Raţiunea Principală de a Fi a Politicii În Domeniul Concurenţei (2)

12
Raţiunea principală de a fi a politicii în domeniul concurenţei (PDC) este determinată de faptul că piaţa nu poate, în mod natural, să funcţioneze normal, fiind necesare intervenţii din afară, care să-i asigure o evoluţie corespunzătoare. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piaţă şi concurenţă în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiţii optime a resurselor şi în oferirea unei motivaţii puternice privind creşterea eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al producţiei. Totodată, principiul economiei de piaţă deschise nu implică existenţa unei atitudini pasive faţă de modul de funcţionare al pieţelor, ci dimpotrivă, impune menţinerea unei vigilenţe constante, pentru a permite mecanismelor pieţei să funcţioneze corect. Acest lucru devine cu atât mai necesar în actualul context mondial, al globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la nivelul pieţelor. Conform teoriei economice, creşterea concurenţei pe piaţă va conduce la o mai bună alocare a efectelor, ca urmare a faptului că preţurile bunurilor şi serviciilor vor tinde către nivelul costurilor marginale. În condiţiile concurenţei perfecte, preţurile vor fi egale cu costurile marginale astfel încât profiturile vor fi zero. Ca atare, producătorii vor avea tendinţa să intervină pentru a-şi creşte profiturile, prin iniţierea unor măsuri care să ducă la restrângerea concurenţei. Într-o guvernare caracterizată prin „laissez- faire”, nu se va putea interveni împotriva unei asemenea opţiuni strategice. Factorii care au contribuit la introducerea de reguli în domeniul concurenţei sunt de natură diversă şi au variat în timp. Fără a încerca să facem trimiteri mult prea îndepărtate în timp, trebuie să observăm că, primul set de reguli în domeniul concurenţei a fost conţinut în US Sherman Act, din 1890. Măsurile au fost adoptate ca rezultat al îngrijorărilor crescânde

description

drama

Transcript of Raţiunea Principală de a Fi a Politicii În Domeniul Concurenţei (2)

Raiunea principal de a fi a politicii n domeniul concurenei (PDC) este determinat defaptul c piaa nu poate, n mod natural, s funcioneze normal, fiind necesare interveniidin afar, care s-i asigure o evoluie corespunztoare. Este bine cunoscut rolulfundamental jucat de pia i concuren n garantarea bunstrii consumatorilor, nrealizarea unei repartiii optime a resurselor i n oferirea unei motivaii puternice privindcreterea eficienei i a nivelului tehnic i calitativ al produciei. Totodat, principiuleconomiei de pia deschise nu implic existena unei atitudini pasive fa de modul defuncionare al pieelor, ci dimpotriv, impune meninerea unei vigilene constante, pentru apermite mecanismelor pieei s funcioneze corect. Acest lucru devine cu att mai necesarn actualul context mondial, al globalizrii, caracterizat prin adncirea integrrii la nivelulpieelor.Conform teoriei economice, creterea concurenei pe pia va conduce la o mai bunalocare a efectelor, ca urmare a faptului c preurile bunurilor i serviciilor vor tinde ctrenivelul costurilor marginale. n condiiile concurenei perfecte, preurile vor fi egale cucosturile marginale astfel nct profiturile vor fi zero. Ca atare, productorii vor aveatendina s intervin pentru a-i crete profiturile, prin iniierea unor msuri care s duc larestrngerea concurenei. ntr-o guvernare caracterizat prin laissez-faire, nu se va puteainterveni mpotriva unei asemenea opiuni strategice.Factorii care au contribuit la introducerea de reguli n domeniul concurenei sunt de naturdivers i au variat n timp. Fr a ncerca s facem trimiteri mult prea ndeprtate n timp,trebuie s observm c, primul set de reguli n domeniul concurenei a fost coninut n USSherman Act, din 1890. Msurile au fost adoptate ca rezultat al ngrijorrilor crescndelegate de creterea numrului de nelegeri din domeniul cilor ferate, petrolului i bncilorde la sfritul secolului al XIX-lea, concentrri economice care ameninau stabilitateasistemului economic i politic. n diferitele ri europene, de la nceputul secolului al XXlea,regulile n domeniul concurenei au cutat s asigure o balan ntre beneficiileeconomice generate de colaborarea dintre firme i riscurile politice i economice pe