Razvan Codrescu - Occidentali Convertiti La Ortodoxie

134
OCCIDENTALI CONVERTITI LA ORTODOXIE sase ipostaze mãrturisitoare Editie îngrijitã de Rãzvan Codrescu Cu un cuvânt înainte de Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa Editura Christiana Bucuresti 2002 SUMAR CUVÂNT ÎNAINTE Am publicat adeseori - fie în presa exilului ("Cuvântul românesc" din Canada, "Buletinul" parohiei mele de lângã Washington 1 etc.), fie în presa din tarã ("Puncte cardinale", "Ziua" etc.) - articole sau simple 1 The Romanian Orthodox Episcopate of America, Virginia - "Holy Cross" Church, Alexandria (5150 Leesburg Pike, Alexandria VA 22302- 1030).

Transcript of Razvan Codrescu - Occidentali Convertiti La Ortodoxie

OCCIDENTALI CONVERTITI LA ORTODOXIE

OCCIDENTALI CONVERTITI LA ORTODOXIE sase ipostaze mrturisitoare Editie ngrijit de Rzvan Codrescu Cu un cuvnt nainte de Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa Editura Christiana Bucuresti 2002 SUMAR CUVNT NAINTEAm publicat adeseori - fie n presa exilului ("Cuvntul romnesc" din Canada, "Buletinul" parohiei mele de lng Washington1 etc.), fie n presa din tar ("Puncte cardinale", "Ziua" etc.) - articole sau simple stiri despre convertirile unor americani la Ortodoxie. Aceste convertiri, din ce n ce mai numeroase, se fac n tcere, fr fast si fr trmbitri. Dintre acesti convertiti, al cror zel pentru traditia ortodox este foarte mare, s-au ales si o seam de ctitori de biserici, mnstiri si schituri pe cuprinsul Americii, rugtori n tain pentru lume, pentru America, pentru toate trile si pentru unificarea Bisericilor n traditia si dreapta credint a Bisericii primare, fr inovatii moderniste, credinciosi asezmintelor celor sapte Sinoade Ecumenice, singurele adevrate. Sunt de ani de zile n legtur duhovniceasc si misionar cu majoritatea acestor biserici si mnstiri. Cunosc lupta lor cu demonul orgoliului si nsingurrii impus de societatea si educatia american, cu demonul insubordonrii la disciplina ierarhic, rtcirile lor, cderile si ridicrile lor, mai altfel dect ale noastre, dar si marea lor struint n rugciune si n strdania de a nvta ce este ascultarea si ce nseamn omoforul ierarhicesc pentru o adevrat Biseric: fr ierarh, nu exist Harul lui Dumnezeu, pentru c numai prin ierarh curge Harul spre preot. Acum, aproape toate aceste biserici si mnstiri se gsesc sub jurisdictia unor episcopi canonici, fie srbi, fie bulgari. n ceea ce priveste viata monahal, relatiile mele sunt permanente cu trei schituri si cu trei mnstiri de americani convertiti, precum si cu aproximativ 20 de biserici, mprstiate de pe coasta de Est pn pe coasta de Vest si din California pn n Alaska2. Mai cu seam n ultimii cinci ani, dup aparitia crtii mele Christ is Calling You ("Hristos te cheam"), am fost invitat n multe comunitti americane ortodoxe spre a le vorbi si prin viu grai despre Ortodoxie, despre suferintele Bisericii Ortodoxe Romne si despre toate ncercrile prin care a trecut poporul nostru. Am fost nu o dat surprins s descopr ce mare influent are Ortodoxia asupra unor comunitti americane: pe msur ce Catolicismul (din ce n ce mai secularizat) si Protestantismul (despuiat de orice cldur spiritual) pierd evident terenul. Ortodoxia l cstig, prin predania unor preoti si monahi care aduc n sufletul omului american o vibratie nou a credintei adevrate. Dac pn nu prea demult rspndirea Ortodoxiei revenea aproape n exclusivitate rusilor, astzi Ortodoxia romneasc si afirm din ce n ce mai mult prezenta, nu numai prin preotii din America (unde bisericile noastre sunt nc "nationale ", slujirea fcndu-se n limba romn), ct mai cu seam prin miracolul iradiant al mnstirilor si vietii monahale din Romnia, pe care americanii ncep s-o descopere cu emotie. In apropiere de San Francisco, n Forestville, unde a slsluit, pn la mutarea sa n Arizona, comunitatea monastic ortodox denumit "Sfntul Paisie Velicikovski de la Neamt" (ntemeiat de un clugr rus, n urm cu vreo 12 ani), chiliile clugritelor purtau, bunoar, numele unor vechi vetre mnstiresti din Romnia ("Sucevita", "Voronet", "Arbore" etc.), pentru c maicile de acolo - peste 90% convertite de la Protestantism, iar cteva si de la Catolicism - au vizitat Romnia si au adus sub cerul Americii duhul viu al mnstirilor romnesti, care influenteaz ntreaga noastr viat national, ceea ce americanilor li separe uluitor.n orice biseric american am fost invitat, am gsit convertiti de pe urma unor vizite n Romnia. Din ce n ce mai mult, prioritatea Ortodoxiei romnesti se afirm n planul credintei ortodoxe, fiindc, dup mrturisirea multora care viziteaz fie Rusia, fie alte tri ortodoxe, renasterea monahismului n duh autentic ortodox nu este nicieri att de evident ca n Romnia. Nici o alt tar ortodox nu pare s mai aib astzi attia printi spirituali, attia duhovnici, attia adevrati "streti", ca Romnia.Gritor n aceast privint, printre attea altele, rmne pn azi textul pe care l-am expediat n traducere unor publicatii din tar nc din 1997, tocmai ca pe o ilustrare a acestor afirmatii (si socotesc ct se poate de nimerit c el st n fruntea volumului de fat3). Am ntlnit-o pe d-na McCann la o biseric rus din New York, unde preotul este de origine romn (origine pe care si-o descoper acum cu prisos de bucurie spiritual) si unde duhul Ortodoxiei romnesti este astzi cel putin la fel de prezent ca si cel al Ortodoxiei ruse. Nu m mir - ci ndrznesc s vd aici semnul iconomiei divine - c acest fenomen al "ntoarcerii la izvoare" (a se vedea mai ales substantiala mrturie a Printelui Placide Deseille: "Pelerin spre izvoare"), al (re)descoperirii duhovnicesti a Rsritului ortodox, adic a adevratei Traditii apostolice si patristice, se regseste la fel de viu si n aria Occidentului european, la oameni de originile, vrstele si conditiile cele mai felurite (printre care nu lipsesc nici cazurile de evrei convertiti, tot mai numeroase si n lumea americana4, ce au un grad de complexitate psiho-socio-cultural demn de o atentie aparte). Salut initiativa Editurii Christiana de a publica aceast carte mrturisitoare, ce, dincolo de circumscrierea unui fenomen spiritual de o important major pentru prezentul si viitorul ntregii lumi crestine, ne red si nou - ortodocsilor n general si romnilor ortodocsi n particular - constiinta mai limpede si mai responsabil a dimensiunii duhovnicesti a propriei Traditii, pline de slava dumnezeiasc a Rsritului de Sus.Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

NOT EDITORIAL

n Romnia, majoritatea textelor reunite n acest mic volum au aprut initial, de-a lungul ultimilor sapte ani, n revista sibian Puncte cardinale (de unde unele dintre ele au fost reluate si n alte publicatii, sau au cunoscut, ulterior, si alte versiuni romnesti), creia i multumim pentru ngduinta de a le tipri laolalt, cu minime ajustri de natur editorial. Fac exceptie textul semnat de fratele ntru Hristos Ioan E. Weiss1 ("Ortodoxia este respiratia sufletului meu"), care, din cte stiu, vede acum pentru prima oar lumina tiparului n versiune romneasc, precum si textul lui Maxime Egger despre "Cazul Kallistos Ware" (cf. Addenda), preluat din volumul mprtia luntric (Editura Christiana, Bucuresti, 1996), tradus de Maica Siluana Vlad. Traducerea celorlalte texte antologate aici apartine fie Printelui Gheorghe Calciu (Magdalene McCann, relatarea voit anonim "Ortodoxia n Arizona", textul din Addenda despre "Cazul Seraphim Rose"2), fie tnrului preot Toderit Rusu, doctorand al Printelui Galeriu (interviul cu danezul Nicholas Michael, revizuit aici de Gabriela Moldoveanu), fie lui Codrin V. Smirnoff (Maxime Egger despre sine nsusi), fie subsemnatului (Placide Deseille3). Precizrile sau complinirile puse ntre paranteze drepte apartin fie traductorilor respectivi, fie ngrijitorului editiei. Putinele note de subsol sunt de origine auctorial. Regimul majusculelor si "stilul" punctuatiei n-au putut fi rigid unificate, aprnd diferente n functie de habitudinile autorilor/traductorilor si/sau de anumite accente contextuale. Mrturiile directe n-au fost retinute aici pe criterii de important sau de notorietate, ci au ncercat s acopere ipostaze diferite ale umanului (o actrit mam a doi copii, un fost muzician declasat, un intelectual cu renume jurnalistic, un preot-monah romano-catolic, un crestin ortodox de origine evreiasc, o simpl si pioas clugrit american), n Addenda am asezat dou texte de egal relevant, dar care nu constituie mrturisiri directe, ci evocri ucenicesti. Printele Gheorghe Calciu, cruia i se datoreaz o nsemnat parte a acestei crti, a avut bunvointa s scrie si o prefat autorizat si principial lmuritoare. Titlurile (prelund, de obicei, sintagme-cheie ale autorilor), ca si subtitlurile (ce definesc pe scurt "ipostazele" respective), sunt editoriale.Se cuvin multumiri tuturor celor care, ntr-un fel sau altul, direct sau indirect, si-au adus aportul la alctuirea si definitivarea acestei crti, ce-ar putea fi considerabil amplificat ntr-o editie viitoare, n msura n care "provocarea" se va dovedi de folos... R. C.

