Revista "Mediensis" nr.1

Anul I, Nr. I, 2010

COLEGIUL TEHNIC «MEDIENSIS» MEDIAŞ

“Fii tu schimbarea pe care o doreşti în jurul tău!”

Mahatma Gandhi

♦ Calen-darul eveni-mentelor derulate în anul şcolar curent

♦ Cuvintele de aur, tot mai

rare… ♦ Poveste de dragoste:

Eminescu – Veronica Micle

♦ Versiuni ale morţii lui Iancu de Hunedoara, re-găsite în cronicile turceşti şi bizantine din secolele XV-XVI

♦ How did Valentine's Day begin?

♦ My grandfather’s wisdom ♦ Clişee lingvistice ♦ La mulţi ani, Europa! ♦ Adolescenţa… Primăvara

vieţii ♦ Din istoria Colegiului

Tehnic „Mediensis”

DIN SUMAR:

REVISTA

«MEDIENSIS»

Colegiul de redacţie

Revista “Mediensis” - Numărul I

Pagina 2

ISSN 2068-6552

Dr. Vasile Mărculeţ – redactor şef Prof. Mirela Maior – redactor şef-adjunct Prof. Delia Crişan – secretar de redacţie; responsabil de număr Prof. Corina Tănase – membru Prof. Marcela Mihai – membru Prof. Angela Porime – membru Prof. Gabriela Mezei – membru Elevii:

Bianca Bîrsan Timea Iakab Liliana Andreea Zoltan

COLEGIUL TEHNIC «MEDIENSIS» MEDIA Ş

Pagina 3

Colegiul de redacţie

Cititorilor revistei „Mediensis”

Tuturor le dorim un popas agreabil, reconfortant şi intelectual în lecturarea acestei publicaţii. De ce această formulare? Răspunsul este unul simplu: pentru că avem convingerea că parcurgerea mate-rialelor cuprinse în această revistă îi va introduce interesant, atractiv şi edificator în atmosfera creatoare a şcolii noastre.

Acest prim număr al revistei „Mediensis” nu este o apariţie spontană, întâmplătoare, ci el continuă tradiţia deschisă de revista „Adolescenţa”. Conţinutul său este structurat pe trei părţi. Prima par-te, intitulată „Calendarul evenimentelor derulate în anul şcolar curent” oferă o imagine de ansamblu, structurată cronologic, asupra dinami-cii proiectelor din cadrul colegiului. Farmecul vizual al pozelor certifi-că implicarea excepţională a elevilor şi profesorilor în activităţile di-verse, interesante şi solicitante desfăşurate. Părţile a doua si a treia „Contribuţii ale elevilor” şi „Contribuţii ale profesorilor” reuneşte arti-cole tematice, eseuri şi referate în limba romană şi engleză.

În acest punct al argumentului nostru, suntem în măsură să afirmăm cu convingere, că orice astfel de demers, care îşi propune conservarea şi perpetuarea prin scris, în timp, a evenimentelor şi rezultatelor muncii dascălilor şi elevilor unei şcoli, certifică de facto, un adevăr incontestabil, anume acela, că şcoala este mai presus de orice, spaţiul în care tinerii sunt educaţi şi formaţi intelectual şi cultu-ral.

În încheierea prezentului argument, precizăm faptul că revista „Mediensis” nu este una închisă, exclusivistă, ci se doreşte o tribună de colaborare cât mai largă. În acest scop invităm colegi şi elevi să ni se alăture cu contribuţii proprii, care, cu certitudine, îi vor îmbogăţi conţinutul şi îi vor spori impactul.


Pagina 4

Calendarul evenimentelor derulate în anul şcolar curent

Octombrie 2009

Soarele nostalgic al toamnei şi verdele arămiu încă al peisajelor ne-au inspirat şi mobilizat în desfăşurarea unor activităţi extraşcolare pline de antren care au îmbinat educativul nonformal cu bogăţia incontestabilă oferită de natură. Amintim…

Sâmbătă 3 octombrie 2009 bobocii clasei a IX-a C au decis să se cunoască mai bine. Împreună cu doamna diriginta prof. Maior Mirela au pornit în drumeţie pe trase-ul Wewern Bazna. Pădurea şi dealurile i-au întâmpinat cu mare drag. Au făcut un foc de tabăra, au ascultat muzica, au jucat tenis sub soarele blând al toamnei. Au descifrat primele taine ale orientării turistice în funcţie de marcajele turistice existente.

Au simţit că natura trebuie preţuită iar deşeurile nebiodegradabile aruncate la întâmplare îi cauzează ei cât şi nouă implicit, mult rău. Au încheiat drumeţia cu promisiunea că vor reveni pe aceleaşi cărări şi iarna.

Vineri - Sâmbătă 16-17 octombrie 2009 clasele IX C şi XIIC (specializarea tehnician în activităţi economice) organiza-te de prof. diriginţi Maior Mirela şi Mihai Marcela au efectuat la Cluj-Napoca o vizită de studii la Facultatea de Ştiinţe Eco-nomice şi Gestiunea Afacerilor (F.S.E.G.A). D-na prodecan prof. dr. Lutas Mihaela a avut deosebita amabilitate de a însoţi grupul nostru în periplul universitar şi în demersul nostru de orientare şi consiliere asupra carierei.

Elevii noştii au rămas impresionaţi pozitiv de acest puternic centru de învăţământ superior al universităţii clujene şi mo-tivaţi pentru viitor.

Activităţi efectuate:

♦ Asistenţa la un curs de Algebra liniară - Anul I

♦ Vizitarea bibliotecii cu fonduri de carte şi publicaţii de peste 66000 de titluri.

♦ Vizitarea Centrului de Informatică ♦ Vizitarea campusului universitar Economi-

ca. ♦ Accesarea bazei sportive şi recreative a

facultăţii/discuţii cu membrii ai organizaţiilor studenţeşti

♦ Prezentarea ofertei educaţionale în Aula facultăţii.


Pagina 5

Întâlnirea elevilor cu edilii oraşului nostru

Întâlnirea elevilor din Colegiul Tehnic Mediensis cu edilii oraşului Mediaş, întâlnire devenită o tradiţie, s-a desfăşurat în data de 20 octombrie 2009.

La această acţiune a participat din partea Primăriei Medi-aş domnul Teodor Neamţu.

Elevii au supus discuţiei diferite probleme legate de acti-vitatea lor sau legate de oraşul nostru.

Săptămâna Naţională a Participării Active a Tinerilor

Implicarea şcolii noastre în evenimentul SNPAT (Săptămâna Naţională a Participării Active a Tinerilor) eveniment organizat de Agenţia Naţională pen-tru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale prin Programul Tineret în Acţiune şi Direcţia Municipală de Cultură, Sport, Turism şi Tineret.

Marţi 20 octombrie 2009 elevii clasei XIIC organizaţi de prof. Maior Mi-rela, consilier educativ, au participat în cadrul acestor manifestări la modulul prezentat de către O.N.G. Dianthus Mediaş - asociaţie de turism şi ecologie.

Tematica dezbătută: 1. Aprecierea valorilor oferite de natură şi beneficiul activităţilor de ecolo-

gizare şi turism pentru tineret. Promovarea acestor activităţi. 2. Regulamentul Concursului „Comoara Ascunsă a Cetăţii Medievale”.

În data de 24 octombrie 2009 a avut loc concursul „Comoara Ascun-să a Cetăţii Medievale” la care au participat şi elevi ai Colegiului Tehnic Mediensis.

Suntem deosebit de mândri de

evoluţia acestora, deoarece la toate categoriile competiţionale s-au obţi-nut locuri fruntaşe (echipa mixtă fete/băieţi LOCUL I, echipele de băieţi: LOCUL I, III respectiv V iar echipa de fete LOCUL I).


Pagina 6

Moda şi natura

Elevii G.S.I.U. Cisnădie au prezentat ele-vilor claselor XC si XIIID produsele realizate de ei în cadrul proiectului “Moda şi natura - confecţionarea de produse textile şi accesorii cu materiale din mediul înconjurător” şi le-au împărtăşit din experienţa acumulată în pe-rioada derulării proiectului.

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unei activităţi de diseminare care a avut loc în data de 14 octombrie 2009, la Colegiul Tehnic Mediensis.

Noiembrie 2009

Balul Bobocilor 2009

Organizat sub îndrumarea profesorilor diriginţi, de către elevii claselor XIIA - prof. dirig. Dan Sima, XIIB - prof. dirig. Mariana Hudea şi XIIC - prof. dirig. Marcela Mihai, Balul Bobocilor de anul acesta s-a desfăşurat în data de 13 noiembrie 2009, la sala “Traube” Mediaş, începând cu ora 17. “În paşi de dans spre adolescenţă” a fost motto-ul acestui spec-tacol la care au luat parte alături de elevii claselor a IX-a şi elevi din alte clase ale colegiului nostru.


Pagina 7

Concursul de traducere Juvenes Translatores şi în şcoala noastră

Ce este de fapt acest concurs? Concursul de traducere Juvenes Translatores este un proiect european în care sunt angrenate instituţii şcolare din Uniunea Europeană. Motoul sub care se regăsesc toţi participanţii este identic cu cel al Uni-unii Europene: „uniţi în diversitate”, adică să avem capacitatea să înţelegem şi alte limbi în afara limbii materne.

Juvenes Translatores doreşte să populari-zeze studiile în domeniul traducerilor şi să sublinieze nevoia crescândă de traducători, atât în instituţiile comunitare, cât şi în ţările europene, în general. Concursul de anul acesta s-a desfăşurat la 24 noiembrie 2009 cu participarea simultană a 2247 elevi, reprezentând 593 de şcoli, cu 147 de combinaţii de limbi.

Şi România a fost interesată de acest program. Anul acesta au participat 28 de instituţii de învăţământ preuniversitare (licee, colegii, grupuri şcolare), printre care şi Colegiul Tehnic Mediensis.

Regulamentul de participare este unul simplu: ţară membră UE, maxim 28 şcoli/ România, 5 elevi născuţi în anul 1992/şcoală. Condiţia de participare a fost înscrierea şcolilor pe pagina web a concursului (www.ec.eupopa.eu/dgs/translation/programmes/jt/index_ro.htm), urmând ca şcolile selecţionate de calculatorul programului să decidă lista finală a participanţilor din fiecare ţară în parte. Se premiază de către comisia de corectură de la Bruxelles, cea mai bună lucrare din fiecare ţară participantă. Doar cel mai bun candidat din fiecare ţară participantă se va bucura de o călătorie la Bruxelles, împreună cu însoţitorul acestuia, şi li se vor înmâna oficial premiile de către Direcţia Generală Traduceri a Comisiei Europene la 25 martie 2010.

La concursul de anul acesta Colegiul Tehnic Mediensis a fost reprezentat de elevi: Moldovan Lucian X B, Puşcaş Cristian XI A, Hancu Bucur Gabriel XI B, Bora Ligia Elisabeth XI C şi Zoltan Andreea Liliana XI C, prin îndumarea doamnei profesoare Mezei Gabriela.

Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice dedicată Zilei Naţionale a României

Catedra de Istorie şi Ştiinţe Socio-Umane a Colegiului Tehnic „Mediensis” din Mediaş a organizat în data de 28 noiem-brie 2009, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice dedicată Zilei Naţionale a României.

La ediţia din acest an s-au înscris 57 de specialişti din 7 judeţe şi din Bucureşti, reunindu-se un număr de 54 de comu-nicări ştiinţifice, grupate pe patru secţiuni, respectiv: Istorie veche, medie şi arheologie, unde au fost prezentate 15 lucrări, Istorie modernă şi contemporană, secţiune la care au fost înscrise 14 lucrări, Ştiinţe socio-umane cu 19 lucrări şi Geografie şi ştiinţele mediului cu 6 comunicări.


Pagina 8

Decembrie 2009

Colinde pentru Bunici

Joi, 10 decembrie 2009, ora 12.00, persoanele vârstnice îngrijite la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Mediaş, au avut parte de o surpriză plăcută intitulată sugestiv “Colinde pentru Bunici”. Elevii clasei IXC, sub îndrumarea doamnei diri-ginte profesor Mirela Maior, au prezentat un program de colin-de susţinute în limbile română şi franceză. S-au împărţit daruri constând în fructe, dulciuri şi cozonaci.

Dorim ca noii boboci să păstreze prin continuitate, obiceiul de a-i vizita pe bătrâni în fiecare an în preajma sărbătorilor de iarnă.

Ianuarie 2009

Concursul „Inventatori români”

În data de 26.01.2010 la Colegiul Tehnic „Mediensis” s-a desfăşurat concursul cu tema „Inventatori români” cu partici-parea elevilor claselor a X-a.

Concursul a fost organizat de către diriginţii claselor – prof. Sanda Moldovan, prof. Delia Cacovean şi prof. Boca Teofil iar comisia de evaluare a fost condusă de prof. Iuliana Pop. Locul I a fost adjudecat de echipa clasei XB formată din elevii: Lup Sebastian, Moldovan Lucian, Prihoi Bogdan şi Trif Cosmin.

Serbarea de Crăciun

Serbarea de Crăciun a reprezentat ca de obicei, un moment deosebit pentru toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în această şcoală. A fost un prilej ca să ascultăm colindele cântate de corul elevilor pregătit de d-l profesor Mihu Ioan, să admirăm majoretele sau ansamblul de dans popular. Icoanele pe sticlă – creaţia unor elevi talentaţi – au contribuit şi ele la celebrarea acestei sărbători îndrăgite.


Pagina 9

Februarie 2009

Concursul de proiecte de mediu “Poluarea în zona Mediaş”

“Bibicu’ din nou pe scenă” - Festival de Teatru Interşcolar

Deşi este “nemuritor” prin opera sa, Caragiale a renăs-cut pentru două zile, 30-31 ianuarie 2010, pe scena sălii Traube, cu ocazia “Festivalului de Teatru Interşcolar” - “Bibicu’ din nou pe scenă” - Mediaş 2010, ediţia a II-a.

În cele două zile de concurs, “actorii” de la şcolile ge-nerale şi liceele din zonă au demonstrat cât este de actual Caragiale, prin talentul şi dăruirea cu care au interpretat scene memorabile şi personaje celebre, atât din schiţe cât şi din comedii.

Elevii de la Colegiul Tehnic “Mediensis” au obţinut Lo-cul II, interpretând sceneta “Emulaţiune”, rolul dascălului Marius Chicoş Rostogan fiind interpretat de Ionuţ Hodârnău.

Celelalte personaje din scenetă au fost interpretate de elevii: Boţoc Radu, Coroş Marius, Făgădar Liviu, Glogor Bog-dan, Jelade Ovidiu, Mănică Bogdan, Nicolae Mădălina, Stănilă Radu, Moldovan Lucian îndrumaţi de d-na prof. Marcela Mihai.

Festivalul a avut un real succes, constituind o adevărată provocare pentru “actori”, aceştia având ocazia să acumuleze experienţă, să trăiască emoţia câştigătorului şi nu în ultimul rând să aprecieze un “produs artistic”, un spectacol de teatru.

Aşteptăm cu nerăbdare festivalul din anul viitor, cu speranţa ca acest concurs să devină tradiţie la Mediaş.

Luni, 22.02.2010, un grup de elevi din clasele a IX-a A, B şi C, constituiţi în “Echipa Verde” au participat la Con-cursul de proiecte de mediu “Poluarea în zona Mediaş”.

Acest concurs face parte dintr-un program mai amplu de activităţi care vizează participarea şcolii noastre la Concursul naţional “Şcoli pentru un viitor verde” organizat de WWF - orga-nizaţie internaţională pentru protecţia mediului şi compania CD Press.

Prin aceste iniţiative încercăm să conştientizăm, înainte de toate, impactul pe care fiecare dintre noi îl avem asupra planetei dar în acelaşi timp să găsim soluţii pentru a ne îndeplini visele şi aşteptările fără să afectăm siguranţa viitorului nostru şi al generaţiilor următoare.


Pagina 10

Activitatea elevilor a fost îndrumată de doamnele profesoare Moldovan Sanda, Cacovean Delia şi Bocioancă Ana. La activitate au asistat elevi din clasele a VIII-a A şi B de la Şcoala cu clasele I-VIII nr.8 Mediaş însoţiţi de doamnele profe-soare Trifa Liliana şi Vişan Rodica.

Vineri, 5 martie 2010, elevele Adela Şerban din clasa a XI-a A, Anamaria Agrădinăriţei şi Adina Rus din clasa a X-a C au participat la Primăria Mediaş Simpozionul de Bune Maniere: „Arta limbajului”. S-a realizat o prezentare PowerPoint intitulată „Cuvintele de aur - tot mai rare” şi „Clişee lingvistice”. Acţiunea s-a desfăşurat sub îndrumarea prof. Marcela Mi-hai.

În perioada 12-29 martie 2010 elevii claselor IIB, IIIC, IIID, coordonaţi de maiştrii instructori au plantat puieţi forestieri în zona Greweln. Aceste activităţi au fost desfăşurate în colaborare cu serviciul Cadastru şi Agricultu-ră. Elevii au fost îndrumaţi de următorii maiştri instructori: d-na Tokacs Ana – clasa III D, d-na Faur Maria - cla-sa III C, d-na Nagy Gyongy - III B, d-na Popa Maria - II B.

Martie 2009

Ecologizare — Zona Izvor Mediaş şi malul Târnavei Mari

Vineri, 26.03.2010, elevii claselor a IX-a A, B şi C, însoţiţi de profesorii Sanda Moldovan, Mirela Maior şi Delia Crişan, s-au alăturat colegilor care fac parte din “Echipa Verde” şi au participat la ecologizarea zonei Izvor, situată la intrarea din-spre Sibiu a oraşului.

Sâmbătă, 27.03.2010, elevii clasei XA însoţiţi de prof. dirig. Teofil Boca au participat la ecologizarea malului stâng al Tîrnavei Mari.


Pagina 11

Aprilie 2009

Iepuraşul de Paşte în vizită la bunici

Vineri, 2 aprilie 2010 – Vinerea Mare în sărbătoarea

creştină a Paştelui, Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Mediaş (Azilul de bătrâni) a avut parte surpriză emoţio-nantă.

Cei 31 de elevi ai clasei IXC organizaţi de d-na dirig. Maior Mirela şi sprijiniţi de consiliul de părinţi ai clasei i-au bucurat pe cei vârstnici cu poezii despre Iepuraşul de Paşti, au vopsit 72 ouă colorate, au pregătit 34 de pachete cu fructe şi dulciuri şi le-au oferit persoanelor care sunt asistate medico-social în această unitate.

În plus, fiecare copil a oferit fiecărui bătrân câte un iepuraş jucărie pentru a destinde puţin atmosfera.

Această acţiune a presupus o implicare sufletească specială. Tinerii au simţit importanţa unui astfel de demers, faptul că acţiunile umanitare ne fac poate puţin mai buni şi mai sensibili la nevoile şi situaţia deosebit de grea a celor care pe ultima perioadă a vieţii sunt nevoiţi să apeleze la grija comunităţilor din care fac parte. Ei au promis că vor mai vizita aceşti bunici pe care au ajuns să îi înţeleagă şi să-i îndrăgească

Elevii clasei XIIC însoţiţi de doamna dirigintă Mihai Marcela au dăruit persoanelor cu dizabilităţi de la centrul Speranţa clipe de bucurie prin darurile pe care le-au pregătit cu ocazia sărbătorilor de Paşti.

Atâtea flori cresc din apele tăcute ale sufletului nostru şi-şi dezvăluie petalele pe luciul conştiinţei noastre; ele cresc din noi, dar noi le credem oglindiri din lumea de afară. Cu talent şi multă creativitate, elevii şcolii noastre au realizat icoane pe sticlă şi au încondeiat ouă roşii, sub ochiul atent al d-lui profesor Mihu Ioan: Ciorogar A.(XC), Pepelea I. ( XIA), Bogdan I. (III B), Cerghizan T. (III B), Avram A. (IIIC).


Pagina 12

Oră de matematică inedită pentru elevii claselor a VIII-a

Vineri, 30 aprilie 2010, elevii claselor a VIII-a ai Şcolii cu clasele I-VIII nr. 7 Mediaş, ne-au vizitat colegiul. Le-a fost prezentată şcoala şi au fost informaţi despre oferta noastră educaţională pentru anul şcolar 2010. Intrând însă în cabinetul de matematică au avut parte de ceva cu totul neaşteptat. Au fost întâmpinaţi pe acordurile muzicii lui Mozart de 11 dintre elevii clasei IXC şi de d-na dirig. prof. Mirela Maior, care le pregătiseră o surpriză.

Timp de 50 minute s-a desfăşu-

rat interactiv şi original o lecţie în care au alternat rezolvările unor probleme de algebră şi geometrie cu prezentări PowerPoint ale activi-tăţilor extraşcolare de voluntariat, pro-natura sau a celor de orientare asupra carierei in acest prim an al lor de liceu. Imagini captivante, pre-zentări atractive, coloana sonora Mozart.

