Dialectică (gr. dialektike, din dia „cu“ şi legein „a vorbi“, „a discuta“), teorie generală a principiilor devenirii naturii, societăţii şi gîndirii; teorie şi metodă de cunoaştere a existenţei.

Elemente de gîndire dialectică se întîlnesc încă în concepţiile filozofice ale Orientului antic (India, China etc). În Europa, un rol însemnat în elaborarea dialecticii au avut filozofii antici greci, în special Heraclit din Efes şi Aristotel.

În filozofia premarxistă se cunosc două forme principale ale dialecticii:

a) dialectica naivă, spontană a anticilor, care a sesizat legătura universală dintre fenomenele lumii reale, mişcarea şi transformarea lor continuă, fără să le poată da însă o explicaţie ştiinţifică, datorită nivelului insuficient de dezvoltare a cunoştinţelor ştiinţifice şi a practicii social-istorice; dialectica spontană poate caracteriza şi activitatea de cercetare, metoda şi viziunea unor oameni de ştiinţă, gînditori etc. care se lasă călăuziţi şi inspiraţi de dialectica obiectivă a lucrurilor fără a face din aceasta o practică sistematică, o teorie filozofică conştientizată;

b) dialectica idealistă a filozofiei clasice germane de la sfîrşitul sec. 18 şi primele decenii ale sec. 19, care a culminat cu dialectica hegeliană. Hegel a prezentat lumea ca un proces de autodezvoltare a ideii, determinat de contradicţiile ei interne. El a formulat principiile dialectice ale acestei autodezvoltări, elaborînd şi un sistem al categoriilor dialecticii, prin care a dezvăluit caracterul dialectic al gîndirii. Dar dialectica hegeliană este o dialectică idealistă, mistificată, „răsturnată cu capul în jos“, avînd ca obiect nu autodezvoltarea lumii materiale, ci autodezvoltarea spiritului absolut. Democraţii revoluţionari ruşi au făcut o încercare valoroasă de a prelucra dialectica hegeliană de pe poziţii materialiste, de a aplica dialectica la viaţa socială şi de a o transforma într-o „algebră a revoluţiei“.

Adevăraţii creatori ai dialecticii ca ştiinţă au fost însă Karl Marx şi Friedrich Engels. Eliberînd dialectica de idealism şi de elementele mistice ale filozofiei hegeliene, Marx şi Engels au creat o dialectică materialistă, opusă dialecticii hegeliene.

Dialectica marxistă se întemeiază pe realizările cele mai de importante ale gîndirii dialectice din cursul întregii istorii a filozofiei, pe sintetizarea rezultatelor ştiinţelor, pe generalizarea practicii social-istorice a omenirii, a experienţei luptei de clasă a proletariatului. Ea porneşte de la mişcarea reală din natură, societate şi gîndire, subliniind că dialectica obiectivă (a fenomenelor naturii şi ale societăţii) determină dialectica subiectivă (a noţiunilor) şi se reflectă în aceasta.

„Dialectica lucrurilor - scria Lenin în Caiete filozofice - creează dialectica ideilor şi nu invers“. Tocmai pentru că sînt legi ale dialecticii obiective, legile dialecticii apar şi ca legi şi principii ale dialecticii subiective, adică ale cunoaşterii. Dialectica cunoaşterii are totodată legi interne, specifice, din care decurge independenţa sa relativă faţă de dialectica obiectivă şi caracterul său creator.

Elaborarea dialecticii materialiste de către Marx şi Engels constituie o parte integrantă a revoluţiei săvîrşite de ei în filozofie. Dialectica se opune metafizicii, care priveşte fenomenele realităţii ca fiind în mod absolut izolate unele de altele, imuabile, lipsite de contradicţii interne, identice cu ele înseşi. Înţelegînd lumea ca un sistem material infinit şi unitar de obiecte şi procese, care prezintă o foarte mare variaţie calitativă, dialectica materialistă le studiază în interdependenţa şi interacţiunea lor.

Dialectica este concepţia cea mai profundă, mai cuprinzătoare şi mai bogată în conţinut despre mişcare şi dezvoltare. Ea priveşte mişcarea ca automişcare, ca autodezvoltare, ca proces infinit, care exprimă unitatea dialectică a acumulărilor cantitative (a evoluţiei) şi a schimbărilor calitative radicale (a saltului, a revoluţiei).

Principiile fundamentale ale dialecticii (unitatea şi opoziţia (lupta) contrariilor, trecerea schimbărilor cantitative în schimbări calitative şi negarea negaţiei) exprimă legi universale ale realităţii obiective şi ale reflectării ei în conştiinţă. De aceea, dialectica este, după cum sublinia Lenin, în acelaşi timp ontologie, gnoseologie (teorie a cunoaşterii) şi logică (dialectică), aceste laturi ale dialecticii aflîndu-se într-o indestructibilă unitate. Legile dialecticii nu se reduc, însă, la aceste legi principale; legie derivate care le concretizează şi completează pe cele principale sînt exprimate în categoriile corelative esenţă şi fenomen, conţinut şi formă, necesitate şi întîmplare, cauză şi efect, posibilitate şi realitate, general, particular şi singular etc.

Esenţa dialecticii, după expresia lui Lenin, este principiul unităţii şi luptei contrariilor. Toate celelalte principii ale dialecticii se concentrează în această lege fundamentală, care arată izvorul intern al mişcării, forţa motrice permanentă a autodezvoltării obiectelor şi proceselor. Dialectica materialistă se dezvoltă permanent, avînd un caracter creator. La baza acestei dezvoltări stă generalizarea celor mai noi date ale ştiinţelor şi ale practicii social-istorice.

Dialectica marxistă este o metodă de cunoaştere şi de transformare revoluţionară a naturii societăţii şi gîndirii. Reflectînd fidel legile lumii obiective, ea constituie o metodă de cercetare consecvent ştiinţifică, o metodologie generală corespunzătoare nivelului de dezvoltare a ştiinţei moderne, reprezentînd fundamentul teoretic al metodelor particulare folosite de toate domeniile ştiinţei.

În funcţie de diferite alte orientări filozofice în care mai apare, termenul de dialectică are diverse semnificaţii: la neoraţionalişti dialectica este concepută ca modalitate epistemologică fundamentală (G. Bachelard, F. Gonseth); în filozofia fizicii (Bohr, Heisenberg) este înţeleasă ca expresie a ideii de complementaritate; în perspectiva existenţialismului capătă înţelesul de dialectică „tragică“ şi exprimă o contradicţie insolubilă dintre „Eu“ şi lume; Gurvitch preconizează o dialectică. „empirico-realistă“ ca o metodă esenţialmente critică a realului şi a cunoaşterii. Şcoala de la Frankfurt concepe o „dialectică negativă“ sau o „dialectică paradoxală“ care elimină momentul pozitiv al dialecticii hegeliene (negarea negaţiei) şi extinde negaţia. Teologia dialectică reduce dialectica la un „dialog“ între Dumnezeu şi lume etc.

Cele 12 principii ale devenirii

1. Marele principiu

Primesti ceea ce daruiesti, culegi ceea ce semeni,ceilalti sunt ceea ce esti cu ei. Ceea ce ti se intampla este o consecinta a ceea ce ai facut la un moment dat. Marea lege mai poarta si numele de Legea Cauzei si a Efectului si este o lege care nu ne este deloc straina. Vrei Iubire in viata ta? Poate Liniste? Iti doresti Fericire? Vrei sa ai prieteni adevarati in jurul tau? Fii iubire. Liniste. Fericire. Fii un prieten adevarat.

2. Principiul Creatiei

Creatia este lucrul cel mai minunat din lume. Viata in sine este o minune. O minune a creatiei. A universului. Este imposibil ca ea sa ne ceara sa stam deoparte. Universul suntem noi. Suntem o parte mica si infima din el, suntem una si aceeasi. Viata ne-a fost data pentru A PARTICIPA si a NE IMPLICA in ea. Ceea ce se afla in jurul si exteriorul nostru este o manifestare a ceea ce se intampla in interiorul nostru. In momentul in care suntem noi si atat, in interior, in exterior ne inconjuram de acele lucruri care ne trebuie. Asigura-te ca in jurul sau se afla cu adevarat ceea ce iti doresti sa fie prezent. Inconjoara-te de ceea ce iti doresti sa fie in viata ta. Suntem parte a creatiei si cream la randul nostru.

3. Principiul Smereniei

Cu cat opui mai multa rezistenta unui lucru, cu atat mai mult acel lucru va rezista si va persista sa ti se intample. Atitudinea este totul. Chiar daca refuzi cu incapatanare sa accepti ceva, acel ceva nu va inceta sa ti se intample si se va repeta in viata ta. Acceptarea deschide insa multe usi, solutii si posibilitati.

