Miscellanea
____________________________________________________________________________________________________
ISSN 2066 - 7531
Toate drepturile legate de republicarea i citarea articolelor sunt rezervate Institutului
Diplomatic Român i autorilor
Colegiul de redacie: Ovidiu BOZGAN (editor ef pentru seciunea de Istorie
Diplomatic), Florin DIACONU (editor ef pentru seciunile de Politic Internaional i
Abordri Teoretice în Domeniul Relaiilor Internaionale), Vlad NISTOR (directorul
general al Institutului Diplomatic Român)
Interpretrile, accentele i argumentele coninute de aceast revist nu constituie puncte
de vedere oficiale ale Ministerului român al Afacerilor Externe sau ale Institutului
Diplomatic Român i, ca urmare, nu angajeaz în nici un fel statul român ; ele reprezint
doar opiniile profesionale ale autorilor, crora le revine întreaga responsabilitate pentru
forma i coninutul studiilor i articolelor.
Revista IDR este o publicaie tiinific i opereaz în mod curent cu ceea ce se numete
peer review system. Toate studiile, articolele i recenziile primite de la autori din cadrul
sau din afara IDR sunt acceptate pentru publicare numai dup ce au fost evaluate, fiecare,
de cel puin doi specialiti cu experien în domeniu (dintre care unul este, în general,
membru al Colegiului de redacie).
Not: Procesul de strângere a materialelor aprute în paginile acestui numr al Revistei
Institutului Diplomatic Român s-a încheiat la 15 iulie 2009; ca urmare, orice referire la
evenimente petrecute dup aceast dat ar putea fi fcut abia în numerele urmtoare ale
publicaiei.
Ateptm comentariile dumneavoastr (legate de întregul coninut, dar i
de forma diverselor articole i studii), ca i orice texte propuse spre
evaluare i publicare, la adresele de e-mail secretariat@idr.ro sau
florin.diaconu@fspub.ro sau florin.fdiaconu@gmail.com, ca i la
numerele de telefon 021 233.99.55 sau 021 233.99.66, precum i la
numrul de fax 021 233.99.77. Adresa potal a redaciei este Institutul
Diplomatic Român, Bulevardul Primverii nr. 17, sector 1, Bucureti,
România
Acest numr al Revistei IDR a aprut, exclusiv în format electronic, în
ianuarie 2010
Ruxandra IVAN: Conflicte îngheate în zona extins a Mrii Negre.
Cazurile Transnistria, Nagorno-Karabach i Cecenia ....................................................p. 5
Sabin Dumitru COROIAN: Juctori geostrategici
i pivoi geopolitici la sfâritul secolului al XIX
i la începutul secolului XX: un punct de vedere românesc ………………………….p. 26
Florin DIACONU Câteva chestiuni privitoare la
conceptul de guvernan global (global governance) ………………………………p. 53
II. MISCELLANEA
epoca post-Rzboi Rece: teorii i practici ……………………………………………p. 68
Geniana TRANC: Giving Up Disputed Territories:
Alsace-Lorraine (An Outlook to a Resolved Conflict) ……………………………….p. 98
Mdlina Virginia ANTONESCU: Actori statali i
actori non-statali implicai în domeniul energiei. Rolul lor …………………………p. 119
Tiberiu TNASE: Consideraii privind transformrile
în procesul i structura de intelligence din cadrul NATO …………………………..p. 150
III. DIPLOMATIC HISTORY
primei extinderi. Studiu de caz: admiterea Turciei (1952) ………………………….p. 163
IV. Recenzii, dezbateri, comentarii & note de lectur
Dominique ZABALETA: Doi autori redutabili i un subiect
extrem de controversat (Recenzie i comentariu pe marginea
lucrrii J.J. MEARSHEIMER, S.M. WALT, Lobby-ul
4
Bucureti, 2008, ISBN 978-973-636-298-9, traducere
i îngrijire – Andreea Nstase, 406 pagini) ................................................................p. 179
Lista autorilor..........................................................................................................pg. 196
5
INTERNAIONALE
Transnistria, Nagorno-Karabach i Cecenia
Ruxandra IVAN
Abstract: The author presents – with many details and interesting comments, base don
an extensive bibliography – three case studies enabling us all to better understand both
the geopolitically significant reality of the so-called „frozen conflicts” and the
concept(s) used in both Political Science and International Relations to designate this
peculiar reality. Some definitions and basic features of the frozen conflicts are listed.
Each case study is presented with useful figures and maps, enabling the reader to
understand both common denominators and differences of the three significant cases of
frozen conflicts within the Greater (Extended) Black Sea Area. The conclusions are:
three paradigms are used to explain what we call frozen conflicts: inter-ethnic
conflicts, economic conflicts, but also major interests of some great powers to maintain
lack of strategic stability in the area we are speaking about.
Într-un articol publicat în 2007, Dan Petre atrgea atenia asupra câtorva
probleme geopolitice care marcheaz spaiul Mrii Negre i care, conform autorului,
R
6
sunt legate de statutul post-imperial al acestei zone: „...limite teritoriale ce nu in de
construcii auto-asumate, ci de voine imperiale formatoare, suveraniti ce îi au
legitimarea doar în memoria istoric, nu într-un exerciiu îndelung al mecanicii
instituionale, i suprapuneri de populaii peste teritorii considerate centrale de alte
populaii”1. Dei rezolvate, sau mcar inute sub control în cele mai multe dintre cazuri,
aceste probleme se acutizeaz din timp în timp, provocând episoade de lupt armat.
Odat produse, aceste episoade nu-i gsesc o soluionare durabil; astfel, dup
încetarea confruntrilor armate, rmâne o stare tensionat i ambigu din punct de
vedere politic i juridic, sau, altfel spus, un conflict îngheat.
Scopul acestui articol este de a oferi o abordare teoretic general, precum i o
analiz aprofundat a câtorva cazuri de conflicte îngheate. Dei putem identifica o
serie întreag de astfel de conflicte în întreaga lume, în perioada recent, expresia a fost
folosit mai cu seam pentru a desemna câteva situaii din spaiul fostei URSS, precum
i cazul Kosovo – înainte de recunoaterea, de 62 de state (la momentul iulie 2009), a
suveranitii acestuia. Alte zone ce pot intra în aceast categorie sunt Ciprul de Nord
sau Sahara Occidental.
Conceptul de „conflict îngheat” pare facil de definit: el se refer la conflicte
care nu au fost soluionate dar care nu se deruleaz în termeni de lupte armate, ci se
perpetueaz o stare de fapt care nu este caracterizat nici de pace, nici de rzboi2. Cu
toate acestea, o analiz mai temeinic a caracteristicilor acestor conflicte este necesar
pentru a înelege categoria de fenomene pe care le desemneaz termenul. Mai întâi, o
caracteristic comun a cazurilor de care ne vom ocupa aici este c toate apar în noile
State create dup dezmembrarea fostei URSS. În al doilea rând, este vorba întotdeauna,
cel puin la nivel retoric, de un conflict etnic-teritorial, mai precis de grupuri etnice care
doresc secesiunea fa de Statul din care fac parte. Vom vedea în cele ce urmeaz c
putem pune sub semnul întrebrii caracterul esenialmente etnic al acestor conflicte:
foarte adesea, discursul etnic nu este decât o faad i un mijloc al elitelor conductoare
1 Dan PETRE, „Geopolitica identitilor i geostrategia intereselor naionale. Statutul geostrategic al
Mrii Negre”, in Ruxandra IVAN (ed.), Direcii principale în studiul Relaiilor Internaionale în
România, Iai, Institutul European, 2007, pp. 141 – 182, p. 161. 2 Dov LYNCH, Russian Peacekeeping Strategies towards the CIS: The Cases of Moldova, Georgia and
Tajikistan, London, RIIA and Macmillan, 2000.
R
7
de a legitima aciunile rzboinice în ochii populaiei. Acest lucru pare cu atât mai
plauzibil cu cât avem de a face de obicei cu grupuri etnice fr o tradiie naional
anterioar crerii URSS. În al treilea rând, cel mai adesea, aceste conflicte sunt însoite
de crearea unor reele de crim organizat, care se suprapun peste structurile statale
autoproclamate 3 . În sfârit, autoproclamarea ca Stat a acestor grupuri etnice
teritorializate creeaz entiti statale de facto, dar nu de jure 4 . Cu alte cuvinte,
regimurile instalate aici au control asupra teritoriului, dar nu sunt recunoscute de
ceilali subieci ai dreptului internaional – State sau origanizaii internaionale. Aceste
State de facto „exercit suveranitatea intern fr a avea o legitimare extern”5. Exist
i alte trsturi comune ale regimurilor politice din aceste State autoproclamate, dar
nerecunoscute: elitele au de cele mai multe ori legturi de clan, puterea este
personalizat i rezid, de obicei, în mâinile unor lideri carismatici, structurile de
decizie sunt opace i foarte centralizate. Mai mult, sursele de venituri ale guvernelor
respective sunt cel mai adesea ilegale6.
Cazurile pe care le vom analiza sunt cele din spaiul extins al Mrii Negre, i
anume: Transnistria, Nagorno-Karabach i Cecenia. Nici unul din teritoriile aflate în
discuie nu are ieire direct la Marea Neagr. Toate aceste conflicte au îns un impact
imposibil de neglijat asupra geopoliticii Mrii Negre i asupra relaiilor politice i
economice care se es în acest spaiu i între acest spaiu i restul lumii. Astfel,
conflictele pe care le vom analiza afecteaz alianele dintre Statele din regiune, rutele
conductelor de petrol i gaze, genereaz valuri de refugiai i sunt, toate, legate de
poziia Rusiei ca actor cheie în zona Mrii Negre. Vom observa de asemenea c toate
aceste conflicte au aprut în spaiul fostei URSS i c, în ciuda unei mari diversiti
culturale i istorice a teritoriilor la care ne referim, toate conflictele analizate prezint
un pattern comun. Vom încerca aadar s explicm aceste similitudini care sunt cu atât
mai vizibile, cu cât perioadele de desfurare, respectiv de „îngheare” a conflictelor
armate din teritoriile amintite sunt foarte apropiate, uneori chiar suprapunându-se.
3 Walter A. KEMP, „The Business of Ethnic Conflict”, Security Dialogue, vol. 35, no. 1, 2004, pp. 43 –
59. 4 Scott PEGG, International Society and the De Facto State, Ashgate, Aldershot, 1998. 5 Walter A. KEMP, art. cit., p. 46. 6 Ibidem.
