RETELE WIRELESS

1

2

I. CLASIFICARE A RETELELOR

Reţelele de calculatoare poat fi organizate în mai multe moduri din perspectiva ,, schemei de conectare “ a calculatoarelor între ele . Metoda folosită pentru interconectare poartă denumirea de topologie. În principiu există trei moduri de topologii pentru reţelele LAN , după cum urmează:

a) Topologia Ring Topologia de tip ring (inel) presupune conectarea calculatoarelor (noduriale reţelei) pe un canal circular , configurat ca în figura următoare:

Comunicarea între două noduri se face pas-cu-pas. Spre exemplu, dacăDin nudul 1 trebuie transmis un mesaj în nodul 4, mesajul va fi trimisMai întâi nodului 2, apoi acesta îl va transmite în nodul 3, iar acesta la rândul său îl va retransmite nodului 4. Controlul reţelei este deţinutpe rând de fiecare dintre noduri într-un interval de timp. Avantajeleacestui mod de comunicare sunt : - toate nodurile sunt ,,egale” între ele ;- intervalul de timp în care va transmis un mesaj dintr-un nod în altul poate

fi estimat -de unde utilitatea pentru aplicaţii care trebuie să răspundă în timp real;

- necesarul de cablu pentru conectarea reţelei este acceptabil;Dezavatajele acestei topologii sunt date de viteza mai redusă decât încelelalte variante de interconectare şi fiabilitatea scăzută - defectareaunui nod duce la blocarea întrgii reţele .

b) Topologia bus ( magistrală ) Aceast tip de interconectare reprezintă cea mai simplă schemă posibilă,Preferată în majoritatea cazurilor de utilizatori. Ea presupune un cablu liniar la

care se ataşează toate nodurile reţelei. Când un nod doreşte să comunice cu un altul el va transmite pe cablu

3

mesajul împreună cu un specificator al destinatarului. Nodul de destinaţie va recunoaşte că este cel de-al partener al comunicării şi va reacţiona în consecinţă . Acestă tip de comunicare poate crea conflicte în reţea când două noduri încep să trasmită simultan. Pentru evitarea unor astfel de bruieli reciproce, reţelele de tip BUS sunt prevăzute cu un modul care detectează eventualele conflicte şi le rezolvă automat, complet transparent pentru utilizator.

Fibilitatea sporită a reţelei ( defectarea unui nod nu afectează transmisia la celelalte noduri ) , viteza mare de transmisie , configurarea reţelei în funcţie de mediu şi necesarul de cablu redus constituie principalele avantaje ale topologiei bus , dezavantajul acestui tip de interconectare fiind dat de timpul nedeterminat alocat trasmiterii unui mesaj acesta neputând fi calculat cu precizie deoarece pot apare ,,conflicte ” care să întârzie transmiterea şi recepţionarea lui în timp real .

c) Tipologia starMetoda de conectare star ( star = stea ) presupune un nod privilegiat în reţea, nod la care sunt conectate toate celelalte .

Pentru fiecare staţie de lucru există o linie de comunicaţie dedicată prin intermediul căreia se comunică cu server-ul. Transmisia între două staţii se face prin intermediul server-ului această caracteristică implicând o serie de avantaje cum ar fi :- viteză de transmisie ridicată ;- posibilitatea de rulare a aplicaţiilor în timp real ;- cablu de conectare nepretenţios, deci cu cost redus.Dezavantajele topologiei star sunt următoarele ; - defectarea server-ului face inutilizabilă reţeaua.- cantitatea de cablu folosită este mare ;- asigurarea interconectării fizice este complicată. Pe lângă aceste tipuri fundamentale de tipologii pot exista şi alte metode de interconectare a calculatoarelor dintr-o reţea, combinând cele trei topologii de bază ( de ex. Star-bus , star-ring ). Din punct de vedere conceptual reţelele locale sunt de două tipuri :

egal-la-egal (peer-to-peer), în care toate calculatoarele au aceleaşi funcţii în reţea .

reţelele bazate pe strategia client – server, în care unul sau mai multe calculatoare este dotat harware şi software ca să lucreze (funcţioneze) ca file-server sau network-server .

În reţelele de tip client-server pe network-server este instalat un sistem de operare specific reţelei numit Network Operating System ( NOS ). Comunicaţia în cadrul reţelei se face conform modelului de referinţă OSI (Open System Interconection) elaborat de ISO (Interaţional Standard Organization ). Acest

4

model permite interconectarea calculatoarelor prin respectarea unor reguli standard formalizatre prin protocoale. Modelul de referinţă ISO nu se referă la arhitectura internă a sistemelor ci la comportamentul lor extern, care permite comunicaţia. În acest cadru au fost stabilite două funcţii principale : transmisia datelor şi prelucrarea datelor .

Protocoale folositeDupă cum am spus un internet (cu i mic) este o reţea de reţele. Cel mai cunoscut

internet este Internet-ul (cu I mare). Pentru a realiza comunicarea în Internet se foloseşte suita de protocoale TCP/IP.Modelul ISO/OSI reprezintă un model ideal de reţea. În realitate implementările reţelelor respectă într-o mai mare sau mai mică măsură specificaţiile acestui model. Suita TCP/IP foloseşte doar cinci dintre nivelurile ISO/OSI.

Să facem o scurtă descriere a nivelurilor TCP/IP şi a protocoalelor care le deservesc.

1. Nivelul fizic Este identic cu nivelul fizic din modelul ISO/OSI, fiind compus din mediile de transmisie: cabluri, fibră optică, legături radio, legături laser, infraroşu, etc. Acum câţiva ani Internetul era mai mult text, în prezent este text şi grafică, iar în viitor va fi cât mai mult multimedia (sunet şi film). Asta înseamnă că nevoia de lărgime de bandă a crescut şi va creşte continuu, căutând noi soluţii pentru mediile de transmisie. Majoritatea reţelelor locale sunt realizate în conformitate cu normele elaborate de două instituţii: IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) şi ANSI (American National Standards Institute). În acest sens au fost standardizate normele IEEE 802 care definesc, în principal, modul de utilizare a suportului de comunicaţie, ocupându-se de modul de interconectarea diferitelor dispozitive: calculatoare, terminale, imprimante, plottere, telecopiatoare, echipamente de legătură cu alte reţele, etc. Reţeaua de tip Ethernet (soluţie adoptată de marea majoritate a reţelelor locale) are ca protocol de acces CSMA (Carrier Sense Multiple Access) descris în standardul IEEE 802.32. Nivelul legătură de date Controlează schimburile de date între nivelul fizic şi nivelul reţea, comunicând direct cu modulul IP de pe nivelul reţea. Cu alte cuvinte, nivelul legătură, "ascunde" nivelului reţea detaliile de implementare ale nivelului fizic (chiar dacă se foloseşte tehnologia Ethernet sau Token Ring). O aplicaţie scrisă, folosind protocoalele TCP/IP va putea fi utilizată indiferent de tehnologia care stă la baza construcţiei reţelei. Acest nivel este reprezentat de placa de reţea. Pe acest nivel se află protocoalele ARP şi RARP. Protocolul ARP (Address Resolution Protocol) realizează translatarea adreselor IP în adrese ale nivelului legătură de date (la reţele Ethernet au o dimensiune de 6 octeţi). RARP (Reverse Address Resolution Protocol) este o variantă a protocolului ARP ce face conversia unei adrese a nivelului

