Facultatea de Antreprenoriat si Ingineria Mangementului Afacerilor

Inginerie economica in activitati industriale

Anul I

Nume: Cotun Andrei-George

1

1. Deseuri ................................................................

2.

2

1. Deseuri

Deşeurile sunt o sursă de poluare, dar în acelaşi timp constituie şi o sursă

secundară de materii prime. Creşterea alarmanta a volumului de deşeuri şi

accentuarea caracteristicilor periculoase pe care acestea le manifestă faţă de om şi

mediu trebuie stopată prin prevenirea producerii lor şi prin stimularea reciclării lor la

maximum.

Deşeurile reprezintă o problemă presantă de mediu, socială şi economică.

Creşterea consumului şi economia în dezvoltare continuă să genereze cantităţi mari

de deşeuri – ceea ce necesită eforturi mai mari pentru a reduce cantitatea acestora

şi pentru a le preveni. Dacă în trecut se considera că deşeurile nu erau refolosibile,

în prezent acestea sunt recunoscute din ce în ce mai mult ca fiind resurse; acest

lucru se reflectă în gestionarea deşeurilor, unde s-a trecut de la eliminarea

deşeurilor la reciclarea şi recuperarea acestora.

În funcţie de modul în care sunt gestionate, deşeurile pot avea un impact atât asupra sănătăţii oamenilor, cât şi asupra mediului prin emisiile în aer, sol, suprafaţa apelor şi apele subterane. Însă, acestea pot duce şi la pierderea de resurse materiale (respectiv metale şi alte materiale reciclabile), având în acelaşi timp şi un potenţial de sursă energetică.

Deşeurile sunt generate în toate fazele ciclului de viaţă al materialelor:

-extracţie (deşeuri miniere);

-producţie şi distribuţie (deşeuri industriale, periculoase şi de ambalaje);

-consumul de produse şi servicii (deşeuri municipale şi deşeuri de

echipamente electrice şi electronice);

-tratare (de exemplu, reziduuri de sortare din instalaţiile de reciclare sau zgura

rezultată în urma incinerării).

3

2. Gestionarea deşeurilor

Gestionarea deşeurilor reprezintă una din problemele cu care se confruntă în prezent România. Abordarea integrată în gestionarea deşeurilor se referă la activităţile de colectare, transport, tratare, valorificare şi eliminare a deşeurilor şi include construcţia instalaţiilor de eliminare a deşeurilor împreună cu măsuri de prevenire a producerii lor şi de reciclare, conforme cu ierarhia principiilor:

- prevenirea producerii de deşeuri şi a impactului negativ al acesteia;

- recuperarea deşeurilor prin reciclare, refolosire ;

- depozitare finală sigură a deşeurilor, acolo unde nu mai există

posibilitatea recuperării.

Responsabilitatea pentru activităţile de gestionare a deşeurilor revine

generatorilor acestora, conform principiului „poluatorul plăteşte”, sau, după caz, producătorilor, conform principiului „responsabilitatea

Principiile generale ale gestionării deşeurilor sunt concentrate în aşa-numita „ierarhie a gestionării deşeurilor”. Principalele priorităţi sunt prevenirea producţiei de deşeuri şi reducerea nocivităţii lor. Când nu se poate realiza nici una nici alta, deşeurile trebuie reutilizate, reciclate sau folosite ca sursă de energie (prin incinerare). În ultimă instanţă, deşeurile trebuie eliminate în condiţii de siguranţă.

Gestionarea raţională a deşeurilor poate proteja sănătatea publică şi poate fi

benefică pentru mediu, favorizând în acelaşi timp conservarea resurselor naturale.

În UE a avut loc o schimbare clară în ceea ce priveşte gestionarea

deşeurilor. În 2010, o proporţie mare (37%) din deşeurile municipale solide (care

reprezintă 10% din totalul deşeurilor generate în UE) era încă amplasată în depozite

de deşeuri. În schimb, în prezent, tendinţa este spre reciclare/compostare (38%)

sau incinerare cu recuperarea energiei (21%), în funcţie de fluxurile de deşeuri.