Sase ipostaze mrturisitoare MARY MAGDALENE McCANN

MARY MAGDALENE McCANN ASCULTND GLASUL "LUMII VECHI"CU URECHI CARE S AUD... (Tulburtoarea confesiune a unei actrite americane convertite la Ortodoxie) Dac cineva mi-ar fi spus acum cinci ani c viata mea va fi n mod profund schimbat de fiintele unui loc si ale unei culturi att de ndeprtate de sofisticatul, tehnologizatul si progresivistul mod de viat american, fiinte dintr-un loc total nefamiliar mie, dar mbrtisnd secole de istorie, as fi respins aceast posibilitate, ca pe un non-sens. De altfel, eram foarte constient de diferitele influente exercitate asupra vietii mele; ele erau, asa credeam eu, n special cele de aici si de acum, cu urmri imediate si vizibile. Atunci, prin harul Domnului, un glas s-a auzit din nalt si, n marea tapiserie lucrat de Creator, firul meu s-a ntretesut cu firul incandescent numit Romnia. La vremea cnd miracolul a avut loc, nu am realizat imediat chemarea: la nceput, urechile mele n-au putut s aud... Misterioase sunt cile Domnului! Pn n acel moment din viata mea, dup lungi ani de frustrare spiritual, fusesem sigur c eram, n cele din urm, pe adevratul meu drum. n pragul vrstei de 40 de ani, ncepusem s cred c, n aceste zile si n acest secol, nu mai este posibil existenta unei traditii religioase pure. Am fost crescut n traditia protestant, ca prezbiterian. ncercasem sincer n prima tinerete, dar si mai trziu, dup 30 de ani, s aflu ntelesul real al nvtturilor acestei biserici, dar nu reusisem s-1 gsesc. Asa c am nceput s-mi caut hrana spiritual n alt parte. Totusi, credeam c ar fi posibil, chiar si-ntr-o vreme "fr Dumnezeu" ca a noastr, s se fac o art sacr, iar sufletul umanittii s strluceasc, n ciuda ntunecrii orizontului, pentru srmanii descendenti ai lui Adam. M-am strduit din rsputeri s-mi aduc modesta mea contributie la nltarea sufletului omenesc. Ca artist de teatru, am hotrt s ofer productii spirituale oamenilor frmntati de ntrebri reale si nsetati de adevr. Am pus n scen o pies ntr-un act, mai putin cunoscut, a poetului irlandez Yeats, intitulat nvierea, n turneul cu acest spectacol, la festivalul de teatru din Edinburgh, Scotia, am vzut, n interpretarea unei companii de teatru romnesti, ceea ce eu cutasem dintotdeauna: o sacralizare a artei teatrale. Talentatul regizor romn Andrei Serban a conceput si-a realizat, cu trupa Teatrului National din Bucuresti, acea Trilogie antic, dup Medeea, Troienele si Electra. Experienta exceptional la care am putut lua parte, ca spectator la aceast pies, a nsemnat o cotitur n viata mea. Mi s-a deschis atunci o poart necunoscut mie; m simteam de-acum pregtit, parc, s ntlnesc ceva si mai mare, ceva si mai nalt dect teatrul sacru: Biserica. La ntlnirea pe care am avut-o, dup spectacol, cu artistii romni, am ncercat cu insistent s aflu cum de a fost posibil ca ei s realizeze o creatie teatral att de neobisnuit; ce au ei - sau ce stiu ei - pe care noi, aici n Vest, nu-l avem si nu-l stim? Nimeni n-a dat un rspuns ntrebrilor mele repetate. Unul dintre acesti strluciti actori de teatru, Claudiu Bleont, a auzit ntrebarea mea mai adnc, ntrebare pe care nici nu stiam mcar c mi-o puneam. M-a auzit ntrebnd: "Unde s gsesc oare Biserica cea adevrat?". Acea Biseric pe care o cutasem cu disperare dintotdeauna, de copil nc, aceea pe care inima mea o presimtea c trebuie s existe pe undeva, n vreun fel! Poate numai nluntrul nostru! Claudiu Bleont mi-a spus emfatic: "Orict de multi oameni ai ntreba, de orict de multe ori ai ntreba, nu vei primi un rspuns n cuvinte". Apoi a continuat, pe un ton categoric: "Trebuie s vii n Romnia! Atunci ai s ntelegi!", mi amintesc exact ce am gndit atunci: "Pi sigur, ce s zic, iat-m pe mine, o femeie fr brbat si cu doi copii mici, strduindu-m din rsputeri s supravietuiesc la New York, iar tu-mi spui mie s vin n Romnia!"... Incredibil, dar m-am urcat n avion! n primele dou zile petrecute la Bucuresti, am vzut repetitiile la o minunat punere n scen a piesei Romeo si Julieta, la Teatrul National, n regia talentatei Beatrice Bleont, sotia lui Claudiu. nc o dat, munca lor avea un nivel nalt, mai nalt dect tot ceea ce vzusem n alte prti. Mi-am muscat limba din nou, dorind s ntreb si s aflu cum de era posibil o art de acest calibru. A treia zi, m-am dus cu masina de la Bucuresti pn la trectorile muntoase din Nord, strbtnd orase cenusii, cu blocuri de locuit din beton, aproape ruinate, pe drumuri nepavate, alturi de crute trase de cai, cu trani si cu familiile lor. n cele din urm, am ajuns la locurile unde ntrebrile mele aveau s primeasc rspunsurile fr cuvinte... Eram n lumea mnstirilor crestine ortodoxe ale Moldovei si Bucovinei. Stnd tcut n umbra adnc a Mnstirii Vratec, genunchii mei s-au ndoit instinctiv si m-am trezit ngenuncheat pe acel pmnt binecuvntat. Pe obraji mi curgeau lacrimile. Dup nc cinci zile, totul n mine a nceput s se schimbe. Stnd n fata icoanelor Maicii Domnului, vechi de secole, am vrsat lacrimi care erau n mine de zeci de ani. Niciodat nu mai plnsesem. Nici nu stiam c pot plnge... Simteam cum mi se frnge cosul pieptului ori de cte ori cutam s ptrund ntelesul acelor mnstiri pictate; inima mea si depsea limitele, revrsndu-se n afar. Pricina era puterea nvtturilor lui Hristos revelate n frescele care acopereau fiecare centimetru ptrat din peretii bisericilor, att n interior, ct si n exterior. Si mi-a fost dat s nteleg! Nu teatrul era ceea ce cutam, ci acel ceva din care arta sacr nu-i dect o rsfrngere: nvtturile originare ale lui Hristos, ale Dumnezeului Cel Viu, intacte, chiar n epoca noastr corupt; acestea erau cele ctre care fusesem adus, n liniste si scldat de rugciunile reverberate ale miilor si miilor de fiinte care si nchinaser - si continuau s-si nchine - vietile lor acestei nalte chemri care este trirea monastic, am fost primit napoi, n turm, cu prisos de bucurie. Cltoria mea era totusi departe de a fi mplinit. Fusesem doar pus pe cale. A trebuit s-o iau ca pe un dar binecuvntat. M-am ntors, de atunci, de dou ori n Romnia: prima oar, ca s-mi botez ortodox fiica, avndu-i ca nasi pe Beatrice si Claudiu; a doua oar, mai recent, cu fiul meu, care si el a ales s se converteasc si s se boteze ortodox. Acum eu sunt ortodox si am fost binecuvntat s-mi gsesc o biseric adevrat n New York - cas pentru familia mea - avnd un clugr romn de la Putna, preotul fiind el nsusi de snge romnesc si cu multi enoriasi romni, n recenta cltorie a preotilor bisericii noastre n Romnia, s-au legat frumoase prietenii cu numerosi monahi romni. De asemenea, n vizita pe care eu si fiul meu am fcut-o, am fost primiti cu mult cldur, generozitate si dragoste de ctre clugrii si clugritele cu care am avut prilejul s ne ntlnim. Sunt multe ci prin care noi, americanii, am putea rspunde dragostei lui Dumnezeu, ci ce ne-au fost constant artate, prin intermediul celor care si-au dedicat lucrarea lor de o viat auto-purificrii si ajutorrii altor fiinte umane. Desigur, le-ar fi si lor de ajutor dac noi am deveni constienti si recunosctori fat de neprecupetita lor strdanie n slujba lui Dumnezeu si a semenilor, fiind noi nsine inclusi n aceast strdanie. Monahii romni au fost profund impresionati auzind cum credinta ortodox devine cunoscut multor neortodocsi din America. Ei au fost si mai surprinsi s afle c unii dintre noi doresc din toat inima s-i ajute n lucrarea duhovniceasc desfsurat n mnstirile din Romnia. Desigur, rugciunile noastre pentru ei le sunt folositoare. Avem si noi multe daruri spirituale, pe care le-am putea mprtsi cu aceast "lume veche", care are attea s ne nvete.Dumnezeul meu, d-mi urechi ca s-Ti ascult chemarea, de oriunde m aflu si oriunde m ndrept!(n romneste de Pr. Gheorghe Calciu) NICHOLAS MICHAEL

N SFRSIT, ACAS (Interviu realizat de Pr. Toderit Rusu la Aarhus, Danemarca, cu un convertit la Ortodoxie: Nicholas Michael) Pr. Toderit Rusu: V-as ruga s faceti o trecere n revist a biografiei dumneavoastr de pn acum, pentru ca s fiti mai bine cunoscut de ctre credinciosii Bisericii noastre Ortodoxe Nicholas Michael: Am 36 de ani, m-am nscut si locuiesc n Regatul Danemarcei. Viata mea nu a urmat calea pe care ar fi dorit-o printii mei, n iubirea lor fat de mine. La 16 ani, am devenit narcoman si alcoolic. Viata mea s-a surpat chiar nainte de a ncepe. M-am nscris pe o cale a suferintei spirituale, emotionale si fizice, de care nu m-am putut desprinde timp de nc 16 ani. Pentru cei ce n-au strbtut un astfel de drum al patimilor, ororile si degradarea sunt inimaginabile. N-am fost educat ntr-o atmosfer crestin, dar ntotdeauna am cutat "ceva", un "ceva" oricum "nepmntesc". O vreme mi s-a prut c acest "ceva" l-am gsit n droguri si n alcool.Am avut nclinatii artistice si, vreme de ctiva ani, cu tot viciul meu, am fost chiar muzician.n mod inexplicabil, pe cnd eram tot mai asaltat de demonul betiei, a nceput s m fascineze povestea vietii mpratului Nicolae al II-lea al Rusiei. N-a fost doar un interes oarecare, n strile mele de mare narcoz, doream s citesc si s meditez asupra unor fotografii vechi, negre si arse, vroiam s m mbt si s ascult vechea muzic liturgic ruseasc, mi venea s urlu! Simteam nevoia s plng pentru acest conductor imperial ortodox si pentru familia lui, pentru tragica soart a acestei tri mari. Zbuciumul a durat multi ani. La 31 de ani, eram extrem de bolnav, att psihic ct si fizic; la un pas de moarte. Aveam nevoie de ajutor si, ca din ntmplare, am ntlnit o comunitate de oameni buni, salvati ei nsisi de la alcoolism si narcomanie. Ei mi-au sugerat s caut o solutie spiritual, pentru c, dup spusa lor, cauza vietii mele mizerabile si a suferintei nu era alta dect o grav criz de ordin spiritual. Am ntrerupt butura si drogurile brusc, ntr-o zi. Atunci m-au cuprins negurile spaimei si L-am rugat mult pe Dumnezeu s-mi deschid o alt cale, o cale a Lui.Am plecat spre Sankt Petersburg n vara anului 1995, dornic s vd unde locuise mpratul Rusiei cu familia lui. Am ajuns la Tsarskoe Selo, unde era resedinta imperial. Am participat la Sfnta Liturghie, pentru prima dat n viata mea, n mica biseric a palatului lui Alexandru, si am fost uimit de atmosfera spiritual a slujbei.Dup trei luni de lupt cu ispita de a bea, sufeream nc att de teribil nct transpiram si tremuram ntruna.Am simtit chemarea s m rog Sfntului Tar Martir Nicolae [sanctificat n anul 2001]. Deoarece acestuia nu i se zugrvise nc o icoan, m-am rugat dinaintea icoanei Sfntului Nicolae, Fctorul de Minuni, si totdeodat, cu rugciune mut, Tarului Martir. Nestiind rugciuni, m-am rugat din inim: pentru toate rubedeniile mele, pentru a m ntoarce cu bine acas, pentru cersetorii din fata bisericii.Deodat, ceva s-a petrecut n mine. Inima mea s-a umplut de o ntelegere, nou, si m-am putut convinge pe mine nsumi s ncep o viat altfel rnduit, curat si plin de rugciune. Am avut descoperirea c Sfintii ngeri au plns tot timpul zilelor mele de viciu si c n-a fost niciodat n voia lui Dumnezeu s pctuiesc, torturndu-m de moarte.Dup Sfnta Liturghie, prietenii m-au ntrebat ce se ntmplase. I-am privit straniu. Le-am spus c nu stiu, dar c m-am simtit bine. Din ziua aceea, ispita de a bea m-a prsit si nu s-a mai ntors. Aceasta s-a ntmplat cu patru ani n urm... Ajuns acas, am simtit o recunostint fr margini, care mi cerea s rostesc nencetat, n sinea mea, cuvntul "multumesc". Dar nu venise nc vremea s devin ortodox, n orasul meu, nu era biseric ortodox. Cea mai apropiat se afla la Copenhaga, la cteva sute de kilometri. I-am trimis o scrisoare preotului de acolo, ns n-am primit rspuns... Mi-am amenajat un mic loc de rugciune, n cas, si nceput s m rog lui Dumnezeu, de unul singur. Fr un ndrumtor a fost foarte greu, cci calea era plin de capcane si ispite, n patru ani, viata mea luntric a intrat ncet-ncet n declin, din cauza lipsei de comuniune cu alti ortodocsi. Atunci s-a ntmplat alt minune. La scoala local de diaconie a venit un preot romn ortodox, care a rmas vreo cinci luni. Evlavia acestui preot mi-a ntetit flacra credintei, gata s se sting. Apoi, la biserica ortodox rus din Copenhaga a fost numit un nou preot. L-am ntlnit... si Calea a nceput s mi se deschid iarsi.Un preot deosebit din Statele Unite mi-a trimis atunci o multime de crti si materiale religioase, precum si un extraordinar dar n vederea apropiatului Botez - o aschie nepretuit din Sfnta Cruce a Domnului.Preotul rus a hotrt s m boteze, pe 16 iulie 1999, cu numele de Nicolae, dup cel al Tarului Martir. Poate c Dumnezeu m-a gsit pregtit acum, dup patru ani de rugciune si grele ncercri de tot felul. Acum, simt c m ntorc, n sfrsit, Acas! Pr. T. R.: Cum vedeti si apreciati dumneavoastr credinta ortodox? N. M.: Credinta ortodox mi-a oferit o dragoste si o ngduint pe care niciodat nu le-am gsit altundeva, poate doar la iubita mea mam si la printii ei. Dar mama si bunicii mbtrnesc si mor. Credinta ortodox nu moare. Este ntotdeauna viat deplin. Ortodoxia mi-a oferit mijloacele spirituale de folos n toate situatiile: ntristare, bucurie, ptimire, suprare - orice. Mi-a oferit o lucrare zilnic si un ciclu duhovnicesc de trire adevrat, cea mai profund ntoarcere ctre mine nsumi. Venirea la credinta lui Hristos, Domnul nostru, este un bine ce nu seac, niciodat. Multi crestini ai altor denominatiuni interpreteaz de unii singuri Sfnta Scriptur, fr a ntelege n Duh Cuvntul lui Dumnezeu. Asa ceva este imposibil n Ortodoxie, datorit comorii duhovnicesti care este nvttura Sfintilor Printi ai Bisericii. Gsim n scrierile filocalice referiri la toate situatiile fundamentale de viat si solutii avnd totdeauna rdcini n Sfintele Scripturi. Cine sunt eu ca s cred c pot citi de unul singur Scriptura si ca s interpretez de capul meu Cuvntul lui Dumnezeu?!Pr. T. R.: Sunt ncntat c ati nteles perfect spiritul Ortodoxiei n aceast problem a interpretrii Scripturii, care, dac ar fi priceput de toti, multe schisme si dezbinri s-ar evita. N. M.: Cred c e aici o form de megalomanie. Dac am putea ntelege singuri Biblia, fiecare ar putea deveni sfnt. Dar nu e asa. Eu am nceput s studiez Filocalia cu un preot, apoi am nmultit rugciunea n acord cu lecturile din scrierile Sfintilor Printi. Am cumprat nu demult o Biblie organizat dup ciclul pascal, cu comentarii din Sfintii Printi, n acest fel m simt si n sigurant, si cluzit de nvtturile Sfintei Traditii. A citi Biblia fr un ndrumtor e ca si cum ai ncerca s ntelegi o tez de doctorat, de 1200 pagini, avnd doar... scoala primar! Mai mult chiar, acele rnduri din Sfnta Scriptur ntelese de un om obisnuit n liter, iar nu n Duh, i vor exalta ego-ul n cel mai nesntos mod, biruind smerenia necesar si autentic, fr de care nimeni nu poate s se roage si s mediteze la Adevr. De altfel, rezultatele citirii Bibliei fr o ndrumare n dreapta credint se pot vedea la tot pasul. Multi membri ai diferitelor denominatiuni pretind c Duhul Sfnt i ajut s interpreteze Scripturile, cnd, n realitate, pe ei i ghideaz mndria devastatoare din propriul lor eu. Sfnta Ortodoxie are o retea de sigurant spiritual ce previne aceast situatie. Nu nteleg nici mcar cum functioneaz ceasul de mn! Cum as putea eu interpreta cuvntul lui Dumnezeu dup propria-mi minte?! Diavolul simuleaz cele ce vin de la Dumnezeu, dar poate face aceasta numai prin patimi si concupiscent. Cnd experiaz progresul spiritual, omul nvat s recunoasc amgirile, care sunt senzuale, niciodat spirituale. Cu ct cineva practic mai mult rugciunea, cu att diavolul va ncerca s-i slbeasc duhul credintei, manifestndu-se, deghizat, n felurite chipuri. Libertatea sexual, umanismul si ecumenismul contemporan sunt doar cteva dintre aceste deghizri, slvite de ctre toate societtile democratice, cci diavolul se poate preface chiar n "nger de lumin". Ele primesc laolalt numele de "crestintate natural si modern", sub pretextul c "Dumnezeu doreste o Biseric Crestin

