Revista "Aripi" 2008

60
Şcoala „Elena Cuza” Iaşi Numerele 4/5 2008

Transcript of Revista "Aripi" 2008

Page 1: Revista "Aripi" 2008

Şcoala „Elena Cuza” Iaşi

Numerele 4/5

2008

Page 2: Revista "Aripi" 2008
Page 3: Revista "Aripi" 2008

La realizarea lucrării au contribuit elevii clasei a III-a A de la

Şcoala „Elena Cuza” Iaşi:

Rotariu Alexandru Robert, Matei Ştefan, Cristea

Andrei Robert, Arnăutu Lucas Iulian, Lazăr Bogdan

Andrei, Ghidiu Voicu, Cărămidaru Otilia Maria, Păvăloaia

Alexandra, Ciubotariu Patricia, Ciubotariu Ştefania,

Cucinschi Ioana Bianca, Gordobino Ioan Alexandru,

Dobre Mălina Ioana, Albu Mălina Elena, Bejinariu

Aurora, Cimpoeşu Tudor, Lefter Marius, Lăcustă Andreea,

Lăcustă Armand, Mihalache Mirel Daniel.

Colectivul de redacţie:

Rotariu Alexandru Robert

Cristea Andrei

Matei Ștefan

Tehnoredactare, concepţie şi design - Prof.. Geta Bungianu

Coordonator revistă - Prof. Geta Bungianu

Page 4: Revista "Aripi" 2008

Cuvânt înainte ( la primul număr, 2005)

…„Am vrea să arătăm că aceste comori s-au adunat în suflet nu dintr-o

dată, ci clipă de clipă, fir cu fir, an de an, încă din primele zile de

şcoală, iar acum a sosit momentul să se reverse.

Aşa s-a întâmplat şi cu elevii clasei a III-a A care au dăruit din

bucuria sufletului lor, colegilor şi şcolii. Dorinţa de a lăsa în trecerea lor

prin această şcoală, adevărată ,,casă a înţelepciunii’,’ încă o urmă

frumoasă şi de neşters, s-a adunat în paginile acestei reviste, pe care, cu

atâta drag, au numit-o Aripi...”

Prefaţă la numărul 2/ 2006

Curajul începutului de drum

„Există între seriile noastre de elevi câte una deosebit de

provocatoare. Fie că vine din inocenţă şi generozitate, inteligenţă şi

talent, curaj ori timiditate, eşti motivat îndeajuns să treci cu

preocupările tale şi dincolo de catedră. Dar, „dincolo de catedră”...

Prefaţă la numărul 3/ 2007

„Iată că, după un început plin de emoţii şi nesiguranţă, noi,

elevii clasei a II- a A, avem curajul să continuăm”. De ce? Pentru că...

Strecurat tiptil, tiptil,

Timpul construieşte,

Iar„Gânduri de copil...”

Astăzi din nou rodeşte.

Aşadar,” Gânduri de copil ...” a prins aripi. O metamorfoză era

absolut firească. Revista noastră se numeşte „ARIPI”.

Geta Bungianu, institutor

Page 5: Revista "Aripi" 2008

Anul şcolar 2007/ 2008 a fost unul

dintre cei mai bogaţi din viaţa noastră de

elevi. Prin activităţile pe care le-am organizat

şi la care am fost principalii protagonişti, ori

cele la care am participat alături de alţi elevi

ai şcolii, colegi de-ai noştri, am demonstrat că

dispunem de calităţi deosebite, de talent, că

suntem capabili să ne implicăm în derularea

unor proiecte frumoase, că ne petrecem

timpul liber în moduri dintre cele mai

placute.

Şi pentru că exemplele bune trebuie

cunoscute, „Aripi”, revista Clasei a III-a A le

va prezenta pe cele mai interesante.

Colectivul de redacţie

Page 6: Revista "Aripi" 2008

Locaţie pentru onoare

Lumina unui neam

Loc al schimbărilor fundamentale

Familia de intelectuali care ne ajută să ne cunoaştem şi să dezvoltăm o judecată dreaptă asupra vieţii

Locul unde înveţi să fii puternic, drept şi sensibil

Drumul gloriei

Comoara sufletului şi a minţii

Râul din care curg spirite instruite

Ţara piticilor dar şi a Feţilor Frumoşi ori a Ilenelor Cosânzene

Locul în care se descoperă talentele şi se stimulează pasiunile

Lăcaşul în care dascălii ne picură zilnic câte o scânteie de lumină încât la maturitate să luminăm cu lumina proprie

Locul în care după ce sădeşti o acţiune, poţi culege un obicei, apoi un caracter şi în sfârşit, un destin

Respect, dragoste, cinste, muncă şi toate la un loc

Cuib pentru multe năzbâtii

Comoara unui neam

Locul în care înveţi să răzi, să cânţi, să te bucuri

Traseu spre lumea întrebărilor

Făclie care luminează pe cei prezenţi

Locul în care primeşti răspunsuri la întrebăile care te framântă

Cheia multor enigme

Locul de unde îţi iei zborul dar unde trebuie să te întorci din când în când

Bucuria de a te afla deopotrivăcu prietenii şi colegii

Page 7: Revista "Aripi" 2008

O toamnă ca toate celelalte ar putea spune

unii! O toamnă cum n-am văzut de mult, s-ar

minuna alţii!

O toamnă plină de emoţii, care poartă în

ea ceva magic, zic eu! Unic.

15 Septembrie. Pentru cei ca mine

„sărbătoarea” aceasta se repetă de 50 de ani. Dar

ce repetiţie minunată! De sus vine lumina

dumnezeească să ne îndrepte paşii şi acţiunile

noastre. Copiii ne dau lumina bucuriei,

curiozităţii şi dorinţei de stiinţă. Noi, dascălii le

dăruim lumină din înţelepciunea adunată de-a

lungul timpului. Câtă lumină în jurul nostru!

Să facem ca această lumină să zăbovească

în preajma noastră şi să ne bucurǎm de ea cât mai

mult.

Institutor Geta Bungianu

Page 8: Revista "Aripi" 2008

Iaşi 21 Aprilie 2008

Dragă Clasa a III-a A,

Nu demult am păşit pentru prima oară în şcoala voastră. Puţin timidă, aşteptam pe

hol în faţa uşii pe care scria Clasa a III-a A. Nu o cunoşteam încă pe doamna voastră

învăţătoare, nu o văzusem niciodată. Îndrăzneala care mă caracterizează a zburat ca o

frunză purtată de vânt atunci când am intrat pe poarta şcolii, şi nu am îndrăznit să

intru în clasa voastră în lipsa doamnei învăţătoare. Mi se părea că îi încalc teritoriul ...

aş fi fost ca un om care intră în casa unei persoane pe care nu o cunoaşte. M-am

mulţumit atunci să vă privesc rând pe rând intrând în clasă, punâdu-mi întrebări despre

fiecare dintre voi. Vedeam copiii de la capătul holului venind înspre clase şi mă

întrebam la fiecare în parte dacă sunt sau nu elevii clasei a III-a A, mai puţin la cei

mici, pitici pe a căror faţă se vedea că sunt în clasa I. M-am înşelat însă în privinţa lui

Bogdan ... ştim cu toţii cât e de mic, însă cu un caracter puternic, ca al unui elev de

clasa a IV-a!

Am ajuns şi în clasa voastră. Felul în care am fost întâmpinatǎ şi mai ales

zâmbetul Doamnei care mă învăluise un pic mai devreme pe hol, mi-a alungat orice

temere.

Doamna învăţătoare m-a primit cu drag, atât pe mine cât şi pe colega mea. Mi-

am găsit un loc în clasă şi vă priveam pe fiecare. M-a uimit liniştea care se aşternuse în

clasă la începerea orei, m-aţi uimit cu răspunsurile la lecţii, însă interpretarea

fragmentelor din ‚Amintiri din copilărie’ mi-a uns sufletul, transpunându-mă în lumea

lui Creangă. Aveţi mulţi dintre voi talente deosebite, nu le irosiţi!! Faceţi cinste

doamnei învăţătoare şi părinţilor voştri cu ele! Chiar dacă unele lucruri s-au mai

schimbat de când eram eu copil şi în ciuda prejudecăţilor mele, m-am revăzut pe mine

Page 9: Revista "Aripi" 2008

acum mulţi ani ... în uniformă, pe băncile clasei (puţin diferite la acea vreme), sorbind

din cuvintele pline de înţelepciune, pline de miere ale doamnei învăţătoare. În vremea

copilăriei mele Harry Potter şi Pokemon nu existau, nici calculatorul nu era un lucru

comun, însă atmosfera din şcoală era cam aceeaşi – schimburi de abţibilduri, discuţii pe

tema desenului animat din seara precedentă, fuga fetelor după băieţi pe motiv de

răzbunare pentru firul de păr atins ... Toate acestea le-am observat la voi şi lucru acesta

vă face să fiţi COPII!!

Mi-a plăcut să observ, dar mai ales să învăţ cum cunoştinţele se îmbină cu dojana,

cu sfaturi pline de bogăţie, cu seminţe de bunătate, de cinste şi de ambiţie. Întrebările

doamnei învăţătoare vă făceau uneori temători – citeam pe faţa voastră teama de a nu

greşi. Acest lucru dovedeşte că sunteţi suficient de inteligenţi pentru „a vă arunca în

luptă fără arme”.Vreau să vă spun ceva ce am învăţat la şcoală: să nu vă fie teamă să

greşiţi!! Cu toţii învăţăm din greşeli, iar uneori sunt permise, atâta timp cât învăţăm

din ele şi nu ne facem din acest sfat o scuză. Îndrăzniţi! Umpleţi clasa, şcoala, lumea

cu ideile voastre, cu creaţiile voastre!

Mi-aş dori să vă revăd peste mai mulţi ani, să văd cum aţi crescut şi sunt sigură că

toată munca investită în voi nu va fi fost în van.

Vă îmbrăţişez cu drag pe fiecare!

