Revista Excelenta, nr. XIV

15
1 MARGINILE DOMNULUI: COPIII GENIALI http://www.revistaexcelenta.acasa.info Revista Excelenţa, singura publicaţie non/profit din România va aduce dialoguri interesante din care sperăm să se nască me- sajul viu în inima fiecărui copil din sufletul dumneavoastră. Vom aduce noutatea, sănătatea şi armonia unei societăţi prin soluţiile strălucite ale copiilor cu potenţial înalt. Nr. XIV, iunie 2011

description

Singura publicatie non profit din Romania

Transcript of Revista Excelenta, nr. XIV

Page 1: Revista Excelenta, nr. XIV

1

MARGINILE DOMNULUI: COPIII GENIALI

htt

p://w

ww

.rev

ista

exce

lent

a.ac

asa.

info

Revista Excelenţa, singura publicaţie non/profit din România va aduce dialoguri interesante din care sperăm să se nască me-sajul viu în inima fiecărui copil din sufletul dumneavoastră. Vom aduce noutatea, sănătatea şi armonia unei societăţi prin soluţiile strălucite ale copiilor cu potenţial înalt.

Nr. XIV, iunie 2011

Page 2: Revista Excelenta, nr. XIV

2

Preşedinte: Prof. Dr. Florian Col-ceag Director Editorial: Kristof Lajos Prospector: Prof. Dr. Mihaela Christi Psiholog: Mirela Horumbă Psiholog: Carmen Posmangiu Psiholog: Daniela Ilioasa

Page 3: Revista Excelenta, nr. XIV

3

Inteligenţa emoţională şi percepţia analitică

Psihicul uman este structurat conform unor reguli ce nu depind direct de voinţa noas-tră, dar unde ea poate interveni ca să ofere posibilitatea liberului arbitru în alegerea jocu-lui personal şi regulilor individuale acceptate de a vedea lumea. Putem astfel afirma că oamenii nu au independenta pe care o visează în gândire, fiind direct influenţaţi de nu-meroase variable ce le modifică percepţiile şi le

Unele dintre componentele esenţiale din formula de personalitate a individului sunt percepţiile emoţion-

ale şi percepţiile logice, acestea depind atât de factorul cultural cât şi de alegerea individu-ală. Un exemplu de perceptie emoţională culturală pot să utilize cele doua grupuri de câini ce trăiesc în relaţie divergentă cu pisicile mele. Câinii pe care-i hrănesc, nu doar că tol-erează pisicile dar le şi iubesc, câinii vecinilor au alt model cultural şi sunt foarte agresivi faţă de pisici, de fapt totul ţine de percepţia culturală a celor două grupuri de câini din cauza unor factori externi, dar transmisibili în timp la grupurile lor de încredere culturală. La oameni acest model este similar, fiind o moştenire mamaliană de la speciile anterioare, fie-care cultură încercând să se diferenţieze printr-o formulă particulară de echilibru între ra-ţional şi emoţional. Diferenţa de formulă crează şi comportamentele de compatibilitate sau incompatibilitate dintre culturi, precum şi reacţiile sociale tipice. Putem spune în general că acest comportament mamalian face ca o populaţie să sprijine pe cei ce gândesc la fel ca ei, mai mult decât pe cei care arată la fel ca ei. Această analiză ne permite să înţelegem baza cognitivo-afectivă a conflictului şi includerii sau excluderii unor oameni în cadrul unui grup social. În general ofensa culturală se poate vedea la populaţii multiculturale la fel de bine ca şi la populatii cu potenţiale şi formule cognitivo-afective di-verse. Copiii supradotaţi sau cei cu dizabilităţi ce sunt priviţi ca diferiţi de masa copiilor sunt doar exemple în acest sens, iar rolul educaţiei ar trebui să cuprindă depăşirea factorilor de excluziune, factor primitiv specific populaţiilor animale ce îşi configurează linii genetice cu caracteristici selectate. Suntem la începutul unei reforme a educaţiei ce a moştenit multe probleme grave create de neînţelegerea unor mecanisme de comportament uman şi prin abuzarea voluntară sau involuntară a acestor mecanisme. Fiind în situaţia de a corecta şi intenţia de a reveni la politicile educaţionale astfel încât să urmeze partea naturală de comportament uman şi să ajute la dezvoltarea potenţialelor copiilor suntem nevoiţi să aprofundăm aceste subiecte şi să realizăm o muncă bine făcută. Articolul de faţă este doar un subiect de reflecţie pe aceste teme ce va fi urmat de mecanisme concrete de punere în practică.

Prof. Dr. Florian Colceag

Page 4: Revista Excelenta, nr. XIV

4

Intervenţii de succes pentru copiii supradotaţi cu ADHD

Ar fi o ipocrizenie din partea mea să afirm că eu nu am făcut nicio-dată greşeli în abordarea cazurilor de copii cu deficit de atenţie şi hiperactivitate. Din păcate nu există la noi în România procentul de psihologi care să utilizeze DSM IV, şi mai ales diagnosticul care tre-

