Intrebarea 1.Teoria economic i sistemul tiinelor economice. Iniial, tiina economic avea denumirea de economie politic" i cuprindea ansamblul de cunotine cu privire la viaa economic. Treptat ns, de la economia politic ncep a se desprinde anumite domenii ale acesteia, formnd tiine autonome, fiecare cu obiectul su de studiu i cu metoda sa de cercetare. Astfel au aprut: contabilitatea, statistica, istoria gndirii economice, finanele, marketingul, managementul etc. Fiind foarte numeroase (unii specialiti consider c exist peste o sut de tiine economice diferite), acestea se constituie cu timpul ntr-un sistem aparte, numit sistemul tiinelor economice". n acest sistem, economia politic (numit mai apoi economics", teoria economic", economica" sau pur i simplu economie") ocup un loc central. Oricum, ntre aceste dou noiuni: tiina economic" i teoria economic" nu trebuie pus un semn de egalitate, deoarece desemneaz realiti diferite. Teoria economica este doar una din tiinele economice, care, dup cum tim deja, snt foarte numeroase. Clasificarea tiinelor economice Desprinzndu-se treptat de la trunchiul comun care era economia politic" n sensul ei iniial, tiinele economice formeaz astzi un sistem cu numeroase componente, numit sistemul tiinelor economice". Acest sistem poate fi mprit n cinci categorii de tiine, i anume: 1) tiinele economice fundamentale; 2) tiinele economice funcionale (sau teo-retico-aplicative); 3) tiinele economice concrete; 4) tiinele economice istorice; 5) tiinele economice de frontier. Din grupul de tiine economice fundamentale fac parte: economia politic (teoria economic sau, simplu, economia); microeconomia; ma-croeconomia. tiinele economice funcionale au un obiect de studiu mai ngust, mai specializat, fiind totodat tiine teoreticoaplicative. Acestea snt: statistica, contabilitatea, managementul, finanele i creditul, marketingul, relaiile economice internaionale, analiza activitii economice, economia muncii, economia mediului etc. tiinele economice concrete par a fi cele mai numeroase: economia industriei; economia agriculturii; economia nvmntului; economia comerului; economia transportului. Vine apoi un nou grup de tiine economice, cum ar fi: contabilitatea industriei; managementul personalului etc. Din aceast categorie fac parte i economia unitilor economice, finanele ntreprinderii, contabilitatea firmei, managementul firmei etc. Din grupul tiinelor economice istorice fac parte: doctrinele economice (sau istoria gndirii economice), istoria economiei naionale, istoria economiei mondiale. Grupul tiinelor economice de frontier include tiinele aprute la hotarul dintre economie i alte tiine naturale sau sociale: geografia economic, econometria, cibernetica economic, matematica economic, psihologia economic, informatica economic, sociologia economic etc. Teoria economic - tiin fundamental i cluz n universul economiei Sistemul tiinelor economice se afl n plin dezvoltare. Apar noi tiine economice, se modific frontierele ntre tiinele deja existente. Oricum, n toate variantele, teoria economic (economia politic) ocup locul central n acest sistem. Ea constituie baza teoretic i metodologic pentru celelalte tiine economice, elaboreaz instrumentarul de cercetare economic, formuleaz categoriile, legile i tendinele principale n dezvoltarea activitii economice. Anume aceast tiin servete drept temelie pentru elaborarea politicilor economice promovate de stat. i nc ceva. Unul din obiectivele principale ale teoriei economice", n calitatea sa de component fundamental a tiinei economice, dar mai ales n calitate de disciplin universitar, este de a-1 iniia, a-1 introduce pe student n universul tiinelor economice. Aceasta este poarta" prin care se intr n lumea complex a economiei. Fr lumina" acestei discipline este imposibil de a vedea" i a nelege profund acest univers. Intrebarea 2. Metodele de cercetare ale tiinei economice. .Legile economice. Metoda constituie totalitatea mijloacelor,instrumentelor folosite de o stiin oarecare pentru a studia lumea nconjurtoare, a sistemetiza faptele i a le expune sub forma de categorii tiinifice , legi, tendine i modele. 1

Principalele metode folosite n cercetarea fenomenelor economice sunt: Metoda abstraciei tiinifice- procedeu prin care fenomenul cercetat este curat de fapte i trsturi mai puin importante, ajungindu-se astfel la nucleul acestuia. Metoda dat scoate n relief trsturile caracteristice, dominante pentru fenomenul cercetat. Sunt definite aspectele eseniale ale vieii economice, numite categorii economice(banii, profit, buget, marfa , capital). Metoda unitii dintre analiz i sintez- cu ajutorul analizei fenomenul supus cercetrii e descompus n componentele sale, fiecare parte fiind analizat complex. Prin sintez, elementele analizate separat sunt reunite, reconstituindu-se ntregul, cunoscndu-se deja elementul-cheie i schindu-se tendinele dominante n evoluia fenomenului cercetat. Metoda istoric- pornete de la adevrul c fenomenul economic are evoluie istoric: apare, se dezvolt, apoi dispare sau se transform n altceva. Metoda logic- fenomenul e reprodus doar prin ceea ce acesta are mai important, mai esenial. Metoda analizei cantitative i calitative-evaluarea mrimilor economice n uniti naturale i n expresie bneasc, apoi cutarea modalitii de transformare a cantitii n calitate. Metdelarea economico-matematic-reproducerea schematic a unui sistem liniar, alctuit din mrimi variabile, care permite elaborarea unor scenarii de evoluie a acestora i alegerea variante optimale. Mai exist metode ca: Metoda teoretic Metoda anologiei Experimentul economic. Legile economice sunt niste notiuni mai putin numeroase , dar mai complexe, mai fundamentale. Ele exprim legturile cele mai profunde dintre fenomenele economice, interdependenele cauzale, stabile i esentiale, dintre categoriile economice, dintre participantii la viata economica.In unele cazuri in calitate de sinonim se foloseste notiunea de principii ale economiei. Intrucit stiinta economica studiaza niste realitati , atit obiective cit si subiective, legile economice mai pot fi grupate in 2 mare categorii. Din prima categorie fac parte acele legi care au un suport natural, iar a doua cele care au un suport psihologic. In primul caz legile economice exprima necesitatea stabilirii unor echilibre intre diferite fenomene economice sau a schimbului de echivalente ( legea valorii, legea cererii, legea ofertei, etc.). In al doilea caz , cel al interdependentelor de natura pshihologica , legea economica este expresia comportamentului indivizilor. modelat sau conditionat de anumite predispozitii psihologice stabile ale oamenilor de a proceda intr-un fel sau altul (legea inclinatiei spre economii, legea lui Engel eetc.) Exemple de legi economice : legea cresterii nevoilor, legea raritatii, legea cererii, legea ofertei, legea randamentelor neproportionale, legea valorii, legea inclinatiei spre economii etc. Legea generale a cererii. Conform acestei legi, daca pretul bunurilor, resurselor si serviciilor va scadea, in mod corespunzator va creste cantitatea de marfa ceruta intr-o anumita perioada si invers, daca preturile cresc, va scadea cantitatea de marfa ceruta in perioada de timp respectiva ( celelalte conditii ramanand neschimbate ). Legea ofertei, ea arata relatia care se stabileste intre cantitatea dintr-un bun pe care un ofertant o ofera spre vinzare intr-o anumita perioada de timp si pretul la care bunul respectiv se vinde. 2

LEGEA RARITATII= volumul, structurile si calitatea resurselor evolueaza mai incet decat volumul, structurile si intensitatea nevoilor umane. legea randamentelor funcionale neproporionale (Legea lui Turgot), n baza creia, atunci cnd cantiti crescnde dintr-un factor de producie se combin cu cantiti fixe din ceilali factori de producie (condiiile tehnice i organizatorice rmn neschimbate), productivitatea medie i cea marginal a factorului variabil cresc, ating un maxim, dup care se cunoate o evoluie descresctoare, n condiiile n care producia total crete. Legea lui Engel afirm c ponderea cheltuielilor alimentare n bugetul gospodriei tinde s scad atunci cnd venitul crete. Cu alte cuvinte elasticitatea cererii de alimente n raport cu venitul este subunitar: cnd venitul crete cu o unitate, cheltuielile cu alimentele cresc cu mai puin de o unitate. Altfel spus, celthuielile cu alimentele cresc mai ncet dect veniturile: dac veniturile cresc n progresie geometric, cheltuielile alimentare cresc aritmetic. Legea limitrii resurselor. n raport cu dorinele nelimitate ale oamenilor, nevoile trebuie s aib acoperire n venit (satisfacerea anumitor necesiti presupune nesatisfacerea altora). Limitarea resurselor ridic productorilor i consumatorilor problema alocrii eficiente a resurselor. Drept urmare, consumatorul trebuie s aleag alternative de consum care se ncadreaz n restriciile impuse de propriul buget iar productorul s aleag acel program de fabricaie ce poate fi realizat cu resursele materiale, umane, bneti de care dispune. Prima lege a cererii. Cu ct este mai mare preul unui anumit bun cu att va fi mai redus cantitatea cerut din acel bun. A doua lege a cererii. Elasticitatea cererii n raport cu preul tinde s fie mai mare pe termen lung dect pe termen scurt. Adic variaia indus de modificarea preului asupra cererii are o anumit dimensiune n perioadele urmtoare modificrii de pre i alt dimensiune, mai mare, dup trecerea unei perioade mai mari de timp de la aceast modificare. n cazul reducerii preului, creterea corespunzatoare cererii se va manifesta pregnant dup o perioada mai mare. Principalul factor ce determin acest lucru este dat de timpul diferit n care informaia privind reducerea de pre ajunge la consumatori. Locul n care se ntlnesc consumatorii i productorii se numete pia. Legea utilitii marginale descresctoare arat c, la cresterea consumului de bunul X, utilitatea totala creste pina la o anumita limita, in timp ce utilitatea marginala este in descrestere pozitiva, atunci cind utilitatea marginala descreste mai jos de zero, atunci utilitatea devie dezutilitate. Cind utilitatea totala este maxima, utilitatea marginala este nula. Intrebarea 3.Resursele economice i caracterul lor limitat. Frontiera posibilitilor de producie Resursele economice-totalitatea elementelor naturale, umane, financiare, informaionle i tehnologice atrase i utilizate pentru producerea bunurilor necesare satisfacerii nevoilor umane. Clasificarea resurselor:

Resurse primare (create de natur)

a) Res. umane-populaia din punct de vedere cantitativ, calitativ, structural: numr, calificare etc. b )Res. naturale- fondul financiar, pdurile, apele, zcmintele minerale.