Cu toată dragostea,

Gabriela Mocanu, studentă

Facultatea de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţiei

Page 10: Revista "Aripi" 2008

După o analiză serioasă în familie cu privire la transferul meu într-o altă

şcoală, s-a dat verdictul. Bineînţeles, toate s-au făcut şi cu acordul meu. O cunoşteam pe noua mea învăţătoare, căci este colega mamei mele şi, din acest punct de vedere nu prea aveam emoţii. Ce îmi dădea furnicături prin piele era faptul că viitorii mei colegi ar fi putut să nu mă primească cu drag. De unde veneau aceste emoţii atât de puternice? Poate din micile egoisme de copii! Mai aveam nevoie de cineva. Ei bine, acest cineva era tocmai un coleg de-al meu de clasă, de altfel un prieten de familie. Cu el mă simţeam mult mai bine. Trecuse o vară încărcată de evenimente şi lucruri, care de care mai interesante şi neaşteptate, iar ziua de 15 septembrie a şi dat năvalăfără să se lase prea mult rugată. Iată-ne în curtea şcolii! Am simţit că toată festivitatea aceea a fost pregătită special pentru mine şi pentru colegul meu. Eram emoţionată, copleşită dar plină de curiozitate. Şi picioarele abia mă mai slujeau! Părea că eram din nou în clasa I. Dar în toată zarva aceea s-a întâmplat ceva extraordinar: noua mea învăţătoare mi-a luat mâna în mâna sa, ne-a zâmbit, amândurora, apoi cuprinzând cu privirea pe toţi ceilalţi elevi, viitorii mei colegi le-a spus: „Ea este Otilia, noua voastră colegă, fetiţa doamnei directoare de la Grădiniţa noastră, a voastră, iar el este Voicu, colegul ei de clasă”. Am văzut atunci pe chipul colegilor mei o mare bucurie dar şi curiozitate. Deşi mă văzuseră pentru prima oară, am fost înconjurată cu multă căldură. Mi-am dat seama că pot avea încredere în ei. Manifestau un sentiment puternic de prietenie. Curând am devenit prietenă bună cu cei mai mulţi dintre ei. Nu s-a scurs prea mult timp şi am simţit că pot spune din toată inima colegii mei, clasa mea, doamna mea, şcoala mea, banca mea. Ştiţi ce important este acest lucru? Vă spun eu. Este foarte important. Acum pot să afirm că acomodarea mea s-a făcut cu destulă uşurinţă, că sarcinile şcolare nu diferă prea mult de la o şcoală la alta, că exigenţele Doamnei mele seamănă cu ale altor dascăli, dar mai ales că noi copiii ne deschidem asemeni florilor: cu dragostea celor din jurul nostru, fie mari sau mici.

Maria Otilia Cărămidaru

Page 11: Revista "Aripi" 2008

Ziua de 15 septembrie 2007 este pentru mine o

zi specială. Începe un nou an de şcoală, veţi spune.

Foarte bine, vă voi răs punde eu. Dar nu numai atât.

Vin într-un nou colectiv de elevi! Voi avea un nou

învăţător! Învăţătoare! Mamă, ce emoţii am!

Este adevărat, sunt cu

Otilia, colega mea din clasele I-a

şi a II–a, dar parcă mi-ajunge?

Este cu mine şi mama şi tata şi

bunica! Doamna este lângă mine

şi Otilia. O simt că ne acordă

mai multă atenţie nouă, celor

nou veniţi în colectiv. Viitorii

mei colegi vorbesc. De toate.

Încerc să intru în vorbă cu unul

dintre aceştia. Este Andrei, un

baiat cumsecade. Îmi place să

discut cu el . Intram în clasă.

Mă uit mereu la Otilia. Am

nevoie de sprijinul ei. Ea se uită

la mine. Ne susţinem reciproc.

Doamna simte,

înţelege, ne învăluie cu

o căldură specială.

Simt că pot avea un

pic de încredere, dar

nu sunt încă pe de- a-

ntregul convins.

O

perioadă mi-

a fost destul

de greu să

înţeleg

„pretenţiile

doamnei”,

dar încetul

cu încetul am

văzut că mă pot descurca bine.

Acum mă pregătesc pentru lecţii

cu mult drag.

Şi totuşi, se

poate mai

mult. Oricum, am reuşit să fac o

impresie bună atât colegilor cât

şi doamnei. Mare bucurie am

adus tuturor prin talentul meu

de dansator. Am avut două

ocazii în care am putut să arăt

de ce sunt în stare, dincolo de

învăţătura din clasă. Sunt fericit.

Mi-am făcut mai mulţi prieteni.

Unii mă amuză că sunt prea

copilăroşi, alţii mă

impresionează prin seriozitate.

Este o clasă ca toate clasele, dar

şi copii ca toţi copiii,

îmi spune, când mai

discut cu mama despre

noii mei colegi de la

Şcoala „Elena

Cuza”Iaşi.

Ghidiu Voicu

Page 12: Revista "Aripi" 2008

m o idee pe care vreau s-

o pun în practică anul acesta.

Suntem mai mari mi-am zis, am

trecut peste ce-a fost mai greu.

Ştim să citim, să povestim, să

facem calcule, să rezolvăm

probleme, să lucrăm singuri unele

sarcini. Am dobândit unele

deprinderi bune de lucru.

Înţelegem cu mai multă uşurinţă

ceea ce învăţăm împreună cu

doamna. Cred că voi putea să pun

în practică planul meu. Îmi plac

maşinile şi o voi ruga pe doamna

să mă sprijine în înfiinţarea unui

club mai ales pentru băieţi. Să aibă

şi un nume: „Automobiliştii

viitorului”.

Ştiu că şi doamnei îi

plac maşinile şi contez pe ajutorul

venit din partea dumneaei. Dar în

mama mea am atât un ajutor

permanent cât şi un sponsor.

Aşa că, „la treabă,

Bogdane"!

Bogdan Andrei Lazăr

ŞI

Page 13: Revista "Aripi" 2008

Îmi place să vin la şcoală! Vreţi să spuneţi că

auziţi din ce în ce mai rar aceste vorbe? Ei bine, eu vă

fac această bucurie, chiar dacă nu vă vine

să credeţi urechilor. Când mi-am

propus să scriu acest articol, m-am gândit

în primul rând la surioara

mea şi la viitorii ei colegi pe care

i-aş dori buni, inteligenţi şi

dornici să înveţe cât

mai multe lucruri. Că

imediat cum închei ciclul

primar

în clasa doamnei învăţătoare

Geta Bungianu, o altă promoţie ne va lua locul în bănci,

nu mai încape vorba. Printre bobocei se va afla şi

surioara mea, Roxana. Îi vorbesc ei, dar şi altor copii

despre şcoala în care învăţ, despre dascălii de aici, care

pun atât de mult suflet în ceea ce fac pentru a trezi în

sufletul şi mintea noastră acea bucurie de a cunoaşte

tainele ce domină lumea! Îi vorbesc de bucuria elevului

care este apreciat, dar şi de emoţiile pe care le trăieşte

cel care nu cunoaşte bucuria succesului. Dar mai ales de

bucuria dascǎlilor care-şi văd rezultatele muncii

împlinite. Ce mult mi-aş dori ca sora mea să mă

urmeze, iar dragostea ei pentru învăţătură să o întreacă

pe a mea!

Alexandru Robert Rotariu

Page 14: Revista "Aripi" 2008

ŞCOALA DRAGA (Acrostih)

Şcoala poarta îşi deschide,

Cad frunze verzi dar şi gălbui,

Oraşul meu în joc se prinde

Acum, în toamnă-i rândul lui.

Limpezit din vară, cerul

Are cum să se uimeascǎ.

Doru s-a-nălţat c-o palmă,

Radu stă să-l depăşească

Ana, Iris şi Bogdan,

Gabriela şi cu Dan

Au crescut ca şi un brad.

Hărnicel

Şcoala Nouă-mi este dragă

Şi alerg s- ajung în grabă.

La şapte ani toţi dorim

Şcolărei să devenim.

Anul care vine-n dată

Îmi va schimba viaţa toată.

Surioara mea cea dragă

Vine-n Şcoala. Şi-o să vadă

Că în clasa -III-a A

Multe se pot învăţa.

Colegii, amici de-ai mei

Sunt frumoşi şi harnicei.

Rotariu Robert Alexandru

Page 15: Revista "Aripi" 2008

Mărturisire

Aripi mi-a părut că-mi dai Ca să zbor în luna mai Şi-ntr-o lume de poveşti Cu palate-mpărăteşti.

Tonul, vorba ori un zâmbet Pentru mine sunt un cântec,

Iar de-o văd pe-nvăţătoare Pentru mine-i sărbătoare.

Mădălina Viviana Lucaciu

Page 16: Revista "Aripi" 2008

GBungianu

Page 17: Revista "Aripi" 2008

La 171 de ani de la naşterea marelui povestitor, mai credem încă în

umorul care i-ar fi însoţit răspunsul, auzind întrebările venite din partea

noastră. Ţi- ai închipuit, Domnule Ion Creangă, că opera dumitale va străbate secole?

Ţi- ai închipuit că de la mic la mare nu încetăm să dorim a te cunoaşte, căutând prin

scrisul dumitale şi ceea ce n-ai pus? Ţi- ai închipuit că multe lucruri pe lumea aceasta

vor rămâne bătute-n cuie, chiar dacă ele ar trebui schimbate? Ţi-ai închipuit că mulţi

au vrut să te depăşească în arta scrisului, dar nu te- au ajuns nici măcar din urmă? Ţi-

a trecut prin cap că vei avea nu numai prieteni, chiar ştiindu-te plecat pentru

totdeauna? Ţi-a trecut prin minte că mai există lume multă in această ţară minunată

care trăieşte ca pe vremea dumitale? “Şi Doamne, frumos mai era pe atunci…”Atâta

veselie aduci cu spiritul dumitale, că îndrăzneala de a-ţi cere să răspunzi la vreuna din

cele de mai sus întrebări, ne cam dispare, domnule Creangă! De atâtea ori ne-ai

învăţat cum să ieşim din încurcătură, aşa că astăzi vom încerca să ne descurcăm

singuri, aplicând învăţăturile lăsate drept moştenire.

