Raspuns Spor Vech

77
Potrivit dispozitiilor art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii republicat una dintre obligatiile angajatorului este sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca. In legislatia muncii actuala nu este reglementat sporul de vechime, angajatorul avand astfel obligatia de a acorda sporul de vechime numai in cazul in care acesta este stabilit prin contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca, dupa caz. Potrivit art. 160 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri iar potrivit dispozitiilor art. 166 alin. (1) din acelasi cod, salariul se plateste in bani cel putin odata pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz. Rezulta ca sporul de vechime face parte din salariu, angajatorul fiind obligat sa plateasca salariul angajatorilor sai cel putin odata pe luna. Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca Valabil la 6.09.2011 O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011. Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca? In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date. Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate. Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca: "(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii: (...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).". Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca. In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011. Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

description

d

Transcript of Raspuns Spor Vech

Page 1: Raspuns Spor Vech

Potrivit dispozitiilor art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii republicat una dintre obligatiile angajatorului este sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca. In legislatia muncii actuala nu este reglementat sporul de vechime, angajatorul avand astfel obligatia de a acorda sporul de vechime numai in cazul in care acesta este stabilit prin contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca, dupa caz. Potrivit art. 160 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri iar potrivit dispozitiilor art. 166 alin. (1) din acelasi cod, salariul se plateste in bani cel putin odata pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz. Rezulta ca sporul de vechime face parte din salariu, angajatorul fiind obligat sa plateasca salariul angajatorilor sai cel putin odata pe luna. Data la care salariatul urmeaza sa isi primeasca salariul se inscrie in contractul individual de munca in conformitate cu mentiunile cuprinse in Cap. J pct. 4: Salariul din Modelul – cadru al contractului individual de munca aprobat prin OMMSS 64/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv:

4. Data/datele la care se plateste salariul este/sunt ................... . Astfel ca, in cazul in care angajagtorul, conform contractului colectiv de munca aplicabil sau contractului individual de munca, in functie de caz, are obligatia de a le acorda  salariatilor sai sporul de vechime, aceasta obligatie trebuie indeplinita la termenul scadent inscris in CIM. Daca termenul scadent nu este respectat, acest lucru da salariatului dreptulul de a actiona impotriva angajatorului privind drepturile sale salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor legate de plata salariilor. Este important de retinut ca acest drept se prescrie in termen de 3 ani de la data la care era datorat

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 2: Raspuns Spor Vech

in conformitate cu prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii republicat. Nu exista insa prevederi care sa interzica angajatorilor indeplinirea de buna voie a obligatiilor de plata a salariului sau a unor sporuri neindeplinite la termenul scadent prevazut in contractul de munca.

PRIMA PAGINA   |   LEGISLATIA MUNCII  |  RESURSE UMANE  |  ASIGURARI SOCIALE  |  TIA MUNC Atestarea vechimii in munca. Model de adeverinta

Intrebare:Avand in vedere ca incepand cu 1 ianuarie 2011, vechimea in munca se dovedeste cu adeverinta eliberata de angajator, va rog sa aveti amabilitatea de a-mi trimite:- model adeverinta vechime in munca pentru salariat care are carte de munca;- model adeverinta vechime in munca pentru salariat fara carte de munca, angajat in anul 2010.

Raspuns:Conform dispozitiilor art. 296 alin.(1)   din Codul muncii, vechimea in munca stabilita pana la data de 31 decembrie 2010 se probeaza cu carnetul de munca. La solicitarea salariatului, in baza art.34 alin.(5) si art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii, angajatorul are obligatia sa elibereze salariatului o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art.34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, in meserie si in specialitate. Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi Cod, care prevad ca:

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 3: Raspuns Spor Vech

„(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:  (...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...). .

Legea nu stabileste continutul sau un model al adeverintei de vechime in munca.   In practica inspectoratele teritoriale de munca recomanda urmatorul model, indiferent daca vechimea atestata este anterioara sau ulterioara date de 1 ianuarie 2011:

S.C. .Str.......................................nr ..loc ..jud Tel:.............................; Fax: .CUI ..Nr. de inregistrare . / data

ADEVERINTA

Prin prezenta se atesta faptul ca dl./dna ., domiciliat(a) in ..,str. .., nr. ., bl. ., sc ., ap , sect , jud ., posesor al BI/CI .., seria ., nr. .., CNP ., a fost angajatul (a) societatii ., CUI , cu sediul social in   .., in baza contractului individual de munca cu norma intreaga / cu timp partial de . .ore / zi, incheiat pe durata determinata / nedeterminata, inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca cu nr. ../ ., in functia / meseria de .. .

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 4: Raspuns Spor Vech

Pe durata executarii contractului individual de munca au intervenit urmatoarele mutatii ( incheierea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca ):

Nr. crt. Mutatia

intervenita

Anul Meseria/

Functia

Salariul de baza, inclusiv sporurile care intra in calculul

punctajului mediu anual

Nr.si data actului pe baza caruia se face inscrierea si temeiul legal

LunaZiua

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 5: Raspuns Spor Vech

Page 6: Raspuns Spor Vech

Contractul individual de munca al domnului (ei) a incetat la data de in baza prevederilor art. .., alin. , lit. din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, modificata si completata.In perioada lucrata a avut . zile de absente nemotivate si zile concediu fara plata In perioada de la .pana la .. a lucrat in grupa (I sau II de munca).Reprezentant legal,                                                                                                               Intocmit, II   

decembrie 2010 se probeaza cu carnetul de munca.

In conformitate cu dispozitiile art. 34 alin. (5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul este

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 7: Raspuns Spor Vech

obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin. (2) lit. h) din acelasi Cod, care prevad ca:

De la 1 ianuarie vechimea se dovedeste doar cu o adeverinta

Incepand cu 1 ianuarie 2011, vechimea in munca se dovedeste cu adeverinta eliberata de angajator.

Codul muncii prin dispozitiile art. 296 alin. (1) prevede ca vechimea in munca stabilita pana la data de 31 „(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...). .

Dupa cum se poate observa, cele doua texte legale fac precizarea ca documentele se elibereaza la solicitarea si,

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 8: Raspuns Spor Vech

respectiv, la cererea salariatului. Asadar, oricand pe parcursul executarii contractului individual de munca sau dupa incetarea acestuia, angajatorul are obligatia sa elibereze salariatului un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

In consecinta, adeverinta care atesta vechimea in munca se elibereaza ori de cate ori salariatul o solicita, in timpul executarii contractului individual de munca sau dupa incetarea acestuia.

