Referat_Biogeografie

PENCIUC ALEXANDRA Pădurea Amazoniană (tropicală umedă sempervirentă)

Facultatea de Istorie și Geografie G.T. Anul 2 Grupa a 2-a 1


SCURT ISTORIC

Pădurea Amazoniană s-a format în Eocen, și se estimează că există de cel puțin 55 de milioane de ani. După extincția Cretacic-Terțiară, dispariția dinozaurilor, clima umedă a permis pădurii tropicale să se răspândească pe întregul continent. În perioada Eocenului, se crede că bazinul Amazonului a fost împărțit în două. Apa din partea estică se varsă spre Atlantic, în timp ce în partea vestică, apa curge spre Pacific prin Bazinul Amazonian. Este cunoscut faptul că s-au produs schimbări semnificante în Pădurea Amazoniană în ultimii 21.000 de ani datorită glaciațiunii și apoi a deglaciațiunii. Datele arheologice arată că primii oameni s-au stabilit aici acum 11.200 de ani. Primul european care a călătorit de-a lungul Amazonului a fost Francisco de Orellana în anul 1542.

LOCALIZARE

Pădurea Amazoniană reprezintă o pădure tropicală, de dimensiuni foarte mari. Ocupă întreaga cumpănă de ape a fluviului Amazon din nordul Americii de Sud și acoperă o suprafață de 6 milioane de kilometrii². Pădurea cuprinde circa 40% din suprafața totală a Braziliei și e învecinată la nord de Podișul Guyanei, la vest de Munții Anzi, la sud de Platoul Brazilian iar la est de Oceanul Atlantic. Fluviul Amazon are cea mai mare cumpănă de ape din lume iar pădurea omonimă are un front de 320 de kilometrii de-a lungul Atlanticului până la o centură de 1900 de kilometrii lățime unde pădurea întâlnește poalele munților Anzi.

CLIMA

Climatul Pădurii Amazoniene este cunoscut drept climat ecuatorial, situat aproximativ la 12 grade la nord și sud de Ecuator. Ca în oricare altă pădure tropicală, temperatura este ridicată, media anuală ajungând la 27˚C. Nu se poate vorbi aici de vară sau de iarnă, în pădurea tropicală existând un singur anotimp, schimbările anuale de temperatură nu depășesc 2˚C. Defapt, schimbările de la zi la noapte (între 2 și 5˚C) sunt mai mari decât schimbările anuale. Factorul care trebuie luat în considerare pentru acest fapt este gradul de umiditate, acesta fiind foarte mare.

Climatul pădurii Amazoniene nu are un sezon secetos deoarece aici plouă aproape tot anul.



Ceea ce numim sezon ploios înseamnă precipitații medii anuale între 1500- 4500mm iar sezon „secetos” între 750-2500 mm anual.

În graficul de sus, coloanele albastre reprezintă (medii anuale în mm) nivelul de precipitații iar punctele roșii arată temperatura medie în grade Celsius. Din noiembrie până în mai ploaia este foarte frecventă în Manaus (oraș situat în mijlocul pădurii Amazoniene). Sezonul ploios înseamnă nivel mai mare al apei -poate ajunge până la 20 de metrii- facilitând navigația. În sezonul secetos se navighează mai greu iar temperaturile sunt mai mari, în schimb este momentul oportun pentru a vizita pădurea tropicală.

BIODIVERSITATEA

Pădurea ecuatorială în ansamblul ei este mereu verde. Aparent, s-ar crede că vegetația nu cunoaște o perioadă de repaus. Totuși frunzele se schimbă în fiecare an, dar pe rând în funcție de specie. Apoi desfrunzirea durează doar 2-3 săptămâni, iar la unele specii pe același exemplar se pot vedea ramuri cu frunze, altele desfrunzite, iar altele abia înmugurite. Această pădure este foarte bogată în specii. Pădurea amazoniană numără peste 4000 de specii lemnoase, numai pe hectar se pot întâlni 200-300 de specii.

O caracteristică importantă a acestei păduri este etajarea (stratificarea) vegetației în lupta pentru lumină, care permite conviețuirea unui număr așa de mare de indivizi și specii.