care leimplic. Att n Germania, ct i n Japonia dup al doilea rzboi, forele aliate au impus olegislaie anti-monopoluri cu scopul de a restrnge puterea unor uriai financiariindustriali,care susinuser eforturile de rzboi ale acestor ri. Din motive similare,prevederi anti-trust au fost introduse i n Tratatul CECO, semnat la Paris n 1954, care,4spre deosebire de Tratatul CEE, a inclus de la nceput i reglementri privind controlulconcentrrilor.n cazul Comunitii Europene, regulile au fost introduse n 1957, prin Tratatul CEE, dardin raiuni diferite. n acest caz, regulile privind concurena au servit pentru a asigurafaptul c restriciile tarifare i netarifare existente n cadrul relaiilor comerciale dintrerile membre i anulate prin acest tratat, nu vor fi nlocuite de carteluri ntre companii dindiferite ri.Conform reglementrilor comunitare, politica n domeniul concurenei nu reprezint unscop n sine, ci o condiie necesar realizrii pieei interne. Astfel, Art. 3(g) TCEsubliniaz faptul c scopul urmrit este acela de a permite instituirea unui regim care sasigure faptul c, n cadrul pieei interne, concurena nu este distorsionat.Obiectivele politicii n domeniul concurenei pot fi succint grupate n trei categorii:1. Politica european n domeniul concurenei (PDC) trebuie s garanteze unitateapieei interne i s evite realizarea de nelegeri ntre firme, de natur s afectezecomerul intracomunitar i manifestarea liber a concurenei (nelegeri i practiciconcertate);2. Politica n domeniul concurenei urmrete s mpiedice situaiile n care una saumai multe firme caut s exploateze de o manier abuziv puterea lor economic nraport cu alte firme mai puin puternice (abuz de poziie dominant).3. De asemenea, PDC trebuie s mpiedice acele intervenii ale guvernelor statelormembre care pot falsifica regulile jocului liber al pieei, prin discriminri nfavoarea ntreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare ctre anumite firmedin sectorul de stat/privat (ajutoarele de stat).Atragem atenia c reglementrile comunitare din domeniul concurenei interzic numaiacele comportamente care pot influena negativ relaiile comerciale dintre statele membre,fr a avea n vedere i situaiile n care efectele negative sunt vizibile numai la nivelulunui singur stat membru (asemenea situaii sunt de competena autoritilor naionale ndomeniu).Istoria politicii n domeniul concurenei reprezint o poveste fascinant, care implicapariia i consolidarea unui cadru reglementar i instituional bazat pe raporturiinterinstituionale strnse; actuala form a PDC reprezint rezultatul sinergic alconvergenei dintre dinamica intern a politicii i existena unor factori exogeni diveri, denatur politic, economic sau instituional (M. Cini, 1998, p. 16).Sfritul anilor 80 au reprezentat un moment important n evoluia acestei politici, care vadeveni mult mai transparent i cu o mai mare vitez decizional, reuind s construiasc unnou echilibru ntre abordarea neo-liberal i cea intervenionist. Procesul de realizare a pieeiunic impunea aplicarea unor msuri corespunztoare i n domeniul concurenei. Este maidegrab un truism faptul c, odat ce barierele ne-tarifare (fizice, tehnice, fiscale) n calearelaiilor comerciale sunt nlturate, firmele i guvernele vor cuta noi metode prin care srestricioneze concurena i s-i protejeze industriile naionale. n Cartea Alb din 1985,Completing the Internal Market, se arta c: pe msur ce se vor face pai semnificativi pecalea realizrii pieei unice, va trebui s se acioneze astfel nct practicile anti-concureniale snu ia forma unor noi bariere protecioniste care s contribuie la remprirea pieelor3. Piata ComunaPreocuparea pentru realizarea pietei comune europene a existat chiar de la semnarea Tratatului de la Roma.Articolul 3al Tratatului facea referire la eliminarea obstacolelor din calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalurilor, iararticolul 8stabilea realizarea treptata a pietei commune, pe parcursul unei perioade de 12 ani. Acest obiectiv nu a fost nsa atins la termenul stabilit, asa cum se ntmplase cu uniunea vama 515v2123f la. Progresele n aceasta directie au fost reduse, n special din cauza dificultatii eliminarii unui numar mare de bariere netarifare din calea liberului schimb.Uniunea Vamala= suprimarea tuturor obstacolelor din calea liberului schimb dintre tarile membre si politica comerciala externa comunaPiata Comuna= Uniunea Vamala + libera circulatie a capitalurilor si persoanelor, promovarea unor politici de interes comun, transferareaunordecizii de la nivel national la cel comunitar etc.1968 - se eliminasera barierele tarifare si restrictiile cantitative din calea comertului cu bunuri, dar ramasesera numeroase obstacole netarifare (tehnice, fiscale, legislative etc.)