Asa fiind, in situatia expusa, angajatorul are obligatia sa elibereze adeverinta salariatilor care nu au posedat carnet de munca pana la data de 31.12.2010, salariatilor care nu au prezentat la angajare carnetul de munca cat si salariatilor care inceteaza raportul de munca cu angajatorul la data de 03.01.2011 la solicitarea acestora.

Celor care sunt angajati dupa data de 03.01.2011 si le inceteaza activitatea dupa o luna sau 5 luni li se elibereaza documentele stabilite de legislatia in vigoare la momentul solicitarii.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 9: Raspuns Spor Vech

Numai din 2006 conform Codului Muncii se calculeaza vechimea integral 1 an chiar daca a lucrat anul intreg cu timp partial .

ordonanta 55/30,08,2006

"Art. 101¹(1) Angajatorul poate incadra salariati cu fractiune de norma prin contracte individuale de munca pe durata nedeterminata sau pe durata determinata, denumite contracte individuale de munca cu timp partial.(2) Contractul individual de munca cu timp partial se incheie numai in forma scrisa.(3) Salariatul comparabil este salariatul cu norma intreaga din aceeasi unitate, care are acelasi tip de contract individual de munca presteaza aceeasi activitate sau una similara cu cea a salariatului angajat cu contract individual de munca cu timp partial, avandu-se in vedere si alte considerente, cum ar fi vechimea in munca si calificarea/aptitudinile profesionale.(4) Atunci cand nu exista un salariat comparabil in aceeasi unitate, se au in vedere dispozitiile din

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 10: Raspuns Spor Vech

contractul colectiv de munca aplicabil. In cazul in care nu exista un contract colectiv de munca aplicabil, se au in vedere dispozitiile legislatiei in vigoare sau contractul colectiv de munca la nivel national."

Data post: Marti, 22 Noiembrie 2011, 18:08

Citez o explicatie gasita pe www.legislatiamuncii.ro:

"Codul muncii, in art. 103, dispune ca salariatul incadrat cu contract de munca cu timp partial se bucura de drepturile salariatilor cu norma intreaga, in conditiile prevazute de lege si de contractele colective de munca aplicabile. Numai drepturile salariale ale celui angajat cu contract de munca cu timp partial se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat potrivit art. 103 alin. (2) din Codul muncii.

In varianta initiala, Codul muncii prevedea la art. 103 alin. (3) faptul ca, in cazul salariatului care desfasoara activitatea in temeiul unui contract individual de munca cu timp partial, stagiul de cotizare la sistemul public de asigurari sociale se stabileste proportional cu

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 11: Raspuns Spor Vech

timpul efectiv lucrat conform legii.

Dupa abrogarea alin. (3) al art. 103 din Codul muncii prin O.U.G nr. 65/2005, persoana angajata cu contract individual de munca cu timp partial beneficiaza de un stagiu de cotizare in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, integral, la fel ca in cazul salariatilor care isi desfasoara activitatea in cadrul programului normal de lucru."

Citeste mai mult: http://www.avocatnet.ro/content/forum%7CdisplayTopicPage/topicID_250195/calcul-vechime-in-munca.html#ixzz2nehLq2Vd Follow us: Avocatnetro on Facebook |  SALARIZARE  |   CODUL MUNCII   |   FORUM

Sporul de vechime influentat de concediul fara plata?

1

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 12: Raspuns Spor Vech

Intrebare: Daca un salariat, de-a lungul anilor, a avut diferite salarii de incadrarea, sporul de vechime se aplica la salariul avut in luna respectiva? Daca intr-o luna a avut 15 zile de concediul fara salariu, cum se reflecta aceste zile in calculul sporului de vechime?   

Raspuns: Inainte de toate, mentionam faptul ca sporul de vechime nu este un spor reglementat legal. In cuprinsul contractului de munca se pot fi stabilit elemente precum obligatia angajatorului de a acorda sporul de vechime, conditiile in care se acorda acest spor etc. Ceea ce inseaman ca sporul de vechime il veti calcula in baza specificatiilor contractul colectiv de munca aplicabil sau in contractul  individual de munca referitoarle la acordarea acestui tip de spor. Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010 in vigoare pana la data de 31 decembrie 2010 prevedea la art. 41 alin. (3), printre sporurile minime ce se acordau in baza acestui contract si sporul pentru vechime in munca de minimum 5% pentru 3 ani vechime si maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de baza. Sporul de vechime in munca acordat in baza prevederilor contractului colectiv national se calcula la salariu de baza. Data fiind iesirea din vigoare a acestui contract colectiv de munca in prezent angajatorii se folosesc de prevederile contractului colectiv incheiat la nivel de unitate, in cuprinsul caruia pot fi prezente prevederi legate de acordarea acestui spor. Referitor la acordarea concediului fara plata, in perioada in care salariatul beneficiaza de acesta contractul sau de munca este suspendat, ceea ce inseamna ca in aceasta perioada salariatul nu presteaza activitate si deci nu beneficiaza de salariu corespunzator perioadei in care s-a aflat in concediu fara plata Astfe ca, in luna in care salariatul a beneficiat de zile de concediu fara plata veniturile salariale, inclusiv sporul de vechime, vor fi reduse corepunzator perioadei in care nu a prestat activitate in unitate. Perioada de concediu fara plata nu influenteaza modalitatea de calcul a sporului, sporul de vechime fiind insa mai mic raportat la

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 13: Raspuns Spor Vech

perioada din luna in care salariatul a prestat activitate.

Ti-a placut acest articol? Trimite-l si prietenilor tai!

Share on facebook Share on twitter Share on email Share on print More Sharing Services 1

Data aparitiei: 01 Iunie 2012

ClubLegislatiaMuncii.ro - intrebarea zilei

Medic De Intreprindere = Medic De Medicina Muncii ?

