Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Biologie

Master Biodiversitatea si productivitatea ecosistemelor

An II

FACTORI CU IMPACT NEGATIV ASUPRA

BIODIVERSITĂȚII

Student: Constandache Ionela

Iasi

1

CUPRINS

1. CLASIFICAREA IMPACTURILOR

1.1. Efecte pozitive şi efecte negative

1.2. Impacturi directe şi impacturi indirecte

1.3. Impacturi temporare şi permanente

1.4. Efecte cumulative şi sinergice

2. CONCEPTUL DE MEDIU ÎNCONJURĂTOR

2.1 Fauna

2.2 Ecosistemele

3. FACTORI DE IMPACT

3.1 Zgomotul

3.2 Vibraţiile

3.3 Radiaţii ionizante

3.4 Radiaţii neionizante

3.5 Traficul

3.6 Deşeurile

3.7 Energia

3.8 Riscuri (explozii, incendii etc.)

4. FACTORII NATURALI CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

4.1 Efectul de seră

4.2 Modificarea climei

4.3 Ploile acide

4.4 Creşterea concentraţiei de ozon la nivelul solului

4.5 Dispariţia speciilor

4.6 Degradarea peisajului

5. IMPACTUL ACTIVITĂŢILOR ANTROPICE ASUPRA MEDIULUI

5.1 Societatea industrială modernă

5.2 Industria minieră

5.3 Transporturile

5.4 Agricultura

5.5 Silvicultura

5.6 Turismul

6. INFLUENȚA FACTORILOR ASUPRA BIODIVERSITĂȚII

7. SPECII AUTOHTONE DISPĂRUTE/PE CALE DE DISPARIȚIE DIN ROMÂNIA

BIBLIOGRAFIE

2

1. CLASIFICAREA IMPACTURILOR

Conform environmental information management (eim) pot exista mai multe

tipuri de efecte/impacturi.

Amplasarea, construcţia, exploatarea şi întreţinerea infrastructurilor rutiere liniare

pentru transporturi sunt însoţite de o multitudine de efecte/impacturi asupra mediului

înconjurător, a căror diferenţiere are implicaţii în adoptarea măsurilor de protecţie a mediului.

1.1. Efecte pozitive şi efecte negative

Din categoria efectelor pozitive se menţionează: dezvoltarea economică şi socială a

zonelor deservite; crearea de locuri de muncă, creşterea mobilităţii, îmbogăţirea teritoriului şi

peisajului, etc acestea constituind raţiunea înfiinţării şi existenţei diverselor infrastructuri. Din

categoria efectelor negative se menţionează: consumarea de resurse financiare şi naturale

(ocuparea de terenuri, consumarea de materiale de constrcţii provenind în principal din

litosferă, consumarea de resurse neregenerabile, de hidrocarburi fosile, etc), degradarea

peisajului dacă nu se realizează lucrările de reconstrucţie ecologică după lucrările de

construcţie, poluarea, etc.

1.2. Impacturi directe şi impacturi indirecte

Din categoria impacturilor directe se menţionează: fragmentarea şi comasarea

terenurilor agricole sau a pădurilor, eradicarea unor specii de faună şi floră, modificarea

peisajului, etc.

Din categoria impacturilor indirecte (induse) se menţionează: favorizarea alunecării

de terenuri, deranjarea echilibrului apelor subterane, poluarea ca urmare a exploatării

infrastructurilor, aceasta având incidenţă largă la scară locală, inclusiv regională sau

planetară.

1.3. Impacturi temporare şi permanente

Impacturile datotare şantierelor sunt, în general, temporare, durata acestora putând fi

mai scurtă (cazul construcţiei cu ajutorul instalaţiilor mobile de preparare a mixturilor

asfaltice la cald) sau mai lungă (cazul construcţiei unui pod într-o localitate). Din categoria

impacturilor de tip permanent se menţionează: comasarea terenurilor agricole sau a

pădurilor, care îngreunează exploataţia, adeseori prin creşterea distanţei de transport; poluarea

chimică şi energetică datorată exploatării infrastructurilor cu circulaţie intensă, etc.

1.4. Efecte cumulative şi sinergice

3

Din categoria efectelor cumulative se menţionează: poluarea produsă de o cale de

transport sau de instalaţiile specifice pentru construcţii, care suprapunându-se peste poluarea

existentă (de fond) în zonă poate conduce la depăşirea limitelor admisibile ale poluării.

Efectul sinergic din acţiunea concomitentă a mai multor substanţe poluante, ale căror

efecte se potenţează, astfel încât efectul rezultant este mai grav decât suma efectelor aceloraşi

substanţe poluante acţionând izolat. Este bine cunoscută sinergia bioxidului de sulf şi a

pulberilor în suspensie, inclusiv a fumurilor.

2. CONCEPTUL DE MEDIU ÎNCONJURĂTOR

Analizele privind calitatea mediului înconjurător şi a impacturilor generate asupra

acestuia de către activitatea antropică impun clarificarea termenului de mediu înconjurător.

Pentru acesta pot fi luate în considerare trei definiţii /44/:

Mediul fizic şi biologic, împreună cu relaţiile de schimb care există în interiorul

ecosistemelor, caracterizat de elemente fizice (geologie, hidrogeologie,

seismologie etc.), de organisme vii (flora şi fauna) şi de relaţiile ce există între

acestea (ecosistemele).

Mediul fizic, biologic şi antropic (bunuri culturale, medii urbane, peisaj, utilizarea

solului), când sunt luate în considerare şi relaţiile factorului uman cu elementele

mediului fizic şi biologic, inclusiv degradarea ecosistemelor ca urmare a

activităţilor antropice.

În sens mai larg, conceptul de mediu include şi activităţile şi condiţiile de viaţă ale

omului (sănătate, securitate, structura societăţii şi a economiei, cultură etc.).

Întrucât modul de definire a mediului înconjurător este important atât din punct de

vedere metodologic, cât şi din punct de vedere al competenţelor necesare evaluării impactului,

este necesar să se clarifice încă de la început în ce sens trebuie înţeles termenul de mediu

înconjurător. De cele mai multe ori, în studiile de evaluare a impactului se alege cea de-a treia

variantă, care este cea mai complexă .

Analizarea mediului înconjurător din punct de vedere calitativ presupune studierea

elementelor sale, respectiv factorii de mediu (cuprinzând mai multe componente ambientale)

şi factorii de impact (sau de interferenţă a activităţilor antropice cu mediul înconjurător).

Factorii de mediu se referă la elementele constitutive ale mediului înconjurător (aer, apă, sol),

iar factorii de impact reprezintă acele elemente care sunt cauze ale interferenţelor cu mediul şi

4

pot produce perturbări ale componentelor ambientale (zgomote, vibraţii, radiaţii, emisii,

deşeuri etc.).

2.1 Fauna

Obiectivul principal în caracterizarea acestei componente ambientale este determinarea

speciilor prezente efectiv sau potenţial în zona analizată, precum şi a vulnerabilităţii acestora.

La fel ca şi în cazul florei şi vegetaţiei, în studiile de evaluare a impactului, fauna este privită

fie ca element de importanţă naturalistică, fie ca resursă economică, fie ca element structural

al mediului înconjurător. Analizele privind fauna trebuie să evidenţieze şi să caracterizeze

speciile prezente în zonă din punct de vedere cantitativ şi calitativ, să evidenţieze aspectele

critice şi modul de protecţie a speciilor prezente.

Surse de impact

Şi pentru această componentă ambientală, toate impacturile generate asupra aerului,

apei, solului şi subsolului sunt resimţite prin intermediul ciclurilor biogeochimice ale materiei.

Emisiile de substanţe poluante, deversările de reziduuri în apele superficiale sau pe sol,

exploatarea excesivă a resurselor de apă, dezvoltarea urbană sunt activităţi care generează un

impact direct asupra faunei.

Ca surse de impact specifice acestei componente ambientale se menţionează vânătoarea

şi pescuitul.

Parametri de stare

speciile faunistice prezente în zonă, evidenţiind speciile de vertebrate (mamifere,

păsări, reptile, amfibii şi peşti) şi nevertebrate (insecte, moluşte), cu referire la

speciile de interes major;

zone de importanţă faunistică (locuri de reproducere, de refugiu, de iernare, de

alimentare, coridoare de tranzit).

2.2 Ecosistemele

Ecosistemul este definit ca ansamblul organismelor vii (comunităţi biotice) şi a

factorilor abiotici, care există într-un anumit spaţiu fizic, cuprinzând şi ansamblul de relaţii

dintre acestea şi procesele dinamice care le afectează. Studiul ecosistemelor este foarte

important în analizele mediului înconjurător, întrucât permite abordarea sistemică a acestuia,

împreună cu fluxurile de materie şi energie, naturale sau modificate de om. Analizarea

relaţiilor dintre diferitele elemente care constituie ecosistemul presupune o bună cunoaştere a

evoluţiei sale intrinseci.

5

Este dificil să se marcheze limitele unui ecosistem. Teoretic se poate spune că, întrucât

fiecare element al biosferei este în legătură cu alte elemente care-l înconjoară, ecosistemul

este nelimitat. Practic, se delimitează unităţi ecosistemice, pentru care sunt recunoscute o

structură şi un complex de funcţiuni omogene şi specifice (o pădure, un lac etc.). şi care

cuprind vegetaţia, flora, fauna, solul dar şi complexul de lucrări antropice şi acţiunile

perturbante ale acestora.

Unităţile ecosistemice au diferite ordine de mărime, iar orice ecosistem poate fi

considerat un ecomozaic de unităţi ecosistemice de ordin inferior. În cazul studiilor de impact

interesează, de regulă, ecosisteme care se extind pe câteva zeci de kilometri pătraţi.

Ţinând seama de cele prezentate, se poate spune că analizele acestei componente

ambientale vizează caracterizarea calităţii şi vulnerabilităţii ecosistemelor, prin recunoaşterea

şi delimitarea unităţilor ecosistemice prezente în zona de interes, evidenţierea importanţei şi

punctelor critice şi evidenţierea modului de protecţie.

Surse de impact

Toate impacturile generate asupra componentelor ambientale care alcătuiesc mediul

înconjurător afectează şi ecosistemele.

Parametri de stare

unităţile ecosistemice, care trebuie evidenţiate prin cartografiere, unităţile

ecosistemice naturale şi antropice prezente în zonă, caracterizate din punct de

vedere calitativ prin descrierea componentelor biotice şi abiotice şi a dinamicii lor

relative, cu referiri speciale la rolul lanţurilor trofice asupra transferului de

contaminanţi la alte specii şi la om şi la capacitatea de autoepurare a acestora;

calitatea unităţilor ecosistemice, prin evaluarea importanţei şi punctelor critice

(rolul în fluxurile de materie şi energie sau în ecomozaic, sensibilitate ridicată la

factori de presiune antropică etc.).

Pentru caracterizarea stării de sănătate a unităţilor ecosistemice se pot utiliza

bioindicatori (indici biotici pentru ecosistemele râurilor, parametri chimici pentru

caracterizarea nivelului trofic a lacurilor etc.).

În ceea ce priveşte relaţiile cu alte componente ambientale, prin definiţie, ecosistemul

poate fi privit ca sistem suntetic al tuturor celorlalte componente ambientale care descriu

mediul înconjurător în ansamblul său. Astfel, ecosistemul poate fi văzut ca o cheie

interpretativă a mediului înconjurător complex, întrucât el poate fi analizat atât ca sistem

ambiental complex, cât şi ca o componentă ambientală individuală.