Momentul de suspans al lecţiei la constituit apariţia lui Pitagora (întruchipat de un elev al clasei IXC) şi o prezentare documentata despre contribuţiile în matematică, filozofie, astronomie şi fabricarea de instrumente muzicale, ale acestuia.

Ne-a bucurat atenţia şi implicarea pe care au avut-o elevii claselor a VIII a. Ei s-au dovedit cooperanţi şi au intrat ime-diat în „jocul ştiinţific” al colegilor lor liceeni.

Concludem că această acţiune a avut un impact pozitiv reciproc.

Easter Around The World

Motto: “May the Lord’s blessings

Like a light Guide your on

Easter and always”

Lecţia deschisă pentru clasele a VIII-a de la Şcoala cu clasele I-VIII nr.1 Mediaş, cu titlul „Easter Around The World” a grupat următoarele activităţi:

♦ 12 PowerPoint prezentare de elevi din clasele IXA, IXC, XIC, IXE; „Celebration of Easter in Europe, U.S.A., Australia;”

♦ Fişă de lucru (worksheet) cu diferite tipuri de exerciţii (fill in, complete, answer questions).

♦ Prezentare orală „The Passions of Jesus Christ”. Activitate interactivă cu elevii claselor a VIII-a.

Activitatea a fost însoţită şi de audierea a două CD –uri cu muzică clasică res-pectiv muzică – Easter.

Profesorii coordonatori ai acestei activităţi au fost prof. Angela Porime şi prof. Gabriela Mezei.


Pagina 13

Mai 2009

Târgul judeţean al firmelor de exerciţiu

Sâmbătă, 22 mai 2010, elevii clasei a XI-a C (Bîrsan Bianca, Chita Ana-Maria, Iakab Timea, Muresan Radu, Nicusan Aurel, Oltean Andreea, Stoia Ioana, Turcu Andrei, Urdă Flavius, Vanga Dorina), însoţiţi de prof. coordonator Oancea Melania, au participat la târgul judeţean al firmelor de exerciţiu, organizat la Sibiu de către Colegiul Agricol “D.P.Barcianu”.

Colegiul Tehnic Mediensis a fost reprezentat printr-o firmă de exerciţiu, FE Eden_Mediensis SRL, avand ca obi-ect de activitate prestarea de servicii turistice.

Elevii şcolii noastre şi-au pus în valoare capacitatea de inovare, creativitatea şi talentele în asamblarea şi decora-rea standului, prezentarea firmei, alcătuirea pliantelor repre-zentative şi a catalogului de ofertă.

Rezultatul muncii susţinute a fost răsplătit la finele com-petiţiei prin două premii notabile: Premiul I la secţiunea „Cel mai profesionist personal de stand” şi Locul II la secţiunea „Cel mai atractiv stand”.

Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice

Între 14-15 mai 2010 a avut loc ediţia a X-a a Sesiunii Naţionale Anuale de Comunicări Ştiinţifice a catedrei de istorie şi ştiinţe socio-umane.

Lucrările acestei sesiuni s-au desfăşurat pe 5 secţiuni: ♦ „Istorie veche şi medie, arheologie”, ♦ „Istorie modernă şi contemporană, ştiinţe auxiliare”, ♦ „Ştiinţe socio-umane, politice şi ale educaţiei”, ♦ „Ştiinţe literare şi religie”, ♦ „Geografie şi ştiinţele mediului”.

(detalii şi informaţii pe http://comunicaristiintifice.gsiu.ro/).

„Biblioteca vie”

În perioada 5-7 mai 2010, Primăria Mediaş a organizat acţiunea „Biblioteca vie” ca parte componentă a unui program european implementat şi în ţara noastră şi desfăşurat în primăriile mai multor ţări din Europa. Elevi ai claselor XC, XIC şi XIIC din cadrul colegiului nostru îndrumaţi de doamna prof. Mihai Marcela au interacţionat cu personajele acestei biblio-teci vii având parte de o experienţă educativă foarte interesantă.


Pagina 14

Iunie 2009

În perioada 5 - 10 iunie 2010 şcoala noastră a luat parte la proiectul „Olimpiada Verde” organizat la nivel municipal de către D.C.S.T.T. din cadrul primăriei Mediaş şi Transgaz EcoSal Mediaş. Elevii claselor IXA şi IXC au realizat costume din materiale reciclabile pentru expoziţia de obiecte de acest gen şi elevii claselor a X-a au prezentat eseuri pe tema „Viitorul verde al Terrei prin ochii mei” şi au realizat diverse cărţi poştale cu mesaje ecologice.

Olimpiada Verde

Concursul Judeţean de Teatru Şcolar

Sâmbătă, 29 mai 2010, a avut loc în Mediaş Concursul Judeţean de Teatru Şcolar, competiţie cuprinsă în calendarul activităţilor extraşcolare al I.S.J. Sibiu. „Actorii” şcolii noastre, elevi ai claselor XB, XC şi XIA, îndrumător prof. Mihai Marcela, au obţinut premiul III cu o selecţie de schiţe scrise de I.L.Caragiale.

Ansamblul folcloric „Mediensis”

În cadrul activităţilor de promovare a şcolii

în data de 26 mai 2010 ansamblul folcloric „Mediensis” a prezentat elevilor invitaţi din clasele a VIII-a ale Şcolii cu clasele I-VIII nr.2 Mediaş, o suită de dansuri populare de pe Valea Someşului urmată de o prezentare a unor elemente arhitecturale specifice oraşului nostru.

La concursul de chimie „Petru Poni” eleva Stăncescu Alexandra din clasa IXC, îndrumată de doamna prof. Moldovan Sanda reprezintă judeţul nostru la faza naţională.


Pagina 15

În cadrul activităţilor de promovare a şcolii la începutul lunii iunie 2010 au fost invitaţi elevii claselor a VIII-a ai Şcolii cu clasele I-VIII nr.5 Mediaş şi respectiv ai Şcolii cu clasele I-VIII nr.3 Mediaş.

Această vizită a dezvăluit invitaţilor noi posibilităţi de utilizare a calculatorului, prin exemple de simulare a proceselor mecanice sau electrice reale şi exemple complexe de modele utilizate în proiectarea asistată de calculator. Aceste activi-tăţi au fost coordonate de prof. Delia Crişan şi prof. Anca Konya, asistenţa tehnică fiind asigurată de d-l Vasile Sabău.

Calculatorul… şi clasele a VIII-a!

Ore de educaţie plastică şi vizuală

„Imaginaţia creează, spiritul compară, gustul alege

şi talentul execută” (Ducele de Levis)

Iată motto-ul orelor de educaţie plastică şi vizua-

lă conduse de d-l profesor Zaharia Dan. Mulţi dintre elevii noştri au transmis prin lucrări, expuneri perso-nale şi decorarea pereţilor scolii (clasele a X-a A, B, C), elanul lor tineresc, idealuri îndrăzneţe.

O explozie de culoare învăluie elemente medie-vale cu aspecte moderne realizate în spray, tempe-ra sau cărbune. Au înviorat şcoala prin fantezie, rafinament, sensibilitate şi originalitate: Lup Alexandra (XB), Roşca Raluca (IX B), Andrei Andre-ea (XA ) Gheorghe Marius(XC), Bora Ligia (XIIA), Moga Alexandra (XIA), Orosz Cristina (XA), Pepe-lea Andrei (XC), Hegheduş Andreea, Rotar Andra, Ignuţă Denisa, Vereş Roxana.


Pagina 16

Festivitatea de absolvire a elevilor clasei a XII-a

„Balul Majoratului 2010”

Educaţie fizică şi sport

În data de 4 iunie 2010 elevii din clasele a XI-a, îndrumaţi de prof. diriginţi Bălăceanu Flaviu, Dan Ioan, Mărculeţ Vasi-le, Lupaşcu Felicia şi Sanda Pridon au pregătit elevilor din clasele terminale „Balul Majoratului 2010”. Acesta s-a desfăşu-rat într-o atmosferă destinsă, plină de farmec.

În data de 9 iunie 2010, s-a desfăşurat ceremonia de final de an şcolar pentru clasele a XII-a. Atmosfera a fost solem-nă, încărcată emoţional şi prima desfăşurată în acest mod în colegiul nostru.

La sala „Traube” au fost prezenţi toţi dascălii şcolii, elevii claselor terminale şi familiile acestora. Fiecare absolvent a purtat robă albastră si tocă albastră cu auriu simbolizând culorile colegiului nostru.

Sportul este folositor societăţii prin faptul că oferă exemple vii de excelenţă. Ne mândrim cu doi sportivi excepţionali: Bunea Anca, clasa a IXC, componenta Lotului Naţional de Atletism, campioană naţională la Cros, ediţia 2010, Botosani. Îi dorim mult succes la Campionatul Mondial.

Alt sportiv performant al şcolii noastre, Boitor Zsolt, clasa a X-a B este şi el component al Lotului Naţional de Atletism şi a ocupat locul 2 la faza judeţeana de Cros.

Moldovan Rebeca clasa a X-a C s-a clasat a II-a la tenis de masa la competiţiile locale, iar la sporturile de echipă am ocupat locul II şi III (handball fete, baschet băieţi, fotbal), elevii fiind pregătiţi de d-l profesor Flaviu Bălăceanu.

Echipa de majorete a Colegiului Mediensis (unica la nivelul oraşului) a parti-cipat la toate meciurile oficiale care fac parte din calendarul competiţional al Divizi-ei A la baschet masculin, încurajând echipa locală şi încântând publicul medieşan din Sala Polivalentă a oraşului.

Componenţa echipei: Andreea Andrei

(XA), Giorgiana Sincu (XIB), Raluca Roşca (IXB), Mădălina Zlătar (XB), Larisa Saris (XC), Andreea Ciorogar (XC), Mihaela Pop (III B), Laura Goga (XIA).


Pagina 17

Rezultate deosebite

Daniela Dorling, elevă în clasa a XIII-a D, a obţinut Locul I la Olimpiada la disciplinele din aria curriculară “Tehnologii”, etapa judeţeană, specializarea “Tehnician în industria textilă”, participând cu rezultate bune şi la etapa naţio-nală a concursului.

În cadrul aceluiaşi concurs, Olimpiada la disciplinele din aria curriculară “Tehnologii”, etapa judeţeană, specializarea “Tehnician în industria textilă”, eleva Alexandra Grama clasa a XIII-a D a obţinut Locul II, iar eleva Bidi Maria clasa a XIII-a D a obţinut Menţiune.

Elevele au fost pregătite de doamnele profesoare Felicia Lupaşcu şi Cornelia Haneş.

Viorica Gombar, elevă în clasa a XII-a D, a obţinut Locul III la Olimpiada la disciplinele din aria curriculară “Tehnologii”, etapa judeţeană, specializarea “Tehnician în industria textilă” iar colega ei de clasă, Loredana Zirbo a obţinut Menţiune.

Elevele au fost pregătite de doamna profesoară Cornelia Haneş.

Moga Vasile, elev în clasa a XI-a A, a obţinut Locul I la Olimpiada la disciplinele din aria curriculară “Tehnologii”, eta-pa judeţeană, specializarea “Tehnician operator tehnică de calcul”, şi a luat parte cu rezultate bune şi la etapa naţională a concursului.

Bunea Silviu, elev în clasa a XI-a A, a obţinut Locul III la Olimpiada la disciplinele din aria curriculară “Tehnologii”, etapa judeţeană, specializarea “Tehnician operator tehnică de calcul”.

Elevii a fost îndrumat de profesorii Dan Sima, Sabău Vasile şi Anca Konya.

Lavinia Zirbo, elevă în clasa a III-a B, a obţinut Locul II la Concursul pe meserii, faza judeţeană, specializarea „Frizer-Coafor”. La acelaşi concurs au participat şi elevele Teodora Filip, elevă în clasa a III-a B, care a obţinut Locul III şi Alina Timar, elevă în clasa a III-a B, care a obţinut Menţiune.

Elevele au fost pregătite de d-na maistru instructor Ildiko Nagy.

La faza judeţeană a Concursului profesional, calificarea „Confecţioner produse textile” eleva Ana Maria Avram, elevă în clasa a III-a C, a obţinut Locul II iar colegele ei de clasă Camelia Madac şi Mădălina Parlojan au obţinut rezultate bune.

Elevele au fost pregătite de d-na maistru instructor Maria Faur.


Pagina 18

Contribuţii ale elevilor

Cuvintele de aur, tot mai rare…

Am încercat să elaborez un eseu gândindu-mă la cu-vintele şi expresiile cu o valoare deosebit de importantă, dar care astăzi îşi pierd tot mai mult semnificaţia. „Te iubesc”; „Te rog”; „Mulţumesc frumos”; „Iartă-mă”; „Buna ziua”!

Am asemănat aceste cinci expresii cu cele 5 degete ale unei mâini. Nu pot trăi unul fără celălalt, la fel cum din vocabularul unui om nu poate lipsi „te rog”; însoţit de „iartă-mă” şi apoi de magicul „te iubesc” şi politicosul „mulţumesc frumos”.

Cuvintele sunt „fiinţe umane” ce se lasă sculptate sau dăltuite… sunt prieteni de nădejde, care cu bucurie ne scot din anumite situaţii dificile pe care le întâlnim în viaţa cotidiană.

Am observat că din cauza unui vocabular sărac, care denotă lipsa de cultură, majoritatea oamenilor aban-donează o discuţie abia începută sau se refugiază în ex-presii de mare banalitate cum ar fi: „e foarte adevărat”; „aşa e viaţa”; „aşa e lumea”, etc. Să ne ferim să folosim în permanenţă expresii ca şi: „pe cuvânt de onoare”; „pe cuvântul meu” crezând că ele dau greutate spuselor noas-tre.

Comunicăm cu ajutorul cuvintelor şi de aceea trebuie să fim atenţi la ceea ce spunem, astfel încât să nu ne pu-nem interlocutorul în inferioritate, chiar dacă suntem mai instruiţi sau mai informaţi decât el. Asta nu înseamnă că trebuie să dăm mereu dreptate celuilalt. Oricât de parado-xal ar părea, în acest „joc” putem căpăta reputaţia unui cozeur strălucit. De ce? Pentru că a şti să asculţi este o artă, după cum a te abţine să dai mereu sfaturi, este o dovadă de înţelepciune.

Dacă suntem atenţi la ce exprimă emoţional cuvintele atunci când spunem un „te iubesc” putem simţi o umbră de entuziasm, parcă prindem aripi, şi am vrea să rămâ-nem mereu în acea stare. Ce trist este însă faptul că va-loarea adevărată a acestei expresii se pierde tot mai mult. Când rostim un „te iubesc” cum îl rostim? Ne gândim oare la profunzimea lui? Nu poţi face o persoana să te iubeas-că, însă tot ceea ce poţi face, este să fi o persoană iubită, restul depinde de ceilalţi.

Cât de sincer poate spune un copil „te iubesc” mamei lui. El o face într-un mod cu adevărat sincer, cuvintele lui izvorăsc dintr-o inimă sinceră şi pură.

Nu putem însă să spunem acelaşi lucru şi în cazul tinerilor de astăzi. Ei folosesc acest cuvânt prea des, îl spun de pe buze, şi nu cu mintea şi inima.

De multe ori aceste cuvinte magice sunt rostite de per-soane nepotrivite, în situaţii nepotrivite. Ne ducem cuvinte-le în spate şi le lăsăm să cadă pe ceilalţi fără să ne dăm seama că greutatea lor i-ar putea strivi. Nu ne dăm seama de multe ori că înţepătura unui cuvânt nu face locul să se înroşească şi să se vindece ca şi în cazul unei răni.

Cea mai remarcabilă iubire care a schimbat mersul întregii omeniri, a fost iubirea care şi-a arătat-o Dumne-zeu fata de noi, atunci când L-a lăsat pe Unicul Lui Fiu să moara pe cruce, ca noi să trăim astăzi cu posibilitatea mântuirii.

„Mulţumesc frumos”- ce rol marcant are acest cuvânt. Când oferi ajutorul tău cuiva şi nu-ţi mulţumeşte, nu-i aşa că te simţi puţin jignit? De ce uităm oare să mulţumim atunci când ni se oferă ceva? Îmi amintesc o scenă când am mers intr-o zi într-un magazin la cumpărături, şi având multe bagaje mă descurcam foarte greu să ajung până la maşina cu ele. În momentul următor, un angajat al magazinului s-a oferit să îmi ducă bagajele, şi mai mult, mi-a şi deschis portiera maşinii. Fapte precum aceasta te marchează, şi îţi amintesc să spui un „mulţumesc frumos”, nu doar împrumuturi precum: „merci”; „thanks”; „thank you”, etc.

Fie că eşti lider, director, sau simplu angajat, un om din înalta societate sau un om modest, nu uita să spui un „te rog” atunci când ceri ceva, cuiva. Buna creştere şi bu-nele maniere vor fi cu adevărat fericite atunci când vei arăta că le ai.

Cu toţii greşim, şi e normal. A greşi e omenesc, dar a ierta este ceva sfânt. Cel mai grav şi dureros este însă faptul că aşteptăm iertare, dar nu o cerem, şi nu o oferim.

Când auzim cuvântul „iartă-mă” ni se pare aşa de nor-mal şi obişnuit, dar când vine vorba să îl folosim, prea puţini îi mai înţeleg adevărata valoare. Un simplu „iartă-mă” te poate scoate dintr-o situaţie extrem de grea, iţi poate face viaţa mai bună, şi iţi redă încrederea în puterea cuvintelor tale.

Cuvintele frumoase celebrează şi onorează viaţa. Ele ne umanizează şi ne individualizează.

ADELA-CARMEN ŞERBAN (clasa XIA)


Pagina 19

Poveste de dragoste: Eminescu – Veronica Micle

Christina Zarifopol Illias a îngrijit volumul de corespon-denţă inedită dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle, volum publicat la editura „Polirom” din Iaşi. Apariţia acelui volum este evenimentul editorial al anului sau chiar „al secolului” cum au spus unii dintre cei prezenţi la lansare.

Scrisorile învelite într-o hârtie de epocă şi legate cu o fundă roz s-au păstrat într-o bancă din Elveţia. Ele aparţin arhivei Grazziella şi Vasile Grigorcea. Grazziella era ne-poata Veronicăi Micle din partea fiicei mai mari – Valerie, şi le-a lăsat la rândul ei, fiicei sale, Anna Maria Grigorcea.

Despre existenţa lor au ştiut doar membrii familiei şi câţiva apropiaţi, printre care şi mama Christinei, Maria Economu, care a fost profesoara particulară de limbi clasi-ce a Annei Maria Grigorcea. Dorinţa expresă a familiei a fost de a nu da publicităţii aceste scrisori, de a le păstra ca pe nişte preţioase documente de familie.

Mama Christinei Zarifopol a vizitat-o pe strănepoata Veronicăi de nenumărate ori în Italia şi a insistat foarte mult pentru publicarea lor. Rolul ei în apariţia acestui vo-lum este incontestabil. Ea a înţeles că e mare păcat ca ele să nu vadă lumina tiparului, să nu fie aduse la cunoştinţa românilor. Anna Maria ştia că aceste scrisori sunt inesti-mabile pentru români, dar era prinsă de promisiunea pe care i-a făcut-o mamei ei. Şi totuşi la insistenţele repetate de-a lungul anilor s-a decis cu destul de mare rezervă.

Mama Christinei a însoţit-o pe Anna Maria Grigorcea în Elveţia şi au scos din bancă pachetul cu scrisori pe care le-a adus în America şi au început să le editeze.

În pachet au fost 93 de scrisori adresate de Eminescu Veronicăi Micle, 15 adresate de Veronica Micle lui Emi-nescu, două ale Veronicăi către Harieta Eminovici, sora poetului, şi o scrisoare a lui Titu Maiorescu către Emines-cu, referitoare la o traducere din germană făcută pentru regina Elisabeta (Carmen Sylva).

Pachetul a fost adus în America în toamna anului 1999 iar în momentul în care au fost văzute pentru prima dată emoţiile au fost covârşitoare. Christina Zarifopol Illias şi-a făcut curaj să citească scrisorile şi a trăit un sentiment confuz dat de faptul că pătrundea în intimitatea unor oa-meni care au scris doar pentru ei acele lucruri.

La începutul lui aprilie, le-a predat Editurii „Polirom” din Iaşi, care într-un timp record a tipărit volumul, în condiţii excepţionale şi a făcut posibilă lansarea lui pe 15 iunie 2000.

Prin acest volum scrisorile au ajuns şi în România pen-tru că în carte figurează atât transcrierea scrisorilor, cât şi facsimilul în culori, pentru ca cititorii să aibă în faţă şi scri-sul mărunt a lui Eminescu, şi culoarea cernelii şi a hârtiei şi noutăţile Veronicăi. Emoţia cititorului este mult mai mare şi în acest fel specialiştii, eminesciologii, pot să realizeze că nu e vorba de mistificări.

A fost important ca ele să ajungă la cititorii români, iar anul 2000, a fost declarat „Anul Eminescu”.

