RAPORTUL ŞTIINŢIFIC ŞI TEHNIC (RST)

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI

SPORTULUI

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

“ION IONESCU DE LA BRAD“ Aleea M. Sadoveanu nr. 3, 700490 – IAŞI, ROMÂNIA

Tel. +40-232-213069/260650 Fax. +40-232-260650

E-mail: [email protected] http://www.uaiasi.ro

PROGRAMUL 4: “Parteneriate în domeniile prioritare”

Categoria de proiecte: PROIECTE COMPLEXE – PC

Direcţia de cercetare: 5.1.

Contract de finanţare nr. 52-174/2008

Contractor: UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

“ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

Parteneri:

P1 – Universitatea Bucureşti

P2 – Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi

P3 - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău

P4 – S.C. “PLASTPROD” SRL Iaşi

RAPORTUL ŞTIINŢIFIC ŞI TEHNIC (RST)

la proiectul “VALORIFICAREA BIODIVERSITĂŢII FLOREI SPONTANE

DIN ROMÂNIA, ÎN SCOPUL ÎMBOGĂŢIRII SORTIMENTULUI DE

PLANTE ORNAMENTALE” - BIODIVDECOR

Etapa III/2010

Denumirea etapei:

“Colectarea, stocarea, înmulţirea şi studiul taxonilor. Studiul materialelor

biodegradabile”

Director proiect: Prof. univ. dr. Lucia DRAGHIA

mailto:[email protected]

http://www.uaiasi.ro/

PROGRAMUL 4 “PARTENERIATE IN DOMENIILE PRIORITARE”

2007-2013

1

CUPRINS

I. Obiective generale …………………………………………………..…… 2

II. Obiectivele etapei de execuţie ............................................ 2

III. Rezumatul etapei ............................................................... 3

IV Rezultate obţinute (descrierea ştiinţifică şi tehnică ............. 5

4.1. Activitatea 1. Analiza activităţii din etapaII. Training.

Elaborare plan de lucru etapa III …………………………………………………….

5

4.2. Activitatea 2. Evaluarea viabilităţii, a capacităţii de

înmulţire şi a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în cultură ...

7

4.3. Activitatea 3. Micropropagarea şi multiplicarea in vitro a

speciilor spontane cu valoare decorativă ...................................

29

4.4. Activitatea 4. Identificarea şi studiul posibilelor

modificări morfo-anatomice ale taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în

valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare ……………………………

39

4.5. Activitatea 5. Studii şi analize biochimice şi de biologie

moleculară şi celulară ...........................................................

70

4.6. Activitatea 6. Selectarea taxonilor care corespund

obiectivelor proiectului …………………………………………………………………….

74

4.7. Activitatea 7. Stabilirea gradului de degradare a

materialelor textile ţesute ……………………………………………………………….

76

4.8. Activitatea 8. Păstrarea rezervelor de germoplasmă prin

tehnica de crioconservare ………………………………………………………………..

84

4.9. Activitatea 9. Elaborare raport de

activitate/experimentare. elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la

manifestări tehnico-ştiinţifice ………………………………………………………….

87

V Concluzii ...................................................................... 89

VI Bibliografie ................................................................ 90

Cod: PO-04-Ed2-R0-F5


2007-2013

2

I. OBIECTIVE GENERALE (OG)

Obiectivele generale stabilite prin propunerea de proiect şi respectate pe parcursul derulării cercetărilor se referă, pe de o parte, la introducerea în cultură a unor specii din flora spontană care se remarcă prin însuşiri ornamentale, iar pe de

altă parte la obţinerea unor materiale biodegradabile şi reciclabile (prin ţesere şi tricotare), cu utilizare în tehnologia de cultură a plantelor cultivate.

Introducerea în cultură a acestor specii nu atrage după sine neglijarea sau micşorarea sortimentului de plante decorative existent ci, dimpotrivă, îmbogăţirea lui cu noi specii de plante, astfel încât să se evite tendinţa de standardizare a speciilor

folosite în scop ornamental. Strategia de realizare a scopului propus presupune structurarea întregului

program de lucru pe obiective generale–corespunzătoare soluţiilor de rezolvare a problematicii proiectului şi obiective specifice–care au în vedere obţinerea soluţiilor intermediare pentru realizarea finală a proiectului.

Obiectivele generale (OG): -OG1–introd. în cultură a unor taxoni cu calităţi ornamentale din flora

spontană; -OG2–obţinerea unor tipuri noi de materiale biodegradabile şi reciclabile. Obiectivele specifice (OS):

-OS1–stabilirea arealelor de recoltare şi evaluarea sortimentului de plante cu calităţi ornamentale din flora spontană;

-OS2–elaborarea tehnologiei de obţinere şi testarea materialelor textile biodegradabile şi reciclabile;

-OS3–elaborarea secvenţelor tehnologice care să asigure reuşita procesului de

adaptare a plantelor preluate din flora spontană; -OS4–evaluarea capacităţii de adaptare şi menţinerii performanţelor

decorative ale plantelor; -OS5–selectarea taxonilor cu performanţe decorative şi de adaptare şi crearea

unei baze de germoplasmă.

Propunerea proiectului de a studia şi reconsidera valoarea ornamentală şi peisagistică deosebită pe care o pot avea plantele din flora spontană a României

răspunde multor cerinţe ale cercetării europene, contribuind la diversificarea utilizării lor ca flori tăiate (în stare proaspătă sau uscate) sau pentru amenajări peisagistice.

II. OBIECTIVELE ETAPEI DE EXECUŢIE

Studiile desfăşurate în etapa a III-a de execuţie se bazeaza pe continuarea

activităţilor demarate în etapa a II-a, respectiv activităţile III.2., III.3., III.4., III.5.,

III.6., III.7., scopul major fiind acela de a selecta taxonii care corespund obiectivelor proiectului (III.6.). Prin activitatea III.7. se va stabili gradul de degradare a

materialelor textile folosite în câmpurile experimentale din anul anterior. Activităţile de cercetare fundamentală şi cele suport sunt asociate tuturor obiectivelor specifice, iar cele de cercetare industrială şi dezvoltare experimentală sunt asociate, în mod

corespunzător, pe etape, anumitor obiective specifice. Obiectivele principale ale etapei a III-a a proiectului (2010) sunt următoarele:


2007-2013

3

evaluarea viabilităţii şi a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în cultură;

analiza materialelor textile utilizate în tehnologia de cultură a plantelor şi îmbunătăţirea parametrilor de biodegradabilitate;

stabilirea posibilităţilor de înmulţire la taxonii selectaţi.

Activităţile asociate obiectivelor propuse pentru etapa a II-a: - analiza activităţii din etapa II şi pregătirea programului de lucru pentru

această etapă; - evaluarea viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în cultură;

- micropropagarea şi multiplicarea in vitro a speciilor spontane cu valoare decorativă;

- identificarea şi studiul posibilelor modificări morfo-anatomice ale taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare; studii şi analize biochimice şi de biologie moleculară şi celulară;

- selectarea taxonilor care corespund obiectivelor proiectului; - stabilirea gradului de degradare a materialelor textile ţesute;

- păstrarea rezervelor de germoplasmă prin tehnica de crioconservare; - elaborarea de lucrări ştiinţifice şi participări la manifestări tehnico-ştiinţifice.

III. REZUMATUL ETAPEI

În etapa a treia a proiectului s-a urmărit continuarea activităţilor demarate în

etapa a doua, procurarea de material biologic pentru comparaţii cu cel existent în cultură, decelarea unor posibile particularităţi morfologice şi biologice ale plantelor

care au fost aduse în câmpurile experimentale cu implicaţii în capacitatea de adaptare a speciilor la condiţiile de cultură, stabilirea celor mai eficiente metode de înmulţire, capabile să asigure obţinerea unui număr suficient de exemplare.

In anul 2010 au fost studiate 36 specii, din care 22 la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi, 5 la Grădina Botanică Iaşi şi 9 la Staţiunea de

Cercetare-Dezvoltare Legumicolă Bacău. Unii dintre aceşti taxoni s-au regasit în anul 2009, iar alţii au fost aduşi şi în 2010, având în vedere că o parte dintre cei aduşi iniţial fie nu au răspuns cerinţelor de ordin ornamental, fie nu s-au adaptat condiţiile

de cultură “ex situ”, ceea ce a necesitat refacerea bazei de material biologic. Studiile întreprinse în 2010 au fost completate cu studii pedo-ecologice şi

pedo-biologice efectuate în arealele de provenienţă ale taxonilor aduşi în cultură, astfel încât, comportarea acestora în condiţii de cultură să poată fi corelată cu

specificul habitatului natural. Speciile analizate se pot grupa în două categorii distincte, funcţie de gradul în

care ele sunt cunoscute sau cultivate:

- specii care nu au fost abordate până în prezent ca plante cultivate în scop ornamental;

- specii care figurează în literatură ca potenţial ornamentale, dar cărora nu li s-au stabilit tehnologii concrete de cultivare şi nu au fost promovate în sortimentul de plante cultivate în România.

Multe dintre aceste specii au o rusticitate mare, iar prin lucrări de selecţie, la unele dintre ele, se pot obţine cultivare care îşi pot găsi locul în amenajările

peisagiste sau în alte scopuri ornamentale. Observaţiile şi comparaţiile efectuate permanent au avut în vedere nu numai

gradul de adaptabilitate al plantelor şi şansa lor de supravieţuire în condiţiile noi de


2007-2013

4

cultură, ci şi modul în care îşi păstrează însuşirile decorative, fără a fi deteriorate sau diminuate, în vederea stabilirii taxonilor ce corespund obiectivelor proiectului.

Au fost luate în studiu specii selectate din materialul biologic existent din anul 2009 (Aconitum degenii, Allium ursinum, Anthemis tinctoria, Artemisia annua, Asarum europaeum, Athyrium felix-femina, Bupleurum rotundifolium, Centaurea

phrygia, Dianthus armeria, Dianthus giganteus, Gentiana asclepiadea, Hypericum elegans, Hypericum perforatum, Lilium martagon, Malva sylvestris, Parnassia

palustris, Polygonatum latifolium, Polygonatum multiflorum, Polygonatum officinalis, Scabiosa columbaria, Staphylea pinnata, Thymus pulegioides, Trifolium repens, Trollius europaeus, Xeranthemum cylindraceum) şi specii aduse în 2010 în vederea

completării bazei de lucru (Anthericum liliago, Campanula glomerata, Campanula persicifolia, Digitalis gradiflora, Gentiana cruciata, Gladiolus imbricatus, Glycyrrhiza

echinata, Lithospermum purpureocaeruleum, Sempervivum sobolifera, Telekia speciosa, Thymus serpillum).

Observaţiile fenologice şi caracteristicile biometrice înregistrate până în

această etapă la speciile aflate în colecţii au fost corelate pe toată perioada de creştere şi dezvoltare a plantelor, astfel încât, după un ciclu experimental de 2-3 ani

să poată fi recomandate speciile care corespund cel mai bine obiectivelor propuse. Recoltarea seminţelor s-a efectuat de pe elite marcate pe fiecare specie, selecţia şi stabilizarea caracterelor dorite fiind de o importanţă deosebită în uniformizarea

materialului biologic. Elitele din materialul biologic studiat în anul 2010 răspund obiectvului general al proiectului şi obiectivelor specifice, selecţia fiind făcută după

urmatoarele caractere: talia, portul, aspectul general al plantei, culoarea plantei şi a florilor, capacitatea de înflorire simultană, durata de înflorire, timpurietate înfloririi, mărimea florilor/inflorescenţelor etc.

În cadrul etapei 3/2010 s-a studiat micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” la unele dintre speciile aduse în cultură, folosind diferite metode de iniţiere a

culturilor şi compoziţii ale mediilor de cultură. Rezultatele s-au concretizat în aclimatizarea plantelor obţinute in vitro la Hypericum perforatum. La o parte dintre

specii (Lilium martagon, Glycyrrhiza echinata, Lithospermum purpureocaeruleum) s-a ajuns la faze intermediare, urmând să se definitiveze protocolul de înmulţire în etapa următoare, iar la altele (Allium ursinum, Trollius europaeus) metodele aplicate

nu au dat rezultate, ceea ce presupune testarea altor variante de lucru. Un obiectiv important al etapei a 3-a a fost şi acela referitor la realizarea

materialelor textile cu proprităţi biodegradabile şi proiectarea anumitor tipuri de ţesături care îşi pot găsi utilitatea în tehnologia de cultivare a plantelor. În etapa precendetă au fost confecţionate benzi textile care au fost folosite ca suport pentru

seminţe. În 2010 s-a încercat şi aplicarea unor tratamente speciale (cu UV) la firele de polipropilenă, cu scopul reducerii perioadei de degradare, ţinând cont de faptul că

literatura de specialitate menţionează astfel de procedee. Din acest an s-a iniţiat şi activitatea de păstrarea rezervelor de germoplasmă

prin tehnica de crioconservare, cu aplicabilitate directă la speciile care fac obiectul de

studiu al proiectului. În etapa următoare vor fi efectuate observaţii privind supravieţuirea materialului biologic supus crioconservării şi vor fi elaborate soluţiile

corespunzătoare rezultatelor obţinute. Activităţile suport au asigurat coordonarea activităţii din parteneriat prin

discutarea proiectului cu reprezentanţii consorţiului şi valorificarea rezultatelor

parţiale ale etapei prin elaborarea raportului de activitate şi publicarea de lucrări ştiinţifice.


2007-2013

5

IV. REZULTATE OBŢINUTE

4.1. Analiza activităţii din etapa a II-a. Pregătirea programului de lucru din etapa a III-a

Coordonatorul de proiect, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară

Iaşi, a convocat în luna iunie 2010, după semnarea actului adiţional de desfăşurare a activităţii din 2010 pe credite de angajament, reprezentanţii celor patru instituţii partenere (Universitatea Bucureşti, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, Staţiunea de

Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, Societatea Comercială “PLASTPROD” Iaşi) la o întâlnire de lucru privind discutarea concretă a modului de realizare a

obiectivelor prevăzute şi a modului de desfăşurare a activităţilor din etapa a 3-a. A fost prezentată sinteza a studiilor şi cercetărilor efectuate în etapele anterioare,

cu concluziile ce au reieşit din raportarea fiecarui partener.

În etapa a 2-a a proiectului, etapă intitulată „Colectarea, stocarea, înmulţirea şi studiul taxonilor”, s-a urmărit, în principal, colectarea, stocarea, înmulţirea şi

studiul speciilor de plante cu calităţi ornamentale din flora spontană, precum şi iniţierea unor studii privind realizarea materialelor textile prin ţesere şi testarea modalităţilor de utilizare în tehnologia de cultură a plantelor. Principalele activităţi

desfăşurate de partenerii proiectului au fost: determinarea în teren a taxonilor şi procurarea materialului de înmulţire; alegerea amplasamentelor de cultură şi

înfiinţarea câmpurilor experimentale; realizarea materialelor textile prin ţesere; procurarea materialelor de înmulţire; micropropagarea şi multiplicarea in vitro a speciilor cu valoare decorativă (cercetări preliminare); studiul structurii morfo-

anatomice a taxonilor cultivaţi; studii şi analize biochimice şi de biologie moleculară şi celulară; elaborare raport activitate şi articipărea la diverse manifestări ştiinţifice.

Pentru realizarea acestor activitaţi s-au efectuat deplasări pe teren în vederea procurării materialului biologic pentru înfiinţarea câmpurilor experimentale şi realizării de observaţii fenologice asupra speciilor luate în studiu. Funcţie de

particularităţile morfologice şi biologice ale plantelor care au fost aduse în câmpurile experimentale, s-a încercat a se stabili cele mai eficiente metode de înmulţire,

capabile să asigure obţinerea unui număr suficient de exemplare. Observaţiile şi determinările efectuate permanent au avut în vedere nu numai gradul de

adaptabilitate al plantelor şi şansa lor de supravieţuire în condiţiile noi de cultură, ci şi modul în care îşi păstrează însuşirile decorative, fără a fi deteriorate sau diminuate.

De asemenea, au fost realizate studii morfo-anatomice la nivelul diferitelor organe ale plantelor, pentru a se stabili eventualele modificări structurale

determinate de schimbarea mediului de viaţă. În vederea cercetării din punct de vedere histo-anatomic, materialul reprezentat de organele vegetative (subterane şi supraterane) ale speciilor menţionate mai sus a trecut prin următoarele etape: fixare

şi conservare, secţionare, îndepărtarea conţinutului celular, colorarea secţiunilor, realizarea preparatelor permanente şi valorificarea acestora. După preparatele astfel

obţinute s-au realizat fotografii color la microscopul fotonic OPTIKA, cu cameră foto digitală Canon A540.

Realizarea materialelor textile cu proprităţi biodegradabile şi proiectarea

anumitor tipuri de ţesături care îşi pot găsi utilitatea în tehnologia de cultivare a plantelor a fost activitatea concretizată prin confecţionarea unor benzi textile care au

fost folosite ca suport pentru seminţe. La unii taxoni (Centaurea phrygia, Dianthus armeria, Allium ursinum) au fost

efectuate investigaţii cariologice, în scopul clarificării unor aspecte privind numărul


2007-2013

6

cromosomilor acestor specii. Datele obţinute au fost comparate cu informaţiilor existente în literatura de specialitate.

S-a discutat concret modul de derularea a activităţilor din etapa a 3-a, astfel încât, observaţiile şi determinările să se desfăşoare corelat între punctele de lucru şi panticipanţii la proiect, fiind necesară colaborarea între partenerii din consorţiu şi

permanenta legatură care să existe pe toată durata derulării cercetărilor. Conform planului de activitate pentru etapa a 3-a, atribuţiile partenerilor din

consorţiu au fost stabilite astfel: - Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi: evaluarea viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în

cultură; micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” a speciilor spontane cu valoare decorativă; identificarea şi studiul posibilelor modificări morfo-anatomice ale

taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare; studii şi analize biochimice şi de biologie moleculară şi celulară; păstrarea rezervelor de germoplasmă prin tehnica de crioconservare; elaborare raport de

activitate/experimentare, elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la manifestări tehnico-ştiinţifice;

- Universitatea Bucureşti: evaluarea viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în cultură; micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” a speciilor spontane cu valoare decorativă; identificarea şi studiul

posibilelor modificări morfo-anatomice ale taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare; studii şi analize biochimice şi de biologie

moleculară şi celulară; stabilirea gradului de degradare a materialelor textile ţesute; păstrarea rezervelor de germoplasmă prin tehnica de crioconservare; elaborare raport de activitate/experimentare, elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la

manifestări tehnico-ştiinţifice. - Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi: evaluarea viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi

a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în cultură; micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” a speciilor spontane cu valoare decorativă; identificarea şi

studiul posibilelor modificări morfo-anatomice ale taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare; studii şi analize biochimice şi de biologie moleculară şi celulară; stabilirea gradului de degradare a materialelor textile

ţesute; elaborare raport de activitate/experimentare, elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la manifestări tehnico-ştiinţifice.

- Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău: evaluarea viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în cultură; micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” a speciilor spontane cu valoare

decorativă; identificarea şi studiul posibilelor modificări morfo-anatomice ale taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare;

studii şi analize biochimice şi de biologie moleculară şi celulară; stabilirea gradului de degradare a materialelor textile ţesute; elaborare raport de activitate/experimentare, elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la manifestări

tehnico-ştiinţifice. - Societatea Comercială “PLASTPROD” Iaşi: stabilirea gradului de degradare a

materialelor textile ţesute; elaborare raport de activitate/experimentare, elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la manifestări tehnico-ştiinţifice.

Modul de prezentare a rezultatelor din etapa a 2-a, programul concret de realizare a

activităţilor din etapa a 3-a şi discuţiile purtate la întâlnirea de lucru au avut ca obiectiv ţintă reuşita, cel puţin parţială, a derulării studiilor şi cercetărilor propuse de proiect, în

condiţiile unei finanţări mult sub ceea ce a fost planificat.


2007-2013

7

4.2. Evaluarea viabilităţii, a capacităţii de înmulţire şi a caracterelor ornamentale la taxonii aduşi în cultură În contextul proiectului, biodiversitatea a fost analizată la nivelul speciilor

luate în cultură ca plante ornamentale, pentru a pune în evidenţă acele specii care au certe însuşiri decorative şi care se pot înmulţi şi cultiva.

În anul 2010 s-au continuat studiile de colecţie, conform obiectivelor ţintă şi

activitaţilor etapei, la speciile selectate din materialul biologic existent şi studiat în anul 2009 (Aconitum degenii, Allium ursinum, Anthemis tinctoria, Artemisia annua,

Asarum europaeum, Athyrium felix-femina, Bupleurum rotundifolium, Centaurea phrygia, Dianthus armeria, Dianthus giganteus, Gentiana asclepiadea, Hypericum

elegans, Hypericum perforartum, Lilium martagon, Malva sylvestris, Parnassia palustris, Polygonatum latifolium, Polygonatum multiflorum, Polygonatum officinalis, Scabiosa columbaria, Staphylea pinnata, Thymus pulegioides, Trifolium repens,

Trollius europaeus, Xeranthemum cylindraceum) şi la specii aduse în 2010 în vederea completării bazei de lucru (Anthericum liliago, Campanula glomerata,

Campanula persicifolia, Digitalis gradiflora, Gentiana cruciata, Gladiolus imbricatus, Glycyrrhiza echinata, Lithospermum purpureocaeruleum, Telekia speciosa, Thymus serpillum, Sempervivum sobolifera).

Reluarea activităţii de colectare a taxonilor din arealele naturale s-a impus datorită pierderii a 9 taxoni care nu au rezistat în condiţiile iernii 2009-2010

(Campanula trachelium, Cephalanthera longifolia, Centaurium erythraea, Hypericum humifusum, Hypericum montanum, Melampirum bihariense, Orchis coriophora, Orchis morio, Platanthera bifolia).

Toate speciile studiate sunt plante ierboase, încadrate după durata ciclului de viaţă în două grupe principale:

- anuale: Anthemis tinctoria*, Artemisia annua, Bupleurum rotundifolium, Dianthus armeria, Malva sylvestris*, Xeranthemum cylindraceum (*specii perene, dar care se comportă bine ca anuale);

- perene: Aconitum degenii, Allium ursinum, Anthericum liliago, Asarum europaeum, Athyrium felix-femina, Campanula glomerata, Campanula persicifolia,

Centaurea phrygia, Dianthus giganteus, Digitalis gradiflora, Gentiana asclepiadea, Gentiana cruciata, Gladiolus imbricatus, Glycyrrhiza echinata, Hypericum elegans, Hypericum perforatum, Lilium martagon, Lithospermum purpureocaeruleum,

Parnassia palustris, Polygonatum latifolium, Polygonatum multiflorum, Polygonatum officinalis, Scabiosa columbaria, Staphylea pinnata, Telekia speciosa, Thymus

serpillum, Thymus pulegioides, Trifolium repens, Trollius europaeus, Sempervivum sobolifera.

Evaluarea materialului biologic, ţinând cont de acest criteriu de clasificare,

este importantă pentru stabilirea tehnologiei de cultură şi a capacităţii de iernare în câmp.

Experimentările s-au efectuat în câmpurile de la USAMV Iaşi, SCDL Bacău şi Grădina Botanică Iaşi.

Înfiinţarea culturilor experimentale din anul 2010 s-a realizat atât prin metode

vegetative (butaşi, divizare şi organe subterane), cât şi prin seminţe (cu producere de răsad sau semănat direct), respectând epocile de semanăt şi repicat, dar mai

ales, condiţiile specifice de germinare ale seminţelor fiecărui taxon. Colecţiile de plante au fost amplasate în câmp şi au fost dispuse în blocuri cu

variante suprapuse liniar etajat, fiecare variantă reprezentând o specie.


2007-2013

8

Plantarea în câmp a materialului biologic s-a realizat pe teren modelat în brazde înălţate, cu lăţimea la coronament de 94 cm, plantându-se pe un rând sau

două pe brazdă, în funcţie de vigoarea speciei. Lucrările de întreţinere efectuate în câmpul experimental au fost cele obişnuite

(praşile mecanice şi manuale, fertilizarea fazială, irigare) şi s-au adaptat condiţiilor

acestui an, caracterizat prin temperaturi ridicate o perioadă relativ mare, urmată de precipitaţii abundente şi temperaturi mai scăzute.

Metodologia propusă pentru evaluarea taxonilor analizaţi a avut la bază: - studii fenologice pentru cunoaşterea perioadei de vegetaţie, corelate cu

factorii agro-pedo-climatici;

- studii biometrice în vederea cunoaşterii indicilor de calitate; - studii privind capacitatea de înmulţire a plantelor, pentru stabilirea

variantelor optime de multiplicare a materialului, ca principal scop în promovarea taxonilor valoroşi.

Evaluarea fondului de germoplasmă s-a realizat prin observaţii fenologice,

determinări biometrice, de calitate (analiza expresiei fenotipice, utilizând indicii structurali de morfologia plantei şi florilor, talia şi diametrul plantei, aspect,

compactitate, număr flori deschise simultan pe plantă etc.). Evaluarea caracteristicilor agronomice s-a realizat prin determinări privind

răsărirea, creşterea, înflorirea, dezvoltarea şi morfogeneza florilor, selectându-se

fenotipuri care răspund cel mai bine celor două deziderate: plantă decorativă şi adaptabilitate.

Evaluarea relaţiillor plantelor cu factori de mediu s-a efectuat prin observaţii fenologice pentru stabilirea duratei perioadei de vegetaţie, a duratei fenofazelor în condiţiile pedo-climatice de la Bacău şi Iaşi (rezistenţa la temperaturi scăzute şi

temperaturi excesive, rezistenţa la secetă şi exces de umiditate etc.). Condiţiile meteorologice înregistrate la Iaşi în 2009-2010 (tab. 1-6) se

încadrează în valorile normale ale mediilor multianuale, dar se remarcă şi prin excese care au influenţat rezistenţa plantelor în sezonul rece şi desfăşurarea

fenofazelor în perioada de vegetaţie. Astfel, media anuală a temperaturii aerului înregistrează 10,90C (media multianuală a ultimilor 10 ani fiind de 10,50C), în schimb, temperaturile minime absolute din aer au ajuns la -26,90C (ianuarie 2010),

iar minimele absolute la nivelul solului au fost de -290C în decembrie 2009 şi -34,90C în ianuarie 2010 (cea mai scăzută din ultimii 20 ani).

Tabelul 1

Temperaturile medii lunare (0C)

Anul Luna Media

anuală I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

2009 -1.5 1.0 3.8 11.8 16.5 21.0 23.1 21.2 17.6 11.0 6.6 -1.3 10.9

2010 -6.2 -1.1 4.3 10.8 16.9 20.5 22.9 23.3

Tabelul 2

Temperatura solului media lunară şi anuală (ºC)

Anul Luna Media

anuală I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

2009 -2.9 1.3 4.6 15.9 22.3 26.6 30.1 27.0 17.8 10.8 6.1 -2.6 13.1

2010 -6.5 -1.3 4.8 12.5 19.9 23.9 27.3


2007-2013

9

Tabelul 3

Temperatura aerului –minima absolută (ºC)

Anul Luna

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

2009 -12.2 -8.1 -6.5 2.2 6.1 10.9 12.7 10.7 6.3 -1.4 -3.0 -17.0

2010 -26.9 -13.1 -7.5 5.3 8 10.2 22.6 10.6

Tabelul 4 Temperatura solului –minima absolută–(ºC)

Anul Luna

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

2009 -20.4 -10.0 -5.4 -2.2 1.2 9.2 12.2 10.9 3.0 -1.0 -3.2 -29.0

2010 -34.9 -16.0 -11.8 -1.6 7.5 5.6 12.2

Precipitaţiile căzute în 2009 însumează aproape 500 mm (tabelul 5), media multianuală a ultimilor 10 ani fiind 566 mm. O situaţie aparte se constată în lunile

mai şi iunie din 2010, când cantitatea totală de precipitaţii a fost de 116,2 mm, respectiv 142,9 mm, iar temperature medie la nivelul solului cu câteva grade mai

coborâtă decât în anul precedent. Anul 2010 se caracterizează, de asemenea, prin valori mai scăzute ale

numărului orelor de insolaţie din perioada de vegetaţie (tabelul 6).

Tabelul 5 Precipitaţiile medii lunare şi anuale (mm)

Anul Luna Total

anual I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

2009 49.0 54.9 25.3 2.8 32.3 57.4 63.3 42.1 16.1 89.5 3.8 57.2 493.7

2010 51.6 25.1 18.1 19.3 116.2 142.9 25.5 43.7 442.4

Tabelul 6 Insolaţia (ore)

Anul Luna Total

anual I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

2009 70.4 74.2 121.7 254.7 256.4 237.0 295.6 274.7 203.3 111.4 75.0 38.0 2012.4

2010 75.5 81.2 185.3 197.2 224.2 202.0 281.6


2007-2013

10

Observaţiile fenologice efectuate în anul 2010 la speciile din colecţii, privind

epoca de semănat, răsărit, plantat, începutul înfloritului, perioada de înflorire sunt prezentate în tabelul 7. La speciile care se pot înmulţi prin seminţe, deşi s-a optat să se producă răsaduri, care au fost plantate în câmp după trecerea brumelor târzii de

primăvară (motivat în special prin cantitatea mică de seminţe disponibilă), totuşi, la câteva specii, s-a efectuat semănatul direct la locul definitiv de cultivare, urmând ca

în anul 2011 să se experimenteze variante de cultivare, pentru a stabili la fiecare specie care variantă este mai bună. Aceste date sunt importante în caracterizarea materialului biologic luat în studiu şi pentru a se recomanda combinaţiile cele mai

bune în asigurarea unei eşalonari a înfloritului pe o perioadă cât mai lungă a anului.

