2 7 9 ? 7 G

«Lupta pentru lumină» «Lumina prin Luptă»

I Bifai. Ü I W . Cluj [_Ef. màj_

Revista literară din Bucureşti — *

filili 11. No,

S U M A R U L Notiţă Biografică ,i„ n „ T

Câte-va cuvinte ale Redacţiuaeî . . . ' . * .' .' .' .' .' [ D " D U L u c i h u

0 scrisoare către D-l Al. A. Maeedònski ' xr \ i " " j •' Despot-Vodă, Actul - III, scena IV (inedita)." ! ' .' [ . " " y A E™!h Raportul între scena înedită şi cea tipărită " £ n n u ! Cum a iubit Depărăţeanu, nuvelă . " " f f fl

Pentru ce, poezie. . . . • • • • • » » D. Zajnfirescu Singurătatea, poezie, (Dupe Lamartine) . ' " " u ° \ r e t n , v n Palatul Fermecat, fautazie originală 1 " f « l A 0 o e t e

b d » » Al. A. Macedouski In pâment, poezie'. .' .' .' ! " " ^ n ° n ö , ' Te iubesc, poezie . . ' " " % £ c r o b

Curs 'le Declamatane , u r m â r e i " " o " bŞ°,b

Era. poezie. . . . - « „ Şt. Veleşcu

Zădărnicia lui Neagu, poezie " " ^ S f ' 1 f " « , . Satira Epoceî, poezie. . " » A J • f Maeedonski Poetica Convorbirilor Literare . [ " " T

A L ^ M a c e d o n s k l

Auzi tu oare? poezie " " " '» r , ^ .

Iades, comedia, actul II-lea . " " V, \ ?, ,T i-Elegie, poezie . . \ \ \ . . » « £ • A. Macedxmski Prisos si sărăcie, contrast . . " " ? a ^n n. Iu albumul D-neî E. D. poezie » » £ C Bacalbaşa Criticii de Teatru - » £• Z » J u f i ' f e u

Intre leagăn şi Mormênt, poezie » » . Th. M btocnescu Mormântul lui Virgilirt » » G - L - bacalbaşa An Georg Sion Luì George Sion, tradusă „ „ f. v . Cugetare nopturnă (dupe Goete) „ ,, Lueian Striesen Dupe Petrarc „ „ J . M. Stoenescu 0 Gestione la Ordinea zileï . „ ,, T. M. Stoenescu O noapte în cea din urmă campanie peste Dunăre . . „ „ Theodor C. Mano eseu Bibliografie. — Mulţumire

B U C U R E S C I Tipografia Theodor Miohaiescn, strada Theatruluî No

1 8 8 1

« O H M Pre ţu l 2 Ich

Notiţă Biografică Portretul ce dam in fruntea revistei noastre este al ilustrului poet, Vasile

Alexandri. Nemuritorul cântăreţ al gintei Latine, s'a născut la anul 1821 în Iaşi, din-

tr 'o familie însemnată venită din Italia. 1) Ca poet, Vasile Alexandri, 'şi-a înscris numele în cartea secolilor. Ca autor

dramatic, a aruncat bazele fundamentale ale unui repertori;! Român. Ca patriot, a adunat, a coordonat fi a cores, poeziile noastre populare, făcead diu această ramură a literature! Române, una dintre cele d'àntêiu în Europa. Ca om public, a ştiut se aibă acea abnegaţiune de sine, care l'a făcut se renunţe la voturile ce avea pentru Domnia Moldovei, în folosul mareî idei a unirii terilor. Ca versifi­cator, a ştiut să nu re m àie în acelaşiil nivel cu Gr. Alecsmd^eseu (fabalistul), cu Bolintiueanu, şi chiar cu Eliade, distauţânda'î pe toţt sp.'e a'i last departe in urma sa şi spre a merge în raport cu progresul literar al epoceî.

Citind mult, studiind mult, călătorind mult, cu o convers iţiune plină de farmec, cu o înfăţişare plină de simpatia, aceea ce farmecă cu deosebire pe ori­cine a avut fericirea se se apropie de marele poet, este modestia cu care se ex­primă asupra scrierilor sale şi care se întelncşte atâta de rar în aleşii Muzelor, ca şi în general, în mai toţi oamenii de geniti.

1). Alexandri, între toate aceste calităţi, are poate şi un defect : Acela de a fi voit se facă din „onoare,' 1 ' «onor,» astfel că, mat de uiu-z( caiar, într 'o a-dresa a Teatrului pe care o avem şi în acest moment pe biuroil, d. loan Ghika, are tot îutr'o vreme şi „onoarea'- şi „onorai- de a se adresa etc.

Suntem siguri, că „onorul," ca masculin, este al d-luï loa Ghika, ârnicul d-lai A-lexandri; în cât despre „onoare,'- bănuim că a fost pusă pe lângă «onor» pentru a se face şi «batirul» Teatrului nostru naţional, ca fiind de ambe sexe...

Cu toate aceste, cestiunea nu se lămureşte, afară numai dacă, conformându-ne Direcţiune! Generale, reprezintată prin d. loan Ghika, nu le vom adopta şi noi pe amêndouë ; pe masculinul «onor» pentru respectul ce datoram d-luï Ale­xandri, şi pe feminina «onoare» pentru sentimentul mai delicat ce purtăm şi noi sexului frumos...

Precum vedem, singurul defect cu'l putem afla ilustrului nostru poet, este deda ta nedomirire în care ne laşi asupra acestui punct, căci cu tot «Dicţionarul Grotesc," datorit penei sile măiestre, cam înclinăm şi noi către spirituala opi-niune a d-luï Hajdeil care respundea la procesul ce pornise în contra vergureî

spre a se înlocui în tot d'auna cu fecioara, — prin :

„De cât cu cioara Drf la fecioara, Maî bina gura De la vergura !

Lucilia

i) Vefcî „Conspectul asupra Literaturo! RoMàhe" de d. V, Gr. Popp,

LITEEATORÜL 563

Ûomnuï Al. À . Macedonski ne comunică o graţioasă scrisoare ce a priîmit din partea ilustrului nostru poe t Alexandri.

Credem a nu comite o indiscreţiune publicând-o, maî ales că într'ênsa se află consilii din cele maî salutare. Nu ne îndoim că toţî tinerii, vor şti să profite de ele, dacă vor considera maî cu seamă că, ensu'şî ilustrul n o s ­tru poet, dupe o esperienţâ şi o glorie literară de 4 0 anî, le dă cel dinteiü şi cel maî admirabil eczemplu, prin modificările ce crede nemerit a intro­duce într'o scriere care se apropie atât de mult de perfecţiune.

Literatorul, înscriind pe Domnul V. Alexandri în fruntea distinşilor bar­bati de litere carî au bine-voit a'î oferi concursul lor, ecsprimă speranţa că cititorii săi vor ţine socoteală de silinţele ce depune, şi că vor continua ast­fel, a'l sprijini cu aceiaşî bună voinţă de până acuma.

Mulţumim în acelaşiu timp bardului ginteî Latine, de graba, cu care a bine-voit a rëspunde la apelul nostru şi de felicitările pe care ni le adre­sează, asîgurându'l că întru cât ne priveşte pe noi — cel tineri -— vom şti să ne folosim şi să ascultăm cu sfinţenie consilii, care ne sunt atât de tre ­buincioase.

Mirceştî 84 lanuariü 1881.

Domnule Macedonski

V'aţî găsit o mână de tineri adimeniţî de farmecul atrăgător al Literature! şi aţi fondat o Revistă, avénd tot de o dată bunul spirit de a o feri de cerneala înveninată şi corozivă a jurnalisticei politice... Priîmiţî felicitările mele.

Mi-aţî făcut onorul a vë adresa la mine cu cerere de a ve comunica un ar­ticol, proză saü versuri, dupe conveninţa mea, pentru Literatorul ce redactaţi... Rëspund cu mulţumire la apelul D-voastră, şi autorizat prin ecsperienţa dobân­dită în timp de 4 0 de ani de lucru, îmî permit a vë trimite un consiliu amical rezemat pe un eczemplu :

,In ori ce scriere vom produce, să ne ferim de prima satisfacere, de primul „entuziasm al paternitate!, căcî simţul de egoism părintesc e mal mult dezvoltat „în poeţi de cât în restul omenire!. Fie-care vers ne pare o armonie, fie-care „strofă o perfecţie, fie-care bucată întreagă de poezie un cap d'operă ! . . . . Insa „dupe o trecere de timp, încep a ne sări în ochi defectele copiilor închipuire! „noastre şi găsim că ace! copi! ar fi câştigat mult, dacă chiar de la venirea lor »pe lume, 'î-am fi supus la o corectare aspră.

„Trebuie dar să ne deprindem a face sacrifici! dureroase, a elimina versuri, j>a tăia strofe, a scurta, a schimba, a drege fără îndurare, înainte de a scoate „la lumină scrierea noastră, operaţie crudă dar neapărată şi folositoare !"

Eu unul lucrez în modul acesta, şi spre eczemplu, iată o scenă întreagă din legenda dramatică Despot-Vodă, cum a fost compusă la început. Comparaţi-o cn

textul imprimat şi veţi vedea cum am bSgat farà milă foarfecă în manuscrisul med. Maï sunt şi alte scene pe care le-am înlăturatul cu totul, şi îmi propun să fac încă schimbări în a doua ediţie a \vA' Despot.

Ce suntem noi, poeţii, de nu artişti ca pictoriî, ca sculptorii etc. , chiemaţî a înavuţi tezaurul li terature! şi al frumoaselor arte din ţara noastră ? Să nu ui­tăm dar preceptul luî Boileau care zice în privirea versurilor :

Polissez les sans cesse et les repolissez Sfîrşind cu acest consiliu salutar, le doresc junilor redactori aï Literatorului

activitate, răbdare, inspirar! poetice si succes deplin. V. Alecsandri.

Carmina-

Bozel

Carmina

Anton Rozei

Anton Sommer

Rozei

Carmina Razei Carmina

Sommer Anton

Rozei

DESPOT-VODÀ ^ . O T X J I J I I I

SCENA IV

-Bösel—Sommer—Anton Secuiul şi alţi aventurieri

Contesă! Francise Primul, al Franţei galant rege, Erou, poet, şi tênër, iubia mult a culege Pe campi de sânge laurî, în lume desfătări, Şi pe frumoase buze ferbinte sărutări. Eü am, francez ca densul, aceiaşî aplecare Şi pentru laurî falnicî, şi pentru sărutare. Cronic) Te cred, însă un rege cu titlul de galant, Când n'ar purta coroană cum s'ar numi? (oosomoîîti Berbant! A fi berbant e probă de-o inimă-arzetoare

Şi de-o natură vie, artistă, simţitoare, Ce lesne se înalţă spre tot ce 'Ï luminos, (rîzênd) Lăsând pe-Anton secuiul să mormăie pe jos. (în parte) Frâne tueş?

Francise Primul, rege 'n galanterie A şi compus îmi pare o mică poezie, Un cântec, o deviză cu vesel înţeles? Dar, Sommer, aste versuri ce le cânta ades:

„Femeia des e schimbătoare. Nebun cine se 'ncrede 'n ea."'

A?... Pentr'un galant Rege ideia nu'î galantă. Se poate 'ndrepta însă cu-o mică variantă. Cum? Cum? E foarte lesne.

Contesă, nu e greö, Eü nu 'mpletesc la versuri, dar pot rima când vreü. Ce-aud ? Aşiu vrea së aflu ideia genială Prin care ţu aï drege devjga cea r ugală.

Anton Ascultă dar; aş zice: „Feineea des e schimbătoare. „Nebun cine se 'ncrede 'n ea j.Tokaiu e zeamă 'nbătătoare, „Dar cui nu'î place ca s'o bea?

Bozel (rîzînd) Bravo poet seeuiü! Pe frunte'ţi poezia a pus al eî cucuni

Anion Contesă, porunceşte la toţi să 'mproviseze Ca mine, şi deviza luî Franţ s'o compleeteze : Să rîdem.

Carmina Minunată idee! Sommer, pas Pe nobila cărare ce duce la Parnas.

Sommer Sunt gata (declama) : „Femea des e schimbătoare, „Nebun cine se 'ncrede 'n ea; „De 'mî place-nl zilei mândru soare „Să se prefacă noaptea 'n stea. ,,Ce-ar fi o veeînică plăcere? Ce-ar fi un timp neschimbător?

Anton Heî, ajungă'ţî. Sommer (declamând) „Plăcerea naşte din durere,

„Amorul stins din alt amor! Anton Iar stele şi tot stele!

Poeţi de meserie, ce dracu-aveţi cu ele? Carmina Acum ţî-a venit riadul, Rozei.. Fii generos. Bozel Eată ce 'mî spune gândul de secsul cel frumos:

„Femeea des e schimbătoare, „Ferice cui se 'ncrede 'n ea! „Ah! dee'mî dulcea sa favoare ,,Şi schimbă-se-^poî cât o vrea!

Camina Bravo!... poeţi cu toţii? Bozel Poeţi din în-âmplare... Carmina Ori cum, sunt mulţumită; surprinderea'mî e mare!

Credeam că aï mei oaspeţi sunt vulturi hrăpitorî, Şi më trezesc în faţă cu trei privighitorî/

Sommer Chiar vulturul Iui Joe din zona tunătore, In faţă cu Junona ar fi privighitoarre

Bozel Ş'apoî în colivie de-ar fi el chiar închis Vezêndute, Contesă ,s'ar crede 'n paradis.

Anton Palavre toate-aceste!... dar cine e de vină Că palesile noastre aă prins acum rugină ?

Carmina Eü? Anton Dumneata Contesă, şi timpul de răgaz

Ce schimbă 'n om netrebnic pe omul cel viteaz A!... mult o să mai ţid această amorţire Ce se numsce pace?

Carminai Vroiţi jar resboire?

Bozel Vroìm/ toată fiinţa se naşte pre pâment Cu-o tainică menire, c'un dor, cu un avênt; Noï să ne batem, floarea să scoată dulcî parfume Iar dumneata, Contesă, să fii iubită 'n lume.

Carmina Eï bine, fiţi dar T e s e l i . . . Ett cred că nu târzitt Se va preface 'n faptă un dor atât de viü.

Anton Ne 'nşelî? Carmina Nu; şi îmî vine prin astă mirătoare

(a ra tă o oglindă mică) Ce-o am d e la Gitana, bătrâna vrăjitoare, Să cer de a v e spune ascunsul viitor.

Anton Ah! v e z i daca 'n rësboae voi fi fi învingător? Somm<r Vezî de-a 'nfloii cununa pe-a mea duioasă liră? Bozd Vezi de-a fi cu izbândă acel c e te admiră?

(Se ap o.»ie toţf împrefurul C a r m i n a i )

Carmina încet, pe read, tăcere, [ p r i v ind în ogliadă] Anton, oglinda mea A prins o ceaţă roză şi umedă pe ea . Semn de resboiü.

Anion (vesel] No, Elîen! Carmina Călare 'n mare fală

Te vëd plecênd de-aicea cu-o oaste de năvală Şi cu izbânda 'n faţă mergând spre resărit.

Anton Cum? spre Moldova? Carmina Poate Anton [mulţumit) A! Carmina Ce vëd? Sommer, Sommer

Ajungï poet la Curte, nemuritoij ca Omer, Iţi acordează lira.

Sommer E gata şi cânt: [declamă] 0 ! muză 'nspiratoare, coboară pe păment!.."

Rozei Şi cele lalte.. Doamnă Contesă, în oglindă Nu v e z i şi pentru mine ceva să më surprindă?

Carmina Ba vëd c'ajungï tovarăş de arme, glorios, C'un Prinţ bun, june, vesel şi mult mărinimos

Bozel Vivat! me ncred ferice în soarta-mi viitoare Când ea 'mî este prezisă de-o gură zîmbitoare. A! bine zicea 'n viaţă ï galantul rege-al meü „De u'ar fi zeea Venus, n'ar fi nici Empireu.

Carmina Tus-treï sunteţi de frunte prin calităţi sublime Ferice de eroul urmat de-aşa treime!

Bozel Dar cine ' 1 / Carmina Despot / Toţi Despot? Bozel Fie! de'l vrei, îl vreti! Anton Şi e ü ! Toţi Şi e ü . Carmina (vese lă , în pa r t e ) 0 ! Despot, eşti Domn, iubitul meti! etc-

V. Alexandri,

mi

Aicï autorul întrerupe scena sa, pen t ru a da t imp compara ţ iune î între a:eastă parte inedită şi între aceia care a fost impr imată . — Pen t ru noi tineriî, ilustrul poet ne dă prin această publ icaţ iune, un eczemplu din cele mal fo­lositoare, trecând fără milă foarfecă prin manuscr ip tul sëu. Şi pentru a se vedea câtă diferinţă este în t re primul eotusiasm şi între efectul rabdăreî şi al prelucrăreî, ne vom permite a stabili un mic raport între pasagele ine­dite şi cele refăcute.

Astfel dar, D - l Alexandri în partea inedi tă z ice: „Contesă, Francise Primul, al Franţei galant rege, Eroii, poet şi tênër iubia mult a culege, etc.

In piesa înprimată ensă, calificativul tener, îl sch imbă în vesel şi zice : „Contesă, Francise Primul, al Frânţii galant regf», „Erou, poet şi vesti iubia mult a culege, ect.

Este lesne de vëzut, că vesel es te un calificativ, care accentuează mal mult caracterul luï Francise ântêiii. Prin urmare versul al doilea este mal bun de cât cel dinteiü, afară, dacă nu vom considera că intonarea

iubia mult a culege, este oare cum grea, dia cauza celor doue monosilabe : mult şi a, care s e urmează :

In versuriie .8

„Eü am, franeez ca densul, aceiaşî aplecare „Şi pentru lauri falnicî şi pentru sërutare,

autorul schimbă lauriî falnicî în vitejie : „Eü am, francez ca densul, aceiaşî aplecare ,,Şi pentru vitejie şi peutru sërutare''

Aci, laurii falnicî sunt daţi afară , de oare ce vitejia esprima maï bine ideea, decât lauriî falnicî, care sunt o perifrază ; lăsând la o parte, că falnici legat cu laurî, nu este decât o umplu tu ră .

Partea care urmează, până la versul :

„Se poate 'ndrepta ensă cu-o mică variantă, autorul a lăsat'o intactă. Şi într ' adevër , afară de câte-va intonar! rele, — ca în emistihul

regè 5fl galanterie, în care tonul apasă asupra silabe? ge din cuvêutul rege şi in emistihul

,,A! Pentr'un galant rege, în care tonul apasă a s u p r a silabei ga din cuvêntu! galant,— toate cele alte versurî sunt ridicate la înă l ţ ime de pana i lustrului poe t , a tâ t întru ceea ce priveşte espresiunea naturală a idei lor , cât şi întru ceia ce priveşte versi­ficaţia,— Prin urmare foarfecă nemiloasă s'a înduioşat asupra acesteî părţ i»

Versul pus în gura luï Rozei ,

„Se poate 'ndrepta ensă cu-o mică variantă: este schimbat astfel,

„Eu am mai complectat'o prin astă variantă : şi aceasta, pentru că în primul vers intonarea primuluî emistih este defec­tuoasă, şi pentru că eliziunea cu-o sună, oare cum, rëu la ureche.—Găsim cu toate acestea, nu tocmaî nemerită schimbarea versuluî primitiv în

„Eä am maî complectat'o prin astă variantă. Partea care urmează, nu este o transformare, ci o nouă creaţiune, de

aceea nu avem a-î face nicî o comparaţiune şi o reproducem precum urmează Bozel

Carmina Anton

Carmina Anton Bozel

Carmina

Bozel Carmina

Anton Carmina

Toţi Carmina Anton

„Eu am maî complectat-o prin astă variantă : „Femeia des e schimbătoare, „Ferice cuî se 'ncrede 'n ea/ „Ah.' dee'rnî dulcea sa favoare „Şi schimbă-se-apoî cum o vrea /

(Toţi iîd) „Bravo, Rozei ! -

Palavre mai bine 'n rësboire Aş vrea ca să se schimbe aeeastă amorţire, Ce se numeşte pace, căci timpul de rëgaz Preface 'n om netrebnic pe omul cel viteaz. Cum? Preferaţi resboiul de cât o viaţă lină? Dar ! Paloşului nostru e teamă de rugină. Contesă,-or ce fiinţă se naşte pe pământ Cu o tainică menire, c'un dor şi c'un avênt, Noî să ne batem, floarea să scoată dulci parfume Şi Dumneata, Contesă, să fii iubită 'n lume. Eî bine, fiţi dar veseli; eü cred că nu târziu Se va preface 'n faptă un dor atât de viü. Ne 'nşelî?