Aceste scrisori modifică ceea ce se ştia până acum despre relaţia sentimentală dintre cei doi.

Până acum se cunoşteau mai multe scrisori ale Veronicăi (s-au publicat 48) şi se credea că ea este cea care insistă şi exagerează în dorinţa de a legaliza relaţia ei cu Eminescu. După publicarea acestor scrisori, s-a dovedit că Eminescu era angajat cu totul în iubirea pentru Veronica. Iubirea dintre ei a fost uriaşă, dar au trăit într-o epocă ce le-a fost potrivnică. Se crede că la un moment dat el a dorit sincer să se căsătorească cu ea, dar l-au împiedicat sărăcia şi boala. A fost o mare şi tragică iubire, Veronica a fost marea iubire a lui Eminescu.

Scrisorile acestea sunt dialogul dintre doi oameni foar-te apropiaţi. Ele n-au fost scrise pentru a fi publicate. Ge-niul Eminescu a fost întâi omul Eminescu şi este bine să ştim cât mai multe despre existenţa lui, despre „omenescul” lui.

BIBLIOGRAFIE

♦ George Munteanu, România Literară, 13 iunie 1985

♦ Mihai Drăgan, Mihai Eminescu, Interpretări 1, Edi-tura Junimea, Colecţia eminesciană, 1982, numă-rul 27

BIANCA BÎRSAN (clasa XIC)


Pagina 20

„Luceafărul” - mit al cunoaşterii

Mitul – termen provenit din limba franceză „mythe”, în greacă „mythos” însemnând cuvânt, povestire, legendă – desemnează o naraţiune despre fiinţe supranaturale, eroi sau evenimente petrecute în timpuri arhaice sau potrivit lui Eliade „povestirea despre o creaţie”. Operele cu autentică semnificaţie mitică nu-s posibile decât prin convocarea funcţională a tuturor acestora printr-o sinteză a genurilor şi a structurilor artistice fundamentale.

În realitatea lor adânca miturile sunt universale tocmai pentru că oferă posibilitatea unor interpretări profund indi-viduale cat şi trăite. Incomunicabilitatea de “lumi” nu ex-istă, dă de înţeles Eminescu de la un capăt al poemului la altul, ci numai moduri specifice de apropiere între acestea.

În planul mitic al poemului nu se verifică simbolica as-trului instruind doar asupra inseparabilităţii „dragostei” de „cunoaştere” şi a posibilei înfăptuiri autentice a acesteia. În Luceafărul fără a comenta partea de adevăr mai gene-ric uman din asemenea afirmaţie, Eminescu învederează faptul că şi contrariul e tot atât de adevărat.

Prea frumoasa fată „dobândeşte un nume” abia după ce întâlneşte un seamăn care o determină să-şi asume condiţia dată însă fără a pierde amintirea condiţiei râvnite iniţial şi nimbul de spiritualitate pe care i l-a conferit acesta. Bătătoarea la ochii înrudire de nume, Cătălin – Cătălina corespunde condiţiei lor, aceea de muritori.

Îndemnul tânărului de condiţie comună dar nu lipsită de raţionalitate prin datele „măsurii” ei implică abolirea unei duble „ordini” unilaterizate. Îndeosebi acest din urmă înţeles l-a reţinut Eminescu de la variantă la variantă până la cea publicata în „Almanahul”, „României june”.

Anterior spre deosebire de Heliade, el reabilitase în poemul „Călin (File din poveste)” şi în piesa Bogdan Dra-goş mitul „Zburătorului”, la străbunii latini el înseamnă „cel ce luceşte”.

El uită treptele ce-a urcat de la teribila experienţă lumi-nară evocate în poemul „Din străinătate” la cele din „Sărmanul Dionis”, „Pierduta pentru mine, zâmbind prin lume treci!“, „Scrisoarea I” crezând o clipă că şi-ar putea schimba înalta ipostază de „amor” aidoma celui de la nive-lul primei trepte a ascensiunii. Observă manifestările natu-rale limitate la perimetrul lor antropologic. Pune în cumpă-nă clanurile umane cu „planul adâncei intocmele”. Nu poa-te fi vorba aşadar în Luceafărul, cum s-a tot zis de două planuri incomunicabile, de două condiţii de nedepăşit ei numai de „conştientizarea” dificultăţii de a le depăşii. “Luceafărul” este şi un poem de dragoste incontestabil dar numai întrucât dragostea e reprezentată aici în totalitatea manifestărilor ei de la cele „instructurale” la cele „raţionale”. În cunoaşterea ştiinţifică, logica rămâne la izolarea lucrurilor cunoscute.

Înalt după cum s-a văzut că îl pregătise întreaga deve-nire a operei eminesciene Luceafărul este o „legendă” a dragostei în raport cu o percepţie nepregătita să treacă dincolo de elementele ei fabulatori. Luceafărul este şi o „alegorie”a soartei geniului în raport cu oamenii.

Ca mit al cunoaşterii cu multiple rădăcini mai vechi şi mai noi, Luceafărul constituie monumentul cel mai repre-zentativ al puterii de creaţie a poporului nostru în ordinea spirituală. Dorul reprezintă poate o mai înţeleaptă aşezare a raporturilor dintre „parte” şi „întreg”. Iată cum se explică de ce dorul e tărâm ca şi fermecat pentru filtrarea de ex-cese a uriaşelor fluxuri de gândire ce se iscă în cea mai importantă problemă a cunoaşterii. Să fie o pură întâmpla-re că de pe la primele acorduri de liră în poezia „Ce--ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Eminescu şi-a supranumit plaiurile natale „tara mea de dor”.

ROXANA STAN (clasa XIC)

BIBLIOGRAFIE

♦ România literară 13.06.1985 - George Munteanu, Luceafărul şi paradoxul cunoaşterii

♦ Mihai Dragan, Mihai Eminescu, Interpretări 1, Edi-tura Junimea, Colecţia Eminesciana, 1982 nr 27 .

♦ Dicţionar de termeni literari, coord. Al. Săndulescu, Ed. Academiei, Bucureşti, 1976

Efirul pe care a mers poetul începând prin a reţine o sugestie a basmului „Fata în gradina de aur”. De aici ştiind că „eonii” constituiau o expresie degradată a mai vechilor „daimoni”, Eminescu ajungea la ceea ce ne încredinţează Platon în Banchetul că-i împărtăşise lui Socrate o enigma-tică femeie din Montineea. Dragostea văzută în modurile ei de manifestare, şi ea sferă a cunoaşterii presupunând trepte niciodată urcate aievea până la capătul unde ar fi de aflat „frumosul absolut”, se ştie că a reprezentat şi îna-inte de Luceafărul o constantă a liricii eminesciene iar cunoştinţele despre Platon ale poetului fie dobândite iniţial şi prin izvoare indirecte.


Pagina 21

Versiuni ale morţii lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, regăsite în cronicile turceşti şi bizantine din secolele XV-XVI

În categoria luptătorilor antiotomani din prima jumătate a secolului al XV-lea se distinge figura lui Ioan de Hunedoara, „cruciatul de sânge româ-nesc”, cum îl numea N. Iorga, ban al Severinului (1438-1441), voievod al Transilvaniei (1441-1446; 1448), guvernator al Ungariei (1446-1453) şi căpitan suprem (1453-1456). Personalitatea lui Ioan de Hunedoara s-a impus nu numai atenţiei contemporanilor ci şi istoriografiei moderne şi contemporane, îndeosebi celei româneşti, care i-a acordat o atenţie deo-sebită.

Prin întreaga sa politică antiotomană, Ioan de Hunedoara s-a remarcat ca principalul exponent al cruciadei antiotomane târzii, al cărei obiectiv principal a fost acela al alungării turcilor din Europa. Acestui scop i-au fost dedicate principalele sale acţiuni antiotomane ofensive întreprinse la sud de Dunăre: campania cea lungă (1443-1444), cruciada din 1444 şi campa-nia din 1448.

Sursele creştine despre moartea lui Ioan de Hunedoara.

Încununarea supremă a eforturilor antiotomane ale lui Ioan de Hune-doara o va reprezenta însă apărarea Belgradului, cheia Europei Centrale, asediat de turci în iulie 1456. Succesul de la Belgrad din 20-22 iulie 1456 a reprezentat ultima acţiune militară a lui Ioan de Hunedoara şi, totodată, apoteoza sa, acesta murind câteva zile mai târziu, la 11 august 1456, în tabăra de la Zemun.

Informaţiile transmise de diferite surse cu privire la cauzele morţii lui Ioan de Hunedoara fac ca această problemă să rămână una controversată în literatura de specialitate, deşi în rândul specialiştilor, şi-i avem în vedere aici în primul rând pe cei români, s-a împământenit teza că marele comandant de oşti a murit de ciumă. Asemenea opinii se bazează îndeo-sebi pe informaţiile transmise de călugărul Giovanni da Capestrano, colaborator apropiat al lui Ioan de Hunedoara care într-o scrisoare adresată papei Calixt III, susţine categoric că „dominum Johannes de Hunyad, ex hac vita iam delapsum XI, mensis huius ex peste”.

Moartea lui Ioan de Hunedoara, de ciumă, este admisă şi de alte surse contemporane, chiar dacă cu unele rezerve. Astfel, cronicarul bizantin Laonikos Chalkokondylas consemnează în lucrarea sa Expuneri istorice că „se mai spune că a murit răpus de ciumă”.

Decesul survenit din cauze naturale a lui Ioan de Hunedoara est susţinut şi de alţi istorici contemporani. În acest sens se pronunţă umanistul italian Antonio Bonfini, un apropiat al familiei Corvineştilor, care admite îmbolnăvirea de febră a căpitanului suprem după bătălia de la Belgrad, precum cronicarul maghiar Ioan de Thurócz, care pune moartea acestuia pe seama vârstei.

Sursele otomane despre moartea lui Ioan de Hunedoara.

În opoziţie cu informaţiile transmise de sursele creştine, o serie de cronicari turci, precum Orudj bin Adil (sec. XV), Kemal-paşa-zade (sec. XVI), Kodja Husein (sec. XVI-XVII), ne oferă alte versiuni ale morţii lui Ioan de Hunedoara. Astfel Orudj bin Adil afirmă că „în lupta aceea afurisitul de Iancu a fost atins de o săgeată. Deşi a fost rănit, acest lucru nu s-a ştiut […]. Afurisitul de Iancu a murit din pricina acelei răni”.

Alţi cronicari turci din sec. XVI-XVII preiau aceste informaţii transmiţându-le mai departe. Mai mult decât atât, ei le am-plifică, îmbogăţindu-le cu o serie de detalii mai mult sau mai puţin veridice.


Pagina 22

Unul dintre aceştia, Kemal-paşa-zade ne oferă următoarea versiune a morţii lui Ioan de Hunedoara: „În timp ce nenoro-citul acela umbla printre pedestraşii săi şi vorbea, făcând semne cu mâna celor din faţa sa, un gaziu l-a ochit. Făcând să zboare săgeata sa înaripată ca pasărea, el a nimerit îmbrăcămintea sa aurită şi, trecând prin ea, l-a lovit sub braţ […]. Zbătându-se timp de trei zile Iancu a murit a patra zi. De ruşine ascunzând că a fost rănit, s-a răspândit în ţara sa şi în popor zvonul că afurisitul acela a murit de ciumă”.

O informaţie cu un conţinut asemănător, chiar dacă neverosimilă, ne transmite şi cronicarul Kodja Husein (sec. XVI-XVII). Acesta susţine în cronica sa că în timpul luptei de la Belgrad „craiul Iancu a fost lovit în ochi de o săgeată”, ceea ce i-ar fi provocat moartea.

Consideraţii finale.

Unele din ştirile prezentate de noi s-au mai aflat în atenţia specialiştilor care le-au semnalat. Nu avem însă informaţia că ele să fi făcut obiectul vreunui studiu de specialitate.

În consecinţă, se pune întrebarea dacă Ioan de Hunedoara a murit de ciumă, din alte cauze naturale sau din cauza unei răni primite în timpul luptelor pentru despresurarea Belgradului? Contradictoriile informaţii pe care le deţinem nu ne permit formularea unui răspuns categoric. Nu este însa exclusă posibilitatea ca în timpul luptelor, Ioan de Hunedoara să fi fost într-adevăr rănit, ceea ce face posibil ca rana primită, chiar fără să fi avut gravitatea celei afirmate de cronicarii oto-mani, să-l fi făcut mai vulnerabil în faţa epidemiei de ciumă. Considerăm că este sarcina istoriografiei să acorde mai multă atenţie acestei probleme pentru a o elucida definitiv.

BIBLIOGRAFIE N. Iorga, Istoria românilor, vol. IV: Cavalerii, Bucureşti, 1937, p. 64-82 (în continuare: Istoria românilor, IV). T. Nicolau, Ioan Huniade Corvin, Bucureşti, 1925, pass.; T. Popa, Iancu Corvin de Hunedoara, (Ioan Hunyadi), Hune-doara, 1928, pass.; N. Iorga, Istoria românilor, IV, p.64-120; Idem, Cruciatul de sânge român Ioan al lui Voicu din Inidoara (Huniadi), în Idem, Scrieri istorice, vol. I, Bucureşti, 1971, p.165-227; C.C. Giurescu, Istoria românilor, vol. II, Bucureşti, 2007, p. 29-36; C. Mureşan, Iancu de Hunedoara, Bucureşti, 1968, pass.; M.P. Dan, Un stegar al luptei antio-tomane, Iancu de Hunedoara, Bucureşti, 1974, pass.; A.A. Rusu, Ioan de Hunedoara şi românii din vremea lui, Cluj-Napoca, 1999, pass. T. Nicolau, op. cit., p. 97-103; T. Popa, op. cit., p.145-147; C. Mureşan op. cit., p. 200; Documente privitoare la istoria românilor culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, vol. II, partea 2, Bucureşti, 1891, p. 74, doc. LXI. L. Chalcocondil, Expuneri istorice, Bucureşti, 1958, p. 245. Antonii Bonfinii Asculani, Rerum Hungaricarum Decades libris XLV. Comprehensae ab Origine Gentis ad annum MCCCCXCV, recensuit et praefatus est D. Carolus Andeas Bel, Lipsiae, 1771. Iohannis de Thwrócz, Chronica Hungarorum, în Scriptores rerum Hungaricarum veteres et genuini, cura et studio Ioannis Georgii Schwandtneri, Vindobona, 1746. Cronici turceşti privind Ţările Române, Extrase: vol. I: Sec. XV- mijlocul sec. XVII, Bucureşti, 1966, p. 59 / Orudj bin Adil. Ibidem, p. 197 / Kemal-paşa-zade. Ibidem, p. 454 / Kodja Husein.

HORAŢIU CRISTIAN BONHAI (clasa XIC) (coord. Dr. Vasile Mărculeţ)


Pagina 23

Lupta antiotomană a lui Vlad Ţepeş, din 1461-1462, oglindită în surse bizantine din secolele XV-XVI

Personalitate de excepţie a Evului Românesc, Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti (1448, 1456-1462, 1476-1477), s-a bucurat de faimă încă din timpul vieţii. În prezent, domnul muntean este, probabil, cea mai cunoscută personalitate medievală românească pe plan internaţional. Au contribuit la acesta atât faptele sale din timpul vieţii, cât şi ştirile despre el transmise de detractorii săi, precum şi o interesantă literatura şi producţii cinematografice de proasta factură ale epocilor modernă şi contemporană.

Literatura medievală este deosebit de generoasă în informaţiile pe care ni le transmite despre domnul Ţării Româneşti. Astfel, ştiri despre viaţa şi activi-tatea lui Vlad Ţepeş ne oferă cronicarii bizantini din secolele XV-XVI, cei oto-mani din secolele XV-XVII, povestirile germane, cele slavone sau cele româ-neşti.

Personalitatea complexă şi contradictorie a lui Vlad Ţepeş i-a atras în egală măsură şi pe istoricii români. Ca urmare, de-a lungul timpului aceştia i-au consacrat numeroase studii, capitole din lucrări de sinteză sau monografii.

Ştirile transmise de sursele medievale despre Vlad Ţepeş sunt deosebit de variate. Ele se referă la etape ale copilăriei sale, la epoca prizonieratului la turci, la condiţiile în care a ocupat tronul Ţării Româneşti, la statutul politic-juridic al statului românesc sud-carpatic în momentul urcării pe tron a lui Vlad Ţepeş, la politica lui internă şi externă promovată de domnul muntean.

Un loc aparte în rândul ştirilor despre Vlad Ţepeş, îl reprezintă informaţiile cu privire la lupta antiotomană a domnului muntean. Asupra ştirilor din această categorie transmise de cronicarii bizantini ne vom opri în continuare.

O primă categorie de ştiri furnizate de cronicarii bizantini se referă la statutul politico-juridic al Ţării Româneşti, în mo-mentul urcării pe tron a lui Vlad Ţepeş, şi la raporturile suzerano-vasalice existente între domnul muntean şi sultan. Ase-menea informaţii ne transmit Kritobulos din Imbros, Doukas şi Laonikos Chalkokondylas. Primul dintre aceştia, un admira-tor şi colaborator al sultanului Mehmed II, scriind de pe poziţii favorabile acestuia relatează: „Întâmplându-se apoi schim-bări cu domnia geţilor (românilor din Ţara Românească, n.n.) şi acela care o avea fiind izgonit rău, împăratul (sultanul, n.n.) cu multă oaste şi cheltuială l-a adus pe acesta (Vlad Ţepeş, n.n.),, predându-i toată domnia asupra geţilor şi legându-l prin tratate şi jurăminte, ca într-adevăr na păstra faţă de împărat dragoste curată şi fără gânduri duşmănoase şi are să-i fie într-adevăr cu credinţă în legăturile încheiate”. În ceea ce-l priveşte, Laonikos Chalkokondylas, vede şi el în Vlad Ţepeş un interpus al sultanului, precizând că acestuia, „împăratul i-a încredinţat domnia Daciei (Ţării Româneşti, n.n.), şi cu ajuto-rul împăratului, Vlad, feciorul lui Draculea, a năvălit şi-a luat domnia […]. Când aşadar a crezut că are domnia Daciei pe deplin consolidată, se purta cu gândul să se lepede de împăratul”. La fel ca şi ceilalţi cronicari, Doukas confirmă şi el statu-tul de vasalitate a Ţării Româneşti faţă de Imperiul Otoman. Deosebit de importante sunt ştirile transmise de Doukas, care conţin numeroase informaţiile cu privire la obligaţiile Ţării Româneşti faţă de Imperiul Otoman la începutul domniei lui Vlad Ţepeş. Referindu-se la aceste aspecte, cronicarul bizantin relatează că „în anul 6970 [1462] trimite la voievodul Ţării Ro-mâneşti un sol anunţându-i să vină la închinăciune şi să aducă neapărat cu sine 500 de băieţi şi tributul ce-l dă în fiecare an, adică 10.000 de galbeni de aur”.

Cele mai multe informaţii transmise de cronicarii bizantini se referă însă la luptele cu turcii din cursul anilor 1461-1462. Principalele aspecte pe care le surprind aceste ştiri se referă la declanşarea luptei antiotomane a lui Vlad Ţepeş, la anihila-rea tentativei otomanilor de a-l elimina prin viclenie şi la nimicirea corpului de oaste comandat de Hemza beg şi de grecul Catavolinos, însărcinat cu această misiune, şi, mai ales, la evenimentele şi acţiunile din timpul campaniei sultanale în Ţara Românească din primăvara-vara anului 1462.


Pagina 24

Din rândul cronicarilor bizantini se detaşează prin laconismul informaţiilor transmise Georgios Sphrantzes (sec. XV) şi Macarios Melissenos-Pseudo Phrantzes. Primul dintre aceştia se limitează la a consemna succint în Memoriile sale că în primăvara anului 1462, sultanul „a trecut în Ţara Românească şi a pus bine la cale lucrurile ce se petreceau prin ţara ace-ea”. Cel de-al doilea compilează ad litteram informaţia primului pe care o introduce în cronica sa.

Informaţii la fel de succinte ne oferă o serie de cronici minore din secolele XV-XVI. Reţinem dintre acestea Scurtă cro-nică a sultanilor otomani, care, confundându-l pe Vlad Ţepeş cu fratele său Radu, relatează că în anul 6970 (1462) sulta-nul „a mers în Ţara Românescă împotriva lui Radu Vodă”, sau Rezumatul unor cronici minore care înregistrează la fel de succint faptul că în anul 6970 Mehmed II „a mers în Ţara Românească împotriva lui Audula (Dracula, n.n.) Voievod”. Ceva mai detaliate sunt informaţiile transmise de Cronica de la Viena, care consemnează că „în luna iunie, anul 6970, sultanul a trecut în Ţara Românească împotriva lui Draculea. Acesta a năvălit de câteva ori în timpul nopţii şi a făcut multă ucidere în tabăra sultanului. Apoi oastea sultanului a răpit din altă parte femei, copii şi animale şi s-a întors acasă”, confirmând astfel, indirect, victoria domnului muntean în confruntarea cu turcii.