Bolta pădurii o formează arborii înalți de 25-30 m, a căror coroane se împletesc, alcătuind un strat continuu prin care razele solare pătrund cu greu. Deasupra acestei bolți se înalță arbori, care ajung până la 60-80 m cu tulpini neramificate purtând în vârf un smoc de frunze mari, lucioase, cu cuticule pieloasă. Unele specii sunt puțin ramificate (de ordinul 2,3) și ramificarea începe la înălțime mare. Acești arbori au rădăcini uternice, bine fixate în sol. Multe specii au rădăcini adventive în formă de scânduri, așezate radiar la bază trunchiului, ca niște contraforturi pentru a-l susține(de exemplu la Ficus elastică). Frunzele arborilor înalți din etajul superior prezintă caractere xeromorfe deși se găsesc într-un climat cu precipitații abundente. Aceste adaptări sunt cauzate de încălzirea puternică și din cauză că temperatura este ridicată transpirația este puternică. Datorită înălțimii mari a tulpinei arborilor, apa ajunge greu la frunze și este necesar să se păstreze echilibrul dintre absorbție și evaporarea apei prin transpirație. Sub bolta padurii, in conditii de umiditate ridicata si luminozitatea scazuta, se dezvolta un strat arborescent, in care arborii nu depasesc 8-10 m inaltime. Din cauza lipsei de lumina speciile sunt sciafile iar cresterea este inceata.

Urmează stratul arbustiv cu specii ombrofile, de talii reduse. Frunzele arbuștilor ca și a arborilor, care se dezvoltă sub bolta pădurii sunt mari, subțiri, fine, în contrast cu frunzele arborilor care se ridică



deasupra acesteia la 40-60 m, fiindcă în condițiile unei umidități ridicate procesul de transpirație este mai redus. La multe specii se observă fenomenul de gutație, de eliminare a apei sub formă de picături.

Stratul erbaceu apare discontinuu datorită condițiilor diferite de luminozitate. Se dezvoltă în luminișuri, în locurile defrișate, lipsind sub pădurea densă unde solul este gol. Speciile care formează stratul ierbos sunt puține: câteva Gramineae, Araceae, Pteridophytae, ferigi.

O altă caracteristică o constituie mulțimea lianelor și a plantelor epifite. Lianele sunt plante agățătoare sau volubile care se încolăcesc în jurul arborilor, urcând spre lumină până la etajul superior al pădurii. Din speciile de liane, 90% se găsesc în pădurile ecuatoriale. Tulpinele lor sunt lungi, subțiri, lemnoase; uneori pot atinge 300 m lungime; dintre specii amintim Philodendron, Ficus, Piper, planta carnivoră Nepenthes destillatoria.

Tot în lupta pentru lumină s-au născut și plantele epifite, care sunt fixate pe trunchiurile arborilor, pe crengi, pe frunze (epifile), fără a-i parazita. Uneori ele acoperă crengile arborilor în așa fel încât îți dau impresia unei vegetații aeriene. Principalii reprezentanți ai epifitelor sunt bromeliaceele și orhideele dar se mai întâlnesc și ferigi, mușchi, alge, ciuperci epifite.

În aceste păduri se mai dezvoltă și plante parazite. Așa este genul Rafflesia; Rafflesia arnoldi de exemplu, are o floare viu colorată care ajunge până la un diametru de 1 m.

În pădurea ecuatorială flora este formată dintr-o mulțime de familii, genuri și specii. Se vor trece în revistă câteva dintre speciile cu valoare economică deosebită ce se găsesc în Pădurea Amazoniană.

Familia Palmae cu peste 1500 de specii este cea mai caracteristică acestor păduri; de obicei palmierii formează etajul superior al păduri. Trunchiul lor este înalt, cu diametrul mic, neramificat, care poarte în vârf o coroană cu frunze penate, palmate sau în evantai cu dimensiuni ce pot atinge uneori 5-6 m lungime. Palmierul de vin (Raphia vinifera). Prin crestarea tulpinii se scurge o seva zaharată, care prin fermentare se transformă într-o băutură alcoolică, numită „vin de palmier”. Din frunzele lungi se extrag fibre folosite la fabricarea sforilor, a coșulețelor, la legarea plantelor în viticultură și pomicultură. Palmierul de ulei (Elais guinnensis). Uleiul se extrage prin pereții fructului și din semințe; ele joacă un rol deosebit de important în alimentația populației locale, constituind și un articol de export însemnat. Palmierul de cocos (Cocos nucifera). Fructul (nuca de cocos) este o drupă mare cu pericarpul fibros, cu endocarbul lemnos, în care albumenul este consistent în partea periferică și lichid în partea centrală. Toate părțile plantei sunt folosite de om. Palmierul de ceară (Copernicia cerifera). La suprafața frunzelor produce o ceară folosită în fabricarea lumânărilor și a unor lacuri.



