Rentabilitatea inteprinderilor

Hai

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET”FACULTATEA MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL

SPECIALIZAREA: MANAGEMENT FINANCIAR-CONTABIL

LUCRARE DE LICENŢĂ

“DIAGNOSTICUL RATELOR DE RENTABILITATE ALE

ÎNTREPRINDERII”

Coordonator ştiinţific:

Lector univ. dr.

Absolvent:

CONSTANŢA

2008

CUPRINS

INTRODUCERE 2

CAPITOLUL I

DIAGNOSTICUL RATELOR DE RENTABILITATE ALE ÎNTREPRINDERII 5

1.1. Sistemul de rate 5

1.2. Ratele de rantabilitate 6

1.2.1. Ratele de rantabilitate comercială 6

1.2.2. Ratele de rentabilitate economică 8

1.2.3. Ratele de rentabilitate financiară 9

1.3. Ratele structurii financiare 12

1.3.1. Rate echilibrului financiar 13

1.3.2. Ratele de îndatorare 16

1.3.3. Ratele privind structura activului şi pasivului 18

1.4. Prezentarea generală a întreprinderii 20

CAPITOLUL II

ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE ÎN CADRUL S.C. ALMET S.A. 24

2.1. Determinarea ratelor de rentabilitate comercială 24

2.2. Evaluarea ratelor de rentabilitate economică 36

2.3. Diagnosticul ratelor de rentabilitate financiară 40

2.4. Relaţii de interdependenţă între ratele de rentabilitate 45

2.4.1. Rentabilitatea economică în funcţie de rentabilitatea financiară 45

2.4.2. Rentabilitatea financiară în funcţie de rentabilitatea economică 47

CAPITOLUL III

DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL S.C. ALMET S.A. PE BAZA METODELOR DE

ANALIZĂ A CHELTUIELILOR 49

3.1. Analiza structurală a cheltuielilor şi orientarea strategică a întreprinderii 49

3.2. Analiza factorială a cheltuielilor în cadrul S.C. ALMET S.A. 51

3.2.1. Analiza factorială a cheltuielilor la nivelul S.C. ALMET S.A. 51

3.2.2. Analiza principalelor categorii de cheltuieli ale S.C. ALMET S.A. 53

CONCLUZII 63

BIBLIOGRAFIE 67

1

INTRODUCERE

Într-o definiţie sintetică, rentabilitatea reprezintă capacitatea

întreprinderilor de a realiza profit, necesar atât reproducţiei şi

dezvoltării, cât şi remunerării capitalurilor.

În asigurarea acestei capacităţi este deci interesat atât

deţinătorul cât şi utilizatorul factorilor de producţie, care poate fi

individual sau colectiv.

Integrată în sistemul de relevare a potenţialului economico-

financiar al întreprinderilor, rentabilitatea reprezintă o informaţie

independentă băncilor, creditorilor, unor parteneri de afaceri. De

aceea, este socotită ca un modul semnificativ în analiza financiară.

Maximizarea profitului constituie premise ale realizării

obiectivului strategic, de perspective, al oricărei întreprinderi, sporirea

valorii patrimoniale, asigurarea remunerării capitalului, creşterea

capacităţii concurenţiale.

Identificarea posibilităţilor de creştere a profitului necesită o

investigare aprofundată a acestuia atât ca diagnostic static, cât şi

strategic, operând cu nivele comparative interne (precedente,

prestabilite, previzionate sau programate) şi externe (medii ale

sectorului de activitate).

Analiza diagnostic vizează reperarea simptomelor, a

disfunctionalităţilor unei întreprinderi, cercetarea şi analiza faptelor şi

2

responsabilităţilor, identificarea cauzelor disfunctionalităţilor,

elaborarea unor programe de acţiune prin a căror aplicare practică se

asigură redresarea sau ameliorarea performantelor.

Analiza diagnostic urmează să stabilească:

- care sunt rezultatele întreprinderilor;

- dacă sunt sau nu satisfăcătoare şi de ce;

- cum au fost obţinute;

- care sunt performantele şi obiectivele dorite;

- care este nivelul performanţelor;

- ce trebuie făcut pentru atingerea lui;

- măsurile concrete ce urmează a fi întreprinse atât pe termen scurt

cât şi pe termen lung.

Ca orice acţiune, diagnoza întreprinderilor presupune:

- stabilirea problemelor supuse diagnosticării;- asigurarea informaţiilor pe care le necesită;

- analiza şi prezentarea rezultatelor într-un raport în care se reflectă obiectiv stări,

aprecieri, recomandări.

Diagnosticarea activităţii întreprinderilor este condiţionată de sistemul de indicatori,

de capacitatea informaţională a fiecăruia. Sistemul de indicatori trebuie să fie cuprinzător, dar

rezonabil pentru a permite realizarea scopului informaţiei, respectiv evaluare şi decizie

( rapiditate, claritate, conciziune).

Ratele constituie informatii utile acţionarilor şi pieţei, fie bancare, fie monetare. Ele

exprimă tendinţele în evoluţia întreprinderii, exprimă starea sănătaţii economiei, fie a

întreprinderii, a capacităţii sale de autofinanţate, respectiv de finanţare a menţinerii şi

dezvoltării sale.

Pentru baza ratelor se crează o imagine asupra stării de sănătate a întreprinderii,

asupra poziţiei sale pe piaţă, a poziţiei sale faţă de clienţii şi furnizorii săi, faţă de creditorii şi

acţionarii săi.

3

Ratele permit dezvoltarea unor analize pe nivelele managementului financiar,

însoţite de elaborarea şi adaptarea deciziilor cu implicaţii economice privind menţinerea,

întreţinerea şi dezvoltarea întreprinderii.

Problemele principale ale diagnosticului ratelor de rentabilitate ale întreprinderii

abordate în această lucrare sunt:

- determinarea ratelor de rentabilitate comercială;

- evaluarea ratelor de rentabilitate economică;

- diagnosticul ratelor de rentabilitate financiară;

- relaţii de interdependenţă între ratele de rentabilitate.

Lucrarea are ca scop o analiză cauzală a problemelor din gestiunea financiară a

întreprinderii la S.C. ALMET S.A. în vederea evidenţierii caracteristicilor economice şi

financiare ale întreprinderii, permiţând compararea performanţelor industriale şi comerciale

ale acestora.

Lucrarea poate servi factorilor decizionali de la S.C. ALMET S.A. ca sursă de

informaţii şi orientare referitoare la cunoaşterea gradului de independenţă economică şi

financiară, detectarea la momentul oportun a diferitelor cauze care generează schimbări

nedorite în activitatea întreprinderii.

Sursele informaţionale care stau la baza lucrării de faţă sunt:

- interne: - documente de sinteză – bilanţul anual (anii 2004, 2005, 2006);

- cont de profit şi pierdere (anii 2004, 2005, 2006).

- externe: - reviste de specialitate şi materiale ale unor centre de documentare

Capitolul I, diagnosticul ratelor de rentabilitate ale întreprinderii, cuprinde

cunoştinţe teoretice despre sistemul de rate, prezentarea celor trei categorii de rate (ratele de

rentabilitate comercială, ratele de rentabilitate economică şi ratele de rentabilitate financiară).

Sunt amintite apoi, ratele structurii financiare, cuprinzând ratele echilibrului financiar, ratele

de îndatorare şi ratele privind structura activului şi pasivului). Tot în capitolul I este inclusă şi

prezentarea generală a întreprinderii.

Capitolul II, analiza ratelor de rentabilitate comercială în cadrul societăţii

comerciale, determinarea ratelor de rentabilitate comercială, economică şi financiară, urmată

de analiza cauzelor evoluţiei acestor indicatori şi, desigur, analiza efectelor indicatorilor, a

modalităţilor de îmbunătăţire a valorii indicatorilor.

Acest capitol mai pune la dispoziţie, prin intermediul unor tabele şi al unor grafice,

evoluţia ratelor de rentabilitate determinate.

4

Capitolul III propune o metoda de diagnostic financiar al rentabilităţii S.C. ALMET

S.A. pe baza unor metode de analiza a cheltuielilor, respective prin analiza factorială a

cheltuielilor firmei şi analiza pe categorii de cheltuieli.

Lucrarea se finalizează prin diagnosticul financiar al întreprinderii pe baza

metodelor de analiză a cheltuielilor, fapt care poate conduce la o creştere a rentabilităţii

economico-financiare la S.C. ALMET S.A.

CAPITOLUL I

DIAGNOSTICUL RATELOR DE RENTABILITATE ALE

ÎNTREPRINDERII

1.1. SISTEMUL DE RATE

5

Cunoaşterea gradului de independenţă economică şi financiară, detectarea la momentul

respectiv a diferitelor cauze care generează schimbări nedorite în activitatea întreprinderii

presupun diagnisticarea financiară printr-un sistem eficient de rate.

Ratele se stabilesc sub forma unor rapoarte semnificative între doua elemente

comparabile, şi în general, legate între ele printr-o relaţie cauză-efect. Forma de exprimare a

ratelor este variată, principalele modalităţi fiind: exprimarea unui coeficient (un număr),

printr-un procent sau printr-un număr de zile (durată).

Matematic, există posibilitatea formulării unui numar mare de rate ca efect al diferitelor

combinaţii între posturile de bilanţ sau informaţiilor conţinute în situaţiile de sinteză. Selecţia

ratelor trebuie facută în funcţie de poziţia pe care se plasează analistul, cât şi de problemele ce

urmeaza să fie rezolvate. În fond, metoda ratelor este o tehnică de analiză folosită, atât de

analiştii financiari din întreprindere, cât şi de organele bancare si cele de studii financiare.

Astfel, analistul va trebui să procedeze cu multă atenţie la alegerea şi interpretatea ratelor care

permit posibilitatea de a aprecia gestiunea unei întreprinderi şi starea de sănătate financiară a

acesteia. De aceea, utilizarea ratelor în analiza financiară presupune selecţia acelor rate

semnificative, independente şi omogene. Valorile raportate trebuie să fie comparabile ăntre

ele sub aspectul conţinutului şi al prezentării monetare, ştiut fiind faptul că succesul analizei

prin rate este asigurat în condiţiile în care ratele calculate pe mai multe exerciţii successive

sunt comparabile.

Principalele obiective în cadrul analizei pe baza ratelor constau în studierea succesivă a

cel puţin trei dimensiuni financiare ale întreprinderii: rentabilitate, lichiditate, structură

financiară.

Ratele posibil de determinat fiind numeroase, iar gruparea lor omogena şi riguroasă fiind

greu de realizat, se vor prezenta ratele semnificative circumscrise celor trei dimensiuni

financiare, şi grupate pe anumite coordonate. Pentru efectuarea diagnisticului financiar se face

apel la datele contabile din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere, cât şi la informaţiile

conţinute în bilanţul financiar şi în bilanţul funcţional.

1.2. RATELE DE RANTABILITATE

Ratele de rentabilitate evidentiază caracteristicile economice şi financiare ale

întreprinderilor,permiţând compararea performanţelor industriale şi comerciale ale acestora.

În general, ratele de rentabilitate se determină ca raport între efectele economice şi financiare

obţinute şi eforturile depuse pentru obţinerea lor (active total, capital investit etc.).

6

Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obţinute în raport cu activitatea întreprinderii

(rentabilitatea comercială) şi a mijloacelor economice (rentabilitatea economică) sau

financiare (rentabilitatea financiară).

Diferite niveluri ale rezultatelor:

- Marja comercială; Rezultatul exploatării;

- Valoarea adaugată; Rezultatul net;

- Excedentul brut de exploatare.

Acestea sunt degajate de activitate şi putem vorbi despre cifra de afaceri fără TVA şi

despre valoarea adaugată. Sunt degajate de altfel şi de mijoace economice (imobilizări brute,

imobilizări nete, nevoia de fond de rulment de exploatare, capitalul economic, capitalul

investit şi active total) şi mijloace financiare (capitalul social, capitaluri proprii, resurse

durabile şi pasivul total).

Din cele prezentate, rezultă că rentabilitatea întreprinderii va fi analizată prin cele trei

categorii de rate:

-rate de rentabilitate comercială

-rate de rentabilitate economică

-rate de rentabilitate financiară.

1.2.1. Ratele de rentabilitate comercială

Ratele marjelor beneficiare sau ratele de rentabilitate comercială apreciază randamentul

diferitelor stadii ale activitatii întreprinderii la formarea rezultatului, determinate ca raport

între marjele de acumulare şi cifra de afaceri sau valoarea adaugată.

Există următoarele categorii de rate;

1)

Această rată pune în evidenţă strategia comercială a întreprinderii analizate. Astfel, o

marjă comercială redusă( insuficientă) implică cheltuieli generale riguroase şi deci recurgerea

la forme de distribuire a mărfurilor care permit reducerea costurilor privind personalul ăi

economii asupra cheltuielilor de transport ,stocaj etc. Din contră, marja comercială ridicată

( importantă) reclamă cheltuieli generale sporite şi deci servicii mai bune către clienţi.

2) Rata marjei brute de exploatare sau rata EBE, măsoară nivelul razultatului brut de

exploatare independent de politica financiară, politica de investitii, de incidenţa fiscalităţii şi a

elementelor exceptionale

7

Aceasta rată indică aptitudinea proprie a activitatii de exploatare de a degaja profit.