Intrebare: Se poate asimila postul de medic de medicina generala de intreprindere cu medic de medicina muncii ? Medicul a urmat si absolvit a doua specialitate de medic de medicina muncii 4 ani si juristul nu vrea sa-i transforme postul de medic de medicina generala in medic de medicina muncii, desi de la finalizarea specializarii desfasoara activitate de medic de medicina muncii in cadrul firmei ? De asemenea, de la finalizarea cursului pana in prezent NU are intocmita fisa postului de medic de medicina muncii deoarece nu este postul in organigrama? Care este legislatia care reglementeaza aceasta situatie ? Cursul a fost la initiativa angajatorului.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 14: Raspuns Spor Vech

Raspuns: Medicul  primar de medicina generala lucreaza in intreprindere din 1993, iar in 2010 a finaliza... citeste tot raspunsul aici

ALTE ARTICOLE REFERITOARE LA spor de vechime, concediu fara plata, codul muncii, suspendare, contract colectiv de munca:

» 4. Calculul CAS

» Concediu de maternitate - efecte

» Avantaje in natura: autovehicule. Evaluare.

Vezi toate articolele referitoare la spor de vechime (38)

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 15: Raspuns Spor Vech

» 4. Clauze facultative ale regulamentului intern

» 4. Beneficiarii concediului pentru cresterea copilului

» Susp. CIM - intreruperea temp. a activ. - mar. '06

Vezi toate articolele referitoare la concediu fara plata (228)

» Contractul individual de munca pe o singura pagina

» Concedierea angajatilor pe o singura pagina

» Cazuri in care se poate demisiona fara preaviz

Vezi toate articolele referitoare la codul muncii (990)

» 5. Drepturi acordate potrivit O.U.G. nr. 148/2005

» 3. Proceduri - pensie anticipata

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 16: Raspuns Spor Vech

» Model - Contract individual de munca

Vezi toate articolele referitoare la suspendare (755)

» Situatii in care se poate dispune concedierea

» 2. Cine elaboreaza regulamentul intern?

» 3. Conflictele de interese

Vezi toate articolele referitoare la contract colectiv de munca (208)

Ghid practic pentru obtinerea

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 17: Raspuns Spor Vech

SIGURA si RAPIDA a documentului portabil A1 » Detalii Click Aici «

Page 18: Raspuns Spor Vech

Page 19: Raspuns Spor Vech

Utile    

Acordarea sporului de vechime NU este obligatorie

?

Page 20: Raspuns Spor Vech

Salariatii incadrati in baza unui contract individual de munca beneficiaza de drepturi legale sau drepturi conventionale, acestea din urma fiind stabilite prin contracte colective de munca aplicabile sau contractele individuale de munca. Dreptul la sporul de vechime face parte din categoria drepturilor conventionale, nefiind deci un drept consacrat de lege. Ca atare, conditiile in care se aplica sunt prevazute in contractul colectiv de munca aplicabil de munca aplicabil sau in cel individual de munca, in functie de caz, prin care a fost stabilit acest drept. Operarea sporului de vechime in ReviSal este obligatorie?

Art. 4 alin. (2) lit. g) din HG 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariatilor, modificata prin HG nr. 1105/2011, prevede ca in ReviSal se vor opera salariul de baza lunar brut si sporurile, astfel cum sunt prevazute in contractul individual de munca. Totodata, art. 160 din Codul muncii defineste salariul ca fiind alcatuit din salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.

Asadar, componentele salariului sunt:- salariul de baza;- indemnizatiile;- sporurile;- alte adaosuri; 

Dintre aceste componente, in ReviSal, asa cum prevede art. 4 alin. (2) lit. g) din HG 500/2011, se opereaza salariul de baza lunar brut si sporurile, astfel cum sunt prevazute in contractul individual de munca.  Prin HG 1105/2011 a fost inlaturata obligatia inregistrarii in ReviSal a cuantumului sporului stabilind ca acestea vor fi inregistrate astfel cum sunt prevazute in contractul individual de munca. Prin urmare, sporurile vor putea fi inregistrare si transmise in registrul general de evidenta

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 21: Raspuns Spor Vech

a salariatilor (ReviSal) atat sub forma de procent, cat si valoric (cuantum) dupa cum sunt prevazute in contractul individual de munca. In consecinta, daca sporurile sunt stabilite in contractul individual de munca sub forma de procent, in registrul general de evidenta a salariatilor vor fi inregistrate sub forma de procent. In cazul in care sporurile sunt prevazute in contractul individual de munca in cuantum, in ReviSal se va inregistra cuantumul acestora.

Dublul sporului. Ce salariati au acest drept?

1

In ce priveste sporul de 150 %, urmeaza sa precizam mai jos in baza carui articol din Codul muncii salariatii al caror repaus saptamanal se acorda cumulat au dreptul la un spor de 150% din salariul de baza.

Solutia consultantului:

Art. 137 din Codul muncii prevede ca repausul saptamanal se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si duminica. In cazul in care repausul in zilele de sambata si duminica ar prejudicia interesul public sau desfasurarea normala a activitatii, repausul saptamanal poate fi acordat si in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 22: Raspuns Spor Vech

In situatia in care repausul saptamanal este acordat in alte zile decat sambata si duminica salariatii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca.

Totodata, art. 137 alin. (4) din Codul muncii prevede ca in situatii de exceptie zilele de repaus saptamanal sunt acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor. Salariatii al caror repaus saptamanal se acorda in aceste conditii avand dreptul la dublul compensatiilor cuvenite pentru munca suplimentara stabilite potrivit art. 123 alin. (2) din Codul muncii. Asadar, dublul compensatiilor cuvenite reglementat de art. 123 alin. (2) din Codul muncii.

Ce reglementeaza art. 123 alin. (2) din Codul muncii?

Art. 123 alin. (2) - Sporul pentru munca suplimentara, acordat in conditiile prevazute la alin. (1), se stabileste prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contarctului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza. Prin coroborarea celor doua articole (art. 137 si art. 123), dublul sporului de 75% este 150%.

Vechimea in munca. Cum va proceda angajatorul cu adeverinta ceruta de fostii salariati?

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 23: Raspuns Spor Vech

Vom vedea mai jos in baza carui act normativ angajatorul este obligat sa elibereze adeverinta cu salariile brute si nete pentru fiecare luna, unui fost angajat (pentru perioada 1978-2010), adeverinta fiind necesara la Casa de pensii.

Nota: Persoana a avut carte de munca unde i-a fost trecut salariul, a semnat state de plata si a primit fluturasi de salariu.

Temeiul legal al eliberarii de catre angajatori pentru salariati si fostii salariati ai adeverintelor il constituie art. din 34 alin. (5) din Codul muncii republicat, potrivit caruia la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art. 40 alin. (2) lit. h) din acelasi cod, care prevad, printre obligatiile angajatorului fata de proprii salariati, aceea privind eliberarea, la cerere, a tuturor documentelor care atesta calitatea de salariat a solicitantului.

