REGIUNEA TURISTICĂ A MUNŢILOR ALPI

Este regiunea care exprimă cel mai bine pe plan mondial valenţele turistice ale unei arii montane complexe, valorificate la un nivel superior, precum şi accentuatul caracter de transfrontalitate, care o transformă într-o regiune turistică unitară.

Alungiţi, sub formă arcuită, pe 1200 km – de la Coasta de Azur la Câmpia Panonică –, Munţii Alpi se întind pe teritoriul a şapte state naţionale: Franţa, Italia, Elveţia, Liechtenstein, Austria, Germania şi Slovenia.

Dezvoltarea turismului a pornit de la câteva comune şi orăşele bine plasate, care au devenit staţiuni montane bine cunoscute în perioada postbelică (Chamonix, Megeve, Davos, Crans-Montana, Innsbruck etc.). Principalele caracteristici care au contribuit la dezvoltarea la un nivel foarte înalt a turismului sunt: poziţia geografică deosebit de favorabilă în raport cu ariile emiţătoare de turişti, facilitarea accesului prin căi rutiere modernizate, căi ferate electrice cu cremalieră, transport pe cablu, poteci marcate, o echipare complexă pentru deservire turistică (cazare în forme variate, alimentaţie, agrement). Munţii Alpi constituie leagănul şi aria de amplă dezvoltare a turismului rural, iar în cadrul acestuia a agroturismului (Elveţia, Franţa, Austria, Germania).

Se practică intens turismul pentru sporturile de iarnă, alpinismul şi drumeţiile, îmbinate cu climatoterapia, agroturismul, iar în anumite puncte (de obicei spre baza altitudinală a regiunilor montane) turismul balneoclimateric. Turismul cultural apare ca un tip complementar, în centrele umane mai însemnate din ariile limitrofe. Se conturează patru zone turistice în statele cu extensiune mai mare a Alpilor (Franţa, Italia, Elveţia, Austria) şi areale turistice în celelalte trei.

1) Zona turistică a Alpilor francezi – prezintă două sectoare diferite: Alpii Savoyei – înalţi, cu umiditate relativ ridicată, foarte bine valorificaţi turistic -, respectiv Alpii Provensali – mai joşi şi mai uscaţi, cu un grad mai moderat de atragere în circuitul turistic; se termină spre sud-est prin Alpii Maritimi. Între ele se situează Alpii Dauphiné. Alpii Savoyei şi Dauphiné se impun prin masivitate altitudinală – excelând Mont Blanc (4110 m), Vanoise (3860 m) şi Pelvoux (4103 m) -, peisajele etajate (în primul cele de altitudine cu gheţari extinşi), lacurile glaciare şi cele antropice de acumulare, văile spectaculoase create de râuri, în special de cursurile superioare ale lui Isere, Arve, Maurienn şi Durance. În Masivul Vanoise a fost creat cel mai întins parc naţional (53 000 ha).

Staţiunile turistice au mare densitate şi varietate, dotări diversificate, ca forme de cazare (hotreluri, vile, cabane, pensiuni familiale, campinguri) sau agrement-sport (pentru schi, alte sporturi, echitaţie etc.). Turismul rural şi agroturismul au luat o amploare deosebită printr-o politică de stat stimulatoare, se extinde şi în Prealpii francezi.

Ca staţiuni reprezentative se pot menţiona: Chamonix, Argentiere, Le Houches, Les Contamines, St. Gervais – toate la poalele Mont Blancului; Megeve, Thones, Clusaz; Evian-les-Bains şi Thonon-les-Bains – pe ţărmul lacului Geneva, staţiuni balneoclimaterice; Annecy – lângă lacul omonim; Aix-les-Bains – cu profil balneoclimateric – lângă lacul Bourget; Chambery (are şi atracţii culturale - castelul Ducelui de Savoya, casa lui J.J. Rouseau), Albertville – cu monumente de artă (castelul Rouge din sec. XIII, Muzeul Savoyard), gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1990; Grenoble – cu multe vestigii medievale, centru cultural-universitar, a găzduit Olimpiada din 1968; Val d’Isere, Bonneval, La Berarde (sub Muntele Pelvoux), Briançon.

În Alpii Provensali se găsesc: Le Pra, Allons, Isola, St. Martin, St. Julien, Puget, Castellane.