Nu -, am o veste, o veste cum vë place De când a voastră armă dormind în teacă zace, Urîtul ve mănîncă de vii; sunteţi măhniţî, Cu ochii stinşî la faţă, galbinî şi veştejiţi Cât ciné-acum vë vede, şi cine vë cunoaşte, Se 'ntreabă cu mirare: Ce sunt? ostaşi ori moaşte? Aşa 'ï!... de cât urîtul maî bine ştreangu 'n gât... Eu v'am găsit de lucru, şi leacul de urît. Sus paloşul la soare!.. Sus fruntea!... Vêntul bate . Şi 'ndeamnă a năvală în ţări învecinate. Vroiţi voï dupe dânsul cu toţi se vë luaţi? Vrem!... Unde?...

Nu departe;.,, colea pestò Carpati. Cum? la Moldova?.- Elliea!

Carmina Acolo stăpîneşte Un domn pe care ţara întreagă îl urăşte. Cât îţi sufla de-asupră'î, din tron el va cădea Şi toată-a lui avere a voastră-a rămânea.

Rozei Dar tronul seü ? Carmina Acelui cu inimă regească,,

Ce-a şti cu mână largă pe toţî së resplătîască Luì Despot.

Toţî Despot ? Bozel Fie !... de '1 vreî, şi eü îl vreü Anton - Şi eû I Ceî-l-alţi Şi eü! Carmina (în parte) 0 ! Despot, eşti Domn, iubitul meu !

Curînd dorinţa noastră va fi realizată! Cu toate acestea, or câtă modestie ar vrea să pue marele nostru poe t

şi or cât eczemplu ar vrea să dea tinerilor, d'aş modifica concepţiunile lor, găsim că D- l Alexandri este tot atât de puternic în partea nemodificată, ca şi în cea modificată. Vom adăoga chiar părerea noastră că în prima con-cepţiune, opera D-luî Alexandri păstrează maî mult acel mare caracter Sheakespirian, care face din Hamlet un cap-d'operă; astfel în partea nemo­dificată,

„Iar stele şi iar stele ' ne transportă fără voe la scena din Hamlet în care Ofelia, nebună, cu frun­tea încoronată de plante fluviale, află de moartea tatălui sëu şi face irup-ţiune, repetând maî multe refrenurï incohérente .—De sigur că prin aceasta suntem departe de a voi să zicem că marele nostru poet a fost sub im-presiunea menţionatei scene, când a pus pe hârtie prima concepţiune a a -cesteî părţi .— Noi ensă, ştiind că geniurile se ating între e le , conţiind a-celaş foc divin ; noî, care considerăm pe Despot ca o poemă dramatică, a-parţiind genului Sheakespirian, şi care ne punem mal presus de acele spi­rite mici şi invidioase, carî, dacă surprind un calificativ ce s e aseamănă în scrierile a doi poeţi, transformă pe unul din doi în plagiator ; şi in fine noi, care am citit pe Banaparte de Lamartine şi pe 11 Cinque Magio de Manzoni, amândouă scrise de doi poeţi mari şi amèndoue cu totul asemă­nate ,— fără ca pentru aceasta să zicem că unul a copiat pe altul, — v o m mărturisi,— or câte ar găsi de rezis aceia cari sunt incapabili de a crea ceva ,— că D- l Alexandri ar fi făcut mal bine a păstra acelei scene, atât de modificată, primul el caracter. —

Aceste fiind zise, nu ne-am făcut de cât datoria d e - a stabili raportul între ambele concepţiunî, şi a arăta pe scurt argumentele care aü silit pe autor a face transformările ce a întreprins.

f

ilo _iË5MÉ^5ïk™

CITIMI .A. I U B I T I>ep ărăţeaixn

Era toamnă. Pădurea Depăraţilor începea să'şî lepede frunzele şi rôndune-lele plecau. Prin hâgiurile din marginea pădureî erail mierle cum nu mai fuseseră nici o data ; de aceea boer Sandu Capăţână sculă într'o dimineaţă pe fiul seü cam cu nepusu'n masă, aducêndu-ï, ênsu'sï el, puşca cea maî lungă 'n ţeava şi cea mai veche.

— E veche, băete, dar e soră bună cu or ce bun venător. Tu, daca mi'î semăna mie, o să semeni şi pusei. N'o încărca mult că zmuceşte. Nu sufla nicî o dată într'ênsa ca să vezi dacă 'î descărcată ; fratele lui boer Mincuţă aşa a murit. — Apoi oftă, scuturându'şî ciubucu pe o carte a M Depărăţeanu, şi eşi.

Dupe ce tatăl sett eşi, Depărăţeanu sări din pat şi în cinci minute fu gata» Puşca, geanta, coarnele şi câinele plecară în tovărăşie cu el.

De dimineaţă penă aproape de sfinţitul soarelui, mierlele treceau printre plumbiï luî ca duhuri cereşti, neatinse şi nepăsâtoare.

Hotărâtor, nu era bun venător Depărăţeanu ; şi, cu toate astea, semăna ta­tălui seü, boera Sandu. Dar cine ştie dacă şi boeru nu se lauda când vorbea de soră-sa puşcă.

In sfârşit, pe la cinci ceasuri, i se ura umblând prin ghimpi dupe urma câi­nelui', şi apuca pe o cărare bătută ce ducea înăuntrul pădureî. Razele soarelui ajungeaă roşiatice, printre frunzele galbene, şi aruncau, peste iarba ancă verde, un praf de aur tremurător, care se închidea din ce în ce maî mult dupe cum soa­rele din ce în ce maî mult cobora. Era pacea pe care o 'ntâlneştî în unele vi­suri de dimineaţă, pacea pădurilor, liniştea frunzelor, taina codrilor, în care nu se aude de cât vibraţiunile cugetului tremurând în jurul cerului ce se opreşte să asculte ; era zgomotul, fără egzistenţă sigură, pe care'l produce calmul vieţiî flo­rilor şi al copacilor, era singurătatea umblând singură printre crângî şi frunze ; era cerul care se zăria albastru deasupra pădureî ; era poezia ; era Depărăţeanu ; era sufletul.

Haup ! — Acesta e sunetul pe care'l face aripele uneî paseri care se lasă. Depărăţeanu tresări. La câţî-va paşi de densul un grangur se ascundea dupe

o cracă, şi 'şî ştergea ciupu de coajea lemnuluî cu o nepăsare împărătească. Vâ­nătorul îşi găti puşca, făcu încă câţî-va paşî şi luă paserea la ochitt. Atuncî o detunătură se auzi dint'un frunziş vecin, iar granguru căzu la rădăcina copaculuî.

Luì Depărăţeanu tot sângele i se opri de mânie: tocmaî când era să ucidă şi el ! Cine avea atâta îndrăzneală ?

Un copilandru ca de 17 anî sări dintr'o tufă să'şî ia pasărea. — Cine 'ţî permite dumitale să 'mî urmăreşti vênatu, zise Depărăţeanu în­

furiat. Ce cauţt în pădurea mea ? Io ţara aceasta toată lumea e stăpână pe

\

LITERATORUL gi

lucrul altuia ? Eşti tener, domnule, dar alt fel te-aşî înveţa eü să'ţî stăpâneşti a-vêntul venătoresc.

— Më i e r ta ţ i . . zise cu sfiiciune copilul ; nu ştiam că şi d-voastră urmăriţi aceia'şî pasere..., nu aşi fi 'ndrăznit. Poftiţi luaţi granguru.

— Nu 'mî trebuie granguru dumitale. Ajunge atât.

Plecă. A casă, tatăl seü îl aştepta în capătul scării. Depărăţeanu se liniştise. — Eî, tată, mi şe pare că mi-aï ales ţeava cea mai strâmbă ! Am împuşcat

toate frunzele şi n'am atins nici o mierlă. N'am noroc la vênat.—Bëtrânul rîdea, făcend cu ciubucul prin aer nişte volte care însemnau : — E, hei, băete ! nu se vêneaza tot aşa de uşor cum se fac poezii. Dupe aceea se apropie de el şi, ui-tându-se în ochii M , îî zise luându'l de mână :

— Dar tu... eşti bine ? Nu eşti ostenit ? N'aî suflat în puşcă ? — şi glasul îî tremura...; parcă-ar fi vrut să '1 sërute ! Se mulţumi a'ï strânge mâna într 'a-mândouă mâinile lui albe şi netede.

— Nu tată, sunt bine. Mi 'Ï foame numai. — Haï la mă-ta să te vază, ca de azi dimineaţă te aşteaptă. Spune că ţ'ail

venit nişte ispisoace de la Lipsea. Bree... s'a hotărît cu tine ! aï să'ţî treci ti­nereţea cu nasu'n ceasloave. Da ci mai lasăle la pustia !

— Or fi de la Paris tată. — EÏ !... Paris, Lipsea, voi ştiţi. Eü mi-am iăcut datoria să vë 'nveţ. Aţî

fost la Nemţi, la Franţuzî, la Viana. Vëd că ştiţi de toate, dar cam se ia o puşcă la ochiü, bechiü !

Pe când tatăl seü vorbia, Depărăţeanu îşî disfăcea pachetele cu cărţi şi tablouri. — A... bine că 'mi-aï adus aminte. Ce vecini avem noï prin prejur tată ? — De ce ? Avem distuî, slavă domnului : Boer Mincuţă, Chir Alecachi

Lungu, pitaru loniţă Vetrea din Slăveşti, lèremie Zubzea..., destui tată ! — Da, më rog, în pădurile noastre are dreptu sa vèneze cine s'o scula maî

de dimineaţă ? — Vezi bine tată ! da cum ? A lăsat Dumnezeu codri şi vênatu pentru

voinici ; vezi bine ! — Voinicï, voinici, dar eü când 'l'oiil maî întâlni am să'Î taiü urechile. — Pe cine măî frate ? — Nu ştiu cum îl cheamă. 'Mi-a ucis un grangur tocmai când îl luasem

la ochî. — Tiu ! bată-te norocu. — Apoi întorcând u-se către nevasta sa :

—- Bine, gianâm, nu 'i-aî spus nimic de fata p i ta ru lu i? — Nu." ~ - Nicule tată, aï întâlnit zâna codrului bre, şi să n'o cunoşti tu ?.,•

— Care zînă ? de unde ? Se vede că s'a schimbat moda şi la zîne : acurria umblă îmbrăcate bărbateşte.

— Pe sufletul meii ! — Dupe aceea tăcu de o dată. Apoi : — Se te cam păzeşti, tată, că'ţî fură minţile, băiete... Heî !... demon bre, demon !— Adică, se'ţi spuiü, frumoasă fată ! Aşa fată... Aci continuă fraza prin învîrtirea ciubucului, care avea rol însemnat or de câte-orî proprietarul seü voia se ecsprime vre-un superlativ. — Umblă îmbrăcată bărbateşte. La vêuat... ce vrei se ' ţ i facă ? Şi apoi să'ţî spuitt ! poale scurte şi minte lungă la fata asta.

Aci încheia bătrenul laudele şi bătu în palme de două ori. — Masa Iancule ! Masa se servi şi întru 'n târzia fie-care se retrase în camera lui. Casele părinteşti ale boeruluî Sandu Căpăţână erau ca toate casele de pe

timpul acela: în fundul curţii mari, văruite şi învelite cu scânduri, aveau o scara de piatră frumoasă pe care Depărăţeanu o decorase cu gustul unui poet. De jur împrejur, curtea era împărţită în pâlcuri de copaci sădiţi de primăvară, unii verzi alţiî uscaţi : ici şi colo câta o brazdă de iarbă şi tufe de trandafiri tomnatici', car 1

îşi legănau Ia soare florile lor triste : maî în fund o verandah înconjurată de ha-nieiü şi zorele, unde poetul citea tatălui sëtt pe Monte-Cristo ; în fund de tot, Crângul, începutul pădureî, care, dupe puţină osteneala, fusese schimbat într 'un adevërat parc. Toate acestea, făceau un contrast minunat cu stilul casei, care, ca o protestaţie a timpului de atunci, contra viitorului ce se aşeza împrejurul seü, işî învelea durerea în edera care'ï acoperea zidurile.

Depărăţeanu se coborî în grădina. Era rëcoare. Luna trecea încet pe cerul senin, desinând fie carii flori o umbră

dulce care părea a fi aşternutul de doliu menit a primi fie-care frunză galbenă care cădea.

Toată poezia unei nopţi de toamnă înconjura pe Depărăţeanu cu trista sa melancolie şi deştepta în sufletul luì amintirile vieţii trecute de student, nesigu­ranţa vieţii de om, aspiraţiunile pentru viitorul ţeriî, gloria, renumele. Pr intre toate acestea se amesteca umbra unei femei care'l despreţuia, mierlele cari t re­ceau printre alice fără a fi atinse, pitaru, granguru, cardie şi o mulţime de alte lucruri fără nici un şir.

— Sunt ostenit îşi zise el. A doua zi dis de dimineaţă îşi luă puşca şi pleca pe aceleaşi cărări, rîzêud

acum de mierlele care fugiaü de densul ca de un adevërat vânător. — Ce va se zică a face zgomot, cugetă el în s ine .— Câţi oameni na sunt

In lumea noastră cari joacă rolul pe care'l joc ed în această pădure. In fine seara veni, fără ca Depărăţeanu să întâlnîască pe cine-va. A doua zi veni iarăş i ; a treia zi iarăşi : — n imeni ! Jatr'uua din zile, cum sta ìutins sub umbra unui copac, auzi ua glas copi-

laresc chiuind prin pădure şi lătratul unui càïne rëspunzênd ca un ocho în urma luî.

Depărăţeanu, în câte-va minute, îl ajunse. Era, în adevër, un copil, copilul pădurarului pe care'şî adusese aminte să'l fi vëzut la curte.

— Cura te chiama flacăule ? — Pe mine ? Bucur. — De mult umbli prin pădure ? — Cine, eü ? — Dumneata. — De mult umblu. — N'aî întâlnit un venător în cale ? — Eü ? — Da, da, dumneata. — N'am întâlnit pe nimeni ; — ba... am întâlnit pe cuconiţa pitarului. — Unde flacăule ? — Cuconiţa? — Cuconiţa, cuconiţa ! — Ia maî colea, — şi cu mâna arata un colţ de pădure spre partea Slă-

veştilor.

Depărăţeanu porni ca un vent spre partea unde'î arătase băiatu, şi până în murgul serii căută zadarnic urmela duşmanului seü de vânătoare, care părea că s'a stins ca o schîntee, fără a maî lăsa în urmă ' î nicî un semn, nicî o cenuşe.

înfuriat, Depărăţeanu voi să plece acasă. întunericul însă se lăsase ca un nor deasupra pădureî, şi 'Ï era cu neputinţă să maî ia alt drum de cât tot cel pe care venise. Ast-fel, pe aceiaşî cărare, se duse o bucată bună, lovindu-se de toate crăngile, pena în sfârşit auzi de departe lătratul unuï câïne. Dupe ce se maî apropie zări printre ramuri flacăra unuï foc de vreascuri care ardea lângă un frunzar. Când eşi din pădure, Depărăţeanu rëmase încremenit.

Lungit lângă foc, un băiat ca de 17 anî, sta privind flacăra ce se înălţa ro­şiatică şi din când în când, arunca câte o ramură uscată pe foc. Părea cufundat într 'un gând adânc. Capul îî era rezemat de mâna dreaptă, iar cu mâna stângă, când nu arunca vreascuri, îşi acoperîa faţa spre a 'şî-o păzi de căldură. Păru l îï era aşa de mare în cât aî fi crezut că e o femee, dacă nu ar fi avut hainele bărbăteş t i In ochiî luî lumina se reflecta câte-o dată atât de stranie, în cat, privirea părea a uneî furiî urmărind barca luì Dante pe sixst. Gura ensă era de o fineţe ecstaordinară ; în cutele pe care le forma în umbra obrazuluî se citîau. cuvintele de bunătate pe cari era învăţată să le rostîască. De sigur, dacă aceluï băiat nu'î ar fi fost atât de draga vânătoarea, ar fi devenit un mare orator.

Depărăţeanu privi lung această videnie a pădurilor ce se încălzia la lumina umţţ foc de toamnă, lângă coliba popor uluî, sub bolta cerulut » in marginea codrilor].

Dupe ce focul se stinse, renatomi îşi chiema camele şi plecă. In urma luì, Depărăţeanu intră în vorbă cu păduraru ; îl întrebă de numele

vânătorului, de locul, de familia lui, şi afla că el era o femee, că se numea cu­coniţa Maria, că era fata pitarului Vetrea din Slăveşti, că botezase doi copii de-aï pădurarului şi că trăgea cu puşca ca un plăeşiu.

Maî într'un târziu, păduraru dete lui Depărăţeanu un cal şi pe fiul sert Bucur ca să'l ducă acasă.

(Ya urma) Duiliü Zamfirescu.

m I I " I I B J . I J »

ii? Dacă ştii cum este lumea • Ş'a eï legï neomeneşti,

Dacă astfel este soarta Pentru ce më maî iubeşti ?

Pentru că, nu aï putere Inimeî să porunceşti ? Te 'nţeleg! Dar ştii că'n lume, Nu aï voîe să voîeştî.

Nu vezi dorul cum te face In zadar să pătimeşti ?

Dacă lumea ne desparte Pentru ce së më iubeştî ?

Carol Ser ob.

— — • • • ' ' ' I I :

SINGURĂTATEA (Dupe Lamartine)

Adesea stând pe munte, când soarele sfinţeşte, Sub umbra ce trimite stejarul gârbovit, Eü plimb a mea privire prin lunca ce'nfloreşte, Ş'a căreia tablouri se schimb necontenit.

Icî fluviul murmură prin spumele-î aîbinde Şi piere ca un şarpe în depărtat obscur ; Iar lacul mai la vale cu apele-î dorminde, JUuçesjte 'n florî de stele } născute din azur.

P e crestele muntoase, cu arbori coronate Crepusculul aruncă un vel înflăcărat, Iar carul de 'ntuneric cu umbre necurate, Se 'nal ţă ; —şi albeşte pe cerul deşteptat.

Din goticile turnuri, se-aude, tace iară Un imn de rugăciune, prin aer fredonând, Se-opreşte călătorul, şi clopotul de ţară L'al zilei dulce zgomot resună, lung vibrând.

L'aceste dulci tablouri 'mt-e inima tăcută. Nu simte nici plăcere, nu 'ncearcă nici transport ; Privesc atunci pămentul prin mintea mea pierdută, Dar soarele vieţeî e stins pentru cel mort.

Din culme 'ntr 'altă culme în van îmî duc privirea Din lume 'ntr 'altă lume, din zori până 'n sfinţit ; Mësor imensitatea cu ochit, cu gândirea, Şi 'mî z i c : „In nici o parte nu pot fi fericit!"

Ce pot găsi 'ntr 'aceste palate sad căscioare, Din care pentru mine plăcerea a zbura t? Păduri, vâlcele, rîurî, dezerte 'ncântătoare, Un lucru vë lipseşte şi totul e 'ntristat !

