CuprinsArgument.........................................................................................................................................2

Introducere.......................................................................................................................................3

Studiu de caz....................................................................................................................................4

RESTAURARE VS. RECONDIŢIONARE................................................................................4

RESTAURARE VS. RECONDIŢIONARE- ARGUMENTE PRO ŞI CONTRA......................7

CONCLUZII..................................................................................................................................12

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................12

ArgumentRomania este o tara pe intinsul careia, in mijlocul furtunilor istoriei sau in vremuri mai linistite,

geniul de constructor al nenumaratilor mesteri anonimi a putut sa se exprime prin ridicarea unor

bijuterii de arhitectura. Dintotdeauna fondurile puse la dispozitia constructorilor de catre marii

ctitori ai neamului, au fost putine, comparativ cu posibilitatile financiare ale marilor imperii

vecine, reflectand starea de vesnica incertitudine politica a micilor tari romane. Din acest motiv,

materialele puse in opera au fost de cea mai buna calitate posibil de asigurat din resurse locale -

var, piatra de rau sau de cariera, caramida arsa, lemn - iar stralucirea monumentelor noastre

istorice rezida in estetica fara gres a volumelor, scara umana si perfectiunea formelor

arhitecturale, pictura originala, detalierea minutioasa si ornamentica de bun gust si, mai ales,

rezolvarile constructive deosebite (ex. "turla moldoveneasca"), fara de care clima agresiva, unele

conditii de teren si lungul sir de cutremure de mare intensitate ne-ar fi lasat doar cu mormane de

ruine.

IntroducereDe obicei, constructiile vechi dau acel caracter de individualizare oraselor noastre si, in in marea

majoritate a cazurilor, devin emblema orasului (Palatul Culturii - Iasi, Biserica lui Stefan cel

Mare - Piatra Neamt, Biserica Neagra - Brasov, Biserica Precista - Galati, etc.). Ceea ce altii au

pastrat cu multa grija, reparând sau chiar consolidând atunci când a fost nevoie, la noi s-a

demolat, s-a lasat in paragina sau a primit o destinatie "folositoare" (depozit, sala de sport, etc.).

Aceste valori urbanistice trebuie salvate, pe cât se mai poate. Întelegem prin salvare nu atat

readucerea la functionalul si arhitectura exterioara si interioara initiala, cit mai ales repunerea

acestor constructii in siguranta. Prin modificarea structurilor (la interior) si pastrarea/refacerea

fatadelor in stilul vechi (care are un aspect plastic deosebit, in comparatie cu aspectul de produse

industriale al constructiilor "moderne") se pot scoate din pericol constructiile civile. Din

nefericire pentru inginerul constructor, punerea in siguranta a unui vechi lacas de cult printr-o

asemenea interventie radicala asupra sistemului structural este imposibila, deoarece bisericile

ortodoxe sunt pictate in fresca la interior (ca sa nu aducem aminte de manastirile din nordul

Moldovei la care interventiile structurale sunt minime, data fiind existenta frescelor si la

exteriorul edificiilor).

Din aceste motive, solutia aleasa pentru scoaterea din pericol a unui monument istoric presupune

o analiza deosebit de amanuntita a starii cladirii, alegerea unei modalitati de consolidare care sa

nu afecteze aspectul arhitectural si plastic, incarcarile rezultate din noile elemente de consolidare

nu trebuie sa depaseasca rezistentele capabile ale materialelor (blocuri de zidarie, mortar, etc.),

schema statica rezultata dupa consolidare trebuie sa conduca la o buna comportare seismica a

ansamblului structura veche - elemente structurale noi, precum si multe alte considerente care

restrictioneaza sever masurile de consolidare.

Cladirile cu o durata relativ lunga de exploatare (de peste 50 ani) au materialele de rezistenta mai

mult sau mai putin îmbatrânite, situatie in care caracteristicile lor mecanice initiale sunt afectate.