Pentru a evita astfel de capcane, adevratii crestini trebuie s cunoasc nvttura dogmatic a Bisericii Ortodoxe si pericolele descrise de sfintii apologeti ai Ortodoxiei.Pr. T. R.: Mi-a plcut ideea potrivit creia Occidentul si-a confectionat propriul crestinism. Ideea v apartine... N. M.: Crestintatea nu are nevoie s fie "modernizat" sau "renviat" de ctre o societate modern pentru a se "potrivi" timpurilor de azi. Mesajul spiritual deplin al crestinttii este continut n Sfnta Traditie, Sfnta Scriptur, Sfnta Liturghie si Sfintele Taine. Aceste valori sunt nedegradabile n timp, fiind deasupra timpului, iar Hristos, Domnul nostru, a ntemeiat doar o singur Biseric. Nu dou, trei sau patru! El a ntemeiat ceea ce este astzi Biserica Ortodox. Cred c am fost cluzit ctre aceast Biseric-Una pentru rugciunile Sfntului Martir Nicolae, Tarul Rusiei. El este pentru mine modelul ideal de tat, sot si adevrat credincios. Toate relatrile demne de ncredere ne spun c a fost modest, iubitor, foarte loial si perseverent de-a lungul vietii sale. A fost conductorul celui din urm imperiu crestin ortodox, cu adevrat iubitor de Dumnezeu si plin de smerenie, l cinstesc foarte mult pentru c s-a ncredintat lui Dumnezeu n toate si a purtat crucea grea a muceniciei cu rbdare si nelimitat ngduint. El a nteles n inima sa adevrul c omul nu poate tri negndu-si conditia de fptur a lui Dumnezeu. A fost cinstit si iubit de ctre oamenii simpli si tranii din Rusia. Cea mai mare grij a sa a fost ntotdeauna binele Rusiei si al oamenilor de rnd. Familia imperial a suferit grelele ncercri ale captivittii si mortii cu o credint nemrginit. Cele din urm cuvinte ale Tarului, cnd a fost executat de ctre criminalii bolsevici, au fost: "Iart-i, Tat, c nu stiu ce fac". El si iubita sa familie martirizat merit prosternarea noastr, a tuturor crestinilor ortodocsi, mpreun cu toti noii martiri ai Rusiei, ai Romniei si ai altor tri prigonite de vrjmasii Ortodoxiei. n urma acestor dezastruoase pierderi din lumea ortodox, foarte multe suflete au czut victim sectelor si ciudatelor denominatiuni asa-zis "crestine". O, Doamne, primeste-ne pocinta si iart-ne! Doar preotii credinciosi si evlaviosi ai Bisericii Ortodoxe i pot ntoarce la Adevr pe bietii oameni. Tineretul din Vest ar putea descoperi bogtia Ortodoxiei, dac ar cunoaste trile ortodoxe si istoria lor.Psihologia si filosofia nenutrite de dreapta credint au fost absorbite de fenomenul New Age, ndeprtnd si mai mult constiintele confuze de la Cel ce este Calea, Adevrul si Viata. Chiar si ortodocsii sunt ispititi s opteze pentru "solutia terapeutic sau psihologic" n momentele de dificultate. Dar armele ntr-adevr bune nu sunt altele dect Sfintele Taine ale Bisericii, viata liturgic, nencetata rugciune, iubirea de semeni, lucrrile de caritate, discrete, asa cum ne nvat Mntuitorul. A-l tine pe diavol la distant presupune o lupt n care eu de multe ori simt sprijinul Patronului meu. Faptul c-i port numele mi impune respect si-mi d puterea s n-o apuc pe un drum nedemn de mretia duhovnicittii iui imperiale, n acest fel, Sfntul Tar m ajut tainic, zi de zi. Pe msur ce naintez, m simt tot mai pctos, l rog zilnic pe Hristos s-mi dea smerenie si s pot fi de ajutor celor robiti de narcomanie si alcoolism. Nu voi uita niciodat iadul din care abia iesisem cnd Tarul m-a lsat s-i vd mijlocirea pentru mine dinaintea lui Hristos, Dumnezeul nostru. Cei ce-si doresc s creasc duhovniceste trebuie s rmn n Biserica dreptmritoare, sub binecuvntarea Episcopului si a Preotului, ndrumati de Duhovnic; s se simt mdulare vii n Trupul tainic al lui Hristos, chiar si acolo unde nu exist biserici de zid. S se simt persoane, n comuniune liber cu Hristos si Biserica Lui, vzut si nevzut, lupttoare pe pmnt si biruitoare n cer. Noi nsine, ca verig n Sfnta Traditie, desi nedemni, suntem Biserica, suntem Traditia Ortodox vie, atta vreme ct rmnem nedesprtiti de ea prin voint si fapt.n ncheiere, permiteti-mi s citez rugciunea alctuit n captivitate de Tarina Martir Olga Nicolaevna, fiica Tarului Martir: "D-ne, Doamne, rbdarea Ta acum, / n zilele durerii noastre, / furia norodului s-o ndurm, / si chinul supliciului. / Sfntul Mir al iertrii Tale / s curete pcatul nostru si al semenilor nostri, / cu blndetea mielului jertfit / s purtm, asemenea Tie, / o cruce nsngerat. / Si cnd omul de nimic are mai mult trecere, / iar nebunii vin s ne prade, / s suferim rusinea cu umilint, / o, Mntuitorule, ajut-ne! / Iar cnd ceasul trecerii pe cea din urm poart a-ngrozirii vine, / insufl-ne puterea s ne rugm zicnd: / Tat, iart-i pe ei! / Domnul nostru s ne mntuiasc / si s ne ocroteasc pe toti. Amin!" Pr. T. R.: V multumesc si v felicit pentru autentica ntelegere si trire n spiritul ortodox. Nu m ndoiesc c veti fi un bun misionar printre danezi. (n romneste de Pr. Toderit Rusu) MAXIME EGGERCUM AM DEVENIT ORTODOX