înceapă sad sfârşească alzileï curs,—ce 'mî pasă?.. . Indiferent më află apus şi răsărit, Şi fie zi saü noapte, acelaşifl dor m'apasa ! Iar soarele îmî pare un spectru înegrit !

Şi d'aş putea vre-o dată să '1 urmăresc în cale, Dezerte pretutindeni şi golul aş vedea ; Dar nu doresc nimica din lucrurile sale, Nimic nu am a cere natureî, mumă rea ;

Dar poate că dincolo de vastele-î hotare, Locaş în care arde un soare-adevërat, Lăsând în astă lume un corp fără suflare, Aşiu regăsi acolo aceea ce-am visat !

M'aşiu îmbăta de viaţă din dulcele izvoare, Aşiu regăsi acolo speranţă şi amor,

Şi idealul bine al unei vîeţî uşoare, Ce nu eczistă-aicea, în cercul muritor.

Ah ! C'om nu pot pe carul zîmbindeî aurore, Viaţă-a vîeţeî mele, la tine sa m'avent ! — De ce, într 'ast egziliü, sa pîerd atâtea ore ?... Din mine nu-î nimica comun cu-acest pământ !

Când frunzele se scutur în toamna ne'mblânzită Şi 'n văi sunt spulberate d'al serei vent geros, Şi eü sunt tot asemeni ca frunza 'ngălbenită, Răpîască-me de-asemenî un criveţ viforos !

Th, M. Stoenescu.

» II I — -

PALATUL FERMECAT

(Fantazie originală)

Capit. I.

Camera mea de culcare A d e s e a , s t ând la g u r a sobiî şi p r iv ind l imbi le de fiăoărf a l ­

băs t r i i care v î lvă i au în fundul eî, ni 'am g â n d i t la mu l t e : La v i ­a ţ a m e a care t rece ; la f rumoase le zi le a l e adolescenţ i i mele ; la h a m a l i i ce ca ră baga je l e de la t r ă s u r ă la v a g o n şi câş t igă 10 fr. pe zi , şi l a h a m a l i i m u n c i i in te lec tua le ce nu şl câş t igă n ic i p a ­che tu l de t u t u n cu hâ r t i e g a l b e n ă , a t â t de t r ebu inc ios ace lora c a r i v i s e a z ă şi sc r iu !

O ! S u n t de s i g u r oameni, că rora asemenea g â n d u r i n u po t m ă c a r së le t r eacă p r i n m i n t e ; oameni car i i , de la C a r p a t i la V e -z u v i ü şi de la D u n ă r e la S e n a , së află pe moş ia lor. Ace l ca r i i a ü , s u n t în a d e v ë r pe moş ia lor, în ori ce p a r t e a lumeî , şi , g ă ­sesc r u d e şi p r i e t e n i p r e t u t i n d e n i ; acel car i aü , n u pot să î n ţ e ­l e a g ă ce es te a n u avea , şi, d u p e ce nu mai aï, de câte ori , n u ţi s 'a î n t â m p l a t , să bag i m â n a în p o z u n a r în mod i n s t i n c t i v şi să r ëmâï î n m ă r m u r i t de m i r a r e de faptu l că se poa te së n'ai.

Oribil lucru să n 'a i , d a r ma l or ibi l , să n ' a i când aï avu t ! A d e s e a ori da r , p r i v i n d focul ce a r d e a în sobă, m i - a m l ă sa t

g â n d u l să zboa re că t re acele ferici te t i m p u r i , c â n d se mai co-

bora , din când în când , câte u n D r a c pe pă raen t , ca să cea ră v r e u n u ï b ie t c r e ş t i n să şi v é n d a sufletul pe a u r !

Şi e v o c â n d u ' l a d e s e a ori, m e l ă s a m a c r e d e că p a c t u l d i n t r e m i n e şi S a t a n s'a sev î r ş i t şi că s u n t m i l i o n a r C ă a m , de e-c z e m p l u câte u n mil ion pe z i !

Să v e d e m : Ce aş iu face de -aş iu a v e a acele b ine c u v ê n f a t m i ­l ion, îmi z i ceam a t u n c e a !

Şi cu înce tu l , me p o m e n e a m , m o b i l â n d u - m î , oda ie cu oda ie , u n f rumos pa la t . D r e p t c a m e r ă de cu lca re , îmî a l e g e a m p a t r a p e ­reţi, t ape t a ţ î cu a t l az a l b a s t r u ca ceru l , ca re , c ă d e a în cu te o n ­d u l o a s e d e - a l u n g u l lor, s e p a r a t pe i n t e rva l e cu câ te o t o r s a d a d e fir c a r e se t e r m i n a p r i n t r ' u n c iucu re format d in mic i m ă r g ă r i t a r e . I n c e n t r u l t a v a n u l u i s t r â n g e a m toate cu te le a t l azu îu î , ceea ce for­m a o foarte f rumoasă domă fluturătoare. P a t u l , e r a înă l ţ a t pe c â t e ­v a t r ep te , faţă în faţă cu uşa de i n t r a r e . S c u n d şi cu r ezemătoa re r ë suc i t e cu e legan ţă , l e m n u l seu de t r anda f i r , d i spă rea pe j u m ë -ta te sub t va lu r i l e u n u i po log de Bruxe l l e s ce '1 în făşu ră ca î n t r ' u n nor d iafan . I n u n g h i u r i l e odăi i , câte o sp r i j in i toa re de a b a n o s i n ­c r u s t a t ă cu fir de a r g i n t , şi î ncă rca t ă cu v a s e de porce lan , c o n ­ţ i n e a p l an te l e cele mai r a r e , ş i u m p l e a ae ru l cu n i ş te pa r fume îmbă tă toa re . T r a n s p a r e n t e l e de fludă t r anda f i r i e , î n d u l c e a u , — ce r ­n i n d p r i n t r e n s e l e , — tonur i le au r i i a le zilei n a s c ó n d e ; i a r d i n cen t ru l cutelor de a t l az ale t a v a n u l u i , scobora pe doue lăn ţ i şoare de a r g i n t , o l a m p ă ro tundă , formată din p lace de sidef, sub ţ i r i ca foaia de hâ r t i e , aşa că, ori de câte ori o a p r i n d e a î , oda ia se u m ­plea cu o p a l i d ă lumină , a lbă şi uşor n u a n ţ a t ă cu roşu. Aï fi c r e ­zu t că es te ensăş î l u n a ca re r ë s a r e î C a m e r a mea de cu lca re , a-v e a în loc de u şă , o s implă p e r d e a de cat ifea ce cădea de -a l u n ­g u l eî şi a t i n g e a p a r c h e t u l de moza ic cu frez i eî de a r g i n t .

T r e p t e l e pe ca re se afla p a t u l , e raü î m b r ă c a t e de a s e m e n e a în cat ifea a lbas t ră , a că re ia pa l idă coloare , se î r ape rech ia cu a t l a ­z u l ce t a p e t a pere ţ i i . I n t r e doue feres t re , o colosală og l i ndă de V e ­ne ţ i a , cobora d i n t a v a n p e n ă jos, în p e r v a z u r i l e eî de a r g i n t , şi, de p a r t e a opusă , a p ă r e a î n a r t i s t i cu l seu c a d r u de bronz , a d m i ­r ab i lu l c a p d 'opera a lu ì T i z i a n o , r e p r e z i n t â n d pe D a n a e , t e n t a t ă de J u p i t e r ca re se t r ans fo rmase p u n t r u ace s t scop î n p loaie de aur . Răp i t d i n p a l a t u l Dogi lor , acel a d m i r a b i l tablou, reflecta pe f rumoasa sa D a n a e în o g l i n d a d in faţa luî , a ş a că, ensăşî og l inda , p ă r e a a fi ieşi tă de subt pene lu l lu i T i z i a n o . D a n a e , cu lca tă pe p â n z a tab lou lu i în cos tumul E v e î , îşî z î m b e a în og l indă , p r i v i n d

cu d r a g l a p loa ia de au r , ce d i n t r e pe rde l e l e desfăcute a le p a t u ­lu i eï de roze , së r e v e r s a a s u p r ă ' l cu ace leaş i reflexe au r i i ca a le p ë r u l u ï eï. L a p ic ioru l pa tu lu i , A m o r u l , — cu o m â n ă r id i ca vëlu l s u b ţ i r e ce 'I a s c u n d e a pe j u m ë t a t e n u d i t a t e a , i a r cu al ia m â n ă îl t r imitea. . . . s e ru tă r i ! Danae, îmblânz i t ă de p loa ia ca re 'I r î u r a î m ­pre ju r , n u ma l o p u n e a de cât acea s labă r e z i s t e n ţ ă ce ş a d e a t â t a de bine femeilor ca re c a d !

S u b t acel por t re t , pe o meşc ioară de j a sp , u n orologiu de l a -p i s - l a z u l i , së înă l ţa g r a n d i o s , b ă t â n d orele î n t r ' u n t i m b r u de c r i s ­t a l de s t âncă , şi la fie-care p ă t r a r de oră, u n mic M a u r a u t o m a ­t ic , a p ă r e a p e pe r i s t i lu l o ro logiu lu i ce r e p r e z i n t ă P a l a t u l B u r s e i d i n P a r i s , şi r u p e a câ te u n bilet ipo teca r de 5 0 d e f ranci ; la fie­ca re j u m ë t a t e de oră câte u n u l de 1 0 0 , i a r la fiecare oră câ te u n u l de 5 0 0 . Micul m e u Maur , scotea astfel d i n c i r cu l a ţ i a p u b l i ­c ă ,— pe z i , — bun i c i ca s u m ă de 1 6 , 8 0 0 f ranci în bilete ipo teca re , ceea ce făcea ca.... S t a t u l , fusese nevoi t , n u m a i ş i n u m a i ca să 'ml facă h a t î r u l : să s p o r e a s c ă e m i s i u n e a biletelor î n t r ' u n m o d i n ­calculabil....... .

I n mij locul odăi î şi p â n ă la p ic ioare le t rep te lor e s t r a d e i pe ca re së afla p a t u l , se î n t i n d e a u p a t r u pe l de t i g r i d e B e n g a l , a le căror g h i a r e e r a u c ize la te în a r g i n t , i a r aï căror oïchï , e r a ü for­m a ţ i la u n u l , d i n p i e t r e de onyx , la celă l -a l t d i n r u b i n e , la çeLde a l t re i lea d in b r i l i an t e şi la Cel de-al p a t r u l e a d in s m a r a l d e .

D e - a d r e a p t a şi d e - a s t â n g a e s t r a d e i se aflau doue fotoliurï s c u n d e , c u spa te le r e s t u r n a t , î m b r ă c a t tot î n a t l a z a l b a s t r u şi ale căror ţ in te , a v e a u cape te de d i a m a n t e l e . C i u c u r i i lor, erau. f o r m a u d i n r â n d u r i de mic i m ă r g ă r i t a r e î n ş i r a t e pe fir. — Doue s t a t u i e , t u r n a t e în a r g i n t căl i t în foc, sp r i j i neau d e - a s u p r a capete lor , câ te o g i r a n d o l a , fie-eare, c u câte doue - sp re - zece l u m î n ă r î t r a n s p a r e n t e şi p a r f u m a t e .

Să r i d i c ă m a c u m a , p e r d e a u a de catifea de la uşă, ca să ne l u ă m ciocolata î n s a l o n a ş . — Vom t rece pe u r m ă în sa lon s p r e a se i n t roduce d in a n t i c a m e r ă , m u l ţ i m e a de r u d e , de p r i e t i n i şi d e oamenî. . . . devo ta ţ i , ca r i i a ş t eap t ă acolo b u n u l n o s t r u p l a c de v r e - o t reï ore.

[Va urma Al. A. Macedonski.

In păment... In păment, unde se duce

Rege şi păstor, E ascunsă fericirea

Tutulor !

Acolo, unde un vîerme Este Domnitor,

E odihna, este somnul Tutulor !

Lumea din mormênt e toată Un întins popor,

Căci acolo este ţinta Tutulor !

Carol Scrob.

^ 1 L U » L l . i I

Te iubesc I Nu stiu cum va fi sfîrşitul

Fie rëu sau fie bun, Te iubesc ! Şi alt nimica

Nu pot să 'ţî maî spun !

Piară lumea, vie moartea, Şi eü tot n'aş da 'napoî, Frica este pentru alţii

Cerul pentru noî !

Inima, cu judecata Nu se poate împăca !

Te iubesc !... Şi alt nimica Nu pot judeca !

Carol Scrob.

Our® die Declamaţirane (Urmare).

Nu vi s'a întêmplat, scumpï cititori, se auziţi adese-orï intre acte, că pu­blicul laudă inteliginţa cutăruî saü cutăruî actor?

Tocmaî aceasta, probează, că unuî artist dramat ic , îi trebue o mare inteliginţa , o mare pătrundere pentru a reproduce bine toate variaţiunile diferite, în caracterul rolului ce este chemat a reprezintă.

Publicul adese-ori, onorează cu numele de inteliginţa, aceia ce nu este de cât o manieră vulgară de a înţelege numai aceia ce însemnează, ca se zic aşa, vorbele roluluî seu, fără a şti së dea şi un colorit maî viü, o realitate maî izbi­toare, acelor vorbe.

Facultatea de a înţelege cuvintele dintr'un rol şi însemnarea aşezăreî lor, e prea puţin lucru ; această calitate este cea maî neînsemnată ce poate avea un actor ; însă de multe ori, actorii sunt lipsiţi chiar de această facultate, şi de a-ceia, D-nu Louis Kiccoboni în opul seü intitulat « Arta Theatruluî, » zice, că tre­buie se purtăm oare-care stimă actorilor, ce sunt înzestraţî de facultatea înţele-geriî însemnătăţiî cuvintelor din rolul cu care sé însărcinează. Aceasta ne ecsplică panala un oare-care punct, că publicul, laudă o asemenea inteliginţa, de şi nu este tocmaî aceia ce se cere unuî adevërat talent.

Ceea ce merită însă, în adevër laude, ca inteliginţa, este acea calitate supe­rioară, cea maî principală pentru theatru, adecă acea inteliginţa ce ştie se espri­me, se reproducă fie-care nuanţă şi se dea adevërata însemnătate a fie-căreî fra­ze. Aceasta este adevërata inteliginţa, şi numaî ea, produce actori mari, căcî fără dènsa, nu pete deveni cine-va, de cât un actor mediocru, adică un actor, care nu strică un rol, dar care nu poate ridica nici o-dată o situaţiune, penă la sublim-Avantagele uneî figuri saü ale unuî organ putinţe, armonios saü dulce, nu dă ac­torului de cât un succes efemer ; publicul incult aprobă pe un asemenea actor, inse el nu va putea dobêndi nicî o-dată aprobarea unuî public cunoscëtor. Nu e destul se înţelegem şi se reproducem fidel discursurile ce un autor a pus în gura noastră, trebue să ştim a şi aprofunda raportul ce aü acele cuvinte cu caracterul rolului, cu situaţiunea în care suntem puşi, şi cu efectul ce caută se producă în acţiunea totala, modul nostru de a declama. Pentru aceasta, un actor trebue să fie dotat de natură cu acea inteliginţa delicată, prin care raţionamentul să poată despica toate amënuntele uneî situaţiunî. Să luăm câte-va eczemple îndestul de simţite spre a se ccspliea feluritele nuanţe ce poate desfăşura o adevërata inte­liginţa. Acelaşîu autor zice : Un actor are să zică într 'o scenă cuvêntul cel maî simplu: ubună ziua," de ecsemplu ; nu se poate ceva maî simplu şi toată lumea înţelege acest cuvînt; însă nu e destul a înţelege că aceasta e o politeţe ce se face oamenilor ce sosesc saü cu cari începe cine-va o convorbire, Sunt o mie de

moduri pentru a zice cuvêntul «hună ziua* căci aceasta, cum am zis, depinde mult de caracterul şi situaţiunea personagiului ce reproducem pe scenă. — Un amant zice bună ziua amantei sale, cu acea dulceaţă şi acea afecţiune care face să 'i se cunoască, şi să 'i se traducă simţimintele ce are pentru persoana pe care o salută. Un părinte zice bună ziua, cu tinereţe, fiului pe care '1 iubeşte, şi cu o receală amestecată de mâhnire, fiului de care este nemulţumit. Un avar, chiar când dă bună ziua amicului seu, trebue sa arate preocuparea şi neliniştea sa. In bună ziua gelosului, să surprinde o mânie concentrată, pe care buna cuviinţă o opreşte de a izbucni când salută pe un tênër pe care e forţat a '1 prunii fără voia sa. O servitoare zice bună ziua c'un ton măgulitor şi însinuitor amantului iu­bit al stăpîneî sale şi c'un ton aspru, aproape rëstit, bătrenului care caută a do­bândi mâna stăpîneî sale, fără consimţimentul eî. Parvenitul salută cu o politeţe afectată în care se surprinde un ton de orgoliu, care arată că dacă a bine-voit a te saluta, o face numaî din bunătate, iar nu din vre-o îndatorire oare-care. Omul întristat dă bună ziua cu un ton abătut. Sluga care a înşelat, saü cum să zice, care a jucat vre-o festă stăpânului şeii, îl întâmpină cu un aer ce caută se arate siguranţa, dar cu toate acestea, în acea siguranţă se surprinde temerea. Şi­retul salută pe omul ce voieşte a înşela cu un ton, prin care caută să insufle încredere victimei ce pregăteşte perfidie! sale : dar totuşi, spectatorul trebuie să întrevază viclenia la care cugetă acel şiret.

Ar trebui să aprofundam toate caracterele omeneşti, şi toate situaţiunile vi-eţei, de am voi să ecsplicăm nenumëratele varietăţi ce se pot întêmpla în ecspre-siunea unui cuvent, care de o-dată ne-ar părea foarte simplu. Un actor, în ade-vcr inteligent, nu ar lăsa nici o monosilabă din rolul seü, căci prin inteliginţa sa el face să nu fie inutil. Un da, un nu, în gura unui actor inteligint, va ex­prima tot-d'a-una situaţiunea şi caracterul rolului seü.