Spre deosebire de cronicarii menţionaţi, alţii autori bizantini ne oferă informaţii mult mai detaliate despre evenimentele din anii 1461-1462. Astfel, Doukas, prezentând debutul acţiunii antiotomane a lui Vlad Ţepeş, relatează că la primind po-runca sultanului de a se prezenta personal la Istanbul cu tributul, domnul muntean a respins-o categoric. „Voievodul – con-semnează cronicarul bizantin – i-a răspuns însă: galbenii îi are gata să-i dea, băieţii însă nu poate; cât despre sine să vină însuşi la închinăciune, şi acesta este cu neputinţă”. Acţiunea lui Vlad Ţepeş, care, în esenţa sa, reprezenta înlăturarea suzeranităţii otomane a fost urmată de alte măsuri de forţă îndreptate împotriva turcilor. Mai întâi, relatează Doukas pe solii sultanului trimişi să aducă tributul „i-a tras în ţeapă”, după care trecând cu armata Dunărea „a străbătut cu duşmănie părţile Dristrei şi, luând mult popor de rând, i-a trecut pe toţi în Ţara Românească şi le-a luat viaţa cu acelaşi fel de moarte, în ţeapă”.

O interesantă ştire ne transmite Doukas cu privire la tentativa de eliminare a lui Vlad Ţepeş de către Hamza beg. Spre deosebire de alte surse, Doukas, care plasează acţiunea comandantului turc după campania domnului muntean pe linia Dunării din iarna anilor 1461-1462, o prezintă ca o ripostă dată de turci acţiunii domnului muntean, ca o iniţiativă exclusivă a generalului otoman. „Un comandant de la marginile acelea, al tiranului – relatează Doukas – voind să se arate cu o faptă de mare vitejie, a trecut în Ţara Românească cu 10.000 de turci; românul ciocnindu-se cu ei, pe unii i-a ucis în război, cei pe care însă i-a prins de vii, pe toţi i-a osândit la moarte, ca şi pe comandantul lor Chamza (Hamza, n.n.), traşi fiind în ţea-pă”.

Informaţii referitoare la debutul luptei antiotomane ne oferă şi Kritobulos din Imbros. Prezentând evenimentele de pe poziţii favorabile lui Mehmed II, cronicarul bizantin ne prezintă acţiunea lui Vlad Ţepeş dintr-o perspectivă eminamente negativă. Astfel, relatând începutul acţiunii antiotomane a domnului Ţării Româneşti, Kritobulos consemnează că în timp ce sultanul era prins în diverse probleme politice, „i se anunţă că Draculea, domnul geţilor (românilor, n.n.), umblând după schimbări, s-a răzvrătit şi că adunând destulă oaste şi călăreţi şi arme, s-a ridicat împotriva împăratului (sultanului, n.n.)”. Campania lui Vlad Ţepeş pe linia Dunării în iarna anilor 1461-1462 îşi află de asemenea prezentarea în lucrarea lui Kritobulos din Imbtros, care o interpretează ca fiind un act de trădare a domnului muntean la adresa sultanului, care l-ar fi impus în domnie. „Uitând de toate şi arătându-şi răutatea faţă de cel ce s-a încrezut într-însul, s-a răsculat împotriva împă-ratului. Şi mai întâi trecând pe ascuns peste Istros cu putere şi oaste nu puţină, cutreieră cu duşmănie toată ţara împăratu-lui, ce-i era vecină, adică regiunea de pe la Nicopole şi Vidin, luând pradă foarte multă, şi făcând nu puţin omor, a trecut înapoi peste Dunăre şi s-a întors în ţara sa”.

Indiscutabil, cele mai numeroase, mai variate şi mai interesante informaţii cu privire la acţiunile antiotomane ale lui Vlad Ţepeş ni le oferă Laoniokos Chalkokondylas. Relatând de pe poziţii antiotomane, Chalkokodylas prezintă în termeni deo-sebit de favorabili acţiunile lui Vlad Ţepeş îndreptate împotriva turcilor. În primul rând, cronicarul bizantin ne oferă o serie de informaţii cu privire la acţiunile interne ale domnului muntean, unele de o violenţă extremă, în scopul consolidării puterii centrale, dar având ca obiectiv suprem înlăturarea dominaţiei otomane. „Când aşadar a crezut că-şi are domnia Daciei (Ţării Româneşti, n.n.) pe deplin consolidată, se purta cu gândul să se lepede de împăratul”.

Aşa cum se ştie, în faza premergătoare declanşării luptei antiotomane, Vlad Ţepeş s-a orientat spre alianţa cu Mathias Corvin, regele Ungariei. Spre deosebire de ceilalţi cronicari bizantini, Laonikos Chalkokondylas consemnează în lucrarea sa acest act de politică externă a domnului Ţării Româneşti, arătând că el „se îndreaptă spre peoni (unguri, n.n.)” şi „face cu ei învoieli şi alianţă”.


Pagina 25

O atenţie aparte acordă cronicarii bizantini menţionaţi evenimentelor consumate în timpul campaniei sultanale împotri-va Ţării Româneşti din vara anului 1462. De reţinut este faptul că toţi cronicarii bizantini care abordează diferitele aspecte ale campaniei otomane în Ţara Românească, atât cei favorabili domnului muntean, cât şi cei ostili, confirmă, direct sau indirect victoria acestuia.

Campania sultanală din primăvara-vara anului 1462 din Ţara Românească cunoaşte prezentări diferite din partea cro-nicarilor otomani. Relatarea acesteia variază de la simpla înregistrare a sa, cum am văzut că fac Georgios Sphrantzes şi Macarios Melissenos, la o relatare amplă, chiar cu informaţii de noutate, în oprea lui Laonikos Chalkokondylas.

Doukas, spre exemplu, relatează destul de succint că aflând despre nimicirea corpului de oaste al lui Hamza beg, de către Vlad Ţepeş, sultanului „i s-a făcut negru înaintea ochilor şi turbat de mânie şi-a strâns armata de pretutindeni, peste 150.000, şi în vreme de primăvară, ieşind din Adrianopol, a venit la Dunăre; şi acolo ridicând corturile a stat până ce să se strângă toată armata într-un singur trup”. Alte informaţii ale cronicarului bizantin prezintă măsurile de apărare iniţiate de Vlad Ţepeş în faţa agresiunii otomane. „Dar românul – relatează Doukas – şi el i-a mutat pe toţi supuşii lui în locuri strâmte de munte şi în locuri acoperite de păduri; şi câmpurile le-a lăsat pustii şi vitele de tot felul le-a mânat înăuntrul hotarelor dinspre alani şi huni; iar el însuşi cu armata de sub el se aţinea toată ziua în locuri acoperite de sihle şi păduri dese”. Mar-şul armatei otomane de la Dunăre până la Târgovişte, prin locurile pustiile de Vlad Ţepeş este extrem de succint prezentat de Doukas. Acesta nu reţine niciun eveniment sau nicio acţiune mai importantă, doar pădurea de ţepi, cu oamenii lui Hamza beg din preajma cetăţii de reşedinţă a domnului muntean şi impresia făcută de aceasta asupra lui Mehmed II se bucură de atenţia cronicarului bizantin, care consemnează: „Tiranul trecând Dunărea, a străbătut acel loc mai bine de 7 zile şi n-a găsit nimic, nici om, nici cel mai neînsemnat animal şi nici ceva de mâncare sau de băut. Şi ajungând într-un loc frumos aşezat ca o livadă, vede mii şi mii de pari sădiţi în pământ încărcaţi în loc de fructe cu oameni morţi, şi în mijloc pe Chamza pe care l-am amintit mai sus, în îmbrăcămintea de in subţire şi purpură ce o purta, tras în ţeapă. La vedera aces-tei ameninţări, tiranul s-a înspăimântat şi noaptea, când a ridicat corturile, fiindu-i frică, a tras şanţuri şi a ridicat valuri şi sta în mijlocul lor”. Singurul eveniment din timpul campaniei otomane în Ţara Românească, care a atras atenţia lui Doukas l-a reprezentat atacul de noapte, întreprins la 16/17 iunie 1462 de Vlad Ţepeş asupra taberei otomane. Exagerându-i impor-tanţa şi consecinţele, Doukas, prezintă atacul de noapte al domnului muntean drept acţiunea finală a luptelor din 1462, cea care a tranşat irevocabil rezultatul campaniei în favoarea lui Vlad Ţepeş: „Românul însă sculându-se dis-de-dimineaţă şi rânduindu-şi bine oamenii de sub el, a năvălit, când era încă întuneric, şi nimerind n partea dreaptă a taberei, a intrat deo-dată înăuntru şi până în ziuă a tăiat turci fără număr, şi până ce s-a luminat de ziuă, mulţi turci s-au ucis între ei. Când însă s-a făcut dimineaţă, românii au intrat în ţarcurile lor şi s-au culcat; iar tiranul sculându-se plin de ruşine a trecut Dunărea şi a ajuns la Adrianopol”.

O prezentare şi mai succintă a campaniei otomane din Ţara Românească, din primăvara-vara anului 1462 realizează Kritobulos din Imbros în opera sa. Fidel atitudinii sale ostile lui Vlad Ţepeş, cronicarul bizantin prezintă acţiunile militare întreprinse de Mehmed II împotriva domnului muntean, fără a se opri însă asupra niciunui detaliu, drept un succes deplin. Niciun eveniment defavorabil sultanului nu este reţinut de Kritobulos în lucrarea sa, în schimb toate acţiunile defensive ale lui Vlad Ţepeş sunt prezentate ca fiind cele ale unui individ, încrezut, iresponsabil şi laş. Sultanul, susţine Kritobulos, „strânge de îndată oaste cât mai multă, şi, peste iarnă pregătindu-se bine, deodată cu primăvara trece peste Istros şi, du-pă ce a trecut, în nu multe zile cutreieră cu duşmănie aproape toată ţara geţilor (Ţara Românească, n.n.) stricând-o şi pus-tiind-o; şi revărsându-se ca un şuvoi de munte, târăşte cu sine tot ce întâlneşte în cale, cucereşte cetăţi, jefuieşte sate şi i-a pradă foarte multă. Iar acel îndrăzneţ şi fanfaron, neputând ţine piept năprasnicei năvale a împăratului, a luat-o de îndată la fugă , ajungând la locurile cele mai adăpostite ale ţării, se aţine prin codri, aşteptând să vadă sfârşitul lucrurilor ce se întâmplau. Împăratul însă prăda şi pustia ţara lui şi la urmă îl pune domn al geţilor pe Radu, fratele aceluia, căci îl avea pe acesta cu sine”.

Atacul de noapte întreprins de Vlad Ţepeş asupra taberi otomane la 16/17 iunie 1462 nu a scăpat atenţie lui Kritobulos din Imbros. Contrar realităţilor, cronicarul bizantin prezintă acţiunea domnului muntean drept actul unui disperat, al unui individ lipsit de raţiune, care s-a derulat haotic, fără rezultate. „Iar Draculea – scrie Kritobulos – descurajat acum cu totul de starea lui de lucruri şi nemaiavând nicio nădejde în viitor de domnie, s-a hotărât ca, omorând să facă un rău duşmanilor, chiar de ar fi el însuşi s-o păţească. Şi hotărând aceasta în fără de mintea lui, vrea în timp de noapte să atace; şi pe la miez de noapte, atacă fără nicio ordine şi rânduială o margine de tabără şi face mult omor printre animale, cămile, cai, catâri; căci peste oameni n-a dat”.


Pagina 26

Dimpotrivă, susţine cronicarul bizantin, fidel poziţiei sale de admirator al lui Mehmed II, sultanul, acţionând raţional ar fi reuşit să obţină un succes deplin. Slugărnicia lui faţă de sultan merge până acolo încât Kritobulos nu ezită niciun moment să distorsioneze sau chiar să falsifice adevărul istoric. Conform subiectivei sale relatări, atunci când românii au năvălit în tabără, „împăratul de îndată dă ordin dinadins soldaţii să se retragă puţin, ca el să înainteze mai mult, spre a veni mai la îndemână. După aceea dând oştirii consemn, porunceşte să-l atace din toate părţile. Şi ei năvălind cu strigăt şi repezeală şi cu mare avânt, îi taie pe toţi oamenii lui, afară de câţi i-au prins de vii, puţini de tot”.

Ultimele evenimente înregistrate de Kritobulos din Imbros cu privire la campania întreprinsă de Mehmed II în Ţara Ro-mânească în 1462 sunt replierea lui Vlad Ţepeş în Transilvania, unde a fost arestat şi încarcerat din ordinul lui Mathias Corvin, instalarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Radu cel Frumos (1462-1475, cu întreruperi), interpusul sultanului, şi revenirea „glorioasă” a sultanului la Adrianopol: „Iar Draculea, strecurându-se pe aici pe undeva şi scăpând cu fuga a ple-cat la peoni; aceştia însă, prinzându-l, l-au aruncat în închisoare. Dar împăratul, precum am spus, după ce i-a luat jură-mântul de credinţă, pune domn şi oblăduitor al geţilor pe Radu, dându-i toată stăpânirea şi domnia lor; apoi luând pradă foarte multă de robi şi vite, o împarte oştirii şi trecând înapoi Istrosul, ajunge vara la Adrianopol”.

Cele mai importante, mai numeroase şi mai variate informaţii despre evenimentele consumate n anii 1461-1462 la Du-nărea de Jos ni le oferă Laonikos Chalkokondylas. Ele relevă o serie de aspecte interesante, unele necunoscute în alte surse, despre lupta antiotomană dusă de Vlad Ţepeş.

Un prim eveniment al acestei etape relatat de Laonikos Chalkokondylas se referă la tentativa turcilor de a-l elimina pe Vlad Ţepeş prin vicleşug. Spre deosebire de alţi autori, cronicarul bizantin ne prezintă cu lux de amănunte modul cum a fost concepută acţiunea otomană, cum s-a încercat punerea ei în aplicare. Conform relatării lui Chalkokondylas, aflând despre defecţiunea lui Vlad Ţepeş, sultanul, „trimiţând la el un bărbat încercat de la Poartă, un diacon, l-a chemat la Poar-tă, că dacă, o să vină la Poartă nimic neplăcut nu va păţi de la împăratul, ci pentru că s-a arătat cu priinţă pentru interesele împăratului, va dobândi bine şi favoruri şi răsplătire chiar mai mare decât priinţa ce a arătat-o împăratului. Cu acest ordin l-a trimis la el pe diacul Porţii, Catavolinos. Iar lui Chamuza, numit putătorul de şoimi, care primise însărcinarea să guverne-ze nu puţină ţară la Istros şi să fie guvernator la Vidin, îi trimite în taină ordin, că va avea parte de mare bine de la el, dacă prin viclenie va putea să-i-l aducă pe om şi să-l prindă, cum va putea, fie cu vicleşug, fie în alt chip. Aceasta aşadar spunându-i diacului că e vorba să-l prindă pe om, se sfătuiesc asupra hotărârilor care să-i dea scop, anume când Vlad îl va însoţi la întoarcere, să-i întindă în taină o cursă de mai înainte, chiar în această ţară a lui şi aşa să-l prindă; diacul însă să-i semnaleze, când va vrea să pornească înapoi. Diacul face aceasta şi-l semnalează într-ascuns ora în care trebuia să plece însoţit de Vlad, şi Chamuza s-a pus de mai înainte la pândă chiar într-acest loc”.

În relatarea aceluiaşi eveniment, Laonikos Chalkokondylas ne transmite o serie de informaţii cu privire la modalităţile în care Vlad a dejucat tentativa otomană de a-l captura, precum şi la sângeroasa pedeapsă aplicată iniţiatorilor acesteia. Din lucrarea cronicarului bizantin aflăm că „Vlad însă înarmat cu oamenii lui, cum însoţea la întoarcere pe conducătorul Porţii de aici, a căzut la cursă şi cum ş-ia dat seama, de îndată a poruncit şi-i prinde pe aceştia cu însoţitorii lor; când Chamuza a atacat, s-a luptat în chip remarcabil şi biruindu-l, l-a prins şi din ceilalţi care au luat-o la fugă, a nimicit nu mulţi. Pe aceş-tia cum i-a prins, i-a dus cu toţii şi i-a tras în ţeapă, după ce i-a ciuntit mai întâi; lui Chamuza însă i-a făcut o ţeapă mai înaltă; şi slujitorilor le-a făcut acelaşi lucru ca şi stăpânilor lor”.

Aşa cum se cunoaşte, după eliminarea acestui prim obstacol, Vlad Ţepeş a preluat iniţiativa militară pe linia Dunării. În iarna anilor 1461-1462, forţele sale au nimicit garnizoanele otomane de la Vidin şi până la gurile Dunării, eliminând astfel posibilitatea unei riposte imediate a turcilor, prin intermediul trupelor de la hotarul Ţării Româneşti. Campania dunăreană a domnului muntean din iarna anilor 1461-1462 este de asemenea bine surprinsă de Laonikos Chalkokondylas. Din lucrarea acestuia aflăm că după anihilarea tentativei de capturare a sa pusă la cale de Catavolinos şi Hamza beg, Vlad Ţepeş „îndată şu-a pregătit, pe cât a putut, o oaste foarte mare şi a pornit-o de îndată spre Istros şi trecând în localităţile acestea de la Istros în ţara împăratului, a nimicit cu desăvârşire locuitorii împreună cu femei şi copii şi caselor le-a dat foc, arzând totul pe unde mergea. Şi făcând mult şi mare omor, a plecat înapoi în Dacia”.

Violenţa campaniei muntene pe linia Dunării inferioare, afirmată de Laonikos Chalkokondylas, este confirmată şi de alte surse. Vlad Ţepeş însuşi, într-o scrisoare către Mathias Corvin, din 11 februarie 1462, îi scria suveranului Ungariei ca în timpul operaţiunilor militare au fost ucişi 23.809 turci, ale căror capete au fost tăiate şi numărate, „afară de 884 care au fost arşi în casele lor şi ale căror capete n-au putut fi înfăţişate”, ceea ce conduce la un total de 24.693 de inamici. Impactul psihologic al acestor acţiuni aspra turcilor din Europa a fost devastator, astfel că o mărturie contemporană înregistrează faptul că „se speriaseră întru atâta mulţimile [turcilor] în cât se socotea fericit cel ce putea trece dincolo, în Anatolia”.


Pagina 27

Un loc deosebit, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi prin prisma importanţei informaţiilor transmise, ocupă în lu-crarea lui Laonikos Chalkokondylas prezentarea evenimentelor petrecute în timpul campaniei sultanale din Ţara Româ-nească din primăvara-vara anului 1462.

Un prim set de informaţii îl reprezintă ştirile referitoare la pregătirile făcute de cei doi protagonişti în vederea confruntă-rii. Conform relatării lui Chalkokondylas, „după ce oştile îi fuseseră pregătite, împăratul a pornit asupra Daciei, îndată la începutul primăverii. Această armată, spun oamenii că a fost foarte mare, a doua după năvala acestui împărat asupra Bi-zanţului. Această tabără se spune că a fost cea mai frumoasă decât alte tabere şi că avea mare pregătire în ceea ce pri-veşte armele şi echipamentul, iar armata să se fi ridicat la două sute cinci zeci de mii. Şi aceasta se poate socoti uşor la bancherii care au luat vadul Istrosului şi care au cumpărat cu trei sute de mii de galbeni şi se spune că au câştigat mari sume de bani. Pe uscat, armata a pornit de la Philippopolis, iar pe mare a echipat vreo douăzeci şi cinci de trireme şi la o sută cincizeci de vase şi mergea de-a dreptul spre Istros, cu gândul să treacă la Vidin. Şi a poruncit ca aceste vase să plutească pe Marea Neagră, spre Istros. Şi flota, potrivit poruncii împăratului a plecat pe Marea Neagră spre gura Istrosului; şi îndată ce a ajuns la gură s-a dus pe fluviu în sus spre Vidin. Şi pe unde flota a făcut vreo debarcare, dădea foc la case şi ardea şi, punând foc au ars Brăila, oraş al dacilor, în care fac comerţ mai mare decât în toate oraşele ţării”.

Confruntat cu agresiunea otomană, Vlad Ţepeş a luat propriile sale măsuri de apărare, prezentate detaliat de Laonikos Chalkokondylas. Conform relatării cronicarului bizantin, „dacii, când au auzit că împăratul vine asupra lor, copii şi femeile le-au adăpostit, pe unele în muntele Braşov, pe altele într-un oraş cu numele […], în jurul căruia întinzându-se în cerc loc mlăştinos, îl apăra şi-l făcea foarte întărit din fire şi-l pune foarte bine la adăpost. Iar pe altele le mai adăposteşte în păduri-le de stejar, greu de străbătut pentru un om nou venit şi care nu e localnic, căci sunt foarte dese şi acoperite de copaci foarte deşi, încât foarte puţin se poate intra mai adânc în ele. Copiii şi femeile le-au adăpostit deci astfel, iar ei înşişi, adunându-se în acelaşi loc, l-au urmat pe Vlad domnul”.

