1. Etapele de dezvoltare ale teoriei economice. Obiectul de studiu şi funcţiile teoriei economice.

Economia este o ştiinţă socială care cercetează baza economică a societăţii umane. Ea analizează modul în care societatea administrează resursele relativ limitate pentru satisfacerea nevoilor umane nelimitate.

Functiile TE:a) de cunoaştere a fenomenelor şi proceselor economice. TE trebuie să dea răspuns la modul de realizare a problemelor vitale, ca cauzele şi consecinţele inflaţiei, şomajului.b) metodologică. Teoria economică este regina ştiinţelor economice, fiind ştiinţa celor mai generale legi ale întregii vieţi economice.c) funcţia practică. În baza TE sunt determinate scopurile societăţii în domeniul economic: asigurarea creşterii economice şi ridicarea nivelului de trai a populaţiei, asigurarea cu loc de muncă, ridicarea eficienţei e.t.c.

Etapele dezvolarii TE:Etapa antică, La această etapă au apărut primele idei economice referitor la proprietate, impozite, preţuri, arendă, credit. Xenofon, Platon şi Aristotel. Xenofon a fost primul din gânditorii antici, care a introdus termenul de „economie” .Etapa medievală, Canoniştii şi scolasticii au formulat două idei fundamentale: ideia, că unicul izvor de existenţă este munca personală; ideea că rezultatele muncii individuale trebuie împărţite cu cei apropiaţi. Toma d’Aquino, a scris „Suma Teologică” a formulat idei despre proprietatea privată, dobândă, preţul, salariul. Etapa mercantilistă, T.Mun, J.Colbert care afirmau, că principala bogăţie a societăţii sunt banii confecţionaţi din aur şi argint, că la baza activităţii economice se află comerţul. Etapa fiziocrată, Agricultura era considerată principala ramură unde se creează produsul net. La această etapă au fost puse bazele teoriei de reproducţie şi circuit economic Fr.Quesnay.Etapa liberalismului clasic, A.Smith „Avuţia naţiunilor” (1776) D.Ricardo, Anume la această etapă a fost pusă temelia analizei categoriilor economice: munca, salariul, capitalul, banii, dobânda, profitul, renta Etapa naţionalismului economic, F.List, „Sistemul naţional de economie politică” (1841) afirma, că ştiinţa economică trebuie să studieze, particularităţile naţionale ale ţării şi pe această bază să propună statului sfaturi concrete şi realiste.Etapa marxistă, K.Marx, “Capitalul” (1867) – studierea relaţiilor de producţie care apar dintre burghezie şi proletariat, a formulat categorii economice noi: munca concretă, munca abstractă, compoziţia capitalului, preţul de producţie.Etapa neoclasică,. K.Menger, A.Marshall au formulat teoria valoare-utilitate, teoria echilibrului economic general, teoria preţurilor. Ca obiect al ştiinţei economice era considerat studierea relaţiilor de circulaţie şi de consum.Etapa keynesiană, J.M.Keynes „Teoria generală a ocupării, a dobânzii şi a banilor” (1936), a formulat următoarele probleme: necesitatea amestecului statului în economie şi elaborarea programelor anticriză; reducerea şomajului pe baza creării noilor locuri de muncă; Etapa neoliberală, anii 70 ai secolului 20. L.Mises, F.Hayek, Ideile: limitarea statului în activitatea economică; stimularea ofertei pe baza reducerii nivelului de impozitare; elaborarea programelor de combatere a inflaţiei

2. Metodele de cercetare ale teoriei economice.Inducţie-Deducţie. Inducţia presupune trecerea de la fapte la generalizări teoretice. Deducţia presupune trecerea de la teorie – la fapte.Abstracţia ştiinţifică reflectă cercetarea unei laturi a fenomenului economic, determinarea esenţialului acestuia. Analiză şi Sinteză. Analiza economică se manifestă în formele: a) analiza calitativă – reflectă conţinutul procesului economic b) analiza cantitativă –măsura de desfăşurare a fenomenelor economice;c) analiza statică – reflectă realitatea economică la un moment dat; d) analiza dinamică – reflectă schimbările survenite a PE într-o anumită perioadă de timp; e) analiza microeconomică – reflectă studierea PE la nivelul firmei; f) analiza macroeconomică – reflectă cercetarea PE la nivelul societăţii.Sinteza presupune unirea elementelor analizate separat în cadrul întregului unitar.Metoda dialectică reflectă examinarea fenomenelor, categoriilor şi legilor economice în procesul apariţiei, dezvoltării, modificării şi dispariţiei lor.Metoda istorică şi cea logică. Metoda istorică înseamnă descrierea faptelor şi evenimentelor, aşa cum s-au petrecut ele în timp. Metoda logică

este aceea care presupune trecerea de la abstract la concret, preluând din procesul istoric real numai ceea ce este esenţial.Metoda matematică Această metodă, este aplicată în procesul de analiză şi prognozare a dezvoltării economiei naţionale.Metoda de experiment. se bazează pe PE, legităţi care sunt verificate de practică.

3. Fenomenele, procesele şi legile economiceFenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţii economice, de ex privatizarea.Procesul economic exprimă transformările cantitative, structurale şi calitative, care evidenţiază desfăşurarea acestuia în timp şi spaţiu a activităţii economice (modificarea cererii sau a ofertei, creşterea pretului).

Legea economică poate fi divizata în trei grupe: a) legile economice generale(legea economiei muncii); b) legile economice imanente (legea cererii); c) legile economice specifice (legea acumulării de capital).

Caracteristicile Legilor economice:a) legile economice funcţionează numai prin intermediul

activităţii oamenilor (legea cererii, legea ofertei, legea concurenţei)b) legile economice au caracter istoric. Ele apar la o anumită

treaptă istorică şi dispar odată cu schimbarea condiţiilor respective

4. Nevoile umane şi clasificarea lor.Prin nevoi umane înţelegem un ansamblu de cerinţe materiale,

economice, sociale, spirituale de mediu ecologic ale vieţii şi activităţii oamenilor. Clasificare:

a) naturale sau fiziologice – care sunt necesare oricărui individ (aer, apă, hrană)

b) sociale, de grup – cele resimţite de diferite socio-grupuri şi care pot fi satisfăcute prin acţiunea lor comună;

c) raţionale, spiritual-psihologice – acestea ţin de trăsăturile oamenilor preocupând raţionalitate, profesionalism, gândire elavată, educaţie.

Economia politică are ca scop de a cerceta, în primul rând, nevoile economice, iar pentru ca ele să devină economice, e necesar să se respecte trei condiţii:

- să existe bunuri disponibile şi accesibile;- bunurile să fie relav rare;- existenţa unei pieţe (de confruntare a cererii şi ofertei).

Caracteristicile nevoilor economice:Multiplicitatea şi diversitatea. Nevoi sunt multe si diferite. Intensitatea şi ierarhia. Nevoile nu au aceiaşi intensitate, ierarhia oscilează de la un individ la altul şi de la o perioadă la alta la acelaşi individ.Stabilitatea sau limitarea în capacitate. Intensitatea unor cerinţe descreşte pe măsură ce sunt satisfăcute,altele nu descresc.Interdependenţa nevoilor. Unele nevoi sunt complementare, altele sunt substituibile, adică pot fi înlocuite cu satisfacerea altora.Stingerea prin satisfacere. Nevoile satisfăcute pot să renască din nou deoarece se fixează în obiceiuri şi tradiţii de consum.

5. Resursele economice şi clasificarea lor.Resursele economice - totalitatea elementelor, premiselor

directe şi indirecte, reale şi monetare, care sunt utilizabile şi pot fi atrase, în producerea de noi bunuri. Clasificarea:Resurse materiale:

a) resurse materiale primare: - elemente materiale – pământul, fauna, flora, menereurile, lemnul, apa- forţe energetice – căderea apelor, energia solară, reacţiile chimice.

b) resurse economice derivate: echipamente şi tehnologii de producţii.Resurse umane:

a) resurse primare – populaţia;b) resurse derivate – stocul de învăţământ, cunoştinţe, ştiinţifice, inovaţiile.

Resurse financiare – mijloacele băneşti la dispoziţia agenţilor economici.Resurse informaţionale – date, informaţii pentru conducere, modele, etc.

6. Bunurile economice ca rezultat al activităţii economice.Bunul economic este un rezultat al utilizării resurselor

economice. Clasificare :- bunuri libere ale căror cantitate este nelimitată: aerul, apa, lumina solară;- bunuri economice, care au un caracter limitat;- bunuri materiale directe, de consum personal şi indirecte de producţie;- bunuri necorporale (prestările de servicii).

După gradul lor de prelucrare bunurile economice pot fi grupate în:

- bunuri iniţiale (materia primă);

- bunuri intermediare aflate în diferite faze de prelucrare;- bunuri finale destinate pentru consumul final personal, colectiv

7. Activitatea economică şi fazele ei.Activitatea economică reprezintă un proces complex de

atragere şi utilizare a resurselor economice limitate în scopul satisfacerii cerinţelor umane şi intereselor economice. Activitatea economică cuprinde patru faze:Faza de producţie - combinarea şi utilizarea factorilor de producţie în scopul obţinerii de noi bunuri economice;Faza de circulaţie - deplasarea în spaţiu a bunurilor materiale şi trecerea lor de la o persoană la alta pe calea vânzării-cumpărării. Faza de repartiţie - activităţi economice prin care bunurile materiale sunt orientate spre destinaţiile lorFaza de consum - gradul de folosire efectivă a bunurilor şi verifică utilitatea acestora şi concordanţa lor cu nevoile umane.

8. Conţinutul proprietăţii. Tipurile şi formele de proprietate în Republica Moldova.

Proprietatea exprimă unitatea dintre subiectul şi obiectul ei. Subiecţii proprietăţii sunt persoanele care deţin anumite bunuri în proprietatea lor exclusivă şi care îşi exercită direct şi nemijlocit drepturile asupra acestora.

Există 3 tipuri de proprietate: - Proprietatea privată se caracterizeaza prin faptul ca bunurile se afla in

proprietatea persoanelor fiziceAvantajele proprietăţii private:

a) ea asigură autonomie deplină unităţilor economice; b) generează concurenţă reală între agenţii economici; c) stimulează libera iniţiativă în crearea şi dezvoltarea

întreprinderilor; Dezavantajele proprietăţii private: a) are tendinţe de concentrare a producţiei şi formarea

monopolului; b) ea contribuie la polarizarea societăţii în bogaţi şi

săraci;c) stărea de nesiguranţă în rândurile proprietarilor

mărunţi în lupta de concurenţă. - Proprietate publică se caracterizează prin faptul că o parte considerabilă

de bunuri se află în proprietatea statului şi diferitor administraţii publice locale.

Avantajele proprietăţii publice: a) ea permite organizarea unor activităţi cu riscuri mari b) ea asigură satisfacerea multor nevoi sociale; c) ea oferă o stabilitate mai durabilă a locurilor de

muncă. Dezavantajele proprietăţii publice: a) ea nu stimulează suficient iniţiativa lucrătorului şi a

interesului economic personal; b) ea duce în unele cazuri la frânarea concurenţei şi

aplicarea preţurilor de monopol; - Proprietatea mixtă prezintă o combinare a proprietăţii private şi celei

publice, se manifestă în următoarele forme: a) participarea capitalului public naţional şi străin; b) participarea capitalului privat naţional şi străin; c) participarea capitalului naţional public şi privat.

9. Economia naturală şi caracteristicile ei. Apariţia economiei de schimb şi trăsăturile ei.

Economia naturală reprezintă formă de organizare a activităţii economice în care nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatele propriei activităţi. Trăsături:

a) producătorul din punct de vedere economic este izolat;

b) producătorul nemijlocit este înzestrat cu mijloace de producţie necesare pentru înfăptuirea producţiei;

c) pământul constituie principalul factor de producţie; d) baza constă din cules, vânătoare şi cultivarea

pământului; e) predomină diviziunea naturală a muncii; Economia de schimb - formă de organizare a activităţii

economice în care agenţii economici produc bunuri în vederea vânzării. Trăsături:

a) Specializarea agenţilor economici - separarea diferitor categorii de muncă şi fixarea lor ca activităţi specializate.

b) Autonomia - înseamnă că agenţii economici au dreptul de decizie referitor la volumul de producţie şi realizarea acestuia.

c) Oscilarea activităţii economice în jurul pieţei. Anume piaţa informează agenţii economici ce să producă, cât să producă şi pentru cine să producă

d) Tranzacţiile unilaterale şi bilaterale de piaţă. Unilaterale, care reprezintă mişcări univoce de bunuri. Bilaterale-care reflectă mişcările biunivoce de bunuri între doi agenţi economici

e) Bunurile economice îmbracă forma de marfă. Marfa reprezintă un bun economic care serveşte producţiei sau satisfacerii nevoilor de viaţă ale oamenilor, destinat vânzării-cumpărării prin tranzacţiile bilaterale pe piaţă.

10. Banii şi funcţiile lor. Legea circulaţiei banilor.Banii servesc ca mijlocitori în relaţiile dintre oameni, la fel

cum limba serveşte ca unealtă de comunicare între oameni. Procesul de apariţie a banilor: a) în calitate de schimb serveau mărfurile mai mult solicitate sarea, vitele b) faza în care în calitate de echivalent serveau metalele preţioase c) faza în care în calitate de echivalent serveau monedele

d) faza în care în calitate de echivalent general al schimbului au devenit banii de hârtie.

