RADACINI IN TEOLOGIE TEOLOGIE SISTEMATICA SIMPLIFICATA

________________________________________________________________________________

CLUJ NAPOCA 2017

Cateva cuvinte despre materialul care il tineti in mana: Teologie Sistematica Simplificata a aparut din nevoia de ajuta cativa crestini tineri in credinta sa inteleaga teologia crestina. Deoarece teologia crestina are aceasi sursa, Biblia, autorul nu pretinde drepturi de autor, mentionand sursele variate care au contribuit la aceasta carte. Bineinteles materialele au fost modificare pentru efiecenta maxima. Editar General: Petrica Aghiorghiesei Consilier Editorial: Bogdan Pop pica@afcworld.org Tiparit la Deiszler Printhouse. Cluj Napoca, 2017.

Cuprins:

1. Dumnezeu 2. Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu 3. Omul si Păcatul 4. Isus Hristos; Duhul Sfant. 5. Mântuire, Credinta, Pocainta 6. Biserica: Botez, Cina Domnului 7. Ingerii Raiul, Iadul si Raiul.

1. Dumnezeu

Potrivit cu învățătura crestină, nevoia cea mai mare a omului este să-L cunoasca pe Dumnezeu.

Poate un Dumnezeu infinit să fie inteles de oameni finiti, limitati?

Posibilitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu exista pentru ca El a dorit să se facă cunoscut. Dumnezeu ar fi la distant și rece dacă Dumnezeu nu ar fi ales să se facă cunoscut și în atributele Sale:

Imutabilitatea: Neschimbator. “din vesnicie in vesnicie Tu esti Dumnezeu”- Ps 90. Eu sunt DOMNUL, Eu nu mă schimb- Maleahi 3:6.

Omniscienta: Dumnezeu cunoaște toate lucrurile și cunoașterea Lui este absolută. îtotștiutor: de trecut, prezent și viitor. Nimic nu-l ia prin surprindere; cunoașterea sa este totală. El știe tot ce este de stiut si tot ceea ce poate fi cunoscut. „ Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii cînd stau jos şi cînd mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gîndul.” Psalm 139 „priceperea lui este fără margini” Psalm 147: 5 Omniprezența înseamnă toate-prezent. Acest termen înseamnă că Dumnezeu este capabil de a fi pretutindeni în același timp . Aceasta înseamnă prezența sa divină cuprinde intregul univers . Nu există nici un loc în care el nu locuieste. Acest lucru nu trebuie confundat cu panteism , ceea ce sugerează că Dumnezeu este sinonim cu universul însuși ; în schimb , omniprezența indică faptul că Dumnezeu este distinct de univers, dar populează totalitatea ei. El este pretutindeni în același timp . „ 13Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.” Evrei 4

Omnipotenta: fara limite; Atotputernic. Nu are limitari fizice. Dumnezeu este în control asupra fiecărui domeniu al creației Sale. Berkhof oferă o listă a acestor domenii:

Universul întreg – Ps.103.19; Dan.4.35; Efes.1.11; Lumea fizică– Iov 37.5,10; Ps.104.14; 135.6 Afacerile popoarelor – Iov 12.23; Ps.22.28; 66.7; Fapte 17.26; Nașterea și soarta oamenilor – 1 Sam.16.1; Ps.139.16; Is.45.5; Gal.1.15-16;

Succesele și falimentele oamenilor – Ps.75.6,7; Lc.1.52; Răspunsuri date rugăciunilor – 2 Cron.33.13; Ps.65.2; Mat.7.7; Pedepsirea celor răi – Ps.7.12,13; 11.6.

Atributele morale: Sfințenia, dreptatea, bunătatea și adevărul lui Dumnezeu.

Ce se înțelege prin sfințenia lui Dumnezeu? Sfințenia este calitatea de a fi pus deoparte. Această calitate face ca Dumnezeu să fie

diferit și total separat de Universul creat, precum și de păcatul intrus în Univers (Is.57.15; Ps.113.4-6). Sfințenia Sa absolută cere ca păcătoșii să fie separați de El, câtă vreme nu

beneficiază de unica modalitate de a fi sfințiți, prin Domnul Isus Christos. Fără El, nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu.

În Vechiul Testament, sfințenia este atributul cel mai proeminent revelat de Dumnezeu poporului Său prin: hotarele stabilite în jurul muntelui Sinai (Ex.19.12-25), separarea locului preasfânt de locul sfânt (Ex.26.33), medierea apropierii de Dumnezeu de către preoți (Lev.8-10), jertfe, legi și sărbători numeroase etc. Sfințenia Sa este prezentată și în Noul Testament (Ioan 17.11; Evr.12.10; 1 Pet.1.15-16, Apoc.4.8 etc).

Ce se înțelege prin dreptatea lui Dumnezeu?

Dreptatea este calitatea de a fi echitabil. Această calitate face ca Dumnezeu să fie drept în felul în care Își tratează ființele create.

Dumnezeu este drept:

în natura Sa divină (Ioan 17.25)

în atitudinea Sa fațăde orice violare a Legii Sale sfinte (Apoc.16.5)

în imputarea dreptății lui Christos asupra credincioșilor Săi (Rom.3.21-22).

„Dreptatea este sfințenia în acțiunea sa împotriva păcatului. Sfințenia lui Dumnezeu cere

ca păcatul să fie judecat și păcătosul să fie pedepsit. Această pedeapsă este dreptatea și justiția lui Dumnezeu în acțiune” (K. Conner).

Justiția Sa cere pedepsirea păcătosului, dar poate accepta și jertfa înlocuitoare a Domnului Isus (Is.53.6; Rom.5.8). Această exercitare a harului, bazată pe răscumpărarea în Christos, satisface standardele dreptății lui Dumnezeu și atribuie credincioșilor dreptatea perfectă a Fiului Său (Rom.3.24-26).

Cum Își manifestă Dumnezeu dragostea Sa? Ioan 3:16.

Dragostea este calitatea de a-I păsa; aceasta Îl determină pe Dumnezeu să Se îngrijească de binele tuturor ființelor, indiferent de meritele, valoarea sau starea lor spirituală (Ioan 3.16; 1 Ioan 3.16-18). Dumnezeu a hotărât să ne iubească și să creeze o cale prin care să ne elibereze de păcate și să ne aducă într-o relație corectă cu El – Rom.5.7-8”(F.H.Barackman). UNITATEA ȘI TRIUNITATEA LUI DUMNEZEU

Ce se înțelege prin unitatea lui Dumnezeu?

Unitatea lui Dumnezeu este calitatea de a fi Unul singur- singularitatea Sa. Se referă la: a). Unitatea numerică: Dumnezeu este unul singur ca număr. Având o singură natură divină, nedivizată și indivizibilă, cele trei Persoane ale Dumnezeirii sunt un singur Dumnezeu, nu trei Dumnezei (Deut. 6.1; 1Tim.2.5). b). Unicitatea Sa: Dumnezeu nu este doar un singur Dumnezeu, ci El este singurul Dumnezeu (Deut.6.4; 1 Tim.2.5). Pluralitatea de zei păgâni este o contradicție logică; nu poate exista decât o singură Ființăinfinităși perfectă– un Dumnezeu unic.

Ce se înțelege prin triunitatea lui Dumnezeu?

Triunitatea lui Dumnezeu este calitatea de a fi Trei-în-Unul. „Dumnezeu este Unul și totuși Trei”este adevărat, pentru oricare din cele două motive:

Triunitatea- Dumnezeu este trei Persoane, simultane, în una și aceeași natură divină indivizibilă. Adică, în fiecare moment, natura divină unică este deținută, în comun și nedivizată, de trei Persoane, trei Euri distincte.