buie într-o mare măsura potrivit extrem de atent, abordându-se, iată, şi în psihopatologia copilului, termenul de diagnostic diferenţiat. Odată ce părinţii ajung să accepte diagnos-ticul, vor constata că, în condiţiile aplicării tratamentului adecvat, activităţile şcolare şi so-ciale ale copilul cu ADHD se îmbunătăţesc, iar viaţa de familie poate deveni mai liniştită şi mai fericită. De fapt, intervenţia precoce poate preîntâmpina apariţia dificultăţilor academice şi sociale specifice ADHD. Desigur, în condiţiile în care acest diagnostic este obţinut după o evaluare medicală complexă, analize de sânge. Uneori hiperactivitatea se datorează metalelor din sânge în cantitate foarte mare. Totuşi, pe plan cognitiv, copilul s-ar putea să aibe un IQ peste medie! Multe dintre tehnicile care le sunt de ajutor copiilor cu ADHD pot să fie benefice şi pentru colegii lor de clasă. De exemplu, mulţi copii cu ADHD au probleme de organizare. Profesorul poate stabili o rutină zilnică care să includă anumite reguli valabile pentru toţi elevii. Scriind aceste reguli pe tablă îi poate ajuta pe cei cu ADHD să le înveţe. Copiii cu ADHD necesită frecvente discuţii asupra sarcinilor şi termenelor şi au nevoie de ajutor în plus în organiza-rea lor. De aceea profesorul poate oferi acestor copii o supraveghere cât mai directă şi o recompensare imediată a unui comportament corect. Utilzarea unui plan clar de comporta-ment la şcoală, dar implementat într-o manieră blândă, favorabilă elevului poate creşte abilităţile elevului la învăţătură. Acest plan nu numai că învaţă elevul comportamente adecvate, dar îi oferă şi o bază pentru îmbunătăţirea performanţei.Aptitudinile pedagogice sunt necesare în educarea tuturor copiilor, dar în cazul copiilor cu ADHD aceste abilităţi tre-buie formate anume pentru rezolvarea problemelor particulare a copilului. Menţionez câteva exemple de strategii pentru confruntarea cu situaţii potenţial dificile: Când copilului i se solicită un răspuns, profesorul trebuie să-i facă semn, vizual sau fizic. Aceste semne îi oferă copilului un plus de încredere.

Profesorii trebuie să admită nevoia copilului de un „time out”. De exemplu, trimiterea co-pilului să ducă un mesaj în altă clasă este un procedeu util pentru a-l scoate dintr-o situaţie dificilă.

Profesorii îi pot da copilului o listă cu obiectele necesare pentru activităţile viitoare, pre-cizând când şi unde vor avea loc acestea; astfel, îl poate ajuta în organizarea timpului şi a spaţiului său.

Este esenţială menţinerea de către profesori a unui strâns contact cu părinţii. Tehnicile practicate la şcoală şi acasă trebuie să fie consecvente.

Atunci când copilul lor este diagnosticat cu ADHD, părinţii au reac-ţii şi sentimente diferite. În general, aceştia se simt uşuraţi că există o explicaţie pentru comportamentul pe care, până atunci, nici ei şi nici copilul nu l-au putut înţelege.

Kristof Lajos, Director Programe şi Consiliere Copii Supradotaţi

Page 5: Revista Excelenta, nr. XIV

5

REPORTAJ

Suntem binecuvântaţi, sau marginile Domnului? Povestea lui Tolo

Ne-am întâlnit în urmă cu trei ani, într-o localitate renumită a martirilor credincioşi, reputaţi ai vremurilor comuniste, când lanţurile lor scârţâiau a suferinţă pe corpurile lor fragile. Iar rugăciunile lor le pre-lungea viaţa. Prin sfinţenie. Povestea lui Tolo a început din perspectiva candidă a copiilor din perioada „evreilor deportaţii”.

de Kristof Lajos Crizele lor cele mai grave sunt cearta cu un prieten, sau pierderea prieteniei unui vechi amic. Rezolvarea problemelor se face cel mai adesea prin mici încăierări şi prin argu-mentaţii naive. Cele mai deosebite descoperiri sunt specifice vârstei: sexul, suferinţa şi moartea. Din nefericire, prin experienţele pe care le au în condiţiile războiului copiii se maturizau înainte de vreme pentru că începeau să urască şi să ţină ură pe duşmanii lor, ceea ce credem că este o defi-cienţă a adulţilor. Vorbeam în deunăzi cu un prieten foarte bun despre problemele omenirii. De-spre laşitate, războiul civil, şicanele politice care urnesc de fiecare dată motive de sânge, ură şi slăbiciune. Îmi aduce aminte de un film interesant, educaţional: „Marginile Domnului”- în care rolul principal e Haley Osment Joel. Un tablou care se potriveşte exact în mâneca vremurilor interbelice cu cele contemporane. Ororile unui trecut imaculat perfect, fără un bob de osândă, reflectă şi astăzi realitatea crudă în care trăim. În războiaie, vinovaţii au plătit,

iar moartea şi pedeapsa au fost pierdere şi răsplată

Astăzi, chiar dacă nu avem niciun fel de război armat, fie şi unul civil, pierderile umane nu sunt atât de importante. Războaiele au răsplătit cu moartea, au pedepsit toate relele. Si au lăsat în urmă multă suferinţă, boli. În deplinătatea conştiinţei noastre, cu mult amar, ne pierdem răb-darea, promovăm crimele şi violenţele. Chiar dacă mai puţine, ororile războiului resimţite atunci în comunitatea sătească uitată de lume: mâncarea săracă, animalele rechiziţionate de trupele germane cantonate în preajmă, trenurile cu deportaţi traversând prin apropiere şi evrei evadaţi prinşi prin păduri, oameni suspicioşi pentru că existau turnători printre ei. Ca întotdeauna, cei care au „profitat” cel mai mult de pe urma războiului au fost şi sunt … copiii. Mai ţineţi minte?! Nu!? Cum? Ăăă..( slăbiciunile atât de încorsetate din cauza acestui cotidian al schimbărilor, al paradigmelor de care tot pomenim). Mdaaa (…) şi începe să povestească un tânăr trecut prin multe suferinţe. Vorbim despre un copil crescut de data aceasta într-o familie de artişti. Şi el este un artist. Geniu. O să îl numim Tolo pentru a nu-i pune în pericol imaginea. Îi vom dezvălui identi-tatea, atunci când profesorii de la şcoala de unde studiază tânărul, îşi vor da seama. Sperăm să nu fie prea târziu! Până la urmă e liberul arbitru! Abia împlinise 18 ani… Până la vârsta de 8 ani a trecut prin perioade destul de dificile. A suferit trei intervenţii chirurgicale la creier. La şase ani devenise artist recunoscut în arta muzicii populare. Datorită talentului excepţional de care a dat dovadă, Tolo a fost descoperit de mai mulţi interpreţi români care n-au ezitat să îi dea o mână de ajutor… l-au chemat la mai multe evenimente. Totul s-a terminat când părinţii lui ( probabil din orgoliu) au pus punct accceptărilor invitaţiilor din toată lumea. Motivul încă nu îl ştim. Şi nici nu am încercat să o facem. Pentru că fiecare gând cu semn al întrebării avea deja un argument pre-gătit.

