risc operational

22
Rezumatul lucrării de doctorat cu titlul MANAGEMENTUL RISCULUI OPERAŢIONAL elaborată de doctoranda Ana-Cornelia PUIU (Olteanu) sub coordonarea Doamnei Profesor Universitar Dr. Gabriela Victoria ANGHELACHE A. Cuprinsul lucrării de doctorat MANAGEMENTUL RISCULUI OPERAŢIONAL Introducere 1. Elemente introductive aferente riscului operaţional 1.1 Noţiuni generale despre risc 1.2 Definiţii ale riscului operaţional 1.3 Caracteristicile şi modul de reprezentare al riscului operaţional 1.4 Factori determinanţi ai riscului operaţional 1.5 Categorii de riscuri operaţionale 1.6 Concluzii 2. Riscul operaţional în activitatea bancară 2.1. Adecvarea capitalului 2.2. Managementul riscului operaţional 2.3 Etapele procesului de management al riscului operaţional 2.4 Controlul intern 2.5 Concluzii 3. Dimensionarea riscului operaţional 3.1 Abordări calitative şi cantitative pentru măsurarea riscului operaţional 3.2 Abordare parametrică pentru măsurarea riscului operaţional 3.3 Abordări actuariale pentru măsurarea distribuţiei pierderilor 3.4 Modelul cauzal de cuantificare a riscului operaţional 3.5 Concluzii 4. Abordarea riscului operaţional conform Acordului Basel 4.1 Abordarea Indicatorului de Bază (BIA-Basic Indicator Approach) 4.2 Abordarea standardizată (SA – Standardized Approach) 4.3 Abordarea avansată (AMA – Advanced Measurement Approach) 4.3.1 Abordarea evaluării interne (IMA) 4.3.2 Abordarea distribuţiei pierderilor (Loss Distribution Approach) 4.3.3 Abordarea scorecard (Scorecard Approach) 4.4 Concluzii 5. Finanţarea riscurilor 5.1 Metode de finanţare a riscurilor 5.2 Criterii de eligibilitate a asigurărilor ca metodă de acoperire a riscurilor operaţionale conform Basel II 5.3 Concluzii 6. Gestionarea riscului operational 6.1 Analiza riscului operational la nivel mondial 6.2 Administrarea riscului operational de către o instituţie financiară din România

description

risc operational

Transcript of risc operational

Page 1: risc operational

Rezumatul lucrării de doctorat cu titlul

MANAGEMENTUL RISCULUI OPERAŢIONAL

elaborată de doctoranda Ana-Cornelia PUIU (Olteanu)

sub coordonarea

Doamnei Profesor Universitar Dr. Gabriela Victoria ANGHELACHE

A. Cuprinsul lucrării de doctorat

MANAGEMENTUL RISCULUI OPERAŢIONAL

Introducere

1. Elemente introductive aferente riscului operaţional

1.1 Noţiuni generale despre risc

1.2 Definiţii ale riscului operaţional

1.3 Caracteristicile şi modul de reprezentare al riscului operaţional

1.4 Factori determinanţi ai riscului operaţional

1.5 Categorii de riscuri operaţionale

1.6 Concluzii

2. Riscul operaţional în activitatea bancară

2.1. Adecvarea capitalului

2.2. Managementul riscului operaţional

2.3 Etapele procesului de management al riscului operaţional

2.4 Controlul intern

2.5 Concluzii

3. Dimensionarea riscului operaţional

3.1 Abordări calitative şi cantitative pentru măsurarea riscului operaţional

3.2 Abordare parametrică pentru măsurarea riscului operaţional

3.3 Abordări actuariale pentru măsurarea distribuţiei pierderilor

3.4 Modelul cauzal de cuantificare a riscului operaţional

3.5 Concluzii

4. Abordarea riscului operaţional conform Acordului Basel

4.1 Abordarea Indicatorului de Bază (BIA-Basic Indicator Approach)

4.2 Abordarea standardizată (SA – Standardized Approach)

4.3 Abordarea avansată (AMA – Advanced Measurement Approach)

4.3.1 Abordarea evaluării interne (IMA)

4.3.2 Abordarea distribuţiei pierderilor (Loss Distribution Approach)

4.3.3 Abordarea scorecard (Scorecard Approach)

4.4 Concluzii

5. Finanţarea riscurilor

5.1 Metode de finanţare a riscurilor

5.2 Criterii de eligibilitate a asigurărilor ca metodă de acoperire a riscurilor operaţionale

conform Basel II

5.3 Concluzii

6. Gestionarea riscului operational

6.1 Analiza riscului operational la nivel mondial

6.2 Administrarea riscului operational de către o instituţie financiară din România

Page 2: risc operational

6.3 Determinarea cerinţei de capital aferente riscului operaţional

6.4 Concluzii

7. Concluzii finale

8. Anexe

Anexa 1 : Indicatori e-banking legaţi de riscul operaţional Anexa 2 Exemplificare Reţea Baysiană Anexa 3: Principii de încadrare pe linii de activitate Anexa 4 Criterii pentru aprobarea utilizarii Abordării Standard Anexa 5 Cerinţe minime pentru aprobarea utilizării metodei avansate

Anexa 6 Combinatii de abordări Anexa 7 Criterii de eligibilitate a asigurărilor Anexa 8: Fişa risc operaţional

Fişa de analiză risc operaţional Fişa sintetică Risc operaţional – Reţea – Trimestrial

Raportul lunar privind Managementul riscului operaţional Anexa 9: Rezultatele testelor de bonitate

9. Bibliografie

10. Recunoaşterea realizărilor proprii, prin citarea contribuţiilor ştiinţifice ale doctorandului

B. Cuvinte cheie

Risc operaţional, Managementul riscului operaţional, KRI – indicator cheie de risc, Abordarea

Indicatorului de Bază (BIA-Basic Indicator Approach), Abordarea standardizată (SA –

Standardised Approach), Abordarea avansată (AMA – Advanced Measurement Approach),

Abordarea evaluării interne (IMA), Abordarea distribuţiei pierderilor (Loss Distribution

Approach), Abordarea scorecard (Scorecard Approach), Tipuri de evenimente, Linii de afaceri,

Matricea tipuri de evenimente/linii de afaceri, Profilul de risc, Distribuţia de probabilitate

agregată a pierderilor, Distribuţia severităţii pierderilor, Distribuţia frecvenţei pierderilor,

Rezerva de capital, Pierderi aşteptate, Pierderi neaşteptate, Funcţie de repartiţie a distribuţiei

pierderii agregate, Provizion, Fonduri proprii suplimentare.

C Rezumatul lucrarii

De-a lungul timpului s-a ajuns la concluzia că riscul este o componentă vitală asociată

tuturor activităţilor economice, care nu se poate combate ci doar administra, considerându-se că

„cel mai mult riscă cel care nu riscă” deoarece pierde oportunităţi de câştig şi de dezvoltare a

afacerii proprii. Astfel riscul asumat în condiţii bine stabilite poate aduce un plus de valoare

instituţiei de credit, reprezentând un proces în care managementul riscului se transformă în atu

concurenţial, adică reprezintă “arta” de a lua decizii şi de a acţiona pe baza datelor insuficiente.

Sistemul bancar reprezintă un segment indispensabil ansamblului economiei, a cărui grad

de dezvoltare depinde de cel al ţării respective. Astfel fiecare naţiune este interesată de crearea

unui sistem bancar solid şi stabil care să-şi menţină eficienţa în situaţii neprevăzute şi să

genereze stimulente şi informaţii reale tuturor participanţilor financiari.

Comitetului de la Basel a elaborat norme şi reglementări prin care a recunoscut impactul

riscului operaţional în activitatea instituţiilor de credit, în concordanţă cu modificările petrecute

Page 3: risc operational

în cadrul pieţei financiar-bancare, subliniind că implementarea unui management adecvat al

riscurilor este vitală pentru existenţa unei instituţii financiare. Astfel în contextul crizei

economice, a formulat o nouă serie de recomandări, şi anume Basel III prin care solicită

instituţiilor de credit triplarea rezervelor de capital, măsurarea şi controlul riscului de lichiditate,

precum şi consolidarea relaţiei de afaceri între instituţiile de credit şi clientela bancară pentru

dezvoltarea creaţiei monetare şi stabilităţii financiare. Cadrul de reglementare şi supraveghere a

sectorului bancar viitor va fi modificat substanţial în urma aplicării acestor prevederi prin care se

urmăreşte consolidarea stabilităţii sistemului financiar prin aplicarea unor standarde care ajută

atenuarea şocurilor din sectorul economic şi financiar şi diminuarea riscului de contagiune

dinspre sectorul financiar spre economia reală (Walter, 2010).

Din punct de vedere al analizei cost-beneficiu Acordul Basel oferă avantaje net superioare

având în vedere faptul că o dezvoltare durabilă cu efecte îndelungate poate fi asigurată doar în

condiţiile unui sector bancar stabil ce presupune reforme microprudenţiale cât şi

macroprudenţiale.

Managementul riscului operaţional este o temă de actualitate fiind cercetată de instituţii

internaţionale, organe de supraveghere, universităţi, centre de cercetare, asociaţii profesionale şi

instituţii de credit.

Având în vedere gradul de noutate şi importanţa riscului operaţional în activitatea financiar

bancară am ales tratarea acestei teme, încercând să aduc un plus de noutate domeniului de

management al acestui tip de risc, ce se preconizează a fi din ce în ce mai amplu. Motivaţia

personală se bazează pe dorinţa de a acumula cât mai multe cunoştinţe pe acest subiect şi de a

realiza o gestionare corespunzătoare a acestui tip de risc, având în vedere interesul din ce în ce

mai mare care revine în ultima perioadă riscului operaţional, explicat de problemele de lichiditate

create în cazul în care o entitate a pieţei financiare înregistrează pierderi importante cauzate de

producerea unui astfel de risc.