Triunitatea și unitatea funcționează în același timp, dar nu și în același domeniu. Domeniul în care Dumnezeu este Unul diferă de domeniul în care Dumnezeu este Trei. Unul privește unitatea esenței lui Dumnezeu și Trei privește triunitatea Persoanei lui Dumnezeu. Termenul consacrat acestei doctrine biblice este Trinitate.

„Există trei Persoane în Dumnezeire: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; acestea trei sunt un Dumnezeu, același în substanță, egal în putere și glorie” (Catehismul Scurt).

Este Trinitatea o doctrină biblică?

Biblia nu ne dă o formulare a doctrinei Trinității, dar ea conține toate elementele esențiale care trebuie incluse în aceastădoctrină, și anume:

Unitatea esenței lui Dumnezeu: există un singur Dumnezeu (Deut.6.4; 1 Cor.8.4; Gal.3.20; 1 Tim.2.5) Triunitatea Persoanei lui Dumnezeu: Dumnezeirea cuprinde trei Persoane (Is. 48.16; 61.1; Mat.28.19; 2 Cor.13.14). (Mat. 3.16-17; Ioan 14.16-17).

Concepțiile eretice din secolele al III-lea și al IV-lea au încurajat pe apologeți să formuleze o doctrină a Trinității, ca un crez fundamental. Apologeților le datorăm: termenii teologici „Treime” (din gr. „Trias”, introdus de Teofilus din Antiohia în 181 d.Ch.) și „Trinitate” (din lat. „Trinitas”, introdus deTertulian în 220 d.Ch.).

Primelor două sinoade ecumenice: Niceea (325 d.Ch.), care susține divinitatea, egalitatea și cosubstanțialitatea Fiului cu Tatăl, potrivit formulării lui Atanasie (296-373 d.Ch.) Si Constantinopole (381 d.Ch), care apără divinitatea Duhului Sfânt, susținând în acest fel divinitatea, egalitatea și cosubstanțialitatea tuturor celor trei Persoane ale Sfintei Treimi.

2. Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu Biblia- o carte veche de mitologii, plină cu scrieri fanteziste şi înşelătoare? Credinţa creştină nu

este sinucidere intelectuală ci o credinţă a dovezilor; este ancorată în fapte istorice verificabile;

Biblia nu ezită în a da o mulţime de detalii, informaţii specifice, care pot fi verificate.

BIBLIA este cartea de căpătai a credintei crestine.

Scrisoarea lui Dumnezeu pentru om: Dumnezeu este nevăzut şi transcendent dar doreşte să

se facă cunoscut. Dorind aceasta, El trebuie să comunice cumva cu noi.

revelaţia generală: natura, istoria şi conştiinţa revelaţia specială: anumitor oameni/popoare în anumite vremi revelaţia în Hristos: revelaţia în Scripturi

BIBLIA - CARTEA MÂNTUIRII „... din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea

înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să

dea înţelepciune în neprihănire, - 2 Timotei 3: 15-17

Nu are scop ştiinţific: totuşi, nu înseamnă că e în conflict cu ştiinţa Nu are scop literar: deşi are porţiuni de mare fineţe literară Nu are scop fiilosofic: deşi conţine scrieri de profundă înţelepciune

BIBLIA - CARTEA CEA MAI PERSECUTATĂ DIN ISTORIA LUMII

Un procent mic de cărţi trăiesc 1000 de ani. Biblia a fost supusă la prigoană încă de la

începuturi:

Diocleţian, în 303 e.n., a dat un edict prin care poruncea arderea scripturilor creştine şi

pedepsirea tuturor celor care vor fi găsiţi cu acestea. La 25 de ani după el a venit la tron

Constantin care a cerut 50 de exemplare ale Scripturilor pe cheltuiala statului.

Voltaire care spus plin de aroganţă: „în mai puţin de 100 de ani creştinismul va dispăre”.

La 50 de ani după el, Societatea Biblică din Geneva folosea tiparniţa şi casa lui Voltaire pentru a

produce stive întregi de Biblii.

Arheologia: Nici o descoperire arheologică nu a contrazis vreodată vreo afirmaţie a Bibliei. Exemple:

Avraam în lupta cu cei 5 împăraţi. Până prin anii 1960 nu a existat nici o dovadă a celor 5

cetăţi şi împăraţi. Apoi au fost descoperite tăbliţele de la Ebla, în nordul Siriei. Pe acestea

apare lista celor cinci cetăţi exact în ordinea prezentată de Scriptură.

Ierihonul: o legendă? În anii 1930 dr. John Garstang a descoperit zidurile cetăţii.

Ciudăţenia era că zidurile acestea au căzut înafară, ceea ce a uşurat escaladarea dărâmăturilor

şi cucerirea oraşului. De obicei zidurile se prăbuşesc înspre înăuntru. Apoi, revista Time

Magazine în numărul din 5 martie 1990 a avut un articol intitulat „Unu zero pentru Biblie”.

Arheologul Kathleen Kenyon după cercetări amănunţite a concluziionat că zidurile au căzut

repede (probabil un cutremur de pământ) şi oraşul a fost cucerit cu repeziciune (s-au găsit

grâne în cămările cetăţii).

Pontius Pilat: Biblia spune că el a fost guvernatorul roman al Iudeii şi omul care a emis

ordinul oficial ca Isus să fie condamnat la moarte prin crucificare (Matei 27; Marcu 15; Luca 23;

Ioan 18-19). În Iunie 1961, o echipă de arheologi italieni, conduşi de Dr. Antonio Frova, făceau

escavări în oraşul port mediteran al Cezareei, care la un moment dat a slujit ca şi capitală

romană a Palestinei. Acolo, în ruinele amestecate ale unui vechi teatru roman, au descoperit o

piatră de var mare de 70cm x 90cm şi groasă de 13 cm. Inscripţia de pe această piatră a uimit

arheologii. Era scris „Pontius Pilat, Prefect al Iudeii, a inaugurat Teberium cetăţenilor

Cezareei”. Această piatră este expusă astăzi în Muzeul din Israel ca o dovadă a credibilităţii

Bibliei.

Adevăruri ştiinţifice: Deşi Biblia nu este o carte de ştiinţă ea conţine anumite informaţi ştiinţifice care au fost confirmate mult mai târziu în timp.

Suspendarea pământului: Înainte ca Isaac Newton să descopere legea gravitaţiei,

hinduşii credeau că pământul era aşezat pe spatele unui elefant care stătea pe spatele unei ţestoase care înnota pe marea cea mare şi fără de sfâşit. Grecii credeau că zeul mitic Atlas purta pământul pe umerii săi. Ce a spus Biblia? În cea mai veche carte din Biblie, Iov spune în Iov 26:7 „El [Dumnezeu] întinde nordul asupra golului şi atârnă pământul pe nimic.” (973 BC )Oamenii de ştiinţă nu au descoperit că pământul atârnă de nimic decât în anul 1650.

Pământul rotund Proverbe 8:31 rotocolul pamântului: despre pământul rotund si despre expansiunea universului: stelele si galaxiile se distanteaza continuu unele de celelalte rezultand ca au plecat dintr-un punct, avand un inceput si o cauza) descoperire facuta doar in ultima suta de ani.

Greutatea vântului Iov 28:25 - (abia în 1644 Toricelli a descoperit asta).

