Revista pădurilor — nr. 3/2012

54
Cuvântul d-lui dr. ing. A C, director general al R, cu ocazia Zilei Silvicultorului Cum este binecunoscut, Z S a fost instituită acum 22 ani, ca un moment aniversar, pentru breasla silvicultorilor din țara noastră, reuniți în C S și bineînțeles, pentru toți ceilalți salariați din sistemul Regiei Naționale a Pădurilor — R și al ministerului de resort, care își aduc, cu competență profesională , prin pasiunea și dăruirea specifice meseriei lor, aportul la gestionarea durabilă a pădurilor țării. Se cuvine să subliniem, pentru început, că ediția din acest an, cea de‑a XXII‑a, a Z S, se detașează față de edițiile anterioare, prin trăsături și caracteristici cu totul aparte, determinate de consecințele nefas- te ale prelungirii crizei economico-financiare mondiale, care, în mod fortuit, se răsfrâng și asupra unor componente ale activității regiei. Cu toate aceste consecințe de ordin general, pe fondul unei piețe a lemnului încă neafec- tată, aceasta și datorită eforturilor depuse de salariații din unitățile noastre teritoriale, Regia Națională a Pădurilor — R se prezintă la finalul primului semestru al acestui an cu o serie de realizări notabile în ceea ce privește principalii indicatori de program. menționa în acest sens , doar patru indicatori, respectiv: — cifra de afaceri — 514 551 mii lei program și 574 471 mii lei realizat (112 %); — profitul — 29 195 mii lei program și 54 413 mii lei realizat (186 %); — masa lemnoasă exploatată — 4 075 mii m³ program și 4 103,8 mii m³ realizat (101 %); — regenerarea pădurilor — 9 872 ha program, din care 5 934 ha regenerări naturale și 3 938 ha împăduriri, realizările la semestru cifrându‑se la 10 619 ha (108 %). Rezultatele bune la care m‑am referit mai sus nu sunt de natură și nu trebuie să ne deter- mine niciun moment să lăsăm „garda” jos, cu atât mai mult cu cât intrăm imediat în trimes- trul trei, cel mai slab al anului — și pentru că avem restricții la masa lemnoasă și pentru că se suprapune cu perioada masivă de concedii —, iar trimestrul patru, cu particularitățile speci- fice acestui an va fi, de asemenea, unul greu, în contextul celor prezentate mai sus, chiar dacă ne aflăm la un moment aniversar, în calitatea pe care o am de director general al RNP — R , și în virtutea responsabilităților care îmi revin, sunt obligat să reamintesc tuturor salari- aților din structura regiei, începând cu condu- cerile direcțiilor silvice și cu șefii de ocoale, că în situație de criză, aplicăm măsuri de criză, iar în acest sens, vom pune pe prim plan motivarea personalului, în strictă corelație cu realizarea sarcinilor și indicatorilor de program. Există desigur, încă multe alte probleme dificile cu care ne confruntăm și, de asemenea, numeroase provocări, atât de ordin profesional, cât și de natură economică și organizatorică, la care regia trebuie să fie pregătită a le face față cu brio, iar aici, aș puncta doar proba de foc, la care suntem chemați cu toții, din toamna aces- tui an și mai ales începând cu anul următor, pentru îndeplinirea responsabilităților ce ne revin prin lege, în crearea sistemului național de perdele forestiere de protecție. Consider însă, că nu este momentul să insist asupra lor, acum, cu atât mai mult cu cât, așa cum spuneam, în analiza de ieri, le‑am abordat pe îndelete. Este necesar totuși, ca, în consens cu ceea ce ministrul mediului și pădurilor ne‑a solicitat în mesajul domniei sale, să asigurăm conducerea ministerului că, în perioada imediat următoa- re, RNP — R își va stabili clar, obiec- tivele strategice, măsurile și acțiunile concrete pe care le va întreprinde pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi vor reveni din Programul de dezvoltare a fondului forestier național. Aș dori, în cele ce urmează, plecând de la faptul că aici, în această sală, sunt reuniți reprezentanții tuturor structurilor silvice de R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 3

description

http://www.revistapadurilor.ro/(16794)

Transcript of Revista pădurilor — nr. 3/2012

Page 1: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Cuvântul d-lui dr. ing. A C, director generalal R, cu ocazia Zilei Silvicultorului

Cum este binecunoscut, Z S a fost instituită acum 22 ani, ca un momentaniversar, pentru breasla silvicultorilor dințara noastră , reuniți în C S șibineînțeles, pentru toți ceilalți salariați dinsistemul Regiei Naționale a Pădurilor — R și al ministerului de resort, care își aduc,cu competență profesională , prin pasiuneași dăruirea specifice meseriei lor, aportul lagestionarea durabilă a pădurilor țării.Se cuvine să subliniem, pentru început, că

ediția din acest an, cea de‑a XXII‑a, a ZS, se detașează față de edițiileanterioare, prin trăsături și caracteristici cutotul aparte, determinate de consecințele nefas-te ale prelungirii crizei economico-financiaremondiale, care, în mod fortuit, se răsfrâng șiasupra unor componente ale activității regiei.Cu toate aceste consecințe de ordin general,

pe fondul unei piețe a lemnului încă neafec-tată, aceasta și datorită eforturilor depusede salariații din unitățile noastre teritoriale,Regia Națională a Pădurilor — R seprezintă la finalul primului semestru al acestuian cu o serie de realizări notabile în ceea ceprivește principalii indicatori de program.Aș menționa în acest sens , doar patru

indicatori, respectiv:— cifra de afaceri— 514551 mii lei program

și 574471 mii lei realizat (112%) ;— profitul — 29195 mii lei program și

54413 mii lei realizat (186%) ;— masa lemnoasă exploatată—4075 mii m³

program și 4103,8 mii m³ realizat (101%) ;

— regenerarea pădurilor—9872ha program,din care 5934ha regenerări naturale și 3938haîmpăduriri, realizările la semestru cifrându‑sela 10619ha (108%).

Rezultatele bune la care m‑am referit maisus nu sunt de natură și nu trebuie să ne deter-mine niciun moment să lăsăm „garda” jos, cuatât mai mult cu cât intrăm imediat în trimes-trul trei, cel mai slab al anului — și pentru căavem restricții la masa lemnoasă și pentru căse suprapune cu perioadamasivă de concedii—,iar trimestrul patru, cu particularitățile speci-fice acestui an va fi, de asemenea, unul greu, încontextul celor prezentate mai sus, chiar dacăne aflăm la un moment aniversar, în calitateape care o am de director general al RNP—R, și în virtutea responsabilităților care îmirevin, sunt obligat să reamintesc tuturor salari-aților din structura regiei, începând cu condu-cerile direcțiilor silvice și cu șefii de ocoale, că însituație de criză, aplicăm măsuri de criză, iarîn acest sens, vom pune pe prim plan motivareapersonalului, în strictă corelație cu realizareasarcinilor și indicatorilor de program.Există desigur, încă multe alte probleme

dificile cu care ne confruntăm și, de asemenea,numeroase provocări, atât de ordin profesional,cât și de natură economică și organizatorică, lacare regia trebuie să fie pregătită a le face fațăcu brio, iar aici, aș puncta doar proba de foc, lacare suntem chemați cu toții, din toamna aces-tui an și mai ales începând cu anul următor,pentru îndeplinirea responsabilităților ce nerevin prin lege, în crearea sistemului naționalde perdele forestiere de protecție.Consider însă, că nu este momentul să insist

asupra lor, acum, cu atât mai mult cu cât,așa cum spuneam, în analiza de ieri, le‑amabordat pe îndelete.Este necesar totuși, ca, în consens cu ceea ce

ministrul mediului și pădurilor ne‑a solicitat înmesajul domniei sale, să asigurăm conducereaministerului că, în perioada imediat următoa-re, RNP — R își va stabili clar, obiec-tivele strategice, măsurile și acțiunile concretepe care le va întreprinde pentru îndeplinireasarcinilor ce îi vor reveni din Programul dedezvoltare a fondului forestier național.Aș dori, în cele ce urmează, plecând de la

faptul că aici, în această sală, sunt reunițireprezentanții tuturor structurilor silvice de

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 3

Page 2: Revista pădurilor — nr. 3/2012

stat și neguvernamentale, care prin statutul șiprin specificul activității lor îi cuprind practic,pe toți membrii Corpului silvic din România,și ținând cont de îndemnul sincer, pe caredoamna ministru Rovana P ni l-a adresatîn mesajul domniei sale, să adresez un apel nudoar sincer, ci aproape disperat, la regăsireaunității și solidarității de breaslă, ără de care,nu avem nici o șansă să rezistăm și să facem fa-ță provocărilor prezente și viitoare, pe multipleplanuri, la adresa noastră și a pădurilor.Fac acest apel, inclusiv pentru faptul că la

un număr mare de direcții silvice avem direc-tor sau echipe manageriale recent instalate,cărora le cer să își înscrie în agenda lor aceastăprioritate, așa cum le solicit de altfel tuturor,inclusiv liderilor de sindicat.În acest context, al apelului către refacerea

unității Corpului silvic , adresez chemareacătre toți cei implicați în refacerea în cel maiscurt timp a credibilității Romsilva, sub toate

aspectele, cu conștientizarea clară a faptuluică acest deziderat nu se poate realiza doar prineforturile conducerii regiei, ci prin implicarearesponsabilă, profesională a tuturor echipelormanageriale, în fapt, a tuturor salariaților re-giei. Cu aceste gânduri și cu aceste frământăride conștiință, aș dori să plecăm către locurilenoastre de muncă de aici, de la C G, din ambianța frumoasă, pe care ne‑auasigurat‑o colegii noștri brașoveni, cărora lemulțumesc, încă o dată, în numele dumnea-voastră pentru ospitalitatea și generozitatea decare au dat dovadă.

Vă mulțumesc pentru atenție!Vă urez sănătate, dar și Păduri!

16 iunie 2012Adam C

4 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 3: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Workshop cu tema: „Amenajarea bazinelor hidrografice toren-țiale, predominant forestiere”

În cadrul manifestărilor prilejuite de „Lunaplantării arborilor—ediția 2012”, Regia Națională aPădurilor—R, în colaborare cu Facultateade Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrulUniversității „Transilvania” din Brașov și cu Insti-tutul de Cercetări și Amenajări Silvice, a organizatla Brașov, în data de 3 aprilie 2012, un workshopcu tema „Amenajarea bazinelor hidrografice toren-țiale, predominant forestiere”.

Evenimentul a fost găzduit de Facultatea de Sil-vicultură și Exploatări Forestiere și s‑a bucurat deun larg interes. Au participat: membri ai Acade-miei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), cadredidactice din învățământul superior silvic, agricolși de îmbunătățiri funciare, specialiști din centra-la R și din unități subordonate acesteia,proiectanți și cercetători de la Institutul de Cer-cetări și Amenajări Silvice (ICAS) și de la firmeacreditate pentru lucrări de îmbunătățiri funciareîn domeniul silvic, specialiști din cadrul AsociațieiConstructorilor Forestieri, reprezentanți ai Auto-rității Publice Centrale pentru Ape, studenți de laciclul de masterat în specializarea Managementulecosistemelor forestiere, alți invitați.

Lucrările workshop‑ului au fost moderate decătre ing. Valerian Solovăstru, fostul director ge-neral al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP). În alo-cuțiunea de deschidere, acesta a subliniat impor-tanța și actualitatea tematicii luate în dezbatere, încondițiile în care amenajarea bazinelor hidrogra-fice torențiale nu se bucură de o finanțare cores-punzătoare, nu se desășoară sincronizat cu con-strucția drumurilor forestiere și nu sunt definitecriterii obiective pentru stabilirea urgențelor deintervenție și, implicit, pentru dirijarea raționalăa fondurilor de investiții.

Cuvântul de bun venit din partea gazdelor afost rostit de către prof. univ. dr. ing. Ioan Vasi-le Abrudan—rectorul Universității „Transilvania”din Brașov și de prof. univ. dr. ing. Gheorghe Spâr-chez—decanul Facultății de Silvicultură și Exploa-tări Forestiere.

Partea inaugurală a dezbaterii științifice a fostprefațată de proiecția filmului documentar descurt metraj „Stăvilirea torenților”. S-a argumentatastfel, încă o dată, de ce torențialitatea este incom-patibilă cu dezvoltarea durabilă, de ce se afirmăcă pădurea este casa apelor și de ce rolul hidrologicși antierozional al pădurii este esențial pentru re-ușita acțiunii de amenajare a bazinelor hidrogra-fice torențiale, parte integrantă a operei generalede reconstrucție hidrologică și implicit ecologicăa geosistemelor.

Comunicările audiate de participanții lamanifestare au fost următoarele:

1. Amenajarea bazinelor hidrografice torențialeîn fondul forestier național administrat de RegiaNațională a Pădurilor—R. Realități și per-spective (autor: Ionuț Zlota—RNP) ;

2. Amenajarea bazinelor hidrografice torențialecu folosință preponderent forestieră, prin prismaactivității Institutului de Cercetări și Amenajări Sil-vice (autor: Corina Gancz—I.C.A.S. București) ;

3. Monitorizarea stării lucrărilor hidrotehniceutilizate în amenajarea bazinelor hidrografice to-rențiale și stabilirea urgențelor de intervenție cu re-parații (autori: Șerban Davidescu, Andrei Ador-jani, Nicu-Constantin Tudose, Cezar Ungurean—I.C.A.S. Brașov, Ioan Clinciu, Mihai Daniel Niță—Universitatea „Transilvania” din Brașov) ;

4. Importanța fundamentării științifice a ameli-orării silvice a terenurilor degradate din bazine hi-drografice torențiale (autor: Victor Dan Păcurar—Universitatea „Transilvania” din Brașov) ;

5. Monitorizarea bazinelor hidrografice torenți-ale, mijloc de prevenire a dezastrelor naturale, încondițiile schimbărilor climatice (autori: CristinelConstandache — I.C.A.S. Focșani, Codruț Bâlea,Petrișor Vică—RNP) ;

6. Pe scurt despre : Bibliografia literaturii pri-vind amenajările de îmbunătățiri funciare executa-te în fondul forestier, în perioada 1960–2000 (autor:Vasile Oprea) ;

7. Lansarea temei de cercetare: Fundamente șisoluții privind proiectarea și monitorizarea lucră-rilor de amenajare a bazinelor hidrografice toren-țiale, predominant forestiere (autori : Ioan Clin-ciu—Universitatea „Transilvania” din Brașov, Io-nel Rontea, Ionuț Zlota—RNP).

După cum se poate observa, tematica comuni-cărilor s‑a focalizat în jurul a patru subiecte de in-teres major pentru silvicultura practică și nu nu-mai:

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 5

Page 4: Revista pădurilor — nr. 3/2012

— starea amenajării bazinelor hidrografice to-rențiale din România, privită prin prisma activită-ții desășurate de RNP și ICAS ;

— monitorizarea sistematică și permanentă abazinelor hidrografice torențiale amenajate înfondul forestier național ;

— fundamentarea științifică a soluțiilor de ame-liorare silvică a terenurilor degradate din bazinehidrografice torențiale ;

— actualizarea și (re)elaborarea, într‑o nouă vi-ziune, a Normativului privind amenajarea bazine-lor hidrografice torențiale, predominant forestie-re.

La dezbaterile din cadrul celei de a doua părți aevenimentului au participat:

— Olimpia Negru— director în Ministerul Me-diului și Pădurilor ;

— prof. univ. dr. ing. Marian Ianculescu —membru titular și secretar general al ASAS ;

— prof. univ. dr. ing. Gheorghe Mihaiu—mem-bru corespondent al ASAS ;

— ing. Ionuț Darie—S.C. Alfrid S.R.L ;— ing. Costinel Cristescu—S.C. Cogito S.R.L ;— ing. Vasile Cheța—Direcția Silvică Maramu-

reș ;— dr.ing. Dănuț Maria—director general INC-

DIF București ;— prof. univ. dr. ing. Ion I. Florescu—membru

titular al ASAS ;— ing. Valerian Solovăstru—fost director gene-

ral al RNP.

Dintre opiniile exprimate și sugestii-le/recomandările formulate în cadrul acestorintervenții, le amintim pe următoarele:

— ca segmente dintre celemai dereglate aleme-diului, bazinele hidrografice torențiale se impun afi monitorizate cu cea mai mare atenție, atât în re-gim natural cât și în regim amenajat ;

— amenajarea prin lucrări silvice și hidrotehni-ce a acestor bazine reprezintă o componentă im-portantă a reconstrucției ecologice a geosisteme-lor, latura preventivă a acțiunii fiind de importan-ță primordială. În acest context, o mai mare aten-ție trebuie să fie acordată analizei fondului fores-tier din cuprinsul bazinului, precum și studieriiefectului plutitorilor de proveniență forestieră ;

— corelarea inter-sectorială ( silvicultură–agricultură ; silvicultură–gospodărirea apeloretc.), precum și colaborarea multidisciplinară,reprezintă condiții de bază pentru ca amenajareabazinelor hidrografice torențiale să se desășoarela scară bazinală, potrivit prevederilor directive-lor europene și strategiei naționale de gestionarea riscului la inundații ;

— printr‑o legislație adecvată se cer a fi regle-mentate: amplasarea lucrărilor de această naturăpe terenuri proprietate privată, transferul lucrări-lor executate din proprietate publică în proprieta-te privată etc. De asemenea, se cer a fi eliminateinconvenientele generate de obligația achiziționă-rii materialelor de construcții din surse autorizate,precum și cele rezultate din adjudecarea licitațiilordoar în funcție de cel mai scăzut cost al investiției ;

— cum elaborarea unui nou normativ în dome-niu (sub forma unui Ghid de bune practici) este, demultă vreme, așteptată, tema de cercetare cu fina-litate practică, lansată și finanțată de Regia Națio-nală a Pădurilor, este oportună.

Prin relaționarea dintre subiectele în jurul căro-ra s‑au focalizat comunicările și aspectele eviden-țiate în timpul dezbaterilor, au putut fi decelateurmătoarele concluzii:

1. Pornind de la adevărul potrivit căruia „toren-țialitatea este incompatibilă cu dezvoltarea dura-bilă”, amenajarea bazinelor hidrografice torenți-ale prin lucrări silvice și hidrotehnice trebuie sărămână, pe mai departe, acea fereastră deschisăa silviculturii către mediu, economie și societate.Pentru (re)împlinirea acestui deziderat, colabora-rea silvicultură-gospodărirea apelor-agriculturăeste esențială.

2. Argumente de ordin istoric, ambiental, legis-lativ, științific și tematic pledează pentru o (re)ela-borare a normativului aferent acestui domeniu deactivitate. Tematica abordată nu trebuie să se li-miteze doar la proiectarea lucrărilor, ci trebuie săîmbrățișeze și activitatea de monitorizare a lucră-rilor, inclusiv o metodologie de stabilire a eficien-ței economice, ecologice și sociale a acestora.

3. Fiind gândită tocmai dintr‑o astfel de per-spectivă, tema de cercetare recent aprobată de Re-gia Națională a Pădurilor urmează să asigure o vi-ziune unitară în etapa ulterioară, de redactare anormativului. Alături de selectarea celor mai rele-vante elemente de fundamentare științifică nece-sare în procesul de proiectare și de indicarea so-luțiilor care se pretează a fi aplicate în anumitecondiții de teren și torențialitate, tema lansată îșipropune să aducă soluții de răspuns și la alte câte-va probleme de certă importanță practică ; printreacestea se numără:— definirea și estimarea unui indice de risc la to-rențialitate pentru bazinele hidrografice mici, dinzona forestieră (încă neatacate cu lucrări specifi-ce de prevenire și combatere a proceselor toren-țiale), care să servească factorilor decidenți ca in-strument de alocare rațională a fondurilor de in-vestiții ; indicele menționat ar putea fi utilizat și decătre specialiștii în amenajarea pădurilor în vede-

6 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 5: Revista pădurilor — nr. 3/2012

rea revizuirii clasificării funcționale a arboretelordin cuprinsul bazinelor hidrografice torențiale ;— monitorizarea bazinelor hidrografice torenția-le amenajate în baza unei metodologii noi, careoperează cu așa numitul indice al stării lucrărilor ;— estimarea, în termeni cantitativi, a eficiențeieconomice, ecologice și sociale a lucrărilor.

4. Pentru a se înscrie în trendul evoluțiilor lascară europeană, viitoarele studii și proiecte îndomeniul amenajării bazinelor hidrografice to-rențiale trebuie să acorde un surplus de atențielaturii preventive a intervențiilor, printr‑o cunoaș-tere mai aprofundată a rolului hidrologic jucat depădurea din cuprinsul bazinului, ținându‑se sea-ma de rezultatele cartării hidrologice a terenurilorși de cele mai recente recomandări referitoare lagestionarea durabilă a pădurilor din cuprinsul ba-zinelor hidrografice torențiale.

5. În sfârșit, fiindcă au rămas încă multe aspec-te de deslușit cu privire la mecanismul prin care

pădurea își îndeplinește importantul și neînlocu-ibilul său rol, acela de „casă a apelor”, relansareași dezvoltarea cercetărilor de hidrologie forestierăsunt imperios necesare. Primul pas ăcut pe aceas-tă linie, prin elaborarea a două teze de doctorat îndomeniu (susținute la Facultatea de Silvicultură șiExploatări Forestiere din Brașov, 2011) și prin cre-area premiselor de a se reînchega o nouă echipă decercetare, nu va putea fi fructificat decât dacă (și)Regia Națională a Pădurilor va sprijini (inclusivfinanciar) acest demers științific cu impact majornu doar la scara activității de amenajare a bazine-lor hidrografice torențiale, ci și asupra dezvoltăriifundamentelor unei silviculturi pe largi baze hi-drologice, potrivite cerințelor izvorâte din speci-ficul condițiilor fizico‑geografice ale României.

Prof. univ. dr. ing. Ioan CIng. Ionel RIng. Ionuț Z

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 7

Page 6: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Amenajarea bazinelor hidrograficetorențiale în fondul forestiernațional administrat de RegiaNațională a Pădurilor — R.Realități și perspective

Ionuț Nicolae Z

1. Realități

Odată cu înființarea în anul 1990 a Regiei Auto-nome a Pădurilor „R” RA, actualmenteRegia Națională a Pădurilor — R, au foststabilite atribuțiile acesteia, printre care se numă-ră și aceea de protejare a terenurilor din fondulforestier împotriva eroziunii și a altor forme dedegradare și asigurarea execuției lucrărilor decorectare a torenților din fondul forestier.

Activitatea desășurată în acest domeniueste foarte complexă, fiind caracterizată prinurmătoarele aspecte:

— fenomenele de degradare care pot apăreaîntr‑un bazin hidrografic torențial sunt foartediverse ;

— predictibilitatea fenomenelor naturale îm-potriva cărora se acționează este redusă, ele fiindsupuse legilor fenomenelor întâmplătoare ;

— gama de tipuri de lucrări care trebuie adop-tate în cadrul soluțiilor tehnice este foarte variatăși ea trebuie adaptată la fiecare situație concretăîn parte ;

— răspândirea teritorială a șantierelor estefoarte ridicată, acestea fiind amplasate în locațiigreu accesibile, de cele mai multe ori inaccesibile ;

— legislația care guvernează activitatea deinvestiții în domeniul amenajării bazinelor hi-drografice torențiale este extreme de diversă,neexistând o lege atotcuprinzătoare, cum ar fi olege a investițiilor ;

— multitudinea instituțiilor și entităților careau implicații în desășurarea diferitelor etape aleacestei activități și anume: finanțare, proiectare,execuție, cercetare, reglementare.

Regia Națională a Pădurilor — R esteimplicată și are responsabilități în toate etapele dedesășurare a activității de amenajare a bazinelorhidrografice torențiale, cu preponderență în fazade implementare a proiectelor, iar problematicacu care se confruntă astăzi în derularea procesuluiinvestițional din domeniu este vastă și foartediversificată.

În ceea ce privește finanțarea, principala sursăși cea mai consacrată de‑a lungul timpului, aconstituit‑o bugetul statului , prin intermediulautorității publice centrale care răspunde de silvi-cultură— astăzi Ministerul Mediului și Pădurilor.

Din aceasta sursă se asigură atât proiectarea câtși execuția lucrărilor de corectare a torenților.

Evoluția finanțării în perioada 1992–2011 esteilustrată în fig. 1, care a fost obținută prin utili-zarea datelor din programele anuale de investițiiale Regiei Naționale a Pădurilor — R,transformate pentru comparabilitate în valorireale la nivelul anului 1991, prin eliminareaefectului inflației.

Fig. 1. Valoarea investițiilor realizate de cătreRegia Națională a Pădurilor—R, în dome-niul amenajării bazinelor hidrografice torențiale,

în perioada 1992–2011.

Din acest grafic se poate observa că nivelul anu-al al finanțării a cunoscut o evoluție în salturi, cu otendință generală de scădere conturată în ultimii8 ani, nivel care s‑a dovedit a fi insuficient pentruacoperirea necesarului de lucrări de apărare îm-potriva viiturilor torențiale. Deficitul de finanțarea fost acoperit temporar prin credite externecontractate de către statul român de la Banca Eu-ropeană de Investiții și de la Banca de Dezvoltarea Consiliului Europei, aceasta din urmă devenindun finanțator consacrat al investițiilor realizatepentru apărarea împotriva inundațiilor. În pre-zent, Regia Națională a Pădurilor — Rimplementează un proiect de investiții în lucrăride corectare a torenților și reabilitare de drumuriforestiere în valoare de 60 milioane de euro, care,în proporție de 80%, este finanțat de către Bancade Dezvoltare a Consiliului Europei.

În timp ce investițiile au beneficiat totușide finanțare, nu același lucru se poate spunedespre activitatea de întreținere și reabilitare asistemelor de lucrări existente, care astăzi practiceste nefinanțată.

8 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 7: Revista pădurilor — nr. 3/2012

În ceea ce privește activitatea de proiectare,odată cu orientarea României spre economia depiață, s‑au produs câteva modificări substanțialefață de perioada economiei planificate. Ca urmarea apariției noilor reglementări privind achizițiilepublice, Regia Națională a Pădurilor—R afost obligată să atribuie contractele de proiectareprin licitație. Pe piață au apărut din ce în cemai multe entități care desășoară activitateade proiectare, creându‑se o competiție foarteputernică între acestea. Este un adevăr faptulcă prin efectul competiției s‑au redus drasticcosturile cu proiectarea și în continuare tendințaeste de scădere, însă acest lucru s‑a repercutatasupra calității proiectelor.

Analizând comparativ activitatea de proiectarede astăzi cu cea desășurată în trecut, se pot tragecu ușurință câteva concluzii:

1. S-a renunțat la proiectarea lucrărilor sil-votehnice de pe versanți. Foarte rar mai găsimîn proiecte lucrări precum terase simple, terasesprijinite de gărdulețe, cleionaje, garnisaje ș.a.Această realitate ne face ca astăzi să vorbimdespre proiecte de „Corectare a torenților”și, în foarte puține cazuri, despre proiecte de„Amenajare a bazinelor hidrografice torențiale”.

2. Este pe cale de consacrare metoda cartăriihidrologice la birou a bazinului hidrografic toren-țial, pe baza datelor extrase din amenajamentelesilvice, în detrimentul observațiilor efectuate înteren.

3. Se adoptă soluții tehnice simpliste, bazatepe unul/două tipuri de lucrări și un singur tip dematerial de construcție, de regulă betonul.

4. Tehnologiile de execuție a lucrărilor pro-puse au la bază norme învechite, care nu maicorespund realităților de astăzi.

5. Nu se mai acordă importanța cuvenită ana-lizei cost-beneficiu pentru investițiile promovate.

6. Se vorbește tot mai mult de mijloacemoderne utilizate în activitatea de proiecta-re — instrumente topografice moderne, sowarespecializat, însă acestea nu au condus la un saltde calitate reflectat în conținutul proiectelor.

În ceea ce privește execuția lucrărilor, trans-formările s‑au produs în același sens și în aceeașimăsură ca și în cazul activității de proiectare.Ca o consecință, avem astăzi cazuri, nu puține,de investiții contractate cu societăți comercialedeficitare din punct de vedere al forței de muncăcalificată și al dotării corespunzătoare cu utilaje,societăți care nu au capacitatea de se organiza șia asigura un ritm și o calitate corespunzătoare alucrărilor.