Page 6: Revista Excelenta, nr. XIV

6

… suntem margini, dar cu toţii binecuvântaţi!

De aici au început mărturiile. Deşi este un talent deosebit la literatură, creaţie literară, cu o inteligenţă intuitivă deosebită ( poate intui pericole de mediu). Lăsând la o parte elogiile la adresa inteligenţei lui, ca să nu mai pomenesc de palmaresul de premii naţionale, viaţa mul-tor tineri geniali, ca şi a lui Tolo nu e chiar atât de roz. Şi asta pentru că devenise vedetă în domeniul dezbaterilor publice în domeniul spiritualităţii. „Dacă Diavolul va merge înaintea Tatălui şi va cere iertare, cu siguranţă, acesta va fi iertat”- rosteşte cu patimă Tolo, fără ni-cio teamă că în următoarea zi ar putea fi fost „mustrat” de profesorul de religie. Lucru care deja s-a întâmplat. „M-a făcut eretic, când am spus că orice păcat poate fi iertat de Dumne-zeu, chiar şi cel mai rău lucru de pe lume poate fi iertat”- continuă suspinat Tolo (…). A început de la şase ani să scrie primele versuri despre păcat. „ Eu nu ştiam ce să scriu, con-struiam versuri din minte, curgeau atât de frumos: Suferinţa cea prea aspră/Ne-a împreunat destinul/Pacea codrului sihastră/Usurându-ne veninul”. O mică parte din versurile pe care le-a scris, spune el, reprezintă starea lui interioară. Tolo, aşa cum am hotărât să îl numim în acest reportaj, a publicat primul său album de versuri la doar 14 ani. A fost prima sa bucurie pe care a putut să o dăruiască părinţilor, prietenilor ( mai puţini), la care a fost IPS. Andrei Andreicuţ – episcop de Alba Iulia. Ajungem să povestim despre adevăratele scripturi biblice, puţină mişcare în dialogul nostru. După preţ de câteva minute. „Transferul omului de sub puterea întunericului în lumină impune un popas în faţa CRUCII de la Golgota, unde omul recunoaşte … ce a făcut acolo pentru el, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos… şi prin credinţă şi pocăinţă …ajung omul, nu numai să înţeleagă Biblia … căci el se va transforma într-un om fericit…pentru că are un viitor asigurat dincolo -Evanghelia lui IOAN 3,16.” , adaugă Tolo. În completare, in-tervin în discuţie ( deşi eram demult antrenat în această temă), ca să devină mai provocator dialogul, îl întreb dacă nu cumva omul nu vine la lumina crucii pentru că îi place viaţa trăită în păcat. Replica vine imediat de la Tolo: „Dumnezeu ne-a înzestrat cu multă iubire, nimic nu ne poate despărţi de acest sentiment, cu care te naşti, decât la moarte. Atunci când sim-ţirile noastre devin reci, pregătite pentru un nou stadiu, al nivel al vieţii spirituale, înainte de Judecată.

OMUL NU VINE LA LUMINA CRUCII PENTRU CĂ ÎI PLACE VIAŢA ÎN PĂCAT

Page 7: Revista Excelenta, nr. XIV

7

Înţelepţi ca şerpii, blânzi ca porumbeii.

Academia Central-Europeană de Ştiinţă şi Artă mi-a coman-dat un volum de poezie a copiilor Timişoarei pe care să-l traduc în limba engleză, pentru mapele unei conferinţe internaţionale de pace (Herculane, 2003). Am ini-ţiat, astfel, concurs cu premii.

Fiind vorba despre o con-ferinţă de pace, am explicat in-sistent copiilor că nu li se cere să-şi tematizeze poemele, pacea însemnând doar că pot scrie orice: fiţi, aşadar, voi înşivă... şi ca garanţie, am fixat titlul volu-mului la acest vers biblic maxim ludic colorat. Au participat circa 80 de copii; unii premiaţi prin concursuri de profil; alţii scriind

spontan pentru întâia oară; cei de la Palatul Copiilor… specializaţi prin ore săptămânale şi ani de practică; alţii, la prima lor oră de scris creativ. Premianţii (spre o patrime din total) au primit în dar ambele volume tipărite (respectiv cel în limba română şi cel tradus); toţi copiii au primit volumul în limba română; Timeea Barabas, autoarea unei uluitoare parabole despre pacea agresivă, a prezentat, în plenul conferinţei, în limba engleză, mesajul şi pro-gramul copiilor invitaţi (corul CN I.Vidu, Timişoara). A rezultat un volum de incredibilă den-sitate şi frumuseţe.Vă citez două poeme premiate, să zicem extreme:

cel al Florianei Pachia, 15 ani şi cel al Soniei Lupulescu, 13 ani

Era o vreme când salcâmii În largul dimineţii Aveau gust de rai… fug Era o vreme când ploile din visele nopţii. Cădeau la temperatura camerei… Străbat ţinuturi de basm Era o vreme când visele unde, Se-mprieteneau cu genele… numai piele şi os, calul năzdrăvan Era o vreme când floarea a îmbătrânit Crescuse până la înălţimea speranţei… şi a uitat de jăratec, de vânt şi de gând. Era o vreme când privirea Cu sabia ruginită şi cu părul nins, Mergea la culcare după ce visa… Făt-Frumos vrea să muşte din soare Era o vreme când dimineaţa crezând că e un fruct Avea doar culoarea parfumului… din pomul cu mere de aur. Era o vreme când secunda Priponit în iarbă, Se odihnea înainte de a trece… Zmeul strigă: Era o vreme… era… Răul a învins binele !?