6

3. FACTORI DE IMPACT

Factorii de impact reprezintă acele elemente care generează interferenţe cu diferitele

componente ale mediului înconjurător. Diferenţa dintre componentele ambientale şi factorii

de impact constă, în esenţă, în faptul că în timp ce componentele ambientale sunt elemente

constitutive ale mediului (aer, apă, sol etc.), factorii de impact sunt acele elemente care

reprezintă cauza interferenţei şi perturbarea posibilă în confruntarea cu alte componente

ambientale (zgomote, vibraţii, radiaţii, deşeuri etc.). În realitate, diferenţa este mult mai

subtilă, întrucât şi unele componente ambientale pot reprezenta factori de impact pentru alte

componente ambientale: apa este un factor ce modelează suprafaţa terestră, interferându-se

astfel cu solul. De asemenea, factorii de impact pot fi interpretaţi uneori ca şi componente

ambientale: zgomotul este un factor de impact care poate afecta comportamentul oamenilor şi

animalelor, dar în acelaşi timp este un mediu sonor, care poate fi considerat componentă a

mediului înconjurător complex.

În contextul studiilor de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător, factorii de

impact sunt consideraţi cauza de interferenţă şi perturbare a mediului în care se manifestă.

Analizarea factorilor de impact are drept scop determinarea caracteristicilor relative ale

acestora, indiferent dacă proiectul în cauză se realizează sau nu.

3.1 Zgomotul

Obiectivul caracterizării acestui factor de impact se referă la determinarea surselor de

zgomot, a nivelelor de poluare sonoră în zona studiată, evidenţiind intervenţiile de control,

protecţie şi reducere.

Surse de impact

emisii sonore de origine industrială, care trebuie localizate şi caracterizate în

funcţie de surse, intensitate, frecvenţă şi durată;

emisii sonore generate de mijloacele de transport, cu referire la traficul rutier,

feroviar şi aerian;

emisii sonore din alte surse, presupunând determinarea surselor (activităţi

edilitare, recreative, instalaţii şi utilaje).

Parametri de stare

climatul acustic, afectat direct sau indirect de activităţile proiectului, cu

evidenţierea creşterii spaţiale şi temporale a nivelelor de presiune sonoră diurne şi

nocturne.

Relaţiile dintre zgomot şi alte componente ambientale sunt determinate de impactul pe

care-l generează zgomotul asupra acestora, în special asupra ecosistemelor, faunei şi mediului

7

antropic (sistemul igienico – sanitar şi sistemul teritorial). Zgomotul, ca factor de impact,

poate deveni el însuşi, în unele cazuri, ţintă a factorilor de interferenţă, cum ar fi traficul,

manifestările mediului antropic sau fauna, care pot fi surse de zgomot.

3.2 Vibraţiile

Vibraţiile se analizează în scopul evidenţierii şi caracterizării surselor de vibraţii, al

determinării nivelelor vibraţiilor în zona studiată şi a impactului acestora asupra

componentelor ambientale, precum şi pentru evidenţierea măsurilor de control, protecţie şi

diminuare.

Surse de impact

vibraţii de natură industrială, caracterizate în funcţie de surse, intensitate,

frecvenţă şi durată;

vibraţii cauzate de transport, cu referire la transportul rutier şi feroviar,

caracterizate, de asemenea, prin intensitate, frecvenţă şi durată;

vibraţii de altă natură (determinate de funcţionarea instalaţiilor şi utilajelor).

Parametri de stare

nivelele de vibraţie în zona studiată, prognozarea nivelelor probabile în cazul

realizării proiectului şi a efectelor asupra clădirilor şi a stării de confort a

populaţiei.

Relaţiile cu alte componente ambientale sunt determinate de impactul generat de vibraţii

asupra acestora, cu referire specială la sol şi subsol şi la mediul antropic (sistemul igienico –

sanitar şi sistemul teritorial).

3.3 Radiaţii ionizante

Scopul caracterizării acestui factor de impact este acela de evidenţiere a surselor de

radiaţii ionizante, de determinare a nivelelor de radiaţie existente în zona de interes şi de

evidenţiere a măsurilor de control, protecţie şi diminuare.

Surse de impact

emisii de radiaţii ionizante, pentru care trebuie localizate şi evidenţiate sursele,

indicat tipul de radiaţie (radiaţii corpusculare sau electromagnetice) şi activitatea

surselor (numărul de dezintegrări în unitatea de timp).

Parametri de stare

nivelul radiaţiei în zona studiată, în special pentru zonele sensibile la efectele

radiaţiilor prin prezenţa unor subiecţi vulnerabili (femei însărcinate, copii, bătrâni,

stupine, ciupercării etc.).

8

Riscurile determinate de radiaţiile ionizante se referă atât la iradierea externă (mai ales

cu raze X, raze gama şi neutroni), cât şi la iradierea internă, ca urmare a ingerării sau inhalării

substanţelor radioactive. Evaluările privind radiaţiile pot fi utilizate şi în analizele unor

componente ambientale, în special în ceea ce priveşte sistemul igienico – sanitar al mediului

antropic şi faunei.

3.4 Radiaţii neionizante

Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este evidenţierea surselor de radiaţii

neionizante, determinarea nivelelor de radiaţie şi stabilirea măsurilor de control, protecţie şi

diminuare.

Surse de impact

emisii de radiaţii neionizante, pentru care trebuie localizate sursele (instalaţii

electrice, staţii de transformatoare, sisteme radiante sau antene, reţele de radio sau

televiziune, reţele de telecomunicaţii etc.)

Parametri de stare

poluarea electromagnetică, prin determinarea valorilor câmpurilor electrice şi

magnetice în zona de studiu.

Riscurile pe care le prezintă radiaţiile neionizante, cauzate de iradierea externă, nu sunt

cunoscute suficient, dar este clar că acestea reprezintă un pericol pentru sănătatea umană şi

trebuie evaluate în analizele privind sistemul igienico – sanitar al mediului antropic.

3.5 Traficul

Obiectivul caracterizării acestui factor de impact se referă la evidenţierea principalelor

fluxuri de trafic şi evidenţierea măsurilor de control, organizare şi modului de manifestare.

Surse de impact

traficul de vehicule, care trebuie analizat din punct de vedere al autovehiculelor şi

vehiculelor de mare tonaj utilizate în cadrul proiectului;

modificări ale circulaţiei şi ale sistemelor de transport, pentru care trebuie evaluat

impactul generat asupra traficului, inclusiv eventualele întreruperi sau modificări

în funcţionarea transportului public determinate de proiect.

Parametri de stare

fluxuri de trafic, care trebuie măsurate şi analizate pentru zona afectată direct sau

indirect de către proiectul analizat, evidenţiind volumul traficului pe tip de

vehicule şi distribuţia spaţială şi temporală a acestuia, luând în considerare o

perioadă de timp semnificativă pentru scopurile evaluării impactului.

9

Traficul generează un impact direct asupra aerului, cauzat de emisiile atmosferice

generate de mijloacele de transport, dar afectează şi componentele mediului antropic, în

special sistemul teritorial, precum şi factori ambientali de tipul zgomotului, vibraţiilor şi

consumul de energie

3.6 Deşeurile

Pentru caracterizarea acestui factor de impact trebuie evidenţiate nivelele de producţie

ale deşeurilor şi sistemul de colectare (colectare diferenţiată), recuperare, reciclare şi

distrugere a acestora.

Surse de impact

producerea de deşeuri urbane, pentru care trebuie evidenţiate şi analizate datele

privind producţia de deşeuri lunară şi anuală, pentru o perioadă semnificativă din

punct de vedere al studiului de impact, cu şi fără implementarea proiectului,

precum şi datele privind compoziţia deşeurilor urbane în zona studiată;

producerea deşeurilor speciale, care trebuie analizate din punct de vedere

cantitativ şi calitativ, cu specificarea tipului şi originii deşeurilor, fie că proiectul

se va realiza sau nu în zona studiată;

producerea deşeurilor periculoase, care trebuie analizate din punct de vedere

cantitativ şi calitativ, cu specificarea tipului şi originii deşeurilor, fie că proiectul

se va realiza sau nu în zona studiată.

Deşeurile afectează celelalte componente ambientale prin impacturi directe sau

indirecte, în funcţie de etapa gestionării lor (colectare şi transport, recipiente de colectare,

platforme ecologice, instalaţii de depozitare, recuperare, reciclare, compostare, neutralizare,

depozite, incineratoare), care se manifestă prin producerea de zgomote şi vibraţii, mirosuri

neplăcute, trafic, impact asupra peisajului, contaminarea solului şi a apelor, emisii atmosferice

provenite de la instalaţiile de incinerare.

3.7 Energia

Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este evidenţierea nivelelor de consum

energetic, a politicilor energetice şi a măsurilor de raţionalizare a acestor consumuri.

Surse de impact

consumuri energetice pentru utilizări industriale, care trebuie evidenţiate anual,

pentru diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi, cu analizarea tendinţei

de consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului;

10

consumuri energetice pentru utilizări civile, care trebuie evidenţiate anual, pentru

diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi, cu analizarea tendinţei de

consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului;

consumuri energetice pentru transport, care trebuie evidenţiate anual, pentru

diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi, cu analizarea tendinţei de

consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului;

producerea de energie, cu specificarea cantităţii de energie necesară în condiţiile

realizării proiectului, indicând eventual şi modul de producere.

Parametri de stare

resurse energetice din teritoriu, cu specificarea resurselor energetice regenerabile.

Factorul de impact energetic afectează în principal aerul, prin emisiile atmosferice

rezultate din procesele de combustie, dar afectează şi celelalte componente ambientale: apa,

prin producerea hidroenergiei; clima, prin producerea energiei eoliene; solul şi subsolul, prin

producerea energiei geotermice şi pe bază de combustibili fosili; flora, vegetaţia, şi

ecosistemele, prin producerea energiei din biomasă; interacţionează cu deşeurile, prin

producerea energiei prin procese de termocombustie, piroliză sau gazeificare şi prin

exploatarea biogazului produs în procesele de descompunere anaerobă şi cu toate

componentele mediului antropic, prin rolul pe care îl are energia în toate activităţile antropice.

3.8 Riscuri (explozii, incendii etc.)

Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este acela de a evidenţia riscurile

potenţiale şi sursele acestora, precum şi politicile de control, prevenire şi protecţie.

Surse de impact

industriile cu grad ridicat de risc, pentru care trebuie evidenţiate clasele de risc şi

factorii care determină condiţiile de risc;

alţi factori potenţiali de risc.

Parametri de stare

nivelele de risc, cu analizarea datelor referitoare la accidente relevante produse în

zona de interes, în cazul implementării unor proiecte similare şi analizând

diferitele tipuri de risc (explozii, incendii, emisii de substanţe toxice, radiaţii,

zgomote etc.) prin intermediul evidenţierii accidentelor posibile, a surselor de

accidente, a estimării probabilităţii şi frecvenţei de producere a accidentelor şi al

estimării magnitudinii şi consecinţelor.

Prin natura lor, riscurile reprezintă un factor de impact pentru toate celelalte

componente ambientale.

11

4. FACTORII NATURALI CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

4.1 Efectul de seră

Efectul de seră este un fenomen fără de care viaţa, aşa cum o cunoaştem noi, nu ar fi

posibilă. Acest proces constă într-o încălzire a planetei prin efectul acţiunii aşa numitelor

gaze cu efect de seră, compuşi prezenţi în aer în mod natural în concentraţii relativ reduse

(bioxidul de carbon, vapori de apă, metan etc.). Gazele cu efect de seră permit radiaţiilor

solare să treacă prin atmosferă, blocând trecerea spre spaţiu a unei părţi din radiaţia

infraroşie a suprafeţei Terrei şi a atmosferei joase (căldura reemisă). Practic, aceste gaze se

comportă ca o seră şi favorizează reglarea şi menţinerea temperaturii terestre la valorile

actuale. Acest proces s-a desfăşurat întotdeauna în mod natural şi face ca temperatura Terrei

să fie cu aproximativ 33°C mai ridicată decât ar fi în absenţa acestor gaze.