- a urmat o perioada mai dificila n evolutia constructiei europene (si pe fondul recesiunii economice), care a determinat cresterea masurilor protectioniste1985- a fost adoptatActul Unic European(intrat n vigoare n 1987), primul document juridic care a modificat si completat Tratatul de la Roma.1985- Comisia Europeana elaboreazaCartea Alba, un document cu privire la ncheierea procesului de realizare a Pietei Comune, care continea 282 de masuri legislative necesare pentru crearea unei piete unice n interiorul careia sa nu existe control la frontiere, ncepnd cu 1 ianuarie 1993.Libera circulatie a marfurilor-suprimarea controalelor la frontiera s-a realizat n doua etape:I.- Introducerea Documentului Administrativ Unic (DAU), document necesar n UE pentru ndeplinirea formalitatilor vamale, care a nlocuit documentele diferite utilizate anterior de fiecaretara-adoptarea unui sistem unic de clasificare a marfurilorII. - eliminarea formalitatilor si controlului vamal la frontiere.Libera circulatie a lucratorilorArt. 48 al Tratatului de la Roma prevedea crearea conditiilor pentru realizarea liberei circulatii a persoanelor pe teritoriul Comunitatii (eliminarea discriminarilor bazate pe nationalitate ntre lucratorii tarilor member cu privire la ocuparea unui loc de munca, remunerare, conditiile de munca)-1964- primele masuri n directia asigurarii libertatii de miscare a lucratorilor - dreptul posesorilor deprofesii liberale(medici, farmacisti etc.) de a practica meseria n oricare dintre tarile membre.-Pna n 1968 toate tarile introdusesera reglementari cu privire la libera circulatie a lucratorilor: egalitatea de tratament a cetatenilor din statele UE n ceea ce priveste angajarea n munca, salarizarea si conditiile de munca.-Mobilitatea geografica: dreptul cetatenilor UE de a se stabili n oricare dintre statele membre si de a lucra acolo.-Mobilitatea profesionala: exercitarea libera de catre cetatenii UE a profesiunii lor, acolo unde doresc sa faca acest lucru. n general, tratamentul de care beneficiaza lucratorii unui alt stat comunitar este acelasi cu cel aplicat lucratorilor nationali: au drept la acelasi salariu, precum si drept egal la reorientare profesionala, acces la centrele de formare profesionala, la indemnizatia de somaj etc.-Dreptul de a se integra: lucratorul beneficiaza de toate avantajele sociale oferite de tara de primire: locuinta, sindicate, ajutoare sociale pt el si familia sa. Membrii familiei lucratorului au dreptul sa desfasoare activitate remunerata n statul respectiv, iar copii au acces la educatie si pregatire profesionala n aceleasi conditii cu cei dintarade primire.Dispozitiile comunitare n ceea ce priveste securitatea sociala, garanteaza tuturor lucratorilor si membrilor familiei lor o protectie sociala suficienta n caz de boala, invaliditate, batrnete, accident de munca sau boala profesionala, somaj, decesul unui membru al familiei etc.Pentru ncurajarea exercitarii dreptului de libera circulatie a lucratorilor din UE, aceasta promoveaza variate programe de actiune, cum sunt:-ERASMUS - schimburi de experienta si burse acordate studentilor si profesorilor;-SCIENCE - stimularea cooperarii si a schimburilor stiintifice si tehnice;-ESPRIT - strategia europeana n domeniul tehnologiilor informarii.n ciuda acestor reglementari si programe, fluxurile migratorii intracomunitare au scazut dupa 1968.n 1959 - 75% din lucratorii imigranti din CEE proveneau din tarile membre, iar n 1973 procentul scazuse la 28%. n prezent, el se situeaza la aproximativ 40%.Cauze: - Factori generali: - diferente culturale- diferente lingvistice- obstacole socio-psihologice- diferente mici ntre salariile reale din tarile membre.