Resurse derivate (acumulate, create de om)

a)Res. materiale- capital tehnic sub form de maini, utilaje, construcii, sisteme de transport b)Res. financiare- de care dispune populaia, statul i ntreprinderile. c) Res. inovaionale- cunotine experien, tehnologii. d) Res. informaionale-ce permit agenilor econ. s cunoasc realitatea,s ia decizii, s acioneze. Trstura fundamental a resurselor economice const n caracteru lor limitat. Sunt limitate resursele de apa si de sol, resursele de soare si aer etc. Devin tot mai rare resursele neregenerabile (zacamintele minerale, inclusiv gazele 3

naturale, petrolul minereul de fier, carbunele,etc.) iar intr-un viitor previzibil unele din ele ar putea sa dispara cu totul. Raritatea resurselor conditioneaza i raritatea (altfel spus, caracterul limitat) bunurilor economice produse de societate. In asemenea conditii, apare o neconcordanta, o tensiune intre nevoile care cresc intruna si resursele (bunnurile economice) care sunt limitate si rare. Legea raritii-raportul dintre resurse i nevoi (tensiunea dintre nevoile care cresc ntruna i resursele care sunt limitate i rare). Problema alegerii resurselor si a utilizarii eficiente a acestora constituie problema fundamentala a economiei. Intr-u cit resurele sunt limitate, iar nevoile limitate si cresc pe zi ce trece, omenirea este nevoita sa aleaga acea forma de activitate care ar permite utilizarea cit mai rationala si eficienta a resurselor disponibile. Deoarece omenirea nu este capabila sa produca toate bunurile si serviciile, pe la care la doreste atit indivizii cit si intreprinderile si statul inaite de a declansa a activitate economica sunt nevoiti sa raspunde la 3 intrebari: Ce? Cit? Pentru cine? Intrebarea 4. Bunurile economice i caracteristicile lor. Din utilizarea si consumul resurselor rezulta bunurile economice. Bunurile economice: un rezultat al aciunii umane, destinat s satisfac o nevoie economic dat prin combinarea si consumul resurselor disponibile. Clasificare: dup origine:

bunuri libere nu sunt rezultat al aciunii umane, nu au costuri de procurare bunuri economice sunt rezultat al aciunii umane, au costuri de procurare

dup modul de circulaie:

bunuri marf trec de la productor la consumator prin pia bunuri non-marf trec de la productor la consumator fr intermedierea pieei conform naturii econimice a bunurilor:

bunuri de consum- haine, hrana bunuri de capital- masine, uitlaj, strung etc. dupa termenul de utilizare:

de folosinta curenta hrana de folosinta indelungata TV, masini, cladiri dup scopul consumului:

bunuri finale sunt destinate consumului final (bunuri de consum) bunuri intermediare sunt destinate consumului productiv (bunuri de echipament sau de investiii) dup sectorul economic n care sunt produse:

bunuri publice sunt destinate satisfacerii nevoilor economice publice (colective) bunuri private sunt destinate satisfacerii nevoilor economice private (individuale) 4

dup forma pe care o imbraca:

bunuri sunt substaniale (tangibile) : momentul producerii lor difer de momentul consumului servicii sunt non-substaniale : momentul producerii lor coincide cu momentul consumului dupa sectorul din care provin:

bunuri primare bunuri secundare bunuri terte alte:

normale- bunuri a caror cerere creste odata cu cresterea veniturilor inferioare- bunuri la care cererrea se reduce odata cu crestrea veniturilo substituibile- cele care pot fi subtituite complementare- care nu se utilizeaza una fara alta (masina si motorina) Trsturile bunurilor economice: sunt rezultat al aciunii (activitii) umane sunt utile sunt disponibile (accesibile) sunt rare

au cost oportun, care este valoarea cele mai bune dintre sansele sacrificate, la care se renunt atunci cind se cumpara ceva.

Raritatea: proprietatea unui bun (sau resurs economic) de a fi insuficient() n raport cu nevoia sau nevoile economice generatoare. Raritatea este o relaie ntre nevoia economic i bunul (resursa) asociat(). Intrebarea 5. Activitatea economic: faze i indicatori. Agenii economici Activitatea economic:ansamblul de aciuni umane, individuale sau socializate, destinate s obin bunurile economice necesare satisfacerii nevoilor economice Forme ale activitii economice:

dup forma de proprietate asupra bunurilor intermediare utilizate:

activiti economice private produc bunuri i servicii private (individuale) activiti economice publice produc bunuri i servicii publice (colective) dup gradul de prelucrare a bunurilor de consum:

sectorul primar: bunurile economice au un grad de prelucrare primar, incipient sectorul secundar: bunurile economice au un grad de prelucrare superior 5

sectorul teriar: bunurile economice apar exclusiv sub forma serviciilor dup transparena n raport cu contabilitatea naional:

activiti economice oficiale: sunt contabilizabile de ctre autoritatea public productoare de mrfuri: agenii economici propriu-zii productoare de bunuri economice non-marf: economia casnic (gospodrii) activiti economice subterane: scap contabilizrii autoritii publice AE implica 4 faze: productia, schimbul, repartitia, consumul. Productia constituie totalitatea eforturilor si operatiunilor umane de combinare a factorilor de productie in cadrul diferitelor uniti de producie ( de ex.intreprinderi), in scopul obtinerii bunurilor materiale i a serviciilor. Schimbul (sau circulatia) este o alta faza a activitaii economice, in cadrul creia bunurile produse sunt depozitate si pastrate, sunt schimbate cu alte bunuri, sau sunt trecute de la o persoana la alta prin actul de vinzarecumparare. Schimbul bunurilor se efectueaza prin intermediul unor servicii precum si cele comerciale, de comunicaii i de telecomunicaii, de transport, de depozitare si de pstrare. Reparti ia este o activitate prin intermediul creia bunurile produse sunt distribuite participantilor la procesul de productie. In lumea modern, repartiia se infptueste sub forma distribuirii si redistribuirii veniturilor ( salarii, profituri, impozite, taxe) intre agentii economici si intre membrii societii. Consumul care este scopul final al oricrei activiti economice, const in folosirea, utilizarea bunurilor i satisfacerea nevoilor. Consumul poate fi intermediar (productive) sau final. Indicarori ai activitatii economice sunt: rentabilitatea, lichiditatea, solvabilitatea. In activitatea economica, productia si repartitia, schimbul si consumul bunurilor si serviciilor, in calitate de agenti economici intervin peroane fizice si juridice., care intr-un anumit mod adopta niste decizii referitoare la organiarea, guvernarea si finalizarea proceseol economice. Participan ii la viata economica sau persoanele fizice sau juridice care indeplinesc anumite functii speciale in activitatea economica se numesc agenti economici. Agentii economici sunt grupati in 5 categorii si anume: menajele, intreprinderile, institu iile financiare, administra ia public, restul lumii. Orice activitate economica porneste de la menaje (numite si gospodrii) , care pot fi reprezentate de o persoan aparte sau o familie. Funcia principal a acestora este consumul, dar menajele desfoar i operaiuni de productie casnica, nemarfar, mai cu seam in rile cu un nivel de dezvoltare mai modest. Menajele ofer societii resursele necesare organizrii activitii economice (for de munc, capital, terenuri de pmint) i primesc in schimb venituri, pe care le folosesc pentru procurarea bunurilor de consum sau pentru formarea de economii.. Intreprinderile ( firmele) au ca functie de baz producerea bunurilor materiale si a serviciilor marfare destinate schimbului sau vinzrii-cumprrii. Scopul activitii intreprinderilor este obinerea profitului. Institu iile financiare ( in principal bncile, dar si societile de asigurri) au ca activitate de baz colectarea economiilor i transformarea acestora, prin intermediul creditelor, in investiii.

6

Administra iile publice (centrale si locale) indeplinesc 2 functii : redistribuirea veniturilor acumulate prin intermediul impozitelor si taxelor i prestarea de servicii nemarfare, in folosul intregii societi: ocrotirea sntii, educaia, construirea drumurilor, protejarea mediului ambiant, dezvoltarea culturii s.a.. Intrebarea 6 .Proprietatea i pluralismul formelor sale Din punct de vedere economic,proprietatea reprezinta ansamblul relatiilor dintre oameni,in legatura cu insusire,posedarea resurselor utilizate in activitatea economica si a rezultatelor acestei activitati. Sensul juridic al cuv.proprietate se reduce la drepturile de proprietate,adica dreptul de a stapini bunul in interes propriu;dreptul de folosinta;dreptul de dispozitie,s.a. Intrucit sensurile economic si juridic ale proprietatii merg mina-n mina,se constata ca: Proprietatea reprezinta totalitatea raporturilor dintre membrii societatii cu privire la insusirea bunurilor existente in societate,raporturi reglementate de acte juridice sau norme sociale. Proprietatea se prezinta sub forma unitatii si inter-conditionarii elementelor sale de baza:obiectul si subiectul proprietatii. Obiectul proprietatii il pot constitui bunurile materiale si imateriale(ex:informatiile),atit sub forma resurselor economice cit si a rezultatelor economice(o cladire,un lot de pamint,utilajul,automobile,s.a) Subiectii proprietatii sunt posesorii obiectelor prorietatii si ei pot fi:a)persoanele fizice(indivizii,menajele),b)persoanele juridice.c)diferite organizatii(nationale sau internationale),d)statul Tipurile formelor de proprietate a)proprietatea privata (particulara),care poate fi:individuala,individual-asociativa,private de familie,privatasociativa.Proprietatea privata poate fi bazata pe munca individuala sau pe cea salariata. b)proprietatea publica (de stat),cunoasta asemenea forme ca:proprietatea administratiei centrale si proprietatea administratiei locale (proprietatea municipala) c)proprietatea mixta. Acest tip de proprietata combina,in diferite proportii,proprietatea private cu cea publica,iar in unele cazuri proprietatea nationala cu cea internationala.Proprietatea mixta poate fi:privat-publica nationala,privatpublica multinationala. In sistemul economiei de piata loculcentral apartine proprietatilor private.Astfel,70-85% din PIB-ul tarilor dezvoltate este creat in cadrul proprietatilor private.Desi in proportii diferite(10-50%),proprietatea publica e prezenta astazi in toate tarile lumii. Proprietatea private este temelia libertatii economice. Prin sistemul drepturilor de proprietate totalitatea normelor de reprezentare la accesul la resursele i bunurile rare. Drepturile de proprietate se realizeaz n urmtoarele atribute de baz: - deinere - aplicare - diviziune -definire - atenuare. 7

