Revista Universulcopiilor iunie 2016 - Ecotic v3 · PDF filePoezii premiate la concursul...

Universul copiilor O revistă a Şcolii „Anastasia Popescu”

A Martie - Mai, 2016

„Verde crud, verde crud...

Mugur alb și roz și pur,

Vis de-albastru și de-azur,

Te mai văd, te mai aud!”

(Note de primăvară de George Bacovia)

Şcoala Anastasia Popescu

În calitate de parteneri activi în proiectul ECOTIC, ce s-a derulat in perioada noiembrie 2015 – iunie 2016 la nivel naţional, prin instrumentul LIFE al Uniunii Europene pentru conștientizarea populaţiei privind reciclarea corecta a deșeurilor de echipamente electrice si electronice, elevii școlii noastre au participat la diverse activitati ecologice despre care vă invităm cu drag să aflaţi mai multe în paginile acestui număr.

Pagină realizată de Prof. Dr. Ancuţa Gurban- Dinu

Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) este prima dintre sărbătorile împărăteşti cu dată schimbătoare din cursul anului bisericesc. Ea ne aminteşte de intrarea smerită a

Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, pe mânzul unui asin, înainte de Patimile Sale cele mântuitoare. Conform unui obicei străvechi, în această zi se aduc la biserică ramuri de salcie, care sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor în amintirea ramurilor de finic (curmal) şi măslin cu care mulţimile L-au întîmpinat pe Mântuitorul la intrarea Sa în Ierusalim. Ele sunt purtate în mâini cu credinţă şi dragoste ca semn al biruinţei împotriva morţii, revelată de Domnul Iisus Hristos prin Învierea lui Lazăr din Betania, cu o zi înainte de Florii şi, apoi, prin propria Sa Înviere.

Învierea Domnului (Sfintele Paşti) reprezintă a doua sărbătoare împărătească cu dată schimbătoare. Ea este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii,

„praznic al praznicelor” şi „sărbătoare a sărbătorilor”, în jurul căreia gravitează toate sărbătorile de peste an. Dacă Paştile iudaic (Pesah) aminteşte de trecerea poporului evreu din robia egipteană la libertate, Paştile creştin (Învierea) simbolizează trecerea Domnului Iisus Hristos de la moarte la viaţa veşnică, fapt tainic şi minunat decelat de troparul acestei sărbători: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte/mormânturi viaţă dăruindu-le”. Timp de patruzeci de zile, adică până la Înălţarea Domnului la Cer, creştinii se salută: „Hristos a înviat!”/„Adevărat a înviat!”.

2

Universul copiilor – O revistă a Şcolii Anastasia Popescu Şcoala Anastasia Popescu

Prezenţa lui Dumnezeu

Dumnezeu e cu noi mereu,

Ne păzește și ne ocrotește,

El pământul l-a creat,

Și pe noi ne-a ajutat.

La bine, la greu,

El ne ajută mereu.

Noi nu-L putea vedea,

Dar simţim Puterea Sa.

Cristiana Sandu - Clasa a II-a „Prinţul Matei”

Profesor coordonator Prof. Roxana Pricope

Poezii premiate la concursul „Stihuri ortodoxe”

Iubirea lui Dumnezeu

Dumnezeu ce ne-a creat

Toate-n lume hotărăște,

Și pe Fiul Său L-a dat

Lumii, fiindcă ne iubește.

Hristos vine pe pământ,

Ca să moară pentru oameni.

Domnul cel preabun și sfânt

Se jertfește pentru semeni.

Simon Burcea

Clasa a IV-a „Prinţul Constantin”

Profesor coordonator

Prof. Mihaela Dumitrescu

Cerul, marea și pământul

Cerul, marea și pământul,

Create-s de Dumnezeu.

Uneori îmi vine gândul:

Ce e El și ce sunt eu?

Și doar pentru Tine spun,

Rugăciunile cerești,

Și dacă greșesc, vreodată,

Tu mereu tot mă iubești.

Ai creat această lume,

Numai ca să-mi fie bine

Și primești doar gânduri bune,

Zi și noapte, de la mine.

Lia Alexe - Clasa a II-a „Prinţul Matei”

Profesor coordonator

Prof. Roxana Pricope

3


ECOTIC – Cum am devenit protectori ai naturii

Pentru elevii noștri, implicarea in Campania “Zilele eco in școala ta”, susţinută de ECOTIC, a însemnat o redescoperire și o conștientizare a importanţei reciclării. Prin activităţile de ecologizare, elevi si cadre didactice, deopotrivă, și-au însușit noi deprinderi, în spiritul protejării mediului. Am înţeles că doar schimbându-ne mentalitatea, atitudinea, comportamentul faţă de natură și faţă de echipamentele

electrice si electronice deteriorate, vom deveni cu adevărat protectori ai naturii. Doar prin colectarea separată a acestor deșeuri putem reduce poluarea, iar prin reutilizarea lor economisim cantităţi importante de materie primă. Am aflat și care este primul pas - prevenirea.

Implicarea activă a elevilor în activităţile ECOTIC i-a dinamizat si mobilizat pentru a-și folosi creativitatea si inventivitatea. Astfel, aceștia au creat împreună cu profesorii obiecte de “artă” din baterii, becuri, obiecte electrice si electronice dezmembrate. Imaginaţia a fost cheia succesului în modelarea și punerea în practică a ideilor tinerilor “ingineri”.

O altă activitate pe care am îndrăgit-o a fost plantarea de puieţi la Ocolul Silvic Giurgiu și de flori si răsaduri în “grădina” școlii.

Ieșirea în natură ne-a motivat să preţuim și să conștientizăm mai mult ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu. La rândul nostru, avem datoria să îi determinam și pe cei din jurul nostru să acţioneze corect si conștient.

Participând la orele de eco-educaţie am aflat informaţii despre efectele negative ale poluării, despre refolosirea plasticului, sticlei, hârtiei, cartonului, despre contaminarea solului și a apei cu elemente chimice prezente în deșeurile de baterii și acumulatori.

Ca urmare a experienţei dobândite în activitatea de reciclare și din dorinţa de a o împărtăși celor din jur, elevii școlii noastre au organizat și un concurs de eseuri pe teme eco, inspirându-se și din cunoștintele dobândite la orele de eco-educaţie.

Elena Aniculoaie, profesor de biologie

Frunzuliţa

Eu sunt copăcelul Ecotic şi locuiesc într-o pădure din Giurgiu cu frăţiorul meu mai mic. ,,Frunzuliţă”- astfel botezat de ai mei - e un scund puiet de tei. Este vesel, zâmbitor, dar, din când în când, are acest vis înfricoşător: se făcea că veneau nişte fiinţe dubioase, ce-i păreau periculoase, cu două beţe în loc de rădăcini şi două arme mari, zgomotoase, cu lame lungi şi groase. Veniseră să ia părinţi, ca să facă jucării pentru mici prinţi. Să facă mese, foi, caiete, să facă mobile şi agende. Când îmi povesteşte ce a visat, îl iau între ramuri şi îi zic că s-a terminat, pentru că prietenii de la Ecotic au grijă să nu ni se întâmple nimic. Noi am fost plantaţi de copii, iar acum, avem parte numai de bucurii, de păsări călătoare, de miresme încântătoare. Alătură-te şi tu, îţi spun, să facem lumea, împreună, un loc mai bun!