4. Principiul Cresterii

Uneori ne dorim si spunem ca totul s-ar schimba in viata noastra daca circumstantele, oamenii, locul ar fi altfel, altcum, poate chiar altul. Rareori ne punem problema ca poate noi ar trebui sa fim altfel, altcum. Cresterea si evolutia incep cu noi insine. In momentul in care ne schimbam noi insine, din interior, si gandim mai bine, mai frumos, viata noastra va incepe sa se transforme in mai bine, mai frumos.

5. Principiul Oglinzilor (Principiul sacru al Responsabilitatii)

Accepta un adevar universal valabil: esti responsabil pentru ceea ce ti se intampla. Porti raspunderea vietii tale si a ceea ce se intampla in viata ta. Tu, inainte de toate. Tu inainte de ceilalti. Reflecti ceea ce te inconjoara si ceea ce te inconjoara te reflecta. Esti o oglinda a celorlalti. Ceilalti sunt chiar oglinda ta. Mediul in care te afli te oglindeste, la fel cum il oglindesti si tu pe el. Iar in momentul in care ceva nu merge cum trebuie in viata ta, gandeste-te ca poate ceva nu merge cum trebuie nici in interiorul tau.

6. Principiul Sincronicitatii (Principiul Conexiunii)

Atunci cand faci un lucru nu il face rupandu-l total de context sau gandindu-te ca este lipsit de sens.

Totul conteaza in acest univers. Totul este conectat in acest univers. Nu ne schimbam sau evoluam doar noi, evolueaza simultan si alte persoane, fiinte, lucruri in jurul nostru. Totul este o unitate bine

sudata chiar daca nu realizam acest lucru. Totul este sincron si se intampla fara sa ne dam seama. Si toate lucrurile se intrepatrund. Universul in sine este conectat si fiecare lucru ne duce mai aproape un altul.

7. Principiul Sacru al Directiei si al motivelor

Atunci cand urci pe o scara si vrei sa ajungi undeva, pasii tai, rand pe rand, conduc catre aceeasi tinta. Niciunul nu este mai important sau mai putin important decat celalalt, toti sunt importanti. Fiecare te duce catre celalalt si asa mai departe.

8 Principiul sacru al Disponibilitatii

In momentul in care crezi cu tarie si din tot sufletul in ceva anume si crezi ca este autentic, adevarat, mai devreme sau mai tarziu, intr-un anumit moment din timp, va trebui sa probezi si sa demonstrezi acel adevar. Mai devreme sau mai tarziu, ti se va cere sa pui in practica tot ceea ce ai invatat.

9. Principiul lui AICI si ACUM

Nu conteaza ACOLO, nu conteaza ATUNCI. Acolo si atunci te impiedica sa fii pe deplin fericit AICI si ACUM. Concentreaza asupra prezentului. Traieste-l fara sa te gandesti la ceea ce a fost, la ceea ce va fi. Din trecut invata, nici mai mult nici mai putin, decat atat cat ai nevoie. Din viitor, ia-ti speranta.

10. Principiul Schimbarii

Universul ne atrage atentia atunci cand suntem pe un drum gresit si nu pe cel pe care ar trebui sa fim. Pentru a o face, unele lucruri si situatii se vor repeta, iar si iar, uneori chiar suparator, pana cand invatam sa o acceptam si sa ne bucuram de ceea ce aduce, pana cand ne invatam lectiile. Oricat i ne-am opune, schimbarea este inevitabila. Mai devreme sau mai tarziu, tot va trebui infruntata schimba drumul.

11. Principiul Rabdarii si al Recompensei

Daca iti doresti ceva cu adevarat si este lucrul de care ai cu adevarat nevoie, nu te astepta sa il primesti peste noapte si in niciun un caz pe nemeritate. O mare recompensa presupune un efort pe masura. Inarmeaza-te cu rabdare, depune eforturi pentru a ajunge la el, lupta pentru a-l merita, da-ti osteneala pentru el. Persista. Nu ceda prea devreme, prea curand. Recompensa vine in momentul in care esti pregatit.

12. Principiul Valorii si al Inspiratiei

Valoarea unui lucru este direct proportional cu energia si intentia pe care le-ai investit in acele lucruri. In momentul in care investesti timp, efort, energie in ceva anume, la un moment dat iei inapoi de la el cel putin o parte din ceea ce

ai investit. De ce? Cum asa? Fiind totuleste un mare Intreg conectat si contribuind la ceva anume, contribui de fapt la Intreg.

Cantitativ si calitativ in stiintele socio-umane

In stiintele socio-umane se intalnesc o serie de dihotomii, insa una care se discuta cu o frecventa mare este cea dintre cercetarile de tip cantitativ si cele de tip calitativ.In timp, in limbajul stiintelor sociale, termenii calitativ si cantitativ au trecut la o intelegere spre o sfera mult mai larga decat in acceptiunea lor initiala, ajungandu-se in final la constituirea a doua mari paradigme.Intr-un camp al ideilor foarte vast, asa cum este cel al stiinelor socio-umane, racordarea sociologilor cercetatori la una sau alta dintre cele doua paradigme, a fost mai mult decat fireasca, unii afirmand in mod deschis superioritatea sau inferioritatea unei paradigme in raport cu alta.Pe de lata parte, multi sociologi au vazut intre cele 2, numeroase complementaritati si inferente, insistandu-se asupra faptului ca sociologia trebuie sa utilizeze concomitent ambele metode.Adeptii acestei idei mentioneaza ca nu exista o realitate sociala numai calitativa sau numai cantitativa.Deci, cele doau metode se presupun reciproc.Ideea de a cuantifica unele dintre metodele sociologice(de a introduce masurarea ) a fost benefica si va continua sa ramana asa daca se vor respecta 2 conditii:

a nu se parasi metodele calitative

aplicarea metodelor cantitative sa aiba loc atunci cand se obtin date reale si nu doar formale.Acest rationament este argumentat prin faptul ca, o corelatie sau un calcul de covarianta nu asigura prin ele insele adevarul sociologic, ci numai in masura in care faptele cuprinse in ele sunt reale.

Ca orientare metodologica, abordarea cantitativa se plaseaza pe pozitia pozitivismului, care este modelul de cercetare in stiintele naturii.Chiar Compte ofera termenului de sociologie alternativa lingvistica de fizica sociala, militand pentru trecerea studiului societatii sub semnul studiilor pozitive(al stiintelor exacte).El propune deci studiul faptelor sociale cu ajutorul unor metode identice sau analoage celor din stiintele naturii, facandu-se astfel trecerea de la speculatia despre om si societate la cercetarea efectiva.Pe de lata parte au existat voci care s-au opus unei astfel de abordari, insistand pe deosebirea dintre stiintele naturii si cele ale culturii si spiritului.Dintre cei care sustin aceasta ideea il amintim pe Dilthey W.El a motivat aceasta deosebire prin aceea ca, socio-culturalul si istoricul sunt produsul subiectivitatii umane, al motivatiilor si intentiilor umane.De aceea, cunoasterea socio-umanului nu se poate face din exterior, obiectiv, ci doar pe baza subiectivitatii umane.Aceasta subiectivitate sta in spatele faptelor si proceselor care compun realitatea sociala.Astfel apare opozitia dintre comprehensiune si explicatie.

In cadrul explicatiei, plasata pe pozitia pozitivismului, a abordarii cantitative se lucreaza cu scheme cauzale, metode statistice care determina influentele unor fenomene asupra altora.Aici se iau deci in considerare variabilele independente si cele dependente.

In cazul comprehensiunii, plasata pe pozitia fenomenologica a abordarii calitative se mizeaza pe subiectivitatea umana, facandu-se apel la intuitie si empatie.

Multi autori din literatura de specialitate au realizat adevarate tablouri comparative intre cercetarea calitativa si cea cantitativa.De aici rezulta o serie de asemanari si deosebiri intre cele 2 tipuri de metode.

Diferente dintre abordarea calitativa si cea cantitativa:

Cercetarea cantitativa 424d314e este plasata epistemologic pe pozitia pozitivismului , a explicatiei, pe cand cea calitativa sunt plasate pe pozitia fenomenologico-comprehensiva.(Fenomenoloia este curentul filosofic care studiaza fenomenele constiintei, ale sufletului prin prisma orientarii si continutului lor, facand abstractie de omul real, activitatea lui psihica si mediul social).Deci, cercetarea cantitativa este asemanata cu cea din stiintele naturii, pe cand cea calitativa dispune de o abordare etnologica.

