Răspunderea contractuală i efectele saleș

-2014-

Specializarea: Economie şi dreptul afacerilor

Studenți: Baciu Aida-Loredana

Chriţoiu Andra

Grupa: 12

Cuprins:

1. Răspunderea contractuală – concept 3

2. Clauze de modificare a răspunderii contractuale 7

3. Deosebirea dintre răspunderea contractuală și răspunderea delictuală 9

4. Speță 11

5. Concluzii 13

Bibliografie 14

2

1. Răspunderea contractuală – concept

Conform principiului care stă la baza dreptului comun, contractul reprezintă legea

părților. Juridic, contractul reprezintă, conform prevederilor articolului 1166 Cod civil, Legea

nr. 287/2009, reactualizat prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea a Legii nr.

287/2009, acordul de voinţă dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui,

modifica sau stinge un raport juridic. Dispoziţiile legii amintite se aplică raporturilor dintre

profesionişti, dar şi raporturilor dintre aceştia şi oricare alte subiecte de drept. Tocmai datorită

reglementărilor, convențiile care au fost încheiate în mod legal trebuie sa fie respectate

întocmai de către părțile contractante.

Însă, în practică, iau naștere și situații în care cel puțin una dintre părți nu își execută

de bunăvoie obligațiile l-a care s-a angajat în momentul încheierii contractului, si, tocmai

datorită acestor evenimente, apare răspunderea contractuală, precum și efectele exercitate de

aceasta.

Făcând trimitere la art. 988 din Codul civil, respectiv “Orice faptă a omului, care

cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a cazionat, a -l repara.”,

răspunderea contractuală implică faptul că debitorul se obligă să ducă spre executare toate

obligaţiile stabilite în momentul încheierii contractului, iar în cazul neexecutării, a unei

executări necorespunzătoare sau cu întârziere ce provoacă creditorului un prejudiciu pe care

debitorul este obligat să îl repare. Mai mult decât atât, răspunderea contractuală a debitorului

nu reprezintă un efect al obligației ce rezultă din derularea contractului, ci din încălcarea

cauzelor contractuale.

Doctrina definește răspunderea contractuală drept obligația debitorului unei obligații

contractuale de a repara prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea lato sensu a acestei

obligații, adică a executării ei cu întârziere, ori în mod necorespunzator, sau prin neexecutarea

ei în înțeles restrâns, întrucât această violare a contractului îi este imputabilă.

Prin intermediul unei convenții, părțile contractante pot realiza modificări limitative

ale dispoziţiilor cu privire la consecinţele neexecutării în tot sau în parte a obligaţiilor ce

3

decurg din contract. Această modificare poate avea drept urmare limitarea, înlăturarea sau

agravarea răspunderii, situaţie în care neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu

întârziere nu provine din dolul ori culpa gravă a celui ce se obligă. Modificarea răspunderii

contractuale cu ajutorul unei convenţii poate fi atât cu privire la condiţiile acesteia, cât şi la

efectele ce se desprind din aceasta.

Se disting două tipuri de despăgubiri, respectiv despăgubiri compensatorii, fiind

întâlnite sub forma prejudiciului înregistrat de creditor pentru neexecutarea în totalitate sau

parțial a obligației, fie sub forma despăgubirilor moratorii. În ceea ce privesc aceste

despăgubiri moratorii, ele sunt echivalentul prejudiciului înregistrat de către creditor în urma

realizării cu întârziere a obligațiilor. Spre deosebire de tipul despăgubirilor compensatorii,

care dețin atribuția de a ține loc executării în natură, acest tip de despăgubiri pot fi însoțite de

executarea în natură a obligațiilor.