5

legătură de date în adresă IP. Tot pe acest nivel se află şi o serie de protocoale utilizate pentru comunicaţia dintre două calculatoare pe linia telefonică standard. În acest caz se utilizează un modem iar comunicaţia se realizează pe portul serial al calculatorului şi nu pe placa de reţea. Putem aminti protocoalele:

SLIP - Serial Line IP, CSLIP - Compressed SLIP, PPP - Point-to-Point Protocol.

3. Nivelul reţea Este reprezentat, în principal, de protocolul IP, un protocol fără conexiune (vezi

articolul anterior). Pachetele IP se mai numesc şi datagrame. Se spune ca IP asigură o transmisie nefiabilă a pachetelor de date. Să vedem de ce este caracterizat IP a fi un protocol nefiabil.

IP consideră fiecare pachet ca o entitate independentă, fără legătură cu alte pachete. Orice asociere între pachetele IP trebuie să fie tratată de nivelele superioare. Fiecare datagramă conţine atât adresa calculatorului sursă cât şi adresa calculatorului destinaţie, astfel încât ea poate fi transmisă şi rutată independent de celelalte. IP este nefiabil pentru că nu garantează ajungerea la destinaţie a datagramelor şi nici dacă conţinutul lor este corect. Nivelul IP verifică, totuşi, o sumă de control a propriilor antete (20 de bytes). Dacă un antet IP nu este corespunzător, întregul pachet este anulat şi nu mai este transmis nivelului superior, nivel care verifică toate datele conţinute de datagramă. Nivelul IP este responsabil cu rutarea pachetelor în Internet şi cu o posibilă fragmentare a datelor. Fragmentarea unui pachet este făcută de un Gateway, atunci când pachetul este prea mare pentru a parcurge în continuare reţeaua (depăşeşte valoarea MTU a reţelei). Fragmentele rezultate sunt transmise în continuare ca pachete IP independente şi sunt reasamblate la destinaţie, formând datagrama iniţială. Dacă unul dintre fragmente este eronat sau pierdut se anulează întreaga datagramă. Pe motiv că IP nu garantează livrarea pachetelor de reţea şi nici nu realizează semnalizarea eşecului atunci când se pierd sau alterează pachetele de date, s-a elaborat protocolul : ICMP (Internet Control Message Protocol). Chiar dacă este considerat un

II. TEHNOLOGII WIRELESS

Una din primele solutii destinate comunicarii wireless intre calculatoare a fost tehnologia IrDA (prin infrarosu , asemanator principiului pe care functioneaza telecomenzile ).Standardele acestei tehnologii sunt gestionate de Infrared Data Association , organizatie fondata in 1993 . Avantajul unei implementari ieftine si usoare este umbrit insa de dificultatile tehnice de comunicare (deoarece ecesita o linie dreapta intre senzori , fara obstacole ) si rate mici de transfer de maxim 115.2 kb/s . Din aceste motive tehnologia IrDA nu poate fi luata in considerare decat in comunicatia

6

calculatorului cu perifericele ( imprimanta , tastatura , mouse , telecomanda s.a. ) si in nici un caz pentru realizarea unei retele.

Bluetooth - Dintele Albastru

In 1998 , IBM , Nokia , Intel si Toshiba au format Bluetooth Special Interest Group ce a dezvoltat si sustinut tehnologia Bluetooth . Ea are specificatii accesibile tuturor ( open standard ) si este destinat transmisiunilor de date si voce intre dispozitivele mobile – telefon mobil , notebook , PDA , hands-free - pe distanta nu mai mare de 10 metrii . Suporta aplicatii care comunica cu doua sau mai multe dispozitive si ofera o rata de transfer de pana la 720 kb/s . Interferentele cu alte frecvente cauzeaza o scadere a vitezei de transfer dar comunicatia nu este inca intrerupta . Nu necesita o linie dreapta intre senzori , iar cu amplificatoare speciale distanta de comunicare poate fi marita pana la 100 de metrii . Bluetooth foloseste unde radio omnidirectionale in banda de 2.4 GHz ce se pot transmite prin pereti sau alte obstacole

ce nu sunt din metal . Initial aproape numeni

nu a pus

la

indoiala succesul acestei

tehnologii

datorita marilor nume implicate in proiect . Din tendinta mondiala ( demonstrata si prin cele mai recente expozitii ) se poate anticipa o reusita cu mult sub asteptarile initiale ale tehnologiei Bluetooth .

In 1997 , a aparut standardul de comunicatie 802.11 destinat dezvoltarii echipamentelor de retea care sa permita transferuri de date folosind banda de radio frecventa nelicentiata de 2,4 GHz si la scurt timp varianta 802.11b a aceluiasi standard , care permite rate de transfer de pana la 11 Mbps. Ca o consecinta fireasca furnizorii au inceput sa produca puncte de acces si placi de retea conforme acestui standard . Din cauza cererii scazande a utilizatorului final fata de noile servicii si aplicatii care ruleaza

Antena pentru comunicatii wireless Internet pe o distanta de 4.5 kilometrii

Una din cele trei componente ale retelei

7

pe Internet (sunet , imagine , video , retele de stocare, etc.) si a necesarului din ce in ce mai mare fata de latimea de banda s-a impus definirea unui nou standard pentru retelele de radiofrecventa care sa faca fata acestor noi cerinte . Ca urmare , in 1999 a fost definitivat de catre Internet Engeneering Task Force ( IETF ) standardul 802.11 a , care permite standarede de comunicare de pana la 54 Mbps .

Descriere

Standardul pentru retele radio 802.11b lucreaza in banda de frecventa ISM ( Industrial , Scientific and Medical ) de 2,4 GHz , care in majoritatea tarilor – nu necesita aprobari speciale pentru a putea fi folosita , din partea forurilor de alocaresi administrare a spectrului de frecventa . Dupa ce au aparut echipamentele 802.11b , in mod firesc frecventa de 2,4 GHz a inceput sa se aglomereze si in anumite situatii sa nu mai faca fata cerintelor privind vitezele de tranfer necesare . Standadul 802.11a opereaza in banda de frecventa UNII ( Unlicensed National Information Infrastructure ) de 5 GHz si in loc sa foloseasca tehnica de modulare in spectru imprastiat ( DSSS – Direct Sequencing Spread Spectrum ) caracteristica tehnologiei 802.11b , va folosi o tehnica mai noua de modulare denumita multiplexare ortogonala cu divizarea frecventei ( OFDM – Orthogonal Frequency Division Multiplexing ) , care este mult mai bine adaptata lucrului in retelele radio care functioneaza in spatii inchise ( apartamente , birouri , etc. ).

