REVISTA SAPTAMANA JURIDICA

Săptămâna JJuridică

Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Anul IV▪ Nr. 4 Preţ: 8 lei

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Consiliu ştiinţifi cMonna Lisa BELU MAGDO

Pavel PERJU

Director editorialAdriana PENA

Litterisinternational

Din cuprinsTiberiu MEDEANU

›› Erori în examinarea criminalistică a unei semnături

Dragoş CĂLIN

›› Formarea voinţei sociale a societăţii comerciale

›› Scrisoare de garanţie bancară. Natură juridică. Anularea garanţiei. Condiţii şi efecte

›› Bunuri proprietate publică administrate de o regie autonomă. Contract de vânzare-cumpărare. Sancţiunea aplicabilă

›› Contract de asigurare. Sumă asigurată la un cuantum inferior al valorii bunurilor. Modalitatea de calcul a despăgubirii

›› Hotărâre de casare intermediară. Revizuire. Inadmisibilitate

›› Compensaţia lunară pentru chirie. Aplicabilitatea dispoziţiilor legale privitoare la reducerea cu 25% a compensaţiei lunare pentru chirie tuturor categoriilor de beneficiari ai acestei compensaţii

›› Contestaţia deciziei de pensionare. Aplicarea legii în timp. Natura juridică a excepţiei neîndeplinirii procedurii administrative prealabile obligatorii

›› Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. Motivarea hotărârilor judecătoreşti

23-29 ianuarie 2012apare în fi ecare joi

2

Cuprins IndexA

Acțiune în constatare ..................................... 13Anularea garanției ......................................... 10

BBună-reputație ................................................. 20Bunuri în compensare ...................................... 16

CCauțiune bancară ............................................. 10Chirie ................................................................. 22Compensație ..................................................... 22Consiliu de administrație ...................................8Constatare tehnico-științăfi că ...........................4Contract de asigurare ....................................... 15Contract de închiriere ...................................... 22Contract de vânzare-cumpărare ..................... 13

DDecizie de reîncadrare ................................... 23Despăgubiri .................................................... 16Divorț ............................................................. 18Drept la informare ............................................8

EExequator .......................................................18Expertiză criminalistică .................................. 4

FFuncționarea societăților comerciale ............. 8

HHotărâre AGA ................................................... 8Hotărâre de casare intermediară ................... 19

IImobile preluate în mod abuziv .................... 16

continuarea pe pagina următoare »continuarea pe pagina următoare »

Erori în examinarea criminalistică a unei semnături « Tiberiu MEDEANU _____________________________ 4

DREPT COMERCIALFormarea voinţei sociale a societăţii comerciale « Dragoș CĂLIN __________________________________________ 8Scrisoare de garanţie bancară. Natură juridică. Anularea garanţiei. Condiţii și efecte « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 756 din 22 februarie 2011 __________________10Bunuri proprietate publică administrate de o regie autonomă. Contract de vânzare-cumpărare. Sancţiunea aplicabilă « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1273 din 23 martie 2011 __________________________________13Contract de asigurare. Sumă asigurată la un cuantum inferior al valorii bunurilor. Modalitatea de calcul a despăgubirii « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1334 din 29 martie 2011 ________________________________15

DREPT CIVILNotifi care formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Teren afectat de detalii de sistematizare. Caracterul obligatoriu al atribuirii de bunuri în compensare în cazul în care sunt disponibile și susceptibile de atribuire, reparaţia în echivalent sub forma despăgubirilor fi ind subsidiară atribuirii de bunuri în compensare « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3529 din 15 aprilie 2011 __________________________________16

DREPT PROCESUAL CIVILRecunoașterea efectelor unei hotărâri pronunţată de o instanţă străină pe teritoriul României « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3423 din 13 aprilie 2011 __________________________________18Hotărâre de casare intermediară. Revizuire. Inadmisibili-tate « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 666 din 15 februarie 2011 ___________________________________19

DREPT ADMINISTRATIVPersoană care intenţionează să dobândească statutul de poliţist. Aprecierea îndeplinirii condiţiei vizând comportamentul corespunzător cerinţelor de conduită admise și practicate în societate « I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 1368 din 8 martie 2011 _____________________________________20

DREPTUL MUNCIICompensaţia lunară pentru chirie. Aplicabilitatea dispoziţiilor legale privitoare la reducerea cu 25% a

3

MMinoritate .......................................................20

NNotifi care .......................................................... 4Nulitate absolută ............................................11

OOpinie-publică ............................................... 20

PPoliță de asigurare ......................................... 15Polițist ............................................................ 20Proprietate publică ........................................ 13

RRegie autonomă ............................................. 13Revizuire ........................................................ 19

SSalariu ............................................................ 23Scrisoare de garanție bancară ....................... 10Semnătură de comparație ................................4Sistematizarea teritoriului ............................ 16Societate comercială .........................................8Subevaluare ................................................... 15Sumă asigurată .............................................. 15

TTeren .............................................................. 16

UUnitate de învățământ .................................. 20

VVechime în învățământ ................................. 23Voință socială ...................................................8

Cuprins (continuare)

compensaţiei lunare pentru chirie tuturor categoriilor de benefi ciari ai acestei compensaţii « Curtea de Apel Timișoara, secţia litigii de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 2422 din 16 noiembrie 2011 ______________________22Drepturi salariale. Acordarea tranșelor suplimentare pen tru vechimea în învăţământ. Obligativitatea contes-tării deciziei de reîncadrare și stabilire a drepturilor sala-riale la angajator prealabil formulării unei acţiuni în jus-tiţie « Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 2732 din 7 decembrie 2011 ___23

90 lei 72 lei

Aceasta este prima lucrare de doctrină care oferă o analiză de ansamblu a principalelor instituţii ale drep-tului civil, în lumina noii reglementări - Codul civil din 2009. Publicarea unei cărţi de asemenea amploare, într-un timp atât de scurt de la intrarea în vigoare a noului Cod civil, poate fi un gest riscant, însă, cu siguranţă, nece sar. Riscant, pentru că noul Cod „ascunde”, proba-bil, în formulările lui, și unele „capcane”, ce nu vor pu-tea fi descoperite decât în timp, pe măsura aplicării în practică a instituţiilor sale; necesar pentru că numai expli citarea și interpretarea de către doctrină a noilor regle mentări ajută la înţelegerea lor corectă și poate duce la crearea unei jurisprudenţe unitare.

Cartea este adresată în primul rând studenţilor și absol-venţilor care se pregătesc pentru examenele de admitere sau defi nitivat în profesiile juridice. Însă, confruntaţi cu noutăţile și schimbările pe care noul Cod le aduce în societatea românească, chiar și cei mai experimentaţi juriști se vor întoarce la cărţile și cursurile universitare. Așa încât, această carte le va fi , în egală măsură, utilă magistraţilor, avocaţilor și juriștilor, în general.

Abonații revistei Săptămîna Juridică benefi ciază de o reducere de 20% din pretul de copertă la achi-zi ționarea monografi ei. Comanda va fi expe diată pe e-mail pe adresa revistei sau direct la editura Hamangiu, cu specifi cația abonat Săptămâna Juridică.

4 Săptămâna Juridică nr. 4/2012 » Litteris International

Erori în examinarea criminalistică a unei semnături

Prof. dr. Tiberiu MEDEANU Facultatea de Drept, Universitatea de Vest Timişoara

Expertizarea semnăturilor se aseamănă cu expertiza criminalistică a scrisului, fi ind aplicabile principii și reguli asemănătoare cu privire la dispunerea acesteia, ridicarea probelor de comparaţie, efectuarea comparărilor, formularea concluziilor și valorifi carea rezultatului expertizei. În consecin-ţă, va trebui să se ţină cont de postulatele ce reprezintă condiţiile fundamentale ale oricărei meto-dologii, ce condiţionează însăși posibilitatea unui act de cunoaștere, după cum urmează: principiul identităţii, care stabilește că orice cunoștinţă odată defi nită, rămâne cu sine însăși identică în tot cuprinsul sistematizării știinţifi ce; principiul contradicţiei și negaţiei, care impune ca într-o unitate logică o cunoștinţă trebuie să rămână identică cu sine și nu poate fi alăturată negaţiei sale; principiul terţului exclus, după care între o afi rmaţie și negaţia sa nu e loc pentru a treia afi rmaţie; principiul ra-ţiunii sufi ciente, ce exprimă logica lucrurilor și fenomenelor naturii de a fi așa cum sunt și nu altfel [1].

Problemele de fond trebuie să vizeze luarea în considerare a întregului material probator, utili-zarea metodelor adecvate sub aspect tehnico-știinţifi c, lămurirea tuturor problemelor, respectarea principiilor logicii și concordanţa concluziilor cu partea descriptivă.

Nerespectarea acestor principii și metodologii a determinat uneori concluzii eronate, dispunerea inutilă a unor expertize și tergiversarea nejustifi cată a cercetărilor.

Sub acest aspect este concludentă o speţă în care se efectuează cercetări penale pentru stabili-rea autenticităţii semnăturii de pe un contract de împrumut a sumei de 50.000 lei. Contractul este datat în 4 X 2005, avându-i titulari pe creditorul O.P. și pe debitorul C.D. Actul este tehnoredactat computerizat, cu excepţia datei calendaristice și a datelor de identifi care a doi martori, în dreptul cărora există semnătura acestora. In cadrul judecării procesului civil în fond nu a fost contestată au-tenticitatea semnăturii de pe contractul de împrumut. În perioada fi nală a judecării recursului, soţia debitorului a formulat plângere penală, invocând faptul că este falsă semnătura de pe contract [2].

Organul de poliţie competent să efectueze cercetările a dispus efectuarea unei constatări teh-nico-știinţifi ce, pentru a se constata dacă semnătura de pe contractul de împrumut a fost execu-tată de același scriptor cu semnăturile de pe două acte de comparaţie necontestate de reclamantă. Documentele cu semnăturile de comparaţie erau însă foarte vechi, din anul 1995, fi ind inexplicabil faptul că au fost găsite numai acte semnate în urmă cu 10 ani, deși debitorul fusese om de afaceri, având societăţi comerciale și numeroase interferenţe cu autorităţile. Al doilea document de compa-raţie avea o anexă cu încă o semnătură necontestată, dar peste ambele semnături era suprapusă câte o ștampilă, ceea ce făcea difi cilă compararea. O altă defi cienţă consta în faptul că cele trei semnături de comparaţie se deosebeau între ele în diferite zone, inclusiv în cea fi nală, deși fuseseră executate într-un interval de numai trei luni.

Specialistul criminalist a luat în considerare numai două din cele trei semnături de comparaţie puse la dispoziţie. În prima frază de la punctul „Examinări-constatări” a concluzionat că cele două semnături de comparaţie au fost executate de același scriptor, fără să-și argumenteze concluzia, deși între cele două semnături de comparaţie existau mai multe deosebiri decât între prima din acestea și semnătura în litigiu. În următoarea frază a menţionat, dealtfel că între cele două semnături de com-paraţie și semnătura în litigiu „sunt elemente grafi ce de asemănare cu caracter general”. În continuare există trei fraze în care se face referire succintă la câteva deosebiri cu caracter individual, după care se trage concluzia că semnătura în litigiu nu a fost executată de persoana care a executat cele două

[1] Adrian Frăţilă, Radu Constantin, Expertiza grafi că și raţionamentul prin analogie, Ed. Tehnică, p. 11.

[2] Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, dos. nr. 260/P/2009.

5Săptămâna Juridică nr. 4/2012 » Litteris International

semnături de comparaţie [1]. La a treia semnătură de comparaţie [2] nu s-a făcut referire, deși prezenta cele mai multe asemănări cu semnătura în litigiu.