Referitor la activitatea de cercetare din dome-niu putem spune că aceasta s‑a diminuat drastic

după anul 1990. În programele de cercetarefinanțate de către Regia Națională a Pădurilor —R regăsim foarte puține teme de cercetaredin domeniul amenajării bazinelor hidrograficetorențiale.

Pe de altă parte, în cadrul Institutului deCercetări și Amenajări Silvice nu mai existăîn prezent niciun colectiv de cercetare dedicatcorectării torenților, iar cercetările din domeniuaproape că au dispărut. Credem că acest faptse datorează atât scăderii nivelului de finanțarecât și scăderii numărului de specialiști careîmbrățișează activitatea de cercetare.

În ceea ce privește reglementarea, legislațiaaplicabilă în domeniul investițiilor publice estefoarte vastă, iar aceasta guvernează și investițiiledin domeniul amenajării bazinelor hidrograficetorențiale. Datorită faptului că această activitateinteracționează cu multe alte domenii de activi-tate, cum ar fi cel al construcțiilor, al protecțieimediului, al gospodăririi apelor, al cadastruluiș.a., modificările legislative produse în cadrulacestora, care odată cu aderarea la Uniunea Euro-peană au devenit foarte numeroase, afectează șidomeniul nostru.

Pe lângă legislația generală amintită, există șio reglementare specifică, reprezentată de nor-mativul de proiectare a lucrărilor de amenajarea bazinelor hidrografice torențiale, care însă nua ținut pasul cu evoluția reglementărilor dindomeniile cu care interferează.

După cum se poate observa din realitățileprezentate cu care se confruntă Regia Naționalăa Pădurilor, situația amenajării bazinelor hidro-grafice torențiale, sub toate aspectele ei, nu estesatisăcătoare.

2. Perspective

2.1. Amenajarea bazinelor hidrografice torențialeare nevoie de finanțare

Investițiile în domeniul amenajării bazinelorhidrografice torențiale sunt investiții neprofitabi-le în sensul că nu aduc venituri. Din acest motiv,sectorul privat nu va fi niciodată interesat săinvestească în acest domeniu, revenind statuluisarcina să finanțeze aceste investiții.

Beneficiile substanțiale ale activității constauîn evitarea sau diminuarea pagubelor care pot fiprovocate de către viiturile torențiale și de ce-lelalte fenomene de degradare care se manifestăîntr‑un bazin hidrografic torențial. Din păcate,doar atunci când aceste pagube se produc se con-știentizează importanța activității de amenajare abazinelor hidrografice torențiale.

Se impune totuși ca, în situațiile în care lucră-rile finanțate de către stat aduc beneficii și unor

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 9

Page 8: Revista pădurilor — nr. 3/2012

persoane private, acestea să contribuie, alături destat, atât la finanțarea realizării lucrărilor cât și larepararea și întreținerea acestora.

2.2. Amenajarea bazinelor hidrografice torențialeare nevoie de cercetare

Este absolut necesar ca cercetările în dome-niul hidrologiei efectuate de către marii noștrispecialiști să fie reluate și continuate astăzi, cabază pentru fundamentarea de noi metodologii șisoluții tehnice care să fie transpuse în practică.

De asemenea , trebuie conștientizat faptulcă majoritatea lucrărilor realizate în trecut auînceput să‑și epuizeze durata normată de funcțio-

nare, crescând astfel riscul de producere a unordezastre. De aceea, se impune crearea un sistemde monitorizare a stării în care se află lucrărilehidrotehnice existente, ca bază pentru stabilireapriorităților de investiții și intervenții viitoare.

2.3. Amenajarea bazinelor hidrografice torențialeare nevoie de reglementare

Este absolut necesar ca normativul de proiec-tare și monitorizare a lucrărilor din domeniulamenajării bazinelor hidrografice torențiale să fiemodificat și să încorporeze atât evoluția legislațieidin domeniile cu care interacționează cât și rezul-tatele ultimelor cercetări din țară și străinătate.

Bibliografie

C i o r t u z, I., P ă c u r a r, V. D., 2004. Ameliorațiisilvice. Editura Lux Libris, Brașov. 232 p.

C l i n c i u, I., 2001. Corectarea torenților. Univer-sitatea Transilvania din Brașov. 250 p.

M u n t e a n u, S. A., T r a c i, C., C l i n c i u, I.,L a z a r, N., U n t a r u, E., 1991. Amenajarea bazinelorhidrografice torențiale prin lucrări silvice și hidrotehni-ce, vol. I. Editura Academiei Române, București. 328 p.

M u n t e a n u, S. A., T r a c i, C., C l i n c i u, I., L a -z a r, N., U n t a r u, E., 1993. Amenajarea bazinelor hi-

drografice torențiale prin lucrări silvice și hidrotehnice,vol. II. Editura Academiei Române, București. 312 p.

O p r e a, V., 1996. Studiu de sinteză privind ame-najarea bazinelor hidrografice torențiale din România.Manuscris. I.C.A.S. București.

∗ ∗ ∗, 2003. Lessons from the past — lessons for thefuture. In Twenty-third Session of the Working Party onMountain Watershed Management, Berne. Swiss Agen-cy for the Environment, Forests and Landscape. 202 p.

∗ ∗ ∗, 2004. Final report. In Twenty–fourth sessionof the Working Party on the Management of MountainWatersheds, Rome. European Forestry Commission —FAO. 15 p.

Ing. Ionuț Nicolae [email protected]

Regia Națională a Pădurilor—Romsilva

Watershedmanagement in national forests managed by National Forest Administration. Realities and perspectives

AbstractSince the National Forest Administration — R was established in 1990, its responsibilities were to

protect the forest from erosion and other forms of degradation by the implementation of torrent correctionprojects. e National Forest Administration — R is involved in almost all phases of watershedmanagement projects (funding, design, implementation), with a focus on the implementation phase.

In terms of funding, the main source was the state budget.e funding between 1990–2011 varied from year toyear, with a general decreasing trend noticed in the last 8 years, and proved to be insufficient to cover the needsof defense projects against flash floods. e financing gap was temporarily covered by foreign loans contractedby the Romanian State from the European Investment Bank and the Council of Europe Development Bank.

Comparison made with projects undertaken in the past and today, emphasizes a trend of decreasing quality,in regards to the design and the execution of the projects.

e number of research projects in this field declined sharply aer 1990.All parties benefiting from watershed management should involve in addressing these issues by increasing

the funds together with the resumption and continuation of research in the field of hydrology, updatingnormative design and monitoring projects in the field, to incorporate both legislative developments and latestresearch results from our country and abroad.

Key words: watershed management, National Forest Administration—R, design, resear.

10 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 9: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Amenajarea bazinelor hidrograficetorențiale cu folosință prepon-derent forestieră, prin prisma activi-tății Institutului de Cercetări șiAmenajări Silvice

Corina G

1. Tradiție

Sectorul de proiectare specializat pentru rea-lizarea documentațiilor de investiții în domeniulamenajării bazinelor hidrografice torențiale func-ționează în Institutului de Cercetări și AmenajăriSilvice (I.C.A.S.) încă din anul 1951. Așadar,proiectarea și cercetarea în acest domeniu sedesășoară neîntrerupt în cadrul acestui institutde peste 60 de ani.

De numele I.C.A.S., alături de cel al Facultățiide Silvicultură și Exploatări Forestiere din Bra-șov, se leagă întreaga evoluție a activității decorectare a torenților și ameliorare a terenurilordegradate din bazinele hidrografice cu folosințăpreponderent forestieră din România.

Un rol important în dezvoltarea acestei acti-vități l‑au avut, de‑a lungul timpului, și unitățilecare au asigurat execuția lucrărilor (vechile în-treprinderi de construcții forestiere), care, alăturide unitățile beneficiare ( inspectoratele silviceteritoriale, direcțiile silvice), au contribuit esențialla crearea unei tradiții forestiere în domeniu.

2. Îndrumări tehnice, instrucțiuni de proiectare,normative

Dacă, la început, proiectarea în domeniu serealiza având la bază metode folosite în alte țări,ulterior, urmare a activității de cercetare dinI.C.A.S. și din cadrul Facultății de Silviculturăși Exploatări Forestiere din Brașov, la care s‑aadăugat experiența colectivului de proiectanți dinI.C.A.S., au fost elaborate o serie de instrucțiuni șinormative în domeniu. Dintre acestea amintim:

— 1949 : Primele „Îndrumări tehnice pentrusilvicultură”, în cadrul cărora a fost înglobat uncapitol special de corectare a torenților (autori :Apostol, Al., Munteanu, S.A., Bădescu, Gh., Me-cotă, Tr.). Ideile definitorii din aceste îndrumăriconstau în înlocuirea criteriului administrativ cucriteriul hidrologic în constituirea perimetrelorde ameliorare și din stabilirea unei complemen-tarități între lucrările de refacere a vegetației șilucrările hidrotehnice.

— 1959 : „Instrucțiunile de proiectare a lu-crărilor de corectare a torenților și ameliorareaterenurilor degradate” ( autori : Gaspar , R . ,Apostol, Al.). În aceste instrucțiuni se tratau

toate etapele și elementele necesare elaborăriidocumentațiilor în domeniu.

— 1967 : „Normativul de proiectare pentrucorectarea torenților și ameliorarea terenurilordegradate” (autori: Gaspar, R., Apostol, Al., Traci,C., Meșină, P., Necula, F.). De la acest moment,se produce un salt calitativ în evoluția activitățiide proiectare din domeniul corectării torențilorși ameliorării terenurilor degradate, prin intro-ducerea de noi metode pentru calculul debitelorlichide maxime de viitură și a transportului dealuviuni, prin conceperea de noi tipuri de baraje(mai economice), precum și prin aprofundareasoluțiilor de împădurire a terenurilor degradate.

— 1995 : „Normativul pentru proiectarea lu-crărilor de amenajare a bazinelor hidrograficetorențiale” (autori: Lazăr, N., Clinciu, I., Gaspar,R., Alexa, B.). Normativul, în vigoare la oraactuală, a valorificat integral experiența dobân-dită, după mai bine de un secol de preocupăriîn materie, a silvicultorilor din România. Prinstructură și conținut, acest normativ este fidelconcepției moderne, de amenajare integrală șiintegrată a bazinelor hidrografice torențiale, înmomentul elaborării actualizându‑se, la nivelulcelor mai recente cercetări științifice, aspecteleprivind proiectarea lucrărilor din domeniu.

3. Tipuri de lucrări

În îndelungata sa activitate, I.C.A.S. a parcursîntreaga evoluție a proiectării lucrărilor hidroteh-nice utilizate pe rețeaua hidrografică a torenților,de la barajele de greutate cu fruct mărit, dimen-sionate ără efort de întindere pe paramentulamonte, la barajele pentru care s‑a admis acestefort (cu valori diferențiate în funcție de ma-terialul de construcție), continuând cu barajeleprevăzute cu contraforți și grinzi prefabricate, cubarajele având diverse tipuri de goliri, barajele cufundație evazată, cu structură filtrantă etc.

Practic vorbind, specialiștii din I.C.A.S. auproiectat (și au conceput, în unele cazuri), toatetipurile de lucrări hidrotehnice transversale cares‑au consacrat pentru activitatea de corectare atorenților: baraje trapezoidale (fig. 1–3), baraje cufundație evazată (fig. 4), baraje în arc simplu saucu arce multiple, baraje din plăci plane nearmatepe contraforți (fig. 6), baraje cu grinzi prefabricate

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 11

Page 10: Revista pădurilor — nr. 3/2012

și contraforți, cu sistem filtrant (fig. 5), baraje dintuburi de beton, din casete din beton (fig. 7) etc.Experiența câștigată acoperă întreaga tipologiea lucrărilor de amenajare, atât a celor executatepe albiile torențiale — lucrări transversale șilongitudinale (canale de evacuare a apelor deviitură, din toate materialele de construcție șicu profile diverse, simple sau compuse ; pinteniși diguri) — cât și a celor amplasate pe versanțiibazinelor hidrografice torențiale. și acestea dinurmă au fost de complexități diferite, mergând dela împăduriri pe terenuri degradate, la amenajăride versanți cu diferite tipuri de terase, gărdulețe,șanțuri cu val, drenuri etc.

Fig. 1. Baraj cu profil clasic

Fig. 2. Baraj cu goliri de fund

Tipurile de documentații elaborate de I.C.A.S.sunt:

— în ramura de proiectare: studii de amplasa-ment, proiecte în fază unică, studii, studii de pre-fezabilitate, studii de fezabilitate, proiecte tehnice,detalii de execuție, caiete de sarcini, documentațiipentru obținerea autorizației de construire etc.,deci toată gama de documentații necesară rea-lizării investițiilor în acest sector. Se estimeazăcă numărul documentațiilor de proiectare elabo-rate numai în domeniul corectării torenților, înperioada 1951–2011, este de circa 2000 ;

Fig. 3. Baraj trapezoidal cu fruct mărit

Fig. 4. Baraj cu fundație evazată

Fig. 5. Baraj filtrant

Fig. 6. Baraj din plăci plane pe contraforți

— în ramura de cercetare : teme, instrucțiuniși normative în domeniul calculului static albarajelor, în domeniul morfometriei și hidrologieialbiilor torențiale, al hidrologiei forestiere, alrefacerii cu ajutorul vegetației a terenurilor afec-tate de eroziunea pluvială și alunecări de teren,

12 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 11: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Fig. 7. Baraj din casete de beton

al amenajării complexe a bazinelor hidrograficetorențiale. Cercetări mai vechi și mai recenteau fost întreprinse și în domeniul comportăriiîn timp și al studiului efectelor lucrărilor deamenajare a bazinelor hidrografice torențiale.

4 . Dimensiunile activității de proiectare îndecursul existenței I.C.A.S.

În tabelul 1 sunt prezentate rezultatele inven-tarierii formațiunilor torențiale și a lucrărilorevidențiate în cadrul studiului „Inventarul lucră-rilor executate între anii 1950–1992, comportareși efectul lor , propuneri pentru continuareaacțiunii”¹, completate pentru perioada 1992–2007cu date cuprinse în studiile pe mari bazine hidro-grafice, reunite sub titlul „Combaterea eroziuniisolului și amenajarea bazinelor hidrograficetorențiale în patrimoniul silvic al României”².

Pondere foarte mare o au: bazinul hidrograficOlt , cu 606 formațiuni torențiale cu lucrări(554,2km albii consolidate), Siret cu 642 for-mațiuni torențiale cu lucrări ( 478,2km albiiconsolidate) și Mureș cu 490 formațiuni torențialecu lucrări (246,3km albii consolidate).

Din datele cuprinse în același tabel rezultă căacțiunea de ameliorare a terenurilor degradateși de corectare a torenților s‑a desășurat pe totteritoriul țării, în toate cele 15 mari bazine hidro-grafice, într‑un număr de 3201 bazine hidrograficemici, torențiale, unde s‑au executat următoarelecategorii de lucrări (Adorjani et al., 2008):

1. Lucrări de ameliorare a terenurilor degrada-te:— împăduriri 67193,4ha ;— terase simple 54264,3km;— terase cu gardulețe 1717,3km;— terase cu banchete 378,6km;

¹Documentație întocmită de I.C.A.S. în perioada 1993–1996.

²Documentație întocmită de I.C.A.S. în 2007.

— șanturi cu val 35,9km;— cleionaje 138,7km;— praguri din zidărie uscată 7,6km.

2. Lucrări de corectare a torenților:— lungime de albii consolidate cu lucrări decorectare a torenților 2165,2km;— numărul lucrărilor de corectarea torenților17398buc., din care:

‒ lucrări longitudinale 2714buc. ;‒ lucrări transversale 14684buc.

Majoritatea covârșitoare a acestor lucrări(99,8–100%) au fost proiectate de I.C.A.S.

5. Necesarul de lucrări în amenajarea bazinelorhidrografice torențiale

Pe baza studiilor întocmite de Institutul deCercetări și Amenajări Silvice în perioada 1996–2007³ , în bazinele hidrografice torențiale dinfondul forestier al țării, cu acțiunea în continuaresau în cele în care nu s‑a intervenit până înprezent, se estimează că, în viitor, este necesar săse intervină cu lucrări pentru:

— împădurirea terenurilor degradate pe29936ha, din care:

‒ în bazine hidrografice torențiale cu lucrăriexecutate 4451ha,

‒ în bazine hidrografice torențiale noi25485ha ;

— punerea în siguranță a lucrărilor de corecta-re a torenților existente 127000m³ ;

— consolidarea cu lucrări de corectarea toren-ților a albiilor cu degradări 1855km, din care:

‒ în bazine hidrografice torențiale cu lucrăriexecutate 725km,

‒ în bazine hidrografice torențiale noi .1130km.

6. Dificultăți întâmpinate în acțiunea de amena-jare a bazinelor hidrografice torențiale

Activitatea de corectare a torenților din ba-zinele hidrografice cu folosință predominantforestieră din România se confruntă în momentulde față cu o serie de probleme, de a căror re-zolvare favorabilă depinde chiar viitorul acestuidomeniu, în care sectorul silvic are o tradiție atâtde îndelungată și rezultate deosebite. Astfel:

— Subfinanțarea cronică face ca, an de an,numai o mică parte din bazinele torențiale carecreează disfuncționalități și produc pagube să fieamenajate corespunzător ;

³Adorjani A. et al, 2008 ; „Combaterea eroziunii solului șiamenajarea bazinelor hidrografice torențiale în patrimoniulsilvic al României”, Silvologie Vol. VI.

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 13

Page 12: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Tabelul 1Categorii și cantități de lucrări executate pe rețeaua hidrografică și în perimetre de ameliorare între

anii 1950 și 2007

Bazin hidrografic

Nr.

form

ații

Lucrări de ameliorare a terenurilor degradateLucrări de corec-tare a torenților

Cod

cada

stral

Denumire

Terase

simple

Terase

cuga

rdulețe

Terase

cuba

nche

te

Șanțur

icuva

l

Cleiona

je

Prag

din

zi-

dărieus

cată

Împă

duriri

Lung

ime

cons

olidată

Tipuride lucrări

Long

itu-

dina

le

Tran

s-ve

rsale

buc m m M M m m³ ha km buc buc

I Tisa 41 0 44400 0 0 0 0 72,4 41,6 49 223

II Someș 67 8000 34954 7810 0 3337 0 378,1 59,4 86 510

III Crișuri 110 130463 132532 19450 0 12683 2315 623,3 120,5 229 175

IV Mureș-Aranca 490 9600 51887 6060 800 11986 222 2191,6 246,3 599 2487

V Bega-Timiș-Caraș 14 0 0 0 0 0 0 2 12,9 28 105

VI Nera-Cerna 32 18750 341500 0 0 15120 0 1435,8 24,0 17 118

VII Jiu 232 15000 30600 0 0 731 0 2788,8 121,2 131 560

VIII Olt 606 386630 96039 690 10290 20650 1795 3329,7 554,2 480 3463

IX Vedea 1 0 0 0 0 0 0 1 0,2 1 17

X Argeș 349 1480 11700 100 2000 2850 1705 197,7 256,1 266 2052

XI Ialomița 228 0 68091 27009 1280 3128 0 1007,5 165,3 162 1305

XII Siret 642 2597112 378847 28558 2915 25286 244 24607,6 478,2 500 3115

XIII Prut 152 1561350 0 0 8400 279 0 6571,9 16,3 5 62

XIV Dunăre 206 33119114 526703 288936 7752 42641 1277 18196 69,0 161 492

XV Litoral 31 16416775 0 0 2500 0 0 5790 0 0 0

T 3201 54264274 1717253 378613 35937 138691 7558 67193,4 2165,2 2714 14684

— Legislația permisivă în domeniul licitațiilorfacilitează firmele lipsite de experiență în do-meniu să‑și adjudece lucrări, pe care apoi să leexecute necorespunzător, sau permite adjudeca-rea lucrărilor de proiectare sau execuție cu un prețmult inferior celui tehnic corect, ceea ce are reper-cusiuni atât asupra calității elaboratelor de proiec-tare cât și asupra calității construcțiilor realizate ;

— Au dispărut sau sunt pe cale de disparițiefirmele de tradiție, precum și lucrătorii cu expe-riență în domeniul corectării torenților, care, de‑alungul multor decenii, au executat lucrări dintrecele mai durabile și de cea mai bună calitate.

— Lipsa fondurilor necesare pentru proiectareași pentru execuția lucrărilor de reparații curenteși capitale ale sistemelor de lucrări de corectarea torenților este bine cunoscută și persistă demultă vreme ; se estimează că, pe fondul con-secințelor hidrologice generate de schimbărileclimatice (intensificarea caracterului torențial alprecipitațiilor, reactivarea proceselor torențiale

etc . ) , această lipsă va duce la apariția unorgrave disfuncționalități în anii care urmează, cuprecădere în bazinele unde durata normată deexistență a lucrărilor a fost demult depășită.

Fig. 8. Model digital al terenului realizat cuALS—reprezentare bidimensională

7. Perspective în proiectarea lucrărilor : datecapturate cu LIDAR aeropurtat (ALS)

În ultimii ani au apărut metode de realizare amodelului digital al terenului (DTM) cu ajutorulscanerelor laser aeropurtate (ALS — Airborne

14 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 13: Revista pădurilor — nr. 3/2012

LIDAR Scanner). Acest model este extrem deexact , având acuratețea verticală de ordinuldecimetrilor–centimetrilor (Apostol et al., 2012).În fig. 8–9 este prezentat un astfel de modelpentru Valea Lotrului.

Fig. 9. Model digital al terenului realizat cu ALS—reprezentare 3D cu imagine aeriană suprapusă

Modelul digital al terenului obținut prin nouatehnologie va permite : alegerea zonelor optime

de amplasare a lucrărilor, extragerea facilă aprofilelor transversale și longitudinale, studiereaprealabilă (înainte de deplasarea pe teren) abazinelor și a albiilor etc., ceea ce va conduce lareducerea efortului și implicit a cheltuielilor.

Desigur, pentru utilizarea cu eficiență a acestornoi resurse sunt necesare cercetări metodologicecare să ducă la stabilirea exactă a acuratețelor carese pot obține, a raportului costuri/beneficii etc.

8. Concluzii

I.C.A.S. are nu numai experiență ci și tradițieîn domeniul amenajării bazinelor hidrograficetorențiale din sectorul forestier.

Prin specialiștii de care dispune, I.C.A.S. este,alături de Ministerul Mediului și Pădurilor, deRegia Națională a Pădurilor — R și deFacultatea de Silvicultură și Exploatări Forestieredin Brașov, o parte a soluției de rezolvare aproblemelor cu care se confruntă acest domeniu,atât de complex al silviculturii.

Bibliografie

A d o r j a n i, A., D a v i d e s c u, Ș. O., G a n c z, C.,2008. Silvologie, vol. VI—Amenajarea bazinelor hidro-grafice torențiale. Noi concepții și fundamente științi-fice, chap. Combaterea eroziunii solului și amenajareabazinelor hidrografice torențiale în patrimoniul silvical României, pp. 169–193. Editura Academiei Române.

A p o s t o l, A., M u n t e a n u, S. A., B ă d e s c u, G.,M e c o t ă, T., 1949. Îndrumări tehnice pentru silvicul-tură. capitol special de corectare a torenților.

A p o s t o l, B., P e t r i l a, M., L o r e n ț, A., G a n c z,V., S i l a g h i, D., 2012. Estimarea volumului de masălemnoasă pe picior în arborete de molid utilizând da-te LiDAR aeropurtat și măsurători terestre intensive.Rev. pădur., vol. 127(2). în curs de apariție.

G a s p a r, R., A p o s t o l, A., 1959. Instrucțiuni deproiectare a lucrărilor de corectare a torenților și ameli-orarea terenurilor degradate. Editura Agro-Silvică.

G a s p a r, R., A p o s t o l, A., T r a c i, C., M e ș i n ă,P., N e c u l a, F., 1967. Normativ de proiectare pentru co-

rectarea torenților și ameliorarea terenurilor degradate.Institutul de Studii și Proiectări Forestiere.

G i u r g i u, V., C l i n c i u, I., editors 2008. Silvolo-gie, vol. VI—Amenajarea bazinelor hidrografice toren-țiale. Noi concepții și fundamente științifice. EdituraAcademiei Române.

L a z ă r, N., C l i n c i u, I., G a s p a r, R., A l e -x a, B., 1995. Normativ pentru proiectarea lucrărilor deamenajare a bazinelor hidrografice torențiale. Ministe-rul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, RomsilvaR.A., Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, Bu-curești.

∗ ∗ ∗, 1997. Inventarul lucrărilor executate între anii1950-1992, comportarea și efectul lor, propuneri pen-tru continuarea acțiunii. Institutul de Cercetări șiAmenajări Silvice, București.

∗ ∗ ∗, 2007. Combaterea eroziunii solului și amena-jarea bazinelor hidrografice torențiale în patrimoniulsilvic al României, (vol. a–k). Institutul de Cercetări șiAmenajări Silvice, București.

Ing. Corina Gtel.: 0722447144

[email protected]. Bucureștistr. Odobești nr. 7

Watershed management in Romania, as revealed in Forest Resear and Management Institute activities

Abstract

ere is over 60 years of experience within ICAS on torrent control structures design and, together withFaculty of Silviculture and Forest Engineering from Brașov, represent watershed management history withinRomanian forestry. Based on this activity a series of instructions and normative has been released in 1949, 1959,1967, 1995. ICAS realized all spectrum of torrent control structures design for investments sector (around 2000projects and studies during 1951–2011) and specific technical documentations such as: themes, instructions,

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 15

Page 14: Revista pădurilor — nr. 3/2012

normative in static dam calculation, morphometry and torrential watersheds hydrology, pluvial erosion andlandslides mitigation using forest vegetation and complex management of torrential watersheds basins.

According to ICAS studies, through whole national territory, in all 15 major catchments were managed3,201 torrential watersheds, in which they have been forested 67193,4ha of degraded lands and 2165,2km oftorrential riverbed have been improved. e overwhelming majority of these works were designed by ICAS.

For the future it is estimated that in the forest fund are required: 29936ha afforestation of degraded land,127000m³ of construction works necessary to ensure existing structures, the improvement of 1855km oftorrential riverbeds using torrent control structures.

Torrential watershed planning issues are: chronic underfunding, permissive legislation in the auctions, thedisappearance of traditional firms and workers.

Finally is mentioned the opportunity offered by relatively new technology of Aerial Laser Scanners todelivery very accurate digital elevation models usable for beer and faster design of specific works and thenecessity of methodological research in this direction.

With its available specialists, I.C.A.S. is, together with the Ministry of Environment and Forests, the NationalForest Administration–Romsilva and Faculty of Silviculture and Forest Engineering from Brașov, part of thesolution for solving issues regarding this complex domain of forestry.

Key words: torrent control, watershed management, degraded lands afforestation.

16 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 15: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Monitorizarea stării lucrărilor hidro-tehnice utilizate în amenajareabazinelor hidrografice torențiale șistabilirea urgențelor de intervențiecu reparații

Șerban-Octavian DMihai-Daniel NIoan CAndrei ANicu-Constantin TCezar U

1. Introducere

În lunga perioadă de timp de când amenajareabazinelor torențiale reprezintă o activitate impor-tantă în contextul economic românesc, au fostrealizate numeroase tipuri și variante constructi-ve de lucrări hidrotehnice. Punerea în aplicare aacestora nu a putut beneficia de testarea prealabi-lă în condiții de laborator a soluțiilor constructive,astfel încât confirmarea sau invalidarea modele-lor propuse se poate realiza doar prin urmărireacomportamentului acestora în exploatare.

Din această perspectivă, precum și răspunzândprovocărilor lansate în urma celor mai recentecercetări ce vizează comportarea lucrărilor (Clin-ciu, 2011), elaborarea unui sistem de monitorizareal lucrărilor hidrotehnice din bazinele hidro-grafice torențiale contribuie la atingerea unorobiective ale „Strategiei naționale de managemental riscului la inundații pe termen mediu și lung”elaborată de Guvernul României în anul 2010.