(Un ziarist elvetian convertit la dreapta credint si devenit slujitor al lui Hristos) "Ce putem face oare pentru ca Dumnezeu s nu dispar ntre rndurile unui text?" (Georges Khodr) Cum am devenit ortodox? Iat ntrebarea care, fr ndoial, mi-a fost pus cel mai des n ultimii ani. n general, am evitat rspunsurile transante. Astzi, cnd, dup lungi ezitri, consimt s rspund, lund condeiul nu pot s nu-mi spun c sunt totusi ct se poate de imprudent, ba chiar inconstient, s accept un demers att de dificil si delicat. Dificil, pentru c, la urma urmei, este imposibil s dezvlui n cteva pagini rezultatul unei naintri spirituale care a durat ani ntregi. Delicat, pentru c n acest parcurs exist (ca n orice naintare spiritual) o tain propriu-zis inexprimabil, o dimensiune att de profund si intim nct ezit la nesfrsit s vorbesc despre ea. Dar, dac mna mi tremur, este mai cu seam din teama ca nu cumva, slvindu-L pe Dumnezeu, s m slvesc n ascuns si pe mine nsumi.Am folosit mai sus cuvntul "naintare". As fi putut s vorbesc la fel de bine despre o serie de "treceri", n sens pascal, succedndu-se de la moarte la nviere, cci aceasta este povestea mea. Vd cu adevrat ntreaga-mi viat ca pe o scar continu, ca pe un pelerinaj interior si ca pe un suis mereu reluat ctre mprtia Cerurilor, cea dintre noi si din noi nsine. Pe aceast crare nu-ti lipseste nimic din ceea ce alctuieste existenta nssi, dar mai ales ntlnesti oameni prin care (fr s fii ntotdeauna constient) Dumnezeu nsusi ti vine n ntmpinare, ndrumndu-te. Itinerariul meu spiritual si diferitele sale etape... Ce-ar fi de spus? Mai nti... copilria... ntr-o familie catolic, mai degrab pioas dect rigorist, cu catehismul si slujba religioas mai mult sau mai putin "obligatorii". Apoi, ndat dup confirmare [ritualul de mbisericire n sens plenar, adic accederea la Tainele Bisericii Romano-Catolice], a venit timpul revoltei adolescentine mpotriva unei Biserici judecate (cu sau fr dreptate) drept fariseic, ipocrit, moralizatoare, culpabilizant; revolt care m-a fcut s arunc pruncul (adic pe Hristos) cu scldtoare cu tot (adic institutiile si dogmele Sale). Pot spune c de pe la 15 ani devenisem agnostic, ns adnc muncit de marile ntrebri metafizice: Cine sunt? Care-mi este scopul vietii? De ce suferinta si moartea? etc. Sosise timpul cutrilor. Lectura marilor autori existentialisti, studiile de sociologie, angajamentul cultural si jurnalistic... toate acestea m entuziasmau, ns nimic nu m multumea pe de-a-ntregul. Parc dinuia n mine un gol secret. Intuiam c omul nu poate s-si fie propriul sens, s-si fie izvorul propriei sale vieti, n cele din urm, obsedat de nemplinire, obosit de "micile eternitti ale plcerii" n care m regseam zilnic, m-am hotrt, n 1983 (data consacrrii mele ca ziarist), s-mi iau un an de odihn, un an al bilantului si al contemplrii, un an sabatic, care s-mi ngduie realizarea unui vis mai vechi. Asa se face c am petrecut cu totul vreo nou luni prin tinuturile subcontinentului indian. Orientul - n aceast cltorie att de bogat si de tulburtoare nct nu am ncetat nici pn astzi s m bucur de roadele ei - mi-a fost ca o vreme a desteptrii, iar una dintre experientele capitale mi-a fost dat s o triesc n desertul Thar din Rajasthan.nvins - si sufleteste, si trupeste - de rigorile drumului, am descins n zori de zi pe malul unui iaz n care se oglindea un templu. Acolo, n linistea si n singurtatea rsritului, n transparenta cristalin a apei si a aerului, am fost deodat ca acoperit de o fort a pcii, a plenitudinii, a luminii. Lacrimile mi curgeau abundente, fr motiv, ntre lume si mine, brusc, era comuniune, era armonie, era iubire. Dup aceea, nimic nu a mai fost ca nainte. Atins n adncul sufletului, o alt dimensiune a constiintei se deschisese n mine. ntr-adevr, exist, n adncul fiintei si al lumii, o Fort, o Fiint, o Prezent infinit, dincolo de spatiu si timp, dincolo de realitatea pe care o sustine, ntr-adevr, omul este un amestec de finitudine si infinitate, de temporalitate si eternitate, n acel moment, aceast Fiint, aceast Alteritate absolut, era nc ceva impersonal. Nu avea nici nume, nici chip. Si nu ndrzneam nc s o numesc Dumnezeu, ns era! La napoierea mea acas, n Elvetia, timpul ntrebrilor retrospective si introspective a sosit n mod firesc. Existenta acestui Cu-Totul-Altceva, a crui intuitie o avusesem, m repunea n criz, ntrebrile m asaltau haotic: cum urma s-mi fie afectat viata de cele petrecute? Puteam oare s continui ca mai nainte, cutnd iarsi aceeasi fericire facil si superficial, cnd n mine ardea dorul de infinit si de eternitate? Autori precum K. G. D(rckheim si Rene Guenon m-au ajutat s nteleg, s pun n cuvinte ceea ce mi se ntmplase. Totul se limpezea: ca s rmn n contact cu aceast Fiint suprem, Principiu al oricrei fiintri, trebuia s m purific, s m eliberez de ego-ul, ca si de iluziile mele. n acest scop, crtile nu m mai puteau ajuta. Trebuia s pornesc nentrziat la fapte. Se impunea un exercitiu de transformare spiritual. Alte cteva ntlniri si anumite nclinatii estetice mi ddur impulsul final: epoca Zen-ului putea ncepe! Laic, fr dogme ori credinte, "neutru" si deci universal, axat pe experienta nemijlocit a spiritului omenesc, iar nu pe studiul vreunor texte, Zen-ul mi convenea de minune. Prin rigoarea si exigentele sale, dublate ns de o uimitoare si perpetu noutate, practica Zen a avut un rol fundamental pentru ntregul meu parcurs ulterior. Lucrarea aceasta, de golire si de curtare, de sedimentare si de aprofundare, de deschidere interioar, va redestepta n mod paradoxal si tainic harul botezului meu. ntr-o zi, n plin sedint Zen, chipul lui Hristos se nlt iarsi din mine, reizbucnind din tainicele strfunduri ale fiintei mele. Teribil umorul lui Dumnezeu, care scrie drept cu linii curbe: acea fiint "impersonal si abstract", de care devenisem constient n India, cpta, prin practicarea unei forme impersonale de meditatie, un chip si un nume de persoan: Iisus Hristos! Asemenea Fericitului Augustin, mi venea si mie s strig: "Dar Tu, Doamne, Tu erai mai adnc dect tot ce este n mine adnc, si mai nalt dect tot ce este n mine nalt!". Am pornit atunci s-mi regsesc rdcinile crestine, cu urmtoarea ntrebare zvcnindu-mi n minte: Exist oare n crestinism o cale care s ofere elementele descoperite mie de spiritualitatea oriental ca fiind esentiale oricrei ncercri de mplinire? Existau oare practici de transfigurare interioar, exista o adevrat Traditie, o relatie vie ntre maestru si ucenic? O asemenea cale exista cu adevrat, si anume n crestinismul rsritean. Cu doi ani n urm avusesem parte de o conversatie neobisnuit prin intensitatea ei, n compania unei prietene. Prietena mea mi vorbise atunci despre o mnstire "extraordinar", ale crei baze fuseser puse n Anglia de ctre Arhimandritul Sofronie (1896-1993), monah ortodox, discipol al Staretului Siluan (1866-1938), cel canonizat n 1987 de ctre Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului si care trise mai bine de 20 de ani n Sfntul Munte Athos, mai ales ca sihastru. Aceast amintire m-a preocupat ntr-att, nct am sfrsit prin a lua drumul Angliei.Sptmna petrecut la Mnstirea "Sfntul Ioan Boteztorul" a fost o experient cu totul tulburtoare. Dincolo de primirea rezervat fiecrui vizitator (cu adevrat primit precum Hristos) si de apropierea dintre clugri, frati si pelerini, trei lucruri m-au frapat nc de la nceput, nti, atentia cu totul deosebit acordat persoanei, respectul absolut pentru unicitatea acesteia. Acest respect este sursa unei uimitoare libertti, al crei sens si consistent veneau din druirea si uitarea de sine ntru slujirea aproapelui. Descopeream ce nsemna "a fiinta ntru Biseric", adic un mod de viat care transformBiserica (sau care ar trebui s o transforme) n ceva superior unei simple societti sau institutii. Apoi, oficierea Rugciunii lui Iisus... mi voi aminti mereu zorii rcorosi ai zilei n care am ptruns n Biserica "Sfntul Siluan". Totul era scldat ntr-o luminoas penumbr radiind din candele si din icoane, iar tcerea era nsufletit doar de cntecul psrilor rzbtnd prin ferestre. Si, timp de dou ore, n nenumrate graiuri (slavon, greac, francez, englez), aceast rugciune psalmodiat: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pre noi". Dac la nceput am recitat-o aproape ca pe o mantr [formul sacr hindus ori budist, "condensnd" divinitatea pe care o invoc], "rugciunea inimii" avea s-mi devin cu timpul o ntlnire personal cu Hristos, vie, aductoare de pace si purificatoare, un mijloc de comunicare cu Dumnezeu n strfundurile inimii si totodat o arm n lupta anevoioas, adesea istovitoare, mpotriva patimilor si a gndurilor strine. M fascina faptul c aceast rugciune se nscuse n desertul Egiptului ntr-al IV-lea secol crestin - prima ntlnire cu Ortodoxia m ntorcea la rdcinile crestinismului, la Biserica una si nedesprtit a primelor secole. Am fost desigur impresionat si de frumusetea serviciului liturgic, oficiat cu o profunzime care (aveam s-o nteleg mai trziu) era expresia simultan a bucuriei pascale si a durerii crucii. Fie n rugciunea inimii, fie n cadrul liturghiei, m-a fascinat imediat rolul trupului, determinat s participe plenar: cu vederea - de ctre icoane si lumnri, cu auzul - de ctre cntri, cu mirosul - de ctre tmie, precum si printr-o serie de gesturi: semnul crucii, metaniile... India mi descoperise, prin socul realittii sale neascunse, nu numai c aveam un trup, dar si c eram unul. Ortodoxia urma s m nvete, prin slujbele sale liturgice, prin traditia sa mistic si ascetic, prin tineretea deloc rar a credinciosilor, c ntlnirea si unirea cu Dumnezeu se petrec inclusiv n trup, care este templu al Duhului Sfnt. n timpul acestei prime sptmni n-am reusit s-l ntlnesc pe printele Sofronie, pe atunci bolnav, nainte s plec, unul dintre clugri mi-a druit un sirag de metanii din ln neagr, lucrat n Muntele Athos; l-am primit ca pe o ncurajare n rugciune, dar mai ales ca pe un angajament spiritual. Voi trece sub tcere ce mi-a fost dat s triesc la ntoarcere. Voi spune numai c inima mea rnit de iubire se ntredeschisese asemenea unei porti naintea lui Dumnezeu, ca s-mi vd eu neantul si tenebrele sufletesti. "Pociti-v, c s-a apropiat mprtia cerurilor!" (Matei 4, 17) - vesteste Hristos la nceputul Evangheliei Sale. Evident, nu m-am cit ndat, dar am nvtat c aceast metanoia [n gr. - "primenire luntric", "ntoarcere a sufletului ctre Dumnezeu"] este cheia vietii duhovnicesti. Dimpreun cu smerenia si cu frngerea inimii, metanoia antreneaz transformarea vechiului om ntr-unul nou, deschiderea ctre Duhul Sfnt. Cu adevrat, numai mrturisindu-ti slbiciunile, nedesvrsirile, recunoscndu-ti starea de mizerie a sufletului, mai poti s te deschizi milostivirii lui Dumnezeu, iubirii Sale ierttoare si rbdtoare. Numai iubirea, compasiunea pe care mi-a fost dat s o descopr dintr-o dat n Biserica Ortodox, poate schimba nssi substanta lucrurilor. Cum prsisem cu totul firesc practica Zen pentru Rugciunea lui Iisus, m-am avntat cu pasiune n lectura crtilor recomandate la mnstire: pe lng Evanghelie si Psalmi, n primul rnd cartea printelui Sofronie despre staretul Siluan, apoi o lucrare despre rugciunea inimii de Briancianinov si Eseul asupra teologiei mistice n Biserica de Rsrit al lui Vladimir Lossky. Rafinamentul teologic m depsea, ns dou chestiuni rezonar n mine numaidect, cu putere, nti, unitatea profund, de nezdruncinat, ntre teologie si mistic, exprimat prin celebra formul a lui Evagrie Ponticul: "Dac esti teolog, atunci te vei ruga cu adevrat, iar dac te rogi cu adevrat, esti teolog". Cu alte cuvinte, nu exist teologie adevrat fr cunoasterea dumnezeiestilor taine. Dar a cunoaste aceste taine nseamn a le tri prin experierea Duhului Sfnt, care se ridic deasupra ratiunii, o crucific si o transfigureaz! Al doilea lucru care mi-a spus foarte multe este conceptia ortodox despre mntuire, considerat "transfigurare" si "ndumnezeire", iar nu simpl "rscumprare" sau "izbvire". Astfel, "Dumnezeu s-a fcut om pentru ca si omul s se poat face Dumnezeu!", declar Sfntul Atanasie din Alexandria (sec. IV). Printii Ortodoxiei privesc fiinta uman raportnd-o la imaginea divinittii din om, iar nu la pcatul din el. Iar pcatul nu este definit ca transgresare juridic a unor norme etice, ci ca refuz al iubirii Tatlui, ca ndeprtare de Dumnezeu pricinuit de mndrie si de celelalte boli spirituale, sufletesti si trupesti, de unde decurge o abordare terapeutic, iar nu una culpabilizant a pcatului, ca si o viziune ontologic asupra sfinteniei. "Sfnt nu este acela care s-a ridicat pn la o treapt nalt a moralei omenesti, sau care a ajuns s aib o viat de ascez, chiar de rugciune (si fariseii posteau si ziceau rugciuni lungi!), ci acela care are ntru el Duhul Sfnt", ne spune printele Sofronie. ntelegem astfel crestinismul nu n primul rnd ca etic, ci ca mod spiritual de a fi, cale de unire cu Dumnezeu, de jertfire pe cruce ntru nviere, care ne transform ntr-o fiint nou. Cererile lui Hristos, adresate nou, nu sunt lungi, n genul "ai voie asta, n-ai voie asta", ci energii dumnezeiesti cu ajutorul crora putem deveni (n viata si constiinta noastr) asemenea lui Hristos. n ce priveste Biserica, ea nu e doar o instant moral, nici numai o organizatie de caritate sau umanitar, ci marele spital al sufletelor, locul unde suntem siguri c-L primim pe Dumnezeul viu si c participm la mprtia Sa. Descopeream treptat fata ascuns a crestinismului, care m cucerea si m fermeca. Mai presus de toate, departe de a fi ceva abstract, crestinismul se vdea a fi viu! La rentoarcerea n Mnstirea "Sfntul Ioan Boteztorul", cteva luni dup prima mea vizit, am avut nespusa bucurie s-l ntlnesc pe arhimandritul Sofronie; ntlnirea a nsemnat, evident, o cotitur n viata mea. Ar fi nenumrate lucruri de spus despre acest om al lui Dumnezeu, recunoscut de ntreaga comunitate drept un staret adevrat, ns, respectndu-i dorinta, voi tcea despre acestea. Nu voi dezvlui dect un singur fapt, capital pentru mplinirea mea ulterioar: aveam n fata ochilor dovada vie a vietii ntru Hristos si a cunoasterii Sfintei Treimi; vedeam n acest btrn ce nseamn cu adevrat s fii "persoan", adic n comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Atta iubire, atta libertate, atta lumin si fort creatoare m-au fcut s m ncredintez Cii si Traditiei al crei mostenitor era si printele. Treceam cu ncetul de la credinta mostenit n copilrie la dreapta credint, adic la o relatie vie, personal, cu Hristos. Mi-am fcut destul de repede cunoscut dorinta de a deveni ortodox, ns printele Sofronie mi-a temperat elanul, socotind c trebuia "pur si simplu" (!) s m strduiesc s "mi petrec zilele fr de pcat" si c aceasta puteam s-o fac oriunde (din perspectiva acestor ntmplri, nu cred s existe Biseric mai putin preocupat de prozelitism dect cea ortodox). Mi-au trebuit, prin urmare, mai bine de doi ani pn ce-am fcut pasul. Privind napoi, cred c atitudinea rezervat a printelui, de chemare la rbdare si perseverent, a fost plin de ntelepciune. Acest timp al asteptrii, adevrat kenoz ["golire", "tiere a voii"] s-a dovedit ntr-adevr foarte folositor si fecund, permitndu-mi s-mi adncesc credinta, s-mi rspund la anumite ndoieli, s-mi mplinesc cateheza, s-mi abandonez de la sine anumite prejudecti asupra Bisericii Ortodoxe, s-mi pun la ncercare profunzimea dorintei mele. De asemenea, mi-am clarificat problema originilor mele confesionale. Am ncercat totusi, la un moment dat, printele Sofronie refuzndu-m, s m ntorc la Biserica Catolic, n ciuda eforturilor mele, n ciuda persoanelor remarcabile cu care am stat de vorb, maioneza, cum se spune, nu s-a mai prins... M aflam deja cu sufletul n alt parte, irezistibil atras de spiritualitatea crestin a Rsritului, acolo unde respiram din toti plmnii. Si apoi, ntr-att de organic apropiat m simteam fat de teologia si eclesiologia ortodox, si ntr-att m poticneam de unele aspecte ale catolicismului roman, cum ar fi mai ales institutia papal, sau conceptia despre Duhul Sfnt, sau un anume formalism juridic, nct... Am petrecut Sptmna Luminat a anului 1990 n Mnstirea "Sfntul Ioan Boteztorul". Si a fost o adevrat moarte ntru nviere mpreun cu Hristos, ceea ce a fcut ca trecerea mea (n sens pascal) la Ortodoxie s fie pe ct de evident, pe att de inevitabil. Aceast "trecere" (de care eram sigur) era o necesitate interioar, nu o simpl chestiune de convenient, nici o alegere pur si simplu subiectiv, superficial. Printele Sofronie a nteles si cteva sptmni mai trziu eram primit n comunitatea sacramental a Bisericii Ortodoxe. Pentru a marca acest "Paste" personal si a-mi ncuviinta ntr-un mod aparte dorinta de a ncepe o viat nou, printele Sofronie mi ddu prenumele de Maxime, asezndu-m sub patronajul Sfntului Maxim Mrturisitorul (sec. VII), mare discipol al Sfntului Sofronie al Ierusalimului. S fie limpede: "trecerea" mea la Ortodoxie nu este rezultatul unei reflectii intelectuale, nici al unei fascinatii mai mult sau mai putin exotice, ci rodul unei ndelungi formri spirituale, n "trecerea" mea nu este nici renegare, nici trdare a unei alte confesiuni. Dat fiind ndelunga mea ndeprtare de Biserica Catolic, nu era vorba de o schimbare, si cu att mai putin de o ruptur, ci de o reintegrare n alt parte, dar n trupul lui Hristos, care este unica Biseric. Nu am ales o confesiune opunnd-o celeilalte, dup savante comparatii ntre msurile de adevr ale fiecreia. Nu, ci pur si simplu mi-am urmat calea ce se deschidea pasilor mei, supunndu-m irezistibil unei lumi de o strlucire si de o puritate nepmntesti, n acest sens, convertirea mea este, n mod esential, o mplinire. De fapt, nu m-am convertit la Ortodoxie, ci la Hristos, Care este Adevrul si Calea. Trebuie s se disting limpede ntre a fi ortodox si a tri n ortodoxie. Cu alte cuvinte, esti ortodox prin "ncadrarea" ta sacramental si prin credinta pe care o mrturisesti, dar devii crestin prin viata pe care o duci, prin cptarea Duhului Sfnt o dat cu mprtsirea cu Sfintele Taine. Este cert c aceast viziune contrazice o mrturisire de credint multumit de sine, exclusivist, nationalist, etnic sau triumfalist. Personal, m simt nti crestin si abia apoi ortodox. Sau, mai degrab, nu concep Ortodoxia dect ca sinonim vietii crestine, plinttii evanghelice, n acest sens, a deveni ortodox nu nseamn doar s te acoperi cu hain nou, tesut-n rituri si formule teologice, ci nseamn s te nvesmntezi cu nsusi Hristos. Dar a te nvesmnta cu "Noul Adam" ce altceva este dac nu a accepta s mori vechiului Adam, s-ti schimbi si firea, si viata? Am spus c intrarea mea n comunitatea sacramental a Bisericii Ortodoxe a fost o mplinire. Concluzionnd, as vrea s adaug c a fost de fapt un nceput. Cci adevrata convertire, si singura ce conteaz dincolo de orice aparent spiritual, este abia metanoia, adic ntoarcerea ntregii noastre fiinte, a simtmintelor noastre celor mai ascunse, ctre mila lui Dumnezeu. Or, n msura n care rmn un pctos, aceast revolutie este una fr de sfrsit, care nu se opreste si nu-si atinge captul niciodat. Este o miscare infinit, o devenire care nu nceteaz din devenire, nseamn cale n urma Celui ce este Calea, a Celui ce cltoreste cu mine si n mine: Hristos, Cel ce pe toate le nnoieste! A fi ortodox, pentru mine, nseamn a-mi repeta n fiece dimineat, precum Sfntul Antonie: "Astzi ncep!". (n romneste de Codrin V. Smirnoff)