Persoana acuzată a contestat concluziile constatării tehnico-știinţifi ce, astfel că s-a dispus efectuarea unei alte constatări tehnico-știinţifi ce în cadrul Institutului de criminalistică al I.G.P. Autorul acesteia a comis aceleași erori, făcând referire în câteva fraze la deosebirile cu caracter individual. Pe baza acestora a concluzionat că semnătura în litigiu și semnăturile de comparaţie nu au fost executate de același scriptor [3]. Concluzia este surprinzătoare și nede-monstrată sufi cient, pentru că în cuprins se face referire la asemănări în privinţa caracteristicilor generale, cu preci-zarea că „Toate semnăturile sunt depuse pe linie de bază ascendentă, cu trasee grafi ce executate continuu cu viteză și presiune moderată, având înclinaţie variabilă, spre dreapta în debut și spre stânga în fi nalul grafi smelor” [4].

Și acest act a fost contestat de persoana reclamată, fi ind dispusă o expertiză în cadrul Laboratorului interjudeţean de expertize criminalistice Timișoara al Ministerului de Justiţie.

În această expertiză a fost formulată concluzia categorica de identitate de autor, contrară anterioarelor două acte de probaţiune [5].

În expertiză se face referire la faptul că „Semnătura este evoluată, semi-literală, având în compoziţie majuscula „D“ ur-mată de o succesiune de grame gladiolate, dispuse pe o linie de bază ascendentă; înclinarea gramelor este progresivă în debut și regresivă în fi nalul semnăturii, semnătura fi nalizându-se cu o parafa unghiulară, al cărei fi nal subliniază fi nalul corpului semnăturii. Semnătura este executată unitar, într-o singură repriză, cu gesturi grafi ce sigure, cu viteză ridicată și presiune ce fl uctuează fi resc pe trasee. Ca indiciu de autenticitate, constatăm că atacul semnăturii este executat „în orb“, instrumentul scriptural nedepunând pasta în primii milimetri ai traseului, însă șanţul de presiune este prezent. O asemenea defecţiune se poate manifesta în mod natural în execuţia semnăturilor, însă în cazul unei contrafaceri, plastograful ar reveni pe traseu și ar încerca execuţia vizibilă a întregii semnături, nepermiţându-și ca anumite elemente grafi ce să nu fi e vizibile din cauza funcţi-onării defectuoase a instrumentului de scris. Examinarea intrisecă a semnăturii în litigiu pune așadar în evidenţă o execuţie naturală, spontană și dinamica, astfel că nu se constată existenţa indiciilor specifi ce semnăturilor contrafăcute”.

În expertiză se mai face referire la faptul că aceleași particularităţi există la semnăturile de comparaţie. Astfel, se arată că „Semnăturile titularului sunt evoluate, semi-literale, având în compoziţie majuscula „D“ urmată de o succesiune de grame gladiolate, dispuse pe o linie de bază cu orientare variabilă. Înclinarea gramelor este progresivă în debut și regresivă în fi nalul semnăturii, semnăturile fi nalizându-se cu o parafă unghiulară. Semnăturile sunt executate unitar, într-o singură re-priză, cu gesturi grafi ce sigure, cu viteză ridicată și presiune ce fl uctuează fi resc pe trasee. Deosebit de relevant, în sensul iden-tităţii de autor, este modul similar în care înclinarea elementelor grafi ce componente variază în execuţia semnăturilor. Astfel, axele elementelor grafi ce converg superior, gramele semnăturii descriind, din punct de vedere grafometric, un triunghi. De asemenea, proporţiile gramelor și poziţionarea lor reciprocă este similară la semnătura în litigiu și la semnă-turile de comparaţie. Majuscula D coboară sub nivelul liniei de bază, ultima gramă a părţii mediane este redusă dimensional în raport cu gramele anterioare”.

Spre deosebire de constatările tehnico-știinţifi ce se face referire la alte numeroase asemănări cu caracter individu-al, după cum urmează:

- la majuscula „D“ corpul este amplu, ușor arcuit regresiv, în partea inferioară fi ind legat printr-o bucletă dextrogiră de partea inferioară a arcuirii, care este ondulată și orientată descendent; arcuirea majusculei este amplă, dezvoltată vertical și rotunjită în partea superioară, fi ind fi nalizată cu o buclă alungită plasată în interiorul arcuirii majusculei;

- partea mediană a semnăturii este alcătuită din două grame de dimensiuni constante, urmate de o gramă de dimensiuni mai mici;

- parafa semnăturii este legată de corpul semnăturii printr-o gramă orientată sinistroclin, continuată cu un traseu descen-dent-progresiv, executat cu presiune ridicată și prezentând în partea inferioară un traseu ondulat ce se leagă unghiular de o trăsătură liniară, regresivă, ce subliniază gramele din fi nalul semnăturii. Execuţia semnăturii se încheie prin execuţia unui punct, plasat sub parafă.

[1] I.P.J. Satu Mare, Serviciul criminalistic, Raport de constatare tehnico-știinţifi că grafi că nr. 65.675 din 5 VIII 2009.

[2] Semnătura există pe documentul intitulat „Buletin de analiză nr. 14”, emis de Rafi năria Câmpina.

[3] I.G.P., Institutul de criminalistică, Serviciul expertize criminalistice, constatarea tehnico-știinţifi că nr. 435.510/10 V 2010.

[4] Constatarea tehnico-știinţifi că nr. 435.510/10 V 2010, p. 5 și 6.

[5] Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Timișoara, raportul de expertiză criminalistică nr. 18 din 4 II 2011.


Faţă de cele ce preced, în expertiză a fost formulată concluzia că „Asemănările constatate, atât la nivelul caracteris-ticilor de ordin general, cât și la nivelul detaliilor de execuţie literală, coroborate cu naturaleţea și spontaneitatea execuţiei semnăturii în litigiu, precum și cu existenţa unor gesturi stereotipe suplimentare, involuntare și fără funcţionalitate grafi că însă specifi ce titularului (croșetul din atacul semnăturii), conduc la o concluzie categorică de identitate de autor. Conchidem ca semnătura de la rubrica „Debitor“ de pe înscrisul „Contract de împrumut“ din 04.10.2005 a fost executată de titularul C. D..”

Concluziile certe din cadrul expertizei se coroborează cu celelalte probe existente în dosarul civil și în dosarul penal. Dintre acestea se remarcă martorii menţionaţi în contract, care au confi rmat existenţa împrumutului la care se face referire. Și aceștia au semnături evoluate, unul fi ind inginer, altul economist. Este concludent faptul că sem-nătura ultimului martor are înclinare asemănătoare cu cea contestată, fără a avea însă nici un element de asemănare. Acest detaliu semnifi că faptul că a fost executată imediat după semnarea actului de către debitor, pe același suport, care favoriza un anumit grad de inclinare al documentului în raport cu cei care executau semnăturile.

În favoarea realităţii împrumutului mai pledează faptul că actul a fost contestat de rudele celui în cauză la mult timp după începerea procesului civil, în faza fi nală a recursului. Creditorul a invocat faptul că a discutat de multe ori cu fi ul si ginerele debitorului, care știau de existenţa datoriei, promiţând ca o vor restitui, fapt pentru care a declanșat procesul civil numai când s-a apropiat termenul de prescripţie. Dacă membrii familiei debitorului nu ar fi avut cunoș-tinţă de împrumut ar fi contestat contractul din faza iniţială a procesului civil, în cadrul căruia se putea solicita exper-tizarea semnăturii. Totodată, ar fi pus la dispoziţia organelor de urmărire penală mai multe documente cu semnături de comparaţie, din perioade apropiate de cea în care a fost întocmit documentul contestat. Pe de altă parte, acordarea împrumutului este plauzibilă, deoarece părţile din contract aveau o societate comercială comună.

Nu este plauzibilă contrafacerea unui act de împrumut pentru o sumă atât de mică, în care să fi e implicaţi doi mar-tori mincinoși și un falsifi cator profesionist al semnăturii, deoarece recompensarea acestora ar atenua mult câștigul obţinut de creditor.

În pofi da argumentelor plauzibile din expertiză și a celorlalte probe din care rezultă că semnătura a fost executată de debitorul contractului de împrumut, cauza nu a fost încă soluţionată. Organul de cercetare penală a solicitat iniţial luarea unor probe de scrie și de semnătură de la persoana reclamată, prin comisie rogatorie, din cauza distanţei foarte mari dintre domiciliul acestuia și localitatea în care se efectuează cercetările. Pe baza acestora a fost dispusă o nouă constatare tehnico-știinţifi că la I.P.J. Satu Mare, însă specialistul criminalist a apreciat că probele sunt insufi ciente și s-a solicitat să se ia probe suplimentare de organul de poliţie care efectuează cercetările penale. În adresa prin care se face această solicitare se prezintă voalat rezultatul expertizei criminalistice, în sensul că aceasta a concluzionat că sem-nătura ar fi fost făcută de C. D. , ca și cum concluzia acesteia ar fi oarecum incertă [1]. S-a mizat pe ideea că făptuitorul va fi de acord să se efectueze încă un rând de constatări tehnico-știinţifi ce și expertize cu același obiect, deoarece până la data respectivă nu i-au fost puse la dispoziţie probele tehnice administrate în cauză și nu a fost încunoștinţat că are dreptul să își numească expert asistent. În urma solicitărilor repetate de a primi copia expertizei, a fost informat că s-a început urmărirea penală împotriva sa la data de 25 X 2011, pentru infracţiunile de fals și uz de fals, fi ind solicitat din nou să se prezinte pentru a da probe de semnătură, sub sancţiunea emiterii mandatului de aducere [2].

Efectuarea unor noi constatări tehnico-știinţifi ce și expertize ar fi însă inefi cientă, inutilă, și contrară principiilor logicii sau regulilor criminalistice. Pe de altă parte, probele de această natură ar fi neconcludente, din moment ce aspectul referitor la apartenenţa semnăturii a fost lămurit prin anterioara expertiză și prin alte probe concludente, din care rezultă în mod cert că semnătura a fost executată de C.D.

În expertizele asupra semnăturii este uzuală compararea semnăturii incriminate cu specimenele de semnătură ale presupusului titular, iar dacă există concluzii certe nu se continuă expertizarea cu semnăturile altor suspecţi.

Pe baza logicii și a raţionamentului per a contrario, se deduce că dacă semnătura contestată a fost executată de C.D. nu putea fi executată de O.P.

Inutilitatea luării unor probe de semnătură de la persoana reclamată rezultă și din cuprinsul celei de a doua consta-tări tehnico - știinţifi ce, în care se precizează „…semnăturile falsifi cate nu păstrează elemente proprii autorului grafi c care

[1] I.P.J. Satu Mare, Postul de poliţie Bixad, adresa nr. 205.895 din 28 VI 2011; Secţia 9 Poliţie rurală Negrești Oaș, adresa nr. 212213/7 XI 2011.

[2] Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, adresa nr. 260/P/2009, din 2 XII 2011.


le-a executat pe baza cărora să poată fi identifi cat și de aceea nu pot fi efectuate examinări comparative obiective cu semnături executate în nume propriu de alte persoane, acestea având în mod fi resc altă compoziţie și caracteristici grafi ce distincte” [1].

Dacă soţia lui C.D. solicită o expertiză în acest sens, organul judiciar are dreptul să o respingă motivat, fi ind evident faptul că urmărește tergiversarea punerii în aplicare a sentinţei civile referitoare la recuperarea prejudiciului. Aceasta poate fi explicaţia și pentru concluziile eronate din cele două constatări tehnico – știinţifi ce. Dacă erorile se datoresc nepriceperii sau superfi cialităţii, fapta este la fel de gravă, deoarece se pot genera și în alte cauze probe necorespun-zătoare adevărului.