... şi două miniaturi:

de Dr. Mihaela Christi

Page 8: Revista Excelenta, nr. XIV

8

Bastien and Bastienne de Dr. Mihaela Christi

Ideea de a monta, la nivel de clasă primară, ca recital de cor, opera mozartiană Bastien und Bastienne, în limba engleză, a părut şocantă adulţilor, nu şi copiilor. Un regizor timişorean şi un muzician vienez au declarat blasfemie traducerea libretului; un profesor de muzică estima prea dificilă partitura. Dar traducerea libretului a trecut cu bine proba audiţiei publice. Cât despre dificultatea muzicii: Mozart a compus-o la vârsta de dois-prezece ani! a fost suficient argumentul pentru adopţie imediată, necondiţionată, de către copii. O precizare necesară: copiii lucraseră deja cu mine un an, într-un opţional de limba engleză şi educaţie muzicală. Au învăţat zeci de mici cântece, dar şi elemente de intonare, solfegiu, de recunoaştere a sunetelor, de înţelegere a intervalelor ca bloc sonor; şi altele. Am menţionat spectacolul improvizat de copii, cu solist şi cor, pe teme muzicale mozartiene, la finele clasei a II-a, pe scena Teatrului de Tineret: participaseră anul întreg la audiţii de pian, eram în anul internaţional Mozart, interiorizaseră ca pe mici şlagăre teme şi motive mozartiene nu foarte departe de melc-melc ori trei iezi, când ajung să le cunoască. Aşadar la debutul clasei a III-a, când limba engleză devenea materie de predare, cu manual, caiet şi rubrică în catalog… spectacolul muzical în limba engleză, mozartian pe deasupra (eram, încă, în anul internaţional Mozart) a părut lucrul cel mai firesc. De ce recital de cor? Deşi grupul accepta un solist, prin excelenţa şi personalitatea şefei, Denisa… nu accepta încă doi: clasa pur şi simplu dorea să cânte în cor. În ceea ce priveşte limba engleză implicată: evident, nu le ceream să stăpânească materi-alul lingvistic mai mult decât în mare. Un an mai târziu, în clasa a IV-a, au aprofundat aceste cunoştinţe…dar s-au cramponat de manual: manualul li se părea dificil, prin com-paraţie libretul începea să li se pară imposibil, la un an după ce îl cântaseră, fără inhibiţii, în public. Mi-au cerut să mă limitez la nivelul manualului. Am recunoscut în aceste reacţii mo-mentul de timeout – binecuvântat concept – şi am acceptat, nu în ultimul rând ca să salvez iubirea de muzică, inclusiv de Bastien and Bastienne. În cele de mai sus transpar multe din-tre beneficiile instructiv-educaţionale ale proiectului de învăţare a unei limbi moderne prin muzică, spectacol, dramatizare, structurare de grup, miză pe solidaritate, ierarhizarea val-orilor, cunoaştere de sine, extensie a cadrelor şi reperelor cunoaşterii de sine… sunt lucruri asupra căroram nu aş mai reveni. Am beneficiat copios de o oportunitate de an rotund comemorativ; dar Mozart rămâne la-ndemână, comemorare ori necomemorare. Plus consider că dacă un dascăl are o mare iubire întemeiată el o poate transmite benefic în jur. Copiii simt şi absorb iubirea ca pe oxi-gen şi nicio sursă nu va fi în plus. Muzica se poate sustrage realului tern pentru a hrăni su-fletul cu vitaminele esenţiale. E egal adevărat că tot ea poate dăuna proporţional. Ceea ce un dascăl admite în şcoală este încărcat cu gir, este o recomandare. Consider că prea uşor multe şcoli, inclusiv (poate mai ales) cele considerate de elită, se transformă în circo-discoteci, de parcă le-ar cumpără ele-vilor bunăvoinţa. Copiii au instincte speciale pentru astfel de compromisuri şi dispreţuiesc dascălii comozi, limitaţi ori indiferenţi ce practică trasul de şireturi ori complicităţi vinovate. Am urmărit odată, de un 1 iunie ploios, un spectacol grotesc: o paradă a modei pentru cos-tume de baie; pe margini matroane revărsate în blugi prea strânşi le indicau fetiţelor zgribu-lite mişcările adecvate la situaţie şi la muzica disco însoţitoare.

Page 9: Revista Excelenta, nr. XIV

9

Mo’zArt– Centrul IRIS Redactori: colectiv al Liceului Teoretic IRIS Denisa Maria Crişan M. A. Christi, teacher

Am scris despre credinţa noastră când am aflat că suntem invitaţi la Mitropolie să

lansăm caietul III (despre sărăcie) şi ne-am gândit să nu mergem ca Ghiţă la portiţă, cu mâna goală. Ne-am gândit că Înalt Prea Sfinţia Sa ar vrea să ştie asta despre noi.

Teacher a zis să semnăm numai cu numele de botez şi să amestecăm lucrările, să nu mai apară scrise pe clase, să nu ne ghicim unii pe alţii, fiindcă nu se cuvine să te lauzi cu credinţa, cum zice Melisa e o taină şi taina nu se spune.

Silviu şi Ema, de la grădi, au dictat şi ei. La creativitate scriem despre tablouri: avem plicuri cu cuvinte şi uşoare şi grele, care

mai mult nu ne folosesc... şi şapte albume de pictură din care alegem câte un tablou şi scriem, despre el, ce vrem.

Clasa I A plus Alex de la B fac pian, toţi acelaşi program, adică deocamdată chop-sticks. La Bastien şi Bastienne lucrăm numai trei copii, eu, Andrei şi Dorian, sărim peste ba-letul 3, peste duetul 7 şi ajungem la aria 9, adică la jumătatea operei. Învăţăm şi dia-logurile, în engleză, că Europa nu vorbeşte româneşte, e foarte greu. Şi am fost invitaţi să cântăm înainte de vacanţa din februarie în gala micilor vedete.