Deinerea drepturilor de proprietate presupune posedarea exclusiv a resurselor i bunurilor rare de un anumit subiect. Aplicarea drepturilor de proprietate nseamn excluderea de la un subiect de la accesul resurselor i bunurilor rare. Diviziunea drepturilor de proprietate presupune descompunerea lor n diverse mputerniciri mai importante fiind urmtoarele: drepturile de posesiune, de utilizare, de administrare, de uzufruct, de valoare capital, la securitate, la motenire, de interzicere a utilizrii pgubitoare, neeficiente. Definirea drepturilor de proprietate prezint determinarea exact a mputernicirilor ce aparin proprietarului. Cu ct mai distinct sunt definite drepturile de proprietate cu att mai nalte sunt rezultatele activitii economice. Atenuarea drepturilor de proprietate presupune definirea inexact i aplicarea insuficient a acestor drepturi ce determin apariia conflictelor n cadrul activitii economice i utilizarea ineficient a resurselor economice. Intrebarea 7. Formele de organizare a economiei. Economia naional reprezint acel sistem economic prin care fiecare comunitate i satisface trebuinele din producia proprie, deci avem de-a face cu un sistem nchis. Aceast form de organizare a economiei a fost specific n comuna primitiv, sclavagism i feudalism. Cu toate acestea, chiar n comuna primitiv unele produse nu puteau fi obinute n propria gospodrie, ci erau procurate prin schimb. n concluzie, economia de schimb a aprut cu mult naintea produciei de mrfuri, ns nainte de prima diviziune social a muncii. Economia de schimb este acea form de organizare a economiei n care rolul determinant l are viaa, confruntarea dintre cerere i ofert. Acest tip de economie a evoluat de la o economie de pia liber cu o concuren pur, la o economie n care predomin concurena imperfect, respectiv se manifest puterea marilor corporaii monopoliste i din ce n ce mai mult a statului. Tipurile actuale de economie de schimb care exist n rile dezvoltate sunt: - multipolare (multitudinea i diversitatea centrelor de decizie economic); - descentralizat: orice agent economic are autonomie de opiune, de decizie i aciune; - de ntreprindere: spaiul microeconomic este fundamental n activitile din economia naional; - de calcul n expresie monetar; - statul exercit o influen indirect i global; - profitul reprezint mobilul central al unitii economice. Treapta calitativ superioar a economiei de schimb o reprezint producia de mrfuri. Producia de mrfuri pentru a exista trebuie a ntruni simultan 2 condiii: - autonomia (independena productorilor) - diviziunea social a muncii Economia de comanda. Acest sistem economic a existat intre anii 1917-1991 in fosta URSS, iar dupa cel de al II razboi mondial intr-o serie de tari din Europa Centrala si din Asia, inclusiv si China, sub denumirea de socialism. Astazi socialismul ca sistem economic a disparut cu totul. Economia de comanda insa, aub alte forme, ca un sector dominant in economia multor tari este atestata inca din Antichitate. Economia de schimb (socialista sau planificata) are drept trasatura definitorie, ca statul, ca unic prorprietar al principalelor resurse economice, gestioneaza de unul singur atit productia, cit si schimbul si repartitia de bunuri si servicii. In economia de comanda lispseste libertatea de alegere a producatorului si consumatorului, precum si responsabilitatea personala pentru activitatea desfasurata. In acest tip de economie, toate activitatile erau planificate conform planui, prevederile caruia erau obligatorii pentru toti agentii economici. Preturile si salariile erau stabilite de catre instantele seperioare de stat. Scopul era simplu: indeplnirea obiectivelor stabilite de catre organele de stat. Economia naturala reprezinta o forma de organizare a activitatii economice,in care bunurile produse sint destinate autoconsumului,nevoile fiind satisfacute fara a se apela la schimb.Economia naturala este un sistem economic inchis. La un anumit nivel al dezvoltarii sale,economia naturala a devenit o piedica in calea dezvoltarii economiei,asta ducind la transformarea ei intr-o economie producatoare de marfuri, numita economie de schimb,in care chiar de la 8

inceput sunt produse pt vinzare. Produsele muncii sunt destina strict necesitatilor de consum ale producatorilor. Totodata, uneltele pe cate comunitatea nu le putea produce, erau procurare pe baza de schimb, dar nu predominau aceste realtii de schimb. Trasarurile economiei naturale sunt: scopul productiei in constituia autoconsmul

munca in economia naturala avea caracter social cuprind in limitele inguste ale unitatilor de productie. Formta de munca era lipsita de mobilitate, deoarece juridic depindea de unitatea de productie. Tehnologia era inapoiata, primitiva si se pune accentul de munca fizica La baza economiei se afla agriculura si mestesugaritul. Raspunsurile la intrebarile ce? Cum? Pentru cine? erau determinate de traditii transimise din genereatii in generatii Conditiile care au generat trecerea treptata la economia de schimb: 1)diviziunea sociala a muncii(specializarea agentilor economici in crearea unor bunuri destinate vinzarii sau schimbului,numitemarfa) 2)autonomia si independenta economica a agentilor economici,(bazata pe proprietatea private,adica poti folosi resursele disponibile dupa bunul-plac 3)aparitia pietei ca loc de intilnire a producatorilor si vinzatorilor ca loc unde se face schimbul sau vinzareacumpararea 4)monetizarea economiei(aparitia si impunerea monedei in calitate de instrument de intermediere a schimburilor economice si de apreciere a pretului bunurilor destinate vinzarii-cumpararii). In prezent, economia naturala mai exista ca un sector aparte doar in tarile cele mai slab dezvoltate din Africa,Asia, si America Latina, dar si unele regiuni muntoase sau izolate din Europa.

Economia de piata reprezinta o forma de organizare a activitatii economice ce se sprijina pe legitatile economice obiecive, in cadrul careia corelatia dintre cerere si oferta determina principiile esentiale de utilizare si alocare a resurselor economice . Trasaturile sistemului economic de piata: 1)preponderenta proprietatii private 2)economia este decentralizata(toate deciziile economico-financiare sunt luate in mod nemijlocit de catre agentii economici,care isi asuma toate riscurile). 3)centrul activitatii economice si principiul regulator al acesteia este piata concurentiala(prin mecanismul cererii si ofertei,piata determina asortimentul,calitatea si cantitatea produsului ce urmeaza sa fie produs.) 4)maximizarea profitului(profitul este forta motrice a activitatii economice.Marimea profitului ce poate fi obtinuta este nelimitata,ceea ce-i tine pe intreprinzatori intr-o permanenta cautare,inovare,de lupta de concurenta) 5)preturile la marea majoritate a bunurilor materiale si serviciilor se formeaza liber(in urma negocierilor dintre vinzatori si cumparatori) 6)agentii economici se afla intr-o stare de concurenta permanenta. 9

Intrebarea 8. Banii: esena i funciile banilor. Pentru a rspunde la ntrebarea ce sunt banii, trebuie mai nti s analizm funciile acestora. Mai mult, cunoscnd funciile ndeplinite de bani, putem determina uor rolul acestora n desfurarea activitii economice. Iat care sunt principalele funcii ale banilor: 1) Banii ca unitate de msur (aceast funcie mai este numit etalon al preurilor" sau instrument de msurare a valorii"). Pentru a nelege mai bine esena acestei funcii, vom recurge la unele exemple (n acest caz, comparaii) din alte domenii. Astfel, unitatea (sau instrumentul) de msur a greutii este kilogramul, a lungimii metrul, a energiei electrice consumate - kw/or etc. Banii snt o unitate de msur a valorii diferitelor bunuri i servicii din cadrul economiei, o unitate de stabilire a preului acestora. Banii ndeplinesc, n mod abstract, funcia de unitate de msur. Astfel, pentru a fixa preul unui automobil, nu este neaprat necesar s inem la momentul respectiv banii n mn sau n buzunar. Pentru ndeplinirea funciei de msurare a valorii, se stabilete un etalon monetar, care n trecut avea drept suport cantitatea de aur pe care o reprezenta fiecare unitate monetar; de exemplu, din anul 1872 pn n 1934, 1$ SUA reprezenta 1,504 g de aur fin. ncepnd cu ultimele dou decenii ale secolului XX, dup demonetizarea aurului, etalonul monetar este determinat de unitatea elementar de putere de cumprare a monedei respective. 2) Banii ca mijloc de schimb sau mijloc de circulaie. Aceast funcie banii o ndeplinesc prin intermedierea schimbului, eliminnd astfel trocul. n acest caz, formula schimbului devine: M-B-M. La prima faz, marfa este vndut pentru o sum de bani oarecare, iar la cea de a doua, banii obinui se transform n bunurile de care are nevoie persoana respectiv. Fr bani ar fi imposibile miliardele de tranzacii ce au loc anual n fiecare economie modern, precum i n relaiile dintre ri. Unii specialiti socotesc, din acest considerent, c aceasta i este principala funcie a banilor. 3) A treia funcie important a banilor este cea de conservare a valorii, numit i funcia de tezaurizare" sau de mijloc de economisire". n fine, acestei funcii i se mai spune funcia de rezerv a puterii de cumprare". Sub forma monedei de aur i de argint, iar n prezent sub forma valutelor liber convertibile (dolarul, euro, lira sterlin etc.), care au o putere de cumprare mai mult sau mai puin stabil, moneda poate fi pstrat fie n bnci, fie n safeuri speciale, fie la ciorap, ca apoi s fie folosit pentru procurarea bunurilor necesare. Banii ndeplinesc aceast funcie deoarece ei snt o ntruchipare a oricrei a v u i i . Acum, cunoscnd principalele funcii ale banilor, am putea formula i o definiie a acestora. Aadar, banii reprezint un bun acceptat de toat lumea n calitate de mijloc de schimb, mijloc de tezaurizare i unitate de msur. n economiile moderne, banii ndeplinesc i alte funcii. Astfel, ei au devenit un instrument important de gestiune strategic a economici. Manevrnd cu masa monetar i cu rata dobnzii, guvernele contemporane influeneaz n mod nemijlocit activitatea economic. Banii pot servi drept instrument eficient de depire a crizelor economice, de ncurajare a exporturilor, de redistribuire a venitului naional. Intrebarea 9. Sistemele economice. Tipologia sistemelor economice In orice societate, procesul de productie se efetuiaza prin intermediul unor forme sociale care se modifica in dependenta de locul si timpul in care se desfasoara, precum si de conditiile economice. Sistemul economic reprezinta o modalitate specifica de utilizare a resurselor economice rare,de organizare a procesului de productie si de trecere a bunurilor create la consumator. Societatea umana in procesul de dezvoltare al sau a trecut prin mai multe forme de organizare a activitatii economice, si anume: 10

economie naturala economie de marfuri (de schimb) economie centralizata

Aceste forme de organizare a activitatii economice reflecta nivelul divers de dezvoltare al fortelor de productie, de diviziune a muncii, de cooperera si socializare. Functionarea lor se realizeaza utilizind diferite subsisteme. Formele de activitate economica functioneaza pe parcursul diverselor perioade de timp din instoria omenirii, ele includ diferite moduri de productie, care scot in evidenta cerintele sociale. Sistemele economice se deosebesc dupa urmatoarele criterii: 1)forma predominanta a propriettii asupra resurselor si rezultatelor actului de producere; 2)scopul urmarit de cei care organizeaza o activitate economica oarecare; 3)modul de stabilire a relatiilor dintre participantii la activitatea economica; 4)caracterul motivarii atingerii unor performante mai inalte;

Intrebarea 10. Economia institutionala Economia instituional este o coal de economie care s-a dezvoltat n Statele Unite n anii 1920-1930 i care afirm c evoluia instituiilor economice reprezint doar o parte a unui proces mai larg de dezvoltare cultural. Thorstein Veblen a pus bazele instituionalismului prin criticile aduse teoriei economice tradiionale. El a ncercat s nlocuiasc conceptul de populaie ca factor de decizie economic cu o imagine mai realist, a unei populaii supuse influenei exercitate de obiceiuri i instituii schimbtoare. John R. Commons a evideniat aciunea colectiv a unor grupuri variate din economie, perceput ca avnd loc n interiorul unui sistem de instituii i legi care evolueaz continuu. Ali economiti instituionali sunt Rexford Tugwell i Wesley C. Mitchell. Intrebarea 11.ntreprinderea n condi iile economiei de pia . Intreprinderea - este o unitate economica productoare, care combin factorii de productie in scopul obinerii unor bunuri sau servicii, care, fiind realizate pe pia, aduc proprietarului intreprinderii un anumit profit. In economia de pia, intreprinderea dispune de o autonomie decizional, financiar, tehnic i organizatoric. Ea are drept obiective de baz maximizarea profitului i cresterea pe termen lung. Func iile economice ale intreprinderii : Intreprinderea este o unitate multifuncional, care ii desfoar activitatea intr-un mediu foarte complex, indeplinind mai multe funcii de baz : func ia de gestiune sau managerial care const in organizarea , coordonarea, dirijarea i controlarea activitii in cadrul unitii economice respective.1) 2)

Func ia financiar al crei rol este de a aduna , a utiliza i a gestiona capitalul pe care il are la Func ia social care are misiunea de a gestiona resursele umane implicate in afacere.

dispoziie.3)

11

Func ia de aprovizionare care consta in procurarea bunurilor necesare pentru activitatea economica i gestionarea lor.4) 5)

Func ia tehnica numit i func ia de produc ie care include i funcia de cercetare-dezvoltare.