Pornind de la faptul că strategiile performante ale instituţiilor financiare cuprind programe

şi proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează minimizarea probabilităţii producerii

riscurilor şi a expunerii potenţiale a băncii, urmărindu-se atingerea obiectivului central: obţinerea

unui profit cât mai mare pentru acţionari, această lucrare are ca scop prezentarea modalităţilor de

administrare şi evaluare a riscului operaţional, precum şi a modului de cuantificare a cerinţei

minime de capital aferente riscului operaţional, având în vedere că până de curând acestui risc i

s-a alocat o atenţie minimă, considerându-se că are un impact scăzut asupra activităţii instituţiilor

financiare.

In urma studiului realizat la sfârşitul anului 2011 de către brokerul de asigurări Aon

Romania şi Institutul Bancar Român a reieşit că principalele riscuri operaţionale cu care s-au

confruntat instituţiile financiare publice şi private sunt: prejudicierea reputaţiei, neprotejarea

corespunzătoare a datelor, precum şi gestionarea necorespunzătoare a conturilor clienţilor,

urmate de modificările legislative şi de reglementare, infidelitatea angajaţilor precum şi

criminalitatea informatică.

Odată cu declanşarea crizei financiare mondiale riscurile specifice instituţiilor de credit s-

au manifestat tot mai intens, astfel încât incidentele de tipul riscului operaţional au provocat

pierderi importante, astfel se justifică interesul acordat managementului riscului operaţional a

cărui semnificaţie impune noi abordări practice.

Prin lucrarea de faţă mi-am propus următoarele obiective: identificarea şi analizarea

riscului operaţional, evidenţierea aplicabilităţii modelelor de adecvare a capitalului, compararea

sectorului bancar românesc cu cel din afara ţării din punct de vedere al acestui tip de risc,

Page 4: risc operational

exemplificarea modului de implementare a riscului operaţional în cadrul unei instituţii financiar

bancare prezentând un studiu de caz prin care se urmăreşte: organizarea şi coordonarea

sistemului de control al băncii, precum şi determinarea cerinţelor de capital pentru trei instituţii

de credit asupra cărora s-a efectuat analiza.

Pentru îndeplinirea obiectivelor a fost abordată iniţial partea teoretică a riscului operaţional,

parafrazând studiile şi cercetările efectuate de economişti din ţară şi din străinătate, ce include

informaţii preliminare din literatura de specialitate dar şi din experienţa practică a unor entităţi

financiare, prezentând cadrul legal, definiţii, tipologii, factori de risc, modalităţile de identificare,

abordări cantitative şi calitative de măsurare, analiza metodelor de măsurare a riscului

operaţional propuse de Acordul Basel şi importanţa transferului acestui risc prin asigurare.

Riscurile operaţionale apar cu mult înaintea riscului de piaţă sau a celui de credit, încă din

momentul înfiinţării, odată ce organizaţia utilizează angajaţi şi/sau sisteme în procesele interne

sau este expusă la impacturi externe, manifestându-se sub toate formele în diferite etape ale

dezvoltării şi desfăşurării activităţii instituţiei bancare.

Lucrarea este structurată în opt capitole pe care le v-oi prezenta pe scurt în continuare.

In primul capitol am prezentat elementele introductive legate de riscul operaţional, cum ar

fi: definiţii, caracteristici, factori determinanţi, precum si categorii ale acestui risc. Astfel, riscul

operaţional reprezintă riscul apariţiei unor pierderi sau a neîndeplinirii rezultatelor scontate în

urma aplicării controalelor, procedurilor, proceselor şi sistemelor informaţionale neadecvate, în

urma erorii angajaţilor, precum şi a dezastrelor ce pot afecta funcţionarea normală a instituţiei de

credit. Definiţia Comitetului de la Basel ca „risc de pierdere directă sau indirectă rezultată din

carenţele sau deficienţele procedurilor, personalului, sistemelor interne sau evenimentelor

externe”este cea mai completă din punct de vedere a cauzelor ce pot duce la apariţia acestui tip

de risc putând fi adoptată de orice instituţie de credit. Deoarece Comitetul de Supraveghere

Bancară de la Basel nu a dat o definiţie foarte clară a acestui tip de risc fiecare instituţie de credit

are posibilitatea de a analiza întreaga categorie de riscuri operaţionale, printre care putem aminti:

riscul de personal, riscul de fraudă, riscul de transfer, riscul juridic, riscul de lichiditate, riscul

înregistrării de pierderi sau neatingerea profitului estimat datorită modificării sistemului fiscal, a

deductibilităţii cheltuielilor, a reglementărilor în domeniu, riscul de reputaţie, riscul utilizării de

metode şi formule necorespunzătoare, riscul de proces, riscul de preluare, riscul de marketing,

riscul tehnologic, riscul utilizării de sisteme neperformante, riscul pierderii controlului, riscul de

securitate, riscul de faliment, riscul producerii unor catastrofe naturale.

Astfel principalele categorii de riscuri operaţionale prezentate de Comitetul de la Basel

sunt: Fraudă internă, Fraudă externă, Riscuri rezultate din relaţiile cu clienţii, produsele şi

practica de afaceri, Distrugerea activelor corporale, Condiţii aferente angajărilor de personal şi

siguranţa locului de muncă, Gestiunea proceselor, execuţia sau distribuţia defectuoasă,

Întreruperea operaţiunilor sau apariţia erorilor în sistem, ce apar la patru nivele: resurse umane,

proceduri, tehnic şi tehnologic.

In concluzie, riscul operaţional presupune pierderile financiare, neincluse în riscul de piaţă,

cel de credit sau riscul de afaceri, ce apar datorită evenimentelor interne sau externe ce nu s-au

putut preveni de către guvernanţa corporativă, de controlul intern, sisteme, politici, organizare,

standarde etice sau de alte elemente de control şi standarde ale firmei.

Al doilea capitol a fost destinat tratării problemelor legate de adecvarea capitalului,

managementul riscului operaţional şi etapele acestuia, precum si probleme legate de controlul

intern.

Page 5: risc operational

Piaţa financiară internaţională datorită dezvoltării economiei, globalizării şi expansiunii

activităţilor economice trebuie să adapteze continuu produsele şi serviciile pentru a face faţă

concurenţei. Autorităţile trebuie să supravegheze mult mai bine activităţile instituţiilor de credit

datorită complexităţii ridicate a produselor şi serviciilor ce implică riscuri mult mai mari ce

trebuiesc determinate, cuantificate şi administrate, fiind necesară crearea unor sisteme de

management de risc robust. În conformitate cu legislaţia în vigoare băncile trebuie să identifice

factorii de influenţă ai pieţei şi să prevestească evoluţia acesteia pentru a putea face faţă

concurenţei. Principala iniţiativă a instituţiilor financiare în materie de management al riscului

este „arhitectura datelor referitoare la risc”. În cadrul oricărei entităţi financiare obiectivul central

îl constituie obţinerea unui profit cât mai mare şi determinarea căilor de maximizare a

performanţelor bancare ce vizează cunoaşterea, gestionarea, controlul şi asigurarea riscurilor

financiar-bancare, riscuri multiple şi multidimensionale. Astfel factorul esenţial în luarea

deciziilor privind efectuarea oricărei operaţiuni bancare este reprezentat de riscul bancar.

Perioada actuală este denumită „era managementului de risc”, fiind considerată o sarcină extrem

de complexă şi importantă a managementului bancar.

In opinia noastră managementul riscului este un proces managerial care înglobează toate

tehnicile şi metodele utilizate pentru evaluarea şi analiza riscului ce se concretizează prin

măsurarea, controlul, raportarea şi alegerea acelor decizii care să conducă, pe cât posibil, la

diminuarea tuturor riscurilor, astfel încât să ofere băncii o viziune cât mai bună cu privire la

imaginea viitorului, în funcţie de care se vor dezvolta politicile şi strategiile bancare.

Prin managementul bancar se urmăreşte asigurarea maximizării rentabilităţii, minimizarea

expunerii la risc în condiţiile respectării reglementărilor bancare în vigoare. Minimizarea

expunerii la risc are efecte pozitive asupra comportamentului salariaţilor care devin mai riguroşi

şi mai conştiincioşi în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; asupra efectului psihologic de

descurajare a unor activităţi frauduloase; asupra imaginii publice a băncii, clienţii şi acţionarii

dorind o bancă sigură. Valoarea unei instituţii poate fi mult îmbunătăţită printr-un management

al riscului eficient care să asigure prevenirea crizelor sau eşecurilor ce pot apărea în interiorul

sau în afara organizaţiei, precum şi prin creşterea performanţei operaţiunilor desfăşurate prin

înţelegerea riscului la care este supusă organizaţia, prin evaluarea strategiei riscului afacerii,

realizarea celor mai bune practici şi protejarea reputaţiei.

Pentru prevenirea şi limitarea pierderilor datorate riscurilor bancare, putem recomanda

instituţiilor financiare să asigure: îmbunătăţirea tehnologică a sistemului informatic pentru

combaterea ameninţărilor din punct de vedere al securităţii; înlăturarea panicii care ar duce la

cheltuieli excesive cu măsurile de protecţie exagerate şi nejustificate; existenţa normelor interne

de control şi securitate; sisteme de securitate şi provizioane care să asigure o acoperire bună, însă

nu o eliminare completă a riscurilor la care este expusă instituţia în cauză.

Capitalul reprezintă un factor cheie în evaluarea şi funcţionarea normală a unei instituţii

financiare, activitatea acesteia fiind direct sau indirect influenţată de disponibilitatea şi/sau costul

capitalului ce afectează poziţia competitivă a băncii, însă nu poate fi considerat un substitut al

unui management adecvat.

Dezvoltarea practicilor de Management al Riscului Operaţional trebuie să integreze

instrumente cantitative şi calitative, astfel că oamenii şi maşinile într-o organizaţie ar trebui să

coexiste. Până de curând managementului riscului operaţional nu i s-a acordat suficientă atenţie,

considerându-se că nu aduce plus valoare pentru o instituţie, însă s-a dovedit că lipsa lui poate fi

foarte costisitoare datorită neanticipării şi posibilităţii de apariţie a pierderilor importante.