O ştire deosebit de interesantă pe care ne-o transmite Laonikos Chalkokondylas se referă la relaţiile conflictuale ale lui Vlad Ţepeş cu Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, în timpul campaniei lui Mehmed II în Ţara Românească. Din relatarea cronicarului bizantin aflăm că în timpul operaţiunilor militare împotriva turcilor, domnul muntean, „împărţindu-şi armata în două, o parte o avea cu sine, iar cealaltă a trimis-o în contra domnului Bogdaniei Negre (Moldovei, n.n.) ca să îl respingă dacă acela ar încerca să năvălească, şi să nu-l lase în pace, dacă ar fi năvălit în ţară. Căci domnul acestei Bogdanii Negre având o neînţelegere, era, dintr-o astfel de cauză, în război cu Vlad şi trimiţând soli la împăratul Mehmet, îl chema să vină şi spunea mereu că e gata să se ridice cu război şi el. Împăratului îi părea bine de vorbele acestui domn şi l-a îndemnat să facă aşa, încât generalul său comandant să se unească pe fluviu cu comandantul flotei şi să împresoare oraşul, aşa numit Chilia, al lui Vlad, de la gura fluviului. Aşadar acest domn, adunându-şi oastea ţării, a plecat în grabă spre flota împăratului de-a dreptul la oraşul Chilia, cu gândul să facă legătura cu comandantul flotei”.

Ştirea cronicarului bizantin cu privire la relaţiile tensionate dintre Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare în vara anului 1462 este unică în cronicile bizantine şi românească. Ea este însă confirmată de alte surse externe, cum sunt documentele genove-ze de la Caffa din Crimeea, precum şi de atacul lui Ştefan cel Mare asupra Chiliei, în iunie 1462, concomitent cu cel între-prins de flota otomană asupra centrului de la gurile Dunării.

De altfel, în continuarea relatării sale, cronicarul bizantin ne prezintă asediul eşuat al Chiliei întreprins de forţele lui Şte-fan şi cele ale turcilor în vara anului 1462. „Şi după ce s-a unit cu oastea împăratului – relatează Chalkokodylas – au îm-presurat amândoi oraşul şi, bătându-l mai multe zile, au fost respinşi şi au pierdut câţiva oameni. Dar cum nu le mergea bine cu cucerirea oraşului s-au retras acum amândoi. Şi atunci Negrul Bogdan (domnul Moldove, n.n.) s-a pornit cu năvală să intre în ţara dacilor, era însă oprit de una din părţile oştirii care fusese rânduită acolo să păzească ţara”.

O ştire interesantă transmisă de Laonikos Chalkokondylas ne informează că la un moment dat, Vlad Ţepeş însuşi profi-tând de o acalmie în conflictul cu Mehmed II s-ar fi îndreptat împotriva lui Ştefan cel Mare pentru a-l pedepsi pentru actul său ostil. Referindu-se la acest aspect, cronicarul bizantin consemnează în opera sa că „după ce Vlad ţinându-se pe aproape de urma oştilor împăratului a ucis pe oricine se desprindea, fie călăreţ de pradă, fie pedestru, el însuşi s-a îndrep-tat asupra domnului Bogdaniei Negre, care precum se anunţase, împresura Chilia, dar lăsând pe loc oastea ca de şase mii, i-a ordonat să se ţină prin păduri de urma împăratului şi, dacă cineva s-ar desprinde îndată să năvălească asupra acestuia şi să-l strivească. Şi el s-a dus asupra domnului Bogdaniei Negre”.

Dacă s-a ajuns sau nu la o confruntare directă între Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare în situaţia prezentată, cronicarul bizantin nu ne spune, iar celelalte surse de care dispunem păstrează şi ele tăcerea deplină asupra acestui aspect.


Pagina 28

Acţiunile celor doi protagonişti, din vara anului 1462 sunt urmărite cu atenţie de Laonikos Chalkokondylas, care conti-nuă să ne transmită ştiri importante şi interesante despre, raporturile de forţe, despre relaţiile lui Vlad Ţepeş cu aliatul său, regele Ungariei, despre strategiile folosite de beligeranţi în cadrul confruntările munteano-otomane etc. Înregistrând aceste aspecte în cronica sa, istoricul bizantin consemnează: „Împăratul însă, după ce oştile i-au trecut peste Istros, îndată ce a ajuns în Dacia nu se abătea nicăieri din cale la pradă. Căci împăratul nu-i lăsa, ci mergea cu armata în ordine de luptă. Mergea de-a dreptul asupra oraşului în care dacii îţi adăpostiseră femeile şi copii, iar ei se ţineau prin păduri în urma împă-ratului; şi dacă vreun detaşament se rupea din armată, era nimicit îndată de aceştia. Împăratul aşadar, când s-a anunţat că nimeni nu stă să iasă la luptă în contra sa şi că nici din partea peonilor (ungurilor, n.n.) nu i-a venit lui Vlad vreun ajutor, îi păsa puţin şi nu avea grijă de întărirea taberei, şi tabăra a dat peste un loc deschis. Dar Vlad, cum aflase de năvala duş-manilor, a trimis soli la peoni […]. Auzind peonii de la sol acestea au ascultat de vorbele lui şi se simţiră îndemnaţi să-i ajute şi să-i apere cât mai mult. Şi strângeau armată. Şi ei erau ocupaţi cu aceasta, împăratul însă înaintând cu armata dădea foc satelor şi prăda vitele peste care se întâmpla să dea. Şi robi foarte puţini aducea în tabără cavaleria uşoară de pradă, ea însă suferea pierderi foarte grele, ori de câte ori o parte din ea se rupea din tabără”.

Adevărate elogii aduce Laonikos Chalkokondylas curajului lui Vlad Ţepeş. Informaţiile primite de cronicar despre cura-jul acestuia sunt atât de incredibile încât, chiar dacă le consemnează în lucrarea sa, el însuşi le acceptă, pe bună dreptate, cu foarte multă rezervă. Referindu-se la acest aspect Chalkokondylas consemnează: „Iar despre Vlad se spune că şi el însuşi a intrat ca iscoadă în tabăra împăratului şi că, umblând prin ea, a iscodit cum este tabăra. Nu pot crede însă că chi-ar Vlad a voit să ia asupra-şi o primejdie atât de mare, putând doar să se folosească de iscoade multe [ci aceasta cred că e o plăsmuire] pentru explicarea îndrăznelii lui. Însuşi aşadar venea, şi ziua, foarte aproape de tabără şi se uita la corturile împăratului şi la cortul lui Machmud (Mahmud paşa, mare vizir, n.n.) şi la piaţă”.

O atenţie însemnată acordă Laonikos Chalkokondylas atacului de noapte din 16/17 iunie 1462 întreprins de Vlad Ţepeş asupra taberei otomane. Numeroasele amănunte transmise de cronicar au menirea de a contura cât mai complet imaginea luptei şi a rezultatului său real. „Având chiar mai puţin de zece mii de călăreţi, dar unii spun că nu avea mai mult de şapte mii de călăreţi, cu aceştia pornind pe la straja întâi de noapte a năvălit în tabăra împăratului. Şi întâi s-a produs o spaimă mare în tabără deoarece oamenii împăratului credeau că o armată străină nou venită i-a atacat; şi ei, înspăimântaţi şi apucaţi de mare frică din cauza năvalei se şi socoteau daţi cu totul pieirii. Căci năvala se dădea la lumina făcliilor şi la răsunete de corn, care indicau locul de năvălit. Tabăra ce-i drept, a rămas întreagă locului nemişcându-se nici într-o parte; căci de altcum oştile acestui neam noaptea au obiceiul să nu se mişte niciodată nicăieri, şi să rămână neclintite locului, fie că se întâmplă ca un hoţ să pătrundă în tabără, fie că a dat peste ei vreo altă răzmeriţă. Şi atunci, turcii deşi apucaţi de mare frică, stăteau neclintiţi, fiecare unde îţi avea cortul. Şi crainici de-ai împăratului, de îndată ce Vlad a năvălit, umblau prin tabără şi vesteau ca nimeni să nu se urnească din loc, căci doar moartea îl va ajunge îndată de mâna împăratului. Astfel, crainicii împăratului încurajându-i, îi îndemnau să rămână fiecare pe loc unde fusese rânduit, spunându-le astfel de cuvinte: «Bărbaţi musulmani, aşteptaţi puţin! Căci veţi vedea foarte curând în tabără, căzut pe duşmanul împăratului şi luându-şi pedeapsa pentru îndrăzneala lui faţă de împărat!» – Acestea le spuneau repetând, şi multe altele asemănătoare, îndeosebi aceea că, dacă armata stă locului, duşmanul este dat îndată pieirii, iar dacă se urneşte din loc, sunteţi pierduţi, cu toţii; căci împăratul întâi va ucide, înainte de ce va-ţi îndepărtat de acela. Când însă Vlad a dat foarte repede năvală în tabără, l-a întâmpinat mai întâi armata asiatică şi s-au luptat puţin timp cu el; apoi însă puşi pe fugă, încep a se retrage rând pe rând, căutând să scape ei cu viaţă. El însă având făclii şi torţe aprinse şi înaintând cu armata în ordine desăvârşită şi bine închegată, s-a pornit întâi asupra Porţii împăratului. Şi dând greş, nu nimeresc curtea împăratului, ci au căzut în corturile vizirilor Machmut şi Isaac; şi l-a acestea s-a dat luptă mare şi au ucis cămile şi catâri şi animale de povară. Şi luptând în rânduri bine strânse, n-au avut nicio pierdere care ar fi vrednică de însemnat; dar dacă s-a îndepărtat careva din rând, de îndată a căzut sub loviturile turcilor. Şi oamenii din jurul lui Machmut fiind viteji, se luptau în chip remarcabil, pe-destraşi cu toţii. Dar cei din tabără şi-au încălecat caii, afară de ostaşii Porţii împăratului. Timp destul de mult s-au luptat aici, apoi însă întorcându-se, au pornit asupra Porţii împăratului şipe ostaşii din jurul împăratului i-au găsit afară de Poartă aşezaţi în ordine de luptă. Şi luptându-se încă şi aici puţin, s-au întors repede spre piaţa taberei şi, prădând şi ucigând, dacă le stătea cumva în cale cineva, cum era acum aproape de zori şi se lumina de ziuă, începe să se retragă din tabără, pieruând în noaptea aceasta câţiva oameni, puţini de tot. Şi din armata împăratului au fost , precum se spune, puţine pier-deri”.

Spre deosebire de alţi cronicari, care exagerează rezultatul atacului de noapte, considerându-l un succes deplin al lui Vlad Ţepeş, Laonikos Chalkokondylas îl prezintă în termeni mult mai realişti. Din relatarea sa rezultă clar că acţiunea dom-nului muntean s-a încheiat cu un succes parţial: pentru moment el a reuşit să oprească înaintarea forţelor otomane, fără a reuşi însă să preia iniţiativa militară sau să determine retragerea acestora.


Pagina 29

Mai mult chiar, din informaţiile transmise de cronicarul bizantin rezultă clar că imediat după restabilirea ordinii în tabăra atacată, Mehmed II a trecut la contraatac restabilind situaţia. „Pe urmă, de îndată ce se făcuse repede ziua, – consemnea-ză el – împăratul strigând pe cei mai aleşi ostaşi de ai guvernatorilor şi punându-le în fruntea lor pe Ali, feciorul lui Michael, le-a poruncit să se ia pe urma dacilor, gonind cât mai repede vor putea. Ali aşadar, luând armata a dus-o în grabă asupra lui Vlad şi, dând de urma lui, mâna din răsputeri şi ajunge armata lui Vlad şi căzând asupra ei, a nimicit mulţi; şi prinzând ca la o mie de daci, i-a dus în tabără la împărat. Împăratul luându-i pe aceştia şi ducându-i la o parte, i-a ucis pe toţi”.

Faptul că succesul otoman din această confruntare nu a fost unul decisiv este confirmat indirect de Laonikos Chalkokondylas prin informaţiile transmise cu privire la măsurile de apărare luate de sultan după această ciocnire. „Şi în fiecare noapte, ori de câte nori poposea, îşi înconjura tabăra cu palisade şi înăuntrul palisadelor o întărea şi o ţinea închisă şi punea străji mai mari ca de obicei şi dădea porunci, ca oştile să fie zi şi noapte sub arme”, consemnează cronicarul.

În continuarea relatării sale Laonikos Chalkokondylas ne oferă informaţii despre marşul lui Mehmed II asupra Târgoviştei, „oraşul în care Vlad îşi avea reşedinţa-i domnească”, pe care l-a găsit abandonat de locuitori, dar străjuit de o pădure de ţepi „care se întindea în lungime până la şaptesprezece stadii şi în lăţime până la şapte” în care era traşi „bărbaţi şi femei şi copii, la douăzeci de mii, precum se spunea”. Impresia făcută asupra sultanului ar fi fost atât de mare, încât a stârnit admiraţia acestuia faţă de domnul muntean, cronicarul bizantin susţinând că acesta „cuprins de uimire, spu-nea într-una că nu poate să ia ţara unui bărbat care face lucruri aşa de mari, şi mai presus de fire, ştie să se folosească aşa de domnia lui şi de supuşii lui. Mai spunea că acest bărbat care face astfel de isprăvi ar fi vrednic de mai mult”.

Aflat în imposibilitatea de a-l atrage pe Vlad Ţepeş într-o confruntare directă, domnul muntean continuând neabătut tactica sa de hărţuire a forţelor otomane, având un moral scăzut al trupelor sale, sultanul a dispus retragerea din Ţara Ro-mânească. Cu acest prilej, Laonokos Chalkokondylas ne oferă o altă ştire ne mai întâlnită în alte surse, anume că profi-tând de retragerea forţelor turceşti domnul muntean a întreprins un al doilea atac asupra taberei otomane. Conform relată-rii acestuia speculând situaţia turcilor aflaţi în retragere Vlad Ţepeş „porneşte de-a dreptul asupra armatei lui şi încurajaţi, ca şi cum de plecarea lui, credeau că vor dobândi mare glorie, dacă vor cădea asupra lui; şi au pornit năvălind asupra taberi împăratului. Când însă a venit ştire de la straja de pe acolo că duşmanii dau năvală, fiecare, afară de Poarta împă-ratului, a alergat să apuce armele, iar Machmut a poruncit lui Iosuf să iasă în cale şi să întâmpine pe duşmani şi însuşi Machmut stătea cu oştile sub arme. Dar Iosuf, îndată ce a pornit şi s-a încins la luptă, a fost bătut, şi luând-o la fugă, se duceau spre tabăra împăratului. Omar însă, feciorul lui Turachan, rânduit şi el de Machmut să meargă asupra duşmanilor, a întâlnit în cale pe Iosuf fugind dinaintea duşmanilor, şi a început să-l ocărască […]. Cu aceste cuvinte l-a încurajat pe om, şi întorcându-se împreună cu Omar al lui Turachan, s-au luat la luptă cu duşmanii şi s-au luptat în chip remarcabil. Nu peste mult timp, învingându-i pe daci şi urmărindu-i, îi ucideau fără nicio cruţare; şi au ucis la două mii. Iar capetele înfingându-le în suliţe, s-au înapoiat în tabără”.

Noul succes înregistrat în confruntarea cu Vlad Ţepeş, susţine Laonikos Chalkokondylas, i-a permis sultanului, ca în timpul retragerii spre Dunăre, să întreprindă o devastare sistematică a Ţării Româneşti. În cursul acestor acţiuni, întreprin-se îndeosebi de trupele de cavalerie uşoară ale akîngiilor, oştile sale iau „nu puţini robi din ţară, căci slobozind pe urmă cavaleria uşoară, au cutreierat ţară nu puţină şi adunând robi, dobândeau mari câştiguri. Şi mânând cu ei şi vite, mai mult de două sute de mii de cai şi boi şi vaci, a ajuns armata la Istros”.

În contradicţie cu afirmaţiile anterioare vine un pasaj aflat în continuarea relatării în care cronicarul bizantin afirmă cate-goric că replierea forţelor otomane spre Dunăre s-a făcut sub ameninţarea permanentă oştilor Ţării Româneşti. „Totuşi – scrie el – taberei îi era ce-i drept frică de dacii care întru nimic cu mai multă îndrăzneală făceau câte o mare ispravă, dar [turcii] cu multă grabă au trecut peste Istros. Iar împăratul a poruncit lui Ali al lui Michael să acopere spatele armatei”. Această ştire permite concluzia că succesele înregistrate de turci împotriva românilor au fost minore, iar pierderile suferite de forţele muntene în confruntările cu turcii nu au avut nici pe departe amploarea celor prezentate de cronicar, dimpotrivă ele şi-au păstrat aproape intactă capacitatea de luptă.

Din aceeaşi relatare a lui Laonikos Chalkokondylas aflăm că înainte de a trece în sudul Dunării, sub presiunea forţelor Ţării Româneşti, sultanul „l-a lăsat pe Draculea, fratele domnului Vlad (Radu cel Frumos, n.n.), acolo în ţară, ca să trateze cu dacii şi să aducă ţara sub ascultarea lui; şi a poruncit guvernatorului din toate părţile acestea să stea în ajutor, iar el însuşi a pornit de-a dreptul spre reşedinţa sa împărătească”.

Alte informaţii transmise de Laonikos Chalkokondylas cu privire la evenimentele din anul 1462 se referă la modul în care Radu cel Frumos a reuşit să se impună în scaunul Ţării Româneşti, la retragerea lui Vlad Ţepeş în Transilvania pen-tru a primi ajutorul promis de Mathias Corvin, la arestarea şi încarcerarea domnului muntean de către suveranul Ungariei, nesigurul său aliat. Nu insistăm asupra lor întrucât ele depăşesc subiectul prezentei comunicări.


Pagina 30

Consideraţii finale.

Ştirile transmise de sursele medievale despre Vlad Ţepeş sunt deosebit de variate. Ele se referă la etape ale copilăriei sale, la epoca prizonieratului la turci, la condiţiile în care a ocupat tronul Ţării Româneşti, la statutul politic-juridic al statului românesc sud-carpatic în momentul urcării pe tron a lui Vlad Ţepeş, la politica lui internă şi externă promovată de domnul muntean. Un loc aparte în rândul ştirilor despre Vlad Ţepeş, îl reprezintă informaţiile cu privire la lupta antiotomană a dom-nului muntean. Asupra ştirilor din această categorie transmise de cronicarii bizantini ne vom opri în continuare. O primă categorie de ştiri furnizate de cronicarii bizantini se referă la statutul politico-juridic al Ţării Româneşti, în momentul urcării pe tron a lui Vlad Ţepeş, şi la raporturile suzerano-vasalice existente între domnul muntean şi sultan. Asemenea informaţii ne transmit Kritobulos din Imbros, Doukas şi Laonikos Chalkokondylas.

Cele mai multe informaţii transmise de cronicarii bizantini se referă însă la luptele cu turcii din cursul anilor 1461-1462. Din rândul cronicarilor bizantini se detaşează prin laconismul informaţiilor transmise Georgios Sphrantzes (sec. XV) şi Macarios Melissenos-Pseudo Phrantzes, care se limitează la a consemna succint campania otomană din 1462. Informaţii la fel de succinte ne oferă o serie de cronici minore din secolele XV-XVI: Scurtă cronică a sultanilor otomani, Rezumatul unor cronici minore, Cronica de la Viena. Spre deosebire de cronicarii menţionaţi, principalii autori bizantini din secolul al XV-lea ne oferă informaţii mult mai detaliate despre evenimentele din anii 1461-1462. Asemenea informaţii întâlnim la Doukas, Kritobulos din Imbros, care prezintă evenimentele de pe poziţii favorabile lui Mehmed II, şi Laoniokos Chalkokondylas, care oferă cele mai numeroase, mai variate şi mai interesante informaţii cu privire la acţiunile antiotoma-ne ale lui Vlad Ţepeş.

BIBLIOGRAFIE Surse Chalcocondil 1958 = Chalcocondil, Laonic, Expuneri istorice, ed. V. Grecu, Bucureşti, 1958. Critobul 1963 = Critobul din Imbros, Din domnias lui Mahomed al II-lea. Anii 1457-1462, ed. V. Grecu, Bucureşti, 1963. Ducas 1958 = Ducas, Istoria turco-bizantină. 1341-1462, ed. V. Grtecu, Bucureşti, 1958. Sphrantzes 1958 = Sphrantzes, Georgios, Memorii, ed. V. Grecu, Bucureşti, 1958. Pseudo-Phrasntzes 1958 = Pseudo-Phrantzes: Macarie Melissesnos, Cronica, în Georgios Sphrantzes, Memorii, ed. V.