Colectivul de redacţie ÎNALT PREASFINŢIA VOASTRĂ, ... ... Dumnezeu e în cer. Eu vreau să-i zic lui Dumnezeu că e frumos şi bun şi-mi place

de el şi-l iubesc foarte mult. Eu nu ştiu să mă rog, mama zice cu mine, eu nu ştiu singur. Mama zice aşa: Doamne Isuse, binecuvântează această masă cum ai binecuvântat doi peşti în pustie. Aşa zice, pe urmă mâncăm şi mai stăm un pic în pat şi dormim. (Silviu F.)

... dragă părinte, pe mine m-a învăţat mama de când eram micuţă să mă rog.[...] Şi acum cred în Dumnezeu şi sunt foarte fericită. Şi cred în îngeraşul meu păzitor care mă acoperă întotdeauna. Maica Domnului înseamnă pentru mine că este o mamă. Hristos pen-tru mine înseamnă că este ca un tată. Şi cred foarte mult în Dumnezeu, acum nu mai înjur şi m-am cuminţit foarte mult [...] mă şi ajută să învăţ bine la toate materiile. Mă ajută la tot ce am eu nevoie [...] Şi mă rog în continuare pentru părinţii mei şi pentru bunicii, fraţii, su-rorile mele, mă rog foarte mult. (Florina M.)

... eu am o problemă cu credinţa, mă duc rar la biserică. Eu cred în Dumnezeu dar nu prea am timp să mă duc la biserică. Duminica sunt cam leneş, mă trezesc târziu fiindcă luni-vineri sunt la şcoală iar sâmbătă stau până târziu la PC. Problema este că sunt catolic şi nu pot merge la orice biserică. Tata merge în fiecare duminică, la fiecare slujbă. Am mers şi eu, dar rar. Aceasta e problema mea, problemă de timp. Aş vrea să fiu credincios cu adevă-rat, dar nu ştiu cum! Mă rog seara când mă culc şi la masă dar nu cred că e suficient. Când am fost la biserică am văzut numai oameni în vârstă, se întâmplă ceva grav cu tinerii din ziua de azi, toţi înjură, toţi ascultă manele. E ciudat. E prea multă violenţă. Tinerii de azi sunt violenţi, merg la discotecă, chiar dacă le e interzis (mă refer la minori).[...] Eu îmi pre-ţuiesc cel mai mult familia şi pe Dumnezeu fiindcă fără ei nu aş fi existat. Familia e totul pentru mine, chiar dacă numai două zile stau cu ei. Şi pe Dumnezeu îl preţuiesc dar ar tre-bui să fiu mai credincios pentru a-i mulţumi. [...] Cred că aş putea fi mai cuminte şi cred că aş putea fi şi mai înţelegător. [...] Aş da orice pentru familie. (Cristi T.)

Page 10: Revista Excelenta, nr. XIV

10

... Dumnezeu este cel mai bun om de pe pământ şi el mă ajută, la ore parcă citesc mai bine. Dumnezeu este Domnul Sfânt care l-a trimis pe Isus ca să se răstignească pentru noi [...] dar nu-l ascultă toţi oamenii pe Isus. Domnul l-a trimis ca să nu ne răstignească pe noi.[...] (Ionel C.) ... eu cred că credinţa mea este mică dar cu ajutorul Bisericii şi al rugăciunilor mele o să mai crească. Nu vreau să mă laud, dar mă rog în fiecare seară, dimineaţă şi când mănânc. Nu mi se pare bine ca un om, orice om, să nu fie credincios. Am o mamă care este credin-cioasă dar şi ea mai uită să se roage şi îi zic mamă, hai să ne rugăm... şi ne rugăm toţi, pentru că am şi un frate mai mic, Cosmin. Eu cred că credinţa nu se ia ci este în noi de când ne-am născut. Domnul este bun cu noi dar şi prudent, cum zice proverbul, Dumnezeu nu dă cu parul! Şi cu asta închei, cu drag. (Victor D.) ... dragă bătrânelule, am visat că a venit Isus la mine şi mi-a spus că o să mă fac bine. Da-torită lui Isus cu carul lui mi-a dat putere să-mi dau testul la mate. Mă rog la Dumnezeu totdeauna, iar dorinţele mele către Dumnezeu mi s-au îndeplinit foarte multe. Mi-am [dorit] de multe ori să mă pot opera la spate, aşa este dacă crezi în Dumnezeu. Iar eu vă propun la toţi care nu aveţi încredere în Dumnezeu, să credeţi, el s-a răstignit pe cruce pentru toţi. Am învăţat de mică să merg la biserică, la un an m-am dus cu părinţii. (Ionela M.) ... [...] îi mulţumesc lui Dumnezeu că îmi dă credinţă şi minte să învăţ. Pentru mine este o bucurie să îl văd şi să-i spun lucruri frumoase.[...] Mă rog la Dumnezeu să-i ajute pe cei săraci, pe cei bolnavi şi pe cei bogaţi, mă rog în fiecare seară pentru toţi. Credinţa în suflet mă bucură. (Anca R.) ... prima dată în viaţă când am întâlnit credinţa a fost când Dumnezeu parcă mi-a vorbit prin vis şi mi-a spus aşa, Daniela, întrede-te în mine şi vei fi mântuită. Iar eu când m-am trezit, m-am trezit cu zâmbetul pe faţă. Apoi i-am povestit mamei. De exmplu fratele meu de o săptămână a murit, îl chema Samuel şi am plâns. El a murit în somn iar noaptea când am ieşit afară parcă l-am văzut pe fratele meu pe cer vorbind cu mine şi a spus s-o ajut pe mama. De multe ori m-a ajutat Dumnezeu pentru că eu cred cu adevărat în el şi îl iubesc din toată inima. Amin. (Daniela C.) ... dragă Părinte, eu cred în Dumnezeu şi mă rog la el din clasa I, pentru că atunci eram destul de mare ca să pot să îmi dau seama că există credinţă şi Dumnezeu şi că trebuie să am credinţă în Dumnezeu şi mă rog în fiecare seară şi pe zi ce trece sunt din nou mai sănătoasă. (Iasmina A.) ... Dumnezeu există undeva, acolo, cred pentru că mă ajută. Ştiu că nu mă rog în fiecare zi la el şi că nu-mi fac cruce când trec pe lângă biserică. Unii nu ştiu ce să creadă, dacă există sau nu există. Dar atunci de ce existăm noi, cerul şi pământul şi apa? Dumnezeu ne ajută în fiecare zi pe toţi oamenii, el este cel mai Sfânt dintre toţi. Fiecare om din lume face păcate pentru că nu poţi să nu faci păcate. Când faci păcate îngerul se îndepărtează de tine iar cel rău se apropie de tine şi ca să se îndepărteze de tine cel rău mergi la biserică să te spove-deşti iar îngerul vine înapoi la tine să te păzească de cel rău. Ştiu că nu sunt aşa de credin-cios, dar cred în Dumnezeu şi-l apreciez că mă ajută. [...] Familia mea este cea mai impor-tantă pentru mine [...] Dacă trebuie să mă lupt cu diavolul şi dacă nu l-aş putea înfrânge i-aş cere ajutorul lui Dumnezeu să-l pot înfrânge şi să-mi salvez familia din mâinile răului. Şi dacă s-ar putea să rămânem toţi pe pământ până ni se termină viaţa dar şi atunci şi ei să vină cu mine în rai. (Robert N.)