Printr 'o inteliginţa, cărei a nu 'i scapă nici o nuanţă, un actor ecscelent este superior unui bun lector, saü chiar unui om de spirit ; pentru că nu toţi oame­nii de spirit pot fi şi buni actori, şi pentru că nu toţi oamenii de spirit se pot bucura de acea inteliginţa de care vorbim aici, fiind-că, în cazul acesta, toţi oa­menii de spirit ar fi în stare să joace comedia, dacă această calitate ar fi ne-deslipită de inteliginţa ce se cere actorului excelent.—

Inteliginţa de care vorbirăm o posedă numai acela, care e actor dotat de na­tură cu un spirit fin şi observator, şi ajutat de această calitate, tot d'a-una în cur­sul carierei sale, ecsaminează, cercetează cu scrupulozitate cauzele şi efectele unei situaţiuni dramatice. Observaţiunea este baza fundamentală a tutor cunoşcinţelor A defini şi a analiza bine, este modul cel mai fructuos al unui spirit observator. Actorul trebuie să caute tot d'a-una obiecte de observare, S3 le provoace chiar ; însă el cată a se feri tot d'a-una ca nu cum-va acele obser raţiuni şă fie greşite

ci în cazul acela noţiunile sale vor fi falşe şi nesigure,

Condillac zice, că trebuie a ne deprinde să nu vedem in obiecte nimic alt, de cât numai aceia ce vedem cu adevërat, adică; a nu vedea lucrul nict maï mare nici maî mic de cum este,

Actorul dar, trebuie să fie un observator rece al naturel, fără ensă a înţe­lege prin aceasta, că trebuïe a fi lipsit de or ce simţibilitate, şi a nu se lăsa nicî o dată a fi dominat de sentiment ; ast-fel dar actorul, scrutator al naturel, nu trebuïe a se lăsa a fi mişcat maî cu seamă în momentul când observă, când stu­diază,— câcî, de ar fi mişcat, ar resimţi aceîaşî impresiune de care ar putea fi impresionat or care alt om în locul seu, şi atunci simiibilitatea sa 'Ï ar paraliza mijloacele de analiză. Actorul trebuïe a 'şî face studiele şi cercetările sale cu sânge rece^ căcî, o maî repet, dacă s'ar ulmi, nu ar putea observa, nu ar putea fi stăpân pe densul, şi mal târziu, cum 'şî va putea el aduce aminte, amenuntele şi particularităţile observa ţiunilor sale ? întrebaţi pe un particular, pe un specta« tor, din întâmplare, martor la cel din urmă moment al unul murind, la o opera­ţiune dureroasă, la ultimul moment al unul condamnat la moarte, la un incendiu spăîmentâtor, la o luptă sângeroasă, în t reba ţ i ! pe acela de amenuntele şi obser-vaţiunile, ce a făcut asupra umanitate! şi de sigur el ve va rëspunde : „Eram

foarte mişcat, această scena m'a făcut se sufer ; era un spectacol sfâşietor ^ teribil; eram atins până la lacrimi!* Dintr'un aseminea om nu veî face nici o-datâ un artist mare, căci el este o fiinţă prea slabă, care se teme de a sur­prinde secretele naturel. Această slăbiciune este naturală, fără înduoială, şi ono­rează pe individ ; dar acolo unde ea eczistă într 'un mod ecsclusiv, nu este geniiî. Adevëratul artist ce voieşte a studia efectele naturel, trebuie să abnege această simţibilitate comună tutulor sufletelor ; artistul nu asistă la un asemenea specta­col ca or şi care curios, el vine acolo ca să observe natura, să o surprinză ; el nu asistă la un spectacol, ci studiază, eczaminează, analizează. Inima sa, într 'ade-vër, este prilmitoare de orî-care afecţiune omenească ; dar armându-se contra e-moţiunilor sale, le concentra, ca să zic aşa, în sine, pentru ca de şi simte tre­buinţa de a se înduioşa, ensă se întrece pe sine, se luptă cu natura sa, într 'un cuvent, el nu mal este om, este un artist ; amorul gloriei, focul geniului '1 face s i uite un moment simţimentele umanitate!, care în or ce alta împrejurare a vi­ete! sale, poate strëluci într'êasul prin toată forţa si frumuseţea lor ; în fine este Larrey, care taiă membrele unul brav, este Rafael care 'şl crucifică modelul. Aceasta este până la un oare care punt şi opiniunea lui Diderot, care este în mult acord cu Aristippe care ne dă aceste precepte.

Iată ce zice şi Enghel în această privinţă :

«De la un artist, care se abandonă simţibilitate! sufletulu! seu. nu se poate spera alt, de cât că va reprezintă cu fidelitate pasiunile ce se ofer imaginaţiuneî sale de către poet, cu aceleaşi nuanţe ce s'ar vedea la persoanele afectate sau co-prinse în realitate de aceiaşi pasiune, într 'un cuvent ar reproduce natura îutoc-

mai. Dar imitaţi enea, copia fidelă a nature! este un principiu insuficient în ort care artă. Natura crează adesea ori lucruri cu atâta perfecţiune, în cât arta cată să se mărginească a le lua aşa cum sunt şi a le reproduce cu cea maî scrupu­loasă fidelitate, dar iarăşi câte o-dată, natura chiar, desvoîtându-'şî toate forţele sale, nu atinge gradul de perfecţiune necesarul. Producţiunile sale, sunt une-orî falşe, sau prea slabe, saü ecsagerate. Atunci arta este datoare de a corige defec­tele natureï, de a rectifica tot ce este falş într'ênsele, de a îndulci într'un mod convenabil, ceia ce este prea aspru, prea mult pronunţat ; de a da vigoarea ne­cesară la ceia ce este slab, conform o o s e rva ţ iun i lo r ce arta a îngrijit de a cu­lege, saü conform principiilor care sunt rezultatul lor. Jocul celui maî îndemăna-natic comedian (actor) condus numaî de natură, adesea ori ne oferă în tonul vo-ceî, în mişcările corpuluî, defecte, negligente, trăsuri foarte slabe saü prea exa­gerate ; ast-fel că maî rëmân lacune de împlinit, discordanţe de rectificat: în­grijiri pe care artistul nu trebuîe nicî o-dată a le perde din vedere. O" perile arteî cată în genere a se oferi ca producţiunile cele maî perfecte ale na­tureï. Mole zicea : Pentru ca se pot reeşi pe scenă, trebuîe se 'mî păstrez ca­pul fi se 'mî dau inima."

Aşa dar inteliginţa şi spiritul de observare sunt cei maî mari conductori aï artistului în cariera sa.

Maî 'nainte de a termina, voia arëta unde trebuîe maî cu seamă sa căutânij să observăm şi sa studiam natura. Pentru voce şi gesturile naturale în armonie cu simţimentele saü pasiunele de care este agitat omul,— la ţară; pentru a studia pe devoti,—în biserică ; pe advocaţî, judecători şi pe acei ce pledează,—la curţi şl

tribunale ; în spitale, pentru a studia diferitele simtome ale murinzilor şi ale bolnavilor ; în case de senătate^ pentru a studia pe ceî nebunî ; in teatre persoanele din parter şi loji ; în fine în palate, la ceremonii, în pieţe, birturi Şi locuri unde se adună mult public ; şi când să observă un personagiu să nu se uîte nicî o dată a se avea în vedere cauzele şi efectele. Sa se observe maî cu seamă, la copii când se joacă, când vorbesc saü se ceartă, intonările şi gesturile lor, care sunt foarte ec opresive. In fine, actorul trebuîe a observa In tot timpul şi în tot locui. Comedianul, dupe expresiunea unuî actor france^ foarte originală, este*. „Spionul geniului uman,*

[Va urma] St. VelesCti,

Era... Era iarnă, vêntul rece peste fiori şi văi suflase, Al pîraielor drag murmur sub zăpadă ecspirase ; Cerul cu noroasă fată, şi chiar soarele din nori, Arunca 'nghîeţate raze peste bieţii muritori ! Jos , în doliu, pămentu, cufundat era 'n durere ; Numai viscolul prin scorburi turbura acea tăcere... Desfrunzit de vêntul vieţii, ett gemeam cu iarna grea,

Iarna din inima mea !

Am dormit !...—Dar voci divine în natură resunară Şi din somnul seü de moarte sufletul mi'l deşteptară... Cerul surîdea 'n albastru ;—pe pămentul plin de flori Omenirea descernită tresaltă în serbatori ! Am vëzut în raze de-aur, piimă-vara zîmbitoare, Am vëzut în ochiu-ţî gingaş al iubiriï dulce soare, Ş'aî făcut ca să dispară de o dată, iarna grea

Iarna din inima mea !

De atunci, copil ferice, sfântă harpă inspirată, Când surîd, privesc în ochi'ţî fericirea mea curată !... Kesfaţat pe braţe albe, într 'un foc de sërutarï, Uft pămentul şi o lume ce se pierde 'n aiurări ; Uit natura care 'n doliu tinereţea 'şî re'nveleşte, Uit şi ne 'mpăcata moarte ce'n fantastic danţ soseşte! Pentru inimile noastre, a creat un sfânt amor: Primă-vară nesfârşită subt un cer surîzëtor !

Paul Scorţeanu

. . • •lWP"fr4T '

Zădărnicia luî Neaga

Mêadru de a luî. avere, Neagu, numele, 'şî-a 'ntins, Avea fală şi putere, Pe cât niminï n'a coprins ! Rîuluï de pe câmpie, Ii z icea : „Tu eşti al m e u ! " Dar curgêndu'ï pe moşie, Rìul, îî şoptea mereu ;

„De mi-aï pune sfavili 'nalte, „Apele-mî o să le salte „Şi 'mî void curge cursul meu ; „Sunt al Dunării umflate, „Dunărea, e-a mării late, „Marea e-a lui Dumnezeu !

Privind liolda'î semănată, Mêndru de acel păment, Neagu 'şî zise altă dată : „Rob imi è,—stăpân îî sunt!" Dar pămentu, auzindu'l Că 'Ï rosteşte: „Eşti al meu!" Ori şi unde, urmărindu'l, Glasul, îî şoptea mereu : „Rodul meu, e pentru tine, „Ense tu, eşti pentru mine !... „Neagule ! tu eşti al meu ! „Eu, te-am scos din mine-afarâ, „Eu, te bag în mine iară, „Şi stăpânul, — î ţ i sunt ett !

Al. A. Macedonski.

Satira Epoceî

Ca se te 'nsorî Te 'nsorî cu plată. Iar ca să mori, E şi maî lată ; Ca să trăieşti, Ce" cheltueştî ?... Ca sa boleştî, Cu ce plăteşti ? Cum stăm acuma, E groasă gluma : Nu poţi să mori, Nicî să te 'nsorî. Nici să boleştî, Nicî să trăieşti !

Al. A. Macedonski.

586. l ^ t e r a T o R ! 5 ™

Poetica „Convorbirilor Literare'' Nu voim, de sigur, să intrăm în polemică cu niminî ; — pentru a în­

treţine însă, pe cititorii noştri, în curent cu mişcarea poetică ce se pro­duce între tineri din Iaşi, vom da, din când în când, subt această rubrică, câte-va ecstracte, din versurile ce publică menţionata revistă.

Iată de exemplu, ce găsim în poezia ,,Căinţa" semnată A. Naum („Convorbirile literare Anu XIII No. 9).

La adresa filosofilor : „V'aţî înspăimântat voï ensuşî de minile ticsite!

„7 ieşi te !*' — N a m avea nimic de zis, dacă această „ticsealfr1 de cu­vinte ar proveni dintr'un sistem adoptat. Ce caută însă, „ticsite" care e un cuvent de când ploua gâşte fripte, lângă modernul „ruinele," introdus de pe la 1 8 3 0 încoa.

Maî departe găs im, doue rime foarte puţin „ticsite ,.N'aţî vëzut în întuneric, v'a orbit marea „lumină, ' „Astrulabul şi pendulul v'aü aluneeat din „mână!"

Lumină,1' cu „mână" rimează ea „gard" cu „zăpadă. Nu maî vorbim, de greşita accentuare a cuvintelor.

Eată tot în acea poezie, alte doue cuvinte care rimează împreună, ca fiasca" cu „şoarece :"

„Se le daî la toţî porecle, sS'ï sërutï, së'ï jocî pe „braţe," „Unul de-un picior te trage, altul trage de „musteaţă"

Maî la vale, d. Naum, rimează, r/vênt" cu „argint;" (pagina 3 4 7 ) - In fine, ca limbă, amestecă tot în acea poezie „trubaduri 4' cu „cialmale" ri­mate cu „basmale ."

„Basmalele" d-luî Naum, amintesc pe cunoscutul poet Basma.. . Acelaşi amestec alandala de limbă, şi aceleaşi rime scrîntite găs im

tot în numërul 9 al răbdătoarei reviste. Iată ecsemple, eestrase din nişte pretinse poezii , subt semnătura : „N~. Beldiceanu :''

„Sub munte se arată tăind stânca de-a „laiu" „Douî urieşî de peatră plecaţi unul pe „altul"

„Latu" rimat cu „altu" es te ca şi cum al rima „şchiop'1' cu ,obroc ;" — („latu" rimează cu „palatu" şi „altu" cu „înaltu j " „şchiop*' rimează cu „hop1"' şi „obroc" cu „cozoroc").

Eată acuma, — ca limbă : „E „sckivnica" păduriî, tăcuta , săhăstrieil

„E Sihla cea bătrână, ascetica pustie." Ce cată lângë ^schimică," lângă „săhăstriă," lângă „pustie ," cuvinte

carii se află de secoli în limbă, modernul „ascetica^' abia introdusj cel mult 4« vjrç-Q sece aoî,

„Noua direcţiune," dacă urmăreşte a transforma limba noîstră , într'un dialect, nu poate reuşi maî bine.

In No. 3 anul XIV, tot într'o poezie a d-luï Naum, găsim ecspresiu-nea „ogoit".

Ce însemnează acel , ,ogoit ?" — Este adevărat saü nu, că mulţumită „Convorbirilor," am ajuns să nu ne maî putem înţelege între noî ?

Eată versul : „Plângea, plângea neogoit!" într'un alt vers găsim: „ponoare" „Sburaö cu veselie spre-a Tracieî „ponoare,"

Vom repeta c e am z i s : Dacă eştî „neogoi t" şi te „ponoreştî" de ce întrebuinţez! pe „palidă"

(pag. 89 Convorbiri literare, anul XIV, No. 3). D . Naum, devine, în acea neogoitâ poezie, până şi chiar „eloquent \"

„ 0 ! Tu Haf lz cu glasul dulee, tu Ferdusî eel „eloquent 1" Aceasta se numeşte a cultiva literatura Română !

Luciliü

• II i i i Pi I I 1 IU

Auzi tu oare? Când vêntul serii îţi plânge 'n cale Şoptindu'ţî dorul din al meii pept, Când steaua nopţii revarsă flăcări Ca şi amoru-mi vecinie deştept ;

Când apa 'n vale şopteşte dulce, Când doru-mî tainic purtat de veut Sboară pe unda care '1 repetă Şi care '1 poartă prin văi,—plàngênd;

Auzï tu oare plânsul naturii Vocea ce 'ţi strigă necontenit, Vêntul ce geme, rîul ce plânge. Precum odată le-ai auzit ?...

1.1, Trutee$cu.

Ja-d.es I Comedie originală de D. Al. A. Macedonski

A C T U L I I . Scena reprezintă UN buduar elegant. Un mare garde-

ROB cu oglindă în stânga.— Uşă laterală în dreapta. Uşă ÎN faţă. Canapea în dreapta. Mese de colţuri. Candela­BRE, etc.

SCENA I

Elena (uitându-se la ceasornic)

El nu maî vine.... Şapte... Şi Gogu a plecat De-un ceas.—

(dupe o mică pauză) Orî cum, plecarea, la vreme s'a 'ntêmplat...—

Incaï, acea scrisoare ce 1 reclama afară Să '1 ţie de-ar fi 'n stare ceva maî mult la ţară ! — 0 zi de-ar fi stat încă, m'aşiă fi trădat.— Simţeam Că 'n faţă mi să urcă roşeaţa,— şi vedeam Prea bine, că observă neliniştea, în care Më svîrcoleam în luptă cu recea 'nfiorare Ce 'mi înghîeţa pe buze cuvintele, — făcend Surîsu-amărîcîuniî se nască.— Şi e blând, — E bun : — Orî-ce femeie, ar fi putut së fie Cu el, prea fericită ! — Iar eu,-., a luî soţie, 0 !.., Eu,., Sunt cea maî demnă de plâns !

fîşl duce batista la ochi. Doamna Bsrdeanu intră şi se opreşte un moment]

SCENA II . Elena, Doamna BERDEANU

D-na Berdeanu (înaintând)

Cîudat de tot... Sosesc, şi eşti tot tristă !

(Ele së ïau de mână şi sé îmbrăţişează) Sé te 'nţeleg, nu pot

Amica mea ;— de unăzî plângeai... — Së cred îmi vina Că tu 'mî ascunzi de sigur ceva.

Elena (căutând së 'şl stăpânească uîmirea,— cu afecţiune).

Imî pare bine Că vi! ea sê petrecem serata între noi

In cât despre 'ntristare,— aşa sunt ett !..,. Ş'apoî, Motive am destule.. Inchipueşte-ţî, dragă, Că soţul meo la ţară se 'nfuadă şi së bagă De stă maî toată vara.— Abia '1 credeam scăpat Şi tocmaî, adineauri, së pomeni chîemat Din nou.— înţelegi bine c'ajunge să'mî displacă Asemenea purtare

D-na Berdeanu

Şi ce voieştî să facă ? Vreî oare së nu 'şî vază de interesul seu ? De-aceasta, de eşti tristă, amica mea, facï reü

Elena (cu neastêmpè'r) Ce oră aï?...

D-na Berdeanu

Sunt şeapte şi jumëtate.

Elena (turburată)

Iată

Ce grabnic este timpul! Cum trece!

D-na Berdeanu

Dar ciudată De tot, ţi-o jur Eleno, că 'mî pari... şi că ceva Ţi s'a 'ntêmplat... £aü poate....— Aştepţi pe cineva ?

Elena [cu nelinişte şi sculându-se]

Pe cineva ?... Pe cine ?... Ce vreî să zici?... — Ascultă, Iţi sunt amică, Doamnă, dar nu pên' la insultă... Şi n'aşîu putea să sufer.... Deja, şi e prea mult !

D-na Berdeanu (sculându-se asemenea)

Dar vino'ţî în simţire... Ce ?... Eö să te insult Eleno !...— Ce ! A crede putea-veî tu vre-o dată Că inima mea este aşa de preschimbată In cât să uît trecutul în care ne-am iubit, Copilăria noastră uîtând'o ?...

. Elena (luându'î mâna)

Am greşit... 0 ! Iar tă -me Smarando !

D-na Berdeanu Eleno 1

Elena

Amăgită N'aï fost.— A mea juneţe së duce înegrită Şi plâng.— Nenorocirea asupră-mî s'abătu Şi astă-zî îmï fac rêndul.

D-na Berdeanu

Nenorocită, tu ? Şi ce voieştî tu ensă, să zieï atunci de mine?

Elena

De tine — Nu simţî oare, c'aşiu da së fiü ca tine Şi viaţa mea, şi totul.. . .

D-na Berdeanu

Glumeşti, saü aiurezi ?... Sau poàte c'a mea soartă, ştiind'o, nu o crezî? Ş t i î t u ? . .

Elena

Ştiu tot.

D-na Berdeanu

Eï bine ?

Elena

Te plângî, — şi n'aï dreptate. Nenorocirea'ţî toata e-o simplă vanitate Şi ce 'ţî lipseşte numaî, e-avere ca se aï...— La balurï, nu mergï îarna, şi n'aï trăsură,— caî, — N'aï slugi să'ţî stea la uşă,— laeheï së te servîască, Şi rar te ducî la teatru,— dar aï, se te iubîască Bărbatul care 'ţî este idol şi Dumnezeu ; Te 'nchinî la el.— Aï toate din câte nu am eti !

D-na Berdeanu Ce zicî ?

Elena

A ! Pêne astă zi, subt vesela mea haînâ Păstraî adânc ascunsă a vîeţiî mele taină ! Şi pentru că voioasă më arëtam, — credeaï Că soarta më resfaţă, şi poate 'mî pizmuîaî Această fericire ! — Ţi-o las, şi fiî ferice : Ea toatăj 6 'nţocmiţă dia rochiï ri pangüce !

LITERATORUL

Smaranăa

Eleno, dar vorbeşte-mî... Voiu şti să 'mpărtâşesc Durerea ta ; — Rëspund-mï, ce aï ?

Elena

Ce am ?— Iubesc !

Smaranăa

Iubirea ta, îmï pare o dragoste firească Şi soţul tëu së cade maî mult să te iubească! Iubeşti,— el te iubeşte.,,, Nimic maî drept şi maî Frumos...

Elena

Nenorocito ! Tu nu 'nţelegî că, vaî, înmărmurită 'n faţă'î rëmâiu fără suflare Acum më simt pierdută şi 'n crima mea cea mare Aşi vrea să am putere să pot ca să '1 zdrobesc... Iar George, Dumnezeul îmï este, şi '1 iubesc Pe el, maî mult ca vîaţa, şi n'am nimic pe lume Maî scump c'a sa vedere, maî dulce c'al seti nume . Şi eată, chiar acuma l'aştept-..

D-na Berdeanu

Pe vërul tea!

Elena

Da ; — El mi-e Dumnezeul,— el anger,— el calëu !