Ana Francesca Vlaicu, Clasa a VII-a ,,Domniţa Bălaşa”

4


Cum am ajuns celebră...

Dragi copii, mi s-a întâmplat ceva extraordinar! Ieri, doi gândăcei școlărei au venit în vizită pe pervazul ferestrei clasei a IV-a, de la Școala Gimnazială „Anastasia Popescu”, unde locuiesc eu. Cei doi erau elevi la Școala Gâzelor Prietenoase cu Natura.

- Doamnă Lalea, m-am auzit strigată. Unde sunteţi? - Aici, le-am răspuns. Ce doriţi?

- La școală, doamna învăţătoare ne-a dat o temă grea: să scriem lucruri nemaiauzite despre lalele. Ne gândim că ne puteţi ajuta. Acceptaţi să ne daţi un interviu? - Sigur că da. - Cum aţi ajuns aici? - Să vă povestesc!... Cândva, Școala Gimnazială „Anastasia Popescu” avea un proiect: ECOTIC și trebuia să se planteze flori. Flavius, un mic Ecoterian, adică un ecologist, a adus bulbi de lalele. Printre ei mă aflam și eu. Pe atunci, eram un bulb mic, un pui de lalea. Doamna învăţătoare le-a arătat copiilor cum se plantează bulbii. Nu știu cum m-a luat pe mine din pungă, dar alegerea dumneaei m-a bucurat. M-a așezat într-un ghiveci făcut dintr-un PET reciclat, în care pusese un strat de pământ, apoi a presărat pământ peste mine, iar la sfârșit, puţin îngrășământ. Ilinca, o fetiţă din clasă, a adus un pahar cu apă și mi-a făcut duș, apoi cineva m-a așezat la o lumină potrivită. În fiecare zi primeam apă și, la fiecare trei săptămâni, elevii îmi împrospătau pământul. M-au îngrijit toţi, pe rând. Așa am crescut eu mare, cu ajutorul unor copii buni! - Ce istorie lungă și interesantă! Mulţumim! La revedere! - Nu aveţi pentru ce! A fost o bucurie să vorbesc cu voi! A doua zi, la școală, cei doi au citit tema în faţa clasei.

Interviul a apărut în revista Școlii Gâzelor Prietenoase cu Natura, iar eu am devenit celebră. Katia Maria Nicolae,

Clasa a IV-a „Principesa Ileana”

Salcia gânditoare

Era sfârşitul iernii şi abia aşteptam să vină primăvara, pentru că eu înfloresc cel dintâi. Dar mai am două motive. Primul este acela că păsările vor sta pe lac şi nu vor mai rămâne pe insula plină de rude de-ale mele. Al doilea este că voi putea să privesc mai mulţi oameni cum se plimbă şi cum vorbesc pe banca de lângă mine.

Când eram mai mic, am fost vizitat într-o zi de primăvara de către o fetiţă care s-a aşezat lânga mine şi a început să citească. De atunci, ỉn fiecare sâmbătă m-a vizitat, iar uneori mi-a și vorbit. Sunt curios de unde venea şi unde se ducea când nu citea sprijinită de mine.

Odată, m-a numit "salcie" şi am aflat că aşa imi spun oamenii. Mă gândesc că toţi fraţii mei au câte un nume şi mă întreb care sunt acelea. De câte ori am văzut-o pe fată citind, aş fi vrut şi eu să fac acelaşi lucru, dar, din păcate, nu ştiu să citesc.Totuşi mă simt norocos că sunt un copac pe nume "salcie".

Ar fi trebuit să mă prezint de la început, să spun că am crengile atât de lungi și mlădioase, încât ajung până în apa lacului din această pădure din oraş, care are şi alei şi este numită de oameni "parc".

Maria Sănducu, Clasa a VII-a "Domniţa Bălaşa"

5


Inimă de bulb Era o zi de... . Nu aș putea să spun nici ce zi era , nici cum era fiindcă îmi dormeam somnul după ce frumoasa mea floare se ofilise, iar frunzele mele se uscaseră. Deodată, m-am trezit brusc. Fusesem smuls din pământ. Am închis ochii gândind că mă voi apăra de ceva rău care urma să mi se întâmple. Ce naiv... Când am simtit că nu mai este niciun pericol, am deschis din nou ochii. Un copil trebăluia pe lângă mine. Avea în mână pământ. S-a apropiat de mine și m-a privit cu atenţie. Ce frică îmi era! Inima mea, ascunsă în zeci de cămăși vegetale, bătea cu putere. Nu mai trăisem o asemenea încercare până acum! De când prima mea frunzuliţă a văzut lumina soarelui, am trăit într-o grădină mare, alături de alte plante. Pentru mine, timpul trecea la fel: apăreau primele frunze, creștea tulpina, se forma bobocul, floarea se deschidea, cădeau petalele, se uscau frunzele, apoi cădeam într-un somn lung sub pământul care mă ascundea. Doar albinele mă mai vizitau și îmi șopteau ce se mai întâmpla prin grădină. Șirul gândurilor mele a fost întrerupt după ce am simţit că sunt acoperit cu pământ rece. -E rece! am strigat cât am putut. -Cine a vorbit? Bulbule, tu ai vorbit? Stai, bulbii nu pot vorbi.... -Da, eu am vorbit! i-am răspuns după o scurtă pauză. De ce m-ai aruncat în pământ? -De ce ești atât de nervos? -În primul rând, eu te-am întrebat primul. În al doilea rând, sunt nervos pentru că mi-ai tulburat liniștea! Nici ţie nu ţi-ar plăcea să fii aruncat brusc într-un loc pe care nu îl cunoști. -Nu, nu mi-ar plăcea. Îmi pare rău că m-am purtat așa. Cum să fac acum să îmi repar greșeala? Plin de importanţă, m-am gândit să profit și eu un pic de situaţie... -Ai putea să mă îngrijești cum trebuie. -Bine! Voi avea grijă de tine. Învaţă-mă cum ţi-ar plăcea să te îngrijesc! -Toamna, târziu, sau spre sfârșitul iernii trebuie să mă pui cu grijă în pământ. Atunci când nu plouă, trebuie să uzi pământul, dar nu prea mult, fiindcă pot putrezi. Să nu mă uiţi în grădină! Din când în când să treci pe la mine să mai stăm de vorbă. Nici nu știi cât de bine îmi face să te ascult! După ce voi înflori este bine să mă cureţi de frunzele uscate ca să-mi păstrez forţele și să rezist peste iarnă. Te voi răsplăti și eu cu florile mele. -Te voi pune în grădină și o să fii cea mai frumoasă floare. Îţi promit! Am fost așezat în pământ cu grijă. De când au început să-mi crească frunzele, micul meu prieten a venit să mă cerceteze: mi-a măsurat frunzele, a văzut dacă am suficientă apă și m-a îngrijit. S-a scurs aproape un an. A trecut și iarna și mă pregătesc să mă îmbrac în haine de sărbătoare. Simt cum inima mea, din interiorul foilor cărnoase, așteaptă cu emoţie deschiderea primei petale.