Totodata, potrivit art. 8 alin. (3) din HG 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariatilor (Revisal), la solicitarea scrisa a salariatului sau a unui fost salariat angajatorul este obligat sa ii elibereze acestuia:

a) copii ale documentelor existente in dosarul personal;b) copii ale paginilor din registrul electronic care cuprind inscrierile referitoare la persoana sa si/sau un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate, astfel cum rezulta din registrul general de evidenta si din dosarul personal, in termen de cel mult 15 zile de la data solicitarii.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 24: Raspuns Spor Vech

Prin urmare, angajatorul are obligatia de a eliberara adeverinte care atesta activitatea desfasurata de salariati sai sau de fostii salariati.

Acordarea retroactiva a sporului de vechime

Munca prestata in temeiul unui contract individual de munca ii confera salariatului vechime in munca (art. 16 alin. (4) din Codul muncii).

Asadar, prin vechime in munca se intelege totalitatea perioadelor in care o persoana a desfasurat activitati in temeiul unui contract individual de munca sporul pentru vechime in munca fiind acordat pentru intreaga perioada in care o persoana a prestat munca in calitate de salariat. Prin urmare, calculul sporului pentru vechime in munca se face in functie de anii de activitate ca si salariat iar sporul pentru vechime in munca se acorda pentru intreaga perioada in care persoana are calitatea de salariat.

Sporurile pot fi legale sau conventionale. Sporurile legale sunt acele sporuri pe care angajatorul are obligatia sa le acorde in baza legii (sporul pentru munca suplimentara, sporul pentru munca in zilele de reapus saptamanal , sporul pentru munca in zilele de sarbatoare legala, sporul pentru munca de noapte, etc). Sporurile conventionale sunt acele sporuri pe care angajatorul are obligatia sa le acorde daca au fost negociate si inserate in CIM sau CCM (sporul pentru vechimea in munca, sporul pentru stabilitate, etc).

Dreptul la sporul de vechime nu este un drept consacrat de lege. De aceea, angajatorul are obligatia de a-l acorda numai daca a fost stabilit prin contractul

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 25: Raspuns Spor Vech

colectiv de munca aplicabil sau prin contractul individual de munca.

Munca prestata in temeiul unui contract individual de munca ii confera salariatului vechime in munca (art. 16 alin. (4) din Codul muncii).Asadar, prin vechime in munca se intelege totalitatea perioadelor in care o persoana a desfasurat activitati in temeiul unui contract individual de munca sporul pentru vechime in munca fiind acordat pentru intreaga perioada in care o persoana a prestat munca in calitate de salariat. Prin urmare, calculul sporului pentru vechime in munca se face in functie de anii de activitate ca si salariat iar sporul pentru vechime in munca se acorda pentru intreaga perioada in care persoana are calitatea de salariat.

Totodata, conform art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, una dintre obligatiile angajatorului este sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.

Sporul de vechime nu este reglementat legal. Astfel, angajatorul are obligatia sa acorde sporul de vechime daca este stabilit in contractul individual de munca sau in contractul colectiv de munca.

Potrivit art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri iar potrivit dispozitiilor art. 166 alin. (1) din acelasi cod, salariul se plateste in bani cel putin odata pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz. Astfel cum putem observa sporurile fac parte din salariu iar angajatorul are obligatia sa plateasca salariu cel putin odata pe luna.

Data la care se plateste salariu se inscrie in contractul individual de munca in conformitate cu mentiunile cuprinse in Cap. J pct. 4: Salariul din Modelul – cadru al

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 26: Raspuns Spor Vech

contractului individual de munca aprobat prin OMMSS 64/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv: 4. Data/datele la care se plateste salariul este/sunt ................... .

In consecinta, daca angajatorului, potrivit potrivit contractului colectiv de munca aplicabil sau contractului individual de munca ii revine obligatia sa acorde salariatilor sporul de vechime, obligatia trebuie indeplinita la termenul scadent inscris in CIM.

Daca obligatia nu a fost indeplinita la termenul scadent, se naste dreptul salariatului la actiune impotriva angajatorului cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor, drept care se prescrie in termen de 3 ani de la data la care era datorat in conformitate cu prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii, republicat.

Insa, nimic nu se opune ca angajatorul sa isi indeplineasca de bunavoie obligatia neindeplinita la termenul scadent.

Acordarea sporului de vechime retroactiv

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 27: Raspuns Spor Vech

13

Munca prestata in temeiul unui contract individual de munca ii confera salariatului vechime in munca (art. 16 alin. (4) din Codul muncii).

Asadar, prin vechime in munca se intelege totalitatea perioadelor in care o persoana a desfasurat activitati in temeiul unui contract individual de munca sporul pentru vechime in munca fiind acordat pentru intreaga perioada in care o persoana a prestat munca in calitate de salariat. Prin urmare, calculul sporului pentru vechime in munca se face in functie de anii de activitate ca si salariat iar sporul pentru vechime in munca se acorda pentru intreaga perioada in care persoana are calitatea de salariat.

Sporurile pot fi legale sau conventionale. Sporurile legale sunt acele sporuri pe care angajatorul are obligatia sa le acorde in baza legii (sporul pentru munca suplimentara, sporul pentru munca in zilele de reapus saptamanal, sporul pentru munca in zilele de sarbatoare legala, sporul pentru munca de noapte, etc). Sporurile conventionale sunt acele sporuri pe care angajatorul are obligatia sa le acorde daca au fost negociate si inserate in CIM sau CCM (sporul pentru vechimea in munca, sporul pentru stabilitate, etc).

Dreptul la sporul de vechime nu este un drept consacrat de lege. De aceea, angajatorul are obligatia de a-l acorda numai daca a fost stabilit prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin contractul individual de munca.

Munca prestata in temeiul unui contract individual de munca ii confera salariatului vechime in munca (art. 16 alin. (4) din Codul muncii).

Asadar, prin vechime in munca se intelege totalitatea perioadelor in care o persoana a desfasurat activitati in temeiul unui contract individual de munca sporul pentru vechime in munca fiind acordat pentru intreaga perioada in care o persoana a prestat munca in calitate de salariat. Prin urmare, calculul sporului pentru

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 28: Raspuns Spor Vech

vechime in munca se face in functie de anii de activitate ca si salariat iar sporul pentru vechime in munca se acorda pentru intreaga perioada in care persoana are calitatea de salariat.

