CALEA CREŞTINĂNr.4; Anul: 6; aprilie - 2015

Moto-ul revistei:

„Dar unii s-au împietrit şi nu au crezut, vorbind de rău Calea înaintea mulţimii; depărtându-se de ei, el a despărţit discipolii de ei, discutând zilnic în şcoala lui Tyrannos” – Fapte 19:9, Scripturile Calea Creştină.

„...Apoi au rămas cu ei un an întreg să se ducă împreună cu ei în adunare, şi să înveţe o mulţime multă. şi întâia dată discipolii au fost numiţi: creştini în Antiohia” – Fapte 11:26, Scripturile Calea Creştină.

CUPRINS:

Este voia lui Dumnezeu ca un om să-şi schimbe religia în care s-a născut?

Este „botezul” copiilor mici o lucrare autentică?

Cultul Ortodox are o Biblie falsificată? Este tradiţia ortodoxă de la Dumnezeu? De ce să nu ne închinăm la icoane? Jertfele necurate. 1Ioan 5:16,17 – Care este păcatul care

nu este spre moarte, dar păcatul spre moarte?

Lucrărea supranaturală a nelegiuirii!!! Un călăreţ pe un cal roşu aprins care

stârneşte războaie! Poeziile: Din dragoste, prin dragoste,

pentru dragoste; Stăruinţa în rugăciune.

Există binecuvântare materială în Noul legământ?

Întrebări de la cititori.

Este voia lui Dumnezeu ca un om să-şi schimbe religia în care s-a născut?

În primul rând, trebuie să înţelegem ce este o religie? Cum defineşte Biblia acest termen?În Scripturi apare teremenul: ,,threskeia” = religie, în Coloseni 2:18; Iacob 1:26,27.Iar forma ,,threskeias”, apare în Fapte 26:5; iar forma: „threskos” în prima parte a lui Iacob 1:26.Iar ,,threskeia” şi formele sale, însemnă: religie, formă de închinare, pioşenie, cucernicie. În Fapte 26:5, apostolul Pavel se referă la partida fariseilor şi la modul ei de închinare. În Coloseni 2:18, termenul religie, se referă la închinarea falsă la îngeri. Iar în Iacob 1:26, se referă la oameni care se auto consideră: religioşi, dar care: „neţinându-şi limba în frâu, ci amâgindu-şi inima; religia acestuia este deşartă” – Iacob 1:26, SCC. Într-un sens pozitiv, vedem cuvântul religie doar la Iacob 1:27, unde se spune: „O religie curată şi neîntinată înaintea unui Zeu şi Tată, este aceasta: a îngriji de orfani şi de văduve în necazurile lor, a se păstra nepătat de lume” (SCC). În Biblia ortodoxă (sigla: BO): „cucernicie”. Aici termenul se referă la un mod de viaţă: milos, darnic, şi curat, nepătat de lume, cu teamă de Tatăl ceresc!În Scripturi există mai multe cuvinte ce exprimă ideea de religie, după cum urmează: „latreia” = adorare, închinare, serviciu divin (Romani 9:4); ,,proskyneo” = închinare, cinstire, omagiere, (Matei 28:17); „deisidaimonia” = cult, religie, teamă de zei, superstiţie, reverenţă, pietate, (Fapte 25:19); ,,eusbeia” = evlavie, devoţiune sfântă, cucernicie (2Petru 1:7). Aşa după cum am văzut există „O religie curată şi neîntinată”, dar există şi o religie: „deşartă” (Iacob 1:26), chiar zadarnică (Coloseni 2:18), care se închină la îngeri!

[Continuarea pe pagina 2]

1

Este voia lui Dumnezeu ca un om să-şi schimbe religia în care s-a născut?[continuarea articolului de pe pagina 1]

Faptul că ai o religie, faptul că ai moştenit-o de la părinţi sau de la străbuni, ea nu este automat aprobată de Dumnezeu, ea poate fi o religie falsă sau zadarnică!!!Iubite cititor gândeşte-te singur (Luca 12:57), oare este drept şi bine să rămâi într-o religie care se închină la îngeri, la creaturi (Coloseni 2:18; Romani 1:22-25; Apocalipsa 22:8,9). La o religie care cu gura spune una dar cu fapta alta, cum este proverbul: „fă ce zice popa, dar nu fă ce face popa”. Oare în lumina lui Iacob 1:27, nu este aceea religie: deşartă!Biblia învaţă de oameni care şi-au schimbat religia!În Tesaloniceni 2:8-10, BO: „Căci, de la voi, cuvântul Domnului a răsunat nu numai în Macedonia şi în Ahaia, ci credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit în tot locul, astfel că nu e nevoie să mai spunem noi ceva. Căci ei înşişi istorisesc despre noi cum am fost primiţi la voi şi cum v-aţi întors la Dumnezeu, de la idoli, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, Şi să aşteptaţi pe Fiul Său din ceruri, pe Care L-a înviat din morţi, pe Iisus, Cel ce ne izbăveşte de mânia cea viitoare”.Iată oameni din oraşul grec: Tesalonic, au avut o religie strămoşească, care se închina la alţi dumnezei, care erau în realitate idoli, dar după ce au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, ei s-au întors la Dumnezeul Cel viu şi adevărat, şi-au schimbat religia, închinarea, modul de viaţă!Un alt exemplu este cel al samaritenicii care l-a întâlnit pe Isus Cristos. Ea fusese crescută în religia samaritenilor (Ioan 4:20, BO). Domnul a mărturisit despre religia ei: „Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi“, ei nu-L cunoşteau pe Tatăl ceresc şi nu se închinau conform legii Lui date prin Moise!Domnul le spune că vine ceasul când închinarea se va schimba şi va mai avea loc nici în templul de pe Muntele Garizim, unde se închinau samaritenii, nici în templul din Ierusalim unde se închinau iudeii; ci, închinarea va avea loc în duhul omului, nu într-un templu fizic!!!El precizează: „Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr” – Ioan 4:23,24, BO. Prin urmare, samaritenii şi iudeii ce se închinau în temple, trebuiau să renunţe la această religie (închinare), şi să se închina Tatălui în duhul lor şi în adevărul sau sinceritatea din inima lor!Un exemplu în acest sens este: Saul care a fost evreu, fariseu, şi care prin schimbarea religiei a devenit: creştin, a devenit: apostolul Pavel (Fapte cap. 9).Iar dacă oamenii din religia vechiului legământ instituită de Dumnezeu trebuiau să-şi schimbe religia intrând în noul legământ după cum a fost profeţit (Ieremia 31:31-34), atunci cu atât mai mult cei care se închină, fac rugăciuni la creaturi, la oameni morţi numiţi de ei „sfinţi”, la „îngeri”, dar îngerii lui Dumnezeu nu primesc închinare (Apocalipsa 19:10; 22:8,9), şi şi astfel ei se închină în realitate la demoni! La icoane, statui, cruci etc., care toate sunt: lemn, piatră, fier, lucrarea mâinilor oamenilor (Psalmul 115:3-9).De multe ori motivul pentru care oamenii nu doresc să-şi schimbe religia nu este pentru că au cercetat Cuvântul şi sunt convinşi de religia lor, ci adevăratul motiv este că ei doresc să ducă acelaşi mod de viaţă în păcat, fără Dumnezeu, fără legea Sa, fără Cristos care ne învaţă: lepădarea de sine, ascultarea (Ioan 3:36; Matei 16:24)!

Este „botezul” copiilor mici o lucrare autentică?

Conform Bibliei, botezul creştin salvează (1Petru 3:21); în el se primeşte spălarea de păcate (Fapte 22:16); anunci este foarte important să ne asigurăm că facem un botez autentic.Domnul a învăţat despre Cuvântul lui Dumnezeu că este adevărul (Ioan 17:17), El a rânduit lucrarea botezului (Ioan 4:1,2), şi i-a călăuzit pe ucenici în acest sens (Fapte 2:38,39; 8:26-39).Însă El a avertizat şi a profeţit: „Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei” – Fapte 20:29,30, Biblia Ortodoxă 1988, sigla: BO.Astfel ceea ce are greutate pentru iubitorii adevărului este învăţătura apostolică, şi nu cei de după apostoli, din care unii au fost lupi şi au învăţat: „învăţături răstălmăcite”.Adevărul este simplu şi clar în Sfintele Scripturi, dar unii se folosesc de ele spre pierzarea lor, răstălmăcindu-le (2Petru 3:16), şi sucindu-le minţile celor neştiutori!!!Însă pentru cei necunoscători, intoxicaţi cu teoriile cultului ortodox dăm această mărturie! Fără a evita argumentele inventate de aceştia! Argumentele aduse de cei ce practică botezul copiilor mici, sunt scrierile Părinţilor bisericii:Iustian martirul în Prima sa apologie, spune: „Şi mulţi bărbaţi şi femei care au fost din copilărie ucenicii lui Cristos rămân curaţi până la vârsta de şaizeci sau şaptezeci de ani; şi mă pot lăuda că pot găsi astfel de

2

oameni în fiecare neam”. Unii interpretează fraza: „au fost din copilărie ucenicii lui Cristos”, ca referindu-se la botezul pruncilor, însă atunci Iustian se contrazice singur, căci el în aceiaşi apologie mai spune la subtitlul: CAPITOLUL LXI – BOTEZUL CREŞTINILOR - „Voi relata modul în care noi ne-am dedicat lui Dumnezeu când am fost înnoiţi prin Cristos, pentru că, dacă am omite aceasta, explicaţia noastră ar părea nedreaptă. Tuturor celor ce sunt convinşi şi cred că ceea ce învăţăm şi spunem noi este adevărat şi încearcă să trăiască potrivit acestei învăţături, li se spune să se roage şi să stăruie înaintea lui Dumnezeu, cu post, să le ierte păcatele trecute, în vreme ce noi ne rugăm şi postim cu ei. Apoi îi ducem în locul unde este apa şi ei sunt regeneraţi la fel cum am fost şi noi...Motivaţia acestui [rit] am învăţat-o de la apostoli. Noi am fost născuţi fără cunoştinţa sau alegerea noastră, de către părinţii noştri, care au venit împreună, am crescut şi am deprins obiceiuri rele şi învăţătură ticăloasă. Ca să nu rămânem copiii strâmtorării şi ai ignoranţei, ci să putem deveni copii ai alegerii şi ai cunoaşterii şi să putem obţine în apă iertarea păcatelor săvârşite înainte, asupra celui care alege să se nască din nou şi care s-a pocăit de păcatele lui”.Textul este mai mult decât clar, persoana în cauză care se botează trebuie să se dedice, este convinsă de învăţătura creştină, chiar încearcă să trăiască potrivit acelei învăţături, astfel este iluminată prin învăţătură acea persoană, ea se roagă şi stăruie, postind ca Dumnezeu să le ierte păcatele, în final este alegerea lui să se nască din nou (prin botez) şi să se pocăiască.Atunci de ce Iustian spune: „au fost din copilărie ucenicii lui Cristos”, el se poate referi că din copilărie au fost învăţaţi de părinţi, din Cuvântul lui Cristos şi de atunci au început să asculte de El, dar fără ca aceştia să fie botezaţi de atunci, ei au început ucenicia de atunci!O altă referinţă se păstrează într-o scriere a lui Ciprian, în Sinodul de la Cartagina (253 d.C.). Adresându-se unui cetăţean numit generic „Fidus” (credinciosul), Ciprian este de părere că toţi copiii ar trebui botezaţi imediat după naştere (Epistolele lui Ciprian, LVIII, 2). Însă Ciprian reprezintă tocmai acei lupi prevestiţi de Pavel. El fiind cel care s-a opus botezului apostolic în Numele lui Isus, aşa cum îl prezintă Scriptura ca practică apostolică: Fapte 2:38; 8:16; 10:48; 19:5; Romani 6:3; 1Corinteni 1:12,13; Galateni 3:27.Trecând asupra evidenţelor istorice referitor la botezul copiilor mici, se pot trage următoarele concluzii:

La început botezul copiilor mici a fost o practica sporadică. Primele evidenţe istorice a botezului copiilor mici a fost după anul 200 d.C.