A fost odată un Om pe care îl chema Ion Creangă. El era mare, dar după

trecerea la cele veşnice, a devenit şi mai mare prin scrisul său, că tare bine mai scria.

Şi nu ştiu cum se făcea, că ştia totul despre el, dar şi despre alţii. Mai mult, Omul

nostru vedea departe, departe. Dar când simţi că i se apropie sfârşitul, chemă la el un

tânăr căruia îi spuse:

- Tinere, ia seama bine, ca scrierile mele să nu se piardă prin aste poduri de

case sau şoproane. Ai grijă, că de câte ori vei citi câte o bucată din scrierile mele, vei

descoperi că spun alte cele. Ţine-te bine şi schimbă din balamale lucrurile vechi, când

le vei vedea că scârţâie, chiar dacă ai să întâmpini multe oprelişti. Sfătuieşte pe

prietenii dumitale să se muncească în a mă întrece la scris , că eu doar atâta am putut

face, iar în câşlegi ori în zilele de post să mă vorbească numai de bine: că ştii cum

vine vorba, “bine faci, bine găseşti”. Apoi “nu umbla cu cioara vopsită”, zicând că-i

papagal, căci vezi bine, ciorile se înmulţesc mai repede decât papagalii. Dar cel mai

important lucru, dragul meu, este să mergi drept înainte, că statul pe loc aduce

bătături, provoacă dureri şi cârcei. Şi-apoi dacă o “să dau cu crucea peste tine”

vreodată, îţi voi cere să-mi spui dacă ai dus la bun sfârşit şi cele pe care nu ţi le-oi fi

spus.

Tânărul a stat şi i-a ascultat sfaturile. De peste o sută de ani caută să le împărtăşească

unui alt tânăr. Acu’ de l-ar găsi.

Şcoala „Elena Cuza” Iaşi

Institutor Geta Bungianu

Page 18: Revista "Aripi" 2008

Stau câteodată şi mă gândesc la năzdrăvăniile lui Nică din Humuleştii Neamţului, feciorul lui Ştefan a Petrei Ciubotarul şi al Smarandei Creangă... Dar parcă ale mele sunt mai pre jos? Numai una dintre ele dacă vă voi povesti, veţi putea repede înţelege ce feliu de buchet am fost şi încă mai sunt. Într-o bună zi, ne trezim cu un telefon de la bunica prin care ne spunea că ar avea mare plăcere să prânzim împreună, toţi membrii familiei. Bucuroşi, nevoie mare, ne urcăm în maşină, cu gândul la bunătăţile pregătite şi la surpriza pe care nu ne-o dezvăluise încă.Pe drum am ţinut-o tot într-o veselie. Iată-ne în faţa casei. Bunica ne primeşte cu braţele deschise. Îi sărutăm mâinile. Simţim un miros plăcut de borş de fasole, ştii colea cu mult cimbru şi zarzavat, cum numai buna mea ştie sǎ-l pregǎtescǎ. Acum am înţeles ce îi adusese pe părinţii mei aici. Ne invită să luăm loc la masa plină cu bunătăţi. Ei, şi cum eram noi îngrijiţi să mâncăm câte ceva până la sosirea felului pofticios, ce-mi trece mie prin căpşor? Să ies de la masă şi să merg în bucătărie unde stătea Riki, papagalul bunicii. Am intrat în vorbă cu el şi am nesocotit sfatul permanent al mamei: „Fii atent!” „Uite pe unde calci!”La prima întoarcere spre colivia lui Richi, catastrofa se produsese. Aud: zbang-fâşş- hodoronc-buf! În clipa următoare, borşul minune se afla pe covorul ţesut cu zarzavat fiert, iar fasolele împrăştiate zăceau fără suflare pe jos. Văzând grozăvia, am hotărât că singura scăpare este să dispar. Cum bunica nu deţinea nici chersin şi nici horn, iar uşile erau din termopane cu sticlă până jos, neîndeplinind condiţiile pentru o bună ascunzătoare, m-am aruncat cu totul sub pat. Imediat bunica intră în bucătărie. Vede dezastru. Iese ca speriată. Bombǎne. Întreabă de mine pe mama. -Unde o fi neastâmpăratul după ce mi-a făcut bucuria? -Ce bucurie? zice mama. -A răsturnat oala cu ciorbă de fasole şi s-a făcut nevăzut. -Voicu? Ferească Dumnezeu , maică! Nu el. Bag mâna-n foc. Este cel mai cuminte şi atent copil din lume. Când aud urechile mele una ca asta, unde nu încep eu a-mi reveni şi a prinde curaj. Ies din ascunzătoare şi aproape stăpân pe situaţie, mă înfăţişez înaintea „plutonului”, zicând: -Vai, bunico! Să ştii că eu nu am nicio legătură cu ciorba de fasole , pe care am răsturnat-o, e drept, din neatenţie, acum câteva minute! Toţi au rămas cu gurile căscate, pregătite parcă pentru bunătatea de borş cu cimbru şi leuştean care nu avea să se mai servească în acea zi la noi în familie. Iac-aşa ne-a fost cu masa în familie. Iar acum vă dau o mură c-am făcut cu voi o glumă. Şi-am cules şi trei urzici să citiţi ce-am scris aici.

Voicu Ghidiu

Page 19: Revista "Aripi" 2008

Deşi sunt mezina familiei şi după cum spune proverbul ”cel mai mic, cel mai drag” se mai întâmplă să fiu chemată, din când în când, şi la judecată. Norocul meu este că adulţii sunt persoane înţelepte şi iau de fiecare dată măsurile care nu-mi produc nici un fel de suferinţă. Ultima ispravă a pus capac la toate, zice biata mamă. Cei doi câini de casă din gospodăria părinţilor sunt închişi în cuşcă o parte din zi. Aşa s-a hotărât. Sunt atât de buni, că ai putea să laşi comori în paza lor, fără frica de a fi furate de cineva. Nu se apropie nimeni. Îl sfâşie. Faptul că ziua aceşti câini trebuie închişi în cuşcă este cel mai important lucru. Înainte de plecarea la serviciu, tata îi închide la locul lor. La întoarcerea mea de la şcoală, să nu-mi văd de treabă? Dau drumul cânilor, mă joc, alerg cu ei, după ei... Când rămân nesupravegheaţi, fac ravagii printre florile din grădiniţa casei. La întoarcere, tata vede. Mă întreabă de ce i-am eliberat. Îi spun că au sărit pe undeva. Tata se îndoieşte. Îl simt. Fără să spună că urmăreşte făptaşul, mă pune să stau de pază lângă cuşcă, pentru a vedea locul de evadare al acestora. Ba chiar a hotărât că va trebui să stau toată după-amiaza de pază. Zice că acest lucru „ nu doare”. Este foarte adevărat. Nu v-am spus eu de la bun început? Tata nu mă pedepseşte. Mă ajută să mă corectez. Doar aşa m-am lecuit. Cine-a face ca mine , ca mine să păţească!

Maria Otilia Cărămidaru

Page 20: Revista "Aripi" 2008

„Fata babei şi fata moşneagului”,

Fetiţa/ Băieţelul mamei

Cât de mult însemn pentru scumpii mei părinţi, se vede după cum le licăresc ochii, când mă privesc. Le mulţumesc.

(Tudor Cimpoeşu) Când dansez, mama are lacrimi în ochi. De bucurie şi de drag.

(Andreea Lăcustă) Pentru mama mea eu sunt „muntele de aur”. Să mai întreb cât de mult mă iubeşte?

(Voicu Ghidiu) Am auzit-o de multe ori pe scumpa mea mamă zicând: ”Copila mea , tu eşti de aur!”

(Elena Mălina Albu) Sunt foarte iubit de mama. Ea este cea care m-a învăţat să nu renunţ la şcoală.

(Armand Lăcustă) Mama ar sacrifica orice pentru mine. Nu o singură dată mi-a demonstrat acest lucru.

(Iulian Lucas Arnăutu) Faptul că îşi vede roadele educaţiei pe care mi-o dă, mama mă consideră un urmaş demn al familiei noastre. Trebuie să nu o dezamăgesc nicicând.

(Alexandru Robert Rotariu ) Mama mă are numai pe mine. Ştie cât de inteligentă sunt şi îşi pune toate speranţele în reuşita mea în viaţă.

( Ioana Bianca Cucinschi) Sensibilitatea mea, frumuseţea, gingăşia şi inteligenţa sunt însuşiri pe care le moştenesc de la părinţii mei. Cât de fericiţi sunt şi cât de mult mă iubesc, sunt lucruri despre care ar trebui să vă vorbesc multe zile în şir.

(Ştefan Matei) Pentru mama sunt cea mai cuminte şi ascultătoare din lume, iar tata mai adaugă: şi cea mai frumoasă.

(Ioana Aurora Bejinariu)

Page 21: Revista "Aripi" 2008

Orice mamă îşi pune atâtea speranţe în copilul ei! Să am grijă mare, să nu o dezamăgesc.

(Mirel Daniel Mihalache) Împreună cu mine , mama vede frumuseţea lucrurilor care o înconjoară.

(Marius Lefter) „Argintul viu „ din casă (şi din clasă) are idei excepţionale, deci este un copil inteligent, îmi spune mama, dar îmi cere să mă mai liniştesc, uneori.

( Andrei Bogdan Lazăr) Mama mea are doi „stejărei”: Ştefan şi Andrei. Ţine la noi ca la” lumina ochilor” ei. Deopotrivă. Amândoi primim o educaţie aleasă. (Andrei Robert Cristea) „Darurile” primite de la bunul Dumnezeu arată cât de mult te iubeşte şi te învaţă să dăruieşti aceeaşi iubire, îmi spune mama în fiecare seară, la culcare.

