Fiziocratismulîn gândirea economică

Master CA anul II

Baciu Daniel

3/10/2011

- referat la disciplina DOCTRINE ECONOMICE -

Cuvinte cheie: Franța, sec. XVIII, agricultură, natură, François Quesnay, ordinea

naturala, „laissez-faire, laissez-passer”, produs net.

CUPRINS

1. Despre FIZIOCRATISM în general.....................................................................3

2. Introducere în FIZIOCRATISM...........................................................................3

3. Despre „Ordinea naturală”....................................................................................5

4. Despre Produsul net..............................................................................................7

5. Despre comerț şi bani............................................................................................8

6. Tabloul economic..................................................................................................9

7. Despre stat şi fiscalitate......................................................................................11

8. Concluzii.............................................................................................................13

Bibliografie...................................................................................................................15

2

1. Despre FIZIOCRATISM în general

Termenul fiziocraţie vine de la cuvintele greceşti „fizios” = natură;

„kratos” = putere. „Fiziocraţia” desemnează supremaţia naturii, a naturalului.

Acest curent de gândire a apărut în Franța şi este exclusiv de natură franceză şi nu a

durat decât 3 decenii, apărând la jumătatea secolului XVIII (între anii 1750 - 1780) şi a jucat

un rol important în istoria teoriei şi practicii economice.1 Fiziocratismul este primul curent

liberal, o mișcare efemeră, care a fost repede depășită.2

Fiziocrații au fost primii care au constituit cea dintâi „școală” de economiști, în sensul

cel mai complet al cuvântului.3 Aceştia au reprezentat un grup de economişti francezi din

secolul al XVIII-lea reuniţi în jurul liderului lor necontestat, medicul chirurg de formaţie,

François Quesnay4, un grup cu vederi liberale care au criticat mercantilismul şi au adus o serie

de inovații importante în teoria economică.

Principiul care animă toată doctrina fiziocraților este acela al unei ordini naturale

funciare bune şi armonioase. Guvernarea unui stat constă în a respecta şi a face să fie

respectată ordinea naturală şi de a o restaura atunci când aceasta este compromisă. Fiziocrații

sunt deci fundamental opuși intervenționismului economic susținut şi practicat de către

mercantiliști. Adevărata bogăție a unei națiuni nu este dată nici de cantitatea de aur deținută,

nici de populația ei, ci de pământul şi de agricultura acestuia. Doar pământul este creator de

valoare, el ne restituie mai mult decât îi dăm noi. Orice altă activitate în afară de agricultură

nu face decât să utilizeze bunurile realizate de pământ, fără să adauge nimic la bogăția unei

țări. Deci, spuneau fiziocrații, bunăstarea unei națiuni este dată de un teritoriu fertil, bine

exploatat de către o populație suficientă şi respectuoasă a ordinii naturale5. Vom explica

aceste idei în cele ce urmează.

2. Introducere în FIZIOCRATISM

Se pot distinge patru mari perioade ale istoriei gândiri economice:

1. gândirea economica din antichitate - sec. al V-lea e.n.;

1 Gheorghe Popescu - Evoluția gândirii economice, Editura Academiei Române, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2004, pag 101

2 Marc Montoussé - 100 fiches de lecture: en économie, sociologie, histoire et géographie économiques, Editura Bréal, Franța, 2008, pag. 13

3 Charles Gide, Charles Rist - Istoria doctrinelor economice de la fiziocrați până azi, Editura Cassei Școalelor, București, 1929, pag 13

4 Alexandru Trifu - Doctrine economice (suport de curs), Universitatea „Petre Andrei”, Facultatea de Economie, Iași, pag 14

5 Graziella Caselli, Jacques Vallin, Guillaume J. Wunsch - Histoire des idées et politiques de population, Editura Institutul Național de Studii Demografice, Paris, 2006, pag 27

3

2. gândirea economică feudală - sec. al XV-lea;

3. epoca modernă - sec. al XVI-lea – al XIX-lea ;

4. epoca contemporană - sec. al XX-lea.

Fiziocratismul face parte din epoca modernă.