Valoarea ridicată a rate EBE reflectă posibilitatea financiară de reînnoire rapidă a

echipamentelor întreprinderii. O ameliorare a ratei EBE exprimă o creştere a productivităţii,

în măsura în care rata nu este simpla consecinţă a creşterii ratei marjei comerciale, iar

scaderea ei în raport cu o rată a marjei comerciale stabile, dovedeşte o împovărare referitoare

la costurile exploatării.

3) Rata marjei nete exprimă eficienţa globală a întreprinderii, respectiv, capacitatea sa de a

realiza profit şi de a rezista concurentei.

Aceasta rată prezintă facilitate de calcul, deoarece nu presupune o pregătire prealabilă

datelor, fiind recomamdată în analizele financiare vizând perioade scurte dar şi întreprinderi

mici. Această recomandare este justificată de faptul ca rezultatul net nu exprimă în

exclusivitate un rezultat al activitatii de exploatare ci el poate fi generat de rezultatul unor

operaţii de dezinvestire (operaţii excepţionale) sau al unor plasamente financiare (operaţii

financiare) de aceea pentru perioade mai lungi şi în special în marile întreprinderi,, evaluarea

activităţii de exploatare(comercială, industrială) este bine să fie facută cu ajutorul ratei privind

rentabilitatea exploatării.

4) Rata marjei nete de exploatare sau rata privind rentabilitatea exploatării, pune în

evidenţă eficienţa activităţii de exploatare sub toate aspectele; industrial, administrativ şi

comercial.

Rezultatul exploatării prezintă avantajul de a fi influenţat de amortismente şi provizioane,

devenind un rezultat net al exploatării.

5) Rata marjei brute de autofinanţare măsoară surplusul de resurse de care dispune

întreprinderea pentru a-şi asigura dezvoltarea şi/sau remunerarea acţionarilor săi.

6) Rata marjei asupra valorii adăugate măsoară rezultatul brut de care dispune

întreprinderea după deducerea cheltuielilor de exploatare (consumuri şi cheltuieli de personal)

pentru 100 lei bogăţie create (dacă se exprimă procentual).

8

1.2.2. Ratele de rentabilitate economică

Rata rentabilităţii economice are o accepţiune mai largă vizând în esenţă eficienţa

capitalului economic alocat activităţii productive a întreprinderii. Ea se exprimă prin raportul:

Rezultatul economic, excluzând elementele financiare şi excepţionale favorizează

comparaţiile întreprinderilor apartinând aceluiaşi sector de activitate.

Capitalul economic alocat exploatării nu ţine cont decât de imobilizările utilizate de

întreprindere pentru activitatea sa de exploatare şi de creşterea nevoii de fond de rulment

pentru exploatare.

Dacă rezultatul economic exprimă rezultatul exploatării înaintea cheltuielilor cu dobânzile

şi impozitul pe profit, relatia de calcul va fi:

în care: Rezultatul exploatării înaintea deducerii cheltuielilor cu dobânzile şi a

impozitului pe profit = Rezultatul curent înaintea impozitării + Dobânzile şi cheltuielile

asimilate;

Rata rentabilităţii economice, astfel calculate, devine o rată a rentabilităţii activului

economic(Rae).

Dacă rezultatul economic este un excedent brut de exploatare, atunci raportul exprimă

rentabilitatea activului economic brut (Raeb):

Capitalul economic poate fi brut sau net, după cum imobilizările includ sau nu

amortizările şi provizioanele pentru deprecierea acestora. De asemenea, rezultatul generat de

acest capital poate fi un rezultat brut sau net de exploatare. Pe baza rezultatului brut şi net al

exploatării, precum şi a capitalului economic brut şi net se determină două rate de rentabilitate

economică: rentabilitatea economică brută (Re brută) şi rentabilitatea economică netă (Re

netă), conform relaţiilor:

9

1.2.3. Ratele de rentabilitate financiară

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderilor de a degaja profit net prin

capitalurile proprii angajate în activitatea sa.

=

=

Rentabilitatea financiară reflectă scopul final al acţionarilor unei întreprinderi, exprimat

prin rata de remunerare a invesţiei de capital facută de aceştia în procurarea acţiunilor ei sau a

reinvestirii totale/parţiale a profiturilor ce le revin de drept. De aceea, la numitorul raportului

vor figura capitalurile proprii sau media acestora în măsura în care în cursul exerciţiului au

avut loc modificări sensibile ale capitalului propriu prin aporturi noi în numerar. La numărator

figurează de obicei rezultatul net (profitul net) sau rezultatul curent înainte de impozitare, care

prezintă în raport cu profitul net avantajul de a fi mai apropiat de realitatea financiară,

deoarece elimină incidenţa activitaţii excepţionale.

În funcţie de indicatorii utilizaţi la numărătorul raportului, rentabilitatea financiară a unei

societăţi pe acţiuni poate fi exprimată astfel:

1) Rentabilitatea financiară netă =

2) Rentabilitatea financiară înainte de impozit =

3) Randamentul capitalurilor proprii =

Deşi foarte utilizată în analiza financiară, aceasta rată trebuie să ţină cont de metodologia

determinarii profitului net, respectiv de regimul de calcul al amortizărilor şi provizioanelor, al

cheltuielilor deductibile şi nedeductibile avute în vedere la determinarea bazei de calcul a

impozitului de profit.

Rentabilitatea financiară remunerează acţionarii, fie prin acordare de dividende, fie sub

forma afectării (majorării) rezervelor care în fapt reprezintă o creştere a averii proprietarilor,

prin încorporarea lor în capital şi deci o creştere a valorii intrinsece a acţiunii.

Acţionarii majoritari făcând adesea un plasament pe termen lung, nu solicită o rentabilitate

imediată pe acţiune şi deci un dividend important, fiind preocupaţi, în special de un rezultat

satisfăcător chiar daca acesta este conservat de întreprindere, întrucât va genera o creştere a

10

valorii acţiunilor. De aceea, ei sunt interesaţi de cunoaşterea rentabilităţii capitalurilor proprii,

rentabilitate determinată prin raporturi: Profit net al exerciţiului / Capitaluri proprii. Pentru

această categorie de acţionari, aprecierea rentabilităţii nete pe acţiune sau a profitului pe

acţiune, ca expresie directă a profitabilităţii întreprinderii, poate fi realizată cu ajutorul

raportului:

Această rată, determinată pentru fiecare societate de acţiuni nu oferă posibilitatea

comparaţiilor între acestea, datorită dificultăţilor de interpretare ale diferenţelor observate de

la o societate la alta. Astfel, două firme de aceeaşi talie cu capitaluri proprii şi profit net de

aceeaşi mărime, deci cu rentabilităţi ale capitalurilor proprii egale, pot avea profituri pe

acţiune diferite în functie de numărul acţiunilor emise.

Acţionarul minoritar este de obicei preocupat de o rentabilitate pe termen scurt şi, deci, de

un dividend imediat. Aprecierea dividendului pe acţiune se face prin raportul:

Ultimele două rate exprimă un venit sub forma profitului sau dividendului pe acţiune.

Acest venit poate fi de asemenea apreciat în funcţie de capitalurile investite. În situaţia în care

capitalurile investite includ alaturi de capitalurile proprii şi împrumuturi pe termen lung şi

mediu, se poate calcula şi rentabilitatea financiară a capitalurilor permanente;

Rentabilitatea astfel exprimată remunerează capitalurile proprii prin acordarea

dividendelor, având şi o dimensiune pentru remunerarea împrumuturilor prin plata dobânzilor.

Rentabilitatea financiară este deci influenţată de sursa de provenienţă a capitalurilor investite,

fiind de asemenea sensibilă la structura financiară a întreprinderii, respectiv la situaţia

îndatorării acesteia. În general, când nu se precizează capitalurile în raport cu care se

calculează rentabilitatea financiară, este vorba de rentabilitatea capitalurilor proprii.

Pentru societăţile cotate la bursă, din economiile occidentale, rentabilitatea financiară este

apreciată cu ajutorul unor rate determinate pe baza unor mărimi contabile şi bursiere.

Înlociund noţiunea de capitaluri proprii cu aceea de valoare bursieră, se pot formula

următoarele două rate: Rata capitalizării profiturilor şi Randamentul dividendelor.

a) Imaginea bursieră a unei societăţi este reflectată prin rata capitalizării

profiturilor exprimată în două feluri:

1)

11

Capitalizarea bursieră este calculată la sfarşitul exerciţiului contabil conform

relaţiei: Capitalizarea bursieră = Ultimul curs bursier la încheierea exerciţiului x Numărul

de acţiuni;

Importanţa acestei rate pentru analiştii bursieri este limitată, sub aspectul diagnosticului

financiar, deoarece cursul unei acţiuni depinde de numeroşi factori (suma distribuită,

ponderea acestora în totalul rezultatului net etc.), şi nu exclusiv de sănătatea financiară a

întreprinderii. Astfel, două întreprinderi apartinând aceluiaşi sector şi realizând acelaşi profit

global pot înregistra rate de capitalizare diferite. Sub acest aspect, rata capitalizării profiturilor

are mai puţin caracterul unei rate de rentabilitate, devenind în principal o măsură a imaginii

bursiere a întreprinderilor cotate.

2) Randamentul efectiv al dividendelor primite de acţionari poate fi exprimat cu

ajutorul rapoartelor:

Această rată interesează în special acţionarii minoritari, depinzând la fel de putin de

situaţia financiară a întreprinderii, asemenea ratei de capitalizare a profitului. Pentru

acţionarul minoritar care asteaptă un rezultat sub forma dividendelor si a plusvalorii de

capital, rentabilitatea financiară poate fi exprimată şi prin raportul:

Ca şi rentabilitatea economică, rentabilitatea capitalurilor proprii poate fi descompusă pe

componente astfel:

adică Rentabilitatea financiară = Rentabilitatea economică x Rata globală de îndatorare.

Drept urmare, rentabilitatea financiară având originea în rentabilitatea economică, va fi

determinată de aproximativ aceeaşi factori, respectiv:

- rata marjei nete de acumulare (factor cantitativ) care măsoară rentabilitatea

întreprinderii, fiind indicator de politică industrială;

- rotaţia activului total prin cifra de afaceri (factor calitativ), indicator de politică

comercială;

- rata globală de îndatorare (factor calitativ), reprezentând structura financiară, şi

deci, politica de finanţare.

Diferenţa dintre rentabilitatea economică şi cea financiară se datorează politicii de

finanţare provocate de întreprindere. Astfel, la rentabilităţi economice egale, rentabilitatea

12

financiară va fi diferită, dupa cum întreprinderea se finanţează prin fonduri proprii sau

împrumutate. Această diferenţă provine din dublul joc al cheltuielilor financiare şi al

împozitului pe profit.

Pentru a evidenţia aceste aspecte, vom recurge la o altă descompunere a rentabilităţii

financiare:

deci,

Rentabilitatea financiară = Rentabilitatea economică x Impactul îndatorării

Ultimii doi termeni, grupaţi sub denumirea “impactul îndatorarii “ reflectă influenţa

cheltuielilor financiare (nete) şi, coeficientul de îndatorare (rata îndatorarii globale).

Se observă şi în această descompunere, dependenţa rentabilităţii financiare de

rentabilitatea economică şi de indatorare. Pornind de la influenţa indatorării întreprinderii

asupra rentabilităţii capitalurilor proprii, se poate stabili un criteriu de optimizare a structurii

capitalurilor in vederea minimizării costului de procurare a acestora, a creşterii rentabilităţii

financiare, cu evidenţierea efectului îndatorării. Acest efect multiplicator al îndatorării

constituie “efectul de levier” denumire ce provine de la faptul ca imprumuturile reprezinta o

pârghie financiară care influenţează nivelul rentabilităţii capitalurilor proprii.

1.3. RATELE STRUCTURII FINANCIARE

Aceste rate caracterizează modalităţile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung

şi pe termen scurt, apreciază importanţa îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii,

evidenţiind şi principalele mutaţii intervenite în structura mijloacelor şi surselor, generate de

schimbările interne şi de interacţiunea cu mediul economico-social.

Ratele structurii financiare cuprind, în sinteză, trei grupe:

- ratele echilibrului financiar;

- ratele de îndatorare;

- ratele privind structura activului si pasivului.

1.3.1. Ratele echilibrului financiar

13

Ratele echilibrului financiar sunt de fapt expresia realizării echilibrului financiar pe

termen lung şi scurt şi a echilibrului funcţional, evidenţiind existenţa sau inexistenţa fondului

de rulment (FR), a nevoii de fond de rulment (NFR) şi a trezoreriei nete (TN) (indicatori de

echilibru financiar).

Din aceasta categorie fac parte ratele de finanţare şi ratele de lichiditate.

A)Ratele de finanţare pun în evidentă modalităţile de finanţare a investiţiilor

întreprinderii, investitii care pot fi: strategice , de exploatare şi de echilibru.

1)Rata de finaţare a imobilizărilor sau rata fondului de rulment evidenţiază condiţiile de

finanţare ale imobilizărilor. Poate fi exprimată prin două modalităţi, după cum fondul de

rulmant este determinat în optica functională (fond de rulmant funcţional: FRF sau fond de

rulment net global: FRNG) sau în optica analizei lichiditate-exigibilitate (fond de rulment net:

FRN sau financiar: FRF).