Page 6: risc operational

Astfel, recomandăm ca orice instituţie financiară să deţină procese de management a

riscului operaţional restrictive, date şi sisteme de evaluare, sisteme de cuantificare pentru

măsurarea acestui risc şi pentru determinarea unui capital adecvat, un proces pentru identificarea,

măsurarea, monitorizarea şi administrarea produselor, activităţilor, proceselor şi sistemelor.

Dezvoltând un management al riscului operaţional instituţia de credit poate beneficia de creşterea

valorii acţiunilor, a sustenabilităţii, a performanţelor economico-financiare, a eficacităţii

proceselor instituţiei; diminuare pierderilor, a cerinţei de capital, a costurilor de finanţare şi de

operare, a primei de asigurare; protecţia împotriva riscului operaţional, a reputaţiei; furnizarea

informaţiilor importante managerului superior; cunoaşterea riscurilor şi taxonomia lor;

îmbunătăţirea nivelului şi permanenţei veniturilor, a probabilităţii de continuare a activităţii, a

prioritizării şi a direcţionării resurselor, a fixării tarifelor.

In opinia noastră administrarea efectivă a riscului operaţional nu se poate realiza pe baza

indicatorilor din trecut, ci trebuie să existe avertizări cantitative şi calitative, astfel că pentru a

trece la un management al riscului operaţional modern instituţiile financiare trebuie să-şi

redefinească conceptul de risc ca o reprezentare cantitativă a nesiguranţei, analizând frecvenţa şi

severitatea pierderilor, să adopte o arhitectură a riscului sau taxonomie mult mai robustă,

considerând că riscul cel mai mare este dat de evenimentele cele mai rare dar cu impact

semnificativ.

Administrarea riscului operaţional este o necesitate economică de reducere a erorilor

pierderilor şi implicit într-o manieră structurală, susţinând îndeplinirea cerinţelor autorităţilor de

reglementare. Este un risc important al instituţiei ce depinde de structura individuală, operaţii,

strategii, deciziile managementului, pieţe şi angajaţi. Administrarea riscului operaţional

presupune, în opinia noastră, existenţa următoarelor elemente corelate: politici, măsuri de

identificare şi evaluare a riscului, proceduri, planuri de reîncepere a activităţii, evaluarea riscului

juridic şi a riscului reputaţional, capacitatea de angajare a contrapartidelor în tranzacţii cu

instrumente financiare derivate. Astfel recomandăm ca procedurile pentru administrarea riscului

operaţional să cuprindă: evaluarea, monitorizarea, reducerea riscului pe plan intern prin:

colectarea la timp a erorilor constatate, prin introducerea unor tehnologii adecvate de procesare şi

asigurare a securităţii informaţiilor şi prin transferul riscului către alte domenii de activitate, ca

de exemplu asigurarea împotriva unor evenimente.

Pentru realizarea raportării şi analizării pierderilor datorate riscului operaţional, după

părerea noastră, este deosebit de importantă existenţa unei baze de date centralizată la nivelul

oricărei instituţii de credit cu ajutorul căreia este înţeleasă natura, cauza şi valoarea pierderilor

operaţionale, sunt identificate şi luate măsuri de diminuarea a acestui tip de risc, determinând

valoarea capitalului minim necesar acoperirii pierderilor datorate riscului operaţional.

Pentru înţelegerea profilului de risc operaţional o instituţie trebuie să identifice cât mai

multe tipuri de riscuri operaţionale la care este expusă şi astfel, în opinia noastră, poate porni de

la: atributele şi caracteristicile clienţilor, produsele oferite şi activităţile legate de acestea,

sursele de clientelă, canalele de distribuţie, complexitatea şi volumul tranzacţiilor,

conştientizarea, practica managementului resurselor umane, comportamentul şi atitudinea faţă de

risc, competiţia, mediul de afaceri, inclusiv factorii politici, juridici, socio-demografici,

tehnologici şi economici, structura pieţei.

Procesul de management al riscului operaţional se poate asigura prin parcurgerea mai

multor etape: de identificare, de evaluare a riscului, de luare a deciziilor de risc, de implementare

a controlului şi de monitorizare si supraveghere a acestui tip de risc. Identificarea riscurilor

trebuie să stea la baza dezvoltării sistemelor viabile de monitorizare şi control al riscului

Page 7: risc operational

operaţional şi debutează cu definirea riscului în viziunea băncii, identificarea principalelor

elemente componente şi descrierea evenimentelor generatoare, delimitarea acestui risc de

celelalte riscuri ce apar în activitatea băncii. Evaluarea riscului presupune determinarea cauzelor

fundamentale şi stabilirea nivelurilor de risc, pentru a putea utiliza matricea evaluării riscului în

scopul ierarhizării riscurilor din punct de vedere al importanţei, precum şi evaluarea capacităţii

băncii de a face faţă şi de a răspunde riscurilor cu care se confruntă, pentru care recomandăm

folosirea unor instrumente precum: identificarea şi calcularea unor indicatori cheie de risc sau

urmărirea pierderilor înregistrate. Monitorizarea riscului operaţional se poate concretiza în:

urmărirea încadrării în limitele privind expunerea băncii la riscul operaţional şi în urmărirea unor

indicatori cheie de risc care permit analizarea evoluţiei riscului. Managerii băncilor, în opinia

noastră, trebuie să dispună regulat de informaţii cu privire la: desfăşurarea procesului de

management al riscului; expunerea băncii la riscul operaţional şi modul în care sunt puse în

aplicare procedurile de management ale acestui risc. Instituţiile de credit ar trebui să acorde, în

opinia noastră o atenţie ridicată controlului riscului ce se poate realiza prin metoda de detectare a

apariţiei evenimentelor ce presupune găsirea unei metode de diminuare a frecvenţei de apariţie a

evenimentelor sau prin metoda de detectare a extinderii pierderilor pornind de la evenimente ce

presupun determinarea unei metode de minimizare sau reducere a impactului pierderilor odată cu

apariţia evenimentelor. Gestiunea riscului operaţional presupune alegerea deciziei care să asigure

optimul de securitate şi cost şi să se evite problemele măsurilor preventive şi să se ţină cont de

noile îmbunătăţiri: asumare, diminuare, transfer, eliminare, imparţialitatea faţă de riscurile

operaţionale sau diverse combinaţii între acestea. Responsabilitatea gestionării riscului

operaţional, în opinia noastră, revine tuturor angajaţilor instituţiei, atâta timp cât manifestarea sa

se realizează la nivelul tuturor activităţilor instituţiei de credit.

În trecut nu exista un management al acestui tip de risc, riscul operaţional fiind tratat pe

baza evenimentelor istorice, punându-se accent pe efecte şi nu pe cauze. Astfel în prezent se

urmăreşte prevenirea efectelor evenimentelor de risc operaţional, prin identificarea şi

determinarea capitalului aferent riscului operaţional, a factorilor de risc operaţional, şi deciderea

între acoperirea sau finanţarea riscului operaţional.

Controlul intern este un proces efectuat de consiliul de administraţie, de manageri sau alţi

membri ai personalului, ce are drept scop furnizarea asigurării rezonabile cu privire la realizarea

obiectivelor: asigurarea corectitudinii raportărilor financiare; analizarea operaţiunilor în condiţii

de eficienţă şi desfăşurarea activităţii conform legislaţiei şi reglementărilor în vigoare.

Pentru realizarea controlului managementului riscului operaţional se porneşte de la

definirea politicilor de risc operaţional, în cadrul tuturor departamentelor, pe baza strategiei, ce

include şi standardele de măsurare a riscului fiind necesară şi crearea de linii directoare pentru

diminuarea riscului. In continuare riscurile trebuiesc identificate stabilind categoriile de risc şi

asigurându-se că toţi angajaţii înţeleg conţinutul acestora, apoi se dezvoltă procesele de afacere

analizând produsele şi serviciile oferite şi acţiunile care trebuiesc luate, precum şi administrarea

riscului operaţional. In funcţie de experienţa managementului riscului operaţional trebuie să se

stabilească modelul şi metodologia utilizată pentru măsurarea riscului operaţional. Administrarea

expunerii la riscul operaţional şi acţiunile de minimizare, reducere, evitare sau acoperire a

acestora trebuie cunoscute pentru a se putea stabili costul investirii în procesele de control,

separării sarcinilor sau asigurării. De asemenea trebuie integrat sistemul de raportare în cel

existent, iar pentru analiza riscului trebuie stabilite instrumentele şi procedurile. Riscul

operaţional trebuie luat în considerare în conformitate cu aspectele capitalului economic, în

funcţie de aria de întindere, terminologia pierderilor aşteptate şi neaşteptate şi analiza scenariilor.

Page 8: risc operational

Având în vedere că riscul operaţional se poate manifesta în diverse forme, controlul intern

se poate realiza doar prin divizarea fiecărui proces în părţi componente şi identificarea şi

estimarea surselor de risc şi a manifestărilor posibile a riscului pentru fiecare operaţiune. Astfel

controlul intern să fie principalul instrument de dirijare a riscului operaţional ce are drept scop

prevenirea şi nu constatarea evenimentelor petrecute.

Un management eficient al riscurilor necesită un angajament faţă de menţinerea valorilor

consecvente şi politicilor privind riscul operaţional, cultura instituţiei ocupând un rol important

în cadrul managementului riscului operaţional.

Al treilea capitol a fost destinat prezentării diferitelor metode de dimensionare a riscului

operaţional, evaluarea riscului operaţional realizându-se fie la nivelul întregii instituţii de credit,

rezultatele fiind apoi utilizate pentru calcularea necesarului de capital aferent acestui tip de risc

(metoda top-down), fie metode ce pornesc de la analizarea cauzelor producerii riscului

operaţional (metoda bottom-up). Prin cuantificarea riscului operaţional se urmăreşte estimarea

pierderii prevăzute şi a pierderii maxime, identificarea profilului de risc aferent anului viitor,

alocarea capitalului economic, ce se realizează prin identificarea metodei ideale din punct de

vedere al expunerii, factorilor de risc şi pierderii potenţiale şi care realizează o conexiune între

acestea, prin măsurarea şi avertizarea evenimentelor frecvente şi nesemnificative din punct de

vedere al valorii, precum şi a celor rare dar grave, prin inserarea modelului şi a rapoartelor în

cadrul afacerii şi a proceselor de management.