6) Func ia comercial sau de marketing care const in studierea pieei i comercializarea bunurilor i a serviciilor produse.

Cele mai importante func ii ale intreprinderii sunt: de management, de marketing, de producere. Managementul constituie un ansamblu de activiti ce vizeaz organizarea, conducerea i gestiunea intreprinderilor. Marketingul un ansamblu de mijloace de care dispune o intreprindere pentru asi gsi sau pentru asi crea propria sa pia, propria sa clientel. Producerea este o alta funcie importanta a intreprinderii. Ea const in combinarea factorilor de producie (munca, capital etc.) in scopul confectionrii unor bunuri i al prestrii unor servicii (ex. Domeniul invmintului, ocrotirea sntii, activitatea hotelier i bancar). Numrul impuntor de intreprinderi in orice tar presupune clasificarea lor dup diferite criterii, si anume dup forma de proprietate, mrime, domeniu de activitate, statut juridic etc. 1. din punct de vedere al domeniului (ramurii) de activitate , intreprinderile pot fi : industriale, agricole, comerciale, bancare, de asigurri. 2. din punct de vedere al formei de proprietate , intreprinderile se impart in private, publice, mixte. 3. dup dimensiunea lor (in realitate dup nr persoanelor ocupate), intreprinderile pot fi : mici, mijlocii, mari. De regula intreprinderile mici au pina la 100 de salariati, cele mijlocii intre - 100 si 500, iar cele mari mai mult de 500 de salariati. Intreprinderile mici constituie fundamentul economiei de piat. De regul, datorit cheltuielilor de productie reduse (lipsa cheltuielilor pt publicitate, gestiune etc.) si a capacitaii de manevr, aceste intreprinderi mentin mereu aprinsa flacara spiritului de concuren. Din aceste considerente, in rile cu o economie dezvoltat statul sprijin intreprinderile mici, inclusiv prin elaborarea unei legislaii anti monopol. In RM circa 90% din nr total de intreprinderi, in principal din agricultura, nu folosesc munca salariat sau o folosesc ocazional. Intreprinderile mari desi relativ nu prea numeroase, asigur producerea prii covritoare , in unele ri pn la 70-90% din volumul total de bunuri si servicii produse. Aceste performante se datoreaz crerii conditiilor optime pentru aplicarea in practica a realizarilor progresului tehnico-stiinific. Anume intreprinderile mari asigur stabilitatea i progresul in intreaga economie. 4. din punct de vedere al statutului juridic, intreprinderile se impart in 3 categorii : a) individuale. b) Cooperative (intreprinderi asociative). c) Societi: - de persoane (in comandit simpl). de capitaluri (in comandit pe actiuni si societi pe actiuni). societi cu rspundere limitat (mixte: de persoane si de capitaluri). d) Intreprinderi publice sub forma de regii autonome. In conformitate cu legea cu privire al antreprenoriat si intreprinderi din RM, sunt prevazute urmatoarele forme ale intreprinderilor: I. Antreprenoriatul mic: Intreprinderea individual este o unitate economic aparinind unei singure persoane ( proprietarul capitalului investit), care gestioneaz ea nsi intreprinderea i isi asum toate riscurile i responsabilitaile. De multe ori aceasta persoan poate fi singurul angajat al intreprinderii. Intrepr.indivit st deosebit de rspindite in agricultur,in comertul cu amnuntul s.a. 12

Societ i cu rspundere limitat (SRL) (intre 2 i 50 de membri) se disting prin faptul c responsabilitatea persoanelor asociate se limiteaz la mrimea aportului fiecreia la capitalul comun. In cazul SRLurilor, titlurile de proprietate nu pot fi cedate prtilor tere decit in condiii foarte riguroase. Puterea de decizie a fiecrui asociat depinde de ponderea pe care o detine acesta in capitalul comun Societate in nume colectiv este organizata de citeva persoane care isi asuma toata responsabilitatea cu intreg patrimoniu sau pentru respectarea obligatiunilor societatii Intreprindere in comandita in care se asociaza un grup de persoane care se divizeaza in comanditar si comanditati. Raspunderea pentru obligatiunile societatii o poarta cu intreg patrimoniul sau comanditarii. O asemenea forma de organizare poate fi in varianta simpla sau ca S.A. II. Antreprenoriatul mediu: Societtile pe ac iuni (SA) este o forma de organizare de principii de asociere a unor capuitaluri individuale, fonadatorii poarta raspundere pentru angajamentele societatii in limitele capitalului actionar. Un prim avantaj al SA este faptul ca ele au posibilitatea sa atrag, la formarea capitalului, un numar mare de persoane , inclusiv cu economii modeste. Anume acest fapt a permis aparitia unor capitaluri urie, capabile sa faca fa ultimilor realizri ale procesului tehnico-tiinific. Ac iunea este o hirtie de valoare care atesta faptul ca detintorul ei (actionarul) a investit o anumit sum de bani in intreprinderea respectiv si este unul din coproprietarii acesteia, acestia au dreptul de a obtine beneficiu intreprinderii, numit (divident). Exista S.A. de tip inchise si deschise. Cooperatica de productie (COOP), in cate intreaga activitate se desfasoara pe baze coperatiste si raspunderea o poarta membrii cooperativei in limita cotelor fiecaruia. Intreprindere in arenda in care activitatea in diferite domenii este organizata pe baza contractului de arenda a resurselor. Arendasii, pot include in contract obligaiunile reciproce, termenii arendei, modul de recuperare in timp etc. Intreprinderi colective- in cadrul carora in procesul privatizarii patrimoniul este divizat in cote membrilor colectivului de munca. Intreprinderi municipae de stat (IMS) sunt organizate de structura administrativa si de stat pentru solutionarea anumitor probleme publice. III. Antreprenoriatul mare

Companii mari care pot fi sub forme de trusturi, concerne, conglomerate. In conditiile contemporane, companiile mari se califica drept corparatii fie natioanli, fie transnationali. Ele se caracterizeaza pintro structura ierarhica cu relatii de divers caracter. De asemenea le este caracteristic variate modalitati de asociere si subordonare, precum su productia in serie si in masa. Dese ori, corporatiile au nevoie de detalii, materiale suplimentare si componente care sunt produse de firme mai mici la comanda speciala, acestea sunt intreprindri satetili. Intreprinderi mari-mixte, care pot fi in diverse domenii cu diferite modalitati de activitate. Corparatiiile mari cunoscute in lume, includ capitaluri multi-nationale. Ele pot fi activa in diverse domenii, forma de organizare are atit avantaje, cit si dezavantaje. Avantajele sunt determinate de concentrarea lor si de superuoritatea tehnic a productiei. Corporatia este mai atractiva pentru investitii. Neajunsurile formei date constau in cota inalta a impozitelor pe corporarii, de rind cu cel platit de actionar pe divident. Divizarea firmelor dupa diferite criterii este destul de convenabila

Intrebarea 12. Business mic: avantaje i dezavantaje. Dup dimensiunealor (n realitate dup numrul persoanelor ocu ntreprinderile pot fi: mici, mijlocii, mari. Criteriu pate), dup car o ntreprindere este inclus ntr-o categorie sau alta difer de ar la alta. De regul, ntreprinderile mici au pn e la o la 100 de salariai, cele mijlocii - ntre 100 si 500, iar cele mari mult de 500 de salariai. n Frana ns, de exemplu mai exist o altclasificare: 0-9 salariai - ntreprindere artizanal; 10-49 - ntreprindere mic; 50-499 - ntreprindere medie; 500 de salarai - ntreprindere mare. RM are o alt tipologientreprinderilor: cele cu 0-20 salariai snt numite i a 13

ntreprinderi micro; ,,mici - cele care angajeaz ntre 21 i 75 de persoane; 76-499 - ,,medii; i peste 500 de salariai - ,,mari. ntreprinderile mici constituie, ntr-un fel, nsui fundamentul economiei de pia. Mai mult, de regula, datorita cheltuielilor de productie reduse (lipsa cheltuielilor pentru publicitate, gestiune etc.) si a capacitatii de manevra, aceste intreprinderi mentin mereu aprinsa flacara spiritului de concurenta. Din aceste considerente, in tarile cu o economie dezvoltata, statul sprijina intreprinderile mici, inclusiv prin elaborarea unei legislatii antimonopol. In intreaga lume predomina numeric intreprinderile mici. Astfel, in SUA, din cele circa 20 de milioane de intreprinderi, 70% snt intreprinderi mici. n Franta ponderea intreprinderilor mici este i mai mare. n aceasta tara circa 94% din numarul total de ntreprinderi angajeaza mai putin de 10 salariai. Mai mult, 60% din toate intreprinderile franceze n general nu au nici un salariat. Predominarea numerica a ntreprinderilor foarte mici este o trasatura specifica a Frantei. n Germania, din contra, este foarte insemnata ponderea intreprinderilor mijlocii. n RM, circa 90% din numarul total al intreprinderilor, in principal din agricultura nu folosesc munca salariata sau o folosesc ocazional. Intreprinderile mici au un rol nsemnat n economie si urmt avantaje: - Supleea structurilor care le confer o capacitate ridicat de adaptare la fluctuaiile mediului economic; - ntreprinderile mici se pot integra relativ uor ntr-o reea industrial regional, ceea ce contribuie pe de o parte la dezvoltarea economic a regiunii respective, iar pe de alt parte la reducerea omajului i creterea nivelului de trai, pentru c ofer locuri de munc; - Dimensiunea lor redus, care contribuie la evitarea birocraiei excesive i la evitarea dezumanizrii; permite cunoaterea mai bun a cererii i o flexibilitate mai ridicat la modificrile care se pot manifesta pe pia. - formeaz la nivelul individual un ansamblu mult mai uor de controlat/condus. - sunt organisme cu vocaie industrial sau comercial cu un centru de profit i cu o singur activitate. - Fabric produse i presteaz servicii n condiii de eficien. Dezavantajele businessului mic sunt determinate de caracteristicile distinctive ale intreprinderilor mici: Dimensiunea redus: determin un potenial redus al ntreprinderii, conduce la limitarea cotei de pia, determin imposibilitatea unor reduceri substaniale ale costurilor unitare i aduce ntreprinderea n situaia de a face fa unei concurene puternice din partea ntreprinderilor mari. O cale de a evita aceast concuren pentru intreprinderile mici poate fi aceea de a juca rolul de furnizor sau subcontractant pentru aceste nteprinderi mari. Specializarea: e determinat de dimensiunea lor redus. Ponderea redus pe pia: prezint avantaje i dezavantaje. Dificulti la intrarea i ieirea de pe o pia: pentru intreprinderile mici pe pia cea mai bun i convenabil e aceea cu bariere mai ridicate la intrare i mai reduse la ieire. Aceast pia ofer obinerea unor ctiguri mai stabile insa cu riscuri mai ridicate din cauza concurentei puternice din partea intreprinderilor puternice care pot elimina intreprinderile mici de pe piata

Intrebarea 13. Piaa i mecanismul func ionrii ei. Piata a aparut cu multe secolele in urma, ca punct de legatura intre productie si consum, autnci cin functiile acestor 2 sfere economice s-au delimitat in timp si spatiu. In decursul secolelor, schimburile dintre producatori si consumatori s-au extins si perfectionat. Piata moderna din tarile avansate s-a constituit si s-a consolidat in ultimele secole. Piata este astazi institutia centrala a economiei de pita,nucleul acesteia,institutie in cadrul careia se incheaga toata activitatea economica. Piata constituie totalitatea relatiilor de vinzare-cumparare dintr-un anumit spatiu geografic. In sens ingust, piata poate fi definita drept locul unde se confrunta cererea si oferta de bunuri,servicii si capitaluri. Piata,scrie cunoscutul economist austriac Friedrich Hayeck,nu produce bunuri,ci doar transmite informatia despre acestea. Trasaturile pietei sunt: 14

Concurenta libera intre producatori si dintre proprietarii de resurse Migrarea libera a capitalului intre ramurile economice si regiuni. Realizarea marfurilor la preturi de echilibru, care reglementeaza corelatia dintre cerere si oferta.