Banda de frecvente din jurul valorii de 5 GHz este impartita in trei domenii ( vezi figura _) . Primul domeniu este cuprins intre 5,15 GHz si 5,25 GHz ; puterea de iesire a echipamentelor care lucreaza in acewst domeniu de frecvente este restrictionata la manim 50 mW . Al doilea domeniu de 100 MHz se intinde intre 5,25 – 5,35 GHZ ; produsele din aceasta banda pot avea puteri de emisie de maxim 250 mW. Ultimul domeniu este cel cuprins intre 5,725 GHz si 5,825 GHz , iar produsele care se incadreaza in aceasta banda pot emite maxim 1W . Chiar daca puterile de emisie maxime sunt cele enumerate mai inainte , majoritatea producatorilor prefera sa foloseasca puteri mai reduse din pricina considerentelor care tin de prelungirea duratei de functionare a bateriilor din echipamentele mobile si de disipatia de caldura . Din exemplul anterior se observa ca spectrul alocat tehnologiei 802.11a acopera o gama totala de 300 MHz , pe cand in cazul spectrului 802.11b nu erau alocati decat 83 MHZ , ceea ce inseamna o crestere de aproximativ patru ori a latimii de banda disponibile .

8

802.11g

Standardul 802.11g este încă în curs de dezvoltare, varianta sa finală fiind aşteptată spre sfârşitul anului 2002. Pe baza unor chipseturi apărute înaintea standardului, furnizorii de echipamente vor lansa probabil carduri radio şi puncte de acces 802.11g la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor.802.11g este o extensie a 802.11b, care stă la baza majorităţii reţelelor wireless existente la ora actuală. 802.11g va lărgi ratele de transfer de date ale 802.11b până la nivelul de 54 Mbps în interiorul benzii de frecvenţă 2.4 GHz, folosind tehnologia OFDM (orthogonal frequency division multiplexing). Din raţiuni de compatibilitate inversă, un card radio 802.11b va putea interfaţa direct cu un punct de acces 802.11g (şi vice versa) la 11 Mbps sau mai puţin, în funcţie de aria de acoperire. Ar trebui să puteţi moderniza noile puncte de acces 802.11b pentru a fi compatibile cu 802.11g prin intermediul unor relativ simple actualizări firmware.Aria de acoperire pentru un transfer la 54 Mbps va fi probabil mai mică decât la punctele de acces 802.11b existente, care operează la 11 Mbps. Drept urmare, nu mizaţi doar pe un upgrade al punctelor de acces, care furnizează în prezent 11 Mbps în toată reţeaua. Pentru a realiza rate de transfer mai mari, va trebui probabil să le mutaţi mai aproape unul de celalalt şi eventual să instalaţi puncte de acces adiţionale.Similar cu 802.11b, 802.11g operează în banda de frecvenţă de 2,4 GHz, iar semnalul transmis utilizează aproximativ 30 MHz, care reprezintă o treime din banda de frecvenţă. Acest lucru limitează la trei numărul punctelor de acces 802.11g care nu se suprapun, la fel ca în cazul lui 802.11b. Asta înseamnă că veţi avea aceleaşi dificultăţi în alocarea canalelor pentru 802.11g ca şi în cazul lui 802.11b, dacă intenţionaţi să acoperiţi o arie mare, cu o mare densitate de utilizatori. Soluţia, desigur, este să diminuaţi puterea de emisie a fiecărui punct de acces, ceea ce vă va permite să amplasaţi punctele de acces mai aproape unul faţă de celălalt.O mare problemă a lui 802.11g, care se aplică şi în cazul lui 802.11b, este considerabilă interferenţă RF cu alte dispozitive care funcţionează în banda de 2,4 GHz, cum ar fi noile modele de telefoane cordless. Companiile se plâng deseori de limitările

Figura 1. Banda de frecvente alocata pentru standardul 802.11a

Domeniu

Frecventa ( GHz )

Putere de emisie maxima

inferior mediu superior

50mW 250mW 1W

5,15 5,25 5,35 5,725 5,825

9

performanţelor WLAN atunci când cineva foloseşte telefoane fără fir pe raza de acoperire a reţelei wireless. Problema poate fi administrată prin limitarea surselor de interferenţă RF, totuşi, ea nu poate fi întotdeauna eliminată.

802.11a

Standardul 802.11a şi reglementările FCC în materie de spectru de frecvenţe sunt bine fundamentate. Chipseturile pentru astfel de dispozitive sunt disponibile de aproape un an de zile şi mai mulţi furnizori de echipamente au lansat puncte de acces şi carduri radio 802.11a, ceea ce duce la un avans pe piaţă al 802.11a de circa şase luni faţă de 802.11g.

O mare diferenţă în cazul lui 802.11a este aceea că operează în banda de frecvenţă de 5 GHz, cu 12 canale de frecvenţă separate care nu se suprapun. Ca urmare, puteţi avea până la 12 puncte de acces setate pe diferite canale în acelaşi spaţiu, fără ca ele să interfereze. Acest lucru simplifică mult alocarea canalelor şi măreşte semnificativ traficul pe care o reţea WLAN îl poate susţine pe o anumită arie de acoperire. În plus, interferenţa RF este mult mai puţin probabilă şi din cauza faptului că banda de frecvenţă de 5 GHz este mai puţin aglomerată.Similar cu 802.11g, 802.11a oferă rate de transfer de până la 54 Mbps, care se pot chiar extinde, prin combinarea canalelor. Din cauza frecvenţei mai mari, totuşi, aria de acoperire este oarecum mai mică decât la sistemele care funcţionează pe frecvenţe mai mici ( 802.11b şi 802.11g). Acest lucru măreşte costurile globale de operare a reţelei, întrucât este nevoie de un număr mai mare de puncte de acces, însă aria de acoperire mai mică permite şi un trafic mai mare în arii restrânse, printr-o mai bună reutilizare a canalelor.

O problemă uriaşă a standardului 802.11a este aceea că nu este direct compatibil cu reţelele 802.11b sau 802.11g. Cu alte cuvinte, un utilizator echipat cu un card radio 802.11b sau 802.11g nu va putea interfaţa direct cu un punct de acces 802.11a. În situaţii în care aveţi în mică măsură sau deloc controlul asupra cardurilor radio ale utilizatorilor, vă veţi lovi aşadar de probleme de interoperabilitate. Soluţia pentru această problemă va veni atunci când, eventual, cardurile multimod vor deveni o normă pentru toţi producătorii.