Nu doar din Biblie reiese că doar o persoană conştientă se poate boteza; ci, şi din scrierile „Sfinţilor părinţi” ca de pildă în Didache o carte a Părinţilor Apostolici, găsim scris următoarele referitor la Botez: „Aşa să botezaţi: după o ucenicie, ...” Cred că este clar ca Botezul era făcut în urma unei ucenicii în care înveţi să-L urmezi pe Domnul Isus Cristos. Acelaşi lucru este subliniat şi de Iustin Martirul în cartea sa: ,,Apologia Întâia” unde declară: ,,Toţi cei ce s-ar încredinţa şi ar crede că lucrurile acestea învăţate şi propovăduite de noi sunt adevărate şi care făgăduiesc că vor putea trăi aşa, sunt învăţaţi să se roage şi să ceară de la Dumnezeu, postind, iertarea păcatelor pe care le-au săvârşit mai înainte, în timp ce noi, la rândul nostru, ne rugăm şi postim laolaltă cu ei. Apoi, ei sunt conduşi de noi undeva, unde este apă şi sunt renăscuţi acolo, în acelaşi fel în care noi înşine am fost renăscuţi” Este clar că candidatul la botez era o persoană la o vârstă conştientă căci ea trebuia să creadă, să fie de acord cu învăţătura, să făgăduiască, să se roage şi să postească.

O altă menţiune despre botezul copiilor o avem din anul 185 d.C., dintr-o scrisoare a lui Tertulian, care i s-a opus cu vehemenţă spunând: „Copiii să vină la botez după ce cresc, după ce au primit învăţătură, după ce li se explică unde vin; copiii trebuie să devină creştini numai după ce sunt în stare să îl cunoască pe Cristos”.

Tertullian (160-225 d.C.), care scrie în latină, spune în termeni foarte categorici [sublinierile îmi aparţin]: „Este adevărat că Domnul spune: Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi. Foarte bine, atunci lăsaţi-i să vină când sunt mari (dum adolescunt). Pot să vină când pot învăţa, când sunt capabili să înţeleagă de ce trebuie să vină; pot deveni creştini atunci când sunt capabili să-L cunoască pe Cristos. De ce să-i grăbim pe cei inocenţi către iertarea păcatelor? Suntem mai grijuli în lucrurile pământeşti. Ar încredinţa cineva o posesiune cerească unei persoane căreia nu i-ar încredinţa un lucru pământesc? Lasaţi-i mai întâi să înveţe să ceară mântuirea ca să le fie dată la cererea lor...Când îşi dă cineva seama de importanţa botezului acela se teme mai degrabă să ajungă la el prea devreme decât să-l amâne, numai credinţa completă (fidea integra) poate da asigurare cu privire la mântuire” (De Baptismo, 18.3 şi urm.).

Practica botezului copiilor mici este recunoscut doar la peste 300 de ani de la mortea apostolilor, la Sinodul din Cartagina în anul 419 d.C., însă nu este practicat de restul episcopiilor până mai târziu! Toate aceste hotărâri ulterioare, arată că această practică nu este biblică şi nici apostolică!Dar să analizăm în continuare şi alte argumente ale celor ce practică botezul copiilor mici.

3

Argumentele biblice, ale cultelor tradiţionale care practică botezul copiilor mici sunt: 1. Botezul curăţă de păcatul strămoşesc moştenit; 2. Botezul a fost prefigurat de tăierea-împrejur a copiilor la evrei la opt zile; 3. Primii creştini când au botezat au botezat şi familii întregi, astfel aceste familii au botezat şi copii mici pe care poate îi aveau (Fapte 10:44-48; 16:15,33; 1Corinteni 1:16). [Argumente luate din ,,Dicţionar al Noului Testament” făcut de EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE p.68,69].Însă dacă verificăm cu atenţie aceste argumente, ele nu stau în picioare din următoarele motive: În primul rând, botezul în sine fără pocăinţă nu curăţă de păcate sau de păcatul strămoşesc; ci doar împreună cu pocăinţa/credinţa şi cu mărturisirea proprie că Isus este Domn (Fapte 2:38; 22:16; Romani 10:9-13). În al doilea rând, este adevărat că circumcizia sau tăierea împrejur care se făcea la 8 zile la evrei reprezintă botezul la creştini, însă curios că cei ce botează copii mici, nu-i boteză la 8 zile, ci în general la 6 săptămâni (40 de zile). Însă este demn de ştiut, că orice prefigurare profetică nu este o paralelă perfectă din toate punctele de vedere. Căci este cunoscut faptul că la botezul lui Ioan nu puteau participa copii mici, căci au fost botezaţi doar bărbaţi şi femei care-şi mărturiseau păcatele, ceea ce nu puteau face copii mici, tot la fel şi botezurile creştine au fost făcute doar de bărbaţi şi femei care s-au pocăit şi au crezut ceea ce nu pot face bebeluşii (Fapte 2:38; 8:12). Chiar şi în Vechiul Testament se vorbea de o circumcizie a inimii, adică o schimbare a atitudinii inimii, care nu puteau fi făcută de cât de cei conştienţi de păcat (Deuteronom 10:15-17; Ieremia 4:3,4). Iar, circumcizia şi învierea din botez, se face prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu (Coloseni 2:12), cu siguranţă un bebeluş nu poate avea credinţă fiind inconştient, astfel el nu poate experimenta circumcizia şi învierea din botez.Pe lângă cele două argumente, al treilea argument este că primii creştinii botezau case întregi, însă nici a treia categorie de argumente nu stă în picioare la o analiză atentă, căci chiar dacă s-a botezat toată casa lui Corneliu (Fapte 10:44-48), însă textul ne spune clar altceva ce nu se pretează la interpretarea despre botezul copiilor mici: „S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul… Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Deci cine a fost botezat în apă? Cei ce au primit Duhul Sfânt şi au vorbit în limbi. Cine a primit Duhul Sfânt? Textul ne răspunde:„,toţi cei ce ascultau Cuvântul”. Deci nu puteau fi copii mici, căci un copil de câteva săptămâni nu poate înţelege Cuvântul.Un alt text este cel din Fapte 16:15, unde se vorbeşte de botezul casei Lidiei, şi acest argument este speculativ, căci de unde ştiu religile tradiţionale, că Lidia a avut copii mici? Căci de pildă slujbaşul împărătesc care a avut un slujitor vindecat de Isus, a crezut în Isus cu toată casa lui (Ioan 4:53), fără a înţelege din expresia: „toată casa lui”, că a avut copii mici, deoarece aceştia nu puteau fi conştienţi, şi nu puteau crede. Tot la fel stau lucrurile şi cu casa temnicerului din Filipi despre care se spune în Fapte 16:32-34 (Biblia Ortodoxă): „Şi i-au grăit lui cuvântul lui Dumnezeu şi tuturor celor din casa lui....s-a botezat el şi toţi ai lui îndată. Şi ducându-i în casă, a pus masa şi s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu.” Observăm că toţi din casă au ascultat grăirea Cuvântului, şi cu toată casa a crezut în Dumnezeu. Astfel textul spune: „cu toată casa, crezând”, observaţi că nu spune că temnicerul a crezut PENTRU toată casa lui aşa cum învaţă teologia naşului, ci „cu toată casa, crezând”. Tot la fel şi cu casa lui Ştefana botezată de Pavel, căci aceştia au fost botezaţi după ce au ascultat vestirea lui Pavel (Fapte 16:32), iar despre casa lui Ştefana se spune că ea facea următoarele: „Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că ea este cel dintâi rod al Ahaiei, şi că s-a pus cu totul în slujba sfinţilor.” (1Corinteni 16:15). Ce bebeluşi minune, care să fie puşi „cu totul în slujba sfinţilor” !!! Dar cu siguranţă în casa lui Ştefana nu erau copii mici, ci doar persoane apte de botez şi de slujirea creştină.Pe lângă toate acestea, copiii celor credincioşi sunt sfinţi prin părinţi (1Corinteni 7:14), astfel dacă ei mor, vor primi viaţa veşnică pe baza credinţei părinţilor, prin urmare ei nu au nevoie de botez. Cei ce botează pe copii lor sugari mărturisesc despre ei înşişi: „că nu sunt credincioşi”! De ce afirm aceasta? Pentru că dacă ar fi credincioşi şi copii lor ar fi sfinţi, şi atunci nu ar mai avea nevoie de botez, dar dacă copiii lor nu sunt sfinţi şi au nevoie de botez, atunci ei sunt necredincioşi!Astfel, doar când copiii ajung la o vârstă responsabilă, pot lua ei înşişi decizia să se boteze pentru că atunci părinţii nu mai răspund pentru ei (Psalmul 119:9; Proverbe 20:11). Argumentele Scripturale care susţin că botezul poate fi făcut doar de persoane la o vârstă conştientă sunt următoarele:

a) Biblia învaţă că auzirea evangheliei, ucenicizarea şi acceptarea învăţăturii creştine are loc înainte de botez, şi astfel doar cei ce au fost învăţaţi, se pot boteza. Acest lucru era o realitate în practică în biserica primară. Observaţi în prima zi a bisericii ce ne spune relatarea biblică în Fapte 2:41 „Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi”. Iar în Fapte 8:35-38 citim: „Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.” Observăm din relatare că mai

4

întâi famenul a auzit vestea bună despre Isus, acest mesaj sensibilizându-l, l-a determinat să creadă şi să ceară botezul, iar pe baza credinţei famenului, Filip l-a botezat. Iar la Ioan 4:1, se spune: „Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan”. Astfel Isus făcea ucenici prin învăţătură, şi apoi îi boteza, ei nu deveneau ucenici prin botez, ci ei înainte de botez erau ucenici făcuţi de Domnul care i-a învăţat şi apoi i-a botezat.

b) Biblia nu spune botezaţi-vă şi apoi credeţi, ci spune în Fapte 8:12: „Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei.” Deci textul este clar: „când au crezut...au fost botezaţi”. Ori copii mici nu pot să creadă ei nu sunt conştienţi. Iar nu găsim nicăieri în Noul testament vreun botez a unui copil mic. Ceea ce face din această practică una în afara Bibliei deci ne-fiind din adevăr.

c) Botezul fără credinţă nu poate mântui, după cum se arată şi la Coloseni 2:12, unde conform cu Biblia Ortodoxă 1999 se precizează: „Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu…” Observăm din text că cei îngropaţi cu Domnul Isus prin botez învie împreună cu El „prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu”, ori bebeluşii îngropaţi în botez nu pot învia cu Isus deoarece ei nu au credinţă „în lucrarea lui Dumnezeu”. Şi după cum cel care este botezat este îngropat împreună cu Isus, tot aşa cel îngropat prin botez trebuie să creadă în lucrarea lui Dumnezeu nu altcineva, ca de pildă naşii.

d) Botezul fără mărturisirea cu gura nu poate mântui, după cum se arată şi la Fapte 22:16, unde conform cu Biblia Ortodoxă 1999 se precizează: „…sculîndu-te, botează-te şi spală-ţi păcatele, chemând numele Lui.” Observăm din text că cel botezat trebuie să cheme numele Domnului şi doar aşa va avea păcatele spălate. Iată textul nu spune ‘las că chem eu numele Domnului pentru tine’ ci după cum cel ce doreşte să aibă păcatele iertate trebuie să se scoale şi să se boteze, tot aşa tot el trebuie să cheme numele Domnului, căci „…de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui…cu gura se mărturiseşte spre mântuire”. (Romani 10:9,10 Biblia Ortodoxă 1999). Deci după cum mântuirea (salvarea) este personală: „te vei mântui”, tot aşa şi botezul şi mărturisirea trebuie să fie personală: „cu gura ta...în inima ta”, trebuie să fie un act de voinţă a persoanei în cauză, ceea ce un copil mic nu poate realiza, iar botezul lor în care naşii sau altcineva mărturisesc pentru ei, nu este valabil, în cer suntem judecaţi după faptele noastre nu după mărturisirile altora (Apocalipsa 20:12).

e) Aceeaşi situaţie este cu pocăinţa, Biblia nu spune: botezaţi-vă şi apoi pocăiţi-vă de păcate, ci Biblia spune: „Pocăiţi-vă le-a zis Petru şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos” (Fapte 2:38).