Tabelul 7 Observaţiile fenologice efectuate in anul 2010 la speciile luate în studiu

Nr.

crt. Specia

Durata de viaţă

*

Infiinţare colecţie

(semanat/ plantat)

**

Inflorit (decada/

luna) Portul

Partea decorativă

***

1 Aconitum degenii perenă Ss/v III/06 tufă P, Fl

2 Allium ursinum perenă Ss/v I/05 tufă Fz, Fl,

3 Anthemis tinctoria anuală+ Ss/rasad II/05 tufă P, C, Fl, Flu

4 Anthericum liliago perenă V II/05 erect Fl

5 Artemisia annua anuală Ss/rasad II/06 erect P, C

6 Asarum europaeum perenă V I/03 erect Fz, Fl, Fr

7 Athyrium felix-femina perenă V - tufă P, Fz

8 Bupleurum rotundifolium anuală Ss/rasad II/06 tufă P, C, Fl

9 Campanula glomerata perenă V III/05 erect P, Fl

10 Campanula persicifolia pernă V II/06 erect P, Fl

11 Centaurea phrygia perenă Ss/v III/06 erec P, Fl

12 Dianthus armeria anuală Ss/ rasad II/06 tufă P, Fl

13 Dianthus giganteus perenă Ss/rasad I/06 erect P, C, Fl

14 Digitalis gradiflora perenă Ss/v II/06 erect P, Fl

15 Gentiana asclepiadea perenă Ss/v II/07 tufă P, C, Fl

16 Gentiana cruciata perenă Ss/v I/06 tufă P, C, Fl

17 Gladiolus imbricatus perenă V II/05 erect P, Fl

18 Glycyrrhiza echinata perenă Ss/v II/06 tufă P, C, Fl, Fr

19 Hypericum perforatum perenă Ss/rasad II/07 tufă P, C, Fl,

20 Hypericum elegans perenă Ss/V I/06 tufă P, C, Fl

21 Lilium martagon perenă V I/05 erect P, Fl

22 Lithospermum purpureocaeruleum

perenă Ss/v II/05 semirep

ent P, Fl

23 Malva sylvestris anuală Ss/rasad III/06 erect Fl

24 Parnassia palustris perenă Ss/v II/07 tufă Fl

25 Polygonatum latifolium perenă V/Ss I/05 tufă Fl, Fz

26 Polygonatum multiflorum perenă V/Ss I/05 tufă Fl, Fz

27 Polygonatum officinalis perenă V/Ss I/05 tufă Fl, Fz

28 Scabiosa columbaria perenă Ss/rasad I/06 erect Fl, Flu

29 Sempervivum sobolifera perenă V II/07 rozete P, Fz, Fl

30 Staphylea pinnata perenă V I/06 erect P, Fl

31 Telekia speciosa perenă Ss/v I/07 erect P, Fl

32 Thymus pulegioides perenă Ss/ răsad/v III/05 repent P, C, Fl

33 Thymus serpillum perenă Ss/v III/05 repent P, C, Fl

34 Trifolium repens perenă Ss/răsad III/05 repent C, Fl, Flu

35 Trollius europaeus perenă Ss/v I/07 tufă P, Fl

36 Xeranthemum cylindraceum

anuală Ss/răsad II/06 tufă C, Fl, Flu


2007-2013

11

* Marea majoritate a speciilor produc sămânţă în primul an, iar în anii cu ierni călduroase pot

supravieţui peste iarnă (+); **Ss-seminţe; Sd - seminţe prin diseminare; V - vegetativ; ***Decorează prin: P - port; C - culoarea întregii plante; Fz – frunze; Fl - culoarea florilor, Flu –

floare uscată, Fr - fructe.

Urmărindu-se perioada de decor, s-a observat că majoritatea speciilor decorează în perioada iunie - septembrie, iar unele fie primăvara devreme (Asarum europaeum, Polygonatum latifolium, Polygonatum multiflorum, Polygonatum

officinale), fie până toamna târziu octombrie – noiembrie (Athyrium filix-femina, Centaurea phrygia, Gentiana asclepiadea, Glycyrrhiza echinata, Sempervivum

sobolifera) prin port, flori sau fructe (tabelul 8).

Tabelul 8

Perioada de decor la speciile luate în studiu în anul 2010

Luna

Specia III IV V VI VII VIII IX X IX

Aconitum degenii - - - x x x x - - Allium ursinum - - x x - - - - - Anthemis tinctoria - - x x x x x x - Anthericum liliago - - x x x - - - - Artemisia annua - - - x x x x x - Asarum europaeum x x - - - - - - - Athyrium filix-femina - x x x x x x x x Bupleurum rotundifolium - - - x x x x x - Campanula glomerata - - x x x x - - - Campanula persicifolia - - - x x x x - - Centaurea phrygia - - - x x x x x x Dianthus armeria - - - x x - - - - Dianthus giganteus - - - x x x x x x Digitalis gradiflora - - - x x x - - - Gentiana asclepiadea - - - - x x x x x Gentiana cruciata - - - x x x x - - Gladiolus imbricatus - - x x x - - - - Glycyrrhiza echinata - - - x x x x x - Hypericum perforatum - - - - x x x - - Hypericum elegans - - - x x x - - - Lilium martagon - - x x - - - - - Lithospermum purpureocaeruleum - - x x x x x - - Malva sylvestris - - - x x x x - - Parnassia palustris - - - - x x x - - Polygonatum latifolium - x x x - - - - - Polygonatum multiflorum - x x x - - - - - Polygonatum officinale - x x x - - - - - Scabiosa columbaria - - - x x x x x x Sempervivum sobolifera x x x x x x x x x Staphylea pinnata - - x x x x x x - Telekia speciosa - - - - x x x x -


2007-2013

12

Thymus pulegioides - - x x x x x - - Thymus serpillum - - x x x x x x - Trifolium repens - - x x x x x x x Trollius europaeus - - - - x x x x - Xeranthemum cylindraceum - - - x x x x x -

Datele cu privire la comportarea plantelor în condiţii de cultură, apreciată

după măsurătorile biometrice înregistrate la unele caractere (talia şi diametrul plantei, caracteristicile de creştere şi dezvoltare) şi după unele însuşiri ornamentale

specifice (culoarea florilor şi a plantei) sunt prezentate în tabelul 9.

Tabelul 9

Carcatere morofologice şi decorative la speciile luate în studiu în anul 2010

Nr. crt.

Specia Talia plantei

cm

Diame-trul cm

Caracte-ristici de creştere şi dezv.

Coloritul plantei

Culoarea florilor

1 Aconitum degenii 75-80 20-30 normală verde albastru

2 Allium ursinum 20-25 15-20 normală verde alb

3 Anthemis tinctoria 35-40 38-45 normală verde-deschis galben închis

4 Anthericum liliago 25-30 10-15 laxă verde alb

5 Artemisia annua 160-200 188-230 ramif put verde inchis nesemnific.

6 Asarum europaeum 5-10 5-10 normală verde brună

7 Athyrium filix-femina 65-70 20-25 normală verde închis -

8 Bupleurum rotundifolium 30-38 25-35 firavă verde gălbui galben sulf

9 Campanula glomerata 30-45 20-25 normală verde violet purpuriu

10 Campanula persicifolia 40-55 20-25 normală verde albastru violet

11 Centaurea phrygia 60-70 15-20 normală verde violet purpuriu

12 Dianthus armeria 20-25 10-15 laxă verde glauc roz

13 Dianthus giganteus 48-55 44-50 laxă verde pruinat roz lila

14 Digitalis gradiflora 50-70 30-35 normală verde galben

15 Gentiana asclepiadea 18-30 10-15 normală verde albastru

16 Gentiana cruciata 15-20 10-15 normală verde violet-albastru

17 Gladiolus imbricatus 30-45 10-20 normală verde purpurii

18 Glycyrrhiza echinata 65-100 50-80 normală verde inchis roz lila

19 Hypericum androaseumum 75-80 80-85 arbust, rap verde-lucios galben

20 Hypericum elegans 20-25 30-40 arbust, rap verde-lucios galben

21 Lilium martagon 50-60 10-15 laxă verde flori nuţante, roz cu puncte purpurii


20-40 20-40 laxă verde roşu purpuriu, apoi albastru

23 Malva sylvestris 60-65 50-55 rapidă verde ciclamen in

24 Parnassia palustris 15-18 10-15 normală verde alb

25 Polygonatum latifolium 25-30 20-25 normală verde alb

26 Polygonatum multiflorum 28-30 20-25 normală verde alb-verziu

27 Polygonatum officinale 25-27 25-27 normală verde alb

28 Scabiosa columbaria 55-65 45-55 laxă verde pruinat bleu

29 Sempervivum sobolifera 10-15 10-15 normală verde alb gălbui

30 Staphylea pinnata 40-50 15-20 normală verde alb

31 Telekia speciosa 70-100 30-40 normală verde închis galben orange

32 Thymus pulegioides 10-15 15-20 laxă verde violet-lila

33 Thymus serpillum 10-15 25-35 laxă verde bleu-lila

34 Trifolium repens 10-15 18-20 normală verde închis alb

35 Trollius europaeus 40-50 20-30 normală verde galben limon

36 Xeranthemum cylindraceum 35-45 33-40 firavă verde argintiu roz


2007-2013

13

Majoritatea taxonilor din materialul biologic cultivat în anii 2009 şi 2010 răspund obiectivului general al proiectului şi obiectivelor specifice, selecţia fiind

făcută după următoarele caractere: talia plantei, portul, aspectul general al plantei, culoarea plantei şi a florilor, durata lungă de înflorire, dar şi timpurietatea, mărimea florilor şi a tijelor florale etc.

Fig. 1. Allium ursinum în câmpul experimental

a) b) c)

Fig. 2 Lilium martagon în câmpul experimental: a) plantă tânără; b) plantă cu flori; c) plantă cu fructe.


2007-2013

14

Fig. 3. Polygonatum multiflorum Fig. 4. Polygonatum latifolium

Fig. 5. Identificarea şi recoltarea materialului din habitusul natural

a) Anthericum liliago b) Campanula glomerata c) Digitalis grandiflora


2007-2013

15

d) Gladiolus imbricatus e) Sempervivum sobolifera f) Telekia speciosa

g) Thymus serpillum

Fig. 6 (a-g). Speciile noi aduse în colecţie în 2010

Studiile întreprinse în 2010 au fost completate cu studii pedo-ecologice şi

pedo-biologice asupra calităţii resurselor de sol, efectuate în arealele de provenienţă ale taxonilor aduşi în cultură, astfel încât, comportarea acestora în condiţii de cultură

să poată fi corelată cu specificul habitatului natural. Rezultatele studiilor pedo-ecologice şi pedo-biologice asupra calităţii

resurselor de sol În această etapă studiile eco-pedologice şi pedo-biologice s-au desfăşurat în

trei areale principale de provenienţă a speciilor: pădurea Dobrovăţ (Iaşi), pădurea Bârnova (Iaşi) şi Balta Academiei Berheci (Vaslui), urmând ca în etapa a 4-a să fie

completate şi cu datele din celelalte locaţii de interes. Cercetările pedo-ecologice şi pedo-biologice s-au desfăşurat în perioada de

vegetaţie din sezonul estival 2010 şi au avut ca scop analiza, în teren şi laborator, a

principalelor caracteristici de calitate şi fertilitate ale resurselor de sol, în context ecologic zonal şi local prin intermediul studiului profilului de sol pe orizonturi

genetice; analizei cantitative şi calitative a factorilor şi determinanţilor ecologici prin fişa de specific ecologic; analizei unor bio-indicatori de calitate şi fertilitate ai potenţialului biotic (potenţialul de respiraţie, potenţialul celulozolitic), ai potenţialului


2007-2013

16

enzimatic al solului (potenţialul catalazic, zaharazic, ureazic şi al fosfatazei totale), precum şi analiza unor indicatori pedobiologici sintetici calitativi (IPAV-Indicatorul

Potenţialului Activităţii Vitale, IPAE-Indicatorul Potenţialului Activităţii Enzimatice, ISB-Indicatorul Sintetic Biologic, AD-Activitatea dehidrogenazică); analizei activităţii biologice pe baza Diagnozei Pedo-Biologice (DIPEBIOS); analizei troficităţii efective

pe baza Diagnozei Eco-Pedologice a Troficităţii Efective a Resurselor de Sol (DEPTERS)

Resursele de sol din staţionarele studiate, în funcţie de specificul ecologic zonal şi local asigură, limitează sau stresează schimburile reciproce dintre sol, component al biotopului şi biocenoze în cadrul unitar al ecosistemelor, prin

intermediul caracteristicilor fizice, mecanice, chimice şi biologice de calitate şi fertilitate.

S-au studiat, analizat şi evaluat principalele valori cantitative ale caracteristicilor care asigură fondul trofic al resurselor de sol din arealele interesate în vederea evidenţierii modului de acţiune al fondului de calităţi, lipsuri şi excese pe

care îl au la dispoziţie resursele genetice vegetale care asigură biodiversitatea florei spontane.

Evaluarea cantitativă şi calitativă a principalelor caracteristici ale fondului trofic s-a efectuat prin intermediul fişelor matriciale de specific ecologic a solului (tab. 10-12).

Aceste fişe tabelare s-au întocmit pe baza determinărilor în teren şi laborator, analizând din punct de vedere cantitativ (prin 7 clase de mărime ecologică) şi din

punct de vedere calitativ (prin 5 clase de favorabilitate ecologică), principalii 20 de factori şi determinanţi ecologici, climatici şi pedologici zonali şi locali din fiecare staţionar de cercetare ecologică

Ecopedotopul forestier Dobrovăţ -în clasa II, de mărime mică se încadrează: 2 factori ecologici climatici (precipitaţiile

estivale, umiditatea relativă a aerului estival), un factor ecologic negativ (aciditatea/alcalitatea scăzută a soluţiei solului), 2 determinanţi pedoecologici

(porozitatea de aeraţie scăzută şi reacţia solului - în clasele a III-a şi a IV-a de mărime mijlocie se încadrează majoritatea factorilor şi determinanţilor ecologici

- în clasa V-a de mărime mare se încadrează 2 factori ecologici condiţie de spaţiu şi timp (lungimea perioadei bioactive şi volumul edafic),precum şi temperatura medie

anuală ca factor ecologic climatic, - în clasa E1, de mărime excesivă se încadrează consistenţa estivală dură a solului, ca factor ecologic negativ, excesiv şi stresant.

Referitor la încadrarea celor 20 de factori şi determinanţi ecologici analizaţi în cele 5 clase de favorabilitate ecologică, situaţia se prezintă după cum urmează:

- în clasa de favorabilitate foarte scăzută se încadrează 2 factori ecologici climatici estivali (nivelul scăzut al precipitaţiilor estivale şi valoarea scăzută a nivelului umidităţii aerului din sezonul estival), un factor ecologic negativ (consistenţa estivală

dură) şi un determinant ecologic (porozitatea de aeraţie scăzută); - în clasa de favorabilitate mijlocie se încadrează majoritatea factorilor şi

determinanţilor ecologici; - în clasa de favorabilitate ridicată se încadrează: reacţia solului, precipitaţiile medii anuale şi regimul vânturilor;

- în clasa de favorabilitate foarte ridicată se încadrează: lungimea perioadei bioactive, volumul edafic şi temperatura medie anuală;

Ecopedotopurile forestier şi praticol Bârnova - în clasa II, de mărime mică se încadrează: 2 factori ecologici climatici (precipitaţiile estivale, umiditatea relativă a aerului estival), un factor ecologic negativ


2007-2013

17

(aciditatea/alcalitatea scăzută a soluţiei solului), 2 determinanţi pedoecologici (porozitatea de aeraţie scăzută şi reacţia solului;

- în clasele a III-a şi a IV-a de mărime mijlocie se încadrează majoritatea factorilor şi determinanţilor ecologici; - în clasa V-a de mărime mare se încadrează 2 factori ecologici condiţie de spaţiu şi

timp (lungimea perioadei bioactive şi volumul edafic),precum şi temperatura medie anuală ca factor ecologic climatic;

- în clasa E1, de mărime excesivă se încadrează consistenţa estivală dură a solului, ca factor ecologic negativ, excesiv şi stresant.

Referitor la încadrarea celor 20 de factori şi determinanţi ecologici analizaţi în

cele 5 clase de favorabilitate ecologică, situaţia se prezintă după cum urmează: - în clasa de favorabilitate foarte scăzută se încadrează: 2 factori ecologici climatici

estivali (nivelul scăzut al precipitaţiilor estivale şi valoarea scăzută a nivelului umidităţii aerului din sezonul estival), un factor ecologic negativ (consistenţa estivală dură) şi un determinant ecologic (porozitatea de aeraţie scăzută);

- în clasa de favorabilitate mijlocie se încadrează majoritatea factorilor şi determinanţilor ecologici;

- în clasa de favorabilitate ridicată se încadrează: precipitaţiile medii anuale şi regimul vânturilor din amândouă staţionarele respectiv pentru ecosistemul praticol: conţinutul de N, P, K, alcalitatea soluţiei solului, reacţia solului, gradul de saturaţie

cu baze, activitatea biologică, troficitatea potenţială; - în clasa de favorabilitate foarte ridicată se încadrează: lungimea perioadei

bioactive, volumul edafic şi temperatura medie anuală pentru ambele staţionare. Ecopedotopurile praticol şi forestier Balta Academiei Berheci-Vaslui

- în clasa II, de mărime mică se încadrează: un factor ecologic negativ

(aciditatea/alcalitatea scăzută a soluţiei solului), un determinant pedoecologic (porozitatea de aeraţie scăzută) şi precipitaţiile estivale şi umiditatea relativă a

aerului estival; - în clasele a III-a şi a IV-a de mărime mijlocie se încadrează majoritatea factorilor şi

determinanţilor ecologici; - în clasa V-a de mărime mare se încadrează lungimea perioadei bioactive,precum şi temperatura medie anuală ca factor ecologic climatic,conţinutul de Pşi K, ,gradul de

saturaţie cu baze,iar pentru staţionarul din pajişte:activitatea biologică,troficitatea potenţială,conţinutul de azot

- în clasa E1, de mărime excesivă se încadrează consistenţa estivală dură a solului, ca factor ecologic negativ, excesiv şi stresant şi textura fină ca determinant ecologic.

Referitor la încadrarea celor 20 de factori şi determinanţi ecologici analizaţi în

cele 5 clase de favorabilitate ecologică, situaţia se prezintă după cum urmează: - în clasa de favorabilitate foarte scăzută se încadrează: un factor ecologic negativ

(consistenţa estivală dură)şi un determinant ecologic (porozitatea de aeraţie scăzută)şi 2 factori climatici estivali - în clasa de favorabilitate scăzută se încadrează: un determinant ecologic negativ

respectiv textura fină - în clasa de favorabilitate mijlocie se încadrează: volumul edafic activitatea

biologică a solului((ecosistem forestier)indicatorul sintetic al troficităţii potenţiale(ecosistem forestier) şi efective ai resurselor de sol, conţinutul de humus; - în clasa de favorabilitate ridicată se încadrează: precipitaţiile medii anuale şi

regimul vânturilor, alcalitatea soluţiei solului, reacţia solului, gradul de saturaţie cu baze, troficitatea potenţială, lungimea perioadei bioactive, conţinutul de fosfor mobil,

conţinutul de potasiu asimilabil, conţinutul de azot total, iar pentru ecosistemul praticol: activitatea biologică şi troficitatea potenţială


2007-2013

18

- în clasa de favorabilitate foarte ridicată se încadrează: temperatura medie anuală pentru ambele staţionare şi gradul de saturaţie cu baze

Analiza fişelor ecologice întocmite pentru staţionarele analizate arată că majoritatea factorilor şi determinanţilor ecologici pedologici şi climatici se încadrează din punct de vedere cantitativ în clase de mărime ecologică mijlocie şi de

favorabilitate ecologică mijlocie. Se evidenţiază, ca stresanţi şi limitativi, unii factori şi determinanţi ecologici

climatici şi edafici fizico-mecanici, prin lipsă sau exces: seceta estivală excesivă şi prelungită, textura fină, consistenţa estivală foarte dură, porozitatea de aeraţie scăzută.

Deşi resursele naturale de sol au unele însuşiri chimice favorabile (reacţie slab acidă spre moderat acidă, aprovizionare mijlocie cu humus, nutrienţi şi cu baze)

totuşi, principalele însuşiri fizico- mecanice sunt restrictive şi limitative pentru troficitatea efectivă, cu efecte negative directe asupra structurii şi funcţionalităţii biocenozelor.

Indicatori bio-pedologici de fertilitate şi calitate Studiile efectuate urmăresc evidenţierea, pe baza analizelor de laborator, a

potenţialului fiziologic al solului (potenţiale de respiraţie şi de celulozoliză) şi a potenţialului său enzimatic (potenţialul catalazic, zaharazic, ureazic şi fosfatazic total), în condiţii ecologice zonale specifice.

Analiza unor indicatori bio-pedologici de calitate şi fertilitate (biotici şi enzimatici) evidenţiază calitatea medie a fondului trofic al resurselor de sol doar în

primii 20 cm (orizontul de bioacumulare). Pe adâncimea 20-40cm nivelul activităţii biologice scade semnificativ faţă de

suprafaţă, corelat cu regimul aero-hidric, textura solului şi contextul climatic estival.

Condiţiile ecologice zonale şi locale restrictive şi limitative din unele staţionare de cercetare, cauzate, în principal, de porozitate de aeraţie scăzută, textură fină şi

consistenţa estivală a solului în stare uscată dură şi foarte dură, regim aerohidric defectuos nu permit dezvoltarea unei activităţi normale a microflorei edafice

caracteristică reliefată de valorile scăzute sau submijlocii ale indicatorilor pedo-biologici sintetici de calitate ai resurselor de sol (IPAV, IPAE şi ISB,dehidrogenază).

Indicatorul sintetic şi integrator al Diagnozei Pedo-Biologice a Resurselor de

Sol (DIPEBIOS) (tab. 13-15) Analiza principalilor 10 indicatori de fertilitate şi calitate de natură biologică şi

evaluarea prin note evidenţiază global şi sintetic activitatea biologică din resursele de sol studiate.

Ecopedotopul forestier Dobrovăţ-Iaşi: pe 0-20 cm un punctaj total de 48-54

puncte valorice ce caracterizează o activitate biologică mijlocie şi bună în cele 4 staţionare, iar pe 20-40cm un punctaj total de 24-32 puncte valorice ce

caracterizează o activitate biologică submijlocie. Ecopedotopul forestier Bârnova-Iaşi: pe 0-20 cm un punctaj total de 47-67

puncte valorice în cele 6 staţionare, ce caracterizează o activitate biologică mijlocie

şi bună,iar pe 20-40cm un punctaj total de 31-39puncte valorice ce caracterizează o activitate biologică submijlocie

Ecopedotopurile praticol şi forestier Balta Academiei-Berheci-Vaslui: pe 0-20cm un punctaj total de 76-70 puncte valorice ce caracterizează o activitate biologică bună, iar pe 20-40cm un punctaj total de 46-44 puncte valorice ce

caracterizează o activitate biologică mijlocie pentru cele 2 staţionare. Indicatorul sintetic şi integrator al Diagnozei Eco-Pedologice a Troficităţii

Efective a Resurselor de Sol (DEPTERS) (tab. 16-18) Analiza acestui indicator, prin însumarea notelor acordate pentru valorile

cantitative de la 10 factori şi determinanţi de specific ecologic (zonal şi local, climatic


2007-2013

19

şi pedologic), evidenţiază o troficitate efectivă medie spre bună în funcţie de staţionarul analizat.

Ecopedotopul forestier Dobrovăţ-Iaşi: pe 0-20 cm un punctaj total de 56-62 puncte valorice ce caracterizează o troficitate efectivă mijlocie şi mare în cele 4 staţionare, iar pe 20-40 cm un punctaj total de 42-46 puncte valorice ce

caracterizează o troficitate efectivă mijlocie. Ecopedotopul forestier Bârnova-Iaşi: pe 0-20cm un punctaj total de 49-63

puncte valorice în cele 6 staţionare, ce caracterizează o troficitate efectivă mare şi mijlocie, iar pe 20-40cm un punctaj total de 44-49 puncte valorice ce caracterizează o activitate biologică mijlocie.

Ecopedotopurile praticol şi forestier Balta Academiei-Berheci-Vaslui: pe 0-20 cm un punctaj total de 76-70 puncte valorice ce caracterizează o troficitate efectivă

mare, iar pe 20-40cm un punctaj total de 57-52 puncte valorice ce caracterizează o troficitate efectivă mijlocie.

PROGRAMUL 4 “PARTENERIATE IN DOMENIILE PRIORITARE” 2007-2013

20

Tabelul 10

MATRICEA SPECIFICULUI ECOLOGIC ECOPEDOTOPULUI FORESTIER DOBROVĂŢ

FACTORI ŞI

DETERMINANŢI ECOLOGICI

CLASE DE MARIME ECOLOGICĂ CLASE DE FAVORABILITATE

ECOLOGICĂ

I II III IV V E1 E2 FS S M R FR

FACTORI DE CREŞTERE

Conţinutul de azot total (Nt) X X

Conţinutul de fosfor mobil (P2O5) X X

Conţinutul de potasiu asimilabil (K2O) X X

FACTORI ECOLOGICI CLIMATICI

Temperatura medie anuală (T) X X

Precipitaţii medii anuale (P) X X

Regimul vânturilor (V) X X

Precipitaţii estivale (Pe) X X

Umiditatea relativă a aerului estival

(Uer)

X X

FACTORI ECOLOGICI SPAŢIU ŞI TIMP

Volumul edafic (Ve) X X

Lungimea perioadei bioactive (LPB) X X

FACTORI ECOLOGICI NEGATIVI

Alcalitatea/Aciditatea hidrolitică (Alc) X X

Consistenţa solului (Con) X X


Conţinutul de humus (Hum) X X

Textura solului (Tx) X X

Porozitatea de aeraţie (PA) X X

Reacţia solului (pH) X X

Gradul de saturaţie cu baze (V) X X

INDICATORI BIOLOGICI SINTETICI

Activitatea biologică (Bio) X X

INDICATORI PEDOLOGICI SINTETICI

Troficitatea potenţială (Tp) X X

Troficitatea efectivă (Te) X X

Legendă : X -Dobrovăţ


21

Tabelul 11

MATRICEA SPECIFICULUI ECOLOGIC A ECOPEDOTOPURILOR FORESTIER ŞI PRATICOL BÂRNOVA

FACTORI ŞI


CLASE DE MARIME ECOLOGICĂ CLASE DE FAVORABILITATE ECOLOGICĂ



Conţinutul de azot total (Nt) X ▲ X ▲

Conţinutul de fosfor mobil (P2O5) X ▲ X ▲

Conţinutul de potasiu asimilabil (K2O) X ▲ X ▲


Temperatura medie anuală (T) ▲X ▲X

Precipitaţii medii anuale (P) ▲X ▲X

Regimul vânturilor (V) ▲X ▲X

Precipitaţii estivale (Pe) ▲X ▲X

Umiditatea relativă a aerului estival (Uer) ▲X ▲X


Volumul edafic (Ve) ▲X ▲X

Lungimea perioadei bioactive (LPB) ▲X ▲X


Alcalitatea/Aciditatea hidrolitică (Alc) ▲ X X ▲

Consistenţa solului (Con) ▲X ▲ X


Conţinutul de humus (Hum) X ▲ X ▲

Textura solului (Tx) ▲X ▲X

Porozitatea de aeraţie (PA) ▲X ▲X

Reacţia solului (pH) X ▲ X ▲

Gradul de saturaţie cu baze (V) X ▲ X ▲


Activitatea biologică (Bio) X ▲ X ▲


Troficitatea potenţială (Tp) X ▲ X ▲

Troficitatea efectivă (Te) X ▲ ▲X

Legendă : X -Bârnova forestier ▲- Bârnova praticol


22

Tabelul 12

MATRICEA SPECIFICULUI ECOLOGIC ECOPEDOTOPURILOR FORESTIER ŞI PRATICOL BALTA ACADEMIEI-VASLUI

FACTORI ŞI


CLASE DE MARIME ECOLOGICĂ CLASE DE FAVORABILITATE ECOLOGICĂ



Conţinutul de azot total (Nt) • + +•

Conţinutul de fosfor mobil (P2O5) +• +•

Conţinutul de potasiu asimilabil (K2O) +• +•


Temperatura medie anuală (T) +• +•

Precipitaţii medii anuale (P) +• +•

Regimul vânturilor (V) +• +•

Precipitaţii estivale (Pe) +• +•

Umiditatea relativă a aerului estival (Uer) +• +•


Volumul edafic (Ve) +• +•

Lungimea perioadei bioactive (LPB) +• +•


Alcalitatea/Aciditatea hidrolitică (Alc) +• +•

Consistenţa solului (Con) +• +•


Conţinutul de humus (Hum) • + +•

Textura solului (Tx) +• +•

Porozitatea de aeraţie (PA) +• +•

Reacţia solului (pH) • +•

Gradul de saturaţie cu baze (V) +• +•


Activitatea biologică (Bio) • + • +


Troficitatea potenţială (Tp) • + • +

Troficitatea efectivă (Te) +• +•

Legendă : + Balta Academiei –Berheci-Vaslui-pajişte luncă(gleiosol cernic) • Balta Academiei-Berheci-Vaslui-pădure

stejar+frasin(gleiosol eutric)


23

Tabelul 13

Matricea Diagnozei Pedo-Biologice aResurselor de Sol (DIPEBIOS)- Pădure Dobrovăţ

Indicatori de fertilitate şi

calitate

Ad.

cm

As.