Grecu, Bucureşti, 1958. Cronici minore = *** Cronici minore, în Fontes Historiae Daco-Romanae, vol. IV, Bucureşti, 1982. Cronici Turceşti, I = *** Cronici turceşti privind Ţările Române. Extrase. vol. I: Sec. XV-mijlocul sec. XVII, ed. M. Guboglu,

M. Mehmed, Bucureşti, 1966.

Lucrări generale şi speciale Andreescu 1998 = Andreescu, Ştefan, Vlad Ţepeş (Dracula). Între legendă şi adevăr istoric, Bucureşti, 1998. Cazacu 2008 = Cazacu, Matei, Dracula, Bucureşti, 2008. Ciobanu 1979 = Ciobanu, Radu Ştefan, Pe urmele lui Vlad Ţepeş, Bucureşti, 1979. Florescu, McNally 1992 = Florescu, Radu, McNally, Raymond T., Încăutarea lui Dracula. O istorie adevărată a lui Dracula

şi a legendelor cu vampiri, Bucureşti, 1992. Giurescu 2007 = Giurescu, C.Constantin, Istoria românilor, vol. II, Bucureşti, 2007. Iorga 1937 = Iorga, Nicolae, Istoria românilor, vol. IV: Cavalerii, Bucureşti, 1937. Mărculeţ 2006 = Mărculeţ, Vasile, Relaţiile moldo-muntene dintre 1457-1462. Între colaborare politică şi confruntare milita-

ră, în „Carpica”, XXXV, 2006. Stăvăruş 1993 = Stăvăruş, Ion, Povestiri medievale despre Vlad Ţepeş-Draculea, Bucureşti, 1993. Stoian 1989 = Stoian, Emil, Vlad Ţepeş. Mit şi realitate istorică, Bucureşti, 1989. Stoicescu 1979 = Stoicescu, Nicolae, Vlad Ţepeş, Bucureşti, 1979.

LILIANA ANDREEA ZOLTAN (clasa XIC) (coord. Dr. Vasile Mărculeţ)


Pagina 31

DUCATUL (VOIVODATUL) ARDELEAN ÎN SECOLELE X-XI. Aspecte ale evoluţiei sale oglindite în unele surse literare

La stabilirea în Pannonia (896), maghiarii întâlneau în spaţiul românesc trei formaţiuni plitice: Ducatul (Voievodatul) lui Menumorut – în Crişana, Ducatul (Voievodatul) lui Glad – în Banat şi Ducatul (Voievodatul) lui Gelu – în regiunile intracar-patice, în zona Someşelor, aflate într-un stadiu incipient de organizare politică, administrativ-teritorială şi socială. Asupra ducatului intracarpatic, numit în diferitele surse Terra Ultrasilvana, şi a evoluţiei sale mă voi opri în prezenta comunicare.

Unele precizări privind terminologia folosită.

În debutul comunicării mele consider util să realizez câteva precizări cu privire la terminologia folosită. Acestea vizează îndeosebi termeni care desemnează principalele instituţii, respectiv ducat şi voievodat, precum şi pe cei derivaţi din aceş-tia.

În primul rând, subliniez faptul că pe parcursul lucrării mele am folosit ambii termeni, atât ducat-duce, cât şi voievodat-voievod. În cadrul acestei utilizări predomină însă categoric termenii ducat şi duce. Am recurs la folosirea constantă a lor din două motive: a) sub această denumire – ducat-duce – apare formaţiunea politică intracarpatica şi conducătorii săi în toate cronicile maghiare folosite; b) această denumire – ducat-duce – este utilizată în cele mai recente lucrări de istorie a Transilvaniei realizate de cei mai competenţi specialişti în domeniu.

În funcţie de context, pe parcursul lucrării am folosit, de asemenea denumirile generice de formaţiune politică, pentru ducat-voievodat, respectiv de conducător pentru duce-voievod.

Ducatul ardelean la începutul secolului al X-lea. Gelu şi confruntarea cu ungurii.

Informaţiile pe care le deţinem cu privire la situaţia ducatului ardelean în acesta epocă sunt extrem de puţine. Ele pro-vin dintr-o singura sursă: cronica Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor) a notarului anonim al regelui Bela, numit, în gene-ral Anonymus.

La sosirea ungurilor în Pannonia, ducatul condus de Gelu se întindea, conform relatării lui Anonymus la răsărit de Porţi-le Meseşului, în zona Someşelor. Cronicarul maghiar ne transmite o serie de informaţii privind componenţa etnică a popu-laţiei, originea conducătorului formaţiunii politice, resursele naturale ale ducatului sau nivelul de trai al locuitorilor. Din con-ţinutul acestor ştiri aflăm că populaţia ducatului transilvan era formată din „din blachi şi sclavi”, respectiv din români şi slavi, că ducele Gelu era român de origine, ceea ce ar putea permite concluzia că românii erau etnia majoritară a voievodatului, „că pământul acela este udat de cele mai bune râuri”, „că din pământul lor se culege aur, că aurul aceea ţară este cel mai bun aur, că de acolo se scoate sare şi materii sărate”. Informaţii asemănătoare cu privire la bogăţiile ducatului ardelean ne transmite şi Chronicon pictum Vindobonense (Cronica pictată de la Viena) din secolul al XIV-lea care consemnează că „regatul acela se numeşte pe ungureşte Erdeleelw, care este udat de foarte multe râuri, din nisipul cărora se culege aur şi aurul din acea ţară este foarte bun”. In pofida acestor bogăţii, locuitorii ţării, afirmă Anonymus „sunt cei mai nevoiaşi oa-meni din toată lumea”.

Pe plan extern, Gelu se confrunta cu atacuri ale populaţiilor turanice, pătrunse în această regiune. Din relatarea lui Anonymus aflăm că ducatul ardelean „suferea multe neajunsuri din partea cumanilor şi a pecenegilor”.

Informaţiile transmise de Anonymus cu privire la aceste aspecte necesită câteva precizări referitoare la identificarea populaţiilor turanice care, la începutul secolului al X-lea atacau ducatul condus de Gelu. Întrucât cumanii vor pătrunde în spaţiul românesc abia în a doua jumătate a secolului al XI-lea, ei nu pot fi incluşi între populaţiile turanice care atacau du-catul ardelean în epoca la care face referire notarul anonim. Ca urmare, cei care atacau ducatul lui Gelu erau pecenegii. Eroarea notarului anonim rezultă din faptul că el transpune în secolul al X-lea, realităţile etnice din vremea sa, respectiv din secolul al XII-lea.

Bogăţia ţării lui Gelu a atras atenţia căpeteniei maghiare Tuhutum, care a primit permisiunea din partea lui Arpad să ocupe acest teritoriu. La începutul secolului al X-lea, prin 903, susţine notarul anonim, Tuhutum a declanşat acţiunile militare împotriva lui Gelu. Conform relatării lui Anonymus, „Gelou, ducele ultrasilvan, auzind despre venirea lui, şi-a strâns oastea şi a pornit călare, în cea mai mare fugă, înaintea lui, pentru ca să-l oprească la Porţile Meseşului. Dar Tuhutum, străbătând pădurea într-o singură zi, a sosit la râul Almaş. Atunci ambele armate au ajuns faţă în faţă, găsindu-se între ele numai râul. Iar ducele Gelou, cu arcaşii săi, voi să-i oprească acolo”.


Pagina 32

În bătălia care are loc pe râul Almaş, Tuhutum obţine victoria asupra ostaşilor ducelui Gelu „şi mulţi dintre ei au fost omorâţi şi încă şi mai mulţi făcuţi prizonieri”. În ceea ce-l priveşte pe Gelu, când a văzut că soldaţii săi au fost înfrânţi „ca să-şi scape viaţa, a luat-o la fugă cu puţini dintre ai săi. Şi pe când fugea grăbit spre fortăreaţa sa, situată lângă fluviul Zomus (Someş, n.n.), soldaţii lui Tuhutum, urmărindu-l în fuga mare, au omorât pe Gelou lângă râul Copus (Căpuş, n.n.)”. Plecând de la aceste informaţii, specialiştii care au abordat aceste aspecte au căutat să identifice şi să localizeze reşedin-ţa lui Gelu, fără a ajunge însă la un punct de vedere comun. Uni dintre ei o plasează la Dăbâca, alţii la Cluj-Mănăştur. O serie de istorici maghiari, în schimb, făcând analogie între numele lui Gelu (în ungureşte Gyalu) şi cel al fortăreţei Gilău (în ungureşte Gyalu), localizează reşedinţa ducatului ardelean în această localitate, opinie acceptată in istoriografia româ-nească de G. Popa-Lisseanu, care foloseşte pentru formaţiunea politică condusă de Gelu, denumirea de „voievodatul de la Gilău”.

În continuare, Anonymus relatează că „locuitorii acelei ţări, văzând moartea domnului lor, de bună voie, dând mâna, şi-au ales ca domn pe Tuhutum, tatăl lui Horca. Şi în localitatea ce se chema Esculeu, şi-au întărit cuvântul prin jurământ”.

Informaţiile notarului anonim referitoare la accesul lui Tuhutum în fruntea formaţiunii politice ardelene sunt deosebit de interesante în ceea ce priveşte statutul juridic al acesteia. Ele ne relevă clar faptul că în această fază nu putem discuta despre o cucerire maghiară propriu-zisă, ci doar de o substituire la nivelul conducătorilor.

Ştirile transmise de Anonymus ne permit de asemenea să identificăm o evoluţie a instituţiei domniei, care evoluează de la o instituţie electivă în momentul ocupării tronului de către Tuhutum, la una ereditară, tronul formaţiunii politice ardelene fiind ocupat de succesorii acestuia pe linie directă sau colaterală, punând bazele unei adevărate dinastii. Referindu-se la aceste aspecte, Anonymus consemnează că din ziua ocupării tronului, Tuhutum „a stăpânit ţara în pace şi fericire şi urma-şii lui au stăpânit-o până în timpul regelui Ştefan cel Sfânt. Iar Tuhutum a dat naştere lui Horca, Horca a dat naştere lui Geula şi Zumbor. Geula a avut două fete, dintre care una se chema Caroldu si cealaltă Saroltu. Sarolt a fost mama regelui Ştefan cel Sfânt. Iar Zumbor a dat naştere lui Geula cel Mic, tatăl lui Bue şi Bucne, ân timpul căruia regele Ştefan cel Sfânt a subjugat ţara ultrasilvană”. Pe baza informaţiilor lui Anonymus îi putem chiar identifica pe reprezentanţii acestei dinastii: Tuhutum – Horca – Gylas Major – Zumbor (incert) – Gylas Minor.

Ducatul ardelean la mijlocul secolului al X-lea. Gylas Major.

La mijlocul secolului al X-lea, formaţiunea politică intracarpatică intrase într-o fază superioară de evoluţie. Ducatul arde-lean înregistrează acum, atât o însemnată extindere teritorială, cât şi afirmarea sa în relaţiile politice internaţionale central şi sud-est europene. Artizanul acestor realizări a fost ducele Gylas Major (Geula, Gyula, Jula, Iulus), fiul lui Horca şi nepo-tul lui Tuhutum, care deţinea puterea în epoca respectivă. Când i-a succedat el părintelui său, Horca, în fruntea formaţiunii politice intracarpatice nu cunoaştem, întrucât orice informaţii cu privire la acest eveniment lipsesc cu desăvârşire din sur-sele cunoscute.

Sursele de care dispunem înregistrează însă realizările lui Gylas Major, considerat de Chronicon pictum Vindobonense a fi „un prinţ mare si puternic”. În primul rând, lui Gylas i se datorează extinderea stăpânirilor formaţiunii sale politice asu-pra regiunilor din bazinul Mureşului mijlociu, unde, conform Cronicii pictate de la Viena, în a doua jumătate a secolului al X-lea funcţiona o altă formaţiune politică autonomă, ţara lui Kulan (terra Kulan), stăpânită la data respectivă de ducele Beliud, care o moştenise de la socrul său, ducele Kulan, motiv pentru care a fost denumit de istorici ducatul Kulan-Beliud. Ducatul Kulan-Beliud a fost localizat de istorici în centrul Transilvaniei, cu reşedinţa la Bălgrad (Alba Iulia), motiv pentru care a fost numit voievodatul de la Bălgrad sau Alba Iulia.

Deşi la început relaţiile dintre Gylas şi Beliud au fost bune, ultimul mediind chiar căsătoria fiicei lui Gylas, Sarolt, cu ducele maghiar Geysa, ulterior, Gylas a ocupat ducatul Kulan-Beliud integrându-l stăpânirilor sale şi transferându-şi pro-pria reşedinţă în cetatea de scaun a acestuia. Evenimentele în discuţie sunt prezentate alegoric în Chronicon pictum Vindobonense care relatează că „acest Gyula era un prinţ mare şi puternic care găsise într-o vânătoare a sa în Ardeal o mare cetate ce fusese construită mai demult de romani”. Cetatea romană ocupată de ducele Gylas a fost identificată de Chronicon Posoniense, cu „cetatea Alba în Ardeal”.

Tot lui Gylas Major îi aparţine acţiunea integrării ducatul transilvan în relaţiile internaţionale central şi sud-est europene. Cronicarii bizantini Georgios Kedrenos şi Ioan Zonaras ne informează că la o dată cuprinsă între 948-953 sau chiar 956, Gylas a venit la Constantinopol unde s-a creştinat în rit oriental şi a primit titlul patriciu din partea împăratului Constantin VII Porphyrogenetul.


Pagina 33

Referindu-se la acest aspect, Kedrenos relatează: „La scurtă vreme după Bulosoudes veni şi Gylas care de asemenea era principe al turcilor (ungurilor, n.n.) în cetatea împărătească, unde a fost botezat şi împărtăşit de aceleaşi binefaceri şi onoruri. Dar el luă cu sine şi un călugăr cu numele Hierotheos, vestit pentru evlavia sa, şi pe care Theophylaktos îl hiroto-nise episcop al Turciei (Ungariei, n.n.). Ajuns acolo acesta întoarse pe mulţi de la credinţa rătăcită a barbarilor, la creşti-nism. Gylas a rămas apoi statornic în credinţa aceasta şi el însuşi nu a năvălit niciodată în împărăţia romeilor (Imperiul Bizantin, n.n.), nici pe prizonierii creştini nu i-a lăsat niciodată nerăscumpăraţi, ci i-a răscumpărat luându-i sub îngrijirea sa şi dându-le libertatea”. La rândul său, Ioan Zonaras afirma: „Turcii (ungurii, n.n.) obişnuiţi fiind altădată să facă incursiuni în teritoriile romeilor (bizantinilor, n.n.), până la o vreme au rămas liniştiţi, deoarece ducele lor Bolosoudes şi principele unei părţi Gylas au venit la împărat (Constantin, VII, n.n.) şi amândoi s-au botezat şi-au învăţat tainele credinţei noastre. Şi au primit rangul de patriciu şi încărcaţi de daruri se întoarseră la scaunele lor ducând şi un arhiereu prin care mulţi au ajuns la cunoaşterea lui Dumnezeu. Iar Gylas a rămas statornic în credinţă şi a păstrat pacea”.

Informaţiile cronicarilor bizantini conduc la concluzia că în urma stabilirii relaţiilor cu Bizanţul Gylas a acceptat suzerani-tatea împăratului Constantin VII, act care marca includerea formaţiunii sale politice în orbita politică şi religioasă a Constantinopolului. Aceste raporturi aveau la bază legăturile personale stabilite între ducele ardelean şi împăratul bizantin.

Totodată, ştirile cronicarilor bizantini privind trimiterea episcopului Hierotheos în Transilvania constituie prima atestare a existenţei unei Episcopii ortodoxe, dependente de Constantinopol, în regiunile nord-dunărene, locuite de români. Localiza-rea acestei eparhii a determinat o acerbă controversă în literatura de specialitate, asupra căreia nu insist însă comunica-rea prezentă, întrucât acest lucru a fost făcut în alte lucrări.

O altă componentă a politicii lui Gylas Major, relevată de unele cronici maghiare, o reprezintă relaţiile cu Ungaria. Spre exemplu, notarul anonim ne informează că „Geula (Gylas, n.n.) a avut două fete, dintre care una se chema Caroldu şi cea-laltă Saroltu. Sarolt a fost mama lui Ştefan cel Sfânt”. Înrudirea lui Gylas cu familia domnitoare a Ungariei, prin căsătoria fiicei sale Sarolta cu ducele Geysa, este confirmată şi de Chronicon pictum Vindobonense, a cărui autor consemnează că Gylas „avea o fată foarte frumoasă ce se chema Sarolt […]. Pe acesta, ducele Geysa, la sfatul şi cu sprijinul lui Beliud […], a luat-o de soţie legitimă”.

Informaţiile celor două cronici confirmă statutului de sine stătător al formaţiunii politice intracarpatice, care era complet neatârnată de Ungaria. Mai mult, puternicul vecin din vest îi căuta alianţa, întărită prin legătura matrimonială încheiată între cele două familii domnitoare. La rândul său, prin înrudirea cu ducele Geysa al Ungariei, Gylas Major obţinea, atât alianţa puternicului său vecin, cât şi recunoaşterea formaţiunii sale politice şi, implicit, o nouă consacrare a statutului său politico-juridic internaţional.

Ducatul ardelean la începutul secolului al XI-lea. Gylas Minor şi conflictul cu Ungaria.

La începutul secolului al XI-lea formaţiunea politică intracarpatică înregistrează o evoluţie ascendentă, consolidându-şi poziţiile şi extinzându-şi probabil şi mai mult teritoriul. în fruntea sa se afla acum ducele Gylas Minor. Despre acesta, nota-rul anonim şi Cronica pictată de la Viena ne informează că era nepotul de frate al lui Gylas cel Major.

Din punct de vedere teritorial, formaţiunea politică intracarpatică crescuse. Faptul este confirmat de Legenda Vita Sancti Gerardi care afirma că spre vest, ducatul condus de Gylas se învecina cu cel din Banat.

Forţa şi statutul formaţiunii politice intracarpatice şi ale conducătorului său la cumpăna secolelor X-XI sunt confirmate şi de alte surse, care îi atribuie lui Gylas calitatea de rege (rex), iar ducatul său este numit regat (regno). Conform informaţii-lor transmise de ele, ducele Gylas Minor, numit de unele dintre acestea rex Iulus „avea domnia peste întregul regat al Ultrasilvaniei”, care era „un regat foarte mare şi foarte puternic”.

Capacitatea de care dispunea ducatul transilvan l-a determinat pe ducele Gylas Minor să ducă o politică de distanţare faţă de Uungaria şi de regele acesteia, Ştefan I cel Sfânt, proaspăt trecut la catolicism. Anonymus relatează că Gylas a refuzat „să se facă creştin” şi, împreună cu fiii săi, „a lucrat mereu împotriva sfântului rege”.

În replică, prin anul 1002-1003, regele Ungariei a întreprins o campanie împotriva ducelui Gylas pe care l-a înfrânt şi l-a capturat împreună cu fiii săi ducându-i în detenţie în Ungaria. Conform cronicii lui Anonymus şi a Cronicii pictate de la Viena în urma succesului maghiar, ducatul ardelean „a fost unit cu monarhia Ungariei”. Se pare însă că măsura nu a vizat întregul ducatul ardelean, ci numai o parte a acestuia, deoarece, Chronicon pictum Vindobonense ne informează că în locul lui Gylas, Ştefan I l-a numit în fruntea acestuia „pe un strămoş al său, cu numele Zoltan care în urmă a lăsat moşteni-re acele părţi din Transilvania şi de aceea ele se numesc de obicei: Erdeelui Zoltan”. Spre deosebire de predecesorul său, Gylas Minor, având în vedere condiţiile în care a ajuns în fruntea ducatului ardelean, acesta avea, în calitate de vasal al regelui Ungariei, prerogativele aferente funcţiei serios limitate.


Pagina 34

EDITH MARIA GREAB (clasa XIC) (coord. Dr. Vasile Mărculeţ)

Informaţia transmisă de cele două surse este importantă prin faptul că ea relevă începutul procesului de cucerire siste-matică şi de organizare a Voievodatului Transilvaniei în cadrul Regatului Ungariei, proces îndelungat ce se va încheia în secolul al XIII-lea.

În încheierea comunicării mele, studierea surselor literare avute la dispoziţie, îmi permit să formulez următoarele con-

cluzii: 1. La sosirea ungurilor în Pannonia (896), în spaţiul intracarpatic, în regiunea Someşelor, funcţiona o formaţiune

politică, un ducat (voievodat), Terra Ultrasilvana, condus de ducele român Gelu. La începutul secolului al X-lea, prin 903, Gelu este înfrânt şi ucis de căpetenia maghiară Tuhutum care, având şi recunoaşterea formală a fruntaşilor ţării, îi succe-de în fruntea ducatului ardelean, întemeind o adevărată dinastie, care se va perpetua la conducerea formaţiunii politice până la începutul secolului al XI-lea.