(Patricia Ciubotariu) Elegantă, discretă, sensibilă şi mai ales inteligentă, sunt calităţile pe care mama mi le atribuie, cât de des poate. E minunat.

(Alexandra Păvăloaia) Plină de talent şi inteligentă, mama îşi pune mari speranţe în mine. Sunt, pe lângă toate acestea, şi o bună gospodină.

(Mălina Dobre) Cât n-aş da ca mama să aibă încredere maximă în mine! Poate că am dezamăgit-o uneori? Dar mama …ştie că se poate baza pe fiul ei. (Ioan Alexandru Gordobino) Îndemnul permanent al mamei şi lauda pentru lucrurile bune pe care le fac îmi arată bucuria pe care o trăieşte alături de mine.

(Ştefania Ciubotariu) “Copiii sunt mândria părinţilor”, îmi spune mama, din când în când, doar ca să-mi amintească. Iar eu îi răspund cu mare drag: „Părinţii sunt lauda copiilor”. Ne înţelegem şi când nu vorbim una cu cealaltă.

(Maria Otilia Cărămidaru)

Page 22: Revista "Aripi" 2008

Cinstea este cel mai de preţ lucru. Ce păcat că unii o vând foarte ieftin. Cerul curat şi senin de trăsnete nu se teme. Vorba unui om cinstit face uneori mai mult decât înscrisul notarului. Făgăduiala dată e datorie curată.

Cin’ se lăcomeşte, mai mult păgubeşte. Cine doreşte prea mult pierde şi pe cel puţin. Lăcomia pierde omenia. N-ai să poţi trece „furtuna” dacă ai în „cioc”minciuna.

Selecţie făcută de Robert Alexandru Rotariu

Page 23: Revista "Aripi" 2008

Pasiuni şi dorinţe

“ Pasiunea pentru maşini nu e joacă , deşi aşa încep toate lucrurile serioase.” Sunt vorbele mamei mele, de pe când eram mai mic şi mă ţineam de tata la servici, unde puteam să văd de aproape fel şi fel de maşini. De cele mai multe ori “asistam” la vopsit, deoarece tatăl meu este vopsitor. O meserie destul de grea , după cum îmi dau seama acum, dar la acea vreme eram super încântat de ceea ce ieşea de pe mâinile tatălui meu. Odată tata mi-a aratat o maşină foarte avariată. Eram curios dacă “o va salva”. La câteva zile m-a luat cu el să-mi arate ce reuşise să scoată din ea. Era super-tare. Acum ce să vă mai spun? Că şi tatăl meu e mare meşter în ale vopsitului, nu mai incape norbă. Dar nu vreau să-i fac reclamă . Vreau doar să vă spun că şi tata mi-a întreţinut dragostea pentru maşini prin

meseria lui, dar mai ales prin felul in care face această meserie. Acum abia mă intreb: Ce s-o fi intâmplat cu persoanele din acea maşină? Or fi fost şi victime? La vremea aceea ştiam una şi bună: să văd maşini cât mai multe, să-l intreb pe tata câte in lună şi in stele, dar totul despre maşini. Am adunat de pe când eram mic-mic, fel de fel de maşini. De multe ori am intrat in conflict cu fratele meu căci “maşinutele mele erau ale mele, iar maşinuţele fratelui meu erau tot ale mele”. Dar până la urmă ne înţelegeam că doar un frate are fratele meu, şi acela nu-s decât eu. Vă invit la mine acasă, pentru a-mi vedea parcul de care sunt atât de încântat.

Al vostru prieten şi veşnic îndrăgostit de maşini,

Bogdan Lazăr Andrei

Page 24: Revista "Aripi" 2008

Întrebare: Cum mi – a venit ideea să iniţiez clubul?

Răspuns: Stând de vorbă cu mama!

Maşinile ne fac viaţa mai uşoară, dar tot ele pot

provoacă accidente dacă sunt conduse de şoferi care

nu cunosc Codul rutier încălcând regulile de circulaţie

ori punând în pericol alte vieţi, în trafic.

Ca să nu uităm nicicând cât de important este să

respecţi regulile de circulaţie, fie că eşti pieton sau

conducător auto am iniţiat acest Club.

Este însă şi o bucurie de- a arăta şi altor colegi

de aceeaşi vârstă, un fel de” joaca de-a-nvăţatul

despre maşini”, cât mai ales cum să ne ferim de

accidente.

În acelaşi timp, este un prilej minunat de a

petrece timpul liber intr-un mod plăcut.

Pentru ca activităţile să aibă un impact pozitiv

asupra noastră au fost bine planificate şi în deplină

concordanţă cu obiectivele instructive prevăzute la

clasa a III-a. Am fost sprijiniţi în activitate de

doamna învăţătoare, Bungianu Geta.

Vă prezentăm, în câteva secvenţe, reperele

coordonatoare ale activităţii desfăşurate ori în curs de

desfăşurare:

Page 25: Revista "Aripi" 2008

“Statutul” Clubului o Iniţiativa înfiinţării Clubului vine din partea lui Lazăr Bogdan

Andrei, elev în Clasa a III- a A. o “Obiectul de activitate”: Respectarea regulilor de circulaţie şi

aprofundarea cunoştinţelor despre autoturisme. o Clubul” Automobiliştii viitorului” nu are statut juridic. o Nerespectarea Regulamentului stabilit de membrii clubului, de

către un membru, atrage excluderea acestuia din club. o Întălnirea membrilor se face o dată pe lună, după ore, în sala de

clasă ( Clasa a III-a A). o Clubul ”Automobiliştii Viitorului” funcţionează pe durata a doi

ani, dată după care se vor putea produce orice modificări de structură.

Page 26: Revista "Aripi" 2008

Regulamentul de ordine interioară

Membrii clubului participă cu drag la acţiunile organizate. Nu se percep nici un fel de contribuţii în bani din partea

membrilor sau colaboratorilor. Un aspect important este cel legat de disciplină, atât ca

membri ai clubului, dar mai ales ca elevi şi colegi. Activitatea clubului nu va împiedica buna desfăşurare a

lecţiilor. Fiecare membru are voie să propună activităţi care să poată

fi desfăşurate. Se exclud activităţile care nu pot fi desfăşurate, nefiind în

acord cu vârsta elevilor . Toate activităţile şi lucrările practic-aplicative executate

individual ori în echipă vor fi de calitate (disciplină,implicare, pe de o parte, iar pe de altă parte, acurateţe, culoare, dimensiuni, design etc.).

Obiective urmărite:

Cultivarea şi dezvoltarea unor pasiuni;

Petrecerea timpului liber într-un mod plăcut;

Amplificarea relaţiilor dedragoste, respect şi prietenie între membrii familiei, dar şi între colegii clasei;

Lărgirea orizontului de cunoaştere;

Satisfacerea unor trebuinţe (sociale, de cunoaştere, estetice);

Dezvoltarea imaginaţiei, a simţului estetic.

Aceste obiective sunt urmărite şi realizate la nivelul tuturor ariilor curriculare.

Page 27: Revista "Aripi" 2008

Proiectul iniţiat de elevul Lazăr Bogdan Andrei a fost prezentat

împreună cu unul din membrii clubului, Rotariu Robert Alexandru, la

Simpozionul Internaţional” Educaţia rutieră a copiilor - Siguranţa

vieţii” organizat de Şcoala “Vasile Conta” Iaşi unde s-au bucurat de o

largă apreciere.

Activităţi şi acţiuni

Activitate de documentare individuala;

Familiarizarea cu principalele semne si reguli de circulatie;

Jocuri de recunoastere si interpretare a unor semen si marcaje intalnite in circulatie;

Difuzarea informatiilor in randul celorlalti elevi;

Activitati de indrumare a persoanelor ( adulti si copii) care nu respecta regulile elementare de circulatie pe strazi si sosele.

Colectie de masini- jucarii;

Colectie “Foto-autoturisme” si nu numai;

Convorbiri cu parintii , cu dileri de masini, cu instructori –auto mecanici-auto;

Vizite in magazine de vanzari-auto;

Vizite in targuri de masini;

Vizite la Saloanele de “Automobile de ultima generatie;.

Urmarirea unor emisiuni TV, specializate in prezentari auto.

Page 28: Revista "Aripi" 2008

Automobilul - ceasornic

al lui Leonardo da Vinci!

Alexandru Robert Rotariu

Dacă va veni timpul când aproape toate rezervele de

combustibili vor „seca“, automobiliştii ar putea gasi o soluţie în opera

lui Leonardo da Vinci. Printre invenţiile acestui geniu există un desen

a ceea ce s-ar putea să fie primul vehicul auto-propulsat - un

„automobil-ceasornic“. Căruţa de lemn a lui Da Vinci era pusă în

mişcare de nişte arcuri care se răsuceau în direcţie opusă celei de

mers. Un sistem rudimentar de frâne era, de asemenea, încorporat.

Dacă Leonardo ar fi inventat şi prima linie de asamblare în secolul al

XV-lea, istoria automobilului ar fi fost acum complet diferită.

Profesorul Paolo Galluzzi, şeful unei echipe care a construit recent un

vehicul conform desenului lui Da Vinci, afirma:

„Este o maşină foarte puternică. Dacă dă peste

ceva, poate să producă pagube serioase“.

Page 29: Revista "Aripi" 2008

Ioana Bianca Cucinschi

Unde-i lege nu-i tocmeală, zice un proverb de-al nostru. E limpede. Trebuie să ajung la vârsta majoratului, când, suficient de

matură, voi putea să iau hotărâri în deplină cunoştinţă de cauză. Pentru ca să ajung la timp la servici, să am cu ce ieşi în oraş, să merg în concediu împreună cu mama, cu prietenele mele, ori cu colegii, am nevoie de maşină. Dar ce rost are să deţii o maşină dacă nu o şi conduci. Aşa că la 18 ani voi da examen pentru obţinerea permisului auto. Şi pentru că ”prietenul bun la nevoie se cunoaşte”, Adina şi Ioana, prietenele mele cele mai bune, vor veni împreună cu mine să dobândească şi ele permisul de conducere auto.