Maria Avram, Clasa a IV-a „Prinţul Constantin”

6


Poveste

A fost odată un copăcel care grăia chiar așa: ,,Radu m-a sădit cu multă bucurie într-o pădure din apropierea Bucureştiului. Sunt un stejar! Deşi viaţa mea e foarte monotonă, vizitele familiei lui Radu şi cântecul frumos al vrăbiuţelor: cip, cirip, cip, cirip... îmi fac viaţa mai frumoasă. În câţiva ani am crescut falnic, puternic şi înalt, nu mai sunt puiuţul sădit de Radu. Acum el cu greu mă mai deosebeşte de ceilalţi stejari, dar am un indicator cu ,,Eco” scris pe mine. Nu mă prea încântă ideea, însă altfel nu aş fi recunoscut. Într-o zi, o familie de veveriţe şi-a găsit o scorbură în trunchiul meu. Erau foarte vesele şi drăguţe, dar făceau zgomote şi mă zgâriau. Am zis că le dau afară, însă ele mi-au spus că o să culeagă o ghindă pe care o vor pune în pământ, din care va creşte copilul meu. De atunci, aștept cu nerăbdare acest moment...” Radu Mamulea, Clasa a VII-a ,,Domniţa Bălaşa”

ŞTIAŢI CĂ…?

• Hârtia şi cartonul sunt compuse din fibre de lemn (celuloza).

• Dacă reciclăm o tona de hârtie:

o salvăm de la tăiere cam 17 copaci maturi, adică 1.41 tone de lemn masiv

o economisim apa şi energia de care ne-am fi folosit să producem o tonă de hârtie

7


Povestea unui pom Eram doar o sămânţă. Stăteam în mâna cuiva când a venit o fetiţă şi m-a luat. În ziua urmatoare am fost dus la şcoala ei. Nu ştiam ce avea să urmeze, însă inima îmi spunea că mi se va întâmpla ceva miraculos. Stăteam în ghiozdanul ei şi aşteptam ... când, s-a auzit un clinchet de clopoţel. Fata, care mai târziu urma să aflu că se numeşte Tania, m-a luat in grădină. Era minunat! „Astrul auriu” mă ȋncălzea cu razele sale jucăuşe! Păsările ciripeau melodios şi mireasma florilor sosea pe adierea vântului. Am auzit glasul unei persoane necunoscute: - Copii, vom începe să plantăm! Găsiti-vă câte un coechipier! Eram curios! Nu ştiam ce înseamnă "a planta", însă urma să aflu în curând. Copiii au început să sape în jurul meu. Nu ştiam de ce o făceau. Când Tania m-a luat şi m-a pus în pământ am fost foarte speriat. A inceput să pună pământul la loc, în groapa unde mă aflam eu. Când s-a terminat, am descoperit că nu eram singur. Mai erau foarte multe seminţe in jurul meu. În urmatoarele zile m-am împrietenit cu două dintre ele. Era minunat că aveam cu cine vorbi. Au trecut lunile şi eu nici nu mi-am dat seama că am prins rădăcini. Intr-o zi am fost trezit de glasul melodios al păsărilor pe care nu credeam că aveam să-l mai aud vreodată. De la vecinele mele, seminţele de floarea-soarelui, am înţeles că revenise primăvara. Eram încântat! În primul rând, pentru că sosise acest anotimp, dar, mai ales pentru că sinţeam că mă înalţ. La sfârşitul primăverii vedeam din nou cerul. Când s-a terminat şcoala, deja progresasem în înalţime, iar în toamna ce a venit, toţi copiii mă admirau. Din acel moment n-am mai fost niciodata singur!!! Agata Băcescu,Clasa a V- a "Prinţul Ştefan"

Zi de vară

Vai, ce cald este! Ce se întamplă? Imi întind crenguţele şi frunzuliţele ca să mă dezmorţesc. De cand m-a plantat Miruna, numai asta am făcut. Am dormit, am ascultat râul, păsările, zumzetul albinelor şi vorbele oamenilor aduse de vânt. Soarele a trimis câţiva soli să mă viziteze. De aceea este aşa cald! Am musafiri! Ce frumos! Îmi place să fiu vizitat! În fiecare zi, după-amiază, Miruna vine să mă ude şi să stea de vorbă cu mine. Îmi povesteşte cum a fost ziua ei, iar eu îi fac umbra şi o las să se sprijine de mine. Dar, ce se apropie? Ce e punctuleţul acela negru din depărtare? Este chiar ea, prietena mea! Vine Miruna! Aleargă, zâmbeşte, râde, este fericită! Şi eu mă bucur să o văd! Chiar dacă ea are opt ani şi este mai mare decât mine, ea tot mă vizitează! Vai ce-mi plac vizitele ei! O las sa se sprijine de trunchiul meu subtire. Imi povesteste o vreme ce a facut azi, iar apoi isi scoate din gentuta un obiect ciudat.Trage un pic de el, il deschide si.... Este o carte, imi spune Miruna. Iar apoi este linişte. Nu se mai aud decât zumzetul albinelor, susurul râului, adierea vântului şi cântecul păsărilor. După un timp, aud o şoaptă: -Somn usor, copăcel ECOTIC! -Somn usor, Miruna! Iulia – Mara Scarlat, Clasa A VII-A "Domniţa Bălaşa"

8


Plopişor

Lăsaţi-mă să mă prezint! Eu sunt Plopişor şi fac parte din familia Plop (Populus). Noi locuim lângă o cale ferată. Aş vrea să vă povestesc cum îmi petrec timpul. Prietena mea, vrăbiuţa Miţi, vine şi mă trezeşte, în fiecare dimineaţă, cu ciripitul ei voios. Aştept venirea primului tren şi fac ”pa” din frunze fiecărui călător. După aceea, jucăm ascunselea, dar Miţi trişează tot timpul ascunzându-se în frunzişul părinţilor mei. Eu nu sunt o persoană supărăcioasă, aşa că ne continuăm jocul.