D-na Berdeanu

Ce ? Este cu putinţă atâta rătăcire ? Ce ? Tu să calci Eleno pe 'ntreaga'ţî fericire ? Să dai în vêntul soarteï pe-un vis amăgitor, Pe-o patimă ce trece, întregu'ţî viitor ? Vorbeşte-mî, spune-mï ênsë, c'aî vrut së faci o glumă C'o simplă aiurare de-o clipă, te consumă, Că tot ce-aï spus nu este-adevërat, — că minţi, C'aî stăpânit în tine asemenea dorinţî, Că n'aî căzut,— că astă-zî, eştî numaî abătută, Să scapi că maî poţî încă....

Elena

0 ! Nu ; — Eö sunt pierdută !

D-na Berdeanu

Pierdută !

Elena

Da ! — pierdută ! — A lui eram de mult Fugeam de el, şi 'n mine trăia prin al meu cult; Logodnică 'î fusesem, şi 'n fie-ce minuta, Eram prin cugetare de zece ort pierdută... O-dată... Dar zadarnic me 'ntorc Pacele vremi... Acuma ce 'mï remane?....

D-na Berdeann

Virtutea să rechîemî !

Mena

Virtutea ?..— Crezi tu oare că poţi pe poruncealâ, Să cazi aşa de lesne cu densa la tocmeală ?.... Şi crezî tu oare 'n fine, că dacă aï căzut, Trecutul nu remane ?

D-na Berdeanu

Trecutul ? — E trecut ! Ce-aï fost,— nu 'ntreabă nimeni;—ce eşti,—aci e totul;

Elena

Eşti crudă ; dar în lume, acesta mi-a fost lotul ;

D-na Berdeanu

Sunt foarte realistă, nimic maî mult, şi sunt Cuvêntul dintre bine şi rëu...

Elena

Cïudat cuvent!

D-na Berdeanu

Alege.— Am zis bine şi trebuia de sigur, Să zic tot rêu...

Elena

Atuncea? ...

D-ua Berdeanu

E rëu şi rëu, te-asigur :

Când te-afii între doue, alegî pe cel maî mic Ş'aceluia 'Ï zici bine precum şi eft îï zic... Ascultă-me, Eleno, şi crud ori cât së fie Ingăduie-mî cangrena s'o taiü din carne vie. Tu trebuie cu densul să rupî ; — la soţul tëû Se te re'ntorcï.— Aïbï milă de viitorul sëu, Şi dacă de el milă nu aï,— de tine-aibî milă ! Amorul,— e ca pirul,— te scapi, de'l zmulgî în silă Şi inima ce are în ea atâtea flori, De pir nu are lipsă.,.

Elena

Destul.. că më 'nfiorî... Atâta şcepticizmu din partea ta !...

D-na Berdeanu

Fireşte Că 'n poezie altfel adesea së vorbeşte, Dar să te scap, EleDo, cu orî-ce preţ voiesc!

Elena

Tu n'aî iubit së vpde...

D-na Berdeanu

Aşa ; — Mărturisesc, Că, dacă este-amorul, afar' din căznicie, Bolnavă n'am fost ance d'această nebunie...

(Elena face o mişcare) In gând, n'am vre-o mustrare să 'ţî fac ; — Voiu së vedi De nu este amorul al cerului blestem, O patimă de creieri,—ş'atâta tot —In urmă Ia spune-'mî ce 'ţî remane îndată ce së curmă?... Nimic de cât desgustul şi dezonoarea.—Ştiu C'Aninoşescu este gentil,—şi cbiar, conviu Că place, şi cu ochii că 'n inimă 'ţî vorbeşte, Bărbatului téu ênsë, rëspunde-mï ce'î lipseşte? Ve-ï zice, — şi aicea te aşteptam, — că el, E 'n tonte fără sare şi vino 'n coacî de fel, Dar cine garantează că dac'a luî soţie N'aî fi, ş'Aninoşescu, ar fi bărbat se'ţî fie, Că mult maî fără sare, în scufă şi 'n halat, Nu l'aï găsi îndată ce-ar fi al tëu bărbat?

(mică pauză) O ! crede-më,—el poate së fie de minune, Cu el, n'aî trăit ênsë mereu, ca së 'mî poţî spune Că 'n ori şi ce momente, în veci neschimbăcios,

E 'n vecï fâră defecte,—poetic,—bun,—frumos, Precum îl vezî acuma?...—Şi crezî tu oare *n fine, Că el, este acelaşifi acasă, şi că vine Acelaşifi să te vază?... — Cu gândul nu tc ducî Să cugeţî vre o dată, la pat c'are papucî, Prozaic, ca orî-care din oamenî, şi că poate Së fie a lui proză maî proză de cât toate... Că cel puţin, el poate së fie uşurel,... In tine së nu creadă, iar tu, së crezî în el, Că chiar dacă ar crede, amorul ênsë trece Şi 'n locul luì remane dezamăgirea reçe Eleno,., tu taci ênsë?.,.

Elena

Adesea m'am gândit La toate, şi a rupe, adesea am voit, Dar povîrnişul este teribil, şi de-alunecî, In lacrime, vederea, zadarnic ţi-o întuneci,... Te ducî, că te atrage prăpastia, şi vaî, Să te opreştî, de cauţi, putere simţî că n'aî... Ca tine, mi-am pus toate de miî de orî în faţă... Mi-am zis,—c'a simţi spada luì Damoclès,—de-o aţă C'atîrnă 'n vecï asupră'ţî,—e chin nesuferit, Că este-o imfamie să minţi necontenit, Dar spune-mi, e vr'un mijloc să scapi?—Şi între tine Ş'amor,— ce barieră în stare este-a ţine?

D-na Berdeanu

Insoară'l; — lucrul este vulgar, ensă mereu Il vëd că izbuteşte...

Elena

Ce ?—Eu së '1 însor?—Eü! Din braţe, căzniciei, së '1 dau ca pe o pradă!... Maî bine aşiu vrea cerul asupra mea së cadă!

D-na Berdeanu

Atuncî,—preferi maî bine ruşinea,—şi 'ntr"o zi, Pe faţă, s'o vezî dată, ori cât te veî păzi, Să 'ţî sfarîmï viïtorul, şi soţul teu, în lume, Ne maî putênd să poarte o pată pe-al seu nume Să 'şi caute odihna şi pacea în mormênt ?... Fă cum voieştî... Acesta mi-e ultimul cuvent!

Elena El bine, da ; sunt gata së fac orî^ce;—vorbeşte...

Ruşinea?... Oh! Această ideïe më munceşte Din ziua cea funestă în care am căzut... Smarando !... Mi-aï fost soră şi nu te-am cunoscut! Ruşinea!... — Dezonoarea! — Ce?... Eu, dezonorată! Şi stau la îndoială !...—Sunt dar o blestemată Atuncï?...—îmi merit soarta?.. Eï bine, nu : Voiö fi Destul de tare-a rupe, ş'amorul a 'mî jertfi! Ca ensăşî rătăcirea căinţa mi-e de mare...

D-na Berdeanu (cu ecspansiune)

Iţi mulţumesc Eleno... Veï fi tu ênsë tare ?

Eléna

Da...

D-na Berdeanu

Bine ; — Ştii atnncea mijlòcu că 'mî aleg, Şi c'are Davideasca o fată...

Elena

In-ţe-leg ! (s'aud psşlî

Şi eată chiar acuma, Taud; . . E dênsu ..—Vine!

D na Berdeanu [îl ia m i n a şi o î m b r ă ţ i ş e a z ă

Më duc atuncï: Adio, şi demnă fii de tine! (iese r e p e d e . E l e n a së l a să )

(a c ă d e a pe c a n a p e a )

Elena

Cât sufer... 0 ! Dar iată'l.. (uşa se deschide)

SCENA III George, E lena

Aninoşcscu

Sunt efi, — Elena mea !

Elena

Eştî tu ?

Aninoşescu

S'a dus?

Elena (stapânindu'şi uïmirea)

Departe va fi de mult. — zicea Că e târziu, fireşte, să plece pe 'nserate.. Mi-a spus că '1 chiama ensă, afacerî însemnate Ce nu puteau s'aştepte nicî un moment.

Aninoşescu

Ciudat ! De mine să s'ascunză !...—In fine...—A plecat!.. Eleno, — nicî o dată în zilele trecute De aspiraţii stinse, de fericiri pierdute, Nu tc-am iubit atâta!

Elena (cu agitaţiune)

Pe scări, n'ai întêlnit Pe niminaa ?

Aninoşescu

Ba 'mî pare că 'n treacët am zărit Pe-amica ta. .

Elena (cu agitaţiune crescendă)

Şi densa, nimic nu ţi-a spus oare?

Aninoşescu

Nimic.

Elena

Nimic?... Eî bine!. . Ar vrea ca se te 'nsoare

Aninoşescu

Ce glumă !

Elena ,

Nu e glumă : E 'ntocmiî cum îţi spuiä..

Aninoşescu

Atunci., e lucru lezn» să 'şî pute pofta 'n ciiû! Me mir ênsë Eleno, că astfel de cuvinte Le-aud tocmaî acuma, ş'acuma 'ţî trec prin minte

Elena

Eî ! Ea de bună seamă te 'uşoară George,,,

Aninoşescu

Dar...

Elena

Şi tu, nicî chiar cu ciae së 'ntrebï nu vrei măcar!

Aninoşescu

Eleno !

Elena

E gentilă şi zestre are bună .. Ne invităm la nuntă de astă-zî într'o lună....

Aninoşescu

O ! Dar...

El"na

Aşteaptă ancă puţin...

Aninoşescu (a p a t t e )

A 'nnebunit! (tare)

S'aşteptf... E lucrul ênsë.

Elena

Un lucru isprăvit !

Aninoşescu (a parte)

De sigur e nebună !

Elena

Ţi-am spus că are zestre ?..

Aninoşescu (a parte)

Imî vine să iau câmpii să sar pesté ferestre !. . [tare şi cu a c c e n t g l u m e ţ ]

Şi n'aî putea a 'mî spune cu cine më însor?... Elena

Vreî numele să'î afli ?.. Nimica maî uşor... El chiar se potriveşte cu cel de-Aninoşescu...

Aninoşescu (pe acelaşiu ton) Eî bine !.,. Së numeşte ?,-.

Elena

Tipica Davidescu !

Aninoşrscti

Eleno, dar cu gluma tu te-aï trecut ; — Ş'apoî La timp nu e venită acuma. ...

Elena

Intre noi,

Aşa e : Aï dreptate că nu maî merge gluma ..„

Anmoşescu Ce zică ?

Elena

Eu zic că totul sfîrşit este acuma, Că lucrul nu maî merge, astfel precum a mers.... Trecutul së rërnêïe din mintea noastră şters ! Să reîncepem viaţa din noii,— şi fie care Să ne 'mpăcăm cu gândul trăind pentru uitare.... Să nu mă 'ntrerupï êosë... Nu zice un cuvent; Amorul nostru s'aibă al inimeî mormênt Şi orî-ce suvenire diutr'ênsnl, —se s'aştearnă Asupră'î, ca frunzişul bătut în vent de îarnă! Să rupem trebuieşte.. Am suferit destul : De-amor, prin suferinţă, 'mi-e sufletul sătul .. Destulă dezonoare am pus pe-a noastră frunte...— Acela ce nu ştie o jertfă ea s'afrunte E mic de suflet.— Georg», fiî mare, — ş'amenduoî, O stavilă eternă să punem între noi ! Gândeşte-te la miue, la soţul meß, la crimă, De vreî pe conştiinţă să nu me aîbî victimă, De vreî să m'aibî în lume prietenă şi sor'.., Gând<-şte-te.... Sunt, tare...

Anmoşescu [ şovă ind]

Şi eu, më simt că mor ! Ce ? Tu să fiî atâta de crudă şi de rece ? Ce ? Tu să 'mï vorbeşti astfel ? . .

Elena

Ascultă : Timpul trece,, Şi orî-ce imputare e de prisos.— Crezî tu, Că dacă sunt ca frunza ce vêntul abătu, Putere îndestulă nu mi-a renias în min.e

Să lupt cu preţul vieţii ş"al inimeî în fine ?,.. Si ance, m a i c r e z i oare. că rece de 'ţî vorbesc In pept nu'mî arde Iadul ?— Dar trebuîe ! Voîesc '.

Eleno

Aninoşescu

Elena

E zadarnic orî-ce. ..

Aninase; cu

Orî-ce ?

Elena Grăbeşte

Să 'mî daî rëspunsu 'ndată-. Priîmeştî saü nu?.. Vorbeşte...

Aninoşescu

C ! Cerule !

Elena

Atuncea voiti şti să mor !

Aninoşescu

SS morì ?... Să morì !...

Elena

Sunt hotărîtă. . Privmpştî ?

An'noşescu [dupe un moment de t».i taţiuie şi cu o v o c e st insă]

Priîmesc ! . O !

Elena Jură !

(în acel moment se aude duruitul unei trăsuri ; Elena aleargă la fereastră şi dups ce s'a uïtat, strigă cu spaimă.)

El !... George ! — Së scoboară şi iutră...

Animoşescu

Ensă eu Malie nu 'nţeleg âueë !... El, cine ?..

Elena [cu spaimă]

Soţul meu !

Aninoşescu (se repede şi 'ncuie uşa din fund)

El?

Elena

El ! Şi tu stai ance !... Fugi ! Pleacă !...

Animoşescu

Şi pe unde ?...

Elena (aleigând la uşa laterală)

Pe-aicea.... (cu decepţia)

E închisă... (aleargă la duplap, îl deschide şi i 'l arată)

Dar iată... A te-ascunde Aicea poţî prea bine...

Aninoşescu [cu un gest de refuz]

O !

Elena (împingendu'l către dulap

Iute...

Aninoşescu (pe jumétate în dulapi

Dar....

Elèna [împingêndu'l de tôt înăuntru]

Astfel.... (în momentul acela s'aude paşî pe scară ; E-lena câznindu-se a încuia dulapul)

Tăcere-acum /

Quguţă [de afară, bătend în uşă]

Eleno !

EZewa [căznindu-se a închide dulapii

Aşteaptă puţintel

Guc/uţă (zguduind uşa) Deschide satt sparg uşa !

Elena

Da; da ; deschid îndată.., (Elena care a reuşit a încuia dulapu, bagă cheia în pozunar şi descuie uşa odăii ; Guguţă face irupţiu-ne pe scenă)

SCENA IV

Guguţă, Elena

Guguţă (turburat)

In fine !... Ce 'nsemnează ?... Cu uşa încuiată

Elena (afectând liniştea]

Nimic . .

Guguţă (uitându-se lung prin casă]

Că însemnează ceva ensă, îmi zic ...

Elena

'Mi-era urît... Şi iată !.. Maî mult de cât nimic/... Dar zëu, mi-aï tras o spaimă ş'o spaimă cât de bună Plecat în murgul serii să viï 'nderet pe lună / Ţi s'a 'ntêmplat de sigur ceva ...

Guguţă

Un lucru mic...

Elena

Dar ce Voîesc să afli'....

Guguţă [cu ironie irnhându i vocea)

Maî mult de cât nimic /

Elena

Guguţă !... Spune*mî ensă ....

Guguţă (a parte)

Să'î spuiü Ce să'î spu (tare)

spuiü oareL.M

Uitasem o hârtie, şi ànce, de valoare Că 'mî trebuia la ţară s'o am numaî de cât.... Acum înţelegi totul Eleno

Elena

Pentru-atât Să te re'ntorcî pe noapte,— orî-cum /

Guguţă (a parte)

E turburată /... (tare şi imitându'ï vocea)

Dar pentru-atât să te-aflu cu uşa încuiată,— Orî cum /...

Elena Guguţă, ensă...

Guguţă

la spufle^mî cè făceai ?

Elena (cu cochetăria^) Şedeam..,

Guguţă Şedeai / — Atuncea, eu cine îmî vorbeai ?..

Elena Eü /...

Guguţă Fără îndoială, urcându-me pe scară :

,,Tăcere-acum" de-o dată am auzit de-afară....

Elena (turburata)

Citeam.... o poezie..

Guguţă [a parte]

Că zëu s'a 'nemerit / (tare şi cu ironie)

De-amor ?....

Elena E U . . Nu. .

Guguţă (prefăcându-se liniştit^

Ce 'mî pasă în fine /

Elena (cu vioiciune)

Negreşit !

Guguţă (uitându-se către dulap)

De la dulap, dă-mî cheia, c'aşiă vrea, dacă së poate, Hărtia ce-am uîtat'o, să caut a mi-o scoate/...

Elena

Dar...

Guguţă

Ce?...

Elena

Poate 'nauntru n'o fi...

Guguţă

Ba e.

Elena

Iu jaf, Auzi së 'mî dea dulapii !... Ş'apoi,— eştî plin de praf... Treci dincolo maî bine şi scutură-te iute, Că 'ţî caut eu hârtia şi 'ţi-o aduc,—dar dute !

Guguţă (cu ironie)

Ia lasă! Şi dă-mî cheia... La ce së te-osteneştî ?

Elena

Eti?—Nu. ,-^-Iţi j u r . . . din contra că...

Guguţă

N'aî ca s'o găseşti;.. Dă-mî cheia.,.

Elena [a parte]

Sunt pierdută!

Guguţă (apucêad'o de mână)

Dă-mî cheia!

Elena

Nicî o datai

Guguţă (zguduind'o)

Curênd...

Elena

N'o am...

Guguţă (o înlătură cu violenţă şi se repede la dulap)

Atuneea, — voiu şti să 1 sparg îndată !

Elena

Opreşte-te! StăîL.

Guguţă

Cheia !

Elena (rugătoare)

Ascultă...

Guguţă Nu; nimic!

Mena

Aibï milă... te rog ensă, ş'ascultă...

Guguţă Cheia 'ţî zic !

Mena Nu.

Guguţă Cheia!

Elena Nu.

Guguţă (înlăturând'o)

Atuneea.. 'Napoî de-aci femeie! (vrea së se repeadă la dulap)

Mena fdându'l cheiaj

Eî bine ! Na-o. (pe când Guguţă aleargă la dulap, Elena se umflă de rîs şi îî strigă :)

Iadeş 1

Guguţă (dupe o secundă de ecstaz o azvêrle jos cu violenţă)

Afurisită cheie ! (iese furios)

SCENA V.

Elena, Aninoşescu

Elena (repezindu-se către dulap; î deschide; el iese)

Ieşi.., Repede... (arëtându'ï uşa pe care a ieşit şi GugJţă

Pe-àicea...

Aninoşescu

S'a dus?

Aşa.

Elena (împingêndu'l spre uşă)

S'a dus; dar fugii...

Aninoşescu (ÎÏ ia mâna)

Më duc...

Elena (retrăgendu'f mâna)

Adio ! — Fereşte-te de shigî ! (Aninoşescu iese)

SCENA VI.

Elena, Guguţă , Aninoşescu

Elena (cade pe canapea şi dupS un moment de tăcere)

Iţi mulţumesc, 0 ! Doamne!... (uşile să deschid; Elena se scoală spăimentată)

Guguţă (lăsând pe Aninoşescu se intre ântêiu)

Poftim şi intră, vere, Soseşti la timp; Ascultă së vezi ce e-o muiere... Sunt furios...

Aninoşescu

Iu fine.*.

Quguţă

Stiï Iadaşul ţinut De ună-zî ?...

Aninoşescu

Da; ştiu; ensă...

Guguţă

Eï! Iacă: 'L'am pierdut!... O sută zece galbeni,... Inchipuieşte'ţî dragă,

Co roïche a Brioliî în ce capcan më bagă !

Elena (a parte)

Respir...

Guguţă (către Aninoşescu)

Şi când în sală te-ăm întêlnit...

Elena

Eï bine ?...

Guguţă (către Elena, luându'ï mâna)

Veneam de grab ïertarea să caut a 'mî obţine...

Aninoşescu

Şi eu, — veneam o nuntă s'anunţ...