Împlinirea profeţiilor: Autorii Bibliei nu au prezis nişte lucruri vagi, ca Nostradam sau Jean

Dixon- care s-a dovedit a nu avea dreptate în repetate rânduri, ci au foarte specifice.Sunt

peste 100 de profeţii diferite, dar foarte specifice, făcute cu privire la Mesia, despre care

Vechiul Testament a profeţit că va veni, detalii foarte specifice despre:

- strămoşii lui Mesia: că El se va naşte din sămânţa lui Avraam (Gen.12:1-3; 22:18), din seminţia lui Iuda (Gen. 49:10), din casa lui David (2 Samuel 7:12), - oraşul unde se va naşte (Mica 5:2), - că El va veni când Templu încă va fi în picioare (Maleahi 3:1)

- că se va naşte dintr-o fecioară (Isaia 7:14), - că va face minuni (Isaia 35:5-6), - că va fi respins de poporul Său (Psalmii 118:22; 1 Petru 2:7), - timpul exact în istorie când va muri (Daniel 9:24-26 – 483 de ani de la declaraţia de

reconstruire a oraşului Ierusalim, din 445 î.Cr. – această profeţie s-a împlinit exact), - cum va muri (Psalmii 22:16-18; Isaia 53; Zaharia 12:10), - că va învia din morţi (Psalmii 16:10; Fapte 2:27-32)

“Daca creştinii au introdus aceste profeţii în Vechiul Testament după ce Isus a trăit?”

In Qumram s-au descoperit „Sulurile de la Marea Moartă”, care reprezintă fiecare carte din

Vechiul Testament, cu exepţia cărţii Estera. Sunt considerate una din cea mai mare

descoperire ale timpurilor noastre. Dovezile manuscriptice, ca de exemplu sulul cărţii Isaia care

datează cu 100 de ani i.Hr. si onedele descoperite împreună cu aceste manuscrise atesta

vechimea elementelor descoperite.

Vechimea, exactitatea şi numărul copiilor manuscriselor

Un manuscris este o copie scrisă de mână al unui document vechi, care se făcea înaintea

inventării maşinii de imprimat, din anul 1455. Au existat oameni care au făcut declaraţii false

că Biblia a suferit denaturări dealungul secolelor, fiind copiată şi tradusă. Dar dovezile

demonstrează contrariul. Exista 24.000 de manuscrise, parţiale sau complete, copii scrise de

mână ale Noului Testament.

Comparandu-le realizam ca avem aceiaşi Biblie pe care Biserica Primară a avut-o acum 2.000

de ani. Sunt gasite in Muzeul Britanic, Biblioteca Universităţii Cambridge, Institutul

Smithsonian, Universitatea Oxford, Biblioteca Naţională din Paris, Muzeul din Israel.

Copierea se făcea după sistemul evreiesc massora

Păstrau evidenţa fiecărei litere, silabe, cuvânt şi paragraf Fiecare copie trebuia scrisă într-un anumit nr. de coloane (late cât 30 litere)şi rânduri Nici o literă nu avea voie să fie legată de cealaltă ori suprapusă peste alta. Distanţa dintre litere era măsurată cu un fir de păr sau de aţă. Fiecare literă era numărată şi totalul lor era comparat cu originalul. Numărul de apariţii

al fiecărei litere era înregistrat şi comparat cu originalul. Litera din mijlocul Pentateuhului era înregistrată şi indicată în text. Fiecare copie era scrisă cu o anumită culoare şi tip de cerneală.

Numărul de copii:

AUTOR

DATA SCRIERII

CEA MAI VECHE

COPIE

INTERVAL DE

TIMP

NR. COPII

Sofocle

496-406 BC

1000 AD

1400 ani

100

Herodot

480-425 BC

900 AD

1300 ani

8

Tucidide

460-400 BC

900 AD

1300 ani

8

Platon

(Tetralgii)

427-347 BC

900 AD

1200 ani

7

Aristotel

384-322 BC

1100 AD

1400 ani

5 din fiecare

Cezar

100-44 BC

900 AD

1000 ani

10

Noul

Testament

45-100 AD

130 AD

fragment

50-300 ani

5000(greacã)

8000(latinã)

1000(alte lb)

Isaia 40:8 „Iarba se usucă, iar floarea cade, însă Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pe

vecie.”

Consecvenţa, armonia şi unitatea mesajului Bibliei

Biblia este o colecţie de 66 de documente diferite. Este uşor să ai armonie într-o singură carte,

cum este Coranul, care conţine învăţăturile unui singur om. Dar Biblia este o colectie de cărţi:

39 de cărţi în Vechiul Testament şi 27 de cărţi în Noul Testament.

Biblia are aproximativ 40 de autori diferiţi care au scris într-o perioadă de aproximativ 1500 de

ani, acoperind vreo 60+ de generaţii; A fost scrisă în trei limbi diferite: ebraică, aramaică şi

greacă.

Biblia a fost scris pe 3 continente: Africa (Egipt), b. Asia, c. Europa (Roma de exemplu).

Pavel a scris patru scrisori fiind întemniţat la Roma, în Italia.

Apostolul Ioan a scris în timp ce era prizonier, exilat pe insula Patmos, din Marea Mediterană.

Profetul Ezechiel a scris lucrarea sa în timp ce era captiv în Babilon.

Autorii Bibliei au venit din contexte educaţionale şi culturale diferite: Petru a fost pescar,

Pavel a fost un învăţat; Daniel a fost prim ministru; Asaf a fost muzician; Matei a fost vameş.

David a fost cioban şi apoi împărat. Luca a fost istoric şi medic.

Toate aceste fapte sunt nişte bariere evidente în calea unităţii Scripturii. Biblia nu se contrazice

în mesajul ei. Biblia este o colecţie de cărţi unitare, organizate în jurul unei singure teme:

răscumpărarea omului.

Urma lăsată în istorie Cleland B. McAfee, The Greatest English Classic: „Dacă s-ar distruge toate Bibliile din lume, Cartea ar putea fi reconstituită în toate elementel ei esenţiale din citatele aflate în cărţile de pe rafturile bibliotecilor publice.”

Urma lăsată în artă- mii de picturi si statui celebre, în politică- constitutia Americii. Disponibilitatea ucenicilor să sufere si să moară: unul câte unul, ca martiri pentru credinţa

lor fermă şi pentru predicarea învierii lui Isus ca fiind un fapt istoric abslolut! Istorici ca Flavius Iosifus, Eusebiu şi alţii ne spun că:

Matei a murit junghiat cu sabia într-un oraş din Etiopia.

Marcu a murit în Alexandria, în nordul Egiptului, după ce a fost târât cu cruzime pe străzile oraşului. Luca a fost spânzurat de un măslin undeva pe tărâmul Greciei. Bartolomeu a fost jupuit de viu.

Iacov a fost decapitat în Ierusalim. Iacov cel Mic (aşa cum este numic în Marcu 15:40) a fost aruncat de pe un loc înalt al Templului. Andrei a fost legat de o cruce şi lăsat să moară.

Filip a fost spânzurat de un stâlp la Hieropolis, în provincia Frigia. Iuda a fost omorât cu săgeţi.

Matia (apostolul ales în locul lui Iuda) a fost mai întâi bătut cu pietre şi apoi decapitat.

Barnaba a fost omorât cu pietre de evreii de la Salonic.

Pavel, care a fost la început un duşman al lui Cristos (Fapte 9) după o mulţime de torturi şi persecuţii, a fost în final decapitat în Roma.Petru a fost crucficat (aşa cum Isus i-a spus în Ioan 21) în Roma.

Toma, fostul sceptic al învierii lui Isus (Ioan 20:28) a fost înjunghiat cu o lance, la Coromandel, în estul Indiei (Indonezia) datorită predicării evangheliei.

Ucenicii au pecetluit mărturia lor că Cristos este viu cu însăşi sângele lor. Ei au coborât în

mormintele lor afirmând că evenimentele care la care ei au fost martori, s-au întâmplat de

fapt. Oamenii poate că sunt gata să moară pentru ceva care ei cred că este adevărat, dar

nimeni nu este gata să moară pentru ceva care ştiu că este o minciună! Puterea de

transformare a vietilor: Nicio altă carte din lume nu a avut un efect aşa de transformare în

bine asupra vieţilor şi societăţilor, aşa cum a avut Biblia.