Pe măsură ce mercantilismul târziu încerca să se modernizeze, prin acordarea unui rol

din ce în ce mai mare producţiei şi industrializării, în acelaşi timp şi proporţii, creştea şi

opoziţia faţă de el. Prin încercarea mercantiliștilor de a dezvolta bogăția țărilor prin

industrializare, au neglijat total agricultura care putea fi practicată și care avea un potențial

enorm în acele vremuri. Au mărit prețurile produselor de lux pentru export (deoarece doreau o

balanța comercială externă excedentară şi pentru a aduce bani în țară) și a redus prețurile

produselor agricole pe care nu le credeau importante în dezvoltarea națiunii. În asemenea

condiţii nobilimea a început să-şi abandoneze moşiile, să se mute la oraşe, lăsând lucrarea

pământului pe seama fermierilor. A început, astfel, transformarea capitalistă a agriculturii, s-a

născut burghezia agricolă: mai întâi în Anglia (secolele XVII–XVIII), apoi şi în Franţa

(secolele XVIII–XIX). Mercantiliștii au avut succes la început, dar succesul a fost efemer şi

manufacturile în loc să aducă venituri statului, au devenit o povară pentru bugetele naționale.

Economia devenea tot mai săracă pe măsură ce se acumula tot mai mult numerar din exportul

produselor, iar economiştii şi-au dat seama de greşeala comisă, şi anume, aceea de a identifica

banii cu avuţia.6

Se cerea tot mai insistent liberalizarea producției şi a comerțului. Burghezia a resimțit

tot mai puternic intervenția statului în economie şi a declanşat mişcările de liberalizare

economică. În acest timp, erau transferate capitalurile din comerț şi circulația mărfurilor

(acele produse de lux pentru export) către producție, iar primele ramuri au fost evident cele

din agricultură şi industria alimentară deoarece acestea ofereau posibilitatea recuperării rapide

a cheltuielilor şi obţinerea de profituri ridicate.

În Franța sec. XVIII rămânerea în urmă a agriculturii s-a dovedit o frână majoră a

însăși dezvoltării industriale. Politica mercantilistă şi preturile scăzute la produsele agricole n-

au modernizat agricultura şi au ruinat țărănimea care pe lângă nivelul de trai scăzut erau

obligați la sarcini fiscale tot mai mari. În asemenea condiții, era cât se poate de clar că

rămânerea în urmă şi ruinarea agriculturii constituiau obstacole serioase în calea dezvoltării în

continuare a economiei în general. Problemele sociale majore generate în Franța de decăderea

agriculturii au contribuit la distrugerea primelor începuturi de industrializare a Franței şi au

impus orientarea tuturor eforturilor în direcția relansării agriculturii şi introducerea

capitalismului în această ramură. Pe fundalul acestor stări negative, ia fiinţă în plan teoretic, 6 S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 45

4

gândirea economică fiziocrată. Gândirea fiziocrată s-a născut ca o reacţie critică faţă de aceste

realităţi, opiniile multor economişti schimbându-se radical. În aceste condiţii se încearcă

demonstrarea necesităţii instaurării libertăţilor economice şi politice în numele a două cerinţe

fundamentale7, care aveau sa fie programul de acțiune al fiziocraților:

Organizarea agriculturii franceze pe baze capitaliste (cu predominanţa marilor

ferme);

Elaborarea unei „ordini economice” favorabilă dezvoltării agriculturii prin:

o Preturi ridicate pentru produsele agricole;

o Scutirea completă a fermierilor de la plata impozitelor;

o Liberalizarea comerțului exterior cu produse agricole.

Astfel, ideea generală care fundamentează teoria fiziocrată este dată de „supremația

naturii”, fiziocrații au apreciat ca numai natura creează, în timp ce munca omului are doar rol

transformator al bunurilor create. Locul unde natura este cea mai prezentă este agricultura,

numai în agricultura se creează bogăție, celelalte activități (comerțul, industria, transporturile,

profesiunile liberale) nu pot decât să transforme ceea ce creează natura, fiind considerate de

către fiziocrați ca fiind activități „sterile”8.