Guguţă

O nuntă?...

Elena (a parte)

Mor!

Guguţă

Ş'a cui e oare nunta?...

Aninoşescu

A mea, —că eü më 'nsor!...

Guguţâ

Te 'nsorï?... Auzî minune!.. Së 'nsoară-Aninoşescu!.., Şi cine ţi-e mireasa?..,

Aninoşescu

Pipica Davidescu !

Guguţă

Atuncea, vere, bravo !. . Elena, va purta O roîehîe minunată de cun-nia ta !

Elena (că t re A n i n o ş e s c u cu în ţe les )

Da ; r o ï c h ï a de pe I a d e ş ! . ,

Guguţă ( îna in tând că t re p u b l i c , şi, l u ând

la b ra ţ pe E l e n a şi pe A n i n f s c i j

Orî'Cum,—m.6 prind că asta O să me 'nveţe minte să 'mî bănuiesc nevasta !

Finele actului al IIdea şi al comedieî.

Al. A. Macedonski.

——— • >— ^ggfr^g 1 i ^ ^ w , —•—

(Pe albumul fiïciï mele Florica)

Yenirea ta în lume, copila, mult iubită, Mi-aduce suvenire ce nu le voiü uita. Poţi fi mêudra de tine, cacî tu ca o ursită De bine facëtoare ştiuşî viaţ'a-mî da.

O peripneămonie teribilă căzuse Asupra mea, şi ghiara pe capul meii ţinea ; Şi muza mea 'ntristată cu mine s'abătuse, Şi moartea cu-a eî coasă la uşa mea bătea.

Opt zile a ta mumă şi muma mameî sale, Ca ângerî de veghîere, şedeau la capul meu, Şi când s'arăta moartea i se puneau în cale Şi ale eî asalturi le respingeau mereu.

Cu oehiï fantazieî ce maî Iucîau în mine O scenă de teatru vedeam în fata mea : Şi comedia vîeţiî cu ale eî cortine, La actul cel din urmă părea că ajungea,

A opta zi 'n deliru'mï strigam : lumină ! soare ! Bunica ta cu tine în braţe-atuncî veni Si-mî zise : 'n loc de soare eü îţi aduc o floare. O, doamne ! atunci moartea din ochii meî peri.

Remas'aî tu de-atimcea cu numele de Floare Si ca pe-o floare scumpa cu grijă te-am crescut. Acuma pe Albumu-ţî ce pot se scriu eii oare De cât că eşti o floare cum mama-mare-a vrut ?

G. Sion.

PRISOS SI SĂRĂCIE Şi va veni o vreme, de muncă, şi frăţie, Când nu va maî fi 'n lume prisos,—nicî Serăcie!

AI. A. Macedonskî.

Este iarnă şi este iarnă grea. La palatul boeruluï e bal ; muzica cântă, oaspeţii sunt fericiţi. Ce lezne se petrece la casa boerească. Ce de forme gingaşe şi încântătoare, ce de podoabe scumpe şi strălucite. Ce colan nepreţuit are principesa X ; ce diademă nestimată are baroneasa J ;

ce cerceiî admirabili poartă doamna Z. Orchestra da semnalul, danţul are să înceapă, un freamăt plăcut şi plin de

emoţiune trece prin mulţime ; Valsul a început. Ce fericire !....

In coliba săracului nu e nicî bal nu e nici muzică ; In coliba săracului nu e nicî fericire. Ce frig şi ce mizerie e în coliba săracului. De aii avut vre-o dată sermaniî forme gingaşe şi încântătoare, ele aü dispărut

sub povara munceî şi a mizeriei. îmbătrâniţi înainte de vreme eî mor înainte de vreme. Acesta nu este un asasinat ? Sus în palatul bogatului resună muzica şi se aud strigătele de fericire ale

celor ce petrec. Jos în coliba infectă şi umedă nu se and de cât suspinele celor care sufër, Ce infamie !....

Rezemată pe urnerul frumosului eî cavaler ce fericită pare Domnişoara. Suflarea eî arde grumajiî luì Romeo; suflarea luì o îmbată şi zbor nebuni în

în vîrtejul valsului. — Te iubesc ! şopteşte Romeo la urechia celeî ce stă rezemată pe braţul luì.

— Ce fericită sunt ! respunde Julietta într'un ecstaz de amor ne-exprimabih — Ce pereche potrivită, spune o bătrână vecinei sale când zborul aduce pe

Romeo şi pe Julietta înaintea lor. — E frumoasă şi bogată, draga mea, zice cocoana Sanda. — Dar şi el e putred de bogat respunde cocoana Manda.

Rezemată pe urnerul sărmanului eî frate care plânge, biata fata plânge şi suspină.

Lacrimeîe eî ferbinţî ard pieptul ars şi gol al bietuluî proletar, lacrimele luì curg line şi curate pe fruntea palideî surorî.

— Ce mizerie ! şopteşte băiatul înnecat de lacrimi. — Cât suntem de nefericiţi îngână nenorocita sora. — Sărmani copii suspină bătrânul lor tată gârbov şi pierdut de muncă. — Ce se vor face ei în lume fără nicî o avere, oftează mama dupe patul

durerei #

Ţiu. o sută de francî pe riga, strigă un june elegant, cu mrsfaţa pomădată şi cu o funtă la butonieră, danţul m'a obosit.

Faţă ! strigă D-l bancher trăgendu'şî banii şi mergênd înainte.

— Pe cincî sute de franci adaogă, il dolce farniente. — Pîerdut, strigă din nou D-l banchîer, şi aşa tot înainte. Pierz zece mii de francî, strigă decoratul nostru pontator, dar ce 'mî pasă ;

voiü juca pe parola de onoare, căci mâine trebue să primesc arenda de la una din moşii.

— Câştig o sută de mii de francî, strigă cu entusiasm un alt tênër fasiona-bil, răsucindu-şî mustaţa ; bravo şansă !...

Dă-ne cincî pan i e tată ca se luam puţină pâine, îngâna cu voce stinsă ser-mana copila.

'Mi-e foame tată ! murmură înecat de lacrămî băiatul sèrman, — Şi mie 'mi-e foame respunde tata.

Cum as mânca ceva oftează mama,

E greü să facă cine-va stare copii mei ; trebuie să munceşti, trebuie sa a-lergi ; hrana se câştigă numai cu sudoarea frunţeî.

La masă doamnelor şi domnilor ! strigă lacheii galonaţi şi parfumaţi. Toată lumea părăseşte saloanele şi supeul începe. Ce lues ! ce prodigalitate ! Trăiască Luculus ! Ţie Bacîius ! Şampania curge şiroaie, muzica cântă şi se şoptesc numai cuvinte de dragoste. Ici un soţ face infidelităţi nevestei sale cu una din prietinele ei. Colo nevasta lui îl inşeală cu bărbatul prietenei sale. In capul mesei o domnişoară care nu ridică nici o-dată ochii în sus, schimba

priviri fulgerătoare cu un tener ofiţer. „EvoheBachus", şi tu Venere, slăvită s i fit. Se scoală doamnele de la masa şi remân domnii. Toate capetele sunt ameţite, vinul se varsă, bucatele remati şi se asvârle câi­

nilor, comesenii sătui peste măsură abia îşi duc pântecele. Ce abundenţă !

N'o fi rernas vre-o coaja de p a k e de ieri ? întreabă sermana copilă ; më duc să caut.

Cum aş mânca ceva oftează bătrena mamă, cât më simt de slabă. Nu mai e nimic respunde- suspinând copila ; nu mai este nici firimitură de

pâine. Cine ştie câţi bogaţi aruncă astă-zi câinilor prisosul mesei lor, cine ştie câţi

petrec pe când noi murim de foame, întêmpina băiatul. Vai de sărac fëtul meu, respunde tată!, de el e mai refl de cât de un câine.

Ziua începe a se ivi. Obosiţi de o noapte de petreceri şi de orgii, eleganţii încep a intra pe la

casele lor. Cocoşii cântă când boerii pun capetele pe perini. Fie-care a rernas pe deplin mulţumit de noaptea sa. Şi pe jumëtate adormit fie-care nu are de cât un cuvent pe buze : ce seară

plăcută !

* Cocoşii cântă şi în coliba sermanului veghierea domneşte încă, Somnul nu s'a lipit de genele lor nici o secundă.

Mama bolnavă plânge şi suspină. Tatăl sdrobit de ani şi slăbiciune, îşi aşteaptă sfirşitul tremurând subt nişte

zdrenţe murdare. Copii sermanii plâng şi eî. N'au mâncat de 24 de ceasuri. N'au lumină, n'au lemne, n'au haine, n'au păine. Ce viaţă mizerabilă.

# Pentru ce aceasta ? Pentru ce ? Colea bogatul se desfată, ici săracul suspină. Colo sus muzică şi danturi, ici jos, lacrime şi mizerie. Ce vor deveni copii teï sërmane proletar, ce vor deveni ei ? Fiul teu sluga celui care a câştigat o sută de mii de franci înaintea une

mese de joc, fiica ta, prostituată celui care îşi aşteaptă arenda de la mode dupe ce a perdut totul în cărţi.

Până când această infamie, până când ?

Până când va sosi timpul, pe care '1 aştept împreună cu stimabilul meu a-mic d-nü Macedonski.

o vreme de muncă, de frăţie Când nu va maî fi 'n lume prisos — nicî sărăcie!

G. C. Bacalbaşa.

m'\ • ' ' I ^ V - v a » —

In a lbumul doamnei E. D.

De-aşîu deschide o lăcriţă ce o port în pieptul meu, Ai găsi un chip într'ensa : mult seninul chip al teii.

De-asîu deschide cartea vieţii, mâna ne'ndurateî sort Ai vedea că pe-a mea fila a scris numele ce'l porţi.

Iar acuma pe albumu'ţi poezie când dorestî, Am se'ţi scriu curată proză : numele care '1 citeşti.

Ditiliü Zamßreseu.

CRITICII DE TEATRU Revistă Teatrală, Critică Teatrală, etc. etc., sunt titlurile sub care se da

la lumină pretinsele critici ce se fac asupra pieselor jucate la teatru şi asupra actorilor ce le eczecută.—-Intr'adever, la noi sunt o sumedenie de critici de teatru, şi toţi îşi au opininnile lor aparte, toţi sunt influenţaţi de simpatii şi antipatii. Până la aşa grad aü ajuns aceşti judecători ai actorilor, în cât, întrebând pe unul din ei, pentru ce n'a pomenit în critica sa pe actorul care juca unul din rolele principale în piesa X..., 'mi-a respuns, că 'şi are opiniunile luì şi că n 'a vorbit de acel actor pentru că a ş a ' ï a plăcut.—De soiul acesta sunt maî toţî, câţi scria astăzi critici de teatru.

Este lesne de înţeles, că criticul nu este decât judecătorul cel maî imparţial şi că unuî actor, hun saü rtü in rolul sod trebue se i se spue aceasta. Dar nu nu­mai atât, — binele saü rëul îl poate vedea chiar şi cel maî necunoscător dintre spectatori, — dar actorul fiind b u n , criticul este dator se-î spue pentru ce a fost bine, ca actorul revëzêndu-sï efectele se le studieze maî profund, sa le discute singur, — dupe ce criticul ' i le-a discutat, şi să 'şî formeze din ele un tezaur, din care se poată lua la trebuinţă ; — dacă ensă actorul a fost rëil în rol, criticul, spuindu-î aceasta, este dator se-î a-rate părţile în care a fost reü, cum trebue se le înlocuiască ca să fie bine;—dacă actorul a erzecutat un tablou neestetic, criticul se-î arate cum ar trebui se fie es­tetic;—dacă o intonaţie, un gest, o tranziţiune, o mişcare, a fost red eczecutată, criticul se-î arate aceasta şi se-î dea mijlocul a se 'ndrepta.

Mi se pare, că acesta este rolul unuî adevërat critic ; iar nu acela de-aş sa­tisface gustul, înjuriâr.d safl lăudând pe cutare actor saü actriţă. — Afară de a-cestea, acel ce ia condeiul se scrie critici, nu e destul se ştie puţină literatură şi së ştie ce-a scris Corneille, Racine, Molière şi alţii; dar trebue a cunoaşte Arta Dramatică în adevëratul eî sens, a se pune el ensuşî în poziţiunea acto­rului, când judecă, a cugeta dacă o intonaţiune oare care este nemerită, dacă un gest este în raport cu o espresiune oare care a figureî... şi altele şi altele, despre care mult savanţii noştri critici, sunt sigur că nici n'att visat.

Eî ridică la sublimitate pe actriţa X, dacă sunt prieteni cu ea şi dacă le face ochi dulci, şi coboară până la descurajare pe actorul Y, dacă acest actor mi-î lirguşeşte ; laudă actriţele prietene cu cea dàntêiu şi blamează pe acelea de care ea este geloasă, şi aşa mai încolo, în cât dacă vei lua o pretinsă revistă Teatrală, ai vedea zicêndu-se :

D-na X... a atins culmea sublimului, a făcut să vibreze coardele cele maî discordate, a stors lacrimi de durere şi de bucurie, etc, etc.

D-l Y... a făcut tot ce a putut dintr'un rol aşa de ingrat ca acela ce juca, ar fi bun în comedia, iar nu în dramă; ar fi bunicel, dar n'ar e voce, (Să strige: Trăiască ţara), fără a se ţine cont că acest din urmă a muncit

şi a pus abilitate în rolul seü şi că cea clin lêirt a fost numai o simpla spoială In fine d ra Z... aşa, d-1 N... altmintrelea, după cum ne place sad ne displace, dupe cum ne face ochi dulci saü nu.

Se va întreba ensă: nu eczistă nimeni, care se facă udevcrate critici teatrale? Sunt !... Sunt judecători competine, în materie de teatru, critici impartial?,

cari ar aduce serviciu enorm actorilor, oamenT consumaţi în arta dramatică, ar­tişti, care vëzênd că totul în lume e zadarnic, că toţi cugetă Ia materie si că faptele morale nu găsesc nici o resplată, aü preferat viaţa folositoare sieşi", alergâid dupa materie, ca să nu sufere la bătrâneţe lipsa de toute zilele, atât da ne'nlăturaiă celor ce profesează arta teatrală.

Aceşti oameni ne mai putând fi actori, pot fi ea să critici şi adeveraţi critici.

Unul dintre dênsiï este chiar d-1 Ştefan Velescu, ale carul merite, nimeni nu le poate contesta. De ce ensă, D-1 Ştefan Velescu şi alţii ca domnia sa, nu fac cri t ici? — De ce? — Pentru că u'aü ce cri t ica! — Se critice Lampa Fer­mecată, Fata Aerului, Peste Dunăre, Păstoriţa Carpatilo»" etc ? Ori cine a vëzut aceste piese, poate înţelege, că ele nu merită a fi criticate. — S3 critice Lipitorile Satului, Trei crai de la răsărit etc ?... sunt dia repertoriul rnginit, şi aü fost criticate şi prea criticate ! — Se critice piesa Miss Million?..-Da !... Merită ! — Iată o piesă, în care criticul ar avea de scris coloane întregi şi în care ar găsi mijlocul d'à face un adevërat model de analiză critică — Dar ce folos ! Cu un par nu se poate face împrejmuire.

De aci rezultă dar, că s'ar găsi crii ici imparţiali şi competinţî, dar numai atunci, când piesele alese.de comitet ar fi de felul piesei Miss Miilton, când pie­sele jucate ar fi de artă iar nu spedacele feerice şi când actorii ar corsklera pe judecătorii lor ca o adeverată cale de îndreptare. —Dar , pâuă când la teatru se vor da piese ca acele de care am vorbit şi până când actorii vor dez.-iproba criticii care-ar vădi adevăratele greşeli ce fac, şi'i vor injuria sub cuvent că nu le-aü făcut laude, până atunci, adevăraţii critici teatrali vor sta de-o parte în tăcere, iar criticaştrii nechivernisiţi vor fi liberi sa bîrfească acum şi pururea şi în veci vecilor.

Ance una din cauzele, care fac piesele de la teatru necriiicabile este neîn­grijita punere in scenă ce li se face; şi fiind că a critica nu înseninează a injuria ci a analiza, a discuta, o piesa rëil montată nu poate fi nici analizată nici discutată.

Sunt foarte sigur, că d-1 director de scenă, a cărei funcţiune este cea mal necesariă unei montări, — n'a discutat nici o dată cu actorii sei, pentru ce o scenă së fie reprezintată aşa sau altmintrelea, pentru ce cutare tranziţiune, gest saü intonatiune ; nu numai atât, dar sunt sigur că un actor eczecut.uidu-şi rolul destul de refl în repetiţie, d-1 Director de scenă se face a nu băga do seamă, zicendu-şi că e la repeîiţie, şi că până la reprezentaţie mai este vreme.

Datoria unui director de scenă este, într 'un cuvent, a opri pe actor la fie c e

1 i

Când durerile me string Yreau së plâng.

pas, mişcare saü vorbă, când intenţiunea nu este bună saü când simte pe actor că nu e stăpân pe cea ce zice, şi a-î da mijlocul de îndreptare în tot timpul repetiţiunilor, până ce aciorul, — negreşit acel cu talent, — v a putea eczecuta bine rolul seü.

Nu vorbesc aci de veteranii şi veteranele Teatrului, pentru care sunt de prisos instrucţiunile directorului ; dar vorbesc de mărunţişul actoresc, căci toţî se cred artişti şi nimeni nu şuiera observaţiuni, de oare ce aşa 'ï-a deprins d-1 di­rector de scenă.

Ţara plăteşte o şcoală de declamaţiune, statul o întreţine, şi nicî unuï corist saü coristă de la Theatru nu'î se impune a merge la acea şcoală, al căreî profesor îşî bate capul cu elevii veniţî acolo, cea maî mare parte, pentru petrecere.

Ar trebui dar a se impune actorilor neisprăviţi din teatru se meargă la şcoala de declamaţiune se'şî studieze bine caracterul rolului şi modul cum trcbue se fie interpretat, şi apoi, la repetiţiile tlieatruluï, se-ï rëmâe numaî observările generale.

Din nefericire ensă, lucrurile .merg cu totul altfel: cu şcoala de declamaţiune se chel tiveşte, subvenţie theatruluî si dă, actorii cu talent şi cu studiu sunt apă­saţi, actorii ignoranţi sunt lăudaţi, pentru că sunt protejaţi de actri ţele favorite, teatrul am ajuns se nu'l mai cuuoaştem, — Critici berechet... şi lumea este ne­voită să meargă la panorame şi la spectacole streine.

Th. M. Stoenescu

î n t r e leagitn şi mormënt

Intre leagăn şi mormânt Plâns şi cânt ;

Unul plânge, altul rìde ;

Unul jertfă, altul gîde. Toţî se nasc trăiesc şi mor

Tot în dor.

Când bătut de-al soarteï vent Vreau se cânt,

Simt că geana 'mi e muiata Îmi simt inima 'nccată Şi pătruns de-al vieţci gând

Bîd plâiigênd!

LltÈIUfoRuL g i g

Ênsë geana 'mi e uscata Inima 'mï o simt secată, Căci îu inimă-mi s'a strâns

Bis şi plâns.

Orî cum fie al meu traiü : Iad sau raifl,

Pe a vieteî tristă cale, înflorită pentru jale, Intre leagăn şi mormênt

Plâng şi cânt.

C. C. Bacalbaşa.

mi I I I I I I » I • —

MORMÊNTUL LUI VIRGILIO Ne h o t ă r î r ă m în t r 'o zi se facem şi câ te -va e c s o u r z i u a l a f a ră

d i n Nea pol. De la feres t re le o te lului nos t ru , s£ p u t e a zăr i mor ­m â n t u l lui Vi rg i l iü şi p e ş t e r a d e l à Puzzo le . Dincolo de acea p e ş ­teră , pe ca re Seneca o n u m e ş t e o lungă închisoare, së î n t i n d e a l u ­mea n e c u n o s c u t ă a celor vech i , A ver nul , A e h e r o n u l , S t y x u l ; d a c ă t r ebu ie së p u n e m t eme iü pe z i se l e lu ì P r o p e r ţ i u , o ra şu l B a i a , c e ­t a tea de pe i re , ca re se r id ica pe acele t ë r îmur ï , te d u c e a d r e p t î n I a d .