Când merg pe stradă ori cu tata la volan, privirea îmi

este atrasă de un anumit tip de autoturism . Este vorba despre o maşină elegantă, puternică şi cu un design plăcut, uşor de parcat şi cu un consum acceptabil. Am avut ocazia să-i văd bordul. Chiar m-a impresionat. Dacă eşti în stare”să dezlegi “misterele de la bord, chiar că nu ai cum greşi în executarea unor manevre. Aţi ghicit. Pentru mine este cea mai frumoasă maşină. Este Skoda Octavia.

Tudor Cimpoeşu

Page 30: Revista "Aripi" 2008

Club club club club

Matei Stefan

Bateriile cu hidrogen

folosite în locul combustibilului

clasic înseamnă motoare mai puţin

zgomotoase care nu emit noxe, ci

doar vapori de apă. Totuşi, în

pofida milioanelor investite în

cercetări şi dezvoltare, rămân o

serie de obstacole serioase.

Hidrogenul lichid nu poate fi

stocat cu uşurinţă. Performanţa lor

se situează încă în urma

motoarelor alimentate cu benzină.

Procesul extragerii hidrogenului

din apă presupune folosirea unor

imense cantităţi de energie fosilă şi

poluează aerul.

Pur si simplu, aer

Ioan Alexandru Gordobino

Sună ca o glumă dar, în ultimii ani, vehiculele care folosesc

aerul au apărut în oraşe din întreaga lume. De fapt, ele folosesc aerul comprimat drept

combustibil şi sunt descrise ca fiind total nepoluante de inventatorul lor, inginerul francez

Guy Negre.

O altă alternativă necostisitoare, energia solară, nu a reuşit încă să dea rezultate.

Entuziasmul pentru această idee rămâne mare la nivelul cercetărilor, automobilele

propulsate în acest fel atrăgând la cursele respective un mare număr de oameni de ştiinţă.

Dar faptul că în Marea Britanie este rareori cer senin. ridică multe probleme, spune

Jacinta McDermont de la Centrul pentru tehnologii alternative.

Page 31: Revista "Aripi" 2008

Lucas Arnăutu

Oriunde ziua m-aş duce Tata-i cu mine, conduce. În maşină-s liniştit, Iar tata e fericit. Îl ajut ca să o spele, Să o şteargă, nu-s probleme.

Mă priveşte cu iubire Că-i semăn bine la fire. Seara, când intrăm în casă Mama - i tare bucuroasă. Cu tatăl meu la volan, Aş trece peste ocean.

1. La 18 ani voi obţine permisul de conducere auto. 2. La 22 de ani îmi voi cumpăra maşină. 3. Maşina va fi o decapotabilă de culoare albastră. 4. Va sta în garaj, nicidecum în ploaie să ruginească. 5. Voi conduce cu mare atenţie. 6. O voi alimenta doar cu benzină de calitate. 7. O voi feri de gropi şi bălţi. 8. O voi spăla de câte ori va fi nevoie ca să arate superb. 9. Orice zgomot ciudat mă va determina să o duc la service. 10. Cu mine la volan vor parcurge sute de kilometri, cine

alţii, mai întâi, dacă nu scumpii mei părinţi, frate şi surori.

Maria Otilia Cărămidaru

Page 32: Revista "Aripi" 2008

Dezvoltarea motivaţiei pentru activitatea şcolară

şi extraşcolară în rândul elevilor pare să fie una dintre marile responsabilităţi ale cadrelor didactice. Cunoaşterea preocupărilor elevilor, a pasiunilor şi dorinţelor lor, pe de o parte, flexibilizarea curriculară în vederea integrării unor activităţi in măsură să satisfacă, cel puţin parţial, trebuinţele elevilor, pe de altă parte, vor conduce la realizarea obiectivelor cu valoare formativă, atât de des invocate, şi pe drept cuvânt, în politicile şcolii româneşti. Curiozitatea micilor şcolari poate fi “exploatată”asigurându-se o creştere a motivaţiei prin şi pentru activităţile recreative, pentru

jocuri în aer liber,

dar şi pentru cunoaşterea unor domenii de activitate,

pentru activităţi de instruire propriu-zise. Iniţiativa colectivului de elevi ai Clasei a III-a A, conduşi de doamna Bungianu Geta vine să confirme tocmai acest lucru şi, în acelaşi timp, să se adauge altor activităţi care au ca obiectiv principal, formarea unui tânăr cu un dezvoltat simţ al responsabilităţii, capabil să rezolve problemele noi ale lumii contemporane.

Directorul Şcolii “Elena Cuza”,

Profesor Mîrza Leşan Paraschiva

Page 33: Revista "Aripi" 2008

Dragii mei, Am scris pentru voi despre,

Acum câteva luni în urmă am făcut o înţelegere cu timpul. I-am cerut să

mă facă fericită. Curând a intervenit o schimbare. Timpul mi-a oferit un loc minunat în care toate visele copiilor prind aripi. A fost nevoie doar de câteva secunde pentru a trece un prag, o adevarată poartă stelară, care să mă trimită în lumea de poveste a copilăriei şi de încă una pentru a-mi ridica ochii să privesc. O secundă, parcă smulsă din timp, conservată copilăriei, o secundă imensă care trăia doar pentru ei, pentru Elevii Clasei a III-a A, de la Şcoala „Elena Cuza”, Iaşi. I-am privit şi-am ştiut că alături de ei voi putea fi din nou copil. Liberi, multicolori, energici, minunaţi, plini de dorinţe şi vise, zburau. Erau fantastici, personaje de poveste în care erau adunate toate calităţile şi toată forţa binelui. Undeva deasupra, o zână a copilăriei îi privea şi-i presăra cu praf de stele, făcându-i să zboare cu multă uşurinţă. Timpul îi iubea, aerul îi adora, zâna îi veghea, iar eu ma îndrăgostisem de ei. Voiam să plutesc alături de ei, să mă bucur împreună cu ei. Zâna copilariei mă presără atunci cu acelaşi praf de stele şi deodată am simţit cum îmi cresc aripi. Aerul mă luase în braţele sale. Pluteam. În jurul meu erau atâtea zâmbete de copii! Minune! Eram din nou copil.

Cu ceva timp în urmă i-am cunoscut pe Elevii Clasei a III-a A de la Scoala “Elena Cuza” Iaşi. Alături de ei am învăţat să zbor.

Vă îmbrăţişez cu drag, prietena voastră, Lorena Chira,

studentă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei , Universitatea A.I. Cuza Iaşi

Page 34: Revista "Aripi" 2008

Am să vă mărturisesc din capul locului, că mi-aş fi dorit din toată inima să fi avut posibilitatea să realizez, când eram de vârsta voastră, un asemenea proiect. Dar în viaţă mereu se ivesc lucruri noi, care de care mai interesante. Iată că acum nu trebuie decât să cer acceptul vostru pentru a mă “ înscrie” în Clubul lui Bogdan. Că sunt o împătimită a maşinilor o să înţelegeţi uşor din ce vă voi povesti mai departe. De-abia împlinisem 18 ani când am intrat în posesia permisului de conducere. Eram atât de fericită, încât eram dispusă să ajut la nevoie pe toţi cei care aveau maşină dar nu reuşiseră să aibă şi carnet. Aşa am ajuns eu să conduc şi să cunosc foarte multe tipuri de maşini. Cel mai mare secret pe care vi-l mărturisesc numai vouă este că am condus un Aro şi un tractor. Sunt tare mândră că am putut supune voinţei mele aceste maşini” grele”. Acum conduc o maşina de ultimă generaţie. Dar, ca poliţist de proximitate, trăiesc un sentiment de mândrie, când vine vorba de “şcoala mea” sau de” copiii mei”. Nu stiţi care este “şcoala mea”? “Copiii mei’? Şcoala “Elena Cuza’ cu elevii săi, cu voi, dragii mei.Când mi s-a repartizat această zonă de care urma să răspund din punct de vedere al securităţii şi protecţiei persoanelor am avut mari emoţii. Totul îmi era necunoscut. Dar aici, în şcoală, am găsit căldură înţelegere şi, mai ales, dorinţa de colaborare pentru rezolvarea problemelor specifice. Acum am devenit prieteni. Sunt prietenul adult, care cunoaşte legile după care este organizată societatea, care le urmăreşte, vă ajută să le cunoasteţi şi voi ca să le respectaţi. Ideea de a organiza un club în care prin activităţile desfăşurate să se urmărească obiective atat de largi, intre care primele se referă la respectarea regulilor de circulaţie, nu poate primi alt calificativ, decât “Foarte Bine”. Este cunoscută activitatea elevilor şi a cadrelor didactice de la Şcoala “Elena Cuza”, în sensul acesta , iar iniţiativa lui Bogdan Lazăr, colegul vostru, vine să întărească spusele mele. Este deosebit de important să constaţi ca poliţist că lumea se schimbă în bine şi că această schimbare vine din şcoală. Dar să nu uitaţi niciodată că, atât ca viitor conducător auto, cât mai ales acum, în calitate de pieton, RESPECTAREA REGULILOR DE CIRCULAŢIE ESTE OLIGATORIE,

căci astfel vor fi prevenite eventualele accidente. Nu-mi rămâne decât să vă felicit pe voi, pe doamna învăţătoare, întreaga Şcoala “Elena Cuza” Iaşi, căci astfel vom putea fi mai liniştiti în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice. Mult succes!

Poliţist de Proximitate, Agent Lungu Corina Mihaela

Page 35: Revista "Aripi" 2008

Părinţii despre...

ŞCOALĂ şi COPIII LOR

Copiii noştri sunt darul lui Dumnezeu, pentru care îi mulţumim. Un alt dar este

că sunt sănătoşi şi că iubesc învăţăturile bune. Avem ocazia să trăim bucurii şi satisfacţii

mari împreună, căci la şcoală le sunt recunoscute şi răspătite munca şi strădania, le sunt

stimulate talentele şi pasiunile.