Pornind de la necesitatea tratării unitare a răspunderii contractuale, în vederea

angajării răspunderii contractuale sunt imperative o serie de condiții. O primă condiție este

reprezentată de prezența faptei ilicite, respectiv nerespectarea dreptului de creanță a celeilalte

părți contractante datorită neexecutării obligațiilor contractulale. Alte condiții necesare în

vederea existenței răspunderii contractulale sunt prezența prejudiciului suportat de către

creditor, existența unei raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, și, nu în ultimul rând,

vinovăția debitorului.

Noțiunea de prejudiciu este considerată premisa situației de răspundere. Deoarece nu

reprezintă un element al situației de răspundere și nu derivă din aceasta, orice analiză realizată

asupra condițiilor de răspundere contractuală nu trebuie să plece de la premisa faptei ilicite, ci

de la prejudiciu.

Se simte nevoia realizării unei distincții între doi termeni ce par sa se confunde în

limbajul juridic curent, respectiv între prejudiciu și pagubă. Paguba reprezintă o leziune

simplă, fie o pierdere de valoare, fără a putea fi identificată în bunuri sau o anumită persoană

și fără a exista problema răspunderii. Prejudiciu vine în a completa expresia juridică pagubei,

existând o parte contractuală ce resimte efectele, dar și o parte contractuală desemnată în a

remedia efectele. Mai mult decât atât, pentru a lua naștere obligația de reparare a efectelor,

este necesară existența certă și neîndoielnică a prejudiciului. Sunt certe atât prejudiciile

actuale cât și cele viitoare, în masura în care pot fi evaluate sau prezintă suficiente elemente

pentru a fi determinate.

4

Încălcărea unei obligații contractuale care poate fi neexecutare totală sau parțială a

obligației asumate prin contract, executare necorespunzătoare sau executare cu întârziere a

obligației.

Raportul de cauzalitate dintre neexecutarea obligațiilor contractuale și prejudiciul

suferit de creditor rezultă expres din art. 1086 Cod civil. Potrivit acestuia, daunele interese nu

trebuie sa cuprindă decât ceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării

obligației. Drept urmare, cauzalitatea cerută de lege este una directă iar existența ei este

prezumată de lege.

Un al fapt dedus din interpretarea legii, respectiv a articolelor 1080, 1082, 1083 Cod

civil este condiția culpei, subliniindu-se faptul că gravitatea culpei avută în vedere nu este în

toate cazurile aceeași. Problema care trebuie analizată este dacă trebuie dovedită culpa

debitorului. În ceea ce privește vinovăția debitorului, această reprezintă latura subiectivă a

faptei debitorului, în sensul că neexecutarea sau executarea necorespunzatoare, executarea cu

întârziere a obligației îi este imputabilă. De regulă, până în momentul identificării probei

contrarii, neexecutarea obligației este imputabilă debitorului.

Scopul fundamental al răspunderii contractuale îl reprezintă repararea prejudiciului

pe care l-a înregistrat victima, astfel că, de cele mai multe ori, simpla neexecutare a obligației

contractuale naște obligația de indemnizare a victimei, fără să se pună vreodată în practică

problema de a se dovedi dacă și în ce condiții debitorul a prevăzut sau ar fi trebuit să

întrevadă rezultatul păgubitor la care victima a fost expusă. În foarte puține cazuri dozarea

culpei este necesară în vederea identificării dimensiunii reparației.

Din dorința de a consolida disciplina în ceea ce privește încheierea contractelor,

legiuitorul, a dat naștere Legii nr. 469/2002 în care sunt surprinse o serie de reguli cu caracter

special în ceea ce privește răspunderea în cazul nerespectarea obligaţiilor contractuale din

domeniul comercial.

Conform art.3 alin (1) din legea nr. 469/2002, “părţile contractante au obligaţia

efectuării tuturor plăţilor la data scadenţei, stabilită conform contractelor.” Altfel spus, în

cazul neplății unei sume de bani la scadență, creditorul are dreptul să ceară daune moratorii,

de la momentul scadenţei până în momentul în care se va realiza plata, în cuantumul convenit

de părţi sau, în cazul în care părțile nu au convenit, în cel prevăzut de lege, fără a fi necesar

să se facă dovada vreunui prejudiciu.