Polygonatum

multiflorum

As.

Polygonatum latifolia

As.

Polygonatum

officinale

As.

Allium

ursium

Respiraţie sol

mg CO2

0-20 28,41/6 24,35/6 27,14/6 20,56/6

20-40 14,13/4 12,06/4 13,62/4 11,31/4

Celulozoliza

%celuloză

0-20 24,08/4 20,57/4 18,81/4 15,14/4

20-40 11,35/2 10,11/2 9,43/2 7,63/2

Catalaza

cmc O2

0-20 247/4 234/4 228/4 205/4

20-40 121/2 117/2 113/2 101/2

Zaharaza

mg glucoză

0-20 816/6 875/6 856/6 786/6

20-40 401/4 431/4 423/4 354/2

Ureaza

mg NH4

0-20 13/6 11/6 10/4 8/4

20-40 7/4 6/4 5/2 4/2

Fosfataza totală

mg P

0-20 3,5/6 3,2/6 2,8/4 2,5/4

20-40 1,7/2 1,6/2 1,4/2 1,8/2

IPAV % 0-20 21,51/6 18,40/4 18,45/4 14,42/4

20-40 10,38/4 9,07/2 9,25/2 7,58/2

IPAE %

0-20 11,96/6 11,81/6 11,33/6 10,13/6

20-40 5,97/4 5,94/4 5,61/4 4,91/2

ISB % 0-20 16,73/4 15,10/4 14,89/4 12,28/4

20-40 8,17/2 7,50/2 7,43/2 6,24/2

Dehidrogenaza

mg formazan

0-20 14,15/6 16,04/6 13,56/6 16,83/6

20-40 6,31/4 7,01/4 5,86/4 6,54/4

DIPEBIOS 0-20 54/mijlocie 52/mijlocie 48/mijlocie 48/mijlocie

20-40 32/submijlocie 30/submijlocie 32/submijlocie 24/submijlocie


24

Tabelul 14

Matricea Diagnozei Pedo-Biologice aResurselor de Sol (DIPEBIOS)-Bârnova

Valori/note

Indicatori de

fertilitate şi calitate

Ad

cm

Pajişte

Orchis elegans

Pajişte

Lathyrus niger

Pădure

Campanula

patula

Intersecţie

Lysimachia

punctata

Pădure

Lilium

martagon

Pădure

ferigi

Respiraţie sol

mg CO2

0-20 42,13/8 48,41/10 33,51/8 38,21/8 31,82/8 23,56/6

20-40 20,07/6 23,34/6 17,01/6 18,85/6 14,43/4 15,21/6

Celulozoliza

%celuloză

0-20 30,41/6 33,51/6 24,14/4 26,16/6 20,71/4 18,51/4

20-40 13,36/2 15,63/4 11,56/2 13,42/2 12,82/2 10,31/2

Catalaza

cmc O2

0-20 330/6 372/8 296/6 321/6 313/6 281/4

20-40 160/4 181/4 154/4 166/4 158/4 142/2

Zaharaza

mg glucoză

0-20 1105/8 607/4 916/6 1008/8 856/6 743/6

20-40 511/4 271/2 454/4 483/4 421/4 366/4

Ureaza

mg NH4

0-20 20/8 24/9 16/7 18/8 15/6 13/5

20-40 9/4 11/4 8/4 9/4 7/3 6/3

Fosfataza totală

mg P

0-20 4,1/5 4,4/6 4,0/5 3,8/5 3,5/5 3,1/5

20-40 2,0/3 2,1/3 1,8/2 1,9/2 1,9/2 1,7/2

IPAV % 0-20 29,25/6 32,89/7 23,24/5 25,82/6 20,96/5 17,11/4

20-40 13,37/4 15,59/4 11,45/3 12,99/3 11,22/3 10,22/3

IPAE %

0-20 16,37/6 18,61/6 13,91/5 15,16/5 13,40/5 11,76/5

20-40 7,65/4 8,95/4 6,95/3 7,50/3 6,62/3 5,81/3

ISB % 0-20 22,81/5 25,75/5 18,57/4 20,49/5 17,18/4 14,43/3

20-40 10,51/3 12,27/3 9,20/2 10,24/3 8,92/2 8,01/2

Dehidrogenaza

mg formazan

0-20 17,24/6 18,36/6 13,81/5 15,56/5 16,61/6 14,48/5

20-40 8,11/5 8,42/4 6,36/3 7,14/3 7,93/4 6,48/3

DIPEBIOS 0-20 64/bună 67/bună 55/mijlocie 62/bună 55/mijlocie 47/mijlocie

20-40 39/submijlocie 38/submijlocie 33/submijlocie 34/submijlocie 31/submijlocie 32/submijlocie


25

Tabelul 15

Matricea Diagnozei Pedo-Biologice a Resurselor de Sol(DIPEBIOS)

Valori/note

Indicatori de

fertilitate şi calitate

a resurselor de sol

Ad.

cm

Balta Academiei-Berheci-Vaslui

Pajişte luncă Pădure stejar-frasin

Gleiosol cernic Gleiosol eutric

Respiraţia solului

mg CO2

0-20 44,61/8 40,22/8

20-40 22,11/6 21,34/6

Celulozoliza

% celuloză degradată

0-20 45,01/8 41,63/8

20-40 23,42/6 21,82/6

Catalaza

cmc O2

0-20 431/8 411/8

20-40 206/4 186/4

Zaharaza

mg glucoză

0-20 1216/8 1071/8

20-40 586/4 522/4

Ureaza

mg NH4

0-20 18,42/8 15,36/6

20-40 8,74/4 7,21/4

Fosfataza totală

mg P

0-20 6,14/8 4,83/6

20-40 2,81/4 2,71/4

Indicele Potenţialului Activităţii

Vitale a Solului -IPAV %

0-20 37,37/8 34,22/8

20-40 19,08/4 18,02/4

Indicele Potenţialului Activităţii Enzimatice a

Solului-IPAE %

0-20 18,67/6 16,55/6

20-40 8,91/4 7,78/4

Indicele Biologic Sintetic-ISB % 0-20 28,02/6 25,38/6

20-40 13,99/4 12,90/4

Dehidrogenaza

mg formazan

0-20 23,14/8 20,61/6

20-40 11,83/6 10,11/4

Diagnoza Pedo-Biologică a Resurselor

de Sol-DIPEBIOS-

puncte/valoare

0-20 76/bună 70/bună

20-40 46/mijlocie 44/mijlocie


26

Tabelul 16

Matricea diagnozei ecopedologice a troficităţii efective a resurselor de sol (DEPTERS)-Dobrovăţ,Iaşi(valori/note)

Indicatori Ad.

cm

Dobrovăţ pădure

Polygonatum

multiflorum

Dobrovăţ pădure

Polygonatum latifolia

Dobrovăţ pădure

Polygonatum

officinale

Dobrovăţ pădure

Allium ursium

Textura

0-20 32,8/8 33,3/8 34,5/8 33,7/8

20-40 36,7/6 35,1/6 38,2/6 37,6/6

Consistenţa. solului uscat

0-20 dur/6 dur/6 dur/6 dur/6

20-40 f.dur/4 f.dur/4 f.dur/4 f.dur/4

Reacţia solului

0-20 5,58/6 6,23/6 6,51/8 5,38/6

20-40 6,11/6 6.42/8 6,32/6 5,82/6

Grad saturaţie baze V %

0-20 85/8 81/8 80/8 88/8

20-40 78/6 86/8 75/6 77/6

Humus %

0-20 3,041/4 3,342/6 3,164/6 2,943/4

20-40 1,016/2 1,203/2 1,421/2 1,156/2

Azot total Nt %

0-20 0,148/4 0,162/6 0,155/6 0,141/4

20-40 0,075/2 0,086/2 0,073/2 0,068/2

Fosfor mobil ppm 0-20 20/6 28/6 24/6 25/6

20-40 24/6 31/6 30/6 38/8

Potasiu asimilabil. ppm

0-20 142/6 158/6 170/6 161/6

20-40 151/6 166/6 183/6 174/6

Porozitate de aeraţie PA % 0-20 13/4 14/4 11/4 10/4

20-40 9/2 8/2 6/2 5/2

Ind.Sintetic Biologic(ISB%) 0-20 16,73/4 15,10/4 14,89/4 12,28/4

20-40 8,17/2 7,50/2 7,43/2 6,24/2 DIAGNOZAECOPEDOLOGICĂ A

TROFICITĂŢII EFECTIVE A RESURSELOR DE SOL(DEPTERS)

0-20 56/trof.ef.mijlocie 60/trof.ef.mijlocie 62/trof.ef.mare 56/trof.ef.mijlocie

20-40 42/trof.ef.mijlocie 46/trof.ef.mijlocie 42/trof.ef.mijlocie 44/trof.ef.mijlocie


27

Tabelul 17

Matricea diagnozei ecopedologice a troficităţii efective a resurselor de sol(DEPTERS) -Bârnova-Iaşi)(valori/note)

Indicatori Bârnova

pajişte

Orchis

elegans

Bârnova

pajişte

Lathyrus

niger

Bârnova

pădure

Campanula

patula

Bârnova

Intersecţie

Lysimachia

punctata

Bârnova

pădure

Lilium

martagon

Bârnova

pădure

Ferigi

Textura

33,4/8 34,8/6 35,2/6 36,1/6 35,8/6 36,4/6

35,6/6 37,1/6 39,3/4 37,7/6 36,2/6 37,8/6

Consist. sol umed

dur/6 dur/6 dur/6 dur/6 dur/6 dur/6

f.dur/2 f.dur/2 f.dur/2 f.dur/2 f.dur/2 f.dur/2

Reacţia sol

5,66/6 5,96/6 6,12/6 6,24/6 5,86/6 5,71/6

6,14/6 6,21/6 6,42/6 6,58/6 6,13/6 6,01/6

Grad saturaţie baze V

%

88/8 90/8 83/8 85/8 87/8 81/6

90/8 91/8 85/8 88/8 88/8 86/8

Humus %

3,512/8 3,651/8 2,916/4 3,072/4 3,114/6 2,915/4

1,123/2 1,242/2 0,811/2 0,861/2 0,942/2 0,543/2

Azot total Nt %

0,175/6 0,184/6 0,145/4 0,154/6 0,168/6 0,135/4

0,091/2 0,095/2 0,063/2 0,078/2 0,084/2 0,061/2

Fosfor mobil ppm

22/6 25/6 18/4 19/4 16/4 17/4

28/6 31/6 21/6 28/6 20/6 26/6

Potasiu asimil. ppm 175/6 188/8 135/6 142/6 125/4 148/6

186/8 195/8 174/6 161/6 153/6 150/6

Porozitate de aeraţie

PA %

11/4 10/4 13/4 12/4 11/4 12/4

5/2 6/2 7/2 5/2 5/2 6/2

Ind.Sintetic

Biologic(ISB%)

22,81/5 25,75/5 18,57/4 20,49/5 17,18/4 14,43/3

10,51/3 12,27/3 9,20/2 10,24/3 8,92/2 8,01/2 DIAGNOZA

ECOPEDOLOGICĂ A

TROFICIT. EFECTIVE A SOLULUI

63/trof.ef. mare

63/trof.ef.mare 52/trof.ef.mijl. 55/trof.ef.mijl. 54/trof.ef.mijl. 49/trof.ef.mijl.

45/trof.ef. mijl.

45/trof.ef.mijl. 40/trof.ef.mijl. 45/trof.ef.mijl. 42/trof.ef.mijl. 42/trof.ef.mijl.


28

Tabelul 18

Matricea Diagnozei Eco-Pedologice a Troficităţii Efective a Resurselor de Sol(DEPTERS)

Valori/note

Indicatori de

calitate

ai resurselor de sol

Ad.

cm

Balta Academiei-Berheci-Vaslui

Pajişte luncă Pajişte luncă

Gleiosol cernic Gleiosol cernic

Textura solului 0-20 40,5/4 42,3/4

20-40 44,6/2 45,2/2

Consistenţa estivală a solului uscat 0-20 f.dur/4 f.dur/4

20-40 f.dur/4 f.dur/4

Reacţia solului 0-20 7,21/10 6,86/10

20-40 6,83/10 6,56/8

Gradul de saturaţie cu baze V% 0-20 95/10 89/8

20-40 99/10 93/10

Humus % 0-20 8,21/8 7,16/8

20-40 5,63/6 3,62/5

Azot total Nt % 0-20 0,275/10 0,253/8

20-40 0,254/6 0,216/6

Fosfor mobil Pppm 0-20 68/10 73/10

20-40 56/6 51/6

Potasiu asimilabil Kppm 0-20 226/10 207/8

20-40 201/8 153/6

Porozitate de aeraţie PA % 0-20 10/4 11/4

20-40 8/2 9/2

Indicele Biologic Sintetic-ISB % 0-20 28,02/6 25,38/6

20-40 13,99/3 12,90/3

Diagnoza Eco-Pedologică a

Troficităţii Efective a Resurselor

de Sol-DEPTERS-

puncte/valoare

0-20 76/trof.ef.mare 70/trof.ef.mare

20-40 57/trof.ef. mijlocie 52/trof.ef. mijlocie


2007-2013

29

4.3. Micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” a speciilor spontane cu valoare decorativă

Avantajele conferite de micropropagarea „in vitro”, comparativ cu metodele clasice de propagare, au condus la utilizarea ei pe scară largă, atât în programele de

ameliorare, ca parte integrantă a cercetării fundamentale şi aplicative, cât şi în activitatea de producţie.

Regenerarea plantelor „in vitro” se realizează în principal pe două căi

morfogenetice: organogeneza –formarea organelor unipolare şi embriogeneza somatică – formarea structurilor bipolare, embrioni somatici ce deţin atât ţesut

meristematic apical cât şi radicular. Regenerarea plantelor „in vitro” este dependentă de constituienţii anorganici şi

organici din mediu, ca şi de tipul explantului şi de specie. La cele mai multe specii

regenerarea cu succes a plantelor din calus sau direct din explant are loc după o serie de subcultivări pe diferite medii de cultură şi într-o ordine precisă, fiind de cele

mai multe ori specifică fiecărei specii, varietăţi sau genotip. Factorii determinanţi sunt combinarea concentraţiei în directă legătură cu volumul de mediu şi a compoziţiei regulatorilor promotori sau retardanţi de creştere din mediu, starea

fiziologică, competenţa şi abilitatea celulară de a răspunde la factorii interni şi externi, grupaţi generic sub denumirea de „reacţie morfogenetică”.

Metode şi tehnici de lucru utilizate Datorită faptului că reacţia morfogenetică a explantelor la condiţiile de cultură

„in vitro” este cheia care conduce către un sistem de regenerare eficient, iar

controlul ei este unul dificil de realizat, în prezentul contract, pe parcursul tuturor etapelor de micropropagare s-a monitorizat modul în care explantele răspund la

diferiţii factori de mediu. Metodele de lucru utilizate sunt cele specifice organogenezei şi embriogenezei

somatice „in vitro” cu parcurgerea etapelor specifice tehnicii de lucru. Etapa pregătitoare (Stadiul 0). Este etapa premergătoare oricărei

operaţiuni “in vitro”. Este etapa de stabilire a mediilor de cultură, a variantelor

experimentale, de pregătire a soluţiilor stoc, a mediilor de cultură, sterilizare acestora etc.

Etapa de iniţiere (Stadiul I). O porţiune din ţesutul plantei (denumită explant) este excizată de pe plantă, dezinfectată (îndepărtarea contaminanţilor de pe suprafaţă) şi plasata pe un mediu de creştere. Un mediu tipi conţine săruri

minerale, zaharoză şi un agent de solidificare (de obicei agar). Obiectivul acestei etape este obţinerea unei culturi aseptice.

Etapa de multiplicare (Stadiul II). Un explant aflat în perioada de creştere poate fi dirijat să producă lăstari vegetativi prin includerea unei citokinine în mediu. Tipul şi cantitatea de citokinină este dependentă de fiecare specie în

parte, existând diferenţe de reacţie morfogenetică chiar şi în cadrul aceleiaşi specii.

Înrădăcinarea sau stadiul de pre-plantă (Stadiul III). Lăstarii pot fi determinaţi să producă rădăcini prin includerea unei auxine în mediul de creştere. Ca şi în cazul citokininelor, tipul şi cantitatea de auxină necesară diferă foarte

mult în funcţie de specie, varietate etc. Aclimatizarea (Stadiul IV). Lăstarii înrădăcinaţi pot fi preluaţi din cultura de

ţesuturi asepetică şi plasaţi fie în cultură hidroponică, fie direct în sol. Această etapa presupune un control atent al umidităţii deoarece plantele regenerate “in vitro” sunt extrem de sensibile la uscare.


2007-2013

30

Micropropagarea “in vitro” la Hypericum perforatum L.

Cercetările din 2009 au stabilit protocolul de lucru pentru stadiile 0-II, iar cele

din 2010 pentru stadiile III şi IV ale organogenezei directe. Paralel cu continuarea

proceselor de regenerare a plantelor, s-a realizat repetarea experienţelor pentru a verifica corectitudinea datelor obţinute, dar şi pentru o reevaluare a reacţiei

morfogenetice a explantelor. a) Înrădăcinarea sau stadiul de pre-plantă (Stadiul III) Rizogeneza este dependentă de numeroşi factori. În acest sens, pe lângă

factorii de mediu, factorii endogeni, cu precădere cel genetic, joacă un rol esenţial; fitohormonii, sau mai exact auxinele (endogene sau exogene) exercită şi ele un rol

important. În plus, se presupune că bazipetal, prin plantă sunt translocate substanţe cu acţiune benefică asupra capacităţii rizogene, substanţe produse fie în frunze (substanţe produse în timpul fotosintezei), fie în tinerele frunzuliţe ale mugurilor

aflaţi în creştere activă, sau chiar în apexul plantelor. Din cercetările efectuate s-a constatat că mugurii exercită o acţiune stimulatoare asupra rizogenezei primăvara şi

o inhibă iarna. De asemenea, frunzele senescente pot inhiba acest proces. Dintre factorii hormonali, s-a observat, că cea mai mare influenţă stimulativă

o au auxinele, atât cele naturale, cât şi cele de sinteză. Mecanismul de acţiune al

auxinei, în special a celei exogene nu este total elucidată, însă se pare că auxinele, în general, pot să anuleze represia genelor specific rizogene permiţând astfel

neoformarea de meristeme apte de rizogeneză. Uneori însă, “in vitro” se produce o pierdere a capacităţii rizogene, mai ales ca

urmare a practicării unor repicări succesive. Se pune problema păstrării sau a

redobândirii, în caz de pierdere, a capacităţii rizogene. Factorii care condiţionează menţinerea acesteia şi, mai ales, cei ce cauzează pierderea capacităţii rizogene sunt

în mică măsură cunoscuţi. Deseori, chiar aplicarea exogenă a unor tratamente cu substanţe cu acţiune stimulatoare se dovedeşte ineficientă. În asemenea cazuri, sau

poate în toate situaţiile, la locul de origine al viitoarelor rădăcini se află un complex de factori în care se presupune existenţa a cel puţin trei elemente constitutive, şi anume:

1. – un factor biochimic, încă necunoscut, mobil, care migrează polarizat în plantă, factor sintetizat de către frunzele expuse la lumină;

2. – prezenţa auxinei (native sau a unui aport de auxină exogenă); 3.- existenţa – în unele celule – a unui factor capabil să realizeze fixarea şi combinarea primilor doi factori enunţaţi. Un astfel de factor mediator, ar putea fi o

enzimă (de tip polifenoloxidazic), localizată fie în celulele periciclului, fie în cele de cambiu, ori în celulele de felogen.

Lumina poate exercita un efect pozitiv asupra rizogenezei, dar numai la o intensitate slabă, sau în urma unei perioade scurte de acţiune (600 de lx, mai puţin de o oră pe zi).

Temperatura optimă pentru rizogeneză este cea de 26ºC. Uneori însă se recomandă practicarea unor alternanţe între temperatură scăzută (între 15ºC şi 5ºC)

şi ridicată, în prezenţa luminii, a auxinii şi a unui mediu bogat în glucide. Oxigenarea (aerarea) zonei unde urmează să se producă rizogeneza, pH-ul,

umiditatea, rezervele energetice endogene stimulează sau chiar condiţionează (în

unele cazuri) rizogeneza. În afara celor arătate, nu trebuie scăpat din vedere şi faptul că, factorul genetic (gen, specie, soi) joacă un rol determinant în aptitudinea

rizogenă a unor explante. În unele cazuri, manifestarea rizogenezei şi amplitudinea acesteia depind şi de calitatea explantelor, respectiv de conformaţia şi mărimea


2007-2013

31

acestora, de vârsta plantei donatoare, de numărul de subculturi practicate în antecedenţă, de gradul de senescenţă al plantelor mamă ori a explantelor etc.

b) Aclimatizarea (Stadiul IV) Structura şi fiziologia plantelor micropropagate extrem de afectată de

numeroasele condiţii de cultură tipice pentru mediul “in vitro” determină şi abilitatea

lor de a tranzita perioada de aclimatizare la condiţiile “ex vitro”. Consecinţele nefavorabile ale mediului de cultură “in vitro” asupra dezvoltării plantelor pot fi

evitate prin modificarea micro-mediului de viaţă “in vitro” spre unul mai asemănător condiţiilor “ex vitro”. Prin eliminarea anomaliilor menţionate mai sus pe cale schimbării micro-ambientului “in vitro” abilitatea plantelor micropropagate “in vitro”

de a supravieţui după transplantarea “ex vitro” este mult îmbunătăţită. Plantele “in vitro” sunt recunoscute a avea o capacitate fotosintetică limitată,

necesitând o sursă de zaharoză care le serveşte ca sursă de energie şi anumite niveluri specifice de nutrienţi şi regulatori de creştere. Pe perioada transplantării este absolut necesară menţinerea unui mediu fizic controlat din punctul de vedere al

iradierii, schimburilor de gaze şi umidităţii relative. Literatura de specialitate prezintă o metodă de aclimatizare, direct pe substratul de sol, în ghivece.

Factorii care trebuie luaţi în considerare ca fiind dăunători sunt infecţiile şi uscarea. Sterilizarea amestecului folosit la transplantare elimină pericolul de infecţie astfel că evitarea uscării plantelor rămâne cea mai serioasă problemă. După

transplantare se remarcă o pierdere excesivă de apă. Rădăcinile nou formate prezintă legături slabe la sistemul vascular principal al lăstarului. O astfel de

structură nu are nici o consecinţă “in vitro”, datorită umidităţii ridicate, dar sensibilizează plăntuţa la pierderile de apă după transplantare. Şocul de transplantare duce la ofilirea vârfului şi moartea plantei.

În perioada de aclimatizare, noile plăntuţe abia transplantate, sunt supuse la o umiditate ridicată la început şi apoi redusă treptat, timp de 2-3 săptămâni. Se

folosesc instalaţii de ceaţă intermitentă şi acoperire cu pungi de plastic, individuale sau colective, timp de o săptămână şi apoi se înlătură pentru 5-6 ore pe zi. Pungile

se înlătură complet numai când plantele nu se mai ofilesc când se lasă descoperite. Rezultate obţinute După iniţierea proceselor regenerative, explantele au fost repasate pe diferite

medii de cultură derivate de la mediul de bază Murashige – Skoog - MS (1962), adiţionat cu diferite concentraţii de fitohormoni exogeni (tabelul 19).

Tabelul 19

Mediile de cultură utilizate pentru multiplicarea rapidă a lăstarilor (Stadiul II)

COMPONENTE R1 R2 R3 R4 R5

MACROELEMENTE MS MS MS MS MS

MICROELEMENTE MS MS MS MS MS

VITAMINE B5 B5 B5 B5 B5

BAP 5 mg/l 3 mg/l 5 mg/l - 3 mg/l

KINETINĂ - - - 5 mg/l -

NAA 1 mg/l 1 mg/l 1 mg/l - -

IAA - - - 1 mg/l -

IBA - - - - 1 mg/l

GA3 - - 0,1 mg/l - -

ZAHAROZĂ 3% 3% 3% 3% 3%

Agar 8 ‰ 8 ‰ 8 ‰ 8 ‰ 8 ‰

pH 5,8 5,8 5,8 5,8 5,8


2007-2013

32

Pe variantele de mediu R1, R2 şi R3 reacţia morfogenetică a explantelor a urmat calea organogenezei directe, conducând la formarea de lăstari. Varianta de

mediu R4, caracterizată prin prezenţa kinetinei şi a IAA, a determinat obţinerea unui număr de aproximativ 67 de lăstari, demonstrând o influenţă mult mai slabă a kinetinei asupra proceselor regenerative „in vitro”. Varianta R5, care conţine BAP şi

IBA, a determinat formarea unui număr de 151 de lăstari, valoare apropiată cu cea obţinută în cazul variantelor de mediu R1, R2 şi R3. Diferenţa majoră între acestea

este dată de faptul că în cazul variantei R4, combinaţia BAP-ului cu IBA, în calitate de auxină, nu permite formarea sistemului radicular.

Subcultivarea lăstarilor pe medii de cultură proaspete s-a realizat la un

interval de 15 zile, pe parcursul a 90 de zile (fig. 7).

Fig. 7. Lăstari de Hypericum perforatum L. pe diferite variante de mediu

Pe toate variantele de mediu de regenerare utilizate reacţia morfogenetică a lăstarilor a fost bună, observându-se apariţia de noi lăstari la baza lăstarului iniţial

(fig. 8).

Fig. 8. Neoformarea lăstarilor la baza lăstarului iniţial


2007-2013

33

Totuşi, în cazul variantei de mediu R3, prezenţa giberelinei GA3 a determinat

o reacţie de vitrificare a lăstarilor, o parte din aceştia devenind casanţi, improprii pentru parcurgerea următoarelor etape de multiplicare (fapt exprimat prin numărul mai mic de lăstari regeneraţi pe această variantă de mediu).

Asocierea citokininelor cu auxinele în propoţii egale conduce la dezvoltarea de calus, cale improprie pentru multiplicare, mai ales dacă această multiplicare se

realizează în scopul prezervării zestrei genetice iniţiale. Realizarea unei proporţii favorabile citokininelor determină însă potenţarea

efectelor citokininei. Astfel, cea mai bună variantă de multiplicare este reprezentată

prin varianta R1, în care a fost asociată citokinina BAP cu NAA, în combinaţie de 5:1. Aceşti lăstari (care nu prezintă un sistem radicular), necesită parcurgerea

stadiilor III şi IV şi au fost repasaţi pe medii de cultură adecvate care să permită atât dezvoltarea meristemelor radiculare, cât şi favorizarea creşterii sistemului foliar (tabelul 20, fig. 9).

Tabelul 20

Mediile de cultură utilizate pentru înrădăcinarea lăstarilor obţinuţi prin

organogeneză directă (Stadiul III)

COMPONENTE M1 M2 M3 M4 M5

MACROELEMENTE MS MS MS MS MS

MICROELEMENTE MS MS MS MS MS

VITAMINE B5 B5 B5 B5 B5

NAA 0,8 mg/l 0,7 mg/l 0,6 mg/l - -

IAA - - - 0,6 mg/l -

IBA - - - - 0,6 mg/l

ZAHAROZĂ 3% 3% 3% 3% 3%

Agar 8 ‰ 8 ‰ 8 ‰ 8 ‰ 8 ‰

Observaţiile efectuate până în prezent, referitoare la efectul benefic pe care îl are auxina NAA asupra proceselor de rizogeneză, ne-au îndreptat către testarea

graduală a concentraţiei acesteia, în 3 dintre variantele de medii de înrădăcinare, în timp ce IAA şi IBA au fost utilizate doar în cantitate de 0,6 mg/l. Numărul lăstarilor care au format rădăcini pe aceste medii de cultură sunt prezentate în tabelul 21.

.

Fig. 9. Aspecte generale privind stadiul de înrădăcinare a lăstarilor de Hypericum

perforatum.


2007-2013

34

Tabelul 21

Reacţia morfogenetică a lăstarilor pe variantele de mediu de înrădăcinare testate

Nr. crt. Varianta de

mediu

Numărul de

lăstari repasaţi

Nr. de lăstari

înrădăcinaţi % înrădăcinare

1. M1 109 91 83,48

2. M2 123 104 84,55

3. M3 151 143 94,7

4. M4 114 73 64,03

5. M5 98 52 53,06

Dintre cele 5 variante de mediu testate, cea mai bună reacţie de răspuns a fost observată în cazul variantei M3, care este caracterizată prin prezenţa auxinei

NAA în cantitate de 0,6 mg/l. Variantele M1 şi M2, deşi au determinat formarea rădăcinilor în proporţie destul de mare (83,48%, respectiv 84,55%) nu au reuşit să

atingă pragul de 94,7%% (proporţie realizată de varianta M3). Mai mult, se observă din datele prezentate în tabelul 21, precum şi în figura 10 că, în cazul celorlalte variante de mediu testate, caracterizate prin prezenţa auxinelor IAA şi IBA,

rezultatele sunt mult inferioare: 64,03 % pentru varianta M4 (IAA – 0,6 mg/l) şi 53,06% pentru varianta M5 (IBA – 0,6 mg/l).