Monumentul trebuie privit în totalitatea celor trei atribute ale sale: FIRMITAS (soliditate,

tehnica de realizare),UTILITAS (funcţionalitate, scopul pentru care a fost realizat),

PULCHRITAS (frumuseţe, expresie estetică).

În restaurare nu există monumente mai importante sau mai puţin importante. Chiar atunci când

si-a pierdut părţi importante din substanţa originară de-a lungul existenţei sale, monumentul

trebuie privit ca o operă spaţială, participantă la realitatea din jur.

Studiu de caz

RESTAURARE VS. RECONDIŢIONARE

Istoria unei piese de mobilier este punctată ca şi viaţa omului de numeroase accidente ce îşi lasă

amprentele specifice şi fac necesare, în timp intervenţiile diverse şi reparaţiile. Fenomenele de

degradare şi îmbătrânire naturală a lemnului, materialelor de finisare şi încleiere, fragilizarea

îmbinărilor şi alte deficienţe structurale, accelerate de utilizarea sau păstrarea în condiţii

neadecvate a mobilierului, motivează de asemenea astfel de intervenţii. Acestea includ, cel mai

adesea, operaţii de consolidare structurală şi re-finisare, realizate frecvent într-un mod

necorespunzător sau cu alte materiale decât cele originale.

Prin valoarea artistică, tehnică, istorică şi documentară asociată pieselor de mobilier, restaurarea

şi conservarea mobilei trebuie să îşi găsească locul cuvenit ca importanţă în contextul general al

eforturilor de conservare a tradiţiei şi moştenirii culturale.

Restaurarea: reprezintă, în general repararea, aducerea în bună stare, refacerea în forma iniţială

a unei opere de artă, monument de arhitectură sau a oricărui bun cultural, cu păstrarea unui

maxim de elemente autentice şi în strict acord cu cele zece principii de restaurare. Obiectul

restaurat trebuie să fie comprehensibil, să transmită privitorului informaţia despre starea iniţială

din punct de vedere formă, construcţie, ornamentică şi finisaj, păstrând însă nealterată patina

vremii şi eventualele informaţii istorice.

Funcţionalitatea obiectului restaurat, nu este obligatorie şi categoric nu primează în faţa

autenticităţii.

Stare iniţială Stare finală

Fig. 1. Fotoliu restaurat.

Deopotrivă ştiinţă şi artă, restaurarea este în prezent o activitate complexă menită să asigure

conservarea moştenirii cultural-artistice, vizând nu numai opere de artă propriuzise (picturi,

sculpturi, obiecte decorative) ci şi monumente de arhitectură şi obiecte cu dublă valenţă artistică

şi funcţională (mobilier, argintărie, porţelanuri, bijuterii, etc.)

Mai mult, deşi restaurarea şi conservarea acţionează direct exclusiv asupra formei materiale a

unui bun cultural, fără alterarea mesajului artistic original, aceste activităţi permit, păstrarea şi

transmiterea valorilor şi mesajului de ordin spiritual associate întregii ”vieţi” a acestor obiecte.

Astfel amintirile pot fi păstrate prin restaurare iar valoarea unor obiecte sentimentale justifică

dorinţa de a le păstra şi demersul de a le restaura.

Restaurarea mobilei şi a obiectelor din lemn îşi lărgeşte astfel domeniul de aplicabilitate şi poate

aduce printr-o amprentă originală inconfundabilă un spor de farmec şi frumuseţe în viaţa noastră.

La mobilierul vechi şi pretenţios, însă, este nevoie de intervenţia unui specialist care va realiza

restaurarea/conservarea acestuia, precum şi un atelier în care să existe anumite condiţii de lucru.

Recondiţionarea: reprezintă intervenţia menită sǎ readucǎ în stare de funcţionare (utilizare) un

obiect al activităţii umane. Funcţionalitatea este esenţială, fie cea original sau modificată.

Aspectul poate fi schimbat prin adăugare sau eliminare de elemente, sau schimbarea finisajului.