Este absurdă și abuzivă continuarea cercetărilor de aproape trei ani, în contextul probelor existente în dosarul penal și în dosarul civil, care stabilesc în mod clar că actul a fost întocmit și semnat de către debitorul C. D. în urmă cu peste șase ani.

[1] I.G.P., Institutul de criminalistică, Serviciul expertize criminalistice, constatarea tehnico-știinţifi că nr. 435.510/10 V 2010, p. 7.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Formarea voinţei sociale a societăţii comerciale

drd. Dragoş CĂLIN [1]

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., precum și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Legea nr. 31/1990, republicată în 2004, cu modifi cările și completările ulterioare, prevede în mod imperativ condiţiile de fond și de formă în adoptarea hotărârii adunării generale a acţionarilor, iar nerespectarea formalităţilor relativ la organizarea adunării atrage nulitatea hotărârilor adoptate cu încălcarea acestor prevederi.

Legiuitorul, prin prevederile imperative ale Legii nr. 31/1990, nu lasă acţionarilor posibilitatea de a deroga de la dispoziţiile legii care stabilesc formalităţile de convocare a adunării generale.

În ceea ce privește punctul 4 al ordinii de zi al ședinţei adunării generale ordinare a acţionarilor pâ-rătei ce urma să facă obiectul dezbaterii, acesta trebuia să fi e explicit și nu doar generic - „modifi cări în consiliul de administraţie” - fără o explicare necesară și responsabilă a ceea ce urmează a se discuta cu privire la această modifi care.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 117 alin. (6) și (7) din Legea nr. 31/1990 convocarea va cuprinde locul și data ţinerii adunării, precum și ordinea de zi cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării. În cazul în care pe ordinea de zi fi gurează numirea adminis-tratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, în cuprinsul convocatorului se va menţiona că lista cuprinzând informaţii cu privire la numele, localitatea de domiciliu și califi carea profesională a persoanelor propuse pentru funcţia de administrator se afl ă la dispoziţia acţionarilor, putând fi consultată și completată de aceștia.

În speţă, așa cum în mod corect a reţinut și instanţa de fond, nu a avut loc o simplă modifi ca-re a competenţei consiliului de administraţie în sensul reducerii numărului administratorilor de

Esenţial

Voinţa socială a unei societăţi comerciale trebuie privită ca fi ind o voinţă juridică proprie şi distinctă de voinţa acţionarilor priviţi în mod individual, care nu se constituie în functie de voinţa personală a acţionarilor, ci este rezultatul expresiei aplicării prin ci piului majorităţii în adunarea generală – organ cu un profund rol deliberativ.

Formarea voinţei sociale, prin adoptarea legală a unei hotărâri a adunării generale, presupune parcur gerea tuturor etapelor legale necesare organizării şi desfăşurării adunărilor generale a acţionarilor.

Practica judiciară actuală a reţinut în mod constant că scopul indicării exprese a problemelor care urmează să intre în discuţia adunării este asigurarea dreptului la informare a acţionarilor şi asigurarea posibilităţii acestora să se documenteze şi să se pregătească pentru şedinţa adunării generale a acţionarilor. Astfel, omi siu nea de a prezenta în detalierea ordinii de zi a tu tu ror rezoluţiilor ce se vor discuta are semnifi caţia în căl cării dreptului la informare exactă şi completă a acţio narilor în ceea ce priveşte organizarea oricărui tip de adunare generală a acţionarilor, omisiune ce va fi sancţionată cu anularea hotărârilor adoptate cu încăl carea dreptului la informare.

Curtea de Apel Ploiești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2461 din 18 octombrie 2011

(cuvinte cheie: societate comercială, funcţionarea societăţilor comerciale, voinţă socială,

hotărâre AGA, drept la informare, consiliu de administraţie)

[1] Dragoș CĂLIN este Șeful Departamentului juridic din cadrul SIF Transilvania SA.


Drept comercial

la 3 membrii la 5 membrii, ci a fost revocat vechiul consiliu de administraţie și a fost numit un nou consiliu de administrație, cu încălcarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

Susţinerile recurentei-pârâte în sensul că nefi ind vorba de o numire de noi administratori, ci doar de o reducere a numărului de membri ai consiliului existent, iar instanţa de fond a făcut o aplicare greșită a legii sunt lipsite de orice suport legal și probator, raportat la dispoziţiile legale în materie și înscrisurile existente la dosarul cauzei, urmând a fi cenzurate ca atare de Curte.

Alineatul (6) al art. 117 reglementează, în mod benefi c, toate categoriile de informaţii pe care trebuie să le cuprindă un convocator legal întocmit, iar în speță aceste dispoziţii au fost încălcate.

În drept, omisiunea sau greșeala în a emite un convocator complet și legal poate avea semnifi caţia încălcării drep-tului la informare exactă și completă a acţionarilor în ceea ce privește organizarea oricărui tip de AGA., cu consecinţa anulării unor hotărâri luate în baza unor convocatoare emise cu încălcarea legii sau a actului constitutiv.

Relativ la conţinutul convocărilor este util de știut că, în ceea ce privește problemele care sunt cuprinse în ordinea de zi a fi ecărei AGA, administratorii și directorii nu fac altceva decât să propună acţionarilor un proiect al acelei or-dini de zi, proiect care va putea fi aprobat sau nu, în tot sau doar în parte, de către AGA, dar în nici un caz nu poate fi schimbat sau extins.

Cum în cauză a fost revocat în totalitate vechiul consiliu de administraţie și s-a ales un nou consiliu de adminis-traţie, în condiţiile în care ordinea de zi prevede doar „modifi cări”, în mod corect instanţa de fond a considerat că hotărârea atacată este lovită de nulitate și a dispus anularea punctului 4 al Hotărârii AGOA a SC U. SA nr. 113 din 22 februarie 2011.

Faţă de acete considerente, Curtea, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și va menţine sentinţa atacată ca fi ind legală și temeinică.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Obligaţii

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 756 din 22 februarie 2011

(cuvinte cheie: scrisoare de garanţie bancară, cauţiune bancară, anularea garanţiei)

Scrisoare de garanţie bancară. Natură juridică. Anularea garanţiei. Condiţii şi efecte

Publicaţia nr. 458 ICC Paris, art. 23

Scrisoarea de garanţie bancară reprezintă un angajament irevocabil, în scris, asumat de către o bancă în favoarea unei persoane, denumită benefi ciar, de a plăti acestuia o sumă de bani, în cazul în care o altă persoană, în contul căreia se emite garanţia, nu a onorat o anumită obligaţie asumată printr-un contract faţă de benefi ciarul garanţiei.

Potrivit art. 23 din Publicaţia nr. 458 a Camerei de Comerţ Internaţionale de la Paris, garanţia poate fi anulată fi e prin prezentarea acesteia, fi e prin declaraţia scrisă a benefi ciarului de eliberare de sub răspunderea născută prin garanţie. Ceea ce determină anularea garanţiei este tocmai calitatea posesorului, alături de faptul depunerii originalului scrisorii, benefi ciarul fi ind singurul în măsură să renunţe la avantajul exclusiv conferit de acest instrument bancar.

Speţa: Tribunalul București a respins excepţia lipsei de interes a acţiunii, ca nefondată; a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R.T. SRL București în contradictoriu cu pârâta U.Ţ.B. SA, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanţie a SC M.C.P. SRL București, ca rămasă fără obiect.

În pronunţarea acestei sentinţe, tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 173.743,38 Euro, reprezentând o parte din garanţia totală de bună execuţie constituită prin scrisoarea nr. LG/PBO82688 în benefi ciul SC M.C.P. SRL, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente acestei sume de la data de 9.02.2009 și până la restituirea sumelor, cu cheltuieli de judecată.

În cauză pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a SC M.C.P. SRL, solicitând obligarea chematei în garanţie la plata aceleiași sume cu cea solicitată prin acţiune, la care ar fi obligată pârâta în cazul în care ar cădea în pretenţii, cu cheltuieli de judecată.(…)

Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanta s-a obligat prin contract să pună la dispoziţia chematei în garanţie o scrisoare de garanţie bancară de bună execuţie, independentă și irevocabilă pe care benefi ciarul o poate valorifi ca în anumite cazuri enumerate în articolul 12.2. Scrisoarea de garanţie a fost dată, iar reclamanta a renunţat în mod expres la orice cale de atac împotriva deciziei luată de bancă privind debitarea depozitului colateral.

Tribunalul a mai reţinut că benefi ciarul a cerut executarea scrisorii de garanţie, iar banca a înștiinţat reclamanta, la data de 6.02.2008, că intenţionează executarea scrisorii; la data de 9.02.2009 reclamanta a depus la ghișeul băncii originalul scrisorii de garanţie într-o tentativă de anulare a acesteia, iar la data de 10.02.2009 banca a executat efectiv scrisoarea și a virat benefi ciarului suma de 109.798 Euro.

Problema juridică sesizată de tribunal în soluţionarea cauzei a fost aceea de a se răspunde la întrebarea dacă depunerea de către un debitor la ghișeul băncii depozitare a originalului unei scrisori de garanţie anulează sau nu scrisoarea.

Instanţa de fond a reţinut că în alin. (7) al scrisorii de garanţie se prevede că „prezenta scrisoare de garanţie se va anula automat în cadrul valabilităţii, indiferent de orice clauză de expirare pe care o conţine, la prezentarea originalului acesteia la ghișeele băncii U.”.

Conform art. 2 lit. a) din Publicaţia nr. 458 a Camerei de Comerţ Internaţionale de la Paris, scrisoarea de garanţie reprezintă o garanţie emisă de o bancă dată în scris și la cererea sau la instrucţiunile și pe răspunderea unei alte părţi în favoarea unei alte persoane în scopul plăţii unei sume de bani, la prezentarea unei cereri scrise din partea benefi ciarului în conformitate cu termenul scrisorii de garanţie.

Tribunalul a constatat că, din punct de vedere formal, au fost respectate condiţiile scrisorii de garanţie de către benefi ciar, iar conform doctrinei benefi ciarul este îndreptăţit să primească banii chiar dacă nu a suferit nici un prejudiciu din neexecutarea obligaţiei contractuale.

Încetarea efectelor unei scrisori de garanţie are loc prin expirare, plată, anulare sau prin efectul legii.Tribunalul a considerat că, dacă s-ar permite ca originalul să fi e depus de debitorul obligaţiei atunci s-ar permite ca

debitorul să poată decide oricând anularea garanţiei, dar o obligaţie sub condiţie suspensivă pur potestativă este nulă.(…)


Drept comercial

Din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţele de fond, rezulta că reclamanta s-a obligat prin contract să pună la dispoziţia chematei în garanţie o scrisoare de garanţie bancară de bună execuţie, inde-pendentă și irevocabilă, pe care benefi ciarul o poate valorifi ca în anumite cazuri enumerate în art. 12.2. Scrisoarea de garanţie a fost dată, iar reclamanta a renunţat în mod expres la orice cale de atac împotriva deciziei luată de bancă privind debitarea depozitului colateral. Benefi ciarul a cerut executarea scrisorii de garanţie, iar banca a înștiinţat reclamanta, la data de 6.02.2009, că intenţionează executarea scrisorii; la data de 9.02.2009 reclamanta a depus la ghișeul băncii originalul scrisorii de garanţie in vederea anulării acesteia, iar la data de 10.02.2009 banca a executat efectiv scrisoarea și a virat benefi ciarului suma de 109.798 Euro.(…)

Nici criticile subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ. nu pot fi primite. Recurenta susţine, in esenţă, că singurul contract supus analizei instanţelor a fost cel dintre client și bancă, iar natura contractului este aceea a unei cauţiuni bancare, scrisoarea de garanţie reprezentând, în fapt, materializarea acestui contract. Totodată, recurenta susţine că în primul caz de anulare prevăzut de art. 23 din Publicaţia nr. 458 nu se face nicio specifi care asupra calităţii persoanei care poate prezenta garanţia, rezultând că ea poate fi prezentată inclusiv de cel care a constituit-o.