4

Ierarhia gestionării deşeurilor

3. Impact (caracterizare)

Informaţiile privind generarea deşeurilor şi practicile actuale de gestionare

a acestora sunt importante în identificarea riscurilor potenţiale pentru mediu şi

sănătatea umană. Acesta este motivul pentru care inventarierea deşeurilor,

colectarea sistematică de date şi armonizarea sistemelor de clasificare a

deşeurilor reprezintă fundamentul pentru statistica deşeurilor, în contextul

cerinţelor de creştere a calităţii datelor privind generarea şi gestionarea deşeurilor.

Deşeurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sănătate şi

5

mediu datorită conţinutului lor în substanţe toxice precum metale grele (plumb,

cadmiu), pesticide, solvenţi, uleiuri uzate.

Un alt aspect negativ este acela ca multe materiale reciclabile sunt

depozitate împreună cu cele nereciclabile, în amestec, selecţia acestora în

rampă fiind dificilă şi costisitoare.

4. Tipuri de deseuri

4.1. Deseuri municipale

Deşeurile municipale reprezintă totalitatea deşeurilor generate în mediul

urban şi rural din gospodării, instituţii, unităţi comerciale, agenţi economici

(deşeuri menajere şi asimilabile), deşeuri stradale colectate din spaţii publice,

străzi, parcuri, spaţii verzi, deşeuri din construcţii-demolări generate în gospodării

şi colectate de operatorii de salubritate şi nămoluri de la epurarea apelor uzate

orăşeneşti.

Gestionarea deşeurilor municipale presupune colectarea, transportul,

valorificarea şi eliminarea acestora, inclusiv monitorizarea depozitelor de deşeuri

după închidere.

Eliminarea deşeurilor municipale şi asimilabile se face numai prin depozitare. Din totalul deşeurilor municipale generate în anul 2013, aproximativ 98% sunt depozitate.

Colectarea şi transportul deşeurilor municipale se face prin firmele de salubritate autorizate. Deşeurile menajere rezultate de la populaţie şi de la agenţii economici, sunt colectate în recipienţi de diferite capacităţi, amplasaţi în locuri special amenajate în acest scop, sau individual în gospodăriile populatiei

6

4.2. Deseuri industriale

Producătorii de deşeuri au obligaţia întocmirii planurilor proprii de gestionare/prevenire a deşeurilor, care cuprind măsuri pentru diminuarea sau limitarea generării de deşeuri, reutilizarea şi/sau valorificarea acestora şi eliminarea deşeurilor ce nu pot fi valorificate prin procedee şi instalaţii autorizate.

Prin natura lor, deşeurile periculoase au cel mai mare impact potenţial asupra mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei. Ţinând cont de proprietăţile lor specifice (de exemplu: inflamabilitate, corozivitate, toxicitate), este necesar ca activităţile de gestionare a deşeurilor periculoase să fie abordate într-un mod riguros.

Gestionarea deşeurilor de producţie generate de operatorii economici intră în responsabilitatea acestora, în conformitate cu principiul „poluatorul plăteşte“ sau, după caz, producătorilor, în conformitate cu principiul „responsabilităţii producătorului“.

4.3. Deseuri generate de activitati medicale

Gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale este reglementată prin acte normative specifice ale Ministerului Sănătăţii. Unităţile sanitare elaborează şi aplică cu prioritate programe, strategii de management şi proceduri medicale care să prevină generarea de deşeuri periculoase sau să reducă pe cât posibil cantităţile produse. Unităţile sanitare elaborează şi aplică planul propriu de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţile medicale, în concordanţă cu regulamentele interne şi cu codurile de procedură, pe baza reglementărilor în vigoare.

Cantitatea de deşeuri medicale periculoase colectată şi incinerată în anul

7

2013 a fost de 537 tone.