Unii ar putea spune că în Noul Testament nu se interzice botezul copiilor mici, însă aceştia ignoră faptul că descrierea pe care o face Biblia asupra atitudinii pe care trebuie să o aibă candidatul la botez, exclude posibilitatea botezării copiilor mici, fiindcă candidatul la botez trebuie: să audă predicarea Cuvantului (Marcu 16:15,16), trebuie să se pocăiască (Fapte 2:38), să credă (Fapte 8:12), trebuie să facă o ucenicie (Matei 28:19; Ioan 4:1), trebuie să mărturisească cu gura lui pe Isus ca Domn (Romani 10:9,10). Apostolii nu au făcut botezuri celor ce nu au auzit mai întâi evanghelia, astfel botezul este parte din lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuire, în care are loc vestirea evangheliei şi botezul este răspunsul omului la vestea bună, prin credinţa din inimă şi prin exteriorizarea acestei credinţe prin mărturisirea cu gura şi prin botezul în apă. Botezul copiilor mici nu este un act personal de răspuns la evanghelie, astfel dacă el nu a mărturisit cu gura nu a chemat numele Domnului nu poate fi mântuit (Romani 10:9-13). În concluzie, este clar că botezul se poate face doar la o vârstă în care poţi înţelege ce este căinţa, credinţa, ascultarea, şi a crede altfel, înseamnă a anula învăţătura Bibliei.

Cultul Ortodox are o Biblie falsificată?

Dumnezeu a poruncit ca încă în prima parte a Bibliei, în legea lui Moise, să se consemneze avertismentul de a nu se adăuga sau scoate din Cuvântul Lui (Deuteronom 4:2; 12:32)! El ştia că tendinţa omului influenţată de Diavol este ca să scoată sau să adauge la Cuvânt, fie falsificând Cuvântul scris, fie nerespectându-l în întregime. În Pildele lui Solomon (Proverbele), se spune: „Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te tragă la socoteală şi să fii găsit de minciună!” – 30:6, Biblia Ortodoxă 1988 (sigla: BO). Acelaşi avertisment s-a dat şi în Apocalipsa 22:18,19.Însă care este situaţia în versiunea ortodoxă?Dumnezeu a poruncit clar în Deuteronom 25:13,14, BO: „Să nu ai în săculeţul tău două feluri de greutăţi pentru cumpănă: unele mai mari şi altele mai mici. În casa ta să nu ai două feluri de efă: una mai mare şi alta mai mică”. Iar în Pildele lui Solomon 20:10, BO: „Două feluri de greutăţi de cântărit şi de măsurat sunt urâciune înaintea Domnului”.

5

Din păcate, liderii ortodocşi au două feluri de măsuri!Pe de o parte liderii ortodocşi declară: „Sfânta Scriptură este colecţia cărţilor scrise sub insuflareaSfântului Duh, într-un răstimp de aproape 1500 de ani, adică de la Moise şi până la autorul Apocalipsei (de la 1400 î.Hr. şi până la anul 100 d.Hr.)... Această colecţie cuprinde un număr de 66 de cărţi canonice, care, după timpul când au fost scrise, înainte sau după Hristos, se împart în 39 de cărţi ale Vechiului Testament şi 27 de cărţi ale Noului Testament.” - „Studiul Vechiului Testament” - manual pentru seminariile teologice, Bucureşti 1978, pag. 14, [subilinierea îmi aparţine].Iar la pag. 21. aceiaşi lucrare învaţă: „Cuvântul ,canon’ derivă din grecescul ,kanon’ sau ebraicul ,cane’ şi înseamnă în sens propriu măsurătoare... Denumirea de canon a fost folosită pentru desemnarea colecţiei cărţilor în care se cuprinde regula de credinţă”. „Vechiul Testament cuprinde cărţile sacre scrise înainte de venirea Mântuitorului. Canonul iudaic fixat probabil în timpul lui Ezra, după întoarcerea iudeilor din exil, cuprinde 39 de cărţi” - „Istoria religiilor” - de Diac. Prof. Dr. Emilian Vasilescu, Bucureşti1982, pag. 359., [subilinierea îmi aparţine].„Cărţile Vechiului Testament sunt în număr de 39” - „Carte de învăţătură creştină ortodoxă" - Bucureşti 1978, pag. 35.„...adevărata bibliotecă sfântă a Vechiului Testament alcătuit din 39 de cărţi canonice...” - „Omiletica" - manual pentru seminariile teologice, de Pr. Nicolae Petrescu, Bucureşti 1977, pag. 177.„Cărţile Vechiului Testament pe care ea le consideră drept canonice sunt următoarele care formează şi canonul Evreilor: Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Iosua, Judecători şi Rut, Cele patru cărţi ale împăraţilor, două cărţi Paralipomena (cronici). Cartea întâia şi a doua lui Ezra, Estera, Iov, Psalmi, Proverbe, Eclesiastul, Cântarea cântărilor, Isaia, Ieremia (două cărţi), Ezechiel, Daniel şi ceidoisprezece Profeţi (mici)” - „Expunerea doctrinei Bisericii creştine ortodoxe”, de W.Guettee, Bucureşti - 1901, pag. 132-133.Dar pe de altă parte versiunea ortodoxă a Bibliei are 14 cărţi în plus!!!Liderii lor în frunte cu “Patriarhul Daniel” declară în “Biblia” sinodală 2014, în “Cuvânt Înainte”, unde “Daniel” precizează: “Această ediţie cuprinde, alături de cărţile canonice şi cărţile care formează în Biserica Ortodoxă grupul adausurilor “anghinos-comena” sau “bune de citit”. Pe un site ortodox se explică: „Vechiul Testament cuprinde 39 de carti canonice, primite de Biserica a fi insuflate de Dumnezeu si 14 carti necanonice, dar recomandate de Biserica spre a fi citite”. - http://www.crestinortodox.ro/biblia/Vechiul-Testament/Chiar dacă unele cărţi sunt potrivite de a fi citite, ele nu au ce căuta în colecţia de cărţi a Scripturilor, rezervate doar pentru cărţile insuflate de Dumnezeu (2Timotei 3:16). Acesta ar fi o adăugare condamnată de Dumnezeu (vezi: Pildele 30:6). Unele cărţi pot fi tipărite separat dacă sunt cu adevărat bune de citit!Căci cum putem amesteca paiele cu grâul, Dumnezeu a avertizat în Ieremia 23:28-31, BC: „Proorocul, care a avut un vis, să istorisească visul acesta, şi cine a auzit Cuvîntul Meu, să spună întocmai Cuvîntul Meu! «Pentruce să amesteci paiele cu grîul? zice Domnul.“ „Nu este Cuvîntul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărîmă stînca?“ „De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii cari îşi ascund unul altuia cuvintele Mele.“ „Iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii cari iau cuvîntul lor şi-l dau drept cuvînt al Meu.“Şi nu este vorba de un cuvânt, un verset în plus, cu toate că şi acesta ar fi un păcat de moarte conform cu Apocalipsa 22:18. Dar atunci ce fel de păcat este, când oamenii au introdus 14 cărţi, zeci de pagini în plus,în cartea care se numeşte Biblie sau Sfânta Scriptură?!?Oare conducerea ortodoxă nu are “două feluri de greutăţi”, de măsuri, pe de o parte susţinând doar cele 39 de cărţi ca fiind canonice şi inspirate în literatura lor, dar pe de altă parte, la această colecţie divină, ei mai au adăugat 14 cărţi !!!Ce încredere poţi avea în nişte oameni care se auto-proclamă: „Înalt prea sfinţit” şi „Prea fericit”, dar care îşi permit să falsifice Cuvântul lui Dumnezeu?Asupra lor va veni judecata consemnată în chiar versiunea lor: „Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta” – Apocalipsa 22:18.

Este tradiţia ortodoxă de la Dumnezeu?Conform cu doctrina ortodoxă, “Sfânta Tradiție sau Sfânta Predanie este învățătura dată (lăsată și transmisă) de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca și Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre...Altfel definită, Tradiția sfântă este "învățătura dată de apostoli primilor episcopi, iar aceștia celor de după ei până astăzi, prezentă în

6

definițiile sinoadelor ecumenice, în scrierile Sfinților Părinți și în cărțile de slujbă ale Bisericii” - http://ro.orthodoxwiki.org/Sf%C3%A2nta_Tradi%C8%9BieDe unde putem ştii că tradiţia ortodoxă provine de la apostoli? Dacă pe parcursul timpului în cultul ortodox s-a adăugat lucruri neapostolice? Cine ne poate garanta? Având în vedere că tradiţia nebiblică a fost condamnată de Isus şi de apostoli! – Marcu 7:1-13.Oare nu este posibil ca ceea ce s-a întâmplat printre cărturarii din Israel care au adăugat tradiţii greşite, să se facă şi cultul ortodox?În cartea „Dicţionar al Noului Testament A-Z”, de Preot Ioan Mircea, Bucureşti, 1984. pag. 252, se precizează: „Deosebit de învăţătura Evangheliei, scrierile Noului Testament vorbesc şi de ,învăţătura fariseilor şi saducheilor' de care Domnul şi apostolii îndeamnă pe ascultătorii lor să se ferească (Matei 16,12) şi de , învăţături care sunt porunci omeneşti', deci zadarnice (Mat.15,9; Marcu 7,7; Col. 2,22) şi să apere dreapta învăţătură”.Iar în „Istoria religiilor”, de Diac.Prof.Dr. Emilian Vasilescu, Bucureşti, 1982, pag. 372, se afirmă: „Pe vremea Mântuitorului, comentariile făcute de rabini la textele Sfintei Scripturi nu erau fixate în scris, ci se păstrau ca tradiţii orale cu putere de lege şi se completau necontenit cu noi interpretări de la caz la caz. După multe ezitări, au început să se redacteze şi înscris aceste comentarii, aceste Mişnah, formând adevărate coduri delegi juridico-religioase iudaice...Cu vremea, Mişna a devenit pentru evrei o a doua Lege şi încă mai importantă decât cea dintâi, lucru pentru care Mântuitorul îi certa (Mat. 15,2-3; Marcu 7,5-8)”.

Oare nu acest lucru se putea întâmpla şi în cazul cultului ortodox?!? Oare nu a devenit tradiţia pentru ortodocşi mai importantă ca Biblia! Să ne întrebăm sinceri: câţi ortodocşi cunosc: Bbiblia, dar câţi cunosc tradiţia, datinile, sărbătorile, obiseriurile, ritualurile!!! Atunci nu au căzut şi liderii ortodocşi în aceiaşi capcană ca liderii lui Israel?!? Raportându-se mai mult la tradiţie decât la Biblie!!!În lucrarea: „Istoria biblică. Noul Testament”, vol. V de Prof. A.P.Lopuhin, traducere de Nicodim, patriarhul BOR. Bucureşti 1946. pag. 381, se recunoaşte: „...aşa numitele , tradiţii părinteşti' ...cu o pioasă exagerare se atribuiau chiar lui Dumnezeu, care le-ar fi comunicat verbal lui Moise pe muntele Sinai”. Ceea ce era o minciună! La fel tradiţia ortodoxă susţine, basme, mituri, legende, exagerări şi contravine învăţăturii simple a Bibliei!

De pildă tradiţia învaţă că: „Sfântul Filip, se zice că a predicat în Frigia şi că a murit răstignit. Tradiţiunea îl confundă adesea cu diaconul Filip şi de aceea mai spune că ar fi predicat şi în Samaria” - „Istoria bisericească universală - până la 1054” de I. Mihălcescu. Bucureşti - 1911, pag. 43.Sau: „Mărturiile nu coincid în ce priveşte semnul văzut de Constantin înainte de bătălia hotărâtoare de la podul Milvius, în care adversarul său, Maxenţiu şi-a aflat moartea. După Lactanţiu, Constantin a fost avertizat în vis să-şi pună pe scuturile oştirii semnul ceresc (iniţialele numelui Christos - n.n.) şi astfel să înceapă lupta; el s-a supus şi a însemnat pe toate scuturile numele lui Hristos' (De mortibus persecutorum, 48). Dar în Vita Constantini (1,28-29) (lucrare mai târzie - n.n.) Eusebiu, episcopul Cezareei înfăţişează o poveste deosebită” – în „Istoria credinţelor şi ideilor religioase” vol. II de Mircea Eliade, Bucureşti 1991, pag. 375-376.