O valoare supraunitară semnifică faptul că ansamblul imobilizărilor este finanţat din

resursele durabile, respectiv din capitalurile permanente.Această rată exprimă în termeni

relativi un indicator echivalent celui de fond de fulment în valoare absolută.

Creşterea valorii raportului corespunde, teoretic, unei ameliorări a structurii de finanţare,

iar diminuarea lui exprimă o deteriorare a situaţiei, cu excepţia cazului în care aceasta este

voluntară şi datorată stabilizării structurilor financiare (reducerea capitalurilor proprii, iniţial

foarte ridicate, rambursarea împrumuturilor neutilizate etc.).

În termeni nominali valoarea ratei nu reflectă întocmai realitatea, întrucât omogenitatea

între numărător şi numitor este adesea denaturată de inflaţie.

De asemenea, poate fi determinată o rată referitoare la finanţarea proprie a imobilizărilor

denumită rata fondului de rulment propriu sau rata de finantare a capitalurilor proprii care se

doreste a fi supraunitară.

2) Rata autofinanţării investitiilor (Raf), măsoară partea invesţiilor autofinanţate şi poate

fi exprimată cu ajutorul raportului:

Dacă valoarea raportului este mai mare decât 1, înseamnă că întreprinderea are

capacitatea de autofinanţare suficientă pentru a finanţa noile investiţii precum şi creşterea

nevoii de fond de rulment pentru exploatare generate de acestea.

14

3) Rata de investire (Rinv) determină mai exact decât precedenta (Raf) proporţia de

investire a întreprinderii în cursul exerciţiului, făcând posibilă aprecierea creşterii

întreprinderii în raport cu politica de investiţii promovată.

4) Rata finanţării activului economic (Rae) comparând valoarea capitalului financiar,

pune în evidenţă echilibrul financiar funcţional, dacă valoarea sa este supraunitară.

Această rată trebuie analizată în strânsă corelaţie cu rata de finanţare a imobilizărilor.

Astfel, dacă rata finanţării activului economic este subunitară, iar rata de finanţare a

imobilizărilor este supraunitară, întreprinderea trebuie să recurgă la credite bancare curente

pentru a putea finanţa excedentul nevoilor de fond de rulment pentru exploatare în raport cu

resursele durabile.

5) Analiza echilibrului financiar funcţional poate fi completată cu rata de finanţare a

nevoii de fond de rulment pentru exploatare ( ), care evidenţiază proporţia

corespunzatoare din fondul de rulment funcţional ce finanţează partea cea mai stabilă a

nevoilor de fond de rulment legată de exploatare (stocurile).

Raportul se consideră satisfăcător dacă fondul de rulment funcţional reprezintă

aproximativ 2/3 din stocuri. Această rată prezintă în general marele inconvenient de a

compara un element static (fondul de rulment) cu un element fluctuant (stocurile).

6) Rata de finanţare bancară a exploatării sau rata creditelor de trezorerie ( ),

complementară cu rata de finanţare a nevoii de fond de rulment măsoară gradul în care

întreprinderea angajează credite bancare pe termen scurt pentru a suplini capacitatea de

autofinanţare a investiţiilor de exploatare.

B) Ratele de lichiditate sau de trezorerie caracterizează situaţia financiară a întreprinderii

pornind de la structura bilanţului financiar (etajul inferior al acestuia). În fapt, ratele măsoară

capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

Ratele de lichiditate sunt semnificative în cazul unei comparaăii între întreprinderile din

acelaşi sector sau între ratele cronologice realizate de aceeaşi întreprindere.

15

Gradul în care întreprinderea poate face faţă datoriilor pe termen scurt este dat de un

sistem de rate de lichiditate care cuprinde:

- rata lichidităţii generale(globale);

- rata lichidităţii reduse;

- rata lichidităţii imediate.

1) Rata lichidităţii gobale (RLG) sau rata capacităţii de plată a ciclului de exploatare,

reprezintă un mod de exprimare relativă a fondului de rulment financiar.

Lichiditatea globală (generală) reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente

de a se transfoma într-un termen scurt în lichidităţi pentru a satisface obligaţiile de plata

exigibile. Lichiditatea globală se apreciaza favorabilă atunci când rata lichiditaţii generale are

o mărime supraunitară (cuprinsă între 2 şi 2,5).

2) Rata lichidităţii reduse (RLR) exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile

pe termen scurt din creanţe şi disponibilităţi.

Valoarea supraunitară a ratei evidenţiază faptul că stocurile nu sunt finanţate prin datorii

pe termen scurt (cel mult prin avansuri şi aconturi primite de la clienţi). În general, raportul

este subunitar şi nu produce dificultăţi, în conditiile în care întreprinderea dispune de stocuri

sănătoase şi previziuni de trezorerie corecte. În teoria economică sunt păreri potrivit cărora o

rată cuprinsă între 0,8 şi 1 ar reprezenta situaţia optimă în ceea ce priveşte solvabilitatea

parţială.

3) Rata lichidităţii imediate (RLI) sau rata capacităţii de plată imediată, caracterizează

capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, ţinând cont de incasările (disponibilităţile)

existente. Ea asigură interfaţa elementelor cele mai lichide ale activului cu obligaţiile imediat

exigibile ale pasivului.

Gradul în care întreprinderea face faţă datoriilor totale este dat de rata solvabilităţii pe

termen lung (Rstl) exprimată prin raportul:

Valoarea raportului mai mare decât 1,5 dovedeşte că întreprinderea are capacitatea de a-

şi achita obligaţiile băneşti, imediate şi îndepărtate, faţă de terţi.

16

Întreprinderea poate fi solvabilă chiar dacă la un moment dat din lipsă de lichiditate nu

prezintă capacitate de plată. Solvabilitatea este generată de o activitate eficientă, iar lipsa

capacităţii de plată şi a lichidităţii poate avea caracter temporar, dacă întreprinderea se

bazează pe o solvabilitate generală.

1.3.2. Ratele de îndatorare

Ratele de îndatorare, dimensionând optica analizei lichiditate – exigibilitate evidenţiază

importanţa îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii. Comparând finanţarea

externă prin datorii cu fondurile proprii, ratele pun în evidenţa componenţa datoriilor din

pasiv dar şi repartiţia capitalurilor permanente între fondurile proprii şi cele împrumutate pe

termen mediu si lung.

Se pot stabili următoarele rate de îndatorare:

1) Coeficientul total de îndatorare sau “rata levierului”(L) reflectă gradul în care

capitalurile proprii asigură finanţarea activităţii întreprinderii. Acest indicator poate fi

interpretat şi ca o rată a autonomiei financiare a întreprinderii, indicând gradul în care

angajamentele sale, pe termen lung şi scurt, sunt garantate de capitalurile proprii ale

întreprinderii.

Cu cât rata levierului este mai mare decât 1, cu atat întreprinderea va depinde mai mult

de creanţierii săi. Dacă levierul este subunitar, banca va acorda în continuare împrumuturi în

condiţii de garanţie sigură.

2)Rata datoriilor financiare ( ) exprimă gradul de îndatorare pe termen lung.

Întreprinderea poate beneficia în continuare de credite bancare pe termen lung şi mediu,

dacă rata datoriilor financiare este mai mica de 0,5.

3) Rata independenţei financiare a întreprinderii ( ), complementară cu rata datoriilor

financiare, măsoară ponderea capitalurilor proprii în ansamblurile permanente.

În general, rata trebuie să fie superioară sau cel puţin egală cu 0,5 din aceleaşi

considerente impuse de normele bancare, în relaţiile de credit cu întreprinderea.

17

4) Rata capacităţii de împrumut (Rci) compară resursele proprii cu împrumuturile

contractate pe termen lung.

În cazul în care resursele proprii sunt mai mici decât datoriile la termen, respectiv Rci<1,

capacitatea teoretică de împrumut a întreprinderii este saturată.

5) Rata capacităţii de rambursare sau rata acoperirii creditelor, exprimă teoretic, în

numar de ani, capacitatea întreprinderii de a rambursa în totalitate împrumuturile contractate

pe termen lung ( ).

Cu cât valoarea raportului este mai mică, cu atât mai mare (bună) va fi capacitatea de

rambursare. Intervalul maxim, impus de normele bancare, pentru rambursarea teoretică a

împrumuturilor la termen prin capacitatea de autofinanţare, reprezintă 3 ani, iar pentru

rambursarea datoriilor totale (termen lung şi scurt) 4 ani.

6)Rata de prelevare a cheltuielilor financiare ( ) pune în evidentă capacitatea de plată

a costului îndatorării, separând întreprinderile sănătoase de cele falimentare.

Dacă raportul este mai mare decât 0,6 , întreprinderea analizată se confruntă cu dificultăţi

de gestiune financiară riscând să intre în stare de faliment.

7) Costul îndatorării sau rata medie a dobânzii ( ) poate fi exprimat prin

raportul:

În măsura în care rata medie a dobânzii este inferioară ratei de rentabilitate economică a

întreprinderii analizate, îndatorarea favorizează finanţarea prin împrumuturi. În această

situaţie, apare efectul de levier cu influenţă benefică asupra rentabilităţii capitalurilor proprii.

8) Ponderea creditelor curente în îndatorarea globală (Rcc) exprimă alegerea realizată de

întreprindere între împrumuturile pe termen mediu şi lung şi creditele bancare curente (credite

pe termen scurt).

18

O proporţie mare a creditelor bancare curente în îndatorarea întreprinderii poate

semnifica o situaţie de vulnerabilitate care ţine de tipul acestor resurse şi de costul lor ridicat.

1.3.3. Ratele privind structura activului şi pasivului

Ratele referitoare la structura bilanţului contabil, sau ratele de structură patrimonială,

stabilesc ponderea fiecărui post sau grupe de posturi de active sau pasiv în totalul bilanţului,

oferind posibilitatea exprimării bilanţului în procente. Importanţa acestui demers constă în

aceea că permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanţului şi oferă date cu

privire la evoluţiile cele mai semnificative în timp. Informaţiile privind situaţia financiară a

întreprinderii vor fi edificatoare, mai ales, în cazul analizelor comparative în timp şi spaţiu.

A) Ratele privind structura activului sunt expresia simplificată a structurii productive a

întreprinderii. Cele mai semnificative ca valoare informativă dar şi frecvent

recomandate de literatura de specialitate sunt:

1) Rata activelor imobilizate ( ) măsoară ponderea elementelor patrimoniale aflate la

dispoziţia întreprinderii în mod permanent, în totalul activului.

=

Datorită structurii diferite a activelor imobilizate, deci a gradului de investire a

capitaluilui diferit, teoria şi practica economică recomandă determinarea unor rate analitice:

a) Rata imobilizarilor corporale ( ) are o mărime determinată, în special, de natura

activităţii întreprinderii:

=

b) Rata imobilizărilor financiare ( ), dependentă de legăturile financiare pe care

întreprinderea analizată le întretine, în special, cu întreprinderile la care ea deţine

participaţii la capitalul social, se determină prin raportul:

=

c) Rata activelor circulante ( ), complementară cu rata activelor imobilizate, se

calculează astfel:

=

19

În procesul decizional sunt operative ratele analitice privind activele circulante: rata

stocurilor, rata creanţelor comerciale, rata activelor de trezorerie.

- Rata stocurilor ( ) este influenţată de natura activităţii întreprinderii căt şi de lungimea

ciclului de exploatare.

=

- Rata creanţelor comerciale ( ) reflectă politica comercială a întreprinderii şi este

influenţată de natura clientilor şi de termenele de plată pe care întreprinderea le acordă

partenerilor externi în aval.

=

- Rata activelor de trezorerie ( ) reflectă ponderea disponibilităţilor băneşti şi valorilor

mobiliare de plasament în patrimonial întreprinderii:

=

Valoarea ridicată a activelor de trezorerie reflectă o situaţie favorabilă în teoria

echilibrului financiar, dacă nivelul lor depaseşte nivelul pasivelor de trezorerie. În caz contrar,

întreprinderea face apel la creditele bancare curente pentru finanţarea nevoilor de exploatare.

B) Ratale privind structura pasivului, furnizând informatii referitoare la structura

resurselor întreprinderii, definesc politica de finanţate a întreprinderii. Două

caracteristici majore ale politicii de finanţare reţin în mod deosebit atenţia, respectiv,

stabilitatea resurselor şi autonomia financiară globală a întreprinderii.

1) Rata care pune în evidentă structura pe termen a pasivului este dată de raportul dintre

capitalurile permanente şi pasivul total (ansamblul resurselor) şi este un indicator

global referitor la stabilitatea finanţării, purtând denumirea de rata stabilităţii

financiare.

=

2) Pe de altă parte, repartiţia dintre resursele proprii şi datoriile din pasivul bilanţului este

apreciată prin următoarele două rate:

a) Rata autonomiei financiare globale ( ) este un indicator global referitor la

autonomia financiară a întreprinderii apreciată în ansamblul finanţării sale.

=

20

b) Complementar cu aceasta se calculează rata de îndatorare globala ( ) care măsoară

ponderea datoriilor, indiferent de durata şi originea lor, în patrimonial întreprinderii:

=

Această rată prin natura ei este subunitară şi pe măsură ce valoarea raportului se

diminuează îndatorarea se reduce, respectiv, autonomia financiară creşte.

Întrucât ultimele două rate dau o apreciere globală asupra independenţei financiare a

întreprinderii, pentru a spori eficacitatea analizei se recomandă completarea lor cu ratele de

îndatorare prezentate anterior.