Page 11: Revista Excelenta, nr. XIV

11

...Dumnezeu ne vrea binele. Eu merg la biserică să mă rog pentru părinţii mei şi pentru mine, să fim sănătoşi. Respectăm zilele în care sunt sărbători.[...] De Paşti mergem împre-ună la bisrică pentru Învierea Domnului. Dumnezeu este Domnul care aduce pacea pe pământ. (Roxana Maria B.) ... eu m-am trezit într-o dimineaţă când am avut un vis, că m-au atacat nişte animale. Dar domnul Isus Hristos a venit şi m-a ajutat foarte mult şi eu nu ştiam cum să-i mulţumesc şi atunci am spus că, dacă pot şi eu, să îl ajut foarte mult, acestea au fost cuvintele mele pen-tru domnul Isus. (Laurenţiu A.) ... eu cred în Dumnezeu, pentru că el ne dă tot ce este în lumea asta şi el ne dă putere. Iar eu seara spun Tatăl Nostru şi Înger Îngeraşul meu. [...] La biserică merg mai rar dar de-acum încerc să merg în fiecare duminică, sau ori de câte ori este ceva. Mai am făcut şi cteva păcate pe care încerc să nu le mai fac: am minţit, am înjurat şi m-am bătut, dar de-acum încolo încerc să mă schimb. Eu cred în Dumnezeu că dacă n-ar fi s-ar întâmpla numai lucruri rele. (Cristian V.) ... eu cred că e bine să te duci la biserică, pentru că înveţi multe rugăciuni, te încrezi mai mult în Dumnezeu şi îi faci pe plac. Bunica mea Cecilia m-a învăţat să merg la biserică şi să mă rog. Mama m-a învăţat lucruri tainice, de exemplu să nu mă cert cu sora mea, să mă joc şi cu fratele meu, să ascult de ea şi de tata. (Dumitru M.) … eu nu vă cunosc, dar să ştiţi că-l cunosc pe Isus şi că îl iubesc foarte mult, pentru că el m-a ajutat în multe greutăţi. Într-o zi familia mea cea bună nu au avut ce pune pe masă, spun familia mea cea bună pentru că acum sunt la o altă familie care m-au adoptat de puţin mai mare. Şi toţi aveam lipsă de diferite lucruri pentru că am fost mulţi şi săraci. Tata a murit şi am rămas doar cu mama. Dar noi toţi ne-am pus şi ne-am rugat şi Dumnezeu a trimis un sol şi ne-a adus tot ce aveam nevoie. Şi de aceea eu continui să-l ascult şi să fiu cuminte, să mă rog la el. Întâmplarea asta nu o voi uita niciodată. (Tabita C.) ... eu am visat pe la 4-5 ani că Isus mi-a dat o palmă şi atunci m-am trezit şi eram pur şi simplu alt om. Înainte cu câteva zile de acea noapte binecuvântată am picat din pom şi ştiu cum e să cazi dintr-un nuc de 5 metri. Eram aici la şcoală în clasa I şi mi-am rupt mâna, cred că fiindcă fumam, dar oricum nu era să mă las de prostii degeaba până nu mi-am mai rupt încă de 2 ori mâna, una chiar de ziua mea, când am împlinit 10 ani. Şi am început să merg cu vărul meu la biserică şi aşa m-am cuminţit printr-o credinţă uriaşă iubitoare. (Cosmin D.) ... eu preţuiesc în viaţă să merg la biserică şi să mă rog la Dumnezeu [şi] îmi place mai mult să mă plimb cu trenul şi cu maşina. Eu mă rog la Dumnezeu să-mi dea învăţătură, sănătate, bucurie şi împliniri sufleteşti pe care [...] mi le doresc în viaţă. Dumnezeu mi le împlineşte, dorinţele. [...] Eu preţuiesc în viaţă cea mai scumpă mamă, să mă poată creşte pe mine şi pe sora mea să crească mare. Dacă aş putea mi-aş da sufletul pentru mama şi tata. (Roxana D.) ... eu cred în Dumnezeu şi când eram mic mă rugam să-l pot vedea dar nu s-a întâmplat asta. Mama a zis că nu contează că nu se-arată, fiindcă el este întotdeauna în sufletele no-astre şi eu cred în Isus. Eu aş vrea să-mi iertaţi păcatele, fiindcă alteori mai fac prostioare(Adrian M.)