O altă eroare: „Sfântul Iustin a murit relativ tânăr: nu la 30 de ani cum din eroare ne transmite Sf. Epifaniu, ci probabil pe la 50-60 de ani, adică în plenitudinea forţelor sale spirituale” - „Patrologie” vol. I de Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman, Bucureşti, 1984, pag. 268.

Alte învăţături contradictorii: „Sfântul Iacob cel mic, numit şi Iacob fratele Domnului, Iacob cel drept şi Iacob al lui Alfeu a stat toată viaţa în Ierusalim şi a condus Biserica de aci... Despre moartea sa sunt două versiuni” – „Istoria bisericească universală - până la 1054” de I. Mihălcescu, Bucureşti - 1911, pag. 43.Tradiţia abundă de legende în „Istoria bisericească universală - până la 1054” de I. Mihălcescu, Bucureşti - 1911, pag. 43, se recunoaşte: „Ceea ce tradiţiunea ne spune despre ceilalţi opt apostoli este mai puţin hotărât şi mai nesigur”.

Alte legende ale tradiţiei: „Romano-catolicii pretind că sfântul Petru a fost de două ori în Roma şi că el este întemeietorul Bisericii din Roma, pe care a şi păstorit-o ca cel dintâi episcop, timp de 25 de ani. Ei ştiu să ne spună că sf. Petru ar fi avut în Roma dispută publică cu Simon Magul şi că, atunci când a izbucnit persecuţiunea lui Neron, el plecase din Roma de teama de a nu fi omorât, dar în cale întâlni pe Mântuitorul, pe care îl întrebă: ,Unde te duci, Doamne? Quo vadis, Domine?', la care Mântuitorul i-ar fi răspuns: ,La Roma, ca să fiu răstignit a doua oară', ceea ce ar fi hotărât pe sf. Petru, ca să se întoarcă înapoi şi săprimească moartea de martir. Toate acestea sunt însă simple legende, fără nici o bază istorică ” – „Istoria bisericească universală - până la 1054” de I. Mihălcescu, Bucureşti - 1911, pag. 41, [sublinirea îmi aparţine].

7

Tradiţia conţine fantezii imposibil de acceptat şi crezut!!! În cartea: „Patrologie” vol. I de Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman, Bucureşti -1984, pag. 88, se recunoaşte: „La amănuntele date de Rufin care nu sunt neapărat reale, alţi Părinţi au adăugat altele şi mai nuanţate anume că cele 12 articole au fost elaborate şi pronunţate fiecare de câte un apostol. E de la sine înţeles că aceste amănunte sunt creaţii tardive cu mult post-apostolice, răsărite din evlavia credincioşilor faţă de simbolul de credinţă”. Cu alte cuvinte o invenţie, o minciună, şi noi ştim de unde vin minciunile, de la satan: tatăl minciunii (vezi Ioan 8:44).Un alt exemplu: „O tradiţie târzie spune că sfântul Iacob ar fi predicat în Spania şi spaniolii pretind că au şi moaştele sale în oraşul ,Sant-Iago' din Compostella, dar aceasta nu e de crezut ...” - „Istoria bisericească universală până la 1054” de I. Mihălcescu, Bucureşti - 1911, pag. 42, [sublinirea îmi aparţine].Iată ce se recunoaşte de învăţaţi ortodocşi despre cultul Mariei: „Nu se cunosc în primele trei secole sărbători ale Sfintei Fecioare...” – „Istoria bisericească universală” vol. I (1-1054), Bucureşti -1975, pag. 166. Atunci este clar că inventarea acestor săbători este o erezie!!!Astfel: „Sanctificarea treptată, şi în cele din urmă divinizarea Mariei reprezintă mai ales opera evlaviei populare” – „Istoria credinţelor şi ideilor religioase” vol. II de Mircea Eliade, Bucureşti 1991, pag. 374.Deci sanctificarea “Mariei” nu are de a face cu adevărul biblic; ci, cu influenţa populară, cu influenţa oamenilor netrasformaţi prin Cuvântul lui Dumnezeu şi încă sub puterea trecutului lor păgân!!!„Sărbătoarea Adormirii Maici Domnului numită şi a luării sale la cer a fost serbată din secolul V în Siria, iar de la sfârşitul secolului al Vl-lea ea a devenit generală şi obligatorie prin dispoziţiile împăratului Mauriciu (582-602)” - „Istoria bisericească universală”, vol. I, Bucureşti - 1975, pag. 320. Iată cum unii oameni impun altora tradiţii nebiblice!!! Căci „În veacul VII se introduse sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, iar în veacul VIII a Intrării în Biserică” - „Istoria bisericească universală până la 1054” de I. Mihălcescu, Bucureşti, pag. 257. La sute de ani după ce deja era calea adevărată satabilită (vezi 2Petru 2:1,2), pe care ei ulterior au abandonat-o pentru a urma pe învăţătorii mincinoşi!!!

Alte basme ale tradiţiei: „Naşterea Domnului (25 decembrie) a fost serbată mai întâi în Apus de la anul 336,a fost recomandată în Răsărit de sfântul Grigore de Nazianz şi Sf. Ioan Gură de Aur” - „Istoria bisericească universală” vol. I, Bucureşti, 1975, p. 320, astfel această sărbătoare NU face parte din credinţa şi practica apostolică stabilită o dată pentru totdeauna în primul secol d.C. – vezi: Iuda 3; Efeseni 4:5.Despre această sărbătoare cu origine păgână se mai recunoaşte: „Creştinii orientali au introdus sărbătoarea Naşterii Domnului îna doua jumătate a secolului al IV-lea” - „Istoria bisericească universală” vol. I, Bucureşti, 1975, p. 165.„Sărbătoarea naşterii lui Mithra pare să fi avut loc în Occident la 25 decembrie, când se sărbătorea naşterea soarelui (Natalis SolisInvicti)” - „Istoria religiilor” de Emilian Vasilescu, Bucureşti - 1982, pag. 310.„Fixarea datei naşterii Mântuitorului în aceeaşi zi cu natalis Solis Invicti (naşterea Soarelui neînvins) poate fi socotită ca o dovadă a concurenţei între cele două religii” - „Istoria religiilor” de Emilian Vasilescu, Bucureşti - 1982, pag. 312. Astfel crăciunul a fost stabilit pentru a-i asimila pe închinătorii zeului păgân: Mithra, şi ea nu este din adevăr!!!O altă tradiţie introdusă ulterior credinţei apostolice: „Schimbarea la faţă a început să se serbeze din secolul al V-lea şi tot din aceeaşi epocă datează sărbătoarea Bunei-Vestiri” - „Istoria bisericească universală”, vol. I, Bucureşti - 1975, pag. 320.Exemplele ar putea continua: - introducerea veşmintelor liturgice în sec. IV.- inventarea iconostasului şi toaca de lemn: sec. VII.- introducerea în cult a tămâierii după ceremoniile model păgân: VI-VII.- Abia prin sec. VI se introduseră clopotele în clădirea de cult occidentală, iar în sec. IX în cea orientală. Demn de menţionat că clopotele erau în întrebuinţare din vechime la păgâni!!!

Astfel, chiar argumentele biblice aduse în favoarea tradiţiei ortodoxe, sunt de fapt în devafoarea lor, căci observaţi ce spune Biblia chiar în propria lor versiune: „Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat”. – 1Corinteni 11:2, BO. În veriunile ortodoxe expresia: „tradiţiile” este tradus cu: „predaniile”. Însuşi acest pasaj susţine că tradiţiile trebuie ţinute aşa cum au fost transmise de apostoli şi nu cum ţin ortodocşii tradiţii adăugate ulterior!

Iar cum putem verifica aceste tradiţii dacă sunt sau nu apostolice? Prin compararea lor cu învăţătura apostolică din Biblie (Fapte 2:42; 2Timotei 3:16,17), acest lucru Îl spune chiar Pavel prin inspiraţie divină în 2Tesaloniceni 2:15, BO: „Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră”. Iată scrisoarea a doua către Tesaloniceni conţinea tradiţiile apostolice, ele coincideau cu tradiţiile transmise pe cale orală (prin cuvânt). Ele nu erau separte; ci, Cuvântul lui Dumnezeu era unul, fie că este vorbit, sau scris! Cuvântul oral sau scris transmite aceiaşi învăţătură!

Însă nu acest lucru în cazul tradiţiei ortodoxe, care transmite în opoziţie cu învăţătura simplă a Domnului Isus (2Corinteni 11:3). Dacă Domnul a învăţat să ne închinăm în duh şi adevăr (Ioan 4:23,24),

8

tradiţia îi duce pe oameni să se închine prin icoane, cruci, sfinţi, etc, şi astfel închinarea lor nu mai este nici în duh, nici în adevăr, căci ei se închină la creaturi nu la Creator (Romani 1:22-25).Şi cultele tradiţionale au păţit ceea ce au păţit evreii prin adăugarea de tradiţii, şi chiar mai rău, căci ei au deturnat rugcăciunea ce trebuie adresată doar lui Dumnezeu prin Fiul Său (Evrei 13:15; Efeseni 5:20; Coloseni 3:17), la rugăciuni la oameni morţi, la îngeri, creaturi, etc.!!!Astfel se recunoaşte: „Se pare că de nimic în lume nu se face atâta abuz ca de cuvântul ,credinţă'. Toţi îl rostesc, cei mai mulţi din poporul nostru se socot creştini, nădăjduiesc să fie mântuiţi în legea pe care au moştenit-o de la moşii şi strămoşii lor. Dar la o cercetare atentă se constată că bunul pe care-l poartă nu e aur veritabil, ci metal fals !” - „Tezaurul Ortodoxiei” de Preot Dr. Ştefan Slevoacă, Edit. Episcopiei Buzăului - 1990, pag. 91, [sublinirea îmi aparţine].Domnul a condamnt tradiţiile care anulează sau denaturează: Scripturile, El a spus în Matei 15:1-9, BO: „Atunci au venit din Ierusalim, la Iisus, fariseii şi cărturarii, zicând: Pentru ce ucenicii Tăi calcă datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă pâine. Iar El, răspunzând, le-a zis: De ce şi voi călcaţi porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră? Căci Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, iar cine va blestema pe tată sau pe mamă, cu moarte să se sfârşească. Voi însă spuneţi: Cel care va zice tatălui său sau mamei sale: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, Acela nu va cinsti pe tatăl său sau pe mama sa; şi aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră. Făţarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, când a zis: «Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. Şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor».”Iată datina unor evrei desfinţa Cuvântul lui Dumnezeu !!! Oamenii urmau tradiţile ca pe Cuvântul divin, dar ele erau de fapt doar nişte învăţături omeneşti (vezi şi Marcu 7:1-13). La fel fac ortodocşi, care urmează orbeşte nişte tradiţi omeneşti, care în cele mai multe cazuri desfinţează simplitatea şi curăţia adevărului lui Cristos!!!Astfel îi face pe oameni să creadă că ei sunt ortodocşi în drepta credinţă, în realitate ei au o credinţă falsă! Credinţa lor NU este bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10:17).Iar nu învăţăturile orale, au fost calea de a ne parveni adevărul; ci, Cuvântul scris (Ioan 5:39; Romani 16:26). Căci pe cale orală, în timp se pot adăuga datini, obiceiuri, care nu sunt de la origine, care nu fac parte din credinţa sfinţilor dată o dată pentru totdeauna în primul secol (Iuda 3).Ilustrare:Dacă un om şi-ar lăsa o imensă bogăţie moştenire urmaşilor săi, dar la câteva generaţii distanţă de el, cum ar face-o? Pe cale orală? Poate după câteva generaţii cineva ar putea adăuga sau scoate din mesajul iniţial al acelui om bogat. După mai multe generaţii s-ar putea dilua, pierde, deturna dorinţele acelui om, moştenirea s-ar pierde sau ar fi furată! Singura cale ar fi cea scrisă, cea autentificată în mai multe exemplare printr-un notar! În acest caz o moştenire ar putea ajunge şi după multe generaţii fără a fi deturnată!Dumnezeu este Cel care a lăsat omenirii o preţioasă moştenire: Cuvântul Său scris care este mai de preţ ca aurul curat (Psalmul 19:7-11). Dumnezeu în repetate rânduri, a poruncit slujitorilor Săi, să scrie ceea ce văd sau ceea ce aud de la El (Exod 17:14; 34:27; Psalmul 101:19; Ieremia 30:2). Concluzie: „Celor ce sunt pioşi cu adevărat şi filozofi (adică: iubitori de înţelepciune), raţiunea le dictează să cinstească şi să iubească numai adevărul şi să renunţe a urma părerile celor vechi, în cazul când acestea ar fi greşite. Şi tot raţiunea cea înţeleaptă dictează iubitorului de adevăr, nu numai să nu urmeze pe acei care săvârşesc sau învaţă vreo nedreptate ci ea în tot chipul şi mai presus de însuşi sufletul său, să prefere a săvârşi şi a spune numai cele drepte, chiar dacă l-ar ameninţa moartea” - Iustin Martirul, „Apologeţi de limbă greacă" - trad. T.Bodogoe, Olimp Căciulă şi D.Fecioru, Bucureşti - 1980, pag. 26 (Apologia I - Sf. Iustin), [sublinirea îmi aparţine].Astfel să renunţăm la tradiţi chiar dacă sunt vechi de sute de ani! De ce ? Avem ceva mai de preţ? Da: „Cărţile canonice sunt insuflate de Dumnezeu, adică cuprind într-însele adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu” - Nicodim - patriarh BOR.Atanasie - părintele ortodoxiei: „Acestea sunt izvoarele mântuirii, ca cel ce însetează să se sature de cuvintele cele dintr-însele. În acestea singure se binevesteşte dreapta credinţă. Nimeni să nu mai adauge la acestea, nici din ele să scoată ceva. Pentru aceasta Domnul mustra pe Saduchei zicând: «Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterile lor», iar pe Iudei îi sfătuia: «Cercetaţi Scripturile, că acestea sunt care mărturisesc pentru Mine»”, [sublinirea îmi aparţine].Iubite cititor, este de preţ Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru tine? Îl citeşti zilnic aşa cum avem poruncă? Meditezi asupra lui zi şi noapte? Îl împlineşti tu? Trăieşti tu după poruncile lui? (Psalmul cap. 1).