- Factori specifici: - promovarea redusa, prin Tratatele CEE/UE a liberei circulatii a muncii- excluderea unor categorii profesionale de la aplicarea principiului liberei circulatii (ocupatiile din sectorul public, cele legate de ordinea, securitatea, sanatatea publica)- lipsa de armonizare/coordonare a reglementarilor nationale- lipsa unui sistem de securitate sociala minima- recunoasterea dificila a diplomelor si calificarilor- diferentele ntre structurile productive nationale- cresterea economica nregistrata n tarile mai slab dezvoltate din Comunitate, ceea ce a dus la cresterea nivelului de trai si la scaderea migratiei- politica europeana de coeziune economica si sociala, care a determinat reducerea disparitatilor, cresterea atractivitatii zonelor slab dezvoltate prin programe structurale;- criza integrarii (deceniul al VIII-lea), cumulata cu criza mondiala, care au determinat dificultati de acces pe pietele externe ale muncii.Piata europeana se caracterizeaza n prezent prin slaba mobilitate a fortei de munca (mai redusa dect n SUA)Libera circulatie a serviciilor-vizeaza n principal cetatenii care practica profesii liberale si lucratorii independenti-asigura un tratament egal imigrantilor si cetatenilor tarii respective-reglementari n ceea ce priveste recunoasterea reciproca a titlurilor si diplomelor.Desi sectorul serviciilor ocupa cea mai mare parte a fortei de munca din UE (60%), preogresele nregistrate n acest sector sunt mai mici dect n ceea ce priveste libera circulatie a bunurilor.Tratatul asupra UE reglementeaza libera circulatie a serviciilor prin articolul 59, 60 pentru cetatenii statelor membre, domiciliati pe teritoriul unui alt stat membru.Pentru liberalizarea completa a sectorului serviciilor, UE mai are nca de facut progrese importante.Libera circulatie a capitalurilor si libertatea operatiunilor de plata-n 1988 s-a adoptat directiva referitoare la liberalizarea completa si neconditionata a miscarilor de capital n interiorul UE, ncepnd cu 1990-liberalizarea a fost completa n iulie 1990-pentru unele tari s-a acordat o perioada de tranzitie: Irlanda, Spania, Portugalia - 1992, Grecia - 1994.Diferentele care subzista n domeniul fiscalitatii continua sa denaturize miscarile de capital dintre tarile membre. Armonizarea fiscala este axata ndeosebi pe eliminarea dublei impuneri si a altor dezavantaje fiscale, dar se realizaeaza cu dificultate. Propunerile n aceasta directie, existente nca de la mijlocul anilor 1970 nu au fost n totalitate aplicate, apreciindu-se ca acesta este un obiectiv pe termen lung.Avantaje si riscuri ale Pietei ComuneEvaluarea consecintelor crearii pietei comune a facut obiectul mai multor studii. Printre cele mai importante se numara cel realizat de Comisia Europeana n 1988, intitulat "Costul non-Europei" si cunoscut sub numele de Raportul Cecchini.Avantajele principale ale pietei comune sunt:-mai buna alocare a resurselor printr-un proces de specializare bazat pe avantajele comparative;-reducerea costurilor ca urmare a nlaturarii obstacolelor tehnice si a formalitatilor vamale-scaderea costurilor prin economiile de scara-intensificarea concurentei-cstiguri de bunastare datorate procesului de inovare, largirii gamei produselor, schimbarilor organizatorice.Raportul Cecchini a ncercat determinarea efectelor constiturii pietei comune la nivelul CEE, ajungnd la urmatoarele concluzii:- cresteri economice ntre 3 si 7% din PIB- inflatie mai redusa cu 1-1,5%- crestere a venitului comunitar cu 1-1,5% (60-80 miliarde EURO)- cresterea investitiilor cu 1-3%- reducerea decalajelor economice dintre statele membre ale UE- reducerea cheltuielilor comerciantilor si transportatorilor europeni- cresterea schimburilor intracomunitare cu 20-30% n volum pentru produsele manufacturateRiscurile principale ale contituirii pietei comune se concretizeaza n-riscurile de regres social- concurenta ntre ntreprinderi din diferite tari comunitare ar putea determina o tendinta de reducere a masurilor de protectie sociala, din dorinta cresterii competitivitatii. n plus, Tratatul de la Maastricht prevede ca deficitul bugetar sa nu depasesasca 3% din PIB, iar datoria publica sa se situeze sub 60% din PIB, ceea ce poate determina limitarea cheltuielilor sociale ale statului.