Chamonix, aproape de frontiera cu Italia şi Elveţia, este dominată de crestele înzăpezite, circurile şi văile cu gheţari (Mer de Glace) ale Mont Blancului, fiind deservită de

tren cu cremalieră şi de telefericul ce traversează masivul până în Valle d’Aos, de care este legată mai ales prin tunelul de 11,5 km. Este un celebru centru al sporturilor de iarnă (numeroase pârtii de schi, trambuline, trei teleferice, teleschiuri etc.) şi al alpinismului.

Alături de arealul Mont Blanc se impune pentru sporturile de iarnă, recreere şi climatoterapie complexul „Trois Vallees”, dintre văile Isere şi Maurienn, cu staţiunile Val Thorens (cea mai înaltă pentru schi din Europa), Courchevel, Meribel şi satul de vacanţă Pralognan din Parcul Naţional Vanoise.

2) Alpii Italieni ocupă aproape tot flancul sudic al lanţului alpin (de la Marea Ligurică la graniţa cu Slovenia) şi cuprind trei sectoare: verstic, central şi estic.

a) Sectorul vestic – de la Marea Ligurică până la râul Toce, în vestul provinciei Piemont – creşte în altitudine de la sud spre nord, prezentând câteva noduri orografice din care se desprind culmile ce scad în altitudine spre est, separate de văi numeroase şi pitoreşti (Stura, Dora Riparia, Chisone, Aosta, Sesia).

La sud de valea Dora Riparia – pe care se face legătura rutieră şi feroviară între Torino şi Grenoble (prin tunelurile Mont Cenis şi Freius) – se individualizează Alpii Cozie, cu Monte Viso (3841 m), acoperit de un gheţar. Staţiunile de altitudine – Bardonecchia, Sestriere, Crissolo, Prazzo – sunt dublate de altele mai joase – Susa, Pinerolo, Paesana, Dronero.

Spre nord, Gran Paradiso (4 061 m), Gran Sessiere (3750 m) şi Mont Blanc (versantul estic) excelează în peisaje tipic alpine. În jurul masivului Gran Paradiso, până spre valea Aosta, se extinde al doilea parc naţional ca suprafaţă din Italia (62 000 ha), ce ocroteşte peisajele alpine, pădurea de conifere şi o faună bogată. Era parc de vânătoare încă din 1836. Valea Aosta este spectaculoasă, cu multe staţiuni (St. Vincent, Verres, Pont St. Martin) şi reprezintă o axă importantă de circulaţie, continuată pe sub Mont Blanc la Chamonix.

La frontiera cu Elveţia se desfăşoară Alpii Pennini, formaţi din trei masive de peste 4000 m altitudine – Combin, Matterhorn şi Monte Rosa (4634 m) - , pe teritoriul Italiei fiind doar versanţii lor sudici.

Staţiuni renumite sunt Domodossola (pe Toce), Cervinnia şi Breuil (sub Matterhorn), Courmayeur şi La Thuille – la poalele Mont Blancului - , Balme, iar Aosta are funcţii complexe (industrială, administrativă, turistică), fiind un centru reprezentativ al sporturilor de iarnă.

b) Sectorul central – de la râul Toce la valea Adigelui – este mai complex, cu extensiune şi altitudini crescânde spre nord-est. Specificitatea acestuia este dată de mărimea şi mulţimea lacurilor glaciare. Excelează prin suprafaţa şi frumuseţea lacurilor glaciare de vale de pe afluenţii Padului, formate în spatele morenelor terminale: Maggiore, Como, Garda, d’Iseo, Varese.

Alpii Italieni Centrali sunt străbătuţi de o reţea de căi de comunicaţie densă şi modernizată, ce asigură legături facile cu Elvaţia şi Austria, având ca principal nod radiar Milano: spre Berna prin Pasul Simplon, spre Zürich pe râul Ticino, spre St. Moritz pe lângă Lacul Como, spre Innsbruck prin Pasul Brennero.

Peisajele alpine veritabile se desfăşoară în partea central-nordică, de o parte şi de alta a cursurilor superioare ale râurilor Adda şi Adige (transversale în bună măsură). La sud de valea Adda se alungesc pe direcţia vest-est Alpii Orobi (2600-3050 m), cu staţiuni ca Tartano sau Carona. La nordul aceleaşi văi, la frontiera cu Elveţia, masivele Bernina-Zupp depăşesc 4000 m; la poale se află Chiesa şi Sondrio.

