Universitatea „Titu Maiorescu”

Facultatea de Drept

Anul 3, Zi

Referat la disciplina

Protecţia Internaţională a Drepturilor Omului – Jurisprudenţa Curţii

Europene a Drepturilor Omului

Cu tema:

DREPTURILE COPILULUI

Coordonatori:

Prof. univ. dr. Nicolae Voiculescu

Conf. univ. dr. Dan Vătăman

Autor:

Matcovici (Gomei) Cristina

Grupa 307

Bucureşti

2013

CUPRINS

1. INTRODUCERE..........................................................................................

...3

2. CONVENȚIA PENTRU DREPTURILE COPILULUI

2.1. Noțiuni generale................................................................................3

2.2. Drepturi garantate de Convenția pentru drepturile copilului.....4

3. RESPECTAREA DREPTURILOR COPILULUI ÎN ROMÂNIA

4. ABUZUL ASUPRA COPILULUI

4.1. Noțiuni generale................................................................................6

4.2. Identificarea și raportarea abuzului asupra copilului..................7

4.3. Abuzul asupra copilului în România. Statistici. Consecințe.

Soluții.................................................................................................9

4.3.1. Abuzuri fizice........................................................................10

4.3.2. Abuzuri sexuale....................................................................11

4.3.3. Abuzuri emoționale/verbale................................................12

5. CONCLUZII.................................................................................................

.13

BIBLIOGRAFIE

2

1. INTRODUCERE

În numeroase țări, în special în cele în curs de dezvoltare, condiția copiilor este alarmantă.

Statisticile O.N.U. arată că milioane de copii mor anual ca urmare a foametei, a bolilor sau a

sărăciei absolute, fapt care ar putea fi evitat prin prevenire sau îngrijiri medicale adecvate.

Explicația stă în dificultățile economice ale acestor țări, caracterizate printr-o deteriorare a

nivelului de trai, a serviciului de îngrijire a sănătății și de educație.

De asemenea, subnutriția infantilă s-a aflat în creștere, mai ales în țările afectate de secetă și în

cele implicate în diverse conflicte armate, într-o perioadă în care stocurile alimentare au atins cele

mai mici niveluri. Aceste cauze au dus la migrații forțate, primele victime fiind copiii, aceștia fiind

și înrolați în forțele armate sau prezenți pe câmpurile de luptă în conflictele armate existente în

prezent.

În același timp, în multe țări în curs de dezvoltare, copiii sunt folosiți ca forță de muncă, uneori

în activități periculoase sau nocive, ori în condiții insalubre.

În numeroase state, copiii sunt victime ale analfabetismului, abuzului de droguri, prostituției,

abandonului familial, cerșetoriei, traficului comercial și chiar autori ai unor acte de terorism, un

mare număr dintre aceștia provenind din familii bogate.

Toate acestea pun în evidență importanța și actualitatea colaborării internaționale pentru

ameliorarea și protecția copiilor. Așadar, comunitatea internațională a adus această problemă în

centrul preocupărilor, elaborând o serie de reglementări distincte, menite să protejeze copiii de

exploatare. Există legislații care asigură în acest sens o bună protecție copilului, însă au ramas și

țări, de regulă în cele în curs de dezvoltare, unde legislația este deficitară din acest punct de vedere.

2. CONVENȚIA PENTRU DREPTURILE COPILULUI

2.1. Noțiuni generale

Familia este o unitate de bază a societății și un mediu natural pentru creșterea și bunăstarea

tuturor membrilor săi, și mai ales a copiilor. De aceea, copii trebuie să beneficieze de protecția și

de asistența de care au nevoie pentru a-și putea asuma pe deplin responsabilitățile în cadrul

societății. Dată fiind lipsa sa de maturitate fizică și intelectuală, copilul are nevoie de protecție și

îngrijire speciale, inclusiv de o protecție juridică adecvată, atât înainte cât și după nașterea sa.1

1 Declarația drepturilor copilului

3

În toate țările lumii există copii care trăiesc în condiții extrem de dificile și care au nevoie

de o atenție deosebită. Așadar, este importantă cooperarea internațională pentru a îmbunătăți

condițiile de trai ale copiilor din toate țările, și în special a celor în curs de dezvoltare.