3. Despre „Ordinea naturală”

„Ordinea naturală”, cum au numit-o fiziocrații, este elementul de bază al curentului

fiziocrat. „Ordinea naturală este Constituţia fizică pe care însuşi Dumnezeu a dat-o

Universului”. Ordinea naturală de care vorbesc fiziocrații se referă la ordinea voită de

Dumnezeu pentru fericirea oamenilor, este creația lui Dumnezeu care vrea binele oamenilor,

creație care ii înzestrează cu capacitatea de a cunoaște voința divină şi cu posibilitatea de a-şi

organiza societatea în concordanţă cu „legea”, pentru a deveni fericiţi şi prosperi. Ordinea

naturală era opusă ordinii sociale, ei considerau că oamenii sunt liberi în organizarea socială şi

căutarea fericirii, iar abaterile de la ordinea naturală atrag după ele pierderea prosperității

națiunii. Acestea erau ideile fundamentale legate de ordinea naturală pe care o promovau

fiziocrații. Pentru mai buna înțelegere, detaliem elementele de bază ale ordinii naturale

recunoscute de fiziocrați şi anume:

Proprietatea - firesc, ordinea naturală induce faptul că doar Dumnezeu este

proprietar a ceea ce a creat, însă fiziocrații spuneau că proprietatea asigură integrarea omului

în mediul natural pentru a putea trăi. Ei acceptau faptul că există inegalitate de avere,

deoarece oamenii sunt diferiți, au capacitați diferite, astfel se explică diferitele trepte sociale.

7 S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 458 Gheorghe Popescu - op. cit. pag 99

5

Există însă 3 forme ale proprietății: cea personală (dreptul omului de a dispune de facultățile

lui fizice şi intelectuale), cea mobiliară (dreptul omului de a dispune de rezultatele muncii

sale) şi cea funciară (deși pământul nu era creat de om, fiziocrații considerau că proprietatea

funciară constituie o recompensă pentru munca de amenajare şi întreținere a solului).

Libertatea este cel de-al doilea element şi era considerat de fiziocrați ca fiind

inerent ordinii naturale. Ea lasă indivizilor posibilitatea de a alege conduita pe care ei o

consideră mai bună (în cadrul „ordinii naturale” existente)9. Fiziocrații au combătut

întotdeauna intervenția statului în economie şi au promovat liberalizarea circulației produselor

mai ales a celor agricole, dar şi a obținerii unor preturi ridicate pentru acestea. Quesnay avea o

teorie interesantă din acest punct de vedere, el considera că „abundenţa şi ieftinătatea nu-i

bogăţie. Lipsa şi scumpetea este sărăcie. Abundenţa şi scumpetea este îmbelşugare”, de aceea

fiziocrații promovau creșterea prețului produselor agricole. Fiziocraților le aparține faimosul

principiu al liberalismului economic „laissez-faire, laissez-passer, le monde va de lui même”

(să lăsăm deci ca totul sa se împlinească de la sine) care a fost preluat în multe state în politica

lor economică. Însă, acest „laissez-faire” nu imprimă doctrinei pasivitate și nepăsare,

fiziocrații susțineau că statul trebuie să se implice pentru menținerea proprietăţii şi a libertăţii,

să-i pedepsească pe cei care se vor atinge de dânsele şi mai ales, să arate legile ordinii

naturale10.

Al treilea element este autoritatea - în concepția fiziocraților, care considerau

că cel mai bun mod de conducere a unui stat este monarhia ereditară, autoritatea supremă

trebuia să fie unică şi superioară tuturor membrilor societății şi avea rolul de a realiza planul

divin prin aplicarea „ordinii naturale”. În cazul unor conflicte de interese apărute în societate,

guvernul trebuia să asigure respectarea concurenței libere contra celor care vroiau să o

încalce, adică să stabilească ordinea sociala11 conform ordinii naturale şi sa vegheze la

respectarea şi realizarea voinţei divine. Fiziocrații considerau că pentru a respecta ordinea

naturala, pentru a cunoaște toate acele legi naturale, este nevoie de o instrucție a fiecărui

cetatea, iar aceasta instrucție reprezenta pentru ei una dintre cele mai importante funcții ale

statului. Pentru a putea respecta ordinea naturala, trebuie sa o cunoști; guvernanții, care erau

singurii capabili să înțeleagă legile naturale, trebuiau să organizeze societatea în așa măsură

încât să asigure prosperitatea şi fericirea tuturor membrilor societății.

9 Gheorghe Popescu - op. cit. pag 10310 S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 4811 Ordinea sociala este definita ca fiind ordinea creata prin vointa oamenilor şi este data de proprietate,

siguranta şi libertate - această ordine sociala trebuie sa fie conforma cu ordinea naturala şi trebuie sa i se supuna.

6

4. Despre Produsul net

Prin produs net, fiziocrații înțelegeau venit net, adică diferența între preţul de vânzare

al produselor agricole şi costul lor de producţie.