Între cursurile superioare ale Addei şi Adigelui (ce se alimentează din lacuri glaciare), în arealul Masivului Ortles (3 905 m) se întinde Parcul Naţional Stelvio, cel mai mare din Italia (95 000 ha). Aproape de izvoarele celor două râuri sunt frumoasele staţiuni de altitudine Bormio şi San Valentino. În aval, pe Adige, urmează Merano şi Bolzano, iar Madona di Campiglio la vest de acesta. Toate sunt renumite pentru extraordinarul cadru natural şi

posiobilităţile de practicare a sporturilor de iarnă, inclusiv concursuri internaţionale. Se adaugă alpinismul, drumeţiile, posibilităţile de recreere şi climatoterapie.

A doua categorie de staţiuni o formează cele situate la altitudini mai mici, în mod cu totul prioritar pe ţărmurile principalelor lacuri glaciare: Maggiore – Pallanza (Verbania), Baveno, Stresa; Como – Como, Cernobbio, Rezzonico, Bellagio, Lecco (lângă ramificaţia sud-estică a Lacului Como de pe râul Adda); Garda – Riva sul Garda, Limone, Garghano, Toscolano; Iseo – Iseo, Lovere.

c) Sectorul estic atinge înălţimile maxime la est de Pasul Brennero, la frontiera cu Austria – Gran Pilastro (3510 m), Sasso Nero (3370 m) şi Collaito (3435 m) - , precum şi în Alpii Dolomitici (3342 m); scade în altitudine spre est, în Friuli-Venezia. Râurile au creat văi spectaculoase, atât cu sectoare longitudinale cât şi transversale (Piave, Tagliamento, Rienza, Sugana şi Brenta).

Cunoscute pe plan modial pentru concursurile de ski sunt staţiunile Cortina d’Ampezzo şi Val Gardena din Alpii Dolomitici, la care se adaugă tot în aria de altitudine mare Canazel, Brunico, San Giovanni.

La altitudini moderate, spre sudul sectorului se remarcă Belluno (pe Piave), Tolmezzo, Tarvisio – staţiuni climaterice -, iar Levico Terme are profil balneoclimateric.

Arealul estic al Alpilor Italieni are legături facile cu Austria – prin Pasul Brennero, pe la izvoarele Dravei, pe la Tarvisio – şi se perfecţionează cele cu Slovenia.

Munţii Alpi pătrund în nordul Sloveniei sub forma a trei culmi – Alpii Iulieni (cu vârful Triglav – 2864 m), Alpii Karawanken (2558 m) şi Pohorje - , formând un areal turistic însemnat.

Alpii Iulieni etalează cele mai spectaculoase peisaje – mici gheţari, o gamă largă a reliefului glaciar (circuri, văi glaciare), lacuri glaciare (Bled, Bohinj etc.), văi adânci (izvoarele Savei), pajişti alpine şi păduri de conifere. În cadrul lor se află Parcul Naţional Triglav, ce protejează cele mai tipice elemente alpine.

Principalele staţiuni pentru sporturi de iarnă şi climaterice din cadrul lor sunt: Bled – lângă lacul omonim, cu dotări diversificate de cazare şi agrement (inclusiv nautice), vestigii istorice (castelul din sec. XI, Biserica Sfânta Maria) - , Bohinj, Jesenice.

Ljubljana (300 000 loc.), capitala Sloveniei, este localizată într-un bazinet depresionar de la poalele Alpilor Iulieni, pe un afluent al Savei. Are o istorie foarte zbuciumată, fiind fondată de iliri (cu denumirea de Emona), cucerită de romani, distrusă de popoarele migratoare, renăscută ca aşezare a slavilor meridionali, apoi centru episcopal din 1461, capitală a statului sloven independent din 1991. Deţine primatul în toate domeniile importante ale vieţii social-economice slovene şi numeroase monumente arhitecturale şi vestigii istorice cu rol de repere turistice: castelul cetăţii (sec. XII), biserica franciscană, catedrala, Palatul Krijan, podul Dragonilor, fântâna barocă etc.