După ce Miţi pleacă la şcoală, eu îmi încep programul de sport. Îmi întind ramurile, bat din frunze. De ce fac asta? Pentru că vreau să-l ajung pe tati care este drept şi înalt de patruzeci de metri. Îmi continui ziua uitându-mă la trenurile care trec. Eu nu înţeleg de ce călătorii aruncă diverite lucruri pe geam: hârtii, ambalaje, cutii, coji de banană şi o chestie lipicioasă care se întinde – este cel mai enervant lucru care mi se lipeşte uneori de frunze. Vă dau un sfat: puneţi gunoaiele în cutii mari și mici şi numiţi-le ,,coşuri de gunoi”. Seara, vin nişte oameni care ne curăţă casa, iar mama este foarte fericită. Ei strâng toate gunoaiele şi le duc departe. Din păcate, trebuie să facă asta, în fiecare zi. După ce Miţi vine şi spune noapte bună, eu şi familia mea, Plop, facem un concurs numit ,,Numărătoarea luminiţelor călătoare”. De obicei adorm înainte de a se termina. Cam aşa se întâmplă lucrurile într-o zi obişnuită. Aştept să-mi povestiţi şi voi cum vă petreceţi timpul.

Alexia Scântee, Clasa a VI-a ,,Domniţa Smaranda”

ŞTIAŢI CĂ…?

• Deşeurile din sticlă au un grad foarte mare de reutilizare;

• Sticlele, borcanele pot fi reutilizate de foarte multe ori – aceasta înseamnând un avantaj şi o sursă de economii;

• Sticla poate fi reciclată ori de câte ori este nevoie, fără să-şi piardă proprietăţile;

• Deşeurile din sticlă trebuie sortate pe culori ca sa fie valorificate corespunzător;

• Dacă reciclam o tonă de sticlă economisim 0,66 tone de nisip, 0,1 tone de calcar, apă şi energie electrică.

9


OLIMPIADA CREATIVITĂŢII – limba engleză Rezultatele la Etapa pe Municipiu: Eva Voicu, Clasa a VII a "Domniţa Bălașa " – Premiul al II – lea Anastasia Cuzuc și Mara Scarlat, Clasa a VII a "Domniţa Bălașa " - Premiul al III – lea Ștefan Laită, Clasa a VIII a "Domniţa Ancuţa " – Premiul al II – lea

Andreea Bâscu și Ioana Gilorteanu, Clasa a VIII a "Domniţa Ancuţa " – Premiul al III – lea

ECHIPA de MIND LAB a Școlii noastre a obţinut locul I atât la la Etapa Regională, cât și la Etapa Naţională și va reprezenta România la Olimpiada Internaţională din Grecia, pe data de 12 iunie.

OLIMPIADA de limba română "LECTURA CA ABILITATE DE VIAŢĂ"

Rezultatele la Etapa pe Municipiu: Anastasia Cuzuc, Clasa a VII a "Domniţa Bălașa " – Premiul I - calificata la Etapa Naţională Andrei Dumitrescu, Clasa a VII a "Domniţa Bălașa " – Premiul al III – lea Ioana Gilorteanu, Clasa a VIII a "Domniţa Ancuţa " – Premiul al III – lea

Cangurul Lingvist- Etapa Naţională Secţiunea Engleză Anastasia Cuzuc, Clasa a VII a "Domniţa Bălașa " - Premiul al II – lea – la nivel naţional Secţiunea Franceză Elevi calificaţi pentru Etapa Naţională Anastasia Cuzuc, Clasa a VII a "Domniţa Bălașa " Alexandru Botea, Clasa a VI a "Domniţa Smaranda" Secţiunea Germană Elevi calificaţi pentru Etapa Naţională Anastasia Cuzuc, Clasa a VII a "Domniţa Bălașa " Ana Francesca Vlaicu, Clasa a VII a "Domniţa Bălașa "

Echipa Școlii "Anastasia Popescu" s-a calificat la etapa pe ţară a Campionatului Naţional de Șah pe Echipe Mixte Elisabeta Polihroniade, obţinând locul I la etapa pe sector (cu echipa din sectorul 1). Echipa din sectorul 2 are locul IV.

Premii pentu cei mai buni

10


Jurnalul unui bulb

Ieri dimineaţă, pe când încercam să mă trezesc din amorţeala în care stătusem un anotimp, am auzit un glas de copil: -Mamă, pe care să îl duc la școală?

Copilul s-a apropiat de mine și m-a ridicat. Buimac, m-am uitat în jur cam speriat: „De ce m-a ales pe mine?”. „Poate pentru că sunt atât de frumos!”, mi-am zis gândindu-mă la momentul în care floarea mea, ca o cupă de rubin, se va desface și voi atrage toate privirile. Nu au durat mult gândurile mele pentru că, după puţin timp, am ajuns într-un loc în care nu mai fusesem. Să nu vă închipuiţi că aș fi un mare călător, dar un drum din Olanda, Ţara Lalelelor, până în România îţi aduce puţină experienţă! Am fost lăsat o vreme să aștept. Stăteam și mă gândeam la ce aș putea să păţesc. Niște glasuri vesele m-au trezit din visare:„Îl vom pune în grădină!”, „Eu îl voi pune în ghiveci!”. M-am simţit ridicat, apoi, spre ușurarea mea, așezat cu grijă și scos din săculeţul care îmi fusese casă pentru câteva luni. -Ești gata să trăiești ca o plantă adevărată? am fost întrebat. -Eu nu fac parte dintr-o plantă adevărată?! am rostit cu voce tare, pe un ton îndrăzneţ. -Poţi vorbi? strigă plin de uimire copilul, aproape scăpând mica lopată din mână. -Toate plantele vorbesc. Trebuie doar să știi să le asculţi, am adăugat plin de importanţă sperând să capăt mai mult respect din partea celui care mă privea. -Am citit despre plante și despre cum putem să le îngrijim, dar nu mă așteptam la asemenea minunăţie! În timp ce discutam, în jurul nostru se adunau tot mai mulţi copii. Fiecare purta în braţe câte un ghiveci. -Dar ce ai de gând să faci cu mine? am întrebat, în timp ce-mi priveam cămășuţa subţire care-mi îmbrăca trupul rotofei. -Nu îţi voi face rău! Te voi planta într-un ghiveci, apoi în grădina școlii. Vom învăţa să îngrijim plantele și să acordăm mai multă împortanţă naturii.

-Uff, ce bine! Credeam că o să fiu mâncat sau că o să te joci cu mine și o să mă abandonezi pe undeva, pe asfalt, lângă niște desene făcute cu creta. Știi și tu cum fac unii copii... Copilul nu m-a lăsat să termin. M-a așezat în pământ, locul pregătit, și m-a acoperit cu grijă, apoi am auzit ca prin vis: -Sunteţi gata, copii? Aţi plantat bulbii de lalele? -Mai trebuie să îi udăm, doamnă învăţătoare.