Convenția cu privire la drepturile copilului a fost ratificată prin Legea nr. 18/1990 și

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990 și republicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001.

Convenția definește noțiunea de copil drept orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, cu

excepția cazurilor când, în baza legii aplicabile copilului, limita majoratului este stabilit sub

această vârstă.

Drepturile stabilite în această Convenție trebuie să fie garantate tuturor copiilor din

jurisdicția statelor părți, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, opinie politică sau altă opinie,

naționalitate, apartenență etnică, origine socială, situație materială, incapacitate fizică, ori de

statutul la naștere al copilului sau al părinților.

Statele părți trebuie să vegheze ca instituțiile ce răspund de protecția și îngrijirea copiilor să

respecte standardele stabilite de autorități, mai ales cele referitoare la securitate și sănătate, la

calificarea și numărul personalului acestor instituții, precum și la garantarea unei supravegheri

eficiente.

2.2. Drepturi garantate de Convenția pentru drepturile copilului

Dintre cele mai importante drepturi garantate de către Convenţia cu privire la drepturile

copilului menționăm următoarele:

- dreptul la viaţă (art.6)

- dreptul copilului de a nu fi separat de părinţii săi (art.9)

- protejarea copilului împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau de abuz fizic sau

mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv violenţa sexuală

(art.19)

- dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă (art.24)

- dreptul oricărui copil la un nivel de viaţă suficient pentru dezvoltarea sa fizică, mentală,

spirituală, morală şi socială (art.27)

- dreptul la odihnă şi timp liber, dreptul de a se juca şi de a practica activităţi recreative

(art.31)

4

- dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice şi a implicării în orice

muncă ce ar comporta riscuri sau ar împiedica educaţia sau care ar dăuna sănătăţii sau dezvoltării

sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale (art.32)

- dreptul de a fi protejat împotriva oricărei forme de exploatare sexuală şi de abuz sexual

(art.34)

- dreptul de a nu fi supus la tortură, la pedepse sau tratamente crude, inumane sau

degradante şi de a nu fi privat de libertate în mod ilegal sau arbitrar (art.37).2

În temeiul art. 43 din Convenţie se prevede instituirea unui Comitet al drepturilor copilului

compus din 10 experţi prin vot secret de pe o listă desemnată de statele părţi şi care-şi desfăşoară

activitatea cu titlu individual.

O dată la cinci ani Comitetul analizează rapoartele pe care trebuie să le întocmească statele

părți. Acestea privesc modul în care se aplică Convenția, precum și dificultățile întâmpinate.

Comitetul poate face sugestii și recomandări generale care sunt transmise oricărui stat parte

interesat și aduse în atenția Adunării Generale O.N.U., însoțite eventual de observațiile statelor

părți.

3. RESPECTAREA DREPTURILOR COPILULUI ÎN ROMÂNIA

România a ratificat Convenția pentru drepturile copilului prin Legea 18/1990.3 Prin ratificare

înțelegem promulgarea legii și publicarea ei în Monitorul Oficial. Astfel, Convenția asupra

drepturilor copilului a dobândit forță juridică în dreptul intern, organele statului și instanțele de

judecată fiind obligate să respecte și să-i aplice dispozițiile. În caz de conflict între dispozițiile

Convenției și legislația internă, au întâietate reglementările internaționale în materia drepturilor

omului.

În ultimii ani, obligațiile internaționale asumate de statul român prin semnarea și ratificarea

unor convenții în materia drepturilor omului, au generat o atenție sporita pentru situația grupurilor

vulnerabile în general, și a copiilor în special. Aceasta deoarece s-a elaborat un cadru normativ-

juridic și instituțional, precum și unele politici sociale menite să reglementeze și să protejeze unele

drepturi ale copilului. Aceste măsuri, destinate să creeze, în drept, un echilibru între sistemul

2Voiculescu, Nicolae, Protecția internațională a drepturilor omului – Note de curs și texte reprezentative, Universitatea Titu Maiorescu, București, 2012, p. 23;3Legea nr. 18/1990 din 27/09/1990 Republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 314 din 13/06/2001 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului.