Astfel până în prezent modelele cu privire la riscul operaţional erau considerate doar nişte

abordări descriptive ce se bazează mai ales pe date istorice, indiferent că sunt abordări calitative,

ce depind de experienţa responsabililor cu acest risc, fie abordări cantitative ce utilizează tehnici

VaR pentru modelarea acestui risc, fie abordări parametrice sau actuariale sau cauzale ce

reprezintă perspectiva modelării riscului.

Comensurarea riscului operaţional presupune un efort important depus de instituţiile de

credit concretizat în culegerea datelor referitoare la pierderi, însuşirea cadrului ce asigură

transformarea datelor în expuneri şi raportarea acestora din urmă. Modelele pentru riscul

operaţional dezvoltate până în prezent s-au realizat prin analogie cu riscul de credit şi cel de

piaţă. Însă acest lucru nu este chiar foarte corect deoarece riscul operaţional este specific

instituţiei, este imanent, fiind considerat un eveniment implicit, greu de recunoscut, a cărei bază

de date încă nu este bine întocmită.

Astfel cele mai importante beneficii obţinute de o instituţie de credit în urma dimensionării

riscului operaţional sunt identificarea pierderilor operaţionale la care sunt expuse şi pentru care

nu există experienţa necesară, promovarea unui cadru pentru modelarea evenimentelor extreme,

precum şi reducerea semnificativă a costurilor şi a problemelor sistemice.

Pentru dimensionarea necesarului de capital pentru acoperirea riscului operaţional

Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel a creat trei abordări, prezentate în capitolul

patru, cu grade de dificultate diferite, ce a dus la împărţirea în două clase a practicienilor şi

anume, cei care recomandă utilizarea abordărilor complexe datorită avantajelor oferite şi alţii

care consideră aceste metode mult prea costisitoare şi astfel preferă o abordare simplă a acestui

tip de risc.

Abordarea Indicatorului de Bază este cea mai uşoară modalitate de determinare a

capitalului necesar acoperirii riscului operaţional, ce presupune aplicarea unei ponderi de risc

asupra venitului mediu brut realizat de instituţia de credit, în condiţiile unui management al

riscului operaţional aproape inexistent, fără perspective de îmbunătăţire. Cu privire la indicatorul

expunerii generale au existat diferite discuţii legate de inexistenţa legăturii între venituri şi risc,

Page 9: risc operational

propunându-se ca alternativa cheltuielilor generale administrative. Necesarul de capital nu este

adaptat la valoarea reală a riscului operaţional, creându-se un control al riscului contraproductiv

şi un management al stimulentelor. De asemenea instituţiile nu pot influenţa cerinţa de capital

printr-un management prudenţial sau de reducere a riscului operaţional. Metoda de faţă este

primitivă şi nu oferă băncii nici un motiv de îmbunătăţire a managementului şi a analizei riscului,

subestimând caracteristicile cerinţelor specifice instituţiei şi profilului său real de risc.

Metoda Standardizată este mai dezvoltată decât prima, datorită împărţirii activităţii

instituţiei de credit în opt linii de afaceri standard, cerinţa de capital determinându-se aplicând

asupra venitului brut generat de fiecare linie de afaceri o pondere de risc care variază între 12%

şi 18%, în funcţie de intensitatea relaţiei dintre volumul de activitate la nivelul unei liniei de

afaceri şi pierderile generate de manifestarea riscului. Ca şi în cazul primei abordări nu este

necesară colectarea de date cu privire la pierderile operaţionale şi de asemenea nu se poate

realiza un control eficient al acestui tip de risc, în funcţie de cauzele lor, însă trebuie să deţină

standarde de gestionare a riscului.

Ambele abordări prezentate anterior, sunt considerate de unii analişti măsuri de siguranţă şi

nu măsuri de determinare a expunerilor, ce nu ţin cont de procesul intern specific fiecărei

instituţii, precum şi de diferenţele existente dintre pieţele în care activează, nu pot demonstra

care sunt factorii cheie de risc, nu-şi pot construi o cultură de risc corespunzătoare, însă se

consideră că pentru instituţiile nu foarte dezvoltate avantajele oferite de un model avansat ar fi

mult mai mici decât costurile de implementare, şi de asemenea o altă problemă ar fi lipsa datelor

şi a tehnicilor dezvoltate. De asemenea, practica a demonstrat că nu este tocmai potrivită relaţia

liniară între venitul brut şi riscul operaţional, constatându-se frecvent fie o risipire de resurse fie

o insuficienţă în cazul producerii de pierderi importante, mai ales în cazurile în care băncii i-au

fost oferite imbolduri false şi a fost încurajată să sporească nivelul riscului pentru obţinerea unei

rentabilităţi mai mari.

Având în vedere cele prezentate anterior Comitetul de la Basel a oferit instituţiilor de credit

flexibilitate în conceperea unor abordări, şi astfel a fost dezvoltat şi un model avansat pentru

determinarea nivelului minim al fondurilor proprii pentru riscul operaţional ce se determină în

funcţie de baza de date şi modelele interne incluse în procesul de management al riscului

operaţional ce se validează intern şi extern de către un auditor specializat şi de către

supraveghetor. Abordările avansate prezentate de Comitetul de la Basel sunt următoarele:

Abordarea Evaluării Interne, Abordarea distribuţiei pierderilor şi Abordarea scorecard.

Ca şi în cazul Abordării Standardizate, pentru Abordarea Evaluării Interne, se va împărţi

activitatea instituţiei de credit în opt linii de afaceri standard şi pentru fiecare se va determina

câte un indicator de expunere, cu probabilitatea apariţiei unui eveniment generator de pierderi şi

pierderea care apare în cazul producerii unui astfel de eveniment, iar pierderea aşteptată va fi

rezultatul înmulţirii acestor factori, supraveghetorul stabilind o relaţie liniară cu pierderea

neaşteptată.

Abordarea distribuţiei pierderilor determină distribuirea pierderilor operaţionale potenţiale

pe linii de afaceri şi tipuri de evenimente, fiind considerată un cadru de alocare a capitalului

economic bottom-up, şi considerând că fiecare pierdere operaţională este o reflecţie a expunerii

fundamentale la riscul operaţional. Spre deosebire de metoda prezentată anterior în cazul acesta

banca îşi determină structura liniilor de afaceri şi tipurile de evenimente creându-şi baza de date

ce include informaţii cu privire la frecvenţa şi severitatea pierderilor. Este unica metodă senzitivă

la risc, care prin măsuri de control adecvate ce vizează diminuarea frecventei şi/sau a severităţii

poate duce la diminuarea pierderii operaţionale, şi implicit a cerinţei de capital, la nivelul liniei

Page 10: risc operational

de afaceri luându-se măsuri de micşorare şi prevenire a pierderii. Fondurile proprii constituite ca

protecţie împotriva pierderilor operaţionale nu se restricţionează sub forma unui model static

afacerii ci se determină la nivelul fiecărei linii de afaceri, neexistând o relaţie liniară cu volumul

afacerii, depinzând doar de pierderea neaşteptată.

Abordarea scorecard este utilizată în special când se doreşte o administrare a riscul

operaţional, identificând indicatorii de risc, bazându-se pe raţionamentul calitativ pe care îl

transformă într-o valoare numerică, şi mai puţin pe date aferente pierderilor de risc operaţional

deja întâmplate, nivelul capitalului aferent riscului operaţional modificându-se în funcţie de

profilul de risc aferent liniilor de afaceri. Astfel datele colectate prin această abordare se vor

putea utiliza pentru dezvoltarea sistemelor interne de evaluare a riscului operaţional.

În cazul metodelor simple de determinare a capitalului necesar acoperirii pierderilor

operaţionale ar trebui să fie obligatorie colectarea informaţiilor non-financiare fiind un procedeu

facil, necostisitor şi cu utilitate ridicată, însă utilizarea depinde de vulnerabilităţile evenimentelor

de pierdere, de profilul de risc al instituţiei şi de modul de identificare a vulnerabilităţilor.

Avantajele abordărilor avansate sunt numeroase, printre care amintesc: reducerea şi prevenirea

pierderilor operaţionale şi implicit diminuarea costurilor aferente capitalului alocat, evaluarea

corectă a preţului riscului, stabilirea standardelor la nivel internaţional etc.

Concluzia finală este că încă nu se poate vorbi de o metodă optimă de cuantificare a

riscului operaţional ţinând cont de neajunsurile abordărilor prezentate anterior şi de faptul că se

realizează o protecţie insuficientă sau prea costisitoare împotriva acestui tip de risc.

Capitolul 5, denumit „Finanţarea riscurilor” prezintă diferitele metode de finanţare precum

şi criterii de eligibilitate a asigurărilor ca metodă de acoperire a riscurilor operaţionale conform

Basel II. Programele de management şi de control a riscurilor nu au eficienţă în totalitate astfel

că au fost dezvoltate metode de finanţare a pierderilor prin reţinere sau transfer. Metodele de

minimizare a riscurilor depind foarte mult de resursele disponibile, de costul diminuării riscului,

de concepţii, de timpul alocat implementării proceselor.

Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel recunoaşte beneficiile aduse de asigurare,

ca instrument efectiv al managementului riscului, pentru diminuarea pierderilor suferite de bănci

datorită producerii riscului operaţional, ce se concretizează într-o definire mult mai bună a

profilului de risc, într-un management adecvat al riscurilor ducând chiar la îmbunătăţirea

indicatorilor de performanţă şi a fluxurilor de lichidităţi şi implicit la o alocare a capitalului

minim necesar acoperirii pierderilor, însă impune instituţiilor de credit crearea sistemelor interne

de control al riscurilor şi adoptarea politicilor de minimizare a riscului de contrapartidă. Există

numeroase dezavantaje ale asigurării precum: capitalizarea slabă a acestei pieţe, determinarea

dificilă a sumei asigurate, selecţia adversă, existenţa condiţiilor, limitelor şi clauzelor de

excludere, plata parţială a despăgubirilor sau cu întârzieri, retragerea de pe piaţă a asigurătorului

ceea ce a dus la apariţia unor sisteme alternative cum ar fi: securitizarea, programe de auto-

finanţare sau fondurile mutuale de auto-asigurare

Mesajul transmis de Comitetul de la Basel arată că protecţia prin asigurare se dovedeşte

utilă, dar nu scuteşte băncile de responsabilitatea creării unor sisteme interne de control al

riscurilor, recomandând acestora să adopte în paralel şi politici de limitare a riscului de

contrapartidă.