Monitorizarea lucrărilor din punct de vederecomportamental furnizează informații utile refe-ritoare la răspunsul acestor construcții la viituritorențiale și constituie un element indispensabilîn eșalonarea resurselor necesare refacerii lucră-rilor avariate. Prin urmare, un rezultat al moni-torizării stării lucrărilor hidrotehnice trebuie să îlreprezinte o modalitate de ierarhizare a lucrărilorși bazinelor hidrografice amenajate în funcție deurgențele de reparații, alcătuind, astfel, un sistemcomplex de management al albiilor torențiale.

Concepția celor două componente ale manage-mentului lucrărilor hidrotehnice (monitorizarealucrărilor și eșalonarea reparațiilor necesare) arela baza cercetări efectuate în perioada 2009–2011asupra a 3845 de lucrări hidrotehnice (3584transversale și 261 canale de evacuare), amplasateîn diferite condiții fizico–geografice, specificecelor 549 de formațiuni torențiale amenajate,situate în toate marile bazine hidrografice dinRomânia. Proiectul de cercetare a ăcut partedin proiectul GEDEFOR (Gestionarea durabilăa ecosistemelor forestiere în contextul schimbă-rilor globale de mediu), finanțat de MinisterulEducației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Canalele de evacuare analizate au lungimi

cuprinse între 5m (Pr. Mitei—B.H. Olt) și 1845m(Pr. Țurlui — versanți direcți ai Dunării) și adân-cimi între 0,4m (V. Beiului — B.H. Nera) și 4,0m(Pr. Grușerii—B.H. Mureș). Lucrările longitudina-le au fost realizate din zidărie de piatră cu mortarde ciment (145 buc.), beton monolit (109 buc.),beton armat (2 buc.), elemente prefabricate dinbeton (2 buc.) și din zidărie uscată (1 buc.).

Lucrările transversale sunt traverse (777 buc.),praguri (1715 buc.) și baraje (1092 buc.), cuînălțimi ale elevațiilor până la 12,0m (Valea luiBogdan—B.H. Ialomița), variabilitatea materiale-lor de construcție utilizate fiind mult mai pronun-țată decât în cazul canalelor, ponderea cea maiimportantă având‑o lucrările din zidărie de piatrăcu mortar de ciment (43%) și cele din beton (44%).

Cercetările s‑au concretizat, între multe altele,în realizarea unei baze de date ce cuprindeinformații cu privire la:

1. elementele de identificare și localizare a fie-cărei lucrări în parte (bazin hidrografic, poziție însistem, județ, localitate, longitudine și latitudine) ;

2. elemente dimensionale ale lucrărilortransversale ( înălțimea elevației , sarcina îndeversor, deschiderea acestuia și a lucrării, tipullucrării, înălțimea aterisamentului, lungimea șideschiderea radierului, lungimea și deschidereala gură a confuzorului, dacă este cazul) și alesectoarelor de canal identificate (număr detrepte, lungimea și adâncimea sectorului, lățimearadierului, fructul zidului de gardă) ;

3. materialele de construcție puse în operăpentru fiecare componentă a lucrării ;

4. avariile survenite în exploatarea lucrărilordescrise în funcție de tipul fiecăreia (decastrări,afuieri, fisuri, desprinderi, eroziuni) și parteacomponentă afectată (corp, aripi, radier, ziduride conducere, pinteni) ;

5. disfuncționalitățile ce diminuează capacită-țile lucrărilor (colmatarea deversorului și a radie-rului, instalarea vegetației nedorite în bieful avalsau amonte al lucrării pe șenalul de liberă scurge-re a apei, reducerea secțiunii în aval de lucrare) ;

6. cauzele ce au condus la evenimentelecomportamentale semnalate ;

7. fotografii.

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 17

Page 16: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Tabelul 1Bazine hidrografice torențiale și lucrări hidro-tehnice utilizate pentru amenajarea albiilor din

teritoriul studiat

Nr.crt.

Formațiune torențială Lucrăritransversale

Canale

1 Valea Bremenea 23 —

2 Pr. Borna 384 1 —

3 Valea Strunga 1 —

4 Ravena 2 2 1

5 Ravena 3 9 —

6 Ravena 4 1 1

7 Ravena 5 5 —

8 Ravena 6 1 1

9 Ravena 7 16 —

10 Pr. Parcela 120 1 —

11 Pr. Parcela 157 13 —

12 Ravena 9 2 —

13 Ravena 12 10 —

14 Ravena 13 25 —

15 Ravena 16 12 —

16 Ravena 18 10 —

17 Ravena 19 2 —

18 Ravena 20 1 1

19 Ravena 21 4 —

20 Ravena 22 2 1

T 141 5

2. Locul cercetărilor

Dintr‑un eșantion reprezentativ pentru întrea-ga țară, alcătuit din 589 formațiuni torențialeamplasate în toate marile spații hidrografice, pebaza căruia a fost stabilită metodologia, a fostaleasă zona reprezentată de bazinul de recepțieal văii Bremenea, afluent de dreapta a râuluiTopolnița, râu ce se varsă în Dunăre în dreptulmunicipiului Drobeta Turnu Severin (fig. 1) .În bazinul hidrografic ales au fost executate146 lucrări de corectarea torenților (tabelul 1) pefirul principal și pe 19 afluenți ai acestuia.

Numărul mare de lucrări executate în etapesuccesive , începând din 1980 până în 2003 ,ilustrând diferite concepții de proiectare și peun număr mare de formațiuni torențiale (19)foarte apropiate între ele, au ăcut din bazinulde recepție al văii Bremenea, candidatul perfectpentru conceperea sistemului de monitorizare șipentru exemplificarea eșalonării reparațiilor.

Fig. 1. Amplasamentul bazinului hidrografic ValeaBremenea

3. Metoda de cercetare

Evenimentele comportamentale au fost siste-matizate prin definirea parametrilor ce ilustreazăintensitatea acestora și surprinderea evoluției fi-ecărei avarii și disfuncționalități în parte, precumși prin modul lor de asociere. Ținând cont de mo-dul lor de manifestare și de componenta lucrăriice este afectată, au fost identificate (Davidescuet al., 2012) 23 de tipuri de avarii ce afecteazălucrările transversale și 16 tipuri ce survin înexploatarea canalelor de evacuare (tabelul 2).

Ca urmare a rezultatelor fundamentate sta-tistic a frecvențelor de apariție a evenimentelorcomportamentale și a intercondiționării lor afost definit un parametru de sinteză (numitde noi indice de stare) ce cuantifică efectelecumulate ale celor mai importante avarii cesurvin în exploatarea lucrărilor, prin următoareaecuație (Davidescu et al., 2012):

Ys = 100−100

√∑γiIiFci

maxYA(1)

în care: γi reprezintă ponderea fiecărei avarii înparte; Ii intensitatea avariei ;Fci factor de conver-sie a intensității avariilor la o scală unică ; maxYAvaloarea maximă a radicalului pentru fiecare cate-gorie de lucrări (38,5 pentru lucrările transversalecu radier ; 25,6 pentru lucrările transversale ărăradier ; 36,2 în cazul canalelor de evacuare).

Astfel, pentru fiecare lucrare se poate stabilio valoare cuprinsă între 0 și 100, ce‑i ilustreazăstarea generală , fiind realizabilă o clasificarea lucrărilor ără consultarea unui specialist .

18 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 17: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Tabelul 2Tipologia avariilor survenite în exploatarea lucrărilor hidrotehnice

SpecificațiiTipul avariei

De-castrare

Afuiere Fisuriorizontale

Fisuriverticale

Fisuri Des-prinderi

Eroziuni

Părți com-ponente alelucrărilortransversale

CorpZonă deversată

X XX X — X

XZonă nedeversată X X — X

Radier — X — — X X X

Disipator de energie — — — — — X —

Ziduri de conducere — — X X — X X

Pinten terminal X — X X — X X

Părți com-ponente alecanalelor

Radier — — — — X X X

Ziduri de conducere — — X X — X X

PinteniZonă centrală

X XX X — X

XAripi X X — X

În ce privește interpretarea acestei valori, noipropunem o scală de apreciere cu cinci trepte,în funcție de valoarea indicelui de stare: lucrăriavând o stare foarte rea (Ys ≤ 20), lucrări având ostare rea (20 < Ys ≤ 40), lucrări cu stare satisă-cătoare (40 < Ys ≤ 60), lucrări având stare bună(60 < Ys ≤ 80), respectiv foarte bună (Ys > 80).

Parametrul Ys , prin abordarea sa matematică,se poate determina automat din datele prelimina-re introduse de operator în modulul de gestionarea informațiilor din cadrul aplicației GIS. Baza dedate oferă operatori matematici și logici pentruidentificarea fiecărei înregistrări (lucrare hidro-tehnică) din cadrul unui tabel centralizator alinformațiilor specifice colectate din teren pentruidentificarea valorii finale a parametrului.

Prin urmare , produsul final al conversieidatelor preluate din teren reprezintă atribuireafiecărei primitive grafice cu referință spațială(lucrare hidrotehnică) unei clase având un simbolcaracteristic predefinit , transpunând valoareamatematică într‑un simbol cartografic.

Ierarhizarea lucrărilor în funcție de un parame-tru obiectiv, având la bază elemente măsurabile,care nu necesită aprecieri subiective, permite, pede o parte, inițierea unui sistem de monitorizare alucrărilor, care, utilizând facilitățile tehnologiilorcu poziționare geografică, îi conferă o utilitatesporită, iar, pe de altă parte, prin încadrarea lu-crării pe clase de stare se poate realiza o eșalonarea lucrărilor de reparații în funcție de urgențelede intervenție. Aceste două aspecte, respectivun proiect pentru un sistem de monitorizareal lucrărilor hidrotehnice utilizând tehnologieGIS și o metodologie de eșalonare a reparației

lucrărilor hidrotehnice din bazine amenajate ,reprezintă obiectul prezentului articol, zona pilotfiind bazinul de recepție al văii Bremenea.

4. Rezultate și discuții

De‑a lungul timpului, în întreg spațiul hidro-grafic românesc au fost construite peste 18600lucrări hidrotehnice pentru amenajarea bazinelorhidrografice torențiale (Adorjani et al., 2008). Unsistem de monitorizare al tuturor acestor lucrărireprezintă un instrument foarte util celor ce leadministrează, în special pentru lucrările a căroravariere ar reprezenta o periclitare a diferitelorobiective social-economice din imediata vecină-tate și pentru lucrările situate în arii naturaleprotejate. Pentru acestea din urmă, lucrările deconsolidare reprezintă provocări datorită impo-sibilității aplicării unor soluții cu efecte imediate(lucrări clasice de construcții, ce implică punereaîn operă a betoanelor sau zidăriei de piatră cumortar de ciment), fiind necesare tehnologii câtmai apropiate de natură (biologice și/sau bioteh-nice), ce necesită o perioadă mai lungă de timppentru a‑și face resimțite efectele, monitorizarealor permanentă devenind obligatorie.

Primul pas în realizarea unui astfel de sistemde monitorizare la nivel național îl constituieinventarierea tuturor lucrărilor hidrotehnice decorectare a torenților și actualizarea permanentăa acestui inventar. Odată construită baza de dategeospațială, menținerea ei în actualitate se faceprin vizitarea cu o anumită periodicitate a fiecăreilucrări în parte și prin efectuarea de măsurătoriprivind avariile ce constituie elemente definitoriipentru starea generală a lucrărilor. Măsurătorile

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 19

Page 18: Revista pădurilor — nr. 3/2012

vor fi consemnate în două fișe tip (una pentrulucrări transversale și una pentru lucrări longitu-dinale) iar acestea vor fi efectuate de o persoanădesemnată de administratorul construcțiilor res-pective. Datele de teren sunt consemnate într‑unfișier electronic, componentă a modulului GIS degestionare a informațiilor, care actualizează date-le din baza de date existentă, ăcându‑le accesibileîn timp real celorlalte tipuri de utilizatori.

Baza de date obținută reprezintă un sistem in-formatic ce se compune din tabele interconectate,unele dintre aceste tabele conținând informațiigeografice stocate printr‑un modul special (GIS)al bazei de date. O parte a datelor reprezintăreferințe spațiale (poziția lucrărilor hidrotehnice,codul unic al fiecărei lucrări în parte și limitelebazinelor hidrografice).

Tabelele ără referință spațială conțin ele-mentele specifice ale lucrărilor, atât din punctde vedere descriptiv (material de construcție,elemente dimensionale etc.) cât și comportamen-tal (avarii și disfuncționalități exprimate prinintensitatea lor de manifestare ; cauzele ce aucondus la apariția și dezvoltarea lor). Evenimen-tele comportamentale sunt elemente variabile întimp din punctul de vedere al intensității și aldezvoltării unor noi avarii sau disfuncționalități.Dinamica gradului de avariere este urmărită(surprinsă) de valorile indicelui de stare calculatindividual la nivelul fiecărei lucrări.

La nivelul actual al proiectului, sistemul de-finește trei categorii de utilizatori (vizualizator,editor și administrator), fiecare cu atribuțiuni pre-cis delimitate de soware. În funcție de drepturileutilizatorului, acesta poate să acceseze informațiiexistente despre o anumită construcție hidro-tehnică, să editeze informații despre o anumităentitate sau să schimbe atribute dinamice.

Suprapunând elementele grafice ale bazeide date cu diferite categorii de planuri și/sauimagini disponibile diferiților utilizatori (fig. 2),pot fi vizualizate categoriile de lucrări, iar prinutilizarea unor meniuri facile (user friendly) șiaplicații de tip open acces, baza de date esteaccesibilă și modificabilă în funcție de nivelul deacces al tipului de utilizator.

Având la bază sistemul de ierarhizare a lu-crărilor în funcție de starea acestora și sistemulinformatic geospațial de monitorizare și urmărirese poate realiza la orice nivel dorit (local—ex. ocolsilvic, regional — ex. direcție silvică, direcție degospodărire a apelor sau național — ex. RNP saudiferite departamente ale ministerelor) un calculal unei valori medii a indicelui de stare pentru un

Fig. 2. Distribuția spațială a lucrărilor hidrotehni-ce și indicarea stării acestora

anumit curs torențial, și pentru un anumit bazinhidrografic (ce cuprinde mai mulți afluenți și/saufirul principal). Această valoare medie a indiceluide stare oferă o imagine obiectivă asupra graduluide avariere al lucrărilor dintr‑un anumit spațiuhidrografic.

Fig. 3. Sema de calcul pentru încadrarea bazi-nelor hidrografice pe urgența de intervenție cu

reparații ale lucrărilor hidrotehnice

Un model de eșalonare pe urgențe de interven-ție cu lucrări de reparație este ilustrat în imagine(fig. 3), menționând că valorile limitelor pentrufiecare urgență în parte pot fi modificate de bene-ficiar în funcție de dorințele acestuia (fondurileavute la dispoziție, gradul de echipare cu utilaje,resursele umane dintr‑un anumit moment etc.).

Așa după cum a fost prezentat mai sus, indicelede stare individual calculat pentru fiecare din cele146 de lucrări în parte variază de la valoarea 0până la 100 . Stabilind valorile medii pentruformațiunile torențiale amenajate și respectândîncadrările pe urgențe propuse, cele 20 formațiunitorențiale din cuprinsul bazinului de recepție alvăii Bremenea se încadrează în urgențe interven-ție așa cum se prezintă în tabelul 3 și fig. 4.

20 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 19: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Fig. 4. Încadrarea pe urgențe de intervenție cureparații ale lucrărilor hidrotehnice

Tabelul 3Urgențele de reparație a lucrărilor hidrotehnice

pe bazine hidrografice torențiale

Nr.crt.

Formațiunetorențială

Indice destare mediu

Urgență dereparație

1 Fir principal 76,8 4

2 Pr. Borna 384 99,6 5

3 Valea Strunga 100,0 5

4 Ravena 2 100,0 5

5 Ravena 3 94,4 5

6 Ravena 4 100,0 5

7 Ravena 5 97,0 5

8 Ravena 6 80,0 4

9 Ravena 7 95,6 5

10 Pr. Parcela 120 100,0 5

11 Pr. Parcela 157 94,9 5

12 Ravena 9 98,6 5

13 Ravena 12 94,0 5

14 Ravena 13 91,4 5

15 Ravena 16 93,4 5

16 Ravena 18 93,0 5

17 Ravena 19 96,2 5

18 Ravena 20 50,0 3

19 Ravena 21 92,0 5

20 Ravena 22 70,2 4

Total V. Bremenea 90,4 5

Conform datelor prezentate, o singură forma-țiune torențială (Ravena 20) ar intra în urgența aIII-a, trei formațiuni în urgența a IV-a, iar celelalteîn urgența a V-a, ără ca vreun bazinet hidrografictorențial să necesite intervenții în urgența I saua II-a. Ca o privire generală, valoare indicelui destare calculată pentru întreg bazinul de recepție(90,4) determină o încadrare a acestuia în urgențaa V-a, ceea ce reflectă corect situația din întregulbazin.

Extrapolând exemplul ilustrat la nivelul unuibazin de ordinul I, sau la nivelul bazinelor ame-najate dintr‑un județ, administratorul dispune deo informație ce poate constitui baza unei deciziide intervenție cu reparații, în funcție de fondurileavute la dispoziție.

5. Concluzii și recomandări

Sistemul informatic de monitorizare prezintăavantaje deosebite asigurând singularitateadatelor prin sistemul de codificare independent(utilizează sistemul cadastral al apelor române),ăcându‑l ușor de aplicat în cazul culegeriidatelor de teren de mai multe echipe. Datelepot fi suprapuse pe orice suport cartografic iarinformațiile ce constituie baza de date pot fipermanent actualizate. Aplicația rulează în oricesistem de operare avut la dispoziție de utilizator,indiferent de internet browserul și materialulcartografic (imagini, hărți, planuri etc.) avute ladispoziție. Iar datorită utilizării facile și, în acelașitimp, datorită complexității datelor, sistemul seadresează unui spectru foarte larg de utilizatori,reușind să realizeze rapoarte mai mult sau maipuțin amănunțite, în funcție de solicitări.

Modalitatea de eșalonare propusă diminueazăpână la anulare subiectivismul în stabilirea ordiniide intervenție, înglobând efectele combinate aleunui complex de factori ce conduc la degradarealucrărilor hidrotehnice utilizate pentru amenaja-rea torentilor. Sistemul este foarte eficient pentrucă răspunsurile la posibilele chestionări suntdisponibile în timp real, în același timp fiind adap-tabil oricăror cerințe. Printr‑un răspuns imediat,o eventuală eșalonare ăcută la un moment datpoate fi revizuită oricând, într‑un interval minimde timp (exemplu după viituri importante etc.).

Bibliografie

A d o r j a n i, A., D a v i d e s c u, Ș. O., G a n c z, C.,2008. Silvologie, vol. VI—Amenajarea bazinelor hidro-grafice torențiale, chap. Combaterea eroziunii solului

și amenajarea bazinelor hidrografice torențiale în pa-trimoniul silvic al României, pp. 169–192. Editura Aca-demiei Române, București.

C l i n c i u, I., 2011. Cercetări privind lucrările deamenajare a rețelei hidrografice torențiale din bazinul

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 21

Page 20: Revista pădurilor — nr. 3/2012

superior al Tărlungului (amonte de acumularea Săcele).Editura Universității Transilvania din Braşov. 400 p.

D a v i d e s c u, Ș. O., C l i n c i u, I., T u d o s e,

N. C., U n g u r e a n, C., 2012. An evaluating me-thodology for hydrotechnical torrent-control structu-res condition. Annals of Forest Research, vol. 55(1), pp.113–131.

Șerban-Octavian [email protected]

Str. Cloșca nr. 13 Brașov, tel/fax: 0268415338Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (I.C.A.S.) Stațiunea Brașov

Mihai-Daniel [email protected]Șirul Beethoven nr. 1, Brașov

Universitatea „Transilvania” din BrașovIoan C

[email protected] „Transilvania” din Brașov

Andrei [email protected]

Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (I.C.A.S.) Stațiunea BrașovNicu-Constantin T

[email protected] de Cercetări și Amenajări Silvice (I.C.A.S.) Stațiunea Brașov

Cezar [email protected]

Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (I.C.A.S.) Stațiunea Brașov

Monitoringtorrent-control structures condition used for watershed management and establishing their repair order

AbstractIdentifying, evaluating and the systematization of the damages and dysfunctions that occur during torrent-

control structures service (as a synthesis of their behaviour) represent the tracking manner to capture theinteraction between hydrotechnical works and the environment.is interaction is embodied in the intensity andfrequency of various behavioural events occurred. Due to multiple damages types (cracks, breaks, erosions, etc.)it is required to substantiate a single parameter incorporating the combined effect of all important behaviouralevents occurred during torrent-control structures service. is unique parameter was established aer anextensive research (since 2009 till 2011) regarding the behaviour of torrent-control structures built in Romania.

rough this research, carried out in all major Romanian catchment areas, it has been done a detailedknowledge on the behaviour, dynamics, economic and functional efficiency of the torrent-control structures,which led to scientific substantiation of a monitoring system for these works contributing to achieve someobjectives of the „National Strategy for Flood Risk Management” developed by Romanian Government in 2010.

Decision makers on torrential watershed management own reports that ease their job by using a trackingsystem that captures the status of hydrotechnical works through its condition rate, allowing real-time where-abouts of its dynamics. In this way, the distribution of resources needed to repair torrent-control structuresbecome objective, and watershed managers are able to make a gradual investment depending on the damagedegree of the works.

Key words: torrent-control structures, condition rate, repair order, GIS, monitoring system.

22 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 21: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Importanța fundamentării stiințificea ameliorării silvice a terenurilordegradate din bazine hidrograficetorențiale

Victor-Dan P

În România există o suprafață apreciabilăde terenuri degradate, generate de procese dedegradare cu caracter natural (eroziune, alunecărietc.) și antropic, localizate cu precădere în zonecu folosință pastorală dar și în fond forestier.

Despădurirea terenurilor urmată de folosirea șiexploatarea necorespunzătoare a acestora repre-zintă principalele circumstanțe care au condus ladegradarea solului, în special la degradarea prineroziune și alunecare.

Fig. 1. Teren degradat în fond forestier

După cum spunea cu mult timp în urmă Pro-fesorul Atanase H „Toată această stare[referindu‑se la afirmațiile lui Simion M,potrivit cărora în unele «regiuni , Țara pareatinsă de lepră»] se datorește despăduririi acestorlocuri și folosirii lor ără chibzuință. Urmarea afost apoi dăslănțuirea furiei apelor râurilor. Dinpotolite cum erau atunci când pădurea acopereamunții și dealurile, despăduririle sălbatice au lăsatrâurilor libertatea de mișcare, libertatea de a‑șidespleti puhoaiele și a le da putința catastofalelorrevărsări” (Haralamb, 1938). „Dar ceva mai mult,după despădurire, forțele care în cazul pădureițineau apa în frâu acum se deslănțuie. Seria depiedici ce i se opunea, dispărând, scurgerea pepante se organizează, apa putându‑se concentra înșivoaie, din ce în ce mai mari, folosindu‑se în acestscop de denivelările terenului și căpătând puterede distrugere. Ea va ataca în prealabil, părțile celemai slăbite ale pământului, destul de numeroaseîn regiunile folosite sau lucrate de om și mai alesîn terenurile de pășune.” (Haralamb, 1938). Prinurmare , împădurirea și folosirea rațională aterenurilor reprezintă principalele remedii.

Chiar dacă , din considerente de ordineconomico-social , nu este posibilă împăduri-rea tuturor terenurilor degradate, trebuie reținutcă împădurirea reprezintă principala cale deurmat în lupta cu degradarea.

În decursul unei jumătăți de secol de activi-tate neobosită, Profesorul C și‑a adus ocontribuție substanțială la dezvoltarea ameli-orațiilor silvice din țara noastră, susținând cuargumente convingătoare importanța preveniriideclanșării proceselor de degradare, necesitateafundamentării științifice a acțiunii de ameliorareprin cercetare și cartare stațională, a adoptăriiunui complex de măsuri și lucrări ameliorativepentru soluționarea radicală, globală și durabilă aproblemelor din perimetrele de ameliorare etc.

Fig. 2. Rolul antierozional al vegetației forestiere

Lucrările de împădurire constituie mijloc șiscop în acțiunea de restaurare deoarece vegetațiaforestieră îndeplinește o serie de atribute caredefinesc rolul său hidrologic, antierozional șistabilizator.

Combaterea proceselor de degradare, care afec-tează capacitatea productivă a terenurilor, este oactivitate complexă și ea cuprinde două laturi șianume: o latură preventivă și o latură curativăsau de combatere propriu‑zisă. Latura preventivăurmărește preîntâmpinarea declanșării proceselorîn cauză, iar latura curativă vizează, pe de o parte,stăvilirea acestor procese iar, pe de altă parte,ameliorarea și valorificarea terenurilor afectate.

Desășurarea cu succes a acțiunii de ameli-orare silvică a terenurilor degradate în cadrulperimetrelor de ameliorare, constituite pe bazinehidrografice sau în alt mod, reclamă respectarea

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 23

Page 22: Revista pădurilor — nr. 3/2012

cu strictețe a trei reguli de bază (principii deameliorare):

— principiul fundamentării științifice a inter-vențiilor care se adoptă ;

— principiul ameliorării integrale , radicaleși durabile a terenurilor degradate incluse înperimetre ;

— principiul protejării perimetrelor („asigură-rii liniștii”) în curs de restaurare.

Acțiunea de ameliorare a terenurilor degradatenu poate fi și nu trebuie să fie o acțiune empirică,bazată pe rutină și „bun simț” profesional, aceastareclamând o bună fundamentare științifică bazatăpe cercetarea generală a perimetrelor și pecartarea terenurilor incluse în cadrul acestora.

În sens larg, degradarea reprezintă modificareacalității unui obiect, astfel încât acesta devineinferior din acest punct de vedere. În cazul de față,„obiectul” este solul, iar „calitatea” este fertilita-tea. Procesele care diminuează până la anulare fer-tilitatea solurilor se numesc procese de degradare,iar terenurile afectate de aceste procese poartădenumirea de terenuri degradate, legătura dintreprocesele de degradare și terenurile generate fiindo legătură cauzală de la cauză la efect. Terenuriledegradate sunt terenuri care au fost cândva pro-ductive, dar care în urma degradării au devenitparțial sau total neproductive. De asemenea,rezultă că degradarea este o noțiune generică încare sunt incluse mai multe procese de degradare,legătura dintre degradare și procesele constitutivefiind o legătură de la general la particular.

Fig. 3. Teren erodat în zona Vulcanii Noroioși

Procesele de degradare sunt numeroase și dife-rite între ele, dar pot fi grupate în raport cu diversecriterii luate în considerare. Astfel, în raport cuactivitatea umană, se pot distinge două mari cate-gorii de procese și anume: procese de degradare cucaracter natural, în desășurarea cărora omul joa-că rol de factor condițional și procese de degradarecu caracter antropic, în desășurarea cărora omulreprezintă factor cauzal. În prima grupă intră ero-ziunea pluvială, eroziunea eoliană, alunecările șisurpările de teren, sărăturarea și înmlăștinarea, iar

în cea de‑a doua grupă se includ excavarea, deran-jarea repetată a terenurilor, haldarea și poluarea.

Cartarea perimetrelor de ameliorare este ooperație indispensabilă, ce impune o cercetarede detaliu pe unități de teren degradat, caredupă ce se identifică, se delimitează pe teren șipe materialul cartografic, iar apoi se descriu, secaracterizează și se clasifică permițând adoptareade soluții diferențiate în raport cu starea șicaracteristicile terenului.

Operația complexă de: identificare, delimitare,descriere, caracterizare, grupare a unităților deteren degradat poartă denumirea de cartare a tere-nurilor degradate. Cartarea terenurilor degradateincluse în perimetrele de ameliorare are ca scopzonarea ameliorativă a acestor perimetre, stabili-rea unităților operative de lucru, care să permităintervenții diferențiate, și formularea probleme-lor, care se cer rezolvate în fiecare caz în parte.