9

De ce să nu ne închinăm la icoane?

Biblia vorbeşte de închinători adevăraţi care se închină Tatălui în duh şi adevăr (Ioan 4:23,24), şi de închinători falşi (Coloseni 2:18; Apocalipsa 9:20).Să nu uităm, căci ori ne închinăm ‚Tatălui ceresc’ cum ne-a învăţat Domnul, şi suntem atunci închinători adevăraţi, ori ne închinăm altfel după bunul nostru plac, sau după învăţături omeneşti şi atunci suntem închinători falşi (Ioan 4:23; Tit 1:16).

La cine trebuie să ne rugăm?Conform Bibliei rugăciunea se adresează la Dumnezeu prin intermediul Singurului Mijlocitor: Isus Cristos.Ioan 16:23: „Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da” (Biblia Ortodoxă 1988, sigla: BO).Efeseni 5:20, BO: „Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl”.1Tumotei 2:5,6, BO: „Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi, mărturia adusă la timpul său”.Prin eliminare este clar, că nu ne putem ruga la creaturi, indiferent că sunt: îngeri, „sfinţi”, „Maria”, etc.Rugăciunea se adreseaă exclusiv la Dumnezeu (Coloseni 3:17; Evrei 13:15; Apocalipsa 4:10).Şi dacă nu ne putem ruga la ei, şi ei nici nu sunt mijlocitori în rugăciune, atunci icoanele confecţionate cu aşa zis-ul „chip” al lor, „pentru ajutor în rugăciune” sunt în realitate: o idolatrie, oamenii invocându-i pe ei, şi nu pe singurul Dumnezeu adevărat!!!

Dar ce se poate spune despre icoanele ce se doresc să reprezinte divinitatea? Să vedem ce aflăm din Biblie, despre Dumnezeu şi închinarea la El: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a celor ce sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ. Să, nu te închini lor, nici să le slujeşti, căci Eu Domnul Dumnezeul tău sunt Dumnezeu zelos, Care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc” – Deuteronom 5:7-9, BO.În acest pasaj se arată clar: că aţi confecţiona chipuri cioplite este pentru a te închina la alţi dumnezei! Chipurile ciplite nu pot fi făcute pentru a-L înfăţişa pe Dumnezeul Bibliei! De ce?Deorece: „Iar Domnul v-a grăit de pe munte din mijlocul focului; şi glasul cuvintelor Lui l-aţi auzit, iar faţa Lui n-aţi văzut-o, ci numai glasul I l-aţi auzit” – Deuteronomul 4:12, BO.Deuteronom 4:15, BO: „Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip”.O dată ce faţa lui Dumnezeu nu a fost văzută de oameni, nici imaginea Lui nu poate fi reprodusă! (vezi şi: Ieşirea 33:20).Prin urmare, icoanele, imaginile, în momentul în care sunt făcute, ele sunt idoli, căci Dumnezeu nu poate fi reprodus! – Romani 1:22-25.Dar nici înfăţişarea Fiului lui Dumnezeu nu poate fi reprodusă, deorece: primii creştini nu au avut icoane în primele secole de creştinism!!! Astfel când după sute de ani s-a încercat pictarea chipului fizic era imposibil, toţi ucenici erau morţi, acest imagini reprezintă nişte închipuiri!!!În „Istoria Dogmelor” de Dr.C.Chiricescu, profesor de teologie ortodoxă, Litografia Andreescu, 1904, pag. 180, se recunoaşte: „Biserica primitivă creştină nu cunoştea icoane religioase şi aceasta cu atât mai mult cu cât primii creştini erau în majoritate iudei, cărora legea dată de Moise le interzicea de a-şi face chip cioplit şi a i se închina”, [sublinierea îmi aparţine]. „Când persecuţiile încetară, atunci numărul bisericilor crescu repede (sec. IV)... Icoane nu erau în acest timp prin biserici. Scârbiţi de chipurile idoleşti din păgânism şi păzind cu stricteţe a doua poruncă a Decalogului, cei dintâi creştini se fereau de a înfăţişa pe Dumnezeu şi pe sfinţi prin chipuri sculptate sau pictate” - Prof. I. Mihălcescu - „Istoria bisericească universală” - până la 1054 de I.Mihălcescu, profesor la Facultarea de teologie, Bucureşti 1911, vol. I, pag. 128-129.De fapt însuşi scuza că ortodocşi nu se închină la icoane; ci, la ceea ce reprezintă ele, este o minciună, şi de fapt această teorie este preluată din păgânism!Căci: „Păgânii se închină chipurilor de lemn pe care le cred imaginea lui Dumnezeu” - „Tezaurul liturgic” de Preot Dr. Badea Cireşeanu, tom.II, Bucureşti 1911, pag. 227.În realitate: „... IDOLATRII, adică adoratorii statuilor... sau obiectelor de artă cred că prin acestea se închină unor... fiinţe cereşti...” - „Tezaurul liturgic” de Preot Prof. Dr. Badea Cireşeanu, tom.II, cu aprobarea Sf. Sinod al BOR, Bucureşti 1911, pag. 48.Acest lucru relatează şi Biblia, păgânii din Efes ce se închinau la zeiţa Diana, susţineau teoria că chipul ei este căzut din cer (Fapte 19:24-35).

10

Doar privind la icoanele care pretind că îl reprezintă pe Fiul, vedem că ele diferă unele de altele, astfel ele reprezintă înşelăciunea unor oameni idolatrii !!!Ba mai mult, o dată ce închinarea este în duh (Ioan 4:23,24), ea nu are nevoie de lucruri materiale, pentru că ea are loc în duhul creştinului unde este prezent Cristos (Efeseni 3:14-17).Chiar dacă unii creştini din primul secol L-au văzut în carne, în corp fizic pe Domnul, totuşi după înălţarea la cer, creştinii nu Îl mai cunoşteau aşa ca om, nu pe înfăţişarea aceasta puneau preţ; ci, pe Isus ca duh, ca Domn, înviat, înălţat! În acest sens Pavel inspirat de Dumnezeu spune: „De aceea, noi nu mai ştim de acum pe nimeni după trup; chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem. Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” - 2Corinteni 5:16,17, BO.Pentru creştini adevăraţi sunt importante calităţile Domnului, chipul lui moral care doreşte să-l imprime în noi, devenind făpturi noi!Pentru ortodocşi este important chipul fizic, prin aceasta indicându-se că ei sunt transformaţi, ei sunt tot fireşti, oameni vechi în Adam, nu oameni noi în Cristos!!!

Jertfele necurate

„Şi Samuel a zis: „Îi plac Domnului arderile-de-tot şi jertfele, ca ascultarea de glasul Domnului? Iată, ascultarea este mai bună decât jertfa, şi luarea aminte decât grăsimea berbecilor” – 1Samuel 15:22, GBV 2001.

Tatăl Ceresc, ne-a creat din dragoste, El ne iubeşte şi doreşte ca noi să cunoaştem dragostea Lui! El vrea ca noi să stăm în dragostea Lui, să ne adăpăm din ea (Romani 5:5; 1Corinteni 12:13), să avem părtăşie cu El şi cu Fiul Său (1Ioan 1:3), care este manifestarea dragostei Sale (1Ioan 4:8-10).Mulţi oameni călăuziţi de carne, îndemnaţi de o o râvnă firească doresc să facă: „lucrări pentru Dumnezeu”. Însă acele lucrări nu vin din El, ci sunt izvorâte din carne!!!La carnea păcătoasă nu-i place odihna în Cristos (Matei 11:28-30), ca Dumnezeu să lucreze prin noi (Filipeni 2:13), ca noi să fim ca nişte instrumente în mâna Sa. Ei îi place să activeze cum ştie ea că este bine, nu după standardele divine! Această lucrare carnală, crează impresia că suntem religioşi, că „îl iubim pe Dumnezeu”....dar iubirea de Dumnezeu constă a aştepta sfatul şi călăuzirea Sa, a sta în părtăşie cu El, până El îţi spune ce să faci (comp. cu Fapte 10:9-48).Secretul lucrării divine constă în a căuta persoana lui Dumnezeu, şi apoi din părtăşia cu El să izvorască lucrarea pentru El, după cum este scris în Romani 11:36, SCC: „Pentru că din El, şi prin El, şi pentru El sunt toate. Lui fie-I gloria în epoci! Amin”.Ca şi într-o familie, copiii caută relaţia cu tatăl lor, vorbesc împreună, mănâncă împreună, fac planuri împreună, şi apoi lucrează împreună.Cum ar arăta o familie, în care copiii fug de tatăl lor, dar chipurile aceştia lucreză pentru el !!! Cum poţi lucra pentru o persoană fără să-i cunoşti gândirea şi inima acelei persoane! În mod asemănător înainte de a face lucrări pentru Dumnezeu, trebuie să-L cauţi pe Dumnezeu până când El se lasă găsit de tine, şi apoi ajungi să-L cunoşti, şi apoi să colaborezi cu El!

1Ioan 5:16,17 – Care este păcatul care nu este spre moarte, dar păcatul spre moarte?

„Dacă cineva are să vadă pe fratele lui păcătuind un păcat nu spre moarte, să ceară; şi El îi va da viaţa, pentru cei păcătuind nu spre moarte. Este un păcat spre moarte, nu despre acela spun să se roage. Orice nedreptate este păcat, dar este păcat nu spre moarte” – 1Ioan 5:16,17, SCC.