Ceea ce numim astăzi bani sunt titluri de valoare emise de stat, investite cu putere de cumpărare şi de plată.Funcţii:

1) măsura valorii mărfurilor şi serviciilor. 2) mijloc de circulaţie. M-B-M. 3) mijloc de plată. la fel: cecurile, cartelele magnetice 4) mijloc de acumulare. In banci 5) bani universali ,Euro $

Rolul economic al banilor constă în următoarele: 1. banii servesc ca etalon general de măsură a valorilor de mărfuri

şi servicii. 2. prin intermediul banilor are loc repartiţia bunurilor create în

societate; 3. banii servesc ca mijloc principal de control asupra activităţii

economice; Atributele principale ale banilor sunt: moneda trebuie să fie

acceptabilă, durabilă, convenabilă în circulaţie, divizibilă, uniformă, identică, să fie apărată de orice falsificări.Cantitatea de bani necesară pentru asigurarea circulaţiei normale a mărfurilor şi serviciilor poate fi calculată în baza următoarei formule:

CB=SP-C+P c−ARVR , CB – cantitatea banilor în circulaţie;

SP – suma preţurilor a mărfurilor şi serviciilor; C – suma preţurilor la mărfurile realizate în credit;

Pc – suma plăţilor curente; AR – suma achitărilor reciproce; VR – viteza de rotaţie a monedei.

11. Sistemele economice contemporane şi caracteristicile lor. Sistemul economic mixt.

Sistemul economic reprezintă ansamblul relaţiilor şi instituţiilor care caracterizează viaţa economică a unei societăţi.

Sistemul economiei de piaţă contemporane sau economia mixtă.

Acest sistem a apărut în mod evoluţional în urma transformărilor cardinale a sistemului liberei concurenţe (dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific, extinderea infrastructurii sociale, creşterea intervenţiei statului în activitatea economică). Trasaturi:

a) este întemeiat pe două tipuri de proprietate: privată si publică. Subiecţii fiecărui tip de proprietate îşi asumă în mod autonom şi pe deplin dreptul de a decide în condiţii de risc şi incertitudine.

b) există mai multe forme de gospodărire (individuală,colectivă,corporativă);c) funcţionarea se bazează pe relaţiile de piaţă, pe cadrul legislativ şi a unor

pârghii economico-financiare;d) există mecanisme noi de dirijare (la nivel micro – sistemul de marketing,

la nivel macro – sistemul de planificare indicativă); e) are loc îmbinarea mecanismelor de piaţă cu mecanismele reglării de stat a

activităţii economice. f) preţurile pentru majoritatea bunurilor economice se formează liber prin

negocieri între vânzători şi cumpărătorig) există diferite forme de concurenţă imperfectă (monopol, oligopol). h) există un sistem financiar-bancar ramificat, modern echipat

12. Definirea întreprinderii şi caracteristicile ei. Clasificarea întreprinderilor

Întreprinderea este unitate economică de producție, de prestații de servicii sau de comerț. Trăsături:

- organizaţie socială - o comunitate de oameni ai muncii interacţiunea cărora contribuie la funcţionarea acesteia;

- organism tehnico-productiv - un ansamblu de mijloace materiale, tehnice şi tehnologice, care contribuie la desfăşurarea activităţii umane în cadrul întreprinderii;

- organism economic, care dispune de independenţă şi autonomie deplină şi care participă la circuitul economic naţional şi internaţional.

- organism dinamic, fiind influenţată de progresul tehnico-ştiinţific, de factori interni şi externi;

- obţinerea profitului, care este condiţia de bază a funcţionării şi dezvoltării întreprinderii.

Funcţii:1. cercetare-dezvoltare - cercetarea şi proiectarea produselor; 2. producţie - combinarea raţională a factorilor de producţie; 3. comercială - aprovizionarea întrepriderii cu materii prime şi materiale;

realizarea produselor fabricate; 4. financiar-contabilă - folosirea raţională a resurselor financiare ale

întreprinderii;5. de personal - angajarea şi asigurarea cu forţă de muncă calificată 6. prelucrare a datelor şi activitate juridică - argumentarea juridică a

contractelor şi deciziilor întreprinderii; 7. previziune a pieţei - cercetarea tendinţelor de evoluţie a mecanismelor

pieţei 8. activităţii de marketing - cercetarea nevoilor şi cerinţelor consumatorilor;

Clasificarea întreprinderilora) după gradul de răspundere patrimonială: persoane fizice şi persoane juridice;b) există întreprinderi cu scop lucrativ sau nonlucrativ; c) se disting întreprinderi private, publice sau mixte; d) după ramura de activitate există întreprinderi industriale, agrare, de transport e) după dimensiunea lor se disting întreprinderi mari, mici şi mijlocii; f) după forma de asociere întreprinderile pot fi divizate în SA, SRL, cooperative, asociaţii.

13. Indicatorii de bază ai activităţii întreprinderii. Businessul mic şi mare şi rolul lor în economia de piaţă.

Principalii indicatori în expresie bănească a activităţii întreprinderii sunt: 1. Cifra de afaceri - reprezenta volumul încasărilor întreprinderii din activitatea proprie într-o perioadă de timp.2. Valoarea adăugată - acest indicator cuprinde consumul factorului muncă şi a factorului capital fix şi nu include consumul intermediar. În componenţa valorii adăugate a întreprinderii intră: salariile plătite; impozitele şi taxele; amortizarea; profitul. 3. Profitul brut - El se determină prin scăderea din cifra de afaceri a întreprinderii a costului de producţie.4. Profitul net este indicatorul care reflectă partea din profitul brut al întreprinderii, care rămâne după scăderea din acesta a impozitelor şi a altor plăţi prevăzute de legislaţia.Întreprinderile mari, în raport cu cele mici şi mijlocii, au anumite avantaje:

1. primesc credite privilegiate; 2. dispun de capital voluminos necesar pentru investiţiile capitale; 3. dispun de resurse financiare proprii şi atrase ş. a.

În acelaşi timp, întreprinderile mari au şi unele dezavantaje: 1. ele în unele cazuri contribuie la formarea monopolurilor; 2. aceste întreprinderi mai greu se acomodează la cererea pieţei;

Avantajele micului business: 1. pentru formarea micilor întreprinderi se cere capital relativ mic;2. rotaţia capitalului în astfel de întreprinderi este accelerată; 3. aparatul administrativ în aceste întreprinderi este redus;

Dezavantajele micului business:1. întreprinderile mici, de regulă, nu pot regenera în întreprinderi

mari; 2. aceste întreprinderi adeseori nu pot concura cu întreprinderile

mari;3. întreprinderile mici nu se bucură de facilităţi în atragerea

creditelor pentru investiţiile capitale.

14. Factorii tradiţionali de producţie:munca, pământul şi capitalul

Factorii de producţie reprezintă resursele economice disponibile şi valorificabile, în măsura în care sunt atrase şi utilizate în activitatea economică în scopul producerii de bunuri economice.

Munca reprezintă activitatea umană, manuală şi/sau intelectuală, prin care oamenii folosesc capacitatile, cunoştinţele şi experienţa, utilizind instrumente necesare, mobilul acestei activităţi fiind producerea bunurilor necesare satisfacerii trebuinţelor lor imediate şi de perspectivă. Trăsături:

a) ea are caracter originar b) ea reprezintă un factor de producţie activ şi determinantc) munca omului se deosebeşte de activitatea animalelor d) munca are dimensiuni cantitative şi calitative.

Factorul muncă e necesar de a fi analizat sub aspect cantitativ, structural şi calitativ.

- cantitativ munca trebuie analizată în legătură cu populaţia, - structural resursele de muncă se clasifică pe grupe de vârstă. - calitatea factorului muncă se află în relaţie de dependenţă atât de nivelul de

cultură generală şi de instruire profesională, cât şi de nivelul de dezvoltare economică a ţării.

Toate resursele brute din natură intră în categoria factorului natural al producţiei numit Pământ. Trăsăturile:

a) natura are un caracter primar, originar. b) natura, ca factor de producţie, se manifestă în formă materială şi în formă

de energie;c) natura se caracterizează prin raritatea resurselor;d) natura dispune de dimensiuni cantitative şi calitative.

Capitalul este o valoare care aduce plusvaloare. „K. Marx”Capitalul fix - parte a capitalului productiv format din bunuri

de lungă durată ce servesc ca instrument ale muncii oamenilor în mai multe cicluri de producţie.

Capitalul circulant - parte a capitalului productiv care se consumă în întregime în decursul unui singur ciclu de producţie.

Capitalul productiv – fix şi circulant –este un capital în funcţiune. În procesul circuitului capitalului în funcţiune el trece prin trei stadii:

a) proces prin care banii se transformă în capital productiv; b) utilizarea şi transformarea capitalului productiv în bunuri-

marfă; c) trecerea formei marfă în forma bănească, însă cu un spor

cantitativ, reprezentând valoarea adăugată.Reluarea permanentă a acestei mişcări reprezintă rotaţia

capitalului, iar timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet reprezintă durata de rotaţie a capitalului.

Prin uzura fizică a capitalului fix se înţelege pierderea treptată a proprietăţilor lui tehnice de exploatare.

Uzura morală a capitalului fix, constă în deprecierea valorică şi tehnică înainte de uzura sa fizică deplină, datorită progresului tehnic.

15. Neofactorii de producţie şi particularităţile lor.a) Progresul tehnico-ştiinţific contribuie la: modernizarea şi

diversificarea produselor, perfecţionarea echipamentelor şi tehnologiilor de producţie; aplicarea noilor surse de materie prime şi energetice;

b) Sistemul informaţional asigură: înlocuirea factorului muncă prin sistemul de maşini (robotizarea).

c) Capitalul uman include stocul de experienţă şi cunoştinţe acumulate în fiinţa umană, care constituie un izvor al venitului potenţial viitor pe baza serviciilor productive furnizate.

d) Abilitatea întreprinzătorului este capacitatea de a combina în modul cel mai eficient natura , munca şi capitalul, la creativitatea şi iniţiativa de a produce bunuri şi de a găsi noi căi de comercializare a acestora.

16. Costul de producţie şi căile de reducere a lui.Costul de producţie – expresia bănească a consumului de factori de producţie. Costul de producţie poate fi privit:

a) Costul contabil - include cheltuielile băneşti pentru plata materiilor prime, materialelor, combustibilului, energiei, salariilor, amortizării ş.a.

b) Costul economic include, în afară de costul contabil, cheltuielile care nu presupun plăţi către terţi .Costurile fixe reprezintă cheltuielile pe care o firmă le face cu plata chiriei corespunzătoare spaţiilor cu destinaţie productivă sau administrativă, cu achitarea obligaţiilor contractuale ce decurg din achiziţionarea unor echipamente

Costurile variabile sunt cheltuieli ale căror mărime variază în funcţie de volumul producţiei.Costul total reprezintă cheltuielile minime ce trebuie efectuate pentru a produce o cantitate de bunuri . În condiţiile economiei de piaţă se folosesc mai multe categorii de costuri:

1) costul global, care cuprinde ansamblul cheltuielilor la fabricarea unui volum de producţie dat

2) costul mediu reprezintă costul pe unitate de produs.Costul unitar fix – raportul dintre costul fix la volumul producţieiCostul unitar variabil este egal cu raportul dintre costul variabil şi volumul producţiei

3) costul marginal reprezintă mărimea sporului de cheltuieli necesare pentru obţinerea unei unităţi suplimentare de bun economic.

4) costul de oportunitate - reprezintă valoarea bunului sau serviciului la care se renunţă.

Căile de reducere a costului de producţie sunt: reducerea cheltuielilor materiale; creşterea productivităţii muncii; reducerea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti; ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor; stimularea materială.

17. Piaţa: esenţa, funcţiile, tipurile ei. Mecanismele pieţei.Piaţa este locul unde sunt exercitate tranzacţiile de cumpărare-

vânzare, determinate de cerere şi ofertă. Apariţia pieţei este condiţionată de următorii factori:

- diviziunea socială a muncii şi specializarea în diferite domeniul de producţie

- autonomizarea economică a producătorului de mărfuri şi servicii - libertatea economică a producătorului de a decide: Ce? Cum? Pentru cine

de produs?Trăsături care caracterizează conţinutul pieţei sunt: a) concurenţa liberă dintre producătorii de mărfuri şi proprietarii de resurse; b) migrarea liberă a forţei de muncă, a resurselor şi a capitalului între ramuri c) realizarea mărfurilor pe preţuri de echilibruPrincipalele mecanisme ale pieţei sunt: cererea, oferta, preţul şi concurenţa.

În calitate de subiecţi ai pieţei se prezintă:a) producătorii de mărfuri şi servicii, b) consumatorii (individuali şi colectivi), c) instituţiile financiare, d) statul şi organele de administrare publică locală.

În linii generale piaţa exercită următoarele funcţii:- întreţine relaţia permanentă dintre producătorii de bunuri şi servicii şi

consumatorii - autoreglează economia naţională- asigură echilibrul dintre cerere şi ofertă - contribuie la formarea preţului de echilibru - contribuie la asanarea economiei

Multiplele forme de pieţe pot fi clasificate după următoarele criterii:o după obiectul tranzacţiei: reală; fictivă. o după natura economică a bunurilor : bunurilor de consum personal final;

factorilor de producţie o după locul de desfăşurare a relaţiilor de schimb: locale, regionale,

naţionale, internaţionale, mondiale;o în dependenţă de timpul în care se desfăşoară tranzacţia de cumpărare:

piaţă de termen, piaţă disponibilă de livrare, piaţă la vedere etc.;o după numărul şi importanţa relativă a participanţilor la tranzacţii de

schimb: pieţe de concurenţă perfectă sau pură şi pieţe de concurenţă imperfectă.