5

În cazul în care, înainte de data scadentă, debitorul avea de plătit dobânzi mai mari

decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.

Mai mult decât atât, creditorul are dreptul de a solicita, suplimentar, plata unor

daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a înregistrat ca urmare a

neexecutării obligațiilor de către debitor. Pentru a susține disciplina privind executarea

contractelor, legiuitorul a dat curs Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 cu privire la dobânda

legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea

unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. Prin intermediul acesteia, creditorul poate

face demersurile în vederea obținerii de dobânzi pentru obligațiile trecute de perioada

scadentă.

Părțile contractuale sunt libere să decidă rata dobânzii în ceea ce privește restituirea

cu caracter de împrumut a unei sume de bani, precum și rata dobânzii în cazul întârzierii la

plata unei obligații în bani.

Este necesar în a se face distincția între dobânda remuneratorie și dobânda

penalizatoare. Prima, reprezintă dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a restitui o sumă

de bani la un anumit termen și este calculată pentru perioada anterioară ajungerii la termenul

de scadenţă a obligaţiei respective, pe când, a doua obligă debitorul la plata unei dobânzi

reflectată în bani pentru neîndeplinirea obligației la scadență.

În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia

este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa

stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă

fiecăreia dintre acestea. Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei

dobânzii de referinţă comunicate de Banca Naţională a României, care este rata dobânzii de

politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a

României. Rata dobânzii penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă la

care se adaugă patru puncte procentuale.

Valabilitatea nivelului dobânzii convenţionale se determină prin raportare la dobânda

legală existentă în vigoare la data stipulării. Este necesar ca dobânda trebuie să fie stabilită

prin act scris, iar în cazul lipsa acestuia, se datorează numai dobânda legală. Realizarea plăți

anticipată a dobânzii remuneratorii se poate realiza pe o perioadă de până la 6 luni. Acest tip

de dobânda nu este supus restituirii, oricare ar fi variaţiile ulterioare.

6

Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. Cu toate

acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale

încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin 1 an.

2. Clauze de modificare a răspunderii contractuale

Reglementarea răspunderii contractuale

Noul Cod Civil aduce o nouă perspectivă de interpretare şi aplicare a răspunderii

contractuale ca parte a răspunderii civile. Răspunderea contractuală este conţinută în două

secţiuni distincte, şi anume art.1350-1355, Cartea a V-a, Cap. IV, Titlul II şi în art.1518-1519,

Titlul V, Cap. II din Noul Cod Civ.

Această divizare a reglementării în două secţiuni diferite evidenţiază concepţia

inovatoare a legiuitorului care a menţinut clasificarea anterioară a răspunderii civile în

răspundere contractuală şi răspundere delictuală, dar a optat pentru o hibridizare intermediară

între teoria tradiţională bazată pe principiul Pacta sunt servanda şi o concepţie modernă, în

acord cu tendinţa europeană a executării prin echivalent a obligaţiilor că remediu pentru

neexecutarea contractului.

Modificarea răspunderii contractuale

Întrucât răspunderea contractuală beneficiază de o reglementare relativ supletiva,

poate suferi modificări prin convenţia părţilor, însă fără ca acestea să-şi poată exclude

complet răspunderea la care sunt ţinute în îndeplinirea cu bună-credinţă a contractului.

Legea prevede prin art.1351-1354 din Noul Cod Civ. cazuri legale exoneratoare de

răspundere care sunt valabile fără a fi indicate special de părţi în contracte. Acestea sunt:

Forţă majoră şi cazul fortuit

Fapta victimei sau a terţului

Exerciţiul drepturilor

Alte clauze exoneratoare: prejudiciul cauzat de persoană care acordă ajutor victimei sau

de lucrul, animalul sau edificiul de care s-a folosit în mod gratuit.