In cercetarea cantitativa 424d314e cuvintele cheie sunt cele de control, intindere(ex:macrosocial, global-formal), pe cand in cea calitativa aceste cuvinte sunt comprehensiune-profunzime(ex:microsocial, local, contextual)

Cercetarea cantitativa 424d314e este preocupata de obiectivitate si generalizare, in timp ce, in cea calitativa aceste chestiuni trec pe plan secundar

Cercetarea cantitativa 424d314e este dominata de logica verificarii, iar cea calitativa de logica descoperirii

In cercetarea cantitativa 424d314e exista un interes pentru stabilirea de relatii cauzale, corelatii, iar in cea calitativa exista un interes pentru stabilirea unei "cauzalitati" locale

In cercetarea cantitativa 424d314e procedeele sunt codificate, fixe, aspect impus de utilizarea interviului si chestionarului standardizat, pe cand in cea calitativa procedeurile sunt variabile prin insasi natura observatiei participative, a interviului intensiv(metode de baza ale acetui stil)

In cercetarea cantitativa 424d314e , pozitia sociologului cercetator este una neutra, distanta in timp ce in cea calitativa pozitia cercetatorului este aceea de actor participant.De aici si relevanta parerii cercetatorului in cercetarea calitatica, in opozitie cu parerea subiectului in cea cantitativa

Datele rezultate in urma cercetarii cantitative sunt de mare fidelitate, pe cand cele rezultate in urma cercetarii calitative sunt de o mare bogatie

In cercetarea cantitativa 424d314e raportul de cercetare este alcatuit din cifre, tabele, grafice. In cercetarea calitativa domina limbajul natural, uneori fara cifre si aproape metaforic

Asemanari intre abordarea calitativa si cea cantitativa

1. se peaca de la un bagaj de informatii socio-culturale similare, obiectul cercetarii fiind acelasi, dar tratat in mod diferit

2. si in stiintele naturii se face apel la intuitie (intuitionism matematic)

3. si in cercetarile cantitative, caracterizate prin distanta cercetator- subiect, apar atitudini empatice(cazul chestionarelor standardizate, completate prin procura, adica A completeaza un chestionar, asa cum crede ca ar raspunde B)

4. in cercetarile cantitative, completarea unor chestionare preponderent de intentie si motivatie se bazeaza tot pe subiectivitate umana

Caracteristicile cercetarii calitative

Referindu-ne strict la cercetarile calitative in stiintele socio-umane, un studiu poate primi o astfel de calificare daca indeplineste urmatoarele conditii:

perspectiva comprehensiva domina cea mai mare parte a cercetarii

abordarea obiectului de studiu se face amplu si deschis

culoegerea datelor de teren se face cu ajutorul unor metode ce nu presupun cuantificarea lor anterioare(ex: observatia participativa, interviul nestructurat/ semistructurat, jurnalul de bord, introspectia)

analiza datelor este de factura calitativa, cuvintele fiind analizate prin alte cuvinte fara efectuarea unei operatii numerice

cercetarea se finalizeaza printr-o teorie nu printr-o demonstratie

Constantele cercetarii calitative

Chiar daca operatia de comparare a cercetarii calitative cu cea cantitativa a scos in evidenta o serie intreaga de particularitati specifice fiecaruia dintre cele doua, exista cateva elemente constitutive in constantele care marcheaza cercetarea calitativa:

contactul personal prelungit cu oamenii si mediul de cercetare, dublat de empatie si sensibilitate la cele relatate de subiect

planul cercetarii din perspectiva metodologica este dinamic, el evoluand in functie de rezultaul la care se ajunge

nu exista o separare neta intre culegerea- analiza datelor, ele putand fi chiar suprapuse

cercetatorul este principalul instrument metodologic pe parcursul cercetarii

nu se urmareste obtinerea de rezultate, ci descrierea, teoretizarea celor studiate

raportul de cercetare se scrie intr-un spatiu de dialog al descoperirii/ validarii proceselor, nu intr-o logica a dovezii

Analiza datelor calitative

Daca in urma unei cercetari sunt stranse o serie de date calitative, acestea nu implica automat o analiza calitativa, deoarece datele calitative nu duc in mod automat la o analiza calitativa..Trebuie sa facem deosebirea intre analiza datelor calitative si analiza calitativa a datelor, deoarece analiza datelor calitative poate fi chiar si o analiza statistica(analiza cantitativa).De altfel, analiza datelor calitative subsumeaza analiza calitativa(ex:analiza fenomenologica, analiza teoretica) si analiza cantitativa a datelor calitative.La intersectia lor se situeaza analiza cvasicalitativa (analiza de continut, analiza de protocol) al carei statut nu este nici calitativ nici cantitativ.In acest caz, operatiile calitative, sunt urmate de operatii cantitative.

Traditia si epistemologia cercetarii calitative

Cercetarea calitativa nu este o aparitie recenta in campul stiintelor sociale.Ea are o traditie indelungata care rezulta din consubstantialitatea calitativismului cu stiintele socio-umane. Istoria cercetarii calitative presupune cateva etape:

1. 1890-1930

Este o perioada in care, virtual toate cercetarile au fost de natura calitativa, simultan dezvoltandu-se primele departamente universitare de cercetare a socialului.Apar acum primele lucrari de sociologie, care apartin unor unor nume ca: Durkheim, Webber, Mead, Simmel. Simmel se pronunta impotriva maniei de a cauta legi sociologice (aluzie la Durkheim), preconizand inlocuirea treptata a "vanatorii de legi " cu "istorismul" care descrie evolutia societatii si grupeaza fenomenele omogene, inscriindu-se asadar pe linia unei sociologii contextualiste,

comprehensive.Explicatia pentru primordialitatea cercetarii calitative este simpla, sociologia fiind in acea perioada intr-o stransa legatura cu filosofia si cu alte stiinte socio-umane de la care imprumutat maniera de abordare speculativa a realitatii (fenomenologia). Unul dintre numele mari ale cercetarii calitative este Malinovski.El este inventatorul principalei metode calitative- observatia participativa- si primul care o pune in practica, intelegand ca singura modalitate de a-i intelege pe oameni asa cum sunt ei, este aceea de a participa la existenta lor. Malinovski este tipul antropologului, prin excelenta care ne-a aratat cum trebuie sa fie o cercetare de teren, demonstrand ca aceasta nu are nimic de a face cu "activitatea anchetatorului" care chestioneaza "informatorii". O alta cercetare emblematica a acestei perioada este analiza documentelor a lui Znaniecki, in lucrarea "Taranul polonez in Europa si America".Contributia acestei cercetari a fost exceptionala, ea consacrand sociologul ca cercetator de teren. Din punct de vedere teoretic, lucrarea a depasit tentatia reductiei biologizante a faptelor sociale.Studiul este ghidat de efortul observarii faptelor sociale, sesizand factorii obiectivi/ subiectivi ai actiunii umane. Znaniecki a lansat in urma studiului sau 3 tipuri de personalitate:

conformistul-

boemul- caracterul deschis la orice influenta

creativul- adept al schimbarii si implicarii in activitatea de productie

2. 1931-1960:

In aceasta perioada se face remarcata patrunderea cercetarii cantitative(experimentul, ancheta), atat in viata universitara cat si in cea publica, mai ales sub forma sondajelor de opinie.Exista inca preocupari pentru cercetarea calitativa, dar metodelor ei (observatia, interviul) li s-au dat tratari cantitative.Este insa certa predominanta metodelor pozitiviste, cantitativiste, determinata de declansarea interesului pentru cercetarile sociologice la nivel macrosocial.

1960-pana in zilele noastre

Caracteristica fundamentala a acestei perioade o reprezinta critica la adresa functionalismului si cantitativismului precum si o reintoarcere la studiile de tip calitativ.Are loc totodata o consolidare a modelului interpretativist- calitativist.Functionalismul a fost, intre 1950-1960 perspectiva dominanta in sociologie prin lucrarile lui Merton si Parson.Fondatorii acestei perspective au fost Compte, Spencer si Durkheim.Functionalistii vad societatea ca pe un sistem alcatuit din mai multe subsisteme, iar functiile sistemului depind de realizarea functiilor subsistemelor.Functionarea sistemuli social este asigurata prin controlul social.