Familia Euphorbiaceae numără 4500 de specii. Arborele de cauciuc (Hevea brasiliensis) este principala plantă producătoare de cauciuc. Ricinul (Ricinus communis). Din semintțele lui se extrage un ulei folosit în farmacie și în industrie. Maniocul (Manihot utilissima) este o plantă ierboasă din tuberculii căreia se extrage o faină hrănitoare numită tapioca.

Familia Moraceae este una dintre cele mai importante familii a acestei păduri. Numai genul Ficus are 600 de specii. Ficus elastica la începutul dezvoltării este o plantă epifită, iar după moartea gazdei crește independent.

În familia Meliaceae sunt specii de arbori care au lemnul prețios: mahonul. Din familia Gramineae, bambusul (Bambusa arundinacea); este o plantă arborescentă, a cărei tulpină poate ajunge până la 40 m. Lemnul lui este folosit în construcția caselor, la confecționarea mobilei, a unor obiecte utile, la fabricarea hârtiei. Mugurii sunt folosiți în alimentație, iar din seva tulpinilor tinere se prepară vinul de bambus.

Alte familii reprezentative pentru această pădure sunt Rubiaceae, Myrtaceae,Lauraceae, Bombaceae, Musaceae.

VIAȚA ANIMALĂ

Lumea animală este foarte originală și variată, adaptată la viața arboricolă. Maimuțele din subordinul Platyrhine sunt caracteristice pădurii din această zonă și sunt reprezentate prin maimuța urlătoare, capucinul (Cebus capucinus) cu o coamă pe cap, etc. Această pădure este patria unor animale endemice ca: leneșul (Bradypus didactilus) care trăiește atârnat de crengi, specii de furnicari, tatuul uriaș (Priodontus giganteus) care are corpul acoperit cu o platoșă cornoasă, specii de opossum de la mărimea unui șoarece la aceea unei pisici, cu blana fină, tapirul, castorul de baltă sau nutria, dintre Chiropters- vampirii care se hrănesc cu sângele altor animale.

Păsările caracteristice sunt: colibrii,care cuprind peste 450 de specii, tucanul cu ciocul lung aproape cât corpul (Rhamphastus), papagalul ara, etc.

Reptilele sunt reprezentate de șerpi de talie mare neveninoși cum ar fi anaconda sau boa. Cu crocodilii sunt înrudiți caimanii. Se întâlnesc șopârle arboricole ca iguana, broaște. În Amazon și afluenții lui trăiesc foarte multe specii de pești, caracteristic fiind piranha, denumit și ”jaguarul” Amazonului, un pește răpitor care devorează cu rapiditate prada; pirarucu (Arapaiama gigas) este cel mai mare pește de apă dulce; țiparul electric care are pe partea centrală a cozii un organ electric, a cărui forță de descărcare poate atinge 300 volți.

Lumea insectelor este foarte variată și bogată: fluturi frumos colorați, mari (Morpho, Hestia), coleoptere lungi până la 25 cm (genul Dynastes), păienjeni mari, cea mai mare specie fiind mygala (Avicularia avicularia) care se hrănește cu păsări; multe specii de furnici dăunătoare (furnica uriașă, furnici roșii, furnici carnivore care ucid animalele ce le ies în cale).



INAMICUL PĂDURII AMAZONIENE- DEFRIȘĂRILE

Tăierile masive de pădure din zona Amazonului de pe teritoriul Braziliei au crescut cu 29% în perioada 2012-2013, potrivit unei estimări oficiale bazate pe datele obținute prin satelit și revizuite în creștere. Aproximativ 5.891 de km pătrați din pădurea amazoniană au dispărut în această perioadă, a anunțat miercuri Institutul Național pentru Cercetări Spațiale (INPE). Estimarea precedentă, realizată la sfârșitul anului 2013, făcea referire la o creștere a procesului de tăiere a pădurilor cu 28%, reprezentând o suprafață de aproximativ 5.843 de km pătrați de pădure. Cele mai afectate de aceste defrișări sunt pădurile din zonele de nord și centru-vest, reprezentând 2.346 km pătrați, respectiv 1.139 km pătrați tăiați de pădure.

