C O L E C I A A V E N T U R AŢ

________________________________________________________

Rodica Ojog-Braşoveanu

ANCHET Ă ÎN INFERN________________________________________________________

Coperta de DONE STAN

2

E D I T U R A A L B A T R O S • 1 9 7 7

PROLOG

În ochii b trînului st ruia o bucurie domoal . Soareleă ă ă despica frunzele castanului pres rîndu-le cu stropi de aur.ă Mîna îngust cu degete neliniştite alunec în plasa rezeă ă -mat de piciorul b ncii. Un tramvai, pe ă ă Cob lcescu,ă acoperi zumzetul viespii. esea zigzaguri nervoase în jurul ciŢ reşului japonez. Caliciile rumene se desluşeau pictate pe cerul albastru şi privirea b trînului se umezi. Destr mate deă ă boarea dimine ii, petale roz-albe înfloreau lin v zduhul.ţ ă Cîteva feti e cu breton şi coad de cal strîns în şnururi deţ ă ă lîn , à la Nadia Com neci, încercau s le prind , sco îndă ă ă ă ţ ipete ascu ite.ţ ţ

O doamn în vîă rst , înalt şi supl , se opri lîng banc .ă ă ă ă ă B trînul îi f cu instinctiv loc, f r s-o priveasc . Femeia seă ă ă ă ă aşez , netezindu-şi fusta în dreptul genunchilor. Strecur oă ă privire fugar în stînga ei şi degetele îi r maser ag ate deă ă ă ăţ nasturele taiorului cenuşiu. Cercet atent profilul ună ă -ghiular al b trînului, cînt ri cu un ochi sigur linia eleă ă gant aă costumului, cravata azurie cu picouri m runte, albe. Ună surîs cald îi tremur în col ul buzelor.ă ţ

Scotoci în poşet nimerind greu bricheta şi pachetul cuă ig ri. Declicul metalic îl trezi pe b trîn. Întoarse o privireţ ă ă

posomorît . Femeia îi zîmbea. În ochii lungi, traşi spreă tîmpl , scînteiau lumini juc uşe.ă ă

— Cireşii, şopti. Vesti ii dumitale cireşi japonezi... Peţ vremuri, mi-ai împuiat capul cu ei.

B trînul c sc uşor gura. Glasul...Glasul acesta amplu,ă ă ă din piept... palma deschis , cu degete drepte care ină ţ igara... capul îngust cu tîmple delicate...ţ

— Alexandra!

3

— În sfîrşit! rîse femeia tulburat .ă— Ai r mas la fel de frumoas ... Las -m s te privesc!ă ă ă ă ă

Doamne sfinte, habar n-ai de cîte ori m-am gîndit la dumneata! Sînt atît de bucuros c te v d!ă ă

Femeia îşi netezi p rul înc run it. Îl purta ca şi alt dat ,ă ă ţ ă ă înnodat într-un coc greu pe ceaf , cu dou agrafe de aur.ă ă

— Şi eu m bucur. Nu ştiu cum s - i spun... Colonel,ă ă ţ general Cristea...

— Pensionar, draga mea. Pensionar... Oricum tot acolo ajungi.

Privirea femeii c zu pe plasa de la picioarele b trîă ă nului şi amîndoi izbucnir în ris.ă

— Iaurt? întreb Alexandra.ă— Iaurt! Şi înc ceva!ăScotoci în buzunarul de la piept şi scoase triumf tor ună

flacon alb. Rîsul umplu de lacrimi ochii Alexandrei. Pentru o clip , pe obrazul br zdat înflorir mugurii verzi deă ă ă odinioar .ă

— Zaharina!— Exact. Dup cum vezi,ă am prev zut totul matematic.ă

Cişmigiu, iaurt, zaharin ...ă— Şi cireşii japonezi.Cristea cl tin capul, cercetînd-o cu pl cere. Îl bucurau,ă ă ă

ca şi acum treizeci de ani, noble ea tr s turilor, elegan aţ ă ă ţ des vîrşit a trupului suplu, mîna puternic , liniştit , mînă ă ă ă ă de om capabil, cu mult, cam prea mult sînge rece, care se odihnea pe fermoarul poşetei din piele de şarpe. În butoniera de la rever, Alexandra înfipsese dou panseleă brum rii.ă

— Spune-mi ce faci? Ce ai f cut în atîta amar deă vreme?Glasul îi vibra, dar b trînul nu încerc s -l st pîneasc .ă ă ă ă ă— Am muncit mult şi acum sînt la pensie. Nimic

original...— Te alin i. La un moment dat, toate ziarele se ocupauţ

de tine. Deveniseşi un adev rat star. M-am bucurat cînd te-ă

4

au f cut directoarea Institutului... Eşti un medic grozav,ă Alexandra!

— Am fost.— Spune-mi, te-ai rec s torit?ă ăDoctori a îşi ridic b rbia şi Cristea recunoscu, zîmbind,ţ ă ă

mişcarea aceea a ei, particular .ă— Nu! Repet dup o pauz : Nu! Îmi intrase în cap c n-ă ă ă ă

am noroc şi am renun at definitiv.ţÎşi descheie jacheta. Era cald. Soarele ajunsese în

dreptul b ncii, le azvîrlea pled fierbinte peste picioare.ă— S ştii c am fost fericit .ă ă ă— M bucur, Alexandra.ă— Dac nu erai dumneata...ă— Copil rii! spuse repede b trînul. Ai fi izbutit oriă ă cum,

nu se putea s nu izbuteşti. O Alexandra Macarie va cîştigaă totdeauna.

O şuvi de fum se desprinse de pe buzele femeii. Dîraţă alb struie se împleti cu pulberea de aur a v zduhului.ă ă

— Exist împrejur ri cînd nu e de ajuns s vrei. S ştii să ă ă ă ă vrei... Îi atinse mîna: î i datorez mult. N-o spun deţ complezen . Dac nu te-am c utat niciodat în aceşti ani...ţă ă ă ă

— Ştiu, Alexandra, surîse blînd Cristea, ai vrut s ui i.ă ţ— S uit şi s-o iau de la cap t. Trebuia întîi s mă ă ă ă

obişnuiesc cu ideea c sînt liber de orice servitute.ă ăÎi azvîrli brusc o privire profesional : Ascult , cum staiă ă

cu tensiunea?B trînul clipi, rîzînd şiret:ă— Înc pot s iau un coniac la Monte-Carlo.ă ă

** *

Masa se afla pe marginea lacului. Umbrela portocalie filtra lumina, rumenindu-le obrajii. Era ciudat s - i aminteştiă ţ aici, sub cerul înalt de prim var , sorbind liă ă chidul auriu, de iarna aceea cumplit .ă

5

— M-am gîndit de multe ori, spuse Alexandra. Dac prină absurd mi s-ar oferi posibilitatea s fiu iar tîn r , s mi seă ă ă ă mai întîmple ceva asem n tor nop ii aceleia de laă ă ţ Tînc beşti, n-aş primi.ă

— Aşa ni se pare, şopti Cristea.— Nu, sigur n-aş primi.Ochii castanii ai b trînului, larg deschişi, urm reauă ă

distra i b rcile pe lac.ţ ă— Au fost ani p c toşi, grei, foarte grei, rosti pe gînduri.ă ă

R zboiul, seceta, cartelele – negre, galbene şi roşii –ă foamea cumplit din ochii oamenilor... P rea c nimic n-oă ă ă va astîmp ra vreodat . Mi-amintesc... Nevast -meaă ă ă cump ra ulei în sticlu e de o sut de grame. Rar mîncamă ţ ă macaroane cu nuci şi zah r. Era adev rat s ră ă ă ă b toare! Neă d deau de furc tot felul de indivizi suspec i, creînd oă ă ţ adev rat debandad . Oamenii se sim eau deză ă ă ţ orienta i, seţ sufocau pur şi simplu sub avalanşa evenimentelor pe care nu izbuteau s le în eleag , s le cataă ţ ă ă logheze. Unii parc -şiă pierduser capul. „Busola" era cuvîntul la ordinea zilei.ă Escrocii, şantagiştii ordinari, speculan ii, logodnicii deţ profesie n-au avut parc nicioă dat victime mai docile. Şti iă ţ ce n-am ghicit pîn în ziua de azi, Alexandra? Cum i-aă ţ descoperit taina individul la... am uitat cum îl chema.ă

Doctori a respir adînc. O umbr îi întunec privirea: ţ ă ă ă— Vladimir Dumitraşcu. Habar n-am! Dup o lun îns ...ă ă ă

a început şantajul. D deam jum tate din salariu, uneori maiă ă mult, şi-mi zdrobeam creierii: „Cine e? Cine e acest Dumitraşcu? Cum şi de unde a aflat?" Au trecut aproape treizeci de ani şi tot nu ştiu. O inteligen dr ceasc !ţă ă ă Mih il , Stratian, eu, Monica, Gheorghiu... nici unul nu maiă ă eram copii! F cea din noi tot ce poftea... Cinci paia eă ţ nenorocite care pl team f r s crîcnim. N-am uitată ă ă ă niciodat noaptea aceea. Începuse viscolul şi vîntul mă ă c lca pe nervi, îmi vîjîiau urechile. Sim eam c n-am s maiă ţ ă ă rezist...

6

Capitolul I

WEEK-END LA TÎNCĂBEŞTI

Doctori a Alexandra Macarie se desprinse înfrigurat deţ ă fereastră:

— S-a pornit viscolul.Avea o voce joas , bine timbrat . B rba ii nu-i d dură ă ă ţ ă ă

aten ie. Jucau bridge. În fundul înc perii, sub abajurulţ ă imens, Eleonora Olaru o privi scurt, apoi continu să ă croşeteze. Era o femeie în vîrst , ştears . Lumina portocalieă ă nu izbutea s -i învioreze obrajii. Arhitecta Monica Ciuv seă ăţ ridic speriat :ă ă

— Viscoleşte?Alexandra Macarie r spunse în sil :ă ă— Da...Eleonora Olaru se scărpin cu andreaua. Îşi strînseă

buzele:„Monica... Îi e fric ... mereu îi e fric ..."ă ăSe uit la cele dou femei prinse în cadrul ferestrei. Peă ă

lîng silueta doctori ei, dreapt , nervoas , bine strîns înă ţ ă ă ă rochia de lîn , Monica Ciuv , plin , risipit în curbe moi,ă ăţ ă ă p rea vulnerabil . Pe chipul Eleonorei Olaru trecu adiereaă ă unui zîmbet:

„O oi . O oi şi o lupoaic ..."ţă ţă ăÎşi întoarse privirea spre ceilal i invita i. Inginerul Danţ ţ

Mih il împ r ea c r ile, surîzînd îng duitor. Din cînd înă ă ă ţ ă ţ ă cînd, îşi fura cu coada ochiului feciorul. Luigi Stratian muta

7

în permanen igara groas de foi dintr-un col al gurii înţă ţ ă ţ cel lalt. Degetele lui Mircea Gheorghiu, saă vantul cum i se mai spunea, crengi contorsionate, frem tau de ner bdare.ă ă

B trîna Eleonora l s lucrul pe canapea şi adun cuă ă ă ă mişc ri experte ceştile de cafea şi scrumierele pline.ă

Fratele s u, avocatul Olaru,ă uscat şi noduros, cu ochi sc p r tori planta i pe o fa ascu it de faun, morm iă ă ă ţ ţă ţ ă ă iritat:

— Iar te fî îi? Ce naiba...ţB trîna p ru s nu-l aud . Întreb încet:ă ă ă ă ă— Mai bei, Alexandra? Şi-i ar t ceaşca.ă ăDoctori a întoarse capul. Cocul negru, r sucit pe ceaf ,ţ ă ă

din care ieşeau dou agrafe de aur, îi scotea în evidenă ţă noble ea tr s turilor.ţ ă ă

— Nu, mul umesc!ţMonica Ciuv îăţ şi ridic obrazul rotund. Întreb pe ună ă

ton plîng re :ă ţ— Nu plec m?ăAvea un glas cu inflexiuni r sf ate. Glasul care poartă ăţ ă

şi la cincizeci de ani guler de şcol ri .ă ţă— Pleca i pe dracu! izbucni pi ig iat avocatul Virgilţ ţ ă

Olaru. De ce s pleca i?! Mîine e duminic . Bomb ni cuă ţ ă ă ochii pe geam: Le-a apucat zorul.

Doctori a se opri în fa a calendaruluiţ ţ de perete. 14 de-cembrie 1949. Rupse fila şi o mototoli. Îşi sprijini toată greutatea pe sp tarul fotoliului.ă

— S-a stricat vremea. Dac nu ne gr bim, r mînem peă ă ă şosea.

Inginerul Mih il , atent la joc, se interes ceă ă ă circumstan :ţă

— Crezi?— N-ai decît s te ui i.ă ţ— Ia vezi tu, Şerbane!Şerban Mih il , fiul inginerului, un adolescent în haină ă ă

bleumarin cu dungi – reiterare „pe puncte" a stofelor diplomat dinaintea r zboiului – se ridic . La încheietură ă ă

8

purta neglijent ceasul p trat cu br ar de piele cenuşie.ă ăţ ă Sem na mult cu inginerul, dar Eleonora Olaru îşi zise c -iă ă lipseau fermitatea şi stilul acestuia.

„E înc tîn ră ă ."— Clar! conchise Şerban, dînd perdeaua la o parte. Aici

r mînem.ăAfar , vîrtejurilă e de z pad se încol ceau şerpi în jurulă ă ă

stîlpilor de telegraf. ip tul criv ului sugera urlet de lupŢ ă ăţ înfometat, cîmpii arse de frig, troiene.

Mircea Gheorghiu s ri brusc de pe scaun. Jocul seă ispr vise. P rul vîlvoi îi c dea caraghios pe fa a dolofan ,ă ă ă ţ ă iar inuta totdeauna neglijent î i f cea impresia c omul aţ ă ţ ă ă ieşit în ultima secund dintr-o cas incendiat .ă ă ă

,,...23, 24, 25... hm!" B trîna îşi r suci firul de lîn peă ă ă degete. „Cine ar crede c z p citul sta e un as în fizic ..."ă ă ă ă ă

Mircea Gheorghiu pip i agitată şi inutil piep ii hainei,ţ buzunarele pantalonilor, apoi îşi trecu degetele prin p r.ă

— Gata b ie i, echiparea! ă ţAvocatul Olaru îşi frec mîinileă :— Trebuie s fi i nebuni s pleca i! N-am v zut viscol caă ţ ă ţ ă

sta de dou zeci de ani.ă ăLuigi Stratian, r sturnat comod în fotoliu, examinaă

silueta bondoac a fizicianului. Îşi scoase havana din gur .ă ă— Pe Edison îl bate nevast -sa dac întîrzie.ă ă— He, he, he! rîse încîntat Olaru, ca unul c ruia nu i s-ară

fi putut întîmpla niciodat aşa ceva.ă— Cela e pe teren, declar Gheorghiu. Ad ug sincer:ă ă ă

Cum aş fi venit altfel singur?!— Evident, se amuz Stratian.ăArhitecta Monica Ciuv se ag de bra ul doctori ei.ăţ ăţă ţ ţ

Mîinile îi ardeau. Spuse pe un ton ciudat, însp imîntat şiă imperativ în acelaşi timp:

— Trebuie s plec m!ă ă— De ce? se interes rece Alexandra.ăFetei îi d dur lacrimile. Se întoarse spre Mihail , îşiă ă ă

înfipse degetele în mîneca lui:

9

— Trebuie!Inginerul se crispă imperceptibil. Ochii duri priveau mîna

Monic i, aşa cum ai privi o insect care i se urc pe hain .ă ă ţ ă ă Fata îi sesiz repulsia. Deschise gura rotund şi seă ă desprinse moale. Dan Mih il zîmbi aproape conă ă comitent, încercînd s atenueze impresia penibil :ă ă

— Fii liniştit ! ă S vedem ce putem face...ă„41, 42, 43... unul pe fa dou pe dos, trebuie sc zut...ţă ă ă

Da, are reflexe de animal. Şi seam n cu un animai. E ună ă individ periculos. Îl simt. Ce caut sta aici?"ă ă

Îl vedea mai bine scormonind cu tîrn copul dup aur înă ă p mînt tare, uscat... „S-a n scut prea tîrziu pentru asta.ă ă Hm, un aventurier cu stil... Lui Virgil îi place. Îi place şi Alexandra... Aceeaşi stof ... Bunicul le-ar fi zis condotieri..."ă

Şerban îşi privi tat l.ă— Ce facem? Inginerul ridic din umeriă :— N-am deloc chef s r mîn înz pezit pe şosea. Dealtă ă ă -

fel, nici nu porneşte motorul pe gerul sta.ăMonica Ciuv izbucni în plîns.ăţ

** *

Focul ardea în c min. Foc clasic, cu butuci încrucişa i şiă ţ jar gros, cu scrîşnet intim, determinîndu-te s te gîndeşti laă urgia de afar . Focul home-urilor din lande unde vîntul nuă osteneşte niciodat .ă

Oamenii înghesuiser fotoliile în jurul c minului şiă ă Alexandra îşi zise c respir atmosfera unei invita ii laă ă ţ vîn toare într-un castel vechi, cu nume sonor luat dină cartea de istorie.

Monica se ghemuise în jil , cu picioarele adunate sub ea.ţ Suspina din cînd în cînd, frecîndu-şi ochii umezi.

Eleonora se uit la ghemul din poal :ă ă„Plînge... De ce plînge? Sau se preface?"

10

Mircea Gheorghiu îi demonstra b trînului Olaru că ă existen a farfuriilor zbur toare, semnalate dup explozia deţ ă ă la Hiroşima, nu-i o poveste. Vorbea de fiin e-licheni,ţ inteligen e superioare cu aspecte fizice neobişnuite, alteleţ decît ale p mîntenilor.ă

Avocatul rîse şi savantul înfierbîntat ridic glasul,ă gesticulînd dezordonat.

„Ce tip obositor! reflect Mih il , sorbindu-şi înă ă ă cetişor coniacul. Îi place g l gia. F r educa ie..." Şi se întoarseă ă ă ă ţ satisf cut spre fiu-s u.ă ă

inea spatele drept, coatele perfect lipite de trup,Ţ picioarele corect încrucişate. Asculta cu interes. Inginerul îşi mîngîie obrazul osos, bine ras. „Un exemplar reuşit. Cu adev rat reuşit."ă

— M întreb dac se linişteşte pîn mîine, spuse Luigiă ă ă Stratian, oprindu-şi un c scat. Caraghios! Grozav deă caraghios!

— Ce anume? se interes savantul.ă— E suficient s tuşeasc ni el cerul şi s-a dus dracuă ă ţ lui

toat tehnica. Hai, c -i de rîsul lumii! ine i minte vorbaă ă Ţ ţ mea, aici st m pîn la prim var .ă ă ă ă

St tea r sturnat confortabil în fotoliu, expunîndu-şiă ă ciorapii negri, bine întinşi.

— Dealtfel e destul de vesel aici. Coniac fin, societate agreabil , conversa ie sub ire. Ce mai! Week-end laă ţ ţ Tînc beşti!ă

Rîse gros.— A, nu! ip Monica. Mîine, cu orice pre , plec m! Seţ ă ţ ă

corect : Plec!ăInginerul Mih il îngîn mecanic:ă ă ă— Negreşit.„Ce isteric ! O prefer pe Alexandra. Dur , dar cel pu ină ă ţ

nu leşin cînd vede un p ianjen..."ă ăSe uit instinctiv la doctori . Privea concentrat foculă ţă ă

şi, poate din cauza fl c rilor, chipul îi c p tase o expresieă ă ă ă p timaş . N rile dilatate palpitau, ochii verzi, deschişi caă ă ă

11

mugurii în prima zi de aprilie cu soare, sc p rau înă ă -fricoş tor.ă

Inginerul încerc o senza ie fizic nepl cut .ă ţ ă ă ăFlecărir o vreme. Luigi Stratian îi inform unde să ă -a

stabilit Ghinea şi cu ce se ocup nevast -sa r mas ă ă ă ă în ar ,ţ ă cu cît a vîndut Odette Costescu un covor din secolul al XVIII-lea, care dintre „fostuleşti" – falimentari – s-au hot rîtă s intre în cîmpul muncii. Avocatul îşi privi ceasul.ă

— Şti i c e tîrziu? Eleonora, ai grij de aşternuturi! Tuşiţ ă ă sîcîit: Te rog...

B trîna înfipse andrelele în ghemul de lîn şi disp ru caă ă ă o umbr .ă

Luigi Stratian începu s rîd . I se vedeau din iiă ă ţ surprinz tor de albi.ă

Mircea Gheorghiu îşi întrerupse nedumerit demon-stra ia:ţ

— De ce rîzi, domnule?Ignorîndu-l, Stratian se uit peste capul lui la Olaru.ă— Eşti mare, coane!— De ce?— Uite-aşa... Continu s rîd .ă ă ăTrupul Alexandrei se destinse. Se l s pe spate,ă ă

trecîndu-şi degetele peste ochi. Odaia, chipurile celorlal i iţ se p reau roşii. Se sim i brusc neliniştit , cu inimaă ţ ă inexplicabil grea. Regreta c a venit. Întîlni ochii ingineruluiă Mih il reci, inflexibili şi sim i o mîn de ghea alunecîndu-ă ă ţ ă ţăi pe şira spin rii.ă

Eleonora intr f r zgomot: ă ă ă— Pute i urca! se adres tuturor.ţ ă— Am ceva de lucru, spuse b trînul Olaru, ridicîndu-seă

cu greutate. Voi, dac vre i, mai r mîne i.ă ţ ă ţSe ducea în birou s asculte B.B.C.-ul.ă— R zboiul s-a ispr vit de cinci ani, coane, observ Luigiă ă ă

Stratian, încheindu-şi scurta de vînîtoare din antilop , camă uzat la coate.ă

12

— Şi?— Americanii au altele pe cap...Avocatul ridic din umeri. Ajuns în capul sc rii, ascultă ă ă

un timp vuietul furtunii, cl tin din cap şi ieşi. Mih il seă ă ă ă uit la fiu-s u:ă ă

— Ce zici, Şerbane?— Ştiu eu? Nu-i nici zece...„Îl iubeşte! reflect Alexandra. Dragoste de cloşc ,ă ă

nefireasc la un asemenea b rbat."ă ăÎl sim ea tare. Tare, aşa cum îl tr dau gura, b rbiaţ ă ă

despicat , chipul de cremene, glasul egal, gesturileă m surate.ă

Monica aştepta ca doctori a s dea tonul. Savantul,ţ ă r mas f r interlocutor, îşi plimba ochii prin înc pere.ă ă ă ă

În biroul avocatului, aparatul de radio transmitea ultimul şlag r: ă Rochi a cu puncte pe puncte / Ce mi-am visat-o într-ţo zi, / Am cump rat-o pe cartel / Din micile economii...ă ă

Un bruiaj puternic înlocui melodia.Luigi Stratian ridic deă pe mas un vas cu gîtul sub ireă ţ

şi-l cercet competent:ă— Splendid...Vru sa-l pun la loc, dar gestul se opri brusc la juă -

m tatea drumului.ă— Ce-i asta?!Arhitecta tres ri. Ceilal i se întoarser . Stratian inea înă ţ ă ţ

mîn un plic mare, albastru. Silabisi sufocat:ă— Vladimir Dumitraşcu...Se uit la fiecare lung, concentrat. Pe chipurile tuturoră

se aşternuse groaza.— Unde l-ai g sit? se interes inginerul Mih il , primulă ă ă ă

care p rea s -şi fi rec p tat sîngele rece. ă ă ă ăEleonora Olaru scoase o exclama ie uşoar :ţ ă— A! Am uitat. M-a rugat Virgil s -l expediez.ă— Virgil?!— Da. Vladimir Dumitraşcu e pseudonimul lui literar.

Public în ă Feroviarul.

13

Se întrerupse. Oaspe ii o priveau cu ochii ieşi i dinţ ţ orbite.

„Evident. Trebuia s -mi imaginez..."ăLuigi Stratian p lise. Îşi sl bi nodul de la cravat .ă ă ă„Nu se poate! Nu se poate! E absurd..."Alexandra Macarie duse mîna la gît. Vena jugular seă

zb tea vie, ca un şarpe.ă„Trebuie s -mi in firea... Ce situa ie îngrozitoare! Hm,ă ţ ţ

niciodat nu m-au înşelat presim irile..." Şi-i veni s rîdă ţ ă ă îngrozitor.

— Ce coşmar! şopti Monica Ciuv .ăţSe gîndi la el, mereu în pijama, la pînd , cu obrazulă

neras.„Numai de nu s-ar speria... De n-ar face o prostie...”

Obrajii buc la i ai lui Gheorghiu se acoperiser deă ţ ă sudoare. O sudoare rece, lipicioas .ă

— Ce s-a întîmplat? strig Şerban Mih il . Îl privi peă ă ă taic -s u: Ce ai?ă ă

— Ce s-a întîmplat? repet însp imîntat , ca un ecou,ă ă ă Eleonora Olaru.

Doctori a se ridic prima, luînd-o pe fat de bra :ţ ă ă ţ— Monica nu se simte bine. Îi spuse încet, dar hot rît:ă

Hai la culcare! Am s - i dau un calmant.ă ţInginerul Mih il îşi înfipse degetele în stofa foă ă toliului.

În elese brusc. ţÎn eleseser şi ceilal i.ţ ă ţ

** *

Eleonora şterse cristalul m su ei şi pip i pacheteleă ţ ă goale de Virginia verzi şi Ada-Kaleh. „Am r mas f r ig ri."ă ă ă ţ ă

Privi pendula suspendat deasupra c minului. Mai erauă ă cîteva minute pîn la zece.ă

„Trebuie s treac Costic de la depozit..."ă ă ăSe strecur în antreul înghe at. Era frig şi femeia seă ţ

înfioră sub şalul b trînesc cu ciucuri roşii. Trase ză ăvorul,

14

împingînd uşa. Abia se deschise. Z pada n p dise trepteleă ă ă de la intrare.

Viforni a o izbi în fa , scîntţ ţă ei de z pad ca nişte ace.ă ă F cu semn omului de pe cealalt parte a drumului şiă ă aştept în spatele uşii închise trop itul cizmelor. Pazniculă ă intr , scuturîndu-şi z pada de pe umeri şi poalele şubei.ă ă Frigul îi dogorise fa a ca un roşu emailat, amintind chipurileţ joviale de b utori de bere din tablourile vechi.ă

— Aprig vreme, cucoan ! Cînd am f cut col ul laă ă ă ţ farmacie, m-a dat de-a rostogolul. Ghimirlia lui nea Vintilă nici nu se mai vede. Rîse domol: Zici c -i un dîmb, ceva...ă

— S - i dau o t rie, Costic , s te înc lzeşti! propuseă ţ ă ă ă ă Eleonora Olaru.

Focul trosnea în c min,ă mirosea a cald, a tutun. Paznicul oft de pl cere, r sfirindu-şi degetele înghe ate deasupraă ă ă ţ fl c rilor joase.ă ă

Eleonora îi puse pe col ul mesei o ceaşc de bulionţ ă fierbinte şi un p h rel cu uic .ă ă ţ ă

Costic b u rachiul dintr-o dat , gemînd voluptuos.ă ă ă Trupul i se scutur ca electrocutat şi clocoti din buze:ă

— Ira... Tr sneşte, cucoan ! S rut mîna.ă ă ă— Mai vrei? Îşi strînse şalul în jurul umerilor firavi: Am

r mas f r ig ri, Costic , şi-i casa plin de oaspe i... Poateă ă ă ţ ă ă ă ţ ai dumneata...

O detun tur cu ecou amplu, înfricoş tor, sparse liă ă ă -niştea casei.

Eleonora îşi sim i inima nod dureros. Alerg pe sc riţ ă ă urmat de paznic. Îi v zu pe ceilal i buluci i în uşa biă ă ţ ţ roului şi îşi f cu loc.ă

R sturnat în fotoliu, Virgil Olaru z cea împuşcat.ă ă

Capitolul II

NOAPTE DE GROAZĂ

15

— Nu m-ar surprinde s nu func ioneze ă ţ telefonul, spuse Mih il , luînd receptorul în mîn . Altminteri, de mult nu mă ă ă ă mai surprinde nimic.

Ceilal i îi urm reau gesturile buimaci.ţ ă— Ce vrei s spui?ăChipul inginerului se destinse brusc:— Alo, centrala! Domnişoar , d -mi urgent Bucureştiul.ă ă

Mili ia... Alo, Mili ia...ţ ţ

— Crezi c mai ajung în noaptea astaă ? îl întreb cu voceă alb doctori a Alexandra Macarie.ă ţ

Mih il ridic din umeri:ă ă ă— Nu ştiu. Mi se pare aproape imposibil. Mai degrabă

ştia de-aici, şeful de post... S-a dus paznicul dup el.ă ăVru s treac mai departe. Alexandra îl opri: ă ă— Cine crezi c a f cut-o? Ad ug în şoapt : Î i daiă ă ă ă ă ţ

seama c ucigaşul e unul din noi. Asta-i limpede. Oricineă din noi avea motiv s-o fac .ă

Inginerul Dan Mih il o privi f r s r spund .ă ă ă ă ă ă ă

** *

Monica Ciuv aştepta ghemuit în fundul patului.ăţ ă Umerii rotunzi, cam graşi, tres reau convulsiv, ochiiă întuneca i priveau fix înainte.ţ

„Face o criz de isterie", gîndi doctori a.ă ţSe aşez obosit şi îşi desprinse cocul. P rul negru îiă ă ă

c zu cu zvîrcoliri vii pîn la centur .ă ă ăMonica îşi muşc buzele s nu ipe. Parc o vedeaă ă ţ ă

pentru prima oar .ă„Seam n cu o meduz ."ă ă ăDoctori a întoarţ se capul:— Vrei un calmant? Trebuie s dormi.ă— Nu!R spunsul venise prea repede.ă— De ce?

16

— N-am nevoie.Începu s tremure. Alexandra mototoli spasmodică

cearşaful.Ar fi plesnit cu pl cere obrazul rotund şi palid al Monic i.ă ă

Se întinse, încrucişîndu-şi mîinile sub cap. Privi intens peretele din dreapta.

„Se clatin ! Dumnezeule!"ăÎnchise ochii, strîngînd pleoapele, apoi îi deschise încet.„Se clatin ... De fapt e acelaşi perete... Nu, nu-i aceă laşi.

Acolo atîrn tabloul... Fotografia mea... Ce stupid! Doamne,ă ce stupid!"

Retr ia filmul unor nop i de coşmar, cînd privirea seă ţ întoarce brusc spre perete. Pumni puternici izbesc zidul, cheam .ă

Auzi r suflarea sacadat a fetei.ă ăÎşi duse mîna la gît.„Nu, nu trebuie s m gîndesc. Nu trebuie... Nu vreau...ă ă

Altceva e important acum..." Şopti:— Dormi?Fata nu-i r spunse.ă„Minte... Nu doarme... Se preface..."

„Nu dorm", r spunse în gînd Monica Ciuv . Avea ochiiă ăţ grei de lacrimi. Desluşi printre gene silueta doctori ei. Niciţ ea nu dormea.

„Desigur, nici el..."...Garsoniera plin dă e c r i... El se prelinge pe lîngă ţ ă

pere i... nu deschide niciodat fereastra... nu aprindeţ ă lumina... nu r spunde la telefon. P şeşte în vîrful picioareă ă -lor. Pijamaua... Mereu pijamaua... A cîta? Mese în doi de revelion, caraghioşi şi dramatici în haine de sear , două ă fantome camuflate care tresar la orice zgomot... Aprind lumîn rile roşii din br du ul brumat... Şampania le coloă ă ţ -reaz obrazul... Sun la uş : „Cine?" B rbatul se crisă ă ă ă peaz .ă „Linişteşte-te! E port reasa..." Criz de nervi, cu din iiă ă ţ

17

încleşta i în pern ... De al turi se aude totul... A uitat sţ ă ă ă mearg ... Orice ar fi, trebuie s ias ! Vrea aer, strad ,ă ă ă ă trotuar. Repede! Haina, cravata. Dac te prind, te omoar !ă ă Ei şi? Orice... Dar s se termine odat ... Se lupt în fa a uşii.ă ă ă ţ B rbatul o doboar . Lacrimi... A trecut criza... Bea mult...ă ă mereu... Au bani... În fiecare zi cump r turi la cel lalt cap tă ă ă ă al oraşului. Nu trebuie s atrag aten ia. B uturi scumpe,ă ă ţ ă trufandale, ig ri str ine... Se vorbeşte mereu de o nouţ ă ă ă stabilizare...

„Dar dacă?..."Îşi scoase picioarele de sub p tur . Auzi r suflareaă ă ă

regulat a Alexandrei. I se p ru c a adormit. Se apropie deă ă ă uş în vîrful picioarelor şi o deschise f r zgomot.ă ă ă

Pe buzele doctori iei alunec un zîmbet.ţ ă

** *

Inginerul Mih il trase p tura peste Şerban. Un gestă ă ă instinctiv.

Şerban se sim i înduioşat. Ei doi au fost totdeaunaţ „burlaci"... Mereu de mîn . La meci, în vacan e, duminica laă ţ prînz în restaurante mari, unde Şerban înva c treţă ă buie să m nînce f r s schimbe furculi a dintr-o mîn în alta, să ă ă ă ţ ă ă rîd discret, s nu atrag aten ia. Apoi serile lungi de vară ă ă ţ ă cînd privesc din balcon forfota str zii. Singuri. Ei doi. Singuriă şi la Şosea, în plimb ri interminabile, noapă tea tîrziu. Tata vorbeşte rar, cump nit... Din întreaga lui fiin se degajă ţă ă liniştea. Şi totuşi...

Uneori îşi scutur repede capul ca şi cum ar vrea să ă alunge un gînd.

Mih il st nemişcat. Poate r mîă ă ă ă ne aşa ore întregi, ca în trans . Sim i ochii deschişi ai b iatului.ă ţ ă

„N-o s în eleag niciodat ... Nu poate. Nu-i o chestiă ţ ă ă une de imagina ie, ci de vîrst , de construc ie..."ţ ă ţ

18

De ce îl vede mereu în pantaloni scur i, cu un ciorapţ c zut peste gheata eu şireturile desf cute? „Spune-mi, cumă ă a fost cînd te-au prins nem ii? Mai spune-mi odat , tat !"'ţ ă ă

Ochii copilului sînt lucioşi, insuportabili în bucuria lor. Anticipeaz peripe iile tat lui-erou.ă ţ ă

Inginerul îşi în buşi oftatul. Se ridic în capul oaselor,ă ă pîndind r suflarea b iatului, apoi ieşi din înc pere.ă ă ă

Şerban privi ceasul cu cadran fosforescent şi s ri dină aşternut.

** *

Maşina gemea, luptînd din r sputeri s înving vijelia.ă ă ă Ro ile derapau, vîntul se opunea vr jmaş şi maiorul Crisţ ă tea, înghesuit într-un col , se întreba neliniştit dac nu-şi vorţ ă petrece cumva noaptea bloca i pe şosea.ţ

Al turi, locotenentul Dr gan îşi încleşta maxilarele oriă ă de cîte ori cauciucurile patinau în gol.

Maiorul îi examină tr s turile crispate, cînt ri fixiă ă ă tatea privirii. Întreaga fiin vibra odat cu motorul.ţă ă

„Voin sau înc p înare?"ţă ă ăţÎşi rezem capul de portier . Încerca aceeaşi triste e,ă ă ţ

cuib rit undeva în fundul sufletului, aceeaşi nelinişte careă ă preceda fiecare anchet .ă

Ajuns pe o por iune de şosea m turat de vînt, maşinaă ţ ă ă se repezi cu toat viteza înainte.ă

** *

Luigi Stratian îşi r suci trupul gros ă şi strivi igara înţ scrumier . În odaie plutea fumul puturos de trabuc. Seă f cuse frig.ă

„Ce noapte..."Îl str fulgeră ă gîndul c toat viata lui fusese o succeă ă -

siune halucinant de nop i. Numai nop i.ă ţ ţ

19

...Nop i de be ie g l gioas , chefuri de pomin contiţ ţ ă ă ă ă -nuate în apartamentele prietenilor de o zi, nop i de vegheţ cînd se comand whisky şi la un semn discret, chelnerul îiă aduce o sond cu ap colorat , ceai probabil, nop i în careă ă ă ţ trebuia s par beat, bonom şi pus pe confesiuni senă ă -timentale. Nop i de teatru. Un joc subtil, joc de nuan e.ţ ţ Teatru joac şi cel lalt. Face eforturi s -l conving c -i ună ă ă ă ă client oarecare... Propunerea vine tîrziu, spre diminea ...ţă

Îşi strînse c maşa peste grumazul asudat. R maseă ă nemişcat şi pentru o clip inima încet s -i bat . Încercă ă ă ă ă acut sentimentul unei descoperiri. Solu ia...ţ

Se îmbr c cu gesturi sigure şi ieşi f r s i se audă ă ă ă ă ă paşii.

** *

,,Ce uşor se mişc namila astaă ! Ca un brigand."Mircea Gheorghiu goli paharul cu ap . Avea cerul guriiă

uscat, buzele arse.„Dobitocii! Cum nu-şi dau seama?"Gr tarul obloanelor proiecta pe duşumea linii lungi,ă

paralele ca nişte gratii. Savantul se crisp . Avu imagineaă închisorii cu celule întunecoase, reci, aşa cum v zuseă cîndva, demult, într-un film. Îşi trecu degetele prin p rulă des.

„Hîm! Tîmpenii! La urma urmei nu-i obligatoriu s afle,ă iar toate poveştile cu superdetectivi in de literatur .”ţ ă

Îşi privi mîinile. Tremurau. Se scul din pat şi p r siă ă ă gr bit odaia.ă

** *

Dan Mih il travers culoarul cu paşi mu iă ă ă ţ . Îşi sim iţ trupul varg de o el. O încordare care-i amintea al i ani. Caă ţ ţ şi atunci, nu-i era team . Ochii, vîrful degetelor, deveă niseră antene extrem de sensibile care-l avertizau cu cel pu inţ cîteva secunde înainte.

20

În biroul lui Virgil Olaru întunericul întinsese un voal str veziu.ă

Cadavrul era... rece. Parc ar fi atins o statuie. G siă ă cheile în buzunarul jiletcii. Nu auzi nimic, şi totuşi avu senza ia c cineva umbl la uşa din baie. Mih il seţ ă ă ă ă ascunse în spatele bibliotecii.

** *

Stratian se ridic gîfîind.ă„Mi-a luat-o altcineva înainte. Desigur, şnapanul de

Mih il ."ă ăÎnjur şi îşi repezi piciorul cu sete în trupul neînsuă fle it.ţ

** *

„Doamne, Dumnezeule, ajut -mă ă!"Arhitecta Monica Ciuv abia se inea pe picioare. F cuăţ ţ ă

cî iva paşi, lovindu-se de mobile.ţTrecu în dormitorul lui Olaru şi începu s trag deă ă

sertare.Pe zidul alb, silueta Monic i Ciuv se contura perfect. Înă ăţ

spatele draperiei cineva abia îşi st pînea r suflarea.ă ă

** *

Mircea Gheorghiu scoase c r ile din rafturi. Zece,ă ţ dou zeci...ă

„Hm! E o tîmpenie! Sînt mii de volume... Totuşi trebuie s încerc..."ă

** *

Eleonora Olaru ap s pe comutator. Biroul se umplu deă ă lumin . Din spate o mîn îi astup gura. „Aşa trebuie s fieă ă ă ă sfîrşitul."

21

** *

„Dac nu izbutesc, dac totul a fost degeaba, mă ă ă sinucid."

Hot rîre deă ghea , lucid , definitiv , care-i aduseţă ă ă liniştea. O linişte binef c toare, cald , ca un soare obosit,ă ă ă asfin ind dulce peste lanuri pline de rod.ţ

Pe obrazul lui Mircea Gheorghiu somnul desena un zîmbet şi o lacrim .ă

** *

Maiorul Cristea – înalt, sub ire, cu lodenul pe umeri –ţ privea în jurul lui. Drumul pîn la Tînc beşti fusese oă ă pacoste şi acum îi era frig în casa asta cu od i înalte.ă

La biroul victimei, locotenentul Dr gan scria de zor într-ăun carnet. Nota ii mute pentru ochii lui Cristea, c ruia nu-iţ ă trecuse niciodat prin minte s se ocupe de stenografie.ă ă

Tîn r în meserie, Dr gan întocmea tot felul de fişeă ă pentru uz personal, cataloga rigid, operînd doar cu valori absolute. Concluziile erau logice, dar cu acel ceva inerent rigid şi artificial, care transform un anuar statistic înă tr-un buletin pur informativ.

„Po i, desigur, îi spusese locotenentului, s -mi calculeziţ ă cît o el revine pe cap de locuitor, dar nu cît o el consum ,ţ ţ ă practic, Popescu, s zicem. Iar noi avem de-a face cu Poă -peşti. Trebuie redus scara. Şi-atunci, fatal, te ciocneşti deă am nunte care n-au nimic de-a face cu statistica..."ă

O durere surd i se cuib ri în coşul pieptului. Îl ap s cuă ă ă ă amîndou mîinile.ă

— Dar ştiu c s-a umblat pe-aici nu glum ! observă ă ă maiorul.

Aluneca pe lîng mobile, astîmp rîndu-şi un zîmbet vag.ă ă— Pofti i?ţ— Spuneam c s-a umblat. Urme peste tot, c r ileă ă ţ

vraişte, sertarele for ate...ţ

22

— B ie ii au luat toate amprentele. Peste cîteva ceaă ţ suri, cel mai tîrziu mîine, vom afla rezultatul.

— Crezi c sînt interesante?ă— Ce anume?— Amprentele astea...Dr gan îşi încrunt sprînceneleă ă blonde. Avea o faţă

p trat , maxilare puternice şi ochi albaştri, reci, în geneă ă ral un chip pe care nu i-l po i imagina f r ochelari cu ramţ ţ ă ă ă sub ire, metalic . Spuse, abia mişcîndu-şi buzele:ţ ă

— Gîndesc c ne-ar putea sugera cel pu in un crîmpeiă ţ din filmul nop ii.ţ

Cristea zîmbi:— Mai pu in decît am deduce singuri. Mult mai pu in. Cţ ţ ă

s-a c utat ceva, e limpede. Putem conchide lesne dină aspectul general al înc perii, ca s nu mai vorbim de celeă ă cîteva detalii semnificative: urma unei brichete pe margi-nea pr fuit a scrinului. A ac ionat o femeie. Unghiile lungiă ă ţ au desenat nişte virguli e, arcuri de cerc care aureoţ lează amprenta oval a brichetei. Pe pere i varul a fost şters la oă ţ în l ime de circa un metru şaptezeci. Deci un b rbat foarteă ţ ă înalt, presupun, s-a ascuns în acest unghi al bibliotecii. Tencuiala c zut pe parchet certific o ac iă ă ă ţ une recent . Şiă exemple mai sînt.

Locotenentul se apropie de zid.— Da, urma e vizibil . Dar califica i o persoan de ună ţ ă

metru şaptezeci ca foarte înalt ?ă— Dragul meu, cînd stai sprijinit de un perete, îl atingi

cu omopla ii, eventual cu umerii. Adaug , deci, circaţ ă dou zeci de centimetri gîtul şi capul. Nu, nu acolo. Peă dreapta! Supraveghea uşa.

Dr gan f cu repede o schi .ă ă ţă— Putem presupune c s-a tras din unghiul sta.ă ă— Cu alte cuvinte, omul rezemat de zid şi ucigaşul ar fi

una şi aceeaşi persoan .ă— Exact.

23

— În nici un caz. Asasinul se afla în fa a biroului, sprijinitţ de bibliotec . Glon ul a plecat perpendicular pe int . Izbită ţ ţ ă în frunte, avocatul a c zut pe spate.ă

— Dac îmi permite i... ă ţ— Te rog, te rog!— De ce n-am presupune c Olaru tocmai întorseseă

capul atras de un zgomot oarecare?— Pentru c primind astfel şocul, trupul trebuia să ă

alunece pe unul din bra ele fotoliului. Oft : Din p cate,ţ ă ă ra ionamentul nu prea st în picioare. Nici un ra ionamentţ ă ţ în sensul sta. La urma urmei cine m poate asigura c dină ă ă momentul crimei, pîn la sosirea noastr , cadavrul nu a fostă ă atins?

— Mda...Maiorul îşi roti privirea:— Aici s-a c utat ceva. Acel ceva care ne intereseaz şiă ă

are importan .ţăÎl întrerupse îrîitul telefonului. Cristea întinse mîna. ţ— Da...Glasul procurorului r zb tea slab:ă ă— ...Ne-am împotmolit la Otopeni... Te aud greu... Preiei

ancheta...Apoi nu se mai auzi nimic.Viscolul izbea cu pumnii în ferestre. Lemn ria vecheă

gemea sub îmbr işarea furtunii. Departe, z rile trudeauăţ ă din greu s r zbat prin vîrtejurile de z pad ridicate deă ă ă ă ă vînt.

Capitolul III

ROADELE ŞANTAJULUI

Eleonora Olaru se opri lîng bibliotec . Avea o modesă ă tie în care maiorul Cristea desluşi dorin a constant de-a treceţ ă neobservat , repulsia omului delicat de-a deranja printr-oă

24

prezen strident . Femeia improvizase un doliu decent.ţă ă Rochia neagr îi accentua paloarea obrajilor scoă bi i. P reaţ ă bolnav şi fragil .ă ă

— Am venit s iau o carte.ăScoase un volum greu din bibliotec şi d du s ias .ă ă ă ă

Maiorul Cristea îi zîmbi:— Vre i s lua i pu in loc? Ad ug : Mi se pare ciudat cţ ă ţ ţ ă ă ă

trebuie s fac oficii de gazd la dumneavoastr în cas .ă ă ă ăB trîna îl privi limpede în ochi.ă— Nu-i casa mea, oricum, merit mustrarea. Nu v-am

oferit nici m car o cafea.ăMaiorul, sincer încurcat, încerc s dep şească ă ă ă

momentul, emi înd scuze şi amabilit i de circumstan :ţ ăţ ţă— Din cîte am în eles sînte i sora defunctului. Locui iţ ţ ţ

împreun ?ă— Da. Dup moartea p rin ilor, Virgil m-a luat pe lîngă ă ţ ă

el. Zîmbi: Am îmb trînit amîndoi... El n-a vrut s se însoare,ă ă mie nu mi-a permis s n tatea s înjghebez un c min. Vilaă ă ă ă îns îi apar ine. A cump rat-o înainte de r ză ţ ă ă boi. Şti i cumţ era atunci. Dintr-un proces î i luai o cas . Cunoaşte iţ ă ţ probabil imobilul stil Brîncovenesc de pe Zalomit...

— Lîng Cişă migiu. Îl cunosc.— L-a cîştigat Istrate Micescu ca onorariu într-un proces

care f cuse vîlv ... Noi am r mas la Tînc beşti. Linişte, aeră ă ă ă curat...

— Profesional vorbind, nu-l dezavantaja pe fratele dumneavoastr ? Clien ii sînt comozi, nu se prea deplaă ţ sează şi chiar din punctul lui de vedere mi se pare ne la îndemîn .ă

— Avea un birou pe Splaiul Unirii, chiar vizavi de Tribunal. Dormea acolo cînd se strica vremea, ori era prea ocupat. În acelaşi apartament locuieşte şi Henry Dima.

Cristea îşi încrunt sprîncenele:ă— Henry Dima?— Prietenul lui Virgil, de fapt, prietenul casei. Vine des

la noi. Vara st cu s pt mînile.ă ă ă— Azi-noapte a dormit aici?

25

Femeia înclin capul. P rea s -şi domine cu mult curajă ă ă durerea. N-o tr da decît tremurul nervos al mîinilor pe careă încerca s -l st pîneasc fr mîntînd coper ile voluă ă ă ă ţ mului din poal .ă

— V d c înc nu s-a sculat.ă ă ă— Fireşte, dup tevatura de azi-noapte, s-o fi culcată

tîrziu.— Azi-noapte Henry nu s-a trezit...— Cum e posibil? Maiorul îşi duse mîna la piept.

Dumneavoastr a i auzit detun tura din hol, iar el, la cî ivaă ţ ă ţ metri doar, nu s-a trezit?

— Dima e beteag, domnule maior. Foloseşte un aparat acustic, pe care desigur în timpul somnului îl scoate.

— În eleg... F r îndoial , v-a i dat seama c asasinulţ ă ă ă ţ ă fratelui dumneavoastr este unul din cei şapte oaspe iă ţ g zdui i în cas . B nui i pe cineva? Nu trebuie s vă ţ ă ă ţ ă ă considera i angajat cu nimic şi nici s nu v gîndi i laţ ă ă ă ţ eventuale consecin e. Nu coment m opiniile. in foarteţ ă Ţ mult s cunosc punctul dumneavoastr de vedere.ă ă

B trîna clipi din genele decolorate.ă— M-a i pus în mare dificultate, domnule maior. Sînt to iţ ţ

prieteni vechi de-ai lui Virgil. Unii foşti clien i, cu al ii seţ ţ cunoaşte din tinere e. Fratele meu era un om soţ ciabil, nu se sim ea bine f r lume. S-a statornicit obiceiul s seţ ă ă ă întîlneasc aici, evident, cel pu in o dat pe s pt mîn .ă ţ ă ă ă ă Sîmb ta. Îi consideram oaspe i permanen i, de-ai casei,ă ţ ţ cum s-ar zice. Nimeni n-a b tut vreodat la uşa noastră ă ă degeaba. Ospitalitate, consilii juridice, bani pe care Virgil – zîmbi – nu-i mai reclama niciodat ... Desigur, sînt oameni,ă au şi ei p cate, îns n-aş putea învinui pe niă ă meni cu conştiin a împ cat .ţ ă ă

— Aşadar, conchise maiorul Cristea, mobilul asasin riiă avocatului Olaru vi se pare foarte bine camuflat. Un fapt îns r mîne cert. Oaspe ii dumneavoastr au c utat ceva.ă ă ţ ă ă

Maiorul ar t dezordinea înc perii. Eleonora Olaru priviă ă ă peste um rul lui. Şopti:ă

26

— Ave i dreptate. Azi-noapte am intrat în birou. Am vrutţ s aprind o lumînare, dup datin . Am întors comuă ă ă tatorul. Cineva, pe la spate, mi-a astupat gura şi a încercat s mă ă stranguleze. Cînd mi-am revenit, era întuneric.

Cristea observ urmele vinete de pe gîtul b trînei.ă ă— Ce crede i c s-a c utat?ţ ă ă— Ştiu eu, domnule maior... Dac erau de alt condi ie,ă ă ţ

puteam b nui c au vrut s jefuiasc . Dar oamenii ştia nuă ă ă ă ă sînt nişte borfaşi.

— Nu v-a atras nimic aten ia înainte sau dup comiţ ă terea crimei?

Eleonora Olaru îşi strînse şalul. Ezit un timp, apoiă spuse:

— Ar fi ceva, un am nunt. Pe moment, n-am acordată importan , dar acum mi se pare ciudat. Asear , dup ceţă ă ă fratele meu s-a retras, ceilal i au mai r mas la un p h relţ ă ă ă de coniac. Luigi Stratian a descoperit atunci o scrisoare.

— Ce fel de scrisoare?— Cîteva materiale pentru o revist literar din Capiă ă tal .ă

Fratele meu scria versuri, dar, în sfîrşit, nu se prea publicau. Luigi Stratian a citit numele destinatarului: Vladimir Dumitraşcu. Explic : Pseudonimul de care uzaă Virgil.

— Şi?— Cînd l-a pronun at, pe fe ele tuturor s-a aşternutţ ţ

groaza. Da, sta e termenul. O groaz care le descompuneaă ă chipurile. Dup aceea s-a dep şit momentul şi au urcat înă ă od ile lor.ă

— Ave i cumva scrisoarea aceea?ţ— Desigur, f cu Eleonora Olaru nedumerit . A r masă ă ă

jos, pe mas . Am v zut-o acum cîteva minute.ă ăMaiorul Cristea se întoarse spre locotenentul Dr gan:ă— Eşti amabil s-o aduci?B trîna tres ri şi scoase o mic exclama ie. Nuă ă ă ţ -l v zuseă

pe locotenent. Se ridic , inînd volumul la subsuoar .ă ţ ă

27

Maiorul descifră autorul: Hegel. Titlul era scris cu caractere gotice.

— Vorbi i germana?ţFemeia îşi azvîrli capul pe spate:— Am dou licen e, domnule maior. N-am putut proă ţ fesa

din pricina s n t ii.ă ă ăţ— Încerc o admira ie vecin cu invidia fa de poliţ ă ţă glo i.ţLocotenentul ap ru în cadrul uşii:ă— Scrisoarea a disp rut.ă

** *

Îndat ce r maser singuri, maiorul se întoarse spreă ă ă fereastr . Îşi lipi fruntea de geamul rece, privind urgia deă afar .ă

— Vladimir Dumitraşcu. Se pare c aici e cheia întreă gii enigme.

La cealalt extremitate a înc perii, locotenentul Dr gană ă ă nota conştiincios în carnet declara ia b trînei.ţ ă

— Da. Aşa s-ar p rea... Cert e un lucru. Cel pu in dină ţ punctul de vedere al unuia din musafiri şi, cînd spun asta, m gîndesc la asasin, con inutul scrisorii era de maximă ţ ă importan .ţă

Maiorul îşi sprijini coatele de pervaz.— Con inutul?ţ— Desigur. Altminteri cum s -mi explic dispari iaă ţ

plicului? Corela ia dintre existen a scrisorii şi moarteaţ ţ avocatului este evident .ă

— Eu aş opina pentru alt corela ie. Hai s vedem cumă ţ ă s-au petrecut lucrurile asear . Prietenii familiei Olaru îşiă petrec de regul sîmb ta la Tînc beşti. Deodat cinevaă ă ă ă descoper c gazda are un pseudonim – Vladimir Dumiă ă -traşcu – şi stupefiat comunic faptul celorlal i. Urmarea? Peă ţ chipurile invita ilor – dup cum declar sora victiţ ă ă mei – se aşterne groaza. Groaza! Ce i-a îngrozit? Scrisoarea sau pseudonimul?

28

— Pseudonimul, fireşte.— Perfect. Asta înseamn c musafirii au avut o reveă ă -

la ie însp imînt toare. Avocatul duce o existen dubl .ţ ă ă ţă ă Olaru este prietenul dezinteresat şi agreabil, dovad c eă ă c utat în mod constant, iar Vladimir Dumitraşcu, cealaltă ă ipostaz a viitoarei victime, omul capabil s stîrnească ă ă groaza.

— Încep s în eleg.ă ţ— Cîteva minute mai tîrziu, b trînul moare. Se puneă

întrebarea: de ce a fost ucis? Din r zbunare, pentru că ă avocatul le-a tr dat prietenia, sau pentru c moartea lui eraă ă dezirabil ?ă

— În ce sens?Maiorul îşi a inti privirea undeva departe, în vîltoarea deţ

afar .ă— În ce sens po i îngrozi pe cineva?ţ

** *

Luigi Stratian ap s pe clan . Uşa se deschise f ră ă ţă ă ă zgomot. În odaie nu era nimeni. Cercet precaut coridoă rul, apoi se apropie de pat. Blana şi poşeta doctori ei se aflauţ al turi. Ezit un timp şi în cele din urm strecur scrisoareaă ă ă ă sub saltea.

** *

Maiorul Cristea privi intrigat fotoliul victimei. Pielea era roas şi pe alocuri sfîşiat . Bra ele fuseser cîrpiteă ă ţ ă neîndemînatic cu pînz de sac. Se aplec , cercetînd o gaură ă ă astupat cu grij la extremitatea de sus a sp tarului.ă ă ă Cineva lipise un petic din acelaşi material, de m rimea uneiă monede.

Cristea încerc cu unghia şi peticul se desprinse uşor.ă— A fost lipit de curînd.

29

Investig gaura cu degetul mic, apoi mînat de un gîndă îşi desf cu briceagul, t ind atent cus tura tapi eriei. Scoră ă ă ţ -moni încet zegrasul şi extrase din scheletul de lemn un glonte.

Dr gan se interes f r s -şi ascund uimirea:ă ă ă ă ă ă— Cum l-a i descoperit?ţ— Simplu. Cînd, din cauza uzurii, pielea unui fotoliu e

pur şi simplu distrus şi numai o singur gaur – mai mică ă ă ă decît celelalte – este reparat , chestiunea d de b nuit.ă ă ă Prima greşal şi sper m c nu ultima... Ridic glontele laă ă ă ă în l imea ochilor. Acelaşi calibru cu cel care l-a ucis peă ţ Olaru.

— 9 mm. Lungimea glontelui 11,4 mm. Înseamn c s-aă ă tras cu un pistolet Beretta model 1932, sau Astra, observă competent locotenentul.

— Şi c cineva, din motive care îmi scap , a încercat să ă ă ascund existen a celui de-al doilea glonte. Gîndeşte-te laă ţ lucrul sta!ă

** *

Maiorul Cristea coborî treptele, mîngîind balustrada lustruit .ă

— Am discutat cu paznicul de la depozit, raportă locotenentul. Declara ia lui coincide perfect cu a Eleonoreiţ Olaru. B trîna n-avea ig ri. L-a chemat în utru şi i-a servită ţ ă ă ceva tare. Îl omeneşte mereu. Exact în acest moment au auzit împuşc tura.ă

— Împuşc tura?!ă— Da. Închipui i-v , pretinde c a auzit o singurţ ă ă ă

împuşc tur .ă ă— Ciudat! Şi?— S-au repezit pe sc ri. Peste capetele celorlal i auă ţ

v zut victima c zut la p mînt.ă ă ă ăR maser pentru o frac iune de secund intui i locuă ă ţ ă ţ ţ lui.

Şapte perechi de ochi îi priveau intens.

30

„Doamne Dumnezeule, ajut -m !” implor Monicaă ă ă Ciuv , inînd strînse buzele palide.ăţ ţ

Inginerul Mih il luase expresia aceea caracteristic , deă ă ă animal h ituit, pe care Şerban nu i-o ştia. Maxilarele îiă jucau. Întinse mîna dup ig ri.ă ţ ă

„Nu mi-ar p sa... Nu mi-ar p sa deloc..."ă ăSurprinse ochii b iatului de-o curiozitate insuportaă bil .ă

Pentru prima oar îl sim ea povar şi chipul i se întunec .ă ţ ă ăLuigi Stratian îşi mîngîie obrazul plin.„Nu par cine ştie ce presarii ştia... Îă n fond, totdeauna

m-am descurcat. S nu exager m."ă ăMircea Gheorghiu zîmbea. Avea o lumin ciudat înă ă

ochi, ceva de iluminat. Se sim ea la hotarul vie ii calm,ţ ţ lucid.

„Ce înseamn în fa a veşniciei treizeci sau o sut deă ţ ă ani? Ce înseamn cincizeci de ani în istorie?"ă

Îşi v zu îngrop ciunea şi-ă ă i d dur lacrimile. Trupul,ă ă carnea, oasele, tr s turile astupate de cî iva metri cubi deă ă ţ p mînt. Trupul devenit obiect.ă

Henry Dima îşi fix aparatul acustic în urechea mare,ă dep rtat ca o arip de liliac.ă ă ă

„Cel în vîrst pare delicat, plin de bun sim ... Cel lalt eă ţ ă tîn r, prea tîn r..."ă ă

Alexandra Macarie scoase o exclama ie uşoar . Mihţ ă ăilă se întoarse brusc. „Ce-i cu ea?! Ştia s se st pîneasc maiă ă ă bine."

Maiorul Cristea se uit la doctori . Tres ri brusc şi seă ţă ă apropie, zîmbind luminos. Se înclin reveren ios şi-i s rută ţ ă ă mîna întins :ă

— Dumneata?! Cu adev rat dumneata?ăAlexandra rîdea nervos. Locotenentul Dr gan inventarieă

grupul dintr-o privire. Te gîndeai f r s vrei la peisaje deă ă ă argint, limpezi, cu pinguini şi urşi albi. Toate înghe ate.ţ

Capitolul IV

31

TATON RIĂ

Viscolul izbea obloanele de ziduri. Vîrtejuri lungi, cu forme ciudate, se în l au ă ţ sus deasupra acoperişului, sfredelind cerul opac. Scîr îitul jalnic al porti ei devenise oţ ţ obsesie.

Monica Ciuv îşi vîrî adînc degetele în urechi. „De-arăţ înceta! De-ar înceta odat !”ă

** *

„Fantastic întîmplare... Preferam s in piept unuiă ă ţ regiment de poli işti, dar nu lui. Deşi... Nu, e o prostie. N-oţ s accepte niciodat ."ă ă

Alexandra cl tin din cap, înv luinduă ă ă -l într-o privire cald .ă

— Mi se pare atît de ciudat s te întîlnesc aici... ăMaiorul Cristea încerc o strîngere de inim .ă ă„Aş vrea tare mult s nu-i pot reproşa nimic. Eu sauă

oricare altul în locul meu..."St teau în hol. Ceilal i se risipiser prin cas . Rezemată ţ ă ă

de fereastr , locotenentul Dr gan scria ca de obicei înă ă carnet.

Cristea îşi înc lzea mîinile la focul molcom. P rea foarteă ă şubred şi doctori a îl cînt ri profesional.ţ ă

— Exist modalit i mult mai comode de-a te sinuă ăţ cide. Dac chestiunea te intereseaz , î i stau la dispozi ie.ă ă ţ ţ

Maiorul rîse domol:— Hot rîsem s in seama de recomandarea medicilor.ă ă ţ

Într-o diminea îns , în convalescen , am trecut prinţă ă ţă Cişmigiu... Primele zile de mai cu lalele şi cireşi japonezi. Rozul acela delirant... Perechi, puşti care alearg dup cercă ă sau r stoarn cozonaci de nisip, pensionari...ă ă

Cristea se întrerupse. Fl c rile îi aruncau pe obrază ă umbre nestatornice.

32

— Şi?— Mai ales pensionari, oft maiorul. În plin soare, cuă

bastonul ori plasa de iaurt între picioare şi zaharina în buzunarul de la vest .ă

— Şi? se înc p în Alexandra.ă ăţ ă— Şi cam atît... Nu-i de ajuns?Rîdea fermec tor, cu fa a dintr-o dat tîn r , iar docă ţ ă ă ă -

tori a îşi zise c probabil aşa ar tase cîndva.ţ ă ă— N-ai decît s evi i Cişmigiul dac - i provoac alergie.ă ţ ă ţ ă Cristea se r suci în fotoliu.ă— Pescuitul m plictiseşte, n-am pasiuni filatelice şi înă

general voca ie de colec ionar. Intrigile din bloc m lasţ ţ ă ă rece. Un post de administrator mi s-ar p rea o calaă mitate, iar matineele, din nefericire, au haz doar cînd chiuleşti de la tez .ă

Locotenentul îşi ridic ochii. Cei doi discutau amical,ă oameni care nu s-au v zut de mult şi se bucur sincer şiă ă reciproc de prezen a celuilalt. C minul, ceştile de cafeaţ ă creau o impresie de intimitate, de agreabil. Atmosfera îl irita vag pe Dr gan, ca orice fenomen care nu se supuneă unor canoane considerate axiomatice. Din punctul lui de vedere, ancheta presupunea cu totul alte jaloane.

Cristea îi înregistr privirea şi surîă se:„B iatul sta e dintre cei c rora le place s stea peă ă ă ă

scaune incomode, chiar dac au de unde alege. N-ar fi oă dram , dar, automat, se simt şi ceilal i prost".ă ţ

— Dealtfel, m-am înzdr venit, relu maiorul. Cînd seă ă stric vremea, m mai sup r . Îşi duse reflex mîna la piept.ă ă ă ă Dar nu mi-ai spus nimic de dumneata. Ce mai faci? Sînt cinci ani de cînd nu ne-am v zut.ă

Alexandra îşi îndrept trupul sub ire. Avea chipul tras,ă ţ privirea mai dur , dar în general r m sese aceeaşi femeieă ă ă frumoas cum o cunoscuse maiorul.ă

— Nu ştiu ce i-aş fi r spuns asear ... Acum... Oft : Îmiţ ă ă ă pare r u de Virgil. A fost un om admirabil.ă

— Îl cunoşti de mult?

33

— De vreo cinci ani. Este – avu un gest de resemnare – în sfîrşit, era un avocat excelent. Cîndva i-am solicitat serviciile într-o anumit problem . Apoi ne-am împrietenit.ă ă Oameni ca el sînt rari: şarmant, generos, plin de fantezie. O inepuizabil min de fantezie.ă ă

Tr s turile i se în spriser . Închise ochii, încercînd s -şiă ă ă ă ă aminteasc ce a f cut înainte de-a intra la el în birou, dară ă imaginea cadavrului pr buşit în fotoliu le întuă neca pe celelalte.

„O bestie! Coş de gunoi! Imaculatele lui c m şi albe...ă ă Duzinele de cravate... Surîsul, amestec de miere şi curara. Şi totuşi n-am curmat vizitele. Exist undeva, prin Amaă -zoane parc , o broasc resping toare care te atrage prină ă ă mirosul ei..."

Întredeschise pleoapele. Cristea o privea intens.„Acum începe greul."— Într-adev r, f cu distrat maiorul, un om înzestrat cu oă ă

deosebit fantezie. V vedea i des?ă ă ţ— În fiecare s pt mîn . Sîmb ta. S-a statornicit obiă ă ă ă ceiul

ca sîmb ta seara s facem un ă ă bridge. Strîmb imperă ceptibil din buze: Frica de singur tate ne determin s colec ion mă ă ă ţ ă deprinderi inofensive, care treptat se transform în vicii.ă

— Frica de singur tate?ă— Ce te surprinde? Nu mai am şaisprezece ani s treă -

mur de fericire la gîndul c disear m întîlnesc cu un b iat.ă ă ă ă La urma urmei, solitar po i fi şi la bra cu nevasta. Nou zeciţ ţ ă şi nou la sut din c snicii poart pecetea plictiă ă ă ă selii. Odată epuizat subiectul economiilor cotidiene, al menu-ului pentru a doua zi, relatarea cancanurilor – „Marie-Jeanne a intrat în cîmpul muncii, i-ai fi închiţ puit?" – se aşterne t cerea. T cerea jalnic , aprioric acceptat , c ci,ă ă ă ă ă dac în societate facem eforturi s-o evit m, acas oă ă ă suport m f r paliative, uitînd s ne acoperim c scatul. Seă ă ă ă ă ese intimitatea în accep iunea sa cea mai vulgar : obrazulţ ţ ă

neras, capotul mototolit, uşa de la toalet deschis ... Pere iiă ă ţ devin ap s tori, atmosfera irespiă ă rabil . Sînt singuri. Tr iescă ă

34

de unul singur. Şi atunci intervine telefonul salvator de la Mimi sau R zvan, care la rîndul lor sînt singuri şi seă plictisesc de moarte. „Ce zice i, copii, facem un remmy?"ţ Aşa se naşte cercul, grupul în care ne pierdem agreabil vremea.

— Trebuie s în eleg c nu prietenia, ci teama deă ţ ă singur tate v-a determinat s accepta i invita ia avocatuluiă ă ţ ţ Olaru?

— Prietenia... Hm! Luigi Stratian obişnuieşte s afirmeă c prietenia are ceva tulbur tor. De aceea ne c ut m parteă ă ă ă -neri care ne tulbur mai pu in. Desigur, glumeşte. În aseă ţ -menea împrejur ri, se nasc de obicei rela ii foarte strînse.ă ţ Surîse: Se încrucişeaz perechile, iar num rul divor uriloră ă ţ sporeşte.

— Se pare c evenimentele de azi-noapte dep şescă ă oarecum obişnuin a...ţ

Alexandra t cu un timp, privind jocul molcom ală fl că ărilor, apoi ridic din umeri.ă

— Via a nu şi-a epuizat surprizele. Tocmai atunci cînd teţ aştep i mai pu in recurge la procedee de o gratuitateţ ţ dezarmant .ă

— Dup p rerea dumitale, deci, b trînul a fost ucis f ră ă ă ă ă motiv.

— M gîndeam la cu totul altceva. La ideea de moarte...ă Se zice c e singurul fenomen absolut perfect. Inep ii! Nuă ţ poate fi perfect un act reprobabil. Dar, în sfîrşit, astea sînt chestiuni care te intereseaz mai pu in.ă ţ

— Spune-mi, te rog, de fapt ce s-a întîmplat asear ?ă Doctori a îşi l s capul pe spate.ţ ă ă„Oare într-adev r nu ştie nimic? Sau se preface c nuă ă

ştie... Cred c se preface. Exclus s nu-i fi povestit Eleonoraă ă incidentul cu scrisoarea..."

— Asear ... Nimic deosebit. Am f cut dou partide deă ă ă bridge, am bîrfit ni el, apoi s-a pornit viscolul. Virgil ne-aţ invitat s r mînem peste noapte. Pe la nou şi ceva a urcată ă ă

35

sus. Avea de lucru. Jum tate de or mai tîrziu ne-am culcată ă şi noi. Ce a urmat, ştii...