Creşterea producţiilor agricole, dezvoltarea intensă a diferitelor ramuri industriale şi a

activităţii miniere contribuie ulterior la o bună parte a emisiilor în atmosferă. De asemenea,

defrişările masive determină creşterea concentraţiei de bioxid de carbon în aer, întrucât

plantele pot contribui la reducerea concentraţiei de bioxid de carbon din aer prin procesul de

fotosunteză. Pagubele sunt şi mai evidente, dacă se iau în considerare incendiile de mari

proporţii, care afectează anual pădurile tropicale, determinând emisii de bioxid de carbon,

care sunt comparabile cu cele din întreaga Europă. Respiraţia plantelor şi descompunerea

materiei organice generează emisii de bioxid de carbon de 10 ori mai mari decât cele cauzate

de activitatea umană; aceste emisii au fost compensate până la începere revoluţiei industriale

prin fotosunteză şi absorbţia realizată de oceane

Dacă emisiile globale de bioxid de carbon ar fi menţinute la nivelul ultimilor ani,

concentraţiile stratosferice ar atinge 500 ppm până la sfârşitul acestui secol, o valoare

aproape dublă faţă de cea preindustrială (280 ppm). Problema poate fi agravată de faptul că

multe gaze cu efect de seră pot rămâne în atmosferă zeci sau sute de ani, efectul lor

manifestându-se astfel pe termen lung.

Progresul ce se va realiza în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de

seră în viitorul imediat, va determina nivelul de încălzire globală pe care îl vor suporta

generaţiile viitoare. Abordarea acestei reduceri ar trebui să fie coordonată astfel încât

progresele privind reducerea gazelor de seră dintr-un sector economic să nu fie compromise

12

de creşterea emisiilor într-un alt sector. În orice caz, acţiunile întreprinse până acum la nivel

internaţional şi local nu sunt suficiente, iar situaţia continuă să se înrăutăţească.

Protocolul de la Kyoto obligă ţările industrializate şi pe cele cu economia în tranziţie

(ţările est europene) la o reducere totală de 5% în perioada 2008–2012 a principalelor emisii

antropice de gaze ce pot altera efectul natural de seră (aceste state sunt responsabile în

prezent de 70% din emisii). }n cadrul acestu Protocol au fost luate în considerare şase dintre

cele mai importante gaze cu efect de seră: bioxidul de carbon, metanul, protoxidul de azot

(N2O), hidrofluorocarburile (HFC), perfluorocarburile (PFC) şi hexaflorura de sulf (SF6).

Vaporii de apă nu au fost luaţi în considerare, întrucât emisiile antropice sunt extrem de

reduse în comparaţie cu cele de origine naturală.

Cele mai importante cauze care generează efectul de seră sunt:

emisiile de bioxid de carbon generate de arderea combustibililor fosili cum ar fi

cărbunele şi petrolul, de arderea lemnului şi de gazele de eşapament;

defrişarea masivă pădurilor tropicale şi a altor păduri;

emisiile de metan provenite din sectorul zootehnic, din arderea lemnului şi a

combustibilii fosili sau emanate de vegetaţie şi de procesele de descompunere

organică;

emisiile de oxizi de azot rezultate din arderea combustibililor fosili, arderea

lemnului, materiale fecale provenite de la oameni şi animale;

ozonul din troposferă - moleculele de ozon care cad din atmosferă intră în reacţie

cu poluanţi ca metan, bioxid de carbon şi nitrogen, care provin în principal de la

autovehicule.

Consecinţele efectului de seră se concretizează în topirea gheţarilor şi creşterea

nivelului apelor mărilor şi oceanelor, inundaţii, schimbări climatice (în regimul

precipitaţiilor, al vânturilor), deplasarea zonelor climatice şi de vegetaţie. Inundaţiile

reprezintă una dintre problemele majore ale viitorului, deoarece nivelul mărilor creşte. În

acest climat variat, recoltele nu vor mai putea creşte, iar apa din precipitaţii nu va putea fi

absorbită în timp util. Plantele şi animalele vor avea greutăţi de adaptare la noile condiţii,

unele specii fiind obligate să-şi schimbe habitatul.

În România, emisiile principalelor gaze cu efect de seră (bioxid de carbon, metan şi

protoxid de azot) s-a diminuat aproape continuu, începând cu anul 1989, aşa cum se poate

observa din fig. nr. 2.4, o tendinţă uşoară de creştere remarcându-se în ultimii cinci ani în

cazul bioxidului de carbon.

13

În ceea ce priveşte nivelul cumulat al tuturor gazelor cu efect de seră (CO2, CH4, N2O,

H2O, PFC, HFC şi SF6) emise de activităţile antropice din România, exprimat în mii tone

echivalent carbon, se constată că acesta se află, începând din anul 1990, sub nivelul impus

de Protocolul de la Kyoto

4.2 Modificarea climei

Clima planetei pe care trăim este un fenomen dinamic şi se află în continuă transformare

încă de la formarea Terrei. Fluctuaţiile periodice ale temperaturii şi precipitaţiilor sunt

consecinţe normale ale acestei transformări. Există însă evidenţe ştiinţifice care presupun că

modificările climatice actuale sunt mai accentuate decât cele produse din cauze naturale.

O ipoteză interesantă a fost formulată pentru condiţiile climatice viitoare ale Europei.

Unii cercetători susţin că topirea gheţarilor arctici, provocată de încălzirea globală, va

determina o intensificare a curenţilor oceanici proveniţi din Arctica, ceea ce va genera o

deviaţie a curentului din Golful Mexic, care în prezent atinge coastele Europei Occidentale.

Pentru înţelegerea influenţei acestui curent asupra climei europene, este suficient următorul

exemplu: în luna decembrie, temperatura din Normandia (Franţa) este de circa 0°C; în

Canada, la aceeaşi latitudine se ating adesea temperaturi de –30°C. Dispariţia efectului de

încălzire datorat curentului din Golful Mexic, ar putea conduce, în mod paradoxal, la o nouă

glaciaţiune în Europa, într-o perioadă în care cea mai mare parte a planetei se va confrunta cu

un fenomen de încălzire.

S-a descoperit că, în timp ce cea mai mare parte a planetei se încălzeşte, regiunile

supuse depunerii emisiilor de sulf şi staniu se răcesc. Norii de sulfaţi atmosferici produşi de

emisiile industriale răcesc atmosfera, reflectând lumina solară în spaţiu şi atenuând efectul de

creştere a concentraţiei gazelor cu efect de seră.

Creşterea temperaturilor cauzată de încălzirea globală, provocată, la rândul ei, de

creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră în atmosferă, poate avea atât efecte directe, cât

şi indirecte asupra sănătăţii umane.

Statisticile privind mortalitatea şi cazurile de spitalizare arată că frecvenţa morţilor

creşte în zilele foarte calde, în special printre persoanele foarte în vârstă şi printre cele

bolnave de astm. În orice loc de pe planetă, prezenţa şi dispersia bolilor sunt puternic

influenţate de clima locală. Ca urmare, multe din bolile infecţioase, potenţial mortale, sunt

răspândite numai în zonele mai calde. Boli ca malaria, febra tifoidă, frigurile galbene şi

encefalita şi-ar putea lărgi aria de răspândire, dacă ţânţarii şi alte insecte purtătoare de viruşi

ar găsi şi alte condiţii climatice la care s-ar putea acomoda.

14

Temperaturile extrem de ridicate sporesc riscurile fizice ale persoanelor cu probleme

cardiace. Acestea sunt mai vulnerabile, deoarece la temperaturi mari, sistemul cardiovascular

trebuie să lucreze mai intens pentru menţinerea temperaturii corporale stabile. Clima mai

caldă conduce şi la o creştere a răspândirii problemelor respiratorii.

Temperaturile mai ridicate favorizează formarea şi creşterea concentraţiei de ozon la

nivelul solului. De asemenea, creşterea temperaturilor poate favoriza intensificarea poluării

biologice a apelor, favorizând proliferarea diferitelor organisme infestate. Mulţi cercetători

susţin că fenomenul de încălzire globală a planetei determină şi creşterea fenomenului de

eutrofizare a apelor, cu toate pagubele biologice, economice şi sanitare care decurg de aici.

Eutrofizarea este un proces natural sau artificial de îmbogăţire cu materii organice şi cu

substanţe nutritive (nitraţi, fosfaţi etc.) a apelor lacurilor şi a bălţilor. Prin acţiunea sa pe

termen lung, acest fenomen face ca apele să fie din ce în ce mai sărace în oxigen, distrugând

în final fauna acvatică.

4.3 Ploile acide

Prin ploi acide se înţelege procesul de cădere din atmosferă a unor particule, gaze şi

precipitaţii acide. Dacă depunerile acide au loc sub formă de precipitaţii (ploaie, zăpadă,

ceaţă, grindină etc.) se vorbeşte despre o depunere umedă, în caz contrar, fenomenul constă

într-o depunere uscată. Ploile acide sunt cauzate în principal de oxizii de sulf (SOx) şi, într-o

măsură mai mică, de oxizii de azot (NOx), prezenţi în atmosferă atât din cauze naturale, cât şi

din cauze antropice.

Ploile acide afectează întregul patrimoniu vegetal al planetei: în multe părţi ale Europei

şi ale Americii de Nord, precum şi în Brazilia, plantele sunt afectate mai mult sau mai puţin

grav. Dacă nu se modifică aceste tendinţe, în 10 – 20 de ani multe dintre pădurile lumii ar

putea fi complet distruse, ceea ce va provoca expansiunea locală a fenomenului carstic (adică,

infiltrarea apei în subsol), secetă, deşertificarea progresivă a solului, creşterea riscului de

producere a inundaţiilor şi modificări ale climei. Agresiunea ploilor acide asupra plantelor se

produce în două moduri: afectarea directă a frunzelor şi/sau modificarea compoziţiei chimice

a terenului. Frunzele sunt părţile de plantă cele mai expuse şi mai vulnerabile la acţiunea

poluanţilor din aer, reprezentând sediul schimburilor de gaze. Prin intermediul stomatelor,

gazele pătrund în interiorul frunzei, unde se dizolvă în lichidul intercelular, ajungând apoi să

se disperseze şi să se acumuleze în frunză până la concentraţii toxice.

15

Efectele pe termen lung cele mai grave sunt cauzate de bioxidul de sulf. Poluarea cu

bioxid de azot este considerată minoră, întrucât acesta afectează vegetaţia numai la

concentraţii mult mai ridicate decât bioxidul de sulf.

Când poluanţii acizi (mai ales bioxidul de sulf) ating suprafaţa terenului sub formă de

ploi sau depuneri uscate, se produce şi o acidificare a solului. În teren se eliberează ionul

aluminiu, care substituie calciul din legăturile sale, rezultând o diminuare a aportului de

nutrienţi, iar planta devine vulnerabilă la atacurile insectelor, boli şi variaţii climatice

excesive. Aceste fenomene se evidenţiază în special în zonele unde stratul de sol are grosime

redusă şi în regiunile unde plantele sunt mai expuse intemperiilor (de exemplu, în zonele de

munte).

Şi apele, atât cele de suprafaţă, cât şi cele subterane, sunt subiecte ale fenomenului de

acidificare, mai ales în zonele în care există soluri care nu pot contracara acţiunea poluanţilor

acizi. Fenomenul se manifestă mai ales în lacurile din Scandinavia, în partea de nord-est a

Statelor Unite şi în sud-estul Canadei. Consecinţele asupra organismelor acvatice pot fi atât

directe (cele cauzate de toxicitatea apelor), cât şi indirecte (cele cauzate de dispariţia

vegetaţiei sau a prădătorilor mai sensibili la aciditate, care constituie o parte din lanţurile

trofice). Aciditatea lacurilor poate conduce la modificarea populaţiei de diatomee şi de alge

brune şi poate altera atât distribuţia, cât şi varietatea ihtiofaunei: evoluţia embrionară a unor

peşti este blocată la valori ale pH-ului mai mici de 6, în timp ce la un pH mai mic de 5,

încetează reproducerea majorităţii speciilor de peşti şi încep să dispară unele specii, înainte de

toate somonul şi păstrăvul.

Ploile acide nu reprezintă un pericol direct pentru sănătatea umană. Mersul printr-o

ploaie acidă sau chiar înotul într-un lac cu apă acidă nu sunt mai periculoase decât într-o apă

normală. În schimb, pot să apară efecte negative asupra sănătăţii pentru cei care folosesc

alimente provenite din ape acide, cum ar fi peşti care au acumulat în corp cantităţi mari de

metale toxice (aluminiu, mangan, zinc, mercur, cadmiu) eliberate din sol şi ajunşi în apă prin

efectul acidificării.