5

paternalist și cel al autodeterminării, rămân, în multe situații de fapt, fără efect atâta timp cât nu

sunt dublate de mutații la nivelul mentalităților, atâta timp cât copilul nu este considerat persoană,

deținătoare de drepturi per se.4

Schimbarea atitudinii și mentalităților reprezintă un aspect esențial al culturii politice și un

indicator al gradului de dezvoltare civică a unei comunități. În absența acestor elemente de cultură

politică și a drepturilor, reglementările normative, precum și cadrul instituțional creat, deși apar ca

precondiții necesare, nu sunt nici pe departe suficiente pentru a asigura garantarea și protecția

efectivă a drepturilor copilului.

Deși s-au luat măsuri legislative și instituționale, asistența, protecția și ocrotirea drepturilor

copilului nu s-au ameliorat după așteptări. A crescut numărul copiilor abandobați, cazurile de

violență și abuz fizic și psihic asupra copilului înregistrează cote alarmante, crește traficul de copii,

crește exploatarea economică și socială, s-a mărit numărul delincvenților minori și gravitatea

infracțiunilor săvârșite de aceștia, iar abandonul școlar atinge cote îngrijorătoare. De asemenea,

situația copilului de zi cu zi este foarte departe de a fi înregistrat ameliorări.

Conform prevederilor art. 11, alin. (2) din Constituție, odată ratificată de Parlamentul

României, Convenția pentru drepturile copilului (ratificată prin Legea 18/1990) face parte din

dreptul intern și trebuie să garanteze și să protejeze întreaga listă a drepturilor reglementate în

conținutul său. De asemenea, Comitetul pentru drepturile copilului recomandă statelor să acorde o

atenție deosebită și procedurii de raportare a cazurilor de abuz asupra copilului.

4. ABUZUL ASUPRA COPILULUI

4.1. Noțiuni generale

Abuzul asupra copilului este o situație care durează în timp. Copilul abuzat parcurge

diferite stadii care afectează treptat cursul dezvoltării sale fizice, psihice și emoționale.

Mark Belsey clasifică formele de abuz în patru categorii:

a) abuzul fizic este reprezentat de actele de violență fizică intenționat practicate sau

neprevenirea lor, care afectează integritatea fizică a copilului;

4Balahur, Doina, Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale, București, Ed. All Beck, 2001, p. 126.

6

b) abuzul emoțional apare în urma supunerii copilului la tratamente emoționale rele,

persistente și severe sau abandonului și produce efecte grave asupra dezvoltării lui

emoționale și comportamentale;

c) abuzul sexual reprezintă folosirea copiilor si adolescenților în activități sexuale pe care

gradul lor de dezvoltare nu le permite sa le înțeleagă și să își dea consimțământul în

cunoștință de cauză;

d) lipsirea copilului de grijă și ocrotire este o neglijență gravă și persistentă în ocrotirea

copilului (de exemplu, expunerea la frig, înfometare, sau orice alt pericol) și are ca

efect deteriorarea gravă a sănătății sau dezvoltării copilului.5

Abuzul are un impact foarte mare asupra procesului de socializare a copilului. Copii care

au fost victime ale abuzului sau care au fost martori la acte de violență domestică prezintă un risc

și probabilitate mai mare de a se comporta agresiv atât în familie, cât și în societate. Pentru băieții

abuzați în copilărie probabilitatea de a debuta precoce în cariera infracțională este, de asemenea,

mult mai mare. Există, de asemenea, o corelație strânsă între tipul de abuz la care a fost supus

copilul și cel pe care, la rândul său, ca adult, îl va practica. Copiii care au fost abuzați fizic, vor

practica, la rândul lor, ca adulți, abuzul fizic; cei care au fost victimele abuzului sexual

înregistrează o probabilitate ridicată de a practica tot abuzul sexual, etc.