— La un moment dat ai auzit împuşc turile...ă— Împuşc turile? De unde-ai mai scos-o? N-a fost decîtă

una singur .ă— Sigur? Gîndeşte-te bine, Alexandra! E foarte im-

portant pentru mine.— Categoric! Îmi amintesc precis. S-a auzit un foc de

arm . Unul singur. Nu, te rog s nu m întrebi dacă ă ă ă b nuiesc pe cineva. De obicei asta-i întrebarea care seă pune. Nu m întreba, pentru c n-am s - i r spund.ă ă ă ţ ă

— De ce?— in mult la oamenii aceştia, şi, crede-m , mi-ar fiŢ ă

foarte greu, aproape imposibil s gîndesc r u despre ei.ă ă— Şi totuşi...— Ştiu, ucigaşul e unul din noi. Asta ai vrut s spui.ă— Atunci?— Pe cine s b nuiesc? Inginerul Mih il este un omă ă ă ă

integru, de-o moralitate ireproşabil , care îşi ador bă ă ăiatul. Nu ştiu exact ce s-a întîmplat cu nevasta-sa, oricum, ceva s-a întîmplat. Este genul de om cu care mi-ar place s joc înă aceeaşi echip , în sensul pur al expresiei, fireşte. Conduceă o fabric na ionalizat recent. O func ie de r să ţ ă ţ ă pundere care îl solicit foarte mult. Luigi... Începu s rîd : Luigi! Trebuieă ă ă s -l iei aşa cum e. Un ştrengar cu tîmplele c runte,ă ă incapabil s treac pe lîng o femeie f r s -şi bombezeă ă ă ă ă ă pectoralii. La şaizeci de ani, se crede înc irezistibil şi poateă nu la modul gratuit.

— Cu ce se ocup ?ă— Regizeaz spectacole de revist . Pare surprinz toră ă ă

dac ne gîndim la gabaritul actual, totuşi cu ani în urm aă ă fost balerin. Un balerin bine cotat. Despre Gheorghiu ce s -ăi spun? E un b iat admirabil, îndr gostit înduioş tor deţ ă ă ă

nevasta-sa. Luigi pariaz c ar fi vorba de o dereglareă ă glandular . Oricum, trebuie s recunoşti, constituie oă ă

36

excep ie... Monica Ciuv este, dac vrei, copilul nostruţ ăţ ă preferat. Pe cine s b nuiesc?ă ă

Arunca vorbele f r convingere, ca şi cum ar fi vrut să ă ă scape de ele şi maiorul se întreba de ce o face.

„Oamenii ştia îi sînt profund dezagreabili. Am v zută ă cum îi privea..."

— Poate c ai dreptate, observ Cristea. Cam aşa juă ă -dec şi doamna Olaru, deşi nu mi s-a p rut c s-ar da înă ă ă vînt dup musafirii fratelui ei. E o femeie interesant .ă ă

— Cine?— Eleonora.Doctori a cl tin din cap evaziv:ţ ă ă— Mai degrab ciudat . Sînt incapabil s -mi dau seamaă ă ă ă

ce gîndeşte.— Crezi c e un cusur?ă— O, nu, rîse Alexandra, desigur c nu. Dar o astfel deă

prezen în general te stînjeneşte, te îngrijoreaz .ţă ăStratian îi spune La donna vestida. E întotdeauna bine

închis la gît... ăPentru o clip figura doctori ei p ru s se crispeze. Maiă ţ ă ă

mult o impresie, c ci, concomitent aproape, chipul alb îşiă redobîndi limpezimea. O bucat de marmur splendidă ă d ltuit .ă ă

— Dealtfel, to i cei care l-au cunoscut pe Olaru i-auţ r mas credincioşi, relu Alexandra.ă ă

— Erai la curent cu preocup rile lui literare? Mi s-aă pomenit despre nişte poezii.

Doctori a zîmbi condescendent.ţ— N-am ştiut nimic. Avocatul nu era ceea ce s-ar putea

numi un tip modest, dar avea groaz de ridicol. Cred că ă acesta e motivul pentru care a fost atît de discret. Cum ai r zb tut pîn aici?ă ă ă

— O maşin special ... Un chin! spuse Cristea peă ă gînduri. Pe el îl în eleg perfect.ţ

— El?

37

— M gîndeam la Olaru. N-am în eles îns reac iaă ţ ă ţ amicilor cînd au aflat cu ce se îndeletniceşte în timpul liber. Sor -sa îmi spunea c au fost literalmente cuprinşi deă ă groaz .ă

Alexandra rîse nervos.— Şi eu?— Nu, dumneata nu, r spunse maiorul, privind-o desă -

chis în ochi.— Tot e ceva... Îşi aranj mecanic p rul. Cine ştie ce i s-ă ă

o fi n z rit Eleonorei. Oft : M întreb ce are teleă ă ă ă fonul. Nu face leg tura...ă

— Crezi c preocup rile, hai s zicem, literare, aleă ă ă avocatului erau de natur s -i îngrijoreze pe prieteniiă ă dumitale?

— Da de unde! Probabil c b ie ii au mimat stupeă ă ţ fac ia.ţ Ştii cum se întîmpl în situa ii din astea. Cînd un om laă ţ şaizeci de ani se apuc de versuri, f r s vrei începi să ă ă ă ă zîmbeşti. Dac rela iile sînt amicale, î i îng dui s rîzi cuă ţ ţ ă ă gura pîn la urechi, s comentezi.ă ă

— Eleonora spunea c niă meni n-a scos o vorb . Aproapeă c s-au însp imîntat.ă ă

— Uite ce se întîmpl ! Alexandra abordase un aeră profesional. Eleonora – i-o spun în calitate de medic – esteţ la vîrsta critic . La aceast epoc , tulbur rile psihice sîntă ă ă ă foarte frecvente, variind ca form şi intensitate de la individă la individ. Ipohondrie, avari ie, bigotism, nimfoţ manie la cele care au fost frigide şi uneori chiar simptome de nebunie blînd . Nu afirm c Eleonora ar avea halucina ii, dar eă ă ţ departe de-a fi cel mai pre ios martor al dumitale. Ia-o caţ un sfat, dac vrei!ă

— E un aspect la care nu m-am gîndit. S-ar putea s aiă dreptate.

— Matematic! Se uit pe fereastr . Idioat vreme...ă ă ă— B trîna încerca oarecari temeri vizavi de stareaă

domnişoarei Ciuv , mai ales. Fata e pl pînd , iar povesăţ ă ă tea cu scrisoarea se pare c a şocat-o în mod deosebit. Sper că ă

38

s-a sim it mai bine dup calmantul administrat deţ ă dumneata.

Alexandra ridic impacientat din umeri.ă ă— Monica ia deseori tranchilizante. E în stare s - i fac oă ţ ă

criz pentru cel mai mic fleac care i se pare c o vexeaz .ă ă ă Altminteri e un om excelent. Şi arat foarte bine. Zîmbi.ă Adaug şi atu-ul vîrstei şi-ai s în elegi de ce trec pe planulă ă ţ doi.

— Era, dac nu m înşel, lîng dumneata. ă ă ă— Cînd?— Asear . Stratian a ridicat plicul de pe mas şi a citită ă

cu glas tare numele expeditorului.— Probabil. Nu-mi amintesc. Spune-mi, te rog, crezi că

exist vreo şans s plec m? Nu de alta, dar mîine sînt deă ă ă ă gard .ă

— M întreb totuşi – Cristea aştept s ard chibriă ă ă ă tul pîn la cap t, apoi strivi lemnul carbonizat – m întreb în ceă ă ă a constat surpriza? Ce p rea extraordinar? Faptul c Olaruă ă cocheta cu posteritatea? Secretul preocup rilor sauă pseudonimul? Şi ce anume în leg tur cu pseuă ă donimul? Maiorul p rea s reflecteze cu glas tare, f cînd abstrac ieă ă ă ţ de prezen a doctori ei. A şocat ideea de pseuţ ţ donim, ori numele, avînd eventual rezonan e speciale, semnifica ieţ ţ pentru ceilal i...ţ

Doctori a îl m sur cu ochii sub ia i.ţ ă ă ţ ţ— Ştii ceva? Acuma am în eles de ce meseria asta î iţ ţ

place. Este îns şi ra iunea dumilale de a exista. La urmaă ţ urmelor, vîn toarea este o pasiune. Ceea ce profeă sezi dumneata este infinit mai captivant.

Cristea zîmbi îng duitor.ă— Vrei s spui c vînez oameni. Posibil... Franceziiă ă

consider c cele mai îngrozitoare lucruri pot fi formulateă ă elegant. Dar, dezvoltînd ideea pîn la cap t, aş afirma c , şiă ă ă invers, fenomenele cele mai în l toare, profund umane potă ţă fi tenden ios prezentate. Într-o viziune, picţ torul e artist, în alta un zugrav. Pentru un vindecat, chirurgul a avut o mînă

39

de aur, pentru cel lalt e un m ceă ă lar. Te rog s m crezi că ă ă nu mi-am îng duit nici o aluzie. Discut m la modul cel maiă ă general. În felul sta, munca mili iei poate însemnaă ţ hinghereal sau oper de asanare social . Chestiune deă ă ă optic .ă

— Poate.— În ce m priveşte, comi i o eroare fundamental .ă ţ ă

Probabil c eu nu-mi iubesc meseria.ăDoctori a f cu ochii mari.ţ ă— Ştiam c o s te surprind . N-o iubesc... Cel pu in, nuă ă ă ţ

sub aspectul pe care-l relevai dumneata. Clipi m runt. Ne-aă speriat cinematograful. Goana cu 150 la or pe şosea după ă eternul c pc un cu trenci şi p l ria tras pe sprîncene ineă ă ă ă ă ţ mai mult de Hollywood. Eu, cel pu in, nu port revolver, iarţ la judo şi karate am r mas „corigent". Ceea ce nu vezi laă cinema este coşul cu rufe murdare în care anchetatorul e obligat s r scoleasc . Josnicie, obscenit i, sadism,ă ă ă ăţ atrocit i – poli istul parcurge întreaga gam aăţ ţ ă decreptitudinii umane la tonalit ile cele mai stridente.ăţ Incestul, de exemplu, se judec în şedin secret , tocmaiă ţă ă dintr-o decen a instan ei fa de public. Dosarul îns eu l-ţă ţ ţă ăam alc tuit. Cu lucrurile acestea nu te obişnuieşti niciă odat .ă Poate c elementul surpriz se consum , dar gustul amară ă ă r mîne. Şi e bine c -i aşa. Altminteri, am deveni manechineă ă în uniform .ă

— Şi totuşi o faci cu pasiune.— Te înşeli. Pasionant, dac vrei, e altceva: lupta laă

nivelul inteligen elor. De pild , am de-a face cu un omţ ă foarte deştept, peste media obişnuit , s zicem. St m deă ă ă vorb împreun şi brusc îmi dau seama c minte. Gîndeşă ă ă te-te la oscila iile sensibile ale unui seismograf: un accent, oţ privire, o crispare a degetelor. Deşi totul e perfect, logic, verosimil, omul evolueaz într-un climat fals. Ascunde cevaă şi depune eforturi subtile pentru a m determina s -iă ă ingerez varianta, s ocolesc momentul-cheie.ă

40

Alexandra îşi duse mîinile la tîmple. La Vene ia seţ urcase în Campanella. Era ora 12 şi clopotul începuse să bat . Îşi astupase urechile, dar zgomotul asurzitor p trună ă -dea prin palme, îi izbea dureros timpanele. Acum auzea acelaşi clopot. Îi sfîşie creierii.

„Omul sta o s afle adev rul."ă ă ăRidic ochii şi întîlni privirea maiorului. Clipe lungi, înă

care totul pare s se fi oprit: timpul, inima, vîntul. Via a s-aă ţ adunat în dou perechi de ochi.ă

Cristea întreb , abia mişcîndu-şi buzele:ă— De cînd te şantajeaz Olaru?ă

Capitolul V

DIGRESIUNILE MAIORULUI CRISTEA

Luigi Stratian înainta cu greu. Viscolul blocase şoseaua. În dreptul magazinului universal, s tenii înarma i cu totă ţ felul de lope i trudeau s înl ture n me ii.ţ ă ă ă ţ

În localul poştei, telefonista arunc o privire anonimă ă spre Stratian şi continu f r s se sinchiseasc :ă ă ă ă ă

— ...Pe urm , a dat-o pe drojdie. Cu halba turna în elă Sucitu. A mic jura pe s n tatea ei c n-a luat ochii dină ă ă ă p mînt. la nu şi nu! Cînd a început iar muzica, odat a trasă Ă ă Ilie cu itul.ţ

„Hm, f cu Stratian. Bal la Tînc beşti! D-asta nu eraă ă nimeni la mili ie azi-noapte."ţ

Tuşi discret:— Domnişoar ... ăFata nu-i d du aten ie. Relat înc ierarea cu lux deă ţ ă ă

am nunte, inventarie martorii, comunic opinia primaruă ă lui, apoi trecu la cîteva considerente personale despre starea vremii.

La cel lalt cap t al înc perii cî iva tineri îşi încercauă ă ă ţ norocul la loterie.

41

— Care mai pui un pol? Hai, b , brînz în sticl ! ă ă ăÎn sfîrşit, fata scoase c ştile. Adopt subit tonulă ă

profesional:— Ce dori i? ţ— O convorbire cu Bucureştiul. Privi în jur şi şopti:

Gheorghe Ni ulescu. 5 20 11. ţTelefonista f cu comanda.ă— 5 20 11 nu r spunde.ă— Insista i, domnişoar ! Am o comunicare urgent . ţ ă ăDup un sfert de oră ă, fata ridic din umeri, sco îndu-şiă ţ

c ştile.ă— Îmi pare r u. Putem îns transmite comunicareaă ă

dumneavoastr mai tîrziu.ă— Da. E o idee.Lu o foaie de hîrtie şi scrise num rul şi numeleă ă

abonatului, apoi textul.

Cred c trebuie s posteşti cîteva zile.ă ă Luigi.

Îşi frec îngîndurat b rbia: „Nu e bine!" Şterse şi ad ugă ă ă ă dedesubt:

Ast sear , relache,ă ă Luigi.

„Ce tîmpenie! M-am prostit de tot. Şi un copil ar prinde figura."

Rupse hîrtia şi o arunc la coş.ă— M-am r zgîndit, domnişoar . Revin mai tîrziu.ă ăIeşi. Din grupul juc torilor se desprinse locotenentulă

Dr gan. Înaint spre coşul de hîrtii cu un lic r de triumf înă ă ă privire.

** *

42

Maiorul Cristea întoarse butucul, manevrînd v traiul cuă voluptatea inedit a individului n scut într-un apară ă tament cu înc lzire central . Lemnul ars se sf rîma, îmă ă ă pr ştiindă rubine incandescente.

Inginerul Mih il îl observ liniştit. Era imposibil s - i daiă ă ă ă ţ seama de adev rata lui stare de spirit. Înregisă trai o prezen şi atît.ţă

Maiorul zîmbi. Cel lalt continua s -l priveasc . Nu fix,ă ă ă impertinent, angajînd un duel al ochilor din care fatal cineva iese înfrînt, plecîndu-şi sau fluturînd pleoapele. Era o privire tehnic , de studiu.ă

„Un tip c ruia nu-i pas la modul cel mai sincer de ceeaă ă ce spun ceilal i.”ţ

Cristea ştia c astfel de oameni sînt foarte rari. Cine seă laud în gura mare c dispre uieşte opinia public minte,ă ă ţ ă pentru c totdeauna ne intereseaz acut comentaă ă riile generate de persoana şi actele noastre. Această particularitate a lui Mih il tr da o personalitate puternică ă ă ă şi o siguran de sine ieşite din comun.ţă

— Afurisit vreme, enun voit plat Cristea.ă ţă— Mda! îngîn Mih il .ă ă ăÎncerc s -l califice pe maior: flegmatic, plictisit, sauă ă

foarte abil? Era obişnuit cu rubrici precise, catalog riă fulger toare şi îndoiala îi crea o senza ie vag de iritare.ă ţ ă

Se aşternu din nou liniştea. Într-un col al holului,ţ locotenentul Dr gan întoarse pagina. Un foşnet uşor tr dîndă ă prezen a celui de-al treilea, pe care inginerul îl ignora. Nuţ întoarse capul. Clipi scurt, atestînd înregistrarea.

„Are reflexe minunate", îşi zise Cristea. Continu ă pe tonul de conversa ie oarecare:ţ

— De mult n-am avut aşa o iarn . Poate în ă '41, pe front. Te dureau ochii de frig. V aminti i?ă ţ

— N-am f cut r zboiul, r spunse sec inginerul.ă ă ă— A, da, fireşte... Solda ii se c ptuşeau cu jurnale...ţ ă

Zîmbi. Erau foarte c utate. Unii îşi oblojeau durerile cu ele,ă m sele, degete strivite, r ni de schij . Ajunseser ună ă ă ă

43

curativ universal. F ceau cocoloş din ziar şi-i d deau focă ă într-o farfurie. Se prelingea un soi de suc negru. Cu el se doftoriceau. Personalul sanitar se sufoca... Evident, a fost şi viscolul din '46...

Mih il îşi aprinse o igar ,ă ă ţ ă„Unde vrea s ajung ?" ă ăObserv indiferentă :— Acelaşi lucru îl remarca şi avocatul Olaru asear .ă— Un om extrem de ospitalier, din cîte am în eles.ţ Inginerul îşi coborî privirea.— Ospitalier... Cred c acesta e termenul cel maiă

indicat.Avea un glas metalic f r nuan e, glasul omului obişă ă ţ nuit

s se impun .ă ă— Îl cunoaşte i de mult? .. ţ— De dou zeci şi cinci de ani.ă— Cum s-ar spune, o prietenie verificat . Şi divag : Amă ă

afirmat totdeauna c , odat cu ispr virea studiilor, ceea ceă ă ă în general coincide cu trecerea individului de la adolescent la adult, prieteniile se leag mult mai greu. M refer,ă ă desigur, la sensul major al no iunii şi nu la bune cunoştin e,ţ ţ parteneri de table, sau „ia s vedem cu cine facemă revelionul". Din nefericire, au preponderen şi o seam deţă ă factori, le-aş zice str ini: Program asem n tor, domiciliiă ă ă apropiate etc.

— Acesta ar fi aspectul comod al camaraderiei, declară Mih il . Mi se pare stupid s fiu amic cu Ionescu numaiă ă ă pentru c mi-e vecin de bloc. Lipsa afinit ilor nu poateă ăţ fi compensat de faptul c circul m cu acelaşi lift şi plă ă ă ătim între inerea aceluiaşi administrator.ţ

Cristea se l s pe spatele fotoliului. Surprinse privireaă ă nedumerit a locotenentului şi-i veni s rîd .ă ă ă

— Desigur, desigur. Totuşi, cam aşa se întîmpl înă general. Pe dumneavoastr v-am cunoscut în diminea aă ţ aceasta, iar cu victima n-am discutat niciodat . R mînîndă ă îns în limitele mai indulgente ale impresiei, mi se pare că ă

44

ceva nu rimeaz . Nu v v d al turi de Olaru, peră ă ă ă sonalitate distinct , dar cu de cu totul alt factur decît aă ă ă dumneavoastr .ă

—- Nu în eleg. V deranjeaz faptul c eu nu sem n cuţ ă ă ă ă Virgil?

— Nu m deranjeaz , domnule Mih il . Maiorul p reaă ă ă ă ă s -şi cear scuze: Am s încerc s fiu limpede. Olaru era ună ă ă ă jovial, un generos, un exploziv. Dumneavoastr sînte i plină ţ de rezerve, v repugn excesele sentimentale, pe careă ă probabil le considera i lipsite de gust, o conduitţ ă nest pînit v crispeaz . B nuiesc c nu sînt pu ini cei careă ă ă ă ă ă ţ v calific drept un dur, ori astfel de contraste nu coexistă ă ă aproape niciodat , se repudiaz instinctiv.ă ă

— Concluzia, dac îmi permite i, e fals , domnule maior.ă ţ ă În primul rînd, Olaru nu era un sentimental. Avea un umor caustic şi nu cru a pe nimeni. Cred c asta m-a atras la el înţ ă primul rînd atunci cînd l-am cunoscut. Iubesc oamenii care m fac s rîd. Jovial era într-adev r, pentru c nimic nu i seă ă ă ă p rea important şi deci trecea cu uşurin peste plictiselileă ţă cotidiene, ceea ce-i asigura o bun dispozi ie egal .ă ţ ă Generos... Generos! Pute i s -i spune i şi aşa. În realitate, îiţ ă ţ pl cea s se simt bine. Ne amintea mereu cît îl costa peă ă ă bunic -su în napoleoni un dineu în restaurantele deă prestigiu ale vremii. Un revelion cu participa ie în casaţ Olaru era ceva de neconceput. Ştia s te oblige, iară derutant, şi deci anulînd orice gînd de interes, era faptul că servea în situa ii în care concret şi imediat n-avea nimic deţ cîştigat. Practica un soi de investi ii pe termen lung cuţ dobînzi poate întîrziate, dar sigure. V spun lucrurileă acestea f r cea mai mic inten ie de impietate. În totul,ă ă ă ţ Olaru era un om agreabil la care am inut foarte mult, darţ n-avea nimic dintr-un înger, aşa cum eu nu sînt durul pe care-l intuia i adineauri.ţ

— Şi totuşi, în prezen a dumneavoastr , oamenii resţ ă piră un climat tulbur tor... de uşoar nelinişte. Îngrijora i. sta eă ă ţ Ă termenul. Unul dintre oaspe i – invent Cristea zîmbind –ţ ă

45

observa c atunci cînd îl privi i simte toat Antarctica peă ţ ă epiderm ..ă

„Cretina de Monica", calcul scurt inginerul.ă— Cred, relu maiorul, c remarca a fost generat de oă ă ă

anumit conduit pe care v-a i impus-o.ă ă ţMih il privea focul. T cu mult vreme şi, cînd începu să ă ă ă ă

vorbeasc , Cristea se sim i surprins ca în fa a unui obiectă ţ ţ care gl suieşte:ă

— Detest dest inuirile, domnule maior. Aici a i intuită ţ bine. Nu i-am în eles niciodat pe cei care, la coad , în tren,ţ ă ă sau unşi cu n mol la Carmen Sylva, cunoştin e de jum tateă ţ ă de or , îşi fac confiden e de o intimitate reă ţ volt toare.ă Desigur, în aceast privin suprema ia o de in femeile. Nu-ă ţă ţ ţi dispre uiesc, nu-i judec, dar scap posibiliţ ă t ii mele deăţ în elegere. Sau ei nu m în eleg pe mine şi în felul lor,ţ ă ţ desigur, au dreptate...

Avea ceva în voce, tulbure, mai pu in sigur. Şopti:ţ— Sînt un om care m-am culcat cu tuleie şi m-am trezit

c runt, dac în elegi ce vreau s spun. Dar, în sfîrşit, asta-iă ă ţ ă alt poveste.ă

În salcîmul din fa a geamului o cioar sp rgeaţ ă ă promoroaca. O cioar neagr şi urît ca o prevestire. Vîntulă ă ă izbea oblonul de lemn cu ritmicitate de cronometru.

Locotenentul Dr gan travers înc perea şi deshiseă ă ă fereastra, încercînd s -l blocheze. Un curent rece, uscată p trunse în untru.ă ă

— Toat lemn ria din cas e stricat , remarc ingineă ă ă ă ă rul. Azi-noapte, cînd s-a auzit detun tura, am crezut c oblonulă ă e izbit de vînt. Tocmai vroiam s -l fixez cu ceva. Şerban –ă fiul meu – a sim it mişcare pe culoar. Am ieşit amîndoi,ţ dar... fusese altceva.

Maiorul întinse mîna dup ibricul de cafea.ă— Servi i? ţ„Nu-mi place individul. Nu aduce a poli ist. Avalanşaţ

asta de scuze, culpe imaginare, amabilitate for at ... nu-miţ ă place, nu-mi place deloc..."

46

Maiorul turn în ceşti.ă„Nu m-am înşelat. E tare. Ştie s se st pîneasc ."ă ă ă— Cu zah r?ă— Mul umesc, f r .ţ ă ă„Ce aşteapt ? De ce nu m întreab ? De ce n-a cerută ă ă

detalii în leg tur cu momentul crimei? Îi oferisemă ă prilejul..."

Cristea duse ceaşca la buze.„Începe s -şi piard r bdarea. Simte nevoia s voră ă ă ă -

beasc . Aşteapt s -l întreb şi s -mi r spund ." ă ă ă ă ă ăSurîse fermec tor:ă— Ce trebuie s fie acum în Bucegi...ă— Pofti i?ţ— M întrebam ce-o fi în Bucegi? ăInginerul aprinse o igar .ţ ă„Îşi bate joc de mine. N-a marşat. Am greşit undeva..." Spuse cu o umbr imperceptibil de iritare:ă ă— Ce poate s fie? Viscol, lupi, z pad ... O vreme ideală ă ă ă

pentru picnic.Locotenentul îşi c ut locul în fotoliu. Maiorul Cristeaă ă

zîmbi unui gînd. Se întoarse spre Dr gan:ă— Nu te-am invitat, dragul meu. Ştiu c nu bei cafea.ăReveni la Mih il :ă ă— Ce spunea i? Da, da. E o vreme minunat . ţ ăSc pat, oblonul se izbi de zid.ă— N-am putut dormi toat noaptea din cauza obloă nului.

Nu ştiu cum suporta Olaru. M întreb dac nu ă ă s-a mizat pe chestia asta... Aştept reac ia maiorului. Cum acesta nuă ţ manifest vreo curiozitate, preciz : Vreau s spun că ă ă ă probabil s-a scontat pe o confuzie între zgomotul produs de oblon şi un foc de revolver. Chiar comentam ipoteza cu fiul meu.

Cristea se îngrijor brusc:ă— B nuiesc c a i luat leg tura cu doamna. S nu seă ă ţ ă ă

impacienteze...— Care doamn ?ă

47

— So ia dumneavoastr . ţ ăMih il scrîşni întunecată ă :— A murit acum cinci ani.— Trebuie, oft maiorul, s -mi cer scuze pentru a douaă ă

oar . ăInginerul îşi muşc buzele:ă„Fantastic! Evit sistematic orice discu ie în leg tur cuă ţ ă ă

crima. Unde vrea s ajung ? Ce ştie? Cît ştie?"ă ă— Presupun c nu v-a fost prea uşor s v descurca i.ă ă ă ţ

Singur cu un copil mic, serviciu de mare r spundere... Oă carier fireasc , dac ne gîndim la capacitatea, preg tireaă ă ă ă şi, mai cu seam , trecutul dumneavoastr . Apropo, ave i oă ă ţ locuin bun ?ţă ă

Adunat în fotoliu, inginerul replic , st pînindu-se cuă ă greu:

— Patru pe hol, înc lzire, dou balcoane, dependin eă ă ţ complete.

— Sper c nu v sup r vecinii. Ai mei sînt o calaă ă ă ă mitate! Bat toat ziua. Ce-or fi avînd de b tut, nu ştiu!ă ă

Mih il se ridic şi f cu că ă ă ă î iva paşi. Se opri în fa a luiţ ţ Cristea, cu bra ele încrucişate la piept.ţ

— Încerc s -mi explic atitudinea dumneavoastr ,ă ă domnule maior. M menaja i probabil...ă ţ

— În ce sens?— Recurge i la eschive şi subterfugii amabile, ocoţ lind

împrejur rile legate de evenimentul care v-a adus aici. S-aă comis o crim şi...ă

— Şi?— Nu consider c postul pe că are-l ocup m scuteşte deă

anumite întreb ri fireşti, obligatorii.ăCristea îşi cobori privirea, camuflîndu-şi satisfac ia. ţ„N-a rezistat." Abia i se auzi glasul.— De ce s v întreb? Mi-a i spus singur. Am re inut c ,ă ă ţ ţ ă

în momentul crimei, v afla i în camer împreun cu fiulă ţ ă ă dumneavoastr încercînd s fixa i oblonul. M înşel?ă ă ţ ă

48

— Nu.— Perfect. Şi, pentru c insista i pe tem , m v dă ţ ă ă ă

obligat s observ c în relatarea dumneavoastr s-a streă ă ă -curat – desigur involuntar – un am nunt inexact. B nuă ă iesc c e o confuzie. Obloanele din camera dumneavoastr ,ă ă insist, numai din a dumneavoastr , sînt b tute în cuie.ă ă Probabil a i încercat s le bloca i în alt înc pere. Cele dinţ ă ţ ă ă odaia în care s-a comis crima, de pild , mi s-au p rut foarteă ă şubrede.

R m sese singur în hol. Fl c rile din c min muriser .ă ă ă ă ă ă Mai st ruia sub spuza cenuşie o margine de jeratic, agă onia unui apus însîngerat sp rgînd ca pe o puşculi pînteculă ţă cerului de p cur .ă ă

Inginerul Mih il îşi sim ea mîinile reci. Mîinile şi fruntea.ă ă ţ Aceeaşi sudoare înghe at .ţ ă

...Îi fusese frig, deşi ziua era fierbinte. Dup -amiazaă aceea cleioas de august... Totul p rea galben. Galbenă ă bolnav de ran veche, galben de lun somnambul , vr jă ă ă ă -maş , galben de coşmar.ă

Uniforma neagr cu zvastica pe brasard ... Olteanulă ă care-şi l uda marfa: roşii, zarzavat proasp t... Înregistrareă ă stranie, c ci era aproape inconştient. Apoi... Auzi o tuseă uşoar . Tres ri. În spatele lui ap ruse maiorul.ă ă ă

— Scuza i-m , mi-am uitat ig rile. Întreb în şoapt :ţ ă ţ ă ă ă Domnule inginer, cît îi pl tea i avocatului Olaru ca s tac ?ă ţ ă ă

Capitolul VI

BANCNOTE ÎNSÎNGERATE

49

Viscolul îi şfichiuia obrazul, gerul se strecura lesne prin haina sub ire, dar Mircea Gheorghiu nu se clinti. Ridicţ ă ochii, încercînd s ghiceasc care-i fereastra de la odaia lui.ă ă

„Biroul... dormitorul lui Olaru... A treia!"I se p ru c z reşte o umbr proiectat ă ă ă ă ă pe peretele din

dreapta. Se uit în jur. Descoperi o scar lung rezemat deă ă ă ă cerdac. O aşez sub fereastr şi urc .ă ă ă

Monica Ciuv c uta febril. Lu din cuier paltonulăţ ă ă savantului şi-i cercet buzunarele, apoi c ptuşeala. ă ă

„Nu-i aici!" Privirea îi alunec de-a lungul pere ilor şi se opri laă ţ

fereastr . Lipit ă de geam, Mircea Gheorghiu o privea intens.

** *

Luigi Stratian t ie cap tul ig rii ă ă ţ ă de foi. O aprinse cu dichis şi puf i satisf cut. Avea un aer prosper, optiă ă mist şi-o bun dispozi ie necamuflat .ă ţ ă

— S-a smintit iarna, dom'le! exclam pe un tonă conven ional iritat. Aici r mînem pîn dau ghioceii. Naibaţ ă ă m-a pus s vin?!ă

Îşi mişc trupul masiv în fotoliu. Era bine îmbr cat, camă ă tinereşte, dar f r ca acest am nunt s şocheze.ă ă ă ă

— Am vrut – relu – s -l servesc pe Olaru, Dumă ă nezeu s -l ierte. Şi nu se ştie de ce, b tu în lemn. Mi-a telefonată ă alalt ieri c are nevoie de dou sute de mii. M-am repezită ă ă socotind c pîn la miezul nop ii sînt înapoi şi, uite, aă ă ţ intervenit mizeria asta.

— V-a spus cumva pentru ce avea nevoie de bani? întreb maiorul.ă

Stratian ridic din umeri.ă— Totdeauna i-au pl cut misterele. Ne ştim de mici; dină

şcoala primar , dar nu s-a omorît niciodat cu confiă ă den ele.ţ Învîrtea tot soiul de afaceri şi i se întîmpla uneori s aibă ă

50

nevoie de sume mai mari. Ridic palma lîng ureche. Ce-i ală ă lui, e al lui! Restituia corect şi la termen.

— Nici cînd i-a i înmînat banii nu v-a oferit vreo expliţ -ca ie oarecare? Ceva de circumstan ...ţ ţă

— P i n-am apucat s -i dau.ă ă— Înseamn c -i ave i la dumneavoastr .ă ă ţ ăStratian se b tu cu mîna peste piept, scoase un teancă

de bancnote strînse într-o banderol de hîrtie cafenie şi-lă puse pe mas .ă

Maiorul r mase pe gînduri.ă— Curios. Are nevoie stringent de bani, v cheamă ă ă

special din Bucureşti şi dup aceea nu se gr beşte s vi-iă ă ă cear ! S se fi jenat de ceilal i?ă ă ţ

— Ştiu eu ce era în capul lui? Rîse: Oricum nu plecam cu ei înapoi.

— Este o sum destul de important . Presupun că ă ă Eleonora Olaru a fost informat .ă

Luigi Stratian îşi r sfrînse buza de jos.ă— Nu cred. B trîna face mai mult oficiul de menaă jer . Înă

orice caz, nu era mentorul cel mai indicat pentru matrapazlîcurile lui Olaru. Şi apoi... Şopti confiden ial: Eţ cam capie...

— Ce în elege i prin matrapazlîcurile lui Olaru? ţ ţOmul rîse mînzeşte, ar tîndu-şi din ii care sclipeau subă ţ

must cioara retezat à la Clarck Gable.ă ă— N-ave i decît s -iţ ă r scoli i ni el dosarele. O s g si iă ţ ţ ă ă ţ

tot ce v trebuie.ă— Da, da... E o idee. Maiorul Cristea p rea distrat. Deşiă

m îndoiesc c a l sat asemenea documente la înă ă ă demîna oricui. Dumneavoastr , ca vechi amici...ă

Stratian îşi ridic palmele:ă— O clip , domnule maior! Nu sînt vreun sensibil, vreauă

s spun c nu am obiceiul s m formalizez, totuşi aş vreaă ă ă ă s ştiu dac pastila cu amici ia se numeşte cumva ironie.ă ă ţ

— Cum v imagina i c mi-aş îng dui-o?ă ţ ă ă

51

— Perfect. Atunci s preciz m de la început perimetrulă ă exact în care au evoluat rela iile mele cu Olaru. Neţ cunoaştem de o groaz de timp şi totuşi am r mas laă ă stadiul de bune cunoştin e. Cred c ne vedeam deţ ă maximum cinci-şase ori pe an. În general, sînt un om ocupat şi apoi in prea mult la liniştea mea, la inofensivaţ mea partid de ă bridge, la excelentul escalop de la Capşa, pentru ca s adîncesc astfel de leg turi.ă ă

— Trebuie s în eleg c avea i fa de Olaru anuă ţ ă ţ ţă mite rezerve?

— Ce mai încoace şi-ncolo, domnule maior, era un tip dubios. M-a i obligat s-o spun. Rela ii nu prea ortoţ ţ doxe cu nem ii în timpul r zboiului, paşapoarte false, recentţ ă filodorme, negocieri de valut , cartele, alimente la negru şiă cîte or mai fi... Rican : A fost mai şmecher decît poli ia,ă ţ trebuie s-o recunoaşte i.ţ

Cristea îşi coborî pleoapele.— Recunosc. Dealtfel e un duel pe care deocamdat l-ă

am ignorat. Îşi umezi degetul şi ridic scrumul de peă cristalul m su ei. Mai mult m surprinde atitudineaă ţ ă dumneavoastr , faptul c n-a i reac ionat. Un om franc, oă ă ţ ţ conştiin imaculat ...ţă ă

Stratian îl întrerupse:— Adic s -l fi turnat? Se l s adînc în fotoliu. Nu, domă ă ă ă ’

le! Asta ar fi fost o m g rie!ă ă— De ce?— Am un principiu în via : tr ieşte şi las -i şi pe ilal iţă ă ă ă ţ

s dea din coate. La urma urmelor n-a omorît pe nimeni.ă Aprecia i v rog faptul c nu sînt ipocrit.ţ ă ă

— Apreciez! declar Cristea f r nuan e. Apropo,ă ă ă ţ domnule Stratian, cu ce v ocupa i?ă ţ

— Sînt maestru de balet. De cînd am ieşit la pensie mă ocup cu regia spectacolelor de music-hall.

— O munc interesant , desigur...ă ă— Îm! f cu Stratian. Aşa şi-aşa... Public ingrat, feteleă

nişte nebune, toate se cred vedete, nop i pierdute...ţ

52

— Şi totuşi – maiorul p ru topit de admira ie – cîteă ţ satisfac ii! S descoperi tinere talente, s realizezi specţ ă ă -tacole de inut ...ţ ă

Stratian îl privi circumspect.— Da, da... Trebuie s veni i într-o sear . Ambian ,ă ţ ă ţă

program frumuşel... S pt mîna trecut a fost Mih il cu fiu-ă ă ă ă ăs u. Rîse vulgar. Pariez c Şerb nic a început s visezeă ă ă ă ă noaptea şi altceva decît ispr vile lui taic -s u pe post deă ă ă mare şi neînfricat lupt tor...ă

— La ce anume v referi i?ă ţ— Cum, dom’ le? Stratian simul neîncrederea stuă -

pefiat : Nu v-a povestit c el în timpul r zboiului a speriată ă ă Gestapoul? N-a i auzit balivernele cu fritzii, cu Rezisten a,ţ ţ cu lupta ilegal ? Le înşir la toat lumea şi de fiecare dată ă ă ă finalul e altul. Ba i-a strîns mîna personal Churchill la Yalta, ba i-a trimis de Cr ciun un cui de la cîrj şi o bucat deă ă ă budinc secretara lui Roosevelt, dar, cic , nu i-a pl cut,ă ă ă „prea mult scor işoar ", şti i, asta pentru nota de autentic.ă ţ ă ţ M mir, domă ’ le, m mir!ă

— În fond care e realitatea?Stratian scutur scrumul gros, arborînd o expresie deă

revolt jovial :ă ă— Hai s fim serioşi! S-o fi jucat ni eluş de-a v-a iă ţ ţ

ascunselea cu Siguran a, şi acum speculeaz . E banditţ ă mare, are fler, dar nu-i sta omul care s înfig steaguri peă ă ă baricade.

— Foarte interesant! opin maiorul. N-aş fi zis c -i ună ă flecar. Dimpotriv , mi-a f cut impresia unui om sobru, plină ă de rezerve.

Stratian rîse încîntat:— Ce v spuneam eu!? Mare şnapan! Ştie s seă ă

orienteze. Şi-a dat seama cu cine are de-a face şi v-a oferit o partitur plin de distinc ie, echilibru şi nobil discre ie.ă ă ţ ă ţ S -l fi auzit îns ce-i debita lui Gheorghiu...ă ă

— Savantul?

53

— Eh! P i dac sta-i savant, eu îs Fred Astair... Ună ă ă zevzec! Numai tîmpenii îi func ioneaz în bostan. În sfîrşit,ţ ă Mih il l-a aiurit ca pe un prunc. Fizicianului îi d duseră ă ă ă lacrimile de emo ie. Penibil...ţ

— De ce crede i c o face? întreb Cristea, scormoţ ă ă nind t ciunii din c min. M intereseaz mult punctulă ă ă ă dumneavoastr de vedere. Dovedi i discern mînt şi ună ţ ă remarcabil sim de observa ie.ţ ţ

— Ei, nu cine ştie ce, rîse gîdilat Stratian, s ltîndu-şiă trupul greoi. Deforma ie profesional : lucrez cu oamenii.ţ ă

— Tocmai. În plus, v apreciez enorm obiectivitatea.ă Faptul c musafirii defunctului v sînt prieteni...ă ă

— Pardon! respinse Stratian. Prieteni erau, dac vre i,ă ţ cu Olaru.

— De fapt nu are nici un fel de importan . Imporţă tant este c sînte i dispus s m ajuta i. Spune i-mi, v rog, camă ţ ă ă ţ ţ ă cît timp s-a scurs între cele dou împuşc turi?ă ă

-— Asta-i bun ! Este pentru prima oar cînd aud c s-ară ă ă fi tras de dou ori.ă

— Pesemne m-am înşelat eu. Continua i!ţ— Despre ce vorbeam? A, da, în ce-l priveşte pe Mih il ,ă ă

asculta i-m pe mine, e o lichea care a ştiut s profite deţ ă ă împrejur ri. O lepr . S fim sinceri! Sun al naibii de bineă ă ă ă într-un dosar cîteva m suri din Interna ioă ţ nala fredonate, pas mite, cînd în Europa se consuma în materie de muzică ă doar Deutschland uber alles... Şi rezultatele s-au v zut.ă Amicul Dan Mih il conduce azi fosta fabric ă ă ă Foreta.

— Judecînd în limitele bunului sim , asemenea afirţ ma iiţ in de un trecut relativ apropiat şi sînt lesne conţ trolabile.

Nu pot fi emise gratuit în afara unui cerc restrîns de amici sau cunoştin e care stau la şuet într-o sîmb ta searaţ ă ă ron ind alune.ţă

— P i aici a fost mare Olaru! exclam Stratian triumă ă -f tor. Nu ştiu nimic concret, dar aş paria c i-a f cut rost deă ă ă nişte hîrtiu e – scand retoric – care s ateste treţ ă ă cutul de lupt şi de sacrificii al inginerului. Mîine, poimîine îl vezi şiă

54

pe sta în cartea de istorie. Cred c l-a costat paraleă ă frumuşele.

— Pe cine? — Pe inginer, vezi bine! Olaru nu f cea servicii graă tuite.

Dar, repet, sînt simple prezum ii. Deşi...ţ— Deşi?— Totdeauna mi s-a p rut curioas prietenia dintreă ă

Olaru şi Mih il . N-aveau nimic comun. Ce-i drept, Virgil eraă ă un tip bizar, colec ionar de ciud enii şi mutre îndoielnice.ţ ăţ

— Îi înscrie i la aceast rubric şi pe ceilal i musaţ ă ă ţ firi?— Domnule maior, f cu Stratian cuprins brusc deă

scrupule, împingîndu-şi înainte b rbia, n-aş vrea s mă ă ă taxa i drept palavragiu, iar ipostaza de delator nu mţ ă avantajeaz .ă

— Nu e cazul. Am în eles de la început cu cine am de-aţ face.

Maestrul de balet îi arunc o privire iute din col ulă ţ ochilor, pu intel îngrijorat , dar îşi recap t repedeţ ă ă ă siguran a.ţ

— Şti i, probabil, c oamenii ştia veneau la Olaruţ ă ă s pt mînal într-un soi de week-end.ă ă

— Pîn aici nu v d nimic anormal. ă ăStratian îşi trecu limba peste buze.— De acord. Ieşit din comun mi se pare interesul

constant al unor indivizi tineri pentru Virgil. Era un tip nostim, desigur, de o mali ie savuroas , dar nimic mai mult.ţ ă Tr iesc în mijlocul tineretului, domnule maior, şi dup atî iaă ă ţ ani pot s spun c ştiu ce le umbl prin cap. B trînii îiă ă ă ă plictisesc.

— Ave i dreptate, totuşi oaspe ii victimei, cu excep ia luiţ ţ ţ Mih il junior, nu mai sînt nişte copii.ă ă

— Crede i? L sîndu-l la o parte pe inginer, mai aproapeţ ă de genera ia noastr , Alexandra cît s aib ? 35, maximumţ ă ă ă 36, Gheorghiu 27, Monica 25. E ea voluptuoas în forme, şiă din cauza asta îi dai mai mult. Ei, vi se pare normal ca

55

oamenii ştia s -şi ponteze prezen a în fiecare sîmb ta laă ă ţ ă Tînc beşti?ă

— Sînt convins c dumneavoastr a i g sit o exă ă ţ ă plica ie.ţStratian s lt din umeri:ă ă— Pe dracu! Oricum e ceva cu ei. De pild , doctori a:ă ţ

frumoas muiere, nimic de zis. Cur ic , carier , bani,ă ăţ ă ă Dodge, tacîm complet. Îşi apropie fa a de a maiorului. Patruţ b rba i lips în inventar. Mor i, cop i, îngropa i, ispr vi i! P iă ţ ă ţ ţ ţ ă ţ ă acum dou sute de ani o ardeau pe rug ca vr jitoare, cum aă ă p it baba aia de Brinvilliers, marăţ chiz , sau ce naiba era.ă

— Se pare c între timp lucrurile s-au mai schimbat. ă— Groz venieă ! De-aia face solo tot anul? Nu se mai

apropie unul. Prefer tramvaiul decît cavou la Belu. C ce-iă ă al ei, e al ei, post-mortem îi cazeaz bine.ă

— Nu v d corela ia dintre starea civil a doctori ei şiă ţ ă ţ avocatul Olaru.

— Aici e o chichi , dar n-am mirosit-o. S-o lu m peţă ă ailalt , pe arhitect .ă ă

Maiorul încrunt sprîncenele.ă— Monica Ciuv . A ispr vit acum un an. ăţ ă Ce caută

macioala asta aici, dom'le!? Fat tîn r , cam rural înă ă ă ă şolduri, nu se poart , dar se mai g sesc suflete milostive...ă ă Deşi cînd te ui i la ea zici c l-a v zut pe Omul Negru...ţ ă ă

— Mda... Maiorul trase din igar , privind lung cap tulţ ă ă neaprins. Are nervii zdruncina i. Eleonora Olaru spunea cţ ă asear a f cut chiar o mic criz .ă ă ă ă

Stratian îl privi nedumerit.— Cînd dumneavoastr a i descifrat pe plic pseudoă ţ nimul

avocatului.— A, da, da... Ca s vezi! Scria poezii la vîrsta lui. Niciă

sta nu era normal, s racul!ă ă— A i citit ceva? se interes Cristea pe un ton indiţ ă ferent.— Îm, una-dou . Eu, v spun sincer, am r mas laă ă ă

Verlaine, Baudelaire...Maiorul îşi ascunse zîmbetul.

56

— ştilal i, de acum îşi bat joc de noi. Cred c îşiĂ ţ ă aranjeaz versurile cînd se spal pe din i, la gargar . Olaruă ă ţ ă b tea şi el cîmpii. Dar vorba aia: ei scrie, ei citeşte.ă

— Avocatul adoptase o modalitate literar mai dificil ,ă ă ermetic , suger Cristea.ă ă

— Dac vre i...ă ţ— În eleg prin aceasta, preciz maiorul, c se adresaţ ă ă

unui cerc restrîns... de ini ia i.ţ ţStratian îi arunc o privire iute.ă— Cam aşa ceva.— Ce mi se pare cel mai interesant este faptul că

fiecare poezie avea – m exprim poate cam pre ios – oă ţ muz distinct , iar Olaru o anun a într-un soi de motto sauă ă ţ dedica ie. Poate c forma nu excela, în schimb, afirm unii,ţ ă ă poeziile erau pline de con inut.ţ

— Şi înc ce con inut...ă ţÎl privi printre gene: ,,S-a prins!"— De fapt scopul era atins. Sensul major al poeziei este

s - i dea prilej de reflectare, s - i trezeasc anumite st riă ţ ă ţ ă ă sufleteşti, s te fac mai bun, mai generos. Întreb dup oă ă ă ă pauz : Dumneavoastr , domnule Stratian, v-a i sim it maiă ă ţ ţ generos dup ce i-a i citit versurile?ă ţ

— Toat via a mea am fost culant, prodig, aş zice. Ună ţ rictus îi strîmb col ul gurii. Ar t teancul de bancă ţ ă ă note. Adeseori împrumutul este forma elegant a generoă zit ii.ăţ

Cristea îl m sur plin de admira ie.ă ă ţ— Cît delicate e! Îmi pare bine c nu m-am înşelată ţ ă

alegîndu-v drept confident şi consilier. Mi-a i pus laă ţ dispozi ie am nunte edificatoare, cu atît mai valoroase cuţ ă cît vin din partea unui om dezinteresat. În privin a banilorţ îns cred c s-a creat o mic confuzie. Nu i-a i adus. I-a iă ă ă ţ ţ g sit – desigur, cu totul întîmpl tor – în buzunarul victimei.ă ă

— E o îndr zneal ! O...ă ă— O precizare. Privi peste umerii lui Stratian. Apropie-te,

Dr gan. Arat , te rog, ce-ai g sit în fişetul din dormitor! ă ă ă

57

Locotenentul desf cu un pachet, sco înd cîteva teancuriă ţ de bancnote.

— Dup cum remarca i, zîmbi maiorul, pachetele deă ţ bani sînt banderolate cu hîrtie cafenie ca şi al dumnea-voastr . Şi apoi, sînte i mult prea distrat, domnule Stratian.ă ţ Cum se poate s nu fi observat pata de sînge de pe mară -ginea primei bancnote? Probabil c v-a i gr bit s vă ţ ă ă ă recupera i banii oferi i într-un elan de generozitate stîrnitţ ţ de versurile maestrului Olaru.

Capitolul VII

DE CE I-E FŢ RIC , MONICA?Ă

Mih il îşi recunoscu maşina suă ă b stratul gros de z pad .ă ă Vîntul sufla cu puteri sporite şi inginerul f cea eforturi s -şiă ă p streze echilibrul. Cur parbrizul, apoi încerc zadarnică ăţă ă s deschid portiera. Tres ri. Cauciucurile – toate patru –ă ă ă erau spintecate.

— Î i place?ţSe întoarse brusc. La cî iva metri în spate, Alexandra îlţ

împungea cu privirea. Dodge-ul doctori ei era şi el peţ geant .ă

Mih il îşi recap t sîngele rece. Ridic din umeri!ă ă ă ă ă— Ai vorbit cu el?— Da.— Sper c n-ai f cut vreo prostie. Ştii foarte bine la ceă ă

m refer.ăOchii Alexandrei se îngustar .ă— Cît de pu in m cunoşti!ţ ă— Tot ce se poate.— De altfel e inutil. Ştie.— B nuieşte! Ar t maşinile. În elegi ceva din aiurealaă ă ă ţ

asta?Doctori a continua s -l priveasc fix.ţ ă ă

58

— Da... Cred c încep s în eleg cîte ceva..ă ă ţ

** *

— M doareă r u capul, spuse Monica Ciuv , şi-şi trecuă ăţ mîna peste frunte. Încerc s zîmbeasc . De fapt, nu e oă ă ă noutate. Am migrene îngrozitoare seara.

— Trebuie s -i cere i un calmant doamnei Macarie,ă ţ opin maiorul Cristea.ă

Monica se ghemui şi mai mult în fotoliu. Aproape ip :ţ ă— Nu!Îşi muşc buzele albe, pip indu-şi cu gesturi dezordoă ă -

nate obrazul.Maiorul o examină curios. O g sea foarte feminin –ă ă

desigur nu în gustul epocii, era prea plin pentru asta –ă emanînd farmecul acela caracteristic al femeilor care trec aproape neobservate pe strad , cîştigînd îns imens înă ă cadru intim.

— N-am nevoie de calmant, spuse Monica. În orice caz nu de la ea. Ad ug precipitat: Alexandra m detest .ă ă ă ă

Maiorul rîse sincer amuzat.— Oricum, nu v-ar refuza o pastil .ă— N-am nevoie, repet înc p înat arhitecta. Femeiaă ă ăţ ă

asta nu m suport . Nici ceilal i... M dispre uiesc.ă ă ţ ă ţ— Sînte i prost dispus . A fost o noapte grea pentruţ ă

dumneavoastr to i şi în asemenea situa ii, fireşte, deviiă ţ ţ mai pu in politicos, ui i o seam de conven ionalisme.ţ ţ ă ţ Suficient ca s te sim i bruscat de orice fleac.ă ţ

Monica îşi frînse degetele nervoas .ă— Sînt odioşi. Îi cunosc bine. Mih il cu din ii lui de lup...ă ă ţ

Cînd îmi s rut mîna, se cutremur de sil . Îi place înă ă ă ă schimb Alexandra. Şi lui Stratian îi place. Doamne, ce imbecili pot fi b rba ii!ă ţ

— Încep s cred c n-o agrea i pe doctori . Ce v-aă ă ţ ţă f cut?ă

59

— Nimic. Dar e în stare de orice. Dac încerc s -miă ă imaginez un medic SS-ist, la ea m gîndesc. Îi trateaz peă ă oameni ca pe nişte obiecte. M dulare, intestine, foi deă temperatur ...ă

— Da... Maiorul observ chipul rotund, de o paloareă nes n toas , pe caze ochii zvîcneau ca nişte faruri. Mi-a iă ă ă ţ f cut o ă m rturisireă deconcertant : oamenii aceştia vă ă dispre uiesc. De ce nu-i evita i? Ce v oblig s le suporţ ţ ă ă ă ta iţ societatea?

— Am inut mult la Olaru. Monica îşi umezi buzele arse.ţ Şi la Eleonora. Sînt orfan ... S-au purtat cu mine ca nişteă rude apropiate. Virgil m-a ajutat s -mi ispr vesc studiile. Auă ă fost ani cumpli i. R zboiul, seceta...ţ ă

— Ajutor financiar?— Nu în sensul unor sume periodice. Înc din anul doiă

de facultate mi-a procurat comenzi uşoare. Renov ri, lucr riă ă mai simple, sistem bungalow sau cottage. Oricînd, casa lor mi-era deschis . Nu puteam s le impun amici iile. ă ă ţ Evit -lă pe Mih il , n-o primi pe Alexandra etc. etc. Pe ă ă de alt ă parte, încetîndu-mi vizitele aş fi f cut figur ă ă ingrat . ă

— În eleg. Am ţ să-mi îng dui s profit de amabilitateaă ă dumneavoastr . ă Poate c -mi pute i furniza unele am nunteă ţ ă despre rela iile ţ avocatului Olaru cu ceilal i. Zîmbi. Nu-miţ sînt prea limpezi.

Monica privi lung pe fereastr . Se gîndea poate laă altceva şi peste ochii negri trecu o und întunecat .ă ă Îng im :ă ă

— Se cunosc de mult. Era din nou r v şit , îşi adunaă ă ă greu ideile. Lui Virgil îi pl ceau oamenii... agita ia. Oă ţ sîmb t ă ă seara f r invita i era pentru el o calamitate. ă ă ţ Îşi muşc degetele. Se r stea la Eleonora, devenea groă ă solan. Bietul Henry, înghi ea şi el destule.ţ

— Dima?— Da. Tr ieşte, adic tr ia mai mult pe seama lui Virgilă ă ă

şi lucrul sta ă i se amintea uneori destul... destul de dur. Henry e un om delicat, a avut o situa ie înainte. Îşi îndreptţ ă

60

trupul moale. În sfîrşit, astea sînt prostii. Virgil a fost un om deosebit. M doare capul îngrozitor... Toat lumea e ă ă de acord cu asta. Un suflet generos..

Izbucni în plîns. Plîns nest pînit, o r bufnire, revanşaă ă nervilor abia z g zui i, supapa care cedeaz în cele dină ă ţ ă urm ă sub torentul n valnic al lacrimilor.ă

Impresionat, Cristea îi oferi un pahar cu ap , apoi seă apropie de fereastr .ă

„Nu-i proast , nici isteric . E doar bolnav . Bolnav ă ă ă ă de fric . Frica pe care i-o d spectrul mor ii sau obsesia unuiă ţ ă ţ gînd asem n tor. O miz mare. Foarte mare...''ă ă ă

O auzi respirînd şi se întoarse. Îl privea circumspect ,ă tr gînd cu din ii ă ţ de batista mototolit .ă

— V rog s m ierta i. Noaptea asta, atmosfera de aici,ă ă ă ţ oamenii...

Maiorul se aşeză. Se uit la ea blînd.ă— Cu ce vă pot ajuta?Femeia încerc s zîmbeasc . Buzele moi se strîmbar ,ă ă ă ă

dezbr cînd din ii albi, uşor dep rta i. ă ţ ă ţ— Nu m ... vreau s spun, n-ave i de ce s m ajuta iă ă ţ ă ă ţ .— Atunci poate c m ajuta i dumneavoastr pe mine.ă ă ţ ă

Surîse. Eu am nevoie.Monica suspin , îă ndreptîndu-şi p rul:ă— Mi-a f cut impresia, declar Cristea, c rela iileă ă ă ţ

avocatului Olaru cu oaspe ii acestei case, dincolo deţ aspectul lor monden, ascund un anumit substrat. Substrat disimulat cu grij pîn ieri sear .ă ă ă

— Nu ştiu la ce v referi i.ă ţ— Am s fiu mai explicit. Conflictul, pîn asear ignorat,ă ă ă

s-a declanşat brusc în urma unui incident. Un am nuntă aparent inofensiv, dar care s-a dovedit a fi plin de semnifica ii. Faptul c avocatul Olaru, camuflat în umbraţ ă unui pseudonim, se ocupa de... Îşi drese glasul, completînd: De versuri.

Monica Ciuv încremeni.ăţ

61

— Se pare c aceast întîmplare a stîrnit în rîndurileă ă invita ilor o reac ie ieşit din comun.ţ ţ ă

— N-am b gat de seam . Respira greu. Am fost desigură ă surprinşi, dar... nimic... nimic special.

— Sora defunctului a calificat starea de spirit comună drept panic . O panic învecinat cu groaza.ă ă ă

— Eleonora exagereaz , afirm moale Monica. A tr ită ă ă mereu singur , departe de via . În general îi place s deaă ţă ă oric rui fleac propor ii de senza ional.ă ţ ţ

— M întreb: cine se înşal de fapt? Ea, sauă ă dumneavoastr ? Tuturor oamenilor din casa aceasta le eă fric . Un adev r brutal, dar cert.ă ă

Arhitecta îşi ridic ochii str lucitori. Întreb cu efortă ă ă vizibil:

— Şi... mie?„Nu-i lipseşte totuşi curajul. Curajul marelui dezastru,

curajul de deaspura abisului." Maiorul se eschiv .ă— Cu dumneavoastr b nuiesc c se întîmpl altceva.ă ă ă ă

Sînte i o femeie sensibil , care nu poate s treac indiţ ă ă ă -ferent pe lîng o nenorocire. S-ar putea deci, s n-ave i înă ă ă ţ momentul de fa motive particulare – f cu o pauz –ţă ă ă legate de moartea lui Olaru, care s v nelinişteasc . V-aă ă ă indispus pur şi simplu crima. Şi ca to i oamenii extrem deţ sensibili, probabil c a i presim it nenorocirea.ă ţ ţ

Monica f cu ochii mari.ă— N-am presim it nimic.ţ— E greu s v da i seama acuma. Mi s-a relatat că ă ţ ă

asear , dup incidentul cu versurile lui Olaru, v-a i pieră ă ţ dut cunoştin a. Ori numai o intui ie ieşit din comun, aproapeţ ţ ă supranatural , putea s anticipeze corela ia dintre un faptă ă ţ aparent complet lipsit de importan şi un eveniţă ment tragic apropiat.

— Nu... nu v d corela ia. Ce trebuie s în eleg? Era peă ţ ă ţ punctul de a face o criz . Ce vre i de la mine? ă ţ

— Nimic. Regret c discu ia v nelinişteşte.ă ţ ă

62

— De ce s m nelinişteasc ? Dac v imagina i ca eu l-ă ă ă ă ă ţam omorît, comite i o eroare penibil . Începu s rîdţ ă ă ă nervos. Ce tîmpenie! Dumnezeule, ce tîmpenie!

— Cine v-a învinuit de asasinat?— Atunci ce vre i? L sa i-m s plec! Trebuie s plecţ ă ţ ă ă ă

acas !ă— Nu v-am re inut, domnişoar . Deşi, nu cred c pute iţ ă ă ţ

r zbate, am s -l rog pe locotenentul Dr gan s vă ă ă ă ă înso easc cu maşina. E riscant pe vremea asta, dar bţ ă ă-nuiesc c nu insista i dintr-un capriciu.ă ţ

Femeia se frînse. P rea o ruf mototolit aruncat peă ă ă ă bra ul fotoliului.ţ

— S-au speriat ceilal i. Nu ştiu de ce s-au speriat.ţ Întreba i-i pe ei! Pronun ca din trans , f r s -şi deaţ ţă ă ă ă ă seama: Vladimir Dumitraşcu...

— Un nume cu semnifica ii singulare, şopti maiorul. Unţ nume asociat la o idee fix poate deveni odios, un coşmar.ă Oft . Avocatul Olaru a exercitat ani de zile un şantajă sistematic.

— Şantaj, îngîn Monica, şantaj...ă— Da, în schimbul unor sume de bani, raportate

b nuiesc la veniturile individului în cauz , se obliga să ă ă p streze t cerea asupra unor fapte mai mult sau mai pu ină ă ţ reprobabile din trecutul fiec ruia. O pl cere pervers îlă ă ă determina în acelaşi timp s caute societatea victimeloră sale, care ignorau posibilitatea c sub firma ospitalieruluiă Olaru se ascunde de fapt odiosul Vladimir Dumitraşcu.

Arhitecta azvîrli o privire r v şit .ă ă ă— Cine? Cine v-a spus toate acestea? Cristea zîmbi.— Oaspe ii familiei Olaru. Fiecare cîte pu in.ţ ţ— Şi... eu?— Da. Şi dumneavoastr . Îşi privi ceasul. E aproapeă

şapte. Dac ave i de gînd s pleca i, trebuie s-o face i f ră ţ ă ţ ţ ă ă întîrziere. M duc s -l caut pe locotenentul Dr gan.ă ă ă

Monica întinse bra ele, ca şi cum ar fi vrut s -l opreasc .ţ ă ă

63

— Nu, domnule maior. R mîn... Dealtfel nici n-aş puteaă intra în cas . Am... pierdut cheia. ă

— V deschide colaboratorul meu.ă— Nu! Mul umesc, sînte i foarte amabil. Oricum, trebuieţ ţ

s-o caut...Urc treptele sprijinindu-se de balustrad . F ceaă ă ă

eforturi evidente s nu se pr buşeasc .ă ă ă— Trebuie s-o caut... Mul umesc... ţMaiorul Cristea privi mult timp în urma ei. „Se întîmpl ceva la ea acas ." ă ă

Capitolul VIII

SÎNT ŞANTAJAT!

Alexandra se pr buşi în fotoliu. Îşi prinse obrajii în podulă palmelor, masîndu-şi tîmplele cu vîrful degetelor.

„Ce coşmar! Doamne, Dumnezeule, ce coşmar!" Privirea îi alunec ă spre pat. Aşternutul era r v şit.ă ă „Cineva a r scolit odaia."ăRidic p tura, apoi salteaua, descoperind un plic.ă ă

Numele destinatarului – Vladimir Dumitraşcu – era b tut laă maşin . Descifr crispat con inutul biletului scris cuă ă ă ţ creionul:

Felicit ri. Eşti o tr g toare excelent , Alexandra.ă ă ă ă Apropo, unde ai ascuns revolverul?

** *

— Bine, mami, şi-acum ce-ai de gînd?— Nu ştiu.St teau în buc t rie. Eleonora Olaru cur a zarzavatulă ă ă ăţ

pentru sup , ştergîndu-şi din cînd în cînd lacrimile r să ă ărite în col ul ochilor. Luigi Stratian fuma rezemat de perţ vazul ferestrei.

64

— Nu ştiu. Înc nu m-am gîndit.ă— Ar trebui s-o faci. B trîna întoarse capul.ă— Ce vrei s spui? ă— Macioala n-o s lase s -i scape osul. O cunosc. Japiă ă ţă

mare!— Macioala?! N-am auzit în via a mea de nuţ mele sta.ăLuigi Stratian îşi strîmb buzele groase. ă„Hm! Face pe naiva."— Coca, mami, logodnica lui Virgil. Înregistr surprizaă

Eleonorei, apoi continu : S nu-mi zici c n-ai auzit deă ă ă istoria asta.

— Ce tot spui...— Ei, bravo! O ştie un Bucureşti întreg. Optsprezece ani,

fişnea , cur ic , în doi timpi şi trei mişc ri i-a sucit min ileţă ăţ ă ă ţ r posatului.ă

— Luigi!— Dumnezeu s -lă ierte... Sînt consternat, draga mea.

Nici de apartamentul din Bucureşti n-ai aflat?— Ce s aflu?ă— C i l-a f cut cadou. M rog, vînzare deghizat , nuă ă ă ă

trebuia s -lă înv eu cum sa te dribleze, dar tot cadou seăţ numeşte.

B trîna îl privi f r expresie.ă ă ă„Mi-ar place – gîndi Stratian – s ştiu ce-i în capul eiă

acum."— La urma urmei, dac stai s te gîndeşti, avea totă ă

dreptul s-o fac . Agoniseala lui. Munca lui de-o via .ă ţă— Şi tu? L-ai slujit ca o roab zeci de ani. Dac a m ritată ă ă

şi casa asta? Unde ai s ajungi? La azil?ăEleonora îi privi int în ochi. ţ ă— De ce m nec jeşti, Luigi?ă ă— Iart -m ,ă ă n-am vrut. Pur şi simplu m întrebam cumă

poate s fie cineva atît de naiv, încît s nu-şi ia m suriă ă ă elementare de precau ie. Ai un copil...ţ

B trîna tres ri.ă ă

65

— De unde ştii?— Ce importan are? Ştiu.ţăMaiorul Cristea ap ru în pragul uşii. În mîn inea oă ă ţ

pastil alb .ă ă— Aş vrea un pahar cu ap .ăLuigi Stratian se interes pe un ton de-ai fi zis că ă

s n tatea maiorului e singura chestiune care-l preocup ziă ă ă şi noapte:

— Nu v sim i i bine?ă ţ ţ— Ceva mai bine acum. Fiecare întîlnire cu

dumneavoastr constituie pentru mine un tonic.ă— Am observat. Îmi c uta i mereu societatea. Pot speraă ţ

c prezen a mea e la fel de reconfortant şi pentruă ţ ă subalternul dumneavoastr , locotenentul? Nu de alta, dar îlă simt mereu pe urmele mele...

Eleonora Olaru scoase din debara o cutie de conserve. Stratian privi peste um r.ă

— Ce-i aia?— Carne de porc.— Nem easc ? Hm! Nu prea am încredere. În ţ ă '37 am

fost cu un spectacol de music-hall la Frankfurt. Fetele noastre descoperiser într-un magazin alimentar nişte conă -serve de milioane. Gustoase şi ieftine. Cî iva phennigiţ cutia... Trei luni numai din alea au mîncat, pîn au deprinsă macioalele ceva nem eşte. Ei bine, şti i ce scria pe ele? Fürţ ţ die Katze. Pentru pisici. Explic : Şoareci toca i.ă ţ

Maiorul îşi sim i stomacul în gît.ţ— Întîmplarea asta, relu Stratian, o povestescă

întotdeauna cînd sînt invitat undeva la mas şi bag deă seam c bucatele-s pu ine... Se întoarse spre uş : Hai,ă ă ţ ă Edison fiule, îndr zneşte! Nu te-a înv at Cela c e urît să ăţ ă ă tragi cu urechea?

Mircea Gheorghiu nu-i d du aten ie.ă ţ— Vreau s v spun ceva, domnule maior. ă ăIeşir . Savantul şopti dintr-o r suflareă ă :— Sînt doi ani de cînd avocatul Olaru m şantajeaz .ă ă

66

** *

Maiorul indic , surîzînd amabil, fotoliul din fa aă ţ c minului.ă

Savantul se uit la jil nedumerit, se agit cîteva clipeă ţ ă inutil, ca şi cum ar fi pierdut ceva, îşi pip i trupul şi în sfîrşită se aşez .ă

Cristea îşi închipui c are probabil de-a face cu ună individ incapabil s ia un lucru în mîn f r s -i fi dat cinciă ă ă ă ă minute tîrcoale în prealabil, formulînd ipoteze.

Declar repede, clar ca pe o lec ie înv at :ă ţ ăţ ă— M numesc Mircea Gheorghiu,ă 32 de ani, c s torit, înă ă

prezent cercet tor la...ăMaiorul zîmbi stînjenit.— N-am de gînd s v iau un interogatoriu. ă ăOmul îl privi derutat, cu gura întredeschis .ă— Credeam c ... îă n sfirşit... aşa se obişnuieşte. — Aşa se obişnuieşte, ce-i drept, în poveştile cu poli işti.ţ— Da? Sînt un tip ocupat. Savantul p rea s se scuze:ă ă

Am citit ceva, demult, în liceu. Contele de Monte Cristo, parc . Mi-a pl cut foarte mult.ă ă

— Şi mie. Maiorul îl privea cald în luminile ochilor. Avocatul Olaru mi se pare c era mare amator.ă

— Da. El şi Henry. Henry Dima. Un om foarte cum-secade. P streaz toate colec iile care au ap rut înainte deă ă ţ ă r zboi. Îşi l s ochii în jos şi spuse dup o pauz : Aştept să ă ă ă ă ă m întreba i, domnule maior.ă ţ

— Prefer s vorbi i dumneavoastr .ă ţ ăGheorghiu îşi fr mînta degetele, aruncînd priviri r tă ă ăcite

în lungul pere ilor.ţ— Evident... Sigur... dac aşa stau lucrurile.ă— Am s v ajut. Vorbi i-mi despre rela iileă ă ţ ţ

dumneavoastr cu victima. Contextul în care l-a i cunoscută ţ şi cum au evoluat aceste leg turi.ă

67

— M-a ap rat într-un... proces de moştenire. Asta s-aă întîmplat prin '42. Exact, în 1942. Şti i cum e în materie deţ succesiune. Dureaz cu anii. Aşa ne-am împrietenit. Mi-auă pl cut şi oamenii pe care i-am întîlnit la el. Ingineă rul, Alexandra, ceilal i. Agreabili, sub iri... I-au pl cut şi Celei...ţ ţ ă nevast -mea. Pentru Henry Dima, cel pu in, are oă ţ adev rat sl biciune.ă ă ă

Maiorul îşi sprijini piciorul de gr tarul c minului. Întrebă ă ă indiferent:

— Crede i c şi pe el îl şantaja Olaru? ţ ăSavantul înghi i în sec.ţ— Pe Dima?— Ce v surprinde? Pe el ca şi pe ceilal i.ă ţ— Pe ceilal i?! Gheorghiu p rea sincer uimit. Eu amţ ă

crezut c doar pe mine.ăCristea îşi ridic ochii deconcertat. Savantul continu :ă ă— Nu v d cu ce i-ar fi şantajat. Monica, Henry,ă

Alexandra, Mih il şi Stratian sînt oameni adorabili, cuă ă existen e neîntinate.ţ

— Cu alte cuvinte, dumneavoastr sînte i singurul careă ţ nu v încadra i în aceste limite.ă ţ

— Eu? Maiorul rîse.— Glumesc. În sfîrşit, cine crede i c 1-a ucis peţ ă

avocatul Olaru?Savantul ridic din umeri.ă— Nu ştiu, domnule maior, pe mine astfel de drame mă

dep şesc. Da i-mi un atom şi v fac, desigur, la modulă ţ ă teoretic, ce vre i din el, planet , sau dulcea , dar... Se opriţ ă ţă brusc, privindu-l int . În eleg, dac numai pe mine mţ ă ţ ă ă şantaja, înseamn c doar eu aveam motive şi interesul s -lă ă ă omor.