Philip Schaff, vorbind despre influenţa lui Isus, a scris cu iscusinţă: „Isus din Nazaret, fără bani

şi arme, a cucerit mai multe milioane de oameni decât Alexandru, Cezar, Mohamed şi

Napoleon; fără ştiinţă şi învăţământ, a adus mai multă lumină asupra lucrurilor umane şi divine

decât toţi filozofii şi învăţaţii la un loc; Fără elocvenţa şcolilor, El a produs efecte care nu le pot

atinge niciun orator sau poet; fără să scrie un singur rând, El a fost sursa de inspiraţie pentru

cele mai multe predici, oratorii, discuţii, volume, lucrări de artă şi cântece de laudă decât toată

armata de oameni mari ai vremurilor străvechi şi moderne la un loc!”

CONCLUZIE: Biblia nu este un obiect antic al cărui loc potrivit ar fi muzeul.

Biblia nu trebuie rescrisă – pentru omul secolului XXI – ci recitită.

Oamenii nu resping Biblia din cauză că se contrazice, ci, din cauză că îi contrazice pe ei şi

trăirea lor.

Biblia este o candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră (Ps.119:105, 2

Petru 1:19).

3. Omul si Pacatul

Omul este cea mai înaltă creaţie, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Odată

cu decizia lui Adam în lume s-a strecurat un monstru care se multiplică și se urâțește: păcatul.

Definitie: Păcatul = eșecul, incapacitatea de a ne conforma legii morale a lui Dumnezeu prin

fapte, atitudini sau natura noastră morală. Greaca: Hamartia = a greși ținta.

Păcatul nu include doar fapte individuale cum ar fi furtul, minciuna, curvia, crima, etc.,

ci și atitudini contrare cerințelor și exigențelor lui Dumnezeu – să nu poftești casa aproapelui,

nevasta aproapelui, bunurile lui... mânia, pofta, gelozia, egoismul. Etc.

1. Vină moștenită – suntem socotiți vinovați din cauza păcatului săvârșit de Adam …Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală, a venit o osândă, care a lovit pe toti oamenii,

tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toti oamenii o hotărâre de

neprihănire care dă viata. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost

făcuti păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei multi vor fi făcuti neprihăniti.”

Romani 5: 18-19

Dumnezeu socotește că vina lui Adam ne aparține și nouă (doctrina păcatului originar / vină

moștenită). Avem natură păcătoasă din cauza păcatului săvârșit de Adam – „eram din fire

copii ai mâniei” Efeseni 2: 3;

Pe lângă vina juridică pe care ne-o atribuie Dumnezeu din cauza păcatului lui Adam, noi

moștenim și o natură păcătoasă din același motiv.

„Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea.” Psalmul 51:5

Natura noastră include o înclinație înspre păcat. Avem nevoie de constrângeri pentru a fi ținuți

în frâu: legile civile, pretențiile familiei și ale societății precum și convingerile conștiinței

umane pun niște restricții tendințelor păcătoase din om.

Caracteristicile păcatului:

1. Păcatul ne desparte de Dumnezeu. „nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și

Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte!” Isaia 59:2

Înainte ca păcatul să-i rănească pe cei din jur deja a făcut rău persoanei lui Dumnezeu.

2. Păcatul înșeală, înfășoară, împietrește și, în final, duce la moarte

Păcătuiește suficient de mult și curând vei deveni inconștient de păcat.

1. Este contagios (4:9), cine se expune nu scapă neatins. 2. Jefuieşte omul de puterea de discernere morală (4:11). Îţi fură puterea (13:1) 3. Cheamă păcatul (4:14). Se acoperă pe sine cu alt păcat. 4. Te ţine legat. Îţi împiedică întoarcerea la Dumnezeu (5:4). 5.

Omul este întâi curtat de păcat, apoi acesta devine plăcut, apoi ușor de comis, apoi încântător,

apoi frecvent, apoi devine obicei iar mai apoi o stare.

3. Este universal

3Dar toţi s'au rătăcit, toţi s'au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele,

niciunul măcar.” Ps 14 “nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta.” Ps 143

9Ce urmează atunci? Sîntem noi mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie

Iudei, fie Greci, sînt supt păcat, după cum este scris: ,,Nu este nici un om neprihănit, niciunul

măcar.” Rom 3

Reactiile omului la păcat:

1. Autocondamnare – oamenii au dreptate, sunt un gunoi... 2. Răzvrătire – încă n-ati văzut nimic din ce pot face... 3. Negare și justificare – ei, comparativ cu alții...; nu sunt chiar atât de rău... așa sunt eu... 4. Mărturisire formală – ne cerem iertare ca să scăpăm noi de suferința psihică, de

sentimentele neplăcute... Nu ne preocupă starea persoanei pe care am rănit-o. V-am spus că-mi pare rău, ce mai vreti de la mine?

5. Pocăintă autentică – regret sincer, renunțare la păcat, angajamentul de a trăi în ascultare, cererea de iertare.

APLICAȚIE: Dumnezeu nu scuză păcatul, dar nici nu ne aruncă la gunoi când păcătuim.

„Copilașilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiti. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la

Tatăl un Mijlocitor (Sau Avocat. Grecește: Paraclet, adică apărător, ajutor), pe Isus Hristos, Cel

neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci

pentru ale întregii lumi.” 1Ioan 2: 1-2

Dumnezeu nu așteaptă de la noi o viată desăvârșită, ci o viată sănătoasă! A cădea în păcat

este omenesc, a rămânea în păcat este drăcesc.

Asumă-ti întreaga responsabilitate pentru păcatul comis, folosind cuvinte ca “eu, mine, a

mea, al meu”, exact ca David: „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea

Ta cea mare, șterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea, și

curățește-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, și păcatul meu stă necurmat

înaintea mea.” 51: 1-3

Recunoaște gravitatea păcatului comis 51: 3 Căci îmi cunosc bine fărădelegile, și păcatul meu

stă necurmat înaintea mea.”

Sunt vinovat de minimalizarea păcatului? Majoritatea oamenilor vor încerca să minimalizeze

proporțiile daunelor și să atenueze gravitatea acuzațiilor. Nu există nici o altă modalitate de

recăpătare a sănătătii spirituale decât recunoașterea păcatului și a gravitătii lui.

Mărturisește-l înaintea lui Dumnezeu 51: 4 Agonia vinovăției – Psalmul 32

Tăinuirea - „câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.” Ps 32:3 Vinovăția te izolează. Un an de zile a petrecut David cu acest secret insuportabil.

Durerea - „Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.” Ps 32:4 Regăsirea bucuriei „Fă-mă să aud veselie și bucurie, și oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor

bucura. v 8; Reînnoirea părtășiei „Nu mă lepăda de la Fața Ta, și nu lua de la mine Duhul Tău

cel Sfânt. v 11; Reacordarea sprijinului „sprijinește-mă cu un duh de bunăvoință!” v 12

Păcatul este o provocare a dreptătii lui Dumnezeu, o violare a milei Sale, o batjocorire a

răbdării Sale, o minimizare a puterii Sale, o sfidare a iubirii Sale.

Ce se întâmplă când păcătuiește un creștin?

Pozitia noastră înaintea lui Dumnezeu rămâne neschimbată. Credinciosul rămâne iertat

pentru că „nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus”. (Rom 8:1)

Părtășia noastră cu Dumnezeu este afectată iar viata noastră creștină este deteriorată. Când

păcătuim Dumnezeu este nemulțumit de noi, chiar dacă continuă să ne iubească.

