2011, un plan actualizat, care să includă un plan de investiţii, privind alinierea treptată a instalaţiilor rămase neconforme, cuprinzând etape clar definite pentru aplicarea acquis-ului. Aceste planuri trebuie să asigure reducerea în continuare a emisiilor până la un nivel semnificativ inferior obiectivelor intermediare prevăzute, în special în ceea ce priveşte emisiile începând cu anul 2012.

În cazul în care Comisia, ţinând seama îndeosebi de efectele asupra mediului şi de necesitatea de a reduce denaturarea concurenţei pe piaţa internă, cauzată de măsurile tranzitorii, apreciază că aceste planuri nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor, informează România în acest sens. În următoarele trei luni de la data acestei informări, România comunică măsurile luate pentru a atinge aceste obiective.

Ulterior, în cazul în care şi de această dată Comisia, consultându-se cu statele membre, consideră că aceste măsuri nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor, declanşează procedura de sancţionare a nerespectării obligaţiilor care decurg din calitatea de stat membru, în conformitate cu articolul III-360 din Constituţia Europeană.

Bibliografie selectiva

Anghelache, C-tin (1996). Măsurarea şi compararea dezvoltării economice, Editura

Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (1999). România 1999. Starea economică, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (1999). Comerţul exterior. Finanţare şi analiză financiar-bancară, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (1999). România în criză profundă, Editura Omnia Grup, Bucureşti

Anghelache, C-tin (1999). Tranziţie fără orizont, Editura Omnia Grup, Bucureşti Anghelache, C-tin (2000). România 2000. Starea economică, Editura Economică,

Bucureşti,

Anghelache, C-tin (2001). România 2001. După unsprezece ani de tranziţie, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2002). România 2002. Starea economică la început de mileniu, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2003). România 2003. Starea economică. Perspective, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2004). România 2004. Starea economică în an electoral, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2005). România 2005. Starea economică la a câta schimbare?, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2006). România 2006. Starea economică înaintea aderării, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2007). România 2007. Zestrea social-economică la aderare, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2008). România 2008. Starea economică în procesul integrării, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2009). România 2009. Starea economică în criză profundă, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2010). România 2010. Starea economică sub impactul crizei, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2011). România 2011. Starea economică în malaxorul crizeii, Editura Economică, Bucureşti


660

Anghelache, C-tin (2012). România 2012. Starea economică în criză perpetuă, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2008). Tratat de statistică teoretică şi economică, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin, Capanu, I. (2003). Indicatori macroeconomici. Calcul şi analiză economică, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin, Capanu, I. (2004). Statistică macroeconomică, Editura Economică, Bucureşti

Tudoroiu, T. (1998). Riscul de ţară. Aspecte tehnice şi abordări metodologice comparate, Editura Lucretius, Bucureşti

*** Anuarul statistic al României, ediţiile 2002, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012

*** Buletinul Statistic nr. 1-12/2002, 1-12/2003, 1-12/2004, 1-12/2005, 1-12/2006, 1-12/2007, 1-12/2008, 1-12/2009, 1-12/2010, 1-12/2011, 1-12/2012 şi 1-7/2013 editat de Institutul Naţional de Statistică

*** Buletin Statistic de Industrie nr. 1-12/2002, 1-12/2003, 1-12/2004, 1-12/2005, 1-12/2006, 1-12/2007, 1-12/2008, 1-12/2009, 1-12/2010, 1-12/2011, 1-12/2012 şi 1-7/2013 editat de Institutul Naţional de Statistică

*** Buletin Statistic de Preţuri nr. 1-12/2002, 1-12/2003, 1-12/2004, 1-12/2005, 1-12/2006, 1-12/2007 1-12/2008, 1-12/2009 1-12/2010, 1-12/2011, 1-12/2012 şi 1-7/2013 editat de Institutul Naţional de Statistică

*** Colecţia ziarului Economistul, 1999 – la zi

*** Colecţia ziarului Ziarul Financiar, 1999 – la zi *** Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România, revistă editată de Institutul Naţio-

nal de Statistică, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011 şi 2012

*** Informaţii statistice operative, revistă editată de Institutul Naţional de Statistică

*** Legea Bugetului de stat pe anul 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013.

Romania 2013

Documents

Transcript of Romania 2013