Quesnay şi ceilalți fiziocrați nu defineau bogăția, ca mercantiliștii, ca fiind dată de

bani, ci era definită de „o masă de valori ce se pot consuma după dorință, fără a secătui”12,

adică o singură activitate era capabilă să asigure la infinit bunuri consumabile, fără să altereze

sursa de unde ele provin, şi anume agricultura. Pentru ei, celelalte ramuri de producție, cele

„sterile”, nu erau decât transformatoare şi se limitau la a adăuga un plus de utilitate

elementelor preexistente, ele doar transformă bunurile fără a le multiplica şi în consecință nu

realizează produs net.13 În accepțiunea lor, agricultorii creează bogăția, fiind mai importanți

decât „sterilii” care doar o transformă. Nu considerau că celelalte activități nu erau utile

pentru societate, nicidecum, celelalte activități sunt farmecul şi sprijinul vieții şi servesc la

păstrarea şi la buna stare a speciei umane.14 Diferența esențială între producția agricolă şi cea

industrială era de natură teologică, producția agricolă era opera lui Dumnezeu, iar cea

industrială este creația oamenilor şi nu stă în puterea oamenilor să creeze ceva.

Prin urmare, fiziocrații au apreciat că exista un singur factor de producție, şi anume

Natura, munca oamenilor avea doar rolul de a transforma bunurile create de natură. S-a

remarcat însă faptul că termenul producție şi produs net nu erau foarte bine înțeleși de către

fiziocrați. Cu toate acestea, ei nu încercau să demonstreze că agricultura era creatoare de

materie, deoarece materialele intrate în recoltă preexistau în natură, nu au încercat să

demonstreze nici că agricultura era singura ramură capabilă să creeze utilitate, pentru că au

recunoscut şi altor activități aceasta capabilitate, şi se pare ca nici valoarea nu a fost cea care

i-a determinat să creadă astfel, pentru că s-a dovedit că valoarea a fost total neglijată în

studiile fiziocraților.

Şi ei au observat ca nu doar produsele agricole se vând la preturi mai mari decât

costurile de producție, deci realitatea a demonstrat că produsul net nu apare exclusiv în cazul

produselor agricole. În fapt, fiziocrații au confundat „utilitatea” cu „valoarea” mărfurilor şi au

tratat problemele valorii prin intermediul utilităţii, şi „venitul net” prin „produsul net”. Ori,

este cât se poate de clar că „produsul net” este legat de utilitatea mărfurilor (produsul net =

diferenţa pozitivă dintre utilitatea totală creată şi cea consumată), iar „venitul net” este legat

de valoare (venitul net = diferenţa pozitivă dintre preţul de vânzare şi costul mărfurilor).15

Aceasta a fost greșeala fundamentală a fiziocraților că obiectul principal de studiu al 12 Gheorghe Popescu - op. cit. pag 10613 S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 4814 S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 4815 Gheorghe Popescu - op. cit. pag 107

7

Economiei politice nu este utilitatea ci valoarea. La începutul secolului XIX, producția a

primit o noua definiție şi anume aceea ca „a produce înseamnă a crea utilitate” - J.B. Say.

După ce această definiție a fost admisă, a fost clar ca agricultura nu mai reprezintă singura

activitate productiva.

5. Despre comerț şi bani

Dacă mercantiliștii credeau ca schimburile neechivalente sporesc bogăția unei țări (se

refereau la a vinde mai mult şi a cumpăra mai puțin), iar mai apoi că doar comerțul exterior

creează bogăție (fapt pentru care au şi liberalizat comerțul exterior), fiziocrații au cu totul şi

cu totul altă opinie. Ei apreciau că schimbul nu poate crea bogăție prin definiție: schimbul

presupune echivalența valorilor schimbate, iar în cazul schimburilor neechivalente, câștigul

unuia este egal cu pierderea celuilalt, nu-i un mijloc de a se îmbogăți, deoarece se dă atât cât

se primește. Fiziocrații nu acceptau banii ca având valoare intrinsecă, pentru ei banii

reprezentau doar un mijloc de schimb, şi nu reprezentau bogăție. Pentru ei bogăție însemna

doar bunurile care erau deținute la un moment dat, dar nu orice bun era bogăție, bunurile

„oarecare” chiar dacă au utilitate nu au valoare de schimb pentru ca nu sunt rare (aerul,

lumina etc.), deci doar bunurile economice reprezentau „bogăție”.