4.4 Creşterea concentraţiei de ozon la nivelul solului

Ozonul (O3) este un gaz care rezultă în urma combinaţiei hidrocarburilor incomplet arse

în motoare sau rezultate ca produse secundare în diverse procese industriale cu oxidul de

azot, în prezenţa luminii naturale şi reprezintă una din noxele cele mai periculoase. Creşterea

cantităţii de ozon în troposferă (ozonul din troposferă este un component cheie în smogul

fotochimic) constituie o problemă comună a multor oraşe din lume, determinând o serie de

efecte negative asupra sănătăţii printre care:

16

iritarea membranelor mucoase ale sistemului respirator;

tuse, sufocare şi funcţionalitate diminuata a plămânilor;

agravarea bolilor cardiace cronice, a astmului şi a bronşitei;

afectarea clorofilei şi împiedicarea proceselor de fotosunteză;

reducerea rezistenţei arborilor la îngheţ;

epuizarea rezervelor de hrană ale plantelor.

4.5 Dispariţia speciilor

Noţiunea de biodiversitate indică măsura varietăţii de specii animale şi vegetale ale

biosferei şi reprezintă rezultatul unui proces de evoluţie îndelungat. Biodiversitatea este,

totodată, şi condiţia de continuare a evoluţiei prin realizarea tuturor modificărilor genetice şi

morfologice care permit apariţia a noi specii vii. Se poate vorbi despre biodiversitate ţinând

seama de trei nivele:

la nivelul genurilor unei specii;

la nivelul speciei;

la nivelul ecosistemelor.

Planeta este populată de numeroase vietăţi, animale şi vegetale, încă necunoscute. În

prezent, sunt clasificate aproximativ un milion de specii, în timp ce biologii susţin că există

între 5 şi 10 milioane de specii. Apare astfel pericolul dispariţiei unor specii, ca urmare a

activităţilor antropice, chiar înainte de a fi descoperite. Diversitatea unei comunităţi biologice

poate fi considerată resursă naturală, motiv pentru care orice comunitate ar trebui să fie

caracterizată de un număr corespunzător de specii şi de legături în cadrul ecosistemului. Ca

urmare, este necesară cunoaşterea datelor de bază şi colectarea în permanenţă a unor date

recente.

Conservarea biodiversităţii este o condiţie esenţială pentru asigurarea vieţii pe planetă.

Diversitatea plantelor, animalelor şi microorganismelor care populează în prezent Pământul

sunt rezultatul evoluţiei naturii de-a lungul câtorva miliarde de ani, timp în care organismele

vii s-au adaptat continuu la factorii de mediu, supravieţuind. În acest fel, natura aduce omului

o serie de servicii gratuite pe care se bazează societatea şi economia mondială, printre care se

numără:

menţinerea echilibrului climatic atât la scară locală, cât şi globală, în special prin

intermediul speciilor vegetale, care reprezintă o sursă extrem de importantă de

oxigen şi contribuie la menţinerea echilibrului apelor şi gazelor;

producerea de materii prime (hrană, cherestea, nutreţuri, resurse energetice,

medicamente, coloranţi, etc.);

17

polenizare;

controlul biologic asupra paraziţilor şi bolilor;

habitat şi adăpost;

crearea şi menţinerea solului vegetal;

reglarea perturbaţiilor, reglarea climatului şi fenomenelor atmosferice;

mediu pentru recreare, cultură, educaţie şi ştiinţă, fiind în acelaşi timp o sursă de

materiale de studiu a mecanismelor biologice.

De-a lungul timpului, de pe suprafaţa planetei au dispărut numeroase specii, atât

animale, cât şi vegetale, cauzele care au condus la dispariţia acestora fiind grupate în două

mari categorii:

Cauze naturale, care sunt specifice mediului şi speciei respective (impas al

procesului evolutiv sau transformări datorate selecţiei naturale).

Cauze antropice, cele mai importante fiind: vânătoarea, expansiunea terenurilor

pentru activităţile agricole, extinderea zonelor construite datorită creşterii populaţiei,

diferite activităţii industriale.

4.6 Degradarea peisajului

Pentru a defini natura, pot fi folosite două exprimări, una la nivel global, iar cealaltă la

nivel local:

Baza vieţii în actuala sa configuraţie şi în devenirea sa biologică.

Ansamblul de caracteristici ale unei anumite regiuni încă nemodificate de activităţi

antropice.

Principalele activităţi antropice care cauzează degradări majore ale peisajului sunt:

Industria, în special industria minieră, care provoacă disfuncţionalităţi şi

discontinuităţi în peisaj prin apariţia carierelor şi a haldelor de steril, a clădirilor

industriale, a emisiilor de fum şi cenuşă. Alegerea amplasamentului pentru

perimetrul industrial trebuie să se facă astfel încât să fie protejate peisajele valoroase.

De asemenea, perimetrele industriale trebuie concepute şi amenajate mult mai

estetic, printr-o alegere atentă a formelor, volumelor, culorilor şi a detaliilor

arhitectonice.

Infrastructura şi construcţiile. Oraşul este considerat astăzi un simbol al civilizaţiei,

cu toate că, deşi la început oraşele erau încadrate armonios în mediul natural, ele au

devenit tot mai mult o sursă de impurificare a mediului. Migrarea tot mai accentuată

a populaţiei sărace din zonele rurale în cele urbane determină extinderea şi

18

supraaglomerarea artificială a oraşului modern. Poluării iminente specifice mediului

urban i se adăugă şi condiţiile de locuit necorespunzătoare, igiena precară, poluarea

casnică generalizată şi construcţiile improvizate de la periferii.

Construcţiile rutiere distrug an de an mii de copaci, înlocuiesc cu beton mii de

hectare de pădure şi scot din folosinţa lor naturală suprafeţe întinse de teren,

neexistând totodată o compensare a acestor pierderi. Stabilirea traseelor căilor de

comunicaţie a fost multă vreme neînsoţită de studii care să evalueze efectele lor

negative.

Agricultura, care adaugă construcţiilor tradiţionale ale unei gospodarii rurale silozuri,

remize, garaje, ateliere de întreţinere a utilajelor agricole. De asemenea agricultura

impune executarea defrişărilor, desecărilor şi a altor lucrări care influenţează negativ

peisajul.

Turismul şi agrementul ameninţă să degradeze în special zonele litorale, dar şi pe

cele montane. Amenajarea litoralelor nu face decât să urbanizeze îngrijorător şi

ireversibil mediul natural. Construcţia de hoteluri, centrale termice şi electrice, căi de

comunicaţie rutieră, reţele de cale ferată, reţele edilitare, locuri de parcare, instalaţii

destinate distracţiei constituie o formă impresionantă de distrugere a peisajului

natural.

Dezvoltarea capacitaţii productive, creşterea populaţiei generează azi forme antropice

ale peisajului care nu mai pot fi armonios încadrate cu mediul natural.

Este o realitate ce poate fi explicată prin libertatea de a realiza orice tip de construcţie,

libertatea de a utiliza orice material de construcţie, libertatea de a utiliza orice tip de culori in

amenajarea acestora. Trebuie reţinut faptul că orice transformare a mediului trebuie permisă

doar în măsura în care ea creează noi armonii.

19

5. IMPACTUL ACTIVITĂŢILOR ANTROPICE ASUPRA MEDIULUI

5.1 Societatea industrială modernă

Societatea industrială modernă este caracterizată de diferite activităţi productive de tip

antropic, care generează impacturi negative asupra mediului înconjurător, atât asupra celui

natural, cât şi asupra mediului construit. Este o realitate care nu trebuie acceptată pur şi

simplu, ca un preţ plătit progresului, ci trebuie găsite şi aplicate cele mai bune soluţii de

planificare, proiectare şi gestionare a reţelei complexe de relaţii dintre sistemele sociale,

tehnice şi mediul înconjurător.

Impactul reprezintă efectul sinergic în timp al unei perturbări produse asupra unui

anumit mediu sau a unei componente ambientale. Poluarea reprezintă o modificare

defavorabilă a unui mediu natural, cauzată total sau parţial de activităţile antropice prin

acţiuni directe sau indirecte, care alterează caracteristicile, fluxurile de energie şi structura

organismelor vii care populează mediul respectiv.

Ca urmare, diferenţa dintre impact şi poluare constă în aceea că impactul reprezintă

consecinţa unei intervenţii asupra unei anumite ţinte ambientale, în timp ce poluarea indică o

condiţie de mediu negativă, comparativ cu cea optimă.

Dezvoltarea activităţilor antropice are numeroase implicaţii directe şi indirecte asupra

mediului înconjurător şi este o sursă de modificare a stării acestuia prin diferite forme de

impact. Activităţile antropice sunt generatoare de impact ca urmare a transformărilor în

utilizarea teritoriului, construcţiei instalaţiilor productive şi infrastructurilor, emisiilor de

compuşi chimici în atmosferă, deversărilor de ape reziduale în receptorii naturali, utilizării

substanţelor chimice în agricultură sau a altor substanţe periculoase etc.

Toate activităţile industriale afectează într-o măsură mai mică sau mai mare toţi factorii

de mediu, generând fenomene de poluare şi impact asupra mediului, aproape orice proces

tehnologic desfăşurându-se după schema din fig. nr. 3.1.

Cele mai întâlnite forme de impact asupra a apei, aerului şi solului, clasificate pe ramuri

industriale, sunt prezentate suntetic în tabelul nr. 3.1.

20

Fig. nr. 3. 1 Interacţiunea dintre procesele industriale şi mediul înconjurător

Tabel nr. 3.1. Forme de impact asupra factorilor de mediu

Factor de mediu

Sector activitate

Apă Aer Sol

Industria minieră suspensii solide, substanţe

chimice de la preparare,

reducerea nivelului apelor

subterane

generatoare de praf şi

pulberi

ocuparea şi degradarea

unor suprafeţe mari de

teren pentru

exploatarea resurselor

şi depozitarea

sterilului

Industria energetică emisii de oxizi care

determină acidificarea

apelor, modificarea

temperaturii, modificarea

regimului cursurilor de

apă

emisii de SO2, NOx depozite de cenuşă şi

zgură, depunerea pe

sol a poluanţilor şi

acidificarea solului

Industria chimică modificarea temperaturii;

eliminarea deşeurilor

organice şi anorganice, a

metalelor grele (Pb, Cd,

Hg), suspensii solide

emisii de particule

solide, SO2, NOx, CO,

CFC, gaze de explozie

şi inflamabile

deşeuri solide,

depunerea pe sol a

poluanţilor atmosferici

emişi

Industrie celulozei

şi hârtiei

emisii de particule în

suspensie, materii

organice, toxine

emisii de SO2, NOx,

CO, CO2, CH4, H2S

etc.

deşeuri solide,

depunere pe sol a

poluanţilor atmosferici

Industria

materialelor de

praf, particule solide în

suspensie, contaminare cu

praf, emisii de NOx,

CO, CO2, Cr, Pb, As,

depozite de materiale,

deşeuri solide

21

construcţii uleiuri şi metale grele acizi

Industria

metalurgică

deversare de materii

organice, bitum, uleiuri,

suspensii solide, fenoli,

acizi, cianide, Zn, Pb,

săruri etc.

emisii de SO2, NOx,

CO, CO2, H2S, Pb, As,

Cd, Cr, Cu, Hg, Zn,

Ni, Mg, compuşi

organici, acizi,

hidrocarburi

depozite de zgură şi

cenuşă, poluare cu

uleiuri, săruri,

hidrocarburi, metale

grele

Industria

petrochimică

suspensii solide, substanţe

organice, creşterea

temperaturii

emisii de SO2, NOx,

CO, CO2, H2S,

benzen, compuşi

organici, toxici,

particule solide

deşeuri organice,

gudron, săruri, uleiuri

Impacturile activităţilor industriale asupra factorilor de mediu se răsfrâng în mod direct

şi/sau indirect şi asupra factorului uman. Efectelor negative ale diferitelor forme de poluare

generate de procesele industriale asupra sănătăţii omului, li se adaugă problemele legate de

necesitatea de strămutare a unor comunităţi umane (în special în cazul industriei miniere), dar

şi stresul psihic al omului conştient că trăieşte într-un mediu poluat şi periculos pentru viaţă.