18. Infrastructura pieţei contemporane.Unul din elementele de bază a infrastructurii pieţei este crearea unui sistem de burse. Bursa reprezintă o piaţă specială organizată de stat sau de asociaţii private, unde se negociază operaţiuni de vânzare-cumpărare a mărfurilor), se vând hârtii de, se efectuează amplasarea lucrătorilor în câmpul muncii.Un alt element al infrastructurii pieţei este crearea sistemului de bănci comerciale. Actualmente în Republica Moldova funcţionează 20 de bănci comerciale, care exercită multiple operaţiuni financiare şi acordă diferite servicii clienţilor.O premiză importantă a infrastructurii pieţei este constituirea unui sistem de instruire a cadrelor, care vor putea acţiona fructuos în instituţiile economiei de piaţă.

Funcţionarea normală a pieţei e imposibilă fără elaborarea cadrului juridic: adoptarea legilor respective şi a actelor normative în diferite domenii de activitate a instituţiilor economiei de piaţă.Un element important al infrastructurii pieţei contemporane este crearea sistemului de asigurare. Actualmente, în Republica Moldova pe lângă compania de asigurare „ASITO” funcţionează circa 40 de companii particulare, care oferă persoanelor fizice şi juridice diferite servicii de asigurare.Sistemul infrastructurii de piaţă cuprinde la fel şi piaţa de informatică, piaţa „tehnologiilor înalte”, piaţa de locuinţe şi altele, ce contribuie la formarea şi funcţionarea economiei de piaţă contemporane.

19. Cererea şi factorii ce determină mărimea ei. Legea şi elasticitatea cererii.

Cererea constituie cantitatea de mărfuri sau servicii ce pot fi cumpărate într-o unitate de timp la preţul curent.

Legea generală a cererii: micşorarea preţurilor cauzează majorarea cantităţilor de mărfuri solicitate pe care le poate achiziţiona consumatorul şi invers. Tipuri de cereri:

1. Cererea negativă –majoritatea mărfurilor de pe piaţă nu se întreabă

2. Lipsa totală a cererii - consumatorii nu au nici un interes pentru o anumită marfă.

3. Cererea camuflată –consumatorii vor sa achiziţioneze o marfă ce lipseşte

4. Cererea în scădere –se reduce permanent interesul consumatorului pentru un anumit fel de mărfuri sau pentru o marfă anumită.

5. Cererea neuniformă exprimă oscilaţia cererii în dependenţă de timp sau anotimp.

6. Cererea exagerată – nu e satisfăcută cererea pieţei. 7. Cererea neraţională - mărfurile produse influenţează

sănătatea, deteriorând situaţia ecologică.Cererea se manifestă în trei forme:1. Cererea individuală reprezintă cantitatea de produse pe care

un individ doreşte şi este capabil să o cumpere în timpul unei perioade date. Cu cât preţul e mai mare, cu atât e mai mică cererea, şi invers. Asupra cererii individuale influenţează factori:

1. Gustul şi preferinţele individului. Când preferinţele pentru anumite mărfuri cresc, cererea pentru aceste mărfuri sporeşte, si invers

2. Venitul. Modificarea venitului impune cumpărătorului modificarea felului şi calităţii mărfii procurate.

3. Mărfurile ce se substituie reciproc şi cele complementare. Preţul şi cererea pentru mărfurile complementare sunt în raport invers proporţional,

4. Aşteptările consumatorului. Dacă consumatorul sesizează că preţul la anumite mărfuri se va majora, cererea lor pentru aceasta creşte, şi invers.

5. Numărul de consumatori. Mărirea numărului de consumatori generează o tendinţă de creştere a cererii, şi invers.

6. Reclama şi publicitatea. Lipsa informaţiei privind preţul, performanţele şi disponibilitatea unui bun este unul dintre factorii care îi împiedică pe unii consumatori să beneficieze de respectivul bun.

2. Cererea pieţei pentru un anumit produs este suma cererilor consumatorilor individuali de pe o piaţă relevantă.

3. Cererea agregată reprezintă valoarea totală a bunurilor economice cerute în cadrul celor trei sectoare – privat, public şi internaţional, cuprinde:

Nivelul cererii agregate poate fi modificat prin intermediul politicilor macroeconomice, în special prin politica fiscală.

Elasticitate a cererii - modificările, care se produc în cerere în dependenţă de modificările care au loc în preţuri şi venituri.

Coeficientul elasticităţii cererii - procentul modificării cererii în funcţie de schimbarea preţului sau a venitului. În funcţie de mărimea coeficient, cererea poate fi:

Cererea elastică când CECp>1Cererea inelastică, când CECp<1 Cererea unitară, când CECp=1

20. Oferta şi factorii ce determină mărimea ei. Legea şi elasticitatea ofertei.

Oferta reprezintă cantitatea de mărfuri şi servicii pe care producătorii le pot oferi cumpărătorilor la preţuri curente într-o anumită perioadă de timp.

Legea generală a ofertei dacă preţul produsului creşte sau scade, atunci volumul ofertei la fel creşte sau scade.Oferta se manifestă în trei forme:

1. Oferta individuală reflectă cantitatea de mărfuri pe care le propune producătorul pentru realizare la piaţă într-o anumită perioadă de timp.

2. Oferta pieţei constituie însumarea ofertelor individuale corespunzătoare fiecărui nivel al preţului pe piaţa respectivă.

Oferta individuală şi oferta de piaţă sunt influenţate de factorii:1. Schimbarea costului de producţie. 2. Schimbarea preţurilor la mărfurile alternative 3. Schimbarea în numărul firmelor care produc acelaşi bun. 4. Schimbarea impozitelor, taxelor şi a subsidiilor. 5. Schimbările în aşteptările producătorilor. 6. Schimbările în evenimentele social – politice şi naturale

3. Oferta agregată reprezintă cantitatea totală de bunuri economice disponibilă pentru vânzare la un anumit pret şi într-o perioadă de timp si este influentata de factori:

a) schimbarea preţurilor la resurse interne şi importate. b) schimbările în productivitatea muncii la nivel macroeconomic c) schimbările în actele normative în direcţia reducerii taxelor, ratei

dobânzii Elasticitatea ofertei exprimă dimensiunile sau gradul

modificării ofertei în funcţie de schimbarea a oricăreia din condiţiile ofertei, poate fi:

1. Oferta elastică CEOp>1. 2. Oferta inelastică CEOp<1. 3. Oferta cu elasticitate unitară CEOp=1.

21. Esenţa, structura, tipurile şi funcţiile preţurilor. Mecanismul formării şi modificării preţului.

Preţul reprezintă cantitatea de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi o poate oferi producătorului în schimbul bunului pe care acesta îl prezintă pe piaţă. Exista:Preţ absolut – pretul bunului exprimat in monedaPreţul relativ - preţul bunului dat exprimat în alt bun considerat etalon

Asupra evoluţiei preţului influenţează două grupe de factori: a) factorii interni: cererea consumatorilor, oferta producătorilor, cantitatea de monedă aflată în circulaţie b) factorii externi: intervenţia directă a statului în reglarea preţului, intervenţia întreprinderilor monopoliste în procesul de formare a preţurilor

În economia de piaţă concurenţială preţul are următoarele funcţii:

1. Funcţia de calcul şi măsurare a cheltuielilor şi rezultatelor activităţii economice.

2. Funcţia informaţională. soluţionarea problemei fundamentale: ce?cât?cum?pentru cine? producă/achiziţioneze.

3. Funcţia de stimulare. Preţul poate contribui la dezvoltarea producţiei sau o poate stopa.

4. Funcţia de recuperare a costurilor. 5. Funcţia de redistribuire a veniturilor şi patrimoniului

După modul în care se formează şi se stabilesc, preţurile pot fi:- preţuri libere, preţurile care se formează în urma confruntării cererii şi

ofertei;- preţuri administrate, care se stabilesc prin deciziile organelor statale şi

ale altor centre de forţă economică (monopoluri, oligopoluri etc.);- preţuri mixte, care se formează sub influenţa mecanismelor de piaţă şi a

mecanismelor dirijiste de reglementare Tipuri de preţuri:

după natura şi obiectul pieţei: preţuri la mărfuri corporale, servicii, ale factorilor de producţie, ale hârtiilor de valoare

după natura şi obiectul schimbului: preţuri industriale, agricole, la terenurile de pământ;

după specificul tranzacţiilor: preţuri de bursă, de licitaţie; după stadiul schimbului: preţuri cu ridicata, cu amănuntul; preţ marginal, care acoperă cheltuielile de producţie ale ultimei partide de

marfă absorbită de piaţa respectivă; preţ tare, care este aplicat în condiţiile încheierii contractelor comerciale; preţ mobil, la produsele agricole, mărfuri industriale de sezon; preţ riscant, preţ aplicat la utilizarea utilajului preţ închis, preţ care se formează pe piaţa fantomă.

Intervenţia directă a statului se referă la fixarea autoritară a preţului în situaţii extraordinare şi la blocajul preţurilor unor produse, respectiv politica :

Preturi minime - se practică în condiţiile excesului de ofertă; Preţurile maxime - sunt stabilite când cantitatea cerută este

superioară celei oferiteIntervenţia indirectă a statului se manifestă prin următoarele

măsuri şi politici: acordarea de facilităţi la exportul unor bunuri;

practicarea unor politici selective de credite; acoperirea unei părţi a cheltuielilor de comercializare a bunurilor etc.

22. Concurenţa: esenţa, metodele şi funcţiile. Concurenţa perfectă şi concurenţa imperfectă. Tipurile pieţelor concurenţiale.

Concurenţa reprezintă un proces de confruntare specifică dintre agenţii economici pentru atragerea de partea lor a cumpărătorilor.

Funcţiile concurenţei: stimulează iniţiativa, inovaţia, spiritul creativ al agenţilor economici, reprezintă calea cea mai reuşită de satisfacere a intereselor producătorilor

şi consumatorilor favorizează reducerea preţurilor contribuie la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor prestate,

Efecte negative: a) împiedică procesul de aplicare a tehnicii şi tehnologiilor noi la întreprinderile concurente; b) duce la ciocniri de interese şi la risipă de resurse economice în lupta de concurenţă; c) poate contribui la apariţia monopolului în urma concentrării producţiei.

Concurenţa este determinată de un set de factori : a) numărul şi importanţa vânzătorilor şi cumpărătorilor în ramura sau localitatea respectivă; b) gradul de diversificare a produsului; c) gradul de transparenţă a pieţei; d) gradul de mobilitate a factorilor de producţie; e) nivelul dezvoltării economice;f) conjunctura politică internă şi externă;

Lupta de concurenţă între agenţii economici include două metode:1) Concurenţă de natură economică: reducerea cheltuielilor de producţie, reducerea preţurilor de vânzare, ridicarea calităţii mărfurilor şi serviciilor; 2) Concurenţă de natură extraeconomică: furtul de informaţii de la concurenţi; răspândirea de informaţii false despre concurenţi; atragerea pe căi ilegale a unor surse de sponsorizare ş. a.

Concurenţa poate fi divizată în: 1) Concurenţa loială - folosirea nediscriminatoare de către agenţii economici a metodelor luptei de concurenţă2) Concurenţa neloială - descreditarea produselor concurentului; aplicarea informaţiei false faţă de concurent; organizarea spionajului industrial.

Concurenţă: 1) Concurenţa perfectă vânzătorii îşi vând toată producţia la

preţul pieţei, iar cumpărătorii pot cumpăra la preţul pieţei cât doresc, fără a-l influenţa. Trăsături:

atomicitatea participanţilor, când există pe piaţă un număr mare de vânzători şi cumpărători de putere concurenţială egală, astfel nici unul din ei să nu poată influenţa în favoarea sa cantităţile de mărfuri oferite/cerute, şi nici preţul la acestea;

omogenitatea produselor Produsele trebuie să fie omogene intrarea liberă noilor producători în ramură, să nu existe bariere

juridice sau instituţionale de mobilitate a factorilor de producţie; elasticitatea pieţei. Adaptarea fără restricţii a ofertei la cerere şi invers în

raport cu modificarea preţului; transparenţa pieţei, când participanţii pieţei sunt informaţi referitor la

cerere, ofertă, calitate, preţ etc.Piaţa cu concurenţă imperfectă se manifestă în trei forme:1) Piaţa de monopol presupune existenţa unui singur

producător ce produce şi ţine la control oferta unor valori de producţie sau de consum. Multi producători, puşi în faţa unui singur cumpărător, - piaţă de monopson, iar dacă un producător intră în relaţii de schimb cu un cumpărător, piaţă de monopol bilateral.Monopolul apare la intensificării concurenţei imperfecte, concentrării şi centarlizării capitalului. Monopolul se manifestă în următoarele forme:

a) monopoluri naturale (controlul unor resurse cu calităţi deosebite);

b) monopolul asupra mărcii comerciale; c) monopolul tehnologic (proprietatea asupra patentului noului

produs); d) monopolul reducerii costurilor de producţie e) monopolul instituţional, generat de funcţionarea unor firme

supuse controlului de stat (apă, gaze, energie electrică etc.).Piaţa de monopol are următoarele trăsături:

existenţa unui vânzător la nivel de ramură. în piaţa de monopol lipsesc substituenţi adecvaţi

în piaţa de monopol are loc fixarea preţului de către firmă, care, de regulă, acoperă costurile de producţie şi aduce un profit respectiv.