PLACIDE DESEILLEPELERIN SPRE IZVOARE (Un teolog, monah si preot al Bisericii Romano-Catolice opteaz pentru Ortodoxie) PLACIDE DESEILLEPELERIN SPRE IZVOARE I Am ales calea monahal n 1942, la Abatia cistercian de la Bellefontaine (Anjou).Hirotonit preot n 1952, am fost n scurt vreme numit profesor de Teologie dogmatic, iar apoi nsrcinat s m ngrijesc si de formarea duhovniceasc a tinerilor monahi ce se pregteau pentru asumarea preotiei.Nzuind eu un nvtmnt teologic n duhul Sfintilor Printi, am profitat de cteva deplasri la Paris (de unde procuram cele strict trebuincioase mnstirii) pentru a-l ntlni pe Printele Ciprian Kern, profesor de Patristic la Institutul "St. Serge", precum si pe Vladimir Lossky, a crui Teologie mistic a Bisericii de Rsrit m incita (n pofida serioaselor rezerve cu care bunul printe iezuit svrsise, vai, imprudenta de a-mi mprumuta o astfel de carte exploziv!). Din nefericire, Lossky avea s moar la putin vreme dup ce ajunsesem s-l ntlnesc. Printele Ciprian m-a introdus n doctrina Sfintilor Grigorie de Nyssa, Maxim Mrturisitorul si Grigorie Palama. Mi-a deslusit pe ndelete, ntr-un sir de lungi ntrevederi pline de bunvoint, de ce hristologia Sinodului de la Calcedon si doctrina palamit a energiilor necreate reprezint cheia ntegerii ortodoxe a omului si a lumii. Cu toate acestea, plin de discretie si respect fat de alteritatea spiritual, Printele Ciprian nu mi-a sugerat vreodat s devin membru al Bisericii ortodoxe. La vremea aceea, de altfel, ideea aceasta nu ncoltise nici n mintea mea. Apartenenta la Biserica Catolic mi se prea ceva de la sine nteles si mai presus de orice discutie. Ceea ce m preocupa pe mine era s gsesc n Traditia ortodox un ajutor pentru ntelegerea mai profund a sensului propriei mele Traditii. Admiram mult Liturghia latin, dar cunoasterea Liturghiei ortodoxe, pe care am descoperit-o cu nminunare la "St. Serge", mi-a nlesnit cunoasterea mai vie a comorilor analogice ce rezid tainic n Liturghia latin traditional, pe care am putut-o tri astfel cu sporit intensitate. Liturghia de la Trappe [centru al Ordinului Cistercian reformat], dincolo de cele cteva adaosuri trzii, transparente dar incapabile s afecteze ntregul, era identic cu Liturghia pe care Apusul o practicase nainte de ruperea comuniunii cu Rsritul. Spre deosebire de Liturghia bizantin, aceasta era alctuit aproape n exclusivitate din texte biblice, ceea ce, la prima vedere, putea s lase impresia unei anumite uscciuni. Textele erau ns alese cu grij, anul liturgic avea o desfsurare perfect armonioas, iar ritualurile, ndrtul sobriettii lor, musteau de tainice si bogate ntelesuri. Cel ce nu pregeta, n afara oficiului liturgic, de-a lungul acelor ore de lectio divina att de caracteristice vechii spiritualitti monahale din Apus, s dobndeasc o cunoastere prin mijlocirea inimii" a Bibliei si a tlcuirilor ei patristice, acela cpta, din actul sfnt al slujirii liturgice, cu ajutorul harului dumnezeiesc, prisos de bucurie si plintate. II n 1958, am fost trimis la Roma, pentru studii superioare de Teologie. Am avut astfel ocazia de a frecventa bibliotecile si de a m documenta temeinic asupra subiectelor ce-mi erau cele mai dragi, lsndu-m ptruns de atmosfera vechii Rome - cea a catacombelor si a bazilicilor. Vizitarea Ostiei antice, a nivelurilor inferioare ale bazilicii Sfntului Clement, a Sfintilor Ioan si Pavel sau a Sfintei Cecilia, vederea zilnic a Colisseum-ului si a impuntorului Circus Maximus - toate acestea semnificau pentru mine o coborre la izvoarele dttoare de viat ale crestinismului antic, din care ne tragem rdcinile. n aceast perioad am fost cooptat n secretariatul colectiei Sources chretiennes", cu sarcina de a realiza o serie de volume consacrate literaturii monastice a Evului Mediu. La drept vorbind, Abatele General al Ordinului Cistercian fostul abate de la Bellefontaine, Dom Gabriel Sortais, care ntre timp primise aceast nsrcinare - nu-mi ceruse s alctuiesc dect o colectie de texte cisterciene de secol XII. Eu am considerat ns c se cade s nu separ aceste texte de ansamblul Traditiei monastice si patristice. Nu trebuia lsat impresia c ar exista o "spiritualitate cistercian" n sensul modern al cuvntului, dup cum exist, bunoar, una iezuit sau una carmelit. Harul monahismului a fost tocmai acela de a anula astfel de reductionisme: au existat, pe toat ntinderea istoriei monastice, urmasi dintre cei mai feluriti ai Printilor duhovnicesti si ai discipolilor imediati ai acestora, la care se pot identifica n proportii diferite cutare sau cutare elemente constitutive ale monahismului, n functie de timp si de loc, desi viata monastic, privit n esenta ei, a rmas una. Aceasta tine tocmai de caracterul ei patristic. Diversitatea "spiritualittilor" este un fenomen relativ trziu si specific numai Apusului.Pe aceste considerente, am obtinut cu usurint acordul Abatelui General de a extinde proiectul initial. La ntoarcerea mea n Franta, acestei munci de editare i s-a adugat cea din nvtmntul teologic. Mi s-a mai cerut s predic n lcasurile de reculegere ale mai multor mnstiri si s redactez o suit de articole pentru diferite reviste si dictionare enciclopedice. Mi-a fost ncredintat, de asemenea, elaborarea unui proiect de Manual spiritual - un soi de ndrumar de spiritualitate pentru adeptii Ordinului Cistercian. Rezultatul ncercrii mele a fost socotit de unii cam prea ndatorat doctrinei Printilor neptici si Traditiei patristice grecesti spre a fi cu adevrat reprezentiv pentru ceea ce ei ntelegeau prin spiritualitate cistercian". De altfel, acest proiect al unui manual oficial a fost pn la urm abandonat, deoarece ncepuser s se fac simtite nc de pe atunci serioase disensiuni n interiorul Ordinului. n aceste conditii, Principiile de spiritualitate monastic, initial doar multiplicate (1962), s-au prefcut mai trziu - revzute si adugite - n volumul meu Scara lui Iacov (1974). Spre a nlesni ntoarcerea la izvoarele monahismului si ale vietii duhovnicesti, eu nzuiam s pun bazele unei colectii de texte monastice rsritene, paralel cu seria monahal apusean de la Sources chr(tiennes", ns mai putin pretentioas sub aspect tehnic, astfel nct s poat fi rspndit cu destul usurint. Acest proiect nu mi s-a mplinit dect n 1966, o dat cu publicarea celui dinti volum din colectia Spiritualite oriental(", continnd Apoftegmele Printilor pustiei. La data respectiv, eu plecasem deja de la Bellefontaine la Aubazine, dar aveam s pstrez totusi conducerea acestei colectii pn la intrarea mea n Biserica Ortodox. III n 1960, la invitatia monseniorului Elias Zoghby, pe atunci vicar patriarhal greco-catolic n Egipt, am fcut o cltorie n aceast tar, dornic de o cunoastere direct a monahismului copt. Am locuit, pe toat durata sederii mele acolo, la mnstirea Deir Suriani, n Wadi Natrun (vechiul pustiu al Sketei), iar n celelalte mnstiri n-am fost dect ca simplu vizitator. Consideram ca pe o pretioas sans a vietii mele pelerinajul acesta n niste locuri care au constituit, n veacul al IV-lea, centrul cel mai strlucitor al vietii monastice a vremii, pn ntr-acolo nct abatele Arsne a putut afirma c pustiul Sketei era pentru clugri ceea ce era Roma pentru lume. Monahismul sketic a exercitat dintotdeauna o adevrat fascinatie asupra mea si, din toat vechea literatur monastic, eu cu Apoftegmele Printilor pustiei m-am simtit mereu n cel mai intim acord. Pustiul Sketei este o imens ntindere de nisip, ondulat asemenea unor valuri, abia presrat cu cteva smocuri de iarb prlit, ntinzndu-se n sudul soselei care leag Cairo de Alexandria. Cele patru mnstiri de astzi - Sfntul Macarie, Deir Baramus, Amba Bisho si Deir Suriani (cealalt jumtate a celei dinainte) - ocup amplasamentele a trei dintre cele mai vechi centre monastice din acest pustiu. Ele au aspectul unor lungi fortrete rectangulare, mprejmuite de ziduri nalte, din interiorul crora se avnt n sus cupolele bisericilor si siluetele masive ale donjonurilor - refugii traditionale din calea tlharilor pustiei (care, la rstimpuri, comiteau adevrate mceluri n rndul clugrilor). Ridicate lng sursele de ap, ele apreau, vzute din interior, asemenea unor oaze paradisiace, n puternic contrast cu imensitatea dezolant care le asalta din toate prtile. La data cltoriei mele, monahismul copt era deja n plin crestere, iar acest proces n-a ncetat de atunci.La originea acestei renasteri duhovnicesti se afla un clugr pe nume Abdel Mesieh, care vietuia ntr-o pester nc din 1935. Chiril al VI-lea, ntistttorul Bisericii Alexandriei, uns din 1960, el nsusi un vechi anahoret, fusese profund influentat de Abdel Mesieh si veghea ndeaproape asupra acestei resurectii monahale. La Deir Suriani se aflau ctiva btrni care continuau s duc n mnstire o viat idioritmic; ns clugrii mai tineri, majoritatea venind din mediul universitar, duceau o viat de tip cenobitic, cu exceptia cte unuia care tria departe, n inima pustiei, si care nu se ntorcea n mnstire dect la intervale de timp strict rnduite. Ziua ncepea printr-un canon de rugciune n chilie, cu durata de un ceas, dup care urmau, la biseric, marea slujb de dimineat si apoi Sfnta Liturghie, n restul zilei, clugrii si mprteau feluritele munci ale mnstirii: grdinritul, tipriturile, traducerea n arab a textelor patristice. Erau familiarizati cu practica Rugciunii lui Iisus. Acela a fost pentru mine cel dinti contact cu un fel de viat pe care aveam s-l regsesc mai trziu, aproape aidoma, la Muntele Athos. Am fost deosebit de impresionat si de ntlnirea cu printele Matta el Meskin, care pe atunci ducea la Heluan, alturi de o mn de discipoli, o viat aproape anahoretic. IV