Totuși, fiziocrații acceptau faptul că prin schimb, se mărește utilitatea bunurilor

schimbate, adică ciclul Marfă - Bani - Marfă devine prin schimb Marfă - Bani - Marfă’, iar

Marfă’ > Marfă, adică are o utilitate mai mare. Ceea ce nu acceptau fiziocrații era că prin

schimb nu se creează „produs net”, adică era un paradox, chiar dacă utilitatea crește, schimbul

nu creează produs net - un rezultat mai mare decât cel inițial (la fel cum am observat mai

înainte faptul că utilitatea nu era legată de produsul net).

Cu privire la comerțul exterior, fiziocrații considerau că exportul nu este benefic

pentru o națiune, argumentând că exportul de bunuri mai mare decât importul de bunuri

reflectă o situație negativă care duce la sărăcirea națiunii, adică se exportă mai multă bogăție

decât se importă (pentru că banii intrați nu sunt decât un mijloc de schimb, nu reprezintă

bogăție). De asemenea, fiziocrații s-au pronunțat în favoarea liberalizării comerțului exterior

cu produse agricole, export care era interzis de către doctrinele mercantiliste, şi a eliminării

taxelor vamale, arătând că taxele vamale nu fac decât să crească nejustificat prețul produselor

externe, iar dacă un stat nu cumpără produsele din cauza prețului mărit de aceste taxe, alt stat

care poate nu are taxe vamale reușesc să îl cumpere, iar protecționismul promovat de o țară

sau alta, determină reacții asemănătoare din partea străinătății cu privire la această țară, şi prin

urmare se deteriorează relațiile internaționale. În plus, libertatea comerțului, apreciau

8

fiziocrații, asigură cel mai bun preț în urma confruntării cererii cu oferta, principiul fiziocrat

era acela al liberei circulații a mărfurilor şi al neintervenirii statului în economie, deci se

observă liberalismul economic.

6. Tabloul economic

A fost considerat ca fiind una dintre cele mai mari realizări ale geniului omenesc

pentru că analizează pentru prima dată procesul reproducției la nivelul întregii societăți, adică

circulația bogățiilor care se realizează de la sine, această bogăție dând viață sistemului

economic. În acest circuit al bunurilor şi al repartiției veniturilor sunt cuprinse 3 clase sociale

împărțite de fiziocrați în:

Clasa proprietarilor - cuprinde suveranul, Biserica, posesorii de pământuri -

care trăiesc din „produsul net”, din impozitele plătite de clasa producătoare

proprietarilor de pământuri;

Clasa producătorilor - formată din fermieri care lucrează pământurile pentru a

crea bogăție şi pentru a supraviețui;

Clasa sterilă - formată din industriași, comercianți şi persoanele preocupate cu

profesiuni liberale. Din punctul de vedere al fiziocraților, aceștia își vând

mărfurile lor la costul de producție şi nu realizează „produs net”.

Fiziocrații au propus un exemplu generalizat cu privire la viziunea lor asupra

circuitului economic, un exemplu care a fost şi mai târziu preluat de alți economiști (Keynes)

şi pe care s-au pus bazele sistemului economic actual. În acest sistem, cheltuielile sunt privite

ca şi „avansuri”, avansuri inițiale (echivalente cu capitalul fix) şi avansuri anuale (capitalul

circulant)16.

Exemplul dat de Quesnay a fost următorul:

S-a presupus ca fermierii (clasa producătoare) dețin capital fix (avansuri inițiale,

primitive) în valoare de 10 mld. livre, astfel amortizarea este de 1 mld. livre. Capitalul

circulant (avansurile anuale) se ridică la valoarea de 2 mld. livre (costul cu forța de

muncă, materii prime, semințele etc.). Deci costul de producție este de 3 mld. livre.

„Produsul net” a fost apreciat la 2 mld. livre, deci producția totală a fost de 5 mld.

livre.

16 S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 49

9

Conform schemei următoare, circulația are următorul circuit:

Există 3 circulații de mărfuri: una „perfectă” (care include toate clasele sociale) şi 2

„imperfecte”, deoarece include doar 2 câte 2 clase sociale.

Primul circuit, este un circuit imperfect: într-un prim moment este plătită renta

funciară de către arendaşi şi agricultori proprietarilor de pământ sub forma rentei în valoare

de 2 mld. livre (sub formă bănească).