în condiţiile pieţei de monopol firma are posibilitate de a alege atât preţul, cât şi cantitatea de bunuri ce urmează a fi produse şi vândute;

piaţa de monopol, blochează intrarea în ramura respectivă a altor firme. 2) Piaţa cu concurenţă monopolistică - când vânzătorii şi

cumpărătorii pot influenţa raportul dintre cerere şi ofertă, nivelurile de preţuri în intenţia de a obţine profituri mari şi stabile. Piaţa cu concurenţă monopolistică are următoarele trăsături:

existenta la mai mulţi producători, produsele cărora sunt similare, ceea ce permite furnizorului să influenţeze preţul

diferenţierea produselor în dependenţă de calitatea mărfurilor şi forma de deservire

intrarea noilor firme în piaţa cu concurenţă monopolistică este dificila efectuarea unui control limitat asupra preţurilor se desfăşoară în temei în afara preţurilor

3)Piaţa cu concurenţă de oligopol un număr mic de producători domină producţia şi vânzarea unui produs. Oligopolistă poate fi considerată orice firmă produsele căreia sunt omogene, iar unităţile economice sunt de dimensiuni mari (industria metalelor feroase,)

Piaţa cu concurenţă de oligopol are următoarele trăsături: un număr limitat de producători (3 – 7 firme), care deţin o parte importantă

din piaţa de desfacere respectivă; pătrunderea pe o piaţă de oligopol este, foarte dificilă. există controlul general al preţurilor, interdependenţa şi incertitudinea.

Oligopolurile pot fi grupate în: a) Oligopolurile concentrate sunt întemeiate pe acorduri

secrete b) Oligopolurile antagoniste se află într-o concurenţă continuă

atât prin jocul de preţuri, cât şi prin schimbări de caracteristici ale produsului.

23. Piaţa muncii. Salariul: esenţa, formele şi sistemele. Salariul nominal şi salariul real.Piaţa muncii reprezintă un ansamblu de relaţii în cadrul cărora se confruntă cererea cu oferta de muncă. Piaţa muncii include următoarele mecanisme de bază: cererea de muncă, oferta de muncă şi preţul muncii.Cererea de muncă reprezintă cantitatea de muncă salariată pe care agenţii economici sunt dispuşi s-o achiziţioneze într-o anumită perioadă de timp. Oferta de muncă reprezintă totalitatea muncii pe care o poate efectua populaţia aptă de muncă ce doreşte să se angajeze la un moment dat.Piaţa muncii se consideră echilibrată, dacă volumul cererii de muncă corespunde volumului ofertei de muncă.Piaţa muncii rolul: asigură orientarea ocupării eficiente a forţei de muncă oferă posibilitatea satisfacerii cerinţelor economiei naţionale oferă informaţie privind concordanţa cererei cu oferta de muncă Salariul nominal se calculează pentru un anumit timp de muncă (oră, zi, lună, an) şi pentru cantitatea de produse obţinute. Mărimea salariului nominal depinde de: preţul forţei de muncă, care se creează pe piaţa muncii sub influenţa cererii şi ofertei; situaţia economică care se creează la diferite faze ale ciclului economic politica statului şi a antreprenorilor în domeniul de salarizare. Salariul real reflectă cantitatea de mărfuri şi servicii, care pot fi procurate în baza salariului disponibil. depinde de: mărimea salariului nominal; nivelul de preţuri asupra mărfurilor şi serviciilor; mărimea impozitelor; capacitatea de cumpărare a banilor. Salariul are tendinţa de diferenţiere: inegalitatea lucrătorilor. Lucrătorii se deosebesc după capacităţile fizice şi intelectuale, după nivelul de instruire şi pregătire. neomogenitatea felurilor de muncă. există munci prestigioase, mai puţin prestigioase, de inovaţie, conducere, organizare. inegalitatea pieţelor de muncă. coraportul dintre cererea şi oferta de muncă este diferit, ce inevitabil influenţează asupra diferenţierii salariului.

24. Piaţa capitalului real şi dobânda.Piaţa capitalului real reprezintă relaţiile băneşti care se formează în procesul atragerii şi plasării fondurilor băneşti, relaţii rezultate din confruntarea cererii şi ofertei de capital.Cererea de capital reflectă totalitatea nevoilor de capital ale agenţilor economici la un moment dat. componente: capitalul solicitat pentru

investiţii; resursele suplimentare; mijloacele necesare pentru formarea de rezerve.Oferta de capital reflectă totalitatea mijloacelor băneşti disponibile pentru plasament la un moment dat şi la un anumit preţ. include: economiile care se formează în perioada dată; capitalul eliberat dintr-un împrumut sau dintr-o folosire anterioară; capitalurile băneşti care devin disponibile pentru un interval de timp.Piaţa capitalului cuprinde două componente principale:

1) Piaţa capitalului pe termen scurt relaţiile care se formează în domeniul atragerii şi plasării fondurilor pe termen scurt.

2) Piaţa de capital pe termen mijlociu şi lung cuprinde relaţiile în legătură cu atragerea şi plasarea de fonduri pe termen mijlociu şi pe termen lung. componente: piaţa financiară; piaţa împrumuturilor pe gaj; piaţa ipotecară.Dobânda - suma de bani pe care o plăteşte debitorul creditorului pentru dreptul de folosire temporară a mijloacelor băneşti împrumutate. Dobânda poate fi: Dobândă simplă - Când un credit se acordă pe o perioadă mai mică sau egală cu un an.Dobânda compusă - când creditul se acordă pe o perioadă mai mare de 1 an iar rambursarea se face la sfârşitul perioadei.

Din punct de vedere al recuperării valorii avansate, rata dobânzii poate fi aprecită ca:

rată nominală a dobânzii, rata dobânzii stabilită în contractul de creditare rată reală a dobânzii, adică aceea care ţine cont de evoluţia preţurilor.

25. Piaţa funciară. Renta funciară şi formele ei. Preţul pământului şi tendinţele lui.Piaţa funciară include mecanisme ca: cererea, oferta, preţul, concurenţa. Cererea faţă de resursele naturale are tendinţa de creştere în urma sporirii progresului tehnico-ştiinţific, iar oferta de resurse naturale este inelastică, deoarece resursele au caracter limitat.Renta economică - venitul ce revine posesorului oricărui factor de producţie natura. Renta funciară este plata pentru folosirea serviciilor legate de pământ. Realizarea rentei economice presupune existenţa simultană a următoarelor condiţii: bunul respectiv să fie limitat cantitativ; bunul respectiv să nu poată fi înlocuit cu un alt bun; oferta bunului să fie inelastică în raport cu cererea.Renta economică se manifestă în următoarele forme:1. Renta funciară. În sistemului de producţie feudal se manifesta în:

a) renta în muncă –ţăranul trebuia să lucreze pe pământul moşierului un anumit număr de zile

b) renta în produse –ţăranul dădea moşierului o parte din produsul creat.c) renta în bani –ţăranul plătea proprietarului funciar o sumă de bani pentru

pământul arendat. În economia mixta renta funciară îmbracă două forme: a) renta funciară absolută, suma încasată de proprietarul funciar de la arendaş, b) renta funciară diferenţială, se formează pe baza deosebirilor de fertilitate a terenurilorEvoluţia şi dinamica preţului asupra pământului depinde de:– cererea şi oferta de terenuri agricole. Creşterea cererii duce la ridicarea preţului– cererea şi oferta de produse agricole legate de sporirea numerică a populaţiei şi a volumului de materie primă necesar pentru industria prelucrătoare. – mărimea şi evoluţia rentei. Creşterea rentei funciare inevitabil duce la ridicarea preţului– posibilitatea folosirii alternative a pământului poate să aducă proprietarului o rentă mai mare decât anterior(construirea unui stadion, bazin, cazino);– rata dobânzii. Preţul pam. se află în raport invers proporţional cu dinamica ratei dobânzii;– ameliorarea poziţiei terenurilor agricole, investirea suplimentară de capital în sistemul de irigare, în îngrăşăminte minerale, în tehnologii noi agricole etc.

26. Profitul: esenţa, formele, funcţiile, masa şi rata profitului.Indicatorul economic ce caracterizează raţionalitatea sau eficienţa oricărei activităţi economice este profitul iar obţinerea şi maximizarea lui este scopul esenţial al activităţii oricărui agent economic. Profitul este considerat în primul rând o formă fundamentală de venit. Din punct de vedere juridic-statistic, Profitul = încasări totale (CA)–cheltuieli totale(CT)Funcţii economice ale profitului:

a) Stimulează investiţiile şi creşterea producţiei, obţinerii profitului determină inovatia, iar inovaţiile stimulează investiţiile, producţia totală, şi nivelul angajării factorului muncă;

b) Orientează alocarea resurselor. Motivaţia obţinerii profitului determină firmele să-şi crească raţionalitatea şi eficienţa activităţilor economice Profitul se manifestă în următoarele forme:profitul brut – diferenţa dintre venitul total al firmei şi costul de producţie total;profitul net – acea parte din profitul brut care rămâne după plăţile impozitelor;profitul de monopol – profit obţinut de agenţii economici care deţin poziţii monopoliste dividend – formă specifică de profit încasată de acţionari Masa profitului reprezintă suma absolută a câştigului obţinut de o firmă, ramură sau economia naţională în ansamblu. Rata profitului - raportul dintre masa profitului şi costul de producţie. Rata comercială a profitului: - raportul dintre masa profitului şi cifra de afaceri;Rata economică a profitului: - raportul dintre masa profitului şi activele totale ale firmeiRata financiară a profitului: - raportul dintre masa profitului şi activele proprii ale întreprinderii.Masa şi rata profitului sunt influenţate de: nivelul productivităţii muncii. de nivelul costurilor de producţie. de mărimea şi dinamica preţurilor de vânzare. de volumul, structura şi calitatea activităţii economice, de viteza de rotaţie a capitalului.

27. Piaţa de capital: esenţa, trăsăturile, instrumentele şi structura.Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi

mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate către agenţii economici. Piaţa de capital funcţionează ca un mecanism de legătură între cei la nivelul cărora se manifestă un surplus de capital şi cei care au nevoie de capital.Piaţa de capital are următoarele trăsături:

1. este o piaţă deschisă, în sensul că plasamentul este efectuat în marea masă a investitorilor, iar tranzacţiile cu valori mobiliare au caracter public;2. produsele pieţei sunt instrumente pe termen mediu (1-5 ani) şi lung (peste 5 ani). 3. valorile mobiliare, ca produse ale pieţei, se caracterizează prin negociabilitate şi transferabilitate.

4. tranzacţionarea valorilor mobiliare este intermediară. Instrumentele principale care activează pe piaţa capitalului

sunt acţiunile şi obligaţiunile.Acţiunile sunt titluri financiare emise de o firmă pentru

constituirea , mărirea sau restructurarea capitalului propriu. Totalul acţiunilor emise de o firmă constituie capitalul social. Numărul de acţiuni deţinut de o persoană fizică sau juridică este materializat în certificatul de acţiuni. Caracteristicile acţiunilor:

1. acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală;

2. acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social;3. acţiunile sunt indivizibile;4. acţiunile sunt instrumente negociabile,

După modul de identificare a deţinătorului acţiunii se deosebesc acţiuni nominative şi acţiuni la purtător.

După drepturile pe care le generează, acţiunile se grupează în acţiuni ordinare şi acţiuni preferenţiale.

Principalele drepturi pe care le conferă acţiunile ordinare sunt: dreptul la vot şi dreptul la dividend.

Acţiunile preferenţiale conferă posesorului lor calitatea de coproprietar şi asigură o rentabilitate minimă pe baza unui dividend fix care, de regulă, se plăteşte înaintea dividendelor la acţiunile ordinare.

Valoarea unei acţiuni poate fi considerată sub următoarele aspecte:

1. Valoarea nominală (VN), egală cu rezultatul împărţirii capitalului social (CS) la numărul de acţiuni (N)

2. Valoarea de piaţă este preţul la care se efectuează schimbul de acţiuni.

Evaluarea financiară se realizează pe baza unor indicatori financiari, cum ar fi:

a. Profitul pe acţiune (PPA), b. Dividendul pe acţiuni (DPA), c. Randamentul unei acţiuni,

Obligaţiunile sunt instrumente de credit, pe termen mediu şi lung, emise de societăţi comerciale sau de organisme ale administraţiei de stat centrale şi locale. caracteristici:

1. caracterul rambursabil al capitalului mobilizat prin emisiunea şi vânzarea 2. scadenţa acestora;3. dobânda, în general fixă, ca preţ al închirierii capitalului financiar;4. durata de viaţă.

În practica internaţională, piaţa obligaţiunilor s-a diversificat foarte mult, utilizându-se alături de obligaţiunile clasice, noi tipuri de obligaţiuni:

a. Obligaţiuni de participaţie, în cadrul cărora rata dobânzii şi preţul de rambursare sunt fixate la un nivel minim în momentul emisiunii,

b. Obligaţiuni convertibile în acţiuni. Deţinătorul obligaţiunii se foloseşte de acest drept atunci când veniturile din dividende depăşesc dobânzile atribuite;

c. Obligaţiuni indexate. Emitentul îşi asumă obligaţia de a actualiza valoarea acestor titluri în funcţie de un indice, Obligaţiunile, ca titluri negociabile, sunt caracterizate de următoarele elemente tehnice:

a. Valoarea nominală este raportul dintre suma reprezentând împrumutul lansat pe piaţă şi numărul obligaţiunilor emise:

b. Cursul obligaţiunii este preţul de piaţă al acesteia:Structura pieţei de capital

Privită prin prisma producerii şi comercializării valorilor mobiliare piaţa de capital cuprinde două segmente: piaţa primară şi piaţa secundară.