Metoda de cartare stațională unitară a terenu-rilor degradate, elaborată de Prof. dr. ing. IosifC, prezintă o importanță teoretică și o uti-litate practică deosebite. Aceasta se distinge prinstructura sa logică, clară și flexibilă, prin criteriileși unitățile taxonomice. Metoda a apărut din nevo-ia unificării modalităților de lucru cu caracter sta-țional elaborate după anul 1960 și bazele ei au fostpuse în cadrul Facultății de Silvicultură din Bra-șov, în urma unor cercetări privind geneza și ti-pologia genetică a terenurilor degradate și a unorcercetări legate de instalarea vegetației forestiereîn condiții staționale extreme. Metoda în cauzăeste stațională, deoarece operează cu criterii de or-din stațional, referitoare la relief, climă și sol, și es-te unitară deoarece are în vedere toate categoriilede terenuri degradate, inclusiv pe cele degradateantropic, operează cu aceleași criterii și utilizeazăacelași sistem de unități taxonomice și de notare.

Acțiunea de ameliorare silvică a terenurilordegradate nu este și nu poate fi o simplă acțiunede împădurire. În marea majoritate a cazurilor,lucrările de împădurire se cer precedate sauînsoțite de o serie de măsuri și lucrări cu caracterameliorativ, constituind împreună un complex.

Atanase H scria:„Pentru vindecarea răului vor trebui executate

lucrări mult mai complicate și mai subtile, carecer cunoștințe speciale. Aici, este rolul ingineruluisilvic , care are metodele și mijloacele pentrustăvilirea răului.

În cazul acesta, gărdulețele despre care s‑a pome-nit nu mai sunt singurele mijloace folosite pentruconsolidarea fundului ravenelor și torenților.

[…] Se înțelege că în faza aceasta avansată a de-gradării, lupta este mult mai grea decât în cazul vi-

24 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 23: Revista pădurilor — nr. 3/2012

roagelor. Ea cere timp, lucrări multe, bani mulți șistăruință, mai ales stăruință.” (Haralamb, 1938)

De regulă, complexul ameliorativ cuprinde:— măsuri organizatorice constând din restric-

ții, interdicții, pază ș.a. ;— lucrări de amenajare sau pregătire a

terenurilor (lucrări de consolidare ș.a.) ;— lucrări de pregătire și ameliorare a solului ;— lucrări fitoameliorative de împădurire și

înierbare ;— lucrări de protejare a perimetrelor împotriva

acțiunilor dăunătoare ale oamenilor , vitelor ,vânatului și a altor factori.

Desigur, în cadrul complexului ameliorativlocul principal este ocupat de lucrările de îm-pădurire. Toate celelalte măsuri și lucrări suntlucrări auxiliare și menirea lor este să ajute lainstalarea vegetației forestiere, să susțină lucrărilede împădurire, să întregească rolul acestora și săsuplinească temporar acest rol.

Cheia succesului în activitatea de împădurireconstă în alegerea cu grijă a speciilor de folosit,deoarece condițiile grele în care se lucreazănu permit instalarea unor specii pretențioase,impunând folosirea unor specii modeste, puținpretențioase și cu mare amplitudine ecologică, ca-pabile să se adapteze condițiilor vitrege de lucru.

Experiența acumulată demonstrează că îm-pădurirea poate fi realizată în cele mai diferitecondiții, inclusiv în situațiile cele mai dificile.

Cu toate acestea, nu credem că trebuie acredi-tată ideea că terenurile ajunse în ultimul grad dedistrugere și care practic nu mai sunt cultivabilesunt bune pentru împădurire, precumnici ideea căpădurea este un remediu rapid și iein, care poatefi instalată cu ușurință în orice condiții. Instalareapădurii reclamă întotdeauna un minimum de con-diții, care dacă nu sunt îndeplinite, împădurirea nupoate fi realizată nici ușor, nici repede și nici iein.

Activitatea de împădurire a terenurilor degra-date se desășoară, de regulă, în condiții grele saufoarte grele, caracterizate prin lipsa, insuficiențasau sărăcia solurilor, prin instabilitatea terenuri-lor, prin pante accentuate, prin exces de apă saude săruri solubile și prin alte condiții impropriiplantelor.

Aceste condiții impun lucrărilor de împădurire,deci silvotehnicii terenurilor degradate, o serie departicularități și anume:

— necesitatea cunoașterii în detaliu a condiți-ilor de lucru, în special a condițiilor pedologice,pe baza unei cartări cu caracter stațional ;

— acordarea unui spor de atenție la alegereaspeciilor de folosit și la gruparea acestora înformule și scheme de împădurire ;

— folosirea unui material săditor de cea maibună calitate ;

— adoptarea unor modalități speciale de lucru,neutilizate, de regulă, pe terenurile forestiere nor-male, cum sunt terasarea, fertilizarea, amendarea,drenarea, folosirea puieților crescuți în recipienteși altele ;

— asigurarea unei desăvârșiri tehnice sub toateraporturile și în toate etapele, începând cu scosulpuieților din pepiniere și terminând cu lucrărilede întreținere a culturilor.

Citându‑l din nou pe Profesorul H,putem prezenta câteva concluzii, la fel de actualeastăzi, ca și acum 65 de ani (8 februarie 1947)când au fost scrise:

„S-au ăcut și greșeli, dar greșindu‑se s‑a pututafla căile adevărate și sigure, care urmate conștiin-cios pot duce la rezultate depline. Superficialitateaîn această materie nu poate duce decât la rezultateslabe sau nule, pierdere de timp și de bani.

Viitorul ne rezervă mult de lucru… În acest scopse impune îndeosebi:

1. Modificarea legii pentru ameliorarea terenu-rilor degradate, în vederea simplificării proceduriide urmat pentru constituirea perimetrelor.

2. Reorganizarea serviciului pentru ameliorareaterenurilor degradate , starea actuală ne maiputând continua ără ca lucrările să nu întârziesau chiar să sufere.

3. Stabilirea unui plan de lucru, pe 10 ani, caresă fie aplicat cu strictețe. Pentru aplicarea lui se cer:(a) bani mulți, dați susținut și la timp ;(b) personal de toate gradele, suficient, calificat șibine retribuit ;(c) utilaj adecvat lucrărilor.

4. La toate acestea, se mai adaugă toată acțiuneade lămurire și îndrumare a populației, în vedereaconservării terenurilor încă nedegradate și arestaurării celor degradate.”

Între sarcinile actuale și de perspectivă imedi-ată din domeniul Ameliorațiilor silvice se înscriuurmătoarele:

1. definitivarea acțiunii de ameliorare înperimetrele incomplet ameliorate ;

2. împădurirea tuturor terenurilor degradateexistente în fondul forestier ;

3. ameliorarea și valorificarea prin culturiforestiere a terenurilor intens degradate dinfondul agricol ; care nu pot fi valorificate altfel ;

4. recuperarea prin culturi forestiere a unor te-renuri degradate antropic prin excavare, haldareș.a. ;

5. realizarea unor rețele de perdele forestierede protecție pe câmpiile uscate bântuite de secetăși de vânt.

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 25

Page 24: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Lucrările de ameliorare silvică, care se vorexecuta, urmează să se adauge lucrărilor de mareamploare realizate de silvicultori în bazinele

râurilor Bistrița, Chineja, Putna, Buzău, Prahova,Argeș, Sadu, Lotru, Jiu, Ampoi și Arieș, în nordulDobrogei etc.

BibliografieC i o r t u z, I., 1981. Ameliorații silvice. Editura Di-

dactică și Pedagogică, București.C i o r t u z, I., P ă c u r a r, V. D., 1996. Fundamen-

tarea științifică a acțiunii de ameliorare silvică a tere-nurilor degradate, prin cercetarea generală și cartareasuprafețelor de ameliorare. Revista de silvicultură, (2).

C i o r t u z, I., P ă c u r a r, V. D., 2004. Ameliorațiisilvice. Editura Lux Libris, Brașov.

H a r a l a m b, A., 1938. Consolidarea și punerea învaloare a terenurilor degradate. ICEF, Imprimeria Na-țională.

H a r a l a m b, A., 1944. Pădurea și fenomenul ero-zional. ICEF, Imprimeria Națională.

Conf. dr. ing. Victor-Dan [email protected]

Șirul Beethoven nr. 1, BrașovUniversitatea Transilvania din Brașov

e Importance of a Scientific Approa in Degraded Lands Forest RehabilitationAbstract

e paper synthesis the authors’ speech on the occasion of the workshop on torrential watersheds control,held at the Brasov Forestry Faculty, in April 2012. An efficient approach in designing the solutions for the forestrestoration of degraded lands should follow certain steps, starting from the general study of the area completedby a detailed analysis of the site conditions on smaller homogeneous plots. On this basis one can group theelementary plots into operational units for which specific technical solutions are required to be designed andaerwards rigorously executed.

Key words: degraded lands, forest rehabilitation, scientific approa.

26 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 25: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Monitorizarea bazinelor hidrograficetorențiale — mijloc de prevenire adezastrelor naturale , în condițiilesimbărilor climatice

Cristinel CIon Codruț BPetrișor VAurel B

1. Introducere

Dezastrele naturale reprezintă o amenințarepermanentă pentru dezvoltarea durabilă și ge-nerează anual numeroase victime omenești șipierderi materiale.

Pentru perioada 1980–2000 se estimează că75% din populația lumii a fost afectată cel puțino dată de un dezastru (cutremur, ciclon tropical,inundație, secetă etc.).

Este de menționat și un paradox al atitudiniisocietății contemporane față de dezastre : acrescut foarte mult alocarea de resurse materialeși umane pentru prevenirea și reducerea efectelordezastrelor , dar în același timp dezvoltareasocietății umane reprezintă un factor favorizantpentru declanșarea unor dezastre și/sau pentruamplificarea consecințelor acestora.

Este cunoscut faptul că 90% dintre calamitățilenaturale sunt legate de vreme, climă și apă.

Statistica din ultimul deceniu arată că numărultotal de calamități naturale, inclusiv cele hidro-meteorologice, au tendință de creștere, atât dupăintensitate cât și după frecvența lor. Aceasta ducela creșterea numărului de locuitori afectați și apagubelor materiale.

Este de așteptat ca și în țara noastră regimultorențial al precipitațiilor să se intensifice, ge-nerând, în zonele montane și deluroase, viiturirapide, alunecări de teren, iar în luncile râurilorși câmpiile joase, inundații mai mari și maifrecvente.

Manifestarea proceselor torențiale și inundați-ilor în unele zone ale României sunt strâns legatede managementul necorespunzător al resurselornaturale: vegetație, sol și apă, având ca rezultatdegradarea solurilor și terenurilor. Pe lângă facto-rul antropic, în declanșarea proceselor torențialeun rol important îl are și factorul climatic. Dinacest motiv, geografic cele două categorii deprocese se suprapun, fiind strâns legate întreele, aria de manifestare a degradărilor de terendeterminând extinderea zonelor afectate de to-rențialitate și inundații. Eroziunea solului lipsitede scutul protector al pădurilor, în regiunile expu-se fenomenelor torențiale, are efect amplificatorasupra inundațiilor și alunecărilor de teren.

Principalii factori cauzatori ai degradării soluri-lor și terenurilor României sunt factorii antropiciprin: exploatarea defectuoasă a pădurilor (Giur-

giu, 2006) și a terenurilor agricole, despădurireaaccentuată a teritoriului țării etc. Într‑adevăr,având în vedere caracteristicile fizico-geograficeale teritoriului României (peste 67% terenuri înpantă, caracteristici climatice, geomorfologice,litologice și pedologice favorabile eroziunii )descreșterea suprafeței acoperite cu păduri esteprincipala cauză a degradării terenurilor și soluri-lor, cu consecințe directe în producerea viiturilortorențiale, alunecărilor de teren și inundațiilor.

Pentru a gestiona aceste fenomene naturaletrebuie cunoscute în primul rând condițiilegeografice ale teritoriului pe care se produc astfelde fenomene, cauzele care conduc la declanșarealor, amploarea fenomenului.

Uniunea Europeană dorește să reglementezemanagementul riscului la inundații (dar și pentrualte fenomene naturale ) cu scopul reduceriipagubelor produse, prin obligații ce revin fiecăreițări membre. În prima etapă, statele membre auobligația de a elabora hărți de hazard la inundații,care să fie finalizate până în 2013. În a doua etapă,pe baza hărților menționate , statele membrestabilesc planuri de gestionare a riscurilor lainundații la nivel de district hidrografic, respectivnivelul de apărare a zonelor de risc în funcțiede probabilitatea de producere a viiturilor decalcul corespunzător apărării zonelor locuite și aobiectivelor social-economice situate în arealeleinundabile de pe teritoriul lor.

Pentru asigurarea managementului eficient alurmărilor negative ale fenomenelor naturale ne-favorabile, este necesară studierea multilateralăa acestor fenomene, perfecționarea metodelorde prognozare a lor și în special a măsurilorde prevenire sau reducere a daunelor cauzateeconomiei naționale și populației.

În acest context, proiectul MONITOR II (Prac-tical Use of MONITORing in Natural DisasterManagement) — finanțat din fonduri europene,la care RNP—R este partener, urmăreștesă îmbunătățească informația necesară experțilorîn situații de urgență, factorilor de decizie șiserviciilor civile de protecție în caz de dezastrunatural (www.monitor2.org ; www.monitor2.ro).

În concepția proiectului, monitorizarea fac-torilor și a zonelor de risc și conștientizareaautorităților locale reprezintă soluții pentrumanagementul eficient al dezastrelor naturale(inundații, alunecări de teren).

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 27

Page 26: Revista pădurilor — nr. 3/2012

2. Consecințe ale dezeilibrelor ecologice ge-nerate de degradarea terenurilor și manifestareaproceselor torențiale

Procesele torențiale și de degradare a terenuri-lor aducmari prejudicii economice și sociale. Maripagube sunt produse de către viiturile torențialeprin distrugerea unor drumuri, așezări omenești,a unor culturi agricole și silvice, colmatarea la-curilor de cumulare ș.a. Cuantumul materialuluierodat de pe terenurile excesiv erodate depășeștefrecvent 100m³ha⁻¹an⁻¹.

Pe lângă diminuarea sau reducerea, uneoripână la anulare, a capacității de producție a so-lului, degradarea terenului conduce la dereglarearegimului de scurgere a apelor de suprafață și acelor subterane, la modificări ale microclimatuluiși la deteriorări grave ale peisajului (fig. 1–2).

Fig. 1. Terenuri ravenate pe Valea Trotușului

Fig. 2. Terenuri alunecătoare pe Valea Putnei

Amintim că, în România, valoarea pagubelordirecte produse de inundații, viituri și alunecăride teren, în anul de excepție 2005, a fost deaproape un miliard de euro. Deosebit de grav este

faptul că aceste calamități au condus, în acelașitimp, la pierderi irecuperabile de vieți omenești.

Cea mai mare parte a pagubelor au fostdatorate distrugerilor provocate localităților ,instalațiilor de transport (în special drumurilorforestiere) și diferitelor altor construcții. O sursăimportantă de pagube se înregistrează însă dato-rită degradării și scoaterii din circuitul economica terenurilor agricole și silvice, de către viituriletorențiale și inundații.

Se apreciază de asemena că, la nivelul întregiițări , procesele de degradare a terenurilor aucondus la dereglarea funcțiilor fizico-biologiceale solurilor și pierderea productivității acestoraîntre 20 și 100%, pentru o suprafață de circa2 milioane hectare și până la 20%, pe o suprafațăde aproximativ 3,7 milioane hectare de terenuriîn pantă, având folosință agricolă. Deosebit deimportant este și faptul că terenurile degradate și,în mod special, cele erodate își pierd capacitateade reținere și înmagazinare a apei în proporțiede 20–90%, ceea ce determină creșterea de pestepatru ori a scurgerilor superficiale și implicitcreșterea riscului de producere a inundațiilorcatastrofale (Untaru, 2000).

Procesele torențiale și de degradare a te-renurilor se manifestă pe versanți și pe rețeuahidrografică primară, prin intermediul scurgerilortorențiale. Consecințele lor se manifestă însă peo arie mult mai întinsă decât cea pe care acestease produc, mai ales ca urmare a perturbării regi-mului hidrologic al cursurilor de apă, generând,în perioadele cu excedent de precipitații pe zoneextinse, inundații în zonele din aval, colmatareacu aluviuni a lacurilor de acumulare, înălțareapaturilor albiilor cursurilor de apă ș.a.

Modificările climatice din ultima perioadăde timp, cu ploi mari având caracter torențial,confirmate de valurile repetate de inundații ca-tastrofale din ultimii ani, conduc, de asemenea, laamplificarea scurgerilor torențiale și la creștereafrecvenței inundațiilor catastrofale , impunân-du‑se adoptarea de măsuri și lucrări de prevenireși combatere în concordanță cu aceste schimbări.

Pe de altă parte, ca efect al schimbărilor clima-tice manifestate în urma proceului de încălzireglobală, în sudul și sud‑estul țării se manifestă totmai frecvent fenomenul de secetă, iar pe terenu-rile degradate cel de deșertificare, între principaliiagenți ai deșertificării situându‑se : eroziuneahidrică și cea eoliană, deplasarea în masă a tere-nurilor, sărăturarea și alte forme de degradare asolului, cu deosebire în zonele afectate de secetă,unde vegetația forestieră ocupă, de regulă, oproporție redusă din suprafața teritoriului.

Analiza acestor procese are o importanță de-

28 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 27: Revista pădurilor — nr. 3/2012

osebită deoarece pune în evidența un lanț întregde interacțiuni cu efecte dăunătoare, generatoarede riscuri, dintre care se menționează:

— accelerarea frecvenței și intensității inun-dațiilor , ca urmare a eroziunii și colmatăriirețelei hidrografice, cu implicații negative asupraobiectivelor interceptate ;

— scăderea potențialului hidroenergetic și aresurselor de apă potabilă ;

— instabilitatea producției agricole , prindereglarea echilibrului hidric și accentuareafenomenului de secetă ;

— diminuarea potențialului economic șituristic al zonelor afectate.

Toate acestea impun acordarea unei atențiideosebite managementului dezastrelor naturalecauzate de inundații sau alunecări de teren, prinluarea măsurilor corespunzătoare de prevenire șicombatere, constând în amenajarea corespunză-toare a bazinelor hidrografice torențiale, urmări-rea evoluției fenomenelor dar și conștientizareaactorilor locali privind amploarea și consecințelefenomenelor și necesitatea protecției mediului șireconstrucției ecologice a zonelor afectate.

3. Rezultate ale cercetărilor și monitorizării pri-vind efectul lucrărilor de amenajare a bazinelorhidrografice torențiale

Cercetările de lungă durată efectuate în zonaVrancei (Untaru et al., 1994 ; Constandache et al.,2002 ; Constandache și Nistor, 2008), evidențiazăfaptul că degradarea terenului în bazinele toren-țiale parcurse cu lucrări de amenajare hidrologicăși antierozională a fost, în general, oprită sausubstanțial diminuată, în raport de condițiilestaționale, schimbările de folosință și lucrările deamenajare hidrologică și antierozională efectuate.

În cazul terenurilor care, în momentul consti-tuirii perimetrelor de ameliorare, erau acoperitede păduri parțial degradate, prin refacerea con-sistenței arboretelor s‑a realizat, ca efect direct, omai bună protecție hidrologică și antierozională.

Dintre lucrările de amenajare a bazinelorhidrografice torențiale, împăduririle executate peterenurile cu degradare avansată au avut aportulcel mai consistent și de cea mai mare durată înreabilitarea și punerea în valoare a terenurilordegradate, pe de o parte, și la reducerea scurge-rilor torențiale (atât a celor lichide cât și a celorsolide, sub formă de aluviuni), pe de altă parte(Constandache et al., 2002 ; Untaru et al., 2006).

Cercetările asupra scurgerii și eroziunii la nive-lul versanților pe terenuri degradate împădurite,după vârsta de 25 de ani a culturilor, în perimetrulexperimental Caciu-Bârsești (Constandache etal., 2011), evidențiază reducerea scurgerilor de

suprafață la mai puțin de 2,5% din volumul preci-pitațiilor și limitarea eroziunii solului la mai puținde 0,15 t/haan, chiar și în condițiile precipitațiilortorențiale excepționale (fig. 3–4). Și în cazul to-pirii zăpezilor mari (de circa 100cm), scurgerea afost de aproximativ 3 ori mai mare (în jur de 60%)într‑un bazin hidrografic (b.h. Hurjui – Nereju)cu procent redus de împădurire (22%) față de unbazin hidrografic (b.h. Monteoru – Nereju) împă-durit în proporție de 88% (Gaspar et al., 1987).

Fig . 3 . Coeficientul de scurgere pe parceleîmpădurite și ani

Fig. 4. Eroziunea specifică medie (t/ha) pe parceleși ani

În condițiile unor ploi deosebit de mari subraport cantitativ dar și de mare intensitate, careau generat scurgeri torențiale, pentru majorita-tea situațiilor analizate, s‑a constatat eficiențahidrologică ridicată a pădurilor din bazinelehidrografice (Clinciu , 2002 ; Păcurar , 2001) ,comportarea foarte bună a culturilor forestiereinstalate pe terenurile degradate (Traci și Untaru,1986 ; Untaru et al., 2006) precum și comportareabună a lucrărilor de corectare a torenților (Clinciuși Gaspar, 2006). S-a constatat stabilitatea ridicatăa terenurilor împădurite situate pe versanțiiprotejați, din sectoarele amenajate prin lucrări

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 29

Page 28: Revista pădurilor — nr. 3/2012

hidrotehnice. Lucrările hidrotehnice executate perețeaua torențială au avut o influență deosebităîn stabilizarea versanților ca urmare a realizăriiaterisamentelor și a opririi acțiunii de subminareerozivă, ăcând posibilă instalarea vegetației fo-restiere pe versanții afectați de degradări intensedin imediata apropiere a rețelei hidrografice.O eficiență deosebită în oprirea avansării regresi-ve a proceselor de degradare a albiilor au doveditlucrările de consolidare a obârșiilor și a paturilorde ogașe și ravene. În schimb, în cazul rețeleihidrografice și a malurilor aferente, din sectoarelepe care nu au fost executate lucrări de amenajarehidrologică și antierozională, eroziunea în adân-cime s‑a dezvoltat activ, crescând predispoziția ladegradare a terenurilor învecinate, prin surpăriși alunecări de teren și chiar propagând astfel dedegradări, inclusiv în zonele împădurite.

În ceea ce privește efectul lucrărilor de amena-jare a unor bazine hidrografice torențiale mici, pebaza cercetărilor ample efectuate (Munteanu etal., 1991, 1993 ; Untaru et al., 1994 ; Constandacheet al. , 2002), în cazul terenurilor împădurite,procesele de degradare activă au fost stabilizatepe mai mult de 73% din suprafață, în culturi cuvârsta cuprinsă între 10 și 30 de ani. După circa 25de ani de la executarea lucrărilor de împădurire,degradarea terenului în perimetrele de ameliorarea fost oprită pe 90–95% din suprafață.

Culturile forestiere instalate pe terenurile alu-necătoare aferente rețelei hidrografice (anin alb,anin negru, pin negru ș.a.), prin efectul de drenajbiologic și consolidarea orizonturilor de suprafațăale terenului, prin rețeaua de rădăcini, au înde-plinit un important rol de prevenire a reactivăriiproceselor de deplasare în masă. Alunecărileactive, aferente rețelei hidrografice au fost sta-bilizate în proporție de 50–60% prin efectul deconsolidare al lucrărilor de corectare a torenților,dar continuă să fie active în zonele neparcurse cuasfel de lucrări, în care nu a fost posibilă instalareavegetației forestiere (Untaru et al., 2006).

Taluzurile aferente formațiunilor torențialeau fost stabilizate prin instalarea vegetațieiforestiere, în special cătina albă, anin alb, aninnegru, pin silvestru, pin negru ș.a. Proceseleactive sunt caracteristice taluzurilor aferenterețelei hidrografice neamenajate, în zone ărăvegetație, cu pante foarte mari (peste 45o).

În bazinele hidrografice torențiale analizate,debitul lichid maxim de viitură s‑a redus cu16–36%, la ploaia cu frecvența de 1/100 deani, comparativ cu situația existentă înainte deefectuarea lucrărilor de amenajare și respectivde împădurire a terenurilor degradate (la ploi cufrecvența mai mare efectul este sensibil mai ma-

re). Se evidențiază, de asemenea, faptul că în afarăde rolul de protecție hidrologică și antierozională,culturile forestiere de pe terenurile degradate auo contribuție deosebită la formarea și ameliorareasolului (Untaru et al., 1994).

Efectele economice parțiale (care au putut fi cu-antificate) ale lucrărilor de amenajare a bazinelorhidrografice analizate au constat în principal înevitări de pagube produse de viiturile torențiale,în proporție de circa 93% (din care 20% prin evităride pagube prin avarierea căilor de comunicație șia unor locuinte sau anexe și 70% prin evitarea în-depărtării aluviunilor care ar fi periclitat lacurilede acumulare, căile de comunicații ș.a.) și circa 7%valoarea masei lemnoase rezultate prin împăduri-rea terenurilor degradate. Coeficientul eficiențeieconomice parțiale, definit ca raport între echi-valentul valoric al pagubelor evitate, însumat cuveniturile din masa lemnoasă/cheluieli pentruexecutarea lucrărilor de amenajare, pentru peri-oada normată a lucrărilor, de 50 de ani, a variat dela un bazin la altul între 1,12 și 3,47 (în medie 2,34).Durata de recuperare a cheltuielilor s‑a situat sub20 de ani pentru majoritatea bazinelor analizate.

Pe baza rezultatelor cercetărilor efectuate an-terior corelate cu caracteristicile bazinului Putna(climatice, geomorfologie, utilizarea terenurilor,proporția și distribuția terenurilor degradate ș.a.)și a metodologiei dezvoltate în cadrul proiectuluiMonitor II (www.monitor2.ro), au fost elaboratehărți de hazard la inundații și alunecări de teren(fig. 5), necesare în managementul dezastrelornaturale.

Fig. 5. Bazinul râului Putna — hazard alunecări șiinundații

4 . Necesitatea și metodologia monitorizăriizonelor afectate de dezeilibre ecologice

Cunoașterea tendinței de evoluție a proceselortorențiale prezintă o importanță deosebită înelaborarea și actualizarea hărților de hazard șide risc, stabilirea măsurilor și acțiunilor privind

30 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 29: Revista pădurilor — nr. 3/2012

dezvoltarea durabilă a zonelor afectate și a ur-gențelor de intervenție cu lucrări de reconstrucțieecologică. Refacerea echilibrului ecologic și acelui hidrologic în zonele cu potențial torențialridicat și grave procese de degradare a terenurilor,reprezintă o necesitate de prim ordin pentru sigu-ranța locuitorilor și pentru dezvoltarea economicăîn zonele afectate de dezechilibre ecologice.

În zonelor afectate de dezechilibre ecologicese apreciază necesitatea monitorizării acestora,urmărindu‑se câteva aspecte mai importante:

— evaluarea stării ecologice a folosințelor șiterenurilor ;

— evaluarea proceselor torențiale și dedegradare a terenurilor (evoluția în timp șiinventarierea acestora) ;

— evaluarea comportării și a rolului lucrărilorde amenajări/îmbunătățiri funciare ;

— evaluarea pagubelor și a eventualelor con-secințe legate de posibilele dereglări ecologice,economice și sociale.

În acest scop se impune crearea de rețelede informație, apreciere, evaluare, observare șiavertizare preventivă, spre a se putea evidențiaeventualele modificări ale factorilor climatici șihidrologici, pornindu‑se de la următoarea bazăconceptuală:

— observații sistematice pentru evaluareadegradării solurilor și a terenurilor ;

— evaluarea factorilor de impact și a tipurilorde degradare ;

— stabilirea măsurilor și acțiunilor privindrezolvarea problemelor concrete, la nivel regionalși local.

Elemente de bază ale monitoringului seconsideră a fi următoarele:

— observațiile climatice (temperaturi, precipi-tații, secete, evenimente extreme ș.a.) ;

— observatii și înregistrări hidrologice ;— observațiile asupra stării resurselor funciare:

solul, vegetația, ecosistemele de diverse niveluri ;— urmărirea schimbărilor produse asupra

diferitelor categorii de folosințe ale terenurilor :silvică ; agricolă (terenuri arabile, pășuni, livezi,culturi viticole ș. a.) ; arii protejate și rezervații ș.a. ;

— observații privind modul de exploatare alresurselor: forestiere, agricole, geologice, miniereș.a.