Un somn greu m-a cuprins. Trebuia să mai dorm un pic, până când urma să-mi arăt primele frunzuliţe. Ana-Maria Ciobanu, Clasa a IV-a „Prinţul Constantin”

11


Ecoterrienii despre Deşeurile de Echipamente Electronice şi Electrice (DEEE)

Deşeurile de echipamente electrice şi electronice, pe scurt DEEE (frigidere, maşini de spălat, televizoare, computere, radiouri, roboţi de bucătărie, jucării care au mecanism acţionat electric, aparate de aer condiţionat, telefoane mobile etc.), reprezintă o categorie specială de deşeuri, deoarece conţin substanţe periculoase pentru mediu şi sănătatea umană, dar, în acelaşi timp sunt o resursă importantă de materii prime secundare.

Ştiaţi că prin reciclarea lor se pot obţine materii foarte valoroase, printre care aur şi argint?

Microprocesoarele, spre exemplu, au circuite făcute din aur.

Este foarte periculos pentru oameni să desfacă necontrolat astfel de deşeuri pentru că în componenţa lor sunt substanţe extrem de nocive.

Aceste tipuri de deşeuri trebuie colectate pentru reciclare, nu aruncate la gunoi!

Viaţa Gladiolei

Bună ziua, dragi surate-flori, adunate la Balul Florilor! După ce v-am ascultat pe fiecare, mi-a venit rândul să vă povestesc viaţa mea. Totul a început atunci când o fetiţă m-a plantat într-un ghiveci micuţ şi vesel colorat. A pus puţin pământ, m-a înfipt cu grijă, apoi a presărat pământ peste mine, până m-a acoperit de tot. Era foarte cald acolo în ghiveciul meu, dar şi intuneric. La inceput mi-a fost frică, apoi, m-am obişnuit cu locuinţa mea, mai ales că fetiţa m-a adus la şcoală şi m-a aşezat lângă alte flori, plantate de colegii ei. Zilnic, ne trezeam când copiii de la şcoală intrau în clasă şi ne stropeau cu picături de apă proaspătă. Apoi când făceau lectiile, noi dormeam aşezate la fereastră. Luna trecută, într-o zi de marţi, m-a trezit pe neaşteptate o voce foarte subţire: - B-b-bună zi-zi-ziua! Ci-ci-cine eşti tu? Era un gândăcel drăguţ. I-am răspuns politicos: - Eu sunt Gladiola, de câteva zile am ajuns aici. Nu trebuie să te sperii! - Eu sunt Gândăcel, a susurat el. M-am mutat aici de ieri. Ne-am jucat împreună multe zile şi, când mai curgeau picături de apă cu care copiii mă stropeau, eu îl apăram pe gândăcel, deoarece nu avea voie să se ude. Într-o zi, o frunzuliţă de-a mea a ieşit la suprafaţă. Nu mai puteam de fericire! Încet mi-a apărut şi tulpina. Am ajuns să fiu foarte înaltă. Toţi copiii de la şcoală mă admirau, de aceea m-au ales regina florilor plantate si îngrijite de ei. L-am invitat pe gândăcel să stea pe cea mai înaltă frunză a mea, ca să-i dau această veste. Aş fi vrut să locuiască pentru totdeauna acolo, dar lui îi era frică de înălţime și, în plus a trebuit să-l las să plece la un bulb proaspăt plantat în clasă. Am plâns amândoi când ne am despărţit... Sper să ne revedem din când în când. Aşa este în viaţă, dragi surate-flori, adunate la Balul Florilor. O viaţă minunată are în ea şi bucurie, şi tristeţe!

Ioana Mariţescu, Clasa a IV-a „Principesa Ileana”

12


Jurnalul unui bulb de gladiolă

Ziua întîi Azi încep sa scriu în jurnalul meu de gladiolă. Este făcut din foi reciclate. L-am primit în dar de la o fetiţă pasionată de ecologie. Datorită ei trăiesc. Sunt gladiola Monica. M-a plantat Ioana, o elevă din clasa a IV-a. Aţi ghicit! Jurnalul acesta este un cadou de la ea! Am fost plantată într–un ghiveci frumos, făcut dintr-o cutie de conservă. În pământ m-am dezvoltat cea mai mare parte din timp. Dimineaţa primeam apă. O beam cu poftă şi mă spălam cu ea. Ioana m-a dus în clasa ei şi m-a aşezat pe balcon. Soarele mă încălzea şi imi dădea lumină, eu respiram în voie mult aer curat, iar Ioana mă iubea mult. Foarte repede mi-am făcut mulţi prieteni: păianjenul Tico, omida Sara, cărăbuşul Artistico, soarele, luna, stelele şi fluturele Marian. Mă vizitau pe rând, să vadă cât am crescut. Mă măsurau în fiecare zi. Ioana şi colegii ei se obişnuiau cu vizitele lor şi îi ajutau la măsurat. Dar astăzi ce credeţi că mi s-a intimplat? Nimeni nu a mai venit să mă vadă. De dimineaţă plâng fără oprire. Însă ... iat-o pe Ioana! O voi întreba pe ea unde au plecat toţi. Apoi o voi ruga să facă rost de adresele prietenilor mei, ca să le trimit scrisori. Sper să imi ajungă foile din acest jurnal făcut din hârtie reciclată! Ioana Vicol cl a-IV-a „Principesa Ileana”

ŞTIAŢI CĂ…? • Produsele din plastic sunt fabricate din petrol brut; • Reciclarea acestor produse se face în funcţie de tipul de plastic din care sunt confecţionate; • Dacă reciclăm o tonă de deşeuri de plastic:

o Economisim cel puţin jumătate de tonă de petrol brut; o Economism cel puţin 0,2 tone de gaz natural; o Economisim energie electrică; o Reducem amprenta de carbon.

13


Cum putem limita cantitatea de deşeuri? - Colectează selectiv de fiecare dată! - Printează faţă-verso şi numai dacă este cazul! - Nu utiliza sau limitează pe cât posibil utilizarea

lucrurilor care sunt fabricate pentru unică folosinţă! Exemplu: utilizează pahare de sticlă în locul celor de plastic.

- Reutilizează ambalajele! - Spune NU sacoşelor de plastic oferite de magazine

şi orientează-te câtre cele de pânză, care sunt mult mai rezistente.

- Prevenirea este primul pas în ierarhia deşurilor. De ce să reciclăm? - Reciclarea înseamnă respect pentru voi înşivă şi

pentru natură. Omenirea trebuie să devină societate a reciclării.

- Legislaţia vă obliga deja să reciclaţi pentru a reduce efectele poluării.

- Deşeurile capătă valoare atunci când sunt reciclate corect.

- Dezasamblate şi tratate conform standardelor de mediu, deşeurile devin materie primă secundară. Acest lucru înseamnă că resursele naturale sunt folosite eficient.