L u a r â m c u noî căr ţ i le noas t r e favori te , V i rg i l i ü , S u e t o n e ş i T a c i t ; ne u r c a r ă m în corricolo l ) , şi z i s e răm cu l in iş te v iz i t iu lu i së ne c o n d u c ă la Iaduri. Vizi t iul nos t ru de t e b ic iü cai lor şi p l e ­c a r ă m .

M o r m â n t u l lui V i rg i l i ü së află s i t u a t la i n t r a r e a peş te r i i de la P u z z o l e .

O potecă croi tă p r i n t r e mă răc in i şi sca ie ţ i te c o n d u c e , pe u n uşor u rcuş iu , p e n ă la densu l . Mormântu l , es te o r u i n ă poet ică , u m ­br i tă de un s te jar v e r d e , a le că ru i r ă d ă c i n i îl î nc l e ş t ează ca g l i i a -re le u n u l vu l tu r . Së z ice că od in ioară , în locul ace lu i s te jar , së înă l ţ a u n l a u r g i g a n t i c , ca re c re scuse s i n g u r de a sup ră ' î . L a m o a r ­tea lui D a n t e , l a u r u l së vestej i şi m u r i , P e t r a r c a , s ă d i u n ai d o i ­lea, c a r e t ră i p ê n e la S a n a z a r . In fine, poe tu l nos t ru , C a s i m i r De-l a v i g n e , săd i u n al t re i lea l aur , c a r e n u p r i n s e n ic î m ă c a r r ă d ă ­cini . De s i g u r , că v i n a n u e ra a au to ru lu i Messenìanelor, ci a p ă ­m â n t u l u i c a r e e r a s lei t .

1) 0 spetii da trăsură NeipoUtmă.

T e coborî p ê n e la m o r r a ê n t pe o s c a r ă pe j u m ë t a t e r u i n a t ă , i n t r e t repte le căre ia c r e sc n iş te b u c h e t e de c h i p a r o s ; d u p ă ace ia , soseş t i le u şa Columbariuluî, t reci p r a g u l şi te afli în s a n c t u a r .

U r n a ce con ţ inea c e n u ş a l u i V i rg i l i ü , se afla î n ă u n t r u , — p e cât se z i c e , — pêne în al X l V - I e a secol. î n t r ' o zi , ea fu r i d i c a t ă de acolo, subfc p re t ecs t de a o a s i g u r a în con t ra profanăr i lor . D i n acea z i , a d i s p a r u t şi nu se şt ie ce a deven i t .

V i rg i l i ü era n ă s c u t la A n d e , l ângă Man tova , în z iua de 15 Oc tombr i e din a n u l 70 , î n a i n t e de I s u s Cr i s to s , adecă , în e p o c a c â n d C e z a r î m p l i n i s e 3 0 de a n i ; el a m u r i t la B r i n d i s i , în C a ­labr ia , în z i u a de 22 S e p t e m b r i e d in a n u l al 19 lea d u p e C h r i s ­tos, adecă , în epaca c â n d O c t a v i a n A u g u s t , împ l in i se 4 3 de an î .

E l c u a o s c u s e pe C ice rone , pe C a t o n e de la U t i q u a , pe P o m -peü, pe B r u t u s , pe Antonia , şi pe L e p i d , şi , fusese amicu l lui M e ­cena t e , lu i Sa lus t i ü , lu i C o r n e l i u s JSepos, lui C a t u l e şi lui H o r a ­th! . El fu în fine, m ă i e s t r u l ce formă pe P r o p e r ţ i u , pe O v i d i u ş i pe T ibu l l , car i î , n ă s c u r ă câ te t r e i în epoca c â n d îşi t e r m i n a Georgicele.

V i r g i l i u , a v ë z u t , tot ceea ce së pe t r ecu î n acel p e ­r iod, ad ică , cele maî î n s e m n a t e e v e n i m e n t e ale an t i ch i t ă ţ i i , a s i s ­t â n d la căde rea Iul P o m p e ü , l a . moar t ea Iul C e z a r , la su i r ea p e t ron a lui Oc tav ian şi la d e s m ă d u l a r e a t r i u m v i r a t u l u i . E l v ë z u s e pe Ca ton v e r s â n d u - ş î i n t e s t ine l e cu s p a d a şi pe B r u t u s , u c i z ê n d u -se, iar d u p e ce t ră ise ca se v a d ă bătă l ia de la P h a r s a l e şi bă t ă ­l ia de la P h i l i p p e , t r ă i ca së v a d ă şi pe cea de la Ac ţ ium.

A s e m e n e a cuge te më c o p r i n d e a u î n faţa m o r m ê n t u l u r lui V i r ­g i l iü şi vezuï t r ecênd pe d i n a i n t e a ochi lor mei î n t r e g u l secol a l îuî A u g u s t . A. Dornescu.

(Din Alexandru Damas tatăl).

— — r - i — - r m r a < m — ~ —

An Georg Sion 0

dem Dichter des „Bisul Dòmnei*

"Was ist gescheli'n,—was tin 1 st du Kühner Sängär

Jetzt rufst du gar die Poliizei herbei ?

Mir macht ich luft, ich wartete nicht länger,

Und du sagst aus, d..ss es Verschwörung sei ?

(!) P i i i l ' fnm, o.n p t te t re această çoezià , adresată d-luï Sion, insolinJ'o de o imitaţiune in limba Română do à Lu.-iaii f-tcwftiifoiui şi profilăm de. orazione spre a înclina së cred«m tocmaï contrariul de i jAţcza pe am freut in numerili t re -u t auipra anonimului autor semnat prinh-'o «inimă.»' De asta d a -riatiă. credem a nu ne incela, in noua presupunere oe facem si anume câ «inima* reprezintă pe un Duina iar nu p» o Doamnă.

Ich kann den kleinen nicht nach hause bringen. E r klammert sich zu fest an ihrem Mund, Und er entlief, wenn sie ihn wieder fingen,

• Unmöglich weilt er iiicher im Götterbund.

Du hast 's gesagt, was ich so oft empfunden, Dein Lied entguoll so oft dem Herzen mir Doch nicht wie du hab ich das "Wort gefunden : Du sprachst so war von unsrer Fürstin hier.

Drum hab ich es versucht es nachzubeten, Was du in meiner Seele riefest wach, Bin Schiller weil mit anderen Poeten Ich sang dein Lied in meiner Sprache nach !

E. v. ^ Bucarest den "/ao I^nuar 1 81.

Luî George Sion Poetul „Bîjuluî Doamnei*

Poete ce 'nsemnează această întâmplare, Poliţia, de grabă, de-o strigi în ajutor? Denunţi, o ved prea bine complotu cel maî mare.. Şi eată-me, să !1 aflu c'aşcept nerăbdător!

Fugarul despre care vorbeşti, nu e la mine; Poliţia să '1 prindă nicî densa n'ar putea; ' De gura Doamnei Noastre, zîmbindu-ne, s'aţîne ; La zei a se re'ntoarce, şiretu, nu maî vrea !

Poete, despre Doamna, ecsprimî In poezie, Aceea ce adesea şi eil am cugetat, Dar n'am avut ca tine divina armonie

S'o spuifî, — şi n'am cântat !

Acuma ensă, Schiller, me simt ântêia oare ; Găcî versurile tale în limba mea tresalt'... Şi zboară doue nume pe harpa-mî vibratoare... Al Doamnei este unul, al teü e celă-l-alt !

Lucian Stewensohn,

ÄÖSE> "<S3S3EKR»a

618 LITERATORUL

Cugetări Nocturne. [Dupe Goethe)

V ë p l â n g nenoroc i t e s te le , ca re sun t e ţ i a ş a d e f rumoase şi c a r e s t ră luc i ţ i î a t r ' a t â t a s p l e n d o a r e , l u m i n â n d lopă ta r i lo r ră tăc i ţ i , u i t a ţ i de o a m e n i şi de D u m n e z e u ; vë p l â n g , căci uu iubi ţ i şi u ' a ţ î c u ­noscu t nici o d a t ă A m o r u l ; orele e t e rne p o a r t ă fără î n c e t a r e in i ­mile voas t re p r i n spa ţ i u r i l e ceru lu i !.,. C â t e călă tor i t n 'aţ i f ăcu t , d e când vë p r ivesc d in bra ţe le iubi te i me le , fără a c u g e t a la voî n ic î c h i a r în miezu l nopţe î .

(Dupe Pet rare)

A c u m , când ce ru l şi p ă m e n t u l s u n t în t r 'o a d e n c ă tăcere , c â n d s o m n u l 'şî-a n t i n s vë lu l pes t e p a s e r i şi c h i a r pe s t e f iarele sël-ba t i ce , c â n d noap tea se p l i m b ă în c a r u l seü î n s t e l a t şi c â n d m a r e a se o d i h n e ş t e l in i ş t i t ă î n p a t u l seü ;

E ü v e g h î e z , a r d , me g â n d e s c şi p l â n g cu l a c r ă m i . C a së m ă ­r e s c ma î mul t d u r e r e a mea, a m n e ' n c e t a t în fa ţă -ml fiinţa ca re 'mî p r i c i n u e ş t e a t â t ea rele : s t a r ea în ca re më g ă s e s c n u es te decâ t o l up t ă şi o su fe r in ţ ă n e c o n t e n i t ă , — ş i d a c ă m ë b u c u r d ' u n m o ­m e n t de o d i h n ă şi de p a c e , n u es te de cât g â n d i n d u - m e la ea.

As t fe l du re r i l e şi p lăcer i le mele c u r g d i n t r ' a c e l a ş i u i z v o r ; o m â n ă m î r ă n e ş t e in ima , şi tot ace iaş i 'mî o v i n d e c ă .

I n a c e a s t ă su fe r in ţ ă ce nu se maî sf îrşeşte, eü mor şi î n v i e z de mi i de or i p e z i , d a r tot d ' a u n a s u n t p r e a d e p a r t e de v i n d e ­c a r e a mea .

Th. M. Stoenescu.

Ziarul 'Indépendance Roumaine" conţine în numërul seu 1027, un articol de fond da o mare importanţă pentru literatură, articol scris cu multă eleganţă. Abţinendu-ne de orî-ce comentarii, şi ne luând nicî o solidaritate cu apreţierile ce face asupra unuia dia poeţii noştriî, îl traducem pur şi simplu, de oare-ce ca revistă literară, tot ceea ce este privitor la literatură, prezintă pentru noî un interes de căpetenie.

Eată'l ; el este intitulat:

Gestiune ia ordinea zilei Citeam iert, îutr'ua jurnal pe care u u l voiü- numi, un articol de o nespusă violenta

ta contra .gavei.IU.ulut> saa. uni bine %\\ în contra oamenilor de la guvern»

6Ì9

Acel articol, este ieşit din pana unuï scriitor distins, unuï om pe care soarta, care împărţeşce cu atâta nedreptate favolile sale, păruse odinioară că voise së'l rezerveze p e n ­

tru nişte succese cu totul diferite de acele, pe care le culege astă-zî din partea mulţimeî setoasă în tot d'auna de scandal.

* * II cunoaşteţî toţî pe acel scriitor. Niminea maî mult de cât densul nu pare apt pen­

tru acest fel de polemică extremă, în care, injuria înlocuîeşce raţiunea şi în care, sfirşe-ştî, când nu maî afl argumente, prin a lua noroiu, şi prin a '1 azvîrli în faţa adversarilor.

* * *

El este simplu, dulce, modest, om cu traiü regulat. El s'a născut cu un fel de o-roare pentru politică, şi, pe cât cred, nu a înţeles'o nicî o dată El fuge de mulţime şi este un om studios. Intr'un cuvent este un om de litere.

Nu ştiu, dacă atuncea când 'şî-a terminât de a sgâria cu furie aliniarea urîeioaselor rèndati de proză, pe care le trimite la ziarul sëu şi în care 'şî-a versat toată fierea sa... nu ştiu zic, dacă desgustul nu '1 coprinde şi dacă nu este cel d'ântêiu care să 'şî bles­teme meseria ce a fost nevoit să adopteze ?

Imî place ensă ca să mii închipuesc, la lumina lampeî sale, cu coatele rezemate pe masă, cu fruntea în tre mâiuî, cufundat într"un val de suveniruri ce şoptesc împrejurul sëu

O! Frumoasele zile pline de soare,— frumoasele nopţî muiate în strălucitoarea lu­mină a stelelor ! Cât de dulce era atuncea viaţa şi câte speranţe umplea sufletul !

El trebuie să auză vibrâud îuprejurul luî melodiïele ce '1 răpeau atuncea şi care së eczalaü în frumoase poeziî ce vor remane !

Şi dimpreună cu rësunetul acelor melodii, trebuie să'şî rerază aniî tinereţeî sale în carii, së încerca să cânte primele sentimente ce resimţea.

Istoria pentru densul, nu era atuncea cea contimporană, ci marile fapte ale trecutu­lui, cu marile lor zgomote de arme ; ele së rezumau în trei saü patru nume răsunătoare : Mircea, Ştefan, Mihaift.

El trebuîe să 'şî aducă aminte de acele zile, când, dintr'un capët al României la cel-^alt, versurile sale erau îngânate de buze femeieşti şi când numele seti era citat ca èlogiarï.

El atinsese aproape la culmea ce së numeşte: Celebritate. Şi o lacrimă furişată, uscată cu repeziciune de pleopa sa arzëtoare, face să scapere

o seînteîe din ochiï sëï, pe când, cu mân*, respinga departe de densul pagina eea albă, pe care scrisese câte-va versuri, spre a 'şî relua manuscriptul jurnalului şi spre a maî a-dăuga îutr'ênsul câte-va invective.

* * *

Amatoriï acestui gen de literatură al căruî stremoşiă este Duchesne, dar al căruî ere» ator nu este densul, vor găsi astfel, în jurnalul de a doua zi, articolul complect. Şi nu sö vor afla poate, doî cititori carii să nu 'şî zică :

— Nenorocitul, cit trabute să fi suferit de mult pantru <a $ë ajua^ aioîî

Cât despre mine unul, eti îl plâng: din tot suik-tiil. Când citesc din întêmplare jurnalul s»fi, nu pot să mă împiedec de a nu resimţi pen­

tru densul un sentiment de profundă milă. Vi s'a 'ntêmplat oare vre o dată, să vedeţi o muscă, căreia, vre un copil nemernie

să'I fi zmuls aripile ? Ea sare, umblă, sufere, zbîrneïe, së vaită. Dacă ar putea să vorbea­scă, sunt sigur că <>a ar face întocmai ca acel poet căruia i s'au zmuls aripile şi al cărui suflet sângeră, fără ştirea lui poate ..

Eï bine ! Vinovatul, copilul nemernic şi crud, este societatea noastră. Şi el, ştie foarte bine aceasta, el, care înjură pe guvernul actual, d-u1 care, ar înjura orî pe ce alt guvern, de oare-ce, nu are convincţiunî politice.

Da ; copilul nemernic şi crud este această societate, rëu constituită, care merge în voia întâmplării, strivind subt picioarele sale florile şi fructele şi mirându-se la urmă de sterilitatea la care ensăşî ea a dat naştere !

Da ; Copilul nemernic şi crud, este aciastă societate anapoda şi pe dos, compusă din bucăţi şi bucăţele, prea mult şi prea puţin civilizată, rafinată şi ignorantă, indiferentă din principiu şi din nerozie, dând pâine celor diu urmă hamali şi lăsând să moară de foame pe toţî oamenii sei mari, atuncea când, së încăpăţânează a voi să fia utili literaturo! terii lor !

Viaţa şi moartea Iu! Heliade şi a lin Bolintineann, vë poate mărturisi aceasta.

Meseria literature", nu dă la noi pâine, nimëruï. Ce este de ùcut ? Reviste literare care să plătească, nn eczistă. Atuncea, te arunci asupra jurnalelor

politice. Dar jurnalele politice, nu admit în coloanele lor, versuri, de cât foarte rar, şi, în fine ziarele politice, nu aduc foloase de cât scriitorilor de, politică militantă.

Poetul, stă un moment la îndoială, dar foamea nu aşteaptă, şi, într'o bună dimi­neaţă, zice adio Muzelor pentru a putea să şî câştige pâinea de toate zilele.

Negreşit că, la început, te apuci de politică înaltă şi te sileşti să nu tratezi de cât despre cestiunile de principiu. Dar publicul nostru nu se prea ocupă cu asemenea lucnţrî. El îţî cere personalităţi.

într'o zi cedez!. O ! Atuncea povîruişul e repede, şi '1 coborî în fuga mare / Din acel moment totul s'a sfirşit. Publicul, pe care '1 a! obicinuit cu articole piperate, te găseşte în curênd prea rece. Şi când, desgustat de el ensuşî, scriitorul, vrea să se oprească, este prea târziu El

â grămădit îu contra sa atâtea urî, în cât, toate uşile i sunt închise.

Ecsceptând pe d. Alexandri, care së bucura de o avere mare, toţî scriitori! noştriî, au Venit să naufragieze în jurnalistica'militantă : Hnjdëu, Odobescu, Boliac, Ventura, P. Ghika, Laurian, St. Mi lăileicu, Al. A. Maeodoaski, Misait, G. O. Teodoreseu, Miior^scu e t c

Sa se ia seama ! Lucrul, merită osteneala ca să na ocupăm de dinăui. Toata guvornelä noastre, Uby

62Ì

rale sati conservatoare, absorbite şi ele de către partea politică, aü înlăturat această cestitine, fără a se gândi că este ensăşî literatura noastră naţională pe care o înnăbuşesc în floarea ei.

într'o epocă când Societatea nu foca nimic pentru schimbarea acestei situaţiuni, a-ccl care trebuie s ă i ia locul, este Statul.

Şi Statul, face ànce şi mai puţin de cât Societatea. In loc de a da decoraţiuni netrebuincioase scriitorilor noştrii, de ce nu li se dă

P"nsiunT, subvenţiuni, mai ştiu eü ce, dar acel reazem real de care au trebuinţă.

* * * Profesorii noştriî,— chiar ei— nu găsesc editori carii să le publice cursurile, şi,

scoaLde noastre, sunt în lipsă de cărţi didactico. . De sigur că banii nu lipsesc, de oare ce, së află cu atâta înleznire, pentru o mul­

ţime de lucruri neutile. Aceea ce lipseşte, este buna-voinţa î... Ce zic !.. Este bunul si nţ, este simţul pa­

triotic. Aidi ! Domnilor Deputaţi !... Vë aflaţi tocmai asupra votării budgetului.... Supri­maţi doue sau trei chieltueli nefolositoare, şi, înscrieţi o sută, doue sute de mii de franci subt aceasta strălucitoare rubrică :

Pentru artă şi literatură

La urmă, faceţi o lege, cât de mititică, spre a së preciza în ce condiţiuni acjle sume trebuie să fie distribuite scriitorilor ce aü trebuinţă de liniştea spiritului pentru a pro­duce opere frumoase, dându-li-se astfel un fel de burse ca acele ce së dau studenţilor silitori dar seraci ca să poată să'şî urmeze studiele lor.

Vö pot garanta că acei bani vor raporta terii, ca glorie, de sutimi de orî maî mult de cât preţuiesc denşii.