În următorul moment, clasa proprietarilor plăteşte cu o parte din banii primiţi,

respectiv jumătate din sumă, produsele agricole de care are nevoie pentru consumul lor

individual, în valoare de 1 mld. livre.

Astfel, fermierii dețin 1 mld. livre bani de la proprietari şi încă 2 mld livre bunuri

create în agricultură care urmează să fie schimbate.

Al doilea circuit este circuitul perfect: La momentul unu, cu restul de bani primiţi sub

forma rentei funciare, respectiv 1 mld. livre, clasa proprietarilor cumpără mărfuri

manufacturate de la clasa sterilă.

Clasa sterilă deține în acest moment 1 mld. livre bani de la proprietari, şi 1 mld. livre

bunuri manufacturate care urmează să fie schimbate.

Într-un al doilea moment, cu banii obţinuţi de la clasa proprietarilor, clasa sterilă

cumpără de la clasa productivă mijloacele de subzistenţă în valoare de 1 mld. livre.

Clasa productivă deține acum 1 mld. livre de la proprietari, 1 mld. livre de la clasa

sterilă şi încă 1 mld. livre bunuri care urmează să fie schimbate.

Clasa sterilă deține şi ea acum 1 mld. livre produse agricole achiziționate anterior şi 1

mld. livre bunuri manufacturate de ei.

10

Fig. 1. Tabelul economic al lui Quesnay,S. S. Selejean - Doctrine economice, pag. 50

Iar cel de-al 3-lea circuit, care este tot imperfect, se realizează relația între clasa

productivă şi clasa sterilă: clasa productivă cumpără de la clasa sterilă mărfuri

manufacturate necesare agriculturii în valoare de 1 mld. livre.

Clasa productivă deține în acest moment 1 mld. livre bunuri manufacturate de clasa

sterilă, 1 mld. livre de la clasa sterilă şi 1 mld. livre bunuri agricole.

Clasa sterilă deține 1 mld. livre produse agricole şi 1 mld. livre de la clasa productivă.

Cu banii obţinuţi de la clasa productivă, clasa sterilă cumpără şi ea de la clasa

productivă materiile prime necesare, în sumă totală de 1 mld. livre.

Astfel, clasa productivă deține 1 mld. livre bunuri manufacturate de clasa sterilă, 1

mld. livre bani primiți de la sterili şi încă 1 mld. livre de la clasa sterilă.

Clasa sterilă deține 1 mld. livre produse agricole, şi încă 1 mld. livre produse agricole

achiziționate de la clasa productivă.

Astfel, produsul global, produsul total al națiunii este de 7 mld. livre:

Clasa productivă pune în circulație:

o 2 mld. livre pentru plata rentei;

o 3 mld. livre produse agricole (2 mld. pt. clasa sterilă şi 1 mld. pt. clasa

proprietarilor).

Clasa sterilă pune în circulație:

o 2 mld. livre produse manufacturate (1 mld. pt. clasa productivă, 1 mld. pt. clasa

proprietarilor).

În final, se restabilește situația inițială (de la începutul anului), întregul produs social

este realizat, adică toate bunurile au fost transformate, iar procesul poate reîncepe17.

7. Despre stat şi fiscalitate

După cum s-a amintit şi mai sus, fiziocrații susțineau un regim suveran, un guvern

absolut, o monarhie ereditară, o „monarhie luminată”, o autoritate unică şi puternică, un

guvern care să respecte „legile naturale” şi „ordinea naturală”; chiar dacă doreau un guvern

autoritar, fiziocrații nu erau în favoarea legislației, pentru că exact acest lucru este indicat de

„ordinea naturală” - un sistem în care toată lumea să cunoască voia lui Dumnezeu (pentru asta

este nevoie totuși de o instrucție), să cunoască mersul normal al lucrurilor şi să facă exact

întocmai, ori pentru asta nu este nevoie de legi scrise, şi nu este nevoie de constrângere pentru

a determina pe fiecare să-şi caute avantajul. Fiziocrații s-au pronunțat împotriva intervenției

statului în economie, dar nu în totalitate, adică este nevoie de stat, de acea autoritate supremă

17 Gheorghe Popescu - op. cit. pag 116

11

care să instruiască națiunea şi să vegheze la respectarea „ordinii naturale”. Moto-ul lor era „Să

lăsăm să lucreze natura lucrurilor”!18 Pentru fiziocrați, suveranitatea apărea sub forma

monarhiei ereditare, iar cum suveranitatea era pentru ei legată de proprietate, ca sub regimul

feudal, şi după cum ereditatea este legată de proprietatea funciară, tot așa și dânsa trebuia să

fie legată de funcția regală19.