4.2. Identificarea și raportarea abuzului asupra copilului

Abuzul este facut cunoscut, de regulă, printr-o serie de semne exterioare, cum ar fi diferite

urme fizice (plăgi, răni) sau modificări psiho-comportamentale, tulburări nevrotice, manifestări

atipice, modificarea randamentului școlar, tulburări de adaptare, etc.). Odată observate aceste

semne de persoane din afara familiei și raportarea lor la organisme autorizate să intervină, se nasc

premisele identificării abuzului și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

Unele legislații au reglementat obligația tuturor cetățenilor de a încunoștiința organismele

competente ori de câte ori iau cunoștință de existența unui caz de abuz asupra copilului, precum și

exceptarea anumitor categorii de personal de la obligația păstrării confidențialității. Astfel s-au

dezvoltat serviciile și agențiile speciale de intervenție, de recepție a mesajelor persoanelor abuzate,

de protecție, tratament și recuperare a victimelor. Exemple de organisme care sprijină victima,

asigură asistență în scopul recuperării, trag la răspundere agresorul și previn comiterea unor fapte

5Apud Balahur, Doina, Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale, București, Ed. All Beck, 2001, p. 302.

7

asemănătoare pe viitor sunt: hot-line, servicii de asistență în regim de urgență, agenții de asistență

socială, organele de poliție, etc.

Practica raportării abuzului asupra copilului în Uniunea Europeană diferă de la o țară la

alta.

În Italia, asistenții sociali care iau la cunoștință de existența unui abuz sunt obligați să

raporteze cazul. Neraportarea se sancționează penal (art. 361-362 C. Pen.). Aceeași obligație este

valabilă și pentru personalul medical (art. 365 C. Pen).6

În Belgia este reglementată obligația tuturor cetățenilor, precum și a personalului

specializat de a raporta orice caz de abuz. Pentru medici și asistenți sociali situația este însă mai

delicată deoarece ei sunt obligați pe de o parte să respecte confidențialitatea (art. 458 C. Pen.), iar

pe de altă parte să asiste victima (art. 422 C. Pen.).7

În Danemarca obligația de a raporta cazurile de abuz este obligatorie și are întâietate față de

orice altă regulă referitoare la confidențialitatea profesională.8

În Franța obligația de a respecta confidențialitatea nu este aplicabilă în cazurile de rele

tratamente aplicabile persoanelor vulnerabile, precum și în toate cazurile de abuz sexual.9

Așadar, practicile privind intervenția în cazuri de abuz sunt variate. Dincolo însă de

diversitate se constată transferarea responsabilității rezolvării conflictului mediului extrafamilial –

agențiilor specializate - și spre incriminarea în legislația penală a actelor de violență

domestică/abuz asupra copilului.

Copilul reprezintă o persoană în curs de dezvoltare și o investiție în viitorul societății. De

aceea, societatea devine responsabilă pentru dezvoltarea sa normală prin promovarea unor măsuri

și politici de prevenire a abuzului. Eficacitatea acestor măsuri este condiționată de următorii

factori:

a) recunoașterea statutului copilului ca persoană deținătoare de drepturi per se;

b) recunoașterea și sancționarea în legislație a abuzului asupra copilului;

c) sprijinul financiar acordat de stat pentru prevenirea și controlului abuzului asupra

copilului;

6 Balahur, Doina, Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale, București, Ed. All Beck, 2001, p. 305;7 Ibidem, p.305;8 Ibidem, p.306;9 Ibidem, p.306.

8

d) crearea unei infrastructuri adecvate, la nivel local și național, spre a preveni și controla

abuzul asupra copilului.10

Toți acești factori sunt interdependenți și decurg din recunoașterea și sancționarea în drept

a statutului copilului.

4.3. Abuzul asupra copilului în România. Statistici. Consecințe. Soluții

Deși au trecut mai bine de 10 ani de la ratificarea Convenției pentru drepturile copilului,

România este încă departe de standardele universale și europene în materie. Situația copiilor aflați

în dificultate în țara noastră se află atât în atenția guvernelor, cât și a organismelor internaționale,

europene și ale Națiunilor Unite.

În România sunt înregistrate cazuri de trafic de copii și alte încălcări grave și persistente ale

drepturilor copilului, precum și cote alarmante de abuz asupra copilului. Există abuzuri fizice, dar

la fel de grave și cu efecte pe termen lung sunt și cele psihice și emoționale asupra copilului. Ele

au devenit aproape o ”stare de normalitate” și se dezvoltă în medii care, cel puțin teoretic, ar trebui

să ofere protecție și ocrotirea lor – în familii și în instituții școlare.