R
8
Cecenia reprezint un caz particular în raport cu celelalte patru cazuri pe care
am ales s le lum în considerare. Aici, dei exist un conflict îngheat între forele
armatei ruseti i rebelii ceceni, nu mai avem de a face cu un Stat de facto, cu control i
suveranitate intern asupra teritoriului, ca în celelalte situaii, deoarece intervenia rus
din 1999-2000 a restabilit o guvernare pe care Moscova o consider legitim. Am ales
îns s studiem i acest caz pe de o parte pentru c se afl în imediata proximitate a
Osetiei, i pe de alt parte pentru c este un caz extrem al tendinelor separatiste care se
manifest i în alte regiuni ale Federaiei Ruse. Cazul Ceceniei poate fi considerat un
caz „în oglind” fa de cele ale Osetiei, Abhaziei i Transnistriei, unde republicile
separatiste au cutat sprijin tocmai la Rusia în tentativa de a legaliza secesiunea lor fa
de Statele din care fceau parte.
1. Transnistria (Republica Moldoveneasc Nistrean)
Denumire alternativ: Transnistria
Capitala: Tiraspol
Recunoatere internaional: Nici un Stat nu recunoate Republica Moldoveneasc
Nistrean
Dup ce România a obinut în 1918, în urma Primului Rzboi Mondial,
teritoriul Basarabiei, relaiile dintre ara noastr i Rusia/URSS au cunoscut o perioad
de tensiuni, datorate în primul rând tocmai chestiunii moldoveneti. De exemplu, la
conferina convocat în 1924 la Viena pentru reglementarea relaiilor bilaterale, partea
sovietic cere organizarea unui referendum în Basarabia care s decid dac aceasta
trebuia s rmân româneasc sau s se transforme într-o republic sovietic
R
9
socialist7. Cererea este refuzat de partea român. Pe acest fond, Stalin concepe o
strategie menit s acrediteze ideea legitimitii apartenenei Moldovei la URSS, bazat
pe crearea unei ambiguiti naionale. Astfel, în 1924, se creeaz o Republic Sovietic
Socialist Autonom Moldoveneasc (RSSAM) pe teritoriul de la est de Nistru,
teritoriu care, spre deosebire de cel basarabean, nu fcuse niciodat parte din Statul
român înainte de aceast dat8. Cu toate acestea, teritoriul respectiv era totui locuit de
o populaie moldoveneasc destul de semnificativ (34%9). O parte din acest teritoriu
va fi încorporat în RSS Moldoveneasc dup 1940: este vorba de actuala Transnistria.
Dup includerea Moldovei printre Republicile Sovietice Socialiste, în timpul
celui de-al Doilea Rzboi Mondial, aceasta este supus – ca mai toate celelalte
Republici – unei politici de deplasri masive de populaie, care a accentuat tendina de
7 Ioan SCURTU, „Relaiile României cu Uniunea Sovietic, 1920 – 1939”, in IDEM (ed.), Istoria
Basarabiei de la începuturi pân în 2003, Bucureti, Ed. Institutului Cultural Român, 2003, pp. 287 – 322, p. 295.
8 Teritoriul transnistrean se va afla sub jurisdicia statului român doar pentru o perioad de trei ani, în timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial, în contextul înaintrii frontului românesc. Cf. Charles KING, „Marking Time in the Middle Ground: Contested Identities and Moldovan Foreign Policy”, in Rock FAWN (ed.), Ideology and National Identity in Post-Communist Foreign Policies, London and Portland, Frank Cass, 2004, pp. 60 – 82, p. 67.
9 Maarten BEKS, Olga GRAUR, „Cultural Politics in Moldova, Undermining the Transition?”, in Transitions, vol. XLV, no. 2, 2006, pp. 17-41, p. 25.
R
10
scdere a procentajului populaiei de origine român care începuse deja în secolul al
XIX-lea10. Acest procentaj ajunge la doar 64% în 197911. Politicile culturale au fost i
ele un factor de denaionalizare a populaiei autohtone: reintroducerea alfabetului
chirilic (care era deja utilizat oficial în RSSAM din 1938), introducerea limbii ruse în
coli i administraie. Manualele de istorie ale vremii acreditau teza originii
moldovenilor ca popor autonom, separat de români i având origini slave12. Strategia
regimului sovietic pentru Moldova viza cutarea unui echilibru între teza unui popor
moldovenesc separat de cel român i crearea unei naiuni moldoveneti, care ar fi putut
avea pretenii la autonomie sau chiar la independen13. Cât despre partea român,
regimul nu permitea nici o meniune a legturilor RSS Moldoveneti cu România. Aa
se face c, în timp, aceste legturi chiar au început s fie din ce în ce mai slabe în
mentalul colectiv, cu deosebire cel de peste Prut.
Un suflu naional este totui reînviat ctre sfâritul anilor 80 – ca în toate
celelalte Republici sovietice, de altfel – odat cu apariia Frontului Popular.
Perestroika permite elitelor culturale moldoveneti s exprime cereri de reintroducere a
limbii române ca limb principal în învmânt i administraie. Protestele mobilizate
în vara lui 1989 de ctre Frontul Popular Democrat au avut ca rezultat reintroducerea
alfabetului latin i a limbii române ca limb oficial. Aceste evoluii politice, precum i
discursul din ce în ce mai „românist” al elitelor culturale, apoi politice, din Republica
Moldova, trezesc suspiciuni i temeri în rândul populaiilor cu alt origine etnic decât
cea româneasc, i anume ruii i ucrainenii din Transnistria i Gguzii din sud-vestul
Moldovei. Acetia sunt preocupai de posibilitatea ca, în viitor, Republica Moldova s
se uneasc cu România, ceea ce i-ar fi pus în postura unor minoriti foarte puin
numeroase în interiorul Statului român. Ca urmare, Transnistria îi declar autonomia
la 2 septembrie 1990, iar Gguzia, în decembrie. Independena Transnistriei este
10 Pentru date demografice din secolul al XIX-lea, vezi Paul CERNOVODEANU, Basarabia. Drama unei
provincii istorice româneti în context politic internaional, 1806 – 1920, Bucureti, Ed. Albatros, 1993, p. 52. Pentru politica stalinist de rusificare, vezi Ion SISCANU, Ion PAVELESCU, „Rusificarea Basarabiei sub emblema sovietic (1944 – 1952)”, in Ioan SCURTU (ed.), op. cit., pp. 396 – 429, p. 416.
11 Nicolae ENCIU, Ion PAVELESCU, „Republica Sovietic Socialist Moldoveneasc – o periferie a marii Uniuni (1953 – 1990)”, in Ioan SCURTU (ed.), op. cit., pp. 430 – 462, p. 452.
12 Ion SISCANU, Ion PAVELESCU, art. cit., p. 418. 13 Maarten BEKS, Olga GRAUR, art. cit., p. 26.
R
11
proclamat la 25 august 1991, cu dou zile înainte de proclamarea independenei
Republicii Moldova.
Transnistria a avut un statut aparte în interiorul Republicii Moldova.
Majoritatea populaiei este de origine etnic rus. În plus, cea mai mare parte a
produciei industriale a Moldovei provenea din acest teritoriu, care era regiunea cea
mai industrializat a rii. La Tiraspol, capitala Republicii separatiste, se gsea în
momentul secesiunii cel mai mare depozit de armament sovietic din Europa14. De
aceea, aceast regiune este important din mai multe puncte de vedere: economic,
pentru c este rezervorul industrial al Republicii Moldova, dar mai ales geopolitic,
deoarece poate constitui un cap de pod al Rusiei pentru a controla pe de o parte
Republica Moldova, iar pe de alt parte pentru a ine la mijloc teritoriul Ucrainei, situat
între Transnistria i Rusia.
Perioada „fierbinte” a conflictului a durat din aprilie, când forele armate
moldoveneti au încercat s recâtige controlul asupra teritoriului Transnistriei, pân în
iulie 1992, când s-a semnat un acord de încetare a focului între Mircea Snegur i Boris
Elân. În conflict au fost implicate i trupele ruseti, mai precis Armata a 14-a, care a
intervenit de partea combatanilor transnistreni. Este vorba de armata rus staionat în
RSS Moldova în perioada sovietic i care, dup proclamarea independenei Moldovei,
s-a retras ctre Transnistria, unde a rmas pân în zilele noastre ca for autoproclamat
de meninere a pcii.
„Rzboiul din Transnistria i datoriile privind meninerea pcii în regiune i-au furnizat
Rusiei posibilitatea de a menine trupe, în ciuda faptului c prezena trupelor strine pe
teritoriul Republicii Moldova reprezenta o violare a Constituiei acestei ri, care îi
declarase neutralitatea dup dezmembrarea URSS”15.
1992 este un moment de cotitur în politica Rusiei fa de Republica Moldova.
Dac la început Boris Elân susinuse micarea de independen moldoveneasc cu
scopul de a slbi puterea lui Gorbaciov, condamnând tendinele separatiste
14 Institutul Ovidiu incai, Transnistria. Evoluia unui conflict îngheat i perspective de soluionare,
Bucureti, septembrie 2005, p. 3. 15 Janusz BUGAJSKI, Pacea Rece. Noul imperialism al Rusiei, Editura Casa Radio, Bucureti, 2005, p.
136.
R
12
transnistrene16, dup 1992 el începe s joace cartea proteciei populaiilor de origine
rus din fostele Republici sovietice. De aceea, atunci când se declaneaz conflictul
armat, Moscova se erijeaz în arbitru i pretinde un rol major în tentativele de
soluionare pacific. În ciuda acestui rol de arbitru, militarii rui din Armata a 14-a trag
focuri de arm împreun cu separatitii împotriva poziiilor moldoveneti în mai
199217.
România a fcut parte dintr-un prim format multilateral de negocieri pentru
rezolvarea crizei, împreun cu Rusia, Ucraina i Republica Moldova. Aceast
participare româneasc se limiteaz la doar câteva luni, pentru c deja în august 1992,
Comisia Unificat de Control care trebuia s asigure meninerea pcii în teritoriu era
format doar din reprezentani ai Rusiei, Moldovei, Transnistriei i CSCE-ului.
România s-a îndeprtat de la negocierile asupra statutului Transnistriei i nu a mai
revenit, în ciuda tentativelor fcute în anii 2005-2006 de Preedintele Traian Bsescu.
În schimb, Ucraina a devenit partener la negocieri. Dup Janusz Bugajski, invenia de
ctre Rusia a acestei „pentagonale” este menit s in departe rile occidentale de o
eventual implicare în conflict, care ar fi slbit influena rus18.