— Cu condi ia s o pute i face. La urma urmei, nu to iţ ă ţ ţ oamenii sînt în stare s ucid . Apropo, care a fost mobilulă ă şantajului?

68

Savantul scoase din buzunar o batist mototolit şi îşiă ă şterse fruntea asudat . Ar t spre c min:ă ă ă ă

— Înc lzeşte r u dr cia asta. Da... N-am s în elegă ă ă ă ţ niciodat şi parc nici acum nu-mi vine s cred. Vladimiră ă ă Dumitraşcu... Numele sta m urm reşte de doi ani ca oă ă ă umbr . Mi-aduc aminte de tipul la care şi-a pierdut-o.ă ă Parc Schlemihle... un neam , în fine. Suferea grozav. Euă ţ mi-aş fi dat o jum tate din via s-o r t cesc. Ce vă ţă ă ă ă spuneam?

— Despre surpriza pe care a i încercat-o aflînd c Olaruţ ă şi Vladimir Dumitraşcu sînt una şi aceeaşi persoan .ă

— Exact! Meschin ria mi se pare fenomenal . Să ă ă sacrifici o prietenie, s distrugi o via pentru dou zeci deă ţă ă mii pe lun ! Şi barem de i-ar fi lipsit banii ştia. Nevast -ă ă ămea calcula – ea e o fire cump tat , nu, nu zgîrcit ,ă ă ă econoam – în sfîrşit, socotea c fiecare reuă ă niune de sîmb t seara, prelungit uneori şi duminica, costa familiaă ă ă Olaru pe pu in cîteva mii de lei. Numai cafeaua şi... m rog,ţ ă nu m pricep la chestiile astea, oricum alimente la liber...ă

— So ia dumneavoastr ştie c sînte i şantajat?ţ ă ă ţGheorghiu se sperie.— Nu. P i tocmai în asta a constat capcana. Ea nu ştieă

nimic. Nu trebuie s ştie nimic! Dac v-a i putea imagina laă ă ţ cîte exhibi ii a trebuit s recurg pentru a scoate dou zeciţ ă ă de mii lunar f r s observe! Medita ii, economii crîncene,ă ă ă ţ urcam în tramvai la clasa a doua, şi culmea, domnule maior, uneori împrumutam chiar de la Olaru ca s fac fa .ă ţă Mai în elege i ceva?!ţ ţ

Îşi bulbucase ochii, c utînd un r spuns pe figura luiă ă Cristea.

— E într-adev r ciudat.ă— Nu? În sfîrşit, altceva începusem s v spun... ă ă— În ce consta şantajul?— Ave i dreptate. Sînt un z p cit. Maiorul îi întinseţ ă ă

pachetul de ig ri, dar Gheorghiu refuz . Mul umesc, nuţ ă ă ţ fumez. Oft adînc: Eram student în anul II de facultate. N-aşă

69

vrea s mi-o lua i în nume de r u, sînt în general un omă ţ ă modest, pe cît posibil evit s vorbesc despre mine.ă

— Numele dumneavoastr , îl întrerupse Cristea, a ieşită de mult din anonimat. V face i scrupule inutile.ă ţ

— Aşadar, înc de pe atunci m bucuram de oarecareă ă vog . Profesorul Mihnea R dulescu – a i auzit de el, îmiă ă ţ închipui – m remarcase la nişte seminarii şi miza foarteă mult pe mine. A fost suficient s mi se publice cîtevaă comunic ri în revistele de specialitate pentru ca s devin oă ă mic vedet . Şti i cum se întîmpl în facultate. Colegii sîntă ă ţ ă entuziaşti, în general tinerii simt nevoia unui idol şi, desigur, exagereaz . Invidia şi, ce-i mai trist, ignoran aă ţ intervin cînd începi s profesezi. V spun sincer, mi-o camă ă luasem în cap.

R mase un timp pe gînduri. Maiorul aştept , tr gînd rară ă ă din igar .ţ ă

— S-a întîmplat de revelion. Revelionul 1943. Îl s rb toream la facultate între colegi, mai mult simbolic,ă ă eram în plin r zboi. Mi-aduc aminte de ea. O femeie de vreoă treizeci şi cinci de ani, mai tîrziu am aflat c îmă plinise patruzeci, destul de înalt , sub ire. Avea o gur mare,ă ţ ă senzual , credeam eu pe atunci. Era foarte vulgar , cu oă ă voce b rb teasc şi expresii groase, birj reşti, dar, în modă ă ă ă straniu, tocmai trivialitatea ei mi se p rea excitant . Mă ă ă ame ea ca un vin acidulat, o şampanie de proast calitate,ţ ă dar care- i incendiaz f ptura.ţ ă ă

— Cu ce se ocupa?— Era bufetier la facultate. M urm rea de mult cuă ă ă

priviri lungi. Îmi acorda mici favoruri: credit pîn la burs ,ă ă cafele speciale, cu un strop de rom, berea cea mai rece... Dar pîn în noaptea aceea de revelion nu se întîmă plase nimic. B usem mult, eram şi pu in sîcîit de fi ele uneiă ţ ţ colege de care-mi imaginam pe atunci c aş fi îndră ăgostit. Spre diminea , bufetiera s-a apropiat de mine. Şedeamţă singur la mas . Mi-a ă spus c m aşteapt , dup ce seă ă ă ă termin bîlciul, în spatele facult ii. Atît. Nu ştiu ce-a fost înă ăţ

70

capul meu. Cred c eram flatat şi de ideea c o femeieă ă matur se uit la mine, un puşti de nou sprezece ani. Amă ă ă plecat împreun . Fa a i se strîmb . Camera aceea cu perneă ţ ă multe... şi fotografii înfipte în rama oglinzii.

— Cît a durat leg tura? întreb încet Cristea.ă ă— N-a durat, sau, dac vre i, ă ţ durează şi ast zi.ă— Adic ?ă— A fost prima şi ultima dat cînd... V jur, domnuleă ă

maior!— Cred.— Dup cîteva luni mi-a comunicat o va avea un copil.ă ă

Mi-aduc aminte, ne plimbam pe cheiul Dîmbovi ei, începuseţ s plîng şi m sim eam îngrozitor. Spunea c totdeauna îşiă ă ă ţ ă dorise un copil, c tocmai aceast presupus incapacitate oă ă ă determinase s -şi bat joc de ea şi de via , c nimeni şiă ă ţă ă nimic pe lume n-o vor putea obliga s scape de el, c înă ă sfîrşit existen a ei a c p tat un el... Mîngîie bra ulţ ă ă ţ ţ fotoliului. Bref, la dou zeci de ani pl team cum puteamă ă pensie de între inere.ţ

— Copilul e într-adev r al dumneavoastr ?ă ă— Da. Nu încape nici o îndoial . Basme au fost celelalte.ă

Sterilitatea, dorin a p timaş de-a mîngîia un prunc etc.ţ ă ă etc. Am aflat ulterior c mai are o feti . Pur şi simplu vroiaă ţă s se m rite. N-am în eles de ce tocmai cu mine. O nebun ,ă ă ţ ă v da i seama! Între noi sînt dou zeci şi unu de aniă ţ ă diferen . Cînd am cunoscut-o pe nevast -mea...ţă ă

— Cînd?— Acum cinci ani. Am în eles din prima clip c nu mţ ă ă ă

va accepta niciodat cunoscînd cealalt poveste.ă ă— În dragoste se iart , observ maiorul, mai ales cîndă ă

greşelile sînt anterioare.Gheorghiu cl tin din cap cu triste e.ă ă ţ— Oricare alt femeie în afar de Cela! E pur ca oă ă ă

madon . Poate f r umor, îns incapabil de minciun .ă ă ă ă ă ă Intransigent , dar tovar ş sigur de drum, f r fantezie, însă ă ă ă ă în stare de sacrificii p timaşe. Nu, domnule maior, n-ar fiă

71

acceptat compromisul. În primul rînd, Cela nu concepe aventura. Pentru ea via a sexual reprezint actul supremţ ă ă al existen ei, puntea care leag definitiv doi oameni.ţ ă Respinge în cadrul acestei no iuni ideea de necesitate. Amţ discutat suficient lucrurile astea înainte de c s torie penă ă tru a-mi permite cea mai vag iluzie.ă

— Oricum, aprecie Cristea, a i dat dovad de multţ ă ă îndr zneal . Nu v-a i gîndit c la datele unui astfel deă ă ţ ă caracter minciuna în care v-a i aventurat este şi maiţ riscant ?ă

Savantul respir adînc.ă— Nu mai aveam ce pierde. Repet, adev rul crud nu-miă

oferea nici o şans . Iar pe femeia aceasta am iubit-oă p timaş din prima clip . De cealalt nu aveam de ce s mă ă ă ă ă mai tem. Renun ase la ideea c s toriei şi-acum nu maiţ ă ă pretindea decît pensia copilului. Şantajul a intervenit pu inţ timp dup c s torie. Dou zeci de mii lunar, sau Cela va fiă ă ă ă informat despre existen a b iatului. Iniă ţ ă ial am b nuit cţ ă ă autoarea scrisorilor e bufetiera, apoi n-am ştiut ce s cred.ă Îşi l s ochii în jos, tr gînd de poala hainei. Ştiu c v ceră ă ă ă ă prea mult, dar... atît timp cît nu stinghereşte interesele anchetei aş putea n d jdui c nevast -mea nu va afla?ă ă ă ă

** *

Îndat ce ajunse sus, Mircea Gheorghiu închise uşa cuă grij , apoi travers odaia, c lcînd pe vîrfuri. În col , montateă ă ă ţ la exterior, evile de calorifer str b teau planşeul printr-oţ ă ă deschiz tur urît , astupat provizoriu cu cîrpe. Se l să ă ă ă ă ă într-un genunchi, lipindu-şi urechea de sp rtur . Auziă ă distinct glasul maiorului. Discuta cu Dr gan.ă

„Interesant! Aşadar..."Avu brusc impresia c nu e singur. Se întoarse. ăRezemat de canatul uşii, doctori a Macarie îl privea cuă ţ

sil .ă— Neam de slug !ă

72

Capitolul IX

PROFILUL MORALAL AVOCATULUI VIRGIL OLARU

Locotenentul Lacr mi inea într-o mîn receptorul, iară ţă ţ ă cu cealalt nota indica iile maiorului Cristea.ă ţ

— Am în eles. V sun peste o or .ţ ă ăÎnchise telefonul şi se ridic surprinz tor de uşor penă ă tru

cele 110 kilograme ale sale.Viscolul blocase circula ia, aşa c trebui s renun e laţ ă ă ţ

maşin .ăLocuin a avocatului Olaru se afla într-un bloc cu intrareţ

de marmur neagr din apropierea tribunalului.ă ă Locotenentul L cr mi cercet lista locatarilor şi urc .ă ă ţă ă ă C r ile de vizit înşirate sub butonul soneriei avertizau că ţ ă ă apartamentul este împ r it între Henry Dima, pensionar, ună ţ medic, Vasile Dragomirescu – care avusese grij s -şi înşireă ă toate titlurile – şi Virgil Olaru.

Hot rî s discute cu doctorul. Cum apelurile saleă ă r maser f r rezultat, sun de dou ori lung, semnalulă ă ă ă ă ă pensionarului.

Uşa masiv de stejar r mase neclintit . Deşi ştia c nuă ă ă ă are cine s r spund , ap s pe butonul avocatului. Spreă ă ă ă ă surprinderea sa, auzi paşi precipita i şi o voce de femeieţ care se interesa:

— Cine e?— Eu.— Care eu?— L cr mi .ă ă ţăFiin a ap rut în prag îţ ă ă i t iase pur şi simplu respiraă ia.ţ

Mult mai tîrziu, cînd avea s povesteasc întîmplarea,ă ă locotenentul L cr mi se dovedi incapabil s -şi amină ă ţă ă tească în ce constase fascina ia. Pentru c femeia era ţ ă literalmente

73

fascinant . Un amestec ciudat de p mîntesc şi celest,ă ă imagine ireal , pl smuire de vis. Stupefac ia locotenentuluiă ă ţ ajunse la maximum cînd bîlbîind întrebarea „Aici stă domnul avocat Olaru?" fata îi r spunse: „A stat. Intr ! Sîntă ă logodnica lui..."

Deşi avea pasiunea interioarelor, L cr mi nu reuşi să ă ţă ă vad absolut nimic din locuin a victimei. Uit pîn şi vechiulă ţ ă ă obicei de a-şi imagina cum şi-ar mobila el o asemenea cas .ă

„Logodnica mortului" zîmbea. Zîmbet ucig tor, cu oă putere de seduc ie neînchipuit . Locotenentul avu senzaţ ă iaţ c inima îl p r seşte pe furiş gata s îngenuncheze lîngă ă ă ă ă papucii verzi de atlas.

Apoi vraja se destram . Fata scoase din spatele birouluiă o sticl de sec ric consumat pe jum tate şi o duse laă ă ă ă ă gur , bînd cu patim . I-o întinse.ă ă

— Bei?— Nu, mul umesc.ţRidic din umeri şi îşi aprinse o igar .ă ţ ă— Eu trebuie s bă eau. Cînd m nînci l turi, te-apucă ă ă

grea a.ţVorbea împleticit, cu poticniri de be iv.ţL cr mi r scolise ani în şir lumea pungaşilor, lumeaă ă ţă ă

delincven ilor, unde condimentarea conversa iei cu expresiiţ ţ triviale reprezint o obişnuin , dar ce-i auzir urechileă ţă ă acum dep şea orice închipuire.ă

Logodnica – se recomandase simplu Coca – îl anun cţă ă i s-a adus la cunoştin moartea avocatului, apoi trecuţă direct la raporturile dintre ea şi victim . Pomenea de celeă mai intime acte cu uşurin a cu care ai cere un pahar deţ ap .ă

Locotenentul clipi nedumerit. Mintea refuza s accepteă c prin buzele fetei cu chip dumnezeiesc se pot strecuraă înjur turi de-o vulgaritate cutremur toare. De cîteva oriă ă privi reflex în spatele ei, convins fiind c vorbeşte altă cineva. Încerc s deplaseze discu ia.ă ă ţ

74

— Din cîte am în eles, apartamentul este ocupat de treiţ familii.

— Pîn una alta. Acum eu sînt proprietar.ă— Adic ?ă— Mi l-a vîndut l b trîn. Preciz : Olaru.ă ă ă— Logodnicul vre i s spune i...ţ ă ţL cr mi în elese c era vorba de o dona ie sub formaă ă ţă ţ ă ţ

unei vînz ri deghizate, cu scopul de-a eluda fiscul şi înă ultim analiz de a preîntîmpina eventuale preten ii dină ă ţ partea moştenitorilor legali. Intui c logodnicei nu i-a fostă greu s -i suceasc min ile avocatului într-atît încît acesta să ă ţ ă înceap s -i transfere propriile bunuri.ă ă

— Aşadar, doctorul şi pensionarul sînt chiriaşii dumneavoastr .ă

— Repet, pîn una alta. Scap eu de ei.ă— Nu m îndoiesc. Reuşi s -şi desprind ochii de peă ă ă

chipul fetei inventariind înc perea. Frumoas cas . V-aă ă ă costat scump?

— Trei sute de mii. Olaru a cump rat-o de la Henryă Dima, l de locuieşte în hol. Cic ar fi lucrat în diplomaă ă ie,ţ dar cred c -i vraj . Acu' se cîrpeşte şi el cum poate: mai oă ă lec ie de francez , mai o poman ... Vin tot felul de aiuri i,ţ ă ă ţ puşti...

— Ierta i-m , dumneavoastr cîţ ă ă ţi ani ave i?ţ— Opşpe.— Şi logodnicul?— Şaijdoi.L cr mi îşi reg si umorul. ă ă ţă ă— O pereche potrivit ...ă— Acu', dac a mierlit-o, ce s mai vorbim? Şi, cînd teă ă

gîndeşti, tocmai se hot rîse s -mi vînd şi vila dină ă ă Tînc beşti...ă

— Tot cu trei sute de mii?— M rog, ne în elegeam noi pîn la urm .ă ţ ă ă— Fireşte. Cînd dragostea este reciproc , se în elegă ţ

oamenii. Dumneavoastr , inînd seama de durereaă ţ

75

nem rginit , evident , pe care v-a pricinuit-o moarteaă ă ă logodnicului, b nuiesc c l-a i iubit mult. Nu-i aşa?ă ă ţ

Fata îşi îngust pleoapele.ă— Uite ce e, baby, las -te matale de chestii din astea!ă

Se vede c nu l-ai cunoscut pe Olaru. Altminteri n-ai umblaă cu iordane. O bestie! Alta în locul meu f cea pe mironosi a,ă ţ c-o fi, c-o p i, c aşa ăţ ă şi pe dincolo, d -i lacrimi, d -iă ă suferin , c vorba aia, despre mor i s nu bagi strîmbe.ţă ă ţ ă Numa' c la mine... ce-i în guş şi-n c puş ! Mi se întorcă ă ă ă ma ele pe dos cînd m gîndesc c ţ ă ă m-a spurcat jigodia. Un nemernic, un babalîc libidinos şi impotent pe deasupra.

Duse din nou sticla la gur . L cr mi cl tin din capă ă ă ţă ă ă decep ionat.ţ

— Poate nu m crezi! Ştii dumneata ce mi-a propus într-ăo zi? S m m rit! Ca s vezi ce era în mintea lui, perversulă ă ă ă dracului, c mi-a explicat! În felul sta deveă ă neam so iaţ care-şi înşeal b rbatul tîn r cu un amant de şaijdoi de ani.ă ă ă Nu zici c era gata s ne fac şi-o leaf ?ă ă ă ă

L cr mi sim i subit o senza ie acut de vom .ă ă ţă ţ ţ ă ă— Î i spui eu, te umfl rîsu'. Pe de al parte,ţ ă ţă

închipuieşte- i c era şi gelos. Umbla dup mine prin tîrg sţ ă ă ă vaz dac nu m-arunc... Mi-ar fi pus la picioare marea cuă ă sarea numai s nu-l trag în piept.ă

— În definitiv, nu v obliga nimeni s -i suporta i...ă ă ţ capriciile. Îşi drese glasul, apoi continu : M uit laă ă dumneavoastr şi v dau cuvîntul meu c nu-mi vine să ă ă ă cred ochilor! Nu pot pricepe! Cum e posibil s ajungi în aseă -menea mocirl ? Şi pentru ce? Pentru ce?ă

— Ai de gînd s -mi faci moral ?ă ăS rise brusc în picioare. V zînd c nu poate s -şiă ă ă ă

p streze echilibrul se pr buşi din nou în fotoliu, acoperindu-ă ăşi fa a cu mîinile.ţ

— La urma urmei, ce te intereseaz pe dumneata?ăÎncepu s sughită şi L cr mi îi întinse un pahar cuă ă ă ţă

ap . Îl b u pe ner suflate.ă ă ă— Încerc s v în eleg, domnişoar . ă ă ţ ă

76

— La ce- i foloseşte?ţApuc sticla de sec ric şi constatînd c -i goal o izbi deă ă ă ă ă

perete.— Figura asta de la tata am înv at-o. Rînji: Tata... Nu l-ăţ

am v zut niciodat treaz, dac-o fi fost vreodat . Şi mamaă ă ă bea. Adic beau amîndoi... Beau şi se înjurau de diminea aă ţ pîn seara. Într-o zi, tata s-a c rat de-acas şi dus a fost. Peă ă ă urm s-a dus şi mama. S-a încurcat cu un italian, o jigodieă şi au roit-o. Acu' face trotuarul la Livorno... Şi uite-aşa întîi m-a aiurit Luigi...

— Tot un italian?— Aşi, de-al nostru! Luigi Stratian, maestru de balet la

revist . Zicea c m face vedet . Porcul...ă ă ă ăLocotenentul îşi deschise carnetul şi reciti indica iileţ

maiorului Cristea.— Dac nu m înşel, azi-noapte Stratian se afla laă ă

Tînc beşti.ă— Aşa e. — El v-a anun at moartea avocatului?ţ— Da.— Continua i!ţ— Ce... Ce s continui?ă— Cum l-a i cunoscut pe Olaru?ţ— P i nu eu l-am cunoscut... M-a pasat Luigi.ăRîse l b r at. Era complet beat . Un spectacol depriă ă ţ ă -

mant.L cr mi se ridic .ă ă ţă ă— V mul umesc, domnişoar .ă ţ ăFata mai bîlbîi ceva, apoi capul îi c zu pe sp tarulă ă

fotoliului. Adormise.Locotenentul ieşi în hol, închizînd încetişor uşa.

Capitolul X

O CRIM INUTILĂ Ă

77

B trînul Dima se ă înfior .ă„Ucig tor... Un vînt ucig tor..."ă ăÎn urechi îi r sun zvon uitat de clopo ei. Ştia c e oă ă ţ ă

minciun , un surîs din ani vechi, o mîngîiere pe zulufii careă au murit, dar îi pl cea să ă-i asculte. Nu mai auzea urgia de-afar .ă

— P re i tulburat, domnule Dima, spuse maiorul. S-aă ţ întîmplat ceva?

— Se petrec nişte lucruri...B trînul îşi rostogolea privirile, c utînduă ă -şi nu atît

cuvintele, cît doza cuvenit , ă din oroare pentru manifest riă excesive. Era mijlociu de stat, îmbr cat ă modest, cu o înf işare distins . P rul rar – ăţ ă ă blond cîndva, acum incert – era piept nat peste capul lunguie ă ţ cu nas încovoiat, foarte c rnos. Re ineau aten ia ă ţ ţ în primul rînd urechile enorme, un deget, chiar dou peste ă lungimea obişnuit , socoti maiorul,ă groase, perfect lipite de craniu. Cap tul de la şnurulă aparatului acustic se pierdea în buzunarul vestonului.

— Nu credeam c ă la vîrsta mea îmi va fi dat s ă tr iescă asemenea evenimente.

— V gîndi i la Olaru? ă ţ Îmi dau seama, oft ă Cristea.— Evident, m-a afectat profund. Virgil, probabil că a iţ

fost informat, a f cut mult pentru mine. Mai ă mult chiar decît se obişnuieşte între fra i. Dar nu despre asta ţ este vorba. Scoase din buzunar un plic alb: Iată ce-am primit.

Maiorul îl întoarse pe toate p r ile. În untru ă ţ ă se afla o foaie de hîrtie pe care cineva mîzg lise chinuit, ă cu mîna stîng , cîteva cuvinte:ă

Olaru a murit inutil. Nu el este Vladimir Dumitraşcu.

P.S. Afacerile noastre continu . Confirmarea: coboar laă ă ora opt în hol cu o igar aprins .ţ ă ă

Maiorul îşi încrunt spră încenele.

78

„Extraordinar! Ar fi trebuit s m gîndesc la asta.ă ă Instinctul m avertizase c ecua ia e prea simpl . Mult preaă ă ţ ă simpl ."ă

Lucrurile se petreceau cu totul altfel. O întors tură ă neaşteptat care îi r sturna complet ra ionamentele. Aşaă ă ţ -dar, întîmplarea sau un calcul precis, mai degrab un calculă extrem de precis, f cea ca doi oameni s foloseasc acelaşiă ă ă pseudonim: Vladimir Dumitraşcu. Avocatul care-şi sem-neaz astfel încerc rile literare şi şantagistul. Printr-oă ă combina ie diabolic , amîndoi frecventeaz cercul intim alţ ă ă victimelor. Incidental, sau datorit unei manevre subă tile, de mult preconizat , Olaru este confundat cu şantaă gistul şi în consecin asasinat. Cu excep ia ucigaşului, fireşte, toatţă ţ ă lumea respir uşurat . Şi iat c adev rul este restabilit. Nuă ă ă ă ă avocatul e autorul scrisorilor, deci şantajul continu .ă Maiorul Cristea reciti anonima. Se miza desigur pe discre iaţ victimelor. Fiecare avea probabil ceva de ascuns, excluzînd de la bun început eventualitatea unor m rturisiri spontane.ă Dar de ce atîta grab ? Mai ales c sub titlu de ipotez ,ă ă ă înc pea riscul ca unul sau altul – şi acesta era cazul luiă Dima – cedînd tensiunii, s denun e manevra.ă ţ

Împ turi scrisoarea, uitîă ndu-se absent la b trîn. Se jucaă cu lan ul ceasornicului, încol cind inele, f r s -şi desprindţ ă ă ă ă ă ochii de pe chipul maiorului. Avea o privire ferm şi nimică din aerul acela devenit expresie tic care-şi cere scuze umil pentru infirmitate.

— La ce fel de afaceri se refer scrisoarea? întrebă ă Cristea.

Dima îşi r sfrînse buza de jos, deschizînd larg bra ele.ă ţ— N-am nici cea mai vag idee, domnule maior. Teră -

menii sînt f r dubii, aluzia la un şantaj e cert . Totuşi, vă ă ă ă dau cuvîntul meu de onoare c habar n-am ce vrea. În alteă împrejur ri, aş fi pariat c -i o fars .ă ă ă

— Nu e o fars . Sînte iă ţ desigur informat c to i – în sfîrşită ţ – aproape to i oaspe ii casei sînt şantaja i.ţ ţ ţ

79

— To i?! Este prima oar cînd aud povestea asta. Mi seţ ă pare fantastic...

— E o realitate trist , domnule Dima, şi din cîte îmi da iă ţ s în eleg singurul scutit a i fost dumneavoastr .ă ţ ţ ă

B trînul zîmbi trist.ă-— De la mine în orice caz n-ar fi avut ce lua. Totuşi nu-

mi pot reveni. De ce sînt şantaja i?ţ— În trecutul fiec ruia se ascunde cîte ceva. Cînd acestă

ceva e grav poate fi uşor exploatat. Chestiunea e s teă pretezi. La început am crezut, to i au crezut c ţ ă maître chanteur-ul e Olaru, fapt pentru care cineva l-a ucis. Olaru... Mi s-a spus c era un om culant care-şi permiteaă unele generozit i.ăţ

B trînul roşi uşor. ă— Apreciez delicate ea dumneavoastr .ţ ă— Nu în eleg. ţDima oft .ă— În elege i foarte bine. În fond, n-ar mai trebui s -miţ ţ ă

pese de asta şi totuşi orice aluzie m crispeaz . Esteă ă adev rat, Virgil mi-a asigurat între inerea. Sînt musafirul loră ţ constant. Şti i cum se întîmpla înainte. Î i venea cîte unţ ţ amic sau rud sc p tat în vizit pentru o lun -dou şi nuă ă ă ă ă ă ă mai pleca niciodat .ă

— Dumneavoastr nu dispune i de nici un venită ţ personal?

B trînul d du din mîn .ă ă ă— Cu totul simbolic. Nu mi-ar ajunge nici pentru

sp l toreas . Am cî iva elevi c rora le predau engleza şiă ă ă ţ ă franceza. Din p cate, concuren a e mare. Sîntem preaă ţ mul i cei care nu ştim altceva decît englez şi francez ...ţ ă ă Zîmbi. În scurt vreme voi da faliment.ă

— Ce licen ave i?ţă ţ— În Drept. Pe vremuri, toat lumea f cea Dreptul.ă ă

Trebuia s ai o diplom . Franceza şi engleza le ştiu de-ă ăacas . Aşa se obişnuia... Ad ug nesigur: În anumiteă ă ă medii...

80

— A i fost deci coleg de breasl cu Olaru.ţ ă— Într-un fel. Personal, n-am profesat. Înainte de r zboiă

lucram în diploma ie.ţMaiorul Cristea întreb f r s -şi ridice ochii:ă ă ă ă— Şi dup aceea?ă— Dup aceea n-a mai fost nimic. Am avut neşansa să ă

supravie uiesc bombardamentelor. E ciudat... Oamenii îşiţ amintesc în general fapte, imagini, chipuri sau discu ii... Euţ mi-aduc aminte de gînduri... Pe-atunci îmi spuneam că nimic nu poate fi mai r u decît moartea.ă

— Cred c avea i dreptate, opină ţ ă maiorul.Dima îi arunc o privire r t cit , venit de undeva dină ă ă ă ă

dep rt ri.ă ă— Face i impresia unui om inteligent. Cum pute i afirmaţ ţ

aşa ceva?Cristea nu se mişc . Spuse încet:ă— Înc v doare.ă ă— Ce s m doară ă ă?— Nu ştiu. Dar presimt c în existen a dumneavoastr aă ţ ă

intervenit la un moment dat ceva îngrozitor pentru care nu era i preg tit. Ad ug ezitînd: Şi pentru care nimeni nu eţ ă ă ă vinovat.

Dima îşi apropie fotoliul.— V înşela i, nu m mai doare. M îndrept spre veşă ţ ă ă -

nicie. Cobor versantul acela f r surprize, care nu urcă ă ă niciodat , Cît mai am? Cinci ani? Eventual zece, printr-oă m rinimie pe care n-o implor. Ceea ce nu-şi dau ostenealaă s fac ceilal i rezolv timpul: tempereaz , cicaă ă ţ ă ă trizeaz .ă Sînt la o vîrst cînd dorin ele şi bucuriile, anuă ţ lînd orice alt gînd, devin cutremur tor de meschine. O diă minea cuţă soare, un film oferit gratuit la cap tul unei conferin eă ţ plictisitoare, o pr jitur , un medic optimist care s te bată ă ă ă pe spinare: „Las' c ajungi la o sut de ani..." Începi s - iă ă ă ţ visezi mor ii, te intereseaz tot mai mult ceremoniileţ ă funerare, conjuri neamurile şi prietenii s fie respectate cuă

81

stricte e datinile creştineşti „dup aceea". Repet ca pe oţ ă ă idee fix : Nu, nu m mai doare. ă ă

Cristea trase gînditor din igar .ţ ă— Cî i ani a i fost închis? ţ ţDima îl privi deconcertat.— V-a spus-o Eleonora?— Nu. Nu mi-a spus nimeni. Mi-am închipuit.— Da... Fireşte... Era simplu. Un an şi jum tate.ă— De ce?— De ce? Pentru c luam aperitivul la ă Dragoman şi

dejunul la Capşa, în loc s-o fac la Calul B lan... ă Pentru că îmi petreceam iernile la Cannes. N-am furat la drumul mare, n-am trimis pe nimeni la moarte, niciodat n-amă ocupat posturi oficiale ori oculte de la în l imea c rora să ţ ă ă propov duiesc idei reprobate de noul regim... Atunci? Eă rîndul meu s v întreb. De ce?ă ă

Cristea t cu şi Dima relu a î at. O a î are amabil ,ă ă ţ ţ ţ ţ ă discu ie între doi oameni care polemizeaz civilizat f rţ ă ă ă tonuri violente. Cadrul p rea straniu fa de terenulă ţă subiectiv în care evolua b trînul.ă

— Mi-amintesc... Cînd vreunul din noi, din lumea mea, f cea vreo şotie se spunea: „O ştie ă tout Bucarest”. Acest tout Bucarest erau pentru mine cîteva sute, poate cel mult o mie. Restul erau indivizi cu care m ciocneam pe strad ,ă ă num r anonim pe care îl ignoram.ă

— Poate c asta nu vi s-a iertat, şopti abia auzit maiorul.ă— M-am gîndit. „Acolo" ai timp pentru toate. Dar vă

întreb, domnule maior, cine din clasa mea ar fi procedat altfel? Cine ar fi abandonat totul, avere, pozi ie, avantajeţ sociale de dragul unei himere? Exist zeci de mii deă burghezi m run i, avoca i, profesori, meseriaşi, func ionari,ă ţ ţ ţ care la scara veniturilor lor au gîndit la fel, au ignorat, au greşit ca şi mine. Dar n-au pl tit to i eroarea existen ei lor!ă ţ ţ Şi înc ceva. Pute i crede la modul cel mai sincer c ună ţ ă individ trezit peste noapte cu averea mea şi-ar mai fi adus aminte a doua zi diminea a de poruncile Manifestului luiţ

82

Marx? Nu, domnule maior! Primul gest ar fi fost s asigureă încuietorile safe-ului, al doilea s deschid ziarul pentru aă ă urm ri cursul bursei.ă

Cristea aprinse o igar , l sînd-o s ard pe margineaţ ă ă ă ă scrumierei f r s trag din ea. Se sim ea r u. Aceleaşiă ă ă ă ţ ă dureri r scolitoare, prizoniere în cuşca pieptului. Ochii îiă sim ea fierbin i.ţ ţ

— Comite i erori elementare, domnule Dima. Nu amţ calitatea şi nu e nici momentul s le discut m. Un lucru însă ă ă n-ar trebui s v scape. Generaliza i, maximalizînd un cază ă ţ particular. Şi al dumneavoastr şi al individului îmbog ită ăţ miraculos. Nu acestea completeaz pagini de istorie. Caă individ, pot s v comp timesc. Dumneavoastr era iă ă ă ă ţ aprioric condamnat. London are o imagine splendid , deşiă pu intel cam pre ioas ... Pe scara vie ii se aud paşiiţ ţ ă ţ sabo ilor de lemn care urc şi ai pantofilor de lac careţ ă coboar . Cam aşa ceva... Sînte i un om fin, instruit. Şti iă ţ ţ foarte bine c în istorie marile zguduiri angreneaz vică ă time. S-a exagerat, s-au comis unele erori inerente. Ele fac parte component din marele eveniment, c ci aşa cum nu există ă ă în natur substan pur , în societate nu exist fenomenă ţă ă ă absolut omogen. Ceea ce conteaz , ceea ce d sens sîntă ă coordonatele mari şi rezultanta. Cine-i mai reproşează ast zi lui Robespierre c i-a trimis la ghilotin pe Ludovic şiă ă ă pe Maria Antoaneta?

— Dac nu m înşel, iacobinul a beneficiat de aceeaşiă ă soart ,ă zîmbi liniştit b trînul.ă

— Asta numai pentru c s-a n scut prea devreme şi, înă ă sensul celor ce v spuneam, o jertf fatal începutului deă ă ă drum. Dar toate acestea reprezint adev ruri simple careă ă nu constituie pentru dumneavoastr nici o noutate. ă

Dima cl tin trist din cap.ă ă— Mi-a i demonstrat un lucru pe care-l ştiam mai deţ

mult. Destinul microorganismului strivit sub ro ile istoriei...ţ— Nu chiar atît de dur, surîse chinuit Cristea, ducîndu-şi

mîna la piept. În ce a constat atunci neîn elegerea?ţ

83

— N-a fost nici o neîn elegere. Discu ia a pornit de laţ ţ afirma ia dumneavoastr despre via , bunul cel mai deţ ă ţă pre indiferent de context, preferabil mor ii. A i dat oţ ţ ţ explica ie ştiin ific destinului meu. Dar pe mine aceasta nuţ ţ ă m mul umeşte. Tr im o singur dat . Ştiu, omul r mîne ună ţ ă ă ă ă animal egoist. Crede i c m poate înc lzi faptul c amţ ă ă ă ă participat ca învins la o b t lie uriaş pe care n-am c utat-ă ă ă ăo, care de fapt începuse înainte de-a m fi dezmeticit?ă Chiar dac aceast b t lie era dictat de inerentul progresă ă ă ă ă al societ ii? Vorbesc ca ins cu o durat de existen medieăţ ă ţă în jur de şaizeci sau şaptezeci de ani. Din acest punct de vedere, pentru mine era mai bine s nu fi supravie uită ţ r zboiului. Celelalte le-am în eles de mult. Mi se pareă ţ straniu azi c toate astea le-am discutat de nenum rate oriă ă cu Virgil.

— Şi? Dima rîse:— El privea lucrurile mai simplist: ,,Mîna lui Dumnezeu".

M ironiza f cînd aluzie la imaginare f r delegi comise deă ă ă ă str bunii mei, mari latifundiari. La drept voră bind, singurul lor p cat a fost indolen a. Nu s-au întrebat şi nu i-aă ţ interesat prin ce mijloace storceau administratorii veniturile.

— V-a cunoscut familia?— Da. Tat -s u fusese vechilul averii noastre. Ulteă ă rior,

Virgil s-a ocupat de afacerile juridice. Îl pl team anual cu ună onorariu fixat dinainte, indiferent de num rul proceselor.ă Rîse din nou. N-ar trebui s judec atît de mesă chin, dar n-a fost în pierdere cu toat culan a de care a dat dovad după ţ ă ă ce... m rog, dup ce am sc p tat.ă ă ă ă

— Mi s-a spus c uă neori obişnuia s v atrag aten iaă ă ă ţ destul de grosolan asupra acestei situa ii.ţ

— Da... B trînul îşi muşc buzele. Poate a fost şi vinaă ă mea. Şti i cum se întîmpl de obicei. Faci un bine şi reclamiţ ă recunoştin entuziast clip de clip . Şi la micul dejun, şi laţă ă ă ă

84

desert. Pe de alt parte, primim binele şi uit m c cel laltă ă ă ă vrea tot timpul s se simt generos, fiă ă lantrop, unic.

— În eleg. Olaru v pretindea adul ri servile, o conţ ă ă duită constant din care s reias ideea c f r el a i fi pierit într-ă ă ă ă ă ă ţun şan .ţ

— Cam aşa ceva. N-aş vrea s mă ă considera i ingrat.ţ Realmente îi datorez enorm lui Virgil. Din ceea ce cîştig abia acop r chiria şi între inerea unei... haiă ţ s -i zicemă înc peri într-un bloc de pe Splaiul Unirii.ă

— V referi i cumva la imobilul unde îşi avea Olaruă ţ biroul?

— Da. Partea nostim e c apartamentul mi-a apară ă inutţ cîndva. I l-am vîndut lui Virgil, care ulterior a avut generozitatea s -mi închirieze o jum tate de hol, desă ă p r ită ţ ă printr-o draperie de cealalt jum tate. Cine trece spreă ă buc t rie, de pild , bag capul s vad dac „moşul" eă ă ă ă ă ă ă acas . În sfîrşit. Vorbeam despre altceva. F r discu ie,ă ă ă ţ Virgil m-a ajutat. Totuşi, raportat la împrejur ri şi mijă loace, sacrificiul lui era suficient de modest. Practic, spa iul peţ care-l locuiesc nu i-a fost niciodat de vreun folos, iar masaă mea e simbolic : un pahar de lapte, un corn, rareori, cîndă m simt în fonduri, o friptur la birt şi o pr jitur . Acuma ceă ă ă ă s mai discut m, Dumnezeu s -l ierte! Oricum, s-a înf işată ă ă ăţ la scaunul Atotputernicului cu un dosar care îi asigur ună loc la dreapta tat lui ceresc. ă

Cristea zîmbi. strivind igara.ţ— S l s m asta. Spune i-mi ce s-a întîmplat azi-noapte!ă ă ă ţ — Am un somn adînc. M car atîta. Şi apoi, surîă se silit,

din clipa în care îmi scot aparatul, naufragiez într-o împ r ie unde nu m mai poate ajunge nimeni. Deci,ă ăţ ă practic, nu ştiu şi n-am auzit nimic. Totuşi Eleonora ar fi trebuit s m trezeasc . Chiar i-am reproşat-o.ă ă ă

— Probabil n-a vrut s v deranjeze.ă ă— Prostii. Sîntem prieteni de ani de zile. N-aş fi l sat-oă

singur . Menajamentele în asemenea momente mi se pară ridicole. Dar aşa a fost ea întotdeauna. Contrariul lui Virgil:

85

delicat ca pe timpul dantelelor. Şi-apoi nuă mai gîndul că înnoptezi cu un criminal în cas , al turi de un cadavru, teă ă înfioar .ă

Maiorul respir adînc, atît cît îi îng duia durereaă ă cocoloşit în capul pieptului.ă

— B nui i pe cineva, domnule Dima? Fi i sigur c opiniaă ţ ţ ă dumneavoastr nu v angajeaz cu nimic.ă ă ă

B trînul îşi mîngîie derutat b rbia.ă ă— Foarte dificil. Dificil şi delicat. — Ştiu.— Ce importan are p rerea mea?ţă ă— Extrem . Este p rerea unui om avertizat. Nu vă ă ă

ascund – detest ipocrizia – c ar putea constitui un punct deă plecare.

— În eleg... în eleg... Vede i dumneavoastr , via a m-aţ ţ ţ ă ţ înv at s nu mizez prea mult pe aparen e. Înşal . Unăţ ă ţ ă truism, evident. Am întîlnit bestii cu chipuri angelice, oa-meni duri, grosolani, cu suflet de copil. Desigur, mai de-grab o v d capabil de crim pe Alexandra – nu în general,ă ă ă ă insist, ci mai degrab – decît pe Monica, mai lesne poateă ucide Mih il decît Gheorghiu sau Stratian. Luigi e ună ă escroc de duzin care ştie unde s se opreasc . Crima, înă ă ă afar de sînge rece, presupune şi o doz de patim :ă ă ă Stratian nu e p timaş în sensul pe care-l presuă pune omorul. Acestea, pentru c mi-a i sugerat s aleg cu tot dinadinsul.ă ţ ă Dac m-a i întreba cine cred c a triă ţ ă mis scrisoarea, l-aş indica pe Stratian.

— De ce?— Doar pe el îl v d în stare de manevre financiareă

murdare, interesat acut într-o astfel de combina ie. Îns şiţ ă aici pot s m înşel.ă ă

— A i atins o problem interesant , domnule Dima.ţ ă ă Apropo de şantaj. Sus ine i c este prima scrisoare pe careţ ţ ă o primi i?ţ

— Categoric.

86

— Şi c , bineîn eles, nimeni nu v-a şantajat vreă ţ odat ,ă pentru c nu exist în via a dumneavoastr nici o istorioară ă ţ ă ă dubioas care s fi putut genera o astfel de ini iativ ...ă ă ţ ă

— Riguros exact.— Aici intervine nonsensul. Ce rost avea s vi se triă mită

anonima?— Asta m întreb şi eu.ă— Cum v-a fost transmis ?ă— Am g sit-o într-o carte, pe noptier . F cu ochii mari.ă ă ă

Într-o carte pe care i-am împrumutat-o lui Mircea Gheorghiu.

— Cînd?— Asear . C uta un citat.ă ă— Şi cînd v-a restituit-o?— Am luat-o eu. Nu era în odaie. R mase pe gînduri.ă

Şti i, ar putea fi o explica ie...ţ ţ— Asta-i explica ia, domnule Dima! Scrisoarea eraţ

adresat savantului. Şopti: Duce i cartea ă ţ şi scrisoarea înapoi!

Capitolul XI

APRINDE I CÎTE O IGARŢ Ţ Ă!

Locotenentul Dr gan privi nedumerit în jur. Era ă o od iă ţă relativ lung şi îngust , cu o singur ferestruic aproape deă ă ă ă tavan. Dou banchete orientate lîng pere i aminteauă ă ţ compartimentele vagoanelor de tren. În fund se aflau trei cuiere-pom pr fuite.ă

— Aici a fost vestiarul, pe vremuri, spuse maiorul Cristea. E o cas mare pentru musafiri mul i. În imobilele cuă ţ preten ii au existat totdeauna astfel de oficii.ţ

Prin uşa abia întredeschis se vedea cea mai mareă parte din hol. Focul din c min clipea dulce, îmbietor.ă

87

— Opt f r un sfert, constat locotenentul, cu un glas înă ă ă care se sim ea ner bdarea, dar şi efortul de a o camufla.ţ ă

Cristea îşi masa um rul. Îl sim ea în epenit, f r sînge.ă ţ ţ ă ă Se uit amuzat la Dr gan.ă ă

— Î i pui mare n dejde în întîlnirea asta?ţ ă— E o capcan .ă— M-aş bucura mult s fie aşa, oft maiorul, continuîndă ă

s -şi frece um rul. Ştii, nu pot sc pa de obsesia unui gînd.ă ă ă De ce to i, dar absolut to i, sus in c au auzit o singurţ ţ ţ ă ă împuşc tur , cînd de fapt s-au tras dou gloan e?ă ă ă ţ

— Probabil c aşa au stabilit.ă— Şi paznicul de la depozit? Era împreun cu Eleoă nora

Olaru în hol. El ce interes are s mint ? Ce interes auă ă ceilal i? De ce trebuia s aud doar o singur îmţ ă ă ă puşc tur ?ă ă

— Poate c într-adev r n-au auzit decît una singur .ă ă ă— Adică?— Poate c a doua împuşc tur a fost atenuat deă ă ă ă

viscol, s-a confundat cu zgomotul obloanelor izbite de ziduri.

— Exclus!Locotenentul îşi privi ceasul. — Opt f r zece.ă ăMaiorul urm rea fascinat fl c rile din c min. Murmură ă ă ă ă

încetişor:— Trebuie s coboare.ă— Desigur, autorul şantajului a dat dovad de preaă

mult abilitate ca s -mi închipui c va comite tocmai acumă ă ă o gaf copil reasc .ă ă ă

— Ce vrei s spui?ă— C va coborî, sînt sigur, împreun cu ceilal i, inîndă ă ţ ţ

dezinvolt igara în col ul gurii.ţ ţ— De ce?— Bine, dar e simplu. R mînînd sus în odaia lui s-ară

desconspira singur.

88

— Da. Ra ionamentul este exact şi probabil cel maiţ aproape de adev r, în alternativa c to i ceilal i au primită ă ţ ţ anonime identice. Dar dac nu au primit to i?ă ţ

— Cu atît mai bine. Se restrînge cercul.— Dac în mod inten ionat, unul sau altul a fost l sată ţ ă

deoparte tocmai pentru a îndrepta aten ia celorlal i asuţ ţ pra lui? Singur ai remarcat abilitatea necunoscutului. Problema, dup mine, se pune altfel: de ce s-a gr bit s -iă ă ă înştiin eze c au comis o eroare?ţ ă

— Poate ca s nu-şi uite obliga iile.ă ţ— Putea s mai aştepte. S se ispr veasc ancheta.ă ă ă ă— Chiar dac nu risc nimic? Nici unul dintre cei viza iă ă ţ

nu va veni s ne informeze c a greşit ucigîndu-l pe avocată ă şi c altul este cel care-i stoarce banii.ă

— În mod firesc, cînd te ocupi de şantaj şi vezi c cinevaă a vrut s te lichideze, cînd datorit confuziei moare un omă ă în preajma c ruia te aflai, aştep i pîn cînd lucrurile seă ţ ă limpezesc într-un fel sau altul.

— Dac -mi permite i...ă ţ— Te rog.— Poate c individul este un dezaxat, sau mai degrabă ă

un sadic. Îşi cultiv victimele, le caut societatea,ă ă urm rindu-le reac iile. În sensul sta, avem date concrete.ă ţ ă V-a i gîndit la bucuria unui asemenea ins de-a anun aţ ţ tocmai în aceast atmosfer greoaie, plin de suspiciuni şiă ă ă temeri, c moartea lui Olaru a fost inutil ? Întîmpl tor, ne-aă ă ă c zut în mîn anonima...ă ă

Ochii maiorului se îngustar . Spuse încet, de parc i-ar fiă ă fost team de propriile lui cuvinte: ă

— Întîmplator sau... deliberat.— Poftim?! — Vorbeai adineauri de o capcan . M întreb dac nuă ă ă

cumva ne-a fost nou întins ...ă ă

** *

89

Mih il cobora sc rile. Eă ă ă ra impecabil în costumul cenuşiu închis, de-o elegan sobr , perfect ras, sigur înţă ă mişc ri. Privi în jur cu indiferen şi se aşez într-unul dină ţă ă fotolii. Între degete inea neglijent igara pe care întîrzia sţ ţ -o aprind .ă

„Ce nervi minuna i!" reflect maiorul Cristea cuţ ă admira ie sincer . Îi vedea doar profilul osos, bine d lţ ă ă tuit, cu un uşor zvîcnet al maxilarului sub pielea bronzat .ă

— Ai o igar ? se auzi glasul lui Mircea Gheorghiu. ţ ăApoi îl v zur în picioare, lîng fotoliul ingineruluiă ă ă

Mih il . Savantul privea neliniştit spre sc ri, pip indu-şiă ă ă ă mereu hainele.

— Parc nu fumai, observ ironic Mih il , întinzîndu-iă ă ă ă pachetul.

— Nu ştiu nici eu ce-mi veni.— Probabil, ai conchis c nu e bine s faci notă ă ă

discordant .ăGlasul nu mai avea nici o nuan . ţăLuigi Stratian ap ru în cap tul sc rii.ă ă ă— Vezi s nu te bat nevast -ta! I-ai cerut voie? ă ă ăÎşi trase un scaun, întinzîndu-şi confortabil picioarele pe

gr tarul c minului, apoi se aplec spre inginer, cerîndu-iă ă ă foc.

To i trei fumau. Cristea sim i ochii grei, plini deţ ţ semnifica ii ai locotenentului Dr gan şi-i f cu semn s steaţ ă ă ă liniştit. În jurul buzelor sub iri îi st ruia o umbr de zîmbet.ţ ă ă

— Aşa! constat Mih il . ă ă ăStratian întreb în doi peri:ă— Credeai altfel? P rea foarte bine dispus. Cine lipă seşte

la apel? Alexandra şi Monica. Declar indiferent: Dac nuă ă m înşel, macioala nu fumeaz şi pe Edison îl v d pentruă ă ă prima oar c se spurc . De fapt, am nuntul e lipsit deă ă ă ă importan . Nu crezi?ţă

Inginerul îi arunc o privire ciudat , de parc atunci l-ară ă ă fi v zut prima oar . Nu spuse nimic.ă ă

90

Savantul se plimba prin înc pere, f r s -şi ascundă ă ă ă ă nervozitatea. Stratian ar t spre igara înjum t it .ă ă ţ ă ăţ ă

— Trebuie s aprind alta?ăInginerul îşi ridic piciorul, peste cel lalt. ă ă— Eşti foarte spiritual!— Mi-au mai spus cî iva chestia asta. Adev rul e c mţ ă ă ă

inspir şi atmosfera. Dar unde or fi presarii? Îşi schimbă ă brusc expresia şi coment încet cu ochii spre sc ri: Vineă ă murgul la traist ...,ă

Monica cobora împleticit, inîndu-se de balustrad . Aveaţ ă fa a r v şit , de-o albea însp imînt toare. Cearţ ă ă ă ţă ă ă c neă mari, negre îi conturau ochii imenşi. P rea o fană tom . Îşiă d du drumul s cad pe canapea. Tr gea prost din igar ,ă ă ă ă ţ ă nu ştia s-o in , iar degetele îi tremurau.ţ ă

— M doare groaznic capul... Unde-i Alexandra? Priviă instinctiv mîinile celor doi. A! Chipul i se destinse. Destinderea descoperirilor fatale. Puteam s jur c -i ea! Eaă ă este...

Îşi ascunse fa a în bra ul îndoit, brusc cutremurat deţ ţ ă convulsii.

Stratian îşi r sfrînse buza dispre uitor, dar nu coment .ă ţ ăDintr-o dat ă se auzi liniştea. Liniştea aceea care- i vîjîieţ

în urechi, care- i ud palmele şi tîmplele fierbin i, linişteaţ ă ţ insuportabil cînd strîngi tare din m sele pentru ca ip tulă ă ţ ă s r mîn sufocat acolo, în fundul pieptului. Linişteaă ă ă venelor umflate, a inimii în panic . Inima, maă şin rieă isteric ...ă

Se r sucir brusc.ă ăDoctori a Macarie cobora sc rile, îmbr işînd cu o priţ ă ăţ vire

distrat holul. Oamenii urm reau hipnotiza i siluetaă ă ţ dreapt , supl , în rochie verde. N-avea nimic în mîn .ă ă ă

„Merge ca o regin ", gîndi Mih il .ă ă ăAlexandra inea capul uşor aplecat spre spate, ca şi cumţ

cocul negru ar fi atîrnat prea greu. B rbia puteră nic ,ă ridicat şi n rile dilatate îi împrumutau o expresie deă ă hot rîre înc p înat .ă ă ăţ ă

91

Stratian clipi cu un zîmbet r u.ă„E frumoas bestia..."ăDoctori a se aşez lîng arhitect . P rea c ignor totalţ ă ă ă ă ă ă

tensiunea celorlal i.ţ— Ce-i liniştea asta?— Aşa... f cu inginerul, strîngînd puternic bra ele jilă ţ ului.ţ

Aşa... şi respir adînc. Se întoarse spre Mircea Gheoră ghiu: Aşaz -te! Nu-mi plac oamenii care-mi supraă veghează spatele.

P rea altul, cu totul ă altul. O masc lep dat în fa aă ă ă ţ privirilor uluite.

Savantul se opri deconcertat cu gura întredeschis .ă— Ce ai cu el? întreb doctori a.ă ţSe uit instinctiv la pendula care începuse s bat . Eraă ă ă

ora opt. Alexandra tres ri şi scoase din buzunarul rochiei ună etu de piele fin . Aprinse un ă Camel de la igara arhitectei. Îiţ inu mîna care tremura şi observ cu glas de ghea :ţ ă ţă

— E cazul s teă st pîneşti, feti o, po i s m crezi! ă ţ ţ ă ăT cură ă. Împins de furtun , porti a scîr îia strident.ă ă ţ ţ

Monica îşi astup urechile.ă— Înfior tor! Ar trebui s-o repare naibii cineva.ă— S încerceă Edison, propuse Stratian, tot a f cută

Politehnica.Dr gan atinse uşor bra ul maiorului.ă ţ— Aşadar, to i...ţCristea continu s zîmbeasc .ă ă ăOamenii se uitau unii la al ii. Cinci manechine rigide, cuţ

ig ri între degete. Stratian o arunc primul în foc. Se tol niţ ă ă ă în fotoliu şi rînji amuzat.

— Ce mai face i? ţInginerul se ridic .ă— Ispr veşte!ăÎl apostrofase brutal, cu tonul individului obişnuit să

porunceasc . Stratian îl ignor . Se interes bine dispus:ă ă ă— Iar pl tim cotiza ia?ă ţ— Ce cotiza ie? c zu din lun Gheorghiu.ţ ă ă

92

— Hai c eşti tont r u! Asta de la fizic i se trage.ă ă ă ţ— Ispr veşte odat ! Palid, încordat, inginerul sem naă ă ă

mai mult ca oricînd cu un animal. Plutim în aceeaşi barc .ă Nu cred s fie cineva atît de idiot încît s nu în eleagă ă ţ ă treaba asta.

— Clarisim! accept Stratian. Dac şi Edison a priă ă -ceput...

— To i afar de unul, relu r spicat inginerul. A arboratţ ă ă ă acelaşi semn distinctiv, indicat de scrisoare, pentru c altfelă ar fi fost linşat. E aici, al turi de noi şi face pe victima. Jocă perfid care-l camufleaz .ă

Stratian îşi turn coniac în pahar.ă— Ce propui?Ochii inginerului, f r luciu, examinar pe fiecare înă ă ă

parte. Un rictus în epenit îi dezvelea din ii. Repet muşcîndţ ţ ă cuvintele.

— Persoana se afl aici, printre noi.ă— E Alexandra! izbucni Monica. Am ştiut totdeauna. Ea

e!Doctori a scrîşni:ţ— Cretin !ăVerdele din priviri avea otrav .ă— Ea e! Ea e!— Cîrpeşte-o! spuse inginerul. Eşti doctor, ce naiba?! — Iat ceea ce se numeşte o societate fermec toare,ă ă

coment Stratian cu paharul lipit de buze. Maniere,ă conversa ie de gentilomi...ţ

Mih il se r suci pe c lcîie cu pumnii încleşta i.ă ă ă ă ţ— Te pocnesc!— Please.Stratian îl provoca f iş.ăţ— Linişti i-v ! interveni categoric Alexandra. A iţ ă ţ

înnebunit? Ce facem acum? Ce facem?— Propun o perchezi ie, declar nesigur Mirceaţ ă

Gheorghiu.

93

— Aşa, Edison, taic ! Stratian zvîrli restul de coniac înă c min şi o clip fl c rile crescur lungi, violete. Sînte iă ă ă ă ă ţ idio i! To i, f r excep ie.ţ ţ ă ă ţ

— Alexandra e! şopti Monica printre suspine. V spun...ă Am v zut-o azi-noapte...ă

Doctori a se r suci iute, supl ca o şopîrl . ţ ă ă ă— Cînd, stîrpitur ? Cînd m-ai v zut? Cînd îă ă ncercai uşa

biroului?Îşi înfipse ochii în gîtul alb, plin. Arhitecta îşi d du la oă

parte p rul din ochi.ă— Cînd s-a auzit împuşc tura nu erai în odaie! Nu, nuă

erai! Ai intrat abia dup aceea!ă— Ce coinciden ! exclam teatral Stratian. Şi amiţă ă cul

Mih il adulmeca biroul cam în acelaşi timp. Pariez c aă ă ă auzit poc! de la o distan foarte mic .ţă ă

— Dac l-ai v zut înseamn c erai şi tu acolo, observă ă ă ă ă Alexandra.

— Logic feminin ! Imagineaz - i, Lady, c o aseă ă ă ţ ă menea privelişte se poate admira şi cînd deschizi uşa. Prietenul nostru „partizanul" sosise primul, dac po i s în elegi ceă ţ ă ţ vreau s spun.ă

Inginerul apuc sp tarul unui scaun. ă ă— De ce nu i-ai spus-o maiorului?— A, mon cher, nu m cunoşti, sînt un tip fin.ă— Sau poate c n-ai vrut s ratezi o sum frumuşic .ă ă ă ă

Hm! Treizeci de mii de lei pe lun nu-s de colo.ă— Numai treizeci de mii pl teşti? Înseamn c nuă ă ă

ascunzi cine ştie ce. Vreo g in rie...ă ă— Ciudat! emise doctori a cu buzele strînse.ţ— E Alexandra! Degeaba... Capul arhitectei se mişca

într-o parte şi alta. C uta i degeaba...ă ţ— Ca s nu mai vorbesc de calmul t u superior,ă ă

olimpian. Te amuzi, nu-i aşa?— Totdeauna m-a amuzat prostia, darling.— Stratian e! Presimt. S -l perchezi ion m, reveni la oă ţ ă

idee fix savantul. N-are decît s-o dovedeasc .ă ă

94

Stratian izbucni:— Tu vorbeşti? Impostorule! Tu care, de trei ani... — Nu! ip Gheorghiu.ţ ăSe f cu brusc linişte.ă R m seser cu mîinile în aer,ă ă ă

privindu-se însp imînta i. În ochii savantului se aprinse ună ţ lic r dement.ă

— De unde ştii? Se ridicar to i în picioare, ho eşte, înconjurîndu-l peă ţ ţ

Stratian, fulgera i de adev r, contamina i parc .ţ ă ţ ă— Aşa e? De unde ştii?Cu un gest hot rît, Mih il ap s pe comutator.ă ă ă ă ăSe auzi un urlet îngrozitor. Aproape concomitent lumina

aprins brusc le scald fe ele descompuse. Stratian, cuă ă ţ puloverul sfîşiat, respira greu.

Maiorul Cristea surîse.— Am impresia c v-am deranjat.ăAlexandra îşi reveni prima.— Nu, nu ne-ai deranjat.Fraz banal , reflectînd un automatism conven ional.ă ă ţ

Ipocrizia care te determin s zîmbeşti politicos. Maiorul îşiă ă frec mîinile vesel.ă

— Sînt încîntat. Crezusem c , în sfîrşit, am întrerupt oă disput . Dar probabil m-am înşelat.ă

Inginerul Mih il îşi descleşt din ii. Articul repede:ă ă ă ţ ă— Sigur c v-a i înşelat.ă ţSe uit la fiecare în parte p trunz tor. Oameniiă ă ă

reac ionar diferit: Monica Ciuv îşi coborî pleoapele cu unţ ă ăţ zvîcnet nervos al buzelor, Stratian clipi m runt, surîzîndă amuzat, doctori a îşi aprinse crispat o igar , privind abţ ţ ă -sent în gol. Gheorghiu îşi ascunse mîinile. Îi tremurau.ă

Maiorul Cristea tr i desluşit sentimentul unui acordă spontan încheiat peste capul lui. Se întoarse spre Stratian zîmbind.

— De fapt era imposibil ca tocmai dumneavoastr s fi iă ă ţ m rul discordiei.ă

— De ce?

95

— Un om agreabil, şi chic din toate punctele de vedere nu poate declanşa drame.

— Da... da... şopti Monica ca un ecou. Nu poate...Stratian îşi consult unghiile perfecte, suflecîndu-şiă

buzele groase. Declar , ridicînd din umeri:ă— În fond, nu v d de ce v-am ascunde realitatea,ă

întreb mieros, privindu-i pe ceilal i: Ave i ceva îmă ţ ţ potrivă s -i spunem adev rul domnului maior?ă ă

Se amuza copios, pervers.Urm un moment de panic . Crispa i, urm reauă ă ţ ă

hipnotiza i gesturile lui Stratian, îi pîndeau primul cuvînt.ţ Pendula îşi esea monoton tic-tac-ul, cînt rind clipele în aniţ ă

— Personal, n-am nimic împotriv . ăVorbise Mih il . ă ăMaiorul tres ri. Nu fusese glasul unui om: gol, f ră ă ă

nuan e, de un abstract supranatural.ţ„B iatul sta ştie ce înseamn abisul." Sim i pentruă ă ă ţ

inginer o und de admira ie. „Incontestabil are curaj. Ună ţ curaj dr cesc, f r pereche."ă ă ă

Monica Ciuv scăţ înci:— Care adev r?ă— Ai uitat? E posibil, draga mea? Stratian îi surîdea, aşa

cum surîzi dînd explica ii suplimentare unui copil. Ai uitat cţ ă ast zi îmi s rb toresc ziua de naştere?ă ă ă

Nu se auzir suspinele de uşurare reprimate stoic.ă Maiorul Cristea înregistr doar un foşnet de destindere,ă pozi ii mai relaxate, cîteva ig ri aprinse cu fumuri lungi,ţ ţ ă avide.

Stratian se întoarse spre maior, arborînd o min vagă încurcat . ă

— S nu ne-o lua i în nume de r u. B ie ii in mult laă ţ ă ă ţ ţ mine şi nu vroiau ca ziua aceasta s treac aşa, oricum.ă ă Desigur, ambian a poate şoca, abia ieri a decedat amiculţ nostru comun Virgil. De aceea am f cut ni el pe misă ţ terioşii.

Maiorul accept jocul, dînd în eleg tor din cap.ă ţ ă

96

— A i procedat foarte în elept. Eleonorei Olaru i-ar fiţ ţ venit greu s priceap .ă ă

— Trebuie menajat , emise Stratian pe tonul uneiă constat ri generale. Totdeauna a fost sensibil . M întrebă ă ă cît va mai rezista. E la cap tul puterilor. Turn coniac înă ă pahare. Dup cum vede i, nu ne lipseşte nici b utura. Oriceă ţ ă s-ar zice, domnule maior, sînt de invidiat. Am prieteni gentili. Cine a fost cu ideea? Tu, Dane?

Mih il îngîn ceva nedesluşit. Avea priviri asasine, ochiă ă ă ca nişte fer straie, dar ştia s zîmbeasc . Şi zîmbi.ă ă ă

— Puteam s pariez, relu Stratian, ai fost totdeaunaă ă tartorul celor mai generoase ini iative. Sesiz mişcareaţ ă celuilalt spre buzunar şi o preveni întinzîndu-i pachetul cu ig ri: Nu preferi un ţ ă Camel? Nici tu, Mircea?

— Nu fumez, zise z p cit Gheorghiu.ă ă— Curios, adineauri mi se p ruse c ai aprins o igar .ă ă ţ ă— Uneori sim im nevoia s ieşim din cotidian, declarţ ă ă

Alexandra, aruncîndu-i o privire t ioas .ă ăSavantul se ag recunosc tor de idee.ăţă ă— Aşa e. Mul umesc... prea mult. M ame esc repede.ţ ă ţ— Da, relu Stratian, n-au uitat s m felicite. De-a i şti,ă ă ă ţ

domnule maior, ce oameni minuna i sînt... Alexandra, deţ pild . Cînd am de dat un exemplu, la ea m gîndesc. Iart -ă ă ăm , Mircea, ştiu, Cela e inegalabil , dar Alexandra eă ă perfect . Frumoas , inteligent , şi mult mai curajoas decîtă ă ă ă zece b rba i la un loc. Nu curajul în disperare de cauz cîndă ţ ă înfierbîntat dai cu barda, ci lucid, calculat, cu sînge rece, cum se spune. Sau Dan Mih il . Pare col os şi aspru, dar ceă ă ţ suflet minunat ascunde! Cît spirit de sacrificiu! O inim deă leu.

— Cine a scris Richard inim de leu? ă întreb f r nici oă ă ă leg tur Gheorghiu.ă ă

Luigi Stratian îl cuprinse de umeri:— Vladimir Drujnikov... Crezi c are vreo importan ? Seă ţă

adres maiorului: Savantul nostru! ine i minte vorba mea,ă Ţ ţ

97

omul sta va ajunge departe... Cîndva ne vom mîndri c amă ă fost accepta i în societatea lui.ţ

Gheorghiu roşi.— Las asta...ă— De ce? Care tîn r se poate mîndri cu atîteaă

performan e? P i la un examen cît de dificil Mircea îi lasţ ă ă pe to i u . Mor i, cop i, vîrî i în cof ! Nici nu v imagina i –ţ ţ ţ ţ ţ ţ ă ă ţ f cu o pauz plin de semnifica ii – nici nu v imagina i cîteă ă ă ţ ă ţ ştie! Şi ce metod de lucru are! Orice informa ie sortat ,ă ţ ă catalogat , pus la raft...ă ă

Cristea îşi ascunse zîmbetul. „Le pl teşte poli a."ă ţ— De Monica ce s mai vorbesc?! Dac aş avea o fat ,ă ă ă

mi-aş dori s fie ca ea... Poate c-am îmb trînit, dar azi mă ă ă simt extrem de emo ionat. De la o anumit vîrst , conteazţ ă ă ă enorm s fii înconjurat de prieteni, de c ldur . Vă ă ă ă mul umesc, dragii mei, pentru sentimentele şi solicituţ dinea voastr .ă

Mircea Gheorghiu ridic paharul.ă— La mul i ani!ţCiocnir .ă— Vrei şi sifon?— Mersi, pu in.ţ— Mi se pare c nu stai bine,ă draga mea.— Perfect. Eşti dr gu , Luigi.ă ţ— Bricheta!— Veni i mai aproape, fetelor. S-a r cit...ţ ă— La mul i ani!ţJocul era evident, gros, f r subtilit i. Maiorul Cristea îiă ă ăţ

examin înc o dat lung, şi începu s urce sc rile. Abiaă ă ă ă ă atunci p rur c -i observ prezen a. Stratian se inform :ă ă ă ă ţ ă

— Pleca i?ţ— M gîndeă am, spuse încet maiorul, c scenariulă

dumneavoastr ar mai avea nevoie de cîteva repeti ii. Sîntă ţ accente care sun fals, dar n d jduiesc, domnule Stratian,ă ă ă c ve i g si o rezolvare regizoral corespunz toare. Întreă ţ ă ă ă

98

timp, poate improviza i o explica ie şi la opinia prietenilorţ ţ care pretindeau c dumneavoastr sînte i şantagistul.ă ă ţ

Viscolul scrîşnea sfîşietor. Vînt cu din i de lup, cu unghiiţ de fier, cu ochi albi, orbi...

Monica Ciuv se crispăţ ă. O durea. O durea vîntul.Stratian surîse larg.— B ie ii sînt glume i. A doua natur . Am auzit de unulă ţ ţ ă

care f cea glume în fa a plutonului de execu ie.ă ţ ţ— O glum ! izbucni Monica. O glum ... Eşti idiot! Maiă ă

bine şantagist decît criminal. Cum dracu nu în elegi? Cineţ avea interesul s -l ucid pe Virgil? Doar cineva care eraă ă convins c e victima lui. Îşi muşc brusc buzele: Asta dacă ă ă ar exista vreun şantaj... Rostogoli ochii speriat : Mă ă gîndeam la altceva...

Mih il scrîşni din din i. „Tîmpit ! Tîmpit şi isteă ă ţ ă ă ric !"ă— În principiu, domnişoara are dreptate, spuse maiorul

Cristea. Firesc ar fi ca avocatul s fi fost ucis de o persoană ă încredin at c el e autorul scrisorilor de şantaj. Darţ ă ă lucrurile stau pu in altfel.ţ

cu un timp cu ochii îndrepta i spre c min. Ţă ţ ă— Adic ? interveni ner bd tor Stratian.ă ă ă— Am discutat cu doamna Eleonora Olaru. Mi-a relatat

anumite fapte care schimb termenii ecua iei. În cîtevaă ţ cuvinte: avocatul era şi el şantajat. Tentat de o mare sumă de bani, Olaru a comis cu ani în urm o gravă ă incorectitudine profesional , sanc ionat sever de legileă ţ ă noastre. Dup cum probabil şti i, scurgerea unui anumită ţ num r de ani f r ca infractorul s fie prins duce laă ă ă ă prescrierea faptului. Luna viitoare se împlinea acest ter-men. Trebuie s mai preciz m c Olaru se afla în preajmaă ă ă pensiei. A fost o fire independent , sfidînd opinia puă blic şiă în plus un vindicativ. Neriscînd nimic, se hot rîse să ă denun e şantajul organelor în drept. Spre deosebire deţ dumneavoastr , avocatul îl detectase pe omul din umbr .ă ă Juriştii sînt mai abili, au fler. Din nefericire, autorul şan-tajului aflase despre aceast inten ie şi 1-a lichidat înaă ţ inte

99

de a o aduce la îndeplinire. Nu v ascund am nuntul că ă ă Eleonora Olaru ignor numele şantagistului. Deci, nu-l ştiuă nici eu. Sînte i cinci oameni în aceast înc pere. Patruţ ă ă pentru culpe mai mult sau mai pu in grave, situate înţ trecutul dumneavoastr , pl ti i de ani de zile un tribut greu.ă ă ţ Al cincilea, cel care încaseaz „cotiza iile", aşa cum foarteă ţ plastic se exprima domnul Stratian, este în mod cert asasinul avocatului Olaru. Mi s-a p rut cină stit s cunoaşte iă ţ lucrurile astea.