Alocarea canalelor pentru punctele de acces 802.11b

După finalizarea monitorizării RF a unei locaţii, ar trebui să aveţi o idee clară în legătură cu numărul şi amplasamentul optim al punctelor de acces necesare pentru furnizarea unei acoperiri şi performanţe adecvate pentru utilizatorii unei reţele fără fir. Înainte de instalarea punctelor de acces, asiguraţi-vă totuşi, ce canale de frecvenţă intenţionaţi să folosiţi. Acest lucru va permite utilizatorilor un roaming fără probleme în aria de acoperire a punctelor de acces, la nivelul de performanţă de care au nevoie.

Standardul 802.11b a fost elaborat de Institute of Electrical and Electronics Engineer (IEEE) şi adoptat de Wireless Ethernet Compatibility Alliance (WECA).

10

WECA testează compatibilitatea şi interoperabilitatea produselor cu standardul 802.11b, certificându-le pe cele care trec toate testele cu eticheta Wi-Fi.Comunicarea directă dintre un card radio 802.11 şi un punct de acces are loc pe un canal de frecvenţă comun şi asigură o lărgime de bandă de până la 11 Mbps. Acest canal este configurat în punctul de acces, iar cardul client va acorda automat transceiverul la frecvenţa punctului de acces cu cel mai puternic semnal. Apoi, cardul radio client va

continua procesul de asociere şi de comunicare cu punctul de acces ales. Pentru a putea suporta caracteristica roaming, cardul radio scanează periodic toate punctele de acces şi se reasociază cu punctul de acces care are cel mai puternic semnal (dacă amplitudinea semnalului punctului de acces curent scade sub un anumit prag). Ca o regulă de proiectare, punctele de acces aflate reciproc în aria de acoperire, trebuie configurate pe canale de frecvenţă cu o minimă suprapunere. Altfel,

roaming-ul nu va funcţiona cum trebuie, iar performanţele vor scădea din cauza interferenţelor dintre punctele de acces.Dar ce canale sunt disponibile? Standardul 802.11b defineşte un număr total de 14 canale de frecvenţă. În SUA, autoritatea în materie de comunicaţii radio - FCC - permite folosirea canalelor de la 1 la 11, în vreme ce pe majoritatea teritoriului Europei se pot folosi canalele de la 1 la 13. În Japonia există o singură opţiune, canalul 14.De notat un concept important în legătură cu alocarea canalelor şi anume faptul că acestea reprezintă de fapt frecvenţa centrală folosită de transceiverul din cardul radio client şi din punctul de acces (spre exemplu, 2,412 GHz pentru canalul 1 şi 2,417 GHz pentru canalul 2). Există o separaţie de numai 5 MHz între frecvenţele centrale, iar un semnal 802.11b ocupă aproximativ 30 MHz din spectrul de frecvenţe. Semnalul merge până la circa 15 MHz lateral faţă de frecvenţa centrală. Drept rezultat, un semnal 802.11b se suprapune cu mai multe canale de frecvenţă adiacente. Asta face ca numai trei canale de frecvenţă (în SUA 1, 6 şi 11) să poată fi folosite fără interferenţe între punctele de acces.

Tehnica de modulare ortogonala cu divizarea frecventei

Standardul 802.11a foloseste tehnica de modulare OFDM (Orthogonal Frequency Division Multiplexing ) , care asigura mai multe canale independente de comunicatie si rate de transfer mai ridicate , fata de transmisia in spectru imprastiat ( Direct Sequencing Spread Spectrum ) , care este folosita de standardul 802.11b . Rata de transfer ridicata se obtine prin combinarea mai multor subcanale cu viteze scazute intr-un singur canal de comunicatie cu viteza ridicata . Datorita schemei ODFM , sunt definite in cadrul primelor doua domenii 8 canale a cate 20 MHz fiecare , acestea fiind divizate la randu lor in 52 de subcanale cu latimea aproximativa de 300 KHz .

11

O prooblema care apare in mod special in cazul semnalelor de radiofrecventa care sunt transmise in interiorul cladirilor este fenomenul de reflexie a semnalulyi de pe diferite obiecte , structuri , persoane , etc. Cand semnalul initial este transmis de la emitator acesta se propaga , ajungand sa loveasca obiectele din mediul inconjurator si sa se reflecte pe acestea ; exista posibilitatea ca la receptie semnalul original sa ajunga in acelasi timp cu unul dintre semnalele reflectate ; in functie de cum se suprapun semnalele receptionate , acestea se pot anula sau creste in amplitudine , fenomen care nu este deloc benefic pentru calitatea semnalului care trebuie receptionat . Aceasta problema este rezolvata prin folosirea unui circuit care detecteaza si filtreaza semnalele reflectate . Vitezele de transfer atinse pot fi de 6 , 12 , 24, 54 , sau chiar 100 Mbps , in functie de folosirea anumitor tehnici de modulatie si a diverselor tehnici corectoare de eroare utilizate . Daca din anumite considerente puterrea semnalului radio sacade sub o anumita valoare , va scadea si viteza de comunicatie la o valoare inferiara .

O mica concluzia privind standardul de comunicare 802.11a e ca el a reprezentat un pas pentru retelele locale de radiofrecventa , asigurand viteze de transfer de 54 Mbps sau chiar mai mult . Din punct de vedere al ariei de acoperire 802.11a este aproape identic cu 802.11b insa asigura viteze de transfer net superioare . Banda de frecvente de 5 GHz nu este inca suprasaturata , lucru care nu se poate spune si despre banda de 2,4 GHz in care opereaza echipamentele conforme 802.11b , alaturi de o parte a dispozitivelor de comunicatie si/sau a aparatelor electrocasnice ( telefoane celulare , cuptoare cu microunde , alte retele radio , etc.) . Tehologia 802.11a constituie o solutie pentru cei care au nevoie de o conexiune in banda larga la o retea locala sau la Internet prin radiofrecventa.

Conectare fara fir Initial concepute pentru a se conecta

intre ele , telefoanele mobile au ajuns in clipa de fata sa fie interconectate si cu calculatoarele . Tendinta actuala este de a integra in terminalele mobile cat mai multe facilitati ale PC-urilor , existand destule modele care au trecut deja bariera dintre telefon si calculator .