Conform Biblie toate păcatele duc la moarte spirituală (Iacob 1:15). Însă atunci când pentru un păcat se poate obţine iertarea, în final se dovedeşte că el nu este un păcat spre moartea veşnică! Însă pentru păcatele care nu se obţine iertarea, acela este un păcat spre moarte! Iar atunci când cineva a comis un păcat ce duce la moarte, acel păcat nu mai are ispăşire, omul respectiv are un păcat veşnic! Un păcat nu mai are ispăţire atunci când agentul de sfinţire, regenerare nu mai lucrează! Spălarea de păcate se realizează prin sângele şi Spiritul Sfânt (1Petru 1:2). Unde nu lucrează Spiritul Sfânt, nu lucrează nici sângele Domnului!

11

Astfel păcatul spre moarte, este hula împotriva Spiritului Sfânt!De ce hula Spiritului nu se mai iartă? – Matei 12:31,32; Marcu 3:29; Luca 12:10.Deoarece, noi ajungem la Cristos Mijlocitorul prin Spiritul Sfânt (1Corinteni 12:3). Iar atunci când Spiritul este hulit, el nu mai mijloceşte la Cristos pentru aceea persoană, nu mai transmite rugăciunile acelei persoane! Astfel Spiritul Sfânt nu se va lupta pururea cu omul să-l convingă pe calea dreptăţii (comp. cu Geneza 6:3). El din Spirit al dreptăţii nu va deveni „Spirit de tolereanţă sau de îngăduinţă” pentru oamenii încăpăţânaţi!Dumnezeu nu-şi va schimba legea Sa pentru salvarea oamenilor; ci, oamenii trebuie să-şi schimbe inima după legea divină (Proverbe 28:9).La fel ca în vechime, Dumnezeu îi spune la Ieremia să nu se mai roage şi să nu mai mijlocească pentru poporul Israel (Ieremia 7:16; 11:14; 14:11), deoarece poporul era incorigibil la îndurarea divină care le-a fost arătată. Citeşte descrierea atitudinii şi acţiunilor lor, cât şi declaraţiile lui Dumnezeu cu privire la ei din Ieremia 7:1-18,24,26-28; 11:8,13,14,15, pentru a înţelege ce înseamnă păcatul care duce la moarte. De asemenea vezi şi Numeri 15:30; Deuteronom 21:18-21; 29:19,20; Psalmul 18:21. Prin urmare, nici un creştin nu se va mai putea ruga prin Spiritul Sfânt pentru acel om.În contrast însă, când un frate păcătuieşte, dacă este un păcat care poate fi iertat (adică nu duce la moarte), Spiritul ne va permite să ne rugăm pentru acel frate.Toate păcatele duc la moartea spiriuală, însă din punct de vedere al finalului, unele nu duc la moarte deorece în om se găseşte căinţă, acel om mai are harul iertării, iar el este iertat de aceea se numeşte: „un păcat nu spre moarte”.În contrast omul care nu mai poate fi iertat a făcut păcatul spre moarte! Acest păcat este hula împotriva Spiritului şi el se manifestă prin împietrirea inimii la corecţiile Spiritului, care pot fi pentru anumite faptă carnale sau atitudini rele, sau apostazie (1Ioan 2:18,19; 2Ioan 7-11; 1Ioan 2:15-17).Omul devine atât de încăpăţânat încât a ajuns incorigibil la măsura harului lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-şi schimbă natura pentru salvarea omului! El rămâne şi îndurător şi drept, El nu-şi anulează unele atribute pentru om!!!Omul trebuie să-şi schimbe natura pentru salvarea lui, acceptând sfatul şi mustrarea care sunt calea vieţii (Proverbe 6:23). Omul care nu ascultă sfatul şi mustrarea, se va încăpăţâna, el va pieri (Proverbe 29:1).

Lucrărea supranaturală a nelegiuirii!!!

Matei 7:21-23, SCC: „Nu oricine zicându-mi: „Doamne! Doamne!” Va intra în Regatul cerurilor; ci cel făcând voinţa Tatălui Meu Cel ce este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne! Doamne!” Nu în Numele Tău am profeţit, şi nu am scos demoni în Numele Tău, şi nu în Numele Tău am făcut multe lucrări puternice? Şi atunci le voi declara: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, cei făcând nelegiuirea.”

Citind acest text se ridică câteva întrebări, cum ar fi: Cum poate cineva să facă lucrări supranaturale dar nu prin puterea Tatălui? Cine sunt cei care fac lucrări în Numele Domnului dar ele sunt nelegiuite?Cum sunt profeţii mincinoşi şi lucrările lor?Observăm din Matei 7:21-23, că aceşti oameni religioşi lucrează „în Numele Domnului”, se folosesc de acest Nume!!! Ba mai mult, chiar au succes, reuşind să profeţească, să scoată demoni, ei nu sunt ca fiii lui Sceva care au folosit Numele Domnului, dar au eşuat în încercarea lor de a scoate demonii (Fapte 19:13-16). Ba mai mult, aceştia fac lucrări supranturale puternice...şi totuşi ei nu au făcut voia Tatălui ceresc! Cum este posibil atunci?!? Există multe interpretări greşite ale acestui pasaj, printre care menţionez:

Unii intepretează că „Numele Domnului” este atât de puternic că oricine poate uza de el şi poate face lucrări de putere!!! Însă textul din Fapte 19:13-16, infirmă o astfel de teorie.

Alţi spun că aceştia au fost creştini dar în timp au căzut, au sfârşit-o în fire...însă precizarea Domnului infirmă această interpretare când spune: „Niciodată nu v-am cunoscut”. Nu este vorba că în trecut ei au fost recunoscuţi de Domnul ca slujitori ai Săi, ei niciodată nu au fost cunoscuţi ca fraţi ai Lui şi copii ai Tatălui ceresc (comp. cu Galateni 4:9).

Care este interpretarea corectă a acestui pasaj?Aceşti „mulţi” care lucrează în „Numele Domnului” fac lucrări în afara legii lui Cristos, inima lor vrea minuni fără responsabilitatea ascultării de El, şi de aceea Zeul le trimite o lucrare de rătăcire pentru că ei nu au iubit adevărul (2Tesaloniceni 2:10). Ei vor minuni despărţite de legea divină!În 2Tesaloniceni 2:11,12, SCC, se spune: „de aceea, Zeul a trimis o putere lucrătoare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, ca să fie judecaţi toţi cei necrezând adevărul, ci bineplăcându-le în nedreptate”.Aceşti oameni religioşi dar care nu iubesc şi nu trăiesc adevărul, care îşi fac căile după bunul lor plac (2Timotei 4:3,4), vor să lucreze „pentru Domnul”, dar cum vor ei, nu cum vrea Tatăl ceresc, nu după legea Lui. Şi atunci

12

Zeul le trimite o lucrare de rătăcire ca să creadă minciuna. Minciună pe care ei deja o au în inima lor înainte de lucrarea de rătăcire, această lucrare este imposibil de sesizat de oamenii care nu iubesc adevăul o confundă cu „lucrarea Domnului”, căci este făcută în Numele Lui, şi conţine lucrări ce par a fi: exorcizări, profeţii, etc. Însă, să vedem în continuare: Cine sunt cei care fac lucrări „în Numele Domnului” dar ele sunt nelegiuite?Toate cultele, sectele, care fac: „lucrări de putere”, „scot demoni”, „profeţesc”, dar care nu au adevărul biblic, ei au în realitate: o lucrare de rătăcire şi este făcută de un alt Isus, un alt spirit şi la auzirea unei alte evanghelii (2Corinteni 11:4).Este o lucrare de rătăcire, chiar dacă aparent omul este „eliberat”, „mântuit”, se împlinesc anumite prorociri ale lor, etc. lucrarea aceasta este demonică, şi este trimisă de cer pentru ai rătăci căci în inima lor ei au un alt zeu, o alte evanghelie, un alt Isus!!!Dar să analizăm în continuare:Cum sunt profeţii mincinoşi şi lucrările lor?În context acestui pasaj, Domnul Iesus face referire la profeţii mincinoşi când spune: Matei 7:15-21, SCC: „Feriţi-vă de profeţii mincinoşi, cei care vin la voi în veşminte de oi; dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi recunoaşte. Oare se culeg struguri de pe spini, şi măsline de pe mărăcini? Astfel, orice pom bun, face roade bune; dar pomul rău, face roade rele. Nu poate un pom bun, să aducă roade rele; nici un pom rău, să facă roade bune. Orice pom, nefăcând roadă bună, este tăiat şi este aruncat în foc. Aşadar, după roadele lor îi veţi recunoaşte. Nu oricine zicându-mi: „Doamne! Doamne!” Va intra în Regatul cerurilor; ci cel făcând voinţa Tatălui Meu Cel ce este în ceruri”.Este interesant că Domnul nu spune că aceşti profeţi mincinoşi vor fi recunoscuţi după neîmplinirea vestirilor lor, sau mesajelor lor, ci după roade!!! Ei nu fac voia Tatălui, ei par a fi oi, dar în realitate sunt lupi răpitori care îi răpesc pe cei naivi, fiind doar înveşmântaţi cu blană de oaie, cu o mască religioasă, dar pe dinăuntru sunt înşelători.Uneori lucrarea vrăjitorilor se împlineşte, vezi cazul vrăjitoarei din En-dor – 1Samuel 28:7-19; 31:6.Ba mai mult, Iehova în vechiul legământ a avertizat în Deuteronom 13:1-6, NW: „Dacă un profet sau un visător care a avut un vis se ridică în mijlocul vostru şi îţi prezintă un semn sau o minune  şi dacă se împlineşte semnul sau minunea despre care ţi-a vorbit când a zis: «Să umblăm după alţi dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut, şi să le slujim», să nu asculţi cuvintele acelui profet, nici pe visătorul care a avut visul acela, fiindcă Iehova, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă îl iubiţi pe Iehova, Dumnezeul vostru, cu toată inima voastră şi cu tot sufletul vostru. După Iehova, Dumnezeul vostru, să umblaţi şi de el să vă temeţi, poruncile lui să le respectaţi şi de glasul lui să ascultaţi, lui să-i slujiţi şi de el să vă alipiţi. Iar profetul acela sau visătorul acela care a avut visul trebuie să fie omorât, fiindcă a vorbit de răzvrătire împotriva lui Iehova, Dumnezeul vostru — care te-a scos din ţara Egiptului şi te-a eliberat din casa sclavilor —, ca să te abată de pe calea pe care ţi-a poruncit-o Iehova, Dumnezeul tău. Să îndepărtezi ce este rău din mijlocul tău”.Iată că Iehova pune la încercare chiar pe poporul Său, trimiţând lucrări de rătăcire, „profeţii”, ce se împlinesc în care se îndemnă la lucruri nescripturale, greşite, cum ar fi: «Să umblăm după alţi dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut, şi să le slujim». Astfel chiar dacă unele aşa zise prorocii ale „penticostalilor”, „carismaticilor”, „apostolicilor”, sau a altor secte se împlinesc, dar o dată ce ei au în viaţa lor un alt stăpân, un Dumnezeu triunic, şi îndemnă la o închinare falsă, la trăirea după o altă evanghelie, după alte învăţături decât cele din Scripturi, ele sunt lucrări de rătăcire care lucrează: „nelegiuirea”, ei sunt profeţi mincinoşi care susţin o lucrare de rătăcire, o închinare la zei faşi, a urma unele erezii.Scriptura este clară: „Oricine mergând înainte, şi nerămânând în învăţătura lui Christos, nu îl are pe Zeu; cel rămânând în învăţătură acesta, are şi pe Tatăl şi pe Fiul” – 2Ioan 9, SCC.Toţi oamenii, toate grupările religioase care fac lucrări supranaturale „în Numele Domnului” dar nu au învăţătura lui Christos, lucrează în realitate lucrări de rătăcire trimise de Zeul!!!!Domnul a precizat clar că după roade îi vom cunoaşte, roadele profeţilor falşi sunt false, ei nu produc ucenici de calitate, nu produc urmaşi reali ai lui Christos; ci, oameni care se prefac a fi creştini, dar care urmează căi greşite care duc la moarte. În viaţa lor nu este ascultarea de învăţătura Domnului; ci, de învăţătura oamenilor, care învaţă lucruri stricate, care duc la ucidere, implicarea în războaie, în politică, un mod de viaţă lumesc, ei au doar o formă de evlavie, dar nu cunosc poruncile Noului Legământ şi nu le trăiesc!!!De aceea Domnul Iesus precizează în finalul predicii:„Deci, oricine, care aude cuvintele acestea ale Mele şi le face, va fi asemănat cu un bărbat chibzuit, care a construit casa lui pe stâncă. Şi a coborât ploaia, şi au venit râurile, şi au suflat vânturile, şi au lovit în casa aceea, şi nu a căzut; pentru că fusese întemeiată pe stâncă. Şi oricine, auzind cuvintele acestea ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un bărbat nebun, care a construit casa lui pe nisip. Şi a coborât ploaia, şi au venit râurile, şi au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea, şi a căzut; şi căderea ei a fost mare.” – Matei 7:24-27, SCC.