De asemenea, raportul privind bunăstarea copiilor plasează România pe ultimul loc ce

cuprinde 29 de țări cu economii avansate, potrivit unui raport UNICEF. Acesta a analizat cele cinci

dimensiuni ce țin de bunăstarea copilului, și anume: situația materială, sănătatea și securitatea,

educația, comportamentele, riscurile și condițiile de locuit. Situaţia copilului în România a fost

influenţată în ultimii ani de apariţia şi evoluţia crizei economice, care a produs o schimbare majoră

în contextul socio-economic naţional şi internaţional, ce a generat schimbări atât în veniturile şi

cheltuielile familiilor, cât şi în veniturile publice şi în atitudinea Guvernului faţă de buget şi de

componenţa sa de protecţie socială.11

Ministerul are în vedere o serie de soluţii pentru remedierea situaţiei actuale, printre care

accesul la servicii sociale de bază, de calitate, pentru sprijin familial, pentru prevenirea separării

copiilor de familii şi prevenirea violenţei, abuzului şi neglijării copiilor. Intervenţia la nivel

comunitar, prin implementarea unui model de pachet minim de servicii, bazându-se pe

profesionişti şi alţi actori locali pentru a oferi un sprijin eficient de asistenţă socială şi pentru a

garanta tuturor copiilor accesul la drepturile lor de dezvoltare, cum ar fi accesul la protecţie,

educaţie, sănătate şi asistenţă socială, este o altă soluţie a autorităţilor.

10 Apud, Blahur, Doina, Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale, București, Ed. All Beck, 2001, p. 307.11 http://www.romanialibera.ro

9

4.3.1. Abuzuri fizice

Abuzul asupra copiilor a devenit o adevărată problemă în România. Violența împotriva

copiilor este încă un fenomen ascuns, astfel încât numărul de cazuri înregistate de autorități este

mult mai mic decât numărul copiilor care cad victime violenței în fiecare zi.

În urma unei cercetări derulate de Organizația ”Salvați Copiii” din România s-a ajuns la

următoarele concluzii:

- 38% dintre părinți recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie;

- 63% dintre copii afirmă că sunt bătuți acasă de către părinții lor;

- 20% dintre părinți apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educație a copiilor.12

Pedeapsa fizică, indiferent de intensitate, slabește legăturile de atașament între părinți și

copii. Construirea unei relații de încredere puternică este temelia pentru o bună educație și pentru

dezvoltarea sănătoasă a copilului. O legătură slabă între părinți și copii poate duce la dificultăți

emoționale și comportamentale. De asemenea, pedepsele fizice și umilitoare pot fi simțite de către

copii ca o respingere din partea persoanelor de care au cea mai mare nevoie pe lume. Această

experiență poate avea efecte negative pe termen lung. Copiii care sunt pedepsiți fizic sunt mult mai

predispuși să dezvolte depresie, să consume droguri și alcool sau să dezvolte tulburări severe de

sănătate mentală.

Pe de altă parte, abuzul fizic poate avea consecinţe fizice, neurologice şi poate conduce la

apariţia unei boli, fracturi, dizabilităţi şi chiar a decesului. De asemenea, conduce frecvent la

instalarea unor comportamente agresive, probleme emoţionale şi de comportament şi la dificultăţi

de învăţare şi de diminuare a performanţelor şcolare. Contextul în care se produce abuzul fizic

poate fi în familie, dar și în instituţii diverse (de ex. şcoală, centru de reeducare, centru de

plasament), în comunitate (de ex. pe stradă) şi chiar în societate.

Neglijarea celor mici este la fel de gravă. Copiii au nevoie de o supraveghere permanentă.

Și în cazul acesta studiul arată ca 28% dintre copii susțin că se simt neglijați de părinți, dar adulții

recunosc în proporție de 45% că nu le oferă celor mici atenția și grija necesară. Neglijarea

medicală atinge cote alarmante, 34% dintre copii afirmând că se întâmplă să nu fie văzuţi de doctor

12Grădinaru, Ciprian, Stănculeanu, Diana, Abuzul și neglijarea copiilor în familie: studiu sociologic la nivel național, Organizația Salvați Copiii, București, 2013, p.48.