7

În afară cauzelor legale, părţile pot opta, cu anumite condiţii, pentru clauze convenţionale

de modificare a răspunderii civile contractuale, în sensul exonerării, agravării sau limitării

acesteia.

Condiţii pentru modificarea acesteia sunt:

a. Clauzele prin care părţile hotărăsc această modificare să fie convenite înainte de

neexecutarea prestaţiilor şi de producerea vreunui prejudiciu.

b. Clauzele să nu prevadă exonerarea completă de răspundere pentru debitor atunci când

prestaţia nu este executată de acesta din culpă să gravă

Clauzele convenţionale exoneratoare de răspundere

Distinct de cazurile prevăzute de art. 1355 din Noul Cod Civ., părţile pot conveni şi alte

clauze de exonerare a răspunderii debitorului pentru neîndeplinirea prestaţiilor contractuale.

Aceste clauze sunt valabile doar dacă prevăd că neexecutarea contractului rezultă din

neglijenţa sau imprudenta debitorului - culpa uşoară - şi cu condiţia de a nu masca, în fapt,

intenţia debitorului de a nu executa contractul.

Clauzele care prevăd exonerarea completă de răspundere a debitorului cauzată cu intenţie

sau din culpă gravă sunt nule. Clauzele exoneratoare convenţionale pot să privească doar

prejudiciile produse bunurilor persoanei, nu şi persoanei în sine, respectiv vieţii, sănătăţii,

integrităţii fizice sau psihice a acesteia.

Declaraţia victimei prin care această accepta riscul producerii unei pagube nu reprezintă o

renunţare a acesteia la dreptul de a obţine despăgubiri. Se poate conveni de părţi reducerea

obligaţiilor instituite de lege în sarcina debitorului dacă obligaţiile nu sunt imperativ

prevăzute că obligatorii pentru debitor.

Clauzele limitative ale răspunderii

Prin aceste clauze, părţile convin limitarea despăgubirilor datorate de debitor, în cazul

neexecutării prestaţiilor la care acesta este obligat prin contract, la o valoare maximă care nu

poate fi depăşită.

Prin instituirea acestei limite convenţionale nu mai are sens o evaluare a prejudiciului,

indiferent dacă acesta ar depăşi plafonul instituit prin clauza limitativă, întrucât despăgubirile

nu pot fi mai mari decât această valoare.

8

În acelaşi timp, nu poate fi stipulata nici o valoare vădit disproporţionala faţă de posibilul

prejudiciu, întrucât ar echivala cu o exonerare totală de răspundere a debitorului. Clauzele

limitative presupun culpa uşoară a debitorului în neexecutarea obligaţiei, art.1533 din Noul

Cod Civ. excluzând implicit limitarea răspunderii pentru culpa gravă.

Clauze agravante ale răspunderii contractuale

Din coroborarea art.1169 din Noul Cod Civ. care instituie principiul libertăţii contractuale

cu respectarea limitelor legale, a bunelor moravuri şi a ordinii publice, cu prevederile art.1270

ce consacra forţa obligatorie a contractului între părţi, se poate concluziona că sunt legale

clauzele prin care debitorul îşi asumă răspunderea reparării eventualului prejudiciu cauzat

reditorului prin neexecutarea contractului datorată unor situaţii de forţă majoră definite la

momentul încheierii contractului.

În mod normal, forţă majoră duce la exonerarea de răspundere a debitorului care nu-şi

poate îndeplini prestaţia din această cauză, dar debitorul poate să-şi asume prin convenţie

riscul producerii unui asemenea eveniment. Sunt clauze de agravare a răspunderii şi acelea

prin care debitorul accepta obligaţii în plus faţă de cele prevăzute de lege.

Nu sunt valabile clauzele de agravare a răspunderii prin care unele obligaţii de mijloace se

transformă în obligaţii de rezultat, iar cele mai elocvente exemple sunt clauzele prin care un

avocat se angajează faţă de clientul sau să câştige procesul său prin care medicul garantează

pacientului vindecarea de o boală incurabilă.