Sectorul bancar reprezintă segmentul vital pentru funcţionarea economiei astfel că acesta

trebuie să facă faţă circumstanţelor inopinante şi a riscului sistemic şi să ofere participanţilor la

piaţa financiară informaţii veridice, astfel trebuie să fie creat cât mai robust şi consecvent.

Page 11: risc operational

In capitolul şase a fost realizată o analiză comparativă a riscului operaţional pentru cazul

României şi cel la nivel european şi mondial. Ca baze de date1 au fost utilizate raportul din

2009, iunie 2010, septembrie 2011 publicat de către ORX Association, rezultatele colectării

datelor referitoare la pierderile datorate riscului operaţional din 2009 de către Comitetul de la

Basel pentru Supraveghere Bancară, precum şi informaţiile publicate de Banca Naţională a

României în perioada 2005-2010. Conform surselor SIGOR2 în curând poate apărea un nou

exerciţiu de colecţie a datelor referitoare la riscul operaţional, ce conţine informaţii până în anul

2009. Datele rezultate în studiul de impact cantitativ 6 (QIS 6), denumit de Mark O'Dell “mini-

LDCE”, pentru perioada cuprinsă între 2008 şi 2009 arată o creştere a pierderilor de două trei ori

mai mare decât a perioadei anterioare, în timp ce capitalul aferent acestui tip de risc a avut o

creştere modică, a relatat conducerea SIGOR în cadrul conferinţei din Martie “OpRisk North

America” găzduită de Operaţional Risk & Regulation Magazine în New York.

In urma analizei a rezultat că principala linie de afaceri cauzatoare de pierderi este

Activitatea bancară de retail, urmată de Activitatea bancară comercială ce oferă informaţii despre

volumul activităţii instituţiilor pe această ramură de activitate şi indică informaţii asupra apariţiei

de pierderi şi suma ce trebuie constituită ca protecţie pentru acoperirea pierderilor datorate

riscului operaţional pe linia de afaceri respectivă. Cele mai importante pierderi au fost

înregistrate datorită fraudelor externe, a gestiunii proceselor, execuţiei sau distribuţiei

defectuoase în cadrul activităţii bancare de retail, a relaţiilor cu clienţii, produsele şi practica de

afaceri în cadrul liniei de afaceri finanţarea societăţilor comerciale. Resursa umană reprezintă o

sursă importantă de apariţie a riscului operaţional datorită lipsei training-ului adecvat, fluctuaţiei

personalului şi penuriei de specialişti în domeniu.

Discrepanţele foarte mari în legătură cu numărul şi valoarea evenimentelor de pierdere

datorate riscului operaţional între instituţii ce utilizează metode avansate şi cele care utilizează

metode mai puţin complexe se poate explica prin faptul că abordările flexibile sunt utilizate de

instituţii de dimensiuni mari ce sunt obligate să deţină procese de colectare a datelor mult mai

bine dezvoltate, pentru a putea calcula valoarea fondurilor proprii aferente riscului operaţional

conform profilului lor de activitate şi riscurilor subsecvente.

Instituţiile de credit încă nu deţin o bază de date internă foarte bine dezvoltată, astfel că

modelarea frecvenţei pierderilor este destul de limitată, în general constatându-se că cea mai

utilizată distribuţie este Poisson, urmată de distribuţia Binomială negativă. Din punct de vedere

al severităţii cea mai utilizată distribuţie este cea Lognormală urmată de Distribuţia Weibull,

Distribuţia Exponenţială, Distribuţia Gamma, Distribuţia Loggamma, Distribuţia Pareto,

Distribuţia Pareto Generalizată, Distribuţia Burr, Distribuţia Loglogistică, Distribuţia Beta

Generalizată de Categoria a doua (GB2) şi Distribuţia g-and-h.

Din analiza efectuată a reieşit că ponderea capitalului în venitul brut pentru instituţiile ce

aplică metode avansate este mult mai mică decât a celora care aplică metode simple deoarece pot

identifica, măsura şi administra mult mai eficient riscurile operaţionale identificând liniile de

afaceri cele mai afectate de producerea riscului operaţional şi cei mai importanţi factori de risc.

O bancă de dimensiuni ridicate în cazul în care v-a aplica o metodă simplă de determinare a

fondurilor proprii necesare acoperirii pierderilor datorate riscului operaţional va aloca un capital

mult mai ridicat decât cea care obţine venituri mult mai mici. In schimb o instituţie de credit de

dimensiuni mici nu va fi avantajată de utilizarea metodelor avansate de determinare a necesarului

de capital aferent riscului operaţional deoarece aceasta nu deţine resurse suficiente pentru

1 Acestea sunt ultimele publicaţii ale ORX, CBSB şi BNR

2 The Basel Committee on Banking Supervision's Standards Implementation Subgroup on Operational Risk

Page 12: risc operational

reorganizarea activităţii, expunerea la riscuri operaţionale este scăzută, iar cunoaşterea riscului,

absorbţia capitalului şi eficienţa controlului poate fi foarte costisitoare.

In cazul României majoritatea instituţiilor de credit utilizează metode simple de

determinare a fondurilor proprii aferente riscului operaţional deoarece baza de date statistice nu

este destul de dezvoltată, valoarea capitalului propriu depăşeşte cu mult nivelul minim

reglementat, şi nici nu există încurajări pentru implementarea abordărilor avansate ce necesită

costuri foarte ridicate de implementare, concretizate în cheltuielile necesare dezvoltării politicii,

pregătirii personalului, costurile de consultanţă şi costuri IT.

Tot în acest capitol a fost prezentat pentru cazul unei instituţii de credit din România modul

de administrare a riscului operaţional ce are ca obiectiv strategic diminuarea pierderilor,

observarea profilului şi a expunerilor riscului operaţional, identificarea şi estimarea riscului

operaţional la nivel de tranzacţie, activitate şi produs bancar, analiza impactului asupra

capitalului băncii, administrarea riscului operaţional să se realizeze la nivelul fiecărei unităţi a

băncii, înaintea aprobării sau avizării noilor produse, servicii, contracte, reglementări se

recomandă analiza acestora, stabilirea abordării adecvate în ceea ce priveşte determinarea

cerinţelor minime de capital, sistemele de control intern trebuie integrate în procesele instituţiei,

pregătirea corespunzătoare a personalului, asigurarea securităţii informaţiei şi a procedurilor,

monitorizarea riscului legal.

In finalul capitolului a fost prezentat modul de calcul a cerinţei de capital necesar acoperirii

riscului operaţional pentru trei instituţii de credit3 din România. Baza de date cuprinde toate

informaţiile relevante din punct de vedere al riscului operaţional pe o perioadă cuprinsă între

anul 2007 şi anul 2009 şi include 1120 de observaţii pentru instituţia de credit X, 1613 de

observaţii pentru instituţia de credit Y şi 2650 de observaţii pentru instituţia de credit Z. Datorită

confidenţialităţii informaţiilor furnizate de instituţiile de credit datele au fost prelucrate şi vor fi

prezentate la nivel agregat. Evenimentele identificate pentru fiecare instituţie de credit asupra

căreia s-a realizat analiza au fost structurate pe tipuri de evenimente şi linii de afaceri, pentru

obţinerea matricei de risc şi pentru a putea realiza modelarea pentru fiecare categorie de

evenimente. Ca principale linii de afaceri instituţiile de credit consideră pentru analiza pierderilor

provenite din riscul operaţional: tranzacţii şi vânzări, activitatea bancară de retail, activitatea

bancară comercială, plăţi şi decontări şi alte activităţi (ce cuprinde cumularea activităţilor de

finanţare a corporaţiilor, servicii de agent), încadrarea operaţiunilor efectuându-se pe baza unor

politici şi criterii specifice, elaborate şi transpuse în procedurile interne.

Pentru toate liniile de afaceri, instituţiile financiare au utilizat ca indicator relevant „Venitul

brut”, considerându-l, conform şi recomandărilor Comitetului de la Basel, un indicator

transparent, prezent în situaţiile financiare anuale pe baza căruia se pot realiza cu uşurinţă calcule

şi comparaţii naţionale şi internaţionale, fiind uşor de auditat şi reflectând foarte bine

senzitivitatea riscului operaţional. Obţinerea unor valori ridicate pentru o anumită linie de afaceri

relevă dimensiunea venitului brut şi intensitatea activităţii instituţiei în cauză pe acele sectoare de

activitate, furnizând de asemenea departamentelor implicate informaţii în legătură cu potenţialele

pierderi ce pot surveni şi valoarea necesară pentru acoperirea pierderilor aferente riscului

operaţional pe linii de afaceri. Pentru managementul riscului creşterea venitului poate semnifica

un succes aparent care ascunde probleme fundamentale, putând indica linia de afaceri cea mai

afectată de modificări precum şi o asumare ridicată a riscului, iar pentru linia de afaceri cu cele

mai mici venituri se poate considera că este finanţată necorespunzător. Atenţia neadecvată la

risc, ce oferă managerilor o falsă securitate poate fi demonstrată de veniturile stabile. Managerii

3 Din motive de confidenţialitate cele trei instituţii de credit vor fi definite în continuare X, Y şi Z.

Page 13: risc operational

de risc şi directorul general trebuie să acorde o atenţie deosebită asumării riscului excesiv şi

neadecvat. Pierderile raportate la cheltuieli pentru o linie de afaceri sau pentru ansamblul

activităţii desfăşurate de o instituţie de credit poate oferi informaţii importante legate de

controlul riscului operaţional. Responsabilii de risc trebuie să acorde o atenţie deosebită asumării

riscului nepotrivit şi exagerat.