Page 12: Revista Excelenta, nr. XIV

12

… fiecare om trebuie să aibă credinţă deoarece fiecare om trebuie să creadă în Dumnezeu. Credinţa este legătura dintre om şi Dumnezeu, pentru că dacă nu ai avea credinţă nu ai avea la cine să te rogi, nici cui să ceri ajutorul să te apere de toate păcatele pământeşti. Şi dacă nu ai cui cere ajutorul va fi foarte rău de tine! (Marian N) ... eu am încredere în mine pentru că eu cred în Dumnezeu pentru că el mă iubeşte şi eu cred asta. Tata crede în Dumnezeu ca mine, crede de la bun început, pentru că el crede că şi el îl iubeşte. [...] (Bianca M.) … pentru mine credinţa înseamnă […] să ascult de Dumnezeu. Pe mine mama m-a învăţat să mă rog pe la 7 ani. […]Puţini oameni cred în el, restul cred în alte fiinţe de pe pământ. La început oamenii credeau în animale, iar eu […] când eram mic nu ştiam de ce merg la biserică. Acum sunt mai mare şi ştiu ce se vorbeşte la biserică. (Daniel A.) … la început când am fost la biserică am fost uimit. Nu ştiam ce este, credeam că este o casă mare[…] Peste câteva luni mi-am dat seama că este într-adevăr o biserică şi am crezut în Dumnezeu şi în Maica Sfântă şi în fiecare săptămână m-am dus la biserică. (Dorian N.) … am unsprezece ani. La început am crezut ceva urât despre Dumnezeu, că este un zeu al binelui, dar apoi mi-am dat seama că nu are cum să fie zeu, că fiul lui a venit pe pământ şi a făcut fate măreţe. În fiecare seară când mă rog îmi imaginez faptele din rugăciune. Seara spun câte trei rugăciuni, iar apoi mă rog pentru mama şi pentru bunica. Mama mi-a zis să-mi fac prieteni cu voia lui Dumnezeu, că dacă îmbătrâneşte să rămân între prieteni. Când greşesc mama nu mă ceartă, îmi zice să învăţ din greşeli. Şi mama este credincioasă şi ştie mai multe ca mine. Când mama nu are să meargă la lucru ori la curăţenie mergem la biserică. (Adelin C.) … eu mă rog în fiecare zi şi în fiecare noapte şi vreau ca Isus să-mi asculte rugăciunile şi să îmi dea Dumnezeu viaţă lungă şi tot ce am nevoie şi să fiu bună la învăţătură şi să fiu at-entă la profesori […]. Doamne eu mă rog la tine pentru o femeie bătrână şi bolnavă să îi dai fericire să se simtă şi ea mai bine, te rog, Doamne, eu o iubesc foarte mult […] că e fru-moasă şi bună la suflet. Doamne ajută şi pe mine şi familia mea, te rog, Doamne. (Oana L.) ... eu îmi preţuiesc cel mai mult familia şi pe Dumnezeu, pentru că el a fost alături de mine atunci când am avut momente grele în viaţă, iar unul dintre momente a fost când mi-am pierdut mama. Dumnezeu m-a ajutat să trec păeste acest moment trist din viaţă. Dacă aş putea [...] aş întoarce timpul înapoi dar acest lucru nu ar fi posibil. Inima mea şi gândul meu se îndreaptă către mama ma care acum sigur mă priveşte pentru că ea este lângă Dumnezeu. Câteodată sunt tristă şi plâng, dar trebuie să mă gândesc la viitor.[...] Eu cred că Dumnezeu este un prieten adevărat pentru toţi cei care cred în El. Eu îi sunt recunoscă-toare pentru că am trecut prin multe în viaţă, iar El a fost alături de mine. De câte ori am ocazia eu meg la biserică şi îi mulţumesc Lui. Pe mine m-a învăţat să mă rog mama. Sunt greu încercată de viaţă pentru că sunt o persoană cu handicap, dar faptul acesta nu m-a împiedicat să-mi [păstrez] credinţa în Dumnezeu. Seara mă rog pentru bunica şi tata iar dimineaţa mă rog să mă ajute la şcoală şi să mă păzească de rele. Eu cred că într-o bună zi Dumnezeu mă va ridica din scaunul cu rotile în care sunt şi voi merge! (Cristina R.)

Page 13: Revista Excelenta, nr. XIV

13

… eu cred că Dumnezeu ne dă putere şi ne dă tot. Eu mă rog pentru Christos, să-i fie bine, să nu mai fie pe cruce. Îl iubesc mult. L-am visat pe Isus, era frumos şi l-am văzut pe cruce şi l-am ajutat. Am scos cuie din el, cam zece. Şi l-am îmbrăcat şi l-am şters de sânge şi l-am pus în pat. Pe urmă l-am dus la magazin şi i-am cumpărat snacksuri şi o gumă şi pe urmă m-am sculat şi-am fost bucuroasă că l-am visat. Îngerii păzesc pe Doamne Doamne şi Maica Domnului e care l-o făcut pe Isus. Eu mă duc cu mama la biserică şi avem două Biblii, una mare şi una mică, una albă şi una neagră. (Ema)

Melisa Dumitrache (dictatoarea rostogolea pe şezutul concav al unui scaun mărgele de două dimensiuni

în timp ce dicta)

