Revista “Convorbiri literare”

 La 1 martie 1867, la Iaşi, apare revista Convorbiri literare, ca bilunar în primă fază, Iacob Negruzzi fiind atât redactor şef, cât şi director al revistei. Titu Maiorescu este însă adevăratul lider spiritual al acesteia, Convorbiri literare impunându-se în viaţa literară şi cea publicistică timp de aproape trei decenii. Articolul – program, publicat în primul număr, de Iacob Negruzzi, apreciază momentul apariţiei revistei ca fiind unul extrem de favorabil în ceea ce priveşte reînvierea şi reînflorirea vieţii literare.Primul număr al Convorbirilor se încheie cu un apel la autorii români, lansat de Junimea, în care li se aminteşte că Societatea are o tipografie proprie, care le este pusă la dispoziţia acestora, însă cu anumite condiţii. Revista reuşeşte să se impună spectaculos încă de la primele numere. Astfel, de la 300 de exemplare, tirajul ajunge în scurtă vreme până la 800 de exemplare, lucru care, pentru acea epocă, era un tiraj remarcabil.Printre articolele lui Maiorescu ce apar în revistă se numără: Despre poezia română (1867), În contra direcţiunii de astăzi (1868), Observaţiuni polemice (1869), Despre reforma învăţământului public (1870), Direcţia nouă (1871),Direcţia nouă în poezia şi proza română (1872). Prin format, sobrietatea şi eleganţa stilului articolelor de doctrină, prin gust şi exigenţă, revista ieşeană continuă tradiţia celor care au precedat-o: „România literară” (1853,Vasile Alecsandri), „Dacia literară” (1840, Mihail Kogălniceanu), „Revista română” (1861, Mihail Odobescu) şi „Familia” (1865, Iosif Vulcan).Ca orice revistă de cultură, „Convorbiri literare” s-a dorit a fi un ferment intelectual, iar profilul i-a fost determinat de câţiva factori capabili s-o individualizeze: simţul contemporaneităţii; receptarea activă şi imparţială a tradiţiei naţionale; talentul şi prestigiul colaboratorilor; afirmarea unei conştiinţe critice; curajul punctelor de vedere proprii, exprimate în numele unui ideal artistic bine clarificat şi al unei statornice simpatii pentru tot ce reprezintă valoarea autentică (promovarea ideilor). Referindu-se la principiile fundamentale ale revistei „Convorbiri literare”, A.D. Xenopol, în “O privire retrospectivă asupra<<Convorbirilor literare>>” (vol. I: Presa liberă), selecta trei dintre acestea: răspândirea spiritului de critică adevărată; încurajarea progresului literaturii naţionale şi combaterea şarlatanismului literar îmbrăcat sub masca unui fals patriotism; susţinerea neatârnării intelectuale a poporului nostru şi deci combaterea imitaţiunii de la străini. Programul revistei, intitulat „Cuvânt înainte” şi întocmit de Titu Maiorescu, dar publicat în primul ei număr sub semnătura lui Iacob Negruzzi, precizează noua orientare: „Scopul revistei este de a reproduce şi a răspândi tot ce intră în cercul ocupaţiunilor literare şi ştiinţifice, de a supune unei critici serioase operele ce apar în orice ramură a ştiinţei, de a da seamă despre activitatea şi procedurile societăţilor literare, în special a celei din Iaşi, şi de a servi ca punct de întâlnire şi înfrăţire pentru autorii naţionali”. Sumarele numerelor ulterioare au confirmat această orientare, ceea ce demonstrează că revista răspundea nevoilor culturale ale epocii, fără să piardă din vedere, nici chiar în polemici, problemele mari ale spiritualităţii naţionale, direcţionarea acesteia spre forme înalte în manifestare. Convinşi că „de la sine nu se schimbă nimic”, junimiştii s-au angajat în lupta pentru adevăr şi valoare autentică. Ca urmare, uşoară sau nu, critica a fost şi va rămâne o practică necesară în viaţa unui popor, căci „înţelegerea răului este o parte a îndreptării”. Aşadar, dacă la „Dacia literară” critica era incidenţă, la „Convorbiri literare” ea devine un deziderat. Ca urmare, revista execută nemilos „formele goale” şi până în 1873 afişează o critică având efecte pozitive adânci în literatura şi cultura române. Critica de tip constructiv practicată a făcut din „Convorbiri literare” o revistă polemică (articole teoretice, articole-şarjă menite să înlăture mediocrităţile, articole elogioase referitoare la folclor şi adevăratele talente).