► Nemulțumirea părintească a lui Dumnezeu poate conduce la disciplinare: „19Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe cari -i iubesc. Fii plin de rîvnă dar, şi pocăieşte-te!” Apoc 3

► Bunăstarea noastă spirituală ne este afectată... Regres spiritual: „ 4Rămîneţi în Mine, şi Eu voi rămînea în voi. Dupăcum mlădiţa nu poate aduce roadă dela sine, dacă nu rămîne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămîneţi în Mine.” Ioan 15

4. Isus Hristos- persoana Sa si lucrării Sale Ce se înțelege prin preexistența Domnului Isus Cristos?

Hristos a existat înainte de nașterea (existența) Sa în trup uman (Ioan 1.1; 8.58). Hristos a existat dintotdeauna, înainte de Creație și înainte de timp.

Ce importanță are preexistența Domnului Isus?

Dacă El a venit în existență la nașterea Sa din fecioara Maria, atunci nu este etern. Dacă nu a existat înainte de nașterea Sa, atunci nu este de aceeași esență cu Tatăl, întrucât Tatăl este etern. El a participat la Creație (Ioan 1.13; Col. 1.16; Evr. 1.2)

Cum s-a realizat întruparea Domnului Isus?

Domnul Isus „S-a întrupat dela Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om"

(Crezul Niceo-Constantinopolitan). (Mat. 1.20-21; Luca 1.35).

Ce scop are întruparea Domnului Isus?

1. să ni-L reveleze pe Dumnezeu într-un mod vizibil, personal (Ioan. 1.18; 6.46; 14.7-11) 2. să ne ofere un model de trăire creștină (1 Pet. 2.21; 1 In. 2.6) 3. să Se poată aduce jertfă înlocuitoare pentru păcătoși (Evrei. 10.1-10) 4. să poată împlini legământul davidic(Luca. 1.31-33) 5. să nimicească lucrările diavolului (1 Ioan 3.8) 6. sa fie un Mare preot milos (Evrei 4.14-16)

În ce constă dumnezeirea completă a Cristosului întrupat?

El posedă atributele esențiale ale naturii divine: eternitate (Ioan. 8.58; 17.5); omniprezență (Mat. 18.20; 28.20) imuabilitate (Evr. 13.8; Iac. 1.17) omnisciență (Mat. 16.21; Lc. 6.8; 11.17; In. 4.29); omnipotență ( Mat. 28.20; Mc. 5.11-15; In. 11.38-44)

El face lucrări divinității:

participă la Creație (Ioan 1.3; Col. 1.16) si susține Creația (Col. 1.17; Evr. 1.3);

iartă păcatele oamenilor (Marcu 2.1-12; Isaia 43: 25 Eu, da, Eu sunt Cel Ce-ţi şterg nelegiuirile,

de dragul Meu, şi nu-Mi voi mai aminti de ele;

dă viață spirituală( Ioan. 5.21); învie pe cei morți (Ioan. 11.43); va judeca pe toți oamenii (In. 5.22-27); acceptă închinarea (In. 5.23; 9.38; Mat. 2.2,11; 14.33; 21.16; 28.9; 2 Cor. 13.14; 2 Tim. 4.8; Fil. 2.10).

Ce se înțelege prin dezbrăcarea de Sine a Domnului Isus Christos?

Dezbrăcarea de Sine a Domnului Isus Christos (kenoza) se referă la limitarea de Sine pe care a acceptat-o benevol pentru a Se întrupa (Fil. 2.5-11).

Umanitatea

Isus Hristos a avut un trup uman real, din carne și sânge (deși conceput supranatural)

A crescut și s-a dezvoltat normal: mental, fizic, spiritual și social (Lc. 2.52; Mat. 13.55) I-a fost foame (Mat. 4.2) și sete(In. 4.7; 19.28); a obosit și s-a odihnit (In. 4.6) A trăit emoții umane (Ioan. 11.34-35 Mat. 9.36; 23.37; Luca. 19.41) A suferit durerea fizică (Ioan. 19.1,18) A fost ispitit (Evr. 4.15) etc

Dezbrăcarea de Sine a Domnului Isus înseamnă că: Cristos a renunțat doar la exercitarea unor anumitor atribute. Termenul „independentă” explică limitarea din Mat. 24.36, dar și cazurile speciale deexercitare a atributelor Sale relative. Cât despre atributele absolute sau transmisibile (perfect, sfânt, drept, îndurător, adevărat etc.), Nu a renunțat la toate sau la unele dintre atributele Sale divine. A ramas sfânt, drept, îndurător, adevărat

Ce înseamnă că Cristosul întrupat este fără păcat? El n-a făcut niciodată ceva care să contravină Legii mozaice sau gloriei lui Dumnezeu sau care nu placă lui Dumnezeu (Mat. 5.17; In. 8.29; Lc. 3.22).

Învierea Domnului Isus

-a fost cel dintâi trup înviat în condiție nemuritoare, cerească (Col. 1.18; Apoc. 1.5).

- a putut fi recunoscut, Ioan. 20.20; purta cicatricele rănilor, Ioan. 20.25-29; Apoc. 5.6)

-nu a fost doar manifestarea unui spirit (Lc. 24.38-39), ci a fost un trup real: deși nu avea nevoie, a mâncat (Luca. 24.43)

-nu a fost supus limitărilor trupului pământesc: a intrat prin uși încuiate (Lc. 24.36; In. 20.19), a apărut și a dispărut după cum voia (Luca 24.15)

-S-a înălțat la cer și a fost glorificat, urmând să revină cu el la a doua Sa venire (Fapte 1.9-11; 1 Tim. 3.16; Apoc. 1.12-17)

În prezent:

-El este Cap al Bisericii (Efes. 1.20-23); El este Preot al poporului Său (Evr. 2.18; 4.14-16)

-El nepregăteșteun locîn cer(In. 14.1-3)

În viitor:

-El va învia morții (In. 5.28; 1 Tes. 4.13-18); -El va domni ca Rege al Regilor (Apoc. 19.15)

-El va judeca pe toți oamenii (In. 5.22,27), credincioși (1 Cor. 3.11-15; 2 Cor. 5.10) și necredincioși (Apoc. 20.11-15)

Duhul Sfânt

Duhul Sfant este Dumnezeu „Există trei Persoane în Dumnezeire: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; acestea trei sunt un Dumnezeu, același în substanță, egal în putere și glorie” (Catehismul Scurt).

Duhul Sfânt este omniprezent: “Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de

Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.” -

Psalmul 139:7-8

Duhului Sfânt este omniscient: “Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul

cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”- 1 Corinteni 2:10

Duhul Sfânt gândeşte şi cunoaşte (1 Corinteni 2:10).

Duhul Sfânt poate fi întristat (Efeseni 4:30).

Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi (Romani 8:26-27). Este Mângâietorul şi Călăuzitorul pe care Hristos

l-a promis. (Ioan 14:16,26; 15:26).

Botezul Duhului Sfânt - „Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup”- 1 Corinteni

12:13:

Este istoric şi personal.

Botezul Duhului are loc o dată cu regenerarea şi nu se repeatlă.

Este un act juridic care nu are ca rezultat natură experimentală,

Este lucrare unică a Duhului Sfânt in epoca Bisericii.

rezultatele sunt: aducerea credinciosului în Trupul lui Cristos.

Credinciosul este unit cu Cristos Însuşi şi cu toţi credincioşii.

Deşi botezul Duhului nu este o înzestrare cu putere, el îi conferă credinciosului o poziţie în

Cristos care îl împuterniceşte pe acesta să primească puterea de a-L sluji pe Dumnezeu şi pe

ceilalţi credincioşi.