O funcție a suveranității era aceea de a păstra „ordinea naturală”, o altă funcție o

reprezenta instrucția națiunii, adică națiunea putea să supraviețuiască după „ordinea socială”,

adică în normalitatea de până atunci, dar ei trebuiau să fie instruiți pentru ca această „ordine

socială” după care ei conviețuiau să fie în concordanță cu „ordinea naturală” ce decurge din

voința divină. Cea de-a treia funcție a statului era realizarea lucrărilor publice, a tuturor

lucrărilor care conduc la dezvoltarea națiunii, dar mai ales a infrastructurii (drumuri şi canale

pe vremea aceea) în vederea sporirii eficienței muncii în agricultură, singura activitate

recunoscută de fiziocrați ca importantă şi singura care e capabilă să producă produs net.

Pentru îndeplinirea acestor funcții statul are nevoie de resurse, resurse care provin de

la națiunea stabilită pe teritoriul statului respectiv. Dar, pe teritoriul statului respectiv nu

exista decât o singură activitate productivă (agricultura), nu existau decât 3 clase sociale între

care se realizau schimburi echivalente de bunuri (ne reamintim că pentru fiziocrați

schimburile sunt echivalente şi nu produc produs net) şi nu exista decât o reproducție simplă,

în care doar fermierii, clasa productivă câștiga produs net, celelalte clase sociale supraviețuind

pe baza schimburilor echivalente. La prima vedere, s-ar părea că doar clasa productivă poate

să contribuie la veniturile bugetului statului; însă, dacă ar fi fost impozitați doar fermierii,

aceștia ar fi avut mai puține avansuri pentru continuarea activității productive agricole, iar

astfel ar fi fost adus un prejudiciu la produsul net al întregii națiuni.

E evident ca statul își va lua resursele din produsul net creat la nivelul națiunii.

Raportându-ne la Tabloul economic, produsul net din agricultură era de 2 mld livre. Acest

produs net era plătit de clasa productivă proprietarilor de pământuri ca şi arendă. Deci,

aparent, proprietarii trebuie să plătească impozitul (care era estimat la a fi 30% din produsul

net) în valoare de 600 mil. livre, deoarece ei beneficiază de produsul net. Însă, dacă s-ar fi

propus un astfel de sistem de impunere al nobilimii, s-ar fi creat un scandal imens, pentru ca o

cotă de 30% nu este tocmai de neglijat20. Fiziocrații au gândit acest lucru, astfel că au

descoperit un sistem cu totul şi cu totul ingenios şi interesant: a fost creată o adevărată teorie

cu privire la acest impozit şi mai ales la plata acestuia, însă pe scurt, întreaga teorie se rezumă

18 Gheorghe Popescu - op. cit. pag 11919 Charles Gide şi Charles Rist - op. cit, pag 5920 Charles Gide şi Charles Rist - op. cit, pag 62

12

la faptul că, de fapt, acest impozit nu îl va simți nimeni, pentru că în realitate nimeni nu îl va

plăti. S-a exemplificat cumpărarea unui pământ care nu se plătește la valoarea lui reală de

100%, ci se plătește doar la valoarea de 70% (diferența de 30% nu este plătită şi are înțelesul

de impozit), iar proprietarul deși plătește nominal impozitul, nu-l plătește în realitate. Normal

că au apărut discuții referitoare la faptul că de ce nu se distribuie impozitul asupra tuturor

claselor (pentru că era evident că tot clasa proprietarilor îl plăteau), iar teoria fiziocraților a

fost aceea că statul nu urmărea să impună în mod egal toată lumea, el de fapt nu urmărea să

impună pe nimeni, şi tocmai de aceea au îndreptat impozitul asupra produsului net, pentru că

celelalte clase sociale nu ar avea resursele necesare să suporte impozitul care le-ar fi impus,

într-o societate în care nu se desfășoară decât reproducția simplă şi mai ales schimburile

echivalente.

8. Concluzii

Acest curent de gândire – care n-a durat decât trei decenii (1750–1780) – a jucat un

rol important în istoria teoriei şi practicii economice.