Înalta Curte a constatat că, în mod corect, instanţa de apel a constatat că scrisoarea de garanţie bancară și cauţiunea bancară sunt categorii diferite de garan ţii personale, garanţia bancară fi ind o garanţie indepen den-tă de valabilitatea și efectele contractului nr. 783/2006, spre deosebire de cauţiunea bancară, care este o garanţie accesorie.

Astfel, cauţiunea bancară este un contract accesoriu și conţine angajamentul de plată al băncii garante faţă de benefi ciarul garanţiei de a plăti o sumă de bani în locul ordonatorului dacă acesta nu-și execută obligaţia de plată la termenul convenit.

Potrivit legislaţiei din ţara noastră, caracterul acce-soriu al cauţiunii bancare înseamnă că obligaţia băncii, fi ind subsidiară obligaţiei principale, nu poate fi nici mai întinsă, nici mai oneroasă decât cea stipulată în ra-por tul juridic fundamental (contractul comercial). De asemenea, dacă obligaţia principală este eventuală din punct de vedere al unei condiţii sau al unui termen,

cauţiunea este afectată de aceleași modalităţi. În fi ne, dacă obligaţia principală este nulă sau anulabilă și cauţiunea este nulă sau supusă anulării, iar cauţiunea cu durată nedeterminată poate fi revocată în orice moment, în mod unilateral, excepţie făcând situaţia în care acoperă un avans determinat.

Garanţia independentă este obligaţia de a plăti o sumă determinată, dată ca garanţie a unei operaţiuni economice, dar independentă de această operaţiune prin inopozabili-tatea faţă de benefi ciar a excepţiilor inerente acestei operaţiuni. Această defi niţie reunește diversele denumiri ale garanţiilor independente: garanţia la prima cerere, garanţia au-tonomă, garanţia abstract, scrisoare de garanţie sau scrisoare de credit stand-by. Toate garanţiile independente sunt văzute ca un depozit în bani pe care debitorul îl lasă în posesia benefi ciarului-creditor și pe care acesta din urmă trebuie să îl conserve până la fi nalizarea raporturilor contractuale. Garanţiile inde pendente au o dublă fi nalitate: constituie un depo zit bănesc care poate fi folosit ca un mijloc de compensare a eventualelor pierderi ale benefi ciarului-creditor, dar poate îndeplini și funcţia de in-demnizare a benefi ciarului-creditor în caz de neexecutare de către debitor a obligaţiilor ce-i incumbă. Garanţiile inde-pen dente prezintă fi nalitate economică si, de vreme ce înlocuiesc, în fapt, un depozit în bani lichizi, ele repre-zintă și o sumă de bani la dispoziţia exclusivă a bene-fi ciarului. Banca se obligă, astfel, să garanteze vărsă-mântul sumei totale lăsate în depozit.

Așa fi ind, Înalta Curte a reţinut că garanţia bancară reprezintă un angajament irevocabil, în scris, asumat de către o bancă în favoarea unei persoane, denumită benefi ciar, de a plăti acestuia o sumă de bani, în cazul în care o altă persoană, în contul căreia se emite garanţia, nu a onorat o anumită obligaţie asumată printr-un contract faţă de benefi ciarul garanţiei. Din momentul în care a fost emisă garanţia bancară, banca este responsabilă de a plăti la prima cerere benefi ciarului garanţiei bancare, dacă și condiţiile stipulate în garanţie sunt corecte. De obicei, garanţiile se supun legislaţiei naţionale a băncii emitente. În România, pentru garanţia bancară se utilizează termenul de scrisoare de garanţie.

Rolul important al garanţiilor în comerţul interna-ţio nal a determinat Camera Internaţională de Comerţ și Industrie de la Paris, precum și alte organisme inter-na ţi onale să standardizeze practicile și procedurile în domeniul garanţiilor. La momentul încheierii contrac-

Tribunalul a mai reţinut că din prevederile art. 23 din publicaţia nr. 458 rezultă clar că anularea garanţiei se poate realiza doar de către benefi ciar, fi e prin actul depunerii scrisorii de garanţie la bancă, fi e prin declaraţia scrisă că renunţă la garanţie.

În consecinţă, tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect.(…)Curtea de Apel București a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză.Reclamanta SC R/T. SRL a declarat recurs arătând că, în opinia sa, în mod greșit instanţa de apel a făcut o dihotomie între

garanţia bancară și cauţiunea bancară, aplicând greșit art. 23 din Publicaţia 458. Recursul nu este fondat.


Drept comercial

tului dintre părţi, atât băncile din România, cât și băncile din străinătate utilizau Publicaţiile nr. 325 („Regulile Uniforme pentru Garanţii”) și nr. 458 („Reguli Uniforme pentru Garanţiile la Cerere”).

Trebuie subliniat că în legislaţia românească în vigoare nu există niciun text legal comprehensiv cu pri-vire la garanţia bancară. Astfel, regulile care se aplică por nesc de la autonomia de voinţă a părţilor de a supune ins trumentul lor Publicaţiilor menţionate sau derivând din principiul general pacta sunt servanda.

În baza prevederilor Publicaţiei nr. 458, o garanţie la cerere reprezintă orice garanţie, obligaţie sau alt anga-ja ment de plată, oricum ar fi denumită sau descrisă de o bancă, de o societate de asigurare sau de o altă per-soană fi zică sau juridică, dată în scris pentru plata unei sume de bani, la prezentarea, în conformitate cu termenii angajamentului asumat, a unei cereri de plată scrise și a oricăror alte documente, care pot fi specifi cate în garanţie, potrivit angajamentului asumat. Scrisorile de garanţie bancare la cerere impun obligativitatea de plată a băncii. Dacă o bancă primește o garanţie la cerere, iar datele completate pe faţa acesteia corespund cu termenii garanţiei, banca este obligată să o plătească benefi ciarului.

Așadar, principiile fundamentale ale legii care guver-nează garanţia la cerere sunt independenţa garanţiei faţă de tranzacţie, caracterul documentar al garanţiei și faptul că garantul este implicat numai dacă apar pe faţa garanţiei cereri sau alte documente pentru a menţiona că sunt conforme cu garanţia.

Benefi ciarul poate să solicite efectuarea plăţii, chiar în cazul în care această solicitare este incorectă. Dacă solicitarea de plată este conformă cu termenii garanţiei, banca trebuie să plătească și atunci ea va debita, în baza termenilor garanţiei, contul debitorului.

Înalta Curte a reţinut că, în conformitate cu preve de-ri le art. 23 din Publicaţia nr. 458 a Camerei de Comerţ In ternaţionale de la Paris, garanţia poate fi anulată fi e prin prezentarea acesteia, fi e prin declaraţia scrisă a be-ne fi ciarului de eliberare de sub răspunderea născută prin garanţie, iar potrivit art. 7 din scrisoarea de garan ţie bancară, aceasta urmează a se anula automat în ca drul valabilităţii, indiferent de orice clauză de expirare pe care o conţine, la prezentarea originalului la ghișeul băncii.

Rezultă ca obligaţiile băncii emitente se sting la expi-rarea scrisorii de garanţie, în momentul primirii soli-citării de anulare a scrisorii sau după onorarea cererii de executare primite de la benefi ciar. Este evident că în primele două cazuri, garanţiile existente la dispoziţia băncii sunt returnate clientului debitor așa cum au fost instituite la momentul emiterii scrisorii. Nu trebuie omis faptul că aceste garanţii reprezintă o sumă de bani la dispoziţia exclusivă a benefi ciarului. Or, din această perspectivă este corectă dezlegarea dată de instanţele de fond problemei invocate în speţă, respectiv dacă depunerea de către un debitor la ghișeul băncii depozitare a originalului unei scrisori de garanţie anulează sau nu scrisoarea. Anularea garanţiei la prezentarea scrisorii de către reclamantă ar însemna că un debitor poate retrage oricând garanţia acordată în mod irevocabil, lipsind acest instrument de însăși esenţa lui. În plus, în speţă reclamanta a renunţat în mod expres la orice cale de atac împotriva deciziei luată de bancă privind debitarea depozitului colateral. Or, ceea ce determină anularea garanţiei este tocmai calitatea posesorului, alături de faptul depunerii originalului scrisorii, benefi ciarul fi ind singurul în măsură să renunţe la avantajul exclusiv con-ferit de acest instrument bancar. Aceasta și pentru că raportul juridic cel mai important, atunci când se folo-sește un asemenea instrument, este cel dintre ban că și benefi ciar, banca fi ind obligată să procedeze la exa-minarea cererii din punct de vedere formal și să ono reze plata, dacă stabilește că s-a prezentat o cerere de plată conformă, interesul utilizării unui asemenea instrument rezidând tocmai în simplitatea, efi cienţa și rapiditatea sa. Banca își va onora obligaţia pecuniară fără a cere dovada neîndeplinirii obligaţiilor contractuale. Așa fi ind, este lipsită de relevantă împrejurarea că, ulterior înștiinţării, la data de 9.02.2009, reclamanta a depus la bancă originalul scrisorii de garanţie pentru a benefi cia de anu larea acesteia, pe de o parte, deoarece garanţia a fost depusă ulterior formulării cererii de plată, iar, pe de altă parte, anularea scrisorii de garanţie de către debitoare nu este nici în litera și nici în spiritul angajamentului de la fi la 61 dosar fond și a publicaţiei nr. 458, așa cum în mod judicios a reţinut și instanţa de apel.(…)


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1273 din 23 martie 2011

(cuvinte cheie: contract de vânzare-cumpărare, acţiune în constatare, nulitate absolută, proprietate

publică, regie autonomă)

Bunuri proprietate publică administra-te de o regie autonomă. Con tract de vân zare-cumpărare. Sancţiu nea aplica-bi lă

Legea nr. 15/1990, art. 20 alin. (2)Legea nr. 213/1998, art. 11 alin. (1) lit. a)

C. civ., art. 948, art. 963, art. 1274, art. 1310

Bunurile care fac parte din domeniul public al statului sau ale unităţilor administrativ teritoriale sunt inalienabile, ele putând fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice.

Inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluţia interdicţiei înstrăinării lor, ci și imposibilitatea dobândirii acestora de către terţi prin orice alt mod de dobândire reglementat de lege, actele juridice încheiate cu încălcarea acestui principiu fi ind lovite de nulitate absolută.

Speţa: Reclamanţii SC A.I. SA și A.I., în calitate de acţionari ai SC A. SA Băile Herculane, au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii SC A. SA, I.I. și I.E. să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 ianuarie 2002 și autentifi cat sub nr. 295/2002 de B.N.P. R.L.A., radierea înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea cumpărătorilor I.I. și I.E. și restabilirea situaţiei anterioare.

Consiliul Local B.H. a formulat cerere de intervenţie principală, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentifi cat sub nr. 295/2002, întrucât bunul ce a făcut obiectul contractului menţionat aparţine domeniului public fi ind scos din circuitul civil.

Complexul imobiliar situat în Orașul B.H., nr. top 13/2, 12/b/a, 14, 11/4 proprietatea Statului Român, a fost administrat de Regia Autonomă judeţeană de Gospodărie Comunală și Locativă a judeţului Caraș-Severin.