0

20

40

60

80

100

120

140

160

Numărul de lăstari

repasaţi

Nr. de lăstari

înrădăcinaţi

% înrădăcinare

M1

M2

M3

M4

M5

Fig. 10. Reprezentarea schematică a randamentului de înrădăcinare la lăstarii de

Hypericum cultivaţi in vitro

Pe măsură ce plantele au format rădăcini, ele au fost scoase cu grijă din

flacoanele de cultură, pentru a nu leza vârful vegetativ sau meristemul radicular, şi

trecute în sistem de cultură hidroponică pentru adaptarea treptată a condiţiile mediului înconjurător. Pentru evitarea deshidratării frunzelor prin evapotranspiraţie

plantulele s-au acoperit timp de trei zile cu folie transparentă, după care se dezvelesc progresiv.

După aproximativ 10 – 14 zile, plantele erau complet adaptate şi au putut fi trecute pe substrat nutritiv de pământ. În momentul trecerii la cultură asupra plantelor au fost efectuate măsurători biometrice, urmând ca aceste măsurători să


2007-2013

35

fie continuate la intervale periodice de timp (în momentul trecerii pe substrat de pământ, după o lună de la trecerea pe substrat, două luni etc.). Datele biometrice

(pentru 10 plante de pe fiecare mediu de regenerare) sunt prezentate în tabelul 22.

Tabelul 22

Măsurători biometrice asupra plantelor regenerate pe variantele de mediu care au determinat regenerarea celui mai mare număr de lăstari

Varianta

de mediu

Lungime lăstari Lungime rădăcină

R1 6.9 2.2

7.8 3.5

8 3.5

6.8 3.1

6.6 2.5

6.6 3.5

6.5 2.3

6.9 3.0

7.1 2.9

7.5 3.4

Media 7.1 3.0

R2 6.2 1.9

7.1 2.8

9.0 3.1

8.5 2.9

7.8 3.5

8.5 3.0

7.5 2.9

7.8 3.5

7.6 3.5

7.1 3.1

Media 7.7 3.0

R3 8.0 3.0

7.9 3.1

6.9 2.8

7.8 3.2

8.2 3.3

7.6 2.9

8.5 3.5

8.2 3.2

8.0 3.2

7.5 2.4

Media 7.8 3.0

Analiza datelor rezultate în urma măsurătorilor biometrice pe plantele obţinute

“in vitro” au demonstrat faptul că utilizarea acestor tipuri de explante şi dirijarea regenerării “in vitro” prin organogeneză directă prin intermediul regulatorilor de

creştere a condus la regenerarea de plante uniforme din punct de vedere morfologic.

CONCLUZII PRIVIND INCADRAREA REZULTATELOR OBŢINUTE ÎN

OBIECTIVUL GENERAL AL PROIECTULUI ŞI ÎN OBIECTIVUL ETAPEI

Datele prezentate în raportul de cercetare arată faptul că lucrările de cercetare efectuate, precum şi rezultatele obţinute până în prezent sunt în deplină

concordanţă cu obiectivul general al proiectului, precum şi al prezentei etapei.


2007-2013

36

Astfel, au fost testate condiţiile experimentale de iniţiere, incubare şi regenerare „in vitro” a genotipurilor valoroase selecţionate, compoziţia adecvată a

mediilor de cultură, şi au fost regenerate plante. În urma cercetărilor efectuate s-au stabilit condiţiile optime de creştere şi de incubare a culturilor, atât pentru organogeneză, cât şi embriogeneză directă: menţinerea culturilor în camere de

creştere climatizate, în condiţii de fotoperioadă 16 ore lumină/8 ore întuneric, la o intensitate luminoasă de 3000 de lx şi o temperatură de 25ºC +/- 1ºC. Compoziţia

optimă a mediilor de cultură este reprezentată prin soluţia de săruri minerale nutritive (macro şi microelemente) Murashige-Skoog, 1962 la care se adaugă soluţia de vitamine B5 (Gamborg, 1968), zaharoza – 30% şi agarul 8‰. pH-ul optim al

mediul este 5,8. Pe variantele de mediu R1, R2 şi R3 reacţia morfogenetică a explantelor a

urmat calea organogenezei directe, conducând la formarea de lăstari. Varianta de mediu R4, caracterizată prin prezenţa kinetinei şi a IAA determină obţinerea unui număr de aproximativ 67 de lăstari, demonstrând o influenţă mult mai slabă a

kinetinei asupra proceselor regenerative „in vitro”. Varianta R5 conţine BAP şi IBA şi a determinat formarea unui număr de 151 de lăstari, valoare apropiată cu cea

obţinută în cazul variantelor de mediu R1, R2 şi R3. Dintre cele 5 variante de mediu de înrădăcinare testate, cea mai bună reacţie

de răspuns a fost observată în cazul variantei M3, care este caracterizată prin

prezenţa auxinei NAA în cantitate de 0,6 mg/l. Variantele M1 şi M2, deşi au determinat formarea rădăcinilor în proporţie destul de mare – 83,48%, respectiv

84,55% nu au reuşit să atingă pragul de 94,7%% (proporţie realizată de varianta M3).

Analiza datelor rezultate în urma măsurătorilor biometrice pe plantele obţinute

“in vitro” au demonstrat faptul că utilizarea acestor tipuri de explante şi dirijarea regenerării “in vitro” prin organogeneză directă prin intermediul regulatorilor de

creştere a condus la regenerarea de plante uniforme din punct de vedere morfologic.

Micropropagarea “in vitro” la Trollius europaeus

S-a încercat înmulţirea „in vitro” la Trollius europaeus, având în vedere că în literatura de specialitate nu apar rezultate consemnate cu privire la acest aspect.

Pentru iniţierea vitroculturilor s-au folosit minibutaşi de cca.1 cm confecţionaţi din lăstari recoltaţi de la plante cultivate în teren. Sterilizarea materialului biologic s-a realizat prin spălare sub jet de apă de robinet cca. 5-6 minute; dezinfecţie prin

imersare în alcool etilic 96º cca. 1 minut, sub agitaţie continuă; spălarea materialului cu apă distilată; tratarea (15 min.) cu soluţie de hipoclorit de sodiu 0,5% (1:1);

spălarea materialului vegetal cu apă sterilă, în mai multe reprize (câte 5 minute). După procesul de sterilizare, materialul vegetal a fost aşezat în cutii Petri cu

hârtie de filtru, sterilizate în etuvă la temperatură de 120°C, timp de 2 ore. Ulterior,

în perimetrul hotei cu flux laminar de aer steril, în condiţii aseptice, s-a procedat la detaşarea părţilor necrozate, albite în urma sterilizării şi s-a procedat la inocularea

„in vitro” în contact direct cu suprafaţa mediilor de cultură. Au fost utilizate două tipuri de mediu de cultură:

a) Murashige-Skoog (MS) (1962) (MB - MS). În prepararea mediului de bază,

fiecare componentă în parte (soluţie stoc sau ingredient solid) s-a adăugat eşalonat, în următoarea ordine: macroelemente, Fe EDTA, microelemente, amestec mineral la

care au fost adăugate vitaminele: piridoxină HCl, tiamină HCl şi acid nicotinic (câte 1 mL/L fiecare), m - inozitol 100 mg/L, zaharoză 15 g/L. În mediul de bază MS au fost adăugaţi regulatori de creştere, după cum urmează: kinetină 2 mL şi ANA 2 mL.

Agarul (8 g/L) s-a adăugat mediului de cultură după introducerea celorlalte ingrediente. pH-ul s-a stabilit la valoarea de 5,6, prealabil sterilizării acestuia.


2007-2013

37

b) S 2,5 (Standardi A. 1983) cu compoziţie de hormoni 0,02 mg/L ANA şi 1 mg/L zeatină.

Sterilizarea mediilor de cultură s-a făcut prin autoclavare la 121ºC, timp de 20 minute. După răcirea acestora, s-a procedat la inocularea explantelor. S-au inoculat câte 10 recipiente cu explante, în condiţii aseptice, în hota cu flux laminar. După

inoculare, recipientele cu explante au fost trecute în camera climatică BINDER, la o temperatură care a variat între 22-25ºC şi o fotoperioadă de 16 ore lumină/24h.

Pentru ambele tipuri de mediu s-a observat că explantele se dovedesc recalcitrante la multiplicare, nefiind capabile să formeze lăstari noi. Urmează să se folosească alte reţete de mediu şi alte tipuri de explante.

Obţinerea explantelor din seminţe germinate “in vitro”

La unii taxoni s-a recurs şi la folosirea plantulelor obţinute prin germinaţia aseptică a seminţelor “in vitro”, ca material vegetal pentru iniţierea culturilor.

Seminţele utilizate au fost recoltate din habitatul lor natural sau din câmpul experimental. Sterilizarea acestora s-a făcut prin tratatrea cu Topsin timp de 10 minute, urmată de trei spălări cu apă distilată şi un tratament cu soluţie de hipoclorit

de calciu (10-15 minute). După aceste operaţii, sub hota cu flux laminar, s-au efectuat de trei spălări cu apă sterilă, s-au imersat seminţele în alcool 70 % (cca. 1

minut), iar înainte de trecerea pe mediul de germinare au fost spălate, o singură dată, cu apă sterilă.

Inocularea s-a făcut pe mediu solid MS (Murashige-Skoog). Până la

germinarea seminţelor, flacoanele au fost menţinute la întuneric, la temperatura de 240C, iar după germinare au fost trecute în camera de vegetaţie, în condiţii de

intensitate a luminii de 30 μmol/m2/sec., temperatura 25 ± 1oC şi fotoperioada de 16 ore lumină/8 ore întuneric.

Timpul de germinare a seminţelor a fost cuprins între 3 şi 17 de zile de la

inoculare (tab. 23). La Glycyrrhiza echinata, seminţele au început să germineze după 4 zile, procentajul de germinaţie depăşind 90%. Au germinat în proporţie mai mică

(36-42%) şi după aprox. 2 săptămâni seminţele de Lithospermum purpurocaerulea şi Lillium martagon. Nu au germinat seminţele de Allium ursinum, cauzele presupuse

fiind compoziţia mediului sau vechimea seminţelor. Tabelul 23

Rezultate privind germinaţia “in vitro” a seminţelor Specia Anul

recoltării din

habitatul natural

Provenienţa seminţelor (areal/an)

Durata până la germinare

(zile)

% germinaţie

Glycyrrhiza echinata 2010 Habitatul natural (pădurea Berheci)/2010

4 93,6

Lithospermum purpurocaerulea

2010 Habitatul natural (pădurea Berheci) /2010

17 36,2

Lillium martagon 2009 câmpul experimental USAMV Iaşi/2010

15 42,7

Allium ursinum 2009 Habitatul natural (Bârnova, Iaşi)/2010

- -

În fig. 11 sunt prezentate imagini cu seminţe aflate pe medii “in vitro” (la 15

zile de la inoculare).


2007-2013

38

a). Glycyrrhiza echinata b). Lithospermum purpurocaerulea

c). Allium ursinum d). Lillium martagon

Fig. 11 (a-d) . Seminţe pe medii de cultură “in vitro”

În etapa următoare, pentru iniţierea culturilor “in vitro”, se vor recolta explante

nodale şi apex caulinar de la plantulele cu minimum trei internodii bine dezvoltate.


2007-2013

39

4.4. Identificarea şi studiul posibilelor modificări morfo-anatomice ale taxonilor cultivaţi, cu implicaţii în valoarea

decorativă şi capacitatea de adaptare

În vederea cercetării din punct de vedere histo-anatomic, materialul

reprezentat de organele vegetative (subterane şi supraterane) ale speciilor studiate a trecut prin următoarele etape:

a). Fixare şi conservare

Fixarea şi conservarea materialului proaspăt s-a realizat în alcool etilic 70%. b). Secţionare

Secţionarea s-a realizat manual, cu ajutorul microtomului de mână şi al briciului botanic, folosind drept suport măduvă de soc.

c). Îndepărtarea conţinutului celular

Secţiunile obţinute au fost supuse procesului de javelizare (cu hipoclorit de sodiu) timp de 20-35 minute (funcţie de material), după care au fost spălate cu apă

acetică şi cu apă distilată. d). Colorarea secţiunilor Secţiunile au fost colorate folosind o dublă coloraţie, şi anume: verde iod şi

roşu rutheniu (coloraţia clasică utilizată în studiile de histo-anatomie vegetală- ŞERBĂNESCU-JITARIU şi colab., 1983; ANDREI ŞI PARASCHIVOIU, 2003). Secţiunile

au fost colorate mai întâi cu verde iod (1 minut), spălate cu alcool etilic 90%, iar apoi colorate cu roşu rutheniu (1 minut) şi spălate cu apă distilată.

e). Realizarea preparatelor permanente

Secţiunile colorate au fost montate în picături de glicero-gelatină, între lamă şi lamelă, realizând astfel preparate permanente.

f). Valorificarea preparatelor După preparatele astfel obţinute s-au realizat desene la microscopul fotonic

românesc MC1, cu oglindă de proiecţie (Projektionszeichenspiegel), precum şi

fotografii color la microscopul fotonic OPTIKA, cu cameră foto digitală Canon A540. Studiile histo-anatomice au fost efectuate la cinci dintre speciile aflate în anul

al doilea de cultură, în câmpul experimental de la Grădina Botanică Iaşi: Aconitum degenii, Trollius europaeus, Centaurea phrygia, Parnassia palustris şi Gentiana asclepiadea.

4.4.1. Aconitum degenii Gayer a) Rădăcina

Conturul secţiunii transversale printr-o rădăcină subţire este circular (Fig. 11). Secţiunea transversală evidenţiază o structură primară, cu cele trei zone anatomice

cunoscute: rizodermă, scoarţă şi cilindru central. Rizoderma (Fig. 12) cuprinde celule mici, aproape izodiametrice, cu peretele extern bombat şi puţin mai îngroşat decât

ceilalţi. Parenchimul cortical este format din 10-12 straturi de celule mari. Endoderma este bine diferenţiată, observându-se clar îngroşările Caspary (Fig. 13) în pereţii laterali ai celulelor componente. Periciclul este reprezentat de un strat de

celule parenchimatice cu pereţi subţiri. Cilindrul central (Fig. 14) cuprinde 3 fascicule conducătoare lemnoase formate din vase cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi şi patru

fascicule conducătoare liberiene dispuse altern, formate din tuburi ciuruite şi celule anexe.

Faţă de materialul analiazat în primul an se poate observa o reducere

(de la 4 la 3) a numărului de fascicule conducătoare lemnoase.


2007-2013

40

b) Tulpina Secţiunea transversală la nivelul superior al tulpinii evidenţiază un contur

circular neregulat (Fig. 15) al acesteia. Epiderma este formată din celule izodiametrice, cu peretele extern puţin bombat, îngroşat şi acoperit de o cuticulă striată relativ groasă (Fig. 16). Scoarţa este parenchimatică, subţire (Fig. 16-18),

formată din 3-4 straturi de celule, cel extern fiind uşor colenchimatizat. Cilindrul (Fig. 15, 18-20) central cuprinde un periciclu sclerenchimatic reprezentat de 6-7

straturi de celule cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi. Fasciculele conducătoare libero-lemnoase sunt numeroase (18-22), de dimensiuni diferite, toate având polul liberian

împlântat în inelul de sclerenchim. Fiecare fascicul conducător (Fig.20) prezintă vase lemnoase de dimensiuni

diferite, cu pereţi groşi şi lignificaţi şi celule de parenchim lemnos, de asemenea cu

pereţi îngroşaţi şi lignificaţi, pe când liberul cuprinde tuburi ciuruite şi celule anexe. Între fascicule, parenchimul celulozic cuprinde celule cu pereţi subţiri. Parenchimul

medular prezintă celule mari, cu pereţi subţiri, celulozici, ce lasă între ele meaturi mari (Fig. 15 şi 19).

Fig. 11 – Secţiune transversală prin

rădăcina de Aconitum degenii (anul 2 de cultură)


rădăcina de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) - rizoderma


rădăcina de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) – cilindrul central


rădăcina de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) – îngroşări Caspary


2007-2013

41

Secţiunea transversală la nivelul mijlociu al tulpinii evidenţiază un contur

pentagonal al acesteia. Cilindrul central cuprinde 20-22 de fascicule conducătoare libero-lemnoase (Fig. 21-26) de dimensiuni diferite, asemănătoare ca structură celor

de la nivelul analizat anterior.

Fig. 15 – Secţiune transversală prin tulpina de Aconitum degenii

Fig. 16 – Secţiune transversală prin tulpina de Aconitum degenii (anul 2 de

cultură) - epiderma


tulpina de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) - scoarţa


tulpina de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) - scoarţa


cultură) – cilindrul central


cultură) – cilindrul central (detaliu)


2007-2013

42

Secţiunea transversală la nivelul inferior al tulpinii evidenţiază un contur

circular al acesteia (Fig. 27). Scoarţa cuprinde 1-2 straturi de celule colenchimatizate (Fig. 27 şi 28). Inelul de sclerenchim este mai gros (Fig. 29), cu celule cu pereţi

îngroşaţi şi lignificaţi. Cilindrul central cuprinde aproximativ 27-30 fascicule conducătoare libero-lemnoase de dimensiuni diferite (Fig. 29 şi 30), iar parenchimul


cultură) – nivel mijlociu


cultură) – nivel mijlociu (detaliu)


cultură) - nivel mijlociu (detaliu)








2007-2013

43

medular este format din celule de dimensiuni diferite, unele cu pereţi subţiri celulozici, altele cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi, asemănătoare idioblastelor (Fig. 31 şi 32).

Faţă de materialul analizat în primul an se pot observa unele diferenţe în ceea ce priveşte anatomia tulpinii. Astfel, la materialul din anul al doilea de cultură, în partea superioară a tulpinii, cuticula este mai groasă şi dispar stomatele, iar în

partea inferioară a tulpinii numărul fasciculelor libero – lemnoase se reduce de la aproximativ 40 la 27-30. O altă modificare se referă la faptul că, în anul al doilea nu

mai există canalul medular observat la plantele analizate în primul an.


cultură) - nivel inferior (detaliu)


cultură) -nivel inferior (detaliu- scoarţa)

Fig. 29 – Secţiune transversală prin tulpina de Aconitum degenii - nivel

inferior (detaliu – inel sclerenchim)

Fig. 30 – Secţiune transversală prin tulpina de Aconitum degenii - nivel

inferior (detaliu – fascicul conducător)

Fig. 31 – Secţiune transversală prin tulpina de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) -

nivel inferior (detaliu – parenchim medular)

Fig. 32 – Secţiune transversală prin tulpina de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) -

nivel inferior (detaliu – parenchim medular)


2007-2013

44

c) Frunza Peţiolul frunzelor din regiunea superioară a tulpinii are formă de semilună

(Fig. 33) în secţiune transversală. Epiderma cuprinde celule izodiametrice (Fig. 34),

cu peretele acoperit cu o cuticulă groasă. Parenchimul fundamental este format din câteva straturi de celule parenchimatice. Fasciculele conducătoare în număr de 7

sunt de dimensiuni diferite (Fig. 35 şi 36). Acestea prezintă aceeaşi structură cu cele aflate la nivelul tulpinii.

Epiderma văzută de faţă prezintă celule mari, cu pereţii laterali ondulaţi (Fig. 37 şi 38); ondulaţiile sunt de o amplitudine mai mare în epiderma inferioară (Fig.

38). Stomatele de tip ranunculaceu (anomocitic) sunt prezente numai în epiderma inferioară (Fig. 38), deci limbul este hipostomatic.

Fig. 33 – Secţiune transversală prin frunza de Aconitum degenii (anul 2 de

cultură)


cultură) - detaliu - epiderma

Fig. 35 – Secţiune transversală prin frunza de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) - detaliu – celule izodiametrice

Fig. 36 – Secţiune transversală prin frunza de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) - detaliu – fascicul conducător


2007-2013

45

Secţiunea transversală prin limbul foliar are formă de panglică. Epidermele cuprind celule poligonale mari, pereţii lor exteriori sunt acoperiţi cu o cuticulă subţire. În epiderma inferioară se observă stomate (Fig. 39 şi 41). Mezofilul este

diferenţiat în ţesut palisadic şi ţesut lacunos (Fig. 39-41), deci limbul are structură bifacială-heterofacială cu dorsiventralitate normală. În mezofil sunt prezente

fascicule conducătoare libero-lemnoase (Fig. 42), cel median fiind mai mare.

În regiunea mediană a tulpinii, peţiolul apare aproape cilindric în secţiune transversală (Fig. 43), cu un şanţ relativ adânc adaxial. Epiderma cuprinde celule

izodiametrice (Fig. 44), cu peretele extern bombat, îngroşat şi acoperit cu o cuticulă

Fig. 37 – Secţiune prin frunza de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) -

(detaliu – epiderma superioară)


(detaliu – epiderma inferioară)

Fig. 39 – Secţiune transversală prin frunza de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) - (detaliu – epiderma inferioară cu stomate)


cultură) - (detaliu - mezofil)


cultură) - (detaliu - stomată)


cultură) - (detaliu – fascicul conducător)


2007-2013

46

subţire. Parenchimul fundamental este format din câteva straturi de celule parenchimatice. Fasciculele conducătoare în număr de 15-17 sunt de dimensiuni

diferite (Fig. 45 şi 46). Ţesutul din centrul peţiolului se dezorganizează, rezultând un canal aerifer.

Epiderma văzută de faţă prezintă celule mari, cu pereţii laterali ondulaţi (Fig. 47 şi 48); ondulaţiile sunt de o amplitudine mai mare în epiderma superioară (Fig.

47), pe când în epiderma inferioară sunt prezente stomate de tip anomocitic, deci limbul este hipostomatic.

Fig. 43 – Secţiune transversală prin peţiolul frunzei de Aconitum degenii

(anul 2 de cultură)

Fig. 44 – Secţiune transversală prin peţiolul frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) - (detaliu – celule epidermice)

Fig. 45 – Secţiune transversală prin peţiolul frunzei de Aconitum degenii

(anul 2 de cultură) - (detaliu – parenchim cu vase conducătoare)

Fig. 46 – Secţiune transversală prin peţiolul frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de

cultură) - (detaliu - epiderma)


2007-2013

47

Secţiunea transversală prin limbul foliar are formă de panglică (Fig. 49). Epidermele cuprind celule poligonale mari, pereţii lor exteriori sunt acoperiţi cu o cuticulă subţire. Mezofilul este diferenţiat în ţesut palisadic (Fig. 50) spre epiderma

superioară şi ţesut lacunos spre cea inferioară, deci limbul are o structură bifacială-heterofacială, cu dorsiventralitate normală.

În regiunea inferioară a tulpinii, peţiolul apare cordiform în secţiune

transversală (Fig. 51), de structură asemănătoare celui de la nivelul anterior, parenchimul fundamental cuprinde 12-15 fascicule conducătoare libero-lemnoase, de

dimensiuni diferite, dispuse neordonat. Ţesutul din centru peţiolului se dezorganizează, rezultând un canal aerifer de contur neregulat. Colţurile peţiolului

cuprind un parenchim cu celule ale căror pereţi sunt colenchimatizaţi (Fig. 52).


(detaliu – epiderma superioară)

Fig. 48 – Secţiune transversală prin frunza de Aconitum degenii (anul 2 de cultură) -

(detaliu – epiderma cu stomate)


cultură) -


cultură) - (detaliu - mezofil)


2007-2013

48

Epiderma văzută din faţă (Fig. 53 şi 54) prezintă o structură asemănătoare celor analizate anterior.

Secţiunea transversală prin limbul foliar are formă de panglică (Fig. 55).

Epidermele cuprind celule poligonale mari, pereţii lor exteriori sunt acoperiţi cu o cuticulă subţire (Fig. 56). În epiderma inferioară se observă stomate. Mezofilul este

diferenţiat (Fig. 56-58) în ţesut palisadic spre epiderma superioară şi ţesut lacunos spre cea inferioară, deci limbul are o structură bifacială-heterofacială, cu dorsiventralitate normală. Sunt prezente numeroase fascicule conducătoare libero-

lemnoase (Fig. 59 şi 60), cel median, ce aparţine nervurii mediane fiind mai mare.

Fig. 51 - Secţiune transversală prin peţiolul frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de

cultură), partea inferioară a tulpinii

Fig. 52 - Secţiune transversală prin peţiolul frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de

cultură), partea inferioară a tulpinii (detaliu, celule cu preţi colenchimatizaţi)

Fig. 53 Epiderma frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de cultură), partea

superioară

Fig. 54 - Epiderma frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de cultură),

celule stomatice


2007-2013

49

Şi la nivelul frunzei, în urma analizei realizate pe material provenind de

la plante din al doilea an de cultură, se poate observa faptul că are loc un proces de îngroşare a cuticulei.

Fig. 55 - Secţiune transversală prin limbul frunzei de Aconitum degenii


Fig. 56 - Secţiune transversală prin limbul frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de

cultură), detaliu - epiderma


(anul 2 de cultură), detaliu - mezofil


(anul 2 de cultură), detaliu - stomate

Fig. 59 - Secţiune transversală prin limbul frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de

cultură), fascicule conducătoare

Fig. 60 - Secţiune transversală prin limbul frunzei de Aconitum degenii (anul 2 de cultură), detaliu, fascicul conducător


2007-2013

50

4.4.2. Trollius europaeus L. ssp. europaeus

a) Rădăcina

Secţiunea transversală prin rădăcină prezintă o structură primară (Fig. 61), cu

zonele anatomice cunoscute: rizodermă, scoarţă şi cilindru central. Rizoderma cuprinde celule mari. Scoarţa este relativ g roasă (10-13 straturi de celule), cu celule mari, parenchimatice; începe cu o exodermă bine structurată, ale cărei celule au

pereţii slab (Fig. 62 şi 63), dar uniform îngroşaţi şi se termină cu o endodermă de tip primar. Cilindrul central (Fig. 64) începe cu un periciclu. În ţesutul fundamental sunt

prezente 4 fascicule conducătoare lemnoase (formate din vase cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi) şi 4 fasciclule conducătoare liberiene.

b) Tulpina

O secţiune transversală prin regiunea mediană a tulpinii prezintă un contur circular al acesteea. Epiderma este formată din celule izodiametrice (Fig. 65 şi 66), cu peretele extern acoperit de o cuticulă subţire. Scoarţa este reprezentată de o

regiune parenchimatică formată din 7-10 straturi de celule cu pereţi subţiri (Fig. 65-67). Periciclul prezintă numerose straturi de celule cu pereţi slab îngroşaţi, dar

lignificaţi. În dreptul polului liberian al fasciculelor conducătoare se formează o teacă

Fig. 61 - Secţiune transversală prin rădăcina de Trollius europaeus (anul 2

de cultură)


de cultură), scoarţa


de cultură), detaliu, scoarţa


de cultură), cilindrul central


2007-2013

51

sclerenchimatică puternică (Fig. 65, 67 şi 68), formată din celule cu pereţi foarte groşi şi puternic lignificaţi. Fasciculele conducătoare libero-lemnoase sunt în număr

de aproximativ 45-50, de dimensiuni diferite, alternând unele mari cu altele mici.

c) Frunza În anumite regiuni, peţiolul frunzei are un contur circular în secţiune

transversală, în altele are contur semilunar (Fig. 69). Epiderma cuprinde celule mici

(Fig. 71), dar înalte, mai ales la faţa adaxială, peretele extern fiind acoperit de o cuticulă groasă. Parenchimul fundamental este gros, de tip lacunar, cu lacune mai

mari sau mai mici. Fasciculele conducătoare libero-lemnoase sunt numeroase (25-30), de dimensiuni diferite, de tip colateral-închis (Fig. 69, 70, 72, 73). Elementele lemnoase au pereţi groşi şi lignificaţi puternic; la polul liberian sunt prezente

elemente sclerenchimatice cu pereţi uniform îngroşaţi şi lignificaţi, indiferent ce dimensiune ar avea fasciculul conducător.