1.4. PREZENTAREA GENERALĂ A ÎNTREPRINDERII

Firma Almet reprezintă o societate pe acţiuni care îşi desfăşoară activitatea în cadrul

industriei producătoare de aluminiu. Această întreprinderea are un istoric relativ scurt, dată

fiind şi data la care a luat fiinţă, şi anume pe 14 aprilie 1992.

Întreprinderea şi-a început activitatea cu un singur cuptor rotativ cu flacără de 2 tone,

achiziţionat de la firma Meconst, care realiza construcţii metalice pentru nave maritime şi

fluviale. Rezultatele economice favorabile obţinute au permis firmei să achiziţioneze în anul

1996 încă 2 cuptoare de aliere cu capacitatea de 2 tone şi 0,2 tone, situaţie ce i-a permis

creşterea producţiei, şi ca urmare a vânzărilor pe piaţa externă.

Anul 2001 este marcat de câteva evenimente importante în activitatea economică a

întreprinderii. Astfel, la începutul acestui an, conducerea firmei hotăreşte să pună în practică o

investiţie gândită cu ceva timp înainte, şi anume o unitate de producere a profilurilor de

aluminiu. Totuşi, data de 6 februarie marchează publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei

de Urgenţă nr.11 care impunea standarde tehnice destul de ridicate pentru derularea activităţii

de deşeuri metalice. Această ordonanţă a influenţat activitatea întreprinderii Almet din 2

motive. Primul motiv este acela că această iniţiativă legislativă a obligat societatea să

înfiinţeze în cadrul întreprinderii o subunitate independentă care să aibă ca profil de activitate

achiziţia de deşeuri de aluminiu. Al doilea motiv constă în faptul că numărul furnizorilor s-a

diminuat dramatic, ajungându-se în vara anului 2001, de la 3091 firme achizitoare de deşeuri

metalice la numai 63 de astfel de firme.

Totuşi, întreprinderea Almet a trecut cu bine peste acest moment, neavând probleme cu

acea subunitate de aprovizionare şi achiziţie a deşeurilor de aluminiu, care reprezentau

principala sa materie primă pentru producţie. De asemenea, societatea nu a avut probleme cu

aprovizionarea, pentru că firmele cu care societatea Almet avea relaţii comerciale de

21

aprovizionare nu au avut probleme în reautorizarea activităţii lor, acestea fiind printre cele

mai importante societăţi de profil din ţară.

Societatea pe acţiuni ALMET este amplasată pe DN 22 B Ovidiu – Corbu, la km 22, pe

platforma industrială a localităţii Năvodari. În cadrul societăţii analizate se elaborează aliaje

de aluminiu, prin prelucrarea metalurgică a materialelor secundare şi a deşeurilor de aluminiu.

Totodată, în nomenclatorul de activităţi, întreprinderea prestează şi serviciul de colectare a

materialelor secundare şi a deşeurilor de aluminiu, având o subunitate distinctă în acest scop.

Scopul activităţii acestei societăţi este acela de a asigura aprovizionarea cu lingouri, din

diferite aliaje ale aluminiului, a diverse ramuri ale industriilor metalurgică şi constructoare de

maşini (turnătorii de piese, întreprinderi specializate în extrudarea aliajelor).

Conform documentaţiei primite de la beneficiar, tehnologiile şi utilajele folosite sunt

proiectate în cadrul societăţii şi sunt avizate de Institutul de Cercetări Metalurgice, cu avizul

numărul 214 / 25.01.1996. Totodată, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 33 / 1995, privind

colectarea, reciclarea şi reintroducerea în circuitul productiv a deşeurilor refolosibile,

activitatea S.C. ALMET este permisă şi aprobată prin autorizaţia seria BZ nr.344 / 14 emisă la

data de 13.03.1996.

Elaborarea aliajelor de aluminiu prin procesarea deşeurilor are următoarele etape de bază:

- sortarea deşeurilor şi materialelor secundare;

- pregătirea şi depozitarea deşeurilor şi materialelor secundare;

- topirea deşeurilor şi materialelor secundare şi procesarea topiturii metalice.

Sortarea pe clase de calitate, care să ţină cont de provenienţa deşeurilor şi de nivelul de

impurificare este o operaţiune importantă care influenţează calitatea produselor finale.

Sortarea se face în hala de descărcare, după recepţionarea materialelor din mijloace de

transport.

Pregătirea deşeurilor şi materialelor secundare are ca obiectiv eliminarea impurităţilor

metalice sau nemetalice şi aducerea deşeurilor la dimensiuni care să permită utilizarea

acestora.

Topirea deşeurilor şi materialelor secundare şi procesarea topiturii metalice sunt specifice

fiecărui tip de deşeu. Topirea deşeurilor şi materialelor secundare, din aliaje de aluminiu

deformabile şi de turnătorie, se face în cuptoare rotative şi cuptoare de tip creuzet. Metalul

topit în cuptorul creuzet se poate lingota, deversa în cuptorul rotativ sau procesa, în vederea

obţinerii unui aliaj de marcă.

Metalul topit în cuptorul rotativ este supus procesării în vederea obţinerii mărcii de aliaj

dorite. În aceste cuptoare se topesc atât deşeuri cât şi lingouri obţinute prin calupare în

cuptorul tip creuzet. Metalul obţinut în urma topirii se caracterizează printr-un grad ridicat de

22

impurificare şi o compoziţie chimică neîncadrată într-un standard. În vederea rafinării metalul

este tratat cu clorură de sodiu. După rafinare, se corectează compoziţia chimică, prin aliere, în

vederea creşterii valorii concentraţiilor elementelor dorite sau prin diluare cu aluminiu de

puritate ridicată, pentru micşorarea valorii concentraţiilor impurităţilor.

În scopul continuării procesului de elaborare după topire şi în timpul procesării, se

prelevează probe care se analizează spectral. La turnarea fiecărei şarje, indiferent de utilajul

de elaborare, se procedează la poansonarea fiecărui lingou cu număr de şarjă.

Produsele finite obţinute în cadrul S.C. ALMET sunt aliaje, în concordanţă cu STAS 201 /

1-89, STAS 7608 – 88, BS 1490, JISH 5302 (1965), DIN 1725 destinate turnării de piese şi

extrudării.

În urma prelucrării deşeurilor de aluminiu şi a zgurii, produsul final – rezultat ca deşeu din

activitatea societăţii este cenuşa. În prezent societatea este preocupată de găsirea unei utilizări

şi pentru acest material. Este vizată în acest sens folosirea cenuşii în metalurgie, ca material

refractar, exoterm şi termoizolant, sau ca aditiv la producerea de materiale de construcţii.

În ceea ce priveşte structura personalului firmei şi a compartimentelor societăţii, situaţia se

prezintă astfel. Întreprinderea este formată în principal din 3 compartimente care sunt

subordonate fiecare direct conducerii societăţii. Cele 3 compartimente sunt următoarele:

subunitatea de aprovizionare cu materii prime, compartimentul de producţie şi

compartimentul administrativ al întreprinderii. Acest compartiment administrativ este format

din la rândul său din 2 mici compartiment, şi anume cel al relaţiilor comerciale externe şi cel

financiar-contabil. Directorul comercial are în subordine compartimentul relaţiilor comerciale

externe şi subunitatea de aprovizionare cu materii prime. Directorul de producţie are în

subordine compartimentul de producţie, cel financiar-contabil fiind condus de un specialist

contabil şi fiind în subordinea directorului general al firmei.

Întreprinderea Almet are un personal format din 54 de persoane, încadrându-se din acest

punct de vedere (al numărului de salariaţi) în cadrul întreprinderilor medii. Modul de

repartizare a acestora este următorul: Subunitatea de aprovizionare are 7 salariaţi,

compartimentul de producţie este format din 33 de persoane, iar compartimentul administrativ

are 11 de salariaţi. Compartimentul de relaţii comerciale externe este format din 5 persoane,

iar compartimentul financiar-contabil are 6 salariaţi. Unitatea producătoare de profiluri de

aluminiu finalizată în cursul anului 2002 a fost inclusă în cadrul compartimentului de

producţie deja existent în cadrul întreprinderii.

După cum se observă, întreprinderea Almet are o organizare simplă, fapt justificat şi prin

dimensiunile mai mici ale organizaţiei. Totuşi, complexitatea redusă a firmei îi creează

acesteia avantajul apariţiei unor costuri suplimentare generate de o complexitate prea mare.

23

Unitatea economică are organizată evidenţa contabilă în baza Legii 82/1991 republicată cu

modificările şi completările ulterioare în 14.01.2006, sub responsabilitatea administratorului,

întocmindu-se balanţa de verificare lunară, actele contabile fiind completate cronologic şi

sistematic cu respectarea principiilor contabile. De asemenea, societatea Almet are încheiat un

contract de colaborare cu o firmă autorizată de contabilitate, care este responsabilă cu

pregătirea şi înregistrarea documentelor contabile anuale.

CAPITOLUL II

ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE ÎN CADRUL

SOCIETĂŢII COMERCIALE ALMET S.A.

24

2.1. DETERMINAREA RATELOR DE RENTABILITATE

COMERCIALĂ

Principalii indicatori folosiţi în analiza activităţii comerciale a firmei sunt: rata marjei

comerciale, rata excedent brut de exploatare, rata marjei nete, rata marjei de exploatare, rata

marjei brute de autofinanţare, rata marjei asupra valorii adaugate. Aceştia sunt calculaţi în

rândurile următoare:

Rata marjei comerciale

Anul 2004

=

Marja comercială = venituri din vânzarea mărfurilor - cost mărfuri vândute

Marja comercială = 77215 – 26721 =50494 lei

= 100 = 0,65 100 = 65 %

Anul 2005

=


Marja comercială = 19306 – 0 = 19306 lei

= = 1 100 = 100 %

Anul 2006

=


Marja comercială = 53.057 – 33.972 = 19085 lei

25

= = 0,36 100 = 36%

Analiza cauzelor evoluţiei indicatorilorLa nivelul acestei rate se constată o creştere în anul 2005 cu 35 %; motivul acestei

semnificative cresteri este în primul rând lipsa costurilor mărfurilor vândute, fapt care a dus la

o marjă comercială şi o vânzare de mărfuri foarte reduse.

În anul următor, descoperim, însă, o reducere considerabilă a ratei marjei comerciale,

cu 64 %. Acest lucru este motivat de faptul că a crescut deosebit de mult vânzarea de mărfuri

comparative cu anul anterior, dar marja comercială a rămas aceeaşi

Analiza efectelor indicatorilor, a modalitaţilor de îmbunătăţire a valorii

indicatorilor Rata marjei comerciale pune în evidenţă strategia comercială a întreprinderilor

analizate. Astfel, creşterea ratei în anul 2005 însotită de o diminuare a vânzărilor (cifra de

afaceri) în acelaşi an, semnifică faptul că întreprinderea încearcă să-si menţină marjele

promovând o politică de preţuri înalte.

În anul următor, se semnalează o marjă comercială în scădere însoţită de o creştere

puternică a vânzărilor (cifra de afaceri). Acest lucru evidenţiază faptul că întreprinderea

preferă acum reducerea preţurilor de vânzare în scopul cuceriri unui nou segment de piaţă.

Rata excedentului brut de exploatare

Anul 2004

=

EBE = VA + subvenţii din exploatare - cheltuieli cu

personalul - impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

VA = marja comercială + producţia exerciţiului – consumuri de la terţi

VA = CA netă + producţia vândută + venituri din vânzarea mărfurilor +

venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete + variaţia stocurilor

26

- cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile - alte cheltuieli materiale - alte

cheltuieli din afară - cheltuieli privind mărfurile

unde : EBE = excedent brut de exploatare;

VA = valoarea adaugată;

CA netă = cifra de afaceri netă.

VA = 611.592 + 134.377 + 77.215 + 0 + 0 – 73.891 – 5.047 – 15.748 – 26.721

VA = 701.777 lei

EBE = 701.777 = 0 – 125.087 – 13.407

EBE = 563.238 lei

CA = CA netă + producţia vândută + venituri din vânzarea mărfurilor

CA = 611.592 +134.377 + 77.215

CA = 823.184 lei

= = 0,68 100 = 68 %

Anul 2005

=

VA = CA netă + producţia vândută + venituri din vânzarea mârfurilor

+venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete + variaţia stocurilor


cheltuieli din afară - cheltuieli privind mărfurile

Unde EBE = excedent brut de exploatare;


CA neta = cifra de afaceri netă;

VA = 277.608 + 58.302 + 19.306 + 0 + 0 - 46.814 – 13.964 – 5.343 – 0

VA = 289.095 lei

EBE = VA + subvenţii din exploatare - cheltuieli cu personalul -

impozite, taxe şi vărsaminte asimilate

EBE = 289.095 + 0 – 30.460 – 4.144

27

EBE = 254.491 lei


CA = 277.608 + 58.302 + 19.306

CA = 355.216 lei

= = 0,72 100 = 72 %

Anul 2006

=

EBE = VA + subvenţii din exploatare - cheltuieli cu personalul -

impozite, taxe şi vărsăminte asimilate ;

VA = CA netă + producţia vândută + venituri din vânzarea mărfurilor +

venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete + variaţia stocurilor


cheltuieli din afară - cheltuieli privind mărfurile ;

Unde EBE = excedent brut de exploatare;


CA netă = cifra de afaceri netă;

VA = 554.774 + 201.717 + 53.057 + 0 + 0 – 48.653 – 4.068 – 6.326 – 33.972

VA = 716.529 lei

EBE = 716.529 + 0 - 45.694 – 4.896

EBE = 665.939 lei


CA = 554.775 + 201.717 + 53.057

CA = 809.548 lei

28

= = 0.82 100 = 82 %

Analiza cauzelor evoluţiei indicatorilorÎn privinţa ratei excedent brut de exploatare, se constată o ameliorare continuă în cei

trei ani consecutivi, cu 4 % în anul 2005 şi cu 10 % în anul 2006.