Şcoala este locul copilăriei. Să ne bucurăm din plin de binefacerile educaţiei

oferite de şcoală.

Geta Bungianu

Fiind preşedinta Comitetului Reprezentativ al Părinţilor clasei, am participat

adeseori la activităţile educative desfăşurate de elevi sub îndrumarea doamnei institutor

Geta Bungianu. Fie că era vorba de lecţii deschise cu invitarea tuturor părinţilor clasei,

activităţi de consiliere psiho-pedagogică, vizionarea unor spectacole de teatru, ori

colaborarea cu Biblioteca “Gheorghe Asachi”, “Bojdeuca” din Ţicău, Revista “Viitorul la

pătrat”,etc. implicarea elevilor era reală şi totală.

Trebuie să amintesc de gestul plin de respect şi recunoştinţă pe care l-au dovedit

aceştia, mergând cu mici daruri la Căminul de bătrâni “Constantin şi Elena”, o acţiune

desfăşurată sub genericul “Dăruind, eşti mai bun”. Şi spun acest lucru, raportăndu-mă la

fiul meu, Lucas Arnăutu, care a luptat din răsputeri să rămână în această clasă şi în anul

şcolar 2007/2008, deşi actualmente locuim într-o altă zonă a oraşului, iar în drum spre

şcoală trece pe lângă alte patru şcoli, ca să nu mai vorbesc de cea care se află la 50m de

blocul nostru. Poate că prin acest lucru am spus totul şi despre copilul meu dar şi despre

Şcoala “Elena Cuza”.

Carmen Arnăutu

Am pătruns în intimitatea Şcolii “Elena Cuza”, mai precis în sala unde învaţă

elevii Clasei a III-aA, în anul şcolar 2007/2008, prin intermediul fetiţei mele, Otilica, aşa

cum o dezmiardă de multe ori, învăţătoarea ei, doamna Geta Bungianu.

Sintagma “şcoală de cartier” ar trebui să nu poarte în ea nimic peiorativ, căci de-a

lungul anilor, am văzut o parte din realizările deosebite ale acestei şcoli, fiind educatoare

şi director la Grădiniţa Nr. 14, iar anul acesta am avut bucuria să înţeleg mai bine cum

munca titanică, coerentă şi constantă în folosul copiilor, le poate schimba destinele. Prin

ochii copilului meu citesc starea de bine indusă, încrederea în el, dorinţa de a învăţa,

ataşament pentru valori autentice.

La Şcoala “Elena Cuza” se face învăţământ de calitate.

Otilia Cărămidaru

Page 36: Revista "Aripi" 2008

În şcoală se fac prietenii frumoase, adevărate. Încerc să-l învăţ pe fiul meu,

Robert, că prietenia se bazează mai ales pe încredere, iar încrederea vine din capacitatea

de a ajuta la nevoie dar şi din respectarea cuvântului dat. Astfel construim relaţia noastră,

mamă-fiu, drept model pentru ceea ce va construi , la rândul lui, cu colegii de clasă şi nu

numai. Este apreciat pentru calităţile sale, şi în acelaşi timp conştient că aici, în clasă, în

şcoală poate să-şi modeleze personalitatea. Este locul în care se simte în siguranţă.

Liliana Rotariu

Am încredere în copilul meu, Andrei, în mama mea, în şcoală, în dascălul care îl

ajută să se desăvârşească. Poate că şi acesta este motivul care mă determină, ca din când

în când, să-l mai las să se descurce singur, chiar dacă grijile mele interioare se îndreaptă

zi şi noapte la el.

Cristea Veronica

Privesc străzile zgomotoase şi aglomerate ale oraşului, străzi pe care le străbat cu

paşi grăbiţi de aproape patruzeci de ani, iar în jurul meu un furnicar de oameni la fel de

grăbiţi ca şi mine. Grăbiţi unde, şi de ce? Mi-am pus această întrebare şi m-am oprit. Am

privit în sus şi am văzut atâta frumuseţe cât ochiul nu poate cuprinde. Am privit apoi în

jos şi am văzut pământul, roditor ca pântecul mamei, pământul în care am prins rădăcină

fără să-l observ şi m-am întrebat: Unde au fost toate acestea până acum? Am fost oare

atât de grăbită spre nicăieri? Cum de m-am bucurat atât de puţin de darurile primite de la

Dumnezeu când erau atât de aproape? Copiii mei, inteligenţi, frumoşi, afectuoşi, sensibili

şi deopotrivă puternici. Sau…m-am bucurat.

Acum, însă paşii mei au devenit mai domoli, iar ochiului meu nu-i mai scapă

nimic, de la firul ierbii până la bolta infinită a cerului, din ceea ce a hotărât Dumnezeu că

trebuie să putem vedea.

Liliana Hriban

Nu trebuie să facem un efort prea mare pentru a ne reaminti faptul ca şi

bunicii şi părinţii noştri au preţuit învăţătura. Dovadă este lumea ştiinţei româneşti.

Astăzi, mai mult ca oricând, şcoala are o responsabilitate crescută deoarece preia şi o

parte din sarcinile părinţilor. Şi Şcoala „Elena Cuza „se numără printre cele în care copiii

sunt bine educaţi, după cerinţele europene. Ştiu că fiul meu este în siguranţă atâta vreme

cât este la şcoală, sub supravegherea atentă a doamnei învăţătoare şi-i mulţumesc pe

această cale.

Mihaela Lazăr

Să îndemnăm copiii să viseze este unul din lucrurile pe care trebuie să nu

le uite adulţii. Acasă, toate discuţiile cu Voicu, mezinul familiei, sunt de natură să-i

dezvolte încrederea în sine, dorinţa de a face lucruri deosebite, bucuria succesului. Îl

îndemn să viseze, căci visele îndrăzneţe înzecesc forţele. Nu degeaba se spune: „Ai grijă

ce-ti doresti, că s-ar putea să se împlinească”.Dar, în acelaşi timp, odată ce ţi-ai propus

ceva, trebuie să lupţi ca să poţi realiza. Şi mai ales, prin forţele proprii. De aceea vă

sfătuiesc să visaţi, dragi copii.

Sorina Ghidiu

Page 37: Revista "Aripi" 2008

în cadrul cărora desfăşoară activităţi şi elevii Clasei a III-a A

Poliţia de Proximitatee

Cabinetul medical şcolar

Grădiniţa Nr. 14

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Ocolul Silvic-Podu Iloaie

Biblioteca Şcolii „Elena Cuza”

Biserica „Sfânta Treime”

Biblioteca „Gheorghe Asachi”

Bojdeuca din Ţicău

Page 38: Revista "Aripi" 2008

Dragă Armando,

De ce nu mai vii la şcoală? Mie îmi este dor de tine. Am

fost colegi totuşi, o lungă perioadă de timp. Ar trebui să vii şi să

vorbeşti cu mine să-ţi spun cât este de impotant în viaţă să ai o

brumă de învăţătură. Dar să nu uit să-ţi spun despre clasa noastră.

Vai, ce frumoasă şi curată este! Vino să o vezi! După vacanţa de

Sfintele Paşti, te aştept cu drag. Şi fii sigur, nu numai eu, ci toată

clasa.

Sper să-ţi fac plăcere cu această poezie:

„ Şcoala te învaţă, dragă,

Să fii bun o viaţă-ntreagă.

Este-o zană-aicea, care

Îţi poartă de grijă tare.

Şi nu-ţi poţi imagina Lumea-ntreagă fără ea”.

Cu drag şi prietenie,

Bogdan Andrei Lazăr

Page 39: Revista "Aripi" 2008

Armand dragă,

Îmi povestea zilele trecute tatăl meu despre un părinte care nu-şi

putea ajuta propriul său copil la lecţii fiindcă nu ştia carte. M-am întristat. Acel copil voia cu adevărat să devină prin învăţătură mai bun, dar nu- i oferea nimeni nici un sprijin.

Poate că tu nu ai auzit o asemenea poveste şi nu poţi înţelege tristeţea din sufletul copilului, dar ar fi bine să -mi asculţi sfatul:

Vino la şcoală! Te aştept,

Florin Lefter

Dragi prieteni,

Scrisorile voastre trimise prin Andreea m-au emoţionat. Eu

ştiu să citesc şi să fac unele calcule la matematicâ, dar am înţeles că este

prea puţin. Şi apoi, chiar nu mai ştiam ce să fac o zi întreagă. La şcoală îmi

era ruşine să mai vin după atâta timp. Uneori plângeam căci rămâneam

singur. Cei mai mari din Păcureţ plecau cu diferite „afaceri” iar eu nu

aveam voie să-i însoţesc. Ajutorul vostru a sosit când aveam mai mare

nevoie de el. Dar am uitat să mai spun ceva: a venit acasă la mine şi au

discutat cu părinţii mei, poliţiştii de proximitate. Le-a spus să mă lase la

aţi ajutat -bandonez şcoala. Şi voi ma săne bişcoală. Am hotărât astfel că nu e

şi vă mulţumesc pe această cale.

Vă mulţumesc şi pentru că m-aţi ajutat să scriu ceea ce gândeam.

Colegul vostru, Armando

Page 40: Revista "Aripi" 2008

Pentru cei uitaţi sau Rană vindecată

Am să vă spun, dragi colegi, povestea tristă a unui pui de urs

care trăia împreună cu mama sa la marginea unei păduri, într-o căsuţă mică

dar îngrijită si primitoare. Deşi povestea puiului este tristă, despre el vă pot

spune că era destul de vesel, jucăuş şi prietenos. S-ar fi împrietenit cu cel

mai fioros animal sau cu cea mai mică şi neînsemnată insectă. Cu toate

acestea, unii dintre tovarăşii săi de joacă îl priveau cu ochi răi, căci blăniţa

lui avea o culoare mai închisă decât a celorlalţi. În acea pădure toate

animalele mari şi mici trăiau în bună vecinătate iar puii lor mergeau la şcoală

şi se jucau împreună cât era ziua de mare. Ursuleţul nostru însă, şedea mai

tot timpul deoparte aşteptând să-l invite în jocul lor.