Totodata, conform art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, una dintre obligatiile angajatorului este sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.Sporul de vechime nu este reglementat legal. Astfel, angajatorul are obligatia sa acorde sporul de vechime daca este stabilit in contractul individual de munca sau in contractul colectiv de munca.

Potrivit art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri iar potrivit dispozitiilor art. 166 alin. (1) din acelasi cod, salariul se plateste in bani cel putin odata pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz. Astfel cum putem observa sporurile fac parte din salariu iar angajatorul are obligatia sa plateasca salariu cel putin odata pe luna.

Data la care se plateste salariu se inscrie in contractul individual de munca in conformitate cu mentiunile cuprinse in Cap. J pct. 4: Salariul din Modelul – cadru al contractului individual de munca aprobat prin OMMSS 64/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv: 4. Data/datele la care se plateste salariul este/sunt ................... . In consecinta, daca angajatorului, potrivit potrivit contractului colectiv de munca aplicabil sau contractului individual de munca ii revine obligatia sa acorde salariatilor sporul de vechime, obligatia trebuie indeplinita la termenul scadent inscris in CIM.

Daca obligatia nu a fost indeplinita la termenul scadent, se naste dreptul salariatului la actiune impotriva angajatorului cu privire la drepturile salariale, precum si

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 29: Raspuns Spor Vech

cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor, drept care se prescrie in termen de 3 ani de la data la care era datorat in conformitate cu prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii, republicat.

Insa, nimic nu se opune ca angajatorul sa isi indeplineasca de bunavoie obligatia neindeplinita la termenul scadent.

Ministerul muncii si Comisia Europeana: Dezbateri privind piata de munca si legea dialogului social

In data de 22 aprilie 2013 a avut loc la sediul MMFPSPV intrevederea doamnei ministru Mariana Campeanu cu domnul László Andor, comisar european pentru ocupare, afaceri sociale si incluziune. La discutii au participat si doamna Doina Pana, ministru delegat pentru dialog social, domnul Remus Pricopie, ministrul educatiei si domnul Mihnea Cosmin Costoiu, ministrul delegat pentru invatamant superior, cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica.

Temele de discutie au fost: absorbtia Fondului Social European in perioada 2007 - 2013, pregatirea pentru perioada 2014 - 2020, Pachetul pentru Ocuparea Tinerilor si Initiativa pentru Ocuparea Tinerilor, dialogul social si parteneriatul social si incluziunea sociala a populatiei de etnie roma.

Doamna ministru Campeanu a multumit pentru sprijinul acordat de Comisia Europeana pana in prezent in ceea ce priveste pozitia adoptata de Comisie cu privire la declaratiile aparute in unele state membre cu privire la restrangerea drepturilor unor lucratori migranti la anumite tipuri de prestatii sociale.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 30: Raspuns Spor Vech

Romania are deja contacte bilaterale puternice cu aceste state in perspectiva momentului 1 ianuarie 2014 pentru a transmite un semnal pozitiv de deschidere catre colaborare, dar si de intentie de a proteja drepturile lucratorilor romani care merg in aceste state si care respecta legislatia in vigoare, atat europeana cat si a statului respectiv.

De asemenea, a adresat multumiri pentru sprijinul Comisiei acordat demersurilor Romaniei si Bulgariei in favoarea ridicarii restrictiilor pe piata fortei de munca in statele care inca le mentin.

Doamna ministru Campeanu a transmis comisarului european ca obiectivul cheie al Guvernului roman este acela de a recupera intarzierile care exista in aplicare, de crestere a ratei de absorbtie si de evitare a dezangajarii automate. In acest scop, se are in vedere accelerarea verificarii cererilor de rambursare depuse de beneficiarii proiectelor finantate prin Fondul Social European.

Comisarul european a mentionat ca sunt vizibile progresele pe care le-a facut Guvernul Romaniei in ceea ce priveste cresterea ratei de absorbtie a Fondului Social European, acest fapt datorandu-se eforturilor conjugate ale expertilor romani si Comisiei Europene.

In aceeasi ordine de idei, doamna ministru Campeanu a precizat ca pentru pregatirea perioadei de programare 2014 - 2020, MMFPSPV a colaborat indeaproape cu Ministerul Fondurilor Europene si cu Ministerul Educatiei Nationale. Guvernul roman are in vedere doua directii prioritare ale alocarii fondurilor si anume: promovarea ocuparii si a mobilitatii fortei de munca (cu accent pe programele speciale destinate ocuparii tinerilor) si promovarea incluziunii sociale si combaterea saraciei (prin dezvoltarea sistemului de asistenta sociala si integrarea grupurilor vulnerabile, inclusiv a populatiei de etnie roma). De asemenea, a mentionat ca aspectul incluziunii sociale a populatiei roma este prioritar pentru Guvernul Romaniei.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 31: Raspuns Spor Vech

La randul sau, domnul Remus Pricopie, ministrul educatiei a multumit reprezentantului Comisiei Europene pentru colaborarea foarte eficienta pe domeniul educatiei, rezultatele fiind concretizate in cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene si in acest domeniu. Directiile prioritare de alocarea Fondului Social European in domeniul educatiei sunt: scaderea abandonului scolar, cresterea numarului cetatenilor romani care au studii superioare si promovarea formarii continue.

Interesul guvernului roman este sa realizeze o structura administrativa care sa permita o mai buna absorbtie in perioada 2014 - 2020.

Comisarul european a mentionat ca aceasta noua structura va trebui sa aiba o functionare optima, deoarece in anii trecuti s-a observat o lipsa a personalului profesionist care lucra in domeniul gestionarii fondurilor europene. De asemenea, este foarte importanta relatia dintre politicile guvernului si fondurile europene, in sensul ca resursele Uniunii Europene trebuie folosite in sprijinul politicilor.

Sursa: Ministerul Muncii

Primele in procente variabile se evidentiaza in Revisal?

Acordarea primelor constituie un adaos la salariul de baza. Conform art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 32: Raspuns Spor Vech

Adaosul la salariul de baza, cum este cazul primelor, reprezinta un element accesoriu si variabil al salariului care se poate acorda in functie de performantele individuale daca partile contractului individual de munca au stabilit astfel.