— observații privind evoluția în timp a diferi-telor forme de degradare prin determinări directeasupra scurgerii de suprafața și eroziunii soluluila nivelul versanților și al bazinelor hidrograficereprezentative ; evoluția terenurilor alunecătoareetc.

— observații privind comportarea lucrărilor deamenajare hidrologică și/sau anti-erozională.

Monitoringul funciar va cuprinde suprave-gherea stării funciare a terenurilor precum șia solului și vegetației. Se va urmări totodatăsupravegherea mediului natural, evidențiindu‑seevoluția focarelor de degradare și se va controlarespectarea normelor ecologice de utilizare aresurselor naturale, prin raionări ecologice șianalize cartografice periodice.

Monitorizarea bazinelor hidrografice se varealiza astfel:

— ocazional, pentru toate bazinele hidrogra-fice, prin intermediul personalului silvic de teren,care va raporta fiecare eveniment hidrologicprodus (zona, data, durata, caracteristici, cauze),precum și modificările constatate (eroziuni, alu-necări/surpări ș.a.), pagubele produse, obiectiveleavariate etc.

— permanent , pentru bazine hidrograficereprezentative, care vor fi dotate cu aparaturăcorespunzătoare (pluviografe, limnigrafe, senzorietc.), având scop și de fundamentare științifică ametodelor de prognoză a debitelor, determinareagradului de torențialitate etc.

Anual, pe baza datelor culese, se va efectuao evaluare generală a bazinelor hidrografice dincadrul unui teritoriu privind evoluția fenomene-lor, cauzele, consecințele și măsurile necesare.Evaluarea va fi realizată de personal specializatdin cadrul ICAS.

Precizăm că desășurarea acestor activități ne-cesită finanțare corespunzătoare, din programe decercetare naționale sau internaționale, din progra-mul Ministerelor Mediului și Pădurilor, Agricul-turii și Dezvoltării Durabile și al RNP—R.

5. Concluzii

Umanitatea se află în fața unor schimbăriclimatice inechivoce, având consecințe dintrecele mai severe, în primul rând asupra evoluțieisale viitoare, fiind nevoită să adopte neîntârziatmăsuri de preîntâmpinare a agravării procesuluide încălzire globală.

În condițiile țării noastre, dintre consecințelecele mai grave ale dezechilibrelor produse caurmare a schimbărilor climatice generate deîncălzirea globală fac parte: activarea proceselortorențiale , creșterea riscului de producere ainundațiilor catastrofale — în zonele colinare șide munte, manifestarea secetelor și tendința dearidizare a zonelor de stepă și silvostepă.

Prevenirea sau minimizarea riscului produceriiinundațiilor sau alunecărilor de teren și diminua-rea impactului negativ al acestora prin amenaja-rea integrală a bazinelor hidrografice torențiale,programe ample de împădurire și promovarea

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 31

Page 30: Revista pădurilor — nr. 3/2012

bunelor practici agricole in contextul utilizăriidurabile a acestor resurse, sunt prioritare.

Stabilirea bazinelor hidrografice în care suntnecesare intervenții și a urgențelor de intervenție,fundamentarea măsurilor pentru prevenirea șicombaterea efectelor negative ale manifestărilortorențiale, pot fi realizate eficient pe baza monito-rizării proceselor distructive și a efectelor acestoraîn zonele afectate de dezechilibre ecologice.

Un bun management al riscului la inundații,

alunecări de teren dar și pentru alte dezastre natu-rale, se poate realiza prin activități intersectoriale,interdisciplinare , care cuprind managementulapelor , amenajarea teritoriului și dezvoltareaurbană, dezvoltarea agricolă și silvică, protecțiamediului, protecția infrastructurii de transport,protecția construcțiilor și a zonelor turistice,protecția comunitară și individuală , fiecăruisector revenindu‑i atribuții în realizarea unoractivități specifice.

Bibliografie

C l i n c i u, I., 2002. Noi dovezi (asigurate statistic)privind atenuarea inundațiilor de către pădure și folo-sirea acestora ca argument pentru creșterea graduluide împădurire. Revista pădurilor, vol. 117(1), pp. 16–22.

C l i n c i u, I., G a s p a r, R., 2006. Cercetări pri-vind funcționalitatea lucrărilor hidrotehnice utilizateîn amenajarea torenților. Revista pădurilor, vol. 131(5),pp. 3–9.

C o n s t a n d a c h e, C., e t a l, 2011. Cercetări pri-vind comportarea, evoluția și modalitățile de condu-cere/regenerare a culturilor forestiere instalate pe te-renuri degradate. Arhiva ICAS. Referat științific par-țial, tema 9.1.

C o n s t a n d a c h e, C., N i s t o r, S., 2006. Eficien-ța lucrărilor de împădurire a terenurilor degradate dinbazinul Putnei–Vrancea în prevenirea și combatereainundațiilor. Revista pădurilor, vol. 131(3), pp. 41–48.

C o n s t a n d a c h e, C., N i s t o r, S., 2008. Recon-strucția ecologică a terenurilor ravenate și alunecătoaredin zona Subcarpaților de Curbură și a Podișului Moldo-vei. Seria a II-a. Editura Silvică, București. 167 p.

C o n s t a n d a c h e, C., U n t a r u, E., M u n t e a n u,F., 2002. Cercetări privind evoluția proceselor toren-țiale și de degradare a terenurilor în bazine hidrogra-fice torențiale din vrancea, în vederea optimizării teh-nologiilor de amenajare hidrologică și antierozională.Analele ICAS, vol. 45, pp. 171–178. seria I.

G a s p a r, R., e t a l, 1984–1987. Determinarea pa-rametrilor hidrologici privind scurgerea de suprafață,eroziunea, sedimentarea și transportul de aluviuni înbazine hidrograficemici torențiale, cu diferite grade deîmpădurire. Arhiva ICAS. Referat științific.

G i u r g i u, V., 2008. Silvologie, vol. VI, chap. Cuprivire la gestionarea durabilă a pădurilor din bazine

hidrografice torențiale, pp. 353–371. Editura Acade-miei Române, București.

M u n t e a n u, S., T r a c i, C., C l i n c i u, I., L a z a r,N. a n d U n t a r u, E., G o l o g a n, N., 1993. Amenaja-rea bazinelor hidrografice torențiale prin lucrări silviceși hidrotehnice, vol. II. Editura Academiei Române, Bu-curești. 310 p.

M u n t e a n u, S., T r a c i, C., C l i n c i u, I., L a z ă r,N., U n t a r u, E., 1991. Amenajarea bazinelor hidrogra-fice torențiale prin lucrări silvice și hidrotehnice, vol. I.Editura Academiei Romane, București. 328 p.

P ă c u r a r, V. D., 2001. Cercetări privind scurgereași eroziunea în bazine hidrografice montane prin mode-lare matematică și simulare. Teză de doctorat, Univer-sitatea Transilvania din Brașov. 380 p.

T r a c i, C., U n t a r u, E., 1986. Comportarea și efec-tul ameliorativ și de consolidare a culturilor forestiere peterenuri degradate din perimetre experimentale. Seria aII-a. ICAS, București. 70 p.

U n t a r u, E., 1998. Rezultate ale cercetării știin-țifice privind reinstalarea pădurii în bazine hidrogra-fice torențiale. In Simpozionul „Amenajarea bazinelorhidrografice torențiale în actualitate”, pp. 37–43, Bucu-rești. Academia Română.

U n t a r u, E., C o n s t a n d a c h e, C., N i s t o r,S., 2006. Silvologie, vol. V Pădurea și regimul apelor,chap. Împădurirea terenurilor degradate și prevenireainundațiilor, pp. 232–244. Editura Academiei Române,București.

U n t a r u, E., e t a l, 1994. Cercetări privind dina-mica și morfologia albiilor bazinelor hidrografice to-rențiale mici, cu diverse grade de împădurire. ICAS.Referat științific.

∗∗∗. www.monitor2.org. online.∗∗∗. www.monitor2.ro. online.

Cristinel Ce‑mail: [email protected], tel.: 0723235401

ICAS, Stațiunea FocșaniIon Codruț B

e‑mail: [email protected], tel. 0213171005RNP—RomsilvaPetrișor V

[email protected]—Romsilva

32 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 31: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Aurel [email protected], tel. 0726700017

Plobil Consulting

Torrential watershedsmonitoring—means in prevention of natural disasters in the climateange conditionsAbstract

Reducing the effects of natural hazards is an objective of prime necessity in the actions of the internationalcooperation within the European Union. e MONITOR II Project (in which R and ICAS are partners),have been identified hazards areas exposed to floods and landslides in the Basin Putna (testbed) by analyzinghigh-prone areas (due to natural factors) and the triggers exceeding averages (the presence of eroded andsliding lands, the intensity of degradation processes, land use, hydrological effectiveness of uses etc.).

For prevention and risk reduction, main measures specific all partners are:— spatial planning of torrential watersheds, afforestation of degraded lands, promote agriculture and forestry

in the context of sustainable use of natural resources (soil, water, forest) ;— monitoring of sensitive areas.For this purpose it is necessary to create networks of information, evaluation, assessment, observation and

preventive warning, to highlight any changes in climatic and hydrological factors, and to establish measuresand actions on solving concrete problems, at regional and local level (seing emergency intervention, necessaryworks, financial effort, etc.).

Key words: floods and landslides hazard, natural disaster, watershed, monitoring.

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 33

Page 32: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Bibliografia literaturii privindamenajările de îmbunătățiri funciareexecutate în fondul forestier (1860–2000)

Vasile O

„Bibliografia literaturii privind amenajărilede îmbunătățiri funciare executate în fondulforestier (1860–2000)” am elaborat‑o la recoman-darea prof. Teodor B ăcută în prefața laB 1860–1975 :„se cuvine să subliniem faptul că această lucrare,prima în genul ei la noi în țară, în sectorulforestier, va trebui , pentru a puteaajuta în munca lor pe toți cei care desășoarăo activitate tinzând la propășirea economieiromânești”, precum și la îndemnul ing. Constan-tin S ăcut în unele publicații aleR și în Anuarul Pensionarilor Silvici ,unde se scrie: „continuarea lucrării fundamentalea prof. Bălănică „Bibliografia forestieră românădin 1860–1975” este utilă pentru silvicultura țării.Ea a rămas necontinuată din anii ’80”.

Amenajările de îmbunătățiri funciare se reali-zează în scopul prevenirii și înlăturării factorilorde risc, cum ar fi: seceta, excesul de apă, eroziuneasolului, inundațiile, poluarea pe terenuri cu oricefel de folosință etc.

Aceste amenajări contribuie de asemenea lasporirea capacității de producție a solului și aplantelor, precum și la introducerea în circuituleconomic a terenurilor neproductive.

Spre deosebire de „Bibliografia 1860–1975”,care conținea informații din toate domeniilespecifice economiei forestiere, cea pe care oprezint astăzi cuprinde numai pe cele aferenteamenajărilor de îmbunătățiri funciare necesareameliorării fondului silvic funciar și nu numai.

Conținutul bibliografiei a fost structurat pedomenii după cum urmează:

— Corectarea (corecția, stingerea, combaterea,amenajarea) formațiunilor torențiale (torenților),combaterea avalanșelor de zăpadă, hidrologiabazinelor hidrografice torențiale.

— Împăduriri:

‒ ameliorarea și punerea în valoare, prinîmpădurire, a terenurilor degradate ;

‒perdele forestiere de protecție a câmpului,a căilor de comunicație, a localităților etc., ca șipentru diminuarea valorilor extreme ale factorilorclimaterici dăunători (insolația, seceta, vântul,gerul, ploile torențiale etc.) ;

‒fixarea nisipurilor mobile cu ajutorulplantațiilor forestiere ;

‒ reconstrucția ecologică forestieră a te-renurilor care nu mai pot fi cultivate (inapte)agricol, a celor poluate (halde de tot felul, terenuriacoperite cu reziduuri petroliere etc.), precum șiameliorarea factorilor de mediu.

Bibliografia amenajărilor de îmbunătățirifunciare 1860–2000 are, deci, caracter sectorial.

Înscrierea titlurilor în lucrare s‑a ăcut pentrufiecare domeniu și subdomeniu, pe următoareleperioade calendaristice: 1860–1900 ; 1901–1950 ;1951–2000, și în ordinea alfabetică a autorilor.

Titlurile (informațiile) au fost preluate din re-viste, cărți de autor, cursuri, manuale, norme, nor-mative, instrucțiuni, legi, ordonanțe, ordine, stan-darde etc. Surse foarte importante de informațiiau fost oferite de R , organulștiințific al Societății P S precum șidin „Bibliografia forestieră română 1860–1975”.

Literatura analizată a fost redactată de cătreacademicieni, cadre didactice universitare și dinînvățământul mediu, specialiști din cercetare,proiectare, administrație centrală și teritorialăetc. Toți acești autori au avut preocupări silvice,de combatere a eroziunii solului, de gospodă-rire a apelor etc . Subiectele din bibliografiesunt rezultatul cercetărilor, experimentărilor șiobservațiilor pe sistemele de lucrări construite.

Nu au fost selectate pentru bibliografia 1860–2000 articolele publicate în ziare, traducerile înlimba română tipărite ca articole sau în volu-me distincte, și nici lucrările autorilor românipublicate în străinătate.

Fac excepție cele prezentate de specialiștiiromâni, participanți la reuniunile internaționale(simpozioane, congrese, mese rotunde etc.).

Unele dintre lucrările prezentate în bibliogra-fie, precum și autorii lor, au fost distinse/distinșicu Premiul de Stat, cu titluri și premii acordatede conducerea statului (ordine , medalii ) , deAcademia Română, Academia de Științe Agricoleși Silvice, de diverse alte instituții românești sauinternaționale.

Se apreciază că mai pot exista unele publicațiicare n‑au fost consultate din cauza răspândirii lorîn teritoriu, sau lucrări ale căror manuscrise nuau fost tipărite.

„Bibliografia literaturii amenajărilor de îm-bunătățiri funciare 1860–2000” cuprinde 1893

34 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 33: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Tabelul 1Numărul de titluri, pe grupe și domenii

DomeniulTotal din care între anii:

1860–2000 1860–1900 1901–1950 1951–2000

Corectarea torenților, combaterea avalanșelor de zăpadă, hidrologia bazinelor hidrograficetorențiale.

862 13 73 776

Împăduriri , din care: 1031 31 235 765ameliorarea și punerea în valoare, prin împădurire, a terenurilor degradate. 709 21 171 517perdele forestiere de protecție a câmpului, a căilor de comunicație etc. 156 2 41 113fixarea nisipurilor mobile cu ajutorul plantațiilor forestiere. 72 7 17 48reconstrucția ecologică forestieră a terenurilor care nu mai pot fi cultivate (inapte), a

celor poluate etc., precum și ameliorarea intensității factorilor mediului.94 1 6 87

T 1893 44 308 1541

Tabelul 2Lista autorilor cu peste șase prezențe în bibliografie

Nr. Numele autorilor∗ Numărul titlurilor publicate în domeniul:crt. Corectarea torenților Împăduriri Total

1 M Stelian 103 3 1062 G Radu 79 — 793 T Constantin 6 53 594 L Ioan 1 51 525 C Ioan 39 — 396 A Petre 18 18 367 C Constantin 1 35 368 H Atanase 7 26 339 B Gheorghe 14 13 2710 U Emil 4 23 27

11 A Constantin 25 — 2512 B Vasile 20 4 2413 C Anatolie 15 8 2314 C Iosif 6 16 2215 A Alexandru 17 3 2016 G Victor 6 14 2017 A Petre 11 6 1718 C Eugen 2 15 1719 M Ilie 2 15 1720 D Constantin 16 — 16

21 D Marin 1 13 1422 A Boris 7 4 1123 E Mircea — 11 1124 L Nicolae 10 — 1025 M Gheorghe 5 5 1026 M Mircea 3 7 1027 O Vasile 8 2 1028 M Traian 9 — 929 N Fotin 9 — 930 T Gheorghe 9 — 9

31 C Alexandru 7 — 732 N Emil 7 — 733 V Iulian 7 — 734 C Ioan — 6 635 I Marian — 6 6∗ În această listă a fost notat numai numele autorului, înscris primul în grupul elaboratorilor, ceilalți fiind coautori (colabo-ratori).

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 35

Page 34: Revista pădurilor — nr. 3/2012

de titluri, prezentate în tabelul 1, pe domenii șigrupe de ani de tipărire.

Amenajările de îmbunătățiri funciare suntreglementate de Legea nr. 138/2004, precum și deordinele și normativele în vigoare.

Cu toate că activitatea investițională în acestedomenii s‑a diminuat mult după anul 1990, seapreciază că lucrătorii care aparțin sectorului se

pot documenta consultând această bibliografiepentru cercetare, proiectare, teze de doctorat,execuție etc.

Mulți autori au un număr impresionant deprezențe în bibliografie, după cum reiese dintabelul 2, în care se prezintă lista autorilor cupeste șase prezențe în bibliografie. Recomandcolegilor mei mai tineri să completeze bibliografiaprezentată și să o continue și după anul 2000.

Ing. Vasile OE-mail: [email protected],

Tel: 0722786457ICAS București

Literature bibliography on land reclamation planning performed within forest land (1860–2000)Abstract

is work has sectorial character and includes only works related to land reclamation planning necessaryfor forest land improvement and comprises 1893 titles.

e content was structured on two domains : i. Torrent mitigation, snow avalanches control, torrentialhydrographic basins hidrology ; ii. Afforestations.

Titles registration within the paper was done for specific domain and sub-domain, for following calendartime period: 1860–1900 ; 1901–1950 ; 1951–2000 and alphabetical order of author names.

Titles (information) was prelevated from magazines, author books, lectures, manuals, rules, normatives,instructions, laws, ordinances, orders, standards, etc. An important source of information was R magazine, the press organ of the P S society and also from Romanian forest bibliography1860–1975.

I recommend to my young colleagues to supplement this bibliography and to continue it, also, aer 2000.

Key words: bibliography, torrent control, afforestation.

36 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 35: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Lansarea temei de cercetare :Fundamente și soluții privind proiec-tarea și monitorizarea lucrărilor deamenajare a bazinelor hidrograficetorențiale, predominant forestiere

Ioan CIonel RIonuț Z

1. Considerații introductive

În baza procesului verbal de avizare a re-feratului Direcției Împăduriri și Dezvoltare(nr. 2107/08.02.2012), încheiat la ședința CTE —Secțiunea I (Cercetare științifică) din 14 februa-rie 2012, Consiliul de Administrație al RegieiNaționale a Pădurilor — R a aprobat, înședința din 27.02.2012, introducerea în programulde cercetare finanțat de regie a temei cu titlul„Fundamente și soluții privind proiectarea șimonitorizarea lucrărilor de amenajare a bazinelorhidrografice torențiale, predominant forestiere”.

Prin aria tematică a problemelor pe careurmează să le abordeze, tema răspunde uneicerințe imediate a silviculturii practice: decelarea,armonizarea, integrarea și încorporarea celormai recente elemente de fundamentare științificăși a celor mai potrivite soluții de proiectareși de monitorizare în structura Normativuluireferitor la activitatea de amenajare a bazinelorhidrografice torențiale, predominant forestiere.

Scopul lucrării de față fiind jalonarea coordona-telor și țintelor de urmat în derularea cercetării peaceastă temă, în partea de început se argumentea-ză necesitatea și oportunitatea actualizării Nor-mativului aflat în vigoare, iar apoi se rezumă—subforma unor principii — aspectele tematice esenți-ale care ar trebui luate în considerare în viitorulproces de actualizare și (re) elaborare. În continua-re, se prezintă și se discută structura-cadru a pro-blematicii de cercetare, accentul căzând în modprecumpănitor pe relevarea celor mai recenteelemente de fundamentare științifică care trebuiesă fie implementate și pe cristalizarea sau rea-daptarea soluțiilor practice (de proiectare și/saumonitorizare) care derivă din aceste elemente.

2 . Necesitatea și oportunitatea actualizăriiNormativului în vigoare

Pentru actualizarea și (re)elaborarea, într‑oviziune unitară, a Normativului vizând activitateade amenajare a bazinelor hidrografice torențiale,predominant forestiere , pledează mai multeargumente. Acestea din urmă sunt de ordinmetodologic, conceptual, legislativ și științific.

În primul rând, este de remarcat că ultima edițiea Normativului (cu referire numai la proiectarea

lucrărilor) a fost elaborată în anul 1995¹ și constădin două volume distincte² , care totalizeazăîmpreună aproape 500 de pagini. Dacă, la vremearespectivă, s‑a optat pentru o lucrare de o aseme-nea anvergură (pentru a se valorifica cât mai multdin experiența care s‑a câștigat în urma unui secolde preocupări în materie), astăzi se simte nevoiaunui Normativ mai suplu și mai clar orientat cătreunGhid de bune practici, care să fiemai bine anco-rat în realitățile prezentului și mai bine flexibilizatîn plan tematic, pentru a răspunde la provocărileviitorului. Ideea călăuzitoare în construcția șielaborarea unei lucrări de o asemenea factură con-siderăm că trebuie să fie următoarea: integrareacât mai judicioasă a problemelor și armonizareaconținutului sub forma unei lucrări unitare, caresă prezinte , într‑o proporție echilibrată , atâtelementele de fundamentare științifică necesareîn procesul de proiectare și de monitorizare, cât șitipurile de soluții care se recomandă a fi aplicateîn anumite condiții de teren și torențialitate.

În al doilea rând, în ultimele decenii, survenindschimbări semnificative în evoluția factorilor demediu, acestea au antrenat, la rândul lor, adaptăriși/sau reconsiderări ale concepțiilor clasice pri-vind prevenirea și combaterea viiturilor torențialeși ale rezultantei acestora, inundațiile (fig. 1).

Torențialitatea nefiind compatibilă cu dezvol-tarea durabilă (Giurgiu, 1995, 1998 ; Clinciu,2002, 2008 ; Clinciu et al., 1998a ; Stănescu șiȘofletea, 1998), amenajarea bazinelor hidrograficetorențiale a devenit una dintre temele centrale înpolitica ambientală și s‑a transformat într‑unuldintre vectorii importanți ai dezvoltării durabile.În urma celor mai recente inundații cu efectecatastrofale produse în România (Stănescu șiDrobot, 2005, 2006), dar și prin proiectele pilot

¹„Normativ pentru proiectarea lucrărilor de amenajare abazinelor hidrografice torențiale” (R R.A.—I.C.A.S.).Colectivul de elaborare : Dr.ing. Boris Alexa, Prof.dr.ing.Ioan Clinciu, Dr.ing. Radu Gaspar, Dr. ing. Nicolae Lazăr.Coordonatorul lucrării : Dr .ing. Nicolae Lazăr . Avizaretehnică: Ing.cons. Vasile Oprea.

²Volumul I : „Principii de amenajare, studii de fun-damentare a soluțiilor tehnice și lucrări pe versanțiibazinelor hidrografice torențiale”, (255 p.) . Volumul 2 :„Lucrări hidrotehnice de amenajare a rețelei hidrografice șilucrări de combatere a avalanșelor de zăpadă”, (224 p.).

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 37

Page 36: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Fig. 1. Urmare a simbărilor climatice la nivelglobal, viiturile rapide (flush floods) se manifestădin ce în ce mai agresiv (și) în spațiul geografic

românesc (foto: C. C)

realizate și aplicate de către FAO în ultimul dece-niu, atât în țări europene cât și în țări de pe altecontinente ale lumii, s‑au putut desprinde o seriede învățăminte, s‑au putut formula recomandăripractice și s‑au putut selecta subiecte de interesmajor pentru dezvoltarea viitoarei generațiide programe în domeniul amenajării bazinelorhidrografice torențiale (Achouri, 2005 ; Borelli,1998 ; Clinciu, 1999, 2008 ; Munteanu, 1976 ; Ten-nyson, 2005 ; Zingari, 2005 ; ***, 2003 ; ***, 2004 ;***, 2005 b ; ***, 2006). Iată de ce, este cât se poatede firesc ca, la (re) elaborarea Normativului, să fieavute în vedere atât realitățile zilelor noastre, câtși trendul celor mai recente evoluții.

În al treilea rând, actualizarea și (re) elaborareaNormativului sunt necesare și oportune din con-siderente de ordin legislativ. Autorității PubliceCentrale care răspunde de silvicultură îi revineobligația ca, pe calea amenajării bazinelor hidro-grafice torențiale din patrimoniul silvic, să contri-buie, în mod nemijlocit, la o mai bună gestionarea riscului la inundații, așa după cum prevede Stra-tegia națională în acest domeniu aprobată de Gu-vernul României (***, 2010), în baza prevederilorDirectivei-Cadru privind apa a Uniunii Europene(***, 2005 a) și ale Directivei Consiliului Europeiprivind prevenirea și combaterea inundațiilor(***, 2007). Noua ediție a Normativului va trebuisă ofere soluții de răspuns și la această cerință,prin conceperea și introducerea unei metodologiide estimare a unui indice de risc la torențialitateîn aria forestieră a țării (Clinciu, 2006, 2008), indi-ce care să fie stabilit la scară bazinală și care să fieutilizat ca instrument de alocare cât mai raționalăa fondurilor de investiții. Cu alte cuvinte, fonduri-le disponibile să fie prioritar dirijate către bazineleîn care riscul de producere a viiturilor torențialeși de afectare a receptorilor este mai mare.

Pe de altă parte , actualizarea motivată de

argumente legislative, trebuie să ia în consideraremăsurile și acțiunile Programului național deîmpădurire, așa cum sunt ele prevăzute în art. 88din noul Cod Silvic (Legea 46/2008). Opinăm căprevederea potrivit căreia „împădurirea unorterenuri cu altă destinație decât cea silvică, însuprafață de 2 milioane de hectare, până înanul 2035”, ar trebui transpusă în practică lascară bazinală, pe bază de proiecte complexe, cuparticiparea tuturor deținătorilor de terenuri șicu o temeinică fundamentare multidisciplinară,după modelul documentațiilor elaborate, în urmăcu un sfert de secol, de fostul Colectiv mixt pentruamenajarea bazinelor hidrografice torențiale.

Nu în ultimul rând, pentru regândirea tematicăși pentru reconstrucția structurală a Normati-vului pledează și argumente de ordin științific,necesitatea de a se ține seama de rezultatele celormai recente cercetări în acest domeniu (Adorjaniet al., 2008 ; Biali și Popovici, 2008 ; Ciortuz și Pă-curar, 2004 ; Clinciu, 2000, 2001, 2006, 2008, 2011 ;Clinciu et al, 1998 b ; Constandache, 2003, 2004 ;Constandache și Nistor, 2006 ; Constandache etal., 2002, 2007 ; Costin, 2006 ; Cristescu și Clinciu,2008 ; Davidescu et al., 2011, 2012 anale ; Drobot șiChendeș, 2008 ; Gaspar, 2003, 2006, 2008 ; Gasparși Clinciu, 2006 ; Giurgiu, 2006, 2008 ; Mihaiu,2002; Mircea, 2008; Miță și Mătreață, 2008; Nedel-cu și Tuas, 2008 ; Nistor, 2011 ; Niță, 2011, Păcurar,2001, 2006, 2008 ; Petrițan și Clinciu, 2008 ; Tamașet al., 2006, 2008 ; Tudose, 2011 ; Untaru, 2000 ; Un-taru et al., 2003, 2006, 2008) și de impactul acestoraasupra activității de proiectare și de monitorizare.

În sfârșit, considerăm că a sosit momentul ca,după o activitate îndelungată și fructuoasă, deaproape un secol și jumătate, în urma căreia s‑aafirmat la scară europeană, silvicultura româ-nească să cuprindă într‑un cadru normativ nouși în mod unitar, întreaga experiență pe care spe-cialiștii (din administrație, producție, proiectare,execuție, cercetare și învățământ) au acumulat‑oîn domeniul amenajării bazinelor hidrograficetorențiale prin lucrări silvice și hidrotehnice.