Creşterea uşoară a ratei excedent brut de exploatare în anii 2005 şi 2006 poate avea ca

şi cauză creşterea/scăderea în anul analizat atât a excedentului brut de exploatare cât şi a cifrei

de afaceri.

Analiza efectelor indicatorilor, a modalităţilor de îmbunatăţire a valorii

indicatorilorVariaţia pozitivă a ratei excedent brut de exploatare înregistrată în perioada

2004-2006 poate fi efectul scăderii cheltuielilor de exploatare în această perioada care,

combinată cu creşterea uşoară a cifrei de afaceri, a dus la această evoluţie crescătoare a ratei

excedent brut de exploatare. În acest context putem aminti, scăderea cheltuielilor cu

materialele înregistrată în anul 2005, care în condiţiile creşterii valorii vânzărilor a dus la

progresul indicatorului rata excedent brut de exploatare.

Aceasta creştere a ratei excedent brut de exploatare reprezintă un semnal pozitiv

pentru politica dusă în sectorul de exploatare al firmei, în condiţiile în care a reuşit să îşi

reducă cheltuielile de exploatare în perioada anterioară.

Rata marjei nete

Anul 2004

=

unde CA = cifra de afaceri

CA2004 = CA netă2004 + producţia vândută2004 + venituri din vânzarea mărfurilor2004

CA2004 = 611.592 + 134.377 + 77.215

CA2004 = 823.184 lei

Rezultatul net al exericiţiului 2004 = 90.268 lei

29

= = 0,10 100 = 10 %

Anul 2005

=


CA 2005 = CA netă 2005 + producţia vândută 2005 + venituri din vânzarea mărfurilor 2005

CA 2005 = 277.608 + 58.302 +19.306

CA 2005 = 355.216 lei

Rezultatul net al exerciţiului 2005 = 124.240

= = 0,35 100 = 35 %

Anul 2006

=


CA 2006 = CA netă 2006 + producţia vândută 2006 + venituri din vânzarea mărfurilor 2006

CA 2006 = 554.774 + 201.717 + 53.057

CA 2006 = 801.548 lei

Rezultatul net al exerciţiuluin2006 = 256.752 lei

= = 0,32 100 = 32 %

Analiza cauzelor evoluţiei indicatorilorAnalizând rata marjei nete, am constatat o creştere semnificativă a acestei rate în anul

2005 cu 25 %, urmată de o creştere relativă a acesteia în anul 2006, cu 3 %.

Creşterea semnificativă a acestei rate în anul 2005, cu 20 % poate avea ca şi cauză o

creştere importantă a rezultatului net al exerciţiului şi, în acelaşi timp, o diminuare

semnificativă a cifrei de afaceri.

De asemenea, diminuarea relativă a ratei marjei nete cu 3 % în anul 2006 are ca şi

cauză o dublare a rezultatului net al exerciţiului şi o creştere cu mult mai mult a cifrei de

afaceri în acest an.

30


indicatorilorUn efect al creşterii acestui indicator, poate fi creşterea pe viitor a veniturilor de

exploatare, ca urmare a progresului vânzărilor întreprinderii înregistrată în perioada

2004-2006.

Creşterea viitoare a veniturilor întreprinderii din vânzări, îi poate permite societăţii

comerciale să îşi dezvolte activitatea de exploatare, aceasta urmărind, pe viitor, să îşi

diversifice activitatea de exploatare.

Creşterea rezultatului net de exploatare poate crea premisele unei dezvoltări a

activităţii prezente şi, de asemenea, îi va permite firmei să apeleze, ca şi în prezent, la resurse

externe într-o măsură mai redusă.

Rata marjei nete de exploatare

Anul 2004

=


CA 2004 = CA netă 2004 = producţia vândută 2004 + venituri din vânzarea mărfurilor 2004

CA 2004 = 611.592 + 134.377 + 77.215

CA 2004 = 823.184 lei;

Rezultatul exploatării 2004 = 107.445 lei

= = 0,13 100 = 13 %

Anul 2005

=



31

CA 2005 = 277.608 + 58.302 + 19.306

CA 2005 = 355.216 lei;

Rezultatul exploatării 2005 = 147.902 lei;

= = 0,42 100 = 42 %

Anul 2006

=



CA 2006 = 554.774 + 201.717 +53.057

CA 2006 = 809.548 lei


= = 0,38 100 = 38 %

Analiza cauzelor evoluţiei indicatorilor

În cazul ratei marjei nete de exploatare semnalăm o creştere foarte mare a ratei în anul

2005, cu 29 %, datorită unei creşteri semnificative a rezultatului exploatării şi unei scăderi sub

jumătate a cifrei de afaceri în acelaşi an.

În anul 2006 constatăm doar o diminuare relativă, cu 4 % a ratei marjei nete de

exploatare datorită creşterii celor doi indicatori: rezultatul exploatării şi cifrei de afaceri.


indicatorilorValorile ridicate ale acestui indicator înregistrate în anii 2005 şi 2006, în raport cu

valoarea înregistrată în anul 2004 sunt, în principal, efectul scăderii cheltuielilor efectuate în

activitatea de exploatare.

Creşterea cifrei de afaceri, înregistrată în condiţiile scăderii generalizate a

cheltuielilor de exploatare, ne demonstrează posibilitatea firmei de a dezvolta şi pe viitor,

32

activitatea în sectorul de exploatare, respectiv posibilitatea de a creşte veniturile obţinute din

vânzarea mărfurilor.

Rata marjei brute de autofinanţare

Anul 2004

=

CAF = PN +cheltuieli cu amortizările şi provizioanele – venituri din amortizări şi

provizioane + valoarea netă contabilă a activelor fixe cedate – cota parte din subvenţii pentru

activitatea de exploatare – venituri din vânzarea activelor fixe cedate

CAF = EBE + alte venituri din exploatare – alte cheltuieli din exploatare + venituri

financiare şi extraordinare (fără venituri din amortizări şi provizioane) – cheltuieli financiare

şi extraordinare (fără cheltuieli cu amortizări şi provizioane ) – impozit/profit

Unde CAF = capacitatea de autofinanţare;

CA = cifra de afaceri;

PN = profitul net;

EBE = excedent brut de exploatare;

CAF 2004 = PN 2004 + cheltuieli cu amortizări şi provizioane 2004 – venituri din amortizări

şi provizioane 2004

CAF 2004 = 90.268 + 49.072 – 0

CAF 2004 =139.340 lei

CA 2004 = 82.317 lei

= =0,17 100 = 17 %

Anul 2005

=




33


PN = profitul net;

CAF 2005 = 124.249 +15.836 – 0

CAF 2005 = 140.085 lei;

CA 2005 = 355.216 lei;

= = 0,39 100 = 39 %;

Anul 2006

=





PN = profitul net;

CAF 2006 = 256.752 +25.479 – 0;

CAF 2006 = 282.231 lei;

CA 2006 = 805.584 lei;

= = 0,35 100 = 35 %;

Analiza cauzelor evoluţiei indicatorilorRata marjei brute de autofinanţare măsoară surplusul de resurse de care dispune

întreprinderea pentru a-şi asigura dezvoltarea şi/sau remunerarea angajaţilor săi.

Creşterea semnificativă în anul 2005 a acestei rate, cu 22 % are ca şi cauză scăderea

la mai mult de jumătate a cifrei de afaceri. Însă, creşterea cu mai mult de 100 % a cifrei de

afaceri în anul 2006 şi a capacitaţii de autofinanţare duc la o rata a marjei brute de

autofinanţare mai redusă cu 4 %.


indicatorilorCreşterea ratei marjei brute de autofinanţare în perioada 2004 - 2006 reprezintă, în

principal, un semnal al capacităţii firmei de a se autofinanţa.

34

Evoluţia acestui indicator, în perioada analizată, poate crea premisele, ca pe viitor,

firma să îsi finanţeze în continuare, pe baza resurselor proprii activitatea de exploatare.

Faptul că indicatorul capacitatea de autofinanţare a crescut într-o măsură mai mare

faţă de cifra de afaceri reprezintă imaginea clară a posibilităţii societăţii comerciale de a-şi

finanţa activitatea prezentă, pe baza resurselor proprii.

Rata marjei asupra valorii adăugate

Anul 2004

=

unde EBE = excedent brut de exploatare

VA = valoarea adaugată

EBE 2004 = 563.283 lei

VA 2004 = 701.777 lei

= = 0,80 100 = 80 %

Anul 2005

=



EBE 2005 = 254.491 lei

VA 2005 = 289.095 lei

= = 0,88 100 = 88 %

Anul 2006

=



EBE 2006 = 665.939 lei

VA 2006 = 716.529 lei

35

Analiza cauzelor evoluţiei indicatorilorRata marjei asupra valorii adăugate se află într-o uşoară creştere ăn cei trei ani

consecutivi. Se constată o creştere uşoară acestei rate cu 8 % în anul 2005 şi cu 5 % în anul

2006, datorită unei scăderi importante în 2005 atât a excedentului brut de exploatare, cât şi a

valorii adăugate, urmată de creşteri majore ale acestor indicatori în anul 2006 în aproximativ

aceeaşi măsură.


indicatorilorEvoluţia pozitivă a acestui indicator în anii 2004, 2005, şi 2006 reprezintă, în general,

rezultatul creşterii semnificative a valorii adăugate în raport cu cheltuielile cu personalul, fapt

care a dus la un progres al excedentului brut de exploatare în raport cu valoarea adaugată.

Această creştere a ratei marjei asupra valorii adăugate (creşterea excedentului brut de

exploatare în raport cu valoarea adaugată) poate crea posibilitatea ca firma să îşi

îmbunătăţească eficienţa în domeniul utilizării resurselor proprii.

Astfel, pe viitor, firma va putea să îşi dezvolte şi să-şi diversifice activitatea de

exploatare, care să îi permită obţinerea unor venituri net superioare în raport cu cheltuielile

înregistrate în sectorul de exploatare al întreprinderii.

Tabel nr. 2.1. Evoluţia ratei marjei comerciale, ratei excedent brut de exploatare şi a ratei

marjei nete în perioada 2004-2006

Indicatori Anul 2004 Anul 2005 Anul 2006

Rata marjei comerciale 65 % 100 % 36 %

Rata EBE 68 % 72 % 82 %

Rata marjei nete 10 % 35 % 32 %

Tabel nr. 2.2. Evoluţia ratei marjei nete de exploatare, ratei marjei brute de

autofinanţare şi a ratei marjei asupra valorii adăugate în perioada 2004-2006


Rata marjei nete de exploatare 13% 42% 38%

Rata marjei brute de autofinanţare 17% 39% 35%

Rata marjei asupra valorii adăugate 80% 88% 93%

36

Grafic nr. 2.1. Evoluţia ratelor de rentabilitate comercială în perioada 2004-2006

2.2. EVALUAREA RATELOR DE RENTABILITATE ECONOMICĂ

Rata de rentabilitate economică folosită în analiza economico-financiară a

întreprinderii este chiar rentabilitatea economică. Această rată a fost calculată şi analizată

după cum urmează:

Rentabilitatea economică (Rec)

Anul 2004

=

unde Rec = rentabilitatea economică

A ec = activ economic


Impozit / profit2004 = 17.194 lei

37

Activ economic 2004 = active totale 2004 – datorii totale 2004

Active totale 2004 = active imobilizate 2004 + active circulante2004

Active totale 2004 = 603.379 + 382.948

Active totale 2004 = 986.327 lei

Datorii totale 2004 = datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an 2004 + datorii

ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an 2004

Datorii totale 2004 = 338.344 +150

Datorii totale 2004 = 338.494 lei;

Activ economic 2004 = 986.327 – 338.494

Activ economic 2004 = 647.833 lei;

= = 0,14 100 = 14 %

Anul 2005

=

unde Rec = rentabilitatea economică

A ec = activ economic


Impozitul/profit 2005 = 23.667 lei


Active totale 2005 = active imobilizate 2005 + active circulante 2005

Active totale 2005 = 160.329 + 74.339

Active totale 2005 = 234.668 l5ei

Datorii totale 2005 = datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an 2005 + datorii

ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an 2005

Datorii totale 2005 = 35.035 + 375

Datorii totale 2005 = 35.410 lei

38

Activ economic 2005 = 234.668 – 35.410

Activ economic 2005 = 199.258 lei

= = 0,62 100 = 62 %;

Anul 2006

=

unde Rec = rentabilitatea economică;

A ec = active economic;


Impozit/profit 2006 = 48.905 lei


Active totale 2006 = active imobilizate 2006 – active circulante 2006

Active totale 2006 = 196.143 + 99.837

Active totale 2006 = 295.980 lei

Datorii totale 2006 = datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an 2006 +

datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an 2006

Datorii totale 2006 = 28.959 + 253

Datorii totale 2006 = 29.212 lei

Activ economic 2006 = 295.980 – 29.212

Activ economic 2006 = 266.768 lei

= = 0,96 100 = 96 %


39

Un activ economic cu mult mai mic în anul 2005 decât în anul anterior şi o creştere

relativă a rezultatului exploatării şi a impozitului/profit duc cu siguranţă la o creştere

semnificativă a rentabilităţii economice în anul 2005 (48 %).