Odată se făcea că iudeii încercau să-l răstignească pe Christos şi eu m-am dus şi i-am smuls cuiele... da, sigur că e visul Emei, dar eu vi-l repovestesc, bine? Bine. Aşadar se făcea că era o salcie care-şi apleca crengile şi nu voia să le dea ramuri iudeilor, să facă cununa de spini, ştiţi că sunt şi sălcii spinoase! Atunci ei s-au dus la nişte trandafiri albi care-şi ridicau florile până spre cer şi-au rupt spinii care protejau trandafirii. Atunci trandafirii s-au ridicat ca printr-o minune dumnezeiască şi i-au lovit pe iudei cu rădăcinile şi ei au căzut la pământ... Dar până la urmă l-au prins pe Christos... dar eu l-am luat, l-am dus acasă la mine, i-am smuls cuiele, l-am spălat... Părinţii m-au întrebat de unde l-am luat pe Christos, iar eu le-am răspuns că am fost în Iudeea şi am observat chinul lui Christos, aşa că m-am hotărât să-l vindec de suferinţele lui, căci el este Mântuitorul, ne mântuieşte adică face min-uni şi pe cei care fac păcate îi pedepseşte. Părinţii m-au ajutat dar şi-au mai văzut şi de tre-burile lor, adică lucrul şi chiar mâncăruri, mama făcea de mâncare, tata aprindea focul, eu îl îngrijeam pe Christos, îi dădeam să mănânce, îi puneam alifie pe cap căci curgeau picături mari şi multe, de sânge... erau mai mari ca geamurile, erau uriaşe, cu cât îndurase el cu atât mai mari s-au făcut picăturile. Maica Sfântă mi-a permis să-l iau, căci ştia ea ce ştia... ştia că dacă nu-l iau la mine acasă va fi mort şi nu credea că va mai învia vreodată. L-am salvat fiindcă mi-a fost milă de el, ca şi când ar fi fost tatăl meu sau perla mea cea mai de preţ, adică o icoană care nu trebuie niciodată vândută sau spartă sau, Doamne fereşte, şterse pictatele, Maica Domnului ori Isus ori cuvioşii sfinţi! Iudeii l-au căutat peste tot, dar nici urmă de Christos. Atunci am ştiut că nu e lucru curat că nu l-au găsit şi am întrebat peste tot dar niciunul nu ştia de salvarea lui Christos. (pauză de căutat mărgele pe sub mă-suţe)

Atunci am întâlnit iudeii într-o poiană, cu nişte mărgeluşe care se jucau şi erau fer-mecate... dar păstrau taina şi nu spuneau, că taina nu se spune. Şi o mărgică a grăit:

- Voi, iudeilor, voi nu ştiţi că vreţi să-l omorâţi pe Christos? - Noi ştim ce ştim, zise o altă mărgică, amestecându-se. - Hai plecaţi, noi nu vrem să stăm de vorbă cu voi! Cele trei mărgele i-au gonit şi i-au speriat în fel şi chip, ajutate de alte mărgele. În

sfârşit s-au întors şi au ţinut sfat. Ele mă ajutau pe mine, că erau magice şi fiecare afla cumva, prin nu ştiu ce mijloc, au fost născute ca să poată să afle tot. Aşa că am aflat de-spre naşterea lui Hristos, căci ele însele s-au prefăcut în păstori, magi şi Irod. Au vrut ele să facă această magie ca să-i înveţe minte pe iudei.

Page 14: Revista Excelenta, nr. XIV

14

UNIVERS LITERAR de Ana Alexandra Stratan

Iubiţi!

Iubiţi fiinţa orfană Fără tată, fără mamă! Iubiţi-l pe Dumnezeu, Căci va fi cu voi mereu! Iubiţi-vă între voi, Nu vă-mpingeţi în noroi! Iubiţi viaţa trecătoare... Omul alta nu mai are!

Pentru măicuţa mea

Măicuţa mea, iubita mea, De-aş reuşi, de aş putea M-aş duce până sus la cer Lumina lunii să o cer Şi-aş pune-o blând pe faţa ta Să-ţi spună tot ce eu aş vrea! Şi ce aş vrea sună aşa: Iubită mamă, nu pleca, Stai lângă inimioara mea, Spre rai tu să-mi arăţi calea, Căci nici nu eşti tu altceva, Decât iubita, maica mea!

Page 15: Revista Excelenta, nr. XIV

15

EDUCAŢIE PRIN FILM

„De ce să-ţi pese de ei? Nu vezi că nu vin niciodată să te caute?”, la care Evan găseşte răspunsul: „Dacă nu mă caută ei, trebuie sa ii caut...

August Rush este numele de „scenă” al unui copil de orfelinat de 11 ani (Evan Taylor), numele pe care i-l dă şeful bandei de copii ai străzii – numit „vrăjitorul” (îl vedeţi, cu ocazia asta, şi pe Robin Williams într-un rol negativ, surpriză) – în mijlocul căreia va nimeri după ce va fugi de la orfelinat. Este un copil sensibil la muzică, aude toate sunetele, simte ritmul muzical în fiecare mişcare a naturii, gustă din plin armonia pe care o pot ele crea laolaltă, involuntar. În urechea lui, toate involuntarele se adună pentru a forma o armonie. Întrebat fiind la un moment dat dacă îi place muzica, răspunde: „Mai mult decât mâncarea!”. .

Are tot timpul convingerea că părinţii lui trăiesc undeva, că l-au iubit întotdeauna şi că muzica e un mod prin care el îi poate auzi şi, în final, găsi. E surprinzător ce îi răspunde Evan unui coleg de orfelinat care vrea să-i scoată din cap gărgăunii cu iubirea şi căutarea părinţilor. „De ce să-ţi pese de ei? Nu vezi că nu vin niciodată să te caute?”, la care Evan găseşte răspunsul: „Dacă nu mă caută ei, înseamnă că trebuie să-i caut eu!” Iată o probă a dragostei…

Părinţii lui pierd legătura unul cu celălalt în urmă cu 11 ani. Mamei, având un accident cât timp e însărcinată (sarcină nedorită de către tatăl ei) i se spune că a murit copilul ei. Află de acest copil abia acum, la 11 ani după, când tatăl ei îi spune înainte de a muri, moment în care căutarea devine reciprocă. Evan ajunge la o şcoală de muzică foarte renumită, geniul lui muzical fiind descoperit de către un dirijor de cor dintr-o biserică. Mama – violonistă, tatăl – solistul vocal al unei trupe rock.

Cât de repede eşti dispus să renunţi şi s-o iei pe alt drum? Nu testează matematica din noi. Testează matematica sufletului. Brusc, îmi amintesc acum că, dacă am avea credinţă cât un bob de muştar, am putea muta munţii din loc. Merită văzut chiar şi numai pentru acest test!