Piaţa primară – piaţa pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate pentru prima dată. Participanţii pe piaţa primară, în cadrul căreia se vând şi se cumpără valori mobiliare nou emise, sunt: solicitatorii de capital, ofertanţii de capital, intermediarii. Piaţa primară are rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt în capitaluri disponibile pe termen lung.

Piaţă secundară – furnizează lichiditate pentru investitorii care doresc să-şi schimbe portofoliile înainte de data scadenţii.Piaţa secundară este o piaţă organizată care asigură operatorilor următoarele avantaje:

- oferă informaţiile referitoare la produsul ce urmează a fi tranzacţionat;- informaţiile despre produs şi despre emitent - oferă informaţii privind nivelul şi mişcarea preţului de piaţă.

După obiectul tranzacţiei se deosebesc: piaţa acţiunilor piaţa obligaţiunilor piaţa contractelor la termen – piaţa pe care valorile mobiliare se

tranzacţionează pentru livrare şi plata viitoare. piaţa opţiunilor– piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare

pentru livrare condiţionată. Cererea de capital aparţine unor operatori cum sunt: societăţi

industriale şi comerciale publice şi private, alte categorii de agenţi economici, instituţii financiar-bancare şi de asigurări, instituţii publice, guverne.

Oferta de capital provine din economisire. Oferta de capitaluri aparţine deţinătorilor de capitaluri: societăţi comerciale, bănci, case de economii, societăţi de asigurare, case de pensii, persoane particulare.

28. Piaţa financiară şi structura ei.Piaţa financiară reprezintă piaţa în cadrul căreia are loc

vânzarea-cumpărarea titlurilor de proprietate şi de credit. Prin intermediul pieţei financiare are loc acumularea resurselor băneşti ale persoanelor fizice şi juridice şi ale statului, care sunt utilizate pentru investiţiile capitale în sfera productivă şi neproductivă.

Piaţa financiară este compusă din următoarele pieţe: a) a acţiunilor, b) ipotecară c) a obligaţiunilor emise de societăţile pe acţiuni; d) a obligaţiunilor emise de administraţiile publice.

Piaţa financiară poate fi: a) În cadrul pieţei primare au loc tranzacţii cu hârtii de valoare mobiliare

nou emise. b) În cadrul pieţei secundare au loc tranzactii hârtiilor de valoare emise

anterior. Hârtiile de valoare pot fi clasificate în:

a) hârtii de valoare pe termen scurt, b) hârtii de valoare pe termen lung, c) hârtii de valoare cu venituri fixe d) hârtii de valoare cu venituri variabile

Ca obiecte de tranzacţii pe piaţa financiară servesc:

– acţiunea o hârtie de valoare pe termen lung, emisă de societatea pe acţiuni, care atestă deţinătorului dreptul la o parte din capitalul statutar al societăţii pe acţiuni şi primirea unui venit în formă de dividend şi acordă dreptul de vot la adunarea acţionarilor.

– obligaţiunea o hârtie de valoare emisă de societatea pe acţiuni pentru o anumită perioadă de timp. Posesorul obligaţiunii primeşte o dobândă fixă anuală iar la expirarea termenului obligaţiunii, societatea pe acţiuni răscumpără obligaţiunea la preţul nominal.

– bonul de tezaur, este un gen de obligaţie emisă de către stat pe termen de până la un an pentru finanţarea deficitului bugetar şi pentru alte necesităţi curente.

– certificat bancar, este o hârtie de valoare care atestă că o persoană fizică sau juridică a depus mijloace băneşti la bancă

În cadrul pieţei financiare funcţionează următoarele instituţii:1) Comisia Naţională a pieţei financiare. funcţii:

a) coordonarea activităţii tuturor instituţiilor din cadrul pieţei financiare, b) înregistrarea tuturor hârtiilor de valoare emise pe piaţa primară c) atestarea brokerilor şi a caselor de brokeraj

2) casele de brokeraj, compusa din: a) brokerul ca persoană fizică; b) asociaţiile de brokeri;c) casele de brokeraj, ca intermediar între cumpărătorii şi vânzătorii

3) Bursa de valori este o piaţă publică organizată pentru a mijloci tranzacţii cu hârtii de valoare pe termen lung, emise anterior de către cele mai importante societăţi pe acţiuni, precum, şi de către autorităţile publice. În cadrul bursei de valori:

a) preţurile sunt stabilite zilnic ca balanţă a anticipărilor; b) preţurile se formează pe baza cererii şi ofertei care se egalează zilnic; c) licitaţia se desfăşoară într-un loc anumit, în zile şi la ore programate;

Rolul bursei de valori:a) stimulează procesul investiţional, transformând activele financiare în

investiţii b) transformă rapid, operativ, capitalul bănesc în capital real şi invers; c) favorizează libera intrare pe piaţă a capitalului şi înalta sa mobilitate;

29. Piaţa monetară, cererea şi oferta de monedă.Piaţa monetară – reprezintă locul unde are loc confruntarea

dintre cererea şi oferta agregată de monedă. Piaţa monetară se deosebeşte de restul pieţelor prin aceea că obiectul îl constituie: moneda în numerar şi de cont.

Masa monetară reprezintă totalitatea mijloacelor de plată pe care le deţin agenţii economici dintr-o ţară. Masa monetară include trei agregate monetare: M1, M2 si M3

Principalele mecanisme ale pieţei monetare sunt: cererea agregată de monedă, oferta agregată de monedă şi preţul monedei.

Cererea agregată de monedă reprezintă cantitatea de monedă solicitată de agenţii economici, stat şi populaţie într-o anumită perioadă de timp. depinde:

– de volumul total al schimburilor de mărfuri şi servicii, – de nivelul preţurilor şi viteza de rotaţie a unităţii monetare– de volumul creditului de consum – de înclinaţia agenţilor economici spre lichidităţi.

Oferta agregată de monedă – totalitatea de monedă oferită de banca statului, agenţilor economici şi populaţiei într-o anumită perioadă de timp la un anumit nivel al ratei dobânzii. Influenţată de: de sporirea volumului de mărfuri şi servicii destinate vânzării; de reducere a vitezei de rotaţie a unităţii monetare; de mărimea ratei dobânzii.

Oferta agregată de monedă are următoarele surse de formare:Banca Naţională oferă monedă pentru susţinerea nevoilor de resurse financiare ale statului, Băncile comerciale oferă monedă de cont prin acordarea de credite agenţilor economici;Trezoreria oferă monedă prin împrumuturile pe care le contractează la diferite bănci comerciale sub forma obligaţiunilor emise şi subscrise de aceste bănci. Multiplicatorul monetar, care contribuie la majorarea ofertei banilor de cont. Punctul de intersecţie dintre cererea agregată de monedă şi oferta agregată de monedă la o rată a dobânzii unică constituie echilibrul pieţei monetare.

Pentru echilibrarea pieţei monetare statul elaborează diferite măsuri şi politici de reglare a masei monetare aflate în circulaţie, printre care pot fi menţionate:

a) suplimentarea ofertei de bani prin emisia de bancnote; b) controlarea directă asupra deţinerilor de bani de către sectorul

monetar;

d) stabilitatea puterii de cumpărare a monedei; f) asigurarea protecţiei deponenţilor

30. Sistemul de credit: esenţa, funcţiile, formele.Creditul reprezintă un împrumut acordat în formă bănească sau

în formă de marfă pe bază de restituire şi plăţii unei dobânzi.Subiecţii creditului sunt:

a) creditorul – persoana fizică sau juridică care acordă împrumut b) debitorul – cel care primeşte împrumutul sau un bun

Creditul are următoarele surse de formare: mijloacele băneşti disponibile ale agenţilor economici; bugetul de stat; ale populaţiei care se află în conturile bancare; care se află pe conturile organizaţiilor obşteşti.

Principiile de creditare se referă la:- debitorul;- obiectivele urmărite;- rambursare;- remunerarea creditului;- garantarea

Funcţiile creditului:1) Funcţia de distribuire şi redistribuire a mijloacelor băneşti disponibile;2) Funcţia de susţinere a micului business;3) Funcţia de reducere a masei monetare aflate în circulaţie;4) Funcţia de acoperire a deficitului bugetar.

Formele creditului:

a) credit bancar –în formă bănească de către instituţiile bancare;

b) creditul comercial –în formă de mărfuri şi servicii de către agenţii economici.

Tipurile de credit: După forma de proprietate:a) credit public;b) credit privat.După durata creditului:

c) credit pe termen scurt (până la 1 an);d) credit pe termen mijlociu (până la 5 ani);e) credit pe termen lung (mai mult de 5 ani);f) credit fără termen (credit de încredere). În dependenţă de forma de garanţie:a) credit personal (acordat fără garanţie materială, pe baza încrederii

personale);b) credit real (întemeiat pe o garanţie obiectivă);c) credit lombard (întemeiat pe o garanţie din hârtii de valoare);d) credit ipotecar (întemeiat pe o garanţie din bunuri imobiliare);e) credit amanet (întemeiat pe o garanţie constituită de un bun mobiliar). În dependenţă de destinaţia creditului:a) credit productiv (e destinat în sfera producţiei materiale);b) credit neproductiv (e utilizat în sfera socială; nematerială). În dependenţă de realizarea teritorială:a) credit intern;b) credit regional;c) credit extern.

Termenele şi condiţiile creditării sunt cuprinse într-un contract de credit.

Perioada de graţie - îi dă posibilitate clientului de a realiza venituri de pe urma activului nou cumpărat, înainte de a trebui să înceapă rambursarea ratelor scadente.

Principalele instrumente utilizate în operaţiunile de credit sunt: creanţă, bilet de ordin, gaj.

Politica monetar – creditară reprezintă ansamblu de măsuri aplicate de Banca Naţională pentru a influenţa asupra masei cu scopul asigurării echilibrului economic general. scopuri:

- stabilizarea preţurilor şi reducerea inflaţiei;- sporirea puterii de cumpărare a monedei naţionale;- asigurarea protecţiei deponenţilor - evitarea riscurilor în sistemul monetar şi creditor.

31. Sistemul bancar şi funcţiile lui. Operaţiunile bancare. Structura sistemului bancar Republica Moldova.

Banca – reprezintă o instituţie care acumulează şi plasează profitabil mijloace băneşti disponibile ale agenţilor economici şi ale populaţiei.

Sistemul bancar include 3 componente:a) Banca Naţională (centrală);b) Băncile comerciale (15 în RM);c) Instituţiile financiar – creditare.

Banca Naţională (centrală) exercită următoarele funcţii:- emisia de monedă;- reglementarea activităţii tuturor instituţiilor financiar-

bancare. - acumulează şi păstrează fondurile de rezervă - monitorizează activitatea băncilor comerciale şi previne

falimentul acestora;- elaborează politica monetar – creditară şi reglează cursul

valutar din ţară.BN din RM este o instituţie care se supune numai parlamentului.

Din punct de vedere a spaţiului efectuării acestor funcţii, ele pot fi:

1) interne (operaţiuni cu băncile comerciale; operaţiuni cu hârtii de valoare);2) externe (primirea creditelor străine; determinarea cursului unităţii

monetare;).Băncile comerciale îndeplinesc mai multe funcţii, printre care pot

fi menţionate: a) funcţiile de acordare a creditelor persoanelor fizice şi juridice; b) de deservire a conturilor bancare; c) de primire a depozitelor bancare de la clienţi; d) de acordare a cardurilor bancare;

Operaţiunile băncilor comerciale pot fi divizate în două grupe: La operaţiunile pasive se referă:- formarea mijloacelor proprii ale băncii;- primirea depozitelor pe conturile clienţilor;La operaţiunile active se referă:- acordarea de credite persoanelor fizice şi juridice;- investiţiile bancare, - operaţiunile de factoring - operaţiunile de leasing - operaţiuni legate de decontarea cambiilor.

Diferenţa dintre dobânzile încasate şi cele plătite de către bănci constituie profitul bancar brut. Dacă din profitul bancar brut se scad cheltuielile de administrare şi impozitele respective, atunci ceea ce rămâne constituie profitul net bancar.Există trei tipuri de licenţe de bază acordate de către BNM băncilor comerciale: licenţă de tip A o bancă are nevoie de un capital normativ minim egal cu 32 milioane lei, licenţa B – 64 milioane lei licenţa de tip C – 96 milioane lei

32. Avuţia naţională şi structura ei. Produsul naţional şi formele lui de manifestare.

Avuţia naţională – reprezintă totalitatea bunurilor materiale şi serviciilor create şi acumulate în societatea respectivă la momentul dat. Structura avuţiei naţionale:

1. avuţia creată prin muncă – clădiri, utilaje şi restul rezultatelor activităţii de lucru;

2. bogăţiile subterane şi fondul forestier şi funciar– terenuri de pământ, păduri, ape, petrol

3. resursele umane – populaţia ocupată în câmpul de muncă, aflată în curs de şcolarizare.