Fig. 65 - Secţiune transversală prin tulpina de Trollius europaeus (anul 2

de cultură)

Fig. 66 - Secţiune transversală prin tulpina de Trollius europaeus (anul 2

de cultură), detaliu, epiderma

Fig. 67 - Secţiune transversală prin tulpina de Trollius europaeus (anul 2 de cultură),

detaliu, fascicule conducătoare

Fig. 68 - Secţiune transversală prin tulpina de Trollius europaeus (anul 2 de cultură),

detaliu, teacă sclerenchimatică


2007-2013

52

Epiderma limbului foliar văzută de faţă prezintă celule poligonale cu pereţii foarte

puţin curbaţi (în epiderma superioară – Fig. 74) sau foarte ondulaţi, cu ondulaţii de mare amplitudine (în epiderma inferioară – Fig. 75). Stomatele sunt prezente doar în

epiderma inferioară, deci limbul este hipostomatic. Secţiunea transversală prin limbul foliar are formă de panglică lungă (Fig. 76). Epidermele cuprind celule poligonale mari, pereţii lor exteriori sunt acoperiţi cu o cuticulă subţire (Fig.76). În epiderma inferioară

se observă stomate. Mezofilul (Fig. 76-78) este diferenţiat în ţesut palisadic spre epiderma superioară, format din celule scunde şi ţesut lacunos spre cea inferioară, deci

Fig. 69 - Secţiune transversală prin peţiolul frunzei de Trollius europaeus


Fig. 70 - Secţiune transversală prin peţiolul frunzei de Trollius europaeus (anul 2 de

cultură), fascicule conducătoare


cultură), detaliu, epidermă


cultură), detaliu, fascicul conducător

Fig. 73 - Secţiune transversală prin rădăcina de Trollius europaeus (anul 2 de


Fig. 74 - Secţiune prin frunza de Trollius europaeus (anul 2 de cultură),

epiderma superioară


2007-2013

53

limbul are o structură bifacială-heterofacială, cu dorsiventralitate normală. Sunt prezente numeroase fascicule conducătoare libero-lemnoase, de dimensiuni diferite, cel

median, ce aparţine nervurii mediane, fiind mai mare. Fasciculele conducătoare au aceeaşi structură cu cele de la nivelul peţiolului.

Analizând din punct de vedere morfo - anatomic materialul provenit de la

plante de Trollius europaeus aflate în anul al doilea de cultură s-a ajuns la concluzia

că nu au apărut modificări din acest punct de vedere nici la nivelul rădăcinii, nici la

nivelul tulpinii, nici la nivelul frunzelor.

4.4.3. Centaurea phrygia L.

a) Rădăcina

Secţiunea prin rădăcină (Fig. 79) prezintă o rizodermă cu celule cu pereţi îngroşaţi. Scoarţa (Fig. 80) este bogată (10-15 straturi), cuprinzând un parenchim celulozic cu

celule mari, în care se observă pereţi de diviziune (Fig. 84). Endoderma este diferenţiată; în pereţii laterali ai celulelor componente se observă îngroşări Caspary. Cea mai mare

parte a cilindrului central este ocupată de elemente lemnoase reprezentate de vase lemnoase de diametru mare cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi şi numeroase celule de parenchim lemnos, cu pereţi de asemenea îngroşaţi şi lignificaţi, alături de câteva

elemente liberiene grupate într-un inel continuu la exteriorul masivului lemnos (Fig. 82). Sunt prezente şi fibre de sclerenchim, solitare sau grupate, la exteriorul inelului liberian.

Fig. 75 - Secţiune prin frunza de Trollius europaeus (anul 2 de cultură),

epiderma inferioară

Fig. 76 - Secţiune transversală prin limbul foliar la frunza de Trollius europaeus (anul 2 de cultură)

Fig. 77 - Secţiune transversală prin frunza de Trollius europaeus (anul 2

de cultură), detaliu, mezofil


de cultură), detaliu, ţesut lacunos


2007-2013

54

Într-o rădăcină mai groasă, se observă prezenţa unei periderme subţiri, celulele scoarţei sunt în continuare în curs de diviziune, endoderma este vizibilă, iar inelul de

elemente liberiene este mult mai gros (Fig. 83). Şi masivul lemnos central este mai extins, cu mai multe vase de lemn; apar raze medulare relativ largi care străbat lemnul

pe tot parcursul lui, până în centrul rădăcinii (Fig. 86, 87, 88). În centru sunt prezente numeroase celule de parenchim celulozic, printre care se pot observa şi câteva vase lemnoase cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi, de dimensiuni diferite (Fig. 89, 90).

Fig. 79 - Secţiune transversală prin rădăcina de Centaurea phrygia (anul

2 de cultură)


2 de cultură), scoarţa


2 de cultură), endoderma


2 de cultură), vase lemnoase

Fig. 83 - Secţiune transversală prin rădăcina mai groasă de Centaurea

phrygia (anul 2 de cultură)

Fig. 84 - Secţiune transversală prin rădăcina de Centaurea phrygia (anul 2 de

cultură), celule în curs de diviziune


2007-2013

55

b) Tulpina

O secţiune transversală prin regiunea superioară a tulpinii (Fig. 91) evidenţiază o structură costată, cu coaste şi valecule. Epiderma este formată din celule mici, cu

peretele extern acoperit de o cuticulă subţire (Fig. 92-94). Din loc în loc sunt prezente stomate mici, peri tectori lungi (Fig. 94), pluricelulari şi peri secretori scurţi (Fig. 93). Scoarţa este parenchimatică, formată din celule cu pereţi subţiri, celulozici.

La nivelul valeculelor se poate regăsi o porţiune scurtă de ţesut asimilator (hipodermă asimilatoare), iar în coaste parenchimul conţine celule cu pereţi


2 de cultură)


2 de cultură), raze medulare


2 de cultură), detaliu, raze medulare


2 de cultură), detaliu, raze medulare

Fig. 89 - Secţiune transversală prin

rădăcina de Centaurea phrygia (anul 2 de cultură), vase lemnose


rădăcina de Centaurea phrygia (anul 2 de cultură), parenchim celulozic cu

vase conducătoare lemnoase


2007-2013

56

colenchimatizaţi (Fig. 95). Fasciculele conducătoare (Fig. 91, 96-98) sunt în număr de 45-50, mai mari, alături de care mai sunt prezente şi fascicule conducătoare foarte mici,

ce par a fi formate mai mult din elemente liberiene. În fiecare coastă este prezent câte un fascicul conducător libero-lemnos mai mare decât celelalte. Toate sunt situate într-o zonă în care celulele au pereţii ceva mai îngroşaţi şi lignificaţi, iar în dreptul polului

liberian al fasciculelor conducătoare se formează o teacă sclerenchimatică puternică, formată din celule cu pereţi foarte groşi şi puternic lignificaţi. Atât în scoarţă, cât şi la

nivelul tecii sclerenchimatice, sunt prezente canale secretoare (Fig. 98 şi 99) al căror lumen este căptuşit cu celule secretoare mici.

Fig. 91 - Secţiune transversală prin tulpina de Centaurea phrygia (anul 2

de cultură)


de cultură), epiderma


2 de cultură)


2 de cultură), păr secretor


2 de cultură), păr tector

Fig. 96 - Secţiune transversală prin tulpina de Centaurea phrygia (anul 2 de cultură)


2007-2013

57

O secţiune transversală prin regiunea inferioară a tulpinii (Fig. 100, 101) evidenţiază o structură pentagonală. Epiderma este formată din celule izodiametrice,

cu peretele extern acoperit de o cuticulă subţire. Din loc în loc sunt prezente stomate mici, ce proemină uşor deasupra celulelor epidermice vecine. Scoarţa este

parenchimatică, formată din 8-12 straturi de celule cu pereţi subţiri, celulozici. În scoarţă sunt perezente numeroase canale secretoare înguste (cel puţin în dreptul fasciculelor conducătoare mari) (Fig. 101-104). Fasciculele conducătoare sunt în

număr de 50-55, fiind de dimensiuni foarte diferite (Fig. 102, 105-108), fie foarte mici, fie foarte mari, acestea din urmă fiind formate doar din câteva elemente

lemnoase şi liberiene. Zona în care sunt prezente fasciculele conducătoare cuprinde celule cu pereţi înroşaţi şi lignificaţi, iar în dreptul polului liberian al fasciculelor se formează o teacă sclerenchimatică puternică, formată din celule cu pereţi foarte

groşi şi puternic lignificaţi. Alături de vase lemnoase de diametru mare, cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi,

sunt prezente fibre lemnoase şi celule de parenchim lemnos, toate cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi.


tulpina de Centaurea phrygia (anul 2

de cultură), fascicul conducător



de cultură), canale secretoare



de cultură)


2007-2013

58

Fig. 100 - Secţiune transversală prin tulpina inferioară de Centaurea

phrygia (anul 2 de cultură), epiderma

Fig. 101 - Secţiune transversală prin tulpina inferioară de Centaurea phrygia (anul 2 de cultură), vase conducătoare

Fig. 102 - Secţiune transversală prin tulpina inferioară de Centaurea phrygia

(anul 2 de cultură), canal secretor

Fig. 103 - Secţiune transversală prin tulpina inferioară de Centaurea

phrygia (anul 2 de cultură)



Fig. 105 - Secţiune transversală prin tulpina de Centaurea phrygia (anul 2 de



2007-2013

59

c) Frunza

Epiderma văzută de faţă cuprinde celule cu pereţii foarte ondulaţi (Fig. 108 şi

109). Stomatele, de tip anomocitic, sunt prezente în ambele epiderme, deci limbul este amfistomatic. În epiderma superioară se mai pot observa şi peri secretori sesili.

Secţiunea transversală prin limbul foliar are formă de panglică, mai groasă la nivelul nervurii mediane (Fig. 110), proeminând mult spre faţa abaxială. Atât spre faţa abaxială, cât şi spre cea adaxială a nervurii mediane, este prezentă o regiune cu

celule cu pereţi uşor colenchimatizaţi (Fig. 111 şi 112), iar lateral de această regiune colenchimatizată, sub epidermă, sunt prezente, în fiecare parte, regiuni hipodermice

asimilatoare (Fig. 113). Epiderma cuprinde celule mari, izodiametrice, stomate şi peri secretori (doar în epiderma superioară). Nervura mediană cuprinde trei fascicule conducătoare libero-lemnoase mari şi alte 4-6 fascicule mici. Fiecare fascicul

prezintă atât la polul liberian cât şi la cel lemnos câte o teacă sclerenchimatică formată din celule cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi (Fig. 114 şi 115). Mezofilul (Fig.

116 şi 117) este diferenţiat în ţesut palisadic lax şi ţesut lacunos, deci limbul are o structură bifacială, heterofacială, cu dorsiventralitate normală. În afara nervurii

mediane sunt prezente fascicule conducătoare de dimensiuni mici, înconjutare de câte o teacă parenchimatică acviferă, formată din celule mari. Adesea, această teacă





Fig. 108 - Secţiune prin frunza de Centaurea phrygia (anul 2 de cultură), epiderma superioară

Fig. 109 - Secţiune prin frunza de Centaurea phrygia (anul 2 de cultură), epiderma inferioară


2007-2013

60

ancorează fasciculul de cele două epiderme. Aceste fascicule mici nu mai prezintă teacă sclerenchimatică la cei doi poli.

Fig. 110 - Secţiune transversală prin limbul foliar de Centaurea phrygia


Fig. 111 - Secţiune transversală prin frunza de Centaurea phrygia (anul 2 de

cultură), celule cu pereţi colenchimatizaţi

Fig. 112 - Secţiune transversală prin frunza de Centaurea phrygia (anul 2

de cultură)


de cultură), stomate






2007-2013

61

Analizând din punct de vedere morfo - anatomic materialul provenit de la plante de Centaurea phrygia aflate în anul al doilea de cultură s-a ajuns la concluzia că nu au apărut modificări din acest punct de vedere nici

la nivelul rădăcinii, nici la nivelul tulpinii, nici la nivelul frunzelor.

4.4.4. Parnassia palustris L.

a) Rădăcina Secţiunea transversală prin rădăcină prezintă o structură secundară (Fig. 108,

109). Mare parte din circumferinţa rădăcinii este ocupată de scoarţa cu rol în depozitare.

b) Tulpina

Regiunea mediană a tulpinii (Fig. 120 şi 121) prezintă un contur stelat în secţiune transversală, cu cinci braţe lungi şi înguste, cu vârful puţin lăţit. Epiderma

cuprinde celule epidermice de dimensiuni diferite şi stomate mici. Parenchimul cortical al tulpinii este foarte redus şi format din celule mici. Cilindrul central începe cu un periciclu de tip inel sclerenchimatic (Fig. 122 şi 123), format din celule cu

pereţi uniform îngroşaţi şi lignificaţi. În cilindrul central sunt prezente trei fascicule

Fig. 118 – Secţiune transversală prin rădăcină la Parnassia palustris (anul 2

de cultură)


de cultură) detaliu, scoarţa


de cultură), mezofil


de cultură), ţesut lacunos


2007-2013

62

conducătoare libero-lemnoase care par a fi formate, fiecare la rândul său, din alte fascicule mai mici. Acestea prezintă lemnul format din vase lemnoase cu pereţi

îngroşaţi şi lignificaţi, iar liberul format din tuburi ciuruite şi celule anexe. Centrul cilindrului este ocupat de un parenchim medular format din celule de dimensiuni diferite, cu pereţi subţiri, celulozici.

c) Frunza

Peţiolul frunzei (Fig. 124) are formă de semilună în secţiune transversală, cu nervura mediană mult adâncită. Epiderma cuprinde celule izodiametrice, cu peretele

extern acoperit de o cuticulă groasă. Parenchimul fundamental al peţiolului este gros, format din celule mari, cu pereţi celulozici. În cele două capete ale semilunei,

cât şi la faţa abaxială, în poziţie hipodermisă, ţesutul se colenchimatizează uşor (Fig. 125 şi 126). În epidermă sunt prezenţi peri tectori scurţi pluricelulari (Fig. 127). În acest parenchim fumdamental sunt împlântate trei fascicule conducătoare libero-

lemnoase, de dimensiuni diferite; cel median este foarte mare, celelalte sunt mult mai mici. Fiecare fascicul conducător este înconjurat de o endodermă de tip primar,

slab diferenţiată. Elementele lemnoase, reprezentate de vase lemnoase de diametru relativ mic au pereţi groşi şi lignificaţi puternic; aceste vase sunt dispuse sub formă de semicerc, fiind aproape înconjurate în mare parte de elementele liberiene

reprezentate de tuburi ciuruite şi celule anexe.


de cultură), cilindru central

Fig. 120 – Secţiune transversală prin tulpină la Parnassia palustris (anul 2

de cultură)


de cultură), periciclu


de cultură), detaliu, periciclu


2007-2013

63

Epiderma limbului foliar văzută de faţă prezintă celule cu pereţi ondulaţi (Fig.

128), cu ondulaţii mai ample în epiderma inferioară (Fig. 129). Stomatele sunt prezente în număr mare în epiderma inferioară, dar se pot observa, răzleţe, şi în

epiderma superioară, alături de foarte rari peri secretori scurţi, bicelulari (Fig. 128, 131).

Conturul secţiunii transversale prin limbul foliar are formă de panglică (Fig.

132). Epiderma are celule mari, al căror perete extern este acoperit de o cuticulă groasă. Nervura mediană (Fig. 132 şi 135) cuprinde un fascicul conducător libero-

lemnos de structura celui din peţiol. Atât la faţa abaxială, cât şi la cea adaxială, în poziţie hipodermică, pereţii celulelor se colenchimatizează (Fig. 133 şi 134). Mezofilul este diferenţiat (Fig. 134) în ţesut palisadic spre epiderma superioară,

format dintr-un strat de celule scurte, şi ţesut lacunos, spre epiderma inferioară, format din celule mici, ce lasă între ele lacune de dimensiuni diferite.

Fig. 124 – Secţiune transversală prin peţiolul frunzei la Parnassia palustris



(anul 2 de cultură), colenchim


(anul 2 de cultură), detaliu, colenchim


(anul 2 de cultură), peri tectori


2007-2013

64

Fig. 128 – Secţiune prin frunză la Parnassia palustris (anul 2 de

cultură), epiderma superioară

Fig. 129 – Secţiune prin frunză la Parnassia palustris (anul 2 de

cultură), peri secretori

Fig. 130 – Secţiune prin frunză la Parnassia palustris (anul 2 de cultură), epiderma inferioară

Fig. 131 – Secţiune prin frunză la Parnassia palustris (anul 2 de cultură), detaliu, păr secretor

Fig. 132 – Secţiune transversală prin limbul frunzei de Parnassia palustris





2007-2013

65

Analizând din punct de vedere morfo - anatomic materialul provenit de la plante de Parnassia palustris aflate în anul al doilea de cultură s-a ajuns la concluzia că nu au apărut modificări din acest punct de vedere nici

la nivelul rădăcinii, nici la nivelul tulpinii, nici la nivelul frunzelor.

4.4.5. Gentiana asclepiadea L.

a) Rădăcina

Într-o secţiune transversală printr-o rădăcină matură (Fig. 136, 137) se observă o structură secundară cu rizodermă formată din celule izodiametrice.

Scoarţa este diferenţiată în: exodermă formată din celule cu pereţi uniform îngroşaţi, parenchim cortical cu 4-5 straturi de celule şi o endodermă de tip secundar, având celule alungite tangenţial, cu pereţi slab îngroşaţi. Cilindrul central cuprinde câteva

vase lemnoase cu pereţi îngroşaţi şi lignificaţi solitare sau grupate şi insule liberiene foarte mici. În rest, cilindrul central este ocupat de celule de parenchim celulozic, cu

pereţi subţiri. b) Tulpina

Secţiunea transversală prin regiunea superioară a tulpinii (Fig. 138) are contur

circular, modificat de mici coaste de natură parenchimatică. Epiderma cuprinde celule

izodiametrice, cu peretele extern bombat şi acoperit de o cutículă subţire. Scoarţa cuprinde

puţine straturi de celule cu pereţi celulozici; la nivelule coastelor, parenchimul se

colenchimatizează, iar în rest, celulele sunt în mare parte aplatizate. Endoderma nu este

Fig. 136 – Secţiune transversală prin rădăcină de Gentiana asclepiadea

(anul 2 de cultură), rizoderma

Fig. 137 – Secţiune transversală prin rădăcină de Gentiana asclepiadea (anul 2

de cultură), vase conducătoare


(anul 2 de cultură), mezofil

Fig. 135 – Secţiune transversală prin limbul frunzei de Parnassia palustris (anul 2 de cultură), detaliu, fascicul conducător

libero-lemnos


2007-2013

66

foarte bine diferenţiată. Spre interior este prezent un inel de elemente liberiene (Fig. 139),

urmat de un alt inel de elemente sclerenchimatice, cu pereţi uniform îngroşaţi şi lignificaţi.

Inelul de sclerenchim vine în contact cu numeroase elemente lemnoase, reprezentate de

vase lemnoase de diametru mic, fibre lemnoase şi celule de parenchim lemnos, toate având

pereţii groşi şi lignificaţi. Pe alocuri sunt prezente mici insule de elemente celulozice. Centrul

tulpinii este reprezentat de parenchim medular celulozic, în care, în apropierea elementelor

lemnoase, sunt prezente grupuri de elemente liberiene. Secţiunea transversală prin regiunea

mijlocie a tulpinii (Fig. 142-145) are contur circular, fiind asemănătoare ca structură cu cea

de la nivelul analizat anterior, doar că are diametrul mai mare.

Fig. 138 – Secţiune transversală prin tulpina de Gentiana asclepiadea (anul

2 de cultură)


2 de cultură), detaliu


2 de cultură), inel de sclerenchim


2 de cultură), vase conducătoare

Fig. 142 – Secţiune transversală prin regiunea mijlocie a tulpinii de Gentiana

asclepiadea (anul 2 de cultură)

Fig. 143 – Secţiune transversală prin regiunea mijlocie a tulpinii de Gentiana asclepiadea (anul 2 de cultură), detaliu


2007-2013

67

Secţiunea transversală prin regiunea inferioară a tulpinii are contur circular (Fig. 146-151), acoperită de o epidermă formată din celule izodiametrice mici.

Tulpina are un diametru mai mare în regiunea inferioară, cea mai mare parte a acesteia fiind ocupată de parenchimul medular celulozic. Structura este

asemănătoare celei întâlnite la nivelele anterioare.

Fig. 146 – Secţiune transversală prin regiunea inferioară a tulpinii de Gentiana

asclepiadea (anul 2 de cultură)

Fig. 147 – Secţiune transversală prin regiunea inferioară a tulpinii de Gentiana

asclepiadea (anul 2 de cultură), parenchim medular celulozic

Fig. 148 – Secţiune transversală prin regiunea inferioară a tulpinii de Gentiana asclepiadea (anul 2 de cultură), epiderma

Fig. 149 – Secţiune transversală prin regiunea inferioară a tulpinii de Gentiana asclepiadea

(anul 2 de cultură), sclerenchim

Fig. 144 – Secţiune transversală prin regiunea mijlocie a tulpinii de

Gentiana asclepiadea (anul 2 de

cultură), inel sclerenchimatic

Fig. 145 – Secţiune transversală prin regiunea mijlocie a tulpinii de

Gentiana asclepiadea (anul 2 de

cultură), vase conducătoare


2007-2013

68

c) Frunza

Epiderma limbului foliar văzută de faţă evidenţiază celule mari cu pereţi ondulaţi, ondulaţiile având aproximativ aceeaşi amplitudine atât în epiderma superioară (Fig. 152 şi 153), cât şi în cea inferioară (Fig. 154). Stomatele sunt foarte

numeroase în epiderma inferioară, dar apar răzleţ şi în epiderma superioară (Fig. 153).

Fig. 150 – Secţiune transversală prin regiunea inferioară a tulpinii de Gentiana asclepiadea (anul 2 de

cultură), inel sclerenchimatic

Fig. 151 – Secţiune transversală prin regiunea inferioară a tulpinii de Gentiana asclepiadea (anul 2 de cultură), elemente conducătoare

Fig. 152 – Secţiune prin limbul foliar la Gentiana asclepiadea (anul 2 de

cultură), epiderma superioară

Fig. 153 - Secţiune prin limbul foliar la Gentiana asclepiadea (anul 2 de cultură),

epiderma superioară, stomate

Fig. 154 - Secţiune prin limbul foliar la Gentiana asclepiadea (anul 2 de

cultură), epiderma inferioară, stomate


cultură)


2007-2013

69

Secţiunea transversală prin limbul foliar al frunzei (Fig. 155) din regiunea mediană a tulpinii are formă de panglică, cu nervura mediană proeminând foarte

puternic la faţa abaxială. Epidermele cuprind celule de dimensiuni diferite cu peretele extern acoperit cu o cuticulă subţire. Nervura mediană cuprinde un singur fascicul conducător libero-lemnos (Fig. 156), format din numeroase vase lemnoase cu pereţi

îngroşaţi şi lignificaţi dispuse sub formă de semicerc, la exteriorul căruia este prezent liberul, format din tuburi ciuruite şi celule anexe. În poziţie hipodermică, atât

la faţa abaxială cât şi la cea adaxială, ţesutul se colenchimatizează. Mezofilul este omogen, de tip lacunos (Fig. 157), deci limbul are o structură bifacială-izofacială, cu dorsiventralitate normală.

Analizând din punct de vedere morfo - anatomic materialul provenit de la plante de Gentiana asclepiadea aflate în anul al doilea de cultură s-a ajuns la concluzia că nu au apărut modificări din acest punct de vedere nici

la nivelul rădăcinii, nici la nivelul tulpinii, nici la nivelul frunzelor. * * *

Singura specie la care au fost înregistrate modificări morfo -

anatomice este Aconitum degenii unde s-a evidenţiat un proces de

îngroşare a cuticulei, concomitent cu reducerea numărului de stomate. Credem că acest proces de îngroşare a cuticulei este în strânsă legătură cu

creşterea gradului de rezistenţă la temperaturi mai mari, asigurând rezistenţa speciei la condiţiile mai secetoase din zona geografică în care se

află Grădina Botanică din Iaşi. Cele două elemente au rolul de a diminua sau regulariza transpiraţia în anumite condiţii ecologice şi perioade de vegetaţie, de a permite schimbul de gaze dintre plantă şi mediul

înconjurător şi de a permite pătrunderea luminii în ţesuturile asimilatoare subepidermice.


cultură), fascicul conducător


cultură), mezofil lacunos


2007-2013

70

4.5. STUDII ŞI ANALIZE BIOCHIMICE ŞI DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

ŞI CELULARĂ

Studii biochimice şi fiziologice In anul 2010, la inflorire deplina, s-au prelevat probe pentru determinari

calitative si cantitative privind uleiul volatil la cimbrişor (Thymus serpillum L.),

subarbust care creşte spontan pe soluri aride, pietroase, nisipoase, cu expoziţie sudică, fără apă stagnantă, în fâneţe din zonele de deal şi munte.

A fost adusă în câmpul experimental al proiectului pentru însuşirile ornamentale (decorativă prin port, culoarea frunzelor, florilor), dar planta prezintă interes şi ca plantă alimentară (pentru aromatizarea preparatelor culinare sau

băuturilor), ca planta medicinală, meliferă, cu proprietăţi tinctoriale (vopsitul fibrelor) şi cu utilizări în cosmetică.

Determinările s-au făcut în faza de înflorire deplină şi au vizat atât analiza calitativă şi cantitativă a conţinutului de pigmenţi foliari, cât şi prezenţa în organele

aeriene ale plantei a uleiurilor volatile. Conţinutul de pigmenţi poate da informaţii referitoare la rusticitatea şi

adaptabilitatea plantelor la condiţiile de mediu, dacă avem în vedere rolul fiziologic al

acestora: clorofila a 663-664 apreciază intensitatea fotosintezei, clorofila a 453 şi clorofila b 435 apreciază capacitatea de absorbţie a luminii, iar pigmenţii flavonoizi

apreciază capacitatea de rezistenţă a organelor plantei la condiţiile nefavorabile de mediu.

Pigmenţii foliari, reprezentaţi de pigmenţii fotosintetici şi de pigmenţii

flavonoizi, au fost determinaţi prin metoda spectrofotometrică (pe baza capacităţii de absorbţie a luminii în spectrul vizibil şi UV apropiat, de către extractul acetonic de

pigmenţi foliari (1%). Rezultatele obţinute arată un conţinut mult mai ridicat de pigmenţi flavonoizi

(320-322) faţă de pigmenţii fotosintetici. Dintre pigmenţii fotosintetici, conţinutul cel

mai ridicat îl prezintă clorofila a 434-435, iar cel mai scăzut clorofila a 662-663. * clorofila a 662 – 663: 1.08;

* clorofila b 453 – 454: 1.22; * clorofila a 434 – 435: 2.00; * pigmenţi flavonoizi 320,– 5.32;

Rezultă că frunzele speciei Thymus serpillum L. analizate prezintă o puternică capacitate de adaptare faţă de condiţiile de mediu, caracterizate prin stres termic şi

hidric, dictate de zona ecologica de origine. Aceste principii asigură rezistenţa biologică a speciei respective. În acelaşi timp, această specie, puternic heliofila, se caracterizează printr-o capacitate ridicată de absorbţie a luminii. Se poate considera

că în această fenofază (la înflorire deplină), frunzele sintetizează compuşii chimici (pigmenţi foliari) care vor asigura supravieţuirea organelor subterane la condiţiile

nefavorabile din timpul repausului. Principalii componenţi determinaţi în organele aeriene sunt: uleiurile volatile

(până la 2,7%), taninurile, saponozidele sterolice (acid ursolic, acid oleanolic, acid

labiatic). Acizii fenolici determinaţi în organele aerine sunt: acidul rozmarinic, acidul cafeic şi acidul clorogenic. Dintre flavone au fost identificate: mono şi diglicozizii

luteolului şi apigenolului, timonina, antomicrol, cirzienol, vincenină 2. Planta conţine în organele aeriene flavone tri-O-substituite cum este:

acacetinul, tetra-O-substituite ca: thymusinul, xanthomicrolul, nevadensinul,

desmetoxicentaureidinul, cirsilineolul, eupatorinul, eupatilinul, hexa-O-substituiţi ca: thymoninul, hymenoxinul şi 5-desmetoxinobiletinul.


2007-2013

71

Dintre glicozizii flavonici au fost identificaţi: apigenin 7-xilozid-ul, iar flavanonele sunt reprezentate de naringenină.

La distilarea cu vapori de apa, partile aeriene de cimbrisor, in stare proaspata, furnizeaza o cantitate foarte mica de ulei volatil, si anume 0.07%.

Compozitia chimica a uleiului volatil stabilita prin analiza GC-MS este

prezentata in tabelul 24, fig. 158.

Tabel 24 Compusi majori identificati in uleiul volatil de cimbrisor

TR

(min.)

Component Aria (%)

7.590 1-octen-3-ona 1.07

7.798 Mircen 0.99

8.715 t-β-ocimen 0.67

9.529 α-terpinolen 1.41

10.403 Neroloxid 1.91

11.009 Linalilpropionat 0.78

11.693 Z-citral 3.11

11.832 Geraniol 6.80

12.091 E-citral 4.40

13.338 Nerilacetat 5.21

13.840 β-bourbonen 9.87

14.316 β-cariofilen 3.57

14.576 t-β-farnesen 0.78

14.853 Aromadendren 1.12

15.095 germacren D 14.50

15.303 β-bisabolen 4.57

15.476 α-amorfen 0.52

16.385 cariofilen oxid 1.71

16.982 (-)-cedreanol 2.04

17.147 α-cadinol 2.96

17.726 farnesol 3 1.19

Fig. 158. Gaz-cromatograma uleiului volatil de Thymus serpyllum- proba Thymus 1,

proaspat


2007-2013

72

Compusii principali identificati in uleiul probei Thymus 1 sunt: - monoterpene: geraniol, Z si E-citral, nerilacetat, neroloxid, α-terpinolen si - sescviterpene: β-bourbonen, β-cariofilen, β-bisabolen, germacren D, cariofilen

oxid, (-)-cedreanol, aromadendren, α-cadinol. Grupand compusii pe categorii structurale chimice, compozitia uleiului volatil devine:

- hidrocarburi monoterpenice: 3.07% - monoterpenoli: 11.21%

- monoterpenaldehide: 7.51% - monoterpenesteri: 5.99% - monoterpenoxizi: 1.99%

- sescviterpene: 44.91% - compusi alifatici: 1.07%.