10

atunci când sunt bolnavi, iar pentru 13% părinţii nu cumpără medicamente atunci când sunt

bolnavi.13

Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică afectează major creşterea şi dezvoltarea

fizică şi intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme poate conduce la spitalizarea, instalarea

unei dizabilităţi şi/sau decesul copilului.

Nu în ultimul rând, există în România și un fenomen de exploatare prin muncă a celor mici.

Peste 70.000 de copii sunt exploataţi prin muncă în România şi 1,4% dintre aceştia au între 5-14

ani. 92-93% dintre copiii expuşi muncii forţate provin din mediul rural, 3,5% muncesc în locuri

periculoase, iar în 98% din cazuri există o violare a reglementărilor legale privind vârsta minimă

sau numărul de ore lucrate.14

UNICEF intenţionează să contribuie la asigurarea unui mediu protector pentru copiii aflaţi

în pericolul de a fi exploataţi, cu atât mai mult cu cât noua legislaţie oferă sugestii pentru

mecanisme speciale şi servicii comunitare.

Părinții din România pot apela și la serviciile Organizației Salvați Copiii pentru asistență și

îndrumare. De asemenea, cei mici pot suna la telefonul copilului dacă sunt abuzați și orice

persoană poate reclama cazuri de violență asupra copiilor la toate autoritățile și organizațiile

existente pentru rezolvarea acestor probleme.

4.3.2. Abuzuri sexuale

După un studiu realizat se estimează că între 10 și 20% dintre copii au fost victime ale unui

abuz sexual în copilărie.15

În acest context, Consiliul European a adoptat o rezoluție care combate abuzul sexual și

exploatarea copiilor, cât și pornografia infantilă pe Internet, protejând totodată victimele

abuzurilor.

Există peste un milion de imagini pornografice cu copii pe Internet și zilnic se adaugă

altele, iar un singur astfel de website poate avea lunar peste un milion de accesări.16 În consecință,

prin noua lege statele membre vor avea obligația de a asigura eliminarea acestor website-uri

găzduite pe teritoriul lor, dar și din alte state. De asemenea, ele vor putea opta și pentru blocarea

acestor tipuri de site-uri web. Deși aceste măsuri ar fi reprezentat un act de protecție legitimă a

13Grădinaru, Ciprian, Stănculeanu, Diana, Abuzul și neglijarea copiilor în familie: studiu sociologic la nivel național, Organizația Salvați Copiii, București, 2013, p. 41;14 http://www.unicef.org – site-ul web al Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite;15 http://www.salvațicopiii.ro – site-ul web al Organizației Neguvernamentale Salvați Copiii. 16 Ibidem.

11

copiilor și ar fi stopat vizualizarea și stocarea imaginilor abuzive cu copii, ele nu sunt obligatorii,

dar aceste abuzuri vor fi sancționate sever.

Constrângerea unui copil să participe la activități sexuale poate fi pedepsită cu închisoarea

cel puțin zece ani, conform proiectului înaintat de Consiliul Uniunii Europene. Sancțiuni dure se

vor aplica și celor care vor abuza și exploata sexual copii sau vor promova pornografia infantilă pe

internet. De asemenea, se dorește adăugarea unei noi infracțiuni, și anume aceea de grooming

(ademenirea pe internet). Aceasta presupune abordarea copiilor prin intermediul internetului, cu

scopul de a abuza sexual de aceștia. Prin grooming agresorul câștigă treptat încrederea unui copil

și îl manipulează pentru a se culpabiliza și ascunde în relația cu părinții.17

În prezent, în România, legislația prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 la 12 ani pentru

stocarea, procurarea, răspândirea sau producerea materialelor pornografice care implică minori.18

Abuzul sexual este deseori recunoscut prin comportamente autoagresive, depresii,

pierderea stimei de sine şi comportament sexual inadecvat vârstei copilului. Severitatea impactului

este cu atât mai mare cu cât abuzul are o durată şi intensitate mai mari, cu cât copilul este mai mare

ca vârstă, dacă există o componentă de premeditare, ameninţare, coerciţie, sadism etc. În cazul

abuzului sexual, odată ce copilul l-a recunoscut şi dezvăluit, este vitală prezenţa unui adult, mai

ales a unui părinte protector sau a unei persoane de îngrijire, în care copilul are încredere şi îl ajută

să facă faţă acestei experienţe dramatice şi să înţeleagă ce i s-a întâmplat, oferindu-i sprijin şi

protecţie.19

Organizația Salvați Copiii ia măsuri împotriva abuzului sexual al copiilor și pornografiei

infantile. Pentru a combate pornografia infatilă oferă publicului servicii de consiliere Helpline la

care aceștia pot apela pentru orice întrebare sau problemă legată de siguranța online și utilizarea

internetului, dar și consiliere copiilor abuzați. Există și o linie de raportare a oricărui material

dăunător copiilor întâlnit pe Internet prin serviciul Hotline.