Maribor (140 000 loc.), al doilea oraş al ţării, este aşezat pe valea Dravei, la poalele Muntelui Pohorje. Are, de asemenea, bogate monumente istorice şi de artă: primăria din 1515 (în faţa căreia se află statuia Maicii Domnului), catedrala Sfântul Ioan Botezătorul (sec. XII), biserici (Sfânta Magdalena, din sec. XIII), muzee. Muntele Pohorje formează un complex turistic de recreere.

Aria premontană este favorabilă curei balneoclimaterice, în staţiuni ca Rogaska Slatina, Rudenska Slatina, Dobrna, Rimske Toplice.

Slovenia este vizitată anual de aproximativ 1 milion turişti străini (indice de receptare turistică de 50 %), obţinând încasări de 1,2 miliarde dolari.

3) Zona turistică a Alpilor Elveţiei ocupă 58 % din suprafaţa ţării, este cea mai tipic alpină, mai intens şi mai complex valorificată. Se asociază strâns cu zona turistică a Podişului Elveţiei, care deţine principalele oraşe.

Văile Rhonului şi Rhinului – ce curg în sensuri opuse, având trasee aproape perfect simetrice pe direcţia sud-vest – nord-est – separă Alpii Elveţiei în două părţi, care la rândul lor cuprind câte trei areale turistice (rezultând şase areale).

a) Arealul turistic sud-vestic se desfăşoară de-a lungul frontierei cu Italia şi Franţa, incluzând Alpii Penini şi valea Rhonului (în cantonul Valais).

Adăugând şi masivul Mont Blanc (foto) (la joncţiunea triplei frontiere) – ce pătrunde cu extremitatea nord-estică în Elveţia – este sectorul montan cel mai înalt din Europa, deoarece la graniţa cu Italia se înalţă Monte Rosa (4634 m) şi Matterhorn ( 4477 m). Gheţari imenşi (Gorner, Monte Rosa) se prelungesc din creasta principală spre nord, dominaţi de vârfuri piramidale (Matterhorn), abundă lacurile glaciare de vale şi văile glaciare tipice (Saastal, Nikolaital, Bagnes), etajelor de vegetaţie se succed spre valea Rhonului.

Este domeniul sporturilor de iarnă şi alpinismului, secondate de climatoterapie. Staţiunea Zermatt – de sub Matterhorn – are cel mai lung sezon de schi din Europa. Reţeaua staţiunilor de altitudine (1500 – 2000 m) – Mauvoisin, Arolla, Zermatt, Saas Almagell etc. – este completată cu numeroase cabane ce urcă până la 3500 m, deservite de teleferice. Între Zermatt şi Riffelberg urcă o cale ferată de mare altitudine (3100 m). Legăturile cu Italia se realizează prin pasurile Simplon şi St. Bernard, iar cu Franţa pe la vest de Mont Blanc, spre Chamonix.

Valea Rhonului are aspectul unui lung culoar, deosebit de pitoresc, cu un climat de adăpost, favorabil turismului climateric şi în special agroturismului, ajuns la un nivel foarte avansat de dezvoltare (Ernen, Valeze). Este presărată cu multe orăşele – localităţi turistice sau staţiuni – ce deţin obiective cultural-istorice: Brig, Sion (capitala cantonului, cu castel medieval), Saillou (localitate medievală), Martigny – Ville (cu muzeu galo-roman), St. Maurice, Monthey.

b) Arealul turistic vestic se suprapune Alpilor şi Prealpilor Bernezi, coborând către Podişul Elveţiei, până la capătul nordic al Lacului Thun.

Alpii Bernezi culminează în Aletschhorn (4195 m), Jungfrau (4158 m) şi Finsteraarhorn (4274 m) – acoperiţi de gheţari foarte extinşi (Aletsch – 27 km lungime -, Grindelwald), flancaţi de staţiuni pentru sporturi de iarnă şi recreere: Grindelwald, Jungfraujoch, Stechelberg, Crans Montana (pe versantul sudic). Alpii Bernezi sunt străbătuţi de calea ferată ce trece prin tunelul Lötschberg.

Prealpii Bernezi sunt brăzdaţi de râul Aare şi afluenţii săi (Simme, Saane), care au creat văi spectaculoase, cu cascade. În valea Aare se succed importantele lacuri glaciare Brienz şi Thun, însoţite de numeroase staţiuni, între care se impun Interlaken, Brienz, Thun şi Spiez.