4. bunurile obţinute prin activitatea creativă– monumente istorice, arta, muzica, literatura Formele avuţiei:

1. avuţia personală – privată; 2. avuţia colectivă – avuţia întreprinderii cooperatiste, SA, întreprinderii de

consum; 3. avuţia publică – care este dirijată de către stat şi ale administraţiei publice.

Potenţialul economic al societăţii include:1. resursele umane – analizate în aspect cantitativ, calitativ şi structural;2. resursele naturale – analizate în aspect cantitativ şi calitativ şi atrase 3. avuţia populaţiei;4. progresul tehnico – ştiinţific;5. stocurile de capital – capital fix şi capital circulant;6. potenţial ştiinţific, cultural şi de instruire;

Produsul naţional – reprezintă rezultatele activităţilor tuturor agenţilor economici într-o anumită perioadă de timp. Produsul naţional se manifestă în următoarele forme:

1. produsul global brut (PGB) – care reprezintă valoarea tuturor bunurilor materiale create într-o anumită perioadă de timp (1 an).

2. produsul intern brut (PIB) – reprezintă valoarea adăugată, creată de agenţii economici autohtoni şi agenţii economici străini într-o anumită perioadă de timp din tara.PIB = PGB – Ci, unde-Ci – consumul intermediar

3. produsul intern net (PIN) – reprezintă valoarea adăugată netă a bunurilor economice destinate pentru consumul final. PIN = PIB - A, unde -A – amortizarea

4. produsul naţional brut (PNB) – reprezintă expresia bănească a bunurilor materiale şi nemateriale create de agenţii economici autohtoni care activează în interiorul şi în afara ţării.PNB = PIB ± SVAB, unde-SVAB – soldul valorii adăugate brute

5. produsul naţional net (PNN) – reprezintă produsul exprimat în formă bănească destinat pentru consumul final. PNN = PNB – A (amortizarea)

6. venitul naţional (VN) – reprezintă venitul obţinut de la utilizarea factorilor de producţie şi se manifestă în formă de salariu, dobândă, rentă, profit. VN = PIN – Ii, Ii – impozite indirecte.Deflatorul PIB – reflectă schimbările care au loc în dinamica preţurilor şi dinamica capacităţii de cumpărare a monedei.Metode de calcul a PIB-ului:

1. metoda de producţie 2. metoda de utilizare3. metode de venituri

33. Consumul şi economiile. Investiţiile şi rolul lor economic.Consumul – reprezintă acea parte a venitului naţional, care este destinată pentru procurarea mărfurilor şi serviciilor necesare satisfacerii cerinţelor umane.Consumul îndeplineşte următoarele funcţii:

1) serveşte ca mijloc de satisfacere directă a necesităţilor oamenilor în mărfuri şi servicii.

2) poate accelera sau stopa procesul de producţie a bunurilor.

3) contribuie la utilizarea raţională a factorilor de producţie.

4) contribuie la stabilirea echilibrului economic şi la dinamismul economic.Asupra consumurilor inluenţează 2 grupe de factori:

1. Factorii obiectivi : 2. Factorii subiectivi : Formele consumului: 1. În dependenţă de structura consumului el poate fi divizat în: final, intermediar2. În dependenţă de subiect , consumul poate fi: privat, public 3. În dependenţă de obiect: de bunuri materiale, de bunuri nemateriale (servicii)4. În dependenţă de durata consumului: curent, consum pe termen lung5. În dependenţă de destinaţie: productiv, neproductiv Economiile – reprezintă acea parte din venitul naţional care rămâne după cheltuielile de consum.Economia netă – este acea parte din venitul naţional care rămîne de la cheltuielile pentru consum.Dacă la economia netă se adaugă amortizarea atunci obţinem economia brută.Rata medie – reprezintă raportul dintre volumul economic şi nivelul veniturilor:Economiile pot fi clasificate după următoarele criterii:

1) În dependenţă de sursele de formare : nete, brute

2) În dependenţă de forma de proprietate: private, publice

3) În dependenţă de modul de primire a deciziilor: libere, forţate Cauzele de formare a economiilor sunt:

1. Dorinţa de a reglementa cheltuielile în timp.2. Dorinţa de îmbogăţire şi de acumulare a mijloacelor băneşti pentru

moştenitori3. Înclinaţia spre lichidităţi 4. Zgîrcenia unor persoane fizice şi juridice referitor la investirea

economiilor în afaceri.Acea parte din venitul naţional, care este cheltuită pentru

formarea brută de capital fix, constituie investiţiile nete. Investiţiile nete luate în ansamblu cu amortizarea capitalului fix constituie investiţiile brute.

Rolul economic al investiţiilor constă în următoarele:

- investiţiile servesc ca sursă materială în crearea noilor locuri de muncă;

- investiţiile contribuie la sporirea productivităţii factorilor de producţie;

- investiţiile contribuie la sporirea înzestrării tehnice a muncii şi la aplicarea tehnicii moderne

- investiţiile contribuie la creşterea economică şi la majorarea venitului naţional.Rata investiţiilor reprezintă raportul dintre formarea brută de capital fix şi produsul intern brut Multiplicatorul investiţional reprezintă raportul dintre creşterea venitului şi creşterea investiţiilor, arată în ce măsură creşte venitul în urma sporirii cu o unitate a investiţiilor. Acceleratorul investiţional reprezintă raportul dintre creşterea investiţiilor şi sporirea venitului, arată în ce măsură cresc investiţiile în urma sporirii cu o unitate a venitului.

34. Factorii, formele şi tipurile creşterii economice.Creşterea economică – reflectă modificările pozitive reale

care au loc în sporirea rezultatelor actiităţii la nivel macroeconomic într-o perioadă îndelungată de timp. Creşterea economică poate fi:

1. Creştere economică pozitivă , odată cu sporirea PIB, sporeşte veniturile pe cap de locuitor.

2. Creşterea economică negativă, creşterea relativă a PIB reduce venitul pe cap de locuitor.

3. Creşterea economică zero, ritmul de creştere a PIB = ritmului de creştere a populaţiei.Dezvoltarea economică a unei ţări reflectă ansamblu transformărilor cantitative şi calitative ce au loc în structurile social–economice, tehnico-ştiinţifice în mecanismele economice şi în comportamentul economic al oamenilor. Progresul economic reprezintă un proces de avansare a economiei naţionale într-o anumită perioadă de timp de la inferior la superior. este influenţat de mai mulţi factori:

1. factorii direcţi: factorul uman (cantitatea, calitatea şi strucutura forţei de muncă) factorul natural (cantitatea şi calitatea resurselor naturale); factorul tehnologic include tehnologiile şi inovaţiile tehnico – ştiinţifice; factorul informaţional.2. factorii indirecţi: cererea agregată; volumul investiţiilor de capital; rata dobânzii; climatul economic şi social din ţara respectivă.

Există 3 tipuri de creştere economică:1. extenivă – care prevede sporirea volumului de producţie mai mult de 55% 2. intensivă – prevede creşterea cu mai mult de 55% a volumului de

producţie 3. intermediară – este obţinută atât din contul factori extensivi cât şi din

intensivi.

35. Natura fluctuantă a creşterii economice. Ciclurile economice.Există următoarele trei forme de fluctuaţii economice:

1. determinate de cauze naturale (secete, inundaţii, cutremure);1. întâmplătoare care sunt generate de factorii sociali (războaie, tensiuni);2. fluctuaţii ciclice – care sun generate de factorii economici şi care se repetă

Fluctuaţiile economice reflectă dezvoltarea ciclică a economiei.Ciclicitatea economică – reprezintă un proces de creştere sau scădere activităţii economice şi se reflectă în oscilaţia volumului de producţie în ocuparea forţei de muncă în procesele inflaţioniste.Ciclul economic – reprezintă perioada de la începutul unei crize economice şi până la începutul următoarei crize se maifestă în 3 forme:

1. Ciclurile economice lungi Acest ciclu are o durată de până la 40-60 de ani, şi reflectă schimbări cantitative şi calitative în toate sectoarele de activitate economică. Acest ciclu are 2 faze: ascedentară, descedentară

2. Ciclul mediu sau decinal. Are o perioadă de la 4-5 ani până la 10-12 ani. Acest ciclu include patru faze: de expansiune economică, declin economic, de depresiune, de înviorare.

3. Ciclul scurt sau mic Are o durată de la 4-5 luni până la 3-4 ani. Acest ciclu include 2 faze:faza de expansiune, faza de contracţie

36. Crizele economice şi formele lor de manifestare.Criza economică – reflectă o stare de dereglare a economiilor naţionale şi se manifestă în următoarele forme:

Crizele de subproducţie – care reflectă deficitul de produse alimentare. Aceste crize de regulă sunt generate de secetă, inundaţii sau răzbaoie;

Crizele de supraproducţie – care reflectă situaţia când mărfurile fabricate nu pot fi realizate din cauza capacităţii joase de cumpărare a populaţiei.

Crizele neciclice care includ:

Crizele neciclice care cuprind scăderea producţiei în unele ramuri; Crizele parţiale; Crizele agrare care au o durată de 20-30 ani care stopează creşterea

producţiei agricole şi a ramurii de prelucrare a produselor agricole.Politicile în domeniul creşterii economice:

1. politica creditară – financiară care este orientată spre reducerea ratei dobânzei;

2. politica fiscală – este orientată spre scăderea impozitului 3. politica de ocupare deplină a forţei de muncă;4. politica de sporire a volumului de capitalului investit în activitatea

economică.

37. Necesitatea, cauzele şi metodele intervenţiei statului în economie.Necesitatea intervenţiei statului în activitatea economică este

condiţionată de: a) insuficienţa sectorului privat de a rezolva problemele de interes general; b) complexitatea problemelor care apar în perioadele dificile c) satisfacerea nevoilor publice

Reglarea economică reprezintă modalitatea de funcţionare a economiei naţionale, prin intermediul căreia variabilele ansamblului economic se ajustează. Tipuri:

a) Reglarea economică spontană - prin intermediul pieţei b) Reglarea economică dirijată, elementele ansamblului economic sunt

influenţate de stat c) Reglarea mixtă, combinarea mecanismelor de reglare economică spontană

şi dirijată. Politici economice sint in dependenta de:

- domeniul de aplicare politicile economice - instrumentele folosite

- durata de extindere a politicii - influenţa statului asupra agenţilor economici- amploarea domeniului de activitate- orientarea doctrinară

Mecanismul de reglare a economiei naţionale mixte se manifestă în următoarele forme concrete:Reglarea cadrului juridic, Reglarea activităţii monopoliste, Reglarea administrativă, Reglarea proceselor de stabilizare şi relansare macroeconomică, Reglarea de stat în calitate de antreprenor, Reglarea bugetară, Reglarea creditară şi monetară, Reglarea de stat a resurselor, Reglarea de stat a ramurilor şi sectoarelor economiei naţionale, Reglarea de stat a veniturilor, Reglarea relaţiilor economice externe,

38. Finanţele publice şi structura lor.Sistemul de finanţe în orice ţară include următoarele componente:

1. Finanţele publice 2. Finanţele întreprinderii 3. Finanţele populaţiei;4. Finanţele organizaţiilor obşteşti, partidelor şi a diferitor mişcări.

Finanţele publice reflectă următoarele relaţii:1) Relaţiile financiare dintre stat şi întreprindere, plata impozitelor 2) Relaţiile financiare dintre întreprinderi care sunt bazate pe încheierea

contractelor 3) Relaţiile financiare dintre Băncile Comerciale şi întreprindere, pe credite 4) Relaţiile financiare dintre stat şi populaţie, referitor la salarizare,5) Relaţiile financiare dintre diferite subdiviziuni a administraţiei publice

locale.Funcţiile finanţelor publice: a) funcţia de reproducţie - lansarea raţională a mijloacelor financiare ca resurse a reproducţiei.b) funcţia de repartiţie - constă în distribuirea şi redistribuirea venitului naţional prin impozite.c) funcţia de stimulare - constă în stimularea şi dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific d) funcţia de control - controlul la nivel micro, macro asupra proceselor de formare şi utilizare formală a mijlocelor băneşti.

39. Bugetul de stat şi structura lui. Deficitul bugetar şi datoria publică.Bugetul naţional – reprezintă un set de documente juridice care reflectă sursele de venit şi direcţiile de cheltuieli publice. Componentele bugetului naţional:

1) Bugetul de stat – inclusiv fondurile extrabursiere.2) Bugetul asigurării sociale de stat.3) Bugetul asigurări medicale.4) Bugetele locale.

Bugetele de stat şi locale luate împreună - formează bugetul consolidat.

Existe 2 laturi a bugetului de stat: Veniturile bugetare si Cheltuieli bugetareDacă venitul = cheltuielile, atunci astfel de buget este considerat excedentarDacă venitul cheltuieli, atunci astfel de buget este considerat deficitar.Deficitul bugetar are următoarele surse de acoperire:

1) Recurgerea la împrumuturi interne de la banca naţională sau de la populaţie.

2) Atragerea împrumuturilor externe.

3) Emisia de către banca naţională a unei cantităţi suplimentară de monedă.Totalitatea sumelor împrumutate de stat , nerambursate formează datoria publică. se divizează:

1) Datoria internă –împrumutul guvernului de la BN şi împrumutul de stat de la populaţie.

2) Datoria externă –se referă la creditele obţinute de guvern şi de către agenţii economici de la instituţiile financiare internaţionale.