Salariul de baza si celelalte elemente constitutive ale veniturilor salariale constituie una dintre clauzele contractului individual de munca, conform art. 17 alin. (3) lit. k) si art. 17 alin. (4) din Codul muncii.

Asadar, adaosul la salariu de baza se stabileste in chiar continutul contractului individual de munca la lit. J Salariu dupa cum urmeaza:J. Salariul1. Salariul de baza lunar brut: xxxx lei2. Alte elemente constitutive:a) sporuri ..............................................;b) indemnizatii .........................................;b1) prestatii suplimentare in bani........................;b2) modalitatea prestatiilor suplimentare in natura.......;c) alte adaosuri: prime dupa cum urmeaza : ........................... ;Angajatorul emite o decizie prin care stabileste conditiile acordarii primelor.

HG 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariatilor (Revisal) prevede la art. 3 alin. (2) lit. g) ca in registru se completeaza salariul de baza si sporurile, astfel cum sunt prevazute in contractul individual de munca.

Conform Specificatiilor Tehnice privind intocmirea si transmiterea Registrului de evidenta a salariatilor (ReviSal) publicate pe site-ul oficial al Inspectiei Muncii

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 33: Raspuns Spor Vech

elementul salariu va contine salariul de baza lunar brut pentru contractul respectiv.

Prin urmare, in ReviSal se inregistreaza partea fixa a salariului respectiv, salariu de baza lunar brut inscris in contractului individual de munca precum si sporurile evidentiate in contractul individual de munca nu si primele sau alte adaosuri acordate salariatilor.

Societate in insolventa. Neacordarea sporului de vechime prevazut in CCM. Solutii

1

Vom stabili mai jos cum se poate apara un salariat in conditiile in care, in cazul unei societati aflate in insolventa, i se incalca acestuia drepturile unui salariat acordate prin contractul colectiv de munca. In concret, nu i se acorda acestuia sporul de vechime de 2% prevazut in CCM.

Solutia consultantului:

Fata de informatiile generale puse la dispozitie, in lipsa unor precizari in privinta momentului nasterii creantelor salariale, altor informatii care sa clarifice situatia

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 34: Raspuns Spor Vech

de fapt existenta, facem urmatoarele precizari:

Salariatii societatii intrate in insolventa pot avea calitatea de creditori fata de aceasta daca detin un drept de creanta asupra averii societatii debitoare.

Creantele salariale sunt definite potrivit Legii 85/2006 , cu modificarile si completarile ulterioare, drept creantele ce izvorasc din raporturi de munca intre debitor si angajatii acestuia; acestea sunt inregistrate din oficiu in tabelul de creante de catre administratorul judiciar/lichidator.

Cu alte cuvinte, numai salariatii debitorului nu trebuie sa depuna ei insisi cerere de admitere a creantelor pentru a participa cu acestea la stabilirea masei credale, ci creantele lor vor fi inregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile.

Totodata, aratam ca aceste creante sunt cele nascute anterior datei deschiderii procedurii de insolventa. Astfel cum reiese din dispozitiile art. 3 pct. 4 din lege, data deschiderii procedurii insolventei reprezinta data pronuntarii de catre judecatorul sindic a hotararii judecatoresti (incheiere sau sentinta judecatoreasca) in acest sens.

Cu alte cuvinte, administratorul judiciar va inscrie din oficiu in tabel conform evidentelor contabile creantele salariale ale angajatilor anterioare datei pronuntarii de catre judecatorul sindic a hotararii de deschidere a procedurii de insolventa impotriva angajatorului debitor. Astfel, in temeiul art. 73 alin. (1) din lege, salariatii au dreptul de a contesta modul de mentionare a creantei lor in tabelul preliminar de creante.

Dupa ce toate contestatiile la creante au fost solutionate, administratorul judiciar/lichidatorul va inregistra, de indata, la tribunal si va avea grija sa fie afisat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creantelor impotriva averii debitorului, aratand suma, prioritatea si situatia - garantata sau negarantata - a fiecarei creante, in conformitate cu art. 74 alin. (1) din lege.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 35: Raspuns Spor Vech

Doar creditorii ale caror creante au fost inregistrate pe tabelul definitiv al creantelor debitorului sunt indreptatiti sa participe in continuare la procedura insolventei. Astfel, doar acest creditor va avea dreptul, in conformitate cu art. 3 pct. 8 din lege, de a participa la distributiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciara a debitorului sau din lichidarea averii debitorului si de a participa la orice alta procedura reglementata de legea insolventei.

Asadar, conform precizarilor anterioare, pentru a participa la distributiile de fonduri ale debitorului, deci a primi sumele ce reprezinta sporuri de vechime restante datorate de angajatorul impotriva caruia s-a deschis procedura insolventei, salariatii acestuia trebuie sa se regaseasca pe tabelul definitiv, deci inscrisi la masa credala cu aceste sume.

In cazul in care drepturile prevazute in contractul colectiv de munca nu sunt inscrise in tabelul creantelor de catre administratorul judiciar, salariatii se pot adresa in conditiile si termenele prevazute de Legea 85/2006 , cu modificarile si completarile ulterioare, instantei de judecata urmand ca aceasta sa analizeze drepturile salariatilor la sporurile de vechime prevazute in contractul colectiv de munca.

Mentionam, totodata, ca in baza art. 86 alin. (1) din Legea 85/2006 , cu modificarile si completarile ulterioare,  contractele in derulare se considera mentinute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desfiintare a contractelor in derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. In vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atat timp cat aceste contracte nu vor fi fost executate in totalitate ori substantial de catre toate partile implicate.

Astfel, in baza acestei prevederi legale, exista posibilitatea ca administratorul judiciar sa denunte contractul colectiv de munca, situatie in care ca urmare a denuntarii, contractul nu isi mai produce efectele. Totodata, precizam ca in cazul unei firme aflate in insolventa impotriva careia a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca definitiva de deschidere a procedurii insolventei si fata de care a fost dispusa masura ridicarii totale sau partiale a dreptului de administrare exista

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 36: Raspuns Spor Vech

posibilitatea platii creantelor salariale ale angajatilor din fondul de garantare pentru plata creantelor salariale in conditiile prevazute de Legea 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale si HG 1850/2006 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale.