Pentru cele trei instituţii de credit din România pentru care s-au determinat cerinţele de

capital aferente acoperirii riscului operaţional au fost aplicate atât metode simple (abordarea

indicatorului de bază si abordarea standardizată) cât şi metode avansate (abordarea distribuţiei

pierderii pentru instituţiile de credit X şi Z şi Abordarea Evaluării Interne pentru instituţia de

credit Y – datorită faptului că pierderile nu sunt individuale şi sunt prezentate la nivel agregat).

In cazul primelor două instituţii de credit analizate s-a constatat că cele mai riscante linii de

afaceri sunt cele de activitate bancară comercială şi retail, iar instituţia de credit Z a alocat cea

mai mare pondere a capitalului aferent riscului operaţional liniilor de afaceri: Plăţi şi decontări,

Tranzacţionare şi vânzări, fiind considerate şi cele mai riscante datorită faptului că sunt liniile

cele mai active din punct de vedere al obţinerii venitului.

Din punct de vedere al evenimentelor de pierdere, cele mai frecvente s-au datorat fraudelor

externe (în cazul instituţiei de credit X), erorilor umane (în cazul instituţiei de credit Y) şi

respectiv gestiunii proceselor, execuţiei sau a distribuţiei defectuoase (în cazul instituţiei de

credit Z). Din punct de vedere al severităţii evenimentelor locul fruntaş, în cazul primelor două

instituţii de credit, este ocupat de evenimentele apărute datorită executării, livrării şi gestionării

proceselor, iar în cazul celei de-a treia instituţie de credit, principala pierdere, din punct de

vedere al impactului este cea datorată distrugerii activelor corporale.

In cazul primei instituţii de credit analizate sintetizând cele trei metode de determinare a

cerinţei de capital aferente riscului operaţional constatăm că ipoteza conform căreia cerinţa de

capital se diminuează pe parcursul utilizării unei metode mai avansate nu se îndeplineşte decât

pentru un nivel de încredere de 95%. Astfel putem considera fie că ipotezele pe baza cărora am

aplicat modelul avansat nu au fost tocmai potrivite, fie că întradevăr, nivelul recomandat de

Comitetul de la Basel este prea strict.

In cazul instituţiei de credit Y sintetizând analiza efectuată putem observa, faptul că odată

ce banca utilizează o modalitate de măsurare a riscului operaţional mai complexă, cerinţa de

capital aferentă acestui risc se diminuează. Minimul de capital alocat se realizează prin utilizarea

Abordarea Evaluării Interne, deoarece instituţia de credit poate identifica liniile de afaceri cele

mai afectate de riscul operaţional şi care sunt principalii factori de risc.

Sintetizând analiza efectuată pentru instituţia de credit Z, putem observa, faptul că în cazul

utilizării metodei standardizate banca v-a aloca o sumă mai ridicată aferentă cerinţei de capital

decât în cazul utilizării abordării indicatorului de bază, deoarece cele mai active linii de afaceri

sunt cele de Tranzacţionare şi vânzări şi Plăţi şi decontări, a căror pondere de risc este de 18%

(pentru SA), spre deosebire de 15% (pentru BIA). Minimul de capital este alocat utilizând

Abordarea Distribuţiei pierderii deoarece poate identifica, măsura şi administra mult mai eficient

riscurile operaţionale. Se observă cu uşurinţă superioritatea metodei avansate, realizându-se o

economie consistentă a capitalului necesar riscului operaţional, în cazul utilizării metodei

avansate.

In urma utilizării celor trei abordări de cuantificare a riscului operaţional m-am confruntat

cu o serie de probleme cum ar fi: absenţa bazei de date complete şi coerente, consistenţa,

relevanţa şi subiectivitatea estimărilor depind de frecvenţa şi impactul evenimentelor generatoare

de pierderi, neexistând reglementări în domeniu metoda VaR este aplicată cu dificultate.

Page 14: risc operational

Astfel putem afirma că metodele de cuantificare a riscului operaţional propuse de Acordul

de la Basel prezintă o serie de neajunsuri ce implicit duc la o comensurarea incorectă a acestui

tip de risc. Stabilirea reală a nivelului optim de capitalizare al unei instituţii financiare prezintă o

importanţă deosebită permiţând capitalului să îşi îndeplinească în mod operativ funcţia de

protecţie, ce presupune absorbirea din timp a oricăror pierderi neprevăzute care pot să apară pe

parcursul desfăşurării activităţii ceea ce va permite o diminuare a probabilităţii de faliment a

băncii respective şi creşterea implicită a gradului de încredere a populaţiei în sistemul bancar

naţional.

Ultimul capitol prezintă concluziile cercetării efectuate. Astfel lucrarea îmbină elementele

teoretice legate de managementul riscului operaţional şi aplicabilitatea în practică de către

instituţiile de credit, considerând că aceasta reprezintă o sursă de informare atât pentru student

cât şi pentru cei ce doresc să se specializeze în acest domeniu.

Criza economică s-a concretizat prin manifestarea efectelor riscului de credit, de lichiditate,

operaţional etc, astfel că managementul riscului în activitatea bancară este o temă de mare

interes, mai ales, având în vedere că acesta este un domeniu dinamic, în continuă modificare

datorită cerinţelor tot mai complexe ale consumatorilor şi de asemenea datorită evoluţiei pieţelor

financiare. Pentru orice instituţie de credit provocarea majoră este concretizată în administrarea

proactivă a multiplelor riscuri interne şi externe cu care aceasta se confruntă, iar pentru

menţinerea avantajului competitiv şi pentru îmbunătăţirea performanţei bancare trebuie să

înţeleagă riscurile ce pot apărea în cadrul desfăşurării activităţii zilnice şi să definească foarte

clar relaţia între procesele de risc operaţional şi întreg cadrul de control, prosperând şi

supravieţuind în condiţiile acceptării riscului.

Riscul operaţional este un risc specific şi propriu afacerii ce apare odată ce instituţia de

credit utilizează angajaţi, fiind un risc cultural atâta timp cât modalitatea de abordare şi

procedeele zilnice influenţează capacitatea de administrare.

Şi în cazul României procesul de management al riscului este o prioritate, fiecare instituţie

de credit stabilindu-şi riscul operaţional potenţial, stabilindu-şi şi implementându-şi controale

adecvate pentru acest tip de risc, pe care periodic să le testeze şi să raporteze eşecurile acestora

pentru a se putea lua măsuri de îmbunătăţire.

Pentru a-şi îmbunătăţi managementul riscului orice instituţie de credit trebuie să-şi

implementeze un model standard care să includă stabilirea contextului strategic, al

managementului riscului, identificarea, analizarea, investigarea şi manipularea riscurilor, precum

şi implementarea şi monitorizarea planurilor de management al riscului.

Managementul riscului operaţional presupune implementarea sistemului de evaluare ce

asigură măsurarea şi consolidarea riscurilor ţinând cont de toate interdependenţele existente şi

posibile pentru a prezenta expunerea şi senzitivitatea instituţiei sau liniei de afaceri la orice factor

de risc la un moment dat.

Primele două abordări de comensurare a cerinţei de capital aferent riscului operaţional sunt

considerate de analişti ca „protecţii de siguranţă”, mai de grabă decât metode de măsurarea a

expunerii instituţiei la riscul operaţional.

Puţine din instituţiile de credit din România au adoptat o măsură avansată pentru

determinarea cerinţei de capital pentru riscul operaţional, majoritatea încercând să obţină

aprobarea folosirii abordării standard.

Costurile aferente riscului operaţional, ce privesc diminuarea acestuia, stabilirea şi

menţinerea unui sistem de control, protecţia prin asigurare etc., sunt considerate de majoritatea

instituţiilor financiare costuri ale activităţii desfăşurate ce se suportă din veniturile curente

Page 15: risc operational

obţinute. Astfel instituţia adoptând un management al riscului operaţional eficient va diminua

suma de bani pe care va trebui să o ţină sub formă de rezerve. Costul este compus din cheltuielile

necesare dezvoltării politicii şi pregătirii managerilor cunoscându-se trei tipuri (costuri de

personal, de consultanţă şi IT) care variază în funcţie de natura, dimensiunea şi complexitatea

activităţilor, precum şi de nivelul dezvoltării sistemului şi controlului managementului riscului

operaţional.

Putem concluziona că nu există în prezent o metodă optimă de cuantificare a riscului

operaţional, având în vedere neajunsurile subliniate anterior, ceea ce implică şi o dimensionare

eronată a acestui tip de risc.

De-a lungul timpului, în urma aplicării metodei Indicatorului de Bază şi metodei

Standardizate în practică, s-a constat că între nivelul capitalului şi riscul operaţional nu se poate

stabili un raport cert, constatându-se în unele cazuri faptul că limita este costisitoare, cazul în

care capitalul excesiv va duce la neîndeplinirea ratei de rentabilitate a capitalului şi sunt unele

situaţii când aceasta este insuficientă, caz în care insuficienţa capitalului expune instituţia de

credit la risc, în cazurile în care instituţiile financiare se expun la riscuri semnificative, datorită

faptului că nu se determină în mod exact pierderile aferente riscului operaţional. Creşterea

capitalului nu semnifică neapărat o sănătate a instituţiei de credit, a cărei supravieţuire depinde

de profitabilitatea executării activităţii, şi nu de un management anticipat al riscului şi un control

preventiv asupra evenimentelor de risc operaţional.

Sistemul de control adecvat asigură atingerea scopurilor instituţiilor de credit, o

profitabilitate confortabilă şi de asemenea raportări manageriale şi financiare conforme cu

realitatea, reprezentând o componentă vitală pentru un management bancar eficace şi

desfăşurarea unei activităţi bancare în condiţii de siguranţă.