Interlaken este o renumită staţiune climaterică, are vestigii medievale (castele), un sat turistic. De aici se urcă pe Jungfrau prin rezervaţia naturală Valleé de Lauterbrunnen. Valea Simme este partia rasei Simmental şi renumită pentru brânzeturi, iar pe valea Saane sunt

centrele turistice Gstaad, Saanen şi Chateau d’Oex. Este foarte dezvoltat turismul rural, îndeosebi sub forma agroturismului.

c) Arealul turistic sudic – al Alpilor Lepontini – şi a lacurilor Maggiore-Lugano – este grefat pe bazinul râului Ticino, mărginit spre nord de o barieră montană înaltă, în care excelează St. Gotthard (de pe versantul nordic al căruia izvorăsc Rhinul şi Rhonul) şi Adula Gruppe – cu altitudini de peste 3000 m. La poalele lor sunt staţiuni ca: Bedretto, Airolo, Campo, Olivone, Valbella.

Culmile pitoreşti (cu pajişti alpine) scad în altitudine spre sud, fiind despărţite de văi de o rară frumuseţe (Maggia, Verzasca, Ticino, Brenno, Mesolcina), cu cascade şi chei. Arealul se suprapune în cea mai mare parte cantonului Ticino, cu populaţie de limbă italiană. Cele mai renumite centre turistice – staţiuni sunt în partea sudică a acestuia: Bellinzona (capitala cantonului), Locarno (lângă Lacul Maggiore) şi Insula Brissago (cu grădină botanică subtropicală) din acelaşi lac; Lugano şi Melide – pe ţărmul Lacului Lugano. Aşezările dispun de edificii de mare valoare arhitecturală (biserici, castele), iar la Melide este mult vizitată expoziţia „Elveţia în miniatură”.

d) Arealul turistic sud-estic este străbătut de valea Innului, dar se întinde în nord-vest până în valea Rhinului.

Valea Engandin (a Innului), de o remarcabilă frumuseţe, presărată cu lacuri glaciare spre obârşie, este păstrătoarea vechiului dialect retoroman. Alpii Retici o flanchează spre graniţa cu Italia, atingând înălţimi de 3000 – 4000 m (Piz Bernina – 4049 m), acoperit de gheţari şi pajişti alpine. În cadrul lor, Parcul Naţional Elveţian (aproape 17 000 ha) – axat pe Alpes de Grisons, între 1500 – 3170 m altitudine – include păduri de conifere (inclusiv zadă) şi vegetaţia etajului alpin, o bogată faună (capră neagră, ibex, marmotă, vultur auriu etc.).

În valea Engandin se află renumita staţiune Sankt Moritz – cu dotări hoteliere de lux, amenajări ultramoderne pentru schi – dar şi altele ca Silvaplana (lângă lacul omonim), Samedan, Brail.

Legătura feroviară şi rutieră cu Italia se face prin Pasul Bernina, situat între văile Poschiavo (cu staţiunea omonimă) şi Bernina (cu staţiunea Pontresina).

Alpii Abula (peste 3000 m) însoţesc pe stânga valea Engandin, iar la poalele lor nord-vestice, marcate de valea Davos, sunt localizate alte staţiuni recunoscute pe plan mondial – Davos-Dorf şi Davos-Platz – care au mai mulţi sateliţi pe văile avansate în munte, de o parte şi alta (Schatzalp, Flüela – Pass, Sertig Dörfli).

Spre valea Rhinului, staţiuni renumite sunt Arosa şi Churwalden. Culoarul superior al Rhinului – asemănător cu cel al Rhonului – se remarcă prin

extinderea turismului rural, a climatoterapiei, şi prin câteva localităţi turistice urbane: Chur, Ilanz, Disentis.

e) Arealul turistic central-nordic al Alpilor Elveţiei se întinde la nord de valea superioară a Rhinului, din Alpii Glarici până la Podişul Elveţiei, între cursul superior al râului Aare şi lacurile Walen – Zürich legate printr-un canal.

Alpii Glarici ating înălţimi de 3200 – 3600 m, fiind frecventaţi pentru sporturile de iarnă, recreere, drumeţii montane, cură climaterică. La baza lor se află centre turistice urbane climaterice de sprijin pentru ascensiunile montane: Andermatt Engelberg, Altdorf, Linthal, Glarul, Mels, Bad Ragaz.