Astfel, potrivit art. 2 din Legea 200/2006 , cu modificarile si completarile ulterioare, din Fondul de garantare se asigura plata creantelor salariale ce rezulta din contractele individuale de munca si din contractele colective de munca incheiate de salariati cu angajatorii impotriva carora au fost pronuntate hotarari judecatoresti definitive de deschidere a procedurii insolventei si fata de care a fost dispusa masura ridicarii totale sau partiale a dreptului de administrare.

Gestionarea Fondului de garantare se face de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, prin agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene si a municipiului Bucuresti.Art. 13 alin. (1) din aceasta lege prevede ca din resursele Fondului de garantare se suporta urmatoarele categorii de creante salariale:

a)salariile restante;b)compensatiile banesti restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihna neefectuat de salariati, dar numai pentru maximum un an de munca;c)platile compensatorii restante, in cuantumul stabilit in contractul colectiv de munca si/sau in contractul individual de munca, in cazul incetarii raporturilor de munca;d)compensatiile restante pe care angajatorii au obligatia de a le plati, potrivit contractului colectiv de munca si/sau contractului individual de munca, in cazul accidentelor de munca sau al bolilor profesionale;e)indemnizatiile restante, pe care angajatorii au obligatia, potrivit legii, de a le plati pe durata intreruperii temporare a activitatii.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 37: Raspuns Spor Vech

Suma totala a creantelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depasi cuantumul a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat (art. 14 alin. 1 din lege).

Totodata, potrivit art. 15 alin. (1) din lege, creantele salariale prevazute la art. 13 alin. (1) lit. a), c), d) si e) se suporta pentru o perioada de 3 luni calendaristice. In consecinta, salariile restante se suporta din Fondul de garantare pe o perioada de 3 luni calendaristice fara sa poata depasi cuantumul a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat comunicat de Institutul National de Statistica in luna in care s-a deschis procedura insolventei.

Conform art. 19 alin. (1) din Legea 200/2006 stabilirea cuantumului creantelor salariale cuvenite salariatilor si efectuarea platii acestora se realizeaza de agentiile teritoriale, la cererea scrisa a administratorului sau lichidatorului angajatorului in stare de insolventa. Agentia teritoriala poate proceda la stabilirea cuantumului creantelor salariale cuvenite salariatilor si la efectuarea platii acestora si in baza cererii formulate de catre salariatii angajatorului in stare de insolventa sau de organizatiile legal constituite ce reprezinta interesele acestora, in conformitate cu alin. (2) al aceluiasi articol.

Cererile vor fi insotite de documente care sa ateste ca impotriva angajatorului a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca definitiva de deschidere a procedurii insolventei si a fost dispusa masura ridicarii totale sau partiale a dreptului de administrare.

Inainte de a se adresa agentiei teritoriale, salariatii sau organizatiile legal constituite ce reprezinta interesele acestora trebuie sa notifice in scris administratorul sau lichidatorul angajatorului in stare de insolventa, in vederea efectuarii demersurilor necesare pentru plata creantelor salariale potrivit alin. (1). O copie a notificarii se va atasa la cererea adresata agentiei teritoriale, potrivit alin. (2) (art. 19 alin.4).

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 38: Raspuns Spor Vech

Interpretare ITM: Sporul de noapte

1

Intrebare:

In ceea ce priveste modul de calcul privind munca de noapte, o societate precizeaza o situatie in care s-a confruntat cu un control din partea ITM. In urma acestei verificari, societatea a fost obligata la 25% spor de noapte la salariul brut, nu numai la orele lucrate. Se va vedea astfel daca acest calcul nu se efectueaza numai la orele de noapte si care va fi baza legala pentru calculul respectiv. Raspuns:

Anterior modificarilor aduse Codului muncii prin Legea 40/2011 , art. 123 prevedea ca salariatii de noapte beneficiaza, fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca, pentru zilele in care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte, fara ca aceasta sa duca la scaderea salariului de baza, fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de baza pentru fiecare ora de munca de noapte prestata. Ulterior acestor modificari, art. 123 din Codul muncii prevede ca salariatii de noapte beneficiaza, fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca, pentru zilele in care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte, fara ca aceasta sa duca la scaderea salariului de baza, fie de un spor pentru munca prestata in timpul noptii de 25% din salariul de baza, daca timpul astfel lucrat reprezinta cel putin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 39: Raspuns Spor Vech

 Din compararea celor doua texte observam ca, in vechea reglementare, art. 123 prevedea ca sporul pentru munca de noapte se acorda la salariu de baza pentru fiecare ora de munca de noapte prestata, in timp ce, in actuala reglementare, prevede ca se acorda la salariu de baza pentru munca prestata in timpul noptii. Astfel, nu se mai prevede ca sporul se acorda pentru fiecare ora de munca prestata dar, se prevede ca se acorda pentru munca prestata in timpul noptii. Apreciem ca, in aplicarea prevederii legale potrivit careia sporul de noapte se acorda pentru munca prestata in timpul noptii, sporul de noapte se calculeaza in functie de numarul de ore in care salariatul a prestat munca de noapte. Aceasta intrucat, legiuitorul a prevazut in mod expres ca sporul se acorda pentru munca prestata in timpul noptii. In interpretarea data de inspectorii de munca ar insemna ca un salariat care presteaza munca in timpul noptii, spre exemplu 5 ore/luna sa primeasca acelasi spor cu un salariat care presteaza munca in timpul noptii, spre exemplu 60 de ore/luna. Or, intr-o astfel de situatie sporul nu mai este acordat pentru munca prestata in timpul noptii, ceea ce inseamna ca se incalca prevederile art. 123 din Codul muncii.

 In Codul muncii mai sunt prevazute si alte sporuri cu privire la care, legiuitorul a prevazut ca se calculeaza la salariu de baza. Spre exemplu, art. 132 alin. (2) prevede ca sporul pentru munca suplimentara, se stabileste prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contractului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza. Astfel, nu se prevede in mod expres ca sporul pentru munca suplimentara se acorda pentru fiecare ora suplimentara prestata.