Prin hotărârea nr. 12/21 mai 1993, Consiliul Local B.H. a hotărât înfi inţarea RA A., iar la data de 9 septembrie 1994 prin hotărârea nr. 29 s-a dispus reorganizarea RA A. B.H. în societate comercială pe acţiuni, cu capital parţial de stat sub denumirea de SC A. SA.

Potrivit art. 4 din hotărârea nr. 29 din 9 septembrie 1994, SC A. SA „preia în administrare pentru efectuarea serviciilor publice cuprinse în obiectul său de activitate patrimoniul public” conform anexei 2.

La data de 11 ianuarie 1995 s-a încheiat contractul de concesiune nr. 105/4 prin care Consiliul Local al Orașului B.H. a cesionat pe o perioadă de 15 ani administrarea rentabilă a staţiilor de prelucrare, tratarea apei potabile și reţele de distribuţie aferente (...) precum și a reţelelor termice aferente. Toate bunurile mobile și imobile utili-zate pentru realizarea serviciului public aparţin dome-niului statului.

Contractul de concesiune nr. 105/47/1995 a fost re-ziliat însă prin sentinţa civilă nr. 1288/11 mai 2000 pro-nunţată în dosarul nr. 7xx/2000 al Judecătoriei Caran-sebeș din culpa SC A. SA.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentifi cat sub nr. 295/23 ianuarie 2002, SC A. SA B.H., deși avea

doar în administrare bunurile mobile și imobile pentru efectuarea serviciilor publice cuprinse în obiectul său de activitate, a vândut către I.I. și I.E. imobilele înscrise în noua CF nr. 213 localitatea B.H. (...).

Faptul că bunurile înstrăinate se afl au doar în admi-nis trarea societăţii vânzătoare rezultă din înscrierea din CF nr. 213 B.H., (…) cât și din declaraţiile privind taxele pen tru folosinţa terenurilor din care rezultă că SC A. SA a achitat taxe pentru folosirea terenurilor afl ate în conce siune.

În condiţiile în care intimata-pârâtă SC A. SA a preluat doar în administrare, pentru efectuarea servi-cii lor publice cuprinse în obiectul său de activitate, patri moniul public aparţinând domeniului public fără un temei legal și prin aplicarea greșită a unor dispoziţii legale, Curtea de apel, prin decizia recurată, a stabilit că bunurile înstrăinate au făcut parte din capitalul social al SC A. SA cu referire la art. 3 din Hotărârea nr. 29 din 9 septembrie 1994 a Consiliului Local, articol care stabilește doar valoarea capitalului social al SC A. SA, respectiv 255.500 lei conform anexei 1, anexă în care nu se regăsesc însă bunurile înstrăinate, aceste bunuri fi ind proprietate publică conform art. 4 din aceeași hotărâre cu referire la anexa 2.

Bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentifi cat sub nr. 295/2002 fac parte din complexul imobiliar înscris în CF nr. 1/1992 și top 13/2-


Drept comercial

11-12/2/1-14, bunuri proprietatea Statului Român din anul 1923, bunuri administrate de Regia Autonomă Judeţeană de Gospodărie Comunală și Locativă a jude ţu-lui Caraș – Severin până în anul 1991 când, prin decizia nr. 493 din 19 iulie 1991 a Prefectului judeţului Caraș-Severin, această regie și-a schimbat denumirea în Regia Autonomă P. Caraș-Severin, iar prin Hotărârea nr. 29/9 septembrie 1994 a Consiliului Local al Orașului B.H. se înfi inţează SC A. SA care, potrivit art. 4, a primit în administrare bunurile proprietate publică.

Astfel bunurile care fac parte din domeniul public al statului sau ale unităţilor administrativ teritoriale sunt inalienabile, ele putând fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate, ceea ce s-a întâmplat și în cauza de faţă.

Potrivit art. 1274 C. civ., vânzătorul vinde dreptul de proprietate asupra bunurilor în condiţiile art. 1310 C. civ. Întrucât contractul este translativ de proprietate, vânzătorul trebuie să fi e titularul dreptului înstrăinat, prima instanţă dând corect efi cienţă principiului de drept nemo ad alium transferere potest, guam ipse habet, coroborat cu dispoziţiile art. 948 C. civ. și art. 963 C. civ.

Înscrierile în Cartea Funciară nu înlătură sancţiunea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare au tentifi cat sub nr. 295/2002, sancţiune aplicată co rect de prima instanţă, în raport de dispoziţiile legale ex puse și nici nu face dovada dreptului de proprietate în con-diţiile art. 1169 C. civ.

Intimatul intervenient Consiliul Local a solicitat nuli-ta tea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, sanc ţiune ce intervine pentru nerespectarea unor con diţii de valabilitate a actului, iar cauzele de nulitate tre buie să existe la momentul încheierii actului, astfel că nu se poate reţine că intervenientul a repus în discuţie „într-un alt cadru juridic aceeași problemă, și anume a nelegalităţii și netemeiniciei înscrierii în Cartea Funciară a SC A. SA cu privire la aceleași bunuri imobile ce fac obiectul CF 213 B.H.”, aspect reţinut greșit de instanţa de apel.

Este adevărat că potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 „bunurile din patrimoniul societăţilor co-mer ciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobân dite cu alt titlu”, dar intimatei-pârâte SC A. SA i s-au transmis imobilele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare în administrare, și nu în proprie-tate, instanţa de apel aplicând greșit dispoziţiile legale evocate. Așadar, bunurile în litigiu nu au intrat legal, pe calea privatizării, în proprietatea exclusivă a intimatei-pârâte SC A. SA, ci în raport de dispoziţiile art. 136 alin. (4) din Constituţie, revizuită, și art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998, imobilele au fost date în administrarea societăţii fapt ce rezultă din hotărârea nr. 29/9 septembrie 1994 emisă de Consiliul Local B.H., bunurile proprietate publică fi ind inalienabile.

Inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai

soluţia interdicţiei înstrăinării lor, ci și imposibilitatea dobândirii acestora de către terţi prin orice alt mod de dobândire reglementat de lege. Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 dispune că actele juridice încheiate cu încălcarea principiului inalienabilităţii dreptului de proprietate publică sunt lovite de nulitate absolută.

Imobilele proprietate publică ce au făcut obiectul con-tractului de vânzare-cumpărare nr. 295/2002 nu au fost dezactivate din domeniul public prin decizia autorităţii competente în condiţiile legii și trecute în domeniul privat al statului sau al unităţii administrativ teritoriale pentru a putea urma regimul juridic al bunurilor din acest domeniu.

Imobilele în litigiu au fost date în administrarea SC A. SA B.H. în scopul realizării obiectului său de activitate.

Potrivit dispoziţiilor de principiu prevăzute de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta în condiţiile în care i-a fost dat în administrare și ca urmare titularul dreptului de administrare nu are drept de dispoziţie juridică asupra bunurilor astfel încredinţate.

Nu poate fi reţinută apărarea pârâţilor I.I. și I.E. în sensul că au fost cumpărători de bună-credinţă în condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative și cu nesocotirea regimului juridic al proprietăţii publice, fapt cunoscut atât de cumpărători cât și de vânzători în raport de actele ce au stat la baza contractului. Contractul fi ind lovit de nulitate absolută presupune un act nevalabil încheiat, raporturile juridice generate de actul juridic lovit de nulitate fi ind desfi inţate.

Ca efect al nulităţii absolute intimaţii-pârâţi I.I. și I.E. nu au fost niciodată proprietarii imobilelor în li ti giu și ca urmare nu pot susţine că prin H.G. nr. 532/2002 bunurile din proprietatea lor au fost trecute în proprietatea publică.

Faţă de considerentele expuse recursul a fost admis, modi fi cată decizia recurată, în sensul că apelurile for-mulate de pârâţii SC A. SA, I.I. și I.E. formulate împotriva sentinţei civile nr. 1173/20 aprilie 2005 a Tribunalului Caraș-Severin, au fost respinse ca nefondate.

Au fost păstrate ca fi ind legale dispoziţiile sentinţei cu privire la admiterea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Consiliul Local al Orașului B.H. vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între SC A. SA B.H. în calitate de vânzător și I.I. și I.E. în calitate de cumpărător, autentifi cat sub nr. 295 din 23 ianuarie 2002 de către BNP R.L.A., cu consecinţa radierii înscrierii dreptului de proprietate în CF în baza contractului de vânzare-cumpărare menţionat precum și restabilirea situaţiei anterioare.(...)


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1334 din 29 martie 2011

(cuvinte cheie: contract de asigurare, subevaluare, sumă asigurată, poliţă de asigurare)

Contract de asigurare. Sumă asigurată la un cuantum inferior al valorii bu-nu rilor. Modalitatea de calcul a despă-gubirii

Legea nr. 136/1995, art. 28

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 136/1995, în cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată, inferioară valorii bunului, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract și valoarea bunului, dacă nu s-a convenit altfel prin contract.

Astfel, în cazul în care suma asigurată prin poliţa de asigurare, fără o evaluare a bunurilor asigurate, este mai mică decât valoarea reală a acelorași bunuri cu ocazia producerii riscului asigurat, în calculul raportului de subevaluare nu pot fi avute în vedere valorile fi ecărui bun imobil în parte, cu raportare la parte din suma asigurată stabilită în anexa poliţei de asigurare, ci trebuie avută în vedere valoarea tuturor bunurilor înscrise în contractul de asigurare cu raportare la valoarea totală de înlocuire a acestora, reprezentată de suma asigurată prin contract.

Speţa: Prin sentinţa comercială nr. 710 din 30 iunie 2010, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Secţia comercială, de contencios administrativ și fi scal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei, invocată de pârâtă ca neîntemeiată și a admis acţiunea formulată de SC A.A. SRL împotriva pârâtei SC B.C.R. Asigurări Vienna Insurance Group SA, astfel cum a fost precizată, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.400.896,50 lei cu titlu de diferenţă despăgubiri datorate în temeiul poliţei de asigurare IBN nr. 0088941 din 20 februarie 2009, și la dobândă legală în sumă de 4.903.850 lei pentru perioada 01 mai 2009 până la 25 iunie 2009 și în continuare pentru suma stabilită prin prezenta hotărâre până la plata efectivă .

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, urmare a angajării unor credite de la B.C.R., Sucursala Bistriţa-Năsăud, bunurile asigurate prin poliţa de asigurare, proprietatea tabulară a reclamantei, au fost aduse drept garanţie la acordarea creditului, iar pe poliţa de asigurare la rubrica ,,menţiuni speciale” s-a înscris faptul că acestea ,,se cesionează în favoarea instituţiei creditoare B.C.R., Sucursala Bistriţa-Năsăud”.

Prin această menţiune reclamanta a fost de acord, în cazul procedurii bunului asigurat, să cesioneze băncii creditoare dreptul de a încasa despăgubirile ce i s-ar cuveni din valorifi carea acestei poliţe, ceea ce s-a și întâmplat în cauză.

Prin poliţa de asigurare IBN nr. 0088941 din 20 februarie 2009 aferentă bunurilor înscrise în cartea funciară la nr. 379 Odorheiul Bistriţa, reclamanta a asigurat toate bunurile imobile proprietatea sa situate în această comună care formează un complex industrial unitar pentru care s-a stabilit valoarea de înlocuire a tuturor acestor imobile la suma de 6.500.000 lei, ce reprezintă și suma asigurată în situaţia producerii riscului pentru care s-a încheiat poliţa. La data încheierii poliţei de asigurare nu s-a făcut o evaluare a bunurilor asigurate, astfel că valoarea acestor bunuri la data producerii riscului asigurat sunt cele stabilite de SC P.R.C. SRL Vaslui prin raportul de expertiză însușit atât de reclamantă cât și de pârâtă și care se referă la totalul bunurilor înscrise în poliţa de asigurare a căror valoare reală se stabilește ca fi ind de 7.215.826 lei.