Începând cu anul 1994, obiectivul principal al reuniunilor de nivel înalt ce
aveau ca subiect Transnistria a fost gsirea unei soluii juridice convenabile pentru
statutul regiunii. În acest scop au fost fcute mai multe tentative. Prima dintre acestea
este „memorandumul Primakov” din1997, care propune definirea relaiilor dintre
Tiraspol i Chiinu prin sintagma de „Stat comun”19. Dei aceast expresie a fost
acceptat de cele dou pri interesate, ea avea pentru ele semnificaii diferite: pentru
Moldova, acest lucru avea s ofere o simpl autonomie regional Transnistriei;
dimpotriv, pentru aceasta din urm, „statul comun” era o confederaie în care cele
dou entiti urmau s aib un statut egal20. Începând din acest moment i, se pare, ca
16 Ibidem, p. 132 17 Analistul rus Irina Selivanova crede c de fapt armata rus scpase de sub control politic în primii ani
dup cderea URSS i c aciona fr s îndeplineasc ordine, ci în interesul su propriu (vezi Irina SELIVANOVA, „Trans-Dniestria”, in Jeremy R. Azrael, Emil A. Payin, US and Russian Policymaking
with respect to the Use of Force, CF-129-CRED, Rand Corporation, 1996). Evenimentele ulterioare, i mai ales turnura luat de situaie sub mandatul lui Putin, demonstreaz c Armata a 14-a a servit în realitate interesele de politic extern rus, care vizeaz în primul rând controlul „vecintii apropiate”.
18 Janusz BUGAJSKI, op. cit., p. 139. 19 Institutul Ovidiu incai, op. cit., p. 4. 20 Ibidem.
R
rezultat al presiunilor Moscovei21, republica secesionist negociaz de pe picior de
egalitate cu Republica Moldova. În 2003 este elaborat un alt plan de federalizare a
Republicii Moldova, „memorandumul Kozak” (cel care l-a propus, Dimitri Kozak,
face parte din echipa lui Putin). Planul prevedea dreptul Transnistriei i al Republicii
Gguze de a cere secesiunea dup un referendum, precum i dreptul de veto în
chestiunile de politic intern sau extern. Mai mult, planul nu prevedea nici o garanie
internaional, i acesta este unul din motivele pentru care OSCE i s-a opus 22 .
Documentul nu a fost acceptat în Moldova, ca urmare a demonstraiilor populare i a
interveniilor diplomatice ale Statelor Unite i ale rilor europene23.
O alt iniiativ rus – de data aceasta, se pare, neoficial – este lansat în 2004
la Bucureti de directorul Institutului de Strategie Naional din Moscova, Stanislav
Belkovski. Acesta propune o soluie ocant: independena Transnistriei, care trebuia
ca pe termen mediu s se uneasc cu Rusia, i unificarea Moldovei cu România24.
Planul nu este discutat în cercurile oficiale, nici în România, nici în Republica
Moldova.
La rândul su, Ucraina propune i ea un plan - „planul Poroenko”, dup
numele consilierului de politic extern al preedintelui Iucenko. Acest plan prevede o
federalizare soft, în care rolul principal s fie deinut de parlamentele de la Tiraspol i
Chiinu; aplicarea sa ar fi urmat s fie supus medierii Rusiei, Ucrainei i OSCE-ului.
Republica Moldova refuz acest plan i propune în 2005, prin vocea preedintelui
Vladimir Voronin, un format de negocieri „3+3”, adic Republica Moldova, Rusia,
Ucraina plus UE, Statele Unite i România25.
Exist i câteva acorduri internaionale semnate sub egida OSCE pentru
retragerea trupelor ruseti din Transnistria. Primul dintre acestea, care dateaz din
1994, prevedea retragerea definitiv pân în 2002. Cel de-al doilea, semnat la Istanbul
în 1999, reitera acest termen, fixând termene precise pe categorii de armament. Nici
unul din aceste documente nu a fost respectat de Rusia. În 2002, Vladimir Putin a
21 Janusz BUGAJSKI, op. cit., p. 326. 22 Institutul Ovidiu incai, op. cit., p. 5. 23 Ibidem. 24 Vitalie CIOBANU, „Proiectul Belkovski: Transnistria contra Basarabia. O provocare cu multe tiuri”,
in Contrafort, no. 5-6 (115-116), mai-iunie 2004, www.contrafort.md 25 Institutul Ovidiu incai, op. cit., p. 7.
R
denunat acordurile, condiionând retragerea de situaia juridic a Transnistriei. Cum
aceasta nu a fost înc reglementat, trupele ruseti continu s fie acolo. În acelai
timp, guvernul separatist transnistrean îi menine opiunea politic de secesiune de
Republica Moldova i unificare cu Rusia. La 17 septembrie 2007 a fost organizat un
referendum care a artat c 97,1% din populaia Transnistriei este în favoarea „unui
curs de politic independent având drept obiectiv final unificarea cu Rusia”26. 95%
din populaia Transnistriei a rspuns „nu” la întrebarea privind reunificarea cu
Republica Moldova27. Comunitatea internaional nu a recunoscut referendumul; Rusia
este singura ar care a fcut-o.
Unii comentatori susin c toate cele trei pri – respectiv, Republica Moldova,
Transnistria i Federaia Rus – au interes în perpetuarea strii de fapt, adic în
meninerea conflictului îngheat, deoarece acest lucru aduce avantaje economice i
politice:
„Conflictul transnistrean de foarte multe ori este utilizat de o parte i de
cealalt pe post de sperietoare. Autoritile oficiale ale Republicii Moldova se tot
tînguiesc la stînga i la dreapta c nu pot conduce nava moldoveneasc din cauza
breei transnistrene, iar administraia de la Tiraspol se lamenteaz c este conceput ca
i parte a navei moldoveneti.”28
2. Nagorno-Karabach (Republica autoproclamat Nagorno Karabach)
26 RFE/RL Newsline, 18 septembrie 2006. 27 Ibidem. 28 Maxim KUZOVLEV, Asociaia pentru democraie participativ ADEPT, „Motivele ”îngherii”
conflictului transnistrean”, www.e-democracy.md, 15 aprilie 2009.
R
Nagorno-Karabach (în traducere, „prile înalte ale Karabachului”) este o
regiune care a aparinut RSS Azerbaijan din 1923, având un statut autonom. Conflictul
legat aceast regiune este, practic, primul din seria care va frâmia Uniunea Sovietic.
Scânteia care îl delcaneaz este campania împotriva alcoolismului început de Mihail
Gorbaciov în 1985. ranii din Nagorno-Karabach, productori de alcool, se vd lipsii
de aceast surs de venituri atunci când administraia sovietic le distruge viile.
Plângerile adresate autoritilor azere rmân fr rspuns, i atunci ei se adreseaz
Armeniei pentru susinere29. Primind-o, locuitorii din Nagorno-Karabach adreseaz în
1988 o petiie autoritilor sovietice de a anula edictul prin care regiunea era plasat
sub autoritate azer. În acelai an, în februarie, are loc un pogrom azer împotriva
populaiei armene din Sumgait (ora care nu face parte din provincia Nagorno-
Karabach), care accentueaz ura etnic dintre armeni i azeri. Sentimentul diferenei
este de altfel accentuat de religiile diferite ale celor dou popoare: în timp ce armenii
sunt cretini ortodoci, azerii sunt musulmani.
Independena provinciei este declarat la 6 ianuarie 1992, dup un referendum
care avusese loc la 10 decembrie 1991. Republica Nagorno-Karabach îi asum i
numele Artsah, folosit cu precdere în zon. Denumirea „Artsah” este menit s
confere o legitimitate istoric Republicii autoproclamte. Numele primului conductor
al Regatului Armeniei este Artaxias I (190 – 159 î. Hr.), iar numele Artsah poate deriva
din acesta30. Provincia Artsah este parte a Regatlui Armeniei începând cu anul 189 î.
Hr. i pân în 387 d. Hr. Este cucerit de arabi în secolul VII i redenumit Karabah în
secolul al XIII-lea. În secolul al XVII-lea, aparine Persiei, iar la mijlocul secolului al
XVIII-lea se formeaz Hanatul Karabach. Hanatul trece sub stpânire ruseasc prin
Tratatul de la Gulistan, în 1813, iar în 1822 hanatul este desfiinat, iar Karabach devine
provincie ruseasc 31 . Ea obine un statut autonom în cadrul Republicii Sovietice
Socialiste Azerbaijan, statut care dureaz din 1923 pân în 1989.
Declaraia de independen d natere la un nou val de confruntri armate dintre
armenii din Nagorno-Karabach i azeri. Azerbaijanul are el însui o situaie dificil
29 Françoise THOM, Sfâriturile comunismului, Iai, Polirom, 1996, p. 51. 30 David M. LANG, The Armenians: A People in Exile, London, Allen and Unwin, 1988, p. X. 31 The Columbia Encyclopaedia, sixth edition, Columbia University Press, 2007.
R
16
dup cderea URSS i, mai mult decât atât, este marcat de probleme istorice i de
identitate naional. Singura perioad de independen a Azerbaijanului anterioar
cderii URSS este 1918 – 1920 – nu exist, aadar, o tradiie statal sau naional
consolidat. Identitatea naional azer începe s se formeze abia odat cu începutul
secolului XX i este înc în curs de formare32. Din punct de vedere etnic i religios,
azerii sunt o populaie turcic de religie shia, înrudii deci din punct de vedere religios
cu iranienii. „Conceptul de „azer” nu exist defel înainte de 1920. Azerbaijanul era
pân atunci o noiune pur georgafic”33. Totalul populaiei este, în 2009, 8 238 672,
dintre care cca. 90% azeri i doar 1,5% armeni, majoritatea în provincia separatst34, o
proporie net în defavoarea armenilor. În ceea ce privete aezarea teritorial a rii,
aceasta prezint atât avantaje, cât i probleme. Azerbaijanul are ieire la Marea Caspic
(713 km35) i deci acces la hidrocarburile din subsol, ceea ce îl face foarte interesant
pentru investitorii strini în industria energetic; el este i un coridor de tranzit dinspre
Marea Caspic spre Europa. Dispune de mari rezerve de petrol, care constituie 90% din
exporturi, ceea ce îl face dependent de comercializarea acestei resurse. Pe de alt
parte, teritoriul azer este spart în dou datorit existenei exclavei Nahicevan (grafie
alternativ: Naxcivan, Nakhichevan), aflat între Armenia i Iran, cu o mic poriune
de grani cu Turcia.
32 Audrey L. ALTSTADT, The Azerbaijani Turks: Power and Identity under Russian Rule, Stanford,
Hoover Institution Press, 1992. 33 Olivier ROY, Noua Asia Central sau fabricarea naiunilor, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2001, p. 50. 34 CIA World Factbook, 2009. 35 CIA World Factbook, 2009.