600

500

400

300

200

100

0

2009 2010 2011 2012 2013

Deseuri din activitatea medicala

Evoluţia cantităţilor de deşeuri medicale

4.4. Fluxuri de deseuri

4.4.1. Deseuri de echipamente electrice si electronice

8

Directiva nr. 2002/96/EC privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice este transpusă in legislaţia românească prin HG 1037/2010 şi are ca obiective principale:

- prevenirea apariţiei deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi reutilizarea, reciclarea şi alte forme de valorificare a acestor deşeuri, în scopul reducerii cantităţii de deşeuri eliminate;

- îmbunătăţirea performanţei de mediu a tuturor operatorilor implicati în ciclul de viaţă al echipamentelor electrice şi electronice (producători, distribuitori, consumatori) şi în mod special a agenţilor economici direct implicaţi în tratarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

4.4.2. Deseuri de ambalaje

În legislaţia europeană, Directiva 94/62/CE privind ambalajele, are ca scop armonizarea măsurilor naţionale privind managementul ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje în vederea prevenirii sau minimizării impactului asupra mediului. Transpusă în legislaţia română prin HG 621/2005 cu modificările şi completările ulterioare, aceasta stabileşte principiile specifice activităţii de gestionare a deşeurilor de ambalaje:

-prevenirea producerii de deşeuri de ambalaje;

-reutilizarea ambalajelor;

-reciclarea deşeurilor de ambalaje;

-alte forme de valorificare a deşeurilor de ambalaje care să conducă la reducerea cantităţilor eliminate prin depozitare finală.

4.4.3. Uleiuri uzate

9

Conform HG nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, producătorii si importatorii de uleiuri, sunt obligaţi să asigure organizarea sistemului de gestionare a uleiurilor uzate, corespunzător cantităţilor şi tipurilor de uleiuri introduse pe piaţă.

4.4.4. Vehicule scoase din uz

Directiva 2000/53/CE – privind vehiculele scoase din uz, este transpusă în legislaţia română prin HG nr. 2406/2004 şi stabileşte:

-măsurile care au ca scop prevenirea apariţiei deşeurilor provenite de la vehicule precum şi reutilizarea, reciclarea şi alte forme de recuperare a vehiculelor scoase din uz şi componentelor acestora pentru a reduce cantitatea de deşeuri eliminate precum şi imbunătăţirea performanţei de mediu a tuturor operatorilor economici implicati în ciclul de viaţă al vehiculelor;

-reutilizarea , reciclarea şi valorificarea energetică într-o proporţie cât mai mare a vehiculelor scoase din uz.

5. Planificare

Planificarea gestionării deşeurilor este un instrument important pentru punerea în aplicare a politicilor şi reglementărilor legate de deşeuri. Planificarea poate pune în evidenţă stimulente pentru redirecţionarea deşeurilor de la depozitare la reciclare şi pentru valorificarea conţinutului de resurse din deşeuri.

Cele mai importante elemente în planificarea gestionării deşeurilor sunt următoarele:

- implicarea părţilor interesate şi, în general, a publicului larg în procedura de planificare a gestionării deşeurilor;

- stabilirea unor ţinte specifice pe sectoare economice, fluxuri concrete de deşeuri şi

10

tratarea deşeurilor;

- îmbunătăţirea statisticilor privitoare la generarea, transportul şi tratarea deşeurilor în sectoarele economice şi fluxurile de deşeuri relevante;

- planificarea şi repartizarea răspunderilor pentru asigurarea unei capacităţi de tratare suficiente;

- definirea răspunderilor şi includerea ei în plan, împreună cu descrierea căilor şi mijloacelor de punere în aplicare.

6. Perspective

În anul 2009 a fost elaborat şi aprobat „Planul de Investiţii pe Termen Lung pentru perioada 2008-2038 privind Managementul Integrat al Deşeurilor în judeţul Prahova”. Acesta identifică şi prioritizează necesitatea investiţiilor în serviciile de management al deşeurilor, având în vedere suportabilitatea investiţiei de către populaţie şi capacitaţile de implementare şi operare locale şi/sau regionale.

Proiectele respective urmăresc extinderea/finalizarea sistemelor de management al deşeurilor, astfel încât acestea să acopere tot teritoriul judeţului şi întreaga populaţie.