Duhul Sfânt in perioada Vechiului Testament:

A patricipat la crearea universului,

A patricipat la cercetarea, conducrea si restaurarea poporul lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt venea peste anumiți oameni pentru anumite lucrări. Saul (1 Samuel 11:6), David

(1 Samuel 16:13). Nu mă lepăda de la fața Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. (Psalmul

51:11)

Duhul Sfânt in perioada Noului Testament:

A patricipat la intruparea Fiului lui Dumnezeu; S-a coborârat peste Isus în activitatea,

învăţătura şi învierea Lui.

“Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume

Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi

Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.”- Ioan 14:16

Ne ajuta sa devnim asemenea chipului Domnului, sa traim o viață sfântă, plăcută lui

Dumnezeu. (2 Corinteni 3:18); avand roadele si darurile Duhului vizibile in viata noastra:

Roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine,

credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.- Galateni 5:22-23

Darurile Duhului: Sunt felurite daruri, dar este acelasi Duh; Si fiecaruia i se da aratarea Duhului spre

folosul altora. 1 Corinteni 12 vorbirea, credinta, tamaduirea, minuni, proorocia, deosebirea

duhurilor, felurite limbi, talmacirea limbilor. toate aceste lucruri le face unul si acelasi Duh, care da

fiecaruia in parte, cum voieste.

5. Credinta, Pocainta, Nastere din Nou, Mantuire, Îndreptăţire

Sfintire

Convertirea este o întoarcere de la păcat la Cristos.

Convertirea „este o întoarcere de la întunericul idolatriei, de la păcat și domnia lui Satan, la închinarea și slujirea Dumnezeului adevărat (Fapte 14.15; 26.28; 1 Tes. 1.9) și a Fiului Său, Isus Cristos (1 Pet. 2.25)” (J.I. Packer).

Convertire = pocăinţă + credinţă

Întoarcerea de la păcat = pocăinţă Întoarcerea la Cristos = credinţă

POCĂINŢA se defineşte ca fiind un regret sincer pentru păcatele săvârşite, o renunţare la ele şi un

angajament sincer de a trăi în ascultare de Cristos.

Pocăinţa nu este doar un regret pentru păcatul săvârşit:

Matei 27: 3-5, Iuda s-a căit, a regretat faptele dar... s-a oprit aici; 2 Corinteni 7: 10, întristarea după voia lui Dumnezeu – aduce pocăinţă care duce la

mântuire şi întristarea lumii – duce la moarte.

Pocăinţa nu este separată de credinţă: nu te poţi întoarce de la păcat fără să te întorci la

Dumnezeu!

CREDINȚA MÂNTUITOARE este punerea încrederii în Domnul Isus Hristos si numai in El pentru

iertarea păcatelor și primirea vietii veșnice cu Dumnezeu.

Credința conține cunoaștere, consimtire și consacrare (A pune la dispoziţie, a dărui cu totul; a

închina, a destina. ♦ Tranz. şi refl. A (se) dedica, a (se) devota.).

1. Cunoașterea nu este suficientă. Credința este mai mult decât cunoaștere. E nevoie de

cunoaștere (“Și cum vor crede în acela despre care nu au auzit? Rom 10:14) dar aceasta nu este

suficientă pentru a avea credință (“32Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac

asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe

cei ce le fac.” Rom 1:32)

2. Cunoașterea și consimtirea nu sunt suficiente. Credința este mai mult decât cunoaștere și

consimțire. Nicodim cunoștea și a consimțit („2Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I -a zis:

,,Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele

pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.`` Ioan 3:2); Agripa la fel: “27Crezi tu în Prooroci,

împărate Agripa?... Ştiu că crezi.`` 28Şi Agripa a zis lui Pavel: ,,Curînd mai vrei tu să mă îndupleci

să mă fac creştin!``, Fapte 26

3. Este nevoie și de consacrare: hotărârea de a mă încrede în Isus pentru mântuirea mea. Astfel

treci de la poziția uni observator interesat al realităților mântuirii la poziția unei personae care

intră într-o relație personală cu Domnul Isus.

Convertirea este urmată de neprihănire, de ÎNDREPTĂŢIRE. (Sigur că ele au loc în acelaşi timp).

ÎNDREPTĂŢIREA = acel act din partea lui Dumnezeu prin care El declară drept, fără prihană, pe

cel care se pocăieşte şi crede în Domnul Isus Cristos.

Îndreptăţirea este un act declarativ. Nu este ceva ce se întâmplă în om, ci ceva declarat cu

privire la om. Îndreptăţirea NU ÎL FACE pe cineva drept, ci ÎL DECLARĂ drept!

Persoana îndreptăţită nu este dreaptă în sine, (simul iustus et peccator) ci este îndreptăţită în

sens juridic; din punct de vedere legal nu mai poate fi acuzată!

Se face o distincţie între lucrarea lui Dumnezeu în lăuntrul nostru şi în afara noastră.

În afară, Dumnezeu ne trece la socoteală neprihănirea lui Hristos şi acest lucru ne modifică

statutul. În lăuntrul nostru Dumnezeu lucrează pentru transformarea fiinţei noastre.

În afara noastră lucrarea are forma unui eveniment, în lăuntrul nostru ia forma unui proces. În

afara noastră lucrarea se numeşte îndreptăţire, în lăuntrul nostru, sfinţire.

Ce se înțelege prin jertfă înlocuitoare? Prin jertfă înlocuitoare se înțelege faptul că Domnul Isus a murit în locul nostru, moartea Sa înlocuind plata pentru păcatele noastre (Rom. 5.15; 6.10,23).

Ce se înțelege prin răscumpărare?

Răscumpărare înseamnă eliberare prin achitarea unei plăți.

Domnul Isus a plătit prețul necesar pentru eliberarea omenirii (2 Pet. 2.1)

Altfel spus, prin răscumpărare în raport cu păcatul,

noi am fost eliberați din ceva: din piața sau din sclavia cruntă apăcatului

noi am fost eliberați prin ceva: prin plătirea cu sângele Domnului Isus

noi am fost eliberați pentru ceva: pentru a-L sluji benevol pe Domnul Isus

Ce se înțelege prin împăcare? Împăcarea înseamnă o schimbare de relație între două părți, de la ostilitate și mânie la armonie și pace.

Ce se înțelege prin ispășire? Ispășirea înseamnă satisfacerea mâniei personale a lui Dumnezeu, prin jertfa ispășitoare a Domnului Isus. Potrivit Bibliei, ispășirea: a fost necesară din cauza realității mâniei lui Dumnezeu cauzată de păcat, mânie care cere achitare:

In Vechiul Testament păcatul atrage mânia divină, care se manifestă prin: nenorociri (Ps.

88.7), ciumă (Ez. 14.19), măcel (Ez. 9.8), nimicire (Ez. 5.15), cucerire de către vrăjmași (2 Cron. 28.9), secetă (Deut. 11.17), exil(Ez. 19.2)etc.

- mânia divină este îndepărtată prin curățire de păcat (Deut. 13.15- 17), pocăință (Iona 3.7,10), mijlocire (Ps. 106.23, Ier. 18.20)

In Noul Testament mânia divină este cauzată îndeosebi de păcatul personal (In. 3.36;

Rom. 1.18; 1 Tes. 2.16) - potolirea mâniei ține de dreptatea divină și cere o jertfă ispășitoare (Rom. 3.25) - s-a realizat prin moartea Domnului Isus: El a fost atât jertfa de ispășire, cât și Mântuitorul care arealizat ispășirea(Rom. 3.25; Evr. 9.5; 2.17; 1 In. 2.2; 4.10)

Ce rezultate are nașterea din nou?