Bluetooth este o tehnologie de conectare radio conceputa initial pentru PC-uri care permite interactiunea dintre dispozitive compatibile pe o raza mica . Aceasta tehnologie a fost implementata si in multe telefoane actuale pentru a putea fi

conectate unui calculator sau pur si simplu pentru a conecta kit-uri hands-free fra

12

traditionalele fire . Pana la aparitia Bluetooth-ului singura alternativa fara fir o reprezinta IrDA , neajunsurile acesteia fiind raza foarte mica de actiune si necesitatea ca dispozitivele comunicante sa aiba contact vizual direct . Primele telefoane care foloseau IrDA se puteau conecta intre ele pentru a schimpa numere din agenda sau pentru jocuri in retea . Majoritatea telefoanelor pot fi conectate la calculator printr-un cablu special care in general nu este livrat de producator . Prin acest cablu se poate accesa agenda telefonica si se poate chiar schimba softul acestuia .

Cea mai noua tendinta este cea de conectare a telefonului la reteaua de calculatoare numita in de obste Internet . Initial WAP (Wireless Aplication Protocol) era responsabil de aceasta functie , un neajuns mare al tehnologie fiind necesitatea existentei pe serverul web accesat a unui daemon WAP si a unor pagini compatibile WAP . Initial avand o dezvoltare buna , WAP face in acest moment loc mai rapidului GPRS (General Packet Radio Service ) . Aceta este un protocol cu o viteza maxima de transfer de 171.2 kbps , ce are avantajul conectarii permanente la retea , plata facandu-se in funcie de traficul efectuat . Un alt avantaj al GPRS este faptul ca nu este nevoie de pagini web intr-un format special . Leptop-urile sau calculatoarele pot fi de asemenea conectate la Internet printr-un telefon compatibil GPRS . Prin GPRS se pot transmite E-mail-uri catre alte calclatoare sau telefoane mobile .

O modalitate de comunocare ieftina intre telefoane o reprezinta de mai multi ani SMS (Short Messaje System) prin intermediul caruia se pot transmite texe scurte. Acestea au capatat popularitate datorita costului destul de scazut pe mesaj . Recent a fost lansat serviciul MMS (Multimedia Message System) prin care se pot transmite imaginisi sunete artasate textului . Majoritatea telefoanelor lansate recent ofera aceasta facilitate , care trebuie sa fie suportata si de operatorul de telefonie mobila .

Modele de top lansate de producatorii de telefoane mobile bene ficiaza de toate aceste optiuni de comunicare , ce permit un grad ridicat de interactivitate intre ele si cu calculatorul , tendinta fiind de a ne indrepta catre o lume in care majoritatea dispozitivelor electronice vor putea fi interconectate .

Primul telefon ce a incorporat functiile unui PDA (Personal Digital Assistan) a fost lansat de Nokia in 1996 sub numele de Communicator . Acesta dispune de un sistem de operare Symbian OS si aplicatii de tip editor de text , calcul tabear , client de mail , agenda de intalniri, etc. Marile tipuri ale Communicator-ului in acest moment constau in conectivitatea Bluetooth-ului , transmisii de mare viteza GPRS si suportul MMS .

Hibrizi intelgenţi. Termenul de smartphone este folosit pentru a caracteriza un telefon fara fir care beneficiaza de un set de opţiuini caracteristice PC-ului, care pânâ acum nu fuseseră asociate cu telefoanele. Pe lânga functiile obisnuite de telefonie, un smartphone mai poate fi dotat cu:• e-mail, fax si navigare Internet, wireless:• PIM (personal information management);• banking online;• conectivitate LAN;• introducere de date cu un stilus;

13

• transfer de date local sau remote între telefon si computer;• controlarea de la distanţa a unui PC.Asa numitele smartphone-uri sunt, deci, combinaţii extravagante între echivalentul micro al unui PC, în speţă PDA-ul (Personal Digital Assistant) si un un telefon mai mult sau mai putin banal, combinând functionalitaţile ambelor pentru a obtine un dispozitiv care sa le inlocuiască cu succes. Cel puţin teoretic, pentru că majoritatea utilizatorilor prefera să menţină felefonul si PDA-ul ca entităţi distincte, pe de o parte din cauza preţului piperat al unitătilor smartphone si pe de alta parte din cauza avantajelor lor individuale (de exemplu, utilizatorii apreciaza telefoanele de dimensiuni mici, dar prefera PDA-urile CU ecran cât mai mare). Cele doua alternative nu pot fi combinate din motive practice într-una singura, decât doar daca se va ajunge la folosirea pe scară larga a foliilor OLED, care sunt echivalentul flexibil al unui ecran LCD.Pâna atunci însa, piaţa smartphone-urilor este suprasaturata de oferte. Prima categorie care a aparut ca extensie logica a PDA-urilor este gama de smartphone-uri Palm, bazate evident pe sistemul de operare Palm OS. In această categorie se remarca printre altele Handspring Treo 300 si Samsung SPH-i5OO. Cea de-a doua categorie, care este cu un pas mai aproape de calculator, sunt srnartphone-urile PocketPC, categorie unde ies în evidenţâ Siemens SX-56 sau hitachi G1000. Dispozitivele PocketPC ruleaza in general cu un sistem de operare Windows CE si au funcţia de telefonie disponibilă ca un add-on, nu ca dotare implicita.Una dintre cele mai populare categorii este cea a smartphone-urilor bazate pe Symbian OS şi Java, categorie in care principalul concurent este Nokia, urmat de Siemens, Samsung, Motorola si Fujitsu. Interesant este ca unul dintre modelele bazate pe Symbian OS de la Nokia este platforma de jocuri wireless N-Gage,Ultima, dar nu cea din urma este categoria smartphone-urilor bazate pe sistemul de operare Linux, care momentan numara foarte puţini reprezentanţi. Motorola este unul dintre putinii producători care a pariat pe Linux, recentul lor A760 speculând concepte ca open-source si industria manufacturiera chineza pentru a oferi o alternativâ ieftinâ si eficientă pentru toate celelalte. Conform IDC, în 2006 piata smartphone-urilor va fi impărtită astfel: 53% Symbian OS, Microsoft cu al său standard PocketPC 2756, Palm 10%, in timp ce Linux va cuiceri doar 4,2%. O lume dominata de Java, dupa câte se pare, chiar daca Microsoft se lauda ca are cea mai bună colecţie de software pe platforma PocketPC,Spre deosebire de PC-uri, in care ciclul tipic de upgrade este 4-5 ani, în domeniul mobilelor perioada in care se renunta la un telefon este de doar 18 luni. Chiar si daca smartphone-urile vor penetra mai greu piaţa decât un terminal obisnuit , ele vor câstiga teren de două ori mai repede decât PC-urile. lar in momentul in care bariera preţutut va fi coborâtă, exista sanse ca smartphone-urile să devină un adversar redutabil pentru laptop-uri şi chiar pentru PC-uri, intr-o lume aflată intr-o continua modicare. Dar acest lucru presupune un plan de servicii bine pus la punct din partea operatorilor si a popularizare a acestor dispozitive in rândul maselor care renunţă eu greu la vechile lor terminale depasite.