Prestigiul revistei rezidă în programul său complex şi în colaboratorii pe care i-a avut în timp: scriitori (Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Vasile Alecsandri, Octavian Goga), istorici (Vasile Pârvan, A.D. Xenopol, Nicolae Iorga), filologi (Sextil Puşcariu, Ioan Bianu, Gheorghe Dem Teodorescu), filosofi (Vasile Conta, Petre P. Negulescu, Constantin Rădulescu-Motru, Ion Petrovici,Lucian Blaga), critici literari (Titu Maiorescu, Mihail Dragomirescu, Eugen Lovinescu, Dumitru Caracostea). Aceşti colaboratori au dat şi au impus prestanţă şi eternitate revistei ieşene. Publicaţi, ei au fost onoraţi şi, diacronic, au onorat revista prin colaborările lor.Prin program, revista “Convorbiri literare” isi propune sa raspandeasca productii literare si stiintifice(“...tot ce intra in cercul ocupatiunilor literare si stiintifice”). Calauzita de aceste principii, revista traseaza orientari importante in domeniul istoriei, filologiei, filozofiei, dreptului, invatamantului si alte compartimente ale culturii nationale. Prin urmare, din cauza acestei diversitati, nu poate fi vorba de un stil specific care ar putea caracteriza revista “Convorbiri literare”, ci dimpotriva de o multitudine de stiluri (cum ar fi: stiintific, prin operele scriitorilor A.D.Xenopol, G.Panu, T.Maiorescu, Th.Rosetti; beletristic, prin scrierile lui M.Eminescu, I.Creanga, I.Slavici, V.Alecsandri; publicistic, datorita interesului pentru publicatiile din Transilvania si cele din Bucuresti) care, insa, au o nota comuna si anume simplitatea limbajului. Asupra acestei trasaturi particulare, Pompiliu Marcea face o scurta prezentare intr-unul dintre studiile sale intitulat ”<< Convorbiri literare>> si spiritul critic” el vorbind despre naturaletea si finetea scrisului specifice revistei: ”O expresie verbala logica si expresiva, clara si armonioasa, cu sugestii de generalizare aforistica si cu formule socante (<In laturi!>), hranindu-se in egala masura din rafinamentul unei culturi superioare si din seva bogata a limbajului popular...”.Protagonistii “Convorbirilor” au fost mereu interesati de modul in care scriau, stiind ca de instrumentul comunicarii depinde, intr-un mod decisiv, receptarea comunicarii(acest lucru neinsemnand, insa, ca erau mai preocupati de forma decat de fond). In acest sens, ei au oferit o mare atentie exprimarii care s-a incercat a fi cat mai simpla, concisa si clara, lipsita de inflorituri si incarcaturi inutile, lucru evidentiat si de Pompiliu Marcea in studiul amintit:”Nimic mai strain pentru Maiorescu si ”Convorbiri” decat limbajul umflat si alambicat, expresie pretentioasa si intortocheata, exprimarea pedanta si rebarbativa, lexicul neologistic cu orice pret, in contradictie flagranta cu simplitatea si limpezimea populara...”. Vedem, asadar, ca membrii revistei optau mai ales pentru o exprimare populara decat pentru una neologica fapt ce demonstreaza predilectia pentru national si traditional.In ceea ce priveste particularitatile de natura lexicala si morfologica , limbajul este caracterizat, in mare masura de prezenta regionalismelor, si chiar a arhaismelor cum ar fi: riga, iazig, bucinatura, ciongarit, corfa, stergar, cofita, batatura, etc., iar abaterile de la normele literare prin folosirea verbelor si a substantivelor in forma populara arata, asa cum am mentionat deja, placerea pentru cultul traditionalului si a originalului fapt ce reiese din diferitele articole publicate: “Odata se aud in codru bucinaturi de cornuri si tiolituri de tilinci.(...)Mai inainte venea turma toporarilor, largind calea prin desisul padurii. Dupa toporari urmau cetele arcasilor si ale proscarilor, cu coamele impletite ca niste serpi, cu barbele ciongarite...”.(“Decebal”, I.Pop.Florentin); “Pe cararea inflorita care duce la fantana/In stergar si in catrinte trece-o sprintena romana./;Iat-ajunge la fantana s-acolo se intalneste/C-un drumet din lumea-ntreaga care lung la ea priveste,/Apoi cumpana o pleaca,apoi scoate la lumina/Si vecinei sale-ntinde o cofita alba,plina.”(“Fantana”, V.Alecsandri); “Earau zile de toamna. Frunzele cadeau des; mai ales cadeau feciorii de muma de dac.(...)Ma primblam nelinistit prin casa. Mii de idei imi fulgerau prin gand. Eram cand furios, cand indignat. In sfarsit, dupa o lunga primblare, vazand ca nu ma linistesc, m-am hotarat sa ma duc sa spun cuiva aceasta intamplare estraordinara, caci fiind de o natura foarte espansiva, singurul mijloc de a-mi usura peptul impovarat,este de a comunica altora cauzele nelinistei mele. Ma dusei la un amic.” Putem observa pe baza acestor articole si mai ales raportandu-ne la cele doua mentionate la sfarsit, recurenta verbelor la modurile imperfect si indicativ, respectiv la timpurile perfect-simplu si imperfect: “venea”, “cadeau”, “fulgerau”, “eram”, “ma dusei”, “a usura”, “a comunica”, precum si a substantivelor si adjectivelor incorect scrise:”primblare”, “estraordinara”, “espansiva”, fapt ce ne