La contactul Preaplilor Glarici cu Podişul Elveţiei s-a format cel mai complex sistem lacustru al ţării, constituit din Lacul Celor Patru Cantoane (străbătut de râul Renss), Lacul Zug, Lacul Zürich şi altele mai mici. În subarealul respectiv este caracteristic turismul balneoclimateric, îmbinat cu cel cultural şi recreativ, în centre ca Luzern, Schwyz, Zug, Sarnen, Kriens, Stans, Weggis. Luzern – capitala cantonului omonim este un oraş cu multe vestigii medievale, biserici (franciscană, a iezuiţilor), palate, muzee (inclusiv muzeul Wagner) şi oraş al legendarului Wilhelm Tell.

f) Arealul turistic alpin nord-estic ocupă o suprafaţă mai restrânsă decât celelalte, la vest de Rhin, între Walensee şi Bodensee. Altitudinile moderate (care doar în câteva puncte depăşesc 2000 –2200 m), marea extindere a pădurilor de foioase şi conifere, climatul moderat, condiţionează predominarea turismului climateric şi de recreere în oraşe turistice ca: St. Gallen (cunoscut pentru broderii şi târgurile anuale), Herisau, Appenzell – toate cu funcţii administrative şi culturale – şi în numeroase aşezări rurale. Funcţii turistice balneoclimaterice îndeplinesc unele centre de lângă Lacul Walen (Weesen, Walenstadt) şi Boden (Rorschach).

Alpii Bavariei formează un areal turistic în extremitatea sudică a Germaniei, alungit la frontiera acesteia cu Austria. Altitudinile sunt modeste (1500 – 2000 m în medie), cresc spre sud, depăşind 2500 m doar în câteva puncte de lângă frontieră (maximum 2963 m în Zugspitze). Cu toate acestea, sunt intens frecventaţi turistic, reprezentând singurul areal montan autentic din Germania. Descreşterea relativ rapidă în altitudine spre nord (spre Podişul Bavariei) impune o evidentă etajare biogeografică (păduri de foioase, mixte şi de conifere, pajişti alpine), de un pitoresc deosebit. Văile spectaculoase, cu căderi mari de pantă, modelate de gheţarii pleistoceni şi afluente ale Dunării (Iller, Lech, Isar, Inn etc.), lacurile glaciare şi de acumulare antropică, apariţia apelor termale la periferie, reprezintă alte elemente de interes turistic.

Culmile înalte şi versanţii adiacenţi sunt înzăpezite o bună parte din an, ceea ce crează condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă, în staţiuni de importanţă internaţională – Garmisch – Partenkirchen şi Oberstdorf – sau naţională – Füssen, Berchtesgaden. Urmează staţiunile climaterice propriu-zise (Kreuth, Krün, Oberau), iar la periferie staţiunile balneoclimaterice – Bad Tölz, Bad Aibling, Bad Reichenhall, Chieming şi Ubersee (ultimele două lângă Lacul Chiem).

Liechtenstein reprezintă un ministat (160 km2, 31 000 loc.) şi un miniareal turistic, incluzând o succesiune de trepte altitudinale de pe dreapta Rhinului şi multe vârfuri de peste 2000 m aparţinând Alpilor Vorarlberg şi Rhatikon.

Predomină turismul de tranzit (130 000 înnoptări, 60 000 turişti străini), principalele obiective fiind în capitala Vaduz (5000 loc.) – castelul princiar, galeria de artă şi muzeul poştal -, apoi castelul Gutenberg şi ruinele altor trei castele (Neu Schellenberg, Old Schellenberg, Wildschloss).

Zona montană are facilităţi deosebite pentru sporturile de iarnă, fiind cunoscută staţiunea Malbun.

4) Zona turistică alpină din Austria. Alpii şi Prealpii Austriei ocupă aproape ¾ din suprafaţa ţării, având o orientare generală vest-est, sub forma a două sau a mai multor lanţuri paralele. În cadrul lor se pot separa cinci areale turistice.

a) Arealul turistic Vorarlberg ocupă extremitatea vestică a Austriei până la Pasul Arlberg. Peisajul este dominat de culmi înverzite de altitudini mijlocii, ce scad spre Lacul Boden, râuri repezi cu cascade şi chei în sectoarele superioare şi văi tot mai largi spre Rhin şi Lacul Konstanz, forme carstice, sate agropastorale cu tradiţie turistică.