14

Genele de PC transmise telefoanelor inteligente Le vor face pe acestea vulnerabile la virusi si exploit-uri, însă contracararea acestor ameninţări nu mai este demult o problema si rezistenţa la abuzuri este o proba de foc prin care trebuie să treacă orice tehnologie inainte de a fi acceptată .

Retele pentru calculatoare

Dar nu este şi singurul avantaj. Accesul din orice locaţie la sistemele TI ale companiei poate spori productivitatea şi eficienţa angajaţilor, permiţându-le acestora accesul la resursele de care au nevoie fără a mai fi imobilizaţi de conexiunile tradiţionale fixe la reţea. In cele ce urmează, vă oferim câteva principii sănătoase pentru dezvoltarea unor

reţele fără fir optimizate, valabile indiferent de furnizorul de echipament pentru care aţi optat.De la introducerea reţelelor fără fir bazate pe standardul IEEE 802.11, mulţi analişti au calculat indicatorul ROI (Return on Investment) şi raportul costuri/beneficii pentru reţelele WLAN desfăşurate pe segmente de piaţă orizontale. Unul dintre rezultate, dat publicităţii de Wireless Local Area Network Association (www.wlana.com), relevă că timpul mediu de returnare a investiţiei pentru reţele fără fir este de 8,9 luni. Un studiu independent dat publicităţii recent de NOP-Technology a stabilit că rata anuală a ROI în cazul reţelelor fără fir se ridică la 7.550$ per angajat, rezultat al economiilor realizate şi al creşterilor de productivitate generate. Astfel de documente subliniază multiplele avantaje oferite de această tehnologie. Dar pentru ca toate aceste avantaje - şi ROI-ul corespunzător - să fie realizate, este necesar ca firmele interesate să examineze şi evalueze o serie de elemente cheie înainte de implementarea unei reţele fără fir.

Infrastructura de reţea existentă

Chiar dacă majoritatea tipologiilor de reţea şi a protocoalelor de reţea folosite azi în lume se bazează pe tehnologia Ethernet şi folosesc protocolul TCP/IP - care este de altfel şi configuraţia cel mai larg suportată şi de vendorii de echipamente de reţea fără fir - o minuţioasă examinare a reţelelor existente este absolut necesară. Partea cea mai atractivă a tehnologiei WLAN este abilitatea acesteia de a consolida sau extinde reţelele LAN existente care devin astfel accesibile şi din locaţii dificil de cablat. Cu toate acestea, cablarea rămâne în continuare un element foarte important în dezvoltarea de reţele fără fir, întrucât infrastructura fixă existentă trebuie extinsă până la punctele principale de acces wireless ale sistemului. Alte puncte de acces pot fi ulterior dezvoltate fără fir prin sistemul de distribuţie WDS (Wireless Distribution System), dar şi această configuraţie trebuie atent gândită. De asemenea, cablarea este foarte importantă şi dacă intenţia este de a dezvolta funcţionalităţi Power over Ethernet (PoE). Această caracteristică permite atât datelor cât şi alimentării electrice să fie furnizate pe

15

cablări CAT5, ceea ce elimină cheltuiala pe care ar presupune-o alimentarea individuală cu curent alternativ a fiecărui punct de acces, care este posibil să se afle într-o locaţie greu accesibilă.

Toate acestea au ca ultimă rezultantă reducerea costurilor. Dar dacă este dezvoltată caracteristica PoE, trebuie să ştiţi că nu mai este posibilă implementarea WDS. De aceea, este importantă examinarea cu atenţie a diferitelor beneficii ale acestor configuraţii înainte de a se lua o decizie.În acelaşi timp, trebuie ştiut că un sistem WLAN nu se va comporta şi nici nu va avea performanţe atât de precise ca o reţea fixă. Spre exemplu, standardul wireless

Ethernet (CSMA/CA) este diferit de Ethernetul cu fir (CSMA/CD) în ce priveşte metoda de acces în reţea. Un alt exemplu este TCP/IP, ai cărui algoritmi vor duce în fapt la o degradare a performanţelor clienţilor wireless atunci când va încerca să retransmită pachetele pierdute. De asemenea, trebuie examinate şi modalităţile de extindere a tehnologiilor şi politicilor corporatiste către clienţii wireless (spre exemplu politicile de securitate, cum ar fi RADIUS şi VPN).Segregarea clienţilor wireless, cunoscută şi sub denumirea de "compartimentalizare", ajută la sporirea indicilor de performanţă ai reţelelor fără fir şi oferă, de asemenea, şi posibilităţi optime de administrare şi remediere a erorilor.

Consistenţă multi-sit

În prezent, multe companii au birouri în toată lumea şi o parte din forţa de muncă mobilă. Construirea reţelei WLAN trebuie să ţină cont şi de aceste considerente, pentru a se asigura uşurinţa de folosire a reţelei de către lucrătorii mobili. Dacă reglajele vor rămâne constante şi aceleaşi pentru mai multe birouri, atunci utilizatorii se vor putea conecta direct la toate resursele companiei fără să fie nevoie să opereze reglaje complicate. Astfel nu doar că lucrătorii mobili vor fi conectaţi mai mult timp, dar şi personalul TI va fi scutit de a oferi suport tehnic ori de câte ori un lucrător mobil va intra într-un birou al companiei aflat la distanţă. Acest lucru trebuie luat în calcul în cazul birourilor izolate, a celor ce lucrează de acasă, dar şi pentru acces dial in de la distanţă în reţeaua companiei. Pe măsură ce tot mai mulţi lucrători ar dori să aibă reţele wireless

16

acasă, cu legătură directă la resursele companiei, personalul TI trebuie să asigure reglaje şi configuraţii similare şi deci transparente pentru utilizatori.

Cardurile bazate pe standardul 802.11b provenite de la furnizori diferiţi pot oferi arii de acoperire foarte diferite. Punctele de acces pot acoperi unii clienţi în vreme ce altora

aflaţi în aceeaşi locaţie le pot respinge accesul. Acesta este un rezultat al indicilor de performanţă RF (radio frecvenţă) ale transmiţătorului / receptorului radio. Elementele radio ale unor furnizori s-ar putea să includă amplificatoare de putere pentru o acoperire mai bună. Din acest motiv, locaţia punctului de acces ar putea fi diferită în cazul implementărilor publice faţă de cele

private. În cazul unei zone cum ar fi un campus universitar, unde atât punctul de acces, cât şi interfaţa de reţea a cardului wireless pot fi asigurate şi standardizate, acoperirea şi

performanţa/lărgimea de bandă sunt constante.Mulţi nu ştiu faptul că unele caracteristici superioare standardului IEEE 802.11b / 802.11a, cum ar fi EAP Security, nu sunt interoperabile între diferiţii furnizori. În plus, caracteristici cum ar fi echilibrul încărcării reţelei nu vor funcţiona cu echipamentele radio de diferite tipuri ale

clienţilor. De aceea, este important să cunoaşteţi diferenţa dintre standardul 802.11 şi caracteristicile proprietare ale diferiţilor furnizori de echipamente. Întrucât multe instalări WLAN se bazează pe caracteristicile produselor de infrastructură (punctele de acces), este important să vă asiguraţi că modulele radio ale clienţilor pot fi integrate într-o gamă largă de clienţi, de la calculatoare portabile la PDA-uri (Personal Digital Assistant) sau alte terminale mobile. Nu întotdeauna lucrul acesta este posibil. Feriţi-vă de crearea unui "sistem închis", care va bloca WLAN-ul într-o soluţie proprietară a unui anumit furnizor. Acest lucru este foarte important dacă este vorba de o reţea wireless destinată unor locaţii publice, unde vor fi prezente diferite tipuri de radiouri ale clienţilor. În general, produsele care au obţinut cel puţin certificarea Wi-Fi garantează un nivel de bază al interoperabilităţii.

