raspunderea juridica

82
Capitolul 1. Noţiuni introductive. Răspunderea socială şi răspunderea juridică. Secţiunea 1. Răspunderea socială. a. Răspunderea socială. Concept. Răspunderea socială este o formă a măsurii aptitudinii persoanelor în cadrul relaţiilor sociale, care, în orice societate umană are o semnificaţie deosebită. Răspunderea socială este inseparabilă de personalitatea umană încât ea vizează comportamentul pe care oamenii îl aleg din multiplele variante posibile în cadrul determinismului social raportat la interesele generale ale societăţii şi la cerinţele obiective de dezvoltare a . Pe parcursul evoluţiei sale, omul şi-a câştigat diferite grade de libertate, dar nu şi dreptul de a acţiona după bunul său plac. De aceea, opţiunile deciziile şi acţiunile sale trebuie să ţină seama nu numai de legile obiective ce guvernează natura şi societatea, ci şi de interesele şi aspiraţiile celorlalţi indivizi, ale colectivităţii din care face parte. Comportamentul uman formează, deci, obiectul unor evaluări şi reacţii sociale şi el poate fi apreciat numai în confruntarea cu etalonul a Gh. Bogos – Teoria generala a dreptului, Editura Argument, Cluj-Napoca, 1999, pag 332. 1