În condiţiile în care suma asigurată prin poliţa de asigurare, fără o evaluare a bunurilor asigurate, este mai mică decât valoarea reală a acelorași bunuri cu ocazia producerii riscului asigurat, s-a reţinut, în mod corect, existenţa cazului de subevaluare, susţinut de pârâtă și

dovedit cu expertiza efectuată, recunoscut parţial de către reclamantă, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările din România.

Potrivit acestui text, în cazul în care contractul de asi-gurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată, infe ri oară valorii bunului, despăgubirea cuvenită se reduce cores-pun zător raportului dintre suma prevăzută în contract și valoarea bunului, dacă nu s-a convenit altfel prin con tract.

Făcând aplicarea acestui text de lege, în calculul rapor-tului de subevaluare nu pot fi avute în vedere valorile fi ecărui bun imobil în parte, cu raportare la parte din suma asigurată stabilită în anexa poliţei de asigurare, așa cum susţine recurenta-pârâtă, ci trebuie avută în ve dere valoarea tuturor bunurilor înscrise în contractul de asi-gurare cu raportare la valoarea totală de înlocuire a acestora, reprezentată de suma asigurată prin contract.(…)

Prin urmare, susţinerile recurentei-pârâte fi ind ne-în temeiate, instanţa supremă a respins recursul ca ne fondat.


Drept civil

DREPT CIVIL

Imobile preluate în mod abuziv

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3529 din 15 aprilie 2011

(cuvinte cheie: imobile preluate în mod abuziv, notifi care, teren, sistematizarea teritoriului, bunuri în

compensare, despăgubiri)

Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Teren afectat de detalii de sis tematizare. Caracterul obligatoriu al atribuirii de bunuri în compensare în cazul în care sunt disponibile şi sus cep-tibile de atribuire, reparaţia în echi-valent sub forma despăgubirilor fiind subsidiară atribuirii de bunuri în com-pen sare

Legea nr. 10/2001, art. 26

În cazul formei de reparaţie prin echivalent cuvenită persoanei îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001, este vorba de un raport juridic de natură legală, în care aceasta are calitatea de „creditor” al obligaţiei de reparaţie afl ată în sarcina statului, prin organismul abilitat de lege în acest sens, respectiv, deţinătorul imobilului, iar nu de un raport juridic convenţional pentru a se pune problema dării în plată.

În ipoteza în care notifi catorul optează pentru o anumită formă de reparaţie, care este și posibilă potrivit legii, nu există niciun impediment la acordarea acesteia, refuzul pârâţilor în acest sens îmbrăcând forma unui abuz de drept.

Cât privește natura obligaţiei stabilită în sarcina deţinătorului imobilului, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă se constată că notifi catorul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în temeiul acestei legi și acesta optează pentru o anumită formă de reparaţie, posibilă din perspectiva actului normativ, obligaţia de a acorda exact forma de reparaţie cerută nu este una „de mijloace”, ci una „de rezultat”, persoana notifi cată fi ind obligată să execute întocmai obligaţia respectivă.

Speţa: Tribunalul Cluj, a dispus anularea dispoziţiei nr. 2039/2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, în favoarea reclamantului B.L.

A dispus atribuirea, în favoarea reclamantului, în compensare pentru suprafaţa de teren în litigiu, a unei alte suprafeţe de teren situate în municipiul Cluj-Napoca.

A dispus acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru diferenţa valorică constatată între cele două terenuri, respectiv între terenul revendicat, mai valoros, și terenul atribuit în compensare.

Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins apelurile, ca nefondate.Recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.

În privinţa modalităţii de preluare, prin expropriere, cu plata despăgubirilor aferente, și, raportat la aceasta, a realizării obiectivelor exproprierii, ceea ce ar conferi reclamantului și, respectiv, moștenitorilor lui, dreptul doar la forma de reparaţie în echivalent, aceste susţineri sunt lipsite de relevanţă, atât timp cât o asemenea reparaţie a fost dispusă în cauză, prin decizia recurată, persoanele îndreptăţite necontestând-o.

În ceea ce privește caracterul obligatoriu al atribuirii de bunuri în compensare, contrar susţinerilor recurenţilor, această formă de reparaţie în echivalent este obligatorie pen tru unitatea deţinătoare, în cazul în care există bunuri disponibile, susceptibile de atribuire către cel interesat.

Reparaţia în echivalent sub forma despăgubirilor acor-date în condiţiile legii speciale de stabilire și acor dare a

acestora, respectiv Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este subsidiară atribuirii de bunuri sau servicii în compensare.

Aceasta rezultă atât din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma actuală, care plasează reparaţia prin despăgubiri ulterior celei prin compensare, dar și din însuși scopul legiuitorului, care a urmărit, pe cât posibil, reparaţia în natură pentru cel deposedat abuziv în perioada regimului politic trecut, iar în cazul în care nu este posibilă, atribuirea de bunuri în compensare. O asemenea formă de reparaţie în echivalent, prin efectele produse, și anume stabilirea dreptului de proprietate cu toate atributele specifi ce, în favoarea persoanei în drep-tăţite, este comparabilă cu restituirea în natură a bunului preluat și permite o mai bună și rapidă reparaţie către


Drept civil

fostul proprietar, decât cea sub forma despăgubirilor potrivit Titlului VII.

De asemenea, reparaţia prin atribuirea de bunuri în compensare nu este lăsată la aprecierea exclusivă a unităţii deţinătoare, instanţa de judecată având posi bi-litatea să cenzureze un eventual abuz de drept din par-tea acesteia, de a nu declara anumite bunuri ca fi ind disponibile, pentru a le exclude la atribuirea în com-pensare către cei interesaţi

Astfel, în cadrul procedurii judiciare, instanţa este abilitată, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma actuală (art. 24 în forma de la data intrării în vigoare), să analizeze cererea reclamantului (moștenitorilor lui) sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, inclusiv în ceea ce privește categoria măsurilor reparatorii ce i se cuvine, măsură ce se înscrie în sfera ei de competenţă (potrivit plenitudinii de jurisdicţie) și nu reprezintă o ingerinţă în atribuţiile organelor administrative.

Pe de altă parte, conform art. 1 alin. (5) din legea specială, în forma actuală, primarii sau, după caz, con-ducătorii entităţilor învestite cu soluţionarea notifi cărilor au obligaţia să afi șeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.

În cazul în care deţinătorul imobilului pretinde că nu are bunuri disponibile pentru a fi acordate în compen-sare, astfel cum au declarat pârâţii, este fără dubiu că reclamantul are obligaţia de a individualiza, în mod con-cret, bunuri cu privire la care consideră că pot fi acordate în compensare. El este partea care a optat pentru această formă de reparaţie și este persoană interesată în pro-barea existenţei unor bunuri disponibile în patrimo-niul deţinătorului imobilului ce nu poate fi restituit în natură, conform art. 1169 C. civ., ceea ce, în speţă, a și făcut.

În consecinţă, nu se poate reţine că, procedând la veri fi carea susţinerilor reclamantului în legătură cu bunul solicitat în compensare și, în fi nal, la atribuirea lui către această parte, instanţele ar fi încălcat dreptul de dispoziţie al pârâţilor, precum și dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, al căror conţinut a fost redat mai sus, și pct. 1.7. din H.G. nr. 205/2007, privind posibilitatea deţinătorului de a oferi, în echivalent, bunuri sau servicii disponibile.

Au mai menţionat recurenţii că terenul deţinut de recla mant cu contract de închiriere nu poate fi atribuit în compensare deoarece această formă de reparaţie repre-zintă o aplicaţie particulară a dării în plată, instanţa neputând cenzura poziţia pârâţilor.

Contrar celor afi rmate mai sus, nu se poate pune sem-nul egalităţii între cele două instituţii.

Darea în plată constituie un mod de stingere a obli-gaţiei, prin care debitorul execută către creditorul său o altă prestaţie decât cea la care s-a obligat la încheierea ra portului juridic obligaţional și care presupune, în mod ne cesar, consimţământul creditorului, conform art. 1100 Cod civil.

Așadar, în acest caz, este vorba despre un raport juridic stabilit de părţi, despre un act juridic convenţional, vo-luntar, supus unui anumit regim juridic în ceea ce pri-vește condiţiile de validitate și efectele juridice, inclusiv modurile de stingere a obligaţiilor convenite, în raport de care voinţa părţilor este foarte importată. Aceasta deoa-rece voinţa părţilor a dat naștere unui anumit raport juridic și este fi resc ca aceeași voinţă să contribuie, în mod determinant, la modifi carea, respectiv stingerea raportului obligaţional.

În cazul formei de reparaţie prin echivalent cuvenită persoanei îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001, este vorba de un raport juridic de natură legală, în care aceasta are calitatea de „creditor” al obligaţiei de reparaţie afl ată în sarcina statului, prin organismul abilitat de lege în acest sens, în speţă, deţinătorul imobilului.

În ipoteza în care notifi catorul optează pentru o anumită formă de reparaţie, care este și posibilă potrivit legii, nu există niciun impediment la acordarea acesteia, refuzul pârâţilor în acest sens îmbrăcând forma unui abuz de drept.

Cât privește natura obligaţiei stabilită în sarcina de ţi nătorului imobilului, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, contrar aprecierii recurenţilor, dacă se con-sta tă că notifi catorul este îndreptăţit la măsuri repa-ra torii în temeiul acestei legi și acesta optează pentru o anumită formă de reparaţie, posibilă din perspectiva actului normativ, obligaţia de a acorda exact forma de reparaţie cerută nu este una „de mijloace”, ci una „de rezultat”, persoana notifi cată fi ind obligată să execute întocmai obligaţia respectivă.


Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Exequator

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3423 din 13 aprilie 2011

(cuvinte cheie: exequator, divorţ)

Recunoaşterea efectelor unei hotărâri pronunţată de o instanţă străină pe teritoriul României

Legea nr. 105/1992

Efectele hotărârii prin care s-a pronunţat divorţul, s-a dispus încredinţarea minorei rezultate din căsătorie unuia dintre părinţi și s-a stabilit pensia de întreţinere, pronunţată de o instanţă a Statului New York, în condiţiile în care părţile sunt cetăţeni români și locuiesc pe teritoriu american, sunt recunoscute în România, fără a se putea invoca încălcarea ordinii publice de drept internaţional privat român privind competenţa exclusivă a instanţelor române.

Potrivit prevederilor Legii nr. 105/1992, drepturile câștigate într-o ţară străină sunt respectate în România, în afara cazului în care sunt contrare ordinii publice de drept internaţional privat român.

În litigiile având ca obiect recunoașterea unor hotărâri pronunţate de instanţe străine, instanţa română trebuie să verifi ce îndeplinirea cumulativă a cerinţelor impuse de art.167 din Legea nr.105/1992, fără a avea atribuţii de instanţe de control judiciar asupra respectivelor soluţii.

Astfel, condiţiile a căror îndeplinire cumulativă trebuie verifi cată, potrivit articolului menţionat sunt: hotărârea să fi e defi nitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunţată, instanţa care a pronunţat-o să fi avut competenţa să judece procesul și să existe reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanţei care a pronunţat hotărârea.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, se constată că prima condiţie, respectiv cea a competenţei instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei recunoaștere se solicită a fost analizată, nefi ind primit astfel motivul de recurs ce o vizează.

Referitor la a doua condiţie și anume ca hotărârea să fi e defi nitivă potrivit legii statului care a pronunţat-o, recurentul a formulat critici legate de faptul că nu se putea stabili caracterul defi nitiv al hotărârii de divorţ exclusiv prin raportare la Certifi catul de examinare nr. 306121/2008 emis de către Curtea Supremă din New York, Districtul New York.