In cadrul modelului interpretativist- calitativist, intra ca elemente componente:

interactionalismul simbolic: acesta are la baza considerentul dupa care indivizii umani sunt capabili sa produca si sa utilizeze simboluri(sunete, grafice, gesturi), atragand astfel atentia asupra rolului individului in viata sociala.

etnometodologia: nu trebuie inteleasa ca metoda specifiv etnologica, nici ca o abordare metodologica a sociologiei.Originalitatea ei consta in conceptia teoretica asupra fenomenelor sociale.Termenul a fost inventat de fondatorul curentului H.Garfier..... si are in vedere analiza "modurilor de a face" obisnuite, pe care actorii le mobilizeaza pentru realizarea actiunilor cotidiene.Etnometodologii au privit lumea ca pe un obiect al perceptiei si actiunii simtului comun......................... insemnand studiul activitatii cotidiene, ea insasi fiind o activitate obisnuita. Se foloseste observatia participativa si conversatia libera.Etnometodologia se afla intr-o realtie speciala cu fenomenologia si interactinismul simbolic

etnografia: studiaza comunitatea de scala mica si mijlocie.Foloseste ca metode: observatia participativa de lunga durata, analiza documentelor, interviul intensiv.Asa cum afirma Laplantin, in etnografie este mobilizata capacitatea de a privi adecvat si de a privi totul, de a distinge si a discerne ceea ce vedem.

Din aceasta trecere in revista a etnografiei rezulta cu certitudine ca paradigma pozitivista a dominat paradigma comprehensiva vreme indelungata, chiar daca de-a lungul timpului au existat incercari venite din partea unor ganditori de a impune abordarea calitativa.Astazi, stiinta trebuie sa faca fata unui univers din ce in ce mai fragmentar si mai plin de incertitudine, unei situatii in care ordinea este inlocuita cu dezordinea si stabilitatea cu instabilitatea.In acest context se pune problema modificarii metodologiei si logicii, caci trebuie analizata schimbarea si nu stabilitatea de pana acum.Pe acest fundal se incearca o revenire la empirismul idealist al Scolii de la Chicago si o reactualizare a lui, constituindu-se fundamentele abordarii calitative actuale.

Ideea centrala a empirismului idealist este aceea ca fiintele umane propria realitate sociala, iar scopul cercetatorului acele de a cunoaste si intelege procesul de constituire a realitatii sociale.Pentru realizarea acestui scop, observatia participativa si p[ovestirea vietii par a asigura accesul la materialul social perfect, iar adevaratele fapte sunt .......................................................................................................................................................Iata deci o plozitie plasata la polul opus celei pozitiviste si conceptiei despre faptele sociale ca lucruri.

In acesta viziune, relitatea sociala se schimba, daca se schimba actorul social sau daca se schimba maniera de a percepe relitatea.Empirismul sociologic a adus astfel o contributie importanta la epistemologia stiintelor umane: subsistemul social apre ca un creator dar si element component al realitatii sociale.Se subliniaza astfel importanta subiectivismului in dobandirea cunoasterii.

OBSERVATIA

Observatia directa, de teren, constituie principala metoda de observatie sociologica, deoarece ne ofera informatii cu valoare de fapte care alcatuiesc cel mai bogat material susceptibil de analize calitative.In ciuda unei anumite imprecizii si nesistematizari sau a volumului mare de date, observatia trebuie sa constituie baza oricarei cercetari sociologice.Rationamentul celor spuse este simplu: observatia este sursa indispensabila de date si in acelasi timp proba decisiva a valorii si semnificatiei concluziilor la care se ajunge.

Rotariu si Ilut au incercat realizarea unui clasament al metodelor fundamentaleutilizate in stiintele sociale, concluzionand ca ele sunt 5: observatia, experimentul, interviul, analiza documentelor, ancheta.Analizand aceste metode, rezulta ca, observatia include in cadrul ei interviul, analiza documentelor, ancheta.Clasamentul anterior se rezuma astfel la observatia si experimentul.Exista chiar metodologi care afirma ca observatia are capacitatea de a include in sfera ei de cuprindere toate celelalte metode si tehnici.Se face distinctie intre observatia activa cu/fara interactiune si observatia pasiva cu/fara interactiune.

Daca astazi observatia participativa are statutul de metoda sociologica, lucrurile nu au stat intotdeauna asa.In secolul XIX multi teoreticieni antropologi isi bazau cercetarile pe documente cu origine indoielnica, pe povestiri ale calatorile, acestea fiin impregnate in mod firesc cu propriile judecati de valoare.Experienta antropologilor si etnologilor este foarte importanta pentru sociologie deoarece regulile observatiei acestora se aplica aproape in intregime oservatiei sociologice de teren.In ambele cazuri, cercetatorul intra in contact direct cu realitatea sociala, observand/ descriind procesele/ fenomenele in curs de desfasurare si apeland la fapte si nu la opinii.Chiar si in conditiile unei observatii intamplatoare, nesistematizate, observatia nu se reduce la descrierea si inregistrarea pasiva a datelor, fiind implicata o selectie mai mult sau mai putin constienta a datelor dintr-un anumit domeniu, in functie de personalitatea cercetatorului.

Clasificarea si caracteristicile observatiei

O prima incercare de clasificare, imparte observatia in

observatie spontana - fara nici un fel de intentionalitate

observati e intentionata(impresionistica, proprie reporterilor)

observatie stiintifica - cand exista intentie si scop bine determinat

Deosebirile existente intre acete trei tipuri sunt de esenta si sunt bine fixate, dar anumite carateristici ale primelor se regasesc in cadrul ultimei, asigurand o baza de plecare.

Caracteristicile observatiei spontane

intamplatoare: se inregistreaza informatii care se regasesc in campul imediat al observatiei

fragmentara: sunt retinute fapte izolate, rupte de sistemul social

vaga: imprecisa: se desfasoara sub imperiul emotiilor, afectelor si a primei impresii, exagerandu-se importanta unor fapte in raport cu altele

subiective: domina opiniile proprii si interesele pesonale, acestea depinzand de nivelul de instruire si cultura

necritica: cele observate nu sunt trecute prin filtrul gandirii critice, se accepta totul ca atare

nu este inregistrata, consemnata: cele observate spontan se retin la nivelul memoriei, care, oricat de exersata ar fi, o data cu trecerea timpului induce grave ditorsiuni asupra celor retinute

Caracteristicile observatiei stiintifice

1. fundamentata teoretic: vehiculeaza concepte, teorii, modele explicative cu privire la cele investigate

2. sistematica, integrala si metodica: studiaza fenomenele observate in totalitatea lor, ca sisteme intocmite dupa regulile epistemologice si metodologice

3. analitica: altfel nu ar avea cum sa fie sistematica si integrala, descompunand fenomenele in elementele componente

4. repetabila/ verificabila: acest lucru nu este realizabil in cadrul fenomenelor unice, dar este intalnit in cazul fenomenelor care cunosc o anumita ciclicitate. Prin observatii repetate se constituie cunoasterea, nu prin cele unice

5. are o finalitate teoretica

In cadrul observatiei stiintifice se disting:

· observatie structurata - cantitativa

· observatie nestructurata - calitativa

Daca cea cantitativa are o grila de categorii comportamentale dinainte stabilita, actul de observatie canstand in introducerea celor observate in cadrul acestei categorii, observatia calitaiva inseamna a studia o comunitate din interior, prin participare de lunga durata, fara o schema prestabilita.

Observatia participativa consta in participarea in mod real la viata/ activitatea celor observati, caci nu putem studia oamenii decta comunicand cu ei si impartasind cu ei durabil/ trecator existenta. Intelegerea celorlalti, a altor culturi inseamna patrunderea grupului din interior, impregnarea cu categoriile mentale ale celor observati, iar acesta se face cu pretul unei lungi observatii, a familiarizarii si increderii reciproce.

Indiferent de tipul de observatie, dar mai ales in cea calitativa, reies la suprafata cateva caracteristici care o avantajeaza in raport cu alte metode:

inregistrarea comportamentului efectiv al oamenilor, ceea ce fac nu ce spun, diferenta dintre vorbe si fapte fiind semnificativa

oamunii sunt observati in mediul lor de viata, existand sansa de a fi surprisa actiunea complexa a factorilor care conlucreaza in creionarea sitatiei sociale

nu exista nici un element de artificialitate in aceasta metoda, ea privind interactiunea si comportamentle firesti ale oamenilor, nu pe cele provocate prin experiment.

Clasificarea observatiei

1. Dupa scop:

· observatie de explorare: este specifica etnologiei care studiaza o serie de societati indepartate istoriceste din punct de vedere al mentalitatii, obiceiurilor, traditilor, comportamentelor.Acest tip de observatie se produce atunci cand cercetatorul ia pentru prima data contact ce fenomenul studiat.Datele rezultate in urma acestei observatii nu pot fi transformate in generalizari asupra altor cazuri.Chiar daca exista asemanari, aceste data nu pot fi folosite decat cel mault ca ipoteze ale altor investigatii

· observatie de diagnostic: este vorba despre o analiza de profunzimea situatiei, iar diagnosticul care rezulta pe baza unei astfel de investigatii implica 2 componente: -1- dialogul descriptiv: descrierea amanuntita a situatiei

-2- dialogul explicativ: inventarierea cauzelor care au condus la declansarea fenomenului studiat

· observatie experimentala: presupune un nivel ridicat de cunostiinta a obiectului analizat, al existentei ipotezei si verificarea ei.Observatia de laborator este un model pentru observarea grupurilor naturale. Controlul pe care cercetatorul il detine asupra situatiei ne indreptateste sa afirmam ca posibilitatea observatiei de a utiliza acest mijloc de investigatie in teren este mult mai redus.In acest sens, observaita directa de teren este dominant calitativa.