Recondiţionarea se poate face în mai multe moduri:

1. Prin păstrarea patinei şi intervenţia în tratarea obiectelor şi înlocuirea elementelor din lemn

foarte degradat cu altele noi, utilizarea de produse de finisare noi, ecologice, fără însă a interveni

asupra unora dintre elementele originale ale obiectelor.

2. Prin utilizarea elementelor din lemn ce provin din: demolări (grinzi vechi, pardoseli) şi obiecte

aruncate la gunoi (mobilier, alte obiecte decorative) în realizarea de mobilier cu aspect

antichizat.

Stare iniţială Stare finală

Fig. 2. Scaun recondiţionat.

Restaurarea şi recondiţionarea mobilierului reprezintă două acţiuni strâns legate între ele,

care implică cunoştinţe aprofundate privind materialele şi tehnicile de realizare şi folosesc în

mare măsură operaţii similare. De aceea majoritatea cărţilor şi manualelor, ghidurilor de tip

„How?- Cum?”, sfaturilor date de diverşi restauratori, prezintă ambele acţiuni, neexistând o

departajare clară între cele două. În România, cu atât mai mult, cele două noţiuni sunt adesea

confundate chiar de către cei care lucrează în acest domeniu. Există, de asemenea, numeroase

ateliere având ca obiect de activitate restaurarea- recondiţionarea mobilei sau a altor obiecte din

lemn sau alte materiale, deci din nou cele două activităţi apar împreună. Poate că şi din acest

motiv există confuzii frecvente.

Opţiunea între restaurare şi recondiţionare trebuie să ţină seama de vechimea şi valoarea

culturală a obiectului în cauză, ce include nu numai aspectul estetic ci şi informaţia tehnică şi

istorică asociată materialelor folosite, soluţiilor tehnice şi constructive.

Pornind de la aceste considerente, principalele obiective al acestei lucrări au fost:

1. De a defini cele două acţiuni şi de a reliefa diferenţele între restaurare şi recondiţionare, cu

exemple de studii de caz;

2. De a argumenta pro şi contra aceste două acţiuni;

RESTAURARE VS. RECONDIŢIONARE- ARGUMENTE PRO ŞI CONTRA

În materie de restaurare s-a adaptat pe plan internaţional un cod de principia profesionale. Dintre

acestea cele mai importante sunt următoarele:

Principiul 1 - Principiul autenticităţii: păstrarea prin restaurare într-o măsură cât mai mare a

elementelor vechi originale.

- elementele de structură şi decorative, pelicule originale de finisare;

- măsuri adecvate de consolidare, protecţie şi finisare pentru lemn, furnire, alte materiale;

- înlocuirea unor elemente originale puternic degradate a furnirului sau decaparea finisajului

original sunt permise doar ca excepţii justificate.

Stare iniţială Stare finală

Fig. 5. Oblon din lemn restaurat.

Principiul 2 - Principiul conservării patinei: păstrarea prin restaurare a patinei originale

- patina reprezintă aspectul de vechi concretizat în modificările de culoare, luciu şi tuşeu ca

rezultat al fenomenelor de îmbătrânire naturală sub influenţa luminii şi a aerului, a materialelor;

- contribuie esenţial la farmecul obiectelor vechi;

- deseori, rol de protejare a materialelor;

- trebuie făcută diferenţierea între: patină stabilă: estetică, rol de conservare; patină evolutivă:

poate accelera sau disimula fenomene de degradare în evoluţie; patină îmbătrânită: inestetică.

Principiul 3 - Principiul intervenţiei minime: evitarea măsurilor radicale.

- conservarea trebuie să primeze restaurării;

- operaţiile de restaurare trebuie limitate la cele absolut necesare şi să respecte integritatea fizică,

artistică şi istorică a bunului cultural;

- intervenţii cum ar fi: demontarea totală a obiectului; descleierea totală a furnirului; decaparea

totală.