3) Datoria publică.În componenţa bugetului de stat sunt incluse următoarele fonduri bugetare: fondul sistemului de administrare, de editare a manualelor, republican de susţinere a populaţiei, de susţinere şi dezvoltare a ştiinţei, de finanţare a elaborării bazei normative în domeniul construcţiei, naţional de protecţie ecologică, de stimulare şi susţinere a turismuluiVenitul bugetar este format din: impozit pe venit; accizele; taxa vamală; TVA ş.a.

40. Sistemul fiscal. Funcţiile şi formele impozitelor. Politica fiscală în Republica Moldova.

Sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, formelor şi metodelor de stabilire, modificare şi anulare a acestora, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.Impozitul - reprezintă o plată obligatorie încasată de stat de la persoane fizice şi juridice.Impozitele îndeplinesc următoarele funcţii:

Funcţia fiscală - constă în formarea venitului bugetar Funcţia socială – constă în distribuirea şi redistribuirea venitului în

valoarea păturilor sarace. Funcţia de reglare – constă în reglarea impozitului la faza declinului

economic şi la faza de expansiune economică.Elementele impozitului:

subiecţii impunerii obiectul impunerii cotele impozitelor şi taxelor; facilităţile, etc.

Formele impozitelor :1. după modul cum sunt afectate veniturile sunt:a) Impozite directe o Impozitul pe venit de la persoanele fizice şi juridice.o Impozitul privat – constituie între 3-5%o Impozitul funciar – depinde de fertilitatea solului.o Impozitul de la realizarea hârtiilor de valoareo Impozitul pentru folosirea resurselor naturale.b) Impozite indirecte o TVA constituie 20%o Accizele care cuprinde unele categorii de mărfuri (bere , vin, ţigări)o Taxa vamală – care cuprinde importul şi exportul de mărfuri cît şi mărfuri

de tranzit.o Taxele locale, care sunt determinate de administraţiile publice locale. 2. după obiectul impunerii sunt: pe venit; pe avere; pe consum. 3. în dependenţă de modul de încasare sunt: unic proporţional, impozit

progresiv, regresiv, negativ, 4. în funcţie de scopul urmărit pot fi: financiare; de ordine.5. după frecvenţa realizării lor pot fi: permanente; incidentale.6. după instituţia care le administrează pot fi: federale; ale statelor; ale

provinciilor sau regiunilor membre ale federaţiei; locale.Raportul între încasările fiscale şi produsul intern brut constituie presiune fiscală.

Sistemul impozitelor şi taxelor de stat include:a) impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitul privat;b) taxa vamală, taxele percepute în fondul rutier.

Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:a) impozitul funciar, impozitul pe bunurile imobiliare;b) impozitul pentru folosirea resurselor naturale.

Taxele locale includ:

a) taxa de amenajare a teritoriului, taxa de amplasare a publicităţii;b) taxa pentru dreptul de a folosi simbolica locală;c) taxa de eliberare a autorizaţiei pentru amplasarea unităţilor comerciale;d) taxa de piaţă, taxa hotelieră, taxa de staţiune.

41. Echilibrul economic general şi formele lui de manifestare.Echilibrul economic – reflectă o tendinţă de concordanţă dintre diferite mărimi: micro si macro- economice.

Echilibrul economic se manifestă în 2 forme:

1) Echilibrul general – care tinde spre concordanţa relativă a cererii şi ofertei agregate pe piaţa muncii, piaţa capitalului şi pe piaţa bunurilor materiale şi serviciilor.Componentele:

a) asigurarea creşterii economice pozitiveb) asigurarea ocupării depline a forţei de muncă c) stabilitatea generală a preţurilord) repartiţia echitabilă a veniturilor între diferite categorii sociale ale

populaţiei.

2) Echilibrul economic parţial – reprezintă concondarţa relativă dintre diferite mărimi la nivel micro şi macro- economic. Formele Echilibrul economic

1) Echilibrul microeconomic –concordanţa dintre cererea şi oferta unui produs.

2) Echilibrul mezoeconomic –concordanţa dintre diferite ramuri şi sectoare ale economiei naţionale

3) Echilibrul macroeconomic –concordanţa relativă dintre resursele limitate şi nevoile social-economice crescînde.

4) Echilibrul material – concordanţa dintre structura, cantitatea şi calitatea bunurilor produse şi structura cantitatea şi calitatea nevoii de consum final.

5) Echilibrul valoric se manifestă în:a) Echilibrul monetar – reflectă concordanţa dintre expresia bănească a

mărfurilor şi serviciilor şi masa de monedă aflată în circulaţie.b) Echilibrul financiar – reflectă concordanţa dintre resursele financiare

disponibile şi necesităţile de plată.c) Echilibrul bugetar – reflectă concordanţa dintre veniturile şi cheltuielile

bugetare.d) Echilibrul valutar –concordanţa dintre încasările de valută şi plăţile

valutare.e) Echilibrul muncii – reflectă concordanţa dintre structura, cantitatea,

calitatea forţei de muncă şi locurile de muncă disponibile.f) Echilibrul comercial - reflectă concordanţa relativă dintre exportul şi

importul de mărfuri şi servicii.Pentru a asigura un echilibru economic general se cere de respectat următoarele 3 condiţii:

1) oferta agregată de mărfuri şi servicii trebuie să fie egală cu cererea

2) oferta agregată de monedă trebuie să fie egală cu cererea agregată de monedă.

3) oferta agregată de muncă trebuie să fie egală cu cererea agregată de muncă.Punctul de intersecţie dintre cerere şi oferta agregată reflectă echilibrul economic general.

42. Esenţa, formele şi caracteristicile şomajului. Politici antişomaj. Şomajul – reprezintă un dezechilibru economic care reflectă neconcordanţa dintre cererea şi oferta forţei de muncă pe piaţa muncii. Şomer, persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

- are vîrsta de la 16 pînă la nivelul de pensionar ( în RM bărbaţii pînă la 62,5 ani, femei-57,5);

- persoana aptă de muncă în aspect fizic şi intelectual;

- persoana aflată în căutarea unui loc de muncă;

- persoana care a depus o cerere la agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă.Statut de şomer, i se acordă persoanelor în conformitate cu cerere depusă. Structura şomajului include 4 categorii de persoane:1. persoanele care sunt eliberate din funcţie din iniţiativa întreprinderii.2. persoanele care benevol au părăsit locul de muncă;3. persoanele care pentru prima dată au apărut pe piaţa muncii în calitate de şomeri.4. persoanele care au întrerupt activitatea de muncă anterioară.Formele şomajului

1. Şomaj fricţional –persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în urma schimbării locului de trai sau a situaţiei din familie.2. Şomaj ciclic – este generat de faza de criză şi de presiunea ciclului economic decenal.3. Şomajul structural –este generat de schimbările structurale la nivel micro şi macroeconomic.4. Şomajul tehnologic – este generat de aplicarea tehnologiilor noi a tehnicii avansate.5. Şomaj voluntar – cuprinde persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă prestigios.6. Şomaj involuntar – cuprinde persoanele care sunt gata să se angajeze la orice lucru 7. Şomaj discontinu –în legătură cu maternitatea sau îngrijirea copilului sau a celor în etate.8. Şomaj sezonier – cuprinde persoanele care activează în ramurile legate de factori naturali 9. Şomaj parţial – cuprinde persoanele care au un regim redus de lucru 10. Şomajul la negru – include persoanele care concomitent primesc salariu şi ajutor de şomaj.Mărimea absolută a şomajului cuprinde persoanele apte de muncă dar neîncadrate în munca.Rata şomajului –raportul dintre mărimea şomajului şi mărimea populaţiei apte de muncă. Există următoarele politici de reducere a şomajului:

a. politici care privesc nemijlocit şomerii (angajarea şomerilor la lucrări publice, acordarea indemnizaţiilor de şomer, acordarea ajutorului social, crearea de noi locuri de muncă);

b. politici referitoare la populaţia ocupată (ridicarea nivelului de calificare a lucrătorului în conformitate cu cerinţele tehnologice);

c. alte politici (contracte de scurtă durată etc.).

43. Inflaţia: esenţa, cauzele, formele, consecinţele. Măsuri antiinflaţioniste.Inflaţia – reprezintă un dezechilibru dintre masa monetară aflată în circulaţie şi volumul de mărfuri şi servicii destinate pentru realizare. Inflaţia reflectă:

1) Creşterea generală a preţurilor

2) Scăderea capacităţii de cumpărare a monedei.

3) Creşterea costului de producţie.

Cauzele inflaţiei: 1) Creşterea unui ritm mai înalt a masei monetare în raport cu creşterea

volumului de mărfuri şi servicii, ceea ce duce la majorarea preţurilor - inflaţie prin monedă.

2) Creştera cererii agregate cu un ritm mai înalt decît ofertei agregate – inflaţie prin cerere.

3) Creşterea costurilor de producţie ceea ce duce la creşterea preţurilor la produsele finale, inflaţie prin ofertă.

4) Importul inflaţiei care este legat de importul mărfurilor şi serviciilor la preţuri înalte.Formele inflaţiei:

1) Inflaţia latentă, situaţia cînd preţurile cresc anual pînă la 3-4%, această inflaţie

2) Inflaţia moderată, situaţia cînd preţurile cresc anual 5-10%

3) Inflaţia rapidă, situaţia cînd preţurile cresc anual cu 10-20%

4) Inflaţie galopantă, situaţia cînd preţurile cresc anual cu 21-50%

5) Hiperinflaţie, situaţia cînd preţurile cresc anual cu 50% în 6 luni.

6) Inflaţie echilibrată – are loc cînd preţurile cresc cu acelaşi ritm ca şi veniturile populaţiei.

7) Inflaţie neechilibrată- cresc preţurile în unele ramuri, iar veniturile rămîn neschimbate,

8) Inflaţie anticipată- statul prevede procesele inflaţioniste.

9) Inflaţia controlată- cînd statul aplică unele măsuri de reducere a inflaţiei.

10) Inflaţie necontrolată- cînd statul nu aplică nimic pentru a stopa procesele inflaţioniste.Consecinţele inflaţiei şi politici antiinflaţionisteInflaţia are următoarele consecinţe economice negative:

1) Inflaţia duce la agravarea disproporţiilor dintre ramurile economice naţionale

2) Inflaţia duce la deprecierea investiţiilor de capital şi la stoparea construcţiilor capitale.

3) Inflaţia duce la dereglarea sistemului monetar creditar şi la stimularea schimbului de barter.

4) Inflaţia duce la dereglarea sistemului fiscal şi deprecierea veniturilor bugetare.

5) Inflaţia duce la deprecierea acumulărilor băneşti ale populaţiei;

6) Inflaţia duce la scăderea nivelului de ocupare a forţei de muncă.Politici antiinflaţionisteStatul elaborează şi promovează 2 tipuri de politici anti- inflaţioniste strategice şi tactice:

1) Politica de reducere a cererii agregate:

2) Stimularea ofertei agregate 3) Reducerea masei monetare aflate în circulaţie:Politica antiinflaţioniste de ordin tactic prevăd:

1) indexarea veniturilor populaţiei în urma creşterii inflaţiei.

2) privatizarea întreprinderilor publice nerentabile

3) sporirea ratei dobînzii la depozitele bancare ale populaţiei.

44. Interacţiunea dezvoltării economice şi sociale. Nivelul şi calitatea vieţii.Calitatea vieţii – reprezintă totalitatea condiţiilor natural-economice, politice, culturale , etice de asigurare a integrării economice sociale , spirituale ale viaţii umane. Componentele ei:

1) Situaţia demografică din ţara respectivă

2) Calitatea locurilor de muncă

3) Nivelul venitului populaţiei

4) Mediul social- politic din ţarăAsupra calităţii vieţii influienţează următorii factori :

1) Calitatea resurselor naturale

2) Dezvoltarea PTS şi economic

3) Mărimea şi structura venitului naţional a avutiei naţionale

4) Nivelul de dezvoltare a bazei tehnico-materială a sferei sociale.Nivelul de trai al populaţiei – reflectă gradul de satisfacţie a cerinţelor vitale ale populaţiei.În conformitate cu decizia ONU, nivelul de trai este determinat în baza următorilor indicatori:

1) Durata medie de viaţă

2) Accesul la instruire, educaţie şi cultură

3) Starea de sănătate a populaţiei

4) Mediul social-politic din ţară

5) Calitatea condiţiilor de muncă

6) Durata timlului de transport la locul de muncă.

7) Concedii anuale plătite

8) Nivelul de venituri

9) Nivelul şi evoluţia preţului

10) Nivelul sărăciei

11) Poluarea apei, solului, aerului

45. Conţinutul şi structura economiei mondiale contemporane.Economia mondială reprezintă ansamblul economiilor

naţionale şi al relaţiilor economice internaţionale generate de diviziunea mondială a muncii.