5.2 Industria minieră

Activitatea extractivă, indiferent de modul în care se desfăşoară, conduce întotdeauna la

efecte negative pe termen lung asupra mediului înconjurător (tabelul nr. 3.2). Factorul de

mediu care are cel mai mult de suferit ca urmare a exploatării miniere este solul şi odată cu

acesta întregul ecosistem din zonă. Efectele distructive cele mai însemnate asupra solului sunt

produse de exploatarea minieră la zi, atât prin cariera propriu-zisă, cât şi prin depozitele de

steril aferente.

Faza de organizare a unităţilor de exploatare minieră impune executarea unor activităţi

specifice (amenajarea căilor de acces şi de comunicaţie cu cele existente, realizarea

platformelor de lucru, construcţia incintelor şi uneori modificarea drenajului natural), fiecare

dintre acestea constituind elemente de disturbare, modificare şi întrerupere a continuităţii

mediului.

Descopertarea unui zăcământ constituie o acţiune cu caracter distructiv, căreia îi

corespunde excavarea solului vegetal şi a vegetaţiei, cu repercusiuni posibile şi asupra

habitatului şi faunei locale. Acest efect este extrem de grav în cazul mediilor naturale cu o

mare valoare.

Extragerea substanţelor minerale utile produce efecte evidente atunci când se realizează

cu ajutorul explozivilor, fie prin poluarea sonoră (zgomote), fie prin emanarea unor cantităţi

22

mari de pulberi, care provoacă daune majore asupra vegetaţiei prezente în zonele învecinate.

Extragerea cu mijloace mecanice produce o poluare sonoră datorită funcţionării utilajelor

(zgomot permanent). Probleme de altă natură pot fi provocate de extragerea prin dragare a

materialelor aluvionare, când pot apărea alterări ireversibile ale habitatului acvatic, sub aspect

fizic, chimic, biologic, cu consecinţe atât în zonele din amonte, cât şi din aval.

Transportul şi prelucrarea materialelor extrase provoacă, înainte de toate, poluare sonoră

şi emanare de pulberi, cu efecte asupra vegetaţiei şi faunei din zonă. O altă activitate

responsabilă pentru diferite mutaţii ale caracteristicilor fizico-chimice şi ale habitatului fluvial

este deversarea în cursurile de apă a reziduurilor sub formă de şlam provenite din uzinele de

preparare.

Tabel nr. 3.2 Forme de impact ale mineritului asupra mediului

Extragere uscată Extragere umedă Extragere

submarină

Teren Degradarea terenului,

degradarea morfologie, risc de

desprindere a rocilor şi

alunecări, distrugerea bunurilor

culturale, apariţia haldelor

Degradarea terenului,

degradarea morfologiei şi

cursurilor râurilor, apariţia

haldelor

Aer Zgomot, vibraţii de la lucrări de

împuşcare, praf cauzat de trafic,

împuşcări şi vânt, smog şi fum

de la haldele care se autoaprind,

depozite de exploziv, gaze

nocive

Zgomot produs de

extragere, procesare şi

transport, gaze de

eşapament

Zgomot, gaze de

eşapament

Ape de

suprafaţă

Degradarea nivelului de

nutrienţi (risc de eutrofizare),

poluarea prin deversare de ape

reziduale, poluare ca urmare a

intensificării eroziunii

Reducerea cantităţii de

nutrienţi, deversare de ape

reziduale, poluarea cu ape

contaminate

Creşterea

turbidităţii,

consum de

oxigen, poluarea

cu ape reziduale

Ape

subterane

Reducerea nivelului hidrostatic,

deteriorarea calităţii apei

subterane

Reducerea nivelului

hidrostatic, deteriorarea

calităţii apei subterane

Sol Defrişarea perimetrelor de

exploatare, pierderea recoltelor

agricole, uscarea solului, risc de

înmlăştinare prin refacerea

locală a nivelului hidrostatic,

Defrişarea perimetrelor de

exploatare

Degradarea

conţinutului de

nutrienţi

23

eroziune

Floră Distrugere totală în zonele de

lucru, distrugere sau alterare

parţială în zonele adiacente ca

urmare a coborârii nivelului

hidrostatic

Distrugere totală în zonele

de lucru

Faună Dispariţia faunei Dispariţia faunei Distrugerea

organismelor

marine vii

staţionare (corali)

Comunităţi

umane

Conflicte privind utilizarea

terenurilor, strămutări,

distrugerea zonelor de agrement

Conflicte privind

utilizarea terenurilor,

conflicte sociale, stămutări

Afectarea

reproducerii

peştilor

(distrugerea

icrelor)

Structuri Afectarea prin refacerea

necontrolată a nivelului

hidrostatic

Diverse Modificări potenţiale ale

microclimatului

Modicicări de microclimat,

focare de infecţie apărute

în apele stagnante

În acest caz, consecinţele sunt reprezentate de creşterea turbidităţii, variaţii ale pH-ului

apei (dacă apa reziduală este bogată în carbonaţi sau componenţi aditivi). O alterare de acest

tip poate avea efecte negative puternice asupra biocenozei şi habitatului cursului de apă.

Depozitarea sterilului provenit din activitatea de extragere şi preparare în halde,

provoacă alterări funcţionale sau distrugerea teritoriului în care este amplasată halda, iar în

acel habitat vegetaţia este distrusă. De multe ori, datorită granulometriei grosiere a

materialului de haldă, dispare capacitatea de retenţie a apei, iar datorită înclinărilor mari ale

taluzurilor, reinstalarea vegetaţiei pe acestea devine dificilă.

5.3 Transporturile

Una dintre activităţile antropice cu impact negativ major asupra mediului înconjurător şi

asupra sănătăţii umane este transportul, care reprezintă o sursă importantă de poluare a

aerului. Din acest motiv, în ultimele decenii relaţia dintre mijloacele de transport, care sunt

surse mobile de poluare a atmosferei, şi mediul înconjurător a devenit obiectul unor dezbateri

de ordin ştiinţific, tehnologic, medical, de amenajare a teritoriului, de politică de mediu,

juridic, politică de stat etc. Pentru o societate şi o economie care se află în plin proces de

24

globalizare, mobilitatea reprezintă o condiţie esenţială. Posibilităţile de transport comode şi

ieftine reprezintă un factor important în competiţia internaţională, care facilitează

flexibilitatea pieţei de muncă, iar participarea la mobilitatea socială conduce la creşterea

calităţii vieţii.

În ultima perioadă se asistă la o creştere continuă a volumului transporturilor, ceea ce

determină presiuni tot mai mari asupra mediului înconjurător, în special în ceea ce priveşte

modificările climatice şi dispariţia speciilor. Pe plan european se înregistrează eforturi care au

drept obiectiv stoparea acestor tendinţe, însă rezultatele se rezumă, în cel mai bun caz, la

reducerea ratei acestei creşteri.

5.4 Agricultura

Solurile agricole, cele care susţin producţia de alimente şi fibre, posedă o mare varietate

de funcţiuni ecologice, printre care se menţionează:

creează o legătură între atmosferă, resursele hidrice şi sistemele geolitologice;

filtrează substanţe de diferite naturi, dizolvate în apă, şi acumulează particulele

aflate în atmosferă;

pot acţiona atât ca sursă de gaze cu efect de seră, cât şi ca un rezervor de carbon,

ca urmare a proprietăţii culturilor de a fixa bioxidul de carbon atmosferic şi de a-l

înmagazina în sol;

reglează fluxul precipitaţiilor;

se află în interacţiune cu clima, determinând tipul de cultură adecvat;

influenţează utilizarea solului şi forma peisajului, constituind diferite tipuri de

habitate, asigurând diversitatea biologică, furnizând apă şi nutrienţi;

creează condiţii pentru conservarea seminţelor şi pentru viaţa micro- şi

macroorganismelor animale;

îndeplineşte funcţiuni sociale şi culturale importante.

Pe baza acestor consideraţii, se poate constata că relaţiile dintre mediul înconjurător şi

agricultură sunt extrem de complexe şi au o natură dublă:

pe de o parte, agricultura suferă un impact negativ generat de diferite medii

productive, ilustrat prin competiţia privind utilizarea solului de către alte sectoare

(industria, infrastructurile de transport etc.); imisii de diferiţi efluenţi (solizi, lichizi,

gazoşi) asupra culturilor şi solurilor agricole; modificările climatice şi fenomene

meteorologice extreme (inundaţii, secetă, uragane etc.);

25

pe de altă parte, agricultura este considerată, ca urmare a gradului de intensificare,

concentrare şi specializare pe care l-a atins în ultimele decenii, ca unul dintre

principalii responsabili de poluarea apelor, eroziune, poluarea şi acidificarea solului,

intensificarea efectului de seră, pierderea habitatelor şi a biodiversităţii, simplificarea

peisajului etc.

Este însă la fel de adevărat că agricultura însăşi poate avea un rol pozitiv în realizarea

unor procese capabile să reducă poluarea şi degradarea mediului înconjurător şi în oferta de

servicii de tip turistic şi recreativ, istoric şi cultural şi poate contribui la ameliorarea climei

locale şi a modificărilor climatice globale.

Agricultura este poluată şi poluantă din cauza următoarelor activităţi specifice:

folosirea îngrăşămintelor chimice;

folosirea pesticidelor;

irigaţiile;

defrişările;

desecarea mlaştinilor şi lacurilor;

favorizarea eroziunii solurilor şi a declanşării alunecărilor de teren;

păşunatul intensiv;

deşeuri agricole şi zootehnice

Fertilizanţii contribuie într-o măsură importantă la dezvoltarea agriculturii moderne, dar

totodată, aceste substanţe chimice sunt responsabile de unul dintre cele mai grave impacturi

asupra mediului înconjurător generate de către agricultură. Producţiile ridicate, specifice

agriculturii intensive, reclamă cantităţi mari de nutrienţi pe care solurile, chiar şi cele mai

fertile, nu le pot asigura în totalitate, fiind necesar să fie completate prin fertilizare. O parte

mai mare sau mai mică din îngrăşămintele aplicate rămâne neconsumată de culturi, astfel

încât acestea se pierd (mai ales cele pe bază de azot) în anumite condiţii de sol, topografie şi

climă, prin scurgerile de suprafaţă sau cu apele de infiltraţie, existând astfel riscul de poluare a

mediului acvatic.

Intensitatea şi volumul pierderilor depind de mai mulţi factori, cum sunt: cantitatea,

tipul, epoca şi tehnicile de aplicare a îngrăşămintelor, intensitatea şi distribuţia precipitaţiilor,

modul de prelucrare a solului, tipul de cultură şi rotaţia culturilor practicată, modul de

gestionare a reziduurilor vegetale etc.

Fosforul din îngrăşămintele aplicate pe sol are o mobilitate redusă, fiind reţinut în cea

mai mare parte sub forme reversibil adsorbite de pe coloizii solului. Din acest motiv, aplicarea

26

îngrăşămintelor cu fosfor are mai puţine restricţii legate de protecţia mediului. Pot să apară

probleme în cazul solurilor nisipoase, intens fosfatate, (prin infiltraţie în apa freatică) şi a

terenurilor în pantă, susceptibile de eroziune, când sunt posibile pierderi prin particulele de sol

antrenate de scurgerile de suprafaţă, dacă îngrăşămintele fosfatice au fost aplicate prin

încorporare în primii 10 cm de la suprafaţa solului.