Functiile pietei: 1.Functia de intermediere Piata ii pune fata in fata pe producatori si consumatori,pe vinzatori si pe cumparatori,facind astfel posibil schimbul. Ea ofera consumatorului posibilitatea de a alege producatorul optim din punctul de vedere al pretului,calitatii,modelului ales etc.Aceeasi posibilitate de alegere i se ofera si vinzatorului. 2.Functia de reglementare Aparuta initial ca o punte de legatura intre producatori si consumatori,treptat,piata devine principalul mecanism de reglementare a vietii economice.Ea indeplineste rolul unei miini invizibile,care dupa cum spunea A.Smith ii impinge pe agentii economici individuali sa actioneze in conformitate cu interesul general,determinind producatorii sa confectioneze bunurile si serviciile de care are nevoie societatea la momentul dat. 3.Functia de formare a pretului .Desi cheltuielile individuale pentru producerea si desfacerea aceluiasi bun sint diferite,piata stabileste un pret unic,pret care corespunde cheltuielilor socialmente necesare pentru confectionarea bunului. 4.Functia de informare. Prin jocul liber al ratei profitului si al ratei dobinzii,piata ofera agentilor economici informatia necesara despre mersul afacerilor in diferite domenii de activitate.Piatatrimitesemnale producatorilor despre produsele ce urmeaza a fi confectionate,despre calitatea si volumul lor,despre pofiturile ce pot fi obtinute. 5.Functia de diferientiere a producatorilor. Piata ii imbogateste pe invingatorii in lupta de concurenta si,in acelasi timp,penalizeaza,pina la falimentare,intreprinderile necompetitive.In acelasi fel,piata stimuleaza reducerea cheltuielilor de productie,aplicarea noilor masini si tehnologii,sporirea eficientei productiei.Impuse de concurenta,interprinderile isi imbogatesc activitatea fara incetare,iar posturile de raspundere sint puse persoanele cele mai competente. Nivelul preturilor,salariilor ,precum si multi alti parametri ai activitatii economice ,sint reglementati pe de o parte,de piata.iar pe de alta parte de stat. Tipurile pietei 1.Din punctul vedere al nivelului de maturitate,al modului de acces la piata,exista: a)piata nedezvoltata,cu relatii accidentale si cu o pondere insemnata a relatiilor de barter(troc),adica de schimb dupa shema:marfa-marfa; b)piata libera(clasica),la care are acces orice vinzator si cumparator.Aceasta piata intruneste urmatoarele trasaturi:existenta unui numar insemnat de participanti la relatiile de schimb,atit producatori cit si consumatori,mobilitatea absoluta a factorilor de productie;stabilirea preturilor in mod spontan;lipsa monopolului si a altor forme de dominatie a vietii economice; c)piata reglementara,caracteristica de regula economiilor mixte,unde statul intervine in scopul corijariiunor deficiente ale pietei ,programind dezvoltarea economica si restibuind o parte importanta a produsului intern brut in 15

conformitate cu anumite obiective sociale,politice si economice.Accesul la o asemenea piata necesita detinerea unor autorizatii speciale ,eliberate de autoritatile statului. 2.Din punctul de vedere al obiectului tanzactilor,pietele pot fi imparitite in: *piata bunurilor de consum; *piata capitalului; *piata muncii; *piata pamintului si a resurselor natural; *piata hirtiilor de valoare si a valutei; *piata resurselor informationale; *piata produselor cultural-artistice; *piata tehnologiilor si patentelor; *piata monetara de credit; 3.Dupa criteriul extinderii geografice,piata poate fi: *locala; *regional(in cadrul unei tari sau unui grup de tari) *nationala; *mondiala. 4.Dupa masura in care se manifesta concurenta,piata se imparte in: *piata cu concurenta perfecta si pura; *piata de monopol; *piata cu concurenta imperfect; *piata mixt. Elementele de baza ale pietei sunt cerere si oferta, pretul si concurenta. Interdependenta si interactiunea cererii, ofertei si pretului formeaza continutul mecanismului pietei. Atit cererea, cit si oferta sint legate in modul ce mai direct de denamica si marimea pretului. In acelasi timp, cererea si oferta se influenteasa reciproc fara incetare. In confrumtarea permanenta ditre cerere si oferta se stabileste pretul de echilibru concurenta, care este o forma de rivalitate intre subuiectii relatiilor de piata cu privire la obtinerea unor conditii mai bune de producere, cumparare si vinzare a marfurilor, influenteaza la rindul ei celelalte 3 elemente ale nucleului pietei. Infrastructura pie ei constituie ansamblul de instituii, servicii, intreprinderi specializate, generate de nsei relaiile de pia, care, la rindul lor, asigur o funcionare civilizat i eficient a pieei. n lumea contempoaran, elementele-cheie ale infrastructurii pieei sunt: - sistemul comercial (bursele de mrfuri i ale hirtiilor de valoare, licitaiile i iarmaroacele, camerele de comer, complexale de expoziii). - sistemul bancar (bncile comerciale i sistemul de credit, bncile de emisie). - sistemul publicitar (agenii publicitare, centre informaionale). 16

- sistemul de consulting i audit (servicii ce acord consultaii in probleme economice i juridice, precum si serviciile care efectueaza controlul (revizia) activitii financiar-economice a intreprinderii). - sistemul de asigurare (a riscurilor, a proprietii, a vieii.etc). - sistemul de inv mint economic (mediu i superior)(scoli de busuness si management, facultai de economie).

Intrebarea 14. Cererea i factorii ce o determin. Cererea reprezinta cantitatea dintr-un anumit bun pe care consumatorul doreste si poate sa o cumpere intrun anumit interval de timp,la un anumit nivel al pre ului. Asemeni bunurilor care se impart in bunuri su b)totala sau de piata(suma cererii tuturor cumparatorilor de pe piata bunuluui respectiv). Marimea cererii este bstituibile ,complementare sau derivate,cerea la rindul ei poate fi: a)cerere pentru bunurile substituibile,adica cerea pentru bunuri care satisfac aceleasi nevoi. b)cerere pentru bunuri complementare,cerere pentru bunuri care se folosesc impreuna. c)cerere derivate(ex:cererea pentru faina este deeterminata de cerera pentru pine). Cererea poate fi : a)individuala (cantitatea dintr-un bun pe care un consummator este decis sa o cumpere,dispunind si de mijloacele banesti corespunzatoare); determinata de factorii:volumul cererii,pretul cererii,functia sau factorii cererii.

Legea cererii Legea cererii exprima raportul de interdependenta dintre modificarea pretului unitar al unui produs si schimbarea cantitatii cerute.O data cu cresterea pretului la un bun ,cantitatea ceruta de consumator tinde sa scada,si invers, o scadere a pretului genereaza tendinta de sporire a cantitatii cerute. Cu alte cuvinte , atunci cind preturile scad, cumparatorul tinde sa procure mai multe marfuri,iar atunci cind preturile cresc,cererea scade. Exceptii sunt: bunurile Giffen Bunurile Veblen

Factorii care influenteaza modificarea cererii: 1.Modificarea veniturilor banesti ale consumatorilor; 2.Schimbarea preferintelor consumatorilor sub influienta modei sau a publicitatii; 3.Modificarea pretului la bunurile substituibile si la cele coplementare; 17

4.Schimbarea anticipatii;or consumatorilor privind evolutia pietei; 5.Modificarea numarului si a structurii consumatorilor .De exemplu reducerea natalitatii determina o reducere a cererii de imbracaminte pentru copii,iar imbatrinirea populatiei sporeste cerea de medicamente si asistenta sociala. Cel de al doilea factor important (dupa pret) care determina comportamentul cererii este venitul.Daca insa in raport cu cresterea pretului cererea se afla in pozitie descrescatoare,atunci o data cu cresterea veniturilor se mareste si cererea. Intrebarea 15. Oferta i determinanii ei. Oferta reprezinta cantitatea de produse pe care vinzatori sint dispusi sa o vinda, intr-o perioada de timp ,la un anumit nivel al pretului. Cantitatea de bunuri vinduta este mai mica decit cantitatea de bunuri oferita pe piata.Spre deosebire de cerere ,dependent ofertei de pret este directa ,altfel spus ,cu cit pretul este mai ridicat ,cu atit este mai mare cantitatea de bunuri oferita. Interdependenta dintre schimbarea pretului si modificarea cantitatii de bunuri oferite constituie continutul legii ofertei.Cresterea pretului conditioneaza crestera cantitatii oferitesi invers. Oferta poate fi: a) individuala(cantitatea de bunuri pe care un producator este dispus sa o vinda la un pret anumit) b) totala sau de piata(totalitatea ofertelor individuale). Factorul principal care determina schimbarea ofertei este pretul.Cu cit pretul creste ,cu atit cantitatea de bunuri oferita este mai mare

Factorii de influenta: 1.pretul; 2.costul de productie,care ,de exemplu, poate fi redus in urma utilizarii unor noi tehnologii.El poate sa creasca din cauza sporirii pretului la resursele limitate.Daca costul de productie se va reduce, atunci oferta pentru bunurile respective se va mari. Si invers, cind costul de productie va creste , oferta se va reduce. 3.Numarul de ofertanti, adica numarul firmelor care produc acelasi bun.Iesirea pe piata a noilor firme va contribui la cresterea ofertei,indiferent de prt. 4.Schimbarea pretului la alte bunuri, fapt care va conditiona trecerea resurselor la alte domenii de activitate prin plecarea unor firme din ramura data , ceea ce va contribui la reducerea ofertei. 5.Politica fiscal si subsidiile.Majoritatea impozitului pe profit si a altor taxe provoaca o reducere a ofertei si invers,micsorarea lor contibuie la sporirea ofertei.In cazul in care statul acorda unor firme si industrii anumite subsidii ,acestea incurajeaza cresterea ofertei. 6.Calamitatile natural si social-politice.Calamitatile natural, cum arfi inundatiile ,seceta, cutremurele de pamint, ingheturile etc., conditioneaza de obicei ,reducerea ofertei.Conditiile social-politice pot fi favorabile cresterii ofertei(stabilitate politica, de exemplu) sau defavorabile (schimbarea frecventa a guvernelor si a regulior de joc) 7. Anticiparea preturilor 18