2. La mijlocul secolului al X-lea ducele Gylas Major, nepotul lui Tuhutum, extinde teritoriile formaţiunii politice in-tracarpatice până pe cursul mijlociu al Mureşului, înglobând ducatul Kulan-Beliud (Voievodatul de la Bălgrad), care funcţio-na în aceste regiuni. El şi stabileşte reşedinţa la Alba Iulia. Printr-o politică externă inspirată, Gylas Major obţine recunoaş-terea internaţională a ducatului ardelean. În acest scop, prin 950-953 sau 956 el se deplasează la Constantinopol unde se botează în rit oriental acceptând suzeranitatea împăratului Constantin VII Porphyrogenetul. Cu acelaşi prilej biserica for-maţiunii sale politice este ridicată la rang de episcopie, dependentă direct de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, în fruntea căreia este numit episcopul grec Hierotheos. Gylas Major stabileşte de asemenea relaţii cu Ungaria, întărite prin căsătoria fiicei sale Sarolt cu Geysa, viitorul duce al Ungariei.

3. La cumpăna secolelor X-XI în fruntea ducatului ardelean se ala ducele Gylas Minor, nepotul de frate al lui Gylas Major. Sursele de care dispunem afirmă faptul că în această epocă, ducatul ardelean îşi sporise puterea fiind consi-derat un regat (regno) un regat foarte mare şi foarte puternic, iar ducele său un rege (rex). Bazat pe forţa statului său, Gylas Minor adoptă o politică de totală independenţă faţă de Ungaria, refuzând să să se subordoneze regelui Ştefan I cel Sfânt, recent botezat în rit occidental şi să-i promoveze politica religioasă, atitudine ce-l aduce în conflict cu suveranul ma-ghiar. Prin 1002-1003, Gylas este înfrânte de regele Ungarie şi capturat împreună cu întreaga sa familie. O parte a teritorii-lor sale au fost alipite Ungariei. În locul său, Ştefan I l-a numit duce peste cea mai mare parte a ducatul ardelean pe un anume Zoltan, ruda şi vasalul său, ale cărui prerogative au fost însă drastic limitate.

BIBLIOGRAFIE SURSE 1. Anonymi Bele regis notarii, Gesta Hungarorum – Secretarul anonim al regelui Bela, Faptele ungurilor, în G. Popa-

Lisseanu, Fontes Historiae Daco-Romanorum (Izvoarele istoriei romînilor), vol. I, Bucureşti, 1934 (Anonymus). 2. Simonis de Keza, Chronicon Hungaricum – Simon de Keza, Cronica ungurilor, în G. Popa-Lisseanu, Fontes

Historiae Daco-Romanorum (Izvoarele istoriei romînilor), vol. IV, Bucureşti, 1935 (Simon de Keza). 3. *** Chronicon pictum Vindobonense – Cronica pictată de la Viena, în G. Popa-Lisseanu, Fontes Historiae Daco-

Romanorum (Izvoarele istoriei romînilor), vol. XI, Bucureşti, 1937 (Chronicon pictum). 4. *** Legenda major. Vita Sancti Gerardi, Moresanae ecclesiae episcopi †1046, în I.D. Suciu, R. Constantinescu, Do-

cumente privitoare la istoria Banatului, vol. I, Timişoara, 1980.

LUCRĂRI GENERALE ŞI SPECIALE 1. Iambor, P., Izvoarele istorice şi terminologia privind aşezările fortificate din sec. IX-XIII, în Acta Musei Napocensis.

Istorie, 26-30, II, 1989-1993. 2. Madgearu, Al., Misiunea episcopului Hierotheos. Contribuţii la istoria Transilvaniei şi Ungariei în secolul al X-lea, în

Revista Istorică, s.n. V, 1994, 1-2. 3. Mărculeţ, V., Byzantium and the Political Entities in Transylvania and the Banat (the 10th-11th centuries), în Transyl-

vanien Review, X, 2001, 3.


Pagina 35

4. Idem, Consideraţii asupra unor aspecte ale debutului legăturilor politice şi religioase ale formaţiunii politice intracarpatice conduse de ducele Gylas cu Imperiul Bizantin la mijlocul secolului la X-lea, în Ziridava, XXIV, 2005.

5. Idem, Consideraţii asupra unor aspecte ale legăturilor voievodatului ardelean cu Imperiul Bizantin (mijlocul sec. X-începutul sec. XI), în Acta Musei Porolissensis, XXVII, 2005.

6. Idem, Consideraţii asupra debutului legăturilor Bisericii ardelene cu Biserica Bizantină (mijlocul secolului al X-lea), în vol. Istoricul Liviu Mărghitan la a 70-a aniversare, Arad, 2007.

7. Nägler, Th., Transilvania între 900 şi 1300, în Istoria Transilvaniei, vol. I (pâna la 1541), Cluj-Napoca, 2003. 8. Pop, I.A., Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, Cluj-Napoca, 1996

(Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV). 9. Idem, Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul, Cluj-Napoca, 1997 (Istoria

Transilvaniei medievale). 10. Popa-Lisseanu, G., Note la Secretarul anonim al regelui Bela, Faptele ungurilor, Bucureşti, 1934. 11. Idem, Continuitatea românilor în Dacia. Dovezi nouă, în Analale Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice, s.

III, t. XXIII, 1940-1941 (1941). 12. Rămureanu, I., Începuturile creştinării ungurilor în credinţa ortodoxă a Răsăritului, în Studii Teologice, s. II, a. IX,

1957, 1-2. 13. Rusu, M., Formaţiunile politice româneşti şi lupta lor pentru autonomie, în Istoria României. Transilvania, vol. I, Cluj-

Napoca, 1997. 14. *** Istoria României. Transilvania, vol. I, Cluj-Napoca, 1997 (Transilvania, I). 15 *** Istoria Transilvaniei, vol. I (pâna la 1541), Cluj-Napoca, 2003 (Istoria Transilvaniei, I).

Friendship

Those friends are not easy to find, but when we find them we know they will be like family for us. Whenever we need them they will be there for us, no matter the late hours we call to ask them for advice or support. We will also be there to help solving their problems.

We need friends to go out with, to go clubbing, share music, talk about boys and girls, and many other things. It’s great to have many friends because each person is different and in this way we can learn from different people dif-

ferent things. For example, at school we can share information about tests or homework with our colleagues. We can share our passion because they can understand us better than others.

We must try to respect more one each other and we can make new and good friends. That’s only because “A friend in need is a friend indeed.”

I have many friends, and I truly believe that friends and friendship are things we cannot live without. True friendship is based on mutual confidence and spirit of sacrifice. It is distinguished by devotion and by respecting the given word. We must treat our friends the way that we want to be treated, pay attention when our friend are talking, keep our promises and always tell our friend the truth.

Sometimes friendship last a lifetime and this is the most extraordinary thing – to share memories with our lifetime friends who were there for of our lives.

On August the 3rd is the International Friendship Day for most of nation in the world, time to recognize your friends and their contribution to your life.

“A real friend is one who walks in when the rest of the world walks out. Friendship is one mind in two bodies.” [Aristotle] Friendships are like precious jewels… Enjoy them! Celebrate them! Treat them such as!

ANDREEA ZOLTAN (Clasa XIC)


Pagina 36

How did Valentine's Day begin?

The holiday of Valentine's Day probably came from the ancient Roman feast called "Lupercalia." In the early days of Rome, dangerous wolves lived in the forest nearby. The Romans called upon one of their gods, Lupercus, to keep the wolves away. A festival held in honor of Lupercus was celebrated February 15th. The festival was celebrated as a spring festival.

Their calendar was different at that time, with February falling in early springtime. One of the customs of Lupercalia for young people was called "name-drawing." On the eve of the festival of Lupercalia, the names of Roman girls were written on slips of paper and put in a jar. Each young man drew a piece of paper with a name on it. The girl whose name was chosen would be his sweetheart for the year. Legend says that the holiday became Valentine's Day after a priest named Valentine. Valentine was a priest in Rome at the time when Christianity was a new religion. The Emperor at that time was Claudius II. He ordered the Roman soldiers NOT to marry or become engaged. Claudius believed that as married men, his soldiers would want to stay home with their families rather than fight his wars. Valentine disobeyed the Emperor's order and secretly married the young couples.

He was eventually arrested, imprisoned, and executed. Valentine was beheaded on February 14th, the eve of the Ro-man holiday Lupercalia. After his death, Valentine was named a saint. As Rome became more Christian, the priests moved the spring holiday from the 15th of February to the 14th - Valentine's Day. Now the holiday honored Saint Valentine instead of Lupercus.

ROXANA STAN (Clasa XIC)

My grandfather’s wisdom

I’m going to start this composition with a saying that my grandfather told me a few days ago and I hope that I will cap-ture your attention:

"Be who you are and say what you feel because those who mind don’t matter, and those who matters don’t mind".

So if you are feeling lonely or down you should really try stealing a moment for you and think about the life you had until now, because as we all grow up, we eventually learn that even the one person who wasn’t supposed to ever let us down, probably will. You’ll have your heart broken and you’ll break other’s hearts, you’ll fight with your best friend or maybe even fall in love with them, so take too many pictures, laugh too much, forgive freely and love like you’ve never been hurt, because life comes with no guarantees, no time outs, no second chances so my opinion for you is to live life to the fullest, speak out, dance in the pouring rain, comfort a friend, stay up late or smile until your face hurts don’t be afraid to take chances or fall in love and most off all… live the moment because every second you spend angry or upset is a second of happiness you can never get back.

I’m not telling you all this as a piece of advice because I think advices is what we ask for when we already know the answer but wish we didn’t, I’m telling this as a friend so that you can open your eyes and see the meaning of life because in the end it’s not going to matter how many breaths you took, but how many moments took your breath away.

TIMEA IAKAB (Clasa XIC)


Pagina 37

Clişee lingvistice

Într-o zi am deschis DOOM-ul şi privirea mi s-a oprit asupra afirmaţiei lui Eugen Simion care definea „limba drept primul semn de identitate al unui popor, şi desigur, instrumentul esenţial al culturii sale.” În acel moment am crezut că este doar o simplă definiţie, dar pusă în situaţia de a redacta acest eseu, am realizat cât adevăr concen-trează încă această afirmaţie.

Rolul cuvintelor dintr-o limba este esenţial, acestea, rostite individual sau combinate, descoperă tainele lumii şi ale existenţei.

Un loc aparte îl ocupă clişeele lingvistice, termen pro-venit din franţuzescul “cliché” şi a fost definit ca o formulă stilistică banalizată din cauza repetării excesive sau ex-presia lenei de a gândi şi de a inventa. Cele mai multe se nasc prin preluarea nefiltrată, repetând mecanic ceea ce am auzit sau am văzut la alţii. Unele clişee apar fiindcă noii veniţi îi copiază pe consacraţi, sperând că în felul acesta vor intra în breaslă, vor fi validaţi profesional, îşi vor compune o identitate publică.

Eugen Simion remarcă faptul că nu trebuie să fii lin-gvist ca să-ţi dai seama că limba română s-a urâţit sau, mai bine zis, este urâţită, simplificată, traumatizată de unii vorbitori fără carte şi fără bun-simţ. Nici limba scrisă nu dă totdeauna semne de inteligenţă şi corectitudine. Ce-i mai grav este faptul că nici limba oamenilor aşa-zis culţi nu este totdeauna armonioasă, corectă, frumoasă. Este sufi-cient să asculţi într-o seară vedetele la TV pentru a-ţi da seama cu câtă graţie „jupoaie” bietele noastre cuvinte şi cât de anapoda plasează ele accentul în interiorul unui termen oarecare… Este chiar o modă, combinată cu o mişcare nefirească a capului, ceea ce produce un efect hilar. Un exemplu este întâlnit deseori in mass-media la orice ştire sau reportaj privind cuvântul „copii”: „Micuţii au făcut”; „Micuţii au zis”; „Micuţii au păţit”.

Câte minute sau ore pe zi ne uităm la emisiuni de tele-viziune sau ascultăm posturi de radio? Printre muzică şi filme, aşteptând emisiunile de ştiri sau urmărind o dezba-tere pe teme de actualitate, ascultăm desigur, zeci de oameni care vorbesc limba română. Se spune uneori că mass-media audiovizuală are cel puţin tot atâta influenţă cât are şcoala în formarea unor deprecieri de comunicare, a unui mod de a vorbi.

Poate că nu e chiar aşa, dar uneori mass-media ne vorbeşte mai mult decât familia sau prietenii, iar ceea ce ascultăm ne devine, pe nesimţite, familiar. Televiziunea şi radio-ul contribuie la răspândirea limbii literare – a limbii standard, unitare, dar tot ele pot răspândi, la fel de uşor, greşelile sau inovaţiile neinspirate.

Un exemplu se întâlneşte la prezentatorii meteo: „Şi la noi în ţară, la nivelul zilei de mâine vor începe ploile”, co-rect ar fi fost: “Şi la noi în ţară, mâine vor începe ploile.”

Mulţi oameni cultivaţi se plâng astăzi că limba română se vorbeşte prost, că mass-media, din dorinţa de a se apropia de public, foloseşte un limbaj, nu doar spontan, ci neîngrijit, nu doar familiar ci de-a dreptul vulgar. Familiari-tatea glumeaţă si spontaneitatea sunt un merit, dar ele se confundă uneori cu nepăsarea faţă de modul de a vorbi, cu incultura afişată cu seninătate. Poţi fi simplu, spontan, corect, fără a deveni neapărat doct, rigid, pretenţios? Cu siguranţă, dar nu e un lucru uşor. Mass-media actuală ar trebui să ne ofere dovada că performanţa e la îndemâna noastră şi să devină un model de comunicare firească şi elegantă.

De ce nu putem scăpa de clişee? Pentru că le-am auzit de atâtea ori încât sunt primul

lucru care ne vine in minte, clişeele sunt nemuritoare şi îi chinuiesc pe cei care nu vor să folosească un limbaj înţe-penit. Când s-au inventat, expresii precum „clipe de coş-mar” erau atât de cuceritoare încât s-au făcut şabloane după ele. Între timp s-au tocit şi au devenit automatisme enervante.

Rodica Zafiu a găsit calea cea mai bună de a le elimi-na: exersarea lor în şcoală. În şcoală se fac multe ore de comunicare, inclusiv consacrate mass-mediei: nu neapă-rat pentru ca toţi elevii să devină ziarişti, redactori, prezen-tatori, ci pentru că orice telespectator sau ascultător trebu-ie să fie competent şi vigilent, să înţeleagă şi să judece mesajele de care este asaltat.

ADINA RUS, ANAMARIA AGRĂDINĂTIŢEI (Clasa XC)


Pagina 38

Aspecte ale rolului şcolii în consilierea tinerilor asupra carierei

Activităţile de pre-orientare şi orientare asupra carierei, încep in primii ani de şcoală şi se desfăşoară continuu. Ele sunt încheiate odată cu cristalizarea şi definitivarea opţiunii profesionale. Se vizează utilizarea raţională a re-surselor umane şi integrarea potrivită a tinerilor in viaţa socială. Şcoala poate fi considerată un spaţiu de transfer educativ şi mediu de socializare.

Consolidarea legăturii între lumea şcolii şi realitatea socială, culturală şi economică, porneşte de la premisa că propriul nostru organism ca entitate psihică şi culturală nu ne este inamic, ci dimpotrivă, fiinţa noastră considerată global, este un considerabil factor al învăţării. Unui elev, care cu prilejul evaluărilor curente din şcoală obţine note bune nu i se poate garanta totuşi, că va avea aceleaşi performanţe într-un context de muncă, dar are perspective mai bune să fie eficient în activitatea profesională pe care o va exercita.

Multe din unităţile şcolare desfăşoară o activitate con-secventă în privinţa sprijinirii şi urmăririi elevilor in demer-surile lor de continuare a studiilor şi integrare socio-profesională. Acest demers presupune o asumare benefi-că de sarcini sociale noi pentru şcoli. Şcoala trebuie să-şi dezvolte eficient un sistem propriu de urmărire a rutei şco-lar-profesionale a foştilor săi elevi, după ce aceştia pără-sesc unitatea şi să realizeze legături funcţionale de comu-nicare cu alte unităţi şcolare, întreprinderi, diferite categorii de angajatori.

În programa şcolară pentru aria curriculară Consiliere şi orientare, emisă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Consiliul Naţional pentru Curriculum, anexa la ordinul mi-nistrului educaţiei şi cercetării nr.5287 din 09.10.2006, există prevăzut la fiecare nivel de clasă, Modulul 4, intitu-lat: „Elaborarea proiectului de dezvoltare personală şi pro-fesională”.

Competenţele specifice vizează:

♦ Analiza conceptului de carieră şi a factorilor care influ-enţează alegerea carierei.

♦ Exersarea abilităţilor de elaborare a planului de carie-ră de scurtă şi lungă durată.

♦ Analizarea consecinţelor privind continuarea traseului educaţional sau inserţia profesională.

♦ Analizarea consecinţelor schimbărilor economice şi tehnologice asupra profesiilor.

♦ Exersarea abilităţilor de utilizare eficienta a diferitelor resurse, pentru a localiza, selecta şi evalua informaţii despre învăţare, muncă şi carieră.

Studii efectuate, arată însă că mulţi părinţi din Româ-nia sunt încă de părere că şcoala are doar rolul de a for-ma un bagaj de cunoştinţe şi acumulări pur teoretice. Une-ori aceştia sau rudele influenţează alegerea profesiei fără cunoaşterea obiectivă a potenţialului celui vizat. Un risc imens. O alegere eronată induce un permanent sentiment de nemulţumire, disconfort psihic accentuat, blazare şi în final randament profesional slab. Şcoala poate contribui consistent la dezvoltarea personalităţii şi abilităţilor copiilor lor, este capabilă să-i orienteze şi pregătească pentru o bună inserţie socio-profesională.

Tinerii au aptitudini, aspiraţii şcolare şi profesionale, interese şi capacităţi diferite. În egala măsură fiecare pro-fesie cere anumite calităţi fizice şi psihice.

Lipsa informării exacte asupra exigenţelor şi a per-spectivelor oferite de o profesie, necunoaşterea pieţei forţei de muncă şi a aptitudinilor individuale determină opţiunea profesională aleatorie.

Uneori alegerea profesiei stă sub semnul imitaţiei, a trendului, a vanităţii sau a rentabilităţii financiare, acest din urmă factor fiind din ce în ce mai puternic şi prezent.

Consilierii şcolari, profesorii diriginţi şi psihologii şcolari au un rol important în depistarea sferelor de interese şco-lare şi profesionale ale elevilor precum şi motivaţiei aspira-ţiilor acestora. Societatea însă în ansamblul ei trebuie să creeze instrumente şi pârghii care să permită acordarea celor prezentate anterior cu dinamica pieţei locale/naţionale a forţei de muncă.

Profesor MIRELA MAIOR Consilier Educativ

BIBLIOGRAFIE ♦ Sălăgean,D., Pintilie,D., Pintilie,M., Managmentul

activităţilor educative, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2004.

♦ M.E.C., Consiliere şi orientare, Consiliul Naţional pentru Curriculum, Bucureşti 2001.

♦ Jigău,M., Consilierea carierei, Editura Sigma, Bu-cureşti, 2001.

♦ M.E.C., Programe şcolare pentru aria curriculară Consiliere şi Orientare, Consiliul Naţional pentru Curriculum, Bucureşti 2006.


Pagina 39

La mulţi ani, Europa!

Când vine vorba de Bruxelles mă cuprinde o bruscă parcimonie cu judecăţile şi laudele. Îmi modelez cu grijă superlativele. Măsură şi echilibru, iată un epigraf eligibil. Străduţele înguste şi pietruite ne-au condus în centrul istoric Grand–Place, Grote-Markt. Aici, din doi în doi ani, piaţa este îmbrăcată în covoare de flori vii, multicolore. Au urmat apoi, Maison du Roi şi asimetriile Hotelului de Ville. În aer miros dulceag de ciocolată şi waffles. Se vorbeşte româneşte când te aştepţi mai puţin. Oameni amabili, calzi. Dacă Franţa are Turul Eiffel şi Londra London Eye, Belgia are Atomium, o imensă structură din oţel şi alumi-niu ce reprezintă o moleculă de fier, dar nu are măreţia primelor două.

Îmbrăcaţi office,noi toţi cei care formăm delegaţia jude-ţului Sibiu, însoţiţi de un aer sobru, dar şi de o ploaie rece, am parcurs distanţa de la parcare până la intrarea în Par-lamentul European în fugă. După ce am trecut de serviciul de securitate (similar cu cel de la aeroport), în hol ne aş-tepta unul dintre simbolurile Parlamentului, statuia sculpto-rului belgian Olivier Strebelle, „Confluenţe” construită ast-fel încât să reprezinte unitatea şi solidaritatea europeană (e suficient să atingi o singură tijă pentru ca vibraţia să se simtă peste tot).

În jurul nostru nimic opulent, totul modern şi funcţional. Am fost conduşi în sala de conferinţe, unde am fost

primiţi de către un funcţionar public din cadrul Departa-mentului Vizite şi Seminarii, d-na Mariana Cosac. Confe-rinţa care a urmat a avut un conţinut informativ privind activitatea, rolul şi competentele P.E., E.P.S.O şi selecta-rea funcţionarilor.