R
17
Independena Azerbaijanului a fost declarat la 30 august 1991. Începând cu
acest moment, politica intern din noul Stat a fost strâns legat de evoluia conflictului
din Nagorno-Karabach.
„The shifts in the fortunes of war made and unmade the first leaders of independent
Azerbaijan. It was suspected that anti-government factions often orchestrated military
defeats on the Karabach front in order to discredit and topple those in power.”36
Astfel, din 1991 pân în februarie 1992, eful statului este Ayaz Mutalibov,
provenit din fosta elit comunist. Acesta pierde puterea odat cu preluarea de ctre
separatitii armeni a oraului Khojaly din Nagorno-Karabach. Din februarie 1992 pân
în iunie 1993, la putere se afl Abulfaz Elcibey, reprezentantul Frontului Popular din
Azerbaijan, partid nscut odat cu ridicarea naionalismelor în toate republicile Uniunii
Sovietice. Acesta pierde puterea odat cu înfrângerea suferit în faa forelor separatiste
la Kelbajar. Din iunie pân în octombrie 1993, puterea este deinut de Surat Huseinov,
om de afaceri i comandant militar, care a organizat o rebeliune împotriva Frontului
popular i a lui Elcibey. Huseinov este cel care îl va chema la putere pe Gaidar Aliev,
întemeietorul unei dinastii de facto care guverneaz i astzi în Azerbaijan, organizând
periodic simulacre de alegeri libere câtigate cu procente covâritoare. Gaidar Aliev
provine din KGB i conduce Republica Sovietic Socialist Azerbaijan între 1969 i
1982, dup care devine membru al Biroului Politic al Partidului Comunist din Uniunea
Sovietic. În 1987 este epurat de Gorbaciov pentru c nu susinea perestroika. Se
retrage în locurile sale de batin: provincia Nahicevan, unde îi creeaz o reea
clientelar de care se va servi pentru venirea la putere în 1993. Paridul pe care l-a
înfiinat, Yeni Azerbaijan (Partidul Noul Azerbaijan), nu are alt program politic decât
s-l susin pe Aliev pentru venirea la putere, i este format cu precdere din foti
comuniti din Nahicevan. La alegerile din octombrie 1993, Gaidar Aliev câtig 98,5%
din voturi37. Este singurul comunist din vechea gard sovietic ce devine ef de stat în
una din Republicile succesoare. Mai exist un singur caz asemntor, cel al lui Eduard
36 R. Hrair DEKMEJIAN, Hovann H. SIMONIAN, Troubled Waters. The Geopolitics of the Caspian
Region, London and New York, I.B. Tauris, 2001, p. 61. 37 ibidem, p. 61.
R
18
evarnadze, fost Ministru de externe al lui Gorbaciov, care va deveni preedintele
Georgiei; acesta face parte îns din noua elit perestroikist, i nu din vechea gard
brejnevian.
i la Baku, Aliev îi va continua strategia de a crea relaii de codependen cu
elitele politice i economice. El îi instaleaz rudele în posturi cheie (de exemplu, fiul
su Ilham, care îi va urma la efia Statului, este vicepreedintele companiei petroliere
naionale din Azerbaijan) i îi creeaz o reea clientelar creia îi acord privilegii în
schimbul susinerii politice. În 1995, noua Constituie proclam Statul Azerbaijan ca
fiind democratic, secular i unitar, dar cu un statut privilegiat pentru provincia
Nahicevan, care este autonom. În schimb, provinciei Nagorno-Karabach, care face
înc parte, de jure, din Azerbaijan, nu i se acord nici un fel de autonomie.
Rzboiul din Kagorno-Karabach se stabilizeaz în 1994, cu separatitii armeni
deinând cca. 15% din teritoriul azer, mai mult decât teritoriul reclamat iniial al fostei
provincii. Tot începând cu acest moment, Aliev îi consolideaz treptat puterea i
câtig, în timp, atât susinerea Rusiei, cât i pe cea a Occidentului, interesat în
resursele energetice ale rii.
„President Aliyev has managed to take advantage of the West'sprioritization of
political and economic interests over democracy and human rights concerns in the
Caspian Region”38
În timpul confruntrilor armate din 1992-1994, separatitii armeni au fost
susinui de Armenia, în timp ce forele azere au primit ajutor de la mujahedinii afgani
i de la ceceni. Cu toate acestea îns, nici mcar Armenia nu a recunoscut independena
Republicii Nagorno-Karabach. Politica intern a Armeniei este i ea strâns legat de
Noagorno-Karabach; astfel, Robert Kocearian, fostul preedinte ales al Republicii
Nagorno-Karabach în perioada 1994 – 1997, a devenit dup aceea Prim Ministru
(1997-1998), dup care preedinte al Armeniei (1998-2008). De asemenea, micrile de
eliberare din Nagorno Karabach au organizat atentate împotriva unor înali oficiali
38 Ibidem, p. 67.
19
armeni, despre care considerau c nu le susin suficient cauza39. O deovad în plus a
legturii de facto dintre Armenia i provincia separatist este faptul c moneda oficial
din Nagorno-Karabach este drahma armean.
Comunitatea internaional se preocup de conflictul din Nagorno-Karabach
înc din 1992, când, în cadrul CSCE, a fost creat grupul de la Minsk, co-prezidat de
Rusia, Statele Unite i Frana. Ceilali membri permaneni ai Grupului sunt Belarus,
Germania, Italia, Suedia, Finlanda, Turcia, Armenia i Azerbaijan40. Scopul su era de
a convoca o conferin în care prile implicate în conflict, alturi de reprezentani ai
comunitii internaionale, s se aeze la masa negocierilor pentru rezolvarea
conflictului. Aceast conferin nu a avut loc pân astzi. Preedinii Armeniei i
Azerbaijanului s-au întâlnit pentru discuii în ianuarie 2009, dar, într-un comunicat de
pres din 19 februarie 2009, co-preedinii Grupului de la Minsk constat faptul c înc
nu a fost gsit o soluie pentru încetarea ostilitilor41. Tentative de soluionare a
conflictului au mai avut loc i în trecut, de exemplu cele mediate de Frana, la
Ramboiullet, în februarie 2006, dar fr rezultat. La nivel neoficial, trebuie s
menionm faptul c lobby-ul armean este destul de puternic în rile occidentale,
Armenia reuind s atrag simpatia în urma genocidului turc împotriva armenilor din
1915 – 191642. Pe de alt parte, interesele occidentale în Azerbaijan, mai ales în ceea ce
privete producia i transportul de petrol i gaze, sunt foarte importante. Din acest
motiv, Statele occidentale au evitat s încline balana în favoarea una sau a alteia dintre
pri, cum au fcut-o în cazul Kosovo.
În ceea ce privete Rusia, aceasta a meninut o aparen de echidistan în
acest conflict, dei unii cercettori susin c ea ar fi înclinat mai degrab spre partea
Armeniei43. Spre deosebire de cazul transnistrean, când implicarea Rusiei prin Armata
39 Institutul Ovidiu incai, Uniunea European i Caucazul de Sud. Rolul Azerbaijanului, iulie 2008, p. 9. 40 www.osce.org 41 http://www.osce.org/item/36355.html 42 În 2009, cu ocazia comemorrii evenimentelor din 1915-1916, preedintele american Barack Obama a inut un discurs în care vorbit despre „atrocitile” comise împotriva armenilor, ceea ce a suscitat protestele Turciei. Radio Free Europe, 25 aprilie 2009, http://www.rferl.org/Content/Turkey_Objects_In_Part_To_Obamas_Armenia_Statement/1615791.html , apud Reuters.
43 Institutul Ovidiu incai, Uniunea European....cit., p. 10.
R
20
a 14-a este vizibil în ciuda preteniilor acesteia de mediator obiectiv al conflictului, în
cazul Karabach nu este foarte evident de ce parte înclin, utilizând conflictul pentru a
face presiuni ocazionale ca cei doi actori, Armenia i Azerbaijan, s-i serveasc
interesele. Astfel, pe de o parte, conflictul este motivul invocat de Rusia pentru a
menine trupe pe teritoriul armean (cu acordul guvernului de la Erevan), iar, mai recent,
se pare c Rusia ar fi condiionat rezolvarea conflictului în maniera dorit de
Azerbaijan în schimbul sistrii cooperrii tehnico-militare cu Georgia 44 . Tot spre
deosebire de cazurile Transnistriei, Georgiei sau Osetiei de Sud, în Nagorno Karabach
nu au existat niciodat trupe de meninere a pcii.
3. Cecenia (Republica Cecen a Ikeriei) Denumire alternativ : Noxçyiço, Nokhchiin
Suveranitate autoproclamat la : 11 ianuarie 1991
Capitala : Groznîi
44 http://www.frontnews.ro/externe/politica/rusia-ajuta-azerbaidjanul-daca-isi-reduce-cooperarea-cu-
georgia-30257
R
21
„Comarul rus”, cum este denumit de istoricul Olivier Roy 45 , Cecenia
reprezint un caz atipic de conflict îngheat al regiunii. Astfel, acest conflict este când
„îngheat”, când „fierbinte”, confruntrile cu Rusia reluându-se periodic. Ea a îndeplinit
pentru o perioad condiia, specificat în partea introductiv a acestui articol, de
existen a unui guvern separatist care s exercite o autoritate de facto asupra
teritoriului: astfel, Rusia nu a controlat aceast parte a teritoriului Federaiei între 1991
i 2000. Dei a reluat controlul dup cel de-al doilea rzboi cecen, lupte sporadice
continu în regiunea muntoas a Republicii. Particularitatea acestui conflict provine i
din faptul c, de aceast dat, fisura intervine chiar în interiorul Federaiei Ruse, a crei
entitate component este Cecenia. De aceea, orice strategie pe care ar putea-o aborda
Rusia cu privire la celelalte zone secesioniste din spaiul fost sovietic – Transnistria,
Osetia, Abhazia – va avea un efect de bumerang în cazul Ceceniei: o recunoatere a
independenei Osetiei de Sud, de exemplu, confer mai mult legitimitate preteniilor
separatitilor ceceni. De aceea, cazul cecen este un caz „în oglind” fa de celelalte din
zon. Alte caracteristici ale sale privesc lipsa de importan strategic; nici unul din
coridoarele energetice nu trece prin Cecenia. Aceast inexisten a unor mize
economice, precum i prezena reelelor teroriste pe teritoriul cecen sunt motive care
contribuie la lipsa de implicare a oricror organizaii internaionale sau State tere în
zon. Cecenia este un loc „uitat” de comunitatea internaional.