2. Dupa nivelul de implicare al obseravatorului:

· observatie externa: (nonparticipativa): presupune deplasarea observatorului in afara in afara sistemului de observatie(ex:medici, asistenti sociali, oameni de stiinta).Este utilizata mai ales in cazul in care incadrarea observatorului in sistemul de status-rol al unui grup este foarte dificila sau imposibila

· observatie participativa: caracteristica ei de baza rezida in integrarea observatorului in comunitatea cercetata pentru o perioada lunga de timp, pentru a permite o cunoastere de profunzime a acesteia.Practicand acest tip de observatie calitativa, cercetatorul nu doar ca este prezent in colectivitate, dar se si integreaza in situatia pe care o observa in viata grupului.

3. Dupa gradul de structurare

· observatia nestructurata(calitativa): nu are prestabilita nici o grila de categorii, ipoteze.Este utilizata in studii etnologice, antropologice, sociale, de asistenta sociala, sub forma observatiei participative.In acest tip de observatie cercetatorul nu trebuie sa se lase impresionat de ceea ce iasa din comun, pentru ca scopul sau si al observatiei stiintifice nu este alcela de a face o colectie de excentricitati.Aceasta nu inseamna anularea celor iesite din comun, cunoscute sub numele de serendipitate(capacitatea de a observa lucruri exceptionale pe care nu ni le-am propus sa le descoperi)

· observatie structurata(cantitativa): este riguroaa, sistematizata care apeleaza la o grila de categorii care ghideaza observatia si ajuta la ghidarea materialului vizat.Categoriile de observatie sunt: comportamente, atitudini, reprezentari, clase sociale.

Dupa durata observatiei:

· observatie continua: se refera la perioade limitate din viata unei colectivitati, dar centrate pe anumite comportamente care urmeaza a fi observate.Comportamentele alese pentru observatie sunt ales selectate, principiul de baza fiind acela ca este imposibil sa observam toate comportamentele unui individ.

· observatie esantionata:(instantanee): se aplica usor si comod, beneficiind de avantajul faptului ca, nu se perturba viata celor observati.Se aplica in cazul unor activitati variate, fixandu-se intervalele dintre observatia instantanee in functie de timpul de studiu al activitatii.La final se completeaza o fisa de observatie in care sunt trecute numarul observatiei, ziua, ora, tipul activitatii si anumite remarci.

Observatia participativa

Caracteristici generale

Diferentele majore care se impun in delimitarea observatiei calitative de cea cantitativa constau in:

1. observatia calitativa nu are o modalitate concreta si prealabila de consemnare si sistematizarea celor observate

2. observatia calitativa da dovada de mare flexibilitate si suplete, codificarea celor observate avand loc pe parcursul cercetarii, tinandu-se cont de ceea ce este relevant pentru grupul ce se constituie ca unitatea de analiza

In alta ordine de idei, observatia participativa nu are un caracter atomistic asa cum se intampla in cazul chestionarului, interviului, cand sunt vizati indivizi izolati urmand agregarea parerilor lor prin prelucrarea datelor.Aceste date se refera la caracteristicile esentiale ale grupului, la ceea ce ii este definitoriu.

Principala problema ridicata de observatia participatica este aceea a acceptarii prezentei observatorului in cadrul grupului analizat.De altfel, numerosi sociologi, antropologi, etnologi caracterizeaza observatia participativa ca pe o rupere din viata obisnuita a cercetatorului si ca pe o expunere a propriului corp si personalitati la toate evenimentele care au loc in grup.Acasta face parte din angajamentul observatorului de a trai in acelasi ritm cu membrii grupului studiat.

Putem spunde deci ca observatia participativa surprinde existenta cotidiana a unui grup fiind un studiu comprehensiv al acestuia, de tip calitativ, dupa un sistem riguros de principii si reguli deontologice si metodologice

Gradul de implicare al cercetatorului in observatie

Gradul de implicare al cercetatorului in observatie si raportul observatie-participare poate lua forme multiple:

participant complet

participant observator

observator participant

observator complet

In ultimele decenii s-au afirmat trei roluri ale cercetatorului:

Cercetator ca membru complet

Cercetator ca membru activ

Cercetator ca membru periferic

In fiecare dintre cele trei ipostaze cercetatorul poate avea o identitate deschisa (subiectii stiu ca sunt observati), sau o identitate ascunsa.

Rolul de membru complet al grupului revine cercetatorului care se integreaza deplin in grupul observat, observatia devenind autoobservatie.

Rolul de membru activ presupune pastrarea unei anumite distante intre cercetator si grup.Desi se implica, cercetatorul nu adera la sistemul de valori al grupului, la mentalitatea sa.

Rolul de membru periferic a adoptat in cazul in care grupul da dovada de o inchidere in sine, iar identitatea observatorului este necesar sa fie ascunsa.Cu toate acestea, observatorul participa la activitatile colaterale activitatilor de esenta a grupului, devenind persoana de incredere care isi poate forma o imagine din interiorul grupului, dar nu din centrul sau profund.

Reguli pentru desfasurarea observatiei participative

Patrunderea in cadrul grupului ridica inainte de toate problema acceptarii ca membu al cercetatorului, permiterea acestuia sa fie martor la evenimentele si activitatile care definesc cadrul grupului.In acest sens au fost elaborate o serie de reguli necesar sa fie respecate in de cercetator cadrul observatiei participative:

respectarea normelor de convietuire si traditiilor colectivitatii

sa se evite izolarea, retragerea de sub lupa colectivitatii, formularea unor opinii separate.Trebuie sa se adopte un comportament natural care sa conduca la evitarea nasterii unor suspiciuni care sa pericliteze cercetarea

sa se evite socarea grupului prin cunostintele si vocabularul pe care il poseda, precum si evitarea transformarii intr-o persoana atotstiutoare care sa dea sfaturi

desi nu trebuie sa fie o prezenta ascunsa, observatorul nu trebuie sa se impuna prea mult, sa faca parte din toate interactiunile care au loc, sa fie participant la toate conversatiile.El trebuie sa manifeste un interes pentru asemanator cu a unor membrii simpli fara a pierde nimic din vedere.

sa evite fortarea notei prin discutii sau interes exagerat.

sa se preocupe in mod desosebit de antrenarea unor subiecti in cercetare, prin captarea atentiei lor, totodata manifestand o atentie deosebita legata de persoanele din grup: lideri formali si informali.

durata observatiei trebuie sa fie destul de mare pentru a permite observatorului sa observe ceea ce terebuia observat si destul de mica pentru a nu se transforma intr-un membru al grupului, pentru a nu se pierde in insiruirile de observatii in favoarea celor de subiect

Etapele observatiei calitative

Inspectarea generala a contextului de cercetat.De la observatiile de ansamblu cu caracter general se va ajunge la o observatie focalizata pe aspecte si dimensiuni ale practicilor si interactiunilor umane.

Fixarea obiectivelor de urmarit conduse de observarea si consemnarea lor minutioasa.Se folosesc si mijloace audio-vizuale dar si consemnarile de teren scrise.

Se impun 2 remarce:

· a se consemna minutios nu inseamna a inregistra totul sau orice

· sunt consemnate descrierile nu impresiile

Precizarea si consolidarea categoriilor si ipotezelor.Este o etapa care urmaeaza firesc celei in care atentia se concentreaza pe obiectivul investigatiei.

Elaborarea sau constructia unei teorii

Dificultatile observatiei participative

1. Probleme de ordin epistemologic si metodologie legate de fidelitatea si validitatea datelor culese.Din aceasta perspectiva s-a incercate oferirea unor solutii de credibilitate a datelor observate printre care:

· folosirea mi multor observatori de varste si sex diferit

· folosirea unor observatii repetate pe aceeasi realitate sociala

· utilizarea unui anumit stil in descrierile prezentate astfel incat sa se creeze senzatia de verosimil , autentic

2. Este o metoda costisitoare din mai multe puncte de vedere:

· necesita un personal bine instruit

· personalul trebuie sa renunte la viata sa obisnuita

· sunt necesare cheltuieli financiare insemnate pentru recompensarea celor care isi dedica o mare parte a timpului studiului

3. Se ridica probleme de natura etica mai ales cand subiectii nu stiu ca sunt observati, argumentul principal fiind acela ca oamenii au drptul la intimitate si viata privata.