Sescviterpenele constituie fractia majora (44.91%) a uleiului volatil, in timp monoterpenele reprezinta doar 29.77%.

Interesanta este absenta compusilor aromatici, carvacrol si timol, fenoli

terpenoidici caracteristici uleiului volatil de cimbrisor. Nu a fost identificat nici p-cimenul, precursorul biogenetic al celor 2 fenoli. Aceste aspecte, ca si faptul ca

germacrenul D este sescviterpena cea mai importanta, ar putea sugera un posibil alt chemotip. De fapt, acest lucru nu este neobisnuit data fiind variabilitatea compozitiei chimice a uleiurilor volatile in functie de o multitudine de factori (genetici,

pedoclimatici, ecologici, metoda de obtinere). In acest context, pentru Thymus serpyllum ce creste in Estonia, Lituania Rusia si Armenia au fost evidentiate

chemotipurile E-nerolidol, cariofilen oxid, mircen si borneol, diferite de binecunoscutele carvacrol si timol.

Investigaţii cariologice

Aria de aplicabilitate a studiilor de genetică este extrem de amplă, plecând de la domenii de studii fundamentale (taxonomie) şi ajungând până la domenii

aplicative (de exemplu ameliorarea plantelor). Caracterizarea genetică este importantă pentru identificarea speciei sau pentru analiza populaţiilor hibride.

În cadrul proiectului, investigaţiile cariologice au fost întreprinse din 2009, la

plante aparţinând speciilor Centaurea phrygia, Dianthus armeria, Allium ursinum. Determinările s-au făcut la mai multe populaţii ale aceleaşi specii, aflate în areale

diferite. În 2010, studiul numărului de cromosomi s-a efectuat la Aconitum degenii şi

Lilium martagon.

La genul Aconitum număr de bază al cromozomilor, x=8, iar în natură se pot întâlni atât forme diploide (2n=16), cât şi tetraploide (2n=32). În Europa speciile

genului Aconitum secţia Aconitum sunt considerate tetraploide, cu numărul de cromozomi somatici 2n=4x=32 (Levitsky 1931; Schafer şi La Cour, 1934; Leszczak şi Skalinska, 1950; Mitka et al., 2007).

Leszczak (1950) a efectuat, pentru prima dată, studii privind cariotipul speciilor acestui gen, la populaţii localizate în Carpaţi. Acesta precizează, pentru

specia Aconitum firmum Rchb. (munţii Tatra - Carpaţii de Vest, Polonia;), că numărul de cromosomi somatici este 2n=32. În 2009, Ilnicki Tomasz şi Jozef Mitka,

studiind două specii de omag din Munţii Carpaţi au constat că, atât Aconitum firmum Rchb. (munţii Tatra - Carpaţii de Vest, Polonia; munţii Făgăraş, România, Carpaţii de Vest, Slovacia), cât şi Aconitum bucovinense Zapal. (Munţii Bistriţei, Giumală-Rarău

- Carpaţii de Est, România) sunt specii tetraploide, iar numărul de cromosomi

somatici este tot 2n=32. În 1999, Andrzej Joachimiak, Tomasz Ilnicki și Josef Mitka

fac cercetări asupra numărului de cromosomi şi structura cariotipului la speciile

Aconitum lasiocarpum, Aconitum degenii Rchb. subsp. degenii și Aconitum


2007-2013

73

variegatum L. subsp. variegatum., din populaţii montane ale Poloniei. Aceştia au specificat faptul că aspectul cariotipului este foarte asemănător la speciile Aconitum

degenii Rchb. subsp. degenii și Aconitum variegatum L. subsp. variegatum, iar la specia Aconitum lasiocarpum structura cromosomilor este identică, indiferent de

arealul geografic de origine al specie (Carpaţii de est sau de vest), iar numărul de cromosomi somatici este 2n=16, deci sunt forme diploide.

Specia Aconitum degenii luată în studiu în cadrul acestui proiect de cerecetare

este o specie diploidă, cu numărul de cromosomi somatici 2n=16, aspect ce se află în concordanţă cu datele din literatura de specialitate. Pentru analiza numărului de

cromosomi s-au utilizat meristemele radiculare de la plantule obţinute din germinarea seminţelor. Acestea au fost puse la germinat pe hârtie de filtru, în vase Petri. După germinare, au fost recoltate rădăciniţe (0,5-1 cm lungime), care au fost

tratate cu soluţie de colchicină 0,05 % timp de 6 ore, apoi fixate timp de 24 ore în alcool 960 şi acid acetic glacial în proporţie de 3:1, după care au fost supuse

hidrolizei 15 minute (HCl 1N la 600 C) şi în final colorate cu soluţie de carmin. Numărarea cromozomilor s-a făcut la microscopul optic tip MOTIC.

La genul Lilium numărul haploid al cromosomilor este x=12, iar speciile din

cadrul genului sunt diploide cu numărul cromosomilor somatici 2n=24. Studii referitoare la caracteristicile cariotipului au fost făcute de Azuke şi Martinez (1988),

Smyth et al. (1989); Koopman şi Joung (1996), Coskuncelebi, Inceer, Beyazoglu (2005).

Astfel, investigaţiile efectuate de noi la specia Lilium martagon, referitoare la

numărul cromosomilor sunt în corelaţie cu datele din literatura de specialitate, şi anume că specia este diploidă, iar numărul cromosomilor somatici 2n=24. Numărul

de cromosomi s-a determinat analizând meristeme radiculare (cu lungimea de 0,5-1 cm) recoltate de la bulbi ţinuţi în condiţii optime de temperatură şi umiditate timp de 3-4 săptămâni. Acestea au fost tratate cu soluţie de colchicină 0,02 % timp de 5 ore,

apoi păstrate în fixator 24 ore (alcool 960 şi acid acetic glacial în proporţie de 3:1) şi supuse hidrolizei 12 minute (HCl 1N la 600 C). În final s-a făcut colorarea cu soluţie

de carmin şi s-a analizat numărul de cromosomi la microscopul optic tip MOTIC.


2007-2013

74

4.6. Selectarea taxonilor care corespund obiectivelor

proiectului

În identificarea indivizilor valoroşi s-a ţinut cont de fenotip, care poate fi un indicator atât a unor caractere calitative, cât şi cantitative.

În anul 2010, selectarea taxonilor care corespund obiectivelor proiectului s-a făcut pe baza observaţiilor fenologice, morfologice, biometrice, în vederea

conservării şi îmbogăţirii prin selecţie a surselor de germoplasmă. Metoda de lucru utilizată a fost metoda selecţiei în masă care constă în

alegerea elitelor după valoarea fenotipică şi înmulţirea lor în amestec în generaţiile

următoare, reducând astfel variabilitatea populaţiei respective. Având în vedere observaţiile efectuate asupra taxonilor, pe parcursul celor doi

ani de cercetare a fost ales un număr de 33 taxoni care corespund obiectivelor proiectului.

În anul 2009 s-a înfiinţat câmpul de alegere cu material (seminţe) de la exemplarele selectate iniţial.

În anul 2010, la fiecare specie studiată s-au marcat 3-4 plante elite pe baza

fenotipului lor şi s-au recoltat seminţe, pentru înfiinţarea câmpul de selecţie din anul 2011, iar de pe plantele rămase dupa selecţia în masa negativă s-a recoltat sămanţa

necesară înfiinţării câmpului de înmulţire a taxonilor. În anul 2011, în funcţie de rezultatele obţinute, se va continua sau nu,

examinarea elitelor, respectiv înmulţirea lor.

Elitele din materialul biologic cultivat răspund obiectivului general al proiectului şi obiectivelor specifice, selecţia fiind făcută după urmatoarele caractere:

- talia plantei, - portul plantei; - aspectul general al plantei;

- culoarea plantei şi a florilor; - înflorirea simultană şi cât mai bogată pe plantă;

- durata lungă de înflorire, dar şi timpurietatea; - mărimea florilor/inflorescenţelor; - lungimea tijelor florale;

- plantele selectate să fie cât mai rezistente la accidentele climatice. Pe tot parcursul perioadei de vegetaţie s-au efectuat eliminări ale plantelor

nedorite sau cu modificări faţă de materialul biologic îmbunătăţit, în scopul obţinerii unei uniformizări a populaţiei cultivate.

S-au efectuat observaţii fenologice, determinări biometrice, urmărindu-se

permanent taxonii selectaţi pentru caracteristicile dorite şi gradul de adaptabilitate: - tufa cât mai bogată, compactă;

- culoarea florilor clară, intensă; - înflorire simultană a florilor pe plantă; - durată lungă de înflorire;

- rezistente la accidentele climatice; - pretabilitate la cultivarea în scop ornamental.

În 2010, alegerea taxonilor s-a făcut prin eliminarea, în trei etape, a celor necorespunzători:

- primăvara – taxoni care nu au pornit în vegetaţie (Campanula trachelium,

Cephalanthera longifolia, Centaurium erythraea, Hypericum humifusum, Hypericum montanum, Melampirum bihariense, Orchis coriophora, Orchis morio, Platanthera

bifolia);


2007-2013

75

- la începutul verii şi toamna – taxoni care nu au corespuns din punct de vedere al însuşirilor ornamentale (Artemisia annua, Dianthus armeria, Parnassia

palustris, Veronica spicata). Taxonii valoroşi, caracterizaţi prin uniformitate şi însuşiri decorative certe,

sunt prezentaţi in tabelul 25.

Tabelul 25

Carcatere morofologice şi decorative la speciile luate în studiu în anul 2010

Nr. crt.

Specia Talia plantei cm

Diametrul cm

Culoarea florilor

Perioada de decor

1 Aconitum degenii 75-80 20-30 albastru VI-IX

2 Allium ursinum 20-25 15-20 alb V-VI

3 Anthemis tinctoria 35-40 38-45 galben închis V-X

4 Anthericum liliago 25-30 10-15 alb V-VII

5 Asarum europaeum 5-10 5-10 brună III-IV

6 Athyrium filix-femina 65-70 20-25 - IV-IX

7 Bupleurum rotundifolium 30-38 25-35 galben sulf VI-X

8 Campanula glomerata 30-45 20-25 violet purpuriu V-VIII

9 Campanula persicifolia 40-55 20-25 albastru violet VI-IX

10 Centaurea phrygia 60-70 15-20 violet purpuriu VI-XI

11 Dianthus giganteus 48-55 44-50 roz lila VI-XI

12 Digitalis gradiflora 50-70 30-35 galben VI-VIII

13 Gentiana asclepiadea 18-30 10-15 albastru VII-XI

14 Gentiana cruciata 15-20 10-15 violet-albastru VI-IX

15 Gladiolus imbricatus 30-45 10-20 purpurii V-VII

16 Glycyrrhiza echinata 65-100 50-80 roz lila VI-X

17 Hypericum perforatum 75-80 80-85 galben VII-IX

18 Hypericum elegans 20-25 30-40 galben VI-VIII

19 Lilium martagon 50-60 10-15 flori nuţante, roz cu puncte purpurii

V-VI


20-40 20-40 roşu purpuriu, apoi albastru

V-IX

21 Malva sylvestris 60-65 50-55 ciclamen in VI-IX

22 Polygonatum latifolium 25-30 20-25 alb IV-VI

23 Polygonatum multiflorum 28-30 20-25 alb-verziu IV-VI

24 Polygonatum officinale 25-27 25-27 alb IV-VI

25 Scabiosa columbaria 55-65 45-55 bleu VI-XI

26 Sempervivum sobolifera 10-15 10-15 alb gălbui III-XI

27 Staphylea pinnata 40-50 15-20 alb V-X

28 Telekia speciosa 70-100 30-40 galben orange VII-X

29 Thymus pulegioides 10-15 15-20 violet-lila V-IX

30 Thymus serpillum 10-15 25-35 bleu-lila V-X

31 Trifolium repens 10-15 18-20 alb V-XI

32 Trollius europaeus 40-50 20-30 galben limon VII-X

33 Xeranthemum cylindraceum 35-45 33-40 roz VI-X


2007-2013

76

4.7. STABILIREA GRADULUI DE DEGRADARE A

MATERIALELOR TEXTILE ŢESUTE

Textilele tehnice sunt definite ca materiale şi produse textile realizate în principal pentru caracteristicile lor tehnice, nu pentru calităţile estetice sau decorative. Aprox. 20% din textilele tehnice produse la nivel mondial sunt produse

din fibre naturale cum ar fi bumbac, mătase sau lână, restul fiind produse din fibre sintetice sau organice. Fibrele sintetice sunt preferate pentru realizarea

agrotextilelor deoarece sunt mai ieftine, mai rezistente şi au durata de viaţă mai lungă decât cele naturale. De asemenea, fibrele sintetice rezistă foarte bine la acţiunea factorilor de mediu şi a microorganismelor.

Dintre fibrele sintetice, fibrele polipropilenice (PP) au ajuns cele mai importante fibre textile din lume, după poliester. Polipropilena s-a dovedit a fi o

materie primă foarte economică, cu cel mai scăzut conţinut energetic încorporat dintre toate fibrele sintetice şi cu o comportare foarte bună faţă de mediu.

Realizarea materialelor textile cu proprităţi biodegradabile şi proiectarea

anumitor tipuri de ţesături care îşi pot găsi utilitatea în tehnologia de cultivare a plantelor a fost activitatea concretizată în 2009 prin confecţionarea unor benzi textile

folosite ca suport pentru seminţe, la care s-au avut în vedere următoarele caracteristici: să dispună de locaşe pentru seminţe (cu sau fără spaţii de delimitare); să existe posibilitatea diversificărării lăţimii benzilor, mărimii locaşului, distanţei

dintre locaşe şi a desimii firelor de urzeală şi bătătură, în concordanţă cu particularităţile morfologice şi anatomice ale seminţelor. În urma calculelor de

structură, a condiţiilor specifice de legare a firelor şi a materiei prime folosite (bumbac şi polipropilenă), au fost realizate 11 variante de benzi ţesute, experimentate la seminţele de Allium ursinum, Polygonatum latifolium, Polygonatum

multiflorum şi Polygonatum officinale. Din rezultatele obţinute s-a constatat că materialele textile nu influenţează procentajul de germinaţie al seminţelor, în

schimb, se poate justifica utilizarea lor la înfiinţarea culturilor prin semănat direct în camp (de preferinţă la specii cu seminţe mijlocii şi mari).

a) b) c)

Fig. 159. Benzi ţesute din bumbac (a) şi polipropilenă (b) şi utilizarea lor la semănat (c)

Din primele testări a rezultat că perioada de degradare a benzilor a variat

între 6 şi 8 luni (mai puţin la cele din bumbac şi mai mult la cele de polipropilenă), de aceea, în 2010, s-a încercat aplicarea unor tratamente speciale (cu UV) la firele

de polipropilenă, ţinând cont de faptul că literatura de specialitate menţionează astfel de procedee care au ca scop reducerea rezistenţei la degradare a fibrelor.

Dintre proprietăţile fizice mai importante ale polipropilenei, pot fi amintite:

- masa moleculară a fibrelor:150 000-350 000;


2007-2013

77

- densitatea: 0,91 g/cm3 (polipropilena este cea mai uşoară şi singura care are densitatea mai mică de 1);

- umiditatea: repriza este 0,05%; - contracţia la aer uscat: la 130°C este 2-4 % pentru propilena standard;la

150°C este 30-50% pentru propilena înalt rezistentă.;

- contracţia la apă fierbinte: 0,5% Proprietăţile fizice ale polipropilenei nu sunt afectate în mod particular în urma

expunerii la radiaţii de energie ridicată, deoarece scindarea şi reticularea au loc cu viteze aproximativ egale şi depind de existenţa hidrogenului labil la atomul de carbon terţiar. În aer se formează în timp grupe carbonil, hidroxil şi hidroperoxizi, în

timp ce la iradiere în vacuum apar duble legături de tip viniliden şi polimerul se reticulează. La temperaturi de 20oC s-a observat formarea radicalilor sub influenţa

radiaţiilor, îndeosebi în zona cristalină. În aceste procese, absorbţia de oxigen joacă un rol hotărâtor. Se formează hidroperoxizi şi ulterior au loc reacţii autocatalitice de scindare a catenei. Aceste reacţii pot fi limitate sau chiar suprimate prin adaos de

stabilizatori (de exemplu 2,6-diterţbutil-p-crezol) care se consumă prin transfer de sarcină cu formarea de radicali stabili, iar reacţia este blocată.

Absorbţia de oxigen atomic sau molecular depinde de temperatură. Factorul principal care controlează viteza degradării şi mecanismul însuşi este morfologia polimerului de care depinde difuziunea oxigenului; aceasta este mai mare în

domeniile amorfe. Printre produşii care rezultă la degradarea termooxidativă a poliolefinelor

(grupă din care face parte şi polipropilena) apar: apa, formaldehida, acetaldehida, acetona, alcoolul metilic, hidrogenul, apa oxigenată, oxidul şi dioxidul de carbon etc.

În figura 160 se prezintă labilitatea faţă de oxigen a poliolefinelor.

Fig. IV

Fig. 160. Labilitatea faţă de oxigen a poliolefinelor.

Degradarea fotochimică a polimerilor are loc la temperatura ambiantă, cu

implicaţii importante în exploatarea fibrelor. Poliolefinelor li se adaugă antioxidanţi, agenţi antistatici, de ignifugare sau de

lubrifiere, materiale de umplutură, substanţe-ecran pentru radiaţii UV, dezactivatori metalici, agenţi de nuanţare a albului, pigmenţi sau receptori de culoare. Aceşti


2007-2013

78

aditivi stabilizează fibrele PP faţă de diferite solicitări, îmbunătăţindu-le în acelaşi timp proprietăţile.

Stabilizarea de bază a fibrelor PP (cu antioxidanţi şi aditivi de prelucrare) este de obicei realizată de producătorii de polimeri, imediat după polimerizare, înainte de separare, uscare sau depozitare, pentru a micşora degradarea polimerului în topitură

la temperaturi între 200 şi 300oC. Unii antioxidanţi pot fi şi stabilizatori faţă de radiaţiile UV şi invers. Exemplul

tipic îl constituie compuşii pe bază de amine împiedicate steric (HAS). Alegerea tipului de antioxidant şi combinarea diferiţilor aditivi influenţează unele proprietăţi ale fibrei.

Pentru fibre, substanţele noi pe bază de oligomeri sau polimeri ai aminelor împiedicate steric prezintă remarcabile performanţe ca stabilizatori faţă de lumină,

fiind urmaţi de absorberii de radiaţii UV, benzofenone şi benzotriazoli. În fibrele polipropilenice, pigmenţii interferă cu stabilizatorii pe bază de amine

împiedicate steric, aspect mult studiat în literatură. Pigmenţii pot creşte sau

descreşte acţiunea distructivă a luminii solare. Adaosul de stabilizatori faţă de lumină şi căldură previne sau cel puţin reduce aceste efecte negative.

În prelucrarea fibrelor PP, stabilizatorii necorespunzători pe bază de amine pot afecta securitatea procesului (polipropilena degradată conduce la ruperea fibrelor), productivitatea (polipropilena degradată diminuează viteza de filare), stabilitatea

fibrelor finisate (cu cât degradarea este mai mare cu atât stabilitatea de lungă durată este mai mică), capacitatea de dozare (fibrele care conţin cantităţi mari de

amine neadecvate nu pot fi prelucrate). Deşi cauza influenţei negative a diferiţilor pigmenţi nu este complet

cunoscută, probabil există o relaţie între stabilitatea la lumină a stabilizatorului sau

cea a pigmentului. Mulţi pigmenţi sunt neutri din acest punct de vedere, dar există unii care deteriorează efectul stabilizatorului sau care-l accentuează. Diferiţi

cromofori care conţin azot (azo, nitrozo şi compuşi aminici aromatici) se descompun în radicali liberi când sunt excitaţi cu lumină UV, provocând iniţierea procesului de

degradare, ceea ce demonstrează faptul că firele din polipropilenă sunt sensibile la acţiunea UV.

Supuse radiaţiilor UV acestea ar trebui să-şi piardă din rezistenţa la rupere,

ceea ce, implicit, ar duce la o degradare mai rapidă. Pe aceste considerente se bazează şi experienţele efectuate de noi, prin care

firele de polipropilenă de grosimi diferite au fost expuse la radiaţii U.V. de intensităţi diferite şi cu diferite variaţii ale timpului de expunere.

Experimental s-au făcut încercări pe patru tipuri de fire: - fir de polipropilenă 600 den, set - rotoset culoarea albă; - fir de polipropilenă 600 den, set - rotoset culoarea neagră;

- fir de polipropilenă 1000 den, set - rotoset culoarea neagră; - fir de polipropilenă 1500 den, set - rotoset culoarea albă.

Intensitatea radiaţiilor UV a fost de 5000 şi 10000 µW/cm2, iar timpul de

expunere a fost de 4, 16 şi 24 ore.

Au fost trasate diagramele efort - alungire pentru fiecare variantă stabilită. In cazul celor opt diagrame efort – alungire s-au facut următoarele notaţii:

1. – diagrama efort – alungire pentru firul polipropilena netratat; 2. – diagrama efort – alungire pentru firul PP supus radiatiei U.V. – 4 ore; 3. – diagrama efort – alungire pentru firul PP supus radiatiei U.V. – 16 ore;

4. – diagrama efort – alungire pentru firul PP supus radiatiei U.V. – 24 ore.


2007-2013

79

A. – Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1500 dtex culoare alb expus la o emisie de UV la intensitatea de 5000 µW/cm2

B. – Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1500 dtex culoare alb expus

expus la o emisie de UV la intensitatea de 10000 µW/cm2.

După trasarea diagramelor efort – alungire, s-au putut concluziona

următoarele:

forţa de tracţiune scade proporţional cu scăderea grosimii firelor; la firele de aceeaşi grosime se modifică forţa de tracţiune în funcţie de

culoare (scade la firele colorate comparativ cu cele albe);

la firele de aceeaşi grosime, expuse la aceeaşi intensitate a radiaţiilor U.V., forţa de tracţiune scade odată cu creşterea timpului de expunere;

la firele de aceeaşi grosime şi expuse acelaşi interval de timp la radiaţiile UV, de intensităţi diferite, forţa de tracţiune scade invers proporţional cu intensitatea radiaţiei.

În concluzie, pentru obţinerea unui suport textil cu grad mare de

degradabilitate, din analiza diagramelor efort-alungire a firelor de polipropilenă, se

recomandă utilizarea firelor colorate, cât mai subţiri (400-600 dtex), supuse timp de 20-24 ore unei concentraţii de radiaţii U.V. de 8000 - 10000 µW/cm2.


2007-2013

80

1.A. Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 600 dtex culoare alb expus la

o emisie de UV la intensitatea de 5000 µW/cm2.

1B.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 600 dtex culoare alb expus expus la o emisie de UV la intensitatea de 10000 µW/cm2.


2007-2013

81

2A.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 600 dtex culoare negru expus expus la


2B. Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 600 dtex culoare negru expus la



2007-2013

82

3.A.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1000 dtex culoare negru expus la o

emisie de UV de o intensitatea de 5000 µW/cm2.

3B.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1000 dtex culoare negru expus la

expus la o emisie de UV la intensitatea de 10000 µW/cm2.


2007-2013

83

4.A.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1500 dtex culoare alb expus la expus la


4B.Diagrama efort alungire la firul PP fineţe 1500 dtex culoare alb expus expus la



2007-2013

84

4.8. Păstrarea rezervelor de germoplasmă prin tehnica de crioconservare

Conservarea biodiversităţii plantelor este esenţială pentru programele clasice

şi moderne de ameliorare a plantelor şi reprezintă o metodă sigură şi eficientă, din punct de vedere a costurilor, pentru conservarea pe termen lung a rezervei de germoplasmă a speciilor de plante care se înmulţesc prin seminţe, pe cale vegetativă

sau sunt produse ale biotehnologiei (Engelmann, 2004). Metoda se bazează pe suprimarea tuturor activităţilor metabolice din celule, ca urmare a transferului

materialului vegetal la temperatura azotului lichid (–196ºC). Tehnicile crioconservării au fost extinse la ţesuturile vegetale începând din

1968 (Withers, 1980, citat de Căchiţă Cozma, 1987) şi au fost grupate ulterior

(Withers, Engelmann, 1998) în tehnici clasice (bazate pe îngheţare şi deshidratare indusă) şi tehnici moderne (bazate pe vitrificare).

Tehnicile clasice de crioconservare, aplicate cu succes la calus şi suspensii de celule, implică o răcire uşoară (preîngheţare) până la o temperatură definită, urmată de o imersie rapidă în azot lichid. Procedura clasică de îngheţare cuprinde

următoarele etape: precultivarea; crioprotejarea; răcirea lentă (0,5-2 0C/min) până la o temperatură determinată, de preîngheţare (de obicei până la -400C); imersia

rapidă a probelor în azot lichid; stocarea; decongelarea rapidă; recuperarea probelor.

Vitrificarea, ca tehnică modernă de crioconservare, poate fi definită ca

procesul de trecere directă a apei din fază lichidă în fază amorfă sau gazoasă, evitând formarea cristalelor de gheaţă (Fahay et al., 1984). Procedura de vitrificare

elimină necesitatea de îngeţare lentă şi dă posibilitatea crioconservării celulelor şi meristemelor direct în azot lichid (Sakai et al.1990, 1991).

Tehnicile moderne de crioconservare (Withers, Engelmann, 1998), care au la

bază vitrificarea, sunt următoarele: încapsularea-dehidratarea; vitrificarea; încapsularea-vitrificarea; dehidratarea; precultura; precultura-dehidratarea;

congelarea în picătură. Pentru crioconservare se pot utiliza seminţe, polen, suspensii de celule, culturi

de calus, ţesuturi meristematice, lăstari, muguri.

Crioconservarea seminţelor este considerată o alternativă la modalităţile convenţionale de păstrare la –200 C. La majoritatea speciilor de plante cultivate,

seminţele tolerează păstrarea în azot lichid după o deshidratare până la un conţinut în apă al seminţelor la 5-10 %.

În cazul plantelor cu seminţe a căror longevitate la –200 C este de numai câţiva ani, perioada de viabilitate poate fi crescută considerabil prin păstrare în azot lichid sub formă de vapori (Gonzales-Benito M.E. et all. (1995), citaţi de Panis B. şi

Lambardi M. (2005). În decursul timpului au fost efectuate numeroase studii referitoare la

păstrarea rezervelor de germoplasmă prin crioconservare. În 1969, Mazur a descris fazele prin care trec celulele supuse fenomenelor de îngheţ şi dezgheţ, iar în 1975, Street a atras atenţia asupra posibilităţilor deschise de aplicaţiile tehnicii conservării

la frig. Condiţia esenţială pentru reuşita crioconservării este păstrarea viabilităţii şi a

capacităţii regenerative a materialului vegetal supus conservării după readucerea acestuia în condiţii optime de cultură (medii nutritive, temperatură, luminozitate), existând riscul ca unele celule să nu supravieţuiască după decongelare. Astfel,

procesele care pot produce daune celulare în procesul de crioconservare şi care conduc la pierderea irecuperabilă a viabilităţii celulare sunt: a) congelarea şi


2007-2013

85

decongelarea; b) deshidratarea excesivă a celulelor; c) formarea intracelulară a gheţii sau d) concentraţia excesivă a crioprotectorilor care se aplică prealabil

congelării. Din acest motiv, multe dintre studiile întreprinse au în vedere tocmai

modalitatea de scădere a temperaturii, astfel încât materialul biologic să-şi păstreze

viabilitatea. Referitor la protocolul de lucru care poate fi folosit în crioconservare, Sugawara şi Sakai (1974) au stabilit parcugerea mai multor trepte de scădere a

temperaturii, în timp ce Bajaj (1976) susţinea parcugerea numai a două trepte de scădere a temperaturii. Mai târziu, Withers şi King (1979, 1980) au preconizat că dacă se respectă un anumit protocol (coborârea temperaturii cu 10C/minut, până la

atingerea pragului de -30...-350C, menţinerea materialul biologic la această temperatură timp de 30-40 minute, apoi trecerea în azot lichid), se obţine un grad

ridicat de supravieţuire a celulelor, mai ales dacă se utilizează şi substanţe crioprotectoare (Căchiţă Cozma, 1987). Henshaw (1979) a analizat problema crioconservării meristemelor caulinare, apicale şi a stocării germoplasmei.