- Ce cauţi tu aici, mă? Nu vezi ce negru eşti? Nu mă atinge, că

mă murdăreşti. Mereu i se vorbea aşa, iar ochişorii lui mari şi negri ca mura

câmpului se umezeau de lacrimi fierbinţi. Şi totuşi, el îi iubea pe toţi şi-i

considera prietenii lui. Sufletul său curat nu cunoştea ura, căci fusese învăţat

de mama ursoaică să-şi iubească semenii indiferent de culoarea blănii,

indiferent dacă sunt buni sau răi, frumoşi sau mai puţin plăcuţi la înfăţişare.

Toată această tristeţe o purta în sufletul său fără să o mărturisească mamei

căci o vedea doar seara şi n-ar fi vrut să o întristeze cu necazul său.

Dar timpul a trecut şi peste pădure s-a lăsat o iarnă blândă şi

albă. Toţi se pregăteau să întâmpine sărbătorile de iarnă care se apropiau. La

şcoală, dascălul învăţase că e frumos să faci bucurii celor dragi, dăruind câte

ceva în ajunul tuturor sărbătorilor, dar mai ales în Ajunul Crăciunului.

Pentru ca surpriza să fie mai mare, fiecare urma să primească darul de la

unul dintre colegi, al cărui nume rămânea secret până în ziua serbării.

Page 41: Revista "Aripi" 2008

Darurile urmau să fie aşezate sub bradul din mijlocul pădurii. Numele

ursuleţului a fost tras de un pui de leu mândru şi îngâmfat.

- Eu să dăruiesc ăstuia ceva? Niciodată!

Şi a rupt bileţelul în faţa tuturor. Puiul nu s-a plâns nimănui, dar

în sufleţelul lui era foarte trist. La serbarea organizată în mijlocul pădurii,

când stelele au coborât să împodobească bradul, iar luna arunca raze

luminoase transformând pădurea într-un tărâm magic, puii au cântat colinde,

vestind naşterea pruncului Iisus. Glasurile lor cristaline se auzeau până în

ceruri. Când a venit momentul să-şi găsească numele pe darurile de sub

brad, chipurile lor iradiau de fericire. Doar puiul nostru a căutat în zadar.

Numele lui nu era pe nici un pacheţel. Mama sa îl privea cu disperare

văzându-i dezamăgirea de pe chip. Şi totuşi, sub brad mai erau câteva

pacheţele care nu aveau dedicaţia. Dascălul l-a chemat lângă el, l-a învăluit

cu multă lumină şi i-a spus:

- Acesta este pentru tine. A primit darul, dar a rămas trist. Până

într-o zi. Sufletul ursoaicei a lăcrimat atunci, căci nu ar fi vrut ca puiul ei să

se afle printre cei uitaţi. Şi-a amintit de copilăria ei tristă când, fiind cea mai

mare din familie, trebuia să renunţe la multe lucruri în favoarea fraţilor mai

mici. Ar fi vrut ca puiul ei să aibă o soartă mai bună. A înţeles mai mult ca

altădată că micuţului trebuie să-i dea şi să-i arate mai multă dragoste.

Acasă i-a întărit promisiunea că „niciodată nu se va afla printre cei uitaţi”.

Pentru voi, dragi colegi, am un sfat: Nu judecaţi pe nimeni după culoarea pielii! Adevăratele comori sunt

înăuntrul nostru. Încercaţi să le descoperiţi şi veţi şti să vă alegeţi prietenii.

Elena Mălina Albu

Surori

Cu sora mă-nţeleg bine Mai ales când nu-i cu mine. Dar de-i vremea de-nvăţat Sau ordine şi curat, Poţi fi sigur că-mpreună Facem treaba foarte bună.

Ioana Aurora Bejinariu

Page 42: Revista "Aripi" 2008

Mediu

În parteneriat cu Ocolul Silvic Podu Iloaie şi cu Grădiniţa Nr.

14, s-a desfăşurat una dintre cele mai frumoase activităţi de protejare a

Page 43: Revista "Aripi" 2008

mediului înconjurător. S-au plantat flori şi pomi în parcul Grădiniţei Nr. 14

şi în parcul Şcolii noastre.

Călătorie pe o frunză

Nu fiţi atât de suspicioşi! Se

poate călători şi pe o frunză! Staţi

liniştiţi! Cu gândul! Haideţi

împreună să vedem pe unde ne

poartă vreme de o zi. Ne aşezăm

pe locurile din faţă ca să vedem

mai bine priveliştea care deja a

început să ni se dezvăluie. Ce

frumos se văd de sus toate

lucrurile de pe pământ!

Pe lângă casele ca nişte cutii cu

chibrituri, se mişcă iute vietăţi de

mărimea furnicilor uriaşe. Sunt

oamenii. Nici animalele din curtea

caselor, vacile, caii, porcii nu

arată mai mari decat şoarecii.

Păsările sunt doar ca nişte puncte

mişcătoare.Acum trecem pe

deasupra oraşului. Ei, nu trebuie sâ

credeţi că este mare deosebire faţă

de ce-am văzut până acum. Au

dispărut blocurile din cartierul

meu. Erau aşa de înalte că puteai

cădea pe spate, dacă te uitai la

ultimul etaj. Acum seamănă cu

figurile geometrice din cartea mea

de matematică. Şi poate cu

corpurile geometrice atât de

îndrăgite, din vremea grădiniţei.

Când te afli sus-sus de tot, vezi

toate lucrurile de pe pământ tare

mici. Mă gândesc la oamenii foarte

“înalţi” şi-mi pun o întrebarea.

Oare cum ne văd pe noi, copiii?

Dar oare ne mai văd? Uneori

credem că nu..

Maria Otilia Cărămidaru

Page 44: Revista "Aripi" 2008

Visul Într-o zi de primăvară, împreună cu bunicul meu, mergem să vedem răsadurile din grădină. Privirea mi-a fost atrasă de o lalea. Mi-am dat seama că locul ei nu era acolo. Şi totuşi m-am aplecat să o miros. Când mi-am întors privirea, în jurul meu era o mare de flori, dar bunicul meu dispăruse. În speranţa să-l găsesc, mă plimbam de colo până acolo, admirând frumuseţea locului. Am obosit colindând această „ţară a florilor”, fără să dau de bunicul. M-am aşezat să mă odihnesc. Stăteam sprijinit cu spatele de tulpina unei lalele uriaşe iar petalele mă protejau de căldura soarelui. A trecut mult timp, căci după ce m-am trezit mă simţeam atât de bine şi odihnit! Bunicul era lângă mine şi mă îndemna să mă trezesc. Urma să ne întoarcem acasă la părinţii mei dragi. Călătoria în „ţara florilor” prin vis m-a făcut să îndrăgesc şi mai mult locul în care trăiesc şi să-l înfrumuseţez plantând flori şi arbori. Vă invit să veniţi şi voi cu mine. Andrei Bogdan Lazăr

Page 45: Revista "Aripi" 2008

Dispariţia

- Priviţi! A dispărut! Era aici! E vorba despre sora mea, Mădălina. Eram cu ea. A stat de vorbă cu un trandafir apoi a înghiţit-o... - M-am întors, nu te speria, scumpul meu frăţior. După ce trandafirul cu miros adormitor m-a răpit, m-a dus într-o lume fermecată. Aici casele aveau forma de lalele, trandafiri, zambile, narcise, garofiţe şi tot felul de flori care de care mai parfumate şi mai frumos colorate. În mijlocul acestei grădini minunate se afla un castel cu totul şi cu totul de aur. Voiam să mă apropii . Am fost însă oprită de o lalea gingaşă şi parfumată dar tristă. - Fetiţo, te rog, ajută-mă să mă întorc în grădiniţa mea, căci de şaizeci de zile mă aflu pe acest tărâm. Aici nu sunt copii şi nu este nici veselie. - Te-aş ajuta cu mare drag, dar spune-mi în ce anotimp te-ai născut. - Primăvara, draga mea, ca şi verişoarele mele narcisele, zambilele, toporaşii şi viorelele. - Atunci, să ne rugăm împreună: „Primăvară, te rugăm să ne duci înapoi în grădiniţă! Cât ai bate din palme, un portal s-a deschis, iar noi ne-am trezit în grădiniţa bunicii. Am răsuflat uşurat căci sora mea se afla lângă mine, iar părinţii nu aveau să sufere din pricina neatenţiei mele.

Ştefan Matei

Poveste

Mă plimbam prin pădurice Şi deodată am zărit O frumoasă vrăbiuţă Care astfel mi-a şoptit: Fată dragă, eşti tu bună Să vezi aripioara mea Cât de tare e rănită,

Şi să o legi cu ceva? Am luat o pămblicuţă Aripioara i-am legat Vrăbiuţa fericită Repede s-a depărtat.

Alexandra Păvăloaia

Page 46: Revista "Aripi" 2008

Ghiocelul

Mic, plăpând, dar de un alb strălucitor, protejat de frunze ca nişte

lănci, gingaşul ghiocel vesteşte sosirea primăverii în fiecare an.

Se spune că demult, ghiocelul nu ştia cine este cu adevărat. Se

considera, nu gingaş, ci prăpădit, nu firav, ci slab, nu curajos, ci fricos.

Privea în jurul său şi înţelegea că toate celelalte flori îl întreceau în

frumuseţe.

Într-o dimineaţă foarte friguroasă îndrăzni să-şi scoată căpşorul de sub

zăpadă. Văzând aceasta, vântul propune soarelui să se ascundă sub nori, iar

Babei- Iarna să-şi scuture ultimele cojoace. Îl invită pe Moş Omăt şi pe Moş

Crivăţ, să dea ultimul spectacol” înainte de a-şi lua rămas bun. Înfricoşat şi

înfrigurat, ghiocelul s-a pitit după un bulgare de zăpadă. Le-a spus

„duşmanilor” săi că mult nu va mai putea rezista „la presiunile lor”. Auzind

vorbele ghiocelului, soarele i-a trimis raze calde în ajutor. Lângă el au apărut

o mulţime de alţi prieteni, care de care mai îndrăzneţi. Împreună au invitat la

joacă pe Baba Iarna şi pe Moş Omăt.