Nașterea din nou este o condiție esențială a mântuirii (In. 3.3-5), care are ca rezultate:

o natură nouă (2 Pet. 1.4; Efes. 4.24)

o viață nouă: gândire, inimă, voință (2 Cor. 5.17; 1 Cor. 2.16; Rom. 5.5; 6.13)

o relație nouă: cu Dumnezeu și cu familia Sa (In. 1.11-13)

Sfințirea este un proces care durează toată viața. Putem vorbi totuși despre o sfințire ca act (pozițională), care este tot una cu justificarea, precum și despre o sfințire finală, care este tot una cu glorificarea.

Definitie: Sfințirea este lucrarea progresivă înfăptuită de Dumnezeu și de om prin care

devenim tot mai liberi de păcat și tot mai asemănători cu Hristos în viața pe care o trăim.

Dumnezeu te primește așa cum ești dar nu te lasă să rămâi așa cum ești. El te va modela după

chipul Domnului Isus.

Sfinţirea începe întotdeauna cu o decizie. Dedicarea ta te poate dezvolta sau te poate distruge,

dar, indiferent de caz, ea te defineşte. Spune-mi lucrurile cărora le eşti dedicat şi-ţi voi spune

cine eşti.

Sfinţirea atinge toate domeniile personalităţii umane:

Domeniul intelectual: Rom 12:2 Col 3:10; “...omul cel nou... care se înnoieşte în cunoştinţă...”

Domeniul emoţional: Galateni 5:22; Efeseni 4:31 “Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie,

orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.

Domeniul spiritual: 2 Cor 7:1; “Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne

curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica

de Dumnezeu.”

Domeniul fizic: 1 Cor 6: 19-20; 1 Tes 5:23; “Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin;

şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea

Domnului nostru Isus Hristos.”

Dumnezeu şi omul cooperează în procesul sfinţirii

Rolul lui Dumnezeu: în mod tainic. Scopul ultim al lui Dumnezeu cu viaţa mea nu este atât de mult confortul meu, cât dezvoltarea caracterului meu.

1 Tesaloniceni 5: 23-24 “Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; …Cel ce v-a

chemat este credincios, şi va face lucrul acesta.”

Filipeni 2:13 „ Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza în voi, si va da dupa placerea Lui, si vointa

si înfaptuirea.”

Rolul omului:

Dedicarea completă înaintea Lui: Romani 6:13 “Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului

mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii,

din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale

neprihănirii.”

Silinţele să ascultăm de Dumnezeu: Filipeni 2:12-13 “Astfel, deci, prea iubiţilor, după cum

totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur,

nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.

Evrei 12:14 “Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.”

1Tesaloniceni 4:3 “Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de...”

Sfinţirea nu este ceva automatic. Am fost sfinţiţi pentru a căuta sfinţirea.

Eu trebuie să vreau să mă sfinţesc, să decid să mă sfinţesc, să fac un efort să mă sfinţesc şi să

persist în sfinţire.

6. Biserica: Botezul si Cina Botezul: instaurat de Hristos, practicat de ucenici.

Fapte 2:38, 41,42 – Petru: Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos

Fapte 8:12 -Au crezut si abia dupa au fost botezati. Filip predica. “Dar cand au crezut pe Filip

care porpovaduia Evabghelia Imparatiei Lui Dumnezeu si a numelui lui Isus Hristos au fost

botezati, atat barbati cat si femei”.

Fapte 8:37-38 -Famenul a crezut in Fiulul lui Dumnezeu si abia dupa a fost botezat.

Fapte 9:18 -Apostolul Pavel a crezut si abia după a fost botezat.

Fapte 10:43-48 -Corneliu si cei din casa lui au crezut si abia dupa au fost botezati.

Fapte 16:14-15 -Dumnezeu i-a deschis inima Lidiei, a crezut si abia după a fost botezată.

Fapte 16:31-33 -Temnicerul si toata casa lui au crezut in Domnul Hristos si abia după au fost

botezati.

Fapte18:8 -Crips impreună cu multi corinteni au crezut in Domnul si abia dupa au fost botezati.

- Doar dupa convertire

- In practica primilor crestini nu exista timp de asteptare intre momentul credintei si

botez; dar exista ucenicicizarea.

- Famenul din Fapte 8:36 care spune: “Uite apa, ce ma impiedica sa fiu botezat?”. La fel a

facut si Pentru in Fapte 10:47.

- Fapte 16:33 “Temnicerul i-a luat cu el, chiar in ceasul acela din noapte, le-a spalat ranile

si a fost botezat indata, el si toti ai lui.”

- Botezul este prin scufundare. Fapte 8:39 “Cand au iesit afara din apa, Duhul Domnului a

rapit pe Filip, si famenul nu l-a mai vazut. Matei 3:16 “De indata ce a fost botezat, Isus

a iesit afara din apa.”

Romani 6:4 “Noi deci, prin botezul in moartea Lui, am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca,

dupa cum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua.”

Galateni 3:27 : “Toti care ati fost botezati pentru Hristos v-ati imbracat cu Hristos.”

Botezul ilustreaza identitatea crestinului cu moartea si invierea sa in Hristos la o noua viata.

Romani 6:3-4. Astfel botezul are doua actiuni Biblice:

1. Actiunea de scufundare in apa ilustreaza moartea si ingroparea crestinului impreuna cu

Hristos fata de lume si pacat.

2. Actiunea de iesire din apa, ilustreaza invierea la o noua viata de ascultare si devotament fata

de voia lui Dumnezeu.

1 Petru 3:21…si anume botezul, care nu este o curatare de intinaciunile trupesti, ci marturia

unui cuget curat inaintea lui Dumnezeu, prin invierea lui Isus Hristos”

Botezul este intrarea publica in biserica. Orice om nascut din nou deja face parte din Biserica

lui Hristos.

Botezul era si este un act de ascultare. Din momentul in care te-ai unit cu Hristos primul lucru

pe care trebuie sa-l comunici public, este intrarea in apa.

In Numele cui se face botezul ? Matei 28:19, in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant.

Botezul nu este un legamant, ci un act de ascultare. Matei 26:27 “Apoi a luat un pahar si, dupa

ce a multumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicand: Beti toti din el; 28. caci acesta este sangele Meu,

sangele legamantului celui nou, care se varsa pentru multi, spre iertarea pacatelor.”

Legamantul de pace intre Dumnezeu si om, legamantul de iertare al lui Dumnezeu pentru om

care este facut in Sangele Domnului Isus Hristos.

Talharul de pe cruce care nu a fost botezat in apa, el intrase in legamant prin Sangele

Domnului Hristos intre el si Dumnezeu atunci cand s-a pocait si a crezut in Domnul.

Efeseni 4:5 “Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez.”

Cina Domnului Cina este poruncită de Isus Cristos (Luca 22:17-20; 1 Corinteni 11:23-29)

Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu.” -Matei 26:26

Căci am primit de la Domnul ce v-am învățat; și anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a

fost vândut, a luat o pâine.

În biserica din Corint ei luau cina, ori de câte ori se adunau, probabil zilnic.

Pot lua doar cei ce fac parte din trupul Domnului (1 Corinteni 10:16-17).

Scop: “oridecâteori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea

Domnului, până va veni El” (11:26).

“Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtășirea cu sângele lui Cristos?

Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtășirea cu trupul lui Cristos?” 1 Corinteni 10:16

Trecutul: Cina Domnului este o amintire a morţii lui Cristos (Luca 22:19).

Prezentul: cina Domnului este o părtăşie cu Cristos şi o părtăşie cu ceilalţi membri ai Trupului lui Cristos (1Corinteni 10:16-17). Cina este o recunoaştere şi o proclamare a Noului Legământ prin care credincioşii reafirmă domnia lui Cristos şi identificarea cu Cristos (Luca 22:20,Luca 22:28-30).