Crioconservarea rezervei de germoplasmă la plantele ornamentale a fost aplicată şi studiată la numeroase specii, rezultatele obţinute constituind o valoroasă

bază de date pentru cercetările ulterioare. Astfel, la Chrysanthemum morifolium şi alte specii înrudite din Japonia, s-au

obţinut rezulate deosebite privind crioconservarea lăstarilor utilizând o precultură de

două zile, o răcire lentă de 0,20 C/minut până la -400 C, un tratament crioprotector cu 10% DMSO şi 3% glucoză, apoi a realizat imersia în azot lichid (Fukai et all.,

1991). La diferite specii ornamentale din familia Caryophyllaceae s-au utilizat pentru

crioconservare lăstari care au fost introduşi în azot lichid după ce au fost răciţi până

la temperatura de -400 C (0,50C/minut), în prezenţa unei soluţii crioprotectoare formată din 10% DMSO şi 3% glucoză. Durata crioconservării a fost cuprinsă între 1

şi 4 ani, iar după decongelare, toţi lăstarii au fost viabili, iar plantele obţinute din acestea au crescut şi înflorit normal (Fukai et all., 1991).

Halmágyi Adela, Schumacher M., (2002) au stabilit un protocol privind crioconservarea apexurilor caulinare la garoafe, în azot lichid, timp de 48 de ore, utilizând pentru vitrificarea apexurilor soluţiii de PVS1, PVS2, PVS3 în diferite

concentraţii, durate diferite de acţiune a amestecului crioprotector (de la 5 la 30 minute) şi temperaturi diferite. La o lună după decongelare au fost efectuate

observaţiile şi cele mai bune rezultate privind supravieţuirea apexurilor au fost obţinute în cazul soluţiei PVS2, 100%, 10 minute timp de acţiune şi un tratament efectuat de 0±1 0C.

De asemenea, la specii ale genului Lilium au fost efectuate studii cu privire la modalitatea de crioconservare a materialului vegetal. În 1995, Matsumoto T., Sakai

A., Yamada K. au studiat crioconservarea prin vitrificare a meristemelor apicale de crini, cultivate „in vitro”, iar în 2009, Kaviani B. et all. au cercetat aspecte privind crioconservarea seminţelor la unele specii de Lilium, utilizând dehidratarea şi un

pretratament cu zaharoza pentru crioprotecţia şesuturilor. Rezultatele obţinute au fost foarte bune, astfel că 75% din seminţele crioconservate au germinat, formând

plante normale. Autorii au precizat şi faptul că reducerea conţinutului de apă din seminţe până la un nivel critic este foarte important pentru reuşita crioconservării. În 2010, Kaviani B. et all. au arătat că vitrificarea combinată cu tehnicile de

incapsulare, ca metodă de criocenservare a germoplasmei (seminţe, muguri laterali, bulbi) de Lilium ledebourii, este recomandată numai pentru păstrarea mugurilor

laterali şi a bulbilor, nu şi pentru seminţe. Rezultate bune s-au obţinut şi la orhidee (Nichitina si colab, 2001) şi la Silene

vulgaris (Moench) (Bondar et al, 2006).


2007-2013

86

Rezultate obţinute In etapa a 3-a de derulare a proiectului s-a utilizat congelarea rapidă ca

metodă de crioconservare a seminţelor. Literatura de specialitate arată că multe dintre semniţele plantelor superioare pot fi conservate în azot lichid un timp variabil, pornind de la câteva luni, fără a fi afectată capacitatea lor de germinare. Aceasta

este o metodă simplă şi necostisitoare de conservare a materialului vegetal, iar în acest context ne-am propus iniţierea unui experiment în care se va studia

capacitatea de germinare a seminţelor crioconservate o durată variabilă de timp. Ca material vegetal s-au utilizat seminţe ajunse la maturitate, de la 8 specii

recoltate din flora spontană (Aconitum degenii, Allium ursinum, Centaurea phrygia,

Dentaria bulbifera, Glycyrrhiza echinata, Lilium martagon, Lithospermum purpureocaeruleum, Parnassia palustris) şi păstrate la temperatura camerei, la

întuneric. În vederea crioconservării, seminţele din fiecare specie au fost împărţite în 20

de loturi a câte 20 seminţe, fiecare puse în tuburi Eppendorf şi imersate direct în

azot lichid. Pentru verificarea capacităţii de germinare, se extrage săptămânal câte un lot

de seminţe, care se dezgheaţă lent, timp de 3 zile la temperatura camerei (21º- 23º), iar semniţele se plasează în cutii Petri, pe hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată. Procentajul de seminţe germinate se compară cu un martor păstrat aceeaşi

durată de timp la temperatura camerei, la întuneric. La sfârşitul studiului, din numărul de specii evaluate se vor selecta cele

recalcitrante, care nu pot fi păstrate prin congelare rapidă. Aceste seminţe vor fi crioconservate prin metoda congelării lente, în două etape, prin care loturi de 20 de seminţe plasate în tuburi Eppendorf vor fi răcite până la -30oC cu o rată de 0.5-1oC

/min, după care se vor congela rapid până la -196oC. Şi la acest material vegetal se va evalua capacitatea de germinare a seminţelor prin comparare cu un martor

păstrat la temperatura camerei. Această tehnică prezintă avantajul de a extrage apa din celule în spaţiul extracelular, astfel încât seminţele care au o umiditate relativ

ridicată pot fi crioconservate cu succes. Rezultate bune au fost obţinute la unele graminee şi în special la seminţele cu un conţinut bogat în ulei, cum ar fi cele de conifere (Chetvericova şi colab., 2008).

De asemenea, în etapa următoare se va studia, în special pentru speciile recalcitrante, posibilitatea crioconservării altor organe vegetale: boboci florali,

embrioni zigotici, apexuri cotiledonare. Protocolul de lucru pe care îl propunem pentru aceste variante va fi următorul:

bobocii florali vor fi recoltaţi în diferite stadii de dezvoltare, apexurile cotiledonare

vor fi excizate de la plantule obţinute prin germinarea seminţelor, iar embrionii somatici vor fi produşi din explante florale pe medii de cultura pentru inducerea

embriogenezei (mediul ED îmbogăţit cu 0.75M sucroză, conform metodei descrise de Li et al., 1998; Maximova et al.,2002). Toate cele trei tipuri de organe vegetale sunt supuse dehidratării după metoda elaborată de către Fang et al. (2004), cu 30 g silica

gel timp de 4 ore, după care se vor păstra în azot lichid 20 săptamăni. Periodic, la fiecare 7 zile, organele vegetale vor fi extrase şi i se va testa viabilitatea: viabilitatea

polenului în cazul bobocilor florali şi capacitatea de regenerare “in vitro” a plantelor din noduri cotiledonare şi embrioni zigotici.

În paralel cu studiul viabilităţii se va analiza starea fiziologică a materialului

criocongelat: substanţa uscată, conţinutul de glucide, proteine solubile, activitatea enzimelor oxidoreducatoare de tipul peroxidaze, esteraze etc.


2007-2013

87

4.9. Elaborare raport de activitate/experimentare. elaborare lucrări ştiinţifice şi participări la manifestări

tehnico-ştiinţifice

a. Lucrari ştiinţifice

1. Draghia Lucia, Chelariu Elena Liliana, Sîrbu Culiţă, 2010 - The behaviour in crop of some species with ornamental features from spontaneous flora of

Romania. Lucrări ştiinţifice U.S.A.M.V. Iaşi, vol.53, seria Horticultură, ISSN 1454 - 7376.

2. Draghia Lucia, Savencu Corneliu, Chelariu Elena-Liliana, 2010 - The

usage of textile fabrics in multiplication technologies of some species from spontaneous flora with ornamental value. Bulletin UASVM Cluj-Napoca,

Horticulture 67(1), pISSN 1843-5254; eISSN 1843-5394 3. Bireescu Gianina, Draghia Lucia, Bireescu Lazăr, Chelariu Elena Liliana,

Anton Iulia, Sellitto M.V., 2010 - Pedo-biological studies on soil quality. Lucrări

ştiinţifice U.S.A.M.V. Iaşi, vol.53, seria Horticultură, ISSN 1454 - 7376. 4. Bireescu Gianina, Bireescu L., Draghia Lucia, Chelariu Elena Liliana, Sîrbu

C., Sellitto M.V., 2010 - Eco-pedological characterization of forestry ecosystem from North Eastern part of Romania. 1st International Conference associated with 4th Meeting of Young Researchers in Earth Sciences (MYRES),

Cottbus, Germania. 5. Stănescu Irina-Elena, Mardari C., Bîrsan C., Tănase C., Draghia Lucia,

2010 - The structure of some conductive tissues of Gentiana asclepiadea L. Lucrări ştiinţifice U.S.A.M.V. Iaşi, vol.53, seria Horticultură, ISSN 1454 - 7376.

6. Stănescu Irina-Elena, Mardari C., Bîrsan C., Tănase C., Draghia Lucia,

2010 - Anatomic aspects in Parnassia palustris L. Lucrări ştiinţifice U.S.A.M.V. Iaşi, vol.53, seria Horticultură, ISSN 1454 - 7376.

7. Stănecu Irina Elena, Mardari Constantin, Bîrsan Ciprian, Tănase Cătălin, Draghia Lucia, 2010 – Some anatomical aspects of Trollius

europaeus L., Muzeul Olteniei Craiova, Oltenia Studii şi comunicări ştiinţifice, Ştiinţele naturii. Tom. 26 No.1/2010, ISSN 1454-6914, p 39-44.

8. Brezeanu Creola, Brezeanu Petre Marian, Ambarus Silvica, 2010 -

Studies regarding year culture and density influence on obtained production to the thyme in organic culture - Sesiune de comunicari st. Universitatea din

Bacau; publicat in Studii şi cercetări ştiinţifice - Biologie, seria Biologie vegetala, Bacău. ISSN 1224 919x - Revista cotata B+.

9. Brezeanu Petre Marian, Brezeanu Creola, Ambarus Silvica, 2010 -

Studies regarding influence of age seadling, planting times and culture density on obtained production at savory (Ocimum basilicum L.) - Sesiune de

comunicari st. Universitatea din Bacau; publicat in Studii şi cercetări ştiinţifice - Biologie, seria Biologie vegetala, Bacău. ISSN 1224 919x - Revista cotata B+.

10.Brezeanu Petre Marian, Brezeanu Creola, Ambarus Silvia, 2010 - Studies regarding year culture and density influence on obtained production to

the sage in organic culture - Sesiune de comunicari st. Universitatea din Bacau; publicat in Studii şi cercetări ştiinţifice - Biologie, seria Biologie vegetala, Bacău. ISSN 1224 919x - Revista cotata B+.


2007-2013

88

b. Manifestări tehnico - ştiinţifice

• EXPOAGROUTIL Constanţa 2010”, 2 – iunie 2010 – Ediţia a XlX-a. Din parte

S.C.D.L. Bacău au participat: Dr. Ing. Ambăruş Silvica, Dr. Ing. Brezeanu Creola, Dr. Ing. Brezeanu Marian Petre. Împreună cu organizatorii, expozanţii şi vizitatorii

s-a organizat o masa rotundă cu tema: Conversia exploataţiilor agricole la sistemul de agricultură ecologică. • „SALONUL REGIONAL AL CERCETARII BACAU 2010” organizat de Camera de

Comerţ si Industrie Bacău, în perioada 16-19 septembrie 2010. Au participat: Dr. Ing. Ambăruş Silvica, Dr. Ing. Brezeanu Marian, DR. Ing. Călin Maria, Dr.

Cristea Tina Oana, Drd. Ing. Avasiloiei Dan Ioan, Împreună cu organizatorii şi membrii societăţii BIOMOLD s-a organizat o masa rotundă cu tema: Posibilităţi de cultură şi protecţie a plantelor legumicole în agricultură ecoloBookmark.


2007-2013

89

CONCLUZII

În 2010 au fost luate în studiu specii selectate din materialul biologic existent din anul 2009 (Aconitum degenii, Allium ursinum, Anthemis tinctoria, Artemisia annua, Asarum europaeum, Athyrium felix-femina, Bupleurum rotundifolium,

Centaurea phrygia, Dianthus armeria, Dianthus giganteus, Gentiana asclepiadea, Hypericum elegans, Hypericum perforatum, Lilium martagon, Malva sylvestris,

Parnassia palustris, Polygonatum latifolium, Polygonatum multiflorum, Polygonatum officinalis, Scabiosa columbaria, Staphylea pinnata, Thymus pulegioides, Trifolium

repens, Trollius europaeus, Xeranthemum cylindraceum) şi specii aduse în 2010 în vederea completării bazei de lucru (Anthericum liliago, Campanula glomerata, Campanula persicifolia, Digitalis gradiflora, Gentiana cruciata, Gladiolus imbricatus,

Glycyrrhiza echinata, Lithospermum purpureocaeruleum, Sempervivum sobolifera, Telekia speciosa, Thymus serpillum).

Pentru a identifica posibilele modificări morfo - anatomice ale taxonilor

cultivaţi, cu implicaţii în valoarea decorativă şi capacitatea de adaptare, pentru

fiecare specie în parte a fost prezentată structura morfo - anatomică la nivelul rădăcinii, tulpinii şi frunzei (prin parcurgerea următoarelor etape: fixare şi

conservare, secţionare, îndepărtarea conţinutului celular, colorarea secţiunilor, realizarea preparatelor permanente, valorificarea preparatelor). Singura specie la care au fost înregistrate astfel de modificări este Aconitum degenii.

În cadrul etapei s-a studiat micropropagarea şi multiplicarea “in vitro” folosind

diferite medii de cultură şi metode de iniţiere a culturilor. Rezultatele s-au concretizat în obţinerea de plante aclimatizate la Hypericum perforatum. La unele specii (Lilium martagon, Glycyrrhiza echinata, Lithospermum purpureocaeruleum) s-

a ajuns la faze intermediare, urmând să se definitiveze protocolul de înmulţire în etapa următoare, iar la altele (Allium ursinum, Trollius europaeus) metodele aplicate

nu au dat rezultate, ceea ce presupune testarea altor variante de lucru.

Numărul de cromosomi determinat la Aconitum degenii şi Lilium martagon

este similar datelor din literatura de specialitate.

S-a iniţiat păstrarea rezervelor de germoplasmă prin tehnica de crioconservare, cu aplicabilitate directă la unele specii care fac obiectul de studiu al proiectului.

Pentru obţinerea unui suport textil cu grad mare de degradabilitate, din

analiza diagramelor efort-alungire a firelor de polipropilenă, se recomandă utilizarea firelor colorate, cât mai subţiri (400-600 dtex), supuse timp de 20-24 ore unei concentraţii de radiaţii U.V. de 8000 - 10000 µW/cm2.


2007-2013

90

BIBLIOGRAFIE 1. Ahmed HA., 1986 - In vitro regeneration and propagation of meristem apices of Chrysanthemum. Kert Egy Kozl;50:199–214.

2. Aitkens-Christie J., 1991 – Automation, micropropagation technology and application. In: Debergh PC, Zimmerman RH, editors. The Netherlands: Kluwer

Acad. Publ.;. p. 363–88. 3. Alexiu V., 1995 – Aconitetum taurici Borza 1943 în Masivul Iezer – Păpuşa, Naturalia, St. Cerc., Muz. Jud. Piteşti, 1: 115-118.

4. Andrei M., Paraschivoiu Roxana Maria, 2003 - Microtehnică botanică. Ed. Niculescu, Bucureşti..

5. Ando T, Murasaki K., 1983 - In vitro propagation of Cyclamen by the use of etiolated petioles. Tech Bull Fac Hort Chiba Univ;32:1–5. 6. Appelgren M., 1985 - Effect of supplementary light to mother plants on

adventitious shoot formation in flower peduncle segments of Begonia×hiemalis. Sci Hortic;25:77–83.

7. Ara KA, Hossain MM, Quasem MA, Ali M, Ahmed JU., 1997 - Micropropagation of rose: Rosa sp. cv. Peace. Plant Tissue Cult;7(2):135–42. 8. Arnold NP, Binns MR, Cloutier CD, Barthakur NN, Pellerin R., 1995 -

Auxins, salt concentrations and their interactions during in vitro rooting of winter-hardy and hybrid tea roses. Hortic Sci;30 (7):1436–40.

9. Atta-Alla H,McAlister B, Van Staden J., 1998 - In vitro culture and establishment of Anthurium parvispathum. S Afr J Bot;64:296–8. 10. Barve DM, Iyer RS, Kendurkar S, Mascarenhas AF., 1984 - An efficient

method for rapid propagation of some budded rose varieties. Indian J Hortic;41:1–7. 11. Bavaru A., 1970 – Rezervaţia naturală Fântâniţa – Murfatlar, Jud. Constanţa,

Com. de Bot., SSB: 103-110. 12. Belarmino MM, Gabon CF., 1999 - Low cost micropropagation of chrysanthemum (Chrysanthemum morifolium) through tissue culture. Philipp J

Sci;128(2):125–43. 13. Beldie A., 1971 - 1979 - Flora României - determinator ilustrat al plantelor

vasculare, vol. I, II. Ed. Academiei, Bucureşti. 14. Bennett MD, Leitch IJ., 2000 - Variation in nuclear DNA amount (C-value) in monocots and its significance. In: Wilson KL, Morrison DA, eds. Monocots:

systematics and evolution. Melbourne: CSIRO, 137–146 15. Bennetzen JL, Kellogg EA. 1997 - Do plants have a one-way ticket to

genomic obesity? Plant Cell 9: 1509–1514 16. Bhattacharya P, Dey S, Das N, Bhattacharya BC, Bhattacharya P., 1990 - Rapid mass propagation of Chrysanthemum morifolium by callus derived from stem

and leaf explants. Plant Cell Rep 9:439–42. 17. Bhattacharjee, Supriya Kumar, 1998 - Handbook of medicinal plants;

Pointer Publishers; New Delhi. 474 p. 18. Borza Al., 1925 – Schedae ad “Flora Romaniae Exsiccata”, Bul. Grăd. Bot.

Muz. Bot., Univ. Cluj, VI (3-4): 81 –102. 19. Borza Al., 1944 – Materiale pentru florula Mangaliei, Bul. Grăd. Bot. Muz. Bot. Timişoara, XXIV (1-2): 15-29;.

20. Borza Al., 1958 – Vegetaţia rezervaţiei Beuşniţa, Ocrot. Nat., 3: 117-127.

21. Boşcaiu N., 1971 – Flora şi vegetaţia Munţilor Ţarcu, Godeanu şi Cernei, Ed. Academiei Române, Bucureşti.


2007-2013

91

22. Brand MH, Kiyamoto R., 1994 - Behaviour of Rhododendron tissue affected by tissue proliferation. In Vitro Cell Dev Biol;30A:72.

23. Brand MH, Kiyomoto R., 1997 - The induction of tissue proliferation-like characteristics in in vitro cultures of Rhododendron `Monteg`. Hortic Sci; 32(6):989–94.

24. Bryan, John E. and Castle, Coralie, 1974. The Edible Ornamental Garden. San Francisco: 101 Productions.

25. Buia Al., 1959 – Plante rare pentru flora R. P. R., existente în Oltenia, Ocrot. Nat., 4: 13-42. 26. Burduja C., 1959 – O rezervaţie ştiinţifică care trebuie înfiinţată “Fânaţele

din Valea lui David” – Iaşi, Ocrot. Nat., 4: 154-157. 27. Bujor O., Mircea A., 1981 – Plantele medicinale. Izvor de sănătate, Editura

Ceres, Bucureşti. 28. Burduja C., Bârcă C., Sârbu I., 1969 – Contribuţii la corologia şi taxonomia genului Galanthus (Galanthus graecus Orph.), St. şi Com., Complex Muz. Şt. Nat.

Bacău: 101-172. 29. Burger DW, Liu L, Zary KW, Lee CI., 1990 - Organogenesis and plant

regeneration from immature embryos of Rosa hybrida L. Plant Cell Tissue Organ Cult;21:147–52. 30. Butură, V., 1979 - Enciclopedie de etnobotanică românească. Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. 31. Burzo I. ş.a., 1999 - Fiziologia plantelor de cultură. Vol. I, Ed. Ştiinţa,

Chişinău. 32. Burzo I. ş.a., 1999- Fiziologia plantelor de cultură. Vol. II, Ed. Ştiinţa, Chişinău.

33. Burzo I. ş.a., 1999- Fiziologia plantelor de cultură. Vol. III, Ed. Ştiinţa, Chişinău.

34. Burzo I. ş.a., 2000 - Fiziologia plantelor de cultură. Vol. IV, Ed. Ştiinţa, Chişinău

35. Cachiţă-Cosma Dorina, Raicu P., Badea E., 1984, Culturile de celule vegetale – aplicaţii în agricultură. Ed. Ceres, Bucuresti. 36. Cachiţa-Cosma Dorina, Petrescu Corneliu, 1985- Curs practic de culturi

de ţesuturi în vitro cu aplicaţii în legumicultură şi floricultură. ATEL, AMD - IANB 37. Cachiţă-Cosma Dorina, 1987 - Metode “in vitro” la plantele de cultură. Baze

teoretice si practice. Ed. Ceres, Bucuresti 38. Cachiţă Dorina, Badea Elena, Raicu P., 1984 - Culturi de celule şi ţesuturi vegetale. Aplicaţii în agricultură. Editura Ceres, Bucureşti.

39. Cachiţă-Cosma Dorina, Deliu C-tin, Rakosz-Tican Lenuţa, Ardelean A., 2004 - Tratat de biotehnologie vegetală. 1. Editura Dacia, Cluj-Napoca.

40. Celik Sezgin, Uysal Ismet, Menemen Yusuf, 2008 - Morphology, anatomy, ecology and palynology of two Centaurea species from Turkey. Bangladesh Journal of Botany, 37(1): 67-74.

41. Chakrabarty D, Mandal AK, Datta SK., 2000 - In vitro propagation of rose cultivars. Ind J Plant Physiol;5(2):189–92.

42. Chang HS, Chakrabarty D, Hahn EJ, Paek KY., 2003 - Micropropagation of calla lily (Zantedeschia albomaculata) via in vitro shoot tip proliferation. InVitroCell Dev Biol Plant;39:129–34.

43. Chartier-Hollis JM, Harris W, Lynch PT, Morisot A, Ricci P., 1996 – Cryopreservation of shoot tips of Rosa multiflora. Acta Hortic;424: 367–8.

44. Chifu T., Mânzu C., Zamfirescu Oana, 2006 – Flora & Vegetaţia Moldovei (România), Ed. Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi, vol. I, Iaşi;


2007-2013

92

45. Christensen, O.V. and Friis, K., 1987 - Research and development of unknown new pot plants. Acta Horticulturae 205:33-37.

46. Ciocârlan V., 1994 – Flora Deltei Dunării, Ed. Ceres, Bucureşti; 47. Ciocârlan V., Costea M., 1997 – Flora rezervaţiei botanice Dealul Alah-Bair (jud. Constanţa), Acta Bot. Horti Bucurest.: 97-104;

48. Ciocârlan V., 2000 – Flora ilustrată a României, Ed. Ceres, Bucureşti; 49. Ciulei I. ş.a., 1993 - Plante medicinale, fitochimie, fitoterapie. Ed. Medicală.

50. Claus P. Schobesberger 2003- Textile Month June 2003 pg. 31 33 51. Condliffe PC, Davey MR, Power JB, Koehorst-van Putten H, Visser PB., 2003 - An optimised protocol for rose transformation applicable to different

cultivars. Acta Hortic;612:115–20. 52. Cooke T.J.; Racusen R.H. & Cohen J.D. 1993 - The role of auxin in plant

embryogenesis. The Plant Cell, 5: 1494-1495. 53. Costache I., 2004 – Ecologia, cenologia şi corologia speciilor vulnerabile, periclitate şi rare din Bazinul Inferior al Motrului, An. Univ. Craiova, Fac. Hort., vol

omagial, VII (XLIII): 239-257. 54. Cristea, V., 2004 – Fitosociologie, Ed. Presa Universitară Clujeană.

55. Cronn, R. and J. F. Wendel., 2004 - Cryptic trysts, genomic mergers, and plant speciation. New Phytologist 161: 133-142. 56. Csűrös, Şt., 1951 – Cercetǎri floristice şi de vegetaţie în Munţii Cǎlimani, St.

Cerc. Şt., Acad. R. P. R., Cluj, 1-2: 127–143. 57. Cunnell G. J., 1959 - The arrangement of sepals and petals in Parnassia

palustris L. Annals of Botany, 23: 441-453. 58. Cunningham, I. 1990 - Collecting landscape plants in eastern Asia. Diversity

6(3&4):22-23. 59. Davis L. Sandra, 2002 - Allocation to floral structures in Thalictrum pubescens (Ranunculaceae), a cryptically dioecious species. Annals of Botany, 90:

119-126. 60. Dawson, Adele G., Gladstar, Rosemary (foreword by), Rothman, Robin

(ill. by), 2000 - Herbs: Partners in life. Healing, gardening, and cooking with wild plants; Healing Arts Press;

61. Dăscălescu D., 1970 – Contribuţii la studiul vegetaţiei lemnoase din bazinul Tarcăului (jud. Neamţ), St. şi Com., Complex Muz. Şt. Nat. Bacău: 135-182.Rochester VT. 280 p.

62. Debergh PC, Read PE., 1991 - Micropropagation. In: Debergh PC, Zimmerman RH, editors. Micropropagation. The Netherlands: Kluwer Acad. Publ.;. p.

1–13. 63. Demiralay A, Yalcin-Mendi Y, Aka-kacar Y, Cetiner S., 1998 - In vitro propagation of Ficus carica L. var. Bursa siyahi through meristem culture. Acta

Hortic;480:165–7. 64. Devic M, Momcilovic Ivana, Krstic D., Maksimovik Vuk, Konjevic R.,

2006 - In vitro multiplication of willow gentian (Gentiana asclepiadea L.) and the production of gentiopicrine and mangiferin, Phyton, 46, 45-54. 65. Diaconescu V., 1979 – Genul Iris, valoroasă sursă de îmbogăţire a

sortimentului floricol al spaţiilor verzi. Notă preliminară, Culegere Stud. şi Art. de Biol., Iaşi, 1: 185-188.

66. Dihoru G., Pârvu C., 1987 – Plante endemice în flora României, Ed. Ceres, Bucureşti. 67. Dillen W, Dijkstra I, Oud J., 1996 - Shoot regeneration in long-term callus

cultures derived from mature flowering plants of Cyclamen persicum Mill. Plant Cell Rep;15:545–8.


2007-2013

93

68. Dobrescu C., Bârcă C., Lazăr Maria, 1964 – Contribuţii floristice şi geobotanice referitoare la masivul forestier Bârnova – Repedea Iaşi (II), An. Şt.

Univ. “Al. I. Cuza”, s. II, a. Biol., f. 2, X: 323-357. 69. Dobrescu C., Eftimie Elena, 1966 – Aspecte floristice şi geobotanice referitoare la pădurea Uricani – Iaşi, An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza”, s. II, a. Biol., f. 1,

XII: 157-170. 70. Dobrescu C., 1968 – Contribuţii floristice şi geobotanice referitoare la

pădurea Bălteni (Vaslui), An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza”, s. II, a. Biol., f. 1, XIV: 147-158. 71. Dobrescu C., 1968 – Contribuţii la flora României, An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza”,

s. II, a. Biol., f. 2, XIV: 417-418. 72. Dobrescu C., 1974 – Cercetări asupra florei şi vegetaţiei din Bazinul Superior

al Bârladului (Podişul Central Moldovenesc), Teză de doctorat, Univ. Bucureşti. 73. Draghia Lucia, Chelariu Elena Liliana, 2001 – Floricultură – îndrumător lucrări practice. Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.

74. Draghia Lucia, 2004 – Floricultură. Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 75. Drăgulescu C., 2003 – Cormoflora judeţului Sibiu, Ed. Pelecanus, Braşov.

76. Duke J.A., 1992 - Handbook of phytochemical constituents of gras herbs and other economic plants, Boca Raton, Florida, CRC Press. 77. Dumitriu – Tătăranu I., 1960 – Arbori şi arbuşti forestieri şi ornamentali

cultivaţi în R. P. R., Ed. Agro – Silvică, Bucureşti. 78. Ellenberg, H., 1974 – Indicator values of vascular plants in Central Europe,

Scripta Geobotanica, 9, Gottingen, 1-97. 79. Engelmann F., 2004 – Plant cryopreservation: progress and prospects. In Vitro Cell. Dev.Biol. – Plant 40 : 427 – 433. Society for In Vitro Biology.

80. Ernst D.; Oesterhelt D., & Schäfer W. 1984 - Endogenous cytokinins during embryogenesis in an anise cell culture (Pimpinella anisum L.). Planta,

161:240-245. 81. Evelegh, Tessa, Patterson, Debbie, 1996 - Lavender: Practical inspirations

for natural gifts, country crafts and decorative displays; Lorenz Books; London; New York; Sydney; Bath; 128 82. Ezelarab G. E., Dormer K. J., 1963 - The Organization of the primary

Vascular System in Ranunculaceae. Annals of Botany, 27: 23-38, 1963. 83. Fahay G.M, Mac Farlane D.R., Angell C.A., Meryman H.T., 1984 –

Vitrification as an approach to cryopreservation. Cryobiology, 21: 407-426. 84. Fălticeanu Marcela, 2005 - Cultivarea speciilor floricole perene pentru flori tăiate, o alternativă de venituri pentru micii producători. Revista Horticultura Nr. 9,

2005. Revista Horticultura Nr. 8, 2005. 85. Fălticeanu Marcela, 2005 - Plante utile în practicarea agriculturii biologice.

Editura Tipo Activ, Bacău. ISBN 973-87136-9-2. 86. Fălticeanu Marcela, 2005 - Tehnologia de cultivare în câmp la specii de plante perene pentru flori tăiate. ANCA, Programul "Impact Rapid", Bucureşti.