Daca am aplica in acest caz, interpretarea inspectorilor de munca, ar insemna ca sporul pentru munca suplimentara se calculeaza la salariu de baza fara a se lua in calcul numarul de ore suplimentare efectuate de salariat, ceea ce este inadmisibil. Potrivit art. 6 lit. a) din Legea 108/1999 pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, republicata, in indeplinirea obiectivelor, Inspectia Muncii controleaza respectarea oricarei prevederi cuprinse in legislatia muncii si a clauzelor contractelor colective de munca si poate sa dispuna, in baza art. 19 lit. h) din acelasi act

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 40: Raspuns Spor Vech

normativ, masuri atunci cand conducatorul persoanei juridice nu isi indeplineste obligatiile legale. In baza art. 21 din Legea 108/1999 , refuzul unui angajator, persoana fizica sau juridica, de a aduce la indeplinire masurile obligatorii, dispuse de inspectorul de munca, la termenele stabilite de acesta, in limitele si cu respectarea prevederilor art. 6 si 19, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei la 10.000 lei. Astfel, daca nu veti aduce la indeplinire masura dispusa de inspectorul de munca exista posibilitatea ca acesta sa aplice sanctiunea prevazuta la art. 21 mai sus citat. In conformitate cu art. 31 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificarile si completarile ulterioare, impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia iar conform art. 32

alin. (3) plangerea suspenda executarea

De la 1 ianuarie vechimea se dovedeste doar cu o adeverinta

Incepand cu 1 ianuarie 2011, vechimea in munca se dovedeste cu adeverinta eliberata de angajator.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 41: Raspuns Spor Vech

Codul muncii prin dispozitiile art. 296 alin. (1) prevede ca vechimea in munca stabilita pana la data de 31

Magazin Legislatia Muncii

Sporurile prevazute de contractul colectiv de munca la nivel de ramura

Intrebare:

In prezent compania se afla in negocierea unui nou CCM. In baza CCM valabil pana la data de 31.12.2011, acordam si evidentiem separat sporul de vechime, in procent fix de 5%.

Daca in urma negocierilor cadem de acord cu sindicatul sa consideram acest spor de vechime inclus in salariul de baza, tinand cont ca salariul minim acordat pe societate este mai mare cu cel putin 5% fata de salariul minim pe unitate (si economie), suntem obligati sa aratam o crestere efectiva a salarului de baza cu minim 5% prin considerarea acestui spor inclus sau putem pastra baza de salarizare nemodificata, doar facem mentiunea ca salariul include acest spor?

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

subscribe submit Formular stanga Nu

Page 42: Raspuns Spor Vech

Daca pentru unele persoane din companie (top management) a fost negociat si semnat un act aditional potrivit caruia orice spor este inclus in salariul de baza, in cazul in care printr-un nou CCM la nivel de ramura vom fi obligati sa acordam un spor de vechime, este legal ca aceste persoane sa fie excluse din clauza de acordare a acestui spor, potrivit actului aditional semnat?

Raspuns:

Potrivit art. 160 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri. Cuantumul salariilor se stabileste prin negocieri individuale sau/si colective intre angajator si salariati sau reprezentanti ai acestora.

Modificarea contractului individual de munca in sensul modificarii salariului (salariu de baza, indemnizatii, sporuri, si/sau alte adaosuri) va putea fi facuta numai prin acordul partilor (art.41 Codul muncii ) prin incheierea unui act aditional. Prin negociere partile pot stabili fie ca includerea sporului de vechime in salariul de baza se face prin majorarea salariului de baza cu cuantumul acestui spor, fie ca salariul de baza ramane nemodificat in urma includerii acestui spor in cuantumul acestuia.

In primul caz cuantumul salariului ramane nemodificat intrucat cuantumul sporului de vechime se regaseste in salariul de baza, iar in al doilea caz salariul se reduce cu cuantumul sporului de vechime. Indiferent de modalitatea in care se face includerea acestui spor in salariul de baza presupune modificarea salariului si se face cu acordul partilor.

Incepand cu data intrarii in vigoarea a Legii 62/2011 a dialogului social, 13.05.2011, contractele colective de munca se incheie, potrivit art.133 la nivel de unitate, la nivel de grup de unitati si la nivel de sector de activitate.

Studiu de caz: Certificarea ITM-ului si acordarea adeverintei privind vechimea in munca

Valabil la 6.09.2011

O societate a avut un angajat in cadrul unitatii in perioada 2008 - septembrie 2011.  Aceasta persoana nu are carnet de munca. Astfel, la incetarea contractului individual de munca, angajatorul ii elibereaza adeverinta de vechime. Va trebui aceasta adeverinta vizata la ITM Bucuresti, in conditiile in care aceasta persoana nu are carnet de munca?

In temeiul art. 34 alin.(5) si art.40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul are obligatia sa elibereze acestuia o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata atat anterior datei de 01 ianuarie 2011, cat si ulterior acestei date.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.(5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.

Aceste dispozitii se coroboreaza cu dispozitiile art.40 alin.2 lit. h) din acelasi cod, care prevad ca:"(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:(...) h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului; (...).".

Pana la 31.12.2011 adeverintele de vechime eliberate de angajatori si certificate de ITM au substituit evidenta activitatii pentru salariatii carora nu li s-au intocmit carnete de munca, inregistrarile din aceste adeverinte certificate producand aceleasi efecte juridice ca si cele din cuprinsul carnetelor de munca.

In baza mentiunilor de mai sus, se considera ca certificarile necesare la data de 01.01.2011 pentru carnetele de munca se vor efectua de catre ITM si in ceea ce priveste adeverintele de vechime, chiar daca activitatea salariatilor nu a incetat la data 01.01.2011.

Prin urmare, salariatii angajatorilor care nu au carnete de munca intocmite, vor primi adeverinte certificate de ITM pentru perioada cuprinsa intre data incadrarii in munca si data de 01.01.2011, situatie in care apreciem ca inscrierile care se fac in adeverinte la data 01.01.2011 vor fi similare celor din carnetele de munca care se fac la aceeasi data.

Page 43: Raspuns Spor Vech

Contractele colective de munca incheiate la aceste nivele sunt obligatorii:

- pentru toti angajatii din unitate, in cazul contractelor colective de munca incheiate la acest nivel;- pentru toti angajatii incadrati in unitatile care fac parte din grupul de unitati pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca;- pentru toti angajatii incadrati in unitatile din sectorul de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca si care fac parte din organizatiile patronale semnatare ale contractului.

Asadar, prevederile unui CCM la nivel de sector activitate aplicabil la nivelul unei unitatii sunt obligatorii pentru toti angajatii incadrati in acea unitate (art. 133 din Legea 62/2011 a dialogului social),angajatorul fiind obligat sa acorde tuturor salariatilor sporurile prevazute de contractul colectiv de munca la nivel de sector activit