Riscuri de securitate WLAN

Chiar dacă unele caracteristici de securitate oferite de produsele bazate pe standardul 802.11 au fost recent ţinta unor critici datorate vulnerabilităţilor acestora, unele elemente de bază în materie de securitate trebuie folosite: ESSID, Packet Filtering WEP 128 şi MAC Control List.Politicile de securitate tradiţionale ale reţelelor cu fir trebuie portate şi pe infrastructura wireless. Fără a fi partizanii unei anumite soluţii, vă semnalăm existenţa mai multor

17

standarde de nivel enterprise, precum EAP, RADIUS şi VPN, care sunt disponibile în oferta mai multor producători de echipamente. Repetăm, soluţiile de securitate pot fi diferite, depinzând de tipul de control asupra cardurilor client.

Principalele ameninţări?

1. Majoritatea produselor existente folosesc o tehnologie pe spectru larg de frecvenţă. Iniţial, producătorii susţineau că este dificilă sau chiar imposibilă demodularea semnalelor. Greşit, susţine Gemmel. Este foarte uşor. Tot ce trebuie să faci este să furi un SSID (Service Set Identifier), un identificator ataşat pachetelor transmise peste WLAN care funcţionează pe post de parolă pentru unificarea reţelei. Toate cardurile radio şi punctele de acces dintr-o reţea folosesc acelaşi SSID. Pachetele cu alte SSID-uri sunt ignorate.

2. Producătorii afirmă că nu poţi obţine un SSID decât dacă îţi este dat. Din nou, greşit. "Acum ştim că SSID-urile sunt transmise în clar. Poţi obţine software foarte simplu, o parte chiar gratuit de pe internet, cu ajutorul căruia se poate intercepta cu uşurinţă SSID-ul cuiva", argumentează Gemmel.

3. Semnalele WLAN riscă să fie interceptate cu mult în afara locaţiei în care funcţionează reţeaua. "O mulţime de utilizatori folosesc reţele wireless. Ei citesc pe cutia produselor că oferă 11 Mbps, pe o distanţă de până la la 90 de metri. Dar nu au suficientă educaţie tehnică pentru a-şi da seama că, totuşi, semnalul nu se pierde brusc neapărat la 90 de metri. De fapt, poate ajunge şi la 600 de metri şi chiar mai departe", spune Gemmel. Astfel, este foarte uşor pentru "curioşi" să îşi parcheze maşina lângă un birou sau domiciliu şi să se infiltreze în reţeaua wireless fără ca acest lucru să fie detectat.

4. Aşa cum orice persoană cât de cât avizată ştie deja, sistemul de criptare Wired Equivalent Protocol (WEP) al standardului 802.11b poate fi compromis de hackeri cu ajutorul unor instrumente de analiză statistică matematică. Două recente studii, unul al AT&T şi altul al Universităţii Rice (www.rice.edu) au relevat cu multă claritate acest lucru, spune Gemmel.

5. Cât despre ce anume poate face un hacker odată trecut de sistemele defensive inadecvate ale unui WLAN, Gemmel pune în topul listei aşa-numita "transpoziţionare a fişierelor". Agresorii fură un SSID, obţin acces la reţea, sparg parolele de reţea şi apoi pur şi simplu şterg sau alterează fişierele stocate pe servere - sau fură secretele comerciale conţinute de acestea.

6. Altă variantă ar fi ca hackerii care au penetrat reţeaua să lase în urma lor aşa-numitele "Ouă de Paşte", care sunt programe sau mesaje ascunse şi nedocumentate, incluse în codul software-ului comercial folosit în reţea. Unele "Ouă de paşte" sunt inofensive sau chiar amuzante, dar pot la fel de bine să fie şi viruşi extrem de distructivi.

Ultima dintre temerile lui Gemmel este doar una teoretică, pentru că - spune el - hackerii ar avea nevoie de mult hardware şi software pentru asta. Dar, teoretic, ei ar putea

18

intercepta pachetele WLAN, le-ar putea decripta, dacă sunt criptate prin metoda WEP, le-ar putea modifica, apoi re-cripta şi trimite destinatarului iniţial, care nici măcar nu ar bănui vreodată.

Alocarea canalelor

Pentru alocarea efectivă a canalelor de frecvenţă ale punctelor de acces, începeţi prin planificarea adecvată a locaţiei punctelor de acces. Este important să aveţi suficiente puncte de acces pentru a asigura o acoperire adecvată a semnalului în interiorul reţelei, dar nu trebuie exagerat. Trebuie să vă asiguraţi că punctele de acces sunt suficient de depărtate pentru a putea aloca mai multe canale de frecvenţă care să nu se suprapună (spre exemplu, canalele 1, 6 şi 11 folosite în SUA) punctelor de acces care aflate reciproc în aria de acoperire. De aceea, efectuarea unei monitorizări RF a locaţiei este crucială înainte de alocarea canalelor de frecvenţă.Lucrurile sunt mult mai simple pentru reţelele mai mici. Pentru reţele locale wireless cu un singur punct de acces, configuraţi punctul de acces pe oricare canal de frecvenţă. De fapt setările implicite cu care achiziţionaţi echipamentul vor funcţiona foarte bine în majoritatea cazurilor. Dacă sunt două sau trei puncte de acces, alocaţi orice combinaţie a canalelor 1, 6 şi 11. Acest lucru va menţine semnalele suficient de separate în spectrul de radio frecvenţă pentru a evita problemele.Pentru reţelele wireless care au mai mult de trei puncte de acces, trebuie făcută în prealabil un plan. Dacă e vorba de o reţea pentru un singur etaj de clădire, punctele de acces vor fi răspândite la o distanţă relativ mare unul faţă de celălalt, ceea ce face ca şi alocarea canalelor să fie relativ simplă. O metodă comodă este să faceţi o schiţă a locaţiei, pentru a identifica poziţia punctelor de acces unul faţă de celălalt. Pentru reţelele mai mari, elementul cheie este alocarea canalelor într-o modalitate care minimalizează suprapunerea semnalelor.