4.3.3. Abuzuri emoționale/verbale

Referitor la abuzurile emoționale, 19% dintre părinţi afirmă că „au folosit ameninţări

pentru a convinge” copilul să îi asculte, comparativ cu 34% dintre copii declară acelaşi lucru. În

17 http://www.saferinternet.org – site-ul web cofinanțat de Uniunea Europeană pentru promovarea utilizării sigure și responsabile a Internetului;18 Art. 51, al. (1) din Legea nr. 161/2003 privind infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice;19 Grădinaru, Ciprian, Stănculeanu, Diana, Abuzul și neglijarea copiilor în familie: studiu sociologic la nivel național, Organizația Salvați Copiii, București, 2013, p. 41.

12

funcţie de dimensiunea măsurată, abuzul verbal este situat între aproximativ 2 şi 5 procente în

populaţia studiată, iar abuzul emoţional în jurul valorii de 30%.20

Abuzul emoţional susţinut are mai ales consecinţe pe termen lung asupra dezvoltării

copilului, sănătăţii sale mintale, comportamentului şi stimei de sine. Contextele producerii acestui

tip de abuz sunt de regulă cele legate de violenţa domestică/în familie, de adulţii cu probleme de

sănătate mintală şi de părinţii cu abilităţi parentale scăzute.

5. CONCLUZII

Este evident că fiecare interpretează statutul copilului de astăzi în societate fiind fără creștere și

fără maturizare intelectuală.

Părerea mea personală, în acest context, este că responsabilitatea o duce societatea, cea care,

mai devreme sau mai târziu, va sesiza schimbarea produsă de acest val de copii care înaintează și

continuă existența noastră.

Necesitatea implementării unor schimbări în viața și educația copiilor, protecția și investiția în

dezvoltarea lor – sunt cele mai necesare obligații ce trebuie înaintate spre executare, din motivul

impactului lor colosal asupra țării de mâine.

Aceștia trebuie să beneficieze de drepturile generale ale omului, la care suntem toţi îndreptăţiţi

încă din momentul naşterii și, pe lîngă acestea, este necesar să fie respectate drepturile lor speciale,

care să le ofere un statut aparte în societate, drepturi necesare pentru a le completa vulnerabilitatea,

dependența financiară, fizică și naivitatea.

20Grădinaru, Ciprian, Stănculeanu, Diana, Abuzul și neglijarea copiilor în familie: studiu sociologic la nivel național, Organizația Salvați Copiii, București, 2013, p. 37

13

BIBLIOGRAFIE

1. Balahur, Doina, Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale,

București, Editura All Beck, 2001;

2. Cloșcă, Ionel, Suceavă, Ion, Tratat de drepturile omului, București, Editura Europa

Nova, 1995;

3. Grădinaru, Ciprian, Stănculeanu, Diana, Abuzul și neglijarea copiilor în familie: studiu

sociologic la nivel național, Organizația Salvați Copiii, București, 2013;

4. Moroianu Zlătescu, Irina, Marinache, Emil, Șerbănescu, Rodica, Drepturile copilului și

tânărului, Vol. I, Institutul român pentru drepturile omului, București, 2002;

5. Voiculescu, Nicolae, Protecția internațională a drepturilor omului – Note de curs și

texte reprezentative, Universitatea Titu Maiorescu, București, 2012;

Alte surse:

6. Conveția privind drepturile copilului;

7. Codul penal român;

8. Declarația drepturilor copilului;

9. Legea nr. 161/2003;

10. www.românialiberă.ro

11. www.salvaticopiii.ro

12. www.saferinternet.org

13. www.unicef.org

14