— Cinstit... chicoti Monica şi amu i brusc.ţSe aşternu din nou liniştea. P reau consterna i deă ţ

reviriment şi se scurser minute lungi pîn îşi rec p tară ă ă ă ă suflul.

Mih il stinse nervos igara abia început . Îşi ridică ă ţ ă ă hot rît b rbia.ă ă

— Domnule maior, sînt patru ani de cînd cineva mă şantajeaz în mod sistematic. Dup abilitatea procedeului,ă ă aş fi zis c e un jurist, deşi, curios, nu m-am gîndit niă ciodată la Virgil. Nu ne vedem niciodat paiul din ochi. Şi se pare că ă n-a fost el.

— Nu, n-a fost el! r sun ca un ecou glasul Monic i.ă ă ăInginerul îi arunc o privire întunecat şi arhitecta t cu.ă ă ă— Pentru ce? interveni maiorul Cristea.— Aici vroiam s ajung. Oft . Nu pot spune mobilul ă ă şi nu

exist nici o justi ie pe lume care m-ar determina s -lă ţ ă m rturisesc. Ad ug cu sentimentul c se arunc în gol: Amă ă ă ă ă inut piept Gestapoului şi animalele alea ştiau s întrebe.ţ ă

Maiorul mîngîie bra ul fotoliului. Vorbi f r s -şi ridiceţ ă ă ă ochii:

— Este o afirma ie mai mult decît jignitoare. Noi, şiţ dumneavoastr şti i foarte bine, nu folosim asemeneaă ţ metode. Trec îns totul pe seama st rii de spirit. A i peă ă ţ -trecut cu to i ore ucig toare.ţ ă

— Vroiam s în elege i c atunci cînd iau o hot rîre, sîntă ţ ţ ă ă convins de necesitatea ei şi c nimeni pe lume nu m poateă ă

100

determina s m r zgîndesc. Orice insisten r mîneă ă ă ţă ă zadarnic .ă

Cristea îşi ridic încet capul.ă— E chiar atît de grav ce ascunde i?ţ— Nu. Nu e grav deloc. — Atunci?— Sînt chestiuni personale, de mare intimitate, care nu

intereseaz pe nimeni. Mai mult, v dau cuvîntul meu deă ă onoare c ceea ce... ezit uşor... ceea ce am f cut nuă ă ă cunoaşte sanc iune penal .ţ ă

Stratian îl m sur cu ochi lucioşi: ă ă— Ei, dac - i dai cuvîntul...ă ţ— V cred, zise scurt maiorul. Se întoarse spre ceiă lal i.ţ

Şi dumneavoastr ? Ave i ceva de spus?ă ţ— La spovedanie, copii! exclam Stratian. Ce maiă

aştepta i? În ordine alfabetic : Ciuv Monica! Tu eştiţ ă ăţ prima.

To i o privir . Fata respira greu, pieptul masiv urca şiţ ă cobora ritmic.

— Ce s spun... Eu... tot aşa.ă— Ispr veşte! izbucni doctori a. E de la sine în eles că ţ ţ ă

acceptînd s pl teşti ani în şir nu po i face declara iiă ă ţ ţ publice. Nimeni n-a dat banii pentru c n-avea ce face euă ei.

— Aşadar, Alexandra, ai pl tit şi dumneata? întrebă ă maiorul.

Doctori a îl privi direct în lumina ochilor. R spunseţ ă r spicat:ă

— Da!— Şi eu... Gheorghiu îşi mişca nervos capul de la stînga

la dreapta. Avea o expresie r t cit . Şi eu... Două ă ă ăzeci de mii pe lun . Pot s v spun de ce. Dumnealui – îl indic peă ă ă ă maior – ştie... O chestiune de pe vremea studen iei...ţ

Stratian cu mîinile în buzunare îl m sur cu un aeră ă surprins. Arbora o uimire groas , fals admirativ .ă ă

— Bravo, Edison! Dar tanti Cela ştie?

101

Alexandra îl privi cu ur .ă— Eşti inteligent şi spiritual. D -ne şi o prob deă ă

sinceritate.— M rog, dac ine i foarte mult, fie! Am s m ră ă ţ ţ ă ă -

turisesc. De trei ani de zile pl tesc, pentru c ... Se ridică ă ă brusc. Ei dr cia dracului! Pîn adineauri eram omul dină ă umbr care v umfl banii. Acum, ucigaşul! Hai, deciă ă ă de i-ţv ! Una din dou !ă ă

Cristea f cu cî iva paşi prin hol. Se opri în dreptulă ţ c minului, sprijinindu-se neglijent. Silueta sub ire, pu ină ţ ţ tel încovoiat , în haine închise, avea o distinc ie deosebit . Înă ţ ă spate, fl c rile p reau s încing un rug.ă ă ă ă ă

— Situa ia se prezint în felul urm tor! Dumneaţ ă ă voastră recunoaşte i c a i fost şantaja i şi ţ ă ţ ţ camufla iţ mobilul din diverse considerente.

— Într-adev r, aşa stau lucrurile, confirm Mih il .ă ă ă ă— Perfect. P strînd îns misterul motivelor, cum puă ă te iţ

proba?— Ne d m cuvîntul de onoare, propuse vesel Stratian.ăMaiorul avu un zîmbet de scuz .ă— Personal, v acord tot creditul. Al ii îns se las maiă ţ ă ă

greu convinşi.Monica Ciuv scoase din sîn o scrisoare.ăţ— Am primit asta acum dou ore... ă Oamenii se uitară

f r ă ă interes la plic.— Vax! decret Stratian. Am primit to i. Nu ine!ă ţ ţ— Ar mai fi ceva... Mih il se juca tr gînd ă ă ă de br araăţ

ceasului. Dup asasinarea lui Virgil, convinşi c el esteă ă autorul şantajului, am încercat s ă d mă peste materialele de şantaj. Îşi strîmb col ul gurii. Cel pu in eu unul am f cut-o.ă ţ ţ ă Nu este greu de verificat Mi-am l sată probabil peste tot amprentele.

— În contextul de atunci, observ Cristea, am nuntul nuă ă v avantaja. Cu alte cuvinte, n-avea i interesul s se ştie că ţ ă ă sînte i şantajat. Cum de a i procedat atît de imţ ţ prudent?

Inginerul d du din umeri.ă

102

— Nu sînt obişnuit s lucrez cu m nuşi. La propriu ă ă şi la figurat. Timpul era pre ios şi-apoi, ţ cînd eşti considerat de-al casei, nu e greu de justificat pentru ce ai atins un sertar sau o mas .ă

— Da. Este o explica ie. Pe cine a i mai v zut c utînd?ţ ţ ă ă— Pe Alexandra. Scotocea în dulapul de lîng birou. Laă

un moment dat a aprins bricheta.Maiorul se întoarse spre doctori . ţă— Este adev rat?ă— Da. M-am uitat şi prin dosare. Dup aceea cineva m-aă

lovit pe la spate şi am leşinat.Cristea se uit interogativ la inginer. Omul d du scurtă ă

din umeri. — Eram ascuns dup draperie. Deci în fa a Alexană ţ drei.

Ea pretinde c a fost lovit pe la spate. N-aveam cum s-oă ă fac f r s m vad .ă ă ă ă ă

— În schimb a i avut posibilitatea sţ ă-l z ri i pe agresor.ă ţ— Nu. Probabil tocmai atunci m-am uitat în alt parte...ă— Probabil.Maiorul îşi mut greutatea pe cel lalt picior.ă ă— Cine dintre dumneavoastr a v zut-o pe doamnaă ă

Macarie înainte sau dup ce şi-a pierdut cunoştin a?ă ţ„Eu am v zut-o, rîse în gînd Monica. Eu am v zut-o..."ă ă— Cred... Gheorghiu îşi umezi buzele arse. Cred c euă

m-am izbit de ceva. Nu sînt sigur. Am cotrob it prin c r i.ă ă ţ Fiind prea multe, am renun at. Monica c uta în dormitor.ţ ă Uşa era întredeschis . Îngenunchiase în fa a noptierei.ă ţ

Cristea zîmbi.— Domnule Stratian se pare c pe dumneavoastr nu v-ă ă

a v zut nimeni c utînd.ă ă— O coali ie, replic balerinul cu linişte filozofic .ţ ă ă— Deci ave i totuşi un martor care refuz s v ajute.ţ ă ă ă— Exact. Nu sînt ipocrit şi v spun sincer c mi-ar fiă ă

surîs al naibii s preiau afacerea.ă— Canalie! scrîşni inginerul.

103

— Hm! Chestie de interpretare. L-am g sit pe amiculă Mih il deschizînd ă ă safe-ul. Se orientase b iatul. Puseseă mîna pe chei. Nu-mi place s -i fac complimente, dar areă stof de bandit. Un tip cu care te po i înh ma la aceeaşiă ţ ă c ru . În consecin , i-am propus colaborarea, şi, desigur,ă ţă ţă fifty-fifty.

— Adic ?ă— Adic s mergem la jum tate. Nu i-a convenită ă ă

chestia, vroia totul pentru el şi m-a pocnit. Se uit la ină -giner. Este dom'le?

Mih il recunoscu în sil .ă ă ă— Da!Stratian îşi desf cu bra ele încă ţ întat.— A i auzit? Recunoaşte c vroia totul. Ceea ce era deţ ă

demonstrat.Se auzi un hohot strident. Monica Ciuv rîdea nervos,ăţ

cu sughi uri.ţ— Proştilor! Sînte i nişte proşti! Dac nimeni nu l-ar fiţ ă

v zut c utînd, am fi în eles imediat c el e şantagistul. Cumă ă ţ ă nu v gîndi i? To i am coborît cu ig rile, to i am primită ţ ţ ţ ă ţ scrisori... Se îneca de rîs. Ce idio enie!ţ

Alexandra oft . ă— Bine c m-a lă sat în pace. Pîn acum un sfert de oră ă ă

eu le cumulam pe toate: şantagist , criminal ...ă ă— Şi tu! sughi Monica. Tu şi el... Dou bestii. ţă ăStratian, prima oar enervat, izbucni:ă— Hai c eşti v zduh r u! Aşadar, dup capul t u, m-amă ă ă ă ă

trambalat printre mobile, mi-am rupt unghiile, l-am l sat peă amicul Mih il s m loveasc , aşa, de florile m rului?ă ă ă ă ă ă

Maiorul Cristea zîmbi.— Nu chiar de florile m rului, domnule Stratian! Ar tă ă ă

teancul de bancnote. Cel pu in unul din obiective a fostţ atins.

Pe buzele lui Mih il st ruia un zîmbet incert. Priveaă ă ă fl c rile din c min f r expresie. Maiorul ştia c aerul deă ă ă ă ă ă linişte este fals.

104

Doctori a îi atinse uşor bra ul, cerînd un foc. Îi oferiţ ţ bricheta serviabil, dar mereu absent. Alexandra îl scrută curioas , încruntîndu-şi sprîncenele lungi. Încerca să ă desluşeasc ce se petrece cu adev rat sub mascaă ă încremenit .ă

Femeia se st pînea bine: era poate ceva mai palid caă ă de obicei, avea col urile gurii coborîte.ţ

Cristea compar instinctiv inuta corect a doctori ei,ă ţ ă ţ rochia impecabil , parc atunci îmbr cat , picioareleă ă ă ă încrucişate perfect, cu aspectul de o neglijen aproapeţă resping toare al arhitectei: subsuorile desemnate parc cuă ă creta pe m tasea de culoare închis , ciorapii c zu i, încreă ă ă ţ -i i la glezne, p rul r v şit. Privea fix pe fereastr , f r sţ ţ ă ă ă ă ă ă ă

clipeasc .ă— Iat -m şi jefuitor de cadavre... M rog... Trebuie să ă ă ă

m consider arestat?ăStratian se oprise în fa a maiorului cu mîinile întinseţ

într-un gest de sfidare.Mircea Gheorghiu c sc de cîteva ori gura înainte de-aă ă

articula:— Arestat? Ce tot vorbeşti?!— Domnul Stratian, zîmbi maiorul, îmi d unele suă gestii.

La timpul cuvenit voi ine seama de ele. Da... Voţ iam s vă ă fac o dest inuire, evident, înso it de scuzele de rigoare.ă ţ ă Ceea ce v-am povestit în leg tur cu relatarea doamneiă ă Eleonora Olaru e o... improviza ie. Mai clar, nu ştiu dacţ ă avocatul a fost sau nu şantajat, cert este c el n-aă m rturisit nimic sorei sale. Am nuntele privind stră ă ăvechiul proces, prescrip ia, spiritul s u vindicativ şi ceţ ă lelalte in deţ imagina ie.ţ

Oamenii nu reac ionar . Cristea relu :ţ ă ă— Înc o dat , îmi cer scuze pentru aceast inexacă ă ă -

titate, inofensiv cred, dar la urma urmei ea îşi are justiă -ficarea în conduita dumneavoastr . Permanent am fostă indus în eroare, p c lit cu bun ştiin , ceea ce m-a deă ă ă ţă -terminat s prefer c r ri sinuoase. Revenim deci la primaă ă ă

105

variant . Avocatul Olaru egal şantagistul Vladimiră Dumitraşcu a fost asasinat de c tre cineva care pl teaă ă pentru ca anumite lucruri s nu se ştie. Şi cumă dumneavoastr recunoaşte i c a i pl tit... Întreb cuă ţ ă ţ ă ă nevinov ie: Sau nu mai recunoaşte i?ăţ ţ

** *

Se auzea doar r suflarea de ghea a furtunei. Cinciă ţă perechi de ochi fixau chipul maiorului. Afar , izbit de vînt,ă ă porti a se tînguia în vaiete sfîşietoare.ţ

** *

— Diabolic! sufl Monica Ciuv . Diabolic! Dup ce-amă ăţ ă m rturisit to i...ă ţ

Începu s rîd . Hohotele r sunau îngrozitor în înc peă ă ă ă rea mut .ă

Cristea se adres doctori ei:ă ţ— Nu po i s -i dai ceva? ţ ăAlexandra ridic obosit din umeri.ă ă— Nu vrea s ia nă imic. I-e team c am s-o otr vesc.ă ă ă— Dou perechi de palme pîn una alta, şi-i trece,ă ă

suger Stratian. I-ar prii şi la ten. Se uit la maior. Va să ă ă zic ne-a i dus cu preşul. În regul . Şi acum?ă ţ ă

Cristea surise larg.— Îmi povesti iţ frumos, pe rînd, ce-a i f cut în moţ ă mentul

crimei. Dac nu m înşel, trebuia s dormi i cîte doi într-oă ă ă ţ camer . E un avantaj care nu poate fi ignorat. Fiecare areă un martor. Vre i s începe i dumneavoastr ?ţ ă ţ ă

Luigi Stratian îşi uguie buzele, desf cîndu-şi bra ele.ţ ă ţ— M rog. N-am nimic împotriv . În momentul criă ă mei

eram în camera Eleonorei.— La cealalt extremitate a culoarului, fa de biroulă ţă

avocatului, preciz maiorul.ă— Exact.

106

— Doamna Olaru se afla aici, în hol. Ce-a i c utat înţ ă odaia ei?

— România liber . Am luat ziarul înainte de-a pleca dină Bucureşti, dar n-apucasem s -l citesc. Eleonora mi 1-aă cerut şi a urcat sus. N-avea ochelarii la ea. Nu l-a mai adus.

— Deci, cînd s-a auzit împuşc tura...ă— Tocmai luam ziarul.— Fantastic! exclam Alexandra. În via a mea n-amă ţ

auzit pe cineva min ind în halul sta! Îl privea limpede înţ ă ochi, stupefiat , nu f r o umbr de admira ie. Cum po iă ă ă ă ţ ţ pretinde c ai fost în camera Eleonorei?ă

— Ai ceva contra? Alexandra îşi flutur genele.ă— Eu am fost în odaia ei! Eu! Îmi sc pase un fir la ciorapă

şi c utam un ac cu a . Îşi atinse instinctiv piciorul. Tocmaiă ţă deschisesem cutia de lucru, cînd am auzit un zgomot ciudat. Ceva ca o bufnitur . Nu mi-am dat seama peă moment despre ce e vorba. Sim ind mişcare pe sal , amţ ă ieşit. Erau to i, sau aproape to i în pragul biroului.ţ ţ

— Min i! ip pe neaşteptate Monica Ciuv şi ceiţ ţ ă ăţ lal iţ tres rir . Tremura, ochii îi str luceau insuportabil. Min i! Euă ă ă ţ am fost în odaia Eloonorei! Tu erai în baie. Te-am v zută cînd ai intrat. Preciz : Baia de lîng biroul lui Virgil, nu aă ă Eleonorei. Iar din baie se poate intra în birou...

— Ai halucina ii, feti oţ ţ ! declar rece doctori a. Îmi pareă ţ r u pentru tine.ă

— Ha-ha-ha! rîse încîntat Stratian. De unde şi proverbul: „Cine sap groapa altuia..."ă

— V jur pe via a mea! ip arhitecta. C utam ună ţ ţ ă ă antinevralgic. M durea capul îngrozitor. Ştiam c Eleoă ă nora ine medicamentele în noptier . Tu tocmai intrai în baie, te-ţ ă

am v zut bine.ăAlexandra surprinse privirile maiorului.— M detest . De asear nu face decît s m insulte.ă ă ă ă ă

Dealtfel, cu un astfel de psihic...

107

— Min i! relu înc p înat Monica. Te-am v zut intrîndţ ă ă ăţ ă ă în baie. Am nervi slabi, sînt obosit , dar nu iresponă sabil .ă Se uit la ceilal i. Doamne, cît de îngrozitor mină ţ i i! To i!ţ ţ ţ

— Cred, interveni Stratian, că într-un anume sens Ale-xandra are perfect dreptate. Fata e bolnav .ă ă

— Cee?!— Foarte grav bolnav . ăMih il o m sură ă ă ă rece. — Personal, zise, aş opina pentru un consult medical

urgent. La urma urmei, poate c nu-i decît un dezechiă libru trec tor. Ce spui, doctore?ă

— Cert e c are halucina ii. ă ţArhitecta îşi lu capul în mîini.ă— Ce tic loşie!ă— În ceea ce m priveşte, relu Luigi Stratian, pot s vă ă ă ă

şi spun de ce am întîrziat în odaia Eleonorei. Mi-au c zută ochii pe o cronic a spectacolului meu de la Estrad şi-amă ă început s -l citesc. B ie ii m înjur , vorba aia, n-au mersă ă ţ ă ă cu linguri a. Abia ispr visem articolul, cînd s-a auzitţ ă împuşc tura.ă

Alexandra cl tin capul.ă ă— Nemaipomenit! Îmi eseam ciorapul. În fotoliu, lîngţ ă

veioz . Pot s spun şi cîte mosorele sînt în culie... Ziarul l-ă ăam v zut pe pat nedesf cut.ă ă

Maiorul Cristea o privi p trunz tor, dar nu spuse niă ă mic.— Min i i! Min i i cu to ii! Arhitecta p rea s se fiţ ţ ţ ţ ţ ă ă

dezmeticit. Vre i s m distruge i. Eu eram în odaiaţ ă ă ţ Eleonorei! Am înnebunit c utînd.ă

— Vede i, o întrerupse Stratian, recunoaşte c s-a dilit!ţ ă— Nu nimeream sertarul. Dar eram singur în odaie.ăMaestrul de balet Luigi Stratian o atinse pe um r.ă— Gata, m micule! Gata! Te credem. Acum eşti cuă -

minte, nu-i aşa?Folosise tonul acela caracteristic cu care te adresezi

aliena ilor. Jovialitatea ostentativ era menit s-o irite peţ ă ă

108

arhitect la ă maximum şi femeia, scoas din r bd ri, îl loviă ă ă peste mîn .ă

— Nu m atinge! Mi-e scîrb ! 'ă ă— Dumneavoastr , domnule Gheorghiu, tot în caă mera

Eloonorei a i fost? întreb maiorul.ţ ă— Nu. În biroul lui Olaru.Oamenii tres rir . Pe fruntea lui Mih il ap rură ă ă ă ă ă

broboane de sudoare. Cristea zîmbi.— O afirma ie deconcertant . L-a i v zut deci pe asasin.ţ ă ţ ăGheorghiu scutur din cap.ă— Nu m-am exprimat bine. Şti i... r m sesem singur înţ ă ă

odaie. Nu puteam dormi. Mi-am zis c cel mai bun lucruă este s discut cu Virgil. Omeneşte. Voiam s -l înă ă duplec într-un fel. Nu mai rezist financiar. O s -mi scoat boarfele cuă ă toba... Am v zut lumin şi am intrat.ă ă

— Şi? întreb arhitecta.ă— P i nu era în birou, aşa c m-am întors la mine înă ă

camer .ă— O mic inexactitate, interveni Mih il . Cînd s-a auzită ă ă

împuşc tura, eram cu Şerban în camera noastr . Am crezută ă c vîntul izbise oblonul. Se uit la Cristea care-şi l s ochiiă ă ă ă în jos şi continu : Sim ind rumoare pe sal , am deschis uşa.ă ţ ă To i se îmbulziser în birou. Te-am v zut ieşind nu din odaiaţ ă ă ta, ci din dormitorul lui Virgil. Cu alte cuvinte, min i, dragulţ meu.

— Nu mai spune! se r oi savantul. Şi de ce adic n-aiăţ ă min i tu? Cum dovedeşti?ţ

— Tot papa Stratian v scoate din încurc tur , b ie i!ă ă ă ă ţ Aprinse igara de foi, aruncînd neglijent chibritul pe jos.ţ Mih il o încurc . Chestia cu oblonul e cacialma. E primulă ă ă care a ajuns dup împuşc tur în biroul lui Olaru. Dac nuă ă ă ă sosise cumva mai devreme şi pot pune mîna în foc c aşa s-ăa întîmplat. Eu am fost al doilea.

Inginerul Dan Mih il îşi încleşt puternic din ii.ă ă ă ţ— Canalie! Ştii bine c nu-i adev rat. ă ăArhitecta îşi aminti vechiul refren:

109

— Nu v mai certa i. Alexandra e... Alexandra... ă ţDoctori a întoarse obrazul alb, cu privirea verdeţ ,

întunecat , şi fata îşi înghi i vorbele.ă ţMaiorul Cristea se ridic .ă— V rog s v linişti i. S-au strecurat mici erori.ă ă ă ţ

Domnul Gheorghiu a confundat probabil od ile, inginerulă Mih il – un zgomot cu altul. Se întîmpl ! O confuzie – da,ă ă ă acesta e termenul potrivit – o confuzie s-a strecurat şi în relatarea celorlal i trei care pretind c din diferite motive auţ ă intrat în camera Eleonorei Olaru. Nu se putea prinde un ochi la ciorap, nu se putea citi un articol şi nici m car umblaă dup medicamente într-o înc pere în care lumina nuă ă func ioneaz de dou zile. Doamna Eleoţ ă ă nora Olaru s-a folosit în tot acest r stimp de un sfeşnic.ă

Capitolul XII

TENSIUNE

Se auzi uşa, apoi trop it de picioare scuturîndu-se deă z pad .ă ă

— Cred c s-au întors, spuse Alexandra.ăHenry Dima şi Şerban, fiul inginerului, duceau două

sacoşe mari. B iatul avea obraji roşii de ger, ochii îiă str luceau. Era frumuşel cu capul gol – de vreo doi ani tiă -nerii moderni nu purtau, indiferent de vreme, c ciul sauă ă galoşi, arborînd o sportivitate ostentativ – raglanul bej ouă gulerul ridicat îi st tea bine. Emana atîta tinere e şiă ţ nevinov ie, încît maiorul se sim i emo ionat.ăţ ţ ţ

— Iar s-a pornit! E o vijelie... Îşi lipi tandru obrazul de al inginerului. Ştii ce frig e?

— Vezi s nu fi r cit, spuse Mih il , privindu-lă ă ă ă îngrijorat.„Mda! reflect Cristea. E singurul lucru care conteaz cuă ă

adev rat în via a lui. C lcîiul lui Ahile."ă ţ ă

110

Henry Dima se apropiase de foc, înc lzinduă -şi mîinile. Îşi scoase paltonul c ptuşit cu biber şi guler bogat din aceeaşiă blan şi r mase într-un costum sare şi piper, cam ostenit deă ă perie, îng lbenit la genunchi şi revere. Pe ghetrele cenuşii,ă cu nasturi desperechea i, se topea z pada. Sesizţ ă ă tensiunea din înc pere, dar, delicat, simul c n-a observată ă ă nimic.

— Mi-aduc aminte – spuse Dima – de un Cr ciun, prină '904 sau '905. Veneam în vacan , la moşie, şi tata triţă -misese sania la gar . Vizitiul, parc -l v d, o namil tuă ă ă ă ciurie, cu must i lungi în care atîrnau ur uri de ghea , goneaăţ ţ ţ ţă lupii cu biciul. Înghe asem de spaim . Zîmbi nostalţ ă gic. Ai mei aprinseser bradul în hol, Mama mi-a preă parat un şodou fierbinte. Avea o rochie de atlas albastru cardinal. Cine mai ştie azi de albastru cardinal? Se purtau mult mînecile bufante. Era foarte emo ionat . To i coţ ă ţ mentau drumul cu sania ca pe-o aventur . M sim eam erou. Laă ă ţ geamuri cîntau colind torii, copiii din sat... Unde s-au dusă zilele acelea?

Doctori a se ridic brusc în picioare. ţ ă— Am o rug minte, Eleonora.ă— Spune!— Aş putea dormi cu tine la noapte?— Sigur c da, mai încape vorb ? E îngust patul la voi.ă ă

Trebuia s m fi gîndit...ă ă— Nu e vorba despre asta, replic sec Alexandra,ă

muşcîndu-şi buzele. Monic i îi e fric s n-o omor. M-amă ă ă s turat! Nici eu nu sînt de fier.ă

— Ştii c e o idee? exclam Luigi Stratian. Se scul dină ă ă fotoliu, împingîndu-l cu piciorul. M mut şi eu. Cred că ă dormitorul r posatului m avantajeaz mai mult.ă ă ă

— Dumneavoastr ce motiv ave i? întreb amuzată ţ ă maiorul.

Stratian arunc o privire nimicitoare spre Mirceaă Gheorghiu şi declar r spicat:ă ă

111

— Mie, domnule, nu-mi plac dobitocii! Ad ug dup oă ă ă mic pauz : Mai ales cînd sînt şi impostori.ă ă

Apoi p r si holul plin de demnitate.ă ă

** *

Vîntul scutura cu furie obloanele şubrede. Urlet oribil ca un geam t, dureri surde dezl n uite în cor cerşind imă ă ţ perios, tragic, insuportabil ceva.

„Ce vre i?"' şopti f r s -şi dea seama Monica. „Ceţ ă ă ă vre i!"ţ

Plîngea domol, cu din ii încleşta i în cap tul cearşaţ ţ ă fului. „Ce vrei, dragul meu?"

...În garsonier e cald. El, în pijama, citeşte, doarme,ă bea sau...

„Dumnezeule! Numai s nu... s nu fac o prostie!"ă ă ăÎncremeni. Uşa se deschise încet, f r cel mai mică ă

zgomot. O siluet alb , aerian , voaluri diafane f r trupă ă ă ă ă pluteau, se apropiau... Ceva luceşte... E...

Monica url :ă— Ajutor!

Maiorul Cristea s ri însp imă ă întat. De unde venise strig tul? Un strig t neomenesc. Aşa strig doar spaima.ă ă ă Spaima de moarte. Auzi din nou ipete nedesluşite.ţ

„Monica!"Urc sc rile în fug . Împinse uşa şi întoarse comutaă ă ă -

torul.Adunat în vîrful patului, arhitecta tremura, tr gîndă ă

crispat de cuvertur .ă ăAlexandra Macarie, într-un capot alb matlasat, întoarse

capul. Era foarte palid . P rul negru despletit îi c dea peă ă ă umeri.

— Iar a f cut o criz .ă ă— Criz ? Criz ? ip Monica înecat de convulsii. ă ă ţ ă ă A vrut

s m omoare!ă ă

112

Doctori a rîse nervos.ţ— i-am spus?Ţ— Acolo! gemu arhitecta, ar tînd cu degetul aşternuă tul.

L-a ascuns acolo. Uita i-v !ţ ăCristea o invit pe Alexandra s se ridice. D du ceară ă ă -

şaful la o parte.Cu itul lung, sub ire, str lucea palid.ţ ţ ă

** *

— V pot fi cu ceva de folos, doamnă ă?Eleonora Olaru, coco at pe un scaun, meşterea la dozaţ ă

electric din dormitorul ei. Fix capacul, apoi coă ă borî sprijinindu-se de bra ul maiorului.ţ

— Mul umesc. Se desprinseser firele.ţ ăCristea ieşi repede pe culoar. Surprinse silueta

maestrului de balet care disp rea cu paşi furişa i.ă ţ— O clip !ăStratian se întoarse mirat.— Doamna Eleonora a reuşit s repare lumina.ă— Şi ce-i cu asta? De ce-mi spune i mie?!ţ— Mi-e team c prin gaura cheii opera ia nu poate fiă ă ţ

urm rit în condi ii optime...ă ă ţ

** *

Şerban îşi ridic ochii din carte.ă— Ce faci, tat ?ăInginerul deschise larg geamurile. Frigul intra prin

obloanele în epenite în cuie. Le izbi cu podul palmei pîn seţ ă desprinser , apoi scoase cuiele cu o pil . Cînd ispr vi, leă ă ă b g în buzunar şi înveli pila într-o bucat de jurnal.ă ă ă

Vraişte, obloanele se izbeau ritmic de zid.— Nu în eleg, şopti b iatul. ţ ăMih il îşi aprinse o igar .ă ă ţ ă

113

— Cîndva ai s în elegi. În via intervin momente cîndă ţ ţă oamenii trebuie s stea um r lîng um r.ă ă ă ă

Şerban clipi nedumerit şi inginerul relu cu un oftată adînc:

— Astfel de momente tr im noi acum. S-a comis o crimă ă şi...

— Şi?— Suspiciunile duc de multe ori la concluzii false. Vreau

s le evit m.ă ă— Nu în eleg, repet Şerban. Ce leg tur avem noi cuţ ă ă ă

povestea asta?— Nici una. Dar se pot inventa.— De ce? Cine are interesul s-o fac ?ă— Oricine, şi în primul rînd asasinul. Trebuie s re ii ună ţ

singur lucru: cînd s-a auzit împuşc tura, noi doi eramă împreun . Aici. Am confundat zgomotul împuşc turii cuă ă obloanele izbite de vînt. Îşi duse mîna la gur , simulînd ună c scat. Sînt foarte obosit.ă

Şerban îl privi stupefiat. Bîlbîi:— Dar e o minciun ! Tu nu erai în camer . Se aproă ă pie

de fereastr . Pentru asta ai...ă— Da, b iete. Trebuie s ne procur m un alibi. Dac noiă ă ă ă

am fi comis crima, ne-am fi îngrijit dinainte.— Tu-mi spui lucrurile astea?! Tu, tat ?ăOchii-i str luceau şi pe obraji i se ivir dou pete roşii. ă ă ă— Tr ieşti cu capul în nori! îl întrerupse iritat ingiă nerul.

Nu ştii ce înseamn s fii suspectat. ă ă— De ce s fii suspectat? Ai f cut ceva r u?ă ă ă— Nu, bineîn eles c nu, dar i-am mai spus: se poateţ ă ţ

interpreta. Via a nu e aşa cum i-o imaginezi, tu. Pozeţ ţ colorate...

— Dar cum e?— Avem cînd s discut m despre lucrurile astea. Altă ă ă

dat .ă— De ce alt dat ? ă ăMih il ridic din umeriă ă ă :

114

— E vina mea. Te-am r sf at prea mult. Şi cu asta amă ăţ încheiat discu ia. E clar?ţ

— Nu! Vreau s ştiu de ce min i. De ce trebuie s min i?ă ţ ă ţ Nu în eleg: la primul obstacol ne lep d m de tot? Scoatemţ ă ă steagurile numai la s rb tori?ă ă

— Cam aşa se întîmpl , rîse silit inginerul. ăŞerban p li.ă— Tu spui asta?! — Uite ce e, b iete! S m judeci dup ce ai s te iză ă ă ă ă -

beşti de via . Pîn atunci s faci ce- i spun eu.ţă ă ă ţ— Nu.— Credeam c am de-a face cu un b rbat, dar v d că ă ă ă

m-am înşelat. Nu eşti decît un şcolar. Un şcolar nevricos. Ai s faci aşa cum spun eu!ă

— Nu! repet b iatul cu din ii strînşi.ă ă ţInginerul ridic bra ul şi lovi. Încremenit, Şerban îşi duseă ţ

mîna la obraz. Era prima palm pe care o primea.ăMih il , tulburat, se îndrept precipitat spre uş ,ă ă ă ă

deschizînd-o brusc. F r s vrea se d du un pas înapoi.ă ă ă ăStratian, îndoit în unghi drept, privea cu ochi lucioşi pe

gaura cheii. Surprins, zîmbi echivoc.— O criz de sciatic , ă ă mon cher. Se îndep rt , inîndu-seă ă ţ

de şolduri. În casa asta nu se poate dormi...

** *

Henry Dima se ridic . ă— V rog s m scuza iă ă ă ţ !— Te culci? întreb f r interes Alexandra.ă ă ă— Da. Sînt ostenit. La vîrsta mea – zîmbi – po i s-oţ

m rturiseşti.ăUrc sc rile anevoie cu opriri dese, inîndu-se deă ă ţ

balustrad şi p trunse în coridorul rece.ă ăStratian îşi muta lucrurile. Trecu pe lîng el fredonînd.ă„S mergem la Maxim, acolo-i mai intim..."ă

115

B trînul avu o viziune scurt . Place de la Concorde...ă ă Rue Royale... Restaurantul... „Oare copertinele sînt tot roşii?"

Apoi imaginea se întunec . Tuşi uşurel.ă— Un moment!Stratian se întoarse moale, încet, f r s -l priveasc .ă ă ă ă— Ce-i?Dima îi c ut ochii.ă ă— Vreau s - i spun ceva... În general, dorm foarte bine.ă ţ

Scot aparatul şi... r mîn singur.ăMaestrul de balet se strîmb .ă— Somn uşor şi un vis cu Mae West! N-ai observat,

mami, c nu m intereseaz problemele tale?ă ă ă— N-aud nimic, relu b trînul, dar, curios, cînd se peă ă trec

lucruri îngrozitoare în jurul meu, intui ia m averţ ă tizeaz .ă Fac coşmaruri. Crezi... Crezi c m pot culca liă ă niştit?

— Te-ai ramolit, fl c ule! Ce-mi spui mie chestiileă ă astea? N-ai bon ?ă

Dima îl prinse de reverul sacoului. Mîinile b trîne,ă acoperite cu pete cafenii, tremurau.

— Î i spun, pentru c ştiu de ce eşti în stare. Eu teţ ă cunosc... Te cunosc de mult.

** *

În dormitorul lui Olaru era frig. Stratian aprinse lumina bomb nind.ă

— Calici... Patul r m sese neatins. Sub un col de plapum dat la oă ă ţ ă

parte se vedea pijamaua avocatului. Maestrul de balet avu un rictus. Patul în care Olaru nu mai apucase s se culce...ă

Tres ri. Draperia de la fereastr se mişcase. Curentul,ă ă sau...

Se apropie precaut, apucînd din mers o scrumieră masiv . Perdelele se desf cur brusc.ă ă ă

Dan Mih il , cu mîinile în buzunare, îl m sur rece.ă ă ă ă

116

— Te aşteptam.— Ce vrei?— Po i s laşi jos scrumiera. N-am venit s te ucid.ţ ă ă— Dar pentru ce?— Ieri mi-ai propus colaborarea. Am reflectat.— Şi?— Sînt de acord. Aşa cum a i spus: fifty-fifty. Stratian rînji.— i s-a întîmplat vreodat s prinzi Ţ ă ă un tren pe care l-ai

pierdut? Acelaşi tren?— Literatur !ă— Nu, mami! rîse Stratian. Asta se numeşte tropo

tardi! Neaoş – prea tîrziu!Viscolul dezl n uit urla la ferestre. Izbea s lbatic în uşi,ă ţ ă

vrînd s intre în untru.ă ă

** *

Luigi Stratian travers biroul şi se apropie de telefon, cuă paşi elastici, surprinz tor de uă şori. Ridic receptorul şi,ă cercetînd circumspect interiorul esut din umbre, şopti:ţ

— Centrala? Bucureştiul, domnişoar ! Da... Da... Tot 5ă 20 11. Te rog!

Auzi apelul, triluri lungi pe care nu le curma nimeni, apoi din nou vocea automatizat a telefonistei:ă

— Nu r spunde. Men ine i mă ţ ţ ai departe comanda?Stratian avu o ezitare scurt . Spuse oftînd impercepă tibil:— Nu... renun .ţP r si biroul. O cut adînc , nou îi despica fruntea. ă ă ă ă ă„Ce s-o fi întîmplat?"

Maiorul mai aştept cîtă eva clipe în spatele uşii întredeschise, apoi p trunse în camera întunecat . Ridică ă ă receptorul. P stra înc amprenta umed a degetelor luiă ă ă Stratian.

117

** *

Locotenentul L cr miă ă întrerupse convorbirea cuţă maiorul Cristea ap sînd pe furc şi ridic alt receptor.ă ă ă

— Gheorghe Ni ulescu, ţ 5 20 11. M intereseaz adresaă ă abonatului. Da, aştept.

Not dup cîteva clipe cu litere nervoase: ă ă str. Cercului nr. 218.

** *

Era un bărbat zvelt de vreo treizeci de ani, de statură potrivit . Figura cu tr s turi armonioase avea o expresieă ă ă deschis . În uşa blocului se opri şi discut vreo zece minuteă ă cu un tîn r în hain de piele c lare pe o motociă ă ă clet care nuă pornea, apoi flirt în sta ia de tramvai cu fetişcana de laă ţ chioşcul de ziare, sprijinindu-şi familiar cotul de tejghea. Peste jurnale, ca s nu le ia vîntul, era aşezat o bar deă ă ă fier.

Locotenentul L cr mi îşi d du seama c în ciudaă ă ţă ă ă aerului degajat, de b iat simpatic prieten cu toat lumea,ă ă ochii lui Ni ulescu cercetau conştiincios trec torii, f rţ ă ă ă îngrijorare, dar cu o aten ie scrupuloas , mereu treaz . Îşiţ ă ă privi ceasul, s rut neglijent mîna dolofan cu maniă ă ă chiură ştirb scoas prin ghişeu şi f cu semn unei birje.ă ă ă

Tr sura opri în fa a fostului magazin ă ţ Pop şi Bunescu. Ni ulescu achit cursa şi p trunse în forfota str zi Lipţ ă ă ă scani. Cojoace r neşti se amestecau printre lodenele verzi,ţă ă maro şi cenuşii, înghionteau paltoanele cu guler de vidră cam jumulite, pardesiele, gri, tip. Indivizi bine hrăni i, înţ pantaloni strîm i şi pantofi cu talp groas , de cauciuc,ţ ă ă cerneau trec torii în c utare de chilipiruri. Era sfîrşitulă ă anului şi oamenii îşi epuizau cartelele achizi ionînd metriţ întregi de basmale din stamb albastr şi roşie cu buline,ă ă metri de batiste sau prosoape cu es tura în p tr ele. Laţ ă ă ăţ

118

intrarea vestitului magazin din anii r zboă iului, Cehoslovaca, o iganc op ia înfrigurat p zind din ochi trean a pe careţ ă ţ ă ă ă ţ îşi întinsese marfa: şireturi, lame de ras Gilette, piept nuşiă din aluminiu şi bile din sticl colorat de provenienă ă ţă american . Al turi, o femeie cu tr s turi distinse, îmbr cată ă ă ă ă ă într-un palton din blan de castor, vindea gogoşi calde.ă

Ni ulescu inventa o mul ime de pretexte pentru a seţ ţ r suci brusc, cercetîndu-şi astfel spatele. Coborî pe veă chea uli a Şelarilor şi urc într-un taximetru. Îl abanţă ă don în fa aă ţ Universit ii, apoi opri altul. Pe strada Th. Ştef nescu seăţ ă opri din nou. Locotenentul zîmbi. Cunoştea trucul. Curtea bisericii Negustori avea dou ieşiri...ă

Dup aproximativ un ceas, osp tarul conchise c nu eă ă ă urm rit. P trunse în bisericu a Stavropoleos, aprinse oă ă ţ lumînare şi îngenunche la picioarele unui sfînt anonim înnegrit de fum. Zece minute mai tîrziu, Ni ulescu ieşi.ţ Locotenentul repet figura. Îşi strecur degetele sub sfeşnică ă şi scoase un plic cu dou paşapoarte noi, false probabil.ă

Amestecat printre moşnegii evlavioşi, L cr mi pîndeaă ă ţă taini a. Curînd ap ru un ins bondoc, bine îmbr cat. P şeaţ ă ă ă plin de temeri scormonind cu priviri neliniştite ungherele bisericii.

Lu plicul l sat de Ni ulescu şi puse în loc altul, cevaă ă ţ mai voluminos. Locotenentul aştept s se îndep rteze. Îşiă ă ă reprim greu o exclama ie de uimire. Plicul con inea o sută ţ ţ ă de cocoşei şi o mie de dolari.

** *

Alexandra r m sese singur în hol. Fumaă ă ă gînditoare, cu ochii a inti i în c min. Viforul se înte ise. Alerga neţ ţ ă ţ bun, împr ştiind z pada sticloas în evantai, pulveriza geamurileă ă ă cu un zgomot zgrun uros, ca şi cum cineva ar fi aruncat înţ fereastr pumni de nisip.ă

Doctori a îşi încleşta din ii. Aceeaşi senza ie... Seţ ţ ţ r t ciser între Piatra Ars şi Babele. Noapte... ă ă ă ă Hanoracul ud

119

devenise o scoar . Vîntul sufla din spate. „Pr pastie!"ţă ă strigase cineva. Nu se puteau opri...

Ca şi acum. „Sînt pe marginea pr pastiei. Am f cută ă poate chiar primul pas." Se redres , îndreptîndu-şi trupulă viguros. „Nu! Nu înc !" ă

Auzi pe cineva coborînd sc rile şi îşi compuse o exă presie indiferent . Luigi Stratian se aşez lîng ea.ă ă ă

— Bei ceva? O s - i fac bine.ă ţ ă— M simt excelent.ăTotuşi nu refuz paharul. Îl întreb : ă ă— Ce-ai de gînd? Stratian o privi iritat.— A i înnebunit cu to ii?ţ ţ— Eu, nu, Luigi. Nu înnebunesc aşa uşor.— Ştiu! Ai trecut şi tu prin cîte ceva. Nu te-ai n să cut

alalt ieri.ă— De fapt, ce ştii?— În general, tot ce m intereseaz . O privi st ruitor.ă ă ă

Dac n-aş fi fost supersti ios, m-aş fi ocupat de tine.ă ţFemeia înghi i în sec. Stratian relu :ţ ă— N-ar fi trebuit s i-o spun.ă ţ— Totuşi ai spus-o.— Nu-mi place s fiu luat drept idiot. În consecin ,ă ţă

avertizez.Alexandra încerc s rîd .ă ă ă— Toat via a ai fost un colportor fanfaron. Vrei să ţ ă

epatezi.— E bine dac te legeni în asemenea iluzii. ă— Nu ştii nimic, şopti doctori a.ţ— Degeaba m provoci. Dealtfel am înv at de mult că ăţ ă

femeile nu trebuie contrazise. Tu în special.Doctori a îşi întoarse fa a. Ochii lumina i de fl c riţ ţ ţ ă ă

aveau culoarea smaraldului. Smaralde opace, doi bure iţ îmbiba i cu cerneal verde. Obrazul încadrat de bucle negreţ ă era prea alb.

— Eşti foarte frumoas . Alexandra.ă

120

— i-au trecut supersti iile?Ţ ţ— Poate.Doctori a îşi scutur pletele. Rîse urît.ţ ă— E o greşeal . Sau un semn. În locul t u mi-aş vedeaă ă

de treab şi aş fi...ăNu ispr vi. Se ridic , îndreptîndu-se spre scar .ă ă ă— Atent ai vrut s spui, mami! Nu-i aşa? N-avea grij ,ă ă

ştiu s -mi p zesc pielea. În orice caz, mersi pentruă ă amabilitate.

Urm ri cu un zîmbet dispre uitor silueta dreapt careă ţ ă urca sc rile. Scrîşni:ă

— Piaz -rea!ăDoctori a îl auzi. Se opri, cl tinîndu-se ca sub o loviţ ă tură

de bici. Îşi încord trupul şi spuse f r s se întoarc :ă ă ă ă ă— Întocmai. Ai s te convingi repede.ă

** *

— De ce m-ai f cut impostor? ăStratian duse paharul la gur .ă— M plictiseşti!ăGheorghiu se apropie cu pumnii încleşta i. P rul vîlvoiţ ă

p rea o claie de fîn risipit de vînt. Pe obrazul verzui îiă ă ap ruser cîteva coşuri.ă ă

— De ce m-ai f cut impostor? ă— Ai început şi tu s - i ar i col ii? Credeam c i i-a pilită ţ ăţ ţ ă ţ

Cela.— Las-o în pace pe Cela! Pentru a treia oar te înă treb de

ce...— Valea! îl întrerupse enervat Stratian. Ce te ii scai deţ

capul meu? Dobitocul dracului!Pe neaşteptate, Gheorghiu s ri înainte şi-iă prinse gîtul.

Stratian se degaj cu uşurin . Îi cîrpi cu sete o palm pesteă ţă ă obrazul livid, apoi se şterse scîrbit de hain .ă

— Du-te la femei! i-au ieşit bube... Ad ug dup oŢ ă ă ă pauz silabisind: Im-pos-to-ru-le!.ă

121

Savantul îl privi otr vit.ă— Ai s mi-o pl teşti!ă ă

** *

Luigi Stratian deschise f r zgomot uşa dormitorului.ă ă R mase o clip descump nit, apoi îşi întinse buzele ă ă ă groase cu un rînjet vulgar.

Monica Ciuv întins pe pat, într-o pozi ie de abandonăţ ă ţ total, îl aştepta.

Veioza de la c p tîiul patului lumina fa a arhitectei.ă ă ţÎl v zu pe Stratian şi se ridic în capul oaselor. Rochiaă ă

descheiat mult în dreptul sînilor mari l sa s se vadă ă ă ă marginea de dantel alb .ă ă

— Ce cau i aici?ţ— Nu m chinui! scînci femeia. Ştiu c tu... To i o ştiu:ă ă ţ— Şi ce vrei? Monica suflă:— Nu m vinde. Nu fi Iud !ă ă— Car -te! Trebuie s aerisesc dup tine. ă ă ăArhitecta îşni în picioare.ţ— Aş vrea s cră ăpi!Trînti uşa cu zgomot. Stratian scuip într-o parte.ă

Deschise larg ferestrele.

Capitolul XIII

ŞANTAGISTUL

— Aici era iţ ? exclam surprins maiorul. E trecut deă miezul nop ii.ţ

Luigi Stratian st tea singur lîng c min. Avea sticla deă ă ă coniac al turi, într-o mîn inea paharul, în cealaltă ă ţ ă trabucul. Îi indic cu b rbia un loc pe canapea.ă ă

122

— Nu-s obişnuit s m culc, şi bineîn eles nu pot ă ă ţ să adorm înainte de ora patru.

— Un chin.— Ei, bravo! Este cea mai mare, poate singura bucurie a

vie ii. V-a i întrebat cî i bucureşteni ştiu în ultimii ani cumţ ţ ţ arat Calea Victoriei la trei diminea a? Nu la spartulă ţ revelionului, cînd î i blestemi zilele pentru c te strîngţ ă pantofii cei noi şi nu g seşti s mîn de birj , ci într-oă ă ţă ă noapte oarecare de mai, sau cînd ninge prima oar ... Cî i auă ţ ascultat marea simfonie a str zilor pustii str b tute peă ă ă îndelete, f r s te obsedeze gîndul c peste trei oreă ă ă ă semnezi condica? N-aş vrea s m în elege i greşit. Nuă ă ţ ţ propov duă iesc parazitismul, pur şi simplu m bucură ă programul muncii mele.

— Fireşte, sînte i un om de art ...ţ ăStratian îi arunc o privire iute, apoi ar t m su a cuă ă ă ă ţ

b uturi. ă— Servi i?ţ— Nu. Mul umesc. ţDin nou se sim ea prost.ţ— În fond, îmi pare bine c v-am g sit singur. Voiam să ă ă

discut cu dumneavoastr .ă— În ce chestiune? întreb circumspect Stratian. ăSe auzi o tuse discret şi întoarser capul.ă ă— M scuza i...ă ţEleonora Olaru se apropie cl tinîndu-se. Era foarteă

obosit . Chipul cu ochi terni p rea neverosimil de mic, cîtă ă un pumn. Îşi îndrept şalul în jurul umerilor, încrucişîndu-lă strîns pe piept, pîn aproape de b rbie.ă ă

— Aş dori s m retrag. Dac mai ave i nevoie deă ă ă ţ ceva...

— Nu, doamn , mul umesc. Odihni i-v !ă ţ ţ ă— Pentru orice eventualitate, am preg tit o farfurie cuă

tartine.— În regul , mami!ă— Cafeaua şi zah rul sînt pe poli a mic . Noapte bun .ă ţ ă ă

123

— Noapte bun .ăIeşi, prelingîndu-se pe lîng ziduri. ă„Ciudat, reflect maiorul. Femeia asta nu traversează ă

niciodat o înc pere. Şterge pere ii."ă ă ţ— V stau la dispozi ie, declar Stratian.ă ţ ă— A, da! Cristea p ru s -şi aminteasc de prezen a lui.ă ă ă ţ

Am de gînd s v solicit într-o problem mai delicat . Iată ă ă ă ă despre ce este vorba: m aflu într-un impas.ă

— De ce natur ? Financiar? Nu v jena i, domnuleă ă ţ maior.

— Privitor la anchet ... M rturisesc c oaspe ii acesteiă ă ă ţ case au izbutit s m deruteze. Nu ştiu ce s mai cred.ă ă ă

— Hm, nepl cut! opină ă Stratian. Cu ce v pot fi de folos?ăMaiorul zîmbi încurcat, l sîndu-şi ochii în jos.ă— Întîi, aş vrea s punem la punct povestea cu baniiă

împrumuta i lui Olaru. Am convingerea c nu sînte i omulţ ă ţ care s buzun reasc un cadavru. Trecînd deci pesteă ă ă aceasta, apelez la dumneavoastr din mai multe motive.ă Scontez enorm pe sinceritatea care se pare c vă ă caracterizeaz . Cam dur – de aceea v-a i şi atras antipatiaă ă ţ prietenilor – dar incontestabil f r urm de ipocrizie. Apoiă ă ă apreciez în mod deosebit inteligen a dumneavoastr ,ţ ă spiritul de observa ie, felul în care gîndi i. Dar lucrurileţ ţ acestea vi le-am mai spus.

— Sînt foarte onorat. Şi, acum, pune i punctul pe ţ i.— Domnule Stratian, cine crede i c 1-a ucis pe avocaţ ă -

tul Olaru?Omul arbor o min important .ă ă ă— Mde, personal consider c exist dou ipoteze: întîi,ă ă ă

avem de-a face cu un singur criminal... ,— V-a iţ gîndit la cineva anume?— La Mih il , în primul rînd, bineîn eles. E cel mai mareă ă ţ

bandit dintre noi.— Înseamn c nu-i exclude i nici pe ceilal i.ă ă ţ ţ

124

— Sigur c nu. Dar, pe m sur ce meditez, m cuceă ă ă ă -reşte tot mai mult cea de-a doua ipotez . A i citit „Crimaă ţ din Orient Express"?

Maiorul cl tin capul surîzînd.ă ă— Sînt foarte ocupat cu ale mele. Aceasta nu-mi jus-

tific unele lipsuri. Despre ce-i vorba?ă— O crim colectiv . Adic s vîrşit de mai multeă ă ă ă ă

persoane, toate implicate în intriga respectiv .ă— Aha! Deci dup opinia dumneavoastr ...ă ă— S-a lucrat în cooperativ , mami... ... domnuleă ăăă

maior. Nu m-ar surprinde ca ideea s -i fi apar inut luiă ţ Mih il . Poate Alexandrei. ilal i doi sînt prea idio i, n-auă ă Ă ţ ţ fantezie, dar cu atît mai buni executan i.ţ

— Foarte interesant! Ca s fiu sincer, nu mi-a trecut prină minte. Cum vede i dumneavoastr treaba asta conţ ă cret? Totuşi, o singur mîn a inut revolverul.ă ă ţ

— Ei, şi? Au pus-o la cale împreun , to i au c zut deă ţ ă acord, l-or fi înghesuit pe b trîn sau naiba ştie! Ceă importan mai are cine a ap sat efectiv pe tr gaci?ţă ă ă

— S-ar putea s ave i dreptate. Ce anume v-a sugerată ţ ideea?

— Încîlceala asta în care v-a i împiedicat, corelatţ ă desigur cu anumite constat ri personale.ă

— De pild !ă— Aparent, to i se contrazic şi îşi arunc în cap zeci deţ ă

învinuiri. Este – dac -mi permite i – o simpl maă ţ ă nevr deă înv luire, menit s exclud din capul locului colaborarea.ă ă ă ă Monica şi Alexandra se duşm nesc, chipurile fac crize deă nervi, nu se suport etc, etc.ă

— Şi care e realitatea?Stratian îşi s lt pîntecul rîzînd.ă ă— Actri e des vîrşite, dom'le! Ce Duse, ce Ventura?! Le-ţ ă

am v zut eu cu ochii mei stînd mîn -n mîn şi înşirîndă ă ă baliverne sentimentale cînd se credeau neobservate. Sau de ce v închipui i c 1-a c rat Mih il pe fiu-su aici?ă ţ ă ă ă ă

— De ce?

125

— Avea nevoie de un martor, vezi bine! Am fost cu Şerban, el a fost cu mine... Monica şi Alexandra m-au văzut intrînd în odaia Eleonorei, dar contest , vrînd s mă ă ă distrug – nu zic c -mi poart sîmbetele, dar ancheta areă ă ă nevoie totuşi de un vinovat – pretind c ele au fost acolo.ă Ca s nu v dea de b nuit, s-au înjurat una pe alta. Asta-iă ă ă politica lor! Şi înc un am nunt, poate cel mai edificator:ă ă acum o or , o or şi jum tate au încercat s m atrag înă ă ă ă ă ă combina ie.ţ

— Extraordinar! Cum s-a întîmplat?— L-au delegat pe Mih il .ă ă— V-a spus-o el?— Nu, dom'le! A venit, pas mite, aşa de capul lui şi mi-aă

propus juma-juma ca s lucrez cu ei. M rog, a zis ă ă cu el.— Jum tate din ceă ? întreb Cristea. ăStratian îşi muşc musta a.ă ţ— Habar n-am! Nu m pretez la murd rii, aşa c l-amă ă ă

dat afar . Era cît pe ce s -l pocnesc.ă ă— În eleg... Asear , dup aniversare, spunea i c la unţ ă ă ţ ă

moment dat a i c utat materialele de şantaj cu inten ia deţ ă ţ a prelua ştafeta. Oare nu la asta s-a referit inginerul?

— Fleacuri! d du Stratian din mîn . Am vrut s -iă ă ă nec jesc. Sper c nu m vede i capabil de asemeneaă ă ă ţ josnicie.

— Doamne fereşte...Cîteva clipe se aşternu t cerea. T cerea viscolit deă ă ă

vuietul continuu de-afar . Cristea aprinse o igar , l sînd-oă ţ ă ă iar s ard singur pe marginea scrumierei.ă ă ă

— Nu contest c varianta dumneavoastr este demnă ă ă de re inut. Con ine îns paradoxuri peste care nu v d cumţ ţ ă ă aş putea trece.

— Anume?— Singur a i afirmat c , la sfîrşitul anchetei, în dosarţ ă

trebuie s apar un vinovat. Oricare din punctul lor deă ă vedere, cel autentic dintr-al meu. A i spus de asemenea cţ ă s-a creat o coali ie care v viza.ţ ă

126

— Exact.— Solicitîndu-v colaborarea, înseamn c inerent vă ă ă ă

primeau în barca lor. Împotriva cui s-ar fi îndreptat atunci suspiciunile mele?

Stratian d du din umeri.ă— Asta n-am de unde s-o ştiu. Dac participam laă

şedin ele lor, era altceva. Am spus doar ţ ce b nuiesc. Pe deă alt parte, s-au convins poate c nu e cuminte s m aibă ă ă ă ă de partea cealalt a baricadei. În istorie, nu o dat s-aă ă fumat pipa p cii cu un adversar m runt pentru a face faă ă ţă barosanului, în spe dumneavoastr .ţă ă

— Din nefericire exist înc un detaliu care v n ruieă ă ă ă întreg eşafodajul. Acordul criminal a precedat în mod normal asasinatul.

— Fireşte.— Bun! Excluzîndu-v din cauz , unul din cei patru –ă ă

respectiv – Mih il , Gheorghiu, doctori a Macarie şi ară ă ţ -hitecta – este şantagistul, autenticul şantagist. Ce interes avea acesta s participe la o crima gratuit , ştiind mai bineă ă decît to i c Olaru e nevinovat?ţ ă

— Nu în eleg. ţ— Dar e simplu. Concluzia se impune, rîse Cristea.

Dumneavoastr sînte i de fapt cel care trimite i scrisorelele.ă ţ ţ— Deci a i adoptat inep iile acestor dobitoci. ţ ţMaiorul continu s rîd .ă ă ă— Nu v enerva i.ă ţ— Pute i s -mi comunica i ce e de rîs? se interes iritatţ ă ţ ă

Stratian, tr gînd de gulerul puloverului.ă— Fireşte! Mi-a i explicat timp de jum tate de or ,ţ ă ă

folosind o argumenta ie extrem de simpl , c dumneaţ ă ă -voastr sînte i şantagistul.ă ţ

— Asta-i tot ce-a i în eles?! Atunci nu m mir c a iţ ţ ă ă ţ ajuns cu ancheta în impas... Şi, în ultim analiz , vorbaă ă Monic i: mai bine şantagist decît criminal.ă

— Deci, recunoaşte i. ţStratian cl tin din cap cu compasiune.ă ă

127

— Bate i c r ri greşite, domnule maior. Dac asta seţ ă ă ă numeşte anchet , eu m împuşc. Ba e laie, ba e b laie!ă ă ă

Telefonul sun strident şi maiorul ridic receptorul.ă ă Ascult cîteva minute. Lu igara din scrumier şi trase cuă ă ţ ă poft .ă

— Bun, mul umesc! Am s te chem mai tîrziu. Înţ ă chise. Se uit la Stratian. Zîmbea cu buza de jos mult r să ă frînt .ă Despre ce vorbeam?

— V-a i oprit asupra ipotezei c eu aş fi autorul scriţ ă -sorilor de şantaj.

— A, copil rii! Ca s vezi cum o discu ie amical , loă ă ţ ă gic ,ă poate duce la qui-pro-quo. Îşi privi ceasul: Extraordinar! Aproape patru. Poate vre i s v culca i...ţ ă ă ţ

Stratian îşi turn coniac.ă— V-am spus c nu pot s adorm la ora asta.ă ă— Îmi pare bine. Timpul trece mai uşor, nu aştept

singur.— Dumneavoastr ce aştepta i? ă ţMaiorul îl privi nedumerit.— S plec m acas . Mi s-a comunicat c şoselele sîntă ă ă ă

complet blocate. Dac te gîndeşti, vremea proast aă ă declanşat, ori poate doar a gr bit, destinul lui Olaru. B tuă ă cu palma pe mas : în fine, s trecem la ceva mai pl cut.ă ă ă Vorbi i-mi despre dumneavoastr . Noi, oamenii de rînd,ţ ă avem o optic deformat în privin a artiştilor. Ni se pare că ă ţ ă sînt altfel pl m di i, şi nu ni-i putem imagina evoluînd înă ă ţ via a de fiecare zi. Zîmbi. Ca şi cum ai încerca s i-lţ ă ţ închipui pe Sfîntu Petru v csuindu-şi sandalele ori punîndă gospod reşte mur turi.ă ă

— Ei, nici aşa s n-o lu m, spuse Stratian din vîrfulă ă buzelor. P rea plictisit.ă

— Se mai spune c ar trebui s ne mul umim doar cuă ă ţ opera. În intimitate, omul de art dezam geşte.ă ă

— Tembelisme! exclam Stratian cu o grimas . Intră ă ă unul într-o circium şi recunoaşte dou vedete. Începe să ă ă se minuneze: „Formidabil! Mari be ivani artiştii ştia!" Darţ ă

128

dobitocul nu se întreab cî i ingineri, contabili, func ionariă ţ ţ etc, etc. beau în aceeaşi bomb .ă

Cristea zîmbi amuzat.— Ave i dreptate.ţ— Ca s nu mai vorbim de imaginea complet deforă mată

în leg tur cu munca noastr . Am un prieten actor. Cea maiă ă ă frecvent întrebare care i se pune este dac înă ă va uşorţă rolurile. Adic , vezi Doamne, chestia e s ai memorie. N-oă ă s le intre niciodat în cap ideea c un rol presupuneă ă ă munc în sudori, studiu, situare în epoc , conă ă topirea cu personajul. „Ei, s-a strîmbat ni el. Mare lucru! P i s -l auziţ ă ă pe naşu' la chefuri ce de bancuri ştie!" Un simplu spectacol de revist şi ridic probleme pe care nu le b nui i.ă ă ă ţ

— Dumneavoastr – mi s-a spus – sînte i extrem deă ţ conştiincios.

— Îmi iubesc munca. Uneori, stau cîte dou -trei ore cu oă am rît de dansatoare ca s în eleag ce vreau.ă ă ă ţ ă

— Studiu individual...— Şi b ga i de seam , lucrez cu z p cite preocupate înă ţ ă ă ă

primul rînd de cum arat , nu cum trebuie s se mişte. Că ă ă asta-i baza. Oft : Fufe! Viseaz c s torii miraculoase cu nuă ă ă ă ştiu ce şnapan plin de argin i, şi aşa mai departe...ţ

— Sînt convins c depune i eforturi substan iale ca s leă ţ ţ ă înv a i meseria de dansatoare. Morala dumneaăţ ţ voastr şi aă prietenului dumneavoastr Ni ulescu e ireproă ţ şabila.

Stratian se îndoi de parc ar fi primit un pumn subă centur .ă

** *

— N-am auzit în via a mea de numele sta. Pe s nţ ă ă ă-tatea mamei m jură !

Locotenentul L cr mi îl privi în ochi.ă ă ţă— Nu e nevoie s v jura i, domnule Ni ulescu. Eu mă ă ţ ţ ă

mul umesc cu o declara ie scris . Ad ug m deci c nu-lţ ţ ă ă ă ă cunoaşte i pe Luigi Stratian.ţ

129

Osp tarul îşi f cu de lucru la guler, aranjîndu-şi un pică ă papionul. Se uit la cel lalt ofi er care dactilografiaă ă ţ interogatoriul, apoi la locotenent şi se inform :ă

— Stratian? E cumva chelner?— Nu, maestru la balet.— P i de ce nu spune i aşa, frate? F cu un gest cuă ţ ă

amîndou mîinile, care de obicei înseamn „ei bat -te noă ă ă -rocul s te bat " şi rîse cl tinîndu-şi capul. Acum mai vină ă ă de-acas . Unul solid, copt, cu musta de craidon...ă ţă

— Exact.— Îl ştiu, cum s nu-l ştiu? Noi îi zicem ă meştere sau

maestre. „Du-i lui maestru' o cafea, vezi c a venită maestru'...", dar dup nume... Puteam s pun mîna în focă ă c habar n-am cine-i.ă

— Nu-i nimic, se mai întîmpl . Important e c v-a iă ă ţ amintit. Poate v aminti i şi în ce rela ii sînte i.ă ţ ţ ţ

— Cum adic în ce rela ii? Tov r şeşti. S tr i i! Haiă ţ ă ă ă ă ţ noroc!

— Şi la împ r irea dolarilor tot... tov r şeşte trata i?ă ţ ă ă ţ— Dolari?!Osp tarul p rea extrem de surprins. Locotenentulă ă

L cr mi cl tin din cap.ă ă ţă ă ă— N-a i avut de-a face cu aşa ceva?ţ— În via a mea.ţ— Nici nu şti i cum arat ?ţ ă— Habar n-am. Poate cine ştie cum, s fi v zut prină ă

filme, dar atît...— Dar cocoşeii?— Ce-s ia?ă— Domnule Ni ulescu, dup ce v-am poftit s urca i înţ ă ă ţ

maşina noastr , a i încercat de cîteva ori, evident f ră ţ ă ă rezultat, s v descotorosi i de cîteva hîrtii verzi şi un fişică ă ţ de monede. Dac o s c uta i în ă ă ă ţ ciorap… nu, nu în sta, înă cel lalt, v pute i satisface curiozitatea. Perfect! Acum vă ă ţ ă întreba i desigur cum au ajuns acolo.ţ

Osp tarul bîigui:ă

130

— Chiar... eu... cum s v spun...ă ăL cr mi r sfir bancnotele, cînt ri monedele, cu ună ă ţă ă ă ă

zîmbet trist:— Asta e pre ul pretins de Luigi Stratian pentru celeţ

dou paşapoarte procurate de dumneavoastr . Deschiseă ă dosarul. Am aici declara ia lui Aristide Moşoianu, beneţ -ficiarul tranzac iei.ţ

** *

Luigi Stratian clipi din ochii bulbuca i. Întreb r guşit:ţ ă ă— Care Ni ulescu? V-am mai spus c nu-l cunosc.ţ ă— Gheorghe Ni ulescu, osp tar la ţ ă Metropol, preciză

maiorul. Maestrul de balet ridic din umeri.ă— Habar n-am cine-i!— Ciudat! El sus ine c sînte i prieteni.ţ ă ţ— Ei, asta-i!— Nici mie nu-mi venea s cred. Scoase o hîrtiu dină ţă

buzunar: Num rul de telefon 5 20 11 v spune ceva?ă ăStratian îşi ridic privirea. Maiorul îl urm rea atent.ă ă„E-n starea de spirit în care-ar putea face orice. Să

recunoasc , s conteste, s dea cu cu itul, ori pur şi simpluă ă ă ţ s se arunce de la etaj.”ă

— Da, cunosc num rul. Stratian zîmbea neaşteptat deă calm. E al lui Gigi. Uitasem cel lalt nume. L-am c uă ă tat azi dup -amiaz , vroiam s -i comunic ceva în leg tur cuă ă ă ă ă spectacolul. Telefonul de la regizorat era defect, aşa c l-ăam sunat pe el. Preciz : Restaurantul ă Metropol se afl înă coasta teatrului.

— M dezarma i! De mult n-am întîlnit un om atît deă ţ sincer. Se interes candid: Ni ulescu semneaz asisă ţ ă ten a deţ regie?

— Era vorba despre un fleac, inversarea unor numere din program. Trebuia s comunice regizorului de culise...ă

131

— L-a i c utat de vreo patru ori pentru fleacul sta?ţ ă ă— Înainte de toate... meseria.— V cunoaşte i de mult?ă ţ— Ştiu eu? De vreo opt sau nou ani.ăP rea din nou liniştit şi maiorul avu brusc o idee.ă— A suferit vreo condamnare? Nu trebuie s v face iă ă ţ

scrupule, se poate controla imediat.— Mi... mi se pare c da. Acum opt sau nou ani.ă ă— Aşa! f cu maiorul, muşcîndu-şi unghia. Dară

dumneavoastr , domnule Stratian?ă— Şi eu, domnule maior. Oft . O eroare judiciar .ă ă— Sînt convins. Probitatea dumneavoastr sare imeă diat

în ochi. Ave i poate amabilitatea s -mi spune i pentru ce a iţ ă ţ ţ fost condamnat?

Stratian replic scurt: ă— Pentru şantaj.

Capitolul XIV

REVIRIMENT LA 180°

Maiorul Cristea trase fotoliul mai aproape de foc. Durerea sîcîitoare dintre coaste persista. Îşi l s capul peă ă speteaz , privind tavanul din casetoane de stejar afumat,ă lustra original – patru felii de sticl mat reprezentîndă ă ă anotimpurile.

Ascult un timp convulsiile vîntului. Îşi imagin cîmpulă ă secerat de viscol, z pada h r uit în troiene nomade, fumulă ă ţ ă de la casele gospodarilor smuls din coşuri, ochii lupilor, lanterne verzi, licurici lacomi, cruzi. Se înfior .ă

„Nu mi-ar place s stau aici..."ăSe gîndi apoi la oameni. Avocatul şi sor -sa, cupluă

ciudat de celibatari, Stratian, alunecos şi viclean, Monica, feminitate tulbure, Alexandra...