- Diminuaţi poluarea (nu mai duceţi la gropile de gunoi toate deseurile)!

- Protejaţi mai bine mediul şi sănătatea oamenilor şi a animalelor!

- Salvaţi cantităţi importante de materie primă! - Reduceţi costurile produselor care utilizează

materiale reciclate. Ce puteţi face voi, oamenii, ca să combateţi aceste

scenarii? Iată ce spun Ecoterrienii: - Cumpără produse eficiente din punct de vedere al

consumului energetic. Caută-le pe acelea etichetate ca fiind economice şi verifică ce înseamnă, de fapt, acest lucru!

- Sistemele audio, televizoarele, computerele şi toate accesoriile acestora continuă să consume electricitate chiar şi când se află în modul standby. Fie le scoţi din priză pe toate, fie foloseşti un prelungitor cu intreruptător încorporat. Nu lăsa încărcătoarele şi transformatoarele în priză!

- Fa-ţi o favoare! Lasă calculatorul să se mai odihnească!

- Stinge lumina în camerele nefolosite! - Duceţi deşeurile reciclabile doar la locurile

destinate colectării selective: coşuri de gunoi stradale, puncte de colectare, pubele.

- Nu amestecaţi tipurile de deşeuri, colecaţi-le separat acasă, la serviciu şi la şcoală!

- Să folosiţi cât mai des obiecte şi produse care se pot reutiliza, nu de unică folosinţă (precum acumulatorii electrici reîncărcabili în loc de baterii, pungi de material textil etc.).

- Să faceţi economie la curentul electric, la apă şi la gaz!

- Să vă informaţi constant despre problemele şi soluţiile în protejarea mediului.

Ce înseamnă pentru noi, în viitor, aceste schimbări? - Secetele devin deja din ce în ce mai frecvente

(Africa, Asia şi regiunea Mediteraneană) - Milioane de oameni sunt constant ameninţaţi de

foamete în ţările sărace. - Schimbările climatice afectează deja ecosistemele

şi pun în pericol vieţile a milioane de oameni şi specii de animale şi plante;

- Dispariţia speciilor este accelerată, pentru că animalele, plantele şi ecosistemele nu se pot adapta la schimbările climatice rapide;

- Oamenii de ştiinţă se tem că o treime din toate speciile existente ar putea dispărea până în 2050;

- Frecvenţa inundaţiilor va creşte dramatic; - Furtunile violente vor deveni din ce în ce mai dese;

- Va creşte şi mai mult nivelul Oceanului Planetar, ceea ce este o ameninţare nu doar pentru statele insulare şi cele amplasate la altitudini joase;

- Vor fi in pericol oraşe precum Londra, Shanghai, New York, Tokio şi Hong Kong;

14


Eu, bulbul de lalea

Într o zi Anicuţa merse la magazinul de flori. Eu cu frăţiorii mei, lalelele, aşteptam cu nerăbdare să pună mâna pe unul din noi.

-Bună ziua! spuse Anicuţa

-Ce doreşti? - întrebă doamna vânzătoare.

-Doresc un bulb de lalea!

-Alege-ţi bulbul care-ţi place! a îndemnat –o.

Anicuţa s-a uitat şi m-a luat...pe mine. Pe drum spre casă, eu eram mândră că m-a preferat. Acasă, Anicuţa m-a pus într –un ghiveci special: o cutie de lapte pe care o reciclase şi o pictase în culorile curcubeului. M –a udat şi m-a aşezat la soare. Au trecut două saptămâni. Mi-a ieşit prima frunzuliţă. Eram foarte fericită!

Într-o zi am simţit că cineva mă deranjează. Cine credeţi că era? Un greiere care a sărit drept pe frunza mea. -Mă deranjezi! Am strigat. Dar greierele nu mă auzea. Adormise instantaneu. Anicuţa a venit să vadă ce se întâmplă cu mine. Era totul perfect. Pentru ca mi-am aplecat frunza, greierele s-a trezit şi a început să ţopăie pe lângă mine. Anicuţa a avut mereu grijă să mă ude. Au trecut de la această întîmplare două săptamâni. Am devenit o floare adevărată. Am și un parfum interesant! Totuși, de câtva timp mă gândesc că mă voi şi usca. Anicuţa va fi foarte tristă. Eu însă o voi consola şi îi voi spune ce m-a învăţat mămica mea: la anul voi înflori din nou, pentru că o floare are mai multe vieţi. Nu-i aşa că e grozav? Ilinca Dinu, Clasa a-IV a ,,Principesa Ileana”

Adresa redacţiei: Str. Popa Nan, nr. 47B – Şcoala “Anastasia Popescu” Vă invităm să ne vizitaţi şi pe site-ul: www.arc-en-ciel.ro

ISSN : 2069–0177. ISSN-L : 2069–0177.

Sponsori: Şcoala Anastasia Popescu, Asociaţia Şcoala Anastasia Popescu şi Asociaţia Grădiniţele Arc-en-Ciel – prin bunăvoinţa doamnei preşedinte – director general, prof. Mona Şerbănescu.

Echipa de redactori:

Elevi:

Lia Alexe - Clasa a II-a „Prinţul Matei” Cristiana Sandu - Clasa a II-a „Prinţul Matei” Maria Avram, clasa a IV-a „Prinţul Constantin” Simon Burcea- Clasa a IV-a „Prinţul Constantin” Ana-Maria Ciobanu, Clasa a IV-a „Prinţul Constantin” Ilinca Dinu, Clasa a-IV-a „Principesa Ileana” Ioana Mariţescu, Clasa a-IV-a „Principesa Ileana” Katia Maria Nicolae, Clasa a IV-a „Principesa Ileana” Ioana Vicol, Clasa a-IV-a ,,Principesa Ileana” Agata Băcescu, Clasa a V- a "Prinţul Ştefan" Alexia Scântee, Clasa a VI-a ,,Domniţa Smaranda” Anastasia Cuzuc, Clasa a VII-a ,,Domniţa Bălaşa” Horia Radu, Clasa a VII-a ,,Domniţa Bălaşa” Iulia – Mara Scarlat, Clasa A VII-A "Domniţa Bălaşa" Maria Sănducu, Clasa a VII-a "Domniţa Bălaşa" Ana Francesca Vlaicu, Clasa a VII-a "Domniţa Bălaşa"

Profesori îndrumători:

prof. Monica Șerbănescu, prof Sanda Ghioaldă, prof, Ana Maria Duceac, prof.dr. Ioana Revnic, prof. dr. Ancuţa Dinu Gurban, prof. Elena Aniculoaie, prof. Mihaela Dumitrescu, prof. Cristina Mariș, prof. David Mihaela Mariana, prof.Viviana Stratina

prof.Roxana Pricope, prof. Mirela Nicoleta Craiu.