Intrebarea 16.Interaciunea dintre cerere i ofert i echilibrul pieii. Analizind cererea si oferta, precum si pretul, care este factorul principal care le determina pe ambele, observam faptul ca ele toate se afla intr-o interdependenta. Atit cererea, cit si oferta determina marimea pretului, ba chiar mai mult: Pretul de piata se stabileste in urma confruntarii dintre cerere si oferta. Pe piata se inregistreaza ba un exces de cerere, ba exces de oferta. Insa in urma sugestiilor cumparatorilor si vinzatorilor cu privire la pretul unui bun, si in urma contrapunerii cererei si a ofertei precum si a pretului dorit se stabileste un pret de echilibru, sau i se mai spune pretul de piata, ce urmeaza a-i satisface pe cumparatori si vinzatori. Pretul de echilibru se stabileste atunci cind cantitatea ceruta dintr-un bun este egala cu cantitatea oferita. Mai sunt si alti factori care participa la formarea pretului de piata,cum ar fi:concurenta,politica economica a statului. Intrebarea 17. Preuri: teorii, tipuri, structuri. Pre ul exprim cantitatea de bani pe care cumprtorul trebuie s-o plteasc pentru a ob ine un bun oarecare. Daca noiunea de pre este simpl, teoria pretului rmine a fi pina in prezent una din cele mai complicate in stiinta economica. Principalele teorii cu privire la substana unic a preului sunt: a) teoria valoare-munc. b) Teoria valoare-utilitate. c) Teoria pretului fara valoare, numita de obicei ,teoria lui Marshall. d) Teoria contemporana a preturilor. Teoria valoare munc fundamantata stiinific de ctre A. Smith, presupune ca la temelia ..substantei unice a pretului...se afla valoare a crei mrime este determinat de cantitatea de munca vie materializat, incorpoarta in fiecare din bunurile ce sunt schimbate. Teoria valoare-utiliate susine c valoarea (i pretul) nu are o temelie obiectiva (munca), ci una subiectiva, mrimea pretului fiind determinat de utilitatea i de raritatea produsului respectiv. Potrivit acestei teorii, valoarea nu este o proprietate a bunurilor care exista in sine, ea este o judecata subiectiva a agentilor economici cu privire la importanta pe care o au pentru ei bunuriele , in functie de utilitatea acestora. Teoria pretului fr valoare - inind cont de prtile forte, precum si de neajunsurile celor 2 teorii examinate mai sus, economistul englez Marshall elaboreaza propria sa teorie, potrivit acestei teorii, pretul este determinat de actiunea a 3 factori care sunt: a) costul de productie, b) utilitatea marginal. c) cerereasi oferta. Marshall sustine ca nici unul din acesti 3 factori nu este determinant, el scrie : (valoarea este fundamentata pe utilitatea final si pe cheltuielile de productie. Ea se mentine in echilibru intre aceste 2 forte opuse precum cheia de bolt a unui turn. Nesfirsite au fost contoversele aupra problemei de a se sti daca utilitatea sau costul de productie guverneaza valoarea....) Potrivit teorie contemporane mrimea si dinamica pretului sunt conditionate de un sir de factori, cum ar fi: cantitatea de munca materializata in bunul dat, utilitatea si raritatea acestui bun , cererea si oferta, moda, situatia politica din ar i din lume, calamitatile naturale, puterea de cumprare a monedeietc. Tipurile de pre uri: a) preturi libere. b) Preturi administrate. c) Preturi mixte. Preturile libere sunt acelea care se stabilesc in conditiile apropiate unei concurente perfecte , fr vreo influenta din partea statului sau altor factori de constringere, cum ar fi monopolurile. Ele se numesc libere deoarece se formeaza si se modifica doar sub influenta jocului liber al cererii si ofertei. Preturile administrate (reglementate) se stabilesc in conditiile concurentei imperfecte, sub influenta statului sau a marilor intreprinderi care domin piata (pret de monopol, pret de monopson, pret de oligopol). Aceste preturi de obicei, nu reactioneaza la modificarile care au loc in raportul crere-ofert sau reactioneaz foarte putin.

19

Preturile mixte caracteristice economiilor cantemporane, sunt formate sub actiunea tuturor factorilor interni si externi enumerati mai sus. Func iile pre ului. 1. functia de calcul si masurare a cheltuielilor si a rezultatelor activitatii economice. 2. functia de informare a participantilor la viata economica. pretul informeaza prin marimea si dinamica sa, ag economici despre raportul crere-oferta... 3. functia de stimulare a producatorilor - ...veniturile depind de nivelu pretului, ei st motivati sasi indrepte resursele catre domeniile unde preturile sunt mari. 4. functia de distribuire si redistribuire a veniturilor.

Intrebarea 18.Elasticitatea cererii: tipuri si factori de influenta. Modificarea relative a cantitatii cerute in functie de influienta unui anumit factor al cererii sau,altfel spus,gradul de sensibilitate al cererii fata de modificarea pretului sau a altor factori,se numeste elasticitatea cererii. Elasticitatea cererii se clasifica in: elasticitatea la pret elasticitatea la venit elasticitatea incrucisata

Elasticitatea cererii fata de pret ,de exemplu,se masoara prin raportul modificarii procentuale a cantitatii cerute dintr-un bun ca raspuns la modificarea procentuala a pretului acestuia.Elasticitatea cererii masoara sensibilitatea cererii consumatorilor ,in sensul maririi sau micsorarii cantitatii de bunuri cumparate fata de variatiile pretului la produsul respective sau fata de alte conditii ale cererii. In functie de masura sensibilitatii fata de modificarea pretului,cererea poate fi : a)elastic, b)inelastica(rigida) c) cu elasticitatea unitara d)perfect elastica e) perfect inelastica Cererea elastica exista atunci cind modificarea pretului conditioneaza modificarea cererii.De exemplu ,daca pretul unui bun creste cu 20%, cantitatea ceruta poate sa scada cu 30% sau cu 20%.In cazul cererii rigide sau inelastice insa(lucru ce se intimpla de obicei,cu bunurile de prima necessitate,cum ar fi piinea ,chibriturile ,vesela ,sarea),o data cu cresterea sau micsorarea pretului,cerea la aceste bunuri ramine aproximativ acceasi, rigida.Cerea cu elasticitate unitara exista atunci cind pretul si cantitatea ceruta se modifica cu acelasi procent.

Intrebarea 19. Elasticitatea ofertei: tipuri si factori de influenta. Elasticitatea ofertei reprezinta sensibilitatea ofertei marfii la variatiile diferitor factori , mai ales la variatiile pretului. Ea se masoara prin coeficientul elasticitatii ofertei (E ) 20

Elasticitatea ofertei este de mai multe tipuri: unitara-cind oferta se modifica (creste) in aceasi masura cu modificarea (cresterea) pretului. elastica-cind sporirea ofertei o depaseste pe cea a pretului. inelastica-oferta bunului creste intr-o masura mai mica decit sporirea pretului lui. Perfect inelastica

Factorii care determina elasticitatea sunt: costul productiei- cind costul creste, scade elasticitatea ofertei, si invers. gradul de substituire- daca gradul de substituire este mare, atunci creste elasticitatea ofertei. posibilitatile de stocare a bunurilor- elasticitatea creste daca posibilitatile de stocare sunt mari. perioada de timp de la modificarea pretului. Intrebarea 20. Aplicarea elasticitii n analiza microeconomic. n economie, elasticitatea exprim schimbarea procentual iterativ a unei variabile lund n considerare schimbarea procentual iterativ a altei variabile. Elasticitatea este exprimat de obicei printr-o valoare pozitiv (o valoare absolut), atunci cnd semnul este deja clar din context. Formula general a elasticitii este:

Elasticitatea este un concept important, folosit pentru a nelege incidena taxelor indirecte, a conceptelor marginale, raportate la teoria firmei, distribuia bunstrii i la diferite tipuri de bunuri raportate la teoria alegerii consumatorului i la multiplicatorul Lagrange. Elasticitatea este de o importan crucial n orice discuie despre distribuia bunstrii, mai precis despre surplusul consumatorului, surplusul productorului sau surplusul guvernului.

Cererea pentru diferite bunuri poate fi mai mult sau mai putin sensibila fata de modificarea pretului sau a altor factori care o determina. Modificarea relativa a cererii sub inlfuenta unui anumit factor al cererii, sau gradul de sensibilitate al cererii fata de modificarile preturilor sau al altor factori se numeste elasticitatea cererii. Elasticitatea cererii poate fi in functie de modificarea pretului sau a venitului. Astfel, in functie de pret, elasticitatea se calculeaza dupa formula Ecp= = , (dupa pret) Ecv= = , (dupa venituri)

unde C= modificarea cererii unde C=modificarea cererii C=cererea initiala C=cererea initiala P=modificarea pretului V=modificarea veniturilor P=pretul initial V=venitul initial Gradul de sensibilitate al ofertei fata de modificarile pretului sau al altor factori se numeste elasticitatea ofertei. Modificarile ofertei se calculeaza in dependenta de pret, ca si la cerere. Formula de calcul: Eop= O=modificafea ofertei O=oferta initiala P=modificarea pretului 21 = , unde

P=pretul initial Intrebarea 21.Teoria comportamentului consumatorului n orice loc de pe planet, productorul de bunuri i servicii este animat de un unic scop - acela de a obine un profit ct mai mare. Dar, el tie, c i poate atinge elul, numai dac produce bunul sau serviciul cu cheltuieli mai mici dect preul la care-l poate vinde i dac gsete clieni care s-l cumpere. De aceea, pentru productor este la fel de important, s gseasc soluii pentru a produce n condiii de maxim eficien i s cunoasc motivele pentru care se cumpr bunurile i serviciile lui, s afle: cine, ce, de unde, de ce, cnd, cum i ct de mult cumpr i ct de des, altfel spus s afle de ce oamenii rspund ntr-un anume fel la produsele i serviciile care le sunt oferite, de ce au o anumit atitudine fa de ele. Aceast conduit a oamenilor n cazul cumprrii i / sau consumrii bunurilor i serviciilor se reflect n comportamentul consumatorului. In ultimele decenii, una din problemele eseniale ale firmelor productoare o constituie cunoaterea manierei n care vor rspunde consumatorii la diveri stimuli pe care le vor folosi ele n vederea atingerii elului lor final profitul ct mai mare. Studierea comportamentului consumatorului a devenit o preocupare a specialitilor n marketing, ntruct ei pot afla cum i aleg cumprtorii bunurile i serviciile necesare satisfacerii multiplelor nevoi, care sunt stimulii, factorii care le influeneaz alegerea. La mijlocul anilor 60 studierea comportamentului consumatorului devine un domeniu distinct al marketingului, ntruct n acest moment adoptarea opiunii de marketing impune nelegerea mecanismului complex de transformare a nevoii n cerere de mrfuri i servicii. Creterea complexitii vieii economice, a condus la necesitatea cunoaterii mecanismului comportamentului economic uman, care devine tot mai amplu i mai complicat, ceea ce impune studierea separat a celor dou componente intrinseci: comportamentul omului n calitate de productor de bunuri i servicii i comportamentul lui de consumator. Pentru societatea contemporan, n care progresul tehnico- tiinific tinde n multe domenii s nlocuiasc productorul om cu productorul main, devine foarte important i semnificativ studierea comportamentului de consum, cu att mai mult cu ct resursele rare cu ntrebuinri alternative pe care societatea uman le are la dispoziie impun producerea, numai a acelor bunuri i servicii care satisfac nevoile n cantitile necesare. De aceea, cunoaterea i explicarea comportamentului de consum i cumprare a devenit o necesitate stringent, ignorarea modului de manifestare a acestuia, producnd grave dezechilibre. De asemenea, n condiiile diversificrii considerabile a ofertei, consumatorilor li se deschid largi posibiliti de alegere. Pe de alt parte, creterea puterii de cumprare, concomitent cu ridicarea nivelului de educaie i cultur, i d posibilitatea cumprtorului s-i satisfac mai multe nevoi, mai sofisticate, de nivel calitativ mai ridicat, aspecte de care este absolut obligatoriu s in seama productorul, pentru a putea veni n ntmpinarea dorinelor consumatorului. In cazul n care productorul nu desluete aceste noi opiuni ale clientului, acesta se va ndrepta ctre un alt productor. Pe msura ce studiile au progresat n acest domeniu, a devenit clar c investigarea comportamentului consumatorului necesit o abordare pluridisciplinar n care un rol esenial revine tiinelor comportamentale - mai ales psihologiei i sociologiei de la care au fost preluate concepte i idei fundamentale. De altfel, specialitii apreciaz c economia politic, psihologia, sociologia i antropologia au pus bazele conceptuale ale cunotinelor actuale din acest domeniu. 22