Situat la grania cu Georgia, foarte aproape de Osetia i fr ieire la mare,
Cecenia este o republic a Federaiei Ruse cu populaie majoritar musulman. În
perioada sovietic, ea formase, împreun cu zona vecin, Inguetia, o Republic
Autonom în cadrul URSS. În momentul dezmembrrii URSS în 1991, Cecenia i-a
proclamat i ea independea (11 ianuarie 1991), ca multe alte Republici Sovietice
Socialiste; aceasta îns nu a fost recunoscut de Rusia, care a susinut c Republicile
Autonome din cadrul Uniunii nu aveau dreptul constituional la secesiune. Dup ce
Djakar Dudaev câtig alegerile în 1991, el proclam Republica Cecen a Ikeriei.
Forele armate ruse încearc o ofensiv pentru reluarea controlului în 1994; rzboiul se
dovedete îns mai lung i mai complicat decât prevzuser decidenii rui: dureaz
45 Olivier ROY, „Préface », in Laurent VINATIER, Russie: L'impasse thcétchène, Paris, Armand Colin,
2007, p. 1.
22
pân în 1996 i nu se soldeaz cu o victorie rus. Este i o perioad în care Statul rus
este slbit pe plan intern i extern dup turbulenele ce au urmat dezmembrrii URSS.
Primul rzboi cecen este marcat de un episod care compromite cauza cecen în ochii
opiniei publice internaionale: este vorba de luarea de ostatici de la spitalul din
Budionovsk, în sudul Rusiei, în iunie 1995, când au murit în jur de 150 din cei peste
1500 de ostatici ai gherilei cecene.
„În 1996, dup ceea ce a aprut ca o înfrângere militar i politic a Rusiei, se
ajunsese la un compromis: cecenii se prefceau c sunt independeni, iar Moscova se
prefcea c îi consider parte a Federaiei”46.
O încetare a focului între forele ruse i separatiti a fost încheiat în 1996, la
Kasaviurt, în Daghestan, urmat de o perioad de regim autoritar i rzboi civil în
Cecenia. O nou tentativ a armatei ruse de a prelua controlul printr-o ofensiv terestr
are loc în 1999, de aceast dat cu mai mult succes: în februarie 2000 aceasta
recucerete oraul Groznîi, capitala Republicii autoproclamate. Dei luptele de gheril
continu în restul regiunii, Moscova instaleaz în Cecenia un guvern pro-rus i, în timp,
reuete s dezorganizeze micarea separatist prin asasinarea liderilor si: fostul
preedinte Aslan Maskadov (în 2005) i comandantul gherilelor, Shamil Basayev (în
2006).
Atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost un pretext pentru Rusia de a
încadra evenimentele din Cecenia în categoria „actelor teroriste”, aciunile sale de
reprimare a separatitilor cptând astfel o legitimitate internaional sporit. Înc de la
început, când s-a raliat luptei antiteroriste duse de Statele Unite, Rusia a legat cazul
cecen de acest „rzboi global”. Alte dou episoade au alimentat aceast încadrare:
atentatele de la teatrul Dubrovka din Moscova, în 2002, când au fost ucii mai mult de
100 de civili, i de la coala din Beslan, când au murit în jur de 300 de oameni,
majoritatea copii. Trebuie menionat, de asemenea, c în toate cele trei cazuri de luri
de ostatici menionate aici, numrul mare de victime s-a datorat i interveniilor în for
ale trupelor speciale ruseti47.
46 Olivier ROY in Ibidem. 47 Laurent VINATIER, op. cit., p. 14.
R
23
Pentru perioada de dup 2000, Laurent Vinatier remarc o strategie de
„dezangajare” din partea Moscovei, care încearc s transfere gestionarea conflictului
ctre forele cecene loiale Rusiei, izolând astfel conflictul în interiorul regiunii48.
Marele eec al luptei cecene pentru secesiune a constat în faptul c aceasta nu
a reuit s genereze un efect de domino în celelalte republici din interiorul Federaiei
Ruse, rmânând astfel un caz izolat. În ciuda acestui fapt, numrul de victime al
primului rzboi cecen se ridica la cca. 100000 deja în 199849. Astzi, Cecenia este
considerat relativ stabil, în ciuda luptelor sporadice care au loc între gherilele
separatiste i forele guvernului cecen. Astfel, conflictul din Cecenia pare singurul caz
de conflict îngheat de la Marea Neagr care a fost rezolvat. Perioada sa de „îngheare”
a durat doar din 1996 pân în 1999, timp în care Rusia nu a fost capabil s pun capt
independenei de facto a Republicii. Motivul soluionrii conflictului este simplu:
intervenia în for a Statului de care s-a încercat secesiunea, Federaia Rus. Aceast
aa-zis soluie nu poate fi considerat o opiune pentru nici unul din celelalte conflicte
din zon, deoarece nu avem de a face cu State atât de puternice. Mai mult decât atât,
modul în care conflictul din Cecenia a fost „soluionat” poate fi cu greu considerat un
exemplu de bun practic în rezolvarea acestui gen de cazuri.
4. Concluzii
La o prim privire aadar, pare c principala cauz a izbucnirii i perpeturii
acestor conflicte este cea etnic – imposibilitatea unor populaii diferite din punct de
vedere etnic, cultural i religios de a tri împreun. În Transnistria, este vorba de
refuzul ruilor i ucrainenilor de a face parte dintr-un Stat moldovean; în Nagorno-
Karabach, armenii nu mai vor s triasc în Statul azer; în timp ce, în Cecenia, un
popor înrudit etnic cu cele din Asia Central, refuz încadradrea într-o Federaie fa de
care nu se simte apropiat. Cazurile armean i cecen prezint, în plus, i o component
religioas (de notat c i în cazul Transnistriei, dei este vorba de o populaie ortodox,
48 Ibidem, p. 15. 49 Gail W. LAPIDUS, „Contested Sovereignty. The Tragedy of Chechnya”, in International Security, vol.
23, no. 1, summer 1998, pp. 5-49, p. 6.
R
24
exist i o dimensiune religioas a conflictului, legat de afilierea la Bisericile Rus,
respectiv Român, care îi disput întâietatea în Republica Moldova; aceast
dimensiune a conflictului a fost îns prea puin cercetat pân acum). Dac privim
conflictele respective dintr-o perspectiv etnic, atunci putem identifica rdcinile lor
în „trecerea de la o logic de imperiu, în care problema limbii i a etniei este secundar
i în care loialitatea era dedicat unei dinastii i, mai recent, unei ideologii (...), la o
logic de stat naional”50. Aceast logic se insinueaz în spaiul fostelor imperii odat
cu reorganizarea administrativ-teritorial pe criterii etnice a URSS-ului care începe în
1924, când se creeaz Republica Socialist Sovietic Autonom Moldova, precum i
Regiunea Autonom Nagorno-Karabach (în interiorul Azerbaijanului), iar, mai târziu,
Republica Socialist Sovietic Autonom Cecen-Inguetia.
Exist autori care susin îns c principala raiune din spatele conflictelor
îngheate din spaiul ex-sovietic nu este una etnic, ci economic: discursul etnic este o
simpl instrumentalizare pentru a da legitimitate luptei de secesiune51. Persistena i
înghearea conflictelor ar favoriza elitele politice stabilite în aceste regiuni, precum i
reelele mafiote construite în jurul acestora. Autorii invocai aici sugereaz c însei
prile implicate în conflict au interesul ca acesta s se perpetueze. Conform lui David
Keen, e posibil ca nici una dintre pri s nu doreasc de fapt s câtige, pentru c
însui conflictul este cel care legitimeaz aciunile criminale ale elitelor
conductoare52. Walter A. Kemp susine c aceste conflicte sunt instrumentalizate de
personaje pe care el le numete „antreprenori etnici”, i care utilizeaz discursul
naionalist pentru a-i atinge scopuri economice i de putere53. Aceste personaje pot fi
atât din tabra separatitilor, cât i din cea a elitelor politice din Statul fa de care se
dorete secesiunea.
„Un motiv pentru care nu s-au fcut prea multe progrese în rezolvarea unor
astfel de situaii poate fi acela c anumii membri influeni ai autoritilor centrale
din statele de care s-au separat aceste regimuri „cvasi-statale” profit de pe urma
50 Olivier ROY, Noua Asie Central...cit., p. 41. 51 Walter A. KEMP, art. cit.
52 David KEEN, The Economic Functions of Violence in Civil Wars, Adelphi Paper no. 320, London, International Institute for Strategic Studies, 1998.
53 Walter A. KEMP, art. cit., p. 45.
R
25
situaiei de fapt (...) Fore influente (de la oficiali de rang înalt pân la grniceri) pot
s încaseze un procent din veniturile obinute de regiunile separatiste, pot primi mit,
sau pot utiliza statutul ambiguu al „inamicului” pentru a se angaja i ei în activiti
dubioase”54
O alt explicaie ar putea insista pe demersurile unor actori statali teri, puteri
ale zonei, care au interes în prelungirea strii de instabilitate. Mai precis, dup cum
argumenteaz Dov Lynch, dar i ali autori precum Janusz Bugajski, Rusia i-a
autoproclamat dreptul de a se implica în unele din aceste conflicte în calitate de peace-
keeper, prin intermediul Comunitii Statelor Independente, acesta fiind un mijloc prin
care ea a reuit s controleze desfurarea i situaia de „îngheare” a conflictelor55.
Interesul Rusiei este legat de pstrarea controlului asupra vecintii sale apropiate (the
near abroad), principalul ei scop de politic extern din anii de slbiciune accentuat a
regimului de la Moscova (1991-1994). Astfel, prin meninerea de trupe în Transnistria,
Rusia reuete s amenine în acelai timp Republica Moldova i Ucraina, cu care se
învecineaz acest teritoriu; conflictele din Osetia i Abhazia sunt instrumentalizate
pentru a crea instabilitate în Georgia i a împiedica apropierea acesteia de Occident, iar
poziia ambigu a Rusiei în problema Nagorno-Karabach este utilizat pentru a ine în
ah atât Armenia, cât i Azerbaijanul, care i-au meninut o atitudine favorabil fa de
Rusia în sperana c aceasta le va susine, la un moment dat, cauza.
54 Ibidem, p. 48. 55 Dov LYNCH, Russian Peacekeeping Strategies towards the CIS: The Cases of Moldova, Georgia and
Tajikistan, London, RIIA and Macmillan, 2000; Janusz BUGAJSKI, Pacea Rece. Noul imperialism al
Rusiei, Bucureti, Ed. Casa Radio, 2005, pp.58-58.