În aspect structural economia mondială include: a) sistemul instituţionalb) comerţul internaţional de mărfuri şi servicii; c) mişcarea internaţională a capitalului şi a investiţiilor străine; d) migrarea internaţională a forţei de muncă; e) relaţiile credito-financiare;

f) cooperarea economică internaţională;g) integrarea economică internaţională;h) schimbul dintre ţări în domeniul ştiinţei şi tehnicii.Economia mondială are următoarele trăsături:

- unităţile de bază a economiei mondiale le constituie economiile naţionale;- principalele subsisteme ale economiei mondiale sunt: piaţa mondială,

diviziunea mondială a muncii, circuitul economic mondial;- economia mondială întruneşte ţări care din punct de vedere economic se

află la difeite niveluri de dezvoltare;- în actuala economie mondială există trei Centre de putere economică:

Europa Occidentală, America de Nord, Asia de Sud-Est.Una din componentele de bază a economiei mondiale este

diviziunea mondială a muncii.Specializarea internaţională are ca scop adaptarea

potenţialului economic naţional, a economiei de piaţă internă, la cerinţele pieţei mondiale. depinde de următorii factori:

a) condiţiile naturale, care pot favoriza un anumit fel de producţie

b) mărimea teritoriului şi a populaţiei c) nivelul aparatului de producţie şi gradul său de diversificare

În actuala economie mondială există mai multe forme de specializare, principalele fiind:

- specializarea intersectorială, - specializarea interramurală în sectorul industrial. - specializarea tehnologică.

Prin flux economic internaţional se înţelege mişcarea unor valori materiale, băneşti sau spirituale de la o ţară la alta. Circuitul economic mondial cuprinde următoarele fluxuri:

- fluxurile comerciale internaţionale, determinate de exportul şi importul de mărfuri

- fluxurile de investiţii de capital dintre ţări;- fluxurile de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice şi de tehnologii - fluxurile de prestări de servicii: turism, transport, telecomunicaţii, servicii

bancare, - fluxurile de cooperare economică internaţională;- fluxurile de forţă de muncă (migrarea internaţională a forţei de muncă);- fluxurile valutar-financiare internaţionale.

În conformitate cu prevederile Organizaţiei Naţiunilor Unite toate ţările globului pământesc sunt divizate în trei grupe mari: ţările subdezvoltate, ţările în curs de dezvoltare şi ţările industrial dezvoltate.

În dependenţă de nivelul Produsului Intern Brut, care revine pe cap de locuitor, ţările lumii pot fi grupate după următoarele criterii:

- ţări cu venit scăzut (< 785 $ pe an), din care fac parte: India, Armenia, Moldova,

- ţări cu venit mediu (786 – 3125 $ pe an), din care fac parte: Namibia, China, RO

- ţări cu venit peste mediu (3126 – 9655 $ pe an), din care fac parte: Cehia, Estonia,

- ţări cu venit ridicat (> 9656 $ pe an), din care fac parte: Australia, Japonia, S.U.A.

46. Comerţul internaţional. Balanţa comercială şi balanţa de plăţi.

Comerţul internaţional are următoarea structură:- schimburile de mărfuri şi servicii efectuate de agenţii economici;- serviciile de transporturi şi de expediţii;- acţiunile de proiectare şi executare a lucrărilor de construcţie;- serviciile de asistenţă tehnică în dependenţă de folosirea brevetelor de

invenţii;- serviciile de reprezentanţă comercială;- prestaţiile şi serviciile turistice;- alte acte de comerţ efectuate între agenţii economici din diferite ţări.

Comerţul internaţional este influenţat de următorii factori:- specializarea ţărilor în fabricarea unor grupe de produse în dependenţă de

condiţiile naturale, economice şi tradiţionale;- integrarea economică internaţională atât în Europa, cât şi în alte zone ale

lumii;- extinderea societăţilor şi companiilor transnaţionale - repartizarea planetară a capitalului, resurselor naturale şi a forţei de

muncă;- nivelul de dezvoltare a transporturilor şi telecomunicaţiilor, a instituţiilor

valutar-bancare.În cadrul economiei mondiale există mai multe forme de pieţe

internaţionale: a) burse internaţionale, care se divizează în burse generale şi

burse specializate. b) pieţe zonale ale unor produse industriale

c) pieţe internaţionale de licitaţie; d) târguri internaţionale Preţurile aplicate pe piaţa mondială pot fi grupate după

următoarele criterii:- în dependenţă de felul mărfurilor destinate pentru comerţul extern - în dependenţă de direcţia fluxurilor comerciale externe - în dependenţă de poziţia celor care le stabilesc preţurile - în dependenţă de tehnica de comercializare a mărfurilor - preţuri de listă sau catalog, - preţuri director - în dependenţă de etapele tranzacţiilor

Politica liberului schimb constă în asigurarea condiţiilor pentru ca toate mărfurile să circule liber între state.

Politica protecţionistă constă în stimularea producătorilor autohtoni şi limitarea importurilor de mărfuri străine, care pot fi confecţionate în ţara dată

Balanţa comercială reprezintă tabloul statistico-economic în care se înregistrează şi se compară în formă bănească exportul şi importul de bunuri economice, efectuate de o anumită ţară pe durata unui an. cuprinde: exportul, care formează activele, importul care formează pasivele.

Balanţa comercială este activă, dacă exportul depăşeşte importul, este pasivă, dacă importul depăşeşte exportul şi este echilibrată, dacă importul şi exportul sunt egale. Balanţa comercială poate fi: generală, atunci când cuprinde ansamblul legăturilor externe ale unei ţări; parţială, atunci când reflectă relaţiile import-export ale unei ţări sau grup de ţări.

Balanţa de plăţi externe reprezintă un instrument economico-statistic, în care se includ şi se compară încasările şi plăţile realizate de o ţară într-o anumită perioadă de timp. În balanţa de plăţi externe se înscriu toate fluxurile valorice cu străinătatea.

În conformitate cu actele normative ale Fondului Monetar Internaţional balanţa de plăţi externe cuprinde două grupe de indicatori:

- Grupa I, numită Balanţa curentă sau Contul curent, include:- Grupa II, numită Balanţa mişcărilor de capital sau Contul de capital şi

financiar, Balanţa de plăţi externe poate fi: echilibrată, atunci când încasările sunt egale cu plăţile externe; excedentară sau activă, atunci când încasările din relaţiile internaţionale sunt mai mari decât plăţile respective; deficitară, atunci când încasările din străinătate sunt mai mici decât plăţile către străinătate.

Balanţa de plăţi externe joacă un rol important în viaţa economică:

- un instrument de bază cu care se înfăptuieşte politica valutară şi de comerţ exterior al unei ţări;

- un document de sinteză privind relaţiile economice internaţionale ale unei ţări,

- multiple aspecte economice, financiare şi chiar politice ale ţării.

47. Diviziunea mondială a muncii, cooperarea şi integrarea economică. Căile de integrare a R. Moldova în circuitul economic european şi mondial.

Diviziunea mondială a muncii, exprimă relaţiile ce se stabilesc între statele lumii în procesul dezvoltării producţiei şi comerţului mondial, precum şi locul şi rolul fiecărui stat în circuitul economic mondial.

Cooperarea economică internaţională reprezintă o formă de colaborare între state desfăşurată pe baze contractuale, vizând unirea eforturilor materiale, financiare, tehnologice şi de cadre ale partenerilor, pentru efectuarea unor activităţi comune în scopul obţinerii de avantaje reciproce. Cooperarea poate fi: macroeconomică, care se desfăşoară între state prin relaţii interguvernamentale şi microeconomică, care se desfăşoară între firme, instituţii de cercetare etc.

Cooperarea economică internaţională se manifestă în următoarele forme:

- cooperarea în producţie, - cooperarea tehnico-ştiinţifică - cooperarea în domeniul comercializării şi marketingului - cooperarea financiar-bancară - cooperarea în domeniul serviciilor de turism, transporturi şi asigurări

internaţionale.Integrarea economică este un proces complex de dezvoltare a

economiei mondiale în condiţiile contemporane, care se bazează pe o treaptă calitativ nouă, superioară a interdependenţelor şi specializărilor între economiile diferitor state, şi este determinată de un ansamblu de

factori, între care un rol esenţial îl are revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană.

Cauzele principale ale integrării economice sunt:- apariţia şi manifestarea în forme tot mai acute a contradicţiei dintre

posibilităţile de sporire a producţiei şi capacitatea restrânsă a pieţelor naţionale;

- gradul înalt de concentrare a producţiei şi de centralizare a capitalurilor, pe de o parte, limitele şi restricţiile mişcării libere a capitalurilor şi forţei de muncă, pe de altă parte;

- necesitatea capitalurilor din ţările situate într-o anumită zonă de a-şi promova “în comun” interesele ameninţate de concurenţi internaţionali foarte puternici;

- constituirea de mari firme care, prin activitatea lor, depăşesc graniţele naţionale;Sunt analizate cinci tipuri de integrare economică:

crearea unei zone de comerţ preferenţial, crearea unei zone de comerţ liber crearea uniunii vamale, crearea pieţei comune, crearea uniunii economice,

Integrarea economică internaţională are următoarele avantaje: a) o productivitate mai înaltă a muncii sociale şi o creştere a

nivelului general de viaţă; b) pe o piaţă unificată concurenţa este mai intensă c) piaţa unică permite o producţie de serie mare, e) piaţa unică permite folosirea mai raţională şi eficientă a

forţei de muncă, În conformitate cu Tratatul de la Maastricht (Olanda) din anul

1991 orice ţară europeană are posibilitatea să devină membru al Uniunii Europene, dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

- are un sistem de guvernământ bazat pe principiile democraţiei;- adoptă o politică economică în concordanţă cu principiile economiei de

piaţă şi concurenţei libere;- primeşte avizul favorabil al Consiliului Europei.

Uniunea Europeană în anul 1993 a stabilit „criteriile de la Copenhaga”. Aceste criterii sunt:

- stabilirea democraţiei şi a instituţiilor sale - existenţa unei economii de piaţă funcţionale, - capacitatea asumării drepturilor şi obligaţiilor

Ţările care doresc să se integreze în UE trebuie să ţină cont de următoarele cerinţe:

- rata inflaţiei să nu depăşească 1,5 puncte procentuale în comparaţie cu rata medie a inflaţiei

- deficitul bugetar să nu depăşească 3% din produsul intern brut;- rata dobânzii pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2% rata

medie - datoria publică internă şi externă să nu depăşească 60% din produsul intern

brut; - ratele de schimb ale monedei naţionale să rămână inferioare marjelor de

fluctuaţie autorizate de Banca Centrală Europeană timp de 2 ani înainte de aderare.

În baza Strategiei de pregătire a aderării Republicii Moldova la UE se prevăd:

- aderarea la Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, care prevede: dialogul politic între Parlamentul European şi Parlamentul Republicii Moldova; crearea unei zone de liberă circulaţie a mărfurilor, capitalurilor şi a persoanelor; constituirea infrastructurii pieţei contemporane;

- elaborarea programelor naţionale ce vizează armonizarea legislaţiei naţionale cu cea comunitară şi crearea structurilor instituţionale ce permit accesul la Piaţa Internă a UE;

- participarea la dialogul structurat cu instituţiile Uniunii Europene;- asigurarea managementului procesului de integrare odată cu depunerea

cererii de aderare.Aderarea Republicii Moldova la structurile economice şi

politice ale UE este imposibilă fără restabilirea integrităţii teritorial-administrative a ţării şi rezolvarea problemei transnistrene.

Aderarea Republicii Moldova la UE va crea posibilităţi reale de obţinere a unui puternic efect economic pe plan intern şi noi oportunităţi de pătrundere accelerată pe pieţe solvabile şi previzibile; va contribui la un puternic aflux de investiţii şi tehnologii avansate; va stimula valorificarea experienţei mondiale în domeniul organizării şi managementului activităţilor economice.

În procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană politicile macroeconomice vor fi orientate spre realizarea următoarelor obiective:

1. Politica bugetară va fi direcţionată spre: asigurarea onorării obligaţiilor financiare ale statului la toate nivelurile; susţinerea stabilităţii financiare ale statului;

2. Politica fiscală va fi orientată spre stimularea producătorului autohton. 3. Politica monetar-creditară, promovată de Banca Naţională a Moldovei,

va fi orientată spre: menţinerea stabilităţii monedei naţionale; reducerea nivelului inflaţiei;

4. Politica investiţională va fi direcţionată spre restructurarea sectorului real al economiei,

5. Politica statului în domeniul relaţiilor economice externe se va axa în mod prioritar pe dezvoltarea schimburilor comerciale externe, promovarea exporturilor Una din direcţiile principale de integrare a economiei naţionale în cadrul economiei mondiale este dezvoltarea comerţului exterior.

O direcţie importantă de integrare a Republicii Moldova în cadrul economiei mondiale este obţinerea creditelor străine şi a altor ajutoare financiare

48. Sistemul monetar internaţional şi elementele lui de bază.Sistemul monetar internaţional reprezintă ansamblul de

reguli şi instituţii care reglează schimburile de monede între ţări şi fluxurile valutar-financiare.

Sistemul monetar Internaţional inclşude următoarele elemente:- cadrul juridic al relaţiilor valutar-financiare: normele de drept şi

reglementările internaţionale; acordurile şi convenţiile bilaterale; acordurile în domeniul valutar-financiar ;

- instituţiile financiar-bancare cu caracter regional şi universal. Aici se referă: instituţiile valutar-financiare regionale; instituţiile valutar-financiare mondiale

- instrumentele şi mecanismele economice de tehnică valutar-financiară, la care se referă: cursul valutar de schimb, care reprezintă preţul unei unităţi monetare exprimat într-o altă monedă ; mijloacele de plată ;

- piaţa valutar-financiară, care include: piaţa valutară, unde au loc tranzacţiile de vânzare-cumpărare de devize ; piaţa financiară sau piaţa de capital, care include: investiţiile externe directe de capital; creditele externe, prezentate atât la nivel de stat, cât şi la nivelul unor firme particulare; investiţiile externe de portofoliu