Tehnoredactare: Oana Blendea, Daniela Muscalu, Adriana Moisoiu

15


Jurnalul Unui Copăcel

6.03.2016

Buna dimineaţa! Eu sunt... de fapt, n-am un nume... Sunt doar un copăcel! Locuiesc în Pădurea Verde împreună cu familia mea: Mama – copac,Tata - copac, Fratele - copacel si Sora - copacel… Aveam și unchi și mătuși, dar toţi ceilalţi membri ai familiei au fost tăiaţi de acei oameni mari și cruzi… Ma scuzaţti! Știu că voi, cei care citiţi acum sunteţi tot oameni, dar nu cruzi, ca aceia din Pădurea Verde! Oricum, doar oamenii citesc şi scriu nu-i aşa? Ei bine, aşa credeţi voi! De ce oare am atât de multe ramuri în spate?… Aceste ramuri sunt cele mai folositoare din lume! Şi, dacă v-aţi dat seama, ele chiar pot să scrie, iar eu le dictez! Şi nu numai eu am ,, ramuri inteligente”, ci tot neamul meu…

8.03.2016

Îmi cer scuze că nu am mai scris nimic aseară, dar m-a luat repede somnul - mai ales când e o adiere aşa uşoară de vânt, nu ţi-ai mai dori nimic. Azi m-a vizitat o vrăbiuţă foarte drăgălaşă, numită Angela...

- Bună dimineaţa! ciripeşte ea, bucuroasă. Am veşti nemaipomenite: eu şi verişoara mea am fost acceptate în corul pădurii!

- Ma bucur pentru voi! Măcar e cineva folositor pe-aici... - Nu te bosumfla... Si tu eşti de mare ajutor! Fără voi, copacii, noi nu am mai avea... Deodată se aude un cântec minunat din depărtare. - Hopa! Am întîrziat rău de tot!Trebuie să zbor! Pa! - Stai! Strig eu.Termină fraza! Dar prea târziu... nu auzise ce-am spus. „Fără noi, copacii, fiinţele n-ar mai avea....Ce n ar mai avea? Ce întrebare dificilă!... 9. 03. 2016

Azi m-am întâlnit cu domnul vulpoi şi cu ursul cel mare şi brun. - Hei, salut! Ce mai faci, amice? - Foarte bine, voi? - Ne ducem să luăm puţin peşte din lac. Vulpea, uitându se la coada ursului, continuă: o să pescuim noi cu o unealtă destul de bună! - Auziţi, spuneţi-mi şi mie, la ce sunt eu folositor pe lumea asta? întreb eu, timid. - Tu? sughiţă ursul. Când n –o să mai am eu coadă, atunci vei fi tu bun la ceva! Vulpea râde şi mai tare... Vine lângă mine şi-mi şopteste: - Să nu te miri dacă lui îi va lipsi ceva! Eu zic să nu fie aşa sigur pe ce-a spus mai devreme... Dupa ce au plecat, încercam sa-mi stăpânesc lacrimile. Nu sunt bun de nimic! Angela voia doar să fie politicoasă. Totuşi, trebuia să-l atenţionez pe urs de ce i se va întâmpla! Uf, nici nu pot adormi!

16


10. 03. 2016 De dimineaţă am fost trezit de corul minunat al pădurii... Și, Doamne, ce frumos se auzea! Până

şi crenguţele mele se mişcau lin, ca şi cum ar fi dansat, sau poate era vina vântului. Deodată, zăresc o fată frumoasă cu părul negru şi scurt, cu buzele roşii ca sângele şi cu pielea albă ca zăpada, dar, după cum am observat, era speriată, iar, când am încercat să-i vorbesc, ea a fugit mai departe, strigând; Ajutor, ajutor! ,,E posibil să se fi dus la casa celor șapte pitici’’, mă gândeam eu. Ah, nu v-am spus că, lânga pădurea verde, există o casă unde locuiesc vreo șapte pitici, dar nu sunt răi; i-am zărit de mai multe ori, construind căsuţe pentru păsări şi udând florile. Chiar îi simpatizez! - La ce te uiti ? strigă tata-copac. Nu te indrăgosti atât de repede, fata aia e frumoasă, dar o fi dintr-o familie din aceea rea, din pădurea noastră. - Nu mă uitam la ea... mormăi eu; mă gândeam ce oameni buni sunt piticii. - Chiar sunt... Fiule pari trist. Ai păţit ceva? Oftez adânc: - Tată, la ce sunt eu bun pe lumea asta? - Au, dar cine ţi-a spus ţie că ești bun la ceva? - Angela, o vrăbiuţă din corul pădurii... Tata părea nedumerit. - Ştii ceva, las-o baltă! - Bine, oricum, nu te înţeleg! Cum a venit noaptea, am început să plâng atât de tare, încât crenguţele crezuseră că a început să plouă. 11 03 2016

Am avut atât de multe treburi săptămâna aceasta, că nici nu v-am vorbit deloc despre jurnalul în care scriu. Este foarte special pentru mine, fiindcă materialul principal este bunicul meu, aşa că mereu când imi exprim sentimentele mă gândesc la el... Brusc, mi-a venit o idee! Cum l-am zărit pe domnul vulpoi, am strigat: - Domnule vulpoi, vino puţin, te rog! - Ce vrei, cumetre? Eşti cam vesel, după cum observ... - Spuneai dumneata că eu nu sunt bun la nimic? Ei, uite, eu măcar sunt folositor oamenilor, spun eu, arătând cu ramurile mele subtiri jurnalul. - O carte!? pufneşte vulpoiul. Spune-mi tu când domnişoarele vor avea o haină groasă şi elegantă, din blană

de copac şi nu de vulpoi! Îmi face cu ochiul şi porneşte ţanţoş mai departe... ,,Ce nesuferit”, îmi zic eu. În orice caz, cugetam mai mult la asta până mi-am găsit adevăratul talent! Şi

Doamne, cum de nu m-am gândit la așa ceva mai devreme? Deodată, mă loveşte o minge mare şi roz. - Au! strig eu... Mă uit mai atent la minge. Era a surorii mele mai mici. Surioară copăcel, de ce ai aruncat în mine? Nu ţi-am făcut nimic! - Ha, ha, ha! Scuze, nu ştiu de ce, dar azi, ramurile mele sunt foarte jucăuşe! râde ea cu voce piţigăiată. Deci tata mi-a spus că vrei sa-ţi descoperi talentul. - Exact, şi l-am descoperit! Ştiu să scriu cu ajutorul ramurilor, sunt special!

Ea făcu ochii mari: - Frăţioare, nu vreau să te necăjesc, dar asta face orice copac din familia noastră! Nu înseamnă că esti unic! - Ai dreptate, oftez eu, nu mai pot! Mă dau bătut!