-riscurile de dumping social- tarile n care nivelurile de salarii si de protectie sociala sunt cele mai scazute ar putea folosi acest avantaj economic pentru a exercita o forma de concurenta neloiala fata de tarile mai avansate n plan social.-riscurile de delocalizare -riscul delocalizarii activitatii ntreprinderilor din tarile n care costurile cu forta de munca sunt ridicate, catre tarile unde acestea sunt mai scazute, mai ales n sectoarele intensive n forta de munca.Bilantulfunctionarii Pietei Unice este considerat n general pozitiv, desi mediul intern si extern au produs o serie de efecte negative asupra sa. Este vorba de recesiunea traversata de tarile CEE n 1992-1993, dificultatile procesului de reunificare a Germaniei, aderarea Austriei, Suediei si Finlandei, globalizarea economiei mondiale etc. Aspectele pozitive ale functionarii pietei unice sunt legate de:[1]-intensificarea concurentei ntre ntreprinderi, att n sectorul productiv ct si n cel al serviciilor;-accelerarea ritmului restructurarii n industrie si cresterea competitivitatii;-oferta mai larga de bunuri si servicii si preturi mai scazute;-rapiditate mai mare si costuri mai mici ale livrarilor transfrontaliere, ca urmare a eliminarii controalelor marfurilor la frontierele interne;-mobilitatea crescuta a persoanelor;-crearea de noi locuri de munca n tarile comunitare;-cresterea suplimentara a veniturilor UE, cu 1,1-1,9% n perioada 1987-1998;-rate ale inflatiei mai mici cu 1-1,5%;-intensificarea convergentei si coeziunii ntre diferitele regiuni ale UE;-asigurarea unui climat concurential propice cresterii economice, descurajnd crearea marilor monopoluri nationale.Functionarea Pietei Unice a determinat o crestere importanta a comertului intra-comunitar si a majorat ponderea tarilor UE n totalul investitiilor straine directe. Eliminarea barierelor netarifare a produs o crestere a comertului cu produse prelucrate ntre tarile UE cu 20-30% ca volum si o majorare a ponderii schimburilor intra-comunitare de la 62,5% n 1992, la 65-66% n 1995-1996.[2]Aceasta majorare a schimburilor intra-comunitare n detrimentul celor extra-comunitare a strnit vii reactii din partea principalilor parteneri externi ai UE, n special din partea SUA, care caracterizau piata interna europeana drept o fortareata greu de cucerit din afara.La aceste efecte se adauga cele legate de cresterea atractivitatii UE pentru investitiile straine directe, explozia fuziunilor si achizitiilor, cresterea concurentei pe pietele nationale, cresterea convergentei preturilor. Analizele efectuate asupra firmelor din UE confirma perceptia pozitiva a acestora cu privire la realizarea pietei unice si a masurilor concrete pe care aceasta le-a presupus: eliminarea formalitatilor vamale, a ntrzierilor la granite, dereglementarea transportului cu marfuri, modificari n procedurile TVA pentru vnzarile ntre statele UE, recunoasterea reciproca si armonizarea reglementarilor tehnice si a standardelor, liberalizarea circulatiei capitalului, accesul la licitatiile publice etc. Comisia Europeana aprecia ca numai modificarile aduse procedurilor vamale si fiscale au redus cu 2/3 costul livrarilor transfrontaliere, suprimnd circa 60 de milioane de formalitati vamale.Smith si Venables[3]au ncercat o estimare a efectelor crearii pietei unice europene, folosind un model al concurentei imperfecte. Analizele lor au dus la concluzia ca nlaturarea barierelor netarifare poate fi privita ca o reducere a tarifelor ntre 2,5-13,5%, ceea ce nseamna o reducere a costurilor de export ntre tarile membre CEE.Cele mai mari cstiguri erau asteptate dinspre industria chimica (7,7 miliarde ECU), pentru produsele electrice (5,4 miliarde ECU), ingineria mecanica (4,6 miliarde ECU).n ceea ce priveste egalizarea pretului factorilor de productie, preconizata de teoria Heckscher-Ohlin, aceasta nu s-a realizat la nivelul CEE, existnd mari diferente n costul fortei de munca ntre tarile membre.Putem spune ca proiectul ambitios al pietei unice nu este incheiat. Provocarile cu care UE se confrunta n continuare sunt:-extinderea pietei unice prin aderarea tarilor central si est europene;-finalizarea cadrului legislative si eficientizarea lui;-urmarirea modului n care legislatia comunitara n domeniu este aplicata n tarile membre;-adaptarea pietei unice la schimbarile tehnologice (societatea informationala)