În ciuda acestei revizuiri în creștere, este vorba despre al doilea rezultat pozitiv înregistrat începând din 1988, anul în care au început aceste măsurători oficiale. Defrișările din Amazonul brazilian au înregistrat cea mai mică creștere istorică în perioada 2011-2012, cu o suprafață de 4.571 de km pătrați de pădure tăiați, după un punct culminant de 27.000 de km pătrați defrișați în 2004.

INPE subliniază că statul brazilian a început din 2004 să reducă cu 74% ritmul anual de defrișare a acestei vaste regiuni. Anual guvernul brazilian măsoară defrișările efectuate în zona Amazonului, în perioada scursă din luna august anul precedent până în luna iulie a anului în curs. Cifrele estimative pentru perioada 2013-2014 urmează să fie publicate până la finalul anului 2014, însă anumite date preliminare apreciază deja o creștere cu 9,8% a defrișărilor.

ARIILE PROTEJATE

Din cauza defrișărilor masive, fie pentru agricultura sau industrie, s-a recurs la diferite metode de conservare a pădurii tropicale (atât flora cât și fauna) printre care se numără și ariile protejate.

Ariile protejate acoperă astăzi aproximativ 40% din Amazon –arie mai mare decât Groenlanda- dar este abuzată și suferă de un management foarte slab, după cum arată studiile realizate de Imazon și ISA



(Institutul Socioambiental). Raportul, publicat în portugheză, arată faptul că până în decembrie 2010, arile protejate din Amazonul brazilian s-au ridicat la peste 2 milioane de km² . Unitățile de conservare precum parcurile naționale au reprezentat puțin peste jumătate din întreaga arie (50,6%) pe când teritoriile indigene(băștinașe) au reprezentat 49,9%.

Chiar dacă pe hârtie extinderea zonelor protejate pare substanțială, raportul a descoperit multe probleme cu privire impactul uman asupra multor arii. Între 1998 și 2009 12204 de km² de pădure a fost „curățată” în aceste zone. Îngrijorător mai e și faptul că cele mai multe defrișări s-au desfășurat în zonele desemnate pentru resursele cu caracter durabilce ar fi trebuit să fie exploatate în așa fel încât să poată susține și generațiilor viitoare.

Cauza principală a fost managementul slab, acesta contribuind la degradarea ariilor protejate. Jumătate din ariile protejate din Amazon incă nu au planurile (de management) aprobate și 45% nici măcar nu au consiliu de management. De asemenea, numărul de angajați(în unele arii) este foarte scăzut. De exemplu, statul Pará are doar un gardian pentru 1817 km² de pădure.

Raportul categorizează defrișările ilegale și mineritul ca amenințări pentru ariile protejate dar precizează faptul că o mie proiecte de minerit au fost acordate în timp ce 10 mii își acceptă confirmarea.

Brazilia a luat inițiativă începând cu anul 2000 și are de gând să salveze teren mai mult decât oricare altă țară, reușind chiar aceasta într-un procent de 60% pe o perioadă de 10 ani. De asemenea țintește ambițios spre reducerea despăduririlor din ariile protejate.

CONCLUZII

Pădurea Amazoniană se caracterizează printr-o mare bogăție de specii animale și vegetale, multe din ele folosite de om. Suprafața lor este însă în continuă restrângere, ele fiind defrișate pentru extinderea terenurilor arabile. Aceasta a fost mult timp recunoscută ca un depozit de servicii ecologice, nu numai pentru triburile și comunitățile locale ci și pentru restul lumii. De asemenea, este singura pădure rămasă în ceea ce privește mărimea și biodiversitatea. Dar cum încălzirea globală se agravează, impactul defrișărilor asupra Amazonului continuă treptat să distrugă procesele ecologice ce au fost rafinate pe parcursul a milioane de ani.

BIBLIOGRAFIE

Lucaci, Maria- Biogeografie, Suceava, 1980; http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83durea_Amazonian%C4%83;



http://www.britannica.com/EBchecked/topic/18707/Amazon-Rainforest; http://www.unique-southamerica-travel-experience.com/amazon-rainforest-climate.html; http://www.ariautowers.com/html/manaus-brazil-our-neighborhood.asp; http://wwf.panda.org/what_we_do/where_we_work/amazon/about_the_amazon. http://www.mongabay.com


Referat_Biogeografie

Documents

Transcript of Referat_Biogeografie