132

Îl v zu pe Dr gan la jum tatea sc rii. Cobora f ră ă ă ă ă ă zgomot.

— Ce se aude?— S-au culcat. Afar de b trînă ă ă şi doctori . Mai eţă

lumin .ă— Eşti obosit?Locotenentul d du din cap. Avea ochii limpezi, vioi. F cuă ă

cîtiva paşi, se opri, apoi îşi continu drumul c tre cel laltă ă ă cap t al înc perii.ă ă

— Vrei s -mi spui ceva? întreb maiorul f r s -lă ă ă ă ă priveasc .ă

— Nu.— Pari schimbat şi... Rîse domol. Nu i-am v zutţ ă

blocnotesul.Dr gan îşi muşc imperceptibil buzele.ă ă— Îmi însemn doar lucrurile esen iale. Ieşite din comun.ţ— Fireşte. De cîteva ore te cam plictiseşti. Nu-i aşa?Locotenentul clipi m runt. Jocul umbrelor îi estompaă

conturul fe ei. P rea mai pu in înc p înat.ţ ă ţ ă ăţ— N-am spus asta.— Sigur c nu. Am presupus. Îşi îndrept spatele. Ce-ară ă

fi s bem o cafea? Mi-e team s nu adorm.ă ă ăLocotenentul intr repede în buc t rie şi maiorul avuă ă ă

impresia c r sufl uşurat.ă ă ă„Se eschiveaz , gîndi, dar pîn la urm tot o s -miă ă ă ă

spun . Sigur c o s -mi spun ."ă ă ă ă— G seşti tot ce- i trebuie... Îşi duse degetul la frunte:ă ţ

Da, pe poli a mic . Doamna Olaru a avut amabilitatea sţ ă ă preg teasc ceva tartine.ă ă

R mase cu ochii a inti i la fl c rile c minului. Un surîsă ţ ţ ă ă ă palid îi mîngîia obrazul.

...Or şelul ca o cetate medieval . În amurg...ă ă Acoperişurile ascu ite, turnurile, cupolele împung cerul.ţ Casele au garduri înalte. Ascund drame şi poveşti romantice. Purta o rochie cafenie cu guleraş de dantel ,ă p rul împletit cunun pe cap. Fruntea pur , ochii cumin i,ă ă ă ţ

133

buzele informe, ca la copiii. „Te iubesc..." Tremura toat ...ă „S nu ne vad cineva..." Cî i ani sînt de-atunci? Buzele deă ă ţ copil au uitat s zîmbeasc . O cut aspr , rea, i s-aă ă ă ă în epenit la col uri. Caut vorbe grele, dureroase...ţ ţ ă

„De ce mi-am amintit acum? A, da! Amurgul acela... focul."

Tres ri. O siluet sub ire ap ruse în capul sc rilor.ă ă ţ ă ă Eleonora Olaru cobora, inîndu-şi capotul de molton înţ dreptul genunchilor, atent s nu se desfac .ă ă ă

Maiorul zîmbi.— S-a întîmplat ceva, doamn ?ă— Nu pot dormi.— Normal. Trece i prin momente îngrozitoare, îmi dauţ

seama. A i încercat un calmant?ţ— Degeaba. Mi-e imposibil s a ipesc. ă ţMaiorul o m sur cu compasiune.ă ă— Totuşi ar fi mai bine s r mîne i întins . B trîna traseă ă ţ ă ă

încurcat de marginile şalului.ă— Nu sînt obişnuit s dorm cu cineva în pat. Oh! Nuă ă

mi-o lua i în nume de r u. B trîna privea confuz covorul.ţ ă ă ă S nu v imagina i cine ştie ce... N-am nimic cu Alexandra,ă ă ţ dar sînt incapabil s dorm cu ea în aceeaşi odaie.ă ă

— Cu ea în mod special?— Nu ştiu. Totdeauna am fost singur ... E atît de rece...ă

Ca o reptil . M-am speriat. Biata feti , sigur... n-are nici oă ţă vin . Îşi şterse ochii umezi: Scuza i-m , neră ţ ă vii. Cred... Aş prefera s fac o mic plimbare.ă ă

Cristea o m sur surprins.ă ă— Pe vremea asta?— N-am ieşit de cîteva zile. Simt nevoia s iau aer.ă

Disp ru în vestibul şi maiorul o auzi tr gîndu-şi şoşoă ă nii, umblînd apoi la cuierul-pom.

Dr gan se întoarse aducă înd ceştile de cafea. P şeaă atent s nu le r stoarne.ă ă

— Mul umesc... Chiar acum a ieşit doamna Olaru s seţ ă plimbe.

134

Mirarea rotunji sprîncenele locotenentului.— Au ştia nişte idei...ă— Bizare, dragul meu, sînt de acord. Se ridic brusc.ă

Vino cu mine...

Viscolul se înteţise, z pada spulberat st pînea v ză ă ă ă -duhul. O z rir pe Eleonora Olaru înaintînd prin mijloculă ă şoselei, siluet şubred biruit de vînt.ă ă ă

În dreptul poştei, b trîna se rezem de un stîlp. ineaă ă Ţ capul ridicat, dat mult pe spate şi ochii închişi. Maiorul îi luă bra ul.ţ

— Ar fi bine s v întoarce i.ă ă ţFemeia nu tres ri. Deschise pleoapele umede şi vorbiă

pe un ton concentrat, dar firesc, ca şi cum s-ar fi aflat tot în hol, iar discu ia nu ar fi fost întrerupt nici o clip .ţ ă ă

— Doamne, ce zile, ce zile! îşi prinse umerii în palme, privind undeva în gol. Ce-am s m fac? Virgil avea grij deă ă ă mine. Nu ne-am desp r it niciodat .ă ţ ă

Cristea sim i un val de c ldur str b tîndu-i trupul.ţ ă ă ă ă— Nu v mai gîndi i la lucrurile astea. ă ţEleonora Olaru se uit la el r t cit .ă ă ă ă— Sînt singur . N-am pe nimeni. E un blestem.ă— V l sa i copleşit de gînduri negre. La urma urmei,ă ă ţ ă

sînte i înc tîn r . O s c l tori i, o s g si i prieteni.ţ ă ă ă ă ă ă ţ ă ă ţ— C l torii... prieteni... Surîă ă se amar. Trebuie s ştii să ă

faci lucrurile astea. N-am înv at. Tata era un tiran. Nu intraăţ nimeni în cas . Mama avea o singur rochie. Pentruă ă biseric . A purtat bijuterii doar la nunt . Cine o s le pună ă ă ă acum, dup mine? Pentru c eu... eu... ce rost mai are... Îiă ă alunec o lacrim şi o şterse repede cu podul palmei. Ce-aă ă fost via a mea?ţ

— S ne întoarcem, spuse maiorul.ăÎnaintau cocoşa i, cu b rbiile vîrîte în piept, inînd-oţ ă ţ

între ei pe Eleonora. Sub iindu-şi privirea, Cristea încerc sţ ă ă str pung giulgiul vîrtejurilor de z pad . Cincisprezece sauă ă ă ă

135

dou zeci de paşi îi desp r eau de cas . Îşi sim ea picioareleă ă ţ ă ţ ude, mii de ace îi în epau obrajii.ţ

Dr gan deschise uşa şi le f cu loc s treac . Sus seă ă ă ă auzeau paşi precipita i, voci alarmate. Cristea abandonţ ă bra ul b trînei şi din cîteva salturi ajunse la etaj. Inima-iţ ă b tea nebuneşte. D du la o parte oamenii buluci i în uşaă ă ţ dormitorului.

Luigi Stratian era în pat. Capul îi alunecase pe un um r.ă Fusese împuşcat drept în frunte.

** *

— N-am lipsit nici o jum tate de or ! observ crispată ă ă locotenentul.

— Suficient.Maiorul se uit prin odaie. Hm! Aş putea s jur c erauă ă ă

cinci c r i pe comod .ă ţ ă— Şi?— Nu sînt decît patru.Se aflau în dormitorul lui Olaru, scena celei de-a doua

crime. Dr gan privea chipul victimei. Spuse încet, abiaă auzit:

— Dr ceasc treab ! Tocmai cînd m bucuram c amă ă ă ă ă ajuns la cap tul drumului.ă

— L-ai b nuit pe Stratian?ă— Evident.Cristea îşi a inti privirea asupra unui punct minusculţ

aflat pe tapet, chiar deasupra patului. Desf cu briceagul şiă scormoni zidul, sco înd la iveal un glonte turtit.ţ ă

— Acelaşi calibru! exclam uimit locotenentul. Înă -seamn c şi de data aceasta s-au tras dou focuri.ă ă ă

— Exact, Şi totuşi ceilal i iar pretind c n-au auzit decît oţ ă singur împuşc tur .ă ă ă

** *

136

Se uitau crispa i la maior. Priviri înfricoş toare, amesţ ă tec de groaz , dă isperare şi înc ceva, cel mai tulbur tor poate:ă ă sentimentul cumplit al neputin ei, piatra infailibil gonit laţ ă vale, sfidînd obstacolele. Cap tul e undeva în adîncuri,ă tenebre neexplorate, necunoscutul însp imînă t tor...ă

Cristea îşi privi instinctiv ceasul.„Cinci şi jum tate. A murit... Ce absurd! De o or sau deă ă

o veşnicie. Şi vîntul... Vîntul sta înnebunitor, obseă dant!”Vîntul gîfîia, m tura gr dina, îmbr işa zidurile, leă ă ăţ

zgîl îia înc p înat, neobosit. ipa, gemea jalnic, se n pusţ ă ăţ Ţ ă -tea orb în ferestre.

— Dumnezeule! suspin Monica Ciuv . Ce infern! ă ăţineau to i cîte un plic alb în min . Inginerul Mih ilŢ ţ ă ă ă îl

întinse primul.— Uita iţ -v ce-am primit.ăCîteva cuvinte. Aceleaşi litere de tipar scrise cu stînga.

Cristea citi:

Stratian a murit inutil. Nu-i el. Vladimir Dumitraşcu. P.S. afacerile noastre continu .ă

— Da... B nuiesc c toate sînt identice. ă ăSe auzi un morm it afirmativ.ă— O s înnebunesc! şopti Monica. Acum urmez eu!ă

Izbucni: Alexandra 1-a omorît! E un vampir!Ochii doctori ei plini de venin deveniser negri. Îşiţ ă

muşc buzele pîn la sînge.ă ăMaiorul o m sur f r s spun nimic. Inginerul, stană ă ă ă ă ă ă

de piatr , îşi aprinse o igar .ă ţ ă— Trebuie s facem ceva.ă— E inadmisibil! izbucni Gheorghiu.Monica plîngea domol. Şerban, fiul inginerului, îi mîngîia

bra ul.ţ— Linişti i-v , doamn ! ţ ă ăObrajii îi ardeau ca focul.În capul sc rii ap ru b trînul Dima.ă ă ă

137

— Ce s-a întîmplat?Nu-i r spunse nimeni.ă

— Ispr veşteă ! r cni doctori a. Îşi pierduse cump tul. Înă ţ ă facultate ştiu ce f ceai. Ştiu to i...ă ţ

Monica rîse chinuit.— Dar n-am omorît! N-am omorît! Eleonora îşi ridic ochii goi.ă— Domnule maior! Pentru Dumnezeu, linişti i-i! Nu maiţ

suport...Cristea p ru c nu auzise. Îi sim ea privirea vagă ă ţ

mustr toare.ă— Ce facem? repet plîng re Gheorghiu. Se opri în fa aă ă ţ ţ

maiorului. Trebuie s lua i m suri. Sîntem totuşi oameni...ă ţ ă— Oameni! şopti Cristea şi b trînul Dima nu în eleseă ţ

dac fusese o întrebare sau o simpl constatare.ă ă— Te felicit, dragul meu, eşti un actor admirabil, rîse

doctori a. Un rîs lugubru.ţ— Eu? ip savantul.ţ ăApoi se aşternu t cerea. T cerea şfichiuit de mugetulă ă ă

continuu de afar .ăHenry Dima privea covorul. Aparatul îi alunecase din

ureche, dar b trînul nu observase. Mircea Gheorghiu, cuă mîinile înfipte în p rul vîlvoi, privea buimac. Inginerulă Mih il în epenise sprijinit de c min. P rea o statuie. Staă ă ţ ă ă -tuia unui animal de prad . Locotenentul Dr gan, impeneă ă -trabil, aşezat în umbr , aştepta.ă

Monica Ciuv tres rea nervos. I se vedea sînul alb prinăţ ă cr p tura rochiei. Alexandra Macarie, cu o expresie dur ,ă ă ă privea peste capetele celorlal i.ţ

„Nemesis, reflect Dima. Dac exist , dac a existată ă ă ă vreodat , ea e."ă

Chipul Eleonorei Olaru era str veziu. Ghemuit în col ulă ă ţ canapelei, strîngea în palm o cruce p trat de aur.ă ă ă

Maiorul se sim ea r u.ţ ă„Nu... nu acum..."

138

Şi din nou viscolul oribil, tr gînd de obloane, zgîriindă nervii, epiderma.

Şerban Mih il îşi privi tat l. Izbucni sfîşietor, astupîndu-ă ă ăşi ochii cu palmele:

— Trebuie s le spui adev rul! Adev rul, tat !ă ă ă ă

** *

„Adev rul, gîndi Mih il . Exist oare un adev r diaă ă ă ă ă mant pur, felie de cer neîntinată?"

Se întinse pe cuvertur , cu palmele adunate sub ceaf .ă ă Adev rul, o supersti ie ca toate no iunile absolute.ă ţ ţ Adev rul...ă

...Dou od i e şi un oficiu. Zidul de la strad cuă ă ţ ă frontispiciu jalnic, bucat de perete ridicat în fa aă ă ţ acoperişului. S par casa înalt ... Minciun conven ională ă ă ă ţ ă acceptat de to i. Ca şi „salonaşul" – un crivat, o oglind cuă ţ ă ram de bronz, cîteva scaune incomode tapi ate cu p r deă ţ ă cal – ca şi ceaiul de miercuri dup -amiaz unde se serveauă ă pr jituri falsificate, cu mult bicarbonat, care nu înşelau peă nimeni. Ghetele rupte, scîlciate şi p l ria mamei cîndă ă mergea la pia ... Asta-i permitea s -şi ridice b rbia cu oţă ă ă demnitate zdren uit peste basmalele vecinelor. „Nu inemţ ă ţ slujnic . Avem b ie i mari în cas ..." Ochii coboară ă ţ ă ă ipocrit peste mîinile m cinate de munc , ascunse în mă ă ănuşi ieftine de a ...ţă

„Adev r... Ce ştie b iatul sta despre adev r?"ă ă ă ăV zu spinarea arcuit a lui Şerban şi îşi în buşi un oftat.ă ă ă

Apoi ascult viscolul. Biciuia cu frînghii ude feresă trele troienite.

** *

Mircea Gheorghiu se apropie de oglind . Aprinse apliă -cele cu abajururi discrete din m tase trandafirie şi se priviă intens. Apuc mecanic piept nul, trecînduă ă -l prin p rul rebel.ă

139

Col ul gurii alunec moale. Un rictus sinistru. Se uit mult laţ ă ă chipul str in. Nu-i sem na. Sem na cu altul. Un altul peă ă ă care el îl cunoştea...

Scutur scurt capul şi stinse lumina. Imaginea disp ru.ă ă

** *

„Ce frig e..."Monica Ciuv trase plapuma pîn la b rbie. ăţ ă ă„Totdeauna mi-a fost frig."...În casa m tuşii Emilia, aspr şi zgîrcit . Nu şi-oă ă ă poate

aminti decît într-un singur fel, cu tulpan verzui şi şor lungţ peste rochia decolorat . Buzele cîrtitoare se mişc totă ă timpul. Se uit cu ar ag. „La mine nu-i orfeliă ţ nat... Tat -t u aă ă fost un neispr vit... nu i-a l sat nici lingura pe care o duciă ţ ă la gur ..."ă

— Da, şopti Monica, totdeauna mi-a fost frig.Alexandra... În facultate... Da, frig, mereu frig....Frig şi în restaurantele de mîna a doua. M nînc încet,ă ă

s nu se vad c -i este foame. Ochii i se umplu de lacrimi.ă ă ă Friptura are un abur iute. Cimbru şi miros de gr tar. „Deă cînd n-ai mîncat ca lumea?" B rbatul gros, cu ă fa roşie sauţă galben , ă o ciupeşte familiar de b rbie. ă Monica îşi trage genunchii sub fa a de mas . Marginea ţ ă rochiei e roas . Vreaă pîine. Nu se poate întinde dup ă coşule . Tricoul vechi areţ subsuorile esute şi decolorate. ţ Dou semiluni g lbui.ă ă

Frig... Monica tremur . ă Vîntul sufl sub ire. Un brici careă ţ las în urm ă ă o crest tur lung .ă ă ă

Îşi înfipse din ii în pern ţ ă şi ip tul nu se auzi.ţ ă

** *

Alexandra Macarie zvîrli cartea. „Unde o fi Eleonora?"

140

Privirea-i c zu ă pe fotografia de la c p tîiul patului. ă ă O fa brutal , cu musta pleoştit şi lan ţă ă ţă ă ţ de aur, simbolul izbînzii, trecut peste pîntecul gros.

„Hm, arendaşul! Tata nu l-ar fi primit nici în capul sc rilor."ă

Şi se simte bine. Se simte totdeauna bine cînd se gîndeşte la taic -s u. Nu l-a v zut niciodat f r cravat , nuă ă ă ă ă ă ă i-a adresat toat via a mai mult ă ţ de cincizeci de fraze.

„Adu- i aminte c eşti ţ ă o Macarie! Evit vulgul... E priă mul simptom al declas rii. ă O inut şi ţ ă o conduit demne sînt ă tot ce pretind de la o doamn . Bunicul t u a fost ulă ă timul boier autentic." Se adreseaz sec guvernantei epene,ă ţ însp imîntat de usc ciunea seniorului valah: „Miss Linton,ă ă ă î i încredin ez aceast copil ..." Apoi, mai tîrziu, din vîrfulţ ţ ă ă buzelor, deschizînd plicuri cu timbre str ine trimise de oă femeie firav cu nervii zdruncina i: „Buletinul s n t iiă ţ ă ă ăţ mamei tale e satisf c tor..."ă ă

Au murit amîndoi. Tat l abia de cî iva ani. Murise absurdă ţ şi solemn, aşa cum fusese toat via a, dar p strînd oă ţ ă consecven impresionant . Închisese ochii convins c a fiţă ă ă „Macarie" însemna foarte mult, c un ă cavou elegant şi bine utilat asigur un ă tranzit decent spre veşnicie.

„Cavoul" se înfiora Alexandra. Îşi închipui aleile bătute de vînt cu mor i vechi de care nu-şi mai aminteşte nimeni.ţ

„Vîntul... De s-ar opri vîntul!"Îşi astup urechile. O singur clip , şi mîinile, cu un efortă ă ă

de voin , se desprinser alunecînd de-a lungul trupului.ţă ă Şoapta veni din alt lume:ă

„Nu uita c eşti o Macarie!"ăApoi domnul rigid, îmbr cat în negru, pieri, umbră ă

înghe at spulberat de furtun .ţ ă ă ă

** *

Eleonora Olaru se ghemui sub şal. Nu-şi d seama dacă ă a adormit. Îi vede pe maior şi pe locotenentul Dr gan caă

141

prin cea , lumina i de focul c minului. Cineva a stinsţă ţ ă lustra...

Închise ochii şi imaginile se amestecar .ă...O feti cuminte cu p rul împletit în codi e sub iri, f rţă ă ţ ţ ă ă

culoare. Caut umbra, zidurile, ferindu-se de persoă nalitatea brutal a tat lui... O student sub ire, bolnă ă ă ţ ăvicioas .ă „Tocilara..."

Ani lungi, f r sfîrşit, în casa pustie cu înc peri preaă ă ă multe.

„Virgil! Inima i se strînse. Nu trebuie s plîng, Virgil,ă dragul meu... Dac-ai şti... Aş vrea s mor..." ă

„Aş vrea s mor!" gîfîi la fereastr vîntul.ă ă

** *

Turn cafea în ceaşca aflat pe mas .ă ă ă — Nu bei?Locotenentul Dr gan cl tin capul, urm rind gesturileă ă ă ă

m surate ale maiorului. Gesturi tacticoase, liniştite, de omă cu tabieturi cumin i care nu sup r pe nimeni.ţ ă ă

Pe buzele strînse îi flutur un zîmbet vag. Îşi putea lesneă imagina existen a lui Cristea. De ajuns s închid ochii.ţ ă ă

...Odaia confortabil cu mobil cum se purta acumă ă cîteva decenii. O femeie plinu , în capot înflorat, se învîrteţă în jurul lui. Îi cunoaşte dorin ele. Se gîndesc nosţ talgic la ce a fost, cu bucurie domoal la anii care vin. O b trîne eă ă ţ tihnit , undeva pe malul unei ape. Maiorul va pescui, ea vaă croşeta, va înv a re ete dietetice. F r zah r şi f răţ ţ ă ă ă ă ă gr simi. Conversa ie în gr dini : „Nu ştiu ce au trandafiriiă ţ ă ţă în anul sta... Cineva ne-a furat bujorii azi-noapte. Cine fură ă flori nu e ho ..."ţ

Cristea puse ceaşca pe mas .ă— La ce te gîndeşti?— Cred c sînte i un om fericit, spuse aproape f r să ţ ă ă ă

vrea Dr gan.ăMaiorul tres ri uşor.ă

142

Capitolul XV

SECRETUL INGINERULUI MIH ILĂ Ă

Vîntul scîncea sub ferestre. Din cînd în cînd, rafale puternice se ag au de cercevele, zgîl îindu-le din r săţ ţ ă puteri. Un vînt obsedant, despre care credeai c nu va încetaă niciodat . Un cer greu, pe care soarele p rea c nu va maiă ă ă r s ri.ă ă

Maiorul Cristea t cea privind focul din c min. T cereă ă ă lung , f cînd abstrac ie de prezen a celuilalt.ă ă ţ ţ

— Relu m secven a de ieri? se interes inginerul.ă ţ ăinea col urile gurii coborîte, arborînd un aer discretŢ ţ

amuzat.— La ce v referi i?ă ţ— La ambian ... f cu un gest cu mîna. Priviri, gînduriţă ă

nerostite etc... M rog! Îşi ridic piciorul peste cel lalt.ă ă ă B nuiesc c în Bucegi vremea e oribil .ă ă ă

Cristea surise.— Ave i ceva deosebit s -mi spune i, domnule Mih il ?ţ ă ţ ă ă— Nu v în eleg, domnule maior. S-au comis două ţ ă

asasinate în aceast cas , evenimente pe care nici cel maiă ă cinic individ nu le-ar putea taxa drept întîmpl ri banale. Mi-ăam ar tat surpriza, nota i, v rog, surpriza şi nu îngrijorareaă ţ ă fa de felul în care evolueaz ancheta.ţă ă

— Cum v-a i imaginat-o dumneavoastr ?ţ ă— În orice caz nu schimbînd priviri mute şi str duindu-ă

ne s fim enigmatici.ă— E o idee. S revenim atunci la metoda clasic . Deă ă

acord?— N-am nimic împotriv .ă— Ei bine, Luigi Stratian mi-a relatat anumite neplăceri

pe care le-a i avut cu Gestapoul în timpul r zboiului.ţ ă Pretindea c dumneavoastr l-a i informat – desigur într-oă ă ţ

143

împrejurare propice, o sear de toamn , un coniac,ă ă confesiuni...

Mih il începu s rîd . Pentru prima oar , din cîte îşiă ă ă ă ă amintea maiorul. Un rîs dur, sec, dar sincer.

— Dumnezeule! Şi a i crezut? Adic m vede i pe mineţ ă ă ţ beat pe un col de mas ud, f cîndu-i dest inuiriţ ă ă ă sentimentale lui Stratian, numai pentru c afar plou ?ă ă ă Hohoti: Culmea! Lui Stratian!

— Ca s fiu sincer, declar modest Cristea, n-am crezut.ă ă B nuiesc c a aflat din alte surse. Oricum, cunoştea oă ă mul ime de am nunte.ţ ă

— Nu v d cum...ă— Uita i c Stratian era prieten cu Olaru? Au fost colegiţ ă

de şcoal .ă— Ei şi?— Iar dumneavoastr între inea i rela ii cel pu in amiă ţ ţ ţ ţ -

cale cu avocatul. Corela ia e simpl .ţ ă— Cu alte cuvinte, colportorul ar fi fost Virgil.— Aşa s-ar p rea. Printre altele, Stratian sus inea că ţ ă

avocatul... în fine... e penibil.— V rog s nu m menaja i. N-am nervi de fecioar .ă ă ă ţ ă— M rog, pretindea c Virgil Olaru v-ar fi procurată ă

unele documente care s certifice o atitudine... vitejeasc ,ă ă s -i zicem, fa de anchetatorii Gestapoului. Repet, Olaru,ă ţă ca vechi şi excelent amic, putea s -i divulge lui Stratiană anumite combina ii.ţ

Inginerul îşi aprinse calm o igar .ţ ă— E o abera ie.ţ— Aşa am considerat şi eu. E prea fantastic.— Îmi pare bine c discut cu un om de bun sim . Scrîşniă ţ

cu privirea pierdut în vijelia de-afar : Stratian! Ce canalie!ă ăMaiorul îşi mîngîia mîna sub ire, v dit încurcat. ţ ă— Exist îns o coinciden nepl cut care nu poate să ă ţă ă ă ă

v scape. Olaru şi ă Stratian au murit. Inginerul trase lung din igar .ţ ă

— Şi care e coinciden a?ţ

144

— Erau singurii informa i despre problemaţ dumneavoastr .ă

Privirea inginerului se aprinse ca o v paie.ă— Insinua i c eu i-aş fi ucis? ţ ăCristea îşi coborî ochii. Declar blîndă :— Ce urgie! Aproape c nu-mi amintesc de aşa viscol...ăMih il avu un gest de enervare.ă ă— În fond, n-ave i decît s cerceta i dosarul meu.ţ ă ţ

Dovedi i o neîncredere care m ofenseaz profund, dar mţ ă ă ă consolez cu ideea c sînte i probabil un... original. Trata iă ţ ţ drept tîmpi i nişte oameni superexper i în astfel deţ ţ probleme. Cum v imagina i c s-ar fi l sat induşi în eroareă ţ ă ă de nişte hîrtiu e m sluite de un avoca el oarecare?ţ ă ţ

— Deocamdat n-am f cut decît s comentez afirmaă ă ă iileţ lui Stratian. Oft . Am impresia c nici genul acesta deă ă anchet nu v convine.ă ă

— Mi-a i azvţ îrlit o acuza ie.ţ— Acuza iile nu se arunc , domnule inginer. Ele seţ ă

ridic împotriva cuiva atunci cînd e cazul. Ciudat totuşi! A iă ţ evitat subiectul în permanen .ţă

— Ciudat este cum o însuşire se poate întoarce împo-triva ta. Nu-mi place s fac parad , iar principiul meu esteă ă s nu aştept s mi se veştejeasc cununa de lauri peă ă ă frunte. Deci nu ce am f cut, ci ceea ce fac...ă

— Cum s-ar spune, mereu al i lauri. Sînte i de feliţ ţ citat. Pu ini o gîndesc, şi mai pu ini o practic . Mi-amintesc c laţ ţ ă ă prima noastr discu ie a i folosit o imagine foarte plastică ţ ţ ă privitoare la trecutul dumneavoastr : „M-am culcat cuă tuleie şi m-am trezit c runt". Am re inut bine?ă ţ

— Da, obişnuiesc s m exprim astfel cînd m refer la oă ă ă anumit perioad din via a mea.ă ă ţ

— Este cumva perioada incidentului cu Gestapoul? Mih il încuviin dînd din cap.ă ă ţă— În leg tur cu aceasta, relu Cristea, aş prefera s fi iă ă ă ă ţ

mai pu in lapidar.ţ

145

— Nu v d în ce m sur intereseaz ancheta o povesteă ă ă ă care ast zi num r aproape cinci ani.ă ă ă

— Încerc s v în eleg, domnule inginer. Şi ca s vă ă ţ ă ă în eleg trebuie s v cunosc. Omul tr ieşte într-un contextţ ă ă ă din care nu-l po i desprinde. Judecîndu-l în afara acestuia,ţ r mîi practic f r interlocutor. Conversa ie banal cu ună ă ă ţ ă manechin. Manechinul din tren, de la coad , ori dintr-o sală ă de aşteptare, în compania c ruia pierzi timp. sta-i unul dină Ă motivele pentru care v-am rugat s -mi povesti i în ceă ţ împrejur ri a i f cut cunoştin cu Gestapoul. Dar dac nuă ţ ă ţă ă se poate...

Cîteva minute se auzi doar scîncetul molcom al focului, viscolul s lbatic r sunînd în vatr .ă ă ă

— Nu-mi place, şopti Mih il într-un tîrziu, nu-mi placeă ă s vorbesc despre zilele acelea. Au fost îngrozitor de triste.ă Atunci mi-am pierdut so ia. F cu o pauz , tr gînd adîncţ ă ă ă fumul în piept, apoi relu : Cum v-am mai spus, n-am f cută ă r zboiul. Ca inginer petrolist m-au mobilizat pe loc. În '41ă am intrat în Rezisten . Ezit imperceptibil. Împreun cuţă ă ă so ia mea. Eram tineri, extrem de tineri şi îi uram peţ fascişti. Nu putea fi vorba pe atunci de concep ii limpezi,ţ cristalizate. Reac ionam în virtutea unui umanism deţ nuan burghez , desigur, f r clas , ni se p rea nou ,ţă ă ă ă ă ă ă recomportînd o pozi ie politic . Aceasta a venit mai arziu...ţ ă Libertatea era pentru noi o no iune pur , absolut , un dreptţ ă ă natural. Da, n-am s fac bilan ul ispr vilor noastre dină ţ ă ilegalitate. Sînt str ine de obiectul în sine al discu iei.ă ţ Ac ionam de trei ani şi ajunsesem s ne credem inţ ă -vulnerabili, plecînd de la ideea c prin '43 statisticieniiă englezi nu acordau unui lupt tor din Rezisten a organizată ţ ă în rile ocupate mai mult de şase luni pîn s cad înţă ă ă ă mîinile Gestapoului. Ne felicitam reciproc, neuitînd să batem în lemn. În iulie '44 am fost aresta i. Atunci, înţ maşina Gestapoului, nu puteam sc pa de obsesia unuiă gînd. „Acum, tocmai acum, la sfîrşit..." Şi-mi venea s urlu.ă Am strîns mîna nevesti-mi. Ştiam c o strîng pentru ultimaă

146

oar . O presim ire care m sugruma şi pe careă ţ ă evenimentele au confirmat-o.

Trase din igar , f r s -l priveasc pe maior.ţ ă ă ă ă ă— Au început întîi cu mine, şopti Mih il . Zile, nop i înă ă ţ

şir. Torturi savante, de-o fantezie inepuizabil . Îmi imă -ploram moartea, dar cerul asurzise. Vroiau numele celor-lal i, adresele caselor conspirative. Gîndul c o trateaz laţ ă ă fel pe nevast -mea mi-era insuportabil. Nu fusese niciă odată robust . În zilele acelea aş fi dat orice ca ea s fi fost oă ă imbecil oarecare, o opac , o gospodin risipit în discu iiă ă ă ă ţ stupide cu servitoarea care ciupeşte la coşni . Dar atunciţă ea n-ar mai fi însemnat nimica pentru mine. În clipele încleştate ale existen ei î i dai seama c te mişti într-unţ ţ ă angrenaj care datorit unor elemente determinate, fixe, nuă poate fi schimbat, sau n-a putut fi altul. Asta n-are nimic de-a face cu destinul. Nu pentru c i-a fost scris te îneci, ciă ţ pentru c pur şi simplu nu ştii s îno i şi ai c zut în ap . Po iă ă ţ ă ă ţ fi salvat, dar asta e deja o chestiune de şans pe care n-aiă voie s scontezi... Dup paisprezece ore de la aresă ă tare, au început s ne administreze ceea ce ei numeau şocuriă psihice. O maltratau în fa a mea. Cum a putut s suporteţ ă femeia aceea fragil torturile îngrozitoare la care a fostă supus n-am s în eleg niciodat . Pe vremuri, îi fuseseă ă ţ ă team şi de-o injec ie... Inginerul îşi şterse fruntea asudat .ă ţ ă Au recurs apoi la ultima barbarie... O dup -amiaz cleioas .ă ă ă Pe fereastra deschis se auzea un oltean care-şi l udaă ă marfa: „Roşii, zarzavat proasp t." Cum naiba am re inută ţ treaba asta? Un feldwebel în uniform a... În fa a mea... el,ă ţ dup aia înc patru... Mi-am pierdut cunoştin a Ea a murită ă ţ în aceeaşi noapte. Mih il gîfîia. În noaptea aceea, într-ună ă fel, am murit şi eu. Dup trei zile m-au eliberat ai noştri. Seă sp rsese frontul la B neasa. N-am mai fost niciodată ă ă acelaşi om...

Se uit pe fereastr . O privire cenuşie, care f ceaă ă ă abstrac ie de peisajul hibernal, pironit în trecut, retr indţ ă ă

147

miresmele triste ale unei dup -amiezi putrede de var .ă ă C ut ochii maiorului.ă ă

— M gîndesc la dumneavoastr , şopti Cristea.ă ă Complimentele nu sînt partea mea cea mai tare... Între b rba i mai cu seam ele sun lamentabil. Nu poate fiă ţ ă ă vorba de aşa ceva. Spuse încet, cu un tremur ciudat al glasului: De fapt dumneavoastr sînte i ceea ce se numeşteă ţ erou.

Inginerul zîmbi stînjenit.— Erou... Exagera i, desigur.ţ— Nu, nu, de bun seam un erou. În timpul r zboiuă ă ă lui,

fasciştii ajunseser la performan e apocaliptice, f ră ţ ă ă precedent, pentru a deschide gura cuiva. Trist faim înă ă istoria unui popor! Î i trebuia o voin supraomeneasc ,ţ ţă ă nervi din alt substan decît a muritorilor de rînd pentru aă ţă le rezista. Se miza atît de mult pe „aptitudinile" Gesta-poului, încît oamenilor trimişi de alia i pe teritoriile ocupateţ nici m car nu li se mai cerea s tac . Trebuiau doar să ă ă ă omit în emisii acel ă security-cheek, care avertiza c agen iiă ţ au fost prinşi. Dar desigur dumneavoastr cuă noaşte i maiţ bine lucrurile astea. Iat de ce ast zi, cînd m aflu în fa aă ă ă ţ unui om care le-a rezistat, m simt p truns de respect.ă ă

Mih il îşi coborî pleoapele.ă ă— De obicei evit acest gen de discu ii. Sînt adeseoriţ

incitat, oamenii agreaz spectaculosul, detaliul captivant.ă Chiar şi pentru fiu-meu, în general mult mai sensibil decît tinerii din genera ia sa, cunoştin a mea cu Gestapoulţ ţ reprezint cel mai fascinant film de aventuri. Nici m cară ă asta nu m-ar deranja, deşi mi se pare, mai ales fa deţă so ia mea, o blasfemie s transformi zile tragice într-unţ ă foileton ieftin. Amintirile acelea m dor şi ast zi.ă ă

Maiorul cl tin din cap plin de compasiune.ă ă— În eleg foarte bine. V rog s m scuza i! N-ar fiţ ă ă ă ţ

trebuit s v cer am nunte în leg tur cu acest episod. Îlă ă ă ă ă m sur cu un zîmbet luminos. Cred c cel pu in dintr-ună ă ă ţ anumit punct de vedere sînte i unic.ţ

148

— Exagera i, repet.ţ— Am un prieten, spuse Cristea. Pare ciudat... A avut

acelaşi destin. Beciul Gestapoului, torturi... Numai c elă pîn la urm a cedat. Şopti: Un om foarte cumsecade,ă ă mînat de cele mai bune inten ii, dar ceea ce a trebuit sţ ă suporte a fost peste puterile lui. Gura i s-a descleştat singur . Şi ast zi este copleşit de remuşc ri, deşi nimeni nuă ă ă i-a reproşat nimic. Asta nu se numeşte tr dare. Cel multă sl biciune. Nu crede i?ă ţ

Se privir lung, momente de intensitate maxim , ochiiă ă maiorului aten i, ai inginerului o el. Expresia clipei suţ ţ preme suspendat peste abis. Cristea avu imaginea limpede aă unor degete încleştate pe stînca de la marginea unei pr p stii. Degete care alunec ...ă ă ă

Mih il respir adîncă ă ă . Întreb cu o voce goal :ă ă— A i g sit documentele şantajului?ţ ă— Nu. B nuiam. Ad ug dup o pauz : Deci nu m-amă ă ă ă ă

înşelat!Îl sperie figura descompus a inginerului. Se pr buşise.ă ă

Obrajii îi c zuser , ochii întuneca i pierduser str lucirea. Oă ă ţ ă ă juc rie c reia i se stricase resortul şi acum murise.ă ă

— V e r u?ă ăMih il nu-l auzi. Vorbi în şoapt , dezlînat:ă ă ă— A i intuitţ bine... N-am rezistat. Nu pentru c mă ă

dureau r nile, unghiile smulse. Pentru ea am f cut-o. N-amă ă putut suporta gîndul c e b tut , schingiuit , batjocorit ...ă ă ă ă ă Am dat adresa unei case conspirative f r s ştiu c , deă ă ă ă fapt, so ia mea murise de cîteva ore. Au fost îndeajuns deţ buni psihologi ca s nu mi-o spun . O declara ie semnat ...ă ă ţ ă

— Cum de nu s-a aflat? întreb blînd maiorul.ă— Au spart ai noştri frontul la B neasa. Nu le mai ardeaă

fasciştilor s fac descinderi. Nu ştiau cum s fug maiă ă ă ă repede. Au sc pat to i oamenii din re ea. O şansă ţ ţ ă fantastic . Cînd m-au g sit aproape mort în beciul Gestaă ă -poului, to i erau convinşi c am t cut. Aşa am devenitţ ă ă erou... Rîse sinistru. Erou! Arunc igara în foc oftînd. Deă ţ

149

patru ani pl tesc tribut greu pentru povestea asta: luiă Olaru, lui Stratian, sau dracu ştie cui.

Tres rir amîndoi. Un hohot scurt r zb tu din fundulă ă ă ă înc perii.ă

Şerban, fiul inginerului, se n pusti pe uş f r s -iă ă ă ă ă priveasc .ă

Capitolul XVI

OMUL ÎN PIJAMA

Vîntul se zvîrcolea. P mîntul p rea un bulg r imens deă ă ă z pad dat de-a rostogolul, împins tot mai mult, tot maiă ă departe, undeva spre marginea pr pastiei.ă

Monica Ciuv sim ea în jurul grumazului încleştarea deăţ ţ ghea a furtunii.ţă

— Era sora tatii, spuse arhitecta, luînd o igar dinţ ă pachetul maiorului. Cînd a murit el, aveam doar zece ani. Pe mama n-o in minte. S-a stins imediat dup naştereaţ ă mea, din cauza unei embolii. Tanti Emilia ar fi vrut s refuzeă tutela, dar i-a fost ruşine. E genul de cîinoşenie pe care oamenii o iart mai greu, iar m tuş -mea n-a îndr znită ă ă ă niciodat s sfideze opinia public . În plus, asta-i îng duiaă ă ă ă s -şi dea aere de victim , s ofteze resemnat ori de cîteă ă ă ă ori cumetrele din cartier o c inau pentru orfana care-iă c zuse pe cap.ă

Monica t cu o vreme, intind cu privire împ ienjenită ţ ă ă scrumiera de bronz.

— Milostivenia ei, relu oftînd, am pl tit-o greu. E oribilă ă s tr ieşti, s te dezvol i între oameni care nu te vor.ă ă ă ţ Sentimentul de tolerat , sentimentul c dac mîine dispară ă ă înghi it de lume ori de neant aceasta nu va smulge nici oţ ă singur lacrim m-a chinuit toat copil ria şi adolescen a.ă ă ă ă ţ Orice buc ic de pîine era contabilizat , pentru orice cîrpăţ ă ă ă irecuperabil aruncat de al ii trebuia s s rut mîini. Amă ă ţ ă ă

150

avut totuşi noroc. Am fost o elev capabil , cu o memorieă ă excelent şi am putut s termin liceul. Dup bacalaureată ă ă am plecat de-acas . Rîse amar. Pot s jur c tanti Emiliaă ă ă evoc în fiecare zi ingratitudinea mea.ă

— Cînd a i terminat facultatea? întreb Cristea,ţ ă r sturnînd cu v traiul un butuc.ă ă

— În 1947. Şase ani grei, din multe puncte de vedere penibili, dar cel pu in sc pasem de filantropia m tuşii.ţ ă ă

— V în eleg. Maiorul îi evit privirea. Referindu-se laă ţ ă aceşti ani, doctori a Macarie a insinuat anumite lucruri.ţ Desigur, am pus-o pe seama nervilor.

Arhitecta rîse trivial.— Aceasta se numeşte delicate e? Sînte i convins cţ ţ ă

Alexandra a min it? Începu s -şi legene piciorul. Nu,ţ ă domnule maior, n-a min it.ţ

Cristea p ru surprins.ă— A exagerat doar, preciză Monica Ciuv . Nu mi-a fostăţ

uşor în facultate... era dup r zboi... nu mai voiam milaă ă m tuşii...ă

— Nu inten ionez s fac pe moralistul, ştiu c bursa nuţ ă ă reprezint averile lui Cresus, totuşi v asigura c minul şiă ă ă cantina.

— Cantina cu aceeaşi fiertur zilnic ... Uita i c după ă ţ ă ă r zboi au urmat anii de secet .ă ă

— Nimeni nu uit .ăArhitecta s lt dispre uitoare din umeri.ă ă ţ— Şi-apoi cînd toat via a ai ros oase azvîrlite, cr pi deă ţ ă

poft s ai ciolanul t u. Exist un coafor, o pr jitur bun , şiă ă ă ă ă ă ă dac sînte i însurat nu trebuie s vi le înşir pe celelalte. Îşiă ţ ă apropie chipul de al maiorului. Ochii îi str luă ceau. În anul întîi, veneam la facultate cu tricou de bumbac cump rat laă bazar şi pantofi de tenis. Unele colege de-ale mele coborau din maşin etalînd ultimele achizi ii de la ă ţ Riri, Robel, Bon gout şi Robescu. Nimeni nu m-a felicitat pentru s r ciaă ă mea, iar eu n-am crezut niciodat în basme.ă

151

— Îmi pare sincer r u pentru dumneavoastr , spuseă ă Cristea.

Fata îşi încrunt sprîncenele.ă— Nu în eleg. De ce v pare r u?ţ ă ă— Lucrurile astea las urme. Nu m refer aici la asă ă -

pectul penal – fac abstrac ie de calitatea mea – şi niciţ m rar la cel etic. La dumneavoatr m gîndesc. Sînt amină ă ă -tiri greu de suportat. Mi-am închipuit întotdeauna c înă via esen ial nu este doar izbînda, ci s nu- i fie ruşine deţă ţ ă ă ţ ceea ce ai f cut.ă

— N-aveam alt solu ie. Pur şi simplu m s turasem. Mă ţ ă ă ă sufocam!

— Aceasta e deja un aspect discutabil. Nu era i sinţ gura student cu un start mai pu in fericit. În fond, pentru aă ţ sc pa de firimiturile c zute de la masa m tuşii, putea i daă ă ă ţ medita ii, ştiu eu, un serviciu eventual în timpul vacan ei...ţ ţ

Arhitecta îşi strîmb buzele pline. P rea c încearc oă ă ă ă mare decep ie. ţ

— Sînte i de un didacticism jenant. N-a i în eles nimic.ţ ţ ţ— Posibil! zîmbi trist maiorul. Îi privi br ara masiv :ăţ ă

aur?— Nu, duble.— N-aş fi zis. În general, falsurile nu sînt atît de bine

asigurate. Încuietoare solid , l n işor de siguran ...ă ă ţ ţă— Tocmai pentru a induce în eroare.— Da, da... De fapt, se poate verifica lesne. Orice

specialist...Monica rîse. Un rîs care nu-i pl cu maiorului. Deveniseă

dintr-o dat extrem de atent , se chircise în fotoliu şiă ă respira greu, dar continua s zîmbeasc .ă ă

— Nu mai sînt student , domnule maior.ă— Ce vre i s spune i?ţ ă ţ— Dar e limpede, în primul rînd am o leaf .ă— Desigur, preciză Cristea. A i terminat acum un an şiţ

jum tate. Timp record pentru performan e...ă ţ

152

Arhitecta îşi privi reflex rochia şi picioarele. Lucruri neîngrijite, dar incontestabil de calitate. Maiorul avu sen-za ia cert c fata evolueaz pe ghea . O ghea sub ire,ţ ă ă ă ţă ţă ţ care poate ceda în orice clip .ă

Monica f cea eforturi s se st pîneasc . Degetele striă ă ă ă -veau stofa fotoliului. P rea un animal h ituit, care-şi caută ă ă salvare azvîrlindu-se orbeşte dintr-o parte în alta.

— Pentru c insista i... Acum am o leg tur ... O legă ţ ă ă ătură serioas cu o persoan bine situat .ă ă ă

— Însurat? Monica cl tin din cap.ă ă— Atunci nu v d de ce face i un mister din treaba asta.ă ţ— Nu e prea greu de ghicit. Ocup o func ieă ţ

administrativ care nu-i îng duie s între in astfel deă ă ă ţ ă rela ii. Opinie public , exemplu etc. etc. Cunoaşte i lucrurileţ ă ţ astea mai bine decît mine.

— De aceea, probabil, întîlnirile au loc la dumneavoastră şi nu e exclus uneori s şi înnopteze.ă

Arhitecta îi arunc o privire neliniştit .ă ă— Exclus. Dumnezeule, ce prostie!— Mi s-a p rut straniu refuzul dmneavoastr de asear .ă ă ă Fata îşi încre i nedumerit fruntea.ţ ă— A i uitat? Cînd v-am propus s v înso eascţ ă ă ţ ă

locotenentul Dr gan pîn acas şi s v deschid el.ă ă ă ă ă ă Pretindea i c a i pierdut cheia...ţ ă ţ

— Am pierdut-o, cu adev rat. Îşi duse mîna la frunte. Eă normal. Ui i pîn şi cum te cheam în iadul sta.ţ ă ă ă

Cristea o privi în ochi. Întreb blînd:ă— Pe cine ascunde i în locuin a dumneavoastr ?ţ ţ ă

** *

Monica Ciuv locuia într-un imobil vechi cu un singurăţ etaj, pe strada Pu ul cu tei. Locotenentul L cr mi urcţ ă ă ţă ă dealul pieptiş. Casele îngr m dite de o parte şi de altaă ă expuneau fa ade preten ioaseţ ţ – îngeraşi de ghips, cununi şi

153

ghirlande de flori, muşcate de schije – în spatele c rora seă puteau lesne imagina camere incomode sistem vagon, sobe de por elan, igrasie şi uşi înalte, care nu se mai închideauţ bine dup cutremurul din '40. Semnele r zboiului persistauă ă înc .ă

Ferestrele de la apartamentul arhitectei d deau spreă strad . Erau întunecate, cu transperantele trase.ă

L cr mi travers curtea meschin , îngropat în ză ă ţă ă ă ă ă-pad , p trunse într-un vestibul întunecos, luminat vag deă ă un bec chior, închis într-o cuşc de metal şi urc trepteleă ă putrede, încercînd s fac cît mai pu in zgomot.ă ă ţ

R mase vreo zece minute nemişcat lîng uşa Monic iă ă ă Ciuv . Nu auzi nimic şi în cele din urm ap s pe sonerieăţ ă ă ă timid, sugerînd scrupulele omului care nu-i sigur c n-aă greşit adresa. Aştept nehot rît cîteva minute, întrebîndu-ă ăse dac e cazul s sune a doua oar . Sim i o mişcareă ă ă ţ uşoar în spate şi se întoarse. ă

O b trînic de vreo şaizeci şi cinci de ani întreb tare,ă ă ă aşa cum vorbesc surzii:

— Pe domnişoara Monica o c uta i?ă ţL cr mi zîmbi şi îngîă ă ţă n ceva de circumstan : colegă ţă

de serviciu, o comunicare urgent , eventual dac poate s -iă ă ă lase cîteva rînduri.

Femeia d du din capă f r s în eleag nimic şi îl poftiă ă ă ţ ă în untru.ă

** *

Omul st desculă ţ, cu urechea lipit de uş . Aude soneă ă -ria, aude şi întrebarea: „Pe domnişoara Monica... un coleg de serviciu..." îşi muşc pumnul ca s nu ipe: „Un coleg deă ă ţ serviciu. De ce tocmai azi?"

Încearc s -şi aminteasc un incident asem n tor. Oă ă ă ă ă scrisoare... Dar nu e sigur... Parc s-a întîmplat în cealaltă ă existen , cea adev rat , sau în existen a altcuiva. Nu maiţă ă ă ţ ştie nimic.

154

„De s-ar termina dracului odat .."ăDuce sticla la gur şi bea lung. Alcoolul îl înc lzeşte.ă ă„Am s m st pînesc. Î i promit..." „S nu faci vreoă ă ă ţ ă

prostie! M întorc repede..." „Nu, jur... Am s mă ă ă st pînesc."ă

Îşi rostogoleşte ochii prin odaie. Da, se mişc . Seă balanseaz , un dans dement. ă

„Ce e cu mine?"Îşi strînge tîmplele în pumni. În ochi i se aprinde o

flac r . Lumineaz straniu chipul neras cu obraji galbeni,ă ă ă scofîlci i. Nu... O s se întoarc acum. O s deschid uşa. Înţ ă ă ă ă mîn ine un pachet. Are totdeauna o surpriz . O s rîdem...ă ţ ă ă Ce-o s mai rîdem...ă

Se priveşte în oglind .ă„Aşa arat un nebun, nebun, nebun..."ăPijamaua cu dungi late, cenuşii, seam n cu nişte gratii:ă ă

Trage de guler pîn se rupe.ă

** *

— De, domnule, eu ce s v spui? Fiecare le ştie pe-aleă ă lui. B trîna netezea mecanic broderia apretat de pe mas .ă ă ă De vreun an şi jum tate, ca s zic aşa, parc e alta.ă ă ă S rviciu şi fuga acas ! Se închide în odaie ca huhurezii şi nuă ă primeşte pe nimeni.

— Lucreaz mult, probabil, opină ă L cr mi .ă ă ţă— Poftim? ip femeia şi îşi întoarse urechea cu mînaţ ă

f cut pîlnie.ă ă— Ziceam c are de lucru!ă— Mde! Cl tin neîncrez toare capul: Oare de-aia mă ă ă ă

ine la uş cînd îi bat pentru te miri ce?ţ ă— Dumneavoastr ce b nui i?ă ă ţ— Eu ce s zic, domnule, sînt femeie în etate şi poateă

nu s-ar cuveni s vorbesc aşa. Cred c i-a f cut vreun deră ă ă -bedeu felul şi fata s-a smintit.

— A i v zut-o cu cineva?ţ ă

155

— Nu. Aş vorbi cu p cat. Uneori, mi-e şi mil . Tot timpulă ă cu lacrimile în ochi. Odat am întrebat-o ce are. „Nepl ceriă ă cu slujba, madam T nase." Ce nepl ceri de aproape doiă ă ani? Spune şi dumneata, domnule drag ? Dar ce-i maiă curios, e c m nînc de te sperie. ă ă ă

Locotenentul arbor o min amuzat .ă ă ă— Cum aşa?— S -i vezi gunoiul... R posata m tuş -mea avea oă ă ă ă

vorb : „Dup ce arunc omul, îi ştii belşugul din cas ." Eiă ă ă ă bine, dac bagi de seam cît car afar , zici c osp tează ă ă ă ă ă ă pe pu in trei inşi. Cînd are necazuri, atunci m nînc maiţ ă ă abitir... Ca soru-mea, Aglaia. Mie, una, îmi st dumicatul înă gît.

L cr mi se ridic .ă ă ţă ă— Dac o vezi, nu-i spune c ai vorbit cu mine. Ştii cumă ă

e între vecini... Umbl s n tos, domnule!ă ă ă

Locotenentul se opri lîng uşa Monic i Ciuv . ă ă ăţ O privi lung şi cedînd unei porniri instinctive ap s uşor pe clan .ă ă ţă

Omul se uit hipnotizat. Nu e o n lucire. Clan a seă ă ţ mişc , coboar încet, f r zgomot. Monica deschide altfel.ă ă ă ă Sînt ei... oamenii pe care-i aşteapt de peste un an şiă jum tate... Nu le ştie chipuă rile. Le simte doar mîinile imobilizîndu-i bra ele şi umerii. Începe s rîd . Hohote deţ ă ă -men iale.ţ

„N-am uitat s rîă d..."Se apropie de geam şi îl deschide larg. Aer! Aer curat!

Îşi umple pl mînii, apoi se apropie de scrin. Trage ultimulă sertar şi scotoceşte sub mald rul de rufe. ă E preg tit deă mult. Ea nu ştie.

„Iart -m , Monica!"ă ă

** *

156

Vîntul urla în acute stridente. Z pada spulberat sugeraă ă furtuni de nisip alb, cînd cerul şi p mîntul se contopesc într-ăun ghem, o minge de sticl suspendat în abis.ă ă

Arhitecta se înfioar .ă— Ce frig e! Adaug f r leg tur , co o r zvr tire ă ă ă ă ă ă ă a

umerilor graşi: V înc p îna i. Nimeni nu locuieşte la mine.ă ă ăţ ţ Permanent sau sporadic. În via a mea n-am auzit o ideeţ mai fistichie.

Maiorul Cristea arunc igara în c min. Avea un gustă ţ ă nepl cut şi fiecare fum îl durea în capul pieptului. Se uită ă obosit la Monica.

— Dac presupunerea mea ar fi fost neîntemeiat , a i fiă ă ţ curmat lesne orice discu ie.ţ

— În ciuda unor „amintiri", sînt o femeie civilizat .ă Maiorul începu s rîd .ă ă— Nu la asta m gîndeam. M-a i fi invitat s dau ună ţ ă

telefon la Bucureşti. Rugam pe cineva s se deplaseze pînă ă la locuin a dumneavoastr şi ne l muream.ţ ă ă

— De cînd cere i autoriza ii?ţ ţ— Brava i, dar e prea tîrziu. Acesta ar reprezenta unţ

indiciu de ordin psihologic. Mai sînt şi altele. Starea dumneavoastr de spirit, nefiresc de surescitat ,ă ă izbucnirile, dorin a obsedant de-a pleca, telefoanele...ţ ă

— A, telefoanele. E absurd! Am sunat la o prieten . Mă ă aştepta la dejun. Nu e vina ei c Olaru şi Straă tian au murit.

Maiorul îşi consult carnetul.ă— 6 35 21. Acesta e num rul prietenei dumneaă voastr ?ăMonica îşi muşc buzele.ă— Nu!— Dar al cui?— Habar n-am. Cristea surîse jenat.— E o improviza ie copil reasc , v da i seama! Primaţ ă ă ă ţ

carte de telefon poate confirma c num rul v apar ine.ă ă ă ţArhitecta înfipse unghiile în stofa rochiei. ip :Ţ ă

157

— E o tortur ! N-ave i dreptul! L sa i-m în pace!ă ţ ă ţ ă L sa i-m !ă ţ ă

Maiorul vru s se ridice.ă— Nu! Sta i! Monica îşi sfîşia cu din ii batista. Am s vţ ţ ă ă

spun... E adev rat. St la mine...ă ă— Cine?— El. Se ascunde de nevast -sa. E însurat cu o nebun .ă ă

Arhitecta gîfîia, respira ia p rea s n-o mai ajute. Îl cautţ ă ă ă peste tot. Vrea s -l compromit . Nu poate divor a. Situaă ă ţ iaţ lui... În elege i.ţ ţ

— Cum de l-a i l sat singur, acceptînd invita ia luiţ ă ţ Olaru? se interes Cristea.ă

— El... El a vrut-o. Ca s înl tur m b nuielile. E nefiă ă ă ă resc pentru o femeie tîn r s nu ias , s refuze orice invita ie.ă ă ă ă ă ţ Abera ii... Are nervii zdruncina i şi inutil l-aş fi contrazis.ţ ţ

— Dar e absurd! Se fereşte de nevast -sa, impunîndu-ăv o existen monden ?ă ţă ă

Arhitecta îşi ridic obrazul ud. Ochii aveau o expresieă sfîşietoare:

— Mi-e fric ... Mi-e fric s nu fac o prostie.ă ă ă ă

** *

Ajuns în strad , locotenentul L cr mi îşi ridic ochii.ă ă ă ţă ă Ferestrele arhitectei, luminate, erau vraişte. V zu un b rbată ă îmbr cat în pijamaă . Îşi potrivea frînghia în jurul gîtului cu degete neîndernînatice şi mişc ri de prisos.ă

Brusc, trupul c zu în gol.ă

** *

L cr mi se azvîrlă ă ţă i cu toat greutatea în uş . Rezista.ă ă Strig dup vecini şi oamenii ieşir speria i, cu haineieă ă ă ţ azvîrlite pe umeri. Se opintir mai mul i pîn o sparser .ă ţ ă ă

158

Locotenentul se repezi în mijlocul od iiă şi prinse în bra eţ picioarele care se leg nau. Cineva t ie ă ă frînghia şi trupul fu întins pe covor. L cr mi r sufl ă ă ţă ă ă uşurat. Omul tr ia. ă

** *

Maiorul Cristea mîngîie cristalul m su ei, adunîndă ţ scrumul de igar .ţ ă

— Deci pentru asta era i şantajat . ţ ăMonica suspină:— Da... În caz contrar, vreau s spun, dac aş fi refuzată ă

s pl tesc...ă ă— Cît?Arhitecta avu o scurt ezitare.ă— Treizeci de mii pe lun .ă— Nu ştiu de ce îmi vine s cred c v cerea mai mult,ă ă ă

dar n-are importan . Continua i!ţă ţArhitecta îl privi.— Ce spuneam?— Dac a i fi refuzat...ă ţ— Da. I-ar fi comunicat nevesti-si leg tura cu mine ă şi

adresa. Penibil. Iar eu... Eu îl iubesc pe omul sta.ă— Sînt convins. Numai că din nou m obliga i s ă ţ ă pun la

îndoial afirma iile dumneavoastr . ă ţ ă De ce trebuia nevast -ăsa s r scoleasc Bucureştii ă ă ă în c utarea lui, ă cînd îl putea g si f r eforturi ă ă ă la serviciu? Toată istoria nu st în picioare.ă

— Nu v mint, scînci Monica. ă Vă rog s ă mă crede i. ţ Vă rog foarte mult.

Maiorul cl tin din cap.ă ă— Cum se numeşte persoana şi cu ce se ocup ?ă— Nu pot s spun.ăTelefonul aşezat pe o pernă emise cîteva sunete.

Cristea ridic receptorul. Ascult ă ă cu ochii pe fereastr .ă Geamurile erau înz pezite şi florile ă de ghea ţă t iauă priveliştea.

159

Închise cu o mişcare înceat , de parc i-ar fi fost teamă ă ă s nu trezeasc pe cineva. Se întoarse obosit spre Monica.ă ă

— Am s v spun eu. Îl cheam Ilie Panaitescu şi eă ă ă contabil, condamnat în contumacie pentru delapidarea sumei de cinci milioane. E c utat de organele de execu ieă ţ de un an şi jum tate. Deci la dumneavoastr se ascundea.ă ă

Capitolul XVII

MINCIUNA

Locotenentul Dr gan, cu mîinile în buzunare, privea peă fereastr . Vîntul sufla nedomolit. Totul i se p rea str in.ă ă ă Casa, priveliştea, şi chiar figura maiorului. O mîn deă oameni izola i sub un clopot de sticl .ţ ă

Încerc s -şi coloreze imaginile, c utînd reprezent riă ă ă ă tonice: portocali în floare, undeva în Egipt, un soare c rnos,ă roşu, aşa cum g seşti doar în Delt , o p l rie imens de paiă ă ă ă ă azvîrlit pe plaj , Cişmigiul într-o dimiă ă nea de prim var ...ţă ă ă

— Ce-i cu dumneata? Locotenentul tres ri uşor şi se apropie de c min.ă ăCristea îl cercet în linişte. Clipi de cîteva ori şi deă clară

pe gînduri:— Mi se pare fantastic povestea asta cu Panaitescu. Ună

an şi jum tate de autorecluziune într-o odaie de 16 sau 20ă de metri p tra i, tres rind la orice zgomot... Un an şiă ţ ă jum tate, în care te sim i pîndit, urm rit, şi practic n-ai ceă ţ ă aştepta. Te poate tr da un str nut, zgomotul unei paginiă ă întoarse, sau un vecin curios. Ce coşmar! Cu cît i se p reaă mai îngrozitor penitenciarul? Cel pu in acoloţ nu te mai temi. Iar frica... Frica prelungit ă mi se pare insuportabil .ă

Se uit ă mai atent la Dr gan. Asculta politicos, dară absent, preocupat de altceva.

— Ce vrei s -mi ă spui?— Mi-aş putea îng dui... Dr gan îşi c uta cuvintele: E oă ă ă

sugestie...

160

— Desigur, dragul meu.— M gîndeam c ă ă ar fi bine s -l întreb m pe Mirceaă ă

Gheorghiu cum s-au petrecut lucrurile în noaptea primei crime. Mai exact, în momentul crimei. Clar, precis şi f ră ă economie de am nunte.ă

Maiorul rîse încetişor.— Î i închipui, probabil, c pîn acum ne-am pierdutţ ă ă

vremea ascultînd biografii pres rate cu istorioare triste. Nuă contesta! O s discut m cu Gheorghiu. Ai încredere în el?ă ă

— Oricum, e singurul care a denun at şantajul dinţ proprie ini iativ . Mi s-a spus mereu c o atitudine sinţ ă ă ceră trebuie pre uit . ţ ă

— Nu sînt eu omul care s d rîme axiome, declar liă ă ă -niştit Cristea.

— Şi apoi, o complica ie conjugal stîrnit deţ ă ă descoperirea unei pensii de între inere camuflat nu teţ ă poate împinge la crim .ă

— Deci, îl absolvi.— Nu ştiu în ce m sur opinia mea prezint imporă ă ă tan ,ţă

dar eu îl consider inocent.— În eleg, zîmbi maiorul. Un surîs incert, mai mult oţ

adiere pe fa a obosit . S încerc m!ţ ă ă ă

** *

Marcela Gheorghiu cr p uşa şi locotenentul L cră ă ă ămiţă îşi aminti amuzat de manevra b trînilor comisari de peă vremuri care-şi strecurau reflex bastonul în deschiz tură ă pentru ca cel vizat, dînd cu ochii de poli ie, s nu le-o poatţ ă ă trînti în nas.

Îl pofti într-o sufragerie destul de înc p toare, cu moă ă bilă de pre . Izbea ordinea pedant , lipsa de fantezie şi aţ ă am nuntelor care dau via unui interior, simetriaă ţă monoton . Te puteai lesne imagina într-o expozi ie.ă ţ

Femeia îl abordă direct:

161

— S-a întîmplat ceva cu so ul meu? M-am întors azi-ţdiminea de pe teren şi n-am ştiut ce s cred. Nuţă ă obişnuieşte s lipseasc nop ile.ă ă ţ

Locotenentul îi privi chipul palid, maxilarele puternice, ochii limpezi, dar reci, piept n tura f r gust şi o calific ,ă ă ă ă ă f r s ezite, drept o so ie incomod .ă ă ă ţ ă

— Nu v speria i. E la Tînc beşti. Din cauza vremii, s-aă ţ ă blocat şoseaua. Îi pute i telefona, dealtfel.ţ

— Oh! Dac v-a i deranjat numai pentru atît – rîse, dară ţ se vedea c n-o face prea des – v mul umesc foarte mult.ă ă ţ Bine c -i acolo.ă

— Avocatul Olaru şi Luigi Stratian au fost asasina i,ţ anun brusc L cr mi .ţă ă ă ţă

— A, aşa! f cu uşurel Marcela Gheorghiu şi se l s peă ă ă scaun.

— Îi cunoaşte i demult?ţ

** *

— Ştiu eu ce v spună ?! Savantul îşi frînge degetele neputincios. Cînd a murit Olaru... asta a fost ieri-noapte? Dumnezeule, parc au trecut s pt mîni! Cînd am auzită ă ă împuşc tura, eram în odaia mea.ă

— Singur? se interes Dr gan.ă ă— Da. Luigi ieşise de cîteva minute. Sau poate mai mult,

nu in minte exact.ţ— Cine se afla pe culoar?— Cred c to i... Se îmbulzeau care mai de care la uşaă ţ

lui Virgil.— Încerca i, totuşi, s -i identifica i.ţ ă ţGheorghiu mim o reflec ie concentrat , cu pumnii duşiă ţ ă

la tîmple. Se uit confuz la Cristea, cerîndu-i ajuă torul. Acesta privea pe fereastr .ă

— P i, Alexandra în orice caz, dar n-aş jura, poate c ,ă ă era Monica.

— Sînt dou siluete imposibil de confundat.ă

162

— Ave i dreptate, roşi savantul. Cred c erau amîndou .ţ ă ă A! exclam cu sentimentul unei revela ii. Dup aceea aă ţ ă venit Eleonora. Alergase pe sc ri. Asta e sigur. Tr gea deă ă noi ca s poat intra în dormitor.ă ă

— Ne intereseaz cine se afla în prag.ă— Cam trei-patru inşi. Ierta i-m , nu-mi pot aminti cineţ ă

lipsea. Parc Mih il ...ă ă ă— Inginerul?— Da, adic nu. Era acolo. Nu puteam s v d din cauzaă ă ă

lui. Dar şi Stratian era un tip înalt. Zîmbi, parc cerîndu-şiă scuze. În clipele acelea... v da i seama...ă ţ

Locotenentul respir adînc.ă— Fireşte. Poate c împrejur rile celei de-a doua crimeă ă

v sînt mai limpezi. N-au intervenit alte eveniă mente care să se suprapun .ă

— Azi-noapte... azi-noapte... Îmi amintesc, tocmai ieşi-sem la toalet . Mergeam singur pe culoar şi parc mi-eraă ă team . E foarte întunecos. Am v zut umbra lui Mih ilă ă ă ă intrînd în birou.

— Biroul lui Olaru, accentua Dr gan.ă— Exact. Comunic cu dormitorul unde se culcaseă

Stratian. Dac nu-i repugnau „dobitocii", acum tr ia... Apoiă ă am observat-o pe Monica, încerca uşa.

— Care uş ? ă— De la dormitor. P rea s ezite. Atingea clan a, dar nuă ă ţ

se hot ra s apese. Am remarcat un lucru cuă ă rios: în buzunarul rochiei îi atîrna ceva greu.

— Un moment! interveni Cristea. Unde era iţ dumneavoastr cînd a i observat toate acestea?ă ţ

— În pragul toaletei, la cel lalt cap t al coridorului.ă ă— Adic în dreapta biroului şi a dormitorului, preă ciză

locotenentul.— Aşa e.— Mul umesc. Pute i continua.ţ ţ— Dup aceea a ieşit Alexandra din odaia Eleonorei. Seă

îndrepta tot spre dormitor şi Monica s-a ascuns. Eu am

163

intrat în toalet , iar dup cîteva minute am auzită ă împuşc tura.ă

— Asta-i tot ce ne pute i spune? ţ— P i ce să ă v mai spun? Gheorghiu îşi rotea ochiiă

însp imîntat. Cînd am ieşit, erau din nou îngr m di i cu to iiă ă ă ţ ţ acolo, în prag. Altceva nu mai ştiu.

— În concluzie, f cu locotenentul, toat lumea mişunaă ă prin preajm , iar persoana cea mai suspect vi s-a p rută ă ă Monica Ciuv , care avea ceva în buzunar.ăţ

Cristea se ridic .ă— Cred c şi asta e o impresie. ăDr gan şi Gheorghiu îl privir ului i.ă ă ţ— O impresie, repet maiorul. Nu putea i s vede iă ţ ă ţ

buzunarul arhitectei din pozi ia în care v afla i, respecţ ă ţ tiv în dreapta dormitorului. Monica are buzunarul, unul singur, în stînga rochiei, orientat pe şold. M rog, sta-i modelul. L-a iă ă ţ fi observat doar dac a i fi stat cumva în stînga ei. Deci deă ţ la cealalt toalet , ca s nu mai coă ă ă mentez condi iile deţ luminozitate.

— Cred c acolo m aflam, la cealalt , îng im conă ă ă ă ă fuz savantul.

— În cazul sta, v era practic imposibil s remarca iă ă ă ţ mişc rile celorlal i.ă ţ

— Ave i dreptate. M-am z p cit. S nu v închiţ ă ă ă ă pui iţ cumva c nu vreau s v ajut. Nu m pot aduna... mă ă ă ă ă gîndesc tot timpul la Cela. Ce-o fi crezut cînd nu m-a g sită acas ? Doamne, numai de n-ar afla...ă

** *

Marcela Gheorghiu îşi trecu palma peste fruntea boltit .ă— O situa ie cu adev rat nepl cut . Biata Eleonora...ţ ă ă ă

Probabil c sufer îngrozitor. Crede i c pot s iau legă ă ţ ă ă ătura cu so ul meu?ţ

Locotenentul L cr mi se ridic zîmbind.ă ă ţă ă— Desigur.