Scopul îl constituie crearea unui sistem modern de management al deşeurilor care să contribuie la reducerea cantităţii de deşeuri depozitate, prin stabilirea unui sistem adecvat care să trateze fiecare tip de deşeuri în parte, în vederea protejării mediului.

7. Utilizarea deseurilor ca sursa alternativa de energie

7.1. Generalităţi

Deşeurile urbane aflate în depozite, pot constitui o sursă inepuizabilă de energie. Sub 11

acţiunea bacteriilor, substan ţele organice din deşeuri suferă un proces de reducere anaerobă în urma căruia rezultă o cantitate însemnată de biogaz, ce conţine în medie peste 50 % gaz metan, care are o mare putere calorică. Aceste gaze pot fi captate printr-o reţea de conducte, filtrate, uscate putând constitui combustibilul pentru un motor cu combustie internă care acţ ionează un generator de curent, sau pot fi lichefiate. Astfel pornind de la deşeuri, se obţine energie electrică, o energie curată şi uşor de transportat. În acest mod toate depozitele de deşeuri urbane din România pot să devină producătoare de energie. Avantajele sunt enorme, prin faptul că se obţine energie din deşeuri neutilizabile şi se captează biogazul care are un efect de seră mult mai puternic decât dioxidul de carbon.

Biogazul este un produs al fermentării anaerobe a produselor organice1. Biogazul obţinut prin descompunerea pe cale aerobă a deşeurilor conţine 50 - 90 % gaz metan (CH4 ), 10 - 40 % CO 2 şi 0 - 0,1 % H2S, şi are o compoziţie comparabilă cu a gazului metan brut.

Constituie o metodă aplicată cu succes în câteva ţări cu populaţii mari din Asia (se apreciază că în China sunt peste 10 milioane de astfel de instalaţii, în regiunile rurale aceste instalaţii asigurând peste 80 % din producţia de energie necesară. Procedeul denumit „Globar Gas Schema” este folosit în India de peste 75 de ani, existând peste 80 mii de instalaţii în funcţiune).

În urma cercetărilor făcute între anii 1942 şi sfârşitul celui de al doilea război mondial de chimistul Ducelier şi inginerul agronom Marcel Isman, metoda şi-a făcut apariţia şi în Europa, mii de ferme fiind echipate cu astfel de instalaţii. După cel de-al doilea război mondial, vest germanii au iniţiat o acţiune pe scară largă construind uzine biologice în care prin prelucrarea reziduurilor menajere şi a subproduselor agricole obţineau biogaz şi bioîngrăşăminte.

Tehnologiile biologice de producere a gazelor combustibile folosite în prezent în multe ţări de pe glob tind să dezvolte acţiunea unor microorganisme cu scopul de a se obţine o biomasă bogată, convertibilă în metan. Funcţ ie de compoziţia reziduurilor, prin amestecarea lor cu mâluri de la bazinele de decantare pentru epurarea apelor menajere, se pot obţine 400-600 m3

N de biogaz la 1 t de acest amestec, cu o putere calorifică de 2500-4500 kcal/ m3

N.

12

7.2. Principii de bază privind formarea biogazului

La un conţinut de umiditate optim, componenta de natură organică din deşeuri se poate descompune, în condiţii anaerobe, cu ajutorul microorganismelor, în metan şi dioxid de carbon. În mediul anaerob din interiorul unui depozit de deşeuri, microorganismele trebuie să-şi acopere nevoia de energie şi de oxigen prin reducerea substanţelor organice. Procesele complexe care conduc la ruperea legăturilor polimerice până când se ajunge la formarea metanului se prezintă în figura 1 [1].