Această creştere este urmată de o creştere la fel de importantă în anul 2006 ( cu 34 %),

datorată unei creşteri foarte mari atât a rezultatului exploatării, cât şi a impozitului/profit şi

unei creşteri reduse a activelor economice


indicatorilor

Creşterea semnificativă a rentabilităţii economice înregistrată în perioada 2004-2006

poate crea posibilitatea ca firma să îşi îmbunătăţească în viitor politica de rambursare a

datoriilor (pe termen scurt şi pe termen lung) în condiţiile în care resursele proprii generează

un rezultat al activităţii de exploatare din ce în ce mai mare.

De asemenea, progresul acestui indicator îi va permite firmei să aibă un acces mai

facil la resurse externe, în condiţiile în care aceasta îsi rambursează la timp datoriile.

În plus, progresul indicatorului rentabilitate economică reprezintă şi posibilitatea

dezvoltării viitoare a activitaţii de exploatare a societăţii, în condiţiile în care progresul

rezultatului înregistrat de activitatea de exploatare a fost net superior faţă de evoluţia activului

economic.

Tabel nr. 2.3. Evoluţia rentabilităţii economice în perioada 2004-2006


Rentabilitatea economică 14 % 62 % 96 %

Grafic nr. 2.2. Evoluţia rentabilităţii economice în perioada 2004-2006

40

2.3. DIAGNOSTICUL RATELOR DE RENTABILITATE

FINANCIARĂ

În cazul analizei economico-financiare a S.C. ALMET S.A. am folosit următoarele

rate de rentabilitate: rentabilitatea financiară şi efectul de levier financiar. Aceşti indicatori au

fost determinaţi şi analizaţi în felul următor:

Rentabilitatea financiară (Rfin)

Anul 2004

=

unde P net = profitul net;

K pr = capitalul propriu;

P net 2004 = 90.268 lei

Kpr 2004 = 1.676.319 lei

= =0,05 100 = 5 %

Anul 2005

=

41

unde P net = profitul net;


P net 2005 = 124.249 lei

Kpr 2005 = 538.910 lei

= = 0,23 100 = 23 %

Anul 2006

=

unde Pnet = profitul net;


P net 2006 = 256.752 lei

K pr 2006 = 510.534 lei

= = 0,50 100 = 50 %


Creşterea cu 45 % a rentabilităţii financiare din 2004 în anul 2006 reprezintă creşterea

capacităţii firmei de a face fată pe viitor unor datorii cu valori semnificative.

Pe baza acestei creşteri a rentabilităţii financiare, firma poate avea în acest fel acces la

împrumuturi financiare de o valoare mai mare.


indicatorilor

Creşterea rentabilitătii financiare cu 45 % în perioada 2004 - 2006, semnifică eficienţa

utilizării resurselor proprii în dezvoltarea activităţii de exploatare a firmei, respectiv în

obţinerea unui rezultat superior în perioada respectivă.

Această creştere a indicatorului rentabilitate financiară reprezintă o politica financiară

a firmei îndreptată spre o utilizare cât mai judicioasă a resurselor de care dispune în acel

moment, firma apelând într-o măsură redusă la resurse financiare externe, respectiv

împrumuturi bancare.

42

Efectul de levier financiar(l)

Anul 2004

=

unde l = efect de levier;

Rec = rentabilitatea economică;

R dob = rata dobânzii;

Dat fin = datorii financiare;

K pr = capital propriu;

=

Dobânzi 2004 = 24 lei

Datorii financiare 2004 = 150 lei

= = 0,16 100 = 16 %

= = - 0,00017 100 = - 0,017 %

Anul 2005

=






=



= = 0,11 100 = 11 %

43

= = 0,035 %

Anul 2006

=






=



= = 0,10 100 = 10 %

= = 0,04 %


În anul 2005 se constată o creştere a efectului de levier de la - 0,017 % la 0,035 %

datorată în principal creşterii semnificative a rentabilităţii economice. De o importanţă

deosebită pentru aceasta evoluţie este şi creşteres în aproape egală măsură atât a datoriilor

financiare cât şi a capitalului propriu.

Creşterea uşoară a efectului de levier financiar continuă şi în următorul an, ajungând

în anul 2006 la 0,04 %.

Analiza efectelor indicatorilor, a modalităţilor de îmbunatăţire a

valorii indicatorilor

Valoarea negativă a efectului de levier financiar este rezultatul, în principal, al

faptului ca rentabilitatea economică este mai mică decât rata dobânzii şi astfel, putem spune,

44

că în anul 2004, împrumuturile bancare efectuate de firmă nu au avut randamentul scontat,

respectiv cel de a genera un rezultat al activităţii de exploatare superior.

Totuşi, evoluţia acestui indicator în urmatorii doi ani, respectiv 2005 şi 2006 ne

demonstrează că firma a reuşit să folosească în mod eficient resursele disponibile, inclusiv

creditele bancare, şi să genereze venituri superioare cheltuielilor generate de aceste venituri.

Tabel nr. 2.4. Evoluţia rentabilităţii financiare şi a efectului de levier financiar în

perioada 2004-2006


Rentabilitatea financiară 5 % 23 % 50 %

Efect de levier financiar - 0,017 % 0,035 % 0,04 %

Grafic nr. 2.3. Evoluţia rentabilităţii financiare în perioada 2004-2006

Grafic nr. 2.4. Evoluţia efectului de levier în perioada 2004-2006

45

2.4. RELAŢII DE INTERDEPENDENŢĂ ÎNTRE RATELE DE

RENTABILITATE

În cadrul diagnosticului economico-financiar al unei firme, ratele de rentabilitate nu

pot fi determinate doar ca indicatori independenţi, ci şi ca un sistem de rate care se

influenţează reciproc. În paginile următoare, voi prezenta câteva din aceste relaţii de

interdependenţă între aceste rate de rentabilitate.

2.4.1. Rentabilitatea economică în funcţie de rentabilitatea financiară

= +

unde Rec = rentabilitatea economică;

R fin = rentabilitatea financiară;


A ec = activ economic;



46

Anul 2004

= +

= +

=14 %

Anul 2005

= +

= +

= 62 %

Anul 2006

= +

= +

= 96 %

Evoluţiile crescătoare ale rentabilităţii financiare în perioada 2004-2006 sunt generate,

în mare parte, de progresul general din aceeaşi perioadă al rentabilităţii economice, aceşti doi

indicatori urmând acelaşi trend crescător în fiecare an.

Scăderea ratei dobânzii de la 26 % în anul 2004 la 10 % în anul 2006, ne

demonstrează că acest indicator nu a avut o influenţă majoră asupra evoluţiei rentabilităţii

economice, şi asupra activităţii de exploatare a firmei.

47

Totodată, evoluţia inversă a ratei dobânzii şi a rentabilităţii economice ne

demonstrează măsura redusă în care firma a apelat la împrumuturi bancare, precum şi

importanţa scazută a creditelor bancare în cadrul resurselor întreprinderii.

2.4.2. Rentabilitatea financiară în funcţie de rentabilitatea economică

= +

unde R fin = rentabilitatea financiară;

R ec = rentabilitatea economică;




Anul 2004

= +

= 14 % + (14 % - 16 %)

= 5 %

Anul 2005

= +

= 62 % + (62 % - 11 %)

= 23 %

Anul 2006

= +

= 96 % + (96 % - 10 %)

= 50 %

48

Influenţa indicatorului de rentabilitate economică asupra ratei de rentabilitate

financiară se reflectă, în principal prin evoluţia similară-crescatoare a acestor două rate.

Creşterea din ce în ce mai puternică înregistrată în perioada 2004-2006 poate

reprezenta importanţa activităţii de exploatare asupra rezultatelor întreprinderii, care se

reflectă prin această creştere a ratelor de rentabilitate.

Putem astfel afirma, că exista o puternică relaţie de interdependenţă între aceste două

rate de rentabilitate, un motiv în plus pentru acestă afirmatie fiind importanţa covârşitoare a

resurselor proprii utilizate pentru activitatea de exploatare.

CAPITOLUL III

49

DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL S.C. ALMET S.A. PE

BAZA METODELOR DE ANALIZĂ A CHELTUIELILOR

Funcţionarea eficientă a întreprinderii într-un mediu concurenţial, a cărui dominantă

economică o constituie caracterul limitat al resurselor, necesită gestionarea eficientă a

costurilor care-i grevează rezultatele. Un rol important în acest sens revine calculaţiei şi

analizei costurilor, care trebuie să furnizeze managerilor informaţiile necesare pentru a-l ghida

în decizile lor strategice, în particular în afectarea resurselor întreprinderii şi în fixarea

preţurilor şi marjelor.

Demersul metodologic al analizei cheltuielilor se bazează pe:

- analiza structurală a cheltuielilor;

- analiza factorială a cheltuielilor;

- analiza cheltuielilor prin metoda indicelui costului unitar;

- analiza cheltielilor pe baza matodei “direct costing”;

- analiza costului marginal;

- tehnica analizei valorii.

3.1. Analiza structurală a cheltuielilor şi orientarea strategică a

întreprinderiiLa realizarea circuitului economic: aprovizionare-stocare-producţie-vânzare, servicii

post-vânzare concură o serie de cheltuieli. Dar pentru a reduce costul produselor şi serviciilor

vândute, pentru a fi mai competitive, întreprinderea trebuie să depună eforturi pentru

optimizarea acelor elemente de cheltuieli care influentează în cea mai mare măsură rezultatul

final. De aceea este necesar să se cunoască pentru fiecare domeniu de activitate structura

specifică costului. Aceasta face posibilă identificarea unor factori cheie ai succesului pe

domenii, respective a unor direcţii strategice de acţiune.

Fig.3.1. Structura cheltuielilor şi orientarea strategică a firmei

50

- Cost de cumparare (al materiilor

prime, produselor finite, mărfurilor,

etc.)

- Cost de stocare

- Cost de producţie

- Cheltuieli cu personalul

- Cheltuieli financiare

-surse de aprovizionare la cel mai bun preţ

-contracte de aprovizionare la preţuri fixe

-puterea de negociere cu furnizorii

-securitatea şi ritmicitatea aprovizionării

-optimizarea stocurilor de siguranţă

-accelerarea rotatiei stocurilor

-standardizarea diferitelor componente

-autonomizarea ciclului de producţie

-substituirea şi combinarea factorilor de

producţie

-politica de recrutare a personalului

-politica de promovare

-sistemul de remunerare şi stimulare

materială şi morală

-politica de îndatorare

-gestionarea lichiditatii şi trezoreriei

-sistemul de acoperire a nevoii de fond de

rulment

52

Analiza structurii cheltuielilor poate fi aprofundată prin implicarea, în funcţie de scopul

urmărit, a oricăreia din criteriile de grupare prezentate anterior.

Indiferent de mecanismul de formare a structurii, prin analiză se pun în evidenţă rezultatele

obţinute, tendinţele fiecărei subgrupe de cheltuieli, rezervele de optimizare a acestora, orientările

strategice ale firmei.

3.2. Analiza factorială a cheltuielilor în cadrul S.C. ALMET S.A.

Abordarea factorială a cheltuielilor are ca obietiv determinarea abaterilor faţă de o

anumită baza de comparative, explicarea lor prin prisma factorilor de influenţă şi a cauzelor

actiunii lor şi identificarea rezervelor de optimizare a consumului de resurse, pe total sau pe

anumite structuri implicate în calcul.

3.2.1. Analiza factorială a cheltuielilor la nivelul S.C. ALMET S.A.

La nivelul întreprinderii, indiferent de profilul acesteia, prezintă interes explicarea

modificării ratei medii a cheltuielilor, ca expresie sintetică a eficientei consumului de resurse.

Generic, ca orice indicator de eficienţă ( ca orice rată ), rata medie a cheltuielilor se calculează

după relatia:

=

unde, Ch= suma totală a cheltuielilor;

Qe = producţia exerciţiului;

Rch = rata medie a cheltuielilor.

Anul 2004

=

Ch 2004 = cheltuieli de exploatare 2004 + cheltuieli financiare 2004 + cheltuieli extraordinare 2004

Ch 2004 = 50.415 + 0 + 0 = 50.415 lei

Qe 2004 = producţia vândută 2004 + variaţia stocurilor 2004 + producţia imobilizată 2004

53

Qe 2004 = 13.438 + 0 +0 = 13.438 lei

= = 375,17 %

Anul 2005

=

Ch 2005 = cheltuieli de exploatare 2005 + cheltuieli financiare 2005 + cheltuieli extraordinare2005

Ch 2005 = 194.524 + 42 + 0 = 194.566 lei

Qe 2005 = producţia vândută 2005 + variaţia stocurilor 2005 + producţia imobilizată2005

Qe 2005 = 58.302 + 0 + 63.968 = 122.270 lei

= = 159,13 %

Anul 2006

=

Ch 2006 = cheltuieli de exploatare 2006 + cheltuieli financiare 2006 + cheltuieli extraordinare 2006

Ch 2006 = 250.975 + 26 +0 = 251.001 lei

Qe 2006 = producţia vândută 2006 + variaţia stocurilor 2006 + producţia imobilizată 2006

Qe 2006 = 201.717 + 0 + 0 = 201.717 lei

= = 124,43 %

Scăderea ratei medii a cheltuielilor în perioada 2004-2006 vine să demonstreze creşterea

eficienţei firmei de a-şi gestiona cheltuielile. Astfel, în acestă perioadă, putem observa o creştere

mult mai accentuată a veniturilor generate de vânzări în raport cu cheltuielile efectuate, fapt ce

vine să demonstreze o creştere a eficienţei politicii comerciale a firmei, şi deci a rentabilităţii

acesteia.