Tsrrrnirrn—™-

SCARRON Descris» ele e l êiisusi

Cit i tor , ca re n u m'a ï vëzu t nicî o da tă , şi ca re n ic î nu aï, poată, dorinţa, să më vezî d in c a u z ă că n u poţ i să te foloseşti d in v e ­d e r e a une i p e r s o a n e făcută ca mine , află că më impor tă şi pe m i n e foarte p u ţ i n ca să i n t r u în r ê n d u l cunoş t in ţ e lo r ta le , şi d a c ă n 'aş fi aflat că s 'aü ivi t c â t e -va spi r i te , cu p r e t e n ţ i u n î de o a m e n i de sp i r i t , car î se bucu ră de nenoroc i rea celui nenoroc i t şi de u r î ţ e ­n i a celui ur î t , d e s c r i i n d u - m ë în t r ' a l t fei de c u m s u n t î n r ea l i t a t e , m ' a r i m p o r t a cu atâ t maî pu ţ in să ' ţ î fac cunoş t in ţ a . U n i i zic că s u n t un opăci t , că n ' a m pu lpe , şi c 'aş p u t e a să fiu b ă g a t . într'o cutie ş i p u s pe m a s ă ; că vo rbesc ca o cica la s aü ca o m o a r ă stri­cată, şi că pă l ă r i a mea se află l ega t ă p r in t r 'o f r â n g h i e de u n scr i -pete ficsat îatr 'o b î rnă a t a v a n u l u i , s p r e a p u t e a ast-fel să o r i -

d ie şi să o cobor ca să sa lu t pe acei ce m ë v iz i t ează . I n a d e v ë r , iată-me silit a'î î m p e d e c a să m i n t ă şi de ac i î n a i n t e . F ă r ă a p r e ­t i n d e de a d ă r u i p u b l i c u l u i o pe r fec ţ iune d ă r u i n d u më (căc i j u -pânese l e m u z e , nouă teleleîce de suror i , nu a u s p e r a t nicî o -da tă că o să 'mî v a z ă c a p u l la a ş a n a z a r , a ş iu fi p u s pe v r e - u n z u ­g r a v să m ë z u g r ă v e a s c ă , d a c ă aş fi g ă s i t v r e - u n u l ca re să cu teze a î n t r e p r i n d e aceas t a . D e oare ce ensă n u së poa t e , î ţ i voiü de sc r i e ê n s u ' m l c u m s u n t făcut .

A m împl in i t 3 0 de anî . D a c ă voi a j u n g e p â n ă la 4 0 , vo iü a-d ă o g a ancă foarte mu l t e sufer in ţe la cele pe ca re l e - a m î n d u r a t d e v r e - o 8 s aü 9 anî . S t a t u r a m e a es te eşi tă d i n t r ' u n b u n t i p a r , cu toa te eă mică . Boa la m ' a ma î s c u r t a t de v r e - o ş ch ioapă . C a ­p u l m e u es te de m ă r i m e a dov leacu lu i faţă cu r a m u r a c e l sprijic­neş te ; A m î n d e s t u l p ë r p e n t r u a n u m a î a v e a t r e b u i n ţ ă de a p u r t a pe rucă , şi o m a r e p a r t e d i n t r e n s u l 'mî -a albi t . V e d e r e a ' m ï es te d e s t u l de bună , cu toa te că ochi î mei s u n t c a m ţestoşî ca aî b r o a ş t e i ; coloarea lor este a l b a s t r ă ; u n u l d i n t r e eî, es te m a î î n ­funda t de câ t ce l - l -a l t de p a r t e a ca re 'mî încl in capu l . N a s u l meü a re acea formă c las ică a t â t a de e locentă pen t ru secsu l c a r e se î n ­de le tn iceş t e eu l i m b a g i u l florilor. D i n ţ i i mei c a r i s e m ă n a u o d a t ă cu n i ş t e m ă r g ă r i t a r ! pa t r a ţ î , s u n t a c u m a de cu loa rea f runzelor u s c a t e , şi în c u r â n d vor a d o p t a pe ace ia a olanelor . î m î l ipseş te u n u şi j u m ă t a t e d i n p a r t e a s t ângă , doï şi j u m ë t a t e d in pa r t ea d r e a p t ă , i a r doï s u n t c a m ş t i rb i ţ i . F l u e r i i e p ic ioare lor mele şi pu lpe l e mele a ü format m a î în tă î un u n g h i a ega l , i a r în u r m ă u n u l ascuţ i t . P u l p e l e mele şi co rpu l m e ü fo rmează u n a l tu l , ş i c a p u l m e ü î n -c l i n â n d u se a s u p r a s t o m a c u l u i , d ă î n t r e g e î me le p e r s o a n e f o r m a u n u î Z . B r a ţ e l e m i s ' au s c u r t a t ca şi p ic ioare le şi dege t e l e ca şi b ra ţe l e . I n fine s u n t o p r e s c u r t a r e a mize r i e i omeneş t i . I a t ă î n mod a p r o c s i m a t i v cum es te p o r t r e t u l m e ü . De oare ce e n s ă a m a-j u n s p â n ă aci , îţî voi m a î s p u n e à n c e ceva şi a n u m e că e n s u ş î a ce s t por t re t n u l a m făcut de câ t p e n t r u a face h a t î r u l e d i t o r u ­lu i meü , c a r e 'ml p r e t i n d e a să fac să'rnî fie ca r tea ma î vo luminoasă . E l se t emea că nu ' ş î va scoa te chel tu ie l i le de t i pa r ; d a c ă n ' a r fi fost a c e a s t ă r a ţ i u n e , p o r t r e t u l meü , ca şi mu l t e al te le , n ' a r fi fost d e n ic î o u t i l i ta te . D a r h a t î r u l , u u es te m u m a pros t ie lor d e a s t ă ­z i sau- de erî , fără a n u m e r a şi pe acele ca re le facî p e n t r u a ' ţ t sa t i s face a m o r u l p r o p r i u .

Am fost în tot-d 'a u n a foarte p u ţ i n violent , foarte p u ţ i n l a c o m f i foarte p u ţ i n leneş . Adesea a m s i s l a c h e u l u i moia c i e ua cta-

bitoc şi d u p e ace ia 'mï a m scos pă lă r i a la el ş i 'î am z i s D o m n u l e . N u u r ă s c pe n imen i . D e a D zeu să nu fiu u r â t de a s e m e n e a . S u n t foarte m u l ţ u m i t când am pa ra l e şi aşiu fi şi ma î m u l ţ u m i t dacă aşiu a v e a şi s ă n ă t a t e . P e t r e c în soc ie ta te . Sunt d e s t u l de m u l ţ u m i t c â n d me aflu s i n g u r . î m i î n d u r su fe r in ţe le cu d e s t u l ă r ë b d â r e . D a r îmi p a r e că po r t r e tu l m e u es te d e s t u l de l u n g şi eü d e ş t u ţ de scur t .

0 noapte în cea din urmă campanie peste Dunăre Më aflam şi eü, ca mulţî alţiî, subt Drapelul ţeriî, în cea din urmă Campa­

nie.—Intr'o noapte pe când aşteptam atacul, din moment în moment, şi pentru ca să nu adormim, căcî ast-fel era ordinul, ne puseserăm vre-o câţî-va în faţa unuï foc, ce se afla dinaintea uşeî unuï bordeiü, şi eu, më apucaiü a le citi o poezie ce o găs i sem într'un ziar, venit nu ştiu prin ce întâmplare în m â ­neca mantalei m e l e : Ea era intitulată «Stegarul.» O transcriu aci pentru că are un strâns raport cu întâmplarea ce voiţi a istorisi, iat'o :

,, Drept în coastă U izbise „Dar cu steagul lângă el „Zăcea 'u câmpul de măcel-, „Inima îşi oţetise „Şi pe jumëtate dus, „Printre ploaia 'ngrozitoare „De ghiulele-omorîtoare, „Steagu '1 ridica în sus!

„Moartea fulgera din dealuri, „Moartea, fulgera din văî, „Pe colnicî, potecî şi cài, " ' • .. „Curgea sângele în valurî! „De la resărit l'apus, „Numaî fum, numai urgie: „El murea de-o moarte vi", „Steagul ţării ţinend sus!

Aci putuî observa că faţa porf-drapeluluî de la Reg. . . . de Dorobanţi s e înveseli, şi se vedea pe figura sa curagïul ce'ï inspirase aceste yersurî ;

e ti urmaî : „PÎept là pîept luptau Curcaniî „Pe al Griviţiî costiş!.,.

„Tunurile 'n curmeziş „'Mi ţî luaseră duşmanii ! „Hun. ! Giivita s*a dus! „Şi 'ntr'a simţurilor lipse „Stengu-nlăturî şi 1 înfipse, „Oi>.,—murind,—să stea tot sus."

E r a m vre-o patru pe lângă focul apr ins dinaintea aceluî bordeii l când ci team aces te versur i , şi unul d in t re noi , era tocmaî po r t -d rape lu l d e s p r e care vorbiü mai sus .— Nu ştia ce simţi în acele mo mente , dar putuï ca să ' î citesc pe faţă o sfântă însuf le ţ i re .—Pare că'l vëd încă, r id icându-se uimit şi r u g â n d u - m ë sà ' ï împrumut jurnalul în care ele se aflau t ipăr i te . Nu '1 refuzaiü ; el îmî mul ţumi , şi deschizendu 'ş î nastur i d e l à tunică, îl puse în-t i ' un portofoliu, pe care 'şi '1 s t recură la u r m ă în pozunaru l de d i s u b t din par tea s t ângă a pieptuluî .

A doua zi, regimentul la care apar ţ ineau câte 'şî t re i , priimi ordin de a ocupa o poziţ iune înnaintată şi o încăerare c râncena u rmă în t re noi şi i-namic. Lup ta se prelungi până lângă sé ra .

C â n d ensă se făcu apelul , d u p e a tac , p o i t d rape lu l l i p s e a ; dar el nu mur ise şi ;1 aflarăm la ambulanţe . . .

— F â r ă poezia pe care 'ml-aî împrumuta t ' o , îmî zise el atuncî , şi care m 'a uîmit, până a më face s 'o pun în portofoliul meü, şi să o po r t cu mine, chiar în par tea inimeî, lovi tura ce am primit ar fi fost mor ta lă . . .

Şi în adevër , g lonţul dev iase din cauza aceluî portofoliu şi a hârt i i lor ce conţinea şi rana fiind prea puţin g r avă , astă-dî, se află re în tors în sinul familiei sale .

— Eî bine, ziseîu, d i c a eü 'ţî am scăpa t viaţa numai prin buna-vo in ţă d e a'ţî î m p r u m u t a aceas tă foae, d i r poe tu l care a compus versur i le , ce m e ­ri tă şi care va li recompensa s a? —•

Aceas t ă în t âmpla re pe care te conjur s'o istoriseşti", îmi r e spunse el. D e a tun t ea n'a t recu t mul te zile, şi u i tasem cu desăvârş i r e acest mic

episod din cea din urmă campanie când, în tâmpla rea voi, së fac ensuşî cu . noşt inţa d-lul A . Macedonsky , au toru l acelei poezii .

A m sta t mult t imp U îndoială dacă t rebu ie , saü nu să ' î -o spun , da r găs ind acuma ocaz 'unea , m 'am h o t ă r â t s'o fac în pagini le aces te i rev is te . E a nu es te alt , de cât omagiu l unul soldat că t re un poe t ; şi së ştie, că în t re so lda t şi poet , nu es te altă diferenţa de cât că : unul scrie versur i cu spada iar ce lă - l -a l t cu conde iu l .

Bucureşti 188) Februariii 8 ' Theodor C. MaitofosCU

Sibliogrrafie

Spitalul es te titlul uneï noï revis te medicale , ce a apă ru t din ini ţ i ­ativa şi subi îngrijirea s tudenţ i lor în medicina din capitală . Nu p u t e m feli­cita îndestul pe intel igenţi i junï , cariT daü p robe de atât zel şi d e a t â î e i c u n o ş ­t in ţe ştiinţifice. Redactor i i , p robează tot de o da tă , multă dibăcie în mânu i r ea condeiului. L i m b a şi stilul, nu lasă de dorit . F raza es te concizâ şi lipsită d e acea ag lomera re p o m p u o a s ă d e vorbe sonore şi de calificative seci . — Preţul abonamentului es te pe an de 12 fr pen t ru România şi de 1 5 p-jntru s t re ină ta te 5 iar pentru s tuden t i , numai de 6

Sciinţe şi arte, es te titlul uneï broşur î lunare , e legant i m p r i m a t ă . — A m citit 'o cu p lăcere , şi pe cât am aflat es te redac ta tă d e câ ţ l -va studenţi ' în l i t e re .— Nu pu tem zice că mater ia ce conţine, e s t e perfect a leasă , ensă cons ta tăm aceiaşî sobr ie ta te de calificative ca în Revista s tudenţ i lor de la Medicină. Fel ic i tându ' ï de frumoasa iniţiativă ce aü luat , anun ţăm că p r e ­ţul abonamentu lu i es te de 12 fr. pe an, de 6 pe semes t ru şi de 3 pe tr i­mes t ru . Numëru l , costă, în capitală 50 banî , iar în distr icte, 60 . —

Sumariul foaiei bi-1 unare „Ştiinţe şi Arte" (Anul I , No. 2) î n ş t i i n ţ a r e ; — M i r c e a şi Sapfo (o suvenire) de I. G.— Chris t în G h e t -

somani , poezie de L Gavanescu.— Ecoul de D. Stăncescu. — Vălsu i toarea : (nuvelă) de A. Lupu Antonescu.— Istoria Ar t e i ( t rsducţ iune) de G. Cornati. — Cuge t ă r i şi carac tere de / . G — Mar ioara din Bezdat , de A Lupu An-tonescu. — î n t r e a b ă - t e (poezie) de I. Gavanescu.

M U L Ţ U M I R E

D o m n i l o r abona t ï , carï , d u p e apar i ţ iunea pr imului numer din aces t an, s'aö g răb i t a încuraja revis ta noas t r ă , avem o n o a r e a le m u l ţ u m i ; — mal cu d e o s e b i r e însă D-luI FUişanu din distr ictul Do'ij, care pe l ângă a b o n a m e n t , a avut buna voinţă a se inscri şi în rândul acţ ionar i lor noştri de căpe ten ie .

D-lO Fil işanu, p r o b e a z ă prin aceas ta , iubirea ce p o a r t ă L i t e ra tu re l R o ­m â n e şi m a r e a dor in ţă ce a re de -a o încuraja.

S u n t e m dar fericiţi că p u t e m publica numele iubitori lor de Literatura:

B U C U R E Ş T I „ M. Horienţianu D nu Enescu „ N. RăJul-scu

„ M. Mitilineu. „ Gh. Sisilică

, , loan Chiriţescu ,, Stelyan Mihailescu

D nu Teodor Demetrescu ,, Const . Teiuleanu. „ E m . F e d o n Libres . „ Isac Rubin.

Tatomireş t î (Dolj) D nu Filişeanu ş i acţionar.

Turnu Severin D - n u Steriadi.

„ F . Babiann. D nu P . Quintescu.

C . Cutcudache „ Sub. Locot . Bleţianu „ Ki{ulescu.

F o c ş a n i » D-na Elena Siroionescu.

„ Eliza D ă s c ă l e s c . Onor. Club din Focşani .

C r a i o v a . D-nu Colonel Baron Sachelary.

,, Mihail Zavarof.

D-na Sia Popescu . D-nu GeoTge Oprescu .

C. Pleşoiann. N. Cerchez.

„ St. Petrescii . N. Ciuculescu

B a b a - d a g h D-nu Gh. Grigorescu.

S i a t i n a D-nu A . P . S. Popescu

P i t e ş t i

D-nu Const. Condeescu .

Giurgiu D nu Căpitan Gherghel

, , Loco? . D imi tne Macedonschi . ,, I . N . Teohat ides .

C e r n o v i t z D - n a Baroană Euphrosine de Petrino

V i e n a D - n u Barbu Ţăpârdea

I n n u m ë r u l t r e c u t s t r e c u r â n d u - s e ma i m u l t e erorï d e t i p a r în Nuvela D- lu ï C. C. B a c a l b a ş a ne g r ă b i m a rec t i f i ca :

ziţiunile sociale. Şi'n fine boierul e tot boier, se va citi : Ş'în funie de teiü boierul e tot boier. nu maî putea, se va citi nu maî puţin. şi mi separe se va citi şi mi se păru. le vëzu încă rochiţele lor, se va citi : le vez încă cu rochiţele lor cine să le fi compus oare ? se va citi : cine să le fi corupt oare ? cu afecţiune se va citi cu afectaţiune.

La p a g 555 rându l 3 în loc de

« « a « 6 a « a

« « a 8 « «

« 556 « 2 CC a «

« 556 3 a « «

* « « 556 5 « »

« 588 « 38 « a a

G - C E T H E Goethe (loan Wolfung de), se născu in oraşul Francfort pe-Mein, în anul

1749 . El a fost fiul unui consilier imperial, foarte bogat şi foarte respectat, care '1 trimise în Lipsea şi apoi în Strasbourg, să studieze dreptul.

La doue-zecî şi cinci de ani (1774) el publică romanul Werther, suvenire a unor întâmplări din tinereţea sa, care avu un succes foarte strëlucit. — In timpul unei călătorii în Diiseldorf (1776) , savantul Knebel îl puse în relaţiunî cu iênërul prinţ moştenitor de S ixe-Weimar care il luă pe Unge sine. — Când revoluţiunea franceza izbucni, Goethe publicase deja maî multe piese, Götz de Berlichingen (1772) , Glavigo (1774) , subiect împrumutat din Memoriile lui Beau­marchais, Stella (1774) , Iphigenie/, în Torida (1786) , Ejmont şi altele.

In anul (1797) scrise poema Herman şi Dorothea; iar în anul 1828 scrise Anii de studiu aï lui Wilhelm Meister şi prima parte din Faust care stabili într 'un mod necontestabil superioritatea lui Goethe în literatura germană. Iu anul 1 8 1 8 , el publică Memoriile sale; iar în anul 1821 dădu la lumină A-viî de călătorie aï lui Vilhelm Meister, şi în 1829 a doua parte a lui Faust, cât şi numeroase memorii asupra ştiutelor fisice. — Goethe, zice D-na de Staël, ar putea reprezintă maî întrerga literatură germană ; nu pentru că nu sunt alţi scrii­tori, carï së'l egaleze şi chiar se fie maî superiori în oare care privinţe, dar el reuneşte tot ceea ce distii ge maî mult spiritul german. — Geniul lui Goethe este într 'adever universal ca şi acela al luì Voltaire, de care însă diferă subt o mul­ţime de raporturi; ast-fel Werther, şi Wilhelm Meister, etc, îl pun în prima ordine a prozatorilor; Herman şi Dorothea, zece volume de ode, elegii balade şi alte bucăţî fugitive, de toate ritmurile şi de toate caracterile, constată într 'un mod evident puterea de creaţie a i;.iagmaţiuneî sule poetice.

Ştiinţele iî datoresc o mulţime de lucrărî, care ar ajunge pentru a forma un renume unuî autor : Teoria culorilor, încercări de Istorie Naturală, încercări a-supra Metamorfozare! plantelor şi alte opere ale sale, probează până la evidenţă geniul acestuî mare om:—Goethe se stinse pe nesimţite într'o profundă melancolie, în primăvara anului 1832, îu etate de 83 de anî.

El se odihneşte la Weimar, între prietenul soil Schiller (mort în 1805 , pe care'l cunoscuse în 1794) şi protectorul s"fi, prinţul Carol-August (mort în 1828)-

Zenone.

Am anunţat în No. 31, că a cimi ni stra ţi un c a acestei reviste a renias esclusivamente pe seama d-hrî T. M. Stoenescu, Reamintim că or cine s'ar prezenta cu chi­tanţe ne semnate de 1)4 Stoenescu şi nesigilate su sigl­imi ce poartă eesergua:„Lupta pentru lumină a în jurul ti­tlului revistei, nu este autorizat nicî a incasa, nicî a face abonamente în numele Literatorului.

A dministraţiunea.