Fig. 1 Descompunerea anaerobă a substanţelor organice

Gazul astfel produs, uscat, este în mod normal saturat. Constă aproape exclusiv (circa 99 % din volum) din cele două componente inodore, metan CH 4 (50-60 % din

13

volum) ş i dioxid de carbon CO2 (40-50 % din volum). Celelalte componente care, însumate depăşesc numai rar 1 % din volum, sunt totuşi decisive pentru efectul gazului ca substanţă urât mirositoare (în special mercaptani, amoniac, sulfuri) sau alte gaze dăunătoare [4]. Metanul este purtătorul de energie al gazului de la rampă. Are o valoare calorică de 35,5 MJ/ m3

N. Pe baza compoziţ iei gazului colectat de la rampă poate fi calculată valoarea calorică. Deoarece la o valorificare termică elementele ignifuge, inerte, adică în principal CO2 şi azotul, trebuie s ă fie încălzite şi ele, pentru un gaz cu 55 % CH4, 36 % CO 2, 8 % N 2 şi 1 % O2 rezultă o valoare calorică minimă de: val.calc. = 18,5 MJ/ m3

N. Efectul dăunător al gazelor însoţitoare poate fi evaluat din perspectiva poluării atmosferei (de exemplu concentraţii de gaz inadmisibile pentru personalul de la rampa de depozitare2 ş i pentru plantele din zonă) sau a prejudicierii posibilit ăţilor de utilizare a gazelor în scopuri energetice (N2S, hidrocarburi) [3].

Compoziţia gazului de la rampa de depozitare variază în funcţie de vârsta rampei, producerea de CO2 începând imediat după depozitare, iar formarea metanului după o fază scurtă de fermentaţie anaerobă acidă.

Fig. 2

Modificarea compoziţiei

gazului de la rampa de

depozitare în funcţie

de timp [Farquhar Rovers,

1973]

14

7.3.Etape ale procesului de producere a biogazului

• Descompunerea aerobă a fracției organice a deșeurilor:

Microorganismele descompun lent fracțiunea organica a deșeurilor, folosind oxigenul înglobat, cu formarea de bioxid de carbon (CO2) si apa (H2O).

• Descompunerea anaerobă acidogenetică:

După epuizarea oxigenului are loc descompunerea materialelor in molecule mai simple de hidrogen (H2), amoniu (NH3), bioxid de carbon (CO2) si acizi organici.

• Descompunerea anaerobă metanogenetică:

Bacteriile metanogene folosesc hidrogenul si acizii generați in etapa 2 pentru a forma metanul (CH4), principala componenta a biogazului. Aceasta etapa are loc după circa 9 luni de la depozitare si continua inca 30-40 ani, cu o perioada de maxim al volumului de biogaz generat la sfârșitul perioadei de depozitare si o descreștere ulterioara progresivă.

7.4.Scopul utilizării biogazului din depozitul de deșeuri

- Prevenirea emisiilor in atmosfera a gazelor rezultate din fermentarea anaeroba a deşeurilor de natura organica, care ar putea dauna mediului înconjurător.

- Producerea de energie electrică si termică din surse regenerabile.

15

- Creşterea gradului de siguranţa a exploatării depozitului de deşeuri.

7.5.Părți componente principale ale instalației de producere de energie electrica si termica.Rețeaua de captare a biogazului

■ Puțuri verticale in corpul depozitului de deșeuri, prevăzute cu tub perforat din polietilenă si filtru de pietriș.

■ Capete de puț speciale pentru cuplarea conductelor de racordare.

■ Conducte de racordare din polietilenă a fiecărui puț cu unitatea de colectare.

■ Unități de colectare a biogazului pentru grupuri de 15 puțuri racordate, cu posibilitatea măsurării parametrilor cantitativi si calitativi ai biogazului pentru fiecare puț.

7.6.Părți componente principale ale instalației de producere de energie electrică si termică.Rețeaua de transport a biogazului

• Rețea de conducte din polietilenă pe conturul depozitului de deșeuri pentru conectarea unităților de colectare a biogazului la unitatea centrală.

• Cămine separatoare de condens pe traseul conductelor de transport, in punctele de cotă minimă ale acestora.

16

7.7.Unitatea centrală pentru producere de energie electrică si termică din biogaz

• Cămin central pentru separarea condensului.

• Instalație de desulfurare a biogazului.

• Stație ajutătoare (booster station).