Viitor: aşteptarea cu nerăbdare a întoarcerii iminente a lui Cristos pentru mireasa Sa şi a ospăţului regal ce va avea loc (1Corinteni 11:26; Apocalipsa 19:7-9).

Cina Domnului este un prilej de laudă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu.

(Luca 22:19; 1 Corinteni 10:16; 24).

7. Ingeri, Satan, Iadul, Raiul.

Clasificarea ingerilor:

• Ingerul Domnului- Aratarea fizica a lui Dumnezeu- teofanie • Arhangheli- ingerii printi. Mihail(capetenia ingerilor Iuda 9; se lupa cu Diavolul); Gavril-trimisi sa duca mesaje • Ingeri alesi • Heruvini • Serafimii(cel ce arde-gr.): Isaia 6:2- Inchinarea, Lauda; 6 Aripi

Misiunea ingerilor cazuti:

se straduiesc sa separe pe credincios de Hristos Romani.8:38-39

se straduiesc sa tina pe oameni in intunerec spiritual Fapte 26 :18

se opun ingerilor buni in lucrarea lor Daniel 10 :12

coopereaza cu liderul lor Satan la Implinirea scopurilor si a planurilor lui. Matei 25 :41; Apoc.12 :7-12

provoaca dereglari fizice si mintale Mat.9 :33 ;12 :22 ;Marcu 5 :1-16; Luca .9 :37-42

raspandesc invatatura falsa 2 Tes.2 :2; 1 Tim.4 :1

se opun cresterii spirituale a copiilor lui Dumnezeu Efeseni.6 :12 Căci noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a autorităţilor şi a puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor rele din locurile cereşti.

intuneca mintea oamenilor sa nu fie mantuiti 2 Cor.4 :3-4

uneori stapanesc unele fiinte umane sau animale Matei.4 :24; Marcu 5 :8- 14; Luca.8 :2

uneori sunt folositi de Dumnezeu pentru implinirea planurilor lui.1 Reg.22 :21- 23 ;Ps.78 :49-se pare ca ii va folosi mai ales in timpul necazului cel mare –Apoc.9 :1-12 ;16 :13-16

Satan- inseamna ,vrajmas, dusman si acuzator

DIAVOLUL-care inseamna calomniator ; acuzatorul, inselatorul

Apoc.20 :2

BEELZEBUB-care inseamna ; Printul demonilor ;La origine a insemnat

Domnul mustelor; Domnul inaltimii gunoiului Marcu 3 :22

BELIAL-care inseamna “bun de nimic” Deuter.13 :13

Este Dumnezeu veacului acestuia 2 Cor.4 :3-4

Pacatul Lui: a fost pacatul mandriei Ezechiel 28:17

A fost alungat din prezenta lui Dumnezeu Apoc.12 :9.

Tu ziceai în inima ta: ,Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui

Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vîrful

norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adîncimile mormîntului! -Isaia

14

Satan locuieste in vazduh Efes.2 :1-2 si mai are aces la Dumnezeu Apoc.12 :10

Lucrarea Lui:

- pune ganduri rele in inima oamenilor Efes.4 :27

- acuza pe om inaintea lui Dumnezeu Apoc.12 :10c.

- seamana neghina intre copiii lui Dumnezeu Matei 13 :38-39

- se Impotriveste slujitorilor lui Dumnezeu Zaharia 3 :1 ;1Tes.2 :18

- Ii cerne pe slujitorii lui Dumnezeu Luca 22 :31

- controleaza lumea pacatoasa pacatoasa 1 Ioan 5 :12

Este Satan limitat?

Da, el nu poate fi decat intr-un singur loc aceasta inseamna ca nu este pretutindeni Luca 10 :18 ;

demonii lui pot fi in multe locatii si el se poate deplasa rapid sa vina in ajutorul lor.

Este inteligent dar nu stie tot. Are ingaduita o anumita putere dar nu este atotputernic. Iov 1-2

Care este destinul lui Satan?

- va fi legat pe o perioada de o mie de ani cat timp v-a domni Hristos Apoc.20 :1-3

- in final v-a fi aruncat in iazul de foc pentru totdeauna Apoc.20:7-10

IADUL, locul de pedeapsă eternă şi conştientă pentru cei păcătoşi.

Eternă: o stare fără sfârşit„Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit

diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25: 41)

„vor merge în pedeapsa veşnică, pe când cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică” (Mat 25: 46)

Conştientă: nu o anihilare. Scriptura este limpede când afirmă că cei nemântuiţi vor continua să existe

pentru totdeauna (Ecles. 12:7; Matei 25:46; Romani 2:5-10; Apoc. 14:11).

„Iar pe robul acesta netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea

dinţilor.” (Matei 25: 30)

„... Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se

închină fiarei şi icoanei ei.” (Apoc 14: 9-11) „Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.” (Apoc 20: 10)

Cât despre laşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi

mincinoşii, partea lor este în lacul care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua. Apoc 21:8.

Oamenii tind să reacționeze împotriva iadului neintelegand ca Dumnezeu nu vrea ca vreun om să

ajungă acolo, El nu tortureaza pe nimeni acolo cum isi imagineaza unii.

Dumnezeu ne-a creat cu voință liberă urmărind un scop: să avem o relație de dragoste cu El și cu

semenii noștri. EI bine, dacă noi refuzăm mereu și mereu să trăim pentru scopul pt care am fost

creați, atunci Dumnezeu nu va avea absolut nici o altă opțiune decât să ne dea ceea ce am cerut noi

înșine... separarea de El, adică iadul.

Iadul este osânda finală care spune că ai refuzat sistematic (păcatul cu voia) să trăiești pentru scopul

pt care ai fost creat, ai refuzat sistematic solutia lui Dumnezeu la păcatele tale... deci rezultatul este

osânda pe vecie.

Cum poate un Dumnezeu iubitor să trimită păcătoșii în iad? Nu îi trimite. Ei se oferă voluntari. Toți cei

ce merg în iad aleg să fie acolo.

Vestea Bună? Fiind al lui Hristos această viată pe pământ este maximum de iad ce îl vei experimenta vreodată;

Vestea proastă? Despărtit de Hristos, această viată pe pământ este maximum de rai ce îl vei

experimenta vreodată.

Iadul este marele compliment al lui Dumnezeu făcut libertătii umane și demnitătii alegerii sale.” G.K.

Chesterton

„Respect atât de mult libertatea de alegere, încât nu-i voi constrânge pe oameni să mă urmeze; îi

pretuiesc atât de mult pe cei ce Îmi poartă chipul încât nu-i voi anihila.”

De fapt există doar două categorii de oameni: Cei care Îi spun lui Dumnezeu „Facă-se voia Ta!” și

Cei cărora Dumnezeu le spune „Facă-se voia ta!”

Raiul

Orasul ceresc Apocalipsa 21: 10-27 este plin de slava lui Dumnezeu" (Apocalipsa 21:11). Aceasta este

slava Șekina sau prezența lui Dumnezeu.

Acolo soarele și luna nu mai sunt necesare pentru ca Domnul va lumina, (Apocalipsa 22: 5).

Nu va fi nici lacrimi, nici o durere mai mult, și nu mai tristețe (Apocalipsa 21: 4). El va şterge orice

lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că

lucrurile dintâi s-au dus.“ Cel Ce şedea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“.

1 Corinteni 2: 9 „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au

suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”

2 Corinteni 5: Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostrum trupesc,

avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.

Mă duc să vă pregătesc un loc. Iar dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi

lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi calea spre locul unde Mă duc Eu- Ioan 14

Ioan 20, 17. “Adevarat iti spun astazi, vei fi cu Mine in Paradis”

Cerul: GLORIFICAREA Trupurile noastre vor învia în neputrezire, glorie si putere în trup

duhovnicesc.