13

Cultele, sectele au clădite „lucrări mari”, au făcut „case” cu duiumul, dar toate zidite pe nisip! Zidite pe lucrări supranaturale, pe lucrări religioase ce seamănă cu cele biblice (dar nu sunt biblice) dar în realitate ei au lucrat: „nelegiuirea”, ei nu a lucrat legea lui Cristos, ei nu au construit case pe stâncă, fundate pe ascultarea de stânca care este: Christos! Oamenii care nu iubesc adevărul care nu sunt sinceri sunt furaţi de imaginea acestor case (lucrări) care sunt mari, dar care se vor dărâma în ziua când Domnul Adevărului va trimite ploaia, râurile şi vânturile, atunci căderea acestor case (lucrări, denominaţi, secte) va fi mare!!!Iubite cititor mai bine să fi parte dintr-o casă mică zidită pe stâncă, decât într-o casă mare zidită pe nisip! Asigură-te cum este casa la care lucrezi! Verifică lucrările din denominaţia ta, vezi dacă sunt cu adevărat biblice, nu sacrifica adevărul de dragul a ceva ce pare extraordinar dar care poate fi o lucrare de rătăcire!!!

Un călăreţ pe un cal roşu aprins care stârneşte războaie!

Apocalipsa 6:3,4, SCC: „şi când a deschis sigiliul cel de al doilea, am văzut pe vieţuitoarea a doua zicând: Vino! Şi a ieşit un altul, un cal roşu aprins; şi celui şezând pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, şi ca să se înjunghie unii pe alţii; şi i s-a dat o sabie mare”.Matei 24:6,7, SCC: „Urmează să auziţi de războaie şi zvonuri de războaie; vedeţi, nu fiţi tulburaţi! Pentru că acestea trebuie să aibă loc; dar încă nu este sfârşitul. Pentru că se va ridica naţiune contra naţiune, şi regat contra regat”.

Ca să înţelegem evenimentele mondiale ce vor veni, trebuie să cunoaştem lucrările şi spiritele ce acţionează din spate, din lumea spirituală!

Vrăşmaşul a încercat să imite pe Creator, ridicând la poziţia de „heruvimi”, 12 spirite (comp. cu 1Regi 7:25; 10:20). De aceea la dispoziţia lui Isus, au stat 12 legiuni de îngeri, gata pentru a interveni (Matei 26:53), şi poporul creştin a fost condus de 12 apostoli, iar când Iuda a căzut, a fost imediat înlocuit de Matia, ei trebuiau să rămână 12 în slujba de supraveghere a adunării creştine (Fapte 1:15-26).

Aceşti 12, creaţi de satan, iniţial nu erau la nivel de heruvimi, din care şapte sunt mai proeminenţi, fiind ca un fel de capete ale lui, ce poartă 10 coroane ale celui rău (Apocalipsa 12:3, 7-9), care sunt 10 lideri (căpetenii demonice) peste zece ţări importante din lume.Aceşti „heruvimi” creaţi de satan, au tot patru capete, ce reprezintă patru atribute: de leu care reprezintă: mândria (Iov 28:8; Proverbe 30:29,30); de taur care semnifică: moartea (Psalm 22:12-14); al treilea cap de femeie care reprezintă: iubirea de sine (Geneza 3:5,6); şi vulturul care reprezintă: înţelepciunea drăcească (Iacob 3:15; Obadia 1:4).Din aceşti 12 „heruvimi”, patru dintre ei au ca teren de activitate: pământul, patru sunt în jurul lui satan, şi patru au ca teren de activitate: cosmosul. Din aceşti 12 heruvimi, 6 sunt uniţi mai strâns cu satan devenind parte din balaurul cu 7 capete, primul cap fiind însuşi diavolul.Însă uneori apar lupte între ei, permise de cer, ce fac ca să se ducă la îndeplinire scopurile lui Dumnezeu pe pământ. De pildă, demoni scoşi de alţi demoni ce fac lucrarea de rătăcire trimise de Dumnezeu (comp. Matei 7:22,23, cu 2Tesaloniceni 2:9-11); sau ca în cazul: unui duh de minciună care se pune la dispoziţia lui Dumnezeu (1Regi 22:19-23), etc.Înainte de necazul cel mare, până când va conduce satan lumea prin Fiara numită: Anticrist (Apocalipsa cap. 13), în perioada numită: „începutul durerilor” (Matei 24:8), Dumnezeu le permite acestor puteri drăceşti să activeze pe rând, pe pământ, înainte de necazul cel mare.

14

Astfel, înainte de a veni sfârşitul, trebuie să se împlinească Cuvintele Domnului prin care le dă răspuns discipolilor Săi care L-au întrebat despre semnul prezenţei Sale şi a sfârşitului acestei epoci. El vorbeşte de două perioade succesive în răspunsul Lui, de „începutul durerilor” şi de un „necaz mare” (Matei 24:8,21).În perioada numită de Domnul: „începutul durerilor”, sunt evenimente ce au loc înainte de apariţia: „urâciunea pustiirii” (Matei 24:15), cu care începe necazul cel mare. În Evanghelia după Matei cap. 24, versetele 4-8, se referă la „începutul durerilor”, iar v.9-26, la necazul cel mare, iar v.27-31, la ziua revenirii Domnului Isus. Începutul durerilor, deschide calea nenorocirilor şi prevestesc epoca cea mai întunecată a omenirii: „necazul cel mare”, atunci când va fi un necaz aşa de mare cum n-a mai fost şi nu va mai fi! (Matei 24:21). Însă înainte de necazul cel mare, vor apărea diferite nenorociri pe pământ, descrise în Matei 24:4-8, Marcu 13:5-8; Luca 21:8-11; Apocalipsa 6:1-8.

Aceste nenorociri sunt: lucrarea unui spirit ce aduce o libertate lumească, ce are ca efect: apariţia multor profeţi falşi, şi mesageri falşi care vin „în numele lui Isus”. Această „libertate” este arătată în Apocalipsa prin ruperea primului sigiliu, şi galopul călăreţului de pe calul alb care este înţelepciunea firească (Apocalipsa 6:2).

Multe ţări din anul 1989, au obţinut „libertatea”, ţări din Europa de est, şi din alte continente. Acest călăreţ de pe cal alb, care are doar un arc şi care învinge fără să tragă cu săgeţi; aşa cum este

prezentat în Apocalipsa 6:1,2, este urmat de un alt călăreţ:Apocalipsa 6:3,4, SCC: „şi când a deschis sigiliul cel de al doilea, am văzut pe vieţuitoarea a doua

zicând: Vino! Şi a ieşit un altul, un cal roşu aprins; şi celui şezând pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, şi ca să se înjunghie unii pe alţii; şi i s-a dat o sabie mare”.

Acest călăreţ este mândria care stârneşte lupte. Uneori mândria se ridică chiar contra lui satan, anumită ţări mici atacând ţări mari şi popoare numeroase fiind împinse de mândrie! Exemplu: Germania lui Hitler condusă de mândrie atacă uriaşa Rusie (ateistă) a lui Stalin ce îl avea în spate pe satan, mândria Japoniei atacând USA, etc.

Înţelepciunea firească-drăcească (cea de pe calul alb) chiar dacă în primă fază a dus la căderea sistemelor dictatoriale, ea nu a dus la unitate; ci, la dezbinare, certuri, după cum este descrisă în Iacob 3:14-16, SCC: „Dar, dacă aveţi în inimile voastre invidie amară şi ambiţie egoistă; nu vă lăudaţi, şi nu minţiţi împotriva adevărului. Aceasta nu este înţelepciunea cea coborând de sus; ci, este pământească, sufletească, demonică. Pentru că unde este invidie şi ambiţie egoistă; acolo este dezordine, şi orice lucrare rea”.

Lucrarea călăreţului de pe cal alb a dus la invidie, cum ar fi invidia Rusiei faţă de extinderea NATO sau ambiţia Chinei de a deveni o super putere mondială, etc.

Această lucrare îşi va atinge apogeul când mândria va fi stârnită, invidia şi amibiţia stârneşte mândria, şi atunci Mielul va rupe sigiliul al doilea şi atunci una dintre vieţuitoarele lui Iehova va spune: „Vino! Şi a ieşit un altul, un cal roşu aprins”!!!

Dumnezeu îi permite călăreţului de pe calul roşu să i-a pacea de pe pământ!!! De ce? Deoarece, „acestea trebuie să aibă loc”! – Matei 24:6,7. Oamenii fiind iubitori de plăceri, iubitori de sine (2Timotei 3:1-5), construind, sădind fără Dumnezeu, căsătorindu-se fără Dumnezeu! (Luca 17:26-30). Ducând o viaţă fără Dumnezeu, uzând la maximum de îngăduinţa divină, bazându-se pe propria înţelepciune şi putere, trăind egoist ca şi Sodoma şi Gomora despre care se spune în Ezechiel 16:49, GBV 2001: „Iată, aceasta a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: îngâmfare, belşug de pâine şi lipsă de grijă erau în ea şi în fiicele ei; şi n-a întărit mâna celui sărac şi nevoiaş”.

Acest călăreţ vine pe un cal roşu ca focul, reprezentând focul mâniei şi mândriei de care este cuprins pentru a galopa pe pământ, acesta va duce la războie. Şi nu la orice fel de războaie; ci, războaie care vor lua pacea de pe pământ !!!

Nici într-un timp nu a existat conflicte în care să fie implicate toate ţările, chiar în cele două conflagraţii aşa zis: mondiale, nu au cuprins toate statele de pe glob!!!

Dar atunci nu vor mai exista: „ţări neutre”, ci „se va ridica naţiune contra naţiune, şi regat contra regat” (Matei 24:7). Vechi conflicte, răni şi nedreptăţi din trecut, pofte, ambiţii ale liderilor, toate la un loc, vor genera o perioadă de conflicte pe tot globul! De la războaie dintre alianţe militare, la războaie cu ţări vecine: „ca să se înjunghie unii pe alţii”, pacea de pe pământ va fi luată!!!

Ba mai mult, acestui călăreţ i se va da „o sabie mare”, sabia mare reprezintă armele de distrugere în masă, o sabie de lumgime normală sunt armele noamale (convenţionale), însă o sabie mare sunt armele care au putere mare de distrugere, o rază mare de acţiune!!!

În curând Mielul va deschide sigilul al doilea, iubite cititor eşti pregătit?!? Faci parte din cei aleşi care vor scăpa şi care vor fi ocrotiţi?!? – Matei 24:22; Apocalipsa 3:10.

15

Din dragoste, prin dragoste, pentru dragoste

Din dragoste, Tatăl ne-a creat,Dragostea din El s-a revărsat,După chipul Său El ne-a creat,

Ca dragostea să-o preţuim cu adevărat.

El ne-a iubit pentru ca noi să iubim,Să-l reflectăm pe Cel sublim,

Prin dragoste noi să trăim,Purtaţi de dragoste când servim.

Ca astfel să răspundem celui ce ne-a iubit,Pentru dragostea Lui ne-am jertfit,

Ştiind că Tatăl se va bucura,Când pentru dragoste vom lucra.