Centre turistice mari sunt: Bludenz, Dornbirn, Bregenz (la Lacul Boden). b) Tirolul vestic şi central are ca centru polarizator oraşul Insbruck şi este străbătut de

Inn, pînă la al cărui sector orientat spre Germania şi al afluentului său Zillertal avansează în est. Constituie cel mai important areal turistic al Austriei prin frumuseţea peisajelor şi varietatea ofertei turistice a Alpilor Calcaroşi şi Centrali, despărţiţi de valea Innului: forme de relief variate (glaciare, carstice, fluviatile) şi spectaculoase, râuri sălbatice şi lacuri glaciare, ape minerale, domenii de schi, aşezări umane cu amplasare şi arhitectură pitorească şi dotări turistice variate, tezaurul etno-folcloric tirolez. Este posibil, astfel, un turism polivalent: de

sporturi de iarnă, alpinism, drumeţii montane, de vânătoare şi pescuit, de cură climaterică sau balneoclimaterică, festivalier.

La nord de valea Innului se întind Alpii Calcaroşi, ca o continuare a Alpilor Bavariei, cu numeroase abrupturi, văi în chei, peşteri, lacuri glaciare, faună piscicolă (păstrăv). Valea Innului are porţiuni de defileu ce alternează cu mici depresiuni în care sunt amplasate aşezări primitoare, armonizate cu mediul înconjurător. Terasele înalte oferă numeroase puncte splendide de belvedere. Alpii Centrali, la sud de Inn, au osatură cristalină cu petice de calcare, ajungând la 3500 – 3700 m altitudine, de unde şi varietatea peisajelor alpine (creste, gheţari, pajişti alpine); continuă spre est în cuprinsul întregii zone.

Innsbruck (120 000 loc.) – capitala landului Tirol – este simbolul turismului tirolez şi austriac, centru internaţional al sporturilor de iarnă, atrăgător şi prin arhitectura sa cu vestigii medievale (castele), catedrale, biserici şi o veche universitate. Ca mare nod de comunicaţii, facilitează legăturile cu Elveţia prin Pasul Arlberg şi pe valea Innului, cu Germania pe valea Innului şi prin Garmisch-Partenkirschen spre München, cu Italia, prin Pasul Brenner şi pe valea Adigelui.

În apropiere de Innsbruck şi pe valea Innului sunt o serie de staţiuni, dintre care menţionăm: Solbad Hall, Schwaz, Pettnen; la nord, în Alpii Calcaroşi, Pertisau, Maurach, Biberwier, Elmen; iar în Alpii Centrali, Mittelberg, Huben, Brenner, Zell-am-Ziller. Valea Ziller este celebră pentru bogăţia folclorului şi serbările populare de la începutul lunii mai.

c) Arealul turistic Tirolul de Est se întinde în partea centrală a Alpilor Austrieci, între râurile Inn-Ziller (vest) şi Saalach – Gasteiner (afluenţi ai râului Salzach, în est).

Partea de la nord de cursul superior al râului Salzach are altitudini moderate, ce scad din Kitzbüheler Alpen (2000 – 2500 m) spre frontiera cu Germania, sens în care curg numeroase râuri, cu văi atrăgătoare şi lacuri. Este un spaţiu de drumeţii montane, de petrecere a vacanţelor, agrement şi sporturi nautice. Turismul rural are tradiţii încă din sec. al XIX-lea. Nu lipsesc nici amenajările pentru sporturile de iarnă, în acest sens excelând Kitzbühel. Alte staţiuni sunt: Saalbach, Jochberg, St. Johann in Tirol.

La sud de valea deosebit de frumoasă a Salzachului se desfăşoară sectorul montan cel mai înalt din Austria şi din Alpii Centrali – Hohe Tauern – ce culminează în Grossglockner la 3798 m. Peisajele alpine, cu gheţari de mari dimensiuni sunt etalate în toată splendoarea lor. Aici se află Parcul Naţional Hohe Tauern (20 000 ha) – incluzând vârful Grossglockner (cu cel mai mare gheţar), cascadele Krimml ş.a. Este cunoscută amenajarea hidroenergetică de pe râul Kaprun (versantul nordic), de mare spectaculozitate, cu o cădere totală de 1200 m. Masivul Hohe Tauern este traversat de două şosele prin pasuri şi tuneluri de mare înălţime.