Modificarea ratei medii a cheltuielilor faţă de o anumită bază de comparative se explică

prin influenţa:

- structura producţiei (serviciilor) realizate;

- preţul mediu unitar;

- costul mediu unitar

54

Reducerea ratei medii a cheltuielilor, ca expresie a economicităţii consumului de resurse, se

poate realiza prin:

- creşterea producţiei (serviciilor vândute);

- reducerea costului mediu unitary;

- sporirea preţului mediu de vânzare.

În ceea ce priveşte reducerea costului unitar, în accepţiunea sa de cost complet, se impune

corelarea cu calitatea produselor şi serviciilor prestate. O reducere a cheltuielilor în detrimentul

calităţii totale este lipsită de sens şi se transformă dintr-un avantaj pentru întreprindere într-o

problemă majoră cu consecinţe asupra imaginii de marcă, poziţiei concurenţiale, părţii de piaţă,

rezultatelor financiare.

3.2.2. Analiza principalelor categorii de cheltuieli ale S.C. ALMET S.A.

Identificarea posibilităţilor concrete de optimizare a consumului de resurse necesită

adâncirea analizei pe elemente de cheltuieli, implicarea factorilor de influenţă specifici şi

investigarea lor în contextul obietivelor strategice ale firmei.

A) Analiza cheltuielilor salariale

Costul utilizării forţei de muncă cuprinde două componente:

-costul suportat de întreprindere

- salariile nete;

- contribuţile pentru asigurările sociale;

- contribuţia pentru ajutorul de şomaj

-costul suportat de salariaţi

- impozitul pe salarii;

- contribuţia pentru pensie suplimentară;

- contribuţia pentru ajutorul de somaj

Cheltuielile privind impozitul pe salarii, asigurările şi protecţia socială sunt dependente

ca mărime de valoarea fondului de salarii (net).

De aceea, în continuare analiza este orientată spre investigarea dinamicii, structurii şi

factorilor la fondul de salarii:

a)caracterizarea situatiei generale a fondului de salarii;

b)analiza factorială a fondului de salarii;

c)analiza coraleţiei dintre dinamica fondului de salarii şi a cifrei de afaceri.

55

Caracterizarea situaţiei generale a fondului de salarii se face pe baza modificării absolute şi

relative a acestuia. Modificarea absolută a fondului de salarii ( Fs) se calculează astfel:

=

unde, Fs0 = fondul de salarii din baza de comparative (anul precedent)

Fs1 = fondul de salarii realizat

În cazul nostru, putem calcula:

=

= 23.098 – 9.202 = 13.896 lei

=

= 34.562 – 23.098 = 11.464 lei

Creşterea absolută a fondului de salarii se explică, în primul rând, prin sporirea volumului

de activitate şi a salariului mediu tarifar pe unitatea de timp de muncă. De asemenea, acesta

creştere poate fi rezultatul modificărilor intervenite în structura personalului în funcţie de

pregătirea profesională, gradul de calificare, vechimea neîntreruptă în muncă.

Analiza corelaţiei dintre dinamica volumului de activitate şi a fondului de salarii

Creşterea mai accentuate a volumului de activitate comparativ cu creşterea fondului de

salarii semnifică, din punct de vedere economic, o folosire eficientă a resurselor umane. Prin

urmare,

> , >

sau

> , >

unde, Qe = producţia exerciţiului;

Fs = fondul de salarii;


În cazul nostrum, situaţia devine

> , >

56

> , 9,09 > 2.5

> , >

, 1,65 > 1,50

sau

> , >

, 2,27 > 1,50

Pentru caracterizarea generală a legăturii dintre cei doi indicatori se foloseşte indicele de

corelaţie calculat după relaţia:

=

adică,

= = 0,66

Situaţia se apreciază favorabilă dacă: IC < 1.

Ca urmare a faptului că indicele de corelaţie are o valoare subunitară, înseamnă că în anul

2006, în raport cu perioada similară a anului 2005, creşterea fondului da salarii a fost inferioară

creşterii vânzărilor în decursul acelei perioade. Astfel, putem afirma, că, pe lângă o creştere a

productivităţii întreprinderii, societatea a reuşit să obţină un surplus de venituri din vânzări, fapt ce

semnifică o creştere a rentabilităţii acestei unităţi.

B) Analiza cheltuielilor cu transporturile

În mărimea cheltuielilor de transport se reflectă sistemul de aprovizionare, structura

produselor (materialelor) aprovizionate, tipurile de mijloace de transport folosite şi raţionalizarea

utilizării lor din punct de vedere al capacităţii, tipului, rutelor optime.

Ca şi principalele probleme ale analizei se au în vedere: analiza situaţiei generale a cheltuielilor de

transport şi analiza factorială a acestora.

a) Caracterizarea situaţiei generale a cheltuielilor de transport se face pe baza indicatorilor:

suma cheltuielilor de transport, rata cheltuielilor de transport şi ponderea lor în totalul

cheltuielilor de exploatare. Suma cheltuielilor de transport se modifică o dată cu cantitatea

57

transportată şi, respectiv, cu volumul de activitate. Economicitatea transportului presupune

că ritmul de creştere a volumului de activitate să fie mai mare decât ritmul de creştere a

sumei cheltuielilor (reducerea ratei cheltuielilor de transport).

Creşterea cheltuielilor de transport înr-un ritm mai mare decât volumul de activitate poate

constitui o stare normală numai în măsura în care este determinată de: extinderea aprovizionării

directe; folosirea unor mijloace de transport cu viteză comercială mai mare şi care asigură

condiţii mai bune de păstrare a produselor; modificarea structurii aprovizionărilor; creşterea

tarifelor de transport sau a preţului combustibului. Cheltuielile de transport pot spori şi datorită

acţiunii unor factori subiectivi: folosirea incompletă a capacităţii mijloacelor de transport,

efectuarea unor transporturi neraţionale sub aspectul distanţei, depăşirea timpului de staţionare

etc.

b) Stabilirea cauzelor modificării cheltuielilor de transport şi a direcţiilor de acţiune privind

economisirea lor poate avea la bază concluziile analizei factoriale pe total şi pe tipuri de

transport. Astfel, cheltuielile de transport, fiind cheltuieli variabile, pot fi analizate după

modelul general:

=

unde, Rt = rata medie a cheltuielilor de transport;


Rt 2004 = 7 %;

Rt 2005 = 8 %;

Rt 2006 = 7 %;

Astfel situaţia devine,

Pentru anul 2004

2004 =

2004 = 823184 7 %

2004 = 5.762,29 lei;

Pentru anul 2005

58

2005 =

2005 = 355216 8 %

2005 = 2.841,73 lei;

Pentru anul 2006

2006 =

2006 = 805.584 7 %

2006 = 5.639,09 lei;

Putem observa în cursul perioadei 2004 - 2006 o evoluţie sinuoasă a cheltuielior de

transport. Creşterea acestor cheltuieli în anul 2006 a fost, în principal, determinată de

extinderea reţelei de distribuţie a firmei. Totuşi, extinderea reţelei de distribuţie a fost urmată

de o creştere progresivă a cifrei de afaceri în anul 2006, creştere care a depăşit-o cu mult pe cea

a cheltuielilor de transport. Astfel, extinderea reţelei de distribuţie, prin care s-a înregistrat

creşterea cifrei de afaceri, a dus la creşterea eficienţei întreprinderii şi deci, a rentabilităţii

acesteia.

C) Analiza cheltuielilor de stocare

Formarea stocurilor de materii prime, produse finite, mărfuri, păstrarea lor la o anumită

perioadă de timp şi pregătirea în vederea vânzării genererează o serie de consumuri de resurse

umane, materiale şi financiare. Cheltuielile de stocare sunt formate din:

- cheltuieli de reaprovizionare;

- cheltuieli de întretinere a mărfurilor în stoc;

- cheltuieli asociate rotaţiei lente a stocurilor;

- costul rupturilor de stoc;

- costul imobilizărilor de capital în stoc.

După natura lor, aceste cheltuieli pot fi structurate în: cheltuieli financiare (remunerarea

capitalului) şi cheltuieli de stocare propriu-zisă.

a) Aprovizionarea unităţilor comerciale este un proces complex care necesită o serie de

cheltuieli pentru: contactarea furnizorilor, negocieri, redactarea şi expedierea comenzilor,

59

recepţia şi controlul mărfurilor. Pe termen scurt, cheltuielile de reaprovizionare cresc o dată

cu numărul de comenzi.

b) Cheltuielile de întretinere a stocurilor cuprind: cheltuieli cu muncă vie (salarii şi alte

cheltuieli cu muncă vie aferente personalului din depozite) şi cheltuieli materiale

(amortizarea mijloacelor fixe din depozite, consumuri de materiale, energie etc.). Între

aceste două categorii de cheltuieli (de reaprovizionare şi de întretinere a stocurilor) există

un raport invers. Astfel, creşterea frecvenţei fluxurilor de aprovizionare şi menţinerea unor

stocuri mai mici determină diminuarea cheltuielilor de întreţinere a stocurilor, dar

antrenează o sporire a cheltuielilor de reaprovizionare. Un stoc activ mai mare, care se

reînnoieşte la intervale mai mari de timp, determină diminuarea cheltuielilor de

aprovizionare ca urmare a scăderii frecvenţei comenzilor lansate, dar şi o creştere

corespunzatoare a cheltuielilor de păstrare a stocurilor. În aceste condiţii, economisirea

consumului de resurse legat de stocare necesită optimizarea, pe de o parte, a termenului de

reaprovizionare, iar pe de altă parte, a lotului de mărfuri.

Mărimea lotului optim (cantitatea economică) care asigură cheltuieli de aprovizionare şi

stocare minime se stabileşte dupa relaţia:

=

unde, Qop = lotul optim de aprovizionare;

C = cererea anuală (necesarul annual de aprovizionat);

L = costul de lansare a unei comenzi (costul pregătirii unei comenzi de aprovizionare);

p = preţul unitar al produsului achiziţionat-stocat;

r = rata cheltuielilor de stocare-cheltuieli de stocare la 1 leu stoc (costul de depozitare).

Aplicând acestă formulă, în cazul nostru, vom avea:

Anul 2004

Lotul mediu de aprovizionare al firmei în anul 2004 a fost de 28 unităţi.

2004 =

C 2004 = 110 buc. ;

L 2004 = 20 lei ;

r 2004 = 0,12 lei;

p 2004 = 49 lei/buc. ;

60

2004 =

2004 = 27 unităţi.

În acest an se observă că lotul de aprovizionare al firmei reuşeşte să desfăşoare o

activitate eficientă, rentabilă şi în domeniul distribuţiei.

Anul 2005


2005 =

C 2005 = 125 buc.;

L 2005 = 23 lei;

p 2005 = 52 lei;

r 2005 = 0,11 lei/buc.;

2005 =

2005 = 32 unităţi;

Anul 2006


2006 =

C 2006 = 140 buc.;

L 2006 = 22 lei;

p 2006 = 54 lei;

r 2006 = 0,11 lei/buc.;

2006 =

2006 = 32 unităţi;

În cursul perioadei 2004 - 2006, societatea a înregistrat în mod constant un lot efectiv

de transport al produselor, superior lotului optim de transport. Astfel, putem spune că firma a

reuşit să-şi administreze în mod corect cheltuielile de distribuţie în raport cu veniturile

obţinute.

61

În acest context, putem afirma că rentabilitatea societăţii S.C. Almet S.A. a crescut în

mod constant în perioda 2004 - 2006.

D) Analiza cheltuielilor financiare

Cheltuielile financiare au o structură complexă, fiind formate din: pierderile din creanţele

legate de participaţii, cheltuielile privind titlurile de participare, cheltuieli privind diferenţele de

curs valutar, cheltuieli cu dobânzile. În ansamblul cheltuielilor financiare, dobânzile deţin o

pondere importantă. Creditul reprezintă una din sursele de finanţare a activităţii, ponderea lui

fiind dependentă de natura sectorului de activitate, de durata de rotaţie a activelor circulante, de

eficienţa exploatării, de capacitatea de autofinanţare a firmei. Cheltuielile pentru dobânzi

cuprind diferenţa dintre dobânzile plătite de întreprindere pentru creditele primare şi cele

încasate pentru disponibilitatile sale din cont.