Pentru diminuarea efectelor pe care le poate produce riscul operaţional asupra unei instituţii

de credit aceasta poate opta să se protejeze prin încheierea unor poliţe de asigurare, însă asta nu

înseamnă că nu trebuie să mai deţină sisteme interne de control al riscului operaţional, ci trebuie

să deţină politici de diminuare a riscurilor operaţionale.

Scopul lucrării a fost de a evidenţia problemele implementării riscului operaţional precum

şi de a promova consistenţa răspândirii acestora de-a lungul autorităţilor, putând chiar să ofere o

oportunitate instituţiilor financiare de a înţelege mult mai bine practica şi de a-şi dezvolta un

cadru propriu de risc operaţional.

Coroborând informaţiile din literatura de specialitate şi rezultatele analizei efectuate pe

parcursul perioadei de cercetare putem pune în evidenţă o serie de propuneri care ar ajuta

instituţiile de credit în cauză: centralizarea activităţii la nivelul sediului central, identificarea

semnalelor de alarmă la nivelul departamentelor, practicarea politicii prudente în domeniul

resurselor umane, funcţiile de gestionare să fie ocupate de personal cu un profil moral

corespunzător, conform legii; eficientizarea comunicării pentru furnizarea informaţiilor necesare

personalului relevant, existenţa mijloacelor tehnice care să asigurare confidenţialitatea

informaţiei si protejarea ei de factorii externi; protejarea şi verificarea fiecărui angajat pe baza

unui climat psihologic în interiorul instituţiei; desfăşurarea în toate activităţile băncii a

controalelor fizice; testarea şi verificarea sistemelor informaţionale ale băncii; evaluarea şi optimizarea

continuă a infrastructurii IT, a proceselor operaţionale şi a modelului de afaceri; verificarea

identităţii clienţilor; efectuarea controlului încrucişat în vederea descoperirii fraudelor;

sistematizarea serviciilor programate şi modernizarea continuă a mijloacelor tehnice; asigurarea

securităţii şi paza clădirilor, depozitarea în siguranţă şi confidenţialitate a documentelor;

instalarea unui server performant de rezervă; personalul ce asigură paza şi securitatea să deţină o

Page 16: risc operational

pregătirea corespunzătoare; existenţa mijloacelor tehnice speciale pentru asigurarea continuă a

energiei electrice; limitarea accesului la informaţiile aferente bazei de date; minimizarea sau

chiar eliminarea conflictelor de interese prin identificarea şi monitorizarea acestora; limitarea

accesului la mijloacele tehnice ale sistemului informaţional; protejarea sistemul informatic şi

existenţa posibilităţii reconstituirii datelor în cazul producerii unor disfuncţionalităţi; sistem

informatic unitar ce asigură gestionarea bazei de date a clienţilor băncii; realizarea unei evaluări

cantitative a riscului operaţional la nivelul fiecărei tranzacţii, activitate, produs; operaţiile de

ghişeu, de casierie şi de contabilitate să nu se realizeze de acelaşi angajat; îmbunătăţirea culturii

privind controlul intern şi creşterea gradului de informare a structurii de conducere;

administrarea riscului operaţional să se realizeze de fiecare compartiment şi unitate teritorială;

instruirea continuă a resursei umane; controlul intern să se axeze în special pe locurile

vulnerabile; strategia generală a instituţiei să fie compatibilă cu modelele de cuantificare a

riscului operaţional; existenţa unui plan de continuare a activităţii în condiţii de criză; testarea

regulată a sistemul IT etc.

Astfel pot sugera instituţiilor financiare ca primul pas pe care ar trebui să-l facă pentru

comensurarea riscului operaţional este de a realiza o inventariere pe categorii şi crearea unor

metodologii care să identifice, planifice şi să evite aceste riscuri, precum şi conceperea unor

planuri de criză şi remediere a efectului manifestării acestui risc.

Prin utilizarea metodelor avansate, instituţiile de credit îşi pot identifica operaţiile

provocatoare de pierderi operaţionale şi astfel pot demonstra progresul realizat în procedurile de

management al acestui tip de risc. Însă până la utilizarea unor astfel de metode, trebuie să

demonstreze autorităţii de supraveghere că deţin baze de date complete şi bine documentate, şi în

anumite situaţii trebuie să deţină şi fonduri suplimentare pentru a fi capabile să investească sume

importante de bani într-un proces de management al riscului operaţional.

Abordările avansate pot crea stimulente pentru reducerea frecvenţei de apariţie a pierderilor

datorate riscului operaţional în timp ce metodele mai puţin dezvoltate, consideră capitalul

necesar acoperirii riscului operaţional ca un extracost.

In comparaţie cu riscul de credit şi cel de piaţă riscul operaţional nu prezintă o expunere

excesivă, iar pentru a putea absorbi pierderile viitoare instituţiile de credit deţin o valoare a

capitalului peste cel reglementat, astfel că impunerea capitalului pentru riscul operaţional poate fi

contraproductiv atâta timp cât nu sunt stimulate pentru a administra şi a diminua acest tip de risc.

Acord Basel riscă să pună bazele unor discriminări de natură financiar-economică între

băncile mari (care deţin fonduri suficiente pentru conceperea şi implementarea unor modele

interne complexe şi eficiente de evaluare a riscurilor) şi cele de dimensiuni mai mici, ce se

repercutează la rândul lor asupra structurii sistemelor bancare naţionale prin creşterea

concentrării bancare (încurajarea achiziţiilor şi fuziunilor în plan financiar-bancar) cu tot

complexul de factori pe care acest fenomen îl atrage după sine, şi anume: reducerea nivelului

competitivităţii şi constituirea de către marile bănci a unor poziţii de monopol în ceea ce priveşte

impunerea preţurilor serviciilor bancare.

Până în prezent nu se poate formula o soluţie general valabilă pentru managementul

riscului, şi în special pentru riscul operaţional, astfel că fiecare instituţie de credit trebuie să-şi

îmbunătăţească permanent procesul de management al riscului, astfel încât să implementeze

metode cât mai avansate, însă destul de laborioase, ce necesită expertize, procese specifice şi

soluţii IT care în timp vor fi amortizate de trendul evenimentelor de pierdere şi valoarea

capitalului atribuit acestui tip de risc.

Page 17: risc operational

D. Curriculum Vitae

Informaţii personale

Nume/Prenume Olteanu Ana-Cornelia (Puiu, înainte de căsătorie)

E-mail [email protected],

Cetăţenia Romana

Data naşterii 9 / 05 / 1983

Experienţa profesionala

Perioada 2011-Prezent, Universitatea Maritima din Constanta, Departamentul

management in Transporturi

Funcţia sau postul ocupat Asistent universitar doctorand

Principalele activităţi si

responsabilităţi

Susţinerea de seminarii la disciplinele: Management si administrarea navei,

Organizatii si conventii maritime international, Microeconomie, Marketing,

Merceologie si expertiza marfurilor, Managementul comunicarii

Numele si adresa

angajatorului

Universitatea Maritima din Constanta Str.Mircea cel Batran nr.104,

Constanta

Tipul activităţii sau sectorul

de activitate

Învăţământ universitar

Perioada 2006-2011, Academia de Studii Economice Bucureşti, Catedra de Moneda

Funcţia sau postul ocupat Asistent universitar doctorand

Principalele activităţi si

responsabilităţi

Susţinerea de seminarii la disciplinele Instituţii de credit, Moneda, Gestiune

bancara, Pieţe de capital, Contabilitate bancara

Numele si adresa

angajatorului

ASE, Piaţa Romana nr. 6, Bucureşti

Tipul activităţii sau sectorul

de activitate

Învăţământ universitar

Educaţie si formare

Perioada 2006- Prezent

Calificarea / diploma

obţinuta

Doctorand

Domenii principale studiate

/ competente dobândite

Domeniul fundamental: Economie; Domeniul de doctorat - Finanţe

Numele si tipul instituţiei de Academia de Studii Economice Bucureşti, Şcoala Doctorala

Page 18: risc operational

învăţământ / furnizorului de

formare

Nivelul de clasificare a

formei de învăţământ/

formare

Studii postuniversitare

Perioada 2006- 2007

Calificarea / diploma

obţinută

Diploma absolvire a cursurilor DPPD

Domenii principale studiate

/ competente dobândite

Pedagogie, Psihologie

Numele si tipul instituţiei de

învăţământ / furnizorului de

formare

Academia de Studii Economice Bucureşti, Departamentul Pentru Pregătirea

Personalului Didactic

Nivelul de clasificare a

formei de învăţământ/

formare

Studii de specialitate

Perioada 2002- 2006

Calificarea / diploma

obţinută

Diploma de Licenţă

Domenii principale studiate

/ competente dobândite

Finanţe, Asigurări, Bănci si Burse de Valori

Numele si tipul instituţiei de

învăţământ / furnizorului de

formare

Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Finanţe Asigurări,

Bănci si Burse de Valori

Nivelul de clasificare a

formei de învăţământ/

formare

Studii universitare

Limbi străine cunoscute

Autoevaluare Comprehensiune

Vorbit Scris

Nivel european (*)

Abilităţi de

ascultare

Abilităţi de

citire

Interacţiune Exprimare

Engleza B1 B1 B1 B1 B1

Franceza C1 C1 C1 C1 C1

Spaniola A1 A1 A1 A1 A1

Italiana A1 A1 A1 A1 A1

(*) Cadrului european de referinţă pentru limbi

Page 19: risc operational

Lucrări publicate şi participări la conferinţe

Cărţi:

[1] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,

Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, Alina-Nicoleta Radu (2012) – Adecvarea capitalului la

riscul operaţional în contextul hazardului moral – Editura ASE, Bucureşti, pg 1-205 ISBN 978-

606-505-505-6

Articole în:

Reviste ISI

[1] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,

Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, Alina-Nicoleta Radu (2010) - A framework for

assessing moral hazard driven operational risk – Metalurgia International, vol. XV(2010),

special issue no.4, pg 148-153 ISSN 1582-2214

[2] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia (2009) Capital requirements and the

operational risk in comparative analysis , în Metalurgia International, Nr.12/2009, pg 204-208,