n perioada cuprins ntre ultimul rzboi mondial si Conciliul Vatican II [aprox. 1945-1965], se contureaz o serioas nnoire biblic, liturgic si patristic n snul Bisericii Catolice, stimulat de oameni precum printele [Henri] de Lubac [1896-1991, iezuit francez, cardinal din 1983], printele [Jean] Dani(lou [1905-1974, iezuit francez, cardinal din 1969] sau Dom Casei [Odon Casel: 1886-1948, benedictin german], de publicatii precum Dieu Vivant [Paris, 1945-1953] sau La Maison-Dieu [revist liturgic de limb francez din primele dou decenii postbelice], ca si de colectii precum Sources chr(tiennes" [colectie de texte patristice ntemeiat n 1942 de H. de Lubac si J. Danielou]. Asteptam mult de la toate aceste eforturi nsumate. Totusi, dou lucruri m nelinisteau. Pe de o parte, era tot mai evident c audienta acestei miscri rmnea destul de limitat, strin rndurilor largi ale clerului diocezan francez. Pe de alt parte, un segment destul de semnificativ al fortelor vii ale Bisericii Catolice era angajat n activittile "Actiunii catolice" [Action catholique: ansamblu de organizatii de apostolat laic, aprute treptat, nc din 1926, sub autoritatea ierarhilor bisericesti] si n experimente pastorale de genul celei a Preotilor lucrtori"1. Eu nutream o cert simpatie fat de aceast abundent de initiative si fat de indiscutabila fervoare apostolic pe care astfel de manifestri o exprimau, n acelasi timp simteam totusi, n pofida anumitor convergente partiale, c totul se misca ntr-un climat destul de strin unei autentice rennoiri biblice si patristice. "Actiunea catolic" implica n praxis-ul su o eclesiologie care, desi nu mai era, n mod evident, cea a Contrareformei2, nici nu prea s se ntlneasc efectiv cu cea a Bisericii primare. Se fcea lesne simtit n cadrul acestei miscri o deviere spre moduri de oficiere destul de putin conforme spiritului Liturghiei traditionale. Intuiam n toate acestea mai degrab un nou avatar al Catolicismului modern dect o vie ntoarcere la izvoare, ceea ce ar fi impus o radical rennoire a problematicii aferente. Nu mi-am dat seama atunci suficient de limpede c acest din urm curent traducea, n mult mai mare msur dect primul, logica nssi a Catolicismului modern, si c era foarte posibil ca el s ajung pn la urm s neutralizeze si s nlocuiasc celelalte tendinte. Trgeam ndejde ca osemintele fr viat s fie iarsi nsufletite, ca toate elementele traditionale, pe care Biserica Catolic le pstrase pe plan institutional si liturgic, s redevin o hran ntritoare si lesne asimilabil pentru omul modern. Si mai ndjduiam c, ntr-un fel oarecare, profilul Contrareformei catolice, cu vditele ei abateri de la marea Traditie a Bisericii, avea s cedeze locul unei renvieri a Ortodoxiei apusene" a primelor veacuri, prin mpreun-lucrarea vechii mosteniri regsite si a fortelor vii ale prezentului.

PELERIN SPRE IZVOARE V Cam n aceast stare sufleteasc m-a gsit anuntarea Conciliului Vatican II, pe care l-am ntmpinat cu mare bucurie. Numai c, putin cte putin, am ajuns s pricep toat ambiguitatea acelor curente de idei care se pronuntau n favoarea dezbaterilor conciliar si ale cror urmri se fceau simtite pn si n mnstirea noastr. Abatele General (care era probabil mai sensibil la atingerile aduse autorittii bisericesti dect la deformrile aduse Traditiei) mi-a spus ntr-o bun zi: M nelinisteste ndeosebi maniera n care sunt conduse lucrrile Conciliului. Dac lucrurile vor continua asa, Biserica va cunoaste dup acest Conciliu una dintre cele mai grave crize din toat istoria sa". Speranta unei readuceri la viat a structurilor institutionale ale Bisericii Catolice, printr-o ntoarcere la duhul si la nvttura Printilor, se risipea vznd cu ochii. Dimpotriv, o dat cu Conciliul se contura un proces n multe privinte contrar. De altfel, Conciliul nsusi era numai indirect responsabil de toate acestea. El avea mai degrab rolul unui revelator. Pn la el, o mare parte din vechile institutii - si mai cu seam Liturghia traditional din Apus - reusise s subziste, n pofida numeroaselor alterri, numai ntruct Catolicismul, coordonat de o putere central viguroas si universal recunoscut, fcuse uz de autoritatea sa. Cu toate acestea, credinciosii si clerul nsusi pierduser ntr-o foarte mare msur sensul lor profund. O dat cu acest Conciliu, presiunea autorittii a sczut, iar urmarea logic a fost c ntelesurile cele mai tainice, care nu pot fi lesne descifrate n toat adncimea lor, au ajuns ngropate de tot si reinventate pe alte temeiuri, conforme cu ceea ce devenise de mai multe secole - sau devenea acum - spiritul Catolicismului.