description

lucrare licenta

Transcript of raspunderea juridica

Capitolul 1. Noiuni introductive.Rspunderea social i rspunderea juridic.Seciunea 1. Rspunderea social.a. Rspunderea social. Concept. Rspundereasocial esteo formamsurii aptitudinii persoanelorn cadrulrelaiilor sociale, care, n orice societate uman are o semnificaie deosebit.Rspunderea social este inseparabil de personalitatea uman nct ea vizeazcomportamentul pe care oamenii l alegdinmultiplele variante posibile ncadruldeterminismului social raportat la interesele generale ale societii i la cerineleobiective de dezvoltarea. Pe parcursul evoluiei sale, omul i-a ctigat diferite grade de libertate, dar nu idreptul de a aciona dup bunul su plac. De aceea, opiunile deciziile i aciunile saletrebuie s in seama nu numai de legile obiective ce guverneaz natura i societatea, cii deintereselei aspiraiilecelorlali indivizi, alecolectivitii dincarefaceparte.omportamentul umanformeaz, deci, obiectul unor evaluri i reacii socialei elpoate fi apreciat numai n confruntarea cu etalonul oferit de variatele norme ceguverneaz viaa omului n societate !religioase, morale, politice, "uridice#. $n funcie de ncadrarea sau nencadrarea n rigorile normelor sociale amintite,sunt antrenate anumite consecine n plan social. %stfel, ordinea i securitatea social iindividual sunt asigurate numai prin respectarea ntocmai a cerinelor normelor socialecare stabilesc obligaiile i interdiciile ca i domeniul permisiunilor. &rice abateri de laaceste norme atragdup ele orspundere "uridic, religioas, politic ce implicobligaia autorului de a suporta consecinele faptei contrare normelor sociale. a '(. )ogos * Teoria generala a dreptului, +ditura %rgument, lu"-,apoca, -..., pag //0. - Din aceast perspectiv, rspunderea apare ca un mi"loc de asigurare, respectare iaprare a normelor sociale de conduit ce garanteaz e1istenta societii nsei.Rspunderea social nu este altceva dect sancionarea social a atitudinii individuale aomului neconforme cu normele sociale instituite. 2ocialprinnaturaei i unitarprinconinut, rspundereaestetotodatmultilateral, ea acioneaz n cadrul diferitelor forme de manifestare a fenomenelor irelaiilor sociale. De aceea, se poate vorbii de o rspundere3 moral, politic, "uridic.Pentru nuanarea acestorforme de rspundere, nliteraturade specialitates-a propusconceptul de responsabilitate care e1prim consecinele aciunii sociale n general icare include n sfera sa3 responsabilitatea religioas, moral, politic, economic, civic,"uridic n interdependen i corelaia lor. t privete componena "uridic a rspunderii sociale, aceasta se particularizeaz,fa de celelalte forme, prin anumite trsturi imprimate de faptul c intervine n cazulnclcrii normei de drept. 2ingurul temei al rspunderii "uridice l constituie nclcareaprevederilornormelorlegalecareantreneazi rspunderea"uridicfi1atdeele. $nacelai timp, rspunderea "uridic este strns legat de activitatea unor organe de stat.2tabilirea corect a rspunderii "uridice are la baz nu numai o apreciere social !opiniepublic sau colectiv de oameni#, ci i o constatare oficial fcut de organismele de statinvestite cu atribuii determinate.4ntervenia organelor statului este necesar pentru aacorda garanii ct mai depline cetenilor i pentru a e1clude posibilitatea arbitrariuluii a ilegalitilorb.b. Formele rspunderii sociale. Rspunderea social, care cuprinde ntreaga sfer a realizrii normelor sociale,mbrac mai multe forme specifice. Distingem3 rspunderea politic, rspundereamoral, rspunderea etic, rspunderea civic i, desigur, rspunderea juridic.b '(. )ogos * op. cit, pag ///0$n domeniul politic i civic, rspunderea se refer la domeniul realizrii n bunecondiii a unor activiti politice i civice. ,erespectarea normelor sociale e1istente potavea drept consecin aplicarea unor sanciuni politice sau morale, cu un rol deosebit, nanumite condiii, n restabilirea ec(ilibrului social.Rspunderea social se deosebete de rspunderea "uridic, care s-a ivit n viaasocial numai dup formarea statului i dreptului, prinaceea cprimapresupunenclcareaunor ndatoriri carenucorespundunor drepturi corelative i care, nconsecin, nu este susceptibila s fie sancionat prin mijlocirea constrngerii de stat,ci este reprobatde colectivitate;ncazul celeide adouareaciafade faptareprobabil i eventual, pgubitoare primete o form tot mai organizat, care implicposibilitatea recurgerii la constrngerea de stat. Rspunderea "uridic reprezint o latur foarte important a relaiilor interumane,fr ns a epuiza problematica teoretic i practic pe care analizarea conceptului deresponsabilitateoridic.,oiuneaderspunderenueste, deci,specifici e1clusivdomeniuluidreptului, unde regulile de conduit sunt stabilite prin norme "uridice. Pecnd rspunderea social, care include i rspunderea "uridic, se dega" dintr-un sistemde valori sociale cristalizate ntr-un sistem de norme sociale, inclusiv "uridice, ale crorscopeste acela deamodela comportamentul indivizilor carealctuiesc societatea,nsensul integrrii lor n ordinea social-politica e1istent, rspunderea "uridic se dega"dintr-un sistem de valori "uridice e1primate n lege.Seciunea 2. Rspunderea juridic, form a rspunderii sociale.Raportat la responsabilitatea social, rspunderea "uridic apare ca o dimensiunea acesteia, ca o e1presie specific n conformitate n care fiecare om trebuie s-i asumei s suporte consecinele faptelor sale. 5iaa social nu poate fi conceput fr rspundere. 4nterdependent ce /caracterizeaz relaiile interumane impune, ca i garanie a afirmrii dreptului, e1istenarspunderii, carensoete dreptul fcndu-i simitprezena ori de cte ori normele"uridicesunt nclcatermnndnumbrc!t"remedreptul naciuneasaesteidentic cu sine nsu#i$. ei care nfrng normele dreptului nu pot fii dect oamenii,iar conduita lornelegala, desfurndu-se ntr-un cadru social determinat, cunoate forme demanifestare multiple i are motivaii comple1ec. Prin fapta sa, cel care ncalc prevederile normelor "uridice aduce atingere ordiniide drept, tulbur buna i normala desfurare a relaiilor sociale, afecteaz drepturi iinterese legitime ale semenilor si, pune n pericol coe1istena libertilor i ec(ilibrulsocial. Pentru aceste motive el trebuie s rspund.Declanarearspunderii "uridicei stabilireaformei concretederspundereaparin, totdeauna, unor instane sociale abilitate special !cu competene legale n acestdomeniu#. 6emeiul acestei declanri i ntinderea rspunderii se afl n lege. Rspunderea este ntotdeauna legal7 nimeni nu-i poate face singur dreptate,nimeni nu poate fi "udector n propria cauz. Rspunderea este, n aceast lumin, deordinnormativ. %gentulpercepei resimtenormele, careguli impuse, e1presiaunorcerinepecaresocietatealeimpunesubiectului. 2copul rspunderii esteconservareasistemului de relaii. Rspunderea deriv din sanciunea pe care legiuitorul o prevede nconinutul normei. Rspunderea i sanciunea apar ca dou fee ale aceluiai mecanismsocial. 2anciuneacai ocondiievitalae1istenei nsocietatetrebuiesrestituiecredina zdruncinat de fapta antisocial. 2anciunea"uridic poateconsta n restituirea unuilucru,anulareaunuiact,repararea unei pagube, ct i ntr-o pedeaps. c % se vedea3 ,. Popa * Teoria generala a dreptului, +ditia /, +ditura .8.)ec9, )ucuresti, 0::;, pag. 0/ ani=61 degradarea militar.*edeapsa accesorie consta n inter'icerea drepturilor pre"'ute n art. ?@ C.*en. , n condiiile pre"'ute n art. A1 C. *en. Pedepsele aplicate persoanei "uridice pentru svrirea de infraciuni sunt prevzute nart. > lei la 2.>>>.>>> lei. *edepsele complementare sunt