3. Principii în construcția și elaborarea viitoru-lui Normativ

În procesul de construcție și elaborare a nouluiNormativ, considerăm că ar trebui avute în vedereurmătoarele principii:

1. Ca lucrare menită să constituie, în esență, unGhid de bună practică, Normativul nu trebuie să‑lîncorseteze pe proiectant în anumite tipare ci,dimpotrivă, trebuie să‑i lase libertatea de a gândiși de a propune soluții creative, argumentatetehnico-științific și adaptate (ecologic, economicși social) fiecărui bazin în parte. De aceea, prin

38 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 37: Revista pădurilor — nr. 3/2012

structura sa tematică, noul Normativ trebuie să sefocalizeze pe ideea realizării unui raport cât maiechilibrat între prezentarea fundamentelor știin-țifice, pe de o parte, și recomandarea unor soluțiide proiectare/monitorizare, pe de altă parte.

2. Pentru prima dată, în structura Normativu-lui, componenta de monitorizare trebuie să fieadăugată și detaliată ca o componentă distinctă,știut fiind că aceasta livrează în permanențăînvățăminte activității de proiectare.

3. Atât proiectarea cât și monitorizarea lucră-rilor vor fi abordate la scară bazinală, așa dupăcum stipulează Strategia de gestionare pe termenmediu și lung a riscului la inundații (***, 2010).În acest scop, se impune ca Normativul să propu-nă o metodologie specifică de estimare și zonare ariscului la viituri torențiale în bazine hidrograficemici, predominant forestiere. În funcție de valo-rile indicelui de risc, stabilite prin această meto-dologie, bazinele integrate într‑o anumită regiu-ne fizico-geografică sau administrativă (ocol silvicetc.) vor putea fi clasificate ca „bazine torențiale”sau ca „bazine expuse la torențialitate” și, astfel, seva putea recurge la o alocare mai rațională a fon-durilor de investiții și la elaborarea etapizată, pegrade de urgență, a documentațiilor de proiectare.De pe aceleași baze, va putea fi regândită revi-zuirea clasificării funcționale a arboretelor careîndeplinesc funcții prioritare de protecție a apeiși solului și, de asemenea, se va putea recurge lazonarea folosirii tipurilor de baraje existente petipuri de bazine torențiale, în funcție de nivelulestimat al riscului hidrologic.

4. La redactarea Normativului, o mai mareatenție va trebui să se acorde cartării hidrologicea terenurilor împădurite de pe versanții bazinului,îmbrăcării cu vegetație a segmentelor de albieprevăzute a fi amenajate cu lucrări transversale,canale etc. (fig. 2), precum și implementării desoluții adecvate pentru prevenirea și combatereaefectului distrugător al flotanților . Mai binereflectat se cere a fi și aspectul de îmbinare dintrelucrările (precumpănitor biologice și biotehni-ce) de pe versanții bazinului, pe de o parte, șistructurile (precumpănitor hidrotehnice) de perețeaua hidrografică, pe de altă parte.

5. În secțiunea referitoare la proiectarea lucră-rilor, Normativul va trebui să aibă în vedere șiarmonizarea dintre soluțiile de proiectare, pe deo parte, și prevederile altor documente normativerecente (Directive europene , Legi din sferamediului etc.), care au sau vor avea impact asupraamenajării bazinelor hidrografice torențiale.

6. În toate secțiunile și capitolele, unde tema-tica se pretează la informatizare, dar mai alesla aplicarea sistemelor de cartare hidrologică a

Fig. 2. Bazinul hidrografic Hosszúaszó (județulCovasna), un ghid de bună practică în privințaînverzirii sectoarelor de albie supuse amenajării, aîmbinării judicioase dintre lucrările hidrotehnice(transversale și longitudinale) și lucrările bioingi-nerești (plantarea și/sau înierbarea malurilor)

arboretelor, a metodelor de estimare a debituluimaxim de viitură etc., trebuie să fie avută învedere implementarea facilităților oferite detehnicile moderne ale geomaticii (sistemele deinformații geografice, teledetecția satelitară etc.),așa după cum au demonstrat cele mai recentecercetări în domeniu (Păcurar 2001, 2006, 2008 ;Tamaș et al., 2006, 2008 ; Niță, 2011).

7. Secțiunea referitoare la monitorizarea ba-zinelor torențiale amenajate se impune să fieredactată și integrată în Normativ din perspectivape care au deschis‑o cercetările statistice (dezvol-tate la scară bazinală) asupra naturii, frecvenței șiintensității evenimentelor comportamentale, cer-cetări care au ca finalitate practică posibilitateade a se opera, în materie de monitorizare, cu un„indice caracterizant al stării lucrării” (Davidescuet al., 2011, 2012). Clasificarea, la scară bazinală, avalorilor acestui indice, va oferi instrumentul deeșalonare pe grade de complexitate și, implicit,de urgență , a intervențiilor de reabilitare alucrărilor individuale și de repunere în funcțiunea sistemelor din care acestea fac parte.

8. Înainte de avizarea finală, Normativul va fidifuzat unor persoane și instituții avizate asupraactivității de amenajare a bazinelor hidrograficetorențiale, predominant forestiere. De observa-țiile, sugestiile și recomandările formulate se vaține seama la definitivarea lucrării.

4. Structura-cadru a temei de cercetare

O primă propunere de structură-cadru a temeide cercetare (pe secțiuni și pe capitole), racordatăla principiile deja enunțate, se prezintă în cele ceurmează.

Pentru ca întreaga lucrare (circa 200–250 depagini) să se bucure de o structură cât mai judi-

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 39

Page 38: Revista pădurilor — nr. 3/2012

cios proporționată din punct de vedere tematic,s‑au ăcut estimații orientative asupra ponderiifiecărei secțiuni în parte și asupra volumuluifiecărui capitol, soluțiile propuse fiind evidențiateîn continuare.

S I : P (7%)

Cap.1. Edițiile de normativ elaborate, problema-tica tratată de acestea și învațămintele desprinseîn urma aplicării lor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 p.

Cap.2. Noi concepții și fundamente științifice,învățăminte, recomandări și perspective conturatedin aplicarea celor mai recente programe și proiectede amenajare a bazinelor hidrografice torentiale,în Europa și în alte țări ale lumii . . . . . . . . . . . . 5 p.

Cap.3. Strategii și directive (naționale și europe-ne) și alte acte normative (legi, HG, OUG, OM etc.)recente, cu impact în proiectarea și monitorizarealucrărilor de amenajare a bazinelor hidrograficetorențiale, predominant forestiere . . . . . . . . . . . . 5 p.

S II– : F , (7%)

Cap.4. Fundamente și soluții pentru estimareaindicelui de risc la viituri torențiale . . . . . . . . . 10 p.

Cap.5. Zonarea bazinelor în funcție de indicelede risc la viituri torențiale. Sudiu de caz . . . . . . 5 p.

S III–: F , (58%)

Cap.6. Studii științifice de fundamentare . . 10 p.Cap.7. Măsuri și lucrări pe versanții bazinului

40 p.Cap.8. Lucrări pe rețeaua hidrografică torențială

80 p.S IV–: P ()

, (6%)

Cap.9. Prescripții vizând aplicarea soluțiilor deproiectare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 p.

Cap.10. Prescripții vizând aplicarea tehnologiilorde execuție . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 p.

Cap.11. Alte prescripții . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 p.S V–: F

, (16%)

Cap.12. Rezultatele cercetării statistice asupranaturii , frecvenței și intensității evenimentelorproduse în perioada de funcționare a lucrărilor,premisă esențială în elaborarea unui program demonitorizare a acestora . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 p.

Cap .13 . Inventarul lucrărilor executate , in-strument indispensabil pentru monitorizareasistematică și permanentă a acestora . . . . . . . . 10 p.

Cap.14. Metodologia determinării și utilizării„indicelui de stare” la eșalonarea pe urgențe a inter-vențiilor prevăzute în programul de monitorizare10 p.

Cap.15. Detalierea și eșalonarea (temporală șispațială) a intervențiilor prevăzute în programul demonitorizare (întreținerea și reabilitarea lucrărilor)10 p.

S VI: M , (6%)

Cap.16. Eficiența economică . . . . . . . . . . . . . . 10 p.Cap.17. Eficiența ecologică și socială . . . . . . . 5 p.

5. Scurte comentarii asupra tematicii propuse

După cum se poate observa, dintre cele șasesecțiuni propuse, cea mai extinsă urmează a fi sec-țiunea a III-a, referitoare la proiectarea lucrărilor.Dar, nu intenționăm să restrângem tratarea doarla acest nivel, proiectarea constituind doar o ve-rigă, e adevărat foarte importantă, a unui procescare este, însă, mult mai complex. Urmează, dupăcum se știe, execuția lucrărilor, iar apoi monito-rizarea acestora, inclusiv aplicarea unor măsurinecesare pentru păstrarea siguranței în exploa-tare, durabilității și funcționalității lucrărilor, peîntreaga durată normată de existență a acestora. șidacă mergem mai departe cu raționamentul, estela fel de important să stabilim și măsura în care lu-crările executate (și monitorizate) au asigurat saunu efectele preconizate încă din faza de proiectare.

Dar, de fapt, înainte de toate acestea, aparîntrebări de genul : care ar trebui să fie ordineade prioritate în elaborarea proiectelor? Fondurilede investiții avute la dispoziție unde s‑ar justificasă le dirijăm în primă urgență, către care direcțiisilvice și către care bazine? Oare nu în funcțiede nivelul riscului la torențialitate trebuie săprioritizăm elaborarea proiectelor și alocareafondurilor de investiții?

Iată de ce, în titlul secțiunii a II-a figureazăo problemă oarecum nouă, dar care vine casoluție de răspuns la întrebările de mai înainte:Fundamente și soluții pentru estimarea și zonareariscului la viituri torențiale în bazine hidrograficemici, predominant forestiere. În acest scop, nepropunem să realizăm studii de caz după o me-todologie concepută în anul 2006, deja publicată(Clinciu, 2006, 2008). Pe scurt, se consideră douăgrupe de criterii și șase factori asociați acestora(tabelul 1). Fiecărui factor i se atribuie o pondere,iar valoarea factorului se poziționează pe o scarăcare poate avea, spre exemplu, 4 sau 5 trepte.

40 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 39: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Se însumează, se înmulțesc ori se aplică o altăoperație de combinare a valorilor factorilor șirezultă, astfel, indicele de risc la viituri torențiale.

Dacă se determină acest indice pentru bazineledintr‑o anumită zonă, iar valorile rezultate sestratifică pe un anumit număr de clase, se potelabora hărți digitale cu nivelul riscului, care potfi puse la dispoziția factorilor de decizie: Autorita-tea Publică Centrală care răspunde de silvicultură,Regia Națională a Pădurilor, Direcțiile silvice etc.Asemenea hărți pot fi utile și specialiștilor înamenajarea pădurilor, în vederea revizuirii clasi-ficării funcționale a arboretelor care îndeplinescfuncții speciale de protecție a apelor.

În secțiunea referitoare la proiectarea lucrărilor(III), divizată pe 3 capitole (primul dintre acesteavizând studiile științifice de fundamentare), actu-alizări se cer aduse (mai ales) studiului hidrological bazinului, pe de o parte la cartarea hidrologicăa terenurilor prin implementarea facilitățiloroferite de tehnicile moderne ale geomaticii (GISși produsele satelitare derivate), iar, pe de altăparte, prin revizuirea metodologiei de estimare adebitului maxim de viitură. Propuneri pe aceastălinie au fost ăcute într‑o teză susținută, recent, laFacultatea de silvicultură și Exploatări Forestiere(Niță, 2011).

În cazul versanților, soluțiile de proiectare vorputea fi actualizate din perspectiva celor mairecente rezultate ale cercetărilor referitoare laconsolidarea prin împădurire a terenurilor degra-date (Ciortuz și Păcurar, 2004 ; Constandache șiNistor, 2006 ; Constandache et al., 2007 ; Nistor,2011 ; Untaru et al., 2006, 2008), prin prisma uneivalorificări mai eficiente a concluziilor desprinseîn urma cartării hidrologice a terenurilor și prinimplementarea celor mai recente recomandăriformulate în legătură cu gestionarea durabilă apădurilor din cuprinsul bazinelor hidrograficetorențiale (Carcea și Seceleanu, 2004 ; Giurgiu,2004, 2006, 2008 ; Florescu și Clinciu, 2008, 2009).În scopul reținerii unor cantități cât mai maride apă pe versanții bazinului, se vor promovamai mult lucrările de terasare a terenului (teraseîn contrapantă), plantațiile în gropi cu pâlnii decaptare a apei, șanțurile (cu val) de retenție a apeietc. (Munteanu et al., 1993).

În cazul rețelei hidrografice torențiale, o atențiespecială se cere acordată soluțiilor așa zise de „în-verzire” a albiilor prevăzute cu diferite amenajărihidrotehnice, precum și soluțiilor de atenuare aefectelor catastrofale ale viiturilor torențiale și aleinundațiilor, induse prin transportul materialelorplutitoare de proveniență forestieră (Gaspar șiClinciu, 2007). De actualitate sunt și aspecteleconsemnate, în urmă cu două decenii, în pri-

mul tratat românesc de amenajare a bazinelorhidrografice torențiale (Munteanu et al., 1993):

— Lucrările hidrotehnice de mai mică rezisten-ță, construite dinmateriale procurate pe plan local(garnisaje, fascinaje, cleionaje, praguri din zidărieuscată prevăzute sau nu cu radier vegetativ etc.)nu trebuie să fie abandonate ; promovarea acesto-ra este indicată pe ramificațiile secundare sau ter-minale, pe ogașele și ravenele cu bazinemici, debitredus și transport de aluviuni fine (mâl, nisip),unde se poate asigura ușor o susținere eficientă cuvegetație forestieră, inclusiv prin transformarealucrărilor în adevărate „baraje viețuitoare”.

— O atenție mai mare trebuie acordată lu-crărilor de amenajare a obârșiilor formațiunilortorențiale, inclusiv a celor dezvoltate în pădure,deoarece acestea sunt furnizoarele unor mari can-tități de aluviuni. Printre lucrările care se preteazăîn astfel de condiții se numără garnisajele cu res-turi vegetale forestiere (ramuri), fixate cu țăruși șiplantații cu sade sau puieți de talie mare, precumși lucrările de reținere a apei deasupra obârșiei șiîn preajma acesteia (terasări, plantații în gropi cupâlnii, șanțuri cu val, inclusiv șanțuri de captarescurte, de 1–3m, executate printre arbori în cazulunor arborete degradate, cu consistență redusă).

— În sfârșit, în cazul blocării culoarelor de scur-gere dintre baraje/praguri/traverse (cu flotanți,arbori doborâți, vegetație forestieră naturală), sevor proiecta lucrări de rectificare a albiei și deînlăturare a vegetației forestiere care împiedicăscurgerea apelor, inclusiv cu menținerea unuispațiu liber de vegetație în zona aterisamentelordin dreptul deversoarelor, cu o lățime egală cu ceaa deversorului (cel puțin deschiderea inferioară adeversorului).

Cea de a IV-a secțiune a temei de cercetare estecentrată pe execuția lucrărilor (fig. 3). Nu estevorba însă de reglementări cu caracter normativ,ci doar de formularea unor recomandări desprin-se în urma cercetărilor (Lazăr și Gaspar, 1994 ;Oprea et al., 1996 ; Clinciu, 2011 ; Davidescu etal., 2011). Recomandările vizează, în esență, fiemodul în care au fost aplicate soluțiile de proiec-tare, fie modul în care au fost aplicate/adaptatetehnologiile de execuție sau operațiile de muncăîn anumite condiții de teren/torențialitate sau laspecificul constructiv și funcțional al tipurilor,subtipurilor și variantelor de lucrări realizate.

Secțiunea a V-a vizează monitorizarea lucră-rilor. O înțelegem pe aceasta în sensul cel mailarg, de la urmărirea sistematică și permanentă acomportării lucrărilor, cu scopul de a identifica latimp consecințele evenimentele produse, și pânăla aplicarea măsurilor care se impun în vedereareabilitării lucrărilor avariate sau distruse. Este

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 41

Page 40: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Tabelul 1O posibilă variantă de alocare a ponderilor pentru factorii în funcție de care se estimează indicele de risc

la viituri torențiale (Clinciu, 2006)

Grupa Criteriul Factorul Ponderea factorului

I Gradul de torențialitateTorențialitatea scurgerii lichide (KTOR) 3

Torențialitatea scurgerii solide (KERO) 2

II Receptorul viiturii torențiale

Importanța (I) 1

Expunerea (E) 1

Vulnerabilitatea (V) 1

Valoarea pagubei potențiale (P) 2

TOTAL 10

Fig. 3. Un ghid de bună practică în privințasoluțiilor de execuție mecanizată a lucrărilor de

amenajare a rețelei hidrografice torențiale

segmentul de activitate cel mai deficitar. Iată dece, preocupările științifice din ultimul deceniu s‑aaplecat mult asupra acestei probleme, recurgân-du‑se la cunoașterea statistică aprofundată asuprafrecvenței și intensității evenimentelor compor-tamentale (fig. 4 și tabelul 2), elemente în funcțiede care se poate determina așa numitul indice alstării lucrărilor (Davidescu et al., 2011, 2012).

Stratificând lucrările existente după valorileacestui indice va fi posibilă eșalonarea pe gradede complexitate, dar și pe grade de urgență, aintervențiilor necesitate de reabilitarea lucrăriloravariate sau distruse de viiturile torențiale ori dealți factori de mediu cu acțiune lentă dar de lungădurată.

Dar , pentru a implementa în practică unasemenea program de monitorizare , aplicabilpână la nivelul de unitate silvică, este imperiosnecesară existența unui inventar complet asupratuturor lucrărilor executate, inventar elaborat pebaze informatice, care să permită o centralizareautomatizată și o evidență în timp real a tuturordatelor, inclusiv evoluția indicelui de stare. și dinacest punct de vedere, s‑a demonstrat că tehnicilemoderne ale geomaticii pot oferi decidentului

0

5

10

15

20

25

30

35

40

0 2 4 6

D.experimentalaD.normalaD.CharlierD.Beta

A =2,18*

E =4,13*

m=1,5

s%=67,37

Intensitatea globală a degradării erozive

Fig. 4. Distribuția de frecvență referitoare laamploarea degradării erozive a lucrărilor deamenajare a rețelei hidrografice torențiale de peValea Tărlungului, constituită pe cele cinci trepteale intensității globale a avariei (foarte mică, mică,

mijlocie, mare și foarte mare) (Clinciu, 2011)

Tabelul 2Testul χ2 : Distribuția experimentală urmează

legea distribuției Charlier, tip A

Distribuțiateoretică

Valoareaexperimentală

Valoareateoretică

Normală 25,20 9,48

Charlier, tip A 4,41 9,48

Beta 9,03 7,81

soluții extrem de elegante și ușor de implementatîn activitatea practică (Davidescu et al., 2011).

În sfârșit, dacă realizăm proiectarea și execuțialucrărilor și dacă le monitorizăm pe acesteaîn permanență, atunci vom dispune de datelenecesare pentru a cuantifica și efectele pe carelucrările le asigură. Iată de ce, prin ultima secțiu-ne a temei este vizată o metodologie de stabilirea eficienței amenajării bazinelor hidrograficetorențiale, cu cele două laturi ale sale: eficiențaeconomică și eficiența ecologică și socială.

42 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 41: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Metodologia existentă , referitoare doar laeficiența economică (***, 1984), trebuie să fierevizuită și actualizată, în timp ce, pentru ceade a doua latură (eficiența ecologică și socială),abordările calitative existente în literatura despecialitate (Munteanu et al., 1993 ; Clinciu et al.,1998 b) trebuie să fie canalizate către o exprimarepe cât posibil cantitativă.

Pe de altă parte, pentru o ilustrare și mai suges-tivă a acestei dimensiuni a eficienței, este necesarca unitățile silvice să‑și alcătuiască fototeci pro-

prii, în care, alături de fotografii preluate terestru,să se adauge fotograme aeriene și imagini satelita-re, atunci când acestea sunt disponibile. Dacă suntpreluate la diferite intervale de timp și dacă suntredate și analizate comparativ, asemenea imaginipot demonstra, în maniera cea mai convingătoare,dimensiunea ecologică și socială a lucrărilor deamenajare a bazinelor hidrografice torențiale,aportul însemnat adus de aceste lucrări la mărireapatrimoniului forestier al țării, la refacerea șiprotecția durabilă a mediului înconjurător.

Bibliografie

A c h o u r i, M., 2005. Preparing for the next ge-neration of watershed management programmes andprojects. In Proceedings of the European RegionalWork-shop, pp. 11–18, Megève-France. FAO&EOMF. Printedin Italy.

A d o r j a n i, A., D a v i d e s c u, Ș. O., G a n c z, C.,2008. Silvologie, vol. VI—Amenajarea bazinelor hidro-grafice torențiale. Noi concepții și fundamente științi-fice, chap. Combaterea eroziunii solului și amenajareabazinelor hidrografice torențiale în patrimoniul silvical României, pp. 169–193. Ed. Academiei Române.

B i a l i, G., P o p o v i c i, N., 2008. Silvologie, vol.VI—Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale. Noiconcepții și fundamente științifice, chap. Monitoriza-rea prin tehnici GIS a degradării erozionale în bazi-ne hidrografice cu folosințe predominant agricole, pp.299–309. Ed. Academiei Române.

B o r e l l i , S . , 1998 . Integrated watershedsmanagement-concepts and approaches . In Wor-king Party on Management of Mountain Watersheds,Twenty–first Session, Marienbad, Czech Republic.

C a r c e a, F., S e c e l e a n u, I., 2004. Amenajamen-tul și gestionarea durabilă a pădurilor cu funcții hidro-logice. Revista pădurilor, vol. 119(1), pp. 12–15.

C i o r t u z, I., P ă c u r a r, V. D., 2004. Ameliorațiisilvice. Ed. Lux Libris, Brașov. 232 p.

C l i n c i u, I., 1999. Noi premise și strategii în ame-najarea bazinelor hidrografice montane, pe plan euro-pean. Revista pădurilor, vol. 114(6), pp. 1–6.

C l i n c i u, I., 2000. Bazinul hidrografic amenajat,unitate pentru monitorizarea mediului. Revista pădu-rilor, vol. 115(1), pp. 23–27.

C l i n c i u, I., 2001. O prioritate a cercetării ști-ințifice la început de mileniu, pădurea și inundațiile.Revista pădurilor, vol. 116(3), pp. 7–13.

C l i n c i u, I., 2002. Pădurea și viitorul, chap. Toren-țialitatea și dezvoltarea durabilă a muntelui, pp. 269–274.

C l i n c i u, I., 2006. Silvologie, vol. V— Pădurea șiregimul apelor, chap. Pădurea și regimul apelor, de laprimele abordări ale inaintașilor la recentele preocu-pări de exprimare cantitativă și de zonare a riscului laviituri și inundații, pp. 107–155. Ed. Academiei Româ-ne, București.

C l i n c i u, I., 2008. Estimarea și zonarea risculuihidrologic în bazine hidrografice mici din aria foresti-eră. Revista pădurilor, vol. 123(5), pp. 26–31.

C l i n c i u, I., editor 2011. Cercetări privind lucrărilede amenajare a rețelei hidrografice torențiale din bazi-nul superior al Tărlungului (amonte de acumularea Să-cele). Ed. Universității Transilvania din Brașov. 400 p.

C l i n c i u, I., L a z ă r, N., U n t a r u, E., C a l o -i a n, G., 1998a. Amenajarea bazinelor hidrograficetorențiale, în sprijinul dezvoltării durabile a pădurilor.Pădurea noastră, (363–364).

C l i n c i u, I., U n t a r u, E., L a z ă r, N., C a l o i a n,G., 1998b. Valențele ecologice și sociale ale amenajăriitorenților. Revista pădurilor, vol. 113(2).

C o n s t a n d a c h e, C., 2003. Ameliorarea și refa-cerea pinetelor necorespunzatoare sub raport productivși protectiv instalate pe terenurile degradate din bazinulhidrografic al râului Putna. Teză de doctorat, Univer-sitatea Transilvania din Brașov. 298 p.

C o n s t a n d a c h e, C., 2004. Cercetări privind re-generarea sub masiv și introducerea la adăpostul ma-sivului a unor specii autohtone valoroase în arboreteapropiate de exploatabilitate, de pe terenuri degradate.Analele ICAS, vol. 47, pp. 63–81. seria I.

C o n s t a n d a c h e, C., e l a l, 2001. Cercetări pri-vind evoluția proceselor torențiale și de degradare aterenurilor în bazine hidrografice torențiale din vran-cea, în vederea imizarii tehnologiilor de amenajare hi-drologică și antierozională. Tema A2.49/2002. ICAS,București.

C o n s t a n d a c h e, C., e t a l, 2007. Eficiențahidrologică și antierozională a culturilor forestiere deprotecție instalate pe terenuri degradate. In Conferin-ța științifică „Managementul resurselor de apă la risc”,București. INHGA.

C o n s t a n d a c h e, C., N i s t o r, S., 2006. Eficien-ța lucrărilor de împădurire a terenurilor degradate dinbazinul Putnei–Vrancea în prevenirea și combatereainundațiilor. Revista pădurilor, vol. 131(3), pp. 41–48.

C o s t i n, A., 2006. Pădurea, factor determinant îndiminuarea inundațiilor. Revista pădurilor, vol. 121(2),pp. 35–37.

C r i s t e s c u, C., C l i n c i u, I., 2008. Silvologie,vol. VI—Amenajarea bazinelor hidrografice torenția-le. Noi concepții și fundamente științifice, chap. Dina-mica albiilor bazinelor hidrografice mici, predominantforestiere, în lumina conceptului de restaurare a râu-rilor, pp. 327–340. Ed. Academiei Române.

D a v i d e s c u, Ș. O., C l i n c i u, I., T u d o s e,N., U n g u r e a n, C., 2012. An evaluating methodolo-gy for hydrotechnical torrent-control structures con-

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 43

Page 42: Revista pădurilor — nr. 3/2012

dition. Annals of Forest Research, vol. 55(1), pp. 113–131.

D a v i d e s c u, Ș. O., e l a l, 2011. Comportareaîn exploatare a diverselor tipuri de lucrări hidroteh-nice utilizate în amenajarea bazinelor hidrografice to-rențiale. Proiectul PN 09460303/2009. ICAS, București,131 p.

D r o b o t, R., C h e n d e ș, V., 2008a. Silvologie, vol.VI—Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale. Noiconcepții și fundamente științifice, chap. Metodologiesimplificată pentru identificarea bazinelor generatoarede viituri rapide, pp. 265–284. Ed. Academiei Române.

D r o b o t, R., C h e n d e ș, V., 2008b. Silvologie, vol.VI—Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale. Noiconcepții și fundamente științifice, chap. Amenajareabazinelor hidrografice torențiale, acțiune importantăde protecție a mediului, pp. 115–136. Ed. AcademieiRomâne.

FAO, 1986. Strategies, approaches and systemsin integrated watersheds management. ConservationGuide nr. 14.

F l o r e s c u, I. I., C l i n c i u, I., 2008. Considera-ții privind gospodărirea durabilă a pădurilor cu funcțiide protecție hidrologică situate în bazine hidrograficemontane. In Pădurea și dezvoltarea durabilă, pp. 129–134.

F l o r e s c u, I. I., C l i n c i u, I., 2009. Măsuri sil-votehnice pentru gestionarea durabilă a pădurilor cufuncții speciale de protecție hidrologică. Revista de sil-vicultură și cinegetică, vol. XIV(25), pp. 9–17.

G a s p a r, R., 2003. Estimarea scurgerii maxime șiclasificarea hidrologică a terenurilor în bazinele hidro-graficemici, predominant forestiere. Revista pădurilor,vol. 118(2), pp. 36–44.

G a s p a r, R., 2006a. Silvologie, vol. V — Pădureași regimul apelor, chap. Rolul pădurii în prevenirea sicombaterea viiturilor torențiale din bazinele hidrogra-fice mici, pp. 155–168. Ed. Academiei Române.