VI

Prin anii 1962-1965, tendintele pomenite aici ncepuser deja s capete contur, mi era tot mai limpede c nu mai puteam continua s gndesc si s triesc dup principii doar aparent adevrate fr riscul de a crea tensiuni sterile n chiar snul mnstirii. Nu m ndoiam c plintatea adevrului era de partea Printilor, a vechii Biserici, a Ortodoxiei pe care o iubeam fr s presimt c ea ar putea fi BISERICA pur si templu.Atunci mi-am pus ntrebarea dac nu cumva prezenta n snul Bisericii Catolice a unor crestini care practic riturile rsritene si triesc dup aceeasi Traditie ca si ortodocsii n-ar putea constitui un ferment care s determine ntr-o bun zi ntoarcerea ntregului trup eclesial la duhul crestin al Printilor. Uniatismul fusese creat la Roma ca un instrument de aducere a ortodocsilor la unitatea catolic fr a-i obliga s renunte propriu-zis la traditiile lor. Dezvoltarea ecumenismului n lumea catolic tindea s duc la caducitatea acestei perspective. De ce n-am fi tras ndejdea c prezenta si mrturia catolicilor de rit rsritean ar fi putut contribui n timp la aducerea ntregii Biserici Catolice la plintatea Traditiei? Interventiile lucide si ndrznete ale ctorva ierarhi melkiti n cadrul Conciliului confereau o anume consistent acestor bune ndejdi. Adoptarea nentrziat a ritului bizantin n-ar fi putut oare deveni, pentru catolicii de origine apusean, un mijloc de a tri plintatea Traditiei n chiar starea actual a Bisericii Catolice, tinndu-i totdeodat la distant de conflictele sterile dintre cei ce pstrau o traditie deja alterat - cea a Evului Mediu trziu si a Contrareformei - si partizanii transformrilor post-tridentine? Nu cine stie ce legtur cu Rsritul m mboldea s m ntorc spre Traditia bizantin. Nu m-am simtit niciodat rsritean" si nici tentat s devin. Practica Liturghiei bizantine mi se prea ns cel mai potrivit mijloc, n ordinea real a lucrurilor, de a ptrunde n plintatea Traditiei patristice, ntr-un chip care s nu fie unul didactic si intelectual, ci unul viu si concret. Liturghia bizantin mi-a aprut dintotdeauna nu att ca Liturghie rsritean", ct ca singura traditie liturgic existent despre care se poate spune fr nconjur: Ea n-a fcut altceva dect s ncorporeze n viata ei liturgic marea teologie elaborat de Printi si de Sinoadele de pn n veacul al IX-lea. n ea se preaslveste harul Bisericii care a biruit ereziile, marea doxologie a teologiei trinitare si a hristologiei Sfntului Atanasie, a Printilor capadocieni, a Sfntului Ioan Gur-de-Aur, a Sfntului Chiril al Alexandriei si a Sfntului Maxim Mrturisitorul. Din ea se vdeste spiritualitatea marilor curente monahale, ncepnd cu Printii pustiei, cu Evagrie, cu Cassian, cu clugrii de la Sinai si apoi de la Studion, iar mai trziu cu cei de la Athos... n ea, n fine, lumea ntreag, transfigurat de prezenta slavei dumnezeiesti, si vdeste dimensiunea ei eshatologic" (M.-J. Le Guillou, L 'esprit de l'Orthodoxie grecque et russe, Paris, 1961, p. 47). VII n acest spirit am purces, la 14 septembrie 1966, alturi de un alt clugr de la Bellefontaine care avusese de-a lungul anilor o devenire luntric asemntoare cu a mea, la ntemeierea Mnstirii "Schimbarea la Fat" de la Aubazine (Correze). Ni s-au alturat aproape ndat mai multi frati. Timp de peste zece ani, am ncercat s trim astfel n Traditia liturgic si duhovniceasc a Ortodoxiei rsritene, rmnnd totusi n Biserica Catolic. Ne-au fost acordate relativ usor autorizatiile trebuincioase, att de ctre superiorii nostri monastici, ct si de ctre Sfntul Scaun. Cu toate acestea, nu ne-a fost acordat niciodat un statut canonic precis: ntreprinderea noastr nu intra n nici un cadru juridic existent si numai lipsa de precizie a dreptului canonic post-tridentin a fcut-o cu putint.Dispuneam de un teren mpdurit de 7 hectare, pe coasta unui deal, de unde privirea putea cuprinde ntregul tinut al Brivei, pn la hotarele dinspre Limousin, Quercy si Perigord. Aici am nltat, putin cte putin, prin modeste mijloace proprii, o bisericut de lemn si cteva trebuinciose anexe: o cldire pentru oaspeti si pelerini, un atelier si un soi de barci cu statut de chilii pentru membrii comunittii. Duceam o viat cenobitic, tineam cu strictete, slujbele n biseric, iar hrana si celelalte mijloace de trai te aveam n regim de obste.Un dascl pentru novici dintr-o mare mnstire frantuzeasc si rezuma astfel impresiile, dup o sedere la Aubazine: Multe dintre aspectele vietii monastice de la Aubazine m-au cucerit Notez aici n grab: singurtate, srcie asumat, vietuire n simplitate, spirit slobod pentru fiecare, dar consimtind la un prag de exigent foarte ridicat, ntietate acordat legturii duhovnicesti foarte personale a printelui comunittii cu fiecare dintre frati, lips de rigiditate si o doar minim organizare a vietii comunitare, sau, altfel spus, o extrem simplitate institutional, precum si vdita apropiere de izvoarele cele mai autentice ale monahismului si ale marii Traditii rsritene". Cred c aceste gnduri sumare caracterizeaz cu destul exactitate ceea ce am ncercat s nfptuim noi. Dintre tinerii care ni se alturaser, multi preau chemati spre o viat monastic asa-zicnd mai clasic": acestia aveau s devin ulterior clugri exemplari, fie n abatiile cisterciene sau benedictine, fie la Chartreux. Altii, atrasi de aspectul pustnicesc al vietii noastre, n-au prea priceput nsemntatea pe care noi am atribuit-o din capul locului elementelor de ordin comunitar. Acestea mi s-au prut ns ntotdeauna o garantie mpotriva pgubitoarelor amgiri duhovnicesti. Cci nu-i nimic care s pregteasc mai bine unirea cu Dumnezeu dect lepdarea de propria voint si renuntarea la orice ispit de sine. Viata pustniceasc nu poate fi trit fr sminteal dect de ctre acei clugri care au ajuns s agoniseasc o adnc si ntins experient a vietii duhovnicesti, n aceast privint, viata noastr n chilii separate sau n sihstrii" nu era, probabil, tocmai formula optim pentru niste neofiti. VIII Viata pe care o duceam la Aubazine corespundea ntocmai nzuintelor noastre, ns o alt problem, pe care la nceput o ignorasem, s-a ivit ntre timp. Ne aflam n situatia de a mentine legturi deopotriv cu mnstirile ortodoxe si cu comunittile de rit bizantin unite cu Roma. Pe msur ce am ajuns s le cunoastem mai ndeaproape, si pe unele, si pe altele, ne-am putut da seama c de fapt Bisericile unite erau rupte de rdcinile si de Traditia lor proprie, neocupnd n Biserica Catolic dect o pozitie foarte marginal. Chiar si atunci cnd Unitii reproduceau ntocmai formele exterioare ale Liturghiei si ale monahismului ortodox, duhul care le nsufletea se arta cu totul altul. Pe apusenii care optau pentru ritul bizantin i pndea o primejdie specific: nemaisimtindu-se supusi exigentelor proprii Traditiei catolice, ei pierdeau prin aceasta si garantiile pe care ea le putea asigura, fr a beneficia ns de cele pe care le-ar fi putut atrage dup sine apartenenta efectiv la Biserica Ortodox si pzirea strict a rnduielilor acesteia. Or, din acea clip, crestea riscul de a se orienta, sub paravanul apartenentei rsritene", doar dup niste vagi repere subiective, nici catolice, nici ortodoxe, lsnd cale liber exagerrilor si amgirilor de tot felul. Pe de alt parte, continua transformarea Bisericii Catolice n sensul stabilit de ultimul Conciliu. M feresc de a folosi aici cuvntul criz"; oricum, supravietuirea si mai ales prosperitatea acestei Biserici n lumea actual nu mi se par amenintate n mod semnificativ. Mai degrab ar fi posibil ca, n anumite privinte, chiar n pofida inevitabilei descresteri a numrului de credinciosi, influenta ei si a papalittii s se amplifice, cu precdere n planul relatiilor ecumenice si n cel al diplomatiei mondiale. Un lucru rmne sigur, si anume acela c imaginea acestei Biserici s-a schimbat mult n anii de dup Conciliu. Schimbarea cea mai semnificativ tine, fr nici o ndoial, de Liturghie. Asa cum scria unul dintre cei puternic implicati in aceste reforme, printele Joseph Galineau, dup Vatican II se oficiaz o cu totul alt Liturghie. Trebuie s-o spunem pe sleau: ritul roman, cel pe care-l stiam noi, nu mai exist. El a fost distrus" (J. Gelineau, Demain la Liturgic, Paris, 1976, p. 10). Aceste schimbri au adus tulburare multor credinciosi, din pricina iutelii cu care s-au produs, ns - dup cum am constientizat nc din perioada aceea - ele erau oarecum normale si conforme logicii catolicismului, mergnd mpreun cu alte mutatii, uneori chiar mai importante, pe care contemporanii nu le-au mai ignorat ca-n vremea cnd lipsa mijloacelor rapide de comunicare si informare ntrzia propagarea lor.Eram pus astfel n situatia de a medita asupra istoriei religioase a Apusului, si ndeosebi asupra schimbrilor profunde care pot fi depistate, n mai toate domeniile, ntre secolele XI-XIII. Vedem atunci modificndu-se institutiile Bisericii (mai cu seam conceptia asupra papalittii, n urma reformei gregoriene), inovndu-se pe teren cultic, liturgic (abandonarea botezului prin cufundare, cele dou feluri de mprtsanie, omiterea rugciunii de invocare a Sfntului Duh la sfintirea Darurilor) si dogmatic (introducerea adaosului Filioque n Simbolul credintei, dezvoltarea metodei scolastice n teologie). Vedem aprnd, cam n acelasi timp, si o nou art religioas, de tip naturist, emancipat de canoanele traditionale ale artei crestine, asa cum fuseser ele rnduite n cursul perioadei patristice. Faptul este recunoscut, de altfel, si de istoricii catolici. Printele Congar scria: Marea ruptur este situat la rspntia veacurilor XI si XII. ns ruptura nu s-a fcut simtit dect n Apus, acolo unde, n perioada dintre sfrsitul veacului XI si veacul XIII, totul se transform; ea nu se face simtit n Rsrit, acolo unde, n att de multe privinte, rnduielile crestine au rmas pn astzi asa cum erau - inclusiv la noi - pn spre sfrsitul veacului XI. Constatare cu att mai evident cu ct cunoastem lucrurile mai bine, dar care nu nceteaz s fie extrem de grav, cci se raporteaz exact la momentul n care schisma a cptat o form de manifestare care s-a dovedit a nu avea remediu nici pn astzi. Iar o astfel de coincident nu poate s fie doar aparent si ntmpltoare" (Y. Congar, Notes sur le schisme oriental, Chev(togne, 1954, p. 43). Si mai aproape de noi, un alt istoric venea s confirme aceste preri: Nu este ntmpltor, fr ndoial, faptul c ruptura dintre Roma si Constantinopol s-a petrecut n 1054, adic exact n momentul n care, sub influenta miscrii reformatoare, papalitatea si Biserica apusean o apucaser, n materie de religie, pe ci cu totul noi" (A. Vauchez, La spiritualit( du Moyen Age occidental, Paris, 1975, p. 68). Dup printele Congar, aceast mutatie nu atinge nicidecum esenta credintei. Adevrul e totusi acela c s-a apreciat, att de o parte, ct si de cealalt, c divergentele iscate ntre cele dou Biserici n-au cum s nu atrag inevitabil si ruperea comuniunii lor. Asadar, avem de-a face cu o schism, ba chiar cu o erezie, de vreme ce au existat elemente dogmatice sustinute de o parte si contestate de cealalt. Iar istoria pare s ateste cu certitudine c initiativa rupturii a apartinut Bisericii apusene. Ca s confere legitimitate evolutiei sale istorice, Biserica Catolic recurge la aggiornamento si la dogma infailibilittii papale. Considerate din aceast perspectiv, diferitele schimbri apar ca tot attea faze firesti ale unui proces de crestere, iar instituirea unor dogme noi - ca o trecere de la implicit la explicit. Formele noi ar fi continute n cele vechi, precum copacul n smnt. Fapt este c, n cele din urm, unicul criteriu pe baza cruia am putea distinge ntre o crestere legitim si o violentare a Traditiei ar fi statutul pontifului roman si garantia infailibilittii sale doctrinare. Consubstantialitatea celor dou stri succesive poate fi afirmat (chiar dac ea scap observatorului) de ndat ce Papa o admite ca atare. Asadar, singur doctrina primatului si a infailibilittii papale ar constitui temeiul identittii Bisericii Catolice actuale cu Biserica cea veche, n pofida attor evidente istorice care o contrazic si n pofida a ceea ce poate sugera iscusinta luntric n materie de credint. Numai c si sub acest aspect frecventarea Printilor Bisericii si cercetarea istoriei mi vdeau inconsistenta tezei catolice. Desigur, Papii si-au revendicat de timpuriu primatul de drept divin, fr a cuteza totusi s-i confere statut de dogm", asa cum se va ntmpla mai trziu. Iar o astfel de cerere n-a fcut niciodat obiectul unei acceptri unanime n Biserica veche, ba se poate spune c dimpotriv. Putem chiar s afirmm c, asa cum se prezint ea astzi, dogma catolic a primatului si a infailibilittii papale contravine n mod flagrant spiritului si practicii generale a Bisericii din primele zece veacuri. Este si cazul altor divergente doctrinare ivite de timpuriu n Biserica Catolic, n frunte cu adaosul Filioque, si care n-au fost niciodat acceptate ca fcnd parte din tezaurul de credint al ansamblului lumii crestine (drept care definirea lor ca dogme de credint nu poate fi tratat de Biserica Ortodox dect ca o aberatie teologic). E de observat c analiza istoricilor catolici se ntlnea ntr-o mare msur cu cea a teologilor ortodocsi, chiar dac ei nu trgeau concluzii identice din unele si aceleasi fapte, iar principala lor grij se reducea adesea la a identifica, n perioade ct mai ndeprtate, indicii susceptibile de a prefigura anumite dezvoltri ulterioare. Monseniorul Batiffol, de pild, scria cu privire la conceptia conform creia Papa ar fi urmasul Sfntului Petru: Sfntul Vasile o ignor, ca si Sfntul Grigorie de Nazianz sau Sfntul Ioan Gur-de-Aur. Autoritatea Episcopului Romei este o una de prim mrime, dar nu rezult de nicieri c ea ar fi pentru Rsrit o autoritate de drept divin" (P. Batiffol, Cathedra Petri, Paris, 1938, pp. 75-76). Ct despre infailibilitatea papal, printele W. De Vries recunostea, referitor la formula Petru a vorbit prin Agathon!", folosit de Printii celui de-al treilea Sinod Ecumenic, c aceast formul nu este dect o afirmatie solemn, fcut pe baza unui examen riguros, cum c epistola lui Agathon (Papa acelui moment) concord cu mrturisirea lui Petru. Afirmatia nu nseamn ctusi de putin c Agathon are de la sine dreptate, pentru c ar avea autoritatea lui Petru... Un indiciu n plus al nerecunoasterii de ctre Sinod a autorittii absolute a Papei n materie de doctrin este nssi condamnarea ca eretic a Papei Honorius (...), faptul c Honorius - fie pe drept, fie pe nedrept, ceea ce nu schimb cu nimic datele problemei - a fost condamnat drept eretic de acest Sinod si c Papa Leon II n-a gsit nimic de obiectat fat de condamnarea la nivel sinodal a antecesorului su. De unde rezult c acea fraz din Codex juris canonici n care se afirm c Prima sedes a nenune judicatur (Primul scaun nu poate fi de nimeni judecat) nu era luat pe atunci ntr-un sens absolut, nici mcar la Roma. Astzi, n orice caz, o condamnare similar a unui Pap ar fi de neconceput. Trebuie deci s cdem de acord c s-a produs o evolutie" (W. de Vries, Orient et Occident. Les structures eccl(siales vues dans l'histoire des sept premiers conciles ecum(niques, Paris, 1974, pp. 215-216).