Un alt aspect importat de precizat este imposibilitatea opţiunii creditorului între

răspunderea delictuală şi cea contractuala, indiferent de cuantumul despăgubirilor.

Dincolo de opţiunea contractanţilor sau de concepţia legiuitorului, în concret, finalitatea

răspunderii civile contractuale este de natură reparatorie şi are un caracter mai puţin

sancţionator, prevalând repararea prejudiciului şi nu pedepsirea debitorului.

3. Deosebirea dintre răspunderea contractuală și răspunderea delictuală

Cu privire la domeniul de aplicare: răspunderea delictuală intevine în toate situaţiile

când un prejudiciu este cauzat unei persoane prin încălcarea unei obligaţii legale cu caracter

general, care incumba tuturor. Este prejudiciul material suferit de o persoană sau adus unei

persoane ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite.

9

Formă a răspunderii juridice care se fundamentează pe obligaţia celui ce a păgubit pe

altul de a repara prejudicial produs.

1. Persoana fizică sau juridică ce suferă un prejudiciu sau o vătămare a drepturilor

sale prin fapta ilicită a unei alte persoane şi care este îndreptăţită să (lat. culpa "vină")Formă a

vinovăţiei, prevăzută în cap. I, t. ÎI, art. 19, C. pen., partea generală.

Tranzacţia este un contract prin care părţile termină un proces început sau

preîntâmpina un proces ce se poate naşte (art. 1704 Cod Civil) prin concesii reciproce.

Ca şi componentă a structurii organizatorice, totalitate a posturilor care au aceleaşi

caracteristici principale referitoare la obiective, sarcini, autoritate şi responsabilitate.

Ca şi componentă a structurii organizatorice, totalitate a posturilor care au aceleaşi

caracteristici principale referitoare la obiective, sarcini, autoritate şi responsabilitate.

Acţiune ori inacţiune a unei persoane fizice, sau juridice, prin care se încalcă o

normă de conduită obligatorie.

Acord liber consimţit între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, în scopul

naşterii, modificării sau stingerii unor raporturi juridice, rezultat al unor negocieri.

Ansamblu unitar al regulilor de conduită obligatorii, susceptibile de a fi aduse la

îndeplinire prin puterea de stat.

Ansamblu unitar al regulilor de conduită obligatorii, susceptibile de a fi aduse la

îndeplinire prin puterea de stat.

2. Comunicare scrisă, adresată ardesata direct sau prin executorul judecătoresc, prin

care se cere debitorului executarea obligaţiei scadente.

Uzucapiune, mod de dobândire a dreptului la proprietate şi a altor drepturi reale,

usufruct, uz, abitaţie, servitute, superficie, prin exercitarea posesiunii asupra unui bun imobil

o perioadă prevăzută de lege.

Sancţiune care constă în lipsirea actului juridic civil de efectele sale fireşti întrucât

acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative sau cu încălcarea

condiţiilor de validitate ale actului respectiv. În timp ce răspunderea contractuală intevine

numai atunci când creditorul contractual suferă o pagubă ca urmare a neexecutării obligaţiilor

contractuale de către debitorul său.

- proba culpei: în cazul majorităţii cazurilor de răspundere civilă delictuale, victima

trebuie să facă dovada culpei autorului, chiar dacă această dovadă se face prin intermediul

prezumţiilor simple legate de celelalte elemente dovedite ale răspunderii; dimpotrivă, în cazul

obligaţiilor de rezultat de sorginte contractuală, culpa autorului prejudiciului este prezumata

relativ ca urmare a neajungerii la rezultatul scontat prin contract .