Interviul

1. Caracteristici generale

Termenul este imprumutat din limba engleza si semnifica in limba romana una dintre cele mai obisnuite si normale activitati umane: comunicarea, discutia, transmiterea de informatii.Dar interviul nu este o simpla discutie ci si o metoda de investigatie stiintifica aplicata in cunoasterea uni fenomen din domeniul social.Astfel, el dobandeste valente noi si deosebite: interviul jurnalistic, convorbirea medic- pacient, profesor-student.

Rezulta ca interviul este comparabil cu intrevederea, discutia, dialogul dar nu se confunda cu nici unul dintre acestea.Argumentele acstei afirmatii sunt:

1. oamenii se intalnesc nu doar din ratiunea de a schimba informatii ci si pentru simpla placere de a se vedea, de a fi impreuna

2. nu orice conversatie se constituie intr-un intreviu, (intr-o conversatie rolul de emitator-receptao se schimba frecvent, fara a exista un conducator de discutie, un sens care directioneaza informatia)

3. nu intotdeauna prin dialog se pot obtine informatii(ex: ce zi frumoasa, Intr-adevar)

4. in interogatoriu, informatiile sunt obtinute prin permisiune si constragere exterioara, pe cand in interviu intervine placerea oamenilor de a-si expune parerea si libertatea de expresie

Clasificarea interviului

Modalitatile de clasificare ale interviului sunt vaste, avand la baza o multitubine de criterii.Astfel avem:

O prima clasificare distinge:

· Interviul de opinie si de personalitate: foloseste tehnici intensive si extensive de cercetare

· interviul de documentare: foloseste tehnicile extensive

Al doilea grupaj se refera la:

1. Dupa genul convorbirii:

· interviu fata in fata

· interviu prin telefon

2. Dupa gradul de liberate acordat cercetatorului in formularea intrebarilor:

· interviu structurat

· interviu nestructurat

· interviu semistructurat

3. Dupa numarul de participanti:

· interviu individual

· interviu de grup

Al treilea grupaj se refera la:

1. Dupa continutul comunicarii:

· interviu de opinie sau personalitate

· interviu de documentare

2. Dupa calitatea informatiei obtinute:

· interviu intensiv

· interviu extensiv

3. Dupa gradul de libertate al cercetatorulu

· interviu clinic

· interviu de profunzime

· interviu centrat(focalizat, ghidat)

· structural

4. Dupa repetabilitatea convorbirilor:

· interviu unic

· interviu repetat

5. Dupa nr persoanelor implicate

· interviu personal

· interviu de grup

6. Dupa statusul socio-demografic al persoanelor:

· interviu cu diverse categorii demografice(copii, tineri, maturi)

· interviu cu personalitati(persoane defavorizate)

7. Dupa modalitatile de comunicare:

· interviu fata in fata

· interviu telefonic

8. Dupa functia pe care o indeplinesc in investigatie:

· interviu de preancheta

· interviu de coancheta

· interviu postancheta

1. Specificul interviului calitativ

Interviul calitativ este o metoda bazata pe discutie, fondata pe empatia celui care face interviul in raport cu subiectul intervievat(individ/ grup). Interviul calitativ isi propune culegerea de informatii care depind de subiectivitatea proprie celui supsu intervievarii.(pot fi expuse de subiect o serie de puncte de vedere, descrieriale unor situatii asa cum le vede/intelege el).Esenta si specificul Interviului calitativ rezida in atitudinea non-directiva care domina acest tip de metoda, subiectul fiind lasat sa raspunda asa cum a inteles el intrebarea deschisa care i-a fost adresata.Una dintre cerintele fundamentale care trebuie respecate in desfasurarea interviului, este aceea de a fi eviata orice fel de interventie asupra subiectului care sa modifice campul lui de experienta(valori, norme, modele, perceptie, scop).In aceasta situatie s-ar modifica profund raspunsurile pe care le-am fi primit daca nu l-am fi influentat.

Atitudinea non directiva nu trebuie inteleasa ca una de lejeritate, ea fiin un ansamblu de tehnici de comunicare interpersonala si procedee non-verbale care evidentiaza munca depusa de cel care intervieveaza.Exista o serie de astfel de tehnici :tacerea atenta, incurajarea fara cuvinte, paralimbajul (mimica fetei, tonalitatea vocii), toate concretizandu-se in empatie.

De multe ori in interviu apar situatii in care se fac remarcate anumite neintelegeri ale cuvintelor(subiectii pot intelege diferit unul si acelsi cuvant), aceasta fiind una dintre limitele acestui interviu.Aici se face simtit aportul pozitiv al reformularilor care permit intelegerea autentica a celor transmise de interlocutor.Reformularea poate fi:reformulare sinteze, reformulare prin inversiunea figura-fond, clarificare, paralimbaj.

Interviul calitativ presupune ca cercetatorul sa aiba discutii total libere cu membrii populatiei studiate, pe una sau mai multe probleme de interes.Exista chiar situatii in care nici macar temele nu sunt prestabilite.De obicei aceste dicutii de profunzime se desfasoara in mai multe intalniri, o intalnire durand mai multe ore.

2. Tipuri de interviu calitativ

Desi Interviul calitativ are un specific care nu poate fi inlaturat (atitudinea non-directiva) , indiferent de situatie, continutul si forma lui pot sa difere in functie de problema analizata, de caracteristicile celor intervievati.Luandu-se in ca;cul aceste criterii rezulta mai multe tipuri de interviu cu specific non-directiv:

Interviul calitativ de tip clasic: este utilizat mai ales in cercetarea etnografica si antropologica, insotiind observatia participativa, fiindu-i co-substanta

Studiile de istorie orala: se bazeaza aproape in totalitate pe interviul nestructurat doar ca elementele de noutate care intervin consista in reconstituirea pe cale verbala a unor episoade de viata, intamplari, portrete ale unor oameni cu infuenta in viata economica, educationala, sociala.Aceste studii ajuta la surprinderea biografiilor celor care relateaza faptele centrale si la intelegerea aspectelor din viata cotidiana a oamenilor obisnuiti dar care traiesc in contextul din care face parte populatia studiata.

Interviul creativ: are ca punt de plecare interviul nestructurat dar se recomanda atat intervatorului cat si intervievatului sa renunte la o modalitate de gandire/ conduita formala.Interviul creativ se apropie de metoda istorisirii vietii personale.

Miscarea postmodernista: este adpeta a prezentarii cat mai crude/ autentice a celor relatate de subiect.Putem vorbi despre:

interviul polifonic: isi propune inregistrarea cat mai fidela a spuselor fiecarei persoane, particularitatile fiecareia din perspective celor gandite/ vorbite trebuin sa se regaseasca in raportul de cercetare

interviul interpretativ.se axeaza pe momentele majore din viata indivizilor, momente care le-au schimbat traiectoria vietii.

Nici una dintre considerentele specialistilor pe marginea interviului nestructurat nu au in continutul lor nici o referire cu privire la fazele/ regulile de desfasurare, ci doar enunturi cu caracter general.Aceasta deoarece, in viziunea calitativa, interviul nu trebuie sa se supuna sa se supuna unor reguli fixe, ci sa dea dovada de flexibilitate si sa fie usor adaptabil la persoanele cu care se intra in contact.Aplicarea acetei metode pe teren solicita experienta si cunostiintele cercetatorului.

Interviul de grup nestructurat si focus-grupul

1. Interviul de grup nestructurat

Interviul de grup nestructurat implica mai multe si dificile problemede organizare, fiind plasat, dupa R.Muchielli la intersectina a 4 conditii:

· grupul sa fie natural(indivizii sa se cunoasca intre ei)

· sa se discute liber(sa nu existe intrebari prestabilite)

· discutia sa graviteze in jurul unor probleme din viata grupului

· sa fie condu de o persoana competenta(sociolog)

Acest tip de interviu este un interviu clasic de grup si este precedat de o serie de conversatii preparatorii, particulare intre cercetator si fiecare participant, cu ocazia carora se explica tema, durata si importanta parerii subiectului.Se asigura o serie de conditii: locul unde se desfasoara, ora, data, caracteristicile participantilor (este de dorit sa nu fie prezenta o persoana cu o inalta pozitie sociala deoarece poate avea un efect inhibator asupra participantilor).