87. Fălticeanu Marcela, Munteanu N., 2005 - Studiu comportării unor specii din genul Agastache cultivate la SCDL Bacău , în scopul promovării lor ca plante

decorative care au şi alte întrebuinţări. Sesiunea de comunicări ştiinţifice USAMV Iaşi, Facultatea de Horticultură; suport electronic. 88. Ferguson, D. and T. Sang., 2001 - Speciation through homoploid

hybridization between allotetraploids in peonies (Paeonia). Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 98: 3915-3919.

89. Fonnesbech M, Fonnesbech A. 1979 - In vitro propagation of Spathiphyllum. Sci Hortic;10:21–5.


2007-2013

94

90. Fujii Y, Shimzu K., 1990 - Regeneration of plants from stem and petals of Chrysanthemum coccineum. Plant Cell Rep;8:625–7.

91. Fukai S, Morii M, Oe M., 1988 - Storage of chrysanthemum (Dendrathema grandiflorum Ramat.) plantlets in vitro. Plant Cell Tissue Organ Cult;5:20–5. 92. Fukai S, Oe M., 1990 - Morphological observations of Chrysanthemum shoot

tips cultured after cryoprotection and freezing. J Jpn Soc Hortic Sci;59:383–7. 93. Fukai S., Goi M., Tanaka M., 1991 – Cryopreservation of shoot tips of

Chrysanthemum morifolium and related species native Japan. Euphytica 54: 201-204, Olanda. 94. Fukai S., Goi M., Tanaka M., 1991 – Cryopreservation of shoot tips of

Caryophyllaceae ornamentals. Euphytica 56: 149-153, Olanda. 95. Gale, M.D. and Devos, K.M., 1998 - Comparative genetics in the grasses.

Proceedings of the National Academy of Sciences, USA 95:1971-1974. 96. Gabryszewska E, Rudnicki RM., 1997 - The effects of light quality on the growth and development of shoots and roots of Ficus benjamina in vitro. Acta

Hortic;418:163–7. 97. Geier T, Kohlenbach HW, Reuther G., 1983 – Cyclamen, hand book of

plant cell culture, vol. 5. In: Ammirato PV, Evans DR, Sharp WR, Bajaj YPS, editors. New York: McGraw-Hill Publ. Co.;. p. 352–74. 98. Gherghi A. ş.a., 2001 - Biochimia şi fiziologia legumelor şi fructelor. Ed.

Academiei Române. 99. Gill R, Gerrath J, Saxena PK., 1992 - High-frequency direct embryogenesis

in thin layer cultures of hybrid seed geranium (Pelargonium). Can J Bot;71:408–13. 100. Greilhuber, J., Borsch, T., Müller, K., Worberg, A., Porembski, S., & Bartlott, W. 2006 - Smallest angiosperm genomes found in Lentibulariaceae, with

chromosomes of bacterial size. Plant Biol. 8: 770-777. 101. Guerra M. 2000 - Patterns of heterochromatin distribution in plant

chromosomes. Genetics and Molecular Biology 23: 1029–1041. 102. Haja S., 1972 – Flora Masivului forestier Gorovei, Jud. Botoşani, St. Com.,

Muz. Şt. Nat., Dorohoi, I: 75-77. 103. Halmágyi Adela, Schumacher M., 2002 – Cryopreservation of carnation shoot apices by vitrification. Contribuţii Botanice XXXVII, Grădina Botanică

„Alexandru Borza”, Cluj-Napoca. 104. Hamilton, Geoff, 1988 - Jardin naturel: Culture biologique des fleurs, fruits

et légumes. La Maison Rustique-Flammarion, Paris. 288 p. 105. Hatzilazarou S, Economou A, Antoniou T, Ralli P., 2001 - Propagation of Ebenus cretica L. by tissue culture. Propag Ornam Plants;1:25–7.

106. Hawkes HY, Wainwright H., 1987 - In vitro organogenesis of Cyclamen persicum Mill. seedling tissue. Acta Hortic;212:711–4.

107. Hitmi A, Barthomeuf C, Sallanon H., 2000 - Cryopreservation of Chrysanthemum cinerariaefolium shoot tips. J Plant Physiol;156: 408–12. 108. Horeanu, C., 1973 – Contribuţii la flora Dobrogei (III), An. Şt. Univ. “Al. I.

Cuza”, s. II, a. Biol., f. 2, XIX: 475-477. 109. Horeanu, C., 1979 – Flora rezervaţiei naturale Munticelu – Cheile Şugăului,

Judeţul Neamţ, Anuar. Muz. Şt. Nat. Piatra Neamţ, s. Bot.-Zool., IV: 87-92. 110. Hoshino Y, Nakano M, Mii M., 1995 - Plant regeneration from cell suspension-derived protoplasts of Saintpaulia ionantha Wendl. Plant Cell

Rep;14:341–4. 111. Hosokawa M, Otake A, Sugawara Y, Hayashi T, Yazawa S., 2004 -

Rescue of shoot apical meristem of chrysanthemum by culturing on root tips. Plant Cell Rep;22:443–8.


2007-2013

95

112. Hosoki T, Kajino E., 2003 - Shoot regeneration from petioles of coral bells (Heuchera sanguinea Engelm.) cultured in vitro, and subsequent planting and

flowering ex vitro. In Vitro Cell Dev Biol Plant;39:135–8. 113. Ionică Verona, 1973 - Contributii la studiul speciilor de Lavandula cultivate la noi in ţară (teză de doctorat). IMF Bucureşti.

114. Jekka McVicar, 1999 - Jekka's Complete Herb Book. Kyle Cathie Limited, London.

115. Jelaska S, Jelencic B. 1980 - Plantlet regeneration from shoot tip culture of Pelargonium zonale hybrid. Acta Bot Croat;39:59–63. 116. John Britto, S. J. John Robinson, E. Natarajan and D. I. Arockiasamy.

2001 - Micropropagation of Hyptis suaveolens (L.) Poit. (Labiatae) through nodal culture. Adv. Pl. Sci. 14:561-565.

117. John Britto, S. S. Krishnaveni, E. Natarajan and D. I. Arockiasamy. 2001.- Clonal propagation of Anisomeles indica L. from nodal explants. Pl. Tiss. Cult. 11: 93-96.

118. Joseph D, Martin KP, Madassery J, Philip VJ., 2003 - In vitro propagation of three commercial cut flower cultivars of Anthurium andraeanum Hort. Indian J Exp

Biol;41:154–9. 119. Kaul V, Miller RM, Hutchinson JF, Richards D., 1990 - Shoot regeneration from stem and leaf explants of Dendrathema grandiflora Tzvelev (Syn.

Chrysanthemum morifolium Ramat.). Plant Cell Tissue Org Cult;21:21–30. 120. Kajiwara Nori and Okamoto, J.T.I., Vol.2000 - Tehnologii pentru un nou

secol, Part III, pg 32-78 121. Kaviani B., Abadi D.H, Torkashvad A.M., Hoor S.S., 2009 – Cryopreservation of seeds of lily (Lilium ledebourii (Baker) Bioss): Use of sucrose

and dehydration. African Journal Biotehnology vol 8 (16): 3809-3810. 122. Kaviani B., Dehkaei M.N.P., Hashemabadi D., Darabi A.H., 2009 –

Cryopreservation of Lilium ledebourii (Baker) Bioss. Bz encapsulation-vitrification and in vivo media for planting of germplasms. American-Eurasian Journal

Agr.&Environ. Sci., vol 8 (5): 556-560. 123. Komalavalli N., and M. V. Rao.1997. - In vitro micropropagation of Gymnema elegans Wt.&Arn.-A rare medicinal plant. J. Exp. Biol. 35: 1088-1092.

124. Kondor, M. M., and Wilson, C. B., 1983.The Field and Garden Guide to Herbs: A Definitive Resource for 200 Natural Herbs Commonly Found Throughout

North America. Harrisburg, PA: Stackpole Books, 125. Kovacs, J. A., 1979 – Indicatorii biologici, ecologici şi economici ai florei pajiştilor, Centrul de material didactic şi propagandă agricolă, Bucureşti.

126. Kozai T., 1990 - Autotropic (sugar free) tissue culture for promoting the growth of plantlets in vitro and for reducing biological contamination. Proc. Int.

Symp. on application of biotechnology for small industries. Bangkok, Thailand; p. 39–51. 127. Kristó A., 1958 – Plante rare şi relicte ce trebuie ocrotite în mlaştinile de la

Sâncrăieni “Borsáros”, Ocrot. Nat., 3: 154-157. 128. Kumar A, Kumar VA., 1995 - High-frequency in vitro propagation in

Chrysanthemum maseimum. Indian Hortic:37–8 [Jan–March]. 129. Kumari M, Varghese TM, Mehta PK., 2001 - Micropropagation of Chrysanthemum through shoot apex culture in two named varieties viz. Miss

Universe and Snow Ball. Ann Agric Res;11(3):371–6. 130. Langhe ED, Debergh P, van Rijk R. 1994 - In vitro culture as a method for

vegetative propagation of Euphorbia pulcherrima. Z Pflanzenphysiol ;71:271–4.


2007-2013

96

131. Lazar M, Cachita C., 1983 - Micropropagation of Chrysanthemum: III. Chrysanthemum multiplication in vitro from capitulum explants. Prod Veg

Hortic;32:44–7. 132. Leandru Lia, 1955 – Contribuţii la cunoaşterea florei pădurilor din bazinul superior şi mijlociu al Putnei şi Şuşiţei, Rev. Păd., 2: 53-55.

133. Li XQ, Krasnyanski SF, Korban SS., 2002 - Somatic embryogenesis, secondary somatic embryogenesis, and shoot organogenesis in Rosa., J Plant

Physiol;159:313–9. 134. Liangfeng Z. ş.a., 1993 - Aromatic Plants and Essential Constituents Peace Book Co, Hong Kong.

135. Lloyd G, McCown B., 1980 - Commercially feasible micropropagation of mountain laurel, Kalmia latifolia, by use of shoot tip culture. Comb Proc Int Plant

Propag Soc;30:421–6. 136. Lo KH, Giles KL, Sawhney VK. 1997 - Acquisition of competence for shoot regeneration in leaf discs of Saintpaulia ionantha (African violet) cultured in vitro.

Plant Cell Rep;16(6):416–20. 137. Loewenfeld, Claire and Back, Philippa, 1964 - Herb Gardening: Why and

How to Grow Herbs. London: Faber and Faber. 138. Lungu, Lucia, 1967 – Evonynus nanus M. B. din mlaştina turboasă de la Cristişorul, Neagra Broştenilor, Acta Bot. Horti Bucurest.: 325–330.

139. Lungu Lucia, 1983 – Euonymus nanus M. B. – Relict preglaciar în flora României, Ocrot. Nat. Med. Înconj., 27 (1): 19-24.

140. Lupu I., 1980 – Flora şi vegetaţia pădurilor dintre Siret, Moldova şi Bazinul Şomuzul Mare, Teză de doctorat, Inst. Agron. Iaşi. 141. Malallah G., Attia T., 2003 - Cytomixis and its possible evolutionary role in

a Kuwaiti population of Diplotaxis harra ( Brassicaceae). Botanical Journal of Linnean Society, 143, 169-175.

142. Matacă Sorina Ştefania, 2003 – Études géosymphytosociologiques dans le Parc Naturel “Porţile de Fier” (Roumanie), Contrib. Bot., Cluj-Napoca, XXXVIII (2): 57-66.

143. Matacă Sorina Ştefania, 2003 – Parcul Natural Porţile de Fier. Floră, vegetaţie şi protecţia naturii, Teză de doctorat, Instit. Biol. Acad. Rom. Bucureşti. 144. Matysiak B, Nowak J. 1995 - Acclimatization of ex vitro Homalomena

„Emerald Gem‟ as affected by nutrient solution concentration and CO2 enrichment. Acta Hortic;390:157–60.

145. Matsumoto T., Sakai A., Yamada K, 1995 – Cryopreservation of in vitro-grow apical meristems of lilz vitrification. Plant Cell, Tissue and Organ Culture, 41: 237-241. 146. Metcalfe C. R., Chalk l., 1972 - Ranunculaceae, 1: 1-7; Saxifragaceae, 1:

553-557; Compositae, 2: 782-804, Gentianaceae, 2: 933-939, In Anatomy of the Dicotyledons, Clarendon Press, Oxford.

147. Mihai Gh., 1971 – Contribuţii floristice din bazinul Başeului, Com. de Bot., SSB, XII: 173-179 148. Mihăilescu Simona, 2003 – Protected plant species and fragile habitats of

Piatra Craiului Massif flora în Researh in Piatra Craiului National Park, Ed. Phoenix, Bucureşti:119-129.

149. Mishima M, Ohmido N, Fukui K, Yahara T. 2002. Trends in site number change of rDNA loci during polyploid evolution in Sanguisorba (Rosaceae). Chromosoma 110: 550–558

150. Mititelu D., Moţiu Tamara, Dăscălescu D., Teşu C., Viţalariu Cristina, 1969 – Flora şi vegetaţia rezervaţiei “Valea lui David” Iaşi, St. şi Com., Complex

Muz. Şt. Nat. Bacău: 81-100. 151. Mititelu D., Viţalariu Gh., Chifu T., Ştefan N., Dăscălescu D., Horeanu C., 1986 – Flora Munţilor Călimani, An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza”, s. II, a. Biol., 32: 28-30.


2007-2013

97

152. Mititelu D., Sârbu I., Pătraşc Adriana, Gogiu Zoe, Oprea A., 1993 – Flora şi vegetaţia judeţului Galaţi, Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 4: 69-101.

153. Mititelu D., Barabaş N., Bârcă C., Costică M., 1994 – Contribuţii noi la cunoaşterea florei şi vegetaţiei judeţului Bacău, St. şi Com., Complex Muz. Şt. Nat. Bacău, 13: 81-108.

154. Mititelu D., Barabaş N., 1994 – Flora şi vegetaţia Munţilor Nemira, St. şi Com., Complex Muz. Şt. Nat. Bacău, 13: 29-48.

155. Mititelu D., Chifu T., Scarlat A., Aniţei Liliana, 1995 – Flora şi vegetaţia judeţului Iaşi, Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 5: 99-124. 156. Mititelu D., 1996 – Noi contribuţii la flora şi vegetaţia judeţului Vaslui, St.

Cerc., Muz. Şt. Nat., Piatra Neamţ, VIII: 193-211. 157. Mititelu D., Ştefan N., Coroi Ana-Maria, Diaconu M., 1996 – Flora şi

vegetaţia judeţului Vrancea, St. Cerc., Muz. Şt. Nat., Piatra Neamţ: VIII: 163-192. 158. Monah Felicia, 2001 – Flora şi vegetaţia cormofitelor din Lunca Siretului, Ed. Constantin Matasă, Piatra Neamţ.

159. Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M., 1993 – Rezervaţii şi monumente ale naturii din România, Casa de Editură şi Comerţ Scaiul, Bucureşti.

160. Mohan Gh., 2004 - Atlasul plantelor medicinale din România. Ed. Corint, Bucureşti 161. Morariu I., 1972 – Semnificaţia unor date corologice noi la plante, Stud.

Com. Ocrot. Nat., Suceava, 2: 191-200. 162. Moscone EA, Klein F, Lambrou M, Fuchs J, Schweizer D. 1999 -

Quantitative karyotyping and dual-color FISH mapping of 5S and 18S-25S rDNA probes in the cultivated Phaseolus species (Leguminosae). Genome 42: 1224–1233 163. Mulin M, Tran Thanh Van K. 1989 - Obtention of in vitro flowers from thin

epidermal cell layers of Petunia hybrida (Hort.). Plant Sci;62:113–21. 164. Murashige T, Skoog T. 1962 - A revised medium for rapid growth and

bioassays with tobacco tissue cultures. Plant Physiol;15: 473–97. 165. Nechita Nicoleta, 1995 – Contribuţii la studiul florei zonei Pângăraţi (Judeţul

Neamţ), Naturalia, St. Cerc., Muz. Jud. Piteşti, 1: 77-83. 166. Nechita Nicoleta, 2003 – Flora şi vegetaţia cormofitelor din Masivul Hăşmaş, Cheile Bicazului şi Lacul Roşu, Ed. Constantin Matasă, Piatra Neamţ.

167. Oltean, M., Negrean, G., Popescu, A., Roman, N., Dihoru, Gh., Sanda, V., Mihăilescu, Simona, 1994 – Lista roşie a plantelor superioare din România, în Studii,

sinteze, documentaţii de ecologie, 1, Acad. Rom, Instit. de Biol., Bucureşti: 1-52. 168. Oprea A., 1998 – Flora şi vegetaţia din Câmpia Tecuciului şi Bazinul Inferior al Siretului (jud. Galaţi), Teză de doctorat, Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi.

169. Oprea A., Sârbu I., 2004 – A new contribution to the knowledge of the Romanian flora, An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza”, (serie nouă), s. II, a. Biol. veget., 50: 63-64.

170. Oprea, A., 2005 – Lista critică a plantelor vasculare din România, Ed. Univ. “Al. I. Cuza”, Iaşi. 171. Panis B., Lambardi M., 2005 – Status of cryopreservation technologies in

plants (crop and forest trees). The role of biotechnology, Villa Gualiano, Italia. 172. Panţu Z., 1915 – Orchidaceele din România, Ed. Acad. Rom., Bucureşti.

173. Papp C., 1934 – Ericaceele din România, Rev. Şt. “V. Adamachi”, XXI (1): 46-47. 174. Păun M., Palade L., 1976 – Flora spontană, sursă de plante pentru spaţiile

verzi, Ed. Scrisul românesc, Craiova. 175. Pârvu C., 1991 - Universul plantelor. Ed. Enciclopedică, Bucureşti.

176. Pârvu C., 2002 – 2005 – Enciclopedia plantelor, plante din flora României, Ed. Tehnică, Bucureşti, vol. I-IV.


2007-2013

98

177. Peplow, Elizabeth & Reginald, 1992 - Herb Gardens of Britain: A Comprehensive Guide. London: Bloomsbury Books.

178. Perrie, L., P. Brownsey, P. Lockhart & M. Largie., 2003 - Evidence for an allopolyploid complex in New Zealand Polystichum. New Zealand Journal of Botany 41: 189-215.

179. Pierik RLM. 1991 - Micropropagation of ornamental plants. Acta Hortic;289:45–53.

180. Pop E., 1958 – Regiunea de mlaştini eutrofe Drăgoiasa – Bilbor Borsec şi importanţa ei fitogeografică, Ocrot. Nat., 3: 11-42. 181. Pop, I., 1982 – Plante spontane şi subspontane cu valoare economică din

flora R.S. România, Contrib. Bot. Cluj: 131-142. 182. Popescu, A., Sanda, V., 1998 – Conspectul florei cormofitelor spontane din

România, Acta Bot. Horti Bucurest. 183. Preil W. 2003 - Micropropagation of ornamental plants. In: Laimer M, Rucker W, editors. Plant tissue culture 100 years since Gottlieb Haberlandt. New York:

Springer-Verlag;. p. 115–33. 184. Prodan I., 2002 – Flora mică ilustrată a României. Ed. Academiei Române

Bucureşti 185. Rani V, Raina SN. 2000 - Genetic fidelity of organized meristem-derived micropropagated plants: a critical reappraisal. In Vitro Cell Dev Biol Plant;36:319–30.

186. Rieseberg LH, 1991 - Homoploid reticulate evolution in Helianthus (Asteraceae): evidence from ribosomal genes. Am J Bot 78: 1218–1237.

187. Roberts AV, Smith EF. 1990 - The propagation in vitro of chrysanthemum for transplantation to soil: I. Protection of roots by cellulose plugs. Pl. Cell Tiss. Organ Cult; 21:129–32.

188. Roşca I., Drosu S., Bratu E., 2001 – Entomologie horticolă specială. Ed.Didactica şi Pedagocică Bucuresti.

189. Roşu Ana, 1999 - Elemente de biotehnologii vegetale. Aplicaţii în ameliorare. Editura Ametist-92, Bucureşti.

190. Rout GR, Jain SM. 2004 - Micropropagation of ornamental plants–cut flowers. Propag Ornam Plants;4(2):3–28. 191. Rout GR, Samantaray S, Mottley J, Das P. 1999 - Biotechnology of the

rose: a review of recent progress. Sci Hortic;81:201–28. 192. Sakai A., Kobayashi S., Oiyama I., 1990 – Cryopreservation of nucellar

cells of navel ornage (Citrus sinesis var. Brasiliensis Tanaka.) by vitrification. Plant Cell Rep.9: 30-33. 193. Sakai A., Kobayashi S., Oiyama I., 1990 – Survival by vitrivication of

nucellar cells of navel ornage (Citrus sinesis var. Brasiliensis Tanaka.) cooled to -1960C. Journal Plant Physiol. 137: 465-470.

194. Sakamoto Y, Onishi N, Hirosawa T. 1995 - Delivery systems for tissue culture by encapsulation. In: Christie JA, Kozai T, Smith MAL, editors. Automation and environmental control in plant tissue culture. The Netherlands: Kluwer Acad.

Publ.; p. 215–43. 195. Sanda, V., Ştefănuţ, S., 2003 – Atlas florae Romaniae I – Pinophytina, Ed.

Vergiliu, Bucureşti. 196. Săvulescu Tr. (edit.) 1952-1976 - Flora R.P.Romîne-R.S. Romînia. vol. I-XIII. Edit. Academiei Romîne Bucureşti.

197. Sârbu Anca (coord.), 2007 – Arii speciale pentru protecţia şi conservarea plantelor în România, Ed. Victor B. Victor, Bucureşti.

198. Sârbu I., 1977 – Flora şi vegetaţia din bazinul Chinejii şi al Prutului între Rogojeni – Mastacani, Teză de doctorat, Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi.


2007-2013

99

199. Schrott L., 1968 – Contribuţii la cunoaşterea florei Cheilor Nerei, Com. de Bot., SSB: IX: 141-142.

200. Schwenkel HG. 2001 - Development of a reproducible regeneration protocol for Cyclamen. In: Schwenkel HG, editor. Reproduction of Cyclamen persicum Mill. through somatic embryogenesis using suspension culture systems. COST

ActionBrussels: European Commission;. p. 8–11. 201. Shibli Rida., Shatnawi M., Subaih W., Ajlouni M., 2006 – In Vitro

Conservation and Cryopreservation of Plant Genetic Resources: A Review. World Journal of Agricultural Sciences 2 (4): 372-382. 202. Simon E. J., Beaubaire N., 1990 – Borage: a source of gamma linolenic

acid. Advances in new crops, Ed. Timber Press, Portaland. 203. Sîrbu C., Paraschiv Nicoleta – Luminiţa, 2005– Botanică sistematică.

Ed.Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 204. Skargon, Yvonne, 1996 - A Garden of My Own. North Pomfret, VT: Trafalgar Square Publishing.

205. Sonea V.,1979 - Floricultura. Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti. 206. Stace C. A., 2006 - Combretaceae. Pp. 67-82, in Kubitzki, K. (ed.), The

Families and Genera of Vascular Plants. Volume IX. Flowering Plants. Eudicots. Berberidopsidales, Buxales, Crossosomatales.... Springer, Berlin. 207. Stoian L., Ambăruş Silvica, Fălticeanu Marcela, 2005 - Soiuri şi hibrizi de

legume şi flori recomandate pentru agricultură biologică. Catalog, Editura Media Design, Bacău.

208. Street H. E., 1972 - Plant tissue and cell culture. Botanical Laboratories, University of Leicester, England. 209. Sudha G. C., P. N. Krishnan, S. Seeni and P. Pushpagandan. 2000.-

Regeneration of plants from in vitro root segments of Holostemma annulare (Roxb.) K. Schum., a rare medicinal plant. Curr. Sci. 78: 503-506.

210. Swanson, Faith H. and Rady, Virginia B., 1984 - Herb Garden Design. Hanover, NH: University Press of New England.

211. Şelaru Elena, 2001 - Flori cultivate în grădină, Editura M.A.S.T., Bucureşti. 212. Şelaru Elena, 2008 – Cultura florilor de grădină, Editura CERES, Bucureşti. 213. Şerbănescu-Jitariu Gabriela, Andrei M., Mitroiu-Rădulescu Natalia,

Petria Elena, 1983 - Practicum de biologie vegetală. Ed. Ceres, Bucureşti. 214. Ştefureac T., Cristurean I., Sihota I., 1964 – Cercetări geobotanice asupra

staţiunilor staţiunilor cu Arctostaphyllos uva-ursi (L.) Spreng. din Bucovina, Ocrot. Nat., 8 (2): 219-230. 215. Tanaka K, Kanno Y, Kudo S, Suzuki M. 2000 - Somatic embryogenesis and

plant regeneration in Chrysanthemum (Dendranthema grandiflorum Ramat.). Plant Cell Rep;19: 946–53.

216. Teixeira da Silva JA. 2003 - Tissue culture and cryopreservation of chrysanthemum: a review. Biotechnol Adv;21:715–66. 217. Thorpe TA, Harry IS. 1997 - Application of tissue culture to horticulture.

Acta Hortic;447:39–50. 218. Tolley, Emelie, and Mead, Chris, 1985. - Herbs: Gardens, Decorations and

Recipes. New York: Clarkson N. Potter, Publishers, London: L. N. Fowler & Co., 219. Tudor I., 1968 - Mic atlas de plante din Flora R.P.R. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

220. Tudor I., Minoiu M., 2004 - Plante medicinale miraculoase din flora României. Ed. Artmed, Bucureşti.

221. Vântu Smaranda, Bâra I., Toma O., 1998 – Culturi „in vitro”-Tehnici de laborator, Ed. Corson, Iaşi.


2007-2013

100

222. Vântu Smaranda, 2005 – Culturi de celule şi ţesuturi vegetale în biotehnologie, Ed. Univ. „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.

223. Vârban D. I., Vârban Rodica, Albert I., 2005 - Plante medicinale cultivate şi din flora spontană. Ed. Risoprint, Cluj Napoca. 224. Verzea Maria şi colab., 2001 - Tehnologii de cultură la plantele medicinale

şi aromatice, Ed. Orizonturi, Bucureşti. 225. Vinckier St., Smets E., 2003 - Morphological and ultrastructural diversity of

orbicules in Gentianaceae. Annals of Botany, 92: 657-672. 226. Vision T. J., Brown D. G., Tanksley S. D., 2000 - The origins of genomic duplications in Arabidopsis. Science 290:2114–2117.

227. Viţalariu Gh., 1973 – Ephedra distachya L. în flora şi vegetaţia Moldovei, An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza”, s. II, a. Biol., XIX, f. 1: 203-206.

228. Wagner F. and Vogelmann H., 1977 - Plant Tissue Culture and Its Bio-technological Application", Eds. Barz, W., Reinhard, E., Zenk, M.H., p.245 (1977), Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, New York.

229. Wilson P.D.G. et al., 1990 - Prog. in Plant Cellular and Molecular Biology. Eds. Hijkamp, H.I.J. et al., p.738-743, Kluwer Academic Publ., Dordrecht, Boston,

London. 230. Wilson H.W., 1984 - Landscaping with wildflowers & native plants; Ortho Books; San Francisco. 96 p

231. Wrensch, Ruth D., 1992 - The Essence of Herbs: An Environmental Guide to Herb Gardening. Jackson, MI: University of Mississippi Press,

232. Wu Ding, Wang Hong, Lu Jin-Mei, Li De-Zhu, 2005 - Comparative morphology of leaf epidermis in Parnassia (Parnassiaceae) from China. Acta Phytotax. Sinica, 43: 210-224.

233. Zanoschi V., 1971 – Flora şi vegetaţia Masivului Ceahlău, Teză de doctorat, Univ. “Babeş – Bolyai”, Cluj-Napoca.

234. Zhang B, Stoltz LP, Snyder JC. 1987 - In vitro propagation of Euphorbia fulgens. Hortic Sci;22:486–8.

235. Ziv M. 1992 - Morphogenetic control of plants micropropagated in bioreactor cultures and its possible impact on acclimatization. Acta Hortic;319:119–24. 236. Ziv M. 2000 - Bioreactor technology for plant micropropagation. In: Janick J,

editor. Horticulture reviews, vol. 24. New York: John Wiley & Sons Inc.;. p. 1–30. 237. *** 1952 – 1976 - Flora R. P. R. – R. S. R., I–XIII, Ed. Acad. Rom.,

Bucureşti; 238. *** 1964 – 1980 - Flora Europaea, I–V, University Press, Cambridge; 239. *** 1987 - American Floral Endowment. - Research Priorities for Floriculture.

Report of the 240. *** 1979 – Bern Convention on the Conservation on European Wildlife and

Natural Habitats; 241. *** 1992 – Habitats Directive 92/43/EEC on the conservation of natural habitats and of wild fauna and flora.

242. *** 1997 - Plants of Global Conservation Concern: - IUCN Red List of Threatened Plants

243. *** Herb Overview - Horticulture Systems Guide. Appropriate Technology Transfer for Rural Areas (ATTRA). 244. *** The Flower Market - 780 North Fourth St., San Jose, CA 95112 (12 issues

per year).

RAPORTUL ŞTIINŢIFIC ŞI TEHNIC (RST)

Documents

Transcript of RAPORTUL ŞTIINŢIFIC ŞI TEHNIC (RST)