10

- întinderea reparaţiei: în cazul răspunderii civile delictuale, întinderea reparaţiei se

stabileşte în funcţie de cuantumul prejudiciilor directe, previzibile şi imprevizibile; în cazul

răspunderii contractuale, prejudiciile imprevizibile nu pot face obiectul reparaţiei decât dacă

debitorul se face vinovat de dol în neexecutarea obligaţiilor contractuale;

- în materie delictuală, dacă prejudiciul este cauzat de două sau mai multe persoane,

acestea sunt obligate la reparaţie în mod solidar (conform art. 1003 Cod civil); dimpotrivă în

materie contractuală solidaritatea nu se prezuma ci trebuie stipulata expres pentru a opera,

răspunderea fiind divizibila în funcţie de numărul debitorilor;

- capacitatea de a răspunde: în materie delictuală răspund toate persoanele despre

care se dovedeşte că au acţionat cu discernământ, indiferent de vârstă sau de starea lor

psihică; în materie contractuală, capacitatea de a răspunde se suprapune peste capacitatea de

exerciţiu, care se dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani, având în vedere că pentru

antrenarea răspunderii civile contractuale, fapta ilicită trebuie să constea în neîndeplinirea

obligaţiilor asumate printr-un contract valabil încheiat.

- punerea în întârziere - în materie delictuală, autorul faptei prejudiciabile său

persoana răspunzătoare este de drept pusă în întârziere; în materie contractuală, punerea în

întârziere de drept se realizează numai în cazurile de excepţie prevăzute de art. 1079 Cod

civil, în celelalte cazuri fiind necesară punerea în întârziere a debitorului prin notificare sau

somaţie expediată prin intermediul executorului judecătoresc.

- prescripţia dreptului la acţiune: în materie delictuală este de 3 ani, în timp ce în

materie contractuală există numeroase termene speciale de prescripţie .

- convenţiile de neraspundere intervenite înainte de săvârşirea faptei ilicite sunt de

regulă lovite de nulitate în materie delictuală; în materie contractuală clauzele de

neraspundere sunt valabile în anumite limite.

4. Speță

 Prin sentinţa civilă nr. 801 din 5 iulie 1999 Tribunalul Iaşi a admis acţiunea

reclamantei SC „C” SA Iaşi  împotriva pârâtei SC „I.P.” SRL, în sensul obligării acesteia la

restituirea sumei încasate cu titlu de contravaloare pentru lucrările executate, reţinând că deşi

lucrarea a fost garantată timp de 10 ani, şi în cunoştinţă de cauză cu privire la deficienţele de

ordin calitativ apărute, executantul nu a procedat la remedierile de rigoare, lucrarea fiind în

întregime compromisă, astfel că pârâta este singura răspunzătoare de neîndeplinirea

obligaţiilor asumate prin convenţia intervenită.

11

În susţinerea motivelor de apel pârâta a arătat că reclamanta a avut o conduită

culpabilă în onorarea obligaţiilor contractuale, constând în folosirea necorespunzătoare a

suprafeţelor ce au făcut obiectul contractului, în contradicţie cu instrucţiunile prescrise, iar

constatarea deficienţelor s-a făcut de o firmă concurentă, fără a avea autorizaţia necesară.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia comercială, prin decizia civilă nr.22 din 25 februarie 2000

a respins apelul ca nefondat având în vedere concluziile raportului de expertiză, reţinând că

defecţiunile constatate nu puteau fi consecinţa efectuării unor eventuale reparaţii la coşurile

de fum de către beneficiară şi nici a vibraţiilor cauzate de ventilatoare, iar prin adresa nr.208

din 7 octombrie 1999, pârâta s-a angajat să remedieze defecţiunile apărute ulterior,  dar a

refuzat să se prezinte la constatarea acestora.

Împotriva soluţiei instanţei de apel, pârâta a declarat recurs, susţinând că în mod

eronat instanţele au dispus restituirea sumelor ce reprezintă contravaloarea prestaţiilor

executate, atâta timp cât şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, iar lucrarea a fost  recepţionată

de beneficiar, fără obiecţiuni.