R
Juctori geostrategici i pivoi geopolitici la sfâritul
secolului al XIX i la începutul secolului XX: un punct de
vedere românesc
Sabin Dumitru COROIAN
Abstract: The study explores two of the major concepts in geopolitics – that of
„geopolitical pivot” and that of „geopolitical player” – used by Zbigniew
Bryezinski to evaluate how significant the role of different states is on the world
arena. These concepts, commonnly used to evaluate events or trends within the
framework of contemporary internatioanl relations, are used by the author to
annalyse the global distribution of power in the final stages of the 19th century
and in the opening stages of the 20th.
„Rivalitile i ameninrile reciproce sunt înc norma, chiar deghizate în pruden i protocol
diplomatic. Nici un realist nu sper ca leul i mielul s se împace, nu mai mult decât se ateapt
ca doi lei s renune la lupta pentru supremaie.” 1
Citatul de mai sus, extras din Politica între naiuni. Lupta pentru putere i
lupta pentru pace, cea mai important lucrare a printelui realismului clasic, Hans
J. Morgenthau, se potrivete perfect demersului tiinific întreprins în vederea
1 Hans J. MORGENTHAU, Politica între naiuni. Lupta pentru putere i lupta pentru pace, Editura Polirom, Iai, 2007, p. 19.
R
evidenierii precise a rolului juctorilor importai ai arenei internaionale. Chiar
dac în acest citat se face referire expres doar la statele de pe arena
internaional, fr a include în aceast categorie nici un fel de organizaii
internaionale, adevrul ce reiese din rândurile respective nu este deloc tirbit.
Principalii actori ai arenei internaionale sunt statele. Rolul acestor actori
rmâne unul de prim ordin, chiar dac în ultimele decenii organizaiile
internaionale au câtigat teren în ceea ce privete relevana impactului acestora
asupra politicii mondiale2. Totui, dac am considera c rolul statelor pe arena
internaionala se afl pe o pant descendent, aceast afirmaie ar fi valid doar în
ceea ce privete statele subdezvoltate sau cele aflate în curs de dezvoltare, îns în
cadrul arenei internaionale aceste state nu au o relevan suficient de puternic
pentru a influena decisiv dinamica sistemului global.
Organizaiile internaionale cu caracter economic precum Banca Mondial
sau Fondul Monetar Internaional oblig statele care apeleaz la ajutor financiar
din partea lor s respecte anumite cerine de ordin economic i social. Printre
aceste cerine se numr, în anumite cazuri, înghearea salariilor bugetarilor dar i
blocarea sau diminuarea angajrilor în sistemul de stat, precum i respectarea
unor proporii clare între diveri indicatori macroeconomici. Astfel de msuri pot
impulsiona pozitiv economia respectivelor state, dar pot produce – uneori – i
stagnare economic, precum i tensiuni sociale. Fenomen extrem de nociv pentru
statele ce posed atât un nivel de trai foarte sczut cât i o economie naional
instabil, bazat în special pe agricultura de subzisten.
Obiectul acestei cercetri nu îl reprezint chestiunea raportului de putere
dintre state i organizaiile internaionale; aceast relaie a fost amintit doar
pentru evidenia interpretrile privind interaciunile diverilor actori ai arenei
internaionale. Cercetarea de fa se va concentra pe actorii statali. i aceasta
deoarece la cumpna dintre secolele XIX i XX, organizaiile internaionale
relevante privite ca element de echilibru la nivel mondial lipseau cu desvârire.
2 Lucian-Dumitru DÂRDAL, „Actori în sistemul internaional”, în Andrei MIROIU, Radu- Sebastian UNGUREANU, (editori), Manual de relaii internaionale, Editura Polirom, Iai, 2006, p. 58.
R
28
S nu uitm totui, c am pornit acest demers de la premisa superioritii (plusului
de consisten al) rolului statelor în raport cu acela al organizaiile internaionale,
afirmaie central în cadrul acestui studiu, aplicabil i la analiza ce urmeaz a fi
efectuat privitoare la actorii internaionali relevani la începutul secolului XXI.
Folosirea conceptului de stat ca actor principal al arenei internaional
presupune – implicit – i acceptarea paradigmei realiste ca mod ideal de analiz
pertinent a politicii mondiale3. Astfel, arena internaional este vzut ca un
conflict haotic i perpetuu între state, conflict care exist, continuu, datorit lipsei
unei autoriti supreme pe care s o respecte în aceeai msurm toi actorii
implicai în politica mondial. Citatul urmtor exprim foarte bine acest tip
situaie conflictual: „Realitii au fost întotdeauna fascinai de conflict. Dei nu l-
au justificat, ei nici nu au urmat chemarea pacifist conform creia conflictul, fie
el numai de natur violent, poate fi dezrdcinat din viaa internaional” 4 .
Procedurile diplomatice în relaiile internaionale, conform paradigmei
realiste, se folosesc în special în momentele de pace, pentru a amâna un conflict
sau datorit preocuprii de a dobândi sau menine accesul, fr folosirea forei, la
elemente importante ale puterii naionale (spre exemplu resursele naturale).
Conflictele între state pot fi amânate datorit puterii unui anumit stat, a resurselor
pe care acesta le deine sau a disponibilitii acestuia de a cdea la un compromis.
Conflictul deschis se poate de asemenea evita, uneori, prin redirecionarea sa spre
alte sfere ale relaiilor dintre statele aflate în respectiva disput.
Marile fore economice i militare ale lumii, dar i statele care dein o
poziie geografic important, fr a avea bine conturate alte atribute ale puterii
nu sunt influenate decisiv în luarea deciziilor prin presiunile exercitate asupra lor
de organizaiilor internaionale. Politica proprie de aciune a acestor state la nivel
global îi urmeaz traseul stabilit, în conformitate cu ceea ce numim în mod
frecvent interes naional. Influena asupra politicii mondiale, cât i asupra
3 Andrei MIROIU, Simona SOARE, „Realismul”, în Andrei MIROIU, Radu-Sebastian UNGUREANU (editori), op. cit., p. 99. 4 Hans J. MORGENTHAU, op. cit., p. 18.
R
1. Miza central a lucrrii
Lucrarea de fa îi propune s identifice aceti actori globali, aa cum se
manifestau ei în ultima parte a secolului XIX i la începutul secolului XX, privind
realitatea internaional i prin prisma opiniilor i evalurilor (multe dintre ele
publicate în pres) ale unuia dintre oamenii de stat importani al României, I.G.
Duca. Primele articole ale sale sunt publicate în ziarul Universul, în cadrul
rubricii de politic extern. Aceast rubric a luat natere abia în anul 1899, fiind
prima de acest fel din Regatul României, înfiinat chiar pentru autorul la care ne
referim de ctre directorul ziarului Universul, Luigi Cazzavillan. 5 Acest fapt
dovedete spiritul ptrunztor de care viitorul prim ministru ddea dovad în ceea
ce privete problematica politicii mondiale, spre deosebire de contemporani si
mai puin interesai de politica extern, ci mai degrab interesai de eternele – i
adesea relativ sterilele – btlii din politica intern.
Activitatea sa publicistic se întinde pe o perioad de aproape 15 ani, din
anul 1899, odat cu primul su articol, publicat la vârsta de 19 ani – Rzboiul din
Transvaal – i pân în 1914, moment în care este cooptat în guvernul Brtianu6.
Colaborarea lui I.G. Duca cu ziarul Universul nu a fost singura de acest fel;
începând cu anul 1906, el public constat i în revista Viaa Româneasc articole
elaborate pe probleme de politic extern, fiind în acelai timp i „vioara întâi” a
revistei7. Ca i în cazul colaborrii cu ziarul Universul, i aceast colaborare cu
revista Viaa Româneasc ia sfârit odat cu cooptarea sa în guvernul Brtianu,
venit la putere în anul 1914.
5Damian HUREZEANU, „Dialogul clipei cu istoria în publicistica lui I. G. Duca”, în Damian HUREZEANU, Nicolae C. NICOLAESCU (editori), I. G. Duca. Lumea la început de veac, Editura Eminescu, Bucureti, 1994, p. 277. 6 Ibidem. 7 Ibidem, p. 278.
R
30
Prezentarea de mai sus are ca scop legitimarea sursei alese în ceea ce
privete politica internaional de la începutul secolului trecut; vorbim despre un
autor ce a avut o carier politic interesant i foarte semnificativ, precum i o
notabil carier publicistic. În acest context, subliniem înc din acest stadiu al
demersului nostru c trebuie îns înelese – i luate în calcul – i unele „scpri”
ale autorului român referitoare la lumea dinafara Europei, în special asupra unor
chestiuni referitoare la Statele Unite. Politica extern a acestui stat de tip
republican nu avea la începutul secolului XX o rezonan suficient de puternic la
nivel european, ci mai degrab la nivel zonal, chiar dac SUA învinseser cu
puin timp în urm Spania în rzboiul purtat în Cuba i Insulele Filipine. S nu
uitm totui c Spania nu mai era altceva, la începutul secolului XX, decât o
relicv a fostului imperiu colonial ce fusese rspândit în toate zrile globului
pmântesc. i c, prin urmare, ecourile victoriei unei puteri emergente – i-am
spune astzi – asupra unei foste mari puteri nu aveau neaprat de ce s fie de mari
proporii în lista prioritilor unui om politic i publicist din Europa de Sud-Est.
2. Definirea conceptelor centrale: juctori i pivoi geostrategici
Înainte de a începe analiza textual a articolelor redactate de I.G. Duca,
este absolut necesar definirea termenilor cu care voi opera în acest studiu. Aceti
termeni sunt: juctor geostrategic i pivot geopolitic. Noiuni regsite în
concepia elaborat de autorul american de origine polonez Zbigniew Brzezinski
în cartea sa tradus pân acum în peste zece limbi, Marea tabl de ah. Conform
acestui studiu, pe arena geostrategic a Europei i Asiei exist dou tipuri de
actori cu relevan global (sau cel puin regional, în sensul larg al termenului).
Primul tip de actori, i cel cu relevana cea mai mare, îl reprezint statele
considerate juctori geostrategici activi. Aceti actori sunt definii ca state care au
atât capacitatea (respectiv puterea economic i militar) cât i voina de a-i
exercita puterea dincolo de graniele proprii în vederea schimbrii situaiei
R
geopolitice mondiale 8 . Autorul american subliniaz faptul c depistarea
juctorilor activi din punct de vedere geostrategic este destul de uoar, îns
explicarea motivelor pentru care anumite state cu relevan mondial nu intr în
aceast categorie nate principalele divergene între specialitii în domeniu9.