Datorit naturii fundamental diferite a actelor i proceselor ce definesc comportamentul consumatorului, modul n care oamenii se comport n plan economic nu reprezint o nsumare de acte repetate mecanic, ci rezultatul acumulrii unei experiene de viat. Simpla nregistrare i cuantificare a actelor consumatorului nu este suficient, trebuie cercetate i procesele psiho-fiziologice care determin aceste acte i explicat interdependena dintre ele. Intruct comportamentul consumatorului se manifest pe piaa, studiul acestuia devine un capitol important al marketingului. De altfel, cunotinele referitoare la comportamentul consumatorului asigur fundamentul strategiilor de marketing cu privire la: poziionarea produsului, segmentarea pieii, lansarea produselor noi, adoptarea unor decizii de marketing-mix etc., asigurndu-le o eficien sporit. Studierea lui permite caracterizarea mai ampl i complex a fenomenelor de pia, elaborarea unor strategii mai realiste i desfurarea unor aciuni de marketing eficiente. Intrebarea 22. Preferinele consumatorului i utilitatea economic. Tipurile i teoriile utilitii. In sensul cel mai larg comportamentul consumatorului constituie totalitatea actiunilor, atitudinilor si deciziile individului cu privire la utilizarea veniturilor sale pentru procurarea bunurilor materiale si a serviciilor de care are nevoie. Factorii care modeleaz comportamentul consumatorului: Mrimea veniturilor de care dispune (bugetul consumatorului) Nivelul preurilor Tradiiile Gusturile i preferinele Mediul economico-social Nevoile consumatorului sunt nelimitate, pe cnd resursele bneti sunt limitate, de aceea el este obligat s aleag , sa procure acele bunuri i n asemenea combinaii care i-ar aduce o satisfacie maximal. Consumatorul msoar indirect utilitatea fiecrui bun, prin prioritatea ce o acord unui sau altui bun. El clasific bunurile n ordinea preferinelor sale. Datorita constrngerii bugetare i a nivelului preurilor, consumatorul are posibilitatea s stabileasc o anumit ordine de preferin a bunurilor ce urmeaz s le procure, precum i un mod anumit de combinare i substituire a acestora. Utilitatea economic. Utilitatea este plcerea sau satisfacia obtinut de individ in urma consumului (sau anticiprii consumului) unui bun oarecare. In alti termeni, utiitatea reprezint capacitatea unui bun de a satisface o anumita dorinta uman. Msurarea utilit ii in tiinta economica exista 2 teorii cu privire la msurare a utilitii : numite abordarea cardinal si abordarea ordinal. Fondatorii doctrinei marginaliste in anii 70 ai sec.XIX presupuneau ca individul este capabil sa msoare cantitativ utilitatea unui bun de consumat, printr-un numr precis cardinal.de uniti psihologice de utilitate, acordat unui bun sau unei uniti dintr-un bun. De ex.: 1, 7, 23, 79 etc. In viziunea economistului italian Vilfredo Pareto, consumatorul nici nu are nevoie sa msoare utilitatea unui bun, pentru el fiind mult mai importante stabilirea unei ordini de preferinta a bunurilor, o ierrarhizare, o ordonare a acestora, 23

cum ar fi de ex: primul, al doilea, al treilea, al patrulea etc. Potrivit abordrii ordinale , utilitile ce le-ar procura bunurile sunt puse intro ordine descrescnd, in sensul c primul bun poate aduce o satisfactie mai mare (are o utilitate mai mare) dect al doilea, al treilea etc. Tipurile de utilitate. Utilitatea unei uniti suplimentare dintrun bun, obinut in urma sporirii cu o unitate a consumului din bunul respectiv ,se numeste : utilitate marginal. Utilitatea marginal a unei uniti de bun consumate scade pe msur ce crete cantitatea consumat. In ceea ce priveste utilitatea total ea creste pe msur ce se consum cantiti suplimentare din bunul X, dar aceast utilitate crete cu o rat tot mai mic i mai mic. In cazul in care s-ar consuma doar un singur mr ,atunci utilitatea total ar coincide ca mrime cu utilitatea individual si cea marginal. in cazul in care se consuma mai multe unitati de produs, utilitatea total se va constitui din suma utilitilor marginale (U1+U2+U3+U4). Din punct de vedere teoretic, utilitatea marginal a unui bun, atingnd un anumit nivel de saturare a consumatorului, poate fi nul i chiar negativ. Adica consumul unei uniti suplimentare dintr-un bun, la un moment dat, nu mai aduce nici o satisfactie consumatorului, ci poate provoca chiar anumite incomoditi si chiar suferinte.

Intrebarea 23.Curba de indiferen (de izoutilitate). Trsturile i tipurile curbelor de indiferen. Instrumentul cu ajutorul cruia se analizeaza de obicei preferinele (alegerea) consumatorului este curba de indiferen sa (de izoutilitate). Curba de indiferen constituie o reprezentare grafic a ansamblului de combinaii de bunuri i servicii de la care consumatorul ateapt s obin aceeai utilitate total, adic acelai nivel de satisfacie. Aceasta reprezint mulimea combinaiilor a dou bunuri pe care consumatorul le consider echivalente, deoarece i aduce aceeai satisfacie, adic aceeai utilitate. ex ( s presupunem ca consumatorul isi va limita alegerea la 2 bunuri- merele (X) si portocale (Y), in functie de preferintele sale , consumatorul poate efectua un numr nelimitat de combinatii posibile ale bunurilor X i Y. De ex aceeai satisfactie i-ar aduce consumatorului combinaiile: 12 mere+ 7 portocale; sau 10 mere+ 8 portocale; sau 7 mere+ 10 portocale. Fiecare din aceasta combinatie reprezint un cos sau un program de consum.). Totalitatea curbelor de indiferen care pot exista pentru un consumator i care descriu preferinele acestuia pentru anumite couri de consum constituie harta de indiferen. Fiecarui individ ii corespunde o harta a curbelor de indiferenta proprie. Intrebarea 24.Constrngerea bugetar i alegerea optim a consumatorului. Dorinele i preferinele consumatorului sunt limitate de urmtorii factori: Venitul disponibil, destinat consumului Evoluia preurilor bunurilor i serviciilor Restriciile economice impuse alegerii consumatorului de ctre mrimea venitului su, precum i de nivelul preurilor, reprezint constrngerea bugetar. Linia bugetului reprezint totalitatea combinaiilor posibile de alegere ale consumatorului n limita bugetului disponibil (cantitatea maximal de bunuri care poate fi cumprat cu venitul disponibil i la preurile existente). 24

xPx+yPy=I Panta liniei bugetului reflect raportul de substituie a bunurilor n funcie de preurile lor. Abordarea ordinalist a evalurii utilitii: 1. Axioma ierarhizrii capacitatea consumatorului de a ordona preferinele sale (A>B)

2. Axioma tranzitivitii capacitatea consumatorului de a transfera preferinele de la un bun la altul. (A>B>C, A>C) 3. Axioma nonsaietii consumatorii prefer o cantitate mai mare de bunuri unei cantiti mai mici.

Echilibrul consumatorului Consumatorul va tinde s ating curba de indiferen cea mai ridicat posibil. Din cauza constrngerii bugetare, el nu poate atinge acest obiectiv. Echilibrul consumatorului este echilibrul dintre venitul acestuia i combinaia optim, care se stabilete n punctul n care curba de indiferen este tangent cu dreapta bugetar. MRS = Px/Py ecuaia echilibrului consumatorului n abordarea ordinalist, MRS panta curbei de indiferen, Px/Py panta liniei bugetului. Intrebarea 25.Teoria produciei. Factorii de producie i combinarea lor. Punctul de plecare a studierii factorilor de productie il constituie resursele economice. Resursele economice reprezinta totalitatea elementelor si premiselor folosite de om in procesul activitii economice. Pe parcursul secolelor a avut loc multiplicarea si diversificarea factorilor de productie. Insa in pofida acestui fapt ei ramin clasificati in 4 categorii de factori: munca , natura , capitalul , si informatia. Munca si natura sunt denumite factori primari. Capitalul este un factor derivat, iar resursele informationale sunt un nefactor. Factorii de producie tradiionali (parial substituibili i complementari): - Pmnt N cel mai limitat i durabil factor de producie - Munca L cel mai activ i costisitor factor de producie....(munca este activitatea umana constienta, un efort fizic si intelectual, prin care oamenii, actionind asupra naturii, obtin bunurile de care au nevoie. Munca este factorul determinant al oricarei activitati economice.) - Capitalul K cel mai eterogen factor de producie....( capitalul constituie ansamblul bunurilorfolosite pentru confectionarea altor bunuri, destinate vinzarii in scopul obtinerii unui profit.) Capital fix se utilizeaz pe un timp ndelungat i se uzeaz; Cap.real:financiar;economic; Capital circulant se utilizeaz ntr-un singur ciclu de producie. - Resursele informa ionale noile tehnologii, informatia, inveniile i inovaiile etc. Combinarea factorilor de producie reprezint un anumit mod de unire, de corelare a acestora, att sub aspect cantitativ, ct i structural-calitativ, n scopul producerii de bunuri i servicii. Pia a factorilor de produc ie este piaa pe care se vnd i se cumpr factorii de producie ( munca , pmintul, resursele naturale etc.) i unde, in urma confruntrii cererii i ofertei, se stabilete preul acestora.