demonstreaza lipsa de interes a scriitorilor pentru forma cuvantului, interes rezervat mai ales esentei acestuia, precum si dorinta lor de a evidentia diversitatea stilistica specifica revistei care era indreptata publicului larg si nu doar specialistilor.In afara textelor beletristice publicate, precum si a articolelor lui Maiorescu(”Directia noua in proza si poezia romaneasca”, “In contra directiei de azi in cultura romana”, “Despre poezia romana”, etc., care criticau, in mare parte, viciile fenomenului literar din acea epoca si impuneau principii inovatoare de constructie a poeziei si, in general, a literaturii), “Convorbirile literare” publicau, din cand in cand, si articole de orientare a scriitorilor, unele deosebit de interesante, pentru ca militeaza pentru o arta realista, ancorata in contemporaneitate, invitand la abandonarea preferintelor paseistice: “Impaturiti-va tragediile; inveliti-va in ele coji de merinde, si aideti in lume, sa vedem tragediile vietii. Viata inca-i poet si a scris tragedii mai scumpe decat voi...Sa ne urcam sus la portile cele nalte si sa ne uitam prin ferestrele locasurilor stralucite pline de oglinzi...si sa ne coboram, sa ascultam la usile incaperilor fara lumina, sa auzim ce-om auzi. Oglinzile stralucitoare au vazut multe; si lanturile zuruitoare au auzit multe.” Acest articol reprezinta un apel indreptat catre scriitorii tragici prin care li se cere sa renunte la obiceiurile vechi si sa priveasca spre novator, sa nu ramana legati de trecut, ci sa imbratiseze prezentul si viitorul, sa imbratiseze schimbarea.In aceeasi ordine de idei, putem concluziona ca aparitia revista”Convorbiri literare” a aparut ca un fapt firesc in campul cuturii romanesti, contribuind la sporirea tezaurului nostru spiritual, in paginile sale intalnindu-se multe dintre ideile novatoare ale epocii. Directia convorbista a insemnat atitudine regeneratoare in sfera culturii, conceptie noua despre actul de creatie si evaluarea artei din perspectiva estetica.

BIBLIOGRAFIE

Negruzzi, Iacob,”Convorbiri literare”, Editura, Junimea, Iasi, 1980

Marcea, Pompiliu,”<<Convorbiri literare>>si spiritul critic. Momente si sinteze”, Nr.1, Editura, Minerva, Bucuresti, 1972

https://hermanvlad.wordpress.com/2012/07/15/revista-convorbiri-literare/