Statele care se înscriu în aceast categorie a juctorilor geostrategici
activi – afirm Brzezinski – sunt, în zilele noastre, urmtoarele: Germania,
Frana, Rusia, India, China. În cazul acestor actori de tip statal, explicaia
accederii în aceast categorie este una destul de simpl, toi cinci având bine
profilate atât puterea cât i voina necesare pentru a interveni cu urmri vizibile în
cadrul organizrii arenei internaionale actuale.
Actorii care nu intr în aceast categorie, dei la prima vedere par
candidai ideali, sunt: Marea Britanie, Japonia i Indonezia. Problemele cu care se
confrunt toate aceste trei state insulare sunt fie lipsa de suficient putere, fie lipsa
voinei necesare unui asemenea demers. Se poate observa c în cazul Marii
Britanii lipsete voina, dar i puterea militar necesar. Puterea Marii Britanii a
început s se diminueze rapid înc din perioada interbelic. Rolul su ca stat
capabil s funcioneze ca generator al – i garanie pentru meninerea –
echilibrului în Europa i în întreaga lume a slbit drastic în urma pierderii, în a
doua parte a secolului XX, a majoritii coloniilor i implicit a resurselor
strategice ori economice de care dispuneau acestea.
Cazul Marii Britanii difer totui foarte mult de cel al Japoniei, naiune
care are puterea necesar, îns voina sa în asemenea chestiuni este drastic
limitat prin prisma propriei constituii naionale10. Eecul Japoniei în ultima
conflagraie mondial a fcut ca puterea nipon s accepte msurile economice,
politice i sociale impuse de administraia Statelor Unite. Prin aceste msuri se
urmrea „îmblânzirea” statului militarist japonez, lucru care de altfel a fost i
înfptuit într-un interval scurt de timp.
8 Zbigniew BRZEZINSKI, The Grand Chessboard, American primacy and its geostrtegic imperatives, Editura Basic Books, New York, 1997, p. 42. 9Ibidem, p. 40. 10 Ibidem, p. 42.
R
Indonezia, ultimul actor care nu intr în aceast categorie ajuctorilor
geostrategici, nu are înc potenialul economic i militar de a se avânta în astfel
de chestiuni cu relevan global. Arhipelagul indonezian ar putea îns juca rolul
unui pivot geopolitic major, dar doar în eventualitatea unui conflict maritim extins
între cei doi juctori geostrategici activi din regiunea: China i India.
Al doilea tip de actori cu relevan global sunt statele considerate ca fiind
pivoii geopolitici ai arenei internaionale. Aceti actori sunt definii ca state a
cror importan nu decurge din puterea intrinsec ori din motivaie ci mai
degrab din „aezarea sensibil i potenial vulnerabil” pentru juctorii
geostrategici activi11.
Aezarea geografic a acestor state le confer un rol special, deoarece ele
pot s asigure – sau s refuze – accesul la resurse pentru juctorii geopolitici
activi; drept urmare, statele pivot se comport ca un fel de scut pentru zona
respectiv sau pentru un anumit juctor geopolitic. Statele care intr în aceast
categorie sunt astzi, afirm Brzezinski: Ucraina, Azerbaidjanul, Turcia, Iranul i
Coreea de Sud.12 Ucraina, spre exemplu, are un rol foarte important în zon
pentru c, dac acest stat intr în sfera de influen a puterilor occidentale,
Federaia Rus risc s devin un stat preponderent asiatic, pierzându-i
componenta european13.
3. Despre viziunea lui I.G. Duca asupra pivoilor i juctorilor
geostrategici
Termenii fiind astfel definii, consider c putem întreprinde acum etapa
analizei detaliate a textelor publicate de ctre I.G. Duca. Din multitudinea de
articole publicate în cei 15 ani de carier jurnalistic, voi alege doar articolele
care pot impulsiona în mod semnificativ analiza de fa, adic acele articole cu
11 Ibidem. 12 Ibidem , p. 42. 13 Ibidem , p. 47.
R
ajutorul crora se pot identifica pivoii geopolitici i juctorii geostrategici activi
ai perioadei istorice respective, aa cum îi analiza omul politic i publicistul
român.
În cadrul acestui demers este esenial analizarea profund a conflictelor
directe i indirecte în care sunt implicai doi sau mai muli juctori geostrategici
sau eventuali pivoi geopolitici. Aceast interpretare a evenimentelor nu face
altceva decât s explice cât mai clar cu putin motivaia, ca i resursele –
respectiv voina i puterea – celor implicai în respectivul conflict militar, politic
ori economic
Tipul de analiz utilizat de I.G. Duca, cât i modul su de argumentare
reies foarte clar din cele dou articole ce abordeaz conflictele dintre englezi i
buri, conflicte care au escaladat rapid spre sfâritul secolului XIX i s-au finalizat
la începutul secolului urmtor. Cele dou articole referitoare la aceast tem sunt
revelatoare deoarece se poate extrage o lung serie de observaii ce pot fi
interpretate prin prisma relaiilor dintre juctorii geostrategici activi, în acest caz
fiind implicai juctorii geostrategici majori Marea Britanie i Germania.
Tonul acestor articole este destul de diferit; se trece rapid de la avântare la
resemnare. Din primul articol la care vom face trimitere reiese înflcrarea lui I.G.
Duca în raport cu evenimentele din Transvaal, argumentaia sa – chiar dac are o
puternic ax explicativ istoric, raional – fiind umbrit de partea final,
excesiv de emoional, a textului în cauz. Tinereea îl trdeaz pe autor, el
mizeaz pe victoria burilor datorit rezistenei lor eroice în faa englezilor, chiar
dac el însui afirm c toate vocile avizate mizeaz pe Marea Britanie. Tonul din
cel de-al doilea articol este deja unul resemnat, I.G. Duca dându-i seam c
puterile lumii nu vor interveni în acest conflict îndeprtat, lsând Marea Britanie
s-i rezolve singur problemele legate de imperiul su colonial.
Primul text supus discuiei de fa este chiar textul su de debut publicat în
anul 1899, Rzboiul din Transvaal. Expunerea sa începe cu anul 1814, an ce
marcheaz ocuparea Coloniei Capului – zona de sud a Africii – de ctre englezi.
Apogeul acestui conflict îl reprezint problematica minelor din colonia Transvaal,
R
34
colonie bur înfiinat în urma ocuprii succesive de ctre englezi a Coloniei
Capului i a coloniei înfiinate ulterior, Statului Liber al Orangelui: „ Burii, prea
rustici pentru a exploata ei singuri bogiile teritoriului lor, lsaser minele pe
mâna englezilor i se mulumir a pune impozite numeroase i grele.
Nemulumirea, deja foarte mare, crescu înc. Reclamaii se ivir la Westminster i
pe lâng guvern. Presa englez protest cu o energie ce numai ea o cunotea când
e vorba de a apra interesele Angliei. Rezultatul fu o invazie englez în Transvaal,
sub conducerea lui Jameson ” 14.
Eecul acestei scurte campanii din anul 1896 a fost unul de rsunet, motiv
pentru care englezii nu i-au asumat în mod direct direct aceast aciune a
colonelului Jameson, preferând s-l considere vinovat pe acesta de provocarea
conflictului. Totui, interesul Angliei de a subjuga respectivul stat crescu cu
repeziciune datorit acestui eec semi-oficial, ajungându-se astfel la conflictul
final dintre buri i britanici izbucnit în anul 1899 i încheiat în 1902.
Chiar dac Germania nu a dorit s se implice în mod direct în chestiunea
Transvaalului în cadrul conflictului major dintre englezi i buri, în urma
campaniei dezastroase a colonelului Jameson din 1896, împratul Wilhelm al II-
lea a decis s trimit o telegram de felicitare conductorului burilor, Paul Kruger.
Aceast telegram – deloc inspirat – a înrutit semnificativ relaiile germano-
britanice, ruinând astfel pentru moment ansele unui acord diplomatic între cele
dou mari puteri europene: „Climatul politic i emoional a produs o gaf de
proporii a germanilor – aa numita telegram Kruger – prin care împratul îi
submina opiunea pentru o alian cu britanicii cel puin pentru tot restul
secolului ” 15. Efectul produs de a aceast telegram a fost unul opus celui scontat,
germanii au supralicitat în aceast chestiune, sperând c Anglia se va gândi mult
mai serios la o alian cu Reich-ul German vzând c acesta are puterea i voina
14 I.G. DUCA, „Rzboiul din Transvaal, Universul, 10 noiembrie 1899” în Damian HUREZEANU i Nicolae C. NICOLAESCU (editori), op.cit., p. 10. 15 Henry KISSINGER, Diplomaia, Editura BIC ALL Educaional, Bucureti, 2003, p. 157.
R
35
necesar de a se implica într-un conflict extrem de îndeprtat în raport cu spaiul
european16.
Revenind acum la chestiunea burilor, migraia spre nord a acestora se
explic prin creterea rapid a puterii Marii Britanii în Africa Austral, dar i a
nevoii Londrei de a pune mâna pe teritorii bogate în resurse naturale. Republica
Transvaal, ultimul bastion important al burilor, cedase exploatarea tuturor minelor
sale colonitilor englezi, nevoia acestora de profit a dus practic la escaladarea
conflictului17 . Totui, trebuie subliniat faptul c minele – în special cele de
diamante – nu erau exploatate de ctre englezi pe gratis, cuantumul taxelor
impuse de administraia bur era unul destul de ridicat chiar i pentru resursele
financiare ale celei mari puteri comerciale a lumii sfâritului de secol XIX.
Datorit acestor probleme, anexarea teritoriului burilor de ctre
administraia englez reprezenta doar o chestiune de timp, toate negocierile
purtate între cele dou tabere erau sortite eecului înainte ca ele s înceap efectiv.
Scopul real al englezilor îl reprezenta anexarea teritoriului respectiv i nu
meninerea unei situaii defavorabile pentru cetenii si. Marea Britanie trebuia
s îi menin prestigiul internaional neatins, nu era de conceput ca un mic stat
african – chiar dac populat de descendeni ai unor europeni – s se opun sau s
emit pretenii, fie ele i legitime sau justificate, în faa celui mai important actor
de pe eichierul politicii mondiale.