Fără îndoială, nimeni nu mai admite – astăzi – că agricultura este singura ramură

productivă sau că Natura ar fi factorul de producţie exclusiv.21 În zilele noastre este unanim

acceptat că reflecţiile fiziocraţilor cu privire la „ordinea naturală” au fost cel puţin

contradictorii, dacă nu cumva confuze şi mai ales de neînțeles.

Fiziocrații au fost ultimii economiști care au limitat sfera productivă la o singură

ramură şi mai ales la un singur factor de producție.

Au fost economiștii care au respins intervenționismul statului în economie şi au fost

cei care au creat principiul „laissez-faire, laissez-passer”, un principiu care funcționează şi în

zilele noastre şi care este recunoscut şi în economiile de piață moderne ale secolului XXI.

Fiziocraţii sunt printre primii cercetători ai economiei ce manifestă o concepţie netă

asupra Ştiinţei sociale şi a legilor (“ordinii”) economice. În concepţia fiziocraţilor, societatea

evoluează urmând o serie de “uniformităţi”, “legi naturale”, “o ordine naturală” dată de

divinitate pentru a asigura fericirea oamenilor şi a-i face pe aceştia să le cunoască şi să se

conformeze acţiunilor lor. Fiziocrații se bazau pe raționalitatea fiecărui cetățean:

raţionalitatea, reprezintă o trăsătură esenţială a ordinii naturale. „Fiecare om trebuie să obţină

cea mai mare satisfacţie prin cheltuiala cea mai mică posibilă, arată François Quesnay,

aceasta-i perfecţia conducerii economice. Şi când fiecare va face la fel, această ordine în loc

21 Gheorghe Popescu - op. cit. pag 120

13

de a fi tulburată, va fi dimpotrivă mai bine asigurată”. Să lăsăm deci, ca totul să se

împlinească de la sine: „laissez-faire, laissez-passer, le monde va lui même”22.

Au fost primii economişti care au transferat obiectul de studiu al Economiei politice

din sfera circulaţiei în sfera producţiei. Începând cu ei Economia politică va studia tot mai

intens producţia, mai întâi pe cea agricolă, apoi şi pe cea neagricolă (şi în principal

industrială).

Au fost primii care au apreciat că bogăţia naţională este formată din bunuri şi nu din

bani. Ei nu au apreciat banii ca având valoare intrinsecă, pentru ei banii reprezentau exclusiv

un mijloc de schimb, necesar pentru a achiziționa alte bunuri inerente supraviețuirii şi

desfășurării activităților normale şi obișnuite.

Au fost primii gânditori care au studiat structura de clasă a societăţii umane prin

prisma activităţii economice. Cele trei clase – „producătorii”, „proprietarii” şi „sterilii” –

aveau roluri economice bine definite.

Au fost primii care au analizat activitatea economică sub forma unor fluxuri continue

de venituri şi au considerat că pot reprezenta diversele circuite printr-un tablou sintetic. Ei au

elaborat primul model al reproducţiei simple a capitalului social la nivel naţional.

Chiar dacă nu toate teoriile fiziocraților au fost corecte şi inteligibile, prezentând multe

lacune, fiziocrații au avut mulți admiratori, şi mulți economiști viitori au retratat ideile

prezentate de acești gânditori. Curentul fiziocrat a contribuit cu multe aspecte la dezvoltarea

gândirii economice şi a economiilor naționale, punând, ca și curentele anterioare lui, câte o

cărămidă la construcția a ceea ce avea să devină economia existentă în zilele noastre.

22 S.S. Selejeanu - op. cit. pag. 48

14

Bibliografie

1. Gheorghe Popescu - Evoluția gândirii economice, Editura Academiei Române,

Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2004

2. S. S. Selejeanu - Doctrine economice, cursuri în format digital Biblioteca ASE

București

3. Marc Montoussé - 100 fiches de lecture: en économie, sociologie, histoire et

géographie économiques, Editura Bréal, Franța, 2008

4. Alexandru Trifu - Doctrine economice (suport de curs), Universitatea „Petre

Andrei”, Facultatea de Economie, Iași

5. Charles Gide, Charles Rist - Istoria doctrinelor economice de la fiziocrați până azi,

Editura Cassei Școalelor, București, 1926

6. Graziella Caselli, Jacques Vallin, Guillaume J. Wunsch - Histoire des idées et

politiques de population, Editura Institutul Național de Studii Demografice, Paris,

2006

15