Or, prin respectivul certifi cat, s-a atestat de către funcţionarul districtual și grefi er al Curţii Supreme, Dis-trictul New York, că nu a fost înregistrată nicio decizie sau hotărâre judecătorească care să modifi ce sau să afecteze hotărârea judecătorească de divorţ semnată în 10 septembrie 2008 și înaintată la 14 octombrie 2008. S-a certifi cat, de asemenea, că nu a fost depusă nicio notifi care de apel.

Textul de lege cuprins la art.167 din Legea nr. 105/1992 impune însă în plus condiţia ca în situaţia în care hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se constate, de asemenea, că i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât și actul de sesizare a instanţei și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.

Aceste dovezi au fost făcute și rezultă atât din adresa referitoare la trimiterea prin corespondenţă către pârât a hotărârii de divorţ, cât și din adresa privind comunicarea în termen a citaţiei cu preaviz.

Criticile referitoare la nelegala sa citare la adresa din București, sunt neîntemeiate și faţă de textul cuprins la art. 90 C.proc.civ., potrivit căruia înmânarea citaţiei și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședinţa celui citat, înmânarea putându-se face oriunde, când cel citat primește citaţia.

Or, în speţă, există la dosarul cauzei o confi rmare de primire, semnată de recurent, cu adresa din București.

Ultima condiţie cerută de textul de lege este cea refe-ri toare la existenţa reciprocităţii în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanţei care a pronunţat hotărârea.

După cum a reţinut și instanţa de apel, și această con diţie este îndeplinită, având în vedere adresa nr. 68647/2010 a Ministerului Justiţiei potrivit căreia, ca regulă generală, hotărârile de divorţ străine, indiferent de ţara în care au fost pronunţate, sunt recunoscute în statul New York, în conformitate cu doctrina „commity”, excepţie făcând cele obţinute în urma fraudei ori cele care vin în contradicţie cu ordinea publică.

Nu poate fi primit astfel nici motivul recurs care vizează lipsa reciprocităţii.


Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Căi extraordinare de atac

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 666 din 15 februarie 2011

(cuvinte cheie: revizuire, hotărâre de casare intermediară)

Hotărâre de casare intermediară. Revi-zuire. Inadmisibilitate

C. proc. civ., art. 322 alin. (1), art. 326 alin. (3)

Hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul și s-a casat cu reţinere sau cu trimitere nu fac parte dintre hotărârile care evocă fondul și a căror revizuire se poate solicita, cererea de revizuire a unei astfel de hotărâri fi ind, prin urmare, inadmisibilă.

Înalta Curte, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 137 C. proc. civ. a luat în examinare ex-cepţia inadmisibilităţii revizuirii și a reţinut:

Revizuirea fi ind o cale extraordinară de atac, dispozi-ţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpre-tare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Din cuprinsul capitolului II intitulat „Revizuirea hotă-rârilor” se desprind condiţiile de admisibilitate ale cere-rii de revizuire care ţin de obiect, legitimare procesuală ca revizuient, interes, motive termene.

Dintre aceste condiţii, Înalta Curte a luat în examina-re obiectul cererii de revizuire astfel cum este stabilit în art. 322 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia „Revizuirea unei hotărâri rămase defi nitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o in-stanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere… „în cazurile prevăzute la punctele 1-9 C. proc. civ.”.

Din text se desprinde cu claritate faptul ca nu fac obiectul căii de atac a revizuirii hotărârile instanţelor de recurs, care nu evocă fondul.

Observând decizia care constituie obiectul cererii de revizuire se constată că, prin soluţia pronunţată, instan-ţa de recurs nu a evocat fondul, ci a casat decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanţe.

În acest sens, doctrina juridică consideră în mod una-nim că hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul și s-a casat cu reţinere sau cu trimitere nu fac parte dintre hotărârile care evocă fondul și a că-ror revizuire se poate solicita. În acest context, Înalta Curte, ca instanţă de revizuire, stabilește că prin obiectul său cererea de revizuire nu se încadrează în prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., astfel că a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin sentinţa nr. 4887/COM din 16 decembrie 2009, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunile conexe formulate de reclamantul Ș.D. în contradictoriu cu pârâ-ta SC E. SRL Eforie Sud.

A obligat pârâta către reclamant la restituirea sumei de 100.000 Euro (în echivalent lei la data efectuării plăţii) reprezentând contravaloare împrumut acordat conform contractului încheiat la data de 02.09.2004; a obligat pâ-râta la plata dobânzii legale aferente debitului calculat conform OG nr. 9/2000 de la data punerii în întârziere (23.02.2007) și până la achitarea integrală a debitului.

A admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune în ce privește obligarea pârâtei la restituirea creditărilor efec-tuate în perioada 2000 – 30.08.2002.

A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 566.584,33 lei reprezentând contravaloarea creditărilor efectuate ulterior anului 2002.

A obligat pârâta către reclamant la plata dobânzii le-gale aferentă debitului de 566.584,33 lei calculată con-form O.G. nr. 9/2000, cu începere de la data punerii în întârziere (1.03.2007) și până la achitarea integrală. (…)

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclaman-tul Ș.D. și pârâta SC E. SRL Eforie Sud, criticând soluţia pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Constanţa, prin decizia nr. 85/COM din 15 iulie 2009, a respins ca nefondat apelul reclaman-tului Ș.D. și a admis apelul pârâtei SC E. SRL Eforie Sud.

Împotriva acestei decizii, reclamantul Ș.D. a declarat recurs, care a fost soluţionat prin decizia nr. 2241 din 15 iunie 2010 pronunţată de Î.C.C.J. - Secţia Comercială, care a admis recursul și a casat decizia atacată cu trimite-rea cauzei spre rejudecare aceleiași instanţe.

La data de 16 iulie 2010, revizuienta SC E. SRL Eforie Sud a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2241 din 15 iunie 2010 pronunţată de Î.C.C.J. - Secţia Comercială, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei atacate și respingerea recur-sului formulat de către recurentul D.Ș., ca nefondat.


Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Legi speciale

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1368 din 8 martie 2011

(cuvinte cheie: bună-reputaţie, poliţist, opinie-publică, unitate de învăţământ, minoritate)

Persoană care intenţionează să dobân-deas că statutul de poliţist. Apre cierea în deplinirii condiţiei vizând compor ta-men tul corespunzător cerinţelor de con-dui tă admise şi practicate în societate

Legea nr. 360/200, art. 10 alin. (1) lit. c)O.M.A.I., art. 20 alin. (1) lit. g)

Aplicarea unei măsuri administrative pentru o faptă comisă la vârsta adolescenţei, în condiţiile în care s-a reţinut fără echivoc că respectiva faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, nu justifi că măsura respingerii cererii de înmatriculare în cadrul unei unităţi de învăţământ din cadrul Ministerul Administraţiei și Internelor a unei persoane care a promovat concursul de admitere la re-spectiva unitate de învăţământ, pentru neîndeplinirea condiţiei vizând „comportamentul corespunzător cerinţelor de conduită admise și practicate în societate” impusă de prevederile art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului și reluată în art. 20 alin. (1) lit. g) din Ordinul ministru-lui administraţiei și internelor nr. 665/2008.

În lipsa defi nirii de către legiuitor a conţinutului sintagmelor „conduită corespunzătoare” sau „bună-reputaţie” nu se poate ignora în conturarea profi lului uman și profesional al unei persoane, pe lângă alte aspecte, existenţa în concret a unor ecouri publice a faptei reţinute, astfel încât concluzia privind carac-terul nelegal al măsurii administrative de respingere a cererii de înmatriculare se impune cu atât mai mult în situaţia în care în cuprinsul actelor contestate nu a fost evidenţiată existenţa unor ecouri publice și nici faptul că în percepţia opiniei publice o circumstanţă accidentală produsă în existenţa unui tânăr, în perioada minorităţii sale, ar fi de natură să afecteze pe viitor, în mod permanent conduita acestuia în societate.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată se re-zumă, în mod evident, la aprecierea îndeplinirii de către reclamantul V.T. a condiţiei vizând „comportamentul corespunzător cerinţelor de conduită admise și prac-ticate în societate”, impusă de prevederile art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul po-liţistului și reluată în art. 20 alin. (1) lit. g) din Ordinul nr. 665/2008, incidente în cauză.

În contextul reglementării condiţiilor de recrutare din sursă externă pentru persoanele care intenţionează să dobândească statutul de poliţist sau cadru militar în cadrul MIRA , precum și pentru persoanele care intenţi-onează să susţină examen de admitere în instituţiile de învăţământ ale MIRA , în cuprinsul textelor de lege sus arătate se menţionează că una dintre aceste cerinţe ce se impune a fi îndeplinită vizează „comportamentul cores-punzător cerinţelor de conduită admise și practicate în societate”, fără însă ca acești termeni să fi e defi niţi sau explicitaţi în cuprinsul actelor normative incidente.

Este necontestat în cauză că reclamantul care a par-ticipat la concursul de admitere în Școala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina , desfășurat în sesiunea august - septembrie 2009, pe care l-a și promovat, a fost

cercetat penal în anul 2006 sub aspectul săvârșirii, la vârsta de 15 ani, a infracţiunii de furt califi cat, constând în sustragerea din vitrina frigorifi că a unui magazin ali-mentar a șapte sticle de bere, prejudiciul în valoare de 35 lei fi ind recuperat imediat.

Totodată, intimatele – pârâte nu au contestat că prin Ordonanţa din 18 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani s-a dispus scoaterea de sub urmă-rire penală a reclamantului – recurent, stabilindu-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţi-uni, în condiţiile în care s-a reţinut că a fost comisă când acesta avea vârsta de 15 ani, din cauza unei insufi ciente supravegheri din partea mamei și pe fondul imaturităţi specifi ce vârstei. Prin aceeași ordonanţă a fost aplicată reclamantului – recurent o sancţiune administrativă în cuantum de 60 lei.

Prima instanţă și-a fundamentat soluţia de respinge-re a acţiunii și a statuat în sensul neîndeplinirii de către reclamant a cerinţei de a avea un comportament cores-punzător cerinţelor de conduită admise în societate, în considerarea cercetării soldate cu aplicarea sancţiunii administrative și a faptului că reclamantul a avut medii scăzute la purtare pe durata studiilor liceale, concluzi-


Drept administrativ

onând în sensul că aceste circumstanţe creează îndoieli serioase asupra modului în care acesta se va implica în profesia pentru care a optat .

Contrar celor stabilite de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază, în cazul concret al recurentului – recla-mant, că circumstanţele personale examinate nu sunt de natură a atrage aplicabilitatea art. 20 lit. g din Ordinul ministrului administraţiei și internelor nr. 665/2008 și a antrena măsura drastică a neînmatriculării recurentului în cadrul Școlii Vasile Lascăr Câmpina, în condiţiile în care celelalte cerinţe apar ca fi ind îndeplinite .

Astfel, în legătură cu măsura administrativă aplicată recurentului , pentru o faptă comisă la vârsta adolescen-ţei (15 ani), pe fondul unor certe tragedii familiale și în lipsa unei supravegheri sufi ciente din partea mamei, în condiţiile în care, fără echivoc, s-a reţinut că respecti-va fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei in-fracţiuni, a admite incidenţa art. 20 lit. l) din Ordinul Ministrului Administraţiei și Internelor nr. 665/2008 ar însemna că s-ar lipsi de fi nalitate și de conţinut institu-ţia juridică ce a permis o astfel de califi care a faptei, cu consecinţa acceptării unei permanente blamări a indivi-dului, pe întreg parcursul vieţii sale.