Analiza factorială a cheltuielilor pentru dobânzi la creditele pentru exploatare are la bază

modelul:

= = =

unde, Chd = cheltuieli cu dobânzile

di = dobânzile încasate

Cr = creditul bancar

P = procentul mediu de dobândă

Dp = dobânzile plătite

Analizând situaţia pe cei trei ani, vom avea:

Anul 2004

2004 = = =

Chd 2004 = 78

CA 2004 = 823.184

dp 2004 = 103

di 2004 = 25

Cr 2004 = 605

P% 2004 = 17 %;

62

2004 = = =

2004 = 0,09;

Anul 2005

2005 = = =

Chd 2005 = 25

CA 2005 = 355216

dp 2005 = 56

di 2005 = 31

Cr 2005 = 400

P% 2005 = 14 %

2005 = = =

2005 = 0,07

Anul 2006

2006 = = =

Chd 2006 = 26

CA 2006 = 805.584

dp 2006 = 53

di 2006 = 27

Cr 2006 = 245

P%2005 = 11

2006 = = =

2006 = 0,03

Rata medie a cheltuielilor cu dobânda la 1.000 lei cifră de afaceri a înregistrat o scădere

constantă de la 0,09 (9 %) la 0,03 (3 %). Această evoluţie negativă se traduce prin faptul că

veniturile obţinute din vânzări au crescut în decursul acestei perioade mai mult decât

cheltuielile cu dabânda.

63

Acest lucru vine să confirme eficienţa politicii în domeniul financiar, respectiv faptul

că societatea a reuşit să-şi folosească în mod judicios sursele financiare obţinute.Astfel, avem

toate motivele să afirmăm că asistăm la o creştere a rentabilităţii firmei în perioada 2004-2006.

În concordanţă cu modelul prezentat, principalele reserve de reducere relativă a

cheltuielilor pentru dobânzi sunt: aprovizionarea corespunzatoare a unităţilor operative

(cantitativ şi structural) şi în concordanţă cu momentul de manifestare a cererii, accelerarea

rotaţiei activelor circulante, stabilirea şi menţinerea unui raport optim între stocul activ si cel de

siguranţă, restituirea la termen a creditelor curente şi, evident, realizarea permanentă a

condiţiilor de creştere a autofinanţării.

CONCLUZII

Lucrarea este o analiză diagnostic a ratelor de rentabilitate în cadrul S.C. ALMET S.A.,

în vederea evidenţierii unor rezerve interne care să conducă la sporirea eficienţei activităţii

firmei.

64

Lucrarea poate servi factorilor decizionali de la S.C. ALMET S.A. ca o sursă de

informare şi orientare referitoare la influenţele neaşteptate, datorate caracteristicilor proprii ale

întreprinderilor, cât şi caracteristicilor inerente sistemului financiar şi la implicarea acestora

asupra indicatorilor de performanţă economico-financiară.

Societatea comercială ALMET S.A. s-a infiinţat la data de 14.04.1992 şi este

înregistrată în Registrul Comertului cu numărul J13/812/1992. Durata societăţii este nelimitată,

începând de la data înregistrării societăţii la Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În diagnosticarea gestiunii financiare a întreprinderii se foloseşte un sistem de

indicatori privind, pe de o parte, ratele de rentabilitate comercială (marja comercială,

excedentul brut de exploatare, marja netă, marja netă de exploatare, marja brută de

autofinanţare, marja asupra valorii adăugate), iar pe de alta parte, ratele de rentabilitate

economică (rentabilitatea economică) şi ratele de rentabilitate financiară (rentabilitatea

financiară şi efectul de levier financiar).

În ansamblu, pe baza principalilor indicatori, se poate considera că în perioada

2004 - 2006, S.C. ALMET S.A. a reuşit să-şi gestioneze corespunzător resursele economico-

financiare, astfel încât societatea a înregistrat o creştere substanţială a cifrei de afaceri şi a

profitului.

Din analiza complexă realizată privind diagnosticul ratelor de rentabilitate ale

întreprinderii se desprind următoarele concluzii:

Rata marjei comerciale pune în evidenţă strategia comercială a întreprinderilor

analizate. Astfel, creşterea ratei în anul 2006 însoţită de o diminuare a vânzărilor

(cifra de afaceri) în acelaşi an, semnifică faptul că întreprinderea încearcă să-si

menţină marjele promovând o politică de preţuri înalte.

Anul 2006 ne aduce în prim plan o marjă comercială în scădere însoţită de o creştere

puternică a vânzărilor (cifra de afaceri). Datorita acestui fapt putem afirma că întreprinderea

preferă acum reducerea preţurilor de vânzare în scopul cuceriri unui nou segment de piaţă.

În privinţa ratei excedent brut de exploatare înregistrată în perioada 2004-2006

putem vorbi despre o variaţie pozitivă, care poate fi efectul scăderii cheltuielilor de

exploatare în această perioadă. Aceasta, combinată cu creşterea uşoară a cifrei de

afaceri, au dus la această evoluţie crescătoare a ratei excedent brut de exploatare. În

acest context putem aminti, scăderea cheltuielilor cu materialele înregistrată în anul

2005, care în condiţiile creşterii valorii vânzărilor a dus la progresul indicatorului

rata excedent brut de exploatare.

65

Creşterea acestei rate reprezintă un semnal pozitiv pentru politica dusă în sectorul de

exploatare al firmei, în condiţiile în care a reuşit să îsi reducă cheltuielile de exploatare în perioada

anterioară

Luând în discuţie rata marjei nete, putem afirma că un efect al evoluţiei acesteia

poate fi creşterea pe viitor a veniturilor de exploatare, ca urmare a progresului

vânzărilor întreprinderii înregistrată în perioada 2004 - 2006.

Astfel o creştere viitoare a veniturilor întreprinderii din vânzări, îi poate permite

societaţii comerciale să îşi dezvolte activitatea de exploatare, aceasta urmărind, pe viitor, să îşi

diversifice activitatea de exploatare.

Valorile ridicate ale ratei marjei nete de exploatare înregistrate în anii 2005 şi 2006,

în raport cu valoarea înregistrată în anul 2004 sunt, în principal, efectul scăderii

cheltuielilor efectuate în activitatea de exploatare.

În acest fel, faptul că cifra de afaceri a crescut în condiţiile scăderii generalizate a

cheltuielilor de exploatare, ne demonstrează posibilitatea firmei de a dezvolta şi pe viitor,

activitatea în sectorul de exploatare, respectiv posibilitatea de a creşte veniturile obţinute din

vânzarea mărfurilor.

Un semnal al capacităţii firmei de a se autofinanţa este, desigur şi creşterea ratei

marjei brute de autofinanţare în perioada 2004 - 2006.

Evoluţia acestui indicator, în perioada analizată, poate crea premisele, ca pe viitor,

firma să îşi finanţeze în continuare, pe baza resurselor proprii, activitatea de exploatare.

Faptul că indicatorul capacitatea de autofinanţare a crescut într-o măsură mai mare

faţă de cifra de afaceri reprezintă imaginea clară a posibilităţii societăţii comerciale de a-şi

finanţa activitatea prezentă, pe baza resurselor proprii.

Rezultatul creşterii semnificative a valorii adăugate în raport cu cheltuielile cu

personalul este, fără îndoială, evoluţia pozitivă a ratei marjei asupra valorii adăugate

în anii 2004, 2005, şi 2006, fapt care a dus la un progres al excedentului brut de

exploatare în raport cu valoarea adaugată.

Acest lucru (creşterea excedentului brut de exploatare în raport cu valoarea adaugată)

poate crea posibilitatea ca firma să îşi îmbunătăţească eficienţa în domeniul utilizării resurselor

proprii.

Firma va putea să îşi dezvolte şi să-şi diversifice activitatea de exploatare, care să îi

permită obţinerea unor venituri net superioare în raport cu cheltuielile înregistrate în sectorul de

exploatare al întreprinderii.

66

Cresteri semnificative se înregistrează şi la nivelul celorlalţi indicatori, respective ratele

de rentabilitate economică şi financiară. Putem concluziona în acest caz, următoarele:

O creştere semnificativă a rentabilităţii economice, înregistrată în perioada

2004-2006 poate crea posibilitatea ca firma să îşi îmbunătăţească în viitor politica de

rambursare a datoriilor (pe termen scurt şi pe termen lung) în condiţiile în care

resursele proprii generează un rezultat al activităţii de exploatare din ce în ce mai

mare.

De asemenea, progresul acestui indicator îi va permite firmei să aibă un acces mai

facil la resurse externe, în condiţiile în care aceasta îsi rambursează la timp datoriile.

În plus, progresul indicatorului rentabilitate economică reprezintă şi posibilitatea

dezvoltării viitoare a activitaţii de exploatare a societăţii, în condiţiile în care progresul

rezultatului înregistrat de activitatea de exploatare a fost net superior faţă de evoluţia activului

economic.

Creşterea rentabilităţii financiare cu 45 % în perioada 2004 - 2006, semnifică

eficienţa utilizării resurselor proprii în dezvoltarea activităţii de exploatare a firmei,

respectiv în obţinerea unui rezultat superior în perioada respectivă.

O astfel de evoluţie a acestui indicator reprezintă o politica financiară a firmei ce va fi

îndreptată spre o utilizare cât mai judicioasă a resurselor de care dispune în acel moment, firma

apelând într-o măsură redusă la resurse financiare externe, respectiv împrumuturi bancare.

Rezultatul faptului că rentabilitatea economică este mai mică decât rata dobânzii

este o valoare negativă a efectului de levier financiar. Putem afirma astfel, că

împrumuturile bancare efectuate de firmă nu au avut randamentul scontat, respectiv

cel de a genera un rezultat al activităţii de exploatare superior.

În ciuda acestui fapt, evoluţia acestui indicator în urmatorii doi ani, respectiv 2005 şi

2006 ne demonstrează că firma a reuşit să folosească în mod eficient resursele disponibile,

inclusiv creditele bancare, generând astfel venituri superioare cheltuielilor generate de aceste

venituri.

Cunoaşterea gradului de independenţă economică şi financiară, detectarea la momentul

oportun a diferitelor cauze care generează schimbări nedorite în activitatea întreprinderii presupun

diagnosticarea financiară într-un sistem de rate de eficienţă.

Utilizarea ratelor în analiza financiară presupune selecţia acelor rate semnificative,

independente şi omogene. Valorile raportate trebuie să fie comparabile între ele sub aspectul

67

continutului şi al prezentării monetare, ştiut fiind faptul că succesul analizei prin rate este asigurat

în condiţiile în care ratele calculate pe mai multe exerciţii successive sunt comparabile.

Ştiut este faptul că, întreprinderea trebuie să depună eforturi semnificative pentru

optimizarea acelor elemente de cheltuieli care influenţează în cea mai mare măsură rezultatul final.

De aceea, este necesar să se cunoască pentru fiecare domeniu de activitate structura specifică

costului. Aceasta face posibilă identificarea unor factori cheie ai succesului pe domenii, respectiv a

direcţiei strategice de acţiune. Amintim aici rata medie a cheltuielilor şi analiza cheltuielilor

salariale.

Luând în calcul rata medie a cheltuielilor, putem vorbi despre o scădere a acesteia în

perioada 2004-2006, fapt care vine să demonstreze creşterea eficienţei firmei de a-şi

gestiona cheltuielile.

Putem observa în acestă perioadă, o creştere mult mai accentuată a veniturilor generate

din vânzări în raport cu cheltuielile efectuate. Acest fapt vine să demonstreze o creştere a

eficienţei politicii comerciale a firmei, şi deci a rentabilităţii acesteia.

Ca urmare a faptului că indicele de corelaţie are o valoare subunitară putem afirma

că, în anul 2006, în raport cu perioada similară a anului 2005, creşterea fondului de

salarii a fost inferioară creşterii vânzărilor.

În acest fel, pe langă o creştere a productivităţii întreprinderii, societatea a reuşit să obţină

un surplus de venituri din vânzări, fapt ce semnifică o creştere a rentabilităţii acestei

societăţi.

Considerăm că informaţiile furnizate de această lucrare pot conduce la o eficientizare

mai ridicată activităţii economico-financiare a S.C. ALMET S.A.

BIBLIOGRAFIE

1) Achimescu G., “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed. Europolis, Constanţa,Achimescu C. 2005

2) Adochiţei M. “Finanţele întreprinderii”, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2000

3) Bistriceanu Gh., “Finanţele agenţilor economici”, Ed. Economică, Bucureşti,Adochiţei M., 2001Negrea E.

4) Bran P., “Finanţele întreprinderii”, Editura economică, Bucuresti, 1999

68

5) Mărgulescu D., “Diagnostic economico-financiar”, Ed. Romcart, Bucureşti, 1994 Niculescu M., Robu V.

6) Mihu Şt. "Managementul financiar-contabil al întreprinderii", Ed. Europolis, Constanţa, 2005

7) Niculescu M., “Diagnostic global strategic”, Ed. Economică, Bucureşti, 2003

8) Stancu I., ”Finanţe. Teoria pieţelor fnanciare, finanţele întreprinderilor, analiză şi gestiune financiară”, Ed. Economică, Bucureşti, 2004

9) Toma M., “Gestiune financiară de întreprindere”, Ed. Economică, Alexandru F.(col.) Bucureşti, 2003

10) Toma M., “Gestiune financiară de întreprindere. Aplicaţii practice şiAlexandru F. (col.) teste-grilă“, Ed. Economică, Bucureşti, 2003

11) Vintilă G. “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005

12) Vintilă G. “Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderilor”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998

69

Rentabilitatea inteprinderilor

Documents

Transcript of Rentabilitatea inteprinderilor