Aşa a înţeles ghiocelul că este iubit şi de soare şi de oameni, pentru că

o dată cu el „vin florile-n câmpie , şi nopţile cu poezie”.

Ioan Alexandru Gordobino

Copilul şi cactusul De ce oare mi-am propus eu să vă vorbesc despre un cactus? Poate am vreo misiune de îndeplinit? Ei bine, la început am avut o oarecare strângere de inimă. Când l-am văzut aşa de ţepos, am crezut că se „dă la mine”. Aflaţi că nu a fost aşa. Mi-a vorbit tare frumos. Am rămas impresionat când am aflat că unele specii fac fructe comestibile. Şi deodată mi-a venit ideea să fac o comparaţie cu oamenii, cu copiii, care chiar dacă nu au o înfăşişare foarte plăcută, au un suflet în care ar încăpea întreaga lume. Despre celălalt fel de copii vă las pe voi să gândiţi.

Andrei Robert Cristea

Page 47: Revista "Aripi" 2008

Primăvara

Privesc în jur. Somnoroasă, fericită, mi-arunc ochii spre cer. Curge seninul. Cobor privirea. Curge verdele, galbenul şi roşul şi violetul, îşi cântă mierla trioletul. Pământ reavăn din care ies vietăţi mărunte, cu spatele încălzit de lumina fierbinte. Sunt orbite de atâta lumină, căci până mai ieri, se pare că în pământ aveau rădăcină. Privesc mai atent. Văd bine. E Primăvara! Vine! A coborât de undeva din cer, pe un lăvicer. Este însoţită de raze dulci de soare, de păsări călătoare, de ghiocei şi toporaşi, de brebenei şi curpenaşi.

Oana Moraru

Primăvara Pe cer soarele zâmbeşte, Pământul de-l încălzeşte, Raza blândă-l primeneşte. Din ceruri, unde domneşte Cu uimire ne priveşte. Pe flori le înveseleşte, Iarba nouă înverzeşte. Izvorul se dezmorţeşte Către luncă el porneşte.

Ioana Bianca Cucinschi

Page 48: Revista "Aripi" 2008

Zâna Primăvara Zâna Primăvara astăzi mă ruga: -Hai, Mălina dragă,nu mai aştepta. Este soare-i bine, aeru-i curat Sari şi te îmbracă, nu mai sta în pat!

Mălina Dobre

De Sfintele Paşte

Din petice mătăsoase Ghiocei au prins să iasă. Natura în sărbătoare, Cu parfum plăcut şi soare, Îşi deschide porţile Invită suratele

Să mângâie florile, Prin grădini şi prin păduri Aer proaspăt din belşug Pentru toţi copiii buni. La Paşti, cu suflet curat Spui, Hristos a înviat!!

Patricia Ciubotariu

Page 49: Revista "Aripi" 2008

Colaborarea cu elevii

clasei a III-a A şi doamna Geta

Bungianu, învăţătoarea lor,

mi-a dat prilejul să fac

cunoştinţă, în mod nemijlocit cu

elevi bine instruiţi şi educaţi,

dornici de cunoaştere şi plini de

energie.

Doamna învăţătoare valorifică aceste calităţi prin activităţi variate şi

deosebit de valoroase din punct de vedere educativ. Activităţile sanitare au un

impact pozitiv asupra comportamentului elevilor, de aceea nu trebuie să pierdem

nicio ocazie să le oferim cunoştinţele de care au nevoie din domeniul sănătăţii, al

alimentaţiei, al igienei corporale etc. Mi-a făcut o reală plăcere să desfăşor aceste

activităţi. Motivaţia înaltă manifestată a venit şi din faptul că, de fiecare dată, cei

care au dovedit cunoştinţe suficiente, în măsură să ofere soluţii în situaţii deosebite,

au fost stimulaţi cu diplome. Printre aceştia se află: Rotariu Robert, Cărămidaru

Otilia, Cucinschi Bianca, Lazăr Bogdan, Mihalache Mirel.

Lidia Doncean, asistent medical

Page 50: Revista "Aripi" 2008

Să avem o ţinută vestimentară îngrijită, în

concordanţă cu Regulamentul de ordine

interioară a Şcolii „Elena Cuza” Iaşi;

Să îndeplinim cu conştiinciozitate sarcinile

care decurg din calitatea de elev;

Să aşteptăm în linişte începerea orelor de curs;

Să asigurăm un climat prielnic activităţilor

instructiv-educative pe care le desfăşurăm la

nivelul clasei, al şcolii;

Să ajutăm un coleg care s-ar putea afla într-o

situaţie delicată;

Să dăm dovadă de bună cuviinţă în toate

ocaziile, atât în şcoală, cât şi în afara şcolii;

Să respectăm şeful clasei;

Să fim „propriul nostru şef”;

Să fim buni observatori, fără, însă, a imita

răul;

Să ignorăm anumite situaţii jenante.

(Din Regulamentul Clasei a III-a A, Şcoala „Elena Cuza”Iaşi ,

An şcolar 2007/2008)

Page 51: Revista "Aripi" 2008

PRODUSE ECOLOGICE

• Miere de albine

poliflora

• Amba

Borcanel cu mieredulce

pentrubaieti si feti te

Ecologi c, natural

I nti neresti

momentanEcologi c, natural

tefacemai

nazdravan

Borcanel cu mi ere

dulce

Pentrubuni si

buni cute

Tip:Poliflora /Expira: XI.09 S. C.Viespea,

Str.Prisacarilor, 9A Iasi tel. 03345621

Şcoală, miere- nvăţătură, aici totu- i cu măsură

Dragi şcolari, albine mici, înfruptaţi-vă de-aici!

Page 52: Revista "Aripi" 2008

Cum poţi „prinde Aripi” Oricare dintre voi ar putea” prinde aripi” dacă...

ar fi elev în Clasa a III-a A;

ar respecta regulile de comportare civilizată ;

şi-ar pregăti conştiincios temele;

şi-ar păstra cu grijă bunurile personale;

şi-ar păstra cuvântul dat;

şi-ar respecta colegii;

ar păstra în condiţii bune obiectele din clasă, şcoală;

ar ajuta pe acei colegi care sunt certaţi cu disciplina şi buna cuviinţă;

ar aştepta venirea profesorului şi începerea cursurilor în linişte;

şi-ar construi în jurul său o atmosferă liniştită, relaxantă, plăcută, calmă.

ămânţa bună care creşte

nundă clasa, şcoala, viaţa.

umina caldă îmblânzeşte

nimi mai reci ca dimineaţa.

ineri, copii , adulţi, bătrâni,

ameni venind spre bunătate

idică glasul bun spre lumi

ar cântul sfânt răzbate.

Ştefania Ciubotariu

Page 53: Revista "Aripi" 2008

Innocent, reprezintă cel mai important proiect,

derulat în plan internaţional,

la Şcoala Elena Cuza, Iaşi.

Coordonat de doamna Gabriela Iancu,

profesor de geografie,

parteneriatul cu cele trei ţări ,

Germania, Spania, Italia

a contribuit la creşterea prestigiului şcolii,

numărându-se printre cele de reper

în oraşul nostru.

Page 54: Revista "Aripi" 2008

Soare pe cerul Şcolii „Elena Cuza” Iaşi, cu

ocazia vizitei prietenilor de la Caşvana,

Bucovina, localitatea natală a profesorului

Mîrza Leşan Paraschiva, directorul şcolii.

Dragii nostri prieteni de la Caşvana,

Bine aţi venit la Iaşi, oraş cu o istorie emoţionantă,cu oameni şi

fapte… (Din Scrisoare deschisă adresată

cadrelor didactice şi elevilor de la

Colegiul din localitatea Caşvana) Institutor, Geta Bungianu

Page 55: Revista "Aripi" 2008

Conţinutul articolelor din Revista ”Aripi”, varietatea temelor abordate, modul de tratare a fiecărei probleme, capacitatea elevilor de a se implica în realizarea acestor activităţi configurează portretul unor generaţii care nu se pregătesc pentru viaţă, ci trăiesc viaţa însăşi.

Directorul Şcolii “Elena Cuza”Iaşi, Profesor Mîrza Leşan Paraschiva

Despre efortul, capacitatea de organizare şi

dăruire a celor două categorii de actori ai educaţiei, dascăl şi elevi, prin care se urmăreşte realizarea unei asemenea lucrări, ne poate vorbi orice coleg care a încercat o asemenea experienţă, cel puţin o dată.

Prin atragerea în activităţi de genul celei prezente, îi putem cunoaşte pe şcolarii noştri sub aspecte dintre cele mai diverse, putem identifica şi cultiva talentele, iar mai apoi, valorifica performanţele obţinute. Facem cunoştinţă cu elevi deosebiţi, care ne încântă şi care sunt antrenaţi într-un proces de creaţie, ce depăşeşte pe alocuri nivelul de vârstă la care se află.

Director adjunct al Şcolii “Elena Cuza” Iaşi, Profesor Gina Marfievici

Page 56: Revista "Aripi" 2008
Page 57: Revista "Aripi" 2008
Page 58: Revista "Aripi" 2008
Page 59: Revista "Aripi" 2008

Părerea cititorilor ne interesează

.....................................................................................

................................................................................................

................................................................................................

................................................................................................

................................................................................................

................................................................................................

................................................................................................

................................................................................................

........................................................

Vă mulţumim

Page 60: Revista "Aripi" 2008

Mărturisire

Aripi mi-a părut că-mi dai Ca să zbor în luna mai Şi-ntr-o lume de poveşti Cu palate-mpărăteşti.

Tonul, vorba ori un zâmbet Pentru mine sunt un cântec, Iar de-o văd pe-nvăţătoare Pentru mine-i sărbătoare.

Mădălina Viviana Lucaciu