PELERIN SPRE IZVOARE IX

Vreme de mai multi ani, o tez sustinut de anumiti ecumenisti catolici, altminteri sincer binevoitori fat de Ortodoxie, mi s-a prut seductoare. Dac ar fi fost adevrat, ea ar fi constituit cheia ntelegerii celor pe care noi ncercam s le trim la Aubazine.Conform acestor teologi - unul dintre cei mai remarcabili fiind printele Louis Bouyer - Biserica Catolic si Biserica Ortodox, n pofida aparentelor, n-au ncetat nici o clip s fie unite. Ele sunt dou Biserici locale - sau mai degrab dou grupe de Biserici locale - ce realizeaz fiecare n parte, n moduri specifice, dar echivalente, plintatea Bisericii lui Hristos. Exist ntre ele o disput secular, generat de anumite nentelegeri conjuncturale, dar cele dou nu sunt separate n mod real si n-au ncetat nici o clip s alctuiasc laolalt unica Biseric vzut a lui Hristos.Dac e s admitem o asemenea tez, atunci putem merge pn la a spune c Biserica Ortodox a conservat mai bine dect Biserica Catolic anumite aspecte ale Traditiei originare a Bisericii, dar si c Biserica Catolic nici n-a lsat deoparte, nici n-a schimbat nimic esential, ba chiar a dezvoltat mai bine dect Biserica Ortodox anumite aspecte ale vietii crestine, n special sensul misionar si sensul universal, izbutind si o adaptare superioar la lumea modern. Iar refacerea deplinei lor comuniuni, n fata creia, teoretic, n-ar sta nici o piedic, nu ar fi potrivnic intereselor nici uneia dintre ele, ci ar aduce un spor sensibil si uneia, si celeilalte, permitnd Bisericii Catolice s depseasc si sirul de dificultti ale perioadei post-conciliare. O experient cum este cea fcut de noi la Aubazine ar dobndi, n aceast perspectiv, un interes aparte, cptnd o semnificatie oarecum profetic. Multi dintre prietenii nostri catolici, ba poate si unii dintre cei ortodocsi, si-ar fi nsusit, mai mult sau mai putin constient, acest mod de a vedea, pe care ridicarea excomunicrilor de la 1054, ca si calificativul de "Biserici-surori", frecvent folosit la Roma, prea s-l autorizeze deplin.Treptat, nu fr durere si zbucium luntric, am nteles c aceast conceptie nu era dect o amgire - una nendoielnic generoas, dar contravenind celor mai elementare date ale eclesiologiei. Cci nu este cu putint ca dou Biserici care nu mai sunt n comuniune sacramental de peste o mie de ani, iar ceea ce una a decretat ca dogm de credint cealalt respinge ca fiind contrar credintei apostolice, s fie laolalt si pe aceleasi temeiuri - Biserica lui Hristos. Aceasta ar nsemna s se admit c Portile iadului se afl mai presus de Biseric, de vreme ce diviziunea s-a ncuibat chiar n interiorul ei. Printii ar fi respins la unison o asemenea nvttur. De altfel, nsusi faptul c Biserica Catolic numeste de sute de ani episcopi catolici, fie ei uniti sau latini, pe scaunele episcopale ocupate deja de episcopi ortodocsi reprezint o dovad manifest a non-identittii celor dou Biserici, chiar si pe plan local. X ncredintarea c Biserica Ortodox este Biserica lui Hristos n plintatea ei, si c Biserica Catolic este aceea care s-a ndeprtat ntr-o cert msur de Traditia originar, n-am dobndit-o dect n mod treptat. Un astfel de parcurs ar fi fost mai lesnicios, de bun seam, pentru cineva mai tnr sau mai putin nregimentat dect mine n Biserica Catolic. Un catolic din generatia mea are adnc nrdcinat n suflet ideea primatului papal. Pe de alt parte, eu cunoscusem la Trappe traditia catolic ntr-una dintre expresiile ei cele mai pure, bine conservat pn de curnd. Cunoscusem, de asemenea, clugri, clugrite si credinciosi de un mare entuziasm, strluminati de o profund trire spiritual. Viata multor sfinti catolici mi era familiar, iar cucernicia lor mi se prea mai presus de orice ndoial si destul de apropiat de aceea a sfintilor ortodocsi, ntelegeam si pretuiam, la multi dintre fratii mei catolici, tot ce nsemna crestinism autentic si fidelitate fat de o mare Traditie spiritual. Cu toate acestea, iat c, spre sfrsitul anului 1976, att eu, ct si fratii mei de la Aubazine am cptat convingerea intim c nu mai puteam ezita. Se impunea s ne cntrim cu toat seriozitatea imboldul luntric de a intra n Biserica Ortodox. Era oare mai bine s-o facem de ndat sau s asteptm vreo mprejurare prielnic? Ne-am confruntat, desigur, cu o seam de mpotriviri. Eram destul de cunoscuti n lumea catolic. Mnstirea noastr iradia o influent modest, dar real. N-ar fi fost oare preferabil s mai rmnem deocamdat printre catolici, cutnd a-i ajuta s-si regseasc rdcinile si s se ntoarc la izvoarele comune ale celor dou Traditii? Nu cumva ar fi fost mai nteleapt o asemenea atitudine, mai apropiat de porunca dumnezeiasc a iubirii aproapelui, mai de ajutor idealului de unire a tuturor crestinilor? Si nu era aceasta singura modalitate de a salva nssi existenta mnstirii noastre si de a ne duce mai departe, n felul acesta, lucrarea nceput?Cum s mai rmnem ns membri ai Bisericii Catolice si s mai mrturisim n fata lumii toate dogmele ei, cnd n noi se consolidase convingerea c multe dintre acestea se ndeprtaser de adevrata Traditie a Bisericii? Cum s continum a ne cumineca dintru aceeasi Euharistie, cnd ajunsesem ntr-un asemenea dezacord de credint? Cum s mai zbovim departe de Biserica Ortodox, n afara creia nu poate fi nici mntuire, nici viat n Duhul Sfnt, numai de dragul celor care, chiar recunoscnd-o ca singura Biseric a lui Hristos, nu se ncumetau s intre n ea din considerente de ordin lumesc? Iar dac am fi cedat nu mai stiu cror ratiuni de diplomatie ecumenic, de oportunism sau de comoditate personal, oare aceasta n-ar fi nsemnat, n cazul nostru, c am fi cutat s plcem mai degrab oamenilor dect lui Dumnezeu, mintind, de fapt, si fat de El, si fat de ei? Simteam c o asemenea ftrnicie nu s-ar fi putut justifica prin nimic. Dar n care loc ar fi fost mai nimerit s fim primiti n Biseric? Cunosteam situatia delicat a Bisericii Ortodoxe din Franta, stiind c episcopii ei sunt nevoiti s tin seama de prezenta Bisericii Catolice majoritare si s ntretin cu ierarhii acesteia legturi ct mai bune cu putint. Ne ncerca si teama c intrarea noastr n Ortodoxie ar putea s dea nastere unei aprige mpotriviri n anumite medii catolice, ceea ce ar fi putut s se rsfrng nedorit asupra Bisericii Ortodoxe din Franta. Desfsurarea ulterioar a evenimentelor ne-a confirmat, de altfel, temerile n aceast privint, ntrecndu-ne chiar previziunile. Mai multe personalitti ortodoxe cu care ne-am sftuit atunci nu ne-au ascuns prerea lor c ar fi fost de preferat ca primirea noastr n Biserica Ortodox s se svrsesc n afara hotarelor Frantei.n anii anteriori ntreprinsesem mai multe cltorii n diverse tri ortodoxe: Romnia, Serbia, Grecia, inclusiv Muntele Athos. Nu ne gndiserm pe atunci s intrm n Biserica Ortodox, ci voiam doar s dobndim o cunoastere nemijlocit a Ortodoxiei, introducndu-ne n viata ei liturgic si monahal. Romnia ne atrsese cu precdere, datorit conlucrrii si ntreptrunderii pe care le descoperisem acolo ntre un monahism foarte viu, care numra personalitti duhovnicesti de exceptie, si un popor nsufletit de o adnc credint si evlavie. Din nefericire, situatia politic din tar nu prea s ngduie n acel moment, cnd se punea att de acut problema intrrii noastre n Biserica Ortodox, statornicirea unei legturi canonice ntre noi si aceast Biseric Ortodox Romn care ne-a rmas pn astzi foarte drag. Un context de mprejurri, n care nu-i greu de vzut mna lui Dumnezeu, a fcut s ni se deschid portile Mnstirii Simonos Petra de la Muntele Athos. O dat ce hotrrea noastr a fost luat, m-am dus s-l vd, n ziua de 2 aprilie 1977, pe episcopul catolic de Tulle, monseniorul Brunon, sub a crui ascultare ne aflam. Eram nsotit de nc un frate. Episcopul ne-a ascultat rbdtor si cu o cert bunvoint. Recunostea c hotrrea noastr nu fusese una luat n prip, ci rodul unor ani ndelungati de rugciune si de meditatie. Ne-a ncredintat c, n ceea ce-l privea, nu vom avea parte nici de blam, nici de reprosuri, dar c se impunea s facem totul cu prudent si cu discretie, ca s nu iscm prea mult confuzie si vlv n jurul nostru. Si-a exprimat chiar speranta c la Roma vom gsi ntelegere si chiar ngduint - sperant pe care ns faptele nu vor ntrzia s o dezmint. Credea, la rndul su, c ar fi fost mai bine s fim primiti n Biserica Ortodox nu aici, n Franta, ci undeva n Grecia sau la Sfntul Munte, evitnd astfel o seam ntreag de complicatii inutile.ndemnati de el, ne-am dus ndat la Roma, spre a ne nftisa cardinalului Paul Philippe, pe vremea aceea prefect al Congregatiei pentru Bisericile Orientale unite cu Roma. Am fost primiti de acesta pe 14 aprilie. Prea bine intentionat n privinta noastr, dar pn la urm ne-am dat seama c adevrata problem era de fapt ocolit. Ne-a spus asa: Pentru mine nu exist nici o real divergent de credint ntre Biserica Catolic si Biserica Ortodox. Puteti foarte bine s v nsusiti ntreaga doctrin ortodox, ntregul rit ortodox, ntreaga spiritualitate si viat monastic ortodox, dar s rmneti uniti cu Roma". Ne-a mai asigurat c era dispus s ne acorde toate facilittile spre a ne continua experienta nceput la Aubazine, dar aceasta numai n cadrul Bisericii Catolice. Nu aceasta era ns problema si nu pe o asemenea cale aveam noi de gnd s bjbim.n cele ce au urmat, Episcopul de Tulle a adoptat fat de noi o atitudine mult mai putin conciliant dect la nceput, aproape somndu-ne s ne prsim vatra de noi nsine construit la Aubazine. n acest sens, n-a prididit s insiste chiar pe lng autorittile ortodoxe si pe lng instantele catolice ecumenice. Tot pe atunci, am mers s-l vedem pe abatele de la Bellefontaine, Dom Emmanuel Coutant, care rmnea superiorul meu canonic, intentionnd s-l lmurim asupra hotrrii noastre. S-a artat surprins si ne-a spus fr ocolisuri c nu putea dect s ne dezaprobe. A adugat ns c, respectndu-ne ca oameni de constiint, se ferea s ne condamne si tinea chiar s pstreze cu noi legturi de ncredere si fraternitate. Si, ntr-adevr, nu si-a dezmintit niciodat aceast atitudine de deplin sinceritate si de evanghelic ngduint. XI Nu dup mult vreme, am apucat cu totii calea Sfntului Munte. Aveam asupra Bisericii Ortodoxe si a monahismului ei o cunoastere nc destul de sumar si superficial. Posibilitatea de a ne initia temeinic n tainele acestui fel de viat chiar ntr-o mnstire ortodox era pentru noi ca un dar nepretuit. Simonos Petra se distingea att prin personalitatea duhovniceasc a egumenului su, ct si prin tineretea si rvna ntru sfintenie a obstii sale. Clugri catolici fuseser primiti acolo n mai multe rnduri, n chip frtesc, iar problemele cu care se confrunt Apusul si realittile curente ale acestuia erau bine cunoscute si ntelese. Cea dinti sedere a noastr la Athos fusese n primvara anului 1971. Pe atunci, n Apus, despre Sfntul Munte nu se vorbea dect n termeni peiorativi, ca despre un loc al decderii, si nu lipseau voci care s profeteasc stingerea complet a monahismului athonit ntr-un viitor nu tocmai ndeprtat.Acea prim cltorie ne ajutase s pricepem, nc de pe atunci, c astfel de categorii, precum decdere" sau - invers - rennoire", sunt cu totul nepotrivite n raport cu monahismul ortodox, ca unele ce evoc mai degrab aspectul exterior al lucrurilor - cel de ordin sociologic si statistic. Esential este adncimea luntric a acestei vieti, care nu se poate msura cu astfel de mijloace. S-a nregistrat, este adevrat, o scdere considerabil a numrului de clugri. Ea are drept explicatie, n ce-i priveste pe slavi, gravele consecinte ale instaurrii regimului sovietic n Rusia, iar n ce-i priveste pe greci - exodul fortat din 1922, care a dus la ruin nfloritoarea crestintate greceasc din Asia Mic, iar ulterior al doilea rzboi mondial si rzboiul civil, n 1971, ns, scderea numrului de clugri stagnase demult si se prefigura o nou crestere, care ulterior s-a si produs, ba chiar ntr-un ritm nesperat. Bucurndu-se de o infuzie destul de numeroas de novici si de clugri tineri, mnstirile - care abia de mai numrau o mn de btrni aveau s prind iarsi viat, una dup alta. Se mai cade adugat c acesti clugri tineri, care pot fi astzi ntlniti peste tot la Athos, nu au ctusi de putin pretentia de a rennoi sau a schimba n vreo privint viata monahiceasc. Dimpotriv, tendinta lor este mai degrab aceea de a reveni la formele de viat traditional cele mai conservatoare si cele mai austere, respingnd orice stricare a vechii idioritmii. Ei nu-si doresc s fie dect niste ucenici smeriti si s se bucure de pretioasa experient a unor duhovnici foarte iscusiti, de care Sfntul Munte n-a dus niciodat lips. Prin intermediul crtii Printelui Sofronie, era cunoscut si n Franta staretul Siluan, tritor la Athos ntre 1892 si 1938. Dar tot pe atunci se aflau acolo numerosi clugri cu nimic mai prejos prin forta nflcrat a tririi lor duhovnicesti. Sunt multe mnstirile care au astzi la crm duhovnici formati de un isihast trecut la Domnul n 1959, Printele Iosif, ale crui minunate Epistole duhovnicesti au si fost tiprite n Grecia. Clugrilor athoniti li se imput, ndeobste, opozitia fat de ecumenism, ei fiind acuzati, cu o und de satisfactie, c ar sacrifica adevrului iubirea de aproapele. Nou ne-a fost ns usor s constatm, chiar de la cea dinti cltorie a noastr (pe cnd eram catolici si nu mijise nc n noi gndul de a deveni ortodocsi