De asemenea, a mai  precizat că nu s-a făcut dovada prejudiciului pretins, şi nu au

fost îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale cu atât mai mult cu cât contractul încheiat

nu prevede obligaţia de remediere a defecţiunilor într-un anumit termen.

Recursul este fondat.

Instanţele au reţinut răspunderea contractuală a pârâtei privind executarea

necorespunzătoare a obligaţiilor asumate , respectiv a lucrărilor de acoperire a suprafeţei unui

obiectiv cu poliuretan.

Potrivit art.969 C.civ., convenţiile încheiate au putere de lege pentru părţile

contractante, iar pentru a se stabili răspunderea contractuală se impune îndeplinirea

cumulativă a mai multor condiţii, să existe un prejudiciu cauzat de neexecutarea sau

executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, să existe un fapt prejudiciabil, să

existe o relaţie de la cauză la efect , să existe o culpă a debitorului.

  Din probele administrate a rezultat, că din suprafaţa de 858 mp executată şi

recepţionată fără obiecţiuni la data de 4 august 1998, s-a deteriorat ulterior o suprafaţă de

numai 5%, stabilită prin raportul de expertiză, iar instanţa de apel, încălcând dreptul la apărare

al pârâtei, nu a acordat termen în vederea formulării de obiecţiuni, iar constatarea făcută de o

firmă concurentă nu poate fi apreciată ca fiind efectuată în condiţii legale de opozabilitate şi

fără părtinire. 

12

Pe de altă parte, din înscrisurile noi depuse în susţinerea recursului, rezultă că

deficienţele au fost remediate după notifiarea beneficiarei de a se face plata conform celor

stabilite în art.4 din contractul încheiat la  valoarea dolarului din data decontării lucrărilor.

Din cuprinsul contractului însă, nu a rezultat că pârâta avea obligaţia de remediere a

defecţiunilor într-un anumit termen.

Totodată, instanţele care au dispus la restituirea contravalorii prestaţiilor efectuate,

fără a dispune  repunerea părţilor în situaţia anterioară, au făcut o aplicare greşită a

dispoziţiilor art.969, 970 C.civ.

În consecinţă, în baza art.312 C.proc.civ., recursul a fost admis şi decizia recurată a

fost modificată potrivit art.296 C.proc.civ., cu admiterea apelului şi schimbarea sentinţei

civile, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

5. Concluzii

Răspunderea contractuala este definită ca fiind obligația debitorului de a repara

pecuniar prejudiciul cauzat creditorului sau prin neexecutarea, executarea necorespunzatoare

ori cu întârziere a obligațiilor născute dintr-un contract valabil încheiat.

Întrucât răspunderea contractuală beneficiază de o reglementare relativ supletiva,

poate suferi modificări prin convenţia părţilor, însă fără ca acestea să-şi poată exclude

complet răspunderea la care sunt ţinute în îndeplinirea cu bună-credinţă a contractului.

Sancţiune care constă în lipsirea actului juridic civil de efectele sale fireşti întrucât

acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative sau cu încălcarea

condiţiilor de validitate ale actului respectiv. În timp ce răspunderea contractuală intevine

numai atunci când creditorul contractual suferă o pagubă ca urmare a neexecutării obligaţiilor

contractuale de către debitorul său.

13

Bibliografie

Ana-Maria Borz, ”Clauze de modificare a răspunderii contractuale”, august 2012, disponibil pe http://e-juridic.manager.ro/articole/clauze-de-modificare-a-raspunderii-contractuale-9504.html, accesat la [03.04.2014],

Drept Civil, ”Deosebirea între răspunderea contractuală și răspunderea delictuală ”, martie 2010, disponibil pe http://www.euroavocatura.ro/articole/620/Deosebirile_intre_Raspunderea_contractuala_si_Raspunderea_Delictuala, accesat la data de [04.04.2014],

14