Principiul 4 - Evitarea disimulării sistematice a restaurărilor şi modificărilor anterioare.

- restaurările/intervenţiile anterioare trebuie examinate atent şi păstrate dacă sunt

corespunzătoare;

- restaurarea restaurării poate fi riscantă;

- modificările de formă pot fi parte a istoriei obiectului;

- restaurarea implicând refacerea la forma iniţială trebuie foarte bine documentată (dovezi,

obiecte similare)

Principiul 5 - Principiul lizibilităţii intervenţiei (nedisimulării ): evitarea concepţiei că o

restaurare trebuie să fie invizibilă.

- operaţiile de restaurare a mobilierului trebuie astfel efectuate încât suprafeţele şi elementele

restaurate să se integreze armonios în context, să nu fie şocante dar nici invizibile;

- patinare coloristică;

- nu se admit intervenţii mecanice;

- restaurarea mobilierului între: restaurarea arheologică; concepţia de disimulare totală.

Principiul 6 - Principiul completărilor perfect documentate: efectuarea completării lipsurilor

doar în cazul în care se dispune de informaţii sigure despre acestea.

Cum era originalul ?

- elemente pereche pe acelaşi obiect;

- obiecte similare;

- alte piese de mobilier din aceeaşi garnitură;

- studiu de stil.

Principiul 7 - Principiul reversibilităţii:

- se folosesc tehnici şi materiale reversibile care să permită revenirea asupra operaţiei făcute

precum şi restaurării viitoare fără afectarea negativă a obiectului;

- adezivi naturali reversibili (colagenici: clei de oase, clei de piele);

- produse naturale de finisare: răşini naturale, ceruri.

Principiul 8 - elaborarea concepţiei de restaurare pe baza investigaţiilor ştiinţifice.

Orice intervenţie directă asupra obiectului este permisă doar după o documentare adecvată

privind aspectele de ordin istoric şi artistic, precum şi investigaşiile ştiinţifice privind:

- natura tuturor materialelor: lemn masiv, furnire, adezivi, materiale de finisare, alte materiale;

- natura şi gravitatea fenomenelor de degradare ( externe, interne);

- caracterul stagnat sau evolutiv al fenomenelor de degradare - în special biodegradare;

- starea iniţială, reală de conservare.

Principiul 9 - Principiul păstrării informaţiilor istorice: conservarea tuturor informaţiilor

existente pe piesa de mobilier.

- etichetele, inscripţiile, numerele ce pot apărea pe piesele de mobilier sunt indispensabile în

reconstituirea istoriei obiectului respectiv;

- menţinerea lor sau transferarea în cazul unor înlocuiri de material sau a unor procedee de

restaurare ce le-ar putea degrada, este obligatorie şi important din punct de vedere istoric.

Principiul 10 - Principiul întocmirii documentaţiei de restaurare: dosarul de restaurare prezintă

detaliat obiectul restaurat, starea iniţială de conservare, concepţia de restaurare, materialele şi

metodele utilizate. Această documentaţie va însoţi în continuare obiectul restaurat şi va constitui

punctul de plecare în viitoarele restaurări ce pot fi necesare în timp, în ciuda măsurilor de

conservare luate. Dosarul de restaurare cuprinde: fişa de restaurare; jurnalul de restaurare; fişa

analitică de evidenţă; fişa de conservare.

În tabelul 1 sunt prezentate selectiv câteva dintre operaţiile permise sau nepermise în restaurare

şi recondiţionare.

Opţiunea pentru restaurare sau recondiţionare trebuie să ţină seama obligatoriu de recunoaşterea

sau nerecunoaşterea obiectelor ca opere de artă, de modul prin care acestea se impun conştiinţei

individului, de multe ori prevalând funcţionalitatea.

ARGUMENTE PRO-RESTAURARE. Obiectele de patrimoniu sau cu valoare istorică trebuie

să fie obligatoriu restaurate şi nu recondiţionate. Acest lucru este permis cu condiţia atestării

calităţilor de restaurator.