164

** *

Dr gan întinse receptorul maiorului.ă— Pentru dumneavoastr .ăCristea, siluet supl , vulnerabil , uşor adus din spate,ă ă ă ă

îl apuc neglijent. Ascult cu un surîs incert.ă ă— În regul , L cr mi , mul umesc. Ap s pe furc şi seă ă ă ţă ţ ă ă ă

întoarse spre Gheorghiu. Ce spunea i?ţ— M-a i obliga foarte mult dac Cela, nevast -mea, n-arţ ă ă

afla.— Of, of, of! sufl maiorul. Îmi pare sincer r u, dar nu vă ă ă

pot servi.— De ce? intreb în şoapt savantul.ă ă— Pentru c doamna este de mult informat despreă ă

existen a copilului. Chiar dumneavoastr a i informat-o. Maiţ ă ţ mult, afirm c , înainte de-a pleca în delega ie, a expediată ă ţ personal prin mandat poştal pensia datorat pe lunaă aceasta. Aşadar, domnule Gheorghiu, motivul pentru care era i şantajat este altul. Mi-ar pl cea s -l aflu, dar b nuiescţ ă ă ă c acum sînte i prea obosit.ă ţ

Capitolul XVIII

M RTURISIRILE ALEXANDREIĂ

Înainte de-a intra, locotenentul L cr mi arunc oă ă ţă ă privire printre anourile gardului de fier forjat. Curtea era îngropat în z pad , dar statuile gra ioase, b ncile deă ă ă ţ ă piatr şi bol ile înalte, unde desigur prim vara se împleă ţ ă teau ghirlande de trandafiri, sugerau ceva din paradisul gr diniiă sub soarele lui mai sau iunie. Prin fereastra deschisă r zb teau zgomote ciudate pe care locotenentul nu reuşeaă ă s le identifice.ă

165

Abia în fa a uşii în elese c ceea ce se auzea era de faptţ ţ ă o fraz muzical reluat la infinit.ă ă ă

„Nu-i iese treaba asta", conchise zîmbind L cr mi .ă ă ţăLa a opta încercare neizbutit , locotenentul sun . Muă ă -

zica încet brusc. Auzi paşi precipita i, fu examinat prină ţ vizor şi în sfîrşit, o tîn r neobişnuit de înalt îi deschise.ă ă ă

Era foarte slab , iar p rul oxigenat, negru la r d cin ,ă ă ă ă ă încadra strident chipul oacheş. Fata îşi zbîrci nasul lung cu orientare nehot rît şi se interes afectat:ă ă ă

— Pe cine cau i 'mneatţ ale?L cr mi improviză ă ţă ă ceva despre nişte m sur toriă ă

pentru spa iul locativ.ţFata o lu înaintea locotenentului, bî îindu-se nesiă ţ gură

în pantofii înal i, cu cel pu in un num r mai mici şi îlţ ţ ă conduse într-un salonaş elegant. Piese stil, tablouri bune în rame splendide, ag ate foarte jos, un covor albicios şi oăţ oglind imens sub care st tea patefonul. Nu era greu deă ă ă ghicit c repeti iile se desf şurau acordîndu-se aten iaă ţ ă ţ cuvenit mişc rii scenice.ă ă

— Sînte i cînt rea ? se interes amabil locotenentul.ţ ă ţă ă Tîn ra îşi uguie buzele.ă ţ— P i! Pîn una alta cînt în cor la Ateneul popular, dară ă

poci s ajung solist . D-aia înv dup pl ci.ă ă ăţ ă ă— E o idee. Altceva ce mai face i?ţ— Mersi, bine.Zîmbi politicos, f r nici o inten ie de umor. Aveaă ă ţ

incisivii de vipl .ă— Întrebam cu ce v mai ocupa i în general.ă ţ— O ajut pe doamna Alexandra la menaj.„Aha, în elese L cr mi . Cîrpele de pe ea sînt deţ ă ă ţă sigur

ale doctori ei... B nuiesc c ar fi încîntat s afle c leţ ă ă ă ă ă îmbrac în lipsa ei"ă

— Cum v numi i?ă ţ— Florans Av danei.ă— Florence! Frumos nume...

166

— Muzicant! preciza fata. Doamna Alexandra mi 1-a dat. Zicea c Florica nu face de mine.ă

Locotenentului îi veni s rîd .ă ă— Şi dup aia, ca orice cînt rea trebuie s ai nume.ă ă ţă ă— Categoric.Florence, înfierbîntat , continu emi înd opinii peră ă ţ sonale

în leg tur cu muzica. L cr mi d dea absent din cap,ă ă ă ă ţă ă privind în jur.

„În fond ce caut?"Inventaria mobilierul elegant, glastrele risipite peste tot,

dormitorul alb, pe care îl vedea complet prin glasvandul deschis. Îi atrase aten ia fotografia mare a doctori ei,ţ ţ ag at deasupra unei comode.ăţ ă

Florence îi surprinse privirea.— S nu-mi spui c î i place!ă ă ţ— Cine?— Alexandra, frate! N-oi fi nici eu Danielle Darrieux, da'

nu m dau pe zece ca ea.ă— Ar fi p cat, surîă se L cr mi .ă ă ţă— Geme garderobu de lux, domnule, dar ce folos! Se

uit careva la matracuca asta?ă— Nu se uit ?ă— Neam! Şi s vezi ce dedesubturi poart . Ete! Îşi s ltă ă ă ă

pudic tivul rochiei, descoperind dantela fin a unui furou:ă ă Numa' broderie!

— Probabil, interveni repede locotenentul, sînte i înţ rela ii foarte apropiate dac v împrumuta i lenjeria intim .ţ ă ă ţ ă

— Ei, comsî-comsa... Eu pe-a ei, ea p-ale mele, dac -miă cere nu m dau în l turi.ă ă

— Fireşte. Trebuie deci s în eleg c , după ţ ă ă dumneavoastr , doamna duce o via retras .ă ţă ă

— Cum adic dup mine? Întîi eu şi pe urm ... Priă ă ă cepu: A! Cucuvea! Pustnic , o bufni în cetate! S rvici, cas , şiă ţă ă ă iar s rvici. M rog n-aş vrea s crezi... N-am obiă ă ă ceiul s mă ă apretez...

— Sînt convins. Unde lucreaz ?ă

167

— La Filantropiei. E medic chirulg.ă— C s torit ?ă ă ă— Aş! Cl tin din cap cu compasiune. Şi nu ştii cît faceă ă

la casa omului – m ier i de vorb proast – un crac deă ţ ă ă izman ... Dar dac n-are trecere! ă ă

L cr mi m sur fotografia.ă ă ţă ă ă— N-are?— P i eu, uite, aşa cum m vezi...ă ă— Dumneavoastr ar ta i foarte bine.ă ă ţ— Mersi. Şase luni s-a inut de capul meu Faneţ

caloriferistul. Da' numa' el? Da' administratorul? Da' Costică m celaru'? Da'... m rog, nu poci s spun c -i artist şi-lă ă ă ă cunoaşte lumea...

— Ei, cînd o s ajunge i vedet ... Apropo, a i mai cîntat?ă ţ ă ţ— Am cîntat. Am cîntat odat la ă Ialomi a ţ în Ferentari. Se

îmboln vise una de gîlci şi i-am inut locul. To i zicea că ţ ţ ă promit.

— Bravo!— Acu' lucrez cu radio.— Nu mai spune!— Am luat deja de cîteva ori leg tura cu domnul Ilieă

Buzatu... O persoan foarte distins .ă ă— Regizor?— Nu. Pompier. Chiar de la prima prob mi-a zis c amă ă

temperament. Duminic , la patru, ne întîlnim iar înă Cişmigiu. Chestia e spre ce m îndrept. C am atitudini şiă ă de uşoar şi de popular .ă ă

L cr mi schi un gest nedefinit. Peretele pe careă ă ţă ţă doctori a îşi ag ase fotografia îi atr gea în mod constantţ ăţ ă privirea.

„Ceva nu e în regul ... S fie un viciu de arhitectur ?" ă ă ă— Parc ai fi doamna, z u aşa. ă ă— Cum adică?— P i numai 'mneaei, una-dou , tot într-acolo se uit .ă ă ă

Tresare aşa din senin şi odat o vezi c întoarce capul.ă ă

168

Locotenentul se apropie. Cioc ni uşurel zidul în difeă rite puncte. Scoase o rulet , f cu cîteva m sur tori deă ă ă ă circumstan , apoi se întoarse la zid. Doctori a zîmbeaţă ţ tulbur tor din fotografie.ă

„Da. Aici e o niş sau un culoar."ă

** *

— Ieşisem cu Mih il s vedem dac exist vreo şansă ă ă ă ă ă de-a pleca. Şi atunci am observat, de fapt el mi-a atras aten ia, c cineva ne t iase cauciucurileţ ă ă . Î i spun sincer, ne-ţam gindit imediat la Stratian – nefericitul avea pasiunea farselor idioate...

Maiorul se uit lung în ochii doctori ei.ă ţ— De ce nu mi-ai spus nimic? Alexandra ridic din umeri obosit .ă ă— Au intervenit atîtea de-atunci... N-am mai dat

importan . Mi-am imaginat chiar c ar putea fi ispravaţă ă copiilor din sat.

— Hm! f cu sceptic Cristea. Opt cauciucuri, greuă digerabil.

— Nu în eleg de ce- i ba i capul? La urma urmelor, faţ ţ ţ ţă de tot ce s-a întîmplat, e un fleac.

— Nu cu asta îmi bat capul, şopti maiorul. T cu, ghemuit lîng foc, detaşat dintr-o dat . ă ă ăFemeia auzi viscolul zgîriind cu unghii de gheaţă

geamul, şi brusc avu certitudinea c nu va mai rezista. Oă cuprinse panica rece, spaima ira ional , care te deterţ ă mină s te arunci pe fereastr înainte ca focul s ajung la etaj,ă ă ă ă întrucît nu mai po i suporta aşteptarea. ţ

„Nu uita c eşti o Macarie!"ăŞi, pentru prima oar de cînd îşi aducea aminte, i seă

urc pe buze o înjur tur cumplit . Îşi încleşt f lcile şiă ă ă ă ă ă turn coniac în pahar. Alcoolul alunec şerpuitor, fieră ă binte, îi dogori obrajii.

Cristea ridic privirea. Întreb blînd:ă ă

169

— Crezi c asta te ajut ?ă ă— Nu trebuie s m ajute,rîă ă se Alexandra. Nu are de ce...— Aş da mult s -mi închipui acelaşi lucru. Sînt sincer.ă— În fond ce-mi reproşezi?Maiorul zîmbi. Un zîmbet sfios, tremurat.— Am auzit de sute de ori aceeaşi întrebare. De fapt ea

se traduce astfel: Ce ştii exact despre mine? Evident, lucruri care nu avantajeaz . Î i încredin ez un mic secretă ţ ţ profesional: în orice anchet , întrebarea aceasta repreă zintă un ghem, iar inten iile anchetatorului şi ale anchetaţ tului în leg tur cu el sînt diametral opuse. Unul trage de cap tulă ă ă liber, vrea s -l desfac . Cel lalt se opune din r sputeri, caă ă ă ă s p streze ghemul intact. Desigur, ambii se fac c nuă ă ă observ .ă

— Eu am observat, spuse doctori a încet. Şi n-o ascund.ţ— Dar continui s ii ghemul strîns. M evi i înă ţ ă ţ

permanen , te eschivezi sistematic. Confirmi for at deţă ţ ă împrejur ri c ai fost şantajat , apoi sinceritatea dumitaleă ă ă amu eşte. Îmi strecori chiar mici inexactit i – apropo deţ ăţ ciorapul prins f r lumin , în camera Eleonorei – şi altele, şiă ă ă altele. Parc te-ai str dui s m faci s -mi închiă ă ă ă ă pui tot ce e mai r u. Fac eforturi s -mi in în frîu imagiă ă ţ na ia. C utţ ă ă deschis privirea doctori ei. Ce miz fantastic ascunde joculţ ă ă sta, Alexandra?ă

Femeia îşi aprinse o igar şi expir fumul cu ochii peţ ă ă fereastr . Un salcîm desena linii frînte pe cerul alburiu.ă

— E o poveste lung şi penibil . Povestea unui omă ă nefericit. Nu, nu dramatizez...

— Nefericit?! Dumneata?Înregistră abstract plecarea locotenentului Dr gan. Pă ă-

şea în vîrful picioarelor, iar uşa se închise în urma lui f ră ă zgomot. Avu un gînd r zle , pe care-l uit aproape imediat.ă ţ ă

„E un b iat delicat..."ăRepet :ă

170

— Dumneata un om nefericit? Ai tot ce-şi poate dori o femeie: o profesiune splendid , inteligen , tinere e şi –ă ţă ţ zîmbi nostalgic – trebuie s i-o spun cît eşti de fruă ţ moas ?ă

Doctori a surîţ se. Un surîs crispat, care ignora complimentul. Arunc igara în c min.ă ţ ă

— Îmi pare bine c a plecat subalternul dumitale. E ună tîn r simpatic, dar... e prea tîn r. Pentru el, o femeie caă ă mine nu-i decît o bab – nu, nu, crede-m , la vîrsta luiă ă judecam la fel – orice lamentare pe tem sentimentală ă dup treizeci de ani, o abera ie care te umple de ridicol.ă ţ Copiii ştia nu ne în eleg. Au al i parametri şi, degeaba rîzi,ă ţ ţ parc alte glande.ă

— Şi noi am fost la fel. Ne-am schimbat doar optica. Acum privim la ce-am l sat în urm şi ni se pare c nu maiă ă ă recunoaştem nimic. i-am spus eu c ne-a speriatŢ ă dezintegrarea atomului... Iar ei consum „chestiile astea" laă cafeaua cu lapte. Peste dou zeci de ani vor judeca aşa cumă judec m noi acum, şi se vor mira al naibii.ă

Doctori a respir adîncţ ă .— Da, relu . E o poveste lung ... S-ar putea s teă ă ă

plictiseasc .ă— Te rog. — Adineauri mi-ai dat s în eleg c sînt o ipocrit . Oă ţ ă ă

ipocrit sau o ingrat . Maiorul încerc s -i spun ceva, dară ă ă ă ă femeia îl opri. Las -m s vorbesc, acum, cît mai pot s-oă ă ă fac. Via a – i se pare – mi-a înc rcat bra ele cu flori. Ramuriţ ţ ă ţ de liliac... şi cireşii ia japonezi care- i plac dumitale. Rîseă ţ scurt. Î i trece prin minte cum mi se spune la spital, de laţ director pîn la toantele de îngrijitoare cu patru clase?ă Piaz -rea. M mir c n-ai aflat. O ştiu şi pacien ii. Zileleă ă ă ţ trecute, la contravizit , consultam o bă ătrîn . Şi-a retrasă bra ul urlînd: „Nu pune mîna pe mine! Vreau s maiţ ă tr iesc". Cretinii! Cretini supersti ioşi. Prima întîlnire cu ună ţ b rbat e şi ultima. I se şopteşte confidenă ial: Trei b rba iţ ă ţ îngropa i înainte de a fi împlinit un an de c s torie... Ştiu,ţ ă ă

171

mon cher, e absurd, dar e o realitate. O realitate matematic . Omul şi groapa..."ă

— Exagerezi, desigur, spuse Cristea, respirînd greu. Uneori, împrumut m f r s ne d m seama opiniei puă ă ă ă ă blice gîndurile noastre cele mai intime, coşmarurile noastre. Sînt accidente nefericite, pe care psihicul dumitale surmenat le r st lm ceşte.ă ă ă

— Ştii ceva? Nu-mi place s m enervez. Dup ce mi-auă ă ă asasinat via a intim , îmi distrug cariera. Medicul care nuţ ă inspir încredere e un ratat. Cînd însp imînt e un ucigaş.ă ă ă

Îşi turn iar coniac şi se apropie de fereastr .ă ă— Idioat vreme.ăT ceau amîndoi. Vîntul continua s zgîl îie ferestrele,ă ă ţ

izbind obloanele de zid.— O coinciden blestemat , relu într-un tîrziuţă ă ă

Alexandra, f r s se întoarc . Trei c s torii cu trei b rba iă ă ă ă ă ă ă ţ care au murit. Atît! Şi într-o zi, cînd pierdusem orice speran , a ap rut el. Dintr-o dat via a a încetat s mai fieţă ă ă ţ ă un coşmar. Nu cred în predestinare, povestea aceea cu cele dou jum t i care se caut o consider o legendă ă ăţ ă ă romantic , simbolizînd un deziderat sau cel mult o speă -cula ie scriitoriceasc . Cert era c noi doi ne întîlnisem.ţ ă ă Dup nenorocirile prin care trecusem, sim eam nevoia uneiă ţ jertfe de recunoştin . Dac aş fi crezut, aş fi d ruit, deţă ă ă pild , o mare sum de bani bisericii, aşa cum anticii duă ă ceau ofrande costisitoare zeilor amabili.

— În perioada aceea, interveni Cristea, mi se pare că ne-am cunoscut noi.

Doctori a înclin capul.ţ ă— Nu ştii ce fericit eram! Dup primul an de c să ă ă ătorie –

anul de prob , cum îl considerau colegii mei, se f ceauă ă pariuri, „moare, nu moare" – lucrurile intraser în normal.ă Memoria oamenilor e fragil ... Se întoarse: î i po i imaginaă ţ ţ ce însemna pentru psihicul meu traumatizat, idio it deţ temeri şi supersti ii, dragostea duioas a unui b rbat? Cîndţ ă ă eram al turi de el, pluteam. Cred c sta e termenul. Ca şiă ă ă

172

cum via a mi-ar fi refuzat totul, pentru ca la un momentţ dat, d ruindu-mi totul, s m copleşeasc de fericire.ă ă ă ă Existen a, cred eu, nu se compune din eveţ nimente mari. Acestea vin şi puncteaz o via , creînd un calendară ţă subiectiv. Via a dup mine este o înşiruire de zile anonime,ţ ă de fapte m runte. Din rezultanta lor po i conchide dac aiă ţ ă fost fericit sau nu.

Maiorul o privea cu aten ia concentrat , f r s cliţ ă ă ă ă -peasc .ă

— În anii aceia, continu doctori a, abia aşteptam s mă ţ ă ă trezesc diminea a s -i v d ochii, ochi mari de copil, surîsulţ ă ă cuminte. Somnul m frustra. Se spune c omul e fericit celă ă mult cîteva minute într-o via . Eu am fost doi ani, zi de zi,ţă clip de clip . Am avut totdeauna capacitatea de a mă ă ă bucura complet, f r rezerve, de fericirea pe care o tr iesc.ă ă ă N-a trebuit s înceap ploaia pentru a-mi da seama cît deă ă str lucitor fusese soarele cu o zi înainte. Omul acesta ă a avut marea voca ie a îndr gostitului statornic. Nu dau doiţ ă bani pe mobile şi apartamente cu şapte camere, pe Mercedes-uri. Un buchet de flori – ştiu, v-a i plictisit ţ de povestea asta, mai ales cînd aduce i chenzina intact acasţ ă ă – alarm sincer pentru o grip banal , trei teleă ă ă ă foane în nop ile ţ de gard , „mi-era dor s te aud, casa e pustie",ă ă scrisori de dragoste... Oamenii s-au abrutizat. Da, ast ziă sînt profund nefericit , dar cred c am tr it cea maiă ă ă frumoas poveste de dragoste.ă

Se auzea doar vîntul asaltînd ferestrele şubrede, torsul monoton al fl c rilor. Maiorul îşi r sucea mecanic veriă ă ă -gheta. Alexandra privea departe, pe fereastr . Apoi l să ă ă capul în jos. I se vedeau ceafa şi agrafele de aur din coc.

— Nu te sim i bine? întreb Cristea.ţ ă— Ce-a fost mai greu a trecut.Îşi ridicase fruntea. Ochii-i str luceau. ă— Apoi?Doctori a oft şi îşi aprinse alt igar .ţ ă ă ţ ă

173

— Apoi... Ai dreptate! Întotdeauna, intervine apoi... Ca s în elegi, trebuie s - i vorbesc întîi despre el, despreă ţ ă ţ complexul lui psihic. Era un tip ciudat. Ciudat pentru noi, mecanisme disciplinate ale secolului 20. Ceea ce sim eaţ şi voia omul acela p rea poate anormal.ă

— Un aventurier?Alexandra îşi r sfir p rul cu degetele.ă ă ă— Într-un limbaj uzual, da. Un aventurier. Dar era mai

mult decît atît. Un suflet de copil nomad. Un neliniştit. Iubea lucruri absurde. Visa situa ii ieşite din coţ mun, care pot stîrni ilaritate. M-am gîndit de multe ori dac nu eraă cumva vorba despre reful ri din perioada copil riei sau aleă ă adolescen ei. Dar nu era asta. Tr ise f r complexe, într-oţ ă ă ă cas îndestulat , cu oameni s nă ă ă ătoşi, unde nu i se refuzaser prea multe. Fusese pur şi simplu z mislit altfelă ă decît noi. Şi poate c ă se n scuse prea tîrziu...ă

— Ajut -m s te în eleg! spuse Cristea, f r s -şiă ă ă ţ ă ă ă desprind ochii de pe obrazul livid.ă

— Am s încerc. Îi pl cea, de pild , s c l toreasc .ă ă ă ă ă ă ă C l torii demente, respingînd orice idee civilizat . F ră ă ă ă ă vagoane Pullmann, f r hoteluri luxoase, sau ghiduriă ă Baedecker. Aşa ceva îl sufoca. Visa la petele albe de pe glob, junglele acelea neexplorate din Mato-Grosso sau Australia. Acolo ar fi fost fericit cu un rucsac şi o cască colonial . Zîmbi nostalgic. Parc -l aud: „Luna! Pu in îmiă ă ţ pas de ea! Înc n-am v zut p mîntul!"ă ă ă ă

— Voca ie de explorator?ţ— Nici vorb ! Nimic ştiin ific în toate astea. O curioă ţ zitate

de copil, o libertate exagerat a spiritului, mult , multă ă ă nelinişte. Ştii care era cartea lui preferat ? ă Insula misterioas ă a lui Jules Verne. Asta spune multe. O citise, f r exagerare, de zeci de ori. Îmi venea s rîd... Laă ă ă aproape patruzeci de ani! Îi iubea pe Robinson Crusoe, pe Cook. Dac Dumnezeu s-ar fi ar tat generos, l-ar fi azvîrlită ă într-o insul pustie. Nu-şi dorea nimic altceva. Retr iescă ă înc zilele acelea. Au venit destul de repede dup c s torie.ă ă ă ă

174

Casa plin de h r i, c r i de c l torie şi o triste e cumplită ă ţ ă ţ ă ă ţ ă în ochii lui. Cînd pleca diminea a la serviciu, aveamţ impresia dureroas a unei pantere cu mînecu e deă ţ func ionar. Într-un tîrziu, am în eles c omul sta nu vaţ ţ ă ă supravie ui. Putea s ajung prin absurd orice, preşedinteţ ă ă de academie sau Şahul Persiei, asta n-ar fi însemnat nimic pentru el. Trebuia s moar lent, în cinci sau zece ani, oriă ă s plece. Ochii i se umezir . Şi totuşi m iubea.ă ă ă Dumnezeule, cît m iubea!ă

Se opri. Maiorul privea îngîndurat jarul din c min. După ă un timp, auzi din noul glasul Alexandrei, ca dup lacrimi:ă

— Într-o diminea mi-a spus: „Aş avea chef sţă ă traversez Pacificul într-o barc ..." Cred c vroiam să ă ă glumesc, dar vocea mea a sunat altfel: „Ce te împiedic ?"ă Pur şi simplu a s rit de pe scaun. „Adev rat, Sanda?ă ă Adev rat?" sta a fost începutul. Dup aceea totul s-aă Ă ă desf şurat într-un ritm ame itor. Planuri, visuri... Vroia să ţ ă vin cu el.

— Şi?— Nu era de mine. Doctori a respir adînc. M cunosc.ţ ă ă

Sînt un copil al oraşului civilizat. Iubesc confortul, nu m potă lipsi de baie, de r citor, de o hain curat , care s miroaseă ă ă ă bine. N-am nimic împotriva unei c l torii, îmi place şi mie şiă ă chiar am c l torit mult, dar în vagon-lit şi cu liniştea c laă ă ă destina ie m aşteapt o camer eleţ ă ă ă gant , pe cît posibil înă cel mai bun hotel. Nu m-aş fi putut desprinde de tot ce am aici, de meseria mea. Perspectiva de a tr i ca s lbaticii,ă ă într-un cort de pînz , dac aş fi avut cumva şansa s nu fiuă ă ă mîncat înainte, era pentru mine absurd , iresponsabil . Şi,ă ă ă în condi iile astea, am ţ fi fost amîndoi profund neferici i.ţ Ad ug dup o pauz : Poate c nu mai eram destul deă ă ă ă ă tîn r . În cele din urm , doctori a f cu un efort ca să ă ă ţ ă ă continue: A trecut grani a clandestin.ţ

Maiorul o privi, dar nu spuse nimic.— I-am refuzat paşaportul. Asta se întîmpla în 1947... L-

a ajutat un fost pacient de-al meu care p r sea ara.ă ă ţ

175

Evident, cu ştiin a mea. Dup trei luni, am primit douţ ă ă ilustrate. Una de la Istanbul, a doua din Africa. Cîteva rînduri. Participa la o vîn toare de lei şi era fericit, fericit,ă fericit! Cel pu in, aşa scria. De-atunci, n-a mai dat nici unţ semn de via . Apoi cineva a aflat adev rul. Nu ştiu cum l-aţă ă aflat. Aşa a început şantajul..

— În ce consta? Doctori a f cu ochii mariţ ă :— Dar e simplu! Dac refuzam suma pretins lunar, ar fiă ă

denun at participarea mea, faptul c am ştiut, şi aşa maiţ ă departe.

— Îi erai so ie, remarc abia auzit Cristea.ţ ă— Şi ce-i cu asta? S fi sperat în clemen a instan ei deă ţ ţ

judecat ?ă— N-aveai nevoie. În asemenea situa ii, so ii, p rin iiţ ţ ă ţ

sînt exonera i de r spundere. Nimeni nu poate pretindeţ ă unui tat ori unei neveste s -şi denun e fiul sau b rbatul. Eă ă ţ ă peste puterile unui om.

Alexandra îşi pierdu cump tul.ă— Vrei s spui c-am pl tit degeaba? C tot coşmarulă ă ă

sta a fost inutil? Asta vrei s spui?ă ăCristea îi turn în pahar şi i-l întinse. Femeia b u totul,ă ă

pîn la ultima pic tur . Îşi l rgi gulerul rochiei.ă ă ă ă— Iart -m ! O criz ... Zilele astea m-au dat peste cap.ă ă ă

Relu :ă Degeaba... degeaba...Maiorul se apropie de fereastr . R mase mult timpă ă

privind decorul hibernal, zbuciumat.— N-a fost degeaba, Alexandra. Ştii bine c n-a fostă

degeaba. Omul acela nu vîneaz lei în Africa şi nu spintecă ă liane, deschizîndu-şi drum prin jungl . E aici, în ar . Areă ţ ă ochii şi gura astupate cu rîn . E îngropat într-o hrub dinţă ă ă spatele casei dumitale.

Alexandra începu s rîd . Hohote oribile, neomeneşti,ă ă venite din adîncuri, de-acolo de unde via a, no iunile îşiţ ţ pierd sensul primar, devin ira ionale.ţ

Maiorul se sim i brusc obosit. Obosit de moarte.ţ

176

Capitolul XIX

CE ASCUNZI DUMNEATA, DOMNULE GHEORGHIU?

Eleonora Olaru le puse cafelele în fa şi disp ru cu paşiţă ă mu iţ . În urma ei, pluti un parfum uşor de ierburi încinse, culese peste var . ă

Maiorul se gîndi la scrinurile vechi pline de panglici şi ruf rie demodat croit larg, cutii de bomboane acumă ă ă umplute cu nimicuri – un degetar, un evantai mic de fildeş, fotografiile unor oameni care au trecut prin lume şi ast ziă nu-i mai pomeneşte nimeni, cîteva inele sub iate, carnetulţ vechi de la primul bal, poate un pince-nez...

— Ce femeie cumsecade Eleonora asta! remarc Mirceaă Gheorghiu. Totdeauna a fost o gazd f r cusur. Chiar ă ă ă şi acum.

Maiorul Cristea sorbi din cafea şi se uit la el dintr-oă parte. Savantul, buc lat şi neglijent, îi suport privirea f ră ă ă ă s clipeasc .ă ă

„Mda, se st pîneşte destul de bine."ăPuse ceaşca pe mas .ă— Observ c nici dumneavoastr nu v-a i pierdută ă ţ

cump tul.ă— Eu?! Savantul mim surpriza. De ce mi l-aş fi pierdut?ă— Domnule Gheorghiu, numai un juc tor foarte iscusită

îşi poate îng dui s trişeze. Nu sînte i un astfel de juc tor.ă ă ţ ă A i pierdut şi înc penibil.ţ ă

Omul îşi bulbuc ochii, c utînd r t cit în jur.ă ă ă ă— Blestemat s fiu dac pricep ceva... Juc tor... trişat...ă ă ă

Ce înseamn asta?ăMaiorul avu un gest de plictiseal .ă— Renun a i la subterfugii... Sînt naive şi nu induc înţ ţ

eroare pe nimeni. Timp de aproape dou zile v-a i lamentată ţ oricui era dispus s v asculte în leg tur cu fericireaă ă ă ă dumneavoastr conjugal , amenin at de spectrul uneiă ă ţ ă

177

pensii alimentare, pe care doamna o ignor . Povestea s-aă dovedit a fi o minciun . Şi iat -ne întorşi la momentul ini ială ă ţ al discu iilor noastre: Pentru ce era i şantajat?ţ ţ

Gheorghiu îşi frîngea degetele, privind intens covorul. — A, la asta v referea i? Minciun ! Termenul mi seă ţ ă

pare totuşi cam tare.— Nu-mi amintesc s fi auzit vreodat c minciunaă ă ă

înseamn altceva decît minciun . Acum aştept cealaltă ă ă variant . Trebuie s fi preg tit vreo istorioar ...ă ă ă ă

— V-a i pierdut încrederea în mine. Se uit la maior cuţ ă ochi de cîine b tut. E vina mea.ă

— Îmi dau seama cît suferi i. Glasul lui Cristea era egal,ţ f r nuan e. Ascult! ă ă ţ

Savantul îşi cuprinse capul în mîini. Şuvi ele sîrţ moase, cîrlion ate i se strecurau printre degete. Bolborosi:ţ

— Nu pot s v spun. V rog s m ă ă ă ă ă în elege i.ţ ţ— Desigur, domnule Gheorghiu, în eleg foarte bine.ţ

Dumneavoastr nu-mi pute i spune, iar eu nu v pot obligaă ţ ă s-o face i. Consider îns de datoria mea s v atrag aten iaţ ă ă ă ţ c dintr-un astfel de refuz se trag de obicei conă cluzii nepl cute... S-au comis dou crime. Dac mobilul şantajuluiă ă ă este atît de grav încît nu-l pute i divulga, înseamn c celţ ă ă pu in una din victime merita, mai mult, trebuia s moar .ţ ă ă Sper c în elege i ce spun...ă ţ ţ

— Nu eu i-am omorît şi... şi n-am nici o leg tur cu...ă ă Maiorul se ridic impacientat.ă— În condi iile acestea, regret, dar n-avem ce discuta.ţ

Cu permisiunea dumneavoastr ...ăSe îndrept spre uş şi puse mîna pe clan . Îl opriă ă ţă

glasul lui Gheorghiu.— Sta i!ţCristea se întoarse încet. Vocea i se p ruse ciudat . Eraă ă

vocea altui om. Un om ca inginerul Mih il , de pild . Şiă ă ă chipul... Interesant, foarte interesant. Aceleaşi tr s turiă ă desigur, obrazul rotund, ochii negri, p rul în neorinduial , şiă ă totuşi maiorul încerca sentimentul nel murit c st deă ă ă

178

vorb cu altcineva, o persoan str in , pe care abia atunciă ă ă ă o cunoscuse. O expresie nou , îndr znea , alungaseă ă ţă nesiguran a şi buim ceala constant de pe figuraţ ă ă savantului.

— P re i surprins, rîă ţ se Gheorghiu.— Hm! maiorul tuşi uşurel. Ce-i drept, nu i se înţ tîmplă

în fiecare zi s întîlneşti actori des vîrşi i. B nuiesc că ă ţ ă ă acesta este adev ratul dumneavoastr facies. Cel lalt, oă ă ă hain pe care o îmbr ca i diminea a, dup ce v sp la i peă ă ţ ţ ă ă ă ţ din i. Destul de incomod. Ce dorea i s -mi spune i?ţ ţ ă ţ

— Nu v pot împ rt şi motivul şantajului... f cu o pauz .ă ă ă ă ă Pentru c el nu exist .ă ă

— Vre i s fi i mai clar?ţ ă ţGheorghiu începu s rîd . Un rîs urît, care-i accentuaă ă

forma p trat a maxilarelor.ă ă— Dumnezeule! Dar e atît de simplu! Motivul nu exist ,ă

pentru c eu sînt şantagistul.ă

— Doar nu era s m şantajez eu pe mine însumi! ă ăCristea uguie buzele, consultîndu-şi degetele lungi,ţ cu

unghii îng lbenite.ă— M rturisesc c aceasta este o posibilitate asupra că ă ă-

reia nu m-am oprit.— Probabil acum în elege i scrupulele mele. În afar deţ ţ ă

sanc iunea penal , scap din mîini o afacere mai mult decîtţ ă m noas . Pocni din degete: La naiba! Trebuie s ştii să ă ă ă pierzi, iar eu sînt beau joueur....

— Vezi bine, vezi bine... îngîn maiorul pe gînduri.ă Extrem de interesant. Şi cum v-a venit ideea asta? Nu-i uşor s g seşti atîtea victime dispuse s pl teasc bani greiă ă ă ă ă pentru c le cunoşti secretele.ă

— Hazardul, domnule maior. El r mîne marele maestruă de ceremonii.

— De... Cristea trase adînc fumul în piept. A i avutţ noroc. Oamenii, în general, ştiu s -şi camufleze greşelile.ă

179

Ba sînt mai dibaci în a le ascunde, decît în a le evita. Vre iţ s -mi povesti i şi mie cum s-a întîmplat?ă ţ

Savantul rînji.— Nu cum am intrat în posesia unor date v intereă -

seaz , ci dac într-adev r cunosc motivele pentru care ceiă ă ă -lal i au fost şantaja i. O mic verificare, nu-i aşa?ţ ţ ă

— V înşela i. Realmente este mai interesant cum a iă ţ ţ aflat decît ceea ce şti i.ţ

Savantul ridic din umeri.ă— E un punct de vedere. M rog... Cu cine vre i ă ţ să

începem? Maiorul avu un gest evaziv. „Mi-e egal..."— Bun! S -l lu m pe inginerul Mih il . Prin '44,ă ă ă ă

Gestapoul a pus iaba pe el şi pe nevast -sa. Omul nă -a rezistat la tratamente, doamna a murit acolo etc, etc. Acum cî iva ani am cunoscut întîmpl tor la Eforie un fostţ ă inspector de Siguran . Tipul, reumatic, f cea b i de nţă ă ă ămol. N-are sens s-o lungesc. Într-un context oarecare, debitînd amintiri, şti i cum sînt b trînii, mi-a povestit adev rataţ ă ă istorie a lui Mih il . Amicul nostru ciripise nume şi adrese.ă ă

— Un moment, îl întrerupse Cristea. V-a oferit şi posibilit i de identificare? Adic , func ie, cum îl cheam şiăţ ă ţ ă celelalte?

— Totul, dom'le, ce mai! Nefericitul era încîntat c -lă ascult cineva. În fine, asta mi-a dat ideea mare. Îşi ridică ă piciorul peste cel lalt. Mih il e clientul meu cel mai vechi.ă ă ă Pe ilal i am început s -i caut. Aşa am dat de Monicaă ţ ă Ciuv . Era cu un coleg de-al meu, o notorietate, şi brusc,ăţ aparent f r motiv, a refuzat s -l mai vad . Ca s nu poată ă ă ă ă ă fi g sit , îşi schimbase şi domiciliul. Într-o noapte mă ă ă întorceam de la un chef, am întîlnit-o întîmpl tor la bra cuă ţ un b rbat. Ceva în atitudinea lor mi-a atras aten ia. Parcă ţ ă se furişau, iar Monica se uita mereu în spate. Tipul p reaă deghizat. Barb , p l rie în plin august, pe – re ine i, v rogă ă ă ţ ţ ă – o c ldur torid etc, etc. I-am urm rit şi le-am aflată ă ă ă adresa. N-a fost greu s -mi dau seama c omul se ascunde.ă ă

180

Iar la modul sta nu te ascunzi nici de o femeie, nici deă creditori. Doar de mili ie.ţ

— Cum a i aflat cine e şi pentru ce-i c utat?ţ ăSavantul rîse amuzat.— A fost de ajuns s le sugerez cîte ceva despre ceiă

care se sustrag execut rii unei pedepse.ă— Aşa. Cristea privi atent igara în scrumier . E straţ ă niu

cum via a v-a pus apoi fa în fa cu propriile vicţ ţă ţă time. Mă gîndesc la oaspe ii avocatului Olaru.ţ

— Coinciden , d du din umeri Gheorghiu. V spuţă ă ă neam c întîmplarea r mîne suveran . Dealtfel, despre Olaruă ă ă auzisem înc de la Monica. C utam un avocat.ă ă

— Ce spe ?ţă— Un fleac.— Ieri pomenea i de o moştenire.ţ— Da, a i re inut. L-am angajat pe Olaru. Aici i-amţ ţ

întîlnit şi pe ceilal i, respectiv Stratian şi Alexandra. Cuţ Henry Dima nu mi-am b tut capul. L-au pauperizat r uă ă evenimentele. Pe Stratian, de cum l-am v zut, am sim it c -ă ţ ăi lichea. Dup cîteva seri la ă Metropol, am prins şpilul. Trafic de paşapoarte în stil mare.

— Ar mai fi doctori a Macarie, contabiliz maiorul.ţ ă— Era singur , prea singur . Acum doi ani m-am hot rîtă ă ă

s fac investiga ii mai serioase. Plecase în concediu. Veciniiă ţ mi-au vorbit despre un b rbat care disp ruse parc înghi ită ă ă ţ de p mînt. Într-o noapte, am p truns în cas foă ă ă losind un şperaclu destul de simplu. Peretele din dormitor mi-a dat de b nuit. Suna ciudat şi fusese astupat în mod vizibil o niş .ă ă ă Orice s-ar spune, Alexandra e o femeie de gust, iar o nişă se poate specula splendid. Astfel s-a n scut ideea că ă ascunde ceva. Prima scrisoric am trimis-o într-o doar ,ă ă pomenind doar de zidul din dormitor. Dac doctoă ri a n-ar fiţ marşat, aş fi renun at. Dar promptitudinea cu care a pl titţ ă mi-a dat certitudinea. Cam asta ar fi totul.

181

— Da, e destul. Cristea r sufl obosit. M întreb de ceă ă ă a i f cut-o? Posibilit ile nu v lipsesc, din cîte sînt inţ ă ăţ ă format casa dumneavoastr e un palat.ă

— Inutil s discut m, domnule maior. Cu cît ai mai mult,ă ă cu atît i se pare c nu-i de ajuns. Şi nu- i dai seama deţ ă ţ asta, decît atunci cînd începi s ai cu adev rat.ă ă

— Deci moştenirea aceea v-a fost fatal , conchiseă Cristea. Ea v-a stimulat instinctele.

— Pute i s-o lua i şi aşa. În realitate, nimic nuţ ţ echivaleaz ceea ce am pierdut. O adev rat min de aură ă ă ă şi, de ce aş ascunde, de senza ii neb nuite. ţ ă

— M uluieşte dezinvoltura dumneavoastr . Folosi i ună ă ţ ton de parc mi-a i înşira fapte de caritate.ă ţ

Gheorghiu rîse cinic.— Asta este! Ce s ne ascundem dup deget? Dealtfel,ă ă

Stratian v-a m rturisit-o deschis. Pîn în ultimele clipe s-aă ă zb tut s preia afacerea.ă ă

— Mai ave i ceva de ad ugat? ţ ă— Nu v-am spus destule?— Atunci punem punct celei de-a doua istorioare:

basmul cu b iatul r u pe care presupuneam c miă ă ă -l ve iţ servi.

— Nu în eleg.ţ— Identificarea cu şantagistul e o nou poveste, ticluă ită

la repezeal . Înşirîndu-mi sursele dumneavoastr deă ă informare, a i dat din nou dovad de o nejustificat canţ ă ă -doare. Într-adev r, e un fapt constatat, în anumite împreă -jur ri b trînii devin limbu i. Vin ani cînd sim i nevoia să ă ţ ţ ă ar i c ai fost cineva. Cum s-ar spune, î i dai oleac deăţ ă ţ ă importan . Dar niciodat un inspector de Siguran , cînd î iţă ă ţă ţ va relata un caz ca al inginerului Mih il , şi e puă ă in probabilţ c o va face, nu- i va preciza cum îl cheam , unde lucreaz ,ă ţ ă ă ce a ajuns. Primul lucru pe care l-a înv at este s -şi inăţ ă ţ ă gura, iar un individ hîrşîit timp de cîteva decenii în probleme de poli ie şi siguran , mirosea cu cel pu in cinciţ ţă ţ minute înaintea dumneavoastr posibilit ile unui şantajă ăţ

182

superb. Oamenii îmb trînesc, v d mai prost, asurzesc, dară ă nu uit niciodat ce au f cut patruzeci de ani.ă ă ă

Gheorghiu îşi umfl buza de jos dispre uitor.ă ţ— Prostii!— Crede i? Dealtfel mi-ar fi atît de simplu s -l g sesc peţ ă ă

b trînul ă palavragiu. Stratian a fost un escroc de duzin , dară nu tîmpit. Elementare m suri de precau ie, atît cît s nuă ţ ă -l detecteze primul consumator, tot şi-a luat. De ceilal i ce ţ să mai vorbim? Cred în oameni intuitivi, dar deduc iileţ dumneavoastr dep şesc obişnuitul. ă ă Nu in ţ nici m car ă de fantezie... O barb , şi iat ă ă un infractor c utat ă de mili ie, oţ niş zidit şi se naşte ideea cadavrului ascuns ă ă în gr din .ă ă

— Poate-mi spune i cum ţ le-am aflat atunci secretele. — Desigur. Printr-o uşoar indiscre ie. A i tras ă ţ ţ cu

urechea în timp ce prietenii dumneavoastr discutau ă cu mine, aici, în hol. Despre afacerile lui Stratian l-am informat eu pe locotenentul Dr gan, dup ceă ă -am primit raportul celuilalt colaborator al meu.

— Iat -m şi omul invizibil. E absurd, nu v ă ă ă da i ţ seama?Cristea îi indic tavanul.ă— Camera în care sta i seţ afl ă chiar deasupra noastr .ă

Olaru inten iona s istaleze înc lzire central . Locul ţ ă ă ă pe unde evile ţ de calorifer str bat plafonul nu a fost astupat,ă aşa c ă se aude perfect.

— E o ipotez .ă— Certitudine, domnule Gheorghiu! întreb ă aproape în

şoapt : Dr gan, m auzi?ă ă ă— Perfect! str b tu de ă ă sus vocea locotenentului.— Mai ave i ceva ţ de spus?— Astea sînt trucurile dumneavoastr , izbucniă

Gheorghiu. În fond, ce interes aş avea s m rturisescă ă şantajul? Din cîte ştiu, se pedepseşte.

— Ei, aici e aici. Îl privi fix. Oare ce lucruri îngrozitoare ascunde i, dac în loc s -mi spune i adev rul, prefeţ ă ă ţ ă ra i oţ ipostaz fals cu perspectiva cert a unor ani petreă ă ă cu i prinţ închisori?

183

Capitolul XX

IMPOSTORUL

— Idioato! Cine te-a pus s vorbeşti despre copil? Aiă început s ai idei? Mircea Gheorghiu sufla în aparat înecată de furie. Bag - i în cap! Nu ştii nimic. Atît! Nu ştii nimic.ă ţ

Trînti receptorul scrîşninrl: — oapa dracului. ŢTres ri.ăCristea se desprinse din pragul uşii, surîzînd amuzat.— Iat un mod foarte original de a te adresa singureiă

femei care conteaz cu adev rat în via a ta...ă ă ţ

** *

— Nu ştiu nimic! Locotenentul L cr mi oft . Marcela Gheorghiu refuzaă ă ţă ă

cu înc p înare orice r spuns. Îşi înf şurase capul într-ună ăţ ă ă tulpan şi, f r plete, figura uscat c p tase un aer masă ă ă ă ă -culin. P rea uşor timorat , dar în general se st pînea destulă ă ă de bine.

— So ul dumneavoastr are rude? ţ ăFemeia îşi strînse buzele.— Nu cunosc problema. Discuta i cu el.ţ— Bine, dar e absurd!— Sînt chestiuni care nu m privesc.ăDerutat, L cr mi privi în jur. Casa era splendidă ă ţă

mobilat , obiecte de pre care nu se adun într-o singură ţ ă ă

184

via . Galeuri, tapi erii scumpe, tablouri, por elanuriţă ţ ţ diafane, piese din jad, alabastru şi argint, obositor de multe, înşiruite ca într-un magazin. Marcela p strase ă o simetrie pedant în repartizarea lor, şi senza ia de expozi ieă ţ ţ cu vînzare era şi mai puternic . Pe L cr mi îl izbi lipsa deă ă ă ţă gra ie a interiorului, canoanele mic-burgheze de frumuse e,ţ ţ gafele: mileuri de a apretate astupînd medalioanele dinţă email ale unei mese care num ra secole, p puşica înă ă malacof – industrie casnic — din fa a oglinzii rotunde ă ţ cu ram de bronz, plicul pentru perii din stof neagr , broă ă ă dat cu motive sentimentale, ag at lîng un scrin din seăţ ă colul al XVIII-lea. Ochii locotenentului poposir asupra uneiă fotografii. Doi b rba i în vîrst , cu figuri spiritualiă ţ ă zate. Unul din ei i se p ru cunoscut. Purta o lavalier neagr cu buline.ă ă ă

— Nu-i cumva scriitorul Delea? Da, da, el trebuie s fie...ă Foarte interesant. Şi cel lalt? Cine-i cel lalt, doamn ?ă ă ă

Marcela Gheorghiu abia îşi mişc buzele.ă— Unchiul so ului meu. ţEra primul r spuns.ă— Tr ieşte?ă— Nu ştiu.Şi-l privi cu ochi ficşi, de sticl . ă

** *

— Dumneata îmi vorbeşti de b trînul Agopian. Cum să ă nu? Ne cunoaştem din copil rie.ă

Delea puf i din pip . Era un om în vîrst , peste şapteă ă ă -zeci de ani, cu fa a br zdat şi trupul voinic. Avea pasiuneaţ ă ă c l toriilor pe mare, f cea canotaj şi juca tenis. În dimiă ă ă ne iţ de prim var , putea fi înc întîlnit cu racheta pe terenurileă ă ă din spatele Facult ii de drept.ăţ

Locotenentul se sim ea stingher în fa a scriitorului,ţ ţ neputîndu-se desprinde de mentalitatea fostului elev Lă-cr mi Eugen care-şi zdrobea capul în fa a temei: „Naă ţă ţ tura în opera lui Marin Delea."

185

— Era un tip Agopian sta. Zgîrcă it, mizantrop, şi cu un instinct al banului la care conlucraser genera ii înă ţ tregi: oacheşi, cu nasul mare şi sprîncene groase îmbinate. Tot de la ei moştenise pasiunea pentru frumos, gustul subtil care nu-l înşela niciodat . Cînd a murit, a l sat o avere. Deleaă ă cl tin capul pe gînduri. Cum au trecut anii... Într-un timpă ă îmi intrase în cap s cump r de la el o mă ă ăsu de argint, oţă pies veche provenit , spunea, din hareă ă mul sultanului Mustafa al nu ştiu cîtelea. Asta era desigur trombon, aşa mi se pare c spune i dumneavoastr , tineă ţ ă rii... Cert e c masaă m înnebunise. Vedeam şi locul ei, tocmai achizi ionasemă ţ un set de narghilele. În fine, n-a vrut şi pace! Începu să rîd . Înc p înat ca şi catîrii pe care înc lecau dumnealor,ă ă ăţ ă str bunii s i, ducîndu-şi marfa spre bazar. Dar uite c m-amă ă ă luat cu vorba. Scuz -m !ă ă

— Avea rude? Scriitorul respir adînc.ă— Rude? Nu... Un singur nepot. Venea uneori s -l vadă ă

duminica la prînz. Ştii cum se întîmpl . B ie elul g tit,ă ă ţ ă proasp t tuns şi lins ca o pisic , obligat de mam -sa s -şiă ă ă ă viziteze unchiul c rp nos şi ursuz. „Nu uita s spui ă ă ă s rută mîna, mul umesc pentru mas ,ţ ă nu cere nimic, nu pune mîna pe nimic..." Parc -l v d înghi ind cu noduri, timid, cuă ă ţ ochi albaştri mereu plini de lacrimi... Ascult , nu bei oă cafea?

— Mul umesc. În ciuda tonului amical şi ţ a volubilit ii luiăţ Delea, locotenentul continua s se simt stînjenit. L-a iă ă ţ rev zut ulterior pe nepotul lui?ă

— Da. Mergeam pe Calea Victoriei şi m-a oprit un tîn r.ă L-am recunoscut uşor de la prima privire. B iatul p strase –ă ă fenomen rar întîlnit – configura ia copiluţ lui. Acelaşi obraz mic, aceiaşi ochi. Am intrat la Cina şi mi-a povestit o gr mad de chestii. Era student la Iaşi.ă ă

— La Iaşi?! întreb mirat L cr mi .ă ă ă ţă— Spunea c nu se d în vînt dup Capital , c înă ă ă ă ă

provincie se înva carte... Tot felul de sloganuri pe careţă

186

tinerii au impresia c le-au descoperit primii. B iatul sta eă ă ă ast zi milionar, te asigur.ă

— V referi i la succesiunea lui Agopian?ă ţ— Evident. Era unicul moştenitor. L sase ceva f ră ă ă

importan fetei careţă -l îngrijise în ultimii ani o infirmieră foarte conştiincioas , dar antipatic . Antipatic la modulă ă ă izbitor. Unii se nasc aşa. Un blestem...

L cr mi avu o idee.ă ă ţă— Poate v aminti i cum ar ta. ă ţ ăDelea r mase întîi pe gînduri.ă— Greu de spus. Sînt totuşi ani de-atunci. În orice caz,

sp l cit , cu tr s turi regulate, dar f r str lucire. Despreă ă ă ă ă ă ă ă astfel de oameni eu obişnuiesc s spun c sînt la cinciă ă minute de frumuse e. Ca s m în elegi mai bine, am sţ ă ă ţ ă completez: N-are importan c ai întîrziat la gar cu cinciţă ă ă minute sau cu o or . Chestia e c ai pierdut trenul. Fetei îiă ă lipsea deci tuşa final . Oricum, cînd te uitai în ochii ei, eraă limpede c ştie ce vrea.ă

— O chema cumva Cela?Locotenentul urm rea încordat chipul scriitorului.ă— Parc ... ă

** *

Lectorul era un b rbat brun, m runt, cu figura aceeaă ă caracteristic a oamenilor excesiv de iritabili. P rea veşă ă nic nemul umit, individul care totdeauna g seşte ceva deţ ă obiectat, congenital circumspect, spaima seminariilor şi a examenelor. Probabil c în leg tur cu materia lui, stuă ă ă den iiţ obişnuiau s afirme senten iosă ţ : „Dac ai luat tehă nologia de III la Popovici, ai terminat facultatea."

Îl m sur scurt pe L cr mi .ă ă ă ă ţă— Ai venit la consulta ie? Acum, înainte de exaţ mene!

Face impresie, nu? Ce-i în capul vostru, crede i c mţ ă ă duce i cu chestii de-astea?!ţ

187

Locotenentul începu s rîd şi se legitim . Lectorul îlă ă ă ascult atent, tr gînd nervos din igar .ă ă ţ ă

— Pe Gheorghiu întîmplator îl in minte. La sfîrşitul luţ i II a avut un reviriment formidabil. B nuiam c ă ă la mijloc trebuie s fie o femeie care l-a stimulat. ă

— Ce fel de reviriment?— Cînd a intrat în facultate, era o lichea. Absen e ţ cu

ghiotura, nepreg tit la seminarii, chefuri, scandaluri laă c min... Se pusese chiar de cîteva ori problema s fieă ă exmatriculat, dar îl sprijinea catedra de sport. Şi dintr-o dat a devenit alt om. Conştiincios, tocilar şi, spre surprizaă tuturor, excesiv de timid. Un student excelent, pe care te puteai bizui. Nici azi n-am în eles ce s-a petrecut cu b iatulţ ă sta, pentru c , drag domnule...ă ă ă

— Mi s-a spus c a venit la dumneavoastr prin transfer,ă ă îl întrerupse L cr mi . ă ă ţă

— Ce transfer?!— De la Iaşi. În anul I sau II.— Nici gînd. V spun precis. L-am avut chiar înă grupa

mea, de la bun început.Locotenentul era din ce în ce mai nedumerit.— Un tîn r delicat cu ochi albaştri.ă— Atunci nu-i sta, f cu lectorul. Mircea Gheorghiu,ă ă

studentul meu, era brun, cu p rul vîlvoi. Nu ştiu exact ceă culoare de ochi avea, dar în orice caz nu albaştri. Col ulţ gurii îi zvîcnea nervos. Cred, domnule, c ne-am deranjată reciproc!

** *

De la fereastr , se vedă ea Pia a Unirii, statuia lui Cuza,ţ furnicarul obişnuit de pe strada L puşneanu.ă

— Ne-am mutat recent, spuse profesorul Ionescu.Locotenentul L cr mi formul cîteva complimente deă ă ţă ă

rigoare, pe care le aşteapt de obicei gazdele într-o casă ă nou . Gust tradi ionala dulcea şi cafeaua cu un deget deă ă ţ ţă

188

caimac ale tradi ionalei ospitalit i moldoveneşti, sţ ăţ ărută mîna doamnei plinu , simpatic , cu ochi frumoşi şi picioareţă ă tradi ional scurte.ţ

Profesorul Ionescu îşi prezent odrasla, o feti r zgîiată ţă ă ă de vreo şase anişori. Afişa aerul acela specific al tuturor p rin ilor din lume care respir prin pl mînii coă ţ ă ă piilor şi nu contenesc s se minuneze cu voce tare, încercînd să ă zîmbeasc modest în acelaşi timp. „Ce copil extraă ordinar, s nu-i fie de deochi!"ă

— C t lina, ia arat tu luă ă ă ’ nenea cum ştii s dansezi!ăL cr mi simulă ă ţă ă interesul cu un zîmbet ascuns. Re-

flect la preferin ele din ultimii ani pentru nume ca Ciprian,ă ţ Gra iela, R zvan. Pe vremea lui se purtau D nu şi Olgu a.ţ ă ă ţ ţ Era epoca de mare vog a Medelenilor lui Teoă doreanu.

În timp ce C t lina refuza s se produc cu fi e deă ă ă ă ţ vedet , profesorul îi şopti confiden ial:ă ţ

— Nici nu b nui i ce succes a avut asear la crîşm !ă ţ ă ă Dansa pe ring cu ceilal i copii. Înnebunise lumea, domnule!ţ Numai la ea c tau. Bine, nu zic, face balet de la patru ani.ă Hai, puic mic , ia arat tu reveransul!ă ă ă

Cum C t lina se l sa greu, Ionescu izbucni:ă ă ă— Arat , bre, c numai reveransul ista m-o costată ă

treizeci de mii de lei! Explic : Tri mii lunar pentru dou oreă ă pe s pt mîn .ă ă ă

— Bine c cel pu in prinde repede, observ L cr mi .ă ţ ă ă ă ţăDin dormitor se auzi glasul monoton al doamnei Io-

nescu. Îngîna ceva care cu foarte mult bun voin s-ar fiă ă ţă putut numi un cîntec de leag n.ă

— Nevast -mea. Îl culc pe la micu! Valeu, valeu!ă ă ă Strig : Taci, fimeie, c strici urechea b ietului! Apoi c treă ă ă ă L cr mi : Ave i copii?ă ă ţă ţ

— Da.— S v tr iasc . Asta înseamn c şti i cum e.ă ă ă ă ă ă ţ— Ştiu.— Î i ies ochii din cap pîn -i vezi mari.ţ ă

189

Omul se aşezase la taclale. Cînd îi pomeni de Mircea Gheorghiu, chipul profesorului se adumbri.

— Sînt informat c a i fost colegi de camer . De aceeaă ţ ă mi-am permis...

— Nu numai colegi, prieteni, aşa cum în elegem noi,ţ moldovenii, prietenia. Zîmbi unui gînd îndep rtat. O dat ,ă ă prin anul trei, am f cut-o lat la ă ă Bucium. Mircea mîntuise banii şi şi-a z logit cuşma. Da' nici eu nu m-am l sat!ă ă R pide, r pejor am m ritat scurteica. Crîşm ri a, unaă ă ă ă ţ Maricica, sprinten cum îi titirezul... C t lina, ia vezi tu ceă ă ă face maic -ta!ă

— Cînt , tatae!ă— Ceara cui te-o zidit! Treci dincolo, n-auzi? L cr mi specul incidentul.ă ă ţă ă— Îl ajuta desigur şi unchiu-s u.ă— Armeanu? i-ai g sit! Nici dup soru-sa Ţ ă ă n-a f cută

parastas. Cum or fi, bre, unii aşa de haini? La noi, la Ieşi, îl alungau oamenii cu chietre.

— Într-un fel, zgîrcenia unchiului i-a prins bine nepotului.

— În ce fel?— L-a moştenit.— Cum adic ?ă— În momentul de fa Gheorghiu este posesorul uneiţă

averi.Profesorul Ionescu îl privi deconcertat.— Mi-e team c nu vorbim de aceeaşi persoan . Coă ă ă -

legul meu, Mircea Gheorghiu, a murit în martie 1942. Un accident îngrozitor în fa a facult ii.ţ ăţ

** *

Marcela Gheorghiu p li, dar nu spuse nimic. Se d du la oă ă parte, îng duindu-i locotenentului L cr mi s treac , apoiă ă ă ţă ă ă intr în buc t rie şi scoase ostentativ fierul din priz . Purtaă ă ă ă

190

o rochie cîrpit la mîneci şi buzunare, decolorat de-atîtaă ă sp lat, şi nişte tîrlici roşii, f cu i în cas .ă ă ţ ă

„Femeia asta, reflect L cr mi , nu cheltuieşte pentruă ă ă ţă ea personal nici 100 de lei pe lun . Îşi coase singur , n-aă ă auzit în via a ei de cosmetician , un ruj o ine trei ani. Îşiţ ă ţ pune p rul pe bigudiuri, şi numai gîndul coaforului oă crispeaz . Ziua în care a fost înşelat la pia cu doi lei esteă ă ţă dramatic ."ă

Îşi roti ochii ipocrit, ca şi cum abia atunci ar fi constatat.— Frumoas cas .ă ăMarcela Gheorghiu îşi muşc buzele sub iri.ă ţ— Ce dori i? So ul meu nu s-a întors, iar de la mine nuţ ţ

ave i ce afla.ţ— Cum aşa? întreb candid locotenentul.ă— Pentru c nu ştiu nimic!ă— Am ghicit, zîmbi fermec tor L cr mi , vre i s mă ă ă ţă ţ ă ă

nec ji i.ă ţ— Sînt destul de ocupat şi f r asta, replică ă ă ă

dispre uitoare Marcela Gheorghiu. În elege i odat pentruţ ţ ţ ă totdeauna c nu ştiu nimic!ă

— Ei asta-i! Nu se poate s nu şti i, de pild , cui apară ţ ă inţ toate aceste obiecte de art , dac sînt cump rate sauă ă ă moştenite, cînd au fost eventual achizi ionate şi aşa maiţ departe.

— Şi dac v-aş spune c într-adev r aşa stau lucrurile?ă ă ă— Aş conchide c refuzul dumneavoastr de a vorbiă ă

ascunde lucruri foarte grave.— V lega i degeaba de oameni. Ar t cu mîna spreă ţ ă ă

mobile. V deranjeaz ! Dac aveam un pat de fier...ă ă ă— Tot aici m aflam, doamn ... Întreb brusc: A cui aă ă ă

fost de fapt ideea?Marcela Gheorghiu tres ri.ă— Care idee?— Asta cu substituirea de persoane. B nuiesc c aă ă

dumneavoastr . M înşel?ă ăFemeia se l s uşor pe scaun. ă ă

191

— Eu nu ştiu despre ce vorbi i, domnule...ţ— Pariez pe ce vre i c şti i, rîse L cr mi . Presupun cţ ă ţ ă ă ţă ă

a i plecat de la similitudinea numelor. Mircea Gheorghiu şiţ unul şi cel lalt. Cea mai formidabil cacialma despre careă ă am auzit vreodat !ă

— Care cel lalt? Vre i s spune i c am doi b rba i? Eă ţ ă ţ ă ă ţ caraghios.

— Nu, doamn . De fapt,ă a i în eles foarte bine. Cel lalt,ţ ţ ă nepotul lui Agopian. Autenticul nepot şi moştenitor.

— Adic b rbatul meu. ă ă— Dac printr-un artificiu oarecare a reuşit s moară ă ă

într-un accident la Iaşi, iar ulterior s preia succesiuneaă unchiului s u al turi de o so ie iubitoare, sînt de acord cuă ă ţ dumneavoastr .ă

Întinse mîna dup albumul de fotografii cu coper iă ţ legate în catifea şi începu s r sfoiasc neglijent.ă ă ă

— Mi-am închipuit, murmur încetişor. O escrocherie înă stil mare, preg tit cu mult înainte, astfel ca nici ună ă am nunt s nu fie omis.ă ă

Marcela Gheorghiu, cu gesturi mecanice, aranja faldurile apretate ale unui tişlaif r. Îşi st pînea greu iritarea.ă ă

— Asta-i r splata! Munceşti ă pe brînci de diminea pînţă ă seara, te zgîrceşti la o bere, la o hain , nu- i iei ă ţ o femeie să te ajute, strîngi cap t de cap t s - i faci o gosă ă ă ţ pod rie şi,ă gata, ai ajuns escroc.

— Aş vrea s fi i sincer , doamn . Nutri i vreo iluzie cîtă ţ ă ă ţ de vag ...ă

— Ce iluzie, domnule? îl întrerupse femeia. Noi am muncit, avem acte pentru tot ce vede i aici.ţ

— Contesta i deci pîn şi moştenirea?ţ ă— Neamul lui b rbatu-meu. Nu m bag!ă ă— Nu ştiu, nu cunosc! Am înv at lec ia. Era i înăţ ţ ţ

serviciul b trînului Agopian. Infirmier , menajer , cîte pu ină ă ă ţ din toate. Ştia i c are un nepot student la Iaşi pe care nu-lţ ă vedea cu anii. Se numea Mircea Gheorghiu.

— Este so ul meu. ţ

192

Locotenentul îşi coborî privirile.— So ul dumneavoastr , tot Mircea Gheorghiu, dar altul,ţ ă

student la Bucureşti, abia v curta pe atunci. Cînd a i primită ţ vestea despre moartea fulger toare a nepotului lui Agopiană – dumneavoastr a i deschis desigur teleă ţ grama – nu i-a iţ spus nimic b trînului. Ideea încol ise. „Ce-ar fi dac ..." V-a iă ţ ă ţ suflecat amîndoi mînecile şi v-a i pus pe treab .ţ ă

— Nu-i adev rat!ă— E absurd s contesta i. În felul acesta, faptele potă ţ

c p ta o interpretare mai grav din punct de vedere penal.ă ă ă Al turi de falsul moştenitor Mircea Gheorghiu, a i fost directă ţ interesat s moar Agopian, nepotul, iar ulterioră ă ă presupuşii şantagişti de la Tînc beşti. De ine i o comoar şiă ţ ţ ă a i dovedit c sînte i în stare de multe pentru a intra înţ ă ţ st pînirea ei.ă

— Astea sînt tertipuri! ip Marcela Gheorghiu. Vţ ă ă închipui i c aşa o s m face i s vorbesc.ţ ă ă ă ţ ă

— Ce-aş mai avea de aflat? De inem datele principaleţ ale problemei. Restul e uşor de imaginat. B trînul depindeaă de dumneavoastr . Acte, scrisori, chitan e, totul v treceaă ţ ă prin mîn . A i ascuns telegrama care anun a moarteaă ţ ţ moştenitorului, apoi a i trecut la m sluirea personalit iiţ ă ăţ prietenului dumneavoastr , ajustînd-o dup modelul celuiă ă din Iaşi. Desigur, silueta, culoarea ochilor şi a pielei nu se pot schimba. Se poate îns mistifica felul de a fi. Dintr-ună tip g l gios, cu oarecare efort, devii un timid, chiulangiul seă ă transform în student conştiincios, şi pentru ca eventualeleă gafe de personalitate s nu contrarieze, se adaug o tuşă ă ă de z p ceal , care în ultima analiz exă ă ă ă plic totul. ă

— Ce-mi spune i mie lucrurile astea? Spune i-i-le luiţ ţ b rbatu-meu. Femeia gîfîia. Vorbi i cu el!ă ţ

— Apoi, continu locotenentul, a i schimbat toateă ţ fotografiile din album. În felul acesta, tîn rul blond cu ochiă albaştri ia tr s turile prietenului dumneavoastr dină ă ă Bucureşti şi devine brunet. Bietului Agopian i s-ar zbîrli p rul de spaim dac l-ar vedea al turi de onorabilii s iă ă ă ă ă

193

str buni pe negusul despre care în timpul vie ii habar n-ă ţavea c exist . Partea cea mai dificil a constituit-oă ă ă falsificarea actelor, c ci numele p rin ilor nu corespundea.ă ă ţ V-a i pus desigur problema c s-ar putea s mai fie şi vreoţ ă ă rud deă -a lui Agopian în ar ori aiurea – armenii sîntţ ă fecunzi, au neamuri pe unde nu gîndeşti – care s apară ă într-o zi şi, în elegînd substituirea, sţ ă-şi reclame drepturile. M gîndesc de asemenea la nop ile de coşmar, cînd vă ţ ă zdrobea i creţ ierii, îi sleia i pîn la demen , întrebîndu-vţ ă ţă ă cine poate fi şantagistul şi de unde o f i aflat. N-am inten iaţ s fac pe moralistul, dar pe legea mea dac nu era deă ă preferat o garnitur ieftin de mobil ă ă ă şi o bere la bodega din col decît tot balamucul sta! Dar, pesemne, v pl ceaţ ă ă ă s dîrdîi i între boarfe din secolul doişpe ă ţ şi vase din epoca Ming, închinîndu-v la ciorapii lui Soliman Magnificul sauă m seaua de minte a lui Gingis-han.ă

Îl întrerupse telefonul.Marcela Gheorghiu tres ri puternic şi ridic receptorul.ă ă— Alo!L cr mi întinse mînaă ă ţă .— Permite i?ţAscult un timp, apoi începu s zîmbeasc .ă ă ă— ...Şi ai grijă de fotografii, de hîrtii... Distruge tot, s nuă

r mîn nici o urm . În rest, nu ştii nimic. M-auzi? Ce taci caă ă ă o dobitoac ?ă

Locotenentul îşi drese glasul.— N-ave i nici o grij . Am s -i comunic doamneiţ ă ă

dispozi iile dumneavoastr întocmai.ţ ă

Capitolul XXI

OMUL DIN HRUBĂ

194

Sim i o atingere uşoar pe bra şi întoarse privirea.ţ ă ţ Eleonora Olaru se sperie. Ochii doctori ei p reau galţ ă beni. Galbeni ca chihlimbarul. Şopti:

— Bea, Alexandra! i-am adus pu in ceai.Ţ ţFemeia îşi muşc buzele f r s articuleze vreun sunetă ă ă ă

şi b trîna avu impresia c doctori a este foarte departe,ă ă ţ acolo unde pu ini şi numai o singur dat ajung.ţ ă ă

„În sufletul ei e un iad, gîndi. Un iad îngrozitor...''Se înfioră, f cîndu-se şi mai mic sub şalul ă ă gros de lîn .ă

Deodat îi fu fric . Fric de oamenii ştia pr buşi i,ă ă ă ă ă ţ aşteptînd lîng c min, de faptul c nu mai aveau ceă ă ă aştepta. Iar Eleonora, o imaginativ care-şi închipuiseă totdeauna că fericirea se împarte în eprubete, le vedea pe ale lor sparte, strivite sub c lcîi ori sec tuite dup ultimaă ă ă pic tură ă prelins .ă

Nu z rea chipul arhitectei ascuns în palme. Dar trupulă amor it o f cea s se gîndeasc la oraşul acela ţ ă ă ă din po-veştile copil riei, unde oamenii fuseser blestema i ă ă ţ să încremeneasc pietrifica i pîn ce un ă ţ ă suflu, ori o baghetă magic avea s -i readuc la via .ă ă ă ţă

Dar Eleonora ştia c ei sînt prea b trîni pentru basme,ă ă c miracolele nu se mai arat îndat ce ai încetat s crezi înă ă ă ă ele.