G a s p a r, R., 2006b. Silvologie, vol. V—Pădurea șiregimul apelor, chap. Cercetări privind procesele ero-zionale din bazine hidrografice mici, reprezentative,predominant forestiere, parțial amenajate cu lucrări decorectare a torenților, pp. 155–168. Ed. Academiei Ro-mâne.

G a s p a r, R., C l i n c i u, I., 2007. Agravarea efec-telor catastrofale ale viiturilor torențiale și ale inunda-țiilor de către flotanți și măsuri de prevenire și comba-tere. Revista pădurilor, vol. 122(2), pp. 3–9.

G i u r g i u, V., editor 1995. Protejarea și dezvolta-rea durabilă a pădurilor României. Ed. Arta Grafică,București. 400 p.

G i u r g i u, V., 1998. Amenajarea bazinelor hidro-grafice torențiale în actualitate, chap. Amenajarea ba-zinelor hidrografice în contextul dezvoltării durabile,pp. 10–16. Ed. Lux Libris, Brașov.

G i u r g i u, V., 2004. Silvologie, vol. III B. Gestio-narea durabilă a pădurilor României. Ed. AcademieiRomâne, București. 320 p.

G i u r g i u, V., 2006. Silvologie, vol. V—Pădurea șiregimul apelor, chap. Gestionarea durabilă a pădurilorși regimul apelor, pp. 17–106. Ed. Academiei Române.

G i u r g i u, V., 2008. Silvologie, vol. VI —Amena-jarea bazinelor hidrografice torențiale. Noi concepții șifundamente științifice, chap. Dinamica albiilor bazine-lor hidrografice mici, predominant forestiere, în lumi-na conceptului de restaurare a râurilor, pp. 353–366.Ed. Academiei Române.

L a z ă r, N., G a s p a r, R., 1994. Cercetări privindstabilitatea, rezistența și funcționalitatea lucrărilor hi-drotehnice de amenajare a torenților. Tema 12 RA/94.Referat științific final, I.C.A.S., București, 44 p.

M i h a i u, G., 2002. Contribuții la stabilirea stra-tegiei de conservare a solurilor, la restaurarea și recon-strucția ecologică a terenurilor degradate. Folosirea ra-țională și conservarea solurilor românești, pp. 181–196.Ed. Academiei Române, București.

M i r c e a, S., 2008. Silvologie, vol. VI—Amenajareabazinelor hidrografice torențiale. Noi concepții și fun-damente științifice, chap. Eroziunea în adâncime în ba-zinele hidrografice torențiale mici, cu folosințe predo-minant agricole, și impactul acesteia asupra mediului,pp. 199–214. Ed. Academiei Române.

M i ț ă, P., M ă t r e a ț ă, S., 2004. Aspecte privind ro-lul hidrologic al pădurii. Revista pădurilor, vol. 119(1),pp. 36–40.

M u n t e a n u, S., 1976. Evoluția, pe plan euro-pean, a preocupărilor și concepțiilor F.A.O. în domeni-ul amenajării bazinelor hidrografice torențiale. Revistapădurilor, vol. 91(2), pp. 94–102.

M u n t e a n u, S., T r a c i, C., C l i n c i u, I., L a -z ă r, N., U n t a r u, E., G o l o g a n, N., 1993. Amenaja-rea bazinelor hidrografice torențiale prin lucrări silviceși hidrotehnice, vol. II. Ed. Academiei Române, Bucu-rești. 312 p.

M u n t e a n u, S. A., T r a c i, C., C l i n c i u, I.,L a z a r, N., U n t a r u, E., 1991. Amenajarea bazinelorhidrografice torențiale prin lucrări silvice și hidrotehni-ce, vol. I. Ed. Academiei Române, București. 328 p.

N e d e l c u, L., T u a s, M., 2008. Silvologie, vol.VI—Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale. Noiconcepții și fundamente științifice, chap. Argumenta-rea prin indicatori a necesității amenajării unui bazintorențial, pp. 199–214. Ed. Academiei Române.

N i s t o r, S., 2011. Evoluția structurii și a eficacitățiifuncționale a arboretelor instalate pe terenuri degradatedin Ocolul Silvic Experimental Vidra. Teză de doctorat,Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava. 306 p.

N i ț ă, M. D., 2011. Posibilități de îmbunătățire ametodologiei de prognoză a debitului maxim al viituri-lor torențiale în bazine hidrografice mici, predominantforestiere. Teză de doctorat, Universitatea Transilva-nia din Brașov. 198 p.

O p r e a, V., e t a l, 1996. Studiu de sinteză pri-vind amenajarea bazinelor hidrografice torențiale dinromânia. Manuscris. I.C.A.S. București.

P e t r i ț a n, I. C., C l i n c i u, I., 2008. Silvologie,vol. VI—Amenajarea bazinelor hidrografice torenția-le. Noi concepții și fundamente științifice, chap. Per-spective în studiul statistic al parametrilor bazinelorhidrografice torențiale, bazate pe facilitățile oferite desistemele de informații geografice, pp. 309–352. Ed.Academiei Române.

44 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 43: Revista pădurilor — nr. 3/2012

P ă c u r a r, V. D., 2001. Cercetări privind scurgereași eroziunea în bazine hidrografice montane prin mode-lare matematică și simulare. Teză de doctorat, Univer-sitatea Transilvania din Brașov. 380 p.

P ă c u r a r, V. D., 2006. Utilizarea sistemelor de in-formații geografice în modelarea și simularea proceselorhidrologice. Ed. Lux Libris. 152 p.

P ă c u r a r, V. D., 2008. Silvologie, vol. VI—Ame-najarea bazinelor hidrografice torențiale. Noi concep-ții și fundamente științifice, chap. Modelarea și simu-larea proceselor hidrologice și erozionale în bazine hi-drografice împădurite la începutul secolului XXI, pp.285–298. Ed. Academiei Române.

S t ă n e s c u, V., Ș o f l e t e a, N., 1998. Amenajareabazinelor hidrografice torențiale și reconstrucția ecologi-că. Amenajarea bazinelor hidrografice torențiale în ac-tualitate, pp. 32–36. Ed. Lux Libris, Brașov.

S t ă n e s c u, V. A., D r o b o t, R., 2005. Viituradin perioada 14–30 aprilie 2005 în bazinul hidrograficTimiș–Bega. Hidrotehnica, vol. 50(7–8), pp. 3–16.

T a m a ș, Ș., C l i n c i u, I., C o m a n, D., 2006. Sil-vologie, vol. V—Pădurea și regimul apelor, chap. Cer-cetări privind cuantificarea unor parametri morfome-trici ai rețelei hidrografice prin intermediul sistemelorde informații geografice, pp. 258–272. Ed. AcademieiRomâne.

T a m a ș, Ș., C l i n c i u, I., C o m a n, D., 2008.Silvologie, vol. VI — Amenajarea bazinelor hidrogra-fice torențiale. Noi concepții și fundamente științifi-ce, chap. Cercetări privind delimitarea bazinelor hi-drografice prin intermediul facilităților oferite de sis-temele de informații geografice (GIS), pp. 285–298. Ed.Academiei Române.

Te n n y s o n, L., 2005. Review and assessmentof management strategies and approaches. In Proce-edings of the European Regional Workshop, pp. 19–42,Megève-France. FAO&EOMF. Printed in Italy.

T u d o s e, N. C., 2011. Cercetări privind fundamen-tarea amenajării torenților din bazinul superior al râuluiCârcinov (B. H. Argeș). Teză de doctorat, UniversitateaTransilvania din Brașov. 279 p.

U n t a r u, E., 1998. Rezultate ale cercetării științi-fice privind reinstalarea pădurii în bazine hidrograficetorențiale. Amenajarea bazinelor hidrografice torenția-le în actualitate, pp. 37–43. Academia Română, Bucu-rești.

U n t a r u, E., C o n s t a n d a c h e, C., I v a n, V.,M u n t e a n u, F., 2003. Achievements and perspecti-ves in improving and use by forestation of degraded

lands in vrancea. Analele ICAS, vol. 46, pp. 363–375.seria I.

U n t a r u, E., C o n s t a n d a c h e, C., N i s t o r,S., 2006. Silvologie, vol. V—Pădurea și regimul apelor,chap. Împădurirea terenurilor degradate și prevenireainundațiilor, pp. 232–244. Ed. Academiei Române.

U n t a r u, E., C o n s t a n d a c h e, C., R o ș u, C.,2008. Silvologie, vol. VI — Amenajarea bazinelor hi-drografice torențiale. Noi concepții și fundamente ști-ințifice, chap. Efectele culturilor forestiere instalate peterenuri erodate și alunecătoare, în raport cu evoluțiaacestora în timp, pp. 137–169. Ed. Academiei Române.

Z i n g a r i, P. C., 2005. Effective watershed ma-nagement: an european perspective. In Proceedings ofthe European Regional Workshop, pp. 49–60, Megève-France. FAO&EOMF. Printed in Italy.

∗ ∗ ∗, 1984. Normativ pentru stabilirea eficienței eco-nomice a lucrărilor de amenajare a torenților, a indi-catorilor de fundamentare a investiției și a indicilortehnico-economici. Ministerul Silviculturii, București.

∗ ∗ ∗, 2003. Lessons from the past–lessons for thefuture. In Twenty-third Session of the Working Partyon Mountain Watershed Management, Berne. the SwissAgency for the Environment, Forests and Landscape.202 p.

∗ ∗ ∗, 2004. Final report. In Twenty–fourth session oftheWorking Party on theManagement of MountainWa-tersheds, Rome. European Forestry Commission-FAO.15 p.

∗ ∗ ∗ , 2005a. Directive 2000/60/EC of the Euro-pean Parliament and of the Council establishing a fra-mework for the Community action in the field of waterpolicy.

∗ ∗ ∗, 2005b. Directive 2007/60/EC of the EuropeanParliament and of the Council of 23 October 2007 onthe assessment and management of flood risks.

∗ ∗ ∗, 2005c. Preparing for the next generation of wa-tershed management programmes and projects. euro-pe. In Proceedings of the European Regional Workshop.FAO&EOMF, FAO. 136 p.

∗ ∗ ∗, 2006. Preparing for the next generation ofwatershed management programmes and projects. InWater resources for the future, Porto Cervo, Sassari, Sar-dinia, Italy. FAO&EOMF, FAO. 210 p.

∗ ∗ ∗, 2008. Legea 46/2008—Codul silvic.∗ ∗ ∗, 2010. Strategia de gestionare pe termen mediu

și lung a riscului la inundații. Ministerul Mediului șiPădurilor.

Prof. univ. dr. ing. Ioan [email protected]

Universitatea Transilvania din BrașovFacultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere

Ing. Ionel RRegia Națională a Pădurilor—Romsilva

Ing. Ionuț ZRegia Națională a Pădurilor—Romsilva

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 45

Page 44: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Launing the resear project: Bases and solutions concerningdesigning and monitoring of torrential management works in small watersheds, predominantly forested

Abstractrough the thematic aspects to be considered, the thesis of this research answers an immediate need of

practical silviculture that is: discerning, harmonizing, integrating and incorporating the most recent scientificbases and recommendations of the best-suited designing and monitoring solutions in the structure of a futureguide to torrential watershed management activity.

e main goal of this paper is to mark the coordinates of the research project. e necessity and opportunityfor revision of the old guide are argued initially and then — like certain principles — the essential thematicaspects, that are to be considered in a future conception and re-elaborating process, are examined.

In the second part of the paper, the frame-structure of the research thesis is presented and analysed. eaccent predominantly lies on underscoring the most recent scientific bases that are to be implemented and on thecrystallisation, or re-adaptation, of the practical solutions concerning designing and monitoring of the works.

Key words: designing , monitoring , torrential management works, predominantly forested water-sheds.

46 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 45: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Cronică

Comunitatea academică și științifică din silvicultură șiagricultură a omagiat, la Ipotești, pe marele poet naționalMihai Eminescu, prin plantare de arbori în curtea casei natale

M E, 1869, foto J. Tomàš, Praga

În perioada 13–15 ianuarie 2012, a avut loc la Ipo-tești și Botoșani, în organizarea autorităților locale și aCentrului Național de Studii „Mihai Eminescu” din ca-drul Memorialului Ipotești, omagierea împlinirii a 162de ani de la nașterea poetului național Mihai Emine-scu.

În cadrul acestor acțiuni, comunitatea academică șiștiințifică din silvicultură și agricultură, reprezentatăde prof. univ. dr. Marian Ianculescu, secretar generalal Academiei de Științe Agricole și Silvice „GheorgheIonescu-Șișești” (ASAS), ing. Gheorghe Dumitriu, di-rector general al Institutului de Cercetări și AmenajăriSilvice (ICAS) și dr. ing. Ilie Chiorescu, directorul Sta-țiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Ovine și Capri-ne (SCDCOC) Popăuți, de lângă Botoșani, a plantat¹ încurtea casei natale a marelui poet, de la Ipotești, șap-te exemplare de tei argintiu, din care un exemplar afost plantat, alături de teiul sădit de însuși Mihai Emi-nescu, la mormântul părinților săi, două exemplare demolid argintiu, plantate în locul celor două exempla-re uscate de molizi, sădite de marele istoric și cărturarNicolae Iorga, în anul 1939, în fața bisericii, ctitorită demarele savant în același an, în memoria poetului Mi-hai Eminescu, două exemplare de brad argintiu și douăexemplare de pin negru, plantate în fața bisericii fami-

¹Se cuvine să amintim întreaga echipă care a plantatarborii, constituită din: profesor Marian Ianculescu (ASAS) ;ing. Dumitriu Gheorghe (ICAS) ; dr. ing. Ilie Chiorescu(SCDCOC Popăuți ) ; economist Miluță Jijie , manager(Memorialul Ipotești) ; ing. Cristian Angheluș (ICAS) ;ing. Cristian Jolobaie (ICAS) ; tehnician Vasile Toderică(ICAS) ; ing. Cornel Pintilie (Memorialul Ipotești) ; Ion Crețu,supraveghetor (Memorialul Ipotești) ; Parfin Vieru și AurelNichifor (SCDCOC Popăuți).

liei Eminovici, părinții poetului, construită înainte de1800.

Molizi argintii plantați în locul molizilor uscați,sădiți de Nicolae Iorga în anul 1939, la inaugurareabisericii (ctitoria sa în memoria poetului). În planîndepărtat, pădurea cu lacul, unde poetul adeseacutreiera inspirându‑l în crearea multor poezii ne-muritoare. De la stânga la dreapta: Ilie Chiorescu,

Gheorghe Dumitriu și Marian Ianculescu

La adunarea solemnă de la Primăria Botoșani și laslujba de pomenire a poetului, efectuată de Sfinția-Sapărintele paroh Valentin Tincu în biserica ctitorită deNicolae Iorga, în prezența a numeroși enoriași, sosițidin toate colțurile țării, a fost prezentat de Secreta-rul general al Academiei de Științe Agricole și Silvice„Gheorghe Ionescu-Șișești”, prof. univ. dr. Marian Ian-culescu, în numele comunității academice și științificedin silvicultură și agricultură, următorul mesaj, înscrisși în Cartea de Onoare a Casei Memoriale, în data de15 ianuarie 2012: „Dor de Eminescu”.

Cândva, pe cerul nostru, Dumnezeu a aninat prin-tre stele un Luceaăr, care a luminat și va lumina câtva dăinui această lume și acest pământ binecuvântat.Numele lui este Mihai Eminescu, nume parcă predes-tinat să stea printre sfinți și alături de cele mai maripersonalități ale culturii universale.

Acum, după 162 de ani, noi, cei care trăim cu dor deEminescu, căutăm să‑l așezămpe celmai înalt piedestalal culturii românești, iar în fața lui să ne plecăm frunțilecu pioșenie.

Știm cu câtă patimă a iubit întreaga natură, și pădu-rea în special ; pădurea pe care a cântat‑o în versurilesale nepieritoare, fapt pentru care cei de față, comuni-tatea academică și științifică din silvicultură și agricul-tură, prin noi dorim să‑i marcăm locul unde poetul avăzut lumina zilei, în felul acesta vrând să ducem mai

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 47

Page 46: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Tei argintiu plantat în fața teiului sădit de însușiMihai Eminescu la mormântul părinților. În spate:biserica ctitorită în anul 1939 de Nicolae Iorga,bisericuța familiei Eminovici, construită înaintede 1800, teiul plantat de Eminescu și mormintelemembrilor familiei Eminovici înmormântați laIpotești : Raluca și Gheorghe, părinți, Iorgu șiNicolae, frați. De la stânga la dreapta: Ilie Chiores-cu, Marian Ianculescu, băiatul supraveghetorului

Ion Crețu, Gheorghe Dumitriu

departe lucrarea marelui istoric și om de cultură Nico-lae Iorga, care a plantat doi arbori de rășinoase lângăcasa celui care avea să sfințească acest loc prin numeleși opera sa.

Venind aici, noi am străbătut pădurea de aramă și deargint și, cu voiaMăriei-Sale Codrul, am ales și adus câ-țiva arbori, de rășinoase și tei, specie la umbra căreia adorit să‑și doarmă somnul de veci, și care vor străjui șipeste veacuri în această grădină, și poate pelerinii carevor trece pe aici, prin acest colț de rai, vor fi mai bogațisufletește și mai dornici de a‑l citi pe marele poet, dea‑i cunoaște opera plină de iubire, de dor, de emoție șide zbucium.

Ne‑a fost dat nouă, românilor, să avem acest ma-re noroc, de a‑l avea pe Eminescu, cunoscut și pe al-te meridiane ale pământului. De aceea considerăm căGeorge Călinescu, care a consemnat în a sa operă uncrâmpei de gând, ne face să‑l prețuim și mai mult pemarele poet: „Ape vor seca în albie, și peste locul îngro-pării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea vavesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să‑șistrângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altuicrin pe tăria parfumurilor sale”,

Fie ca lumina acestui Luceaăr să strălucească înveci, să rămână vie în sufletele noastre, ale celor ca-re dorim ca prorocirea lui să se împlinească: Ce‑ți do-resc eu ție dulce Românie/Țara mea de glorii, țara meade dor/[…]/ La trecutu‑ți mare, mare viitor .Ipotești, 15 ianuarie 2012

Prof. univ. dr. Marian ISecretar general al Academiei de

Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”Ing. Gheorghe D

Director generalal Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice

48 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 47: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Cronică

Starea actuală și viitorul amenajării pădurilor în RomâniaVineri, 6 aprilie 2012, Comisia de științe silvice

a Academiei Române și Secția de silvicultură aAcademiei de Științe Agricole și Silvice „Ghe-orghe Ionescu-Șișești” au organizat dezbatereaștiințifică Starea actuală și viitorul pădurilor înRomânia. Au participat membri ai academiilormenționate, silvicultori amenajiști de marcă dinInstitutul de Cercetări și Amenajări Silvice înfrunte cu directorul tehnic ing. Florin Achim,reprezentanți ai ministerului de resort, silvicultoriamenajiști din sectorul privat, cadre didactice dinînvățământul superior silvic ș.a.

Dezbaterile pe tema dată s‑au desășurat pe ba-za excelentei comunicări elaborată și prezentatăde iluștrii specialiști în domeniul dat: dr. FilimonCarcea—membru titular al ASAS și dr. Ioan Sece-leanu—membru corespondent al ASAS. Numeroșiparticipanți, dintre care și reputatul profesor IosifLeahu—membru corespondent al ASAS, au pre-zentat soluții demne de luat în considerare pentruredresarea tehnico-științifică a amenajării păduri-lor României. Au fost evocate și marile înăptuiriîn domeniul amenajării pădurilor din țara noastră,datorate venerabililor profesori V. Stinghe, IonPopescu-Zeletin, N. Rucăreanu, G. Toma ș.a., pre-cum și ale devotaților silvicultori amenajiști dinultimii 60 de ani. Remarcabilele înăptuiri din pri-mele campanii de amenajare a pădurilor sunt în-să, acum, umbrite de bulversările din acest dome-niu, generate de destrămarea sistemului unitar deamenajare, consecință a neraționalei reconstituiria dreptului de proprietate asupra pădurilor.

În cele ce urmează vom prezenta, rezumativ,principalele constatări și recomandări desprinsedin aceste dezbateri tehnico-științifice, urmândca un memoriu, amplu documentat, să fie înaintatforurilor responsabile de actualele disfuncționa-lități care „guvernează” amenajarea pădurilor dinRomânia, în speranța redresării acestei stări.

În primul rând s‑a reconfirmat adevărul po-trivit căruia problema amenajării pădurilor estede importanță capitală pentru promovarea uneigestionări durabile a pădurilor.

Dar, comunicarea de bază, prezentată de dr. F.Carcea și dr. I. Seceleanu, precum și dezbaterilecare au urmat au evidențiat un complex de factorimajori care afectează profund această activitate.De la un sistem unitar, conceput și experimentatdecenii de‑a rândul, s‑a ajuns la un conglomeratbulversat, insuficient gestionat, acumulându‑sechiar și însemnate suprafețe de păduri neamena-jate. Această stare este de natură să ne îngrijoreze,atât sub raportul calității amenajamentelor, cât

și — mai ales — în ceea ce privește modul deaplicare în practică a prevederilor lor.

Aspectele negative desprinse din această dez-batere, evident, nu pot fi generalizate. Desigur, omare parte din neîmpliniri sunt generate de condi-țiile nefavorabile ale cadrului în care se desășoarăîn prezent activitatea de amenajare a pădurilor.

Este suficient să menționăm doar câțiva dintreacești factori:

— inadvertența și, adesea, prevederi contrareale legislației în vigoare referitoare la păduri ;

— instabilitatea unităților din silviculturăpentru care — prin amenajament — trebuie săfie asigurată continuitatea funcțiilor ecologice,economice și sociale ale pădurilor ;

— elaborarea de amenajamente pe proprietăți,amenajamente necorelate între ele , în cadrulaceluiași bazin hidrografic, ceea ce poate generaserioase dereglări hidrologice și de altă natură ;

— utilizarea în activitatea de amenajare a unornorme tehnice elaborate cu un sfert de secol înurmă (din 1986 și 1988), ără a fi puse în aplicarenormele tehnice din 2000 (și acestea parțialdepășite sau cu unele prevederi evident greșite) ;

— hotărârea arbitrară a oficialităților ministe-riale/departamentale (sau a celor din instituțiileresponsabile) de a nu pune în aplicare prevedericorecte ale normelor tehnice, prevederi esențialepentru calitatea amenajamentelor și gestionareadurabilă a pădurilor . Exemple : renunțarea lacartări staționale aprofundate când acestea seimpun ; nepunerea în aplicare a prevederilordin normele tehnice, referitoare la inventarieristatistice la arboretele neexploatabile ; neluareaîn considerare a obligației de a zona în categoriafuncțională 1.5 J a pădurilor virgine/cvasi-virgine(ceea ce produce acum implicații nedorite pe planeuropean, multe din aceste monumente naturalefiind deja destructurate) ; întârzieri inexplicabilela aplicarea în practica amenajistică a unor reali-zări științifice ale institutului de profil (cum suntnoile modele matematice și tabele biometrice) ;neluarea în considerare a obligației de a trata înamenajament problema biodiversității ; tratareainadecvată a lucrărilor de conservare prin extra-geri — contrare normelor — în privința tăierilorde conservare ; interpretarea subiectivă a unorprevederi ale normelor tehnice pentru alegerea șiaplicarea tratamentelor, ceea ce a ăcut posibilădestructurarea unor păduri pluriene/relativ plu-riene prin adoptarea unor tratamente inadecvate(inclusiv în păduri din Parcul Național Retezat) ;

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 49

Page 48: Revista pădurilor — nr. 3/2012

— nepunerea în aplicare a prevederilor oficiale(unele legale ) referitoare la elaborarea unornormative (îndrumare, ghiduri de bune practici),necesare activității de amenajare a pădurilor ;

— instabilitatea personalului din activitatea deamenajare a pădurilor și insuficienta preocuparepentru formarea și perfecționarea continuă aacestuia, inclusiv prinmasterat și doctorat (pentrucadrele de conducere și îndrumători-consilieri) ;

— slaba dotare tehnică cu aparatură modernăa silvicultorilor amenajiști îndeosebi pentrulucrările de teren (este inutil să speri în perfor-manță amenajistică folosind sisteme informaticesofisticate, în condițiile unor informații de terenaflate sub semnul întrebării) ;

— cadrul organizatoric impropriu și fragil alactivității de cercetare științifică și dezvoltaretehnologică, referitoare la amenajarea pădurilor ;

— sistemul informatic al amenajării păduri-lor, învechit și neactualizat, a devenit o frânăpentru promovarea de soluții amenajistice noi,performante.

Amenajarea pădurilor este, din păcate, în-corsetată de unele prevederi oficiale aberante,referitoare la evaluările de mediu, ceea ce implicăcosturi nejustificate, inutile, dar favorabile com-partimentului de mediu din ministerul de resort.În plus, amenajarea pădurilor a fost constrânsăsă preia delimitările siturilor „Natura 2000”constituite, frecvent, cu insuficient discernământ.

Din această evaluare nu putem omite realiză-rile remarcabile ale institutului de profil, cumeste aplicarea la amenajarea pădurilor a unorperformanțe din domeniul tehnologiilor modernede obținere a produselor cartografice utilizate însilvicultură (GIS ș.a.).

*Față de cele menționate mai sus , rezultă

următoarele măsuri de îndreptare și dezvoltare:— materialul prezentat și concluziile desprinse

din lucrările acestei manifestări științifice săfie transmise instituțiilor de profil, în primulrând factorilor de decizie, respectiv MinisteruluiMediului și Pădurilor, precum și Institutului deCercetări și Amenajări Silvice ;

— prin Academia Română și Academia de Ști-ințe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești”să se solicite Parlamentului, Guvernului și, impli-cit, autorității publice centrale pentru silviculturăsă dispună elaborarea și adoptarea unui programdestinat redresării activității de amenajare apădurilor, program care să vizeze cu precădere:

‒ameliorarea prevederilor din Codul silvicreferitoare la amenajarea pădurilor , luând înconsiderare propunerile formulate în mediulacademic ;

‒ elaborarea în concepție unitară a întregu-lui set de norme tehnice din silvicultură (inclusivcele privind amenajarea pădurilor), însoțite denormativele subsecvente (îndrumările, respectivghidurile de bune practici) ;

‒ clarificări privind cadrul organizatoric aldesășurării lucrărilor de amenajare a pădurilor,cu luarea în considerare a încadrării lor legaleîn categoria activităților de cercetare științificăși dezvoltare tehnologică (ceea ce obligă laimportante adaptări) ;

‒ creșterea exigenței la acreditarea firmelorprivate specializate pentru amenajarea pădurilor(cu respectarea condițiilor legale specifice insti-tuțiilor de cercetare și dezvoltare tehnologică) ;

‒ creșterea substanțială a calității ame-najamentelor silvice prin : cartări staționaleaprofundate, unde sunt necesare ; o mai temeinicăfundamentare biometrică a amenajamentelor prinobiectivizarea statistico-matematică a descrieriiarboretelor, precum și prin punerea în aplicare anoilor modele matematico-auxologice și a tabe-lelor biometrice subsecvente ; alegerea adecvatăa tratamentelor potrivit normelor tehnice învigoare (din anul 2000) ; evaluarea biodiversității(inclusiv a lemnului mort) într‑un capitol distinct ;tratarea în amenajament a problemei pădurilorvirgine și cvasi-virgine prin încadrarea lor în cate-goria funcțională 1.5J¹, ără a se prescrie tăieri deconservare și tăieri de igienă; luarea în considera-re a proiectului PIN – MATRA în privința păduri-lor virgine/cvasi-virgine și corectarea prevederi-lor necorespunzătoare ale acestuia ; armonizareametodologiilor biometrice folosite la elaborareainventarului forestier național cu cele folosite laamenajarea pădurilor, astfel încât să fie asiguratăcomparabilitatea rezultatelor finale ; menținereaactualelor vârste ale exploatabilității arboretelor,neluând în considerare tentativa de reducere aacestora formulate de agenți economici alohtoni ;creșterea exigenței la efectuarea lucrărilor geode-zice și topografice la amenajarea pădurilor, astfelîncât să poată fi folosite și la elaborarea cadas-trului aferent fondului forestier ; completări șiprecizări suplimentare la actuala clasificare func-țională a pădurilor ; o rațională delimitare de cătreinstituțiile de mediu a siturilor „Natura 2000” ;precizări și soluții noi performante pentru re-glementarea procesului de producție lemnoasă(metode de amenajare, procedee și indicatori aiposibilității) ; determinarea atât a posibilitățiitotale, cât și a celei accesibile ; proceduri moderne

¹Odată cu revizuirea normelor tehnice pentru amenaja-rea pădurilor și a legilor referitoare la ariilor naturale proteja-te, pădurile virgine/cvasi-virgine urmează să fie încadrate încategoria funcțională 1.5 A, respectiv în tipul funcțional TI.