• Flacără (arzător) pentru biogazul in surplus.

• Unități de producere energie electrică si termică,CHP, containerizate.

• Schimbător de căldură pentru alimentarea rețelei de distribuție a căldurii.

• Transformator si celule de conectare la rețeaua electrică naționala de medie tensiune.

8. Studiu experimental

Deşeurile de orice fel, rezultate din multiplele activităţi umane, constituie o problemă majoră de mare actualitate datorită volumului imens al acestor materiale şi faptului că prezintă un risc de poluare pentru mediul înconjurător. S-a considerat util să se facă o analiză a

gazelor emanate din diferite gropi de gunoi din ţară, deoarece există anumite variaţii ale compoziţiei gunoaielor funcţie de nivelul de dezvoltare şi civilizaţie a localităţii/oraşului. S-au făcut forări experimentale, s-au prelevat probe de gaz şi s-a făcut analiza cromatografică a gazului. Precizăm că au fost diferenţe de compoziţie chimică chiar şi pentru aceiaşi groapă de gunoi, deoarece în general gunoiul menajer nu este un material omogen, atât din punct de vedere al stării fizice, chimice, cât şi din punct de vedere al vârstei şi al etapei de transformare.

Se prezintă o sinteză a studiilor ş i cercetărilor privind proiectarea unui sistem de captare şi evacuare a gazelor de fermentare de la groapa de gunoi administrată de

17

S.C. URBANA S.A. BISTRIŢA.

Calitatea unui deşeu este factorul principal care stă la baza stabilirii procedeelor şi tehnologiilor optime de neutralizare şi valorificare a acestuia. Parametrul de bază care determină calitatea deşeului este, în primul rând componenţa structurală (fizică şi chimică) precum şi alţi factori cum sunt: puterea calorifică, conţinutul de cenuşă, umiditatea, raportul dintre C/N etc.

Teoretic, literatura de specialitate precizează cantitatea de biogaz ce poate fi produsă de o tonă de gunoi, care variază funcţie de compoziţia acestuia.

Pentru a face studii comparative, s-a stabilit ca mijloc de comparaţie cantitatea de carbon legat chimic prezent în substanţele chimice biodegradabile, respectiv raportările ce se fac la o ton ă de carbon biodegradabil. Din acest punct de vedere, teoretic, dintr-o tonă de carbon biodegradabil se poate obţine 1868 m3

N de gaz metan3. Practic vorbind, cantitatea de biogaz generat este influenţat de o serie de factori externi şi interni, fiecare influenţând pozitiv sau negativ producerea de biogaz.

În tabelul 1 se prezintă sinteza compoziţiei biogazului obţinută în urma determinărilor realizate asupra unor probe de biogaz.

Tabelul 1

Nr.Componentul

prezent Unitate deIntervalul de

variaţie

crt. în biogaz măsură a componentului

1 Gaz metan CH4 % 30-65

2Dioxid de carbon

CO2 % 20-40

3 Amoniac NH3 % 5-40

4 Hidrogen H2 % 1-3

5 Oxigen O 2 % 0-5

6 Argon Ar % 0-0,4

7Hidrogen sulfurat

H2S % 0-0,01

8 Sulfaţi % 0-0,01

9 Clorhidraţi % 0,002-0,005

18

Din analiza datelor tabelului 1, rezultă că ponderea cea mai mare în cadrul biogazului o are gazul metan împreună cu dioxidul de carbon, între minim 50 şi maxim 93 %. Majoritatea cercetătorilor calculului puterii calorifice a biogazului consider ă că în biogaz ponderea celor două componente de bază este egală ca proporţie.

Măsurătorile efectuate în teren şi din informaţiile primite de la beneficiar au concluzionat următoarele date iniţiale:

● pe actualul depozit de gunoi, primele depuneri au fost din anul 1985; ● grosimea stratului de gunoi variază între 5 m şi 7 m; ● suprafaţa totală a depozitului ce urmează a fi prevăzut cu o reţea de ventilare este

de 33428,994 m2; ● volumul estimat de gunoi depus este de circa 167.145 m3.