Pesticidele au un rol determinant în agricultura modernă, fiind utilizate în scopul

distrugerii culturilor de paraziţi (insecte şi acarieni) şi agenţi patogeni (bacterii, viruşi,

ciuperci), pentru controlul dezvoltării plantelor afectate şi pentru asigurarea obţinerii unor

standarde înalte de calitate a producţiilor agricole. Deoarece toate aceste substanţe folosite

pentru distrugerea dăunătorilor sunt, în general, substanţe toxice (în unele cazuri chiar

cancerigene), utilizarea improprie sau neautorizată a acestora poate conduce la riscuri majore

pentru sănătatea oamenilor şi animalelor. Impactul utilizării pesticidelor este mai mare decât

în cazul fertilizanţilor, manifestându-se asupra proprietăţilor fizice şi chimice ale solului, dar

şi asupra micro- şi macrofaunei.

5.5 Silvicultura. In intreaga Europa, doar fragmente izolate din adevaratele paduri

naturale supravietuiesc, majoritatea fiind localizate in Europa de Nord si Europa de Sud-Est .

Aproape toate padurile au fost modificate prin interventia umana in cursul a sute sau chiar mii

de ani. Asemenea alterari pot reduce sau creste biodiversitatea, dar intotdeauna schimba

structura padurii.

Acolo unde exista paduri virgine, ele ar trebui conservate urgent, in marea majoritate

prin arii protejate. Oricum, in general conservarea padurilor in Europa se refera mai mult la

asigurarea faptului ca administrarea tuturor padurilor este durabila si mai putin la conservarea

padurilor originale. Padurile naturale si seminaturale continua sa fie transformate in forme

mai intensive de paduri (cu arbori mai tineri, mai putine specii, mai putina biomasa si o

fragmentare mai mare a padurii).

Ca activitate agricola, pășunatul poate devasta padurile; de asemenea, poluarea aerului

nu respecta nici o granita; chiar si ca fenomen declansat in mod natural, focul poate deveni

devastator in padurile modificate, in special daca este urmat de pasunat intensiv.

Politicile nationale pentru o silvicultura durabila cer:

- stabilirea unei paduri permanente garantate legal;

- pregatirea in ecologie silvica si in management;

- standarde pentru tăieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de

recoltare si infrastructura, metode de salvare a mediului;

27

- controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia

mediului;

- politici economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decat poate fi

sustinut;

- politici de folosunta multipla, pentru a fi siguri ca societatea primeste intregul

beneficiu (cherestea, locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate padurile;

- politici ecologice care protejeaza serviciile ecologice, diversitatea biologica si baza

de resurse pentru toti cei care folosesc padurile;

- standarde pentru compozitia speciilor care favorizeaza arborii nativi;

- monitorizarea efectiva a tuturor celor de mai sus.

(Adaptat dupa „Caring for the Earth'-1991)

Operatorii silvici comerciali – de stat si privati – ar trebui sa permita unei parti a

proprietatii lor sa evolueze natural, fara taieri sau plantari (de ex. luminisuri cu arbori batrani

de-a lungul cursurilor de apa si pe marginea drumurilor; in cateva cazuri, managementul de

conservare activ poate fi necesar, de exemplu reducerea numarului cerbilor in numeroase

regiuni din Europa). Aceste abordari ar trebui sa constituie o parte a managementului care

cauta sa mareasca valoarea intregii paduri pentru mediul inconjurator. In ariile protejate din

categoriile I-III, nu ar trebui sa existe nici o operatiune silvica. Exploatarea cherestelei ar

trebui permisa doar in categoria a IV-a, daca aceasta slujeste obiectivelor de conservare.

Padurile din categoria a V-a ar trebui administrate astfel incat sa se mentina sau sa se

mareasca valoarea lor de conservare.

5.6 Turismul este un important consumator de spaţiu şi resurse naturale şi antropice, un

generator de schimbări la nivelul mediul înconjurător şi al economiei, determinând mai multe

tipuri de efecte. Analiza impactului turismului asupra mediului înconjurător, considerat ca şi

cumul al tuturor acestor efecte, pozitive sau negative, interesează deoarece se urmăreşte ca

expansiunea turismului să păstreze echilibrul ecologic, să evite suprasolicitarea resurselor,

poluarea şi orice alte efecte negative asupra mediului. Dezvoltarea ecologică a turismului în

zone protejate vizează în principal patru planuri:

Economic, prin creşterea gradului de valorificare a resurselor, îndeosebi a celor mai

puţin cunoscute, pentru reducerea presiunii asupra celor mai intens exploatate.

Ecologic, prin asigurarea utilizării raţionale a tuturor resurselor, reducerea şi

eliminarea deşeurilor, reciclarea lor, asigurarea conservării şi protecţiei mediului,

28

scăderea procesului de sustragere a terenurilor agricole şi forestiere din circuitul

agricol şi silvic.

Social, prin sporirea numărului de locuri de muncă, menţinerea unor meserii

tradiţionale, atragerea populaţiei în practicarea diferitelor forme de turism.

Cultural prin valorificarea elementelor de civilizaţie, artă şi cultură deosebite, care

exprimă o anume identitate culturală şi dezvoltă spiritul de toleranţă.

Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai puţin poluante, în timp ele

pot avea efecte nedorite, în special atunci când în dezvoltarea turismului în ariile protejate nu

se ţine cont de două condiţii fundamentale: respectarea capacităţii de încărcare ecologică şi

particularităţile fiecărei zone protejate. Evaluarea impactului negativ presupune cunoaşterea

principalelor aspecte negative ale dezvoltării turismului.

Circulaţia turistică necontrolată (în afara traseelor marcate) poate conduce la

distrugeri ale solului şi vegetaţiei; perturbarea faunei şi declanşări de incendii.

Fluxul turistic crescut generează perturbări asupra mediului; modificări în

comportamentul animalelor şi amplificarea formelor de poluare.

Dezvoltarea excesivă şi neadaptată cerinţelor impuse de statutul de arie protejată

determină aglomerări de populaţie; supraîncărcarea cu elemente de infrastructură şi

apariţia unor stiluri arhitecturale nearmonizate cu cele existente.

Lipsa dotărilor de folosire a energiei alternative, a reciclării şi epurării apelor

utilizate, a depozitării şi compostării gunoaielor în cadrul structurilor turistice de

primire şi de alimentaţie publică are ca efecte poluare fizică, poluarea apei, poluarea

solului, poluarea aerului.

Absenţa amenajărilor specifice, destinate popasurilor şi campării determină

degradarea peisajului prin acumularea de deşeuri.

Exploatarea intensivă a resurselor naturale cu valenţe turistice poate conduce la

scăderea gradului de atractivitate a acestor resurse.

Practicarea braconajului, a pescuitului şi vânătorii necontrolate înseamnă scăderea

dramatică a efectivelor de faună sălbatică.

Turismul automobilistic (parcarea şi circulaţia în locuri interzise, cu abatere de la

drumurile principale) generează poluare cu gaze de eşapament şi zgomot; distrugerea

florei; poluarea aerului.

Cunoaşterea dezavantajelor posibile ale activităţilor turistice asupra ariilor protejate este

deosebit de importantă, cu atât mai mult cu cât conştientizarea lor trebuie să conducă la

29

acţiuni de diminuare a acestor efecte negative care să sprijine dezvoltarea durabilă a oricărei

forme de turism.

Impactul economic, socio-cultural şi ecologic negativ al turismului poate fi contracarat

cu ajutorul unor mijloace specifice, precum valorificarea echilibrată a tuturor resurselor

naturale, sisteme de depozitare şi reciclare a deşeurilor corespunzător normelor ecologice,

interzicerea activităţilor de exploatare a lemnului şi a braconajului neautorizate, reorganizarea

activităţilor turistice, dezvoltarea mijloacelor de transport non – poluare, etc.

Dezvoltarea turismului trebuie să se realizeze ţinând seama de criteriul durabilităţii,

adică trebuie să fie o dezvoltare ecologică durabilă pe termen lung, convenabilă din punct de

vedere economic, etic şi social pentru comunităţile locale. Dezvoltarea durabilă este un proces

dirijat, care prevede o gestionare globală a resurselor, în scopul asigurării rentabilităţii,

permiţând salvarea capitalului natural şi cultural. Turismul, ca un instrument potenţial de

dezvoltare, poate şi trebuie să participe activ la strategia de dezvoltare durabilă. Caracteristica

unei gestionări corecte a turismului este aceea de garantare a durabilităţii resurselor de care

acesta depinde.

Durabilitatea turismului înseamnă, prin definiţie, că acesta integrează mediul natural,

social şi uman, respectă echilibrul fragil ce caracterizează multe zone turistice, în special

micile insule şi zonele naturale expuse riscului. Turismul trebuie să asigure o evoluţie

acceptabilă din punct de vedere al influenţei sale asupra resurselor naturale, a biodiversităţii şi

asupra capacităţii mediului de a suporta impactul şi produsele reziduale..

Diversitatea speciilor şi integritatea ecosistemului nu pot fi substituite sau înlocuite şi,

din acest motiv, un turism care ameninţă toate aceste valori este de neacceptat. Studiile de

impact asupra mediului reprezintă o necesitate esenţială pentru realizarea unui turism durabil.

Mediul în care trăiesc specii de floră şi faună fragile, rare sau pe cale de dispariţie

trebuie să fie protejat, asigurând astfel existenţa habitatului pentru aceste specii, prin

împiedicarea impactului şi permiterea regenerării terenurilor şi apelor care îl conţin. Aceste

măsuri sunt valabile pentru animalele terestre şi păsările din toate ecosistemele din fiecare

continent, precum şi pentru cele ce populează apele sau care trăiesc sub pământ. Pădurile,

litoralele, apele curgătoare şi stătătoare trebuie, de asemenea, supravegheate şi protejate. Este

imperios necesar să existe inventarieri pentru toate zonele fragile din punct de vedere

ecologic, iar rezultatele trebuie comunicate şi organizaţiilor care se ocupă de turism.

O nouă amenajare turistică trebuie să ţină seama de faptul că armonia creată de secole

între configuraţia terenului, vegetaţie, raportul între spaţiile libere şi cele închise, culori

naturale dominante este foarte fragilă şi uşor de distrus. Realizarea construcţiilor de agrement

30

trebuie să respecte o anumită proporţionalitate cu spaţiul şi să fie în concordanţă cu

capacitatea de absorbţie a mediului.

Ecoturismul este privit ca o formă de turism alternativ şi trebuie să includă spre

definire următoarele elemente:

produsul are la bază natura şi elementele sale;

managementul ecologic în slujba unui impact minim;

contribuţia la conservare;

contribuţia la bunăstarea comunităţilor locale;

educaţie ecologică.

Ecoturismul reprezintă una dintre formele turistice cu cea mai mare tendinţă de creştere

în ultimii ani, cu precădere în ariile protejate. Prin promovarea acestei forme de turism, multe

ţări ale lumii care consideră că ariile protejate sunt o parte esenţială a ofertei turistice, au făcut

ca turismul în natură şi ecoturismul să reprezinte elemente importante ale industriei turistice.

Aplicarea ecoturismului ca model de dezvoltare a turismului, cu deosebire în zonele

protejate şi a principiilor sale are o dublă ţintă: pe de o parte valorificarea integrată a

resurselor naturale şi culturale de excepţie, cu îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţile

locale, iar pe de altă parte satisfacerea motivaţiilor şi cerinţelor turiştilor în concordanţă cu

conservarea mediului pentru generaţiile viitoare. Dezvoltarea durabilă a turismului satisface

necesităţile actuale ale turiştilor şi a regiunilor ce constituie gazda acestora şi în acelaşi timp

protejează şi sporeşte oportunităţile pentru viitor. Este considerat un factor care conduce către

un management al tuturor resurselor într-o astfel de manieră încât necesităţile economice,

sociale şi estetice pot fi satisfăcute conservând totodată, integritatea culturală, procesele

ecologice esenţiale, diversitatea biologică şi sistemele de susţinere a vieţii.