Ne-a vorbit în termini elogioşi despre profesionalismul şi spontaneitatea lui Damian Ciolos şi a încheiat printr-o pledoarie a exercitării dreptului la vot: "aveţi grija pe cine trimiteţi aici, votul vostru contează". Ulterior am vizitat şi hemiciclul şi ne-am continuat tirul întrebărilor în galeria destinată publicului. Transparenţa fiind principiul de bază a P.E., aici vizitatorii pot asista la sesiunile din plen şi pot solicita traducere în cele 27 de limbi oficiale.

Evident, au urmat pozele de grup şi individuale lângă steagurile ţărilor membre ale U.E.

Impresionaţi de faptul că ne-am aflat timp de 3 ore în locul unde, prin „negociere şi compromis”, se iau deciziile care ne influenţează viaţa, cu braţele pline de pliante, am părăsit sediul P.E. şi ne-am îndreptat spre restaurantul romanesc unde proiectasem o cina festivă.

Azi, de Ziua Europei, P.E. îşi deschide larg porţile tutu-ror vizitatorilor.

9 mai 2010

Director Prof. CORINA TĂNASE


Pagina 40

Adolescenţa… Primăvara vieţii

În tot acest noian de întrebări, analize, frământări, mă trezesc că pe lângă a mă vedea pe mine, mai vad şi pe alţii, şi atunci când văd o anumită persoană… asta mă face să simt ceva ce nu am mai simţit înainte, ceva ce nu pot pune în cuvinte, însă, aş putea totuşi să spun că este asemănătoare cu trăirea care ţi-o dă o zi frumoasă, caldă, colorată de primăvară.

Şi daca tot vorbeam…, primăvara (adolescenţa - pri-măvara, primăvara - adolescenţa) este un anotimp cu mari frământări, cu soare, ploaie, vânt, adieri calde,… contestat de unii, iubit de alţii, comod şi dorit şi totodată la fel de incomod şi respins... până trece şi vine vara.

Să aveţi primăveri calde, cu adieri plăcute dar şi cu ploi reci şi vânt, pentru a învaţă să va bucuraţi din plin de zile-le senine!

Profesor psiholog ANA FLORINA BĂCILĂ

Gânduri, impresii, trăiri…

Ce titlu!… Oare chiar să existe o legătura între primă-vară şi adolescenţă? Nu ştiu; la o primă privire îmi vin în minte lucruri comune dar şi lucruri diferite ... pur şi simplu a fost un titlu care a venit de undeva … şi eu l-am primit.

Ei, să începem cu primăvara, adolescenţa, adolescen-ţa, primăvara? Mă gândeam că în adolescenţă se întâm-plă să devenim mai conştienţi, să ne vedem mai clar pe noi înşine sau, cel puţin, să începem să ne privim pe noi înşine din punct de vedere fizic, psihic, al relaţiilor, la fel cum natura se trezeşte şi devine „conştientă” de ea însăşi, primăvara.

Ca orice proces de analiză, de conştientizare, nici acesta nu este lipsit de părţi pozitive şi părţi negative. Uitându-mă la mine ca persoană, în adolescenta, constat că am crescut, observ formele, dimensiunile, proporţia sau disproporţia corpului meu, mă privesc şi constat că s-au modificat multe aspecte ale fizicului: unele îmi plac, altele mai puţin; uneori mă găsesc fie prea înalt(ă) sau prea scund(ă), fie prea gras(ă) sau prea slab(ă)…. şi apoi, aşa mă vad eu… dar oare cum mă vad ceilalţi, ce părere au despre mine, despre cum arat? Mă vad frumos/frumoasa, urât(ă), slab(ă) sau gras(ă), înalt(ă) sau scund(ă); oare mă plac?

De cele mai multe ori nu întreb… de teama unui răs-puns care să nu-mi placă; dar ce, natura ne întreabă daca vrem soare sau ploaie, vânt sau adiere?... însă lucrurile cu noi oamenii nu sunt chiar atât de simple: îmi este mie greu să mă obişnuiesc cu mine aşa cum sunt, cum mă trans-form, şi în primul rând nu ştiu dacă eu mă plac pe mine.

Prea multe întrebări, prea greu… şi dacă ar fi numai asta… dar mai sunt şi schimbările astea de dispoziţie... am constatat că simt lucrurile cu intensitate mai mare de-cât o făceam în anii anteriori… sau poate şi atunci sim-ţeam dar nu-mi puneam atâtea întrebări.

Pe de altă parte după ce că nu ştiu eu exact cine sunt, mai sunt în jurul meu adulţii care cred că le ştiu pe toate: ce simt, ce gândesc, cum ar fi bine sau cum ar trebui să fiu sau să fac… Uf, obositor şi enervant!... şi mai vreau şi eu – câteodată - şi ei să fiu responsabil, căci am crescut… însă nu prea ştiu eu exact cum să fiu responsabil; uneori vreau, alteori îmi pare prea dificil şi e mai uşor să las în seama lor, a adulţilor responsabilitatea…


Pagina 41

Consideraţii ecologice în proiectarea produselor.

Existenţa oamenilor depinde de mediul în care aceştia locuiesc şi trăiesc. În perioada omului primitiv, bunurile acestuia erau reciclate natural. Societatea modernă a descoperit şi realizat foarte multe produse pe care natura este imposibil să le recicleze într-un interval de timp ac-ceptabil şi care să nu introducă perturbări în ciclul ecologic natural.

În general, în economia de piaţă un produs nu poate fi vândut la un preţ care să reflecte şi valoarea stricăciunilor ecologice produse de acesta (ex.: petrolierul Amco Cadiz). În perioada actuală societatea a devenit mult mai sensibi-lă la impactul ecologic şi au început să fie create instru-mente legislative eficiente pentru evitarea catastrofelor

♦ Realizarea, din punct de vedere ecologic, a unei scale a materialelor. - Proiectantul trebuie să aleagă materi-alele în aşa fel încât în procesul de producţie să se utilizeze acele materiale care la obţinere au un con-sum de energie minim, nu includ factori poluanţi şi sunt reciclabile.

Această situaţie aproape ideală este însă de multe ori perturbată de preţul final al materiei prime care, în majori-tatea cazurilor, este cu mult superior faţă de alte produse din aceeaşi categorie. Industria viitorului va rezolva poate aceste probleme. Din acest punct de vedere, dacă proiec-tantul are la dispoziţie două materiale cu aceleaşi carac-teristici şi preţuri echivalente, va alege materialul care nu include factori poluanţi şi este reciclabil.

♦ Alegerea procedeului tehnologic cel mai nepoluant de prelucrare. - Dacă se analizează procesele tehnologi-ce de obţinere a pieselor, este indicat ca în funcţie de dotarea firmei şi posibilităţile de colaborare, să se aleagă procedeul care consumă cantitatea cea mai mică de energie şi este cel mai nepoluant.

♦ Împachetarea produselor în ambalaje din materiale reciclabile. - Este indicat ca produsele să fie ambalate în cutii confecţionate din materiale reciclabile. Ideal ar fi ca aceste ambalaje să fie rapid biodegradabile, dar această situaţie o întâlnim la foarte puţine produse, de exemplu cornetele de îngheţată.

În concluzie, problema proiectării ecologice devine, pe măsură ce trece timpul, acută şi cu implicaţii importante, atât asupra individului, cât şi asupra statului.

Pentru a aplica regulile impuse de legislaţie privind protecţia mediului şi implicit protecţia sănătăţii individului, proiectantul produsului are un rol principal.

Principiile proiectării ecologice ♦ Utilizarea materialelor care se pot recicla economic

într-o perioadă rezonabilă de timp. ♦ Reducerea la minim a consumului de materiale greu

reciclabile sau nereciclabile. ♦ Reducerea cantităţii de produse reziduale care trebuie

reciclate în urma proceselor industriale şi a funcţionă-rii sistemelor mecanice.

Norme de conduită ♦ Evaluarea obiectivelor fundamentale pentru realizarea

produsului. - La iniţierea procesului de concepţie a unui produs este necesar ca, pe baza calităţilor unor produse similare, să se evalueze dacă noul produs va avea calităţile unui produs ecologic, va influenţa medi-ul într-un mod nefericit şi dacă soluţia aleasă este cea mai bună alternativă.

♦ Încadrarea viitorului produs în contextul general în care va funcţiona. - Aşa cum un animal sau o plantă trăiesc într-un biotop natural propriu, tot aşa un pro-dus industrial este creat ca să funcţioneze într-un me-diu particular acestuia. Acest mediu este însă şi medi-ul de viaţă al utilizatorului, care în majoritatea cazurilor este omul. Din acest motiv, produsul trebuie să fie conceput, construit şi să funcţioneze, până la scoate-rea din uz, astfel încât să respecte condiţiile de viaţă ale utilizatorului acestuia, fără a cauza stricăciuni semnificative. Orice modificări sau reparaţii care se aduc produsului pe parcursul perioadei de viaţă a acestuia, trebuie să aibă în vedere impactul pe care acestea îl au asupra individului şi mediului.

Relaţia cu societatea

Esenţa ingineriei este de a utiliza resursele şi legile naturii în beneficiul umanităţii. Proiectarea ecologică, prin efectele imediate sau de lungă durată, trebuie să ocupe un loc important între criteriile de proiectare.

Întrebare: cum poate cineva să aducă beneficii umani-tăţii şi care este unitatea de măsură pentru evaluarea beneficiului?

Beneficiul umanităţii se evaluează prin creşterea calită-ţii vieţii în cadrul societăţii, iar evaluarea beneficiului se poate face pe baza a ceea ce americanii numesc Indica-torul de Calitate a Vieţii ( LQI ).


Pagina 42

Consideraţii ecologice în proiectarea produselor.

Lista factorilor care constituie LQI:

1. Sănătatea Fizică 2. Starea Materială 3. Siguranţa (crime şi rata accidentelor) 4. Mediul (apa, aerul, pământul, managementul resurselor umane)

5. Educaţie-cultură (rata cunoscătorilor de carte şi gradul de instruire, calitatea învăţământului public, frecvenţa la colegii a personalului calificat, înlesniri în educaţie pentru adulţi, posibilităţi de utilizare a muzeelor şi bibliotecilor etc.) 6. Modul de tratare a Grupurilor Dezavantajate (handicapaţi fizic şi mintal, bătrâni etc.)

7. Egalitatea Şanselor (şi stimularea iniţiativei de a utiliza şansa) 8. Libertatea Personală 9. Controlul Populaţiei.

Psihologic, dacă se analizează trăsăturile oamenilor, se poate constata că există o varietate mare a acestora şi practic nu putem găsi două fiinţe umane identice.

Abraham Maslow a identificat însă elementele comune acestora şi le-a împărţit în nivele ale necesităţilor umane. În continuare se prezintă ceea ce se numesc cele cinci cuvinte care definesc cele cinci nivele. (Ierarhia Maslow a Necesităţilor Umane).

1. Supravieţuirea – presupune necesitatea ca individul să aibă hrană, adăpost, îmbrăcăminte şi altele, în fiecare moment şi în locul unde se află. 2. Siguranţa –presupune siguranţa individului în raport cu evenimente întâmplătoare care să-i pericliteze viaţa şi integritatea fizică şi psihică şi supravieţuirea în viitor. 3. Acceptarea socială – este necesitatea ca oamenii să interacţioneze cu familia, grupul familial şi cu alte grupuri, astfel încât să primească dragoste şi să fie acceptaţi de către grupuri sau comunităţi. 4. Statutul sau recunoaşterea – este necesitatea ca individul nu numai să facă parte dintr-un grup sau comuni-tate, ci să fie respectat şi admirat. 5. Autorealizarea – este nivelul cel mai înalt la care se poate ajunge şi presupune o dezvoltare a individului până ce acesta atinge potenţialul maxim, rezultând satisfacţia personală.

Până nu demult inginerii se ocupau cu satisfacerea primelor două deziderate. Din cauza cerinţelor societăţii, implicarea efortului ingineresc a început să se evidenţieze şi în următoarele nivele. Această implicare este rezultatul schimbărilor care apar într-o societate. Din cauza acestor schimbări, inginerul este obligat să reacţioneze rapid, pen-tru satisfacerea nevoilor atât personale ale individului, cât şi globale ale societăţii.

În concluzie, scopul general al activităţilor inginereşti este de a produce schimbări în sensul creşterii Indicatoru-lui de Calitate a Vieţii.

Profesor IOAN DAN


Pagina 43

Din istoria Colegiului Tehnic „Mediensis”

I. Şcoala Profesională de Ucenici

Momentul de început al actualului Colegiu Tehnic „Mediensis” este organic legat de dezvoltarea industrială a oraşului Mediaş şi de transformările survenite în sistemul de învăţământ preuniversitar românesc după cel de-al doilea război mondial. În acest context, era înfiinţată Şcoala Profesională de Ucenici din Mediaş.

Analiza condiţiilor de funcţionare ale noii instituţii de învăţământ ne permite identificarea mai multor etape spe-cifice în evoluţia ei. După parcurgerea fazei de înfiinţarea cuprinsă între anii 1948 şi 1953, putem identifica trei mari etape în existenţa Şcolii Profesionale de Ucenici din Medi-aş: o primă etapă cuprinsă între 1953 şi c. 1960, caracteri-zată printr-o evoluţie sinuoasă, de căutare a unui drum şi a unei identităţi proprii; o a doua etapă, cuprinsă între c. 1960 şi 1971, în care şcoala a funcţionat în parametri sta-biliţi şi conform obiectivelor fixate; a treia etapă, cuprinsă între 1971 şi 1974, care se prezintă, pe fondul unor în-semnate realizări, ca o etapă de tranziţie de la şcoala pro-fesională la liceu.

Înfiinţare. Existenţa la nivelul oraşului a unor întreprin-deri din domeniul industriei uşoare – încălţăminte, textile etc. – devenite în anii socialismului veritabili coloşi indus-triali, precum şi construirea altora noi au impus ca o strictă necesitate înfiinţarea unor instituţii de învăţământ de stric-tă specialitate, destinate pregătirii personalului necesar. Se adăuga acestor imperative, tradiţia în domeniu de care dispunea învăţământul medieşan. La rândul său, Reforma învăţământului din anul 1948 şi reglementările ulterioare operate în acest domeniu şi-au pus amprenta în mod de-cisiv şi asupra învăţământului local.

În plan educaţional, înfiinţarea Şcolii Profesionale de Ucenici din Mediaş a fost, fără nicio îndoială, consecinţa Reformei învăţământului din anul 1948. În plan economic, ea fost rezultatul necesităţilor de personal calificat şi spe-cializat reclamat de dezvoltarea excesivă a diferitelor ra-muri ale industriei uşoare la nivelul oraşului Mediaş.

Răspunzând imperativelor educaţionale şi economice prezentate, în baza ordinelor nr. 8.976 din 10 septembrie 1948 si nr. 9.086 din 11 septembrie 1948, ale Centralei Industriei Sticlei şi Ceramicii Fine, era înfiinţată la Mediaş, Şcoala Profesională de Ucenici. Conform instrucţiunilor transmise de Ministerul Industriei încă din 8 septembrie 1948, noua instituţie de învăţământ local urma să îşi în-ceapă activitatea la 1 octombrie 1948.

Misiunea sa era aceea de a pregăti muncitori calificaţi în domeniul producerii şi prelucrării sticlei.

Încă de la înfiinţarea sa, Şcoala Profesională de Uce-nici din Mediaş era pusă sub patronajul Primei fabrici de Sticlă, care funcţiona la nivelul oraşului. Sub tutela acestei întreprinderi, Şcoala Profesională de Ucenici avea să ră-mână până la sfârşitul anului şcolar 1952-1953.

Informaţiile de care dispunem, ne permit concluzia potrivit căreia, se pare, că în această etapă de început a existenţei şi funcţionării sale, şcoala nu a avut o denumire „oficială”, sau aceasta nu a fost respectată şi folosită. Ne bazăm această afirmaţie pe faptul că încă din anul înfiinţă-rii sale, Şcoala Profesională de Ucenici din Mediaş apare în diferitele adrese ale forurilor tutelare către conducerea şcolii, fie cu denumirea de Şcoala Profesională de Sticlă-rie, fie chiar cu cea de Şcoala Profesională de Sticlă şi Ceramică Fină.

1. Etapa 1948-1953


Conform instrucţiunile Ministerului Industriei, Şcoala Profesională de Ucenici din Mediaş îşi începea activitatea la 1 octombrie 1948. Într-o primă etapă din istoria sa, cu-prinsă între anii 1948 şi 1953, evoluţia şcolii a fost una deosebit de dificilă, lucru datorat, în primul rând, faptului că instituţia nu dispunea de un local propriu, de ateliere sau de alte dotări necesare.

Un alt factor ce a contribuit la perpetuarea acestei situ-aţii l-a reprezentat ingerinţa accentuată a politicului în ad-ministrarea, conducerea şi coordonarea activităţii şcolii. Conform normelor de organizare, directorul şcolii era nu-mit direct de conducerea întreprinderii tutelare dintre mun-citorii săi, cadrele didactice erau numite de Secţia de Învă-ţământ din cadrul Sfatului Popular al oraşului cu aproba-rea Direcţiei Cadre şi Învăţământ din cadrul Ministerului Industriei uşoare, iar personalul administrativ şi de serviciu era numit de conducerea şcolii cu avizul Serviciului de Cadre al Fabricii de Sticlă.

Dificultăţile întâlnite mult timp în încadrarea cu cadre didactice cu un nivel corespunzător de pregătire şi specia-lizate a contribuit, de asemenea, la perpetuarea stării de lucruri menţionate.

BIBLIOGRAFIE ♦ Arhiva Colegiului Tehnic „Mediensis” din Mediaş. ♦ Mărculeţ, V., Seician, Ildiko, Grupul Şcolar de Industrie Uşoară din Mediaş – 50 de ani, în „Tribuna”, CXV, 1999, nr.

2.440. ♦ Mărculeţ, V., (coordonator), De la Şcoala Profesională de Ucenici la Colegiul Tehnic „Mediensis”, Mediaş, 2009. ♦ *** Monografia şcolii, dactilografiată, 1958. ♦ *** Monografia şcolii, dactilografiată, 1966. ♦ *** Proiect de Coeziune Economică şi Socială. Componenta Învăţământ Profesional şi Tehnic, de uz intern, GSIU,

2002

Cauzele care au determinat această situaţie au fost numeroase: instabilitatea profilurilor educaţionale şi a nu-mărului de clase, numeroasele modificări, transformări, comasări sau chiar desfiinţări a şcolilor profesionale de ucenici constituite în epocă, ceea ce priva personalul di-dactic încadrat în aceste instituţii de stabilitate şi continui-tate, motive pentru care evitate de cadrele didactice, care preferau siguranţa posturilor asigurate de reţeaua şcolară a Ministerului Învăţământului.

Această fază de debut din istoria şcolii avea să se în-cheie în anul 1953, când instituţia intra într-o nouă etapă de evoluţie a existenţei şi funcţionării sale.

Evoluţie.

Dr. VASILE MĂRCULEŢ

Colegiul Tehnic «Mediensis» Mediaş Str. Sticlei nr. 9

551130 Mediaş – Jud. Sibiu Tel. 0269 – 836748 Fax. 0269 – 834673 Site web: www.colegiultehnicmediensis.ro

E-mail: [email protected]


Cuprins

Cititorilor revistei „Mediensis” Pg. 3

Calendarul evenimentelor derulate în anul şcolar curent Pg. 4

CONTRIBUŢII ALE ELEVILOR

Cuvintele de aur, tot mai rare…

Pg. 18 Poveste de dragoste: Eminescu – Veronica Micle

Pg. 19 „Luceafărul” - mit al cunoaşterii

Pg. 20 Versiuni ale morţii lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, regăsite în cronicile turceşti şi bizantine

din secolele XV-XVI pg. 21

Lupta antiotomană a lui Vlad Ţepeş, din 1461-1462, oglindită în surse bizantine din secolele XV-XVI

Pg. 23 Ducatul (Voivodatul) ardelean în secolele X-XI.

Aspecte ale evoluţiei sale oglindite în unele surse literare. Pg. 31

Friendship Pg. 35

How did Valentine's Day begin? Pg. 36

My grandfather’s wisdom Pg. 36

Clişee lingvistice Pg. 37

CONTRIBUŢII ALE PROFESORILOR

Aspecte ale rolului şcolii în consilierea tinerilor asupra carierei

Pg.38 La mulţi ani, Europa!

Pg. 39 Adolescenţa… Primăvara vieţii

Pg. 40 Consideraţii ecologice în proiectarea produselor. Relaţia cu societatea

Pg. 41 Din istoria Colegiului Tehnic „Mediensis”

Pg. 43

„Dragi absolvenţi, sunteţi fiinţe extraordinare capabile să creaţi orice realitate în care doriţi să vă manifestaţi.

Fiţi schimbarea pe care doriţi să o vedeţi în lume!” Director prof. Corina Tănase

ISSN 2068-6552

Revista "Mediensis" nr.1

Documents

Transcript of Revista "Mediensis" nr.1