Multe obiecte, în special cele de mobilier nu sunt incluse în liste de patrimoniu. Acest lucru nu

ne împiedică să luăm decizii potrivite pentru restaurarea lor şi nu pentru recondiţionare.

Respectul pentru obiect impune restaurarea acestuia, respectiv aducerea la o stare cât mai

apropiată de cea iniţială şi nu readucerea la aspectul nou. Restaurarea nu sacrifică mesajul istoric

şi artistic precum recondiţionarea.Restaurarea trebuie considerată o activitate complexă, mereu

nouă, ştiinţă şi artă deopotrivă.

ARGUMENTE PRO-RECONDIŢIONARE. Restaurarea necesită timp datorită tipurilor de

investigaţii şi documentării avizate, dar şi a operaţiilor realizate predominant manual şi din acest

motiv se optează pentru recondiţionare.

În plus, dacă obiectul nu are o valoare istorică şi nu este suficient de vechi (minim 50 ani) atunci

se optează pentru recondiţionare.

Dacă se doreşte ca obiectul să fie funcţional şi nu se respectă codul etic al profesiunii atunci se

optează pentru recondiţionare (preponderent mobilier de şedere). Recondiţionarea poate distruge

“personalitatea” obiectului.

Ceea ce diferenţiază activitatea de restaurare de cea de recondiţionare este accentul pus pe formă,

aspect, autenticitate în primul caz, faţă de accentul pus pe redarea funcţionalităţii, în cel de-al

doilea caz.

Tabelul 1

Operaţii permise/nepermise efectuate în restaurare şi recondiţionare

Nr.crt Operaţii efectuate Restaurare Recondiţionare

01. Păstrarea elementelor vechi originale (de

structură, pelicule de finisare, soluţii

constructive).

Măsuri adecvate de consolidare, protecţie şi

finisare pentru lemn, furnire, alte materiale;

Înlocuirea unor elemente originale puternic

degradate

Da

Da

Da -în mod justificat

Nu este obligatoriu

Da

Da

02. Păstrarea patinei ca rezultat al fenomenelor de

îmbătrânire naturală Da Da

03. Curăţarea cu aspect de nou

Demontarea totală a obiectului;

Descleierea totală a furnirului;

Decaparea totală

Nu

Da-în mod justificat

Da- în mod justificat

Da- în mod justificat

Da

Da

Da

Da

04. Păstrarea restaurărilor anterioare ca parte a

istoriei obiectului

Da Nu este obligatoriu

05. Utilizarea de tehnici şi materiale reversibile Da Nu

06. Efectuarea unor completări documentate Da Nu este obligatoriu

07. Efectuarea unor investigaţii ştiinţifice Da Nu

08. Păstrarea informaţiei istorice Da Nu este obligatoriu

09. Întocmirea documentaţiei Da Nu este obligatoriu

CONCLUZIIÎntr-o lume în permanentă mişcare, în care predomină spiritul practic şi dorinţa de a fi

eficienţi, recondiţionarea “pare” să fie alegerea ideală, dar opţiunea de restaurare nu

ţine seama de timp, ci de viaţa obiectului peste timp, fără să se facă rabat de la

valoarea estetică, artistică, istorică, documentară.

BIBLIOGRAFIE1. Timar, M. C., 1999. Restaurarea mobilei. Curs, Reprografia Universitaţii Transilvania

din Brasov.

2. Timar, M. C. 2003. Restaurarea mobilei, teorie si practica. Editura Universitaţii

Transilvania din Braşov, Braşov.

3. Timar, M. C., 2000. Lucrari practice de restaurarea mobilei. Universitatea Transilvania

din Braşov.

4. Cosmin, D. F., 2009. Mobile pentru feţe regale. În: F O R B E S, 21 aprilie, pp. 60-62.

5. ***, Vetting Guidelines,pp. 32 - 36.