Intrebarea 26.Funcia de producie i proprietile ei. 25

Funcia de producie reflect relaia dintre cantitatea de bunuri produs i combinarea, n diferite proporii, a factorilor necesari pentru obinerea acestei producii. Funcia de producie indic nivelul maxim de producie care poate fi obinut n urma diferitelor combinrii ale factorilor de producie. Functia de productie poate fi reprezentata in felul urmtor: Q = f (X1,X2...x11) unde Q cantitatea de bunuri produsa, iar X1,X2 factorii de productie. Sau Q = f (K,L) unde K capitalul; L- munca. Intrebarea 27. Izocuanta: tipuri i trsturi. Pe termen lung toti factorii de productie pot deveni variabili, adica pot fi modificati. In acest caz, poate avea loc atit combinarea, cit si inlocuirea unui factor cu altul. Acest lucru se intimpla din cauza ca, sub influenta noilor tehnologii, tehnici si a evolutiei preturilor, intreprinzatorul schimba mereu raportul dintre factorii de productie si inlocuieste un factor de productie cu altul, mai productive, mai ieftin, mai modern. Substituirea este un fenomen de inlocuire a unei cantitati dintr-un factor de productie printr-o cantitate din alt factor de productie. Ea poate avea loc intre factorul munca si capital (10 muncitori inlocuiti de o masina, care face integral lucrul acestora); intre factor. natura si capital sau intre diferite elemente componente ale aceluiasi factor de productie(inlocuirea unui utilaj cu altul etc). pentru a obtine acelasi nivel de productie, producatorul poate combina si substitui factorii de productie in proportii diferite. Combinatia a doi factori de productie capitalul si munca care asigura acelasi nivel de productie se numeste izocuanta. Izocuanta este o reprezentare grafica a unui ansamblu de substituiri ale factor. de prod., la un nivel dat al tehnicii cu obtinerea unei cantitati constante de bunuri.

Caracteristicile acestei izocuante sint: - Multitudinea variantelor de consum a factor. de productie determina existenta multitudinii izocuantelor care formeaza harta izocuantelor. - Izocuantele plasate la dreapta semnifica o cantitate mai mare a factor. de productie utilizati si prin urmare un volum mai mare de productie. - Izocuantele nu se intersecteaza. - Panta izocuantelor este negativa. - Panta izocuantelor reflecta raportul de schimb al factor. de productie, acest raport se numeste rata marginala de substitutie tehnologica.

Intrebarea 28. Alegerea productorului n perioada scurt de timp. Legea productivitii marginale descrescnde. Perioadele procesului de producie: Perioada scurt un factor este variabil, ceilali sunt constani (expresia pe termen scurt este utilizat atunci cind intreprinzatorul modifica un singur factor , ceilalti raminind constanti. De ex un numar diferit de lucratori..factorul munca fiind cel mai usor de modificat.). 26

Perioada lung ambii factori sunt variabili adica toi factorii de productie pot fi modificai. Indicatorii produciei pe termen scurt: Produsul total (TPL) cantitatea de bunuri produs ntr-o perioad de timp Produsul marginal (MPL) cantitatea suplimentar de bunuri produs de o unitate suplimentar a factorului muncii (MPL=TPL/L) Produsul mediu (APL) cantitatea de bunuri ce revine unei uniti din factorul muncii (APL=TPL/L)

Legea randamentelor neproporionale stipuleaz c dac vom mri progresiv utilizarea unui factor oarecare, n timp ce alii vor rmne constani, produsul marginal al factorului variabil va fi neproporional la nceput va crete, apoi va atinge un punct de stabilitate, dup care va descrete. Concluzii: Pe termen scurt volumul de producie este limitat n cretere Limita creterii volumului de producie este determinat de aciunea legii randamentului descresctor. Dac un factor de producie crete, iar cellalt rmne stabil, produsul marginal i mediu de la un anumit moment ncep s scad. Produsul mediu este maximal cnd se egaleaz cu produsul marginal.

Intrebarea 29. Alegerea productorului n perioada lung de timp Producatorii se bucura de o multime de avantaje, pe care consumatorii nu le au. Planul producatorului prevede cteva obiective care l deosebesc de planul consumatorului. Principalele obiective ale producatorului vizeaza activitatea de producere, de depozitare si de transport al produselor. n cadrul acestor obiective planul producatorului cuprinde: - sa fie proprietarul unei ntreprinderi din care sa obtina venituri nelimitate; - sa aiba o libertate financiara si o mentalitate economica moderna; - sa realizeze ct mai multe investitii care sa-i asigure prosperitatea activitatii pe termen lung. De-a lungul anilor, cercetatorii s-au ntrebat daca dezvoltarea comertului poate constitui o era a consumatorului sau era producatorului? Concluzia este ca ceea ce poate fi Era consumatoruluieste de fapt Era producatorului. De aceea, putem spune ca n era producatorului, consumatorii platesc preturi mai mici pe termen scurt, dar la o analiza pe termen lung, constatam ca producatorii vor avea de cstigat, pentru ca ei fac multe investitii, n timp ce consumatorii achizitioneaza mai multe bunuri. Paradoxal, putem spune ca producatorii se mbogatesc n timp ce consumatorii saracesc pentru ca si cheltuiesc veniturile. Facnd o comparatie ntre planul consumatorului si planul producatorului, cercetatorii au concluzionat ca n noul mileniu consumatorii trebuie sa gndeasca precum producatorii. innd cont de faptul ca fata de planul producatorului, planul consumatorului are n vedere urmatoarele obiective: 27

- sa aiba un serviciu corespunzator, cu un salariu motivant; - sa achizitioneze ct mai multe bunuri prin cheltuirea banilor cstigati; - sa realizeze economii pe termen scurt si ndatoriri pe termen lung prin obtinerea de credite. Din cercetarile efectuate n ultima perioad& 232i823c #259;, specialistii au ajuns la concluzia ca consumatorii pot sa traiasca precum producatorii, daca vor gndi si actiona precum acestia, n acest sens lansndu-se teoria prosperati cumparnd n mod inteligent adoptnd sistemul numit prod-consumator. Prod-consumul nseamna a cumpara produse si servicii de la producator prin mbunatatirea tehnicilor si abilitatilor consumatorilor. Conceptul de prodconsumatori se realizeaza ntr-un parteneriat cu un producator, acesta din urma facndu-se un rabat la produsele si serviciile oferite. n acest caz, planul oricarui consumator este de a deveni un prod-consumator care sa nu nceteze sa consume n conditiile n care nu are costuri de regie, nu are angajati si si gestioneaza singur afacerea. Planul producatorului, fata de cel al prod-consumatorului, prevede cheltuieli cu angajatii, costuri de regie, de distributie, cheltuieli de publicitate si uneori, mpartirea profitului cu partenerii de afaceri si actionarii. n ultimul timp, producatorii adopta strategii eficiente pentru cstigarea consumatorilor, care constau n reduceri de preturi, acordarea unui credit usor accesibil, efectuarea de publicitate inteligenta si prezentarea magazinelor ntr-un decor si expunere atractiva a produselor. n noua conceptie, privind prod-consumatorul, pretul produsului sau serviciilor obtinute este lucrul la care trebuie sa renuntam ca sa obtinem ceea ce vrem, pentru ca un pret mai mic l vei plati n timp att ct nu face. n acest sens, piata exemplifica activitatea anilor 60, cnd doar n 6% din cazuri, oamenii nu luau masa acasa. n ultimii ani, acest procent a crescut la peste 60%, oamenii ajungnd la concluzia ca servirea mesei n oras este cu 70% mai scumpa dect servirea de acasa, dar timpul economisit n aceste conditii aduce mai multe avantaje. Din acest exemplu se evidentiaza faptul ca, mai ieftin nu nseamna neaparat mai bun. n mentalitatea producatorului modern, valoarea adaugata folosita la fabricarea unui produs sau realizarea unui serviciu, este mult mai importanta dect costul acestora. Ca urmare, conceptul de prod-consumator, ntr-o piata mai competitiva si internationalizata, a revolutionat consumatorii n sensul ca, acestia trebuie sa adopte o cumparare inteligenta tinnd cont de faptul ca magazinele au devenit organizatii experte n vnzari, n conditiile n care consumatorul este amator n materie de cumparaturi. De exemplu, studiind nregistrarile video realizate n marile magazine, a rezultat ca majoritatea oamenilor fac dreapta cnd intra ntr-un magazin. Pornind de la aceasta constatare, aeroporturile si instaleaza magazinele de cadouri pe partea dreapta. Aceasta strategie este adoptata de majoritatea comerciantilor. Pornind de la principiul ca, un vnzator bun poate vinde orice, n etapa actuala, rolul vnzatorului a devenit foarte important. Principalele strategii pe care le folosesc magazinele n atragerea de cumparatori sunt: - Clientul va cumpara mai mult daca este tinut mai mult n magazin. Pentru aceasta, magazinele adopta toate posibilitatile pentru a face miscarea ct mai nceta a clientilor (culoare nguste, lungi, muzica lenta, relaxanta si o iluminare adecvata nct sa-i determine sa nu se grabeasca). - Prin modul de organizare, se urmareste cresterea numarului cumparaturilor spontane. n acest sens, aranjarea marfurilor se face ntr-un mod n care sa ncurajeze cumparatorii sa cumpere unele produse datorita unor oportunitati, ca de exemplu, aranjarea unor standuri de dulciuri lnga casele de marcat. - Aranjarea dulciurilor pentru copii la un nivel n care acestia sa poata sa si aleaga produsele dorite, comerciantii fiind convinsi ca produsele solicitate de copii vor fi cumparate.

28

- Sporirea vnzarilor prin modul n care se combina si se etaleaza marfurile, urmarindu-se exploatarea factorului uman. Astfel, cumparatorii constata ca n fast-food-uri marfurile sunt asezate la nivelul privirii, deasupra caselor de marcat, ca, atunci cnd clientii privesc la casier sa vada n mod inevitabil si produsele expuse. De asemenea, se remarca ca n supermagazine exista raioane n care marfurile sunt expuse dupa anumite criterii ordine alfabetica, tipuri diferite - , dar, aceste expuneri urmaresc sa ofere cumparatorilor toate tipurile dintr-un produs, influentndu-i n acest mod sa achizitioneze noi tipuri de produse pe care nu le-au folosit pna n acel moment. - Oferirea unor produse gratuite, comerciantul fiind convins ca, pentru acest gest prietenos clientul se va ntoarce sa cumpere un produs pe care tocmai l-a primit gratuit. Prin adoptarea acestor strategii, magazinele sporesc volumul vnzarilor si deci prospera mai mult, iar clientul si consuma veniturile. Solutia de a genera buna stare pentru consumator este aceea de a face cheltuieli mai inteligente si nu de a munci mai mult. Fuziunea producatorului cu consumatorul se realizeaza n special prin ideea de recomandare, concept numit de unii experti o oportunitate a acestui mileniu si a fost denumit comert prin e-comandare, activitate care se manifesta foarte dinamic n special n comertul electronic.

Intrebarea 30.Costul de producie i tipologia lui. Costul de productie- totalitatea cheltuielilor in expresie monetara, pe care producatorul le efectueaza p/u fabricarea si vinzarea bunurilor economice. Este expresia baneasca a factor. de productie necesari p/u producerea si comercializarea acestor bunuri si servicii. Costul de productie este egal cu cu cheltuielile de productie Din punct de vedere al modului de calcul, costurile se impart in cost contabil si economic. Costul contabil- cheltuielile pe care le face intreprinderea p/u achizitioanarea factor. de productie de la alti agenti economici, adica costurile explicite, precum si amortizarea, care face parte din costurile implicite. Costul economic- cuprinde costul explicit si cheltuielile factorilor proprii (costurile implicite), dar ca