ISSN 1582 – 2214, Revista ISI

ISI Proceedings – in curs de indexare

[1] Handoreanu Cătălina-Adriana, Radu Alina-Nicoleta, Olteanu Ana-Cornelia (2011)

Computing operational risk approaches for credit institutions 18th International Economic

Conference - IECS 2011 „Crises after the crisis. Inquiries from a national, European and global

perspective” Sibiu, Romania may 19-20, 2011

[2] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,

Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, Alina-Nicoleta Radu (2010) - An International

Assessment of Operational Risk Management – WSEAS Press, www.wseas.org, Proceedings of

the 5th WSEAS International Conference on ECONOMY AND MANAGEMENT

TRANSFORMATION, ISSN 1792-5983, ISBN 978-960-474-241-7 , Timişoara, România, 24-

26 octombrie 2010. Pg.562-567

Reviste cotate BDI sau B+

[1] Anghelache G.-V., B.-O. Cozmanca, C.-A. Handoreanu, C. Obreja, Ana-Cornelia Olteanu,

A.-N. Radu (2011) - Operational Risk – An Assessment at International level –

www.naun.org/journals, International Journal Of Mathematical Models And Methods In Applied

Sciences, Issue 1, Volume 5, 2011 pg.184-192 ISSN: 1998-0140 BDI

[2] Anghelache, G.-V., B.-O. Cozmanca, C.-A. Handoreanu, C. Obreja, Ana-Cornelia Olteanu,

A.-N. Radu (2011), „Operational risk assessment for a group of Romanian credit institutions”,

International Journal of Multidisciplinary Thought, Volume 1, No 4, ISSN: 2156-6992

[3] Anghelache, G.-V., Ana-Cornelia Olteanu şi A.-N. Radu (2011), „Capital Requirement

under the Three Approaches for a Credit Institution in Romania”, Ovidius University Annals:

Economic Sciences Series, Vol. XI, Issue 1, pg 94-99 ISSN: 1582-9383

Page 20: risc operational

[4] Anghelache, G.-V., v şi A.-N. Radu (2011), „Risks Assesment for Financial Institutions in

Romania”, Revista Română de Statistică,Trim.I, pg 7-14 ISSN: 1018-046x

[5] Alina-Nicoleta Radu, Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, (2011) Methods of

Quantifying Risks in Banking Activity 6th

Annual International Symposium on Economic Theory,

Policy and Applications 25-28 July 2011, Athens, Greece

[6] Anghelache G.-V Ana-Cornelia Olteanu, (2011) Operational Risk Modeling Theoretical

and Applied Economics Volume XVIII (2011), No. 6(559), pp. 63-72, ISSN 1844-0029

[7] Anghelache, G., Ana-Cornelia Olteanu şi A.-N. Radu (2010), „Operational Risk

Measurement”, European Research Studies Journal, Volume XIII, Issue (1), ISSN: 1108-2976

[8] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,

Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, Alina-Nicoleta Radu (2010) - An Assessment of the

Basel II’s Approaches to Operational Risk – Supliment Revista Română de Statistică Septembrie

2010, ISSN 1018-046X; BDI

[9] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,

Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, Alina-Nicoleta Radu (2010) - Capital adequacy and

the impact of moral hazard – Supliment Revista Română de Statistică, A 5a Conferinta

Internationala de Statistica Aplicata ASE si INS - ICAS5, ISSN: 1018-046X; BDI

[10] Gabriela Anghelache, Bogdan Cozmanca, Catalina Handoreanu, Carmen Obreja, Ana-

Cornelia Olteanu, Alina Radu, Gestionarea riscului corporativ în condiţiile hazardului moral,

Conferinţa Internaţională Sustenable development in conditions of economic instability”,

publicat în revista ”Quality – access to success”, revistă inclusă în Baze De Date Internationale

SCOPUS şi EBSCO Publishing, Inc., vol.11, nr. 113 Special / 2010, ISSN 1582-2559, Editura

Cibernetica MC Bucureşti ISBN 978-973-88451-8-3; BDI

[11] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,

Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu and Alina-Nicoleta Radu - Operational risk assessment

for Romanian credit institutions, Conference of the International Journal of Arts and Sciences,

ISSN 1943-6114; Gottenheim, Germania, 28 noiembrie – 3 decembrie 2010. Conference

Proceedings;

[12] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia, Radu Alina Nicoleta (2010)

Analysis of operational risk for European banks CKS 2010 Challenges of the Knowledge Society

“Nicolae Titulescu” University Bucharest, pg 1775-1785 April, 23-24 th 2010

[13] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia, Radu Alina Nicoleta The capital

requirements for financial institutions in the context of Basel II, a IIIa Conferinţă Internaţională

“Challenges of contemporary knowledge-based economy (ICMEA)”organizata de Universitatea

“1 Decembrie 1918” Alba Iulia, 13-14 noiembrie 2009, Annales Universitatis Apulensis, Series

Oeconomica, Nr. 11 / 2009, vol. 1, pg. 392-401 ISSN 1454-9409, Alba Iulia, Romania

[14] Barbu Teodora Cristina, Obreja Carmen, Olteanu Ana-Cornelia (2009) Efecte ale

consolidării burselor de valori, a Xa Conferinţă Internaţională “Finantele si stabilitatea

economica in contextual crizei financiare” organizată de Facultatea de Finante Asigurari Banci si

Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de

Economie si Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara, Societatea de

investitii financiare Banat-Crişana, 11-12 decembrie 2009, Economie Teoretica si aplicata,

Bucuresti, pg 587-594 ISSN 1841-8678, Categoria B+ conform CNCSIS

[15] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Analiza comparativă a riscului

operaţional pentru două instituţii de credit din România, Simpozionului internaţional „Efecte şi

soluţii pentru criza economico-financiara”, Iulie 2009, Bucureşti, ISBN: 978-973-7631-63-3

Page 21: risc operational

[16] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Unele cerinţe ale riscului de

capital, Simpozionului internaţional „Efecte şi soluţii pentru criza economico-financiară”, Iulie

2009, Bucuresti ISBN: 978-973-7631-63-3

[17] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia The operational risk- minimum

capital requirements în Economie Teoretică şi Aplicată, Nr 7/2009, pg.29-36 ISSN: 1841 –

8678

[18] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Analiza comparativă a riscului

operaţional pentru două instituţii de credit din România, în Supliment al Revistei Române de

Statistică - Nr. 6/ Iunie 2009, ISSN 1018-046X, Cotat B+ CNCSIS

[19] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Determinarea cerinţei minime de

capital aferente riscului operaţional, în Supliment al Revistei Române de Statistică - Nr. 6/ Iunie

2009, ISSN 1018-046X, Cotat B+ CNCSIS

[20] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Analiza comparativă a riscului

operaţional pentru două instituţii de credit din România, Seminarul Ştiinţific Naţional „Octav

Onicescu” şi Simpozionul Ştiinţific Internaţional, organizat de Societatea Română de Statistică,

Iunie 2009, Bucureşti,

[21] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Determinarea cerinţei minime de

capital aferente riscului operaţional, Seminarul Ştiinţific Naţional „Octav Onicescu” şi

Simpozionul Ştiinţific Internaţional, organizat de Societatea Română de Statistică, Iunie 2009,

Bucureşti,

[22] Handoreanu Catalina-Adriana Radu Alina-Nicoleta Olteanu Ana-Cornelia Unethical

Practices of Romanian Banks Simpozionul Internaţional „Unethical Business Practices”, Iunie

2009, ISC Paris, pg 514-538

[23] Anghelache Gabriela, Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta The Operational Risk

Measurement Thessaloniki (Greece) , International Conference on Applied Business &

Economics, octombrie 2008, publicat in volumul conferintei si in baze de date internationale.

[24] Barbu Teodora Cristina, Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta The necessity of

operational risk management and quantification, Analele Universitatii din Oradea, mai 2008, pg.

661-667 ISBN 1582 5450, Categoria B+ conform CNCSIS

[25] Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta Operational Risk , Quantification Models,

Analele Universitatii din Craiova, seria Stiinte Economice, mai 2008, ISSN 1223 365 Categoria

B+ conform CNCSIS

[26] Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta Operational risk management , Volumul

Conferintei 4th international conference of ASECU, Association of Economic Universities of

South and East Europe and Black Sea Region, mai 2008, pg. 503-510 ISBN 978-973-594-992-1

Categoria B+ conform CNCSIS

[27] Radu Alina Nicoleta Olteanu Ana Cornelia Fundamental analysis for the BRD shares

Analele Universitatii Babes-Bolyai, Editura House Abe Cluj Napoca, Martie 2008, ISBN 978-

973-114-061-2 Categoria B+ conform CNCSIS

[28] Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta Interest rate quantification models, Economie

Teoretica si aplicata, Bucuresti, noiembrie 2007 ISSN 1841-8678, Categoria B+ conform

CNCSIS

Page 22: risc operational

Reviste cotate C

[1] Radu Alina Nicoleta, Olteanu Ana Cornelia Market risk and the financial portfolio theory

Analele Universitatii Constantin Brancusi, Tirgu Jiu, Noiembrie 2008, Cod 718, Categoría C

conform CNCSIS

[2] Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta Operational risk Volumul Conferintei

Internationale The risk in the contemporary economy, Galati, noiembrie 2007, ISBN 978-973-

594-992-1, Code 105 Categoría C conform CNCSIS

[3] Radu Alina Nicoleta Olteanu Ana Cornelia Quantification models for risks on the capital

market , Volumul Conferintei Internationale The risk in the contemporary economy, Galati,

noiembrie 2007, ISBN 978-973-594-992-1, Code 105 Categoría C conform CNCSIS

[4] Radu Alina Nicoleta Olteanu Ana Cornelia Modele de cuantificare a riscurilor pe piata de

capital, editura ASE, Bucuresti, noiembrie 2007 ISBN 978-973-594-992-1

Proiecte de cercetare:

[1] 2009-2011 - Proiect de cercetare PNII - IDEI, ID_1808: “Adecvarea capitalului la riscul

operaţional in contextul hazardului moral”, membru în echipa de cercetare, proiect obţinut

prin competiţie.