2. Focus-grupul

1.Caracteristici generale:

Focus-grupul este un tip special de grup, scopul lui fiind acela de a asculta, a aduna informatii despre o anumita problema fata de un produs, serviciu, participantii find alesi pe baza unor caracteristici comune.(sunt afectati de fenomen).Una dintre regulile Focus-grupului este a nu forta pe nimeni sa raspunda, participantii fiind incurajati sa-si spuna parerea.De asemenea, discutia are loc de mai multe ori, cu tipuri similare de participanti, pentru a se crea posibilitatea de a surprinde anumite curente de idei in legatura cu p[roblema studiata.Un studiu bine realizat presupune ca discutia sa fie planificata cu mare atentie si desfasurata in mediu primitor.

Focus-grupul cunoaste mai julte tipuri de abordari:

1. in studiul pietei si comportamentului consumatorului

2. in mediul universitar si stiintific

3. in mediul public si non-profit

Focus-grupul, care prin enumerare, se pot transforma in definitie: Persoane care au anumite caracteristici si care furnizeaza informatii de calitate intr-o discutie ghidata pentru a ajuta la intelegerea temei studiate.

1.2. Detalierea caracteristicilor

a. Focus-grupul presupune lucrul cu oamenii.Numarul participantilor trebuie sa fie suficient de mare pentru a asigura diversitatea si suficient de mic pentru ca toata lumea sa-si expuna parerea.Cand exista mai mult de 12 persoane, apre tendinta de fragmentare a grupului.Astfel ideal este ca numar de participanti:5-10 persoane

b. Grupurile sunt alcatuite din persoane care se aseamana intre ele din perspectiva unui factor important pentru cercetator (ex: sa fie tineri dintr-un anumit cartier) dar pot sa difere din perspectiva celorlalte caracteristici (venit, stare civila, sex).

In mod traditional focus-grupurile au fost alcatuite din persoane care nu se cunosteau intre ele fiind considerat ideal ca participantiisa nu se cunoasca absolut deloc.In ultima vreme cercetatorii au inceput sa puna la indoiala

aceasta regula mai ales intr-o comunitate in care e aproape imposibil sa gasesti persoane care sa nu se cunosca intre ele.

c. Focus-grupurile furnizeaza informatii: Cercetatorii analizeaza deosebirile si asemanarile dintre informatiile evaluate din cel putin 3 focus grupuri pe aceeasi tema pentru a determina maniera in care difera opiniile persoanelor apartinand acestor grupuri.

d. Focus-grupurile au o discutie directionala: Intrebarile utilizate sunt stabilite dinainte, formulate si ordonate de o asemenea maniera incat sa fie usor de inteles si logice pentru participanti.

e. Utilizarea Focus-grupurilor ajuta la intelegerea punctelor de vedere , sentimentelor indivizilor legat de anumite probleme, fenomene sociale, produse.

2. Planificarea Focus-grupurilor

Planificarea Focus-grupurilor este o sarcina cruciala care implica efortul tuturor membrilor echipei care trebuie sa se puna de acord asupra scopului studiului, rezultatele la care se asteapta sa se ajunga si ceea ce ar trebui facut, ce se poate face cu ajutorul resurselor de care dispun.

De multe ori se face o greseala in acest tip de studiu implicandu-se

Experienta cercetatorilor consacrati in utilizarea Focus-grupurilor arata ca este mult mai logic si mai eficient sa se inceapa cu o intalnire intre cercetatori si coabitorii studiului lamaurindu-se chestiuni ca:

problema principala care trebuie tratata

scopul studiului

informatiile care trebuie obtinute

3. Situatii in care se aplica focus-grupul

Nu intotdeauna folosirea acestei metode este potrivita pentru studiul unei probleme. Aceasta metoda poate fi aplicata atunci cand:

se cauta categorisirea sentimentelor si parerilor pe care oamenii le au fata de o anumita chestiune

se incearca stabilirea diferentelor de perspectiva dintre grupuri si categorii diferite de persoane

scopul este acela de a afla care sunt motivatiile, factorii care influenteaza opiniile si comportamentul

se doreste trasarea unei linii de actiune pentru viitor prin testarea reactiilor la o anumita idee

este nevoie de informatie vasta, eficienta si subtila in vederea practicarii unei cercetari cantitative pe scara larga

apare nevoia de a intelege mai bine informatia deja obtinuta prin intermediul unui studiu cantitativ

4. Situatii in care nu se aplica focus-grupul

· cand se doreste ajungerea la un consens

· cand se doreste o actiune de educatie asupra participantilor

· cand se cere destainuirea unor informatii cu caracter personal, confidential, care pot fi folosite de ceilalati participanti la interviu

· daca apare necesitatea unor estimari si extrapolari statistice

· daca incarcatura emotionala a subiectului este puternica, iar o discutie poate genera conflicte

· cand cercetatorul nu este sigur ca poate pastra controlul asupra participantilor

· cand pot fi aplicate si alte metode cu rezultate cel putin egale si costuri mai scazute.

5.Determinarea numarului de grupuri necesara studiului

Regula generala ar fi aceea a obtinerii saturatiei teoretice intelegand prin aceasta obtinerea tuturor informatiilor de care avem nevoie.In genral, saturatia teoretica se obtine dupa 3-4 focus-grupuri.Daca si dupa organizarea acestora se mai primesc informatiiatunci este necesar sa se continue cu alta serie de focus-grupuri.Motivul planificarii este acela al comparatiei dintre diferite categorii de persoane.

6 Intrebari folosite intr-un interviu de tip focus-grup

a. Calitatile unei bune intrebari

De obicei, un focus-grup cuprinde in fur de 12 intrebari pe un interval de 2 ore.Aceleasi intrebari, puse individual ar dura cateva minute, dar dezvoltarea lor duce la prelungirea timpului si totodata la surpinderea interactiunilor dintre participanti, caci raspunsurile unora dau nastere de idei in mintea altora.,

b. Calitatile intrebarilor folosite:

sunt intrebari naturale intr-o conversatie, creindu-se o atmosfera degajata

folosesc limbajul participantilor

nu se folosesc prescurtari, termeni de specialitate si tehnici.Nu trebuie indusa ideea ca doar unii pot raspunde

sunt usor de pronuntat(moderatorul nu trebuie sa se poticneasca in pronuntarea lor)

sunt clare (trebuie sa fie intelese de toti participantii)

scurte

deschise, fiind urmate de explicatie sau descriere/ exemplificari si cunt concise pentru a nu se depasi timpul alocat interviului

unidimensionale, referindu-se la un singur aspect.Nu se formuleaza: "in ce sens acest program a fost folositor si practic pentru dvs?". Exista persoane care pot intelege diferit semnificatiea acestor termeni, ajungandu-se la deturnarea intregului set de intrebari, intrucat in acest exemplu sunt 2 intrebari.

c. Categorii de intrebari

Se fac remarcate urmatoarele categorii esentiale de intrebari:

intrebari de deschidere: sunt usoare, dar in acelasi timp nu sunt intrebari personale, de identificare. Au rolul de a determina pe fiecare sa intervina in discutie inca de la inceput.Cel mai adesea raspunsurile la intrabarile de deschidere nu sunt analizate si de aceea ele nu au decat rolul in angajarea in discutie a participantilor

intrebari intorductive: il introduc pe participant in lumea temei, incurajandu-l sa converseze cu ceilalti. Ex: "care este primul lucru care va vine in minte cand auziti sintagma.............................?".Incepand cu acel moment al primului raspuns, moderatorul are primele indicii cu privire la parerile participantilor, la viziunea lor asupra temei.

intrebari de tranzitie: indreapta discutia spre intrebarile cheie dupa care se ghideaza studiul , fiind totodata elementul logic de lugatura intre intrebarile intorductive si cele cheie.Esenta lor se regaseste in inceracrea de a face apel tot mai mult la experienta participantilor in folosirea unui anumit produs/ serviciu

intrebari cheie: sunt cele care conduc studiul, numarul lor variind intre 2-5.Este absolut obligatoriu ca moderatorul sa sti care sunt aceste intrebari, fiind posibila alocarea de timp mai indelungat raspunsurilor.Daca pentru alte tipuri de intrebari sunt suficiente cateva minute, pentru cele cheie poate aparea nevoia unei dezbateri de 10-20min.

intrebari de incheiere: pot fi de 3 tipuri:

intrebari care vizeaza toate aspectele discutate

intrebari de sumar

intrebarea finala

7. Strategii pentru gasirea participantilor la focus-grup

a. Lista

- Ideal ar fi sa se gaseasca liste care exista deja, cu persoane care corespund criteriilor cercetarii.