Ca apoi din nou din dragostea Sa,Să luăm putere şi scop de a exista,

Ca apoi prin ea să trăim mereu,Prin Fiul glorificând pe Cel suprem.

Stăruinţa în Rugăciune

Să stăruieşti în rugăciune,Biblia, sfatul divin, îţi spune,Să te rogi şi să nu te opreşti

Până când crezi că o să primeşti.

Să nu te dai bătut niciodatăCi cu îndrăzneală să invoci pe Tatăl,

Să nu descurajezi, dai ‘napoiCăci Păsatorul are milă de a Sale oi.

Prin Fiul, Mijlocitorul să te rogiCăci El te-nţelege prin ceea ce treci,

Prin Spirit, fierbinte plin de mulţumireCăci stăruinţa ta, este a ta jertfire.

Există binecuvântare materială în Noul legământ?

Chiar dacă binecuvântarea spirituală este cea mai importantă în Noul legământ (Efeseni 1:3), totuşi Scripturile creştine vorbesc şi de binecuvântarea materială a credincioşilor.Să vedem în acest sens câteva pasaje (textele sunt luate din Scripturile Calea Creştină):Matei 6:25,33: „De aceea vă zic: „nu vă îngrijoraţi pentru sufletul vostru, ce să mâncaţi sau ce să beţi; nici pentru corpul vostru, ce să îmbrăcaţi. Oare nu este sufletul mai mult decât hrana, şi corpul decât veşmântul?”...Căutaţi dar întâi Regatul şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga” . Atunci când oamenii caută mai întâi Regatul cerurilor, celelalte lucuri materiale, necesare pentru coprul lor le primesc pe deasupra. Tatăl ceresc îi binecuvântează deorece ei nu caută comori pe pământ, ci caută comorile în cer, şi astfel nu este un pericol să le de-a bunuri materiale.Luca 11:22,29,31: „Dar El a zis către discipolii Lui: de aceea vă zic: Nu fiţi îngrijoraţi pentru sufletul vostru, ce să mâncaţi nici pentru corpul vostru, ce să îmbrăcaţi...Şi voi, nu căutaţi ce să mâncaţi, şi ce să beţi, şi nu fiţi neliniştiţi; pentru că naţiunile lumii caută acestea; însă Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de acestea.Totuşi, căutaţi Regatul Lui, şi toate acestea vă vor fi adăugate”.

16

De ce discipolii Domnului să nu fie îngrijoraţi pentru nevoile corpului lor, deoarece: 1. Tatăl ceresc ştie nevoiele voastre; 2. atunci când căutăm comorile cereşti ne vor fi adăugate şi lucrurile materiale necesare pentru noi. Dacă tu cauţi Regatul cerurilor şi nu îmbogăţirea materială, Tatăl te poate binecuvânta material pentru că gândurile tale sunt sus la Christos, la lucrurile cereşti (Coloseni 3.1-3), şi vei folosi cele pământeşti pentru a alina suferinţa din jurul tău şi a susţine lucrarea Domnului (Matei 26:11; Galateni 2:8-10; Filipeni 4:18-20). Credincioasele bogate care Îl iubeau pe Domnul mai mult decât bogăţia materială, au fost de folos Domnului:Luca 8:1-3: „Apoi, El umbla prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul Zeului; şi cei doisprezece erau împreună cu El, şi nişte femei care au fost vindecate de spirite rele şi de boli: Maria cea chemată Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni; şi Ioana, nevastă a lui Cuza, administrator al lui Irod; şi Susana; şi multe altele; care le serveau din averile lor”. Sunt şi posesiunile tale materiale la dispoziţia Domnului?!? Serveşti tu cu ele pe fraţii Domnului (Matei 25:34-40)?!?1Timotei 6:17: „Porunceşte celor bogaţi din epoca de acum să nu se îngâmfe, nici să spere într-o bogăţie nesigură; ci într-un Zeu, Cel oferindu-ne toate din belşug, spre desfătare; să lucreze ce este bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, împărtăşitori, strângând comori pentru ei, o temelie bună pentru viitor, ca să apuce viaţa adevărată”. Apostolul Pavel aici, sfătuieşte pe creştinii bogaţi material, ca să nu cadă în capacana mândriei, şi astfel să-şi pună încrederea în bogăţiile acestei epoci, în schimb să-şi pună speranţa în Zeul, căci El este Cel care ne oferă TOTUL, şi observaţi: „din belşug, spre desfătare”. Cu ce scop? Ca aceştia (bogaţi material) „să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, împărtăşitori, strângând comori pentru ei, o temelie bună pentru viitor, ca să apuce viaţa adevărată”. Ca nu doar viaţa lor să fie „din belşug, spre desfătare”; ci, şi viaţa fraţilor lor de credinţă şi a sărcacilor, orfanilor, văduvelor, străinilor, semenilor.Atunci când eşti bogat material la aceasta să-ţi fie mintea, să faci planuri (Isaia 32:8) cum să ajuţi, cum să fi un izvor de binecuvântare pentru alţii, cea mai mare parte din avere este pentru alţii nu pentru tine! Este aceasta mentalitatea ta? Este aceasta lucrarea ta? Daca da, vei strânge o comoară în cer, şi vei apuca viaţa adevărată cerescă!

Întrebări de la cititori:

Întrebare: Conform cu Geneza 4:2-5, Cain si Abel au adus jertfe Lui Dumezeu. De unde ştiau ca trebuie să faca acest lucru -  ritualui jertfelor înca nu era dat, acesta fiind explicat mai târziu de Moise? De ce Dumnezeu nu a privit cu plăcere la jertfe lui Cain? 

Răspuns: Ritualul jertfele existau şi înainte de Moise (vezi: Geneza 22:13), cu siguranţă că Dumnezeu prin îngerul Său le-a explicat primilor oameni cum putea fi ispăşit păcatul lor, sacrificând animale, care sufereau pedeapsa (tăierea) în locul omului. Apoi aceste sacrificii au fost transmise pe cale orală strămoşilor lui Avraam până a venit Moise şi legea.Motivul pentru care Dumnezeu nu a privit cu plăcere la jertfa lui Cain a fost nu pentru că ea nu era o „jertfă cu sânge”, aşa cum intepretează unii, motivul a fost altul. Cain se ocupa cu munca câmpului, nu avea cum să aducă jertfe de animale, el trebuia să aducă jertfe tocmai din rodul muncii lui, din binecuvântarea ce i-a dat-o Dumnezeu lui.El trebuia să aducă jertfă din cele dintâi roade a le lui, nu din roadele fratelui său (vezi: Proverbe 3:9,10)! Apoi în legea lui Moise, era îngăduit ca jertfă pentru păcate, dacă un om nu avea posibilităţi să aducă o oaie sau o capră, să aducă doi porumbei sau două tuturele, şi dacă nici asta nu putea să aducă, putea aduce în schimb a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii (Levetic 5:10,11). Deci nu erau neapărat necesar o jertfă de animal! De fapt, este foarte posibil ca jertfele lui Cain şi Abel să fie jertfe de mulţumire şi nu pentru păcat.Putem spune pe temeiul Cuvântului lui Dumnezeu astfel, că nu jertfa în sine a lui Cain a fost necurată; ci, inima lui şi atitudinea cu care a adus jertfa a fost necurată! Jertfa lui n-a fost primită pentru că încă înainte de jertfă, el avea invidie faţă de fratele său (comp. cu Matei 5:23,24), motivaţia lui nu era sinceră, inima lui nu era curată, smerită când a adus jertfa, el avea o inimă îngâmfată, voia să se arate prin jertfa lui, superior lui Abel. Şi astfel el a fost smerit şi Abel înălţat, ca să se împlinească Scriptura care spune: „mândria unui om îl scoboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste” (Proverbe 29:23). De ce Dumnezeu a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui? Pentru că „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită” (Psalmul 51:17; vezi şi Luca 18:9-14). De ce n-a privit cu plăcere Dumnezeu la jertfa lui Cain? Biblia ne răspunde în Proverbe 16:5: „Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită”. Iată de ce Dumnezeu nu a privit cu plăcere, nu a avut o privire binevoitoare faţă de Cain şi jertfa lui, pentru că „Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului”.

17

În contrast cu umilul Abel, care a adus jertfa prin credinţă (Evrei 11:4) şi din iubire şi dintr-un duh smerit, Cain a avut o inimă îngâmfată ca şi tatăl lui Satan, el avea un duh de superioritate, încă înainte de aducerea jertfei lui Dumnezeu (Iuda 1:11). Sâmânţa spirituală a lui Satan, un duh îngâmfat, a intrat în Cain şi a găsit loc în inima lui aşa cum a găsit mai târziu în Iuda. Mai târziu acest duh l-a îndemnat la fapte, la ucidere, în concordanţă cu sămânţa spirituală primită! Cain dacă asculta de glasul lui Dumnezeu, putea să se elibereze de acel duh, dar nu a ascultat.Ce a urmat, ştim, uciderea lui Cain (vezi: Geneza 4:6-8), tălmăcită în Scripturile Creştine astfel: „Pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început; ca să ne iubim unii pe alţii. Nu precum era Cain din cel rău, şi a ucis pe fratele lui. Şi din ce cauză l-a ucis? Pentru că lucrările lui erau rele; iar cele ale fratelui său erau drepte. Nu vă miraţi fraţilor, dacă vă urăşte lumea. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim fraţii. Cel neiubind pe fratele, rămâne în moarte. Oricine, urând pe fratele lui, este un ucigaş de oameni; şi ştiţi că orice ucigaş de oameni, nu are viaţă eternă rămânând în el” – 1Ioan 3:11-15, SCC.

Întrebare: Conform cu Eclesiastul 11:1, ce înseamnă să-ţi arunci pâinea pe ape? Cum vine acest lucru dacă o luam literal pâinea se înmoaie şi se scufundă, neputând beneficia de ea mai târziu, iar dacă o luam literar ce vrea sa spună textul prin aceasta?

Răspuns: principalul pericol de pierdere a pâinii, nu constă în scufundare pâinii; ci, în faptul că apa, râul o va duce de la tine, de la locul unde ai aruncat-o şi o vei pierde!În trecut oamenii care locuiau lângă fluvii, când dispărea cineva din localitate şi se bănuia un înec, aruncau pâini în fluviu care plutea şi se ducea conform tradiţiei lor, în locul unde se credea că ar fi vreun înecat. Pâinile plutesc un timp pe ape. Astfel problema nu este de plutire, râul o poate scoate pe mal, problema este că apa o duce de la locul unde ai aruncat-o! Şi atunci de ce spune Dumnezeu prin Solomon: „că după multe zile o vei găsi” ?Textul nu se referă la pâinea fizică şi la aruncarea ei; ci, la a da oamenilor care sunt ca apele (comp. cu Apocalipsa 17:15), har, ajutor spiritual şi material, chiar dacă în momentul când dai, fapta ta este ca şi cum: ai arunca pâinea pe ape, adică ai risipi-o, ai pierde-o!!!De ce, să faci fapte bune, când bănuieşti că este o aruncare, o risipă? Deoarece, Dumnezeu vede faptele tale, şi după un timp, poate chiar îndelungat îţi va răsplăti, adică: „o vei găsi”. Nimic nu se pierde din faptele bune, din ceea ce faci din dragoste.În acest sens, avem următoarele învăţături Scripturale:Deuteronom 15:10, NW: „Să-i dai neapărat, şi inima să nu-ţi fie zgârcită când îi dai, căci pentru aceasta Iehova, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în toată munca ta şi în tot ce întreprinzi”.Psalmul 41:1, NW: „Fericit este cel ce se îngrijeşte de sărac; în ziua nenorocirii, Iehova îl va scăpa!”Proverbele 19:17, NW: „Cine se îndură de omul de condiţie umilă îl împrumută pe Iehova, şi El îl va răsplăti pentru faptele lui”.

Puteţi să contactaţi, redacţia, CALEA CREŞTINĂ:

Telefon: 0745 416808; 0729 794630.

E-mail: caleacrestina.ro@gmail.com

www.caleacrestina.ro

18