17


12. 03.2016

Azi a fost cea mai interesată zi din viaţa mea! Şi totul, datorită minunaţilor mei prieteni; Hansel şi Gretel! Stăteam pe gânduri, liniştit, dar am fost trezit din visare de doi copilaşi, care s-au rezemat de mine. Erau aşa frumoşi şi drăgălaşi... De-odată fetiţa spune: - Hansel, nu te culca acum! Mai avem mult de mers... - Ah, Gretel, dar e aşa de răcoare aici... - Serios? mă mir eu... -A! exclamă Gretel. Copacul vorbeşte!

Hansel mă atinge cu degetul mic, dar apoi şi-l ia repede. - Normal că vorbesc! mormăii eu. Apropo, sunt un copăcel, nu copac. - Hai, nu te supăra, spune Gretel pe un ton mieros, doar că eşti cam mare pentru un copăcel! - Nu, nu... stai puţin, copacii au oase?

Ridic din crengi, aşa cum voi, oamenii, ridicaţi din umeri: - Habar n-am, am spus şi eu aşa.. Gretel îşi întoarse privirea către Hansel: -Tu ce părere ai? Dar el stătea gânditor... - Doamne! Copăcelul acesta vorbeşte, dă OXIGEN, este materialul hârtiei şi ...visez eu, sau crenguţele sunt vii? - Într-un fel, ele mă ajută să scriu în jurnal! Hansel aproape că leşinase! Gretel‚ îl tinea de umeri.

Atunci mă încrunt şi-l întreb, abia şoptit: -Stai puţin, Hansel! Ai spus că eu dau OXIGEN? Băiatul începe să râdă: - Normal că da, natura este extraordinar de importantă! De ce crezi că voiam să mă aşez lângă tine? Pentru că tu faci şi umbră!...

Copiii iubesc copacii, şi vrăbiuţele, şi oamenii mari... continuă fericita Gretel. Nu credeam niciodată că un copac poate fi aşa special! - Bine, copăcelule!Trebuie să plecăm, sper să ne revedem! strigă Hansel, iar apoi mă îmbrăţişează călduros. - Pa, copăcelule! mă înbrăţişează şi Gretel. Rămân cu ochii în lacrimi... De ce n am avut încredere în mine? M-am dat aşa, bătut, pe ultima sută de metri... Şi ce contează, dacă n-am ceva în plus faţă de neamul meu, important e că mă simt bine, că ajut în acest fel Pământul şi vietăţile de pe el! Am şi completat fraza Angelei: Fără copaci,fiinţele nu ar mai avea oxigen! Pe tot parcursul vieţii mele am primit câteva informaţii de la prieteni, majoritatea, personaje binecunoscute din diferite povesti (Harap alb, Scufita Roşie, Capra, care mi-a povestit despre cei trei iezi ai săi şi multe altele! Informatiile au fost, mai cu seamă, despre importanţa copacilor: - Oferim umbră, oferim hrană pentru floră şi faună, producem oxigen, îmbunătăţim calitatea aerului, reducem temperatura, micşorăm zgomotul, protejăm solul, filtrăm aerul.

Sigur, aţi înţeles! Copacii sunt foarte importanţi. Trebuie să avem grijă de ei! Teodora Ciorgodă, Clasa a V-a „Prinţul Ștefan”

18


Mişcătorii

Nu ştiu cum am ajuns în locul acesta. Pur şi simplu m-am trezit aici, lângă ceilalţi semeni de-ai mei. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc sunt fiinţele acelea colorate care se mişcau. Ciudat lucrul ăsta, mişcatul. Nu înţeleg fiinţele acestea care merg. Măcar ne asemănăm prin ceva: crengile. Şi noi, şi ei avem crengi, deşi ei au numai două, iar noi avem zeci, chiar sute când creştem. În fine, sunt nişte fiinţe ciudate, dar locul acesta nu este ciudat, este mirific, ca în vise. Asta am crezut şi eu, până când a venit furtuna care a schimbat totul. O furtună puternică, atât de puternică, încât mi-a mutat rădăcinile din loc. Şi eram acum întins pe jos, înfometat şi însetat, pentru că nu aveam de unde să iau mâncare. Dar ce să vezi, iarăşi vin creaturile acelea mişcătoare şi mă ridică de pe jos. Problema era că m-au pus invers. Ce grozăvie!

În zare, nişte lucruri gigantice. Gri şi strălucitoare, fum ieşind de peste tot, apă plină de ,,gunoaie” colorate, aşa scria pe afiş. Şi am început să plâng. Doar gândiţi-vă câţi posibili prieteni puteam să am, irosiţi printre acele ,,gunoaie” din râuri. Am stat şi am privit cum ,,mişcătorii” aduceau cuburi metalice, nişte lucruri mici pe care scria ,,Duracell”, nu ştiu ce făceau acelea. Singurii prieteni ai mei erau păsările şi veveriţele, care mă foloseau ca adăpost. Am stat şi m-am uitat la acel ,,Bucureşti” timp de o lună. Vă spun, dacă există mai mulţi ,,Bucureşti” în lume, suntem o cauză pierdută. Aceşti ,,mişcători” distrug natura şi după aceea vor să mai şi trăiască. Fără noi, nu ar exista viaţă pe aici. Dar se pare că există şi ,,mişcători” buni. Aceştia locuiesc într-o ,,Caravană Ecotic” mişcătoare şi strâng cutiile metalice şi ,,Duracell”-urile. De ce nu toţi ,,mişcătorii” sunt aşa, nu ştiu, dar ar trebui. ,,Mişcătorii Caravanei Ecotic” au fost cei care au curăţat cât au putut, adică tot câmpul până la ,,Bucureşti”. Apoi, cum să zic, a venit apocalipsa. Peste tot, în spatele şi în faţa mea, prietenii mei erau tăiaţi, cei care aveau cincizeci de ani, patruzeci de ani, chiar mai tineri. Am crezut că voi rămâne singurul copac din zonă, dar apoi au venit ,,mişcătorii Şcoala Anastasia Popescu”care au plantat puii de copaci. Erau aproape de vîrsta mea. Ce bine! Aceşti ,,mişcători” sunt foarte buni, strâng cutii metalice, plantează copii-copaci. Eu vreau un singur lucru să ştiu: ce face ,,Duracell”-ul? Dacă e aruncat poluează, dar la ce e bun? Presupun că mi-ar creşte picioare şi m-aş duce să văd ce fac, dar e bine să stau cu rădăcinile în pământ. Până la urmă, dacă n-aş fi eu, n-ar fi nimeni...

Horia Radu, Clasa a VII-a ,,Domniţa Bălaşa”

Revista Universulcopiilor iunie 2016 - Ecotic v3 · PDF filePoezii premiate la concursul...

Documents

Transcript of Revista Universulcopiilor iunie 2016 - Ecotic v3 · PDF filePoezii premiate la concursul...