„Nimeni nu mai crede... Nici Mih il ..." Fusese un b rbată ă ă dîrz, un animal superb, pe care b trîna îl admiraseă totdeauna în tain . Îşi desprinse ochii de pe figuraă descompus , cu tr s turi chircite. Îi f cea r u.ă ă ă ă ă

„Aşa arat un om c ruia i-ai smuls inima din piept.”ă ăSe duse lîng Henry Dima. St tea la fereastr cu tîmplaă ă ă

sprijinit de uşor. Tres ri.ă ă— Tu erai... m-am speriat.— Ce-i cu ei, Henry? Ce-i cu ei?Vorbeau în şoapt , ca în prezenta unui mort.ăDima oft .ă— Pl tesc. Vine o zi cînd pl tim cu to ii. Aş vrea caă ă ţ

atunci Dumnezeu s fie mai blînd cu noi.ă

195

B trîna îl privi lung.ă*

* *Locotenentul Dr gan aveaă senza ia c asist la un film.ţ ă ă

Vedea spatele doctori ei zvelt, dar f r încordarea aceeaţ ă ă care- i sugera de obicei o vergea metalic , figura maioruluiţ ă tras , cu privirea stins . Iar afar , iarna dezl n uit aprig.ă ă ă ă ţ ă

— Ce mai vrei de la mine? întreb Alexandra Maă carie.O voce sfîrşit , din care pierise orice dorin .ă ţă— Povesteşte-mi cum a fost.— De ce? E o tortur !ă— Nu poate fi atît de îngrozitor.— Ba da. E îngrozitor. A fost un iad. Dar ce importanţă

are asta acum? Nu m mai po i crede. Zîmbi sleit. Nici nu i-ă ţ ţo cer.

— S încerc m! insist maiorul Cristea.ă ă ă— Sînt obosit ... prea obosit ... Soseşte o clip cîndă ă ă

totul i-e indiferent. Ai obosit s te doar , s lup i, s speri.ţ ă ă ă ţ ă Acesta e abisul de care ne e team tuturor, dar care în fondă î i aduce linişte. O linişte amor it . Ca şi cum ai fi subţ ţ ă anestezic. Şi ai vrea s nu te mai trezeşti.ă

Cîteva şuvi e îi sc paser din coc, rochia se bo ise,ţ ă ă ţ obrazul palid n-avea urm de fard. Maiorul o vedea penă tru prima oar aşa.ă

Aprinse o igar . Hîrşîitul chibritului r sun strident înţ ă ă ă liniştea înc perii.ă

— Eşti un om puternic, Alexandra. Unul dintre aceia care se ia la trînt cu via a, o înfrunt pieptiş şi...ă ţ ă

— Învinge sau cade, îl întrerupse sec doctori a. Eu amţ c zut. Voin a mut mun ii din loc, dar nu poate înfrîngeă ţ ă ţ destinul. Al meu a fost cumplit. Mereu de-a curmezişul. Şi apoi m-am s turat s tot am voin . Vreau s -mi fie lene, să ă ţă ă ă fiu moale ca Monica, s aştept...ă

— Ce?Femeia cl tin trist din cap.ă ă ă

196

— Sfîrşitul. Sînt tare singur . Nu mi-a r mas decît oă ă poveste sinistr . O poveste pe care aprioric n-o crezi. Peă undeva e şi vina mea. Te-am min it îngrozitor, iar adev rulţ ă celor întîmplate e mai pu in conving tor decît minciuna.ţ ă Neverosimil. Ce sens are?

— Vreau s te cred. Îmi aduc aminte c alt dat mi teă ă ă ă închipuiam incapabil de minciun . Adev r crud, brutal, dară ă ă îl fluturai ca pe un drapel. Chiar atunci cînd m-au adus în com . Te-am auzit la un moment dat: „E aproape mort!"ă Probabil am deschis ochii. „De, b iete, cred c a doua oară ă ă o s ne vedem pe alt lume."ă ă

— Nu ştiam c auzi, şopti doctori a. Ce mult e de-ă ţatunei...

— Mult sau foarte pu in.ţ— Însp imînt tor de mult. Veacuri, milioane de ani. Laă ă

vremea aceea înc luptam.ă— Şi azi lup i, Alexandra. Eşti dintre cei care mor înţ

picioare.T cur amîndoi. Doctori a privea undeva departe, pesteă ă ţ

umerii lui Cristea. Începu s vorbeasc cu voce mic , ciuă ă ă dat de liniştit :ă

— Ştii, m obsedeaz o imagine. Eram copil. Purtam oă ă rochie cenuşie şi un şor pepit. St team pe balconul caseiţ ă noastre şi priveam puştii din cartier cum se joac . Tata nu-ămi îng duia s cobor niciodat , ca s „nu uit c sînt oă ă ă ă ă Macarie". Şi doream din tot sufletul s o fac. Este o imaă gine simbolic pentru mine. S privesc de undeva, dintr-ună ă punct izolat în spa iu cum se bucur al ii. Şi asta am f cutţ ă ţ ă toat via a. Am privit şi am rîvnit. Se uit abstract la maior:ă ţ ă De ce dracu mi s-a refuzat totul?!

— Acum nu ştiu. Poate dup ce-ai s -mi spui...ă ă— Ah, povestea aceea... Te obsedeaz . Toarn -mi puă ă inţ

coniac... Înc un pic. Mul umesc. Îmi trebuie curaj.ă ţF cu o pauz , adunîndu-şi gîndurile. Se auzea vîntulă ă

mugind s lbatic. P rea c n-o s mai înceteze niciodat .ă ă ă ă ă

197

— M c s torisem deci a patra oar . Tot ce i-am reă ă ă ă ţ latat în leg tur cu primii trei so i mor i în accidente idioate eă ă ţ ţ adev rul pur.ă

— Ştiu.— Te rog nu m întrerupe, sufl doctori a. M conă ă ţ ă -

centrez foarte greu. El, ultimul... A fost o mare greşeal dină partea mea. Un tip brutal, vulgar, lipsit de orice sensibilitate. Ştiam, dar sfidam destinul. Nu-i prea plăcută faima de piaz -rea. C snicia noastr era un infern. F ceamă ă ă ă concesii, aşa cum disperat încerci s scapi de naufragiu,ă deşertînd cu un ibric corabia în care apa i-a ajuns pîn laţ ă gît. Ce-o fi fost în capul lui, Dumnezeule?! Orice mi-ai spune... Unii se nasc bestii, un vierme s l şluă ă ieşte în ei, indiferent de mediu şi educa ie. M lovea din nimic, cuţ ă sete, s lbatic, m tortura, n scocea umilin i. Da, în privin aă ă ă ţ ţ asta avea o fantezie inepuizabil şi un leită motiv: „Tîrf ! Aiă îngropat trei b rba i... Cu mine n-o s - i mearg !”ă ţ ă ţ ă

Du se paharul la gur , bînd totul cu înghi ituri lungi.ă ţ— Mai vrei? Alexandra înclin capul.ă— Nu ştia ce s mai n scoceasc . Veneam la spitală ă ă

umplut de vîn t i, zgîriat . D deam explica ii absurdeă ă ă ă ă ţ care nu convingeau pe nimeni. Asta înc n-ar fi însemnată mare lucru. Pe urm au început aventurile. Aducea femeiă acas în lipsa mea, iar urmele se puteau citi peste tot. Nuă meritam efortul s le înl ture... Ruj, agrafe, un dermatografă ă str in... Şi rabdam, r bdam stoic. Eram însemnat cu fierulă ă ă roşu. Trei b rba i mor i! Un divor mi se p rea o calamitate,ă ţ ţ ţ ă bilan ul catastrofal. Îşi muşc degetele. Nu vreau s -miţ ă ă amintesc. Ce rost are? Ce mama dracului... Nu, nu vreau!

Maiorul o privea îngrozit. Avea impresia c ceva seă desc tuşase şi nu mai putea fi oprit.ă

— În noaptea aceea, relu Alexandra, eram de gard .ă ă M sim eam r u dup o sarcin extrauterin operat nuă ţ ă ă ă ă ă prea str lucit. Am rugat un coleg s -mi in locul. Am luată ă ţ ă un taxi şi m-am întors acas . Intempestiv. Rîse din gît. Ca înă

198

piesele bulevardiere. Era în pat cu o individ , o femeieă ordinar ,ă cu p r roşu şi ochii ca l turile. Pe tîmpl , o alună ă ă ă mare urît , cît o ghind . O ştiam... Seră ă vea, mi se pare, la bodega din cartier. M-am sprijinit de uş . El s-a n pustită ă asupra mea cu pumnii, m-a lovit în cap, în sîni, în stomac. „De ce n-ai telefonat înainte?'' Cealalt , însp imîntat , şi-aă ă ă luat geanta şi a fugit. Ca prin vis îmi amintesc. M-a cuprins groaza. Groaza ira ional c m va omorî, c n-am s scap.ţ ă ă ă ă ă M-am repezit pe sc ri. S-a luat dup mine cu înc p înareaă ă ă ăţ aceea specific a be ivilor care îşi concentreaz bruscă ţ ă întreg universul într-o singur dorin . Era beat. A alunecată ţă pe sc ri şi a c zut pe spate, izbindu-se puternic cu bulbulă ă rahidian de marginea treptelor. A murit pe loc. Se opri, ştergîndu-şi cu dosul palmei tîmplele asudate. Am greşit, dar şi ast zi sînt convins c nu m-ar fi crezut nimeni.ă ă ă R nile, rochia sfîşiat , balamucul din cas indicau o disput .ă ă ă ă Şi atunci l-am îngropat într-o hrub , în spatele cl dirii. Vilaă ă are un coridor secret, care leag hruba de sufragerie. Aseă -menea culoare erau frecvent proiectate la construc iile riţ -dicate în timpul legionarilor. Am astupat uşa mascat înă niş , zidind trecerea. În curte se f ceau repara ii. Var, nisip,ă ă ţ c r mizi. Asta mi-a dat ideea. Cum am avut atîta putere?ă ă Cred c atunci am dat cea mai mare demonstra ie de voă ţ -in . Ce s - i mai spun... Despre coşmarul celor ce auţă ă ţ urmat? Ani de zile tr ind, dormind, visînd acelaşi specă tru? Bestia îngropat , cealalt care m şantaja! ă ă ă O moştenire diabolic , ca şi cum aş fi fost ursit din leag n s tr iesc deă ă ă ă ă la un cap t la altul al vie ii un coşmar f r sfîrşit.ă ţ ă ă

Vedea chipul maiorului ca printr-un voal. Impenetrabil, cu col ul buzelor c zute. O masc de lemn. Ridic oboţ ă ă ă sită din umeri.

— Ştiam c n-ai s m crezi,ă ă ă— Poftim? tres ri Cristea. Îi privi intens chipul r v şit şiă ă ă

articul limpede: Te cred, Alexandra.ăDoctori ei îi lucir ochii.ţ ă— Adev rat?ă

199

— Da, e tot atît de adev rat ca şi faptul c atunci aiă ă greşit. De neiertat. Trebuia s vorbeşti. S anun i cum aă ă ţ murit.

Alexandra întreb cu un efort vizibil:ă— Şi acum? Ce-o s se întîmple cu mine?ă— O s trebuiasc s spui toate lucrurile astea.ă ă ă— A! f cu doctori a şi se l s moale în fotoliu. Mi-amă ţ ă ă

imaginat. Am fost o proast ...ă— Nu, Alexandra... Prostia ai comis-o ini ial.ţ— Dar nu- i dai seama c e absurd? Cine o s mţ ă ă ă

cread ? ip : Cine? Un judec tor cu barb care n-o s aibă Ţ ă ă ă ă ă în fa a ochilor decît hruba aceea blestemat , penţ ă tru c oă ştiu bine, asta izbeşte în primul rînd?

— O idee destul de nefericit , trebuie s recunoşti.ă ă— Şi pentru asta, pentru asta şi pentru un nemernic, un

be ivan care nu-şi mai putea ine socoteala paşilor, via aţ ţ ţ mea trebuie c lcat în picioare, sf rîmat , azvîrlit după ă ă ă ă ă gratii? Era un balast social. Şi m car de l-aş fi ucis eu!ă

— Linişteşte-te, te rog! În felul sta nu ajungem nic ieri.ă ă— S m liniştesc!ă ă Cînd i-am spus s m laşi în pace, n-ţ ă ă

ai vrut. Acum ascult -m ! Sînt doctor. Un doctor bun, seă ă spune. Mai am cel pu in dou zeci de ani de meserie în fa .ţ ă ţă Ce e mai util, dezgroparea unui netrebnic mort din vina lui, sau izb virea medicului victim a împreă ă jur rilor? Am salvată vie i, nu una, mii... Îşi duse mîna la frunte, ad ugînd înţ ă şoapt : Aş vrea s discut numai cu dumneata.ă ă

Maiorul c ut privirea locotenentului.ă ă— Dac eşti dr gu , Dr gan, du-te în odaia lui Miră ă ţ ă cea

Gheorghiu. Nu ştiu ce-i eu evile astea de calorifer.ţDr gan f cu semn c a în eles şi p r si înc perea.ă ă ă ţ ă ă ă

Doctori a r sufl adînc.ţ ă ă— Î i mul umesc. Vroiam s - i spun...ţ ţ ă ţ— Ştiu, o întrerupse Cristea. Mi-ai salvat via a. N-amţ

uitat asta niciodat .ăFemeia roşi.

200

— Nu-i elegant s vorbeşti despre o fapt bun . E ca şiă ă ă cum ai lua-o înapoi. Dar eu m aflu pe marginea pr pastiei.ă ă Dup asta nu mai urmeaz nimic. Erai mort, mort de-aă ă binelea. Moarte clinic , la cîteva secunde doar de sfîrşitulă inevitabil. Pierduseşi mult sînge. În acte aveai notat grupaă sanguin : zero. Cea mai pre ioas , cea maiă ţ ă rar . În spitală nu exista nici o pic tur de sînge din grupa respectiv . Seă ă ă întîmpl . Mi-am suflecat mîneca şi m-am întins al turi deă ă dumneata. Eram anemiat dup o congestie pulmonară ă ă care m inuse trei luni în pat. Pe dumneata nu teă ţ cunoşteam. Un civil cu brasard tricolor , r nit gravă ă ă în luptele pentru eliberarea Bucureştiului. Vroiam îns să ă salvez un om. Indiferent care. Pentru c aşa am ă în eles euţ meseria mea.

— Ştiu, Alexandra.— Şi asta nu înseamn nimic pentru dumneata?ă

Gîndeşte-te, nu- i cer recunoştin , deşi, în fond... în fond,ţ ţă i-ţ am salvat via a. Î i ar t numai ce-aş putea face şi de-ţ ţ ă

acum încolo. . .— În eleg!ţDoctori a îl privi în ochi.ţ— Închide dosarul. Ce te-ar putea împiedica? Doar ştii

că n-am ucis.Cristea zîmbi trist.— N-ai dreptul să-mi ceri asta, Alexandra E prea mult...— Pentru mine n-a fost prea mult? Nici un statut din

lume nu pretinde medicului s -şiă rişte via a.ţ— E adev rat.ă Numai că dumneata f ceaiă ceva sublim,

iar mie îmi ceri un lucru îngrozitor... E ca şi cum i-aşţ pretinde dumitale, chirurg, să bagi bisturiul prost în bolnavul aflat pe masa de opera ie,ţ întrucît omul acela mi-e duşman, iar dumneata îmi eşti obligat ...ă Ai face-o?

— Un exemplu tîmpit! izbucni doctori a.ţ Ce compara ieţ poate să încapă între oameni şi nişte hîrtii blestemate pe care î iţ cer să le rupi, să le arunci sau să le ui iţ ? Nu-mi vorbi

201

mie de etică profesional .ă Caută altceva, atîta timp cît sus iiţ că mă crezi, că nu te îndoieşti de inocen aţ mea!

— Nu mă îndoiesc.— Şi-atunci ce vrei, omule? Preferi la urma urmelor o

eroare judiciar unui adev r? Adev r pe care nu-l potă ă ă demonstra, pentru c Dumnezeu ori satana, sau cine dracuă vrei, se uitau în alt parte în clipa aceea? Pentru c n-amă ă probe, nici martori, nici vreun imbecil care s fi stat s mă ă ă fotografieze în timp ce nu ucideam? Justi ie oarb , idioataţ ă aia cu ochii lega i, asta vrei?ţ

Cristea se uit la ea,ă apoi mai sus, la copacii cu ramuri grele de promoroac ca o glazur .ă ă

— Nu! r spunse într-un tîrziu. Apoi abia auzit: F ră ă ă broboadă pe ochi.

Capitolul XXII

ITINERARII

— ... ochi verzi, auzi glasul lui Cristea. Locotenentul L cr miă ă ţă mut receptorul la urecheaă

cealalt .ă— ...p rul roşu, dar asta nu-i mare lucru, între timpă

putea deveni blond sau verde. Pe una din tîmple are o aluni mare. Da, s nu uit! Acum doi ani lucra la o bodegţă ă ă din cartier, chelner sau picoli . Ştiu c e cumţă ă plit de greu, dar am nevoie de femeia asta. E chestie de via şi deţă moarte. Trebuie s-o g seşti. De ce taci?ă

Locotenentul p rea s ezite.ă ă— Hm... Cam multe semnalmente. Maiorul rîse.— Vezi, de-asta sînt şi eu îngrijorat.

202

** *

Osp tarul îşiă înfipse mecanic creionul chimic după ureche.

— De, eu ce s v spun? Cîte nebune n-au trecut pe-ă ăaici? Stau o lun -dou şi se duc. Poate bufetiera... Tantiă ă Lica! strig c tre ă ă o femeie voinic cu ochi palizi. ă Serveşte-l pe dumnealui.

— Acum v-o doi ani, zice i? Eram acilea. ţ— Atunci sînt sigur c v aduce i aminte. Una tîn r , cuă ă ţ ă ă

o alun mare pe tîmpl , preciz L cr mi .ă ă ă ă ă ţă— A, c-o prun ! Ia ascult , nea F nic , n-o fi crea aiaă ă ă ă ţă

care a plecat la Siret?Nea F nic tocmai ducea un vraf de farfurii în bra e. Seă ă ţ

opri.— Cine? Nu i?ţ— Ei, Nu i! Abia s-a dus pe litoral. Ailant ! Nu ştii c -lţ ă ă

avea pe Floareş, de-o inea pe Maricica de la ţ Athenee, sora lui Mardare, care avea înainte cîrcium în Filantroă pia, lîngă Pu u cu vinţ şi s-a mutat dup aia pe Lipscani?ă

— P i aia e Nu i.ă ţ— Nu e Nu i! ţLocotenentul interveni:— Cum o chema pe fata care a plecat la Siret?— Asta nu in minte. Dar ştiu c avea ţ ă y la nume.L cr mi mul umi şi ă ă ţă ţ se îndrept îngîndurat spre ieşire.ă— ...Cum, nea F nic ? Fata lui Iordache, la cu musă ă ă ta ,ţă

de a lucrat înainte la Cireşica, cu Ştef nescu, responă sabilul de la Br neşti, ă din acelaşi sat cu Titi, barman în Ferentari, unde s-a dus şi Militaru, pentru c se certase cu Filipoiu deă la direc ie. Ce, nu-l ştii pe Filipoiu care..ţ

** *

Responsabilul bufetului Siret încremeni în fa aţ legitima iei locotenentului, dar continua s zîmbeasc .ţ ă ă

203

În spatele cuierului, scris cu litere modeste, afişul cît o carte de vizit avertiza discret: ă Primim bacşiş!

Lui L cr mi îi veni s rîd .ă ă ţă ă ăUn omule pirpiriu de vreo şaizeci de ani, bine ameţ it, seţ

ag de haina responsabilului. Articula greu cuăţă vintele:— Don’ Mih i ... una mic , atît...ă ţă ăCel lalt îşi ridic nasul, încîntat c poate oferi o probă ă ă ă

de incoruptibilitate profesional .ă— Nu servim clien ii în stare de ebrietate!ţ— Una mic , don' Mih i . S fiu al dracului! A n scut fi-ă ă ţă ă ă

mea.— Ia las -m , dom'le, c în fiecare zi naşte. Ce naiba!ă ă ă

Cu cî i are acuma, umple o sal de cinema.ţ ăB trînul îl abandon brusc, îndreptîndu-se spre bară ă man.Responsabilul zîmbi în elept:ţ— De, fel de fel de lume... Crea , spunea i, cu o prunţă ţ ă

pe tîmpl ?ă— Exact. L cr mi începu s spere. Are un nume cu ă ă ţă ă y

la urm . Încerc s -i stimuleze memoria: Poate Lily, sauă ă ă Valy, sau Nely.

— Rely! exclam responsabilul. Rely de la Aurelia. Dară numele de familie, po i s m tai...ţ ă ă

— Unde s-a angajat dup ce a plecat de laă dumneavoastr ?ă

— Habar n-am! Ştii de unde vine, dar nu e obligat să ă spun un' se duce.ă

Locotenentul îşi ascunse iritarea. Erau peste o mie de restaurante, bodegi şi bufete numai în Capital , f ră ă ă împrejurimi. Socotind o medie de cel pu in zece ospţ ătari pentru fiecare...

— Sta i! Mi-a venit o idee. ţL cr miă ă ţă îl privi sceptic.La tejghea b trînul se tînguia.ă— Una mic , nene... Hai c nu te vede jupînu'. Înă ă elegeţ

şi dumneata! Mi-a n scut nevasta...ăResponsabilul îşi rodea unghia degetului gros.

204

— Cam în timpul cînd a plecat de la noi se d şchiseseă Zorile p Moşilor.ă

— Şi? oft L cr mi .ă ă ă ţă— Pui un r m şag p ce vrei c acolo s-a dus. Ce zică ă ă ă

proastele astea! Local nou, de lux, dever mare. Nu ştiu că banii d-acilea ies, unde nu stai pe clien ii de sîmb t şiţ ă ă duminic . Nişte bramburite... Da' nu lua i ceva? Avemă ţ momi e, rinichi, ficat... Nu? Poate un gr t rel, v-aleg euţ ă ă unul lux! Mai pofti i... Nu şti i ce pl cere ne face i...ţ ţ ă ţ

„Îmi închipui", reflect cu gîndul aiurea locotenentul.ă

** *

De la Zorile, L cr mi se duse la ă ă ţă Mehedin i, ţ apoi la Caraiman, lu la rînd cîteva localuri din cel lalt cap t ală ă ă oraşului şi în sfîrşit o reper pe fat la un restaurant dină ă Vatra Luminoas . Se numea Aurelia Borcea, c s toă ă ă rit , şiă locuia într-un bloc cu apartamente proprietate personal .ă

Chelneri a era în concediu medical şi locotenentul seţ decise s-o viziteze acas , calculînd ora la care ar putea-oă g si singur .ă ă

Dincolo de uşa apartamentului, se auzea un fîşîit ritmic de m tur . Aurelia Borcea deschise imediat, f r să ă ă ă ă consulte în prealabil vizorul. Peste rochia scurt de casă ă avea un şor roşu din nylon.ţ

Legitima ia lui L cr mi o sperie.ţ ă ă ţă— De la spa iu?ţ— Nici gînd, zîmbi locotenentul. Cîteva rela ii.ţÎl pofti într-un interior comun, cu risip de broderii,ă

glastr cu flori artificiale şi fotografii de nunt .ă ăFata îl cercet circumspect , cu mîinile ascunse sub fa aă ă ţ

de mas . Avea peste treizeci de ani. Ochii, de un verdeă tulbure, d deau o impresie ciudat pe obrazul frumos cuă ă profil pur, nu lipsit de distinc ie. P reau împlînta i acolo deţ ă ţ o mîn pervers . Privind-o atent, locotenentul îşi d duă ă ă seama c femeia emana un oarecare farmec, inînd nu atîtă ţ

205

de tr s turi, cît de-o anumit expresie de suferin careă ă ă ţă intriga.

Ceru permisiunea s aprind o igar şi cheineri a îiă ă ţ ă ţ întinse scrumiera, ştergînd-o profesional înainte.

— E o poveste mai veche, începu, stingînd cu un gest larg chibritul. Dac nu m înşel, acum doi ani lucra i laă ă ţ bufetul Heleşteu.

Femeia confirm cl tinînd de cîteva ori capul.ă ă— Deci v aminti i... Vreauă ţ s v atrag aten ia de laă ă ţ

început c cercet rile mele nu pot avea nici o consecină ă ţă nepl cut pentru dumneavoastr . V cer doar concursul. Înă ă ă ă toamna lui '47, ori poate ceva mai devreme, a i cunosţ cut un inginer. S vulescu. Locuia în cartier.ă

Femeia îşi supse buza de jos. Avea din i frumoşi, orienţ -ta i în untru. Unul din canini, devitalizat, era mai alţ ă bastru.

— Ce v priveşte pe dumneavoastr chestiile ştia?ă ă ă— Nu m ă priveşte, surîse L cr mi . Pentru altceva amă ă ţă

venit, dar ave i r bdare. Inginerul era c s torit cu oţ ă ă ă doctori ...ţă

— Mai repede, c vine b rbatu-meu, îl întrerupseă ă chelneri a cu ochii pe ceas. M gelozeşte, fir-ar mama lui aţ ă dracului! Şi-acuma ce mai vre i? la a murit şi bun ziua!ţ Ă ă

Locotenentul sim i c i se r cesc mîinile.ţ ă ă— De unde şti i c a murit?ţ ăAurelia Borcea îşi întoarse privirile în untru şi Lă ăcr miă ţă

avu senza ia c vede un arici care sim ind periţ ă ţ colul intră sub ghemul de epi.ţ

— Aşa vorbeau vecinii... Gura lumii slobod ! Mint al ii,ă ţ mint şi eu.

— Nu sînte i sincer , oft locotenentul. Repet, n-ave iţ ă ă ţ de ce v teme.ă

— Eu nu m tem, domnule. Atîta ştiu, atîta spun.ă— Probabil c a i uitat... Într-o sear , nevast -sa, fiindă ţ ă ă

de gard la spital, inginerul v-a invitat la el acas .ă ă

206

— Asta le-ai scornit dumneata, morm i femeia,ă renun ind brusc la pronumele de reveren . Sînt serioas ,ţ ţă ă am casa mea, b rbatul meu, nu m in de prostii.ă ă ţ

— Aşa e. A fost o simpl întîmplare. La un moment dat,ă doctori a s-a întors pe neaşteptate şi v-a g sit... m rog, v-aţ ă ă g sit... pe pat, s zicem.ă ă

— Nu e adev rat!ă— Dumneavoastr şti i mai bine decît mine c eă ţ ă

adev rat, spuse locotenentul. S vulescu, beat, s-a n pustită ă ă cu pumnii asupra neveste-si.

— Nu ştiu nimic, se înc p în Aurelia Borcea roşie laă ăţ ă fa . T b rî i aşa tam-nisam pe capul oamenilor.ţă ă ă ţ

— V-a i speriat şi a i fugit pe sc ri. Cîteva minute dupţ ţ ă ă aceea, inginerul...

Chelneri a începu s plîng .ţ ă ă— Sînt femeie m ritat , îmi v d de treburi, ce ave i cuă ă ă ţ

mine?— Povesti i-mi ce s-a întîmplat mai departe.ţ— Ca s m tîrî i prin tribunale, s -mi stric dup aiaă ă ţ ă ă

casa şi rostul! L sa i-m dracului în pace cu necaă ţ ă zurile mele!

— Nimeni nu vrea s v strice casa. Chiar dac vreoă ă ă dată a i fi chemat s da i o depozi ie, so ul dumneaţ ă ă ţ ţ ţ voastră nu va fi informat. Dar trebuie să ne ajuta iţ ! În elege iţ ţ ? Trebuie!

Aurelia Borcea îi d deaă înainte, ştergîndu-şi nasul în şor .ţ

— Sînt femeie m ritat .ă ă— Este vorba despre via aţ unui om şi dumneavoastră

sînte iţ unica persoană în stare să limpezească nişte lucruri. L cr miă ă ţă abia îşi st pîneaă enervarea. Pute iţ face ceva bun, poate singura dată în via ,ţă ce naiba? O scutură de um r.ă Un strop de omenie, pentru Dumnezeu!

Aurelia Borcea îşi ridică obrazul ud.— Dacă află b rbatu-meu...ă— Nu are de unde să afle. Vorbi iţ ! Chelneri aţ îşi îndreptă p rulă după ureche.

207

— B teaă în ea ca la fasole... Mi-am luat geanta şi m-am repezit pe sc ri.ă M-am ascuns după balustrad ,ă nu ştiam pe unde să ies. Nevast -saă a rupt-o la fugă pe trepte. Deodat ...ă

Capitolul XXIII

F R BUSOLĂ Ă Ă

În biroul avocatului Olaru ardea o lumină mic .ă La intrarea maiorului, Henry Dima, într-o haină veche de casă cu brandemburguri jerpelite, îşi ridică ochii din carte. Introduse reflex aparatul acustic în ureche, zîmbind nesigur. Avea buzele arse, plesnite ca de febr , cuteleă din jurul gurii mai adînci, altfel ar taă destul de liniştit.

— Ce citi iţ ? întrebă distrat Cristea, l sînduă -se în fotoliul adînc de piele.

B trînulă roşi uşor.— Sofocle. M reconforteaz . Poate vi se pare preă ă ios.ţ

Adev rul este c anticii au consumat toate dramele cu multă ă înaintea noastr . S-au schimbat mijloacele de locomo ie,ă ţ h r ile arat altfel, dar despre fragilul ă ţ ă psihi desigur ştiau mai multe. Ezit . Sînte i foarte obosit.ă ţ

Maiorul îşi trecu mîna peste obraz.— Nu prea... Vremea asta nu-mi prieşte. Mi-e dor de

pu in soare. Trebuie s fie foarte frumos aici prim vara.ţ ă ă— Prim vara... B trînul avu un zîmbet nostalgic, deă ă

parc şi-ar fi imaginat c n-o mai apuc . De obicei, Eleoă ă ă -nora angaja un gr dinar. Acum... Se r suci în fotoliu, c uă ă ă -tînd o pozi ie mai comod . A i b gat de seam c , dup ceţ ă ţ ă ă ă ă se întîmpl ceva, lucrurile nu mai sînt niciodat aşa cum auă ă fost?

— Fireşte. Pentru c acel ă ceva reprezint de obicei ună eveniment, altfel nimeni nu l-ar fi observat. Un deces, un reviriment mare în via a cuiva.ţ

208

— Da... În mai 1917, mi-aduc aminte, eram în permisie. M repezisem la Sinaia s -mi v d familia, apoi am trecută ă ă prin Bucureşti. Aveam un Packard care sc pase neă -rechizi ionat. Cînd am ajuns la lacuri, am încercat unţ sentiment extraordinar! Cer str lucitor, soare, explozie deă trandafiri. Totul p rea neatins ca şi cum r zboiul n-ar fiă ă izbucnit vreodat . O bon p zea nişte copii, v d şi asă ă ă ă t ziă panglicile albe din p rul feti ei, un domn în vîrst îşi plimbaă ţ ă foxterierul... O linişte sublim , nu în sensul imediat,ă în elege i... Puteam s m cred cu cî iva ani înainte deţ ţ ă ă ţ r zboi, sau dup . Aşa cum îmi imaginam c va fi dup ...ă ă ă ă Apoi sentimentul s-a spulberat. Cl tin din cap. Niciodat ,ă ă ă niciodat n-a mai fost la fel.ă

— Nici dup r zboaiele punice n-a mai fost la fel,ă ă murmur Cristeaă

— Ştiu, aşa e. Dar ne obişnuim greu cu ideea. Dup cumă mi-e peste puteri s -mi imaginez c Virgil nu mai exist . Ceă ă ă se va face Eleonora?

— Chiar n-are pe nimeni?— Din cîte ştiu, nu. Cred c va vinde casa, iar eu m voiă ă

întoarce la jum tatea mea de hol din Bucureşti.ă Speram că voi fi scutit pîn la urm .ă ă

— De ce n-a i r mîne împreun aici? ţ ă ăDima îl privi lung.— V-am spus doar. Dup aceea ă niciodat nu mai e laă

fel. O s vede i...ă ţ

** *

Monica Ciuv îşi ridic obrazul palid. P rea ăţ ă ă mototolit ,ă îmb trînit cu zece ani.ă ă

— Aş vrea s mor.ăPe maior îl impresionar tonul şi expresia fe ei. Calme,ă ţ

f r urme de zbucium, cu ceva implacabil Era liniştea deă ă dup furtun , cînd consta i c te-ai zb tut zadarnic, că ă ţ ă ă ă

209

absolut totul e pierdut. Liniştea omului sleit de puteri, indiferent, apatic.

Maiorul tuşi încetişor.— Imposibil s nu v fi gîndit c mai devreme sau maiă ă ă

tîrziu va fi descoperit. În fond, ce n d jduia i? Să ă ţ ă-l ascunde i pîn cînd pedeapsa avea s se prescrie? ţ ă ă

— Poftim? întreb mecanic arhitecta. A, da... poate. Îşiă muşc buzele albe. Bietul b iat! Eu sînt vinovat . Niciodată ă ă ă n-am ştiut s m st pînesc. Sînt o cîrp ... Ce spuneam? Da,ă ă ă ă da, n-am ştiut s ...ă

— V face i reproşuri inutile, domnişoar . Primul fleac,ă ţ ă prima coinciden nefericit îl puteau tr da.ţă ă ă

Monica privea în gol. Lacrimi mari, limpezi ca nişte boabe de parafin , se rostogoleau pe chipul obosit.ă

— Întîmplarea face c azi-diminea chiar... m asculă ţă ă -ta i?ţ

— Poftim? Da, v ascult...ă— Azi-diminea , b ie ii de la controlul circula iei auţă ă ţ ţ

oprit un taximetru. Şoferul...

** *

Şoferul intr în sec ia de mili ie, molotolindu-şi că ţ ţ ăciula brum rie. Sub fruntea aplecat , privirile viclene scotoceau.ă ă

Ofi erul de serviciu completa ceva într-un registru.ţ Întreb ă f r ă ă s lase stiloul din mîn :ă ă

— Ce-i cu el?— Beat la volan. Trei contraven ii înainte.ţŞoferul nu-l l s s ispr veasc , lamentîndu-seă ă ă ă ă

precipitat:— Nu-mi lua i carnetul, don' şef! M nenoroci i? Amţ ă ţ

nevast şi copii acas , o in şi pe soacr -mea.ă ă ţ ă— Camion?— Nu, taximetru. Ofi erul ridic din umeri.ţ ă

210

— Ce s mai discut m...ă ă— E prima oar , don'şef. Pe capul copiilor m jur! Am şiă ă

eu necazuri, s-a întîmplat...— Trebuia s te gîndeşti înainte. Dreseaz -i procesulă ă

verbal.— Nu-mi lua i carnetul, don'şef! M nenoroci i! jur. Vţ ă ţ ă

vînd un pont.— Aşa-mi zicea şi mie, interveni agentul. Ofi erul îşi încrunt sprîncenele.ţ ă— Despre ce-i vorba?— Da' nu-mi lua i carnetul...ţ— Ce facem? Ne tîrguim?— Nu! Omul p rea speriat. Nu, don' şef. Ziceam şi eu...ă

O s vede i. E chestie mare! Îşi umezi buzele cu Limba. Acu'ă ţ vreun an m întorceam dintr-o curs . Cînd s trec de Parculă ă ă Rahova, o pereche îmi face semn. Urc înă ăuntru şi femeia îmi zice s -i duc la Şosea. Bun! Din una din alta, ajungemă s discut m aşa, mai intim. Dar eu am sim it c ai naibi mă ă ţ ă ă trag de limb . Ce învîrte nevast -mea, dac am copii, cîtă ă ă cîştig. Pe urm încep s şoşoteasc între ei. Gagica... fata,ă ă ă m ierta i, se las greu. „Nu treă ţ ă buie, zicea. Am o presim ire..." Opresc în fa a restauranţ ţ tului, tipul bag mînaă în buzunar, îmi pl teşte şi-mi d pe deasupra... cît crede i,ă ă ţ don'şef? Dou miare. „Pentru dumneata!" „Ei zic, m car de-ă ăaş avea unul din ştia în fiştecare zi." Pe urm m întreabă ă ă ă dac nu mi-ar place un ciubuc de vreo dou zeci de mii peă ă lun . Ce s-o mai întind, don'şef! A r mas ca de trei ori peă ă s pt mîn s vin cu maşina la o anumit or şi s -i iau.ă ă ă ă ă ă ă

— De unde?— Din diverse locuri, cam toate în apropiere de Parcul

Rahova. Dar nu aveam niciodat întîlnire în aceă laşi loc.Ofi erul simula indiferen a.ţ ţ— Şi ce-i cu asta?— Se ascunde ceva aici, don şef. Eu am nas. Adic îmiă

dai dou zeci de mii pe lun plus benzina, de-atîta amar deă ă vreme ca s te plimbi cu maşina în colo şi încoace?ă

211

— Unde mergea i?ţ— Tot prin cîrciumi afar de Bucureşti. Ş-apoi înc oă ă

chestie! Dac l-aş întîlni pe tip f r ochelari şi f r barb , că ă ă ă ă ă ă avea şi una şi alta, nu l-aş recunoaşte în ruptul capului. F cea pe altul, pui pariu pe ce vre i. Iar fata tot într-ună ţ tremurat o inea. Una-dou , se întorcea s vaz în spate.ţ ă ă ă

— Altceva mai ştii?— Da' nu-mi lua i carnetul, don'şef... m nenoroci i.ţ ă ţ

Sesiz privirea ofi erului şi continu pe ner suflate: Odat ,ă ţ ă ă ă i-am urm rit aşa, de curiozitate. Am v zut casa în care auă ă intrat. Nu împreun . Întîi el, şi-abia laă un sfert de or ea.ă

— Strada şi num rul!ă— Pu ul cu tei, 47.ţ

** *

— În sensul sta,ă reveni maiorul, spuneam că vă face iţ reproşuri inutile. Oricum aflam.

— Canalia! şopti Monica Ciuv .ăţ E adev rată ! Nu mai suporta. Mi-a spus că dacă nu iese afară îşi atîrnă funia de gît.

— Un an şi jum tateă în cas ,ă murmură Cristea. Fan-tastic!

Arhitecta privea inexpresiv în gol. Vorbele se înşiruiau monoton, lipsite de vlag .ă Aproape că nu mişca buzele.

— Nici de fereastră nu se apropia. Cînd s-a v zută pe strad ,ă a început să plîng .ă Ne-am dus la o cîrciumă în Pipera. Se bucura ca un şcolar care chiuleşte. Tortura începea acas ,ă mai ales cînd r mîneaă singur între patru pere i.ţ Bietul b iat...ă

— În fond ce n d jduiaă ă ?— Poftim? Da, aşteptam... Ştiu eu ce aşteptam? Un

miracol...— Cînd l-a iţ cunoscut?— Cînd l-am... Acum doi ani... Cristea stinse igara.ţ

212

— Nu inten ionamţ să vă spun, dar poate că asta o să însemne ceva pentru dumneavoastr .ă Cînd a fost g sit,ă tocmai încerca să se sinucid .ă

— Bietul b iată !Nu reac ion .ţ ă Ochii mari fixau acelaşi punct din tavan.— L-a salvat unul din oamenii noştri. Îşi înf şurase funiaă

de gît. De fapt, dumneavoastră l-a iţ salvat. Dac vă ă „st pînea i"ă ţ mai bine, acum... Mă asculta i,ţ domnişoară?

Monica r maseă nemişcat .ă— Inutil, domnule maior. Se va omorî acolo.

** *

Şerban Mih il p trunse în hol. Aducea ă ă ă cu el miros de iarn , ceva din arşi a furtunii. Privindu-i ochii, maiorul îşiă ţ zise c b iatul se afl în pragul unei hoă ă ă t rîri mari.ă

— Dac -mi permite i, domnule maior, aş vrea s plec.ă ţ ă— Desigur. Îndat ce se elibereaz şoseaua, plec m cuă ă ă

to ii.ţ— Plec singur! Acum!Vibra. Un arc întins la maximum.„Hm! Inginerul în miniatur ", gîndi Cristea. Îi zîmbi.ă— Ce-ar fi s bem o cafea întîi? i-aş oferi un coă Ţ niac, dar

ştiu c nu bei. Aşa se întîmpl totdeauna spre b trîne e.ă ă ă ţ Începi s te menajezi...ă

Gluma maiorului avu efectul unei injec ii într-un zid deţ beton.

— Tat l dumitale spunea c .ă ă ..— Tat l meu obişnuieşte s spun multe.ă ă ăCristea cl tin din cap eu triste e: „Eh, m i bă ă ţ ă ăiete...”Îi indic un fotoliu.ă— Ia loc, te rog.— Mul umesc.ţ— Ia Ioc. Aşa... Întreb încet, aproape în ă şoapt :ă Ce-i cu

dumneata?— Nimic. Vreau s plec.ă

213

— Unde?Şerban îşi încrunt sprîncenele, aşa cum i se întîmpla oriă

de cîte ori se ivea o problem neprev zut . Ridic dină ă ă ă umeri.

— Nu ştiu, nu are importan .ţă— Greşeşti, dragul meu. Greşeşti profund. Despre

ispr vile Gestapoului s-au scris sute de volume. Ai citită ceva?

— N-avea rost. Rîse amar. Mi-a povestit tata cu lux de am nunte, bineîn eles. Cum l-au schingiuit, şi în speă ţ cial cît de nemaipomenit a fost... Se ridic brusc în piă cioare. Să preciz m un lucru, domnule maior. Sper c nu m crede iă ă ă ţ capsoman!

— Dimpotriv .ă— În eleg foarte bine c în anumite împrejur ri reţ ă ă -

zisten a unui om poate fi înfrînt . Trebuie s fii extrem deţ ă ă limitat ca s -l condamni.ă

— Atunci?— Dumneavoastr – ierta i-mi observa ia – omite i ună ţ ţ ţ

lucru esen ial.ţ— Se poate.— În timpul r zboiului era i un om matur. Avea i deciă ţ ţ

posibilitatea s trece i totul prin filtrul vîrstei. Eu mi-amă ţ petrecut copil ria în epoca urm toare, cînd oaă ă menii au început s -i zugr veasc ororile. Cinematograful e invadată ă ă de filme despre lag re de exterminare, ac iuni de partizani,ă ţ execu ii etc. Pentru dumneavoastr au scris Grimm,ţ ă Ispirescu, Perrault. Ei v-au colorat imaginea eroului preferat: F t-Frumos. Pentru mine scriu supravie uiă ţ torii de la Auschwitz. E de la sine în eles c eroul meu în loc deţ ă spad poart automat şi organizeaz sabotaje.ă ă ă

— Adev rat. În orice caz, logic. Se întoarse. Ce ă spui Dr gane?ă

Locotenentul tres ri.ă— Ascult!

214

— Şi într-o zi, tata mi-a povestit episodul cu Gestapoul. Evident, varianta supereroului care sfideaz tortura.ă Urmarea? Mi-am f cut din el o icoan . sta e cuvîntul: oă ă Ă icoan . Vi se pare desigur nefiresc...ă

— Nu.— Ştiu c aşa vi se pare. Am oroare de ridicul. Înă clasa a

VIII-a eram coleg cu unul Mitic Manea. Am plecat într-o ziă împreun cu taic -s u la meci. Îndat ce am urcat înă ă ă ă tramvai, domnul Manea şi-a plasat feciorul în spate şi a cump rat un singur bilet. Mitic a observat manevra.ă ă Pentru o economie de cî iva bani i-a procurat b iatuluiţ ă prima decep ie. Crîncen . Pentru cî iva b nu i!ţ ă ţ ă ţ

— Mda! f cu maiorul pe gînduri. Se pare c nu-iă ă suficient s aduci copii pe lume.ă

— Cine naiba l-a pus s -mi înşire cai verzi pe pere i aniă ţ de-a rîndul? Încerca i s v imagina i în ce atmoţ ă ă ţ sfer amă crescut, ce reprezenta tata pentru mine şi ce se întîmplă acum.

— Îmi imaginez... Mecanismul s-a stricat ni el.ţ— Nu mai exist ! Omul sta e un str in. Po i s fii slab,ă ă ă ţ ă

nu şi fanfaron. Nu-i reproşez. Îl comp timesc.ăMaiorul se apropie de fereastr , privind urgia de-afar .ă ă

Spuse f r s se întoarc :ă ă ă ă— Universul se d rîm de regul în clipele deă ă ă

desn dejde. Surîse. De cîte ori s-o fi d rîmat s racul...ă ă ă Chestiunea e s ai r bdare. Timpul rezolv totul. Într-o zi –ă ă ă presupunem – inginerul Mih il afl c dumneata ai furat.ă ă ă ă Crezi c el te-ar abandona? Şi-apoi ce trebuie s facem cuă ă atî ia şi-atî ia oameni care greşesc? Îl înţ ţ v lui într-o privireă cald . Vrei s pleci... Crezi c e moă ă ă mentul cel mai potrivit? L-ai v zut în ce hal este?ă

— Dar nu pot! Nu simt! S m prefac?ă ă— P catul, dragul meu, e c dumneata eşti îngroziă ă tor de

tîn r. Principial vorbind ai dreptate. În eleg şocul şi reac ia.ă ţ ţ Numai c în via nu operezi cu no iuni abă ţă ţ solute: adev r,ă minciun , cinste, dreptate şi aşa mai departe. Ştii cum seă

215

întîmpl prin spitale? În fiecare diminea medicul seă ţă adreseaz pacientului cu foarte pu ine şanse de aă ţ supravie ui: „Bravo, ast zi ar i foarte bine!" E o minciun ,ţ ă ăţ ă dar în om lic reşte speran a. Bolnavilor incurabili nu li seă ţ spune niciodat adev rul. Adev rul crud, brutal. Întîlneştiă ă ă pe strad sau la liceu oameni urî i. E un adev r: sînt urî i.ă ţ ă ţ Le-o spui?

— Dar nici nu m gr besc s fiu ipocrit.ă ă ă— Iart -m ,ă ă nu cunoşti termenul. Ipocrizia presupune un

scop bine determinat. Te flatez ca s dobîndesc cevaă pentru mine. Cînd îns o faci dezinteresat, este cu totulă altceva. Întrucît sacrifici adev rul, m refer la senă ă sul major al no iunii, oferind un zîmbet şi o amabiliţ tate colegului de serviciu! Şi-a cump rat o cravat . N-a dat dovad de cineă ă ă ştie ce gust, dar aşteapt un comă pliment. Te întreab cumă i se pare. Ce-i r spunzi? Adeţ ă v rul e c n-ai purta-o nici înă ă

ruptul capului. Are rost s -lă indispui? Po i restabili adev rulţ ă peste şase luni, cînd s-a plictisit de ea...

— Adev r! Minciun ! Minciun conven ional ! iză ă ă ţ ă bucni Şerban. Tata m-a obligat s spun c în momentul criă ă mei se afla cu mine în camer , deşi ieşise! S-a întors cu manşetaă murdar de sînge! Asta tot minciun convenă ă ional ,ţ ă caritabil , se numeşte?ă

** *

Mircea Gheorghiu coborî treptele f r zgomoă ă t. Observă c maiorul e singur şi se apropie.ă

— Permite i?ţ— V rog.ăÎşi trase scaunul lîng c min, rostind senten iosă ă ţ :— Vreau s v spun adev rul!ă ă ă— Adev rul! rîse încetişor maiorul. E o no iune care nuă ţ

se bucur de prea mult trecere în ochii dumneavoasă ă tr .ă M gîndesc la cele dou istorioare pe care mi le-a i oferită ă ţ

216

pîn acum. ă Şti i ţ ceva? Renun a i mai bine. Sîntem ţ ţ cu to iiţ prea obosi i...ţ

Savantul p rea incomodat de mîini. Îşi pip ia trupul,ă ă schimba în permanen verigheta de pe un deget pe ceţă -l lalt.ă

— Trebuie s v spun!ă ă— M rog, dac trebuie...ă ă— Beneficiez de o moştenire – respir adînc – f r s amă ă ă ă

dreptul.— V-a i amintit pîn la urm ?...ţ ă ă— S v explic... ă ăCristea cl tin din cap.ă ă— Povestea cu substituirea, domnule Gheorghiu, şti iţ

foarte bine, face obiectul altei anchete.— Totuşi...— Sfatul meu ar fi s v p stra i explica iile pentruă ă ă ţ ţ

împrejur ri în care ve i avea mare nevoie de ele.ă ţ— Dar nu inten ionez sţ ă m justific la modul oficial, ci caă

om... N-aş vrea s r mîne i cu o p rere proast despreă ă ţ ă ă mine.

Abia atunci Cristea îşi ridic privirea. Îl m sur . ă ă ă— V face i scrupule degeaba. Am o p rere excelentă ţ ă ă

despre dumneavoastr . Cum cel lalt încerca unele îndoă ă ieli, maiorul continu : Dovad c sînte i singurul de-aici c ruiaă ă ă ţ ă îndr znesc s -i cer un serviciu.ă ă

— Despre ce este vorba?— S-a eliberat şoseaua şi aş vrea s m reped pîn laă ă ă

Bucureşti. Sînt aici trei maşini. Din p cate, numai doamnaă Macarie şi inginerul ştiu s conduc . Mih il a b ut camă ă ă ă ă mult, în plus, cum desigur a i observat, nu prea mţ ă agreeaz . Doctori a se afl într-o stare de spirit foarteă ţ ă proast . N-a i vrea...ă ţ

— Mai încape vorb ? La dispozi ia... Se opri cu guraă ţ întredeschis . Nu am carnet.ă

Maiorul rîse.— Suport toate consecin ele. V promit.ţ ă

217

— M-a i în eles greşit. Eu nu ştiu s conduc.ţ ţ ă— Nu şti iţ ? Sau nu mai şti i? ţÎl privea intens.— N-am pus în via a mea mîna pe volan.ţ— Ciudat.Se apropie de fereastr , înă cercînd s ă str pung bezna.ă ă— Subalternul meu, locotenentul L cr mi , izbindu-seă ă ţă

de t cerea înc p înat ă ă ăţ ă a doamnei Cela, a trebuit s ceară ă informa ii despre dumneavoastr prin alte p r i. Aşa a aflatţ ă ă ţ c înainte de a intra la facultate a i fost timp de doi aniă ţ şofer pe un taximetru particular.

— Un am nunt care nu poate decît s -mi aduc cinste.ă ă ă— Adev rat. Mai r mîne s vedem ce v aduce chesă ă ă ă -

tiunea cu volanul pe care nici nu l-a i atins.ţ— Speram s -mi aprecia i delicate ea. Era ă ţ ţ o modalitate

de a refuza.— Şi asta e adev rat. Sînte i un om delicat. ă ţSavantul s ri în picioare.ă— În definitiv, ce vre i de la mine?ţ De dou ă zile nu face iţ

altceva decît s enerva i toat lumea. ă ţ ă Cînd e laie, cînd b laie, cînd... E posibil?ă

Maiorul aştept s ispr veasc . Vorbi rar, ap sînd fieă ă ă ă ă -care cuvînt:

— La 12 martie 1942, în timp ce traversa strada, Mircea Gheorghiu, adev ratul nepot al lui Agopian, a ă fost c lcat deă o maşin neidentificat .ă ă

— V permite i s insinua i c l-am ucis eu? Ofenseleă ţ ă ţ ă dumneavoastr , domnule maior, nu vor r mîne f r ecou.ă ă ă ă V-o promit! Am rela ii, persoane influente, care vor şti sţ ă dea curs plîngerii. La urma urmei, nu sînt un terche-berchea oarecare.

— Sînte i un mare savant, îl întrerupse liniştit Cristea.ţ Inven ii, comunic ri, studii de specialitate... Şi pentru cţ ă ă toate astea cer timp, apela i de fiecare dat la serviciileţ ă celor trei colaboratori: Ştef nescu, undrea şi Tudose...ă Ţ

— Asta ce mai înseamn ? ă

218

Indignarea îi pierise subit.— C de opt ani le exploata i munca. Semna i luă ţ ţ cr rileă

lor. Aşadar, a doua impostur . B nuiesc c la ea se refereaă ă ă Stratian. Iat deci şi explica ia evolu iei lui Miră ţ ţ cea Gheorghiu, student de o remarcabil mediocritate.ă

— Calomnii!— Exist manuscrisele. În sfîrşit, acuma cînd am definită

pozi ia de pe care inten iona i s face i unele deţ ţ ţ ă ţ mersuri împotriva mea, pot spera c ve i folosi un ton maiă ţ conciliant!

— Desigur... Eu...— Mul umesc. Revenim la ţ problema cu maşina. De ce

nu trebuie s ştiu c a i condus?ă ă ţ— Mi-a fost fric s nu crede i cine ştie ce.ă ă ţ— Ce-aş fi putut crede?— În leg tur cu accidentul celuilalt Gheorghiu. Dar euă ă

am martori, domnule maior, am martori! Oricînd sînt gata s certifice. Eram la Bucureşti. De la ora patru la şaseă consulta ii, de la şase la opt...ţ

— Re ine i pîn şi orele dup aproximativ şapte ani?! Nuţ ţ ă ă vi se pare nefiresc?

— Chestiune de memorie... Şi-apoi nu în eleg de ceţ trebuie s dezgrop m istoria asta acum, aici. Spunea i că ă ţ ă pentru moment nu v intereseaz .ă ă

— Într-adev r, altceva m intereseaz . Dac dintr-ună ă ă ă motiv sau altul, sînte i în stare s ucide i. Foarte pu iniţ ă ţ ţ oameni pot s-o fac , domnule Gheorghiu. Desigur, există ă indivizi care în stare de ebrietate sau de mare tensiune lovesc mortal. Majoritatea se predau a doua zi organelor de mili ie. Crima cu sînge rece ine de o anumit construc ieţ ţ ă ţ sufleteasc . În consecin , m stră ţă ă ăduiesc s -mi dau seamaă ce se petrece în mintea şi inima dumneavoastr .ă

Savantul asculta înnebunit. Izbucni:— De ce numai eu trebuie s m bucur de asemeneaă ă

aten ie?ţ— V înşela i.ă ţ

219

— De ce nu şi Alexandra sau Mih il ? i se face p rulă ă Ţ ă m ciuc numai cînd îi vezi. ştia nu sînt oameni, sînt fiare!ă ă Ă Bestii în stare s taie în carne vie!ă

— V înşela i profund.ă ţ— Faptul c doctori a v-a salvat via a şi acum o scoate iă ţ ţ ţ

basma curat se poate interpreta, domnule maior, se poateă interpreta! Sigur, n-am s v torn eu, dar, oricum, la oă ă adic ... Alexandra ascunde un mort, Monica un delapidator.ă Iar dumneavoastr v-a c şunat pe mine. Şi nici m car nuă ă ă sînt vinovat! Nu sînt vinovat! Nevast -mea a pus la caleă toat t r şenia. Tîrfa. Pe feriă ă ă cirea maic -mi v jur!ă ă

Cristea se crispă. Invectivele, mai ales atunci cînd se schimbau între so i, îi zgîriau timpanele..ţ

Mircea Gheorghiu traduse privirea maiorului ca un îndemn în a continua.

— S-a întins cu to i şoferii, ca pîn la urm s m bageţ ă ă ă ă pe mine mesa. Ea a m sluit scrisorile, ea a schimă bat fotografiile, a uns unde trebuie pentru acte. Ea!

— Sînte i o victim , observ neutru maiorul. ţ ă ă— Ea a f cut totulă ! Pe s n tatea mamei...ă ă— Şi un caracter! Un om integru! D du din mîini aă

lehamite. Eh, domnule Gheorghiu! V imagina i c acesteaă ţ ă sînt argumente care pot s v scuteasc de r să ă ă ă pundere? De pl tit tot trebuie s pl ti i. Şi o s pl ti i. Chestiunea seă ă ă ţ ă ă ţ pune pentru ce anume. Nu ştiu cît de conving tor vor juraă martorii dumneavoastr , îns un lucru e cert. La 12 martie,ă ă ziua în care nepotul lui Agopian murea strivit de o maşină pe dealul Copoului, la ieşirea din Iaşi vi s-a întocmit un proces-verbal de contraven ie pentru nerespectareaţ normelor de circula ie auto. Cu alte cuvinte, v afla i prinţ ă ţ apropiere...

Savantul se foia, frîngîndu-şi mîinile. Avea o expresie de fiar h ituit . Buzele îi tremurau. Şopti:ă ă ă

— Dau dou milioane dac sc lda i treaba.ă ă ă ţ— Ce-a i spus?ţ

220

— Cinci milioane! Continu febril: Am o avere! Biă juterii, tablouri şi timbre... Trei case... Le facem la jumătate! Nu m nenoroci i, domnule maior! Nu m disă ţ ă truge i!ţ

Cristea se ridic scîrbit. Mircea Gheorghiu c zuse înă ă genunchi. Se t v lea ca o rîm . ă ă ă

— Sînt omul dumneavoastr pîn la moarte... Ştiu oă ă mul ime de ponturi. Ştiu s trag cu urechea. Ce zice unul,ţ ă ce zice altul, ce bancuri spun... Omul dumneavoastr ,ă domnule maior. Pute i avea încredere. Toat încrederea.ţ ă Dumitrescu, directorul, are valut la o banc din Ziirich.ă ă Dou mii de dolari. Şi nevast -mea doseşte. M rci şi franciă ă ă francezi. V ar t unde-i ine. M-am prins la o chestie. Într-oă ă ţ or v dau criminalul pe f raş. Dup aia, mormînt! Zice i că ă ă ă ţ ă singur l-a i descoperit... Omul dumneavoastr , domnuleţ ă maior! V spun tot... Sor -mea face specul , e în şuşte cuă ă ă unul de la abator. Pîn şi maic -mea...ă ă

Maiorul Cristea îşi ap s pieptul cu amînă ă dou mîinile.ă Strig : ă

— Ieşi afar ! Afar !ă ă

Capitolul XXIV

LOCOTENENTUL DR GAN ESTE NEMUL UMITĂ Ţ

„...Team ! Tuturor ne e team de cîte ceva..."ă ăCristea oft ,ă privindu-şi genunchii col uroşi.ţ...Alexandra... Team egoist , s lbatic , de animală ă ă ă

puternic, încol it... Mih il , team de ochii copilului...ţ ă ă ă Monica... spaim înjunghiat pentru el, eternul el... B trînulă ă ă Dima... fric de singur tate, de amintiri vechi, care azi nuă ă mai seam n cu nimic, file îng lbenite, duioase ca ună ă ă zîmbet tremurat. Dimine i însorite, ori cu vînt şi ploaie deţ noiembrie, zile în care nu s-a întîmplat nimic şi au r masă undeva departe, pline de rîs şi lumin , mai frumoase acumă decît atunci, pentru c nu mai exist , iar nostalgia le dă ă ă

221

culori dulci, s rb toreşti. Toate, aduă ă nate cu grij în c m rileă ă ă gîndului...

„Şi mie..."Maiorul se crispă. Da, îi era fric . Fric de ziua cînd,ă ă

inevitabil, cineva îi va oferi plin de condescenden locul înţă tramvai, fric de re etele lungi comandate la farmacia ceaă ţ mai apropiat , încercînd s -şi p c leasc diabetul şi artritaă ă ă ă ă cu pastile şi ceai de ierburi. „Ehei, nu erau ei proşti b trînii..." Team de trupul obosit, totdeauna cu cel pu ină ă ţ cî iva co i înaintea inimii. Inima, domnişoar b trîn cuţ ţ ă ă ă codi e şi funde, inima care, chiar în piepturi octogenare,ţ împlineşte rar mai mult de treizeci de ani...

Maiorul îşi ridic ochii. Locotenentul Dr gan priveaă ă sumbru salcîmul scuturat de vînt. Col urile gurii l sate în josţ ă îi împrumutau o expresie înd r tnic .ă ă ă

„Lui de ce îi e team ?"ăŞi Cristea se gîndi la ceea ce ar putea constitui „miza”

locotenentului.Îi cercet figura cu maxilare p trate, umerii viguroşiă ă

astupînd o parte din fereastr . P rea plictisit şi parc ... Da,ă ă ă parc -i lipsea ceva. Cristea îşi aduse brusc aminte c nu-iă ă mai v zuse blocnotesul, jurnalul aceia conştiă incios, unde datele parc luau forma unor adev ruri rigide, ca şi cumă ă via a înseamn unu şi cu unu fac doiţ ă , ca şi cum dac odată ă un Ionescu a ucis, to i Ioneştii sînt criminali.ţ

Ascult vîntul. Devenise constant şi monoton. Z pada înă ă şuvi e sub iri biciuia florile de ghea ag ate la ferestre.ţ ţ ţă ăţ

Se adres locotenentului pe un ton uşor, privind tabloulă mic, ag at în dreapta c minului. O femeie supl îmbr catăţ ă ă ă ă dup moda anilor 190 - 1910, înfigînd o caă melie în butoniera unui domn bine cl dit, plin de aplomb. Scena eraă foarte fran uzeasc , rafinat şi plin de gra ie, de un umorţ ă ă ă ţ îng duitor.ă

— Nu vii lîng foc?ăDr gan se apropie cu paşi m sura i. Se aşez în fa aă ă ţ ă ţ

maiorului, f r să ă ă-l priveasc .ă

222

— Au r mas deci patru.ă— Da, patru, repet locotenentul.ă— B nuiesc c i-ai format deja o p rere. ă ă ţ ăDr gan r spunse, ocolindu-i ochiiă ă : — Nimic... interesant.— Nu fi modest, dragul meu, surîse maiorul. Sînt foarte

curios s - i aflu punctul de vedere.ă ţ— Ce-aş putea s v spun? Se mişc stînjenit în fotoliu.ă ă ă

Personal, nu dispun de date suficiente.— De ii tot atţ îtea date ca şi mine, observ Cristea,ă

încre indu-şi uşor fruntea.ţDr gan oft . Un oftat plin de seă ă mnifica ii. Maiorul îl priviţ

lung.— Ce-i cu dumneata?— Nimic. — Iart -m , dar nu cred. Uite, am s - i fac o m ră ă ă ţ ă turisire.

Cristea zîmbi trist. În general, n-am avut prieteni. O întîmplare. Al ii n-au copii, sau, paradoxal, se nasc f rţ ă ă p rin i. Poate c de aceea uneori m comport destul deă ţ ă ă stîngaci cu oamenii, mi-e greu s m apropii de ei. Încercă ă anumite reticen e. Mi-e veşnic team s nu bruschez, s nuţ ă ă ă intru, cum se spune, cu cizmele în sufletul lor.

Locotenentul îl scrut rece, apoi îşi coborî privirile.ă— Cu dumneata, relu încet maiorul, se petrece ceva.ă

Dac aş fi convins c sînt chestiuni personale, n-aş insista.ă ă Dar...

— Dar?— Îmi pare bine c în sfîrşit m priveşti în ochi. Dar,ă ă

profesional vorbind, pariez c ai foarte multe s -mi spui.ă ă Ce-ar fi s ne d m jos epole ii, s ui i pentru cîteva clipe c -ă ă ţ ă ţ ămi eşti subaltern? Imagineaz - i c ne afl m într-ună ţ ă ă compartiment de tren. Doi necunoscu i angaja i într-unţ ţ schimb civilizat de opinii despre metodele de lucru, rezul-tatele ob inute şi aşa mai departe. Vor coborî la destiţ na ieţ strîngîndu-şi mîinile şi, înainte de a fi fluierat dup primulă

223

taxi, vor uita totul, sau fiecare dintre ei va înv a cîte ceva.ăţ Surîse. Te ascult!

Loqotenentul îşi ridic b rbia înc p înat .ă ă ă ăţ ă— V-aş ruga s re ine i c dumneavoastr a i propus.ă ţ ţ ă ă ţ— Re in, dragul meu. Aşadar, ce ai vrea s -mi spui?ţ ă— Cred, tuşi uşor Dr gan, cred c undeva s-a strecuă ă rat

o greşeal . Sau poate nu reuşesc eu s în eleg.ă ă ţ— Adic ?ă— Pîn acum ştiam – cel pu in aşa ă ţ am înv at – c înăţ ă

orice anchet trebuie stabilite dintr-un bun începută jaloanele precise care duc la dezv luirea adev ruluiă ă material. Interogatorii am nun ite, întreb ri înv luitoare,ă ţ ă ă atac frontal, confrunt ri, ca s nu mai pomenesc de mijă ă -loacele moderne de investigare pe care ni le pune la îndemîn criminalistica. Un arsenal întreg ignorat în modă deliberat de noi dintr-un bun început.

Cristea îl privea cu ochii îngusta i. Locotenentul seţ ambalase, obrajii îi str luceau, cuvintele se înghesuiau peă buze, incapabile parc s fac fa avalanşei de gînduri.ă ă ă ţă Ceva îndelung mocnit îşi f cea loc la suprafa , învolburată ţă şi plin de patim .ă

— Noi, în schimb, ascult m de dou zile poveştiă ă sentimentale mincinoase, ori doar pe jum tate scornite,ă izbucniri isterice şi suvenirurile dulcege ale unor indivizi care nu ne intereseaz şi avem toate motivele s credemă ă c nu ne sînt prieteni.ă

— Te referi la burghezul Henry Dima, surîse maiorul. . — Evident. N-am umblat niciodat cu şarade, şi înă

general nu m ascund în spatele echivocului. Şi atunci, înă mod legitim, m întreb ce fac eu aici? Nu sînt misioă nar din cîte ştiu, nici duhovnic, nimeni nu m-a trimis s ridic ună amvon de la în l imea c ruia s propovă ţ ă ă ăduiesc c in a şiă ţ iertarea.

— Iat -ne şi patriarhi, zîmbi cu blînde e Cristea. ă ţDr gan îşi strîmb buzele sub iri.ă ă ţ

224

— Îmi permit s v amintesc c dumneavoastr mi-a iă ă ă ă ţ cerut, a i insistat...ţ

— F r îndoial , f r îndoial . Da... Ai ridicat foarteă ă ă ă ă ă multe probleme. Încerc s le dispun în oarecare ordine. Înă primul rînd, faci abstrac ie de faptul c nu lucr m cuţ ă ă obiecte, ci cu oameni.

— Oameni! pufni locotenentul. Care din ei? Doctori aţ Macarie îşi ucide so ul. ţ O criminal ...ă

— Exagerezi, dragul meu. Ştii foarte bine c nu ea l-aă omorît. Locotenentul L cr mi a g sit-o pe femeia aceea...ă ă ţă ă

— S v povestesc eu ce calamitate reprezint mară ă ă torii mincinoşi? Şi ce martor ?! Po i s-o cumperi cu cîteva mii deă ţ lei.

— Ui i c noi am detectat-o aproape printr-o minune.ţ ă Admitem totuşi c a fost cump rat . Po i s -mi spui penă ă ă ţ ă tru ce a acceptat Alexandra şantajul? Tot calvarul sta?ă Anchetez de mul i ani şi crede-m , de fiecare dat întreb:ţ ă ă „Cu ce v pot ajuta?" Oamenii au convingerea c -i ironizez.ă ă S-a creat, din nefericire, opinia c munca noastr se reduceă ă la detectarea p catelor. P rin ii ne desă ă ţ criu copiilor ca pe un soi de c pc uni care vin s -iă ă ă înghit dac nu-şi termină ă ă piureul de spanac. O prostie desigur, dar care tr deaz oă ă mentalitate. Un om este ucis şi al i zece tremur la gîndulţ ă c ar putea fi suspecta i pentru c se aflau în apropiere,ă ţ ă pentru c se duşm neau cu victima, pentru c n-au alibiuri.ă ă ă Ori eu nu vreau s tremure. Vreau s întocmesc liste deă ă inocen i, nu de vinova i. Prin excludere, fireşte, ajungem laţ ţ f ptaş. Lă ăcr mi a r scolit Bucureştiul ca s adune doveziă ţă ă ă despre NEVINOV IA cuiva. Este splendid, dragul meu, î iĂŢ ţ dai seama?

Dr gan ridic din umeri.ă ă— Nu şi-a ucis so ul. De acord. Putea îns sţ ă ă-l ucid peă

Olaru. O femeie care a avut t ria sufleteasc ,ă ă cutremur toarea t rie sufleteasc s convie uiasc ani înă ă ă ă ţ ă şir cu un cadavru îngropat în spatele casei, s doarm , să ă ă

225

gîndeasc , ori s fac dragoste al turi de el, poate ucide cuă ă ă ă sînge rece!

Cristea cl tin trist din cap.ă ă— Am cunoscut foarte mul i oameni cu sînge receţ

incapabili s ucid .ă ă— Ca s nu mai vorbim de eschivele ei, manevrele de-aă

v induce în eroare. Pe acestea cum le califica i? ă ţ O dup -ăamiaz întreag v-a povestit basmul cu Robinson Crusoe.ă ă Minciuni de o fantezie pur şi simplu uluitoare, debitate cu un talent şi o naturale e pentru care ar inviţ dia-o orice individ de meserie. O mai pute i crede?ţ

— Cine i-a cerut s-o crezi pe cuvînt? Şi-apoi n-amţ pretins c Alexandra reprezint un exemplu de bun pură ă ă -tare. Are desigur p catele ei, dar şi la aceast rubrică ă ă exist o ierarhie.ă

Dr gan aprinse o igar , ă ţ ă aruncînd enervat chibritul în c min.ă

— Am întîlnit asasini mult mai buni decît ea. Cel pu in n-ţau avut tupeul s pretind m sluirea unui dosar, abuzuri înă ă ă serviciu.