Este relevant a menţiona, mutatis mutandis că Înalta Curte, în jurisprudenţa sa în materia defi nirii „bunei re-putaţii”, în lipsa defi nirii de către legiuitor a conţinutului sintagmelor „conduită corespunzătoare” sau „bună – re-putaţie” a statuat că nu se poate ignora, în conturarea profi lului uman și profesional al unei persoane, pe lângă alte aspecte, existenţa în concret a unor ecouri publice ale faptei reţinute. Or, în cauză, nici în cuprinsul actelor contestate și nici în întâmpinările pârâţilor – intimaţi nu a fost evidenţiată existenţa unor astfel de ecouri publice și nici faptul că în percepţia opiniei publice o astfel de cir-cumstanţă accidentală produsă în existenţa unui tânăr, în perioada minorităţii sale, ar fi de natură să afecteze pe viitor, în mod permanent conduita acestuia în societate.

Nici elementul referitor la notele la purtare avute de recurent pe durata studiilor liceale nu este de natură a antrena sancţiunea aplicată, câtă vreme foile matricole

atestă că acesta s-a situat în limitele impuse de chiar în-scrierea la un astfel de concurs (media generală de cel puţin 8,00), pe care l-a și promovat.

Mai mult, actele depuse la dosar cu ocazia soluţionării recursului atestă că în perioada anilor de liceu, la pur-tare, recurentul - reclamant a avut note bune și foarte bune, o singură medie fi ind de 8,5, celelalte de 10 și re-spectiv 9,5.

În ceea ce privește critica recurenţilor – pârâţi refe-ritoare la faptul că reclamantul – recurent nu ar fi dat dovadă de „sinceritate” întrucât nu a declarat , la mo-mentul înscrierii și al depunerii dosarului la Școala „Vasile Lascăr” Câmpina, despre existenţa sancţiunii sale administrative, Înalta Curte reţine că nu este fondată o astfel de susţinere întrucât potrivit îndrumarului de completare a autobiografi ei astfel de date nu erau în mod expres solicitate. Astfel, atitudinea reclamantului apare ca fi ind justifi cată și nicidecum de rea - credinţă, cum s-a susţinut.

În fi ne, făcând aplicarea în cauză și a principiului proporţionalităţii consacrat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxembourg, potrivit cu care orice măsu-ră luată trebuie să fi e adecvată, necesară și corespun-zătoare scopului urmărit, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului, cu consecinţa modifi cării hotărârii primei instanţe în sensul admiterii acţiunii reclamantului.

Apreciindu-se așadar că datele personale ale recuren-tului – reclamant și profi lul său social se încadrează și satisfac exigenţa art. 20 lit. g) din Ordinul Ministrului Administraţiei și Internelor nr. 665/2008, se va dispune anularea măsurii de neînmatriculare în cadrul Școlii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina, menţinută și prin actul nr. 229831/2009, emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române.


Dreptul muncii

DREPTUL MUNCII

Compensaţii

Curtea de Apel Timișoara, secţia litigii de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 2422 din 16 noiembrie 2011

(cuvinte cheie: compensaţie, chirie, contract de închiriere)

Compensaţia lunară pentru chirie. A pli cabilitatea dispoziţiilor legale pri-vi toare la reducerea cu 25% a com-pen saţiei lunare pentru chirie tuturor ca te goriilor de beneficiari ai acestei com pensaţii

Legea nr. 118/2010, art. 2 lit. e)

Împrejurarea că, prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 118/2010, legiuitorul a inclus dreptul la compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii în categoria drepturilor de natură salarială de care benefi ciază personalul din cadrul autorităţilor și instituţiilor publice, indiferent de modul de fi nanţare al acestora, deși acest drept, prin legile speciale care l-au reglementat și prin Codul fi scal, a fost exclus din categoria veniturilor sau drepturilor salariale, nu conduce la inaplicabilitatea prevederilor art. 2 lit. e), în condiţiile în care legiuitorul a avut în vedere, în mod expres, reducerea cu 25% a compensaţiei lunare pentru chirie, iar o astfel de reducere nu afectează natura juridică a dreptului la compensaţia lunară pentru chirie.

Reclamantul M..A. a chemat în judecată pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata compensaţiei de chirie, în cuantumul aferent lunii iunie a anului 2010, existent anterior intrării în vigoare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 118/2010, începând cu luna iulie 2010 și pe toată durata derulării raporturilor de muncă cu angajatorul, cu neaplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Curtea constată că, potrivit art. 2 din Legea nr. 118/2010, „se reduc cu 25% următoarele drepturi de na tură salarială de care benefi ciază personalul din cadrul au torităţilor și instituţiilor publice, indiferent de modul de fi nanţare al acestora: … e) compensaţia lunară pentru chirie”.

Conform art. 671 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 567/2004, „(1) Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la atribuirea unei locuinţe de serviciu dacă, în localitatea unde își desfășoară activitatea, acesta, soţul/soţia sau copiii afl aţi în întreţinerea lui nu benefi ciază de locuinţă proprietate personală ori nu i s-a atribuit o locuinţă de către autorităţile administraţiei publice locale. (2) Personalul prevăzut la alin. (1), căruia nu i s-a acordat locuinţă de serviciu de către ordonatorii principali de credite, are dreptul, în condiţiile alin. (1), la compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii. Acest drept nu are caracter salarial și nu se impozitează. Compensarea nu se acordă în cazul în care contractul de închiriere este încheiat cu rude de gradul I sau II. În situaţii excepţionale, determinate de inexistenţa unui fond locativ adecvat în localitatea unde își desfășoară activitatea, contractul de închiriere poate

avea ca obiect o locuinţă situată în altă localitate din circumscripţia aceluiași tribunal”.

Articolul 55 alin. (4) C. fi sc. prevede că: „următoarele su me nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt im pozabile, în înţelesul impozitului pe venit: … lit. c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau specifi cităţii acti vi-tăţii prin cadrul normativ specifi c domeniului de acti-vitate, compensarea chiriei pentru personalul din sec-to rul de apărare naţională, ordine publică și siguranţă na ţională, precum și compensarea diferenţei de chirie, suportată de persoana fi zică, conform legilor speciale”.

Din coroborarea prevederilor art. 671 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 cu cele ale art. 55 C. fi sc., rezultă că, în nicio situaţie, compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii nu este un drept cu caracter salarial și nu se impozitează, astfel încât dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 118/2010 nu s-ar putea aplica.

Împrejurarea că, prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 118/2010, legiuitorul a inclus dreptul la compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă


Dreptul muncii

de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii în categoria drepturilor de natură salarială de care benefi ciază personalul din cadrul autorităţilor și instituţiilor publice, indiferent de modul de fi nanţare al acestora, deși acest drept, prin legile speciale care l-au reglementat și prin Codul fi scal, a fost exclus din categoria veniturilor sau drepturilor salariale nu poate conduce la inaplicabilitatea prevederilor art. 2 lit. e) în speţă, în condiţiile în care legiuitorul a avut în vedere, în mod expres, reducerea cu 25% a compensaţiei lunare pentru chirie, iar o astfel de reducere nu afectează natura juridică a dreptului la compensaţia lunară pentru chirie. În acest context, nu are relevanţă distincţia între noţiunile de „venituri din salarii” și „drepturi cu caracter salarial”, pe de o parte, și sintagma „venituri de natură salarială”, pe de altă parte. De altfel, scopul urmărit de legiuitor, prin adoptarea Legii nr. 118/2010, a fost reducerea cheltuielilor bugetare, având caracterul unor restrângeri de drepturi în condiţiile art. 53 din Constituţie, așa cum este prevăzut și argumentat pe larg în expunerea de motive a acestui act normativ,

motiv pentru care prevederile ei nu pot fi interpretate în sensul neaplicării lor niciunei categorii de benefi ciari ai dreptului în litigiu sau aplicării doar la unele din aceste categorii, în condiţiile în care legea nu introduce nicio distincţie între aceste categorii și dreptul la compensaţia chiriei a fost reglementat pentru toţi benefi ciari prin acte normative speciale.

Prin urmare, este greșită concluzia primei instanţe privitoare la faptul că dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 118/2010 nu sunt incidente în cauza dedusă judecăţii, dat fi ind că art. 2 din Legea nr. 118/2010 enumeră acele drepturi de natură salarială de care benefi ciază personalul din cadrul autorităţilor și instituţiilor publice, indiferent de modul de fi nanţare al acestora, care, începând cu intrarea în vigoare a legii, urmează a fi diminuate, iar decontarea chiriei reclamantului se face în baza art. 671 din Legea nr. 567/2004, potrivit căruia dreptul reclamantului la compensaţia lunară pentru chirie nu are caracter salarial și nu se impozitează, astfel încât, în speţă, este incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

DREPTUL MUNCII

Drepturi salariale

Curtea de Apel Timișoara, secţia litigii de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 2732 din 7 decembrie 2011

(cuvinte cheie: salariu, vechime în învăţământ, decizie de reîncadrare)

Drepturi salariale. Acordarea tranşelor su plimentare pentru vechimea în învă-ţă mânt. Obligativitatea contestării de-ciziei de reîncadrare şi stabilire a drep-turilor salariale la angajator prea labil formulării unei acţiuni în justiţie

Legea nr. 128/1997, art. 50 alin. (1) şi alin. (2)O.G. nr. 15/2008, art. 5

Articolul 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 128/1997 sta-bilește dreptul cadrelor didactice de a benefi cia de tranșe de vechime la salarizare suplimentare, care li se cuvin la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învăţământ, acordându-se și o creștere a coefi cientului de ierarhiza-re de 1/25 din coefi cientul de ierarhizare, corespunză-tor tranșei anterioare de vechime pentru fi ecare dintre tranșele suplimentare. Art. 5 din O.G. nr. 15/2008, refe-ritor la includerea în coefi cienţii de multiplicare a tran-șelor pentru vechime în muncă reglementate de art. 50 din Legea nr. 128/1997, a fost lipsit de efecte juridice de către Curtea Constituţională, ca urmare a pronunţă-rii Deciziei nr. 983/2009, prin care acest articol a fost declarat neconstituţional, astfel încât cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile legale sunt îndreptăţite la acordarea tranșelor de vechime reglementate de art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 128/1997 pe perioada cât

Legea nr. 128/1997 a fost în vigoare, respectiv până la data de 1.01.2011, când dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 au fost abrogate prin art. 39 lit. a) din Legea nr. 284/2010.

Dacă salariaţii nu au contestat, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, respectiv dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 284/2010, deciziile emise pe sea-ma lor cu privire la reîncadrare și drepturile salariale ce li se cuvin în temeiul prevederilor Legii nr. 330/2009 co ro borate cu cele ale O.G. nr. 1/2010 și ale Ordinului Ministerului Muncii nr. 32/42/2009, respectiv ale Legii nr. 284/2010, modul de stabilire a salariilor de bază indi viduale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care s-au acordat conform Legii nr. 330/2009 și Legii nr. 284/2010, nu poate fi contestat printr-o acţiune adre-sată direct instanţei de judecată, înlăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii.

Litteris InternationalStr. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10Cod 23581, Sector 2, BucureştiTel 021.242.01.61Mobil: 0745.327.443Email: [email protected] [email protected]

INFORMAŢII GENERALE:Număr de exemplare pe an: 44 Număr de pagini: 24 / exemplar Frecvenţa: săptămânală În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr

Litterisinternational

Săptămâna Juridică

REVISTA SAPTAMANA JURIDICA

Documents

Transcript of REVISTA SAPTAMANA JURIDICA