Dacă punctele de acces vor fi localizate pe mai multe etaje, atunci aveţi sarcina ceva mai dificilă de a gândi tridimensional. Problema se poate rezolva similar cu reţelele pe un singur etaj, dar trebuie luate în calcul punctele de acces

amplasate pe etaje adiacente. Întrucât undele radio traversează podelele şi tavanele, punctele de acces apropiate pe verticală trebuie configurate şi ele pe canale de frecvenţă care să nu se suprapună.

Cea mai dificilă problemă de alocare a canalelor de frecvenţă survine atunci când şi compania vecină de palier are o reţea WLAN. Atunci când împărţiţi aceeaşi clădire cu alţi locatari, este bine să vă cunoaşteţi vecinii şi eventual să conveniţi asupra unei modalităţi de folosire în comun a punctelor de acces. Dacă nu este posibilă coexistenţa

19

cu alte WLAN-uri 802.11b, atunci aveţi un motiv foarte bun să vă bazaţi reţeaua pe 802.11a.

20

ANEXA 1

Standarde Wireless LAN

Standard Viteza de transmisie

Schema de modulare

Securitate Caracteristici

IEEE 802.11 Peste 2Mbps in banda 2.4GHz

FHSS sau DSSS WEP & WPAAceasta specificatie fost extinsa si la 802.11b.

IEEE 802.11a (Wi-Fi)

Peste 54Mbps in

banda 5GHzOFDM WEP & WPA

Produsele care apartin acestui standard sunt considerate "Wi-Fi Certified." Opt canale sunt valabile. Mai putin potential pentru banda de frecventa RF 802.11b si 802.11g. Mai bun decat 802.11b privind suportul aplicatiilor multimedia de voce, video si imaginidemare dimensiune des intalnite in randul utilzatorilor . Nu opereaza cuproduse din gama 802.11b.

IEEE 802.11b (Wi-Fi)

Peste 11Mbps in

banda 2.4GHz

DSSS cu CCK WEP & WPA

Produsele care tin de acest standard sunt considerate "Wi-Fi Certified." Nu interopereaza cu 802.11a. Sunt necesare mai putine access point-uri decat la 802.11a pentru acoperirea unei arii mai mari . Ofera acces de mare viteza la date pana la 150 metri. Banda de 2.4GHz

21

asigura 14 canale (doar 11 pot fi folosite in U.S. dupa regulile FCC) cu numai 3 canale care se suprapun.

IEEE 802.11g (Wi-Fi)

Peste 54Mbps in

banda 2.4GHz

OFDM peste 20Mbps, DSSS

cu CCK sub 20Mbps

WEP & WPA

Produsele care apartin aestui standard sunt considerate "Wi-Fi Certified." Pot inloui 802.11b . 802.11 are o securitate imbunatatita . Compatibilitatea cu 802.11b. Banda de 2.4GHz asigura 14 canale (doar 11 pot fi folosite in U.S. dupa regulile FCC) cu numai 3 canale care se suprapun.

Bluetooth

Peste 2Mbps in banda 2.45GHz FHSS

PPTP, SSL sau VPN

Nu exista suport nativ pentru IP, deci nu suporta TCP/IP aplicati wireless LAN foarte bine. Nu a fost creat original pentru a suporta LAN-uri wireless . In principal pentru PDA-uri, telefoane celulare si PC-uri in intervale scurte.

HomeRFPeste

10Mbps in banda

2.4GHZ

FHSSIP

independent de retea si

adrese pentru fiecare retea .

Nota: HomeRF nu mai este suportat de nici un integrator sau . Creat pentru uzul casnic, nu inreprinderi. Raza de actiune este de doar 70 de metrii de la punctul de acces. Sunt ieftine si usor de intretinut. Calitatea vocii este intotdeauna buna datorita receptinarii continue a unei parti din banda din latimea de banda chunk

22

viteza transmisiei e

de 56-bit criptati.

of bandwidth . Raspunde bine la interferente datorita tehnicii de modulare .

HiperLAN/1 (Europe)

Peste 20Mbps in

banda 5GHzCSMA/CA

Autentificare si codare pe parti .

Numai in Europe. HiperLAN este total ad-hoca, neavand nevoie de configurare si nici de consola centrala. Sunt relativ scumpe in operare. Nu e garantata atimea de banda.

HiperLAN/2 (Europe)

Peste 54Mbps in

banda 5GHzOFDM

Grad mare de securitate ;

suporta pentru autentificare individuala .

Numai in Europe. Proiectata pentru celulele ATM , pachete IP , pachete Firewire (IEEE 1394) si transmisii digitale de voce (de la telefonia mobila). O calitate mai buna a serviciilor decat la HiperLAN/1 si latime de banda garantata.

Bibliografie:

23

1. *** - IEEE 802.11 ,802.11b and 802.11g Technology, documentatie Internet. 2. Boer, J. – Direct Sequence Spread Spectrum Physical Layer Specification IEEE

802.11, doc. IEEE P802.11-96/49E, documentatie Internet. 3. Brenner, P. – A Technical Tutorial on the IEEE 802.11 Protocol, documentatie

Internet, www.sss-mag.com/pdf/802_11tut.pdf 4. Irvine, J., D. Harle – Data Communications and Networks, Ed. Wiley, Anglia,

2002. 5. Lough, D.L., T. K. Blankenship, K. J. Krizman – A Short Tutorial on Wireless

LANs and IEEE 802.11, Institutul Politehnic Bradley – Virginia. 6. Meel, J. – Spread Spectrum (SS) applications, © Institutul DE NAYER,

documentatie Internet, www.denayer.be 7. Miller, S.L. – Wireless Communication Systems, note de curs ,

ee.tamu.edu/~smiller 8. Mocanu, Şt. – Transmiterea datelor pe canale wireless, referat doctorat 2002,

AII-215-03. 9. Prem, E.C. – Wireless Local Area Networks, documentatie Internet,

www.cis.ohio-state.edu/~jain/cis788-97/wireless-lans/index.html 10.Şerbanescu, D. - Retele wireless: secrete mici, efecte mari, PC Magazine

România, Iunie 2002 11.Site-urile  reviselor de IT&Tc XtremPC , NetPC si PCMagasine12. Site-uri ca : 802.11 Planet Live ; 802.11 Planet ; Wireless Networking Reference -

Standards ; WLAN Management Considerations ; Understanding WLAN Routers ; Maximizing WLAN Performance ; Wireless Home Networking - Wi-Fi Standards ; 802.11 Mobility Research ; Harris .

13. Revista de produse IT a magazinului IT „Depozitului de Calculatoare”

24