31

6. INFLUENȚA FACTORILOR ASUPRA BIODIVERSITĂȚII

Specii pe cale de dispariție din cauza încălzirii globale:

Pinguinul Imperial

Foca Hispida (Pusa hispida)

Vulpea arctică-Vulpes lagopus

Delfinul alb Delphinapterus leucas

Acropora cervicornis(coral)

Peștele clovn

Somonul

Ursul Koala

Dermochelys coriacea (broasca testoasa marină)

Flamingo

Specii influențate de ploile acide:

Dosidicus gigas- calamar prin acidifierea oceanului această specie poate suferi o

încetinire metabolică

Mytilus edulis – această specie poate suferi o scădere a sistemului imunitar

Coralii pot suferi de decolorare

Totodată are loc o reducere a calcifierii la corali,foraminiferi, scoici, pteropode

Specii afectate de poluarea sonoră:

bufnițe

lilieci (Myotis bechsteinii)

Elefantii din Zimbabwe

broasca Hyla versicolor

broasca Rana arborea

crabul Dardanus calidus

delfinii ce pot deveni surzi

balenele ce se pot îndepărta de pui din cauza zgomotelor

Platformele eoliene offshore amenință cetaceele din Marea Baltica, din cauza poluarii

sonore pe care o provoaca, au afirmat specialisti in balene la o reuniune din Germania,

transmite AFP.

32

Am aratat ca instalatiile eoliene sunt atat de zgomotoase, incat marsuinii (cetacee marine

cu dinti – n.r.) din Marea Baltica sunt amenintati’, a spus Harald Benke, directorul Muzeului

german al Marii.

Specii efectate de turism:

- Hemicycla paeteliana (melc de pământ ) Mollusc

Jandia peninsula

Canary Islands

călcat de turiști

- Diceros bicornis rinocerii negri Zimbabwe

- iguanele din insulele Galapagos

- Lobatus gigas - moluscă era considerată suvenir de către turiști

- recifii de corali

Specii afectate de impactul negativ al agriculturii.

Abies beshanzuensis din Baishanzu Mountain, Zhejiang, China

Aythya innotata zona de N - Bealanana, Madagascar

Calumma tarzan Madagascar

Cryptotis nelsoni Veracruz, Mexico

Eleutherodactylus glandulifer , Haiti

Eleutherodactylus thorcetes , Haiti

Ficus katendei Uganda

Gigasiphon macrosiphon Tanzania

Hucho perryi Oceanul Pacific dintre Rusia și Japonia

Rhizanthella gardneri Australia

Ardeotis nigriceps India –dezvoltarea agriculturii

Lista speciilor afectate de industria minieră

Prolemur simus Madagascar

Andinobates geminisae Panama Donoso District din cauza minelor de aur, argint și

cupru

Fregata andrewsi praful produs de minerit a distrus habitatul său din zona

Australiei

33

Ombrastacoides denisoni (and O. parvicaudatus) vestul Tasmaniei, puse în

pericol de minerit

Lista speciilor afectate de infrastructură/construcții:

Antilocarpa americana

Dendrophylax fawcettii Kenya

Gorilla gorilla gorilla (Gorilla beringei beringei) – Bazinul Congo

Pestele Tecopa Declinul sau a inceput imediat dupa descoperirea sa, intrucat zona

respectiva a fost canalizata si a devenit o afacere pentru constructorii de case,

California

Până acum sunt cunoscute în total 24 de specii de broaşte dansatoare indiene (ce

alcătuiesc o familie numită Micrixalidae); ele trăiesc în Munţii Ghats de Vest, un

lanţ de munţi acoperiţi de păduri tropicale luxuriante, ce se întinde pe o lungime de

1.600 km în sud-vestul ţării. Este o zonă cu o biodiversitate excepţională,

adăpostind cel puţin un sfert dintre speciile de animale din India.

Zona în care trăiesc este tot mai mult ameninţată de deschiderea minelor de fier şi

bauxită, de poluarea apei, de înfiinţarea de culturi agricole şi de aşezări umane.

Specii afectate de silvicultura:

Rhinoceros sondaicus-Rinocerul Java mai puțin de 60 de exemplare se mai găsesc în

Indonezia

Gorila de munte Gorilla beringei beringei – Bazinul Congo. Ele sunt specii ce depind de

bambusul din zonă.

Urangutanul Bornean Pongo pygmaeus

Ursul panda gigant

Tigrii

Leul Tamarin Leontopithecus rosalia- Amazon

34

7. SPECII AUTOHTONE DISPĂRUTE/PE CALE DE DISPARIȚIE DIN

ROMÂNIA

I. MAREA NEAGRĂ

Exploatarea agresivă a Mării Negre a dus la disparitia a mai multe specii de pesti si

plante, in timp ce altele sunt amenintate si ele. Foca, mai multe specii de creveti si de scoici,

au disparut deja, iar in pericol sunt rechinul, delfinul si calutul de mare.“Lista rosie“ a

vertebratelor si nevertebratelor existente in Marea Neagră cuprinde 222 de specii încadrate

in noua categorii, dintre care 142 specii de pesti (63,7%), 57 specii de nevertebrate (26%),

19 specii de macrofite si plante superioare (8,5%) si patru specii de mamifere (1,8%).

http://www.iapscience.com/img/Black_Sea_map.png

• Monachus monachus – foca calugar

Foca calugar este o specie mediteraneană, cu ieşire în Atlanticul african, dar şi cu o

prezenţă istorică în Marea Marmara şi Marea Neagră. Obiceiul „sihastrului" fiind să caute

zonele pustii, stâncoase, de pe malul mării, pentru a se reproduce, „fiind o specie extrem de

rezervată în raport cu vecinătatea oamenilor". Tocmai relaţia sa din ce în ce mai încordată cu

stăpânii uscatului a dus la dispariţia focilor „româno-bulgare". Extinderea prezenţei umane pe

malul mării, industrializarea excesivă, numărul tot mai mare de porturi, extinderea plajelor

pentru turişti, dar şi tehnicile din ce în ce mai sofisticate ale pescarilor au dus la dispariţia

acestei specii de pe litoralul vestic al Mării Negre.

35

Există descrieri ale focii din Marea Neagră încă din anul 1779, dar şi din perioada

interbelică. Animalul intrase în folclorul local ca „vaca de mare" sau „foca de Kaliacra".

Ultima denumire are legătură cu faptul că pe malul bulgăresc al Mării Negre exista o colonie

stabilă de foci. Unele ajungeau până la gurile Dunării, ba chiar intrau şi în Deltă. Totul e acum

de domeniul trecutului, pentru că mamiferul a dispărut de pe coastele Bulgariei şi României,

declinul speciei fiind semnalat, potrivit rapoartelor de specialitate, încă din anii '50. Cea din

urmă relatare despre prezenţa ei în această zonă, neconfirmată totuşi de fotografii, datează din

1987, când un exemplar ar fi fost văzut de muncitorii de pe platformele maritime româneşti.

36

Ostrea taurica şi Ostrea sublamelossa

Pătrunderea in Marea Neagra a gasteropodului pradator Rapana Venosa a avut drept

consecinta decimare drastica a stocurilor de stridii autohtone - Ostrea taurica şi Ostrea

sublamelossa, care in prezent rezista doar in anumite zone protejate ale litoralului Caucazului

si Crimeei.Un alt pericol pentru acestea este reprezentat si de specia invaziva Crassostrea

virginica care risca sa inlocuiasca treptat stridiile autohtone prezente in bazinul Marii Negre .

• Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare)

• Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros)

• Delphinus delphis (delfinul comun )

37

Delfinii din preajma litoralului românesc au fost pescuiţi fără limite până în anul 1962

de către toate ţările riverane, dintre care Rusia şi Turcia au continuat să-i pescuiască până în

1983. Aşa se face că, de la peste 2 milioane de exemplare, din aceste mamifere marine au mai

rămas doar câteva sute de mii. Acum, când, în mod oficial, nu mai sunt exploataţi industrial,

ei sunt supuşi altor riscuri majore. Poluarea şi anomaliile climatice îi fac mai vulnerabili în

faţa bolilor.

Cea mai gravă agresiune asupra acestor mamifere marine vine din partea pescarilor

care îşi întind necorespunzător plasele pe suprafeţe foarte mari şi nu protejează delfinii prin

montarea, pe aceste plase, a unor emiţătoare sonore care să-i ţină la distanţă. Atraşi de peştii

prinşi grămadă, delfinii se încurcă în plase şi mor înecaţi. Zgomotul scuterelor acvatice, al

sonarelor submarinelor, dar şi cel al antrenamentelor militare îi dezorientează, făcându-i să

eşueze pe ţărmuri. Pescuitul intensiv le întinde pretutindeni plase, în care ei se prind şi se

îneacă, nemaiputând să se elibereze. Cele trei specii caracteristice Mării Negre, Delfinul

comun, Afalinul şi Marsuinul, sunt, prin urmare, pe cale de dispariţie. Lipsa lor va avea

consecinţe catastrofale asupra ecosistemului marin.

Acipenser nudiventris - sturion

Statisticile arată că sturionii înregistrează un declin continuu în ultimii 40 de ani, cantităţile

pescuite scăzând de la 300 de tone, în anul 1960, la aproximativ 6 tone, în anul 1994. Datele

statistice au fost confirmate şi de capturile reduse ale pescarilor, în anii 2005 şi 2006 fiind

capturate numai două exemplare.

38

Problema este că stocurile de sturioni se epuizează mai rapid decât ciclul lor de viaţă.

Sturionul, intră în reproducere târziu, pe la 12 ani, iar calcanul, pe la 4 sau 5 ani. Pentru a

putea asigura şi rezerve, astfel încât să nu dispară definitiv din apele mării, fiecare specie de

trebuie să apuce să se reproducă de câteva ori. În ceea ce priveşte sturionul, riscă să dispară

peste jumătate din toate cele aproape 30 de specii. Numai în ultimele decenii, populaţia de

juniori a scăzut cu peste 70%, cel mai mult în perioada 1990-1999.

Corbula mediterranea

Prezenta molustei Mya arenaria (semnalata pentru prima oara în Marea Neagra în

1966, în regiunea Odessei) a determinat scaderea drastica a stocurilor de Corbula

mediterranea, hrana principala pentru multe specii demersale, unele cu importanta

economica. Exemplarele tinere de morun, nisetru, pastruga, calcan, precum si adultii de

cambula aveau un procent ridicat din regimul alimentar compus din Corbula . Avantajele pe

care specia le avea ca resursa trofica erau determinate mai ales de dimensiunile reduse, ce

faceau posibila ingerarea, precum si de prezenta sa în straturile superioare de sediment, ce

favoriza accesul consumatorilor. Corbula nu a dispărut ci a intrat în declin, dar a dispărut

asociaţia ei caracteristică de pe fundul bazinului pontic

39

Hippocampus guttulatus cuvier – căluțul de mare

Numărul căluţilor de mare a scăzut substanţial în ultimii ani, în special din cauza

poluării. În faţa unui eventual dezastru ecologic, reproducerea căluţilor de mare în laborator

este singura cale de a salva specia.Căluţii de mare trăiesc la adâncimi mici, de 5 până la 15

metri. Substanţele extrase din corpul lor sunt foarte căutate pe piaţa produselor naturiste din

Asia. Comercianţii chinezi, spre exemplu, oferă aproximativ 200 de euro pentru un kilogram

de căluţi de mare.

Alte specii amenintate cu disparitia sunt:

• Squalus acanthias - cainele de mare (rechinul caine)

• Tellina donacina

• Philocheras trispinosus-decapod

• Ophelia bicornis - polichet

• Cystoseira crinita -alga brună

• Lysmata seticaudata-creveţi

40

Concluzii

Cândva bogată în specii marine, Marea Neagră este pe cale să piardă astăzi

sturionul, rechinii şi delfinii, la fel cum a pierdut deja focile şi creveţii. De

vină, poluarea, pescuitul intensiv şi braconajul.

Mediul marin ar avea nevoie de mai multe decenii pentru refacerea

echilibrului natural din urmă cu 50 de ani, dacă poluarea ar fi stopată şi

resursele Mării Negre nu ar mai fi exploatate, în condiţiile în care multe

specii de peşti, plante şi alte vieţuitoare au dispărut ori sunt pe cale să dispară.

II. PARCURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA

Europa îi recunoaste Romaniei atuul biodiversitatii: aici traiesc jumatate din

salbaticiunile vechiului continent. Suprafata Carpatilor din Romania constituie habitatul a

35% dintre lupii europeni, 50% dintre ursi si 30% dintre risi. Ne putem chiar mindri cu

aspretele, o specie de peste care dateaza de acum 30 de milioane de ani si care e de negasit in

vreo alta tara din lume. Fauna Romaniei cuprinde 62 de specii amenintate: 15 de mamifere, 13

de pasari, doua de reptile, 10 de pesti si 22 de nevertebrate. Deținem, deci, 62 de specii

amenințate in diverse stadii, de la critic la moderat. De la sturioni sau foca sihastru la linx si

testoase, la racul european ori vipera de stepa. Exista si proiecte de repopulare, ca acela, de

succes, prin care a fost resuscitata capra neagra sau marmota.

In 1935 se infiinteaza Parcul National Retezat, urmat de alte rezervatii naturale:

Padurea Letea, Finetele Clujului, Codrul Secular Slatioara. In 1965, in Romania existau 130

de rezervatii, intinse pe o suprafata de 75.000 de hectare. In prezent, in Romania sunt 134 de

rezervatii naturale si monumente ale naturii cu o suprafata de 130.000 de hectare.

Multe dintre speciile prioritare sunt pe cale de disparitie. Un efect nefast asupra lor a

avut constructia barajelor si lacurilor de acumulare pe o parte din râurile interne, de pilda

sistemul hidroenergetic de la Portile de Fier I si II. Acestea din urma nu sunt dotate cu

trecători pentru specii migratoare precum sturionii, lucru care impiedica reproducerea naturala

in zona Cazanelor, spatiu predilect al imperecherii. In aceste conditii, afectate până în pragul

extinctiei sunt populatiile de pastruga, morun, cega si nisetru.

41

Monumente ale naturii sunt declarate specii de animale sau plante care se afla in

pericol de disparitie (capra neagra, ursul, rasul, floarea de colt, sangele voinicului etc. sau

arbori de varste considerabile).

Un alt exemplu este Antilopa saiga - dupa anii ’60, specialistii au mai semnalat citeva

exemplare izolate in Moldova si in Delta Dunarii. Acum ele traiesc in Lunca Prutului din

judetul Botosani intr-o mica rezervatie naturala.

In Romania, numarul râșilor se estimeaza la 2.000 de exemplare, Carpatii fiind zona

cea mai dens populata de aceasta specie (si de ursi, si de lupi) din Europa. Râșii sunt insa greu

de numarat prin metode traditionale, pentru ca sunt activi noaptea tirziu si dimineata devreme,

atunci cind ei se pot orienta vizual, iar noi, nu.

Dintre cele aproape 150 de specii periclitate pe plan european care cuibaresc in

Romania, opt sunt amenintate cu disparitia: pelicanul comun si cel cret, rata rosie, acvila

tipatoare mare, acvila de cimp, vinturelul mic, cristeiul de cimp si dropia“, afirma Dan

Munteanu, presedintele Societatii Ornitologice Romane. Unele specii ca piciorongul, califarul

rosu si cel alb, stârcul lopatar, au fost declarate monumente ale naturii. O alta specie

primejduita in Delta este pelicanul, a carui perioada de incubatie este perturbata adesea de

ambarcatiunile cu turisti care doresc sa ii admire cit mai indeaproape zborul.

In Delta Dunarii exista specii înalt pretuite, aflate pe cale de disparitie, ca Nimphaea

alba si Nuphar luteum, specii rare ca rata sulitar (Anas acuta), rata pitica (Anas crecca), rata

lopatar (Anas clupata), rata cu ochiul alb (Aythia niroca). Specia tiganusul (Plegadis

falcinellus) inclusa în componenta pasarilor sfinte egiptene, ocupând cuiburile noastre din

stuharie, a atins un numar stabilit de noi de peste 500 exemplare.

42

Nu tot atat de spectaculoase precum crocodilii, dar mai vechi decit acestia, broastele

testoase se sting intr-o criminala nebagare in seama. Au traversat sute de milioane de ani in

armurile lor ciudate si incomode ca sa dispara tocmai in zilele noastre, sub ochii nostri. La

Centrul de Crestere in Captivitate a Testoasei lui Hermann (CCCTH) din comuna Eselnita-

Mehedinti, se da o batalie disperata, contra cronometru, pentru salvarea testoaselor. Cladirea

si aparatele sofisticate, cum se vad in documentarele de la Animal Planet, au costat sute de

mii de euro. Doar o particica din cele 300 de milioane de euro alocati de UE pentru ocrotirea

speciilor pe cale de disparitie de pe continent.

Parcul Natural Portile de Fier a fost infiintat, prin lege, in 2003 si are citeva

caracteristici unice: este cel mai mare parc natural din Romania (peste 115.000 de hectare);

are o diversitate geologica deosebita, e un adevarat muzeu de geologie in aer liber; intilnim

acolo peste 4.000 de specii de plante si peste 5.200 de specii faunistice, multe dintre ele

protejate la nivel mondial.

Judetul Brasov, prin varietatea reliefului sau, este considerat un spatiu cu un foarte

important caracter turistic. Acest relief variat reprezinta arealul in care traiesc numeroase

specii de plante (multe endemice sau foarte rare) si de animale. Pentru o mai buna protectie si

conservare a speciilor de plante rare s-a luat decizia infiintari rezervatiilor naturale si a

parcurilor nationale. Acestea, precum si monumentele naturii se doresc a fi un element de

ocrotire durabila a acestor specii, care constituie un important punct de artactie in turismul

brasovean. Astfel, judetul Brasov, se poate mandri, din punct de vedere floristic, cu nu mai

putin de 14 obiective floristice ocrotite. In continuare sunt prezentate aceste baze de ocrotire

si plantele protejate in fiecare din ele:

Piatra Craiului

Este parc natural cu statut provizoriu (statut obtinut si cu concursul Clubului pentru

Protectia Naturii si Turism din Brasov), avand ca specii rare si, astfel, ocrotite: garofita Pietrii

43

Craiului (Dianthus callizonus), specie endemica, unicat mondial, crucea voinicului (Hepatica

transsilvanica), macul galben (Papaver pyrenaicum), floarea de colt (Leontopodium alpinum),

sangele voinicului (Nigritella rubra, N. nigra), tulichina mica (Daphne eneorum), ciubotica

cucului (Primula intricata), Asperula capitata, Campanula carpatica, Senecio carpaticus,

Heracleum palmatum.

Observatie: Piatra Craiului adaposteste circa 40% din totalul speciilor endemice din Romania.

Muntii Bucegi

Cuprind obiective floristice si faunistice reprezentate in abruptul Bucșoiului, Valea

Malaiesti si Valea Gaura.

Specii ocrotite: Daphne blagayana (iedera alba), Angelica archangelica (angelica),

Leontopodium alpinum (floarea de colt), Nigritella rubra (sangele voinicului), Dryas

octopetala (argintica), Salix herbacea, Salix reticulata (salcii pitice), Papaver pyerenacium

(macul galben), Botrychium lunaria (iarba dragostei), Silene acaulis (iarba rosioara). Ca

arbusti se intalnesc Pinus montana (jnepenii), Juniperus nana (ienuparul), Rohodendron

kotschyi (smardarul, bujorul de munte).

Țigăile din Ciucas

Rezervatie ce adaposteste, ca specii de prima importanta in ocrotire: Leontopodium

alpinum (floarea de colt), Rohodendron kotschyi (smardarul, bujorul de munte), Nigritella

rubra (sangele voinicului).

Tampa

Este o rezervatie complexa, avand ca specii rare: Fritallaria Montana (bibilica),

Cypripedium calceolus (papucul doamnei), Iris caespitose (stanjenelul), Dracocephalum

austriacum (mataciunea), Rosa spinossisima (macesul pitic), Spirea crenata (cununita de

calcar), Pedicularis campestris.

44

Stejarisul Mare (Coltii Corbului Mari)

Draba haynaldi (flamanzica).

Stejarisul Mic (Coltii Corbului Mici)

Stipa pulcherrima (colilia), Poa badensis (firuta de piatra), Biscutella laevigata (ochelarita).

Dealul Cetatii (Lempes) si Dealul Sanpetrului

Pulsatilla montana (deditelul), Adonis vernalis (ruscuta de primavara), iris hungarica, Iris

caespitosa (stanjenei), Amygdalus nana (migdal pitic), Cerasus fruticosa (visinel).

Mlastina eutrofa de la Harman

Armeria alpina (jimla), Pedicularis sceptrum carolinum (daria), Primula farinosa (ochii

broastei), Drosera anglica (roua cerului – planta carnivora).

Padurea si mlastinile de la Prejmer

Fritillaria meleagris (laleaua pestrita), Ribes nigrum (coacaz negru), Trollius eoropaeus

(bulbucii de munte), Campanula latifolia (clopotei), Iris sibirica (stanjenelul siberian), Senecio

daria (cruciulita), Armeria alpina (jimla).

Mlastina de la Stupini

Primula farinosa (ochii broastei), Saxifraga mutata.

45

Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului

Narcissus stellaris (narcisa), Trollius europaeus (bulbucii de munte), Iris sibirica (stanjenelul

siberian).

Padurea Bogatii (rezervatia stiintifica)

Hepatica transsilvanica (crucea voinicului).

Mlastina eutrofa de la Dumbravita Barsei

Redicularis sceptrum carolinum (daria), Menyanthes trifoliata (trifoistea), Trollius europaeus

(bulbucii de munte).

Organizatiilor nationale de profil le revine rolul, determinant, de a aduce la cunostinta

opiniei publice situatia de fapt a acestor specii, de a intreprinde masuri ce au rolul de a face

populatia sa constientizeze importanta protejarii si perpetuarii acestor vietati si plante

nepretuite, a caror disparitie ar insemna o imensa pierdere, de nerecuperat vreodata.

Deasemenea, aceste organizatii trebuie sa ia orice masura permisa de lege in scopul salvarii

acestor specii, aflate in prag de disparitie, pentru ca prezenta lor sa ne incante ochiul si

sufletul, la fel ca pana acum.

46

BIBLIOGRAFIE

1. http://www.agerpres.ro/

2. Baillie, Jonathan E M; Ellen R Butcher (2012). Priceless or Worthless?. Zoological

Society of London. ISBN 978-0-900881-67-1.

3. „Caring for the Earth'-1991

4. Environmental information management (eim)-Franța

5. Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător- Prof.univ.dr.ing.

Dumitru FODOR

6. http://www.allaboutwildlife.com/endangered-species/species-most-endangered-by-

global-warming/4256

7. http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/africa/8105250.stm

8. http://webecoist.momtastic.com/2010/02/28/please-shut-up-10-animals-affected-by-

noise-pollution/

9. https://sites.google.com/site/globaldeforestationissues/examples-of-animals-that-have-

become-extinct-due-to-deforestation

10. http://en.wikipedia.org/wiki/Wildlife_tourism#Direct_impacts

11. http://blogs.scientificamerican.com/extinction-countdown/2014/10/09/poison-dart-

frog/

12. http://theconversation.com/australias-critically-endangered-animal-species-11169

13. Bran F, Econ. dr. Cretu R.F., Probleme economice si ecologice ale Dunarii si Marii

Negre,Editia a II-a

14. Ghiţă S , Curs de ecologie generală.(2007) Vol. I.

15. http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/zona_costiera/activitati_conventie.htm

16. http://www.ecomagazin.ro/ziua-internationala-a-marii-negre/

17. http://www.naturalist.ro/animale-si-plante/plante-si-animale-pe-cale-de-disparitie-din-

romania-1/

18. http://www.worldwildlife.org/threats/infrastructure

19. http://en.wikipedia.org/wiki/Ocean_acidification#Possible_impacts

20. http://www.iucnredlist.org/