50 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 49: Revista pădurilor — nr. 3/2012

de analiză a prevederilor din amenajamentulexpirat ; corelarea soluțiilor amenajistice pe ba-zine hidrografice (unități de producție/protecție),atunci când—din nefericire— se elaborează ame-najamente pe proprietăți forestiere ; modalități decontrol a aplicării prevederilor din amenajamentla jumătatea perioadei de valabilitate a acestuia ;identificarea de conexiuni cu planurile de amena-jare a teritoriului ; obligativitatea aplicării siste-melor informatice geografice și a altor tehnologiimoderne de obținere a produselor cartografice laamenajarea pădurilor. Urgentă și de maximă im-portanță este elaborarea noului sistem informatical amenajării pădurilor într‑o concepție modernă.

Vor mai fi necesare următoarele:

— refacerea bazei republicane de date amena-jistice, după modelul celei care a funcționat laFiliala ICAS Timișoara, cu luarea în considerarea amenajamentelor elaborate atât de Institutul deCercetări și Amenajări Silvice (ICAS), cât și de fir-me private de profil, gestionarea datelor urmândsă fie încredințată unei instituții adecvate ;

— creșterea exigențelor la formarea și ates-tarea profesională a silvicultorilor amenajiști(după cerințele specifice activității de cercetare– dezvoltare tehnologică), inclusiv prin masteratși doctorat (cu deosebire pentru personalul deconducere, îndrumare și control), în acest scopexistând un înalt potențial creativ în rândultinerilor silvicultori amenajiști ;

— renunțarea la avizul de mediu pentru ame-najamentele silvice, cu condiția ca, la elaborareaacestora, problemele ecologice (de mediu) să fiesoluționate corect prin adoptarea și aplicarea delegi și norme tehnice cu o profundă fundamentareecologică ;

— asigurarea integrității Institutului de Cer-cetări și Amenajări Silvice, în calitate de institutnațional de cercetare și dezvoltare tehnologică,ridicând însă activitatea de amenajare a pădurilorla nivelul specific institutelor de acest rang,respectivul institut fiind în măsură să asigure,în primul rând, amenajarea pădurilor statului(în aceste condiții nu va fi oportună înființareaunei structuri specializată pentru amenajareapădurilor statului în cadrul Regiei Naționale aPădurilor—R, după cum se preconizeazăprintr‑un proiect de lege) ;

— instituirea în mediul academic a Premiului„Petre Antonescu” (premiu înființat de AcademiaRomână în anul 1935) pentru cel mai performantamenajament silvic, cu acordarea acestuia odatăla doi ani.

Simpozionul s‑a încheiat într‑o atmosferăde optimism și încredere în viitorul amenajăriipădurilor din România.

Comisia de științe silvice a Academiei RomâneSecția de silvicultură a ASAS

Președinte,Acad. Victor G

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 51

Page 50: Revista pădurilor — nr. 3/2012

In memoriam

A mai căzut un falnic gorun al codrilor vasluieni

Alexandru G

La data de 04 ianuarie 2012 a încetat din viață in-ginerul Alexandru G, director al InspectoratuluiSilvic Județean Vaslui între anii 1969 și 1990.

Născut la 4 august 1930 în comuna Minjești, județulVaslui, fiu al brigadierului silvic Gheorghe G,fiind cel mai mare dintre cei cinci copii ai acestuia, aîndrăgit pădurea de mic copil, locuind cu părinții șifratii săi în mijlocul acesteia.

Îndrăgostit de cel mai bogat izvor de oxigen alTerrei și plăcându‑i cartea și munca în gospodărie,dupa ce a terminat liceul la Vaslui, a dat examen șia reușit ca student al Facultății de Silvicultură dinBrașov, absolvind‑o în anul 1954 și obținând titlul deinginer silvic. În același an s‑a încadrat la Ocolul silvicSinești (astăzi Podul Iloaiei) din județul Iași, succedândîn funcția de șef al sectorului de exploatare forestieră,iar în anul 1957 în funcția de inginer șef al aceluiașiocol silvic.

La acea vreme, Ocolul silvic Sinești era cotat ca un„ocol‑școală” pentru Regiunea Iași, pentru că acoloși‑au început stagiatura mulți din tinerii inginerisilvici. Comuna Sinești, departe de calea ferată șiasfalt, nu avea nici drum de acces pietruit și nicielectrificare , motiv pentru care tinerii absolvențievitau să lucreze mai mult timp acolo. În schimb,pădurile acestui ocol silvic erau majoritatea tratate înregim de codru, cu arbori de calitate superioară, motivpentru care acolo se putea învăța silvicultură.

Cunoștințele însușite de pe băncile facultății ,împreună cu cele cunoscute din participarea la lucrăridiferite alături de tatăl său și interesul de a se consultacu silvicultori mai în vârstă și cu experiență, l‑auajutat să devină un silvicultor desăvârșit.

Făcându‑și datoria la locul de muncă și având cali-tatea de bun organizator, în anul 1960 a fost promovatca șef al Ocolului silvic Pașcani unde, pe lângă bunulmers al lucrărilor de specialitate, s‑a preocupat și decrearea condițiilor de muncă și de trai ale personaluluisilvic, în special cel de teren, prin construcția de

locuințe în regie proprie, urmărind să asigure prinamplasarea lor posibilități de electrificare, telefonie,școală pentru copii și apropiere de locul de muncă.

S-a impus prin determinarea personalului de terensă se gospodărească cât mai bine prin creștereapăsărilor și animalelor de casă, cultivarea legumelorși zarzavaturilor în jurul cantoanelor și brigăzilor,sădirea de pomi fructiferi, în ideea de a‑și asigura untrai mai bun prin muncă cinstită.

La Ocolul silvic Pașcani, cât a fost șef de ocol,și‑a format un colectiv de muncă harnic, disciplinatși corect, îndepărtându‑i pe cei ce nu s‑au adaptatacestor criterii.

În 1968, ca urmare a reformei administrative, detrecere de la regiuni la județe, și a înființării inspec-toratelor silvice județene, a fost investit în funcția dedirector al I.S.J. Vaslui. De aceasta dată, experiențacăpătată în funcțiile prin care a trecut la cele douăocoale silvice din județul Iași avea să‑și arate roadele.Ocolul silvic Vaslui funcționa într‑un sediu închiriat,abia suficient ca spațiu pentru nevoile sale și, pentruo perioadă de timp, a fost nevoit să împartă acestspațiu cu noua instituție înființată. Pentru scurt timp,fosta D.R.S. Iași a fost obligată să cedeze o partedin personal spre a fi transferat la I.S.J. Vaslui, careau devenit navetiști din lipsă de locuințe. Au maivenit între timp cadre tinere cu studii superioare șimedii, dar nici aceștia nu aveau unde locui. Instituțiileadministrative județene fiind nou înființate, nu aveaudisponibilități în acest domeniu.

Prima măsură luată de către ing. Alexandru Ga fost ca, în anii imediat următori, să recruteze noicadre pentru completarea schemei de încadrare a I.S.J.Vaslui, ără să se atingă de personalul de la ocoale, asi-gurând activitatea din plin a acestora. A doua măsurăa fost să asigure noilor angajați locuințe din fondullocativ orășenesc. A treia măsură a fost de a construiun spațiu corespunzător noului Inspectorat Silvic.

Toate aceste măsuri au pus în funcție la întreagacapacitate noua instituție, cu o echipă de specialiști,în marea lor majoritate, tineri și dornici de muncă.

Într‑o următoare etapă a urmat un obiectiv șianume dezvoltarea economică a Inspectoratului SilvicVaslui în vederea rentabilizării economiei forestiereși, în paralel, asigurarea unei capacități de împădurirea unor suprafețe mari de terenuri degradate, care aufost puse la dispoziție de către OCOT Vaslui. Așa auînceput plantațiile în aceste terenuri, în majoritate cusalcâm și sălcioară, pe suprafețe de 300–400 hectare pean, ca în următorii ani să se ajungă la 1000ha anual.

Dat fiind creșterea necesarului de puieți, ca urmarea creșterii suprafețelor de terenuri degradate, ing.Alexandru G a dispus creșterea suprafețelor depepiniere. Acestea, pe lângă faptul că s‑au extins ca su-prafață, au fost dotate cu mecanisme pentru pregătireasolului, întreținerea culturilor, combaterea dăunători-lor, scosul puieților, irigare și fertilizare. În acest fel, acrescut producția de puieți, asigurând întregul necesaral județului și un excedent livrabil altor județe.

52 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 51: Revista pădurilor — nr. 3/2012

Întrucât ponderea fondului forestier în județulVaslui era, în anul 1969, de numai 14%, comparativcu media pe țară de 27%, taxa forestieră obținută nuputea acoperi cheltuielile ce se ăceau și a trebuit săse extindă alte activități accesorii, care aveau menireade a mări veniturile și a crea o gama diversificatăde produse solicitate la export. Astfel, s‑au dezvoltatapicultura, creșterea fazanilor în voliere, producțiade împletituri din răchită, folosind răchita proprie.S-a ajuns ca fiecare ocol să dețină 8–12 stupine, cuo producție medie de peste 20kg/familie ; la Ocolulsilvic Huși o fazanerie, cu o capacitate de 20000 capetelivrabile anual la export ; de asemeni, fiecare ocolcultiva răchită peste 110ha, cu o producție anualăde 1000 tone, avea atelier de împletituri dotat cuinstalație de fierbere, cojire, uscare și lăcuire.

O preocupare la fel de importantă a fost și amenaja-rea corespunzătoare a fondurilor de vânătoare pentrucreșterea efectivelor de mistreți și căprior în vedereaorganizării unor partide de vânătoare cu străinii ; deasemeni, la Ocolul silvic Vaslui a fost colonizat cerbulcarpatin.

Pentru toate cele enumerate mai sus s‑au executatconstrucții și amenajări din fonduri de investiție înregie proprie. O preocupare majoră a fost și con-strucția și repararea cantoanelor silvice și a sediilor

de districte silvice, s‑au construit trei sedii de ocoalesilvice (Bârlad, Brodoc și Epureni).

În toată perioada de 21 de ani, cât a condus I.S.J.Vaslui, ing. Alexandru G a fost o mână de fier,a fost exigent cu toți colaboratorii săi, dar și cu elînsuși. Numai în acest fel a reușit să facă cunoscută înîntreaga țară silvicultura vasluiană, întrecând multejudețe cu tradiție în domeniu.

ISJ Vaslui, în competiție cu unități similare, s‑asituat an de an pe primele șase locuri și, în ultimiicinci ani de activitate, a obținut locul I pe țară.

Ing. Alexandru G a fost exigent atunci cândera vorba de muncă și disciplină, a fost un soț bun șiun părinte iubitor, în particular a fost un om de suflet,fiind gata să ajute pe cei ce se aflau în nevoie.

O boală nemiloasă survenită acum șapte ani ,l‑a imobilizat, fiind obligat să folosească protezele,nemaiputând ieși decât în curte. Ca un om energicce a fost, a trebuit să se resemneze și a ăcut‑o cudemnitate, până când s‑a stins din viață.

Cei ce l‑am cunoscut cu adevărat l‑am prețuit șii‑am înțeles atitudinea pe care a avut‑o în timpulactivității sale spre binele silviculturii românești.

Ing. Mihail M

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 53

Page 52: Revista pădurilor — nr. 3/2012

A plecat dintre noi

Prof. dr. ing. Marian Ianculescu—un om de omare generozitateși omenie, care și-a pus energia și sufletul în slujba păduriiromânești

Corpul silvic român, precum și comunitatea acade-mică a științelor agricole și silvice din țară, au suferito grea și ireparabilă pierdere: plecarea prea devremedintre noi, la 3 mai 2012, a profesorului universitardr . ing . Marian I, secretar general alAcademiei de Stiințe Agricole și Silvice, personalitatecomplexă și de excepție a științelor silvice, cu reputațieinternațională în domeniul științelor silvice, care și‑acâștigat un loc de onoare în galeria personalitățilorsilviculturii românești.

Vestea dispariției neașteptate și premature acolegului și prietenului nostru ne îndurerează profundși ne face solidari cu suferințele familiei sale, aleprietenilor și apropiaților familiei și ale colegilor dinalte instituții în care și‑a desășurat activitatea sau cucare a colaborat de‑a lungul timpului.

A servit timp de 45 de ani silvicultura româneascăcu dragoste, devotament, pricepere, curaj, eficiență,din diversele poziții și funcții pe care le‑a deținut: decercetător științific și director al Institutului de Cer-cetări și Amenajări Silvice, de profesor universitar șimembru în diverse comisii naționale pentru cercetareși educație, de membru titular al Academiei de ȘtiințeAgricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” dar șimembru al prezidiului, vicepreședinte sau secretargeneral al ASAS, de secretar de stat în DepartamentulPădurilor din Ministerul Apelor, Pădurilor și ProtecțieiMediului și deputat în Parlamentul României.

S-a născut la 13 august 1943, în Baldovinești, județulOlt (localitate situată la 5km nord-vest de orașul Balș),într‑un climat continental, cu ierni geroase și aspreși veri toride și uscate, unde Platforma Oltețului, cu

relieful său ondulat, se contopește cu câmpia întinsăa Caracalului, care se întinde spre sud.

Imaginea acestui cadru natural, cu frecvente exceseclimatice, care marcau esențial viața și bunăstarealocuitorilor, care își câștigau existența îndeosebi dinlucratul pământului, în care pădurea, cu binefacerile șifrumusețea ei, contribuie decisiv la atenuarea efectelornegative ale climatului și la menținerea fragiluluiechilibru ecologic și peisagistic, și‑a pus amprenta încăde mic asupra celui care va alege profesia de inginersilvic, călăuzindu‑i crezul și destinul pe parcursulîntregii vieți.

Între 1950 și 1957, urmează cursurile primare șisecundare ale Școlii Generale din comuna natală, iarîntre 1957 și 1961, cursurile liceale la Școala medie decultură generală din orașul Balș.

Născut, crescut și educat într‑un spațiu în careefectele perioadelor de secetă asupra culturilor agri-cole sunt devastatoare, cu efecte directe atât asupraoamenilor, cât și a mediului, secete care au începutsă devină evidente din cauza defrișărilor masive depăduri care au avut loc în ultimele două secole, esteatras de frumusețea naturii, a pădurii în special, și,dornic de a descifra tainele funcționării acesteia, alegesă îmbrățișeze cariera de inginer silvic, continuându‑șistudiile la Facultatea de Silvicultură (și ExploatăriForestiere din cadrul Institutului Politehnic din )Brașov, studii pe care le absolvă meritoriu în 1966.

După absolvire intenționează să revină în regiu-nea natală, pentru a‑și pune în practică cunoștințeledobândite și pentru a contribui la gospodărirea și la re-facerea patrimoniului forestier. În lipsa unor posturi li-bere la ocoalele silvice din zonă, alege să se angajeze cainginer tehnolog în activitatea de amenajare a păduri-lor din cadrul Institutului de Studii și Proiectări Fores-tiere din București. Lucrează în amenajarea pădurilorpână în 1971, participând la 5 campanii de amenajare.

În anul 1971 ocupă prin concurs un post decercetător științific la Institutul de Cercetări Fores-tiere (INCEF), în cadrul Laboratorului de BiometrieForestieră. În același timp, este admis la doctorat,la disciplina Amenajarea Pădurilor, sub îndrumareaprof. dr. Nicolae Rucăreanu, cu teza „Analiza metodeide amenajare a creșterii indicatoare și aplicabilitateaacesteia în condițiile gospodăriei silvice românești”.Obține titlul de doctor în anul 1986.

În 1991 este ales membru titular al Academieide Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, iar în 2010 este ales Doctor Honoris Causa alUniversității Oradea.

În 1973 urmează cursuri postuniversitare pentrustudiul limbii germane, în cadrul Universității Bu-curești . Cunoașterea limbilor engleză, franceză șigermana îi permite o bună documentare cu privirela direcțiile de cercetare și la rezultatele cercetărilorobținute pe plan internațional, dar, în același timp,

54 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3

Page 53: Revista pădurilor — nr. 3/2012

și în abordarea unor cercetări de mare actualitate șiimportanță științifică, la nivelul celor din străinătate.

Impresionanta sa carieră, atât pe planul profesiei,cât și pe cel al înaltelor demnități și funcții pe care le‑adeținut, acoperă o mare diversitate de preocupări șireflectă entuziasmul, dăruirea și priceperea cu care și‑aasumat proiecte, sarcini și responsabilități de ordinprofesional, moral și social. Din prodigioasa și fertilaactivitate desășurată menționăm doar realizările celemai relevante:

În activitatea de cercetare științifică, abordeazăcercetări în următoarele domenii:

— influența poluării industriale asupra creșteriiarboretelor și măsuri de gospodărire corespunzătoarea acestora ;

— amenajarea pădurilor ;— dendrocronologie și auxologie în arboretele

afectate de fenomenul de uscare.Dintre rezultatele notabile obținute în domeniul

studiului efectelor poluării asupra ecosistemelorforestiere se amintesc:

— elaborarea unor criterii originale de cartare aarborilor și arboretelor pe grade și zone de vătămare,în vederea gospodăririi diferențiate a acestora ;

— elaborarea metodologiei pentru evidențiereapierderilor de creștere la arboretele afectate depoluarea aerului și a solului ;

— studiul unor procese ecofiziologice, biochimiceși chimice, în cadrul ecosistemelor forestiere aflatesub influența poluării industriale ;

— abordarea unor aspecte de cercetare privindimunologia vegetală, prin care s‑a reușit inducerearezistenței unor puieți de gorun la influența noxelor,pe bază de compuși ai sulfului, prin crearea unor efectede activare, respectiv de inhibiție, asupra activitățiiperoxidazei de la nivelul aparatului foliar.

Din domeniul amenajării pădurilor amintim:— elaborarea unui procedeu original de cuantificare

a mărimii efectului lucrărilor de gospodărire, efectuateîntre două amenajări succesive la arboretele echiene,asupra creșterii în volum a arboretelor ;

— elaborarea, în colaborare, a unei metode origina-le de actualizare a cotei normale de tăiere în raport cusuprasolicitările realizate și cu cele planificate ;

— obținerea , în colaborare , pentru prima datăpentru silvicultura din România, a unor date relevanteasupra unor păduri, pe baza prelucrării înregistrărilorsatelitare.

În domeniul auxologiei și dendrocronologiei:— inițiază cercetările de dendrocronologie din

România, cu referire la arboretele de brad afectate deuscare ;

— elaborează o metodologie nouă (neutilizată pânăla acea dată în cercetările auxologice din țara noastră)pentru cuantificarea efectelor poluării industrialeasupra creșterii arboretelor.

Lista lucrărilor publicate, în calitate de autor unicsau coautor, cuprinde peste 170 de titluri, din care10 cărți și capitole de cărți, 115 articole științificepublicate în reviste științifice sau în volumele unormanifestări științifice din țară și din străinătate ,45 de articole de popularizare. A prezentat lucrăriștiințifice la 11 manifestări științifice internaționale șila peste 125 manifestări științifice naționale. O serie deproiecte la care a ținut foarte mult și în care a investit

multă energie au rămas, din păcate, nefinalizate. Unexemplu în acest sens este o monografie dedicatăInstitutului de Cercetări și Amenjări Silvice și istorieicercetării silvice românești, pe care ne‑a rugat să oincludem în planul editorial al Editurii Silvice, pentrucă urma să o finalizeze în curând.

Recunoașterea contribuțiilor științifice a fostrăsplătită cu o serie de premii și distincții:

— Ordinul „Meritul științific” clasa a III-a, în 1987 ;— Premiul „Marin Drăcea” al Academiei Române

pentru lucrarea „Cercetări auxologice și dendrocrono-logice în arboretele de brad afectate de fenomenul deuscare”, în 1994 ;

— Diploma „Meritul Academic” a AcademieiRomâne pentru contribuții deosebite la promovareaprogramelor Academiei.

Între anii 1971–1990 a promovat toate gradeleprofesionale de la cercetător științific la cercetătorștiințific gradul I.

Totodată, a deținut importante funcții de conduce-re:

— șef al Stațiunii de Cercetare-Proiectare Cornetudin structura ICAS, în 1983 ;

— director al ICAS, între anii 1983–2007. În timpulexercitării unor funcții publice—de secretar de stat șide deputat în Parlamentul României —, competențeleau fost delegate altor directori ;

— 1983–1990, membru în Consiliul Național alCercetării Științifice ;

— 1984–1989 , membru în biroul executiv deconducere al Ministerului Silviculturii ;

— 1985–1988, membru al Consiliului Național alAgriculturii și Silviculturii ;

— din 1983 până la deces, membru al PrezidiuluiASAS ;

— 1991–1996, membru în Biroul Secției de Silvicul-tură din cadrul ASAS ;

— 1993–1996 , vicepreședinte al ComitetuluiNațional FAO;

— 2002–2009 , vicepreședinte al Academiei deȘtiințe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”(ales prin vot secret în Adunarea Generală a ASAS din5 decembrie 2002 și reales la 8 decembrie 2005) ;

— 2005–2006, membru în Comisia de Patrimoniu aAcademiei Române ;

— din 2006 până la deces, membru în Consiliul Di-rector al Fundației „Patrimoniu” a Academiei Române;

— 2005–2008, membru în Comisia de Atestare aGradelor, Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Uni-versitare, pentru domeniile Agricultură, Silvicultură,Medicină Veterinară ;

— din 2008 până la deces, membru în Comisiade Contestații a Consiliului Național de Atestare aGradelor, Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Uni-versitare, pentru domeniile Agricultură, Silvicultură,Medicină Veterinară ;

— la Adunarea Generală din 10 decembrie 2009 afost ales prin vot secret secretar general al ASAS.

În activitatea didactică universitară și postuni-versitară s‑a distins prin cursurile de Dendrometrie,Monitoring forestier , Silvicultură în învățământulforestier universitar și postuniversitar, predând:

— între anii 1983 și 1988, la Centrul de Perfecționa-re a Cadrelor superioare din Silvicultură și ExploatăriForestiere ;

R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3 55

Page 54: Revista pădurilor — nr. 3/2012

— între 1991 și 1996, la Facultatea de Silviculturăși Exploatări Forestiere din Brașov, la Facultatea deÎmbunătățiri Funciare din București, la Facultatea deInginerie Forestieră Oradea — Facultatea de ProtecțiaMediului (din 1994) ;

— din 1996 până la deces, a fost profesor universitartitular la Universitatea Oradea, Facultatea de Protecțiea Mediului.

A coordonat numeroase lucrări de licență și dedisertație ale studenților și masteranzilor și a fost refe-rent oficial în comisii de acordare a titlului de doctor.

Activitatea administrativă și politicăÎntre 1993 și 2004, a deținut importante funcții

publice, contribuind decisiv la crearea și adaptarea ca-drului instituțional și legislativ al sectorului forestierla noul context socio-economic.

În calitate de secretar de stat la Departamentul Pă-duri din Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Me-diului, între 1993 și 1996, a contribuit, printre altele, la:

— completarea și adaptarea cadrului legislativ șiinstituțional privind activitatea din silvicultură lanoile condiții socio-economice ;

— elaborarea „Strategiei de dezvoltare a silviculturiiromânești, pentru perioada 1995–2020” ;

— aplicarea principiului gospodăririi durabile apădurilor din țara noastră.

Între 1996 și 2004, a fost ales deputat în ParlamentulRomâniei. Pe durata celor două legislaturi a avut 35de inițiative legislative, dintre care 20 au devenit legicare reglementează activitatea din domeniile silvicul-turii, agriculturii, cercetării științifice, cinegeticii șisalmoniculturii , administrației locale, horticulturii ,sanitar-veterinare etc. A ăcut peste 2000de amen-damente la alte inițiative legislative sau proiecte delegi. A avut peste 150 de intervenții în plenul CamereiDeputaților. A activat în cadrul Comisiei Permanentede Agricultură , Industrie Alimentară și ServiciiSpecifice. În legislatura 1996–2000 a propus înființareaunei Comisii de anchetă referitoare la dezechilibreleecologice produse ca urmare a ploilor torențiale căzuteîn perioada 1997–1999, la care a fost vicepreședinte.În legislatura 2000–2004 a fost președintele grupuluide prietenie interparlamentar cu Republica Peru.

Printre cele mai importante legi inițiate de cătreDomnia sa menționăm:

— Legea nr. 26/1996 privind Codul Silvic, o realiza-re majoră a activității administrtive și politice pe carea desășurat‑o ;

— Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestierede protecție, mijloc eficient pentru reducerea fenome-nului de seră, respectiv a schimbărilor climatice ;

— Legea nr. 75/2002 pentru modificarea și com-pletarea Ordonanței Guvernului nr. 96/1998 privindreglementarea regimului silvic și administrareafondului forestier național ;

— Legea nr . 290/2002 privind organizarea șifuncționarea unităților de cercetare-dezvoltare dindomeniile agriculturii , silviculturii și industrieialimentare și a ASAS ;

— Legea nr . 396/2004 , prin care s‑a legiferatretrocedarea terenurilor forestiere care au aparținutAcademiei Române.

Ca urmare a prodigioasei activități profesionale șia recunoașterii realizărilor obținute, a fost cooptat sauales în numeroase asociații profesionale, organizațiiștiințifice, dintre care menționăm:

— din 1969membru al Societății de Științe Biologice(SSB) ;

— din 1990 membru fondator al Societății „Progre-sul silvic”, iar în 2004 este ales membru al ConsiliuluiDirector al Societății ;

— din 1992 membru al Asociației Inginerilor dinRomânia (AGIR) ;

— din 1994 membru al Societății de Cinegetică ;— în anul 2003 a fost cooptat membru în Comisia

de patrimoniu a Academiei Române, calitate în care aacționat pentru refacerea patrimoniului privat al aces-teia. În anul 2005 a fost numit membru în ConsiliuluiDirector al Fundației Patrimoniu a Academiei Române;

— în 2010 este ales membru de onoare al Fundației„Grupul de Inițiativă Ecologică și Dezvoltare Durabilă”(GIEDD).

După o stăruitoare activitate, desășurată pe durataa 45 de ani, Marian I ne lasă un impresio-nant tezaur de realizări, o operă solidă, de prestigiu,care stă mărturie în timp că și‑a ăcut datoria față deștiință, față de silvicultura și pădurea românească, fațăde semenii săi. Prin aceasta va continua să dăinuiascăîn memoria noastră.

Dar înainte de a fi un profesionist remarcabil,Marian I a fost un om deosebit . Ni‑lamintim ca pe un om foarte apropiat, chiar prietenoscu colegii, calm, răbdător, care a știut să se facă iubit,respectat și ascultat în același timp. Un om de o maregenerozitate și omenie, care și‑a pus energia și sufletulîn ajutorarea celorlalți.

Dispariția sa lasă un gol profund în sufletele noastreși ne face să regretăm că nu i‑am fost mai aproapeîn momentele grele, de cumpănă, că nu l‑am sprijinitîndeajuns în realizarea proiectelor sale.

Ne înclinăm la trecerea sa în neființă și ne rugămBunului Dumnezeu să‑l primească în împărăția Sa.

Familiei îndoliate , prietenilor și colegilor letransmitem întreaga noastră compasiune și sincerecondoleanțe.

Dumnezeu să‑l ierte și să‑l odihnească în pace!

Ing. Gheorghe Ddirector I.C.A.S. – BucureștiDr. ing. Iovu-Adrian B

56 R • Anul 127 • 2012 • Nr. 3