Analiza cromatografică a gazelor s-a făcut pe probe prelevate de gaze din mai multe puncte. Rezultatele au diferit în funcţie de gradul de etanşare a stratului, gradul de îndesare ş i compoziţia gunoiului şi vechimea lui. Valorile medii sunt prezentate în tabelul 2 (componenţa gazului aflat pe rampa de gunoi), rezultate care se încadrează în valorile medii din România.

Tabelul 2

Componentul gazos

Unitatea de Valoarea medie

măsură determinată

Gaz metan (CH4) m3/an şi t deşeu 2,50

Dioxid de carbon (CO2) m3/an şi t deşeu 1,50

Amoniac m3/an şi t deşeu 0,95

Hidrogen sulfurat (H2S) m3/an şi t deşeu 0,01

Alte gaze: 0,04

Referitor la volumul de gaze produse de o tonă de deşeuri urbane, valorile

19

determinate statistic sunt foarte diferite în funcţie de natura deşeului, compoziţia chimică, condiţiile de mediu etc, dar se poate aproxima pe baza cantităţii de carbon biodegradabil din deşeu. Calculele ş i determinările au concluzionat că se obţine circa 100 m3

N/t deşeuri pe perioadă de 20 ani, care este considerată perioada de fermentare a gunoaielor în condiţii optime.

În concluzie se produce în medie 5 m3N /an, respectiv 0,416 m3

N /lună pentru o tonă de deşeu depozitat şi acoperit.

Cu formula:Q=C ∙qT

¿]

unde:

- C=3.000.000 t deşeuri - reprezintă capacitatea depozitului existent, în t, la care se aplică o reducere de 30 % datorită straturilor superficiale perimetrale ale depozitului;

- q=100 m3N /t deşeu depozitat - reprezintă debitul de biogaz generat, în m3/t;

- T =20 ani - reprezintă perioada în care se va capta biogazul,

în ani, rezultă:

Q=3000000 ∙0.7 ∙10020 ∙8760

1200[m3 ∙Nh ]

Folosindu-se aceasta metodă, deşeurile/reziduurile pot fi valorificate în totalitate, practic devenind o sursă de materii prime a unei ramuri noi de producere a energiei, deoarece după terminarea fermentării rezultă un produs care în cazul arderii are o putere calorifică de 2.500-3.500 kcal/kg, superioară ligniţilor inferiori folosiţi în cea mai mare parte în centralele electrice din ţară.

Acest produs obţinut în instalaţii care sunt uşor de construit şi executat, prin valorificarea reziduurilor menajere împreună cu cele stradale ş i apele uzate provenite din gospodării, poate fi folosit sub formă de brichete sau sub formă de praf. Este un foarte bun îngrăşământ pentru agricultură, fiind biodegradabil şi nu poluează solul, apele freatice şi cele de suprafaţă. Tabelul 3 prezintă rata şi compoziţia deşeului casnic.

20

Tabelul 3

Deşeu

Pământ

bucăt ă- Hârtie Fibre Lemn Plastic Metal Sticlă şi nisip

rie

Rata

compo- 18,4 45,3 2 1,4 12,9 6,6 12,4 1

ziţiei

Rata

sepa- 91,6 46,8 5,5 38,6 10,5 11,5 99,3 86,4

rare

9.Concluzii

■ Reziduurile menajere pot fi folosite pentru obţinerea unor surse de energie cum este biogazul şi compostul.

■ Într-o primă fază, biogazul astfel obţinut, poate fi folosit pentru încălzirea serelor, fermelor şi caselor. În acest sens este necesară o vastă informare a populaţiei, a lucrătorilor din sectorul agricol, despre avantajele prelucrării deşeurilor menajere pentru obţinerea biogazului şi utilizării acestuia ca un combustibil universal.

21

■ Prin fermentarea anaerobă a deşeurilor menajere, se va ameliora considerabil starea mediului, se va diminua poluarea râurilor, lacurilor şi apelor freatice, rezolvând şi unele aspecte sociale destul de spinoase.

22

23