- Este o metoda ieftina, rapida

- Poate contine numele si alte caracteristici socio-demografice ale unor persoane care sunt clientii/ angajatii unei firme

- Trebuie sa ne asiguram ca lista este actualizata, in caz contrar ea continand grave erori.Fiecarei organizatii care este disponibila sa puna la dispozitie lista cu membrii trebuie sa i se explice ca participantii vor fi remunerati pentru timpul petrecut in cadrul studiului

b. Focus-grupurile parazite

Au loc cu ocazia anumitor evenimente,Desi participantii au fost convocati cu un alt scopi (simpozion, sesiune de comunicare), are loc totusi o reuniune a participantilor in timpul unei mese.Astefel de focus-grupuri se utilizeaza mai ales atunci cand dorim o reprezentare nationala (ex: reuniunea inspectorilor generali a tuturor inspectoratelor judetene)

c. In locatie

Din ce in ce mai des, recrutarea pentru focus-grupuri are loc in locatii in care participantii vin pentru relaxare, cumparaturi.Initial, li se pun intrebari de filtrare.In cazul in care corespund scopului nostru sunt invitati sa participe la focus-grupul care se va intruni peste putin timp intr-un loc adecvat.

d. Nominalizarile

Le putem intalni sub 2 forme:

- persoanele contactate nu participa la focus-grup dar pot indica altele cu caracteristici asemanatoare

- tehnica "bulgarelui de zapada" in cadrul careia nominalizarile au fost facute de participantii selectati deja prin filtrare, ei indicand totodata si alte persoane

e. Filtrarea aleatorie

Se aleg la intamplare mai multe numere din cartea de telefon, dupa care persoanele sunt sunate si selectate cu ajutorul intrebarilor filtr.Dezavantajul este numarul mare de refuzuri.Pentru evitarea acestei situatii, se alege o persoana profesionista care sa vorbeasca cu subiectii.

f. Afisele, anunturile in ziar sau la avizier

ex: "Ati cumparat o masina noua in ultimul an? Daca da, sunati la numarul de telefon..........................................." sau "Cautam colectionari de antichitati in vederea participarii la un studiu de piata.Nu este vorba despre o tragere la sorti.Daca sunteti selectat, veti primi 25$.Pentru informatii sunati la..................".

Strategii de selectare a participantilor

a. Trebuie stabilite clar conditiile:b. ex: filtrul 1: femeie

filtrul 2: orasul x

filtrul 3: casatorita a doua oara

filtrul 4: copil mai mic de 1 an din prima casatorie

filtrul 5: mama pentru prima data

b. Mentinerea unui control strict asupra procesului de selectie: cercetatarul trebuie sa se implice activ in controlul selectie participantilor.Exista situatii cand bugetul limitat nu permite cercetatorului sa se deplaseze in alta localitate daca cercetarea se desfasoara acolo.De aceea, persoanelor de la fata locului trebuie sa li se explice foarte clar conditiile de selectie.In caz contrar, riscam sa avem in focus-grup reprezentanti atipi care nu ne intereseaza in mod special.

c. Trebuie eliminata subiectivitatea: Trebuie sa ne ferim sa alegem persoanele din memorie (aici vorbim despre o selectie limitata in mod diferit de ceea ce urmarim in studiu),Nu trebuie sa alegem persoane doar pentru ca isi manifesta interesul fata de o probleme, ci ele trebuie sa corespunda criteriilor de selectie.In studiu nu trebuies incluse doar persoane care consideram ca gandesc ca si noi.In aceasta situatie, nu vom afla ceva nou, ci vom confirma ceea ce stim.Totodata nu trbuie alese persoane care difera in mod flagrant de clelelalte.

d. Alegerea aleatorie a participantilor: este o startegie care nu se aplica decat rareori intregii populatii.In cazul focus -grupului, vom recurge la un astfel de procedeu doar in cazul in care persoanele selectate intrunesc criteriile generala, evitand subiectivitatea.

9.Determinarea oamenilor sa participe la focus-grup

Stabilirea datei, orei, locului: acestea trebuie sa fie unele care sa nu se suprapuna cu alte activitati importante(sarbatori legale / religioase, zile de nastere, evenimente sportive foarte mediatizate, ziua alegerilor locale). Locul trebuie sa bine ales si necesita chiar cheltuieli suplimentare daca cercetatorul inchiriaza o sala special conceputa pentru asta.Locul nu trebuie sa fie zgomotos si sa fie lipst de alte evenimente care ar putea atrage atentia.

Stabilirea unui contact personal cu potentialii participanti: un astfel de contact are loc cu 2 saptamani inainte de intreunirea focus-grupului uneori chiar si cu o luna.Este foarte important sa subliniem importanta studiului si a modului de valorificare al rezultatelor.Se poate apela la serviciile unei persoane cu prestigiu care sa faca invitatiile.In aceasta situatie participantii se pot considera onorati ca sunt invitati de o persoana importanta care-si face timp vorbeasca cu fiecare in parte(telefonic)

Scrisoarea personalizata cu confirmare: dupa ce am primit acceptul participantilor, fiecaruia ii va fi transmisa o scrisoare personalizata care va ajunge la destinatar cu o saptamana inainte de intalnire.Scrisoarea oficiala, purtand antetul institutiei pentru care lucreaza cercetatorul, va fi semnata de o persoana implicata in cercetare si va contine un salut personal.Se ofera totodata cateva detalii depsre intalnire, loc si tema.

Telefonul: inainte cu o zi de focus-grup, cercetatorul telefoneaza fiecarui participant reamintindu-i de intalnire

Stimulente pentru participanti: nu trebuie sa se uite faptul ca fiecare participant face eforturi pentru a veni la focus-grup (isi lasa copiii singuri, treverseaza 2 orese, trebuie sa se deplasezesi sa discute in loc sa se odihneasca). De aceea, aproape ca este imposibil sa se organizeze focus-grupuri fara stimulente pentru participanti. Banii sunt cel mai comun stimulent si toti trebuie sa fie platiti la fel (nu se ofera o suma foarte mica).Stimulentul poate fi simbolic, inlocuind banii. Astfel, se poate oferi o masa care poate varia de la o gustare la o masa completa, cadouri, dar trebuie ca participantii sa stie ce sunt aceste cadouri: calendare, brosuri, reviste.

10. Calitatile unui bun moderator

· Sa respecte participantii si opiniile lor

· Sa aiba capacitatea de a audia aceleasi idei fara a se arata plictisit

· Sa asculte fiecare participant in parte si sa dea impresia ca asculta activ

· Trebuie sa se simta onorat ca modereaza discutia fara a o concepe ca pe o treaba oarecare

· Empatie

· Cunostiinte de fond adecvate su subiectul discutiei

· Capacitatea de a comunica simplu, clar

· Sa nu fie atasat de subiectul discutiei si daca este sa fie rezervat in exprimarea parerilor personale

· Atitudine prietenoasa si simtul umorului bine dozat (sa nu se faca ironii pe seama cuiva)

11. Caracteristicile analizei focus-grupului

Analiza poate reprezenta un obstacol de netrecut pentru cercetatorul care efectueaza studii calitative.Volumul mare de informatii si complexitatea acestora ridica mari probleme.Nu trebuie uitat ca analiza se ghideaza dupa scop si de aceea depinde profunzimea si intensitatea ei. Scopul influenteaza toate aspectele studiului de la elaborarea intrebarilor pana la timpul si resursele alocate.Uneori apare o nepotrivire resursele pentru analiza si problema.Acest aspect poate avea 2 consecinte:

o analiza elaborata a informatiei nerelevante

a analiza inadecvata a informatiei complexe, de interes major.

De aceea trebuie sa existe un echilibru intre resursele disponibile si informatia analizata.

Caracteristicile analizei sunt:

este un sistem secvential (intentionat, planificat): reflecta tot ce s-a spus in cadrul grupului, fiecare membru avand posibilitatea de a raspunde daca se ajunge la o concluzie

este verifivabila: si alti cercetatori trebuie sa ajunga la aceleasi concluzii daca folosesc documentele si informatiile pe care le punem la dispozitie

este un proces continuu

Analiza focus grupului difera de analiza cifrelor.Spre deosebire de analiza cantitativa, care incepe cand am recoltat toate datele (sau o mare parte), analiza cantitativa incepe mai devreme o data cu primul focus grup, in acelsi timp cu acumularea de informatii.Este o procedura care favorizeaza transcrierea conversatiei de pe caseta, ajutand moderatorul sa inteleaga daca re nevoie de mai multe informatii despre problema.

12. Baza de analiza

In functie de scopul studiului, de durata, de buget, nevoile clientului se folosesc diferite metode de inregistrarea informatiei ca baza pentru analiza.: transcrierea, inregistrarea audio, notite, memoria.