Ca staţiuni de mare altitudine se remarcă Enzinger – Boden, Franz Jozsef’s Hohe, Hinterbichl; staţiuni de vale – Krimml, Kaprun, Badgastein (balneoclimaterică), St. Johann-im-Walde. Lienz – la poalele sudice, pe valea Dravei – este centrul turistic, cultural şi administrativ.

d) Arealul turistic al Alpilor şi Prealpilor Salzburgului. Alpii Salzburgului se desfăşoară în continuarea Alpilor Calcaroşi sub forma unor masive separate de văi, din cotul format de râul Salzach (Vf. Hochkönig, 2938 m), de-a lungul râului Enns, până în cotul acestuia din urmă.

Cel mai impunător este Masivul Salzkammergut (Vf. Dachstein, 2996 m), cu peisaje alpine şi forme carstice de anvergură (Peştera Mamutului). La poalele lui nordice se află staţiunile balneare şi climaterice Bad Ischl şi Bad Aussee precum şi Hallstatt (pe malul lacului omonim) – de la care provine denumirea primei vârste a fierului, pe baza descoperirilor arheologice făcute aici, cu un mare complex arhitectural.

Prealpii Salzburgului scad în altitudine spre nord, la contactul cu Podişul Austriei înşiruindu-se o salbă de lacuri glaciare (Attersee, Abersee, Traunsee). Pe malul acestora se găsesc o serie de staţiuni: Wolfgang, St. Gilgen, Ebensee, Weissenbach, Fuschl. S-au dezvoltat în aria de influenţă a oraşului Salzburg.

Salzburg (175 000 loc.), pitoresc amplasat pe malurile Salzachului, străjuit de castelul de pe un pisc izolat, constituie nodul polarizator al acestui areal turistic, locul de manifestare plenară a turismului cultural. Cunoscut ca oraşul festivalurilor muzicale „Mozart”, are o serie de obiective cultural-istorice, cum ar fi Casa Memorială Mozart, Castelul Hohensalzburg, catedrala barocă (domul), palate (Hellbrunn, Mirabell), muzee. În apropiere este popasul turistic „La Calul Bălan” (V. Glăvan, 2000).

Alte centre turistice sunt: Radstadt (în valea Enns) şi Bischofshofen (pe Salzach). e) Arealul turistic Carinthia – Stiria este cel mai extins, fiind localizat în sud-estul

Alpilor Austriei. Niedere Tauern – încadraţi în cea mai mare parte de Enns şi Mur – scad în altitudine de la 3000 m în vest (între izvoarele Murului şi Maitatal), la mai puţin de 2000 m în est. Caracteristicile alpine sunt etalate în jumătatea vestică, unde sunt prezente multe staţiuni montane: Kerschbach, Unter Tauern, St. Nikolai, St. Michael, Lessach, Murau, St. Peter, St. Johann-am-Tauern. Mai spre est, Eisenerz se află într-i microdepresiuni înconjurată de vârfuri de peste 2000 m.

Oraşele şi centrele turistice principale din Stilia joasă sunt aşezate îndeosebi în valea Murului: Leoben, Bruck şi îndeosebi Graz (250 000 loc.), capitala landului Stiria, al doilea oraş al Austriei, centru turistic şi cultural cu o veche universitate (1586), muzee, monumente arhitecturale (catedrală gotică, două palate baroce, Casa Landului, Mausoleul lui Ferdinand al II-lea).

Carinthia este străbătută de Drava şi afluenţii acesteia (Gail, Möll), între rama sudică a Alpilor Centrali şi Alpii Carinthiei – Karawanken de la frontiera cu Italia şi Slovenia.

Valea Dravei este însoţită de numeroase lacuri de acumulare antropică sau glaciare, fiind o axă turistică de prim rang (cu 25 – 30 localităţi turistice). Centrele turistice mai mari sunt Klagenfurt (capitala landului Carinthia), Villach şi Spittal, iar staţiunile propriu-zise sunt amplasate în primul rând pe malul lacurilor: Valden, Maria Worth şi Portschach – la Lacul Worther; Millstatt şi Ossiach – lângă lacurile omonime. Se adaugă staţiunile montane ca St. Lorenzen (pe Gail) sau Malta, Gmünd şi Inner Leoben – în aria montană nordică.