— Eşti foarte pornit. Repet, doctori a plimb în poţ ă şet oă colec ie de cusururi, este un om tare, voluntar, egoist. Nu-lţ aplaud m, dar facem diferen iere. A avut ghinion. Spune-iă ţ întîmplare sau destin, dar toate nenorocirile prin care a trecut au înr it-o, i-au stimulat într-atîta instinctul deă conservare, încît în numele lui procedeaz f ră ă ă discern mînt. Şi cu toate acestea este un medic exă celent, capabil de sacrificii care dep şesc infinit obligaă ă iileţ profesionale. Î i imaginezi c sînt subiectiv pentru c mi-aţ ă ă salvat via a. Deşi recunoştin a nu mi se pare pţ ţ ăcatul capital, te asigur c am încercat din r sputeri s facă ă ă abstrac ie de acest am nunt. M-am str duit doar s pţ ă ă ă ă-trund fondul lucrurilor. Vina Alexandrei este de a fi c utat oă f rîm de fericire. S-a crezut înconjurat doar de duşă ă ă mani, nenorocirile i-au tulburat judecata. Femeia asta a tr it aniă de zile într-o jungl . Mistificare sau realitate. Nu e pl cut să ă ă

226

se fac pariuri în spatele t u: „Îl îngroap luna asta... N-ă ă ăapuc paştele". Oamenii nu sînt r i, atît de r i, dar deă ă ă dragul unei replici spirituale, a unui banc, taie f r s -şi deaă ă ă seama în carne vie. Şi ea şi b trînul Dima sînt oameni cuă sufletul grefat. Încerc s -i în eleg.ă ţ

— Oare acum zece ani, Dima ar fi dovedit fa deţă dumneavoastr aceeaşi în elegere pe care i-o acorda iă ţ ţ ast zi? Cînd „flana" prin Cannes şi Deauvilles pentru că ă iarna româneasc nu-i pria?ă

— Nimeni înc n-a avut posibilitatea s -şi aleag epocaă ă ă şi familia în care s se nasc , spuse liniştit Cristea, r scoă ă ă -lind jarul din c min. To i am vrea s facem parte din echipaă ţ ă cîştig toare.ă

— Scuza i-m , dar acesta este un punct de vedereţ ă oportunist.

— Depinde cum o iei. Dac priveşti prin prisma unoră interese meschine, desigur, ai dreptate. Dac te gîndeştiă îns la imposibilitatea de a vedea în perspectiv istoric , deă ă ă a descifra adev rul nescris înc pe toate gardurile, aceastaă ă r mîne o simpl incapacitate. E simplu s vezi limpedeă ă ă printr-o fereastr deschis . Greutatea e s ghiceşti ce seă ă ă petrece dincolo de perdelele groase. Pentru asta î i trebuieţ deja har.

— Deci justifica i existen a lui Dima, observ contraţ ţ ă riat locotenentul.

— i-am mai spus, încerc s în eleg. Dac azi ar fi avutŢ ă ţ ă vîrsta dumitale şi nu aproape şaptezeci de ani, Dima ar fi sc pat probabil de blestemul unei vie i ratate, ar fi fost ună ţ om ca to i oamenii, demn de considera ia celor din jur, utilţ ţ societ ii şi aşa mai departe. Constat îns c n-ai remarcatăţ ă ă un lucru. Anchet m mai multe persoane, dintre care n-aă ucis decît una singur . Ceilal i sînt inoă ţ cen i şi, indiferent deţ patul în care s-or fi n scut cîndva, ne intereseaz conduitaă ă lor în contextul celor dou crime. ă Alc tuiescă – insist – o rubrică a nevinova ilor.ţ

227

— Hm! zîmbi Dr gan. M întreb cum izbuti i. To i sîntă ă ţ ţ mai mult decît suspec i. Începînd cu îngeraşul Dima, careţ nu vede şi nu aude nimic, şi ispr vind cu Mih il .ă ă ă

— Mih il ... repet absent Cristea.ă ă ă— De ine un post frumuşel. Nu crede i c dezv luireaţ ţ ă ă

adev rului în leg tur cu aventura de la Gestapo i-ară ă ă compromite ni eluş dosarul?ţ

— Ca s ucizi, trebuie s ai puterea s o faci.ă ă ă— Asta-i bun ! Numai dac -l priveşti şi- i îngheaă ă ţ ţă

sîngele în vine.— Pe undeva deci pereche cu Alexandra, rîse Cristea.

Crezi îns c merit s omori avînd de ales între postul deă ă ă ă director şi cel de inginer oarecare? C ci ce altceva i s-ară putea întîmpl în extremis? Fapta lui nu cunoaşte sanc iuneă ţ penal .ă

— Mih il e ambi ios, îi place s conduc . În istorie, nu oă ă ţ ă ă dat s-a ucis de dragul puterii.ă

— Sînt de acord. Erau îns al i oameni, cu alte mize înă ţ joc. A inginerului mi se pare m runt .ă ă

— Îl radia i de pe lista suspec ilor?ţ ţ— Nu. Dar, crede-m , aş dori din suflet s nu fi ucis el.ă ă

M car de dragul b iatului...ă ă— Alt prob ! Junele crescut în puf. Dac nu cumva... Înă ă ă

fond, cine ne garanteaz c nu e complicele inginerului,ă ă ambii fiind angaja i într-un joc pervers? Puştiul ne serveşteţ un pont oarecare, „tata minte, n-a fost cu mine în odaie etc." tocmai pentru a camufla realitatea, pentru a încurca pistele.

— O variant cam fantezist .ă ă— De ce? Avem de-a face cu o faun de esen să ţă pecial .ă

Totul e posibil cu astfel de specimene şi tocmai de aceea nu-mi explic menajamentele dumneavoastr .ă

— N-ai în eles mai nimic, şopti maiorul, ducîndu-şi mînaţ la piept cu o schim de durere.ă

— M str duiesc! M str duiesc s în eleg menajaă ă ă ă ă ţ -mentele dumneavoastr fa de Monica Ciuv , de pild .ă ţă ăţ ă

228

— Fata asta sufer . ă O dragoste nefericit , sînt de acord,ă un sentiment neinspirat, dar nu toat lumea are puterea să ă se înfrîng .ă

— Sufer ! Biata feti ! Dar cînd azvîrlea în stînga şi înă ţă dreapta banii fura i nu suferea? Ibovnica unui delaţ pidator! Ca s nu mai vorbim de Mircea Gheorghiu...ă

— Ce propui? Cum ar trebui dup p rerea dumitale să ă ă proced m?ă

— Simplu şi eficace. Oamenii ştia trebuie s priceapă ă ă c se afl în fa a unei autorit i şi c nu-şi pot permite să ă ţ ăţ ă ă p l vr geasc despre tot ce le trece prin minte. Nuă ă ă ă îndeplinim oficiul de cafenea.

Maiorul îşi mîngîia mîinile sub iri. Era foarte obosit.ţ— Ai impresia c n-am fost trata i cu toat reveren aă ţ ă ţ

cuvenit ! Dac ai fi f cut r zboiul...ă ă ă ă— Dumnezeule! exclam Dr gan. Iar r zboiul! R ză ă ă ă boiul

lui Hitler ori al lui Hanibal – simple pagini din cartea de istorie care ne-au precedat. Vrem s tr im în prezent. Înă ă prezent şi în viitor!

— Cî i ani ai? oft maiorul. 20? 21? Ne vine într-adev rţ ă ă greu s uit m anii aceia şi, dac i-am recaă ă ă ţ pitulat aspectele care te-au deranjat, am f cut-o ca s în elegi c anumiteă ă ţ ă condi ii şi un anumit mediu favoriţ zeaz la anumi i indiviziă ţ dezvoltarea unor particularit i negative, influen eaz via aăţ ţ ă ţ acestora, orientînd-o pe un anumit f gaş. V-a i plictisit deă ţ r zboi, sînt convins, dar iat c , dup aproape cinci ani, elă ă ă ă înc nu poate fi ignorat. Societatea nu e compus numaiă ă din cei care s-au n scut dup Conferin a de!a Yalta...ă ă ţ

Dr gan îl privi lung. O privire intens . Albastrul din ochiă ă devenise cerneal întunecat .ă ă

— Îmi pare r u. Tr s turile i se chircir brusc, strînse caă ă ă ă într-un pumn. În fond, dumneavoastr a i provocată ţ discu ia... Nu mi-aş fi permis-o niciodat .ţ ă

Cristea se ridic . Mîngîie în treac t umerii locoteă ă nentului şi se îndrept spre fereastr .ă ă

229

— Mi-ar fi pl cut s nu te provoc eu, s -mi vorbeştiă ă ă singur.

Capitolul XXV

ÎN PLIN COŞMAR

Eleonora Olaru privea în gol. În poal îi r m sese luă ă ă crul, firul de lîn negru înf şurat pe deget, andrelele pline deă ă ochiuri, încrucişate ca nişte spade. Nu urm rea nimic, nuă auzea vijelia cumplit de-afar , nu vedea pe maior şi peă ă locotenent, nu se gîndea la nimic.

„O stare de prostra ie", reflect Cristea. ţ ăÎl dureau oasele şi mai ales îmbuc tura pieptului. Înă

gur sim ea un gust amar. Se uit la Dr gan. St tea laă ţ ă ă ă fereastr , drept, f r s se sprijine, dar cu o imperceptibilă ă ă ă ă oboseal a umerilor.ă

„Nici el nu vede nimic."Afar era întuneric, iar în geam se reflecta interiorulă

od ii. Focul din c min mocnea roşu stins pe sticlaă ă înghe at .ţ ă

Tres ri. Împuşc tura le sfredeli urechile, st ruind întreă ă ă zidurile casei, cu ecou prelung.

** *

Mircea Gheorghiu c zuse lîng pat. Pe pieptul pijaă ă malei înflorise o pat roşie, un roşu intens, fluid, cu marginileă zdren uite ca o garoafţ ă. Încerc s zîmbeasc . Capul îiă ă ă alunec pe um r şi închise ochii.ă ă

Maiorul se întoarse însp imîntat spre Dr gan. În spaă ă tele lui z ri ca prin cea chipurile celorlal i.ă ţă ţ

— Trebuie transportat imediat la primul spital! Telefoneaz în sat! Alexandra, vezi ce po i face!ă ţ

*

230

* *Dima mîngîia mîna Eleonorei, murmurînd încetişor:— Linişteşte-te, draga mea.— Cu ce-am greşit noi, Henry? suspin b trîna. Aveaă ă

ochii stinşi, trupul firav îi tremura. Ce am f cut atît deă cumplit? Ce pl tim?ă

— Nu ştiu... nu ştiu... Bietul Mircea... Sper s scape... ăÎn cel lalt cap t al holului, maiorul st tea chircit lîngă ă ă ă

foc, cu fruntea ascuns în palme.ă— Crezi c el... ştie? întreb în şoapt Eleonora. ă ă ăDima r mase pe gînduriă . Înregistr silueta lovit – da,ă ă

Cristea p rea r nit îngrozitor, fusese atins resortul – figuraă ă împietrit a locotenentului, trupul de adolescent al luiă Şerban. Un teatru cu personaje simbolice. Ca în comedia dell arte. Textul se improvizeaz , dar destinul e acelaşi, fix,ă implacabil... O amintire urc din trecut, îi umple ochii. Eă necrezut de aproape. Trebuie s întind doar mîna...ă ă Micu ul Henry Dima elev la liceul ţ Louis le Grand. În fiecare s pt mîn un spectacol la Comedia Francez . Face parteă ă ă ă din program: Racine, Molière, Corneille... Ce plicticos! Actri ele acelea care strig aşa cum n-a auzit pe nimeniţ ă vorbind. Încearc o mic abatere: „Mademoiselle... dac amă ă ă merge azi pe jos? E aşa de vesel! N-o s afle nimeni”.ă Guvernanta îi aranjeaz gulerul de dantel . Îşi sume eşteă ă ţ buzele şi-l urc în automobil. „Nu se poate, micu ule, tat lă ţ ă t u ar fi foarte sup rat. O lume atît de vulgar ..."ă ă ă

Au murit to i. Şi planturoasa Ximène din... stai sţ ă vedem... din anul 1901 şi guvernanta, Mademoiselle Priers. Şi-a l sat economiile sanatoriului Saint Vincent de Paul dină Bucureşti. E îngropat la Belu.ă

„Acum... Inima i se strînse. Acum Gheorghiu. Oare va sc pa?ă Un om tîn r, cu decenii mai tîn r decît noi.ă ă Apocalipsul.”

Eleonora îi atinse bra ul. Mînţ a mic avea degete deă ghea . Repet :ţă ă

— Crezi c el ştie?ă

231

Dima se uit la Cristea. St tea în aceeaşi pozi ie, parcă ă ţ ă sec tuit de puteri.ă

— Da, oft b trînul. Ştie... acum.ă ă

Coborîr cu cîte un plic alb în mîn . Dima se sperie.ă ă Alexandra, Monica şi Mih il p reau trei umbre identice, caă ă ă şi cum ceva, disperarea, groaza ori alt factor comun le anulase personalitatea.

Cu gesturi simetrice, întinser plicurile lui Cristea.ă Maiorul le primi obosit şi le arunc pe mas , f r s leă ă ă ă ă deschid .ă

Ridic ochii abia dup ce locotenentul Dr gan,ă ă ă parcurgînd con inutul scrisorilor, scrîşni uşor din m sele.ţ ă

— Acelaşi lucru, dragul meu, nu? Drăgan îşi şterse sudoarea de pe frunte.— E fantastic, de necrezut. Citi: Mircea Gheorghiu va

muri inutil. Nu-i el. Vladimir Dumitraşcu. Şantajul continu .ă Avem de-a face cu un nebun!

— Nebun sau... Cristea nu ispr vi. Îşi prinse din nouă capul în mîini. Se uita din cînd în cînd la Monica Ciuv .ăţ eap n într-un fotoliu, arhitecta privea fix un bec de laŢ ă ă

lustr . Era parc peste puterile ei s -şi desprind ochii. Nuă ă ă ă tres rea, nu se mai zbuciuma şi, ciudat chiar, c rnurile moiă ă c p taser o vigoare nou , ceva care te determina s teă ă ă ă ă gîndeşti la muşchi de o el cu puteri de neb nuit.ţ ă

„Nu-i bine!" îşi repet Cristea, r t cind în v lm şagul deă ă ă ă ă gînduri.

Nu vorbea nimeni. La r stimpuri, r zb tea un zgomotă ă ă fluid, receptat într-o cavitate de cristal. Inginerul Mih il îşiă ă umplea paharul cu mîini sigure. A patra, a cincea oar . Îlă bea dintr-o r suflare, cu sete aprig . Coniacul p rea să ă ă ă alunece într-un trup de lemn, imunizat, un trup care respingea orice tentativ de anesteziere, un trup ă care trebuia s ating nealterate maximele suferin ei ă ă ţ şi abia apoi s moar . Iar ultimul ip t avea s fie crispat, dureros,ă ă ţ ă ă nu alinare.

232

„Totuşi e beat mort, gîndi înfricoşat Eleonora. Dar nuă se vede. E un om tare, tare pîn la cap t."ă ă

Se strînse instinctiv lîng b trînul Dima, continuînd să ă ă priveasc figura inginerului. Ducea regulat paharul la gur ,ă ă cu aceeaşi mişcare din cot. Un rictus îi strîmbase buzele într-un zîmbet dr cesc, ochii sticloşi, larg deschişi, fixauă placa de marmur a c minului.ă ă

„Bietul Mih il ... Dima îşi umezi buzele arse. E singur,ă ă cel mai singur dintre noi, pentru c noi n-am mai avut peă cine pierde. Mor ii noştri au îmb trînit. El plînge pe unţ ă mormînt reav n."ă

Îşi întoarse ochii instinctiv spre Şerban. inea frunteaŢ sus, cu o expresie înd r tnic .ă ă ă

„Cînd te gîndeşti... Ieri, alalt ieri alerga cu ghiozdanul înă spate. Copiii n-ar trebui s creasc ... Şi-o aminti pe maic -ă ă ăsa: «Mi-e dor de tine, Henry». «Dar bine, maman, sînt aici». «Nu, cheri, de tine cînd aveai doi ani. S te fac ghem, s teă ă strîng... Bra elor mele le e dor...» Ce curios i se p ruse...ţ ă Acum în elege... Cred c şi lui Mih il îi e dor la fel de fii-ţ ă ă ăsu..."

Şerban întoarse capul brusc Parc şoptise cevaă Alexandra.

Doctori a mişca buzele ritmic, f r s -şi dea seama.ţ ă ă ă— Sînt o Macarie! Sînt o Macarie!Degetele încîrligate tr geau de rochia verde, obrazul,ă

alb de obicei, era acum cenuşiu, p rul sc pat din cocul greuă ă îşi pierduse str lucirea.ă

Monica asculta viscolul. Urla. Un cor de şacali, ba nu, coyo ii. Coyo ii aceia îngrozitori care ip bezmetic, coyo iiţ ţ ţ ă ţ aduc tori de moarte. Iar tînguirea jalnic ... Cine plînge laă ă fereastr ?ă

Eleonora îşi trase degetele înghe ate din mîna lui Dima.ţ— Trebuie f cut ceva cu poarta. Scîr îie îngrozitor. Eă ţ

insuportabil...— Sînt o Macarie! Sînt o Macarie!

233

„Înc un pahar. Nu trebuie s m gîndesc la nimic.ă ă ă Conteaz doar mişcarea imediat urm toare. Atît!..." ă ă

„Dragul meu... Bietul b iat..."ă„E prima mea ciocnire cu via a. Alalt ieri înc mi-eraţ ă ă

team de Oltescu, de fizic ..."ă ă„Cî i ani am s mai tr iesc? O jum tate de om într-oţ ă ă ă

jum tate de hol. Dar atunci nu m mai cheam Henry. Sauă ă ă nu m mai cheam Dima. Ori Henry, ori Dima. Amîndouă ă ă sînt prea mult pentru o jum tate de om. Ce nu e logic aici?"ă

„Criminala e doctori a. O sadic . Nu încape nici oţ ă îndoial . Ce aşteapt maiorul Cristea? Nu mai în elegă ă ţ nimic..."

„El plînge! Monica îşi înfipse unghiile în coaps . Îi ă e frig, tremur , vrea s -i dau drumul în untru. Bietul b iat... Şiă ă ă ă mie mi-e cald... Prea cald, dragule..."

Scoase un ip t groaznic.ţ ăArhitecta alerg la fereastr şi sparse geamul cuă ă

pumnii: Adun z pada şi începu s rîd cu hohote. ă ă ă ăB trînul Dima îi atinse um rul.ă ă— Monica, Monica... Fii cuminte, feti o...ţ— Criza! şopti maiorul. Alexandra, pentru numele lui

Dumnezeu!Fa a lui Dima se ţ crisp .ă— Da, criza... mititica... Alexandra n-are cum s-o ajute. Locotenentul Dr gan îl privi stupefiat, B trînul îl auziseă ă

f r s aib în ureche aparatul acustic.ă ă ă ă

Capitolul XXVI

SFÎRŞIT DE WEEK-END LA TÎNCĂBEŞTI

Ningea. În c min, butucii scrîşneau pierzînd sev , lustraă ă aprins arunca o lumin crud , abia filtrat prin feliile deă ă ă ă sticl .ă

234

Eleonora Olaru aduse cafele şi pahare curate, apoi se retrase, umbr discret , lîng Henry Dima. Ca întotdeaunaă ă ă în prezen a ei, b trînul lu un aer protector, o gentile eţ ă ă ţ v tuit plin de menajamente. Femeia îi mul umi din ochi,ă ă ă ţ zîmbind obosit . Ochi ca nişte flori veştede.ă

B trîna surprinse ner bdarea locotenentului Dr gan şiă ă ă se uit reflex la Cristea. P rea distrat şi parc nehot rît.ă ă ă ă

„Trebuie s încep", îşi zise maiorul. Îi era grea , îi eraă ţă frig, avea poft s ... Nu ştia precis ce anume, dar în oriceă ă caz s fie departe de oamenii aceştia, de dramele şi deă misterele lor, într-o ambian robust , cu mult roşu şiţă ă hohote de rîs nest pînite. S miroase a cîmp, s - i mînjeştiă ă ă ţ nasul cu polen, s - i fereşti ochii de soare...ă ţ

„Trebuie s încep!" Privi înc o dat în jur. Ştia c multă ă ă ă ă vreme n-avea s -i uite pe oaspe ii familiei Olaru. Şaptezeciă ţ şi dou de ore r t cind într-un iad, descifrînd destineă ă ă întunecoase, profunzimi abisale, care ascund ceva muced, alunecos. Nu, asta nu se uit lesne.ă

Îi cercet pe fiecare în parte cu un sentiment tulbur tor,ă ă de parc şi-ar fi luat r mas bun.ă ă

Mih il , beat, încremenise într-o pozi ie rigid , plin deă ă ţ ă ă demnitate. Se chinuia s zîmbeasc .ă ă

La cealalt extremitate a înc perii se retr sese fiu-s u.ă ă ă ă inea fruntea sus, închipuindu-se probabil incoruptibil şiŢ

matur.Maiorul îşi reprim oftatul.ă„Oare cî i ani îi vor trebui ca s în eleag ?"ţ ă ţ ăNu vedea fa a arhitectei.ţÎn sfîrşit, Alexandra, arc vibrînd, p timaş , gata deă ă

lupt .ă„Femeia aceasta va muri pe baricad , tare pîn laă ă

urm ."ăÎi privi ochii foarte verzi, obrazul foarte alb, p rul foarteă

negru.Doctori a scoase o igar şi maiorul îi întinse reflexţ ţ ă

bricheta.

235

Cînd începu s vorbeasc – voce egal , cu tonalit iă ă ă ăţ voalate – oamenii îşi întoarser brusc capul. Luminat deă ă fl c ri, figura lui Cristea c p tase relief.ă ă ă ă

— ...O poveste halucinant , la care au conlucrată întîmplarea şi un creier diabolic. O poveste perfid cu adînciă implica ii retrospective, împletind destine tragice, nefeţ riciri grele. Protagoniştii par s trag la edecul unui destină ă blestemat. O soart fidel ca o umbr de care nu pot sc pa.ă ă ă ă E generat de greşeli grave ori m runte ascunse cu grij înă ă ă trecut. Dar nu-i aici locul şi nici momentul s discut mă ă factura lor, s le calific m. Suficient de amintit c aceaă ă ă eroare de via – şi interesant, ea reprezint o datţă ă ă calendaristic ferm pentru to i cei de fa , po i puneă ă ţ ţă ţ degetul exact pe ziua cînd fatal au greşit – deci acea eroare va determina în mod infailibil cursul existen ei fiec ruia,ţ ă impunîndu-i coordonate precise. Cineva, s -i zicemă deocamdat Vladimir Dumitraşcu, printr-un mijloc oarecare,ă intr în posesia secretelor şi în elege s exploateze situa ia,ă ţ ă ţ storcînd beneficii maxime. El devine c l ul din umbr ,ă ă ă şantagistul odios, omul f r chip al coşă ă marurilor oribile. Calvarul, adev ratul calvar, de fapt, acum începe.ă

Se auzi un suspin uşor. Poate Monica, poate b trînulă Dima. Cristea nu-şi ridic ochii. Acum nu mai aveaă imporlan . Continu , f r s -i priveasc :ţă ă ă ă ă ă

— Din acest punct de vedere, al culpei mai mult sau mai pu in grave, dar descoperite, în umbra c reia se desţ ă f şoară ă cinci existen e, putem avea de-a face cu cinci eventualiţ criminali. Dar crima în acest context presupune obligatoriu dou aspecte. O aptitudine virtual de a omorî în func ie deă ă ţ complexul psihic al individului, şi în al doilea rînd, un element de cunoaştere. Acela al subiectului asupra c ruiaă s tabere instinctele asasine. Vladimir Dumitraşcu a ştiută s -şi ascund fa a. Dar iat c o gaf aparent lipsit deă ă ţ ă ă ă ă importan pare s -l desconspire.ţă ă

— Sîmb t , şopti Elă ă eonora, abia sîmb ta. ăMaiorul cl tin capul.ă ă

236

— Da. O sîmb tă ă sear banal reuneşte prieteniiă ă obişnui i. Vremea infernal determin hot rîrea unanim deţ ă ă ă ă a se înnopta la Tînc beşti. Zîmbi. Azi am toate motivele să ă cred în minu ioasa premeditare a crimei. Felul în care a fostţ conceput pretindea o prezen numeroas pentru un timpă ţă ă relativ scurt. Orice pretext ar fi fost bun. Un revelion, furtun , sau vijelie. Cineva dintre dumneavoastră ă opina că Olaru şi Stratian ar mai fi şi ast ziă în viaţă dac nuă izbucnea viscolul. F ră ă îndoială avea dreptate, dar cu o precizare: pentru un num ră de ore sau zile, pentru c soartaă avocatului fusese decisă de mult. Ob ineaţ doar o amînare din partea asasinului, la pîndă după un concurs de împrejur riă favorabil. Întîmplarea îl oferă sîmb t .ă ă Cînd Luigi Stratian descoperă o scrisoare şi indiscret citeşte cu glas tare numele expeditorului – Vladimir Dumitraşcu – cei de faţă înlemnesc.

B trînaă bîigui.— Dacă aş fi ştiut... Dumnezeule! Dima îi mîngîie delicat mîna.— Nu te mai gîndi la asta.— Din acel moment, continuă maiorul Cristea, oamenii

îşi pierd literalmente capul. Surpriz ,ă indignare, ur .ă Ura care cap tă ă în sfîrşit consistenţă se poate îndrepta împo-triva unui chip anume. Şi nu greşesc. Într-adev r,ă Virgil Olaru este, mă rog, era şantagistul.

Eleonora tres ri.ă— Cine?!— Fratele dumneavoastr ,ă doamn .ă Moartea avocatului

Olaru a întrerupt un drum care în final trebuia s ducă ă la descoperirea odiosului Vladimir Dumitraşcu, independent de drama consumată la Tînc beşti.ă De o bun bucată ă de vreme se afla în reflectorul mili iei. Înregistr surprizaţ ă întip rită ă pe chipurile tuturor, apoi reluă: Avocat excelent, Olaru beneficiază de o clientelă numeroas pentruă cele mai variate spe e.ţ Profesiunea conjugată cu o veche experienţă în materie de şantaj îl ajută să descopere vinov iiăţ în

237

trecutul unuia sau al altuia. Vinov iiăţ ascunse cu grij .ă Din acest moment, începe lupta pentru a cîştiga prietenia viitoarelor victime. Spiritual, culant, îndatoritor, reuşeşte. Oamenii îi frecventează casa impresiona iţ de afec iuneaţ sincer ,ă complet dezinteresată a maestrului. Olaru p trunde astfel adînc în via a lor, adun probe şiă ţ ă declanşeaz atacul. Apoi jocul cap t aspecte perverse.ă ă ă Victimele se zbat sub ochiul încîntat al ini iatorului... Nu eţ greu de imaginat starea de spirit a musafirilor cînd afl că ă Vladimir Dumitraşcu şi Olaru sînt una şi aceeaşi persoan .ă N uci i, sfîşia i de resentimente, se retrag în camerele lor.ă ţ ţ Dup aproximativ o jum tate de or , avocatul moareă ă ă împuşcat. Da... Am recapitulat în mare circumstan ele înţ care s-a consumat prima crim . C ci, repet, ea fuseseă ă preconizat de mult şi determin evenimentele ulterioareă ă prin leg tur cauzal .ă ă ă

Cristea întîlni ochii str lucitori ai doctori ei. inea guraă ţ Ţ încleştat . Din cauza efortului, buzele nefardate erau livide.ă

„Nu, imposibil, reflect Henry Dima, e o abera ie..."ă ţAuzi glasul maiorului şi îşi r suci brusc capul împingîndă

înainte urechea în care era fixat aparatul.— Dup un vechi obicei, am încercat ini ial s alcă ţ ă ătuiesc

o rubric a inocen ilor. Cristea zîmbi. O sl biciune, c ci esteă ţ ă ă mult mai reconfortant s - i imaginezi c oamenii nu sînt înă ţ ă fond atît de r i pe cît par. De ast dat îns îmă ă ă ă prejur rile-miă erau potrivnice. Pot s m rturisesc f r team de-aă ă ă ă ă exagera c n-am întîlnit înc de-a lungul unor ani deă ă meserie o conjunctur atît de prielnic crimei, o încleştareă ă care s ating asemenea dramatism, mize atît deă ă categorice. Trînt înverşunat cu destinul, pentru ceea ceă ă fiec ruia i se pare c reprezint via a ori îns şi ra iunea deă ă ă ţ ă ţ a exista. De aceea departajarea între vinovat-nevinovat este extrem de dificil . Oaspe ii casei Olaru înm nunchează ţ ă ă o colec ie ciudat . La prima vedere, impresia e deprimant .ţ ă ă Printre victimele avocatului se num r un inginer, ună ă savant, un medic, o arhitect ... Aş sublinia c ei nuă ă

238

reprezint exponen i ai unei anume p turi sociale, ci doară ţ ă excep ii nefericite. Cu r bdare şi abilitate, Olaru şi-a c utatţ ă ă ani de zile „debitorii", r scolind cele mai întunecoaseă cotloane. Aparent, poate s ucid oricine, iar Luigi Stratiană ă îmi sugereaz chiar ipoteza unei crime colective. Asta nu-lă exclude îns de pe lista suspec ilor pe care a i întocmit-oă ţ ţ dumneavoastr . E un individ cinic, amoral şi pe undevaă lipsit de responsabilitate. Aş denumi-o un soi de incon-ştien animalic . De fapt sta a fost Stratian! Un animalţă ă ă egoist. Mobilul lui, fa de al altora, n-ar fi reprezentat cineţă ştie ce. Trafic de paşapoarte şi falsuri în acte publice. Cî ivaţ ani de închisoare. Dar Stratian nu accept organic nici ună fel de frustr ri. E un om al pl cerilor groase, imediate,ă ă incapabil s -şi refuze ceva. În consecin , ştie s lupteă ţă ă îndîrjit pentru „excelentul escalop de la Capşa", pentru a-şi ap ra liniştea şi o via agreabil . Individul f cea parteă ţă ă ă dintre cei care-şi închipuie c via a începe şi se ispr veşteă ţ ă odat cu persoana lor, c societatea este acă ă ceptabil atîtă timp cît conlucreaz la satisfacerea intereselor lor. Nici ună scrupul, deci, fa de cei care se pun deţă -a curmezişul. Dealtfel, nu se jeneaz s afirme c e gata s preiaă ă ă ă afacerea de şantaj.

Profitînd de pauza maiorului, inginerul Mih il îşi turnă ă ă coniac în pahar. Buzele lui Şerban se umflar disă pre uitor.ţ

„ sta cere palme! gîndi iritat locotenentul Dr gan. PuştiĂ ă isteric!"

Întîlni privirea maiorului şi roşi de parc i-ar fi ghicită gîndurile.

— O canalie, asta a fost! scrîşni doctori a Macarie.ţMonica Ciuv şoptiăţ :— Ce importan mai are... Acuma, e totuna. ţă Inginerul îşi umplu paharul. Pe buze îi flutura acelaşi

zîmbet sinistru şi Cristea se înfior . Relu , respirînd greu:ă ă— Luigi Stratian pretinde c ar fi auzit împuşc tura dină ă

camera doamnei Olaru, unde citea ziarul. În leg tur cuă ă acest moment, absolut to i invita ii avocatului mi-auţ ţ

239

strecurat indicii false. Din relatarea lor a fost imposibil să reconstitui ceea ce se numeşte filmul crimei. Avînd grij să ă se disculpe, fiecare în parte îmi sugereaz date eronate şiă nimeni nu rezist tenta iei de a-şi învinov i amicii. Deă ţ ăţ aceea pista a fost abandonat de la început, preferînd alteă c i. Sigur este, şi nici Stratian n-a contestat c , atunci cîndă ă Olaru murea, nu se afla în camera unde fusese g zduit.ă Sinceritate în mare parte datorat unui martor nepl cut:ă ă Mircea Gheorghiu.

— Bag de seam , rican Mih il , ducînd paharul la gură ă ă ă ă c de fapt a i ini iat o a treia rubric .ă ţ ţ ă

Maiorul zîmbi.— Din nefericire exist şi ea. Dar n-a i remarcat altă ţ ceva.

Am preferat s m ocup în primul rînd de cei cu mobiluriă ă mai debile şi dota i aparent cu mai pu in sînge rece.ţ ţ

Mih il rîse spart.ă ă— Iat ă şi a patra rubric ! Alexandra şi cu mine ducem,ă

probabil, steagul.D du plictisit din umeri. P rea s nuă ă ă -l mai intereseze

nimic.Maiorul privea fl c rile.ă ă— Construc ia psihic a ţ ă savantului r mîne pentru mineă

o enigm . C ci, sub aspectul de b iat bun, copil teribil şiă ă ă z p cit, ascunde un suflet rapace, o avari ie de b trîn, oă ă ţ ă sete nes ioas de acumulare. Al turi de nevast -sa – reăţ ă ă ă -plic des vîrşit , poate şi mai lacom – deprinde abeceă ă ă ă -darul unei individualit i noi. O existen absurd desfăţ ţă ă ă-şurat pe terenul minat al imposturii, orbec ind într-ună ă perimetru plin de capcane, unde orice fleac, orice gaf îlă pot tr da. Un copil care înva s mearg a doua oar . Oft .ă ţă ă ă ă ă Pentru mobila stil, pentru bibelourile fragile, pentru tablourile şi colec iile care umpleau casa b trînului Agoţ ă -pian, Gheorghiu era în stare s ucid . Monica Ciuv ...ă ă ăţ

Arhitecta îşi întoarse privirea.— Ce sens are? Ce sens... Eleonora Olaru îi mîngîie p rul.ă

240

— Las , feti oă ţ , aşa trebuie!— Monica Ciuv , repet Cristea. O fire slab la ăţ ă ă prima

vedere, r v şit , incapabil s se st pîneasc . Îă ă ă ă ă ă ă n realitate, este doar sfîşiat de spaim . O spaim obsedant ,ă ă ă ă neîntrerupt , canava constant în es tura c reia seă ă ţ ă ă îns ileaz zilele unei existen e de coşmar. Spaima care nuă ă ţ înceteaz o clip , care te face s sari din somn, din cauzaă ă ă c reia tresari în tramvai ori într-o cafenea, spaimaă amplificat de neputin , c ci lup i cu mîinile goale. F ră ţă ă ţ ă ă îndoial , cred c , dintre to i, arhitectei i-a fost h r zită ă ţ ă ă ă partitura cea mai ingrat . C ci dac fiecare avea ceva deă ă ă ascuns, iar faptul în sine era posibil datorit unor manevreă mai mult sau mai pu in abile, la Monica era de ajuns sţ ă deschizi doar uşa. Nu ştiu dac arhitecta a fost vreodat ,ă ă ceea ce numim cotidian, o dur . Cert este c nu cunoscă ă multe persoane care ar fi rezistat în locul ei. Iar miza era dubl : a ei şi a omului iubit. Monica, ar fi spus anticii, s-aă n scut sub constela ia lui Venus. O via , deci, ce se vaă ţ ţă consuma într-o emisfer şi un climat aparte: al dragostei.ă Dragostea ira ional , nebun , surs de sacrificii, dar şi deţ ă ă ă bucurii, pe care mul i nu le cunosc, va determina totdeaunaţ punctele cardinale ale unei astfel de existen e. Şopti: Şi unţ astfel de om este capabil în numele iubirii s omoare.ă

Arhitecta îşi l s capul pe spatele canapelei, plîngeaă ă domol. Lacrimile limpezi îi alunecau de-a lungul obrajilor palizi.

B trînul Dima, plin de compasiune, încerc s -i spună ă ă ă ceva. Deschise gura de cîteva ori, apoi renun .ţă

— Pare paradoxal, relu Cristea, dar într-un fel, eviă dent pe alte date, inginerul Mih il îi e pereche. Deşi pentru oă ă privire de suprafa – şi sînt sigur c nu pu ini au c zut înţă ă ţ ă capcana asta – apropierea s-a f cut totdeauna între ingineră şi doctori a Macarie. Eroare grav ! Exist între ei afinit iţ ă ă ăţ evidente, ca putere de st pînire s zicem, dar, psihic,ă ă Mih il e din aceeaşi substan cu arhitecta. Cîndva, înă ă ţă numele dragostei, a s vîrşit o greşeal , din fericire r masă ă ă ă

241

f r consecin e. Gravitatea ei a fost ateă ă ţ nuat de o şansă ă unic . Am convingerea c dac atunci, de mult, inginerul ară ă ă fi stat singur în fa a Gestapoului, nimic pe lume, nici oţ cazn nu i-ar fi descleştat buzele. Poate şi pentru c e ună ă om înc p înat, cu voin puternic , din familia celor careă ăţ ţă ă nu suport s fie înfrîn i. Dar ceea ce inginerul şi-ar fiă ă ţ refuzat lui însuşi n-a fost în stare s refuze femeii adorate.ă Cînd în fa a lui...ţ

— Înceta i! scrîşni Mih il . Era palid, cu ochii goi şiţ ă ă mîinile îi tremurau.

Cristea îl privi cîteva clipe.— Ave i dreptate. Nu are rost. S trecem peste asta.ţ ă

Spuneam deci c inginerul este, în ciuda aparen elor, ună ţ mare sentimental. Dup moartea so iei, toat rezerva deă ţ ă afec iune şi-a transferat-o asupra copilului. Sim mînt deţ ţă mare profunzime altoit pe tulpina paternit ii. De dragul luiăţ Şerban, şi probabil n-ar trebui s-o spun de fa cu el –ţă maiorul d du din mîn stînjenit – pentru ca imaă ă ginea tat luiă s r mîn intact în ochii s i, pentru ca senă ă ă ă ă timentele fiului s nu sufere vreo amputare, Mih il ar fi putut ucide.ă ă ă

Îi arunc o privire lui Şerban. inea capul sus, cuă Ţ maxilarele strînse. Inginerul strivea o igar neaprins .ţ ă ă Tr s turile puternice încremeniser într-un rictus.ă ă ă

— M-da, oft maiorul... Din rîndurile celor suspecta i n-aă ţ lipsit nici Henry Dima.

B trînul tres ri atît de tare, încît sc p aparatul dină ă ă ă ureche. Îl fix înapoi pripit, cu mişc ri neîndemînatice. Roşuă ă la fa , încerc s zîmbeasc . ţă ă ă ă

— Eu?!— Uneori mireasa e prea frumoas , rîse liniştit Cristea.ă

În cadrul unor crime ieşite din comun, inocen a des vîrşitţ ă ă atrage tot atît de mult aten ia ca şi aglomerarea exageratţ ă de probe ce vizeaz acelaşi individ. Se comit dou crime şiă ă un atentat în aceast cas , iar domnul Dima, deşi preă ă zent, este de fiecare dat mult prea bine scos din cauz . O minteă ă foarte scrupuloas poate face corela ii.ă ţ

242

Maiorul sim i ochii şi zîmbetul locotenentului. Continuţ ă f r s -l priveasc :ă ă ă ă

— Se întîmpl ca via a unui om s fie compus dină ţ ă ă diferite etape, uneori f r leg tur evident între ele. Ar fiă ă ă ă ă îns o greşeal s -l judeci în afara contextului geneă ă ă ral. Nu sus in prin aceasta c individul nu poate înregistraţ ă transform ri mari de mentalitate ori caracter. Dar dac vreiă ă s -l cunoşti cu adev rat mi se pare esen ial s ştii de undeă ă ţ ă a plecat, itinerarul parcurs. În acest sens, existen aţ domnului Dima, din punct de vedere al unui eventual subiect criminal, era interesant . Nişte ani grei, ă un buget precar, lipsa de perspective pot mutila sufletul. Este zgînd rit spiritul vindicativ care, atunci cînd îşi pierdeă controlul, se poate manifesta împotriva oricui. Afirma iaţ mea n-are preten ia unui adev r general valabil, dar nici nuţ ă sfideaz bunul sim . Într-o astfel de conjunctur psihic , ună ţ ă ă individ ca Virgil Olaru, brutal, caustic, nejenîndu-se a aminti cu satisfac ie savuroas c miluieşte pe fostul boier, unţ ă ă astfel de individ îşi putea atrage ura care s -i declanşezeă sfîrşitul. Suspect devine şi aparatul acustic. La un moment dat ai impresia c reprezint un simă ă plu decor.

— Bine, dar e o nebunie! izbucni Dima. Maiorul îl opri cu un gest.— Ave i r bdare! Iat c lista suspec ilor ţ ă ă ă ţ se apropie de

sfîrşit. A mai r mas s discut m despre ă ă ă Alexandra Macarie.Doctori a îşi îndrept spatele reflex. Aprinse ţ ă nervos

igara de la mucul celeilalte.ţ— O personalitate puternic ,ă f cuă maiorul, a î înd focul.ţ ţ

Cea mai puternic .ă Din cauza aceasta înregistreaz şiă cele mai multe sufragii, poate fi cel mai comod şi spontan imaginată în postura de criminal . Într-adev r, esteă ă o femeie care ştie ce vrea şi mai ales ştie să lupte pentru ceea ce vrea. În special, posedă o doză de sînge rece cu totul ieşită din cadrul obişnuit. Inteligent ,ă voluntar , cuă multă forţă de st pînire,ă doctori aţ dispune de datele necesare pentru a premedita cu toată luciditatea o crimă

243

perfect .ă De fapt, Alexandra e dintre aceia c roraă li se poate întîmpla orice în via .ţă Să izbutească ori s -şiă rupă capul, totdeauna însă la modul excep ional.ţ Doctori aţ nu va avea niciodată un destin oarecare. Aplaudat ,ă ridicat peă bra eţ ori fluierată la stîlpul infamiei, se va remarca într-un fel printre semenii s i.ă Are stofa inedi ilor,ţ iar sensul pozitiv ori negativ în care evoluează o astfel de existenţă este deja o chestiune de educa ie,ţ etică şi şans . Cuă aceasta cred că am epuizat lista suspec ilor.ţ Ar mai putea fi amintit Şerban Mih il ,ă ă eventual asasin – nu v speria i,ă ţ domnule inginer – ori complice al tat lui.ă O variantă fantezist ,ă desigur, care se poate discuta cu titlul de ipotez .ă

— Cine? Cine a ucis? bîlbîi Dima.— O clipă! Înainte de toate, inţ s -miă prezint scuzele

cele mai sincere persoanelor enumerate în calitate de pre-zumtivi asasini. Îşi vor primi desigur pedeapsa pentru faptele comise, dar criminalul nu face parte dintre aceştia.

Oamenii se priviră surprinşi. O dezmor ireţ general înă care se sim eaţ stupefac ieţ şi deconcertare. N uci i, parcă ţ ă nu îndr zneauă încă să r sufleă uşura i.ţ

Maiorul îşi ridică ochii, intindţ fundul înc perii.ăEleonora Olaru clipea m runt,ă fr mîntîndă stofa cana-

pelei. Articulă r guşită :— De ce v uita i aşa la mine?ă ţ Cristea respir adînc.ă— Pentru c dumneavoastr sînte i autoarea celor două ă ţ ă

crime. Înn buşi cu un gest scurt consternarea celoră lal i.ţ Virgil Olaru şi Luigi Stratian şi-au primit moartea din mîinile dumneavoastr . Mircea Gheorghiu a fost la un pas deă aceeaşi soart .ă

— E o greşeal , domnule maior, îng im Dima. Abia îşiă ă ă st pînea lacrimile. Nu se poate...ă

— Absurd! izbucni b trîna. O ipotez care nici nu merită ă ă s intre în discu ie. Crimele s-au comis la etaj, în timp ce euă ţ eram aici, al turi de dumneavoastr , la fel de îngrozit .ă ă ă

244

— În asta a constat marea dumneavoastr g selni , oă ă ţă întrerupse zîmbind Cristea. Asasinat s vîrşit într-o înc pereă ă din care asasinul lipsea. Cînd s-au comis crimele, dumneavoastr v-a i aflat fie în tov r şia paznicului de laă ţ ă ă depozit, fie a noastr , m refer la mine şi la locotenentulă ă Dr gan. De aceea ne-a i derutat.ă ţ

Eleonora Olaru îşi strîmb gura veşted .ă ă— M întreb cum se poate afla cineva în acelaşi timp înă

dou locuri distincte. Crede i în ubicuitate, domnule maior?ă ţCristea o m sur obosit. ă ă— Victimele au fost omorîte cu un revolver ascuns între

filele unei c r i voluminoase. Paginile îl camuflau perfect,ă ţ pentru c dumneavoastr a i decupat în grosimea loră ă ţ conturul armei. A i fixat apoi la garda tr gaciului unţ ă mecanism de ceasornic. Pe m sur ce arcul se desface,ă ă împinge tr gaciul care declanşeaz percutorul. Timpulă ă necesar opera iei e ţ uşor de calculat: principiul bombelor cu explozie întîrziat . Înaintea fiec rei crime, a i introdusă ă ţ volumul în odaia viitoarei victime. Coborînd, v asigura iă ţ prezen a unui martor neîndoios. Un singur motiv deţ îngrijorare: în momentul împuşc turii cel vizat s-ar fi putută afla în afara razei de ac iune a armei. Ceea ce într-un fel s-aţ întîmplat cu Mircea Gheorghiu. De fapt reglarea tirului a fost, b nuiesc, problema care v-a dat cea mai mare b taieă ă de cap, oferind anchetei un indiciu de maxim importan .ă ţă Pe vremea cînd punea i la cale asasinarea frateluiţ dumneavoastr , „a i repetat" manevra în ambele înc periă ţ ă ale viitoarei victime. Dormitorul şi biroul. Gloan ele s-auţ înfipt în sp tarul fotoliului unde obişnuia s lucreze şi înă ă lambriul de la cap tul patului. A i astupat ulterior g urile.ă ţ ă Poate era mai bine s nu le astupa i. Nu ştiu dac mi-ar fiă ţ ă atras aten ia. Cred c ar fi trebuit s schimba i tapi eria.ţ ă ă ţ ţ Aceasta a reprezentat una dintre greşeli, desigur cea mai grav . Mi-am fr mîntat creierii ceasuri întregi s -mi explică ă ă cum de n-a auzit nimeni a doua împuşc tur . De fapt,ă ă prima! sta a fost punctul de plecare...Ă

245

— Uluitor! sufl doctori a Macarie.ă ţ— Au urmat celelalte erori. Ciudat, desigur, era şi faptul

c dup fiecare crim inea i sub bra o carte groas . Laă ă ă ţ ţ ţ ă moartea lui Virgil Olaru a i avut îndr zneala s-o recupera iţ ă ţ în prezen a mea. Pe atunci îns eram înc departe de aţ ă ă b nui ceva. S rea poate în ochi faptul c v ardea deă ă ă ă lectur în asemenea clipe. Dar citeam cîndva despre ună ofi er grav r nit care în mijlocul obuzelor aştepta targaţ ă delectîndu-se cu Virgiliu. O alt gaf : plimba i totă ă ţ deauna acelaşi volum în limba german . Limb pe care nu oă ă cunoaşte i. Preparînd la buc t rie ţ ă ă o conserv nemă easc ,ţ ă Stratian s-a interesat ce con inut are. I-a i r spuns c eţ ţ ă ă carne de porc, deşi pe banderol scria clar pate de ficat. Ară fi fost de asemenea foarte prudent din partea dum-neavoastr s nu v tr da i îndemînarea în chestiuni tehă ă ă ă ţ -nice. Deşi casa era plin de b rba i, a i reparat în prezen aă ă ţ ţ ţ mea doza electric . Cînd un om moare pe neaşteptate, oă vreme, cei din jur se obişnuiesc greu cu ideea c nu mai eă printre ei şi în concluzie referindu-se la defunct ezit vizibilă în alegerea timpului. În mod firesc i se urc pe buze „este"ţ ă în loc de „era" sau „a fost". To i, dar absolut to i oaspe iiţ ţ ţ casei au avut asemenea ezit ri. Alexandra Macarie s-aă corectat chiar în cîteva rînduri. Singur dumă neavoastr ,ă doamn , mi-a i vorbit de Virgil Olaru la trecut f r nici ună ţ ă ă fel de efort, pentru c într-un fel l-a i îngropat de mult. Astaă ţ se numeşte premeditare şi totodat greşeal psihologic .ă ă ă M-a izbit de asemenea faptul c urm toarele victime auă ă fost împuşcate în înc perile folosite exclusiv de avocat ă – dormitorul şi biroul. Erau singurele od i în care a i calculată ţ traiectoria gloan elor. În sfîrşit, coinciden a alibiurilorţ ţ perfecte. Prea perfecte! Era straniu c de fiecare dat seă ă puteau g si oameni gata s jure c sînte i inocent . Cred că ă ă ţ ă ă era de ajuns o dat , poate de dou ori. Inutil s nega i,ă ă ă ţ doamn ! Subalternul meu a reuşit s g seasc cartea port-ă ă ă ăarm . Iat-o! Stratian şi Gheorghiu v-au deveă nit dezagreabili pentru c erau pe cale s descopere adeă ă v rul. Dintr-un bună

246

început, maestrul de balet s-a ar tat inexplicabil de degajată în contextul suspiciunilor generate de prima crim .ă Manifesta chiar un dispre fa de ceiţ ţă lal i care îşi consumauţ temerile. De fapt, se amuza copios. Ştia c toateă persoanele suspectate sînt inocente, pentru c – presupună – în momentul în care Virgil Olaru primea un glon în frunte,ţ Stratian se afla în birou. N-a priceput trucul. Gata oricînd să speculeze o situa ie v-a f cut unele aluzii, chemîndu-şiţ ă astfel sfîrşitul. Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi cu Mircea Gheorghiu. Sînt curios dac m rturia lui va coincide cuă ă presupunerile mele. Spitalul mi-a comunicat c are toateă şansele s supravie uiasc . În calculele dumneavoastr n-aă ţ ă ă intrat şi eventualitatea c viitoarele victime ar putea aveaă martori în clipa mor ii. Pentru a m deruta, pentru a-miţ ă camufla mobilul crimei, a i n scoţ ă cit poşta aceea înnebunitoare. „Nu-i el şantagistul, a murit degeaba.” Numai c şi aci s-au ivit alte greşeli. În primul rînd eraă absurd ca şantajul s continue în prezen a autorit ilor. Celă ţ ăţ pu in în r stimpul anchetei, expedierea scrisorilor ar fiţ ă încetat, urmînd s fie reluat ulterior. Apoi al treilea rînd deă ă bile ele, dup atentatul asupra lui Gheorghiu, nu mai aveaţ ă sens. C ci, eu luînd cunoştin de secretele prezumtiviloră ţă asasini, şantajul r mînea practic f r obiect. Unele ac iuniă ă ă ţ necontrolate ale celorlal i v-au venit în ajutor, împiedicîndu-ţm s v d limpede. Înceră ă ă c rile repetate de a g siă ă documentele de şantaj, ştergînd şi amestecînd toate urmele, sau, primul exemplu care-mi trece prin minte, o vizit a doctori ei Macarie înarmat cu un stilet în odaiaă ţ ă arhitectei. Vroia s taie o bucat de frînghie pentru a blocaă ă oblonul. La un moment dat, inginerul Mih il îşi pierdeă ă cump tul şi impune fiului s u s fac declara ii mincinoase.ă ă ă ă ţ În sfîrşit, o întîmplare. Domnul Dima în elege ce spun f r aţ ă ă avea aparatul la ureche. O fraz simpl , descifrat după ă ă ă mişcarea buzelor. Da... Cam asta ar fi în mare.

B trînul Dima izbucni.ă— Dumnezeule! Pentru ce atîtea nelegiuiri?

247

— Eleonora Olaru are un copil nelegitim, un copil fa deţă care avocatul nutrea grave resentimente pe undeva îndrept ite. Este lesne de imaginat, avînd în fa chipulăţ ţă avocatului, grosolan şi sarcastic, torturile de fiecare zi la care era supus Eleonora Olaru. B iatul nu avea acces înă ă aceast cas şi mama lipsit de orice mijloace financiare, înă ă ă n dejdea unui viitor tratament generos, îndeplinea ofiă ciul de slujnic , înghi ind toate umilin ele şi toanele unui individă ţ ţ sadic. În momentul în care avocatul anun c va lega toatţă ă ă averea prin testament autentic la Notariat, deci excluzînd posibilit i de distrugere ori sustragere, în favoarea uneiăţ concubine, hot rîrea Eleonorei Olaru de a-lă ucide este luat .ă De amintit c fra ii nu sînt moştenitori rezervatari, deciă ţ capriciul avocatului de a testa întregul patrimoniu unei str ine nu putea fi ulterior atacat în justi ie. Olaru trebuiaă ţ s moar înainte de a purcede la traducerea în fapt aă ă inten iilor sale de spoliere a familiei. Eleonora aştepta deţ mult un prilej favorabil. La curent cu activitatea de şantagist a avocatului, apreciaz limpede ce cadru unic deă comitere a crimei îi poate oferi reuniunea sub acelaşi acoperiş a victimelor fratelui s u. Nimeni nu va b nui că ă ă motivul mor ii sale poate fi altul decît şanţ tajul crîncen efectuat ani în şir. Avem de-a face deci cu o deplasare a mobilului extrem de îndemînatic . Pentru a te întoarce deă la premisa asasin – egal unul din personajele şantajate, pentru a dovedi întîi c premisa e fals , iar apoi s începi să ă ă ă te apropii de cea autentic , trebuie operat un revirimentă larg şi dificil. Prilejul mult aşteptat s-a ivit sîmb t seara.ă ă Greşesc, doamn ?ă

Se aşternu t cerea. Eleonora Olaru privea în gol, mască ă f r via . Vorbi încet, abia mişcîndu-şi buzele:ă ă ţă

— Nu, nu greşi i. În mare, cel pu in. Aş vrea s preţ ţ ă cizez dintr-un bun început c nu regret o singur clip ceea ceă ă ă am f cut. Poate moartea lui Stratian... Pe fratele meu îns ,ă ă dac ar fi posibil, l-aş ucide înc o dat , în fieă ă ă care zi, de o mie de ori pe zi şi Dumnezeu – sînt convins – ar încuviin a-ă ţ

248

o, deşi a poruncit s nu omori. Da, e o poveste trist , ună ă coşmar... O ran veche şi urît pe care timpul nu a reuşit să ă ă o vindece. Oft . La 20 de ani, în urma unui incendiu, amă r mas orfan . P rin ii mei locuiau în apropierea G rii deă ă ă ţ ă Nord pe o strad disă trus în întregime. Odat cu p rin ii amă ă ă ţ pierdut şi singurul sprijin material. Virgil – înc de pe atunciă avocat cu clientel , extrem de solicitat – m-a ajutat s -miă ă continui studiile. O investi ie sigur cu scaden diabolic .ţ ă ţă ă B nuiesc, domnule maior, c acum, cînd cunoaşte iă ă ţ adev ratul profil moral al fratelui meu, şi v asigur c îlă ă ă cunoaşte i foarte pu in, o s vi se par ciudat s afla i cţ ţ ă ă ă ţ ă tîn rul jurist Virgil Olaru oferea aproape întreg cîştigul s uă ă unor institu ii de binefacere. Mai mult, improvizase înţ locuin a lui un mic orfelinat pentru copiii abandona i.ţ ţ Bineîn eles, gestul nu a r mas neobservat. Presa, avid deţ ă ă senza ional, a început s -l comenteze cu risip de elogii,ţ ă ă cucoanele din înalta societate, subven ionarele asocia ieiţ ţ de ajutor Plinea zilnic , ă s-au gr bit s -i deschid uşile. Oă ă ă lume în care nu puteai p trunde decît prin avere,ă celebritate sau excentricitate. Causeur fascinant, spiritual şi agreabil, Virgil a reuşit în scurt timp s se impun . S-a creată ă o mod : moda Virgil Olaru. S-au redeschis procese vechi,ă pricini uitate de mult, pentru c era ă en vogue s fii ap rată ă de maestrul Olaru. În acelaşi timp, trei detectivi particulari r scoleau ara în c utarea p rin ilor care-şi abandonaseră ţ ă ă ţ ă copiii afla i în micul orfelinat particular. Şi dintr-o dat aţ ă izbucnit o epidemie de sinucideri. La 12 mai 1920, logodnicul meu şi-a pus cap t zilelor. Era şantajat de cinevaă care-şi semna amenin rile Vladimir Dumitraşcu. Îlţă cunoscusem prin intermediul fratelui meu, f cea parte dină grupul lui intim şi fireşte nu mi-a trecut prin minte c Virgilă şi Vladimir Dumitraşcu sînt una şi aceeaşi persoan .ă Logodnicul meu... A fost singurul om adev rat pe care l-amă cunoscut, singura mea bucurie. Ce lucruri îngrozitoare ascundea n-am s aflu probabil niciodat ... Vestea mor ii luiă ă ţ m-a zdrobit literalmente. Devenisem o umbr . Dup optă ă

249

luni p r seam sanatoriul cu un copil în bra e. Un copil cu ună ă ţ tat sinuă cigaş. Constitu ie fizic pl pînd , mutilatţ ă ă ă ă sufleteşte, am acceptat mîna pe care Virgil mi-a întins-o înc o dat . Şi ă ă i-am r mas recunosc toare... Eramă ă bucuroas c pot s -i fac unele servicii. În spatele lor însă ă ă ă se ascundeau manevre monstruoase. Dar lucrul acesta aveam s -l aflu întîmpl tor mai tîrziu, dup dou zeci şi optă ă ă ă de ani. Virgil îmi explicase c odat cu noul regim, s-aă ă interzis avoca ilor s primeasc al i bani decît cei pe careţ ă ă ţ justi iabilii i-au achitat la coţ lectivul de avoca i. Şi cumţ clien ii s i ineau cu tot dinaţ ă ţ dinsul s -şi arate recunoştin a,ă ţ instituise un adev rat laă birint în care p r ile interesate nuă ţ se întîlneau niciodat şi la al c rui cap t aşteptam eu. Dină ă ă recunoştin pentru ceea ce fratele meu f cuse, mi-amţă ă botezat copilul Virgil. A urmat şcoala primar aici, apoi l-amă înscris la internatul liceului Matei Basarab din Bucureşti. Fratele meu i-a interzis categoric s ne viziteze. Dac aş fiă ă putut munci, dac n-aş fi sim it în permanen dependen a,ă ţ ţă ţ dac l-aş fi crescut eu...ă

Maiorul respira greu. Sim i privirea doctori ei şi instincţ ţ -tiv îşi retrase mîna de la piept.

— Am avut nenum rate discu ii cu Virgil în sensul sta,ă ţ ă dar mi-a fost literalmente imposibil s -l înduplec. Consideraă prezen a b iatului în aceast cas compromiţ ă ă ă ţătoare şi mi-a impus ferm s nu insist. Era un avocat exceă lent, domnule maior, şi v imagina i ce lesne a putut s m am geasc .ă ţ ă ă ă ă G sea aproape zilnic prilejul s -mi spun c sîntem doiă ă ă ă b trîni, doi prieteni b trîni, care în curînd îşi vor lua adio deă ă la cele p mînteşti şi c întreaga avere va r mîne fiului meu.ă ă ă O avere de necrezut. Unsprezece imobile r spîndite în toată ă ara, sustrase na ionaliz rii, bijuterii, tablouri, bani înţ ţ ă

str in tate etc, etc. Ani în şir m-am hr nit cu iluzia asta. Şiă ă ă într-o zi, cu totul întîmpl tor, am aflat adev rul. „B trînulă ă ă meu prieten'" se logodise de curînd şi nu avea deloc inten ia s renun e la cele p mînteşti. Cum diferen a deţ ă ţ ă ţ vîrst era pur şi simplu penibil , am considerat de datoriaă ă

250

mea s -i atrag aten ia. Atinsesem f r s -mi dau seama ună ţ ă ă ă punct nevralgic. A reac ionai însp imînt tor de violent. Mi-aţ ă ă demonstrat printre altele c m detest , c m-a urîtă ă ă ă întotdeauna pentru sl biciunea şi candoarea mea, c sînt oă ă cîrp , o infirm . Am în eles în sfîrşit ceea ce ar fi trebuit să ă ţ ă în eleg de mult. Toat via a mea n-am fost decît o slugţ ă ţ ă proast care s-a crezut st pîn . Şi, pentru ca tacîmul s fieă ă ă ă complet, a inut s m informeze c transcrie pe numeleţ ă ă ă logodnicei, evident sub forma unei vînz ri deghizate, toată ă averea sa.

Surîse trist, apoi continu cu ochii la focul din c min: ă ă— Cîteva zile mai tîrziu am f cut a doua descoperire, cuă

siguran cea mai îngrozitoare. Virgil îşi rezolvaţă coresponden a în birou şi, crezînd probabil c sînt plecat ,ţ ă ă a intrat la toalet f r s -şi încuie hîrtiile ca ă ă ă ă de obicei. Mi-am aruncat ochii pe foaia din maşina de scris şi m-am cutremurat. Era o scrisoare de şantaj semnat Vladimiră Dumitraşcu. Prin fa a ochilor îmi defilau figurileţ însp imîntate ale sinucigaşilor. Am rev zut chipulă ă logodnicului meu cu ştreangul de gît... În elesesem.ţ În elesesem c , f r s ştiu, f r s -mi dau seama, ani deţ ă ă ă ă ă ă ă zile am fost complice, intermediind ob inerea banilor. Vţ ă imagina i, domnule maior, ce tragedie a stîrnit în mintea şiţ în inima mea! Aveam senza ia c mîinile îmi sînt murd riteţ ă ă de sîngele nenoroci ilor care îşi luaser via a, le auzeamţ ă ţ strig tul insistent cerînd r zbunare. Strîngeam în pumn ună ă coupe-papier hot rît s -l ucid îndat ce va intra în birou.ă ă ă ă Dintr-o dat mi-am amintit c am un copil, un copil cu ună ă tat sinucigaş şi o mam criminal ... M-am retras în odaiaă ă ă mea. Mi-am procurat mulaje dup toate cheile şi, îndat ceă ă a plecat la Bucureşti, m-am apucat s -i r scolesc dosareleă ă ascunse într-un safe mascat în zid, de a c rui existen nuă ţă ştie nimeni. Nici m car dumneavoastr , domnule maior.ă ă Surîse. O incredibil colec ie de p cate omeneşti pe bază ţ ă ă de documente autentice. Scrisori, declara ii, fotografii... Aşaţ am aflat c to i, dar absolut to i prietenii casei Olaruă ţ ţ

251

pl teau tribut şi pentru ce anume. Dedesubt, am g sit ună ă pistolet Beretta din timpul r zboiului. Încercam s n scoă ă ă -cesc cazne pe m sura monstruozit ii lui. M-am gîndit la ună ăţ moment dat s -i înştiin ez „prietenii" într-un fel sau altul, să ţ ă le spun cine-i omul care le stoarce banii prin amenin ri, şiţă ca o sugestie s le pun arma la dispozi ie. I-am trecut peă ţ to i în revist , cînt rind atent constitu ia psihic aţ ă ă ă ţ ă fiec ruia şi am conchis c e foarte pu in probabil s recurgă ă ţ ă ă la crim . Dealtfel, calculul pe care l-a i f cută ţ ă dumneavoastr şi care m-a pierdut.ă

Dr gan surprinse privirea maiorului. Îşi încleşt din ii.ă ă ţ— Într-adev r, de cînd eram mic manifestam un ină ă -

teres neobişnuit pentru mecanisme, dovedind oarecare îndemînare... Aşa s-a n scut ideea unei crime care s nuă ă necesite prezen a fizic a asasinului. Procedeul l-a i dedusţ ă ţ exact. Prietenii fratelui meu trebuiau s deruteze ancheta,ă to i avînd motive s ucid . Cu alte cuvinte, o crim perţ ă ă ă -fect , care a dovedit totuşi imperfec iuni. Imediat după ţ ă moartea lui Virgil, Luigi Stratian mi-a m rturisit c era înă ă birou cînd s-a tras şi c nimeni nu se afla prin aproă piere. În elesese c e un truc, nu îns şi care anume. Îmi aruncaţ ă ă în permanen o mie de aluzii despre motivele care m-ar fiţă determinat s pun la cale toat combina ia. Asta i-a gr bită ă ţ ă sfîrşitul. Ghinionul a f cut ca istoria s se repete. Mirceaă ă Gheorghiu îl viziteaz pe Luigi tocmai cînd acesta îşi primeaă glon ul. Aşa a trebuit s pun la cale o a treia crim . Îşi ridicţ ă ă ă privirea oftînd. Nu regret ce am f cut...ă

Dima plîngea încetişor, ferindu-şi lacrimile.Alexandra Macarie se apropie de fereastr . Îşi lipiă

fruntea fierbinte de sticl , cl tinînd capul în stînga şi înă ă dreapta. Se sim ea uşurat . Un sentiment ciudat. De ajunsţ ă s întind bra ele ca s zboare...ă ă ţ ă

Priveliştea alb , s rb toreasc , cristal şi scîntei deă ă ă ă diamante, îi inund ochii. Departe, peste troiene, soarele, oă lumin rotund , p rea o portocal îngropat în z pad .ă ă ă ă ă ă ă

Înaintă elastic spre mijlocul camerei şi spuse simplu:ă

252

— Viscolul a încetat.

E P I L O G

Cristea îşi desprinse ochii de pe chipul doctori ei.ţ Rîndunicile c utau creştetul plopilor înfip i pe margineaă ţ lacului, viori de argint ce vibrau sub adierile dimine ii.ţ

Se uit discret la ceas. Dou sprezece şi jum tate. Nuă ă ă prînzea înainte de dou ... Alexandra Macarie se juca inîndă ţ între degete piciorul paharului gol.

— Mai ştii ceva despre oamenii aceia?Doctori a p ru s se trezeasc . L s paharul şi îşiţ ă ă ă ă ă

strecur palmele sub reverele jachetei.ă— Nu prea multe. Gheorghiu, dup ce şi-a executată

pedeapsa, s-a dat la fund. N-am mai auzit niciodată vorbindu-se despre el. Mih il a f cut carier ca fizician. Eraă ă ă ă un b rbat foarte capabil. Într-o vreme ne vedeam destul deă des.

B trînul o scrut lung, apoi rîse încetişor.ă ă— Trebuie s în eleg c nu i-ă ţ ă ţ a pl cut destul? Toată ă

lumea v socotea ă o pereche potrivit .ă— Dup asta b nuiesc c s-a luat şi el. Îmi oferea oă ă ă

foaie de zestre complet : respect, admira ie, pozi ie soă ţ ţ -cial . Îmi p sa prea pu in şi de respectul şi de admira ia ă ă ţ ţ lui, n-aveam nevoie de pozi ie social . A fost unul din ia careţ ă ă iubeşte o singur dat în via . În privin a asta nu mai eraă ă ţă ţ nimic de f cut. ă N-a uitat-o pe nevast -sa pîn în ultimaă ă clip ...ă

— A murit?

253

— Da! oft Alexandra şi aprinse alt igar .ă ă ţ ă— Fumezi mult.— Azi mai mult ca de obicei... A murit acum cinci ani,

într-un accident de avion la Ziirich. Participa la nişte consf tuiri, în sfîrşit, cam aşa ceva... Am citit anun ul înă ţ România liber ă şi i-am telefonat lui fiu-s u. El mi-a spus...ă

— Ce-a f cut b iatul? ă ăDoctori a ridic din umeri.ţ ă— A terminat filologia, s-a însurat şi are doi copii. Nu-i

seam n lui Dan.ă ăB trînului i se p ru c desluşeşte o und de regret înă ă ă ă

glasul Alexandrei.— Mi-ar place, zîmbi, s ştiu cum gîndeşte el azi... Maiă

era o fat , una rotund , pufoas , cu ceva de leb d ...ă ă ă ă ă— Monica Ciuv , rîse doctori a. I-am operat b ie elul deăţ ţ ă ţ

hernie prin '60, '60 şi ceva. L-a aşteptat pe Panaitescu să ias din închisoare şi s-au c s torit.ă ă ă

— Fantastic! O dragoste ca în romane.— Da... Mi s-a p rut fericit şi m-am bucurat sincer.ă ă— N-o prea iubeai alt dat , surîă ă se b trînul.ă— M enerva. Nu-mi plac femeile grase şi plîng re e.ă ă ţ

Scîncea tot timpul...Cristea alung o albin care se rotea deasupra mesei.ă ă

Smulse o floricic galben din glastr şi o învîrti întreă ă ă degete.

— Spune-mi, Alexandra... Ai s -mi îng dui s te v d dină ă ă ă cînd în cînd? Sînt prea b trîn ca s mai las ceva pe seamaă ă întîmpl rii.ă

Doctori a îi zîmbi cu c ldur . C rat în r scrucileţ ă ă ăţă ă cerului, soarele sc lda gr dina într-o lumin de aur. Ună ă ă b ie el îngenuncheat pe balustrada de lemn arunca pieă ţ -tricele în ap .ă

Cristea caut plasa cu iaurt, şi chem osp tarul.ă ă ă

254

CUPRINS PROLOG

5I WEEK-END LA TÎNCĂBEŞTI 10

II NOAPTE DE GROAZ 19Ă III ROADELE ŞANTAJULUI 28 IV TATON RI 36Ă V DIGRESIUNILE MAIORULUI CRISTEA 45 VI BANCNOTE ÎNSÎNGERATE 54 VII DE CE I-E FRICŢ Ă, MONICA? 62 VIII SÎNT ŞANTAJAT! 69 IX PROFILUL MORAL AL AVOCATULUI VIRGIL

OLARU 78 X O CRIM INUTIL 83Ă Ă XI APRINDE I CÎTE O IGAR ! 93Ţ Ţ Ă XII TENSIUNE 116 XIII ŞANTAGISTUL 129 XIV REVIRIMENT LA 180° 139 XV SECRETUL INGINERULUI MIHAIL 150Ă XVI OMUL ÎN PIJAMA 158 XVII MINCIUNA 168XVIII M RTURISIRILE ALEXANDREI 174 Ă XIX CE ASCUNZI DUMNEATA, DOMNULE GHEORGHIU? 185 XX IMPOSTORUL 193 XXI OMUL DIN HRUBĂ 204 XXII ITINERARII 212

255

XXIII F R BUSOL 218Ă Ă ĂXXIV LOCOTENENTUL DR GAN ESTE NEMUL UMIT 233Ă Ţ XXV ÎN PLIN COŞMAR 242XXVI SFÎRŞIT DE WEEK-END LA TÎNCÎBEŞTI 247

EPILOG 269

256