Istoria zbuciumat a acestor descendeni africani ai colonitilor olandezi a
surescitat destul de puternic spiritul tânrului publicist român. Citatul urmtor
demonstreaz cât de înflcrat era I.G. Duca în primul su articol publicat, el era
convins c victoria trebuie s le aparin burilor, datorit faptului c au reuit s
reziste eroic atât de mult timp în faa mari puteri militare a Marii Britanii: „
Majoritatea lumii crede c succesul definitiv va fi al Angliei. Nu o cred, nu o cred
pentru c istoria Transvaalului ne arat c rzboiul de fa nu e numai un rzboi
între dou armate, una de 50000 i alta de aproape 100000 de oameni, ci istoria ne
16 Ibidem 17 I.G. DUCA, „Rzboiul din Transvaal, Universul, 10 noiembrie 1899”, în Damian HUREZEANU i Nicolae C. NICOLAESCU (editori), op. cit., p. 10.
R
36
arat c acest rzboi are o semnificaie mai profund, c e lupta între dou
elemente: elementul englez azi rspândit pe toat suprafaa globului i elementul
bur, element tânr ce are toat puterea fizic i sufleteasc a unei ginte noi”18.
Rzboiul era îns atunci în plin desfurare, iar primele victorii ale
burilor au dat impresia c ei vor câtiga. Conflictul a mai durat îns aproape trei
ani, perioad în care Marea Britanie a reuit – mobilizând resursele imensele ale
imperiului – s înving definitiv întreaga rezisten a burilor i s câtige rzboiul,
puterile europene neintervenind decisiv în cadrul acestui conflict.19
Un element nou al acestui articol îl reprezint modalitatea de abordare a
evenimentului în sine. În introducerea acestui articol este prezentat – chiar dac
pe scurt – toat istoria conflictelor violente care au avut loc pe parcursul unui
întreg secol între colonitii olandezi i cei britanici. Este amintit marea victorie a
burilor de la Majuba Hill (din anul 1881), victorie ce a dus la declararea
independenei Transvaalului, teritoriu ce rmâne totui sub protectorat englez. 20
Caracterul istoric al introducerii demonstreaz formaia intelectual a tânrului
publicist. Modul su de analiz a evenimentelor internaionale este un complex
bazat pe explicarea evenimentelor contemporane prin analogii din câmpului
istoriei mondiale.
La mai puin de trei luni de la scrierea primului su articol, apare cel de-al
doilea articol referitor tot la chestiunea rzboiului din Transvaal; citatul urmtor
explic diferena de abordare, ceea am numit deja resemnarea autorului: „În
momentul de fa lumea întreag asist la tristul spectacol al unui popor zdrobit,
ce implor un ajutor care i-se refuz. Acest tablou e puin încurajator pentru
Micile Puteri i arunc o dureroas lumin asupra preteniunilor umanitare cu care
se laud naiunile civilizate” 21.
Spre deosebire de primul articol din care reiese spiritul înc avântat al lui
I.G. Duca, în cel de-al doilea – referitor tot la problematica Transvaalului – tonul
18 Ibidem. 19 Ibidem 20 Ibidem 21 I.G. DUCA, „Transvaalul i Marile Puteri, Universul, 9 martie 1900”, în Damian HUREZEANU i Nicolae C. NICOLAESCU (editori), op. cit., p. 17.
R
37
autorului este mult mai temperat i în mare msur resemnat, chestiunea fiind
deja tranat în mare msur în favoarea englezilor. Marile fore ale continentului
european nu au dorit s acioneze decât la nivel declarativ în favoarea burilor,
refuzând s ofere republicii bure orice sprijin militar ori economic real, preferând
astfel s sprijine, într-o msur sau alta, interesele britanicilor în respectivul
conflict.
Citatul urmtor este relevant în acest sens, i datorit dorinei Statelor
Unite de a se implica în conflict, lucru care îns nu s-a materializat: „ La aceast
rugminte a unui popor slab, care roag pe cei tari s împiedice moartea lui,
marile naiuni au rspuns în termeni foarte politicoi, dar au rspuns c nu pot
face nimic. Germania a cutat o scuz în faptul c Anglia nu primete nici o
mediaiune. Frana, precum a declarat Declasse în faa senatului, a spus c a
rmas aceeai naiune generoas, dar echilibrul forelor europene s-a schimbat i
nu poate lua iniiativa unui astfel de demers. Statele Unite singure au propus
Angliei serviciile lor pentru un arbitragiu, dar lordul Salisbury le-a refuzat i
preedintele McKinley nu a insistat”22.
Datorit atitudinii amicale iniiale a Germaniei fa de Marea Britanie în
cadrul conflictului din Africa Austral, relaiile dintre cele dou state preau s
intre pe un fga normal, lipsit de tensiuni majore. Ministrul pentru Colonii al
Marii Britanii, Joseph Camberlain, a propus Germaniei un proiect de alian,
denumit chiar de el într-un discurs ca fiind aliana teuton. Acest parteneriat
trebuia s includ cele mai importante puteri economice ale vremii: Germania,
Marea Britanie i Statele Unite.
Proiectul nu a fost îns agreat de prim-ministrul Marii Britanii din acel
moment, lordul Salisbury, îns în urma retragerii acestuia din funcia de Ministru
al Afacerilor Externe, proiectul a început s prind din nou contur. Englezii
doreau un model de alian asemntor cu cel semnat mai târziu în anul 1904 între
Frana i Marea Britanie, acord intitulat Antanta Cordial.23 Germania nu s-a
22 Ibidem 23 Henry KISSINGER, op. cit., p. 159.
R
38
mulumit cu acest tip de angajament destul de evaziv, încercând s impun Marii
Britanii o alian militar concret, necesar în eventualitatea unui conflict direct
între Germania i una dintre puterile europene. Acest tip de atitudine a Germaniei
a fost una total defectuoas, reuind s scoat Frana din izolarea impus prin
sistemul alianele bismarckiene i s întoarc astfel majoritatea forelor btrânului
continent împotriva sa.
Aceste prime articole subliniaz un lucru foarte important din perspectiva
juctorilor geostrategici, Marea Britanie era la acel moment la nivel global un
juctor geostrategic extrem de activ, dovedind atât voin cât i putere în
modificarea peisajului geopolitic mondial, spre deosebire de sfâritul secolului
XX când nu se mai calific pentru acest rol major. Sudul Africii era totui un
teritoriu foarte important din punct de vedere strategic, punte între dou oceane,
chiar dac între timp se construise Canalul de Suez, iar drumul maritim din Asia
în Europa era mult scurtat, la acestea adugându-se i diversele zcminte de
minereuri de care dispunea aceast zon24.
Articolele pe probleme de relaii externe scrise de I.G. Duca se
concentreaz în special pe rolul pe care îl au Marile Puteri în diverse conflicte
internaionale. Acest termen la mod printre analitii începutului de secolul XX,
ascunde, în fapt, ceea ce Brzezinski consider astzi a fi juctori geostrategici
activi. În linii mari, aceti juctori geostrategici erau, acum 100 de ani, tot relativ
puini: Marea Britanie, Frana, Germania i Rusia. La aceti juctori se mai
adaug înc ali doi aflai la vremea aceea în cretere evident, juctori care la o
prim vedere par s aib mai mult interese zonale i nu globale; acetia sunt
Statele Unite i Japonia.
24 I.G. DUCA, „Transvaalul i Marile Puteri, Universul, 9 martie 1900”, în Damian HUREZEANU i Nicolae C. NICOLAESCU (editori), op. cit., p. 17.
R
4. Evoluii majore pe plan internaional la începutul secolului XX
Pivoii geopolitici ai începutului de secol XX sunt statele suverane aflate
în disput între dou sau mai multe Mari Puteri, adic juctorii geostrategici
activi. State identificate în textele lui I.G. Duca drept fiind ceea ce astzi numim
pivoi geopolitici ar fi: în spaiul european România i Spania; iar în spaiul asiatic,
principalii pivoi ai epocii erau Persia (Iranul), China i Coreea.
Dup Congresul de la Viena, afacerile europene sunt dominate de
principiul concertului european, în care fiecare putere acioneaz pe scen
beneficiind de o mare libertate de aciune, unde alianele sunt pe termen scurt,
precise si de cele mai multe ori conjuncturale25. Rzboaiele sunt în continuare
frecvente, scurte i implic de obicei dou state care au un diferend teritorial. Ori,
sfâritul secolului XIX aduce, pe scena european, modificri importante in plan
geopolitic. Rzboiul franco-prusac este ultimul dintr-o serie de rzboaie între
puterile europene privind redesenarea hrii continentului. Exceptând spaiul
balcanic, perioada 1871-1914 nu aduce nici o modificare de frontier i niciun
rzboi în spaiu european, aceasta este cea mai lunga perioad de pace continu
pe care Btrânul Continent a cunoscut-o pân atunci26.
Reconfigurrile teritoriale, apariia pe scena european a Germaniei (care
dezechilibreaz serios i rapid relativul echilibru de fore european), precum i
apariia unor ali actori extra-europeni, Japonia i într-o oarecare msur Statele
Unite, determin în cancelariile europene o regândire a formelor de aciune pe
arena internaional. Astfel, devine din ce în ce mai evident c o parte important
din strategia de politic extern a oricrui stat european trebuie s devin
alianele i parteneriatele de lung durat cu alte state. Necesitatea crerii i
adeziunii la sisteme de aliane devine cu atât mai necesar, cu cât aria de interese
i de aciune ale actorilor europeni se extinde i se îndeprteaz foarte mult de
continentul european.
R
Pe scena european, marile puteri prefer s-i conserve poziiile deja
câtigate. Dar relativului „înghe” al raporturilor de putere în spaiul european i se
opune un avânt al colonialismului, nemaiîntâlnit din perioada marilor descoperiri
geografice. Pe lâng nevoia de prestigiu, raiunile economice joac un rol crucial
în aventura colonial. Astfel, rivaliti europene sunt exportate i amplificate la
nivel mondial. Afirmarea Italiei i în special a Germaniei în cursa colonial
determin repoziionri importante. Spre exemplu, tradiionala rivalitate franco-
englez începe s fie pus în discuie pe ambele maluri ale Canalului Mânecii, ca
urmare a ambiioasele proiecte expansioniste ale tânrului si impetuosului împrat
al Germaniei27.
Plecarea forat a lui Bismarck marcheaz sfâritul unei epoci majore în
politica extern german. Dac btrânul cancelar se remarcase prin pruden i
prin natura precis, concret i mai ales limitat a obiectivelor pe care le
imprimase diplomaiei cât i împratului german, succesorii si vor trebui s se
adapteze i s se supun ambiiilor de nestvilit ale lui Wilhelm al II-lea.28 Pentru
un observator avizat al scenei internaionale, Germania prea a fi un tren scpat
de sub control. O putere militar i econom